D A C I A Anul I, Numărul 6

B U C U R E Ş T I , 1 5 4 U G U S T 1 9 4 1 • A P A R E D E D O U A O R I P E L U N A E X E M P L A R U L : 1 2 L E I

S U B S E M N U L R E Î N T R E G I R I I A s u p r a As ie i în m e r s l u m e a germano-

ram aii 5 a r id icat armele . P o p o a r e l e vo­caţ ie i şi crea ţ i e i e u r o p e n e , p o p o a r e l e acestei l o g o d n e î n spirit , acestei profun­d e af in i tăţ i n a t u r a l e s e o p u n cu prrhiare p u h o i u l u i as iat ic , revărsat ca şi altădată d i n s t e p e l e i n f i n i t e ale S'ciţiei.

F u m u l care se r idica — i m e n s ho lo ­caus t — d e p e c â m p i i l e de l u p t ă , re leva c o n f l i c t u l u n o r p o p o a r e m â n d r e de tra­d i ţ i i l e IOT, t i tu lare ale u n u i p a t r i m o n i u fără s e a m ă n , î n l u m e , — p o p o a r e l e in­d i v i d u a l i s m u l u i apo l lon ic , p o p o a r e l e o-n i u l u i - v a l o a r e — c u h o a r d a des lănţu i tă , l u m e a c o n c e p ţ i i l o r asiat ice cant i ta t ive .

A r m e l e noas tre î m p i n g depar te l imi­t e l e R u s i e i barbare . Centru l de gravitate al S l a v i s m u l u i se m u t ă u n d e v a p e la Ura l i . S e n t i m e n t u l m i s i u n i i sa le î n E u ­r o p a se î n t u n e c ă .

C o m u n i s m u l r id icase acest s e n t i m e n t l a cea m a i îna l tă expres i e . C o m u n i s m u l , fonma brută a Barbar ie i s lave , propr iu n a ţ i u n i l o r fără i s tor ie ş i c o l e c t i v i s m u l u i d e h o a r d ă , c u l m i n a ţ i e a sp i r i tu lu i slav, m o m e n t u l h e g e m o n i e i l u i asupra lumi i , . .

A g e n ţ i i d i so lu ţ i e i soc ia le , ze lator i i p r i n c i p i i l o r c o m u n i s t e , s'au mani f e s ta t c u oi e n e r g i e fără s e a m ă n , p â n ă la li­m i t e l e l u m i i .

C ine a văzut în e i a l tceva d e c â t armia A s i e i î n m e r s , e n e r g u m e n i i i d e i l o r pan-s lave , a lavo-mongol ice , s'a înşe la t amar.

Mi l i tând, p e n t r u o doctr ină care nega n a ţ i u n e a , e i gă teau , fără să vrea, că i l e u n e i n a ţ i u n i - g e n u n e , care t i n d e a să se lă ţească , p e s t e î n t r e g Cont inentu l .

«DesTâTtra^rttatur* p r i n exce ten tă , amnfe d i n t rad i ţ i i l e cu l tur i i p o p u l a r e , fără contact c u p ă m â n t u l , des integrat d i n «patr i e» •— lucrătoru l industr ia l , — forma t i p u l d e s e l e c ţ i u n e a l u m a n i t ă ţ i i v i i toare . A c e s t t ip n u se p u t e a real iza d e p l i n decâ t la conf i n e l e E u r o p e i , î n re­g i u n i l e d e l i m i t a cu As ia . A c o l o în f lo ­reşte o n a ţ i u n e fără i s tor ie — o u m a n i ­tate pas ivă , vege ta t ivă , ega lă şi in f in i tă ca şi s t e p e l e ei .

Tr ibutar i cu l tur i i e u r o p e n e , învest­m â n t a ţ i î n a p a r e n ţ a e i pres t ig ioasă , R u ş i i n u p o t fi a l tceva decât sunt. Ca şi e i , t o a t e p o p o a r e l e V o l g e i — to t ceeace As ia a d e p u s , ca m o n s t r u o a s e a luv iun i în E u r o p a , î n cursul atâtor invaz i i — n u p o t f i a l tceva d e c â t sunt .

Vocaţia l o r asiat ică s'a dec larat în cursu l i s torie i . N o s t a l g i i l e lor sunt pe p ă m â n t u l sc i t ic . S lavo^mongol ia , E u r o p a d e a d o p ţ i u n e , descă lecată p e acesta m t -l eagur i , e u n a d i n m a r i l e p r o b l e m e alo E u r o p e i .

P e v e c h i u l p ă m â n t a l Ţăr i i , p e Moş ia p o p o r u l u i românesc , s'au revărsat, p r i n e x c e l e n ţ ă , — Slavo-onongol i i d i n s t epe l e V o l g e i , p u h o a i e l e u m a n e a l e A s i e i f ără-de-număr .

Descă l eca ţ i p e p ă m â n t u l cri ari lor tra­d i ţ i i e u r o p e n e — thraco-he l l eno-roma-n e — aceşt i barbari au d e p r i n s f o r m e l e lu i d e cu l tură . C â n t e c u l l or , p o r t u l şi d a t i n a lor , a u caractere le p r o p r i i tradi­ţ i e i r o m â n e ş t i , s u n t i n s p i r a t e şi c rea te d i n i zvoare l e d e e n e r g i e a le p ă m â n t u l u i nostru .

P r i n n o i B a r b a r i a a fost convert i tă la cu l tură — l a cea m a i i lustră d in tre cul ­tur i le p o p u l a r e a l e C o n t i n e n t u l u i .

P o p o a r e l e V o l g e i , m â n a t e d e H u n i , c r u d e l e t u r m e d e (sclavi a i H u n i l o r , Sclavi, Sclavones — s 'au aşezat pr in tre n o i , a u m i m a t î n c h i p barbar , e l e m e n ­t e l e c r e a ţ i e i noastre .

Xntr'o b u n ă z i a u d e m o n s t r a t că tot c e făuriseră , î n v i r t u t e a g e n i u l u i nos tru , l e apar ţ ine .

M o d e l e l e , t i p a r e l e , i z v o a d e l e — pu­

ruri î n m â i n i l e n o a s t r e — le -au r e v e n ­

d ica t p e n t r u e i .

D i n a r g u m e n t e f i l o l o g i c e , p e cari s'a

î n t e m e i a t p l e t o r a d e false ş t i in ţe ale se­

c o l u l u i X I X , au p u t u t d e d u c e —- sfi­

dare a i s tor ie i î n t r e g i ! — caracterul

or ig ina l ugro-s lav al cu l tur i i noastre

p o p u l a r e .

I n pa tr ia l o r p r i m i t i v ă , p e m e l e a g u ­

rile p e cari E u r o p a î n a r m e î m p i n g e

T R A I A N Î M P Ă R A T U L

Detaliu dintrun basio-rejief roman. Museul Laterano, Roma

NU TE PUTEM UITA, NU TE PUTEM VINDE... / de N, i. HERESCU

Dragă eşii inimii noastre, Transilvanie.., Numele tău şi gândul şi ochii ni-i aprinde: A'H te putem uita, nu, te putem vinde, Au te putem face danie.

Oamenii stepei meargă aiurea să colinde. După înşelăciuni, după prădanie. -Ve eşti lipită de suflet, Transilvanie, •YK te putem uita, nu te putem vinde.

Destinul tău şi pe-al nostru îl cuprinde, Cu-aceiaşi isbăvire sau cu-aceiaşi pierzanie, încă o mie de ani, Transilvanie, Nu te putem uita, nu te putem vinde.

Moartea de ne<tr fi împărtăşanie, Iadul pe pământ de s'ar întinde, A;i te putem uita, nu te putem vinde, Trup din trupul nostru, Transilvgnie.

acum, Rus ia , s lavo-mongo l i i autohton i ,

cunosc cu totul alte fonme de cultură.

A l tu l e cântecu l , altul e portul , alta e

dat ina lor,

Când î n a f i rmaţ i i l e lor atât de mari ,

e n e r g u m e n i i s l av i smulu i integra l , re­

vendică p e n t r u s lav i sm atâtea forme de

cultură românească , d e ce n u li se p u n e

în v e d e r e acest contrast e l e m e n t a r ?

T e x t e l e cari dainUesc d i n depărtată

v e c h i m e , ves t ig i i l e arheo log i ce , s tatui le

săpate în piatra r o m a n ă , f luv iu l de ima­

gini al c o l u m n e i l u i Tra ian , toate atestî or ig inea arha ic -europeană a cul tur i i p o p u l a r e d i n s p a ţ i u l i s tor ic românesc .

0 insu lă jmtr'un n o i a n de ape slave. A t â t s u n t e m . Să n e a m i n t i m însă d e scr ipturi le noastre. «Ispi t i ţ i scr ipturi le» n e î n d e m n a M i r o n Costm.

E l e atestă u n p o p o r i m e n s ; « p o p u l u e va lde m a g n u s e l spaciojsus» î n t i n s omo­gen, d i n Carpaţ i i N o r d i c i p â n ă pe pl. ivirile P i n d u l u i .

I n D a c i a l u i Aureliart , o ramură

Ş a p o p o r u l u i nos tru a resistat i n v a z i u n i i

slave. E a se î n t i n d e p e ţărmuri le anti­

cu lu i T i m a c u s — T i m o c u l nos tru ro­

mânesc .

I n r e g i u n e a N i ş u l u i , d e a m i n t i r e ro­m a n ă a l căru i f o n e t i s m r o m â n e s c p r i n f o r m e l e i s tor ice Naisms-Nissa e in­d i scutab i l — această ramură î n t â m p i n ă c e l e m a i îna in ta te aşezări de R o m â n i d i n r a m u r a m a c e d o n e a n ă .

A l b a n e z i i —- p o p o r au tohton , Belni-ro­m a n i c — sunt n u m e r o ş i p e acele me­

leaguri . Protec ţ ia l e g i u n i l o r i ta l i ene ar p u t e a deş t ep ta s e n t i m e n t u l lor romanic . O p u n t e s'ar î n t i n d e între spaţ iu l de he­g e m o n i e al I ta l i e i şi p o p o r u l ro.mânesc. P r i n i n t e r m e d i u l I ta l ie i , vatra de ener­gie românească d i n P i n d — M a c e d o n i a noastră — ar p u t e a f i m â n t u i t ă . S'ar rupe cercul slav. N a ţ i u n i l e de invaz ie ar f o r m a o insu lă în tre R o m â n i şi p o p o a r e l e e u r o p e n e autohtone . Miragi i -lc As ie i s'ar st inge.

S ă l u ă m a m i n t e ! Să lbateca resistenţă a l u m i i s lave î n spaţ i i l e e i or ig inare d in s t epă , să n c f ie învăţătură .

Centrul d e e n e r g i e slava d i n s t epe l e Rus ie i , i m p e r i u l asiat ic de la Răsări t , cu m u l ţ i m i l e sale in f in i t e , cu capac i ta tea sa d e absorbţ ie inf in i ta , eons l i tue u n p e r i c o l p e care n i c i o v ic tor ie mi l i tară nu-1 p o a t e radica l desf i inţa .

Oimogeneitatea R o m â n i l o r , n u m ă r u l lor, ardoarea lor d e l u p t ă , acestea vor dec ide v i i torul . Pentru a l e r id ica la o m a r e p u t e r e , e n e c e s a r u n s p a ţ i u in tens românesc , grani ţe cu naţ iuni -suror i , c u n a ţ i u n i so l idare , de vocaţ ie şi d e faptă e u r o p e a n ă . Sunt n a ţ i u n i l e romanice , sunt n a ţ i u n i l e g e r m a n i c e surori .

So l idar i ta tea l o r î n s p i r i t e d e v e c h e tradi ţ ie (medievală. A r m i n i u s a învest­m â n t a t armura d e cava ler al Cruci i , de so ldat a l m i s i u n i i e u r o p e n e . D i n codr i i Hetrcyniei, tânăra l u i energ ie p u r c e d e în l u m e .

Sol idari tatea E u r o p e i , un i ta tea E u r o ­pe i , P a c e a R o m a n ă , sunt scopur i l e l u p ­te i sa le mar i . Aceartă pace n u decurge d i n tractate , d i n coal i ţ i i sau d i n amfic-ţ ion i i . P a c e a , î n sensu l e i str ict euro­p e a n — P a c e a R o m a n ă — decurge d in actul d e e ternă autor i tate a E u r o p e i a¬ supra Barbar ie i .

F o c a r de energ i e a sp ir i tu lu i , E u r o p a are m i s i u n e a d e a v e g h e a , d e a r e p r i m a , d e a d o m n i . Ceeace o a m e n i n ţ ă — i m ­p e r i i l e exter ioare , l u m i l e ga lbene ş i ne­gre, B a b e l u l c o n t e m p o r a n , toate acestea f i e ţ i n u t e departe . Adeversus hostesn, ae terna auctor i tas !

Cu acestea, E u r o p a n'a reso lvat peri­co le l e B a r b a r i e i — barbar ie i n raport , f ireşte , c u tradi ţ i i l e E u r o p e i , c u struc­tura e i î n spirit . A c e s t e p e r i c o l e persistă î n s p i r i t u l n a ţ i u n i l o r Ue in f i l t ra ţ i e , ai p o p o a r e l o r s lavo -mongo l i ce descălecate d i n S t e p a . A s u p r a ţar i lor germanice , p r e s i u n e a l o r a înce ta t d e m u l t . i n v a z i a u a m e n i l o r c u o c h i i m i c i , « m a i cruzi de cât or i ce f iară» — «gens ierocissuina e t u imi i b e i l u a crudeliotr» c u m s p u n e cro­n ica germană — e u n ves t ig iu a l amin­tiri i , u n l u c r u al i s tor ie i , depar te .

P e n t r u n o i , ea c o n t i n u ă să f ie . P e n t r u n o i , e v i e , l a A p u s , l a Răsăr i t ,

la Miază-zi . S u n t sen ine totuşi . I m p e r i u l d e n a ţ i u ­

ne g e r m a n ă şi-a în t ins h e g e m o n i a pes t e ţ inutu l v e c i n la MiazănMoapte. K e i c u u t u i n c o r p o r a t Cai i ţ ia . O r e g i u n e d e vo­c a ţ i e asiat ică, u n în t ins d o m e n i u a l Sla­v ic i , va i i supus autori tăţ i i germane . La Miazâ-zi , ţări s lave s 'au î n c l i n a t Lictoru-lui . b l o v e n i a a fost incorporată I ta l i e i , Croaţ ia l iberă aşează î n s c a u n u l dom­nesc o d inast ie i ta l ică . M u n t e n e g r u l in­vocă p r o t e c ţ i u n e a Ital ie i . . .

P r o c e s u l d e i n c o r p o r a r e a l u m i i s lave î n l u m e a i d e a l u l u i e u r o p e a n se petrece , aşa dar, sub o c h i i noştr i .

E u r o p a se af irmă. P o p o a r e l e m a r e i sa l e t rad i ţ i i vor fj c h e m a t e — c u aju­torul D o m n u l u i — să c o n t i n u e , într'o zi de p a c e r o m a n ă , o p e r a l o r d e cul­tură. E t i m p u l să î n ă l ţ ă m fruntea , să res taurăm adevărul r o m â n e s c , să afir­m a m h e g e m o n i a noastră sp ir i tuală asu­pra tuturor, p o p o a r e l o r d i n spaţ iu l ro­m â n e s c s trăbun.

I d e a l u l u i d e construcţ ie a u n e i Rontâ» n i i in tegra le , p â n ă la m a r g i n i l e l u m i i româneş t i , să-i î n c h i n ă m toate puter i lo noastre .

Să l u c r ă m cât e z i u ă !

Dan BOTTA

D A C I A < 1 > 15 AUGUST 1941

C I V I L I Z A Ţ I A R O M A N A S Ă T E A S C A d e E R N E S T B E R N E A

R e v o l u ţ i a l iberală d in R o m â n i a a năzu i t să î n t e m e i e z e la n o i o civi l iza­ţ ie burgheză d u p ă m o d e l u l şi sub in f luenţa c iv i l i zaţ ie i apusene . S'a creiat u n stat n o u şi desvol tat , n o u i aşezări cu inst i tuţ i i f inanciare , industr ia le , ar­t ist ice şi şcolare ce t r e b u i a u să î n d n i -m e z e în treaga viaţă a n e a m u l u i spre o stare de înf lor ire , de c iv i l i za ţ ie şi pro­gres.

Ca şi în a l te daţi ale i s torie i noastre atunci când i n f l u e n ţ e l e v e n e a u d in Le­vant, alături d e această l u m e cu tendin­ţe d e înaltă c iv i l izaţ ie apuseană , găsim în viaţa de azi a n e a m u l u i r o m â n e s c o l u m e , o c iv i l i zaţ ie românească tim-plă , crescută firesc şi organic , p>rinsă de p ă m â n t u l f rământat al ţăr i i , c u ce rul , cu o a m e n i i şi î n t â m p l ă r i l e ce le-a p u t u t câşt iga, b irui şi rodi în decursul vremuri lor . E vorba de c iv i l izaţ ia ro¬ m â n ă sătească.

Satul a fost condus şi admin i s tra t d e Stat. S ta lu l formă jur id i că a v ie ţ i i de cetate , expres ie a c iv i l i za ţ i e i occ iden­ta le n u a p u t u i sa răspundă nevo i lor vieţ i i loca le săteşti . Chiar dacă în li­m i t a e x t r e m ă a î n d r u m a t rodnic viaţa oraşelor , forma jur id i că a R o m â n i e i m o d e r n e a i gnora t satul, L-a ignorat n u î n sensu l că n u a vo i t să ş t ie de prezenţa t a î n un i ta tea de viaţă a nea­m u l u i ci î n sensul că l-a în ţe le s d u p ă n e v o i l e oraşe lor şi l-a tratat ca atare, adică în fo losu l lor.

Pr iv i t d i n acest punct , satul cu lu­mea sa a fost aspru j u d e c a t si supus celor m a i „ i n t e l i g e n t e " prefaceri . Pen­tru o m u l c iv i l i za ţ i e i burgheze , satul pr imi t iv , este barbar , este s u b or ice n ive l u m a n . Judecat în această pers­pect iva satul reprez intă treapta (Ie j o s a v ieţ i i m o r a l e şi soc ia le , satul este nec iv i l i zat .

B a c ă însă părăs im acest punct* dc vedere şi j u d e c ă m lucrur i l e d i n punc­tul de vedere cuveni t , rezu l ta te le ob­servaţ i i lor noas tre se s c h i m b ă în între­g i m e . P e n t r u a-1 î n ţ e l e g e , satu l româ­

nesc t rebuie j u d e c a t d i n centrul l u m i i sale, d i n p u n c t u l de vedere p r o p r i u va­lor i lor sale n u p r i n m e n t a l i t a t e a bur­gheză mater ia l i s tă . Cine îndreptăţeş te ca l i f i carea un ica d e c iv i l i za t dată o m u ­l u i d i n oraşe ? O valoare p r o p r i e , un i d e a l po l i t i c mu mater ia l ? D a r dacă satul are p u n c t e de spr i j in m a i bogate p e n t r u a fi socot i t c iv i l izat ? Şi le are sigur.

Satul reprez in tă c iv i l i za ţ ia românea­scă. Şi n u n u m a i atât. Dacă pr iv im c o m p a r a t i v aceste două c iv i l i zaţ i i pu­tem af irma, fără a cădea în greşală, caracterul e u r o p e a n , ca să n u s p u n e m c o s m o p o l i t al ce le i d in tâ i şi auten­t ic i tatea românească a ce le i de a doua. Aceasta pentrucă c iv i l izaţ ia ora.e lor no,astre este de data recentă şi, în ra­port cu date le ace le ia d u p ă care a fost cop ia tă , n e î m p l i n i t ă , în curs de reali­zare, i ar c iv i l izaţ ia sate lor noastre este s trăveche , este or ig inară, plămădita o-dală cu neamul şi deplin realizată.

A m spus că c iv i l i za ţ ia romiână sătea­scă a fost odată cu n e a m u l . P r i n aceas­ta a m af irmat caracterul său străvechi şi au tohton .

S'a remarcat adeseori d e către cer­cetători i noştri , m a i ales d e către isto­rici , o m a r e asemănare în tre c ivi l iza­ţ i i le deoseb i te lor p o p o a r e d in Sud-Est, Această constatare n u este l ips i tă d e e-m e i u : u n c i e forme de organizaţ i e socift-lă, p r o d u s e l e art i s t ice p o p u l a r e între care m a i ales cântecul , ne r idică 'n .\-devăr p r o b l e m a une i uni tă ţ i e tn i ce mai m a r i care ar fi S u d - E s t u l ; si ch iar mai m u l t decât atât, ho tare l e acestei uni­tăţ i m e r g â n d p â n ă î n Ucra ina , P o l o ­nia şi Ungar ia .

D e aci s'a tras conc luz ia unor m a r i in f luenţe s tră ine , m a i ales s lave, (ru­seşti, sârbe şi b u l g a r e ) asupra vieţ i i p o p o r u l u i r o m â n şi d e c i asupra civi­l i za ţ ie i noastre săteşti .

N u p o a t e fi vorba d e a nesocot i şi în lă tura prezenţa u n o r astfel de in­f luenţe deoarece conv ie ţu irea în t i m p d e veacur i sau ce l p u ţ i n aprop ierea trecătoare în tre m a i m u l t e popoare lasă u r m e u n e l e asupra altora, uneor i atât d e adânci încât au fost as imi lata şi au deven i t însuşiri propr i i .

Ceeace p a r e să facă c a p u t i n ţ ă o a¬ p r o p i e r e în tre c iv i l i zaţ i i l e e tn ice din Sud-es tu l E u r o p e i este în p r i m u l rând fondul autohton comun pe în treg pă­m â n t u l acesta. In f luenţe l e d in afară, m a i v e c h i sau m a i nou i , sunt de o m a i m i c ă în semnăta te .

P â n ă la ven irea S lav i lor viaţa rurală pe aceste locuri n u a fost de loc între­ruptă. S inteza traco-romană era deja efectuată . U n e o r i satele n u au făcut de cât sa c o n t i n u e snb formă romana o via­ţă sătească tracă (Iorga) . T o t ce a ve­n i t m a i târz iu , s'a t o p i t c u u r m e sau

fără u r m e , în această l u m e locală de o u n d e sfârşesc d o c u m e n t e l e scrise. s trăveche or ig ine .

A s e m ă n ă r i l e în tre c iv i l izaţ ia română Batească şi c iv i l i za ţ i i l e săteşti ale celor­la l te p o p o a r e d in Sud-Est nu trebucse deci căutate atât de m u l t în in f luenţe l e p e care aceste p o p o a r e le-ar fi putut avea asupra noastră hi decursul vremii de conv ie ţu ire ci m a i m u l t î n fondul or ig inar c o m u n al spaţ iu lu i traco-ro-manie .

P l e c â n d de la această constatare nc p u t e m da s e a m a că c iv i l izaţ ia română sătească este d e n l i n a păstrătoare, a u n o r vechi tradi ţ i i l oca le şi că pr in însuşi­rile sale de c ă p e t e n i e , p r i n real izarea sa d e p l i n ă reprez intă un centru de ira­diere î n centru l şi Sud-estul E u r o p e i , d i n Nis tru până în Adriat ica şi din Carpaţi i nord ic i până î n C â m p i a Te-saliei.

Civi l izaţ ia română sătească are u n gen propriu porn i t d intr 'un fond stră­vechi p i e r d u t în negura veacuri lor şi p e care încă îl poate arăta strălucii mi to log ia precreşt ină af lătoare azi în satele noastre de pe o parte şi alta a Carpaţ i lor şi are o perfecţiune, o ex­per ienţă v ie d e cont inuă îmbogăţ i re că­tre f o r m e p u r e aşa c u m nc-o arată mai ales arta noastră populară . .. Ip a c e s t j e l c iv i l izaţ ia română sătească

e d e m azi, ne poartă în adân-aşa c u m O d V

c i m i d e m prin observaţ ie di­rectă n e des leagă p r o b l e m e de istorie.

Satul românesc are u n conţ inut rle viaţă s trăveche. U n trecut îndepărta t n e este p e această cale prezentat n u î n res­turi m o a r t e ci pr in lr 'un d o c u m e n t v i u ; viaţa mul tora d in aşezări le noastre dc m u n t e n e prez intă nea l terat n u c l e e din-tr'o l u m e de m u l t trecută.

Satul românesc este ce l m a i expresiv şi m a i bogat d o c u m e n t al i s torie i nea­mulu i . Aceasta pentrucă uneor i — cum este în cazul p o p o r u l u i nostru de ţă­rani — adevărata i s tor ie începe aeoîo

P e această cale m e r s u l în trecut este mai real , m a i adânc şi rodnic .

A m vorbi t până aci d e s n r e caracte­rul s trăvechi al c iv i l i zaţ ie i noastre să­teşti. Să v e d e m acum p e scurt î n ce sens această c iv i l i zaţ ie este d e p l i n rea­l izată şi dece arc u n caracter un ic .

Civi l izaţ ia română sătească este o altă natură, o altă lume . D c aceea n u poate fi judecată ca treaptă infer ioară a ci­v i l izaţ ie i noastre orăşeneşt i . Satul are o ex is tenţă propr ie şi este o aşezare uma­nă def in i tă . Aşa c u m încă îl a v e m azi sub och i el reprez intă o c o m u n i t a t e de viaţă- şi u n s is tem d e valor i româneşt i autent ice , o c o m u n i t a t e de viaţă na tu rală organică şi e tn ică , detenminant -! pentru v iaţa noastră naţ ională .

Civi l izaţ ia română sătească este o rea­l i tate unică. D in or ice p u n c t d e vedere am privi -o ea prez intă o viaţă, u n senft, un fel propr iu de a fi. Civi l izaţ ia să-teasă este un ică în or ig ina ei , în struc­tura şi î n substanţa ei.

Ceeace o face în p r i m u l rând să fie atât de interesantă este f irescul ei , este or ig ina sa locală . P ă m â n t u l românesc , casă a p o p o r u l u i d in tru început , a ro­dit această c iv i l i zaţ ie sătească. Uni tatea geografică a p ă m â n t u l u i românesc,^Da­cia, a dat cea la l tă un i ta te a f o r m e l o r d e viaţă şi a tuturor valori lor .

Civi l izaţ ia română sătească este o c i - i v i l izaţ ie pr imi t ivă , în adevăr, fără di­m e n s i u n i l e şi s trălucirea ce l e i orăşe-ueşti a p o p o a r e l o r d i n Apus . Condi ţ i i l e istorice care au p lămădi t -o şi purtat-o , starea î n c e p u t u r i l o r acestui p o p o r nu au p u t u t rod i în aceste d i m e n s i u n i şi în acest s ens ; ne -am format şi ne-am păstrat în s a l e ; î n aşezări crescute fi­resc, n e t u l b u r a l e dc furtuni le de sus. De aceea satul românesc are o «truc-Lură atât de s ingulară şi atât d e orga­n ică ; Batul s'a î m p l i n i t într'o lunne a

sa, o l u m e închisă şi n u a i r u p t vul­canic . Aceas tă stare a fost şi u n l eac al conservăr i i c iv i l i zaţ ie i şi n e a m u l u i ro­m â n e s c însuşi .

Civi l izaţ ia r o m â n ă sătească n u are n i m i c m o n u m e n t a l dar are î n s c h i m b o ţesătură maes tru a lcătui tă , are u n f iresc şi o a r m o n i c dep l ină . Satul n u se p o a t e măsura cu oraşul î n p l a n u l real izăr i lor t e m p o r a l e d a r î l în t rece des igur î n acela al va lor i lor sp ir i tua le . N e p u t i n ţ a n e a inulu i r o m â n e s c de a se rea l iza p e plai po l i t i c şi m a t e r i a l l-a î n c h i s în s ine (fa­ţă d e c e l e l a l t e p o p o a r e ) d a r l 'au des­chis faţă de D u m n e z e u . D u r e r e a şi sără­cia, povara vremur i lor grele p e care n e a m u l a purtat-o î n d e l u n g au adus la v iaţă u n t i p u m a n d e o m a r e înă l ţ ime spir i tuală , u n o m ales , u n o m s i m p l u şi adânc. Civi l izaţ ia r o m â n ă s ă t e a n este în temeia tă pe o a n u m e v i z i u n e de v iaţă , p e u n a n u m e etil e t i c , care se despr inde d in o m e n i a românească, . Ţă­ranul r o m â n este creatorul acestei ci­vi l izaţi i î n care se î m b i n ă p e r m a n e n t u t i lu l c u f rumosu l , gravul c u subt i lu l .

Satul are o structură de ech i l ibru şi armonie , are o structură organică ase­m ă n ă t o a r e tuturor real i tăţ i lor şi îm­p l i n i r i l o r l ega te d e c o n d i ţ i i l e natu­rii. Cu o aparenţă m a i statică viaţa a¬ cestei aşezări româneş t i a pulsat me­reu, a (mustit şi a rodit dep l in . E ă r u rupturi , fără răsturnări , exprcs i i lA. j ţ i -săşi ale acestei v ieţ i , f o r m e l e c ivi l izc lJc săteşti s'au sch imbat , s'au s c h i m b a t însă ca u n fruct p o r n i n d d in s â m b u r e şi îm-plinindij-sc. A ş a sc e x p l i c ă toa te ace le produse u l t i m e d e subt i l i tate şi perma­nenţă ale artei , l i teraturei şi f i losofici noastre p o p u l a r e .

Sa tu l r o m â n e s c e s t e o aşezare ome­nească def in i tă , u n organ i sm perfect , Viaţa p e care o c u p r i n d e , c h i p u r i l e îi; care se înfăţ işează. î n c h i d în e l e o sub stanţă e tn ică loca lă , o substanţă un ică , aceea românească: Viaţa coiic;-L'tă pro-

DESPĂRŢIRE DE O GAROAFA ROŞIE / de MIHA1 BENIUC

Sărut cu buze arse huma

Din care tu sorbit-ai sânge.

In pribegie plec de-acurna, •—

Garoafă roşie nu plânge.

Străngându-mi în desagi amarul,

Toiag din gardul vechiu mi-oi frânge

Şi 'n urmă voi lăsa hotarul —

Garoafă roşie nu plânge.

Străinul va veni 'n grădină

Şi toate florile le-o strânge

Buchet pe masa lui străină —

Garoafă roşie nu plânge.

De te va rupe şi pe tine

Garoafă roşie nu plânge.

Pe masa-i cu mâncări străine —

Tu varsă doar un strop de sânge.

P L E C A R I / d e I O N B Ă L A N

De câleori am plecat din llârsem,

Cu gene umede spre oraşe străine,

Visător priveam munţii cu senine poeni

Ce lunecau parcă după căruţă cu mine.

Satul, plutind în fum, insulă verde

Ridica spre cer două turnuri subţiri

Chemătoare braţe: — sufletul nu ţi-l pierde,

Limpede prinţ, pe unde ni te resfiri!

Cărăuşul cânta despre iubita lui

Drumului alb, cailor, arinilor foşnitori

Mie, copil rătăcitor, — uite-l, nu-i —

Şt amăgirii albe ce-mi surâdea'n nori.

Pasărea dorului se sbătea, o ţineam de aripi, Lacrima o striveam, bărbat, între gene; Visul tăia pe cer nefireşti, vineţi tulipi, Ispita soru-şi netezea lucitoarclc-i pene.

Eu, cu un mare râs interi .ar: — Cărăuş mână mai iute, cântă un cântec de joc,

Prinţ o să fiu. Uite ficrie în nor,

Vrsitoarea m'a 'nsemnat cu noroc.

Astăzi mă 'ntorc şi pasărei dorului, Cât Ţara Oltului, cu aripi de tuci,

Lasă căruţa în urmă, sboară întins Iar prinţul îşi scutură praful de pe papuci.

Cărăuşul cântă: «Lung e drumul Clujului», Pleoapa pe lacrimă nu se mai strânge; Năluci ale visului, năluci aie dorului Din norii de cri, cu chipuri de sânge!

dus al p ă m â n t u l u i / ş i a l i s tor ie i , este aceea î n care g ă s i m subs tanţa ş i cali­tatea românească .

Civi l izaţ ia r o m â n ă sătească departe de a f i o treaptă in fer ioară a u n e i ci­v i l izaţ i i nerea l i zate , ea reprez in tă d i m ­potrivă un sumam de experienţă si o¬ biectivare în forune u l t ime. Aria , f i lo-sof ia p o p u l a r ă , o r d i n e a socială si eco­n o m i c ă stau mărtur ie acestei af irmaţi i .

Arta noastră ţărănească n u este ceva grosolan, expres i e l ips i tă d e gust şi în­d e m â n a r e c i o exper i en ţă m e r e u repe­tată cu real izăr i dintre ce l e m a i reuşite . Viaţa or ig inară şi armonioasă a ţăra­nu lu i , c â m p u l desch i s al or i zontu lu i său a desvo l ta t un gust foarte f in, un s imţ d e o s e b i t al f rumosu lu i , o cunoaş tere şi j u d e c a r e prec i să a va lor i lor estet ice . In faţa v a l u l u i d e artă l ips i tă d e frumu­seţe al oraşe lor noastre i n v a d a t e d e ch i ­puri atât de străine fe lu lu i r o m â n e s c d c a fi, arta ţăranului r o m â n aduce o s im­ţire de m a r c pur i ta te şi de prec i s meş­teşug. I n fata e x t r e m i s m u l u i artistic de or ig ină iuda ică , curent care a do­m i n a t arta ce tăţ i i , ţăranul cu ex­per i en ţa lu i d e veacuri , deş i a n o n i m , dă viaţă u n o r o p e r e de adevărată artă. Vădit lucru , ţăranul r o m â n d o v e d e ş t e o mare super ior i ta te «n în ţe legerea şi tra­tarea f rumosulu i .

Când ţăranu l face artă el e x p r i m ă o l u m e adâncă de f rumuse ţ i şi încercăr i . D i m e n s i u n e a m e t a i z ică a trăiri i sale , tot c o n ţ i n u t u l d c ide i şi s e n t i m e n t e de care d i s p u n e , s c e x p r i m ă s incer î n o p e ­rele sale de artă fără nic i u n fel de in­tenţi i per i fer ice . Aceas ta pentrucă te­m e i u l creaţ i i lor sa le sunt p r o f u n d uma­n e , n u n u m a i formale , sunt r o d u l u n e i sp ir i tua l i tă ţ i autent ice . A d e v ă r u l s ingur şi m u z i c a p u r ă s trăbate opere le artei ţărăneşt i .

Mater ia p e ca l ea căre ia se expii t .n> este tratata ca ceva sp ir i tua l i za t . (J bro­derie , o poartă , o i coană sau oricare alţii producţ i e d e artă p o p u l a r ă î n c h i d m e le u n sui l e i , c u b u c u r i i l e şi tr is teţe le lu i , c u încercăr i le ş i n ă z u i n ţ e l e lu i , un suf le t a p l e c a t asupra f r u m u s e ţ i l o r şi lu­cruri lor nesch in inătoare . Legătura atat de putern i că c u D u m n e z e u tace d i n o¬ p e r a ţăranulu i r o m â n o real izare î n sensul lucrăr i lor d iv ine .

V i z i u n e a d e viaţă a ţăranulu i român n u este m a i prejos . In ea şi p r i n ea se âmplmesc toate sensuri le şi se real izea­ză toate f o r m e l e aceste i c iv i l i zaţ i i să­teşti, l i l o s o f i a p o p u l a r ă atât de armo­n ioasă este expres ia u n e i rojinicc aşe­zări sp ir i tua le . Ţ ă r a n u l r o m â n trăeşte într'o o r d i n e c o s m i c ă desăvârşi tă , i n care toa te lucrur i l e sunt f iresc şi defi­n i t iv f ixate , în care c u g e t u l şi fapta nasc şi se c o n s u m ă după l eg i n e s c h i m ­bătoare , revelate . Marea r â n d u i a l ă a lu­m i i se restrânge întreagă , ca soare le în p ică tura d e rouă, î n ce l e m a i m i c i lu­cruri şi f ap te a l e o m u l u i sa lu lu i româ­nesc . Î m b i n a r e d e re l ig i e şi m a g i e , d e rugăc iune şi f armec , viaţa sn ir i tua lă a ţăranulu i r o m â n s tăpâneşte în ţe l e sur i adânci , pre ţur i adevărate asupra natu­ri i lucrur i lor şi o o m u l u i , asupra sen­su lu i v i e ţ i i ş i cupr insu lu i ei.

S a t u l românesc c u o s trăveche tradi­ţ ie , este atât d e in teresant , m a i ales pr in viaţa sp ir i tua lă care ii e s te pro­pr ie . Când î n c e p i a-1 cunoaş te d e aci t rebue porn i t . R e s t u l se despr inde uşor.

Dacă c o b o r â m p e p lan e c o n o m i c şi şi social , o r d i n e a tradi ţ ională sătească este o o r d i n e naturală şi ech i l ibrată . Ins t i tuţ ia fami l i e i , organizarea m u n c i i , t e g u l e l e soc ia le (re laţ i i le ) s u n t făcute să f u n c ţ i o n e z e cu o m a r e prec i z i e şi / o d n i c i e . V ia ţa n u e s te sufocată ci doar î n d r u m a t ă î n sensur i le cerute de firea lucruri lor . Salul n u are setea de aer p e care prea ades o trăeşte oraşul cu prea m u l ţ i cărturari şi m a i puţ in i î n ţ e l e p ţ i .

R e a l i t a t e a soc ia lă sătească îş i are le­g i l e e i d e conservare şi r i t m u l e i de traiu. S a t u l r o m â n e s c reprez in tă o ade­vărată c o m u n i t a t e de viaţă.

D a c ă e o b o r î m p e p l a n e c o n o m i c şi gu lu i organi sm social al sa tu lu i nostru s u n t e m surprinş i de ţesătuca măias tră si l eg i l e b i n e apl icate v ie ţ i i p c care o în-drumează . Aceasta pentrucă lucrur i l e ac i s 'au desvo l ta t o r g a n i c ş i f i resc ca or i ce c u p r i n s d e viaţă al natur i i .

C iv i l i za ţ ia r o m â n ă sătească î n c h i d e î n e a u n r i t m d e valor i şi o o r d i n e pro­pr i e p l ină d e bogate î n v ă ţ ă m i n t e . I n sat s'a creat şi păstrat viaţa n e a m u l u i ro­m â n e s c p e toate planuri le u n e i obşteşi i trăiri . Ac i s'au ob iec t ivat şi orândui t toate p r o d u s e l e creaţ ie i p o p u l a r e , ano­n i m e şi autent ice .

Civ i l izaţ ia r o m â n ă sătească es te ex­pres ia m i l e n a r ă a e x p e r i e n ţ e i p o n u -lare, rodnică fi m e r e u re înno i tă .

D A C I A < » > 15 AUGUST 1941

G R A N I Ţ E L E D I N R Ă S Ă R I T SI M I A Z A - N O A P T E d c N I C O L A E M. P O P P

O insulă latină întrun ocean slav, iată pos i ţ ia e tn ică a R o m â n i e i . D e aici şi p e r i c o l u l ce l m a r e p e n t r u n e a m u l nostru . A v e m vec in i turan ic i , totuşi sân­gele nostru a trecut p u ţ i n î n pa tr imo­n i u l acestora în c o m p a r a ţ i e cu R o m â n i i ce s'au t o p i t d e a h m g u l v e a c u r i l o r în massa s lavă. E x e m p l e sunt n e n u m ă r a t e .

S ingura so lu ţ i e n u p o a t e veni decât d in uis locareu, cel p u ţ m a state lor sla­ve, dacă n u si a b locur i lor e t n i c e slave. -Noua o r d i n e e u r o p e a n ă a d e s l n u ţ a t trei d i n ce i patru vec ini s lavi ai noş t r i : Cehos lovac ia , P o l o n i a , Jugos lav ia . i n curs e s te des f i in ţarea c e l u i u e a l patru­lea ş i m a i p e r i c u l o s : U. K. S. b.

I n cete u r m ă t o a r e se anal izează c p r o b l e m ă d e grani ţă t o c m a i spre ire-g±unea ue i n o d u i c a i e i n curs a S I U L I U U -

iu i ter i torial d i n E u r o p a Ue răsărit: graniţa spre U. li. S. S.

I n is toria p o l i t i c ă a u n e i n a ţ i u n i şi î n e v o l u ţ i a geograt ică a u u u i p o p o r , p r o b l e m a d e graniţă t o c m a i spre re-p e r m a n e n t a uLiualnate . I n ace ia j t m i p este ş i o c n e s t i u n e sp inoasă , u e h c a i a , care uşor te î n d e a m n ă să a l u n e c i p e p a u l a s u b i e c t i v i s m u l u i , f e n t r u a n e păstra in tr 'un cauru strict o m e c t i v w. v o m m u l ţ u m i să r e l e v a m n u m a i o ser ie de l a p t e , r ă m â n â n d ca cet i torul să tra­gă s ingur conc luz i i l e .

Gran i ţ e l e u n u i s ta l n u trebuesc p r i v i t e ca m ş i e s i m p i e linii p e i i a i u s a u Ca o ser ie ue m o v i l e p e teren. Graniţa esiw un front i u l u n g u l căruia se angajează n e c o n t e n i t l u p ie cari duc la o i e n s i v a u n u i a sau a l u n a d intre ne i igerunţ i , res­pect iv a eclox d o u a n a ţ i u n i cairi se a-t m g p e front iera . Graniţa es te insa şi ceva mai m u l t decă t l i m a u n u i i r o u i , graiuţa este o zouă i u care se în trepă­trund inas i e e t n i c e deosen i t e . I n viriu-tca p r i n c i p i u l u i t i z i c ai o s m o z e i , grani­ţa este acea meminranâ lr agii a pătrunsa de l i c h i d u l c u dcus i ta tea m a i m a r e , la p o p o a r e — d e p o p o r u l c u d e s i m e a şi v i tal i tatea m a i pronunţa tă .

I u l u m i n a acestor veder i v o m căuta să u r m ă r i m ace l e grani ţe f i reş t i a l e  o -m ă n i e i , graniţa Nistrului ş i graniţa Car-paţaor tSucovmei, grani ţe spre blavi. V o m căuta să u r m ă r i m gran i ţ e l e aces­tea s u n aspec tu l l or p o n t i c ş i e tn ic , a d i c ă să v e d e m î n c e m ă s u r ă h o t a r e l e acestea sunt b i n e sau râu trasate şi daca n e a m u l nos tru e s te s a u n u i n o iens ivă la i r imt iere .

i 1 a p t u l că n e o c u p ă m de aceste două grani ţe lao la l tă se aatoreş te împre jură ­rii că amei i e i e graniţe au lo s t p ă t r u n s e de iu l i i t ra ţ ia aceloraşi p o p o a r e ven i t e d i n E u r o p a c o n t i n e n t a l a : n u l e n i i ş i O¬ vrei i . INeeejitutea pr iv ir i i p r o n i e u i e i n i a n s a m b l u l e i just i t -că aceasta.

GRANIŢA A i s t r u l u i şi graniţa carpat ică t rebuc împărţ i tă m m a i m u l le sec toare , f iecare c u e v o i u ţ i a lu i anumită . E sec­torul M o l d o v e i dc răsărit , sec torul M o l ­dove i de n u a z ă - n o a p t e şi sec torul Mara­m u r e ş u l u i , strâns legat d e ce l e la l t e două. V o m u r m ă r i dacă h o t a r u l acesta este sau n u u n h o t a r istoric.

1. Sectorul Moldovei de răsărit.

La m i j l o c u l v e a c u l u i X I V , B o g d a n V o e v o d dcscă lccând d i n M a r a m u r e ş face să ia f i inţă p r i n c i p a t u l Ţării M o l d o v e i . I n foarte scurtă vreme , cam o j u m ă t a t e de veac , organizaţ ia po l i t i că n o u î n ­f i inţată a t inge Ni s tru l , iar antrepoz i t e l e g e n o v e z e ale Cetăţ i i A l b e intră î n stă­pân irea l u i A l e x a n d r u cel B u n . Iată Nis tru l , această u l t imă apă carpat ică , ca h o t a r d e răsărit al s ta lu lu i , ca hotar d i n v e c h i m e al lui .

I n faţa e x p a n s i u n e ! tânăru lu i voevo-dat m o l d a v se ridică puterea o t o m a n ă , care d u p ă l u p t e crâncene de zeci şi zeci de ani, reuşeşte să se ins ta leze î n sudul prov inc ie i de pe;tc Prut . Se nasc raia­l e l e Chi l i e i şi Cetăţ i i A l b e , c u u n în­treg h i n t e r l a n d : B u g e a c u l , co lon iza t de Turc i cu Tătar i şi d e v e n i t B u g e a c u l tă­tăresc, sau pe n u m e l e lu i v e c h i : Basa­rabia , î n a m i n t i r e a d o m n i t o r u l u i Ţării R o m â n e ş t i Basarab , desrobi torul aces­tui co l ţ d e ţară.

Odată cu creşterea p u t e r i i turceşt i , M o l d o v a î n c e p e să f ie înconjurată cu r a i a l e ; după Cetatea A l b ă v ine la rând T i g h i n a , a p o i H o t i n u l . R a i a l e l e erau în l i m b a j o c c i d e n t a l : maregraf ia te , p u n c t e avansate de rez is tenţă î n coasta veci­nului . I n faţa acestor ra ia le , d o m n i i M o l d o v e i încearcă întăr irea grani ţe lor , î n spec ia l a grani ţe i din spre Tătâr lâcu l b u g e e c a n , de u n d e Tătar i i f ăceau dese incurs iun i în Moldova . R e g i u n e a cea mai dârză a M o l d o v e i este „ p i e p t u l Moldove i" , cununa de dea lur i m a s i v e şi împădur i t e cari brăzdează dela apus la răsărit m i j l o c u l M o l d o v e i ; e ţ inutu l nu­

m i t şi astăzi „Codru" , patr ia Codren i lor l i ghecen i , a ace lor „ o a m e n i apr ig i şi eu-ragioşi , depr inş i cu p r i m e j d i a şi veşn ic gata d e l u p t ă " ( N i s t o r ) . E i formau „ p i e p t u l M o l d o v e i ce l m a i tare", d e care s'au frânt ca d e o stâncă de granit a¬ tacur i le p r ă d a l n i c e a le Tătar i l or d i n Bugeac . E i au fost apărător i i ho taru lu i Moldove i .

Vajn icu l d o m n i t o r care a fost I o a n Vodă cel C u m p l i t , s tăpâni toru l a m b e ­lor m a l u r i a le N i s t ru lu i , a î n f ă p t u i t o organizaţ ie mi l i tară d e rez is tenţă în B u g e a c p e care a n u m i t - o „Căpi tăn ia Codrului". AceastE organizaţ ie durează târzie v r e m e , până î n a d o u a j u m ă t a t e i sec. X V I I , c â n d î n c e p e decadenţa Moldove i .

D i n c o l o de Ni s t ru era t ă t a r i m e a ; ţi­n u t u l p â n ă î n B u g şi N i p r u se n u m e a Ucra ina H a n u l u i . N i c i p o m e n e a l ă de Ruşi , şi iată o d o v a d ă : când î n 1484 Ştefan organizase o cruc iadă î m p o t r i v a Turc î lor , a cerut şi a ju toru l ţarului Moscove i , cuscrul său , căci îş i căsătorise p e f i ica sa, I l eana , cu f iu l ţarului . Ţarul îi r ă s p u n d e că miA. p o a t e t r imi te ajuto­ru l cerut , „fiind prea mare depărtarea

i între Moldova şi Rusia", dec i între Mol­dova care se î n t i n d e a p â n ă Ia N i s t r u şi

] h o t a r u l rusesc ; asta la sfârşitul sec. X V . Interesant că în raiale şi B u g e a c , l im­

ba românească era în trebu in ţa tă uneor i până ş i î n admin i s tra ţ i e . M a i m u l t , creşt in i i d i n ter i tor i i le s u b j u g a t e de Turc i au fost puşi sub jur i sd ic ţ ia bise­ricească a m i t r o p o l i e i P r o î l a v i e i (Brăi­le i ) şi I s m a i l u l u i , care ia f i inţă p e la 1600. Creşt ini i d in Ucra ina H a n u l u i , a¬ dică ce i de p e s t e N i s t r u , d e p i n d e a u de aceeaş m i t r o p o l i e . L i m b a fo los i tă a foct tot m o l d o v e n e a s c a .

Când în 1681, T u r c i i î n v i n g â n d p e ţâru l rusesc , cuceresc U c r a i n a d intre Nis tru şi N i p r u , n u m e s c p e D u c a Vo­dă, d o m n u l M o l d o v e i , ca h a t m a n al Ucraine i . N u m i t u l d o m n i t o r se int i tu la „ D o m n ţări i M o l d o v e i şi Ucra ine i" . A¬ ceastă s tăpânire a U c r a i n e i , deş i vre­m e l n i c ă , arată u n m o m e n t î n i s tor ie când of ic ia l i tatea m o l d o v e n e a s c ă era înt insă până la N i p r u . Iar m a i târz iu , p r i m u l m i t r o p o l i t al Basarab ie i ruseşt i avea s u b jurisdicţ ia sa şi t er i tor iu l d in­tre N i s t ru şi B u g .

Odată c u î n c e p u t u l veacu lu i X V H I , P e t r u ce l M a r e i n a u g u r e a z ă o n o u ă po­l i t ică : cucer irea B i z a n ţ u l u i . I n năzuinţa Ruş i lor spre B i z a n ţ , e i s'au i sbi t întâi d e C a z a c i ; i -au sdrobi t . A p o i d e T ă t a r i ; au l i c h i d a t şi h a n a t u l TĂTARăsc al Cri-m e e i ( 1 7 8 2 ) . I n îna in tarea lor năval­nică spre apus , R u ş i i se a p r o p i e d e Nis­tru abia la f ine le sec. X V I I I , şi at ing Ni s tru l î n 1782, pr in cucer irea Ucra ine i Hanulu i . A c u m , î n d r u m u l B i z a n ţ u l u i şedea M o l d o v a ; încă 20 ani , şi la 1812 Ruşi i sar pes te Nis tru , r u p â n d j u m ă t a t e d in Moldova .

I n p lanul acesta al lor spre vest , la sfârşitul răsbo iu lu i ce lu i m a r e , c lauze

secrete p r e v e d e a u retragerea h o t a i u l u i i t io luove i p e biret . l o t u ş i anul i y i o rest i tue Moldovei p ă n i a n u i l ce-i tusese răpit . H o t a r u l l i xandu-se p e INistru, se iixa p e h o t a r u l tir esc, mul t i s ecu lar , ai momai i ie i .

Land h a t â r u l de răsărit a l D a c i e i , da­că n u era dmeolo de INistru, stăruia ce i p u ţ i n p e acest f luv iu , c u m p o t huşii şi upoi Sovietele susţ ine pretenţii asupr^ unui ţ inut p e care a c u m lou atu nu-i a Unseseră incâ 'i — iar atunci v e n e a u p e n t r u p r i m a oară la INistru.

i. Sectorul Moldovei dc miază-noapte,

I n aceeaş m ă s u r ă î n care f rontu l Nis ­trului a osci lat m c u r e u i v e u c u i n o r , i ixnd m e r e u i n o lens ivâ , şi n u m a i vre­m e l n i c in d e l e n s i v â — p i c r u e r e a Ba­sarabie i — frontu l de tmiază-no,apte a osc i lat şi e l la f e b

Insă î n a i n t e d e înf i inţarea pr inc ipa­tului m o l d a v , N i s t r u l la Zalesc ic ş i Ge-l e m u ş u l t o m n a u grani ţa traui ţ ionaia intre M o l d o v a ş i P o l o n i a . L e a g ă n u l Mol ­dove i este t o c m a i M o l d o v a d i n marguieu Ceremuşu lu i , M o l d o v a d e miază-no .apte A i c i e Suceava , p r i m a capi ta lă , aici sunt tarnos i te p i u n e l e ct i tori i voevoda le , a ic i sunt g r o p n i ţ e l e domneş t i . Ceremu-ş u l a r ă m a s h o t a r şi a tunc i cand, i n veacu l X l V , a ex i s ta t v o e v o d a t u i Sepe-î n ţ u l u i , i n l i i n ţ a t ca m a r c g r a l i a t d e a-parare a M o i u o v e i contra n a v ă n t o r i i o r mii n o r d .

Is tor ia se r e p e t ă ; i u t e a fost expan­s iunea po l i t i că organizată a M o i u o v e i spre INistru; i u t e — la 1388 — Petre itiuşat, cred i toru l rege lu i p o l o n , intră iu p o s e s i u n e a P o c u ţ i e i . P o c u ţ i a , u n teri­toriu spr i j in i t p e N i s t r u şi Garpaţi , a los t m ă r u l d i scordie i , p r i c i n a atâtor gâlcevi î n t r e M o l d o v e n i şi f o t o n i . 20ii ani au durat l u p t e l e acestea. D u p ă c u m orice v o e v o d m o l d o v e a n îş i tăcea u n p u n c t d e o n o a r e d in a încerca să recu­cerească B u g e a c u l , tot a s e m e n i or ice voevod m o l d o v e a n voia să păstreze P o ­cuţia. Şi Şte fan , şi Rareş şi I o n V o d ă o ocupară. P o c u ţ i a es te u n f e l d e Ucrai­NA a H a n u l u i î n h o t a r u l de miază­n o a p t e , care mărtur i seş te d e expans iu­n e a m o l d o v e a n a d i n c o l o d e ho tare l e fireşti a le ţări i M o l d o v e i .

P e v r e m e a g lor ie i M o l d o v e i , î n t im­pul m a r e l u Ştefan Vodă , pârcă lab i mo l ­doven i s t ră ju iau la Sn ia t in şi Co lomea , pr i c in i l e e r a u j u d e c a t e d u p ă dreptu l românesc , iar cred inc ioş i i or todocş i d in r'olonia s tăteau sub ascultarea mitro­po l i tu lu i M o l d o v e i . Jur i sd ic ţ ia biseri­cească a Suceve i , m a i a p o i a Iaş i lor , a durat ce l m a i m u l t . „ P â n ă la emanc i ­parea R u s i e i n u e r a m recunoscuţ i nu­mai ca ocrot i tor i ai o r t o d o x i e i greceşt i faţă d e Turc i , ci e r a m pr iv i ţ i ca sin­gura p u t e r e or todoxă e u r o p e a n ă şi o¬ crot i toare a or todocş i lor d in ţăr i le ca­to l i ce , U n g a r i a ş i P o l o n i a " . „Seria d o m n i l o r darnic i şi ocrot i tor i ai orto­docş i lor d i n P o l o n i a o d e s c h i d e în m o d

străluci t A l e x a n d r u L ă p u ş n e a n u ' [_\is. t o r ) , acest d o m u i t o r căruia i s a u pu» p e n e d r e p t î n sp inare atâ lca p o n o a s e ca ş i lu i ţ e p e ş .

L ă p u ş n e a n u r id ică b i ser ica românea­scă Uin I j o v , i ar „ t a i m o a s e i e Movi -l e n c e " , căsătorite c u cei m a i dist inşi re-presentauţ i a i n o b i l i m i i p o l o n e , ca i i o -recki , Poto,cki , „n'au f ermecat n u m a i p e m a g n a ţ i i p o l o n i , ci a u fos t ş i orto d o x e c o n v i n s e , a i i rmându-ş i credinţa s trămoşească p r i n cl ito.rh b i s e r i c e ş u , cari le -au inveşn ic i t n u m e l e ' 1 ţ l v s l o i j . f r ă ţ i a or todoxa d i n Liov a rezistat atâta cât a d ă m u i t şi tăria M o l d o v e i . Odată c u decadenţa p r i n c i p a t u l u i m o l d a v a încetat şi i n l i u e n ţ a re l ig ioasă a Moldo• veui ior i n P o l o n i a , iar ortodocş i i a m Liov au trecut ia cato l ic i sm. P c i i t i c a lui f e t r u ce l Mare , inaugurată la 1700 ;i care ne-a s t â n j e n i t d m p u n c t de vede­re teritorial , ne s tr imtorează şi ca in­f luenţă re l ig ioasă , i ar m o l d o v a n u l P e t r u Movi lă , os d o m n e s c , a junge î n i l r o p o i i t al K i e v u l u i .

A d o u a j u m ă t a t e a sec. X V H I , care a dus la „ f in i s P o i o n i a e " , duce î n 1775 ia răp irea co l ţu lu i de m i a z ă - n o a p t e al M o l d o v e i , căruia i s'a z i s d u p ă im n u m e scorni t de Austr iac i , Bucovina.

j Es te u n i c u l caz î n is torie , când h o t a r u l I statoirnic a l C e r e m u ş u i u i a l o s t şt irbit . (Fără râsboi , mutându-se n o a p t e a h o ţ e ş t e

s tâ lp i i d e front ieră , Aus tr ia a l u a t b u ­cov ina , c u m p ă r â n d c u p u n g i d e aur p e p a ş a l e l e turceşt i , d u p ă c u m l a sfârşitul răsbo iu lu i m o n d i a l , când f o a m e t e a se a p r o p i a de Y i e n a , tot A u i t r i a era dis­pusă să vândă Ucra ine i aceeaş nenoro­c i tă B u c o v i n ă , p e p r e ţ u l unor saci cu grâu. P e n t r u p i e r d e r e a B u c o v i n e i tre­bu ia găs i t u n ţ a p ispăşi tor . î n t o c m a i ca şi c u Basarabia . A t u n c i cel care I. p lă t i t c u viaţa a fost d r a g o m a n u l de m o l d o v e n e a s c ă de la S u b l i m a P o a r l ă ; a-cuim, ne fer i c i tu l d o m n Grigore ^hica . C â n d la î m p l i n i r e a a 100 ani , s tuden­ţ imea cernăuţeană a tr imis la l a ş i o te legramă d e s i m p a t i e p e n t r u m a r e a jertfă a v o e v o d u l u i m o l d o v e a n , u n m a r e proces i s b u c n e ş t e î n B u c o v i n a . I n chi­pul acesta 6e trăda d u p ă u n veac a¬ mes tecu l A u s t r i e i la p ierderea u n u i o m nevinovat .

D u p ă r ă p i r e , B u c o v i n a a fost anexată Gal i ţ ie i , până la 1861 , când a deven i t ducat aparte . Har ta l u i D i m i t r i e Can-temir arată ca graniţă a M o l d o v e i , Ce-r e m u ş u l n e g r u ; acesta forma graniţa i s torică a M o l d o v e i . I n 1918 , când s'au trasat front iere le s tate lor e u r o p e n e , gra­n i ţa între P o l o n i a şi R o m â n i a a rămas p e Cere inuşul A l b , dec i m a i spre sud.

3. Sectorul maramureşan.

Maramureşu l , acest cu ib vul turesc în­tre m u n ţ i i R o d n e i şi G u t â i u l u i de o parte şi Carpaţ i i păduroş i dc cealal tă parte , este s trăbătut pr in m i j l o c dc Tisa. S inguru l l oc p e u n d e p o ţ i intra în Maramureş fără să esca ladez i m u n ţ i

C Â N T A Ţ I - M I , PLAIURI LINE... / * E M I L G I U R G I U C A

Cântaţi-mi, plaiuri line, în zumzet de albine

S'aud prin codri tineri ca'n zilele regine,

Cum cură de curată în tânăr grai de unde

Fântâna de pădure, isvoarele de munte,

Rodind în cale dreaptă dumbrăvi din bradul mire

Pe albii lungi de râuri în rugă şi iubire.

Prin murmurul câmpiei îmi aţipise gândul

învins de somnul verii scăpat-am singur rândul

Tovarăşii mei poate atins-au ţărmul, Bugul

Cu turmele lor albe, cu şoimii lor, cu plugul,

Mânând pe vaduri nouă, purtaţi de dorul mării

Deschis-au ţarii noastre limanul depărtării.

In liniştea din umbra atoestui codru mare

M'am pomenit pe maluri de ape cântătoare

Eu lainicul câmpiei, eu primăverii paur

Să 'ncep din nou cântarea din zilele de aur

Cântarea de mărire a Domnului meu bunul

Visând pădurea 'ntreagă cu fagul, cu alunul.

Tot ce-am pierdut în neguri, în soare să-mi răsară,

Ca'n serile de-atunce bătrânii mă'nconjoară;

I-aud prin val de ierburi cum vin şi cum lumină.

In liniştea pocnii aşterne-vom la cină.

Şi unul frânge pâinea în albe mâini curate:

Pământuri primitoare, fiţi binecuvântatei

Preasfânta dimineaţă şi cornul, drag descântec

M'au îmbrăcat în rouă, m'au deşteptat în cântec.

Cu flamura muiată 'n argint, pe poarta zării

Deschisă peste lume în aur vin călării,

'Din vatra bătrânească duc legea nouă'n Iar guri.

Mărire vouă câmpuri, curate, albe praguri!

Cătând din urmă munţii îi pun câmpiei brăuri

Şi scriu hotarul tânăr cu aurul din râuri.

Lumina curge n holde, pământul aripi prinde,

Velinţi de flori bălae pe câmpuri el întinde.

Frunţi mândre ce-ating cerul, vin cetele, vitejii

Cântarea lor, pădure, din Jiarfele amiezii!

Cuprinde cu privirea această dalbă ţară:

Un suflet zace'n toate arzând ca o comoară.

Sub straşinile sale cum curge, cum se'ntinde

Puhoiul de prin stepe venind să ia merinde.

Dar tu reverşi isvoare, tot limpezi, tot curate.

La marginea luminii, tu ultima cetate!

Când tot ce-ai dat fu aur, ei mai asvârl cu fină

Pe faţa ta curată o, Patrie lumină.

Ci iată vestitorii înfricoşatei ore

Aprind pe vârf de săbii străbunele-aurore

Scăpând din lanţuri ziua, trezind din moarte gândul.

Sfinţească-se al lor nume: vor mântui pământul!

este poarta de la I lust . P u ţ i n e eunt re­g iuni l e c'o un i ta te geograf ică m a i în­chegată ca Maramureşu l . Uni ta tea geo­grafică si leşte ca şi d i n punc t d e vedere istoric M a r a m u r e ş u l să se înfăţ i şeze ca o un i ta te : ducatu l Maramureşu lu i . P e n t r u ititâia oară î n 1918 M a r a m u r e ş u l a fost împărţ i t .

P r i m e l e m e n ţ i u n i d e s p r e ex i s tenţa R o m â n i l o r î n Maramureş sunt dela în­ceputu l sec. X I I I . Zorile i s torie i naţio­na le n e arată î n j g h e b ă r i po l i t i c e româ­neşt i în în treg Maramureşu l . Viaţa de •stat românească î n M a r a m u r e ş este m a i veche decât î n Moldova . Ţ i n u t u r i ca Maramureşu l f i ind ascunse în m u n ţ i , Unguri i , la cucer irea A r d e a l u l u i , n'au putut să se îns tăpânească aici şi de aceea au fost s i l i ţ i să lase cnez i lor şi voevozi-ior o q u a s i - i n d c p e n d e n ţ ă ; m u l ţ i d i n lo­cuitor i i M a r a m u r e ş u l u i au fost nob i l i -taţi.

S e n t i m e n t u l d e s c e n d e n ţ e i acesteia voevodale î l au ţărani i p ă u â astăzi. A¬ verea e păstrată încă i n devă lmăş ie , Laud se adună devălmaş i i - ţărani ui şe dinţa , p r e ş e d i n t e l e lor n se adresează: „ L . i u s t i i i !jo.eii şi donutii''. E e m e i l e nu-s n u m i t e n iucr i , ca m restul A r d e a l u l u i , ci „ n o r e s e " — b o e r e s e , iar c o p i i l o r u se z i ce „ c o c o n i " ( U e r m e r şi M a r i n j .

I n Maramureş găsun cea m a i veche mănăs t i re romaneasca , despre care — d o c u m e n t a r -— a v e m cunuş i iu ţa ; m a i v e c n e ueca t mănăs t i r i l e i m u m e n e ori m o l d o v e n e . Late v o m a d e mănăs t i rea jt. A r h . i v l i l i a i l d i n i e r i , l a r u o s u a i u . .unu j u m ă t a t e a sec. X l V , u t

lui L a n ţ a şi Uragoş , c o m i ţ i d e Mara­m u r e ş ^ u p a ş j . „ E g u m e n i i aceste i mă­năst ir i a v e a u dreptur i e p i s c o p a l e , mă­năst irea i m i d s t a v r o p - g n i e patri^rhi-ecuscu ţ a r i g n t d e a i i â . i i a a durat pană m sec. A V i i , c i i n d a fost dislruoă. I-AJCUI

u u d e f u s e s e se gase j i e p e m a l u l drept a l l i s e i , l a n g a c o m u n a româneasca Apşa de j o s .

A r h a i s m u l v ie ţ i i r o m â n e ş t i organizate în M a r a m u r e ş se ev idenţ iază n u n u m a i p r i n cea m a i v e c h e f o r m a ţ i u n e po l i t i că : cnezatu l iu i B a l e , Dragoş şi B o g u a n , nu n u m a i p u n cea m a i v e c h e m a u â s t i r e : d m P e r i , ci şi p r i n m u l ţ i m e a satelor, j e s p r e cari d o c u m e n t e l e arată c a ^ jor i la tea e x i s t a u i u sec. X I I I şi X I V . i n t r e ce l e m a i vech i c o m u n e es te Cu-hea, u n d e erau curţ i l e lu i Dragos . To t în M a r a m u r e ş există o biserică d e l e m n — cea m a i v e c h e — biser ica din l e u d ; are 600 ani ( 1 3 6 4 ) .

M a r a m u r e ş u l se a l ipeş te A r d e a l u l u i de ab ia î n l o 5 6 . I n t o t d e a u n a a avut le­gături şi c u ce l e la l t e ţări r o m â n e , în deosebi cu M o l d o v a ; ba ch iar c u Ţara t iomâncască . P i o s u l d o m n i t o r Constan­tin B r â n c o v e a n u a tr imis u n pot i r ana-năst irei d i n Biser ica A l b ă , to t din dreapta Tise i .

I n u r m a răsbo iu lu i m o n d i a l Mara­m u r e ş u l a fos t rupt î n două . R o m â n i e i i-a rămas n u m a i t r e i m e a d e miază-zi . Ca t o t d e a u n a c â n d o r e g i u n e naturala n u c lăsată să se desvo l te a r m o n i c lao­lal tă , reg iunea aceea suferă. Aces ta a fost cazul M o l d o v e i cât t i m p a existat Basarabia rusească; acesta, cazul Ba­natului .

To t ech i l ibru l creat p r i n î m p l i n i r e a grani ţe lor R o m â n i e i la 1918 a fost sfă­râmat cu b r u s c h e ţ e la 27 I u n i e 1940, când pr in comisaru l său de afaceri s trăine , Molotov , U. R. S . S. înaintează R o m â n i e i u n u l t i m a t u m r e v e n d i c â n d de urgenţă Basarabia , B u c o v i n a de N o r d şi o par te d in jud . D o r o h o i , ca ţ inuturi l ocu i t e „ în pr inc ipa l de Ruşi".

Lonjuctura po l i t i că d in v r e m e a aceea a i m p u s R o m â n i e i cedarea. Şi astfel în m o d samavo ln i c front iera R o m â n i e i re­venea la Prut , iar în n o r d u l M o l d o v e i hotaru l se apropia d e Suceava şi Doro-boi , pământur i c a r i î n veci i tuturor ve­cilor au fost n u n u m a i româneşt i , dar şi în s tăpânire românească . U n terito­riu de 50.000 km L > , cu o p o p u l a ţ i e de p e s t e 3Vs m i l i o a n e locui tor i a f o s t rupt de t rupul ţării.

Dar D u m n e z e u a voit şi armata des-robi toare a î m p l i n i t dreptatea româ­nească. La î n c h e e r e a u n u i an de ruşine, dreptate s'a făcut. Front iera , m i ş e l n i c adusă p e Prut , a fost aşezată în hotarul firesc. N u t T e b u e u i ta t însă că pol i t ice­şte, R o m â n i a , respect iv M o l d o v a , a stă­pân i t ţ inu tur i p e s t e N i s t r u , n u m i t e azi Transnistria, şi a m a i s tăpân i t ţ inuturi în m i a z a - n o a p t e — Pocuţia.

Odată cu anal izarea d i n p u n c t de vedere e tn ic a hotaru lu i d i n răsărit şi miază-noapte al R o m â n i e i , se va vedea în ce m ă s u r ă R o m â n i i t rebue să ţ ină m i n t e că d inco lo d e Ni s t ru şi de Cere-mus există o T r a m n i s t r i e şi o Pocuţ i e ,

D A C I A < 3 > 1 5 A U G U S T 1 9 4 1

I N S T I T U Ţ I I L E R O M E I ai) d e D A N B O T T A

N u m i t , m a i târziu , consistorium prin-cipis, sacrum consistorium, de îndată cc to t ce aparţ ine î m p ă r a t u l u i e sa­cru — consi l iu l i m p e r i a l deven i se , încă din seco lu l I I I , u n i n s t r u m e n t puternic de d o m i n a ţ i e .

Invest i t de împăraţ i cu atr ibuţ i i le cele m a i vari i , el de l ibera asupra ma­rilor p r o b l e m e a le admini s tra ţ i e i şi a¬ sista p e î m p ă r a t în o p e r a sa d e legife­rare şi d e î m p ă r ţ i r e a dreptăţ i i . I n or­dinea leg is lat ivă , execut iva şi judic iară , a tr ibuţ iun i l e sale co inc id încă d e pe t i m p u l lui D i o c l e ţ i a n , cu ce l e ale sfatu­lui domnesc .

Acte l e d o m n i e i româneş t i , p l eca te d in acest sfat al D o m n u l u i , poartă — până târz iu — formula care le so l ida­rizează c u întregul c in al bo ier i lor Ţă­rii: «şi c u credinţa tuturor bo ier i lor m a r i şi m i c i ai d o m n i e i me le» . . .

In această formulă e ferecat — cre­dem, n o i — sen3ul s i m b o l i c al Senatu­lui .

Autor i ta tea acestuia c o n t i n u u l imi ta tă de i m p e r i u , — supr imată d e fapt de Aure l ian care-i răpise u l t i m e l e atribu­ţii — deven i se totuşi un s imbol .

F a m i l i i l e senator ia le — de v e c h e tra­d i ţ ie — decăzute d in dreptur i l e lor , scăpai au. Magis tratur i le şi demni tă ţ i l e de curte , atr ibui te o r d i n u l u i eques tru şi cont inua adleclio î n favoarea acestui or­d in , au făcut ea e l să usurpe de fapt l ocu l cuveni t , în i m p e r i u , o r d i n u l u i se­natorial .

Când Constant in ce l Mare a m u t a t Senatu l , ca s i m b o l al autor i tăţ i i R o m e i , în n o u a R o m a , el n u p u t e a m u t a şi ma­ri le f a m i l i i senator ia le p e n t r u m o t i v u l b i n e c u v â n t a t că e le , — dacă n u pieri¬ seră de m u l t — erau l ips i te de orice sens po l i t i c .

N u pe o rezistenţă a vechie i aristocraţii î n , R o m a îş i po t înteimeia is toric i i A p u ­sulu i , i luz ia u n e i R o m e care ar fi con­servat, d u p ă actul lu i Constant in , spiri­tul ins t i tu ţ i i lor R o m e i .

In Răsărit , aristocraţia care se crea era, î n v ir tutea u n u i v e c b i u pr inc ip iu r o m a n , o aristocraţ ie de funcţ iuni . Aces tea — a m constatat — fuseseră a-

rotmană a lu i Jus t in ian ca precursor i ai jude ţ i l or noştr i , — acelaşi s t răvech iu s i s tem eomiţ ia l . Sunt acei patres sau principes genlium — capi ai mar i lor fami l i i r o m a n e — cari par t i c ipau la formaţ iunea comi ţ i i l or t r ibute ale R o m e i .

Mar i l e adunări , în câmp deschis , în prezenţa tuturor bo ier i lor , ale căpete­n i i lor mi l i tare si ale acestor c a p i ai mar i lor un i tă ţ i f a m i l i a l e a le Ţări i . în­truch ipează aşa dar pers is tenţa .milena­ră a e c l o r m a i îna l te rea l i tăţ i ale Ro­m e i : Senatus Populusque Rpmanus, Se­natu l şi P o p o r u l R o m â n e s c .

Aris tocraţ ie de funcţ iun i , purur i în­noi tă , p r i n d o m n e s c u l pr iv i l eg iu de a crea bo ier i , dar conservând, p r i n tra­di ţ i i l e sale equestre , u n s e n t i m e n t înalt al s â n g e l u i şi al naşteri i nob i l i are , c inul bo ieresc a e x p r i m a t , in is torie , caracte­rul funciar al aristocraţ ie i romane . Fa­m i l i i mar i , i lustrate p r i n fap te de arme şi p r i n virtuţ i c iv i l e d e în tâ iu l o r d i n — fără n i c i u n t i t lu spec ia l — erau che­mate să-şi a sume f u n c ţ i u n i l e s tatului . Aces te func ţ iun i n u se t ransmi teau suc­cesori lor d e sânge , dar l i se recunoştea — ca şi î n succes iunea d o m n i l o r — o, vocaţ ie natura lă p e n t r u e le .

Când dregător i i l e — î n statul f ormal de m a i târz iu — ee vor confer i p r i n act s o l e m n , î n acest act se vor mani fes ta încă odată v i r tua l i tă ţ i l e R o m e i . U n vest­m â n t d e onoare — caf tanul cusut în fir de aur şi argint , — va î n t r u c h i p a toga praetexta — v e s t m â n t u l c u m a r g i n e de purpură — p r i n care se făcea învest i ­tura î n magis tra tur i l e cetăţi i .

P e o treaptă infer ioară c inu lu i boie­resc î n i e r a r h i i l e «Ţăr i i» , dar d e p l i n s tăpâni p e p ă m â n t u r i l e lor, p e r p e t u â n d o, tradi ţ ie d e aprigă l u p t ă p e n t r u ţară, p o s e d â n d o îna l tă conşt i inţă a nobi l i -tăţii lor .— s u n t răzeşii. Cantemir însuşi înc l inase , î n Descr ip ţ ia M o l d o v e i , sâ-i aşeze a lătur i de boieri . . .

N u m e l e lor , sub care u n i i f i lo log i au putut recunoaş te u n i m u n d v o c a b u l un­guresc, der ivă incontes tab i l d in «rază». Cuvântu l acesta desc inde d i n f o r m a

, p o p u l a r ă radia a c las icului radius. Ra-caparate , m c ă d i n în tâ iu l a l 5 «rază», e o u n i t a t e d e agrimexisură.

F o r m a orig inară a n u m e l u i de «ră­zeş» atestă descendenta sa d i n «rază». Această formă — conservată până în p r a g u l s e c o l u l u i X I X s u n ă : răzaş. A l l e r a j i u n i ana loge se produc şi î n zi­l e l e noas tre , când u n v o c a b u l ca «un-ehias» t i n d e spre forma «unch ie ş» .

Ins t i tuţ ia răzeş i lor p e care M o l d o v a — ca Poar tă a Creşt ini tăţ i i , ca scut îm­potr iva Barbar i e i — a ridicat-o atât de sus, este o ins t i tu ţ i e de natură mi l i tară . Ea p r o c e d e d i n donaţ iu i i i l c dciiiuieşti acordate ţărani lor cari se dis t ing în lupte . D o m n u l d is tr ibue acestor o a m e n i , la m a r g i n i l e ţări i , p e p ă m â n t u l de li­m i t ă s u p u s invaz ie i , în d e p l i n ă propr ie ­tate, u n pe tec de pământ .

R e g i u n i întregi p o p u l a t e de răzeşi, înzestrate a p o i cu diverse pr iv i l eg i i , au const i tui t p e p ă m â n t u l M o l d o v e i oeeace C a n t e m i r fusese i sp i t i t să numească «nişte adevărate republ i c i» . Sunt Vran-cea, C â m p u l u n g u l , Orhei i . . .

Această ins t i tu ţ ie d e mar i apt i tud in i mi l i tare — expres i e a m i s i u n i i p e care Moldova a împl in i t -o î n l u m e — des­c inde d i n tradi ţ ia romană. Sunt vetera­nii, o ş ten i i cari şi-au î m p l i n i t s tagiul de luptă , ace ia cari c a p ă t ă u n p e t e c de p ă m â n t , u u d e v a la m a r g i n i l e l u m i i ro­m a n e . Sunt l i m i t a sens ib i lă , graniţa v ie , in tens r o m a n ă , a p ă m â n t u l u i organizat d e Caesari .

I n i m p e r i u l l u i D i o c l e ţ i a n şi al suc­cesori lor săi, l e g i u n i l e părăsesc , d i n vi­c is i tudini socia le , aspra lege de viaţă m i l i t a r ă , şi î n c e p a se f o r m a , c a î n sta­l u l românesc d e m a i târz iu , d i n oastea «de strânsură», — c l i ente la proprieta­rilor funciar i şi a m a r i l o r dregători ai statului . Oastea aceasta d e strânsură n u m a i cunoaşte veterani , ci doar o ş t en i de ocazie cari se dis t ing în lupte . Aceş t ia se bucură d e v e c h i u l p r i v i l e g i u al dona-ţ iun i lor î n p ă m â n t u l i m p e r i a l . Sunt aşa z i ş i i limitanei, n u m i ţ i a p o i c u u n t i t lu b izant in acrites — o a m e n i de mar­gine , răzeşii î n sensul cel m a i strict.

Condi ţ ia ce lu i « legat d e g l i e» , a ţă­ranulu i , îrr accepţ iunea c o m u n ă , a făcut ob i ec tu l u n o r l u n g i desbater i .

P l e c â n d dela n u m e l e purtat d e aceşti ţărani p e m e l e a g u r i l e Ţării R o m â n e ş t i — R u m â n i i — o tristă şcoală d e i s tor ie românească , os t i lă i s torie i româneş t i , a încercat să d e m o n s t r e z e natura servi lă a romani tă ţ i i noastre .

I d e n t i t a t e a d intre n u m e l e nos tru na­ţ iona l şi acela al v i tregei condi ţ i i de şerb « legat de g l ie» , a de terminat cea m a i degradantă teor ie a cor i fe i lor Şcoa-lei , S'a s p u s c ă această iden t i ta t e rezu­m ă un î n t r e g cap i to l d i n istoria ţări i :

per iu lu i , d e o r d i n u l eques tru . M e m b r i i acestei aristocraţi i vor fi cunoscuţ i în i m p e r i u l de l i m b ă of ic ia lă he l l en ieă , sub n u m e l e gener ic de crirfKAnToi. Ter­m e n u l desemnează ca şi la noi , pe «boieri i m a r i şi m i c i ai d o m n i e i mele» , p e to ţ i ace ia oari — dregători ai ţării , ori d e s c e n d e n ţ i ai a tes tor dregător i — au u n loc î n Senatu l d e s i m b o l i c e f une-ţii . N u m e l e acestui Senat , în istoria im­per iu lu i târz iu , era acela de 0"îrfK\nT0c;

I n i s tor ia d o m n i e i româneş t i , sfatul acesta c o m p u s d i n toţ i bo ier i i , «sfatul de obşte» d e caracter s o l e m n , a funcţ ionat uneor i — mărtur ie a tradi ţ ie i romane .

In afara acestui «sfat d e obşte» , isto­ria noastră cunoaşte adunări mar i , în câ m p desch i s — acelea cari î n M o l d o vi se ţ i n e a u , p r e c u m s p u n e Cronica , « h locu l ce se c h i a m ă Direptate» .

La acestea par t i c ipau , î n afara «tu turor bo ier i lor mar i şi mic i» , capete n i i l e oaste i — căp i tan i i de cete — şi toţ i cap i i g inţ i i lor , ai m a r i l o r fami l i i ţărăneşti , e x e r c i t â n d o, jur isdicţ ie tradi­ţ iona lă asupra sate lor — chenezi, judeci sau judeţi.

Cei dintâi u — c ă p e t e n i i l e oaste i , că­pi tani i de cete — î m p l i n e s c , î n mari le adunări, a le «Ţări i» , ros tur i le conferi te la R o m a c o m i ţ i i l o r centuriate .

Ei erau -— p r o b a b i l — p r i n tradi ţ i i l e p e cari l e p e r p e t u m , deDoa i t a r i i acestui v e c b i u s i s t e m de e x p r e s i u n e a vo inţe i populare . Oşt irea noastră reprezenta în¬ tr'adevăr, p â n ă la creaţ iun i l e mi l i tare de m o d e l o c c i d e n t a l a le R e g u l a m e n t u l u i Organic , pers is tenţa , un ică în l u m e , a s i s t emulu i centur ia l — t e m e i u al legiu­n i lor romane .

A c e s t s i s tem formase p r i n c i p i u l co­m i ţ i i l o r centur iate a le R o m e i d e odi ­n ioară — c o m i ţ i i p r i n care se e x p r i m a în stat, vo inţa purtă tor i lor de arme.

S i s t emul centur ia l r o m a n cunoaş te în oastea d o m n i e i româneş t i , o apl icaţ ie mul t i secu lară . I n «Dsecr ipţ ia M o l d o v e i » , C a n t e m i r n e oferă o i m a g i n e a forma­ţ iun i lor oaste i m o l d a v e , î n t e m e i a t e în totul p e un i tă ţ i mi l i tare de 100 de oşteni .

I n cuvântu l însuş i d e «ceată» sunt în­c l inat să v ă d pers is tenţa — printr 'o for­m ă substant iva lă «centa» — a numera­lu lu i «centum».

T r a n s i ţ i u n e a grupu lu i «nt» în «t» — ceta î n l o c d e centa —- s'ar p u t e a expl i ­ca pr intr 'o ana log ie cu forme ca men-sa > mcasâ şi densa > deasă...

I n chenezii, judecii sau judeţii, cap i ai u n o r un i tă ţ i soc ia le f u n d a m e n t a l e — g inţ i l e — se p e r p e t u e a z ă — p r i n acei praesides gentium constataţ i î n l u m e a |

R o m â n i i supuş i de S lav i , d o m n i ţ i de Slavi, şi reduş i la o c o n d i ţ i u n e servilă. Mar i l e fami l i i d o m n e ş t i , bo i er i i în cea mai largă accepţ iune sunt , aşa dar, tag­m a străină cucer i toare , romani sa tă pe încetul .

S tup id i tă ţ i l e u n u i S i m i o n Dască lu l sau Misa i l Călugărul , î m p o t r i v a cărora s'au ridicat , p l i n i de b l e s t e m e , m a r i i cronicari ai M o l d o v e i , pă lesc lângă afir­maţ i i l e Şco.alei.

Să o p u n e m D e f ă i m ă r i i şi Ignoranţe i coal izate , ceeace n u m e ş t e C a n t e m i r : «Şti inţa Adevăru lu i» .

Condi ţ ia de şerb «legat d e g l ie» — adseripticius, adseriptus glebae. •— nu co inc ide cu n u m e l e de R o m â n decât pe p ă m â n t u l m u n t e a n , î n l imi t e l e Ţări i Riomâneşti.

Aces t n u m e n u es te atestat de­cât târz iu . P â n ă î n a d o u a j u m ă t a t e a s eco lu lu i X V I , d o c u m e n t e l e m u n t e n e — d e l i m b ă s lavonă — transcr iu , pen­tru ce i l egaţ i de gl ie , t e r m e n u l arhaic de vecini. Aces t t e r m e n — pentru care s lavona nu-şi are e c h i v a l e n t u l — ex­pr imă, p e aria î n t i e g e i romani tă ţ i , no­ţ iunea generică r o m a n ă de «ţăran», al cărei sens va căpăta cu tiniDul o aceep-ţ iune degradantă . .

R o m â n e s c u l vecin — care e x p r i m ă în M o l d o v a c o n d i ţ i u n e a ce lui « legat de jşlie» — conservă, în acest caz, sensulH clasic or ig inar al lu i vicinus. E l desem­nează p e m e m b r u l u n e i comuni tă ţ i să­teşt i , al u n u i viciis — u n sătean, î n cea m a i largă accepţ iune .

î m p r e j u r ă r i l e cari au i m p u s evoluţ i i atât de repez i în formaţ iunea socială a i m p e r i u l u i , au prec ip i ta t sensul de ad­seripticius, adseriptus glebae, « legat de gl ie» al c u v â n t u l u i «vic inus» .

R e d u c e r e a p ă m â n t u l u i cu l t ivabi l , în urma invaz i i lor barbare , prazi , exac-ţ iun i ale f i scului , au de terminat pro­cesul de incorporare a ţărani lor l iber i în c l i ente la mar i lor propr ie tar i funciari ,

Ţărani i s'au supus — adeseor i d e b u n ă voie co.ndiţiei care făcea d i n ei loca­tari p e r p e t u i ai u n u i p ă m â n t străin.

P e n t r u acest p ă m â n t pe care-1 pose­dau în propr iu , în v ir tutea u n u i con­tract taci t de l o c a ţ i u n e perpe tuă , ei erau datori o d i jmă care, d n p ă legea romană , n u se p o a t e majora .

S'a n u m i t colonat, această formă de poses iune , p e care î m p r e j u r ă r i l e au în­cărcat-o de servituti . I n seco lu l IV, co­lonul , era cons iderat ingenuus, o m l iber sub toate raportur i l e , dar n u î n iraport cu p ă m â n t u l p e eare-1 cu l t iva (C . XT, 52, Cost. 1, 1 ) .

Două seco le m a i târziu, cond i ţ ia aces­tui s traniu ingenuus va părea atât de miserabi lă , încât Jus t in ian se va între­ba (C. X I , 48, Cost. 21 , 1) dacă există o d i ferenţă oarecare în tre u n colonus adseripticius şi u n sclav, atât de m u l t sunt a m â n d o u i supuş i vo inţe i n e î n d u ­plecate a s tăpânulu i .

Locaţ iunea perpe tuă i m p l i c a o pose­s iune transmis ib i lă d in tată î n f iu. In m o m e n t u l în care neces i tă ţ i l e de o r d i n e c o n o m i c sau n u m a i fiscal, au legat de glie , în c h i p inexorab i l , pe ţăran, e le au legat în etern şi p e cop i i i acestuia.

Condi ţ ia de c o l o n se transmite , asa dar, c u m s p u n e cod ice l e t e o d o s i a n «quo-d e m ae lern i la t i s jure» . î n c ă d i n 3,22, Constant in pub l i case u n rescript i m p e ­rial care l ega d e gl ie p e co lon . E l asi­mi la cu sclavi i pe c o l o n u l care ar fi în­cercat să fugă. «Legătura» aceasta se pronunţă alât de m u l t î n seco lu l V I , în cât o const i tuţ ie a lu i Just in ian (C. X I , 48, Cost, 2, A. 357) interz ice proprie ta­ri lor funciari de a înstrăina ne co loni fără d o m e n i u , sau d o m e n i u l fără de coloni .

Caracterele «vec inătăţ i i» româneş t i a¬ par l i m p e d e în leg i le r o m a n e . «Legă­tura lu i M i h a i u » , î n care aprig i i ze loţ i ai l ibera l i smulu i au văzut o l ege de îm­pi lare , o af irmaţ ie a cruntu lu i despo­t i sm, n u este — î n l u m i n a acestor con­s ideraţ i i — decât evocarea u n u i a d in as­pec te le e terne ale vec inătăţ i i .

Ţara fusese pust i i ta de invazi i . Vis­tieria ei era deşeartă. P r i n « legătura» sa, M i h a i u readuce î n ord inea tradiţ io­na lă a vec inătă ţ i i pe ace ia p e cari se în­temeia şi ţara şi v is t ier ia ei.

« R u m â n » este un t e r m e n d e apl ica-ţ iune târzie cu care s'a desemnat , în Ţara R o m â n e a s c ă , c o l o n u l , n u m i t în ge­nere «vec in» .

«Colonul» se ident i f icase î n aşa mă­sură c u n o ţ i u n e a gener ică de «sătean» — vicinus — încât acest u l t i m termen 1-a acoper i t integral .

In Ţara R o m â n e a s c ă , u n d e viaţa p o p u l a r ă ignoră formele îna l t e ale ră-zăşiei , t e r m e n u l gener ic d e « r u m â n » s'a putut ap l i ca n o ţ i u n i i de «vec in» care acoperea quasi- total i tatea ţârăn ime i ro­

mâneş t i .

« R u m â n » n u e x p r i m ă , aşa dar, con­trastul de or ig ine , d ivor ţu l d e sânge dintre «c lase le» ţări i , e l n u e x c l u d e din romani ta te pe m e m b r i i c inu lu i boieresc , cum t e r m e n u l de «ţăran», în opozi ţ ie cu acela dc «boier» sau de «orăşean» , mi exc lude pe aceşt ia d in comuni ta tea Ţârii . Bo i er i i const i tue , în tradiţ i ; noastră, incontes tab i l «Ţara», deşi nu poartă t i t lul de «ţărani». . .

Şi, n u o clasă b iru i toare , străină df sângele românesc , era să i m p u n ă princi­patulu i m u n t e a n n u m e l e de Ţară Ro,mâ ncască, — e p i t e t u l condi ţ ie i servi le de «rumân».

«Legătura lui M i h a i u » n u este , aşa dar, o măsură de e x p e d i e n t , actul u n u i d o m n redus la u l t i m a neces i tate — aşa cum au în ţe les să-I prez inte apologeţ i i săi — ci este u n act de restauraţ ie în ordinea tradi ţ ională a Ţării .

Această o r d i n e lega p e ţăran de pă­mântu l său , pentru a consol ida comuni ­tatea ţărănească.

Satul —• p r o d u c ă t o r dc dări — consti­tuia o so l idari tate d e contr ibuabi l i , era în c h i p so l idar responsab i l î n a i n t e a fis­cului . «Sparger i l e de sate» d isoavi ţ ia lu turor o a m e n i l o r d in sat, se î n t â m p l a pe u r m a ce lor cari — rupând legătura cu p ă m â n t u l — evadau . Cei rămaşi n u mai p u t e a u î m p l i n i s inguri darea ace lui sat sol idar. S' d i spers iunea ^ o a m e n i l o r , «spargerea» satului , ru ina lui şi a fiscu­lui, se p r o d u c e a u ine luctabi l ,

Interesul f iscal al u n e i atari comuni ­tăţi este n u m a i un aspect — n u cel mai i m p o r t a n t de sigur — al u n e i i m e n s e so­l idarităţ i soc ia le . U n s i s tem de «legă­turi» de acestea, l ega n u n u m a i p e ţăran de satul său , ci so l idar iza , în m u l t i p l e ce lu le corporat ive , toate categor i i l e de «producător i» , toate e l e m e n t e l e dc acti­vitate product ivă ale Ţări i .

R o m a a cunoscut fornue sociale cari l egau p e agricul tor i de sate, p l e b e a de corporaţ i i l e ei. U n text al l u i P a p i n i a n evocă, î n seco lu l I I I , acestor «consorţ i i» îna intea f i scului — responsabi l i ta tea co­lectivă.

Această responsabi l i ta te se i m p u n e p u t e r n i c î n i m p e r i u l în treg , î n secuiul IV , consorţ i i lor ş i c o m u n i t ă ţ i l o r roma­ne. U n s i s t em uni tar d e organizare a vieţ i i co lec t ive •— s i s temul cur ia l — si­va naş te a tunci , d i n e x i g e n ţ e l e f iscului , Decurionii — « o a m e n i i b u n i şi bătrâni» din tradiţ ia r o m â n e a s c ă — fri;n<„ m u n i t ă ţ i l o r r o m a n e , vor căpăta — one roasă ono,are! — sarc ina d e garanţ i ai acestor c o m u n i t ă ţ i îna in tea f iscului im­perial .

I n l i tera h e l l e n i 3 a i m p e r i u l u i de mai târziu, responsabi l i ta tea co lect ivă îna in tea f i scu lu i va p u r t a n u m e l e de dXXnXeT-fuov,

So l idar i ta tea corporat ivă se va pro­n u n ţ a î n i m p e r i u l târz iu . D i n comuni ­tatea r o m a n ă sc va naş te ace l koivov atât d e r ig id — c inu l v ie ţ i i co lec t ive bi­zant ine .

I n l i tera s lavonă a cance lar ie i d o m ­neşt i s i s temul r o m a n d e so l idari tate fis­cală pe care l -am expus , s'a n u m i t cislă — dela cuvântu l cu totul î n t â m p l ă t o r cisln, care înseamnă «număr» .

« O a m e n i b u n i şi bă trân i» , fruntaşi ai sate lor româneş t i , f runtaş i ai corporaţi i ­lor Ţări i , invest i ţ i de c o m u n i t ă ţ i l e lor cu o jur i sd i c ţ iune spec ia lă , f o r m a u în sânul acestor c o m u n i t ă ţ i — d i n c o l o de orice in teres part icu lar , d e or ice inten-ţ i imc abus ivă — factor i i de dec i s iune . E i «ch ivern i seau» — t e r m e n u l acesta poartă în fonet ism- 1 său b i z a n t i n tipa­rul ant i cu lu i gubernare... E i d e t e r m i n a u contr ibuţ i i l e f i ecărui m e m b r u al comu­ni tăţ i i , î n marea contr ibuţ i e co lec t ivă în v ir tutea ace lui raport natura l care se s tabi leş te între atâtea energi i în c o m p o -z i ţ iune reeipro,că, între atâţia oameni cari se m ă s o a r e fără preget î n sânul ace­le iaşi comuni tă ţ i . C u m p ă n a lor funcţio­na i m p e c a b i l !

I m e n s u l aparat f iscal — paraz i tu l <l-d in tâ iu al v i s ler ie i s tatu lu i , pr inc ip iu l atâtor fraude şi atâtor n e d r e p t ă ţ i — care se i m p u n e c o n c e p ţ i e i s tatului mo­dern, e inut i l î n m a j e s t u o s u l s i s tem pe care-1 evocam.

U n asemenea s i s t em e x c l u d e frauda şi face i m p o s i b i l excesul . U n a s e m e n e a sis­t em desf ide ce le m a i m i n u ţ i o a s e regis­tre, contab i l i ta tea cea m a i e x e m p l a r ă a tuturor dăr i lor cuven i te statului .

U n asemenea s is tem —. i m p l i c a t de o soc ietate armonios , organic const i tui tă — e lucru d e tradi ţ ie r o m a n ă . E l evocă i m a g i n e a u n u i corp organizat , de func­ţ iun i i v i ta l e n e c e s a r e : statul .

S tatu l r o m a n s'a desvo l ta t î n v irtutea inerţ ie i sale organice — generatoare de forme de o f r u m u s e ţ e şi de o v i ta l i tate e x e m p l a r ă — şi s'a de f in i t pr in lege .

Expresie a statului d e creaţ iune divi­nă, legile învestmânta un caracter sacru.

Sunt sacratissimae — nespus d e sacre — e cuvântu l lui' Just in ian .

A m re levat în tr 'un s tudiu anterior în ce c h i p firesc n o ţ i u n e a po l i t i că romană de « lege» , a junge să e x p r i m e în graiul nostru românesc legea sacră pr in exce­lenţă — rel igia.

D o m n i a românească — de dreaptă trad i ţ i e r o m a n ă — a cunoscut s in­gura lege pos ib i lă , pentru aceia cari n'au încetat a se considera R o m a n i : le­gea romană.

Rega l i tă ţ i l e barbare d i n A p u s au pu­tut accepta , pr intr 'un act formal , corpul leg i lor r o m a n e .

Rega l i tă ţ i l e barbare şi-au căpătat s tatutul civi l , incontes tab i l , în m o m e n ­tul acestui act formal . N o i , însă, eram înşiş i R o m a n i i .

N o i n ' avcami n e v o i e de u n atare act. Leg i l e noastre erau l eg i l e R o m e i «pra­v i l e l e c e l e de obşte» cum spune m a n u a ­lul lu i A l e x a n d r u Ips i lante , «prav i l e l e împărăteş t i ce se ob i c inuesc aici în pă­m â n t u l nostru» , c u m s p u n e cod ice l e lui Ioan G h e o r g h î e Caragca.

Ca lomnia , de t ip occ identa l , care vrea să facă d i n R o m â n i — până la o p e r a le­gislativă a lui Vas i l e L u p u — o naţ iu­ne fără lege scrisă, se re sp inge în c h i p necesar.

D o m n u l I. C. F i l i t t i a extras din nu­meroase acte d o m n e ş t i , anter ioare lui Vasi le L u p u , m e n ţ i u n e a u n o r l i t ig i i re-solvate după «drept» şi d u p ă «lege».

In m ă n ă s t i r i l e Tării , la N e a m ţ , la P u l n a , la Biser icani , la Bis tr i ţa o l teană , se traduceau — î n c e p â n d d in seeo lu l X V n u m e r o a s e «prav i l e» , extrase c las ice d in t e x t e l e r o m a n e în l i m b a sla­vonă of ic ia lă ,

I n v o c â n d o p e r a leg is lat ivă a lui Ale­x a n d r u ce l B u n , Cantemir se raporta , desigur, la u n extras d i n l e g i l e imper ia ­le , dirt ace le « R o m a n o r u m Craecorujn-quc i m p e r a t o r u m edic ta» care consti­tuiau — p r e c u m s p u n e e l — dreptul scris al Ţări i .

Ex i s t en ţa acestui extras — atât de m u l t desbă lută n u m o d i f i c ă t e r m e n i i p r o b l e m e i : A l e x a n d r u ce l B u n n u putea a d o p t a aceste leg i r o m a n e ca rege l e une i m o n a r h i i occ identa l e care r u p e cvi o tradi ţ ie barbară . Leges quoque Grae-corum, quaeTUJV ftacnXiKWV libris vampre-hendebantur, suscepit, z i sese Cantemir , şi t ex tu l său — destu l de l i m p e d e — a suferi t n u m e r o a s e interpretăr i . Aces te l eg i cons t i tu iau d i n t i m p u r i fără m e m o ­rie, p a t r i m o n i u l jur id i c al p o p o r u l u i ro­mânesc . A l e x a n d r u cel B u n p u t e a a d o p t a însă ex trasu l c las ic al B a s i l i c a l e l o r , ca îndreptar of icial , t ex t recunoscut , ade­vărată «carte de învăţătură la prav i l e l e împărăteşt i» .

F u n c ţ i a l eg i s la toru lu i fusese def in i tă de J u s t i n i a n : Romanam sanctionem et colligere et emendare. N u acte de crea­ţ iune , aşa dar, î n l eg i l e R o m e i , n ic i o at ingere d e p r i n c i p i u în d r e p t u l roman , ci cu legere , s c l e c ţ i u n e , e m e n d a ţ i u n e . . .

P a t r i m o n i u l jur id ic al R o m e i e vala­bi l , p e n t r u noi , în to ta l i ta tea sa. Legis­la toru l n e oferă însă o c h e i e a texte lor , o c o l e c l i u n e de pr inc ip i i . «Carte româ­nească de învăţătură la prav i l e l e împă­răteşti» — aşa se n u m e ş t e condica de legi a lu i Vas i le L u p u . «O des luş ire a pravi le lor împără te ş t i » , la atâta pret in­de cod ice le l u i I o a n Gheorgh ie Caragea.

Aceş t i leg is lator i au fost pătrunş i de conşt i inţa mis t ică a legei r o m a n e . «Toţi ce i năpăstu i ţ i •— scrie A l e x a n d r u Ipsi lante în prefaţa M a n u a l u l u i de legi — să-şi af le dreptatea lor la l i m a n u l b u n e l o r pravi l i , şi la toţi supuşi i noştri să se arate b iru i toare dreptatea!»

Sancţ iuni le acestor legi sunt a i d o m a sancţ iuni lor d iv ine , impl i că o mist ică l e p ă d a r e de păcat . «Pentrucă — e x p l i c ă acelaşi m a n u a l — această pământească judecată este a însuşi lui D u m n e z e u ju­decată».

In funcţ ia de legis latori , d o m n i i au mani fes tat , incontes tab i l , g e n i u l r o m a n al d e m n i t ă ţ i i lor — facultatea pururi creatoare de inst i tuţ i i a le R o m e i .

M E D A L I O N D E L A Î M P Ă R A T U L G R A Ţ I A N

B A S A R A B I A I N U N I T A T E A S T R Ă V E C H E A D A C I E I d e D U M I T R U B E R C I U

Viaţa Moldovei dintre Prut şi Nistru s'a depănat din cele mai îndepărtate vremuri me­reu împreună cu aceia a întregei Moldave. Pentru timpurile preistorice, în care izvoarele scrise într 'adevăr lipsesc, dar documentele păstrate în pământ vorbesc celor chemaţi să Ic asculte, Basarabia —, pământ deopotrivă a] Basarabilor şi al Muşatinilor —, a intrat în aceiaşi mare unitate culturală şi etnică a Da­ciei străvechi.

Conceptul acesta se deosebeşte de noţiunea mai curentă şi deci mai cunoscută a Daciei antice sau romane. Hotarele -acesteia au fost stabilite pe hartă încă de mult de către ştiinţa arheologică. Desigur că civilizaţia provincială romană a depăşit acele hotare politice şi mi­litare, ea supravieţuind la Duuărea-de-jos si în Carpaţi retragerii oficiale la Sud dc Dună­re. Şi această civilizaţie romană din părţile noastre dăinui, împreună cu poporul, în plin proces de formare, al Daco-Ronianilor, fiindcă altoiul roman s'a prins repede şi puternic pe un viguros trunchiu, hrănit cu seva unei tra­diţii de cultură multimilenară. Hotarele Da­ciei străvechi nu se pot determina ca acelea ale unui stat politic ori ale unei stăpâniri, fiindcă în epoca premergătoare istorici avem de a face cu fapte de civilizaţie, cu vetre dc cultură, a căror lumină a iradiat în toate di­recţiunile. In Dacia preistorică atari vetre sunt mai numeroase decât în alte părţi ale Europei şi creaţiunile lor rivalizează cu tot ceiace a dat mai înalt umanitatea preistorică din afara lumei mediteraneene şi orientale. In fiinţa noastră fizică şi spirituală sunt moşteniri ce vin din adâncul mileniilor, care apar din când în când la suprafaţă, sub formă de supravie­ţuiri sau persistenţe, ca ţâşnirea «focurilor veş­nice» de pe câmpurile bogate ale îndureratului nostru Ardeal.

In timpurile străvechi Basarabia a sfat tot­deauna sub flacăra pornită din. focarele de cultură, fie din cele din Transilvania, fie din cele din Moldova sau din restul Daciei, ea fiind deci o parte integrantă a spaţiului car-puto-dunărean de odinioară al îndepărtaţilor strămoşi ai poporului român, Adeseori ea a jucat şi rolul în mic, pe care Dacia, — şi Ro­mânia de ieri şi de azi l-a avut în mare —, de a înlesni mişcările culturale şi etnice dela Apus spre Răsărit şi dela Nord spre Sud-Est, ori de a micşora efectul, în general distrugă­tor, al revărsărilor dela Răsărit către Europa centrală, care se strecurau pe cunoscuta «cale a stepelor» euro-asiatice.

Cu deosebire în zilele de azi, cred că este potrivit a aduce la cunoştinţa unui cât mai numeros public unele fapte din vremurile dc mult apuse, dar care au totuşi în prezent o semnificaţie ce nu va scăpa nimănui.

In cea; dintâiu epocă a istoriei de început a umanităţii, adică în paleolitic, când se consti­tuise prima industrie a pietrei cioplite. Basa­rabia era locuită de aceleaşi triburi sau se­minţii, care ocupaseră deopotrivă Moldova, Transilvania şi Oltenia. Unele descoperiri din Nordul Moldovei vechi îşi găsesc o paralelă în silexurile de lângă Bucureşti. In ceiace priveşte rasa, care a locuit pentru prima dată pământul Basarabiei, ea este reprezentată prin honio

tiatterthalciish, cu faţa prelungă ţi mersul nu tocmai vertical, dar cu o grijă foarte pro­nunţată faţă de semenii săi morţi. El este creia-torul industriei moustcriene dela noi şi din celelalte părţi ale Europei. Urmele industrii­lor sale, ca şi ale descendentului său — homo sapiens fossilis — se găsesc mai ales în valea Nistrului şi pe podişul basarabean. Oamenii de atunci trăiau în peşteri, în adăposturile de sub stâncă şi în. aşezări deschise, de pe tera­sele pline de soare ale râurilor, înjghebân-du-se uneori în loess modeste ateliere pentru lucrarea silexului şi a cuarţitului. Din îndem­nul d-lui Prof. I. Simionescu, preşedintele Academiei Române, adesea chiar cu partici­parea directă a D-sale, s'au cercetat amănun­ţit nu numai din punct dt vedere geologic şi paleontologic, ci si arheologic, ţinuturile din Moldova şi Basarabia nord-esticâ, cât şi jud, Tighina, unde s'au descoperit interesantele de­pozite fosilifere dela Ciinişlia din epoca ter­ţiară. Nici jud. Bălţi n'a fost neglijat. In anii de după războiu au apărut destul dc nu­meroase studii de amănunt şi chiar de sinteză, care înseamnă tot atâtea eforturi de a cu­noaşte cât mai bine pe cei dintâi oameni din Moldova dintre Prut şi Nistru, cât şi mediu] îrtfonj urător, acela al faunei şi al florei. De la primele menţiuni din 1916 asupra existenţii paleoliticului în Basarabia şi până azi, cunoş­tinţele noastre au sporit mult. In felul acesta s'a ajuns la consfcitarea că cele mai vechi urme ale omului preistoric din Basarabia, ca şi di« restul Moldovei şi majoritatea regiunilor ţarii noastre, se pot pune acum 50.000 ani. Lipsesc desigur dovezile existenţii omului cuaternar din prima parte a paleoliticului, fiindcă nu se cre-iaseră condiţiuni prielnice vieţii omului. In perioadele mai recente ale paleoliticului se găsea un puternic centru de cultură în Tran­silvania, un altul în Oltenia, al treilea în Nordul Moldovei şi Basarabiei, cu Bucovina la un loc, şi ai patrulea în Dobrogea. Intre toate aceste focare exista o strânsă legătură, industriile lor reprezentând acelaşi facies sau aspect cultural, cu foarte slabe deosebiri locale,

Cele mai însemna­te staţiuni din a t

ceasta vreme se a¬ flau pe Nistru, în jud. Hotin. Astfel notăm : Câşla-Ne-gima, Cormani, Vo-roniţa, Babin, Mo-lodova, t o a t e în loiss, precum şi Naş-lavcca, jud, Soroca. (n Bucovina- le co­respundeau, printre altele aşezările dela Zamostea, pe Ccre-muş şi Prelipce-Lu-ca, jud. Cernăuţi. O menţiune s p e c i a l ă merită descoperirea lela Cuconeştii-Ve­chi, jud. Bălţi, de unde provine cel mai frumos vârf de suli- p i f f , V â r j u l d e s u U ă

t* din silex din toa- î n d l e x M a C u c ( m e , ta Europa w a r i t e a . stii-Vechi, jud. Bălţi. na in forma de frun­ză de salcie, care este în acelaşi timp şi cea

mai veche şi cea mai autentică dovadă a

unei arte superioare, care poate rivaliza cu produsele similare din Europa occidentală. Ea aparţine pirioadei solutreene, când lu­crarea silexului sau a cremenei atinsese cele mai înalte grade de perfecţiune, datorită în­zestrării cu o abilitate tehnică şi un simţ ar­tistic puţin obişnuite ale populaţiilor de vâ­nători de pe vremea aceia.

Civilizaţiile paleolitice din Basarabia şi Bu­covina nu pot ii înţelese decât daca le luăm împreună cu apariţiile contemporane din res­tul Daciei şi dacă, în al doilea rând, le ra­portăm la manifestările analoage din Europa centrală şi apuseana, fiindcă pentru vremu-l i l e 5 e s e î n c n e i e pe la iO.OOO în dc Chr. mişcăriie culturale au în general o direcţiu­ne dela Vest la Est. Basarabia face legătura cu Ucraina şi Sudul Rusiei, ca având o situaţie specifică. Clima ,fauna şi flora din cuaterna­rul Moldovei şi Basarabiei vin, să întărească imaginea unei lumi de tranziţie între Orient şi Apus, aşa precum aspectul însuşi al prime­lor civilizaţii o evidenţiaseră.

Viata, pe care o ducea omul paleolitic era dintre cele mai grele, din cauza deselor suc­cesiuni de climă, cu repercursiuni adânci asu­pra felului de traiu, cât şi din cauza prezenţei unei faune de cele mai multe ori duşmănoase. El trăia din adunarea fructelor, a rădăcinilor suculente, a scoicilor şi a melcilor, din vână­toare şi pescuit. Se vâna in stepă şi în pă­dure. Oamenii paleolitici din Basarabia şi Moldova erau înconjuraţi de o faună foarte bogată, ale cărei resturi osteologice, descoperite în depozitele diluviale, sunt cercetate azi mai bine decât în celelalte provincii ale ţării. Pe plaiurile moldovo-basarabcne se întâlnea rino­cerul, cerbul, renul şi mamutul, cel mai cău­tat animal pentru carnea şi fildeşul său.

In perioada de trecere dela paleolitic la epoci cea nouă a pietrei lustruite, numită neo­litic, viaţa din Basarabia, ca şi din alte părţi ale României, n'a cunoscut nicio întrerupere, fi.ndcă descoperirile dela Naslavcca, pe Nis­tru (jud. Soroca), Comarovo, Atachi şi Voloş-covo (jud Hotin) se plasează tocmai în a¬ ceastă vreme de tranziţie: mesoliticul, în care trebue să vedem primul ev mediu din istoria umanităţii, caracterizat prinlr 'o nestabilitate, prin numeroase prefaceri şi frământări în toate domeniile, la capătul cărora se forma noua sinteză a civilizaţiilor neolitice.

In epoca neolitică, prin care se înţelege o vreme nouă, în care lustruirea obiectelor de piatră, ceramica, agricultura, creşterea vitelor ji în general viaţa stabilă constituesc trăsă­turile esenţiale, Basarabia ni se înfăţişează ca o provincie intens locuită de o populaţie agri­cola prin excelenţă. Agricultura marchează, desigur, ce! mai de seamă moment din istoria omenirii. Ea înseamnă trecerea dela viaţa de nomad a omului paleolitic şi mesolitic la cea stabilă, a cultivatorului de ogoare şi crescă­torului de vite, ocupaţiuni ce vor rămâne de acum înainte caracteristica oamenilor legaţi dc pământ. Oamenii se specializează în în­deletniciri. Apare o artă textilă şi o industrie ceramică. Fiecare membru al familiei, care este o grupaTe de oameni paşnici, contribuesc la bunul mers al gospodăriei lor. Bărbatul scor­moneşte pământul, seamănă şi aduce roadele în modesta sa locuinţă, scoate din adâncuri ori culege dela suprafaţă silexul sau cuarţitul nrces [ uneltelor, procură lemne de foc şi poH neşte la vânat sau la- luptă, când nevoia o cere, iar femeca, acasă, toarce şi ţese, dar mai ales ea este aceia care lucrează vasele de lut, pe ai căror pereţi au rămas imprimate dege­tele mâinii sale harnice, fiindcă în timpurile acelea nu era roata olarului. Vasele se pictau sau se zugrăveau. Atari produse pictate carac­terizează întreaga Europă sud-estică din epoca neolitică, a cărei dcsvoltarc cuprinde în gene­ral meleniiil I lI-lea în. de Chr. Pentru ţinu­turile dintre Carpaţii Orientali şi valea Ni-pruiui epoca neolitică înseamnă dăinuirea ex­clusivă a ceramicei pictate.

In Basarabia se cunosc relativ multe sta­ţiuni cu o asemenea ceramică zugrăvită, ana­loage celor din Moldova. Bucovina şi Ucrai­na. In Muzeul din Chişinău se aflau, înainte de silnica răpire de anul trecut, materiale arheologice din diferite aşezări basarabene. Staţiunea dela Darabani din jud. Hotin, pc Nistru, a fost cercetată în anii dc după răz­boiu mai amănunţit. De acolo au ieşit la iveală importante produse pictate, caracteristi­ce, cu deosebire, stilului mai nou dela Cucu-teni, de lângă Iaşi. Staţiunea dela Cucuteni, cu renume mondial, a dat şi denumirea unui cerc de civilizaţie dela Răsăritul Carpaţilor, dar care intră într'o mare unitate culturală ţi etnică, ce se întindea din colţul de Sud-Est al Transilvaniei peste Moldova, Basarabia, Bucovina, Galiţia orientală şi Ucraina, până laj Nipru, Această arie de civilizaţie, est-dacică prin aşezarea geografică şi prin, ori­gine, după cum vom vedea —, cuprinde ur­mătoarele staţiuni reprezentative: Ariuşd, jud, Trei-Scaune, pe valea Oltului transilvănean, Cucuteni, jud. laşi, Sipenit, Bucovina, Koszy-lowce în Galiţia de Răsărit, Tripoljc în re­giunea Kievului şi Petreni, jud. Bălţi, pentru Basarabia.

încă din 1902 şi 1903, profesorul E. von Stern dela Odesa făcuse la Petreni săpături, care, deşi restrânse ca întindere şi timp, au dat totuşi rezultate foarte bune, cunoscute apoi în întreaga lume savantă, mulţumită şi admirabilei publicaţii apărute în 1907, «Lu crările celui de al X l l l - l e a Congres arheo­logic rusesc» ţinut în 1905 la Ecaterinoslav. Vasele dela Petreni sunt de rară frumuseţă în decoraţiune şi de o eleganţă şi siguranţă a profilului puţin obişnuite. Ele stau alături de produsele cucuteniene şi de cele dela Sipe-nii;, acestea din urmă cunoscute acum o ju­mătate de veac, precum şi alături de ceramica staţiunile transnistriene, ca cele de pe valea Bugului, Bobriţei şi Niprului.

E. ver. Stern, pus în faţa manifestărilor de la Petreni şi a celor similare dintre Nistru şi Nipru, a fost constrâns să le compare cu cele dela Micene, care, descoperite nu prea de mult de către Schliemann, stăruiau în min­tea tuturora. De aceea, lucrarea, care trata şi despre Petreni, von Stern a intitulat-o : «Ci­vilizaţia premiceniană în Sudul Rusiei», re­cunoscând prin aceasta, nu numai că ceramica pictată dela Petrenii Basarabiei noastre şi a întregului complex amintit este anterioară ce­lei miceniene, dar şi că preliminariile str㬠lucitoarei civilizaţii din vestita cetate a Atri-zilor trebuesc căutate în. Nord. Ceramica pic­

tată nu este, evident, decât cel mult o lăture a problemei originei civilizaţiei miceniene, ca­re, ca vreme este ulterioară celei cu ceramică pictată din Europa sud-esticâ. Azi studiile de arheologie ,antropologie şi filologie au ajuns într'adevăr la concluzii indiscutabile în ceiace priveşte obârşia culturii miceniene, care sco-boară dinspre Nordul dunărean. E drept că elemente ale ceramicei cu ornamente în benzi, dc stil Cucuteni-Petreni-Tripolje se găsesc în mediul vechei Hellade, transmise patrimoniu­lui acheo-micenian, dar cele mai de scamă bunuri culturale originare dela Dunărea „mij­locie şi din Dacia se datoresc mişcării pornite spre Sud pe la jumătatea mileniului IlI-lea în. de Chr. din Vestul ţârii noastre, când pă­trunseră în Grecia şi cele mai vechi infil­trări indoeuropene. Acheii —, creiatorii civili­zaţiei miceniene, pentru care von Stern ve­dea ca prototip pe cea dela Petreni — greşind, desigur, într'o oarcare măsură, — au ajuns în Grecia curând după anul 2000 în. de Chr,, pornind din Nord, a doua patrie a lor fiind, pare-se, Dacia. Ei determinară primul pro­ces de adâncă indoeuropenizare a Greciei pre­istorice. In sensul acesta trebue înţeleasă azi şi corectată încercarea lui von. Stern din 1905 de a pune alături produsele superioare ale Sudului helîadic cu ceie din Basarabia şi Ucraina.

Fig. 2. Vase pictate sau zugrăvite dela Cmuleiti-Iasi (1) ti Petreni-Bălfi (2—4).

Reven-nd la descope-iriie dela Petreni, să ne oprin puţin asupra crainicei . Vasele se lu­crau cu mâna, roata olarului fiind introdusă în Dacia- abia cu 2000 ani mai târziu de către Celţii veniţi dinspre Vest, PtLlru pictură se întrebuinţa culoarea roşie-vişii.'ie, neagră şi albă. Motivele decorative erai, variate, de ca­racter geometric. Ca elemente esenţiale ale de-coraţiunii se întâlnesc spirala si meandrul, de origine străveche-europeană şi duse ulterior în Grecia şi Creta, de către populaţiile agri­cole din Dacia, şi dela Dunărca-mijlocie, ca şi casa zisă megaroii, cu pridvor şi vatră în centrul său, al cărei plan îl găsim la pa-jjtele cretune-miceiiicue şi în cwiiliuil-i.i la Troia. Uneori întâlnim pe ceramica dela Petreni o decoraţiune zoomorfă şi antropo­morfă, geometrizată, precum şi motive luate din natura vegetală, deasemenea stilizate mult. Această decoraţiune se datoreşte influenţei ce iradia spre Dacia din marile focare de cul­tură ale Orientului apropiat. Mai rară este tehnica inciziei. Ca forme principale notăm: urnele mari piriforme, comune întregului spa­ţiu cu ceramică în benzi (band-ecramica), ceşti bitrunchi-conice, suporturi în. formă de binoclu, capace etc. Toate aceste forme sunt răspândite deopotrivă în toate staţiunile cu cc_ ramică pictată din cercul transilvano-moldovo-ucrainian. In deosebi acelaşi repertoriu de forme îi găsim la Sipcniţ, în Bucovina.

O a doua caracteristică a civilizaţiei cu ce­ramică pictată este plastica, în a cărei mo­delare şi ornamentare avem dc a face cu ace­laşi fin simţ al măsurii şi at frumosului. Fi­gurinele de lut sunt decorate cu striuri sau se pictează. Cele feminine sunt reprezentările unei divinităţi în legătură cu fertilitatea şi rodirea ogoarelor, precum şi cu ideca mater­nităţii. Figurinele masculine sunt mult mai rari decât cele precedente, ceiace ne face să ne gândim ia existenţa unui mutriarchat în părţile acestea ale Europei din acea vreme. Se ştie că plastica de care vorbim aici este de origine mediteraneană şi orientală. Vor fi avut loc şi practici religioase asemănătoare cu cele din lumea Mediteranei şi a Orientului,'fiindcă ntâlnim şi la noi «coarne de consecraţiune»

şi jilţuri de lut. De pildă jilţul dela Lipcani, jud. Hotin, este. nu numai o operă de artă, şi el desvălue şi o latură importantă din viaţa spirituală a vremii şi a regiunii. Se practica Fără îndoială, un cult agricol, fiindcă civili­zaţia cu ceramică pictată este o civilizaţie ţă­rănească, o civilizafie de sat, ai cărei creia-tori se ocupau cu lucrarea ogoarelor si creşte­rea vitelor, fiind pe atunci cei mai înstăriţi din toată Europa preistorică, exceptând, evident, lumea mediteraneiană, care trecuse la o civi­lizaţie superioară, urbană. Răstimpul, în care a dăinuit ceramica pictată, este cea mai pros­peră epocă din istoria străveche a Daciei, ale cărei hotare, dinspre Răsărit, se întindeau, precum am văzut, până la Nipru. Basarabia şi Bucovina cădeau aproape în centrul acestei su­perioare culturi a strămoşilor noştri: Pre-T racii. O atare vreme de intens progres se mai poate compara cu aceia a epocii bronzului din Dacia, când Tracii din mileniul II-lea în. de Chr., ca fi înaintaşii lor din mileniul l l l - l c a în. de Chr,, se bucurau de o mare prosperitate şi de o faimă a industriei lor ceramice şi mai aels de bronz, care pătrunsese departe spre M. Baltică şi până în Caucaz.

înainte de a încheia acest capitol, se pune o întrebare: de unde a venit ceramica pictată ? Strălucirea civilizaţiei cu ceramică pictată, ca­re înseamnă într 'adevăr cea mai înaltă mani­festare din Europa străveche în întregime, a ispitit pe unii arheologi de a o compara cu un meteor, care a apărut deodată, a strălucit o bucată de vreme şi apoi a dispărut în noapte pentru totdeauna. Alţi arheologi au crezut că ea nu poate fi decât de origine orientală, aşa de mult se impusese ideea unei origini extraeuropene, din cauza inventarului superior al acestei neobişnuite civilizaţii. Dar în ultima vreme, cercetările şi descoperirile din ţara noastră, singurile, care puteau să dea o des-[egare problemei originilor, s'au înmulţit în aşa măsură încât concluziile la care s'a ajuns au provocat o răsturnare a acestei probleme. Acum câţiva ani, sprijinit pe rezultatele săpăturilor

noastre din jud. Vlaşca —, în multe privinţe

revelatore —, cât şi pe descoperiri mai vechi, i m ajuns la convingerea că ort ginea ce­ramicei pictate este m cuprinsul Daciei neoli­tice, ea jună dea o creaţiune autohtoni. Nu trebuesc neglijate nici influenţele din atarâ. Am adus atunci o serie de argumente noui, pentru susţinerea acestei păreri, l'unctul de plecare ai evoluţiei ceramicei pictate se allă in civiliza­ţia neolitică din câmpia Munteniei şi din transilvania sun-estica, numită de tip Uoian, după aşezarea de pe lacul JBoian, jud. Ufov. De pe această bază, oamenii ceramicei pictate s'au întins repede spre Kăsârit, ocupănu Moldova, Basarabia şi Bucovina, iar in vremuri dc pros­peritate ei au colonizat ţinuturile IrW'smsiriene, pană ta A'ipru, iu căutarea unor pământuri mai bune şi libere, /iceastă mişcare colonizatoare a uăiis, pentru prima aată i/i regiunile ocupate, binefacerile unei civilizaţii staoile Si străluci­toare. După datele arheologice cunoscute pana iu prezent, se pare că aceasta este ce adintăiu civilizaţie neo eneolilică întâlnită in ţinuturile amintite. In jetul acesta, temeiurile unei vieţi organizate, nu numai din basarabia si Buco­vina, dar si in toată întinderea dela Aistru la vechiul Boryslhenes (Aipru), au joşi puse a¬ cum 4500 ani, de îndepărtaţii noştri strămoşi 4m Carpaţi, l're-1racii, dela care, cu toate vu<-situdinile unei istorii mereu sbuciumate, un fii neîntrerupt de viaţă duce pană în zilele noastre.

In epoca bronzului, care cuprinde în gene­ral a doua mie de ani dinaintea' erei creştine, basarabia şi Bucovina se orientează tot spre Carpaţi, Transilvania fiind iu mileniul il-iea in. de Chr. şi în primele două secole ale ulti­mului mileniu în. de Chr. centrul metalurgie; Iracice, mai apoi traco-ilirice. Pentru această vreme datele arheologice sunt excepţional de puţine, taţă de materialele descoperite în ce­lelalte provincii ale ţării, dar destul de in-iemuate pentru a ne putea fate o imagine cla­IA despre locul c e i ocupă Basarabia în cadrul Dacici din această epocă. Puţinătatea izvoare­lor arheologice se datoreşte lipsei de cercetări in regiune. In afară de hotărita alipire a sa la cultura tracică din restul Daciei, Basarabia mai reprezintă în această vreme, ca dealtfel în loată istoria sa, o provincie de tranziţie, dc in­terferenţă a influenţelor venite dela Est, dela Sud şi Nord.

La sfârşitul encoliticului, când produsele de L-upru îşi fac apariţia alături de cele de piatră, întâlnim în Basarabia şi Bucovina, deşi spora­dic, obiecte de aramă fabricate în Transilva­nia. Poarte caracteristic în această privinţă este ioporul de luptă cu două tăişuri perpendiculare dela Cimiştia, jud. Tighina, care este cel mai de Răsărit exemplar al unei serii de topoare tipice atelierelor transilvăneni din sec. ÎS—

,-tea in. de Chr. Formele s i m i a n u d a l n Ocna arată direcţia răspândirii unor atari pro­duse, valea Trotuşului, ca şi acea a Buzăului şi 1 afluenţilor săi (vezi toporul dela Cătina, jud. liuzău înlesnind, ca totdeauna, mişcările dtn-Iro parte şi alta a Carpaţilor, O attă desco­perire din aceiaşi vreme, provenind din ace­iaşi centru metalurgic, e securea de cupru cu iu tăiş vertical dela Darabani, jud. Hotin, n t a k a Nistrului. Nici Bucovina D'a fost ocolită de aceste produse transilvănene. De pildă, lân-râ Vijniţa, la Mii ie, jud. Storojineţ, s'a des-:operit un topor de luptă cu braţele ui formă ds cruce, făcând deci parte din categoria, că-fc.a îi aparţine şi exemplarul dela Cimiştia. in rseusea imediat premergătoare epocii bronzului iecuri din Transilvania se răspândesc, peste Ba­sarabia şi Bucovina, până in Rusia meridionala ,[ îâsăriteană, cu deosebire în regiunea Cuba-:iuiui, unde civilizaţia epocii metalelor începe pi.liti'o sinteză născută dintr'o colonizare cen­tral — şi sud-est-europcanâ şi influenţe cen-tral-asiatice. Aşa dar, esie aci o repetare a mui Icnomen semnalat in epoca precedentă : contribuţii ale populaţiilor d m Dacia în creia-i-a civilizaţiilor din Sudul Rusiei.

in epoca bronzului propnu-zisă, se cunosc dtpozite şi descoperiri întâmplătoare. In afară d..-. depozitul dela Teţcani, jud. Hotin, mai re­cent şi mai puţin cunoscut, insistăm aici asupra celui dela Borodino, jud. Cetatea-Albă. intrat de mult în literatura dc specialitate mondială. In 1912 ţăranii din Borodino descopereau un important depozit, ascuns probabil într un vas, din care n'a rămas decât un fragment. El cu­prindea următoarele obiecte: 4 securi întregi şi 2 în stare fragmentară din nefrită şi serpentină î măciuci din piatră calcaroasâ, 2 varturi de suliţă şi unul fragmentar, din argint cu pla­caj de aur şi ornamente incizatc, o lamă ue pumnal de argint, cu dungă centrală, placaj de aur cu ornamente şi un ac de păr din arg.nt, cu capul în formă de placă rombică, având de-isemeni placaj de aur şi ornamente spiralice. Acest ac este de o mărime neobişnuită: 31 cm ! Tehnica placajului de aur dela Borodino este foarte originală şi nu prea frecventă în tim­purile preistorice. Ea aminteşte pe cea dela Micene, din perioada bogatelor morminte in groapă. Pentru securi, dc o rară frumuseţă şi eleganţă, găsim material comparativ în desco­peririle din Sudul Rusiei, de origine nord-cu-ropeană, în tezaurul L dela Troia II (pela 1900 în. de Chr.), precum şi în Asia Mică, un­de, după cercetări mai recente, atari forme de securi de luptă apar încă în mileniul IlI-lea în. dc Chr.. având deci o prioritate faţă de cele europene. Dar o replică foarte interesantă a. celor trei topoare mai simple dela Borodino o găsim chiar în Basarabia. Astfel se cunoaşte un topor de granit verde, puternic lustruit, pro­venind dintr 'o localitate necunoscută. Acest exemplar a fost expus în 1935 în Muzeul Ţă­rii din. Cernăuţi, cu ocazia Congresului de Ar_ heologie şi Numismatică. Pe de altă parte s'a accentuat şl de alţi arheologi asemănarea pum­nalului şi vârfurilor de suliţă dela Borodino cu cele miceniene. La un vârf de suliţă s'a remar­cat şi o particularitate est-europeană. Acul însă, prin placa sa rombică, poartă, după toate pro­babilităţile, pecetea unei origini central-euro-pene. Dar ornamentarea sa,. în special cele două spirale «ungenunchiate»,-— pentrucă în-jrebuinţa terminologia folosită de specialişti este ceva comun civilizaţiei câmpurilor de urne din Dac ia .de Sud-Vest şi din valea Dunării mijlocii. Atari spirale, în forma literei V cu capetele răsucite, apar, în ornamentarea cera­micei din Oltenia şi Banat. Cele două spirale de pe acul dela Borodino amintesc dease-meni pendantivele de bronz, similare ca formă, de pe teritorul român-ungar al epocii bronzului

In felul acesta, depozitul din jud. Cetatea-Albă oglindeşte un complex de influenţe di­verse, venite din toate direcţiunile. Importanţa şi originalitatea sa este cu a"tât mai mare. S'a

crezut dc către unii arheologi că acest depozit ar ti aparţinut Traco-Cimcrienilor, din prima epocă a fierului (pe la 700 în. de Lihr.J, dar după studii mai concludente reiese că el nu are nimic de a tace cu presupusul cerc de cultură iallstattiană traco-cimmerianâ, că nu poate li înţeles in alara mediului Daciei de pe la 1300¬ 1100 în. de Ghr., date fiind analogiile subliniate mai sus, în care timp atelierele tracice erau foarte active şi când in întinsele cimitire de pc ,-aiea Dunării se întâlneşte o splendidă cera­mică încrustată cu culoare albă, reamintind vremurile ceramicei pictate, Atâta vreme cât în restul Daciei cultura epocii de bronz rămâne-specific tracică, deşi unele tente ilirice nu tre­buesc neglijate, noi suntem înclinaţi a atribui depozitului dela Borodino o apartenenţă etni­că tracică, Tracii fiind aceia care au creiat civilizaţia epocii bronzului din Dacia, de care Basarabia se alipeşte în mod organic şi în a¬ ceastă vreme. ,

Din ultima mie de ani în. de Chr. nu a¬ vem prea multe descoperiri arheologice din cu­prinsul BasaTabiei, iar datele scriptice vin mai târziu şi ele aruncă lumină doar asupra celei de a două jumătăţi a mileniului l-iu în. de Chr. De acum înainte zorile istorici încep să se ivească şi prezenţa coloniilor greceşti la Pon­tul Stâng nu rămâne fără ecou asupra inte­riorului tracic, traco-iliric şi pe urmă geto-da_ cic. Dintr'o perioadă mat timpurie, când se constituise sinteza civilizaţiei epocii fierului, a¬ vem depozitul dela Pavlovca, jud. Cetatea-Albă, care cuprinde numai două elemente in-ventarice, dar foarte caracteristice: o secure cu dungi reliefate — o variantă estică a aşa numitului tip de hache â douille, — precum şi o ceaşcă de bronz, cu toartă, al cărei profil aminteşte străchinile-capace de lut din cu­prinsul Daciei primei epoci a fierului. CeştiJe de forma celei , d^a*Pavlovca au fost puse în legătură cu produsele similare nord-italice villanoviene, care au ajuns pe calea comer­ţului până în Podolia şi Galiţia. Dar nuuă ni se pare că cea mai obişnuită cale de pătrun­dere către Sudul Basarabiei nu este cea dela Nord spre Sud, ci peste Oituz, pe unde tre­ceau şi mai înainte obiecte de origine transil­văneană. Depozitul din Basarabia de Sud se încadrează în mediul Daciei, în special al Transilvaniei din prima epocă a fierului.

Prin sec. Vl-Iea în. de Chr. — ci nu mai de vreme, cum în general se crede azi —, are loc năvălirea Sciţilor spre Dacia. Prin, aşeza­rea sa geografică, Basarabia nu putea fi oco­lită de acest popor iranian. Un val al năv㬠Litorilor a trecut peste Sudul Basarabiei şi Moldovei, către ţinutul aurifer al Transilva­niei, iar un altul pe fa.. Nord, către Ungaria şi Europa centrală. Descoperiri scitice sunt pu­ţine până acum în Moldova dintre Prut şi N iş­ti u. Amintim aici descoperirile dela Năvârleţ, jud. Bălţi, caracteristice civilizaţiei scitice, în a cărei compunere au intrat aşa de diverse elemente, ca cele oriental-asiatice, greceşti, tra-:ice şi ilirice, împrumutate dela populaţiile lo­cale. La Năvâriet s'a găsit un pumnal de fier, cu antene şi gardă în formă de inimă (a-kinakes), precum şi o b ră ţa ră .de aur, cu ca­petele răsucite în spirală. După cum însăşi civilizaţia scitică se înfăţişează ca un complex foarte original tot aşa datele antropologice ne arată că nu poate fi vorba de un popor sci­tic unitar. De pildă, răposatul Alex. Doniri, studiind 12 cranii scitice dela Năvârleţ, gă­sise trei brachicefale, două mesaticefalc şi două dolicocefale, la care se adaogă două ie-mkiiiie brachicefale.

Sciţii reuşiseră să-şi înjghebeze o puternică stăpânire în Sudul Rusiei, constituind un pe ricol, nu numai pentru Europa, ci şi pentru regatul persan. De aceea Darius 1 porneşte în mul 512 în. de Chr, o expediţie de pedep­sire contra Sciţilor. Cucerind ţinuturile dela Sud de Dunăre, unde numai Geţii îndrăsnesc a i sc opune, Marele Rege trece Dunărea pe la Isaccea, ajutat de o flotă greco-fenicia-ttă şi străbate Buceagul, în urmărirea Sciţilor, care se retrăgeau mereu. Expediţia nu are însă niciua rezultat şi Darius este nevoit să se re­întoarcă la Sud dc Dunăre.

Când Marea Neagră se umplu, după sec. VH-lea în. de Chr., de un întreg şirag de co­lonii greceşti, Sudul Basarabiei şi ţinuturile transnistriene cunoscură o epocă de prosperi-jate. Tyras, azi Cetatea-Albă şi Olbia din regiunea gurilor Bugului şi ale Niprului deve-nira centre importante, ale căror relaţii co­merciale directe cu Transilvania erau foarte intense. Dela negustorii greci, poate şi local-îici, a cules Herodot, venit chiar la Olbia, pri­mele menţiuni scriptice despre pământul şi lo­cuitorii Daciei,

Mai târziu, în expansiunea lor spre Est, sco-borând, fie pe valea Nistrului, sau trecând din Ardeal prin Sudul Moldovei, Celţii —, strămoşii Francezilor —, pătrunseră şi în Ba­sarabia, după cum ne arată descoperirile de la Bubuia, jud. Chişinău, deşi nu au un ca­racter specific celtic. Eminentul arheolog fin­

landez, A. M. Tallgren, dela Helsinki, — care a avut cândva cuvinte de frumoasă apreciere

a eforturilor făcute în ultimile două decade de către arheologia românească —, a dat în 1926 a descriere amănunţită a tezaurului de la Bubuia. Acest tezaur cuprinde: o cască de bronz aurită, cu creastă, de influenţă sau fa­bricaţie celtică, un cazan de cupru, «de model scitic», zice Tallgren două phalere rotunde, i medalioane de bronz, pe care este repre-

Fig. 3. Motive decorative de Pe vasele pictate dela Petreni, jud. Bălţi.

zentat câte un cap de bărbat, doua plăci de bronz ornamentate în relief, câteva cercuri de bronz, două obiecte de bronz de atârnat şi fragmente dintr'un vas de lut, în care pro­babil va fi fost descoperit t tzaur j l . Meda­lioanele sunt lucrate în ştii naturalist, cu re-

D A C I A b < I > ; 11 AUGUST 1941

prezentări de patrupede şi capete de bărbat, pe când phalerele au un stil geometric. Este interesanta asemătarea, pc care o observăm între tratarea părului depe medalioanele si plăcile dela Bubuia şi aceia a părului dela personagiile depe rythonul (vas sacru) dela Poroina, jud. Mehedinţi, considerat ca un produs al artei târzii scitice, în care noi ve­dem ţi i trăsătură locală. Tallgren a cons­tatat că cele mai bune paralele la descoperi­rile din Basarabia centrală, se găsesc în zona vest-bat.anică ţi in Transilvania. Pe de aită parte «tezaurul» dela Bubuia trebue studiat ţi în legătură cu civilizaţia târzie hallstattiană din ţ inuţ i i carpato dunărean, având deci cle­mente autohtone traco-ilirice. Aceasta în­seamnă cu alte cuvinte că originea şi încadra­rea sa stilistică nu se poate face în afara Daciei, cu toate influentele scitice, celtice şi într'o oarecare măsură greceşti.

Infiltrarea celtică în Dacia a fost, în multe privinţe, o binelacere, de care au beneficiat şi pământurile naţionale recent eliberate. A¬ tunci s'a introdus roata olarului în industria ceramică, inoneta dobândeşte o răspândire lar­gă, fabricându-se imitaţii după cele greceşti şi elenistice, se fabrica unelte de fier, plugul de fier apărând pentru primar dată în regiu­nile noastre. Influenţa celtică a determinat in al doilea rând, creiarea sintezei culturale daco-getice a La Tcnc-lui local, care a depă­şit hoUrele Daciei, după cum au dovedit des­coperirile din ultimii ani din Galiţia. Dar pre-îenţa Ccltiior a provocat şi o reacţiune a po­porului daco-get, care, în vremea lui Burc-

bista va lua forme violente. Triburile daco-getice s'au întins până la

Boiysthcnes, actualul Nipru. Pc baza onomas­ticei şi toponimiei traco- getice se constată în-tr 'adevăr o expansiune compactă şi constantă a Daco-Geţilor până la Nipru, multă vreme hotar etnic al neamurilor getice din Carpaţi, după înseşi mărturiile lui Ptolemeu, pe care geografia antica romană s'a grăbit a le înre­gistrai întocmai. Toponimia mai atestă prs-zenţa sporadică a populaţiilor getice până în Gaucaz. Studiile lui V. Pârvan, G. Mateescu, Wa&mer şi alţii au adus interesante contribu­ţii la expansiunea spre Est a Daco-Geţilor, in Basarabia, ţinuturile transnistriene şi Ucrai­na meridională a fost un amestec de neamuri felurite: Sciţi, Greci, Celţi, Bastarni, Sarmaţi ţi Germani, dar ţaţă de acestea elementul et­nic getic —, şi în general carpato-dunârean pentru vremurile străvechi —, a format ma-Ijoritatea de nediscutat. In special Bugul a 'constituit hotarul etnic, cultural şi pohtico-militar a l neamului daco-getic, spre margiuele sale orientale. De aceea, când Burebista între­prinde opera de distrugere a Cel ţii or si de unificare a poporului getic, creind cel mai pu­ternic regat dela Dunărea-de-jos şi din Car­paţi, inspirat şi de exemplul roman şi germa­nic al lui Ariovist, s'a. gândit deopotrivă şi la riburile, cari locuiau din vremuri imemorabile ia Răsărit de Nistru, El cuceri oraşul Olbia ;i hotarul său răsăritean rămase la Bug. Re­datul lui Burebista, care se întindea dela .vl-ţii Haemus (Balcanii) până în cadrilaterul Boeiniei şi dela M. Neagră la Borysthenes, te

sprijinea, nu numai pe o tradiţie de cultură unitară, ci şi pe precedente istorico-culturale, despre care am vorbit mai sus. Istoria se re­petă, dar nu fără temeiu.

întinderea stăpânirii romane pe ţărmul nor­dic al M. Negre a favorizat expansiunea ge­tică spre Răsărit, iar după căderea lui Mi-tridate, temutul rege al Pontului, această ex­pansiune a fost şi mai mult consolidată. Cu o jumătate de veac înainte de cucerirea Da­ciei, Romanii aveau sub ocrotirea Icrr ţi apoi iub stăpânire Sudul Basarabiei şi însăşi ce­tatea Tyras (Cetatea-Albă) devenise un punct de sprijin al înaintării romane spre Crimeea, Prin anii 52—53 Plautius Silvanus, guverna­torul Moesiei, trecu Dunărea şi aduse sub as­cultare romană toată câmpia valaho-tmldo-basarabeană până la Cetatea-Albă. Politica ro­mană de încercuire a Dacici folosi micile re­gate clientelare daco-getice dela gurile Du­nării şi dela Nistru.

După părăsirea Daciei de către oficial'î.i-tea romana, dar nici de cum de către popu­laţia civilă, Basarabia împărtăşi soarta res-ului Daciei, fiind chiar şi mai expusă năvăli­rilor barbare dinspre Răsărit şi Nord. Pc so-ul său s a u descoperit antichităţi germanice, ca fibula de argint cu placaj de aur dela Va silica, jud. Bălti, din sec. i l l - lca d. CUr Aceste antichităţi poartă aceleaşi caractere gotice, ca şi cele dela Apus de Prut şi de d'n-colo de Nistru.

In felul acesta am ajuns la vremurile cu­noscute ale istoriei noastre naţionale, pentru a cărei deplină înţelegere timpurile cu mult

anterioare ei au o valoare, peste care nu se poate trece, ele aducând azi o semnificare iu cotul deosebită. Avem un patnmumu nutw-nal slravectiiu, ca niciun popor am jurul ncs-tiu, pe care suntem însă aaturi a-t cun<m)le cât mai bine, a-t preţui pe cat merită ii dtit care să stim a scoate exemplele trebuitoare iu momentele mari, ca cel de aii, în jaţa căruia, ne va pune istoria, mai de vreme ori mai wrziu. Dacă naţional-socialismul german a pur­uri dela cultura strâveche-germană şi ite'.a sublinierea însuşirilor rasei nord-germamce, iar lasasinul italian dela exaltarea tradiţiilor K<j-mei, pentru noi acest trecut multimilenar este o temelie, dela care trebue să pornim şi cu care să păstrăm un permanent contact, iiiudcă dela generaţie la generaţie este o perpetuitate spirituală ce se transmite din veac in v ; i c , din mileniu în mileniu. In aceste străvechi aira-aiicaţii din suiletul neamului nostru stă ţi tă-t,a noastră.

Stăpânirea noas*ră în Basarabia şi în Bu­covina tste în concordanţa cu viaţa străveene a acestor provincii, care n'au tost nicioda:â !c-iţiuni periferice ale Daciei, ci părţi integrante, ca şi regiunile adiacente dela Răsărit. Vitejii noştri ostaşi, în irunte cu Generalul AniO-nescu, fanatic apărător al drepturilor şi al tra­diţiilor acestui neam, au eliberat un pâmat.t, care de mii de ani ne-a aparţinut. Noi adu­cem dea-semeni o tradiţie de s)tntre, de civi­lizare a pâmâtuluiui basarabean ţi transnis-trian, E bine să se ştie acest lucru, fiindcă la drepturile, pe care istoria mai nouă ni le Ja începând dela Muţatinij ţi Basarabii înte­

meietori de Ţară, drepturi, pe care sabia sol­datului român le sapă azi cu litere de foc in cartea veşnică a neamului, se adaogă, pie-cum am văzut, moştenirea ce ne vuis di ia îndepărtaţii strămoşi, care înseamnă în ace­iaşi timp o continuă strădanie de a r a ^ a u u i lumina civilizaţiei din vatra carpatică s p n Kăsărit, cât mai departe spre Răsărit. Strajă ia porţile răsăritene ale Europei străvechi, dar şi creiatori şi raspănditori dc cultură specii :c europeană, — şi ui deosebi sud-cst-euiooea-iiă —, aşa au fost şi înaintaşii noştri din vre­murile preistorice.

Noi nu ne simţim . ' h u n i nici dincolo oe Nistru, tiindcâ soldaţii noştri păşesc, nu nu­mai pc urmeie voivozilor oblăduituri de «â-Ul. «.urî romaneşti, dar şi pe acelea ale m i ; -u i icgc daco-get, liuicbista, care, printr 'o s l o i v r ; urmărită cu teamă Ue insuşi tuccrito.ul Ga­lici, Caesar, reuşise să încorporeze într un stat unitar toată naţiunea getică, danuu-i la .kâ­sărit ca hotar bugul, fluviu dacic din imemo­rabile vrciuuii. *su ne simţim streini, deoare ce opera de civilizare a meleagurilor uaus-nistriene aparţine elementului românesc, ră­mas acolo, îufipt iu pământ, cu toată urgia vremurilor cc s a abătut asupra sa, iar sămân­ţa unei civilizaţii siabiie, aşa cum o cunoaşte pentru prima dată umanitatea preistorica, n lost sămanată încă de acum patru ra.lenii şi jumătate de către neamurile străvechi-iraci. r ac pe plaiurile Moldovei.

Ceeace se întâmplă azi sub ochii noştri, nu este altceva decât o revenire, o redobândire i unei moşteniri străbune.

MOARTE RODITOARE ju l v ie ţ i i zilnice, P r i n s î n v â r t e j m v ie ţ i i z i ln i ce , cu

or izontur i l e l i m i t a t e la o succes iune d e î n t â m p l ă r i înconjurătoare , o m u l îm­p i n g e t a t a i a s cadenţă care apasă p e con­şt i inţa sa, în tr 'un* v i i tor ^ d e p ă r t a t şi n e b u l o s . G â n d u l m o r ţ i i apare insă cu p u t e r e î n m o m e n t e l e cruc ia le a le vie­ţii o m u l u i , î n aee le m o m e n t e î n care p r i m e j d i a es te i m i n e n t ă ei a m e n i n ţ ă ex i s tenţa . I n toată a ea să lbatecă gol i­c iune , conşt i in ţa m o r ţ i i i se descoperă atunci , \ i a i a reacţ ionează d i n toate re­

sorturi le e i , a f irmandu-ş i vo inţa d e a i i . O a m e n i i d i n toate t i m p u r i l e au pri­

vi t m o a r t e a p r i n p r i s m a p r o p r i e i l o i c o n c e p ţ i i de viaţă şi p r i n torţa mora la i m i n e n t ă f i in ţe i lor .

P r e z e n ţ a i n i s tor ie a u n u i p o p o r se e x p l i c ă p r i n m o d u l său p r o p r i u de a rezolva p r o b l e m a morţ i i .

Ex i s tă m u i v i z i s i p o p o a r e cari au u n defect organ ic şi s p i r i t u a l : groaza mor­ţ i i . P e n i r u a se păs tra , vor t i ga ta să tacă or i ce ; c o m p r o m i s u r i şi acte de u m i l i r e , — t a l u l f i i n d s u b o r d o n a t do­r inţe i , faţă de care n u cunosc alta, m a i î n a l t ă ; a trăi. Or icun i ţ n u i m p o r t ă , să trăeşti n u m a i !

P o p o a r e l e gi i n d i v i z i i d i n această ca­tegor ie n u vor lăsa u r m ă î n i s tor ie . î n ­cercui ţ i d e c o n d i ţ i i l e p r e z e n t e a le vieţ i i lor , n u vor c u n o a ş t e n i c i o d a t ă râvna s tărui toare , p r e l u n g i t ă , de a cucer i tă­r â m u r i sp ir i tua le c u or izontur i trans­c e n d e n t e v i e ţ i i z i l n i c e . Viaţa l o r se va c o n s u m a b i o l o g i c , i n c o t i d i a n , pulver i ­zată î n acţ iuni m ă r u n t e , de o va loare i m e d i a t ă , pragmat ică , iNu vor p u t e a trăi n i c i o d a t ă p e n t r u ceva. Se tea de absolut va r ă m â n e s tre ină d c suf le tu l lo.r. E i n u au n i c i s ens ib i l i ta tea p e n t r u idea l , care s ingură transf igurează v iaţa , n ic i e l e m e n t u l d i n a m i c care să înfăptuias ­că i d e a l u r i l e e i . Ş i cb iar dacă, m i n t a l , se schi ţează u n e o r i î n suf le tu l lor , vi­sul u n e i a l te l u m i , e l va r ă m â n e tan­gent v ie ţ i i lor. Căci l e l ipseş te sp ir i tu l d e avent iră ş i capac i ta tea d e e fort sis­t e m a t i c pre lung i t , necesare spre a-1 rea­l i za . Istoria î i va înregistra m a r g i n a l n u m a i p r i n p r e z e n ţ a lor b i o l o g i c ă î n l u m e .

S u n t a p o i o a m e n i ş i p o p o a r e care n u au acest v i c i u f u n d a m e n t a l . N u cunosc t e a m a d e m o a r t e . Cons ideră m o a r t e a ca p e o neces i ta te i m p l a c a b i l ă . S u p u ş i a-t e s t e i l eg i a f ir i i , ş t iu Bă m o a r ă aşa c u m trăesc: î n m o d firesc. V ir tua l au î n e i p u t e r i l e care l e po,t a f irma prezenţa în is torie .

D a c ă î n s ă această acceptare s e n i n ă a morţ i i se m a n i f e s t ă n u m a i p e p l a n bio­logic şi se c o n s u m ă c a u n f a p t b i o l o g i c , a semănător c e l u i d i n l u m e a p l a n t e l o r şi an ima le lor , fără să at ingă şi să fe­c u n d e z e sp ir i tu l , fără să î m p i n g ă viaţa spre actul ero ic , a tunc i m o a r t e a lor ră­m â n e n e r o d n i c ă p e n t r u sporu l d e pres­t i g i u , p r o p r i u , şi ca va loare is torică. In i c e s t caz , categoria aceasta d e o a m e n i şi d e n e a m u r i are u n alt defect , u n u l s p i r i t u a l - d i n a m i c : n 'are energ ia nece­sară d e a transforma acceptarea firească şi s en ină a m o r ţ i i într 'o va loare , d e a o p u n e în serv ic iu l u n e i c a u z e şi p l ă t i n d t r ibutu l m o r ţ i i , să c o n t r i b u e la înfăptuî -t e a idea lur i l or c a u z e i şi să sporească pr in aceasta p a t r i m o n i u l e i d e prest ig iu .

I n acest caz, v iaţa se c o n s u m ă bio­log ic , cu m i c i rea l izăr i î n t â m p l ă t o a r e , d e o v a l o a r e m i n o r ă ; iar m o a r t e a i a -m â n e p u ţ i n r o d n i c ă s p i r i t u a l ş i istoric .

Sunt , î n f ine , o a m e n i şi n e a m u r i cari şi-au rezolvat odată p e n t r u t o t d e a u n a p r o b l e m a morţ i i . A u rezolvat-o p e p l a n

sp i r i tua l şi rea l , d e o p o t r i v ă aventură a sp ir i tu lu i care se vrea trăită şi în făp­tui tă cu se te î n i s tor ie .

Această ca tegor ie de o a m e n i şi dc n e a m u r i î ş i af irmă p r e z e n ţ a î n isto­rie şi face i s tor ia ! î ş i af irmă prezenta în istorie , pentrucă trăesc p e n t r u c e v a ; şi fac i s tor ia , p e n t r u c ă s b u c i u m u l şi fapta lor creează f o r m e d e viaţă şi va lor i cari servesc d r e p t n o r m e d e viaţă p e n t r u ei şi p e n t r u a l ţ i i

Pusă î n servic iu l u n e i c a u z e , moar tea tor es te , p r i n u r m a r e , o m o a r t e rodi­toare. E a n u se c o n s u m ă ca u n fapt banal , fireBC, la fe l c u î m p l i n i r e a unui soroc, ci se c o n s u m ă pentru u n scop

de ION COVRIG-NONEA

m ă r e ţ , care m a l t a p e o m şi-i sporeş te prest ig iul . Energ i i l e v i e ţ i i lor se strâng, te d i sc ip l inează şi, o r d o n a t e , cu max i ­m u m d e e c o n o m i e , se des lănţue pe traectoiria f ixata de idea lur i l e de viaţă a căror rea l izare o urmăresc . D e p ă ş i n d c o n d i ţ i i l e b i o l o g i c u l u i , transformă moartea într 'un fapt rodnic . 0 p o t face deoarece au forţa suf letească necesară să nu se lase sdrobiţ i de povara gândulu i morţ i i . E i privesc m o a r t e a şi o acceptă cr sen inăta te . O caută şi o acceptă , a-lunc i când idea lur i l e l o r d e viaţă o cer,

O a m e n i i şi p o p o a r e l e d i n această ca­tegorie , sunt m o d e l e î n is torie , iar viain şi f a p t e l e lor stau scrise p e p a g i n i l e de

irW aleTcărJo| it £leJte1 1es| ^ t recutu l omenir i i .

F a t a l i s m u l p o p o r u l u i r o m â n e s c , acel atât d e m u l t d iscutat şi h u l i t fata l i sm al sp ir i tua l i tă ţ i i sa tu lu i românesc , ne arată, că R o m â n u l n u e s tăpâni t d< groaza morţ i i . E l ş t ie să m o a r ă pentru c5 v e d e î n m o a r t e u n f e n o m e n natu­ral, — c u m e l u m i n a soare lu i sau grin­dina —• u n dest in care încearcă deopo­trivă toa te f i in ţe le , şi căru ia n u i se poate sustrage n i m e n i şi n i m i c . I n con­secinţă , or ice s b u c i u m î n faţa m o r ţ i i sau efort de spargere a c leş te lu i e i , este inut i l . Or ice încercare de a n u i te su­p u n e ar face să sporească durerea ome-

SCRISOARE CĂTRE ANII MEI ' * VIRGIL N B T O R

Prin ce vine se vor fi scurs de nimenea ştiuţi atâţia ani

De când se adunară 'n ochii mei dintâiu luminile?

Câte visuri am clădit cu tinereţea şi le-am vândut pe bani

Şi câte toamne mi-or fi veştejit de-atunci grădinile?

Nu mai am nimic azi şi'n nopţile albe doar cu gânduri mă desfăt

Şi-mi chem amintirile, îngerii mei, cu psalmi de flaut.

Tată, pc pruncul de-acum zece ierni cu păr înflorit de omăt

Nu-l mai cunoşti şi prin vecini nu te mai duci să-Z mai cauţi?

De-atunci au crescut mălini albi în grădinile anilor mei Şi eu mi-am pierdut paşii prin streini ninşi cu preşuri de flori. Anii mei duşi, v'au cuprins însingurările cu linişti de stei Şi v'am găsit pe uliţi unde i/am purtat de-atâtea ori.

INTERIOR ŢĂRĂNESC RIN MARAMUREŞ

' 1 , nească. S u p r e m a încercare a v ie ţ i i tre­b u e pr iv i tă cu l in i ş te .

E s t e a t i t u d i n e a p ă s t o r u l u i d i n Mio­riţa. I n această p o e m ă , seninătatea su­fletească a ce lu i care îşi aşteaptă sfâr­şitul , a t inge s u b l i m u l şi cons t i tue treap. ta cea m a i înaltă de real izare , uu n u m a i estet ică dar şi meta f i z i că a morgii .

Ceeace a m d o v e d i t însă m a i p u ţ i n este că ş t im să şi f ă p t u i m pentru reali­zarea v isului nostru. D e repe ta te ori in ifttoria noastră e fortul nostru de reali­zare s'a d o v e d i t m i n o r faţă d e vis. Ro­m â n u l a învăţat să v i seze , dar n u a în­văţat î n d e a j u n s cum să transpună, pr in m u n c ă şi j er tă , v i su l p e p lan real. E l trăeşte încă per ioada romant ică , de fan-tazare , a idea lur i lor . E l nu a trecut încă în p e r i o a d a cred inţe i f anat i ce î n reuşi ta lupte i , ca aco lo , pr in s trăduinţe încor­date şi pr in jert fe p e r m a n e n t e , să d e a f o r m e concrete v i sului şi să transforme, astfel, m o a r t e a lu i într 'o va loare .

Es te , oare , aceasta o insuf i enţă orga­nică , dec i permanc i . tă a suf l e tu lu i ro­m â n e s c ?

E x e m p l e l e t recutu lu i şi lupta de epo ­p e e la care p a r t i c i p ă m astăzi p c câm­p i i l e b a s a r a b e n e şi u c r a i n e n e , ne-o ara­tă ca p e o insuf i c i enţă m o m e n t a n ă , ca o rezul tantă a l ipse i d e d i sc ip l ină inte­r ioara î n v i a ţ a su f l e tu lu i r o m â n e s c şi n u ca o tară ered i tară cu rădăc in i a¬ dânci . Ea a p a r e ca o. s lăbire a e for tu lu i ero i c d i n viaţa românească şi o t imo-jare a suf l e tu lu i românesc s i tuată între două e p o c i d i n istoria românească , tyea d in tâ i e e p o c a v o e v o d a l ă , c â n d prin-tr 'un Ş te fan cel Mare si Mi l ia i V i t e a z u l ne s i t u a m î n p l ină f rământare istorică e u r o p e a n ă , ca paznic i ai c iv i l i zaţ ie i , la por ţ i l e e i dela Răsărit . A d o u a este a¬ ceea care se d e s c h i d e a c u m . P r i n ar­m a t e l e noastre b i r u i t o a r e , c o m a n d a t e de genera lu l I o n A n t o n e s c u , ne r e l u ă m vech i l e sarcini , pe cari l e -am neg l i ja t u n răs t imp. P r i n aceasta r e d e v e n i m iarăşi n o i , ce i de t o t d e a u n a , af i f tnându-ne lio-lăr î t î n i s tor ie , p e măsura puter i lor noastre, în rostul nostru de t o t d e a u n a , l a p t e l e z i l e lor de a c u m tăgăduesc pă­rerea ca no i R o m â n i i n 'am şti să tră im şi să m u r i m pentru un ideal v r e d n i c de u fi înscris în istorie . Mărtur i i l e noastre drepte a s p u n : p a g i n i l e d i n trecutul nostru de aur, s eco le l e de strălucire ro­mânească la gur i le Dunăr i i , r e înv ia te î n v r e m e a n o a s t r ă , d e ero i i căzuţ i în l u p t ă p e n t r u c iv i l i zaţ ia e u r o p e a n ă şi p e n t r u noua o r d i n e a lumi i . Basarabi i f i M u ş a t i n i i şi f a p t e l e "sfinţilor mart i r i oi A r d e a l u l u i vorbesc de d i n c o l o de m e r m â n t şi af irmă puter i le e tern birui­toare a le suf l e tu lu i românesc în moarte .

E i au trăit în hume pentru u n idea l , s'au sbătut p e n t r u împl in i rea lu i si au jert f i t p e n t r u e l .

In faţa o c h i l o r lor ei au avut v iz iu­

nea clară a i d e a l u l u i urmăr i t , cu toate

p i e d e c i l e şi r iscuri le ce s tăteau >n calea

î m p l i n i r i i Iui. Ci ei au b i r u i t conşt i inţa

morţ i i , şi au tr iumfat , d a c ă n u pr in

viaţă, p r i n m o a r t e . Căci m o a r t e a lor a

fost o m o a r t e rodi toare .

în torş i la noi înş ine , la suf le tul şi tra­

di ţ ia noastră v o e v o d a l ă , d u p ă ce am ră­

tăci t u n t i m p p e cărăr i s t re ine d e n o i ,

p u t e a - v o m calea p e d r u m u l lor , putea-

voni făuri v i su l lor ? A v e m oare pute­

rea lor de credinţă şi d e jertfă ?

D A C I A < 6 > 1 ! A U G U S T 1 9 4 1

C R O N I C A FILOSOFIE

U M A N I S M Ş I In desbaterilc idee C V L T U R X logice care frămân¬ .. tă. în. forme dc ra.

dicalizarc necunoscute, lumea spirituală şi so­cială, umanismul arc incantestabilă actualitate: i atacat, combătut şi înfierat în genere ca estetism, individualism, raţionalism. Cu câl violenţa polemicii şi radicalitatea reformelor Kiint mai mari. cu atât se vede mai clar însă adâncimea rădăcinilor sale. In Germani» a reuşit să se mentie la ultima reform; a învăţământului într'o respectabilă poziţie deşi şcoala şi pregătirea spirituală sunt în de-pcndciiţă de concepţiile antiumaniste ale sta­tului.

Atât criticele cât şi apologiile sale se dau ins? pc un anumit plan ideologic şi doxografic, ca 5t când ar fi vorba numai de programe ma' mult sau mai puţin teoretice asupra idealului cultural aşa cum sunt structurate actualele (FIRME de gândire ideologică, postiluministe sau pozitiviste. Declarând pe Petrarca este-tist, pe Erasm moralist sau generaţia clasicis­mului german cstetic-clasicistă. se săvârşeşte o gravă deplasare de înţeles în artă. Renaşterea admira fumuseţea şi înţelepciunea clasică, considerând-o drept canon şi cel mai înalt scop al vieţii; Trăirea acestor valori era însă altfel decât la noi. In constelaţia forţelor vie­ţii aveau cu totul altă poziţie structurală decâl un in actuala situaţie spirituală, din care por­nesc judecăţile. Felul de absolutizare şt adân­cire, a trăirii cu care Renaşterea sau clasicis­mul au simţit aniicitatea şi în genere arta şi Irumuseţca, are ceva dc religiozitate în com­paraţie eu atitudinile noastre obiectiviste.

Deaceca este inexactă denumirea de este­tism aplicată unor astfel de trăiri şi conce­peri a vieţii. E o fundamentală deosebire de înţeles între ceeace numim şi ce însemnează pentru noi, azi, arta şi esteticul, şi ce însemna pentru Schillcr. de exemplu. Deosebire fundată adânc în structura ultimă a trăirii acestor va­lori, corespunzătoare multor coordonate isto­rice, culturale, spirituale. Renaşterea şi Cla­sicismul în grandoarea şi productivitatea Io;; incontestabilă, credeau, înţelegeau şi simţeai arta — altfel decât lumea actuală.

Atitudinea umanistă faţă dc artă, morali­tate şi celelalte motive specifice din totali­tatea structurală a vieţii, nu se poate însă cit. direct din programele şi ideologiile timpului Relevantele fenomenelor, specificul trăirii con­crete, nu SE poate constata în atitudinea şt in­terpretarea pur teoretică, ideologică. Progra­mele umaniştilor sunt, în comparaţie cu in­fluenţa lor, foarte tare, iar încercări de fun­dare Ştiinţifică propriu zisă a concepţiilor, n'au dat decât puţini; cele mai de seama RĂ­mân dela Wilhelm von Humboldt şi, în zilele noastre, Werner Jaeger.

Este necesară deci o interpretare specială, reîmimţindu-ne şi reconstruind situaţia istoric unica a Renaşterii în coordonatele sale spiri­tuale, sociale, e tc , pentru, a putea prinde^ în anumite graniţe, coeficienţii de trăire on­tologică a desbătutului fenomen. Aceasta este şi rezultatul ultimelor cercetări sistematice din filosofia culturii şi ştiinţele spiritului. Fiece situaţie spirituală şi culturală este istorică şi arc anumite valori de locaţiune a factorilor în constelaţia respectivă cu foarte determinaţi coeficienţi de trăire existenţială a valorilor şi ideilor.

In fiecare stadiu de trăire şi realizare isto­rică aceleaşi valori şi reprezentări au altă priză existenţială, fără a pierde cu totul identitatea

' sau continuitatea; ÎA«] la Homer, Hesiod, Eschil sau Platon prezintă exemplar modifi­cările cullural-ontologice relevante ale uneia si accleiaş valori în diferite stadii: pir ontic la Homer, cosmic la Escliil, logic-dialectic l* Platou.

Aceste revclanţc nu se pot prinde însă te­matic în poziţia de interpretare pur ideolo­gică şi doxografică, care poate conveni în to­tul cel mult raţionalismului secularizant al ilu­minismului european.

Nici inimicii nici apologeţii ideologici, care cred că simpla afirmare a «voinţii dc a fi om» poate fi constitutiva atitudinii umaniste, nu prind miezul lucrurilor. Sunt în genere poziţii nefructuoase, dogmatic-polemice £i importanţa lor rezidă în funcţia de exponenţi simptoma­tici ai anumitor straturi mai adânci din reali­tatea istorica,

De unde rezultă că o cunoaştere adequată şi esenţială a motivelor spirituale şi cultural relevante din ceeace se numeşte Umanism nu e posibilă decât în, perspectiva metodică adap­tată complexei sale structuri.

Studiile clasice şi în genere cultura antică, sunt la noi învăluite într'o atmosferă speci­fică de Simpatic şi pietate, cel putui in lumea

ştiinţifică şi culturală cu adevărat reprezenta­tivă. Care este însă contactul substanţial al valorilor şi culturii noastre cu anticitatea în cele trei domenii fundamentale: şcoala, ştiinţa şi cultura generală ? Fără îndoială este în pri­mul rând ideca latinităţii noastre, una din cele mai puternice idei din conştiinţa culturii româneşti. Graniţele eficacităţii sale structu­rale îi sunt date însă de caracterul strict al unei tipice idei culturale, un factor pur teo-retic-idcologic deci. Eficacitatea ci istorică in­contestabilă — nu presupune şi nici nu a cau­zat un. contact creator substanţial cu lumea antică şi valorile umaniste şi nu rezolvă deci problemele vizate de noi.

Tot în cadrele generale ale culturii s'au fă­cut unele încercări ne ideologie teoretică cu orientări clasice, propriu zis clasiciste. Ele in­tenţionează relevarea valorilor specific ome­neşti subliniind autonomia demnităţii şi un fel de autarkie etică fundată în «conştiinţa de a li om». Lipsurile acestor sforţări sunt uşor de văzut: oricât de justă şi nobila este in­tenţia şi declararea hotărârii de a fi şi rămâne «om», aceste apeluri nu sunt eficace fiindcă ele presupun drept ştiut, ceeace ştim azi mai puţin ca oricând: ce este de fapt omul, care este esenţa şi deci menirea Iui a-devăratâ. Se ştie cum criza din jurul acestor întrebări a dus în zilele noastre la constituirea antropolo­giei filosofice, cu întregul complex de ştiinţe dela Biologie până la Metafizică, schiţat ge­nial de Max Schcler. Problemă radicalizată a¬ poi dc Martin Heidcgger, care a făcut din hermeneutica existenţii omeneşti ontologia fun­damentală. Ceeace ştim despre om este luat

din manifestările sale, actele şi creaţiile de tot furcă, pe care ciobanul o trimite din munte felul, cercetate de reflexia ştiinţifică în dife ritele domenii speciale.

Pentru soluţia acestei «crize» a omu lui, care nu constă numai în simptome dc psi hologie banală, ca nelinişte, nemulţumire, etc. ci mult mai adânc în structurile naturale su­fleteşti şi spirituale ale existenţii, trebuesc sondagii, experienţe şi suferinţe de alte adân­cimi, decât declaraţii şi programe ideologice, fiindcă esenţa sa pare a consta într'o speci­fică încrucişare şi intretăere a multiplelor re­giuni, dela natură până la religie, la care par­ticipă şi prin care omul devine, ceeace este.

In domeniul ştiinţelor anticităţii — filolo­gice şi istorice, — am avut norocul ca mulţi dintre reprezentanţii clasicismului să fie oa­meni cu viaţa personală şi naţională, depă­şind specialitatea; lor le datorim păstrarea ethosului idealist şi al pietăţii pentru Antici tate. E destul să cităm dintre cei dispăruţi pe Odobescu, Pârvan, Valaori, Evokcanu Cezar Papacostea. Ce înseninează a te men­ţine înflăcărat şi idealist în realităţile vieţii dela noi, cu totul altfel decât în oraşele uni versitarc apusene, se poate vedea numai după adâncirea situaţiei şi depăşirea criticismului uşuratic.

In afară de faptul că cercetările pur ştiin­ţifice au valoare indirect mijlocită pentru umanismul propriu zis, deşi îi sunt fundament istoric unic, contactul ştiinţific cu Anticitatea întâmpină la noi şi alte mari dificultăţi, le­gate de situaţia generală a ştiinţelor spiritului şî culturii: lipsuri materiale (carte, reviste, etc) , de atmosferă şi tradiţie, etc. Ele fac cercetări serioase numai în anumite limite po­sibile, în special în Arheologie, şi cu mari sacrificii personale.

Este aproape imposibil de văzut în ce chip s'ar putea menţine nivelul cercetărilor noas­tre, generale — nu în excepţii individuale — la pas cu ultimele culmi ale producţiei ştiin­ţifice europene, când însăşi înţelegerea lui Wilamowitz, Werner Jaeger, Schadewald, Rcin-bardt, Wcinstock, etc. presupun adânca tradi-iic şi enorma densitate a atmosferii spirituale, în care s a u cristalizat. Singura cale posibilă după părerea noastră, vom încerca a o schiţa după analiza adâncită a factorilor culturii şi existenţei noastre româneşti,

Situaţia studiilor clasice în învăţământ a fost des pusă în desbaterc cu prilejul modifi­cărilor programelor şcolare. In faţa mariloi amputări efectuate se pune serios întrebarea dacă persistă încă condiţiile minime, presu­puse de ţinta învăţământului clasic, formarea sufletului şi spiritului în raport cu idealul universal şi armonic, prin contactul substanţial tainic dintre spirit şi spirit. Câtă vreme ampu­tările, incontestabil orientate de motive reale, ale timpului şi materialului nu sunt întovără­şite de revoluţionarea profundă a spiritului şi metodei de organizare şi predare, nu sc poate aştepta mai mult decât se obţine azi în rezul­tatele medii.

Această situaţie se prelungeşte, fireşte, la Universitate. Cu capitalul de vază căpătat în şcoală şi cu anii de care dispune, adolescen­tul umanist nu poate depăşi media calitativă şi cantitativă curentă. Este experienţa tipică şi dureroasă a profesorilor noştri, formaţi în centrele apusene. Este dela sine înţeles că şi această problemă cere soluţii cu totul specifice, Urmează deci imposibilitatea unui contact şi adânciri substanţiale a culturii noastre prin cercetări şi studii humaniste asupra culturii antice ?

Deocamdată se poate vedea cu evidenţă că pe bazele şi structurile metodice actuale, imi­tate după Apus, o imersiune rodnică şi crea­toare este într 'adcvăr imposibilă. Vor trebui

căutate şi încercate noi drumuri. Ce s'ar putea câştiga în acest scop din analiza sistematică a umanismului, în sensul celor spuse, vom în­cerca sa dovedim într'o serectare specială. Cu evidenţierea faptului că esenţa şi eficaci­tatea umanismului nu costă in ideologic pro­gramatică, ci în anumiţi coeficienţi structu­rali, ontici şi existenţiali, ai valorilor şi idei­lor, şi cu determinarea sa antropologic rele­vantă în sensul Sui Max Schellcr, nu am fă­cut prea mult pentru problemele culturii ro­mâneşti.

Situaţia noastră spirituală cuprinde o pro­blematică specifică, de unde rezultă nevoia de a crea forme noui şi proprii de contact şi cunoaştere a lumii antice. Crearea nouilor for­me presupune însă existenţa unei anumite re­ţele de probleme cu un nivel minimal şi constituite sistematic din metodele şi rezulta­tele ultimelor cercetări ştiinţifice şi filosofice.

Gândirea românească actuală se află toc­mai în stadiul construirii elementelor acestei problematici: în psihologic, sociologie, filoso­fia culturii, cât şi în ideologiile _ generale politieo-socialc avem de pe acum începuturi de preocupări serioase şi rodnice.,

Ştefan Teodorescu

ETNOGRAFIE S T I L U L V I E Ţ I I R O M Â N E Ş T I

Despre poporul ro­mânesc s'a afirmat în repetate rânduri

că dure o viaţă plină de pitoresc. De fapt, privit din afară, fiecare popor prezintă anu­mite trăsături pitoreşti. Greşala unora din­tre noi constă însă în tendinţa de a lega pitorescul de exuberanţă, de extravagantă. In consecinţă, deoarece confundau somptuozita­tea şi excesul cu pitorescul, orăşenii au im-prjmat un accent de luxurianţă pitorescului românesc originar întemeiat pe simplicitate, încărcând bunăoară în fel şi chip costumul naţional, spre a-i împrumuta o înfăţişare mai frivolă, .mai ţipătoare, conformă gustului lor pervertit. Românul însă. în afară dc orna-mtntică, unde dă loc la o excepţie, pentru un motiv pe care-1 vom indica mai jos. nu face risipă de forme şi podoabe. Costumul popular autentic este simplu, conservând cu­loarea albă până astăzi predominantă. Prin aceasta, el îşi mărturiseşte aplecarea către uniform şi simplicitate, titluri de prestigiu ale antichităţii, chiar cu riscul de a-şi atrage în­vinuirea că nu este practic, întrucât culoarea lui preferată nu e rezistentă.

Să ne apropiem însă atenţia dc obiectele casnice, gospodăreşti, înflorite spre a li se împrumuta un aspect mai atrăgător, făcân-du-le îmbietoare la sudoarea muncii. Drept

iubitei, poate fi întrebuinţat şi un simplu arac, cu pala de caer înnodată în vârf, dar pentru a-i imprima un aspect mai ademenitor şi a face astfel lucrul mai agreabil, furca c meşteşugită artistic, Accentuăm însă că Românul făureşte rar obiecte de artă gratuite, fără scop prac­tic. Mai precis spus, un asemenea lux îşi per­mit cu deosebire păstorii. De objceiu, Româ­nul e econom cu dozarea elementului estetic. In această privinţă păstorul tace excepţie, insă, o atare desprindere din comun e condiţionată de împrejurările în. care trâeşte. Amănuntul migălit din belşug — in crestături de linii întretăiate, romburi înlănţuite, pâlnii scobite dinţat in lemn, ţinând seamă că materialul ce-i stă la îndemâna nu-i permite să fie de­cât cioplitor zelos — apare pe turci, pe cupe sau cote, pe măciuci, rame sau cruci şi alte asemenea obiecte mărunte (multe din eie fă­cute numai ca simple obiecte de decor, fără o tinaiitate practica) din nevoia de a umplea cumva timpul cu o ocupaţie, din necesita­tea de a-şi alunga deci «urîtul». In genere, condiţia de traiu a păstorului, poate nu mai liniştita, dar mai autonomă, cu răgaz în­deajuns, meditativă tocmai din lipsă ac lucru şi. alimentata totuşi de emoţii tari, parc mai prielnică acsvoltârii artei populare decât viata agricultorului mai năpădită dc treburi 51 griji, in cumpăna creaţiei artistice anonime, dis­proporţia dintre comoara unul popor de munte şi averea altuia de câmpie, pare a l i accen­tuata. Creaţia reclamă solitudine.

Operele de proporţii mari, ca bisericile de piltia, au primit la ridicare mai ales con­tribuţia unor spjntc individuale, adese cu stigme de import. Aptitudinile artistice ale sunetului popuiar românesc se desvaiuesc aşa dar pe depun cu dcoseoirc in, obiectul mă­runt, in instrumentul necesar gospodăriei înainte de a trece nisă la tăcerea unei vi­zite lugare in t ro gospodărie romaneasca, ne vedem ispitiţi sa mai lumizam un, argument 111 sprijinul presupunerii noastre ca ţăranul nu prea produce ooiecte dc arta pura. Credem ca deprinderea de a închipui Drodcru c o induc-ţjune a orientului, — ai cărui lux tastuos n a outut ueauel sa nc altereze gustui pentru sim­plicitate, — unde temelie, in genere soţii de negustori, deci cu ceasuri de răgaz, se pot consacra oricând unor asemenea treburi de a¬ grement. Din societatea de mijloc, de oameni dc ataccri, acest ooiceiu a pătruns toane greu in straturile de jos ale poporului nostru, tocmai pentrucă e considerat ca un lux, un joc inutil. Pana astăzi, 111 sens ironic, ttimeile harnice, când se dau uneori fa puţin tailas, spun uespre cele leneşe şi iară lucru ca «lat spiţura». / işa dar, sătenilor ic place sa-şi in-trumuseţeze lucrurile intre şi prin care trăesc, dar înţeleg s o tacă mai aies cu acelea care le sunt cat de cat şi necesare existenţei, gos­podăriei, gratuitatea aDsolutu tund aproape exclusa am mentalitatea- :n genere practic orientată a poporului.

iavarşinu acum un examen sumar ai mo­tivelor sale estetice, pentru a le evidenţia cu exemple însuşirile, sa începem cu locuinţa, l'e dmatară, pereţii caselor sunt in, genere AIDI, numai văruiţi. Înăuntru credem ca ţărancei i-ar conveni »ă-l a-iba la lei, insa mueuiiiun practice o silesc sa-i pună la adăpost ue con­taminarea lumului şi a praluiui. In odaja dc locuit, pereţii se stropesc de obiceiu succesiv cu di lente combinaţii, de culori stinse, se îm­pestriţează, ei prinzând ui ansamoiu un as­PECT lumuriu, amănuntul nuanţelor coloristice pierzandu-se în unilormitate. U cameră, două, rezervate pentru oaspeţi, totdeauna gatjte, sunt însa deobiceiu zugrăvite, dându-se pereţilor un iond alb, peste care se aştern nori stilizate, sau figuri combinate din diverse utilizări ale liniei drepte, ele repetăndu-se cu regularitate ŞI inconjurâudu-se totul pe deasupra cu un brâu mehorit, adeseori cu mici liguri geome­trice. (Utilizarea geometriei se poate ob­serva mai bine la ouăle încondeiate;. Cu voarele sunt ţesute în t ru aiiciuuie iegu|AI>-, de cel mult trei culori, de-a-curmezîjul, dea-semenea discrete. Păturile pentru laiţă, pân-zatura pentru masă, respiră aceeaşi uniformi­tate, aceeaşi notă de colaborare, de integrare în ansamblul interiorului. Afară foişorul e ne vopsit, aşa cum îl colorează natura şi vre­mea, iar merii aliniaţi pe dinaintea casei sunt alb spoiţi până pe sub coroană, l a fel cu pe­reţii. Ici colo, câte o brazdă de busuioc amin­teşte verdeaţa câmpului. Nimic violent, nimic pestriţ, njmic fără gust. Cadrul vieţii ţără­neşti este estetizat deci cu simplicitate, — ape-lându-se coloristic la albul imaculat, — într un chip nuanţat cu discreţie, tonurile diferenţiate dispărând într'o uniformitate învăluită. Aceste tonuri stinse, discrete, ne îndeamnă să le pu­nem în legătură şi t u o anumită gingăşie su­fletească a Românului, lipsit de stări violen­te, de pasiuni intense.

Satele cresc, mai de grabă decâl oraşele, cu o logică internă, integrate pejsagiului, ele sunt în mare măsură determinate de mediu, de fi­zionomia lui, au o configuraţie dictată de as­pectele lui. Decorarea acestui cadru de traiu se face însă, deşi tot în corelaţie cu peisagiul. oricum în mai multă libertate. Vegetaţia luxu­riantă a tropicelor bunăoară conţine în sine două posibilităţi, pentru desvoltarea ornamen-ticei şi sc decorului; sau le determină pe aces­tea să se ia la întrecere cu ea, in bogăţia de forme şi dc culori, sau le constrânge să ră­mână embrionare, să renunţe la emulaţie, fiind sufiejente frumuseţile vegetale din jur. Un peisaj dezolant însă duce aproape sigur la o decoraţie de imaginaţie bogată, multicoloră şi violentă, pentru a-şi înviora cât de cât as­pectele, pentru a-şi compensa sărăcia. La noi. când priveşti, în primăvară, aspectul unui sat de sub munte, ai impresia că el se identifică în culoare cu înfăţişarea orizontului, acolo unde acesta nunteşte alb-albastru cu crestele munţilor, sărutând cerul. Românului îi place atât dc mult să imite simplitatea albăstruie a orizontului, încât vedem o reminiscenţă din această pornire rhiar şi în deprinderea săten­ce! de a-şi învineţi cu sineală rufele spălate. Peisagiul suficient sie-şi, nici debordant de încărcat, nici sărac, îi este Românului model excelent pentru estetizarea cadrului său de traiu, în conformitate cu sugestiile naturii. Nu : lipsă de imaginaţie aceasta, lucru dovedit de altfel în chestiuni de amănunt, ci înclina­ţia de A fi în armonie cu natura în aspectele ej esenţiale. Avem în jur cerul, avem apele, avem câmpia şi muntele, — sobre, simple şi uniforme în înfăţişarea lor, — care ne pot

sugera criterii sănătoase pentru modul de a ne înfrumuseţa pervazul existenţei zilnice. E c lege care se cere urmata, sfindând violenţa, di­versitatea frivolă, exagerarea, criterii prea mult în cinste în societatea orăşenească, azi se pare îndepărtate treptat şi din sânul acesteia. Norma bunului simţ ce domină stitlul vieţii populare trebue extinsă şi sus, pentru a curma cu un ridicol ce nu mai poate fi lăsat să dăi-nue în ceasurile acestea dc supremă gravitate ale istoriei noastre.

Ion Ştefan

ISTORIE G. POPA LISSEANU : CONT1NUITA1EA RO­MANILOR IN UAUa.

D-l G. Popa Lis-seanu, care ne-a în-bogăţit literatura is­torică din ultima

vreme cu atât de utila colecţie a Izvoarelor istoriei Românilor, ajunsă la al XV-lea vo­lum, a editat de curând, în Analele Aca­demiei Kojnâne, un studiu intitulat «Conti­nuitatea Românilor în Dacia». Prin titlu, au­torul nc punt , dela început, in faţa proble­mei originei noastre, problemă atât dc desbâ-tută de un veac şi jumătate încoace şi deve­nită mai prezentă decât oricând, astăzi.

Ştim că istoriografia maghiară contemporană — şi prin cele mai alese condee ale sale (e deajuns să amintim numele emeritului istoric Szekfii sau pe acela al lui Doinanovski) — n a încetat să falsifice adevărurile cele mai evidente cu privire la originea poporului ro­mân şi s'a încăpăţânat a ne considera vene­tici în teritoriile revendicate de iridenta ma­ghiară, negând izvoarele istorice sau refuzând să ţină seamă de ele. Iar nu de mult, Socie­tatea istorică maghiară a dat la iveală un impunător volum, editat în limba germană şi intitulat «Siebenburgcn», unde savantul is­toric Valentin Homan, amână venirea Ro­mânilor pe plaiurile ce le ocupă astăzi, până în sec. XIV.

Tuturor acestor provocări, cele trei sârgu-incioase cercetătoare ale trecutului nostru arheologia, istoria şi filologia le-au răspuns ct, studii de foarte severă ţinută ştiinţifică şi obiectivitate, ale căror concluzii nu mai pot pune astăzi la îndoială stăruinţa clementului românesc în Dacia. Dar ceeace ne bucură este că aceste concluzii sunt întărite şi de studii străine, cu şi mai multă chezăşie de imparţialitate, cum este de pildă acel meri­tuos studiu al profesorului E, Gamillschcg «Ober die Herkunft der Rumăncn»).

D. Popa-Lisseanu, în cele 34 de capitole ale studiului ce-1 prezentăm, a ţinut să îmbrăţi­şeze problema continuităţii poporului roman in, întregul ei şi astlel ÎŞI descinde cartea cu un capitol închinat trecutului însuş al proble­mei şi aspectului negativ pe care i l -au dai străinii acestei chestiuni.

Urmează un capitol privitor la originea Ungurilor şi cucerirea 1 ransjivaiuei ş t ne în­trebam de ce, când studiul se releră Ia în­treaga epocă ce se cuprinde intre părăsirea Uaciei şi întemeierea Principatelor, pentrucă autorul să înceapă tratarea problemei abca 111 capitolul ai V-lea, intitulat .«Uriginea po­porului roman şi a IUUDII romaue». De aici (î pana la capitolul al lX - l ea , evenimentele petrecute pc teritoriul Daciei până 111 perioa­da creştină, autorul le expune, bazat alat pe izvoare contemporane căt şi pe cele mai re­cente lucrări de interpretare, dar mai aies pe acestea din urmă. Urmează douăzeci de capitole puse exclusiv la dispoziţia izvoarelor narative privitoare la problema continuităţii. Izvoarele sunt înşirate in ordine cronologica, începând cu «arătările» lui Animianus Mareei-linus, contemporanul împăratului Valctis şi Blarşiud cu «Cântecul de jale» al călugărului Kogerius, martorul ocular al năpastuirnoi l ă ­buţe dc Tătari in regiunile noastre, la jumă­tatea sec, X i l l .

După felul cum sunt intitulate capitolele. «Arătările lui Animianus Alarcellmus», «Ară­tările lui Priscus», «Arătările lui iordaues», etc, ne-am aştepta să iie citate, m întregime, pasagnle din cronicarii respectivi, relative la PROJIEMA ce ne preocupa. Uri, aceasta auto­rul o face în chip arbitrar: unele izvoare Ic citează, pe altele se mulţumeşte să le rela­teze, ceeace nu mai este suficient astăzi, canu isvorul este cunoscut şi arhicunoscut din re­latări şi interpretări anterioare. Dacă autorul a ţinut să relateze numai' şi să interpreteze, sprijinindu-se totuşi pc texte, trebuia să Ic creeze acestora capitole aparte 111 apendice, după metoda devenită curentă în istoriogra-tie. tnlormaţiunea cronicăreasca, lără a li inedită, arc meritul de a li completa. PoaL este cel mai mare merit al acestui studiu: dc a li strâns într'un inânunchiu tot ce Evul Me­diu a lăsat, ca amintire scrisă, despre regiu­nile dacice şi transdanubiene. lniormaţiunea narativă vine completată cu date scoase din documentele secolului al Xl- lea, XI 1-lea şi XlU-lea, în care autoritatea regească şi pa­pală întăresc prezenţa Romanilor în Transii-*,inia, alături de celelalte naţiuui conlocui­toare ca Biseni, Secui, Saşi sau Unguri.

Studiul mai cuprinde două capitole, în care. autorul, bazat pc studiile cele mai recente de linguisticâ, onomastică şi toponimic, dă o se­rie de exemple .de permanenţă romanică la Nordul Dunării. Aşa, . cuvinte ca nea, sânt, păcurar mai frecvent întrebuinţate în Nordul şi Vestul Transilvaniei, decât corespondente­le lor slave zăpadă, sfânt, cioban. Sau nu­miri de ape şi cetăţi de origină geto-dacâ sau latină, ca Turda, Cerna sau Abrud.

Argumentul filologic închee seria numeroa­selor dovezi ce permit autorului să tragă con­cluzii unanim acceptate de întreaga istorio­grafie care are ca principii călăuzitoare bunul simt şi obiectivitatea. Astfel se recunoaşte că romanizarea Daciei a început înainte de cuce­rirea ei, că populaţia autohtonă a trăit în ra­porturi de bună înţelegere cu primii năv& iitori, iar împăraţii romani au avut o perma­nentă grije de regiunile nord-duiiărcne până în secolul al Vl-lea, când fuziunea elemente­lor dac şi roman în poporul român era un fenomen încheiat; şi că nu se poate vorbi de o admigraţiune, ci de o continuă intcrinigra-ţiune a elementului romanic de pc cele două maluri ale Dunării.

D. Popa-Lisseanu, aşa cum ne prezintă lu­crarea sa, alcătuită din întreg materialul ar-gumentar privitor la problema continuităţii, neîngreuiată de balastul unei interpretări critice prea adâncite, a dat o foarte preţioa­să operă de popularizare a acestei probleme, şi, în acclaş timp, de convertire la teza ro­mânească, teza cea adevărată.

Nădejdea pe care autorul şi-o exprimă în prefaţă că «în faţa dovezilor ce va aduce, va amuţi cu totul glasul acelora cari nun con­tinuă încă să susţină că neamul nostru s'ar fi infiltrat în Ardeal» urăm să i se împlinească.

Marina Vlusiti

IN SEMNĂRI Ş T E F A N L U D W I G Dintr'o conferinţă ROTH ŞI RAPORTURI- a d-lui Otto Fol-

|j.E LUI CU ROMÂNII berth,' directorul li­ceului săsesc din

Mediaş, reproducem rândurile ce urmează. Orice minte sănătoasă va vedea cât adevăr cuprind cuvintele lui Ştefan Ludwig Roth, scriitorul condamnat la moarte prin împuş­care în 1S49 — la Cluj, pentru atitudinea sa plină dc demnitate în faţa tuturor silniciilor la care era supusă Transilvania.

«Când, în Dieta din Cluj a anului 1842, au răsunat întâicle goarne ale nerăbdătorului naţionalist maghiar şi când reprezentanţii no­bilimii şi ai Secuimii, — cei mai numeroşi în Dietă, — au depus proectul de lege după care, în locul celei latine, de acum înainte limba ungurească avea să fie promovată la rangul^ de limba a ţării, iar Românilor şi Sa­şilor li se acorda un răgaz de zece ani pentru deprinderea ei, St. L. Roth ar fi fost cel mai bucuros să fi jiutut sări îu sus, din banca lui de deputat, pentru a apăra fără teamă cauza poporului său. Şi ar fi i'ăcut-o de sigur. Atâta numai că St. L. Roth nu era deputat, şi dc aceia tot ce a putut face a fost să-şi aştearnă pe hârtie pledoaria. Acestei împrejurări îi datorim eminenta scriere: «Lupta pentru limbă in Ardeal. O lumină aruncată asupra originii şi asupra ţintei de urmărit», în care cu toată greutatea îi sfătuia pe Unguri să renunţe la planul dc a-şi realiza ideia unui Stat naţional cu preţul siluirii altor popoare. Aceste lucruri el le-a turnat în tipare de universală valabi­litate: de aceia în cadrul potopului dc lite­ratură minoritară în zilele noastre, scrierea amintită are o semnificaţie clasică. Şi aceasta şi din cauză că, în scrierea lui, Roth apără nu numai cauza- Saşilor, ci, paralel, şi pe aceia a Românilor, cari atunci n'aveau mciun sin­gur representant în Dietă, Ascultaţi, vă rog, ce susţine Roth într'un pasagiu :

«Domnii din Dieta de la Cluj vor fi dat ei naştere unei limbi de cancelarie, şi acum, poa­te se felicită că însfârşit copilul a văzut lu­mina zilei, — dar a declara o limbă drept limbă a ţării, iată un lucru de care nu e nici

• 8 nevoie. Căci aceasiă' limbă a ţării o avem de mult. Ea nu este însă nici cea germană, nici cea ungurească : ea este cea românească I Putem noi, naţiunile politice, sa ne dăm după deget, putem să gesticulăm cât vom pofti : lucrul este aşa, şi nu altfel. Căci eu şi tu şi el şi noi şi ei, toţi avem, în fond, această convingere. Dacă e sa vorbin de o limbă de circulaţie generală în această ţară, apoi, — asta c credinţa noastră, — nu poate li vorba decât de limba românească. In zadar struţul gonit îşi ascunde capul în nisip, crezând că, dacă el nu vede, la rândul lui nu c văzut. Tot aşa, socot în zadar anumite lucruri să le ascunzi sub tăcere: oricât te-ai feri să le pomeneşti, ele există. Mai bine să le spunem pe nume şi să medităm asupra lor, decât să nu vorbim şi să nu gândim.

«Vreţi să-i puneţi pe Români la adăpost de ispitele panslavismului şi vreţi, pe de-asupra, să le câştigaţi, prin limbă, inima pentru Sta­tul austriac, patria noastră a tuturor ? Atunci părerea mea este că trebuie să le oferiţi în­destularea tuturor nevoilor. Respcctaţi-le dem­nitatea omenească, cinstiţi-le credinţă creştină, daţi-le putinţa unui traiu independent şi mij­loace dc educaţie: cu un cuvânt, satisfaceţi-le interesele. Căci acestea- leagă, dar acestea şi despart. Guvernul să potolească foamea şi setea acestui popor, că el să nu fie nevoit să sc a-mâgească mereu cu viitorul. Românilor ic tre­buie hrana dreptăţii şi râcoritoarca băutură a unui tratament uman, Prin. fapte bune îi pu­teţi lega dc ţară şi dc voi: daţi-le de aşa fel, încât să aibe cc pierde într'un eventual răs-boiu. să aibă ce regreta în caşul unei năvă­liri străine. Daţi-le tot ce dreptul şi echitatea cer, ca să nu mai aibe nimic de dorit, când ridica în vârful picioarelor să vadă daca sal-ridica în vânful picioarelor să vadă dacă sal­vatorii sânt încă departe şi nu-şi va ascuţi urechile să audă vorba străinului şi odată cu ea să zărească ivindu-so steagul nădejdii, Datoria voastră, nobili Maghiari, este de a îmbuna pe supuşii români, de a-i împăca. Dc a dobândi iubire prin iubire, de a face să nască dragostea filială prin. încredere.

«Ce am de spus despre limbă ? Nu mult, şi, totuşi, nu puţin ! Puteţi să-i daţi Româ­nului literatura voastră maghiară cu toptanul, în volume legate în piele şi cu muchiile au­rite, tipărite, din partea mea, pe pielea mă­garului llalaam, ea nu va domoli dorinţile, nu va mulţămi aşteptările şi nu va sătura nă-dejdiile lui. Speranţa de a putea câştiga pe Români prin maghiarizare e clădită pe nisip. Maţele care chioraie de foame, nu le saturi CU UTI buchet de floricele. Cu oferta voastră voi vă bateţi joc : ea nu e deloc ironie. Ei vă vor râde în obraz şi vă vor întoarce spatele lor, dacă, după zece ani. cum este în inten­ţia proectului, vreţi să întrebuinţaţi forţa şi să putrundeţi în biserici, — ceia ce, de altfel, n'ar ajuta la nimic, — atunci luaţi seama la ce faceţi şi nu aruncaţi cu criminală în-drăsneală jăratec în paie. Voi sămănaţi vânt şi veţi culege furtuni» .

Doamnelor şi domnilor, acestea nu erau vor­be goale sau necântărite, aşternute pe hârtie la întâmplare; acestea erau vorbe în spatele că­rora, ca, de altfel, în spatele tuturor expresii­lor Iui Roth, stătea omul întreg. In cursul vieţii lui de mai târziu ei a dovedit de 'ne­numărate ori că are cea mai desăvârşită în­ţelegere pentru poporul român, şi aceasta într'o vreme când alţii abia binevoiau să ia cunoş­tinţă de acest popor, în ale cărui probleme el se adâncise în adevăratul înţeles al cuvântului»,

UN C O M P O Z I T O R In. anul în care Mi-ROMÂN ARDELEAN tropolitul S i m i o t i D I N S E C O L U L Ş t e f a n dădea la A L X V I I - L E A l u m i n ă traducerea

Noului Testament, în prefaţa căruia afirma necesitatea răspândi­rii acestei opere la toţi Românii, şi asigura triumful limbei române în biserică, fiul unor ndbili români diti Căianul Mic, îşi făcea in­trarea în ordinul călugărilor Franciscani: un element dc valoare cart sub tunsura sacrală avea- să sc piardă +)cnlru neamul românesc şi avea să devină o glorie streină. Dar covâr­şitoarea viaţă româneasca din Ardeal, din vremea aceea, îşi răsfrânge in opera lui una din feţele sale strălucitoare. Apărător al ca­tolicismului, împotriva prigoanei protestante, întemeietor al primei tipografii catolice din Ardeal, Frater Pater Johannes Gajoni, cum se numeşte singur în inscripţia de pe auto-por-tretul său, a lăsat o vastă operă de misionar catolic, de poet şi muzician. Versurile sale scrise în latină şi maghiară, — ca şi acelea ale predecesorului sau pe drumul înstrăinării de neamul care 1-a născut, vestitul arhiepiscop de Strigoniu, Nicolae Olahus, — n'au nimic co­mun cu vatra strămoşească. Dar în opera lui

D A C I A < » > 15 AUGUST 1941

D A C I A < 8 > 15 AUGUST 1941

de compozitor, muzica românească îşi face loc D-l Marţian Negrea în cartea sa «Un compo­zitor român ardelean din secolul al XVU-lea, Ion Caioni», cercetează opera muzicală dc că­petenie a acestuia, un codice muzical şi distinge în el 10 melodii româneşti. Dansurile noastre au avut întotdeauna prioritate asupra celor maghiare chiar la curţile conţilor şi nobililor unguri. Şi până în zilele noastre, ele poartă un prestigiu de vechime, pc care nu-1 au cele ungureşti. Tăgăduind influenţa românească a¬ supra muzicii populare maghiare, poetul Arany Iânos, ca şi de altfel istoricii muzicii maghia­re, spuneau stereotip despre câte un cântec de joc pe care şi-1 revendicau: «Olahos, de ncm olâh», (Dc aparenţa valahă, dar nu e valah), «Rcgies, dc ncm olâh». (E arhaic dar nu-i valah). Chiar prin aceste negaţiuni, ei recu­noşteau prestigiul dc vechime pe care îl a¬ vea muzica românească. Aristocraţia maghiară prefera melodiile dansurilor româneşti. Despre frecvenţa lor la curţile nobililor unguri, până la naşterea ciardaşutui, spun nenumărate măr­turii contemporane, D-l Marţian Negrea citea ză o poezie a palatinului Paul Ezterhâzi şi un fragment din autobiografia sa, care dovedesc că «în lumea artistocraţilor sc dansa mai mult după muzica polonă şi românească»... Pătrunse in lumea aceasta, melodiile româneşti erau prezentate străinilor ca bunuri ale artei ma­ghiare. «Astfel se explică — afirmă d. Mar­ţian Negrea — greşala marelui compozitor Iosif Haydn, care întrebuinţând în finalul din Trio N o I, în sol major, o melodic de dans specific românească (învârtită), a botezat-o : «Al'Ongarcse». Codex Caioni cuprinde, cum susţine d, G, Breazul în recenta sa carte de studii muzicale, «primele forme cunoscute dc «patrium carmen». Această colecţie de me­lodii din epoca dc transiţie între muzica ve­che, moştenire a operei lui Palestrina, şi în­tre stilul nou care avea să ducă la apariţia Operei — coroborată cu mărturisirea dela Ki32 a lui Paul Strassbourg, ambasadorul lui Gus-tav Adolf, Regele Suediei, atestă că în ţara românească sc cânta cântec românesc, «patrium carmen», expresie, după cum spune d. G. Brea­zul, ncintâlnită până atunci în istoria muzicii şi nici deatumci încoace, pentru a reda i de cântee popular,

Pentru apărarea acestui patrimoniu, pc care Ungurii şi-1 anexează împotriva oricărei evi­denţe, studiul d-lui Marţian Negrea este un început care ne bucură. El restabileşte un ade­văr ignorat: primatul artei populare româneşti pe pământul Dacici.

R E A C Ţ I A F A Ţ Ă E o infamie să sc D E C A L O M N I E spună că Unirea de

la 1918 am datura-c pur şi simplu norocu]ui. Ceeace secole dcarân-dul a fost pregătit şi aşteptat ca o consecinţă a- gândirii politice româneşti, ceeace în toate domeniile culturii era un fapt împlinit, Uni­rea Românilor într 'un singur Stat, nu poate fi socotit decât ca un triumf al celei mai drep­te cauze din câte sc cunosc în istoria popoa

ideea

I C O N A R I I D E L A N I C U L A

pul de 20 de ani, când şi acesl pământ sc numea Komâuic, răs­timp in care ţărănimea ajunsese ta o jună stare materială asigurată de stat, au cunos­cut u epocă de înUonrc artistică puternic ro­manească. In pofida deosebirilor do port din Maramureş pană la marginile Câmpiei, sa­lcie noastre de acolo au un caracter unitar in cete mai multe dintre manifestările lor et-uograiice. Pana şi casele Ungurilor în mino­ritate şi ale Saşilor conservativi, au primit btiiul vieţii romaneşti, în întregime în cel pu­ţin in unul din aspectele sale: orânduirea inte­riorului. Românul organizează obiectele de in­terior în jurul unui clement central pe care ele il susţin, în chip arhitectonic, şi care este rtc fapt expresia unei vieţi sufleteşti care le Iranscende, Vatra din. dreapta uşii, laviţele lungi dcalungul păretului cu fereastra, patul in alt ca o strană, aruncând râuri dc veliuţc pănâ jos, blidarele cu ttere în chenar de şter­gare albe, cănile înclinate ca într'o procesiune, toate cată spre clementul care domină interio­rul: icoana. Cuvântul culme apare în termino­logia interiorului şi arată limita care .va ex­prima întregul. Culmea rezumă în noţiunea ci aspiraţia vieţii de toate zilele, spaţiu pur al gândirii, plaiul dc linişte şi împăcare. Această unicitate a spiritului, cunoscută dealtfel din literatura populară, e concepţia de viaţă a unui popor care a contemplat îndelung ritmui cosmic şi marile simetrii ale lumii.

Iconografia românească a secolului trecut, a făcut loc printre creatorii ei, pictorilor ţă­rani dela Nicula. Icoanele pe sticlă făcute şi purtate de ei în tot cuprinsul Ardealului, suni adevărate minuni ale artei ţărăneşti. Etninescu scriind despre problema icoanelor cu aceeaşi îngrijorare ca şi despre oricare problemă a culturii româneşti, într 'un moment în care se asista la o adevărată invazie de icoane ru­seşti, iăuda această şcoală dc pictori ţărani.

In căularea specificului românesc, pictorii noştri dc azi au aruncat o privire asupra icoa­nelor ţărăneşti. I-a ispitit doar ca o curiozi­tate de artă primitivă. Am vrut sa aflu o carte despre acest capitol din istoria artei plastice româneşti. Am căutat-o printre publi­caţiile muzeelor etnografice. Nu-i chip să o găseşti, încă n'a fost scrisă de nimeni.

CĂTRE SCRIITORII D I N B U C O V I N A S I B A S A R A B I A

Acum când graniţele ţării noastre duc din nou dela Ccremuş la Mare, când una din

rănile Patriei se închide peste mormintele proaspete ale celor căzuţi, când sufletul ro­mânesc dc pretutindeni se luminează, să me­dităm asupra datoriei ce avem de împlinit faţă de ţară ! Încercate de o stăpânire strei­nă, provinciile desrobite recent cred ca odi­nioară în forţele regeneratoare ale României Să nu le desamăgim ! E ora voastră, scrii­tori din Bucovina şi Basarabia I Ce v'a luat un val din fluxul nestatornic al lumii, braţul

relor. Dară nu toată lumea arc reacţia orga- j Patriei v'a dat înapoi. Stând dc veghe pe mo nică faţă de o calomnie ca aceasta, ce atinge prestigiul ţării noastre, cei ce cunosc adevărul

Satele din Ardealul I firmat sentinţa instanţelor inferioare şi astfel" de Nord, în răstim- \ dr. Basch a trebuit să intre pc ziua de 9 Sep­

tembrie 1936 in puşcăria ordinară din Pccs, pentru a-şi ispăşi, alături de delicvenţii dc drept comun, păcatul pasiunii sale pentru lim­ba şi cultura germană.

Condamnarea d-rului Basch a provocat în toata lumea germană o imensă revoltă, mai aleg că sentinţa definitivă a Curţii dc Casaţie din Budapesta a venit la câteva zile după vizita l a Berlin a ministrului de culte Hor-man Balint şi după semnarea convenţiei de co­laborare culturală germano-maghiară.

Dar condamnarea D-rului Bascn a însemnat numai începutul unei scrii de măsuri aspre faţă de minoritatea germană. La câteva săp­tămâni a lost osândit la şase luni închisoare şi pierderea drepturilor politice pe doi ani, un alt fruntaş german, Rothen, pentru că criti­când maghiarizarea forţată, a declarat că si­tuaţia minorităţilor din România ,e cu mult mai bună decăt a celor din Ungaria.

Declaraţia aceasta şi curajul de a compara Ungaria cu ţara «Valahilor», a fost socotită ca un atentat împotriva onourei maghiare şi dc aceea instanţele judecătoreşti au pedepsit-o cu asprime.

In urma revoltei generale produse de cazul Basch se credea că guvernul dela Budapesta sc va răzgândi şi ogânditui va li graţiat.

Credinţă deşarlâ, căci în ziua de 9 Scptcm vrie, D-ruI Basch a fost încarcerat în puşcăria din Pecs. Deziluzia în lumea germană a fost enormă. Faptul se vede din atitudinea presei germane de preutindeni, care a dat cazului pioporţii nebănuite.

Mai revoltată a fost însă presa germană din România. Şi a fost firesc să fie aşa. Germanii din România cunoşteau din propria lor expe­rienţă regimul maghiar, pc care l-au în­durat secole în ' şir, iar pe dc altă parte, comparând stările din Ungaria cu cele din România, erau în măsură sa-şi dea seama ce înseamnă un regim minoritar uman şi liberal,

Ziarul «Siebenburgiscb.es Dcutschcs Tage-blatt» la 10 Septemvrie dedica cazului Basch un. mare articol de loiid cu titlul «Dr. Basch în puşcărie». Autorul susţinea că osândirea lui Basch înseamnă osândirea întregei naţiuni ger­mane a tuturor celor care tin la limba, la numele şi demnitatea lor dc membri ai acestei naţiuni, adăugând că prin sentinţa dela Buda­pesta s'a dat o lovitură de pumnal peia spate minorităţilor din statele succesorale monarhiei Austro-Ungare. Mai departe scria că instan­ţele judecătoreşti, care l-au condamnat pe Dr. Basch, îşi închipuc că Germanii din Ungaria nu pot avea alt rol, decât acela de a fi um­plutură de tun. Aceste instanţe sc înşeală — continuă ziarul geiman dela Sibiu — pentrucă, întregul germanism îl consideră pe Basch ca un martir al lui, iar condamnarea ca o jignire adusă poporului german de pretutindeni.

E dc prisos să mat arătăm că presa ma­ghiară din România n'a suilat un singur cu­vânt nici despre Basch, nici despre Rothen, nici despre tratamentul minorităţilor din Un­garia. A procedat ca totdeauna: a trecut sub tăcere două cazuri care iuvedereau tratamen-

Tiaci, care erau sub influenţa directă a mu- pericolelor superstiţiei şi chiar şi-a plămădit zicei greceşti. Iar noi suntem singurul popor jdin ca o fibră vie a rădăcinilor sale vitale. Şi ce am păstrat până azi fără întrerupere ve­chile moduri greceşti, mai cu seamă modul frigian.

Influenţele venite din afară au fost foarte puţine şi fără însemnătate. Toate schimbările sau format în interior, pc munţii înconjuraţi dc văi păzite dc alţi munţi. Chiar secunda mărită care a devenit una dintre caracleris-ticele muzieci româneşti, este datorită, după

mine, nu influenţei orientale ci aşezărei gău­rilor de fluer. Va fi fost la început o greşeală, apoi ca o variaţie în înlănţuirea lirică a sunetelor de flucr ciobănesc.

Prin aşezarea geografică şi politică a Un­gariei, posibilitatea ei de a-şi expune muzica în faţa altor ţări şi de a-şi desvolta muzica cultă i-a fost incomparabil mai mare ca a noastră. Muzica cc venea din această parte a fiuropei a fost deseori împrumutată de muzica Occidentală, ca o împrospătare a inspiraţiei, fără să sc mai întrebe de unde vino şi cui aparţine. Muzica română, sârbă şi cehă, e nu­mită cu un cuvânt: muzică ungurească. Citez în treacăt variaţiunile opus 21 No, 2 ale lui Brahms ce puartă ca titlu: «Variationcn iiber citi ungarisches Lied», Acel lied unguresc nu c altceva decât un cunoscut cântec românesc de stea cc se cântă şi azi în Banat şi pe caro l'a inlrodus Sabin Drăgoi în npera sa «Kir fanulca».

Liviu 'Teodor Teclu

Pentru a consolida pe vecie zidul de apărare al Moldoveis

Subscrieţi cu toţii la împrumutul Reîntregirii.

ELENA POPEA Fiică a Braşovului, Elena Popoa — care

şi-a găsit moartea la 25 lume mtr un mod tra­gic, deşi ne familiariza, in picturile sale, mai «ies eu motive rustice L U I C S C H I cicseic ei calato­rii prin Spania liretama, Italia, Uiauua şt l ire

nimic din ceea s'a transformat pentru menta­lii a t ta ţăranului în materie constitutiva, deve­nind rădăcină, nu trebue smuls de dragul unor adevăruri obiective, deoarece nimic nu desp-ieilteazâ mai mult aşa zisa lume incultă de

cât sdi uncinărilc ce le suferă în modul acesta. Un adevăr obiectiv, substituit unei erori vita­le, organic întrepătrunsă în existenţa sufleteas­că a colectivităţii, are efecte mortale şi nu bi nefăcătoarc.

Dc vreme ce poporul se simte solid, cu con­sistenţă răzionat pe terenul superstiţiilor, sur-pumtu-i-lc, i-ain prăbuşi un edificiu de certi­tudini, dc obişnuinţe cc au prins rădăcini afun­de în el, fără a avea siguranţa că i le putem înlocui prin adevăruri echivalente ca putere nutritivă. Un adevăr periculos, când c vorba :,a fie servit colectivităţii, e bine să fie evitat. Lumina puternică şi ţâşnită dintr 'odată în bez­nă supără ochii neacomodaţi cu ea.

In definitiv, superstiţiile fac parte din fol­clor, ajutând la încercările omului de rând de

şi revela misterele lumii, de a stabili cores­pondenţe intime cu ele. Prin superstiţii, fante­zia poporului întinde corelaţii între sine şi mensitatea întregului cosmos, însufleţeşte na­tura, înzestrează fiecare lucru cu anumite semnificaţii, cu intenţii tainice, pentru a se in­tegra astfel înfr'un mediu mai viu, prompt re­acţionar faţă de existenţa lui şi a trasa în acest chip cu imaginaţia o punte de contact, o cale de pătrundere spre lumea misterelor inaccesibile. Superstiţiile fac deci parte inte­grantă din concepţia de viaţă a poporului, fiind cimentate in certitudini aproape inexpug­nabile. A uzurpa această comoară de supersti­ţii, înseamnă pentru un popor acelaş lucru cu ceeace înseamnă pentru o casă aşezată pe un teren obtuz, săparea temeliilor ei în partea cea mai dc jos a terenului.

Putem vorbi, ca unii scriitori francezi, de a¬ devărul împotriva tuturor, chiar a noastră ? în­suşi exemplul Franţei ne spune că nu. Adevărul trebue pus în serviciul nostru şi nu omul în slujba adevărului. Abstracţiunile etice, adevă­rurile obiective sau superstiţiile absurde nu au valoare decât prin germencle de viaţă care musteşte în ele. Tot ce este împotriva vieţii, merită dispreţul nostru, a l tuturor.

Luându-i superstiţiile, pentru a i le înlocui cu elemente obiective de civilizaţie — împotri­va cărora nu avem intenţia să pledăm — i-am reteza poporului una din fibrele prin care îşi alimentează viaţa-i patriarhală, din care nu trebue smuls. Regulele igienice, care în primul rând trebuesc insuflate ţăranului, pot face fuarte uşor casă bună cu superstiţiile, întrucât planurile lor de manifestare sunt esenţial cu totul altele.

Prin urmare, oricât de generoşi am vrea să ne arătăm in intervenţii verbale faţă de po-

orul de rând, ar fi nimerit ca înainte dc a ' e pripi să părem binevoitori, sa iudecăm da­

că nu cumva devenim dăunători.

sunt datori să o spulbere oriunde ar fi rostită, Acuma când, întremată din suferinţa în carf a fost aruncată de către usurpatorii săi, tara a cucerit provinciile sale răsăritene sun­tem datori să luptăm cu înfocare pentru su­premul ideal al acestei naţii, înfierând răul oriunde l-am îniâlni. Trebue să fim o singură forţă mora]ă şi vom învinge.

SÂNTĂ MĂRIA La mănăstirea din M A R E pădurea dela Nicu­

la, sat românesc din apropierea Gherlei, soborul de preoţi în frunte cu episcopul luliu Hossu, va fi servit şi în a¬ cest an, la icoana făcătoare dc minuni a sfintei Măria. Rugăciunile sale, mai fierbinţi decât Oricând, şt corurile miilor de pelerini se vor fi ridicat către cer într'o singură cântare, ca şi în anii trecuţi, şi inimile oamenilor se vor fi întâlnit în durerea comună, sub scutul Fe­cioarei.

Îmi revine în minte satul natal, din verile de demult, văile blânde, pădurile plutind în­tr'o abia perceptibilă rugină, drumul somno­ros venind de pc câmpie. Un uşor suspin se ri­dica de peste toate. Ceva parcă se rupsese în ritmul molcom al verii, ceva se schimbase în natură. In ajunul Sântă-Mariei, sărbătoarea acelui nord al meu, ceea ce era latent în su­fletul oamtnilur, predispoziţia de nostalgie inexplicabilă, căpăta formă într'o cântare atât dc concrescută cu pelsagiul, încât părea o expresie a lui, cântare adusă de departe do cetele dc pelerini in drum spre mănăstire. Va­lurile vântului îi ridicau melodia peste porum-buri, peste imaşuri, peste păduri. Veneau de departe oameni, botee dc botce, cu prapuri în frunte, şi toată după amiaza aceea de August se umplea de un plâns ireal parcă, venind din amintirea străveche a unor plecări dureroase pe care le-ai trăit cândva. Râurile procesiuni­lor creşteau pc măsură ce ajungeau, în văile din apropiere, luând noul şi noui credincioşi de prin satele din drum. De pe hotarul Divi-ciorilor, în care adesea mă prindea această zi, din vârful Fânaţelor, unde e «tabla» noastră şi

acum, urmăream pâlcurile lor până se pierdeau în depărtare. In jocul nehotărît al luminii mă gândeam cc rădăcini adânci mă strâng de acel pământ încât numai presimţirea toamnei, în tainic auzitul ei preludiu, toamna despărţirilor din fiecare an, mă întrista peste măsură. Şi totuşi te învingea dorul do a te lăsa dus şi tu după tângutoasa cântare. Ştiai că a doua zi satul are să fie pustiu, că însăşi Rândurile oa­menilor rămaşi acasă vor fi plecat cu cetele cucernicilor. La capătul tuturor drumurilor un liman alb te aştepta într'o pădure. Ca îiitr'un amfiteatru uriaş, zeci de mii de credincioşi aşteptau în, jurul mănăstirii revărsarea zorilor. Noapte dc rugă şi meditare, ofrandă adusă Fe­cioarei. Acolo am văzut întâia oară întreg Ar­dealul de Nord, Un brâu de porturi năsăudene, de un roşu cărămiziu, şi negru, grupuri de Oă-şeni cu taşca, atârnând pc dreapta, oameni înalţi dela Lăpuş şi femei de DC câmpie, în, ii albe înflorite ca iasomiile.

Cunoşteam pe toţi preoţii care serv iau îu faţa altarului ridicai afară cu faţa spre pă­dure, cuprins în portice do fag verde. Acolo ne întâlneam cu rudele venite dc departe, cu prietenii, cu colegii dela şcoală, cu toţi acei r iui*, u r . rxtscn luscsc condamnat în 1 ce s'au ridicat din satele vecine spre porţile luni închisoare şi pierderea drepturilor noliti şcoalelor româneşti, veniţi la sărbătoarea Prea- j ce pc trei ani, pentrucă într'o conferinţă, ti curatei. Un tineret falnic crescut în şcoli sc- nută cu doi ani înainte în comuna Bata \na t i vere, în cultul nobleţei ţărăneşti ardelene, tu a înfierat sistemul practicat, prin această'aPos-resţiectul ierarhiei morale a satului. Eram cu '* toţii o marc familie în care orice deosebire, chiar cea confesională, dispărea. Anii nc-au îndepărtat de acest leagăn alb al copilăriei noastre. Ci la Sântă Măria Mare oriunde ne-am afla, în inima noastră răsună imnurile dc a-hmei. In anul acesta le cântăm cu ochii în Ucrămi.

icia, nu şi-a uitat niciodată Ardealul natal, p e i ţ F F A C E R E ş,a răscumpărata cu sânge, apa raudu- i t r ad i -^ t u l a p l i c a t minorităţilor germane de către po- 1 ^ i c p l . e z c l l i a i n u a l l , e l e s a l c p n n c t . c a c e a r e

1

porul maghiar diţiile şi virtuţile, voi scriitori ai graiului ce ne-a fost scut din secol în secol, închinaţi opera voastră spre gloria Moldovei, căci pen­tru voi, ca să citez cuvintele din predica î n ­vierii a Mitropolitul Varlaam, «acum trecu sara cea de plângere şi întristate». Darul po care îl aveţi, vi l-a dat geniul neamului din care v'aţt ridicat. Nu-1 trădaţi aspiraţiile ! Visăm cu toţii Statul românesc ideal în care cuvântul scriitorului să fie ascultat. Genera­ţiile de mâine aplecate peste paginele lăsate de voi, să vă găsească la cot cu mulţimea umilă, interpreţi ai durerilor ei, şi călăuze ale veacului vostru, E singurul vostru aşteptat de toti să-1 ridicaţi, manvmentum aere perennins.

Emil Giurgiuca

Ca să putem întemeia România Până la marginile pământului

românesc, Subscrieţi ia împrumutul Reîn­

tregirii.

CAZURILE DOMNI­LOR DR. B A S C H Ş I R O T H E N

Pentru ca Germanii din Româniai sa-şi poată redobândi nu­mele de familie pier­

dute în diferite împrejurări, Guvernul nostru a dat o ordonanţă, indicând formalităţile cc trebuesc îndeplinite, O cale uşoară, cei intere­saţi având doar obligaţia să prezinte în anex„ petiţiei dovada că înaintaşii lor au purtat un nume de origine germană. Presa noastră a evi­denţiat după cuviinţă valoarea ordonanţei po­menite, reamintind acele împrejurări din tre­cut, în care masse de Germani din Transil­vania, au fost silite de guvernele dela Buda­pesta, să-şi maghiarizeze numele de familie, lai sciiimb presa maghiară din Ungaria, s'a mărginit să anunţe discret ordonanţa guvernu­lui român.

împrejurarea aceasta nc-a amintit păţania d-lor Dr, Basch şi Rothen, doi fruntaşi ger­mani din Ungaria, cari in 1936 au fost con­damnaţi dc justiţia maghiară pentru criticele aspre aduse sistemului de maghiarizare for­ţată. Dr. Basch fustse condamnat

frofă sguduitoarc: «tine îşi schimbă numele cinstit german, pe care l-au purtat moşii şi strămoşii lui, n'a fost vrednic să-1 poarte nici pună aci».

Curtea de Casaţie dela Budapesta, consta­tând că maghiarizarea e dictată de un interes superior de stat şi că oricine i se opune săvâr­şeşte un delict contra intereselor ţârii, a con-

Am reamintit cazurile de mai sus pentru a se putea judeca in comparaţie cele două ati­tudini diametral opuse faţă dc drepturile unei naţiuni.

Ai. Moto gnu \

CREAŢIE ŞI MISTIFI- In.timp ce în folklo-CARE I N M U Z I C Ă , rul nostru muzical,

ţiganii sunt un cle­ment intrus care n'a reuşit să-şi impună men­talitatea decât într'o foarte mică măsură şi numai în muzica dc mahala, formă degenerată a muzicii populare, în muzica maghiară ci sunt putere dominantă. , într 'adevăr, muzica recunoscută de ei drept naţională, e făurită şi cântată de ţigani. A¬ cest fapt nu constitue o prea marc laudă pentru muzica maghiară.

Mentalitatea ungurească în general este su­perficială. Sufletul maghiar n are bogăţia dc nuaiiţe, de dureri şi doruri, în care s'a împli­nit sufletul românesc. Sufletul acesta n'a cu­noscut niciodată marea limpezire prin iubire. Tulbure încă şi viforos, inaderent peisagiului european, acest suflet n 'a putut urca nici în­tâia treaptă din lumea sa pasională. Iubirea propovăduită de Isus, Ungurii nu o au. Nu eu o spun aceasta, ci marii lor povestitori. Citiţi pe Koloman Mikszâth, Ştefan Toinorkeny, Si-gismund Moritz, Ludovic Biru şi alţii.

Ţăranul maghiar e insensibil in. faţa na­turii. Românul o iubeşte şi o spiritualizează. Ea va avea locul ei, ca un element al vieţii şi al morţii, în universul său sufletesc. Un fir de iarbă, o gâză, o mioară vor apleca su­fletul românesc, bucurându-1 sau îndurerân-du-l ca pe un prieten. ,

In, singurătatea sa vecină cu ceriul, păsto­rul cânlă florilor, mieilor, munţilor. Elemen­tele lumii îl ascultă. Căci el a învăţat în o¬ rele sale de priveghere graiul lor neştiut,

Neavând o zestre muzicală străveche, Un­gurii au împrumutat-o din melodiile ţigani­lor, după cum pentru dansuri, au luat tot dela ei, ritmul foarte pronunţat dar fără vioiciune. Cu sufletul lor mărginit ei n'au putut să im­prime muzicii lor decât avântul pasiunii. Ei au venit în goana cailor nu cântând. Ei n'au avut de ce să iubească natura, iubire indispen­sabilă pentru adevărata creaţie artistică. Iubi­rea de orice natură ar fi, necesită contempla­ţie. Poţi să admiri fugitiv ceva, dar de iubit nu poţi iubi în treacăt. Când ar fi avut timp să se ataşeze unui colţ de natură, să-1 înţeleagă, sa trăiască prin el, aceşti răsăriteni ce veneau înconjuraţi de praf, clipind neîncetat să nu le intre aşchii în ochi ' Atunci când s'au aşezat locului au lost dezorientaţi şi astfel le-a lost uşor ţiganilor să-şi impună mentalitatea.

Dacă spun acestea nu le spun ca Român care vrea să-şi laude manifestările naţionale vorbind de rău pe cele ale altor popoaie. Că muzica populară românească e un bun speci­fic românesc şi că cea maghiară c specific ţigănească sunt lucruri de mult intrate în do­meniul universal. Citez doar un articol publi­

cat în revista franceză «La Lecturc» în No. din 10 Aprilie 1892 de Charles des Perrieres, intitulat «Tziganes et Laoutars», şi undo auto­rul vorbeşte întâîu despre ţiganul ungur pe care îl caracterizează între altele astfel: «Le Tziga-ne a cctte tete si caractcristique ct si pleine d'e-tangete, apartenent tout specialement a l 'Hon-grte,..». Apoi, vorbind despre lăutari povesteşte foarte pc larg acea celebră întâlnire a Iui Barbu Lăutaru cu Liszt la sfârşitul căreia citează cuvintele celui mai mare virtuos al pianului care din întâmplare era chiar Unguri: «Bois. Barbo Lăutar, mon maîtrc, bois, car Dicu t'a fait artiste et tu est plus grand que moi !»

Pc plaiurile noastre muzica c unul dintre puţinele lucruri ce n'au fost aduse de Romani. Poporul nostru a cântat mereu cântul vechilor

el atăt de caracteristic, prin ţaraiui veniţi ia târguri sa-şi vanda roaucie muncii trudite. A-vaud în zorile carierei sale arltsttce de maes­tru pc Lucien Simun, dar atrasă totodată şi dc şcoala germana contempujana şi manifes­tând o vădită predilecţie pentru acscti, Ele­na Popea — veşnic in căutarea noutăţii — părăseşte la un moment dat atitudinea serioa­sa cu care-şi privea ia început subiectul tratai, pentru a se arunca îu brateic cuUismuiui, caic auucca in apus o invazie in pictura a unei geo­metrii diformate şi a unei stridenţe cruinaucc. snobismul criticului şi şefului de atelier Iraii-cez Andre Lhote c In buna măsură râspun-

O P E R Ă D E E F A C E R E

A B A S A R A B I E I

In clipele acestea de intens entuziasm pe care le trăeşte po­porul românesc, bu­

curat nu numai dc reîntregirea firească a ho­tarului dela răsărit, ci şi de nădejdiife pe care

le deschide acest început, e sigur că clanul tu-uror va păşi fără zăbavă să-şi dea obolul în

vederea refacerii româneşti a pământului din­tre Nistru şi Prut, pc care bolşevismul înfrânt l-a devastat eu înverşunarea născută din con­ştiinţa că nu se va mai putea întoarce într'un ţinut care nu-i aparţine. Franţa anului 1870 a a. lat în desnădejdea înfrângerii puterea mora­lă necesară pentru a-şi manifesta un solidarjsm naţional uluitor şi un exemplar avânt recons-1. tictiv, — România anului 1941 va găsi dc

zător de această scurtă rătăcire a artistei noas- .sigur eu atât mai mult, cu cât i-o sporesc efu-tre, cate din fericire revine curând la o con- ziuiiile victoriei, capacitatea de iubire necesară cepţie mai realistă şi la un colorit mai ar- icontribuţici ia valorificarea Basarabiei din momos studiat. Moartea ei iu plină maturităţi, tu preajma pregătirii unei noui expoziţii «este o pierdere însemnată pentru arta roma­nă şi îu deosebi, pentru cea a Ardealului, mai ales acum, cana avem interes — scrie d-l Gh. Uprescu în articolul cc i-1 consacră în l ranstivaiua, 72, 5—6 — să arătăm lumii cate este sufletul adevărat al neamului nostru din­tre Carpaţi şi hotarul unguresc. Cultivată, ca­pabilă să sc exprime în mai mufte limbi, cu însuşiri artistice incontestabile, Elena Popea îşi lâcuse prieteni în mufte ţări. Ea luscsc in stare sa dovedească straniilor care o cunoşteau cât de nedreaptă este reputaţia ce ni se face dc

r.ou desrobite. Pc urinele ostaşilor vor călca pa şii plugarilor, pe unde a trecut zăngănitul ar­melor victorioase, sc va auzi zumzetul rodnic al coasei, pe undo a trecut întregitoare lupta, va veni împlinitoare munca — şi astfel peste paragina bolşevică va creşte rodul vredniciei româneşti. Refacerea Moldovei de peste Prut e încă un examen de solidaritate naţională pe care îl dă poporul nostru. Şi e în acelaşi timp manifestarea bucuriei cu care îşi recucereşte deocamdată o parte din ceeace a pierdut.

TRADIŢII TIMOCENE Patronul satului ro­mânesc Băliiu de pe

către duşmanii noştri dc a ii un neam, nu 'malul bulgăresc al Timocului e Sf, Gbeorghe. numai necivilizat, dar refractar la cultura i]n această zi, după o întreagă serie de pitoreşti înaltă». Cu ea pierdem o preţioasă ambusa- obiceiuri care sc desfăşoară în toiul nopţii încă,

a culturii româneşti îu doare a sufletului şi apus.

ROMÂNII ŞI ROMA După cum pentru Anteu atingerea pă­

mântului străbun însemna un câştig de nouă putere, tot astfel pentru poporul românesc, in decursul istoriei, atunci cand îl ameninţa pericolul de a fi înăbuşit şi străini, de a-şi pier

preotul conduce lumea dela biserică, la sfârşitul liturghiei, afară din. sat; aici sc ocoleşte tot câmpul «mergâudu-se la diferiţi copaci secula­ri, zăpircuri, anume lăsaţi în câmp, unde preo­tul face câte o scurtă rugăciune, tămâie de jur împrejur, apoi crestează în crucea săpată în copac ani dea rândul de înaintaşi, după care proprietarul locului, venit acolo de dimineaţă, mparte asistenţilor felii de pâine, ouă roşii,

dc speaiicul cu care-şi justifică existenţa jbrânză proaspătă, usturoi verde şi alte gus-sub soare, redescoperirea komei-maler a in- ,1iri». Citmocul, VIII, 1). Din denumirea cu simnat o regenerare, o recrudescenţă a cner- |acelaşi nume_ a unor zăpiscurt depe cele doua gnlor naţionale, un nou avăut. Contactul cu Komu nc-a redeşteptat mândria originii latine şi ne-a dat imobluul să iim demni de stră­moşii romani. «Dela Răm ne tragem» al cro­nicarului a lost un semnal, prefăcut în torţă vie, călăuzitoare, de pelerinii ardeleni ai şuoalei latiniste. Roma e piatra de temelie a istoriei noastre. «Două sunt puterile de re­zistenţă în trecut şi de înălţare în epoca noas-tiă»' — zicea Ion Bianu într 'un întraripat arti­col publicat în Omagiu lui Ramiro Ortiz; ele sunt: «stăruinţa tradiţiunii romane repre­zentate prin limba strămoşească şi reluarea le­găturilor organice spirituale cu Roma-mater. Roma a creiat Italia şi prin Italia întreaga romanitate... Din Roma i-a venit neamului ro­mânesc lumina reînvierii, care l-a condus pâ­nă la întregirea lui naţională... Roma este tsvorul şi capul romanităţii. Italia este fiica ci mai mare şi sora mai mare a neamului ro­mânesc, renăscut şi regenerat. Viitorul sine ţme Ic leagă la bine şi la greu, pentru a stră­luci în cultura omenirii .după cum trecutul le-a legat şi în lumina şi în greutăţile prin care au trecut».

V A L O A R E A S U P E R S T I Ţ I E I

Un fost reprezentant oficial al culturii noastre ne dă tutu­

ror peste nas, scriind undeva ironic că după noi «omenirea cea de rând nu trebue să ştie ade­vărurile mari». Superstiţiile, pc care le vizează în, primul rând, ar fi pentru poporul de jos un fel de pilule cu praf de morfină.

A vedea însă credinţele superstiţioase ale po­porului ca nişte elemente intruse şi dăunătoare, înseamnă a judeca lucrurile după o optică falsă. De fapt, sufletul satului a devenit imuni

maturi ale Timocului, se poate trage conclu-ia că sunt frecvente cazurile când una şi a-eeaşi familie a fost despărţită de o graniţă

absurdă, ambele Timocuri constituind de fapt indivizibilă unitate etilică şi geografică.

/ora Ştejan

Pe urmele banului tău, calcă uneltele de luptă. Subscrie penii u desrobirea fraţilor tăi.

L D A C I A COMITETUL DE DIRECŢIE

OCTAVIAN C. TĂSLĂUANU DAN BOTTA EMIL GIURGIUCA

KEDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STR. DIONISIE 65, BUCUREŞTI, II.

Tel. 2.36.38.

ABONAMENTUL PE ŞASE LUNI PENTRU PARTICUARI : ' 150 LEI PENTRU INSTITUŢII : 500 LEI PENTRU SPRIJINITORI ; 1000 LEI

12 L E I E X E M P L A R U L

„ B U C O V I N A " I. E. T O R O : U Ţ I U , B U C U R E Ş T I S T R A D A G R . A L E X A N D R E S C U i