"Exista, la cele mai multe dintre celelalte animale, urme ale unor stari sufletesti care se deosebesc foarte limpede la oameni, caci blandetea si salbaticia, gingasia si asprimea, curajul si timiditatea, teama si indrazneala, impetuozitatea si firea rautacioasa, dar si o inteligenta care implica discernamant sunt, multe dintre ele, similitudini, la fel cum spuneam despre partile corpului." Aristotel

Continuitatea regnului

In cea mai vestita opera zoologica a sa, Historia Animalium, Aristotel vorbea despre asemanarile dintre emotiile pe care le incearca si le exprima animalele si cele pe care le simt si le manifesta oamenii ca despre ceva firesc. Asta se intampla in urma 2.300 ani.

Apoi, intre om si restul regnului animal pare ca s-a deschis o prapastie. Multa vreme, ideologia crestina nu a admis faptul ca oamenii, fii ai Creatorului, inzestrati cu un suflet nemuritor, puteau fi asemanati animalelor, simple creaturi fara suflet, fara ratiune si fara sentimente. Totusi, interesul oamenilor fata de simtamintele animalelor nu s-a stins. Diversi autori, mai mult sau mai putin celebri, s-au aplecat asupra subiectului, si-au ascutit penele si au intrat in polemica, pentru a raspunde cu DA sau cu NU la intrebarea daca animalele au emotii si sentimente.

Nu putem vorbi despre trairile animalelor fara a pomeni numele lui Darwin. El a facut cadou lumii celebra teorie a selectiei naturale si a supravietuirii celui mai bine adaptat. Teorie revolutionara, contestata vehement la vremea ei, ca si astazi, aceasta are pe cat de multi adepti, pe atat de multi adversari. Potrivit lui Darwin, omul reprezinta un produs al evolutiei si nu o creatie divina. Chiar daca nu redam asta prin expresia excesiv de simplificatoare si de vulgara Omul se trage din maimuta, chiar daca nuantam si argumentam afirmatia, faptul ramane, totusi, socant pentru multi. Impactul acestei teorii a fost coplesitor.