descătuşări – fărâme de azimă - versuri vechi şi noi -€¦ · · 2011-12-06consilier...
TRANSCRIPT
Georgeta Minodora Resteman Descătuşări – Fărâme de azimă
- versuri vechi şi noi -
Consilier editorial: prof. dr. Monica Grosu
Lector de carte: prof. drd. Adina Voica Sorohan
Corectură: prof. Andreea Dănilă
Coperta: Voicu Todoran
Editor: Gheorghe A. Stroia
Datele de contact ale autoarei :
Georgeta Resteman
Cluj-Napoca, tel: 0733-208.008
e-mail: [email protected]
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:
RESTEMAN, GEORGETA MINODORA Descătuşări - Fărâme de azimă (versuri vechi şi noi) / Georgeta
Minodora Resteman ; - Adjud : Editura Armonii Culturale, 2011
Index
ISBN 978-606-8388-01-4
821.135.1-1
Copyright © 2011. Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autoarei
Editura ARMONII CULTURALE
Str. Siret, bloc 28, ap. 30, Adjud, jud. Vrancea
Tel.: 0741-078.627, 0733-636.116, 0768-510.578
e-mail: [email protected]
Tel: 0756/504.229
0769/616.564
E-mail: [email protected]
Georgeta Minodora Resteman Descătuşări – Fărîme de azimă
- versuri vechi şi noi -
Cu nemărginită dragoste, fetiţei mele Mădălina Andreea, bucuria sufletului meu, şi măicuţei
care m-a dăruit cu viaţă şi simţire…
Armonii Culturale
Adjud - 2011
5
O preoteasă a cuvântului şi odiseea ei sufletească
Georgeta Resteman, „Descătuşări - Fărâme de azimă”,
versuri vechi şi noi
Nu e puţin lucru să străbaţi odiseea sufletească a
unui poet, cu atât mai puţin a unei poete, fiindcă acolo s-a
strâns noian de simţăminte şi trăiri înveşmântate în haină
metaforică, trecute prin turnesolul iubirii care desparte
albastrul de roşu, stările meditative de cele nevoit cotidiene
în care se află natura umană pe parcursul existenţei sale. Nu
întâmplător, cei care au iscusinţa de a şti să plămădească
aluatul cuvintelor în chip fericit, sunt binecuvântaţi, poate
mai mult decât ceilalţi trăitori tereştri, cu viziuni lirice
menite să-i înscrie în marele catalog al creatorilor de opere
nemuritoare.
Păstrând proporţiile, Georgeta Resteman – cu o
cuminţenie brâncuşiană, îşi decantează prin propriul filtru
fărâmele cunoaşterii universale, într-o albie prin care curg
aluviuni, când limpezi, când învolburate, dar toate având
acelaşi sens, spre marea revărsare cosmică.
Poemele din volumul de faţă, adunate cu migală pe
parcursul a doi ani şi mai bine (primul ei poem datând din 13
martie 2009), sunt firişoarele de aur din muşuroaiele de nisip
pe care mâna şi ochiul culegătorului, cu răbdare şi iscusinţă
le-a descoperit şi depozitat în tezaurul de suflet iar acum
doreşte să ni le împărtăşească. Pentru că nu se cuvine, dacă
posezi o comoară, s-o îngropi adânc în pământ, să n-o afle
nimeni, ci dimpotrivă, s-o înmulţeşti şi să dărui din
monadele ei tuturor celor care vor să primească.
Descătuşări – Fărâme de azimă
6
Vom descoperi, noi înşine, în acest tezaur: dorinţe,
îmbrăţişări, cuvinte-mpreună, „picuri scurşi dintr-o lumină”
care au darul să ne servească drept candele, flori de suflet, un
„izvor imens de apă vie”, flăcări roditoare, „scântei de floare
dalbe”, „muguri de magnolii” care se desfac în „floarea
sufletului viu”, dar şi suficiente motive de răvăşire
sufletească, născătoare de vers menit să dăinuie. Peste toate
acestea, “tandru, versul” – prelins din călimară, picurând în
“calde, mirifice unde” (Renaştere). El are darul de a o face
pe autoare să plutească “înspre nouri şi-n eternitate /
Cuprind infinitul şi-n taină-mi ţin dorul...” (Renaştere).
Răvăşirea e ascunsă în tăceri ancestrale, după mărturisirea
poetei, căutându-şi sfios, “drum de Lumină-n destin”
(Răvăşire). Sentimentul cosmic este omniprezent în lirica acestei
autoare, împletit armonios cu cel terestru: “Universul mi-e
leagăn de dor şi visare”, dar, fără să uite de acesta, ea se
întoarce cu picioarele pe pământ: “Răvăşită mă-ntorc dintr-a
astrelor lume, / Pământul îl simt sub picioare şi sper / Să
birui furtuni iar tristeţea din mine / S-o mistui în flăcări de
suflet ...mister” (Răvăşire).
Ea şi-a ales drept crez sacru Iubirea, dorind să-i fie
un festin continuu: “iubirea / Să-mi fie de-a pururi al vieţii
festin”(Răvăşire). În aşteptarea ei, sufletul se înfioară de un
dor fără saţiu şi sub pleoape se nasc bobiţe de cristal.
Radiografia sufletească pe care o operează Georgeta
Resteman asupra ei însăşi e un motiv şi un prilej bun de a ne-
o aduce aproape, şi de cunoaştere profundă, aşa cum numai
visul şi marile prietenii apropie şi fac să empatizeze. Ea ne
permite să-i privim direct în “cavitatea umorală a sufletului”
ca în fântâna din ogradă şi să luăm aminte că ne-a considerat
demni de această cinste, de a-i descifra fiecare freamăt şi
fiecare geamăt al acelei plămade de inefabil care nu poate fi
atinsă decât cu razele altei inimi aidoma.
Georgeta Minodora Resteman
7
Poeta îşi socoteşte destinul înscris “într-un templu
sacru / Al viselor şi-n al speranţelor altar” (Trifoi cu patru
foi), iar reprezentarea exterioară poate lua forma unei flori
norocoase, aşa cum e trifoiul cu patru foi aducător de noroc
şi fericire – reflex al ritualurilor magice şi datinilor păstrate
din străbuni. Credinţă şi mit, tradiţie şi dogmă religioasă,
educaţie morală, păstrate cu aceeaşi sfinţenie, scot la iveală
un suflet sensibil, generos, doritor de bine, edificat pe
virtuţile teologale şi cardinale existente şi preluate din
părinţi.
Respectul şi iubirea vecină cu adoraţia, faţă de icoana
părinţilor constituie semnul distinctiv al unui caracter demn
şi luminos care împrăştie în jur bunătate şi pace. O anume
tristeţe şi nostalgie se degajă din unele versuri, reflex al
amintirilor care nu-i dau pace: Gândul meu dus spre nicăieri
/ mi-apasă greu tâmplele ude / iar boabele ochilor umbriţi /
îşi caută-n freamătul timpului, / amintirile / (...) // Tremurul
de ieri, / rămas aninat de-un colţişor / al sufletului trist, /
unde mugurii abia plesniţi / acoperă goliciunea / tristei
primăveri / desenate-n contur de şotron / dă acum
anotimpului / nesfârşitul ecou / al eternităţii scufundate / în
teluricul „iubesc” (Un gând spre nicăieri).
De la epitetizările de început, cu iz de pastel şi elegie,
nu rareori impregnate de locuri comune de genul: freamătul
frunzelor, verdele codrului, tristeţea norilor, fereastra
sufletului meu, freamătul codrului, strunele dorului, pe-a
timpului aripă, mirajul fericirii, tandre şoapte, balsam pe
răni, castel de vise, cântec lin pe strune de vioară, miresmele
florilor, linişte vrăjită, lacrimi – bobi de rouă de pe flori,
muguri de lumină, mirific decor, minunat dor, dimineţi
senine, soarele iubirii, floarea tainică-a iubirii, glasul tăcerii,
mantii de culori, roua dimineţii, mirajul fericirii, cristalul
râurilor, raze de lună, punţi de suflet, geana zorilor, a stelelor
cunună, mirific cântec etc., poeta face un salt către
Descătuşări – Fărâme de azimă
8
esenţializarea trăirilor, către adâncirea în propria cunoaştere
şi explorarea tainiţelor necunoscute ale sufletului smerit în
adorarea Supremului Cântec al Luminii Necreate. Astfel
lirica sa devine: “Un câmp de flori de suflet nesfârşit”(Aş
vrea…) Acest demers liric grăbeşte cristalizarea Crezului
poezic, care este subsumat în versurile următoare: Sunt
umbră şi suflet născut din esenţa / Cuvântului lin ce se
scurge din suflet... (Sunt)
Poeta nu se sfieşte, cu acest prilej să-şi manifeste
dragostea de meleag, fără a fi suspectată de patriotism vetust,
retrograd, fără acoperire. Ba, s-ar putea afirma că aceste
valori perene ale sufletului românesc, cum sunt: dragostea de
neam, de meleag, limba, religia, cultura, datinile, sunt
reînviate, aşezate într-o lumină favorabilă, împrospătate. De
pretutindeni răzbate o dorinţă vie de bine, de frumos şi de
pace, categorii pentru care omul trebuie să lupte fiecare întru
fericirea comună.
Până şi natura îndeamnă omul la bine şi la respect
faţă de creaţie, în poeme care par rugăciuni-psalmi,
îndeosebi cele care au ca motiv central casa părintească,
Ardealul iubit. E aici un soi de mândrie ardelenească pentru
faptul că autoarea a trăit pe acest sfânt meleag, atât de
încercat în istorie, dar cumplit de frumos, mai ales în
amintirile celor plecaţi. În Ardeal dorul e mai intens, iubirea
e mai aprigă, toate lucrurile sunt aşezate parcă altfel, cu alte
rânduieli şi pe alte temeiuri: Sub streaşina casei ce straniu
rosteşte tăceri / Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi
furtuni /
Zăresc lâng-o frunză uscată, ca-n dulci primăveri, / Pe-un
petec de verde, păpădia şoptind: "să fim buni". // E-o linişte
care-aduce frumosul în suflet, dorinţa-n priviri, / Doar un
dangăt de clopot se-aude departe pe deal, / Din coşuri ies
pale de fum, la geamuri răsar amintiri / Aşa e toamna târzie
acolo, acasă la mine-n Ardeal. (Acasă)
Georgeta Minodora Resteman
9
Poezia de simţire religioasă este poate, cea mai
reuşită din creaţia acestei poete. Ea picură fiori mistici în
suflet şi trezeşte sufletele la smerenie şi pietate. Ea e legată,
de asemenea, de ţinutul Ardelenesc, de credinţa străbună, de
casă şi de tradiţie: Îmi ninge în plete cu lacrimi de Cer / În
suflet credinţa şi dragostea-nvinge / Prin rugăciune chiar şi
ura se stinge // Vă colind cu Iubire linu-i lin, leru-i ler...(Îmi
ninge) Arderea lăuntrică pe rugul iubirii este atât de intensă
încât cu ea se pot aprinde munţii: “În clipele sublime am ars
în vâlvătaie / Mărgăritare-n tihnă cules-am de sub gene / Am
stins cu ele focul, a inimii văpaie / Şi-am exilat trăirea într-
un ocean de stele. // Din zborul de albine şi-a dorului
credinţă / Am împletit speranţe, descătuşări de vise, /
Cortine ridicat-am purtând cu stăruinţă / Cununi de
gânduri pure spre verile promise” (Nostalgie).
De notat faptul că prozodia este perfectă, simţul
ritmului şi al măsurii fiind înscris în firea poetei, nu există
asonanţe, versurile curg liber precum un şuvoi limpede de
munte, în şopote şi eufonii fără cusur.
Există bogăţii neasemuite în sipetul sufletesc şi poeta
e gata să le dezvăluie, să le împartă, fără teama că va fi
dezamăgită şi înşelată pentru că aceasta este menirea ei pe
lume: să împartă daruri.
Surprinzător de matură, această lirică, eminamente
pozitivă, stenică şi binecuvântată de har, este oglinda unei
femei împlinite care a iubit, iubeşte şi până la sfârşit, va iubi
oamenii, viaţa, natura, lucrurile din jur. Nimic nu pare să
împieteze peisajul natural şi livresc al poemelor din care
parcă izvorăsc lumini solare şi stelare ce se revarsă din
belşug asupra semenilor.
Începând cu a doua secvenţă lirică, cerul poetic se
deschide într-o revărsare de picuri de mir, lacrimi de cer,
binecuvântări de la Dumnezeu îmbrăţişări de copil,
Descătuşări – Fărâme de azimă
10
mângâieri de mamă, toate dorurile strânse în cununi de
mărgăritare, amintiri dragi rămase intacte pe retină, care
ţâşnesc în cascade şi răcoresc pământul sufletesc al
cititorului. Pentru că nu se poate să nu faci conexiuni
spirituale între versurile Georgetei Resteman şi propriile tale
amintiri. Şi într-aceasta constă adevărata valoare a liricii
sale, pentru că este universal valabilă şi-n ea se regăseşte
oricine. Cuvântul de ordine este: încântare faţă de tot ce
înseamnă creaţie divină şi umană la care şi noi suntem
părtaşi direcţi. Şi în acest peisaj paradisiac apare
beneficiarul iubirii: “tu, ţesător de vise / cântând la harpă
imnuri divine / îţi limpezeşti / privirile-n boabe de rouă /
intonând imnuri de slavă / şi dăruind pace.../ ce minunaţi
sunt îngerii!” (Iubire). Toate acestea, bineînţeles, poartă un
singur nume: Iubire!
Revelaţii, încântare, amintiri, visări, aşteptare… un
buchet de simţăminte devenite poeme. Se spune că poezia se
naşte din rană. Ba mai mult, Jose Marti spusese odinioară că:
“Dintr-o rană mai cumplită / iese versul mai frumos”.
La Georgeta Resteman – poezia se naşte din iubire,
din împlinire, din senin, dor care compun împreună cântecul
inimii. Astrul tutelar – soarele iubirii îi protejează pe cei
care-şi dăruiesc inima unul celuilalt. Ca într-un fel de magie.
Iubirea este pentru poetă – talismanul pur pe care şi-l atârnă
la gât şi care o protejează de tot răul.
Crâmpeie de linişte, seninătate şi bucurie, iubire lină – apă
vie a sufletului, degajă aproape toate poemele Georgetei
Resteman, aşa cum am spus, fiind o poezie stenică,
luminoasă, solară, benefică spiritului. În retortele sufleteşti
poeta păstrează şi prepară elixiruri, precum marii alchimişti,
din: visări, mângâieri, doruri ascunse, lacrimi calde, speranţe
de bine, împletite-n tăceri, toate frământate cu lumină
blândă. Ceea ce rezultă e un balsam de cuvinte bun de
Georgeta Minodora Resteman
11
tămăduit răni vechi şi noi, de trezit la viaţă şi la creaţie de
orice fel.
Un oarecare fior de revoltă socială răzbate din
poemul „Sufletul nostru nu-i de răstignit” dar totul e de un
bun simţ proverbial, chiar atunci când mustră, poeta o face
cu glas rugător şi ponderat, cu delicateţea ce o
caracterizează. Chiar şi în vremuri aprige, sufletul găseşte
puterea de a se redresa, prin rugăciune, de a-şi regăsi pacea şi
speranţa, iar un firicel de iarbă îi poate din nou aduce surâsul
pe buze: Printre noian de gânduri ce m-apasă / Caut în
mine liniştea râvnită / Şi-n moliciunea ierbii de mătasă / Mi-
afund truditul gând, sunt ostenită... (Caut în mine liniştea
râvnită) Lirica Georgetei Resteman respiră iubire prin toţi
porii. Şi chiar dacă, după spusa poetei, „se-nghesuie în juru-
mi atâtea discrepanţe” – ea biruieşte pentru că: “sufletul mi-
e floare, plin de-al iubirii har// Şi-i harăzit să dărui iubire
tot mereu / Găsesc putere-n mine să-nving şi să zâmbesc / Tu
supărare pleacă şi de-o vrea Dumnezeu / În linişte şi pace
de-acum o să trăiesc. Săcuieu, 22 august 2010” (Azi nu mai
vreau să ştiu de supărare!) S-ar zice că autoarea, prin
plinătatea iubirii răscumpără răul lumii. Ea nu cunoaşte
înfrângere, dezastru, tristeţe, nelinişte, îndoială, gelozie,
disperare, singurătate, teamă, minciună, întreaga gamă de
sentimente amestecate cu stropul de fericire. Este una din
acele preafericite persoane care-şi fac din dragoste crez şi au
şansa de a primi după cum dăruie. Şi dăruieşte din plin. Dar
câte persoane nu dăruiesc totul şi primesc în schimb, reversul
darului?
Epopeea iubirii sau odiseea iubirii s-ar putea intitula
întreaga lirică a autoarei.
O trăsătură remarcabilă a acestei lirici este lipsa
totală de vulgaritate şi de frivol, autoarea alegând din paleta
cuvintelor erosului, doar pe acelea care inspiră candoare,
Descătuşări – Fărâme de azimă
12
gingăşie, puritate, frumuseţe interioară şi exterioară, reflexe
ale unui suflet primenit în apă lustrală, înălţat şi edificat,
ajuns la un catharsis desăvârşit. Şi e de mirare cum dragostea
a rămas la fel de proaspătă şi intensă în pofida anilor care au
trecut peste ea.
Georgeta Resteman şi-a ales o deviză pe care o
urmează şi-i îndeamnă şi pe alţii s-o facă: “Visează, trăieşte,
iubeşte!” – nu neapărat în această ordine, dar sunt trei
coordonate fundamentale ale drumului omului în viaţă.
Faptul că ea aşează visul pe primul loc se datorează firii sale
visătoare, romantice, nostalgice, înclinate spre mister şi
taină, dar calată pe prezentul acerb, plin de surprize
neaşteptate. Ea mărturiseşte că ridică altar iubirii din lacrimi
curgânde din cer. Şi mai deţine o reţetă a fericirii:
“Speranţa-mpletind cu iubire / Culeg praf de stele şi şoapte /
Din doruri îmi ţes fericire” (Visează, trăieşte, iubeşte!) Şi
cu asemenea ingrediente, cum să nu rezulte o poţiune magică
în stare să vrăjească orice fiinţă?
Există o aşteptare permanentă, omniprezentă, un dor
nesfârşit, o neîmplinire în toi de-mplinire, un jind fără saţiu,
aproape de obsesie, o dorinţă de dăruire şi de iubire care
acoperă lucrurile şi persoanele în jur. În virtutea acestei
aşteptări a împlinirii dorului, versurile strigă, cheamă,
ademenesc, atrag cu putere magnetică. Poeta a scris şi un
“Imn al iubirii” în care orice cuvânt e împletit cu fir de
lumină.
Cu un mănunchi de “vise-atârnate în colţuri de
stea”, Georgeta Resteman şi-a propus să vină în
întâmpinarea noastră şi să ne ofere din preaplinul iubirii sale,
cu o sinceritate dezarmantă. Este de fapt, radiografia
sufletului său, pe parcursul multor ani, în care trăirile se
amestecă aproape de neseparat, cu amintirile, în care
imaginarul se suprapune realului şi planurile se
întrepătrrund. Un experiment care merita aşternut pe hârtie
Georgeta Minodora Resteman
13
pentru ca dragostea să capete şi mai mare constitenţă, pentru
a nu se uita nimic din această feerie trăită frumos şi demn,
dar mai ales, creştineşte.
Două trăsături esenţiale îi animă autoarei toate
manifestările: floarea din suflet şi albul din gând. Câţi
oameni se pot învrednici de asemenea daruri? Dar şi pentru
acestea, a fost necesară o luptă continuă pentru a putea
beneficia de ele în plenitudine. Vrând să le înmulţească,
poeta le dăruieşte, după principiul steinhardt-ian şi după
regula de aur a creştinismului.
Aspiraţia către sublim, năzuinţa de alb,de armonie, de
curat, de frumos, de adevăr, de bine – coordonate sufleteşti şi
totodată virtuţi care se oglindesc în lirica Georgetei
Resteman. „Setos de alb, avid de curăţime / Flămândul
suflet pacea îşi primeşte / Din al ninsorii dans, din Înălţime /
Îşi soarbe fericirea şi trăieşte. (Flămând de alb)
Cam acestea ar fi şi coordonatele Poeziei şi rolul ei
de a aduce bucurie, pace, senin, armonie şi dragoste între
oameni şi nu să-i incite la rău. Pentru că răul doare şi răneşte
mai mult decât orice având un rol esenţial în pierderea
sufletului. În acest sens, Georgeta Resteman poate fi
asemuită cu o Preoteasă a Cuvântului bun şi ziditor.
“Departe de mine disperarea” – spune poeta. De remarcat
sentimentul profund religios ce se degajă din versuri şi
modul de adresabilitate direct lui Dumnezeu. Tablouri
feerice hibernale de sărbătorile Naşterii Domnului, îi aduc
chipul sfânt al Pruncuşorului, alături de Măicuţa Domnului şi
de toţi ai casei, ascultând colinde. Totul e învăluit în aer de
poveste în corul de îngeri care cântă la ieslea sfântă. Tabloul
este completat cu imaginea perfectă a unei familii creştine
care sărbătoreşte în jurul bradului Naşterea Domnului. În
asemenea momente festive, “Şi dorul de viaţă renaşte, /
bucuria învinge în sufletul bun / cu pace şi dragoste, linişti
Descătuşări – Fărâme de azimă
14
sub brad / şi nădejde deplină-n Ajun de Crăciun” (Doruri
sub zăpadă).
Ultimele poeme sunt scrise în ţară străină, din
Limassol - Cipru, cu pana înmuiată în dor de meleag şi de
casă.
Faptul că poeta ne face părtaşi la odiseea ei
sufletească reflectată în adieri de flăcări poematice, că ne
dezvăluie poezia Ardealului cuibărită în sine, constituie
pentru noi, cititorii, o sărbătoare aleasă şi un bun prilej de a o
cunoaşte, îndrăgi şi preţui în aceeaşi măsură.
CEZARINA ADAMESCU
Redactor “Agero” Stuttgart
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
Georgeta Minodora Resteman
15
Descătuşări – Fărâme de azimă
16
Georgeta Minodora Resteman
17
Debut
Tu ştii s-aduni cuvintele-mpreună
Şi să le dăruieşti cu suflet ştii
Le împleteşti apoi ca pe-o cunună
Şi le descînţi frumos, ca pe copii.
Eu sunt doar o novice călătoare
Prin lanul poeziei înverzit,
De dragoste de semeni născătoare
Prin nefirescul lumii - infinit.
Şi m-am trezit vibrând de armonia
Din suflet izvorâtă şi senină
Îmbrăţişând cu doruri poezia
Scăldată prin scoruşii de lumină.
Lumina ce prea mult a stat timidă
Şi-a dogorât lăuntric, sacadat
S-a revărsat apoi într-o grădină
Şi flori de suflet multe-a adunat.
Am fost prin rouă poleită--n taină
De un izvor imens de apă vie,
Crescută-n munţi şi îmbrăcată-n haină
De fericiri ... ascunse-n poezie.
Oradea, 13 martie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
18
Dorinţa
Când unduirea lină a nopţilor ne-atinge
Şi blândul ochi al Lunii Pământul luminează,
O dulce adiere spre lume se prelinge
Rodesc din mine flăcări iar sufletu-mi vibrează
Purtat pe valuri calde, de bunătate pline
Primeşte şi-apoi toarce fuiorul de Lumină,
Trimite spre cei care îşi au speranţa-n sine
Scântei de floare, dalbe, crescute-ntr-o grădină
În care nasc speranţe spre-aceia care sufăr‟
Şi tainele durerii le ţin timid, sub cheie,
Cu sufletele pure ca florile de nufăr
Trăind cu demnitate a vieţii odisee.
Le mângâi tandru, tâmpla, de dragoste flămândă,
Dorinţa de-a învinge mă strădui să le-o dărui
Şi ţes din fire pânza speranţei de izbândă
Rămân cu ei alături, ca tot ce-i rău să birui.
Ce minunat e, Doamne, când vezi un bob de rouă
Sorbit din cupe albe, sculptate într-o floare
Şi poţi să dai din tine crâmpei de viaţă nouă
În care-i doar Lumină, iar sufletul, nu doare…
Oradea, 16 martie 2009
Georgeta Minodora Resteman
19
Îmbrăţişări
Din gardul viu de suflete stropite
Cu verde de smarald în ceas de noapte,
Un mic vlăstar cu vise neîmplinite
Şi-a plăsmuit un univers aparte.
Şi-n inima-i ce nu mai vrea durerea
Şi-a aşezat o floare din grădină
Învăluindu-şi dulce, mângâierea,
Cu dragoste-mbrăcată în Lumină.
Iar paradisul strâns în cercul roşu
Al sufletelor ce sfios vibrează,
Necunoscut rămâne-n jurul nostru
Şi în tăcere îşi îmbrăţişează
Trăiri, ce-i stăpânesc pe toţi aceia
Care îşi văd în flori eliberarea
Şi îşi adună-n suflet odiseea
Dintre ruine izgonind uitarea.
Sărutul dat văzduhului trudeşte
S-alunge cu blândeţe un pustiu
Care-a domnit în sufletul ce creşte
Verde smarald născut din gardul viu...
Oradea, 21 martie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
20
Muguri de magnolii
Muguri de magnolii se deschid uşor
Lasă-n urmă-arome de suflet pustiu,
Sângerii ei fost-au, dar arzând de dor
Se prefac în floarea sufletului viu.
Sute de miresme adunate-n mine
Risipesc tristeţea şi-o transformă-n fum
Renăscând dorinţa, clocotind de bine,
Bucuria dulce-a timpului de-acum!
Luminată-i floarea ce din mugur naşte
Timpul rătăcirii fost-a spulberat
Lăsând loc Iubirii şi-n suspin de Paşte
Va aprinde-n suflet dor înaripat.
Şi purtat cu-ardoare către feeria
Nopţilor cu Lună, strălucind pe Cer,
Dorul ce topeşte creşte-n temelia
Lacrimilor scurse pe obraz, stingher.
Muguri de magnolii ce-au plesnit în noapte,
Tandru-mbrăţişarea o strecoară-n vis
Dăruind frumosul tăinuit de şoapte
Şi zidesc în suflet colţ de paradis.
Oradea, 23 martie 2009
Georgeta Minodora Resteman
21
Renaştere
Sublime miresme înoată-n albastru,
Cireşi înfloriţi, sălcii verzi, alb de nufăr
Privesc cu sfială spre-al zilelor astru,
Încet mă strecor înspre vis … nu mai sufăr.
Văd firul de iarbă cum creşte-n tăcere
Şi muguru-i gata plesnit - ce splendoare!
Narcisa-mi zâmbeşte vibrînd de plăcere
Cernând bucuria-n petale de floare.
Un zumzet sălbatic e tot-universul
Cu zgomot de-aripă, uşor, mă pătrunde...
Deschid călimara surată cu, versul
Să picure-n calde, mirifice unde.
Apoi, las deoparte tristeţi adunate
Mă umplu fiori de o dulce dorinţă
Şi toate acele ce-n viaţă mi-s date
Cu linişti îmi scaldă întreaga fiinţă.
Renasc idealuri, adun bunătate
Cu flori presărate pe file-mi iau zborul
Plutesc înspre nouri şi-n eternitate
Cuprind infinitul şi-mare mi-i…dorul.
Oradea, 5 aprilie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
22
Răvăşire
Rătăcită în noapte mă plimb printre stele
Mă-mbrac în mantia ce-mi este-acum scut
Cu-o palmă-ating Cerul, iar buzele mele
Rostesc nemurirea-ntr-un tainic sărut.
Împart cu sfială picături de iubire
Adunată de vremuri, păstrată-n cămări…
În marea de astre presar fericire
Născută din doruri pierdute în zări.
Tăceri ancestrale mi-ascund răvăşirea
Şi sfios caut drum de Lumină-n destin
Preamăresc legământul făcut, ca iubirea
Să-mi fie de-a pururi al vieţii festin.
Universul mi-e leagăn de dor şi visare,
Licăriri de speranţe apar printre nori,
Dansul lor îl privesc, respirând alinare
Şi crâmpeie de viaţă-n miraj de culori.
Zbuciumări adunate-n unghere de suflet
Clocotesc iar dorinţa-mi se naşte-n priviri
Mă-nfior şi-mi ascult al trăirilor plânset
În lacrimi ce curg şi trezesc amintiri…
Şi iarăşi mă-ntorc dintr-a astrelor lume,
Pământul îl simt sub picioare şi sper
Să birui vântoase şi marea în spume
S-o mistui în flăcări de suflet - mister.
Oradea, 19 aprilie 2009
Georgeta Minodora Resteman
23
De ce?
De ce gându-mi zboară şi nu-l stăpânesc
Şi-mi tremură tâmpla sub triste rafale?
Se poate să fie eternul "iubesc"
Şi nu ştiu să-i drămui nectaru-n pocale?
Privesc tristă-n juru-mi şi plâng în tăcere
Ascult cu mirare un cântec ce vine
De-acolo de unde, mereu, cu durere
Am strâns doar iubire, speranţa de bine.
Rămân cu a florii de crin mângâiere
Şi-i sorb cu nesaţ gingăşia - iar dorul
De-a fi răsfăţata grădinii îmi cere
Să ţin cu putere în mine izvorul.
Îmi cerne dorinţa în suflet tăcere
Şi boabe de rouă ascund des sub pleoape
De ce mă frământă atâta durere
Ducându-mi iubirea departe...de-aproape?
Săcuieu, 11 iunie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
24
Trifoi cu patru foi
Sub picuri calzi, timizi, de rouă
Caut ades să-mi spăl privirea
Cu un trifoi cu patru foi
Şi-n suflet plouă...
În flori de dor aştept iubirea
S-alunge depărtarea dintre noi.
Nu cer nimic, dar sper în taină
Purtând pe frunte triste gânduri
Ca în destinul meu să scrie
Măcar câteva rânduri
Şi-apoi să port o nouă haină
Când totu-n jur la dragoste îmbie…
Număr încet firave frunzuliţe
Şi-ajung timid la trei, căci patru
Nu mi se-arată decât rar
Iar cinci, ale trifoiului mlădiţe
Sunt într-un templu sacru
Al viselor… şi-n al speranţelor altar.
Îmi scaldă lacrima obrazul supt
De aşteptare-mbătrânit, de dor
În liniştea râvnită de-amândoi
Simt cum ceva în suflet mi s-a rupt
Din mine, trist răzbate un fior:
E tainicul trifoi cu patru foi...
Săcuieu, 21 iunie 2009
Georgeta Minodora Resteman
25
Tatălui meu
E ziua Sfântului tău nume
Şi-n zori ţi-am sărutat icoana, TATĂ!
Mă simt stingheră-acum în astă lume
Când nu-ţi mai simt privirea-ngândurată.
Pe creştet, tu ades mă mângâiai
Şi ochii-ţi plini de lacrimi de iubire
Mă-mbărbătau în serile de mai
Când număram trifoii...ce dulce amăgire.
Revăd tabloul sacru al bunătăţii tale
Cu drag, în poarta casei de sub munţi
Mă aşteptai c-un zâmbet şi-mi aşterneai în cale
Doar flori de bucurie şi sfinte rugi, fierbinţi.
Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori
Veghezi spre noi şoptind cu glasu-ţi drag
Aceleaşi vorbe calde, iar eu te văd în zori,
Ca-n dimineţi de basm - trecând al casei prag...
Săcuieu, 29 iunie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
26
Un gând spre nicăieri
Gândul meu dus spre nicăieri
mi-apasă greu tâmplele ude
iar boabele ochilor umbriţi
caută-n freamătul timpului,
amintirile...
Tremurul de ieri,
rămas aninat de-un colţişor
al sufletului trist,
unde mugurii abia plesniţi
acoperă goliciunea
tristei primăveri
desenate-n contur de şotron
dă acum anotimpului
nesfârşitul ecou
al eternităţii scufundate
în teluricul iubesc.
Oradea, 30 iunie 2009
Georgeta Minodora Resteman
27
Povaţă
Trup plămădit din aluat de vise,
Din firave mlădiţe de speranţe
Nu te-ntrista când uşile închise
Zornăitor, emană discrepanţe.
Iar sufletul ce-l porţi nu-i de vânzare
Pe-un sac de vorbe dulci, e-nşelător
Cel ce mimeaz-a vieţii disperare,
Prin lan de amăgiri e călător…
Nu-ţi împleti în păr cununi de stele
Lasă-ţi durerea-n taină să clădească
Credinţa că-n acele clipe grele
Destinul ţi-a jucat, abil, o farsă.
Tu dăruieşte dragostea-ţi mereu
Aşterne pe cărări de vis iubirea
Stăpânul tău e numai Dumnezeu
Şi-ţi vei găsi în tine fericirea....
Oradea, 5 iulie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
28
Mereu şi niciodată
Am învăţat să te iubesc
Mereu… şi niciodată.
Din fir de dor, mereu eu ţes
Cu lacrimi picurată
O pânză ce-o aşez ades
În suflet, nepătată.
Şi mâine te-oi iubi, mereu,
Voi birui durerea
Fii tu şi nu uita, că eu
Găsi-voi mângâierea
În totul sufletului meu
Odată cu tăcerea.
Şi niciodată-n al tău vis
Nu alunga fiorul
Cuvântului ce ţi-am promis,
Aşează-mi tandru, dorul
Într-un frumos sipet deschis
Şi nu-i trage zăvorul...
Săcuieu, 10 iulie 2009
Georgeta Minodora Resteman
29
În linişte
Mi-am cules sufletul
Risipit în freamătul frunzelor
L-am scăldat în verdele codrului
Am alungat tristeţea norilor
Şi-ascultându-i cântecul,
Pe strunele dorului
L-am dăruit privighetorilor.
Miresmele florilor
Le-am adunat în palma-mi udă
Ştergându-mi fruntea obosită…
Mi-am scăldat inima
În balsamul dulce-al depărtărilor
Şi-apoi, de linişte vrăjită
Am picurat în tihnă, lacrima.
Din cristalul râurilor
Mi-am spălat ochii-nceţoşaţi
Şi-am adunat raze de lună
Împletind în tihnă punţi de suflet
Până când, geana zorilor
A spulberat a stelelor cunună
Dăruindu-mi dragoste-n mirific cântec...
Săcuieu, 11 iulie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
30
Aş vrea
Aş vrea neîncetat să-ţi dăruiesc
Ceea ce am cules numai din stele.
Nici aur, nici arginţi nu năzuiesc
A pune-n palma visurilor mele.
Doar adieri de vânt în fapt de seară
Ce-aduc miresme crude-n fân cosit,
În ochi lumină, 'n suflet primăvară
Un câmp de flori de suflet nesfârşit.
Din cântec lin, pe strune de vioară
Să torc spre tine-n taină tandre şoapte
De Sus să curgă dintr-o călimară
Praful iubirii peste noi în noapte.
Şi lacrimi - bobi de rouă de pe flori -
S-adun pe buze-n dimineţi senine
Să mă îmbrac în mantii de culori
Să uit de mine, tu să uiţi de tine...
Săcuieu, 15 iulie 2009
Georgeta Minodora Resteman
31
Solitudine
Doar tremurul de frunze şi foşnetul pădurii
îmi sunt acum aproape, iar licărul din stele
şi-albastrul infinit al zilelor de vară
în liniştea naturii îmi mângâie surâsul
stins pe buze...
Când sufletu-şi deschide petalele spre viaţă
şi roua dimineţii îi spală-n tihnă cupa,
vârtejuri de lumină pătrund ca să dezlege
vraja ce-l stăpâneşte în clipele pribege,
speranţele timide...
Străbate de departe la ceas târziu de seară
un murmur lin de ape din tâmple scurs, spre lume,
învăluie-n mister imagini răvăşite
şi clipe vagi de viaţă cu suflet dăruite,
înşelătoare şoapte...
Doruri se sting în taină, se scutură petale
ce umezite-adesea din bobul de sub gene
au sfredelit adâncuri adăpostind în ele
mirajul fericirii şi legământul sacru,
eu sunt doar tristă haină...
Oradea, 21 iulie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
32
Sfidând iubirea
Rătăcită-n câmp cu maci
Şi trăind în tain-un vis
Mi-am pierdut o clipă firea
Acum ştiu cât de săraci
Sunt acei ce n-au deschis
Inima, sfidând Iubirea.
Când doreşti numai averi,
Fără să-ţi hrăneşti simţirea
Cu nectar din flori de suflet,
Te scufunzi doar în plăceri
Şi-ţi ascunzi timid privirea
Fredonând acelaşi cântec.
Nu simţi tremurul din frunză,
Nici pe floare bob de rouă
Te-amăgeşti, zâmbeşti agale,
Iar pe biata buburuză,
Chiar dacă afară plouă
O striveşti de-ţi iese-n cale.
Nu te linişteşte vântul
Şi nici soare nu-ncălzeşte
Sufletul-zălog măririi,
Simţi c-al tău e tot pământul
Dar nu ştii că se-ofileşte
Floarea tainică-a Iubirii.
Georgeta Minodora Resteman
33
Rătăcită-n câmp cu maci
Şi trăind în taină-un vis
Mi-am pierdut o clipă firea
Şi-acum ştiu cât de săraci
Sunt acei ce n-au deschis
Inima, sfidând Iubirea...
Săcuieu, 5 august 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
34
Gânduri
Rătăcesc printre gânduri uşor răvăşită
Cuprinzând orizontul cu palma mea udă
Sub cerul de vise, în liniştea serii
Un munte de piatră-s, de rouă sfinţită
Pe care-a rămas umbra verii, zăludă
Şi tainic în noapte-ascult glasul tăcerii...
Parcă simt un fior ce-mi străbate fiinţa
În raze de Lună mistere dansează
Maestru tangou, reci umbre de ceară
Se mistuie-n gânduri... recheamă dorinţa
Iar undele-albastre, de suflet, vibrează
Când dorul din mine începe să doară.
Rătăcesc printre gânduri uşor răvăşită...
Oradea, 4 septembrie 2009
Georgeta Minodora Resteman
35
Sunt
Sunt umbră şi vis născut din esenţa
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsă ascund chintesenţa
Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.
Stindardul ce flutur mereu printre semeni
E alb şi el poartă sub falduri Lumina!
Fraţi suntem cu toţii în toate, şi-asemeni
Copacului-ţară, sfinţim rădăcina
Cu picuri de rouă ce lin se-nfiltrează
Spre secile-adâncuri uscate de vreme,
Lumina şi Pacea mereu ne veghează
Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.
Din limpezi izvoare îmi iau apa vie
Şi foşnetul frunzei din codru mi-e cântul
Iar soarele toamnei şi mustul mă-mbie
Să dărui cu dragoste, veşnic, Pământul.
Sub raze de Lună o pânză de vise
Aşterne-se tandru-n pridvorul Iubirii
Desfac legătura de chei, uşi închise
Deschid - lasănd loc cuvenit împlinirii.
Sunt umbră şi suflet născut din esenţa
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsă ascund chintesenţa
Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.
Oradea, 7 octombrie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
36
Vocile străbune - cetatea Bologa
Sus, în deal, lângă Cetate
Se-aud vocile străbune
Plânge iedera-n ruine
Căutând din nou dreptate.
Răvăşită-i astăzi ţara
De orgolii şi de ură
De prin colţuri - sare zgură
Şi ne-aduce iar ocara.
Ei au reuşit s-oprească
Doar cu piepturi dezgolite
Hoardele turceşti, pripite
Spre Apus să năvălească.
Astăzi noi privim cu teamă
Înspre cei care se luptă
Între ei şi se înfruptă
Fără ca să deie seamă.
De s-ar ridica străbunii
Şi-ar vedea cum mai dărâmă
Tot ce s-a clădit fărâmă
Prin orgolii-n faţa lumii...
Au uitat cum bunii noştri
Şi-au dat viaţa şi-au luptat,
Cu zapisul la-mpărat
Şi-au putut să-nfrunte monştri.
Georgeta Minodora Resteman
37
Glorie acelor care
Ne-au făcut neam de eroi
Oare nu putem şi noi
Să fim OAMENI fiecare?
Bologa, 28 septembrie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
38
Speranţa
Speranţa se naşte în fiece clipă
Iar visu-mpleteşte cu fire de-azur,
Din taina ascunsă-n trăiri se-nfiripă
Şi-o mare de raze zâmbeşte mai pur.
Din sacru picior de semeţ curcubeu
Răzbate lumina-n culorile-i blânde
Un biet muritor care speră sunt eu
Sărut de văzduh pentru buze flămânde.
Pe-aripa de înger mi-aplec tandru gândul
Aş vrea ca Iubirea mereu să învingă
Prin mama-durere şi tatăl-Pământul
Un licăr de bine-aş dori să pătrundă.
Oradea, 11 octombrie 2009
Georgeta Minodora Resteman
39
Tristeţe de toamnă
Răsar din rug de suflet triste gânduri
Ce-aştern culori de toamnă în petale
Se scutur‟ frunzele pe-alei… rafale
De vânt pribeag alungă flori şi fluturi.
Distinsa toamnă în amurg se-adapă
Din lacrimi crude ce roiesc sub gene
Se-mbată-n linişti pătrunzând alene
În rostuiri de gând, se unduie şi pleacă...
Prin ramuri dezgolite plâng regrete
Strivite-s surd în tâmple triste doruri
Romanţele târzii din dulci fioruri
Cu dansul ploii ce se-sparge-n plete.
Trăiri pierdute-n ceţuri, marmorate
De plânsetul şi zbuciumul ce doare
În toamna tristă ruginesc ponoare
Suflete scrise-n file de vise spulberate…
Săcuieu, 17 noiembrie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
40
Toamna, acasă, la mine-n Ardeal
Mi-am sărutat azi pământul cu lacrima dorului
I-am simţit sarea pe buzele-mi arse de vânt,
Mi-am aşezat sufletul într-un colţ al pridvorului
Aşteptând ca din Cer să picure mir pe Pământ.
Lin, din zarea albastră un tainic acord străbătea
Mângâind ramuri goale şi triste cu cântec de jale,
Pe vârfuri de munte-am zărit rămăşiţe de stea,
Frunze uscate şi ierburi jilave-aşternute pe cale.
Sub streaşina casei ce straniu rosteşte tăceri
Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi furtuni
Zăresc lâng-o frunză uscată, ca în dulci primăveri
Pe-un petec de verde, păpădia şoptind: "să fim buni".
E-o linişte-adâncă, frumosul e-n suflet, dorinţa-n priviri,
Doar un dangăt de clopot se-aude departe pe deal,
Din coşuri ies pale de fum, la geamuri răsar amintiri
Aşa e toamna târzie acolo, acasă, la mine-n Ardeal.
Săcuieu, 26 noiembrie 2009
Georgeta Minodora Resteman
41
Îmi ninge
Îmi ninge şi sufletu-şi cerne dorinţa
Iar fulgii de nea îmi alungă tristeţi
Surâs de copil ce în dragi dimineţi
Renaşte pe-aripă de înger credinţa.
Troiene de vise ce acoperă drumuri
Aştern curăţimi şi croiesc idealuri
E atâta linişte-n jur, iar pe dealuri,
Departe, se văd unduind albe fumuri.
Se-aud cânturi line şi-alămuri răsună
Întinderea albă de-argint străluceşte
O rază de Sus către suflet ţinteşte
Şi licăr de stele-mpletesc în cunună.
Vine Crăciunul şi-n cânt de colinde
Ne umplem cu har şi Iubire divină
Suntem mai buni, însetaţi de Lumină
Şi-n suflete flacăra sacră se-aprinde.
Îmi ninge în plete cu lacrimi de Cer
În suflet credinţa şi dragostea-nvinge
Prin rugăciune chiar şi ura se stinge
Vă colind cu Iubire linu-i lin, leru-i ler...
Oradea, 13 decembrie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
42
Nostalgie
Eu ţi-am simţit prezenţa în fiecare clipă
Am mângâiat cu gândul întreaga ta fiinţă
În adâncimi de suflet, pe-a timpului aripă
Am adunat iubire şi-am presărat dorinţă.
Pe Piatra care fost-a tărâm de-mbrăţişare
Privit-am tandru ochii atât de plini de mine
Mi-ai dăruit speranţa şi-n suflet alinare
Rodit-am mângâiere şi dor de noi, de tine.
În clipele sublime am ars în vâlvătaie
Mărgăritare-n tihnă cules-am de sub gene
Am stins cu ele focul, a inimii văpaie
Şi-am exilat trăirea într-un ocean de stele.
Din zborul de albine şi-a dorului credinţă
Am împletit speranţe, descătuşări de vise,
Cortine ridicat-am purtând cu stăruinţă
Cununi de gânduri pure spre visele promise.
Pe pat de frunze moarte îmi odihnesc privirea
Şi vuietul din suflet e amorţit de vreme
Aştept tăcută-n noapte şi dărui nemurirea
Iubirii ce-i născută pe Piatra... cu blesteme.
Săcuieu, 5 decembrie 2009
Georgeta Minodora Resteman
43
În arc de curcubeu
Te-am aşezat în colţul meu de suflet
Sub arc de curcubeu te-am alintat
Şi fir de vers am plăsmuit, şi cântec
Speranţe, lacrimi, vise-am încrustat.
Ce-aproape eşti de gândurile mele
Şi cum îţi simt pe tâmplă abur cald
Cu sufletul arzând de doruri grele
Mi-ai dăruit nuanţe de smarald.
Tăceri ascunzi în tristele-ţi priviri
Şi-un curcubeu de vise te mângâie
Un pod de suflet printre amintiri
Între Pământ şi Cer ...minune vie.
E-ntipărit în lacrimi de iubiri
E semnul încrustat spre veşnicie
Nu poate fi născut din amăgiri
E-a sufletului nostru măreţie!
Mă ning acum steluţe de iubire
Mă ninge doru-n arc de curcubeu
El a rămas simbol de fericire
Al tău, al meu şi al lui Dumnezeu.
Săcuieu, 21 decembrie 2009
Descătuşări – Fărâme de azimă
44
Dorul
Mă arde-un tainic dor, mă viscoleşte
Cu fulgi de foc şi străluciri de stele
Şi cu smarald privirea-mi dăruieşte
Mireasma dulce-a lacrimilor mele.
Un gând spre tine, o speranţă vie
Cu dor de-albine mă cuprinde-n vis
Şi-apoi, de oameni... dorul mă mângâie
Imbrăţişez văzduhul, un colţ de paradis.
Răsare-n mine mândră lună plină
Şi îmi revarsă raze reci pe tâmplă
Pe-un colţ de suflet ce sfios suspină
Se împleteşte dorul şi inima-l ascultă.
Un cântec de vioară pe strune de iubire
Alungă întristarea iar sufletul vibrează
E-o dulce năzuinţă, nu este-o rătăcire
Răzbate visu-n taină şi îngerii-l veghează.
Mi-e dor nebun de tine, ce dor îmi e de noi!
Şi-acum te caut zilnic, în filele de carte
Roiesc printre albine trifoi cu patru foi
Acopăr cu iubire un timp ce nu-i departe.
Săcuieu, 2 ianuarie 2010
Georgeta Minodora Resteman
45
Aştept, am răbdare…
Deschid călimara cu doruri şi scriu
Cu sevă din vise pe coli de iubire
Îmi tremură tocul şi-i plin de pustiu
Mi-e frig şi-mi pătrunde Austru-n privire.
Caut căldură prin vreascuri de suflet
Uscate de vreme şi arse de vânturi
Încerc să ascund tristeţea în zâmbet
Şi ace de gheaţă topesc în adâncuri.
În serile iernii mi-ascult viscolirea
Prin scorburi zăpadă, gheţuşuri pe-alei
Cu lacrimi din doruri îmi umplu privirea
Din flacăra-mi vie se nasc azi scântei.
Aştept... am răbdare, topească-se ura,
Lumină şi cântec să-mi mângâie dorul,
Şi-apoi, în retorte de suflet, măsura
Iubirii să uit, cum se uită-n fântână izvorul...
Oradea, 20 ianuarie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
46
Enigma
Îţi simt des prezenţa în liniştea nopţii
Iar gându-ţi răzleţ îmi aduce visarea
Alung din peisaj hibernal întristarea
Şi-ascut în zăpezi iataganele sorţii.
N-am gânduri ascunse, pe cerul senin
În stele stau prinse dorinţe-arzătoare
Te caut în mine şi-n lacrimi de floare
În proaspete-arome de vin... şi pelin.
Un zbucium lăuntric scântei viscoleşte
Iar porţii de suflet ce stau neatinse
Hrănite-s cu doruri, cu lacrimi nestinse
Şi-al iernii tezaur de gând dogoreşte.
Mi-eşti dulce enigmă ce n-o pot pătrunde
Cu gândul, cu vorba şi-apoi cu privirea
Te caut în taină şi-ţi caut iubirea
Ce-n ochi tăi reci şi adânci se ascunde.
Oradea, 22 ianuarie 2010
Georgeta Minodora Resteman
47
Casa viselor
Mi-am primenit casa viselor în noapte
Şi-am presărat din flori de măr petale,
Din roua munţilor şi din duioase şoapte
Am dăltuit în lacrimi mirifice cristale.
Le-am aşezat cu grijă-n sipetul sufletului
Stropindu-le cu nectarul sublim al iubirii
Mângâindu-le-ncet cu puterea gândului
Şi sfinţindu-le tainic cu-agheasma fericirii.
Le ţin închise -acolo cu lacătele grele
Nu slăbesc din strânsoare feciorelnicul vis
Ce se-ascunde-n cristale...cristalele mele
Şi-mi arată lin calea spre-un alt paradis.
Din praful de stele pe-o floare de nufăr
Ţesut-am speranţe cu fire-arzătoare
M-ascund între ele, visez, nu mai sufăr
Păstrându-le-n suflet... nemuritoare.
Oradea, 24 ianuarie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
48
Dincolo de nori
Un prieten bun m-a întrebat odată:
Ce-i dincolo de nori? Tu, oare, ştii?
I-am spus senină: hai să fim copii
Şi să zburăm deasupra lor îndată!
M-a privit lung, cu ochi ne'ncrezători
Şi mi-a şoptit în taină un cuvânt...
M-a luat în braţe şi pe-aripi de vânt
Ne-am ridicat spre ceruri, printre nori.
Visam sub falduri roşii-albăstrui
Şi-n albul pur pluteam înmărmuriţi,
Cu-atâta frumuseţe eram împrejmuiţi
Urcam încet, spre 'naltul Cerului.
Am poposit năuci pe-un norişor
Mi-a prins în păr buchet de iasomie
Şi mi-a promis numai al meu să fie
Cu dragostea-i din sufletul-izvor.
În ochii lui, cei plini de bunătate
Leagăn sublim de bucurii şi stele
Zăream lumini, iar dorurile mele
Erau pe-un nor de gânduri răsfirate.
Miraju-acestei lumi ne ameţise
Cu gânduri împletite-n fir de aur
Comori de suflet, nesfârşit tezaur
Am aşternut pe un tăpşan de vise.
Georgeta Minodora Resteman
49
Şi-atunci când seara a venit, tiptil,
Am coborât agale printre astre
Şi-n nesfârşirea zărilor albastre
Iubitu-ne-am cu suflet de copil...
Săcuieu, 26 ianuarie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
50
Singurătăţii mele
Seara şi-a-ntins aripile-i albastre
Peste ocean de gânduri viscolite
Şi-n umbre reci tăcerile sihastre
Curg lin pe coli de viaţă 'nămeţite.
Îmi iau în tihnă sufletul de mână
Împreunat cu dorul... şi-n visare,
Singurătăţii, veşnica-mi stăpână,
Mă strădui să-i aprind o lumânare.
Îmi tremur lacrima sub triste pleoape
Când mantia-i de gheaţă îmi întinde
Nu vrea să plece şi mă ţine-aproape
Mă împresoară, viaţa mi-o cuprinde.
S-a cuibărit demult la mine-n casă
Şi-a răsfirat prin colţuri trena-i veche
Printre zăbrele-o văd, e colţuroasă
Şi-o egoistă-i... fără de pereche.
Singurătate, pleacă-n depărtare
Şi lasă-mi liber sufletul să zburde
Slăbeşte-mă din veşnica strânsoare
Tu dăruie-mă dragostei flămânde!
Mă năpustesc spre-a inimii fereastră
Cu gândul bun deschid acum cărare
Şi-n dragoste sădesc o floare-albastră
Precum singurătăţii-i aprind o lumânare...
Oradea, 28 ianuarie 2010
Georgeta Minodora Resteman
51
Mă-ntreb
Mă-ntreb dac-ai iubit vreodată
Sau de-a trecut pe Cerul tău
Vreo dragoste adevărată
Ori poate vagi păreri de rău...
Dac-ai sfinţit în alb de nuferi
Mărgăritare de sub gene
De-ai adormit printre luceferi
Sau te-ai trezit scriind poeme,
De-ai numărat petale-n zori
Şi-ai sorbit roua din gradină
Mă-ntreb dac-ai simţit fiori
Când prins-a dragul rădăcină...
Stând sub picior de curcubeu
Cu punţi de suflet te-am cuprins
Mă-ntreb, oare-ai crezut că eu
Zidesc la tâmpla-ţi... doar un vis ?
De-ai adunat nectar din flori
Mă-ntreb, de ce rămâi stingher
Cu sufletu-ţi plin de ninsori
Ce viscolesc şi scriu pe Cer:
În viaţă totu-i efemer...
Oradea, 31 ianuarie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
52
Nectarul din suflet
Din lacrimi cristaline, durute sub zăpezi
Un giuvaer de floare şi-ascunde în petale
Întreaga-i prospeţime, iubirea din amiezi
Şi bucurie-ascunde lumina din pocale.
Vesteşte primăvara minunea cea suavă
Şi ochii ni-i încântă cu straiul alb şi pur
Ridică gingaş capul şi parcă zice-n slavă:
Nu-i vreme de tristeţe, e bucurie-n jur!
Privesc spre ghiocelul ce mi-e atât de drag
Şi-i sorb duios lumina ce-mprăştie în cale
Nectar din suflet, tandru, aştern tăcut în prag
Şi-aştept din depărtare... chemarea vocii tale.
De-ai ştii câtă iubire am adunat în suflet
Şi câtă primăvară am strâns la pieptul meu
Câţi ghiocei sădit-am şi-al ramurilor scâncet
L-am ascultat cu jale ori l-am trăit mereu
Ai alerga prin valuri, prin nori ţi-ai face cale
Şi lumea ai străbate, mi-ai căuta privirea
Nectarul meu din suflet s-ar scurge prin petale
De ghiocei, şi-n şoapte ţi-ar revărsa iubirea.
Te-mbracă-n primăvară, iubito, vino-n grabă
Adu-mi iubirea-n dar şi liniştea-mi veghează
Un colier de vise ne-aşteaptă, tu te-ntreabă
De-s eu sau de nu-s eu, ce mai contează...
Georgeta Minodora Resteman
53
Şi printre ramuri crude, priveşte-mi neputinţa
Eu voi pătrunde tainic pământul ce musteşte
În juru-mi totu-nvie se-mbracă-n flori dorinţa
Dar astă primăvară ..."Mălinul nu-nfloreşte..."
Oradea, 22 februarie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
54
Nimic nu se schimbă, e totul la fel
Chiar dacă-n mine se zbat doruri multe
Şi-n tainic amurg te aştept, ştii doar tu...
Nu-i vreme de vise, mi-e umbră pe frunte
Şi-n loc să spun "da", eu spun totuşi "nu"!
Sunt capăt de suflet pierdut în abisuri
Cu gânduri răzleţe pe colţuri de stea
Din fire de lună-ncropesc paradisuri
Şi-n loc să spun "nu", eu spun, simplu, "da"!
Şi timpul, prin nouri trecând nărăvaş
Ne reazimă gândul pe umeri de nea
Zâmbind ne-umileşte lăsând un răvaş
De vrei să-i spui "nu", îţi spune el "da".
"Nimic nu se schimbă, e totul la fel"
De-i "da" sau de-i "nu", ce contează?
Sunt doar amintiri... şi-n al vieţii tunel
E noaptea trecutei iubiri ce-ntristează.
Crâmpeie de suflet durute-n tăceri
Mocnesc, pe când timpul trufaş nu ne iartă
Ghioceii la tâmple, mistuind primăveri
Ascund "nu" şi "da" într-un cântec de harpă
Şi unduie lin, spre ce-am fost până ieri...
"Nimic nu se schimbă, e totul la fel..."
Oradea, 25 februarie 2010
Georgeta Minodora Resteman
55
Murmurul sevelor
În muguri plesniţi sub zăpezi înroşite
se-aude glasul sevelor murmurând
partitura aceea, ce-n clipe tihnite
o ascultam... câteodată plângând
cuprinzându-mă de mijloc uşor
vântul dansând cu norii deasupra noastră
îmi sfârtecă mantia ţesută din fire de dor
şi-mi descoperă umerii încărcaţi
de miresmele florilor din fereastră...
ascult încă murmurul tainic al sevelor
culegându-mi faţa sfâşiată din pulberi de stele
oglindindu-mi murele coapte-ale ochilor
în lacul inimii flămânde de tine...
iar visele mele
cu muguri plesnind a magnolii rozii
scăldate-n izvor de iubire primăvăratecă
mă-ntreabă unde-s caii albi şi feţi-frumoşii
sau cenuşăresele nopţilor târzii
Doamne, inima mea-i rătăcită, sălbatecă-i
printre seve şi muguri plesnind sub zăpezile roşii...
Oradea, 16 martie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
56
Lujeri
Doamne, cum împarte luna
săruturi de raze peste crengi
rostogolindu-şi umbrele
şi ucigând amintirile reci
din ne-odihna fiecărui ram
ascuns în dosul clipei
uitate de fericire...
născând miresme de primăveri
rostuite în cupe de magnolii
şi strecurate prin pânzele albe
ale tăcerii
sufletul zdrenţuit se-adună
la rădăcinile dorului
şi murmură tainic
simfonia vântului primăvăratec
scurm pământul reavăn
cu unghiile înnegrite de aşteptare
răsădind
lujeri de speranţe
când zorii dimineţii rescrise
mijind a trandafiriu
mă prind îngenuncheată
lângă mormântul trecutelor primăveri
atunci când plesnesc mugurii...
Săcuieu, 21 martie 2010
Georgeta Minodora Resteman
57
Cu primăvara-n palme vin
Cu primăvara-n palme vin
Pe buze cu nectar de flori,
În ochi cu vesele culori
Iar sufletul de dor mi-e plin.
Am alungat neagră tristeţe
În plete prins-am busuioc
Să-mi fie gândul cu noroc
Şi să mă-mbăt cu tinereţe!
Prin geamul aburit, în zori
Răzbat miresme de platan
Iar flori de zarzăr şi castan
Mă ameţesc şi-mi dau fiori.
Pe lacul liniştit, un nufăr
Deschide minunata-i floare
Şi admirând a sa splendoare
Ascund iubirea într-un cufăr
Cu lacăte de floare-nchis
Şi cu petale de speranţă
Privind eterna discrepanţă
Dintre Pământ şi Paradis.
Flori de cireş, cărări de vis
Pe care-mi râde blând o stea
Purtând în colţuri taina mea
Căuşul palmei, jar nestins.
Descătuşări – Fărâme de azimă
58
Cu primăvara-n palme vin
Şi drag de ea-mi va fi mereu
Din Rai cu flori şi Dumnezeu
Îmi iau nectar, nu-mi iau pelin.
Săcuieu, 27 martie, 2010
Georgeta Minodora Resteman
59
Satul cu dor
La poalele Carpaţilor de-Apus
Luminile au străluciri de-argint
Acolo tot ce-i rău a fost răpus
Miroase codru-a floare şi absint.
Sub munte plin de doruri, răsfirat
Pe firul apei ce oglizi împarte,
Râtul Romanilor a fost odat'
Sătucul ce mi-a fost întâia carte
Din care am citit despre-omenie
Despre onoare, despre bunătate,
Nimeni nu-ţi cere-acolo o simbrie
Şi nici vreo taxă pentru libertate.
Căsuţe-mpodobite cu ştergare
Grădini de vis şi mândre curcubeie
Se-aştern covoare de mărgăritare
Ce rupte-s parcă din Calea Lactee.
Doar freamătul pădurilor ţi-ajunge
Să-ţi umpli sufletul de armonie,
De roua care fruntea îţi atinge
Şi tril de păsări într-o simfonie
Te 'nalţă şi te poartă-n zări senine
Pluteşti, iubeşti şi speri şi dăruieşti
Precum dulceaţa-n stupul de-albine
Cu dragostea din oameni te-nsoţeşti.
Descătuşări – Fărâme de azimă
60
Mi-e dor de-un petec de copilărie
Mi-e dor de-o oază de sinceritate
Mi-e dor de lelea şi de-al ei bădie
De-un aer pur şi de seninătate...
Cu fir de dor ţesut-am pânze fine
Înfăşurându-mi sufletul în tihnă
Eu am plecat, dar n-am uitat de tine
Sat de visări, tu eşti a mea odihnă!
De câte ori revin şi-ţi sărut glia,
Măicuţii mele, mâna, în pridvor
Purtând în suflet cald, melancolia,
Te voi numi mereu - SATUL CU DOR...
Săcuieu, 7 aprilie 2010
Georgeta Minodora Resteman
61
Gândind la albine şi oameni
Străini şi trişti
biciuiţi de-atâta vreme
am încrustat Piatra
cu lacrimi tainice de timp
picurând liniştea
în serile albastre
cu lumini şi umbre...
dimineţi senine
cu flori de măr
adunate-n cununi
ce-nmiresmează crâmpeie de viaţă
tăceri ţesute-n fire de dor
mărgăritare şi fluturi
irizaţii multicolore
peste pământul reavăn
se-nlănţuie în dans sălbatic
şi ninge cu petale de floare...
alerg desculţă
prin grădini înflorite
şi-ating uşor cu gândul
cerul speranţei
sărutându-i curcubeiele
când
pe cerul meu dansează
acelaşi dans ameţitor
Albine şi Oameni...
Oradea, 20 aprilie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
62
Trăiesc din nou!
Aripi de înger
fâllfâind albastru
aştern linişti
alină doruri
în dans de inimi...
covor de iarbă crudă
şi flori de lămâiţă
alintate de fluturi
înmiresmează sufletul însingurat
Picuri de mir
lacrimi de cer
binecuvântări de Dumnezeu
îmbrăţişări de copil drag
mângâieri de mamă
toate dorurile
strânse în cununi de mărgăritare
Vise adolescentine
amintiri de dulce copilărie
bucheţele de suflet
căutând linişti dispărute demult
dans de muză
acorduri de pian
şi-o bucurie imensă:
trăiesc din nou!
Săcuieu, 6 iunie 2010
Georgeta Minodora Resteman
63
Încântare
Cântecul ierbii
foşnetul frunzelor
şi unduirea florilor
în adieri de vânt
ce spulberă tristeţi
zumzet de albine
tril de păsărele
susur de izvoare
toate – adunate-n corul iubirii
aşternând pace
şi dăruind
nemărginită dragoste
sufletelor însingurate
până mai ieri...
Săcuieu, 6 iunie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
64
Iubire
Muguri de lumină
şi cer senin
flori de iasomie
cu petale de linişte
cântec de greieri
şi-un râu de iubire
revărsat tainic
în grădina sufletului meu...
tu,
ţesător de vise
cântând la harpă imnuri divine
îţi limpezeşti privirile
în boabe de rouă
intonând imnuri de slavă
şi dăruind pace...
ce minunaţi sunt îngerii!
Săcuieu, 6 iunie 2010
Georgeta Minodora Resteman
65
Revelaţie
Mi-e sufletul
câmp înflorit
de tine…
cu tine
mă ‟nalţ deasupra norilor
adunând miresme de cer
şi-aşternând tainic
luceferi
pe cărări de iubire
obosisem
aşteptându-te
pribeagule!
Săcuieu, 6 iunie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
66
Amintire
Îmi amintesc...
te-am cunoscut acolo
în grădina fermecată
plină de bunătate
şi dragoste
când împleteam amândoi
cununi de stele
aşezându-le tăcuţi
pe frunţile îngerilor
şi sărutându-le aura
iar ei, în taină
ne-au dăruit binecuvântarea
am plecat înlănţuiţi
pe cărări de flori
sorbind nectar din cupele lor
şi jurându-ne veşnicia iubirii
trăind în credinţă
sub arc de curcubeu
pe drum de lumină
şi alungând pe veci
singurătatea...
Săcuieu, 7 iunie 2010
Georgeta Minodora Resteman
67
Visare
Miresmele de fân cosit
Şi dulce susur de izvor
Mi-aduc în suflet, plin de dor
În chip de înger, om iubit.
E-atâta linişte în jur
Şi-atâta frumuseţe-n cale
Te-aştept aici, să vii, agale,
Oblăduit de gându-mi pur.
Să împletim cununi de flori
În dimineţile de rouă
Îmbrăţişaţi sub lună nouă
Să toarcem vise până-n zori.
Nu ştiu ce crezi... eu sunt aşa:
Trăiesc prin ce-i frumos şi bun
Iar sufletul zălog mi-l pun,
Pribeag sosit pe-un colţ de stea.
Săcuieu, 10 iunie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
68
Aşteptare
Lacrimi de stele
se scurg către inimi
şi-n ele adună
bucuria de-a fi
de-a simţi
de-a iubi...
te-am aşteptat în taină
o seară, două, trei
în grădina curcubeului...
ţi-am simţit răsuflarea caldă
mângâindu-mi lin umerii
şi-mbrăţişarea ta
pe pat de flori înrourate
mi-a dăruit linişte
regina nopţii, luna,
răsfirându-şi blând razele
peste trupu-mi obosit
mi-a şoptit tandru
cuvinte numai de noi ştiute
aducându-mi solia de departe
rămân cu braţele deschise
aşteptându-te....
Săcuieu, 8 iunie 2010
Georgeta Minodora Resteman
69
Salcâmii-au înflorit târziu
Salcâmii-au înflorit aici târziu
Şi răspândesc miresme-alese-n jur
În sufletu-mi până mai ieri pustiu
Aduc lumină, talismanul pur.
O port cu drag şi simt că urc spre cer
Ating în treacăt norii prin albastru
Iar drumul lin ce duce spre mister
Îl desluşeşte-ncet măreţul astru.
Lumina vie-n suflet dă putere
Să birui orice urmă de-ntristare
Cu floarea de salcâm uit de durere
Parfumul ei sublim e alinare.
Visez, te aştept să-ţi mângâi fruntea
Ochii să-ţi spăl în lacrima fântânii
Speranţa nesfârşită-mi va fi puntea
Spre dragoste, când înfloresc salcâmii.
În pace şi-armonie iubindu-ne o viaţă
Flori de salcâm topite-n calde ploi
Cu soarele iubirii în orice dimineaţă
Să ne trezim în tihnă tu, eu, noi amândoi.
Săcuieu, 13 iunie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
70
Miroase-a flori de tei...
(lui Eminescu)
Miroase-a flori de tei, a Eminescu...
Pe-alei te-mbie adieri de vers
Fântâni de lacrimi, timpul ce n-a şters
Nici chipul şi nici stihul ilustrului maestru.
Doar plopii fără soţ şi-un mal de lac
Cu nuferi albi în armonii divine
O lebădă, sublime sclipiri diamantine
Şi flacăra arzăndă a florilor de mac,
O Veronică… mândră floare-albastră
Purtându-şi sufletu-n iubiri măiastre
Priviri ascunse-n taina tăcerilor sihastre
Fiori de dor în trupu-mpietrit de la fereastră.
……………………………………………
Mi-atât de dor de el… de veşnicia
Cuvântului ce l-a-ntrupat Luceafăr
Doar ploi de flori de tei acum l-acopăr
Măria Ta, ce vie ţi-e veşnic poezia!
Cluj, 14 iunie 2010
Georgeta Minodora Resteman
71
Tăcută-n noapte
Aştept tăcută-n noapte
ca luna să răsară
culeg pulberi de stele
le prăvălesc în şoapte
şi-apoi le răspândesc
prin gândurile mele
în tainica-ţi grădină
şi-n lumină
privesc strălucirea florilor
sub dulcea povară
a boabelor de rouă
împletind vise din petale
şi gândind cu drag la tine…
eşti acolo, departe
unde valurile mării
se sparg de stânci
şi limpezimea privirilor
ţi se afundă-n amurgul încins
furtuni de gânduri
mă răscolesc în nesfârşita noapte
zbateri de suflet
îmbrăţişări de vânt
nelinişti scurse din adâncuri
năzuinţe ţesute cu fire de lună…
ea, doamna Lună
încă stă ascunsă
şi-mi spulberă toate aşteptările
înmănunchiate-n flori de sânziene-
muzele noptilor de iunie...
Descătuşări – Fărâme de azimă
72
picături de mir
scurse din lacrima timpului
sunt aşteptările tăcute
din grădina curcubeului meu...
Săcuieu, 18 iunie 2010
Georgeta Minodora Resteman
73
De dragoste
Ţi-am simţit
căldura sufletului dogorind
şi buzele-ţi arzânde
căutându-mă
apăsarea mâinilor tale înlănţuindu-mă
şi răsuflarea ţi-am simţit aproape
răspândind aroma iubirii
peste pleoapele-mi grele
ce-ascund boabe de rouă,
puterea dragostei
mângâindu-mi veşnicia
şi setea buzelor
cufundate-n nesecatul izvor
al sufletului-floare...
am simţit rodiile-mi
atingând marea
sorbindu-i sarea
unindu-se cu vuietul ei năprasnic
şi spulberând albastrul…
lacrima iubirii
prelingându-se tainic
şi dragostea-nflorind
precum petalele de nufăr
în freamătul apelor
cuprinse de fierbinţeală
Descătuşări – Fărâme de azimă
74
te-am simţit atât de aproape
şi-atingând fiecare părticică din tine
cu lumina caldă a sufletului meu
ţi-am dăruit, tăcută... dragoste.
Oradea, 30 iunie 2010
Georgeta Minodora Resteman
75
Visând
Cu flori de tei, miresme de iubire
Şi lacrimi tremurând timid sub gene
Mi se-mpletesc cuvintele-n catrene
Iar de alerg spre tine, vibrez de fericire.
Croiesc din stele visele-n cununi
Le-aşez cu drag pe fruntea-ţi obosită
Cu tine-alături fi-voi împlinită
Voi face scut din mine, vom birui furtuni.
Te vreau aproape-n fiecare o clipă
Să-ţi dăruiesc ce-am adunat de-o viaţă
Iubirea-n noapte şi în dimineaţă
În dulce colţ de rai, când zorii se-nfiripă.
Tu vei veni şi-mi vei aduce pace
Iar dragostea se va-mplini-n credinţă
Un singur dor şi-o singură fiinţă
Tu precum apa vie, eu-grâul ce se coace
Eu-frunza verde tu-semeţ copac
Cu flori de tei înmănunchiate-n taină
Tu-mantia speranţei, eu-a iubirii haină
Din nuferi albi ivită la margine de lac.
Oradea, 1 iulie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
76
Georgeta Minodora Resteman
77
Descătuşări – Fărâme de azimă
78
Georgeta Minodora Resteman
79
Pământul, locul meu de-nchinăciune
Boabe de rouă tremurând pe flori
Culeg cu buzele-mi de dor arzând
Iar ochii-mi plâng şi mă cuprind fiori
În noaptea lină mă trezesc… scriind.
Îmbrobonate, frunzele-mi şoptesc
Un cânt mirific coborât din cer
Mlădiţe de iubire ce-n linişte-nfloresc
Îmi dăruiesc credinţă, putere să mai sper.
Păşesc printre petunii şi salvii-mbujorate
Begonii rozalii, domniţe albe
Ce-adună-n ele vise-nmănuncheate
Corole împletite în minunate salbe.
Pământul reavăn, cu mantii divine
E sacră legătură şi loc de-nchinăciune
Trifoi cu patru foi zâmbeşte către mine
Şi mă îndeamnă tainic la dulce rugăciune.
Doamne, sfinţeşte-mi viaţa şi dăruie-o cu pace
Dă-mi bunătate-n suflet şi-o mare de iubire
Mai dă-mi înţelepciune din grâul ce se coace
Pâinea credinţei dă-mi-o şi-un dram de fericire!
Săcuieu, 4 iulie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
80
Mi-e sete de tine
Mi-e-o sete nebună, nebună de tine
Iubite, răsai dinspre mare pe-un val
Întinde-ţi-voi mâna s-ajungi lin pe mal
Să-ţi dărui apoi tot ce am bun în mine.
Cuprinde-ţi-voi fruntea-ncărcată de gânduri
Cu dulci mângâieri alunga-voi furtuni
Şi suflete floare-mpletite-n cununi
Noi ruguri vom fi, înroşite în crânguri.
Cu buzele-arzând şi cu trupu-mi de lavă
Izvorul din tine l-aştept să inunde
Cu val de iubire ce totul pătrunde
Să-nvăluie-n taină fiinţa-mi întreagă.
Pluti-vom agale pe culmi neştiute
Şi vise-mplini-vom în leagăn de stele
Cu inimi flămânde şi dulci menestrele
Lăsa-vom în urmă destine durute.
Oradea, 6 iulie 2010
Georgeta Minodora Resteman
81
Femeia-ndrăgostită
În dimineaţa lină, pe mal de lac cu nuferi
E sufletul o barcă ce-n linişte pluteşte
Visând cu ochi deschişi, femeia ce iubeşte
Privirile-şi afundă în minunaţii lujeri
Ce năzuiesc speranţa unei iubiri sublime
Şi risipesc nelinişti ivite dintre umbre,
O sete de lumină şi dragoste pătrunde
În universu-i tainic şi-a inimii unime...
Se-apleacă peste ape şi-şi oglindeşte faţa,
Petalele de nufăr în gânduri le adună
Şi-şi făureşte-n linişti, ţesut cu fir de lună
Un vis frumos, cu pace să-i dăruiască viaţa.
Departe, peste ape, tu, călător prin astre
Zadarnic căutându-ţi în zilele toride
Muguri de suflet viu prin spaţii insipide
Eşti prins încă în mreaja tăcerilor sihastre.
Te scalzi în bobi de rouă şi stai încă-mpietrit
Ţi-e teamă de iubire şi cauţi un nou scut?
Gândeşti la o fantasmă care nu s-a născut
Ca să-ţi aducă linişti în suflet răvăşit...
Nu simţi că-n dimineaţă şi-n nopţile târzii
Cum sufletu-mi se zbate şi tainic dăruieşte
Lumina şi iubirea ce din izvor ţâşneşte
Şi-aşteaptă în tăcere, iubite, ca să vii?
Oradea, 13 iulie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
82
Pentru tine
Ţi-am auzit gândul
bătând puternic
la fereastra sufletului meu
ţi-am simţit răsuflarea
plină de emoţie
şi inima pulsând
în frumuseţea cuvântului…
în freamătul codrilor mei
ţi-am auzit cântecul inimii
mângâierea ţi-am simţit
din depărtări
ce mă apropie de tine
cu fiecare ceas,
cu fiecare clipă
dăruindu-mi mereu
crâmpeie de linişte...
te-aştept
în fiecare dimineaţă
în fiecare seară
iar rugile-mi curg
cu seninătate şi bucurie
precum curge
nisipul în clepsidră...
număr bob cu bob
clipă cu clipă
şi mă rog...
Georgeta Minodora Resteman
83
mă rog cerului
să te ocrotească
şi muntelui
să-ţi răcorească sufletul
şi mării mă rog
să-ţi dea puterea valului lovind stânca
mă rog să fii ....aşa cum te simt
Oradea, 19 iulie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
84
Dăruire Motto:
„Poţi avea doar acele lucruri la care eşti pregătit
sa renunţi. Cu cât dai drumul mai mult darului,
cu atât mai uşor poate să-ţi fie oferit” - Paul Ferrini
Îţi dăruiesc în fiecare clipă
crâmpei de gând frumos
ce-n linişte doresc să te-mpresoare
din roua de pe frunze şi de pe flori
din apa vie-a sufletului meu
îţi dăruiesc iubire lină...
eternitate mi-ar plăcea să-ţi dăruiesc
sub maiestuoasa Cerului aripă
apoi, să dăm iubirii noastre frâu
şi-n puritatea arcului de curcubeu
să punem temelia unei vieţi tihnite
drum de lumină să croim tăcuţi
uitând de ale lumii nesfârşite zbateri
să ne iubim mereu
lăsându-ne în voia sublimelor virtuţi...
atât de mult te-aştept, iubitul meu,
pentru că-n calea mea ai apărut
ca un balsam pe răni demult închise
piatră cu piatră, un castel de vise
am construit în lutul meu durut
cu dragoste stropit şi lacrimi calde
şi rugi de mulţumire către Dumnezeu.
Oradea, 27 iulie 2010
Georgeta Minodora Resteman
85
Întrebări
Culeg din flori de suflet nectar sublime şi plâng
Te port cu drag în fiece crâmpei de gând
Îţi simt prezenţa vie în orice fac...dar tac!
Sunt doar o frunză-n vânt sau nufăr alb pe lac?
Gândesc prea mult, iubesc frumos şi poate sper
În visele frumoase sau limpezimi de cer
Sunt lan aprins de maci sau foşnetul de frunze,
Am flori de tei în plete şi-al lor nectar pe buze?
Sunt barca în derivă sau vasul împânzit
Plutind în albăstrimea oceanului dorit
În care îşi dau mâna în prospeţimi de alge
Lumina şi iubirea ‟nălţate pe catarge?
Sunt întrebări o mie ce-mi macină fiinţa
Simt cum se-aprinde-n mine o flacără, dorinţa
De-a desluşi mistere ce tainic mă-mpresoară:
Sunt pentru tine pace sau doar dulce povară?
Oradea, 29 iulie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
86
De iubire
Sunt singură... şi-n seara liniştită,
Sub cer senin şi-atât de plin de stele
Te-nvălui lin cu gândurile mele
Mă simt cu tine-alături atât de împlinită.
Tu eşti departe, dar te-aduc aici
Imaginea-ţi învălui în sufletul deschis
Trifoi cu patru foi îţi împletesc în vis
Când mă săruţi pe frunte zâmbeşte-un licurici
Ce luminează tandru dintr-un răzor cu flori
Privind înmărmurit spectacolul iubirii
Născută dintr-o joacă... mirajul fericirii
Va ţine oare veşnic sau s-o sfârşi în zori?
Mă-ncolăceşti cu braţul puternic, mă săruţi
Sub gene port în taină a bucuriei rouă
Pe trupurile noastre cu praf de stele plouă
Îmbrăţişaţi rămânem la nesfârşit, tăcuţi.
Când luna, doamna nopţii, timidă se arată
Iar sufletele noastre la unison vibrează
Aripi de înger sfinte iubirea ne veghează
Tristeţile alungă, dureri ce-au fost odată...
Mirific dans de inimi sub străluciri sublime
Din lacrimi plămădite în arc de curcubeu
Dumnezeieşti trăiri, ce dăinuie mereu
Tu, eu, iubirea noastră în veşnică treime.
Săcuieu, 30 iulie 2010
Georgeta Minodora Resteman
87
Sentimente
E linişte în jur şi ziua minunată
Îmi dăruie cu razele de soare
Un colţ de rai, unde nimic nu doare
Şi-n care am simţit întâia dată
Că-n viaţă rostul de-a trăi frumos
Şi de-a iubi la fel, cu toată fiinţa,
E ca o dulce vrajă ce stăruie-n dorinţa
De-a fi mereu deschisă, cu suflet luminos.
Adie dinspre codri un vânt călduţ şi lin
Un cântecel de greier şi-un fluture pribeag
Mi te aduc aproape, iubite, suflet drag,
Miresme-n fân cosit ne-nvăluie sublim.
Grădina-i înflorită şi plină de culori
Mă plimb printre răzoare, mi-e umedă privirea
Sunt plină de speranţă şi-ţi dărui fericirea
De-a vieţui-n iubire şi în alint de flori
Ce-mbată cu miresme-n decor dumnezeiesc
Iar tu, zidind altare din dalii - îmi surâzi
Ai ochi plini de lumină şi-n pace te cufunzi
Iar eu te iau de mână şoptindu-ţi...te iubesc!
Săcuieu, 31 iulie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
88
Frământări
Îmi tremură trupul şi mâna când scriu
Mă simt ca o frunză purtată de vânt
Întrebări, căutări în imensul pustiu
Amestecă lutul đin mine... pământ
Frământat în retorte de suflet, visări,
Speranţe de bine-mpletite-n tăceri
Sunt barca-n balans înfuntând încercări
Şi-n plină furtună râvnesc mângâieri.
Privesc întristarea din juru-mi şi plâng
Fac loc bunătăţii, iubirii şi-aştept
Furtuna să treacă iar gându-mi flămând
Îl dărui cu doruri ascunse în piept.
Mai caut în mine puterea de-a-nvinge
Trăiesc cu credinţa că-i clipa aproape
O lacrimă caldă pe-obraz se prelinge
Pe drum de lumină ieşi-voi din noapte.
Oradea, 4 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
89
Sunt doar o fărâmiţă de iubire
Mi-e dor să-ţi mângâi fiece cuvânt
Rostit în taina nopţilor senine
Mirajul lor în adieri de vânt
Care mă poart-adesea către tine.
Lacrimi de rouă picură timid
Eu le culeg cu buzele flămânde
Îmi pare totul serbăd, insipid
Când nu îţi sorb cuvintele fecunde.
Dar tac şi-aştept cuminte clipa
Când vei veni, de ne-o fi dat vreodat‟
Să ne privim în ochi şi sub aripa
De timp purtat de-un dor însingurat
Să sorb acel nectar cules din linişti
Ascunse-n limpezimi de irişi dragi
Ce-mi dăruiesc mirifice privelişti
Şi-mbălsămează cu miros de fragi.
Sunt doar o fărâmiţă de iubire
Din lacrimi zămislită şi durere
Dar năzuiesc mereu la fericire
Te simt aproape, dulce mângâiere.
Nu ştiu de vei veni, iar visul meu
Se va-mplini sau se va stinge lin
Mă rog arzând de dor lui Dumnezeu
Să-mi dăruie un petec de senin
În viaţa-n care plâng şi sper mereu
Să sorb nectar, să nu mai beau pelin.
Oradea, 5 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
90
Furtuna
Un vuiet năpraznic răzbate din zare
Se-ntunecă cerul cu nori duşi de vânt
Iar fulgere stranii ţintesc spre pământ
Lovind nemiloase şi munte şi mare.
Plânge pădurea sub ploaie şi geme
Şi ramuri se rup şi se scutură flori
Neputinţa-mi aduce în suflet fiori
Privesc năruirea-n decor de blesteme.
Se scurg ape repezi şi pline de lut
Şi totu-i cuprins sub furii de şuvoaie
Pământul musteşte sub lacrimi de ploaie
Speranţe-ngropând în destinu-i durut.
Grădina-i răpusă de ape şi vânt
Dalii semeţe se frâng sub furtună
Petale rănite pe alei se adună
În plânset de frunze tristeţi fremătând.
Săgeţi de lumină din ceruri de sus
Ţintesc şi străpung întristatul meleag
Ce leagăn de vise mi-a fost şi mi-e drag
Se scutură norii venind din apus.
O rugă fierbinte-mi cuprinde fiinţa
Doamne, ne lasă speranţa de-a fi
Mai buni, dă-ne dreptul mereu a iubi
Georgeta Minodora Resteman
91
Potoleşte futuna, ‟ntăreşte credinţa
Ne dă bunătate şi-n noapte şi-n zi
Căci suntem fărâme „ntrupând neputinţa.
Săcuieu, 6 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
92
Ploaia
Plouă şi cerul se scurge spre noi
Mă biciuie aprig rafale de vânt
Alunec pe iarbă-n sărut de pământ
Mi-e sufletul searbăd şi ochii-mi sunt goi.
Rămân neclintită şi-mi las fruntea lin
Să-şi spele tristeţea în lacrimi de flori
Culeg cu iubire şi-aşez subsiori
Petale rănite din cupe de crin...
Mă-nvăluie apele tulburi ce curg
Şuvoaie m-acopăr dar eu le ignor
Mi-e gândul durut de tristeţe şi dor
Îmi tremură trupul în tristul amurg.
Deodată potopul din jur se opreşte
Dar stau nemişcată timid-aşteptând
O rază de soare s-apară râzând
Căci ploaia din mine căldură-şi doreşte.
Speranţe de bine-mpletesc în cununi
Şi doruri aştern în tăceri ferecate
Cărări de lumină râvnesc, din păcate,
În linişti se-ascund blestemate furtuni...
Săcuieu, 7 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
93
De tine mi-e sufletul plin
Iubite, cuprinde-mi cu sufletul gândul
Şi du-mă departe de lume-ntre stele,
Din ruguri de fragi de pe buzele mele
Îţi dărui iubirea ce-mi frământă lutul.
Cuprinde cu irişii ochilor tăi
Noianul de dor adunat în tăceri
Cu braţul puternic şi dulci mângâieri
Alungă-mi tristeţea şi stinge văpăi.
Acoperă-mi trupul cu dragostea ta
Şi lasă-mi speranţa să-noate spre mal
Opreşte furtuna, goneşte-n aval
Durerea ascunsă din inima mea.
Iubirea ce-ţi dărui mi-e sfetnic divin
Aştept în tăcere să vii şi mereu,
În roua din ochi primenesc visul meu
Iubite, de tine mi-e sufletul plin.
Săcuieu, 7 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
94
Dor de tine
Adorm cu tine-n gând şi mă trezesc cu tine...
În dimineaţa lină privesc spre depărtări
Sub soarele iubirii mă primenesc cu zări
Ce liniştea-mi veghează în lacrime senine.
Mi-e sufletul o floare iar tu-i culegi nectarul
Dar poate, ochii tăi ascund timid, sub gene
Mistere-ntortocheate sau dragostea-n blesteme
Care se sting în mine… îmi făuresc altarul
Din muguri de lumină şi din trăiri sublime
Îngrămădite-n taina mirificului dor
De-a-ţi mângâia privirea în minunat decor
Credinţa întărindu-mi, a mea şi-a ta unime…
Săcuieu, 8 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
95
Sufletul nostru nu-i de răstignit!
Împovăraţi de griji şi de nevoi
Cu sufletul fărâme, trist şi gol
Găsim puterea de-a răzbi în noi,
Nu facem parte din vreun protocol
Al celor care vor să ne zdrobească
Şi să ucidă ce ne-a mai rămas
Din moştenirea dulce, strămoşească,
Vor să ne-atârne sufletul de-un ceas...
Ne-au pus impozite şi pe simţire
Metafora din ei a dispărut
Noi tot vom scrie ce ne stă în fire
Suntem plămadă din destin durut.
Lor nu le pasă că păşim tăcuţi
Ori că strigăm spre Cer cu disperare,
Cuvântul care-ncunună pe frunţi
Speranţele, ne-aduce alinare.
Nu au măsură în nimic ce fac
Ţintesc, lovesc şi spulberă în cale
Conduc cum vor şi după bunul plac
Distrug valori în ritmuri infernale.
Dar n-o să fure ce ne aparţine
Căci le ajunge cât au prăduit
Pământu-acesta geme de suspine
Sufletul nostru nu-i de răstignit!
Oradea, 9 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
96
Caut în mine liniştea râvnită
Cu ce ne-a mai rămas fecund în noi
Visăm mereu şi năzuim, speranţe...
Nu ne vor speria nici vânt, nici ploi
În universul plin de discrepanţe.
Îmi limpezesc plină de dor, privirea
În nesfârşirea cerului albastru
Cu ruga sfântă de-a-mi păstra iubirea
Îmi dărui pace-n sufletul sihastru.
Printre noian de gânduri ce m-apasă
Caut în mine liniştea râvnită
Şi-n moliciunea ierbii de mătasă
Mi-afund truditul gând, sunt ostenită
De-atâta zbucium şi de umilinţă...
Sărut cu-ardoare firicel de floare
Şi mă hrănesc cu muguri de credinţă
Lăsând departe orice-ncrâncenare.
Din cânt de frunze plăsmuiesc iubire
Din nuferi - gingăşie, puritate,
Nimic din mine nu e amăgire
Mi-e dor de-o oază de sinceritate…
Oradea, 10 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
97
Năzuinţe
Gândurile mele toate,
despletite pe umerii sufletului plin de dor
poartă-n ele miresme de vis tainic
şi-adună-n tăcere
linişti şi nelinişti deopotrivă...
din cupe de cleştar,
nectarul iubirii curge nestăvilit
făcându-şi loc prin hăţişuri de viaţă
spre depărtarea în care tu,
domn al inimii mele mereu,
trudeşti măiestrind cuvântul
în retortele sufletului
şi dăruindu-le spre lume
pentru mai frumos şi mai bine…
ca un copil răbdător
aştept mirajul dimineţilor senine
ca să-ţi aduc în căuşul buzelor mele
roua florilor
aroma fragilor din munte
şi-nfăşurată în pânze diafane
ţesute cu fir de iubire pură
să te dăruiesc cu dragoste
în albăstrimea nopţilor line
dându-ne mâna, în armonii divine
să deschidem drum de lumină
spre veşnicia iubirii...
Oradea, 11 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
98
Limpezime de suflet
Îmi limpezesc privirile-n boabe de rouă
cu buzele arse de doruri
le sorb liniştită răcoarea
din ierburi ucise ieri de arşiţă,
primenite azi noapte
în strigăt de lună nouă
se ‟nalţă perdele de aburi
dansând graţios înspre nouri
iar eu, răstignită-ntre vise
le-admir năucită splendoarea
şi leneşe flori
trezite de coruri de greieri
îşi ridică-amorţite petalele fine
despletindu-şi corole
pe fragezii lujeri
dăruind tot nectarul
spre harnice, neîntrecute albine.
Din linişti se naşte un murmur
sub umăr de deal
preludiu de viaţă
ce prinde alene contur
prin frunza de-alun
răzbate un cânt de caval
scăldându-mi întreaga fiinţă
în aerul proaspăt şi pur.
Georgeta Minodora Resteman
99
Gândul mă poartă spre tine,
te mângâi, te-ador
te-aş strânge în braţe,
săruturi ţi-aş da şi iubire...
sunt suflet de floare
născută din lacrimi şi dor
şi-n dulce visare
te-aştept năzuind fericire...
Săcuieu, 14 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
100
Dorinţe
Cuvinte de dor
primenite-n izvoarele sufletului
fecunde speranţe
aninate de aripa timpului
mă umplu de tine
şi-mi străjuie
toate gândurile
alungă tristeţi despletite
ostoind frământările
te caut, te chem
şi ştiu, eşti aproape...
un pod de iubire înalţ
şi te-aduc peste ape
în sufletu-mi cald
amândoi să plutim înspre nori
dăruindu-ne pace
şi-n noapte şi-n zori
mereu iubind
frumosul din noi
să trăim liniştiţi,
cufundaţi în iubire
aşa cum ne place
la amândoi…
Oradea, 15 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
101
Descântecul ploii
Se scutură norii, furtună şi ropot
Lovesc picuri mari în ferestre
Săgeţi de lumină şi dangăt de clopot
Străpung întinderi ecvestre.
E timpul de-acuma în ritmuri de suflet
Cu zbateri, nelinişti, durere
Iar ruga-mi se ‟nalţă-n al ploii descântec
Şi rupe a nopţii tăcere.
Doamne, te-ndură opreşte furtuna
Şi linişti aşterne în noi
Tu lasă-ne clipa şi-ntinde-ne mâna
Suntem copleşiti de nevoi.
Iar sufletul geme de răni şi tristeţi
Tu spală-i cu dragoste faţa
Aşterne în inimi mereu frumuseţi
Cu pace ne mângâie viaţa.
Oradea, 16 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
102
Tristeţe
Seara tristă,
goală pe dinăuntru
vuiet de vânt
săgeţi de lumină
şi-un suflet
rezemat de un vers
îşi caută liniştea
pierdută-n pământ
umezit de ploi
năpădit de nevoi
sau rătăcită
pe un colţ de stea
în univers...
Oradea, 16 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
103
Nu te vreau, toamnă!
Mi-e frică de tine, toamnă!
ştiu că spulberi corole
şi alungi speranţe
rătăcindu-mi gândurile
bruma ta arde iarba crudă
şi-ofileşte
una câte una
petalele
adâncindu-mi ridurile...
Nu te vreau, doamnă de aramă!
vreau verde şi flori
şi vise-mplinite,
curcubeie-n culori
zămislite din abur de suflete
şi mai vreau să admir
poala grădinii mele
udă de-atâtea lacrimi de rouă
străluciri de stele vreau
şi picuri de mir...
Nu te vreau, toamnă
când bate vântul puternic
plângând printre ramuri dezgolite
şi-ntr-una plouă...plouă...
Oradea, 16 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
104
Căutări
Scurm
cu mâinile goale şi reci
în pământul speranţei
şi caut poteci
prin haos - cărări de lumină
îmi iau sufletu-agale de mână
şi-n umbra nesiguranţei
număr clipe
înşir mărgăritare de gând
din timp smulg aripe
şi mă înalţ înspre ceruri
departe de tot ce e rău pe pământ...
Oradea, 17 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
105
Zbateri
Frământări de suflet
neîmplinit
şi gânduri răzleţe
se-nvârt ameţitor
speranţe risipite
într-un câmp înflorit
cu dalii încinse
de văpăi de dor
zbateri ascunse
în linişti perfide
şi dureri înnăbuşite
în lacrimi de rouă
amăgiri, supoziţii
răspunsuri insipide
tristeţi infinite
în clipiri de lună nouă
săgeţi de lumină
ţâşnite din nouri
şi doruri
legate cu fir de mătase
sentimente profunde
sau strânse în sloiuri
contradicţii şi doruri
gemând în carcase
de suflet rănit
dar plin de iubire
aşteaptă tăcute
se-adună în valuri
curcubeie visând
Descătuşări – Fărâme de azimă
106
şi râvnind fericire
cu visele-diguri
lovite de apă pe maluri…
Oradea, 18 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
107
De dragoste, iar
Noapte albastră
roua-n fereastră
şi aripi de catifea
întinse peste inima mea
zidiri de credinţă
şi pură dorinţă
trăiri zbuciumate
în singurătate
îmi dăruie line
gânduri senine
şi pline de tine
te aştept liniştită
ca pe-o stea hărăzită
să dăruie sorţii noroc
lepădându-şi straiul de foc
în lină lumină
de lume străină
cu dorinţa de a-nvinge
şi a te atinge
unită cu dorul
ce-mi umple izvorul
cu lacrimi de floare
crescută-n răzoare...
Oradea, 19 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
108
Aşteptându-te
Ascult unduirea vântului
şi încerc
să-i desluşesc taina ascunsă
verdele copacilor
îl culeg în priviri
şi liniştea pământului
nepătrunsă
aşternând
mătase peste-amintiri
zbuciumări topite de-arşiţă
şi lacrimi uscate de doruri
sublimări sărate şi reci
căutând mereu o portiţă
şi privind înspre nouri
apoi mă-ndrept
pe neştiute poteci...
sunt plină de tine
te-aştept ca să vii
dimineaţa devreme
şi-n nopţile târzii
să te-nvălui mereu
cu nesfârşita-mi iubire,
domn al sufletului meu
eşti oare a mea împlinire?
Oradea, 20 august 2011
Georgeta Minodora Resteman
109
Flămândă de tine
Mă sprijin în tihnă pe umărul serii
Fiori dau năvală în trupu-mi arzând
M-afund în visare şi-n taina tăcerii
Iubite, de tine mi-e gândul flămând.
Privesc spre amurgul roşit ce-mi zâmbeşte
Sfios mă dezmiardă zefirul pribeag
Şi sufletu-mi floare de dor dogoreşte
Presar nestemate pe chipul tau drag.
Imaginea-ţi caldă mereu mi-e aproape
Te-nvălui cu dragoste vie, te chem
Dar tu, călătorul hoinar peste ape
Atingi depărtări ca un dulce blestem.
Rămâi doar năluca din vise nocturne
Ţi-e teamă s-atingi vâlvătaia iubirii
Sub scutul plămadă din frici taciturne
Răni vechi ţi se-ascund în adâncul privirii.
Când luna se-arată şi blând luminează
În raze timide uşor mă-nfăşoară
Tu, du-te, fetiţo, îmi spune, visează
Iubirea-i frumoasă dar dulce povară.
Săcuieu, 20 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
110
Exerciţiu de singurătate
Mi-e dat în fiecare zi
un exerciţiu de singurătate
cu sufletu-aşezat după „egal”
mereu necunoscute-n ecuaţii
cu „a” şi „b”
şi multe complicaţii
dar unde-i rezultatul ideal?
sunt răbdătoare...
ştiu că va veni
un timp al meu...
şi-aştept o rezolvare
cu „minus” frică
şi cu „plus” iubire
după „egal”
din nou va fi
linişte şi-mplinire.
Săcuieu, 21 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
111
Azi nu mai vreau să ştiu de supărare!
Azi nu mai vreau să ştiu de tine, supărare!
Te-alung şi te condamn pe veci la penitenţă
Departe de tumultul din sufletul ce doare
De-atâta apăsare şi cruda-ţi insistenţă.
Nu te mai vreau, rămâi în temniţa uitării
Destul mi-ai stat aproape, vreau pace şi credinţă
M-ai asuprit atâta şi-ai vrut ca disperării
Să mă încredinţezi, nu fac a ta voinţă!
M-au întărit necazuri, am plăsmuit speranţe
Nu las să mă atingă sărutul tău bizar
Se-nghesuie în juru-mi atâtea discrepanţe
Dar sufletul mi-e floare, plin de-al iubirii har.
Şi-i harăzit să dărui iubire tot mereu
Găsesc putere-n mine să-nving şi să zâmbesc
Tu, supărare, pleacă şi de-o vrea Dumnezeu
În linişte şi pace de-acum o să trăiesc.
Săcuieu, 22 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
112
Îţi mulţumesc!
Ai pătruns în sufletul meu
cu toate frământările tale
inundându-i cămările cu nectar
din florile gândului hoinar
şi-ai cules
în tainice pocale
roua ochilor însetaţi de lumină
iar trupul mi-ai încins
într-o mare de jar
arzând de la rădăcină
tot ce s-a-nvechit de aşteptări
m-ai readus la viaţă
dăruindu-mi din nou
clipa de tandreţe
din depărtări
mi-ai trimis dorul
precum o tinereţe
fără batrâneţe
ce-şi ţine viu izvorul
îti mulţumesc!
Oradea, 24 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
113
Un dar din iubire
E ziua mea
şi mi-am făcut
un dar din iubire
cu sufletul plin de ea
cuprind albăstrimea zărilor
şi-alung tristeţea depărtărilor
lăsând soarelui putinţa
să-mi mângâie privirea
şi florilor
le dau dezlegare
să-mi umple cu miresme
fiecare zi, fiecare clipă
şi visătoare
îmi prind la cingătoare
flori de nufăr
şi busuioc în păr
în sân petale de crin
şi-mi promit: voi uita să sufăr
iar din noaptea-ntunecată
mereu îmi voi face senin
în dans de muze
unduindu-şi faldurile,
alese mătăsuri de gând
şi adieri de brize
ce-mi trezesc toate simţurile
refugiate într-un suflet flămând
unde zbuciumul mării
se sfârşeşte de stânci
şi zâmbetul nopţii
în ecouri adânci,
Descătuşări – Fărâme de azimă
114
eu ţes liniştită
borangicul iubirii
đin fire de dor,
simţind cum încet
se-apropie clipa în care
voi putea aşeza împlinită
mâna mea în mâna ta
şi-n semn de mulţumire
voi cânta, voi striga:
Doamne, cât de frumoasă eşti, iubire!
Oradea, 24 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
115
De vorbă cu stelele
Stele-mi vorbesc astă seară
doar despre tine
şi-mi dăruiesc,
ca o dulce povară
în ochi licărul lor
mi-este bine...
în unduiri feline
frunzele
dau ultimul sărut vântului
şi se-aştern
ca o mătase încă vie
peste iarba verii ce trece,
în odihna pământului
un greier ratăcit sub fereastră
fredonează sprinţar
un cântec de dor
în noaptea cu lună albastră
rămân nestingherită-n visare
cu suflet de jar
dogoritor
te caut în mine
şi-ţi ocrotesc cu gânduri alese
fiecare zvâcnire
timid, de sub gene
boabe de rouă culese
în albii de suflet
mângâie tainic
fărâme de viaţă
fărâme de fericire...
Oradea, 25 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
116
Semne de-ntrebare
Se zbat să mă-mpresoare
mari semne de-ntrebare
ce-mi dau mereu târcoale
dar le-ocolesc
căci sufletul mi-e floare
în tine-ncrezătoare
iar fricile banale
eu le gonesc
ştiu că-n crâmpei de gând
cu sufletul flămând
de-o dragoste curată
am locul meu
tu vei veni curând
cu inima râzând
şi în fiinţa-mi toată
vei fi mereu
tăcerea-ţi m-asupreşte
dar nu mă îngrozeşte
căci simt cum eşti,
te ştiu
iubirea mea stârneşte
în taină oblojeşte
răni vechi, fireşti
zbucium viu
Georgeta Minodora Resteman
117
te-aştept tăcută-n poartă
nu voi fugi de soartă
presimt că eşti aproape
şi îmi doresc
să-ţi dăruiesc iubire
cununi de fericire
căci te iubesc!
Săcuieu, 28 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
118
Dragoste de tine
Aş vrea să fiu un firicel de floare
Pe perna ta să-mi odihnesc petale
Şi răspândind miresme-mbătătoare
Iubirea mea să-ţi dărui din pocale.
În nopţile în care nori ţi-adună
Pe frunte gânduri şi în suflet frig
Să împletesc cununi din flori de lună
Ferestre să deschid şi-apoi să strig
Că port în suflet dragoste de tine
Şi că mi-eşti dulcea lacrimă din zori
Eşti dorul meu din serile senine
Focul aprins ce spulberă fiori
Ce-atâţia ani mi-au cotropit fiinţa
Ţinându-mă departe-n sihăstrie
Arde pe vatra mea de-acum dorinţa
Singurătăţii nu-i plătesc simbrie.
Te ocrotesc cu gândul meu şi sper
Să-ţi fie viaţa-n liniştea dorită
Într-un tărâm de vis şi-un colţ de cer
Te port în suflet şi sunt fericită.
Oradea, 30 august 2010
Georgeta Minodora Resteman
119
Trifoiul cu noroc
Trifoi cu patru foi am aşezat cu grijă
În file-ngălbenite ce poartă-n ele vers
Trăiri sublime, doruri şi vise ce n-au şters
Nici verdele-i smarald, nici lacrima din tijă.
Şi tot ce-n el adună, trifoiul fermecat
Speranţe vii şi linişti, în suflete lumină
Dă strălucire-n ochi şi ţese un brocart
Din fire de iubire şi dor la rădăcină.
În suflete-adunate doar frumuseţi de flori
Şi gândurile toate-mpletite în cununi
Speranţe aninate de lacrima din zori
Ne fac acum mai tandri, mai sinceri şi mai buni.
Privindu-i gingăşia ne făurim un vis
Cu boabele de rouă pe fir de busuioc
Spălăm priviri cuminţi şi-n viitor promis
Aşternem lin dorinţe-n trifoiul cu noroc…
Oradea, 31 august 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
120
De ziua ta, fetiţa mea!
Fetiţă dragă, fir de floare rară
Trecut-au ani de când ai răsărit
În prag de toamnă, la sfârşit de vară
Din lutul meu cu dragoste sfinţit.
Te-am îngrijit cu lacrima de rouă
Şi te-am crescut în dragoste, frumos
Rugându-mă în nopţi cu lună nouă
Să-ţi fie drumul vieţii luminos.
În ochii-ţi dragi am presărat iubire
Sclipiri de frumuseţe sufletească
Cu bunătate, linişte-n privire
Te-am dăruit, minunea mea cerească!
Ai învăţat apoi că demnitatea
Este virtutea omului cinstit
Şi-ai dovedit cu sârg că libertatea
De-a fi tu însăţi, mult te-a întărit.
Copilă dragă, Domnul te păzească
De tot ce-i rău şi mârşav şi murdar
În tine bucuria să-nflorească
Să ai în sânge-al curăţimii har.
Cu dragoste de oameni, în iubire
Să fii mereu cu sufletul deschis
Să nu ajungi nicicând în rătăcire
Lumina te-mpresoare, fetiţa mea de vis.
Georgeta Minodora Resteman
121
Te port în suflet ca pe o comoară
Şi dorurile împletesc mereu
În rugi de dimineaţă şi-n fiecare seară
Copila mea, să te-ocrotească Dumnezeu!
Oradea, 1 septembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
122
Adoraţie
Mi-ai şoptit tandru
„te ador”
şi-n tremurul vocii tale
prelingându-se lin
spre trupu-mi fremătând de dragoste
am simţit emoţie firească
şi bucurie...
toate dorurile mele
adunate-n tăceri şi zbucium,
linişti aninate
de mănunchiuri de gânduri
pline de tine
mă-nvăluie-n lumini
cu irizaţii curcubeice
şi-mi pătrund fiinţa întreagă
cu fiori de iubire feciorelnică
mi-e sufletul senin
şi-n limpezimea lui
am primenit gândul tău
dăruindu-l iar şi iar
cu dragostea mea...
Săcuieu, 6 septembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
123
Gândind la tine
Seară de toamnă... picături de ploaie
Lovesc ferestrele în ritm alert
Şi curg din mine doruri în şuvoaie
Gândind la clipa ce atât aştept.
Stând liniştită număr în tăcere
Lacrimi de nori ce nu mai contenesc
În suflet simt doar dulce adiere
Totul mi-e vis iar ceea ce nutresc
Este iubirea care-mi umple viaţa
Şi-n taina nopţii doru-mi înfăşoară
Cu lacrimi calde-mi este dimineaţa
Iar toamna mi se pare-acuma vară.
Aştept în linişte să-ţi mângâi fruntea
Cu limpezimi de gânduri să te-alint
Îmbrăţişaţi să trecem liberi puntea
Ce-am construit; cu ramuri de absint
Să umplem vidul ce-a creat în noi
Atât de multe semne de-ntrebare
În liniştea râvnită de-amândoi
Cu flori de munte şi c-un val de mare.
Săcuieu, 7 septembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
124
Împlinire
„De azi suntem o singură fiinţă”
Mi-ai spus şi străluceam de bucurie
Simţeam cum năvăleşte iubirea şi-mi învie
Tot ce-am păstrat în taină cu lacrimi şi credinţă.
De-atâta vreme-am aşteptat tăcută
Cu flori de suflet tremurând sub rouă
Îmbobocite-n crâng sub lună nouă
Să-mi mângâi tandru viaţa până mai ieri durută.
Eşti dragul meu din visele-ndrăzneţe
Te-ai arătat uşor, plin de mister
Învăluit în doruri şi-n albăstrimi de cer
Râvnind iubirea pură din prima tinereţe.
Când mi-ai pătruns privirea cu scântei
Simţeam cum focul ce mocnea se-aprinde
Şi lava-ncinsă de-aşteptări cuprinde
Fiinţa-mi rătăcită pe-alei sub flori de tei.
Îmbrăţişarea-ţi tandră, sărutul nesfârşit
Cutremurându-mi trupul şi alungând tristeţi
Reînviind speranţe-n izvor de frumuseţi
Mi-au fost lumină vie, iubitul meu dorit.
Te-ador... tu mi-ai şoptit şi aş dori mereu
În dragoste sublimă să ne-afundăm o viaţă
Cu limpezimi de suflet în orice dimineaţă
Să primenim speranţe în arc de curcubeu.
Bucureşti, 12 septembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
125
Dar pentru tine
Aş vrea s-ating cu buzele mele
cerul sufletului tău
din limpezimea ochilor
să-ţi culeg lacrimi de fericire
mâinile mele
încolăcindu-ţi trupul
să mi te apropie
iar răsuflarea-ţi fierbinte
să încălzească
tremuru-mi adolescentin
frământările tale,
frământările mele
contopite în trăiri sublime
departe de zbuciumul lumii
să ne dăruie cu liniştea dorită
astăzi te-ai născut doar pentru mine
ca o dulce mângâiere de suflet
ivindu-te ca o lumină
din valuri înspumate de mare
în liniştea dimineţii de vară
desăvârşind linia destinului
în frumuseţea iubirii...
primenită în curăţimea munţilor mei,
trezită de foşnetul frunzelor
şi simfonia matinală a florilor vii
sub adieri tandre de vânt
gândesc cu toata puterea sufletului
la împliniri de vise
înconjurându-te cu grijă
Descătuşări – Fărâme de azimă
126
în trăiri sincere şi pure
şi-n adoraţie fără sfârşit
rugându-mă cerului să te-ocrotească
şi soarelui să te iubească
sănătatea-n tine să-nflorească
bucuria vieţii frumos trăite
mereu să te-nsoţească
iar nesfârşirea dragostei mele
să-ţi mângâie liniştea fiecărei clipe
în fericiri nebănuite
ani mulţi în bucuria împlinirii
şi-o viaţă-n pace şi iubire
iar eu, uitată-n tăcere
să-ţi dăruiesc
tot ce gândesc
tot ce trăiesc
tot ce iubesc
viaţa mea...
Săcuieu, 16 septembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
127
Dezamăgire
Am aşteptat un semn dar nu mi-e dat
Să-mi bucur sufletul însingurat de vreme
Ce-i ferecat de nu ştiu ce blesteme
Iar tot ce mă-nconjoară e trist şi-nnegurat.
Demult, când totu-n jur se năruise
M-am cufundat într-un ocean de-amar
Şi chiar de-aş vrea să scap e în zadar
Rămân neputincioasă şi mă hrănesc cu vise.
Viaţa dură, tristă şi plină de blesteme
Mi-a călit trupul, mintea şi destinul
Ce nu se schimbă şi rămân cu chinul
Speranţelor deşarte din vis, sub clar de lună.
Degeaba-mi macin gândul cu semne de-ntrebare
Răspunsuri lapidare roiesc în jurul meu
Încertitudini, temeri ce-au stăpânit mereu
Fiinţa-mi răvăşită de-un straniu val de mare.
Se răzvrăteşte-n mine-o mulţime de cuvinte:
De azi noi suntem unul...fiinţă adorată...
Trăieşte nebunia căci clipa-i minunată...
Şi altele atâtea ce-mi bântuie prin minte...
Săcuieu, 16 septembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
128
Zbucium
O ploaie măruntă de toamnă e-n mine
Şi-mi biciue trupul şi gândul pribeag
Sub frunze-arămii rătăcind în suspine
Îmi sprijin speranţe de-un firav toiag.
Se zbat întrebări iar răspunsuri bizare
Încearcă să-mi spună: aşteaptă-n tăcere
Căci lacrimi de toamnă şi raze de soare
Şi versul curgând îţi vor fi mângâiere.
Sub picuri ce cad potolind fierbinţeala
Din doruri născută sub soare de vară
Refuz disperarea, ignor amorţeala
Iubirea-mi alin într-un cânt de chitară.
Ascult liniştită-n decor de-ntristare
Refrenul ce unduie lin şi-mi şopteşte
Alungă tristeţea ‟ntrupează-te-n floare
Urmează-ţi destinul, fetiţo, iubeşte!
Săcuieu, 19 septembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
129
Îndemn
Când umbra înserării aripile-şi întinde
Peste cuprinsul zării noian de neguri dese
Din călimări de suflet, cu mare grijă-alese
Îmi curg cuvinte tandre de dragoste-aburinde.
Îţi simt căldura toată şi răsuflarea-ţi lină
Sclipirea din privire în mângâieri divine
Tot ce-am visat în taină în nopţile senine
Fiinţa-mi răvăşeşte şi inima mi-e plină
De dragoste de tine şi de un dor nestins.
Cu buzele-mi arzânde din depărtări te chem
Alungă-mi întristarea, dezleagă de blestem
Ce-ai ferecat de vremuri şi lasă focu-aprins
Să ardă pe altarul iubirii nesfârşite
Iar temerile-alungă, te voi iubi mereu
Cu linişti dăruite-n lumini de Dumnezeu
Sărutul lunii-n taină îl vom primi, iubite!
Săcuieu, 19 septembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
130
Visează, trăieşte, iubeşte!
În noaptea sublimă de toamnă
Cu luna zâmbind ştrengăreşte
E-o linişte care te-ndeamnă:
Visează, trăieşte, iubeşte!
Vrăjită mă plimb printre dalii
Le-admir gingăşia-n tăcere
Grădina mi-e toată vitralii
De flori ce-mi aduc mângâiere.
Privirea-mi se scaldă în rouă
Cu buzele-adun picuri reci
În suflet cu doruri mă plouă
Te caut pe-aceleaşi poteci.
Plutesc printre stele-n eter
Te-apropiu cu gându-mi de jar
Din lacrimi curgânde din cer
Iubirii-i înalţ un altar.
Te-aştept rătăcită în noapte
Speranţa-mpletind cu iubire
Culeg praf de stele şi şoapte
Din doruri îmi ţes fericire.
Săcuieu, 24 septembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
131
Mărturisire
Gândind la tine-nşir mărgăritare
Eşti un mister şi-aş vrea să desluşesc
Privind îngândurată Carul Mare
De ce sunt tristă...ştiu doar că iubesc!
Trăiesc intens de la-nceput de vară
Un sentiment sublim ca în poveşti
Iubesc cu-adevărat întâia oară
Mi-e drag ca să te am aşa cum eşti.
De ce ţi-e teamă de a mea privire?
Sunt sufletul demult însingurat
Ce-a aşteptat râvnind la fericire
Suflet pereche, omul minunat
Plin de speranţă şi de dor de bine
Zbătându-se-n tăcere, solitar,
De ce nu vii ca să păşeşti cu mine
Pe un meleag curat şi plin de har?
Te-aştept şi sper că rugile-mi fierbinţi
Rodi-vor muguri noi de fericire
Cu lacrimi calde, pline de dorinţi
Mereu te va scălda a mea iubire.
Săcuieu, 29 septembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
132
Rătăcită-n iubire
Ploaia măruntă şi rece de toamnă mă biciuie
Trupul mă doare zvâcnind de un dor nesfârşit
În cetini de munte-adâncit capu-mi vâjâie
M-apasă-n tăceri aşteptarea de omul iubit.
Cu gânduri sublime-l învălui chemându-l aproape
Şi dragostea-mi toată o dărui în chip minunat
Vântul dansează sălbatic iar frunzele moarte
Tristeţii-i înalţă în taină şăgalnic palat.
Şi sufletu-mi plin de speranţă tresaltă de doruri
Cu ruga-mi fierbinte privesc rătăcită-n iubire
Spre ceruri pustiul din mine alung înspre nouri
Blesteme voi sparge şi-apoi vom trăi-n fericire.
Săcuieu, 30 septembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
133
Singură-n toamnă
Mi-e sufletul gol şi cu paşi tremurânzi
Mă zbuciumă toamna în vise pierdute
Cu mâinile-mi reci peste ochii flămânzi
Împrăştiu speranţe spre lumi neştiute.
Frunze-ofilite pe-alei mă-nfioară
Şi vântul prin codri sălbatec vuieşte
Bruma pe flori şi pe ierburi coboară
Iar sufletu-mi singur în toamnă trăieşte.
Caut în mine puterea de-a-nvinge
În lupta cu gândul rebel şi-ntristarea
O lacrimă caldă obrazu-mi atinge
Mi-e muntele frate şi soră mi-e marea.
Îţi simt depărtarea... te-afunzi în tăcere
Eu ştiu că ţi-e teamă iubirea să-mi dărui
În tine musteşte o veche durere
De ce fugi, iubite şi-n ceaţă te-nvălui?
Săcuieu, 30 septembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
134
Visez şi sper
Te caut însetată cu buzele-mi flămânde
privirea-mi rătăceşte-n infinit
în taina serii, tresăriri fecunde
îmi stăpânesc fiinţa cu dorul nesfârşit
şi-n fiecare clipă te doresc aproape
în universu-mi plin de aşteptare
e toamnă şi e frig şi peste pleoape
se-aşterne rece bruma...
eu nici măcar nu pot să hoinăresc
privind tăcută către Carul Mare
căci s-a ascuns până şi luna....
stau singură
visez şi sper şi te iubesc!
Sibiu, 9 octombrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
135
Promisiuni
Topi-voi zăpada ce te-nconjoară
Cu sufletul plin de căldură mereu
Şi gheaţa voi sparge cu dorul de tine
Mă crede iubite, căci asta sunt eu.
Te simt în eter şi inspir bucurie
Culeasă din ochii tăi calzi şi senini
Nu-mi pasă de lume, nu-mi pasă de mine
Şi trec liniştită de piedici şi spini.
Veni-vei odată şi-n braţe te-oi strânge
Din suflet va curge iubirea în veci
Mi-e Cerul durut şi tăcerea m-apasă
În linişti străbat neştiute poteci.
Te chem lângă mine să-ţi dărui în taină
Doar floarea de nufăr din inima mea
Atât de departe şi totuşi aproape
Eşti visul curat răsărit dintr-o stea
Ce-mi străjuie calea şi-mi dă alinare
În lumea ostilă, mizeră şi rea.
Sibiu, 13 octombrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
136
Georgeta Minodora Resteman
137
Descătuşări – Fărâme de azimă
138
Georgeta Minodora Resteman
139
Chemare
Te chem în vis şi-n astă noapte
Şi te culeg din ploi de stele
Plutesc agale printre şoapte
Eşti alinarea vieţii mele.
Tu vino, lasă-mi mir pe buze
Şi sărutarea ta mi-o lasă
Ca roua pură de pe frunze
Nu mai pleca, rămâi acasă.
În dragoste scălda-ţi-voi trupul
Şi în balsam din flori de tei
Suav ţi-oi limpezi sărutul
Priveşte-acum în ochii mei
Şi-ai să citeşti ca într-o carte
Câtă iubire poartă-n ei
Hai, vino, nu mai sta departe!
Sibiu, 15 octombrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
140
Visând iubire
În dimineţi brumate cu iubire
Mă-ncearcă nesfârşite nostalgii
Aş vrea să sorb nectar de fericire
Din vise dragi, senine, de copii...
Trăiesc a vieţii mele odisee
Printre străini ce-mi calcă peste suflet
Ce vină am că sunt un om, femeie,
Şi vreau să-mi fie clipa veşnic cântec?
Căci inima din flori mi-e făurită
Nu din ranchiuni şi nici din răutate
Plecată-n rugăciune, fericită,
Visez iubire spre eternitate.
Luminii-i cer smerită să-mi arate
Un drum cu linişti, fără frici ascunse
Doamne, te rog, în marea-ţi bunătate
Deschide-mi căi de dragoste pătrunse!
Sibiu, 16 octombrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
141
Te caut...toamna
Frunzele-ngălbenite cad alene
Şi plouă, vântu-mi biciuie privirea.
Se sting încet şi florile perene
Rămâne-n mine vie doar iubirea.
În seara sumbră rătăcesc pe-alei
Mă zbat în veşnica-mi singurătate
Mi-e dor să m-oglindesc în ochii tăi
Mi-e dor de viaţă, de seninătate.
Te caut printre junii din poveşti
Sub plopii goi ce-au fost odinioară
De frunze-mpodobiţi... dar tu, nu eşti
E frig şi ploaia deasă mă-nfioară.
Când înlăuntrul meu un foc nestins
Îmi dă speranţă, vei veni curând
Cu dragoste curată, de ne‟nvins
Te chem şi mi te-aşez mereu în gând.
Sibiu, 16 0ctombrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
142
Unde eşti, iubite?
Îţi scriu tăcută-n fiecare seară
Cuvinte care curg neprihănite
Dintr-un altar sfinţit întâia oară
Cu mir de suflet, unde eşti, iubite?
Te caut în a stelelor sclipire
Şi-n strălucirea lunii rătăcite
În şoapte line, pline de iubire,
Dar tu nu eşti, de ce nu vii, iubite?
Eşti solitar… în tainica-ţi tăcere
Şi, poate, plin de gânduri răvăşite
Te-afunzi în ceaţa toamnei efemere
Arată-te aşa cum eşti, iubite!
Bucureşti, 22 octombrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
143
În drumul meu spre tine
Culori de toamnă şi-adieri divine
De vânt, în unduiri de tufănele
Îmi sunt aproape-n drumul către tine
Şi mă trezesc din clipele rebele.
Doresc în ochii-ţi să-mi alin privirea
Şi-n mâna ta să-mi poposească mâna
Sărutu-mi drag, pecetluind iubirea
Să-ţi dărui, aşteptând s-apară luna...
Ca pomii dezgoliţi acum de frunze
Mi-e sufletul, în faţa ta, deschis
Ţi-aduc în dar nectar de flori pe buze
Te voi răpi purtându-te spre-un vis
În care-i bunătate şi iubire,
Şi noi, râvnind mereu la fericire…
Breaza, 23 octombrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
144
Imnul iubirii
Refrenul ce mă poartă spre-amintiri
Îmi dă speranţă şi mă-mbărbătează
Trăiesc mirajul splendidei iubiri
Visez la tine, trupul îmi vibrează.
Te caut printre gânduri şi te chem
Să-mi fi alături, să te am aproape.
Iubirea mi-este dulcele blestem
Plutesc vrăjită-n limpezile-i ape.
În micul nostru imn m-afund tăcută
Ascult... şi-ţi simt alături răsuflarea
Roiesc chemări din inima-mi durută
Eşti pescăruşul ce-mi străpunge marea.
Vreau să-ţi adorm în braţe, fericită,
Sfinţindu-te cu lacrima-mi de dor
Să te iubesc mereu sunt hărăzită
Să nu-ţi aşez pe frunte nici un nor.
Şi dăruindu-ţi veşnicu-mi sărut
Să nu-ţi mai fie sete niciodată
Hrănindu-ne din al iubirii lut
Sub o lumină binecuvântată.
Sibiu, 26 octombrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
145
Să sperăm, să iubim
Suntem hărăziţi să luptăm ne‟ncetat
Şi răul cu dragostea noastră stârpim
Adevărul triumfă al lumii păcat
Iar noi învaţăm să sperăm, să iubim.
E-atâta durere în jur şi minciună
Loviţi deseori de necazuri răzbim
Iubire culegem din raze de lună
Călcăm printre spini dar sperăm şi iubim.
Şi orice cuvânt ce-mpletim fericiţi
Cu fir de lumină în linişti scăldat
Ne dă bucuria că suntem meniţi
Să iubim, să sperăm cu un cuget curat.
În lumea nebună în care trăim
Cu-atâtea sincope şi-atâtea furtuni
Ne rămâne speranţa, iubim şi gândim
Cu suflet deschis ce ne face mai buni.
Sibiu, 27 octombrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
146
Luptându-ne zâmbind
Păşim îngânduraţi pe frunze moarte
Speranţele-mpletind la orice pas
Cu sufletul deschis, precum o carte
Dorinţa de-a învinge, atât ne-a mai rămas.
Printre ciulini şi spini trudesc să crească
Gingaşe flori de nufăr, nepătate
Dorind iubirea veşnic să-nflorească
Şi să ne-aducă pace, speranţă, bunătate.
Trăim nesiguranţa dar plăsmuim iubire
Pândesc adesea frici ce tainic ne cuprind,
Nu le lăsăm s-atingă seninul din privire
Căci suntem făuriţi să ne luptăm zâmbind.
Sibiu, 01 noiembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
147
De „noapte bună”
Doar un sărut de „noapte bună”
Şi-un simplu gând
Dar cald, profund
Te-aduc în sufletu-mi
De mână mă ţine-un dor
Mereu flămând de linişte
Ce-am tot visat
În nesfârşita-mi aşteptare
Căci ştiu ce vreau cu-adevărat:
O dragoste ce-n veci nu moare
Cât te doresc...
Şi nu-i păcat
Te port în suflet ca pe-o floare.
Sibiu, 4 noiembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
148
Cu tine-alături
Mă-mbăt cu dor de tine-n astă seară
Cu dragoste din gând senin şi pur
Un cânt pribeag, pe strune de chitară
Se risipeşte-n liniştea din jur.
Şi răzvrăteşte-n veşnica-mi tăcere
Difuză, ratăcită printre aştri,
Mirajul unei clipe efemere
Ascunsă-n taina ochilor albaştri.
Legată sunt cu fire nevăzute
De tot ce-nsemni, iubindu-te mereu
N-am teamă de tărâmuri neştiute
De-mi eşti alături, tu, iubitul meu.
Sibiu, 7 noiembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
149
Enigme
Umbrele nopţii, reci şi pustii
tremură sub şoaptele norilor
şi-mi alătură clipa
necuprinsului...
Tu, vis atârnat
de tălpile stelelor
împarţi necunoaştere
în rădăcinile speranţelor...
Eu, mugur verde
prefăcut în vulcan de iubire
mă strecor tandru
în tainiţele sufletului tău,
încercând să le desluşesc
trăirile…
însă, veşnic,
lava prăvălită
peste pietrele reci
cuprinde necuprinsul...
Sibiu, 20 noiembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
150
Cu litere de foc
Cu litere de foc eu scriu ades
Tot ce adun în suflet cu migală
Mi-e gândul răvăşit, dar e ales
Şi nu dau lumii nicio socoteală.
Că port în mine-o dragoste imensă
Nu voi ascunde, falsul mi-e străin.
Te chem să vii, ignoră ceaţa densă
Ce-nvăluie barbar, un biet destin.
Nu-ţi dărui aur, nu promit palate
Sunt limpede izvor ce curge lin
Spre sufletul bolnav de libertate
Pierdut de lume-n nesfârşitu-i chin.
Cu litere de foc îţi scriu şi plâng
Destinul blestemat îmi iau de mână
Tribut plătesc iar sufletul flămând
Îşi scurge seva-n limpede fântână
Şi se-oglindeşte-n prospeţimi de cer
Dorindu-te mereu să-mi fii aproape
Trăim al lumii-ntortocheat mister
Iar bruma ni se-aşterne lin pe pleoape.
Cu litere de foc o să-ncrustez
În cartea vieţii mele: eşti în veci
Un dor imens, stăpânul ce visez
Să-mi mângâie tristeţea serii reci.
Sibiu, 23 noiembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
151
O crizantemă şi-o toamnă târzie
Umede lacrimi de toamnă târzie
Aşează tăcere pe frunzele moarte
Un colţ de grădină, o floare pustie
Şi-adună petale în file de carte.
Cu lăstarii lucind de verdele pur
Şi galbene straie-n pistilu-i semeţ
Rămâne simbol scăpătat în azur
De umblet pribeag, de suflet drumeţ.
Crizantema fecundă cu muguri fierbând
Se-adapă din poale mustinde de lut
Din care iubirea de oameni, arzând
Răzbeşte spre noi, ca un nou început.
Din freamătul ei limbi de soare zâmbesc
Şi-un murmur de stele pierdute în zări
Miresmele-alese ce-apoi se topesc
Ca şi toamna târzie din lumânări…
Ne picură viaţa-n privelişti pustii
Cu vânturi de vise purtate de nori
Ea, floarea sublimă-n petalele-i vii
Ascunde tristeţi, răspândeşte fiori.
Sibiu, 24 noiembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
152
Vine Crăciunul!
Coboară din ceruri o linişte-adâncă
Iar seara-şi aşterne albastrele-i umbre
Pe dealuri pleşuve şi colţuri de stâncă
Zăpezi înroşite de gânduri fecunde
Stăpâne pe ierburi uscate de vânt
Ce-acoperă triste privelişti, durute
Cu vise sublime curgând spre pământ
Şi-n inimi cu pace, speranţe pierdute.
Privesc înspre munte, mă rog în tăcere
Neliniştea-i simt în duminica ternă
Cu iernile lungi rătăcite-n durere
Râvneşte lumină-n tristeţea eternă.
Curând va-mbrăca haina albă de nea
Şi tristul decor va preface-n luciri,
În cânt de colinde şi-n licăr de stea
Tristeţi convertite-n sublime iubiri.
Vine Crăciunul, speranţe-mpleteşte
În cetini de brad strălucind sub beteală
Din Ceruri, de Sus, o lumină luceşte
Trezind omenirea din trist-amorţeală.
Cu coruri de îngeri şi gânduri curate
Cu mese-ncărcate şi daruri sub brad
Cu suflete-aproape uita-vom de toate,
Minunea cerească primi-vom cu drag.
Săcuieu, 28 noiembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
153
Focul dragostei
Mi-e inima plină de tine...
aştern covor de linişti
coborâte parcă din cer
privesc înmărmurită
dansul flăcărilor
şi-ascult plânsetul lemnelor
prefăcându-se-n cenuşă
dor de tine...dor de noi
în seara picurată cu aromă de cetină
şi miresme de iubire...
Săcuieu, 28 noiembrie, 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
154
Retorică
Cu dorul de tine
deschid geana fiecărei zile
cu dragoste pentru tine
presar fiece clipă trăită frumos
cu speranţa de bine
rugăciunea de seară-mi închei
şi-apoi, prăvălită-n visare
străbat cu gând luminos
platoşa groasă
ce-acoperă nemilos
frumuseţea iubirii…
oare ţi-e bine?
Sibiu, 1 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
155
Flori sub zăpadă
Plăpânde mlădiţe sub mantii de nea
Îşi mistuie dorul de viaţă şi plâng
Zvâcniri îngheţate de geruri în crâng
Şi vise-atârnate în colţuri de stea.
Cu lacrimi pribege-n petale topite
Se sting picurând seve fragede-n lut
Tăceri ce-şi aştern în destinul durut
Tristeţi şi visări de pe-acum răvăşite
Dar ştiu că iubirea rămasă-n tulpini
Va ţine viu focul ce pâlpâie lin
În frunzele stoarse de verde-pelin
Şi muguri născând primăveri din lumini.
Nici gerul, nici neaua căzând pe pământ
Nu pot să ucidă, nici flori, nici iubirea
Ce vine de Sus, primenind omenirea
Cu pace şi linişti în Sfânt legământ.
Sibiu, 2 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
156
Cuvinte
Din pletele nopţii
îmi culeg cuvintele
şi cu dragoste le-aştern
în bucheţele de suflet
dăruindu-le mereu
lacrima dorului de tine
le simt unduirea
liniştea gândului frumos
în care mă cufund
visând nestingherită
şi veghindu-ţi somnul
te-mbrăţişează sufletul meu
cu toate trăirile lui
alungându-ţi tristeţi
şi chemându-te tainic
în feeria dragostei eterne
sunt vie, iar vinul din mine
se revarsă-n cupa plâsetului tău
inundându-l cu puritate
tu vei rămâne-acelaşi
eternul pribeag
şi-atât de însetat… de libertate.
Sibiu, 3 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
157
Închisoarea florilor
Sunt triste, cu petalele-amorţite
De-atâta nea se-apleacă spre pământ
Când gerul le va doborî, strivite
Vor strânge dorurile-n legământ.
Încarcerate sub zăpezi şi gheţuri
Se sting încet, topindu-se tăcute
Şi pier apoi ca aburul din ceţuri
Sau lacrima destinelor durute.
În închisoarea rece, sub zăpezi
Aşteaptă-n taină sevele să-nvie
Cu razele de soare din amiezi
Să-mbrace Universu-n armonie.
Sunt suflete-ngheţate de tristeţi
Printre zăbrele emanând iubire
Perdele de lumină-n dimineţi
Stindarde vestitoare de-mplinire.
Din puritatea fulgilor se-adapă
Îşi umplu cu speranţe călimara
Vor înflori şi vor cânta la harpă
Când o să vină, iarăşi, primăvara.
Sibiu, 3 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
158
Flămând de alb
Suflet flămând, pierdut în fulgi de nea
Ce–n dans mirific dăruiesc cu pace
Şi-aşteaptă-n taina nopţii liniştea
Precum căldura - grâul ce se coace.
Cu pomii încărcaţi de dalbe stele
Şi câmpul strălucind de puritate
Îmi pare totul strecurat de rele
Şi eu în veşnica-mi singurătate
Mustesc sub plăpumi albe, de omăt
Cenuşi de suflet trist, însingurat,
Cu-aromele de pur din jur mă-mbăt
În noaptea albă ceru-i minunat.
De Sus ne cerne bulgări de speranţe
Şi-aripi de înger fâlfâie uşor
Lumeşti şi-apăsătoare discrepanţe
Se sting într-un colind nemuritor.
Setos de alb, avid de curăţime
Flămândul suflet pacea îşi primeşte
Din al ninsorii dans, din Înălţime
Îşi soarbe fericirea şi trăieşte.
Braşov, 4 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
159
Vis
Tremurul mâinilor tale
roua palmelor dăruind
spre mlădiţe-obosite de suflet
reînvie simţuri
vindecă neîmpliniri
alungă tristeţi
radiind în mirifice unde
viaţă
peste cenuşi amorţite
nisipuri picurând în clepsidre...
Braşov, 5 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
160
Pasiune
Rătăcesc printre-alese cuvinte şi plâng, căutându-te
Mângâindu-ţi tandru tâmplele ninse cu doruri
Din căuşul palmelor mele cu linişti hrănindu-te
Lava încinsă curgându-mi sub streşini de nouri...
Cărări pietruite cu muguri şi flori de iubire
Strivite sub ceţuri în nopţile reci şi pustii
Te-aşteaptă, din lacrimi de stea picurând fericire,
În sufletul trist şi lovit de furtuni să revii.
Sărutul cu-aromă de fragă de munte să-mi dai
Şi roua sub gene-aburind de iubire senină,
Răpeşte-mă, ia-mă şi du-mă-ntr-un drag colţ de Rai
Mereu să trăim fericiţi, ocrotiţi de Divina Lumină.
Cu rodii ce-s coapte, crescute în spuză de doruri
Răsfrânte alene, curgânde în palmele-ţi moi
Retrăiesc tinereţea, visez în sublime acorduri
De harpă... şi-n coruri de îngeri plutim amândoi.
Vârtejuri de viaţă în focuri arzânde-n tăcere
Şi sânge fierbând în retortele-ascunse din noi
Dăltuiesc în destine dorinţi, frumuseţi efemere
Suntem hărăziţi să iubim, să sperăm amândoi.
Braşov, 6 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
161
Patimi
Sub rădăcinile speranţelor
bulbi putreziţi în lacrimi
mai râvnesc nemurirea
muguri calzi de lumină
zâmbind discrepanţelor
se-adapă din seve iubirea
furtuni de gânduri
din zăpezi de suflet
nemilos lovesc avatare
pribeagă
plutesc printre vise
caut linişti adormite
şi-aştern curăţime
peste cenuşi spulberate
înecându-le-alene
în lava sufletului
torţă ce arde
luciri curcubeice
alungă întunericul
departe de mine disperarea.
Braşov, 7 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
162
Speranţă şi viscol
Cu fulgi viscolind prin zăpezi înroşite
În noaptea de iarnă, departe de lume
Mi-ascund faţa-n palme, tăceri ‟năbuşite
Sub neaua clădită-n sălbatice dune
Se zbat să răsară-n cuvinte plăpânde
Îşi caută rostul în stihuri pribege
De viscol rănite şi doruri flămânde
Ne‟nţelesul voind din zăpezi să dezlege.
Mă biciuie fulgi îngheţaţi între stele
Din albul lor pur mă inund cu iubire
Cu dragoste-adun năzuinţele mele
În coruri de îngeri, râvnind fericire.
Când vine Crăciunul şi bradul străluce
Colindu-mi răsare din ‟nalte troiene
Se sting ne‟mpliniri şi eşecuri caduce
Se nasc nestemate de suflet, perene.
Se-aprind lumânări din cenuşi răvăşite
Lumina-mi inundă cu dragoste pură
O viaţă pierdută-n visări ne‟mplinite
Şi-i dă strălucire, topind orice zgură
Rămasă-ntre muguri de cetină verde
Şi pruncul din mine zâmbeşte vibrând
Cu inima plină de Tine mai crede
În floarea din suflet şi-n albul din gând.
Bacău, 9 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
163
Colindă-mi astă seară
Colindă-mi astă seară, vântule
ce năprasnic îmi şuieri printre lacrimi
potoleşte-ţi vuietul lovindu-mi speranţele
dar lasă-mi iubirea curată
şi-alungă vremelnice patimi.
Colindă-mi astă seară, fulg de nea
rătăcit prin grădini şi prin cetini de brad
dă-mi puritatea şi-apoi, mai dă-mi strălucirea ta
când umbrele nopţii din mine se-nfruptă
şi stelele cad.
Colindă-mi astă seară, iubite
croind cărări de lumină prin albe troiene
aşează-mi cu grijă, pe frunte, mâna-ţi fierbinte
şi dăruie-mi inocenţa ascunsă
în florile de sânziene.
Colindă-mi astă seară, suflete-al meu
mă ninge cu fulgi şi cu gingaşi vlăstari din răzoare
îmbracă-mă-n pace şi nemărginită iubire de Dumnezeu
lăsându-mi speranţa mereu
să rodească-n petale de floare.
Bacău, 11 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
164
Fuioare de nea
Îmi toarce văzduhul fuioare de fulgi
Şi vântul i-alintă deasupra-mi dansând
Cu-a lor gingăşie din ceruri cernând
Limpezime de gând, curăţime în rugi.
Privesc feeria ce-n linişti se-aşterne
Spălând răutăţi şi minciuni în zăpezi
Redând drept deplin bucuriei eterne
Luminii stăpâne pe magice-amiezi.
Mi-e mâna-ngheţată pe cumpăna vieţii
Îmi sângeră trupul lovit de furtuni
Cu sufletul nins - prizonier frumuseţii
Implor fulgii moi să ne facă mai buni.
Când toarce văzduhul fuioare de nea
Mănunchiuri de stele aruncă spre zări
E-un cânt de colinde în inima mea
Privirea-mi se scaldă în depărtări.
Vă dărui cu doruri de bine-mplinite
Şi bulgări de jar ce spre inimi ţintesc
Cu pace vă umplu, destine sortite
De-a pururi ferice să fiţi, vă zâmbesc!
Târgu Mureş, 13 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
165
Noapte de iarnă-n Ajun de Crăciun
Alb cufundat în cupe de crini îngheţate
Aromă de cetini de brad răsfrânte pe masă
Speranţe-nnodate în aripi de îngeri drapate
Beteala lucind şi-o steluţă măiastru aleasă,
Căldura din casă şi focul ce pâlpâie-n mine
Colindul ce tandru m-alintă în noaptea sublimă
Izvorul de dragoste pură ce curge spre Tine
Mirific decor şi un dor ‟nămeţit în lumină
Mă ninge cu pace şi-atâtea cuvinte nescrise
Ce-adună speranţe-n recolte sublime de vers
În suflet se naşte colindul Iubirii promise
Cu gândul sfielnic ales înspre ceruri plutesc.
Sub bradul din mine noianul de vise se-aşterne
În magica noapte cu stele plângând în tăcere
Zidind frumuseţi şi palate din gheţuri eterne
Uitând pentru-o clipă furtuni şi nevoi şi durere.
Cu şoapte de fulgi rătăciţi pe un colţ de fereastră
Şi magii ce-şi caută steaua şi drumul cel bun
Iubirea din oameni să facem mereu să-nflorească
Feerică-i noaptea de iarnă-n Ajun de Crăciun!
Târgu Mureş, 13 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
166
Şi floare şi stâncă, destinul
Din pietre muşcate de vânturi, bătute de ploi
Răsar şi se ‟nalţă spre zări mlădiţe firave
Cu seve mustind din tulpini, cu petalele moi
Fulguite de vise - par note-aşezate-n octave.
Fărâmate destine ce zac sub stâncile arse
Îşi dăruie-n taină crâmpeie de viaţă zâmbind
Iar nurii de flori se răsfrâng peste triste carcase
În petale ce mor sau se nasc pe pământ rătăcind.
Sublimul din floare învinge dureri ‟năbuşite
Ce sapă adânc în tulpina de suflet pribeag
Se năruie stânca sub doruri, tăceri izvorâte
Din muguri arzând şi-mpletind fericiri în şirag.
Şi stâncă şi floare-i destinul, timona vieţii
În ocean de contrarii trăim şi plutim răvăşiţi
Învăţăm să iubim şi apoi dăruim frumuseţii
Şi floare şi stâncă, prinosul iubirii, smeriţi.
Târgu Mureş, 15 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
167
Rugăciune
Doamne, sufletul meu ţi se-aşterne-n cuvinte
Şi dăruie slova curgând neştirbită spre Tine
Mai ninge afară...dar dorul din mine, fierbinte
Râmâne mereu ancorat de credinţă, mi-e bine...
Trăim vremuri triste şi lupii se-nfruptă din noi
Ne sfâşie crezul iar sufletul vor să ni-l smulgă
Dar colţii îşi frâng în Iubirea de Tine şi-apoi
Rămâne-adevărul ce legea Ta Sfântă promulgă.
Doamne-n lumină şi pace ne mângâie viaţa
În albul din nea şi-n credinţă trăind te slăvim
Alungă furtuni, ne trezeşte zâmbind dimineaţa
De-a pururi Stăpâne, Ne-ajută aproape să-Ţi fim.
Târgu Mureş, 15 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
168
Hibernală
Sărut de fulgi albaştri
pe umerii obrajilor îmbujoraţi
mă înfioară
precum atingerea de îngeri
şi-mi dăruie tremurul lor
umplându-mă de har.
Un clinchet de stele
ce-şi răsucesc tălpile-n Univers
mă poartă-n dor de bine
spre depărtări
sfredelindu-mi sufletul
îngheţat de-atâta aşteptare…
Parfum de cetini ninse
şi lacrimi de cer
în murmur de colinde
chemarea munţilor mei
surâsul trist al mamei
şi-o picătură de speranţă:
cred în MÂINE!
Sibiu, 17 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
169
O altfel de iarnă
Flori de gheaţă pe geamuri
şi lacrimi de stele pe cer
năprasnicul ger
cu ţurţuri la streşini
destine durute
pierdute-n eter
suflete-aproape-mpietrite
sporadice gemete surde
şi focuri mocnind, amorţite
în inimi de linişti flămânde
ierni răvăşite de viscol
tristeţi stând la cozi de iubire
speranţe-aninate
temutul oracol
pribege cete de fulgi
izvodind fericire
Imagini tăcute
ce dorm sub zăpezi
şi ascund nespuse dureri
dezgolite de vânturi,
trecute amiezi
mai scutură clipe în crunte tăceri...
Inundă-te-n alb suflete-al meu
lasă tristeţea şi lupii alungă
credinţa-ntăreşte-ţi, deschis fii mereu
cu fulgii dansează-n lumina fecundă
te roagă în taină,
spre Ceruri priveşte
îmbracă-ţi în pace
Descătuşări – Fărâme de azimă
170
iubirea flămândă
şi fii liniştit,
Dumnezeu te iubeşte!
Sibiu, 18 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
171
De Crăciun cu tine, mamă!
De Crăciun
vreau să fiu cu tine, MAMĂ,
din părul tău nins
să mă-mbăt cu arome de fulgi
ca-ntr-un vis de copil
de tăceri amuţit
care-ncet se destramă,
vreau să fiu legănată
de braţu-ţi puternic
precum vara făceai,
când prin flori rătăceam
şi-adormeam
ameţită de doruri
în iarba din lunci.
De Crăciun
vreau să fiu cu tine, MAMĂ,
în sătucul din munţi
unde cetini de ger amorţite
îmi cântă colindul sublim
şi cete de îngeri
cu surle de-argint
şi trompete de-alamă
coboară-n căsuţa-ţi modestă
aducând bucurie…
vreau să-ţi mângâi privirea
iar zâmbetul drag
să-mi deschidă ferestre
ce fost-au deunăzi cernite
vreau să-mi scald răvăşirea
în ochii tăi tandri, adânci.
Descătuşări – Fărâme de azimă
172
De Crăciun
vreau să-ţi simt mângâierea, MAMĂ,
din doruri să facem cununi
împletite cu lacrimi din stele...
aburind de miresme alese
să gustăm cozonacu-amândouă
numărând fulgi de nea
să ne spunem poveşti
iar când lemnul în sobă trosneşte
scânteind în amurgu-ngheţat
să îmi ţii capu-n poală
cum ştii doar dumneata
şi-n noaptea Crăciunului lină
sub bradu-mbrăcat cu beteală
s-aşternem dorinţe şi vise
să ne cernem în suflet lumină
şi să fim mai curaţi şi mai buni
în speranţa iubirii promise.
De Crăciun, vreau să fiu cu tine, MAMĂ!
Sibiu, 18 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
173
Doruri sub zăpadă
Totul e alb şi copacii golaşi
neaua pe ramuri aştern
Seve-ngheţate de viscol
îşi dorm muguraşii în somnul etern.
Plapuma albă şi rece
pe câmpuri răsfiră miresme de pur
Sub ea, crâmpeie de viaţă
sclipiri radiază în jur.
Zăpezi bătucite de sănii
lucesc în razele pale de lună
Iar caii albaştri din vise,
herghelii de speranţe în taină adună.
Lacrimi de cer pironite-n priviri
pe străzi amorţite de ger.
În suflete calde se-nfig iatagane
şi suliţi de gheaţă străpung în eter.
Focuri ce ard liniştite
în inimi păstrează nestinsă Iubirea
Prăvălite în jaruri,minute toride
zăpada topesc, limpezind omenirea
În pure zvâcniri fulguite
şi doruri lăsate la porţi ferecate
Se sting nebune porniri,
răutăţi şi sminteli ce sucombă-nnecate.
Descătuşări – Fărâme de azimă
174
Colinde se ‟nalţă spre Ceruri,
în case deodată lumina pătrunde
Îngeraşii plutind printre geruri
Iubire aduc pe eterice unde.
Sibiu, 19 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
175
Ajun de Crăciun
Liniştea nopţii de iarnă şi gerul de-afară
Cupole ‟nălbite şi turle cu ţurturi de gheaţă
Ceruri din care sublime colinde coboară
Spre inimi s-aducă lumina pierdută în ceaţă.
Focuri arzânde, jăratec pe vetre-mpietrite
Surâsuri de prunci fericiţi lângă bradu-nstelat
Bucate alese, vin roşu-n pocale-aurite
Şi lutul din mine de-a pururi de vers fermecat
Toate vestesc bucuria că-i seara de-Ajun
Iar sufletul, lin se topeşte-n fuioare de nea
Alungă tristeţea şi-n dulce decor de Crăciun
Îşi cerne speranţa de bine sub lacrimi de stea.
Buchete de raze spre lume-n sclipiri de poveste
Cu cete de îngeri ce cântă în coruri colindul
Şi pruncul Isus ce se naşte în aburi de iesle
Vestind prin Lumină că vine degrabă Crăciunul!
Sibiu, 20 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
176
Îţi scriu iubite-n noaptea de Crăciun
Îţi scriu iubite-n noaptea de Crăciun
Sub brad te-aşteaptă o inimă curată
Sufletul meu, iubirea marmorată
Cu fulgi de nea, în dar de Moş Ajun.
Căsuţa-mi caldă, cetina pe masă
Ferestrele ce le-am gătit cu doruri
Mărgăritare-având în loc de storuri
Toate dorindu-te să vii acasă.
Te simt în pâinea coaptă de pe vatră
În spiritul de Sfântă Sărbătoare
În străluciri de-omăt de prin ponoare
Şi-n murmur de colindă preacurată.
Îţi scriu iubite, căci te simt aproape
Chiar dacă depărtările mă dor
Cu gând scăldat în lacrimi de izvor
Aşez pe fruntea-ţi lină bunătate.
Veni-va vremea, domnul meu cel bun
Când te voi colinda cu mângâiere
Cu dragostea-mi ascunsă în tăcere
Îţi scriu iubite-n noaptea de Crăciun....
Săcuieu, 24 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
177
Tăcere şi dragoste
Tăcerea din mine adâncă
şi liniştea tainică ce-mi fulguie
steluţe de dragoste pură,
şoapte răzbind
pe sub şteiuri de stâncă
şi-un dor ce sălbatec mă-nlănţuie
cu speranţe născute din resturi de zgură...
Focul ce arde-n străfunduri
şi jarul ce-mi mistuie gândul
dragostea ce mă umple de tine
gheţuri plutind, sălbatice grinduri
inundă cu doruri pământul
şi-apoi se topesc în dorinţa de tine...
Te visez lângă mine, aproape
să-ţi mângâi cu lacrimi de ceruri privirea
dăruindu-ţi mereu veşnicie,
străluciri de luceferi născute sub pleoape
din care răsare nestinsă iubirea
în crude miresme de iasomie...
Săcuieu, 26 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
178
În căsuţa din munţi
Cerne văzduhul zăpezi care-mi fulguie lin
În noaptea de iarnă ce naşte tăceri marmorate
Mă-nvăluie-n pace colindul acela sublim
Cu cete de îngeri şi lacrimi de vise-ngheţate.
În casa din munţi cu perdele de dor la ferestre
Şi focul din vatră arzând precum inima mea
Condeiu-mi aleargă pe coli de iubire măiestre
Sălbatice umbre ascunse-s în colţuri de stea.
Pierdută-n tăcere privesc cum dansează văpăi
Iar lemnele-n jaruri se-ncing, cenuşi răvăşite
O sanie trece pe drum... şi se-aud zurgălăi
Şi-o mulţime de tinere voci care râd fericite.
Mă inundă-amintiri, copilul din mine visează
La iernile lungi şi frumoase cu lacrimi de stele
Aşezate-n tăceri ferecate când trupu-mi vibrează
Iar gândul străpunge nămeţi cu trăirile mele...
Săcuieu, 26 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
179
Ruguri de doruri
Amintirea ta
dulce zăbavă de gând răvăşit
fulgi de nea
ce se topesc pe obrazu-nroşit
Siluete de vise
pe pagini sclipind de iubire
uşi adesea închise
şi tristeţi adumbrind fericire
Gânduri pribege
printre lacrimi uscate de vreme
încercând să dezlege
înfocate şi-atât de cumplite blesteme
Dorinţe de bine
sentimente curate şi pace
şi dorul de tine
fuioare de vise în dragoste toarce
Versuri şi fraze
icnete surde, durute
buchete de raze
din ruguri aprinse de doruri tăcute...
Săcuieu, 28 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
180
Ferestre de vise
Cern vise din pulberi de stele pribege
În satul pierdut sub zăpezi înroşite
De-atâtea speranţe, voind să dezlege
Taine ascunse-n dorinţi ne‟mplinite.
Se sting printre dealuri albite de dor
Lumini, mângâierile blânde-şi răsfrâng
Peste brazi promoroacă purtând şi în cor
Refrenul iubirii îl cântă... eu plâng.
Căi obturate , tristeţi dezgolite
Destine-nvrăjbite şi crude-nrobiri
Blesteme de soartă, priviri răvăşite
Apasă-n tăcerea nestinsei iubiri.
Sunt sănii de-argint care-alunecă lin
Pe drumu-ngheţat dezmierdat de ninsori
Trosnesc lemne-n vatră în veşnic suspin
Din suflet curg versuri şi-aştept ca în zori
Să-mi bucure viaţa un alt gând, senin,
Ferestre de vise cu doruri şi flori...
Săcuieu, 31 decembrie 2010
Georgeta Minodora Resteman
181
La pragul dintre ani
În noaptea de iarnă sub cer plin de stele
Torc doruri flămânde-n fuioare de vise
Troiene de gânduri se-aştern peste ele
Speranţe ce-au fost de tăcere ucise.
Cuvinte-amuţite-n ninsori îngheţate
Îmi tremură mâna scriindu-ţi, iubite
Sunt muguri de suflet, dorinţe curate
Sfidând ne‟mpliniri, surâzând liniştite...
Ţesute-s cu fir de iubire măiastră
Şi calde, precum focu-n vatră arzând
Tu-acolo, departe, eu-aicea, sihastră
Dar plină de tine cu suflet vibrând.
Alung şi tristeţe şi gânduri cernite
Şi-aduc bucuria în suflet mereu
Sentimente curate şi vise-mplinite
La prag dintre ani, să-mi trăieşti, visul meu!
Săcuieu, 31 decembrie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
182
Iubite, te-aştept
Sufletul meu dăruit cu credinţă
Deschis ca o carte spre tine mereu
Se-nvăluie-n linişti întreaga fiinţă
Ce-i plină de tine, te-ador, eşti al meu.
Sunt piatră de munte din doruri clădită
Şi-ţi tes cu sfială covoare din stele
Cu dulci mângâieri te aştept, fericită
Eşti totul, plămadă din visele mele.
Departe ţi-e gândul dar ştiu că-ntr-o zi
Din neguri ieşi-vei şi-n crudă lumină
Cu zâmbet pe buze, în prag vei veni
Te-aştept ca pe-un înger, iubire divină.
Rămân credincioasă sorbindu-ţi privirea
Din arc curcubeic albastre chemări
Mă unduie tainic, în pace, iubirea
Şi-mi dăruie linişti pierdute în zări...
Iubesc o enigmă dar sunt răbdătoare
Căci ştiu că din mare-i născută-n apus
Sunt lacrimă caldă şi suflet de floare
Iubite, te-aştept ne‟ncetat, cum ţi-am spus...
Săcuieu, 1 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
183
Mă dăruiesc
Mă dăruiesc cu tot ce am mai bun
Renasc iubite, căci trăiesc prin tine
Templul iubirii reclădit din scrum
Mi-e dulce alinare-n dor de bine.
Te-mbrac în gând curat de fericiri
Şi te-ocrotesc mereu în rugi fierbinţi
Linişte-ascund smaraldele-ţi priviri
Lumini de suflet reflectând dorinţi.
Te-ador, stăpân îmi eşti pe veci
Legată sunt prin fire nevăzute
Destinu-mi se răsfiră-n clipe reci
Pe rug de suflet, rătăciri durute
Ce nu te vor lăsa nicicând să pleci
Ard în cuvinte… suferinţi trecute.
Săcuieu, 1 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
184
De-ar fi
De-ar fi să te am aproape
ţi-aş aduna cu migală
lacrimi de stele
din adâncimea ochilor
în călimări de suflet
aş strânge dragoste
şi îmbătându-mă cu miresme
ţi-aş dărui-o în cupe de mărgăritare
cu nectarul buzelor mele pecete...
peste pleoapele tale - petale de trandafir
aş sufla
cu linişte ruptă din Rai
ascultând tremurul florilor de nufăr
pe limpezimea lacului
plin de doruri...
copilul din mine
te-ar lua tandru, de mână,
şi te-ar conduce
pe tărâmul iubirii veşnice...
De-ar fi să te am aproape
aş uni muntele cu marea
şi cerul l-aş uni cu pământul
prin punţi de nesfârşită iubire.
De-ar fi să mă cunoşti cu-adevărat....
Săcuieu, 2 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
185
Noaptea de argint
Luminiţe rupte din Rai
străluciri de stele
răsfirate-n şiraguri
linişte răsădită-n noaptea de argint
pe răzoare de sfielnice gânduri
nimburi de lumină
curcubeie de vise-nmănuncheate
aureole de suflete flămânde de dragoste
picuri de mir
peste trupuri înroşite de doruri
plutiri de fee
izgonite din gădinile Semiramidei
şi tremurul pleoapelor
brumate de-atâta aşteptare
privesc înmărmurită către Ceruri
numărând stelele care se zbuciumă
şi-apoi cad, una câte una în neant...
te caut şi te-aştept în fiecare seară
sub tălpile bătătorite ale astrelor
împletind firave speranţe
vino, suflete drag,
dezleagă tainele nopţii de argint
şi din cununi de stele
culege-mi iubirea...
s-a înserat din nou
peste gândurile mele...
Săcuieu, 3 ianuarie 2010
Descătuşări – Fărâme de azimă
186
Ruguri de suflet
Ruguri de suflet încinse de doruri
Focuri arzând în tăcere, mocnite
Fulgi răzleţiţi, hibernale decoruri
Sau gemete surde de ger amorţite.
Lemne trosnind de durere-n cămine
Cenuşi înroşite de jar, scânteieri
Amintiri ‟nămeţite, imagini sublime
Feerice clipe, dorinţi, mângăieri
Mănunchiuri de vise, suspin de iubire
Mângâie tainic trăirea-mi sihastră
Tu, bobul de rouă ce-l sorb în neştire
Eu, înnecată-n privirea-ţi albastră.
Iubite, mi-e dor să-ţi sorb răsuflarea
Şi braţul puternic să-l simt cum mă frânge
Te-aştept răbdătoare, ascultă-mi chemarea
Iubirea mi-e pură, nicicând nu se stinge.
Săcuieu, 4 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
187
Dragoste în lumină
Te dăltuiesc în raze de lumină
aşezând pe fruntea ta
cununi de linişte
şi luceferi pe umeri, iubite
izvoare de dor curgând din mine
te primenesc în roua ochilor limpezi
dăruindu-te cu frumuseţe de suflet
cu chingi de flori rupte din Rai
îţi leg trupul flămând de iubire
sechestrându-l în temniţa gândului
curcubeie însetate
ce se-adapă nestingherite
din râuri de mărgăritare şi lacrimi de cer
poduri de iubire ridică între suflete
înger cu chip de lumină
străjuind puritate de gând
mă ia tandru de mână
spre dragoste veşnică
drum deschizând...
Săcuieu, 8 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
188
Iubeşte-mă!
Suflete călător în tunelul fricilor
descoperă-te aşa cum eşti
şi dăruieşte dragoste
lasă prospeţimea fulgilor de nea
să-ţi mângâie trupul obosit de gânduri
şi ţurţurii picurând lacrimi de gheaţă
topeşte-i cu bunătate
focul din mine, arzând ca o torţă
ostoieşte-l cu sărutul tău
şi mângâierea curgă-ţi tandru
pe umerii mei
grei de-atâta aşteptare.
înlănţuieşte-mă cu flori de suflet
nelăsând amurgul să nască tristeţe
fii tu răsăritul meu de soare
şi cu lumină vie
inundă-mi fiinţa rătăcită-n visare
iubeşte-mă!
simţi oare briza adiind înspre tine?
e dragostea mea
dăruindu-te cu linişte mereu...
Săcuieu, 8 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
189
Sunt vie
Aşteptarea
topeşte zăpezile
musteşte pământul de dragoste
iar zorii-nroşiţi vestesc noua zi
păduri goale de vise
cu tristeţi împânzite
nasc muguri de speranţe
din seve păstrate-n taine...
căsuţa din munţi
înţesată de doruri arzânde
linişte dăruieşte-n tăceri amorţite
sunt vie...
ţes năzuinţe-n lacrimi de nouri
şi în streşini ce plâng de dor
comori am ascunse
sub pleoape
dogorind de iubire
desenate pe pânze
chip drag întrupează
primăverile mele mute
închisorile albe izbăvire aşteaptă...
Săcuieu, 9 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
190
Tăcerea Motto:
„Tăcerea- câmpie acoperită de nea pe care laşi
să zboare săniile închipuirii şi unde clopoţelul
râde cu lacrimi” - Daniel Drăgan - „Caravana”
Răspunsuri fără cuvinte
răzbat spre noi din tăcere
câmpia ninsă cu gânduri line
unde săniile imaginaţiei
zboară nestingherite
şi clopoţelul râde cu lacrimi...
deşertul insolit ce-mi încinge fiinţa
cu nisipuri fierbinţi
curgând dintr-o clepsidră
ca dintr-un trup ce se goleşte de viaţă
tăcerea, dulcele vis în care tu şi eu
cântăm pe trupurile noastre sonata dragostei
într-un duet căpătând amplitudine simfonică
în fiecare nerv - instrument din orchestră
şi fiecare celulă cu propria-i rezonanţă
în iubirea nestinsă prin vene – strune… curgând
tăcerea ne-nvăluie gândul în simţuri răvăşite
de-o febră dulce ce ne cuprinde tainic lutul
şi-apoi ne cunună cu adâncul din noi....
Săcuieu, 10 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
191
Clipa ce curge prin mine
De sub neguri ucise de gânduri
luna răsare-amorţită
şi cercuri de raze-ngheţate
din stele se-adapă cu doruri
iar clipa curge nebună prin mine…
se-mbracă-n mantie de linişte cerul
unghere de suflet
mistere ascund
iar noaptea îşi naşte-n arcade
simboluri
visez şi mă rog
ca visul să nu se sfârşească
să ţină mai mult
în genunchii bătătoriţi ai gândului
mă rog iar şi iar
ca nebunia clipei
să curgă prin mine
şi să mă risipesc în văzduhul tău
printre pulberi de irişi
bătuţi în argint de razele lunii
parfum de paradis lăuntric
aromă de mosc tămâind fiorduri
şi maluri uscate de gânduri
inundă cu dragoste
amuţită de frumuseţe
clipa ce curge nebună
prin mine,
prin tine,
prin noi...
Săcuieu, 10 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
192
Georgeta Minodora Resteman
193
Descătuşări – Fărâme de azimă
194
Georgeta Minodora Resteman
195
Dimineţile mele
Dimineţile mele brumate de gând
Şi soare râzând peste dealuri golaşe
Cu dulci mângâieri de lumini buclucaşe
În sufletu-mi treaz şi de tine flămând.
Freamătă-n taine şi doruri sublime
Un trup ce vibrează sub ruguri încinse
Mi-e sete de bine, de zări necuprinse
Şi clipele-mi curg nebunia din mine.
Dimineţile mele, privirile-mi ude
Păduri nesfârşite de gânduri pribege
Cu seve mustind încercând să dezlege
Sălbatice vise de vânt, ierburi crude...
Din cerul ce-ascunde lacrimi de stele
Când zorii se-arată din taine de şoapte
Comori de lumină născute din noapte
Aduc pe pământ dimineţile mele.
Săcuieu, 11 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
196
Înrobiţi de vise
Trăim sub zăpezi ce-s de doruri ucise
Şi stânci care tânguie doine în noapte
Cu suflete triste ce murmură şoapte
Suntem înrobiţii aceloraşi vise.
Aşteptăm primăveri să renască în noi
Iar viaţa să zburde-n crâmpeie de gând
Ghiocei să ne scalde în albul flămând
Şi linişti adânci să coboare din ploi...
Râvnim bucurie şi cernem tristeţi
În lacrimi de-argint să se stingă-n uitări
Speranţe-minciuni, dorinţi, dezmierdări
Albastre lumini conturând dimineţi.
Sunt tainice vise ce-n munte se-adună
Se strâng printre pietre nespuse dureri
În izvoare-aşteptări, în păduri mângâieri
Şi iubiri îngheţate sub raze de lună...
Săcuieu, 16 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
197
La poale de munte
Sub pietre – izvoare
în codri răcoare
în inimi Lumină
şi flori în grădină
în râuri de munte
speranţe pierdute...
toate adună
sub raze de lună
gânduri alese
din ierburi culese
şi suflete calde
lutul nostru să scalde
în versuri sublime
cu vorbe de bine
şi-aromă de tine...
Săcuieu, 16 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
198
Blestem
În aceeaşi limbă sfântă
Plângem...nimeni nu mai cântă
Cum făceam odinioară
În această ţărişoară
Bătută de vânt şi ploi
Şi cu câini ce rup din noi
Ne rămâne azi cuvântul
Cu care sfinţim pământul
Sfâşiat şi pângărit
De cei ce ne-au osândit
Să trăim încrâncenaţi
Despărţiţi de-atâţia fraţi
Fie-le pământu‟ rug
Celor ce ne ţin în jug
Şi ne-alungă pruncii-n lume
Dunărea-i înece-n spume
Să se zvârcolească-n tină
Că au smuls din rădăcină
Un popor, l-au decimat
Slugi la Occident au dat
Iar cei mari ...s-au îmbuibat
Fie-le viaţa amară
Ducă-se de-aici, să piară!
Săcuieu, 16 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
199
Rădăcini
Zări nesfârşite scăldate-n albastru
Cu raze de gheaţă de vremuri rănite
Muşcând nemilos din trupuri golite
Învăluie-n taină un suflet sihastru.
Mă-mbăt de privelişti arse de dor
Şi coruri de cetini bătute de vânt
Privirile-mi scald în bătrânul pamânt
Lutul lui m-a născut, tot în el o să mor.
Sunt ruptă din munţii acestui meleag
Din piatră mi-e ţara şi piatră sunt eu
Am cerul pe umeri şi sus Dumnezeu
Pe frunte îmi plânge răşina de brad.
Curg sloiuri pe râuri şi-n inimi dureri
Bătrânii se sting... tineri sunt izgoniţi
Departe-şi iau zborul - străini, pribegiţi
Speranţe-mpletind în dulci primăveri.
Mi-e drag să privesc albăstrimea din zări
Cetăţii de suflet să-i dărui Iubire
Pe locul acesta să scriu”nemurire”
Roabă veşnic să fiu sublimei chemări.
Săcuieu, 17 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
200
În seara de iarnă
În seara de iarnă cu ceru-nstelat
Îmi tremură mâna scriind poezii
Iar sufletul cântă pe strune pustii
Liedul tăcerii, de nea marmorat.
Chiciura-mbracă pădurea de brad
Cu raze de gheaţă ne străjuie luna
Adâncul din noi răscoleşte, nebuna
De-atâta îngheţ chiar şi stelele cad...
Stau lângă vatră, scântei luminează
Din lemne trosnind se înalţă văpăi
Departe, pe drum se aud zurgălăi
Pe obraz răvăşit două lacrimi valsează.
Într-un colţ al odăii, pe vechiul cămin
Noiane de gânduri uscate de vreme,
Pline de doruri, pierdute-n blesteme
Setea-şi alină-ntr-o cană cu vin.
În seara de iarnă te-aştept ca să vii
Şi jarul sălbatic să-l stingem cu ploi
De iubire ce curge în valuri, din noi,
Tu, cântănd la chitară, eu… scriind poezii.
Săcuieu, 18 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
201
Dor de primăvară
Musteşte-n mine dor de primăvară
Şi muguri de speranţă stau să ‟nvie
Vreau să renasc cu ei... a câta oară?
Iar versul lin să-mi curgă-n poezie.
Mi-aşez dorinţe-n palma Ta divină
Când ţurţurii la streaşină vor plânge
Şi ghioceii vor striga-n grădină
Şi primăvara, tot ce-i trist s-alunge.
Continui să visez, mi-e dor de bine
Când codri dezgoliţi vor înfrunzi
Din pietre reci se vor trezi destine
Şi seve crude-n noi vor răbufni.
Sunt roaba gândului mereu frumos
Şi-a florilor de suflet mesageră
Tânjesc de dor, pe drumul sinuos
Al vieţii-n care sunt doar… pasageră.
Săcuieu, 19 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
202
Gânduri
Suspine pierdute ‟ntre pietrele reci
Răsfirate pe creste golaşe de munte
Năzuinţe crescute pe-albastre poteci
Contrarii se luptă destine să-nfrunte.
În scorburi de suflete triste se-ascund
Dureri neştiute, de minţi prigonite
Ce-acum văd pământul pătrat, nu rotund
Şi se zbat să învie dorinţe-mpietrite.
Noian de speranţe se sting în tăceri
Cu focuri aprinse în nopţi liniştite
Potire de suflet visând primăveri
Limpezime de cer şi iubiri împlinite.
Deschid larg fereastra, spre lume privesc
Ce mulţi stau la coadă de vise, în drum
În vremuri atât de perfide zâmbesc
Căci visele-s vise, dispar… ca un fum.
Săcuieu, 20 ianuarie, 2011
Georgeta Minodora Resteman
203
Tămăduire
E-o linişte ruptă din ceruri în sat
Săruturi de stele pe creste de deal
Răzbate arar din ogradă-un lătrat
Iar luna revarsă luciri de opal.
Îngheţuri şi viscol lovit-au destine
Storcând lacrimi calde, dureri amorţite
Speranţe trecute prin furci caudine
Şe-aşează cuminţi aşteptând liniştite
Lumina să-nfrunte ‟ntunericul tern
Cu zori să dezmierde tumultu-n delir
S-alunge şi frici şi dureri în infern
Cu cerul pe umeri, pe frunte cu mir.
Mi-e sufletul viu şi voinţa mi-e trează
Crâmpeie de gânduri uitate-n pridvor
Mă-ndeamnă într-una: fetiţo, visează!
Şi inima-ţi umple din dulce izvor.
Săcuieu, 20 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
204
Când scriu
Am răsfoit albumul meu cu gânduri
Cutreierându-mi cugetu-n tăcere
Le-am aşezat apoi, în rânduri, rânduri
Scăldându-le în dulce mângăiere.
Mi-e sufletul mereu dorinţă vie
Plin de speranţă şi de bunătate
Adun în vers curat, de poezie,
Iubirea-mi toată şi seninătate.
În nebunia unei vieţi furate
De-o lume-n nesfârşită hărţuire
Încerc să-mi iau tain de libertate
Mă-nfrupt din stih scriindu-l cu iubire.
Îl dăltuiesc în stânca demnităţii
Şi nu m-abat din drumul meu nicicând
L-aşez cu grijă-n leagănul dreptăţii
Atât de multe ori îl scriu plângând...
Când scriu, mă umplu de frumos şi pace
În lumi mirifice m-afund visând
Mă simt un mac în lanul ce se coace
Ce-mi dă senin şi linişte în gând.
În mine curge râul de iubire
Ce se revarsă peste focul viu
Mi-e sufletul flămând de nemurire
Şi tare-s fericit-atunci când scriu.
Săcuieu, 28 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
205
Nostalgie
E ger şi în soba-nvechită de timp... lemne ard
Trosneşte de doruri grădina, zăpezile-o-ngroapă
Din lacrimi de cer îngheţate privirea-mi se-adapă
Şi-un lujer de floare uscată zăcând sub un gard
La fel ca şi mine aşteaptă... din neguri te-arată!
Te caut mereu şi mă pierd în fiordul din mine
Miroase-a tine în juru-mi şi a muguri de brad
Văpăi ce se scaldă-n lumini înroşite, de jad
Mintea-mi învăluie-n umbre, uşor, voaluri fine
Îmi unduie trupul în noapte când stelele cad.
Veni-vei curând şi purta-vei doar straie de doruri
Cu braţul vânjos şi puternic cuprinde-mi-vei trupul
Din noi se vor naşte miresme ce-amestecă lutul
Cu picuri de mir şi iubire - şi-n mantii de nouri
Ne-om face din suflete scut explorând nesfârşitul...
Săcuieu, 28 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
206
Sătui de minciună
Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste şi-atât de sătui de minciună
Nu mai ştim să zâmbim şi în noi dorinţa se zbate
Vrem linişte-n suflet, visând la o viaţă mai bună.
Copiii ne pleacă, batrânii ne mor de durere
Pe străzi felinare murdare şi gemete surde
Săraci urgisiţi de tristeţi, aşteptând mângâiere.
Cei ”mari” sunt hiene şi sfâşie suflete crude.
Convoaie de gânduri pierdute în râuri de lacrimi
Ne zbuciumă fruntea, mocnim în tăceri prizonieri
Suntem biet popor ce-i sortit să trăiască în patimi
Noi n-avem nici azi, şi nici mâine şi n-avem nici ieri.
Mi-e o silă imensă de cei ce-au promis bunăstare
Sătui de minciună, ai mei sunt mereu oropsiţi
Blesteme-nfocate rostesc şi se uită spre soare
De-a pururi să zaceţi în temniţi, spurcaţi ipocriţi!
Stăm zilnic smeriţi aşteptând la cozi de dreptate
Cu suflete triste şi-atât de scârbiţi de minciună
Poate ştim să zâmbim... de scăpăm de potăi însetate
De averi şi de glorii, înghiţi-i-ar ţărâna străbună!
Săcuieu, 29 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
207
Timp fără timp
Stăm amândoi sub aripi de gând
numărând cupe de fericire
nu ştim deloc să ne-ascundem
şi din adâncuri, focuri arzând
ne dezgolesc trăirile-n geruri
picurâdu-le cu scântei de iubire
iar noi refuzăm să mai credem în timp
nu mai există ani şi nici luni
nici zile, nici ore, nici clipe
nu mai există petale de timp
s-au topit în văpaia din noi
şi ne curg în sudoare fierbinte
pe trupuri cântând simfonii
cu note de doruri şuvoi...
doar tu şi eu într-un ocean de stele
plămădiţi din tăcerea adâncă
împletim vise pe frunţile îngerilor
luturi frământate
cu seve din suflet
sunt trupurile noastre
pierdute departe de lume
în timp fără timp...
Săcuieu, 29 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
208
Speranţe în iarnă
Ferestre pictate cu ace de gheaţă
Şi turţuri semeţi la streşini de clipe
Suflete mute în brâuri de ceaţă
Speranţe-mpietrite în tremur de-aripe.
E totul tăcut şi albit de-aşteptare
Nici vânt nu adie sub razele reci
Plăpumi de nea, nesfârşita chemare
Tristeţi marmorate şi-aceleaşi poteci.
Căminul se zbate-n văpăi de iubire
Scântei se dezlănţuie-n focul arzând
Departe-n adâncuri, tânjind fericire
‟I-ascult răvăşirea pe strune, cântând.
Renaşte-n sublimul acord de chitară
Surâsul demult ponosit de-apăsări
Privirea-mi se scaldă-n minunea de-afară
Iar golul se umple de-albastru din zări.
Îmi biciuie fruntea o boare-ngheţată
Suflul ei îl topesc cu doruri flămânde
Sunt fiică de moţi, de munţi răsfăţată
Mă hrănesc cu speranţe şi vise fecunde.
Săcuieu, 31 ianuarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
209
Minunea din vis
Nestemate de gând picurate cu doruri
Crâmpeie de suflet în sănii de-argint
Scântei şi lumini, hibernale decoruri
Ce-mi murmură tainic un dulce alint...
Când corul de cetini îmi unduie lin
Şi focul din vatră cu umbre valsează
Chemări nesfârşite se sting în suspin
Iar cete de îngeri iubirea-mi veghează.
Te-aştept răbdătoare-n căsuţa din munţi
Mi-e strigătul mut sub zăpezi îngheţate
Din muguri de dor împletesc astăzi punţi
Cu braţe din flori, numai gânduri curate.
Doar ceru-i stăpân pe minunea din vis
Şi luna-i crăiasa ce-mi mângâie fruntea
Sub salbe de stele-n destin stă încris:
De mână mă ia, apoi trece-vom puntea.
Săcuieu, 31 ianuarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
210
Eu te iubeam... demult
Eu te iubeam încă de-atunci
când cerul sufletului meu
înroşit de furtuni
se revărsa-n picuri de gând
spre tine, îmbrăţişându-te
şi dăruindu-te cu linişte...
şi-atunci când durerile mele
se contopeau cu răvăşirile tale
şi ne presărau serile
cu muguri de sinceritate
calzi, moi, dătători de speranţe,
plini de seve îmbătate de doruri
şi uscate-n fuioare de timp...
te iubeam în taină, tăcută
ascultându-ţi murmurul gândului
desenat pe aripi de înger
iar în acorduri de liră
torceam vise înmănuncheate
aşternând pânze albite-n lumină
pe trupurile noastre
obosite de-atâta aşteptare...
te iubeam seara
când ploile de stele
ropoteau pe tălpile cerului
şi-n răsărit te iubeam
culegând cu buzele mele
roua de pe irişii catifelaţi
şi umplându-mă de tine
apuneam împreună
în amurguri violete...
Georgeta Minodora Resteman
211
în cupe de cleştar
adun mereu iubire, cu migală,
păstrând-o cu sfinţenie
în sanctuarul sufletului meu
sub lumini de Dumnezeu
şi mângâieri de raze
priveşte-mi liniştea
şi pacea ancestrală
sunt exilată în tumult...
tu, meditezi
şi poate, nici nu ştii
că te iubesc,
că te iubeam demult....
Săcuieu, 3 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
212
Te-aştept să vii
„Când dragostea vorbeşte, vocile tuturor
zeilor par adormite în armonia raiului”
W.Shakespeare
În amurgu-ngheţat torc linişti, fuioare de gând,
Arce de cer înroşite se sting suspinând
Soarele-apune timid şi-mi mângâie trupul
Iubite, te-aştept, amândoi să privim asfinţitul.
Ochii-mi sunt grei de-atâta alean şi-visare
Din munţi mai răzbate agale o dulce chemare
De doruri vibrând şi cu roşii muşcate-n fereastră
Te-aştept în tăceri să plutim, cu dragostea noastră
Sunt torţă ce arde pe-altarul iubirii sublime
Mi-e sufletul viu şi viaţa mi-e plină de tine
Îmi murmură luna ce-acum se înalţă-n tării
Iubite, te-arată din zări, te aştept ca să vii.
Săcuieu, 4 februarie, 2011
Georgeta Minodora Resteman
213
Te caut
Îmi despletesc azi gândurile toate
Pe umeri de speranţe-n dor de bine
Mi-s ochii goi iar buzele-mi uscate
Se răcoresc mereu cu dor de tine.
Rostesc adesea vorbe-nvălmăşite
Şi parcă totu-n juru-mi e străin
Te caut printre visele-mplinite
Dar mă trezeşte iar, acelaşi chin...
Privirile-mi te iscodesc, flămânde
Te caută-n ungherele-ngheţate
Nu eşti aici acum, dar oare unde?
Rătăcitor pribeag în libertate...
De vei veni te-oi contempla-n tăcere
În dimineţi sau nopţi cu lună plină
Se-ascunde-n tine atâta mângâiere
Căci eşti făcut din muguri de lumină.
Cu sufletu-mi de doruri ostenit
Te chem în liniştea din fapt de seară
De-mi eşti aproape sau te-ai rătăcit
Iubirea mea de-a pururi te-nconjoară!
Săcuieu, 6 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
214
Destine
Destine-mpletite în lacrimi de stele
Cu brâuri de doruri ucise în noapte
Şi gânduri pribege pierdute în şoapte
Acorduri suave de dulci menestrele.
Marame de vise–n văzduh de iubire
Pe frunţi se-aştern în tăceri ancestrale
Corole de flori din grădini abisale
Îşi curg din petale-n şuvoi nemurire.
Ţesute din fir de mătase de lună
Cu hainele lor primenite-n lumină
Destine ce-au prins în eter rădăcină
Sunt suflete triste-ntr-o viaţă nebună.
Săcuieu, 7 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
215
Se ivesc zorii
Dăruindu-te cu dragoste
şi vise înmănuncheate-n salbe
aninate de tălpile stelelor
ţi-aştern cărări de suflet
pe care să poţi păşi
în universul meu
plin de dragoste
să îţi speli faţa
în roua ochilor mei
gura să-ţi răcoreşti
gustând din fraga buzelor
şi să îţi scalzi gândul ostenit
în marea de iubire ce te-nconjoară
mângâierea mâinii tale
peste nelinişti şi speranţe
amurgite de timp fără timp
vibraţia sufletului tău
asemeni unui psalm
cântat la harpă
aduce linişte
picuri de mir
ne sfinţesc sufletele
cu nestemate din lacrimi de cer
ce curg peste noi
ţesând pânze primenite-n lumină
se ivesc zorii...
Săcuieu, 7 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
216
Mărgăritare de gând
Mă năpustesc spre slovă
culeg cuvinte măiestrite
de trăirea sufletului
şi adun în salbe
mărgăritare de gând
pe care ţi le dăruiesc
cununi, cununi
sub aripi de îngeri
atingându-te,
dragoste...
în cupe de cleştar,
pline cu flori de nufăr
care şi-au limpezit petalele
în lacrimile mele nebune de alb
adun mereu picuri de dor
de pe fruntea-ţi dragă
cu care tainic atingi
cerul înroşit al vieţii mele
şlefuiesc mărgăritare
şi cu nesfârşită dragoste
le aşez pe-altare de suflet:
pe-altarul sufletului meu
pe-al sufletului tău
când voalurile nopţii albastre
se-aştern peste lume
şi-n jurul meu, din nou,
adie cu miresme de linişti
parcă rupte din Rai...
Săcuieu, 8 februarie 2010
Georgeta Minodora Resteman
217
Plecaţi ni-s copiii...
Mi-s munţii albiţi de zăpezi de poveste
Cu brâuri de cetini ce străjuie ‟naltul
Şi doruri ascunse-n semeţele creste
Căci poartă iubire în el, chiar bazaltul.
Născută-n credinţă la poale de munte
În satul meu drag, care-i leagăn de vise
Mă-ntorc cu mândrie şi tâmple cărunte
Speranţe-mpletesc peste gânduri ucise.
Pe drumul din sat doar bătrâni întâlnesc
Când zâmbetul trist le observ mă-nfior
„Copiii-s plecaţi, peste graniţi, muncesc”...
Îmi spun năcăjiţi – „ şi de noi le e dor...”
Văd frunţile lor brăzdate de gânduri
Şi ochii lucind plini de lacrimi-lumini
Sfârşiţi de durere acum ei sunt singuri
Cei tineri s-au dus să muncească-n străini.
Sub streşini de gânduri tresaltă-n tăceri
Zvăcniri răsădite în suflete calde
În ierni pribegite-aşteptând primăveri
Ca lumea să-nvie-n sclipiri de smaralde...
Săcuieu, 9 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
218
Destin
De pe fruntea-ţi înaltă
culeg smerită
broboane de gânduri
le-aşez cu migală-n retorte de suflet
şi le dau ne‟ncetat strălucire...
presar printre rânduri
iubire născută-n tăceri ancestrale
şi-ascut în tăişul durerilor mele
săbii de foc
cu care tai pânze de neguri
ce se-aştern uneori peste noi
rătăciri abisale...
cuprind cu speranţe văzduhul
pe care stă scris
cu seve-nroşite „destin”
pierdute sunt clipele-n taine
menirii de-a fi lângă tine
mă închin
şi genunchii-mi sunt grei
mă aplec peste timp
şi privesc înainte
te doresc liniştit
fericit te doresc
şi-n miresme de tei
te-oi iubi
nesfârşit...
Săcuieu, 10 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
219
Linişte şi iubire
Pulberi de stele revărsate din ceruri
pe umerii gândurilor mele
împletesc linişti;
şoaptele lor,
răsădite-n tălpi de vise
mă dăruie cu iubire
iar din fuiorul timpului
ţes pânze de nemurire
cu ele ‟nvăluind
dragostea noastră
se risipesc neguri
şi luna străluce lin
îmbrăţişându-mi dorul
cu razele-i blânde
iar din scorburi de suflete triste
mijesc zorii speranţelor
şi înroşiţi de purpura macilor
în sfere de lumină limpeziţi
revarsă iubire peste noi
ne-au atins aripile îngerilor
Cluj Napoca, 11 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
220
Te iubesc!
Dragostea mea
peste ochii tăi ninşi cu doruri
aşterne linişte
şi împleteşte speranţe de bine
răpesc timpului
fiicele clipe
şi răsfirându-le tainic
peste necuprinsul din mine
m-adâncesc în visare
dăruindu-ţi
în mărgăritare de gând
lacrimile sufletului meu
te iubesc!
Săcuieu, 12 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
221
De dragoste
La ceas târziu în noapte
când de pe umerii stelelor
cad linişti
şi din sufletele noastre
curge dragoste,
la marginea timpului
veghează îngerul iubirii.
Se-amestecă seve de gând
şi frământările tale
se contopesc cu frământările mele
te privesc cu ochiul lăcrimat
de fericirea de-a te avea
şi-ţi ascult respiraţia...
pe fruntea gândului
îţi mângâi trupul
cu seve de dor
şi-ţi dăruiesc
dragostea mea.
Săcuieu,13 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
222
Mi-e dor
Mi-e dor de privirea-ţi albastră ca marea
Şi ochii-mi de-alună în pârg strălucesc
Lumina ce-o poartă reflectă chemarea
Oare simţi tu, străine, ce mult te iubesc?
Mi-e dor să-mi dezmierzi părul nins de-aşteptări
La pieptu-ţi puternic să-mi tremur fiorul
Ce-adânc mă pătrunde, seninul din zări
În veci să ne fie-n iubire izvorul.
Mi-e dor să-ţi simt braţul în juru-mi vibrând
Şi buzele-mi fragi cu nesaţ să-mi striveşti
Văpăi să ne-alinte în noapte dansând
Să nu uiţi că trăieşti şi să simţi că iubeşti!
Săcuieu, 16 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
223
În primăvara ce-nfloreşte-n noi
Zvâcnesc în noi fiorii primăverii
Lujeri de gând senin înmuguresc
La porţile-ngheţate stau străjerii
Zăpezilor ce ne mai stăpânesc...
În nopţi cu năluciri de lună plină
Şi-n dimineţi cu străluciri divine
Ne alintăm cu muguri de lumină
În primăveri născute din suspine.
Dorinţe renăscând, văpăi de dor
Şi aişori zâmbind de sub zăpezi
Pe-altare de trăiri care nu mor
‟Nălţăm mereu speranţe în amiezi.
Visele curg din streşini geruite
În picuri moi şi-n limpezimi de ploi
Culegem flori de gânduri primenite
În primavara ce-nfloreşte-n noi.
Săcuieu, 17 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
224
Fii trubadurul
Îţi dăruiesc
şi-n astă seară
cântecul lin
al inimii mele
în unduiri de vânt
de primăvară
pe strune line
de veche chitară...
Ascultă-i octavele
suspinul de dor
şi mângăie-i aşteptarea
cu murmur de suflet- izvor
Fii trubadurul
însetat de iubire
şi haide, răpeşte-mă-n noapte
du-mă apoi
în săruturi de şoapte
departe de lume
să-mpletim fericire
doar noi amândoi
şi-un lujer de gând
de tine
de mine
sălbatec-flămând!
Săcuieu, 17 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
225
Visare
Cu fir de dor
dintr-un fuior de vise
torc nesfârşite fire de iubire
şi ţes pânze ‟nălbite
în lacrime de cer
sau primenite-n şoaptele promise
în gânduri fremătând de fericire
ce-mi dau mereu
puterea să mai sper
să te iubesc, să te ador...
Săcuieu, 18 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
226
Frământări de lună plină
În noapte, frământări de lună plină
Îmi tremură sub pleoapele-obosite
Gându-mi scăldat în muguri de lumină
Se zbate printre vise ne‟mplinite.
Cu tâmplele albite de-aşteptare
Speranţele le-am adunat tăcută
Albastrul cerului le-a dat culoare
Chiar de-am sorbit amarul de cucută.
Dar sufletul mi l-am păstrat curat
Lumina i-a fost pavăză şi scut
În murmurul de frunze dezmierdat
Din locul drag în care m-am născut.
Aş vrea ca lutul meu să se-ntrupeze
În tot ce-i mai frumos şi-n tot ce-i bun
Şi-n dragoste de Tine să vibreze
Nicicând nu vreau să se prefacă-n scrum.
Săcuieu, 18 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
227
Profesorul de fericire
Mi-e sufletul senin şi-n arca vieţii
Te simt alături presărând iubire
Plutim, iubim ca-n anii tinereţii
Şi-mi eşti profesor drag de fericire.
În alfabetul dragostei pătrundem
Pe calea dreaptă, fără ocolire
Şi frici şi temeri, toate le învingem
Căci eşti profesor drag de fericire.
Nimic nu este-n viaţă-ntâmplător!
Plin de fiori de dragoste-n privire
Zâmbind, tu mă mângâi ocrotitor
Şi-mi eşti profesor drag de fericire.
Cred cu tărie în iubirea noastră
Abili, o vom ‟nălţa spre nemurire
Speranţă adunată-n floare-albastră
Iar tu, profesor drag de fericire...
Săcuieu, 20 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
228
Dorinţă
Miresme de flori pe umeri de gând
Şi doruri ascunse în lacrimi de seară
Cu sufletul-mugur de tine flămând
Mă-nvăluie tainic un cânt de vioară.
Pe strunele-i calde un murmur de dor
În plânset de cetini şi clinchet de stele
Mă mângâie luna zâmbind în pridvor
Sfioasă se-nfruptă din visele mele.
Ţi-aştern pat de floare de nufăr pe cale
Sub aripi de îngeri îţi mângâi simţirea
Nectarul iubirii să-l bem din pocale
Din care-amândoi vom gusta fericirea.
Te-aştept lângă mine să-ţi dărui iubire
Cu braţul puternic mereu mă-nconjoară
Din tainice gânduri ce-ascund nemurire
Iubeşte-mă veşnic, iubeşti o Fecioară!
Săcuieu, 20 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
229
Recunoştinţă
Dragostea ta,
balsam peste răni
şi mir picurat
din suflet
pe frunte
e floarea albastră
din inima mea
fuior de lumină
sub lacrimi de stea
izvorul ce curge
din munte.
Săcuieu, 21 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
230
Foame de tine
Mi-e foame de tine
în fiecare clipă
şi-ţi dărui în tăcere
miresme de iubire
te simt venind spre mine
şi-un fâlfâit de-aripă
de înger
ne mângăie...
sunt fericită
că te am
ca te iubesc
şi sunt iubită
Săcuieu, 21 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
231
Dragoste şi Dragobete
Cad zăpezi în Făurar
Fulgii-mi mângâie privirea
De-mi simţi sufletul de jar
Poţi să ştii, l-a prins iubirea!
M-a cuprins pe îndelete
Furişându-se-n pridvor
Şi acum, de Dragobete
Iată, mă usuc de dor.
Şi topesc în jurul meu
Gheţuri şi zăpezi, troiene,
Ape limpezi pe părău
Curg din dorurile mele.
Şi pe la fereşti am pus
Floare mândră-busuioc
Toate fricile s-au dus
Căci iubesc şi am noroc!
Săcuieu, 22 februarie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
232
Dăruire
Îţi dăruiesc mereu
iubitul meu
gânduri ţesute-n pânze de iubire
când lacrimi calde
prinse în şirag
pe obraz îmi curg
şi-mi eşti atât de drag
mă umpli de seninul din privire
Tu rătăceşti pribeag
mă laşi s-aştept
în noaptea rece-n care geruieşte
mi-e gândul răvăşit
şi-mi bate-n piept
o inimă ce-atâta te iubeşte
trăiesc momente
ce n-am mai trăit
şi te iubesc
cum n-ai mai fost iubit
Săcuieu, 23 februarie 2011
Georgeta Minodora Resteman
233
Incertitudini
Încerc să mă adun...
şi să-mi răspund
tot eu la întrebări
mi-e capul plin de gânduri
de-atâtea căutări
ce-mi dau târcoale-n şoapte
pierdutele visări
sunt triste orologii
ce sună goale-n noapte...
încerc timid să merg
precum o fac ologii
dar drumuri ce converg
în puncte de lumină
dispar înceţoşate…
în sufletul-grădină
de flori înrourate
te caut cu privirea
iar peoapele-mi plecate
regretă rătăcirea
rămân înlăcrimate
căci asta mi-e menirea
Limassol, Cipru, 14 martie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
234
Ghiocei şi dragoste
În primăvara ce-nfloreşte-n noi
Din revănul pădurilor pământ,
Bătuţi de vânturi şi loviţi de ploi
Gingaşii ghiocei, sub jurământ
Ne leagănă-n visare pe-amândoi.
Privesc înmărmurită haina lor
Imaculată şi atât de fină
Ce poartă-n ea neasemuitul dor
De frumuseţea vieţii în lumină
Şi dragoste-n dumnezeiesc decor.
Mă iei de mână tandru şi-mi surâzi
Şi-n ochi îmi ard luceferi de smarald
Căci tu nu vrei să-i vezi de lacrimi uzi
Iar mângâierea gândului tău cald
Adie lin peste-aişorii cruzi…
Ne înfruptăm nebuni de alb din ei
Şi prospeţimea le-o sorbim flămânzi
Iubindu-ne-n parfum de ghiocei
Aripi ne cresc din umerii rotunzi
Unindu-ne-n puterea dragostei.
Săcuieu, 17 martie 2011
Georgeta Minodora Resteman
235
De primăvară
Adie-n noapte-un vânticel călduţ
Şi-n şoaptele ascunse-n raza lunii
Copiii-adorm în linişte-n pătuţ
Iar mugurii plesnind abundă prunii...
Şi din pământul reavăn ce musteşte
De ape şi zăpezi fiind pătruns
Un firicel de floare se sfieşte
Să-şi spună păsul, dorul cel ascuns...
Şopteşte tainice cuvinte, pure
Acelor care-n suflete mai speră
Se zbate crudă seva din pădure
În tinere vlăstare cu viaţă efemeră.
Săcuieu, 17/18 martie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
236
E primăvară!
Trecuta iarnă cu tristeţi pictată
Se risipeşte ca un nor de fum
La viaţă se trezeşte lumea toată
E zumzet şi e forfotă pe drum.
Raze de soare vesele dansează
Albinele se-ntrec în hărnicie
Iar sufletele noastre lin vibrează
Îmbrăţişate-n dulce armonie.
Revarsă tainic floarea de cireş
Pe creştetele noastre amorţite
Miresme proaspete şi din măceş
Plouă petale-n ierburi despletite.
Cu sevele fierbând şopteşte nucul
Că-n primăvară totu-n noi renaşte
În ramuri crude cântă iarăşi cucul
Smeriţi vom aştepta în zori de Paşte
Să fim scăldaţi în raze de Lumină
Şi flori de suflet să-mpletim cuminţi
Să presărăm Iubire sfioşi, la rădăcină
Altare să ‟nălţăm din rugi fierbinţi.
Săcuieu, 25 martie 2011
Georgeta Minodora Resteman
237
Suspinul ierbii
Sub cerul meu brăzdat de curcubeie
Vrăjită sunt şi-ascult suspinul ierbii
Speranţele-mi renasc, căci sunt femeie...
Spre râu privesc unde se-adapă cerbii
Şi port în mine-a fericirii cheie.
În râul tainelor îmi scald privirea
Spălând tristeţi în albăstrimea-i lină
Din toporaşi firavi culeg iubirea
În ochi cu lacrimi calde de lumină
Straină mi-e de-a pururi rătăcirea!
Suspină iarba când îmi simte paşii
Şi firele se frâng sub bobi de rouă
Mă mângâie în treacăt fluturaşii
Pe-aripi stropiţi cu praf de lună nouă
Când cântă-n coruri sfinte îngeraşii.
Suspinul ierbii-l mai aud în mine
Când vălurile nopţii de mătase
Aştern iluzii...iar în zări senine
Stelele-şi făuresc din vise case
Şi gândul meu e-atât de plin de tine.
Săcuieu, 31 martie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
238
Nebunia dragostei
Când în braţele-ţi liane
Trupul meu se-adăposteşte
Şi sărutul tău fierbinte
Buzele-mi pecetluieşte
Mă înalţi spre nemurire
Unde-s frumuseţi divine
Străbătând cărări de munte
Dragoste-nfloreşte-n mine.
Te aşterni ca o minune
Peste sufletu-mi flămând
Şi-n cuvinte de iubire
Ţeşi fiori sublimi de gând
Dăruindu-mă cu pace
Sub lumina blând-a lunii
Focul inimii se-aprinde
Transformând în jar tăciunii...
Alergând peste tăpşane
Cu iubire-mprejmuite
Împletim cununi de doruri
Şi trăiri neprihănite
Ne-avântăm unul spre altul
În parfum de flori de tei
Lăsând lin spre noi să curgă
Nebunia dragostei...
Iar pământul nemuririi
Reavăn, mirosind a pâine
Seminţia-şi plăsmuieşte
Din speranţa către mâine.
Săcuieu, 5 aprilie 2011
Georgeta Minodora Resteman
239
Flori
Flori dragi,
născute din lacrimile curcubeului
picurate gingaş
pe-obraji de grădini
pe întinse câmpii
sau pe umeri de deal
dăruiţi frumuseţe pământului
bucurie ne daţi
şi în suflet ne-aduceţi lumini.
Săcuieu, 13 aprilie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
240
Feerie nocturnă
Seară pictată cu sclipiri de rouă
Şi adieri sublime-n flori de măr
Sărut de stele, nuri de lună nouă
Petale de lumină prinse-n păr
O dragoste scăldată-n raze line
Speranţe-mbobocite-n primăveri
Cu amăgiri ascunse în destine
Şi doruri nesfârşite-n mângâieri.
Suspin de floare-n tufe de mălin
Izvoare limpezi murmurând iubire
Liniştea nopţii scursă din preaplin
De suflet… şi-un noian de fericire.
Aripi de îngeri mângâind tristeţi
Tainice-atingeri dăruind şi şoapte
Revarsă-n suflet pace-n dimineţi
Singurătatea o alungă-n noapte…
Săcuieu, 29 aprile 2011
Georgeta Minodora Resteman
241
În dimineţi de Paşte
Covor de păpădii şi flori de Paşte
Linişte-aştern în suflete pustii
În dor de bine viaţa-n noi renaşte
Singurătăţi se sting în nopţi târzii...
Speranţe împletim, cununi de vise
Lumina Sfântă-n zi de sărbătoare
Credinţă, dragoste şi porţi deschise
Ne dăruieşte în suspin de floare.
Privesc cum firul ierbii unduieşte
În adieri sublime de iubire
Pământul reavăn, mărul ce-nfloreşte
Sub cer albastru muguri de-mplinire.
Suntem plămadă vie din Lumină
Purtăm comori nepreţuite-n noi
Lut din iubire-avem la rădăcină
Speranţele din suflet curg şuvoi.
Ne înălţăm credinţa-n gând senin
Sobor de floare-n dimineţi de Paşte
Ne însoţeşte-n drumul vieţii lin
Tot ce-i frumos şi bun în noi renaşte.
Săcuieu, 25 aprilie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
242
Femeie
Femeie născută din muguri de floare
Cu zâmbetul candid şi ochi strălucind
Ivită din stâncă sau spumă de mare
Eşti pâinea iubirii de dor aburind.
Tu dărui iubirea-ţi nestinsă în veci
Şi poduri de suflet zideşti ne‟ncetat
Alese miresme presari pe poteci
Pe care ţi-e pasul mereu frământat.
Tu mângâi cu dragoste totul în jur
Iertarea o porţi smerită pe umeri
Ţi-e sufletul tandru şi-atâta de pur
Încât dăruind tu n-arăţi când şi suferi.
Femeie eşti astăzi când zorii mijesc
Şi mâine vei fi tot aceeaşi, femeie
Tot ce ai dăruieşti şi-i atât de firesc
Să fii-ntotdeauna a dragostei cheie!
Limassol, Cipru, 8 martie 2011
Georgeta Minodora Resteman
243
Revoltă
Noapte de mai cu stele reci pe boltă
Şi flori de măr pe ramuri împietrite
Gânduri icnind arar dintr-o retortă
În care disperate, durerile-nfrăţite
De-atâta chin în mine se revoltă.
Părinţi plângând neputincioşi destine
Copiii pribegind prin lan de vise
Pândind grăuntele de dor de bine
Atunci când bat timid la uşi închise
Şi-s nevoiţi s-apuce căi străine.
O ţară-n care-i rege-acum minciuna
Bătrâni cerşind cu lacrimi ruginite
Un colţ de pâine... şi doar mătrăguna
Cu-amar le umple cupele-alămite
Din care sorb când îi mângâie luna...
Indiferenţi, în jilţuri aurite
Sfidează un popor şi vând iluzii
N-au teamă de nimic, căci sunt elite
Ce nu mai văd şi care fac pe surzii
La disperarea ţării de puteri sleite...
Frici răzleţite-n suflet, disperare
Cozi la speranţe spulberate-n vânt
Biserici înţesate şi strigăte-n altare
Cât mai răbda-vom pe acest pământ
Atâta umilinţă şi-a lor neruşinare?
Săcuieu, 7 mai 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
244
Am aşteptat de-a înflorit mălinul
Am aşteptat de-a înflorit mălinul
Parfumul lui mi-e dulce alinare
În noaptea tristă când degust pelinul
Din cupe ce-o să-nchin în depărtare...
Grădina-mi plânge-n picături de rouă
Iar gândul meu, în dalbe lăcrimioare
Irişi tânjind de dor sub luna nouă
Şi verde crud în frunza din ponoare,
Dureri înnăbuşite-n prag de vară
Când, Doamne cât aş vrea să pot să fiu
Pe plaiul strămoşesc, la mine-n ţară
Nu pribegind străină în pustiu...
Mi-e sufletul grăunte de lumină
Crescut cu grijă-n Munţii Apuseni
Acolo m-am născut, din rădăcină
De neam cinstit şi sânge de-ardeleni.
Mi-e drag pământul, codrul şi izvorul
În limpezimea lui îmi scald destinul
Şi satul meu şi-atât de drag pridvorul
În care-n ochii mamei citesc chinul
Singurătăţii crunte ce-o apasă...
Copiii-i pleacă-n lume pentr-o pâine
Când poate că ne-ar vrea cu ea, acasă,
Făr‟ să purtăm grija zilei de mâine.
Georgeta Minodora Resteman
245
Doamne, te rog să faci Tu o minune
Păzeşte glia noastră românească
Adună-i fii-acasă-n vremuri bune
S-aştepte ca mălinul să-nflorească!
Săcuieu, 13 mai 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
246
Pe diguri de suflet, credinţa
Senin peste insula gândului meu
Cu brize-adiind liniştit dinspre mare
Miraje-nfrăţite din raze de soare
Valsează-n Lumină de Dumnezeu.
Ieri munţii-mi şopteau în tăceri înverzite
Că floarea de colţ va-nflori în curând
Priveam spre izvoare de dor suspinând
Iar frunzele-n codru doineau răvăşite ...
Azi valul de mare loveşte în stânci
Destin răsfirat printre vise de ceară
Cu pietre sub tălpi într-o lume bizară
Păstrez năzuinţe-n potire adânci.
Pe diguri de suflet rămâne credinţa
Se sparg în tăcere iluzii pierdute
Înalţe-se limpezi dorinţi pe redute
Căci viaţa-i o luptă, sfidând neputinţa!
Limassol, Cipru, 16 mai 2011
Georgeta Minodora Resteman
247
De ce mă doare astăzi gândul?
De ce mă doare astăzi gândul
Şi ochii, Doamne, de ce-mi plâng?
Mi-e-atâta de uscat pământul
Şi lacrimi calde-n suflet strâng?
Da, lutul meu e-arid, se sfarmă
Fără de Tine-mi seacă-ades‟
Fântânile, fiori de spaimă
Mă înconjoară şi-şi dau ghes!
Nu vreau să-i iau în custodie!
Alung cu-nverşunare fiara
Tu-n adieri de iasomie
Îmbracă-mă cu primăvara!
Miresmele-i să curgă-n mine
Ca un izvor de apă vie
Flori de iubire, cu stamine
De vers curat, în poezie…
Cum sufletul smerită-Ţi dărui
Tu, Doamne, binecuvântează!
Din calea mea ziduri să nărui
Şi liniştea-mi în veci veghează!
Nu mă lăsa Doamne-n abis!
Ridică-mi Tu mai Sus fiinţa
Căci pe pământ e-un paradis
Ce clatină, viclean credinţa.
Descătuşări – Fărâme de azimă
248
Mă dăruie cu-nţelepciune
Când frica tainic mă-mpresoară
Dă-mi harul Tău în rugăciune
Fă gândul meu să nu mai doară!
Limassol, Cipru, 25 mai 2011
Georgeta Minodora Resteman
249
Tristeţi la malul mării
Valuri, zbucium, stânci izbite
Pietre reci, umbra-nserării
Suflete desţelenite
Şi tristeţi la malul mării
Gânduri tainice, căinţe
Sparte-oglinzi în largul zării
Cioburi de fagăduinţe
Din tristeţi la malul mării
Încercări nereuşite
Peste lacrima uitării
Amintiri neprihănite
Şi tristeţi la malul mării
Toate-mi flutură zadarnic
Steagurile depărtării
Eu rămân ascunsă tainic
În tristeţi la malul mării...
Limassol, Cipru, 2 iunie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
250
Singurătăţi albastre
Un rest de suflet trist
Şi-un petec de pământ
O cruce grea pe umeri
Şi năluciri de vânt
O inimă pustie
Şi un fuior de gânduri
O dragoste sublimă
Şi doar...câteva rânduri
O lacrimă pe frunze
De portocali târzii
Nisip pe mal de mare
Şi scoici în cochilii
Un pescăruş ce ţipă
Sărutul dând spre astre
Îmi tulbură tăcerea
Singuratăţii-albastre
Coline cu măslini
Şi stânci, şi Afrodite
Situri de-antice veacuri
Destine ne‟mplinite
Dorinţi-statui de ceară
Şi zeităţi sihastre
Ce-mi cântă simfonia
Singurătăţii-albastre
Georgeta Minodora Resteman
251
Versul ce curge-agale
Din mine ca un râu
Şi vântul în rafale
Pribeag prin lan de grâu
Sunt martorii tăcerii
Căci ştiu iubirea noastră
Iar eu rămân aceeaşi
Singurătate-albastră...
Limassol, Cipru, 9 iunie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
252
Punţi de flori
De dor de mine te-o cuprinde
Iubite, cată-mă prin flori
Căci mi-au şoptit azi vers de taină
Şi-au izbucnit în vii culori.
Când ţi-am zâmbit de dimineaţă
Timid, cu lacrima din zori
În părul meu purtam camelii
Sublime fee printre flori.
Acum în arşiţa amiezii
Când pescăruşii călători
Pe-albastrul mării se răsfaţă,
Eu îţi aşez pe umeri flori.
În sân mi-am pus crini albi
Şi nuferi am adunat la subţiori
Doar iasomie strâng în linişti
Când împletesc cununi de flori.
De dorul tău amurgul arde
Cu maci zâmbind ocrotitori
Îmi simt iubirea ce-mpleteşte
Pentru iubire punţi din flori.
Mă mângâie cu ele stihul
Şi mă străfulgeră fiori
Iubite, de mă vrei aproape,
Tu caută-mă printre flori.
Limassol, Cipru, 10 iunie 2011
Georgeta Minodora Resteman
253
Se frâng în mine doruri nesfârşite
Se frâng în mine doruri nesfârşite,
Mi-e lacrima izvorul din fântână.
În ochiuri de lumină, răvăşite
Văd cumpăna cu ciutura-i bătrână
Cum dintre pietre dăruieşte viaţă
Şi limpezimi aşterne peste gânduri...
Desculţă-n zori aprinşi, de dimineaţă
Păşesc îngândurată printre grinduri.
Lumini adun cu braţele-mi liane
Şi împletesc din flori de portocal
Cununi de vis, speranţe diafane,
Tăceri ascunse-n creasta unui val.
Pe ţărmul depărtării număr clipe,
Corolele de dragoste strivite,
Când fâlfâie seraficele-aripe
Şi frâng în mine doruri nesfârşite...
Limassol, Cipru, 2 iulie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
254
Efemeride
Clipe adunate-n petale de gând
Şi doruri din crini înroşiţi de iubire
Falduri de vise tăceri adunând
Altare de suflet şi-atâta simţire...
.....................................................
Sălbatice iele cu trupuri de fum
Se-nlănţuie-n hore, naive-nurlii
Aleargă nebune prin holde - şi scrum
Rămâne-le-n urmă, regrete târzii...
Iluzii şi taine în stele ascunse
Pribege prin spaţii mereu insipide
Molitve de gânduri şi vise pătrunse
De-aceleaşi simţiri, ce efemeride!
Caline, pândind în zadar în eter
S-apară din nouri seninul râvnit
Se sting ca steluţele-n zori şi pe cer
Văd dâre din sufletul lor răvăşit.
Privesc uluită scenariul trist
În viţa de vie zăresc aguride
În colţ, la o masă, acelaşi artist
Se miră zâmbind: ce efemeride!
Limassol, Cipru, 24 iunie 2011
Georgeta Minodora Resteman
255
Cenuşă de gânduri
În arşiţa zilei mi-e gândul uscat
Secat de putere e-n mine izvorul
Sub pale lumini de amurg blestemat
Îmi caut fărâme de suflet...şi dorul.
Pe malul scăldat de albastre iluzii
Nisip viu arzând sub păşirea-mi aridă
Clepsidrele umple şi-atâtea confuzii
În trecerea clipei, de-acum insipidă.
Cioburi de vise sub lacrimi de raze
Răsfrânte pe ape şi-n sfere de foc
Ascund menestrelul vrăjit de Zaraze
Şi creste de valuri spre lume-şi fac loc
Lovind fără milă-ntr-un vuiet sălbatic
De mare nebună şi gemete surde
Alungă speranţe pe-un mal singuratic
Cu gânduri-cenuşă în linişti absurde...
Limassol, Cipru, 21 iulie 2011
Descătuşări – Fărâme de azimă
256
În file îngălbenite dintr-o carte
Ani grei, în temniţa singurătăţii
Iubire strânsă-n cupele de crini
Triumfătoare 'n haina libertăţii
Azi se revarsă tainic, printre spini.
Genunchi plecaţi pe-altarul neuitării
Sub falduri de tăcere mormântală...
De-mi dă târcoale gheara disperării
Mă năpustesc spre ea, ca o vestală
Nu-i dau răgaz să-mi tulbure iubirea
Duc sufletu-mi cu dorul lui departe
Gându-mi aştern, sortindu-i nemurirea
În file îngălbenite dintr-o carte....
Păşesc pe câmpul plin de uscăciune
Deşert încins de dragoste mi-e trupul
Viaţa-mi se scurge parcă-ntr-o genune
Când dorul tău frământă-n mine lutul.
Clipele-acestea toate mă-nfioară
Potop de lacrimi nu-mi pot stăvili
Nu ştiu...oare iubesc întâia oară?
Ce greu e-n viaţă, totuşi... a iubi.
Limassol, Cipru, 12 august 2011
Georgeta Minodora Resteman
257
Georgeta Minodora Resteman - Fişă de autor -
Data şi locul naşterii: 24 august 1960 - Săcuieu, jud. Cluj.
Familie: un copil - Mădălina Andreea Resteman – 24 de ani
– Iron Forex – Limassol, Cipru – Head of Back Office.
Studii: Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea Utilaje şi
Ingineria Proceselor Chimice – 1979-1984; cursuri
postuniversitare Relaţii Economice Internaţionale – Import –
Export - Marketing – 1991-1992; brevet de turism – 2005.
Activitate profesională: 1984 – 1995 – Bucureşti – IITPIC,
ICECHIM, SC Chimopar SA ( proiectare, cercetare,
maketing în industria chimică); 1995 – 1999 – Zalău –
Comat Sălaj SA, Comat Det – marketing şi management
comercial; 1999 – 2010– Oradea – Atlassib Asigurări,
Gerroma, ASTOP – management în asigurări şi turism.
Activitate publicistică şi culturală: Debut – în martie 2009
pe reţeaua Ning „Esenţe”; antologie de poezie „55 de poeţi
contemporani” (pagini alese) – coordonare Valentina Becart
– Editura Arhip, 2010.
Colaborare permanentă cu reviste şi ziare din ţară şi din
diaspora: Phoenix Mission Magazine (SUA), Gândacul de
Colorado (SUA), Curentul Internaţional (SUA),
RomanianVip (SUA), Agero (Germania), Bruxelles Mission
(Belgia), Conexiuni (SUA), Observatorul (Canada),
Universul românesc (Spania), Revista Singur, În umbra
flăcării, Confluenţe româneşti, Casa gândului - Cleopatra,
Slova creştină, Agonia literară, Cititor de proză, Reţeaua
literară, Cetatea lui Bucur, Oglinda literară, Ecoul, Noi
Descătuşări – Fărâme de azimă
258
Dacii, Noi NU, Armonii culturale, Totpal’s Daily News,
Cărticica românească de copii, Cronici literare,
Prodiaspora, Regatul Cuvântului.
Aprecieri critice: Ziarul „Făclia de Cluj” –26 august 2009–
„Tabăra de creaţie de la Săcuieu - 22-29 august 2009” – un
articol semnat Demostene Şofron; ziarul „Adevărul de
seară” din 21 septembrie 2009 – „Portret – Georgeta
Resteman – Un inginer chimist îndrăgostit de poezie” –
articol semnat Daniela Stoica; ziarul „Curentul
Internaţional” – SUA, 31 martie - noiembrie 2011 –
Trezirea la o viaţă nouă sub sensibilitatea unei poete –
Georgeta Resteman – articol semnat Gabriela Petcu; ziarul
“Gândacul de Colorado” – SUA – iunie - noiembrie 2011;
ziarul “Universul românesc” – Madrid, Spania – martie
2011; ziarul “Observatorul” – Toronto, Canada – iulie -
octombrie 2011.
Organizatoare de evenimente culturale: mai 2009 – Tabăra
de creaţie literară „Esenţe şi nuferi” – Băile Felix, unde au
fost prezenţi scriitorul Daniel Drăgan, poeta Viorela
Codreanu Tiron, Marian Malciu, Marioara Vişan, Elena
Păduraru, alţi creatori şi iubitori de literatură; august 2009 -
Tabăra de creaţie literar-artistică „Apuseni, legendă, tradiţie
şi spiritualitate” – Săcuieu, judeţul Cluj – cu participarea
scriitorului şi publicistului australian de origine română
George Roca, a Viorelei Codreanu Tiron, Nicolae Nicoară
Horia, a pictorului şi poetului Ioan Nicoară.
Georgeta Minodora Resteman
259
DESPRE…
„E un privilegiu să deschizi, cu puterea minţii şi căldura
sufletului, o carte de versuri care adună în ea trăiri şi cuminţenii
binecuvântate de taine – ”Descătuşări – Fărâme de azimă”.
Minodora Georgeta Resteman vine şi întregeşte fluidul versului
croit cu măiestrie şi neprihană ducându-l de la poalele Vlădesei
pretutindeni pe unde destinul i-a hărăzit să întâmpine lumea şi să
îmbrăţişeze frumosul cu sinceritatea tainică, de multe ori, numai
de ea ştiută.
Fiecare vers, fiecare strofă şi toate la un loc dau poeziei linia
sentimentală în care educaţia şi sensibilitatea se petrec cu puterea
chemată să mângâie lacrima interioară, pe alocuri crudă şi
nemărginită. Gândurile poetei par descătuşate din însăşi
maturitatea existenţei peste care timpul a tot clădit în ireversibila-
i trecere. Fără să abordez şi fără să-i laud strădania, vreau,
totuşi, să-i critic bunătatea inimii în nişte vremuri în care lumea
pare rătăcită, încăpăţânată dar încătuşată, poate, de destine. O
felicit pentru sinceritatea debordantă în care a ştiut să aştearnă
cuvântul ca pe o cuminecătură, spre a mângâia inimi de
pretutindeni.”
Ilie Cornoiu
Cluj Napoca - noiembrie 2011
„La o primă citire, poemele Georgetei Resteman creează senzaţia
lecturării unui jurnal de epocă, strict personal, în care iubirea
gravează, pe fiecare filă întoarsă, stări contradictorii - efuziuni
lirice, tristeţe, bucurie, exaltare ori amărăciune - dar şi
vehemenţă, maturitate, înţelepciune, linişte. La baza liricii
prezentului volum stă iubirea, o iubire profund resimţită, îndelung
analizată şi tranşată cu persuasiune, care se divide în părţi infinit
mici: pentru fiinţa iubită (iubirea clar-obscură: împărtăşită -
neîmpărtăşită), persoanele dragi sufletului său (iubirea
ancestralităţii sale), satul românesc (iubirea pentru însemnătatea
satului într-o ordine firească a lucrurilor), precum şi pentru
Descătuşări – Fărâme de azimă
260
pământul sacru al gliei străbune (iubirea ca certitudine, umbrită
de regretul neîmplinirilor prezentului).
Pentru Georgeta Resteman, funcţiile poeziei sunt prin excelenţă
curative, tămăduitoare, filantropice. Ea iubeşte şi atât, fără a
avea, în schimb, ca unică certitudine, decât dăruirea de sine. O
dăruire care poate fi balsam miraculos, turnat peste răni vechi şi
profunde. Ca efect al acestei funcţii, exclusiv curative, transpare
bucuria împlinirii prin fiecare vers, explozia de sentimente
generând renaştere spirituală.”
Gheorghe A. Stroia
Adjud – noiembrie 2011
Georgeta Minodora Resteman
261
CUPRINS
Pag.
Prefaţă de Cezarina Adamescu …………………………...………. 5
Partea I – Picuri de Mir ………………………………...………. 15
Debut ……………………………………………………...……… 17
Dorinţa …………………………………………………,,,………. 18
Îmbrăţişări ………………………………………………………… 19
Muguri de magnolii …………………………………...………….. 20
Renaştere ………………………………………………...……….. 21
Răvăşire …………………………………………………...……… 22
De ce? ……………………………………………………...……... 23
Trifoi cu patru foi …………………………………………...……. 24
Tatălui meu …………………………………………………...…... 25
Un gând spre nicăieri ……………………………………...……… 26
Povaţă ………………………………………………...…...……… 27
Mereu şi niciodată ………………………………………...……… 28
În linişte …………………………………………………...……… 29
Aş vrea ……………………………………………………….…… 30
Solitudine …………………………………………………………. 31
Sfidând iubirea ……………………………………………………. 32
Gânduri ………………………………………………………...…. 34
Sunt …………………………………………………………...…... 35
Vocile străbune - cetatea Bologa ………………………...………. 36
Speranţa ………………………………………………...………… 38
Tristeţe de toamnă ………………………………………...……… 39
Toamna, acasă, la mine-n Ardeal ………………………...………. 40
Îmi ninge ……………..…………………………………………… 41
Nostalgie ……………..…………………………………………… 42
În arc de curcubeu ………………………………...……………… 43
Dorul ……………..………………………………………..……… 44
Aştept, am răbdare ………………………………………………... 45
Enigma……………..……………………………………………… 46
Casa viselor……………..………………………………………… 47
Dincolo de nori……………..………………………………...…… 48
Singurătăţii mele……………..…………………………………… 50
Mă-ntreb……………..……………………….…………………… 51
Nectarul din suflet……………..………………..………………… 52
Descătuşări – Fărâme de azimă
262
Nimic nu se schimbă, e totul la fel…………….………………….. 54
Murmurul sevelor……………..…………...……………………… 55
Lujeri……………..………………………..……………………… 56
Cu primăvara-n palme vin ……………………………………....... 57
Satul cu dor……………..…….…………………………………… 59
Gândind la albine şi oameni……….……………………………… 61
Trăiesc din nou! ……………..…………….……………………… 62
Încântare……………..…………….……………………………… 63
Iubire ……………..……………………..………………………… 64
Revelaţie……………..…………….……………………………… 65
Amintire……………..…………..………………………………… 66
Visare……………..………………..……………………………… 67
Aşteptare……………..………….………………………………… 68
Salcâmii-au înflorit târziu………….……………………………… 69
Miroase-a flori de tei……………..……………………………… 70
Tăcută-n noapte……………..…………………………………… 71
De dragoste……………..………………………………………… 73
Visând ……………..…………………….……………………… 75
Partea a II-a: Simfonia vântului primăvăratec……………..…. 77
Pământul, locul meu de-nchinăciune……………..…….....……… 79
Mi-e sete de tine……………..…………………………………… 80
Femeia-ndrăgostită……………..………………………………… 81
Pentru tine……………..…………………………...……………… 82
Dăruire……………..……………………………………………… 84
Întrebări ……………..…………………………………………… 85
De iubire……………..……………………….…………………… 86
Sentimente……………..……………………..…………………… 87
Frământări……………..…………………….…………………… 88
Sunt doar o fărâmiţă de iubire ……………………………………. 89
Furtuna……………..……………………………………………… 90
Ploaia……………..…………………………………..…………… 92
De tine mi-e sufletul plin …………………………………………. 93
Dor de tine……………..………………………………………… 94
Sufletul nostru nu-i de răstignit! ……………..…………………… 95
Caut în mine liniştea râvnită ……………………………………… 96
Năzuinţe ……………..………………………….………………… 97
Limpezime de suflet ……………………………………………… 98
Dorinţe ……………..………………………………………...…… 100
Descântecul ploii …………………………………………………. 101
Tristeţe ……………..………………………………………… 102
Nu te vreau, toamnă! ……………………...……………………… 103
Georgeta Minodora Resteman
263
Căutări ……………..…………………...………………………… 104
Zbateri ……………..……………………………………………… 105
De dragoste, iar …………………………………………………… 107
Aşteptându-te……………………………………………………… 108
Flămândă de tine……………..…………………………………… 109
Exerciţiu de singurătate……………..……...………..…………… 110
Azi nu mai vreau să ştiu de supărare! ……………..……………… 111
Îţi mulţumesc! ……………..……………………………………… 112
Un dar din iubire……………..………………….………………… 113
De vorbă cu stelele……………..………….……………………… 115
Semne de-ntrebare……………..………..………………………… 116
Dragoste de tine……………..………………..…………………… 118
Trifoiul cu noroc……………..…………….……………………… 119
De ziua ta, fetiţa mea! ……………..……………………………… 120
Adoraţie ……………..……………………….…………………… 122
Gândind la tine……………..………………………...…………… 123
Împlinire……………..…………………….……………………… 124
Dar pentru tine……………..……………………………………… 125
Dezamăgire……………..…………….…………………………… 127
Zbucium……………..…………………..………………………… 128
Îndemn……………..……………………………………………… 129
Visează, trăieşte, iubeşte! ……………..………..………………… 130
Mărturisire……………..……………..…………………………… 131
Rătăcită-n iubire……………..………….………………………… 132
Singură-n toamnă……………..…………………………………… 133
Visez şi sper……………..………………………………………… 134
Promisiuni……………..…………………………...……………… 135
Partea a III-a: Fereastra de vise ………………………………... 137
Chemare……………..………………………….………………… 139
Visând iubire……………..……...…………...…………………… 140
Te caut...toamna……………...…………………………………… 141
Unde eşti, iubite? ……………..………...………………………… 142
În drumul meu spre tine…………………………………………… 143
Imnul iubirii……………..………………………………………… 144
Să sperăm, să iubim……………..………………………………… 145
Luptându-ne zâmbind………...…………………………………… 146
De „noapte bună” ……………..……..…………………………… 147
Cu tine-alături……………..….…………………………………… 148
Enigme……………..……………………………………………… 149
Cu litere de foc……………..……………...……………………… 150
O crizantemă şi-o toamnă târzie ………………………………….. 151
Descătuşări – Fărâme de azimă
264
Vine Crăciunul! ……………..………………….………………… 152
Focul dragostei……………..…...………………………………… 153
Retorică……………..………...…………………………………… 154
Flori sub zăpadă……………..…..………………………………… 155
Cuvinte……………..…………...………………………………… 156
Închisoarea florilor……………..……….………………………… 157
Flămând de alb……………..…………...………………………… 158
Vis……………..……………………...…………………………… 159
Pasiune……………..……………………………………………… 160
Patimi……………..………………..……………………………… 161
Speranţă şi viscol……………..…………………………………… 162
Colindă-mi astă seară……………..…….………………………… 163
Fuioare de nea……………..……………….……………………… 164
Noapte de iarnă-n Ajun de Crăciun……..………………………… 165
Şi floare şi stâncă, destinul……………...………………………… 166
Rugăciune……………..……………..…………………………… 167
Hibernală……………..…………………………………………… 168
O altfel de iarnă……………..…………..………………………… 169
De Crăciun cu tine, mamă! ……………..………………………… 170
Doruri sub zăpadă……………..……...…………………………… 171
Ajun de Crăciun……………..………..…………………………… 173
Îţi scriu iubite-n noaptea de Crăciun……………………………… 175
Tăcere şi dragoste………………….……………………………… 177
În căsuţa din munţi……………..……….………………………… 178
Ruguri de doruri……………..……….…………………………… 179
Ferestre de vise……………..……………...……………………… 180
La pragul dintre ani……………..………………………………… 181
Iubite, te-aştept……………..……...……………………………… 182
Mă dăruiesc……………..………………………………………… 183
De-ar fi……………..……………………………………………… 184
Noaptea de argint……………..…………………………………… 185
Ruguri de suflet……………..………..…………………………… 186
Dragoste în lumină……………..….……………………………… 187
Iubeşte-mă! ……………..………………………………………… 189
Sunt vie……………..…………………...………………………… 190
Tăcerea……………..……………………………………...……… 191
Clipa ce curge prin mine ………………………………………….. 192
Partea a IV-a: Flori sub zăpadă ………………………………... 193
Dimineţile mele …………………………………………………... 195
Înrobiţi de vise……………..………………..…………………… 196
La poale de munte …………...…………………………………… 197
Georgeta Minodora Resteman
265
Blestem ………………....………………………………………… 198
Rădăcini……………..…….……………………………………… 199
În seara de iarnă ……………..…….……………………………… 200
Dor de primăvară ………………………………………………..... 201
Gânduri……………..………………...…………………………… 202
Tămăduire……………..…………...……………………………… 203
Când scriu……………..…………...……………………………… 204
Nostalgie……………..…………….……………………………… 205
Sătui de minciună ………………………………………………… 206
Timp fără timp……………..……………………………………… 207
Speranţe în iarnă ………………………………………………….. 208
Minunea din vis……………..…………………..………………… 209
Eu te iubeam... demult ……………………………………………. 210
Te-aştept să vii……………..……………………………………… 211
Te caut……………..……………………………………………… 212
Destine……………..……………………………………………… 213
Se ivesc zorii……………..………...……………………………… 214
Mărgăritare de gând……………..………………………………… 216
Plecaţi ni-s copiii……………..…………………………………… 217
Destin……………..…………..……………...…………………… 218
Linişte şi iubire …………………………………………………… 219
Te iubesc! ……………..………..………………………………… 220
De dragoste……………..………………………………………… 221
Mi-e dor……………..…………………..………………………… 222
În primăvara ce-nfloreşte-n noi……………..…..………………… 223
Fii trubadurul……………..…………………..…………………… 224
Visare……………..……………………..………………………… 225
Frământări de lună plină……………..…………….……………… 226
Profesorul de fericire……………..…..…………………………… 227
Dorinţă……………..……………………………………………… 228
Recunoştinţă……………..…………...…………………………… 229
Foame de tine……………..………………….…………………… 230
Dragoste şi Dragobete……………..……………………………… 231
Dăruire……………..……………………………………………… 232
Incertitudini……………..………………………………………… 233
Ghiocei şi dragoste……………..………………………………… 234
De primăvară……………..…………………………………..…… 235
E primăvară! ……………..……………………..………………… 236
Suspinul ierbii……………..……………………………………… 237
Nebunia dragostei……………..…………………...……………… 238
Flori……………..………………………………………………… 239
Descătuşări – Fărâme de azimă
266
Feerie nocturnă……………..………………...…………………… 240
În dimineţi de Paşte……………..………………………………… 241
Femeie……………..……………………………………………… 242
Revoltă……………..……………………………………………… 243
Am aşteptat de-a înflorit mălinul……………..…………………… 244
Pe diguri de suflet, credinţa……………..………………………… 246
De ce mă doare astăzi gândul? ……………..………………..…… 247
Tristeţi la malul mării……………..………………….…………… 249
Singurătăţi albastre……………..………………………………… 250
Punţi de flori……………..…………………………..…………… 252
Se frâng în mine doruri nesfârşite………………………………… 253
Efemeride……………..……………………………...…………… 254
Cenuşă de gânduri……………..……………………..…………… 255
În file îngălbenite dintr-o carte……………..…………...………… 256
Fişă de autor Georgeta Minodora Resteman……………………… 257
Despre……………..…………………………………….………… 259