cunoaşterea înţelegătoare
DESCRIPTION
cunoasterea intelegatoareTRANSCRIPT
ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE
CUNOAŞTEREA LUCIFERICĂ
de Lucian Blaga
Nicolescu O.R. Iuliana-Andreea
Anul I, grupa 6
Bucureşti
2010
Lucian Blaga este o personalitate importantă a culturii române, care şi-a pus amprenta
atât în poezie, dramaturgie, proză, dar şi filosofie. Întreaga sa creaţie gravitează în jurul
“cunoaşterii luciferice” şi pentru a o crea, Blaga avea nevoie de un transcendent. Refuzând să-l
folosească pe cel kantian, poetul sugerează că transcendentul care coboară atunci când lumea
este nealterată. Deoarece ştia că la un moment dat va fi criticat pentru creaţia sa, în
volumul “Cunoaşterea luciferică“, oferă un capitol “Geneza metaforei şi sensul culturii”, prin
care incearcă să explice diferenţele dintre gândirea lui şi a restului teoreticienilor.
“Eonul dogmatic” este volumul care deschide stilul contradictoriu, iar volumul
“Cunoaşterea luciferică” este cel care îl continuă, ambele bazându-se pe “filosofia stilului”, a
inconştientului şi a metaforelor revelatorii, de care Blaga avea atâta nevoie în creaţia sa.
“Cunoaşterea înţelegătoare” după cum o numeşte Blaga, se situează în faţa “obiectului”
prin nevoia de a afla, de a înţelege, de a descoperi însă, lăsându-l “întreg şi nealterat”.
Acestui tip de cunoaştere Blaga îi spune “cunoaşterea paradiziacă”, care
analizează “obiectul” în ansamblul lui, căutând detaliile acestuia. Cunoaşterea paradiziacă este
oposul cunoaşterii luciferice. Pentru cunoaşterea luciferică, “obiectul este întotdeauna un mister”
şi consideră că “obiectul” are două părţi, o parte care se “arată” şi alta care se “ascunde”.
Cunoaşterea luciferică provoacă o criză, care tulbură structura internă a “obiectului”,
introducând “problematicul”, “riscul”, “nelinştea şi aventura”. În timp ce, cunoaşterea
paradiziacă creează o legătură comună cu “obiectul” şi încearcă să explice raţional trăsăturile
acestuia.
Atât cunoşterea luciferică, cât şi cea paradiziacă fac parte din “cunoaşterea
înţelegătoare”, însă ele se dezvoltă pe două planuri total opuse. Teoreticienii au atribuit două
tipuri de cunoaşteri, una “naivă” şi una “civilizată”, încercând să le aducă la acelaşi “numitor
comun”.
În volumul “Cunoaşterea luciferică”, Blaga încearcă să contrazică această teză şi anume
că între cele două tipuri de cunoaştere există diferenţe foarte mari.
Elementul de bază în cunoşterea luciferică este “criza obiectului”, adică misterul, iar
elementul fundamental al cunoaşterii paradiziace este “detrminarea obiectului”, şi anume
descoperirea “obiectului”.
În cunoşterea luciferică nu se pun întrebări, probleme, totul este luat ca atare, fiind
înconjurată de o multitudine de mistere, ce nu se vor a fi desluşite, iar prin dorinţa de a proteja
misterul se ajunge la criză. Această criză, este rezolvată de cunoaşterea paradiziacă, care îşi pune
întrebări şi încearcă să soluţioneze problemele.
Pentru primul tip de cunoaştere ”necunoscutul“ este “ascuns” şi nu va fi demascat
niciodată, pe când pentru al doilea tip de cunoaştere “necunoscutul” devine cunoscut.
Blaga afirmă că există două procese ale cunoaşterii paradiziace: în primul proces această
cunoaştere, încearcă să desluşească necunoscutul, prin căutarea de “noi obiecte”, iar în doilea
proces “cunoaşterea paradiziacă reduce numeric misterele latente ale lumii prin determinarea lor
conceptuală“.
Pe de altă parte cunoaşterea luciferică conţine trei procese: “misterul deschis” , îşi poate
îmbunătăţii, atenua sau potenţa calitatea. Conform opiniei lui Lucian Blaga există mai multe
tipuri de mistere: ”latente, deschise, atenuante, permanentizate şi potenţate“, dar şi tipuri de
mistere ”viciate”, precum : “mistere-hiaturi, mistere minuni, mistere adventive“.
După cum am observat “obiectul” este format din două componente, partea care se
“arată” şi partea care se “ascunde”. Astfel partea care se “arată” este numită “fanicul misterului
deschis “, iar cea care se ascunde poartă numele de “cripticul misterului deschis”.
Din punctul de vedere al cunoaşterii luciferice, a soluţiona o problemă, înseamnă a scoate
“obiectul” din criza luciferică pentru un moment, prin “revelarea cripticului”. În atenuarea unui
“mister deschis” există mai multe momente: “deschiderea unui mister” şi anume împărţirea
obiectului în fanic şi criptic; accentuarea cripticului “misterului deschis”; utilizarea unei “idei
teorice” ca legătură cu cripticul misterului deschis”; “revelarea cripticului misterului deschis“,
care se realizează prin “ideea teorică”, “degradarea fanicului misterului deschis”, “reducţia
misterului deschis la cripticul său revelat”.
Cunoaşterea paradiziacă nu poate estompa calitatea “misterelor deschise”, deoarece ea nu
poate avea “mistere deschise” şi poate obţine doar o “reducţie numerică a misterelor latente”.
Între conţinutul fanic al misterului deschis şi conţinutul “ideii teorice” există o diferenţă majoră
ce are chiar puterea de excludere a factorilor, ce fac parte din cele două conţinuturi.
În ceea ce priveşte cunoaşterea luciferică, a “pune o problemă” înseamnă a dezlega un
mister care duce inevitabil la dezvăluirea cripticului “misterului deschis”.
“Ideea teorică” este structura ce face legătura dintre problemele “cunoaşterii luciferice”
şi “criptul misterului deschis”. Ideea teorică poate căpăta conţinut diferit în orice problemă,
aceeaşi idee “poate sa ocupe locul teoric în mai multe probleme”, însă ceea ce face cu adevărat
diferenţa este “materialul fanic”. “Materialul fanic” este denumit de Blaga “material intuitiv”,
care nu se implică în problemele “cunoaşterii luciferice”.
“Revelarea” conţine trei planuri: cel al “sensibilităţii înţelegătoare”, al “ imaginaţiei
înţelegătoare” şi planul “înţelegerii conceptuale”. De exemplu, “cripticul misterului deschis”
poate fi revelat în unele teorii pe “planul sensibilităţii înţelegătoare”, pe cel al “imaginaţiei
înţelegătoare”, iar în alte teorii pe “ planul înţelegerii conceptuale”.
Un exemplu de “revelare” oferit de Lucian Blaga este descoperirea lui Franklin. Astfel
că, în secolul XVIII, fizicienii şi laicii acordă atenţie fenomenelor electrice, în principiu
“fulgerului”. Acesta era comparat cu o scânteie, însă de la o simplă supoziţie la adevăr a fost
nevoie de timp. Franklin este cel care reuşeşte să arate şi să demonstreze că “fulgerul”( cripticul
este redus calitativ) este o scânteie electrică.
Obiectul cunoaşterii luciferice este “misterul deschis”, iar prin acceptarea existenţei
cunoaşterii luciferice, cunoaşterea paradiziacă capătă şi ea sens şi are drept obiect al cunoaşterii
“misterele latente”.
Uneori “cripticul unui mister deschis“ depăşeşte “fanicul aceluiaşi mister deschis”.
“Misterele deschise” şi cele “calitativ variate” diferă în funcţie de locul pe care îl are în
planul simbol al “cunoaşterii luciferice”, iar atunci când acestea sunt redeschise, ele pot deveni
mistere şi mai mari.
Pentru Lucian Blaga nu există “explicaţie” care să nu provoace o criză luciferică în
obiect. În ceea ce priveşte “iraţionalul” nu este necesar ca acesta să fie inclus de mister, din
contră, misterul putând conţine şi “raţionalul”. Pe de altă parte, “misterul radicalizat” este în
esenţa sa “iraţional”.
Cunoaşterea este întotdeauna împărţită în două: cunoaşterea luciferică şi cunoaşterea
paradiziacă. Chiar dacă primul tip de cunoaştere este suficientă sieşi, despre cea de-a doua
cunoaştere nu se mai poate spune acelaşi lucru, ea fiind dependentă de cunoaşterea luciferică. De
asemeni, cele două cunoaşteri nu pot fi nicidecum aduse la acelaşi numitor comun.
Blaga este de părere că individul trebuie să fie capabil să se rupă de logica strictă a
gândirii şi să accepte opoziţia, care îi poate oferi mai multe răspunsuri, chiar dacă îi creează în
acelaşi timp o serie de confuzii. Tocmai această dualitate îl face pe poet să caute explicaţii pentru
a-şi susţine punctul de vedere. De fapt, “Blaga începe o luptă împotriva logicului”, după cum
afirmă şi Geo Săvulescu.
Cunoaşterea luciferică este un domeniu-dacă poate fi numit aşa- în care întrebările nu
primesc răspuns, sau cărora nu se vrea să li se găsească un răspuns. De aceea ideea teorică, nu
trebuie să se apropie de mister, ea trebuie să descopere doar o parte a misterului, restul trebuie
protejat, nealterat. Un mister înseamnă un univers al misterelor, care se dezvoltă prin opoziţie.
Conform celor spuse de Geo Săvulescu “Într-o logică a complementarităţii nu mai există
iraţional şi nici nu avem ce logică să depăşim. Astfel am putea să schimbăm afirmaţia lui
Blaga : « logica complementrităţii se consatituie ca o instanţă în sfera cunoaştrii », iar autorul
« Cunoaşterii luciferice » nu mai poate fi acuzat de iraţionalism “.
Bibliografie : Lucian Blaga, Cunoaşterea luciferică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.
Geo Săvulescu, Expunere critică a cunoaşterii luciferice, Editura Noema, 2008.
Prof.univ.dr. Vasile Macoviciuc, Filosofia comunicării, Editura Comunicare.ro,
Bucureşti, 2002.