CULEGERE DE PROBLEME DIN PRACTICA JUDICIARĂ

TITLUL I LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE

CAPITOLUL 1 DISPOZIŢII PRELIMINARE

Scopul legii penale ART. 1 Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi

indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.

Legalitatea incriminarii ART. 2 Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile

ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.

CAPITOLUL 2 LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE

Secţiunea I Aplicarea legii penale în spaţiu

Teritorialitatea legii penale ART. 3

Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.

Personalitatea legii penale ART. 4 Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este

cetăţean român sau dacă, neavând nici o cetăţenie, are domiciliul în ţară.

Realitatea legii penale ART. 5 Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, contra siguranţei

statului român sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării.

Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general.

Universalitatea legii penale ART. 6 Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art. 5 alin. 1, săvârşite în

afara teritoriului ţării, de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, dacă:

a) fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită; b) făptuitorul se află în ţară. Pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean

român, infractorul poate fi judecat şi în cazul când s-a obţinut extrădarea lui. Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care

infractorul a săvârşit infracţiunea, există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărârilor străine.

Legea penală şi convenţiile internaţionale ART. 7 Dispoziţiile cuprinse în art. 5 şi 6 se aplică, dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie

internaţională.

Imunitatea de jurisdicţie ART. 8 Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor

străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.

Extrădarea ART. 9

2

Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.

1. În sarcina lui E.M. s-a reţinut faptul că, în timp ce se afla la pescuit pe Marea Neagră împreună cu alţi pescari, printr-o manevră greşită a bărcii pe care o conducea, a determinat căderea în mare a lui O.I. Din cauza unei lovituri suferite în cădere şi a valurilor mari, O.I. nu a putut să înoate şi nu a putut fi salvat, găsindu-şi moartea prin înec.

Să se arate dacă fapta de ucidere din culpă, săvârşită de E.M., cade sau nu sub incidenţa legii noastre penale.

2. M.P., cetăţean italian aflat în excursie turistică în ţara noastră, conducând neatent autoturismul proprietatea sa, a produs un accident de circulaţie în care a fost ucis cetăţeanul german K.W., aflat şi el ca turist în ţara noastră.

Să se arate dacă fapta cade sau nu sub incidenţa legii noastre penale şi dacă făptuitorul poate pretinde să i se aplice legea penală italiană, care îi este mai favorabilă.

3. I.C., M.A.şi G.I., marinari pe un cargou românesc, în timpul unei escale în portul Singapore, au sustras de la bordul navei, care transporta mărfuri din R.P.D Coreeană, un număr de bare din zinc pe care le-au vândut unor localnici. Să se arate dacă fapta celor trei marinari cade sau nu sub incidenţa legii penale române şi pe ce temei legal.

4. E.K., membru al personalului diplomatic al unei ambasade străine la Bucureşti, conducând neatent un autoturism pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, a comis un accident de circulaţie în urma căruia victima I.G. a suferit o vătămare gravă a integrităţii corporale.

Să se arate dacă E.K. poate fi tras la răspundere penală pentru infracţiunea săvârşită.

Sectiunea II Aplicarea legii penale în timp

Activitatea legii penale ART. 10 Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se afla în vigoare.

Neretroactivitatea legii penale ART. 11 Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca

infracţiuni.

Retroactivitatea legii penale ART. 12 Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de

legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

3

Legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplica şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi.

Aplicarea legii penale mai favorabile ART. 13 În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit

una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în

legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplicăa.

Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive ART. 14 Cînd după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a

pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.

Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlatura în totul sau în parte executarea amenzii.

Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.

Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente.

Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive ART. 15 Cind dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare si pina la executarea completa a

pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decit maximul special prevazut de legea noua, tinindu-se seama de infractiunea savirsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotaririi sau in timpul executarii pedepsei si de timpul cit a executat din pedeapsa, se poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicata nu poate fi coborita sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savirsita.

Dispozitiile art. 14 alin. 5 se aplica si in cazul condamnarilor aratate in prezentul articol, executate pina la data intrarii in vigoare a legii noi, pedeapsa din hotarire reducindu-se cu o treime.

Aplicarea legii penale temporare ART. 16 Legea penala temporara se aplica infractiunii savirsite in timpul cind era in vigoare, chiar daca

fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp.

4

5. În sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea, la sfârşitul lunii septembrie 1991, a infracţiunii de calomnie, pentru care legea prevedea pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an sau amenda de la 2 mii la 7 mii lei. În cursul procesului penal, la 1 octombrie 1992, a intrat în vigoare Legea nr.104/1992 care a prevăzut ca limite ale amenzii de la 25 mii la 100 mii lei, alternativ cu închisoarea în limitele de până atunci.

Judecând cauza, instanţa l-a condamnat pe inculpat la 40.000 lei amendă.Să se arate dacă pedeapsa a fost legal stabilită.

6. Prin decizia penală nr.33 din 9 mai 1995, Curtea de Apel Braşov, judecând ca instanţă de apel, a admis apelurile declarate de inculpatele S.L. şi M.Z., condamnate pentru infracţiunea de înşelăciune, a desfiinţat în parte hotărârea primei instanţe şi rejudecând cauza, în aceste limite, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, deşi prejudiciul adus prin infracţiune nu a fost integral acoperit. Instanţa a avut în vedere faptul că infracţiunea fusese săvârşită anterior datei de 1 octombrie 1992 când a intrat în vigoare dispoziţia privind obligarea reparării integrale a prejudiciului ca o condiţie a acordării suspendării.

Să se arate dacă soluţia este corectă sau nu.

7. Prin stp. nr. 24 din 19 martie 1992 a Tm. Bucureşti, s-a dispus, în baza art.3 din Decretul nr. 218/1977, trimiterea inculpatei minore I.L. într-o SSMR pe o perioadă de 3 ani pentru săvărşirea infracţiunii de pruncucidere prevăzută în art. 177 C.pen. Instanţa a reţinut că, în noaptea de 4 iunie 1991, inculpata a dat naştere, în internatul liceului unde era elevă, unui copil viu pe care, aflându-se într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, l-a ucis prin sugrumare.

Până la judecarea recursului declarat de inculpată împotriva acestei hotărâri, a intrat în vigoare, la 1 octombrie 1992, Legea nr. 104/1992 prin care a fost abrogat Decretul nr. 218/1977.

Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia Secţiei penale nr. 2139 din 15 octombrie 1992, a admis recursul inculpatei şi, considerând ca fiind mai favorabile inculpatei dispoziţiile din C.pen. repuse în vigoare în urma abrogării Decretului nr.218/1977, a dispus luarea faţa de inculpată a măsurii educative a internării într-un institut medical-educativ.

Să se arate dacă soluţia este corectă sau nu.

8. Între data săvârşirii faptei şi până la judecarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare o lege care prevedea aceleaşi limite ale pedepsei închisorii ca şi legea anterioară, dar alternativ cu pedeapsa amenzii.

Să se arate care lege penală este mai favorabilă.

9. Prin stp. nr. 288 din 30 aprilie 1992, J. Sect . 4 Bucureşti a dispus trimiterea minorului T.C. într-o SSMR pe termen de 2 ani pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat (art.26 raportat la art.208 şi 209 lit. a,c şi g C.pen ). Instanţa a reţinut că în ziua de 1 ianuarie 1991, împreună cu inculpatul major I.S., minorul a pătruns în incinta Spitalului ,,Dr. GH. Marinescu” unde, în timp ce el asigura paza, inculpatul major I.S. a deschis portiera unui autoturism după care, cu acesta din urmă la volan, au călătorit până au intrat în coliziune cu alt autovehicul.

Sentinţa judecătoriei a fost confirmată de T.M. Bucureşti prin dp. 876 din 23 octombrie 1992.

5

După intrarea în vigoare a Legii nr. 104/1992 prin care a fost abrogat Decretul nr. 218/1977 şi au fost repuse în vigoare dispoziţiile din Codul penal referitoare la sancţionarea minorilor, a fost introdus recurs extraordinar împotriva hotărârilor menţionate, considerându-se că, faţă de situaţia personală a minorului ( acesta era în vârstă de 16 ani, absolvise 8 clase, provine dintr-o familie organizată şi a dovedit în general o conduită bună în societate, s-a dovedit că suferă de epilepsie cu tulburări psihice), măsura trimiterii lui într-o SSMR apare ca excesivă şi în consecinţă s-a cerut să se aplice dispoziţiile mai favorabile din Codul penal.

Să se arate dacă recursul extraordinar era întemeiat şi care era măsura aplicabilă în speţă.

10. Prin sent. pen. nr.1150 din 26 mai 1992, judecătoria Braşov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpatul N.R. pentru infracţiunea prevăzută în art.1 din Decretul-Lege nr. 24/1990.

Instanţa a reţinut că, deşi în luna mai 1990 inculpatul a ocupat o locuinţă fără a avea repartiţie şi contract de închiriere, fapta sa nu constituie infracţiune, întrucât Decretul-Lege menţionat a avut o aplicabilitate temporară şi anume în perioada de după evenimentele din decembrie 1989.

Să se arate dacă soluţia este corectă sau nu şi de ce.

11. Judecătoria a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prevăzut în art. 279 al.1 C.pen. reţinând că a deţinut fără drept un pistol cu aer comprimat şi trei cutii cu alice, muniţie aferentă acestei arme.

La data trimiterii în judecată a inculpatului, cât şi la data soluţionării cauzei la judecătorie erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr. 367/1971 care, în art. 2 lit. f, prevede că prin arme-în sensul acestui act normativ-se înţeleg şi cele care funcţionează prin forţa de destindere a aerului ori a altor gaze comprimate.

Inculpatul a declarat apel. Până la soluţionarea apelului, la data de 12 mai 1996 a intrat în vigoare Legea nr. 17/1996 care, în enumerarea categoriilor de arme cuprinse în art.3 nu mai include armele care funcţionează cu aer comprimat, astfel, în raport cu aceste dispoziţii noi, pentru deţinerea unor asemenea arme cum este pistolul în speţă, nu se mai cere autorizaţie. Apelul inculaptului a fost respins.

Să se arate dacă soluţia pronunţată de instanţa de apel este corectă.

12. Prin sentinţa penală nr.234 din 30 aprilie 1997 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul Z.C. a fost condamnat la 100 000 lei amendă pentru săvărşirea infracţiunii de furt prevăzută în art.208 al.1 şi 2, cu aplicarea art. 13 din Codul penal..

Instanţa a reţinut că în luna noiembrie 1996 inculpatul a făcut modificări la tabloul electric exterior şi la contor astfel ca energia consumată să nu poată fi înregistrată în perioada noiembrie 1996-martie 1997, furtul constituind o infracţiune continuă. Între momentul începerii activităţii infractionale-noiembrie 1996-şi momentul consumării acesteia-martie 1997-a intervenit Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1996 care pdepseşte furtul cu închisoare de la 1 la 12 ani. În reglementarea anterioară aceeaşi infracţiune se pedepsea cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

În cauză s-a declarat recurs în anulare. Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

6

13. Prin sentinţa penală nr. 1818 din 18 octombrie 1995 a Judecătoriei Slobozia, rămasă definitivă prin neapelare, inculpata D.A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută în art. 40 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 din Codul penal, pedeapsa pentru infractiunea savârşită fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Instanţa a reţinut că inculpata, asociată la o societate comercială, nu a înscris, în perioada iulie-septembrie 1994, cinci facturi în evidenţele contabile, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului datorat, în sumă de 188 077 lei. Intre momentul săvârşirii infracţiunii şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intrat în vigoare Legea nr. 87 din 23 noiembrie 1994 care, în art. 13 pedepseşte efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor şi cheltuieli, ca evaziune fiscală, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă de la 1 la 10 milioane lei.

În cauză s-a declarat recurs în anulare. Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

TITLUL II INFRACTIUNEA

CAPITOLUL 1 DISPOZITII GENERALE

Trasaturile esentiale ale infractiunii ART. 17 Infractiunea este fapta care prezinta pericol social, savirsita cu vinovatie si prevazuta de legea

penala. Infractiunea este singurul temei al raspunderii penale.

Pericolul social al faptei ART. 18 Fapta care prezinta pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin

care se aduce atingere uneia dintre valorile aratate in art. 1 si pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

Fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni ART. 181

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni.

La stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de savirsire a faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si conduita faptuitorului.

7

In cazul faptelor prevazute in prezentul articol, procurorul sau instanta aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute in art. 91.

14. Prin sentinţa penală nr. 661/1998 a Judecătoriei Rădăuţi, inculpaţii S.A. şi S.V. au fost condamnaţi la câte doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută şi pedepsită de art. 192 al. 2 C.pen. În temeiul art. 81 C.pen. s-a suspendat executarea pedepselor în condiţiile şi cu consecinţele prevăzute de art. 82 şi art. 83 C. pen.

În fapt s-a reţinut că la data de 30 octombrie 1997 ambii inculpaţi (soţ şi soţie) în stare de ebrietate, au intrat în curtea locuinţei părţii vătămate C.M. cu scopul de a-I cere să le restituie o şişcorniţă proprietatea lor. Partea vătămată a refuzat acest lucru afirmând că acea şişcorniţă a împrumutat-o de la altă persoană, solicitându-le inculpaţilor să părăsească incinta curţii sale, dar inculpaţii au refuzat.

Apelurile declarate de inculpaţi au fost respinse de Tribunalul Suceava prin decizie penală nr. 880 din 2 noiembrie 1998.

Impotriva celor două soluţii, inculpaţii au declarat recurs, motivând că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct.12 C. proc. pen. Ce trebuie să decidă instanţa de recurs?

15. Prin sentinţa penală nr. 3315 din 22 septembrie 1998 a Judecătoriei Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 291 din 9 martie 1999 a Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 al. 1, art. 209 lit. e C.pen.

S-a reţinut că în noaptea de 21/22 mai 1999, în jurul orelor 2:00, în timp ce se afla într-un bar, profitând de absenţa barmanului, a sustras de după tejghea, din sertar, suma de 300 000 lei, obţinută din vânzări, moment observat de martorii aflaţi în imediata apropiere. Ulterior, inculpatul a invitat alte persoane să consume băuturi alcoolice la alt bar.

În recurs, inculpatul a susţinut că fapta reţinută nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în raport cu paguba produsă şi a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 181 C.pen

16. In speţă, inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de furt prevăzut de art. 208 al. 1 cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.

S-a reţinut că la data de 3 august 1997 în timpul zilei, inculpatul, fără drept şi-a însuşit cantitatea de 15 kg cartofi de pe un teren aparţinând proprietăţii private, după care i-a transportat la domiciliul său pentru consum propriu. S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat la scurt timp, prin restituirea bunurilor sustrase.

Să se arate dacă solutia instanţei este corectă.

17. Prin sentinţa penală nr. 67 din 7 iunie 1995, Tribunalul Argeş a condamnat pe inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzut în art. 246 C. pen. şi i-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută în art. 254 al. 1 din acelaşi cod.

Instanţa a reţinut că, în perioada noiembrie-decembrie 1993, inculpaţii, funcţionari ai unui centru teritorial de muncă şi protecţie socială au primit câte 500 lei de la persoanele care se prezentau pentru luarea în evidenţă ca şomeri, în scopul cumpărării unor rechizite necesare acestei activităţi.

8

Prin decizia penală nr. 11 din 21 februarie 1996, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile procurorului şi ale inculpaţilor, a menţinut incadrarea juridică şi a achitat pe inculpaţi, prin aplicarea art. 181 din Codul penal. Procurorul a declarat recurs, cu motivarea că faptelor săvârşite li s-a dat o greşită încadrare juridică şi nu sunt lipsite de pericolul social al unei infracţiuni. Să se arate dacă recursul este fondat.

18. S-a constatat că numitul C.N., după ce a luat hotărârea de avea raport sexual cu numita

D.E., a încercat fără să folosească constrângerea, să aibă un astfel de raport, însă, faţă de riposta violentă a victimei, dându-şi seama de opunerea acesteia, a abondonat hotătârea luată.

Să se arate dacă C.N. a săvârşit sau nu o faptă prevăzută de legea penală.

19. În fapt, s-a reţinut că inculpatul şi-a lovit soţia cu palmele şi picioarele, apoi cu o curea de ventilator auto, iar după ce aceasta a căzut, a prins-o de păr şi a izbit-o de 15-20 de ori cu capul de podea, cu o duritate deosebită. Din raportul medico-legal rezultă că moartea victimei s-a datorat compresiei cerebrale prin traumatism şi hematom subdural, consecinţa unui traumatism cerebral.

Fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat ( art. 174, 175 lit. c C.pen.), prima instanţa a schimbat calificarea în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, cu motivarea că, obiectiv, moartea victimei nu a fost determinată de violenţele inculpatului, ci de apariţia unui hematom subdural care nu a fost diagnosticat şi tratat corespunzător în unitatea spitalicească, iar subiectiv făptuitorul nu a prevăzut şi nu a acceptat consecinţele faptei sale, adică moartea victimei.

Să se arate dacă soluţia instanţei judecătoreşti este corectă sau nu.

Vinovatia ART. 19 Vinovatie exista cind fapta care prezinta pericol social este savirsita cu intentie sau din culpa. 1. Fapta este savirsita cu intentie cind infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savirsirea acelei fapte; b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii lui. 2. Fapta este savirsita din culpa cind infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce; b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. Fapta constind intr-o actiune savirsita din culpa constituie infractiune numai atunci cind in

lege se prevede in mod expres aceasta. Fapta constind intr-o infractiune constituie infractiune fie ca este savirsita cu intentie, fie din

culpa, afara de cazul cind legea sanctioneaza numai savirsirea ei cu intentie.

20. Prin sentinţa penală nr. 119 din 19 septembrie 1995 a Tribunalului Municipiului

Bucureşti, inculpatul C.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 178 al. 1 din Codul penal. Instanţa a reţinut că, în ziua de 31 august 1993, după ce a consumat băuturi alcooloce, inculpatul s-a urcat pe terasa blocului de 8 etaje în care locuia, situat în apropierea

9

unei pieţe agro-alimentare, cu scopul de a fixa suportul antenei. În timpul acestei operatiuni a aruncat peste marginea terasei două cărămizi şi un suport metalic de antenă; una dintre aceste cărămizi a lovit în cap un trecător, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază craniană, în urma cărora victima a decedat, în aceeasşi zi, la spital.

Împotriva sentinţei procurorul a declarat apel, criticând-o sub aspectul încadrării juridice date faptei, în sensul că aceasta constituie infracţiunea de omor prevăzută in art. 174 C. pen.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins apelul prin deciyia nr. 136 din 14 august 1996, cu motivarea că nu rezultă că inculpatul, aruncând cele două cărămizi, a acceptat să omoare vreo persoană, poziţia sa subiectivă fiind caracterizată prin culpă din uşurinţă prevăzută în art. 19 al. 1 pct. 2 lit. a din Codul penal. Împotriva acestei hotărâri procurorul a declarat recurs. Să se arate dacă recursul procurorului este fondat.

21. Prima instanţă a reţinut că în ziua de 13 octombrie 1994, între inculpat şi victimă a avut loc o discuţie contradictorie, care a degenerat într-un conflict violent, iar inculpatul a lovit victima în cap cu un ciomag din lemn de corn. În urma acestei lovituri victima a intrat în comă, după care a decedat în ziua de 15 octombrie la Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi. Să se arate cu ce formă de vinovăţie a acţionat inculpatul.

22. S-a reţinut în fapt că inculpatul, împreună cu un consătean, au consumat băuturi alcoolice la bufetul din comună. După plecarea împreună din local, s-au oprit în faţa porţii casei celui de-al doilea, unde au stat de vorbă. În urma unor neînţelegeri, inculpatul l-a lovit pe aceasta din urmă de mai multe ori, iar victima s-a izbit de poartă, care s-a deschis, şi a căzut pe spate, rămânând fără cunoştinţă. Transportată la spital, victima a deccedat după 5 zile de la agresiune, la autopsie constatându-se că moartea s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de calotă şi hemoragie meningo-cerebrală, cauzat de multiple lovituri aplicate cu un corp dur asupra capului, unele cu mare intensitate.

Să se arate dacă făptuitorul este vinovat de producerea morţii victimei şi care este forma şi eventual modalitatea vinovăţiei.

23. S-a reţinut că făptuitorul a aplicat victimei numeroase lovituri, dar acestea au produs leziuni superficiale ( escoriaţii, echimoze, plăgi contuze ); traumatisme mai profunde au fost cauzate prin lovituri date cu picioarele încălţate cu încălţăminte uşoară. Victima a căzut într-un şanţ adânc de 2 m, plin cu apă, dar inculpatul a salvat-o de la o moarte singură prin înec, sărind în şanţ cu riscul propriei sale vieţi. În continuare, lăsând victima pe câmp, inculpatul a plecat în sat spre a aduce haine uscate pentru victimă şi spre a-şi schimba propriile haine ude, dar fiind sub influenţa alcoolului, a adormit; când s-a trezit, a plecat la locul unde o lăsase pe victimă, ducând cu el îmbrăcămintea neceseară, însă victima încetase din viaţă.

Să se arate dacă făptuitorul este vinovat de moartea victimei.

CAPITOLUL 2 TENTATIVA

Continutul tentativei ART. 20

10

Tentativa consta in punerea in executare a hotaririi de a savirsi infractiunea, executarea care a fost insa intrerupta sau nu si-a produs efectul.

Exista tentativa si in cazul in care consumarea infractiunii nu a fost posibila datorita insuficientei sau defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurarii ca in timpul cind s-au savirsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

Nu exista tentativa atunci cind imposibilitatea de consumare a infractiunii este datorita modului cum a fost conceputa executarea.

Pedepsirea tentativei ART. 21 Tentativa se pedepseste numai cind legea prevede expres aceasta. Tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa intre jumatatea minimului si jumatatea

maximului prevazute de lege pentru infractiunea consumata, fara ca minimul sa fie mai mic decit minimul general al pedepsei. In cazul cind pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa inchisorii de la 10 la 25 de ani.

Desistarea si impiedicarea rezultatului ART. 22 Este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de

descoperirea faptei producerea rezultatului. Daca actele indeplinite pina in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului

constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru acea infractiune

24. Să se arate dacă fapta inculpatului, condamnat în baza art. 208, 209 lit.e, g şi i C.pen., de a fi pătruns prin efracţie, în timpul nopţii, într-un autoturism, de unde a luat o lanternă, o instalaţie de alarmă şi 8 casete video, fiind surprins cu ele asupra sa de către proprietar mai înainte de a fi ieşit din autoturism constituie o infracţiune consumată de furt calificat sau doar o tentativă la această infracţiune.

25. În dimineaţa zilei de 15 iulie 1994 inculpatul a pătruns fără drept, prin escaladarea gardului, în curtea unui siloz al Romcereal RA Tulcea şi a umplut 4 saci cu 150 kg grâu, pe care i-a dus lângă gardul silozului. În timp ce scotea sacii din unitate, aruncându-i peste gard, inculpatul a fost surprins de un paznic. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 20 raportat la art. 208 al. 1 şi art. 209 lit.g C.pen.

Să se arate dacă soluţia instanţei este corectă.

26. În fapt s-a reţinut că însoţit de alte două persoane, în noaptea de 6 noiembrie 1997 inculpatul s-a deplasat cu o căruţă pe terenul părţii vătămate, intenţionând să sustragă parte din varza recoltată şi depozitată în grămezi. Mai înainte de a umple căruţa la capacitatea permisă şi în timp ce culegeau legumele, aceştia au fost surprinşi de partea vătămata, situaţie în care prejudiciul a fost recuperat prin restituire.

11

Instanţele anterioare au încadrat activitatea infracţională în dispoziţiile art.208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.a şi g C.pen., condamnând recurentul pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în forma continuată.

Să se arate dacă încadrarea juridică a faptei este corectă.

27. Instanţa a reţinut că, in seara de 1 august 1991, inculpatul, ofiţer de serviciu pe unitate, a găsit un militar dormind în post .Voind să-l sperie, fără să verifice dacă au fost eliminate toate cartuşele din încărcător, a apăsat pe trăgaciul pistolului şi a împuşcat victima în piept, viaţa fiindu-i salvată în urma intervenţiei chirurgicale şi a îngrijiirilor medicale care au durat 25 de zile.

Să se arate cum trebuie încadrată fapta sub aspectul formei de săvârşire.

28. Prin sentinţa penală nr. 39 din 20 ianuarie 1995, Judecătoria Târgu Secuiesc a condamnat pe inculpaţii F.M., K.G. şi M.B., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art.180 alin. 2 din Codul penal.

Instanţa a reţinut că, în ziua de 24 noiembrie 1991, inculpaţii au atacat cu cuţitele pe M.A., cauzându-i leziuni ce au necesitat 20 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Prin decizia penală nr. 11 din 20 martie 1995 a Tribunalului Covasna recursul părţii vătămate a fost respins. În cauză s-a declarat recurs extraordinar.

Să se arate dacă recursul este fondat.

29. În speţă, inculpatul a lovit partea vătămată cu un cuţit, cauzându-i o leziune penetrantă a hemitoracelui,leziunile punând în primejdie viaţa acesteia.

Din raportul de constatare medico-legală rezultă ca victimei i s-a produs o plagă înjunghiată penetrantă în hemitoracele stâng, cu hemopneumotorax şi emfizem subcutanat, pentru care s-a intervenit chirurgical, leziunile punând în primejdie viaţa acesteia.

Să se arate cum trebuie încadrată fapta sub aspectul formei de desfăşurare a infracţiunii.

30. Cum trebuie calificată fapta de abandonare a copilului nou-născut pe camp, de natură să-i pună în primejdie viaţa, sub aspectul formei de desfăşurare a infracţiunii?

31. In spetă, inculpatul i-a aplicat victimei, cu un par, mai multe lovituri în cap, provocându-i, aşa cum rezultă din raportul medico-legal, un traumatism cranian cu fractură de boltă şi de bază a craniului, cu stare de comă, gravitatea leziunilor punând în pericol viaţa victimei.

Judecătoria l-a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin. 1 Codul penal, iar recursul inculpatului a fost respins. În cauză s-a declarat recurs extraordinar.

Să se arate dacă recursul extraordinar este fondat.

32. În sarcina numitului D.O. s-a reţinut faptul că, după ce a luat cunoştinţă de la mica publicitate despre faptul că numitul N.H. avea de vânzare un radiocasetofon şi după ce s-a informat

12

asupra familiei acestuia, în scopul de a sustrage acel radiocasetofon, a mers la şcoala unde învăţa copilul minor al numitului N.H. unde, dându-se drept rudă a acestuia, a cerut să se dea voie copilului să meargă cu el acasă. Învăţătoarea, dându-şi seama că inculpatul nu cunoştea pe copil, a refuzat să-l învoiască.

Să se arate cum trebuie să fie calificată, din punct de vedere juridico-penal, fapta lui D.O.

33. S-a reţinut în sarcina învinuitului I.E. faptul că, în scopul însuşirii fără drept a roţii unui autovehicul, a montat un cric şi a ridicat maşina, fiind surprins în acest moment şi împiedicat să continue demontarea roţii. Fiind trimis în judecată pentru tentativă de furt, inculpatul a susţinut că, în lipsa unor scule potrivite pentru demontarea roţii şi în raport cu momentul când a fost surprins, activitatea desfăşurată de el constituie un simplu act de pregătire.

Să se arate care este calificarea corectă a faptei.

34. S-a reţinut în fapt că inculpatul D.G. a introdus mâna în buzunarul unei persoane aflată într-o staţie de tramvai, de unde a sustras mai multe hârtii fără nici o valoare, fiind încredinşat că sunt bani.

Să se arate cum trebuie calificată fapta inculpatului.

35. În sarcina inculpatului T.G. s-a reţinut faptul că a încercat să aibă raport sexual prin constrângere cu persoana vătămată C.D. În faţa instanţei inculpatul s-a apărat susţinând că el a întrerupt activitatea de constrângere asupra victimei în vederea raportului sexual, astfel că beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în art. 22 C.pen.

Din datele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul şi-a întrerupt activitatea infracţională-de a exercita violenţe asupra victimei spre a putea realiza raportul sexual-ca urmare a strigătelor de ajutor ale persoanei vătămate şi a ameninţării altei persoane că îl va denunţa

Să se arate ce urma să decidă instanţa.

CAPITOLUL 3 PARTICIPATIA

Participantii ART. 23 Participanti sint persoanele care contribuie la savirsirea unei fapte prevazute de legea penala in

calitate de autori, instigatori sau complici.

Autorul ART. 24 Autor este persoana care savirseste in mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala.

Instigatorul ART. 25 Instigator este persoana care, cu intentie, determina pe o alta persoana sa savirseasca o fapta

prevazuta de legea penala.

Complicele ART. 26

13

Complice este persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savirsirea unei fapte prevazute de legea penala. Este de asemenea complice persoana care promite, inainte sau in timpul savirsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca dupa savirsirea faptei promisiunea nu este indeplinita.

Pedeapsa in caz de participatie ART. 27 Instigatorul si complicele la o fapta prevazuta de legea penala savirsita cu intentie se

sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contributia fiecaruia la savirsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art. 72.

Circumstantele personale si reale ART. 28 Circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfring asupra celorlalti. Circumstantele privitoare la fapta se rasfring asupra participantilor, numai in masura in care

acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut.

Instigarea neurmata de executare ART. 29 Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum si actele de instigare urmate de

desistarea autorului ori de impiedicarea de catre acesta a producerii rezultatului, se sanctioneaza cu o pedeapsa intre minimul special al pedepsei pentru infractiunea la care s-a instigat si minimul general. In cazul cind pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa inchisorii de la 2 la 10 ani.

Actele aratate in alineatul precedent nu se sanctioneaza, daca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mica, afara de cazul cind actele indeplinite de autor pina in momentul desistarii constituie alta fapta prevazuta de legea penala.

Impiedicarea savirsirii faptei ART. 30 Participantul nu se pedepseste daca in cursul executarii, dar inainte de descoperirea faptei,

impiedica consumarea acesteia. Daca actele savirsite pina in momentul impiedicarii constituie o alta fapta prevazuta de legea penala, participantului i se aplica pedeapsa pentru aceasta fapta.

Participatia improprie ART. 31 Determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod, cu intentie, la savirsirea din culpa de catre

o alta persoana, a unei fapte prevazute de legea penala, se sanctioneaza cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisa cu intentie.

Determinarea, inlesnirea sau ajutarea in orice mod, cu intentie, la savirsirea unei fapte prevazute de legea penala, de catre o persoana care comite acea fapta fara vinovatie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru acea infractiune.

Dispozitiile art. 28-30 se aplica in mod corespunzator.

14

36. In sarcina inculpatului s-a reţinut că, deşi nu a efectuat acte materiale de executare specifice infracţiuni de tâlhărie prevăzută în art. 211 al.1 C.pen., fie de sustragere, fie de exercitare a violenţei sau de ameninţare, i-a însotit pe ceilalţi inculpţti, cunoscând intenţia acestora de a tâlhări victima, s-a aflat în imediata apropiere a persoanelor vătămate şi a asistat la lovirea acestora şi la deposedarea lor de unele bunuri.

Să se arate cum trebuie calificată fapta inculpatului sub aspectul pluralităţii de infractori.

37. Să se arate cum trebuie calificată fapta inculpatului care, în baza unei înţelegeri şi în schimbul unei sume de bani, a permis unor persoane coinculpate în proces să pătrundă prin efracţie în magazia unui centru de condiţionat seminţe, al carui paznic era, şi să sustragă porumb.

38. In speţă, unul dintre inculpaţi, după ce se înţelesese în prealabil cu celălalt coinculpat, a împins partea vătămată pentru a-i distrage atenţia şi a da astfel posibilitatea celui din urmă inculpat să-i sustragă din geanta victimei o sumă de bani. Prima instanţă a condamnat pe primul inculpat pentru complicitate la infracţiunea de furt care a fost reţinută în sarcina celui de-al doilea.

Cum comentaţi soluţia pronunţată de instanţă?

39. Din probele administrate rezultă că, întâlnindu-se în oraşul Sinaia, la data de 5 ianuarie 1998, cei trei inculpaţi s-au hotărât să sustragă bunuri din vilele amplasate într-o localitate limitrofă, în care sens, s-au deplasat cu trenul, ajungând la locul faptei după lăsarea întunericului. În continuare au escaladat gardul unui imobil şi potrivit planului de operare prestabilit, prin balcon, doi dintre aceştia s-au introdus în vilă, iar recurentul a rămas în curte pentru a asigura paza. La scurt timp, pe ferestră, el a primit bunurile sustrase, strânse într-un geamantan şi mai multe genţi, iar în final toţi trei le-au transportat în locuinţa coinculpatei din oraşul Sinaia.

Aşadar s-a dovedit că pe baza înţelegerii prealabile, recurentul a exercitat acte materiale de scoatere a bunurilor din patrimoniul părţii vătămate, coordonându-şi acţiunile de imposedare cu cele de deposedare executate de ceilalţi inculpaţi, fapte specifice şi necesare consumării furtului calificat.

Cum trebuie calificată fapta recurentului?

40. In fapt, B.J. l-a determinat pe B.C. să sustragă bunuri aparţinând unei instituţii pe care apoi le-a cumpărat de la acesta.

Prima instanţa l-a condamnat pe inculpatul B.J. atât pentru infracţiunea de instigare la infracţiunea de furt, cât şi pentru infracţiunea de tăinuire.

În cauză s-a introdus recurs în anulare, care a fost admis, pe considerentul că pentru a fi reţinută infracţiunea de tăinuire este necesar ca înţelegerea dintre cel care dobândeşte bunul provenit din săvârşirea unui fapt penal şi cel care l-a săvârşit să fie ulterioară comiterii inftacţiunii respective, tăinuitorul nefiind un participant la infracţiune.

Este corectă soluţia pronunţată de instanţa de recurs?

15

41. S-a reţinut în fapt că, într-o perioadă scurtă de timp, cei 5 inculpaţi au săvârşit împreună numeroase infracţiuni de furt calificat. Constatând că uneori, înainte de săvârşirea unora dintre fapte inculpaţii s-au întâlnit şi au discutat cum să procedeze, iar alteori au acţionat din întâmplare, stabilindu-se la locul faptei aportul fiecăruia, instanţa a reţinut în sarcina inculpaţilor, pe lângă infracţiunile de furt săvârşite, infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Să se arate dacă soluţia era corectă sau nu.

42. S-a reţinut în fapt că inculpaţii E.G. şi N.O. au atacat împreună victima I.T. În timpul atacului, E.G. a lovit-o pe victimă cu cuţitul, pe când N.O. a imobilizat-o şi a încercat să o dezarmeze atunci când aceasta se pregătea să se apere. În urma acestor acţiuni simultane şi conjugate, a rezultat moartea victimei.

Să se arate cum trebuie să fie calificate contribuţiile celor doi făptuitori la moartea victimei.

43. Inculpaţii N.N. şi G.V., mecanici, primind dispoziţia de serviciu de a coborî două panouri fixate pe platforma unui turn de răcire, fără să ia măsurile de securitate şi protecţia muncii prescrise de regulament, au aruncat de la înălţime unul din panouri care, în cădere, a lovit un muncitor, cauzându-i moartea.

Să se arate cum se califică fapta inculpaţilor în raport cu contribuţia lor la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

44. În speţă, s-a stabilit că unul dintre inculpaţi, după ce se înţelesese în prealabil cu celălalt coinculpat, a împins persoana vătămată pentru a-i distrage atenţia şi a da astfel posibilitatea celui din urmă inculpat să-i sustragă din geantă o sumă de bani.

Să se arate cum trebuie calificate contribuţiile inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii de furt.

45. În sarcina numitului E.D. s-a reţinut faptul că a strigat către inculpaţii care, în acel moment, loveau pe victima C.A. cu bâtele, că aceasta “trebuie omorâtă”. În urma loviturilor primite, victima a încetat din viaţă.

Să se arate dacă fapta săvârşită de E.D. poate fi considerată o contribuţie la producerea morţii victimei şi cum trebuie să fie calificată aceasta.

46. În sarcina lui A.C. s-a reţinut faptul că a determinat pe N.O. pentru ca acesta să intervină pe lângă D.T. spre a-l determina, la rândul său, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. S-a stabilit totodată că N.O. nu a dat curs hotărârii de a-l contacta şi determina pe D.T. să săvârşească fapta.

Să se arate dacă în sarcina lui A.C. şi N.O. se poate reţine instigarea la infracţiune.

47. Instanţa a reţinut în sarcina inculpatului G.D. faptul că a intrat în legătură cu N.T., încadrat într-o unitate economică, căruia i-a propus să sustragă un anumit material din acea unitate, pentru a-l vinde unei terţe persoane. După săvârşirea sustragerii, G.D. a primit materialul la domiciliul său şi l-a

16

transmis cumpărătorului pentru care fusese sustras. Să se arate cum se califică participarea inculpatului G.D. la săvârşirea infracţiunii de furt de către N.T.

48. În sarcina inculpatului C.Gh. s-a reţinut faptul că s-a înţeles cu inculpatul O.T. să-i asigure acestuia din urmă paza pe timpul cât el va pătrunde şi sustrage, din avutul unei societăţi comerciale, o sumă de bani. S-a reţinut totodată că inculpatul C.Gh. nu a rămas până la sfârşit la locul unde trebuia să pândească şi să asigure paza.

Să se arate cum trebuie calificată fapta inculpatului C.Gh.

49. În sarcina inculpatului Z.D. s-a reţinut faptul că a depus la serviciul contabilităţii o notă de facturare, despre care ştia că este fictivă-notă falsificată de un alt inculpat-pe baza căreia funcţionarul de la serviciul contabilităţii a întocmit o factură de asemenea fictivă.

Să se arate cum trebuie calificată fapta lui Z.D., având în vedere că el nu a făcut nici un act de determinare a funcţionarului de a întocmi factura pe această bază.

CAPITOLUL 4 PLURALITATEA DE INFRACTIUNI

Formele pluralitatii ART. 32 Pluralitatea de infractiuni constituie, dupa caz, concurs de infractiuni sau recidiva.

Concursul de infractiuni ART. 33 Concurs de infractiuni exista: a) cind doua sau mai multe infractiuni au fost savirsite de aceeasi persoana, inainte de a fi

condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar daca una dintre infractiuni a fost comisa pentru savirsirea sau ascunderea altei infractiuni;

b) cind o actiune sau inactiune, savirsita de aceeasi persoana, datorita imprejurarilor in care a avut loc si urmarilor pe care le-a produs, intruneste elementele mai multor infractiuni.

Pedeapsa principala in caz de concurs de infractiuni ART. 34 In caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte, iar

dintre acestea se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza: a) cind s-a stabilit o pedeapsa cu detentiune pe viata si una sau mai multe pedepse cu

inchisoare ori cu amenda, se aplica pedeapsa detentiunii pe viata; b) cind s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate

fi sporita pina la maximul ei special, iar cind acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de pina la 5 ani;

c) cind s-au stabilit numai amenzi, se aplica pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporita pina la maximul ei special, iar daca acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de pina la jumatate din acel maxim;

17

d) cind s-a stabilit o pedeapsa cu inchisoare si o pedeapsa cu amenda, se aplica pedeapsa inchisorii, la care se poate adauga amenda, in totul sau in parte;

e) cind s-au stabilit mai multe pedepse cu inchisoare si mai multe pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa inchisorii, potrivit dispozitiei de la lit. b), la care se poate adauga amenda, potrivit dispozitiei de la lit. c).

Prin aplicarea dispozitiilor din alineatul precedent nu se poate depasi totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente.

Pedeapsa complimentara si masurile de siguranta in caz de concurs de infractiuni ART. 35 Daca pentru una dintre infractiunile concurente s-a stabilit si o pedeapsa complimentara,

aceasta se aplica alaturi de pedeapsa inchisorii. Daca s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natura diferita, sau chiar de aceeasi

natura dar cu continut diferit, acestea se aplica alaturi de pedeapsa inchisorii. Daca s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de aceeasi natura si cu acelasi continut, se

aplica cea mai grea dintre acestea. Masurile de siguranta de natura deosebita, luate in cazul infractiunilor concurente, se

cumuleaza.

Contopirea pedepselor pentru infractiuni concurente ART. 36 Daca infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infractiune concurenta, se

aplica dispozitiile art. 34 si 35. Dispozitiile art. 34 si 35 se aplica si in cazul in care, dupa ce o hotarire de condamnare a ramas

definitiva, se constata ca cel condamnat suferise si o alta condamnare definitiva pentru o infractiune concurenta.

Daca infractorul a executat in totul sau in parte pedeapsa aplicata prin hotarirea anterioara, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infractiunile concurente.

Dispozitiile privitoare la aplicarea pedepsei in caz de concurs de infractiuni se aplica si in cazul in care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii.

Recidiva ART. 37 Recidiva exista in urmatoarele cazuri: a) cind dupa raminerea definitiva a unei hotariri de condamnare la pedeapsa inchisorii mai

mare de 6 luni, cel condamnat savirseste din nou o infractiune cu intentie, inainte de inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii sau in stare de evadare, iar pedeapsa prevazuta de lege pentru a doua infractiune este inchisoarea mai mare de un an;

b) cind dupa executarea unei pedepse cu inchisoare mai mare de 6 luni, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii unei asemenea pedepse, cel condamnat savirseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an;

c) cind dupa condamnarea la cel putin trei pedepse cu inchisoare pina la 6 luni sau dupa executare, dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescrierea executarii a cel putin trei

18

asemenea pedepse, cel condamnat savirseste din nou o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de un an.

Exista recidiva si in cazurile in care una dintre pedepsele prevazute in alin. 1 este detentiunea pe viata.

Pentru stabilirea starii de recidiva in cazurile prevazute in alin. 1 lit. a) si b) si alin. 2, se poate tine seama si de hotarirea de condamnare pronuntata in strainatate, pentru o fapta prevazuta si de legea romana, daca hotarirea de condamnare a fost recunoscuta potrivit dispozitiilor legii.

Condamnarile care nu atrag starea de recidiva ART. 38 La stabilirea starii de recidiva nu se tine seama de hotaririle de condamnare privitoare la: a) infractiunile savirsite in timpul minoritatii; a^1) infractiunile savirsite din culpa; b) infractiunile amnistiate; c) faptele care nu mai sint prevazute ca infractiuni de legea penala. De asemenea, nu se tine seama de condamnarile pentru care a intervenit reabilitarea, sau in

privinta carora s-a implinit termenul de reabilitare.

Pedeapsa in caz de recidiva ART. 39 In cazul recidivei prevazute in art. 37 alin. 1 lit. a), pedeapsa stabilita pentru infractiunea

savirsita ulterior si pedeapsa aplicata pentru infractiunea anterioara se contopesc potrivit dispozitiilor art. 34 si 35. Sporul prevazut in art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mari pina la 7 ani.

Daca pedeapsa anterioara a fost executata in parte, contopirea se face intre pedeapsa ce a mai ramas de executat si pedeapsa aplicata pentru infractiunea savirsita ulterior.

In cazul savirsirii unei infractiuni dupa evadare, prin pedeapsa anterioara se intelege pedeapsa care se executa, cumulata cu pedeapsa aplicata pentru evadare.

In cazul recidivei prevazute in art. 37 alin. 1 lit. b), se poate aplica o pedeapsa pina la maximul special. Daca maximul special este neindestulator, in cazul inchisorii se poate adauga un spor de pina la 10 ani, iar in cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult doua treimi din maximul special.

In cazul recidivei prevazute in art. 37 lit. c) se aplica in mod corespunzator dispozitiile din alineatele precedente.

Daca dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare si mai inainte ca pedeapsa sa fi fost executata sau considerata ca executata, se descopera ca cel condamnat se afla in stare de recidiva, instanta aplica dispozitiile din alin. 1 in cazul recidivei prevazute in art. 37 lit. a) si dispozitiile din alin. 4 in cazul recidivei prevazute in art. 37 lit. b).

Dispozitiile alineatului precedent se aplica si in cazul in care condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata a fost comutata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii.

Pedeapsa in unele cazuri cind nu exista recidiva ART. 40 Cind dupa condamnarea definitiva cel condamnat savirseste din nou o infractiune, inainte de

inceperea executarii pedepsei, in timpul executarii acesteia sau in stare de evadare, si nu sint intrunite

19

conditiile prevazute de lege pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni.

Unitatea infractiunii continuate si a celei complexe ART. 41 In cazul infractiunii continuate si al infractiunii complexe nu exista pluralitate de infractiuni. Infractiunea este continuata cind o persoana savirseste la diferite intervale de timp, dar in

realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni.

Infractiunea este complexa cind in continutul sau intra, ca element sau ca circumstanta agravanta, o actiune sau inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.

Pedeapsa pentru infractiunea continuata ART. 42 Infractiunea continuata se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea

savirsita, la care se poate adauga un spor potrivit dispozitiilor art. 34.

Recalcularea pedepsei pentru infractiunea continuata sau complexa ART. 43 Daca infractorul condamnat definitiv pentru o infractiune continuata sau complexa este

judecat ulterior si pentru alte actiuni sau inactiuni care intra in continutul aceleiasi infractiuni, tinindu-se seama de infractiunea savirsita in intregul ei, se stabileste o pedeapsa corespunzatoare, care nu poate fi mai usoara decit cea pronuntata anterior.

50. În fapt, inculpatul a sustras de la gâtul persoanei vătămate o bucată dintr-un lănţişor de aur; sustragerea s-a săvârşit prin întrebuinţarea de violenţă, deoarece, când victima a simţit că inculpatul vrea să-i smulgă lănţişorul de la gât l-a prins de mână şi în aceste împrejurări lănţişorul s-a rupt, iar inculpatul a reuşit să-şi însuşească numai un fragment.

Să se arate cum trebuie calificată fapta inculpatului sub aspectul unităţii sau pluralităţii de infracţiuni.

51. In sarcina inculpatului s-a reţinut că a comis 13 sustrageri din autoturismele aflate într-un

loc de parcare şi văzând că este observat de paznic, a fugit, s-a ascuns şi apoi, la apariţia paznicului, l-a lovit pe acesta cu un cuţit, producându-i leziuni în urma cărora acesta a decedat. Instanţa a calificat fapta ca fiind infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art.211 C.pen. în concurs cu infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav prevăzută în art.174 raportat la art.175 lit.f şi la art. 176 lit. d C.pen.

Instanta a înlăturat susţinerea inculpatului în sensul că fapta s-ar încadra în prevederile art.211 al.3 în concurs cu infracţiunea de furt prevăzută în art.208, raportat la art. 209 lit. b, e şi g cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen., cu motivaţia că primele 12 sustrageri din autoturisme nu trebuie disociate

20

de cel de-al 13-lea act de sustragere, urmat de exercitarea de violenţă asupra părţii vătămate (paznic) în scopul de a ascunde săvârşirea primei infracţiuni.

52. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea, între altele, a două infracţiuni de tâlhărie prevăzute în art. 211 al.1 C.pen., instanţa reţinând că la 17 şi 23 ianuarie 1991 a comis câte o infracţiune de tâlhărie împotriva părţilor vătămate B.I. şi H.D. în primul caz şi a părţilor vătămate H.V., P.C. şi S.F. în cel de-al doilea.

Din probele administrate rezultă că la 17 ianuarie 1991 inculpatul a acostat pe stradă doua persoane, iar la 23 ianuarie trei persoane pe care le-a ameninţat şi lovit, deposedându-le de sumele de bani şi unele bunuri pe care le aveau asupra lor.

In cauză s-a declarat recurs extraordinar cu motiv că inculpatul nu a săvârşit câte o infracţiune de tâlhărie la datele sus-menţionate, ci două, respectiv trei infracţiuni .

Să se arate dacă recursul extraordinar este întemeiat.

53. In dimineaţa zilei de 23 octombrie 1993 în jurul orelor 5:00, după o înţelegere prealabilă,

inculpaţii T.S.M. şi G.F.M. au mers la domiciliul părţii vătămate I.A.M. Cu consimţământul părţii vătămate cei doi inculpaţi au intrat în apartamentul acesteia. La scurtă vreme, inculpatul T.S.M. a lovit cu pumnii pe partea vătămată doborând-o, după care împreună cu inculpata G.F.M. au legat-o de mâini şi de picioare cu nişte frânghii pe care le aveau asupra lor, dinainte pregătite şi i-au pus un căluş în gură. După lovirea şi imobilizarea părţii vătămate, inculpaţii au luat şi însuşit din apartamentul acesteia o serie de bunuri mobile.

Prin sentinţa penală nr.860 din 29 martie 1993, Judecatoria Drobeta-Turnu Severin a condamnat pe inculpaţi la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută şi pedepsită de art.189 al. 2 C pen. şi la câte 4 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 al.1 C.pen. In temeiul prevederilor art.33-34 C.pen. s-a dispus contopirea pedepselor si executarea celor de 4 ani închisoare, cu interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen în condiţiile art. 71 C.pen.

Tribunalul Mehedinţi, prin decizia penală nr.632 din 15 decembrie 1993, reţinând aceeaşi situaţie de fapt şi aceleaşi încadrări juridice, a admis apelul declarat de procuror şi reindividualizând pedepsele, a condamnat pe cei doi inculpaţi la câte 5 ani de închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal şi la câte 4 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie. Ca urmare a contopirii acestor pedepse, în temeiul prevederilor art. 33-34 C.pen., s-a dispus executarea celor de câte 5 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen. în condiţiile prevăzute de art. 71 C.pen.

Procurorul de la Curtea de Apel a propus introducerea recursului in anulare,susţinând în esenţă că faptele săvârşite de inculpţti constituie numai infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 al. 1 C.pen., care absoarbe în conţinutul sau şi lipsirea de libertate în mod ilegal.

Să se arate ce ar fi trebuit să decidă instanţa de recurs.

54. Cum trebuie calificate, sub aspectul unităţii sau pluralităţii de infracţiuni, faptele inculpatului care, în cursul anilor 1987 şi 1988, la diferite intervale de timp, a indus în eroare 6 persoane, promiţându-le că le va procura unele bunuri de valoare ridicată, deficitare pe piaţă (autoturisme,

21

televizoare color etc.) şi obţinând astfel pe ele importante sume de bani reprezentând preţul acelor bunuri pe care şi le-a însuşit?

55. Prin sentinţa penală nr.8 din 24 ianuarie 1996 a Tribunalului Vâlcea, inculpatul M.F. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută în art.183, cu aplicarea art.37 alin. 1 lit.b din Codul penal.

Instanţa a reţinut că la 9 iunie 1995, inculpatul a lovit puternic cu pumnul în faţă pe O.N. care s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit, suferind un traumatism cranio-cerebral în urma căruia a decedat.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr.117/A din 12 noiembrie 1996, a admis apelurile procurorului şi inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa şi a înlăturat aplicarea art.37.alin. 1 lit.b din Codul penal, cu motivarea că în cauză nu există stare de recidivă în raport cu prevederile art. 38 alin. 1 lit. a1 din Codul penal. În cauză s-a declarat recurs extraordinar. Să se arate dacă recursul este fondat.

56. In speţă, inculpatului i-a fost aplicată, în baza art.20 raportat la art.197 alin.2 lit.a Cod penal, pedeapsa de 3 ani închisoare şi s-a dispus revocarea liberării condiţionate cu privire la un rest de pedeapsă de 9 luni închisoare, rămas neexecutat dintr-o pedeapsă de 1 an şi 6 luni. De asemenea, în baza art. 61 Cod penal, raportat la art.39 alin.1 Cod penal, a fost contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată, la care s-a adăugat un sport de un an, inculpatul urmând să execute 4 ani închisoare.

Să se arate dacă pedeapsa a fost corect aplicată. 57. Instanţele anterioare au condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare

pentru infracţiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit.e cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 37 lit. b C. Pen.

Pentru a hotărî astfel, în fapt s-a reţinut că, fiind fără ocupaţie, în baza unei hotărâri infracţionale unice pe perioada 4 martie-4 iunie 1998, în timpul nopţii şi-a însuşit 3 biciclete parcate în zona Halelor Centrale din Ploieşti. Recursul declarat vizează, între altele, şi schimbarea încadrării juridice a faptei în concurs de infracţiuni compus din trei furturi calificate, cu consecinţa reindividualizării pedepsei.

Este corectă încadrarea juridică realizată de instanţele anterioare?

58. Inculpatul minor, în noaptea de 26 mai 1993, prin folosirea fără drept a unei chei mincinoase a sustras din locuinţa părţii vătămate A.N. bunuri în valoare de 15 000 lei. Instanţa a dispus faţă de acesta aplicarea măsurii educative a libertăţii supravegheate pe timp de 1 an pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi furt calificat contra avutului particular.

Cum calificaţi fapta minorului din perspectiva unităţii sau pluralităţii de infracţiuni?

59. Prin sentinţa penală nr. 643 din 12 septembrie 1993, rămasă definitivă prin nerecurare, Judecătoria Câmpina a condamnat pe inculpatul C.O. la mai multe pedepse pentru săvârşirea a două furturi calificate prevăzute de art. 208 raportat la art. 209 lit. a, c, e şi g din Codul penal, şi a tentativei la

22

infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 şi 209 lit. a, c,e şi g din Codul penal, făcând aplicarea art. 33 lit. a şi 34 lit. a din acelaşi cod.

Instanţa a reţinut că, în noaptea de 6 august 1992, inculpatul a sustras, prin efracţie, bunuri în valoare de 31 000 lei din două autoturisme şi a încercat să sustragă bunuri din alte trei parcate în acelaşi loc.

Conform art. 409 şi art. 410 alin. 1 partea I pct. 7 din Codul de procedură penală s-a declarat recurs în anulare, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei este greşită.

Să se arate dacă recursul în anulare este întemeiat.

60. Inculpatul, după ce a pătruns prin efracţie în locuinţa părţii vătămate, a aprins lumina şi a căutat bunurile pe care dorea să le sustragă, dar din cauza volumului mare al acestora, le-a ridicat în două rânduri, fără pauză, transportându-le la locuinţa bunicii sale.

Care este încadrarea juridică a faptei sub aspectul unităţii sau pluralităţii de infracţiuni?

61. În nopţile de 25/26 şi 28/29 ianuarie 1996, inculpaţii s-au deplasat cu autoturismul unuia dintre ei, condus fără permis, la domiciliile a două persoane, de unde au sustras 13, respectiv 3 lingouri de bronz, pe care ulterior le-au vândut.

Aceste fapte au fost încadrate în dispoziţiile art. 208, 209 lit. a, e şi g C.pen. şi art.36 alin. 1 din Decretul nr. 328/1996, dar în timp ce prima instanţă a făcut, în ceea ce priveşte fiecare din cele două infracţiuni, aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., instanţa de apel a considerat că în speţă nu sunt incidenea dispoziţiile referitoare la infracţiunea continuată, ci numai cele referitoare la concursul real de infracţiuni, adică prevederile art. 33 lit. a şi 34 lit. a C.pen.

Să se arate care dintre soluţii este corectă.

62. Instanţa a reţinut că inculpatul B.V., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a urmărit pe stradă patru elevi până la sala de aşteptare a staţiei C.F.R. unde, sub ameninţarea cu bătaia, le-a cerut să-i dea banii pe care îi aveau asupra lor. De teamă, elevii i-au dat banii, iar apoi unul dintre ei, în urma ameninţărilor inculpatului, i-a dat şi bluza cu care era îmbrăcat.

Judecătoria a condamnat pe inculpatul B.V. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută în art. 211 al. 1 C.pen.

Să se arate dacă soluţia este corectă sau nu.

63. Instanţa a judecat şi condamnat pe inculpatul N.O. pentru două infracţiuni concurente, judecate în aceeaşi zi, în dosare diferite.

Să se arate dacă în cauză eraz incidente dispoziţiile din art.34 C.pen.

64. În sarcina inculpatului I.N. s-a reţinut că, pătrunzând cu forţa în apartamentul victimei I.V., a constrâns-o pe aceasta să aibă raport sexual cu el.

Judecând cauza, instanţa de fond l-a condamnat pe I.N. la 5 ani închisoare pentru infracţiunea de viol şi la 8 luni închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu. În temeiul

23

dispoziţiilor art. 34 C.pen., instanţa a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an, urmând ca inculpatul să execute în total 6 ani închisoare.

Să se arate dacă soluţia este corectă sau nu şi de ce.

65. Instanţa sesizată cu o cerere de contopire a două pedepse, una de 2 ani şi alta de 1 an închisoare, pronunţate prin hotărâri definitive pentru două infracţiuni concurente, a constatat că pedeapsa de 1 an închisoare, din care condamnatul a executat deja 5 luni, a fost ulterior graţiată în întregime.

Să se arate cum urma să fie soluţionată cererea de contopire.

66. În sarcina inculpatului s-a reţinut că a săvârşit din nou o infracţiune cu intenţie, după graţierea în întregime a două pedepse de câte 5 luni închisoare ce-i fuseseră aplicate pentru infracţiuni concurente. În urma contopirii celor două pedepse şi prin adăugarea unui spor de 2 luni, urma ca inculpatul să execute o pedeapsă de 7 luni închisoare. Odată cu graţierea celor două pedepse, a fost înlăturat şi sporul de două luni, care nu-şi avea suport, pedepsele nemaifiind executabile.

Să se arate dacă inculpatul se găsea sau nu în stare de recidivă.

67. S-a stabilit că inculpatul I.V., după executarea unei condamnări pentru o infracţiune intenţionată, care îndeplinea condiţiile prevăzute în art. 37 şi 38 C.pen. pentru a constitui primul termen al recidivei, a săvârşit din nou infracţiunea praeterintenţionată de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 183 C.pen.).

Să se arate motivat dacă inculpatul era sau nu recidivist.

68. În speţă, inculpatul a săvârşit două infracţiuni de tâlhărie, iar din cazierul judiciar al acestuia rezultă că fusese anterior condamnat definitiv la diferite pedepse pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt, una dintre aceste pedepse fiind executată la data comiterii noilor infracţiuni, iar pentru celelalte durata pedepselor nefiind împlinită. Instanţa, judecând cele două infracţiuni noi, a făcut aplicarea art. 37 lit. a şi art. 39 al. 1 şi 2. Procurorul a declarat recurs, motivând că în mod greşit instanţa a omis reţinerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b pentru fiecare din cele două infracţiuni de tâlhărie nou comise şi, implicit, aplicarea art. 39 al. 4 C.pen.

Să se arate ce urma să decidă instanţa de recurs.

69. În sarcina inculpatului s-a reţinut participarea sa la săvârşirea de furturi repetate, alături de alţi inculpaţi, pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Unele acţiuni au fost săvârşite pe când inculpatul era minor, iar altele după împlinirea vârstei de 18 ani.

Să se arate dacă implinirea vârstei de 18 ani afectează continuitatea infracţiunii şi cum urma să se stabilească răspunderea penală a inculpatului.

70. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt de curent electric. Instanţa a constatat că săvârşirea infracţiunii a fost întreruptă într-o perioadă în care inculpatul s-a aflat în detenţie pentru executarea unei sancţiuni contravenţionale. După liberarea din detenţie, inculpatul a reluat sustragerea, pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

24

Să se arate cum urmau să fie calificate faptele inculpatului.

71. S-a stabilit, în sarcina inculpatului, faptul că a lovit, cu aceeaşi ocazie, două persoane. Prima instanţă a calificat faptele ca o singură infracţiune de lovire, pentru care i-a aplicat făptuitorului o singură pedeapsă. Să se arate dacă soluţia era corectă sau nu.

72. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă (art. 182 al. 1 C.pen.). S-a apreciat iniţial că plaga cauzată de inculpat victimei va necesita îngrijiri medicale de numai 9 zile, însă ulterior au intervenit complicaţii care au impus un tratament medical de mai mult de 60 zile.

Întrucât încadrarea juridică a faptei este în funcţie de durata îngrijirilor medicale până în momentul epuizării rezultatului, să se arate dacă încadrarea juridică a faptei a fost corectă sau nu.

73. S-a reţinut în fapt că minorul A.N., care nu împlinise încă vârsta de 14 ani, a lovit pe victima D.I., cauzându-i o vătămare corporală, care părea că va necesita pentru vindecare cel mult 30 zile de îngrijiri medicale. Ulterior însă starea sănătăţii victimei s-a înrăutăţit, astfel că, pentru vindecare, au fost necesare peste 60 zile îngrijiri medicale, urmări specifice infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Să se arate pentru ce faptă penală urma să răspundă minorul.

74. În sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că, deşi era căsătorit, a încheiat o nouă căsătorie, săvârşind astfel infracţiunea de bigamie prevăzută în art. 303 C.pen.

Având în vedere că noua căsătorie încheiată există alături de căsătoria anterioară a inculpatului, să se arate care este data săvârşirii infracţiunii de bigamie.

CAPITOLUL 5 CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

Legitima aparare ART. 44 (1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savirsita in stare de legitima

aparare. (2) Este in stare de legitima aparare acela care savirseste fapta pentru a inlatura un atac

material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc.

(21) Se prezuma ca este in legitima aparare, si acela care savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea.

(3) Este de asemenea in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.

ART. 45

25

Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savirsita in stare de necesitate. Este in stare de necesitate acela care savirseste fapta pentru a salva de la un pericol iminent si

care nu putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important al sau ori al altuia un interes obstesc.

Nu este in stare de necesitate persoana care in momentul cind a savirsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave decit cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat.

Constringerea fizica si constringerea morala ART. 46 Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savirsita din cauza unei constringeri

fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista. De asemenea, nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savirsita din cauza

unei constringeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturat in alt mod.

Cazul fortuit ART. 47 Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, al carei rezultat este consecinta unei

imprejurari care nu putea fi prevazuta.

Iresponsabilitatea ART. 48 Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, in momentul

savirsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea fi stapin pe ele.

Betia ART. 49 Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca faptuitorul, in momentul

savirsirii faptei, se gasea, datorita unor imprejurari independente de vointa sa, in stare de betie completa produsa de alcool sau de alte substante.

Starea de betie voluntara completa produsa de alcool sau de alte substante nu inlatura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, dupa caz, o circumstanta atenuanta sau agravanta.

Minoritatea faptuitorului ART. 50 Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savirsita de un minor care la data

comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal.

Eroarea de fapt ART. 51 Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, cind faptuitorul, in momentul

savirsirii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei.

Nu constituie o circumstanta agravanta imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in momentul savirsirii infractiunii.

26

Dispozitiile alin. 1 si 2 se aplica si faptelor savirsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei sau imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei.

Necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei.

75. Prin sentinţa penală nr. 250 din 20 august 1997 a Tribunalului Hunedoara, a fost condamnată inculpata B.C. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art.174, cu aplicarea art. 73 lit. b din Codul penal.

S-a reţinut că, în ziua de 16 aprilie 1996, auzindu-şi fiica ţipând în timpul unei altercaţii provocate de ginerele acesteia, inculpata a intrat în încăperea unde era cearta şi i-a aplicat victimei o lovitură de topor la cap, provocându-i o fractură parietală cu înfundare.

Apelul declarat de inculpată a fost respins prin dec. pen. nr. 130 din 14 mai 1998 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Declarând recurs, inculpata a cerut să se constate că a săvârşit fapta în stare de legitimă apărare.

Să se arate dacă recursul este fondat.

76. Prima instanţă a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 182 alin. 1 C. Pen., reţinând că fapta a fost comisă în stare de provocare conform art. 73 lit. b C. Pen.

Din probele administrate rezultă că în seara zilei de 20 aprilie 1997, partea vătămată a încercat să lovească cu o bară metalică pe concubina inculpatului, care se afla la o distanţă de cca. 2 m. Acesta a parat lovitura, şi la rândul său, a lovit-o cu un par peste membrele inferioare, determinându-i căderea la pământ. În continuare, deşi victima nu a mai opus vreo rezistenţă, a repetat loviturile în aceeeaşi zonă, cauzându-i fractură deschisă cominutivă, cu deplasarea ambelor oase de la gamba stângă, care a necesitat pentru vindecare 160 zile de îngrijiri medicale. Apelul său vizând reţinerea legitimei apărări, a fost respins ca nefondat.

Să se arate dacă soluţia pronunţată de instanţa de apel este legală.

77. S-a reţinut în fapt că inculpatul, fiind atacat cu coasa de către victimă, a apucat cu mâinile de coada coasei şi, în încercarea de a dezarma pe agresor, a provocat, în timpul împingerii, tragerii şi răsucirii coasei, rănirea gravă a victimei cu lama acelei coase.

În instanţă inculpatul a cerut să se constate că a săvârşit fapta în legitimă apărare, întrucât între atacul material, direct, imediat şi injust al victimei şi reacţia lui nu există o disproporţie de natură să înlăture aplicarea art. 44 C.pen.

Să se arate dacă apărarea inculpatului era întemeiată sau nu.

78. Instanţa a reţinut că inculpatul C.S., în urma comportării necorespunzătoare a nepotului său C.M., a avut un conflict cu acesta, fiecare aflându-se în curtea sa. Auzind ameninţările inculpatului C.S., victima a scos un cuţit cu care s-a îndreptat spre poarta din gardul ce despărţea cele două gospodării. În acel moment, inculpatul a luat un par, a intrat în curtea unde se găsea victima şi i-a aplicat o lovitură în cap. Internată în spital, aceasta a decedat datorită fracturilor calotei craniene şi a bazei craniului.

Să se arate dacă făptuitorul a acţionat sau nu în stare de legitimă apărare.

27

79. S-a reţinut că inculpatul a condus pe drumurile publice, fără permis, un autovehicul, spre a transporta la gară un prieten din altă localitate, venit la el în vizită şi a cărui locuinţă şi bunurile personale erau supuse pericolului de inundaţie.

Fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, inculpatul s-a apărat afirmând că a acţionat în stare de necesitate.

Să se arate ce urma să decidă instanţa de judecată.

80. În sarcina inculpatului s-a reţinut că a săvârşit acte de complicitate la infracţiunea de delapidare. În faţa instanţei, el a susţinut că a săvârşit fapta sub imperiul constrângerii morale şi anume datorită temerii pe care i-a inspirat-o ameninţarea gestionarului, autor al delapidării, că îl va îndepărta din serviciu dacă nu-i va da concursul, deoarece el era recidivist.

Să se arate dacă în cauză poate fi reţinută constrângrea morală.

81. Din actele dosarului rezultă că B.I. a săvârşit infracţiunea de furt calificat, introducându-se, prin efracţie, într-un magazin de unde a sustras 7 ceasuri.

Din expertiza psihică efectuată de o comisie de specialăşti, s-a constatat că făptuitorul B.I. suferă de schizofrenie, boala abolindu-i discernământul.

Să se arate motivat dacă fapta lui B.I. era sau nu infracţiune.

82. În speţă, inculpatul, deşi ştia că, fiind bolnav, îi era interzisă consumarea băuturilor alcoolice, a consumat totuşi astfel de băuturi, iar starea în care a ajuns în mod voluntar a contribuit direct la creşterea potenţialului său agresiv, săvârşind o infracţiune de omor.

Să se arate dacă inculpatul poate beneficia de circumstanţa atenuantă a beţiei voluntare complete (art. 49 al. 2 C.pen).

83. În sarcina minorului s-a reţinut faptul că, anterior împlinirii vârstei de 14 ani, a aplicat victimei-minoră şi ea-o lovitură care, datorită complicaţiilor survenite, a condus la moartea acesteia, fapt împlinit după ce minorul împlinise vârsta de 14 ani.

Să se arate dacă fapta minorului antrenează sau nu răspunderea lui penală.

28

TITLUL III PEDEPSELE

CAPITOLUL 1 DISPOZITII GENERALE

Pedeapsa si scopul ei ART. 52 Pedeapsa este o masura de constringere si un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul

pedepsei este prevenirea savirsirii de noi infractiuni. Prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de

ordinea de drept si fata de regulile de convietuire sociala. Executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte fizice si nici sa injoseasca persoana condamnatului.

CAPITOLUL 2 CATEGORIILE SI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR

Felurile pedepselor ART. 53

29

Pedepsele sint principale, complimentare si accesorii. 1. Pedepsele principale sint: a) detentiunea pe viata; b) inchisoarea de la 15 zile la 30 de ani; c) amenda de la 1.000.000 lei la 500.000.000 lei. 2. Pedepsele complimentare sint: a) interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani; b) degradarea militara. 3. Pedeapsa accesorie este interzicerea unor drepturi anume prevazute de lege.

84. Printr-o cerere adresată Tj. Alba, condamnatul D.C., aflat în penitenciar în executarea pedepsei de 25 de ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea de omor, a solicitat ca în această pedeapsă să se contopească pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru tentativă la infracţiunea de evadare la care a fost condamnat.

Să se arate ce pedeapsă urmează să execute condamnatul.

CAPITOLUL 3 PEDEPSELE PRINCIPALE

Sectiunea I Detentiunea pe viata

Regimul detentiunii pe viata ART. 54 Detentiunea pe viata se executa in penitenciare anume destinate pentru aceasta sau in sectii

speciale ale celorlalte penitenciare. Regimul executarii pedepsei detentiunii pe viata este reglementat in legea privind executarea

pedepselor.

Neaplicarea pedepsei detentiunii pe viata ART. 55 Pedeapsa detentiunii pe viata nu se aplica aceluia care, la data pronuntarii hotaririi de

condamnare, a implinit virsta de 60 de ani. In acest caz, in locul pedepsei detentiunii pe viata se aplica pedeapsa inchisorii pe timp de 25 de ani si pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima.

In cazul in care cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata a implinit virsta de 60 de ani in timpul executarii pedepsei, detentiunea pe viata se inlocuieste cu inchisoarea pe timp de 25 de ani.

Liberarea conditionata ART. 551

Cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata poate fi liberat conditionat dupa executarea efectiva a 20 de ani de detentiune, daca este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinindu-se seama si de antecedentele sale penale.

30

Condamnatul trecut de virsta de 60 de ani pentru barbati si de 55 de ani pentru femei poate fi liberat conditionat dupa executarea efectiva a 15 ani de detentiune, daca sint indeplinite si celelalte conditii prevazute in alin. 1.

Pedeapsa se considera executata, daca in termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a savirsit din nou o infractiune. Daca in acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infractiune, se aplica, in mod corespunzator, dispozitiile art. 61.

Calculul pedepsei in caz de comutare sau inlocuire ART. 552

In cazul comutarii sau inlocuirii pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa inchisorii, perioada de detentiune executata se considera ca parte executata din pedeapsa inchisorii.

Sectiunea II Inchisoarea

Regimul general al executarii pedepsei ART. 56 Regimul executarii pedepsei inchisorii se intemeiaza pe obligatia condamnatilor de a presta o

munca utila, daca sint apti pentru aceasta, pe actiunea educativa ce trebuie desfasurata fata de condamnati, pe respectarea de catre acestia a disciplinei muncii si a ordinii interioare a locurilor de detinere, precum si pe stimularea si recompensarea celor staruitori in munca, disciplinati si care dau dovezi temeinice de indreptare.

Toate aceste mijloace trebuie folosite in asa fel incit sa conduca la reeducarea celor condamnati.

Dupa implinirea virstei de 60 de ani pentru barbati si de 55 de ani pentru femei, condamnatii nu au obligatia de a munci in timpul executarii pedepsei; ei pot fi admisi la munca daca cer aceasta.

Regimul de detinere ART. 57 Executarea pedepsei inchisorii se face, potrivit dispozitiilor legii privind executarea

pedepselor, in locuri de detinere anume destinate. Femeile condamnate la pedeapsa inchisorii executa aceasta pedeapsa separat de condamnatii

barbati. Minorii condamnati la pedeapsa inchisorii executa pedeapsa separat de condamnatii majori

sau in locuri de detinere speciale, asigurindu-li-se posibilitatea de a continua invatamintul general obligatoriu si de a dobindi o pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile lor.

Regimul de munca ART. 58 Munca prestata de condamnat este remunerata, cu exceptia muncilor cu caracter gospodaresc

necesare locului de detinere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile in care si aceste din urma munci sint remunerate.

Normele, timpul de munca si remuneratia muncii condamnatilor sint cele stabilite prin lege.

31

Din remuneratia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealalta parte revine administratiei locului de detinere. Aceste parti, precum si modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.

Liberarea conditionata ART. 59 Dupa ce a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu

depaseste 10 ani sau cel putin trei patrimi in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este staruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, tinindu-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei.

In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin. 1 se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz insa, liberarea conditionata nu poate fi acordata inainte de executarea efectiva a cel putin jumatate din durata pedepsei cind aceasta nu depaseste 10 ani si a cel putin doua treimi cind pedeapsa este mai mare de 10 ani.

Cind condamnatul executa mai multe pedepse cu inchisoare care nu se contopesc, fractiunile de pedeapsa aratate in alin. 1 se socotesc in raport cu totalul pedepselor.

In aplicarea dispozitiilor alineatelor precedente se are in vedere durata pedepsei pe care o executa condamnatul.

Liberarea conditionata in cazul infractiunilor savirsite din culpa ART. 591

Cel condamnat pentru savirsirea uneia sau mai multor infractiuni din culpa poate fi liberat conditionat inainte de executarea in intregime a pedepsei, dupa ce a executat cel putin jumatate din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau cel putin doua treimi in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, daca indeplineste si celelalte conditii prevazute in art. 59 alin. 1.

Dispozitiile art. 59 alin. 2 se aplica in mod corespunzator, liberarea conditionata neputind fi acordata inainte de executarea efectiva a cel putin o treime din durata pedepsei cind aceasta nu depaseste 10 ani si a cel putin jumatate cind pedeapsa este mai mare de 10 ani.

In cazul in care pedeapsa ce se executa este rezultata din concursul intre infractiuni savirsite din culpa si infractiuni intentionate, se aplica dispozitiile art. 59.

Dispozitiile art. 59 alin. 3 si 4 se aplica in mod corespunzator.

Liberarea conditionata in cazuri speciale ART. 60 Condamnatul care, din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la

munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat conditionat dupa executarea fractiunilor de pedeapsa aratate in art. 59 sau, dupa caz, in art. 59^1, daca da dovezi temeinice de disciplina si de indreptare.

Cei condamnati in timpul minoritatii, cind ajung la virsta de 18 ani, precum si condamnatii trecuti de virsta de 60 de ani pentru barbati si de 55 de ani pentru femei, pot fi liberati conditionat, dupa executarea unei treimi din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau a unei jumatati in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, daca indeplinesc celelalte conditii prevazute in art. 59 alin. 1.

Persoanele prevazute in alin. 2, condamnate pentru savirsirea unei infractiuni din culpa, pot fi liberate conditionat dupa executarea unei patrimi din durata pedepsei in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani sau a unei treimi in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, daca indeplinesc celelalte conditii prevazute in art. 59 alin. 1.

32

Daca pedeapsa ce se executa este rezultata din concursul intre infractiuni savirsite din culpa si infractiuni intentionate, se aplica dispozitiile privind liberarea conditionata in cazul infractiunilor intentionate.

Cind condamnatul executa mai multe pedepse cu inchisoare, care nu se contopesc, fractiunile de pedeapsa se socotesc in raport cu totalul pedepselor.

In toate cazurile, la calculul fractiunii de pedeapsa se tine seama de partea din durata pedepsei considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate.

Dispozitiile art. 59 alin. 4 se aplica in mod corespunzator.

Efectele liberarii conditionate ART. 61 Pedeapsa se considera executata daca in intervalul de timp de la liberare si pina la implinirea

duratei pedepsei, cel condamnat nu a savirsit din nou o infractiune. Daca in acelasi interval cel liberat a comis din nou o infractiune, instanta, tinind seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie mentinerea liberarii conditionate, fie revocarea. In acest din urma caz, pedeapsa stabilita pentru infractiunea savirsita ulterior si restul de pedeapsa ce a mai ramas de executat din pedeapsa anterioara se contopesc, putindu-se aplica un spor pina la 5 ani.

Revocarea este obligatorie in cazul cind fapta savirsita este o infractiune contra sigurantei statului, o infractiune contra pacii si omenirii, o infractiune de omor, o infractiune savirsita cu intentie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infractiune prin care s-au produs consecinte deosebit de grave.

85. Tribunalul Neamţ a condamnat pe inculpatul C.P. la l5 ani închisoare pentru tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, cât şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a şi b Cod Penal pe o durată de 2 ani.

S-a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de 475 zile din pedeapsa de 2 ani şi 161 zile închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 1022/1991 a Judecătoriei Piatra Neamţ.

S-a menţinut starea de arest a inculpatului, i s-a computat detenţia, s-a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art.71 Cod Penal şi a fost obligat inculpatul la 10 488 lei depăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei, cu dobânda legală calculată de la rămânerea definitivă a sentinţei până la plata sumei.

S-a reţinut în esenţă că în seara zilei de 12/13 iunie 1992 inculpatul a lovit partea vătămată direct în cap cu o ţepuşă metalică, producându-i o fractură deosebită cu înfundare parietală stânga şi comoţie cerebrală, leziune ce a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a constatat că inculpatul se afla în stare de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a Cod Penal şi s-a menţinut liberarea condiţionată.

Împotriva sentinţei s-a declarat apel de Parchet, care a criticat-o, printre altele, sub aspectul greşitei menţineri a liberării condiţionate.

Să se arate dacă apelul este întemeiat.

86. Prin stp. nr. 169 din 1989 a Judecătoriei Deva, s-a luat faţă de minorul B.Z. măsura trimiterii într-o SSMR pe o durată de 2 ani. În cursul anului 1990, Penitenciarul Spital Jilava, unde minorul se găsea internat pentru tratament medical, a înaintat Judecătoriei sect. 1 din Bucureşti propunerea ca minorul să fie liberat condiţionat. Prin stp. nr. 391 din 7 iunie 1990, Judecătoria sect. 5 a

33

admis propunerea de liberare condiţionată a minorului B.Z., cu motivarea că minorul executase 380 de zile din durata măsurii şi că deci putea fi liberat condiţionat în temeiul dispoziţiilor din art. 60-61 C.pen.

Să se arate dacă soluţia este legală.

87. Prin stp. nr. 593/1990 a Judecătoriei sect. 1 Bucureşti, a fost respinsă cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul I.N.V., pe considerentul că acesta nu se găsea arestat în momentul formulării cererii şi nici la data soluţionării acesteia.

Să se arate dacă soluţia era corectă sau nu.

88. Instanţa de judecată, sesizată cu judecarea cererii de liberare condiţionată a condamnatului a respins-o cu motivarea că până la momentul judecării nu era îndeplinită condiţia privind executarea unei fracţiuni de pedeapsă.

În recursul declarat împotriva acestei sentinţe se arată că, după pronunţarea acesteia, petiţionarul a executat şi diferenţa de pedeapsă, astfel că s-a îndeplinit condiţia privind executarea unei părţi din pedeapsă.

Să se arate ce trebuia să decidă instanţa de recurs.

89. S-a reţinut că în ziua următoare pronunţării hotărârii primei instanţe, prin care s-a admis propunerea de punere în libertate condiţionată, condamnatul D.E., aflând despre această hotărâre, a spart o magazie din incinta penitenciarului, de unde a luat spirt medicinal, iar după consumarea unei cantităţi din acest lichid, a provocat scandal.

Prin recursul declarat împotriva hotărârii, procurorul a cerut casarea acesteia întrucât, prin comportarea sa, condamnatul a dovedit că nu s-a îndreptat.

Să se arate ce urma să decidă instanţa de recurs.

90. Cu ocazia judecării recursului declarat de condamnat contra sentinţei prin care s-a respins cererea sa de liberare condiţionată, instanţa a constatat existenţa la dosarul cauzei a unei comunicări de la locul de deţinere a petiţionarului, intervenită ulterior judecării în primă instanţă, comunicare din care rezultă că, după introducerea cererii de liberare condiţionată, condamnatul a fost sancţionat administrativ pentru abateri grave de la regulamentul de ordine interioară.

Să se arate ce trebuia să decidă instanţa de recurs.

91. S-a reţinut în fapt că, după ce a fost liberat condiţionat din executarea unei pedepse, condamnatul a săvârşit o infracţiune continuă-de abandon de familie- a cărei comitere a început anterior împlinirii duratei pedepsei, dar s-a prelungit şi după aceea.

Să se arate dacă liberarea condiţionată putea fi revocată.

92. După rămânerea definitivă a hotărârii de acordare a liberării condiţionate a condamnatului, pedeapsa aplicată a fost redusă ca urmare a intervenirii unei graţieri parţiale.

Să se arate dacă împlinirea duratei pedepsei se socoteşte în raport cu pedeapsa aplicată ori în raport cu pedeapsa redusă ca urmare a graţierii.

34

93. Instanţa sesizată cu cererea de liberare condiţionată a condamnatului a constatat că restul neexecutat din pedeapsă este graţiat condiţionat şi a respins-o ca fiind fără obiect.

Să se arate dacă soluţia este corectă.

94. Inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (art. 208, 209 lit. g) cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.

În baza art. 39 lit. a şi art. 61 C.pen., s-a revocat liberarea condiţionată şi s-a dispus contopirea restului de 410 zile închisoare rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară, cu aceea de 5 ani închisoare, iar la pedeapsa cea mai grea s-a adăugat un spor de 2 ani, inculpatul urmând să execute 7 ani închisoare.

Având în vedere dispoziţiile art. 34 al. 3 C.pen., să se arate dacă pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este legală şi temeinică.

Executarea pedepsei intr-o inchisoare militara ART. 62 Executarea pedepsei inchisorii care nu depaseste 2 ani, de catre militarii in termen, se face

intr-o inchisoare militara in cazurile prevazute de lege, precum si in cazurile cind instanta judecatoreasca, tinind seama de imprejurarile cauzei si de persoana condamnatului, dispune aceasta.

Daca militarul condamnat a executat jumatate din durata pedepsei si a dat dovezi temeinice de indreptare, partea din durata pedepsei ce a mai ramas de executat se reduce cu o treime, iar daca s-a evidentiat in mod deosebit, reducerea poate depasi o treime, putind cuprinde chiar tot restul pedepsei.

Daca in timpul executarii pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat conditionat.

Daca in timpul executarii pedepsei militarul condamnat savirseste din nou o infractiune, instanta care pronunta condamnarea pentru aceasta infractiune face, dupa caz, aplicarea art. 39 alin. 1 si 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilita se executa intr-un loc de detinere.

Dupa executarea pedepsei potrivit alin. 1-3 sau dupa gratierea totala ori dupa gratierea restului de pedeapsa, cel condamnat este reabilitat de drept.

Dispozitiile alineatelor precedente sint aplicabile si celor care au devenit militari in termen dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare.

In cazul in care, inainte de inceperea executarii pedepsei intr-o inchisoare militara, condamnatul a fost trecut in rezerva, pedeapsa se executa intr-un loc de detinere.

95. În timpul executării pedepsei într-o unitate militară disciplinară, militarul condamnat a devenit inapt serviciului militar şi a fost liberat condiţionat potrivit dispoziţiei din art. 62 al. 3 C.pen.

Să se arate dacă în aceste condiţii condamnatul poate fi reabilitat de drept.

35

96. În timpul judecării pentru săvârşirea unei infracţiuni, inculpatul a devenit militar în termen. Întrucât pedeapsa pronunţată este închisoarea mai mică de 2 ani, să se arate dacă aceasta

poate fi executată într-o închisoare militară şi cine o poate dispune.

Sectiunea III Amenda

Stabilirea amenzii ART. 63 (1) Pedeapsa amenzii consta in suma de bani pe care infractorul este condamnat sa o plateasca. (2) Ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda, fara a-i arata

limitele, minimul special al acesteia este de 1.500.000 lei, iar maximul de 100.000.000 lei. (3) Cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa

inchisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 3.000.000 lei si maximul special de 150.000.000 lei, iar cand prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii mai mare de un an, minimul special este de 5.000.000 lei si maximul special de 300.000.000 lei.

(4) In caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate sa depaseasca limitele generale aratate in art. 53 pct. 1 lit. c).

(5) Amenda se stabileste tinindu-se seama de dispozitiile art. 72, fara a-l pune insa pe infractor in situatia de a nu-si putea indeplini indatoririle privitoare la intretinerea, cresterea, invatatura si pregatirea profesionala a persoanelor fata de care are aceste obligatii legale.

Inlocuirea pedepsei amenzii ART. 631

Daca cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la executarea amenzii, instanta poate inlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii in limitele prevazute pentru infractiunea savirsita, tinind seama de partea din amenda care a fost achitata.

97. Judecând pe inculpatul N.O. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă (art. 184 al. 1 C.pen.), instanţa constatând în favoarea inculpatului exustenţa circumstanţelor atenuante, i-a aplicat pedeapsa amenzii.

Întrucât condamnatul nu a plătit cu rea-credinţă amenda, să se arate dacă se poate dispune înlocuirea acesteia cu pedeapsa închisorii, potrivit dispoziţiilor din art. 631 C.pen.

CAPITOLUL 4 PEDEPSELE COMPLEMENTARE SI PEDEPSELE ACCESORII

Sectiunea I Pedepsele complementare

Interzicerea unor drepturi

36

ART. 64 (1) Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi consta in interzicerea unuia sau unora

din urmatoarele drepturi: a) dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice; b) dreptul de a ocupa o functie implicind exercitiul autoritatii de stat; c) dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate, de

natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii; d) drepturile parintesti; e) dreptul de a fi tutore sau curator. (2) Interzicerea drepturilor prevazute la lit. b) nu se poate pronunta decit pe linga interzicerea

drepturilor prevazute la lit. a), afara de cazul cind legea dispune altfel.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi ART. 65 Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi poate fi aplicata, daca pedeapsa

principala stabilita este inchisoarea de cel putin 2 ani si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa ese necesara.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie cind legea prevede aceasta pedeapsa.

Conditia aratata in alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie sa fie indeplinita si in cazul in care aplicarea pedepsei prevazute in acel alineat este obligatorie.

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi ART. 66 Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi incepe dupa executarea pedepsei inchisorii,

dupa gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori dupa prescriptia executarii pedepsei.

Degradarea militara ART. 67 Pedeapsa complementara a degradarii militare consta in pierderea gradului si a dreptului de a

purta uniforma. Degradarea militara se aplica in mod obligatoriu condamnatilor militari si rezervisti, daca

pedeapsa principala stabilita este inchisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata. Degradarea militara poate fi aplicata condamnatilor militari si rezervisti pentru infractiuni

savirsite cu intentie, daca pedeapsa principala stabilita este de cel putin 5 ani si de cel mult 10 ani. ART. 68 Abrogat. ART. 69 Abrogat. ART. 70 Abrogat.

Sectiunea II Pedepsele accesorii

37

Continutul si executarea pedepsei accesorii ART. 71 Pedeapsa accesorie consta in interzicerea tuturor drepturilor prevazute in art. 64. Condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii atrage de drept interzicerea

drepturilor aratate in alineatul precedent din momentul in care hotarirea de condamnare a ramas definitiva si pina la terminarea executarii pedepsei, pina la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pina la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei.

Dispozitiile alin. 1 si 2 se aplica si in cazul cind s-a dispus executarea pedepsei la locul de munca, cu exceptiile prevazute in art. 86^8, interzicerea drepturilor prevazute in art. 64 lit. d) si e) fiind lasata la aprecierea instantei.

98. Prin sentinţa penală nr. 68 din 14 aprilie 1997 a Tribunalului Bucureşti-Secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul S.M.S., cetăţean iranian, la 9 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 din Codul penal şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută în art. 321 alin. 1 din acelaşi cod.

În baza art. 34 lit. b din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare.

Totodată s-a dispus expulzarea inculpatului. Instanţa a reţinut că în ziua de 13 martie 1996, aflându-se într-un bar, inculpatul a produs

scandal, cu care prilej a lovit cu un cuţit pe partea vătămată S.M., cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol.

Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 17/A din 21 august 1997 a respins apelul declarat de inculpat şi, admiţând apelul procurorului, a dispus confiscarea de la inculpat a unui spray paralizant.

Declarând recurs, procurorul a susţinut, între altele, că împotriva inculpatului trebuia să se dispună şi aplicarea prevederilor art. 64-65 din Codul penal.

Să se arate dacă susţinerea procurorului este întemeiată.

99. Prin sentinţa penală nr. 30/1994 Tribunalul Caraş-Severin a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 174 C.pen., la pedeapsa închisorii şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 C.pen.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel procurorul, arătându-se că instanţa nu a stabilit care anume dintre drepturile prevăzute de art. 64 le interzice ca pedeapsă complementară. Să se arate dacă apelul este întemeiat.

100. Prin sentinţa penală nr. 193 din 8 decembrie a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă definitivă prin neatacare cu apel, a fost condamnat inculpatul I.C.A. la un an închisoare şi interzicerea timp de 2 ani a unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante prevăzută de art. 312 alin. 1, cu aplicarea art. 74 din Codul penal.

S-a reţinut că inculpatul a deţinut, fără drept, cantitatea de 4,18 kg mercur, pe care a încercat să o vândă în luna octombrie 1996 unui cetăţean străin.

38

Declarându-se recurs în anulare s-a susţinut că, în raport cu prevederile art. 65 alin. 3 din Codul penal, condamnarea inculpatului şi la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este greşită. Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

101. Prin sentinţa penală nr. 97 din din 17 decembrie 1998 a Tribunalului Călăraşi, au fost condamnaţi, între alţii, inculpaţii minori R.D. şi N.V. la câte 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C.pen, pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. a C.pen.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin decizia nr. 82/A din 3 martie 1999, a admis apelurile inculpaţilor şi a redus pedepsele la câte 2 ani şi 6 luni închisoare.

Prin recursul declarat de procuror s-a susţinut, printre altele, că prin aplicarea dispoziţiilor art. 71 C.pen. faţă de inculpaţii minori au fost încălcate dispoziţiile art. 109 alin.ult. C.pen.

Să se arate dacă recursul este fondat.

102. Prima instanţă a aplicat condamnatului, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a, b, c C.pen., fără a indica durata acesteia.

Să se arate dacă pedeapsa complementară a fost corect stabilită.

103. În speţă inculpatul a fost condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor (art. 20 raportat la art. 174), cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării (art. 73 lit. b C.pen.) la 1 an şi 8 luni închisoare şi la interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a şi b C.pen.

Să se arate dacă hotărârea instanţei era corectă în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi.

104. Pentru săvârşirea mai multor infracţiuni concurente, instanţa a aplicat pedeapsa rezultantă a închisorii, pe lângă care a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Întrucât pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu a fost aplicată pe lângă nici una din pedepsele principale stabilite pentru infracţiunile concurente, să se arate dacă instanţa a procedat legal aplicând pedeapsa complementară pe lângă pedeapsa rezultantă.

105. Instanţa de judecată a aplicat condamnatului, pe lângă pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deşi această pedeapsă nu era prevăzută pe lângă infracţiunea săvârşită şi deci aplicarea acesteia nu era obligatorie.

Să se arate dacă soluţia instanţei este corectă sau nu.

106. În speţă, instanţa l-a condamnat pe inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută în art. 254 C.pen, la 1 an şi 2 luni închisoare şi la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a şi b C.pen.

Să se arate dacă pedeapsa complementară a fost corect aplicată.

39

107. Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe o durată mai mică de 2 ani. Să se arate dacă inculpatului i se aplică pedeapsa accesorie.

CAPITOLUL 5 INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Sectiunea I Dispozitii generale

Criteriile generale de individualizare ART. 72 La stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a acestui cod,

de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savirsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.

Cind pentru infractiunea savirsita legea prevede alternative, se tine seama de dispozitiile alineatului precedent atit pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cit si pentru proportionalizarea acesteia.

108. În sarcina inculpatului s-a reţinut vinovăţia pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 lit. i C.pen., situaţie în care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c din Codul penal.

Din probele administrate, în esenţă a rezultat că în seara zilei de 11 octombrie 1998, în contextul unei stări conflictuale declanşate de fratele său, s-a deplasat la un bar din localitate şi folosindu-se de o bâtă a lovit partea vătămată, provocându-i leziuni corporale, la cap, ce i-au pus în primejdie viaţa.

Iniţial, fapta lui a fost caracterizată drept contravenţie şi s-a dispus sancţionarea prin sentinţa civilă nr. 855 din 12 octombrie 1998 a Judecătoriei Sinaia, cu 1 lună închisoare contravenţională în condiţiile art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, motivându-se că a comis în public acte de violenţă.

Se constată, de asemenea, că în perioada 12 octombrie-11 noiembrie 1998 sancţiunea a fost executată în baza mandatului nr. 21/1998.

Instanţa de fond nu a scăzut închisoarea contravenţională din cuantumul pedepsei închisorii stabilit pentru tentativa de omor calificat.

Să se arate dacă instanţa a procedat corect.

109. Inculpatul trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni a cerut ca, la individualizarea pedepsei, să se ţină seama de greutăţile sale familiale: copii minori aflaţi în îngrijire şi părinţi neputincioşi de care trebuie să aibă grijă.

Să se arate dacă greutăţile familiale ale inculaptului influenţează pericolul social al faptei şi periculozitatea făptuitorului.

40

110. Inculpatul, trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, a solicitat să se ţină seama, la dozarea pedepsei, de sinceritatea manifestată în cursul urmăririi penale.

Să se arate ce trebuia să decidă instanţa având în vedere că sinceritatea de care a dat dovadă inculpatul în cursul urmăririi penale nu este rezultatul propriei sale atitudini faţă de fapta comisă, ci a fost determinată de prinderea lui în flagrant delict, situaţie în care el nu putea să nege săvârşirea infracţiunii.

111. În fapt, după ce a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni, s-a descoperit că inculpatul mai săvârşise şi alte infracţiuni, anterior condamnării sale.

Să se arate dacă împrejurarea că inculpatul a săvârşit şi alte infracţiuni concurente poate constitui un motiv pentru reconsiderarea pedepsei stabilite pentru infracţiunea descoperită şi judecată anterior.

Sectiunea II Circumstantele atenuante si agravante

Circumstante atenuante ART. 73 Urmatoarele imprejurari constituie circumstante atenuante: a) depasirea limitelor legitimei aparari sau ale starii de necesitate; b) savirsirea infractiunii sub stapinirea unei puternice tulburari sau emotii, determinata de o

provocare din partea persoanei vatamate, produsa prin violenta, printr-o atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta actiune ilicita grava.

Imprejurari care pot constitui circumstante atenuante ART. 74 Urmatoarele imprejurari pot fi considerate circumstante atenuante: a) conduita buna a infractorului inainte de savirsirea infractiunii; b) staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba

pricinuita; c) atitudinea infractorului dupa savirsirea infractiunii, rezultind din prezentarea sa in fata

autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor. Imprejurarile enumerate in prezentul articol au caracter exemplificativ.

Circumstante agravante ART. 75 Urmatoarele imprejurari constituie circumstante agravante: a) savirsirea faptei de trei sau de mai multe persoane impreuna; b) savirsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor familiei ori prin

metode sau mijloace care prezinta pericol public; c) savirsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un

minor; d) savirsirea infractiunii din motive josnice; e) savirsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei; f) savirsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate.

41

Instanta poate retine ca circumstante agravante si alte imprejurari care imprima faptei un caracter grav.

Efectele circumstantelor atenuante ART. 76 (1) In cazul in care exista circumstante atenuante, pedeapsa principala se reduce sau se

schimba dupa cum urmeaza: a) cind minimul special al pedepsei inchisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se

coboara sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani; b) cind minimul special al pedepsei inchisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara

sub minimul special, dar nu mai jos de un an; c) cind minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara

sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni; d) cind minimul special al pedepsei inchisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboara

sub acest minim, pina la minimul general; e) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se

coboara sub acest minim, pana la minimul general, sau se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 2.500.000 lei, iar cand minimul special este sub 3 luni, se aplica o amenda care nu poate fi mai mica de 2.000.000 lei;

f) cand pedeapsa prevazuta de lege este amenda, aceasta se coboara sub minimul ei special, putand fi redusa pana la 1.500.000 lei in cazul cand minimul special este de 5.000.000 lei sau mai mare, ori pana la minimul general, cand minimul special este sub 5.000.000 lei.

(2) In cazul infractiunilor contra sigurantei statului, al infractiunilor contra pacii si omenirii, al infractiunii de omor, al infractiunilor savirsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infractiunilor prin care s-au produs consecinte deosebit de grave, daca se constata ca exista circumstante atenuante, pedeapsa inchisorii poate fi redusa cel mult pina la o treime din minimul special.

(3) Cind exista circumstante atenuante, pedeapsa complimentara privativa de drepturi, prevazuta de lege pentru infractiunea savirsita, poate fi inlaturata.

Circumstantele atenuante in cazul pedepsei detentiunii pe viata ART. 77 Cind pentru infractiunea savirsita legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata, daca exista

circumstante atenuante, se aplica pedeapsa inchisorii de la 10 la 25 de ani.

Efectele circumstantelor agravante ART. 78 In cazul in care exista circumstante agravante, se poate aplica o pedeapsa pina la maximul

special. Daca maximul special este neindestulator, in cazul inchisorii se poate adauga un spor pina la 5 ani, care nu poate depasi o treime din acest maxim, iar in cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult jumatate din maximul special.

Indicarea circumstantelor ART. 79 Orice imprejurare retinuta ca circumstanta atenuanta sau ca circumstanta agravanta trebuie

aratata in hotarire.

Concursul intre cauzele de agravare si de atenuare

42

ART. 80 In caz de concurs intre cauzele de agravare si cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileste

tinindu-se seama de circumstantele agravante, de circumstantele atenuante si de starea de recidiva. In caz de concurs intre circumstantele agravante si atenuante, coborirea pedepsei sub minimul

special nu este obligatorie. In cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstante agravante, recidiva si

concurs de infractiuni, pedeapsa inchisorii nu poate depasi 25 de ani, daca maximul special pentru fiecare infractiune este de 10 ani sau mai mic, si 30 de ani, daca maximul special pentru cel putin una dintre infractiuni este mai mare de 10 ani.

112. Prin sentinţa penală nr. 53 din 9 aprilie 1998 a Tribunalului Argeş a fost condamnat inculpatul C.N. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. 1 din Codul Penal.

S-a reţinut că, în noaptea de 7/8 august 1997, surprinzând pe vecinul său în timp ce încerca să–i forţeze încuietorile de la locuinţă, inculpatul l-a imobilizat, după care a început să-l lovească. În urma numeroaselor lovituri primite, victima a decedat.

Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr.107/A din 26 mai 1998, a admis apelul declarat de inculpat şi, făcând aplicarea art.73 lit.b din Codul penal, a redus pedeapsa aplicată.

Declarând recurs, procurorol a susţinut că reţinerea circumstanţei atenuante a provocării este greşită.

Să se arate dacă recursul procurorului este fondat.

113. In ziua de 7 noiembrie 1992, inculpatul a lovit pe partea vătămată producându-i leziuni ce au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale.

Din probele dosarului rezultă că în ziua de 7 noiembrie 1992, tatăl victimei, sub un pretext oarecare a încercat să lovească pe tatăl inculpatului în vârstă de 80 ani şi pentru că inculpatul a intervenit în apărarea tatălui său, a fost lovit cu un par în zona capului producându-i-se leziuni ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.

În această situaţie, inculpatul a ripostat, lovind la rândul său pe fiul agresorului căruia i-a produs vătămări corporale ce au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Să se arate dacă în cauză se poate aplica art. 73 lit. b C.pen.

114. În speţă, instanţa a reţinut că aflându-se sub stăpânirea unei puternice tulburări provocate de partea vătămată, care a transmis prin telefon mesaje injurioase şi a lipit afişe cu conţinut jignitor la adresa inculpatelor, acestea din urmă, în timp ce loveau partea vătămată, au deposedat pe aceasta de mai multe bunuri ce le avea pe gât şi pe braţe.

În consecinţă, s-a făcut aplicarea art.73 lit.b Cod Penal. În cauză s-a introdus recurs în anulare. Să se arate dacă recursul în anulare este întemeiat.

115. Prin sentinţa penală nr.1503 din 11 decembrie 1997 a Judecătoriei Bârlad, menţinută prin decizia penală nr.177 din 7 aprilie 1998 a Tribunalului Vaslui, inculpatul a fost condamnat pentru

43

infracţiunea de complicitate furt calificat, prevăzută de art. 26, art.208 alin. 1, 209 lit. a), e), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin.2 şi art. 75 lit.a ) C.pen.

S-a reţinut în sarcina inculpatului că în baza unei înţelegeri anterioare cu alţi trei inculpaţi, a cumpărat de la aceştia bunuri, cunoscând că provin din furt.

Să se arate dacă circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 lit. a) a fost corect reţinută.

116. Prin sentinţa penală nr.5/1999, Tribunalul Giurgiu i-a condamnat pe inculpaţii A.I. şi A.F. la 8 luni şi, respectiv, 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art .208-209 lit a şi g Cod penal , cu aplicarea art.74 şi 76 lit.c Cod penal.

S-a reţinut că cei doi inculpaţi, împreună cu un alt făptuitor, în vârstă de 12 ani, au sustras, într-o noapte,mai multe piese şi agregate auto din incinta unei unităţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel parchetul, susţinând că, în mod greşit, nu s-a aplicat inculpaţilor cirumstanţa prevăzută de art.75 lit.c Cod penal, atâta timp cât au comis infracţiunea împreună cu un minor.

Să se arate dacă apelul parchetului este întemeiat.

117. Prin sentinţa penală nr. 27 din 14 aprilie 1994, dosar nr. 1173/1993, Tribunalul Ialomiţa, a condamnat pe N.F. la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând a fi executată pedeapsa de 2 ani închisoare.

Inculpatul a comis o infracţiune de înşelăciune (art.215 alin.2 Codul penal) şi una de trafic de influenţă ( art.257 Codul penal ), aflate în concurs real. Conform art.867 Codul penal, s-a dispus ca pedeapsa să fie executată prin muncă corecţională, în cadrul S.C. “Hermes” Slobozia, ţinându-se seama de circumstanţele personale ale inculpatului. Parchetul de pe lângă tribunalul Ialomiţa a declarat apel, criticând hotărârea, sub aspectul cuantumului pedepsei, nemotivarea circumstanţelor personale şi greşita stabilire a executării pedepsei prin muncă corecţională, dată fiind gravitatea faptelor comise şi antecedentele penale ale inculpatului. Este întemeiat apelul Parchetului?

118. Prin sentinţa penală nr. 318 din 18 octombrie 1995, Tribunalul Timiş a comdamnat pe inculpatul B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută în art. 174, cu aplicarea art. 73 lit. b din Codul penal.

S-a reţinut că inculpatul, la 10 octombrie 1994, a ucis pe I.B., cu care soţia sa trăia în concubinaj, instanţa considerând că refuzul victimei de a înceta relaţiile cu soţia inculpatului constituie provocare.

Apelurile declarate de procuror şi de inculpat au fost respinse prin decizia nr. 89 din 22 mai 1996 a Curţii de Apel Timişoara. Procurorul a declarat recurs cu motivarea că instanţele au reţinut nejustificat existenţa provocării. Să se arate dacă recursul procurorului este fondat.

119. Inculpaţii, venind de la vânătoare, s-au oprit la un bufet unde se găsea un grup de muncitori în stare de ebrietate şi zgomotos. La cererea unuia dintre inculpaţi de a reduce volumul muzicii la un aparat de radio, grupul de muncitori au atacat pe inculpaţi, care s-au retras afară din local

44

fiind urmăriţi de muncitori. În cele din urmă, inculpaţii si-au luat armele de vânătoare din maşină şi au tras căteva focuri în aer şi în pământ. Câteva alice au ricoşat rănind pe unul dintre muncitorii agresori la călcâi, iar altuia zdrelindu-i pielea capului.

În apărarea lor, inculpaţii au susţinut că au săvârşit faptele în legitimă apărare. Să se arate ce trebuia să decidă instanţa.

120. În speţă, inculpatul nu a fost de faţă la lovirea tatălui său. Aducându-i-se la cunoştinţă că acesta a fost lovit de victimă-ceea ce nu corespundea realităţii-a cerut socoteală victimei. Deşi aceasta a protestat şi i-a spus că nu ea este autoarea acelor lovituri, inculpatul a lovit-o mortal cu un cuţit.

Să se arate dacă inculpatul putea beneficia de prevederile art. 73 lit. b C.pen.

121. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni concurente. Instanţa a reţinut circumstanţe atenuante personale pentru una dintre infracţiunile aflate în concurs.

Să se arate dacă, în speţă, circumstanţele reţinute urmează să producă efecte faţă de toate infracţiunile pentru care inculpatul urmează a fi condamnat.

122. În speţă, inculpatul a săvârşit infracţiunea de viol asupra unei minore, împotriva căreia a exercitat acte de violenţă prelungite pentru a-i înfrânga rezistenţa, cauzându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale, iar în cursul procesului a avut o poziţie nesinceră, deşi din probele administrate rezulta cu evidenţă vinovăţia sa.

Să se arate dacă în temeiul art. 74 C.pen, împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale poate fi reţinută ca circumstanţă atenuantă.

123. S-a reţinut în fapt că inculpatul a comis infracţiunea de furt fiind ajutată de alte persoane, care însă n-au avut cunoştinţă despre faptul că se comite o infracţiune.

Să se arate dacă în speţă poate fi reţinută agravanta săvârşirii faptei de mai multe persoane şi care duce la calificarea infracţiunii de furt (art. 209 lit.a A C.pen.).

124. În speţă, instanţa a reţinut că inculpatul a ucis prin cruzimi victima, concubina sa. Inculpatul a fost condamnat la 20 ani închisoare, cu un spor de 5 ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 lit. A, cu aplicarea art. 75 lit. B şi art. 78 C.pen.

Să se arate dacă soluţia instanţei era corectă sau nu.

125. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, reţinându-se în cauză circumstanţele atenuante, dar şi starea de recidivă a inculpatului.

Să se arate ce dispoziţii erau aplicabile pentru individualizarea pedepsei şi care sunt limitele de pedeapsă între care se putea stabili pedeapsa în speţă.

126. În speţă, doi condamnaţi, aflaţi sub pază la munci agricole, au părăsit punctul de lucru, cu învoirea paznicilor, unul după altul, la un interval de timp de 15 minute, pentru a merge pe o tarla

45

vecină pentru a se întâlni (ambii) cu o persoană pe care o cunoşteau şi care venise acolo cu autoturismul propriu. Apoi, ambii condamnaţi s-au suit în autoturismul acelui cunoscut şi au părăsit locul detenţiei.

Unul dintre condamnaţii evadaţi a fost prins şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evadare în agravanta prevăzută de art. 269 al. 2 C.pen.

Inculpatul a declarat apel, susţinând că în mod incorect i s-a reţinut agravanta din art. 269 al. 2 C.pen., întrucât ei au părăsit pe rînd punctul de lucru.

Să se arate ce trebuie să decidă instanţa de apel.

Sectiunea III Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

Conditiile de aplicare a suspendarii conditionate ART. 81 Instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o anumita durata,

daca sint intrunite urmatoarele conditii: a) pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, afara

de cazul cind condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 38; c) se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia. Suspendarea conditionata a executarii pedepsei poate fi acordata si in caz de concurs de

infractiuni, daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 2 ani si sint intrunite conditiile prevazute in alin. 1 lit. b) si c).

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani, precum si in cazul infractiunilor prevazute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 si 2 si art. 2671 alin. 1 si 2. In cazul condamnarii pentru o infractiune prin care s-a produs o paguba, instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei numai daca pina la pronuntarea hotaririi paguba a fost integral reparata sau plata despagubirii este garantata de o societate de asigurare.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei nu atrage suspendarea executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute in hotarirea de condamnare.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei trebuie motivata.

Termenul de incercare ART. 82 Durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei constituie termen de incercare pentru

condamnat si se compune din cuantumul pedepsei inchisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani.

In cazul cind pedeapsa a carei executare a fost suspendata este amenda, termenul de incercare este de un an.

Termenul de incercare se socoteste de la data cind hotarirea prin care s-a pronuntat suspendarea conditionata a executarii pedepsei a ramas definitiva.

Revocarea in cazul savirsirii unei infractiuni ART. 83 Daca in cursul termenului de incercare cel condamnat a savirsit din nou o infractiune, pentru

care s-a pronuntat o condamnare definitiva chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca

46

suspendarea conditionata, dispunind executarea in intregime a pedepsei, care nu se contopeste cu pedeapsa aplicata pentru noua infractiune.

Revocarea suspendarii pedepsei nu are loc insa, daca infractiunea savirsita ulterior a fost descoperita dupa expirarea termenului de incercare.

Daca infractiunea ulterioara este savirsita din culpa, se poate aplica suspendarea conditionata a executarii pedepsei chiar daca infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. In acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendari.

La stabilirea pedepsei pentru infractiunea savirsita dupa raminerea definitiva a hotaririi de suspendare nu se mai aplica sporul prevazut de lege pentru recidiva.

Revocarea in cazul neexecutarii obligatiilor civile ART. 84 Daca pina la expirarea termenului de incercare condamnatul nu a indeplinit obligatiile civile

stabilite prin hotarirea de condamnare, instanta poate dispune revocarea suspendarii executarii pedepsei, afara de cazul cind cel condamnat dovedeste ca nu a avut putinta de a indeplini acele obligatii.

Anularea suspendarii pentru infractiuni savirsite anterior ART. 85 Daca se descopera ca cel condamnat mai savirsise o infractiune inainte de pronuntarea

hotaririi prin care s-a dispus suspendarea sau pina la raminerea definitiva a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa inchisorii chiar dupa expirarea termenului de incercare, suspendarea conditionata a executarii pedepsei se anuleaza, aplicindu-se, dupa caz, dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni sau recidiva.

Anularea suspendarii executarii pedepsei nu are loc, daca infractiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperita dupa expirarea termenului de incercare.

In cazurile prevazute in alin. 1, daca pedeapsa rezultata in urma contopirii nu depaseste 2 ani, instanta poate aplica dispozitiile art. 81. In cazul cind se dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, termenul de incercare se calculeaza de la data raminerii definitive a hotaririi prin care s-a pronuntat anterior suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

Reabilitarea in cazul suspendarii conditionate a executarii pedepsei ART. 86 Daca condamnatul nu a savirsit din nou o infractiune inauntrul termenului de incercare si nici

nu s-a pronuntat revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei in baza art. 83 si 84, el este reabilitat de drept.

Sectiunea III^1 Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere

Conditiile de aplicare a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere ART. 861 Instanta poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, daca

sint intrunite urmatoarele conditii: a) pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 4 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de un an, afara

de cazurile cind condamnarea intra in vreunul dintre cazurile prevazute in art. 38; c) se apreciaza, tinind seama de persoana condamnatului, de comportamentul sau dupa

comiterea faptei, ca pronuntarea condamnarii constituie un avertisment pentru acesta si, chiar fara executarea pedepsei, condamnatul nu va mai savirsi infractiuni.

47

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere poate fi acordata si in cazul concursului de infractiuni, daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani si sint intrunite conditiile prevazute in alin. 1 lit. b) si c).

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani, precum si in cazul infractiunilor prevazute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 si 2 si art. 267 1 alin. 1 si 2. Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere poate fi dispusa in cazul infractiunii de furt calificat prevazute la art. 209 alin. 3, daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 2 ani. Dispozitiile art. 81 alin. 4 si 5 se aplica si in cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.

Termenul de incercare ART. 862 Termenul de incercare in cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere se compune

din cuantumul pedepsei inchisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp, stabilit de instanta, intre 2 si 5 ani.

Dispozitiile art. 82 alin. 3 se aplica in mod corespunzator.

Masurile de supraveghere si obligatiile condamnatului ART. 863 Pe durata termenului de incercare, condamnatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de

supraveghere: a) sa se prezinte, la datele fixate, la judecatorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte

organe stabilite de instanta; b) sa anunte, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice

deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta. Datele prevazute in alin. 1 lit. b), c) si d) se comunica persoanelor sau organelor stabilite la lit.

a). Instanta poate sa impuna condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din urmatoarele

obligatii: a) sa desfasoare o activitate sau sa urmeze un curs de invatamint ori de calificare; b) sa nu schimbe domiciliul sau resedinta avuta ori sa nu depaseasca limita teritoriala stabilita,

decit in conditiile fixate de instanta; c) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite; d) sa nu intre in legatura cu anumite persoane; e) sa nu conduca nici un vehicul sau anumite vehicule; f) sa se supuna masurilor de control, tratament sau ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii. Supravegherea executarii obligatiilor stabilite de instanta conform alin. 3 lit. a)-f) se face de

organele prevazute in alin. 1 lit. a) si aceleasi organe sesizeaza instanta in caz de neindeplinire a obligatiilor pentru luarea masurilor in conditiile art. 864 alin. 2.

Revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere ART. 864 Dispozitiile art. 83 si 84 se aplica in mod corespunzator si in cazul suspendarii executarii

pedepsei sub supraveghere.

48

Daca cel condamnat nu indeplineste masurile de supraveghere prevazute de lege ori obligatiile stabilite de instanta, aceasta poate sa revoce suspendarea executarii pedepsei dispunind executarea in intregime a pedepsei, sau sa prelungeasca termenul de incercare cu cel mult 3 ani.

Anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere ART. 865 Dispozitiile art. 85 alin. 1 si 2 se aplica in mod corespunzator si in cazul suspendarii executarii

pedepsei sub supraveghere. In cazurile prevazute in art. 85 alin. 1, daca pedeapsa rezultata in urma contopirii nu depaseste

3 ani, instanta poate aplica dispozitiile art. 861. In cazul cind se dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, termenul de incercare se calculeaza de la data raminerii definitive a hotaririi prin care s-a pronuntat anterior suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

Reabilitarea in cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere ART. 866 Daca cel condamnat nu a savirsit din nou o infractiune inauntrul termenului de incercare si

nici nu s-a pronuntat revocarea suspendarii executarii pedepsei in baza art. 86^4, el este reabilitat de drept.

127. Judecătoria Buzău, prin sentinţa penală nr. 1920 din 13 decembrie 1996 a condamnat inculpatul pentru furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit a, e, g, cu aplicarea art. 37 lit. b şi art. 13 C.pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În fapt, s-a reţinut că în noaptea de 25 februarie 1996, prin escaladarea gardului, inculpatul a pătruns în imobilul părţii vătămate şi fără drept şi-a însuşit doi saci cu cereale. Din materialul dosarului se constată că în antecedentele penale ale inculpatului există o condamnare de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 C.pen., prin sentinţa penală nr. 2238 din 13 decembrie 1994 a Judecătoriei Buzău, şi pentru care până la data de 25 februarie 1996, nu intervenise reabilitarea.

Conform art. 81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţoinată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani.

Să se arate dacă pedeapsa aplicată este legală.

128. Prin sentinţa penală nr. 667 din 25 octombrie 1994 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatului G.N. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru tentativă de furt calificat în paguba avutului privat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 208-209 lit. e şi g C.pen.

În baza art. 81 C.pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C.pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât au fost încălcate prevederile art. 82 C.pen.

Să se arate dacă apelul este fondat.

49

129. Prin sentinţa penală nr. 746 din 27 septembrie 1996 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a fost condamnat inculpatul H.I. la pedeapsa de 1 an şi şase luni închisoare.

În baza art. 88 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv, de 6 luni şi 13 zile închisoare.

În baza art. 81 C.pen., s-a suspendat condiţionat executarea restului de pedeapsă, stabilindu-se, în baza art. 82 C.pen., un termen de încercare de 2 ani, 11 luni şi 17 zile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, care a criticat-o pentru nelegalitate, invocând greşita aplicare a art. 81 şi 82 C.pen., constând în aceea că instanţa de fond, nesocotind dispoziţiile menţionate, a aplicat suspendarea condiţionată pentru restul de pedeapsă şi nu pentru pedeapsa stabilită.

Să se arate dacă apelul este întemeiat.

130. Prin sentinţa penală nr. 884/1993 a Judecătoriei Braşov, inculpatul C.C. a fost condamnat

la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. Totodată, s-a dispus şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2455/1992 a Judecătoriei Braşov, hotărâre ce nu rămăsese definitivă, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.

Să se arate dacă hotărârea pronunţată este legală.

131. În speţă, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare, iar în baza art. 83 C.pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării unei pedepse de 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 86 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse.

Să se arate dacă hotărârea pronunţată de instanţă este legală.

132. Inculpatul, trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni, a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În cursul judecăţii a intervenit un act de graţiere care era aplicabil şi condamnatului. Să se arate dacă instanţa putea să pronunţe suspendarea condiţionată a pedepsei

pronunţate în cauză.

133. În sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea a două infracţiuni concurente, pentru care instanţa a aplicat pedepse cu închisoarea până la un an şi a dispus totodată suspendarea condiţionată a executării acestora. Constatând apoi că ambele pedepse erau graţiate în întregime condiţionat instanţa a stabilit un termen de încercare unic, calculat în raport cu pedeapsa cea mai grea.

Să se arate dacă soluţia este corectă în ce priveşte stabilirea termenului de încercare al suspendării executării pedepsei.

50

134. În cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare rămasă definitivă, la pedeapsa amenzii.

Să se arate dacă în speţă trebuia să se dispună revocarea suspendării executării pedepsei.

135. În cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei, condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune.

Întrucât cu privire la infracţiunea care a atras condamnarea cu suspendare a intervenit amnistia în cursul termenului de încercare, să se arate dacă se mai poate revoca suspendarea executării pedepsei.

136. În speţă, condamnatul a făcut cerere de întrerupere invocând existenţa unei afecţiuni care-l pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa, dar în acelaşi an (2001) el mai formulase o asemenea cerere care-i fusese respinsă pe considerentul că afecţiunea de care suferă este tratabilă în regim de detenţie.

Pe acest considerent instanţa a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, iar în apel, care a fost respins, s-a adăugat considerentul că cel condamnat nu a făcut dovada că, în raport cu primele constatări medico-legale, au intervenit modificări care să reclame examinarea sa şi să-l pună în imposibilitatea de a executa pedeapsa.

Să se arate dacă soluţia instanţei de apel este corectă.

Sectiunea III2

Executarea pedepsei la locul de munca

Conditii de aplicare ART. 867 In cazul in care instanta, tinind seama de gravitatea faptei, de imprejurarile in care a fost

comisa, de conduita profesionala si generala a faptuitorului si de posibilitatile acestuia de reeducare, apreciaza ca sint suficiente temeiuri ca scopul pedepsei sa fie atins fara privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei in unitatea in care condamnatul isi desfasoara activitatea sau in alta unitate, in toate cazurile cu acordul scris al unitatii si daca sint intrunite urmatoarele conditii:

a) pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 5 ani; b) cel in cauza nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an, afara

de cazul cind condamnarea intra in vreunul din cazurile prevazute in art. 38. Executarea pedepsei la locul de munca poate fi dispusa si in caz de concurs de infractiuni,

daca pedeapsa aplicata pentru concursul de infractiuni este de cel mult 3 ani inchisoare si sint intrunite celelalte conditii prevazute in alineatul precedent.

51

Executarea pedepsei la locul de munca nu poate fi dispusa in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani, precum si in cazul infractiunilor prevazute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 si 2 si art. 267 1 alin. 1 si 2. Executarea pedepsei la locul de munca poate fi dispusa in cazul infractiunii de furt calificat prevazute la art. 209 alin. 3, daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 2 ani.

Dispozitiile alin. 1 si 2 se aplica si in cazul in care condamnatul nu desfasoara o activitate la data aplicarii pedepsei.

Modul de executare ART. 868 Pe durata executarii pedepsei, condamnatul este obligat sa indeplineasca toate indatoririle la

locul de munca, cu urmatoarele limitari ale drepturilor ce-i revin potrivit legii: a) din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru munca prestata, cu exceptia sporurilor

acordate pentru activitatea desfasurata in locuri de munca cu conditii vatamatoare sau periculoase, se retine o cota de 15-40%, stabilita potrivit legii, in raport cu cuantumul veniturilor si cu indatoririle condamnatului pentru intretinerea altor persoane, care se varsa la bugetul statului. In cazul condamnatului minor, limitele retinerii se reduc la jumatate;

b) drepturile de asigurari sociale se stabilesc in procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, dupa retinerea cotei prevazute la lit. a);

c) durata executarii pedepsei nu se considera vechime in munca; d) nu se poate schimba locul de munca la cererea condamnatului, decit prin hotarirea instantei

de judecata; e) condamnatul nu poate fi promovat; f) condamnatul nu poate ocupa functii de conducere, iar in raport cu fapta savirsita nu poate

ocupa functii care implica exercitiul autoritatii de stat, functii instructiv-educative ori de gestiune. Pe durata executarii pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales. Instanta poate dispune ca cel condamnat sa respecte si una sau mai multe din obligatiile

prevazute in art. 863 . Pedeapsa se executa la locul de munca in baza mandatului de executare a pedepsei.

Pe timpul executarii pedepsei in unitatea in care cel condamnat isi desfasoara activitatea la data aplicarii pedepsei, contractul de munca se suspenda.

In cazul executarii pedepsei intr-o alta unitate decit cea in care isi desfasura activitatea condamnatul la data aplicarii pedepsei, contractul de munca incheiat inceteaza. Pedeapsa se executa fara a se incheia contract de munca.

Dispozitiile alin. 6 se aplica in mod corespunzator si in cazul condamnatului care nu desfasoara o activitate la data aplicarii pedepsei.

In cazul in care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de munca a devenit militar in termen in cursul judecatii sau dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare, pedeapsa se executa la locul de munca, dupa trecerea in rezerva a acestuia.

Revocarea executarii pedepsei la locul de munca ART. 869 Daca dupa raminerea definitiva a hotaririi prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de

munca, cel condamnat savirseste din nou o infractiune, inainte de inceperea executarii pedepsei sau in timpul executarii acesteia, instanta revoca executarea pedepsei la locul de munca. Pedeapsa se aplica potrivit dispozitiilor art. 39 alin. 1 si 2 sau, dupa caz, ale art. 40.

52

Daca infractiunea ulterioara este savirsita din culpa, instanta poate dispune si pentru aceasta infractiune executarea pedepsei la locul de munca. In acest caz, revocarea nu mai are loc si pedeapsa se aplica potrivit regulilor pentru concursul de infractiuni.

Daca condamnatul se sustrage de la prestarea activitatii in cadrul unitatii sau nu-si indeplineste in mod corespunzator indatoririle ce-i revin la locul de munca ori nu respecta masurile de supraveghere sau obligatiile stabilite prin hotarirea de condamnare, instanta poate sa revoce executarea pedepsei la locul de munca, dispunind executarea pedepsei intr-un loc de detinere.

Cind condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacitatii de munca, instanta revoca executarea pedepsei la locul de munca si, tinind seama de imprejurarile care au determinat incapacitatea de munca si dispozitiile art. 72, dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei chiar daca nu sint intrunite conditiile prevazute in art. 81 sau 861 .

Daca executarea pedepsei la locul de munca se revoca potrivit alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicata sau, dupa caz, restul de pedeapsa ramas neexecutat se executa intr-un loc de detinere.

Anularea executarii pedepsei la locul de munca ART. 8610 Daca cel condamnat mai savirseste o infractiune pina la raminerea definitiva a hotaririi si

aceasta se descopera mai inainte ca pedeapsa sa fi fost executata la locul de munca sau considerata executata, instanta, daca nu sint intrunite conditiile prevazute in art. 867, anuleaza executarea pedepsei la locul de munca.

Anularea se dispune si in cazul in care hotarirea de condamnare pentru infractiunea descoperita ulterior se pronunta dupa ce pedeapsa a fost executata la locul de munca sau considerata ca executata. Pedeapsa se stabileste, dupa caz, potrivit regulilor de la concursul de infractiuni sau recidiva.

La scaderea pedepsei executate in intregime sau in parte, ori, dupa caz, la contopirea pedepselor, se aplica dispozitiile privitoare la pedeapsa inchisorii, fara a se tine seama daca una din pedepse se executa la locul de munca. Pedeapsa astfel stabilita se executa intr-un loc de detinere.

Incetarea executarii pedepsei ART. 8611 Daca cel condamnat a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei, a dat dovezi

temeinice de indreptare, a avut o buna conduita, a fost disciplinat si staruitor in munca, instanta poate dispune incetarea executarii pedepsei la locul de munca, la cererea conducerii unitatii unde condamnatul isi desfasoara activitatea sau a condamnatului.

Pedeapsa se considera executata daca in intervalul de timp de la incetarea executarii pedepsei la locul de munca si pina la implinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savirsit din nou o infractiune. Daca in acelasi interval condamnatul a comis din nou o infractiune, instanta poate dispune revocarea incetarii executarii pedepsei la locul de munca, dispozitiile art. 61 si 8610 alin.3 fiind aplicabile in mod corespunzator.

137. Prin sentinţa penală nr. 16 din 11 ianuarie 1995 a Judecătoriei Panciu, menţinută prin decizia penală nr. 241 din 26 aprilie 1995 a Tribunalului Vrancea, inculpatul Z.M. a fost condamnat la 6 luni închisoare.

În baza art. 869 C.pen., a fost revocată executarea la locul de muncă a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată printr-o sentinţă anterioară, pedeapsă ce a fost contopită cu cea aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute 6 luni închisoare.

53

Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 433/R/1995, a admis recursul declarat de inculpat şi a suspendat, sub supraveghere, executarea pedepsei de 6 luni închisoare, conform art. 861 C.pen. În cauză s-a declarat recurs în anulare.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

138. Instanţa sesizată cu contopirea mai multor pedepse cu închisoarea stabilite pentru infracţiuni concurente judecate separat, a constatat că pentru unele pedepse s-a dispus executarea prin muncă, iar pentru altele executarea în regim de detenţie.

Să se arate cum urma să fie executată pedeapsa rezultată în urma contopirii pedepselor.

139. Prin stp. nr. 492/1993, Judecătoria Braşov a respins cererea formulată de S.C. „Auto service” S.R.L. Braşov, prin care această unitate a solicitat schimbarea locului de muncă al condamnatului M.D., motivând că se află intr-o situaţie financiară precară. Totodată instanţa, sesizându-se din oficiu, a dispus suspendarea executării pedepsei rămase neexecutate de către condamnatul M.D.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul, care a considerat nelegală suspendarea executării pedepsei condamnatului M.D., deoarece nu erau întrunite condiţiile prevăzute în art. 869 al. 4 C.pen pentru luarea acestei măsuri.

Să se arate dacă recursul era întemeiat sau nu.

Sectiunea IV Calculul pedepselor

Durata executarii ART. 87 Durata executarii pedepsei inchisorii se socoteste din ziua in care condamnatul incepe sa

execute hotarirea definitiva de condamnare. Ziua in care incepe executarea pedepsei si ziua in care inceteaza se socotesc in durata

executarii. Timpul in care condamnatul, in cursul executarii pedepsei, se afla bolnav in spital, intra in

durata executarii, afara de cazul in care si-a provocat in mod voit boala, iar aceasta imprejurare se constata in cursul executarii pedepsei.

In durata executarii pedepsei inchisorii la locul de munca nu intra timpul in care condamnatul lipseste de la locul de munca.

Computarea retinerii si a arestarii preventive ART. 88

54

Timpul retinerii si al arestarii preventive se scade din durata pedepsei inchisorii pronuntate. Scaderea se face si atunci cind condamnatul a fost urmarit sau judecat, in acelasi timp ori in mod separat, pentru mai multe infractiuni concurente, chiar daca a fost scos de sub urmarire, s-a incetat urmarirea penala sau a fost achitat ori s-a incetat procesul penal pentru fapta care a determinat retinerea sau arestarea preventiva.

Scaderea retinerii si a arestarii preventive se face si in caz de condamnare la amenda, prin inlaturarea in totul sau in parte a executarii amenzii.

Computarea privatiunii de libertate executata in afara tarii ART. 89 In cazul infractiunilor savirsite in conditiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsa, precum si

retinerea si arestarea preventiva executate in afara teritoriului tarii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeasi infractiune de instantele romane.

140. Inculpatul a fost arestat preventiv pentru săvârşirea unei infracţiuni pentru care pedeapsa a fost ulterior graţiată.

Întrucât în sarcina inculpatului s-a reţinut şi săvârsirea altei infracţiuni, concurente cu prima, să se arate dacă durata arestării preventive se deduce din durata pedepsei aplicate pentru a doua infracţiune şi care nu a fost graţiată.

141. Inculpatul, fiind în stare de libertate, a fost internat pentru efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, după care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia.

Să se arate dacă timpul cât inculpatul a fost internat în spital se include în arestarea preventivă şi deci dacă se compută în pedeapsa ce s-a aplicat inculpatului.

142. În speţă, inculpatului i s-a aplicat sancţiunea închisorii contravenţionale pentru tulburarea liniştii locatarilor (art. 2 lit. 5 din Legea nr. 61/1991), sancţiune a cărei executare a început-o la 9 decembrie 1992, iar la 6 ianuarie 1993 a fost arestat preventiv pentru o infracţiune de sustragere.

Prima instanţă, aplicând inculpatului pedeapsa închisorii, a dispus deducerea din durata acesteia a prevenţiei de la 9 decembrie 1992 când inculpatul începuse executarea închisorii contravenţionale.

Să se arate dacă soluţia instanţei era corectă sau nu.

55

TITLUL IV INLOCUIREA RASPUNDERII PENALE

Conditiile inlocuirii ART. 90 Instanta poate dispune inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea care atrage o sanctiune cu

caracter administrativ, daca sint indeplinite urmatoarele conditii: a) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savirsita este inchisoarea de cel mult un an

sau amenda ori s-au savirsit infractiunile prevazute in art. 208, 213, 215 alin. 1, art. 215 1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, daca valoarea pagubei nu depaseste 100.000 lei sau infractiunea prevazuta in art. 249, daca valoarea pagubei nu depaseste 500.000 lei;

b) fapta, in continutul ei concret si in imprejurarile in care a fost savirsita, prezinta un grad de pericol social redus si nu a produs urmari grave;

c) paguba pricinuita prin infractiune a fost integral reparata pina la pronuntarea hotaririi; d) din atitudinea faptuitorului dupa savirsirea infractiunii rezulta ca acesta regreta fapta; e) sint suficiente date ca faptuitorul poate fi indreptat fara a i se aplica o pedeapsa.

56

Inlocuirea raspunderii penale nu se poate dispune daca faptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de doua ori sanctiuni cu caracter administrativ. Condamnarea se considera inexistenta in situatiile prevazute in art. 38.

Sanctiunile cu caracter administrativ ART. 91 Cind instanta dispune inlocuirea raspunderii penale, aplica una din urmatoarele sanctiuni cu

caracter administrativ: a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c) amenda de la 100.000 lei la 10.000.000 lei.

ART. 92 Abrogat. ART. 93 Abrogat. ART. 94 Abrogat. ART. 95 Abrogat. ART. 96 Abrogat. ART. 97 Abrogat.

Inlocuirea in caz de pluralitate de infractori sau de infractiuni ART. 98 In caz de participatie, inlocuirea raspunderii penale poate avea loc numai pentru acei faptuitori

fata de care sint indeplinite conditiile prevazute in prezentul titlu. Inlocuirea raspunderii penale poate fi dispusa si in cazul concursului de infractiuni, daca

pentru fiecare infractiune aflata in concurs sint indeplinite conditiile de inlocuire a raspunderii penale.

143. În fapt s-a reţinut că în vara anului 1995, în perioada de recoltare a grâului, inculpata-impiegat la S.C. AGROTRANSPORT S.A. - profitând de neatenţia şoferilor, a sustras în mod repetat din maşinile acestora cantitatea de 250 kg grâu, în valoare de 98 030 lei.

Făcând aplicarea art. 90 lit. a C.pen., judecătoria a înlocuit răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii prvăzute în art. 208 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi în baza art. 91 lit. c C.pen.- ţinând seama de prevederile art. 13 C.pen. – a aplicat inculpatei o amendă administrativă în sumă de 25 000 lei.

Tribunalul a admis apelul Parchetului, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi înlăturând aplicarea art. 90 şi 91 C.pen., a condamnat-o pe inculpată – în baza art. 208 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 C.pen. – la o amendă penală de 100 000 lei.

57

Inculpata a declarat recurs impotriva acestei hotărâri, cerând casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

Să se arate dacă recursul este fondat.

144. Prin decizia nr. 188/A din 23 februarie 1998 a Tribunalului Cluj, inculpatul M.T. a fost achitat în temeiul art. 10 lit. b1 C.proc.pen şi art.181 C.pen. de sub învinuirea infracţiunilor prevăzute de art. 35 alin. 1 şi 2 din Decretul nr. 328/1966 şi în baza art. 91 C.pen. s-au aplicat două sancţiuni cu caracter administrativ de câte 200 000 lei amendă.

Curtea sesizată cu judecarea recursului declarat de procuror, a casat decizia instanţei de apel şi în temeiul art. 91 C.pen. a aplicat inculpatului o singură sancţiune administrativă.

Să se arate dacă decizia Curţii de Apel este corectă.

145. Prin acţiunea penală pornită la plângerea prealabilă a părţii vătămate N.M., s-a pornit procesul penal faţă de inculpatu P.D. pentru comiterea infracţiunilor de lovire (art. 180 al. 1 C.pen.) şi insultă (art. 205 al. 1 C.pen.), reţinându-se că pe când se găsea la cuptorul cu pâine, unde era şi partea vătămată, a avut o ceartă cu aceasta, cu care ocazie a insultat-o şi i-a aplicat şi o lovitură, fără a-i produce leziuni.

Având în vedere atitudinea făptuitorului după comiterea infracţiunii, regretul manifestat de acesta, asigurările pe care le-a dat instanţei că în viitor conduita sa va fi corectă în relaţiile sociale, în familie şi la locul de muncă, să se arate dacă instanţa putea dispune înlocuirea răspunderii penale şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

146. Judecătoria Suceava a dispus înlocuirea răspunderii penale în ceea ce o privea pe inculpata S.P. pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie, prevăzută în art. 206 C.pen., şi s-a aplicat numitei mustrarea cu avertisment.

Întrucât calomnia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă să se arate dacă sentinţa era legală şi temeinică.

58

TITLUL V MINORITATEA

Limitele raspunderii penale ART. 99 Minorul care nu a implinit virsta de 14 ani nu raspunde penal. Minorul care are virsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se dovedeste că a săvârşit

fapta cu discernamint. Minorul care a implinit virsta de 16 ani raspunde penal.

Consecintele raspunderii penale ART. 100 Fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori i se poate aplica o

pedeapsa. La alegerea sanctiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei savirsite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuala si morala, de comportarea lui, de conditiile in care a fost crescut si in care a trait si de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului.

Pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru indreptarea minorului.

59

Masurile educative ART. 101 Masurile educative care se pot lua fata de minor sint: a) mustrarea; b) libertatea supravegheata; c) internarea intr-un centru de reeducare; d) internarea intr-un institut medical-educativ.

Mustrarea ART. 102 Masura educativa a mustrarii consta in dojenirea minorului, in aratarea pericolului social al

faptei savirsite, in sfatuirea minorului sa se poarte in asa fel incit sa dea dovada de indreptare, atragindu-i-se totodata atentia ca daca va savirsi din nou o infractiune, se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va aplica o pedeapsa.

Libertatea supravegheata ART. 103 Masura educativa a libertatii supravegheate consta in lasarea minorului in libertate pe timp de

un an, sub supraveghere deosebita. Supravegherea poate fi incredintata, dupa caz, parintilor minorului, celui care l-a infiat sau tutorelui. Daca acestia nu pot asigura supravegherea in conditii satisfacatoare, instanta dispune incredintarea supravegherii minorului, pe acelasi interval de timp, unei persoane de incredere, de preferinta unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei institutii legal insarcinate cu supravegherea minorilor.

Instanta pune in vedere, celui caruia i s-a incredintat supravegherea, indatorirea de a veghea indeaproape asupra minorului, in scopul indreptarii lui. De asemenea, i se pune in vedere ca are obligatia sa instiinteze instanta de indata, daca minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui sau are purtari rele ori a savirsit din nou o fapta prevazuta de legea penala.

Instanta poate sa impuna minorului respectarea uneia sau mai multora din urmatoarele obligatii:

a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite; b) sa nu intre in legatura cu anumite persoane; c) sa presteze o activitate neremunerata intr-o institutie de interes public fixata de instanta, cu

o durata intre 50 si 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, dupa programul de scoala, in zilele nelucratoare si in vacanta.

Instanta atrage atentia minorului asupra consecintelor comportarii sale. Dupa luarea masurii libertatii supravegheate, instanta incunostinteaza scoala unde minorul

invata sau unitatea la care este angajat si, dupa caz, institutia la care presteaza activitatea stabilita de instanta.

Daca inauntrul termenului prevazut in alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui sau are purtari rele, ori savirseste o fapta prevazuta de legea penala, instanta revoca libertatea supravegheata si ia fata de minor masura internarii intr-un centru de reeducare. Daca fapta prevazuta de legea penala constituie infractiune, instanta ia masura internarii sau aplica o pedeapsa.

Termenul de un an prevazut in alin. 1 curge de la data punerii in executare a libertatii supravegheate.

Internarea intr-un centru de reeducare ART. 104

60

Masura educativa a internarii intr-un centru de reeducare se ia in scopul reeducarii minorului, caruia i se asigura posibilitatea de a dobindi invatatura necesara si o pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile sale.

Masura internarii se ia fata de minorul in privinta caruia celelalte masuri educative sint neindestulatoare.

Internarea intr-un institut medical-educativ ART. 105 Masura internarii intr-un institut medical-educativ se ia fata de minorul care, din cauza starii

sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical si de un regim special de educatie.

Durata masurilor ART. 106 Masurile prevazute in art. 104 si 105 se iau pe timp nedeterminat, insa nu pot dura decit pina

la implinirea virstei de 18 ani. Masura prevazuta in art. 105 trebuie sa fie ridicata de indata ce a disparut cauza care a impus luarea acesteia. Instanta, dispunind ridicarea masurii prevazute in art. 105, poate, daca este cazul, sa ia fata de minor masura internarii intr-un centru de reeducare.

La data cind minorul devine major, instanta poate dispune prelungirea internarii pe o durata de cel mult 2 ani, daca aceasta este necesara pentru realizarea scopului internarii.

Liberarea minorului inainte de a deveni major ART. 107 Daca a trecut cel putin un an de la data internarii in centrul de reeducare si minorul a dat

dovezi temeinice de indreptare, de sirguinta la invatatura si la insusirea pregatirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia inainte de a deveni major.

Revocarea liberarii sau internarii minorului ART. 108 Daca in perioada liberarii acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare

necorespunzatoare, se poate dispune revocarea liberarii. Daca in perioada internarii intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ ori

a liberarii inainte de a deveni major, minorul savirseste din nou o infractiune pentru care se apreciaza ca este cazul sa i se aplice pedeapsa inchisorii, instanta revoca internarea. In cazul cind nu este necesara o pedeapsa, se mentine masura internarii si se revoca liberarea.

Pedepsele pentru minori ART. 109 Pedepsele ce se pot aplica minorului sint inchisoarea sau amenda prevazute de lege pentru

infractiunea savirsita. Limitele pedepselor se reduc la jumatate. In urma reducerii, in nici un caz minimul pedepsei nu va depasi 5 ani.

Cind legea prevede pentru infractiunea savirsita pedeapsa detentiunii pe viata, se aplica minorului inchisoarea de la 5 la 20 de ani.

Pedepsele complimentare nu se aplica minorului. Condamnarile pronuntate pentru fapte savirsite in timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau

decaderi.

Suspendarea conditionata a executarii pedepsei

61

ART. 110 In caz de suspendare conditionata a executarii pedepsei aplicate minorului, termenul de

incercare se compune din durata pedepsei inchisorii, la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanta. Daca pedeapsa aplicata este amenda, termenul de incercare este de 6 luni.

Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere sau sub control ART. 1101 Odata cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei inchisorii aplicate minorului in

conditiile art. 110, instanta poate dispune, pe durata termenului de incercare, dar pina la implinirea virstei de 18 ani, incredintarea supravegherii minorului unei persoane sau institutii din cele aratate in art. 103, putind stabili, totodata, pentru minor una sau mai multe obligatii dintre cele prevazute in art. 103 alin. 3, iar dupa implinirea virstei de 18 ani, respectarea de catre acesta a masurilor de supraveghere ori a obligatiilor prevazute in art. 863 .

Dispozitiile art. 81 alin. 3 si 4, art. 82 alin. 3, art. 83, 84 si 86 se aplica in mod corespunzator. Sustragerea minorului de la indeplinirea obligatiilor prevazute in art. 103 alin. 3 poate atrage

revocarea suspendarii conditionate. In cazul neindeplinirii masurilor de supraveghere ori a obligatiilor stabilite de instanta, potrivit art. 863, se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 864 alin. 2.

Dispozitiile alineatelor precedente se aplica in mod corespunzator si in caz de liberare conditionata a minorului.

147. Instanţele anterioare au reţinut în fapt că, după un plan dinainte stabilit, la data de 8 mai 1998, noaptea, inculpatul s-a urcat pe conducta unui imobil aparţinând societăţii comerciale-parte civilă, după care, folosindu-se de o bucată de fier, a desprins grilajul şi a spart un geam. În continuare, împreună cu un alt inculpat au asigurat paza, în timp ce alţi doi făptuitori s-au introdus în clădire, de unde au sustras monedă divizionară.

În aceeaşi noapte şi în aceleaşi condiţii, aceştia şi-au însuşit bunuri alimentare din patrimoniul altei societăţi comerciale.

În fine, la data de 25 octombrie 1998, folosind copertina unui magazin din aceeaşi zonă a oraşului, cu aceeaşi distribuire de sarcini au deposedat patrimoniul privat de ţigări în valoare de circa 5 milioane lei.

Faptele recurentului au fost încadrate în două complicităţi la furt calificat prevăzut de art. 26 raportat la art. 208, art. 209 lit. a, g, i cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 şi art. 33 lit. a C.pen, dispunându-se internarea într-un centru de reeducare. Din ancheta socială rezultă că recurentul provine dintr-o familie cu mai mulţi copii minori, dezorganizată, părinţii nepreocupându-se constant de supravegherea şi şcolarizarea acestuia. Ca urmare, deşi este în vârstă de 16 ani, el nu a frecventat cursurile vreunei unităţi de învăţământ şi nici nu desfăşoară o altă activitate, aderând la medii criminogene şi aflându-se în evidenţă pentru săvârşirea altor abateri de genul acelora care formează obiectul judecăţii.

În recursul său, recurentul solicită înlocuirea măsurii luate cu libertatea supravegheată prevăzută de art. 103 C.pen.

Să se arate ce trebuie să decidă instanţa de recurs.

148. Prin sentinţa penală nr. 399 din 26 martie 1993, rămasă definitivă prin nerecurare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a dispus, în baza art. 103 alin. 1 C.pen., luarea faţă de inculpatul

62

minor M.I. a măsurii educative a libertăţii supravegheate timp de 1 an pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 26 raportat la art. 208, art. 209 lit a şi c şi art. 224 alin. 1, cu aplicarea art. 99 C.pen. Din dosarul cauzei rezultă că, la data pronunţării hotărârii prin care s-a luat măsura educativă a libertăţii supravegheate, inculpatul împlinise vârsta de 17 ani şi 7 luni.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs în anulare, susţinându-se că măsura educativă luată faţă de inculpatul minor depăşeşte limitele legale, caz prevăzut în art. 410 alin. 1 partea I pct. 4 C.proc.pen.

Să se arate dacă recursul este întemeiat.

149. Prin sentinţa penală nr. 409 din 10 februarie 1998 a Judecătoriei Brăila, s-a dispus aplicarea faţă de inculpatul C.N. a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare pe durata prevăzută de art. 106 din Codul penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În speţă, din actele dosarului rezultă că la data de 10 februarie 1998 când a fost judecată cauza şi când instanţa a dispus luarea măsurii internării într-un centru de reeducare faţă de inculpat acesta devenise major, având vârsta de 18 ani şi 20 de zile. Să se arate dacă hotărârea pronunţată este legală.

150. Prin sentinţa penală nr. 42 din 3 februarie 1998 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul minor S.I. la câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin.(3) lit. e din Codul penal şi de distrugere prevăzută de art. 217 din Codul penal, dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

S-a reţinut că, în seara zilei de 27 iulie 1997, inculpatul a desprins trei bucăţi de cablu de la şina de cale ferată dintre staţiile Medgidia şi Mircea Vodă, pe care şi le-a însuşit determinând întreruperea sistemului de semnalizare.

Prejudiciul cauzat, în valoare de 80 720 lei, a fost recuperat. Apelul declarat de procuror a fost respins prin decizia penală nr. 93 din 8 mai 1998 a

Curţii de Apel Constanţa. Declarând recurs, procurorul a susţinut că, în temeiul art. 81 alin. 3 C.pen., în mod

greşit s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei. Să se arate dacă recursul este fondat.

151. Prin sentinţa penală nr. 119 din 18 mai 1998 a Tribunalului Arad a fost condamnat inculpatul minor Gh. C. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. a, de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 şi de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 2, pentru toate cu aplicarea art. 109 C.pen.

Totodată, a fost aplicată inculpatului minor pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a din acelaşi cod.

S-a reţinut că, în seara zilei de 3 decembrie 1997, inculpatul a pătruns în curtea şi apoi în locuinţa victimei, cu scopul de a sustrage bunuri. Fiind surprins de victimă, inculpatul i-a aplicat, cu un obiect metalic, numeroase lovituri asupra capului şi a altor zone vitale, care i-au cauzat moartea. Apoi inculpatul şi-a însuşit din locuinţa victimei bani şi alte bunuri de valoare.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 321/A din 2 septembrie 1998 a Curţii de Apel Timişoara.

63

Declarând recurs, procurorul a susţinut că, prin aplicarea faţă de inculpatul minor a pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a C.pen., au fost încălcate prevederile art. 109 alin. 3 din acelaşi cod.

Să se arate dacă recursul este fondat.

152. Prin sentinţa penală nr. 86/1995, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a condamnat pe inculpatul minor pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută în art. 174 raportat la art. 176 lit. d, cu aplicarea art. 99 C.pen., la 10 ani închisoare, aplicându-i şi pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-b C.pen.

Sentinţa a fost atacată cu apel de inculpat, invocându-se şi nelegalitatea soluţiei sub aspectul aplicării pedepsei complementare.

Să se arate dacă apelul este întemeiat.

153. În speţă, inculpatul minor care era arestat preventiv, a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare, iar în baza art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fixându-se termenul de încercare la 2 ani, 4 luni şi 7 zile. Să se arate dacă instanţa a calculat corect termenul de încercare.

154. La data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, făptuitorul era minor care nu împlinise vârsta de 14 ani.

Să se arate ce sancţiune de drept penal poate fi luată faţă de făptuitorul minor care nu împlinise vărsta de 14 ani la data săvârşirii faptei.

155. Minorul având vârsta între 14 şi 16 ani a săvârşit, cu discernământ, fapte de vagabondaj şi de cerşetorie, prevăzute ca infracţiuni prin dispoziţiile art. 326 şi 327 C.pen.

Să se arate dacă minorul răspunde penal pentru faptele săvârşite, având în vedere că dispoziţiile legale cu privire la exerciţiul dreptului la muncă, potrivit cărora capacitatea persoanei de a încheia un contract de muncă se dobândeşte la vârsta de 16 ani.

156. Sesizată cu judecarea unei infracţiuni continuate, instanţa a constatat că unele din acţiunile componente ale acesteia au fost săvârşite în timp ce inculpatul era minor, iar altele după ce devenise major.

Să se arate dacă inculpatul trebuia să răspundă ca minor ori ca major pentru infracţiunea continuată săvârşită.

157. S-a reţinut în fapt că la data săvârşirii acţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, inculpatul era minor, iar la data producerii rezultatului-moartea victimei-devenise major.

Să se arate dacă răspunderea penală a inculpatului se stabileşte având în vedere data săvârşirii faptei-când acesta era minor-sau data producerii rezultatului, când a devenit major.

64

158. S-a reţinut în fapt că minorul, în vârstă de 14 ani şi o zi, pentru a se răzbuna, a aruncat de la o mică distanţă o vergea metalică ascuţită în direcţia victimei, perforându-i cutia craniană şi provocându-i moartea.

Din raportul de constatare medico-legală rezultă că minorul are discernământul corespunzător vârstei sale, că funcţiile lui mintale sunt dezvoltate fără devieri, în raport cu instruirea şi experienţa lui de viaţă, că posibilităţile sale interpretative nu sunt alterate şi că a săvârşit fapta cu discernământ.

Să se arate dacă în speţă minorul răspunde penal.

159. În fapt, inculpatul minor, în vârstă de 17 ani şi 11 luni a săvârşit un furt calificat (împreună cu alţi doi minori), prin spargerea portbagajului unui autoturism.

Având în vedere datele personale ale minorului: fiind fără ocupaţie, autor al unei contravenţii pentru care i s-a aplicat şi a executat sancţiunea închisorii contravenţionale, să se arate dacă luarea unei măsuri educative era justificată sau nu.

160. În speţă, instanţa a dispus ca inculpatul minor să fie internat într-un centru de reeducare pe timp de 2 ani, durată ce se împlinea la 2 august 1996, în timp ce inculpatul devenise major la 5 ianuarie 1995.

Să se arate dacă soluţia era corectă sau nu.

161. În sarcina inculpatului minor s-a reţinut săvârşirea tentativei la infracţiunea de viol. S-a mai reţinut că minorul este la prima faptă penală şi că are asigurată posibilitatea de reeducare în cadrul familiei. Faţă de datele speţei, să se arate dacă se justifică luarea unei măsuri educative, sau aplicarea unei pedepse.

162. Pentru săvârsirea unei infracţiuni de furt, s-a luat faţă de minorul I.N. măsura educativă a libertăţii supravegheate prevăzute în art. 103 al. 1 C.pen. Înăuntrul termenului de 1 an prevăzut de lege, minorul a săvârşit din nou o infracţiune de furt.

Să se arate care era consecinţa săvârşirii noii infracţiuni şi cum putea fi sancţionat delincventul minor pentru infracţiunile săvârşite.

163. În speţă, inculpatul minor, faţă de care a fost luată măsura libertăţii supravegheate, de către prima instanţă, devenise major la data pronunţării sentinţei. Admiţând apelul declarat de procuror împotriva acestei sentinţe, Curtea de Apel a desfiinţat-o şi, rejudecând cauza, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, dispunând totodată suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Să se arate dacă soluţia Curţii de Apel era corectă sau nu.

65

164. Împotriva inculpatului minor instanţa de judecată a luat măsura educativă a internării acestuia într-un centru de reeducare în condiţiile şi pe durata prevăzută de dispoziţiile art. 104 şi art. 106 C.pen.

Întrucât faţă de inculpatul minor se luase în timpul urmăririi penale măsura arestării preventive, să se arate dacă durata arestării preventive se poate deduce din durata măsurii educative.

TITLUL VI MASURILE DE SIGURANTA

CAPITOLUL 1 DISPOZITII GENERALE

Scopul masurilor de siguranta ART. 111 Masurile de siguranta au ca scop inlaturarea unei stari de pericol si preintimpinarea savirsirii

faptelor prevazute de legea penala. Masurile de siguranta se iau fata de persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala. Masurile de siguranta se pot lua chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa, cu exceptia

masurii prevazute in art. 112 lit. d).

Felurile masurilor de siguranta ART. 112

66

Masurile de siguranta sint: a) obligarea la tratament medical; b) internarea medicala; c) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupatie; d) interzicerea de a se afla in anumite localitati; e) expulzarea strainilor; f) confiscarea speciala. g) interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata.

CAPITOLUL 2 REGIMUL MASURILOR DE SIGURANTA

Obligarea la tratament medical ART. 113 Daca faptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicarii cronice prin alcool, stupefiante sau alte

asemenea substante, prezinta pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta in mod regulat la tratament medical pina la insanatosire.

Cind persoana fata de care s-a luat aceasta masura nu se prezinta regulat la tratament, se poate dispune internarea medicala.

Daca persoana obligata la tratament este condamnata la pedeapsa detentiunii pe viata sau la pedeapsa inchisorii, tratamentul se efectueaza si in timpul executarii pedepsei.

Masura obligarii la tratament medical poate fi luata in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii.

Internarea medicala ART. 114 Cind faptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman si se afla intr-o stare care prezinta pericol

pentru societate, se poate lua masura internarii intr-un institut medical de specialitate, pina la insanatosire.

Aceasta masura poate fi luata in mod provizoriu si in cursul urmaririi penale sau al judecatii.

Interzicerea unei functii sau profesii ART. 115 Cind faptuitorul a savirsit fapta datorita incapacitatii, nepregatirii sau altor cauze care il fac

impropriu pentru ocuparea unei anumite functii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupatii, se poate lua masura interzicerii de a ocupa acea functie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupatie.

Aceasta masura poate fi revocata la cerere, dupa trecerea unui termen de cel putin un an, daca se constata ca temeiurile care au impus luarea ei au incetat. O noua cerere nu se poate face decit dupa trecerea unui termen de cel putin un an de la data respingerii cererii anterioare.

67

Interzicerea de a se afla in anumite localitati ART. 116 Cind persoana condamnata la pedeapsa inchisorii de cel putin un an a mai fost condamnata

pentru alte infractiuni, daca instanta constata ca prezenta acesteia in localitatea unde a savirsit infractiunea sau in alte localitati constituie un pericol grav pentru societate, poate lua fata de aceasta persoana masura interzicerii de a se afla in acea localitate sau in alte localitati anume determinate prin hotarirea de condamnare.

Conditia ca faptuitorul sa fi fost condamnat anterior pentru alte infractiuni nu se cere, cind se pronunta o condamnare mai mare de 5 ani.

Aceasta masura poate fi luata pe o durata pina la 5 ani si poate fi prelungita daca pericolul social subzista. Prelungirea nu poate depasi durata masurii luate initial.

In cazul infractiunilor de furt, tilharie, specula, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, cersetorie, prostitutie, viol, relatii sexuale intre persoane de acelasi sex si perversiune sexuala, masura de siguranta poate fi luata oricare ar fi pedeapsa aplicata, durata sau cuantumul acesteia si chiar daca faptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infractiuni.

Masura de siguranta poate fi revocata la cerere sau din oficiu, dupa trecerea unui termen de cel putin un an, dar numai daca temeiurile care au impus luarea ei au incetat. O noua cerere nu se poate face decit dupa trecerea unui termen de cel putin un an de la data respingerii cererii anterioare.

Expulzarea ART. 117 Cetateanului strain care a comis o infractiune i se poate interzice raminerea pe teritoriul tarii. Dispozitia alineatului precedent se aplica si persoanei fara cetatenie care nu are domiciliu in

tara. In cazul in care expulzarea insoteste pedeapsa inchisorii, aducerea la indeplinire a expulzarii

are loc dupa executarea pedepsei. Persoanele prevazute in prezentul articol nu vor fi expulzate daca exista motive serioase de a

se crede ca risca sa fie supuse la tortura in statul in care urmeaza a fi expulzate.

Confiscarea speciala ART. 118 Sint supuse confiscarii speciale: a) lucrurile produse prin fapta prevazuta de legea penala; b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate se serveasca la savirsirea unei infractiuni,

daca sint ale infractorului; c) lucrurile care au fost date pentru a determina savirsirea unei infractiuni sau pentru a rasplati

pe infractor; d) lucrurile dobindite in mod vadit prin savirsirea infractiunii, daca nu sint restituite persoanei

vatamate si in masura in care nu servesc la despagubirea acesteia; e) lucrurile detinute in contra dispozitiilor legale.

Interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata ART. 1181 Cand persoana condamnata la pedeapsa inchisorii de cel putin un an pentru loviri sau orice

alte acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice si psihice, savarsite asupra membrilor familiei, daca

68

instanta constata ca prezenta acesteia in locuinta familiei constituie un pericol grav pentru ceilalti membri ai familiei, poate lua fata de aceasta persoana masura interzicerii de a reveni in locuinta familiei, la cererea partii vatamate. Aceasta masura poate fi luata pe o durata de pana la 2 ani.

165. Prin sentinţa penală nr. 2282 din 24 septembrie 1997 a Judecătoriei Braşov, rămasă definitivă prin neapelare, a fost admisă sesizarea Laboratorului Judeţean de Medicină Legală Braşov şi, în baza art. 114 din Codul pnal, s-a dispus aplicarea măsurii de siguranţă a internării medicale a bolnavului B.V.

Anterior, prin sentinţa civilă nr. 8902 din 25 septembrie 1996, Judecătoria Braşov a admis sesizarea Poliţiei Braşov şi, în baza art. 16 alin. 5 şi 6 din Legea nr. 61/1991, a transformat amenda de 150 000 lei aplicată contravenientului B.V. în 50 zile închisoare contravenţională. În cauză s-a declarat recurs în anulare.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat şi pe ce motive.

166. Printr-o sentinţă de condamnare, rămasă definitivă, inculpatului i s-a interzis-în baza art. 112 lit. d şi art. 116 C.pen.- de a se afla în Minicipiul Bucureşti pe o perioadă de 5 ani, acesta, însă, după executarea pedepsei principale, s-a stabilit în oraşul Buftea, unde a comis, din nou, o infracţiune de furt, motiv pentru care a fost trimis în judecată nu numai pentru această din urmă infracţiune, ci şi pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti prevăzută în art. 271 alin. 1 C.pen. S-a considerat că, stabilindu- se în oraşul Buftea, situat în Sectorul Agricol Ilfov care, potrivit art. 3, 6 şi 75 din Legea nr. 69/1991, din punct de vedere administrativ face parte din Municipiul Bucureşti, inculpatul s-a sustras de la executarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi, prevăzută în art. 116 C.pen.

Să se arate dacă încadrarea juridică a faptei inculpatului este corectă.

167. Prin sentinţa nr. 111 din 31 martie 1998 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul T.R., cetăţean iranian, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de stupefiante prevăzute de art. 312 alin. 1 din Codul penal, dispunându-se totodată expulzarea acestuia în temeiul art. 117 din acelaşi cod.

S-a reţinut că, în zilele de 8 iunie şi 23 iunie 1997, organele de poliţie au găsit asupra inculpatului cantităţile de 0,20 grame şi, respectiv, de 0,24 grame de heroină.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, prin decizia nr. 164 din 5 iunie 1998, a admis apelul inculpatului, înlăturând aplicarea măsurii expulzării.

Declarând recurs, procurorul a susţinut că în mod greşit s-a înlăturat măsura de siguranţă a expulzării inculpatului.

Să se arate dacă recursul este fondat.

168. Prima instanţă a reţinut că în perioada 1998-ianuarie 1999, pretinzând că are influenţă asupra unor funcţionari din Ministerul Sănătăţii, inculpautl a primit sumele de 2450 dolari SUA, 1550 DM şi 8 milioane lei de la cei doi martori, promiţându-le că va obţine punerea în libertate pe considerente medicale a doi inculpaţi cercetaţi în stare de arest preventiv.

69

Faptele au fost încadrate în dispoziţiile art. 257 alin. 1 C.pen., pronunţându-se condamnarea la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare. Conform art. 257 alin. 2 raportat la art. 256 alin. 2 C.pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 1850 dolari SUA şi 1550 DM sau echivalentul în lei, precum şi a sumei de 5 500 000 lei. Totodată, s-a constatat că pe parcursul procesului inculpatul a restituit celor doi martori sumele de 600 dolari USA şi 2 500 000 lei.

Admiţând apelul Parchetului, Curtea de Apel a desfiinţat în parte Hotărârea primei instanţe şi a majorat cuantumul sumelor supuse confiscării la 2450 dolari SUA, 1550 DM şi 8 milioane lei.

Să se arate dacă hotărârea Curţii de Apel este legală.

169. Instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor, deci că a acţionat cu vinovăţie, şi a aluat împotriva făptuitorului măsura de siguranţă a internării medicale, fără să-i aplice o pedeapsă.

Să se arate dacă hotărârea era legală şi temeinică.

170. Procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pe motivul că acesta a săvârşit fapta imputată-în speţă ultraj cu violenţă-în stare de ebrietate pe fond patogenic, cu anularea discernământului critic, însă a omis să ia în mod provizoriu măsura de siguranţă a obligării la tratament medical. Ulterior, procurorul a sesezat instanţa pentru luarea acestei măsuri, iar instanţa a dispus, în baza art. 113 C.pen., obligarea la tratament medical a făptuitorului.

Să se arate dacă soluţia instanţei era corectă.

171. Instanţa de judecată a condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii cu executarea în detenţie şi totodată a luat faţă de acesta măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, fără a indica locul unde această măsură urma să fie executată. Să se arate dacă instanţa era obligată, în speţă, să precizeze locul unde măsura de siguranţă urma să fie executată.

172. S-a constatat că inculpatul era bolnav de epilepsie şi că prezenta, din această cauză, pericol pentru societate-maladia de care suferă are consecinţe asupra capacităţii de frânare a acţiunilor sale comportamentale, exprimate clinic în special printr-o încărcătură afectivă puternică şi tendinţe spre acte coleroase, agresive-justificându-se luarea unei măsuri de siguranţă cu caracter medical.

Să se arate ce măsură de siguranţă cu caracter medical se putea lua în speţă.

173. Instanţa sesizată cu cererea de revocare a măsurii de siguranţă a internării medicale, a respins-o ca prematură, pentru motivul că nu a trecut un an de la luarea acestei măsuri.

Să se arate dacă soluţia instanţei era legală şi temeinică.

70

174. S-a reţinut în fapt că inculpatul a săvârşit 28 de infracţiuni de furt şi înşelăciune, acţionând în centrele mari, cu populaţie multă, unde este greu de identificat şi unde este de asemenea greu să se ia măsuri de prevenire.

Să se arate dacă, în speţă, era justificată luarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi şi anume interzicerea de a se afla un anumit timp în municipiul Bucureşti şi alte câteva oraşe mari.

175. Inculpatul N.C. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt în una din staţiunile de odihnă de pe litoral.

Să se arate dacă în speţă putea fi luată măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi.

176. Judecătoria sect. 1 Bucureşti, prin stp. nr. 101 din 23 februarie 1990 rămasă definitivă, prin nerecurare, a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C.V. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art 215 al. 1 C.pen., deoarece infracţiunea a fost amnistiată. Totodată, în baza art. 116 C.pen., instanţa a interzis inculpatului de a se afla în municipiul Bucureşti pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Sa se arate dacă luarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi era temeinică şi legală în speţă.

177. Inculpata D.I. a fost condamnată pentru o infracţiune de furt, săvârşită în stare de recidivă. Întrucât inculpata avea o vârstă înaintată şi locuia la fiica sa care o întreţinea, să se arate dacă luarea măsurii ge siguranţă prevăzută în art. 116 C.pen. era întemeiată în speţă.

178. Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii (art. 281 C.pen.).

Să se arate dacă şi în ce condiţii se poate dispune confiscarea obiectelor care au servit la exercitarea fără autorizaţie a unei meserii.

179. În speţă, s-a stabilit că inculpatul a sustras, la date diferite, trei porci în greutate de 50, 60 şi 200 kg, pe care i-a pus în căruţa aflată la locul faptei şi cu care apoi i-a transportat la domiciliul său. Să se arate dacă în speţă se impunea sau nu confiscarea atelajului folosit la săvârşirea infracţiunii.

180. Inculpata a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută în art. 329 al. 1 C.pen. În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b C.pen., s-a dispus confiscarea apartamentului proprietatea inculpatei.

Instanţa a reţinut că inculpata, proprietara unui apartament cu trei camere, a atras în locuinţa ei mai multe femei cărora le-a înlesnit, prin punerea la dispoziţie a unei camere, acte de prostituţie, în schimbul unor foloase materiale.

Recursul inculpatei a fost admis şi a fost înlăturată măsura de siguranţă a confiscării speciale.

71

În cauză a fost declarat recurs extraordinar prin care s-a susţinut soluţia primei instanţe de confiscare specială a apartamentului.

Să se arate motivat care din hotărâri era legală şi temeinică.

181. În speţă, inculpatul minor a fost obligat, în mod solidar cu partea civilmente responsabilă (părinţii lui), la plata sumei de 3 milioane lei cu titlu de confiscare, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, pentru care persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Să se arate dacă măsura confiscării speciale a fost legal luată.

182. În speţă, pentru prinderea în flagrant delict a inculpatului care a pretins mită, organele de poliţie au pus la dispoziţia denunţătorului suma de bani necesară în acest scop, sumă de bani care a fost ulterior predată organului de poliţie. Instanţa de apel a dispus confiscarea de la inculpatul condamnat a sunei care a constituit obiectul luării de mită.

Să se arate dacă hotărârea instanţei de apel este corectă.

183. În speţă, inculpatul cetăţean străin a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante prevăzută de art. 312 al. 1 C.pen., dispunându-se şi expulzarea acestuia de pe teritoriul României după executarea pedepsei.

Autorităţile române au primit o scrisoare din partea familiei condamnatului şi o adresă din partea Societăţii de avocatură din localitatea natală a condamnatului, în care se arată că reîntoarcerea sa ar avea repercursiuni grave, urmare a unor probleme de natură religioasă, unii dintre coreligionari suferind condamnări de 15 ani închisoare.

Să se arate dacă instanţa a procedat corect când a dispus în cauză măsura de siguranţă a expulzării.

TITLUL VII CAUZELE CARE INLATURA RASPUNDEREA PENALA SAU CONSECINTELE CONDAMNARII

CAPITOLUL 1 AMNISTIA SI GRATIEREA

Efectele amnistiei ART. 119 Amnistia inlatura raspunderea penala pentru fapta savirsita. Daca intervine dupa condamnare,

ea inlatura si executarea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnarii. Amenda incasata anterior amnistiei nu se restituie.

Amnistia nu are efecte asupra masurilor de siguranta, masurilor educative si asupra drepturilor persoanei vatamate.

Efectele gratierii

72

ART. 120 Gratierea are ca efect inlaturarea, in totul sau in parte, a executarii pedepsei ori comutarea

acesteia in alta mai usoara. Gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat. In

acest caz, partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntate de instanta se reduce in mod corespunzator. Daca suspendarea conditionata este revocata sau anulata, se executa numai partea de pedeapsa ramasa negratiata.

Gratierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afara de cazul cind se dispune altfel prin actul de gratiere.

Gratierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative.

184. Prin decizia penală nr. 218 din 1 iunie 1998, pronunţată în urma admiterii apelului declarat de procuror, Curtea de Apel Galaţi a condamnat pe inculpatul I.C. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal şi la 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 din Codul penal, constatându-se că această din urmă pedeapsă este graţiată conform Legii nr. 137/1997. Procurorul a declarat recurs, susţinând aplicarea greşită a prevederilor art. 81 din Codul penal.

Să se arate dacă recursul procurorului este fondat.

185. Desfiinţând sentinţa primei instanţe, prin decizia penală nr. 433 din 18 iunie 1999, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b şi art. 10 lit. b1 C. proc.pen., Tribunalul Dâmboviţa a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru infracţiunile de fals intelectual prevăzută de art. 289 C.pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 33 lit. a C.pen.

S-a apreciat că prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de lege, în concret, faptele lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel cum cer dispoziţiile art. 18 1 C.pen. Totodată, conform art. 91 lit. c C.pen. s-a aplicat sancţiunea administrativă a amenzii de câte 1 milion lei. La data soluţionării apelului fusese promulgată Legea nr. 137/1997 privind graţierea unor pedepse. Potrivit art. 7 din această lege, faptele care prezintă un grad de pericol social redus în sensul art. 181 C.pen., nu se mai sancţionează în situaţia în care au fost săvârşite până la data intrării ei în vigoare, respectiv 25 iulie 1997.

În fapt, s-a stabilit că activitatea delictuoasă s-a desfăşurat în perioada septembrie-noiembrie 1996.

Să se arate dacă soluţia Tribunalului este legală.

186. Prin stp. nr. 179/1993, Judecătoria Constanţa a condamnat pe inculpatul R.A. la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tăinuire, făcându-se şi aplicarea art. 37 lit. b C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a făcut recurs inculpatul care a arătat că în mod greşit i s-a reţinut în sarcină starea de recidivă, deoarece infracţiunea anterioară, pentru care a fost condamnat, a fost dezincriminată.

Recursul inculpatului a fost admis, cu motivarea că, deşi acesta a fost condamnat atât pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei, cât şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, întrucât prin Decretul-Lege nr. 9/1989 a fost abrogată dispoziţia din art. 245

73

C.pen. privitoare la infracţiune de trecere frauduloasă a frontierei, înseamnă că a fost amnistiată şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Să se arate dacă soluţia era corectă.

187. Judecătoria sect. 3 Bucureşti, prin stp. nr. 371 din 30 mai 1990, a condamnat pe inculpatul M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (art. 208, 209 lit. g şi i C.pen.), constatând totodată că pedeapsa este graţiată în temeiul art. 3 din Decretul-Lege nr. 3/1990.

Instanţa a reţinut că în noaptea de 30 decembrie 1989 inculpatul a pătruns prin escaladare şi efracţie în locuinţa persoanei vătămate D.P. de unde a sustras diferite produse alimentare.

Să se arate dacă hotărârea este corectă în ce priveşte aplicarea actului de graţiere.

188. Instanţa sesizată cu cererea de contopire a unor pedepse definitive aplicate pentru infracţiuni concurente a constatat că una dintre acestea este graţiată condiţionat.

Să se arate motivat dacă pedeapsa graţiată condiţionat intră sau nu în contopire.

189. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt de curent electric, reţinându-se că făptuitorul a pus capăt activităţii de sustragere după ce a intervenit un act de graţiere.

Să se arate dacă în speţă inculpatul putea beneficia de graţierea acordată prin actul de clemenţă respectiv.

190. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni de abandon de familie, la pedeapsa închisorii.

Ulterior a fost adoptat un decret de graţiere prin care a fost graţiată condiţionat şi pedeapsa aplicată inculpatului. În termenul de încercare al acestei graţieri, inculpatul a săvârşit din nou o infracţiune de abandon de familie.

Până la rămânerea definitivă a hotărârii cu privire la noua infracţiune de abandon de familie, a intervenit împăcarea părţilor.

Să se arate dacă în spată era posibilă revocarea graţierii pedepsei anterioare aplicate inculpatului.

CAPITOLUL 2 PRESCRIPTIA

Prescriptia raspunderii penale ART. 121 Prescriptia inlatura raspunderea penala. Prescriptia nu inlatura raspunderea penala in cazul infractiunilor contra pacii si omenirii.

Termenele de prescriptie a raspunderii penale ART. 122 Termenele de prescriptie a raspunderii penale sint: a) 15 ani, cind legea prevede pentru infractiunea savirsita pedeapsa detentiunii pe viata sau

pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani;

74

b) 10 ani, cind legea prevede pentru infractiunea savirsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 15 ani;

c) 8 ani, cind legea prevede pentru infractiunea savirsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;

d) 5 ani, cind legea prevede pentru infractiunea savirsita pedeapsa inchisorii mai mare de un an, dar care nu depaseste 5 ani;

e) 3 ani, cind legea prevede pentru infractiunea savirsita pedeapsa inchisorii care nu depaseste un an sau amenda.

Termenele aratate in prezentul articol se socotesc de la data savirsirii infractiunii. In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, iar in cazul infractiunilor continuate, de la data savirsirii ultimei actiuni sau inactiuni.

Intreruperea cursului prescriptiei ART. 123 Cursul termenului prescriptiei prevazute in art. 122 se intrerupe prin indeplinirea oricarui act

care, potrivit legii, trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal. Dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie. Intreruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar

daca actul de intrerupere priveste numai pe unii dintre ei.

Prescriptia speciala ART. 124 Prescriptia inlatura raspunderea penala oricite intreruperi ar interveni, daca termenul de

prescriptie prevazut in art. 122 este depasit cu inca jumatate.

Prescriptia executarii pedepsei ART. 125 Prescriptia inlatura executarea pedepsei principale. Prescriptia nu inlatura executarea pedepselor principale pronuntate pentru infractiunile contra

pacii si omenirii.

Termenele de prescriptie a executarii pedepsei ART. 126 Termenele de prescriptie a executarii pedepsei sint: a) 20 de ani, cind pedeapsa care urmeaza a fi executata este detentiunea pe viata sau

inchisoarea mai mare de 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmeaza a fi executata, dar nu mai mult de 15 ani, in cazul

celorlalte pedepse cu inchisoarea; c) 3 ani, in cazul cind pedeapsa este amenda. Termenul de prescriptie a executarii sanctiunilor cu caracter administrativ prevazute in art. 181

si in art. 91 este de un an. Termenele aratate in alin. 1 se socotesc de la data cind hotarirea de condamnare a ramas

definitiva, iar cele aratate in alin. 2 curg de la raminerea definitiva a hotaririi sau, dupa caz, de la data cind poate fi pusa in executare, potrivit legii, ordonanta prin care s-a aplicat sanctiunea.

In cazul revocarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei, a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere sau, dupa caz, a executarii pedepsei la locul de munca, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cind hotarirea de revocare a ramas definitiva.

Masurile de siguranta nu se prescriu.

75

Intreruperea cursului prescriptiei executarii ART. 127 Cursul termenului prescriptiei prevazute in art. 126 se intrerupe prin inceperea executarii

pedepsei sau prin savirsirea din nou a unei infractiuni. Sustragerea de la executare, dupa inceperea executarii pedepsei, face sa curga un nou termen

de prescriptie de la data sustragerii.

Suspendarea cursului prescriptiei ART. 128 Cursul termenului prescriptiei prevazute in art. 122 este suspendat pe timpul cit o dispozitie

legala sau o imprejurare de neprevazut ori de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.

Cursul termenului prescriptiei prevazute in art. 126 este suspendat in cazurile si conditiile prevazute in Codul de procedura penala.

Prescriptia isi reia cursul din ziua in care a incetat cauza de suspendare.

Termenele de prescriptie pentru minori ART. 129 Termenele de prescriptie a raspunderii penale si a executarii pedepsei se reduc la jumatate

pentru cei care la data savirsirii infractiunii erau minori.

Prescriptia executarii pedepsei care a inlocuit pedeapsa detentiunii pe viata ART. 130 Executarea pedepsei inchisorii, atunci cind aceasta inlocuieste pedeapsa detentiunii pe viata,

se prescrie in 20 de ani. Termenul de prescriptie curge de la raminerea definitiva a hotaririi de condamnare la detentiunea pe viata.

191. Prin sentinţa penală nr. 638 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Făurei, rămasă definitivă prin neapelare, au fost condamnate inculpatele minore B.C. şi B.N. pentru săvârşirea infracţiunii de furt clificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit.a şi c, cu aplicarea art. 13 din Codul penal. Instanţa a reţinut că, într-o noapte din luna noiembrie 1994, împreună cu alţi inculpaţi, inculpatele au sustras de la o societate comercială diferite bunuri. În cauză s-a declarat recurs în anulare.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

192. Faţă de inculpatul minor, vinovat de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, prima instanţă a luat-printr-o sentinţă pronunţată la 25 iunie 1991 şi rămasă definitivă prin nerecurare-măsura educativă a trimiterii într-o şcoală specială de muncă şi reeducare pe timp de 2 ani. Cum ulterior minorul a dispărut de la domiciliu, el a fost dat în urmarire generală la 14 mai 1992.

Prin sentinţa din 18 aprilie 1996, instanţa de executare, sesizată de organele poliţiei, a constatat-prin aplicarea art. 419 alin. 2 şi art. 461 alin. 1 lit. c C.proc.pen.-că executarea măsurii educative luate faţă de inculpat este prescrisă.

76

Parchetul a declarat recurs prin care se susţine că executarea măsurilor educative nu poate fi prescrisă în baza art. 126 şi 129 C.pen.

Să se arate dacă recursul este fondat.

193. Prin sentinţa penală nr. 661 din 20 iunie 1997 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în

baza art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a şi c Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal şi art. 109 Cod penal, raportat la art. 13 Cod penal, inculpata minoră D.D. a fost condamnată la 1 an închisoare.

În fapt, s-a reţinut că la data de 17 februarie 1993, în timp ce se afla în Piaţa Crângaşi, inculpata a sustras din buzunarul părţii vătămate S.N. un abonament R.A.T.B. în valoare de 200 lei.

Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât instanţa nu a făcut aplicarea art. 121 şi 124 Cod penal, referitoare la prescripţia specială a răspunderii penale.

Să se arate dacă argumentele din apel sunt fondate.

194. În sarcina inculpatului L.M. s-a reţinut că în perioada anilor 1956-1967 a indus şi menţinut în eroare conducerea întreprinderii unde lucra, servindu-se de acte false.

Întrucât faptele de fals în acte au fost săvârşite în perioada anilor 1956-1960, deci cu mai mult de 5 ani în urmă, să se arate dacă în speţă, răspunderea penală este prescrisă sau nu, având în vedere că de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea acesteia au trecut mai mult de 5 ani, adică termenul prevăzut de lege pentru prescripţia răspunderii penale pentru această infracţiune.

CAPITOLUL 3 LIPSA PLINGERII PREALABILE SI IMPACAREA PARTILOR

Lipsa plingerii prealabile ART. 131 In cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de

introducerea unei plingeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acestei plingeri inlatura raspunderea penala.

Retragerea plingerii prealabile, de asemenea, inlatura raspunderea penala. Fapta care a adus vatamare mai multor persoane atrage raspunderea penala, chiar daca

plingerea prealabila s-a facut sau se mentine numai de catre una dintre ele. Fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor la savirsirea ei, chiar daca plingerea

prealabila s-a facut sau se mentine cu privire numai la unul dintre ei. In cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu ori cu capacitate

de exercitiu restrinsa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.

Impacarea partilor

77

ART. 132 Impacarea partilor in cazurile prevazute de lege inlatura raspunderea penala si stinge si

actiunea civila. Impacarea este personala si produce efecte numai daca intervine pina la raminerea definitiva a

hotaririi. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu impacarea se face numai de reprezentantii

lor legali. Cei cu capacitate de exercitiu restrinsa se pot impaca cu incuviintarea persoanelor prevazute de lege. Impacarea produce efecte si in cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu.

195. În fapt, persoana vătămată a făcut plângere prealabilă pentru infracţiunile de calomnie săvârşite de inculpat împotriva sa, a fiicei sale care este majoră, precum şi a soacrei sale.

Întrucât celelalte persoane vătămate (fiica şi soacra) n-au făcut plângere prealabilă, să se arate dacă prin plângerea prealabilă introdusă se antrenează răspunderea penală a inculpatului şi pentru faptele îndreptate împotriva celorlalte persoane vătămate.

196. În speţă, persoana vătămată prin infracţiunea de lovire era un copil de 9 ani, iar plângerea prealabilă a fost introdusă numai de unul dintre părinţii minorului.

Să se arate dacă plângerea prealabilă a fost legal introdusă numai de unul dintre părinţi.

197. În speţă, părţile aveau dublă calitate, de părţi vătămate şi de inculpaţi, în cadrul proceselor penale pe care şi le-au intentat reciproc pentru comitere infracţiunii de furt între soţi (art. 210 C.pen.) şi atâ la primul termen de judecată cât şi în recurs, au declarat că nu înţeleg să obţină condamnarea părţii adverse ci urmăresc doar rezolvarea împărţirii bunurilor comune şi a celor proprii, fiind în curs de divorţ.

Să se arate dacă manifestarea de voinţă neechivocă a părţii vătămate, în sensul că nu urmăreşte condamnarea inculpatului, are valoarea unei retrageri a plângerii prealabile.

198. În speţă, judecătorul de serviciu, primind plângerea prealabilă depusă de persoana vătămată la judecătorie, în condiţiile art. 282 C.pen. a dat acesteia în cunoştinţă termenul fixat pentru judecată, iar la acest termen persoana vătămată a lipsit şi, în mod nelegal, nu a fost citată nici pentru termenul următor, când de asemenea nu a fost prezentă.

Să se arate dacă lipsa persoanei vătămate la cele două termene consecutive poate fi considerată o retragere a plângerii prealabile.

199. În faţa instanţei de judecată inculpatul a declarat că s-a împăcat cu partea vătămată, invocând ca dovadă a împăcării faptul că, după săvârsirea faptei de lovire, a convieţuit un timp cu ea.

Având în vedere că partea vătămată nu a făcut o declaraţie în acest sens, să se arate dacă în speţă intervenise sau nu împăcarea părţilor.

78

200. În fapt s-a reţinut că inculpatul, funcţionar, în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu a lovit o persoană, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 25 de zile.

Fapta inculpatului întruneşte conţinutul infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută în art. 250 al. 2 C.pen. şi al infracţiunii de vătămare corporală (art. 181 C.pen.), în concurs ideal.

Să se arate ce efecte produce împăcarea părţilor în cazul infracţiunilor săvârşite.

201. În cazul unui furt comis în condiţiile art. 210 C.pen., părţile au declarat că s-au împăcat şi, de comun acord, au cerut instanţei ca, prin hotărâre, inculpatul să fie obligat la restituirea obiectelor sustrase, în sensul de a le readuce la locuinţa din care le-a sustras.

Să se arate dacă instanţa putea satisface cererea părţilor şi dacă împăcarea îşi putea produce efectele.

CAPITOLUL 4 REABILITAREA

Efectele reabilitarii ART. 133 Reabilitarea face sa inceteze decaderile si interdictiile, precum si incapacitatile care rezulta din

condamnare. Reabilitarea nu are ca urmare obligatia de reintegrare in functia din care infractorul a fost scos

in urma condamnarii ori de rechemare in cadrele permanente ale fortelor armate sau de redare a gradului militar pierdut.

De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra masurilor de siguranta, cu exceptia celei prevazute in art. 112 lit. d).

Reabilitarea de drept ART. 134 Reabilitarea are loc de drept in cazul condamnarii la amenda sau la pedeapsa inchisorii care nu

depaseste un an, daca in decurs de 3 ani condamnatul nu a savirsit nici o alta infractiune.

Reabilitarea judecatoreasca ART. 135 Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanta judecatoreasca: a) in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de un an pina la 5 ani, dupa trecerea

unui termen de 4 ani, la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate; b) in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani pina la 10 ani, dupa trecerea

unui termen de 5 ani, la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate; c) in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dupa trecerea unui termen

de 7 ani, la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate; d) in cazul pedepsei detentiunii pe viata comutate sau inlocuite cu pedeapsa inchisorii, dupa

trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumatate din durata pedepsei cu inchisoare. Procurorul general poate dispune, in cazuri exceptionale, reducerea termenelor prevazute in

acest articol.

Calculul termenului de reabilitare

79

ART. 136 Termenele prevazute in art. 134 si 135 se socotesc de la data cind a luat sfirsit executarea

pedepsei principale sau de la data cind aceasta s-a prescris. Pentru cei condamnati la pedeapsa cu amenda termenul curge din momentul in care amenda a

fost achitata sau executarea ei s-a stins in alt mod. In caz de gratiere totala sau de gratiere a restului de pedeapsa, termenul curge de la data

actului de gratiere.

Conditiile reabilitarii judecatoresti ART. 137 Cererea de reabilitare judecatoreasca se admite daca cel condamnat intruneste urmatoarele

conditii: a) nu a suferit o noua condamnare in intervalul prevazut in art. 135; b) isi are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, precum si in cazul cind

are virsta de a fi pensionat sau este incapabil de munca; c) a avut o buna conduita; d) a achitat in intregime cheltuielile de judecata si despagubirile civile la plata carora a fost

obligat, afara de cazul cind partea vatamata a renuntat la despagubiri, sau cind instanta constata ca cel condamnat si-a indeplinit in mod regulat obligatiile privitoare la dispozitiile civile din hotarirea de condamnare.

Cind instanta constata ca nu este indeplinita conditia de la lit. d), dar aceasta nu se datoreste relei-vointe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.

Reinnoirea cererii de reabilitare ART. 138 In caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o noua cerere decit dupa un

termen de 3 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dupa un termen de 2 ani in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani si dupa un termen de un an in celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.

Conditiile aratate in art. 137 trebuie sa fie indeplinite si pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.

Cind respingerea cererii se bazeaza pe lipsa de forme, ea poate fi reinnoita potrivit dispozitiilor Codului de procedura penala.

Anularea reabilitarii ART. 139 Reabilitarea judecatoreasca va fi anulata cind dupa acordarea ei s-a descoperit ca cel reabilitat

mai suferise o alta condamnare, care daca ar fi fost cunoscuta, ducea la respingerea cererii de reabilitare.

202. Prin sentinţa penală nr. 118 din 18 februarie 1997, rămasă definitivă prin neapelare,

Judecătoria Olteniţa a admis cererea formulată de T.D. de a se dispune reabilitarea sa judecătorească cu privire la pedeapsa de 12 ani închisoare la care a fost condamnat de Tribunalul Judeţean Ilfov, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută în art. 174 C.pen. Executarea pedepsei a început la 26 decembrie 1974 şi durata pedepsei s-a împlinit la 26 decembrie 1986. În cauză s-a declarat recurs în anulare.

80

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

203. Prin sentinţa penală nr. 215/24 ianuarie 1996 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti s-a dispus reabilitarea judecătorească a condamnatului C. L. pentru pedepsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 855/14.07. 1989 a Tribunalului Militar Bucureşti.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti care a criticat-o pentru netemeinicie, motivând că prin sentinţa penală nr. 855/1989 a Tribunalului Militar Bucureşti, C.L. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare şi a fost obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a mai arătat că una din condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea cererii de reabilitare judecătorească este cea prevăzută de art. 137 lit. d C.pen., respectiv achitarea în întregime de către comdamnat a cheltuielilor de judecată, iar C.L. nu a depus la dosar dovada achitării acestora.

Să se arate dacă apelul este întemeiat.

204. În speţă, condamnatul a solicitat instanţei reabilitarea judecătorească, dar cu ocazia judecăţii s-a constatat că erau îndeplinite condiţiile privitoare la reabilitarea de drept prevăzută în art. 134 C.pen.

Să se arate dacă pentru soluţionarea cererii urmau să se aibă în vedere condiţiile prevăzute în art. 134 sau cele din art. 135 C.pen.

205. Instanţa sesizată cu cererea fostului condamnat de a se constata intervenirea reabilitării de drept pentru o condamnare suferită anterior, a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reabilitarea de drept.

Să se arate dacă, în speţă, cererea petiţionarului poate fi examinată ca o cerere de reabilitare judecătorească.

206. În speţă, înlăuntrul termenului de 3 ani pentru reabilitarea de drept pentru o condamnare anterioară, fostul condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o pedeapsă. Întrucât noua infracţiune a fost amnistiată, să se arate dacă pentru condamnarea anterioară va opera reabilitarea de drept potrivit art. 134 C.pen.

207. Condamnatul, militar care executa pedeapsa închisorii într-o unitate militară disciplinară, a beneficiat de graţierea condiţionată a restului de pedeapsă.

Să se arate dacă dispoziţiile art. 62 al. 5 C.pen., care prevăd reabilitarea de drept a condamnatului, erau aplicabile în speţă.

81

208. În speţă, militarul condamnat, care executa pedeapsa într-o unitate militară disciplinară, a devenit inapt serviciului militar şi a fost liberat condiţionat conform prevederilor din art. 62 al. 3 C.pen. Să se arate dacă în această situaţie condamnatul poate fi reabilitat de drept şi în ce condiţii.

209. În speţă, pedeapsa la care inculpatul a fost condamnat a fost executată prin deţinere preventivă şi aceasta s-a terminat anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Să se arate data de la care curge termenul de reabilitare.

210. Instanţa sesizată cu cererea fostului condamnat pentru acordarea reabilitării a constatat că, în perioada termenului de reabilitare, acesta a comis o infracţiune care ulterior a fost amnistiată. Să se arate dacă, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 137 lit. c C.pen. privitoare la buna conduită a petiţionarului.

211. Cererea de reabilitare introdusă de fostul condamnat a fost respinsă pentru motivul că acesta nu a avut o comportare care să determine evidenţierea sa în munca prestată.

Să se arate dacă condiţia bunei conduite pentru acordarea reabilitării presupune o comportare care să determine evidenţierea în muncă a petiţionarului.

212. Fiind sesizată cu soluţionarea unei cereri de reabilitare, de către cel condamnat pentru infracţiunea de omor, instanţa a constatat că petiţionarul nu a făcut dovada plăţii despăgubirilor datorate părţii civile, declarând că partea civilă nu i-a cerut să plătească despăgubirile acordate prin sentinţa de condamnare.

Să se arate dacă în speţă erau îndeplinite condiţiile reabilitării, în concret condiţia prevăzută în art. 137 lit. d C.pen.

TITLUL VIII INTELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII IN LEGEA PENALA

Dispozitii generale ART. 140 Ori de cite ori legea penala foloseste un termen sau o expresie din cele aratate in prezentul

titlu, intelesul acestora este cel prevazut in articolele urmatoare, afara de cazul cind legea penala dispune altfel.

Legea penala ART. 141 Prin "lege penala" se intelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsa in legi sau decrete.

82

Teritoriul ART. 142 Prin termenul "teritoriu" din expresiile "teritoriul Romaniei" si "teritoriul tarii" se intelege

intinderea de pamint si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian ale acesteia.

Infractiunea savirsita pe teritoriul tarii ART. 143 Prin "infractiune savirsita pe teritoriul tarii" se intelege orice infractiune comisa pe teritoriul

aratat in art. 142 sau pe o nava ori o aeronava romana. Infractiunea se considera savirsita pe teritoriul tarii si atunci cind pe acest teritoriu ori pe o

nava sau aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii.

Savirsirea unei infractiuni ART. 144 Prin "savirsirea unei infractiuni" sau "comiterea unei infractiuni" se intelege savirsirea

oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.

Public ART. 145 Prin termenul "public" se intelege tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice,

institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sint de interes public.

Consecinte deosebit de grave ART. 146 Prin "consecinte deosebit de grave" se intelege o paguba materiala mai mare de 2.000.000.000

lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.

Functionar public si functionar ART. 147 Prin "functionar public" se intelege orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu

orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145.

Prin "functionar" se intelege persoana mentionata in alin. 1, precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decit cele prevazute in acel alineat.

ART. 148 Abrogat.

Rude apropiate ART. 149

83

"Rude apropiate" sint ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin infiere, potrivit legii, astfel de rude.

Dispozitiile din legea penala privitoare la rude apropiate, in limitele prevazute de alineatul precedent, se aplica in caz de infiere cu efecte depline, persoanei infiate cit si descendentilor acesteia si in raport cu rudele firesti, iar in caz de infiere cu efecte restrinse, infiatului cit si descendentilor acestuia si in raport cu rudele infietorului.

Membru de familie ART. 1491 Prin membru de familie se intelege sotul sau ruda apropiata, daca aceasta din urma locuieste si

gospodareste impreuna cu faptuitorul.

Secrete de stat si inscrisuri oficiale ART. 150 "Secrete de stat" sint documentele si datele care prezinta in mod vadit acest caracter, precum si

cele declarate sau calificate astfel prin hotarire a Guvernului. "Inscris oficial" este orice inscris care emana de la o unitate din cele la care se refera art. 145

sau care apartine unei asemenea unitati.

Arme ART. 151 "Arme" sint instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitii legale. Sint asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme si care au fost

intrebuintate pentru atac.

Fapta savirsita in public ART. 152 Fapta se considera savirsita "in public" atunci cind a fost comisa: a) intr-un loc care prin natura sau destinatia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar daca

nu este prezenta nici o persoana; b) in orice alt loc accesibil publicului, daca sint de fata doua sau mai multe persoane; c) in loc neaccesibil publicului, cu intentia insa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest

rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane; d) intr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi

considerate ca au caracter de familie, datorita naturii relatiilor dintre persoanele participante; e) prin orice mijloace cu privire la care faptuitorul si-a data seama ca fapta ar putea ajunge la

cunostinta publicului.

Timp de razboi ART. 153 "Timp de razboi" este intervalul de timp de la data declararii mobilizarii sau de la inceperea

operatiilor de razboi pina la data trecerii armatei la starea de pace.

Calculul timpului ART. 154

La calcularea timpului ziua se socoteste de 24 de ore si saptamina de 7 zile. Luna si anul se socotesc implinite cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei de la care au inceput sa curga.

84

213. Prin sentinţa penală nr. 924 din 17 decembrie 1996 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit.h C.proc.pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B.N. la plângerea părţii vătămate D.N. pentru infracţiunea prevăzută de art. 208-210 C.pen.

Instanţa de fond a reţinut că partea vătămată a lipsit în mod nejustificat la două termene consecutive, respectiv 15 octombrie 1996 şi 17 decembrie 1996.

Împotrva acestei sentinţe a declarat recurs parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei săvârşite de către inculpat.

S-a arătat că inculpatul este în mod necontestat, vărul soţiei părţii vătămate deci un afin care nu se încadrează în prevederile art. 149 C.pen., text ce defineşte noţiunea de „ rude apropiate”.

Să se arate dacă recursul este fondat.

214. Prin sentinţa penală nr. 2084 din 12 mai 1998, rămasă definitivă prin neapelare, Judecătoria Iaşi a condamnat pe inculpata D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. e, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.

Instanţa a reţinut că, în perioada 11-13 ianuarie 1997, inculpata a sustras de pe câmp, din terenul proprietatea persoanei vătămate, două căruţe cu coceni de porumb. În cauză s-a declarat recurs în anulare, pe considerentul că fapta a fost greşit încadrată juridic.

Să se arate dacă recursul este fondat.

215. Prin sentinţa penală nr. 56 din 24 martie 1998 a Tribunalului Olt, a fost condamnat inculpatul D.E.M. pentru săvârşirea tentatovei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 din Codul penal.

S-a reţinut că, în noaptea de 7/8 ianuarie 1998, inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit victimei Y.M.D. cauzându-i o plagă toraco-abdominală care i-a pus viaţa în pericol. Din probele administrate rezultă că inculpatul a săvârşit fapta pe o stradă a unei localităţi, în prezenţa mai multor persoane.

Apelul declarat de inculpat a fost respins prin decizia penală nr. 298 din 28 mai 1998 a Curţii de Apel Craiova.

Împotriva celor două hotărâri s-a declarat recurs în anulare, susţinându-se că fapta trebuie încadrată în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 if 175 lit. I din Codul penal.

Să se arate dacă recursul în anulare este fondat.

216. Prin sentinţa penală nr. 1310 din 21 septembrie 1992, rămasă definitivă prin nerecurare, Judecătoria Slobozia a condamnat pe inculpatul N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie prevăzută de art. 206 C.pen.

S-a reţinut că, la data de 20 aprilie 1992, constatând că i s-a sustras acumulatorul de la tractorul ce îl avea în primire, inculpatul a sesizat organele de poliţie exprimând totodată bănuiala că autorul faptei este vecinul său U.T. În cauză s-a declarat recurs extraordinar.

85

Să se arate dacă recursul este întemeiat.

217. S-a reţinut în fapt că expertul, care a primit de la o instanţă judecătorească însărcinarea de

a efectua o expertiză în una din cauzele în curs de judecată, a primit un folos material de la una din părţi, pntru a întocmi raportul de expertiză în favoarea acesteia.

Să se arate dacă expertul avea calitatea de funcţionar şi deci dacă fapta lui constituia infracţiune de luare de mită.

218. În speţă, inculpatul a săvârşit infracţiunea de furt în dauna cumnatului său. Să se arate dacă, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile din art. 210 C.pen. care prevăd că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul furtului săvârşut între soţi ori între rude apropiate.

219. În fapt, partea vătămată i-a chemat pe inculpaţii I.M. şi G.M., primul fiindu-i soţ (de care era despărţită în fapt, ei având domicilii separate), iar cel de-al doilea socru, pentru comiterea infracţiunii de furt în condiţiile art. 210 C.pen.

Să se arate dacă inculpatul G.M. (socru) este rudă apropiată cu partea vătămată şi, în consecinţă, erau aplicabile dispoziţiile art. 210 C.pen.

220. În sarcina inculaptului s-a reţinut că s-a „înarmat” cu un lemn, cu care a spart geamurile şi unele obiecte din locuinţa victimei, locuinţă în care a pătruns fără drept.

Fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, în varianta agravată a acesteia prevăzută în art. 192 al. 2 C.pen. (faptă săvârşită de o persoană înarmată), instanţa a schimbat calificarea faptei în varianta simplă (art. 192 al. 1 C.pen.), cu motivarea că lemnul nu este o armă special confecţionată pentru a servi la atac sau apărare şi nici nu poate fi asimilat cu o armă, în

condiţiile art. 151 al. 2 C.pen., întrucât nu a fost folosit pentru atac împotriva părţii vătămate. Să se arate dacă soluţia instanţei este corectă sau nu.

221. În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în sala de aşteptare a unei autogări, a adresat cuvinte jignitoare unei femei pe care nu o cunoştea şi că i-a luat acesteia baticul şi sacoşa spre a o determina să-l însoţească.

Să se arate dacă fapta inculpatului a fost săvârşită „în public” în înţelesul art. 152 C.pen.

222. Instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit o infracţiune de furt asupra unui bun aflat în porţiunea de teren de lângă blocul în care locuia partea vătămată.

Să se arate dacă furtul a fost comis în loc public în sensul art. 152 C.pen.

86

223. Inculpatul a sustras o sumă de bani dintr-o poşetă lăsată pentru scurt timp de către persoana vătămată într-o cabină de probă de la un raion de confecţii al unui magazin.

Să se arate dacă fapta a fost săvârşită în loc public şi dacă furtul era calificat.

224. Prin stp. nr. 1207/1990 a Judecătoriei Constanţa, inculpatul D.J. a fost condamnat, între altele, pentru săvârsirea infracţiunii de furt calificat, în varianta prevăzută în art. 209 lit. e C.pen., furtul fiind considerat săvârşit într-un loc public.

În fapt, s-a stabilit că inculpatul a sustras, în diferite zile, din mai multe corturi amplasate într-un camping, mai multe obiecte aparţinând persoanelor care ocupau corturile respective.

Să se arate dacă soluţia era corectă sub aspectul calificării faptei ca furt săvârşit în loc public.

SOLUŢIILE PROBLEMELOR

1. Fapta fiind săvârşită în apele teritoriale ale României, este aplicabilă legea penală română (art. 3 C.pen.). Aceeaşi soluţie şi dacă fapta s-ar fi comis în afara mării teritoriale, fapta săvârşită pe ambarcaţiunea română fiind considerată săvârşită pe teritoriul ţării (art. 143 C.pen.).

2. Infracţiunea fiind săvârşită pe teritoriul României, se aplică legea penală română, exclusiv şi necondiţionat, indiferent de legea penală a statului al cărui cetăţean ar fi infractorul sau persoana vătămată (art. 3 C.pen.).

87

3. Infracţiunea săvârşită pe nava română este considerată săvârşită pe teritoriul ţării (art. 143 C.pen) şi deci este incidentă legea penală română (art. 3 C.pen.).

4. Făptuitorul beneficiind de imunitate de jurisdicţie, nu poate fi tras la răspundere penală de organele române (art. 8 C.pen.).

5. Amenda aplicată inculpatului era nelegală, fiind stabilită cu încălcarea principiului aplicării legii mai favorabile prevăzut în art. 13 C.pen. ( Culegere de practică juridică pe anul 1993, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1994, p.33)

6. Soluţia este corectă, instanţa făcând în cauză aplicarea dispoziţiilor din art. 13 C.pen. sub aspectul condiţiilor cerute de lege pentru acordarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, Codul penal, anterior modificării, sub imperiul căruia se săvârşise infracţiunea de înşelăciune, neprevăzând condiţia reparării pprejudiciului cauzat prin infracţiune. (Curtea de Apel Braşov, d.pen.nr.33/9 mai 1995 în Culegere de practică judiciară, Braşov, 1995, p. 60)

7. Soluţia instanţei de recurs este criticabilă sub mai multe aspecte. Mai întâi pentru că starea sănătăţii inculpatei nu justifica luarea măsurii educative a internării într-un institut medical-educativ, măsură ce nu a fost abrogată prin Decretul nr. 218/1977. De asemenea, se consideră că în speţă erau mai favorabile dispoziţiile din Codul penal. În realitate, fiind vorba de pruncucidere, Codul penal o pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, deci chiar cu limitele reduse la jumătate, această pedeapsă este mai aspră decât internarea intr-o SSMR. (CSJ, d.nr. 113/1992 în Dreptul nr.8/1993, p.91)

8. Întrucât legea nouă prevede pedeapsa închisorii între aceleaşi limite ca şi legea anterioară, dar prevede ca pedeapsă alternativă şi amenda, această lege nouă este mai favorabilă. (CSJ, d.nr. 2427/1996, Dreptul nr. 11/1997, p.126)

9. Recursul extraordinar era întemeiat şi urma să fie admis în baza art. 14 C.pen., urmând să se ia faţă de minor măsura educativă neprivativă de libertate a mustrării, conform art. 101 lit. A din C.pen, care constituie legea penală mai favorabilă. (CSJ, d.nr.2281/1992 în Dreptul nr. 7/1993, p. 98)

10. Soluţia nu este corectă. Deşi Decretul-Lege nr. 24/1990, care incriminează ocuparea unei locuinţe fără a avea contract de închiriere, a fost emis în condiţiile unei stări excepţionale, ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989, la care se face referire în expunerea de motive, aceasta nu atribuie legii caracter temporar. Pentru aceasta ar fi trebuit să existe o manifestare expresă şi neechivocă a voinţei legiuitorului, ceea ce în situaţia examinată nu este cazul. De aceea hotărârile de achitare cu motivarea că fapta nu există urmează a fi casate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă. (CSJ, S. Pen., d.nr. 2238/1993, Culegere de decizii ale CSJ pe anul 1993, p. 160)

88

11. Soluţia nu este corectă întrucât tribunalul nu a luat în considerare faptul că prin intrarea în vigoare a Legii nr.17/1996 s-a operat o dezincriminare a faptei; noul act normativ, chiar dacă are caracter extrapenal, face să dispară un element esenţial al infracţiunii, deţinerea fără drept a armei. (Curtea de Apel Cluj-Napoca, d. pen.nr.338/1996 în Crişu, Şt., Crişu, E., Codul penal adnotat cu practică judiciară 1990-2000, Ed. Argessis, Bucureşti, 2001)

12. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 10 şi art 13 C.pen., legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare, iar în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale, se aplică cea mai favorabilă.

Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul succesiunii de legi penale în timp presupune existenţa unei activităţi infracţionale săvârşite până în momentul apariţiei noii legi. Când activitatea ilicită a infractorului începută sub legea veche s-a prelungit în timp şi sub legea nouă, având caracterul unei infracţiuni continui momentul consumării infracţiunii este acela al terminării activităţii materiale.

Întrucât infracţiunea s-a consumat după modificarea limitelor speciale ale pedepsei, în speţă nu are semnificaţie succesiunea de legi penale în timp, prevederile art.13 C.pen. nefiind incidente, furtului săvârşit de inculpat aplicându-i-se legea nouă, care prevede numai pedeapsa închisorii, nealternativă cu amenda. (CSJ, Sp, D.nr.2514 din 17 iunie 1997 )

13. Recursul în anulare este fondat. Între data săvârşirii faptei şi până la judecarea definitivă a cauzei, intervenind o lege care prevede aceleaşi limite ale pedepsei închisorii ca şi legea anterioară, dar alternativ cu pedeapsa amenzii, legea nouă este mai favorabilă şi, ca atare, este aplicabilă conform prevederilor art. 13 din Codul penal.

(CSJ, Sp, d.nr. 2427 din 1 noiembrie 1996)

14. În raport cu condiţiile concrete date şi în special cu scopul urmărit de inculpaţi, cu relaţiile de bună vecinătate dintre inculpaţi şi partea vătămată, fapta acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aşa încât se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.proc. pen. raportat la art. 10 lit. b1 C. pen. combinat cu art 181 C.pen. În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că inculpaţii au împrumutat o şişcorniţă martorului C.N. care nu le-a restituit-o. În luna octombrie 1997 partea vătămată C.M. a împrumutat şişcorniţa de la martorul C.N. şi cum inculpaţii sunt vecini cu partea vătămată au văzut şişcorniţa şi, considerându-se proprietari, la 30 octombrie 1997, au intrat în curtea părţii vătămate cu intenţia de a lua şişcorniţa, dar au fost refuzaţi cerându-li-se să părăsească curtea, ceea ce au refuzat. (Curtea de Apel Suceava, D. pen. nr. 202/19 aprilie 1999)

15. Dispoziţiile art. 181 C. pen. prevăd că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se au în vedere mai multe împrejurări şi nu numai urmarea produsă constând în valoarea pagubei, aşa cum susţine inculpatul. Trebuie de asemenea avute în vedere mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit şi împrejurările în care fapta a fost comisă.

Analizând toate aceste elemente în speţa dată se impune concluzia că fapta inculpatului nu este lipsită de importanţă. În plus, în momentul săvârşirii faptei, inculpatul nu cunoştea ce sumă se afla în sertar, aceasta fiind o situaţie ce nu a depins de voinţa făptuitorului. Instanţa trebuie să respingă recursul inculpatului ca nefondat.

89

(Curtea de Apel Iaşi, Sp, d. nr. 708 din 19 octombrie 1999)

16. Soluţia nu este legală. Imprejurarea că inculpatul este recidivist nu exclude ab initio posibilitatea aplicării art. 181 C. pen. Instanţa este datoare să o analizeze în contextul în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi al cuantumului prejudiciului produs părţii vătămate.

(Curtea de Apel Ploieşti, d. pen. nr. 213/R/1999)

17. Recursul nu este fondat întrucât, în principiu, fapta constituie o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, caracteristică infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor care au suferit o vătămare. Sumele de bani au fost folosite exclusiv pentru procurarea rechizitelor necesare, iar funcţionarul nu a realizat un folos necuvenit în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu şi astfel elementele infracţiunii de luare de mită nu sunt întrunite. Sumele de bani nu erau semnificative, atingerea valorilor apărate de lege fiind minimă, iar scopul urmărit si împrejurările în care fapta a fost săvârşită duc la concluzia că aceasta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

(CSJ, SP, D. nr. 2378 din 29 octombrie 1996)

18. Fapta nu este prevăzută de legea penală. Simpla luare a hotărârii de a avea raport sexual, fără constrângere, cu o persoană de sex feminin, hotărâre abandonată la manifestarea refuzului victimei, nu poate avea semnificaţie juridică penală. (în C. Bulai, C. Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Culegere de probleme din practica judiciară pentru uzul studenţilor, Ed. “Şansa” SRL, Bucureşti, 1999, p. 25)

19. Soluţia instanţei este greşită, fapta constituie infracţiune de omor calificat. Obiectiv moartea a fost cauzată de lovirea repetată a victimei cu capul de podea; împrejurarea că hematomul provocat de aceste violenţe nu a fost diagnosticat şi tratat în unitatea spitalicească nu a întrerupt legătura de cauzalitate între fapta inculpatului şi moartea victimei.

Din punct de vedere subiectiv, făptuitorul a prevăzut acest rezultat şi chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, săvârşind infracţiunea de omor cu intenţie directă. (CSJ, S.pen., d.nr.2097/1992, în Dreptul nr.5-6/1993, p.14)

20. Recursul este fondat. Inculpatul, pe plan subiectiv, a prevăzut rezultatul faptei sale şi a avut o atitudine de indiferenţă faţă de eventualitatea producerii morţii unei persoane, a acceptat eventuala producere a rezultatului. Acest comportament caracterizează, în raport cu rezultatul eventual, intenţia indirectă de omor prevăzută în art. 19 al. 1 pct. 1 lit. b din Codul penal şi nu culpa cu prevedere, greşit reţinută de cele două instanţe.

(CSJ, Sp, d. nr. 369 din 14 februarie 1997)

21. Lovind victima într-o zonă vitală, în cap, cu un ciomag din lemn de corn şi producându-i moartea, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide şi nu de a produce doar vătămări corporale, cărora decesul victimei le-ar fi succedat ca un rezultata praeterintenţional. Aşadar, inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide, fapta constituind infracţiune de omor.

(Curtea de Apel Bacău, Sp, d. nr. 11 din 30 ianuarie 1996)

90

22. Ţinând seama de intensitatea şi numărul loviturilor aplicate cu un corp dur, asupra capului, rezultă că făptuitorul a acţionat cu intenţie directă în producerea rezultatului, moartea victimei, calificarea corectă a faptei fiind aceea de omor, şi nu loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. (C. Bulai, C. Mitrache, op. cit., p.33)

23. Inculpatul este vinovat de moartea victimei pe care a produs-o cu intenţie depăşită. Lovind victima cu intenţie, chiar dacă nu a prevăzut moartea acesteia, inculpatul putea şi trebuia să prevadă. Calificarea corectă a faptei este deci aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. (C. Bulai, C. Mitrache,op.cit, p.35)

24. Fapta inculpatului constituie o infracţiune consumată de furt deoarece furtul s-a consumat în momentul în care inculpatul a trecut bunurile menţionate în stăpânirea sa, împrejurarea că nu a avut timpul material să iasă din maşină fiind nerelevantă sub aspectul formei de săvârşire a infracţiunii.

(Curtea de Apel Bucureşti, S aII-a pen., dec. nr.554/1998 în RDP nr.4/99, p.145)

25. Scoaterea dintr-un siloz a unei cantităţi de cereale şi transportarea ei în saci lângă gardul unităţii, unde infractorul a fost surprins în timp ce arunca sacii peste gard, constituie infracţiune consumată de furt, iar nu tentativă la aceasta; bunul sustras fiind scos din posesia persoanei vătămate, faza executării infracţiunii a fost epuizată.

(CSJ, Sect. pen., dec. nr.128/1996 în RDP nr. 3/1996 p. 125)

26. Incadrarea juridică este nelegală. Inculpatul a fost descoperit pe terenul părţii vătămate în timp ce încărca varza în căruţă, deci la locul faptei, pe raza de acţiune a proprietarului, care îşi putea da seama unde se afla şi lua măsurile concrete în privinţa aceasta. Nerealizându-se o trecere reală a bunurilor în stăpânirea inculpatului, actele de executare săvârşite constituie tentativă la furt calificat, urmând ca acesta să fie tras la răspundere în condiţiile art. 20 raportat la art. 21 combinat cu art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a şi g C. pen.

(Curtea de Apel Ploieşti, d. pen. nr. 971/R/1999)

27. Inculpatul se face vinovat de săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art.174 din Codul penal.

(CSJ, d. nr.6 din 7 octombrie 1996)

28. Recursul este fondat, fapta săvârşită constituind tentativă la infracţiunea de omor, iar nu infracţiunea de lovire care a pricinuit o vătămare corporală. În raport cu obiectul folosit, cu intensitatea loviturii şi zona vitală a corpului unde a fost aplicată (plagă înjunghiată în spate, penetrantă în torace, cu pneumotorax), se impune concluzia că inculpaţii au acţionat cu intenţia de a ucide victima, iar nu de a-i cauza vătămări corporale.

(CSJ, S.p., d. nr. 2683 din 3 decembrie 1996

91

29. Tentativă la infracţiunea de omor. ( CSJ, S.p., d. pe. Nr. 2259 din 14 septembrie 1995)

30. Tentativă la infracţiunea de omor calificat, inculpata în mod deliberat a urmărit acest rezultat.

(Curtea de Apel Craiova, d. pe. Nr. 244 din 17 noiembrie 1994)

31. Recursul este fondat întrucât lovirea cu un corp vulnerant, apt să producă moartea, cu intensitate, într-o regiune vitală a corpului duce la concluzia că inculpatul a comis infracţiunea cu intenţia de a ucide victima, iar nu de a-i cauza o vătămare corporală. Fapta inculpatului constituie tentativă la infractiunea de omor.

(CSJ, S. p., d. nr. 1242 din 8 iulie 1993)

32. Toate faptele săvârşite de inculpat constituie acţiuni pregătitoare şi nu acte de executare a infracţiunii de furt. De aceea ele nu au semnificaţie juridică penală. (TS, S.p., d.nr. 1466/1989 în Dreptul nr. 9-12/1990, p. 247)

33. Fapta constituie tentativă la infracţiunea de furt calificat. Chiar dacă consumarea furtului roţii autovehiculului nu era posibilă datorită insuficienţei mijloacelor pe care inculpatul le avea cu sine, fapta constituie tentativă în condiţiile prevăzute de art. 20 al. 2 C.pen. (C. Bulai, C. Mitrache, op.cit, p.39)

34. Fapta constituie tentativă de furt calificat, în condiţiile prevăzute în art. 20 al. 2 C.pen. (C. Bulai, C. Mitrache, op. cit., p. 39)

35. Instanţa urma să respingă apărarea inculpatului care nu a întrerupt de bună voie executarea infracţiunii, ci ca urmare a strigătelor de ajutor ale persoanei vătămate şi a ameninţării altei persoane că îl va denunţa. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 42)

36. Faptele inculpatului reprezintă acte de ajutor efectuate cu adeziune deplină la activitatea coinculpaţilor şi, în drept, constituie acte de complicitate morală. Caracterizarea acestor acte drept coautorat este greşită.

(Curtea de Apel Bucureşti, S a II-a pen, dec. nr. 68/1994 în RDP nr. 1/94)

37. Fapta inculpatului nu constituie numai infracţiunea de luare de mită prevăzută în art. 254 C.pen., aşa cum ar putea părea la prima vedere, ci şi complicitate la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art 208 raportat la art. 209 lit.a, e şi i C.pen., cele două infracţiuni fiind distincte, aflându-se în concurs ideal, fără ca cea dintâi să o absoarbă pe a doua. Dacă inculpatul-paznic nu ar fi permis

92

autorilor furtului, în schimbul foloaselor materiale primite, să pătrundă în magazie şi să comită sustragerea, aceştia nu ar fi putut săvârşi infracţiunea de furt a cărui consumare a înlesnit-o în condiţiile art. 26 C.pen.

(Curtea de Apel Bucureşti, S a II-a penală, dec. nr. 56/A/1996 în RDP nr.3/1996, p.124)

38. Soluţia instanţei nu este corectă. Activitatea de distragere a atenţiei părţii vătămate pentru ca să fie facilitată sustragerea operată de un alt coinculpat se circumscrie laturii obiective a infracţiunii propriu-zise. Ca atare, cel care o săvârşeşte este coautor şi nu complice.

(Tribunalul Judeţean Constanţa, d. pen. nr. 426/1991)

39. Este coautor la infracţiunea de furt calificat prevăzut de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, g, I, C. pen. In cazul coautoratului nu este necesar ca fiecare dintre autori să realizeze întreaga activitate ce caracterizează conţinutul unei infracţiuni.

(Curtea de Apel Ploieşti, d. pen. nr. 424/R/1999)

40. Soluţia este corectă. În speţă, infracţiunea de furt calificat a fost săvârşită în urma determinării cu intenţie a făptuitorului, înţelegerea fiind ca făptuitorul să-i dea instigatorului bunul sustras în schimbul unei sume de bani. Prin urmare, inculpatul instigator nu a comis şi o infracţiune distinctă de tăinuire, ci numai pe aceea de instigare la furt.

(CSJ, S. P., D. pen. nr. 329 din13 februarie 1996)

41. Reţinerea în sarcina inculpaţilor şi a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, ca pluralitate constituită de infractori, nu este corectă, deoarece făptuitorii nu s-au constituit într-un grup organizat, n-a existat un plan de activitate, nici subordonarea ierarhică a membrilor sau o repartizare a sarcinilor. ( Tm. Bucureşti, s. a Ii-a p., d.nr. 394/1990 în Dreptul nr. 5/1992, p. 90)

42. Faptele constituie contribuţii de autor la săvârşirea infracţiunii deoarece săvârşindu-se simultan şi conjugat au condus împreună la producerea rezultatului. (C. Bulai, C. Mitrache, p.45)

43. Făptuitorii sunt coautori ai infracţiunii de ucidere din culpă, deoarece au voit să săvârşească şi au săvârşit în comun fapta prevăzută în legea penală. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 46)

44. Inculpaţii au avut contribuţii de autori la săvârşirea furtului, deoarece activitatea de distragere a atenţiei persoanei vătămate face parte din activitatea de executare a infracţiunii. (Tj. Constanţa, d.pen.nr. 426/1991 în Dreptul nr. 1/1992, p. 117)

45. Fapta nu constituie instigare deoarece îndemnul astfel exprimat nu a fost determinant la dezlănţuirea agresiunii. Fapta constituie însă complicitate morală, întrucât îndeamnul a întărit rezoluţia

93

coinculpaţilor de a lovi victima, încurajându-i în desfăşurarea agresiunii iniţiate de ei. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 47)

46. Fapta nu constituie instigare deoarece îndemnul n-a ajuns la cel instigat, şi nu se poate concepe răspunderea pentru instigare la instigare, fără nici o legătură cu un autor instigat, instigarea neconstituind un delict distinct, ci o formă de participare la faptă, nu la instigare. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 49)

47. Fapta inculpatului G.D. trebuia calificată ca instigare la furt, deoarece, propunând lui N.T. să sustragă bunul înainte ca el să fie hotărât la aceasta, inculpatul l-a determinat să săvârşească infracţiunea, folosind în acest scop şi promisiunea de tăinuire. (C. Bulai, C.Mitrache, p.51)

48. Fapta lui C.Gh. constituie complicitate morală la infracţiunea de furt deoarece, prin promisiunea de pază făcută, i-a dat autorului furtului siguranţa că nu va fi surprins în timpul sustragerii. Chiar dacă el ar fi renunţat definitiv şi de bună voie să mai ajute pe făptuitor, el n-ar fi fost apărat de răspundere. Pentru aceasta el ar fi trebuit să împiedice consumarea infracţiunii. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 52)

49. Întrucât inculpatul nu a comis acte de determinare a funcţionarului care urma să întocmească factura pe baza notei falsificate, nu există participaţie improprie. Fapta inculpatului constituie infracţiunea de uz de fals. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 54)

50. Fapta săvârşită în condiţiile menţionate constituie o infracţiune complexă, respectiv întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlharie şi nu doar pe acelea ale infracţiunii de furt.

( CA Bucureşti, S a II-a pen, d 187/A/1998 in RDP 3/99 p. 142)

51. Incadrarea juridică a faptei este corectă (CA Bacău, d.pen 40/1995 în RDP 4/97 p.115)

52. Recursul extraordinar este întemeiat. Fapta inculpatului de a fi constrâns concomitent două sau trei persoane printr-o unică acţiune de ameninţare cu bătaia, să-i dea bani sau alte bunuri pe care le aveau asupra lor constituie, datorită pluralităţii subiecţilor pasivi şi a rezultatului produs, tot atâtea infracţiuni de tâlharie în concurs ideal şi nu una singură, cum greşit a apreciat instanţa de fond, chiar dacă victimele au remis sumele de bani sau bunurile în acelaşi timp.

(CSJ, S. PEN, d.nr.784/1993 în RDP nr.2/1994)

53. Instanţa ar fi trebuit să considere recursul ca fondat, întrucât faptele inculpaţilor constituie doar infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 al. 1 C.pen. Actele de violenţă prin care victima a fost imobilizată preced şi facilitează furtul. In contextul dat, imobilizarea victimei a fost necesară pentru realizarea furtului, constituind violenţele care materializează latura obiectivă a

94

infracţiunii de tâlhărie. Intrucât scopul urmărit a fost furtul, aceste violenţe nu se pot autonomiza din complexul infracţional ce alcătuieşte infracţiunea de tâlhărie, pentru că desprinse din acest complex, însuşi complexul dispare şi concursul ar apărea în acest caz între lipsire de librtate şi furt, ceea ce nu poate fi acceptat. Deşi acest punct de vedere a fost apreciat ca fiind juridic exact, s-a decis că nu este cazul să se declare recurs în anulare întrucât prin exercitarea acestuia nu ar fi posibil să se realizeze, în paralel cu achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 189 al. 2 C.pen., şi aplicarea unei pedepse mai severe pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art.211 al.1 C.pen, sanctionată mai blând cu totul nejustificat de către instanţă.

(Dreptul nr. 1/1995, p.64-68)

54. Faptele inculpatului constituie o multiplicitate de infracţiuni de înşelăciune prevăzute în art. 215 al. 1 C. pen., aflate în concurs real, şi nu o infracţiune continuată de înşelăciune, lipsind o condiţie esenţială a acesteia, şi anume unitatea de rezoluţie infracţională, inculpatul săvârşind faptele la intervale relativ mari de timp.

. (Tribunalul Municipiului Bucureşti, S. I. pen., d. nr. 378/1990)

55. Recursul extraordinar este fondat. Potrivit art. 38 lit. a1 din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiunile din culpă. Infracţiunea praeterintenţionată nu poate fi considerată o infracţiune din culpă, deaorece acţiunea sau inacţiunea inculpatului este întotdeauna intenţionată, numai consecinţele mai grave se produc din culpă. Aşadar, în speţă se poate reţine starea de recidivă.

(CSJ, S.p., d. pen. nr. 2070 din 24 septembrie 1997)

56. Pedeapsa nu a fost aplicată corect întrucât pedeapsa rezultantă depăşeşte totalul pedepselor contopite care este de 3 ani şi 9 luni, încălcându-se astfel prevederile art. 34 al. ult. Cod penal.

(Curtea de Apel Timişoara, d. pen. nr. 33/R din 26 februarie 1995)

57. Incadrarea juridică este legală. Faptul că inculpatul a săvârşit sustragerile la intervale de timp de cca. o lună de zile nu conferă neapărat autonomie infracţională fiecărui act material, în sensul concursului de infracţiuni, reglementat în art. 33 C. pen.

(Curtea de Apel Ploieşti, d. pen. nr. 662/R/1999)

58. Săvârşind furtul prin folosirea unei chei mincinoase dintr-o locuinţă, inculpatul a comis o singură infracţiune complexă, şi anume aceea de furt calificat în conţinutul căreia se include şi acţiunea care constituie violarea de domiciliu, circumstanţa agravantă implicând şi pătrunderea, fără drept, în locuinţă, în vederea sustragerii bunurilor aflate în interior.

(CSJ, S.p., d.pen. nr. 1016 din 12 aprilie 1994)

59. Recursul în anulare este întemeiat. Întrucât inculpatul a acţionat pe baza unui plan prealabil şi în executarea unei hotărâri unice, a pătruns în aceeaşi noapte, prin efracţie, în cinci autoturisme, din două reuşind să sustragă unele bunuri, trebuia să se constate că el a comis o infracţiune unică, în formă continuată, de furt calificat. Imprejurarea că numai unele dintre actele componente au

95

fost furturi consumate, în timp ce altele au rămas în faza de tentativă nu este relevantă în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei (art. 144 C.pen.)

(CSJ, S.p., d. pen. nr. 106 din 25 ianuarie 1994)

60. În speţă ne aflăm în prezenţa unităţii naturale de infracţiune. (Curtea de Apel Bucureşti, S. I pen., d. nr. 705/1997)

61. Soluţia corectă este cea pronunţată de instanţa de fond, deoarece-în afara omogenităţii de încadrare juridică-activitatea ilicită a inculpaţilor-se caracterizează, sub aspect subiectiv, prin unitate de rezoluţie. Aceasta rezultă din unitate de timp, adică din săvârşirea faptelor la mici intervale, folosirea aceloraşi procedee şi utilizarea, de fiecare dată, a aceluiaşi autoturism, pe care unul din inculpaţi l-a condus fără permis precum şi natura identică a obiectului material.

(Curtea de Apel Bucureşti, S. a II-a penală, d. nr. 945/1997)

62. Soluţia nu este corectă deoarece violenţa şi ameninţările fiind îndreptate împotriva a 4 persoane, inculpatul a săvârşit 4 infracţiuni de tâlhărie în concurs ideal. (C. Bulai, C. Mitrache, p.59)

63. În măsura în care infracţiunile au fost săvârşite în condiţiile art. 33 C.pen., nu interesează, pentru aplicarea art. 34 C.pen., dacă ele au fost judecate şi sancţionate prin sentinţe diferite de către aceeaşi instanţă. Soluţia ar fi aceeaşi şi în cazul în care hotărârile ar fi rămas definitive, deoarece, pentru existenţa concursului de infracţiuni, hotărâtor este momentul săvârşirii faptei şi nu acela al judecăţii. (C. Bulai, C. Mitrache, p.59)

64. Soluţia este contrară dispoziţiei din art. 34 C.pen. care interzice ca prin aplicarea sporului de pedeapsă să se depăşească totalul pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente. (C. Bulai, C. Mitrache, p.60)

65. Instanţa urma să admită cererea, să contopească în pedeapsa de 2 ani închisoare durata de 5 luni cât a executat din pedeapsa de 1 an şi de a cărei graţiere condamnatul a beneficiat efectiv. Apoi, din pedeapsa rezultantă de 2 ani, urma să scadă, conform art. 36 al. 3 C.pen. ceea ce a executat efectiv, adică 5 luni. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 61)

66. Întrucât pedeapsa rezultantă, pe care inculpatul urma să o execute depăşea 6 luni închisoare, se impunea reţinerea stării de recidivă postexecutorie aşa cum s-ar fi impus de la sine dacă, în loc de beneficiul graţierii, condamnatul ar fi executat efectiv pedeapsa. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 68)

67. Inculpatul se afla în stare de recidivă deoarece infracţiunea săvârşită cu intenţie depăşită îndeplineşte condiţiile cerute pentru existenţa recidivei, având în vedere că „primum delictum” pe care astfel de infracţiuni le implică este întotdeauna săvârşit cu intenţie. (C. Bulai, C. Mitrache, p.73)

96

68. Instanţa trebuia să admită recursul. Într-adevăr în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni după ce făptuitorul fusese condamnat în mod definitiv la mai multe pedepse din care pentru unele durata pedepsei nu s-a împlinit, iar altele au fost executate, în mod corect trebuia să se reţină starea de recidivă, atât cea prevăzută de art. 37 lit. a, cât şi cea prevăzută de art. 37 lit. b C.pen.

(CSJ, Sp., d.nr. 5188/2001 în Dreptul nr. 4/2003, p. 200)

69. Unitatea de rezoluţie fiind stabilită iar săvârşirea ultimei acţiuni având loc după ce inculpatul a devenit major, el urmează să răspundă ca major. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 80)

70. Furtul de curent electric săvârşit de inculpat în cele două perioade constituie o infracţiune continuă-continuată, fiind incidente dispoziţiile art. 41 al. 2 şi 42 C.pen. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 81)

71. Soluţia este greşită deoarece lovirea de către făptuitor, cu aceeaşi ocazie, a două persoane, nu constituie o infracţiune unică, ci un concurs real de infracţiuni. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 83)

72. În speţă fiind vorba despre infracţiunea progresivă, încadrarea faptei trebuie făcută în raport cu rezultatul final al faptei săvârşite. (C. Bulai, C. Mitrache, p.84)

73. Răspunderea penală a minorului fiind stabilită în raport cu data săvârşirii faptei şi nu cu data producerii rezultatului, minorul nu are răspundere penală dacă la data săvârşirii faptei nu avea vârsta cerută de lege pentru a răspunde penal. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 84)

74. Infracţiunea de bigamie nu este o infracţiune continuă, ci una momentană ce se consumă în momentul încheierii unei noi căsătorii de către persoana deja căsătorită. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 84)

75. Recursul nu este fondat. Nu se poate considera că fapta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare, deoarece inculpata nu a acţionat pentru a înlătura un atac care să fi pus în pericol grav persoana sa ori a fiicei sale.

(CSJ, S.p., d.pen. nr. 335 din 4 februarie 1999)

76. Soluţia este legală. Vătămările corporale grele produse după consumarea atacului, când, în mod obiectiv, nu mai prezenta un pericol imediat direct pentru inculpat sau pentru o altă persoană, exced unei apărări legitime în sensul art. 44 C.pen. Ele constituie o ripostă determinată de puternica tulburare produsă prin atacarea cu o bară de fier a unei persoane apropiate, atenuând răspunderea penală conform art. 73 lit. b C.pen.

(Curtea de Apel Ploieşti, d.pen. nr. 36/R/1999)

97

77. Inculpatul s-a aflat în legitimă apărare. Pentru existenţa acestei cauze care exclude caracterul penal nu se cere ca săvârşirea faptei să fi fost singura cale de respingere a atacului. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 86)

78. Inculpatul nu se afla în stare de legitimă apărare deoarece nu a existat un atac iminent al victimei. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 87)

79. Instanţa urma să respingă apărarea inculpatului întrucât fapta acestuia nu era săvârşită în stare de necesitate, nefiind îndeplinită condiţia ca săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să fie singura modalitate de înlăturare a pericolului. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 89)

80. În speţă nu există constrângere morală deoarece existau şi alte căi pentru îndepărtarea pericolului cu care făptuitorul pretindea că a fost ameninţat. (C. Buali, C. Mitrache, p.90)

81. Întrucât făptuitorul nu era capabil să înţeleagă semnificaţia faptelor sale el era iresponsabil, astfel că fapta lui nu constituia infracţiune. (C. Buali, C. Mitrache, p. 92)

82. Întrucât inculpatul ştia că prin consumarea de alcool, în starea de boală în care se găsea, ajungea intr-o stare agresivă, iar consumarea de alcool fiind voluntară, el nu poate invoca circumstanţa atenuantă. (C. Bulai, C. Mitrache, p.96)

83. Întrucât la data săvârşirii infracţiunii, care este data săvârşirii faptei şi nu aceea a producerii rezultatului, minorul nu împlinise vârsta de 14 ani, el nu poate răspunde penal (art. 50 raportat la art. 99 al. 1 C.pen.) (C. Bulai, C. Mitrache, p. 96)

84. Inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă prin cumul aritmetic a celor două pedepse pe care le avea de executat (respectiv 25 ani şi 6 luni), deoarece în caz de evadare nu se aplică metoda cumulului juridic. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 102)

85. Apelul este întemeiat. Potrivit art. 61 alin. 2 C.pen., revocarea liberării condiţionate este obligatorie, printre altele, când fapta săvârşită este o infracţiune de omor.

(CSJ, d. pen. nr. 429 din 21 februarie 1995)

86. Soluţia este nelegală deoarece măsura liberării condiţionate se putea lua numai faţă de condamnaţii la pedeapsa închisorii, şi nu cu privire la minorii trimişi într-o SSMR. Faţă de aceştia nu se putea lua decât măsura încetării condiţionate a măsurii educative (în prezent, liberarea înainte de a deveni major, conform art. 107 C.pen) (C. Bulai, C. Mitrache, p. 106)

98

87. Soluţia nu este corectă, deoarece legea nu prevede, pentru admiterea cererii sau propunerii de liberare condiţionată, cerinţa ca cel condamnat să se afle efectiv deţinut, în executarea pedepsei, în momentul formulării sau soluţionării cererii de liberare condiţionată. În speţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 59 C.pen., cererea de liberare condiţionată putea să fie admisă. (Dreptul nr. 9/1991, p. 80)

88. Instanţa de recurs, constatând că se executase fracţiunea de pedeapsă cerută de lege şi că celelalte condiţii sunt îndeplinite, urma să admită cererea şi să dispună liberarea condiţionată a petiţionarului, deoarece condiţia privind executarea unei fracţiuni de pedeapsă era totuşi îndeplinită. Nu se poate reproşa primei instanţe respingerea cererii, de vreme ce condiţia nu era îndeplinită, însă nu exista nici un motiv pentru respingerea recursului condamnatului. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 108)

89. Instanţa urma să admită recursul procurorului şi să caseze hotărârea primei instanţe, fixând un nou termen de reînnoire a cererii de liberare condiţionată, deoarece comportarea condamnatului, chiar după pronunţarea hotărârii de liberare condiţionată, s-a dovedit incompatibilă cu măsura liberării, care presupune îndreptarea condamantului. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 108)

90. Instanţa urma să respingă recursul condamnatului şi pe baza comunicării privind comportarea necorespunzătoare a acestuia. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 108)

91. Dacă până la împlinirea duratei pedepsei sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii continue, cum este şi infracţiunea de abandon de familie, revocarea liberării condiţionate este posibilă. (C. Bulai, C. Mitrache, p.111)

92. Împlinirea duratei pedepsei se socoteşte în raport cu pedeapsa redusă în urma graţierii şi nu în raport cu pedeapsa iniţială pronunţată de instanţă. Soluţia se referă la graţierea necondiţionată, deoarece dacă graţierea ar fi condiţionată, odată cu revocarea ei renaşte, implicit, cuantumul vechi, nemodificat al pedepsei. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 111)

93. Soluţia este corectă, deoarece pedeapsa fiind graţiată integral, chiar condiţionat, cererea de liberare condiţionată este fără obiect. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 111)

94. Pedeapsa aplicată era nelegală deoarece prin adăugarea sporului de 2 ani s-a depăşit totalul pedepselor contopite, încălcându-se dispoziţiile din art. 34 al. 3 C.pen. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 112)

95. Condamnatul militar, liberat condiţionat după ce adevenit inapt serviciului militar, va fi reabilitat de drept la împlinirea duratei pedepsei. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 115)

99

96. Condamnatul care a devenit militar în termen poate executa pedeapsa într-o închisoare militară, înlocuirea executării dispunându-se de Tribunalul militar de mare unitate, la sesizarea comandantului unităţii militare la care se găseşte condamnatul. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 115)

97. În speţă nu este posibilă înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, deoarece instanţa nu a avut alternativă la aplicarea amenzii şi deci lipsesc limitele de referinţă în raport cu care ar urma să se stabilească pedeapsa înlocuitoare a amenzii neplătite. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 117)

98. Susţinerea procurorului nu este întemeiată. Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cum sunt cele prevăzute la art. 64 lit. a şi b C.pen., nu este aplicabilă cetăţenilor străini.

(CSJ, S.p., d.pen. nr. 86 din 19 ianuarie 1998)

99. Apelul este întemeiat, fiind posibilă interzicerea, ca pedeapsă complementară, a unuia sau a unora dintre drepturi, nu a tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen. Astfel, nu numai că s-ar încălca prevederile legale respective, dar s-ar nesocoti şi deosebirea dintre interzicerea unor drepturi ca pedeapsă complementară şi aceeaşi interdicţie ca pedeapsă accesorie.

(Curtea de Apel Timişoara, d. pen. nr. 11/A din 8 februarie 1995)

100. Recursul în anulare este fondat. Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. 1 C.pen. pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, chiar obligatorie, poate fi aplicată numai dacă pedeapsa principală este închisoarea de cel puţin 2 ani, ori în cazul în speţă, inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare.

(CSJ, S.p., d. nr. 2855 din 2 iulie 1999)

101. Critica nu este fondată. Articolul 109 C.pen. care reglementează pedepsele pentru minori nu conţine prevederi referitoare la pedepsele accesorii, spre deosebire de cele complementare a căror inaplicabilitate este prevăzută expres în alineatul 3.

(CSJ, S.p., d. nr. 237 din 25 ianuarie 2000)

102. Pedeapsa complementară nu era corect stabilită, de vreme ce instanţa nu a prevăzut durata ei, încălcându-se principiul că pedepsele aplicate trebuie să fie absolut determinate, nu numai în natura, dar şi în cuantumul şi durata lor. Altfel s-ar încălca principiul legalităţii pedepselor şi altor sancţiuni de drept penal. (C. Bulai, C. Mitrache, p.119)

103. Hotărârea nu este corectă deoarece se nesocotesc dispoziţiile din art. 65 C.pen. care prevăd că pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi nu poate fi aplicată chiar atunci când este prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, decât dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel puţin doi ani. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 119)

100

104. Procedeul instanţei este nelegal deoarece trebuia să aplice pedeapsa interzicerii unor drepturi pentru fiecare infracţiune în parte şi în raport cu fiecare pedeapsă principală şi nu în raport cu pedeapsa rezultantă. (C. Bulai, C. Mitrache, p.120)

105. Soluţia instanţei este corectă, chiar dacă ea nu-şi motivează opţiunea pentru aplicarea pedepsei complementare. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 120)

106. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi era nelegală, fiind contrară dispoziţiei din art. 65 al. 3 C.pen. care prevede că, şi atunci când este obligatorie, interzicerea unor drepturi poate fi aplicată numai dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 120)

107. Durata pedepsei închisorii nu are nici o relevanţă în ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii. Pe durata închisorii, condamnatului îi este interzis, în condiţiile legii, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 C.pen. (C. Bulai, C. Mitrache, p.121)

108. Instanţa nu a procedat corect întrucât a încălcat dispoziţiile art. 72 şi 88 C.pen. referitoare la individualizarea pedepsei. Nimeni nu poate executa pentru aceeaşi faptă două sancţiuni privative de libertate.

(Curtea de Apel Ploieşti, d.pen. nr. 909/A/1999)

109. La individualizarea pedepsei se ţine seama şi de greutăţile familiale ale inculpatului. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 123)

110. Dacă inculpatul a fost surprins în flagrant delict, sinceritatea sa nu constituie o circumstanţă favorabilă. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 123)

111. Faptul că inculpatul a săvârşit şi alte infracţiuni concurente nu constituie motiv pentru modificarea pedepsei pentru infracţiunea descoperită şi judecată anterior, această împrejurare va atrage aplicarea dispoziţiilor din art. 34 şi 36 C.pen. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 124)

112. Recursul nu este fondat. Pătrunderea victimei la o oră târzie din noapte în curtea inculpatului şi încercarea ei de a intra în locuinţa sa, prin efracţie, constituie acţiuni ilicite grave, de natură a cădea sub incidenţa legii penale, care i-au produs inculpatului o puternică tulburare, astfel că în mod justificat s-a reţinut existenţa circumstanţei atenuante a provocării.

(CSJ, S.p., d.nr. 350 din 5 februarie 1999)

101

113. Stabilindu-se că tatăl victimei a fost cel care a declanşat conflictul, lovind pe inculpat, este evident că acesta din urmaă a acţionat în stare de provocare, ceea ce justifică, pentru instanţă, reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b C.pen. cu toate consecinţele ce decurg din aceasta asupra cuantumului pedepsei şi a despăgubirilor civile

(CSJ, S.p., d. nr. 181 din 30 ianuarie 1995)

114. Recursul în anulare este întemeiat. Pentru existenţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b C.pen., este necesar să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator şi tulburarea psihică sau emoţia sub stăpânirea căreia s-a săvârşit infracţiunea. Comportarea anterioară a părţii vătămate nu putea avea, ca reacţie psihică cu finalitate infracţională, deposedarea acesteia, prin violenţă, de unele bunuri personale.

(CSJ, S.p., d. nr. 841 din 4 aprilie 1996)

115. Circumstanţa agravantă prevăzută în art. 75 lit. 1 C.pen. nu a fost corect reţinută. Cerinţa acestei agravante este cuprinsă în conţinutul infracţiunii de furt calificat în forma prevăzută de art. 209 lit. a C.pen. Cum acest din urmă text are caracterul unei norme speciale, se aplică cu prioritate în raport de norma generală prevăzută de art. 75 lit. a C.pen.

(Curtea de Apel Iaşi, S.p., d. nr. 120 din 23 februarie 1999)

116. Da. Deşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celui de-al treilea făptuitor, întrucâ nu împlinise vârsta de 14 ani la data săvârşirii infracţiunii, atâta timp cât inculpaţii majori au participat împreună cu acesta la sustragerea bunurilor, în sarcina lor trebuia să se reţină circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c C.pen.

(Curtea de Apel Bucureşti, S. I p., d. nr. 404/1999)

117. Apelul este întemeiat, intrucât instanţa de fond nu a motivat circumstanţele personale, iar din probele dosarului acestea nu există. Ca atare se menţine pedeapsa aplicată şi se dispune executarea prin detenţie.

( Curtea de Apel Bucureşti, S. I p., d. nr. 204 din 19 octombrie 1994)

118. Recursul este fondat. Faptul că soţia inculpatului întreţinea de mai multă vreme, în condiţii de notorietate publică, relaţii intime cu victima infracţiunii de omor, nu constituie un act de provocare din partea acesteia. Fapta inculpatului constituie un act de răzbunare căruia îi lipseşte caracterul de spontaneitate specific provocării.

(CSJ, S.p., d. nr. 2541 din 19 noiembrie 1996)

119. În speţă instanţa urma să reţină în favoarea inculpaţilor săvârşirea infracţiunilor în stare de provocare, respingând teza legitimei apărări deoarece în momentul în care au acţionat cu armele nu se aflau în situaţia de a înlătura un atac care să-i pună în stare de legitimă apărare.

102

(Dreptul nr. 5-6/1993, p. 143)

120. Inculpatul nu putea beneficia de dispoziţiile din art. 73 lit. B C.pen., din moment ce el avea numai bănuieli că victima este persoana care l-a provocat. Fiind avertizat asupra erorii în care se găsea, făptuitorul, care a acţionat în aceste condiţii a acceptat eventualitatea ca victima să fie o persoană străină de conflictul cu tatăl său şi de aceea nu poate fi considerat în stare de provocare.

(C. Bulai, C. Mitrache, p. 131)

121. Reţinerea unei împrejurări ca circumstanţă atenuantă pune într-o lumină favorabilă persoana făptuitorului numai în raport cu o infracţiune şi cu condiţiile obiective în care el a comis fapta, însă aceasta nu produce automat efecte atenuante în raport cu toate infracţiunile concurente. De aceea, instanţa este obligată să examineze, cu privire la fiecare infracţiune concurentă, posibilitatea ca o circumstanţă să dobândească caracter atenuant sau nu. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 137)

122. În conformitate cu art. 74 C.pen. pot fi considerate circumstanţe atenuante conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită sau atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii. În speţă, analizând în ansamblu conduita inculpatului, împrejurarea că nu are antecedente penale nu prezintă relevanţă şi nu justifică reţinerea circumstanţei atenuante.

(CSJ, Sp., d.nr. 603/2002 în Dreptul nr. 6/2003, p. 250)

123. În speţă există circumstanţa agravantă deoarece aceasta rezultă din cooperarea a trei sau mai multe persoane la săvârşirea infracţiunii şi nu din intenţie. Este posibil ca unul dintre participanţi să se afle în eroare de fapt, să fie iresponsabil ori să acţioneze din culpă, fără ca aceasta să înlăture agravanta pentru ceilalţi. (C. Bulai, C. Mitrache, p.139)

124. Soluţia este criticabilă deoarece reţinând agravanta săvârşirii faptei prin cruzimi ca element circumstanţial al infracţiunii (art. 176 lit. a C.pen.) instanţa nu mai putea reţine aceeaşi împrejurare şi ca circumstanţă agravantă. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 140)

125. În speţă existând un concurs între circumstanţa atenuantă şi starea de recidivă erau incidente dispoziţiile din art. 80 C.pen, pedeapsa putând fi stabilită între limita minimă la care aceasta putea fi coborâtă ca efect al circumstanţelor atenuante (art. 76 C.pen.) şi limita maximă până la care o pedeapsă putea fi agravată ca efect al stării de recidivă (art. 39 al. 4 C.pen.) (C. Bulai, C. Mitrache, p. 145)

126. Instanţa de apel trebuie să respingă apelul inculpatului. Deşi cei doi condamnaţi au părăsit punctul de lucru la un interval de timp de 15 minute unul de altul, momentul săvârşirii infracţiunii de evadare este acela când amândoi s-au urcat în autoturism hotărându-se să evadeze, aşa încât este irelevantă împrejurarea invocată de apelant că ar fi părăsit locul de lucru la un oarecare interval de timp unul după altul.

(CSJ, Sp., d.nr. 3966/2001 în Dreptul nr. 2/2003, p. 255)

103

127. Pedeapsa aplicată este nelegală. Din analiza art. 81 C.pen. se determină concluzia că instanţele judecătoreşti au posibilitatea să dispună suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, între care şi aceea ca făptuitorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de situaţia în care acea condamnare intră în vreunul dintre cazurile anume expuse în art. 38 C.pen. Ori, în cazul în speţă, această condiţie nu este îndeplinită.

(Curtea de Apel Ploieşti, d. pen. nr. 263 din 19 martie 1998)

128. Apelul est întemeiat. Instanţa a calculat termenul de încercare ca fiind de 4 ani, deşi potrivit art. 82 C.pen., se compune din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. Aşadar, în speţă, termenul de încercare trebuia calculat la 3 ani.

(Tribunalul Municipiului Bucureşti, S. I p., d. nr. 319din 27 martie 1995)

129. Apelul este întemeiat. Potrivit art. 81 C.pen., instituţia suspendării condiţionate se referă la pedeapsa aplicată de instanţă şi nu la restul de pedeapsă neexecutat din pedeapsa aplicată, în cayul condamnării inculpatului arestat preventiv. Ca atare, termenul de încercare trebuia să fie calculat la 3 ani şi 6 luni, potrivit art. 82 C.pen.

(Tribunalul Bucureşti, S. a II-a p., d. nr. 250 din 18 martie 1997)

130. Instanţa în mod greşit a dispus revocarea suspendării executării pedepsei pronunţate prin sentinţa penală nr. 2455/1992 a Judecătoriei Braşov, deoarece această hotărâre judecătorească nu rămăsese definitivă. Fapta pentru care s-a pronunţat a doua condamnare este anterioară rămânerii definitive a hotărârii nr. 2455/1992 şi ca urmare inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie. Urmează a se anula suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare; în baza art. 39 alin. 2 C.pen., prin contopirea celor două pedepse, inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

(Tribunalul Judeţean Braşov, d. pen. nr. 498 din 15 iunie 1993)

131. Hotărârea nu este legală. Când instanţa dispune revocarea suspendării condiţionate a pedepsei şi executarea ei alături de o nouă pedeapsă, nu mai poate dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor astfel cumulate, deoarece ar încălca prevederile art. 83 C.pen., potrivit căruia această din urmă pedeapsă trebuie executată în întregime.

(CSJ, S. p., d. nr. 1628 din 6 iunie 1995)

132. Este posibilă suspendarea executării pedepsei, legea însăşi prevăzând aplicarea celor două instituţii. (C. Bulai, C. Mitrache, p.151)

104

133. Soluţia este criticabilă deoarece în caz de graţiere totală a pedepsei, indiferent că graţierea este pură şi simplă sau condiţionată, termenul de încercare este de 2 ani fără a mai adăuga cuantumul pedepsei. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 151)

134. Revocarea suspendării executării pedepsei se dispune indiferent de natura sau durata pedepsei aplicate pentru infracţiunea nou comisă. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 152)

135. Nu se poate revoca suspendarea executării pedepsei, chiar în cazul comiterii din nou a unei infracţiuni în termenul de încercare, dacă condamnatul a beneficiat de amnistie pentru prima infracţiune. (C. Bulai, C. Mitrache, p.152)

136. Soluţia nu este corectă. Cererea de întrerupere a executării pedepsei întemeiată pe exitenţa unor boli care-l pun pe condamnat în imposibilitatea de a executa pedeapsa nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, motivându-se că anterior o cerere întemeiată pe aeleaşi motive a fost respinsă. În speţă nu există autoritate de lucru judecat, iar cererea trebuie soluţionată pe fond, în urma efectuării unei noi expertize medico-legale.

(CSJ, Sp., d.nr. 1706/2002 în Dreptul nr. 7/2003, p. 226)

137. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 869 alin. ult., dacă executarea pedepsei la locul de muncă este revocată, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsă rămas neexecutat se execută într-un loc de deţinere, neputându-se dispune suspendarea executării pedepsei rezultante.

(CSJ, S.p., d. nr. 223 din 30 ianuarie 1997)

138. Dacă pedeaps pentru care s-a dispus obligarea la muncă are o durată mai mare decât celelalte pedepse stabilite, pedeapsa rezultantă se va executa în parte în regim de detenţie, corespunzător cu durata celei mai grele dintre pedepsele pentru care s-a dispus executarea în acest regim. Iar restul din pedeapsa rezultantă, inclusiv sporul, se va executa prin muncă. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 158)

139. Recursul era întemeiat deoarece suspendarea executării pedepsei condamnatului cu executarea pedepsei la locul de muncă nu est posibilă decât în condiţiile prevăzute în art. 869 al. 4 C.pen., când condamantul nu mai poate munci din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă, ceea ce nu era cazul în speţă. (Dreptul nr. 1/1994, p.63)

140. Arestarea preventivă se compută din durata închisorii, chiar dacă pedeapsa pentru infracţiunea concurentă respectivă a fost graţiată. (C Bulai, C. Mitrache, p. 164)

141. Întrucât internarea pentru expertiză nu s-a făcut în stare de arest, durata acesteia nu se compută din pedeapsă, chiar dacă, ulterior, procurorul a dispus arestarea inculpatului. (C. Bulai, C. Mitrache, p.165)

105

142. Soluţia instanţei nu era corectă deoarece reducerea din pedeapsă a închisorii contravenţionale este admisibilă numai când fapta săvârşită a fost caracterizată mai întâi ca o contravenţie şi apoi ca infracţiune, existând o succesiune în executarea sancţiunilor pentru aceeaşi faptă sau în legătură cu ea, ceea ce nu era cazul în speţă. (Dreptul nr. 1/1994, p. 113)

143. Recursul este fondat. În speţă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 90 C.pen. pentru înlocuirea răspunderii penale.

(Curtea de Apel Bucureşti, S. a II-a penală, d. nr. 694/1997)

144. Da. Dacă cele două fapte se încadrează în condiţiile art. 181 C.pen., se impune ca şi sancţiunea cu caracter administrativ aplicată să fie corespunzătoare lipsei vădite de importanţă a faptelor privite în ansamblu, ceea ce se realizează tocmai prin aplicarea unei singure sancţiuni

(Curtea de Apel Cluj, S.p., d. nr. 505/R din 6 mai 1999)

145. Instanţa putea dispune înlocuirea răspunderii penale, aplicând una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de lege, încetând totodată procesul penal. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 168)

146. Hotărârea era nelegală deoarece pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea săvârşită era închisoarea mai mare de 6 luni. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 168)

147. Instanţa de recurs nu poate admite recursul. Hotărârile atacate sunt juste avându-se în vedere, pe de o parte, gradul ridicat de pericol social al faptelor, şi pe de altă parte faptul că nu există garanţii că părinţii minorului pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare astfel încât acesta să nu mai încalce legea penală şi să reuşească să-şi însuşească o pregătire şcolară şi profesională minimă, care să-i impună respectul faţă de valorile ocrotite prin lege.

(Curtea de Apel Ploieşti, d. nr. 949/R/ 1999)

148. Recursul este întemeiat. Potrivit art. 103 C.pen., măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de 1 an sub supraveghere deosebită, acest termen curgând de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate.

Din aceste prevederi legale rezultă că măsura educativă a libertăţii supravegheate se ia numai pe timpul minorităţii şi, deci, supravegherea priveşte comportarea inculpatului în perioada cât durează minoritatea, supravegherea nemaiputând fi exercitată asupra persoanei devenite majore.

(CSJ, S.p., d. nr. 81 din 20 ianuarie 1994)

106

149. Din analiza dispoziţiilor art. 104 şi 106 C.pen. rezultă că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare nu va putea fi luată faţă de infractorul minor care, la data judecării cauzei, a devenit major. Prin urmare, hotărârea pronunţată în speţă nu este legală.

(CSJ, S.p., d. nr. 2278 din 4 iunie 1999)

150. Recursul nu este fondat. În cazul infractorilor minori, prin pedeapsa prevăzută de lege în sensul art. 81 alin.3 C.pen. se înţelege sancţiunea penală rezultată din aplicarea dispoziţiilor de reducere înscrise în art. 109 alin. 1 C.pen. la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.

(CSJ, S.p., d. nr. 257 din 29 ianuarie 1999)

151. Recursul este fondat. Potrivit art. 109 alin. 3 C.pen., pedepsele complementare nu se aplică minorului, pentru care este creat un regim sancţionator special, mai uşor decât pentru majori.

(CSJ, S.p., d. nr. 1165 din 25 martie 1999)

152. Motivul de apel este întemeiat, deoarece, potrivit art. 109 alin. 3 C.pen., pedepsele complementare nu se aplică minorului, interdicţie ce este incidentă şi în cazul în care, între timp, minorul împlineşte 18 ani.

(Curtea de Apel Cluj-Napoca, d.pen. nr. 611/1996)

153. Potrivit art. 82 şi 110 C.pen., termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani pentru majori şi între 6 luni şi 2 ani pentru minori. Calculul termenului de încercare nu s-a făcut corect întrucât s-a ţinut seama nu de pedeapsa aplicată, ci de restul de pedeapsă rămas neexecutat de 4 luni şi 7 zile, la care instanţa a adăugat un interval de 2 ani.

(CSJ, S.p., d. nr. 1031 din 30 aprilie 1996)

154. Faţă de minorul care nu răspunde penal, din cauza vârstei sau lipsei de discernământ, nu se pot lua decît măsuri de ocrotire. (C. Bulai, C. Mitrache, p.172)

155. Infracţiunile de cerşetorie şi vagabondaj constând în sustragerea de la obligaţia de a munci, nu pot fi săvârşite de minorii între 14 şi 16 ani, deoarece aceştia neavând capacitatea de a încheia un contract de muncă, nu au nici obligaţia de a munci, chiar dacă au savârşit faptele cu discernământ. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 172)

156. Întrucât făptuitorul a săvârşit ultima acţiune după ce a devenit major, va răspunde ca atare pentru întreaga infracţiune. (C. Bulai, C. Mitrache, p.173)

157. Răspunderea penală se stabileşte în funcţie de data săvârşirii faptei, când inculpatul era minor. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 173)

107

158. Având vârsta de 14 ani şi acţionând cu discernământ, minorul urma să răspundă penal pentru fapta comisă. (C. Bulai, C. Mitrache, p.173)

159. Săvârşirea faptei, în împrejurările date şi ţinând seama de persoana infractorului minor, justifica luarea măsurii internării într-un centru de reeducare. (C. Bulai, C. Mitrache, p.174)

160. Soluţia nu era corectă, deoarece măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani.(CSJ, Sp, d.nr.1814/1996 în Dreptul nr. 7/1997, p.108)

161. Faţă de datele speţei, fapta nu avea caracter deosebit de grav şi nu se justifică aplicarea unei pedepse, fiind suficientă o măsură educativă. (C. Bulai, C. Mitrache, p.175)

162. În speţă, infracţiunea anterioară, pentru care se luase faţă de minori măsura libertăţii supravegheate şi infracţiunea săvârşită în termenul de 1 an se află în concurs real. Pentru ambele infracţiuni urma fie să se ia măsura internării într-un centru de reeducare, fie să se aplidce o pedeapsă, în limitele prevăzute de lege pentru ultima infracţiune. Pedeapsa astfel stabilită consituie o sancţiune legală pentru întreaga activitate infracţională a minorului, adică pentru amândouă infracţiunile. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 175)

163. Soluţia era corectă, deoarece de esenţa libertăţii supravegheate este supravegherea minorului în decursul termenului de 1 an, ceea ce presupune ca făptuitorul să-şi păstreze calitatea de minor până la finele acestui termen. (Curtea de Apel Timişoara, d.p.nr. 194/1996 în Dreptul nr. 12/1997, p.110)

164. Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia pe timp nedeterminat potrivit art. 106 C.pen., şi durează până la împlinirea vârstei de 18 ani. Dispoziţiile art. 88 C.pen. privind computarea reţinerii şi a arestării preventive nu sunt incidente în cauză, fiind aplicabile numai în cazul condamnării la pedeapsa închisorii. (Curtea de Apel Bacău, d.p.nr. 29/1996)

165. Recursul este fondat. În conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. 1 şi 2 din Codul penal, măsurile se siguranţă au ca scop înlăturarea unei stari de pericol şi se iau faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Întrucât persoana a cărei internare medicală se cere a săvârşit o contravenţie, iar nu o faptă penală, cerinţele legale care reglementează măsurilor de siguranţă nu sunt îndeplinite.

(CSJ, S.p., d. nr. 2583 din 21 iunie 1999)

108

166. Încadrarea juridică nu este corectă. Interdicţia impusă condamnatului prin art. 116 C.pen. priveşte aflarea acestuia într-o anumită localitate, fără a avea în vedere alte împărţiri administrativ-teritoriale; or, Buftea este o localitate distinctă de localitatea Bucureşti, unde inculpatului i s-a interzis a se afla pe perioada sus-menţionată.

(Curtea de Apel Bucureşti, S. A II-A penală, d. nr. 379/1996)

167. Recursul este fondat. Potrivit art. 117 cu referire la art. 111 din Codul penal, măsura de siguranţă a expulzării, având caracter predominant preventiv, se ia împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală atunci când există pericolul de a le repeta. Or, infracţiunea de trafic de stupefiante reţinută în sarcina inculpatului în speţă are un grad înalt de pericol social, iar inculaptul este susceptibil a o repeta, mai ales în condiţiile în care nu are o ocupaţie stabilă pe teritoriul României.

(CSJ, S.p., d. nr. 1843 din 12 mai 1999)

168. Hotărârea Curţii de Apel este legală. În raport cu prevederile art. 257 alin. 2 C.pen. în cazul infracţiunii de trafic de influenţă sunt supuse confiscării sumele de bani, valorile ori alte bunuri care au fost primite de infractor, fiind lipsit de relavanţă faptul că o parte au fost restituite, în cursul procesului, persoanelor de la care au fost primite. S-a arătat în continuare că atare sume nu pot constitui obiectul unor pretenţii civile din partea acelora care le-au achitat, deoarece au reprezentat preţul unei activităţi ilicite ce ar fi trebuit să fie desfăşurată de inculpat.

(Curtea de Apel Ploieşti, d.pen. nr. 379/A/1999)

169. Hotărârea era netemeinică şi nelegală deoarece din moment ce inculpatul bolnav a săvârşit cu vinovăţie o faptă prevăzută de legea penală, instanţa nu putea dispune numai internarea medicală ori obligarea la tratament medical, ci trebuia să-i aplice şi o pedeapsă. (C. Bulai, C. Mitrache, p.178)

170. Soluţia este corectă. Măsura obligării la tratament medical poate fi luată, provizoriu, de procuror, chiar dacă ulterior dispune scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului, acesta fiind iresponsabil. Dacă prcurorul a omis să ia măsura de siguranţă, el poate sesiza ulterior instanţa, pentru a lua măsura respectivă. (C. Bulai, C. Mitrache, p.180)

171. Instanţa nu avea obligaţia de a indica locul şi condiţiile de efectuare a tratamentului medical, acestea urmând să fie stabilite de administraţia locului de deţinere. (C. Bulai, C. Mitrache, p.180)

172. Starea de iresponsabilitate şi pericolul pe care îl prezenta făptuitorul justificau luarea măsurii de siguranţă a internării medicale. (C. Bulai, C. Mitrache, p.181)

173. Soluţia este nelegală deoarece legea nu prevede un termen în care se poate cere revocarea măsurii de siguranţă a internării medicale. (C. Bulai, C. Mitrache, p.182)

109

174. Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi era justificată. (C. Bulai, C. Mitrache, p.183)

175. Măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi putea fi luată în speţă, în baza art. 116 al. 4 C.pen., oricare ar fi pedeapsa aplicată şi indiferent dacă făptuitorul a mai fost condamnat anterior. Dar pentru a aprecia necesitatea luării acestei măsuri, instanţa trebuie să examineze conţinutul concret al faptei şi împrejurările în care aceasta a fost comisă, prejudiciul cauzat şi pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate aflarea făptuitorului în localitatea unde a comis infracţiunea ori în alte localităţi anume. (C. Buali, C. Mitrache, p. 183)

176. În speţă măsura era nelegală, deoarece potrivit dispoziţiilor din art. 116 C.pen., interzicerea de a se afla în anumite localităţi se poate lua faţă de o persoană care a comis o faptă prevăzută de legea penală numai dacă făptuitorului i se aplică o pedeapsă, condiţie neîndeplinită în speţă. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 183)

177. În speţă, luarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a se afla în anumite localităţi nu era justificată, făptuitoarea având o vârstă înaintată şi locuind la fiica sa care o întreţine. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 184)

178. Măsura confiscării se justifică numai dacă rămânerea mai departe asupra făptuitorului a lucrurilor care au servit la săvârşirea infracţiunii prezintă pericol pentru societate. Făptuitorul poate să dovedească contrariul. (C. Bulai, C. Mitrache, p.185)

179. Întrucât atelajul a fost folosit la săvârşirea infracţiunii, iar lăsarea acestuia în patrimoniul inculpatului prezintă o stare de pericol ce nu putea fi înlăturată decât prin confiscarea lui, se impunea confiscarea acestuia. (CSJ, S.p., d.nr.104/1992 în Dreptul nr. 9/1992, p. 78)

180. În spată era corectă soluţia instanţei de recurs. Nu se putea confisca apartamentul, deoarece acesta nu a servit, în întregime, şi nu putea să servească la săvârşirea infracţiunii, neavând în mod obiectiv o astfel de aptitudine. (C. Bulai, C. Mitrache, p.186)

181. Luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, în speţă, era nelegală, deoarece, ca sancţiune de drept penal, confiscarea specială are caracter personal şi nu se putea aplica asupra persoanei civilmente responsabile în virtutea solidarităţii, caracteristice răspunderii civile. (Curtea de Apel Timişoara, d.p.nr.246/A/1995 în Dreptul nr. 8/1996, p.141)

110

182. Soluţia nu este corectă. Potrivit art. 254 al. 3 C.pen. banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, natura juridică a acestor dispoziţii fiind cea a unei confiscări speciale. În consecinţă, aceste dispoziţii se completează cu dispoziţiile art. 118 C.pen. Potrivit art. 118 lit. d C.pen. sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Or, în speţă, suma de bani fusese restituită organului de poliţie, astfel că măsura confiscării speciale nu era justificată.

(CSJ, Sp., d.nr. 1753/2002 în Dreptul nr. 7/2003, p. 224)

183. Potrivit art 117 al. 4 C.pen. expulzarea nu operează dacă există motive serioase de a se crede că cei expulzaţi riscă să fie supuşi torturii în statul în care urmează a fi expulzaţi. În speţă, expulzarea ar expune pe condamnat unor consecinţe grave urmare a orientării religioase şi, de asemenea, familia sa ar suporta consecinţe morale şi materiale ce nu ar putea fi evitate. Ţinând seama de aceste considerente, precum şi de documentele internaţionale privind expulzarea, semnate de România, măsura expulzării nu era justificată în speţă.

(CSJ, Sp., d.nr. 600/2002 în Dreptul nr. 6/2003, p. 253)

184. Recursul este fondat. Potrivit art. 81 alin. 2 din Codul penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult doi ani. În speţă există concurs de infracţiuni, însă pedeapsa aplicată depăşeşte 2 ani închisoare, deci prevederile art. 81 alin. 2 nu sunt îndeplinite.

(CSJ, S.p., d. nr. 3298 din 28 septembrie 1999)

185. Soluţia este nelegală. Potrivit art. 7 din Legea nr. 137/1997, faptele care prezintă un grad de pericol social redus în sensul art. 181 C.pen., nu se mai sancţionează în situaţia în care au fost săvârşite până la data intrării ei în vigoare, respectiv 25 iulie 1997. Dispoziţiile legii 137/1997 nu pot fi refuzate de condamnat.

(Curtea de Apel Ploieşti, d.pen. nr. 1372/R/1999)

186. Soluţia instanţei de recurs era greşită, fiindcă prin Decretul-Lege nr. 9/1989 a fost

abrogată dispoziţia din art. 245 C.pen. privind trecerea frauduloasă a frontierei, nu şi dispoziţia din art. 323 C.pen. privitoare la asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni. (Tj. Constanţa, d.p.nr. 280/1993 în Dreptul nr. 1/1994, p. 115)

187. Hotărârea este criticabilă în ceea ce priveşte graţierea pedepsei deoarece Decretul-lege nr. 3/1990 prevedea graţierea pedepselor aplicate pentru infracţiuni săvârşite până la data de 22 decembrie 1898. Or, infracţiunea în speţă fusese săvârşită la 30 decembrie 1989 şi nu erau incidente nici dispoziţiile Decretului-Lege privind graţierea unor pedepse nr. 23/1990. (CSJ, Sp., d.nr. 327/1991)

111

188. Întrucât pedeapsa a fost graţiată, chiar condiţionat, ea nu poate fi contopită, nefiind executabilă. Numai în caz de revocare a graţierii pedeapsa ce fusese graţiată condiţionat, redevenind executabilă, ar putea fi supusă contopirii cu celelalte pedepse pentru infracţiuni concurente. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 194)

189. Furtul de curent electric fiind o infracţiune continuă, dacă a continuat şi după apariţia decretului de graţiere, făptuitorul nu poate beneficia de clemenţă. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 194)

190. Revocarea graţierii nu era posibilă din moment ce pentru infracţiunea comisă în termenul de încercare al graţierii condiţionate părţile s-au împăcat şi s-a dispus încetarea procesului penal. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 197)

191. Recursul este fondat. La data săvârşirii infracţiunii cele două inculpate erau minore şi cum infracţiunea de furt calificat era pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale este cel de 5 ani redus la jumătate, ceea ce înseamnă 2 ani şi 6 luni ( art. 121 alin.1, art. 122 alin. 1 lit. d C.pen., coroborat cu art 129 din acelaşi cod). Aşa fiind, în cauză termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit înainte de pronunţarea hotărârii.

(CSJ, S.p., d. nr. 2643 din 23 iunie 1999)

192. Recursul nu este fondat. Din moment ce răspunderea penală a minorilor este supusă prescripţiei, nu există nici un impediment ca şi executarea sancţiunilor de drept penal aplicate acestora să poată fi prescrisă.

(Curtea de Apel Bucureşti, S. I.p., d. nr. 491/1997)

193. Critica este fondată. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că inculpata minoră beneficiază de prescripţia specială a răspunderii penale, prevăzută de art. 194 C.pen., deoarece termenul de 2 ani şi 6 luni, calculat în conformitate cu art. 122 C.pen., raportat la art. 129 C.pen., este depăşit cu încă jumătate.

(Tribunalul Bucureşti, S. a II-a p., sentinţa nr. 1271 din 11 noiembrie 1997)

194. Întrucât până la judecarea definitivă a cauzei s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penal pentru infracţiunea săvârşită răspunderea penală este înlăturată. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 203)

195. Plângerea este valabil introdusă chiar dacă se referă numai la faptele comise împotriva uneia dintre persoanele vătămate, iar celelalte nu s-au plâns. (C. Bulai, C. Mitrache, p.206)

112

196. Plângerea prealabilă era legal introdusă, putând fi făcută de oricare dintre părinţii minorului. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 206)

197. Manifestarea neechivocă de vionţă a persoanei vătămate că nu urmăreşte condamnarea inculpatului echivalează cu o retragere a plângerii. (C. Bulai, C. Mitrache, p.207)

198. În speţă, lipsa persoanei vătămate la două termene consecutive nu putea fi considerată ca o retragere a plângerii, de vreme ce persoana vătămată nu a fost legal citată. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 207)

199. Împăcarea părţilor presupune o declaraţie explicită de voinţă a părţilor, în faţa instanţei, simpla prezumţie de împăcare nefiind eficientă. În speţă, declaraţia inculpatului, chiar adevărată, nu putea să aibă un astfel de efect. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 209)

200. În speţă, împăcarea părţilor pentru infracţiunea de vătămare corporală înlătură răspunderea penală a infractorului pentru această infracţiune, dar el urma să răspundă pentru cealaltă infracţiune concurentă pentru care împăcarea părţilor nu înlătură răspunderea penală. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 209)

201. În speţă, împăcarea părţilor era valabilă, chiar dacă s-a făcut cu obligaţia inculpatului de a restitui lucrurile, deoarece hotărârea judecătorească prin care s-a consemnat împăcarea părţilor poate servi, la nevoie, ca titlu executor împotriva inculpatului care nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată cu ocazia declaraţiei de împăcare. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 209)

202. Recursul în anulare este fondat. Pe de o parte, competent să soluţioneze cererea de reabilitare era Tribunalul Municipiului Bucureşti, instanţa corespunzătoare Tribunalului Judeţean Ilfov care a pronunţat condamnarea, şi nu Judecătoria Olteniţa (art. 494 C.proc.pen). Pe de altă parte, potrivit art. 135 alin. 1 lit. c, art. 136 şi art. 61 alin. 1, rezultă că cererea de reabilitare a fost introdusă prematur.

(CSJ, S.p., d. pen. nr. 2102 din 26 septembrie 1997)

203. Apelul este neîntemeiat. În art. 137 alin. ult. C.pen se arată că, atunci când instanţa constată că nu este îndeplinită condiţia de la lit. d, dar aceasta nu se datorează relei credinţe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.

(Tribunalul Bucureşti, S. a II-a p., d. nr. 390/14.05.1996) 204. În speţă, constatând că petiţionarul era reabilitat de drept, va considera cererea

acestuia ca având drept obiect nu cererea reabilitării, ci constatarea reabilitării de drept şi în consecinţă va pronunţa o hotărâre în acest sens, verificând existenţa condiţiilor prevăzute de lege în art. 134 C.pen.

(C. Bulai, C. Mitrache, p. 212)

113

205. Întrucât voinţa petiţionarului de a fi reabilitat rezultă neîndoielnic, nimic nu se opunea ca instanţa să examineze cererea, ea având ca obiect nu constatarea reabilitării de drept, care nu opera, ci acordarea reabilitării judecătoreşti. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 212)

206. Întrucât noua infracţiune a fost amnistiată, în speţă opera reabilitarea de drept a fostului condamnat. (C. Bulai, C. Mitrache, p.213)

207. În speţă, opera reabilitarea de drept a condamnatului militar la data actului de graţiere, când pedeapsa a fost considerată ca executată. În caz de revocare a graţierii, va avea loc şi revocarea reabilitării. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 213)

208. În speţă, condamnatul care a fost liberat condiţionat în condiţiile art. 62 al. 3 C.pen. urma să beneficieze şi el de reabilitare de drept, prevăzută în art. 62 al. 5 C.pen., însă nu la data liberării condiţionate, ci la data împlinirii duratei pedepsei. (C. Bulai, C. Mitrache, p.213)

209. Dacă pedeapsa aplicată era egală cu durata arestării preventive, care luase sfârşit înainte de pronunţarea hotărârii de condamnare, termenul de reabilitare curge de la data când această hotărâre a rămas definitivă, nu de la data când a luat sfârşit detenţia preventivă. (C. Bulai, C. Mitrache, p.214)

210. De vreme ce, în cursul termenului de reabilitare, fostul condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, nu se poate susţine că el a avut o bună conduită, chiar dacă noua infracţiune a fost amnistiată. (C. Bulai, C. Mitrache, p.215)

211. Buna conduită nu înseamnă neapărat o comportare care să fi determinat evidenţierea condamnatului pentru munca prestată. (C. Bulai, C. Mitrache, p.215)

212. În speţă, condiţia privind plata despăgubirilor civile nu era îndeplinită, petiţionarul trebuind să facă dovada fie că a plătit despăgubirile, fie că partea civilă a renunţat la acestea. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 215)

213. Recursul este fondat. Potrivit prevederilor art. 149 C.pen, prin „rude apropiate” se înţeleg ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude. Afinii nu sunt incluşi în categoria persoanelor menţionate expres şi limitativ în art. 149 C.pen.

(Tribunalul Bucureşti, S. I p., d. nr. 433/2.07.1997)

114

214. Recursul este fondat. Aşa cum rezultă din probele administrate, inculpata a săvârşit furtul de pe un câmp care, prin natura şi destinaţia sa, nu este tot timpul accesibil publicului, deci nu este un loc public în înţelesul art. 152 lit. a C.pen.

(CSJ, S.p., d. nr. 1614 din 12 aprilie 2000)

215. Recursul în anulare este fondat. Analizând condiţiile în care a fost săvârşită fapta, se constată că ea a fost săvârşită în public, în accepţiunea art. 152 lit a C.pen. Se constată că erau întrunite chiar şi condiţiile de la lit. b a aceluiaşi articol. Ca atare, se impune schimbarea încadrării juridice în tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i C.pen.

(CSJ, S.p., d. nr.1796 din 7 mai 1999)

216. Recursul extraordinar declarat în cauză este fondat. Fapta inculpatului de a sesiza organului competent sustragerea unui bun, cu exprimarea unei bănuieli privind pe autor, nu întruneşte elementul publicităţii (în sensul art. 152 C.pen.) şi nici nu materializează voinţa acestuia de a compromite partea vătămată. Ca atare, fapta nu întruneşte elementele caracteristice ale infracţiunii de calomnie.

(CSJ, S.p., d. nr. 1596 din 7 septembrie 1993)

217. Expertul care a primit o însărcinare de a efectua o expertiză are calitatea de funcţionar. (C. Bulai, C. Mitrache, p.217)

218. În speţă, furtul nu putea fi considerat ca fiind săvârşit între rude, deoarece cumnaţii nu sunt rude apropiate în înţelesul legii. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 218)

219. În speţă erau incidente dispoziţiile din art. 210 C.pen., socrul fiind rudă apropiată cu soţia fiului său. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 218)

220. Soluţia instanţei este discutabilă. În măsura în care inculpatul a pătruns în locuinţa persoanei vătămate cu un lemn şi a început să-l folosească distrugând geamurile şi alte obiecte din locuinţă, s-ar putea susţine că exită atac din partea inculpatului care a folosit obiectul menţionat, care ar putea avea caracterul de armă în sensul art. 151 al. 2 C.pen. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 220)

221. Fapta era săvârşită în public, deoarece sala de aşteptare a unei autogări constituie loc public în înţelesul legii. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 220)

222. Furtul a fost comis într-un loc public, deoarece porţiunea de teren de pe lângă blocurile de locuinţe consituie loc public în înţelesul legii. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 220)

115

223. În speţă, furtul era calificat, ca fiind săvârşit în loc public, deoarece constituie loc public, în înţelesul legii, cabina de probă a raionului de confecţii al magazinului. (C. Bulai, C. Mitrache, p. 222)

224. Soluţia nu era corectă, deoarece corturile amplasate într-un camping nu pot fi considerate ca fiind loc public în sensul prevederilor din art. 152 C.pen., astfel că furtul nu putea fi considerat ca fiind săvârşit într-un loc public. (Tj. Constanţa, d.p.nr. 100/1991 în Dreptul nr. 7-8/1991, p. 127)

BIBLIOGRAFIE

1. Bulai, C., Mitrache, C., Drept penal-partea generală,Culegere de probleme din practica judiciară pentru uzul studenţilor, Casa de Editură şi Presă „ŞANSA” S.R.L., Bucureşti, 1999;

116

2. Crişu, Şt., Crişu, E., Codul penal adnotat cu practică judiciară 1990-2000, Editura Argessis, Bucureşti, 2001;

3. Pascu, I., Drept penal-partea gnerală, Editura Fundaţiei „ANDREI ŞAGUNA”, Constanţa,2002;

4. Culegere de practică juridică pe anul 1993, Casa de Editură şi Presă „ŞANSA” S.R.L., Bucureşti, 1994;

5. Culegere de practică judiciară, Braşov, 1995;

6. Culegere de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1993;

7. Revista „Dreptul” pe anii 1990, 1991, 1992, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 2000, 2003;

8. Revista de Drept Penal pe anii 1994, 1996, 1997, 1999;

9. Codul penal al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu modificările aduse până la 15 octombrie 2002;

117