DEZVOLTARE DURABILA INTEGRATA

( Note de curs )

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între sistemele socio-economice şi elementele capitalului natural.

Dezvoltarea durabilă urmareşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.

Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun",cunoscut şi sub numele de Raportul Brundtland: "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmareşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi".

Conceptul dezvoltarii durabile determina o reevaluare permanenta a legaturilor dintre om si natura si pledeaza pentru solidaritatea intre generatii ca singura optiune viabila pentru dezvoltarea pe termen lung.

Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi cauta in primul rand prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.

Scurt istoric al dezvoltarii durabile:

Conceptul de dezvoltare durabila a luat nastere acum 30 de ani, ca raspuns la aparitia problemelor de mediu si a crizei resurselor naturale, in special a celor legate de energie. Practic, Conferinta privind Mediul de la Stockholm din 1972 este momentul in care se recunoaste ca activitatile umane contribuie la deteriorarea mediului inconjurator, ceea ce pune in pericol viitorul omenirii. Cativa ani mai tarziu, in 1983 , isi incepea activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), condusa de Brundtland, dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Doi ani mai tarziu, in 1985 era descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Conventia de la Viena a inceput cautarea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara Planeta.

In 1987, la un an dupa catastrofa de la Cernobal, apare asa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul “Viitorul nostru comun”care da si cea mai citata definitie a dezvoltarii durabile (“sustainable development”): “Dezvoltarea durabila este cea care

1

urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”. Totodata, Raportul admitea ca dezvoltarea economica nu poate fi oprita, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incat sa se potriveasca cu limitete ecologice oferite de mediul inconjurator si de resursele planetei. In finalul raportului, comisia sustinea necesitatea organizarii unei conferinte internationale asupra dezvoltarii durabile.

Raportul Brundtland cuprindea cateva obiective potrivit carora realizarea dezvoltarii durabile inseamna:

- asigurarea in continuare a cresterii economice cu respectarea conditiei de baza a conservarii resurselor naturale;

- eliminarea saraciei si asigurarea conditiilor satisfacerii nevoilor esentiale de munca, hrana, energie, apa, locuinta si sanatate;

- orientarea proceselor de crestere economica spre o noua calitate;- asigurarea unei cresteri controlate a populatiei;- conservarea si sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului

dezvoltarii economice asupra mediului;- restructurarea tehnologiilor de productie si mentinerea sub control a

riscurilor acestora;- asigurarea unei abordari integrate a deciziilor privind cresterea

economica, mediul inconjurator si resursele de energie.

►Se observa ca respectarea cerintelor dezvoltarii durabile reclama solutii sociale, politice, economice, demografice si tehnice.

Termenul de dezvoltare durabila a inceput sa devina, insa, foarte cunoscut abia dupa Conferinta internationala privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro in vara lui 1992, cunoscuta sub numele de “Summit-ul Pamantului”.* la care au participat reprezentanti din aproximativ 170 de state. Ea a avut ca rezultat elaborarea mai multor conventii referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si  stoparea defrisarilor masive. Tot atunci a fost elaborata si Agenda 21, sau Agenda dezvoltarii durabile - planul de sustinere a dezvoltarii durabile. La 10 ani de la Conferinta de la Rio, in 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabila.

Agenda Locala 21 a fost elaborata si adoptata la Summitul Mondial de la Rio de Janeiro in 1992, ca instrument de promovare a conceptului dezvoltarii durabile. Dupa zece ani, la Johannesburg, in 2002, al doilea Summit promoveaza AL 21 ca principal instrument de realizare a bunastarii populatiei lumii. Dedicata administratiei locale, AL 21 stabileste prin participare publica un echilibru intre dezvoltarea economica, echitatea sociala si protectia mediului.

Dezvoltarea durabila a devenit un obiectiv si al Uniunii Europeane, incepand cu 1997, cand a fost inclus in Tratatul de la Maastricht, iar in 2001 , la summit-ul de la Goetheborg a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila a UE, careia i-a fost adaugata o dimensiune externa  la Barcelona, in 2002 .

2

Dezvoltarea durabila este un concept multidimensional .Din definitia dezvoltarii durabile formulata prin Raportul Brundtland in 1987, reies urmatoarele aspecte:

-a) introducerea sintagmei dezvoltare durabila in vocabularul uzual al stiintei economice a reprezentat o necesitate obiectiva. Notiunea a fost chemata si impusa sa serveasca, pe plan teoretic, drept raspuns la criza economica si ecologica pe care o parcurge lumea la sfarsit de secol XX si inceput de nou mileniu.

-b) la nivelul unanimitatii, in sondajul opiniei publice, se afla ideea dupa care dezvoltarea durabila are o puternica incarcatura morala. Se pleaca , aici, de la premisa realista ca, pe zestre pe care o mosteneste, fiecare generatie isi construieste viitorul. Din acest punct de vedere, este de datoria generatiei actuale, ca ea sa ofere noilor si viitorilor veniti cel putin aceleasi sanse pe care ea le-a mostenit.

-c) dezvoltarea durabila va deveni tot mai mult o constanta a politicilor economice si sociale ale fiecarui stat.

-d) dezvoltarea durabila comporta un tratament diferit ca nivel, mod de abordare si intelegere, tehnologie, resurse la care se poate face apel si sanse de reusita. Altfel spus, capata sensuri si semnificatii diferite in functie de timp, spatiu, zona geografica etc.

De exemplu pentru tarile dezvoltate, problema depoluarii, a imbunatatirii calitatii vietii etc. este una de transformare, adaptare si modernizare.

Pentru tarile slab dezvoltate, problema nu este de calitate a vietii, ci chiar a vietii, a supravietuirii. Aici, structurile de productie poluante, cu urmari nefaste pt. degradarea solului, a apei etc., adauga la situatia materiala deja mizera, noi factori agravanti. Si mai grav este ca, rata redusa a cresterii economice, de aici, nu elibereaza fonduri necesare pt. investitii in echipamente de control si tehnologie antipoluanta, pt. restructurarile tehnologice, institutionale si manageriale care se impun. Statisticile dovedesc, cu date indubitabile, ca tarile sarace ale lumii exercita cea mai slaba presiune asupra planetei. Nivelurile de dezvoltare economica fac din ele cei mai mici poluatori cu CO2, SO2, NO2, practic la jumatate fata de tarile dezvoltate. Efectul de sera si incalzirea pamantului nu se datoreaza, primordial, saracilor. In mod contradictoriu insa, grija si respectul pt. Tot ceea ce inseamna mediul se pare ca este o atitudine ce tine de mentalitatea celor bogati. Cu cat nivelul pe scara bogatiei sociale este mai ridicat cu atat atitudinea fata de natura este mai respectuoasa.

-. e) notiunea de durabil trimite la durata, la un interval de timp indelungat. Procesul trebuie convertit spre o dezvoltare umana durabila, orientata prioritar spre calitatea vietii si a mediului

Marile provocari ale dezvoltarii durabile

Ca orice proiect de anvergura, dezvoltarea durabila presupune o evolutie procesuala realizabila prin rezolvarea unor probleme. Unele sunt comune, apartin procesului dezvoltarii in general, altele sunt specifice. Cum dezvoltarea durabila nu este decat o secventa a dezvoltarii in general, vom incerca o succinta trecere in revista a problemelor.

3

1 - Constrangerea demograficaFactorul populatie si influenta sa asupra dezvoltarii in general, a celei durabile, in

special, pot fi analizate din multe puncte de vedere. Obiectivul preocuparii noastre impune accentul asupra numarului, structurii si sanatatii populatiei.

Oprindu-ne asupra primului aspect, numarul populatiei, intrebarea la care dezvoltarea durabila trebuie sa gaseasca raspuns este, ce numar de populatie poate suporta planeta Pamant ? Sau, cu alte cuvinte, care sunt, capacitatea biotica si putinta de a hrani o populatie in continua crestere ale planetei noastre? De fapt, ca sa ramanem in termenii definitiei dezvoltarii durabile, ce sanse sunt ca aceasta populatie, tot mai numeroasa sa traiasca intr-un mediu perfect conservat si sa se hraneasca tot mai bine?Desi preocupari serioase au existat si exista, nimeni nu poate spune cu exactitate care este numarul maxim de oameni pe care planeta Pamant il poate atinge. Estimarile oamenilor de stiinta, pornindu-se de la dinamica prezenta cea imediat urmatoare (7,5 mld. In 2015 si 11,5 mld. In 2150) conduc la o cifra situata intre 30-150 mld. Insasi marja de siguranta pe care cercetatorii problemei si-o iau vorbeste singura despre dificultatile enorme pe care le comporta determinarea acestui maxim.

Structura populatiei nu pune mai putine probleme decat numarul ei.Intereseaza aici, in primul rand, structura socio-profesionala, gradul de instruire,

calitatea populatiei. Si intereseaza pentru ca, indubitabil, dezvoltarea durabila nu poate fi opera unor analfabeti. Daca dezvoltarea durabila este confruntata cu si are de rezolvat o problema, aceasta se pune in urmatorii termeni: exact acolo unde cresterea economica trebuie sa castige, atat cantitativ cat si calitativ, adica in tarile lumii a treia, exact acolo nivelul de educatie al populatiei sufera. Tocmai acolo, o lume in crestere, analfabeta sau semianalfabeta trebuie hranita in conditiile in care produce putin sau foarte putin.

In al doilea rand, prezinta importanta, din punct de vedere al dezvoltarii durabile, , repartitia populatiei in crestere pe cele 2 mari zone: urban si rural.

Se stie ca o caracteristica a cresterii economice clasice a fost exodul masiv al populatiei de la sat spre oras, exod care si-a avut logica lui, legata de imprejurari cum ar fi:

- accelerarea industrializarii, cu toate avantajele ce decurg de aici pe linia locurilor de munca, serviciilor ieftine, abundente si de calitate;

- defavorizarea zonelor rurale sub raportul investitiilor publice si private dar si in plan social, cultural, civic, de unde o forta si reactie de respingere a satului, asimilat cu mizeria si incultura.

Pentru oras, suprapopularea a condus la aparitia unor fenomene negative in planul:

- ocuparii fotei de munca (somaj masiv);- locuintelor;- serviciilor urbane;- aparitia unor periferii, insule ale mizeriei, saraciei si promiscuitatii, contrastante

sfidator cu centrele opulente;- delicventa, violenta, prostitutie, droguri etc;- dificultatilor de aprovizionare cu alimente, energie, apa etc;- dificultatilor administrative.Pentru satul depopulat, problemele nu au lipsit si nu lipsesc. Populatia ramasa,

trebuie sa faca fata unei sarcini colosale, de hranire a intregii colectivitati. Aceasta

4

inseamna o agricultura intensa, de mare randament, realizabila prin mijloace cunoscute: mecanizare, chimizare, irigare etc. Agricultura intensiva angajeaza, la randul ei, consumuri mari de energie, degradarea unor terenuri, epuizarea unor resurse, poluare cu insecticide, pesticide etc.

De aici si intrebarile carora dezvoltarea durabila trebuie sa dea raspuns:migrarea populatiei dinspre sat spre oras poate continua? Daca da, pana cand si in ce conditii?

Care sunt factorii implicati care influenteaza raportul optim populatie urbana/populatie rurala si unde se situeaza pragul critic al acestei proportii? Revolutia verde, industriile curate, programe de dezvoltare in care dimensiunea economica trebuie corelata cu cea sociala, politica, culturala si, nu in ultimul rand ecologica, par a fi raspunsurile la aceasta problema.

Dezvoltarea durabila este cea care face din calitatea vietii oamenilor obiectivul suprem. Nu se poate concepe si nu se poate vorbi despre calitatea vietii in afara sanatatii. In procesul dezvoltarii, sanatatea oamenilor apare in dubla ipostaza: de conditie dar si de obiectiv al ei.

2 – Constrangerea tehnicaIntrebarea la care dezvoltarea durabila trebuie, aici, sa raspunda este urmatoarea:

Care este nivelul maxim posibil al productiei ce se poate realiza, in conditiile date ale progresului tehnic, fara a afecta echilibrul mediului?

Intrebarea este legitima in conditiile in care stim ca dezvoltarea implica crestere economica, deci, marirea productiei. Cresterea dimensiunilor productiei, din pacate, creeaza poluare. Capacitatea de absorbtie de catre mediu a poluarii este, pe de alta parte, limitata, de unde si preocuparea de a gasi o linie de echilibru intre aceste marimi.

Concluzia de maxima importanta pentru politica dezvoltarii durabile, la care au ajuns specialistii este ca:1) nivelul maxim al productiei ce se poate realiza fara modificarea calitatii mediului, se afla in relatie :- direct proportionala cu capacitatea de absorbtie a mediului, a instalatiilor antipoluante de a retine emisiile poluante, capitalul investit in instalatii antipoluante si volumul sau suprafata de dispersie a poluantilor;- invers proportionala cu emisiile poluante care, la randul lor, depind de nivelul productiei si cel al consumului.2) in tarile dezvoltate, volumul mare al productiei si consumului ca si capacitatea de absorbtie a unui mediu deja poluat, pot cobora nivelul productiei maxime ce se poate realiza cu mentinerea echilibrului ecologic.3) progresul tehnic este factorul cheie in mentinerea unei rate acceptabile a dezvoltarii economice cu mentinerea calitatii mediului ambiant, ceea ce justifica importanta mare a investitiilor antipoluante in cadrul politicilor de dezvoltare care au in vedere mentinerea si chiar refacerea mediului.4) stabilirea punctului de echilibru este dependenta de factori importanti precum: structura economiei, a productiei, vechimea capitalului productiv, gradul de poluare al mediului etc.

5

5) mentinerea starii de echilibru si asigurarea unei productii maxime cu mentinerea echilibrului ecologic, presupun interventia autoritatilor publice prin politici de dezvoltare care sa fie armonizate cu politicile de protectie a mediului.

3 – Echitate si compensare intra si intergeneratiiDefinitia dezvoltarii durabile induce ideea ca realizarea ei devine fezabila doar in

conditiile in care intre generatii si in interiorul aceleeasi generatii se manifesta un spirit asociativ, de toleranta, asociativitate si grija reciproca; unul in virturea caruia binele si bunastarea unuia nu trebuie, in nici un fel, sa afecteze fericire altuia.

4 – Economia mediuluiEconomia mediului reprezinta o provocare pentru teoria dezvoltarii durabile in

masura in care ea incearca, printre altele si tentativa de a umaniza si a ecologiza economia.

Resursele DD

Esenta DD a societatii umane este data de modul de gestionare, actuala si viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale si informationale, in raport cu obiectivele cresterii economice si asigurarea unei calitati din ce in ce mai bune a vietii si a mediului.

Dezvoltarea economica este realizata nu numai pentru satisfacerea nevoilor materiale de baza, ci si pentru a furniza resursele de imbunatatire a calitatii vietii in directii ca sanatatea, educatia si un mediu bun. Multe forme de dezvoltare economica fac apel la mediu, in sensul ca ele folosesc resursele naturale, energetice, materiale si informationale si genereaza produse poluante si deteriorari ale mediului. Dar, in acelasi timp exista multe cai prin care anumite tipuri de activitate economica pot proteja sau imbunatati mediul inconjurator. Acestea includ masurile de eficientizare a utilizarii resurselor naturale, energiei, materialelor, informatiilor, tehnologii si tehnici imbunatatite de management, o mai buna proiectare si marketing pentru produse, minimizarea deteriorarilor produse mediului ( tehnologii nepoluante, tehnologii mici consumatoare de materiale si energie, tehnologii de valorificare a deseurilor, biotehnologii etc.), practici agricole prietenoase pentru mediu, o mai buna utilizare a pamantului si constructiilor, eficienta imbunatatita a transporturilor etc. Una din provocarile majore ale DD este de a gasi cai de incurajare a activitatilor economice prietenoase pentru mediul inconjurator si de a descuraja activitatile care provoaca deteriorari ale mediului (poluarea aerului, apelor si solului, respectiv subsolului).

In ceea ce priveste resursele naturale si energetice, activitatile se desfasoara pe 2 directii principale : utilizarea rationala a resurselor naturale prin tehnologii de prelucrare economica (reducerea si reciclarea deseurilor), respectiv reducerea consumului si folosirea unor surse neconventionale de energie. In prezent, aceentul se pune pe utilizarea rationala a resurselor naturale si energetice, devenit astfel un imperativ al prezentului. Alaturi de acestea, resursele materiale si informationale completeaza ansamblul resurselor DD.

6

Principii si criterii ale DD

Un principiu de sustenabilitate este un principiu avut in vedere la fundamentarea managementului strategic si integrat al DD.

Un criteriu de sustenabilitate presupune ca, la nivel minim, generatiile viitoare ar putea sa traiasca mai rau decat generatiile actuale. Criteriul sustenabilitatii cere indeplinirea conditiilor necesare pentru un acees egal la baza de resurse de catre fiecare dintre generatiile viitoare.

Criteriile fundamentale ale DD, stabilite de Comisia Comunitatii Europene inca din anul 1993, sunt urmatoarele ;

- mentinerea in totalitate a calitatii vietii:- mentinerea unui acees continuu la resursele naturale;- evitarea deteriorarilor permanente asupra mediului inconjurator;In anul urmator, 1994, Grupul de lucru asupra DD de la Salzburg, Austria, a

cuprins in grupul de criterii ale DD: umanismul si calitatea ridicata a vietii, prezervarea diversitatii culturale si regionale, distributia echitabila a bogatiei si resurselor, supravietuirea umana, prezervarea deteriorarii ireversibile sau exploatrii resurselor naturale, stabilizarea in interiorul capacitatii purtatoare a ecosistemelor, prezervarea biodiversitatii.

Managementul strategic al DD presupune, pe langa stabilirea unor obiective pe termen lung (15-20 ani), compatibilizate cu cele pe termen scurt si mediu, si aplicarea unui set de principii si criterii validate eficient pe plan international, la care ne vom referi in continuare:

- Managementul integrat este principiul care presupune abordarea in maniera unitara a proceselor de productie, procesare, transport, distributie, utilizare si depozitare, tinand seama de ciclul de viata al produselor si tahnologiilor, implicarea stakeholderilor si coordonarea interinstitutionala ;

- Echitatea intergenerationala, este o cerinta potrivit careia generatia prezenta are dreptul de a folosi si beneficia de resursele pamantului, cu obligatia de a tine seama de impactul pe termen lung al activitatii acesteia si de a sustine baza de resurse si mediul global si in beneficiul generatiilor viitoare;

- Precautia reprezinta instrumentul decizional prin care se intreprind actiuni de raspundere (contracarare) la amenintarile legate de pagubele serioase si ireversibile cauzate sanatatii umane si/sau mediului, atunci cand nu dispunem de o informatie stiintifica necesara;

- Abordarea ciclului de viata al bunurilor, serviciilor si tehnologiilor evalueaza consecintele asupra mediului generate de efectele economice legate de diferitele stadii ale prelucrarii si valorificarii produselor de piata.

- Preventia presupune stabilizarea prejudiciilor aduse sanatatii umane si a capitalului natural de fenomenele si procesele economice care ar putea fi prevenite prin investitii si costuri de modernizare, reparatii, tratare sau compensare; este cunoscut ca prevenirea unor prejudicii este cu mult mai eficienta decat inlaturarea consecintelor dupa ce acestea s-au produs;

- Substitutia presupune inlocuirea unor produse si servicii ineficiente, mari consumatoare de resurse de mediu cu altele mai eficiente si cu impact ecologic mai redus si mai putin daunatoare;

7

- Principiul “poluatorul plateste” sau al internalizarii costurilor marginale externe (externalitatilor negative) stabileste folosirea mecanismelor de piata pentru ca poluatorii sa suporte in totalitate costurile sociale si de mediu ale activitatii lor si ca aceste costuri sa fie reflectate in preturile si tarifele bunurilor si serviciilor;

- Internalizarea externalitatilor pozitive (beneficiilor marginale externe) vizeaza folosirea unui sistem de subventii corective, stimulente pentru activitatile care beneficii marginale la partile terte fara ca acestea sa plateasca ( cercetare-dezvoltare, protectia mediului, educatie, dezvoltare regionala, intreprinderi mici si mijlocii etc);

- Participarea publica presupune accesul nerestrictionat la informatia privind mediul si resursele sale, dreptul publicului de a lua decizii in domeniul mediului si a resurselor sale si de a lua in considerare consecintele acestora, dreptul de acunoaste din timp posibilele riscuri de mediu si asupra resurselor;

- Principiul bunei guvernari prevede ca autoritatile si institutiile statului sa-si desfasoare activitatea transparent, eficient si onest, in conditiile prevederii si penalizarii poluarii si ale promovarii protectiei mediului;

- Parteneriatele public-privat si privat-public se bazeaza pe cooperarea directa, inter si intrainstitutionala, intre partile interesate (stakeholders) reprezentate de autoritatile si institutiile publice, ONG, grupuri si firme industriale, retele si oameni de afaceri, care impreuna pot obtine o valoare adaugata superioara pentru sustenabilitatea cresterii economice la niveluri macro si microeconomic ;

- Cooperarea intre state include responsabilitati comune, dar diferentiate, in functie de nivelul de dezvoltare al tarilor; se pot aplica o serie de abordari diferentiate in ceea ce priveste obligatiile economico-financiare pentru protectia mediului la nivel local, regional si international, tarile dezvoltate recunoscand faptul ca le revine o responsabilitate mai mare, inclusiv in ceea ce priveste acordarea de asistenta tarilor in curs de dezvoltare sau cu economie de piata emegenta.

Principiile si abordarile criteriale ale managementului strategic al dezvoltarii economice durabile a Romaniei sunt in deplin consens cu spiritul si recomandarile Declaratiei de la Rio, Agendei 21, Declaratiei Mileniului si al celorlalte documente aprobate prin consens la Summit-urile mondiale ale DD. Pe plan mondial exista si abordari sectoriale in ceea ce priveste criteriile si principiile DD, din punctul de vedere al resurselor acesteia.

Obiective si prioritati ale pilonului economic al DD in Romania

Intrebarea privind posibilitatea realizarii dezvoltarii economice durabile a Romaniei nu poate avea decat un raspuns «afirmativ».

Pilonul economic al dezvoltarii durabile a Romaniei, caruia i se adauga in mod complementar si independent cel social, ambiental si cultural, are cateva obiective si prioritati.

Un prim obiectiv economic fundamental este cresterea permanenta a PIB cu un ritm mediu anual de crestere in perioada 2007-2025 de cel putin 6,5%. Aceasta crestere presupune un efort investitional sustinut, cu eficienta ridicata, o dinamica inalta a productivitatii totale a factorilor de productie, dar mai ales satisfacerea criteriului ecoeficientei de a “realiza mai mult cu mai putin” consum de resurse naturale, materiale, energetice si umane.

8

In cursa de diminuare a decalajelor economice si sociale dintre Romania si tarile dezvoltate, managementul strategic la nivelurile macro si micro va fi nevoit sa monitorizeze si evalueze strategii si substrategii ale cresterii economice durabile care sa includa factorul ecologic, intr-un proces de crestere/decrestere diferentiata a sectoarelor economice, a ramurilor, subramurilor si grupelor de produse si servicii, in concordanta cu evolutia parametrilor cererii viitoare interne si externe, de bunuri si servicii. In aceasta idee, trebuie avuta in vedere alinierea la legislatia si standardele UE si respectarea lor ulterioara.

Managementul sustenabilitatii cresterii economice durabile in Romania are ca obiectiv de asemenea mentinerea ratei anuale a inflatiei, in intervalul 1%-5%. Cea mai sanatoasa cale de reducere a nivelului inflatiei este reducerea costurilor, cresterea competitivitatii si a productivitatii mai rapid decat cresterea salariilor.

Un al treilea obiectiv major al pilonului economic al dezvoltarii durabile se refera la asigurarea unui inalt nivel al gradului de ocupare a fortei de munca disponibile si reducerea ratei somajului la nivelul sau natural ( 4-5%), inclusiv prin promovarea unui parteneriat public-privat, generator de locuri de munca cu productivitate ridicata.

Intreprinderea unor activitati strategice si de coordonare pentru dezvoltarea economica durabila la nivel national in prezent constituie o preocupare a marii majoritati a statelor care se afla in diferite stadii ale procesului de elaborare, implementare, monitorizare si evaluare a strategiei nationale de dezvoltare durabila, ca urmare a recomandarii Summit-ului Mondial al Dezvoltarii Durabile de la Johannesburg (septembrie 2002). Putine state isi permit sa nu aiba o strategie a dezvoltarii economice durabile ca reper pentru fundamentarea unor decizii eficiente pe termen lung.

Ca urmare a cresterii importantei si acutizarii problemelor dezvoltarii durabile, in anul 2000 a fost adoptata la Friibergh (Suedia) declaratia privind promovarea Stiintei sustenabilitatii (Statement on Sustainability Science) care isi propune sa imbunatateasca substantial interactiunile dintre natura si societate, tinand seama ca in ultimile decenii, directia de dezvoltare a omenirii nu este sustenabila, precum si de necesitatea reconcilierii scopurilor evolutiei sociale cu limitele ecologice ale planetei pe termen lung, acordandu-se o atentie deosebita modului in care schimbarile de mediu se repercuteaza asupra societatii.

Schimbari impuse de dezvoltarea durabila

Conceptul de durabilitate, presupune schimbări drastice în mai toate domeniile vieţii. Nu doar obiceiurile consumatorilor trebuie schimbate, lucru care este, cu siguranţă, destul de greu în sine, ci, mai mult, trebuie schimbată concepţia oamenilor despre economie, societate şi politică.

Durabilitatea este simplă şi complicată in acelasi timp. Ne e greu să ne închipuim o societate cu adevărat durabilă. Pentru că practic, totul ar trebuie să se schimbe, şi nu în ultimul rând, noi înşine.În ceea ce priveşte domeniul economic, trebuie introduse noi forme de administrare, care

9

să ţină mai mult cont de factorul natură ca factor de producţie. Aici nu va apărea însă doar întrebarea cum se poate transpune acest lucru în cazurile singulare - prin reglementări politico-administrative şi/sau economice - vor apărea însă şi dispute referitoare la cât de mare poate fi capacitatea de aclimatizare a economiei pe o piaţă globală care operează descentralizat, dacă nu se stabilesc la nivel internaţional paşii pe calea unei dezvoltări durabile - aceşti paşi putând fi chiar nerealizabili.În domeniul social se impun revendicări cu totul noi în ceea ce priveşte principiul şi practica echităţii în distribuţie - iar acest lucru, din trei motive: ţinând cont de faptul că acest concept de dezvoltare durabilă provine din discursul de politică a dezvoltării, este afectată în primul rând distribuţia şanselor de dezvoltare în cadrul complexului problematic nord-sud. În al doilea rând este vorba despre cât de bine va fi tolerată în cadrul societăţii o modernizare ecologică, care nu va aduce cu sine doar noi şanse, ci şi cu multe noi probleme. Cum se poate garanta faptul că posibilităţile de viaţă, de lucru şi de consum vor fi distribuite cât de cât corect?Celor două probleme de mai sus li se mai adaugă una, şi anume "echitatea distributivă inter-generativă". Interesele generaţiilor viitoare trebuie avute în vedere în cadrul distribuţiei de astăzi a şanselor, ceea ce înseamnă că societatea trebuie să ţină cont de faptul că prezentul nu este altceva decât trecutul viitorului nostru, asupra ale cărui şanse decidem acum.

Această problemă extrem de importantă vizează disponibilitatea societăţii, a economiei şi a fiecăruia dintre noi, de a accepta aceste schimbări în comportamentul nostru de producţie şi consum, ba chiar şi în stilul nostru de viaţă. Cele mai importante schimbări trebuie să se petreacă însă în domeniul politic.

Încă de la formularea obiectivelor pentru o dezvoltare durabilă, sistemul politic actual, programat pe termen scurt, în funcţie de succesul repurtat la alegeri şi orientat în vederea creşterea nivelului de trai din simplul motiv pentru a-şi asigura puterea, este în mod cert suprasolicitat. Transpunerea acestor obiective dovedeşte necesitatea sporită de schimbare a politicului, pentru că noile orientări valorice şi stilurile de viaţă emergente nu pot fi reglementate nici la nivel politic, nici la nivel administrativ, el neputând fi proliferate decât la nivel comunicativ. De aceea, în dezbaterea privind implementarea conceptului de "dezvoltare durabilă" s-a ajuns la un consens asupra faptului că o participare sporită a cetăţenilor constituie premisa necesară pentru succesul acestei idei.

Asta înseamnă că, atât în ceea ce priveşte formularea obiectivelor, cât şi transpunerea acestora, este nevoie de o cu totul nouă "cultură a dialogului", care presupune disponibilitatea responsabililor de la nivelul politicii şi societăţii, de a elabora ţelurile, precum şi paşii întru implementare, la comun cu persoane, grupări şi asociaţii angajate.

Politica durabilităţii ne cere tuturor să ne gândim fără egoism ce am putea realiza dacă interesele noastre personale ar coincide întru totul cu interesele comunităţii. Ideea durabilităţii ne conduce astfel, într-un salt calitativ, spre participare civilă şi, până la urmă, la o modernizare a democraţiei.

Pentru că aici nu mai este vorba numai de participarea la acţiuni iniţiate la nivel politic

10

sau administrativ, ci de o participare conştientă, responsabilă, de o "consfătuire asupra problemelor comune" (Aristotel), asupra misiunii de organizare a politicii.

Asta înseamnă că actorii socio-politici trebuie să îşi asume o responsabilitate deosebită în ceea ce priveşte impunerea politică a durabilităţii, fapt care atrage după sine consecinţe structurale, instituţionale şi financiare.

“Ce-aş putea eu să fac?", aceasta este de cele mai multe ori reacţia resemnată privind unele probleme globale precum schimbarea climei sau sărăcia. "Poţi să faci ceva!", acesta este răspunsul pe care îl propune conceptul de durabilitate, "Trebuie să faci ceva, dacă mă iei în serios." Pentru că durabilitatea nu cuprinde numai - aşa cum auzim de multe ori - toate nivelele - de la cel global, la cel local-, durabilitatea include mai ales nivelul individual: fără strădaniile depuse de fiecare om în parte, nu se poate ajunge la o dezvoltare durabila.

11

Există multe puncte de la care putem începe să ne comportăm durabil.

I ) Fairtrade: Există o marcă pentru produsele comercializate în spirit de fair-play. Cine cumpără aceste produse nu se bucură doar de calitatea lor, ci poate fi şi sigur că producătorii nu au fost exploataţi.

Principiul este foarte simplu: Producătorii primesc pentru materia primă preţuri fair, în funcţie de preţurile de pe piaţa mondială. Astfel se pot conduce afaceri responsabile, iar oamenii din ţările în curs de dezvoltare îşi pot asigura existenţa pe termen lung, atingând măcar standardele sociale minime în ceea ce priveşte sănătatea şi educaţia.

Consumatorii primesc în schimb alimente gustoase şi de calitate. Acestea ajung în mod direct şi controlat din ţările în curs de dezvoltare în Europa, purtând pecetea de garantare a originii. Astfel puteţi savura produsele având conştiinţa împăcată. Luând decizia de a cumpăra produse FAIRTRADE vă aduceţi contribuţia personală şi activă pentru o lume mai dreaptă!

FAIRTRADE înseamnă cooperare eficientă care face bine în mod garantat tuturor celor care participă la această iniţiativă. Aceştia sunt:

FAMILIILE DE ŢĂRANI, pentru că prin FAIRTRADE îşi pot asigura existenţa şi îşi pot planifica viitorul. Cooperativele ţărăneşti primesc o primă de dezvoltare socială şi ecologică, pe care o folosesc pentru asigurarea surselor de apă potabilă, a îngrijirii medicale de bază, pentru organizarea sistemului şcolar etc.. Deseori doar FAIRTRADE a făcut posibilă trecerea la culturile ecologice.  MUNCITORII DE PE PLANTAŢII, pentru că iniţiativa FAIRTRADE creează condiţii umane de muncă şi de trai: o relaţie cu angajatorii reglementată prin contracte care asigură prin lege salariul minim, standarde de lucru reglementate legal, protecţia muncii pentru evitarea otrăvirii cu chimicalele periculoase utilizate în agricultură, interzicerea exploatării prin muncă şi asigurarea unui minimum de îngrijire medicală, lucru care nu este de la sine înţeles în ţările din sud.  CONSUMATORII, pentru că pot consuma astfel produse de calitate provenite din culturi naturale. FAIRTRADE oferă garanţia originii şi traseului controlat al produselor FAIRTRADE, care provin mai ales din structuri limitate teritorial. Aceste produse sunt îngrijite permanent, acesta fiind motivul pentru care calitatea lor este atât de ridicată. Acest lucru se simte, iar oamenii sunt mulţumiţi pentru că au acţionat în mod fair. Dacă doar 10 oameni din nord ar consuma cafea marca FAIRTRADE, o întreagă familie din sud ar putea supravieţui. NATURA, pentru că produsele FAIRTRADE sunt cultivate în mod tradiţional, respectând natura, în mod durabil, adică: prin cultura mixtă cu alte plante de uz personal, prin folosirea arborilor care produc umbră, prin reducerea substanţelor

12

chimice folosite în agricultură, prin folosirea îngrăşămintelor naturale şi combaterea eroziunii. În plus, evitarea şi înlăturarea ecologică a reziduurilor. Pădurea tropicală şi apele naturale sunt astfel protejate. Toate aceste lucruri au efecte pozitive asupra lumii în care trăim cu toţii, fiind astfel utile şi oamenilor din Europa. COPIII DIN ŢĂRILE SUDICE, pentru că exploatarea copiilor prin muncă este interzisă, iar astfel veniturile familiei pot asigura un trai decent. Primele FAIRTRADE sunt utilizate la construirea de noi şcoli."

Există deja multe materii prime care poartă marca FAIRTRADE: cafea, ceai, ciocolată, miere, banane, zahăr sau orez. Ne vom folosi aici de exemplul cafelei, pentru a vedea cum sunt transpuse în practică principiile schiţate în textul de mai sus.

Următorul text provine de pe pagina reprezentantului austriac al mişcării FAIRTRADE: "Cafeaua este cel mai important bun agricol de pe piaţa globală nord-sud, iar la nivel mondial, cea mai importantă materie primă de export, după petrol ".

Standarde socialeScăderea preţului cafelei pe piaţa internaţională, proces înregistrat încă din ianuarie 1999, a dus în multe ţări unde se cultivă acest produs la sărăcirea a sute de mii de oameni. Mai ales familiile de ţărani au intrat într-o adevărată criză existenţială. O cale de ieşire din această criză este comerţul în spirit de fair-play. Producătorii primesc pentru cafeaua purtând marca FAIRTRADE aproximativ dublul preţului actual de pe piaţa internaţională. Preţul FAIRTRADE nu se orientează însă doar în funcţie de piaţa internaţională, ci şi în funcţie de evoluţia puterii de cumpărare, astfel încât producătorii să poată trăi în mod decent de pe urma muncii lor.

În 1997, chintalul (45,4 kg) de cafea costa pe piaţa internaţională în medie 189 USD, în 2003 însă, doar aproximativ 64 USD. Preţul minim al cafelei marca FAIRTRADE este 121 USD pe chintal. Dacă preţul pe piaţa internaţională va depăşi preţul minim impus de marca FAIRTRADE, FAIRTRADE se va orienta după preţul mai mare. În plus se mai adaugă câte 5 USD pe chintalul de cafea, bani destinaţi proiectelor de durabilitate la care se angajează producătorii de cafea. Această primă este destinată unor proiecte sociale sau ecologice de dezvoltare.

La TIEMELONLA NICH K LUM, o cooperativă FAIRTRADE din Mexic, cafeaua este cultivată în mod organic şi biologic. Acest lucru presupune multă muncă, cât şi cunoştinţe privind cultura mixtă cu arborii din regiune. Îngrăşămintele naturale folosite sunt reziduuri de plante. Buruienele sunt plivite cu mâna, iar dăunătorii sunt eradicaţi fără pesticide. Ţelul suprem este ameliorarea condiţiilor de trai ale familiilor de ţărani prin întoarcerea la valorile şi cunoştinţele tradiţionale, precum şi încurajarea auto-determinării.

Ţări de origineCafeaua marca FAIRTRADE provine din cooperative aflate în următoarele ţări: Bolivia,

13

Brazilia, Camerun, Columbia, Uganda, Costa Rica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Etiopia, Guatemala, Haiti, Honduras, Indonezia, Mexic, Papua Noua Guinee, Peru, Tanzania, Thailanda, Uganda şi Venezuela.

Standarde ecologiceUna dintre consecinţele epocii coloniale a fost trecerea de la micile întreprinderi de familie la marile plantaţii de cafea. Pentru a creşte producţia şi, implicit, câştigurile, s-a recurs în mare parte la monocultură. Această formă de cultivare a pământului a făcut necesară introducerea îngrăşămintelor minerale şi ale pesticidelor. Cafeaua marca FAIRTRADE provine însă doar din culturile îngrijite de familiile de ţărani care s-au asociat în cooperative. Stimularea acestor structuri familiale ţărăneşti este esenţială, mai ales în ceea ce priveşte protecţia mediului şi agricultura durabilă.

Aceste familii de ţărani nu folosesc - în mare parte din pricina costurilor - pesticide şi îngrăşăminte artificiale. Culturile mixte, întinse pe suprafeţe reduse, prezintă o concentraţie mult mai slabă de CO2 decât monoculturile. În plus, prin încurajarea culturilor familiale, ţăranii nu mai trebuie să îşi abandoneze pământul, mutându-se în slums-urile de la oraş. Cafeaua marca FAIRTRADE este aşadar produsă într-un mod mult mai ecologic decât cea convenţională. Între timp, 70% din cafeaua marca FAIRTRADE poartă o etichetă care specifică originea controlată, culturile ecologice fiind încurajate în mod deosebit în cadrul sistemului FAIRTRADE.

Reguli de bază pentru cultivarea ecologică a arborilor de cafea :

trebuie preferaţi acei arbori de cafea care sunt mai rezistenţi împotriva dăunătorilor şi bolilor din regiune.menţinerea unei culturi mixte, cu arbori simpli sau fructiferi - banane, ananas, papaya sau plante aromatice - astfel se va evita procesul de eroziune.se va renunţa pe cât posibil la îngrăşămintele minerale şi la pesticide. In locul acestora se va îngriji suprafaţa cultivată prin plivirea de mână, administrarea intensivă de îngrăşăminte naturale şi păstrarea sănătăţii plantelor.

Acest tip de culturi ecologice nu pot funcţiona decât dacă producătorii sunt şi remuneraţi în mod corespunzător pentru efortul suplimentar.

II ) Să fim informaţi, să cooperăm, să sprijinim iniţiativeleInformare, cooperare, sprijinirea iniţiativelorLa nivel mondial există o multitudine de organizaţii şi iniţiative care se angajează pentru o dezvoltare durabilă. Fireşte că nu le putem prezenta aici pe toate, vom aminti totuşi două dintre ele, Greenpeace şi Forumul Social Mondial. În vreme ce în cazul Greenpeace problemele de mediu se află în centrul preocupărilor, Forumul Social Mondial se preocupă mai ales de problemele de ordin social.

Exemplu: GreenpeaceÎn oraşul canadian Vancouver, câţiva contestatari ai războiului şi apărători ai naturii s-au întrunit, în 1970, sub egida "Don't Make A Wave Committee". Obiectivul acestei grupări era să împiedice desfăşurarea testelor atomice ale SUA de pe insula Amchitka, aflată în

14

preajma coastelor Alaskăi.

Din această grupare s-a născut mai apoi Greenpeace, o organizaţie care s-a extins între timp la nivel mondial şi care, de peste 30 de ani, derulează campanii şi acţiuni, făcând astfel publice problemele privind mediul înconjurător.

Exemplu: Forumul Social MondialForumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia) există încă din 1970. Aici se întrunesc reprezentanţii de vârf ai economiei şi politicii. Sub influenţa dezbaterii de la nivel mondial pe tema globalizării şi a criticii intense la adresa globalizării neo-liberale, la Porto Alegre (Brazilia) a avut loc în 2001, pentru prima oară, în paralel, un forum social mondial.

III ) Agricultură durabilă: Peste tot în lume, tot mai mulţi ţărani trec la culturile biodinamice, pentru că tocmai de producţia de alimente depind foarte multe pe calea spre o societate universală aptă de viitor. "O agricultură durabilă este ecologică, viabilă din punct de vedere economic, responsabilă din punct de vedere social, protejează resursele şi serveşte ca bază pentru generaţiile viitoare."Fireşte că în primul rând agricultorii sunt cei care au un cuvânt greu de spus pe calea spre o agricultură durabilă. Cu toţii putem însă contribui la acest scop.

cumpărând produse care provin din agricultura durabilă; cumpărând produse regionale care nu au parcurs un drum prea lung până în magazine; să îngrăşăm pământul cu reziduuri naturale;să fertilizăm pământul cu precauţie sau chiar deloc;să nu folosim pesticide (mijloace de combatere a dăunătorilor) şi erbicide (mijloace de stârpire a buruienilor);să plantăm, în grădina noastră, plante locale.

În textul de mai jos sunt amintite cele patru principii care definesc durabilitatea, menite să contureze o imagine a durabilităţii în politica agrară. Dezvoltarea durabilă se manifestă prin faptul că :

1). resursele regenerabile nu sunt folosite decât în funcţie de rata lor de regenerare;

2). sursele epuizabile de materii prime nu sunt folosite de către om decât atâta vreme cât ele pot fi înlocuite, atât din punct de vedere material, cât şi funcţional, cu resurse regenerabile, garantând totodată o productivitate mai mare;

3). afectarea mediului ambiant nu depăşeşte capacitatea naturală de regenerare a factorilor principali de mediu - aerul, solul şi apa;

4). trebuie menţinută o echivalenţă temporară între momentul intervenţiei şi timpul de desfăşurare a proceselor în natură.

15

Această perspectivă puternic ecologică a conceptului de durabilitate a fost condiţionată de faptul că discuţia din jurul durabilităţii a fost marcată încă de la început de aspecte privind modernizarea ecologică şi instituirea unei noi politici inovatoare a mediului.

Extrapolând toate aceste principii asupra politicii agrare, vom vedea că o politică agrară durabilă trebuie organizată astfel încât să facă posibilă o agricultură 

1). caracterizată din punct de vedere economic prin acţiuni comerciale de succes, care se descurcă fără subvenţiile de la stat, devenind astfel concurenţială. Persoanele angajate în domeniul agricol nu vor câştiga doar de pe urma producerii unor alimente sănătoase şi a comercializării şi prelucrării preponderent regionale, ci, în sensul unei agriculturi multifuncţionale, şi de pe urma câştigării altor surse de venit din sectorul turistic, prin cultivarea unor materii prime regenerabile sau prin producerea de energie din masă biologică. La toate acestea se vor adăuga şi alte surse de câştig, prin onorarea de către stat a unor prime pentru protecţia mediului şi a rezervaţiilor naturale;

2). caracterizată din punct de vedere ecologic de faptul că manipulează resursele naturale sol, aer şi apă astfel încât acestea sunt protejate faţă de influenţele negative de durată. Concret, asta înseamnă că îngrăşămintele şi substanţele care protejează plantele trebuie să fie folosite în mod economic şi cu multă grijă, astfel încât pământul şi apele aflate în apropierea suprafeţelor cultivate să nu fie afectate. Culturile trebuie să permită prezervarea unui mediu caracterizat prin diversitatea speciilor, urmând să încurajeze şi potenţialul genetic al plantelor de cultură sau al raselor de animale de casă mai vechi;

3). caracterizată din punct de vedere social de asigurarea locurilor de muncă în mediul rural ;

4). caracterizată din punct de vedere etic de protecţia animalelor, astfel încât animalele de producţie să fie tratate în mod corespunzător şi să nu fie chinuite inutil;

5). care ridică protecţia consumatorilor la rangul unei noi paradigme politice. Un compromis istoric a fost făcut în agricultură după cel de-al Doilea Război Mondial în sistemul de producţie fordist, care furniza, în schimbul securităţii veniturilor, resurse alimentare suficiente pentru spaţiile de aglomerare urbană şi pentru cei angajaţi în sectorul industrial. Odată cu transformarea structurii sociale, acest compromis a început să fie periclitat. Scepticismul din ce în ce mai mare faţă de subvenţionarea permanentă a anumitor produse, indiferent de calitatea acestora şi efectul pe care ele le avea producerea lor asupra terţilor, se justifică prin dezvoltarea unor noi clase sociale, cu pretenţii ridicate faţă de produsele alimentare.

Produsele cele mai cerute sunt alimentele sănătoase, cu coeficient nutriţional ridicat şi care iau în considerare principiile stipulate de protecţia mediului şi a animalelor. Consumatorii au început să se informeze asupra provenienţei bunurilor cumpărate, iar companiile producătoare de produse alimentare ajută la transformarea unei culturi a neîncrederii într-una a încrederii. Cetăţeanul matur politic este chemat să susţină, prin

16

felul în care cumpără, o politică agrară durabilă, spărgând cercul vicios al concurenţei preţurilor din comerţul cu amănuntul."

Culturile biodinamice

Peste tot în lume, tot mai mulţi agricultori îşi cultivă produsele în mod "biodinamic" sau "organic". Dar ce înseamnă toate acestea? În primul rând înseamnă că sunt folosite tehnici care nu fac uz de substanţele şi tehnologiile chimice şi genetice ale industriei agricole, concentrându-şi activitatea pe principiile ecologice.

Fără a se face răspunzători de "efectele secundare" nocive, ei îşi cresc astfel veniturile, ţinând sub control dăunătorii şi păstrând fertilitatea solului. Un fapt important în acest este că agricultorii au renunţat la monoculturile întinse (vezi foto), aşa cum au apărut ele în multe locuri în decursul colonizării.

"Ei cultivă o mare diversitate de fructe după principiul rotaţiei, astfel încât insectele, atrase de câte o anumită specie, să dispară când sunt plantate altele. Ştiţi că nu este bine să exterminăm toţi dăunătorii, pentru că astfel am elimina şi duşmanii lor naturali, care ţin în viaţă un ecosistem sănătos. În loc de a se folosi de îngrăsăminte artificiale, aceşti ţărani îşi fertilizează culturile cu îngrăşăminte lichide şi reziduuri de plante, dând înapoi pământului materiile organice, care se întorc astfel în circuitul biologic."[din: Fritjof Capra, Verborgene Zusammenhänge. Vernetzt denken und handeln - în Wirtschaft, Politik, Wissenschaft und Gesellschaft, Bern ş.a. 2002, p. 248]

Culturile biodinamice sunt durabile, pentru că se află pe aceeaşi linie cu principiile ecologice. Ele ţin cont de întregul sistem ecologic, care este extrem de complex şi în care şi de pe urma căruia trăieşte, adaptându-se la ciclurile naturale. Această metodă holistică este o componentă centrală a oricărei proceduri care se doreşte durabilă.

"Ţăranii care se ocupă cu o agricultură biologică ştiu că un sol fertil este un sol viu, care conţine pe fiecare centimentru cub miliarde de organisme vii - un ecosistem complex aşadar, în care substanţele vitale se mişcă în cicluri de la plante spre animale, transformându-se apoi în îngrăşăminte şi de acolo în bacterii de sol, şi ajungând mai apoi din nou în plante. Energia solară este combustibilul natural care face să funcţioneze aceste cicluri ecologice."[din: Fritjof Capra, Verborgene Zusammenhänge. Vernetzt denken und handeln - în Wirtschaft, Politik, Wissenschaft und Gesellschaft, Bern ş.a. 2002, p. 248-249]

Ca laitmotiv al agriculturii durabile am putea formula următoarele:

17

Să învăţăm de la natură în loc să ne dorim să o stăpânim şi să o manipulăm!

Deseori s-a spus că printr-o astfel de metodă de producţie durabilă nu se poate acoperi necesarul alimentar al populaţiei mondiale, aflate într-un proces de creştere extrem de rapid. Totuşi, având în vedere rezultatele experienţelor şi cercetărilor conduse în ultimii ani, acest argument s-a dovedit a nu fi valabil. Fritjof Capra rezumă câteva rezultate interesante obţinute la o conferinţă internaţională privind agricultura durabilă, care a avut loc în 1999 la Bellagio, în Italia:

La Bellagio, oamenii de ştiinţă au raportat "că o serie de proiecte experimentale de mare întindere, efectuate pe tot cuprinsul lumii, în cadrul cărora s-au utilizat tehnici agro-ecologice - alternanţa fructelor, 'intercropping' (cultivarea altor plante în paralel), folosirea muicilor şi a compostului, construirea de terase, de circuite de apă etc. - au dat rezultate spectaculoase, în mare parte în zonele lipsite de alte resurse, despre care se credea că nu pot produce cantităţi excedentare de hrană.

De exemplu, unele dintre aceste proiecte agro-ecologice, la care au participat aprox. 730 000 de gospodării ţărăneşti de pe întreg continentul african, au condus la profituri crescute cu valori cuprinse între 50 şi 100 de procente, în tot acest timp fiind înregistrată o scădere a costurilor de producţie, veniturile acestor gospodării crescând în mod considerabil - uneori chiar de până la zece ori. S-a văzut astfel mereu că agricultura biodinamică nu creşte doar producţia, oferind o paletă largă de beneficii ecologice, ci ajută în mod clar şi ţăranii producători."

"Cine cumpără produse realizate în mod fair îşi asumă o răspundere globală, cine cumpără alimente provenite din agricultura biologică, ne protejează atât pe noi, cât şi mediul înconjurător, cine pune preţ pe calitatea regională şi investeşte în mărfuri locale, se îngrijeşte pentru relaxarea tranzitului de mărfuri, asigură locuri de muncă şi creşterea economică în zonele rurale."

IV ) Consum durabil: Modificarea fundamentală a comportamentului consumatorilor se numără printre cele mai importante sarcini pe calea abordării unui stil de viaţă durabil. În tot cazul, acest lucru constituie o provocare capitală şi extrem de dificilă.Cum pot acţiona în mod durabil? - Exemplu:Consum durabil "Principiul durabilităţii desemnează angrenajul celor trei dimensiuni - ecologia, economia şi sfera socială. În combinaţie cu comportamentul consumatorilor, dimensiunea ecologică a durabilităţii devine cea mai importantă. Dezvoltarea economică şi bunăstarea socială nu mai sunt, pe termen lung, posibile, decât într-un cadru bine stabilit, care ridică natura la rangul de element vital. În altă ordine de idei, şi aspectele economice şi sociale au rolul lor în încercarea de a face 'fezabilă' ecologia: producţia şi consumul ecologic sunt elemente care nu pot fi realizate decât dacă consumatorul şi le poate permite ... şi dacă atât consumul, cât şi producţia se realizează sub auspicii sociale acceptabile."

18

Modelele nedurabile de consum şi producţie constituie o cauză deosebit de importantă a problemelor de mediu de la toate nivelele - de la nivelul local şi până la cel global. De aceea, şi Agenda 21, se preocupă în mod intensiv de subiectul "schimbarea obiceiurilor consumatorilor".

În plus, subiectul "consum durabil" - la fel ca şi subiectul "durabilitate" în general - se află într-o strânsă legătură cu alte subiecte precum dreptatea (la nivel global), distribuţia sau globalizarea.

"Mai ales în aşa numitele ţări industrializate bogate predomină de regulă obiceiuri, marcate de consum exagerat şi ignorarea resurselor disponibile. În timp ce în anumite părţi ale lumii se consumă într-un mod de-a dreptul risipitor, există zone mai sărace ale populaţiei (lumii) în care oamenii nu îşi pot satisface nici măcar nevoile de bază. Din acest motiv, o schimbare a modelelor de consum şi producţie presupun elaborarea unei strategii care să ţină seama de dezechilibrul constatat mai sus.

Schimbarea obiceiurilor consumatorilorO schimbare a obiceiurilor consumatorilor presupune în primul rând o transformare fundamentală a valorilor şi a stilului de viaţă. Schimbarea felului de a gândi şi de a acţiona a consumatorilor nu poate fi însă impusă de mâna autorităţilor.

Domenii de activitate ale consumului durabilDe-abia într-o a doua etapă apare întrebarea care sunt măsurile concrete prin intermediul cărora se poate implementa un comportament durabil în ceea ce priveşte consumul. Domeniilor de activitate de mai jos le-a fost atribuit un rol deosebit de important:

Evitarea acumulării de deşeuri 

promovarea reciclării la nivelul producătorilor şi consumatorilorfolosirea sistemelor refolosibile şi reîncărcabileevitarea produselor complicate pentru împachetatfacilitarea importurilor de produse ecologicesortarea gunoiului menajer / preluarea şi sortarea gunoiului în mod diferenţiatachiziţionarea produselor cu durată lungă

> Consumul de energie şi apă

răspândirea tehnologiilor ecologicepromovarea cercetării şi dezvoltării în domeniul energiei ecologicefolosirea (sporită) a energiilor regenerabilediminuarea consumului de apăfolosirea sporită a aparaturii care economiseşte consumul de energie, respectiv de apă

> Mobilitate

trecerea la mijloace de transport cu un consum redus de energie

19

trecerea la transportul în comun

> Alimentaţie

creşterea aportului de produse regionalealegerea alimentelor provenite de pe culturi ecologice achiziţionarea produselor comercializate în spirit de fair-playachiziţionarea produselor de sezon

> Refolosirea obiectelor

oferirea produselor folosite spre refolosireachiziţionarea produselor cu etichetă ecologicăluarea în considerare a ofertelor de închiriere-, second hand şi de schimb ('mai bine împrumutăm decât să ne cumpărăm', reţele de schimb)folosirea comună a bunurilor de consum cu trai îndelungat ('Car Sharing')"

 V ) Turism durabil Branşa turistică se dezvoltă astăzi într-o cu totul altă direcţie decât spre durabilitate. Trendurile problematice, precum călătoriile pe distanţe lungi cu avionul, călătoriile şi croazierele de tip all-inclusive înregistrează o creştere spectaculoasă.

Cum pot acţiona în mod durabil? - Exemplu:Turism durabilDin 1998, turismul a devenit, înregistrând încasări de peste 500 miliarde USD, cea mai mare industrie de export din lume. Această branşă nu pare să se mulţumească însă doar cu atât, pentru că celor 700 de milioane de vacanţe în străinătate li se mai adaugă şi 2,3 miliarde de turişti care îşi petrec vacanţele în propria ţară.

Organizaţia Mondială a Turismului (WTO, a nu se confunda cu Organizaţia Mondială a Comerţului, care deţine acelaşi acronim) aproximează veniturile anuale totale ale acestei industriei la 1,7 miliarde  USD.

Pe calea către o societate mondială durabilă, această industrie joacă astfel un rol deosebit de important. Într-adevăr, marile companii turistice jonglează de câţiva ani cu termeni precum "ecoturism" sau "turism moderat".

Acest lucru nu trebuie să ne facă să uităm, după cum afirmă Norbert Suchanek, că există "trei tendinţe turistice extrem de periculoase pentru mediu şi pentru situaţia socială şi economică din ţările în curs de dezvoltare" care au luat amploare, şi anume creşterea numărului călătoriilor cu avionul, al vacanţelor tip all-inclusive şi al croazierelor.

20

 

"Un pasager al unui avion civil produce la fiecare oră de zbor la fel de multe emisii de gaze de seră cât o persoană din Bangladesh într-un an."[Manfred Treber von Germanwatch;

Tot mai multe călătorii cu avionul

Tot mai mulţi turişti zboară cu avionul pe distanţe lungi. Turismul intercontinental a crescut între anii 1985 şi 1996 cu 73 de procente. Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului, în curând, din trei călătorii spre destinaţiile de vacanţă, una va fi efectuată cu avionul.

IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) apreciază în raportul apărut în 1999 şi intitulat "Aviation and the Global Atmosphere" că emisiile anuale rezultate de pe urma transportului aerian vor creşte cu trei procente. Asta înseamnă că ele se vor dubla la fiecare 23 de ani!

Consecinţe problematice

În afara zgomotului produs de avioane, această tendinţă duce şi la alte probleme:Emisiile de dioxid de carbon produse de avioane sunt extrem de nocive pentru climă, acest gaz de seră fiind emis la o altitudine mare la construcţia unui avion sunt folosite materii prime cu o intensitate energetică ridicată (aluminiul).prin construirea şi extinderea aeroporturilor creşte suprafaţa folosită de teren.deseori se ajunge la o supra-încărcare a localităţilor-ţintă: "dispariţia plajelor din pricina eroziunii şi inundaţiilor, salinizarea surselor de apă potabilă, poluarea ecosistemelor din zonele de coastă, distrugerea infrastructurii în urma furtunilor tropicale şi pierderile masive de peisaje naturale ameninţă

21

viaţa şi durabilitatea industriei turistice a multor insule mici."[IPCC, Special Report. The Regional Impacts of Climate Change: Summary, 1997; cit. după: Norbert Suchanek, Die dunklen Seiten des globalisierten Tourismus; în: Aus Politik und Zeitgeschichte 47/2001, p. 33, versiune online]

Tot mai multe vacanţe all-inclusive

Alături de călătoriile cu avionul - şi deseori în combinaţie cu ele -, aşa numitele vacanţe all-inclusive se numără printre tendinţele problematice din industria turismului. Ele acaparează tot mai mult piaţa, pentru că promit câştiguri mari firmelor de turism, dar aduc în schimb o mulţime de probleme, aşa cum o arată şi  Norbert Suchanek în textul de mai jos:

"Aproape toate companiile turistice se orientează din ce în ce mai multe spre ghetourile cu circuit închis, în care turiştii pot mânca şi bea după pofta inimii. Doar excursiile succinte în autocare cu climatizare sau vizitele scurte la bordeluri se petrec în afara satelor de vacanţă. Populaţia locală este astfel exclusă aproape cu totul de la profit, pentru că, de cele mai multe ori, până şi alimentele sunt importate din statele industrializate. Populaţia locală nu este folosită decât ca un fel de culise  ocazional şi ca sursă de prostituate ieftine."[din: Norbert Suchanek, Die dunklen Seiten des globalisierten Tourismus. Zu den ökologischen, ökonomischen und sozialen Risiken des internationalen Tourismus; în: Aus Politik und Zeitgeschichte 47/2001, p. 33, versiune online]

Tot mai multe croazierePrincipiul all-inclusive practicat în turism, care urmăreşte obţinerea unui câştig cât mai mare pentru firma de turism este exploatat la maximum în cazul croazierelor. Coastele şi insulele de vis din 'lumea a treia' unde acostează vasele nu se aleg de regulă decât cu 'pomenile' şi gunoaiele aruncate în urmă de aceste vase de vis.

Transportul, cazarea şi masa constituie cea mai mare parte din cheltuielile turiştilor. În cazul croazierelor, aceste cheltuieli ajung practic sută la sută în buzunarele companiilor internaţionale de turism. Vasele ajung în porturi de obicei dis de dimineaţă, pentru a ridica ancora în aceeaşi seară.

Economia insulelor de vis şi a regiunilor de coastă din Caraibe, din Mediterană, din Marea Sudului sau din Oceanul Indian profită în cel mai bun caz doar de pe urma scurtelor excursii, din gustările luate de turişti, din comerţul cu suveniruri şi din prostituţie. Liniile de croazieră însă, nu împart însă nici măcar aceste firimituri cu ţările în curs de dezvoltare. Turiştii îşi pot achiziţiona chiar de la bord suveniruri din ţările 'vizitate'.

22

Singura sursă semnificativă de venit pentru ţările şi insulele în care ancorează aceste vase sunt taxele de intrare, taxele de port sau taxa 'pe cap' de turist. Spre avantajul industriei croazierelor, aceste ţări nu au reuşit decât de curând să stabilească reguli clare în acest sens. Cruise Line-urile au reuşit aşadar să 'fenteze' statele în cauză, preferând să oprească pe insule care nu pretind taxe.

Unele companii care organizează croaziere nici nu mai au nevoie să ancoreze pe insulele care aparţin altor ţări. Ele se folosesc de 'insulele de vis' cumpărate sau luate în regie proprie. Astfel, insula particulară din Bahamas - Salt Cay, se bucură de o mare popularitate în rândurile companiilor de croazieră. Trei linii îşi împart acest petec de pământ, oprind aici fiecare într-o altă zi a săptămânii, şi dându-i, fiecare, câte un alt nume: Dolphin Cruise Lines o numeşte 'Dolphin Cove' sau 'Blue Lagoon', Majesty Cruise Lines a botezat-o 'Royale Isle', în vreme ce Premier Cruise Lines se mulţumeşte cu denumirea de 'Salt Cay'."

[din: Norbert Suchanek, Die dunklen Seiten des globalisierten Tourismus. Zu den ökologischen, ökonomischen und sozialen Risiken des internationalen Tourismus; în: Aus Politik und Zeitgeschichte 47/2001, p. 34, versiune online]

Turism durabil?

Exemplele au arătat că în cazul branşei turistice, aflate în plin proces de expansiune, lucrurile nu se desfăşoară deloc în direcţia durabilităţii. Iar aici nici măcar nu am amintit de variante extrem de problematice precum turismul pentru golf sau turismul sexual. Norbert Suchanek face un bilanţ:

"Poate fi turismul natural sau ecoturismul o alternativă la turismul actual, extrem de nociv pentru mediu şi îndoielnic din punct de vedere social? Răspunsul simplu şi direct este: 'Nu, în nici un caz având în vedere structurile şi raporturile de forţă actuale.' 'Ecoturismul' este considerat la această oră mai degrabă ca o afacere suplimentară. Deşi 'ecoturismul şi turismul Fair-Trade', controlat de băştinaşi, ar putea constitui o şansă reală pentru protecţia biodiversităţii. Dar toate acestea doar dacă vine să înlocuiască formele actuale de turism şi nu să le completeze, aşa cum s-a întâmplat până acum."

VI ) Viziunea despre o epocă solară: Utilizarea energiilor regenerabile se numără printre cele mai importante sarcini pe calea spre o dezvoltare durabilă. Această viziune promovează trecerea către utilizarea energiei solare şi propune un nou model de bunăstare.

Cum pot acţiona în mod durabil? - Exemplu:Energia solarăCivilizaţia noastră se bazează pe materiile prime - mai ales pe petrol, cărbune şi pe gazele naturale -, materii care nu se regenerează şi care, la un moment dat, se vor epuiza. În plus, utilizarea acestor materii prime contribuie la schimbarea climatica.

23

Toate acestea se află într-o poziţie diametral opusă cu ideea de durabilitate. Energiile regenerabile, bazate pe vânt, apă şi mai ales pe soare marchează trecerea spre o dezvoltare durabilă, chiar dacă acest lucru nu vine să rezolve toate problemele. În următorul text, Ulrich Grober schiţează viziunea despre o epocă solară.

Viziunea unei epoci solare"Conceptul a fost adus în discuţie în anii nouăzeci. Condiţiile-cadru economice şi politice pentru supravieţuirea rasei umane confruntate cu o catastrofă climatică s-au aflat atunci în centrul atenţiei. Stilul de viaţă, dimensiunea culturală - estetică, etică şi spirituală - a trecerii spre durabilitate au fost însă aspecte asupra cărora s-a trecut în mare parte cu vederea. Doar câteva cercuri mici, mai puţin cunoscute, au tematizat şi aceste aspecte. Un punct de referinţă în acest context au fost, în anii 1985-1999 Discuţiile de la Toblach.

Acest cerc de discuţii, aplaudat mai mult în spaţiul de limbă germană şi în Italia, şi-a întors atenţia de la  problemele de ordin tehnic pe care le presupunea întoarcerea spre principiile ecologice, concentrându-se în mod sporit asupra dimensiunii culturale a durabilităţii. În 1992, anul summit-ului mondial de la Rio, iniţiatorul Discuţiilor de la Toblach, artistul, sociologul şi omul de munte sud-tirolez Hans Glauber a propus coordonatele noului model de viaţă: 'Mai încet, mai puţin, mai bine, mai frumos'. În ciuda tuturor criticilor la adresa dezvoltării distructive a civilizaţiei, această perspectivă ia în serios puterea de atracţie pe care o exercită sloganul 'mai repede, mai sus, mai departe, mai mult'. Ea nu subestimează puterea acestei paradigme care promite stabilitate şi siguranţă. Ea nu neagă fascinaţia estetică şi promisiunile pentru o viaţă mai fericită ale unei lumi a consumatorilor. Glauber crede că într-o competiţie deschisă între cele două modele, noua variantă ar trebui să devină mai atrăgător şi 'pur şi simplu mai frumos'.

'Viziunea este cea a unei epoci solare, epoca noii culturi a durabilităţii.' Epoca fosilă şi nucleară nu constituie decât un scurt episod în istoria omenirii. Ea debutează odată cu începutul industrializării şi se va sfârşi cel mai târziu odată cu epuizarea resurselor fosile. Înainte de asta, omenirea nu s-a deservit decât de puterea soarelui. Iar după aceea, omenirea va învăţa din nou să trăiască de pe urma acesteia. În tot cazul, a doua epocă solară permite dezvoltarea unei vieţi la un nivel de civilizaţie mult mai ridicat. Pentru că datorită noilor tehnologii şi mai ales mulţumită posibilităţii de generare a curentului electric prin putere solară, vom reuşi să folosim energia soarelui cu mult mai eficient şi într-un mod cu mult mai flexibil.

Civilizaţia nouă va fi una descentralizată, mai democratică şi mai dreaptă. Pentru că spre deosebire de petrol şi de ceilalţi combustibili fosili şi nucleari, controlate de cei mai puţini, soarele străluceşte pentru noi toţi. Nimeni nu controlează soarele şi toţi au acces la el. Această sursă de energie care este soarele mai are, în plus, avantajul că este extrem de bogată, chiar şi acolo unde astăzi domneşte sărăcia. Utopia unei dezvoltări mai drept pare să devină astfel aproape palpabilă.

Noul proiect civilizator se sprijină pe constituirea unui nou echilibru între bunurile materiale şi nemateriale, pe o calitate cuprinzătoare a vieţii în locul bunăstării unilateral bazate pe bunuri de consum. 'Economia unei vieţi mai bune este alcătuită dintr-o

24

combinaţie naturală de consum măsurat şi bunuri nemateriale' (Tezele de la Toblach, 1997). Epoca solară va permite astfel dezvoltarea unei civilizaţii cu un acces mai facil la resurse. Aceasta se va baza pe o nouă metodă de producţie şi consum. Ea recunoaşte faptul că va trebui să îi acceptăm, în mod creativ, limitele. Conceptul ei se bazează pe confruntarea cu limitările cantitative, căutând potenţialul pentru o creştere continuă şi nestăvilită în sfera bunurilor şi valorilor nemateriale. 'Funcţia bunurilor materiale rezidă până la urmă în faptul de a ne facilita accesul la bunurile nemateriale şi la bunurile comune.' (Gerhard Scherhorn, Discuţiile de la Toblach, 1997). Însăşi această limitare devine până la urmă o resursă, pentru că va trebuie să scoatem maximum din aceste limitări. Astfel se va dezvolta o estetică a dreptei măsuri.

'Şi frumuseţea este un mod de a trăi' (Tezele de la Toblach, 1998). Ea este o necesitate de bază. Fără frumuseţe nu se poate avea o viaţă împlinită. Am văzut din experienţă ce se întâmplă atunci când frumuseţea este pierdută, vezi peisajele distruse şi tristeţea urbană, reversul producţiei industriale de masă - de aici reiese angajamentul pentru o cultură a durabilităţii. Ea se caracterizează printr-o manipulare precaută a resurselor. Ea pune accent pe caracterul unic şi tradiţiile locale, de asemenea, pe diversitatea naturală şi culturală. Savurarea alimentelor ecologice, înţelegerea prin simţuri a naturii, plăcerea de a recunoaşte o design reuşit şi o arhitectură bună înseamnă bucuria de a trăi.

Un vis european?

În ciuda sondajelor care arată că energia solară se bucură de un grad crescut de simpatie, în ciuda unor succese repurtate în elaborarea şi implementarea unor soluţii durabile, nu poate fi vorba despre o mobilizare de proporţii în vederea trecerii spre o epocă solară. Pentru că aici avem de-a face cu o situaţie specială, chiar paradoxală: în momentul în care lumea îşi dă seama că am trăit mult peste posibilităţile noastre şi că va trebui să ne mulţumim pe viitor cu mult mai puţin, conceptul durabilităţii începe să îşi piardă din influenţă. Până la urmă, vorbim aici despre o strategie de reducţie conştientă. Şi tocmai de aceea ar trebui să existe potenţialul de a se găsi portiţe de ieşire viabile din crizele actuale. Cu toate acestea predomină părerea că doar după ce se va fi realizat o creştere economică 'robustă' ne vom putea permite să acţionăm în mod durabil. În loc de a ne aduna curajul de a ne mulţumi cu mai puţin, politica şi societatea insistă asupra unui plus iluzoric de creştere.

Încercarea de a prezenta, în situaţia actuală, durabilitatea ca pe un 'Vis European', este o idee îndrăzneaţă. Scriitorul american Jeremy Rifkin riscă totuşi să facă această încercare surprinzătoare. El a prevăzut 'moartea lentă a Visului American' şi 'universalizarea Visului European'. Dar care sunt oare diferenţele? 'Visul European ridică relaţiile comunitare peste autonomia individuală, diversitatea culturală peste asimilare, calitatea vieţii peste acumularea averilor, dezvoltarea durabilă peste creşterea materială nelimitată'. În secolul XX, spune Rifkin, atractivitatea unui model bazat în primul rând pe libertatea individului, pe dreptul neîngrădit de a accede la resurse şi pe acumularea nestăvilită de averi individuale începe să pălească. Acestui Vis American scriitorul îi opune noul Vis European. Trăsăturile acestuia sunt 'calitatea vieţii, respect reciproc faţă de culturi, o relaţie durabilă cu natura şi pace între semeni'.

25

Odată cu renunţarea la politica tradiţională centrată pe principiul puterii şi la supremaţia intereselor de ordin economic şi cu întoarcerea decisă spre principiul şi cultura empatiei, europenii au învăţat, spune Rifkin, din catastrofele petrecute de-a lungul istoriei lor şi din consecinţele pe care le-a avut industria asupra mediului înconjurător. O 'super-putere tăcută', Europa se poate îndrepta liniştită spre viitorul lumii globalizate a secolului XXI. 'Visul European străluceşte ca o linie argintie pe orizontul unei lumi copleşite de tot felul de nenorociri. El ne invită să păşim într-un nou ev al inclusivităţii, diversităţii, calităţii vieţii, dezvoltării jucăuşe, durabilităţii, al drepturilor universale ale omului, al drepturilor naturii şi al păcii pe Pământ. Noi, americanii', încheie Rifkin, 'am spus întotdeauna că merită să murim pentru Visul American. Pentru Visul European, în schimb, merită să trăim.'

Cum funcţionează o Agenda 21 Locală?

Agenda 21 s-a născut cu ocazia Conferinţei de la Rio, a Conferinţei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare (1992). Agenda 21 este un program global de acţiune pentru o dezvoltare durabilă, la care participă în strânsă legătură toate nivelele: de la "Agenda 21 Globală" şi până la nenumăratele proiecte din toată lumea, cuprinse în "Agenda 21 Locală".Nu există multe alte documente care să fi devenit la fel de celebre. Agenda 21 a reusit să realizeze ceea ce multe altele nici nu şi-au închipuit. Ea a influenţat în multe locuri acţiunile oamenilor.Prin intermediul ei s-a răspândit în rândul oraşelor şi satelor din întreaga lume chemarea la iniţierea unui dialog cu cetăţenii, pentru ca împreună să poată fi găsite strategii potrivite pentru o dezvoltare de viitor.Ideea care a stat la baza tuturor acţiunilor a fost următoarea: “o dezvoltare durabilă trebuie să aibă loc acolo unde trăiesc oamenii, unde merg la cumpărături, unde sunt create locuri de muncă, unde sunt construite şcoli şi locuinţe - adică în oraşe şi sate. Astfel s-a născut ideea Agendei 21 Locale."

În Preambulul Agendei 21 se spune: "Umanitatea se află într-un moment decisiv al istoriei sale. Ne confruntăm cu o disparitate crescută între popoare şi în cadrul acestora, o creştere a sărăciei, tot mai multă foamete, tot mai multe boli şi tot mai mulţi analfabeţi, precum şi o deteriorare continuă a ecosistemelor de care depinde bunăstarea noastră. Prin integrarea şi respectarea sporită a intereselor cu privire la mediu şi dezvoltare vom reuşi să facem posibilă îndeplinirea necesităţilor de bază, ameliorarea nivelului de trai al tuturor oamenilor, o protecţie sporită şi o mai bună administrare a ecosistemelor şi un viitor mai sigur şi mai prosper. Nici o naţiune nu poate face acest lucru de una singură. Dar împreună putem: într-un parteneriat global pentru o dezvoltare durabilă."

Capitolul 28 al Agendei 21 este dedicat rolului autorităţilor locale:"Pentru că multe dintre problemele şi soluţiile care fac obiectul preocupărilor Agendei 21 îşi au rădăcinile la nivel local, participarea şi cooperarea autorităţilor locale este un factor decisiv întru realizarea obiectivelor incluse în Agendă.

26

Autorităţile locale construiesc, administrează şi întreţin infrastructura economică, socială şi ecologică, supervizează procesele de planificare, decid în privinţa politicii locale a mediului şi a prevederilor locale privind mediul, acţionând în sensul implementării politicii mediului la nivel naţional şi regional. Ca structură politică şi administrativă aflată cel mai aproape de cetăţeni, ei joacă un rol decisiv la informarea şi mobilizarea opiniei publice şi la sensibilizarea acesteia în direcţia unei dezvoltări durabile.Fiecare autoritate locală trebuie să fie în permanent dialog cu cetăţenii, cu organizaţiile locale şi cu economia privată şi să adopte o 'Agenda 21 Locală'. Prin activităţi cu rol consultativ şi de stabilire a consensului, autorităţile locale se informează cu privire la doleanţele cetăţenilor, organizaţiilor locale, organizaţiilor meşteşugăreşti civile, locale şi industriale, detectând astfel cele mai potrivite strategii de acţiune. Prin procesul de consultare va creşte conştiinţa fiecărei entităţi gospodăreşti în ceea ce priveşte problemele dezvoltării durabile."

Nu există nici un proces ideal cuprins în Agenda 21 Locală, în sensul unui concept de-a gata, care trebuie doar aplicat. Fiecare oraş, comună sau sat este altfel şi trebuie să-şi găsească propria cale printr-un proces de discuţii de întindere.

27

Cu toate acestea, pot fi regăsite unele elemente fundamentale şi proceduri comune. Trăsăturile tipice ale unei Agende 21 Locale (ideale) ar putea fi: 

participarea administraţiei locale;participarea populaţiei şi în special a femeilor şi tinerilor, a ONG-urilor şi economiei;un proces de planificare şi de discuţii de durată, care să urmărească o linie integratoare, cuprinzând aşadar aspecte de ordin ecologic, economic şi social;obiectivul este realizarea unui program de acţiune, asupra căruia toţi participaţii să fie de acord (consens) şi care să se orienteze după principiul dezvoltării durabile;acesta va fi un proces de cunoaştere reciprocă pentru toţi participanţii;dezvoltarea unei noi accepţiuni a politicii (cooperare şi consens);felul în care vor fi urmărite obiectivele va fi verificat permanent prin intermediul unor indicatori cât se poate de clari.

Un asemenea proces nu este doar o simplă continuare, dar cu alte mijloace, a politicii de mediu la nivel local. În cazul în care acţiunile au succes, el va depăşi aceste aşteptări, aşa cum o arată şi următorul fragment:

"Diferenţele majore constau în accentuarea perspectivei durabile şi a implicării integratoare a tuturor domeniilor de activitate politică. Bineînţeles că în acest proces pot exista elemente din politica dusă până în acest moment la nivel local care să se dovedească durabile, fără ca acest obiectiv să fi fost urmărit în mod explicit în trecut.

Participarea populaţiei are o mare însemnătate. Cetăţenii sunt priviţi ca parteneri egali de negociere în cadrul dialogului cu autorităţile locale, fapt care revendică din partea

28

politicii şi administraţiei locale o disponibilitate reală de dialog şi cooperare."

Fazele proceselor incluse în Agenda 21 LocalăÎn schema de mai jos se pot recunoaşte cele patru faze ale unui proces ideal cuprins în Agendă. Este important să înţelegem însă că procesul nu se sfârşeşte după încheierea fazei de evaluare, aici fiind vorba de un proces permanent de învăţare, căutare şi de discuţii, în cadrul căruia experienţele şi cunoştinţele cumulate pot servi ciclului următor.

Ce s-a realizat pana acum?

Textul de mai jos alcătuieşte un bilanţ al celor 10 ani trecuţi de la Conferinţa de la Rio, ca act pregătitor pentru Conferinţa din 2002 de la Johannesburg:

"În ceea ce priveşte măsurile stabilite de Agenda 21 în 1992, bilanţul privind procesele din toată lumea, incluse în Agenda 21 Locală, este dramatic. Nu putem constata în acest sens nici o atitudine de bucurie anticipativă, nu a existat nici un fel de mobilizare a maselor, şi nici un obiectiv nu a fost atins. Totuşi cele prevăzute de capitolul 28 al Agendei 21 nu pot fi folosite ca măsuri realiste. La momentul adoptării, Agenda 21 Locală nu era nimic mai mult decât un concept teoretic scris pe o coală de hârtie, experienţele practice lipsind cu desăvârşire. Nimeni nu a putut să prevadă cât va dura până ce conceptul de durabilitate se va fi răspândit în rândurile societăţii.

În concluzie, trebuie să diferenţiem între lucrurile deja realizate, recunoscând faptul că mai sunt încă multe de făcut. Cu toate că Agenda 21 Locală a rămas în mod clar, în ceea ce priveşte gradul de răspândire şi succesele repurtate, în urma aşteptărilor iniţiale, această mişcare a început să devină din ce în mai cunoscută la nivel mondial. Până acum nu a fost atinsă însă masa critică. Procesele din cadrul Agendei 21 Locale sunt înţelese în

29

continuare ca plăcere, nu ca obligaţie, în multe părţi ale lumii temele conflictuale reale (ca de exemplu finanţele locale, dezvoltarea urbană pe termen lung, integrare, respectiv consolidarea statutului minorităţilor etc.) nefiind tratate în cadrul proceselor din Agendă.

Încercarea de implementare a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel local ascunde în sine un potenţial enorm, care trebuie însă descoperit şi fructificat de autorităţile locale. Pentru că, în continuare, în politică predomină programele de acţiune pe sectoare şi de scurtă durată."

Cea mai urgentă problemă globală, schimbarea climatică

In prezent ne confruntăm cu o serie de probleme privind mediul, multe dintre acestea fiind strâns angrenate între ele. Însă pe departe cea mai importantă problemă este, aşa cum au arătat-o rezultatele unui sondaj din anul 2000, al cărui subiecţi au fost experţi în domeniu, schimbarea climei. De aceea, în cele ce urmează, ne vom concentra asupra acestui subiect, folosindu-ne de câteva exemple sugestive.

În filmul "The Day After Tomorrow", producătorul şi regizorul Roland Emmerich ne spune povestea unui cercetător climatolog, care - la fel ca tot restul lumii - este surprins de instalarea abruptă a modificărilor climei. Apar furtuni gigantice, oraşul Los

30

Angeles este nimicit de tornade, New York-ul dispare sub un val uriaş, o nouă eră glaciară se întinde peste întreaga emisferă nordică a Pământului. În film, sincoparea Golfstrom-ului cauzează apariţia bruscă a erei glaciare în Europa şi în SUA.

Golfstrom-ul

Oceanele planetei noastre se află într-o permanentă legătură datorită marilor sisteme de curenţi. Aceşti curenţi marini sunt – alături de circulaţia atmosferică - cel mai important factor pentru menţinerea temperaturii globale. Ei sunt puşi în mişcare de diferenţele de temperatură şi de conţinutul salin al mărilor. Apa rece şi mai sărată se află la o mai mare adâncime, având o densitate mai ridicată decât apa mai caldă, care are o salinitate mai scăzută. Intervenţiile la nivelul temperaturii sau salinităţii apei mărilor duc la schimbări ale curenţilor marini globali, schimbări ce pot avea consecinţe imprevizibile.

[foto: Ministerul Federal pentru Mediu, Protecţia Naturii şi Siguranţa Reactoarelor]

Golfstrom-ul – mai precis, o prelungire a Golfstrom-ului, Curentul Nord-atlantic – transporta apă tropicală, caldă, din Golful Mexicului şi până în nordul Europei. Acest lucru favorizează clima neobişnuit de blândă a Europei occidentale şi de nord, atipică pentru latitudinea geografică la care se găseşte ("Centrala de apă caldă a Europei").

Apa de suprafaţă, caldă, cu o temperatură de circa 100C şi cu o salinitate ridicată din Golful Mexicului curge în Oceanul Atlantic de Nord. Vânturile arctice reci o răcesc până la 30C. Pe lângă acestea, o parte din apa mării îngheaţă iarna, iar gheaţa conţine puţine săruri.

Apa mării care nu a îngheţat este acum rece şi are un conţinut salin ridicat. De aceea, în dreptul Groenlandei şi Islandei se scufundă la o adâncime de până la 3000 m, ajungând chiar la fundul oceanului, curgând mai apoi ca apă rece de adâncime înapoi spre sud. Cu cât este „produsă” mai multă apă rece de adâncime, cu atât este „trasă” la suprafaţă, înspre nord mai multă apă sărată. .

Va ceda Golfstrom-ul?

Prin încălzirea planetei se intensifică circuitul apei în aer. La tropice se evaporă mai multă apă, care cade sub formă de precipitaţii în latitudinile nordice. În plus, ca urmare a încălzirii planetei, gheaţa arctică din Groenlanda şi din jurul acesteia se topeşte, astfel încât iarna îngheaţă mai puţină apă marină.

31

Toţi aceşti factori contribuie la scurgerea unei cantităţi tot mai mari de apă dulce în Oceanul Atlantic de Nord. Apa de suprafaţă provenită din zonele sudice este diluată, iar la un moment dat nu va mai fi destul de rece şi de bogată în sare ca să mai poată coborî în adâncimi. Iar atunci, nici apa de suprafaţă nu va mai curge în urma ei. Curentul Nord-atlantic va ceda astfel, iar vremea în Europa se va răci în mod sensibil.

Altfel decât în filmul „The Day After Tomorrow” , specialiştii climatologi nu cred că se va ajunge totuşi la o eră glaciară. De asemenea, o schimbare radicală a regimului curenţilor marini nu este aşteptată în cursul următoarelor decenii. Majoritatea specialiştilor din domeniu consideră că acest pericol va apărea abia în a doua jumătate a secolului XXI.

Aşa va arăta viitorul nostru?

Ca orice producţie hollywoodiană, acest film prezintă evenimentele într-un mod, fireşte, exagerat şi – din motive de dramatism – extrem de rapid. Totuşi, filmul conţine un sâmbure de adevăr. Pentru că, într-adevăr, ne îndreptăm spre o catastrofă climatică. Aceasta nu va avea loc – în opinia majorităţii oamenilor de ştiinţă – în următoarele decenii şi nici nu se va produce într-un mod atât de dramatic. Cercetătorii cred că mai putem încă opri procesul de încălzire globală, preîntâmpinând astfel producerea de catastrofe.

32

Clima noastră se schimbă

În cursul istoriei Pământului, clima s-a schimbat de multe ori, uneori chiar în mod dramatic. Erele mai calde au înlocuit şi au fost înlocuite mereu de ere glaciare. Totuşi, clima din ultimii aprox. 10.000 de ani a fost deosebit de stabilă. În această perioadă s-a dezvoltat şi civilizaţia umană. În ultimii cca. 100 de ani – de la începutul industrializării – temperatura medie la nivel global a crescut cu cca. 0,6 °C, mai repede decât oricând în ultimii 1000 de ani. Schema de mai sus oferita de IPCC( Intergovernmental Panel on Climate Change) ilustrează această tendinţă.

Motivul principal al schimbărilor climatice, de care astăzi nu se mai îndoieşte nimeni, este încălzirea globală, creşterea temperaturii la nivelul suprafeţei terestre. Celelalte modificări constatate în sistemul  climatic global descind direct de aici: gheţarii şi banchizele polare se topesc, nivelul mărilor creşte, circuitul apei în natură se amplifică, precipitaţiile devin extreme, iar aşa numitele catastrofe naturale se îndesesc.

Extrase dintr-un raport al IPCC (2001)

33

Anii nouăzeci au fost cel mai cald deceniu, iar 1998 a fost cel mai torid an al secolului trecut.

Noi analize ale inelelor din trunchiurile copacilor, ale gheţii şi coralilor, precum şi izvoarele istorice au arătat că temperatura din ultimul secol a fost probabil cea mai crescută din ultimii 1000 de ani.

Nivelul mărilor a crescut în ultimul secol cu cca. 10-20 cm.

Stratul de zăpadă de pe latitudinile medii şi înalte din nord a scăzut, de la finele anilor şaizeci, cu cca. 10%, totodată s-au topit din ce în ce mai mulţi gheţari.

Ce consecinţe are încălzirea globală?

gheţarii şi gheaţa polară se topesc încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului mărilor (pierderi de pământ, insulele mai mici sunt ameninţate) amplificarea circuitului apelor la nivel global: la tropice se evaporă din ce în ce mai multă apă, care se transformă mai apoi în ploaie în emisfera nordică; modele de precipitaţii modificate conţinutul salin al Atlanticului de Nord scade; Golfstrom-ul şi, astfel, transportul de căldură spre Europa scade în intensitate şi se poate chiar întrerupte; nu sunt excluse schimbări climatice abrupte îndesirea evenimentelor meteorologice extreme: tornade, ploi torenţiale, inundaţii, secetă întinderea deşerturilor (pierderi teritoriale, refugiaţi ecologici) modificarea vegetaţiei: suprafeţe uriaşe de pădure ar putea dispărea. Astfel s-ar elibera în atmosferă cantităţi uriaşe de dioxid de carbon, care ar accelera încă şi mai mult efectul de seră, conducând la o şi mai rapidă încălzire globală ("efect de seră galopant") posibile distrugeri masive ale stratului de ozon: se bănuieşte că încălzirea Pământului va duce la o răcire a stratosferei (parte a atmosferei, la o înălţime de 15–25 km), care va accelera procesul de distrugere al stratului de ozon

De ce se încălzeşte Pământul? - Efectul de seră

Cauza pentru temperaturile înalte din sere este faptul că lumina solară, plină de energie, poate intra în acestea fără probleme, căldura care se reflectă însă din pământ, nu poate ieşi. La fel stau treburile şi cu atmosfera noastră. Aici, gazele care absorb razele infraroşii, aşa numitele gaze de seră, acţionează la fel ca o sera.

Gazele de seră sunt gaze naturale sau sintetice care absorb razele infraroşii. Aceste gaze

34

ajung în atmosferă prin emisii, dar sunt parţial produse şi acolo prin reacţii chimice.

Majoritatea gazelor de seră sunt gaze reziduale, care reprezintă mai puţin de 1% din volumul total de gaze.

Gazele de seră, ale căror emisii trebuie reduse conform protocolului de la Kyoto:

dioxid de carbon CO2 , gaz metan CH4, oxid de di-azot N2O, fluor-hidrocarburi parţial halogenate H-FCKW/HFC , hidrocarburi perfluorurate FKW/PFC, hexafluorură de sulf SF6.

 CO2 Dioxidul de carbon

Dioxidul de carbon este cel mai important gaz, care cauzează efectul de seră (cu o pondere de cca. 50% din efectul de seră antropogen). Conform raportului IPCC din 2001, începând cu anul 1750 a avut loc o creştere a concentraţiei de CO2 din atmosferă cu 31%. Aproximativ 75% din emisiile antropogene de CO2 în atmosferă din ultimii 20 de ani sunt cauzate de arderea carburanţilor fosili.

In lume sunt emise anual 22,52 miliarde tone de dioxid de carbon. Pentru 64 % din aceste emisii se fac responsabile 10 state: SUA, China, Rusia, Japonia, India, Germania, Marea Britanie, Canada, Italia, Franta.

Formare

arderea carburanţilor fosili (petrol, gaze naturale, cărbuni) defrişarea pădurilor eroziunea solurilor (oxidarea carbonului înmagazinat în sol)

 Descompunere

Oceanele şi plantele (mai ales marile suprafeţe împădurite) sustrag atmosferei CO2 (depresiuni de CO2).

CH4 Gaz metan

Din 1750, concentraţia de gaz metan din atmosferă a crescut cu 151% , fiind în continuare în creştere (raportul IPCC din 2001). Moleculele de gaz metan au o mare capacitate de a absoarbe căldura, ceea ce înseamnă că şi concentraţiile mai slabe au o contribuţie importantă în ceea ce priveşte efectul de seră.

 Formare

Gazul metan se formează prin descompunerea bacteriană a materialului organic în condiţii anaerobe (în lipsa oxigenului). Surse naturale:

zone mlăştinoaseanimale, de exemplu termite (termitele digeră lemnul cu ajutorul unor bacterii ce produc metan), rumegătoare

35

 Surse antropogene:

Câmpuri de orez creşterea animalelor (bacteriile din stomacul unei vaci produc zilnic aprox. 100 de litri de metan) gropile de gunoiexploatarea şi transportul gazelor naturale minele de cărbunideşeurile, reziduurile menajere

 N2O  Protoxid de azot, gaz ilariant

Protoxidul de azot este de 300 de ori mai eficient în crearea efectului de seră decât CO2.

 Formare

Se formează în principal prin transformarea microbiana a azotului din sol. Producţia de N2O intensificată prin influenţa antropică poate fi explicată prin pătrunderea unei cantităţi mai mari de azot în soluri, mai ales prin agricultură, industrie şi circulaţie rutieră.

 Descompunere

Prin reacţii fotochimice în stratosferă.

 H2O  Vapori de apă

Cu o pondere de 3%, vaporii de apă nu aparţin gazelor reziduale din atmosferă. Prin concentraţia ridicată, vaporii de apă joacă un rol important în efectul de seră natural, deşi moleculele de apă absorb numai o anumită parte din undele de căldură radiate de Pământ. Vaporii de apă au o durată scurtă de existenţă în atmosferă şi se întorc prin precipitaţii înapoi pe Pământ.

 FCKW  Hidrocarburi fluorurate şi clorurate, hidrocarburi complet halogenate

Toate FCKW sunt substanţe pur sintetice (nu există în natură). Ele nu sunt doar gaze ce produc efectul de seră, ele sunt responsabile mai ales pentru descompunerea stratului de ozon, „scutului nostru protector anti-UV”, din stratosferă. Ca urmare a măsurilor luat prin Protocolul de la Montreal, concentraţiile de FCKW nu au mai crescut, din fericire, din 1996, aflându-se chiar pe o pantă descendentă.

 Surse FCKW

aerosoli (în spray-uri), spumă şi substanţe izolatoaresubstanţe frigorifice la frigidere şi instalaţii de răcire dizolvanţi şi produse de curăţare

36

 Descompunere    

Numai prin fotoliză în stratosferă, la care atomii de clor produşi induc descompunerea ozonului.

 H-FCKW  Hidrocarburi fluorurate şi clorurate halogenate parţial HFC  Hidrocarburi halogenate parţial FKW  Hidrocarburi fluorurate PFC  Hidrocarburi perfluorurate

Acestea sunt folosite în mare parte ca substituenţi pentru FCKW, deoarece nu distrug stratul de ozon. Ele produc însă efectul de seră. Concentraţiile lor în atmosferă sunt deocamdată încă în creştere.

SF6 Hexafluorura de sulf

Acesta este un gaz foarte inert la reacţii, din acest motiv fiind folosit la instalaţiile de înaltă tensiune din industria grea, ca gaz de umplere la geamurile cu izolare fonică şi la anvelopele de maşină. SF6 este gazul cu cel mai înalt potenţial de producere a efectului de seră. O tonă de SF6 poluează atmosfera într-o măsură care corespunde cca. 23.900 de tone de CO2.

 O3 Ozonul

Eficient în producerea efectului de seră şi, în concentraţii ridicate mai ales, toxic, ozonul se găseşte în partea inferioară a troposferei (aproape de sol). El se formează, pe de-o parte pe cale naturală, fiind însă produs în troposferă şi prin reacţiile fotochimice din emisiile rezultate din traficul rutier.

 Observaţie:

Deasupra aglomerărilor urbane cu o densitate mare a emisiilor de oxizi de azot – noxe, monoxid de carbon CO şi legături organice efemere, pot avea loc, în condiţii de soare puternic (presiune ridicată, vara), tot mai des, poluări grave cu ozon (smog de vară).

Stratul de ozon: Ozonul, aflat în apropierea suprafeţei pământului, intensifică efectul de seră şi afectează – atunci când se transformă în de smog de vară – sănătatea oamenilor, nu trebuie confundat cu ozonul care se regăseşte în stratosferă, şi care joacă acolo un rol important pentru menţinerea vieţii pe Pământ. Ca strat, ozonul creează un scut împotriva radiaţiilor UV emise de soare.

37

Aburii din atmosferă şi gazele naturale şi particulele precum dioxidul de carbon, acidul azotos, metanul şi ozonul lasă să treacă razele scurte, pline de energie ale soarelui spre Pământ, absorbind însă radiaţiile lungi emise de Pământ. Gazele de seră emit această energie, pe de o parte, spre spaţiu, radiindu-le, pe de cealaltă parte, înapoi spre Pământ. Astfel, Pământul se încălzeşte, atingând o temperatură medie de aprox. 15°C (în loc de aprox. –18°C) şi făcând astfel posibilă viaţa oamenilor pe planeta noastră. Acesta este efectul natural de seră.

Activităţile umane au dus de la începutul industrializării la creşterea concentrării în atmosferă a gazelor naturale de seră şi mai ales a dioxidului de carbon. În plus, au fost eliberate şi gaze sintetice, cu efecte asupra climei, mai ales hidrocarburi halogenate. Astfel, efectul de seră a fost potenţat, temperatura medie globală crescând. Aici vorbim aşadar despre efectul de seră a (cauzat de om).

Este foarte important să recunoaştem şi faptul că problemele de mediu enumerate mai sus se află într-o strânsă relaţie de interdependenţă, putându-se potenţa reciproc. Astfel, defrişarea pădurilor tropicale poate avea o consecinţă, acestea nemaiputând să absoarbă dioxidul de carbon, amplificarea efectului de seră.

38

Un alt exemplu este angrenajul efect de seră - distrugerea stratului de ozon: prin efectul de seră, atmosfera terestră se încălzeşte. Acest lucru duce la o scădere a temperaturii stratosferei, ceea ce favorizează distrugerea stratului de ozon. Astfel cresc şi radiaţiile ultraviolete pe Pământ. Acest lucru nu este nociv doar pentru oameni, ci duce şi la dispariţia accelerată a planctonului maritim - ceea ce, iarăşi, duce la eliberarea în atmosferă a dioxidului de carbon, fapt care, din nou, amplifică efectul de seră. Atmosfera terestră continuă astfel să se încălzească, totul devenind astfel un cerc vicios.Cum mai poate fi evitată o catastrofă climatică?

Concentrarea de gaze de seră din atmosferă nu mai trebuie să crească. Acest lucru nu poate fi realizat decât printr-o reducere drastică a emisiilor. Arderea combustibilelor fosile (petrol, gaz, cărbune) trebuie redusă în mod simţitor prin:

scăderea consumului de energietrecerea la energii regenerabile (soare, vânt, apă, masă biologică, căldură terestră)

În plus, dioxidul de carbon poate fi eliminat din atmosferă prin replantarea pădurilor. Zonele împădurite de mare întindere trebuie protejate, ceea ce înseamnă că trebuie descurajată defrişarea.

Raportul IPCC din anul 2001 despre schimbarea climatică enunţă totuşi că chiar dacă toate emisiile s-ar opri acum, încălzirea atmosferei şi creşterea nivelului mărilor tot ar mai continua decenii, dacă nu chiar şi secole.

Problemele existente pe calea către o dezvoltare durabilă

Probleme care au apărut pe calea spre o dezvoltare durabilă sunt de natură principială.Piedicile în calea adoptării unui comportament ecologic ar fi:

Probleme la nivelul conştientizării: problemele de mediu nu pot fi aflate în mod directProbleme la nivelul informării: relaţiile cauzale sunt greu de realizatProbleme la nivelul emoţional: temeri, suprimări, scuzeProbleme la nivelul mediatizării: lipsa informaţiilor şi imaginilor clareBariere antropologice: Civilizarea ecologică se află într-un conflict clar cu modelele elementare de comportamentBariere socio-culturale: Comportamentul ecologic nu este decât cu greu compatibil cu valorile existenteProblema cauzată de pasarea responsabilităţilor: dilema socio-ecologică (Allmende-Klemme)Problema privind perspectiva temporală: indivizii nu percep de regulă consecinţele unui comportament precaut. 

O alta problema pe calea spre o dezvoltare durabila este globalizarea. Globalizarea înseamnă în mare - cel puţin până la această oră - extinderea la nivel global al capitalismului şi comerţului liber. Economia mondială a depăşit graniţele statelor

39

naţionale şi puterea lor de reglementare politică. Astfel a apărut o relaţie fundamental denaturată între spaţiile politice şi cele economice. Dimensiunea economică a globalizării are, fără nici un dubiu, o foarte mare importanţă, ea fiind una dintre cele mai importante cauze şi forţa motrice pentru procesele de globalizare din celelalte domenii. Nu poate fi însă trecut cu vederea faptul că globalizarea cuprinde cu mult mai mult decât integrarea sporită a economiei mondiale: de aceea, ea nu poate fi limitată strict la procesele economice, lucru care se întâmplă însă de multe ori.

Atunci când diferenţiem dimensiunile – vezi schema de mai sus – este important să observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod clar una de cealaltă. Astfel - pentru a numi doar un exemplu – problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea “economie” şi nici de dimensiunea “politică”. Această reţea globală nu numai la nivelul actorilor, ci şi la cel al domeniilor tematice reprezintă una dintre particularităţile globalizării.Diferitele dimensiuni formează împreună cu “globalizarea” mulţimi de intersecţie diferite. Este important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare, acesta neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate fi un punct de start şi o forţă motrice semnificativă. La fel de important este şi faptul că trebuie să înţelegem că nu totul face parte din procesul de globalizare şi că nu totul este determinat în mod decisiv de acesta.Dimensiunea economicaExemple în ceea ce priveşte dimensiunile globalizării pot fi extrase fără probleme din presa de zi cu zi, dimensiunea economică aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc (creşterea enormă a comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie integrată la nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la nivel local între state şi regiuni, sfârşitul economiilor naţionale).→

De multe ori, acestor procese li se pune în mod greşit eticheta de „globalizare“, acestea

40

limitându-se în general la nordul Americii, la Europa şi sud-estul Asiei (Japonia), adică la aşa-numita triadă. De aceea, termenul de „triadizare“ pare mai potrivit decât cel de „globalizare“Dimensiunea mediu ambiantUnele probleme globale, cum ar fi încălzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tăierea pădurilor tropicale ilustrează în modul cel mai impresionant fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz este vorba în mod cert despre probleme globale care necesită o abordare globală. Evident că şi în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional şi local, chiar dacă acestea au un caracter ce depăşeşte uneori graniţele, cum ar fi poluarea râurilor.

Există însă şi alte situaţii, ce nu ţin de elemente precum spaţiu şi timp. De exemplu, supravieţuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au constituit împreună organizaţia AOSIS şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de creşterea necontenită a nivelului mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume, şi în special al celor din ţările industrializate ultra-dezvoltate.

Nu ne miră astfel că acestor probleme le-a fost dedicată prima conferinţă dintr-o serie de conferinţe internaţionale din decursul anilor 90, Conferinţa cu privire la mediu şi dezvoltare de la Rio de Janeiro din anul 1992.Dimensiunea socialaLumea a devenit un „global village“, reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţă (chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele nu pot înlocui aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul dimensiunii sociale.Dimensiunea culturalaProducţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în lume, iar „americanizarea“ culturii mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar însă din această cauză. Din contră: informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale globalizării, de aceea am şi adus în această discuţie termenul de „globalizare".Dimensiunea politicaPolitica se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local limitează spaţiul de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate corespunzător decât la nivel internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme şi arene politice. În acest sens, integrarea europeană este văzută ca un răspuns de succes la provocările globalizării.

Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional, respectiv global. Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest dezechilibru fundamental.

Totuşi, nu toate lucrurile care se pun pe seama globalizării sunt şi adevărate. De multe ori, politicienii se folosesc de globalizare ca de un ţap ispăşitor şi ca de o arma argumentativă cu multiple întrebuinţări. Acest lucru este evident mai ales dacă ne gândim

41

la unele exemple din domeniul politic care nu se intersectează în nici un punct cu globalizarea.

Cauzele globalizării

Fenomenele complexe nu pot fi explicate decât dacă avem în vedere mai multe cauze. Acesta este singurul punct în care toată lumea este de acord în ceea ce priveşte globalizarea. Restul faptelor rămân în continuare contestate. În funcţie de ce accepţiune a globalizării este luată ca punct de plecare, apar în prim-plan alte cauze şi forţe motrice. În schema de mai jos sunt prezentate cele mai des invocate cauze, fără ca lista să fie însă completă.

Fără îndoială, inovaţiile de ordin tehnic – şi mai ales cele din domeniul informaticii şi al comunicaţiilor - au jucat şi mai joacă încă un rol central. Internetul este, din multe puncte de vedere, emblema globalizării. Globalizarea pieţelor financiare, transferul unor sume inimaginabile în câteva secunde în jurul globului nu ar fi posibile fără această tehnologie, nici organizarea producţiei integrate la nivel transnaţional ş.a.m.d.

Avântul incredibil pe care l-a cunoscut comerţul, un alt element definitoriu al globalizării economice, se datorează, nu în ultimul rând, scăderii rapide a cheltuielilor de transport, mărfurile putând fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat îndeosebi în sectorul serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise în câteva secunde dintr-un capăt al lumii în celălalt.

Sfârşitul Războiului Rece a fost de asemenea deseori indicat ca fiind una din cauzele

42

globalizării. Dacă în conflictul dintre est şi vest lumea era împărţită în două tabere care întreţineau puţine relaţii între ele, această delimitare – „Cortina de Fier“ – a căzut în 1989/90. Statele care aparţineau „blocului estic“ s-au deschis în direcţia pieţii mondiale. Tot mai multe state se încred în democraţie şi economie de piaţă ca principii de organizare fundamentale.

Un rol deosebit de important – în special la nivel de conştiinţă – l-au jucat problemele globale. Dovadă pentru acest lucru nu sunt numai magazinele tip „One World“ din statele industrializate şi ultra-dezvoltate. Problemele globale au nevoie însă şi de o internaţionalizare a politicii, stimulând dezvoltarea unei conştiinţe globale. Organizaţii precum Greenpeace sau Amnesty International, care se dedică unor teme globale precum mediul ambiant sau drepturile omului sunt „Global Players“. Se pot întrezări astfel în mod clar începuturile unei noi societăţi globale. Criticii fenomenului globalizării precum reţeaua ATTAC atrag tot mai mult atenţia asupra faptului că globalizarea nu este un proces inevitabil, ci mai degrabă o urmare a politicii de de-reglementare a SUA începută la finele celui de-al Doilea Război Mondial (vezi şi pagina "ATTAC"). Fără liberalizarea comerţului mondial în cadrul GATT, respectiv al OMC, această dezvoltare nu ar fi putut fi posibilă cu adevărat.

Consecinţele globalizării

Globalizarea ne afectează pe toţi în mod direct. Unul dintre obiectivele acestui curs este de a demonstra acest lucru precum şi de a sublinia importanţa extraordinară care revine acestei tematici. În acest context, un rol important îl joacă o evaluare a chibzuită a oportunităţilor şi riscurilor pe care le presupune globalizare, distanţându-ne de tendinţele actuale de demonizare, sau, dimpotrivă, de preamărire a consecinţelor acestui fenomen.

43

 

Şi în cazul consecinţelor globalizării dezbaterile publice aduc în prim-plan diverse cuvinte la modă, care trebuie, la rândul lor, chestionate şi analizate. În schema de mai sus este prezentată o selecţie a acestor cuvinte, lista putând fi completată în funcţie de situaţiile şi punctele centrale aflate în discuţie. Punctul de plecare în acest capitol poate fi un articol din presa curentă sau un text de pe internet, pentru că subiectele de acest tip apar aproape zilnic.

Un aspect important pentru interpretarea acestor cuvinte-cheie poate fi găsit in materialul prezent, ceva mai devreme cand se vorbeşte despre dimensiunile globalizării. Aici s-a pus întrebarea ce aspecte şi din ce dimensiuni ţin de globalizare (puncte de intersecţie). În mod analogic, ne întrebăm aici care aspecte particulare ale acestor consecinţe nefaste pot fi puse pe seama globalizării şi pentru ce alte cauze mai sunt acestea hotărâtoare.

Astfel, în domeniul politicii sociale există nenumărate analize diferenţiate care urmăresc reţeaua strict cauzală „globalizare > concurenţă la nivelul local > „dumping“ social“ şi care încearcă totodată să explice în ce măsură sfera naţională de acţiune din politica socială este limitată de procesele de globalizare.

Indicatori de dezvoltare durabilă, cu referinţă la mediu

Domeniul 1 – Schimbarea climatica si energia

Obiective specifice: imbunatatirea eficientei echipamentelor termoelectrice

44

Indicatori:

1. Emisiile de gaze cu efect de seră, în termeni absoluţi;2. Emisiile de CO2/loc;3. Consumul intern brut de energie.Tinte:Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 8%, în perioada 2008 – 2012.

Domeniul 2 – Natura si biodiversitateObiective specifice: Ocrotirea bio-diversităţii; Prevenirea şi reducerea procesului de deşertificare;Indicatori: 4. Proporţia terenurilor acoperite cu păduri:- dinamica fondului forestier;- dinamica împăduririlor.5. Suprafaţa ariilor protejate pentru asigurarea conservării biodiversităţii Tinte:- Creşterea gradului de împădurire, de la 27% la 35% din suprafaţa ţării, până în anul

2040;- Creşterea proporţiei ariilor protejate de la 2,56% din suprafaţa ţării în anul 1990, la

10% în 2015. Domeniul 3 – Calitatea vieţii în mediul urban şi a mediului în generalObiective specifice: Asigurarea unui standard ridicat de viaţă din punct de vedere al apelor;Reducerea emisiilor de poluare a atmosferei şi menţinerea poluanţilor sub un anumit prag pentru a evita deterioarea sănătăţii umane, ecosistemelor şi moştenirii culturale. Indicatori:

6. Procentul populaţiei cu acces la sursele de apă potabilă;7. Numărul de locuitori care are acces la un sistem centralizat de alimentare cu apă;8. Racordarea populaţiei la serviciile centralizate de apă şi canalizare;9. Gradul de echipare cu reţele de apă a străzilor;10. Pierderi de apă în reţele de distribuţie;11. Vechimea reţelei de distribuire a apei;12. Numărul de staţii de epurare.

13. Populaţia urbană expusă la poluarea aerului.Tinte:- Dublarea până în 2015 a ponderii persoanelor care au acces la apă potabilă;- Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii sistemului centralizat de alimentare cu apă

şi canalizare din aglomeraţiile umane urbane şi rurale.

Domeniul 4 – Utilizarea resurselor naturale şi generarea deşeurilorObiective specifice: Administrarea resurselor naturale mai responsabil; Îmbunătăţirea calităţii resurselor de apă.Indicatori:

45

14. Colectarea deşeurilor municipale, gropile de gunoi şi incinerările în Kg/loc;15. Schimbarea utilizării terenurilor (naturale-agricultură-construcţii);

16. Extragerea apei de suprafaţă şi subterane/ resursele disponibile

Domeniul 5 – TransportObiective specifice:Pe termen mediu şi lung, România trebuie să păstreze un sistem de transport echilibrat, în care calea ferată să deţină 30 – 35% din piaţa de transport. Indicatori:

17. Volumul de marfă transportat, raportat la PIB;18. Volumul de pasageri transportaţi, raportat la PIB;19. Transportul de marfă pe tipuri de transport;

20. Transportul de pasageri pe tipuri de transport.Tinte:- Internalizarea costurilor externe ale transporturilor- Sprijin echivalent in dezvoltarea infrastructurilor rutiere si feroviare- Sustinerea transporturilor ecologice

Integrarea europeana si dezvoltarea durabila

Integrarea europeana este un proces complex, cu caracter istoric, juridic, politic, economic, stiintific, educational, cultural, social, national, international, statal, interstatal, si supranational.Caracterul istoric este dat de faptul ca desfasurarea procesului integrativ se întinde pe o perioada îndelungata în decursul careia au avut loc transformari structurale fundamentale de natura politica, economica si sociala. Procesul integrativ vest-european este în egala masura unul politic, deoarece decizia de integrare exprima vointa politica a fortelor politice. Este un proces juridic, deoarece desfasurarea si realizarea se bazeaza pe apropierea legislativa a fiecarei tari participante la normele structurii nou create. Este un proces economic deoarece se concretizeaza în formarea unor structuri economice care permit obtinerea de performante economice ce conduc în ultima instanta la cresterea standardului de viata, a cresterii si dezvoltarii societatii în ansamblu. Caracterul stiintific ne este redat de faptul ca se bazeaza pe cercetarea si cunoasterea realitatii economice si a tendintelor ce dau sens si miscare acesteia. Integrarea, mai putem spune ca, este un proces social, deoarece exclude orice discriminare bazata pe nationalitate în privinta accesului la munca si a protectiei sociale.* „Dezvoltarea economica durabila reprezinta un tip sau forma de dezvoltare economica ce asigura satisfacerea cerintelor prezente de consum fara a le compromite sau prejudicia pe cele ale generatiilor viitoare”. Într-o modalitate mai apropiata de economia de piata, am putea defini dezvoltarea durabila ca „o armonizare trainica a intereselor generatiilor prezente cu interesele generatiilor viitoare.” Concept prin excelenta dinamic, dezvoltarea durabila presupune o

46

noua atitudine fata de mediul ambiant, în care preceptul „omul cuceritor al naturii” sa fie înlocuit cu „omul parte a naturii si protector al ei”.*“Obiectivul general al dezvoltarii durabile este de a gasi un optim al interactiunii dintre 3 sisteme: economic, social si ambiental intr-un proces dinamic si flexibil de functionare. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunga durata care poate fi sustinuta de catre cele 3 sisteme. Pentru ca modelul sa fie operational, trebuie ca aceasta sustinere sau viabilitate sa fie aplicata la toate subsistemele ce formeaza acele 3 dimensiuni ale dezvoltarii durabile, adica plecand de la energie, agricultura, industrie si pana la investitii, asezari umane si biodiversitate.

Rolul integrarii europene in dezvoltarea durabilaDezvoltarea durabila spre deosebire de alte modele de organizare economica

urmareste nu numai cresterea economica si imbunatatirea starii sociale, dar si protectia mediului.

Romania, ca si orice tara care doreste integrarea europeana trebuie sa respecte legile UE, sa atinga un anumit nivel de dezvoltare economica, sa urmeze obiectivele, prioritatile, politicile UE, propuse pe termen lung, mediu si scurt, sa indeplineasca cerintele stabilite in tratatul de negociere.

Politica de mediu a UE, asa cum a fost stabilita prin Tratatul CE, are ca scop asigurarea sustenabilitatii protectiei mediului, prin includerea acesteia in politicile sectoriale ale UE, prin elaborarea de masuri de prevenire, prin respectarea principiului “poluatorul plateste”, prin combaterea poluarii la sursa. In urma integrarii Romaniei in UE politica de mediu a UE, se regaseste si in politica de mediu a tarii noastre. In acest fel s-a conturat inceputul incadrarii Romaniei spre dezvoltarea durabila.

Acquis-ul comunitar: “poluatorul plateste’ acopera un numar mare de sectoare, precum: calitatea aerului si schimbarile climatice, managementul deseurilor, calitatea apei, protectia naturii, controlul poluaii industriale si managementul riscului.

“Problematica de mediu a reprezentat una din buturugile procesului de negociere a capitolelor acquis-ului comunitar cu care s-au confruntat autoritatile romane in relatia cu institutiile UE, datorita decalajului ecologic substantial existent intre cele 2 spatii – cel comunitar si cel romanesc – atat in ceea ce priveste economia cat si cel al protectiei mediului” . Totusi epre sfarsitul anului 2004 au fost incheiate capitolele de negociere, respectiv si capitolul nr. 22 “Mediu”. Incheierea acestui capitol de negocieri a demonstrat ca Romania poate atinge dezvoltarea durabila. Implementare acquis-ului comunitar de mediu va costa 29,5 miliarde de euro in perioada 2004-2021, din care 9,3 miliarde din fonduri comunitare. Acest ajutor substantial din partea UE ne confirma faptul ca integrarea europeana este calea spre dezvoltarea durabila.

“ Un aspect caracteristic al UE este Piata interna, care a cunoscut mai multe forme de existenta: zona de comert liber, uniune vamala, piata comuna. Piata comuna se bazeaza pe desavarsirea liberalizarilor anterioare, la care se adauga inlaturarea frontierelor vamale in interiorul zonei”.

Pentru a vinde produsele industriale si agricole pe Piata interna, este nevoie ca acestea sa corespunda standardelor de calitate si standardelor ecologice. Printre scopurile standardelor de calitate se numara si protectia mediului. Standardele ecologice sunt:

47

a) standarde Europene – reglementate prin Directive Europene – obligatorii pentru toate firmele care doresc sa produca si sa vanda in UE, indiferent de originea acestora;

b) standarde de mediu – obligatorii.Prestarea serviciilor pe Piata interna, in special in domeniul transporturilor au obiectivul de protectie si conservare a mediului, reducand efectele negative asupra mediului, ca: poluarea aerului, zgomot, aglomerare, impact asupra pamantului.

Deci piata interna asigura un nivel ridicat al protectiei mediului si este un instrument al UE care asigura drumul spre dezvoltarea durabila.

Printre politicile de integrare europeana se numara si Politica Agricola Comuna (PAC), cu un rol important in protectia mediului, conceptul de agricultura durabila, fiind un pilon al acestei politici. “Agricultura durabila are 3 componente: cresterea economica, starea sociala si mediul inconjurator’, deci este un concept ce apartine dezvoltarii durabile.

Agricultura durabila se caracterizeaza prin:- cresterea fertilitatii solului – prin aplicarea unor asolamente echilibrate, cu plante

premergatoare si intercalate, dar si prin folosirea fertilizantilor organici din circuitul inchis al propriei exploatatii agricole.

- utilizarea de culturi saritoare – prin fixarea azotului si evitarea eroziunii.- Combaterea bolilor si daunatorilor prin metoda biologica, fara ca solul, apa freatica si

de suprafata sa fie poluate.- Promovarea unor concepte si masuri specifice agriculturii biodinamice.

Asigurarea unei agriculturi durabile in Romania devine o realitate in conditiile integrarii in UE. Acceptand si implementand PAC, Romania va merge spre dezvoltarea durabila, fapt ce se datoreaza deciziei de integrare europeana.

Alte politici europene, ca politica industriei, politica in domeniul concurentei, politica regionala au de asemenea ca obiective protejarea mediului.

In urma integrarii europene se realizeaza cateva performante:- conservarea si sporirea resurselor naturale;- intretinerea diversitatii ecosistemelor- supravegherea impactului dezvoltarii economice asupra mediului- descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare la luarea

deciziilor si unificarea deciziilor privind mediul si economia.

Starea mediului in Romania si in UEIn 2002 cantitatea ambalajelor introduse pe piata din romania era de 39 kg/loc/an,

pe cand media UE era de 160 kg/loc/an.Din totalul de 850 kt (kilotone) ambalaje introduse pe piata, au fost reciclate doar

170 kt de deseuri. Rata aproximativa de reciclare a deseurilor de ambalaje a fost in anul 2002 de 20%, in cadrul acesteia fiind incluse numai deseurile de ambalaje provenite din consumul intern.

Avand in vedere perspectiva redusa a valorificarii energetice pe termen mediu si faptul ca cea mai mare parte a deseurilor de ambalaje se regaseste in deseurile menajere, atingerea obiectivului de valorificare de 50%, stabilit prin Directiva 94/62/CE, privind ambalajele si deseurile de ambalaj, modificata de Directiva 2004/12/CE trebuie sa se

48

bazeze pe o evolutie foarte importanta a colectarii selective a deseurilor de ambalaje la populatie.

In cazul Romaniei, colectarea deseurilor nu este inca generalizata. Pentru mediu urban dens (peste 50000 locuitori), in prezent coeficientul de colectare a deseurilor se considera 100%. Pentru mediul urban (peste 3000 locuitori), in prezent coeficientul de colectare este de 90% pana in 2007, dupa care cresterea va fi de 2%/an pana in anul 2012, cand se va ajunge de colectare de 100%. Pentru mediul rural, coeficientul de colectare in prezent este de circa 10%, estimandu-se o crestere de 7-8% pana in 2012, dupa care 10%/an pana in 2017, moment in care va ajunge la 100%.

Din 2007 s-a trecut la extinderea implementarii sistemului de colectare selectiva la nivelul intregii tari.

In UE rata de reciclare este de 55% (max. 80%), iar rata de recuperare este de min. 60%. Pe diferite grupuri de material, reciclarea deseurilor provenite din ambalaje se prezinta astfel: hartie si carton – 60%, metal – 50%, plastic – 22,5%, lemn – 15%.

Analizand starea reciclarii si valorificarii deseurilor in Romania si in UE, observam acel decalaj intre mediul romanesc si cel european. Pe langa faptul ca in prezent avem o rata de reciclare si de valorificare a deseurilor inferioare celei inregistrate in UE, mai avem si o cantitate a ambalajelor introdusa pe piata cu mult mai redusa decat cea din UE.

Deci pentru a ajunge la media de reciclare si de valorificare a deseurilor inregistrata de UE, trebuie sa marim rata inregistrata in prezent si sa tinem cont de tendinta de crestere a cantitatii de ambalaje introduse pe piata romaneasca.Concluzii:

1. Integrarea economica este un proces economic pe termen lung, pentru realizarea caruia este necesara mobilizarea tuturor sectoarelor unui stat;

2. Dezvoltarea durabila este conceptul recunoscut si acceptat mondial, spre care tinde omenirea si se deosebeste de celelalte modele de organizare economica prin includerea dimensiunii de mediu;

3. Uniunea Europeana reprezinta cel mai avansat stadiu al integrarii europene, care are ca obiectiv principal dezvoltarea durabila;

4. Instrumentele Uniunii Europene (Piata interna, politicile europene) urmaresc atingerea dezvoltarii durabile;

5. Starea mediului in Romania este mai rea decat cea din UE;

MEDIUL URBAN

Factorii de mediu: aerul, apa, solul, flora, fauna au suferit sub impactul activităţii umane modificări cantitative şi calitative importante, mai ales în ultimele decenii, ca urmare a valorificării intensive a resurselor naturale, dezvoltării industriei, centrelor populate (aşezărilor umane) etc.

Activităţile din mediul urban constituie surse de poluare pentru toţi factorii de mediu, de aceea aceste activităţi trebuie controlate şi dirijate, astfel încât să se reducă la minim impactul asupra mediului.

Din măsurătorile efectuate şi, în baza rezultatelor obţinute şi comparate cu actele normative în vigoare, zonele urbane din ţară se pot clasifica în:

49

- zone urbane cu poluare redusă, cum sunt: Piatra Neamţ, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Alexandria, Anina, unde valorile medii anuale se situează în jurul valorii normei sanitare sau sub această valoare. Depăşirile sporadice înregistrate se datorează activităţilor industriale specifice zonelor respective, cât şi traficului rutier;

- zone urbane cu poluare medie, cum sunt: Bucureşti, Suceava, Bacău, Târgovişte, Galaţi,Craiova, Tulcea, Reşiţa, unde valoarea concentraţiilor medii anuale depăşeşte limita numai la unii poluanţi;

- zone urbane puternic poluate, cum sunt: Zlatna, Baia Mare, Copşa Mică, Mediaş, Hunedoara şi Călan, unde concentraţiile medii anuale depăşesc norma sanitară la majoritatea indicatorilor.

Până în anul 2002, calitatea apei potabile a fost evaluată conform STAS 1342/1991 – Apa potabilă, iar condiţiile de aprovizionare cu apă, conform ordinului MS 536/1996 - Norme de igienă.

Cea mai importantă schimbare legislativă în domeniul apei potabile o reprezintă Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, care este transpunerea Directivei 98/83/CEE -Calitatea apei destinate consumului uman. Legea reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecţia sănătăţii oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a acesteia, prin asigurarea calităţii ei de apă curată şi sanogenă.

Supravegherea aprovizionării populaţiei cu apă potabilă este responsabilitatea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, în conformitate cu Legea 100/1998 privind asistenţa în sănătatea publică. Monitorizarea calităţii apei potabile, inspecţia şi autorizarea sanitară a sistemelor publice de aprovizionare cu apă şi a fântânilor publice se face de către Direcţiile de Sănătate Publică judeţene şi a municipiului Bucureşti.

Mediul în care trăieşte omul este definit în primul rând de calitatea aerului, apei, solului, locuinţei, alimentelor pe care le consumă, precum şi a mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Strâns legată de aceşti factori, influenţată şi determinată imediat sau după o perioadă de timp, este starea de sănătate a populaţiei.

Sănătatea (după Organizaţia Mondială a Sănătăţii) reprezintă integritatea sau buna stare fizică, psihică şi socială a individului şi colectivităţilor. Ea nu se adresează numai individului ci şi colectivităţii, sau chiar în primul rând colectivităţii umane.

Precizarea acestor aspecte este importantă pentru a înţelege de ce este necesară colaborarea tuturor celor implicaţi în elaborarea Planului Naţional de Sănătate Publică (ministerele responsabile pentru mediu, sănătate, agricultură şi alimentaţie, transporturi, amenajarea teritoriului, industrie, turism, finanţe etc).

Starea de confort şi de sănătate a populaţiei poate fi perturbată de poluare sub toate formele ei, fie că este poluare chimică, poluare fonică, poluare acustică sau alt gen de poluare.

Cunoaşterea şi determinarea unor factori de risc de mediu au o deosebită importanţă şi constituie poate, cea mai valoroasă activitate pentru promovarea şi păstrarea stării de sănătate a populaţiei.

Evaluarea stării de sănătate a populaţiei constă în identificarea factorilor de risc, care ţin de:

calitatea aerului citadin; alimentarea cu apă potabilă; colectarea şi îndepărtarea reziduurilor lichide şi solide de orice

natură;

50

zgomotul urban; habitatul – condiţii improprii (zgomot, iluminat, aglomerarea

populaţională etc); calitatea serviciilor (de toate tipurile) oferite populaţiei.

Efectele poluării aerului asupra stării de sănătateDintre factorii de mediu, ponderea cea mai importantă în relaţia dintre starea de

confort şi sănătate a populaţiei pe de o parte şi calitatea mediului în zonele locuite pe de altă parte, o deţine aerul.

Mediul ambiant poate influenţa sănătatea prin:- factori fizici (climă, aer, apă, sol, zgomot, poluare radiaţii)-factori biologici (hrană, microorganisme, calitatea nutritivă şi

microbiologică a alimentelor);-factori socio-comportamentali şi organizaţionali (structura socială,

mobilitatea populaţiei,educaţie, cultură, factori economici, stress).Acţiunea factorilor de mediu asupra sănătăţii este foarte diversă. Atunci când intensitatea poluării este mai mare, acţiunea asupra organismelor este imediată. Cel mai frecvent însă, acţiunea factorilor de mediu are intensitate redusă determinând o acţiune cronică, de durată, cuantificarea efectului fiind greu de evaluat.

Poluarea aerului are atât efecte directe cât şi efecte indirecte asupra sănătăţii populaţiei.

Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a populaţiei

Efectele indirecte sunt reprezentate de modificări produse de poluarea aerului asupra mediului şi indirect asupra sănătăţii umane -schimbările climatice, încălzirea globală sau urmare a expunerii la agenţii poluanţi.

Disconfortul este produs de unele substanţe prezente în aer. Deşi se găsesc în concentraţii mici, acestea au o influenţă negativă asupra sănătăţii populaţiei.

Disconfortul psihic este generat de poluarea fonică din traficul rutier sau din alte activităţi.

Pentru urmărirea impactului poluării mediului asupra sănătăţii populaţiei este necesară urmărirea anumitor indicatori de sănătate, agreaţi şi propuşi de Comunitatea Europeană, care pot scoate în evidenţă gradul în care sănătatea populaţiei poate fi influenţată în urma expunerilor de scurtă durată sau a expunerilor pe perioade mai lungi. Pentru aceasta sunt aleşi indicatori de sănătate generali şi specifici unor boli acute sau cronice.

Poluarea atmosferei produce, în primul rând, afecţiuni la nivelul aparatului respirator, aparatului digestiv, sistemului osteo-muscular, sistemului nervos şi organelor de simţ, aparatului genitourinar, boli infecţioase şi parazitare.

La nivelul cooperării internaţionale, în domeniul protejării sănătăţii România participă la Programul European APHEIS (Air Pollution and Health an European Information System –Sistemul Informatic European pentru PoluareaAerului şi Sănătate) de monitorizare a poluării aerului şi evaluare a impactului acesteia asupra sănătăţii umane.

51

Poluarea aerului în zona urbanăPoluarea aerului este potenţial cea mai gravă problemă pe termen scurt ,mediu şi

lung. Efectele poluării care pătrund peste tot dăunează sănătăţii, degradează construcţiile şi nu în ultimul rând mediul natural. Pentru aceasta, se prevăd în mod obligatoriu măsuri de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural şi antropic al fiecărei localităţi şi zone, condiţii de refacere peisagistică şi ecologică a zonelor deteriorate şi măsuri de dezvoltare a spaţiilor verzi, după cum urmează:

-realizarea de noi spaţii verzi în interiorul localităţilor urbane şi îmbunătăţirea celor existente -continuarea acţiunilor de plantare a puieţilor de salcâm, stejar, molid, tei şi gard viu în parcuri - amenajarea parcurilor cu alei, locuri de joacă, bănci - urmărirea respectării normelor regulamentului general de urbanism privind raportul număr locuitori/spaţii verzi în localităţile urbane; -extinderea perdelelor de protecţie în zonele industrializate

Protecţia mediului înconjurător a apărut ca problemă a omenirii în momentul în care s-a adâncit tot mai mult contradicţia dintre om şi natură, devenind în zilele noastre oproblemă majoră, a întregii omenirii. Activităţile omului, orientate spre exploatarea intensivă a resurselor naturale, afectează din ce în ce mai mult starea factorilor de mediu. Cu decenii în urmă, intervenţia omului era de mică amploare şi nu lăsa urme pronunţate, datorită puterii de regenerare a naturii. In prezent, din cauza dezvoltării explozive a industriei, agriculturii şi a celorlalte activităţi, agresiunile asupra factorilor de mediu au depăşit pragul limită de regenerare a naturii. Omenirea se confruntă cu poluări locale, dar mai ales cu poluări transfrontaliere ale factorilor de mediu (apă, aer).

Poluari accidentale cu impact major asupra mediuluiPoluarea accidentală poate fi considerată ca un accident major de mediu produs

printr-odescărcare în mediu, din motive foarte complexe, a unui agent poluant în asemenea cantitate încât afectează toate structurile acestuia şi necesită măsuri imediate de intervenţie şi depoluare a mediului. Poluarea accidentală este, de cele mai multe ori, de intensitate mare şi de scurtă durată.

In toate cazurile, urmările acestor accidente de mediu sunt importante sub aspect social, ecologic şi economic. La fel de importante sunt preocupările omului, ale societăţii şi mai ales ale specialiştilor din domeniu, pentru prevenirea accidentelor şi pentru intervenţiile imediate în vederea reducerii şi eliminării pagubelor produse.

Poluarea apei reprezintă orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau bacteriologice ale apei, produsă prin accident, avarie sau altă cauză asemănătoare, ca urmare a unei erori, omisiuni, neglijenţe ori calamităţi naturale şi în urma căreia apa devine improprie folosirii posibile înainte de poluare.

Sursele de poluare ale resurselor de apă sunt reprezentate de obiectivele industriale, exploatările de materii prime (minereuri neferoase, feroase, cărbuni, petrol), antrenarea pesticidelor, de pe terenurile agricole şi chiar fertilizanţilor (azotaţi, fosfaţi) în procesul scurgerii de suprafaţă, apele menajere încărcate cu produse chimice organice, cu detergenţi etc.

52

In ţara noastră, poluările accidentale şi accidentele majore se produc în principaldatorită funcţionării necorespunzătoare a instalaţiilor industriale (unele sunt depăşite fizic şi moral), defecţiuni ale acestora ce au ca rezultat emisii de poluanţi,incendii, neglijenţe în exploatarea utilajelor etc.

Nu trebuie omis nici aspectul legat de înmulţirea infracţiunilor săvârşite de către persoane particulare, uneori neidentificate, prin furtul de produse petroliere din conductele de transport.

Poluari cu efect transfrontier

Pentru activităţile ce se desfăşoară pe teritoriul României, care pot avea efecte semnificative pe teritoriul altor ţări, se aplică prevederile Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată prin Legea nr. 22/2001.

Conform Convenţiei de la Espoo, o evaluare a impactului asupra mediului este necesară, la ea participând toate ţările afectate. In anul 2004, în România nu s-au înregistrat poluări semnificative cu efect transfrontier, care să afecteze factorii de mediu din ţările vecine.

In fiecare an observăm că suprafaţa pădurilor scade, a deşerturilor creşte, dealurile şi terenurile agricole se erodează şi stratul de ozon se subţiază. Cu cât gradul de dezvoltare al unei ţări este mai avansat, cu atât locuitorii acestuia poluează mai mult, cu cât folosesc mai multă energie, cu atât consumă mai multe resurse.

In ţara noastră sectorul energetic a contribuit ca factor major de degradare a mediului prin dezvoltarea centralelor electrice pe cărbuni inferiori. Poluarea în acest sector poate fi cauzată de procesul de producţie a energiei primare, de transport, conversie şi consum. Sectorul energetic contribuie la emisia în atmosferă a unor cantităţi însemnate de dioxid de sulf SO2, monoxid de carbon CO, dioxid de carbon CO2, oxizi de azot NOx şi particule fine, precum şi la deversarea de ape reziduale. In aceeaşi măsură activităţile desfăşurate în domeniul energetic pot avea un impact semnificativ asupra conservării biodiversităţii şi a peisajului.

Centralele nuclearo-electrice poluează mediul prin debitul mare de apă necesar în sistemul de răcire şi prin conţinutul în radionuclizi al gazelor, lichidelor şi materialelor solide evacuate. Apa caldă provenită din sistemul de răcire poate provoca poluarea termică în zona de evacuare, deci o înmulţire a algelor, dispariţia unor specii.

Centralele eoliene ocupă o mare suprafaţă de teren şi prin zgomot produc poluare fonică – mult mai redusă, comparativ cu celelalte surse de energie.

Centralele solare blochează o suprafaţă mare de teren pentru captare, dar nu au alt impact asupra mediului.

România încearcă să se alinieze cu ţările Uniunii Europene în privinţa principalelor prevederi referitoare la impactul sistemelor energetice asupra mediului. Reducerea impactului sistemelor energetice asupra mediului şi apropierea normelor prevăzute în acest domeniu de reglementările Uniunii Europene urmează să se realizeze prin: lucrările de reabilitare şi modernizare, ecologizarea haldelor de zgură şi cenuşă, monitorizarea continuă a calităţii mediului în zona marilor obiective energetice, reabilitarea solurilor poluate şi reintroducerea acestora în circuitul agricol, reducerea

53

emisiilor de noxe la rafinării şi minimizarea pierderilor, refacerea ecologică a unor zone petrolifere prin reducerea riscului în operare.

De asemenea, în domeniul petrolier urmează să se producă benzine şi motorine ecologice şi să se continue adoptarea de norme şi reglementări pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a unor produse petroliere în conformitate cu standardele Uniunii Europene.

In sectorul extractiv se va urmări monitorizarea, prevenirea şi reducerea impactului asupra mediului, precum şi reabilitarea zonelor miniere dezafectate.

CONCLUZIE

În condiţiile dezvoltării civilizaţiei, cu toate avantajele şi dezavantajele ei, protecţia şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu au devenit pentru întreaga umanitate un obiectiv primordial, o sarcină dificilă a cărei realizare presupune nu numai eforturi material–financiare şi organizatorice naţionale şi internaţionale, ci şi fundamentarea unor concepţii ştiinţifice pentru această activitate, formarea şi dezvoltarea unei cunoştinţe ecologice.

In concepţia de elaborare a strategiilor şi politicilor economice ale guvernelor s-a produs o modificare esenţială, potrivit căreia s-a considerat că activitatea de protecţie a mediului reprezintă o componentă necesară transformării sistemului economic şi a dezvoltării durabile a societăţii.

Transformările care au loc la nivel global în ceea ce priveşte calitatea mediului, impun găsirea unor soluţii pentru a asigura menţinerea echilibrului ecologic al planetei, în condiţiile unei dezvoltări durabile

Politica de protecţie a mediului, ca parte a politicii generale de dezvoltare economico–socială, poate fi concepută numai în contextul general al politicii de dezvoltare economică, cu prognozarea pe termen mediu şi lung. Politicile de mediu trebuie armonizate cu programele de dezvoltare în toate domeniile, iar reuşita luptei împotriva poluării nu poate fi decât rezultatul coordonării şi dezvoltării economiei globale.Principiul de a aborda întâi paguba şi apoi remedierea, este pus în discuţie şi nu constituie singura cale. Managementul ecologic are la bază un principiu confirmat: prevenirea este întotdeauna mai bună şi mai economică decât tratarea.

Strategia de dezvoltare durabila a Uniunii Europene

Deşi preocupările în acest domeniu erau mai vechi, abia la Consiliul European de la Göteborg, din iunie 2001, a fost convenită o strategie pentru dezvoltarea durabilă, care oferă o a treia dimensiune, de mediu, strategiei de la Lisabona şi stabileşte o nouă abordare a politicilor.

Această strategie este practic o continuare a eforturilor întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă prevăzute de cel de-al 5-lea Program de acţiune al Comunităţii Europene (1992-2000), “Spre o dezvoltare durabilă”, şi care recunoaşte că protecţia mediului este fundamentală pentru dezvoltarea viitoare a Comunităţii. Această strategie comunitară este parte integrantă a celui de-al 6-lea Program de acţiune pentru

54

mediu, “Viitorul nostru, alegerea noastră”, care stabileşte acţiunile prioritare pentru perioada 2001-2010.

Strategia se bazează pe principiul că efectele economice, sociale şi asupra mediului ale politicilor trebuie examinate într-o manieră coordonată şi trebuie luate în considerare în procesul de adoptare a deciziilor.

Consiliul Europei a identificat un număr de obiective şi măsuri în cele patru domenii prioritare ale viitoarei politici de dezvoltare a Uniunii: - combaterea modificării climei;- asigurarea dezvoltării durabile; - sănătatea publică; - administrarea mai responsabilă a resurselor naturale.

În concluziile Consiliului de la Bruxelles, din 20-21 martie 2003, se subliniază că au fost înregistrate progrese importante în realizarea obiectivelor prevăzute în strategia de la Lisabona, iar promovarea unei creşteri durabile prin punerea în lucru a strategiei globale pentru dezvoltare durabilă, adoptată la Göteborg, rămâne o prioritate aUniunii.

Printre obiectivele semnalate de acest Consiliu se găseşte şi cel de protejare a mediului în interesul creşterii durabile. Măsurile concrete de luat în următorii ani, în scopul atingerii acestui obiectiv, se referă la: - ameliorarea indicatorilor de mediu, - regândirea transportului produselor petroliere, - punerea accentului pe dezvoltarea de noi combustibili şi tehnologii pentru vehicule,- punerea la punct a unui sistem de sancţiuni, inclusiv penale, pentru infracţiunile de

poluare maritimă, - adoptarea unui program intitulat „Energie inteligentă pentru Europa”, - aplicarea şi respectarea protocoalelor şi convenţiilor referitoare la mediu.

Strategia Romaniei in domeniul protectiei mediului si dezvoltarii durabile

Şi în România, ca şi în alte ţări, problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate, în special ca urmare a poluării locale intense a factorilor de mediu de către industrie şi agricultură sau de către centrele populate, precum şi a existenţei unei poluări transfrontaliere, care au condus în unele zone la dereglarea ecosistemelor şi la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor. Fără ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltareadurabilă.

Dezvoltarea durabilă include protecţia mediului, iar protecţia mediului condiţionează dezvoltarea durabilă. Strategia protecţiei mediului se regăseşte prin urmare, prin coordonatele sale esenţiale, în Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României.

În anul 1995 a fost elaborată şi aprobată Strategia protecţiei mediului, publicată în 1996 cu sprijinul Programului PHARE, iar în anul 1999 guvernul a aprobat Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă.

Începând cu anul 2001, Programul de Guvernare stipulează măsuri şi acţiuni concrete care vizează ocrotirea şi asigurarea unui mediu curat şi sănătos pentru toţi

55

locuitorii ţării, respectându-se totodată şi principalele obiective şi priorităţi din Programul naţional de acţiune pentru protecţia mediului.

Modificările care au intervenit în evoluţia calităţii factorilor de mediu, modificările survenite în starea economico-socială a ţării în ultimii ani, elaborarea Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă, emiterea unor reglementări guvernamentale care au legătură cu protecţia mediului, activităţile de elaborare a unor strategii sectoriale în curs de desfăşurare, noi Convenţii şi Acorduri internaţionale la care România a devenit parte, documente şi reglementări pe plan regional şi internaţional pe probleme de mediu ş.a. au făcut necesară, an de an, actualizarea Strategiei protecţiei mediului în România, includerea principalelor prevederi ale acestora şi corectarea obiectivelor strategice.

Aşadar, Strategia protecţiei mediului, ca şi alte strategii,are un caracter dinamic. Principiile generale care au stat la baza elaborării strategiei de protecţie a mediului sunt:• conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate ale oamenilor;• dezvoltarea durabilă;• evitarea poluării prin măsuri preventive;• conservarea diversităţii biologice şi reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate;• conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice;• principiul “poluatorul plăteşte”;• stimularea activităţii de redresare a mediului.

Criteriile care stau la baza stabilirii priorităţilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse, necesare redresării şi ocrotirii mediului, sunt:• menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii;• menţinerea şi îmbunătăţirea potenţialului existent al naturii;• apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor;• respectarea prevederilor convenţiilor şiprogramelor internaţionale privind protecţia mediului;• raport maxim beneficiu / cost;• integrarea României în Uniunea Europeană.

În Strategia protecţiei mediului au fost stabilite obiective pe termen scurt (până în 2004), mediu (până în 2010) şi lung (până în 2020), având la bază principiile generale şi criteriile care s-au avut în vedere la stabilirea priorităţilor privind acţiunile ce trebuie întreprinse în vederea protecţiei mediului. Pentru a servi ca bază pentru strategia revizuită, Consiliul European a aprobat în iunie 2005 o declaratie cu următoarele obiective si principii:

OBIECTIVE PRINCIPALE

PROTECTIA MEDIULUIProtejarea capacitătii Pământului de a mentine viata în toată diversitatea ei, respectarea limitelor resurselor naturale ale planetei si asigurarea unui înalt nivel de protectie si îmbunătătire a calitătii mediului.Prevenirea si reducerea poluării mediului si promovarea productiei si consumului durabile, pentru a determina distrugerea legăturii dintre cresterea economică si degradarea mediului.

56

ECHITATE SI COEZIUNE SOCIALĂPromovarea unei societăti democratice, sigure si juste care tine cont de incluziunea socială si de principiile unei vieti sănătoase, în ceea ce priveste drepturile fundamentale si diversitatea culturală, care să creeze egalizarea de sanse si să combată discriminarea în toate formele ei.

PROSPERITATE ECONOMICĂPromovarea unei economii prospere, inovative, riguroase, competitive si eco-eficiente, care furnizează standarde înalte de viată si oportunităti de angajare deplină si de înaltă calitate pe tot cuprinsul UE.

RESPECTAREA ANGAJAMENTELOR INTERNATIONALEStimularea înfiintării institutiilor democratice si apărarea stabilitătii acestora în lume, având la bază pacea, securitatea si libertatea.Promovarea activă a dezvoltării durabile la nivel mondial si asigurarea că politicile interne si externe ale UE sunt în acord cu dezvoltarea durabilă globală si cu angajamentele internationale ale UE.

PRINCIPIILE POLITICE DIRECTOARE

PROMOVAREA SI PROTECłIA DREPTURILOR FUNDAMENTALEPlasarea omului în centrul politicilor UE, prin promovarea drepturilor fundamentale, prin combaterea tuturor formelor de discriminare si contribuirea la reducerea sărăciei si eliminarea excluderii sociale la nivel mondial.

SOLIDARITATEA ÎNTRE SI ÎN CADRUL GENERAłIILORAbordarea nevoilor generaiilor actuale fără compromiterea abilitătii generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesităti în Uniunea Europeană si în lume.

SOCIETATE DEMOCRATICĂ SI DESCHISĂGarantarea dreptului cetătenilor privind accesul la informatie si asigurarea accesului la justitie.Dezvoltarea canalelor potrivite pentru consultarea si participarea tuturor părtilor interesate si a asociatiilor.

IMPLICAREA CETĂTENILORIncurajarea participării cetătenilor la luarea deciziilor. Promovarea educatiei si a constientizării publicului asupra dezvoltării durabile. Informarea cetătenilor privind impactul lor asupra mediului si optiunile lor pentru a face alegeri mai durabile.

IMPLICAREA MEDIULUI DE AFACERI SI A PARTENERILOR SOCIALICresterea dialogului social, a responsabilitătii sociale a corporatiilor si a parteneriatelor public-private,pentru a promova cooperarea si responsabilitătile comune necesare pentru a obtine unconsum si o productie durabile.

57

COERENTA POLITICĂ SI GUVERNAREAPromovarea coerentei între toate politicile Uniunii Europene si între actiunile de la nivel local, regional, national si global pentru a spori contributia lor la dezvoltarea durabilă.

INTEGRAREA POLITICILORPromovarea integrării aspectelor economice, sociale si de mediu astfel încât să fie coerente si să se sustină reciproc prin utilizarea completă a instrumentelor pentru o mai bună reglementare, asa cum sunt evaluarea echilibrată a impactului si consultarea părtilor interesate.

UTILIZAREA CELOR MAI BUNE CUNOSTINTE DISPONIBILEAsigurarea faptului că politicile sunt realizate, evaluate si implementate pe baza a celor mai bune cunostinte disponibile si a faptului că sunt corespunzătoare din punct de vedere economic, si eficiente din punctul de vedere al costului.

PRINCIPIUL PRECAUTIEIAcolo unde există incertitudine stiintifică,se implementeaza proceduri de evaluare si se realzeazai actiunile preventive potrivite pentru a evita pagubele pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

IMPUNEREA POLUATORILOR SĂ PLĂTEASCĂTrebuie sa ne asiguram că preturile reflectă costurile reale pentru societate ale activitătilor de consum si productie si că poluatorii plătesc pentru pagubele pe care le provoacă sănătătii umane si mediului.

58