ctin paunescu

7/18/2019 ctin paunescu

http://slidepdf.com/reader/full/ctin-paunescu 1/42

P

E R S O

A N E I

N

D I F

I C U L T

A T

CONSTANTIN P UNESCU IONEL MUŞ US«l

PSIHOPEDAGOGS

SPECIALĂ INTEGRATĂ

HANDICAPUL MINTAL

HANDICAPUL INTELECTU/

jiZh5 6}-l B E I

Editura PRO HUMANITATE



Γ,,'ί

Coordonator al colecţiei„PERSOANE ÎN DIFICULTATE”

Prof. dr. CONSTANTIN RUSU

Toate drepturile sunt rezervateEditurii „PRO HUMANTTATE“

Tiparul executat laTipografia SEMNE ’94

ISBN 973-97313-2-5

2 0 F E B . 2 0 0 2



195

encefal, mezencefal, fapt ce determin o tulburare profund aIregirii dezvolt rii psihofizice. Sunt frecvente ş i prezente sindroame-reuroiogice motrice, hemiplegii, paraplegii, tetraplegi spasice, para-ireze. Structura psihomotric este rudimentar ş i nediferenţiat ,isc ri ritmice stereotipice, balans ri uniforme, coritorsini, grimase,ipuisuri motrice subite, colerice, miş c ri ş i gesturi dezordonate înport cu obiectele din mediul înconjur tor.

B. SUBSISTEMUL COGNTIV

1. Nivelul perceptual al integrării informaţiei1.1. Semiologia percepţiei

Percepera este un „proces psihic complex-senzorial ş i cu un înţinut obiectual realizând reflectarea direct ş i unitar a ansamblului

suş irilor ş i structurilor obiectelor ş i fenomenelor în forma imaginilorimâre sau percepţiilor’ (236).

Percepţia include suma informaţiilor (senzaţiilor) primare peilea analizatorilor ş i este strâns corelat cu afectivitatea ş i ideaţia.i copil, percepţia se elaboreaz progresiv prin „urmare' (înv ţare),r la adult ea devine mult mai selectiv ş i mai dirijat .

'Ca ş i la alte procese psihice - afirma M. Golu - percepţia evo-saz dup principiul diferenţierii-specializ rii ş i structur rii ierarhice,

a începe de la o form globai-difuz . în care* elementele „câmpului:tem’ apar fie estompat, fie într-o desf ş urare haotic , dezintegrat ,■ sit de relevanţ si ajunge la forme înalt diferenţiate. sDecializate ş itegrate Ea devine o structur „autostabilizat ", integra.â, care.-semneaz ansambluri determinate oe relaţii între elementeleriectului-stimul. Corespunz tor, informaţia pe care o conţine nu seai reduce la latura cantitativ-extern . ci dobândeş te atribute calitati-! de ordin semantic ş i pragmatic specifice" (93 p. 123).

Percepţia umarî se perfecţioneaz ca urmare a faptului c o-ul are capacitatea de a profita de pe urma experienţei acumulate.

1.2. Simptomatologia percepţiei la deficientul mintal

Percepţia debililor mintali se caracterizeaz prin inexactitate,»s de precizie, nediferenţiat , lacunar ş i cu frecventeIbur ri.

Percecţia imbecilului este mai pronunţat nediferenţiat . Aceş tia=ntific cu dificultate obiectele uzuale, nu percep conţinutul tematic

ilustraţiilor, se m rginesc la enumerarea elementelor, f r a stall o logic , f r a discrimina esenţialul de secundar. N O. Con-► r ş i G. Hermelin apreciaz îns c dificult ţile de discriminare armelo r complexe, de recunoaş tere a similitudinilor, de diferenţiere-nstituie mai puţin o lacun de discriminare perceptiv ş i mai mult o



196

inaptitudine a funcţiilor de judecat , de formulare verbal ş i în concinţ autorii consider c percepţia imbecililor este mai puţin alterdecât se crede.

Percepţia idiotului este extrem de s rac în conţinut senzorneclar , f r semnificaţie biologic ş i cu numeroase ş i pronunţateturb ri.

1.3. Tulburările percepţiei

Aceste tulbur ri sunt sistematizate dup H. Hecaen (102),3otez (33), G. Heuyer (104), C. Gorgos (98) în tabelul 29.

1.3.1. Tulburări le senzoriale de natură cantitativăHiperestezia se caracterizeaz prin sc derea pragului de e

labilitate care determin o creş tere a sensibilit ţii faţ de excitaţii aoân atunci erau nepercepute! Avem, deci, o creş tere a acuit ţii szoriale. Subiecţii prezint o sensibilitate exagerat faţ de excitaţii:suport zgomotele, curenţii de aer, aerul închis, fum de ţigarHiperestezia poate fi global (când cuprinde mai mulţi analizatori)oarţial (când se refer la un singur analizator, îndeosebi la analizaui cutanat).

Hipoestezia. fenomen opus hiperesteziei, se caracterizeacrin c derea pragului de excitabilitate, ceea ce determin o receptate sc zut faţ de unii excitanţi. Avem, deci, o sc dere a acuitsenzoriale. Subiecţii prezint o sc dere a sensibilit ţii la excitaţiinediul înconjur tor: zgomotele par în buş ite, lumina palid , nu sinstingerea pielii, nu aude când este chemat. Percepţia devine nesiţ , neclar , ca urmare a unor factori interni (de nutriţie) sau extetoxiinfecţioş i). Tulburarea este prezent îndeosebi în st rile profun

Je deficienţa mintal sau în cele pe fond psihotic. Anestezia se caracterizeaz prin abolirea acuit ţii senzoria

za poate fi global (pierdera tuturor formelor de sensibilitate) sauial (disociat ), de natur patologic sau o simpl suprimare temjar medicamentoas .

. 1.3.2. Tulburările percepţiei de natură cali tativă

Acestea cuprind iluziile ş i sindroamelor agnozo-apraxo-afazicIluziile sunt percepţii denaturate sau deformate ale lumii re:are pot fi prezente ş i în condiţii normale, îndeosebi la copii, ca o c>ecinţ a surmenajului, a unor st ri emoţionale dominante. Iluziilei fiziologice sau patologice.

Iluziile fiziologice sunt constituite din iluzii prin modificar:ondiţiilor perceptive (obiective) care cuprind iluziile optigeometrice, datorate reflexiei optice, refracţiei, modific rii axelor

eferinţ ; iluzii prin modificarea mediului perceptual ce aparcondiţiile stimul rii monotone, prelungite sau prin deprivare senzorialuzii prin modificarea condiţiilor interne (subiective) consecinţe



e însoţeş te cel mai des cu tulbur ri intelectuale (primare sau seculare)*.

Caracteristica principal este incapacitatea de a forma propo;ii, deş i dispune de un num r de cuvinte pe care nu le poate folcoluntâr ş i sistematiza în propoziţii. Alex. Rosetti apreciaz c „coclonarea ş i subordonarea nu sunt folosite de afazic. In primul rânlispar cuvintele cu funcţie pur gramatical : conjuncţii, prepoziţii, pr

lume, articole. Afazicul vorbeş te în stil telegrafic, f r leg tuiri în|uvinte. Singura unitate lingvistic prezent în afazie este „cuvântiAlex. Rosetti). Tulbur rile afazice, dup acelaş i autor, dezintegreaaloarea într-o manier invers celei de achiziţionare a vorbirii de cre copil ş i are consecinţe asupra întregii vieţi psihice.

Clasificarea afaziei cunoaş te numeroase încerc ri, criteriare stau ia baz variind de la autor la autor. (Criteriul anatomo-clin

isihologic, dihotomic senzoro-motric, lingvistic, gramatical). Apel mlasificare sintetic a lui C. Gorgos (78), care conţne patru formifazie motorie, senzorial , mixt ş i total .

Afazia motorie se caracterizeaz prin imposibilitatea de a :ixprima, ce se manifest printr-o stare de revolt exprimat mimicnotor. Capacitatea de înţelegere, de citire în gând, limbajul interior iunt afectate. De asemenea, scrisul este posibil.

Afazia senzorială, de recepţie (tip Wernicke), se caracterize

: prin tulbur ri în elaborarea limbajului,în identificarea ş i înţelegeri;imbolurilor verbale ş i scrise. De asemenea, este afectatlimbajul iniior. Nu înţelege limbajul verbal ş i cel scris. Nu poate susţine o coersaţie ca urmare a faptului c "activitatea intelectual este profuiliterat .

Afazia mixtă (tip Broca), forma cea mai frecvent , const cr-un amestec de afazie senzorial moderat cu afazie motric .

Afazia totală (Broca) se caracterizeaz printr-o combinare ini(rat a unei afazii senzoriale severe cu una motric .

2. Nivelul funcţiilor de orientare şi integrare

comportamentului adaptativ. Reprezentarea.

Imaginaţia. Atenţia. Memoria

2.1. Nivelul reprezentării

2.1.1. Semiologia reprezentării

Reprezentarea, sinonim cu apercepţia, eidetismul (E.laensch) const în capacitatea de a revedea imaginea unui obie

>erceput anterior, fiind în strâns corelaţie cu activitatea ideo-afecti\T. P unescu (203, p. 130-Ί 34) afirm c , dac la nivelul memorieiil percepţiei mecanismele sunt intrinseci materiei, codarea informaţ

202



203

presupune unele schimb ri spaţio-temporale ale percepţiilor şasemenea, reversibilitatea fenomenului. Problema transform rile»re duc c tre o esenţializare a infomaţiei cuprinde dou mari capprimul este dat într-o m sur considerabil de felul în care se tiform stimul rile exterioare în energie informaţional psiho-fizioloa doua, mult mai cuprinz toare ş i aproape imposibil de sesizavivo*, este cea a transform rii ipostazei psiho-fizice a informaţi

energie cu o structur pluridimensional . In fond, toate transformsuportate de c tre informaţia senzorial sunt dotate cu o funcţie egent : aceea de a se transforma în unit ţi psihice. Trecerile cprima formul - stadiui psiho-fiziologic - la cea de a doua - st;psiho-intelectual - se face pe baza unui releu numit, în general, rezentare. La baza acestei funcţii J. Piaget punea ca o piatr unghii„ imaginea mintală"

Organizarea universului informaţional este posibil numai c

realitatea din afar se converteş te într-o realitate care se g seş tinteriorul nostru ş i aceast substituire a realit ţii prin unit ţi orgaiiimintal se realizeaz prin reprezentare, iar una din cele mai import;unit ţi ale reprezent rii o formeaz simbolurile. Aceast convertireco-psihic pe baza categoriilor de unit ţi semiotice ne ofer o alt;mensiune a cunoaş terii.

O modalitate de comunicare a unor conţinuturi de reprezen

sentimente, idei etc., o constituie desenul (Andre Leroy Gourhan,Stem, F.L Goodenough, L. Widlocker), un sistem de simboluri, ο ί v rat semiologie în sens lingvistic.

2.1.2. Simptomatologia reprezentării la deficienţii mintal

Experimentele efectuate de C. P unescu pe loturi de copii imali si deficienţi mintali pentru stabilirea procesului de comunic ri

nivelul releului reprezent rii pe baz de simboluri conduc la urm lrele constat ri:

• câmpul de reprezentare pe baz de simboluri cunoaş te la c<Iul normal o curb de ascendenţ similar tuturor proceselor psih începând cu 7 ani pân la 11 ani, când atinge cuantumul maximalza operaţional ;

• la deficientul mintal curba de ascensiune este foarte lent îr7

ş i 11 ani, cunoscând un salt între 11 ş i 13 ani;• valorile înregistrate de deficientul mintal la indicatorii de strurare a simbolurilor ş i de organizare a câmpului normal;

• imposibilitatea deficientului mintal de a structura un câmpeprezentare pe baz de simboluri, ceea ce demonstreaz o foa■ lab funcţionalitate a structurii semiotice ş i absenţa, aproape totai limbajului interior; .

• aceast imposibilitate de a produce simboluri de c tre func

emiotic constituie una din cauzele majore care împiedic trecereape raţiile formal-logice;



205

2.2. Nivelul imaginaţiei

2.2.1. Semiologia imaginaţieiImaginaţia este un proces psihic de elaborare a unor imagini r

iespre lume, pe baza combin rii analitico-sintetice a percepţiiloreprezent rilor, verificate prin experienţ .

in general, imaginaţia se clasific dup criteriul dihotomic: imjinaţia voluntar sau involuntar , imaginaţia reproductiv sau ere

oare Imaginaţia voluntară, activ , intenţional , determinat conş;nt, însoţit de st ri penibile, nefavorabile pentru planul fantezist, ce, în general, este mai s rac ş i mai schematic .

Imaginaţia involuntară, pasiv , neintenţionat , combinaţiiealizate pe plan mental nu se materializeaz în produse concrete.

Imaginaţia reproductivă (reconstructiv ), reconstituirea figuriv a obiectelor ş i fenomenelor descrise sau sugerate.

Imaginaţia creatoare (construcţia de imagini), construirea el<lentelor creatoare într-o form nou .

2.2.2. Simptomatologia imaginaţiei la deficienţii mintalImaginaţia, la toate formele de nedezvoltare cognitiv este s i

ic , neproductiv , intensitatea ei fiind invers proporţional cu gradie gravitate, uneori pân la absenţa total , cu frecvente tulbur ri I>rmele de deficienţ mintal .

2.2.3. Tulburările imaginaţieiCele mai frecvente tulbur ri ale imaginaţiei la deficienţii mint

jnt: minciuna ş i confabulaţia. Am restrâns sfera tulbur rilor ş i diiţiunea c mulţi*cercet tori includ tulbur rile imaginaţiei în categori.Ibur rilor de gândire, ca de exemplu, C. Gorgos (77, 79).

Minciuna este modificarea intenţionat a adev rului ş i se manist sub trei forme: minciuna convenţional , utilitar , patologic (de

jmit ş i mitomanie) (E. Dupre, 1905). Aceasta din urm conţine treitegorii: mitomania vanitoas , malign ş i pervers (237). Ea esteezent la formele de deficienţ mintal situate la limita superioar .

Confabulaţia este echivalent cu delirul de confabulareleisser) sau delirul de imaginaţie (Dupre). Termenul este folosit c l edilecţie de psihiatria german , corespunz tor celui de „fabulaţieilizat de psihiatria francez .

Ea desemneaz o stare de tr ire a unor lucruri ce aparţirnteziei subiectului, dar cu convingerea subiectiv c relateaz u r3t real. Se prezint ca reale, producţii imaginare ale gândirii, sub for-i unor poveş tiri mai mult sau mai puţin organizate ş i coerente, f rexista intenţia de a minţi. Fabularea este un aspect de mitomanie,r nu întotdeauna are un caracter patologic.

Fabulaţia poate fi normală, (la copiii influenţaţi de lecturi s au ne care incită imaginaţia) dar şi patologică, atunci când subiectul



206

consider aceste povestiri imaginare ca fiind adev rate sau sunt

secinţa unor tulbur ri de memorie sau a unei sugestibilit ţi sporiteprimul caz, subiectul este conş tient, în al doilea caz, el este inş tient.

La copil, fabulaţia (confabulaţia) apare ş i ca o consecinţ acult ţilor ce le întâmpin în a departaja realul de fictiv. Fabulacest „delir al memoriei' - dup Jean Delay - se observ în amne.lacunare pentru a compensa pierderea memoriei, fapt ce pune sub

ţii în sitaţia de a inventa fapte ş i evenimente noi (258). in asmecazuri, fabulaţia este denumit confabulaţie sau tabulare delirant ,altfel, C. Gorgos (98) atenţioneaz c fabulaţia trebuie diferenţiatconfabulaţie, deş i nu toţi fac aceast distincţie, afrmând c cea dinm implic un deficit organic (oligofrenie, confuzii mintale, psihozenile etc.)

Confabulaţia poate fi ş i un mod de comportare reacţional ,ces de ap rare sau compensare ca urmare a unor condiţii de m

dificil de suportat. In acest sens, ea constituie o caracteristic a dlului vanitos care, lipsit de judecat ş i de spirit autocritic, se ha;deaz în afirmaţii puerile, extravagante pentru a atrage atenţia asusa. A. Porot (237) descrie ş i un model special de confabulare la oiifreni, o anumit stare îndreptat spre trecut, având o tem constarrigid . Aceast form este negat de V. Predescu (1989) ş i delonescu (1976).

2.3. Nivelul atenţionai2.3.1. Semiologia atenţiei

Atenţia este un proces de orientare selectiv , mobilizare, ocentrare, focalizare a proceselor psiho-comportamentale în vedeireflect rii optime a realit ţii ş i a unei interv j i de autoreglare a actt ţii. Atenţia este denumit " ş i prosexia, fiind în strâns corelaţie

interdependenţ cu reprezentarea, memoria, afectivitatea, ideaţiaacţiunea. Nu este un proces de sine st t tor, nu poate fi definit caproces în sine pentru c ea este implicat în multe alte procese

itrale. Ea este considerat ca fiind un proces psiho-fizio-logic-cognilintelectual unitar (79), ce organizeaz cunoaş terea în totalitatea sa.

Atenţia joac un rol considerabil în viaţa psihic , înlesnindmilarea, înţelegerea, fidelitatea recepţion rii cunoş tinţelor. Atenţiale, prin excelenţ , un proces psihic aflat în serviciul cunoaş terii datl selecţiei datelor (impulsurilor nervoase), contribuind la* adaptarorganismului la mediu, care este în permanent schimbare, preorând numai datele importante pentru organism.Relaţia atenţie-înv[are este reciproc , în sensul c procesul înv ţ rii este cadrul obiede dezvoltare a atenţiei, de asigurare a trecerii treptate de la forr olementar a atenţiei involuntare la cea superioar , a atenţiei voii:are ş i apoi la cea postvoluntar .

* Factorii favorizanţi ai atenţiei (98) sunt: ambianţa, stimulii i:erni sau externi, aceş tia din urm având un caracter obiectiv, ce



207

ioneaz independent de subiect; competiţia stimuIilor în funcţie <ntensitatea, contrastul, noutatea, accesibilitatea, inteligibilitatea Icncertitudinea stimulilor în funcţie de cantitatea de informaţie f :are o conţin; motivaţia, interesul, preferinţa considerat ca o verit>il forţ propulsiv , care genereaz , susţine sau orienteaz procesitenţiei; curiozitatea ca urmare a elementelor de noutate ş i surprizecompensa cu rol de stimulare.

Atenţia se clasific în triada:

Atenţia involuntară, neintenţionat , spontan sau primar disrminat de stimuli senzoriali care prezint o noutate informaţionaau sun/ine brusc, f r ca organismul uman s fie în stare de asteiare. Este un reflex absolut de orientare.

Atenţia voluntară, intenţionat , susţinut , ce presupune ucop ş i efort conş tient.

Atenţia postvoluntară (Alex. Roş ea) sau habitual (H. Munn

peraţionai habitual (Milerian), caracterizat printr-o stare de aş tefire pentru a recepţiona mai corect stimulii, fiind o consecinţ a trani)rm rii unei atenţii voluntare sau involuntare pe baza unui tratameridicios executat. Are rol importatnt în automatizarea deprinderilor.

2.3.2. Simptomatologia atenţiei la deficienţi i mintalExist diferenţe de potenţial atenţionai între normali ş i deficien

lintali. Diferenţa const nu atât în performanţe cât în modalitatea o,

anizăni. Studiile lui Zeaman ş i House implic atenţia în înv ţarea dis'iminativ care, la deficienţii mintali necesit un lanţ de dou r spun jri. Dificultatea pe care o întâmpin în înv ţarea discriminativ eş tigata de limit ri în prima faz a atenţiei ("atenţia faţ de dimensiune;imulului relevant"), mai degrab decât în a doua, „surprinderea indi

îlui corect al acestei dimensiuni" (apud 186, p.391).C. P unescu (203, p. 134-138), analizând atenţia ca un rezulta

organiz rii sistemului neuro-cognitiv, bazat pe metodele neuro-ci

;rnetice ş i pe teoria informaţiei, ajunge la constaterea c procesul d(ganizare’ operaţional a atenţiei se caracterizeaz prin dou tr sri esenţiale. Prima, referitoare la capacitatea sistemului de filtrare εssajelor ş i a doua, starea afectogen , motivaţional . în ceea ce priş te capacitatea sistemului, ea este alterat fundamental ia deficien·mintal printr-un element intrinsec (structura morfo-funcţional ) ş

:ntr-o organizare aleatorie întrucât exist o puternic influenţ afec- jen în orientarea setului operaţional. In ceea ce priveş te starea

>tivaţional , problema prezint un grad de dificultate datorit eleatelor de periurbare a sistemului de valori care intr în joc în ope-ia de ierarhizare a preferinţelor pentru semnalele informaţionale.

Atenţia se manifest diferit în funcţie de gravitatea deficienţei,bilul mintal se caracterizeaz printr-o atenţie sporit , lipsit de te-citate, atenţia voluntar în genere instabil , cu aparenţ de normali-e. Sunt prezente tulbur rile cantitative într-o manier moderat , dar îdomin incapacit ţile de concentrare manifestate prin neatenţie,



208

erţie, indiferenţ , fals uitare. Imbecilul se caracterizeaz în gener;in hipoprosexie, iar idiotul, de asemenea, dar în forme mai accentie ş i, în cele mai multe cazuri, se transform în aprosexie. Chiar îjndiţiile unei atenţii spontane, aceş tia nu sunt capabili de perseVenţ , neputând urm ri obiectele care se deplaseaz în faţa lor. A

;ast stare conduce la izolare, absenţ total ş i nimic nu îi poatjstrage din aceast autoizolare. Inactivitatea sa* global este întrept uneori de impulsuri violente sau de crize colerice.

2.3.3. Tulburările de atenţieEle sunt denumite ş i disprosexii ş i afecteaz în egal m sur

enţia voluntar ş i cea involuntar . Cuprind dou categorii: tulburmtitative (exagerare, diminuare, abolire) ş i tulbur ri de natur pedajgic , incapacit ţi de atenţie (tabelul 30). ’

ibelul 30T ulbur ri de atenţie

DisprosexiiTulbur ri cantitative Incapacit ţi de atenţie

Hiperprosexia Neatenţia pedagogic

Hipoprosexia Indiferenţa^prosexia Falsa uitareierţia

Hiperprosexia. Tulburare cantitativ ce se manifest prin hirvigilenţ (sesizarea exagerat a noului), hipotenacitate (sc dere?pacit ţii de a se concentra un timp mai îndelungat asupra unei te

î, acţiuni), instabilitate ş i excitaţie psihomotorie, dispersie.Este caracteristic distratului, instabilului. Afecteaz în mod deebit atenţia spotan (subiectul înregistreaz cu rapiditate ş i precizie

î nunte nesemnificative din mediul înconjur tor: detalii de compor-nent, îmbr c minte. Atenţia voluntar este extrem de sc zut . Su-ictul nu se poate concentra asupra unei activit ţi.

Hiperprosexia are în deosebi un caracter selectiv, manifestân--se în anumite sectoare în funcţie de forma de deficienţ mintal ,

oţit de hipoprosexie pentru restul domeniilor. O form particular:e distratul preocupat, caracterizat prin concentrarea asupra unuigur interes (de exemplu, interesul ludic), manifestându-se în apa-iţ ca o persoan atent , calm , stabil .

In oligofreniile de tip microcefalic, comportamentul vioi, mobil,estigator, instabil, labil este determinat de un „reflex de orientare"rgerat.

Hipoprosexia. Tulburare cantitativ a atenţiei, caracterizati diminuarea atenţiei, sc derea capacit ţii de orientare selective un anumit domeniu, a forţei de mobilizare ş i menţinerea atenţiei,a de vivacitate ş i de concentrare, însoţit de instalarea unei obo-precare.



209

Diminuarea global a atenţiei (involuntar ş i voluntar ) ρ ο ε:inge diferite grade, pân la dispariţia complet a acesteia, deci pc! evolua spre aprosexie.

Prezent în toate formele clinice de deficienţ mintal , în intetäte diferit , dar prin eforturi educativ-terapeutice, se poate ameliccazurile uş oare ş i medii. Pot ap rea ş i la persoane normale în si

e de surmenaj sau epuizare, fiind îns reversibil . Aprosexia, form acut de hipoprosexie, se caracterizeain abolirea complet a atenţiei. Este implicat cu prec dere în ateî voluntar , fiind prezent în toate cazurile de deficienţ mintal piind .

Inerţia sau perseverarea este considerat de unii autori carm de perturbare a mobilit ţii atenţiei, fiind însoţit de vâscozitaperseverenţ ideatorie (39).

In categoria tulbur rilor de atenţie sunt incluse ş i dificult ţileenţie de origine pedagogic , afectiv , ca: indiferenţa, neatenţia, f;i atenţie.

Indiferenţa, definit de R. Lafon (130) ca* absenţa relaţiilor s;Jutralitatea afectiv faţ de o persoan , situaţie sau obiect. Nep sa, pasivitatea maş inal , dezintereaul absolut* sunt trei particulariiîenţiale. Este prezent în st rile de deficienţ mintal profund . In<

renţa poate avea ş i un caracter pasager, ca o consecinţ a unressuri psihice ş i, "dup unii autori, este similar paroprosexi« :easta este definit ca fiind o tulburare de atenţie ce se caracteîaz prin incapacitatea unei persoane de a percepe normal fenomHe imediate din jurul s u atunci când este concentrat asupra uruimite activit ţi, eveniment pe care îl aş teapt cu emoţie.

Neatenţia se caracterizeaz prin câteva tipuri distincte:- neatenţia pasivă: neatenţia nu constituie o surs de perturb

, subiecţii acceptând condiţiile oferite de cadrul vieţii ş colare sau sale;

- inerţia activă: predomin perturb rile de instabilitate psihctorie ş i comportamental ;

- neatenţia episodică sau periodică: subiecţii nu se încadrea;regulile stabilite ca urmare a intereselor lor diverse ş i schimb toari

- neatenţia normală, care decurge din motive fiziologice: insu

;nţa somnului, starea de oboseal sau din motive psihologice, ritmunc rapid.Pseudouitarea (falsa uitare) prezent în st rile de hiperemo

ate inhibat , bradypsihism.

2.4. Nivelul mnezic2.4.1. Semiologia memoriei

Conceptul memoriei este complex. El poate fi abordat genetiprodus social-istoric, ca o conduit de ordin temporal sau din pumvedere cibernetic. Memoria, considerat ca „piatr unghiular

ificiului uman* (Secenov), poate fi definit ca un ansamblu de pr



212

Jerat în formele uş oare ş i medii ca având o funcţie de compensasuplinind insuficienta dezvoltare a proceselor cognitive superioaOpacitatea de reţinere este relativ mare, bazat îns pe o memoriie mecanic , lipsit de supleţe, de utilizare a datelor în situaţii noi.iebilii mintali, memoria este, în general, mecanic . La imbecili, ea

e mai puţin activ , este infidel , de scurt durat . Exist cazuri dlezvoltare monstruoas , hipermnezic , aş a numiţii „calculatori proioş i*, „calculatori de calendare’ , „hipermnezie de dicţionar', „de cale telefon*. La idioţi, memoria este aproape inexistent , fiind imposi chiar ş i memoria mecanic . Lipsa de memorie este evident încunoaş terea obiectelor ş i a persoanelor din jur.

O caracteristic evident , relevat de numeroase experimen

este penuria continuativ a informaţiilor reţinute de c tre deficieiTiintali în comparaţie cu normalii. Aceast reducere a cantit ţii deormaţie se explic prin degradarea calitativ a celulei nervoase ş i,nod deosebit, prin funcţionalitatea redus a principiului de integrarecele trei tipuri de memorie amintite.

O alt particularitate a memoriei la deficienţii mintali este slaidelitate. De fapt, diferenţa faţ de normalitate rezid mai multispectul fidelit ţii memoriei decât sub aspectul volumului acesteExperimentele organizate de A. Binet, Th. Simon, W. Stern,Dinski (apud 252, p.79-97) subliniaz lipsa de precizie în procesulevocare, introducerea unor elemente str ine de situaţia dat , omiternor detalii, particularit ţi care confer relat rilor un caracter absurd

M. Roş ea (252, p. 97) explic deficienţa pe linia fidelit ţii meniei prin „insuficienta exercitare a funcţiei de reglare de c tre cuvintenoţiuni incluse în sarcina de memorie’ ş i prin faptul c „funcţia de

glare a cuvântului se stabileş te la copiii întârziaţi mintal într-un rinai încetinit decât la cei normali". C. P unescu (20o) subliniazidelitatea memoriei nu este numai o problem de recepţie ş ieproducere, pentru c între acestea se interpune modul de organi;e mintal general a individului, care dirijeaz procesele de organi;e a structurilor de stimuli, de codare a acestora la diverse nivelurile circulaţie în cadrul sistemului.

Particularit ţile amintite nu constituie totuş i obstacole pensducabilitatea ei. Dup P. Brânzei ş i Aurelia Sîrbu (39) memoria ein proces psihic cu un înalt grad de educabilitate. Primul domeniu•e concur la aceasta este educaţia senzorial care asigur integri:ea funcţional a organelor de simţ. Exerciţiile presupun o structur;oe principiul dificult ţilor progresive, cu o riguroas direcţionare a di/olt rii funcţiilor senzoriale cu preponderenţ pe simţul tactil ş i musiar, care au un rol imens în înv ţare.

2.4.3. Tulburăr ile memoriei

Tulbur rile memoriei la deficientul mintal trebuie s 'considerate ca efecte a trei categorii de factori;



213

• modific ri genetice ale structurilor celulare în special în ces priveş te capacitatea de producere a ARN-ului;

• dezorganizarea reţelei neuronale prin leziuni sau blocaje;• funcţionarea parţial a principului integrator de reglare a act

p neuro-psihice.Studiile recente demonstreaz modific ri ireversibile, în spec

nivelul memoriei operaţionale ş i a memoriei de lung durat , inte

lind domeniul abstracţiunilor ş i "al categoriilor logice. Acest fapt psaz nu pentru tulbur ri „regionale* ci pentru modul de organizesneral a sistemului de memorare datorit tipurilor de relaţii dinTucturile ş i funcţiile sistemului psihic al deficientului.

Jean Delay explic tulbur rile memoriei prin „legea disoluţiitisţinând c evoluţia filogenetic ş i ontogenetic a sistemului nerv î realizeaz de la simplu la complex, iar disoluţia memoriei apare

n proces invers de la complex la simplu, de la voluntar la automaticTulbur rile memoriei, denumite si dismnezii, sunt sintetizateibelul 32, dup datele cuprinse în lucr rile lui R. Lafon (130), C. Gios (98), V. Predescu (238), Aurelia Sîrbu (262), cu precizareaceast clasificare, dup opinia lui C. Gorgos 998), „are un caraclItificial, orice tulburare calitativ presupunând deja existenţa ur>ad de dismnezii cantitative* ş i c „practica curent pune în lumiirme intricate.*

abelul 32DISMNEZII

Oismnezii

i'-antitative

Dismnezii calitative Eficienţa 'n

perspectiva

dezvoltării R. Lafon

Starea de

disoluţie R. Lafor

- Hipermnezii - Tulburări de - Tulburân asociate - Amnezii:

- Menlismul sinteză mnezică ale funcţiei de - amnezia-Viziunea retro- -Criptorrnezia achiziţie. Memoria lacunară

spectivă -Iluzia de recu- senzoro-motorie. - amnezia

- Hipomnezii noaştere - Tulburări asociate retrogradă

- Lapsusul -Iluzia de nere- de organizare a

- Anectoria cunoaştere funcţiei reaie.

-Amnezii -Paramnezii de Memoria socială

- Anterogradă reduplicare -Tulburări privind o

(de fixare) - Alomnezii anumită perioadă

- Retrogradă -Pseudoremi- din viaţa copilului

(de evocare) niscenţa sau o anumită

localizată

progresivă

-Ecmnezia categorie de fapte.

Dismneziile cantitative

Hipermnezia este o dismnezie cantitativ caracterizat prragerarea funcţiilor memoriei. Fix rile ş i evoc rile sunt rapide, mul3, cu lux de am nunte, tumultoase, f r leg tur cu tema principa



221

Judecă ţile sunt lanţuri de noţiuni ce reflectă legă turile diribiecte ş i fenomenele lumii reale prin care se afirmă sau se ne;eva despre lucru.

Raţionamentul reuneş te judecă ţi pe baza că rora se obţinidecă ţi. Raţionamentele surit inductive, de la particular la geneeci din judecă ţi particulare extragem o concluzie sau o judecată ierală ; deductive, de la general la particular, adică din judecă ţi geiîle cunoscute se ajunge la formularea unui adevă r particular,

ansducţie, de la general la general; de analogie, adică se stabil· î concluzia pe baza unor judecă ţi particulare fă ră o verificare sientă . Inducţia ş i deducţia constituie formele fundamentale de gerilizare a experienţei la nivelul raţional. Cercetă rile lui N. Wiener, Nuliock au stabilit un model matematic pentru raţionamentul induc

îre duce la învă ţarea conceptului, model bazat pe mecanismele te îi mulţimilor. Noţiunile sunt rezultatul unei clasifică ri pe baza atritlor comune ale unor mulţimi, a unui proces de structurare, organbmintală . La deficienţii mintali nu se poate vorbi de o asemenea <

mizare si, în consecinţă , raţionamentul inductiv operează cu o fculă de clasifică ri infralogice. „Deficientul mintal - spune C. Pă unes<nu poate învă ţa pe baza raţionamentului inductiv decât după fomlaptate la nivelul infralogic’ (203, p. 142). i la nivelul raţionamelui inductiv constată m modalită ţi de tulburare a sistemului integratntral. Raţionamentul deductiv este ş i mai dificil la deficientul mint;

imul element performant pe care se dezvoltă mecanismul deducţite o ierarhizare a unor formule obţinute prin inducţie. Ca să poa îbili o formulă nouă , să facă un pas spre adevă r pe baza unor reia jice, trebuie să dispună de un clasor valoric si de mecanismele loccare pun în miş care operaţia deducţională . 0peraţia specifică raţiimentului deductiv este aceea de a permite aplicarea unor reguli dlin general, la cazuri particulare. Aceasată operaţie presupune îgrare perfectibilă a mecanismelor de recunoaş tere, identifică ri

:. Ceea ce apare caracteristic organiză rii mintale â deficientului esttul că trecerea de la particular la general se face prin raporturi atde. Operaţia inversă , de diferenţiere prin restrângere ş i restructure

î generalului la particular, devine imposibilă în mare mă sură (20CI43).

3.2. Simptomatologia gândirii deficientului mintal

Gândirea deficientului mintal, deş i prezintă cele mai multe tulă ri, nu a fost suficient studiată (252, 253), lucră rile mă rginindu-sispecte limitate, fă ră a exista decât foarte puţine lucră ri de sintezălicaţia rezidă , în primul rând, că deficienţa mintală este considerai mod eronat ca o abatere de la dezvoltarea normală ş i, în al doirând, că atenţia cercetă torilor s-a îndreptat mai mult asupra altoisete de cunoaş tere (percepţia, reprezentarea, limbajul etc ). Deşdirea nu a fost studiată sub aspectele particulare ale operaţiiloi



222

ndamentale ale gândirii, cercet rile au pus în evidenţ simptomelbur rile majore, definitorii ale gândirii deficientului mintal, ca demplu: vâscozitatea genetic (Barbel Inhelder), eterogenitatea’ unescu), heterocronia (R. Zazzo), pentru c aş a cum afirmazzo gândirea reprezint cel mai sc zut ritm de dezvoltare dinDate procesele psihice (305).

Gândirea deficientului mintal la gradul de debilitate este defici£ în mod evident la nivelul proceselor superioare ale gândirii. Caneristicile marcante se pot sintetiza astfel:

• gândirea concret , situativ , bazat pe cliş ee verbale, pe iîrea mecanic a acţiunilor ş i limbajului celor din jur;

• lacune majore în achiziţia conceptelor abstracte ş i o slabacitate de discern mânt;

• în general se manifest prin „dezordini intelectuale' (J.ijuriaguaerra);

• incapabili s ajung la conexiuni (sau le percep greşimilitudini, opoziţie, succesiune, incluziune, reversibilitate sau irevabilitate (A. Rey);

• incapabil s sintetizeze, structureze formele ş i structurile paile în ansambluri;

• raţionamentele sunt incomplete, plecând de la date parţiaubiective, f r semnificaţie.

Gândirea deficientului mintal sever se caracterizeaz prin câta tr s turi distincte:

- imbecilii pot ajuge la nivelul „neointe lectulu i' care permi se foloseasc de experienţa anterioar pentru a se adapta la o

aţie nou (295, p. 32-34);- gândire fragmentat , labil , lipsit de funcţia de elaborareeneralizare, incapabil de a vedea ansamblul, de a se ridica la noţiea general (221);

- pot utiliza conceptele ca principiu de clasificare, deş i sunt iapabili s verbalizeze cu asemenea concepte (N. D'Connof, B. H■ »elin).

Gândirea deficientului mintal profund se caracterizeaz prin:• gândirea are la dispoziţie numai „paleointelectul" care

ermite numai utilizarea reflexelor condiţionate (295, p. 32-34);• abesenţa total a relaţiilor psihice cu mediul înconjur to

ctivitatea se reduce la o „viaţ pur vegetativ "; între gesturienzaţii se dezvolt un fel de „activitate circular ";

• 'activitatea circular " este însoţit de o „activitate în echo

dic imediata reproducţie a sunetului sau gestului (295).• la idiot g sim sisteme închise care se repet la infinit (sterePii);



223

3.3. Tulburările gândirii

în clasificarea tulbur rilor de gândire vom apela la cea elabole C. Gorgos (97). menţionând acele tulbur ri care sunt frecventeipecifice diferitelor forme clinice de deficienţ mintal (tabelul 33).

'abelul 33______________________________________________1. Tulbur ri în discursivitatea gândirii:

- lentoare ideativ ;- vâscozitate genetic ;- inerţie mintal ;- perseverare;- rigiditatea mintal ;

2. Tulbur ri în productivitatea gândirii:- autism;- asociaţii anormale: asociaţiiautomate superficiale;

_________ - anideaţie. ___________________ . ______________

Lentoarea ideativă se caracterizeaz prin:• sc derea num rului de idei ş i a posibilit ţilor de asociere;• lentoarea elabor rilor judec ţilor ş i raţionamentelor care se b

3az în totalitate pe experienţa anterioar ;• _lipsa spiritului de inventivitate si creativitate.

în general, toate st rile de deficienţ mintal sunt marcate (lilizarea într-o manier pasiv a posibilit ţilor cognitive, recurgândîrmanenţâ la experienţe, ia ceea ce a înv ţat ş i foarte puţin la invefitate, la soluţii noi. Comparativ cu copilul normal, care este orient

»re g sirea unor soluţii noi ş i ce persoectiv , deficientul este orient»re soluţii similare din experienţa proprie, încercând s -ş i reamiiascâ un model analogic. Aceast tendinţ de direcţionare retrospe'a ş i nu prospectiv a judec ţilor ş i raţionamentelor confer gândi

îficientului aceast caracteristic d’e lentoare, de stagnare ş i platitine.

Intensitatea tulbur rii determin o amprent specific personaţii deficientului mintal, concretizat în lentoarea psihic general,racterizat prin ritm lent în toate direcţiile: bradikinezie, când sanifest în domeniul acţiunii, bradipsihie, în domeniul gândirii, bradie, în domeniul limbajului. Lentoarea conduce deci la un comporteant general de refuz de efort intelectual sau de orice activitate, chiianual .

Vâscozitatea genetică este o alt caracteristic esenţialnduitei cognitive a deficientului mintal. Prin extensie, conceptul d

scozitate genetic este utilizat ca un calificativ atribuit intelectul·oiecţilor subdotaţi sau noncreativi. Conceptul este folosit ş i î"acterizarea mentalit ţii epileptice sub denumirea de glischroidi ând ca simptome. vâscozitatea mintal , afectivitatea „lipicioas '



224dezivitate particular faţ de persoane, obiecte, situaţii, lentoare intictual , reacţii explozive, conduit de perseverare într-o anumit acne, în general prin imaturitate (Francoise Minkowska, H. Wallon).

In problematica deficienţei mintale conceptul de vâscozitate getic a fost folosit de Barbel Inhelder (111) ş i de H. Sinclair de Swa>60) pentru explicarea raţionamentului deficientului ş i stabilirea drf

înţei între conduita cognitiv a acestuia ş i cea a normalului, vâsco;iţea fiind o caracteristic a dinamismului intelectual. Elaborarea coeptului se sprijin pe tezele piagetiene prin care evoluţia inteligenţste înţeleas într-o dubl dimensiune diacronică ş i sincronică,ccent pe discontinuitatea acestei dezvolt ri, pe pluralitatea factoriiî joc, pe originalitatea diverselor paliere. In acest sens s-au utilizrobele piagetiene referitoare la conservare (substanţ , greutate, v

im), pe cele care pun în evidenţ capacitatea de a opera cu operaoncrete: clasific ri ş i serieri (operaţia de a clasa, a dispune obiectelir mai târziu conceptele).

B. Inhelder conchide c deficientul mintal se caracterizeaz prsntoare în trecerea de la un stadiu la altul, prin tendinţa de plafi are, de regresare la stadiul inferior atunci când întâmpin dificultrecum ş i prin dificultatea de a depăşi stadiul „operaţiilor concrete*.

La aceeaş i concluzie ajunge ş i H. Sinclair se Swart. Bazaţi f

oncepţia piage’tian , aceş tia elaboreaz cea de a treia concepţespre dezvoltarea mintaf , ş i anume: organizarea progresivă îecanismelor operatorii. Concepţia piagetian privind organizarerogresiv a mecanismelor operatorii infirm tezele anterioare prrvirezvoltarea mintal , ş i anume: teza adiţiei progresive a rezultate!-âş tigate (A. Binet, Th. Simon, A. Gesell) ş i teza dezvolt rii mintDPceput ca o succesiune liniar ş i cumulativ de structuri (P. Jane

. Wallon).Teza adiţiei progresive a cunoştinţelor se bazeaz pe coniţia dintre dezvoltarea intelectual ş i cea morfologic . M sura inteenţei este dat de suma rezultatelo’r obţinute. Progresul este con out ca o juxtapunere de cunoş tinţe. Evaluarea se realizeaz în funcţe rezultatele obţinute. La deficientul mintal acest progres se realize:i în funcţie de posibilit ţile reale, de ritmul s u propriu de înv ţanş a se explic de ce achiziţiile bune dintr-un domeniu contrabalai

eaz rezultatele slabe din alt domeniu.Teza dezvoltării mintale ca succesiune liniară şi cumulat

de structuri, elaborat de P. Janet (1920), se bazeaz pe observ;patologice. Pe fondul unei maladii, activitatea mintal oscileaz îi

e extreme, cea superioar ş i cea inferioar . Dezvoltarea mintal cioaste o succesiune liniar , o progresie a funcţiilor intelectualienomenul de dezintegrare mintal este invers celui de dezvolt ri

rimele funcţii care sunt distruse sunt acelea care au fost câş tigatrintre ultimele. Astfel, idioţii r mân la tendinţele inferioare, irrrbeciung la stadiul de debut al operaţiilor intelectuale. La copilul normaszvoltarea mintal cunoaş te o ordine de complexitate crescând;



cepând cu activitatea reflex , pân la cea conceptual , toate legâj-se între ele.

H. Wallon ş i P. Janet stabilesc o evoluţie liniar , fiecare etajnd marcat de ό tr s tur dominant , ş i anume: stadiul impulsivitâotrice, stadiul emoţional începând cu 6’ luni, stadiul senzoro-motorârş rtul primului an, stadiul personalit ţii, între 3-6 ani, stadiul ş coltre 6-11 ani, vârsta pubert ţii ş i adolescenţei.

Concepţia piagetian de’ organizare progresivă a mecani elor operatorii, concepe dezvoltarea mental ca pe o elaborare csteme ş i de structuri care se dezvolt unele dup altele, modificι-se pentru a asigura o supleţe în adaptare. Teza ofer o viziurDbal atât asupra dezvolt rii "intelectule cât ş i asupra tulbur rii,gnitive. Teoria piagetian ne introduce în complexitatea conceptulinteligenţ ş i, prin corolar, a conceptului de deficienţ mintal , pr

ordarea uno’r concepte fundamentale: adaptare, organizare, asirre.in cadrul teoriei piagetiene, B. Inhelder stabileş te câteva tr s;

i ale gândirii deficientului minai ş i anume: lentoare, plafonare, r< esie şi incapacitate de a depăşi stadiul „ operaţii lo r concrete.mparând dezvoltarea mental a copilului normal cu cea a deficierui, B. Inhelder nu g seş te forme noi de raţionament. Deficienţintal, aidoma celui normal parcurge aceeaş i succesiune de stadi

r în mod diferit. La cel normal exist o accelerare progresivzvolî rii, ca urmare a unei mobilit ţi crescânde a gândirii operatoritrece într-o cadenţ relativ rapid prin multe stadii succesiveaş ându-se dup o perioad de oscilare de formele anterioare donament. Deficientul mintal, deş i parcurge aceeaş i dezvoltaresasta se caracterizeaz prin lentoare specific ş i uneori chiar stage de lung durat . Incetinrea dezvolt rii conduce la stagnare can

instaleaz cu atât mai repede cu cât coeficientul intelectual est.i mic. De exemplu, procesul de stagnare se instaleaz mai repediin copil cu coeficientul 50, decât la unul cu coeficientul 70 sau îiort cu un copil normal unde trecerile de la un mod de gândire l<il se realizeaz repede pân la sfârş itul adolescenţei.

Evoluţia gândirii copilului normal tinde în permanenţ spre urlibru progresiv, cu o mare mobilitate a raţionamentului ş i o bum

îilitate a achiziţiilor. Dup J. Piaget, în evoluţia normal se produce

tare de echilibru final care indic faptul c noua structur ε ε linat ş i c ea funcţioneaz satisf c tor.In schimb, evoluţia gândirii deficientului mintal tinde spre ur

! echilibru' caracterizat prin vâscozitatea raţionamentului, prin in·acitatea de a p r si un anumit punct de vedere pentru altul,nd capabil de a efectua operaţii. Aceste „false echilibre’ reflectcozitatea genetic ' ş i, în consecinţ , nu pot încheia construcţiile■ aţionale (111, p. 64).’

in dezvoltarea structurilor cognitive la deficienţii mintali sestat o fixaţie la unele stadii de dezvoltare anterioare prin netermi-

225



226area construcţiei intelectuale. Acesta parcurge aceleaş i etape cezvoltare ca ş i copilul normal, dar cu retarduri, opriri, fix ri. La debe poate vorbi "de o fixaţie patologic a operativit ţii la un nivel interiiopiluilui normal de aceeaş i vârst , care corespunde unei structieterminate „ce nu permite achiziţia noilor cunoş tinţe'.

Conduita cognitiv a deficientului mintal nu dep ş eş te stadi

jperaţiilor concrete', adic gândirea nu pcate s se degajeze cercepţia obiectelor pentru a ajunge la nivelul formal. Conduita cogn/ apare ca o construcţie operatorie neterminat . Deficientul mintu ajunge la ultimul stadiu de dezvoltare intelectual , acela al operat)r formale, cheia de boit care asigur coerenţa edificiului, nedepind stadiul „operaţiilor concrete'. El este capabil de o gândire bazat2 operaţii concrete, dar nu formale ş i r mân fixaţi la primul stadiu, î imatului percepţiei, închizându-se într-un egocentrism care îl fac

ipermeabil experienţei. Primatul percepţiei conduce la primatul sl ectivit ţii asupra obiectivit ţii sau a egocentrismului asupra grup igice.

Construcţia raţionamentului deficientului se caracterizeaz pri:east întârziere genetic marcant , prin încleierea în stadiile vecf 3 gândire. Aceast „vâscozitate genetic * constituie caracteristicimordial a sistemului cognitiv, f r îns a se extinde ş i asupra peiinalit ţii în ansamblu, determinat de o multitudine de factori.

O alt particularitate a sistemului cognitiv rezid în faptul ciş i deficientul ajunge la un nivel superior, raţionamentul s u p streaf amprenta nivelurilor anterioare ş i deseori apare fenomenul digresare la stadiul inferior atunci când întâmpin dificult ţi. La defisntul mintal coexist în permanenţ dou moduri de gândire, tr sri ce aparţin celor dou moduri de dezvoltare, raţionamentul osciid în acelaş i moment între aceste dou niveluri de dezvoltare. Exis

concomitent elemente din dou etape succesive. De altfel, coexisiţa a dou „sisteme heterogene' sugereaz ideea lansat de Rl zzo a unei heterocronii a dezvolt rii cognitive. Deficientul ezit întreu sisteme de gândire înc coexistente ş i este supus rec derii ie

îcanismele caracteristice nivelului anterior. El oscileaz în acelaş îp între dou nivele de dezvoltare ş i poate fi capabil de operaţincrete într-un domeniu, iar în altul "r mâne la stadiul intuitiv. Deemplu, este capabil s efectueze serieiri dup criteriul lungime, dai

ş i dup criteriul grosime sau suprafaţ , pe care le rezolvrespunz tor raţionamentului intuitiv sau recţioneaz pozitiv faţ deprofesor pe care îl simpatizeaz ş i eş ueaz la aceeaş i prob faţunul antipatic sau necunoscut.

Aceast faz de raţionament oscilant poate conduce fie la men-erea definitiv la nivelul superior, fie la cea a st rii de fluctuaţie con-int , Jie la revenirea la raţionamentele caracteristice etapei prece-nte. !n timp ce copilul normal se detaş eaz total de formele ante-are de gândire, dup o scurt faz de oscilaţie, debilul, deş i parvineun nivel superior, îş i menţine caracteristicile de dezvoltare ante-



227

oare. Deficientul mintal dep ş eş te cu mare dificultate schema saândire. Adaptarea la lumea exterioar este relativ , el „asimileazsduce totul la dimensiunile raţionamentului s u, deformând realitati funcţie de schemele anterioare. In loc ca noile informaţii s cc

uc la modificarea structurilor vechi pentru a Ie transforma, din cc, acestea sunt din ce în ce mai accentuate. Structura intelectulreexistent nu este clintit din loc. Aş a se explic de ce terapeut^educatorul apreciaz eronat nivelul achiziţiilor deficientului mintvaluarea faptului c deficientul a achiziţionat o anumit noţiune eiifirmat în condiţiile în care acesta trebuie s opereze cu ea pentrcoluţiona o problem practic . In realitate, ne g sim în situaţia urils progres, noţiunile sunt înregistrate mecanic ş i pur ş i simplu

ecit *, f r a fi capabil de o veritabil operare. Aş a se explic .de cI ciuda faptului c a achiziţionat noţiunea de conservare a substanţL) este capabil s o utilizeze în condiţiile conserv rii greut ţii siblumului, gândirea sa revenind în aceste cazuri la forma intuitiv ,icunosc invarianta substanţei, de exemplu, dar refuz s înţeleai>nservarea greut ţii ş i a volumului sau, la o vârst mai înaintat (13 ani), accept sau recunosc conservarea substanţei ş i a greutâ

îr nu ajung îns la cea a volumului care implic un sistem de releî dep ş esc simpla percepţie (stabilirea de raporturi între vblume iric un raţionament de natur formal ). De altfel, aceast tr s trsternului cognitiv este considerat de B. Inhelder ca cea de a doiiracteristic a gândirii deficientului mintal, dnumind-o „oscilaţii intctuale anormale' sau „oscilaţii intelectuale patologice*.

La deficientul mintal putem depista simultan raţionamente ccte, adecvate ca efect al sugestiilor sau al întreb rilor puse cu m

strie ş i în acelaş i timp oscilaţii între puncte de vedere, regresii.ast ’tendinţ de a g si un refugiu în formeie de raţionament mchi se desf ş oar în arheologia intelectual , dup expresia lui I>izot (292) ş i îl pune pe deficient în postura de a ezita mai mult dit cel normal între dou sisteme coexistente înc în gândire.

O alt particularitate a sistemului cognitiv este aceea c dezvcea intelectual cunoaş te un fenomen de „îngr dire*, de „plafonare

„închidere*, spre deosebire de cea a copilului normal care eslerent , în care elementele se solidarizeaz într-un sistem, care e:atât un sistem închis cât ş i unul integrabil într-un sistem mai vaire permite achiziţia de noi informaţii, date, fapte. Deficientul minţiinge la o oarecare structur , dup multe „plafon ri*, „îngr diri*, etc de stabilitate pasiv care constituie piedici în realizarea unor pre;sii. _

In funcţie de paticularit ţile sistemului cognitiv al deficientuli

ital - lentoare în dezvoltare pân la stagnare, o anumit fixaţie p)gic ce îl pune în situaţia de a nu dep ş i stadiul operaţiilor concreun fenomen de regresare la stadiul inferior, precum ş i de „închide- B. Inhelder stabileş te o clasificare structural a gradelor de def



228

enţ mintal , consOiderând c m surarea ş i cuantificarea pe bazobelor psihometrice au o valoare relativ .

Debilitatea mintal , de exemplu, este definit ca o construct>eratorie nedeterminat , în opoziţie cu imbecilitatea ş i idioţia und(ist o asemenea construcţie sau cu starea de normalitate care pane la operaţiile formale, inaccesibile deficientului mintal. B. Inheldt

închide c „noţiunea de construcţie neterminat ne permite s pr<

jnem unele definiţii. Not m atunci c , din punct de vedere dinamiiind viteza de construcţie este superioar mediei, avem în termeni dimici echivalenţa coeficienţilor intelectuali superiori lui, iar când vitf

j este inferioar mediei, este vorba de o arieraţie mai mult sau m jţin profund . Printre aceste arieraţii debilitatea începe atunci câr jbiectul nu poate niciodat s recâş tige întârzierea sa de construi î. Din punct de vedere static, al echilibrului final (sau falsul echilibiciodat dep ş it), putem spune c :

- idiotul nu dep ş eş te componentele senzoro-motrice (anti3are limbajului);

- imbecilul este capabil de gândire intuitiv (egocentrism, in îrsibilitate, dar nu de operaţii);

- debilul este capabil de construcţie operatorie neterminat;dic este capabil de operaţii concrete ş i nu de cele formale;

- arieratul simplu (copilul retardât) este capabil de operaţii fo

laie aidoma normalului" (111, p. 272).Deci, debilul se deosebeş te de imbecil prin debutul în construa operatorie, iar de normal sau de întârziatul simplu prin incapacit;ia de a termina aceast construcţie prin raţionamente formale se otetico-deductive. La debil exist o elaborare raţional , dar ea esgterminat .

Nivelurile de raţionament ale deficienţei mintale profunde su;lai omogene decât în cazurile deficienţei mintale lejere. Debilii pri

ind manifest raţionamente omogene ce pot fi raportate la vârsta cani, iar debilii lejer de 13-14 ani, capabili de operaţii concrete, dar rformale, manifest un mod de raţionament corespunz tor celui c

-7 ani.Vâscozitatea genetic este mai evident la debilii patologici (f

hiva) unde structura mintal este mai fragil , mai vâscoas , caractizat prin frecvente persever ri.

Gh. lonescu (117, p. 194), preluând teza lui B. Inhelder, preziii o clasificare structural a gradelor de deficienţ mintal pe scherrdaptat de D.M.S. ş i anume:

'Copiii cu deficienţ mintal profund nu pot dep ş i structuriDeraţionale specifice stadiului senzoro-motor; cei cu deficienţ miid sever posed achiziţii specifice gândirii simbolice ş i preconceilaie; cei cu deficienţ mintal moderat prezint strategiile caractiîtice stadiului gândirii intuitive; cei cu deficienţ mintal uş oar bem

;iaz de structuri cognitive specifice stadiului operaţiilor concrete,



np ce persoanele cu intelect de limit au acces la scheme ale gâncreflexe'.

Potrivit tezei vâscozit ţii genetice dezvoltarea mintal poateprezentat în modele diferite. B. Inhelder (90) reprezint graficiste modele (fig. 4). Cele trei grafice ne ofer posibilitatea de a el;>ra profilul copilului. Retardul la debilul mintal creş te odat cu ş iriilor, iar în raportul dintre raţionament ş i vârsta "real se menţir

instant, aidoma coeficientului mintal. Retardul unui copil caracterizintr-un blocaj intelectual tranzitoriu este recuperat, iar coeficientul iilectual creş te pân la nivelul corespunz tor mediei (curba punctat>a cum reiese din figura 4 a-c.

Sintetic, dup L Not (152) dezvoltarea mintal a deficienţii·intali, conform teoriei lui J. Picget, este prezentat în fig. 5.

Inerţia mintal . Aceast noţiune este introdus de H. EyR. Luria sub denumirea de inerţie oligofrenic , pentru a defini cararistica esenţial a deficienţei mintale, lentoarea. La deficienţii mint.i constat stagn ri atât la nivelul informaţiilor, cunoş tinţelor, cât ş ivelul deprinderilor. Dup expresia lui A.R. Luria (1973) „dac esficil s -i faci pe copiii oligofreni s înveţe ceva este ş i mai dificil sÎ îzveţi'. Aceast inerţie a oeraţiilor gândirii este evident în toate îaţiile de înv ţare, ca de exemplu, modificarea unui algoritm de ca il, o regul gramatical etc., chiar dac în intevenţia pedagogic s

cearc soluţii mai adecvate.Este o caracteristic opus mobilit ţii ce se exprim prin dirrJarea nivelului la care se desf ş oar procesele intelectuale, prin pr<lecţia individului pentru activit ţile de rutin sau tipice ş i prin ritini. Inerţia influenţeaz întregul proces de cunoaş tere, avand cons·nţe asupra procesului de generalizare ş i, în consecinţ , necesitatei a se ut;i,za o metodologie bazat pe tehnici ce solicit activitateindirii si nu simpla reproducere a informaţiilor, cunoş tinţelor (253, |

19, 225).Inerţia se datoreâz unei alter ri a activit ţii cerebrale sub fo

a inhibiţiei patologice pus în evidenţ de E.E.G. Reacţiile vasculaie deficientului mintal demonstreaz o lips de atenţie. De exempliic la copilul normal reflexul de orientare este provocat chiar de sluli slabi, la deficienţii mintali aceş tia sunt f r efect. De asemene;acţiile la stimulii puternici se sting extrem de repede la deficien

intali în comparaţie cu normalii. Sistemul verbal este mai fragil, m;obil decât sistemul perceptiv-motric. Aş a se explic de ce deficienţiintal poate înţelege o comand verbal dar nu o poate realiza pan perceptiv-motric sau invers, s realizze o activitate perceptiv-mcc , f r a putea îns s verbalizeze acţiunea efectuat .

Simptomatologia inerţiei mintale se poate sintetiza în urm torle caracteristici:• adaptarea este dificil în situaţii noi ş i în special dup st rii

•nflictuale;• reacţiile sunt lente, inerte, vâscoase;

229



232

• o rigiditate a gândirii exprimat prin reacţii întârziate ca urmat„persever rii* mintale în condiţiile unor situaţii sau probleme noi;’’ · trecerea de la o activitate la alta se face cu mari dificult ţi;• deprinderile se formeaz lent ş i greoi, iar cele deja formate (

izul deprinderilor incorecte) se modific cu mare greutate;• reacţiile verbale au un caracter stereotip, formul rile sunt n

rhimbate atât din punct de vedere al conţinutului cât ş i al intonaţiei;

• persever rile în relat rile verbale nu sunt însoţite de încercî adaptare la situaţii noi;• frecvenţa mare a ş abloanelor verbale.

Terapia inerţiei mintale se poate rezuma la:• dozarea exigenţelor;• reglarea ritmului de execuţie a sarcinilor de înv ţare în conco

înţ cu ritmul propriu de înv ţare al copilului;• respecatrea evidenţei c reacţiile sunt lente;

• acordarea unei importanţe sporite a concentr rii mintale privitât ca mijloc cât ş i ca obiectiv;

• corelarea "procedurilor pentru terapia inerţiei cu cele pentrectivitate care, în genere, însoţeş te inerţia.

Perseverarea este o form de inerţie mintal ce se caracter*az prin lips de fluenţ a ideaţiei, aderenţ la o idee, atitudiniinduit . Termenul a fost introdus în psihiatrie de Neisser (1894)

rcepţia de perseverare într-o anumit atitudine, de repetare a unisturi, a unor cuvinte. Într-o definiţie sintetic , dup Neisser, pers«irarea este o repetare sau continuare a unei activit ţi care persistiat ce s-a declanş at. J. Delay ş i P. Pichot precizeaz c aceastintinuare a fenomenului are loc „ odat ce stimulul care l-a declanş edisp rut* sau, dup expresia lui Zazzo, fenomenul persist atufuind cauzele „reale* au disp rut.

Perseverarea îmbrac forme variate:• de persistenţ a unui conţinut psihic ş i dup ce aceast activ

te s-a terminat (de exemplu, reapariţia în conş tinţ a unei maladiaţii funcţionale, stereotipii, tipare mintale, automatisme mentale;• de persistenţ a unor concepte ş i structuri cognitive (Speai

an);• de menţinere a unor activit ţi (gesturi) motrice, deş i aceste;

ibuiau înlocuite cu altele adecvate noilor situaţii.

Rigiditatea mintală este o noţiune introdus de K. Lewin(1930reluat de Goldstein (1943) pentru a desemna rezistenţă la schirr,ue sub toate formele, incluzând ideea de fixare, perseverare. Fenoenul de rigiditate mintal conduce !a dificultăţi de adaptare la situaţ idei noi. Rigiditatea mintal este prezent la toate nivelurile sai

mportamentele umane. Apare la nivelul condiţion rilor atunci câniificientul mintal manifest tendinţa de a se „reîntoarce la condiţiona

mai vechi, mai consolidate ş i întâmpin mari dificult ţi în stabilire;ora. Se manifest ş i la nivelul limbajului unde se remarc perseveri în stereotipiile stabilite, în repetarea f r o anumit logic a uno



jvinte, prepoziţii, în dublarea unor silabe din cuvânt, în mod deoseI silaba accentuat a cuvântului.

Rigiditatea mintal este evident mai ales în absenţa supleţiiândire, fiind o consecinţ ce decurge din vâscozitatea genetic , p;Dularitate caracteristizat prin revenire la modurile de raţionament,Dnduitele cognitive anterioare, specifice stadiului anterior de dezv

tre.Gândirea este în general pasiv , automat , repetitiv , lipsit

lobilitate, fluiditate, creativitate, iniţiativ , antrenând prin aceasta dult ţi de adaptare la situaţii noi. Deficientul mintal ajunge în stacperaţiilor concrete, dar nu îş i însuş eş te mecanismul reversibilitâaea ce duce, de asemenea, lâ o anumit rigiditate (E. Bleurer), exfiat prin incapacitatea de a aplica cele înv ţate într-o form nc

au în circumstanţe deosebite. Dup expresia lui E. Kraepelin, d<ientul mintal deş i învaţ s socoteasc pe degete nu reuş eş te s culeze pe boabe de fasole.

Toate acestea determin o anumit limitare a experienţei ponale, o incapacitate de a se transpune în situaţia altuia, recurgi aceleaş i moduri de adaptare, deş i acestea îl antreneaz în pemenţ la eş ecuri, activit ţi ineficiente.

Rigiditatea mintal determin la deficient o anumit incapaciti

e a stabili relaţii între „regiunile psihologice apropiate', dup expreii Hilda Santucci, fapt ce pune în situaţia de a nu putea trece cu unţ de la o regiune la alta, aş a cum face copilul normal, deş i diientul mintal dispune de acelaş i num r de „regiuni vecine".

K. Lewin anticipeaz de altfel specificul funcţiilor cognitive îiiţea psihologiei genetice, remarcând c diferenţierea în dezvoltaiersoanei este determinat de faptul c între „diversele regiuni

sihicului' se instaleaz anumite „bariere din ce în ce mai rigide'La deficienţii mintali rigiditatea este mai accentuat , ceea cinpiedic s se adapteze la situaţii noi. Dup expresia lui R. Peri1973), deficientul devine „prea b trân pentru posibilit ţile sitelectuale' ş i „prea puţin diferenţiat* pentru vârsta sa mintEnsuficienta dezvoltare cognitiv , ca ş i deteriorarea cognitiv , aroporţional cu gradul de rigiditate dintre regiunile cerebrale, faptnpieteaz asupra raportului funcţional al acestora' (apud 117,

95).Rigiditatea se manifest diferit în funcţie de diagnosticul di

ienţei: debili „normali" sau „patologici". Debijii patologici, dupfhiva (305, p. 257), sunt inferiori altor grupuri. In acest sens, cercele lui M. Murray (1954) privind performanţele obţinute la probalasificare relev c la debilii patologici apare un timp mai mare în tiinţa de a p r si un r spuns inadecvat. La fel, experienţele lui WenI946) la tahistoscop cu o serie de structuri punctiforme, pun în eenţ aceeş i tendinţ de perseverare, rigiditate, reproducând meiispunsurile precedente, mai simple.

233



235

iii precoce, cu o frecvenţ de 2-4 ori mai mare ia b ieţi decât la

caracterizat prin tulbur ri psihomotorii care, în genere, este codat cu arieraţia mintal . Sindromul este denumit da Kanner „pcare autist de contact afectiv'.

Asociaţiile anormale sunt bazate pe legile de asociaţie pîiguitate, asem nare ş i prin contrast, cu caracter mecanic, aut

j (prin asonanţ , asem nare, contraste facile). - Anideaţia se manifest sub forma „deambulaţiei anideice*

(ţi, pentru care activit ţile mintale sunt imprecis conturate ş i impotie obiectivat (97, p. 75).

C. SUBSISTEMUL COMUNICAŢIONĂL

1. Modelul limbajului deficientului mintalCercet rile de neuropatclogie, începând cu Pierre Marie ş i coi

srând imensitatea de investigaţii care fac obiectul unui num V gr orecizat de publicaţii, au permis - fireş te prin aproximare ş i simpire - s se prefigureze mai multe modele ale llimbajului care incit:e (sau cea mai mare parte) nivelurile de producere ş i de structurii limbajului. Reproducem unul dintre acestea, pentru a putea expş i mai clar tranş anta deosebire dintre o metodologie a înv ţ rii lisa copilul normal ş i la cel deficient mintal. Modelul, care sintetizei

icele mai autorizate cercet ri de neurofiziologie, aparţine iuiiindler. Plecând de la premisa c „limbajul prezint o sintez a m(tor funcţii care au grade diferite de complexitate ş i sunt ierarhiza!liferite niveluri", autorul propune un model neurofizio-logic bazaticipiul nivelurilor structural-funcţionale". In aceast ordine de idtabileş te o suit de niveluri funcţionale.

1.1. Nivelurile de organizare a limbajului Nivelul periferic al instrumentelor limbajului este constiteorganele de simţ (v zul si auzul), adic extremitatea perifericilizatorilor cu toat calea ior aferent , pân la scoarţa, precumanele fonatorii pentru performanţele expresive ale limbajului cu cir de la scoarţ spre periferia motorie.

Nivelul cortical al instrumentelor limbajului: percepţia primai

zorial (câmpurile 17 ş i 41), adic extremitatea cortical a analiz;»r optic ş i acustic, precum ş i centru! cortical al muş chilor fonatori■ izatorul chinestezic verbo-motor (câmpul 4); Ia acest nivel are Ianizarea elementului fonetic al vorbirii în foneme, care permitîsforrnarea fluxului neîntrerupt de sunete într-un sistem de sunetculate. Printre instrumentele mai complicate si mai diferenţaite algajului trebuie s num r m ş i nivelurile morfofuncţionale de intire motorie mai complex , cum sunt funcţiile praxice legate de linpraxia cuvântului articulat sau scris.

Nivelul gnozic, de recunoaş tere auditiv ş i vizual pentsete ş i culori (câmpurile 18 ş i 19), pentru cuvinte (câmpul 37)



236

«ordonarea articulatorie a cuvântului vorbit (câmpul 44); acest nivsigur funcţia nominativ ş i raportarea fiec rui cuvânt la un anumbiect.

In zonele reprezentate de aceste niveluri se pot identifica cu rativ precizie, efectele leziunilor sau a sechelelor acestora. Astfel,azul lez rii segmentului periferic al organelor de simţ ş i a c ilor d

conducere se produce fenomenul de surditate sau cecitate periferic

- de diferite grade, în funcţie de gravitatea agresiunii; lezarea meci»ismelor neurofiziologice sau a organelor fono-articulatorii poate duca. muţenii, afonie sau dizaririe. Lezarea segmeniuiui central (a cân* urilor specializate) genereaz aceleaş i fenomene, cu o simptomatcogie mai laborioas ş i cu un r sunet puternic în procesele care s>roduc la nivelurile urm toare. In cazul lez rii ambelor niveluri (agnc:ic ş i praxic) tulbur rile sunt gnozice în special auditive ş i vizualesraxice la nivelul aparatului fono-articular.

Modelul nivelurilor structural funcţionale ne permite s surprirJem, în etape ş i global, limbajul deficientului mintal ş i astfel s puierdentifica nu numai, simptomatic gradul de dezvoltare* al limbajului ci idiferenţial cauzal. In funcţie de acest parametru urmeaz s se aplicstrategiile adaptate de înv ţare a limbii de c tre deficientul mintal.

Cercet rile ş tiinţifice fundamentale asupra proceselor psihofizicogice ale deficientului mintal dovedesc c etiopatogenia sindromuli

mpieteaz în grade ş i modalit ţi diferite atât asupra primelor nivelude care am vorbit, cât ş i a unor mecanisme de baz ale activit ţii ne/oase superioare.

R mânând la nivelurile discutate cercet rile demonstreaz uorocent foarte ridicat de perturb ri ale praxiei ş i nnoziei, atât perift■ fee, cât ş i centrale. Aceste perturb ri sunt mai precis evidenţiate îexie ş i grafie.

Exist îns o simptomatologie maniiesî mai ates în limbajt

expresiv, în vorbire deci, în modalitatea de a înv ţa ş i folosi limbiAceste tulbur ri de vorbire au fost puse în evidenţ de c tre logopedicu prec dere, care, de altfel, îş i revendic dreptul de a le reeduciNumai c procesul de logopediz*are este, în cel mai bun caz, concomtent cu cel de înv ţare a limbii sau se aplic dup un interval înserrnat de timp în care acest proces s-a desf ş urat deja. Acesta este uargument care ne-ar conduce spre o terapie logopedic timpurie. Daproblema dificil , care nu poate fi rezolvat de c tre logoped estesubstratului neurofiziologic al acestor tulbur ri, care, chiar atunci cânsunt anulate din vorbire, mecanismele comune ce servesc ş i înv ţ riimbii r mân distorsionate. Din aceast cauz , metodologia înv ţ rlimbii cap t o importanţ fundamental .

Consecinţele perturb rilor acestor niveluri care tulbur proceside înv ţare sunt diverse ş i orice profesor de limba matern trebuie sle cunoasc , s ie identifice ş i s -ş i adapteze la ele metodologi

mv ţ rii.



237

Trebuie menţonat c o bun parte dintre aceste tulbur riDrbire sunt prezente ş i la copilul de gr diniţ ş i unele dintre ele chcopilul din ciclul primar (în special în primele clase). Existenţa tult

iriior de comunicare verbal la copilui cu intelect potenţial p stiroduce un grad sensibil de inadaptare ş colar nu numai prin pertiIrile de comunicare corect , ci printr-un proces mai lent ş i disritn= înv ţare a limbii ş i de dezvoltare a capacit ţii de a operacu acea

Categoriile de tulbur ri generate de lezarea sau inhibiţia la niviile structurale amintite sunt urm toarele, în ordinea gravit ţii:

sindromul de nedezvoltare a vorbirii (199) cu o varietate-rme: alalia consecutiv cu prognostic sever în funcţie de etiopatoga deficienţei mintale; audimutitatea cu dominant motorie consecu anartriei, paraliziei linquofaciale, sindromului pseudo-bulbar.(ista forme mixte de audimutitate cu dominarea aspectului motor s;

eativ. în funcţie de gravitatea deficienţei mintale (câmpurile afectaai intens);

dizartrie foarte sever care nu corespunde neap rat unui intct foarte redus. De multe ori ea apare în forme grave la copiii cu dHenţ mintal uş oar . Trebuie menţionat c forme fruste de dizartrnt uneori prezente dar se înregistreaz ca dislalie ş i, fireş te, se traz ca atare;

disionia pare s fie în raport direct cu gradul de deficienţ mi

tulburările gnozo-praxice constau în tulbur ri de percepţiditiv ş i vizual pe de o parte ş i tulbur ri praxice ale organelor fomticulatorii pe de alt parte. Dac tulbur rile menţionate mai sus ap;'idente în comportamentul de comunicare al copilului, cele din cat>ria gnozo-praxiei sunt disimulate ş i, de aceea, de cele mai multeafundate.

Desigur, formele de manifestare sunt în general de tipul dislar, disgrafiilor ş i dislexiilor. Vom desprinde în continuare caracterisle fenomenului la deficientul mintal.

Dislalia deficientului mintal, deş i simptomatologie se prezinteea a copilului normal, structural se deosebeş te prin aceea c etiîologia dislaliei deficientului este structural , consecutiv unei modri neurofiziologice - dup cum s-a explicat mai sus. Acest fapt g

reaz pe de o parte timpul de apariţie ş i, pe de alt parte, modul doluţie.In ceea ce priveş te timpul de apariţie toate cercet rile atest c

calajul între copilul normai ş i deficientul minai este de 3-6 ani, îicţie de gravitatea deficienţei.

Dup Weber, în formele foarte severe (deficienţa mintal pre>d ) primul cuvânt apare la 54 de luni ş i propoziţia la 153 de luni; îi

mele severe, primul cuvânt apare la 43 de luni ş i propoziţia la 93 diii; ier la deficienţa mintal moderat la 34 de luni ş i respectiv 89 diii.



Apariţia tardiv a limbajului are o semnificaţie de diagnosleurologic ş i psihologic.

Spre’deosebire de tulbur rile fono-articulatorii ale copilului nnai, la care sunt funcţionale, la deficientul mintal caracterul afaz204).al tulbur rilor este fundamental, datorit gnozo-praxiilor audit;i vizuale. Dislalia deficientului mintal reprezint în fond o tulburare

ip gnozo-praxic auditiv. Percepţia sunetului ş i procesul de înv ţ;>rin discriminare auditiv sunt tulburate în primul rând. Tot aş a, caj:itatea de sintez la nivel praxic a imaginii auditive ş i reprezent;niş c rii fonoarticulatorii se realizeaz cu mari dificult ţi sau nu se rezeaz deloc. Implicaţiile acestei disfuncţii devin ş i mai semnificaţi

procesul de înv ţare a limbii scrise ş i citite (grafie ş i lexie) când cle a treia component - semnificaţia ş i sensul intr în coinbinaţiv ţarea limbii scrise la deficientul mintal constituie în primul rând

roblem de terapie complex . Din punct de vedere ş tiinţific deficie j| mintal trebuie s -ş i reorganizeze cel puţin un an sau doi toate manismele neuropsihlce care iau parte la înv ţarea limbii scriseup aceea, s treac la înv ţarea semnelor grafice ş i a scrierii. Ccest punct de vedere, difereţele dintre indivizi sunt extrem de mari:ir gruparea lor în funcţie de acest parametru, practic nu se pot one rezultate didactice.

Dezorganizarea percepţiei spaţiale (discriminarea de forme, piţii, m rimi, etc.) nu permite - dac nu este redus prin antrenamescrierea, citirea, înv ţarea figurilor geometrice etc. Agnozia cfomai (206) constituie un simptom specific al deficienţei mintale, care ailari implicaţii în metodologia înv ţ rii limbii.

In ceea ce priveş te evoluţia, ş i acest proces este mult perturbi j numai ca durat , ci ş i ca proces de organizare ş i structurare a lin îjului. R mânând la lab ra expresiv a vorbirii, se "Onstat c , înti

7 ani, aria tulbur rilor de vorbire este extrem de întins la deficien întâii, faţ de normali (între 8-12%). Astfel, L. Kennedy constat dacest interval, se întâlnesc tulbur ri de vorbire de tipul celor de;

ise în proporţie de 100% în formele foarte severe, de 96% în ceiivere ş i 42% în formele uş oare. Cu unele diferenţe nesemnificativcercet rile româneş ti constat acelaş i fenomen.

Dup cum am afirmat, desebirea nu este numai cantitativ , ci î ! structurare. Avem în vedere dou aspecte. Primul priveş te cadri

ineral de organizare a sistemului limbajului: dac la copilul norm; îlalia nu afecteaz (sau o face într-o proporţie foarte redus ) întreil complex de structuri ale limbajului, la deficientul mintal se mergila absenţa limbajului la tulbur ri generale cu implicaţii în mai toati

ctoarele acestuia, de multe ori aceste tulbur ri fiind o expresieregl rilor structurale ale limbajului. Acest raport de strict reciprocie între latura expresiv ş i cea impresiv a limbajului deficientuiu

ntal genereaz direcţii metodologice noi. Al doilea aspect îl constituie polimorfismul formelor de tulburare'orbirii. Rareori la deficientul mintal se întâlneş te - la vârsta ş colari

238



239

s rii - o dislalie simpl (monomorf ); la acesta apare în mod frecv3 dislalie polimorf care poate interesa ş i forme de dizartrie, audimate etc. Suportul cauzal al acestei aş a zise dislalii (termenul ado|ie noi este dislalie consecutiv deficienţei mintale) este constituitjestructurarea unor agregate neurologice aflate în câmpuri foarte d

ite. Reasamblarea acestora necesit un antrenament de durat . Irginea unui asemenea antrenament duce la imposibilitatea înv jimbii orale (în special în articulaţia sa logico-gramatic ) ş i, mai alicrise.

Nivelul funcţiilor mnezice. Cel de al patrulea nivel este ceuncţiilor mnezice, de reamintire ş i de evocare a entit ţilor lexicale s:ate în urma procesului de înv ţare.

Nivelul funcţiilor de abstractizare, esenţializare ş i conc<

ualizare. Al cincilea nivel este compus din funcţiile de bazimbajului interior ş i, în special, de formularea simbolic . Pe bazaestor funcţii conjugate cu întregul context se formeaz sistemul mDlogic, semantic ş i logico-gramatical al limbii.

Dac pentru primele trei niveluri de organizare a limbajului e>I o mare probabilitate de stabilire a relaţiei dintre factorul agresiv, ;a sau segmentul agresionat ş i tulburarea produs în formularea v

iirii, începând de la nivelul patru indicele de probabilitate creş te veünos, f când, practic, imposibil o determinare biunivoc . Acest f;ste posibil întrucât „numai funcţiile elementare pot fi exact localizae când cele complexe, generate de nivelurile ultime, sunt rezultactivit ţii unor structuri foarte complicate, care cuprind în ele agregieuronale situate în structuri r spândite pe locuri diferite ş i adesea(tregul creier. Cu cât funcţia este mai complicat , cu*atât niveincţional al limbajului este mai înalt, cu atât mai complex este

ţeast structur format din foarte multe agregate neuronale".Cititorul care doreş te s st pâneasc în profunzime atât insti

entalitatea cât ş i esenţialitatea procesului complex al producerii,miz rii ş i utiliz rii limbajului în cadrul comunic rii interumane, poasnsulta dou lucr ri din literatura româneasc . Pentru neurofiziolococesului de producere, organizare ş i structurare a comunic rii plnbaj, de la aparatul de recepţie la „integrarea la cel mai înalt nivel"

itroducere în logopedie" voi. I (204) - iar pentru viziunea sistemiiiupra limbajului - „Limbaj ş i intelect" (197).

1.2. Funcţiile de organizare a limbajuluiNivelurile enunţate mai sus sunt compartimente ale laborat

lui central, în care se produc cele mai subtile (ş i fireş te neb nuitimplexe) operaţii ale limbajului în contextul activit ţii de înv ţar«stea, la rândul lor, sunt ş i sincronic ş i diacronic mulate pe modelpus.

a) Fonetlzarea constituie o faz distinct a procesului confuninai de producere si organizare a vorbirii. în genere, orice scalzvoltare a limbajului se bazeaz pe înv ţarea treptat a unit ţii«



igvistice - de la sunete nearticulate la sunete articulate, foneme, î

be, cuvinte.Componentele procesului sunt, în linii generale, urm toarele:

• distingerea dintr-un conţinut sonor a unor unit ţi fonetice cjul cuvintelor;

• raportarea ş i asocierea acestora cu obiectele, situaţiile sacţiunile concrete;

• nominalizarea obiectelor (prin unit ţi mai mici de tipul sunetek

ticulate);• nominalizarea prin cuvinte conform posibilit ţilor articulatorii;• capacitatea de a combina fonemele pentru obţinerea unor ni

jvinte. De aceast abilitate depinde în mare m sur ritmul, întindea ş i capacitatea de înv ţare a limbii;

·* capacitatea de discriminare fonematic ;• abilitatea de executare în plan fono-articulator etc.

Toate aceste faze ale procesului de înv ţare a limbii au loc (I

>pilul normal dezvoltat) pân la vârsta de 3-4 ani.La deficientul mintal aceste faze debuteaz cu 2-5 ani m<rziu. Dezvoltarea acestor microprocese ale înv ţ rii limbii are loc fâsuportul ideativ. Atât discriminarea fonetic , dar mai ales nominal

irea se bazeaz pe funcţia semiogenetic a limbajului.b) Funcţia semiotică, in plan lingvistic, problematica a fos

augurat de c tre F. De Sausaure cu câteva decenii în urm . Ceiţ rile s-au aprofundat ş i s-au diversificat. Psihologia limbajului ca î iholingvistica ş i-au adus contribuţii de mare utilitate. Este meritul liPiaget (224) da a fi stabilit rolul mecanismului semiotic în cadrizvolt rii limbajului copilului nu dinspre vorbire, ci din acela al reiaţir dintre funcţia psihointelectuai - simbolurile ş i semnificaţiile - şrbirea ca fapt lingvistic.

Astfel, Piaget demonstreaz c funcţia semiotic constituiiicţia fundamental a complexului limbaj-gândire. Vorbirea apare îr

east perspectiv ca o modalitate de formulare ş i vehiculare dup?)i logico-gramaticale a simbolurilor ş i semnificaţiilor în cadrul comur rii...

înainte de a discuta aspectul cantitativ - vocabularul - sau ce|ic - structura gramatical - este necesar s cunoaş tem gradul deegrare al funcţiilor semiotice.

Cercet rile întreprise de noi în ultimele dou decenii (196, 197,3, 210) au demonstrat c la deficientul mintal funcţia ş i mecanis-sle semiotice sunt perturbate în grade diferite ş i sunt determinantentru distorsiunile existente în întregul sistem âl limbajului. Probleme grave ale dezvolt rji vorbirii deficientului mintal trebuie s fie de-tate în acest sector. In lucr rile amintite, nivelul de organizare acţiei semiologenetice a fost determinat pe baza capacit ţii de orga-are a câmpului de reprezentare prin simboluri. Dup cum se obser-din figura 6, indicele de organizare ş i instrumentare pe baz de

iboluri la copilul deficient mintal variaza între 20-50% din cel al co-

240



246

Expozeul care urmeaz rezum cercet rile efectuate asupilor trei categorii de vocabular stabilite de noi (189): vocabularul docare; vocabularul de utilizare; vocabularul operaţional. Aceste ceţ ri au fost reluate ş i experimentate în ş coala special de mai mulaboratori. Cea mai’complex a fost f cut de c tre Neila Gorduz. Neamţ). O schiţ a acestei cercet ri a fost publicat în „Cercet! didactic a înv ţ mâtului special*.

Vocabularul de stocare este constituit de banca de cuvinte pre copilul le-a înv ţat ş i care se g sesc în engramele sale dar nu Iilizeaz decât în parte sau atunci când este obligat de împrejur ri.

„Depunerea* lor în banc fiind o operaţie spontan ş i pe etap<est tip de vocabular aparţine mai mult memoriei ş i mai puţin intelrnţei. Un specific al acestui vocabular este acela c cea mai marrte dintre cuvinte au o aur de confuzie (nediferenţiere semanticireprezint o stare de staz care penduleaz între uitare ş i evoc ri>re deosebire de copilul normal, la care ecforarea se face cu uş urirş i „banca de cuvinte* pune rapid în circulaţie o cantitate suficienţideficientul mintal ecforarea se petrece cu greutate ş i destul de neecvat necesit ţilor mintale. Acest fapt se datoreaz tocmai structuidiferenţiate a noţiunilor, care se depoziteaz mai mult ca „etichetrbale* decât ca noţiuni ş i concepte. De regul , cuvintele legate dperienţa afectiv ş i existenţial a copilului sunt mai bine p strate ;

ai uş or de ecforatVocabularul de utilizare. Dup cum am afirmat, prin diversperimente s-a constatat c deficientul mintal dispune de o rezervcuvinte pe care le recunoaş te sau le reproduce numai în situaţia d

ovocare, de condiţionare specific . El nu le poate evoca în absentiectului sau a situaţiei. în acelaş i timp, deficientul mintal dispune divocabular mai restrâns, formatdin cuvintele uzuale legate de satis

rerea cerinţelor vitale, a relaţiilor, a intereselor etc. cu care acest;

orienteaz ş i opereaz în mediul ambiant. Sporirea cantitativ ;cabularului de utilizare are dou surse:

- evocarea unor cuvinte din vocabularul de stocare printr-istodologie specific ;

- dobândirea prin înv ţare-comunicare a altor categorii de cuite.

Specificul acestui vocabular este c el se compune în cea ma

ire parte din stereotipii verbale care se pot utiliza cu uş urinţ , f riefort mintal de reorganizare a expresiei. De asemenea, o alt part«I acest vocabular este constituit din etichetele verbale f r acope* semantic sau cu o acoperire limitat .

Vocabularul operaţional. Operaţionalitatea unui cuvânt, noţiusau concept se defineş te prin posibilit ţile practice nelimitate d

mbinare în structuri logice, sintagme etc., pentru a exprima nuanţeinfinite ale situaţiilor ş i ale gândirii, în acelaş i timp de a permite

)dificare, o transformare a realit ţii ş i a parametrilor cunoaş terii. Dirnet de vedere al mecanismelor interne, operaţionalitatea se produ



247

prin miş carea invers care duce la concept: elaborarea experierir ş i informaţiilor concentrate în concept ş i recombinarea lor pentrurprinde alt adev r. Din punct de vedere psihologic, chiar sub insisţa unei înv ţ ri de durat , o mare parte dintre indivizii umani nng la structura logic a conceptului decât în puţine cazuri. în majctea cazurilor se parcurg etape sau niveluri intermediare în care s>esc înc amestecate elemente nedistilate experienţiale, inhibatoa île operaţiilor.

La deficientul mintal procesul de esenţializare (ceea ce se tra;e în mod curent prin generalizare-abstractizare) este cel mai pei3at. Dup gravitatea perturb rilor neuropsihice individul poate util în cadrul comunic rii entit ţi psiholingvistice care nu corespun;nţial categoriilor de vocabular din teoria filologic .

într-o formul de generalizare se poate stabili c , cu cât gravitaeste mai accentuat , cu atât cuvântul are diminuat rolul de ind

e (funcţia indicativ ); în formele intermediare dominant devincţia nominativ - de o formul specific denumit „etichetarbal ": Aceasta nu este decât în parte - mai mult ca mecanism veidecât ca mecanism semantic - asem n toare cu funcţia nominata limbajului în ontogenez . în formele cele mai lejere ale deficienţiitale, dup cercet rile noastre, se utilizeaz în proporţii diferite toeformulele enunţate, dar dominant devine unitatea verbo-logic pe am denumit-o imagine noţicnal . în suportul intim al acestei entse afl ş i repere logice, care sunt îns saturate de elementel

icret-expe*rimentale. Caracteristica concret-experienţial nu permitnoţiunea s capete anatomie funcţional-logic (ş i, deci, logic îjctura gândirii) ş i, ca atare, gradul ei ,:e operaţionalitate nu numieste redus, ci se exprim printr-o dubl polaritate în ca'e polui e>ienţei imediate este mult mai puternic ş i anihileaz în mare m sursnţele logice.

în înv ţarea ş colar , deficientul mintal exerseaz utilizarea imailor noţionale în contexte logice forţând aderarea lor - pentru ument - la acest perimetru. Aceasta constituie îns o mec nicizaristic ş i nu o dezvoltare a nucleilor semantici din imaginile noţice care* ar duce, într-o m sur considerabil la polarizarea logicbirii.

O eficienţ metodologic a înv ţ rii limbii presupune o buniş tere a structurii psihologice a limbajului ş i vorbirii. O asemene

loaş tere ar indica - ipso-facto - ş i tehnici sau metode adecvatestulâtul pe care se bazeaz îns „metodica" înv ţ rii (a se citi „preii") limbii materne la deficientul mintal este herbartian, intelectualisI const în identitatea dintre limbajul copilului normal ş i al celui deînt mintal.

Experimentele efectuate în colaborare cu mai multe echipe difesori din înv ţ mântul special, ş i în special cu echipa de la Piatr.

îmţ condus de Neila Gorduzaî a demonstrat ce raport de forţ>t între cele trei categorii de vocabular la deficientul mintal.



248

în fig. 11 sunt expuse grafic rezultatele unei cercet ri laborioajautoarei mai sus citate. Menţion m c gradul de deficienţ mint

Ξ 3 care îl prezentau subiecţii din experiment era la nivel lejer - cee3 corespunde debilit ţii mintale - din ş coala lui Zazzo sau a debilita■ intale patologice, dup Mathy Chiva. ’

Debilimintali

Vocabular

Copiinormali

1 Vocabularstocare

2 Vocabularutilizare

3 Vocabular

operational

4 Vocabularstocare

5 Vocabularutilizare

6 Vocabularoperational

Performanţele sunt destul de ridicate în comparaţie cu nivelurilescresc toare, unde sunt total anihilate valorile reprezentate de vo-bularul operaţional. Dar, s ne oprim puţin asupra interpret rii da-

o r care ne vor da anumite perspective metodologice.Un fenomen, în acelaş i timp real, dar ş i derutant este cel privi

ta vocabularul de engrarriare. La 6-7 ani deficientul mintal posedvocabular de engramare sau rezidual la nivel relativ apropiat de ce!

copilului normal. (Subliniem c investigaţia a surprins_ vocabularul0 frecvenţ maxim în etapa 3-7 ani ş i nespecializat.) înv ţarea or-riizat a permis, pân la 14 ani, sporirea lent a acestui vocabular,p aceast etap creş terea este nesemnificativ . Diferenţe sub-

nţiale chiar din „start“ exist între vocabularul de utilizare la copilulicient mintal ş i normal. Deş i sub efectele înv ţ rii evolueaz trep-curba nu este ascendent ’ decât pân la vârsta de 9 ani, când in-

în platou ş i stagneaz . Diferenţa relevant îns , se plaseaz în:torul vocabularului operaţional, care se înscrie la un nivel chiar 18de numai 50% faţ de grupa de copii normali, chiar în condiţiile

si înv ţ ri de tip logico-matematic.Graficul îns pune în lumin un fenomen extrem de interesant

:aracteristic: evoluţia celor trei categorii de vocabular la copilul nor-1este rapid ascendent sub înv ţare ş i se manifest clar tendinţa



249

ie unificare (ca performanţ ) ale acestora. într-adev r, în cadrull

iroces normal de evoluţie, mecanismul de comutare al categorexicale funcţioneaz reversibil ş i operaţional. Cu alte cuvinte, rezuele demonstreaz tocmai procesul de operaţionalizare al limbajului

La deficentul mintal. Aceste curbe nu se intersecteaz ş i niciiu tendinţa s se apropie. în aceast perspectiv se evidenţiaz:i clar perturbarea procesului de operaţionalizare a limbajului. Disct>une deci în evidenţ principiul de baz al metodologiei înv ţ rii lin

le c tre deficientul mintal: operaţionalizarea limbajului prin reeduiea mecanismului de comunicare dintre cele trei categorii de vocalîr.

e) Structura gramaticală. Disoperaţionalitatea limbajului diientului mintal se evidenţiaz mai pregnant în tulburarea denurrgramatism, definit ca o tulburare de limbaj ce const în erori de uiare a cuvintelor dup regulile sintaxei gramaticale ş i la o vârst la c3 limbajul subiectului trebuie s fie, în mod normal, complet constiti.gramatismul poate s se întâlneasc la copiii cu inteligenţ normiau la deficienţii minţali care au dep ş it vârsta de organizare a limtilui ş i care înţeleg sensul cuvintelor pe care vor s le utilizeze. Foloia entit ţilor lingvistice conform unor reguli gramaticale constituieomponent intrinsec a sistemului limbajului ş i cel mai obiectiv imator de operaţionalitate în cadrul procesului de comunicare. Regiramatical nu este exterioar conţinutului semantic al cuvintelor,

ste generat de c tre acestea. Prin structuri gramaticale se exprinis ş i structura logic , structura gândirii. Copilul poate face'conexiutre obiect ş i eticheta verbal (sonor ) a acestuia, dar formul riiui enunţ logic nu poate fi efectuat decât prin structurarea gramail a discursului. înţelegerea vorbirii ca form a comunic rii nu poaatribuit înţelegerii separate a unor cuvinte, ci a structurilor de aiimblu ş i a st pânirii abilit ţilor de combinare, de structurare a unei, a unui gând.

H. Head a diferenţiat o form a afaziei denumit afazie sintacli în care bolnavul îş i pierde capacitatea de formulare în structuri gr;aticale a limbajului*. Desigur, agramatismul deficientului mintal exi:nt atât în limbajul oral cât ş i în cel scris se datoreaz unei organiz

întâie cu elemente afazoide. Aceste elemente nu permit organizarestructurarea limbajului în contextul gândirii ş i nu se dezvolt abilityi de instrumentare prin limbaj.

Primul aspect intereseaz nivelul de înv ţare al gramaticii în ca j| dezvolt rii limbajului pân la intrarea în ş coal . Cercet rile îeast direcţie (apud 207, 210) stabilesc c structurile gramaticalibaz sunt integrate în sistemul limbajului de c tre copilul normaunele dificult ţi pasagere sau pe cale de stingere pân la vârsta diini (vârsta „tradiţional * a ş colariz rii). în acelaş i timp, se demoneaz c înv ţarea structurior gramaticale este dependent de deztarea ş i nivelul de organizare mintal a individului, precum ş i d<

delele lingvistice contextuale. înv ţarea spontan opereaz ma



250es asupra asimil rii structurilor gramaticale. Ori, în condiţiile unilediu de cultur sc zut, deficientul mintal nu este antrenat s depjBasc dificult ţile inerente ale unui proces de înv ţare perturbat iiperfect, cu atât mai mult cu cât el nu poate discerne între un modiarmai ş i unul subcultural. Deş i, generativismul nu a luat în discuţi

îzurile"patologice ale dezvolt rii limbajului, putem îns presupun

in studiile întreprinse în acest domeniu c aş a numitele „univealele* principii de înv ţare a limbii intrinseci indivizilor - în specialtructurilor gramaticale de profunzime, sunt perturbate sau, în cel mun caz, maturizarea acestora se face pe o perioad care dep ş eş *ârsta adolescenţei. Agramatismul - atât în limbajul oral cât ş i m ccris - persist la deficientul mintal toat viaţa. Dintr-o perspectKevenit „tradiţional *, când vorbim de vocabularul deficientullintal, facem afirmaţii neacoperite, ş i anume c acesta st pâneş te i

ocabular de utilizare relativ egal cu al copilului normal. Este rezultatnei consideraţii cantitative. Vocabularul nu constituie o categorieine, el neavând valoare decât în m sura în care individul st pâneş1 aceeaş i m sur legile, regulile de utilizare în cadrul comunicaidic regulile ş i formele gramaticale.

Vom indica succint zonele gramaticale perturbate la deficienllintal în comparaţie cu copilul normal.

- Structurile fonetice au fost înf ţiş ate în cadrul discuţiei desplodelul limbajului deficientului mintal.

- Structurile morfologice privesc setul de reguli care stauaza modific rilor formei cuvintelor în diferitele întrebuinţ ri ş i coaxte. în acest cadru se remarc perturb ri ale flexion rii nominesubstantivelor) ş i verbelor, între plural s; singular. Dificult ţile deos>ite sunt date de o inabilitate de utilizare a locuţiunilor conjunctivaeea ce d vorbirii o slab inteligibilitate.

- Structurile sintactice se pare - dup toţi autorii - c sunt cenai afectate, ele oglindind mai pregnant conexiunile logice. începâ;u topica propoziţiei, majoritatea legilor sintactice sunt modifica!succesiunea categoriilor gramaticale în propoziţie ş i fraze, cuplarsintagmatic , topica frazei, coordonarea ş i subordonarea propoziţii^:ompoziţia frazei care prezint o construcţie paratectic - juxtapunemor propoziţii simple, coordonate formal.

Al doilea mod de a aborda problema gramaticii la deficiei

nintali este cel al capacit ţilor de înţelegere ş i aplicare a teoriei ginaticale. S-a observat c dificult ţile în înv ţarea structurilor gram?:ale la copiii cu dezvoltare normal dispar atunci când copilul învaţj:onş tientizeaz - structurile gramaticale. Din cercet rile efectuate3 perioad de câţiva ani, s-a constatat c deficientul mintal nu are pîibilit ţi pentru înţelegerea gramaticii ş i deci gradul de conş tientiziBSte foarte redus. Consecinţa direct : nu se dezvolt abilit ţile mint;care s -i permit integrarea structurilor gramaticale în limbaj. Pentri

3xemplifica succint perturb rile înv ţ rii structurilor gramaticale nun



D.SUB SISTEM UL A FECTIV

1. Structura afectivă

Afectivitatea este constituit din ansamblul de emoţii, sentimerpasiuni ale individului, manifestate în diverse situaţii sociale ş i car

nt tr ite subiectiv ca satisfacţii-insatisfacţii, pl cere-nepl cere, terine-relaxare. Dup C. B l ceanu ş i Ed. Nicolau (16), M. Golu (93îctivitatea se-plaseaz pe o ax de confort-disconfort concretizatopt st ri afective pozitive ş i negative: anticipaţia, fdria, bucuria, acptarea, surpriza, teama, durerea, ş i dezgustul, variind dup interesadul activ rii sau al forţei de declanş are), dup criteriul apropierilep d rii (tendinţa de orientare, c utare sau evitare, respingere]p criteriul pl cut-nepl cut (care ofer posibilitatea de discriminare ,loţiilor de acelaş i grad de intensitate).

Afectivitatea ocup un loc important în problematica recuper r

ficientului mintal, în m sura în care „integrarea în societate impun»Jezvoltare normal nu numai intelectual , ci ş i afectiv . Aş a cunst cazuri de oligofrenie intelectual , spune V. Pavelcu, putem înii ş i cazuri de ologofrenie afectiv * (191, p. 168). Aş a se explic d< în literatur se abordeaz tipul de arieraţie afectiv , conceput fir 0 fixaţie la un stadiu anterior de evoluţie (în genere la stadiul infancaracterizat prin persistenţa unei conduite infantile, lipsa autonomi

personale, nevoia permanent de securitate, fixaţie exagerat faţcimaginile parentale, nevoia continu de protecţie, atitudine egoistiluţie afectiv incomplet , neliniş te afectiv , sentimentul de inferiote), fie ca o regresie sub influenţa factorilor patogeni.

Ambele forme sunt independente de nivelul intelectual, careite fi normal sau superior (130), ele fiind susceptibile de ameliorare1influenţa unei acţiuni psihoterapeutice, spre deosebire de arieraţia

lectual unde ireversibilitatea este o caracteristic esenţial . Arieraţia afectiv , în accepţiunea larg , include anomaliile la

3 imaturitatea afectiv se exprim printr-un egocentrism exagerat,pasivitate, incapacitate de altruism, fiind o form de imaturitate

Dţional caracterizat prin decalajul dintre procesele cognitive ş i î afective, având drept consecinţ „rigiditatea psihic , reacţii dis- jorţionate*. Imaturitatea afectiv , dup Irena Taluban Andrucovici

jd 98), se caracterizeaz prin „emoţii nediferenţiate, instabilitate atimentelor, capacitate redus de control asupra reactivit ţii emoţio-!*. Aceasta se „coreleaz pozitiv cu imaturitatea social , diminuea-■ apacitatea de cooperare cu ceilalţi".



274

Dezordinile de organizare a personalit ţii deficientului mintal dirmin forme diferite de comportament afectiv în raport cu normaliructurile afective sunt modificate, fapt ce creeaz dificult ţi în stabia categoriilor de manifest ri afective ş i în educabilitatea acestuia.

Modificarea structurilor afective, dup C. P unescu (205) î itoreaz :

• organiz rii deficitare a structurilor ş i funcţiilor neuropsihice;• autonomiei marcante a structurilor cu predominarea cel

iergetice (biologice);• dezorganiz rii circuitelor cortico-subcorticale;• deregl rii mecanismului neuroendocrin;• insuficienţa forţei de integrare valoric a structurilor axiologi

le comportamentului emoţional.

2. Simptomatologia comportamentului afectiv al deficientului mintal

La nivelul debilit ţii mintale, afectivitatea se caracterizeaz plare labilitate, irascibilitate, explozii afective, lips de control cortic) st rile conflictuale reacţioneaz diferit, fie prin opoziţie exprimarin desc rc ri afective violente, fie prin demisie sau dezinteres,rin inhibiţie, negativism, înc p ţânare. Deficitul de autonomie es îarcat, fiind evident nevoia de dependenţ , protecţie. De asemeneituaţia de blocaj afectiv este prezent ca urmare a unei frustr ri afeve de ordin familial sau ş colar care conduce la diminuarea, incapaiţea sau pierderea dinamismului de a reacţiona la stimulii care,

iod normal, trebuie s declanş eze acţiunea.Ca nivelul deficienţei mintale severe, afectivitatea se caracteeaz prin indiferenţ , inactivitate, apatie, izolare, egoism, uneori rsrte sau ur faţ de cei din jur, alteori afecţiune, ataş ament exclu;iţ de unele persoane.

La nivelul deficienţei mintale severe, afectivitatea este extree labil , cu crize de plâns nemotivate, accese colerice subite, violei paroxistic , negativism general, cu reacţii imprevizibile.

Analizând datele cuprinse în lucr rile lui J. de Ajuriaguerra (:I. Ey (75), M. Lemay (164), C. P unescu (205), putem rezuribloul simptomatologie al comportamentului afectiv la câteva tr s tsenţiale.

a) Imaturitate afectivă se caracterizeaz prin fixarea exageii de imaginile parentale, nevoia de protecţie, lipsa de autonomie,litarea interesului la propria persoan (narcisism sau egoism) sauin domeniu restrâns al activit ţii sale, egoism, sugestibilitate, fie plecanisme de ap rare nevrotic (desc rcarea brutal a tensiu



275

moţionale, tendinţe agresive, rigide, inhibiţie, opoziţie, înc p ţânailezinteres), fie prin mecanisme de compensare (minciun , hoţie, dncvenţ ).

b) Organizarea întârziată a formelor de comportament afeiv, ca urmare a faptului c afectivitatea este intricat structurilor ponalit ţii, este în funcţie de evoluţia acesteia. C. P unescu (205) afn c aceast apreciere limiteaz valabilitatea constat rilor privirnaturizarea afectiv stabilit de probele lui Doll ş i Zazzo, careibstracţie de personalitatea deficientului.

c) Intensitatea exagerată a cauzelor afective primare ca

e manifest sub diverse forme: agitaţie motorie, ţipete, tendinţautomutilare, mânie, furie, team , mai ales în formele grave ale deienţei mintale, refuz, negativiş m, dezinteres, lentoare accentuatarmele superioare (205).

d) Infantilism afectiv, caracterizat prin persistenţa unui corortament care marcheaz o oprire în procesul de dezvoltare norma

tre o autonomie afectiv . Se manifest prin: timiditate, stâng ciapricii alimentare, anorexie, fuga de responsabilitate, de iniţiativ ,cte de decizie. Uneori,infantilismul afectiv se caracterizeaz prin dinţa de a polariza în jurul s u atenţia celor din jur ş i de a p stra st;sa de dependenţ afectiv .

e) Insuficienţa controlului emoţional care, dup apreciereii J. de Ajuriaguerra (3, p. 846), „joac un rol important în comport;

lentul copilului arierat ş i care se manifest fie sub forma impulsurilietero-agresive, fie subforma unor dezordini sau reacţii de prestanţceste tulbur ri de control, ce risc s fie un mare handicap asupilanului de organizare, pot fi modificate prin activit ţi adecvate sau iiirvenţii de ordin psihoterapeutic'.

f) Inversiunea afectivă, manifestat prin reacţii paradoxale,

3 exemplu, ura faţ de p rinţi.

g) Carenţa relaţional-afectivă, care este grupat de M. Lema46) într-o constelaţie de dificult ţi afective ca: sugestibilitate, senient de devalorizare, absenţa sentimentului de identitate, deficientlaţionale, insatisfacţie afectiv .

Sugestibilitatea este o caracteristic prezent la toate formeinice de deficienţ mintal , în grade de intensitate diferit , determit de o serie de facori din care cel cognitiv nu trebuie ignorat, înde;ebi în dificultatea de a sintetiza formele ş i structurile parţiale î'ucturi de ansamblu.

Sentimentul de devalorizare, ca stare de perturbare afectivte determinat de suita eş ecurilor ş colare ce conduc la instalare;



276

jnui decalaj pedagogic în ceea ce priveş te ritmul de munc , înţelecea situaţiilor, capacitatea de analiz , sintez , comparare, generaliie, concretizare. La acest factor se adaug ş i sentimentul de infericate pe care acesta îl tr ieş te în propria sa* familie, ajungându-se:ele mai multe cazuri la apariţia unui fenomen de segregaţie carmpinge pe deficient spre marginalizare. Aceş ti doi factori accentue: sentimentul de devalorizare care, în aparenţ , este ceva parado)itunci când ne referim la deficientul mintal (naş terea unui asemenilentiment presupune ca subiectul s fie capabil s stabileasc o cor»araţie între ceea ce poate s fac ş i ceea ce alţii realizeaz ).

Absenţa sentimentului de identitate se asociaz cu cel de devirizare, fapt ce determin ca personalitatea deficientului s devirxtrem de vulnerabil . Dificult ţile cognitive care antreneaz pe cee inadaptare sociafS conduc la absenţa sentimentului de identitateropriei personalit ţi. Aş a se explic de ce deficientul mintal întâmpir

ificult ţi de integrare în grupurile sociale, limitându-se la relaţiile cp binar, iar în multe cazuri la autoizolare. Pentru grupul social, deientul devine un subiect fie de exploatat, fie de utilizat ca un complici mod provizoriu.

Defcientele relaţionale sunt, de asemenea, frecvente la toalrimele de deficienţ mintal ca o consecinţ a intricaţiei dintre factocgnitivi, motori ş i afectivi cu tulbur rile specifice. Nici formele celai uş oare nu sunt scutite de aceast deficienţ ca urmare a faptul·

î tulbur rile de comunicare constituie un obstacol în stabilirea de rcţii sociale, acestea fiind în raport invers proporţional cu posibilit ţii3 comunicare.

Insatisfacţia afectivă este prezent în toate compartimentele drtivitate.

3. Tulburările afectivităţii

Tulbur rile afectivit ţii pot fi analizate în funcţie de clasificare! îsic (afect, dispoziţie, emoţie, sentiment, pasiune), din punct d(dere cibernetic (93), plecând de la principiul informaţional cu cel·iu stadii: stadiul primar, care exprim o tr ire nespecificat de inrtitudine ş i stadiul secundar, care exprim o tr ire specific cu uiznod mânt pozitiv (favorabil) sau negativ (defavorabil), precum ş i îrtcţie de criteriul psihanalitic (97), ş i anume: afectivitatea bazal (hoimic ), cu emoţiile primare ş i dispoziţia, generate de motivaţiiscute, apropiate de viaţa instructiv , având o baz neurofiziologicinivelul formaţiunilor subcorticale ş i afectivitatea elaborat (catotea), cu emoţiile secundare (sentimente, pasiuni), având o baz neuiziologic la nivel cortical.

Tulbur rile afectiit ţii, denumite ş i distimii înglobeaz perturb -afective, de la st rile afective pozitive la cele negative, de la eufo-la depresie, având ca stare de echilibru atimia, operându-se bine-

îles diferenţa între manifestarea normal ş i cea patologic .·



in

In analiza tulbur rilor vom utiliza clasificarea elaborat deGorgos (97) dup criteriul complexit ţii fenomenelor afective cu car·teristicile lor de sens, intensitate, stabilitate, reţinând pe acelea c;au o frecvenţ semnificativ la deficienţii mintali (tabelul 35).

Tabelul 35

1 St rile de afect __________________________2 Tulbur rile dispoziţiei____________________

2.1Hipotimii ____________________________

_____ 2.1.1 Indiferenţ _______________________

_____

2.1,2 Apatie___________________________ _____

2.1.3 Atimie___________________________2.2 Hipertimii ___________________________

______2.2.1 Anxietate ______ __________________

_____ 2.2.2 Hipertimia pozitiv (euforia)_________ _ _____ 2.2.3 Hipertimia negativ (depresia) _______

2.3Tuibur ri ale dinamicii dispoziţionale _______J ______2.3.1 Rigiditatea afectiv ________________

Γ .3.2 Labilitatea afectiv _______

j 3 " ’-liour ri aie emotilio r eiaooraxe ___________3.1 Paraiimii______________________________

______3.1.1 inversiune aiectiv _________________3.1.2 Ambivalenţ afectiv

3.2 Popii ________________________________4 Tulbur rile sentimentelor _________

4.1 Paratimii _____________________________

4.2 Dezorganizarea sau dispariţia sentimentelor 4.3 Sentimentul de inferioritate (de nesatisfacţie)

5 Tulbur rile pasiunilor ____________________; 5.1 Pasiuni eretice

Pt nie de afect se caracterizeaz printr-un comportamei

fectiv expioziv ş i cu efect dezorganizator, însoţit de modific ri mir o-cantomimice ş i vegetative de~tip simpatic. Dou forme sunt mecvente: furia ş i frica.

Hfootimiile sunt tulbur ri ale dispoziţiei caracterizate prin diuarea tonusului afectiv, .sc derea in grade diferite a tensiunii ş iîzoranţei pân la fom <a exagerat de apatie, însoţit de c expresiv:te mimic redus , reacţie comportamental s rac , atenuat . Hip

aia este însoţit în cele mai ru lte cazuri de hipomimie, o formai puţin acceriîuatâ de încetinire sau dispariţie a miş c rilor periferice expresiilor afective.

Hipotimiile se exprim în tre' forme' indiferenţa, apatia, atimieezepte în toate forme e clinice de deficienţ mintal .



278

Indiferenţa se manifest prin dezinteres pentru lumea exteric

, prin atitudinea de nonangajare, neparticipare, izolare. Aceasneutralizare' afectiv se manifest pe plan comportamental prinţizionomie ş i gestic inexpresiv .

Apatia se caracterizeaz prin lipsa de tonalitate afectiv , pr-un dezinteres atât pentru ambianţ , cât ş i pentru propria persoai prin lips de iniţiativ .

Atimia se caracterizeaz printr-o accentuat sc dere de toni rezonanţ afectiv , prin indiferentism afectiv marcat. Este, de alţixrtta cea mai intens de hipotimie cu reacţii afective extrem de sle, cu absenţa total a afectivit ţii la nivelui sentimentelor, pân laestezie afectiv sau moral . Dup unii autori, este echivalentpatia, sinonim cu glacialitatea. In toate cazurile se manifest piîexpresivitate mimico-pantomimic , denumit amimie, adic absenlimicii, lipsa mobilit ţii feţei (dispariţia pliurilor frontale) ş i, în consinţ , o expresie inadecvat , în neconcordanţ cu tr irile afective a

ersoanei. Este prezent la debilii apatici ş i, în general, la deficierîintali izolaţi de mediul familial.Hipertimiile formeaz a doua categorie de tulbur ri ale dispo;

ei, caracterizat prin creş terea înc rc turilor afective, intensificaremusului afectiv, fiind dispoziţii cu fond exagerat, debordant, lipsitchiiibru, exprimat sub trei forme: anxietate, hipertimie pozitiv (e>rie) ş i hipertimie negativ (depresie).

Anxietatea, definit de J. Delay prin parafrazarea unei formuleii P. Janet, ca o „team f r obiect aparent", este un complex de peirb ri ca: insecuritate afectiv (tulburare afectiv ), incertitudine (tiurare intelectual ), indecizie (tulburare de voinţ ).

Simptomele cele mai relevante, dup V. Angheluţ (7, p. 297unt:

• tensiune motorie: instabilitate, excitabilitate, fatigabilitate, tr<lor, tensiune, durere muscular , tres rire, incapacitate de relaxan

.cies crispat, neliniş te, agitaţie;• hiperactivitate vegetativ : transpiraţie, tahicardie, mâini reci inede, gur uscat , ameţeal , tulbur ri gastrice (stomac deranjatiluri de c ldur sau de frig, diaree, disconfort, nod în gât, congesticial , paloare, puls ş i respiraţie rapide;

• expectaţie (stare de aş teptare): anxietate, team , ruminaţieiticiparea neş ansei pentru sine sau pentru alţii;

• vigilenţ ş i explorare: stare de hiperatenţie (faţ de elemente!orbide) însoţit de distractibilitate, dificultate în concentrarea asuprtor probleme, insomnie, senzaţie „de a sta pe ace", ner bdare. Anxietatea este determinat de factori ereditari, educaţionali (piţi anxioş i, exagerat de autoritari, profesori severi etc.), psihologicaume psihice, nereuş ite în rezolvarea unor probleme, eş ecuri îiineral). în condiţiile ş colare este determinat de: atitudini educativicorespunz toare din partea p rinţilor în etapa premerg toare ş ccia

arii sau în timpui ş colariz rii; nerealizarea aspiraţiilor (astfel s’e ex



279

de ce anxietatea este mai rar la persoanele lipsite de ambiţii, îiraţii); subaprecierea capacit ţilor proprii; subaprecierea „obstaco-ir" pe care le întâmpin , anticipând o nesiguranţ , un blocaj psihic,

însiune emoţional care micş oreaz performanţele ş colare.Problema anxiet ţii la deficienţii mintali este controversat . Nu—

roase cercet ri experimentale, bazate pe aplicarea unor „sc ri de*cetate', .pun în evidenţ c anxietatea este mai mare la copiii m a i.in inteligenţi. Majoritatea autorilor, dup R. Perron, conchid c d.efi— nţii sunt anxioş i ş i c anxietatea ş colar joac un rol mai important;ât la normali. Anxietatea agraveaz handicapul ş i reduce supleţea,alectual , cu deosebire la deficienţii mintali instituţionalizaţi.

Modalit ţile de reacţie, ap rare a deficientului mintal faţ d exietate pot fi grupate, dup R. Perron (215, p. 408-475), în mai m u l-categorii:• conduit de ap rare de tip agresiv, violenţ ;• conduit de evitare, instabilitate, oboseal ;• conduit de supunere pasiv (responsabilitatea faptelor esteseama adultului);• conduit de izolare, retragere în sine pentru a sc pa de situa-anxioas ;» pl smuirile fantastice, fabulaţia exprim , de asemenea, moda-

iţi de ap rare faţ de situaţia care provoac anxietatea.

Anxietatea trebuie diferenţiat de simptomele similare: neliniş te,am angoas care, de altfel, sunt aspecte ale aceleiaş i st ri. Teams5 obiect precis, angoasa corespunde unei frici difuze* fiind un feno-=n somatic, pe când anxietatea este un fenomen psihologic, iar fo-i este definit ca team cu obiect.

Hipertimia pozitiv corespunde st rilor de euforie care se maniat prin creş terea tonusului afectiv, o exagerare a dispoziţiei în senil veseliei, pVintr-o stare de mulţumire, de fericire, de confort. Dup1

. lonescu (113) euforia este o stare de optimism nefondat, o stare! plenitudine. Se exprim prin logoree, tendinţ de glume, mimic3aie, expresiv , prezent în cazurile de oligofrenie mistic sau mic-cefalic .

Hipertimia negativ cuprinde st rile de depresie caracterizatein sc derea tonusului de activitate motorie ş i psihic , însoţit desteţea profund tr it , de deprimare, fatigabiiitate, anxietate (113).apresia poate fi normal , în sensul uzual al cuvântului de tristeţe,

ecum ş i patologic , atunci când suferinţa nu este comparabil cu;a natural , ea fiind o suferinţ anormal , f r obiect, subiectul de-injnd obiectul propriei sale suferinţe.

Simptomele sindromului depresiv sunt:• încetinirea procesului gândirii, incapacitatea de decizie;• lentoare psihomotric (încetinirea miş c rilor, sc derea expresi-

ş i a mobilit ţii mimice - hipo sau amimie - inerţie psihomotorie, difi-

ctin paunescu

Documents