Cum ați început dvs. căutarea lui Dumnezeu?

Sunt două întâlniri în viață pe care nu le ratăm: una cu Dumne-zeu și cealaltă cu moartea. Ori-cât ne-am preface și anestezia, vom gusta din ambele. Poți trăi într-o zi ce alții trăiesc într-o viață. Revenind la întrebarea dumneavoastră, am început să mă întreb: Cine sunt și ce vreau cu adevărat?

Îmi era foame și sete de ceva, dar era un dor, o foame și o sete după Cineva. Și am făcut trep-tat cunoștință cu Doamne. La început credeam că trebuie să zici ceva ca să � i cu El sau să faci ceva, dar, în timp, am înțe-les și am simțit că este o stare de prezență continuă - ca o tăcere între doi îndrăgostiți în care nu avem nevoie de multe cuvinte, că ne spunem totul. Puține cu-vinte, multă iubire. Nu e nevoie să îi arăt eu Lui cu degetul ce are de făcut, El știe! Inima omului are o stare de recunoștință față de Creator sau doar e veșnic ne-mulțumită? În loc să ascultăm noi de Dumnezeu, Îl obligăm să asculte El de noi. Cu Dumnezeu nu facem un bilanț: am citit două acatiste, trebuie să mi se îndepli-nească două dorințe sau am fost de trei ori la biserică, trebuie să am trei evenimente bune. Cu Hristos ne schimbăm viața, nu contabilizăm. Judecata-iubirea lui Dumnezeu este total diferi-tă de judecata-iubirea omului. Așadar Dumnezeu este cel mai

bun ascultător, baiul e că omul nu tace ca să mai vorbească și Dumnezeu... în tăcerea de după tăcerea rugăciunii... Doamne, � e voia Ta!

Cum învățăm să iertăm și să iubim?

Iertând și iubind. Exercițiul zilnic al iertării și al iubirii. Con-tează foarte mult ce viziune per-sonală are � ecare asupra iertării. Înțelegerea procesului biochimic și neuronal al ancorării reacțiilor emoționale în corp și blocarea în trecut (emoțional și cognitiv) fac ca decojirea rănilor și vinde-carea lor să � e e� cientă. Iertarea este un proces terapeutic care începe „aici și acum”, indiferent de travaliul lui. Despachetarea cu grijă a emoțiilor. Uneori este nevoie de mult timp pentru a ne curăța de resentimente, frustra-re, neputință, vinovăție, rușine și pregătirea minții pentru accep-tare. Iertarea înseamnă să ștergi toate datoriile celor care ți-au provocat un rău real, păstrând demnitatea și iubirea. În proce-sul iertării se observă rezultate atât în planul emoțional, dar mai ales � zic, deoarece multe boli au la rădăcină neiertări de sine sau ale celorlalți.

„Iertarea este un act de iubire”, spune părintele Dumitru Stăni-loae. Dacă iert pe cineva, încep să-l iubesc. Fără a iubi și a � iu-bit, su� etul omului se usucă și moare. Dumnezeu te iubește! Comportă-te cu ceilalți cum se

comportă Dumnezeu cu tine! Ca să se întâmple minuni este nevoie să iubim.

Povestiți-ne cum arată Creația, într-o dimineață, la Țibucani…

Creaţia se vede prin lentilele su� etului și minții � ecăruia. Ve-niți și vedeți, dar mai ales vara, atunci sunt multe � ori!

România suntem noi, � ecare în parte.

Poezia „În marea de cuvinte…” scrisă de dvs. se încheie cu „și lumea minte, minte…, în ma-rea de cuvinte…”, sintagmă care redă, pe scurt, durerea societății contemporane. Cum să ne vinde-căm?

Astăzi mai mult ca niciodată cârcotașul de serviciu își face treaba în toate mediile. Atât bunătatea, cât și răutatea au o forță iradiantă resimțită pe toa-te planurile. Un prim pas ar � conștientizarea și luarea deciziei că e Gata, vreau să mă schimb! Eu, nu celălalt! Astăzi, acum, nu mâine! Ne-am obișnuit să ne victimizăm, să ne plângem, să ne complacem, să dăm vina pe altul. România suntem noi, � ecare în parte. A � victimă dincolo de a � un mecanism de apărare e o scu-ză bună când nu merg lucrurile. Totuși, ce vei pierde când vei ob-ține ceea ce dorești să obții?

Mă pot întreba cât mai des: Ce transmit eu acum? Dulceață sau drojdie? Cui am tulburat eu

Suntem născuți pentru a iubi

1

Interviu, în exclusivitate pentru Dialog de duminică,cu Ieromonahul Hrisostom Filipescu, Schitul Țibucani (jud. Neamţ)

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

1, N

r. 21

/ 22

noi

embr

ie 2

015

DIALOG DE DUMINICĂ

2

liniștea astăzi? Am iertat, mi-am cerut iertare?

Cum poate omul să-și vadă chi-pul său adevărat?

Viața este o călătorie. „Omul este ceea ce crede că este”, spu-nea Anton Cehov. Avem nevoie de mai mult curaj. Am învățat atât de bine să ne târâim, în-cât nu mai știm cum e să zbori. Sfântul Isaac Sirul ne învață că e nevoie să ne coborâm mintea în cămara inimii și astfel ajungem în cer.

Autodisciplina, responsabi-litatea, autenticitatea pot � in-strumente prin care ne privim cu adevărat. Zilele acestea cred că am avut o imagine clară a chipului omului contemporan. Dacă oamenii au ajuns să își doneze pielea pentru acei tineri răniți în accidentul din clubul Colectiv din București, bătrânii să dea din puținul lor, preoți și ierarhi care s-au rugat în bise-rici pentru cei din spitale sau cei trecuți la Domnul, donări masi-ve de sânge în toată țara, cam-panii de strângere de fonduri, tind să cred că aceste sacri� cii o să ducă la o lume mai bună. Păcat că am ajuns să ne ajutăm și să � m mai buni doar în aces-te situații dramatice. Dar iată că există compasiune și empatie în sângele de român. Acesta este chipul adevărat; plângerea cu cei ce plâng și bucuria cu cei ce se bucură.

Te porți „ca și cum” până deviiAvem nevoie de pregătire spe-

cială pentru a deschide fereastra su� etului?

La Hristos nu se vine în haine de gală, ci așa cum ești te aduci. Te porți „ca și cum” până devii, sau cine se pregătește este deja. Știți cum e, spațiile dintre dege-

te au nevoie să � e apropiate cu alte degete. Dar spațiile din inimă? Uneori în su� et e mai cald ca în brațe. Nimeni nu a reușit să măsoare cât poate

inima să ducă.Hai să ne ținem de

mână, să ne ținem în brațe, să ne pur-

tăm în su� ete, să ne lăsăm inimi-le să se întâlnească în rugăciuni, să ne oprim spre văduve, bătrâ-ne, copii, bolnavi, să mângâiem și așa vom deschide fereastra su-� etului.

Fericirea vine din interiorCum să scăpăm de haina tris-

teții?Am învățat că cel mai mare ex-

pert într-o problemă este chiar cel care are problema respectivă. Schimbarea autentică ține de o viziune personală a vindecă-rii. Viața este o sumă de expe-riențe pe care nu este nevoie să le împărțim mereu în bune sau rele. Oamenii dezvoltă structuri mentale stabile, care îi urmă-resc toată viața și le provoacă suferință în mod repetitiv și se obișnuiesc să „pună răul înain-te”. Apoi el va trăi din energia ta. Să minimalizezi reușitele și să te agăți de cel mai mic detaliu ne-reușit pentru a � trist și anxios este o cale sigură spre depresie. Gunoiul emoțional vine din pro-gramele de autosabotaj: evitare, amânare, critică, comparații, co-gniții disfuncționale, sentimente de inferioritate, rușine, vinovă-ție etc. Greșim pentru a învăța cum să nu mai greșim. Ultima-tum-urile nu ajută, nici etiche-tările. Fiecare experimentează altceva și e nevoie de răbdare pentru a aștepta pe celălalt, la

fel cum delicat așteaptă Hristos.Pui o lalea galbenă într-o căli-

mară de cerneală și petalele vor deveni mov. O minte sănătoasă este o minte care te călăuzește, nu una care te învinovățește și te condamnă. Să ne întărim în nădejde! Nu există nicio gre-șeală pe care Dumnezeu să nu o poată ierta. Problema este că noi pe noi nu reușim să ne ier-tăm și ne condamnăm iar și iar. Umorul și iubirea sunt două for-țe vindecătoare foarte puternice. Pielea este înfometată de iubire, de atingeri. Ce ai făcut astăzi pentru su� etul tău? Dar pentru trupul tău? Fericirea nu se poate cumpăra. Din fericire! Ea vine din interior. Cum sunt este mai important decât ce am. Murim și lăsăm totul. Luăm doar bogă-ția inimii cu care i-am iubit pe oameni.

Câteodată omul este ispitit de gânduri cumplite și se răscoală împotriva lui Dumnezeu, spu-nând că viața e zadarnică. Cum să trecem peste aceste momente?

Nicio problemă nu se rezolvă de la nivelul problemei. Când nu poți schimba o situație este important să îți gestionezi emo-țiile pe capacitatea de a accepta. Gândul disfuncțional adeseori este ca un criminal care se în-toarce la locul faptei și se mur-dărește sau murdărește pe alții. Noi nu avem nevoie de vinovați pe care să îi condamnăm sau de victime pe care să le plângem, ci de soluții. Dacă aș începe acum să vă povestesc despre o lămâie pe care o tai în două și o storc, apoi descriu cât este de acrișoa-ră, deja papilele salivare încep să își facă simțită prezența și nici nu ați văzut lămâia, doar am amin-tit despre ea. Imaginați-vă ce se întâmplă în creier și ce substanțe se secretă din creier în corp în momentele în care mintea rulea-ză gânduri toxice. Nimeni nu ne face un rău mai mare precum ne facem noi înșine. Noi suntem propriul călău, propriul salvator sau propria victimă. Putem � în program de supraviețuire sau în program de co-creație. Când unui gând nu îi oferi prezentul, nu îți poate crea realitatea. Îi dai

o identitate, nu o luptă de pute-re. Atunci era valabil, acum nu mai este. Acum sunt altul, atunci am experimentat altceva. Nu le contrazici, dar sunt două situa-ții total diferite pe care mintea le generalizează. Mintea care ne minte.

Nu Dumnezeu este vinovat pentru alegerile, compromisu-rile, fricile noastre. Nu ne asu-măm nimic? De ce vrem să � m doar niște marionete? Unde este liberul arbitru? Nu trebuie să blestemăm lumea aceasta, ci să o însu� ețim din nou. Să privim dincolo de formularele pe care le completăm, dincolo de rutina zilnică, dincolo de cuvinte. Nu deveni cine te-a rănit! Să trăim doar pentru a descoperi frumo-sul. Să zâmbim mai des, e gestul care are un mesaj universal, in-diferent de limbă, cultură, tradi-ție, religie.

Cum de� niți veșnicia?Veșnicia este atunci când iu-

bești și te lași iubit. Veșnicia înseamnă să nu judeci. Veșnicia nu ține de minte, ci de inimă. Pentru � ecare om există undeva o bucățică de cer pe pământ.

Credeți că omul poate rata în-tâlnirea cu Dumnezeu?

Omul se întâlnește cu Dumne-zeu clipă de clipă. Poate nu con-știentizează tot timpul, dar omul primește toată viața invitații la întâlnire. Dumnezeu este pre-zent de la � rul de iarbă, la dan-sul frunzei, la adierea de vânt, în jocul unui copil, în lacrima unei mame, în zâmbetul unui bătrân, în tăcere. E nevoie să am urechi să o aud, să am ochi să o văd, să am gânduri să o contem-plu. Poate în astenia su� etească, omul nu este atent la aceste me-saje, dar în pronia divină există drumuri spre Acasă.

Suntem cu toții în brațele lui Dumnezeu.

Cum reușim să ajungem la su-� etul omului? Concret, în două cazuri particulare: generația ce-lor de 60 de ani, care au trăit din plin comunismul și ateismul pro-pus de acesta și familiile mai să-

race, cu grija zilei de mâine, care sunt apropiate de biserică prin prisma faptului că sunt ajutate de aceasta cu alimente și haine, dar care nu au o viață angajan-tă de spovedanie și împărtășanie. Ce trebuie schimbat în noi astfel încât să le putem vorbi despre Dumnezeu?

Timpul nu vindecă rănile, ci ne obișnuim cu durerea, începe să facă parte din noi. Poate că nu știm să plângem pe umărul ce-luilalt, nu am învățat să ștergem o lacrimă � erbinte... Fiecare ge-nerație are provocările ei. La su-� etul omului nu se ajunge prin teorii, ci prin fapte concrete. Omul are nevoie de iubire și de sens astăzi mai mult ca nicioda-tă. Cred că cea mai mare tulbu-rare emoțională acum este lipsa de sens. Oamenii se întâlnesc ca să se ajute, să crească � ecare în ritmul său propriu. Credințele (personale, familiale, religioase, sociale) care se � xează în cap îi fac să pornească lupta de putere.

A schimba lumea înseamnă a schimba familia. Ce se întâmplă pe sub masă în familie? Agenda secretă, jocurile și lupta de pu-tere, limbajul paradoxal, șantajul emoțional, încrederea, comu-nicarea, legătura cu societatea etc. Putem transmite cu iuțeala fulgerului știri în jurul lumii, dar drumul spre inima celor pe care îi iubim este din ce în ce mai

greu. Mai bine trăiesc cu iubire într-o colibă, decât fără iubire într-un palat.

Te văd, te aud, sunt aici, îmi doresc să aud de la fami-lii!

Cum dobândim răbdarea și smerenia?

Spuneam într-un material că răbdarea începe abia când ți s-a terminat răbdarea. Și eu le caut. Dacă le găsiți înaintea mea să îmi dați de veste. Mulțumesc!

Vorbiți-ne despre iubirea ce trebuie să se sălășluiască între noi toți, ca � i ai lui Dumnezeu, să renunțam la mai micile sau mai marile asperități/indiferen-țe existente între noi, să ne dăm seama de chipul lui Hristos din � ecare dintre noi și să trăim fru-mos unii cu ceilalți.

Părintele Dumitru Stăniloae invită într-o scriere la tăcere ca re� ecţie la taina lui Dumnezeu și la taina propriei persoane. Cine vorbește tot timpul cade într-o vorbărie super� cială. În tăcere se arată simţirea prezen-ţei lui Dumnezeu ca lumină și taină inepuizabilă...

O întâlnire cu un su� et poa-te schimba acel su� et sau poate schimba ceva în tine. Oamenii se întâlnesc pe baza asemănă-rilor și se dezvoltă pe baza di-ferențelor. Avem nevoie de o sensibilitate duhovnicească, de o noblețe, de a nu răni pe ce-lălalt. Lucrarea S� ntelor Taine în viața noastră ne ajută să � m în comuniune cu Dumnezeu și între noi. Răstignirea egoismu-lui și învierea compasiunii, ier-tării, autodăruirii. Imitarea lui Hristos. Suntem născuți pentru a iubi. Inima omului este mereu în căutarea iubirii. Omule, când te-ai pus ultima oară în locul ce-luilalt?

Un cuvânt de încheiere…Acolo unde te împiedici este

îngropată comoara ta. Curaj și bucurie!

au consemnat Ana-Maria Sîrghi și Gabriela-Didona Marin

3

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

Sfânta Muceniță Ecaterina (25 noiembrie)

Solitudine IIde Adrian Drăgoi

Sfânta Muceniță Ecaterina este prăznuită pe 25 noiembrie. A

trăit în timpul împăratului Maxi-mian, la începutul secolului al IV-lea. S-a născut în cetatea Alexan-driei, într-o familie nobilă. Datorită frumuseții și înțelepciunii sale, în-suși împăratul Maximian își dorea să-i devină soție.

Ecaterina ajunsese să creadă că niciun bărbat nu se poate ridica la nivelul ei intelectual și din aceas-tă cauză refuza să se căsătorească. Acesta este motivul pentru care mama sa decide să o ducă la un părinte duhovnicesc din afara ce-tății, ca să o ajute să întâlnească un tânăr care să-i devină soț. Părintele îi va vorbi de Hristos și îi va dărui

o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe.

După această întâlnire, Sfânta Muceniță Ecaterina are două vi-ziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Însă pentru că nu era creștină, nu reușește să vadă fața Mântuitorului. Acest lucru îi descoperă deșertă-ciunea cunoștințelor și alege să pri-mească Sfântul Botez.

În a doua vedenie i se descoperă Hristos, care îi dăruiește un inel de logodnă, spunându-i: „Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie ne-stricată și veșnică, deci să păzești tocmeala aceasta cu dinadinsul și să nu mai primești nicidecum alt mire pământesc”. Ecaterina rămâne uimită când vede în următoarea zi inelul de logodnă pe degetul său. Este momentul în care viața sa se schimbă radical.

Precizăm că în acea vreme crești-nii care refuzau să jertfească idolilor erau uciși. Ecaterina, văzând chinu-rile la care erau supuși cei care cre-deau în Hristos, merge la împăratul Maximian și îi spune că închinarea la idoli este o deșărtăciune.

Este dusă în fața unui consiliu de cincizeci de � loso� păgâni, care aveau datoria să o determine să se închine zeilor. Ecaterina condamnă cultul și miturile păgâne, înfruntă în discuții publice pe înțelepții vre-mii și reușește să-i aducă la adevă-

rata credință pe � loso� i care o ju-decau.

După mai multe încercări nereu-șite de a o face pe Ecaterina să lepe-de credința în Hristos, este supusă chinurilor, ca în cele din urmă să � e zdrobită de � arele ascuțite a pa-tru roți (de aici și reprezentarea în icoane a S� ntei Mucenițe Ecaterina ținând în mână o roată). Pe 25 no-iembrie 305, a fost decapitată. Po-trivt Tradiției, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte.

Trupul ei a fost luat de către îngeri și dus pe Muntele Sinai. El va � des-coperit unui călugăr de la o mănăs-tire de la poalele Sinaiului. Acesta îl va aduce cu dragoste în mănăstirea de la poalele muntelui Sinai.

Tradiția spune că în anul 337, sfânta împărăteasă Elena a constru-it un sanctuar în jurul locului în care s-a a� at rugul de foc ce ardea și nu se mistuia, unde Dumnezeu a vorbit prima oară cu Moise. Din cauza atacurilor permanente ale triburilor nomade vecine, împăra-tul Justinian a transformat sanctu-arul într-o mănăstire-fortăreață, în secolul al Vl-lea.

Toți cei care ajung să se închi-ne moaștelor S� ntei Ecaterina din mănăstirea de pe Sinai, primesc în dar un inel, în cinstea celui pe care Hristos l-a dăruit S� ntei Mucenițe.

Sursa: crestinortodox.ro

M-a prins moartea chiar la patNu-mbrăcat, ci dezbrăcatM-a-ntrebat unde mă duceEu, galant, mi-am făcut cruce

Ea, mi-a zis că-i cam târziuMă duce și nu mai viuCrucea, trebuia făcutăPână-n clipa ce mă mută

Mi-a mai zis, cu voce tareSă nu-i cer, că ea nu areVreo putere, să se-aduneCa să-mi facă o minune

Să se puie în genunchiSă se frângă de la trunchiȘi, aicea, lângă patSă îmi șteargă vreun păcat.

„Frumuseţea este un dar nepreţuit, dar nu este cel mai mare între daruri.

Ai observat că frumuseţea � orilor e diferită de cea a păsărilor și frumuseţea cerului e altfel decît frumuseţea munţilor. Fluturii și peș-tii se întrec în turnirurile culorilor. Ochiul nu se satură de tot ce este frumos și inima cîntă slava Creatorului.

Fii recunoscătoare pentru tot ce ai și nu te pune cu nimic mai pre-sus de alţii. Oamenii sînt frumoși, inteligenţi sau îndemînatici pen-tru un scop anume. A� ă care este rostul darurilor tale. Altminteri, oamenii frumoși și deștepţi fac aceleași păcate ca și oamenii proști și urîţi. Dacă excelezi în ceva, fă ca aceasta să schimbe în bine viaţa celor din jur.

Învaţă să construiești, ca să nu trăiești toată viaţa cu chirie.’’

Ieromonah Savatie Baștovoi, Cartea despre femei, Ed. Cathisma 2015

Cuvânt