REGULILE DESPĂRŢIRII CUVINTELOR ÎN  SILABE

  1. O CONSOANĂ ÎNTRE DOUĂ VOCALE trece  în silaba următoare;   ma-să; pă-du-re; u-ti-li-za-re; Această regulă  se aplică şi în următoarele situaţii:  

a) dacă înaintea consoanei sau după ea se află un  diftong sau un triftong, la despărţirea în silabe consoana trece în silaba  următoare:   pâi-ne; stro-pea-lă; cre-ioa-ne;

b) litera x este considerată  ca o singură consoană şi trece în silaba următoare atunci când se află între  două vocale:   a-xă; e-xa-men; e-xer-ci-ţiu;

c)   atunci când  între cele două vocale se află literele ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi, care  redau o singură consoană, acestea trec în silaba următoare:   ve-che; în-ger;  ve-he; un-gher;

2. DOUĂ CONSOANE ÎNTRE DOUĂ VOCALE   la despărţirea în silabe se despart şi ele, prima  consoană trece în silaba dinainte, iar a doua consoană la silaba următoare:  ar-tă; ac-tiv; tic-sit; mun-te; un-ghi-e;

Excepţie:   Dacă în grupul de două consoane, a doua este l  sau r, iar prima este b,c,d,f,g,h,p,t,v, despărţirea în silabe se face înaintea  întregului grup, adică cele două consoane fac parte   din aceeaşi silabă:   o-br az: o-bl u: co-dr u: a-flu-ent; a-fri-can:   a-gra-fa;    pe-hli-van:   su-ple-ţe:   pa-tru: co-vr ig: e-vla-vi-e:

3. TREI SAU MAI  MULTE CONSOANE ÎNTRE  DOUĂ VOCALE, la despărţirea în silabe prima consoană se duce la silaba  dinainte, iar celelalte două trec la silaba următoare.   as-tru; mon-stru; con-struc-tor;   Excepţie:   In cazul grupurilor de consoane lpt, mpt,  nct, ncţ,  ncş, ndv, rct, rtf, stm, despărţirea se face după a doua consoană din grup:   sculp-tu-ră; somp-tu-os; linc-şii;  punc-taj;   func-ţi-e; arc-tic; jert-fa; ast-ma-tic; sand-viş; 

4. DOUĂ VOCALE ÎN HIAT se despart între ele, făcând parte din silabe diferite:   a-er; a-le-e; po-e-zi-e; 

Atenţie!   ■când o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong despărţirea  se face înaintea diftongului sau a   triftongului:   plo-uă; le-oai-că;   dif.        trif.   fra-ier; su-iau; du-ios;   dif.          trif.          dif.   poa-ie; stea-ua;   dif. dif.     dif. dif.

Despărţirea în   silabe

1

cum se desparte in silabe “Înot” 2

Regulile de bază, conform Îndreptarului editurii Univers Enciclopedic, 2001, pp. 46-47 (evident, trebuie să ştiţi ce-i aia vocală, ce-i aia semivocală, ce-i ăla prefix şi ce-i ăla sufix; dacă nu ştiţi, le găsiţi în manualul de clasa a V-a, cred):

a. Dacă vocala e urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare: le-ge, o-ră.b. Dintre două vocale succesive (în hiat), prima aparţine silabei dinainte, a doua celei următoare: ce-re-a-le, lu-a; i şi u semivocale, între două vocale, trec la silaba următoare: ba-ia, no-uă.c. Dacă vocala e urmată de două sau mai multe consoane, prima consoană aparţine silabei dinainte, cealaltă – sau celelalte – silabei următoare (excepţiile se vor vedea mai jos): ac-tiv, as-tăzi, mul-te, os-cior, as-pru, con-tra, mon-stru.d. Când prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este l sau r, amândouă consoanele trec la silaba următoare: a-bre-via, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, si-hlă, su-plu, a-tlet, li-tru, de-vre-me.e. Grupurile ct, cţ, pt, pţ precedate de consoane se despart: onc-tuos, punc-taj, func-ţie, sanc-ţi-u-ne, somp-tu-os, pre-emp-ţi-u-ne.f. Cuvântul jertfă se desparte în jert-fă.g. La cuvintele compuse şi la cele derivate cu prefixe, precum şi la unele derivate cu sufixe (derivate de la teme [radicale] terminate în grupuri consonantice cu sufixe care încep cu o consoană), despărţirea în silabe se face, de preferinţă, ţinându-se seama de părţile componente, atunci când cuvântul e analizabil: de-spre (nu des-pre), drept-unghi (nu drep-tunghi), in-egal (nu i-negal), ne-stabil (nu nes-tabil), sub-linia (nu su-blinia), vârst-nic (nu vâr-stnic).

Despartirea in silabe a unor cuvinte are scopuul de a pune in evidenta structura acelor cuvinte (in

silabe) si in cazul poeziei metrica sa.

Despartirea in silabe se face cu ajutorul semnului ortografic numit cratima si are o anumita valoare

stilistica: Ex. Im-be-ci-lu-le!

In Ortografia romana se pune mai mare importanta insa pe despartirea cuvintelor de la capat de

rand care nu coincid intotdeauna cu despartirea in silabe a cuvintelor.

Despărțirea în silabe a cuvintelor sau silabisirea se face astfel:

a)      dacă vocala e urmată de o singură consoană, aceasta trece la silaba următoare: le-ge, o-ră;

b)       dintre două vocale succesive (în hiat), prima aparține silabei dinainte, a doua celei următoare:

ce-re-a-le, lu-a; i și u semivocale, între două vocale, trec la silaba următoare: ba-ia, no-uă;

c)        dacă vocala e urmată de două sau mai multe consoane, prima consoană aparține silabei

dinainte, cealaltă – sau celelate – silabei următoare (excepțiile se vor vedea mai jos): ac-ti, as-tăzi,

mul-te, os-cior, as-pru, con-tra, mon-stru;

d)     când prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este l sau r, amândouă consoanele

trec la silaba următoare: a-bre-vi-a, a-cru, co-dru, a-fla, a-gro-nom, si-hlă, su-plu, a-tlet, li-tru, de-vre-

me;

2

e)      grupurile ct, cț și pt, pț precedate de consoane se despart: onc-tu-os, punc-taj, func-ți-e, sanc-ți-u-ne, somp-tu-os, pre-emp-ți-u-ne;

f)   cuvântul jertfă se desparte jert-fă;

g)   la cuvintele compuse (din doua sau mai multe litere din alfabet – limba romana) și la cele

derivate cu prefixe, precum și la unele derivate cu sufixe (derivate de la teme terminate în grupuri

consonantice cu sufixe care încep cu o consoană), despărțirea în silabe se face, de preferință, ținându-se seama de părțile componente, atunci când cuvântul e analizabil: de-spre (nu des-pre),

drept-unghi (nu drep-tunghi), in-egal (nu i-negal), ne-stabil (nu nes-tabil), sub-linia (nu su-blinia),

vârst-nic (nu vâr-stinc).

3

4

Fonetica

(noţiuni elementare)

Fonetica este compartimentul ştiinţei despre limbă care studiază sunetele limbajului articulat. Fonetica studiază:

─ sunetele (caracteristicile sunetelor, modul de combinare a sunetelor în cuvinte, modificările sunetelor);

─ accentul;

5

─ intonaţia.

Sunetele

Sistemul fonetic al limbii române este constituit din 33 de sunete. După modul şi locul de articulare, sunetele se clasifică în: vocale, semivocale şi consoane.

Limba română are:

─ 7 vocale: a, e, i, o, u, î (â), ă;

─ 4 semivocale: ĭ, ĕ, ŏ, ŭ;

─ 22 de consoane: p, b, t, d, k, g, f, v, s, z, ş, j, č (ce, ci), ğ (ge, gi), k’ (che, chi), g’ (ghe, ghi), h, ţ, m, n, l, r.

Vocalele

Vocalele sunt sunete la a căror articulare aerul iese liber, fără să întâmpine niciun obstacol. Ele se produc prin vibraţia coardelor vocale. Ele pot forma singure silabe.

Vocalele limbii române se clasifică astfel:

a) vocale închise: i î ub) vocale medii: e ă oc) vocale deschise:   a  

Semivocalele

Dintre cele şapte vocale, trei sunete (a, ă, î) sunt numai vocale (pline sau plenisone), iar celelalte patru (e, o, i, u) pot fi, în funcţie de context, vocale pline sau semivocale (ĭ, ĕ, ŏ, ŭ). Semivocalele niciodată nu alcătuiesc singure silabe. Ele pot constitui o silabă doar grupându-se împreună cu o vocală sau cu o vocală şi cu o altă semivocală. În acest caz, ele intră în componenţa diftongilor (sŏa-re, sĕa-ră) sau a triftongilor (plĕŏa-pă, puş-tŏaĭ-că).

 Consoanele -Consoanele sunt sunete ale vorbirii formate mai ales din zgomote. La rostirea lor aerul întâlneşte obstacole la ieşirea din aparatul fonator.

Consoanele se împart în următoarele clase:

a) consoane s u r d e : p t k f s ş č k’ h ţ  b) consoane s o n o r e : b d g v z j ğ g’ m n l

6

Diftongii sunt grupuri de două sunete (o vocală şi o semivocală sau o semivocală şi o vocală) rostite în cadrul aceleiaşi silabe: aĭ (maĭ), eĭ (meĭ), ŏa (flŏa-re), oŭ (e-roŭ), ĕa (stĕa), ĭa (ĭar-bă).

Diftongii pot fi: a) a s c e n d e n ţ i (sau urcători) cu semivocala pe primul loc şi cu

vocala pe locul al doilea: ĭa, ĭe, ĭu, ŏa (ĭar-nă, ĭe-pu-re, ĭu-te, sŏa-re, mŏa-ră);b) d e s c e n d e n ţ i (sau coborâtori) cu vocala pe primul loc şi cu semivocala pe locul al doilea: aĭ, eĭ, oĭ, uĭ, oŭ, (craĭ, zeĭ, noĭ, gu-tuĭ, ca-doŭ).

Triftongii -Triftongii sunt grupuri de trei sunete (dintre care o vocală şi două semivocale) rostite în cadrul aceleiaşi silabe: ŏaĭ (le-ŏaĭ-că), ĭaĭ (tră-ĭaĭ), ĭŏa (i-ni-mĭŏa-ră).

Hiatul -Hiatul este un grup de două vocale alăturate care fac parte din silabe diferite: a-u (a-ur), e-a (te-a-tru), i-o (bi-o-log), o-o (zo-o-log).

Silaba-Silaba este o parte dintr-un cuvânt care se rosteşte printr-un singur efort expirator, printr-o singură deschidere a gurii. O silabă poate cuprinde un sunet (o vocală) sau un grup de sunete dintre care unul este în mod obligatoriu o vocală.

Silabele sunt de două feluri:

a) silabe î n c h i s e (se termină într-o vocală): lu-mi-nă;

b) silabe d e s c h i s e (se termină într-o consoană): dor-nic.

 Accentul -Accentul este evidenţierea unei silabe din cuvânt prin mărirea intensităţii vocii. În limba română, accentul nu are un loc fix. Accentul cade, cel mai adesea, pe ultima şi penultima silabă: spec-ta-tór, úm-bră.

Corespondenţa dintre sunete şi litereLitera este semnul grafic folosit pentru notarea unui sunet. În general, în limba română unui sunet îi corespunde o singură literă:

car – 3 litere, 3 sunete;drum – 4 litere, 4 sunete;izvor – 5 litere, 5 sunete;copac – 6 litere, 6 sunete.

Această corespondenţă însă nu totdeauna se respectă:geam – 4 litere, 3 sunete;ghindă – 6 litere, 5 sunete;chibrit – 7 litere, 6 sunete.

Literele folosite în scrierea limbii române, din punctul de vedere al relaţiei sunet – literă, se împart în două categorii:

7

a) Litere monovalente, sunt literele care corespund unui sunet distinct, care au deci o sigură valoare fonetică. b) Litere plurivalente, sunt literele care au mai multe valori fonetice.

Din numărul total de litere, 19 sunt monovalente, iar restul de12 litere (e, i, o, u, c, g, h, k, q, w, x şi y) sunt plurivalente.Valoarea fonetică a acestor litere depinde:

─ de combinaţiile de litere în care apar,─ de poziţia lor în silabă sau în cuvânt,─ de caracterul vechi sau neologic al cuvintelor şi de limba lor de origine.

 Relaţia sunet – literă în cazul literelor plurivalente: 1) aceeaşi literă poate reda sunete diferite:

a) literele e, i, o, u sunt folosite pentru a nota atât vocale, cât şi semivocale;b) litera i notează vocala i, iar la finala cuvintelor redă un sunet care nu are valoare de vocală: fraţi, lupi, prieteni;c) literele c, g:

─ urmate de o vocală (cu excepţia lui e şi i), de o consoană (în afară de h) sau la sfârşit de cuvânt notează sunetele k, g; casă, carte, cuptor, clasă, ac, gară, gât, glas, târg.─ urmate de e sau i notează sunetele č, ğ: cer, cerne, cisternă, gem, ger, girafă; ciolan, melci, ceas, geană, fragi─ urmate de h + e sau i notează sunetele k’, g’: chenar, chitanţă, ghete gheară, unchi, unghi.

2) o literă poate nota două grupuri de sunete: ─ x = grupul de sunete cs: excursie, excepţie, expert, extremă;─ x = grupul de sunete gz: exact, examen, exemplu, exerciţiu;

3) acelaşi sunet poate fi redat prin litere diferite; a) sunetul î se redă prin literele:

─ î: coborî, înainte, începe, înnopta, întoarce, neîncetat, reîntâlni;─ â: adânc, câine, dânsul, pâine, pârâu, român;

b) sunetul i se redă prin literele: ─ i: iar, inimă, vis; ─ y: yankeu;

c) sunetul c se redă prin literele: ─ c: castană; ─ k: karate, kilogram, kilometru, kilowatt;

d) sunetul v se notează prin literele:─ v: vapor, vine, vineri, vagon;─ w: wat, wolfram.

Aşadar, din punctul de vedere al valorilor exprimate, se disting următoarele trei subclase de litere:

1) litere cu o singură valoare (literele monovalente).─ În cuvintele alcătuite din astfel de litere numărul de sunete este egal cu numărul de litere: povaţă (6 sunete, 6 litere).

2) litere cu mai multe valori (literele plurivalente).─ Exemplu: litera e poate nota o vocală sau un diftong.

8

3) litere fără valoare fonetică (sau litere ajutătoare).─ Există următoarele litere care pot avea acest statut: h, e, i. De fapt, ele au un statut dublu fiind:

a) litere cu valoare de sine stătătoare: harnic, elev, istorie;b) litere lipsite de valoare fonetică proprie; în acest caz litera nu redă un anumit sunet, ci indică valoarea literei în vecinătatea căreia apare:c + e, i = č: cioban – 6 litere, 5 sunete;g + e, i = ğ: geană – 5 litere, 4 sunete;c + h + e, i = k’: chestionar – 10 litere, 9 sunete;g + h + e, i = g’: gheaţă – 6 litere, 5 sunete;

─ După cum vedem, în cuvintele care conţin şi litere lipsite de valoare fonetică numărul de sunete este mai mic decât numărul de litere.

Diftongi, triftongi, hiaturi

. Diftongii sunt clasificaţi după poziţia vocalei în diftongi descendenţi (dacă vocala este la începutul diftongului) şi ascendenţi (dacă este la urmă) [cf. Wikipedia]. Diftongii descendenţi din limba română se formează dintr-o vocală urmată de una dintre semivocalele /ǐ/ şi /ǔ/. Toate combinaţiile sunt posibile, în afară de diftongul /uǔ/:

/aǐ/ ca în mai /aǔ/ ca în dau /eǐ/ ca în lei /eǔ/ ca în leu /iǐ/ ca în mii (acelaşi sunet ca vocală şi semivocală) /iǔ/ ca în fiu /oǐ/ ca în goi /oǔ/ ca în nou /uǐ/ ca în pui /ăǐ/ ca în răi /ăǔ/ ca în rău /îǐ/ ca în câine /îǔ/ ca în râu

Diftongii ascendenţi din limba română se formează dintr-una din semivocalele /ĕ/, /ǐ/, /ŏ/ şi /ǔ/, urmată de o vocală:

/ĕa/ ca în stea /ĕo/ ca în George /ǐa/ ca în ziar /ǐe/ ca în fier /ǐo/ ca în chior /ǐu/ ca în iubit /ŏa/ ca în oameni /ǔa/ ca în ziua /ǔă/ ca în două

Hiatul

Această secţiune este preluată din Toma Ion, Limba română, Ed. Niculescu, Bucureşti, 1994

"Hiatul este alăturarea a două vocale ce aparţin unor silabe diferite. El este greu tolerat în rostirea românească, de aceea a fost în timp înlocuit fie cu un diftong, fie cu o vocală simplă, rămânând folosit în cuvinte compuse şi în neologisme. Diversele combinaţiile de vocale în hiat sunt prezentate mai jos:

9

  I. Vocale de acelaşi fel în hiat:a-a: supraaglomerat, ultraatent e-e: neelucidat, reevaluat, idee i-i: ştiinţă, fiică, antiinflaţie o-o: alcool, cooperare, zoologie u-u: reziduuri   II. Vocale diferite în hiat: Centrală – anterioară a-i: înainte a-e: aer ă-i: trăind î-i: bâjbîind  Centrală – posterioară a-o: surpaorganizare a-u: aur ă-u: răul î-u: pârâul   Anterioară – centrală i-a: (a) speria e-a: real e-î: neînceput   Posterioară – centrală o-a: coarticula u-a: actual   Anterioară – posterioară i-o: biologie e-o: arheolog i-u: triunghi e-u: neutru   Anterioară – anterioară i-e: sanie e-i: neisprăvit Posterioară – anterioară o-i: voinţă o-e: poet u-i: (a) îngăgui   Posterioară – posterioară o-u: biroul u-o: respectuos   III. Hiat în lanţ i-a-e: antiaerobic i-e-u: arhieuforic o-e-u: indoeuropean o-a-u: coautor e-o-a-u: neoautocrat e-o-e-u: neoeugenie

10