confer int a international a dezvoltare si integrarea europeana sectiunea a geografia in dezvoltare...

Comitetul de coordonare: Prof.univ.dr. Andrei Marga, Rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca Prof.univ.dr. Pompei Cocean, Prorector al Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca Conf.univ.dr. Cristina Ciumaş, Prorector al Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca Prof.univ.dr. Ştefan Szamoskozi Prorector al Universităţii “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca Prof.univ.dr.Dănuţ Petrea Decanul Facultăţii de Geografie Prof.univ.dr. Dumitru Matiş Decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Prof.univ.dr. Călin Felezeu Decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Conf.univ.dr. Nicolae Boar Directorul Extensiunii Sighetu Marmaţiei Prof. Sandu Pocol, Prefectul Judeţului Maramureş Prof. Eugenia Godja, Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei

Comitetul de organizare: Conf.univ.dr. Nicolae Boar, E-mail: [email protected] Conf.univ.dr. Marin Ilieş, E-mail: [email protected] Conf.univ.dr. Gabriela Ilieş, E-mail: [email protected] Lect.univ.dr. Nela Şteliac, E-mail: [email protected] Lect.univ.dr. Mihai Hotea, E-mail: [email protected] Prof.asoc.drd. Viorel Dragoş, E-mail: [email protected]

Comitetul ştiinţific: Conf.dr. Voicu Bodocan

Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie Prof.dr. Milan Bufon

University of Primorska, Slovenia Prof.dr. Alexandru Ilieş

Universitatea din Oradea Prof.dr. Dănuţ Petrea

Universitatea Babeş-Bolyai, Decanul Facultăţii de Geografie Conf.dr. Florin Moldovan

Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie Prof.dr. Gavril Pandi

Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie Prof.dr. Martin Olaru

Universitatea de Vest, Departamentul de Geografie, Timişoara

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

Facultatea de Geografie

EXTENSIUNEA SIGHETU MARMAŢIEI

Conferinţa Internaţională

DEZVOLTARE ŞI INTEGRARE EUROPEANĂ

SECŢIUNEA A Geografia în dezvoltare teritorială

SIGHETU MARMAŢIEI Maramureş-România 16-17 octombrie 2009

Manifestare ştiinţifică organizată sub egida “UBB 90”

Presa Universitară Clujeană

2010

ISSN 2069 – 024X

© 2010 Autorii volumului. Toate drepturile rezervate. Reproducerea integrală sau parţială a textului, prin orice mijloace, fără acordul autorilor, este interzisă şi se pedep-seşte conform legii. Universitatea Babeş-Bolyai Presa Universitară Clujeană Director: Codruţa Săcelean Str. Hasdeu nr. 51 400371 Cluj-Napoca, România Tel./fax: (+40)-264-597.401 E-mail: [email protected] http://www.editura.ubbcluj.ro/

5

Cuprins

Aspecte privind scurgerea maxima şi minimă a râurilor din Depresiunea Maramureşului / R. H. Bătinaş, Gh. Şerban, M. Cocuţ.................................................................................................. 8

Structuri de proprietate a terenurilor în câmpia Burnasului / Găulea Mariana Valentina.................................................................... 20

Realizarea hărţii scurgerii medii-studiu de caz bazinul hidrografic Tur / Dr. Csaba Horvath, drd. Oana Antonia Pop ........ 28

Aspecte fizico-geografice ale sistemului teritorial Şaua Bucecea / Mănăilă Elena-Maria ............................................................................ 34

Considerations on the Hydro-Climatic Potential of the Ocna Şugatag (Maramureş) Lakes Area and its Capitalization during the Summer Season / F. Moldovan, Gh. Şerban .................. 45

The Impact of Human Intervention on Glacial Lakes in the Rodnei Mountains National Park Case Study-Tăul Ştiol / M. Mureşianu, I. Bîca, E. Schuster, A. Barta....................................... 56

Judeţul Maramureş Potenţialul Pedogeografic / M. Oncu, Şt. Bilaşco ............................................................................. 63

Bazinul hidrografic Siret,inundaţii în anul 2008 / Daniela Pleşoianu, Petru Olariu........................................................... 74

Hărţile geomorfologice ca suport în planificarea / Cristina Laura Ţăran ............................................................................ 86

Utilizarea CAESAR pentru determinarea arealelor de inundabilitate în localitatile de pe Valea Viseului / Ţiplea Vasile-Constantin ...................................................................... 94

6

Piscicultură şi agrement în regiunea de nord-vest alternativă strategică de dezvoltare teritorială integrarivă / Benedek Rozalia ................................................................................... 101

Relaţiile transfrontaliere ale judeţului Maramureş. Fluidizarea relaţiilor cu regiunile învecinate, naţionale şi transfrontaliere / Boar Nicolae, Simion Alina ............................................................. 113

Analiza sistemului sanitar din Ţara Loviştei / Simona-Elena Borodean, Daniela Drăgan .......................................... 121

Evaluarea activităţii resurselor umane implicate în societăţile comerciale de turism din Ţara Maramureşului / Mariana Chindriş, Silviu Bumbak, Lenuţa Herbil ............................. 129

Spa tourism in the villages of the Maramureş Mountains? / Mihai Hotea......................................................................................... 139

Munţii Poiana Ruscă- Zona turistică Cinciş / Ciorogariu Elena ........ 144

Regiunea de proiect Ţara Maramureşului. Abordare turistică transfrontalieră / Sorin Kosinszki.................................................... 149

„Podul Turistic Maramureşan Sighetu Marmaţiei (RO) – Solotvino (UA)” Dezvoltare turistică PHARE - CROSS BORDER COOPERATION / Kosinszki S., Kosinszki R., Măran P., Măran I. ............................................................................. 159

Conservarea biodiversităţii şi amenajare turistică în zona lacului Ighiu, Munţii Trascău / Gabriela Adina Lazăr ............................... 165

Posibilităţi de valorificare a potenţialului turistic din împrejurimile oraşului Beclean / Lăpuşte Geta............................. 173

Oradea – Bratca Depression. The Network of Communication Ways a Support for Territorial Development / Claudiu Filimon .................................................................................. 183

Cultural landscape typology / Camelia-Ina Gavra .............................. 191

Orlat, analiză geodemografică / Misachevici Adriana ........................ 200

7

Turismul rural. Premisă a dezvoltării Ţării Vrancei / Alexandru Mureşan ............................................................................ 223

Influenţa urbană a sociosistemului Cluj-Napoca în contextul frontierei euroatlantice / Bogdan-Nicolae Păcurar ........................ 233

Aspects of medical geography in the North-West Region. Demography. Morbidity / Răducanu Gelu, Răducanu Nicoleta... 260

Valea Cosăului şi importanţa ei în cadrul brandului cultural maramureşean / Claudia Rus, N. Ciangă, N. Hodor ...................... 268

Turism în cheile Pănicenilor și Masivul Șatra / Andreea-Ioana Rusu............................................................................ 275

Contribuţia ţipţerilor la existenţa şi evoluţia bazinului Vaserului (Maramures) / Ioana Scridon ........................................................... 286

Consideraţii asupra dezvoltării geografiei comportamentale. Noi modele atitudinale şi comportamentale în Depresiunea Maramureşului / Ileana Vasilescu................................................... 295

8

Aspecte privind scurgerea maxima şi minimă a râurilor din Depresiunea Maramureşului

R. H. Bătinaş*, Gh. Şerban**, M. Cocuţ***

Rezumat. Aspecte privind scurgerea maximă şi minimă a râurilor din Depresiunea

Maramureşului. Perioadele cu scurgere ridicată şi scăzută sunt unele din cele mai importante faze ale scurgerii râurilor prin efectele pe care le produce asupra mediului înconjurător şi prin necesitatea considerării corecte a ei în procesele de amenajare a bazinelor hidrografice şi de organizare teritorială. Definită de procesele care stau la baza formării scurgerii ridicate (ape mari şi viituri), scurgerea maximă a râurilor din Depresiunea Maramureşului este influenţată de un număr de factori favorabili, care accelerează scurgerea, cu impacte majore asupra sistemului de aşezări, reţelei de infrastructuri şi stabilităţii terenurilor. Scurgerea minimă oferă informaţii privind volumul de apă din râuri în perioada apelor mici care este specific perioadei de tranziţie vară-toamnă, respectiv celei de-a doua jumătăţi a sezonului rece (ianuarie-februarie). Reducerea disponibilului de apă poate conduce la compromiterea recoltelor, deficienţe şi întreruperi în asigurarea cu apă a consumatorilor conectaţi la sisteme centralizate de alimentare cu apă, respectiv la degradarea condiţiilor de viaţă acvatică, în corelaţie cu ecosistemele riverane. Prezentul studiu este focalizat pe studiul râurilor principale (Iza şi Vişeu) şi afluenţilor acestora.

Cuvinte cheie: scurgerea maximă şi minimă, Depresiunea Maramureşului, viituri, secare, pagube, lucrări de îndiguire a râurilor

1. Introducere

Perioadele cu scurgere ridicată şi scăzută sunt exprimate de către fenomenele de ape mari, viituri şi inundaţii, cât şi prin seceta hidrologică. Perioadele cu ape mari sunt una din cele mai importante faze ale regimului hidrologic al râurilor cu efecte directe asupra mediului, necesitând în acest *Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography, 400006, Cluj-Napoca, Romania, e-mail: [email protected] **Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography, 400006, Cluj-Napoca, Romania, e-mail: [email protected] ***Someş-Tisa Water Authority, Cluj Branch, 400213, Cluj-Napoca, Romania

Aspecte privind scurgerea maximă şi minimă a râurilor din Depresiunea...

9

sens o atenţie specială în ceeea ce priveşte procesele de amenajare a bazinelor hidrografice şi de organizare teritorială. Factorii genetici responsabili pentru declanşarea creşterilor de debit sunt următorii: perioadele cu exces de precipitaţii, cantitatea de apă cazută în 24 de ore, stratul de zăpadă acumulat, tipul circulaţiei atmosferice, caracteristicile morfometrice ale bazinelor hidrografice şi gradul de despădurire.

2. Apele mari

Factorii genetici ai apelor mari sunt reprezentaţi de topirea lentă a stratului de zăpadă şi de precipitaţiile de intensitate redusă dar de lungă durată. Analiza şirului de date disponibile a scos în evidenţă că frecvenţa cea mai ridicată a apelor mari se înregistrează primăvara, cu o medie de 53%, când sunt prezente cele mai favorabile condiţii climatic pentru producerea lor. Astfel, apele mari de primăvară sunt semnalate la începutul lunii martie, în partea vestică a ariei studiate şi în a doua decadă a lunii martie, în partea estică, datorită altitudinilor mai ridicate din această zonă. Durata medie a apelor mari de primăvară este cuprinsă între 21 şi 54 de zile. Cele mai lungi durate ale apelor mari au fost semnalate în 2001 şi 2005, când condiţiile climatic (topirea lentă a zăpezii şi prezenţa precipitaţiilor frontale de lungă durată) au dus la interval de timp care au totalizat 77, respetiv 85 de zile pe râul Vişeu la staţia hidrometrică Bistra. De asemenea o perioadă lungă de ape mari a fost înregistrată şi în anul 1983, când au fost cuantificate 97 de zile pe râul Vişeu la staţia Poiana Borşa şi 85 de zile pe Ruscova la staţia omonimă.

În semestrul cald apele mari au o frecvenţă mai redusă decât cele de primăvară, înregistrându-se ponderi cuprinse între 11 şi 26 % din numărul total de cazuri, fiind determinate de precipitaţiile frontale combinate cu cele de origine convectivă. Durata medie a apelor mari de vară este de 23 de zile, valoare care este caracteristică râurilor din partea de est (Iza superioară, Boicu, Cisla şi Vaser). Apele mari de iarnă sunt caracteristice râurilor din partea de vest a depresiunii: Mara, Coşeu, Rona şi Valea Frumuşeaua. Frecvenţa apelor mari de iarnă este de 14 % iar durata lor medie este de 21 de zile. Cele mai lungi durate ale apelor mari de iarnă au fost semnalate în 1992, când au fost cuantificate 43 de zile pe Valea Ruscova la staţia omonimă. Toamna, apele mari au frecvenţa cea mai redusă, doar

R. H. Bătinaş, Gh. Şerban, M. Cocuţ

10

12 % din total, cu o durată medie e 16 zile, fiind generate în special ca urmare a precipitaţiilor frontale , cu maxime în 2001, când au fost înregistrate 30 de zile pe râul Mara la staţia hidrometrică Vadu Izei.

3. Viiturile

Geneza viiturilor din Depresiunea Maramureşului este în cele mai multe cazuri determinată de topirea rapidă a stratului de zăpadă consistent care adesea persistă până în mai şi de precipitaţiile frontale determinate de circulaţia atmosferică vestică şi sudică. Frecvenţa lunară a viiturilor a avut un maxim în martie pentru râul Vişeu şi vârfuri secundare în aprilie şi mai, în timp ce pe afluenţii de dreapta (Cisla, Vaser şi Ruscova), maximul a fost înregistrat în aprilie, cu vârfuri secundare în martie şi mai. Bazinul hidrografic al Izei este definit de drecvenţe maxime ale viiturilor asociate lunii marties atât pentru cursul principal, cât şi pentru afluenţii de stânga. Maximele secundare ale frecvenţei viiturilor au fost semnalate în lunile aprilie şi iunie. Frecvenţa lunară minimă de producere a viiturilor a fost sesizată ca apariţie în luna ianuarie (0%) pe bazinul Vişeului, respective în ianuarie şi septembrie în bazinul hidrografic al Izei. Frecvenţa sezonieră a viiturilor din bazinul hidrografic al Vişeului arată valori maxime asociate primăverii (52 % din cazuri), urmată de valoarea asociată viiturilor de vară, toamnă şi iarnă. Bazinul Izei are un distribuţie de frecvenţă diferită, comparativ cu bazinul Vişeului, datorită influenţelor vestice şi mediteraneene din perioada de iarnă. Astfel, cea mai ridicată frecvenţă este asociată sezonului de primăvară, urmată de vară şi iarnă, în timp ce toamna este sezonul cu cea mai scăzută frecvenţă (16 % din totalul cazurilor).

Durata este o caracteristică important a undelor de viitură, care determină magnitudinea efectelor care le generează. Durata medie totală a viiturilor (în perioada 1980-2005) a fost cuprinsă între 109 şi 168 ore pentru râurile ce aparţin bazinului Vişeului şi între 127 şi 181 de ore pentru râurile care aparţin bazinului hidrografic al Izei. Durata medie a timpului de creştere a fost cuprinsă între 6 şi 41 de ore, datorită caracterului neuniform al precipitaţiilor, intensităţii acestora, duratei şi distribuţiei lor spaţiale, caracterelor impuse de gradul de împădurire a versanţilor.


11

Raportul dintre timpul de creştere şi timpul total are valori în jur de 0,25. Coeficientul de formă al hidrografului viiturii (μ) este o caracteristică utilizată în special pentru viiturile singular şi se obţine din raportul dintre volumul total al viiturii şi volumul dreptunghiului circumscris acesteia. Valorile determinate ale acestui coefficient oscilează între 0,16 pe Valea Ruscovei la staţia hidrometrică Luhei şi 0,49 pe râul Vişeu la staţia Bistra. Debitul maxim constituie o altă caracteristică a undelor de viitură, care este dependent de condiţiile climatic şi morfometria elementelor ce definesc bazinul hidrografic. Valoarea debitului maxim înregistrat în perioada 1980 – 2005 a avut valori cuprinse între 902 m³/s pe

râul Vişeu la Bistra şi 600 m³/s pe Iza la staţia Vadu Izei. Tabelul 1 Caracteristicile viiturii din perioada 12-15 mai 1970 din bazinul Vişeului şi al Izei

Debitul (m3) Durata (h) Volum (mil.m³/s) Râul Staţia hidrometrică Max. Bază Totală Creştere Total Bază Scurs

hp (mm)

hs (mm)

α γ

Vişeu Poiana Borşa 62 19.2 82 21 9.098 5.668 3.430 88.1 25.598 0.29 0.50 Vişeu Moisei 124 30.50 82 26 17.870 10.199 7.671 85.1 27.011 0.32 0.49 Vaser Vişeu de Sus 257 50.5 82 29 38.838 16.162 22.676 115.0 55.307 0.48 0.51 Vişeu Leordina 684 114 72 16 83.419 30.326 53.093 116.0 56.663 0.49 0.47 Ruscova Luhei 124 30.50 82 26 17.870 10.199 7.671 109.0 41.5 0.38 0.49 Ruscova Ruscova 240 50 82 27 32.727 15.513 17.214 110.0 39.7 0.36 0.46 Vişeu Bistra 1072 182 72 18 136.798 54.562 82.237 113.9 53.228 0.47 0.49 Iza Săcel 85.0 4.320 82 12 9.294 2.191 7.103 121.0 71.9 0.59 0.37 Boicu Dragomireşti 57.8 7.31 84 26 7.416 2.276 5.140 119.0 52.0 0.44 0.42 Mara Mara 70 11.4 65 20 7.739 3.557 4.182 90.0 26.983 0.30 0.47 Cosău Fereşti 42 6.75 72 30 3.614 1.750 1.864 62.0 16.4 0.26 0.33 Mara Vadu Izei 215 24.6 86 19 30.214 9.582 20.632 116.0 50.321 0.43 0.45 Iza Vadu Izei 606 60.2 62 20 65.231 21.115 44.116 114.0 39.2 0.34 0.48

unde: hp (mm) = strat precipitat hs (mm) = strat scurs α = coeficient de scurgere γ = coeficient de formă

Unul din cele mai importante episoade de viitură au fost înregistrate la sfârşitul primăverii anului 1970 (12-15 mai), când au fost atinse cele mai ridicate valori ale nivelurilor şi debitelor din istoria recent pe râurile din Depresiunea Maramureşului.

În tabelul 1 sunt prezentate caracteristicile majore ale acestei viituri, prin datele înregistrate la staţiile hidrometrice din bazinele Vişeului şi Izei.


12

Din valorile prezentate în tabelul de mai sus, putem sesiza relative scurtă durată a timpului de creştere (coloana şase), respective a orelor scurse pentru atingerea debitrelor maxime. Acest aspect poate fi observant atât pe cursurile majore, cât şi pe afluenţii acestora. Corelaţia dintre stratul precipitat şi cel scurs, exprimat în mm, este prezentat în figura 1. Coeficientul de scurgere a fost cuprins între 0,26 la Fereşti pe Valea Cosăului şi de 0,59 la Săcel pe Valea Izei. Cantitatea de strat precipitat a fost importantă, cu valori care au oscilat între 62 mm la Fereşti pe Cosău şi 121 mm la Săcel pe Iza.

În acele zile, peste solul saturat cu apă din zonele joase, respective peste stratul consistent de zăpadă acumulat în zonele montane, au căzut precipitaţii intense sub formă de ploaie, care au atins valori de peste 100 l/m2 (Baia Sprie - 205 mm, Sighet - 154 mm, Bocicoi and Cavnic - 117 mm, Vişeu de Sus - 102 mm). Volumele de viitură formate au fost foarte puternice, cu timp de acumulare scurt, fapt ce a condus la producerea unor efecte dezastruoase asupra comunităţii locale (Fig. 2).

Fig. 1.

Stratul precipitat şi scurs în timpul viiturii din mai 1970 la staţiile de pe râurile Vişeu şi Iza.


13

Fig. 2. Volumul de bază şi cel scurs în timpul viiturii din 12-15 mai 1970 pe râurile din Depresiunea Maramureşului

Viiturile au produs în timp pagube importante comunităţilor rurale

situate în vecinătatea albiilor de râu, în special datorită gradului ridicat de torenţialitate care a dus la concentrarea şi propagarea rapidă a apei pe râuri. Cele mai importante pagube au fost semnalate la nivelul activităţilor socio-economice, care au condus la indisponibilitatea reţelelor de energie, deficienţe în alimentarea cu apă a locuitorilor, inundarea pe scară largă a terenurilor agricole (tabelul 2).

Pagubele produse de viituri în perioada 1980-2005 în Depresiunea Maramureşului Tabelul 2

Case (nr.) Drumuri (km) Data viiturii

Animale (nr.) Afectate Distruse

Anexe gospod.

(nr.)

Teren agricol

(ha) Comunal Judeţean Poduri

(nr.) Valoare

($)

1995 - XII - 91 - 261 1069.85 48.56 0.1 16 1890629 1998 - XI - 190 - 209 - 13 1.3 51 2795189 2000 - III - - - 1133 - 40.1 2.7 15 374579 2000 - IV - - - - 1723 15.97 - 26 779154 2001 - III 90 367 18 475 2181.5 1.5 22.45 211 849317 Total 90 648 18 2078 4973.35 119.13 26.55 319 6688868


14

Pentru a reduce sau elimina riscurile generate de inundaţii au fost luate

o serie de măsuri specifice, prin asa-numitul management al inundaţiilor ce

Hou

ses

(nr)

1 200

100

200

80

50

50

70

50

100

50

55

0 200

1206

Rai

l-w

ay

(km

)

0 2 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 2

Mai

n

road

s (k

m)

0 1 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 1

Def

end

ed s

ocia

l goo

ds

Cou

nty

ro

ads

(km

)

0 0 0 0 0 0 0,6 0 0 1,2

0,7

2,2

0 0 4,7

Tot

al

3 694

20

20

40

150 0 0 50

24

38

0 0 361

1400

Oth

er

lan

ds

3 400 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 300

703

Pas

ture

0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

Def

end

ed la

nd

fie

ld (h

a)

Ara

ble

0 294

20

20

40

150 0 0 50

24

38

0 0 61

697

Def

end

ed

loca

liti

es

Sigh

etu

M

arm

a ţie

i Si

ghet

u

Mar

maţ

iei

Viş

eu d

e Su

s

Viş

eu d

e Jo

s

Leo

rdin

a

Petr

ova

Viş

eu d

e Su

s

Bog

dan

Vodă

Roz

avle

a

Bâr

sana

Bâr

sana

Onc

eşti

and

Năn

eşti

Si

ghet

u

Mar

maţ

iei

Sigh

etu

M

arm

aţie

i

Hei

ght

2,2

3 2 2 2 2 1,5

2 2 2 2 1,7

1,5

1,8

Wid

e

1,5

1,5

2 2 2 3 3 3 3 3 3 3 3 2

Dyk

e fe

atu

res

(m)

Len

gth

700

4860

1750

1700

1550

2850

950

1360

2070

1300

750

3050

1950

3050

2789

0

Riv

er

Viş

eu

Viş

eu

Viş

eu

Viş

eu

Viş

eu

Viş

eu

Vas

er

Iza

Iza

Iza

Iza

Iza

Iza

Iza

Nam

e an

d lo

cati

on

wor

k

Em

bank

men

t-B

ocic

oiu

Mar

e an

d C

răci

uneşt

i

Em

bank

men

t-Si

ghet

u

Mar

maţ

iei

Sus

Car

tier

Viş

eu d

e M

ijloc

E

mba

nkm

ent V

işeu

de

Jos

Em

bank

men

t Leo

rdin

a

Em

bank

men

t Pet

rova

E

mba

nkm

ent-

Viş

eu d

e Su

s E

mba

nkm

ent B

ogd

an

Vodă

Em

bank

men

t Roz

avle

a

Em

bank

men

t Am

onte

P

od L

emn

Bâr

sana

E

mba

nkm

ent I

ntre

P

odur

i Bâr

sana

E

mba

nkm

ent B

ârsa

na

Onc

eşti

-Năn

eşti

E

mba

nkm

ent S

ighe

tu

Mar

maţ

iei

Em

bank

men

t-Si

ghet

u

Mar

maţ

iei

Crt

. N

o.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

11

12

13

14

TO

TA

L

Riv

erbe

d ad

just

men

t and

em

bank

men

t wor

ks m

ade

for r

educ

ing

the

floo

d’s

risk

s.

(Dat

a’s

have

bee

n pr

ovid

ed f

rom

Som

eş-T

isa

Wat

er A

utho

rity

– C

luj b

ranc

h)

Tab

elul

3


15

include managementul riscului la inundaţii şi managementul situaţiilor de urgenţă create de viituri şi inundaţii.

Principalele activităţi legate de managementul riscului la inudaţii se referă la măsurile structural şi non-structurale. În prima categorie intră lucrările realizate la nivelul albiilor de râu, pentru îndiguire şi amenajare, lucrări care sunt prezentate în tabelul 3. Multe din aceste lucrări au fost realizate de-a lungul colectorilor principali din area studiată, pe aliniamentul albiilor de râu ce traversează habitate umane. Aceste lucrări sunt situate doar pe cursurile majore (Vişeu şi Iza), în timp ce pe afluenţi nu sunt realizate lucrări de mare amploare ăn ceea ce priveşte construcţii structurale menite să asigure prevenirea inundaţiilor. Lungimea totală a acestor diguri este de peste 27,8 km. Digurile protejează suprafeţe de teren ce însumează peste 1400 de hectare, peste 1200 de case şi câteva artere rutiere şi feroviare.

4. Perioada apelor mici

Perioadele cu ape mici apar cu precădere în sezonul de vară, toamnă şi iarnă. Apele mici de vară-toamnă sunt rezultatul cantităţilor mici de precipitaţii care cad în lunile august şi septembrie şi procesului important de eveaporaţie generat de temperaturile ridicate ale aerului din această perioadă. Lungimea perioadei apelor mici de vară-toamnă este cuprinsă între 40 şi 50 de zile în abzinul Vişeului şi între 50 şi 60 zile în bazinul Izei. Lungimea maximă a perioadei apelor mici de vară-toamnă a fost estimată între 90 -100 zile în bazinul Vişeului (1983, 1987, 1992 şi 1984) şi între 120 şi 140 de zile în bazinul Izei (1968, 1973, 1983 şi 1990). Intercalarea viiturilor de vară şi toamnă în timpul perioadelor apelor mici crează ca şi consecinţă o reducere a timpului cu debite scăzute între 15 şi 25 de zile pe Vişeu şi între 20 şi 30 pe bazinul Izei (1968, 1973 şi 1983).

Valorile lunare ale apelor mici pe semestre în perioada 1968 - 1995

Tabelul 4 Semestrul rece Semestrul cald Crt.

Nr. Râul Staţia hidrometrciă

Q min Data înreg. Q min. Data înreg. 1 Vişeu Poiana Borşa 0.805 XI,2005 1.03 VIII,1992 2 Vişeu Moisei 1.49 XII,1983 1.93 IX,1994 3 Vişeu Leordina 3.62 XII,1986 4.70 VIII,1992 4 Vişeu Bistra 7.50 XII,1983 9.80 VIII,1992 5 Ruscova Ruscova 3.11 II,1984 3.79 X,1971


16

Semestrul rece Semestrul cald Crt. Nr.

Râul Staţia hidrometrciă Q min Data înreg. Q min. Data înreg.

6 Ruscova Luhei 1.40 XI,1982 1.72 X,1983 7 Ţîşla Baia Borşa 0.312 II,1984 0.272 X,2000 8 Vaser Vişeu de Sus 1.07 I,1979 1.93 IX,1994 9 Iza Săcel 0.128 XII,1986 0.079 VIII,1992 10 Iza Strâmtura 0.531 XII,1986 0.647 VIII,1992 11 Iza Vadu Izei 1.67 XII,1986 1.43 VII,1992 12 Boicu Dragomireşti 0.205 XII,1983 0.224 X,2000 13 Botiza Şieu 0.116 XII,1986 0.122 IX,2003 14 Mara Mara 0.540 XII,1986 0.376 VIII,2003 15 Mara Vadu Izei 1.10 XII,1986 0.715 IX,2003 16 Cosău Fereşti 0.294 I,1973 0.230 VIII,2003

Perioada apelor mici de irană este rezultatul precipitaţiilor scăzute din

timpul toamnei, precipitaţiilor sub formă de zăpadă din timpul iernii şi temperaturilor scăute ale aerului care asigură condiţii favorabile pentru producerea fenomenelor de îngheţ pe râuri. Cele mai lungi perioade de ape mici de iarnă au fost înregistrate în 1968 şi 1986 (tabelul 4).

Secarea râurilor este un fenomen cu implicaţi puternice în managementul resurselor de apă ale unui teritoriu şi implicit şi în dezvoltarea socio-economică. Depresiunea Maramureşului şi zona montană adiacentă este definită în general de un exces de umiditate în ceea ce priveşte rezervele de apă, care determină ca fenomenul de secare să aibă o frecvenţă, durată şi intensitate redusă. Rolul principal în geneza fenomenului de secare în aria studiată este reprezentată de mai mulţi factori: adîncimea albiilor de râu în comparaţie cu versanţii adiacenţi şi gradul de intercepţie al rezervelor de apă subterană de către acestea. Caracteristicile acestor factori vor determina secarea parţialî sau totală a rezervelor de apă subterană ce asigură alimentarea râurilor.


17

Fig. 3. Frecvenţa fenomenului de secare în Derpesiunea Maramureşului

În funcţie de drenajul rezervelor de ape subterane se pot stabili trei categorii de râuri: râuri care au scurgere permanentă care nu seacă niciodată, râuri cu cu scurgere semi-permanentă care seacă în anii foarte secetoşi din punct de vedere climatic şi râuri care au scurgere intermitentă care seacă în fiecare an (Fig. 3). Râurile cu scurgere semi-permanentă şi intermitentă care drenează spaţiul depresionar sunt prezentate în tabelul 4. Cele mai multe dintre râurile la care a fost semnalat acest fenomen (11 râuri) au o frecvenţă de secare cuprinsă între 5 şi 10 ani, în timp ce fenomenul de secare cu intensitate maximă este semnalat pe 5 pâraie. Cele mai afectate cursuri de apă sunt afluenţii râului Iza cu un număr de 10 pâraie care înregistrează diverse tipuri de secare. Din figura 3 putem sesiza că toţi afluenţii de dreapta ai Izei sunt afcetaţi de fenomenul de secare (Valea Satului – Dumbrăviţa, Valea Muntelui – Ursului, Valea Caselor şi Valea Porcului). În bazinul hidrografic al Tisei, nu au fost semnalaţi afluenţi direcţi care să fie afectaţi de secete cu frecvenţă anuală de apariţie. În bazinul Vişeului nu sunt cursuri de apă care să aibă o frecveţăa fenomenului de secare de intensitate medie, cuprinsă între 2 şi 5 ani.


18

Fenomenul de secare al râurilor din Depresiunea Maramureşului (după Cocuţ, 2008)

Tabelul 5 Bazinul hidrografic Frecvenţa de secare Bazinul

hidrografic Denumirea râului Supraf.

(km2) Altitudine

(m) În fiecare

an 2 – 5 ani

5 – 10 ani

Valea Morii 19 807 * Bocicoel 14 585 * Spânul 10 599 * Drahmirov 13 812 * Mârza 13 525 *

Vişeu

Plăiuţ 11 504 * Valea Carelor 10 875 * Slatina 10 812 * Pârâul Poienilor 10 720 * Gârbova Mare 12 553 * Valea Poienilor 20 595 * Sîlta 11 519 * Valea Satului 22 509 * Valea Morii 30 633 * Valea Muntelui 22 492 * Valea Caselor 10 473 * Valea Porcului 13 528 * Lazu 10 482 * Turcatele 17 770 *

Iza

Valea Blondă 19 618 * Sarasău 22 502 * Bic 18 366 * Belmez (Hotarul) 11 380 *

Tisa

Saroş 13 396 *

5. Concluzii

Scurgerea maximă şi minimă asociată râurilor din Depresiunea Maramureşului şi zonei montane adicente sunt definite de câteva particularităţi determinate de o serie de factori. Episoadele de viitură au arătat o creştere în frecvenţă, intensitate şi din păcate şi în ceea ce priveşte pagubele create. Pentru a compensa aceste evenimente natural, s-au realizat o serie de lucrări şi s-au luat o serie de măsuri prin care să se reducă efectele asupra comunităţilor umane. Perioadele cu scurgere scăzută arată o evoluţie specific, atât în ceea ce priveşte frecvenţa, cât şi intensitatea acestora.


Bibliografie

Cocuţ, M., (2008), Caracteristicile scurgerii apei din Depresiunea Maramureşului şi zona montană limitrofă, Teză de doctorat, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca.

Sorocovschi V., Şerban Gh., Bătinaş R., (2002), Riscuri hidrice în bazinul inferior al Arieşului, în “Riscuri şi catastrofe”, vol.1, pag. 143-148, Editor V. Sorocovschi, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

* * * Technical synthesis regarding the floods in Maramureş Area - Someş-Tisa Water Authority – Cluj branch, Cluj-Napoca.

20

Structuri de proprietate a terenurilor în câmpia Burnasului

Găulea Mariana Valentina*

Abstract. PROPERTY STRUCTURES OF THE LANDS IN THE BURNAS PLAIN. The

agricultural space, a component of the rural space of the Burnas Plain, represents the sum of all the lands with economic and especially agrarian functions, in which the land fund is used for cultivating plants and breeding animals. The particularities of the natural space of the Burnas Plain have allowed the agricultural practices since ancient times; here, the arable areas are dominant. The spatial variation in agricultural density of the population in 2008, in the Burnas Plain, presents a dominant value, that is 0-50 people/sq.km. Regarding the spatial variation of the agricultural areas in 2008, in the Burnas Plain, most of the villages in this region present an area between 6 000-10 000 ha (for example, the villages of Slobozia, Hotarele, Draganesti-Vlasca). Taking into consideration the villages in the Burnas Plain, integrated administratively in the Giurgiu County, and regarding the property structures, in 2008, the total area was of 192 822 ha, of which 157 436 ha represented agricultural area and 35 386 ha, non-agricultural area. The agricultural area consists of: 147 129 ha of arable land, 7 158 ha of pastures, 2 765 ha of vineyards and 384 ha of orchards. The non-agricultural area of 35 386 ha is structured as it follows: 16 167 ha of forests, 8 954 ha of waters, 3 560 ha of roads and railroads, 6 179 ha of courtyards and constructions and 526 ha of non-productive lands.

Spaţiul agricol, componentă a spaţiului rural din Câmpia Burnas,

reprezintă totalitatea terenurilor cu funcţionalitate economică, îndeosebi agrară, în care fondul funciar este utilizat pentru cultura plantelor şi creşterea animalelor. Spaţiul agrar este marcat de aspectele economice, tehnice şi relaţiile dintre producţia agricolă şi tehnologia agricolă. Particularităţile cadrului natural din Câmpia Burnas au permis practicile agricole din cele mai vechi timpuri; aici, suprafeţele arabile sunt dominante.

*Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan”, str. 23 August, nr. 9, Giurgiu


21

În privinţa variaţiei spaţiale a suprafeţelor agricole în anul 2008, în Câmpia Burnas, cea mai mare parte a comunelor din acest areal prezintă o suprafaţă cuprinsă între 6 000-10 000 ha (de exemplu, comunele Slobozia, Hotarele, Drăgăneşti- Vlaşca), intervalul 2 000- 4 000 ha caracterizează comunele Gostinari, Izvoarele, Căscioarele, Conţeşti, suprafeţe agricole cuprinse intre 4 000- 6 000 ha se regăsesc în comune precum Daia, Radovanu, Cervenia, iar comunele cu cea mai mare suprafaţă agricolă , cuprinsă între 10 000- 16 000 ha, sunt Chirnogi, Prundu, Ghimpaţi şi Gogoşari.

Variaţia spaţială a densităţii agricole a populaţiei în anul 2008, în Câmpia Burnas, prezintă o valoare dominantă, respectiv 0-50 loc/kmp (de exemplu, comunele Răsuceni, Chirnogi, Gogoşari Mârzăneşti), la care se adaugă intervalul 50-100 loc/kmp ( comunele Radovanu, Mihai Bravu, Bragadiru) şi 100-150 loc/kmp (comunele Mitreni, Comana, Oinacu).

La nivelul comunelor din Câmpia Burnasului, încadrate administrativ în judeţul Giurgiu, în privinţa structurilor de proprietate, în anul 2008, suprafaţa totală a fost de 192 822 ha, din care suprafaţa agricolă 157 436 ha şi 35 386 ha, suprafaţă neagricolă.

Găulea Mariana Valentina

22

Suprafaţa agricolă cuprinde: 147 129 ha teren arabil, 7 158 ha păşuni, 2 765 ha vii şi 384 ha livezi. Suprafaţa neagricolă, 35 386 ha, este structurată astfel: 16 167 ha păduri, 8 954 ha ape, 3 560 ha drumuri şi căi ferate, 6 179 ha curţi şi construcţii şi 526 ha terenuri neproductive.

Sub aspectul grupelor de proprietari, 49 793 ha reprezintă proprietate publică, iar 143 029 ha proprietate privată. Structurile de proprietate ce revin celor mai mari comune din sectorul analizat, Burnasul de Est, judeţul Giurgiu, sunt prezentate în continuare.

Comuna Prundu prezintă următoarea structură după forma de proprietate: 17 651 ha, din care: 13 214 ha terenuri agricole (12 729 ha terenuri arabile, 320 ha păşuni şi 165 ha vii) şi 4 437 ha total neagricol (2 047 ha păduri, 1 609 ha ape, 221 ha drumuri şi căi ferate, 555 ha curţi şi construcţii şi 5 ha terenuri neproductive).

Proprietatea publică constă în 12 382 ha, din care 8 164 ha total agricol (terenuri arabile) şi 4 218 ha total neagricol (2 047 ha păduri, 1 609 ha ape, 198 ha drumuri şi căi ferate şi 362 ha curţi şi construcţii şi 2 ha terenuri neproductive).


23

Proprietatea publică aparţinând statului este de 12 242 ha, împărţită astfel: 8 164 ha total agricol (8 164 ha terenuri arabile) şi 4 078 ha total neagricol (2 047 ha păduri, 1 609 ha ape, 62 ha drumuri şi căi ferate, 360 ha curţi şi construcţii). Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale deţine o suprafaţă de 10 606 ha, din care 8 043 ha teren agricol (terenuri arabile) şi 2 563 ha suprafaţă neagricolă (2 047 ha păduri, 99 ha ape, 62 ha drumuri şi căi ferate, 355 ha curţi şi construcţii), Ministerul Mediului are 1 510 ha ape, Ministerul Economiei posedă 1 ha curţi şi construcţii, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale are 1 ha curţi şi construcţii, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional administrează 18 ha (15 terenuri arabile şi 3 ha curţi). Se adaugă Ministerul Apărării Naţionale cu 106 ha.

Proprietatea publică aparţinând unităţilor administrativ- teritoriale conţine 140 ha neagricole (136 ha drumuri şi căi ferate, 2 ha curţi şi construcţii şi 2 ha terenuri neproductive), proprietatea publică judeţeană este de 24 ha total neagricol, mai exact drumuri, iar proprietatea publică comunală are 116 ha (112 ha drumuri, 2 ha curţi şi construcţii şi 2 ha terenuri neproductive).


24

Proprietatea privată deţine un total de 5 269 ha, împărţite în categoriile agricol, 5 050 ha şi neagricol, 219 ha. Sunt incluse 4 565 ha terenuri arabile, 320 ha păşuni şi 165 ha vii, 23 ha drumuri şi căi ferate, 193 ha curţi şi construcţii, 3 ha terenuri neproductive. Proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale este de 2 055 ha terenuri agricole (1 735 ha terenuri arabile şi 320 ha păşuni), iar proprietatea privată a persoanelor juridice este de 702 ha (701 ha terenuri arabile şi 1 ha curţi şi construcţii). Proprietatea privată a persoanelor fizice cuprinde 2 512 ha, din care 2 294 ha total agricol (2 129 ha terenuri arabile şi 165 ha vii) şi 218 ha total neagricol (23 ha drumuri şi căi ferate, 192 ha curţi şi construcţii şi 3 ha terenuri neproductive).

Comuna Izvoarele prezintă următoarele grupe de proprietari: 14 008 ha, dintre care: 11 861 ha terenuri agricole (11 593 ha terenuri arabile, 138 ha păşuni şi 130 ha vii) şi 2 147 ha total neagricol (1 294 ha păduri, 261 ha ape, 240 ha drumuri şi căi ferate, 351 ha curţi şi construcţii şi 1 ha terenuri neproductive).

Proprietatea publică constă în 1 780 ha, din care 37 ha total agricol (terenuri arabile) şi 1 743 ha total neagricol (1 285 ha păduri, 220 ha ape, 162 ha drumuri şi căi ferate şi 76 ha curţi şi construcţii).

Proprietatea publică aparţinând statului este de 1 644 ha, împărţită astfel: 37 ha total agricol (terenuri arabile) şi 1 607 ha total neagricol (1 285 ha păduri, 220 ha ape, 40 ha drumuri şi căi ferate, 62 ha curţi şi construcţii). Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale deţine un total neagricol de 1 562 ha, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii deţine 48 ha, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării are 3 ha curţi şi construcţii, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional administrează 31 ha terenuri, dintre care 26 terenuri arabile şi 5 ha din categoria neagricolă.

Proprietatea publică aparţinând unităţilor administrativ- teritoriale conţine 136 ha neagricole (122 ha drumuri şi 14 ha curţi), proprietatea publică judeţeană este de 36 ha total neagricol, din care 35 ha drumuri şi căi ferate şi 1 ha curţi, iar proprietatea publică comunală are 100 ha (87 ha drumuri şi 13 ha construcţii).

Proprietatea privată deţine un total de 12 228 ha, împărţite în categoriile agricol, 11 824 ha şi neagricol, 404 ha. Sunt incluse 11 556 ha terenuri


25

arabile, 138 ha păşuni şi 130 ha vii, 9 ha păduri, 41 ha ape, 78 ha drumuri şi căi ferate, 275 ha curţi şi construcţii, 1 ha terenuri neproductive.

Proprietatea privată a statului este de 178 ha, din care 170 ha total agricol şi 8 ha total neagricol. Proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale este de 661 ha terenuri agricole, iar proprietatea privată a persoanelor juridice este de 2875 ha, din care 2 867 ha terenuri arabile şi 8 ha neagricole. Proprietatea privată a persoanelor fizice cuprinde 8 514 ha, din care 8 126 ha total agricol şi 388 ha total neagricol.

Comuna Gogoşari administrează un total de 12 068 ha, astfel: 11 427 ha teren agricol (11 144 ha terenuri arabile, 210 ha păşuni şi 73 ha vii) şi 641 ha total neagricol (75 ha păduri, 141 ha ape, 164 ha drumuri şi căi ferate, 245 ha curţi şi construcţii, 16 ha terenuri neproductive).

Proprietatea publică, 317 ha, este alcătuită din terenuri arabile, 62 ha şi terenuri neagricole, 255 ha, distribuite în felul următor: 68 ha păduri, 111 ha ape, 62 ha drumuri şi căi ferate, 12 ha curţi şi construcţii şi 2 ha terenuri neproductive.Proprietatea publică aparţinând statului are 248 ha, divizată în 62 ha total agricol (arabil) şi 186 ha total neagricol. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale deţine 183 ha terenuri neagricole, reprezentate de 68 ha păduri, 110 ha ape, 5 ha curţi şi construcţii. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării are 19 ha terenuri arabile, Ministerul Sănătăţii posedă 1 ha curţi şi construcţii şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, ce deţine 45 ha (43 ha terenuri arabile şi 2 ha curţi şi construcţii). Proprietatea publică aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale măsoară 69 ha teren neagricol. Proprietatea publică judeţeană cuprinde 16 ha drumuri şi căi ferate. Se adaugă proprietatea publică comunală de 53 ha.

Proprietatea privată domină net cu 11 751 ha, distribuite astfel: 11 365 ha total agricol şi 386 ha total neagricol. Terenurile agricole cuprind 11 082 ha terenuri arabile, 210 ha păşuni şi 73 ha vii, iar cele neagricole înglobează 7 ha păduri, 30 ha ape, 102 ha drumuri şi căi ferate, 233 ha curţi şi construcţii şi 14 ha terenuri neproductive.

Proprietatea privată a statului e alcătuită din 722 ha: 715 terenuri arabile şi 7 ha total neagricol. Proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale este de 703 ha total agricol, din care 596 ha terenuri arabile şi 107 ha păşuni.


26

Proprietatea privată a persoanelor juridice constă în 7 593 ha, distribuite astfel: 7 558 ha total agricol şi 35 ha total neagricol (curţi şi construcţii). Proprietatea privată a persoanelor fizice are 2 733 ha, divizată în 2 389 ha terenuri arabile şi 344 ha total neagricol.

Comuna Chirnogi, judeţul Călăraşi, prezintă următoarele grupe de proprietari: 19 695 ha, dintre care: 15 476 ha terenuri agricole (15 200 ha terenuri arabile, 73 ha păşuni şi 203 ha vii) şi 4 219 ha total neagricol (1 048 ha păduri, 2 361 ha ape, 299 ha drumuri şi căi ferate, 312 ha curţi şi construcţii şi 199 ha terenuri neproductive).

Proprietatea publică constă în 8 219 ha, din care 4 323 ha total agricol şi 3 896 ha total neagricol (1 048 ha păduri, 2 361 ha ape, 299 ha drumuri şi căi ferate şi 81 ha curţi şi construcţii, 107 ha terenuri degradate).

Proprietatea publică aparţinând statului este de 8 079 ha, împărţită astfel: 4 320 ha total agricol şi 3 759 ha total neagricol. Proprietatea publică aparţinând unităţilor administrativ- teritoriale conţine 3 ha terenuri arabile si 137 ha neagricole.

Proprietatea privată deţine un total de 11 476 ha, împărţite în categoriile agricol, 11 153 ha şi neagricol, 323 ha. Sunt incluse 10 879 ha terenuri arabile, 71 ha păşuni şi 203 ha vii, 231 ha curţi şi construcţii, 92 ha terenuri neproductive.

Comuna Pietroşani, judeţul Teleorman, prezintă următoarea structură: 11 381 ha, dintre care: 7 359 ha terenuri agricole (6 897 ha terenuri arabile, 292 ha păşuni, 68 ha vii şi 102 ha livezi) şi 4 022 ha total neagricol (1 444 ha păduri, 2 141 ha ape, 114 ha drumuri şi căi ferate, 308 ha curţi şi construcţii şi 15 ha terenuri neproductive).

Proprietatea publică constă în 3 879 ha, din care 1605 ha total agricol şi 2274 ha total neagricol. Proprietatea publică aparţinând statului este de 3747 ha, împărţită astfel: 1 605 ha total agricol şi 2 142 ha total neagricol. Proprietatea publică aparţinând unităţilor administrativ- teritoriale conţine 132 ha neagricole.

Proprietatea privată deţine un total de 7 497 ha, împărţite în categoriile agricol, 5 749 ha şi neagricol, 1 748 ha. Sunt incluse 5 296 ha terenuri arabile, 283 ha păşuni, 68 ha vii, 102 ha livezi, 1 440 ha păduri, 308 ha curţi şi construcţii.

Reformele agrare care s-au succedat de-a lungul istoriei au avut consecinţe importante asupra drepturilor de proprietate ale ţăranilor aupra


27

terenurilor. Este de amintit Regulamentul organic din secolul al XIX-lea, legea secularizării averilor mănăstireşti din anul 1863, reforma agrară din 1864, reforma din perioada 1918-1921, cea din 1921, din 1945 şi colectivizarea din perioada 1949-1962.

Schimbarea regimului politic din ţara noastră a insemnat introducerea de noi reforme în agricultură şi, implicit, modificări asupra drepturilor de proprietate. Astfel, Legea fondului funciar nr. 18/1991 a restabilit dreptul de proprietate pierdut în comunism. Acest document a fost modificat şi completat de câteva ori, iar anevoiosul proces de trecere a proprietăţilor confiscate în exploataţii agricole individuale nu s-a definitivat nici până în prezent. Acest fapt a avut consecinţe negative asupra productivităţii agricole, înregistrându-se o scădere a acesteia din această cauză.

Bibliografie

Cândea, Melinda, Bran, Florina, 2001, Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare durabilă, Editura Economică, Bucureşti

Cucu, S. Vasile, 2000, Geografia aşezărilor rurale, Editura Domino, Târgovişte

Tătaru, Alexandra, 2008, Organizarea spaţiului rural în bazinul Putnei, Editura Transversal, Bucureşti

*** Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Giurgiu

*** Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman

*** Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Giurgiu

*** Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi

28

Tabel 1. Date de bază cu privire la scurgerea medie multianuală (1979-2007)

H F Q q Nr Crt

Râul Staţia

Hidrometrică (m) (km2) (m3/s) (l/s*km2) 1 Tur Turulung 366 733 10,855 14,8

2 Tur Călineşti Oaş 418 370 6,65 18

3 Tur Negreşti Oaş 716 38 0,891 23,44

4 Turţ Gherţa Mare 315 36,6 0,523 14,28

5 Valea Rea Huta Certeze 726 61 1,782 29,21

6 Talna Vama 604 51 1,212 23,76

7 Lechincioara Boineşti 318 84,6 1,009 11,9

8 Talna Păşunea Mare 402 170 2,311 13,59

Realizarea hărţii scurgerii medii-studiu de caz bazinul hidrografic Tur

Dr. Csaba Horvath, drd. Oana Antonia Pop*

Abstract. Scurgerea medie este cel mai utilizat indicator pentru caracterizarea

resurselor de apă dintr-un areal, reprezentând potenţialul de apă utilizabil. Cunoaşterea valorii acestuia face posibilă utilizarea raţională a apei în conformitate cu conceptul dezvoltării durabile. Estimarea debitului mediu multianual pe perioada 1970-2004 din secţiuni alese s-a făcut pe baza corelaţiei dintre scurgerea medie specifică (q), exprimată în l/s·km2 şi altitudinea medie a bazinelor de recepţie (Hm). Corelaţia dintre valorile scurgerii medii specifice şi altitudinea medie a staţiilor hidrometrice a permis identificarea unei curbe de valabilitate. Această metodă de lucru permite determinarea debitelor medii multianuale (m3/s) corespunzătoare secţiunilor fără observaţii directe. Utilizând curbele de valabilitate se recurge la două metode pentru realizarea hărții scurgerii medii multianuale scoţând în evidență plusurile și minusurile fiecăreia. Valorile opținute în ambele cazuri sunt în conformitate cu caracteristicile reale ale scurgerii medii din cadrul bazinului studiat.

Cuvinte cheie: scurgerea medie, debit specific, SIG, Bazinul Tur

Variaţia scurgerii în profil anual se diferenţiază atât în spaţiu cât şi în timp, deoarece amplitudinea de variaţie a scurgerii anuale este determinată atât de caracteristicile climatice – cât şi de suprafeţele bazinelor hidrografice (Sorocovschi, 2005).

Pentru studiul condiţiilor hidrice

* Universitatea Babeş Bolyai, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca


29

caracteristice din cadrul bazinului Tur, s-au utilizat datele de la 8 puncte hidrometrice (Tab. 1), acoperind şirul de date dintre ani 1979-2007. Ca urmare a influenţei factorilor antropici asupra scurgerii naturale (lacul de acumulare Negreşti Oaş, sistemul de îndiguiri din câmpie) am fost nevoiţi să utilizăm valorile reconstituite ale scurgerii naturale în bazin, astfel datele fiind comparabile cu şirul de date din perioada când această influenţă nu exista. Dintre aceste influenţe cea mai însemnată este ceea a lacului de acumulare Negreşti Oaş, acesta fiind capabil să reţină şi să redistribuie undele de viitură formate în amonte de acesta.

1. Bazinul Tur

Afluent de stânga al cursului superior al Tisei, Turul, cu o suprafaţă a bazinului hidrografic de 1164 km2, se întinde în partea nordică a ţării trecând din zona montană înaltă a munţilor vulcanici Oaş şi Gutâi la Câmpiile joase ale Someşului cu o direcţie de curgere de la E la V. Bazinul este întins pe direcţia SE-NV, între paralelele de 47º46’-48º05’ latitudine nordică şi între meridianele de 22º52’-23º37’ longitudine estică.

Fig. 1. Bazinul hidrografic Tur

Dr. Csaba Horvath, drd. Oana Antonia Pop

30

y = 32.168x - 57.793R2 = 0.9404

0

100

200

300

400

500

600

700

800

900

1000

1100

1200

0 5 10 15 20 25 30 35q (l/s km 2)

Hm

(m

)

Fig. 2. Relaţia dintre scurgere medie specifică şi altitudinea medie a bazinului (MsExcel).

Bazinul poate fi împărţit în trei mari subunităţi, astfel o unitate înaltă montană, una care acoperă zona depresionară a Oaşului şi fâşia îngustă a Dealurilor de Vest şi totodată zona cea mai joasă altitudinală, care se întinde în partea nordică a Câmpiilor de Vest (Fig. 1).

2. Metodologie

Pentru caracterizarea resurselor de apă din bazin şi posibilitatea de comparare a acestora cu alte areale geografice s-a optat pentru utilizarea scurgerii medii specifice din bazin, care reprezintă cantitatea de apă scursă pe unitatea de suprafaţă, într-un anumit interval. Acesta se obţine prin raportarea debitului la suprafaţa bazinului aferent profilului de măsurare. Valorile astfel obţinute au fost corelate cu diferite elemente morfometrice caracteristice ale bazinelor, iar cele mai strânse corelaţii sau obţinut cu altitudinea medie a bazinelor, permiţând astfel generalizarea teritorială a valorilor de scurgere pe întreg bazinul.

Se cunoaşte că variaţia de la an la an a debitelor medii anuale ale apei râurilor este un rezultat global al climatului. O cuantificare a acestuia poate

fi aproximată în zonele montane prin altitudine, respectiv altitudinea medie a bazinelor Hm (m), şi prin chiar scurgerea medie specifică a bazinelor q (l/s km2 ) ca expresie concentrată a climatului în care sunt situate respectivele râuri (bazine) (Diaconu C, Șerban P. 1994).

Corelaţia dintre valorile scurgerii medii specifice şi altitudinea medie (Tab. 1.) ale bazinelor staţiilor hidrometrice, a permis identificarea unei curbe de valabilitate pentru arealul studiat (Fig. 2.).

Identificarea curbei de valabilitate face posibilă extrapolarea valorilor scurgerii la altitudini şi suprafeţe care nu sunt controlate direct prin măsurători hidrometrice.

În cadrul studiului am utilizat


31

Fig. 3. Programul „Curve Expert 1.3”

două metode diferite pentru realizarea hărții scurgerii medii, astfel deși ambele se bazează pe curba de valabilitate și utilizarea softului Esri-ArcGis pentru realizarea hărții, în cadrul primei metode utilizăm MsExcel pentru extragerea valorilor scurgerii medii pentru fiecare interval altitudinal împreună cu extensia Reclassify, pe când în cadrul celeilalte metode, se utilizează CurveExpert 1,3 pentru găsirea celei mai bune funcții și totodată extensia Raster Calculator pentru realizarea hărții.

Astfel în cadrul metodei bazate pe MsExcel după realizarea curbei de valabilitate a bazinului, se extrag valorile scurgerii medii specifice pe intervale de altitudine introducândule cu ajutorul extensiei Reclassify / Spatial Analyst în intervalele altitudinale de 50 de metri ale modelului digital de elevație, rezultând harta scurgerii medii specifice.

Analizând media valorilor astfel calculate se observă că valoarea medie a datelor din cadrul bazei de date de tip grid este egală cu valoarea calculată prin metode tradiționale de calcul (calculând valoarea debitului pentru fiecare interval și însumând valorile finale).

Prin metoda Curve Expert după introducerea datelor în program aceasta face posibilă identificarea celei mai bune funcții matematice ce caracterizează corelația dintre cele două variabile (în cazul nostru altitudinea medie și debitul specific).

După compararea diferitelor funcții luând în calcul și mărimea rezidiului fiecăruia se ajunge la funcția care reprezintă cel mai bine șirul de date (Fig. 3.).

Astfel, funcţia curbei face posibilă extrapolarea valorilor la altitudini necontrolate prin măsurători hidrometrice.

Curba acceptată a fost una liniară, cu funcţia:

y = a + bx unde y scurgerea specifică, x –

Dr. Csaba Horvath, drd. Oana Antonia Pop

32

altitudinea medie și coeficienţii sunt egali, cu a=2,66 şi b=0,032 (valori generate de program) (Fig. 3.).

Cu ajutorul extensiei Raster Calculator din grupul de programe Exri ArcMap în formulă putem introduce altitudinile bazinului (Modelul Digital de Elevație) ca rezultat primind harta scurgerii pe diferite altitudini (Fig. 4.).

3. Concluzii

În cazul studiat rezultatele sunt aproape identice. Din evaluarea statistică a hărților rezultate, reiese că în cazul primei metode valoarea debitului mediu specific pe bazin este de 11,2·l/s km2 iar cu a doua metodă aceasta este de 11,56 l/s·km2, diferența fiind de doar 3 %. Ca verificare s-a calculat valoare debitului mediu multianual în cazul stației Turulung extrăgând datele din hărțile realizate și comparândule cu cele măsurate la acesta, diferența fiind acceptabilă de sub 3%

Fiecare dintre cele două metode are atuuri și lipsuri, astfel prima metodă face posibilă implicarea utilizatorului în crearea curbei de valabilitate - și astfel se implică direct în realizarea hărții și experiența utilizatorului - pe când în cadrul metodei doi, rapiditatea și automatizarea metodei face realizarea calculului mult mai eficientă și rapidă.

Fig. 4. Harta scurgerii medii specifice a bazinului Tur


Bibliografie

Bilaşco Şt., (2008) Implementarea GIS în modelarea viiturilor de versant, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Horvath Cs., (2008) Studiul lacurilor de acumulare din bazinul superior al Crișului Repede, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

Sorocovschi V., (1977), Probleme metodologice privind studiul resurselor de apă, Studia Univ. Babeş-Bolyai nr. 2 anul XXII Cluj-Napoca.

Sorocovschi V., (2005) Câmpia Transilvaniei –Studiu hidrogeografic, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

Sorocovschi V., Horvath Cs., Bilasco ŞT. (2009) Water balance in the south part of the Someşean Plateau, Studia Univ. Babeş-Bolyai, nr. 2 /2009, Cluj-Napoca.

Starosolszky O. (1987), Applied surface hydrology, Water Resources Publications, Colorado.

Ujvari I ., (1972), Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică, 591p. Bucureşti.

http://www.esri.com/

34

Aspecte fizico-geografice ale sistemului teritorial Şaua Bucecea

Mănăilă Elena-Maria*

Rezumat. Aspecte fizico-geografice ale sistemului teritorial Şaua Bucecea. Din punct

de vedere fizico-geografic, Şaua Bucecea, se află în partea de est a Podişului Sucevei, în Dealurile Siretului, încadrată în Culmea Bour-Dealul Mare, între valea Siretului şi Câmpia Moldovei.Lucrarea are în vedere caracterizarea componentelor fizico-geografice în interdependenţa lor, prezentând o serie de elemente ale subsistemului natural care definesc sistemul teritorial al Şeii Bucecea. Aspectele prezentate în sistemul teritorial al Şeii Bucecea, reflectă că aceasta dispune de condiţii geologice, pe lângă cele fizico-geografice, care favorizează apariţia şi dezvoltarea proceselor de versant Între acestea se remarcă prezenţa unor formaţiuni geologice, de suprafaţă, constituite din roci moi, permeabile şi impermeabile, reprezentate printr-un complex de argile şi marne cu alternanţe de nisipuri, la care, în diverse sectoare, se adaugă şi unele orizonturi subţiri de gresii, calcare şi alte strate mai rezistente la eroziune, precum şi o cuvertură discontinuă de luturi loessoide. Climatul este temperat continental, într-o zonă de influenţă directă a climatului continental al Europei de est, de silvostepă. Se pot individualiza o serie de topoclimate. Vegetaţia spontană este caracteristică zonei de silvostepă şi este reprezentată de plante care fac parte din familiile graminee, leguminoase, crucifere, o serie de arbori şi arbuşti şi o vegetaţie de pădure de foioase. Învelişul pedologic este format din soluri aparţinând claselor cernisoluri, hidrisoluri, protisoluri, pelisoluri, antrisoluri. Pe versanţi, ca şi pe alte suprafeţe înclinate, se întâlneşte o gamă largă de procese de eroziune, transport şi acumulare, care generează un microrelief caracteristic. Între acestea se numără pluviodenudarea, şi ablaţia, eroziunea torenţială, deplasările de teren, care acţionează separat sau conjugat, în funcţie de condiţiile locale ale diferitelor sectoare.

Cuvinte cheie: sistem teritorial, subsistem natural, Şaua Bucecea, cadrul fizico-geografic

* UBB Geografie


35

1. Introducere

Realitatea teritorială este tot mai complexă şi se află într-un permanent proces de restructurare spaţială, dar şi calitativă. Pentru a o cunoaşte mai bine şi pentru a o gestiona ca atare, este necesară decuparea ei în ansambluri funcţionale. Pornind de la această idee, teritoriul poate fi reprezentat în două moduri diferite: unul prin care acesta apare ca suport al existenţei umane, iar cel de-al doilea prin care este considerat ca un cadru teoretic, în care se desfăşoară procese biofizice şi antropice deosebite.

Pentru înţelegerea rolului pe care îl au sistemele teritoriale în procesul de dezvoltare este necesar a descifra modul în care acestea pot fi concepute ca sisteme. O astfel de abordare implică trei tipuri de analize succesive, care în esenţă, reprezintă o modalitate logică de demonstrare a modului în care este structurat şi funcţionează un sistem teritorial.

Pentru cunoaşterea structurii interne a unui sistem teritorial este necesară identificarea principalelor componente şi a rolului lor în definirea stării acestuia. La nivel macro-structural se pot distinge două mari subsisteme: unul care are în vedere componentele naturale, pe care l-am putea aproxima cu mediul natural, iar celălalt care are în vedere componentele social-economice şi culturale, identificat cu mediul antropic.

Cu scop analitic, putem distinge un macrosistem natural, în care apar şase componente de bază: relieful, solul, clima, apa, vegetaţia şi fauna. În cadrul acestui macrosistem natural se instaurează relaţii tipice între componente, care îmbracă forme diferite, fiind de regulă, relaţii de determinare reciprocă.

Ca sistem teritorial, Şaua Bucecea cuprinde următoarele comune: Tudora, Vorona, Cristeşti, Curteşti, Corni, Vlădeni, Mihai Eminescu, Leorda, Brăeşti, Văculeşti, Vârfu Câmpului şi oraşul Bucecea (Fig. 1).

Mănăilă Elena-Maria

36

Fig. 1. Sistemul teritorial Şaua Bucecea, latura vestică a judeţului Botoşani

(sursa: www.geocities.com) Lucrarea are un caracter teoretic şi îşi propune caracterizarea

componentelor fizico-geografice în interdependenţa lor, prezentând o serie de elemente ale macrosistemului natural care definesc sistemul teritorial Şaua Bucecea.

2. Poziţia geografică şi limitele zonei

Din punct de vedere fizico-geografic, Şaua Bucecea, se află în partea estică a Podişului Sucevei, încadrată în Culmea Bour-Dealul Mare şi se desfăşoară între Valea Siretului şi Câmpia Moldovei.

Limitele fizico-geografice ale zonei sunt: Valea Siretului spre est, spre sud Dealul Mare-Hârlău domină cu circa 200 m înălţimile din Şaua Bucecea, linia de separaţie între Şaua Bucecea şi masiv urmăreşte dinspre vest Valea Topliţa (Valea Joldeştilor) şi trece apoi prin Valea Unguroaia, în cea a Miletinului. Spre nord-vest se ridică treptat, desfăşurându-se într-un


37

podiş neted la Ionăşeni şi mai accidentat în estul Dealului Hăpăi (Masca) până spre Văculeşti şi Poiana Brăieşti. Dealul Hăpăi, prelungit în pantă ascendenta spre nord, terminat în abrupt către Siret, reprezintă începutul masivului Bour, deci limita de nord a Şeii Bucecea. Limita de est este dată de zona joasă a oraşului Botoşani (Câmpia Colinară a Jijiei).( Fig. 2)

Fig. 2. Poziţia geografică a Şeii Bucecea în cadrul Podişului Moldovei

(sursa: www.geocities.com)

3. Consideraţii geoligice şi geografice

3.1. Geologia

Geologic, teritoriul Şeii Bucecea se suprapune Platformei Moldoveneşti, care reprezintă o regiune rigidă a Moldovei extracarpatice, consolidată încă din Proterozoic, cu un fundament cristalin vechi, podolic, cutat şi faliat, scufundat la adâncimi din ce în ce mai mari spre sud şi vest şi acoperit de o stivă sedimentară groasă, formată din roci paleozoice, mezozoice şi terţiare necutate, cu numeroase şi importante discordanţe stratigrafice între ele.

Transgresiunea cretacică a cuprins şi Moldova, prezenţa insulei cretacice în zona Dorohoi arată în acelaşi timp şi întinderea Platformei Ruse până pe teritoriul României. După depunerea păturilor cretacice, terenul devenit uscat, a fost schimbat în dealuri larg boltite. În a doua fază


38

mediteraneană urmează o nouă transgresiune. Apele venite dinspre nord şi cele împinse de la vest au umplut depresiunea, unde s-au depus argilele subsarmatice.

Orizonturile de prundişuri existente la partea superioară a unor interfluvii din jumătatea nordică a Podişului Moldovei (implicit şi pe suprafeţe din cuprinsul Şeii Bucecea) sunt de vârstă sarmaţiană şi nu au nimic în comun nici cu terasele superioare ale unor văi şi nici cu presupusele râuri transversaleş.

Atât nisipurile grosiere şi prundişurile, cât şi gresiile sau conglomeratele care s-au format pe seama lor, apar, de cele mai multe ori sub forma unor orizonturi intercalate între roci argiloase.

De altfel, depozitele sarmatice ca şi cele pliocene, prezintă unele variaţii de facies în funcţie de condiţiile în care a avut loc sedimentarea.

Depozitele volhiniene sunt alcătuite dintr-un complex de argile şi marne cu alternanţe de nisipuri, la care se mai adaugă şi unele orizonturi subţiri de gresii şi prundişuri.

Cuaternarul este reprezentat prin depozite aluviale şi prin transformarea „in situ” a depozitelor volhiniene.

Se constată o predominare a depozitelor loessoide şi a nisipurilor. Constituţia geologică în care se remarcă prezenţa plăcilor de gresii,

calcare şi conglomerate sarmatice, relieful şi celelalte componente ale peisajului geografic sunt similare cu cele de la vest de Siret.

3.2. Relieful

Caracteristica de ansamblu a reliefului este dată de orientarea generală a acestuia pe direcţia NV-SE, cu frecvente asimetrii morfologice, ceea ce confirmăcondiţionarea sa de structura geologică monoclinală.

Relieful structural cuprinde platouri înguste, cu suprafaţa aproape plană, având o înclinare foarte slabă, conformă cu înclinarea geologică.

Substratul geologic este alcătuit, în general, din formaţiuni argiloase afectate energic de afluenţii Siretului. Arealele care cuprind în componenţa petrografică plăci mai dure, au sectoare mai înalte, cu altitudini maxime de 315 m (Dealul Crivăţ), în apropiere de Balta Arsă, 367 m, lângă Sarafineşti, 470 m (Dealul Pleşiţa), 491 m (Dealul Mesteacăn), 587 m (Dealul Mare-Tudora).


39

Relieful sculptural este alcătuit din versanţi cu înclinări şi expoziţii diferite, afectaţi sau nu de alunecări de teren (versantul drept al Sitnei, Fig. 3)

Alternanţa de argile şi nisipuri pe fruntea crestelor (Bursuc, Humărie, Gulceni, Bulhac) determină apariţia alunecărilor de teren, care afectează suprafeţe importante din zonă.

Pe teritoriul Şeii Bucecea se întâlnesc forme de relief create de acţiunea apelor curgătoare, de şiroire şi a torenţilor, prezentate prin văi consecvente (Valea Siretului) şi subsecvente (a afluenţilor Siretului), platouri şi culmi interfluviale, abrupturi cuestiforme şi de eroziune, terase, albii majore, ravene, ogaşe, glacisuri proluvio-aluviale, alunecări de teren, surpări, relief biogen şi relief antropic.

Fig. 3. Versantul drept al Sitnei afectat de procese geomorfologice

3.3. Clima

Clima este temperat continentală, dar vecinătatea cu marea Câmpie Euro-Asiatică face ca aceasta să se caracterizeze printr-un regim al temperaturii aerului şi al precipitaţiilor cu valori caracteristice climatului continental excesiv.

Temperatura medie anuală este de 9 0C în luna ianuarie. Temperatura medie a verii este de 22,5 0C.


40

Precipitaţiile cad în medie de 500-600 mm/an, cu o maximă în luna iunie de 60-94 mm şi o minimă în luna februarie de 18-25 mm.

Vânturile predominante sunt cele de NV cu valori de 34-41,1% în luna iulie şi august, urmate de cele de SE cu valori cuprinse între 8,7-26,4% în luna noiembrie.

Se pot deosebi următoarele tipuri de microclimat: - microclimat de platou: se întâlneşte pe forme de teren plan,

exceptând şesurile aluviale şi este identic cu climatul general, deoarece aici nu întâlnim factori locali care să deranjeze circulaţia atmosferică şi insolaţia.

- microclimat de versant însorit: microclimatul întâlnit pe versanţii cu expoziţie V, SV, S, SE, E.

- microclimat de versant umbrit: microclimatul întâlnit pe versanţii cu expoziţie N, NE, NV.

- microclimat de vale: cuprinde în principal şesul Siretului, văile afluenţilor lui şi unii afluenţi ai Prutului.

3.4. Hidrografia

Teritoriul Şeii Bucecea aparţine din punct de vedere hidrografic bazinelor Siret şi Prut.

Reţeaua hidrografică are alimentarea pluvio-nivală dominantă, dar se alimentează şi din apele suprafreatice, freatice şi de stratificaţie. În anumiţi ani, la viituri mari, debitul solid creşte foarte mult (anii 2000, 2005).

Apele de adâncime sunt întâlnite în depozitele sarmaţiene. Sub presiune hidrostatică au caracter ascensional. Din punct de vedere al chimismului sunt puternic mineralizate.

Apele freatice sunt cantonate în marne şi argile cu intercalaţii lentiliforme nisipoase, care constituie roca magazie pentru acumularea apelor, dar a căror capacitate de înmagazinare a apei este neînsemnată.

Pânza freatică se găseşte la adâncime mică, deoarece şi straturile impermeabile se găsesc la suprafaţă, pătura de loess fiind subţire faţă de restul ţării unde orizontul puţurilor este de 50-60 m.

În oraşul Bucecea se găsesc trei izvoare: Gura Leului (din centrul oraşului), Izvorul Oilor, din Fundoaia şi Izvorul Elvira din Bărbălăteni.

Afluenţii Siretului sunt: Gârla Morii, Pârâul Cărămidăriei, Vorona, Chiscovata, Pârâul satului, Pârâul Roşu.


41

Un afluent important al Sitnei este Fundoaia (Fig. 4). Miletin are ca afluenţi: Buda, Văduleţ, Pârâul Crucea, Oneguţa, Pârâul

Albia.

Fig. 4. Valea Fundoaia, afluent al Sitnei

3.5. Vegetaţia

Cunoaşterea vegetaţiei prezintă un dublu aspect: pe de o parte are rol important în formarea şi evoluţia solului şi pe de altă parte dă indicii asupra condiţiilor bioclimatice.

Pe păşuni se întâlnesc grupări de Festuca valessiaca (păiuş), Agropyron cristatum (pir crestat), Stipa capillata (negară).

Pe suprafeţele afectate de exces de umiditate se semnalează prezenţa lui: Phragmites communis (stuf), Typha latifolia (papură), Carex sp. (rogoz).

Pe solurile afectate de fenomene halomorfe se întâlnesc: Salicornia herbaceea (iarba sărată), Sueda maritima, Arthemisia salina (pelin), Aster tripolium (steluţă), Statice gmelini (sică), Taraxacum bessarabicum (păpădie).

În urma luării în cultură, a numeroaselor desţeleniri ca şi a păşunatului intensiv, asociaţiile vegetale primare au fost înlocuite de culturi agricole sau de o vegetaţie erbacee deseori degradată.


42

Din punct de vedere geobotanic, teritoriul Şeii Bucecea se încadrează în zona pădurilor de stejar mixte, de tip central european.

Culturile sunt invadate de Agropyrum repens (pir), Amaranthus retroflexus (ştir), Cirsium arvensis (pălămidă), Sonchus arvensis, Taraxacum officinale (păpădie).

3.6. Solurile

Pe teritoriul Şeii Bucecea s-au dezvoltat numeroase tipuri de sol, in conditii variate.

Rolul cel mai important în diversificarea învelişului de sol îl are relieful, care, prin altitudine, fragmentare, energie, varietatea tipologică a formelor, expoziţie, introduce o mare diversitate în conditiile de pedogeneză.

Pe depozitele de argile s-au format soluri de tipul cernoziomurilor, faeoziomurilor, gleiosolurilor şi regosolurilor.

Soluri evoluate întâlnite pe depozite loessoide sunt de tipul cernoziomurilor, faeoziomurilor.

Pe depozitele aluviale solurile sunt, în general, impermeabile, gleizate, salinizate, reci şi sunt de tipul aluviosolurilor.

Cea mai mare extindere o au cernoziomurile. Acest tip de sol apare pe versanţii cu drenaj relativ bun şi într-o măsură relativ mai mică pe terase sau platouri. Au o fertilitate bună, dar pe versanţii supuşi eroziunii accelerate necesită măsuri de fertilizare suplimentară.

Rocile, variate ca textură şi constituţie chimico-mineralogică, contribuie la diversificarea tipurilor de sol în subtipuri şi alte categorii de rang taxonomic inferior, sau chiar la apariţia unor soluri specifice, intrazonale. Aşadar, pe marno-argile sarmaţiene predomină solurile cu textură grea.

Omul, prin activitatea sa directă (lucrări agricole, administrarea de amendamente şi îngrăşăminte etc.) sau indirectă (modificarea factorilor pedogenetici externi: vegetaţie, ape etc.) a intervenit tot mai intens în desfăşurarea proceselor naturale de pedogeneză.

Clasele de sol de pe teritoriul Şeii Bucecea sunt: Protisoluri (regosoluri, aluviosoluri), Cernisoluri (cernoyiomuri, faeoziomuri), Cambisoluri (eutricambosoluri), Luvisoluri (preluvosoluri, luvosoluri), Hidrisoluri (gleiosoluri), Salsodisoluri (soloneţuri), Antrisoluri (antrosoluri, erodosoluri).


43

În teritoriu, erodosolul sa format pe versanţi puternic afectaţi de eroziune, care cauzează îndepărtarea orizontului de suprafaţă, uneori până la materialul parental. Fiind situate pe versanţi uneori asociate cu alunecări, solurile sunt impracticabile pentru agricultură, dar pot fi ameliorate în viitor.

4. Concluzii

Putem aprecia că există o relaţie strânsă între potenţialul natural al subsitemului natural Şaua Bucecea şi modul de intervenţie al omului pentru utilizarea şi exploatarea acestuia.

Terenurile cu pantă mai mare de 150 şi care corespund frunţilor de cueste pun cele mai serioase probleme de stabilitate, astfel că utilizarea lor în scopuri agricole, căi de comunicaţie sau construcţii trebuie diminuată pentru a se evita pierderile de teren prin accentuare retragerii frunţilor de cueste.

Prin acţiunea sa complexă şi îndelungată, omul a contribuit la o schimbare apreciabilă a peisajului natural, provocând unele modificări ale formelor de relief existente sau creând forme noi.

Bibliografie

Băcăuanu V. (1973), Evoluţia văilor din Podişul Moldovenesc, Realizări în Geografia României. Culegere de studii, Ed. Şt., Bucureşti

Băcăuanu V. şi colab. (1980), Podişul Moldovei. Natură, om, economie.,Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

Ianoş I. (2000), Sisteme teritoriale, Ed. Tehnică, Bucureşti

Macarovici N. (1946), Asupra prundişurilor de la Poiana-Brăieşti, jud. Dorohoi, Extr. din Rev. Şt. „V. Adamachi”, anul XXXII, Nr. 2-3

Macarovici N. (1955), Ccercetări geologice în Sarmaţianul Podişulu Moldovenesc, Anuarul Comitetului Geologic, vol. XXVIII, Bucureşti

Mihăilescu V. (1922), Câteva observaţii asupra formelor de teren din partea nor dică a Podişului Moldovei, Rev. Moldovei, An II, nr. 7, Tip. „Reînvierea Botoşani

Mihăilescu V. (1930), Podişul înalt din W Botoşanilor ( regiunile Dealul-Mare şi Mândreşti, Buletinul S.R.R. de Geografie, Instit. De Arte Grafice „Al. Vlahuţă”, Bucureşti, pag. 1-11, 30-40

Popa Alina Diana (2007), Geomorfologia albiei minore a râului Siret, pe teritoriul ţării noastre, Teză de doctorat, Univ. „Al. I. Cuza”, Iaşi


Simionescu I. Th. (1903), Contribuţiuni la geologia Moldovei dintre Siret şi Prut, Insit. de Arte Grafice „Carol Gobl”, Bucureşti

Tufescu V. (1937), Dealul Mare Hârlău. Observări asupra evoluţiei reliefului şi aşezărilor omeneşti, Bul. Soc. R.R. de Geografie, Tom. LVII/937, Bucureşti, pag. 13-17, 25-31, 81-88, 93-115

Tufescu V. (1977), Judeţul Botoşani, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti

Tufescu V. (1940), Fundamentul Podişului Moldovenesc, Rev. Geogr. Rom., An III, Fasc. I, Bucureşti

*** Oficiul Judeţean de Studii Pedologice şi Agrochimice Botoşani

www.geocities.com http://www.geo.uaic.ro/analegeo/romana/index.htm http://www.intersience.com

45

Considerations on the Hydro-Climatic Potential of the Ocna Şugatag (Maramureş) Lakes Area and its

Capitalization during the Summer Season

F. Moldovan*, Gh. Şerban*

Abstract. Considerations on the Hydro-Climatic Potential of the Ocna Şugatag

(Maramureş) Lakes Area and its Capitalization during the Summer Season. In terms of climate potential, the paper approaches several issues related to air temperature, precipitation, and wind during the summer season (June - August) in the Ocna Şugatag lakes area. From a microclimatic perspective, although the summer temperatures from the studied area were not very high, and the amount of rainfall was quite significant, it is worth noting the shelter character of the diapir anticlinal valley along which the lake units are situated. From a lake potential perspective, there are important differences, depending on the lake waters’ salinity and on the dynamics (more or less visible) of the basins. The last two years have marked a notable development of the tourism infrastructure in the studied area and, also, several lake area improvements, leading to a substantial increase in the number of tourists and outdoor swimming dabblers, especially during weekends.

Keywords: temperature, precipitation, wind, anthropo-saline lake, outdoors swimming.

1. Introduction

The lake forming started relatively late in the Ocna Şugatag diapir anticlinal valley (after the end of the exploitation and the flooding of the mines - September 1, 1950), and the research on the salt massif was conducted mostly by geologists: Năstăseanu S., I. Al. Maxim, V.A. Bulgăreanu, Kacso C. etc.

A detailed investigation of the lake complex was performed between September 1966 - December 1968 by Th. Pânzaru, who produced a

* Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography, 5-7, Clinicilor st., 400006 Cluj-Napoca, Romania,

e-mail: [email protected], [email protected].

F. Moldovan, Gh. Şerban

46

complete review of all the lake units, as well as a rigorous measurement of their morphological and morphometric features.

The salt massif from Ocna Şugatag represents an apophysis of the sole massif from the Maramureş Basin, an apophysis that became diapir at ground level, was cut off by the Pliocen erosion, and was covered by the deluvio-coluvial piedmont deposits of the quaternary age (Pânzaru, 1969). This hypothesis is sustained by other authors, among whom Popescu-Voiteşti, 1953 and Năstăseanu, 1956.

The piedmont layer from the North of the Gutâi Massif, which expands between the rivers Mara and Cosău, was removed through erosion by the Sărat Creek. The result was an oval micro basin of buttonhole type, with the big axis oriented on the North-South direction, corresponding to the superior basin of the aforementioned creek (Fig. 1).

The basin’s slopes are steeper on the Eastern and the Western flanks, and gentler in south, where the torrential erosion penetrated regressively in the piedmont structure. The bed of the basin presents a chaotic relief, resulted from the conjugated actions of the air’s agents, of the Sărat Creek, and of the anthropic factor, which, besides the disorderly storage of the sterile obtained from the salt extraction, also created conditions for an accelerated dissolution of the mineral, both at the surface, and much more underground. The result was the appearance of more lakes, on the location of the former mines, or in small sinkholes formed through the dissolution of the salt and through the settling of the sedimentary material cover (Fig. 2).

Considerations on the Hydro-Climatic Potential of the Ocna Şugatag (Maramureş)

47

Fig. 1. The geographical position of the Ocna Şugatag and Coştiui salt diapir

The drainage system organized at the surface and the flow of the underground water toward the collector wells allowed extracting salt until June 24 1948, when the water started to penetrate the ceiling of the Dragoş mine (the last one that was operational).

The end of salt extraction occurred on May 11 1950, and the official closing of the salt mine happened on May 31 1950. The cessation of water extraction from the main mines (Bogdan, Mihai and Dragoş), as well as the disassembly of the underground installations, were accomplished on September 1 1950, which is when the flooding of all underground holes and the accelerated dissolution of the salt started.


48

Fig. 2. Old and new lakes in the diapir anticlinal basin from Ocna Şugatag


49

2. Methodology and data base

For the micro-climatic characterization of the studied area we used data from the Ocna Şugatag meteorological station’s archive (period 1961-2007) and data from microclimatic measurements of two stations located in the proximity of the lake units, with absolute altitudes of 478 m, respectively 460 m (Fig. 3). The observations and field measurements were conducted in the middle of the summer season, during each month of July within the interval 2006 - 2009.

Ocna Şugatag Meteorological Station was founded in 1858. It operated initially inside the salt mine, and was moved in 1861 at the surface. The current location, in the SSE of the village, dates from 1981. The station is located at an altitude of 503 m, on the piedmont between Mara and Cosău valleys, at a higher altimetric level than the Sărat Creek. Ocna Şugatag Meteorological Station has the longest uninterrupted stream of observations from Romania, and its data is included in the international weather flow.

Fig. 3. The location of the points of observations and measurements. SM, Ocna Şugatag

Meteorological Station, 1, interfluve microclimatic station, 2 lake microclimatic station (Gavrilă Lake), 3, Old Lake (after Google, 2009).


50

The climatic elements considered in this study were the air temperature, the precipitations, and the wind, all during the summer months (June, July, and August), a time when there are optimal conditions for outdoors swimming. The data was statistically processed, the average, the deviations, the trends, the extreme values, etc. were determined, and the values from the three points of observation were compared.

The study of the lake units involved the analysis of several documents from earlier periods, when the mines were still in operation, as well as the review of more recent research materials, produced after the closing of the salt exploitation. On this line, topometric and bathymetric measurements were performed using both classical and GPS methods; also, some physicochemical parameters were determined. The processing of the resulted data was done using statistical analysis and GIS modeling.

3. Results

With respect to the air temperature, the mean monthly values of the maximum daily temperature, for each of the three months of summer, were: 22.0 °C for June, 23.6 °C for July and 23.4 °C for August. As average values, these digits are not very large, but during the periods of intense radiation the air temperature was obviously higher, which allowed outdoors swimming under optimal conditions. Thus, during the 4-7 July 2009 period, the average temperature for the 9 am – 7 pm interval varied between 21.1 °C (Ocna Şugatag Meteorological Station) and 22.2 °C (microclimatic station no. 1), but the highest hourly values of air temperatures ranged between 26.0 °C (Ocna Şugatag station) and 27.2 °C (microclimatic station no. 2).

In addition to the above, it must be emphasized that the absolute maximum temperature reached 38.5 °C at the Ocna Şugatag Meteorological Station on July 23 1939, while the highest recorded value after 1960 was 35.0 °C, registered on July 20, 2007.

With respect to the rainfall, the Ocna Şugatag area’s climate is relatively wet, which is illustrated by an annual average amount of 727.7 mm, of which 273.0 mm (37.5 %) fall during the summer. In this season, the monthly average values were: 106.8 mm in June, 85.6 mm in July and 80.6 mm in August. Therefore, according to the Angot index (1.79 in June, 1.39


51

in July and 1.31 in August) all three months of summer were rainy months. The average number of days with precipitation per month was 21.1 in June, 15.7 in July and 14.2 in August. The monthly averages of the maximum amounts of precipitation fallen within 24 hours amounted to 26.3 mm in June, 25.3 mm in July and 23.4 mm in August, while the maximum levels fallen in 24 hours reached 60.5 mm in June, 73.5 mm in July and 54.7 mm August.

Wind data, determined at a height of 10 meters, showed that the prevailing directions during the summer months were SW and S. The average wind speed during these months was relatively low; the values per directions ranged between 1.8 m/s (SE) and 2.7 m/s (SW) in June, between 1.5 m/s (SE) and 2.8 m/s (V) in July and between 1.9 m/s (SE) and 2.4 m/s (N) in August.

Out of all the studied area’s lake units, only two lakes can be used for outdoor swimming: Gavrilă Lake and Old Lake (Fig. 3). With its great spatial extension (28,312 m2), Gavrilă Lake also allows practicing nautical sports.

From the perspective of outdoors swimming, the most relevant parameters are water temperature and its salinity in the surface layers (Table 1).

From a thermal point of view, the both lakes are favorable for swimming during the summer season; the water temperature in the 0-2 meters layer exceeded 21 °C during every year for which observations were recorded; the water surface values frequently exceeded 25 °C, while the maximum temperature approached 30 °C.

The salinity of the two lakes is significantly different. The salinity values of the Old Lake are typical for the anthropo-saline lakes that keep the contact between the water and the salt base, ranging from 35 g / l at the surface to 70 g / l at the bottom of the lake.

Physicochemical characteristics of the lakes of swimming interest on July 5, 2006 (at 2 PM)

Table 1 Lake Depth (m) Temperature (0C) pH Salinity (mg/l)

Surface 29.9 7.66 35.8 -1 25.2 7.80 36.1 -2 34.7 6.56 64.0

Bătrân (Old)

-3 28.3 6.69 65.0


52

-4 26.3 6.80 68.0 -11.5 (bottom) 22.5 6.62 70.0

Surface 28.8 7.50 0.0 -1 21.6 7.09 0.0 -2 14.8 7.17 0.0 -3 11.1 7.32 0.0 -4 10.0 7.35 0.0

Gavrilă

-20.5 (bottom) 7.5 6.80 0.8

In the Gavrilă Lake, this contact has been lost due to the isolation of the salt by the clay resulted from the collapse of the Mihai salt mine ceiling (Fig. 2). Therefore, the salinity of this lake tends to 0 g/l, as shown by the extensive vegetation of the south compartment and by the particularly well represented fish fauna (including Ciprinides).

4. Discussion

With respect to the air temperature, the linear trend of its evolution during summer within the interval 1961 – 2005 was positive; the values reached 0.29 °C / 10 years for the average summer temperature, 0.33 °C / 10 years for the daily average maximal temperature and 0.35 °C / 10 years for the daily average minimal temperature during the summer months. The linear temperature trends, calculated at the four climatic hours of observations for the summer months, were also positive: 0.29 °C / 10 years at 0 UTC (Coordinated Universal Time) hour, 0.35 °C / 10 years at 6 UTC, 0.30 °C / 10 years at 12 UTC, and 0.22 ° C / 10 years at 18 UTC.

With respect to the rainfall, it can be said that during the summer the climate of Ocna Şugatag area is less favorable for outdoors swimming. On the one hand, precipitation is favored by the opening to the west of the Maramureş Basin, which allows the penetration of air masses of Atlantic origin (more humid polar maritime air) in this basin. On the other hand, the presence of the mountain frame that encloses the basin favors the development of orographic convection. However, an interesting fact worth mentioning is that in many cases, convective clouds tend to develop and maintain only above the mountain space, while above the hearth of the basin, including the Ocna Şugatag area, the sky remains clear or slightly clouded, which obviously favors the outdoors swimming.


53

The Ocna Şugatag resort, particularly the lakes located along the Sărat Creek, enjoy a sheltered position, which reduces the wind speed, whose frequency is quite high compared to the frequency of atmospheric calm, which falls below 20 %

The vertical distribution of the Old Lake water temperature shows the existence of the heliothermal phenomenon (Fig. 4). The presence of this phenomenon at Ocna Şugatag is somewhat unusual, given the specific local geographical features, including latitude position and level of cloudiness, which determine lower temperatures and relatively high quantities of rainfall during the summer season.

Fig. 4. Vertical water temperature and salinity variation of the Old Laker on

July 5, 2006 (at 1400). One can observe a good correlation between the heliothermal horizon

and the salt leap horizon, which favors the heat accumulation at a depth of around 2 meters. The intensity of the heliothermal phenomenon is maximal during the high solar radiation period. At the same time, an intense solar radiation favors the outdoors swimming, which, through the turbulent mixture of the water, significantly attenuates the heliothermal phenomenon.


54

5. Conclusions

The anthropo-saline lakes from Ocna Şugatag have a significant potential with respect to the outdoors swimming during the summer season.

Of the factors that favor this one could mention: an increasing trend of the air temperature during the last two decades; relatively high lake water temperatures; high water salinity of some lakes, which facilitates the buoyancy and the heliothermal phenomenon development; the existence of an extended water surface suitable for recreational activities (Gavrilă Lake). To all the above, some other aspects can be added: the favorable location, in the vicinity of first class tourist attractions; the picturesque landscape, represented by the secular forests of the northern part of the basin and the surrounding mountain frame; the growth of the tourism infrastructure during the last years.

The less favorable factors of the capitalization of Ocna Şugatag area’s natural potential during the summer season are: lower air temperature values; relatively high frequency of the days with precipitation; collapse risk of the old saline chambers; relatively high residual pollution of the lakes; destruction by anthropogenic intervention of the naturally evolved lacustrine system; the inappropriate behavior of some tourists and of some local investors.

We believe that the opportunities for further development of the Ocna Şugatag area are high enough, so that it will surpass the level of a local interest touristic resort.

References

Bulgăreanu, V.A., (1982), Studii limnologice şi hidrogeologice complexe în zona lacurilor sărate carstosaline şi antroposaline de la Ocna Şugatag şi Coştiui, jud. Maramureş, Arhiva A.N.R.M.

Dragotă, Carmen-Sofia (2007), Precipitiaţiile excedentare în România, Edit. Academiei Române, Bucureşti.

Gâştescu P. (1971), Lacurile din România-Limnologie regională. Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti.

Ilieş Gabriela (2007), Ţara Maramureşului, Studiu de Geografie regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.


55

Kacso, C. (2006), Date cu privire la exploatările timpurii de sare din Maramureş. În volumul “Sarea, Timpul şi Omul”, Editori Cavruc, V., Chiricescu, Andrea, Edit. Angustia, Sf. Gheorghe (Covasna).

1. Năstăseanu, S. (1956), Contribuţii la cunoaşterea miocenului din regiunea Sighet-Ocna Şugatag. Dări de seamă ale Comitetului Geologic, vol. XL, Bucureşti.

Pânzaru, Th., (1969), Lacurile antropice de la Ocna Şugatag, Maramureş. Aspecte morfologico-morfometrice, Lucr. şti. Institutul Pedagocic, Oradea, pp. 249-268.

Pânzaru, Th., (1969), Lacurile carsto-saline din complexul lacustru de la Ocna Şugatag-Maramureş. Aspecte morfologice şi morfometrice, Studia Univ. Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

Şerban, Gh. (2008), Anthropo-saline and karsto-saline lakes from Ocna Şugatag – Maramureş (Romania). „Lakes, reservoirs and ponds”, Romanian Journal of Limnology, 1-2, Ed. Transversal, Târgovişte, pp. 80 – 89.

Tudose, T., Moldovan, F. (2007), Evoluţia temperaturii aerului în bazinul hidrografic Someş-Tisa în perioada 1961-2005, în vol. „Riscuri şi catastrofe”, editor V. Sorocovschi, An V, nr. 3 / 2006, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, p. 93-104.

*** (1961-2007), Arhiva Staţiei meteorologice Ocna Şugatag.

*** (1966), Atlasul Climatologic al R.S.R., C.S.A., Institutul Meteorologic, Bucureşti.

*** (1983), Geografia României, I, Geografie Fizică, Editura Academiei RSR, Bucureşti.

*** (2008), Clima României, Administraţia Naţională de Meteorologie, Edit. Academiei Române, Bucureşti.

*** (2008), Reactualizare plan de amenajare a teritoriului judeţean, judeţul Maramureş, Director de proiect P. Cocean, UBB, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca.

*** (2009), South East Europe Programme –TICAD, Proiect Internaţional, Joint Research Centre II, Comisia Europeana II, Director P. Cocean, UBB, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca.

56

The Impact of Human Intervention on Glacial Lakes in the Rodnei Mountains National Park

Case Study-Tăul Ştiol

M. Mureşianu*, I. Bîca*, E. Schuster*, A. Barta*

Abstract The Impact of Human Intervention on Glacial Lakes in the Rodnei

Mountains National Park. Lakes are one of the characteristic landscape elements of the Rodnei Mountains, and are situated between 1800 and 1950 m. They are part of the glacial lakes positioned in former quaternary glacial cirques or valleys. Because quite a lot of them are intermittent, their number is hard to appreciate. In 1971, Petre Gâștescu indexed 67 glacial lakes, while the evaluations from the last two decades estimate that in the geographical space of the Rodnei Mountains there are with certitude 23 lakes linked by origin with the quaternary glaciations. In 2004, the Rodnei Mountains National Park Administration was founded, and its representatives started to inventory the lakes and to study the anthropical impact on them. They found out that 15 important lakes and the quasi horizontal surrounding areas were transformed in resting places and camping sites, generating the destruction of the area, including flora (mainly mountain pine, Pinus mugo) and fish (mainly trout, Salmo trutta fario). A particular case is Tăul Știol, “mutilated” by a special water reserve supplementation action from the Borșa Municipality. In order to restore the landscape in the geographical area of the Tăul Știol, rigorous human impact evaluation studies are necessary, followed by ecological rehabilitation actions.

Key words: glacial lakes, protected area, human impact, mercantile interests, mutilated lake’s site, ecological rehabilitation

1. General facts

From the general synoptical picture of Romania’s relief evolution, we excerpt an important sequence, which completed the major shape of the Carpathian relief of the massifs exceeding 1800 m in altitude: the quaternary glacial period. The particularities of glacial erosion and deposit generated, in the alpine landscape of the Rodnei Mountains, glacial cirques * Babeș-Bolyai University Cluj-Napoca, Bistriţa Extension, A. Mureşanu str. 3-5, 420117 Bistriţa

The Impact of Human Intervention on Glacial Lakes in the Rodnei Mountains ...

57

and valleys wherein glacial lakes are one of the characteristic landscape elements. By their origin, they are part of the glacial lakes situated in the cirques or valleys of former quaternary glaciers, at altitudes between 1800 and 1950 m.

Their number is difficult to estimate, since many of them are temporary or have a periglacial glacio-nival origin. In 1971, Petre Gâştescu identified 67 lakes. Evaluations from the last two decades estimate that in the Rodnei Mountains there are 23 lakes with certain glacial origin.

Dimensional and as morphological scenery, the most important glacial lakes from the Rodnei Mountains are: Iezerul Pietrosului, with an area of 3450 m2 and a maximal depth of 2,10 m; Buhăiescu I (700 m2, 1,80 m); Buhăiescu II (1700 m2, 5,20 m); Buhăiescu III (696 m2, 0,35 m); Buhăiescu IV (1100 m2, 0,30 m); Repedea (790 m2, 0,30 m), Negoiescu (336 m2, 0,40 m); Izvorul Bistriţei or Tăul Ştiol (587 m2, 2 m); Lala Mică (1550 m2, 0,40 m); Lala Mare (5637 m2, 2,1 m).

Most glacial lakes in the Rodnei Mountains are supplied by springs from the base of the boulder deposits with clear, potable water, with a mineralization below 45 mg/l.

Fig. 1 Position of the Rodnei Mountain National Park

M. Mureşianu, I. Bîca, E. Schuster, A. Barta

58

2. Monitoring the glacial lakes in the Rodnei Mountains National Park

Beginning with the year 2004, when the Rodnei Mountains National Park Administration (RMNPA), seated in Rodna, was founded, its representatives took part in a series of actions meant to inventory the lake sites and to study human impact on them. They found out that 10 glacial lakes (those mentioned above, except Lala Mică) and their quasi-horizontal surroundings were transformed in resting and camping sites, which caused the destruction of the respective areas, containing specific elements of flora (especially mountain pine, Pinus mugo) and ichthyo-fauna, represented mainly by trout (Salmo trutta fario).

Fig. 2 Areas with glacial lakes inside the Rodnei Mts. National Park The most visited lake sites by tourists, Lala Mare, the largest, and

Buăiescu II, the deepest, were subject to special, extensive observation, using diverse instruments for a variety of quantitative determinations and qualitative analyses (GPS for perimeter measures, thermometer, pH-meter, dinghy, levelling rod, digital camera, etc.).

The survey covered five summers (from June to August) from 2005 to 2009 incl., evaluating both the lakes’ preservation state and tourists’ impact on the lake sites.

Tourists monitoring was realized at 2 access “gates”: Borşa, for the northern part, and Valea Blaznei for the southern.


59

RMNPA’s employees (the rangers) and the pupils from the “Darwin” school clubs from the settlements neighbouring the Rodnei Mountains National Park (RMNP), organized in camps, registered in the years mentioned the tourists entering the park through the two points, obtaining an overview on touristic flows (Table 1).

The statistics of these touristic flows in the RMNP reveal relatively small differences between consecutive years, but also a hope-giving evolution of the tourists’ behaviour regarding the values of the protected area. As such, it was noticed that the destructive actions on biodiversity elements and morphological landscapes decreased from year to year, even if in some years the number of tourists increased significantly. The awareness rising actions undertaken by the representatives of the RMNPA, intensified field inspections, and the distribution of printed material (especially fliers) were a success.

The RMNP rangers also worked out a condition report for the lakes Lala Mare and Buhăiescu II regarding the evolution of human modifications, and found out that from 19 fire places around Lala Mare in 2005, their number decreased to 3 in the summer of 2009, as a result of intensified field inspections, and at Buhăiescu II, from 13 in 2005 to 2 in 2009. There was also a decrease in mountain pine deforestation for fire purposes.

In the area of the two lakes, the RMNPA rangers organized in each of the 5 years of observations one-day cleaning actions at the beginning of September. They noticed a significant drop in the amount of trash, from 14 bin bags in 2005, to 3 in 2009 at Lala Mare, and from 10 bin bags in 2005 to 3 in 2009 at Buhăiescu II (they used 100-liter bags). A quantitative evaluation of the trash was also carried out: 40% of it was cans, 20% bags and other plastic recipients, and 40% various solid waste, plus camp fire residues (ash, unburned wood, etc.).

Regarding nationality structure of touristic flows (Table 1), the rangers observed that Germans and Czechs are the most careful tourists with their camping sites, but they also noticed Polish and Hungarian groups carrying their garbage in reasonable-size bags to the nearest place with litter bins.


60

Table 1 Number of monitored tourists in the interval 2005 – 2009 at Borșa and Valea Blaznei

Borșa Valea Blaznei Country

2005 2006 2007 2008 2009 2005 2006 2007 2008 2009 Romania 1014 923 1129 1334 1203 601 672 590 611 510 Czech Rep.

47 61 39 77 69 20 11 26 17 8

Poland 62 33 54 91 72 15 22 34 29 26 Hungary 79 66 35 83 43 11 32 15 23 25 Slovakia 33 20 27 41 22 12 15 10 18 9 Germany 25 15 19 31 17 - 10 16 22 11 Others 11 7 5 9 4 - 3 - 7 8 Total 1271 1125 1308 1666 1430 659 765 691 727 597

Fig. 3, 4 Monitored tourists, by country of origin, entering the Park through

Borșa, resp. Valea Blaznei

3. Case study–Tăul Ştiol

In the last decade of September 2002 and the first decade of October 2002, without a project and, implicitly, without an environmental technical advice, the Borșa City Hall ordered planning activities of the glacial lake Tăul Știol (Iezerul Bistriței), situated in the protected area Căldarea Nordică a Gărgălăului, which is integrated in the Rodnei Mountains National Park, included on UNESCO’s World Heritage List.

The first consequence of this intervention was a 1,5 km long, 3 – 4 m wide access road from the Știol saddle to the glacial lake mentioned above. The construction of this road effected the destruction of soil, alpine flora,


61

and, through facilitated car access in the protected area, the disturbance of specific alpine fauna.

The second phase consisted in a approx. 60 m long, 1 – 2 m high bulldozer-erected dam and a 15 m long evacuation ditch, destroying the soil for 30 – 100 cm in depth. By tripling the water surface, the specific alpine vegetation became largely submerse and rotted, dramatically affecting the lake’s natural flora and fauna. Supplementing the lake’s natural water sources by detour of several little creeks, which previously run on the north-western side of the lake, into the lake, determined increased alluvial deposits and thus an intensified sedimentation process in this abusive and illegally created artificial lake.

In order to recreate the landscape in the area of Tăul Știol, rigorous human impact evaluation studies are required, followed by ecological rehabilitation actions.

This subject generated fiery discussions and disputes between the RMNP Administration and the representatives of ROMSILVA Bistrița-Năsăud (the county branch of the National Forrest Administration, which is the financial supporter of the RMNP), because the materialisation of a ecological rehabilitation project for the lake site requires remarkable financial resources and a substantial co-financing, without any guaranty that the initial state of the landscape will be restored.

Fig. 5 The bulldozer-erected dam at Tăul Știol Fig. 6 The evacuation ditch


Bibliografie

Ciangă, N., Turismul în Carpaţii Orientali. Studiu de Geografie Umană, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998

Gâştescu, P., Lacurile din România, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1971 Muntean, O. L., Evaluarea impactului antropic asupra mediului, Casa Cărţii de Ştiinţă,

Cluj-Napoca, 2005 Mureşianu, M., Potenţialul turistic din bazinul superior al Someşului Mare (ediţia a II-a),

Edit. Focul Viu, Cluj-Napoca, 1997 * * * Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei – Planul Managerial, 2006 Mureşianu, M., Masivul Ineu – un impunător nod orografic, Terra Magazin, nr.

2/2002 Mureşianu, M., Schuster E., Strategien zur Förderung der ökologischen Entwicklung im

Rodna-Gebirge-Nationalpark, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Geographia”, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007

63

Judeţul Maramureş Potenţialul Pedogeografic

M. Oncu*, Şt. Bilaşco**

Abstract – Maramures Caunty. Poedogeografic aspects. The wide variety of soil

casing of the Maramures Caunty is a consequence of the interaction in space and time between pedogenetic parameters, especially the relief and lithologic components. Along the zonal soils (luvisoils, cambisoils, spodosoils), significant areas are also found on soil with a clear independent and intra-zonal character (protisoils, hidrisoils, andisoils).

1. Aspecte introductive

Teritoriul judeţului Maramureş se remarcă prin marea diversitate a învelişului pedogeografic, pe suprafaţa sa întâlnindu-se aproape toate solurile specifice României (zonale, azonale şi intrazonale). Marea varietate a învelişului de soluri este consecinţa interacţiunii în spaţiu şi în timp a factorilor pedogenetici (relieful, litologia, clima, vegetaţia, fauna, omul), la care se adaugă şi timpul ca durată de manifestare a celorlalţi factori.

Dintre factorii pedogenetici, alături de cei bio-climatici generali, relieful se impune deosebit de evident în geneza, evoluţia şi distribuţia solurilor din teritoriu. Influenţa reliefului se concretizează, în primul rând, prin dispoziţia etajată a unităţilor sale majore (munţi, dealuri, câmpii) în al doilea rând, prin marea sa varietate morfologică şi morfogenetică.

Sub aspect pedogeografic, teritoriul analizat se încadrează în „Regiunea central-europeană”, caracterizată prin trecerea de la ceroziomuri la preluvosoluri şi luvosoluri (specifice Europei Centrale), cu provinciile: I, Carpatică, în care predomină solurile montane (luvosoluri, districambosoluri, prepodzoluri, podzoluri, humosiosoluri); II, Transilvană, cu soluri de deal şi podiş-luvosoluri tipice şi albice, eutricambosoluri,

* Universitatea „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Geografie, 4600, Cluj-Napoca, România, e-mail: [email protected] ** Academia Română-Filiala Cluj, Colectivul de Geografie, 400015 Cluj-Napoca, Roumanie, e-mail: [email protected]

M. Oncu, Şt. Bilaşco

64

faeoziomuri (marnice, cambice, argice), preluvosoluri şi cernoziomuri cambice (Geografia României, vol. I, 1983).

2. Clasa protisoluri

Cuprinde soluri în stadiul incipient de formare ce înglobează o mare varietate tipologică de soluri, cu proprietăţi şi condiţii de pedogeneză speciale, motiv pentru care nu au putut fi încadrate în celelalte clase (N. Barbu, 1987).

Exceptând unele aluvisoluri (soluri aluviale), tipurile de sol reunite în această clasă au o fertilitate naturală redusă şi o gamă limitată de folosinţe, în general pajişti şi păduri.

Apar pe suprafeţe reduse, disjuncte, predominant în regiunile cu relief accidentat (montane şi, mai rar, deluroase), fie în luncile râurilor sau acolo unde substratul litologic este format din depozite nisipoase.

2.1 Litosolurile

Sunt soluri evoluate pe roci dure cu un profil foarte scurt de 5-20 cm, având o frecvenţă mai mare în spaţiile muntoase (Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului), întâlnindu-se accidental şi în ariile depresionare. Proprietăţile chimice şi de troficitate sunt foarte variate, în funcţie de natura chimico-mineralogică a rocilor, conţinutul şi natura materiei organice, iar cele fizice sunt net dezavantajate de prezenţa rocii dure la mică adâncime. Din aceste considerente, cel mai adesea sunt ocupate de pajişti şi păduri de slabă calitate şi productivitate.

2.2 Regosolurile

Sunt soluri slab evoluate având un orizont A dezvoltat în material neconsolidat sau slab consolidat cu excepţia materialelor parentale nisipoase, fluvice sau antropogene. Ocupă, de asemenea, suprafeţe mici şi discontinui, cu precădere pe versanţii regiunilor deluroase – Dealurile Maramureşului, Depresiunea Lăpuşului. Ca si litosolurile, regosolurile se caracterizează printr-o solificare incipientă, profil slab dezvoltat şi proprietăţi fizico-chimice şi de troficitate extrem de diverse. Din aceste considerete, fertilitatea şi favorabilitatea regosolurilor, sunt reduse pentru


65

culturi arabile mijlocii pentru pajişti şi păduri şi ridicate pentru plantaţii pomi-viticole.

2.3 Aluvisolurile

Includ, din vechile clasificări, atât solurile aluviale, cât şi protosolurile aluviale (aluvisolurile entice) şi coluvisolurile (aluvisoluri coluvice). Sunt definite printr-un orizont A urmat de material parental (de cel puţin 50 cm grosime), constituit din depozite fluviatile sau fluvio-lacustre recente. Sunt solurile cele mai răspândite în luncile principalelor râuri Someş cu Lăpuş, Tisa cu afluenţii Vişeu şi Iza, având o fertilitate mai ridicată decât celelalte protisoluri, iar scala pretabilităţii sale este mai largă: pajişti naturale sau culturi furajere, culturi cerealiere mai variate (porunb, grâu, orz etc), plante tehnice şi alimetare (cartofi, sfeclă de zahăr), legume, zarzavaturi.

2.4 Entiantrosolurile

Cunoscute anterior sub denumirea de protosoluri antropice, ca şi protisoluri se caracterizează prin faptul că sunt soluri în curs de formare dezvoltate pe materiale parentale antropogene având o grosime de cel puţin 30-50 cm. Între acestea se pot menţiona haldele de steril din regiunile miniere (Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Borşa), rezidurile industriale şi miniere, materiale provenite de la construcţii sau din efectuarea unor lucrări.

3. Clasa cernisoluri

Include soluri cu acumulare evidentă de materie organică (relativ saturată în baze) având orizont molic şi orizont intermediar (AC, AR, Bv sau Bt) cu culori de orizont molic cel puţin în partea superioară. Din clasa cernisoluri fac parte, în cadrul judeţului Maramureş, două tipuri de sol: faeoziom (soluri zonale) şi rendzina (sol intrazonal cu un caracter evident litomorf).

3.1 Faeoziomurile

Sunt soluri nou introduse în taxonomia solurilor de la noi din ţară, incluzând din vechea clasificare (SRCS-1980) solurile cernoziomoide şi, pro parte- cernoziomurile argiloiluviale, cernoziomurile cambice,


66

pseudorenzinele şi solurile negre clinohidromorfe. În esenţă, faeoziomurile reunesc într-un tip de sol cernisolurile fără orizont Cca sau cu orizont Cca situat mai adânc de 125 cm (din zona mai umedă). Sunt răspândite aproximativ ca în aceleaşi areale cu cernoziomurile în Depresiunile Baia Mare şi Lăpuş. Faeoziomurile au, în general, proprietăţi favorabile pretându-se, ca şi cernoziomurile, la o mare diversitate de culturi agricole (cereale, plante tehnice).

3.2 Rendzinele

Sunt solurile în a căror geneză, evoluţie şi proprietăţi un rol important îl are substratul litologic foarte bogat în componente bazice: calcare, dolomite, gipsuri etc, din această cauză au un evident carcter litomorf şi intrazonal. Se întâlnesc pe arii retrânse în Munţii Rodnei, Podişul Boiu Mare. Proprietăţile rendzinelor, relativ bune, conferă acestora, o fertilitate naturală mai ridicată decât a solurilor învecinate, din aceeaşi bandă altitudinală. Acolo unde condiţiile climatice sunt favorabile, rendzinele au o pretabilitate ridicată pentru pomicultură, viticultură şi pajişti, mijlocie pentru culturi de câmp.

4. Clasa umbrisoluri

Cuprinde solurile la care orizontul diagnostic este A umbric, iar orizontul subiacent (AR,AC,Bv)prezintă culori de orizont umbric- cel puţin în partea superioară. În această clasă sunt incluse nigrosolurile şi humosiosolurile, care sunt relativ puţin răspândite în zona montănă înaltă,în condiţiile de climă umedă, răcoroasă şi substrat litologic acid.

4.1 Nigrosolurile

Apar sub formă de areale mici, disjuncte, de regulă la altitudini corespunzătoare districambisolurilor în Munţii Gutâi şi Munţi Maramureşului. Culoarea brun închisă-negricioasă se datoreşte fie evoluţiei sub o vegetaţie bogată de fâneaţă umedă, fie mai ales, formării lui pe roci bogate în minerale melanice (şisturi negre, şisturi grafitoase etc.).


67

4.2 Humosiosolurile

Sunt soluri cu un orizont A umbric, conţinând materie organică segregabilă de partea minerală. Sunt soluri reprezentative pentru pajiştile alpine din Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului uneori coborând şi în etajul subalpin, unde se asociază cu diversele subtipuri ale podzolului (N. Barbu, 1987). Conţinutul de humus (predominant grosier), gradul de saturaţie în baze foarte scăzut (sub 20%), reacţia extrem de acidă (pH 3,5-4,5) explică fertilitatea scăzută a acestui sol şi folosirea sa aproape exclusivă ca păşune naturală, de slaba calitate şi productivitate.

5. Clasa cambisoluri

Cambisolurile, alături de luvisoluri, constituie fondul pedologic dominant din judeţul Maramureş grupând solurile la care elemntul diagnostic principal îl constituie prezenţa orizontului B cambic (Bv). Cele două tipuri de sol din această clasă (eutricambosolurile şi districambosolurile) au o extindere spaţială remarcabilă, de la nivelul câmpiilor tabulare şi regiunile deluroase, până la nivelul etajului montan inferior şi al spaţiilor depresionare intramontane şi submontane.

5.1 Eutricambosolurile

Denumite în clasificarea anterioară (1980) soluri brune eu-mezobazice, au maximul de răspândire la altitudini cuprinse mai frecvent între 300(400)m până la 700(800)m. Principalul element de diagnoză prin care se deosebeşte de districambosoluri, îl constituie prezenţa orizontului B cambic cu gradul de saturaţie în baze (v) mai mare de 55%. Eutricambosolurile au o largă răspândire mai ales în Depresiunea Baia Mare şi Lăpuş, ca şi în cadrul ariilor montane joase din Munţii Gutâi şi Ţibleş. Având proprietăţi fizico-chimice şi de troficitate bune, eutricambosolurile se pretează la o gamă largă de folosinţe de la terenuri arabile până la pajişti naturale, plantaţii pomi-viticole şi păduri.

5.2 Districambosolurile

Sau solurile brune acide în clasificările mai vechi, au ca elemnt diagnostic esenţial tot orizontul B cambic, dar care are un grad de saturaţie în baze sub 55% (v<55%). Fiind evoluat la altitudini mai mari, cel mai


68

frecvent între 900 şi 1200 m, este solul cu cea mai largă răspândire din regiunile montane ale teritoriului analizat Munţii Rodna-Maramureş; în grupa vulcanică Oaş-Gutîi-Ţibleş predomină subtipul andic al districambosolurilor. Evoluând în condiţiile altitudinale amintite cu un climat mai rece şi umed, fertilitatea acestor soluri este mai redusă decât a eutricambosolurilor (consecinţă a proprietăţilor chimice şi biochimice mau puţin favorabile). În condiţiile naturale amintite sunt bine valorificate de păduri (făgete sau amestec făgete-răşinoase) şi mijlociu de către pajişti.

6. Clasa luvisoluri

Grupează acele soluri la care orizontul diagnostic este B argiloiluvial (Bt), respectiv tipurile: preluvosol şi luvosol. Formându-se şi evoluând în condiţiile bioclimatice a pădurilor nemorale, luvisolurile constituie cele mai reprezentative soluri pentru regiunile depresionare şi deluroase.

6.1 Preluvosolurile

Sunt luvisoluri caracterizate prin prezenţa, orizontului A ocric sau A molic (Ao, Am) urmat de orizontul intermediar argic (Bt) şi grad de saturaţie în baze (v) peste 53%. Sunt soluri cu răspândire mai mică în teritoriu, deoarece condiţiile bioclimatice ale judeţului Maramureş (central europene)în care se formează şi evoluează sunt mai favorabile luvosolurilor (îndeosebi tipice şi albice). Din acest motiv preluvosolurile apar, cel mai adesea, asociate cu luvosolurile, cu precădere în Depresiunea Baia Mare (pe treapta piemontană înaltă) Prin proprietăţile globale relativ favorabile, preluvosolurile au pretabilitate bună pentru pajişti, păduri şi plantaţii pomicole şi mijlocie pentru majoritatea culturilor de câmp.

6.2 Luvosolurile

Au extinderea cea mai mare în cadrul învelişului de soluri ale teritoriului, fiind solurile dominante la nivelul dealurilor, podişurilor şi depresiunilor intramontane (Depresiunea Maramureşului, Lăpuşului, Baia Mare). Sunt soluri avân orizont A ocric (Ao) urmat de orizont eluvial (El sau Ea) şi orizont B argic (Bt) cu grad de saturaţie în baze (v) peste 53%. Luvosolurile reprezintă cea mai tipică expresie pedogeografică a condiţiilor bioclimatice central-europene din cadrul teritoriului. Ca o consecinţă a


69

proprietăţilor mai puţin favorabile (îndeosebi a luvosolurilor afectate de procese de hidromorfism-subtipurile stagnice şi gleice), fertilitatea acestor soluri este bună pentru păduri (goruneto-făgete), mijlocie pentru plantaţii pomicole, pajişti şi unele culturi (plante furajere, cartofi) şi redusă pentru culturile de bază (grâu, porumb, floarea soarelui).

7. Clasa spodosoluri

Înglobează tipurile de sol la care elementul diagnostic principal îl constituie prezenţa orizontului B spodic. În cadrul teritoriului analizat sunt prezente două tipuri din această clasă: prepodzolul şi podzolul.

7.1 Prepodzolurile

Denumite anterior soluri brune feriiluviale, se caracteritează prin prezenţa unui orizont A ocric sau A umbric (Ao, Au) urmat de un orizont B spodic Feriiluvial (Bs). Sunt solurile premergătoare (altitudinal) podzolurilor, întâlnite de regulă la partea inferioară a etajului pedospodic, mai frecvent între 1200 şi 1400m, în Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului, Munţii Ţibleş. Evoluate sub o vegetaţie predominant forestieră de răşinoase, însuşirile fizice, chimice şi biochimice puţin favorabile, sunt reflectate în fertilitatea naturală redusă, fiind folosite predominant în silvicultură sau ca pajişti naturale.

7.2 Podzolurile

Sunt solurile caracteristice regiunilor montane înalte, fiind tipul de sol cel mai răspândit dintre spodisoluri, situându-se la altitudini care încep de la 1400-1500m până la circa 1800-2000m. Suprafeţele cele mai mari întâlnindu-se în Munţii Rodna-Maramureş. Corespund molidişurilor de altitudine cu vegetaţie tipic acidofilă ierboasă, ca şi tufărişurilor şi pajiştilor subalpine. Evoluând în condiţiile unui climat umed şi răcoros, fertilitatea podzolurilor este scăzută datorită proprietăţilor chimice şi trofice nafavorabile aprovizionării plantelor cu nutrienţi, fiind mai bine valorificate de vegetaţia lemnoasă, în timp ce pajiştile dau producţii mediocre-submediocre şi de calitate inferioară.


70

8. Clasa andisoluri

Se caracterizează prin prezenţa orizontului andic în profil în lipsa orizontului spodic şi include un singur tip de sol – andosolul. În clasificările anterioare andosolul era inclus în clasa umbrisoluri.

8.1 Andosolurile

Se formează pe roci vulcanice (andezite, bazalte, dacite etc. sau turfurile şi piroclastitele respective) şi având deci un areal bine conturat: lanţul vulcanic Oaş-Gutâi-Ţibleş. Proprietăţile andosolurilor ca şi condiţiile bioclimatice de pedogeneză conduc la utilizarea acestora pentru păduri şi pajişti de calitate şi productivitate medie.

9. Clasa hidrosoluri

Ocupă suprafeţe disjuncte, de diferite dimensiuni, în toate etajele bio-pedo-climatice din judeţul Maramureş, oriunde există un exces temporar, prelungit sau permanent de umiditate. Analizând distribuţia lor, rezultă că frecvenţa şi extinderea cea mai mare o au în ariile depresionare Baia Mare, Lăpuş, Maramureş ca şi în diferite sectoare ale albiilor majore din lungul majorităţii râurilor Someş, Tisa, Vişeu, Lăpuş. În cadrul clasei au fost separate, în funcţie de originea excesului de umiditate, două tipuri: gleiosoluri şi stagnosoluri.

9.1 Gleiosolurile

Sunt soluri freatic hidromorfe a căror supraumezire se datorează nu atât excedentului de precipitaţii cât, mai ales unor condiţii cu caracter local (geomorfologie, geologie, hidrogeologie). Se întâlnesc, pe suprafeţe mai restrânse în cadrul ariilor depresionare. Excesul de umiditate prelungit, face ca regimul aerohidric al acestor soluri să fie defectuos, fapt reflectat în potenţialul de producţie foarte scăzut ele fiind folosite doar ca fâneaţă (de slabă calitate).

9.2 Stagnosolurile

Cunoscute anterior sub denumirea de soluri pseudogleice, stagnosolurile sunt hidrisolurile care s-au format sub influenţa excesului de umiditate stagnantă care se menţine timp îndelungat, în prezenţa unui


71

substrat argilos (sau a unui orizont greu permeabil din profilul solului), în condiţiile unui relief plan sau uşor depresionar. Ocupă suprafeţe mai restrânse decăt gleiosolurile, întâlnindu-se, sub forma unor mici areale dispersate, în cadrul depresiunilor intramontane şi submontane Fertilitatea stagnosolurilor este redusă, datorită, îndeosebi, excesului prelungit de apă, slabei aerisiri şi activităţi microbiologice, fiind utilizate în totalitate ca păşuni şi fâneţe de slabă calitate.


72

10. Clasa antrisoluri

Este o clasă recent introdusă în clasificarea solurilor, incluzând soluri care au la suprafaţă un orizont antropedogenetic (puternic modificat antropic) de cel puţin 50 cm grosime sau soluri care au fost puternic afectate de eroziunea accelerată, la suprafaţă aflându-se numai resturi de orizont B sau C. În cadrul clasei se disting două tipuri de sol: erodosoluri şi antrosolurile.

10.1 Erodosolurile

Sunt soluri puternic erodate ca urmare a cţiunii antropice astfel că orizonturile rămase nu permit încadrarea într-un anumit tip de sol. Ca o consecinţă a solurilor variate din care provin, a intensităţii eroziunii accelerate sau decopertării, morfologia erodosolurilor este foarte diversificată. Pentru includerea lor în producţia agricolă eficientă sunt necesare însă ample măsuri antierozionale (terasări, benzi înierbate, agrotehnică în lungul curbelor de nivel etc.). Cele mai extinse suprafeţe se întâlnesc în Dealurile Maramureşului, Culmea Breaza, Dealurile Chioarului, unde se asociază frecvent cu regosolurile.

10.2 Antrosolurile

Sunt soluri având orizont superior antropedogenetic de cel puţin 50 cm grosime, format ca urmare a unei lungi perioade de cultivare şi irigare. Sunt soluri cu orizonturi minerale de suprafaţă foarte puternic transformate prin fertilizare îndelungată, lucrări adânci, amenajări de sisteme de irigaţii etc.

11. Concluzii

Principalele tipuri de soluri din judeţul Maramureş sunt formate şi evoluate conform celor două forme majore de unităţi geografice: ariile montane şi depresionare.

Solurile din zona montană (Rodna, Maramureş, Oaş, Gutâi, Ţibleş), evoluate în condiţiile unui bioclimat umed-răcoros, sub o vegetaţie de conifere, se caracterizează prin profile scurte cu mult schelet, fiind pretabile numai pentru păduri sau pajişti.


În ariile depresionare (Maramureş, Baia Mare, Lăpuş), învelişul de soluri este mult mai diversificat, cu caracteristici mult mai favorabile pentru cultura plantelor pretându-se, astfel, o gamă largă de folosinţe: arabil, pomi fructiferi, pajişti.

Bibliografia

Florea, N., Munteanu, L., (2003), Sistemul Român de taxonomie a solurilor, Edit. Estfalia, Bucureşti

Florea, N., şi colab, (1968), Geografia solurilor României, Edit. Academiei Române, Bucureşti

Posea, Gr., Codreanu, M., (1980), Judeţul Maramureş, Edit. Academiei Române, Bucureşti

74

Bazinul hidrografic Siret, inundaţii în anul 2008

Daniela Pleşoianu*, Petru Olariu**

Cuvinte cheie: spaţiu hidrografic Siret, inundaţii, debite istorice, pagube materiale

Rezumat În jumătatea de nord a Moldovei, în perioada 23.07-05.08.2008 au căzut

precipitaţii abundente, în regim torenţial, care au provocat inundaţii pe suprafeţe întinse soldate cu numeroase pagube materiale şi chiar cu victime omeneşti.

Cele mai mari cantităţi de precipitaţii căzute în acest interval de timp sub forma a două pusee succesive au totalizat 178,6 l/m2 la Siret, 284 l/m2 la Brodina, 431,9 l/m2 la Vicovu de Jos, 297,3 l/m2 la Horodnic, 265,8 l/m2 la Suceviţa, 202,6 l/m2 la Rădăuţi, 169,0 l/m2 la Suceva.

Aceste precipitaţii au produs viituri de excepţie mai ales în bazinele hidrografice Suceava şi Moldoviţa.

Şi pe râul Siret (sectorul său superior) s-au produs viituri importante, dar, până la confluenţa cu râul Suceava, debitele maxime nu au depăşit 1000 m3/s (920 m3/s al Siret).

În aval de confluenţa cu râul Moldova, râu pe care viitura nu a fost de excepţie, debitele de pe râul Siret au atins totuşi 2930 m3/s la staţia hidrometreică Drăgeşti.

Cele mai mari inundaţii soldate cu pagube materiale imense s-au produs pe toată lungimea râului Suceava şi pe afluenţii acesteia din amonte de municipiul Suceava şi pe râul Siret între confluenţa cu râul Suceava şi până la Bacău.

Caracteristici hidroclimatice ale spaţiului hidrografic Siret

Spaţiul hidrografic Siret, cu o suprafaţă de 27402 km2, reprezintă partea din bazinul omonim care este administrată de către Direcţia Apelor Siret. Spaţiul hidrografic Siret este situat pe versantul de est al Carpaţilor Orientali şi de Curbură şi în jumătatea vestică a Podişului Moldovei.

Clima este temperat-continentală, moderată, cu influenţe sălbatice în nord, montane în vest şi cu nuanţe de excesivitate în sud-est.

* Universitatea Ovidius Constanţa, [email protected] ** D.A. Siret Bacău

Bazinul hidrografic Siret,inundaţii în anul 2008

75

Reţeaua de cursuri de apă este predominant de obârşie carpatică. Principalii afluenţi (Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Râmnicu Sărat au bazinele hidrografice situate, în cea mai mare parte, în zona montană. Singurii afluenţi mai importanţi ai rîului Siret care nu ajung în zona montană sunt Şomuzul Mic, Şomuzul Mare şi Valea Neagră.

Situaţia geografică a Spaţiului hidrografic Siret îi conferă acestuia câteva particularităţi hidroclimatice care condiţionează, în bună parte regimul precipitaţiilor şi cel al scurgerii. Între acestea menţionăm :

a) Poziţia Spaţiului hidrografic Siret în plină zonă temperată, cu climat continental moderat, cu frecvente discontinuităţi termice şi pluviometrice ;

b) Poziţia la est de Carpaţii Orientali, care reprezintă o barieră complexă în cale a circulaţiei maselor de aer dinspre sectorul vestic,mai umede şi mai moderate termic;

c) Prezenţa în vecinătate a spaţiului peripontic, caracterizat printr-o continentalizare excesivă a fondului climatic;

d) Fragmentarea şi energia mare a reliefului şi orientarea generală a formelor înalte, a văilor şi depresiunilor;

e) Prezenţa omului din cele mai vechi timpuri, cu implicaţii majore

Principalele unităţi de relief sunt reprezentate de culmile Carpaţilor Orientali şi depresiunile aferente, depresiunile subcarpatice, dealurile piemontane,Culoarul Siretului şi unităţi diferite din partea de vest a Podişului Moldovei.

În ceea ce priveşte învelişul biogeografic ,acesta se prezintă în mod diferenţiat. În zona montană şi în Subcarpaţi predomină încă masivele păduroase, dar cu areale în continuă reducere, în timp ce în depresiunile subcarpatice, în podişurile joase şi în câmpie pădurile deţin o pondere redusă,adesea neînsemnată în modificarea mediului geografic.

Toate aceste elemente pot fi considerate ca factori de control ai regimului hidroclimatic, inclusiv al formării şi evoluţiei marilor viituri.

Daniela Pleşoianu, Petru Olariu

76

Condiţiile de formare a viiturii din perioada 23.07-05.08.2008 din partea nordică a spaţiului hidrografic Siret

Frontul de precipitaţii cu mişcare retrogradă din perioada 23-27.07.2008 a avut o rază de curbură mare şi a afectat, în special, partea de nord a Moldovei şi Bucovina de nord, respectiv bazinele hidrografice superioare ale râurilor Prut şi Siret. Cele mai mari viituri s-au produs pe râul Prut (sectorul superior) şi în bazinele hidrografice Suceava şi Moldoviţa.

Viiturile catastrofale de pe râul Siret de pe sectorul dintre Liteni (confluenţa cu râul Suceava) şi Bacău s-au format, în principal, ca urmare a propagării pe râul Suceava.

Pe râul Siret din amonte de confluenţa cu râul Suceava debitele maxime produse nu au depăşit decât cu puţin 900 m3/s ( 920 m3/s) şi în plus au fost atenuate prin manevre bine coordonate executate la barajele lacurilor de acumulare Rogojeşti şi Bucecea.

Precipitaţiile care au căzut în perioada 23-27.07.2008 au totalizat cantităţi foarte mari dar torenţialitatea şi volumul acestora s-a manifestat sub forma a două nuclee: unul din zilele de

24-25.07.2008, iar al doilea în zilele de 25-26.07.2008. În primul ciclu au fost afectate, mai ales, masivele Rarău şi Giumalău,

cu inundaţii în zona Pojorâta-Câmpulung-Stulpicani. De asemenea au căzut precipitaţii bogate care generat viituri semnificative şi în Obcinele Bucovinene, pe râurile Suceava şi afluenţi şi Moldoviţa.

În cel de-al doilea ciclu (nucleu), cantităţile cele mai mari de precipitaţii au căzut în Obcinele Bucovinene şi au determinat formarea celui de-al doilea vîrf (mai mare) al viiturilor produse.

Avînd în vedere faptul că durata de timp dintre cele două viituri a fost mai mică de 24 ore, este greu de decelat cantităţile de precipitaţii care au produs fiecare viitură în parte.

Considerate pe zile, aceste cantităţi de precipitaţii se prezintă în tabelul nr.1.


77

Tabelul nr. 1 Precipitaţiile căzute în intervalul 22-28.VII.2008

Cantităţile de precipitaţii căzute după data de 28.07.2008 sunt nesemnificative iar caracterul acestora a fost strict local.

Din analiza tabelului de mai sus se poate constata faptul că în numai 6 zile au căzut precipitaţii care depăşesc, pe alocuri, 50% din norma anuală. Valorile cele mai mari s-au înregistrat la Vicovu de Jos 431,9 l/m2; Horodnic 297,3 l/m2; Brodina 265,8 l/m2; Suceviţa 265,8 l/m2; Rădăuţi 202,6 l/m2.

Se poate observa că zona cea mai afectată a fost partea central –vestică a Depresiunii Rădăuţi şi versantul estic al Obcinei Mari, zone către care s-au dirijat masele de aer umede venite dinspre SE şi în care acestea au escaladat dealurile piemontane şi culmile montane mai înalte. Diferenţa de nivel dintre Depresiunea Rădăuţi şi Obcina Mare este de 700-800 m.

Cele două pusee de precipitaţii, prezentate mai sus, au produs câte două viituri semnificative pe majoritatea cursurilor de apă din zonă, inclusiv pe cursul superior al râului Siret. Acest lucru iese foarte bine în evidenţă din hidrografele viiturilor pe care le prezentăm în lucrarea de faţă. ( figura nr.1).


78

Cele două viituri s-au propagat, cu diferenţieri tot mai reduse şi pe cursul mijlociu al râului Siret.

Modificările mediului geografic

Particularităţile hidroclimatice menţionate mai sus ar trebui încadrate în contextul modificărilor mediului geografic determinate de fenomenele de încălzire globală şi de elementele complexe ale impactului antropic.

În condiţiile climatului temperat-continental, caracteristic versantului estic al Carpaţilor Orientali şi Podişului Moldovei şi pe fondul tendinţei de încălzire globală, regimul hidrologic al cursurilor de apă din zonă capătă aspecte de toranţialitate tot mai evidente, iar viiturile de amploare devin tot mai frecvente.

Viiturile se produc pe toate cursurile de apă având, însă, durate, debite maxime şi volume foarte diferite,în funcţie de condiţiile de alimentare şi de parametrii morfometrici ai bazinului hidrografic (suprafaţa, altitudinea medie, pante, fragmentarea reliefului). La acestea se adaugă învelişul vegetal. În ultimele două decenii amploarea viiturilor a crescut foarte mult, aşa cum rezultă din analiza debitelor maxime din anii 1991, 2005, 2008.

Cele mai importante modificări asupra mediului geografic sunt cele antropice. Influenţele cele mai semnificative şi complexe asupra mediului înconjurător, inclusiv în profil hidroclimatic, le au despăduririle. Acestea au avut o durată mare de desfăşurare în timp şi au condus la numeroase consecinţe asupra tuturor componentelor mediului. În ultimele două secole şi activităţile industriale, în plin avânt, au potenţat efectele negative ale despăduririlor.

Ca efect al despăduririlor s-au produs mutaţii importante în caracteristicile climatului, prin creşterea gradului de torenţialitate a precipitaţiilor şi a tendinţei de aridizare. Nu trebuie uitat faptul că spaţiul hidrografic Siret este deja situat la limita dintre zona pădurilor şi cea a stepelor ,respectiv într-un areal de silvostepă.

O analiză efectuată asupra regimului precipitaţiilor maxime căzute în 24 ore care depăşesc 100 l/m2, efectuată pe fondul de date existente se prezintă în tabeleul de mai jos.


79

Tabel nr.2 Variaţia frecvenţei precipitaţiilor maxime în 24 ore mai mari de 100 l/m2, căzute în ultimul secol

Intervale Înainte de 1900

1901-1920

1921-1940

1941-1960

1961-1980

1981-2000

Frecvenţa maximelor din 24 h

1,7 1,7 9,9 8,3 30,5 47,9

Frecvenţa după omogenizare

7,7 7,7 15,9 14,3 18,5 35,9

Omogenizarea frecvenţelor a constat în ajustarea valorilor în baza

faptului că,în timp, numărul posturilor hidrometrice a crescut foarte mult. Din tabelul de mai sus rezultă că, după anul 1960, frecvenţele cresc şi

mai mult, fapt ce implică definitoriu factorul antropic. Dacă analizăm astfel de frecvenţe pe trepte de valori mai mari de 100

l/m2 se constată creşteri semnificative pentru ecartul de 100-160 l/m2, dar nu lipsesc nici treptele de 181-200 l/m2 în 24 ore, sau peste 200 l/m2 în 24 ore.

După anul 2000, în timpul marilor viituri din anii 2004, 2005 şi 2008 s-au înregistrat, de asemenea, numeroase situaţii cu cantităţi de precipitaţii situate în jur de 200 l/m2 în 24 ore.

Astfel de precipitaţii torenţiale condiţionează formarea unor viituri de amploare în spaţiul hidrografic Siret, aşa cum au fost cele din anii 1991, 2004, 2005, 2006 şi mai ales viitura din jumătatea nordică a spaţiului hidrografic Siret din anul 2008.

Evoluţia şi amploarea viiturilor

Hidrografele viiturilor de la unele staţii hidrometrice din bazinul hidrografic Suceava se prezintă în figura nr.1

Fig.nr.1 Hidrografele unor viituri produse în bazinul hidrografic Suceava în perioada 23.07-05.08.2008


80

Viitura de pe râul Suceava St.hdm. Brodina

Viitura de pe râul Suceava St.hdm. Ţibeni

Viitura de pe râul Suceava St.hdm. Iţcani (iulie 2008)

Viitura de pe râul Suceava St.hdm. Horodnic (iulie 2008)


81

Viitura de pe râul Solonet - st.hdm. Părhăuţi (iulie 2008)

Viitura din perioada 23.07-05.08.2008 a fost compusă din două vârfuri, iar la unele staţii hidrometrice s-au semnalat chiar şi trei vârfuri, dintre care unul nesemnificativ. Este cazul staţiilor hidrometrice din bazinul hidrografic al râului Suceava: Brodina pe râul Suceava, Putna pe râul Putna, Horodnic pe râul Pozen, Ţibeni şi Iţcani de pe râul Suceava.

Având în vedere durata de timp mică dintre cele două vârfuri principale precum şi faptul că, precipitaţiile care le-au generat, nu pot fi diferenţiate suficient de clar, nu vom vorbi despre două viituri distincte, ci de o singură viitură complexă.


82

Fig.nr.2 Hidrografele viiturii produse în lungul râului Siret (sectorul superior şi mijlociu) în perioada 23.07-05.08.2008

Şi viitura produsă pe râul Siret în amonte sau în aval de confluenţa cu râul Suceava are caracter complex, fiind formată din două vârfuri. Acest lucru se prezintă în figura nr.2

Viitura începe în perioada 23-24 iulie si are o valoare minimă de 0 m3/s. Viitura ia amploare, astfel că, între 29-31 iulie atinge valoarea maximă de 2700 m3/s. După acest maxim, viitura scade şi atinge, din nou, valori minime în 6.08.2008.

Debitele maxime înregistrate în timpul viiturilor din perioada 23.07-05.08.2008, din sectorul nordic al Spaţiului hidrografic Siret au fost la majoritatea staţiilor hidrometrice cele mai mari din toată perioada de monitorizare hidrometrică de peste 60 ani.

În tabelul de mai jos, prezentăm o situaţie comparativă a debitelor maxime consemnate anterior acestei viituri şi valorile maxime înregistrate la viitura din iulie-august 2008. De asemenea, se prezintă şi probabilităţile de depăşire a acestor debite.

Din tabel rezultă că pe cursul superior al râului Siret, viitura din anul 2008 nu a avut debitul maxim istoric, acesta înregistrându-se în 1969. La staţia hidrometrică Siret, în regim neinfluenţat, debitul maxim al viiturii a fost de 920 m3/s.

Trebuie menţionate eforturile lucrătorilor de la barajele Rogojeşti şi Bucecea de a efectua pregoliri şi astfel s-au acumulat volume de apă până la capacitatea maximă de reţinere.


83

Se poate constata că viiturile din aval de aceste acumulări, respectiv cele de la staţiile hidrometrice Zvoriştea (din aval de barajul Rogojeşti) şi Huţani (din aval de barajul Bucecea) au debite mai mici decât cele de la staţia hidrometrică Siret.

În aval de confluenţa cu râul Suceava, al cărui aport de apă a fost deosebit de mare (1700 m3/s) viitura de pe râul Siret a avut debite deosebit de mari. La staţiile hidrometrice Lespezi şi N. Bălcescu debitele din anul 2008 sunt mai mult decât dublul valorilor maxime din toată perioada anterioară de monitorizare.

Tabel nr.3 Analiza comparativă a debitelor maxime produse în timpul viiturii din 23.07-05.08.2008, cu cele înregistrate pe durata anterioară de monitorizare

Efectele viiturilor

Viiturile din perioada 23.07-05.08.2008, din partea de nord a Spaţiului hidrografic Siret,prin debitele maxime care au determinat creşteri


84

importante de niveluri, au provocat inundaţii pe suprafeţe întinse care au afectat localităţi, terenuri agricole, căi de comunicaţie.

În afară de pagubele materiale, trebuie menţionate procesele de albie şi de versant care s-au produs pe durata ploilor premergătoare şi a inundaţiilor.

În ceea ce priveşte pagubele materiale directe prezentăm mai jos o situaţie centralizatoare pe judeţele cel mai puternic afectate: Suceva, Iaşi, Neamţ şi Bacău.

În judeţul Suceava, o primă estimare efectuată imediat după producerea viiturilor şi a inundaţiilor, conduce la o valoare totală a pagubelor la suma de 735 milioane RON. Între principalele obiective şi bunuri distruse menţionăm: 1 persoană dispărută, 2 persoane decedate, 2422 case afectate, 313 anexe afectate, 19 obiective socio-economice, 963 poduri şi podeţe, 114 punţi, 12,58 km DN, 1258,701 km DJ+DC, 483,412 km DF, 345 km CF, 5 baraje, 10 microhidrocentrale, 19 staţii hidrometrice, 94,13 km apărări de mal şi îndiguiri, 55,4 km canale de desecare, 110 km lucrări antierozionale, 18867 ha teren agricol, 1,68 km reţele de alimentare cu apă, 37,175 km reţele canalizare, 234,8 km reţele electrice, 1,6 km reţele alimentare cu gaze naturale, 6,07 km colmatări de albii şi eroziuni.

Inundaţiile produse pe teritoriul judeţului Neamţ au provocat, de asemenea, pagube deosebit de importante, produse în special pe râul Siret, unde viitura a ajuns prin propagare de pe râul Suceava.

Conform primelor evaluări au fost consemnate următoarele pagube: 9750 persoane afectate, 1320 gospodării afectate, 36,73 km drumuri săteşti afectate, 43,05 drumuri comunale afectate, 17,97 km drumuri judeţene afectate, 6 poduri distruse, 7 poduri avariate, 100 podeţe distruse, 27 podeţe avariate, 30 km conducte alimentare cu apă distruse, lucrări de protecţie drumuri afectate, diguri deviere din balast, 1268 fântâni inundate, 4 linii de medie tensiune avariate, 1647,51 ha teren agricol afectat, 7 lucrări hidrometrice afectate. Valoarea totală a pagubelor se ridică la suma de 54 milioane RON. La această valoare se poate adăuga suma de peste 1 miliard RON care reprezintă valoarea lucrărilor hidrotehnice distruse.

Pe teritoriul judeţului Bacău, precipitaţiile căzute nu au fost abundente, dar în lungul râului Siret s-au produs inundaţii grave provocate de propagarea viiturii dinspre amonte.


85

Pagubele produse s-au ridicat la valoarea de peste 47.000 RON şi constau în: 350 case distruse, 515 case avariate, 5 obiective economice, 1818 ha teren arabil, 5,5 km DJ, 40 km DG, 3,6 km străzi, 1 pod, 28 podeţe, 49 km canale, 3,55 km diguri, 1 staţie hidrometrică.

Bibliografie

Băcăuanu V., Barbu N., Pantzică Maria, Ungureanu Al., Chiriac D., 1980, Podişul Moldovei. Natură, om, economie, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

Diaconu C, Şerban P, 1994, Sinteze şi regionalizări hidrologice, Editura Tehnică, Bucureşti

Posea Gr., Popescu N., Ielenicz M., 1974, Relieful României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti

*** Anuare hidrologice (1950-2009), publicate şi din Arhiva D.A. Siret Bacău

*** Rapoarte definitive privind inundaţiile, din Arhiva D.A. Siret Bacău

86

Hărţile geomorfologice ca suport în planificarea

Cristina Laura Ţăran*

Abstract

– Hărţile geomorfologice ca suport în planificarea teritorială. Această lucrare se axează pe importanţa utilizării hărţilor geomorfologice în

amenajarea şi planificarea teritorială. Hărţile geomorfologice au la bază hărţile topografice de la care folosesc datele referitoare la relief, reţeaua hidrografică etc. Conţinutul hărţilor geomorfologice rezultă din prelucrarea şi interpretarea sub raport cantitativ şi calitativ a datelor pe care le furnizează harta topografică. În amenajarea teritorială, hărţile geomorfologice alături de hărţile topografice, reprezintă baza de lucru, îndeosebi în faza de început a unui studiu, întrucât cunoaşterea reliefului este primul pas în utilizarea unui teritoriu pentru diferite acţiuni: construirea unor căi de comunicaţie, poduri, baraje, aşezări etc. Importanţa hărţii geomorfologice, sub trei aspecte practice esenţiale:

1) ca bază pentru întocmirea schiţelor de hartă, în lucrări dinainte indicate, pe un anumit teritoriu;

2) ca bază pentru întocmirea unor hărţi cu regionalizarea modalităţilor de folosinţă a teritoriului , în cazul amenajărilor complexe;

3) ca bază pentru definirea unor procese geomorfologice, ce interesează practica, sub aspectul lor cantitativ şi uneori chiar sub aspect calitativ.

Cuvinte-cheie: hartă geomorfologică, relief, amenajare teritorială, planificare teritorială

Harta este o reprezentare grafică în plan orizontal a suprafeţei

Pământului (totală sau parţială), generalizată şi micşorată conform unei anumite scări de proporţie şi întocmită pe baza unei proiecţii cartografice. Aceasta se află la baza multor activităţi umane, fiind utilizată în special de geologi şi geografi ca instrument de lucru.

Harta geomorfologică este un mijloc de reprezentare analitică şi sintetică a genezei, evoluţiei şi grupării teritoriale a formelor de relief. Se foloseşte în planificarea muncii în industrie şi agricultură, în construcţii şi

* UBB, Facultatea de Geografie, str. Clinicilor 5-7, 400006, Cluj- Napoca


87

silvicultură, în prospecţiunile geologice şi geofizice, în cercetările geografice şi ca material didactic, în expediţiile ştiinţifice ş.a.

Hărţile geomorfologice reprezintă caracterele morfografice (înfăţişarea formelor de relief) , morfometrice (altitudinea absolută, înclinarea pantelor, energia reliefului-densitatea fragmentării orizontale, adâncimea fragmentării, adică amplitudinea sau altitudinea relativă a reliefului etc.), morfogenetice (naşterea reliefului), holocronice (vârsta, stadiul de evoluţie), tipurile de relief, raionarea geomorfologică, prognozele geomorfologice (prevederea evoluţiei în viitor a proceselor geomorfologice).

Hărţile geomorfologice au la bază hărţile topografice de la care folosesc datele referitoare la relief, reţeaua hidrografică etc. Conţinutul hărţilor geomorfologice rezultă din prelucrarea şi interpretarea sub raport cantitativ şi calitativ a datelor pe care le furnizează harta topografică.

1. Relieful ca support fizic al acţiunii de planificare şi amenajare teritorială

Problema cuestelor de pe valea Căpuşului şi a Someşului Mic (între Gilău şi Cluj), reprezintă un exemplu concret în ceea ce priveşte folosirea lor practică, în acţiunea de planificare şi amenajare teritorială.

Folosirea practică a diferitelor forme de relief este în funcţie de dezvoltarea mijloacelor de producţie şi, deci, capătă aspecte diferite de la o etapă socială la alta.

Folosirea cuestelor pentru aşezări. În acest sens, dar sub forme diferite, cuestele au fost folosite din cele mai vechi timpuri istorice. Foarte rar se întâlnesc aşezări pe spinarea structurală a cuestei, mai ales în bazinetele săpate de ape sub stratul rezistent al acestora. În aceste locuri se află o serie de condiţii favorabile, cum ar fi: existenţa unui râu sau a izvoarelor de apă în imediata apropiere, existenţa vegetaţiei forestiere pe fruntea cuestei, posibilitităţi de cultivare a spinării structurale şi a depresiunii subsecvente; adăpostul ce-l oferă fruntea cuestei faţă de vânturi ş.a. De asemenea, trebuie amintit că regiunile acestea sunt relativ stabile din punct de vedere al alunecărilor de teren.

Fiecare din elementele unei cueste favorizează într-un anumit fel folosirea condiţiilor indicate mai sus:

Cristina Laura ŢĂRAN

88

Suprafeţele structurale joase , situate între Capuş şi Nadeş, în majoritatea lor, sunt folosite pentru culturi. Ca un fapt pozitiv, trebuie semnalat că aratul se face, în general, în lungul curbelor de nivel, menţinându-se, sau chiar accentuându-se terasările naturale. Cu cât înaintăm spre suprafeţe din apropierea muchii cuestei, solul devine tot mai sărac.

Fruntea cuestelor.Abrupturile frunţilor joacă un rol deosebit şi prin adăpostul ce-l creează porţiunilor joase de la bază, împotriva vânturilor care bat aproape perpendicular pe şirurile principale de cuestă.

O altă problemă, care rareori prezintă importanţa pentru aşezări, o constituie prăbuşirile de pe fruntea cuestelor. E vorba de subminarea stratelor dure superioare prin fărâmiţarea stratelor moi de sub ele; acestea duc la prăvălirea spontană a unor blocuri mari, care pot afecta în drumul lor unele aşezări .Aşa au fost de exemplu prăbuşirile produse în raza oraşului Cluj, sub cuesta Cetăţuii. În asemenea cazuri se evacuează locuinţele în primejdie, după care se trece la stabilizarea prăbuşirii. Ca masură imediată se execută o treaptă sau un şanţ larg în care să se oprească bolovanii prăvăliţi de sus, după care se provoacă prăbuşirea porţiunilor nestabile, pe cale artificială, prin explozii.

Depresiunea sau valea subsecventă este folosită din plin pentru aşezări, culturi, drumuri etc., aşa cum este folosită de obicei orice regiune depresionară sau terasă de luncă.

2. Harta geomorfologică – mijloc util de relevare a condiţionărilor în amenajare

Amenajarea presupune un “teritoriu” asupra căruia se va îndrepta o anumită acţiune a omului, cu scopul de a-l face util într-o singură direcţie, sau în direcţii multiple. Exteriorul acestui teritoriu îl formează relieful cu formele sale, cu legile sale de apariţie şi evoluţie, ele fiind deci primele care trebuie cunoscute în asemenea actiuni. Pe scurt, ”informarea geomorfologică” este prima cu care trebuie să se inceapă, iar harta geomorfologică trebuie să devină alături de harta topografică, baza de lucru, mai ales în faza de început a majorităţii celorlalte studii.

Amenajarea teritorială poate avea ca scop fie o singură direcţie, cum ar fi construirea unor căi de comunicaţie, poduri, aşezări, baraje etc., fie direcţii multiple (amenajarea teritorială propriu-zisă) cum ar fi


89

sistematizarea teritorială a unor unităţi administrative (comună, raion etc.) sau a unei unităţi de relief ca delta, luncile sau bazinele unor ape etc.

Amenajarea teritorială având ca scop o singură direcţie

În acest caz, sarcina geomorfologului este limitată de scopul construcţiei, care şi ea este bine definită. În această situaţie el nu trebuie să caute soluţii de felul cum ar trebui folosită cu randament cât mai mare fiecare porţiune de teren, ci trebuie să arate numai în ce măsură relieful şi procesele geomorfologice actuale favorizează sau nu lucrările pentru construcţia cerută, respectiv care sunt locurile (formele de relief) cele mai indicate pentru amplasarea ei, care sunt procesele geomorfologice actuale sau cele ce ar putea să se declanşeze în viitor şi de care constructorul trebuie să ţină seama.

Pe scurt, geomorfologul pune la dispoziţia tehnicienilor o schiţă de hartă, în care sunt reprezentate numai aspectele interesante pentru amenajarea cerută şi pe baza căreia se pot alege, fie anumite soluţii tehnice, fie anumite locuri de amplasare. Subliniem că este numai o schiţă de hartă, care prin simplitatea ei obligă a fi înţeleasă de specialişti. E vorba de simplitate şi nu de simplism, fapt pentru care geomorfologul este obligat să intuiască bine, în prealabil, necesităţile viitoarei construcţii, pentru a trece pe schiţa de hartă tot ce ar putea da o indicaţie pentru constructor şi de a elimina informaţiile inutile, care totodată ar încărca prea mult harta şi ar reduce din claritatea ei.

De exemplu, pentru construcţia unei şosele se vor indica direcţiile posibile, iar de-a lungul fiecărei direcţii vor fi redate acele forme şi procese ce interesează în primul rând stabilitatea şi întreţinerea şoselei, cum ar fi lunca inundabilă, alunecări, prăbuşiri, torenţi, grohotişuri, conuri de dejecţie active, declivitatea unor regiuni etc. Alegerea direcţiei celei mai eficiente, inclusiv sub aspect economic, o face în ultima instanţă tehnicianul şi nu geomorfologul; el îşi spune cel mult părerea numai sub forma unor “posibilităţi” rezultate din analiza reliefului.

Pentru întocmirea unei asemenea schiţe, trebuie să se realizeze mai întâi harta geomorfologică a întregii regiuni, la o scară destul de mare. Mai departe, harta geomorfologică serveşte ca punct de plecare pentru cercetările de amănunt care, de data aceasta, vor fi axate numai pe formele şi procesele din fâşia de teren care interesează amenajarea cerută.


90

Cercetările de amănunt asupra formelor şi proceselor geomorfologice sunt dirijate, în general, către două direcţii: dinamica proceselor şi formelor şi aspectul cantitativ al acestora.

Amenajarea teritorială având ca scop direcţii multiple

Spre deosebire de primul caz, în amenajarea complexă a unui teritoriu, geomorfologul este chemat să spună el însuşi cam cum ar putea fi folosită, în mod optim, fiecare porţiune de teren. Părerile sunt apoi confruntate cu cele ale altor specialişti, iar hotărârile sunt luate de cei ce răspund efectiv de întocmirea proiectelor. În acest caz, scopul cercetării geomorfologului nu mai este o schiţă de hartă, ci harta întregului teritoriu, în toată complexitatea lui.

Dacă în primul caz, harta geomorfologică servea ca bază pentru întocmirea unei schiţe limitative, în acest al doilea caz, harta geomorfologică va servi pentru întocmirea unei regionalizări a posibilităţilor de folosire. Nu este deci o hartă a raionării geomorfologice ci o hartă în care, în cele mai multe cazuri, raioanele coincid cu anumite tipuri genetice de forme şi suprafeţe.

De exemplu, lunca, terasele sau fiecare terasă luată în parte, pantele deluviale sau diferitele tipuri de pante etc., pot constitui fiecare câte un raion tip de folosinţă. De menţionat că această hartă a raionării nu se întocmeşte mecanic, respectiv imediat după terminarea hărţii geomorfologice. Ea se efectuează numai după ce geomorfologul a purtat discuţii şi cu alţi specialişti, după ce cunoaşte şi alte păreri în problemele modului de folosinţă şi în special ale pedologilor, agronomilor etc., aceasta pentru a nu da, în unele cazuri, soluţii cu totul eronate, care să-i prejudicieze şi celelalte indicaţii. Deci, scopul imediat este harta geomorfologică, care va forma baza hărţii raionării, ce se va face într-o a doua etapă.

Şi în acest caz, ca şi în primul, pentru ca indicaţiile date să fie cât mai precise, se studiază dinamica proceselor şi a formelor, cât şi aspectul cantitativ al acestora (de exemplu suprafaţa afectată de alunecări , adâncimea acestora, periodicitatea etc.). Majoritatea acestor date se redau prin text sau, în unele cazuri, prin indici, direct pe hartă. Factorul dinamic interesează tendiţa de evoluţie a unor forme în condiţiile actuale şi mai ales în condiţiile viitoarelor amenajări. Pentru precizarea unora din aceste


91

aspecte, uneori trebuie recurs la analiza de laborator (de exemplu, rapiditatea dezagregării unor roci, în anumite condiţii de mediu, granulometrie etc.). Din punct de vedere cantitativ, trebuie arătată forţa efectivă a unor procese, distanţarea lor în timp şi mai ales suprafeţele pe care le ocupă de la un loc la altul (pe verticală, pe orizontală, în funcţie de expunere etc.). În realitate, cele două aspecte sunt strâns legate între ele, cantitatea transformându-se, de multe ori, în aspecte calitative şi dinamice noi. Majoritatea fenomenelor dinamice şi distribuţia lor cantitativă se deduc, de asemenea pe baza hărţii geomorfologice propriu-zise.

De aici rezultă importanţa hărţii geomorfologice, sub trei aspecte practice esenţiale:

- ca bază pentru întocmirea schiţelor de hartă, în lucrări dinainte indicate, pe un anumit teritoriu;

- ca bază pentru întocmirea unor hărţi cu regionalizarea modalităţilor de folosinţă a teritoriului, în cazul amenajărilor complexe;

- ca bază pentru definirea unor procese geomorfologice, ce interesează practica, sub aspectul lor cantitativ şi uneori chiar sub aspect calitativ.

Toate acestea sunt suficiente pentru a lămuri şi mai bine importanţa hărţii geomorfologice, nu numai pentru dezvoltarea cercetărilor propriu-zise de geomorfologie, dar şi pentru aspectele ei practice.

Suprapunerea, sau mai bine zis, contopirea intereselor celor două laturi (teoretic şi aplicativ), conduc la concluzia că geomorfologia aplicată nu e ceva în afara geomorfologiei ca ştiinţă, ci reprezintă doar aspectul global sau parţial al utilităţii studiilor de geomorfologie generală sau regională, în alte domenii de activitate.

La final, pentru a exemplifica cele menţionate mai sus, am ataşat o hartă geomorfologică,reprezentativă, utilizată în Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal periurbanul municipiului Bistriţa.


92


93

Bibliografie

Benedek , J.,(2000), Organizarea spaţiului rural în zona de influenţă apropiată oraşului

Bistriţa, Editura Presa Universitară Clujeană , Cluj-Napoca

Buz , V. , Sandulache , A.,(1984), Cartografie , Cluj-Napoca

Cocean, P., (2007), Amenajarea teritoriilor periurbane, studiu de caz: zona periurbană Bistriţa, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Ianoş , I. , (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic , Editura Academiei , Bucureşti

Ianoş, I. A.,(1997), Cartografiere geomorfologică, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca

Mac , I. , Morariu , T. , (1969), L’influence du relief dans l’aménagement et le développement de la ville de Cluj. Tirage a part des Travaux du Symposium international de Géomorphologie appliquée, Bucharest, ( p.23-31)

Mac , I. ,Tudoran ,P. ,(1975), Iniţieri practice în cunoaşterea reliefului, Cluj-Napoca

Maier , A. , Benedek , J. ,(1996), Aspecte privind structurile geodemografice în ruralul din Podişul Târnavelor , Studia UBB , Cluj-Napoca

Mihai, G., (1979), Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti

94

Utilizarea CAESAR pentru determinarea arealelor de inundabilitate în localitatile de pe Valea Viseului

Ţiplea Vasile-Constantin*

Viiturile reprezintă momente de vârf în evoluţia scurgerii apei unui râu. Ele se caracterizează prin creşteri spectaculoase extraordinare, deosebit de rapide (de ordinul orelor) ale nivelului apei şi implicit a debitului, până la atingerea unui maxim, după care urmează scăderea, de asemenea rapidă, a apelor (dar într-un ritm ceva mai lent decât creşterea) care revin la parametri normali de scurgere.

Geneza viiturilor este legată, în primul rând, de condiţiile climatice. Ele se produc ca urmare a unor ploi torenţiale cu intensităţi şi strate de ape mari (viituri pluviale), a topirii rapide a zăpezii (viituri nivale) sau din cauze mixte (viituri pluvio-nivale). In funcţie de distribuţia în timp a precipitaţiilor, viiturile sunt simple sau singulare (caracterizate printr-un singur vârf) şi complexe sau compuse (cu mai multe vârfuri). În perioadele de îngheţ, scurgerile de sloiuri pot provoca baraje naturale (zăpoare) care blochează scurgerea, generând creşteri de nivel în spatele acestora sau scurgeri puternice în momentul ruperii.

Producerea viiturilor şi caracteristicile lor mai sunt determinate, în afară de condiţiile climatice, de alţi factori, precum: permeabilitatea, gradul de umiditate şi temperatura solului, vegetaţia, pantele albiilor şi ale versanţilor, forma şi suprafaţa bazinelor de receptie, caracteristicile albiilor.

Elementele caracteristice ale undelor de viitură.

O viitură este definită de următorii parametri principali: debitul de apă, debitul maxim sau de vârf, durata (timpul) de creştere, durata (timpul) de descreştere, volum, strat de apă scurs, coeficient de formă. Aceste elemente se determina pe hidrografele viiturilor singulare.

* UBB, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca, [email protected]

Utilizarea CAESAR pentru determinarea arealelor de inundabilitate...

95

- Debitul de bază (Q) este debitul rulat în condiţii normale de scurgerea apelor, care se înregistrează înainte şi după producerea viiturii. Valoric, el este în general, dublul debitului mediu multianual.

- Debitul de vârf (Qmax) este debitul maxim pe care îl ating apele în timpul viiturii.

- Timpul de creştere (Tc) reprezintă durata (în ore) dintre momentul începerii viiturii şi cel al înregistrării debitului de vârf.

- Timpul de descreştere (Td) exprimă durata de retragere a apelor, între momentele producerii debituiui maxim şi cel al revenirii la debitul de bază. El este, de regulă, mai mare decat timpul de creştere.

- Timpul total al viiturii (T) sau durata viiturii reprezintă numărul de ore în care debitul de apă a fost mai mare decât debitul de bază. Se determină prin însumarea timpilor parţiali de creştere (Te) şi de descreştere (Td): T, - Tc + Td.

- Volumul viiturii (W) exprimă cantitatea de apă rulată în timpul viiturii (în mc). El poate fi determinat pe baza hidrografului, înmulţind suprafaţa planimetrată a viiturii (cuprinsă între linia debitului de bază şi curbele de creştere şi descreştere a viiturii) cu produsul scărilor de reprezentare. În situaţia în care se cunosc debitul maxim şi unele elemente ale undei medii de viituri, volumul se calculeaza cu ajutorul relatiei:

W = Qmax • Tt •y · 3600

unde: W= volumul maxim al viiturii (în mc); Qmax= debitul de vârf (în mc/s) Tt = timpul total (în ore) Y=coeficientul de formă a viiturii

Stratul de apă scurs (h) ilustrează grosimea unui strat uniform de apă (în mm), obţinut prin repartizarea volumului de apă al viiturii (W, în m3) pe suprafaţa bazinului (F, în km2) în amonte de secţiunea considerată :

h= W/1000xF

Ţiplea Vasile-Constantin

96

•Coeficientul de formă a viiturii (γ) este definit ca raport între volumul viiturii şi volumul echivalent suprafeţei dreptunghiului circumscris viiturii (pe hidrograf) sau ca raport între suprafaţa viiturii şi cea a dreptunghiului circumscris ei:

γ =W/(Qmax-Qb)·Tt

unde : W = volumul viiturii (în m3); Qmax = debitul de vârf (în m3/s); Qb = debitul de baza (în m3/s), Tt = timpul total al viiturii (în secunde). În analiza viiturilor, un element important îl constituie frecvenţa de

producere a acestora, exprimată, de regulă, sub forma timpului de retur sau de revenire T (în ani). Acesta este definit ca inversul frecvenţei de apariţie a unui eveniment X (în cazul viiturilor, evenimentul este asimilat unui debit de vârf). Un debit cu un timp de retur T este, deci, un debit care va fi depăşit, în medie, la fiecare număr T de ani.

Cunoaşterea tuturor elementelor menţionate, pe baza examinării tuturor viiturilor produse în diferite secţiuni ale râurilor, permite specialiştilor elaborarea de prognoze hidrologice privind producerea viiturilor, dimensionarea corespunzătoare a construcţiilor şi amenajărilor hidrotehnice, evaluarea riscurilor hidrologice generate de viituri, etc.

În ce priveşte viiturile din bazinul hidrografic al Vişeului acestea se manifestă cu precădere pe râurile mari Vişeu, Ţâşla, Cvaşniţa, Repedea, Ruscova, una dintre cauzele principale ale producerii de viituri o constituie cantitatea mare de precipitaţii, respectiv menţinerea unei umidităţi mari în bazin ce nu permite o infiltrare suficientă a apelor pluviale, drept urmare o cantitate mare de apă este drenată spre aparatele torenţiale şi văi.

Stabilirea zonelor de inundabilitate constituie un luru deosebit de important pentru localitaţile care intră sub incidenţa acestor fenomene hidrologice deorece spaţiul de desfăşurare a localităţilor nu este mare în lunci şi pe terasele inferioare. Cunoaşterea şi delimitarea zonelor de inundabilitate ar trebui să contribuie la stabilirea limitelor inferiore de răspândire a zonelor locuite.


97

În prezent există numeroase metode de apreciere al arealelor inundabile, în studiul de faţă am utilizat metoda CAESAR (Cellular Automaton Evolutionary Slope And River model).

CAESAR este un model bidimensional al transportului de material sedimentar cât şi al scurgerii apei. Programul poate simula modificările morfologice dintr-o reţea hidrologică, scurgerea apei cu predicţii ale modificărilor topografice de albii pe o perioadă de până la 1000 de ani.

Modelul se bazează pe modele de elevaţie ale căror rezoluţie trebuie sa fie cât mai mare pentru a putea distinge foarte bine reţelele hidrografice. Fiecare celulă trebuie să aibe ca atribute date referitoare la altitune, debitul apei ţi înălţimea apei (la celulele din cadrul albiilor), tipul de vegetaţie, roca, tipologia solurilor.

Operaţiile care duc la rezultatul final se bazează pe repetarea unor serii de operaţii şi calibrarea acestora în funcţie de aportul fiecărui atribut. De exemplu, cantitatea de sedimente fluviale erodate depinde de debitul apei dintr-o celulă, respectiv de panta pe care o au celulele învecinate acesteia. Cu alte cuvinte, fexistă o interacţiune continuă şi logică între toate componentele luate în considerare.

Pentru localităţile de pe Valea Vişeului am încercat să stabilim cu cât se extind apele râului în stânga şi dreapta axului albiei în funcţie de debitele introduse în model. Având la dispoziţie modele digitale ale elevţiei cu rezoluţie de 5 metrii rezultatele sunt apropiate de realitatea din teren, pentru asemenea studii se ştie că sunt cerute rezoluţii de chiar sub 1 m.


98

Imagine 1. Zona Moisei – areal care intră sub incidenţa inundaţiilor

Imagine 2. Zona Vişeu de Sus – areal care intră sub incidenţa inundaţiilor


99

Imagine 3. Zona Leordina – areal care intră sub incidenţa inundaţiilor

Arealele exemplificate mai sus au fost si sunt încă în continuare afectate

de inundaţii şi viituri. Cauzele care stau la baza acestor fenomene o reprezintă configuraţia albiei râului Vişeu cu deschideri ale luncilor şi îngustări unde se acumulează energii ale apelor sificiente pentru a dubuşa cu putere în luncile mai largi.

Cunoaşterea arealelor susceptibile de inundaţii trebuie sa constituie o prioritate atât pentru locuitorii aşezărilor cât şi pentru oficialităţile locale, care au menirea de a organiza eficient spaţiile locuite.

Bibliografie

A.P.J. De Roo, C.G. Wesseling şi W.P.A. Van Deursen - Physically-based River Basin Modelling Within a GIS: The LISFLOOD Model;

Aniţan, I. - Scurgerea maximă în bazinul hidrografic Someş-Carsna, f.e., Cluj, 1974

Arghiuş, I. V. – Studiul viiturilor de pe cursurile de apă din Estul Munţilor Apuseni şi riscurile asociate, Teză de doctorat, Cluj-Naoca, 2007

Athanassios, B., Evangelos, B, Maria Mimikou – Rainfall-Runoff Modeling for an Experimental Watershed of Western Greece Using Extended Time-Area Method an GIS, Journal of Spatial Hydrology, Vol 6, No.1 Spring 2006.

Diaconu, C. – Scurgerea de aluviuni în suspensie a râurilor cu privire la râurile interioare ale României, f.e., Bucureşti, 1969


Haidu, I. - Evaluarea potenţialului hidroenergetic natura lal râurilor mici: aplicaţie la Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei

Loat, R., Petrascheck, A., (1997), Prise en compte des dangers dus aux crues dans le cedre des activites da l’amenagement du territoire, FAT, OFEE, OFEEP, Berne, 29 p

101

Piscicultură şi agrement în regiunea de nord-vest alternativă strategică de dezvoltare teritorială integrarivă

Benedek Rozalia*

Rezumat: Strategia de dezvoltare teritorială a României, ca obiectiv, este în concordanţă

cu obiectivele strategiilor promovate de forurile comunitare privind: conservarea şi gestionarea bazelor naturale ale vieţii şi a patrimoniului cultural, o competitivitate mai echilibrată a regiunilor şi a subansamblurilor regionale, accesul la infrastructuri şi cunoaştere, coeziune socială (Potsdam, 1999; Hanovra, 2000), şi nu numai.

Având la bază aceste considerente, prezenta abordare urmăreşte evidenţierea eficacităţii integrării resurselor piscicole şi a activităţilor legate de acestea în planurile de dezvoltare teritorială având în vedere potenţialul recreativ şi contabil ridicat, eficienţă generată printr-o gestionare creativă a peisajului, respectiv a resurselor de apă.

1. Introducere

Alături de vânătoare, pe mapamond, pescuitul, ca şi îndeletnicire umană, prezintă tradiţii multimilenare, fiind printre primele activităţi practicate şi perpetuate de la începutul istoriei şi până în zilele noastre.

În timp, s-au diversificat nu doar instrumentele şi modalităţile de pescuit, ci şi obiectivele.

Funcţia alimentară, de bază, pe măsura dezvoltării societăţii, mai apoi a industrializării, transformă ihtiofauna în bunuri economice, care, în timp, au contribuit la reducerea biodiversităţii; iar mai recent, constituie totodată şi o resursă pentru deconectare şi recreere, fiind pretabil integrării în cadrul ofertelor de agrement turistic şi nu numai.

Toate aceste valenţe ale pescuitului, constituie tot atâtea argumente în vederea integrării pisciculturii, şi a agrementului piscicol, în strategia naţională şi regională de dezvoltare teritorială, având în vedere tradiţia privind pescăriile, organizate pe baze ştiinţifice, însă cu aplicaţii extensive,

* UBB, Facultatea de Geografie, Cluj-Napoca

Benedek Rozalia

102

încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea1, iar în regim intensiv, din 19442, şi totodată trendul din ce în ce mai accentuat, privind stilul de viaţă şi alimentaţia sănătoasă, la nivelul societăţilor de pretutindeni.

2.Piscicultura în context naţional şi comunitar- aspecte generale

În România, pescuitul constituie activitate de bază, dar şi sursă primară de hrană, cu precădere în satele de-a lungul Dunării, în Deltă şi vecinătatea Mării Neagre, areal3 care concentrează totodată şi flota de pescuit a ţării, în total 4374 de ambarcaţiuni, de mărimi diferite, şi o capacitate totală de 1852 BT5, reprezentând 0,51% din flota de pescuit a Uniunii Europene.

Prin urmare, pescuitul ca şi activitate economică principală, alături de acvacultură, se suprapune, dominant, Regiunii de Sud-Est.

Condiţii favorabile există şi în cadrul apelor interioare(naturale), a amenajărilor specifice pisciculturii, a acumulărilor în scop energetic sau pentru alimentarea cu apă a localităţilor, a canalelor pentru irigaţii.

Astfel, este de remarcat, încă din 1958†, teritoriul actual al regiunilor Nord-Vest şi Nord-Est.

Regiunea 6, evidenţiânduse, prin întreprinderile piscicole (Zau de Câmpie şi Cefa), axate pe un sistem dezvoltat de iazuri şi heleştee, în situ şi din vecinătate (Ţaga, Inand, Homorog), alături de păstrăvăriile de la Ştei, Finiş, Stâna de Vale şi Valea Ierii, din cele 29 existente la nivel naţional, faţă de Nordul Podişului Moldovei, care se remarcă prin crăpăriile de la Negreni, Sărata, Dragşani etc.

Din punct de vedere al speciei dominante de peşte, în condiţii naturale, funcţie de particularităţile reţelei hidrografice, corelate cu substratul, ceea ce determină gradul de mineralizare şi asigură tipul de hrană necesar, în România, se diferenţiează o serie de zone piscicole, redate sub formă tabelară(Tab. Nr.1), la care se mai adaugă, în Deltă şi Dunăre, morunul,cega, nisetrul, sturionul, şi speciile din Marea Neagră etc.

4,5-http://ec.europa.eu/fisheries/fleetstatistics/index.cfm?lng 7- Anexa XXII, Monografia Geografică a R.P.R, 1960

Piscicultură şi agrement în regiunea de nord-vest alternativă strategică …

103

Tab. nr.1. Zone piscicole din România‡

Tipul de Habitat

Zone piscicole Caracteristicile albiei Calitatea apei Alte specii

Z. păstrăvului

- pante mari de scurgere, - pat pietros, - debit relativ mic de apă

Oxigen:7 cm3/l T med. an.: 2-6oC Săruri : 0,01-0,1g/l Ape limpezi

Păstrăvul-de-munte, Păstrăvul de lac, P. grindelul, P. fântânel Chişcarul

MONTAN

Z. lipanului

-fund pietros şi cu prundiş

Oxigen:6-7cm3 /l, oxigen Săruri: 0,10-0,15 g/l T med. an.: 8-120C, vara 160C

Lipan,Mreana vânătă, Scobarul, Lostriţa, Mihalţul, Cleanul, Nisipariţa

MONTAN ŞI DE DEAL

Z. scobarului

- un strat de prundiş - strat bogat de perifiton

Oxigen: 5-6 cm3/l Săruri:0,12-0,15 g/l T Vară : 18-190C

Scobar, Clean, Mreană, Lipan, Mihalţ

DEAL

Z. mrenei

- fund nisipos - 0,5-2,0m adânci

Oxigen: 4-5 cm3/l Săruri: 0,12-0,15 g/l Tvară:200C

Mreană, Scobar, Clean, Mihalţ, Ştiucă, Biban

CÂMPIE

Z. crapului

- pante reduse - meandre şi braţe moarte -zone inundabile extinse - ape adânci(>1,5m) - vegetaţie bogată

Oxigen: < 5cm3/l Săruri: 0,5-0,50 g/l Tvară: 250C Turbiditate ridicată

Crap, Biban, Roşioară, Văduviţă, Cega, Şalăul vărgat, Păstruga, Linul, Ştiuca, Babuşca, Somnul, Şalăul, Nisetru, Morun

Caracteristicile domeniilor de viaţă, descrise, în urma prezenţei şi intervenţiei antropicului au fost şi sunt supuse în permanenţă transformărilor, pe fondul creşterii nevoilor (bunuri, resurse, securitate, confort), individului şi ale societăţii.

Astfel s-a intervenit prin bararea cursurilor de apă, îndiguirea arealelor cu risc pentru inundaţii, asanarea şi canalizarea celora mlăştinoase sau a bălţilor, respectiv inundarea altora, afectând biocenozele naturale, în mod direct.

Indirect, reţeaua hidrografică, este afectată de practicile aplicate, în cadrul proceselor de producţie, din diversele sectoare ale economiei, în urma cărora prin înfiltrări, deversări directe, sau accidente şi nu numai, creşte cantitatea de nitriţi, nitraţi, plumb, cianuri etc.

Exemplu concludent, fiind poluarea cu cianură din ianuarie 2000, generată amonte de Baia Mare, şi care a ajuns în Someş-Tisa şi până la Dunăre, prin Săsar,devastând fauna acvatică şi asociată, urmările resimţându-se şi până în prezent§

‡ - prelucrat şi completat după Kászoni, 1964, p. 228-230 § -...bazinul Tisei până în acel moment era considerat cel mai curat din Europa, în acest bazin specialiştii susţin că trăiau cel puţin 20 de specii protejate de peşte. În urma accidentului, mii de tone de peşte au murit în România şi Ungaria, alte păsări şi mamifere au murit mâncând peşte otrăvit. Iar terenurile şi fântânile localinicilor din apropierea iazului au fost otrăvite.

Benedek Rozalia

104

Într-un raport al Ministerului de Mediu, privind calitatea apei în râuri, pentru 2004, clasează Crişurile şi Someşul în grupele II, III şi IV calitative. Iar în bazinul Someş-Tisa, ca fiind degradate următoarele segmente de râuri: Lăpuş, Cavnic, Tur, Turţ, Săsar; iar din cel al Barcăului sectorul Suplac **.

Ihtiofauna, naturală, este şi a fost afectată şi datorită pescuitului intensiv, nerespectând capacitatea de refacere a difertelor specii, totodată prin braconaj şi artificializarea mediilor de viaţă, în special prin îndiguiri şi construirea de baraje, care împiedică migraţia peştilor spre zonele de reproducţie.

Rămânând tot la exemplul Regiunii de Nord-Vest, speciile pe cale de dispariţie sunt Păstrăvul şi Lostriţa, ultima fiind cea mai mare şi rară dintre Salmonidele din ţara noastră.

La nivel naţional economia piscicolă a luat amploare după inundaţiile din 1970, ca urmarea a amenajărilor hidrotehnice şi a planurilor economice privind creşterea producţiei tuturor sectoarelor de activitate.

Fiind o ramură distinctă a zootehniei, şi prin urmare agricolă, trendul general, naţional, era acela de amenajare, respectiv, de valorificare a suprafeţelor degradate, sau neprielnice altor tipuri de activităţi, prin piscicultură, în cadrul fermelor de stat.

La baza activităţii din aceste ferme erau bazinele artificiale de apă, semisistematice(iazurile- valorifică prin barare văile, afectate de alunecări, înmlăştiniri), sistematice (heleştee-prin îndiguirea terenurilor plane, cu exces de umiditate), păstrăvăriile, dar şi bazinele agropiscicole (zootehnie, irigaţii, piscicultură).

Unităţile de producţie utilizau, în vederea creşterii masei corporale a peştilor, concomitent, produse agricole directe, dar şi cele rezultate prin prelucrare: porumb, grâu, pogăcele de floarea-soarelui, aplicate la fitofag şi omnivor.

Iar la răpitor se valorifica peştele furajer (caras), sau diferite produse de la abatoare, în prezent fiind înlocuit cu furaje concentrate.

Sursa: www.stopco2.ro, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, 02.02.2010; Comemorarea a 10 ani de la accidentul cu cianuri de la Baia Mare ** www.mmediu.ro – Secţiuni de râuri cu apă degradată calitativ, 2oo4. Accesat în iulie 2009


105

În România zilelor noastre, nu s-au realizat modificări spectaculoase, nici după douăzeci de ani de tranziţie, dimpotrivă se constată un declin şi randament redus al producţiei de peşte, cauzele fiind:

întârzierea sau efectuarea parţială a privatizării; iar cele privatizate fiind afectate de litigiile privind proprietatea terenului, motiv pentru care nu pot accesa fonduri structurale(F.E.P., funcţional în perioada 2007-2013);

învechirea şi degradarea infrastructurii; lipsa de interes a investitorilor în acest domeniu, datorită

posibilităţilor de informare redusă, a deficitului de personal calificat, dar şi a sistemului birocratic excesiv;

lipsa unei pieţe de gross şi a unei organizaţii de producători; sezonalitatea, cu activitate intensă din toamnă şi până în

primăvară10. În ceea ce priveşte dezvoltarea acestui sector, sunt depuse eforturi

susţinute şi de Uniunea Europeană, prin fondurile alocate în cadrul programului SAPARD şi recent prin F.E.P, cu un buget de 3 849 mil. Euro, la preţurile din 2004.

În această direcţie, România, a semnat Aquisul comunitar, în 2000, de corelare a legislaţiei naţionale cu cele ale Uniunii, şi în domeniul pescuitului, care vizează dezvoltarea durabilă.

Următorii paşi au constat în adoptarea legislaţiei piscicole, înfiinţarea A.N.P.A, Elaborarea P.O.R pentru perioada 2007-2013, privind acest sector.

Protecţia fondului piscicol, natural, se realizează prin emiterea de ordine de prohibiţie, anuale, privind perioada de interdicţie pentru pescuit, care diferă în funcţie de specie, dimensiunea minimă pe specii capturate, sectoarele şi uneltele de pescuit interzise etc.

În cadrul amenajărilor pentru agrement piscicol se mai pot adăuga o serie de obligaţii, de tipul: se găteşte doar în locurile special amenajate, nu se permite maltratarea peştilor, deşeurile se depozitează în saci menajeri, un comportament prietenos faţă de mediu etc.

Accesul pe teritoriul amenajărilor se face fie pe bază de bilete de pescuit, fie pe baza legitimaţiilor de pescuit sportiv eliberate de A.J.V.P.S.-uri, care efectuează controale în unităţile din subordine, sau pe apele naturale.

Benedek Rozalia

106

3. Studiu de caz, Regiunea de Nord-Vest

La nivel regional piscicultura este prezentă din 1905, în localitatea Cefa, cu o suprafaţă totală de 600 ha, actualmente.

Condiţiile favorabile fiind oferite de câmpiile joase ale Crişurilor, cu ape divagante, zone mlăştinoase, prezente şi în Câmpia Someşului, a Ierului etc. Acestora li se mai adaugă bogata reţea hidrografică pe care s-au construit iazuri, bălţi, păstrăvării respectiv numeroase lacuri de acumulare, deţinând 1,47% din teritoriul regiunii la nivelul anului 2007, în scădere faţă de 1990, cu 0,12%; fiind pretabile şi pentru diverse tipuri de agrement.

În ceea ce priveşte evoluţia firmelor active, din domeniul pescuit şi piscicultură, în Regiunea 6, pe perioada 2002-2007, se înregistrează creşteri atât la nivel regional cât şi judeţean. Excepţie fiind Sălajul, redat şi de Fig.1., oferta acestora în acest caz fiind pescuitul. Dominant, aceste unităţi active, erau formate în proporţie de 86,1% din microintreprinderi, şi doar 2,7% din categoria celor mari şi foarte mari în 2006.

Ponderea salariaţilor din sectorul primar, activi în domeniul pescuit şi piscicultură, fiind de 1,5%††, concentrat predominant în judeţul Bihor.

Fig.1. Unităţi active în perioada 2002-2007, domeniul pescuit şi piscicultură

Sursa:INS, Baza de date TEMPO-online

†† prelucrat după Baza de date TEMPO-online, INS

PESCUIT ŞI PISCICULTURĂ Evoluţia firmelor active din Regiunea de Nord-Vest,în perioada 2002-2007

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

Reg. NV BH BN CJ MM SM SJ

Total regional şi pe judeţe

Nr.

2002

2003

2004

2005

2006

2007


107

Cu mici excepţii, unităţile de acvacultură sunt administrate de diferitele instituţii ale statului, fie în asociere, fie sunt concesionate diverselor firme, fiind redate pe Harta nr. 1., funcţie de proprietarii acestora.

Doar 10,9%, din totalul unităţilor de acvacultură sunt în proprietate particulară, ceea ce explică şi gradul redus de absorbţie a fondurilor SAPARD, măsura 3.4, privind acvacultura, fiind câştigăte 6 proiecte după cum urmează: 3 din judeţul Bihor, 2 din Cluj şi 1 din Sălaj (Direcţia Regională

SAPARD, Satu Mare). Caracteristicile naţionale privitoare la piscicultură se regăsesc şi în

cadrul regiunii de studiu, lipsind unităţile de procesare proprii, vedetele fiind crapul şi păstrăvul, iar concurenţa pe piaţă instituindu-se între crapul produs la nivel local şi cel de import(Ungaria).

Procesatorii sunt prezenţi prin intermediuul Hypermarketurilor- Metro, Careffour, şi Real din Cluj, Oradea şi Satu Mare(www. anapa.ro).

H.1.Distribuţia spaţială a acvacultorilor în Regiunea 6

Sursa:Registrul Acvacultorilor, www. anpa.ro, accesat în august 2009).

Reţeaua de râuri şi lacuri, constituie pretabilitate şi resurse atât pentru activităţi recreative propriuzise (pescuit, navigaţie de agrement, înot, rafting, instantanee foto, cure helioterme sau chiar balneare), însă şi un component peisagistic adecvat în combinaţie cu relieful, fauna, vegetaţia, aerul curat şi amenajările specifice petrecerii timpului liber.

Benedek Rozalia

108

Economia de piaţă se bazează pe purtătorii de cerere funcţie de care se dimensionează oferta.

Formele de agrement conectate reţelei hidrografice de suprafaţă atrag în primul rând pescarii, naturaliştii, profesionişti sau amatori dar şi aventurierii, curioşi.

Referitor la posibilităţile de pescuit, în Regiunea Nord-Vest, datorită varietăţii reliefului sunt prezente toate zonele de pescuit, dominant cu un efectiv piscicol redus, totuşi există posibilităţi de trofee mai rare, constând din Lostriţă, pe sectoarele de pe Valea Vişeului, Tisa, Borşa, în mod natural. Agrementul piscicol se poate practica pe toate râurile şi lacurile, regiunii, fie în regim sălbatic sau amenajat, ultimul fiind de preferat. Practicienii acestei activităţi nefiind îngrădiţi de limită de vârstă, stare socială, educaţie sau alte criterii. Primează posibilitatea de deconectare şi competiţia cu vieţuitoarele acvatice.

Studiul şi-a propus indicarea unor modalităţi de integrare a pescuitului şi pisciculturii în Planurile de amenajare teritorială, cu specific regional, în combinaţie cu acvacultura.În acest scop s-a aplicat un chestionar pescarilor prezenţi la amenajările piscicole din arealul studiat, „lacurile”- Vârşolţ, Nuşfalău, Bolcaş, Pescăria Horvi, respectiv administratorilor de la Cefa şi a cunoscutelor unităţi din judeţul Cluj(Ţaga, Geaca, Sucutard etc), în momentul descinderii pe teren, perioada mai-octombrie 2009, respectiv ianuarie-februarie 2010.

Prin prelucrarea şi compararea răspunsurilor primite, reies, preferinţele pescarilor, în cadrul cărora se diferenţiează două categorii de pescarii: amatori şi sportivi.

Performanţele sportive la această categorie se stabilesc în funcţie de mai multe criterii: număr de peşti capturaţi, greutate, dimensiune, pe specii, momeala folosită. În întâmpinarea acestora se organizează la nivel naţional, dar şi local, competiţii sportive de pescuit. Conectarea la manifestările naţionale se realizează prin organizarea următoarelor evenimente: Cupa celor 3Lacuri, la Beliş şi Cupa Jaxton, la Colibiţa, speciile ţintă fiind cleanul şi păstrăvul.

În ceea ce priveşte pescarii amatori, aceştia preferă locaţiile situate pe o rază de 40-50 km, în medie, faţă de localitatea de reşedinţa, redat şi în cadrul Hărţii nr. 2; proximitatea locaţiilor fiind conturate funcţie de reşedinţele judeţene, cu cerere intensă pentru deconectare şi odihnă.


109

H.2.Distanţe optime, agreate, pentru pescuit faţă de reşedinţele judeţene-50 km

Majoritatea respondenţilor precizând faptul că îşi aleg destinaţia în funcţie de calitatea peisajului, anturaj, grad de amenajare (minimal), posibilităţi de captură şi nu în ultimul rând funcţie de distanţă.

Modelarea spaţială evidenţiează potenţialul ridicat al judeţelor Cluj şi Bihor, cu densităţi ridicate a iazurilor, heleşteielor, bălţilor şi a lacurilor de acumulare, fiind totodată judeţe cu un peisaj atractiv şi diversificat.

Concentrarea locaţiilor de pescuit în Câmpia Transilvaniei, se explică prin prezenţa intrazonală a solurilor hidromorfe, halomorfe şi neevoluate, pe un fond dominant de argiluvisoluri, predispus alunecărilor de tip glimee şi înmlăştinirilor, pe alocuri.

Combinat cu un covor vegetal discontinuu şi cantităţi reduse de precipitaţii, cu implicaţii asupra regimului de scurgere a râurilor, se înregistrează un deficit de apă în perioada vară-toamnă, necesitând realizarea amenajărilor de tip iaz, cu funcţii multiple, pe valea: Fizeşului, Gădălinului, Apatiu ‡‡etc.

Datorită privatizării târzii(după 2003), şi a unor litigii din cadrul firmei de monopol în domeniu, fondul piscicol se asigură prin producţie naturală

‡‡ prelucrat după POP, P., Gr.(2001), p. 18-19,182-183, 188-18912

Benedek Rozalia

110

şi din exterior, asemeni infrastructurilor vizând agrementul, asigurat de agenţi economici din domenii de activitate, altele decât pescuitul şi piscicultura.

Judeţul Bihor, dispune de un grad ridicat de amenajare, comparativ cu unităţile administrative de aceaşi talie regională, având la bază un management constructiv, bazat atât pe cicluri complete de producţie, cât şi pe servicii, dar şi datorită concurenţei judeţelor ţării vecine, atrăgând prin oferte de pescuit şi agrement piscicol, cu tradiţie şi foarte bine pus la punct.

Din acest motiv există o categorie de pescari, care la intervale neregulate apelează la ofertele de peste graniţă, mărind astfel distanţa şi timpii de deplasare.

4. Concluzie

Strategiile generale de dezvoltare trebuie să vizeze punctele slabe prin care ativităţile vizate să poată depaşi realmente impasul actual.

Fiind necesară asigurarea pârghiilor de dezvoltare a sectorului, sub altă formă, faţă de cele actuale.

Problema este dacă aceste surse de finanţare sunt destinate pentru dezvoltare, atunci de ce nu sunt făcute astfel încât să fie aplicabile majorităţii solicitanţilor ? Neexistând o adptare la modalitatea de funcţionare a acestora. Prin urmare se necesită o reabilitare.

Raportat la potenţialul de cerere, acoperirea poate fi numit relativ mică, deoarece subvenţiile nu se acordă în funcţie de nevoilor pieţei, în domeniul acvaculturii, privitor la specializarea locală (crap, păstrăv), diferenţa fiind modul de acordare a subvenţiei pe cantitatea livrată: 500 Kg la crap, şi 100Kg şalău, somn, ştiucă, sturion§§.

Este necesară înfiinţarea asociaţiilor de pescuit şi agrement piscicol la nivel local şi regional, care să ridice piaţa locală(regională) la dimensiunea naţională, printr-un management specializat, abil, în vederea negocierii şi organizării..

Necesitatea este argumentată de posibilitatea negocierii preţului la popularea bălţilor de pescuit şi reducerea costurilor de transport, deoarece costurile ocazionale sunt mai mari decât cele contractuale.

§§ www.9am.ro


111

Educarea şi securitatea în domeniu lasă de dorit, fiind necesare reglementări şi în această direcţie.

Ţinând cont de integrarea oportunităţilor de pescuit şi agrement piscicol, în cadrul proiectelor de dezvoltare se contribuie la dezvoltarea durabilă a teritoriului, constituind o strategie alternativă de dezvoltare teritorială, oferind totodată o posibilitate de culturalizare a societăţiilor locale.

Bibliografie

COCEAN, P.(1997), Geografia Turismului Românesc, Ed. Focul Viu, Cluj-Napoca

CALOIANU, Emilia, CALOIANU, M.(2002), Piscicultura sursă de alimente şi profit. Ghid pentru amenajarea şi exploatarea unei gospodării piscicole, Ed. Universitas Compani, Bucureşti

DEZSI, Şt.(2006), Patrimoniu şi valorificare turistică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

HORVÁTH, L.(2005), coordonator, Peştele şi crescătoriile de peşte, Ed. M.A.S.T., Bucureşti, 295p.

KÁSZONI, Z.(1964), Acvaristica şi pescuitul sportiv, Ed. ŞTIINŢIFICĂ, Bucureşti, 342p

LEONTE, C., LEONTE, Doina(2005), Construcţii şi amenajări piscicole, Ed. ALFA, Iaşi, 228p

MAN, T.-E.(1996), Amenajări piscicole- curs, Universitatea Politehnică Timişoara

POP, P.,Gr.(2001), Depresiunea Transilvaniei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

POP, P.,Gr.(2005), Dealurile şi Câmpia de Vest, Ed. Universităţii din Oradea, Oradea

*** (1960), Monografia Geografică a R.P.R, Vol. II, Geografia Economică pe Ramuri ANEXE, Ed. Academiei R.P.R, Institutul de Geologie şi Geografie, Academia de Ştiinţe a U.R.S.S., Institutul de Geografie

*** (2004), MONITORUL OFICIAL NR. 593 din 1 iulie- Legea privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura, Partea I

***Baza de date TEMPO-online, INS

http://ec.europa.eu/fisheries/fleetstatistics/index.cfm?lng

www.cdep.ro/interpel/2009/244B.pdf

http://www.pescuitsivanatoare.ro/pescuit/42-concursuri/376-cupa-celor-3-lacuri-belis-2009.h

www.anpa.ro/index.php?v=subcat&id=83 (Registrul Acvacultorului, Unităţile de Procesare, POR 2007-2013)

Benedek Rozalia

www.eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri =DD:04:06:32002R2371:RO:PDF

www.9am.ro – Piscicultură-subvenţii-pt- peşte, 2005.07.08

www.finantare.ro/Subventionarea producţiei piscicole

www.stopco2.ro, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, 02.02.2010- Comemorarea a 10 ani de la accidentul cu cianuri de la Baia Mare

www.mmediu.ro – Secţiuni de râuri cu apă degradată calitativ, 2oo4. Accesat în iulie 2009

113

Relaţiile transfrontaliere ale judeţului Maramureş***. Fluidizarea relaţiilor cu regiunile învecinate,

naţionale şi transfrontaliere

Boar Nicolae, Simion Alina*

Abstract : În prima parte a lucrării se face o prezentare a vecinătăţilor transfrontaliere

ale judeţului Maramureş cu trei dintre regiunile administrative ale Ucrainei. Se face apoi o analiză a legăturilor de transport pe care le are judeţul Maramureş cu regiunile învecinate, inclusiv cele transfrontaliere. Sunt propuse soluţii pentru fluidizarea relaţiilor spre toate regiunile învecinate inclusiv fluidizarea relaţiilor din interiorul judeţului. Soluţiile sunt eşalonate pe trei orizonturi de timp : scurt, mediu şi lung.

Cuvinte cheie : judeţul Maramureş, contacte tranfrontaliere, fluidizarea relaţiilor.

Judeţul Maramureş se găseşte la periferia nord-vestică a României,

învecinându-se cu Ucraina pe o lungime de 163,1 km, la marginea lui nordică. Pe direcţia vest-est, frontiera maramureşeană cu Ucraina începe de la semnul de frontieră 231 aflat la nord de Pasul Huta (limita cu judeţul Satu-Mare) până la semnul de frontieră 551 în Preluca Căţelei din bazinul Ceremuşului (limita cu judeţul Suceava).

Ea este o frontieră de uscat coborând din Pasul Huta (517 m) până la vest de localitatea Teceu Mic, de unde pe o lungime de 62.4 km ea urmăreşte cursul principal al râului Tisa până la est de localitatea Valea Vişeului, după care păstrând direcţia est, urcă până în Vf Stogu (1651 m) care, în perioada interbelică, funcţiona ca un triplex confinium, aflat la întâlnirea graniţei României cu Cehoslovacia şi Polonia.

*** fragment din „Reactualizarea planului de amenajare a teritoriului judeţean – PATJ Maramureş” (2008), director de contract prof.univ.dr. Pompei Cocean * Universitatea Babeş-Bolyai Cluj Napoca, Facultatea de Geografie, Extensia Sighetu Marmaţiei

Boar Nicolae, Simion Alina

114

De la Vf Stogu, direcţia graniţei se schimbă spre S-E urmărind aliniamente de vârfuri ce marchează cumpăna apelor dintre bazinul Tisei şi Prutului, din Munţii Maramureşului, până la limita cu Judeţul Suceava.

Administrativ, judeţul Maramureş se învecinează cu regiunea Zakarpatia (107,6 km) cu regiunea Ivano-Frankivsk (15 km) şi cu regiunea Cernăuţi (40,5 km).

Frontiera judeţului Maramureş

Tabel nr.1 Unitatea administrativă Semne de

frontieră Lungime

(km) Tipologie

Pe uscat Pe apă

Regiunea Zakarpatia 231-373 107,6 45,2 62,4

Regiunea Ivano Frankivsk 373-390 15 15 -

Regiunea Cernăuţi 390-551 40,5 40,5 -

Total 320 163,1 163,1km 62,4 km

Frontiera este amplasată deci pe o linie orografică în sectorul ei de

uscat suprapunându-se peste o parte din frontierele feudale ale Maramureşului dar frontiera de pe râul Tisa este una de dată mai recentă (anul 1920) transformând axa de maximă gravitaţie a întregului Maramureş (culoarul Tisei) într-o linie de discontinuitate, impusă de regimul de frontieră. Noua frontieră de pe râul Tisa a creat probleme majore în fluidizarea relaţiilor Maramureşului cu regiunile învecinate, fie ele naţionale sau transfontaliere.

O problemă majoră încă nerezolvată a judeţului Maramureş o constituie chiar fluidizarea relaţiilor în interiorul judeţului, între spaţiul depresionar maramureşean („Maramureşul istoric”) şi centrul politico-administrativ, municipiul Baia Mare, între care se interpun munţii vulcanici Igniş-Gutâi. Traversarea acestora prin pasuri montane aflate la peste 800 m altitudine creează cheltuieli materiale şi blocări de trafic mai ales pe timpul iernii. Un tunel rutier pe sub Munţii Gutâi ar reduce mult costurile de transport şi durata parcurgerii acestei distanţe precum şi ar facilita antrenarea judeţului Maramureş în rutele transportului internaţional ce leagă regiunea Mării Baltice de Peninsula Balcanică. El ar scurta distanţa între satul Mara şi oraşul Baia Sprie, pe DN 18 încadrându-se între obiectivele pe termen mediu (până în 2025).

Relaţiile transfrontaliere ale judeţului Maramureş

115

În aceeaşi categorie a conexiunilor intrajudeţene se înscrie reabilitatea drumului Baia Sprie-Cavnic-Budeşti-Bârsana prin care nu numai că se îmbunătăţesc legăturile transmontane, dar se şi conectează trei obiective în care turismul se dezvoltă rapid: pistele de schi de la Cavnic, staţiunea balneară Ocna Şugatag, mănăstirea Bârsana şi valea turistică a Izei, conectând sistemic turismul recreativ, turismul curativ şi cel cultural. Obiectivul se înscrie în cel pe termen scurt până în 2015.

Cele mai importante fluxuri materiale şi umane conectează judeţul Maramureş cu Transilvania atât pe căi rutiere cât şi feroviare. Pentru fluidizarea relaţiilor cu această regiune se impun următoarele măsuri:

- realizarea unui drum expres de legătură a municipiului Baia Mare cu autostrada Transilvania pe ruta Fărcaşa-Jibou-Românaşi, obiectiv realizabil până în anul 2025. Drumul expres va urmări Valea Someşului şi Agrijului, evitând strangularea actuală a traficului în regiunea Mesteacăn;

- modernizarea drumului Botiza-Groşii Ţibleşului prin şaua Minghet (şaua Didi) pentru legătura cu oraşul Târgu Lăpuş şi modernizarea drumului Rohia-Căşeiu, urmărindu-se realizarea unei noi conexiuni a depresiunii Maramureşului cu spaţiul transilvan şi deschiderea unui traseu inedit pentru turismul cultural şi religios. Obiectivul se încadrează între cele de lungă durată (după 2025);

- reabilitarea reţelei feroviare Salva-Sighetu Marmaţiei, unde cei 117 km se parcurg în peste 5 ore datorită vitezei reduse de circulaţie impuse de slaba calitate a căii ferate. Reducerea drastică a numărului de călători a determinat reducerea continuă a numărului de trenuri existând pericolul abandonării acestui traseu, situaţie deja înregistrată pe sectorul Vişeu de Sus-Borşa. Urgenţa acestei măsuri o plasează în obiectivele pe termen scurt (2015).

O direcţie tradiţională de orientare a fluxurilor materiale şi umane ale judeţului o constituie legătura cu vestul ţării (Crişana-Banat), inclusiv legătura cu ţările Europei Centrale. Pentru fluidizarea relaţiilor de această direcţie se impun câteva măsuri:

- realizarea „drumului expres Baia Mare-Satu Mare-Vaja (Ungaria)”, ce va facilita legături rapide nu numai cu oraşele din vestul României ci şi cu culoarele europene de transport. Complexitatea


116

lucrărilor îl plasează în categoria obiectivelor pe termen mediu (2025);

- o sarcină încă nerezolvată de către guvernele României o constituie conectarea reţelei feroviare a Depresiunii Maramureşului cu cea din vestul României, legătură întreruptă odată cu instalarea graniţei de stat pe râul Tisa. În acest sens se recomandă realizarea unei căi ferate de joncţiune între Câmpulung la Tisa şi Negreşti Oaş peste pasul Huta (587 m). Obiectivul se încadrează la cele pe termen lung (după 2025).

Prin compartimentul estic al depresiunii Maramureşului, judeţul are contacte şi cu Moldova de Nord. Deşi fluxurile maramureşano-moldovene au de traversat un important obstacol natural (pasul Prislop – 1416 m), ele se derulează atât prin schimburi de mărfuri cât şi prin schimburi de persoane. Între cele două regiuni există zilnic două curse de persoane (Vişeu-Vatra Dornei şi Borşa-Botoşani) şi un important schimb de mărfuri concretizat mai ales în lemn, ape minerale, materiale de construcţie. Pentru fluidizarea traficului pe această relaţie se impune îmbunătăţirea condiţiilor de trafic prin lărgirea şi îmbunătăţirea covorului asfaltic. Faptul se poate realiza prin recalificarea drumului Satu Mare-Suceava din categoria drumurilor naţionale (DN 17, DN 18, DN 19) în drum european. Recalificarea şoselei se susţine nu numai prin necesităţi interne ci şi prin conectarea şoselelor europene E 80 cu E 81 printr-o arteră rutieră ce merge paralel cu un sector al frontierei estice a Uniunii Europene. Recalificarea se încadrează în obiectivele pe termen scurt (2015), lucrările impuse de aceasta urmând a se întinde până în anul 2025 şi chiar peste.

O direcţie aflată abia la începutul refacerii fluxurilor este direcţia nordică, de reconectare a judeţului cu spaţiul ucrainean al Maramureşului istoric dar şi de valorificare a oportunităţilor pe care vecinătatea cu Ucraina le deschid. Creşterea numărului punctelor de trecere a frontierei româno-ucrainene din sectorul maramureşean nu reprezintă doar interese locale, având şi implicaţii naţionale şi chiar europene. Pentru fluidizarea relaţiilor transfrontaliere maramureşene se impun următoarele măsuri:

- construirea unui pod rutier de mare tonaj care să permită un real schimb transfrontalier de mărfuri, podul actual permiţând un tonaj maxim de 3,5 tone. Amplasarea noului pod în sectorul Sighet-Cămara (România)- Biserica Albă (Bila Terka),Ucraina în locul unui


117

vechi pod actualmente distrus, ar permite conectarea lesnicioasă dintre DN 18 (România) şi A 265 (Ucraina), distanţa dintre cele două artere rutiere fiind de sub 1 km. Podul ar permite amplificarea schimburilor comerciale dintre agenţii economici din cele două sectoare maramureşene ce sunt nevoiţi astăzi să-şi deruleze activităţile comune prin PTF Halmeu. Fluxurile actuale existente mai ales în industria lemnului ar putea creşte rapid iar în contextul realizării tunelului pe sub munţii Gutâi, o parte dintre fluxurile central şi est-europene ar putea traversa judeţul Maramureş. Obiectul se încadrează la cele pe termen scurt (până în 2015);

- tot un obiectiv pe termen scurt îl constituie reluarea transportului feroviar transfrontalier, atât pe relaţia Sighetu Marmaţiei (România) – Rahiv (Ucraina), cât şi pe relaţia Sighetu Marmaţiei-Teresva (Ucraina). Pe ultima relaţie, prin scurtarea perioadei de vamare pentru călătorii aflaţi în tranzit s-ar putea prelungi traseul trenului până la Halmeu, refăcând conectarea reţelei feroviare maramureşene cu cea din vestul ţării, relaţie deservită actualmente doar de transportul rutier.

- uşor de realizat ar fi şi un punct rutier şi pietonal de trecere a frontierei în sectorul localităţilor Piatra (România)- Iablunivka (Ucraina) prin realizarea unui drum de legătură între DN 18 (România) şi şoseaua ce leagă localitatea ucraineană sus menţionată de artera A 265 (Ucraina) trecând Tisa peste podul de la Buştina (Ucraina). Această legătură este uşor de realizat ea însoţind malul stâng al Tisei şi traversând linia de frontieră printr-un sector de uscat, imediat după desprinderea ei de talvegul Tisei. Obiectul este realizabil într-un termen scurt (până în 2015).

- o lucrare mai amplă ar necesita transformarea punctului feroviar de trecere a frontierei de la Valea Vişeului (România) – Dilove (Ucraina) într-un punct complex cu trecere feroviară, auto şi pietonală. El ar conecta sectorul ucrainean al Tisei superioare (Ucraina) cu cel al văii Vişeului (România), facilitând schimburile dintre ucrainenii din sectorul românesc al Maramureşului cu cei din sectorul ucrainean al acestui spaţiu. Lucrarea ar presupune şi refacerea podului rutier între Valea Vişeului şi Dilove, fapt ce


118

impune etapizarea acestei lucrări la cele cu termen lung (după 2025).

Tabel cu propunerile privind facilitarea relaţiilor judeţului Maramureş cu regiunile învecinate şi transfrontaliere

Tabel nr. 2 Termen Nr

crt Regiunea Măsura propusă

Scurt Mediu Lung 1. Intrajudeţeană Tunel Munţii Gutâi X 2. Intrajudeţeană Reabilitare drum Baia Sprie-

Bârsana X

3. Transilvania Drum expres Baia Mare-Autostrada Transilvania

X

4. Transilvania Modernizare drum Botiza-Groşii Ţibleşului şi Rohia-Căşeiu

X

5. Transilvania Reabilitare cale ferată Salva -Sighet

X

6. Vestul României Drum expres Baia Mare-Satu Mare-Vaja

X

7. Vestul României Cale ferată Câmpulung la Tisa-Negreşti Oaş

X

8. Moldova de Nord

Reclasificarea DN 17, 18,19 în şosea europeană

X X

9. Transfrontalieră Pod rutier Sighet,Cămara-Bila Terka

X

10. Transfrontalieră Reluarea transportului feroviar transfrontalier

X

11. Transfrontalieră PTF rutier Piatra (România)- Iablunivka (Ucraina)

X

12. Transfrontalier PTF complex Valea Vişeului (România)-Dilove (Ucraina)

X


119

Fig.1. Propunerile privind facilitarea relaţiilor judeţului Maramureş cu regiunile învecinate şi transfrontaliere

Bibliografie

Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Editura Presa

Universitară Clujeană, 294 pag.

Boar, N. (2006), Interrelaţii transfrontaliere maramureşene, (ediţie în limbile română, engleză, franceză, ucraineană), Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 158 pag.;

Boar, N. (2005), Regiunea transfrontalieră româno-ucraineană a Maramureşului, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 294 pag.;

Boar, N. (2009), Changes in the new peripheral areas of the European Union. The case of Maramures (Romania-Ukraine), Italian Geographic Society Series „Recerche e studi”, Societa Geografica Italiana, the 20th volume, pag.47-59 ;

Boar, N. (2007), Maramures – a still divided region at the EU Eastern Periphery, Regional Studies Association International Conference „Regions in Focus ?”, Academic Papershttp://www.regionalstudies+assoc.ac.uk/events/020407papers.asp;


120

Boar, N. (2005), “Changes in the human migration patterns in the Maramures region (Romania-Ukraine)”, Belgeo, nr. 2 , pag. 185-197, Belgia;

Boar, N. (2004), „Assessing the impact of the carpathian euroregion in the Maramures region”, Poland and Romania Before Enlargement of European Union and NATO, Igu Political Geography Commission, Warsaw 2004, pag. 114-120, Polonia;

Boar, N., Cocean, P. (2004), The evolutinos in the XX th century and perpectives of the Romanian minority from the Transcarpathia Region Ukraine IGC – UK2004, Glasgow, UK (Proceding – ediţie electronică), Marea Britanie;

Botoş, I.M., (2009), „România Mică” şi Marea Unire, Apşa de Jos, Ucraina

Cocean, P. – coord. (2004), Planul de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord-Vest. Coordonate majore, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Ilieş, Al. (2004), România.Euroregiuni, Editura Universităţii din Oradea.

Nagy, E. (2003), Riscuri potenţiale în zonele de frontieră, în Sorocovschi V. (coord.) Riscuri şi catastrofe, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca

*** (1997), Carta Verde. Politica de dezvoltare regională în România, Guvernul României şi Comisia Europeană, Programul Phare, Bucureşti

*** (2005), Planul naţional de dezvoltare 2007-2013, decembrie 2005, Guvernul României

*** (2006), Cadrul strategic naţional de referinţă 2007-2013, aprilie 2006, Guvernul României

*** (2006), Tisza River Basin Analysis 2007, International Commission for the Protection of the Danube River

*** (2008), Reactualizare plan de amenajare a teritoriului judeţean – PATJ – Maramureş, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca

121

Analiza sistemului sanitar din Ţara Loviştei

Simona-Elena Borodean*, Daniela Drăgan**

Abstract. Analiza sistemului sanitar din Ţara Loviştei se axează pe abordarea

geografică a infrastructurii sanitare şi a personalului medico-sanitar, importante componente ale sistemului sanitar, având ca principală activitate asistenţa medicală. Scopul acestei lucrări este de a evidenţia individualitatea regională a Ţării Loviştei din perspectiva calităţii vieţii populaţiei. De multe ori starea de sănătate a populaţiei unei regiuni reflectă situaţia economică sau socială a acesteia, gradul de educaţie şi culturalizare şi nu în ultimul rând gradul de implicare al autorităţilor în susţinerea sistemului medical. Calitatea vieţii este influenţată de stilul de viaţă, de zestrea genetică a fiecărui individ, de factorii socio-economici etc., toate aceste aspecte determinând o anumită stare de sănătate, care, în condiţiile unui mediu propice şi în colaborare cu servicii sanitare competente conduc la o individualitate medico-sanitară aparte.

Keywords: stare de sănătate, infrastructură sanitară, personal medico-sanitar, servicii sanitare.

1. Consideraţii generale

Ministerul Sănătăţii publice urmăreşte îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei în special prin garantarea calităţii şi siguranţei actului medical, prin creşterea rolului serviciilor preventive şi nu în ultimul rând prin asigurarea accesibilităţii la serviciile medicale.

Mediul de viaţă generează diferenţieri la nivelul stării de sănătate a populaţiei unei regiuni şi împreună cu tipul de comportament, condiţionat de nivelul de cultură, contribuie la manifestarea spaţiului mental. Acesta rezultă din deprinderi şi practici comportamentale şi poartă amprenta locului unde individul s-a născut şi format.

*Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, 400006, Cluj-Napoca, Romania, e-mail: [email protected] ** Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Geografie, 400006, Cluj-Napoca, Romania, e-mail: [email protected]

Simona-Elena Borodean, Daniela Drăgan

122

În cadrul sistemului teritorial de tip ţară, subsistemul medical este responsabil de manifestarea în teritoriu a funcţiei medicale, în special prin calitatea serviciilor medicale oferite populaţiei. În acest sens structura sistemului de sănătate este alcătuită din infrastructura medico-sanitară, personalul medico-sanitar şi accesibilitatea la serviciile sanitare. Toate componentele sistemului medical sunt mai puţin dezvoltate în cadrul mediului rural, cu acces dificil la servicii medicale, tehnologie şi metode de informare mai puţin dezvoltate, comparativ cu mediul urban unde accesul la asistenţa sanitară este facilă şi tehnologia este avansată. Toate acestea reprezintă aspecte pentru care în mediul urban starea de sănătate este mai bună decât în mediul rural, dar cum ponderea populaţiei rurale este majoritară, întâlnim în toată regiunea repercursiuni grave în starea de sănătate a populaţiei. Există diferenţieri notabile în caracterizarea stării de sănătate şi la nivelul diferitelor localităţi, sub influenţa unor aspecte demografice cum sunt vârsta, sexul, stilul şi mediul de viaţă (de exemplu, comunele Boişoara şi Racoviţa, cu populaţie îmbătrânită şi stare precară de sănătate comparativ cu Voineasa, care are un grad mai redus de îmbătrânire a populaţiei şi o infrastructură medico-sanitară mai dezvoltată).

Fiecare individ în parte poate identifica tipuri diferite de sănătate la care se raportează, pornind de la starea de sănătate percepută, pe care individul şi-o clasifică într-un fel sau altul (bună, “sănatos tun”, precară etc.) respectiv percepţia subiectivă asupra sănătăţii personale, în funcţie de investigaţiile şi examenele medicale, dar şi sănătatea ocupaţională, manifestată în timpul activităţilor economice desfăşurate de individ (cum Ţara Loviştei se bucură de statutul de regiune rurală, cu activităţi economice specifice sectorului primar, sănătatea ocupaţională a locuitorilor ei primeşte accente sezoniere în raport cu desfăşurarea activităţii atât în cultura plantelor cât şi în creşterea animalelor). În scopul îngrijirii medicale, locuitorii din anumite localităţi, puţin dezvoltate din punct de vedere medico-sanitar, (cum de altfel sunt toate aşezările din Ţara Loviştei) efectuează mişcări temporare de tipul turismului de sănătate, respectiv efectuarea unor tratamente curative pe baza apelor minerale (ex. staţiunile Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti şi Ocna Sibiului sunt cele mai solicitate de aceştia şi din perspectiva apropierii şi a costului scăzut pentru transport). Distribuţia inadecvată a resurselor sanitare şi a personalului medical, lipsa


123

specialiştilor şi a infrastructurii medicale moderne conduce şi la generarea unor fluxuri de populaţie spre centrele urbane importante (Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Cluj Napoca, Bucureşti). Volumul fluxurilor nu este întotdeauna influenţat de distanţă ci şi de renumele centrului medical, iar distanţa parcursă variază direct proporţional cu situaţia economică, ceea ce înseamnă că o situaţie economică precară conduce la accesarea serviciilor sanitare aflate în vecinătatea individului.

2. Infrastructura sanitară

În decursul timpului, asistenţa medicală a populaţiei din localităţile Ţării Loviştei a evoluat în mod similar cu celelate localităţi (în special rurale) din România, după legislaţia aflată în vigoare la momentele respective. În trecut îngrijirea bolnavilor se făcea de către persoane fără pregătire medicală de specialitate dar care învăţau anumite tehnici curative precum şi abecedarul bolilor şi leacurilor de la înaintaşii lor.

În Ţara Loviştei asistenţa medicală este orientată mai mult spre îngrijire primară şi tratament ambulatoriu decât pe o îngrijire amănunţită în spital. Acest lucru se datorează echipării tehnice precare, scăderii numerice şi îmbătrânirii populaţiei, dar şi faptului că majoritatea localităţilor din Ţara Loviştei au o legătură bună şi relativ facilă cu centrele urbane de rang superior Brezoiului (fie că ne referim la folosirea infrastructurii rutiere sau feroviare), pentru că oraşe precum Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Curtea de Argeş se află la distanţe aproximativ egale faţă de limitele “ţării”, circa 40 km. Disparităţi în accesul la îngrijire medicală sunt şi de natură etnică, rasială, economică (co-plata, costuri pentru tratamente şi spitalizare, transport), timp de aşteptare, aşezare geografică inadecvată a facilităţilor de îngrijire (în raport cu marile aşezări urbane cu servicii medicale competente). Aceste disparităţi se manifestă prin indicatori de bază ai stării de sănătate modeşti, dar şi prin nivelul scăzut de informare privind factorii de risc şi de protecţie pentru sănătate, de aceea apar inegalităţi regionale marcante în acoperirea populaţiei cu personal medical.

Infrastructura medico-sanitară reprezintă aşadar acea parte a subsitemului sanitar care cuprinde toate unităţile medico-sanitare şi echipamentele specifice precum şi structurile administrative. Această componentă participă la menţinerea/îmbunătăţirea stării de sănătate a


124

populaţiei prin spital (Brezoi), dispensare, cabinete medicale generaliste şi de specialitate cât şi prin cabinetele stomatologice, laboratoare medicale şi farmacii.

Dispensarele de medicină generală sunt cele mai răspândite unităţi sanitare în teritoriu, iar principala funcţie a acestora este de a asigura serviciile medicale primare. Acestea au apărut în teritoriu după anul 1900 şi au funcţionat iniţial în case particulare. Serviciile de asistenţă medicală s-au îmbunătăţit treptat de-a lungul timpului, dar, de multe ori, calitatea serviciilor oferite de medici în aceste unităţi sanitare lasă de dorit, majoritatea funcţionând cu dotări minime ceea ce le reduce mult din posibilităţile de investigare a pacienţilor.

Referitor la cabinetele medicale particulare, de medicină generală, stomatologice sau specializate, trebuie să menţionăm că acestea furnizează servicii contra cost şi sunt mai puţin accesate de populaţie.

Spitalul care polarizează întreaga regiune este un spital de rang inferior, spitalul orăşenesc Brezoi. Dotarile tehnice de care beneficiază această unitate spitalicească sunt de ordin primar iar compentenţele personalului sanitar sunt îngrădite şi pacienţii cu probleme grave de sănătate sunt trimişi spre spitalul judeţean Vâlcea sau spre alte unităţi din afara judeţului (ex. Sibiu). De cele mai multe ori pacienţii aleg singuri să meargă la alt spital (cu toate costurile asociate) numai pentru a beneficia de servicii de calitate. Aceştia generează aşadar fluxurile interregionale de populatie în scopuri medicale.

Tabel 1 – Infrastructura sanitară din Ţara Loviştei în 2007

Localitate (2007) B

rezo

i

Boişo

ara

Câi

nen

i

Măl

aia

Per

işan

i

Rac

oviţ

a

Tit

eşti

Voi

nea

sa

Paturi în spitale, sector public, număr 67 0 0 0 0 0 0 0 Medici, sector public, persoane 10 1 1 1 1 1 1 2 Din total, medici de familie, sector public, persoane 3 1 1 1 1 1 1 2 Stomatologi, sector public, persoane 2 0 0 0 0 0 0 0 Stomatologi, sector privat, persoane 1 0 1 0 0 0 0 0 Farmacişti, sector public, persoane 0 0 0 0 0 0 0 0 Farmacişti, sector privat, persoane 1 0 0 0 0 0 0 1 Personal mediu sanitar, sector public, persoane 35 1 2 2 2 1 1 2 Personal mediu sanitar, sector privat, persoane 0 0 1 0 0 0 0 3 Spitale, sector public 1 0 0 0 0 0 0 0 Cabinete medicale şcolare, sector public 1 0 0 0 0 0 0 0 Cabinete medicale individuale (de familie), sector public

3 1 1 1 1 1 1 2

Farmacii, sector public 1 0 0 0 0 0 0 0


125

Ambulatorii de spital, sector public 1 0 0 0 0 0 0 0 Cabinete stomatologice (individuale), sector public 2 0 0 0 0 0 0 0 Cabinete medicale, sector privat 0 0 0 0 0 0 0 0 Cabinete stomatologice, sector privat 1 0 1 0 0 0 0 0 Laboratoare de tehnică dentară, sector privat 1 0 0 0 0 0 0 0 Farmacii, sector privat 1 0 1 0 0 0 0 1 Cabinete medicale de medicina genarala, sector privat 1 0 0 0 0 0 0 1 Laboratoare medicale, sector public 2 0 0 0 0 0 0 0

*Direcţia Judeţeană de Statistică, Vâlcea

Din tabelul nr. 1 observăm slaba echipare a teritoriului loviştean cu obiective medico-sanitare precum şi numărul redus al personalului calificat. În vederea eliminării acestor neajunsuri referitoare la infrastructura medico-sanitară a Ţării Loviştei menţionăm că trebuie luate anumite măsuri pentru revitalizarea subsistemului medical. Aşadar trebuie luată în considerare promovarea sănătăţii prin intervenţii asupra determinanţilor stării de sănătate, deplasarea accentului către serviciile preventive de sănătate şi creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a populaţiei, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de servicii medicale precum şi dotarea acestora cu echipamente medicale specifice şi nu în ultimul rând, creşterea eficienţei şi calităţii actului medical dar şi a satisfacţiei pacientilor şi personalului medical.

Ţara Loviştei beneficiază de asistenţă medical-sanitară mult sub nivelul României, iar în ceea ce priveşte diferenţierea dintre urban şi rural remarcăm aceeaşi situaţie, respectiv o slabă echiparea a mediului rural în comparaţie cu cel urban. În majoritatea localităţilor rurale se asigură doar asistenţa medicală primară, iar pentru servicii de specialitate locuitorii mediului rural trebuie să apeleze la unităţile medicale din oraş (spital, cabinete medicale). Calitatea actului medical este de obicei mai scăzută în localităţile rurale, în special datorită slabei dotări cu aparatură medicală. Gradul de asigurare a serviciilor medicale de către un personal înalt calificat este scăzut, în genere numărul cadrelor medicale raportat la numărul locuitorilor este foarte redus, astfel că există aşezări unde nu activează nici un medic. Ca urmare a factorilor menţionaţi mai sus, dar nu numai, un locuitor din mediul rural are o speranţă de viaţă cu până la 2 ani mai scăzută decât un locuitor din mediul urban iar rata mortalităţii infantile atinge valori mai mari comparativ cu cele din mediul urban.


126

3. Personalul medico-sanitar

Asistenţa medicală a populaţiei din Ţara Loviştei este asigurată de personalul medical aferent fiecărei localităţi, cu valoare numerică diferită în funcţie de mai multe aspecte cum sunt: rangul localităţii, numărul

populaţiei stabile, echiparea tehnică a

teritoriului, dezvoltarea

socio-economică etc. În continuare am analizat

indicatori precum numărul de medici

raportat la locuitorii fiecărei localităţi precum şi numărul cadrelor medicale medii. În perioada 2003-2007 numărul medicilor a scăzut odată cu numărul populaţiei, cu “degradarea” economică a localităţilor şi mai ales pe baza scăderii motivaţiei medicilor de a-şi desfăşura activitatea în localităţi rurale mici (motivări salariale reduse). Din tabelul nr. 2 observăm o situaţie gravă în ceea ce priveşte numărul de persoane care revin în grija unui cadru medical, fie că este vorba despre medici (valoarea medie pentru Ţara Loviştei este de 1657 locuitori/medic) sau asistenţi (1037 locuitori/medic). Astfel, cea mai fericită situaţie caracterizează mediul urban, unde valorile raportului număr populatie/medic este ceva mai redus, respectiv revin circa 700 persoane unui medic, în timp ce, la polul opus se situează majoritatea localităţilor din mediul rural, unde există, de obicei, un singur medic şi are în grijă un număr şi de 2500 locuitori. Acestă situaţie este caracterizată ca fiind gravă pentru că în mod normal un medic ar trebui sa aibă în grijă un număr de aproximativ 350 de oameni, însă nici regiunea noastră nu putea face excepţie de la acest trend pentru că însăşi valoarea naţională este foarte ridicată, respectiv 718 locuitori revin unui medic, în anul 2004. Aceleaşi tendinţe se înregistrează şi în cazul personalului sanitar mediu, valoarea normală este mult depăşită în majoritatea localităţilor

Tabel 2 - Numărul populaţiei / medic în perioada 2003-2007

Localitate Număr

populaţie Număr medici

Raport nr.

loc./medic

Nr. cadre

medicale medii

Raport nr.

loc./cadru mediu

Brezoi 6998 10 699,8 39 179,4 Boisoara 1581 1 1581 1 1581 Caineni 2542 1 2542 3 847,3 Malaia 1950 1 1950 2 975 Perisani 2594 1 2594 2 1297 Racovita 1901 1 1901 1 1901 Titesti 1197 1 1197 1 1197

Voineasa 1591 2 795,5 5 318,2


127

rurale din Ţara Loviştei, valoarea medie fiind 1037 locuitori/cadru sanitar mediu.

Aşadar deficitul de personal medical conduce la manifestarea unei situaţii critice cu grad scăzut de funcţionalitate şi operabilitate în cadrul sistemului teritorial loviştean.

4. Accesibilitatea la serviciile sanitare

Accesul la sănătate depinde de o multitudine de factori cum sunt: factorii genetici, de mediu, dezvoltarea economică, factorii socio-culturali etc

Accesibilitatea populaţiei la serviciile medico-sanitare de stat se face diferenţiat, în funcţie de statutul pacientului, identificându-se mai multe clase de populaţie:

- -angajaţii, (fie în sistemul de stat fie în cel privat) trebuie să plătească un procent de 7% din venituri în contul asigurărilor de sănătate,

- -pensionarii, sunt asiguraţi prin prisma plăţilor efectuate în perioada de activitate,

- -elevii, studenţii (angajaţi într-o formă de învăţământ de stat şi cu vârsta până la 26 de ani), şomerii beneficiază de asigurare medicală gratuită,

- -categoria celor care nu aparţin nici uneia din clasele enumerate mai sus, aceştia pot beneficia de servicii medicale fie în baza unei plăţi efectuate lunar către casa de asigurări de sănătate, fie pot apela la servicii medicale private, care se plătesc oricum.

În ultima perioadă a scăzut în mod treptat numărul consultaţiilor efectuate per pacient, din cauze multiple, iar acest lucru se traduce în probleme grave de sănătate, caracteristice în special localităţilor din mediul rural. Acest lucru se datorează şi distanţei fizice şi psihice pe care pacientul trebuie să o parcurgă pentru a beneficia de servicii medicale de specialitate, care de cele mai multe ori conduce la abandonarea ideii de a merge la medic şi tratarea bolilor după sfatul farmacistului, cel mult. Aceste lucruri se întâmplă şi din motive care nu ţin neapărat de pacienţi, ar fi de enumerat lipsa mijloacelor de transport în comun, costurile colaterale unei vizite la medic, precum şi lipsa de disponibilitate a medicilor.


128

Alături de calitatea serviciilor sanitare la care face apel populaţia unei regiuni (reprezentată de eficacitate, siguranţa pacientului şi competenţa echipei medicale) o importanţă deosebită prezintă rolul componentei de informare şi educare a pacientului pentru prevenirea afecţiunilor dar şi creşterea ponderii asistenţei medicale primare.

5. Concluzii

Pentru Ţara Loviştei indicatorii serviciilor sanitare înregistrează valori scăzute, fiind direct proporţionali cu dezvoltarea economică a regiunii. De asemenea este caracteristică repartiţia asimetrică a acestor indicatori în cadrul teritoriului, în dreapta Oltului există o concentrare mare de obiective medico-sanitare, (oraşul Brezoi), în stânga, cea mai mare parte a populatiei regiunii. Ca urmare apar fluxuri migratorii de populaţie în scop medico-sanitar, atât intrarregional cât mai ales interregional.

Numărul redus al cadrelor medicale raportat la numărul de locuitori conduce la practicarea unui act medical impropriu şi datorită dotărilor de ordin tehnic foarte reduse şi totodată învechite dar şi ca urmare a motivaţiei intrinseci scăzute datorită salariului sau mediului unde îşi desfăşoară activitatea cadrul medical.

Implementarea unor politici de stabilizare a personalului medical (dezvoltarea serviciilor private poate deveni un mediu concurenţial pentru sistemul public), creşterea eficienţei şi calităţii actului medical sunt aspecte foarte importante pentru susţinerea sistemului sanitar loviştean.

References

Drăgan, Daniela; Ianăş, Ana-Neli (2009), Structura sistemului medical clujan, în Terra (LVIII-LIX), Editura CD Press, Bucureşti.

Dumitrache, Liliana (2004), Starea de sănătate a populaţiei României, O abordare geografică, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.

Marinescu, Marcela Mihaela (2005), Starea de sănătate a populaţiei din zona Drăgăşani, în Geografia Judeţului Vâlcea, teorie şi practică, Editura Offsetcolor, Râmnicu Vâlcea.

Pătraşcu, M., Daneş, N. (2008), Monografia Comunei Câineni, Judeţul Vâlcea, Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea.

***Direcţia Judeţeana de Statistică, Vâlcea.

129

Evaluarea activităţii resurselor umane implicate în societăţile comerciale de turism din Ţara Maramureşului

Mariana Chindriş, Silviu Bumbak, Lenuţa Herbil*

Rezumat “Maramureşul, o lume aparte în chiar central geografic al Europei, o civilizaţie unică

de lemn şi piatră, un spaţiu în care divinitatea a revărsat cu dărnicie asupra oamenilor atâta bunătate, demnitate şi frumuseţe încît să poată rămâne ei înşişi în toate împrejurările, în cruciada istoriei.” Augustin Buzura – citat preluat din “Ţara Maramureşului – Studiu de Geografie Regională”(conf. univ. dr. Gabriela Ilieş-2008)

Unicitatea spaţiului maramureşean, prin care înţelegem entitatea teritorială “Ţara Maramureşului”, se datorează în mare parte superbului cadru natural peste care este suprapusă şi care a jucat rolul unei adevărate fortăreţe naturale de-a lungul secolelor. Din punct de vedere geografic se constituie din Munţii Maramureşului aflaţi în NE, Munţii Rodnei aflaţi la SE, lanţul vulcanic Igniş-Gutâi-Ţibleş dispuşi şi ei pe direcţia V-SE, încadrând Depresiunea intramontană a Maramureşului. Ţara Maramureşului este cunoscută ca fiind leagănul unei adevărate civilizaţii a lemnului, a cărei dezvoltare a dus la crearea unui patrimoniu etnografic de mare atractivitate turistică.

* Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, Extensiunea Sighetu Marmaţiei, Coordonator: Conf.univ.dr. Marin Ilieş

Mariana Chindriş, Silviu Bumbak, Lenuţa Herbil

130

Fig. 1. Ţara Maramureşului. Localizare geografică

Introducere

În contextul concentrării tendinţelor spre dezvoltarea turismului personalizat de calitate, ca ramură economică importantă în Ţara Maramureşului, a fost necesară abordarea situaţiei existente în turism la nivel regional. Din observaţiile directe a rezultat faptul că majoritatea societăţilor comerciale de turism lucrează la un nivel mult mai scăzut decât abordarea universitară.

Obiectiv

Prin studiul de faţă se urmăreşte obţinerea unor răspunsuri cât mai apropiate de realitate, acestea reprezentând un pas important în înţelegerea, abordarea şi dezvoltarea raporturilor între societăţile

Evaluarea activităţii resurselor umane implicate în societăţile comerciale ...

131

comerciale de turism şi angajaţi. În aceste condiţii, studiul are ca finalitate obţinerea unor informaţii cuantificabile, pretabile reprezentărilor spaţiale, dând posibilitatea emiterii unor concluzii operaţionale la nivel regional.

Date

Studiul a fost efectuat în perioada august-septembrie 2009, în 15 localităţi din Ţara Maramureşului după cum urmează: Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Borşa (localităţi urbane); Săpânţa, Vadu Izei, Onceşti, Bârsana, Rozavlea, Şieu, Bogdan Vodă, Ieud, Rona de Jos, Petrova, Leordina, Vişeu de Jos (localităţi rurale).

Pe parcursul etapei de prospectare s-au purtat discuţii cu 61 de persoane implicate în activitatea de turism, atât la nivel managerial cât şi la nivel operaţional. În ceea ce priveşte tipologia societăţilor în care s-a realizat studiul, acestea se încadrează în următoarele categorii: agenţii de turism, centre de informare turistică, muzee, baze de cazare ( hoteluri, moteluri, pensiuni turistice) cu un nivel de clasificare de până la 3 stele (la pensiunile rurale flori sau margarete).

Metode

În ceea ce priveşte metodologia de lucru, s-au utilizat următoarele metode:

Regulile SMART pentru stabilirea obiectivului Metoda Focus Group – datorită necesităţii unei abordări diferenţiate

a dialogurilor cu persoanele implicate în activitatea de turism în funcţie de circumstanţele din teren.

Chestionarul – structurat pe un număr de 15 întrebări prin care s-au colectat informaţii referitoare la: numele şi prenumele persoanei, vârsta, mediul de provenienţă (urban sau rural cu specificaţii exacte), funcţia ocupată în cadrul firmei, vechimea, precum şi întrebari cu privire la activitate.

Observaţia – s-a axat pe identificarea aspectelor mai greu sau imposibil de obţinut direct de la persoanele intervievate.

Standardizarea


132

1) Prelucrarea primară a informaţiilor prin încadrarea acestora pe tipologii necesare reprezentării grafice, după cum urmează:

o Tipologia societăţilor comerciale; o Localizarea în teritoriu; o Grupa de vârstă; o Nivelul studiilor; o Vechimea în profesie.

Cele mai multe tipologii au fost utilizate post fază prospectare, deoarece nu se dispune de o situaţie statistică clară la nivel de regiune.

2) Transformarea diverselor tipuri de date într-o formă cuantificabilă prin acordarea de valori sub formă de:

- indicatori absoluţi (cifre, procente); - indicatori standardizaţi (clasificarea bazelor de cazare).

3) Acordarea de punctaje – s-a stabilit o scală de la 0 la 3 în funcţie de subiectivismul surselor de informare şi subiectivismul modului de apreciere, luându-se în calcul şi diverse raporturi ale firmelor cu firme partenere, angajaţi, mass-media şi clienţi. Pentru acordarea punctajului şi aprecierea nivelului la care se situează firmele şi resursele umane din cadrul acestora s-au luat în considerare următoarele elemente:

- deschiderea spre comunicare; - utilizarea tehnologiei şi metodologiei de lucru

performante; - cunoaşterea operaţiunilor curente specifice activităţii de

turism; - viziunea asupra fenomenului turistic; - abordarea situaţiei existente.

4) Transformarea informaţiilor statistice în format grafic şi cartografic structurate în principal pe:

- raportul creaţie-dezvoltare şi operaţiuni curente în activitatea de turism

- gradul de comunicare şi optimism în raport cu vechimea în domeniu, grupa de vârstă şi nivelul studiilor resurselor umane.


133

- gradul de utilizare al tehnologiei şi metodologiei de lucru repartizat pe localităţi

Metoda analizei – a constat în studierea raporturilor spaţiale dintre diverse categorii de informaţii pe baza structurării acestora în forma cartografică.

Rezultate

În lucrarea de faţă sunt expuse doar câteva aspecte mai importante ale studiului, acesta incluzând de fapt o problematică mult mai complexă şi mai extinsă. Fiecare reprezentare cartografică este completată de câteva constatări privind modul de manifestare spaţială a fenomenul urmărit.

a. Evaluarea raportului dintre operaţiunile curente şi creaţie – dezvoltare

Fig.2 Evaluarea raportului dintre operaţiunile curente şi creaţie - dezvoltare

Din reprezentarea grafică numită Evaluarea raportului dintre operaţiunile curente şi segmentul creaţie-dezvoltare a resurselor umane, reiese în mod clar faptul că preocuparea pentru sectorul creaţie-dezvoltare este mai scăzută, fiind cuprinsă între valorile de 5-20% în zonele urbane şi periurbane. Pe


134

măsura îndepărtării de zona urbană, preocuparea pentru acest sector nu trece de un prag de 5%.

b. Evaluarea nivelului de comunicare al resurselor umane pe unităţi teritoriale

Fig.3. Evaluarea nivelului de comunicare al resurselor umane pe unităţi teritoriale

Din analiza hărţii cu privire la nivelul de comunicare a persoanelor implicate în activitatea de turism în localităţile studiate, reiese faptul că nivelul comunicării este mai ridicat în mediul rural. Acest fapt se datorează bunei gestionări a pensiunilor rurale de către proprietari, încadraţi în marea majoritate grupei de vârstă de peste 50 de ani, cu vechime în domeniu. Aceasta se constituie ca un factor de creştere a performanţelor de comunicare ale acestora. În mediul urban se înregistrează un nivel mai înalt al comunicării în cazul persoanelor cu studii superioare.


135

c. Evaluarea nivelului de utilizare a tehnologiei şi metodologiei resurselor umane pe unităţi teritoriale

Fig,4. Evaluarea nivelului de utilizare a tehnologiei şi metodologiei resurselor umane pe

unităţi teritoriale

În ceea ce priveşte nivelul de utilizare a mijloacelor tehnologice şi metodologice de lucru performante, valorile înregistrate în localităţile studiate se situează la valori minime sau nule.Printre localităţile cu un nivel acceptabil, cuprins între valorile 1 şi 2, se disting Municipiul Sighetu Marmaţiei, Vişeul de Sus, Leordina, Vadu Izei, Onceşti şi Săpânţa. Practic, mediul urban sau apropierea de acesta reprezintă un factor determinant. Pentru localitatea Leordina, nivelul este ridicat dar amploarea fenomenului turistic redusă.


136

d. Evaluarea nivelului de optimism a resurselor umane pe unităţi teritoriale

Fig.5. Evaluarea nivelului de optimism a resurselor umane pe unităţi teritoriale

Harta reprezentării spaţiale a gradului de optimism înregistrează nivele ce se înscriu între valorile 1 şi 2. Mai ridicate sunt în localităţile cu vechi statut în domeniu, unde a apărut primul val de pensiuni, cum este cazul localităţii Vadu Izei. De asemenea, un nivel ridicat al optimismului se înscrie şi în rândul localităţilor de pe culoarul Tisei, din vecinătatea Municipiului Sighetu Marmaţiei şi pe cursurile mijlocii ale Izei şi Vişeului.


137

e. Evaluarea nivelului de optimism al resurselor umane după vechimea în domeniu

Fig.6. Evaluarea nivelului de optimism al resurselor umane după vechimea în domeniu

Din reprezentarea nivelului de optimism în funcţie de grupa de vechime, se poate observa predominant o creştere a valorilor la persoanele cu o vechime în domeniu de peste 2 ani.

Concluzii

Studiul de faţă evidenţiază existenţa unei discrepanţe şi incompatibilităţi între rezultatul pregătirii absolvenţilor din instituţiile de învăţământ superior şi activitatea curentă din societăţile comerciale de turism. Din analiza reprezentărilor grafice şi cartografice au rezultat o serie de concluzii:

- Preocuparea scăzută pentru segmentele creaţie-dezvoltare (plan de afaceri elaborat şi eficient pentru societăţile comerciale; elaborarea unui concept de produs turistic nou; conceperea unor programe turistice personalizate care să atragă un număr cât mai mare de turişti; elaborarea unui plan de branding);


138

- Abordarea neprofesionistă a activităţii pe care aceştia o desfăşoară;

- Abilităţi scăzute de comunicare; - Grad scăzut de utilizare a metodelor de lucru eficiente; - Grad scăzut de utilizare al tehnologiei moderne; - Lipsa concentrării atenţiei din partea managerilor şi

proprietarilor de firme de turism spre valorificarea potenţialului oferit de un absolvent performant;

- Interes scăzut pentru crearea de noi locuri de muncă pentru absolvenţii din domeniul turismului, datorită neinţelegerii importanţei calităţii resurselor umane în procesul de creaţie-dezvoltare.

Bibliografie

Boar N., Ilieş M., Ilieş Gabriela, Hotea M., Hodor N., (2005) Municipiul Sighetu Marmaţiei.Hartă turistică, Ed. Presa Universitară Clujeană

Câmpeanu-Sonea Eugenia, Rotar Gabriela, Ilieş Marin, Ilieş Gabriela (2006), Comunicare în Turism, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Câmpeanu-Sonea Eugenia (2005), Comunicare, conflict şi dialog în procesul managerial, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Cocean P., Deszi S., (2000), Prospectare turistică, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Filipaşcu Al., (1997), Istoria Maramureşului, Editura Gutinul

Gabriela Stănciulescu (2002), Managementul agenţiei de turism, Editura ASE, Bucureşti

Ilieş M., Ilieş Gabriela, Boar N. (2002), Ţara Maramureşului-Hartă turistică

Ilieş Gabriela (2007), Ţara Maramureşului - Studiu de geografie regională, Presa Universitară Clujeană

Ilieş Marin (2003), Cartografiere turistică computerizată, Editura Universităţii din Oradea, Oradea, Cluj –Napoca

Ilieş Marin, (2007), Amenajare turistică, Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca

Pease Allan (2002), Limbajul trupului, Ed Polimark, Bucureşti

***, www.pensiune-maramures.ro

***, www.infopensiuni.ro

139

Spa tourism in the villages of the Maramureş Mountains?

Mihai Hotea*

Abstract This work has focused on the presentation of some aspects concerning the

high potential of the mineral springs in the rural localities of the Maramureş Mountains. The presence of mineral springs led to the emergence of primitive spas since the nineteenth century in the localities Poienile de sub Munte and Crasna Vişeului. This paper tries to answer to the question whether by the existence of these spas one can however talk about the spa tourism in the villages of the Maramureş Mountains.

1. Introduction

The Maramureş Mountains have a significant number of mineral springs, which over time have been exploited for both internal and external cure. The highest density of mineral springs is situated on the Vinului Valley (Vişeu de Sus) and the Vinişorului Valley (Borşa) but also important are the mineral springs from Poienile de sub Munte and Crasna Vişeului. Most of these springs are intended for internal cure but the existence of the sources with special therapeutic properties determined their introduction into a local spa circuit at different moments in time starting with the nineteenth century.

The genesis of these carbonated sources is linked to the emergence of a mofete aureole, as a result of the post-volcanic events of Oaş-Gutâi-Ţibleş neogene volcanic chain and its extension (isolated mountain Toroioaga). They resulted from the circulation of the hydro-mineral solutions through the eruptive rocks, but also through crystalline and sedimentary Eocene rocks too. In their ascent to the surface, gases meet aquifer layers giving them a carbonated character. This explains the absence of the dry mofetes.

* “Babeş-Bolyai” University Cluj Napoca, Sighetu Marmaţiei Extension

Mihai Hotea

140

At the sources located on the Cvaşniţa Valley from Poienile de sub Munte, situated at a considerable distance to the eruptive, the gaseous character of the waters is explained by the existence of the deep fractures of the base, generated by the neogene volcanic eruptions, by which carbonic gas migrates to the surface.

Figure 1 : Maramureş Mountains. Rudimentary spas

Following the documentary and field research throughout the whole area of the Maramureş Mountains, we have identified a total of 40 sources which due to their therapeutic qualities are suitable for external cure. Of these, 24 (two are drillings) were used along the time, for various diseases by creating rudimentary spas and the others (16 sources) are used also to the external cure but by the water transport, manually, by some of the locals. These spas created in time, are situated in 12 locations in which 3 spas belong to 2 rural localities of the Maramureş Mountains, it’s about the settlements Crasna Vişeului and Poienile de sub Munte.


141

2. Spas of the Crasna Vişeului area

The rudimentary spas from Crasna Vişeului situated at the entrance in the Hrioreţ de Jos hamlet harness 3 mineral sulphurous sources located on a small tributary of the Vişeu river (between the Hrioreţ brook and Frumuşeaua river).

The first source is situated at an altitude of 432 m, considered by us as having the best quality and the other 2 springs are located at the altitude of 426 m, positioned near each other.

Old spa building, nowadays, in advanced stage of degradation, is situated in the valley at an altitude of 428 m at the foot of two fairly steep slopes and it was supplied from the spring 1, the water having a drop of 3 m. According to the field investigations and to the information provided by the locals, the bathing was taken into the barrels (one oblong and one normal), arranged in the two premises of the rudimentary building.

The building of the new spas is located on a terrace of the Vişeu river at an altitude of 403 m. The water from the second source is brought by the feed pipe (a level difference of 23 m) at the new building that has 2 rooms. In the first room the water is heated with wood and then sent to the 2 tubs in the second room. Both exterior aspect and the methods of preparation of the water are rudimentary.

3. Spas of the Cvaşniţei Valley (Poienile de sub Munte)

On this valley, the spas are positioned in two locations, one still being under construction.

3.1. Cvaşniţa „New Spas”

On the left side of the Cvaşniţa Valley, at about 3000 m from the confluence of the Cvaşniţa brook with Ruscova river, is an oligomineral spring water (sodium- bicarbonate), sulphurous with a flow of 0.02 l/s and a water temperature of 10°C.

The water (called by the locals "black water") is brought by pipeline to a household where spas are currently under construction. The floods in august 2008 caused some damages to the owners and the workings slowed for a period. The pension situated at an altitude of 602 meters, will have 4 bathrooms and in a building in the immediate vicinity will be the

Mihai Hotea

142

accommodation for tourists (6 vacancies). We consider that their location in the meadow of Cvaşniţa brook could create major problems at the periods of big floods.

3.2. Cvaşniţa „Old Spas”

The spas are located on the left side of the Cvaşniţa valley, at 5100 m from the confluence with Ruscova river. There are in this place 3 springs sited near the building where bathing is taken.

The first spring (source 1) has alkaline and hypotonic water with a flow of 0,01 l/s and a water temperature of 12°C. It is framed by a concrete well with a diameter of 0,5 m and the water depth is o,78 m.

The second spring (source 2) has alkaline, carbonated and hypotonic water. The water temperature is also 12°C and it has a flow of 0,014 l/s. The source is surrounded by a concrete shaft with a diameter of 1 m and the water depth is o,64 m.

The third spring (source 3) has the same qualitative features as the source 2. It is framed by a concrete shaft with a diameter of 0.5 m, the water depth is 0.64 m and the water temperature is 18°C.

According to the information received from the townhall, the most intensive exploitation of the baths, in this place, took place in the interwar period. During the period 1970-1980, the spas were subordinated to the townhall being, of course, a local spa. The rudimentary infrastructure was constituted from a building with 4 rooms. Nowadays (2008), the construction consists of a hut made of planks separated in 3 rooms where one can find 3 old bathtubs. The water is heated in a larger vessel at wood fire and then is transported in the 3 baths.

At present, the bathrooms are used by some natives of the Cvaşniţa Valley for various health problems (rheumatism, etc.). In its current form, the bathrooms do not have great prospects for the future. The solution would be that the owners invest in their modernization. To this end, it would be necessary to create an accommodation space (initially smaller) as a pension.

Based on the information that the feeding is supplied from an accumulation located in the oligocene deposits, therefore with a view of the modernization of the bathrooms and of creating the premises of a resort local spa, it would be required to execute a drilling near the springs 1 and


143

3. If one could get a good flow, it could move to the systematic exploitation of groundwater.

Conclusion

Although the studied area has a considerable potential of mineral springs with varied characteristics, their harnessing is very scanty, being reduced to 3 rudimentary bathrooms, having only a local importance. Under these conditions, at present, one cannot speak about spa tourism in rural localities of the Maramureş Mountains.

Acknowledgements

This paper/presentation is a based on the research conducted in the PNCDII Partnership 4 project SISAT 91-032/2007.

References

BENEDEK J., 2004. Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională. Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

BEUCA A., ZEBRENIUC Cristina 2007. Poienile de sub Munte, Maramureş – Aspecte monografice. Editura Ethnologica, Baia Mare;

CIANGĂ N., 1998. Turismul din Carpaţii Orientali. Studiu de Geografie Umană. Ediţia a doua. Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

COCEAN P., 1992. Modele de amenajare turistică a unor regiuni muntoase din România. SUBB, Cluj Napoca;

COCEAN P., 1999. Geografia Turismului. Editura Focul Viu, Cluj Napoca;

ILIEŞ AL., 1996. Potenţialul turistic al Munţilor Maramureşului. AUO, vol. VI, Oradea;

ILIEŞ GABRIELA, 2007. Ţara Maramureşului. Studiu de geografie regională. Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

ILIEŞ M., 2003. Cartografiere turistică computerizată. Editura Universităţii din Oradea, Oradea;

SZILLAGY I., 1876. Maramaraos megye egytemes leirasa. Editura Egyetemei, Budapest;

144

Munţii Poiana Ruscă- Zona turistică Cinciş

Ciorogariu Elena*

Rezumat. Munţii Poiana Ruscă unitate fizico-geografică clar încadrată în cadrul

sistemului Carpatic Occidental, nu se impune printr-un potenţial turistic ridicat acesta fiind mediu (Cândea, 2006, p 27). Totuşi realitatea din teren dă naştere unui mozaic turistic, luând in considerare diversitatea tipurilor de resurse distribuite inegal în cadrul unităţii montane. Pentru a scoate în evidenţă funcţionalitatea turistică a masivului se impune elaborarea procesului de zonare turistică. În urma analizei integrate a potenţialului turistic, s-au identificat zone unde concentrarea resurselor turistice este mai mare, fondul turistic fiind reprezentat mai proeminent faţă de alte areale.

Cuvinte cheie: zonă, resurse, Cinciş, munţii Poiana Ruscă

1. Poziţia geografică a zonei turistice Cinciş

Denumirea zonei turistice este dată de principalul atractor turistic al zonei, şi anume lacul Cinciş, situat în partea de est a munţilor Poiana Ruscă, la 7 kilometrii distanţă de oraşul Hunedoara. Lacul a luat naştere în anul 1962, fiind un lac de acumulare pe râul Cerna. Amplasamentul a dus la strămutarea a două sate Cinciş şi Cerna, acestea fiind strămutate într-unul singur numit satul Cinciş-Cerna, aparţinător comunei Teliucul Inferior.

2. Resurse turistice

Resursele turistice reprezintă totalitatea elementelor atractive ale unui teritoriu, indiferent de originea lor şi de relaţiile dintre ele. (Cocean, 2004, p. 15).

Zona turistică Cinciş reprezintă un izvor de resurse turistice atât naturale cât şi antropice. Din punct de vedere administrativ am luat ca

* Nedeclarat


145

studiu suprafaţa comunelor Teliucul Inferior şi Ghelari, în analiza potenţialului turistic, lacul Cinciş fiind pe suprafaţa comunei Teliucul Inferior.

Dezvoltarea turismului din ultima perioadă datorită nevoii omului de relaxare, de deconectare de la zbuciumul zilnic a făcut ca multe zone să se dezvolte prin prisma acestuia. Resurse turistice nesemnificative devin elementele potenţialului turistic al zonei. De exemplu biserica de sub apă de la coada lacului Cinciş, reprezintă un obiectiv atractiv pe lângă dorinţa de agrement a potenţialilor turişti ajunşi în zonă.

Tabel 1.Resursele turistice din zona Cinciş

Resurse turistice Localizare Dealul Cârnu (757m )

(punct de belvedere)

Ghelari

Lacul Cinciş sat Cinciş -Cerna

Valea Cernei Hunedorene Cinciş, Teliucul Inferior Peisajul dinamic pe suprafaţa întregii comune

Biserica de sub apă Lacul Cinciş

Biserica din Teliucul Inferior Telicul Inferior

Monumente industriale Telicul Inferior

Biserica Sfintii Mihail şi Gavril (1770) Ghelari

Catedrala din mediul rural Ghelari

Biserica din Ruda Ruda

Furnalul de la Govăjdia Govăjdia

Resurse etnografice (portul popular,

manifestări culturale)

Ghelari, Ruda

Ciorogariu Elena

146

Fig.1. Distribuţia resurselor naturale

Fig.2. Distribuţia resurselor antropice

3. Infrastructura turistică

Infrastructura turistică sau baza tehnico-materială este alcătuită din toate dotările tehnice şi edilitare necesare asigurării tuturor serviciilor pentru desfăşurarea fenomenului turistic. (Cocean, 2004, p15.)

Gradul de accesibilitate al zonei este ridicat, distanţa între centrul emiţător şi cel receptor este de 7 kilometrii. Centrul emiţător Huneodara reprezintă principalul punct de intrare în masiv şi în zona lacului Cinciş. Drumurile sunt asfaltate atât înspre comuna Ghelari cât şi Teliuc.


147

Structurile de cazare sunt dezvoltate în special pe malul stâng la lacului Cinciş şi în comuna Ghelari.

Tabel. 2 Unităţile de cazare din zona Cinciş

Denumirea pensiunii Categorie Număr de locuri

Pensiunea „Camelia” 3 margarete 12

Pensiunea „Poiana Codrului” 3 margarete 8

Pensiunea „ Panorama” 3 margarete 15

Pensiunea “Magic” 3 margarete 28 Complexul turistic “Ovi” 3 margarete 36 Pensiunea “ Casa Albă” 2 margarete 53

Motel „ Cinciş” 3 stele 42

Fig.3.Distribuţia spaţială a unităţilor de cazare din zona lacului Cinciş

Ciorogariu Elena

148

4. Tipuri de turism practicate

4.1 După criteriul temporal Turismul de week-end (in special pe malul lacului Cinciş) Sejuru (arealul Cinciş-Ghelari)

4.2 După criteriul localitzării şi motivaţiei Turismul montan ( practicarea drumeţiilor în arealul Lunca

Cernii de Jos-Vadu Dobri cu plecare din zona lacului Cinciş) Turismul lacustru ( lacul Cinciş) Turismul fluvial (râul Cerna, ) Turismul rural –etnografic ( Ţinutul Pădurenilor) Turismul cultural ( vizitarea bisericilor de lemn, de piatră, muzee,)

4.3 După criteriul agregativ Turismul solitar Turismul de masă Turismul expediţionar Turismul cinegetic

clasificarea selectată după Muntele & Iaţu (2003)

Bibliografie

Candea , Melinda, Potenţialul turistic al Romaniei , Editura Universitară,Bucureşti , 2006, p 27

Cocean, P, Geografia turismului, Editura Focul Viu,Cluj-Napoca 2004, p 15-16

Muntele I, & Iaţu C, Geografia turismului – Concepte, metode şi forme de manifestare spaţio-temporală, Editura Sedeom Libris, Iaşi, 2003, p 272-288

Işfănoni R, Pădurenii Huedoarei, Editura Mirabilis, 2006

149

Regiunea de proiect Ţara Maramureşului. Abordare turistică transfrontalieră

Sorin Kosinszki*

Abstract. The nowadays project regions overlie, in most of the situations, on the ancient

historical regions, which prove their functional aspect once more, also from the complex perspective that develpment projects imply.

In the case of the Maramureş Land (which comprises as a cross border etnographical and historical entity, a territory from The Maramureş County – Romania and also from The Transcarpathia Region – Ukraine) the opportunity for gradual development of cross border tourism with Ukraine is granted mostly by the development projects from the financing authority of The Romania - Ukraine Neighbourhood Programme PHARE Cross Border Cooperation, through the Romanian Ministry of Development, Public Works and Housing starting with january 2007, financing instrument which evolved during 2009 into a new programme - ENPI.

Key words: Maramureş Land, Romania, Ukraine, crossborder, tourism, project region, sustainable development.

Importanţa regiunii de proiect Ţara Maramureşului

Concepţia din ultimii ani conform căreia, din ce în ce mai mult, o Europă a regiunilor, trebuie să se suprapună peste o Europă a statelor, se reflectă cu atât mai mult în abordarea sistemică, integrată, turistică, transfrontalieră şi se observă necesitatea dar şi eficacitatea implementării unei asfel de Europă a regiunilor, de proiect de această dată, care, cu atât mai complexă, dar şi având în vedere provenienţa UE a fondurilor pentru dezvoltare sustenabilă, pot fi îngrădite în evoluţia lor firească şi pozitivă de unii factorii politici, care devin restrictivi de cele mai multe ori. Consecinţele acestui fapt se răsfrâng atât direct cât şi indirect asupra regiunilor de proiect. Practic regiunile actuale de proiect se suprapun, în majoritatea situaţiilor, peste vechile regiuni istorice, acestea din urmă

* Drd. Facultatea de Geografie

Sorin Kosinszki

150

dovedindu-şi încă o dată funcţionalitatea şi din perspectiva demersurilor complexe pe care proiectele de dezvoltare le implică. Articolul se bazează pe implicarea directă a autorului în cadrul unor proiecte de cooperare transfrontalieră cu Ucraina, derulate de Primăria Sighetu Marmaţiei.

În cazul concret al Ţării Maramureşului şansa dezvoltării treptate a unui turism transfrontalier cu Ucraina, respectiv oblastul Transcarpatia, o constituie într-o mare măsură proiectele de dezvoltare materializate prin ofertele de finanţare propuse de Programul de Vecinătate România-Ucraina prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor începând cu ianuarie 2007.

Demersul ştiinţific care va fi tratat în acest articol vizează valorificarea directă a resurselor de atractivitate turistică naturale şi antropice de care dispune vechea Ţară a Maramureşului, atât de pe teritoriul României cât şi de pe teritoriul Ucrainei, prin intermediul proiectelor de dezvoltare transfrontalieră, în special a sectorului turistic rural: "În ceea ce priveşte resursele turistice ale celor două subsisteme maramureşene, există o evidentă simetrie. În sectoarele înalte, montane, există un potenţial ridicat pentru sporturile de iarnă şi turismul de drumeţie. În aureola mofetică există o mulţime de izvoare minerale. Se adaugă obiectivele turistice ale zonei calcaroase din munţi, existente în ambele sectoare şi potenţialul turistic al fostelor exploatări de sare... Potenţialul antropic este la fel de important datorită arhitecturii în lemn, dezvoltată în întregul Maramureş, datorită folclorului, portului popular, obiceiurilor şi recunoscutei ospitalităţi maramureşene"†††.

În cadrul regiunii de proiect Ţara Maramureşului, prin intermediul articolului, s-a urmărit un fir logic de la individualizarea regiunii, la fondurile de finanţare şi domeniile cooperării transfrontaliere, dintre care turismul reprezintă un domeniu integrativ. Aspectele teoretice au fost exemplificate cu situaţii concrete din Ţara Maramureşului, atât partea românească cât şi partea ucraineană. S-a efectuat apoi o analiză SWOT pe problematicile turismului din regiunea transfrontalieră româno-ucraineană a Maramureşului.

Problematica abordată se înscrie practic în cadrul geografiei regionale dar şi a geografiei politice şi s-au folosit exigenţe sporite la definirea

††† Nicolae Boar, Regiunea transfrontalieră româno-ucraineană a Maramureşului, Cluj Napoca, 2005


151

regiunii ca entitate spaţială, iar analiza situaţiei a avut în vedere depistarea unor factori determinanţi, a unor efecte regionale, ca urmare a relaţiilor complexe dintre componentele fizico-geografice dar mai ales antropice şi cele ale proiectelor de dezvoltare turistică transfrontalieră.

Cât despre Ţara Maramureşului care se găseşte la ora actuală pe teritoriul Ucrainei, aceasta face parte din oblastul Transcarpatia, şi este situată în partea de sud-vest a Ucrainei. Practic, jumătatea estică a Transcarpatiei facea parte în Evul Mediu din voievodatul românesc al Maramureşului, devenit Comitat după cucerirea maghiară.

Prin intermediul euroregiunilor şi al programelor de finanţare de tip cooperare transfrontalieră, respectiv transnaţională, regiunile de proiect naţionale devin regiuni de proiect transfrontaliere dar şi transnaţionale,

extinzându-şi astfel mult efectele multiplicatoare ale proiectelor implementate, mărind numărul persoanelor din grupurile ţintă, al instituţiilor, administraţiilor publice locale, asociaţiilor, etc.

Complexitatea regiunilor de proiect transfrontaliere este crescută de acest număr

mare de beneficiari finali, de efectele multiplicatoare şi de gradul sporit de sustenabilitate.

Odată grefate aceste aspecte pe entitatea fizico-geografică şi antropică prezentată sub forma Ţării Maramureşului (RO) şi a Ţării Maramureşului (UA) - parte din oblastul Transcarpatia, acestea devin teritorii pentru implementarea proiectelor pentru dezvoltare sustenabilă social-economică, turistică, ecologică, dar şi pentru sectorul de cercetare.

Politica de coeziune economică şi socială este o politică fundamentală a UE şi se alocă cca. 1/3 din bugetul Uniunii Europene pentru programe de finanţare. Prin această politică se doreşte reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială între statele membre / regiunile UE, îmbunătăţirea funcţionării pieţei unice şi promovarea dezvoltării stabile a

Sorin Kosinszki

152

UE, inclusiv prin turism, în cazul nostru turismul rural. Prin acest obiectiv se urmăreşte realizarea unei colaborări mai bune între regiuni, judeţe şi zone transnaţionale.

Suma totală propusă a fi alocată pentru atingerea obiectivelor în perioada 2007-2013, de către ENPI (European Neighbourhood and Partnership Instrument) este: 347,410 miliarde Euro. Această sumă este repartizată pentru cele trei obiective în felul următor: 81,5% pentru obiectivul convergenţă, 16% pentru obiectivul competitivitate regională şi ocuparea forţei de muncă, urmând ca 2,5% să fie alocaţi obiectivului cooperare teritorială europeană.

Tabelul nr. 1 TARA COEZIUNE CONVERGENTA COMPETITIVITATE

REGIONALA COOPERARE TERITORIALA

TOTAL

ROMANIA 6552 12661 - 455 19668

UNGARIA 8642 14248 - 386 23276

SLOVACIA 3899 7013 449 227 11588

Sursa datelor: Cohesion Policy 2007-2013 Commentaries and official texts – Inforegio (date in mil. €)

Perspectivele turismului în regiunea transfrontalieră de proiect Ţara Maramureşului – analiza SWOT

În cele ce urmează prezentăm succint o analiză de tip SWOT pentru a elabora câteva strategii pentru regiunea de proiect româno – ucraineană analizată.

1) Mediul Intern

a) Punctele tari:

Prezenţa brandurilor turistice locale, în special cele de natură etnografică

În mediul rural aferent Maramureşului Istoric se găsesc importante resurse naturale, peisaje pitoreşti

Aşezările rurale din Maramureşul Istoric prezintă valori tradiţionale aparte cu mare atractivitate turistică


153

Existenţa la Sighetu Marmaţiei a specializării de Geografia Turismului – din cadrul Facultăţii de Geografie, extensie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj Napoca, precum şi a altor facultăţi şi specializări ale universităţii omonime

Existenţa unor ONG-uri cu rol în dezvoltarea durabilă a regiunii Maramureşului Istoric

Regiune turistică cunoscută deja la nivel naţional şi internaţional

Aprox. 100. 000 de înnoptări se înregistrează/an în bazele din Solotvino (UA), pentru turism curativ balneo - salin

Funcţionarea a peste 150 pensiuni turistice rurale în Ţara Maramureşului (RO)

Derularea a unor serii de proiecte finanţate de Programul de Vecinătate România – Ucraina, Phare CBC (Cross Border Cooperation)

Existenţa unei saline – sanatoriu cu valenţe curative în Solotvino (UA)

Resurse turistice naturale şi antropice valoroase în Transcarpatia (UA)

b) Punctele slabe :

Lipsa de consistenţă şi de rezultate concrete şi reale a unor proiecte de dezvoltare regională, acestea rezumându - se mai mult la editarea de materiale grafice şi cartografice

Poluare masivă pe arii extinse din bazinul hidrografic al Tisei, atât pe partea românească cât şi pe cea ucraineană

Depopularea prin migraţii pentru muncă în ţările vest europene

Pierderea identităţii regionale (sec. XX), prin includerea în alte structuri administrative artificiale (judeţ, respectiv oblast)

Insuficienţa materialelor informative şi publicitare de calitate despre Maramureşul Istoric în cadrul agenţiilor de turism sau al târgurilor de turism

Sorin Kosinszki

154

Lipsa de profesionalism şi instruire adecvată a unor persoane implicate direct în dezvoltarea activităţilor de turism rural din regiune

Nu există o politică definită, stabilă de management sinergetic şi lipsesc instrumentele de planificare, dar mai ales de implementare a proiectelor de finanţare la nivelul administraţiilor judeţene, regionale şi locale

Reţelele de turism rural din interiorul regiunii, de care aparţin unele pensiuni turistice rurale din regiunea Maramureşului Istoric se ocupă prea puţin sau de loc de acestea

Alterarea modului de viaţă tradiţional în spaţiul rural Salarii foarte mici în Zakarpatia – aprox. 70 € Rata şomajului foarte ridicată - Zakarpatia 100 şomeri/loc

muncă creat Aprox. 1400 persoane disponibilizate în ultimii ani doar din

cadrul personalului de la minele din Solotvino (UA)

2) Mediul extern

a) Oportunităţi :

Integrarea judeţului Maramureş în cadrul Master Planului pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007-2026

Recenta aderare a României în structurile Uniunii Europene Existenţa fondurilor de finanţare pentru activităţi de

dezvoltare durabilă prin turism transfrontalier – Programul de Vecinătate România – Ucraina, Phare CBC (Cross Border Cooperation), ENPI

Manifestarea unui interes crescând pentru sejurul în mediul rural

Progres rapid în domeniul informaţional şi al telefoniei mobile, inclusiv prin apariţia unor noi reţele fiabile


155

b) Ameninţări :

Reţelele de turism rural, din afara regiunii, cu care au contracte unele pensiuni turistice rurale din Maramureşul Istoric se ocupă prea puţin, sau de loc de acestea

Criteriile de selecţie a proiectelor de finanţare includ unele aspecte cu care locuitorii din mediul rural nu sunt familiarizaţi - nu este conştientizat rolul comunităţii asupa proiectului, nu este înţeleasă capacitatea proiectului de a genera venituri

Proceduri greoaie la accesarea fondurilor de dezvoltare – birocraţie

3) Elaborarea strategiilor :

a) Strategie de diversificare 1

SO - lansarea produselor turistice transfrontaliere în marile oraşe ale ţării şi de asemenea în ţările vest – europene (cu promovarea brandurilor turistice locale pe aceste pieţe)

b) Strategie de diversificare 2

WO - ecologizarea zonelor degradate din sectorul bazinului hidrografic Tisa (comun pentru partea românească şi ucraineană), prin intermediul fondurilor de finanţare

c) Strategie de orientare

ST - stabilizarea populaţiei prin apariţia de noi locuri de muncă calificate şi necalificate, în turism şi în alte domenii conexe în Ţara Maramureşului (RO) şi (UA)

d) Strategie defensivă

WT - elaborarea unor programe de educare a populaţiei în spiritul promovării valorilor tradiţionale autentice şi a protejării mediului natural dar şi locuit din regiunea Ţara Maramureşului (RO) – Transcarpatia (UA)

Sorin Kosinszki

156

Dezvoltarea transfrontalieră a fenomenului turistic la nivel regional se poate realiza în proporţie covârşitoare prin intermediul proiectelor de finanţare, având în vedere sumele imense care trebuie investite, de la infrastructură până la relaţii culturale de calitate. Programul de Vecinătate România – Ucraina a demarat la începutul anului 2007 oferte substanţiale pentru proiectele de dezvoltare transfrontalieră a regiunilor de graniţă din cele două state, pe domenii multiple începând de la cooperare economică, culturală, protecţie environmentală, activităţi people to people şi turism, judeţul Maramureş (RO) şi oblastul Transcarpatia (UA) fiind declarate drept diviziuni administrative eligibile pentru depunerea proiectelor.

Concluzii

Vechea regiune a Ţării Maramureşului îşi dovedeşte acum din nou funcţionalitatea şi eficacitatea prin intermediul proiectelor de dezvoltare transfrontalieră pe domenii multiple, printre care şi domeniul integrativ al turismului.

Regiunea transfrontalieră de proiect a Ţării Maramureşului dispune de un fond turistic adecvat care să susţină activităţile de profil. Se impune


157

necesitatea întreprinderii unor acţiuni permanente pentru păstrarea lor nealterată, ecologizarea ariilor poluate, menţinerea şi revigorarea tradiţiilor, etc. Problemele critice sunt legate însă de modernizarea şi înfiinţarea de noi baze de cazare, atât cele de tip hotelier dar mai ales cele de tip pensiuni turistice rurale. Aceste aspecte trebuie să evolueze în paralel cu instruirea şi perfecţionarea resurselor umane pentru o calitate ridicată a serviciilor şi implementarea unui marketing turistic integrat pentru asigurarea unor fluxuri turistice generatoare de venituri.

„Colaborarea transfrontalieră în spaţiul central şi est european al ţărilor foste comuniste se impune tot mai mult în peisajul economic, social şi politic al acestora, ca o tendinţă modernă de schimbare a rolului graniţelor, din linii de separare în puncte de convergenţă, de transformare a periferiei statului în nuclee de dezvoltare economică.”‡‡‡

Având în vedere contextul geo-politic existent între statul român şi cel ucrainean, din ultima perioadă, putem concluziona că proiectele de finanţare de tip cooperare transfrontalieră, care trebuie să devină tot mai de amploare şi bine punctate pe domeniile cheie ale unei dezvoltări sustenabile reciproce, sunt soluţia unei colaborări reale, cu şanse de reuşită şi creşteri în domeniul economic, îmbunătăţiri ale aspectelor sociale şi o mai bună cooperare culturală, bazată în primul rând pe moştenirea comună.

„Factorul politic...este un component foarte important, deoarece turismul, ca activitate benevolă şi neproductivă, este cel mai fin senzor al stabilităţii unor state sau regiuni de destinaţie. Marile conflagraţii sau chiar conflicte regionale au condus la regresul, stoparea şi chiar dispariţia cererii turistice pentru acestea.”§§§

Pentru a atinge o dezvoltare durabilă prin intermediul proiectelor de cooperare turistică rurală în Maramureşul Istoric, dar nu numai, este necesară păstrarea acelui echilibru foarte fragil între creşterea economică prin veniturile încasate din activităţile de profil şi protejarea în acelaşi timp a mediului natural şi a mediului locuit, caracterizat de casele tradiţionale şi bisericile vechi din lemn, portul popular, ritualuri agro-pastorale, muzica populară inconfundabilă, ospitalitatea, gastronomia, practic brandurile turistice ale regiunii.

‡‡‡ Alexandru Ilieş – România între milenii. Frontiere, areale frontaliere şi cooperare transfrontalieră, Oradea, 2003 §§§ Nicolae Ciangă, România.Geografia Turismului, Cluj Napoca, 2007

Sorin Kosinszki

158

Cel mai important aspect care trebuie sesizat în legătură cu iniţierea şi implementarea proiectelor de dezvoltare turistică şi nu numai, în regiunea transfrontalieră româno-ucraineană a Maramureşului, îl constituie însă numitorul comun, adică sinergismul lor pentru o funcţionalitate adecvată şi o dezvoltare sustenabilă reală. Părţile întregului necesită o analiză atentă a feed-back-ului pentru ajustarea şi modificarea pe viitor a mecanismelor sistemice în cadrul regiunii de proiect Ţara Maramureşului.

Bibliografie

Boar, N. (2005): Regiunea transfrontalieră româno-ucraineană a Maramureşului, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Ciangă, N. (2007), România.Geografia Turismului, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Cocean, P. (1997), Geografia turismului românesc, Edit. Focul Viu, Cluj Napoca;

Ilieş, Al. (2003), România între milenii, Frontiere, areale frontaliere, şi cooperare transfrontalieră, Edit. Universităţii din Oradea, Oradea;

P.P. Dhyani, R. Joshi (2009), Environmental sustainability and tourism-implications of trend synergies of tourism in Sikkim Himalaya, Current Science, Vol. 97, No. 1, 10 july;

159

„Podul Turistic Maramureşan Sighetu Marmaţiei (RO) – Solotvino (UA)”

Dezvoltare turistică PHARE - CROSS BORDER COOPERATION

Kosinszki S., Kosinszki R., Măran P., Măran I.*

Abstract. The project ”The Tourism Bridge of Maramureş Sighetu Marmaţiei (RO) – Solotvino

(UA)” had as a main objective the sustainable development of the rural tourism segment in the cross border region of Maramureş Land (RO) – Transcarpathia (UA), the part which belonged to the Historical Maramureş, as premises for overcoming the regional discrepancies in the context of Romania’s integration in the EU structures.

This objective was reached by establishing a rural tourism network in Transcarpathia (UA), based on the experience of the romanian partners in the project (rural guesthouses, NGO-s), the tourism prospective research of the region, the design of geo-information products as well as a socio-economic impact study applied on the earliest rural tourism activities from Maramureş Land (RO).

The grant budget was 164.000 €, its activities being unfolded between september 2007 and may 2009. The project was implemented by the Sighetu Marmaţiei City Hall in partnership with Solotvino City Hall (UA), Tisa Association (UA), CDIMM (RO), MTMM (RO), and Maramureş Project Link Association (RO). The project was issued and implemented under the form of a classic tourism geography approach, as a consequence having the capability of successful future replication, with the necessary adjustments.

Key words: Maramureş Land, Romania, Ukraine, crossborder, rural tourism, grant application, sustainable development, tourism prospective research.

Prezentare generală

Proiectul „Podul Turistic Maramureşan Sighetu Marmaţiei (RO) – Solotvino (UA)” a avut drept scop dezvoltarea durabilă a sectorului turistic rural din regiunea transfrontalieră Ţara Maramureşului (RO) – Zakarpatia (UA) – premisa depăşirii dezechilibrelor regionale, în contextul integrării * Drd. Facultatea de Geografie

Kosinszki S., Kosinszki R., Măran P., Măran I.

160

României în cadrul Uniunii Europene. Acesta a fost atins prin realizarea în Zakarpatia a unei reţele de turism rural, având la bază experienţa partenerilor români (pensiunile turistice rurale şi ONG-urile de profil) în acest domeniu. Articolul a fost elaborat bazându-ne pe experienţa directă a autorilor în echipa de scriere şi implementare a proiectului prezentat.

Valoarea grantului a fost de 164.000 €, acţiunile derulându-se în perioada septembrie 2007- mai 2009. Proiectul a fost implementat de către Primăria Sighetu Marmaţiei (aplicant) împreună cu următorii parteneri: Primăria Solotvino (UA), Asociaţia Tisa (UA), CDIMM (RO), MTMM (RO), şi Asociaţia Maramureş Project Link (RO).

Asociaţia MTMM a implementat în Maramureş (RO) două proiecte de dezvoltare durabilă prin turism, realizând în această regiune o reţea de turism rural. Reţeaua a fost extinsă în România şi constituită în Ucraina prin realizarea unor studii de prospectare turistică şi printr-o o evaluare a impactului socio-economic al unor activităţi incipiente de turism rural derulate de către partenerul român Asociaţia MTMM, tot prin intermediul unor proiecte în perioada 2003-2005 . Reţeaua turistică transfrontalieră a continuat să funcţioneze şi după încheierea finanţării, asigurând prin extinderea ei creşterea ofertei turistice şi a calităţii serviciilor, dovedindu-şi astfel sustenabilitatea.

Regiunea transfrontalieră Maramureş (RO) – Transcarpatia (UA) a fost promovată unitar pe piaţa turistică naţională şi internaţională prin intermediul publicaţiilor proiectului.

Colaborarea dintre regiunea de graniţă româno-ucraineană trebuie să se bazeze pe consolidarea valorilor culturale comune dar şi de potenţial turistic, în vederea susţinerii unui nou ciclu integrat al dezvoltării durabile.

Proiectul "Podul Turistic Maramureşan Sighetu Marmaţiei (RO) – Solotvino (UA)” se integrează în sfera mai largă a problematicilor propuse de


161

Programul de Vecinătate România – Ucraina, cu finanţare PHARE CBC 2004-2006 prin realizarea unei reţele de turism rural în regiunea transfrontalieră.

Implicaţiile turismului rural asupra dezvoltării durabile a regiunii de proiect sunt următoarele:

Stabilizarea populaţiei prin fixarea forţei de muncă calificată în turism

Promovarea şi dezvoltarea serviciilor turistice Promovarea şi susţinerea artei populare şi a industriei locale de

artizanat Reabilitarea patrimoniului edilitar Ameliorarea gradului de utilizare a forţei de muncă feminine Atragerea de noi investiţii în turismul rural dar şi în domeniile

conexe De asemenea, în cadrul proiectului a fost realizat un studiu de

fezabilitate privind reabilitarea clădirii Palatului Cultural ASTRA, clădire istorică emblematică pentru municipiul Sighetu Marmaţiei, activitate în valoare de 30.000 €.

Beneficiari finali şi grupuri ţintă

Beneficiarii finali ai activităţilor proiectului sunt de două categorii: Direcţi:

- Populaţia din localităţiile rurale în care s-au implementat activităţiile proiectului

- Administraţia publică locală Indirecţi:

- Agenţii economici (IMM-uri din industria locală, agenţii de turism, transportatori, producători/procesatori agricoli), turişti.

Grupurile ţintă vizate prin intermediul activităţilor proiectului au fost: 1. Pensiunile turistice din reţeaua de turism rural MTMM 2. Intelectualii români din localităţile ucrainene membre în

„Asociaţia Tisa” (UA) 3. Proprietarii caselor cu potenţial valorificabil prin turism rural

din localităţile membre în asociaţiile „Tisa” (UA) şi


162

„Microregiunea de Dezvoltare Economico-Socială a Ţării Maramureşului” (RO)

4. Meşterii populari din zona rurală de aplicare a proiectului Prin intermediul proiectului s-a realizat creşterea ofertei turistice

rurale transfrontaliere prin înfiinţarea a 10 pensiuni turistice în localitatea Solotvino din regiunea Transcarpatia (UA) şi extinderea reţelei de turism rural MTMM cu 35 pensiuni în localităţile din Ţara Maramureşului (Botiza – 15 pensiuni; Săliştea de Sus – 3; Leordina – 2 ; Onceşti – 5 ; Poienile Izei – 3; Ieud – 3; Sarasău – 2; Fereşti – 2). Acest lucru s-a bazat pe înregistrarea a numeroase cereri de afiliere la reţea a proprietarilor de pensiuni, în special din comuna Botiza.

Creşterea calităţii serviciilor în turismul transfrontalier din regiunea Maramureş (RO) – Transcarpatia (UA), respectiv în reţeaua de turism rural MTMM, s-a realizat prin derularea unui curs de turism rural pentru administratorii de pensiuni turistice rurale din dreapta Tisei, respectiv localitatea Solotvino. De asemenea s-au înfiinţat două Birouri de Informare Turistică Transfrontalieră, unul la Sighetu Marmaţiei (RO) şi unul la Solotvino (UA).

Publicaţiile proiectului au fost: harta turistică a regiunii transfrontaliere, pliant, catalogul pensiunilor turistice din reţeaua de turism rural MTMM „Pensiuni şi meşteri populari” - ediţia 2008, broşura „Pensiunea mea de succes”, mape de proiect, postere, etc.

Beneficiarii finali direcţi sunt populaţia din localităţile rurale din regiunea de proiect. Aceasta reprezintă o categorie socială cu venituri mici, dar care pe termen lung va beneficia de efectele de creştere economică prin intermediul turismului rural. Beneficiarii finali direcţi sunt şi administraţiile publice locale care pe termen lung îşi vor mări încasările în urma taxelor şi impozitelor din activităţile turistice. Beneficiarii finali indirecţi sunt agenţii economici, care pe termen lung îşi vor dezvolta şi eficientiza activităţile ca urmare a efectului multiplicator al turismului.

Numărul estimat al elementelor din grupurile ţintă este: Pensiuni turistice din reţeaua MTMM – 45; Intelectuali români din localităţile ucrainene - 15; Proprietarii caselor cu potenţial valorificabil prin turismul rural

– 35 în Maramureş (RO), 10 în Transcarpatia (UA); Meşteri populari 20 (15 în Maramureş, 5 în Transcarpatia).


163

Numărul estimat al beneficiarilor finali este: Populaţia din regiunea rurală aferentă proiectului; Administraţii publice locale – 20 (15 - Maramureş (RO), 5 –

Transcarpatia (UA), IMM – uri care produc mărfuri şi furnizează servicii utilizate în turismul rural.

Alegerea grupurilor ţintă sa făcut ca urmare a identificării necesităţilor şi constrângerilor pensiunilor turistice din reţeaua MTMM, a meşterilor populari din regiunea de proiect şi a populaţiei din regiune.

Pensiunile din reţeaua MTMM trebuie să-şi adapteze calitatea serviciilor conform cerinţelor Uniunii Europene, fiind necesară consilierea şi promovarea acestora prin intermediul reţelei.

Meşterii populari din regiunea proiectului au fost selectaţi datorită nevoii acestora de a fi promovaţi împreună cu pensiunile turistice rurale, în jurul acestor două categorii constituindu-se brandul reţelei.

Intelectualii români din localităţile ucrainene membre în Asociaţia „Tisa” se caracterizează printr-un nivel scăzut al salariilor, care vor putea fi completate de venituri din turism rural. Alegerea acestei categorii sociale s-a bazat pe rezultatele unui studiu realizat în anii 2001-2002 la Univ. Babeş Bolyai, Facultatea de Geografie din Cluj Napoca, care reliefează procentul mai ridicat al intelectualilor care au dezvoltat o afacere de succes prin turismul rural faţă de media populaţiei rurale, care practică activităţi de turism rural.

Un alt motiv al alegerii grupului pentru instruire este acela că vor constitui un nucleu de diseminare a ideilor şi abilităţilor noi pe care le vor învăţa studiind reţeaua agroturistică MTMM, în cadrul regiunii Transcarpatia (UA). De asemenea pensiunile turistice rurale din Ţara Maramureşului (RO) vor beneficia şi de experienţa structurilor de cazare din Transcarpatia (UA), cele din zona Solotvino în special dar şi cele din Iasinia, când pe durata cursului organizat pentru 15 proprietari de baze de cazare din Transcarpatia (UA), se va realiza un schimb de experienţă cu proprietari de pensiuni turistice rurale din Ţara Maramureşului (RO).

Concluzie

Proiectul „Podul Turistic Maramureşan Sighetu Marmaţiei (RO) – Solotvino (UA)” a fost conceput si implementat sub forma unui demers clasic de


164

geografia turismului, drept consecinţă putand fi replicat cu succes şi in viitor, cu ajustările de rigoare.

BIBLIOGRAFIE

Boar, N. (2005): Regiunea transfrontalieră româno-ucraineană a Maramureşului, Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Ciangă, N. (2007), România.Geografia Turismului, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Cocean, P., Deszi, St. (2001), Prospectare şi geoinformare turistică, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca;

Cocean, P. (1997), Geografia turismului românesc, Edit. Focul Viu, Cluj Napoca;

165

Conservarea biodiversităţii şi amenajare turistică în zona lacului Ighiu, Munţii Trascău

Gabriela Adina Lazăr****

Abstract. – Conservarea biodiversităţii şi amenajare turistică în zona lacului Ighiu,

Munţii Trascău. Lacul Ighiu este localizat în partea sudică a Munţilor Trascău, denumirea sa fiind dată după localitatea în a cărei apropiere se găseşte. Este singurul lac din Munţii Trascău format pe fundul unei doline, mărturii ale genezei sale stând atât malurile abrupte şi forma acestuia, cât şi lipsa văilor care să alimenteze scurgerea. Unicitatea sa în cadrul unităţii de relief, precum şi valoarea peisagistică deosebită a împrejurimilor lacului, recomandă amenajarea unei infrastructuri turistice şi rutiere adecvate, avându-se totuşi în vedere prezervarea componentelor naturale, atât a celor abiotice cât mai ales a celor biotice dezvoltate în perimetrul aferent lacului în conformitate cu măsurile de protecţie şi conservare prevăzute în normativele NATURA 2000. Relieful este dominat de prezenţa masivului calcaros Ciumerna care străjuieşte laturile vestică, nord-vestică şi nord-estică ale lacului, cu prezenţa pădurilor de fag în amestec cu gorun, carpen şi ulm, precum şi a unor mici petice de conifere, preponderent brad. Cu toate acestea, există şi suprafeţe în care pădurile au fost complet îndepărtate, pentru a face loc păşunilor şi fâneţelor. Implementarea şi respectarea măsurilor de protecţie impuse prin normativele NATURA 2000 constituie o condiţie indispensabilă pentru dezvoltarea socio-economică şi culturală a comunităţilor locale, primii beneficiari a acestui program fiind chiar locuitorii satului Ighiu. O exploatare raţională a resurselor de mediu în condiţiile unei dezvoltări ale infrastructurii turistice si rutiere precum şi prezervarea cât mai cu putinţă a calităţii sistemelor naturale este singura opţiune viabilă în calea unei dezvoltări sustenabile în regiune, zona lacului Ighiu oferind în acest caz, condiţii optime de dezvoltare atât pentru componentele naturale, cât şi pentru cele antropice.

Cuvinte cheie: lacul Ighiu, biodiversitate, habitate prioritare, reţeaua NATURA 2000.

**** Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 , Axa prioritară 1. Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, Domeniul major de intervenţie 1.5. Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării, Contract nr: POSDRU/6/1.5/S/3: „STUDII DOCTORALE: PRIN ŞTIINŢĂ SPRE SOCIETATE”

Gabriela Adina Lazăr

166

1. Introducere

Odată cu aderarea României la structurile Uniunii Europene, obligativitatea implementării unor reţele de arii protejate, precum şi suplimentarea celor deja existente a fost una din condiţiile pe care ţara noastră a trebuit să şi le asume şi să le îndeplinească. Cu toate că, la nivelul Munţilor Trascău numărul de arii protejate este unul extrem ridicat (o mare varietate de arii protejate, unele de importanţă geologică, altele importante sub aspect geomorfologic şi mai ales biologic şi biogeografic), cea mai mare a acestora funcţionează doar „pe hârtie”, fără a beneficia de un management adecvat, care să ofere soluţii viabile pentru dezvoltarea economică şi socială a zonelor în care acestea se găsesc. Trebuie bine conştientizat faptul că, o conservare a unui areal dat nu presupune o încetare bruscă a activităţii umane în zona dată, ci implementarea unor măsuri de protecţie menite a prezerva atât sub aspect calitativ, cât şi cantitativ arealul dat, precum şi a facilita, într-o manieră cât mai coerentă şi adecvată o dezvoltare economică şi socială a comunităţilor umane din regiunea dată. Una din legile ecologiei susţine ideea că „ …natura se pricepe cel mai bine”. Avându-se în vedere această afirmaţie, atât oamenii de ştiinţă, cât şi cei implicaţi în implementarea măsurilor de protecţie a ariilor protejate au considerat de cuviinţă că, cea mai bună măsură de protecţie a naturii este de nu a mai interveni, fără însă a ţine cont de faptul că, de-a lungul timpului omul, prin activităţile desfăşurate, a intervenit în componentele de mediu, modificându-le şi afectându-le sub aspect calitativ şi cantitativ şi că orice încetare bruscă a activităţii antropice nu poate diminua instantaneu efectele pe care aceasta le-a provocat. Ba mai mult, dată fiind activitatea antropică îndelungată, o mare parte a speciilor din interiorul unui areal protejat are nevoie de o prezenţă antropică constantă pentru a supravieţui [R. Primack et al., 2002].

În identificarea măsurilor ce se impun pentru conservarea diversităţii biologice unei regiuni date, trebuie avute în vedere trei aspecte esenţiale: investigarea şi descrierea lumii vii; înţelegerea efectelor activităţii umane asupra speciilor, comunităţilor şi ecosistemelor; dezvoltarea unor metodologii interdisciplinare pentru protejarea şi restaurarea diversităţii biologice [R. Primack et al., 2002].

Conservarea biodiversităţii şi amenajare turistică în zona lacului Ighiu

167

2. Cadrul natural

Lacul Ighiu (fig. 1) este singurul lac al Munţilor Trascău, format pe fundul unei doline, mărturii ale genezei sale stând malurile abrupte, forma acestuia, precum şi lipsa unor văi care să alimenteze scurgerea. Lacul (cunoscut de localnici şi sub denumirea de Iezerul Ighiel) este localizat în partea sudică a Munţilor Trascău, pe valea Ighiului afluent al Ampoiului, în partea central – sudică a platoului calcaros Ciumerna, cu o suprafaţă de 5,5 ha.

Geneza carstică a lacului este destul de evidentă, iar explicaţia formării acestuia rezidă în câteva trăsături importante: forma lacului, mai ales la nivele scăzute, se prezintă ca o dolină alungită pe firul văii; malurile lacului sunt destul de abrupte (fapt ce jutifică prăbuşirea palfonului); lipsa unei văi care să-l alimenteze prin scurgere superficială permanentă; cele patru văi nu adc apă decât în timpul ploilor sau a topirii zăpezii; scurgerea apei din lac se face pe cale subterană, probabil printr-un vechi canal de legatură cu reţeaua superficială care în parte a fost înfundat [Gr. Pop, Gh. Măhăra, 1965].

Relieful este dominat de prezenţa masivului calcaros Ciumerna care străjuieşte laturile vestică, nord-vestică şi nord-estică ale lacului, cu prezenţa pădurilor de fag în amestec cu gorun, carpen şi ulm, precum şi a unor mici petice de conifere, preponderent brad.

Instituirea regimului de arie protejată a lacului Ighiu s-a realizat prin decizia nr. 175/1969 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Judetean Alba, urmând ca de-a lungul timpului să apară modificări şi completări ale cadrului legislativ privind instituirea regimului de arie protejată, în interiorul Munţilor Trascău existând peste 25 de arii protejate declarate prin Legea rezervaţiilor naturale de interes naţional nr.5/2000. Pentru implementarea proiectului Natura 2000 în România şi pentru completarea bazei de date la nivel european privind suprafeţele naturale

Fig.1. Lacul Ighiu (imagine satelitară)

Sursa: Google Earth


168

care urmează a fi declarate ca arie protejată, au trebuit efectuate o serie de cercetări referitoare la calitatea mediului, la inventarierea speciilor de plante şi animale identificate în arealele respective precum şi identificarea speciilor de importanţă comunitară sau a celor susceptibile la extinctie sau a celor ecologic importante ca urmare a unor adaptări diferite la condiţiile de mediu.

Lacul propriu-zis reprezintă zona de protecţie strictă, iar pădurile şi poienile din cuprinsul lor, pe o suprafaţă de 365 ha constituie zona de protecţie a lacului, respectiv zona tampon. Aceasta include bazinele de recepţie a pâraielor ce se varsă în lac şi urmăreşte marginea pădurii din vecinătatea culmilor Podul Horai (1233 m) şi Dl. Fărcăşoaia (1288 m) la vest, Muchia Ciumerna (1284 m) şi Poiana Albii (1225 m) la nord, Muchia Sergii (1276 m) şi Muchia Păltinoasa până la Pârâul Iezer, la circa 500 m în aval de lac, la est şi dealurile Ponorel (1108 m) şi Grota Pragului (1236 m) la sud de lac. Lacul Ighiu aparţine sitului de importanţă comunitară (SCI) cod: RO8023284, cu o suprafaţă totală de 50102.0 ha, inclus de asemenea şi în lista ariilor de protecţie specială avifaunistică a Munţilor Trascău (SPA), cod ROSPA 0087 în cadrul căreia suprafaţa administrativ teritorială cuprinsă în sit este de 13%.

3. Elemante naturale şi antropice în zona lacului Ighiu

3.1. Elemente naturale

Componenta naturală a Munţilor Trascău şi în special cea biotică este una extrem de variată, reprezentată de o faună dar mai ales floră bogată sub aspect numeric.

Vegetaţia forestieră este reprezentată de pădurile de fag care se regăsesc în diferite asociaţii în întreaga unitate, cu segmentări de areale impuse de aspectele reliefului, caracteristicilor solului precum şi a celor de natură climatică. Asociaţiile în care specia dominantă este fagul, sunt încadrate în patru unităţi de vegetaţie [Coldea Gh, 1992]: unitatea F92

păduri carpatice de brad şi fag (Abies alba, Fagus sylvatica); unitatea F63a păduri carpatice de fag (Fagus sylvatica); unitatea F82 păduri dacice de fag cu carpen (Fagus sylvatica, Carpinus betulus); unitatea F29 păduri est-carpatice de gorun cu carpen şi fag (Quercus petraea, Carpinus betulus, Fagus sylvtica).


169

Pădurile carpatice de brad şi fag (Abies alba şi Fagus sylvatica) se întâlnesc subzonal în partea superioară a etajului montan mijlociu, între 900-1000-1300 m altitudine, pe soluri brune luvice sau brune eu-mezobazice, uneori şi brune acide, profunde, moderat acide (pH = 5.2-6.2). În structura verticală a brădeto-făgetelor sunt prezente 3 straturi distincte: unul arborescent, unul arbustiv şi unul erbaceu. Stratul arborescent are ca specii codominante speciile Abies alba şi Fagus sylvatica, sporadic întâlnindu-se speciile de Picea abies şi Acer pseudoplatanus. Partea arbustivă are ca specii edificatoare Coryllus avelana, Lonicera xylosteum, Daphne mezereum, Rubus idaeus, Sorbus aucuparia şi Sambucus racemosa. Stratul erabceu este edificat de specii nemorale printre care, cu pondere mai mare sunt: Galium odoratum, Oxalis acetosella, Luzula luzuloides, Dryopteris filix-mas şi Calamagrostis arundinacea.

Pădurile carpatice de fag (Fagus sylvatica) cu Luzula luzuloides şi Hieracium rotundatum sunt întâlnite pe culmile munceilor şi pe versanţii puternic înclinaţi, între 600-1000 m altitudine dispersate în masa celorlalte făgete. Se dezvoltă pe substraturi acide, cu soluri brune, uneori şi pe podzoluri mijlociu profunde sau superficiale. Speciile caracteristice întâlnite sunt Hieracium rotundatum şi Festuca drymeia. Structura verticală a acestor făgete este bine individualizată pe 3 straturi: cel arborescent edificat de Fagus sylvatica, pe alocuri fiind prezent gorunul (Quercus petraea) şi mesteacănul (Betula pendula); stratul erbaceu cu dezvoltare neuniformă este edificat de Luzula luzuloides, Deschampsia flexuosa, Vaccinium myrtillus, Calamagrostis arundinacea şi Veronica officinalis; predominante în stratul muscinal sunt speciile Diacranum scoparium şi Leucobrium glaucum.

Păduri dacice de fag cu carpen (Fagus sylvatica, Carpinus betulus) având fiind întâlnite la atitudini de 350 – 650 m, la zona de contact dintre Munţii Apuseni şi Depresiunea Transilvaniei.

Pădurile est carpatice de gorum cu carpen şi fag (Quercus petraea, Carpinus betulus, Fagus sylvatica). Asociaţia Querco petraea-Fagetum Răsmeriţă 74 = Carpino-Fagetum Păucă 41 sunt răspândite pe dealurile piemontane şi versanţii însoriţi din etajul montan inferior şi cel mijlociu, între 450-700 m altitudine. Solurile pe care vegetează sunt cele eu-mezobazice şi brune acide, slab scheletice şi mijlociu profunde. Specia edificatoare este gorunul (Quercus petraea) alături de specii codominante sau subdominante. Stratul erbos are ca prezenţă şi dominanţă speciile


170

Galium odoratum, Anemone nemorosa, Dentaria bulbifera şi Gleochoma hirsuta, iar dintre speciile diferenţiale geografice Symphytum cordatum, Festuca drymeria şi Aposeris foetida.

Cu toate acestea, există şi zone în care pădurea a fost înlăturată pentru a face loc suprafeţelor destinate pajiştilor şi fâneţelor. Vegetaţia instalată este una caractersitică pajiştilor secundare cu Festuca rubra, Festuca ovina, Agrostis tenuis, Lotus corniculatis, Trifolium repens, Narduus stricta

De menţionat este şi faptul că, vegetaţia forestieră îndeplineşte şi o funcţie turistică reflectată de atractivitatea acesteia, arealele silvice reprezentând veritabile oaze pentru cei care doresc evadarea din mediul urban hiperaglomerat. Pădurile, prin liniştea şi calitatea aerului oferite, reprezintă adevărate „locuri de evadare” şi relaxare, perfect adaptate nevoilor de petrecere a timpului liber.

Componenta zoogeografică joacă un rol important în sporirea sau diminuarea atractivităţii turistice a unei regiuni. În cadrul Munţilor Trascău asociaţiile faunsitice sunt extrem de bine individualizate, atât sub aspectul speciilor componente, cât şi sub aspectul numărului acestora. Fauna Munţilor Trascău este la rândul ei în strânsă dependenţă şi interrelaţionare cu toate elementele cadrului natural, precum şi cu componenta fitogeografică, speciile fiind reprezentate de diferite mamifere, păsări, reptile şi amfibieni dintre care, importante din punct de vedere ecologic, dar şi comunitar sunt: Bombina variegata (cod SCI 1193), Triturus cristatus (cod SCI 1166), Triturs vulgaris amplensis (cod SCI 4008) dintre reptile şi mamifere, Callimorpha quadripunctaria (cod SCI 1078), Colias myrmidone (cod SCI 4330), Eriogaster catax (cod SCI 1074), Euphydryas maturna (cod SCI 1052), Isophya costata (cod SCI 4048), Isophya stysi (cod SCI 4050), Leptidea morsei (cod SCI 4036), Lucanus cervus (cod SCI 1083), Odontopodisma rubripes ( cod SCI 4052), Pholidoptera transsylvanica (cod SCI 4054).

3.2. Amenajare şi infrastructură turistică

Dată fiind locaţia lacului în apropierea satului Ighiel, prezenţa antropică este manifestată în principal prin activităţi agro-pastorale desfăşurate de locuitorii satului din apropierea lacului, o mare parte a suprafeţelor despădurite fiind destinate păşunilor, fâneţelor sau culturilor cerealiere. De menţionat este totuşi faptul că, în imediata apropiere a lacului, suprafeţele existente sunt ocupate în principal de păduri de foioase,


171

Fig.2. Unitatea de cazare de pe malul lacului Ighiu

unele din ele aflate în custodia Ocolului Silvic Alba şi o parte fiind proprietate privată, calitatea acestora nefiind periclitată de activitatea antropică propriu-zisă datorită regimului strict de exploatare a lemnului impus în urma implementării regimului de arie protejată.

Ca şi infrastructură turistică în zona lacului Ighiu trebuie menţionată prezenţa cabanei Ighiu (fig.2) aparţinând Ocolului Silvic Alba Iulia, cu posibiliate de cazare, accesul la acesată unitate facându-se prin intermediul unui drum nemodernizat care pleacă din satul Ighiel, comuna Ighiu.

De asemenea, activitatea antropică manifestată prin turism este prezentă mai ales în sezonul vernal şi estival, când atractivitatea zonei este mai accentuată, traseele turistice existente fiind mai accesibile în această perioadă. Există o serie de trasee turistice, diferite ca şi dificultate, pe care cei pasionaţi de aer curat şi peisaj deosebit le pot parcurge: unul dintre ele porneşte de la cabana Râmeţ spre Întregalde, lacul Ighiu şi valea Ampoiţei, altul care poreşte de la Gura Ampoitei spre Cheile Ampoitei şi lacul Ighiu, precum şi un traseu accesibil ruteier cu pornire din localitatea Şard spre Ighiu, Ighiel şi final – lacul Ighiu.

4. Concluzii

Conservarea biodiversităţii, protejarea elementelor naturale biotice şi abiotice, dar şi a celor de natură antropică este o condiţie indispensabilă a oricăror măsuri de protecţie a mediului, trebuind totodată avută în vedere şi dezvoltatrea economică, socială şi culturală a comunităţilor umane aflate în vecinătatea acestor areale. Implementarea măsurilor de conservare a naturii în conformitate cu prevederile şi normativele impuse de legislaţia europeană şi mai ales a celor din Natura 2000 urmăresc exact aceste obiective, în perimetrul aferent lacului Ighiu exsitând o mare diversitate de elemente naturale care necesită măsuri adecvate de conservare şi protecţie.


172

Lacul Ighiu, singurul lac la Munţilor Trascău, bine individualizat spaţial şi cu o mare varietate de elemente naturale oferite reprezintă, unul dintre importantele puncte de atractivitate tursitică ale regiunii, geneza sa, spectaculozitatea reliefului înconjurător şi biodiversitatea pe care o străjuieşte în interiorul său oferind pentru toţi cei care doresc să îi treacă pragul, un perfect şi minunat loc de petrecere a timpului liber.

Cu toate acestea, fragilitatea naturii şi implicit a elementelor sale biotice impune practicarea unei forme de turism responsabil, avându-se în vedere protejarea exact a acelor componente care dau acestui peisaj unicitate şi specificitate. Chiar dacă, calea de acces spre acest perimetru unic la nivelul Munţilor Trascău este una dificilă, lacul Ighiu şi zona adiacentă acestuia nu va duce niciodată lipsă de vizitatori dornici de a admira un peisaj variat în care elementele naturale au conlucrat parca în mod intenţionat la oferierea unui cadru natural unic, cu o îmbinare armonioasă aproape perfectă a componentelor sale.

Bibliografie

Gr. Pop, Gh. Măhara (1965), Lacul Ighiu –aspecte fizico geografice, Natura – Seria Geografie-Geologie, Nr.4/1965

Ivan Doina coord. (1992), Vegetaţia României, Edit. Tehnica Agricolă, Bucureşti.

Măhara Gh., Popescu-Argeşel (1998), Munţii Trascău, ghid turistic, Edit. Imprimeriei de Vest, Oradea.

Pătroescu Nardin Maria (1996), Subcarpaţii dintre Râmnicu Sărat şi Buzău: potenţial ecologic şi exploatare biologică, Edit. Carro, Bucureşti.

Popescu-Argeşel, I. (1977), Munţii Trascău. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti.

Primack, R., B., Pătroescu Maria, Rozylowicz, L., Iojă C. (2002), Conservarea diversităţii biologice, Edit. Tehnică, Bucureşti.

173

Posibilităţi de valorificare a potenţialului turistic din împrejurimile oraşului Beclean

Lăpuşte Geta*

Situat pe teritoriul judeţului Bistriţa–Năsăud, pe culoarul Someşului, în aval de confluenţa Someş–Sieu, în zona de separare a două mari unităţi de relief Câmpia Transilvaniei şi Podişul Someşan, oraşul Beclean este al doilea ca mărime după municipiul Bistriţa. Atestat documentar din anul 1235, Becleanul a împlinit anul acesta 774 de ani de la prima sa atestare documentară.

Importanţa Becleanului este dată în primul rând de amplasarea teritoriului şi a satelor aparţinătoare la confluenţa celor două râuri, Someşul Mare şi Şieul, cât şi la intersectia unor artere de circulaţie, oferind omului condiţii optime trai din cele mai vechi timpuri şi până în prezent.

Deşi are un potenţialul turistic atractiv, până în prezent obiectivele turistice nu au fost valorificate suficient. Cele mai importante sunt Herghelia Beclean situată la periferia oraşului şi apele sarate si namolurile sarate din satul Figa, aparţinător oraşului Beclean.

Crestera cailor la Beclean îşi are originile oficiale în anul 1955, când se înfiinţează ca unitate de sine stătătoare, dependentă de Direcţia Creşterii Calului din Ministerul Agriculturii, Depozitul de Armăsari de Montă Publică Beclean. Această unitate avea ca obiective ameliorarea populaţiei de cabaline şi refacera efectivelor din acestă zonă a Transilvaniei, cu păstrarea permanentă a unui nucleu de valoare deosebită.

Potenţialul turistic al zonei băilor Figa constă în apele curative clorurosodice puternic concentrate şi în nămolul sărat, cu proprietăţi deosebite de vindecare a diferitelor afecţiuni ale sistemului nervos periferic, boli ale aparatului locomotor şi ale aparatului genital feminin.

Cu banii proveniţi în marea lor majoritate din fonduri PHARE s-a început amenajarea viitorului complex balnear Figa Băi. Concomitent cu

* profesor, grad didactic I, la Scoala Generală nr. 1, Bistriţa, b-dul Independenţei, nr. 46, E-mail: [email protected]

Lăpuşte Geta

174

acestea, la Beclean au fost reluate lucrările de asfaltare la drumul Beclean–Figa şi se află în fază finală lucrările de modernizare la DN 17, pe tronsonul Dej–Bistriţa. Aşadar Becleanul va deveni un oraş turistic, printre cele mai atractive din judeţul Bistriţa–Năsăud, trezind interesul celor care doresc să investească în acest domeniu.

In contextul dezvoltarii economice durabile a regiunii de NORD–VEST, un factor important care se ia in calcul este valorificarea potentialului turistic al fiecarui spatiu cu potential exploatabil in acest sens. Astfel orasul Beclean cu imprejurimile sale reprezinta un astfel de potential.

O strategie de dezvoltare a turismului in imprejurimile orasului Beclean are deja in vedere realizarea unei baze adecvate in localitatea Figa, care dispune de ape curative cu nămoluri sărate, pădure, produse ecologice obţinute de gospodarii locului in propriile gospodării si in perimetrul Hergheliei Beclean, care dispune de un şeptel de cabaline din rasele Semigreu românesc, varietatea transilvană si Lipiţan, pădure, piste de antrenament, trasee de echitaţie, instructor, trăsuri de promenadă etc., pentru dezvoltarea turismului intern si internaţional, in maniera integrată, echilibrată, eficientă, adică să cuprindă o mulţime de firme private si publice care să aducă tot atâtea avantaje culturale, sociale si economice intregii zone.

Turismul se caracterizează printr-o dinamică ascendentă la nivel internaţional, naţional, dar si local. Are perspectiva de a dobândi un caracter de masă având in vedere conţinutul său complex, care poate antrena un important potenţial uman, material si creativ.

Turismul, ca factor dinamizator al economiei locale, are avantajul ca poate utiliza, in mare masură, materiile prime autohtone, practic inepuizabile; nu este o activitate consumatoare de multa energie (energofaga); poate asigura dezvoltarea oricărei regiuni, daca se pune corect in valoare, chiar pe termen lung, printr-o promovare eficientă poate aduce numeroase locuri de muncă si deci venituri care să sporească nivelul de trai al locuitorilor, precum si oportunitatea de a-si valorifica anumite produse din gospodării. Prin respectarea pricipiilor de dezvoltarea durabilă, turismul poate reprezenta un mijloc de protejare, conservare si valorificare a potenţialului cultural, folcloric, religios, arhitectural, prin luarea unor măsuri de protejare a elementelor naturale si socio-umane.

Un alt punct de atracţie al zonei, al imprejurimilor orasului Beclean îl constituie situl arheologig unic în Sud–Estul Europei, descoperit în 2007, când cercetători ai Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa–Năsăud, ai

Posibilităţi de valorificare a potenţialului turistic din împrejurimile oraşului …

175

Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântul Gheorghe şi ai Universităţii din Exeter – Marea Britanie, au scos la lumină acest sit, constând într-o construcţie întreagă, cu garduri de lemn din alun, pereţi de bârne, dar şi numeroase artefacte din lemn: un mâner celt, o covată, o paletă, troace, toate foarte bine conservate datorită sării.

Analizele efectuate într-un laborator din străinătate au stabilit faptul că obiectele descoperite la Băile Figa datează aproximativ din anii 1000 î.Hr. şi 500 î.Hr, perioadă corespunzătoare sfârşitului epocii bronzului şi începutului epocii fierului. De asemenea, aici au fost descoperite şi numeroase fragmente din ceramică de culoare roşie sau neagră, incizate cu semnul “măturicii”, specific acestei perioade istorice.

Elemente generale privind cadrul natural din zona oraşului Beclean

Rezultate din interpretarea aerofotogramei de catre dl. asist. univ. Dumitrache Mihail:

Pozitia geografică: - Orasul Beclean se situează la intersecţia paralelei de 47°10’47” φ

N cu meridianul de 24°10’43” λ E; - Herghelia Beclean este poziţionată la 47°10’40” φ N şi 24°13’32”

λ E; - Băile Figa sunt amplasate la 47°09’50” φ N şi 24°12’22” λ E.

Aşezarea geografică: - Oraşul Beclean se află situat la limita dintre Câmpia

Transilvaniei si Podisul Someşan, pe partea stângă a râului Someşul Mare, în imediata adiacenţă sud–vestică a confluenţei acestuia cu râul Şieu, fiind străbătut de DN 17;

- Herghelia Beclean se poziţionează la 1 km E–SE de oraşul Beclean;

- Băile Figa sunt înconjurate de Pădurea Cosarga şi se află amplasate pe un afluent de pe partea dreaptă a Văii Sărate, la aproximativ 2 km S–SE faţă de oraşul Beclean.

Geologia. Câmpia Transilvaniei a apărut în urma scufundării unei zone de cute mezo – cretacice peste care s-au depus sedimente de diverse vârste: paleogene, miocene şi cuaternare cu structură predominant monoclinală,

Lăpuşte Geta

176

uneori slab cutată. Substratul petrografic este format în mare majoritate din roci sedimentare (argile, marne, gresii) şi în mai mică măsură de roci vulcanice. În partea nordică a bazinului predomină faciesul grezos. Prezenţa în substrat a alternanţelor de roci dure (gresii) şi moi (marne, argile) favorizează fenomenele de deplasare gravitaţională, fapt ce determină frecvent alunecări de teren.

Relieful arealului geomorfologic, în care sunt cuprinse aceste obiective turistice, cunoaşte o variaţie lentă, de la dealuri joase la zona culoarelor de vale şi a luncilor, astfel că majoritatea unităţilor sunt reprezentate prin platouri şi lunci ale văilor, iar versanţii sunt mai puţin reprezentaţi. Tipul reliefului dominant este cel erozivo–structural.

Pantele sunt domoale (< 5o) în majoritatea arealului si într-o foarte mică măsură sunt moderate (5o – 15o).

Altitudinea este uşor variabilă ceea ce determină o energie redusă a reliefului:

- De la 256 m la 261 m pe teritoriul oraşului Beclean, pentru a ajunge la 308,5 m în dealul situat la E de oraş;

- În arealul Hergheliei Beclean se încadrează între 291 m si 308,7 m în Dealul Cireşului;

- Băile Figa se situează între 290 m şi 300 m, iar pe dealul din partea de N a acestora altitudinea ajunge la 316 m.

Expoziţia generală a văii Someşului Mare este sud–vestică (semi–însorită), asemănătoare fiind şi aceea a oraşului Beclean, pe când expoziţia Hergheliei Beclean şi a Băilor Figa este nord–vestică (umbrită).

Climatul, privit în ansamblu pentru întreaga regiune adiacentă orasului Beclean, se înscrie în topoclimatul predominant de dealuri joase, în care se individualizează topoclimatul de vale. În mod evident pe fondul zonalităţii climatice, relieful nu imprimă o gradare altitudinală în variaţia elementelor climatice.

Clima este temperat–continentală moderată, cu ierni lungi şi umede, veri răcoroase şi anotimpuri de tranziţie (primăvară şi toamnă) mult mai scurte. Valorile medii multianuale ale temperaturilor aerului variază între 8 0C si 8,5 0C. Perioada cu temperaturi medii peste 0 0C, este în mod obişnuit din mai până în octombrie, temperaturile medii anuale în lunile calde fiind mai mici de 22 0C.


177

Cantitatea de precipitaţii prezintă valori medii multianuale de 650 mm în orasul Beclean si însumează aproximativ 800 mm anual în arealul Hergheliei Beclean si a Băilor Figa. Ploile torenţiale însoţite de descărcări electrice se semnalează în perioada călduroasă, când poate cădea şi grindina. Perioada de secetă se înregistrează la începutul toamnei (septembrie – octombrie). Stratul de zăpadă se menţine 115 – 135 de zile, primele zăpezi cad la sfârşitul lunii octombrie, iar ultimele spre finele lunii aprilie, iar adâncimea de îngheţ în această zonă este de 1 m.

Direcţia predominantă a vânturilor este dinspre V şi NV (cu schimbări evidente de la iarnă la vară), înregistrând o viteză medie de circa 3,5 m/s. Apariţia fenomenului de intensificare a vântului este condiţionată de intensificarea câmpului baric caracterizat prin apariţia şi dezvoltarea unor zone depresionare. Acestea determină un gradient termic foarte mare, cu o extensie verticală bine conturată până la circa 900 m. Este antrenată astfel o masă neomogenă de aer cald şi rece într-o mişcare de vârtej. În procesul de amestec al acestor mase de aer viteza curenţilor orizontali şi verticali este deosebit de ridicată – fapt ce explică apariţia vânturilor puternice. Fenomenul, de obicei, este precedat de ploi abundente ce au ca efect direct modificarea condiţiilor fizice ale solului (micşorarea coeziunii lui şi slăbirea aderenţei rădăcinilor la granulele de sol.

Hidrologia. Bazinul hidrografic al Someşului Mare este situat în regiunea

hidrologică de NV. Râurile Şieu şi Meleş fiind afluenţi de ordinul I pe partea stângă ai Someşului Mare. Valea Sărată este afluent pe partea dreaptă al văii Meleş, deci de ordinul II al Someşului Mare.

Viteza apei în albia Someşului Mare este de 0,8 m/s, iar adâncimea apei variază între 1 şi 1,5 m. Şieul prezintă o adâncime a apei de numai 0,6 m, dar aproximativ aceaşi viteză a apei de 0,8 m/s.

Apele de provenienţă meteorică, băltesc la suprafaţa solurilor sau se infiltrează în stratele situate deasupra celui de argilă.

Pânza freatică se situează la adâncimi variabile, determinate de formele de relief, fiind cuprinse între 0,7 m şi 3 m în lunci, la 4 m pe versanţi, iar în văile afluente aflându-se între 1,2 – 4 m.

Băile Figa dispun de ape curative clorurosodice cu o concentraţie mare şi nămol sărat, acestea având proprietăţi deosebite de vindecare a

Lăpuşte Geta

178

diferitelor afecţiuni ale sistemului nervos periferic, boli ale aparatului locomotor şi ale aparatului genital feminin.

Vegetaţia, datorita variabilitatii reduse în spaţiu a condiţiilor fizico–geografice şi a factorilor ecologici determinanţi, prezintă o mică diversitate staţională în cadrul arealului, acesta fiind situat în etajul de vegetaţie deluros de gorunete, făgete şi goruneto–făgete.

Etajul deluros de gorunete, făgete şi goruneto–făgete este caracterizat printr-o diversitate staţională a tipurilor de vegetaţie.

Climatul mai blând permite instalarea în arborete în proporţie mai mare a gorunului. De asemenea aici se găsesc condiţii de vegetaţie mai bune pentru unele specii caracteristice şleaurilor cum ar fi: paltinul, frasinul, teiul, cireşul şi chiar pentru unele specii exotice ca stejarul roşu sau nucul negru.

Tipul de pădure este acela de făget de deal pe soluri scheletice cu floră de mull şi făget de dealuri cu Asperula asarum de productivitate mijlocie. Arboretele sunt în general cu consistenţă plină, constituite din fag (Fagus silvatica) la care se adaugă carpenul (Carpinus betulus), mesteacănul sau paltinul. Subarboretul este slab reprezentat şi constă în special din alun şi păducel. Pe văile mai umbrite, cu un plus de umiditate şi un minus de căldură, fagul a fost treptat înlocuit cu carpenul. Pe versanţii mai însoriţi apare gorunul (Quercus Petræa).

Fauna din zonele colinare joase este reprezentata prin iepuri, şoareci de câmp, şobolani, hârciogi, potârnichi, prepeliţe, fazani etc., iar domeniul apelor este populat cu scobar, mreană, clean, somn, lipan.

Solurile sunt reprezentate prin trei clase si patru tipuri. Din clasa argiluvisoluri/luvisoluri(dupa Sistemul Român de

Taxonomie a Solurilor-SRTS, 2003) au fost identificate două tipuri: brun argiloiluvial/preluvisol tipic şi brun luvic/luvosol tipic.

Solul brun argiloiluvial tipic/preluvisolul tipic a fost identificat pe o suprafaţă relativ restrânsă. Are un profil de tipul Ao–Bt–C; moderat acid cu pH 5,4–6,1, slab humifer (2,7 %) mezobazic (V = 64 %), mijlociu aprovizionat în azot total (0,13 g %), insuficient aprovizionat în fosfor mobil (17,6–19,0 mg %), bine aprovizionat în potasiu mobil (16,3–38,7 mg %) luto–nisipos. Bonitatea inferioară pentru fag şi carpen, datorită volumului edafic mic din cauza prezenţei scheletului pe profil (40–60 % semischeletic) la care


179

se mai adaugă şi troficitatea scăzută–mijlocie a solului. Pe acest sol se întâlnesc arborete de fag cu carpen de productivitate inferioară.

Solul brun luvic tipic/luvosolul tipic cu profil Ao–Ee–Bt–C ocupă o suprafaţă redusă. Este un sol acid cu pH 5,3–5,4, slab humifer (2,9 %) oligomezobazic (45–58 %) mijlociu aprovizionat în azot total (0,15 g %), suficient aprovizionat în fosfor mobil (19,1–23,8 mg %), bine aprovizionat în potasiu mobil (11,7–22,4 mg %), luto–nisipos, de bonitate mijlocie pentru fag, datorită volumului edafic mijlociu ca urmare a scheletului pe profil (30–40 % semischeletic). La însuşirile arătate mai sus se mai adaugă o troficitate medie determinată de conţinutul de humus, baze, azot, fosfor şi potasiu. A fost identificat în făgete pure.

Din clasa cambisolurilor a fost identificat tipul de sol brun eumezobazic/eutricambisol.

Solul brun eumezobazic tipic/eutricambisolul are un profil de tipul Ao–Bv–C acid–moderat acid (pH 5,1–6,5) slab humifer (1,4–2,4 %), mezo–eubazic (V = 64–88 %), mijlociu aprovizionat în azot total (0,09–0,12 g %), mijlociu–bogat bine aprovizionat în potasiu mobil (9,8–31,1 mg %), nisipo–lutos la luto–nisipos–mâlos. Solul brun eumezobazic din acest areal are o variabilitate foarte mare cu bonitate de la inferioară la ridicată. Predomină totuşi însuşirile de troficitate inferioară–mijlocie şi o textură uşoară nisipo–lutoasă, luto–nisipoasă. Bonitate inferioară, în afară de fondul trofic scăzut, este determinată de volumul edafic util mic, ca urmare a prezenţei scheletului pe profil (50–60 %) dar şi de panta moderată când solurile sunt puţin profunde (50–75 cm). Bonitatea superioară este determinată de volumul edafic mare, o grosime mai mare a solului şi o troficitate mijlocie sau superioară. Pe acest sol vegetează arborete predominant de fag.

Din clasa spodosolurilor/spodisolurilor a fost identificat tipul de sol podzol/prepodzol.

Podzolurile/prepodzolurile au fost identificate pe suprafeţe relativ restrânse. Repartiţia lor în spaţiul analizat are un caracter insular. Profilul este de tipul Au–Es–Bw–R. Sunt soluri formate într-un climat mai umed şi mai rece, puternic acide pH = 3,5–4,5, slab saturate în baze de schimb (4–20 %), cu o activitate microbiologică şi aprovizionare cu substanţe nutritive foarte reduse. Solurile sunt foarte slab fertile şi determină instalarea unei vegetaţii forestiere de slabă productivitate şi o calitate slabă a materialului lemnos.

Lăpuşte Geta

180

Obiectivele turistice

Iniţiat de Consiliul Judetean Cluj si Agentia de Dezvoltarea Nord Vest, proiectul de Creştere a potenţialului balnear al lacurilor sărate din regiunea de Nord Vest, cuprins in Programul PHARE, se derulează in localităţile Cojocna, Dej si Figa, care deţin sare, ape clorurosodice si nămoluri sărate, vor forma, in perspectivă, Circuitul Băilor Sărate.

La FIGA, lucrările au inceput in anul 2008. Se are in vedere amenajarea a 18 ha de teren cu parcări, spaţii de joacă, terenuri sportive, piscine cu nămol, bază de tratament. Costurile amenajărilor sunt foarte importante. S-a realizat pana acum asfaltarea drumului spre Figa (2.000.000 RON); introducerea gazului metan (600.000 RON) si sunt in curs de amenajare reţeaua de apă si canalizare, introducerea curentului electric, amenajarea unor terenuri sintetice de sport, a unei piscine interioare si a unei baze de tratament, un bazin exterior cu apa sărata, cabine–vestiar, a unei piste la liziera pădurii pentru plimbări cu trăsurile si caii hergheliei din vecinatatea imediată, cu care şi-au propus o avantajoasă colaborare.

La HERGHELIA BECLEAN, care dispune de o suprafata totală de 228 ha (din cele 661 ha pe care le-a avut inainte), un sediu si pensiune, in aceeasi cladire, cu posibilitate de cazare pentru 10 persoane, dispunând de camere utilate si mobilate complet, cu băi, sală de mese si bucătarie. Orice turist poate avea la dispoziţie camere cu două si trei paturi, avand baie proprie, frigider, televizor, unele camere având si balcon cu o liniştitoare panoramă.

Herghelia are la această dată (sfarsitul anului 2009), un efectiv de 272 cai de rasă, din care 161 din rasa Semigreu Romanesc si 110 din rasa Lipiţan. Mândria si faima Hergeliei o constituie lipiţanul negru, care s-a obţinut prin atenta selecţionare a rasei pe linia descendenţilor săi. In secolele XVIII si inceputul sec. XIX, in anul 1802, in Transivania , pe paşunile din Tarlişua ale contelui Bethlen, s-au pus bazele celei de a opta linie de sânge din rasa Lipiţan, anume Incitato, dupa relatările d-lui dr.Kerekes Zoltan, care a cercetat istoricul hergheliei.

Herghelia dispune de trăsuri ce se pot inchiria pentru plimbări, sănii, sau oferă posibilitati de echitaţie in incinta Hrgheliei sau in imprejurimi. Pentru grupuri organizate, există circuite oferite de Herghelia Beclean, impreună cu Direţia Silvica Bistrita, anume la: Tihuţa (“Dracula”) si Parcul


181

Naţional Munţii Rodnei. Turiştii beneficiază de ghizi, care le inlesnesc vizitarea unor obiective de mare atracţie a judetului: Colibiţa, Piatra Fântânele, Poiana Narciselor, Lacul Lala, Vârful Ineu, etc. Circuitele pot dura o săptamâna. Li se oferă turistilor ecveştri, cai de schimb, cazare, masă, etc. la cabanele proprietăţi ale RNP Romsilva, in codiţii foarte bune.

La aceste obiective turistice din proximitatea orasului Beclean, se mai adaugă monumente, un sit arheologic (mai sus mentionat), case memoriale, biserici, castele (al contelui Bethlen, care a devenit sediul primăriei oraşului Beclean), mănăstiri etc. incă insuficient puse in valoare, dar in perspectiva dezvoltării turismului in zonă, se are in vedere reabilitarea şi valorificarea multora din aceste obiective. Ele incă fac parte din potenţialul turistic nevalorificat al imprejurimilor oraşului Beclean.

Rămân incă nevalorificate si unele tradiţii ale populaţiei, unele de origine pagână, cum ar fi cel legat de căsătorie, care se numeste ”Instruţatul Boului”, pluguşorul, umblatul cu capra, sau altele de origine creştină: colindatul, umblatul cu Steaua, precum si altele care pot valorifica cultura si civilizaţia ţărăneasca, agroturismul, colecţii particulare de artă.

Perspectivele dezvoltarii turismului in perimetrul orasului Beclean si imprejurimi, sunt foarte incurajatoare. Luate in considere, aceste doua obiective turistice: Figa si Herghelia Beclean, una in curs de amenajare, alta in extindere, precum si modernizarea DN 17 pe traseul Dej–Bistriţa, facilitează, pentru oraşul Beclean accelerarea ritmului de dezvoltare economică, in primul rând prin turism.

Se poate lua in calcul si dezvoltarea altor forme de turism: gastronomic, avand in vedere posibilităţile de asigurare a coşului de alimente ecologice, ţinand cont de posibilitatile exploatarii agricole a terenurilor, după cum reiese din analiza condiţiilor naturale, fizico–geografice, dar si prin abilităţile localnicilor de a-si prepara in propriile gospodării unele specialităţi culinare, care au primit de câtva timp avizul organelor competente: preparate din lapte, carne, legume, fructe, chiar si unele băuturi: vin, alcool, nectar, ceaiuri, etc. Aceasta forma de turism se poate asocia cu unele manifestari folclorice specifice satelor din zona sau din proximitate.

Altă formă de turism cu perspective de dezvoltare, este turismul religios, având in vedere existenţa unor vechi mănăstiri, care adapostesc

Lăpuşte Geta

182

Sfinte Moaşte ale unor Trăitori Înduhovniciţi care s-au canonizat de pe aceste meleaguri.

Dezvoltarea turistică a regiunii, induce locuitorilor săi bucuria apartenenţei unui loc deosebit, binecuvântat, care le sporeşte sentimentele de solidaritate, de mândrie, de omenie, de ocotire si voluntariat in vederea imbunătăţirii si protejării lui. Are de asemenea si rolul de a crea habitudini (obiceiuri) bune populaţiei: de a petrece corect timpul liber, de a socializa prin contacte multiple cu turisti din toata ţara si din lume, de a beneficia de tratamente balneare, de a descoperi beneficii neaşteptate atât pentru sănătate cât si pentru evoluţia lor culturală.

Obiectivele menţionate, la fel ca şi cele cu potenţial de valorificare, pot deveni si spaţii de loisir, de petrecere a timpului liber pentru locuitorii judetului Bistriţa–Năsăud, ca alternative la loisir-urile adesea nesănatoase, pe care le practică: privitul la televizor in exces, sieste prelingite/dormitul, risipirea timpului prin magazine, lansări in discuţii prelungite fără beneficiu cu vecinii sau pe stradă, activităţi inutile pe lângă casa, curiozitatea pana la indiscreţie faţă de ce face semenul nostru, etc., in loc de practicare a sportului (echitatie, inot, etc.), lectură, informare, pelerinaje, voluntariat, ocrotirea naturii, descoperirea beneficiilor frumuseţii locurilor menţionate, etc.

Educarea populaţiei in sensul respectării celei mai mari valori de care dispune: TIMPUL, adica VIAŢA, prin practici agreabile si eficiente reprezintă unul dintre cele mai râvnite ţeluri pe care le poate induce dezvoltarea si corecta popularizare a activităţilor de tiurism si loisir!

183

Oradea – Bratca Depression. The Network of Communication Ways a Support for Territorial

Development

Claudiu Filimon*

The geographical position of the depression in the West part of the country, its centring on a hydrographical corridor, the relief by its features, all generated a complex network of communication ways within the basin.

The development of the communication ways, no matter their type, was the result of evolution, from social – economical point of view, of existing communities in this area. An important role in the development of communication ways had also the existence of some soil and subsoil resources, and also the presence of some urbane areas.

The main communication thoroughfares are centred or follow Crisul Repede’s course, which facilitated the placing and development of communication ways.

In the same time, the existing communication ways, through diversity, importance and features, represent elements of support for present and future development of the human communities that these had to serve.

The geographical position of the depression in the West part of the country, its centring on a hydrographical corridor, the relief by its features, all generated a complex network of communication ways within the basin.

The development of the communication ways, no matter their type, was the result of evolution, from social – economical point of view, of existing communities in this area. An important role in the development of communication ways had also the existence of some soil and subsoil resources (bauxites, woods, limestone, clays) that bring authorities interest, no matter what kind they were, in the realisation of a network of communication ways which had to facilitate these resources access and development.

The main communication thoroughfares are centred or follow Crisul Repede’s course, which facilitated the placing and development of

* Claudiu Filimon, Universiatea din Oradea, Departamentul de Geografie, Turism si Amenajarea Teritoriului (DGTAT), Centrul de Studii si Analize Teritoriale (CSAT), [email protected]

Claudiu Filimon

184

communication ways. Also, it is possible that Crisul Repede to would be crossed by a commercial road, which connected Aquincum (Panonia) and Porolissum (The Roman Dacia) since the antiquity (S. Dumitrascu, 1974).

Certainly, the penetration of the migration populations, especially the Hungarians, was facilitated by the existence of a thoroughfare along Crisul Repede. Also, in the 13th century, one of the commercial roads, which made the connection between Buda and Alba Iulia passed through Oradea – Cluj – Turda (Pop, P., Gr., 1982).

The presence of this thoroughfare facilitated the development of human settlements of both Crisul Repede’s sides, fact that was registered by settlements` written documents.

Nowadays, parallel to Crisul Repede is placed also the most important road thoroughfare that crossed the basin, the European Road E60.

The Road Network

The modernisation of road thoroughfare starts in the 20th century, more specific, in 1931, when after a signed contract by the Romanian state and two private societies, one Swedish and the other French, is modernised among others also the national road Bucuresti – Oradea (Pop, P., Gr., 1982).

After the Second World War and during the Socialism period are built or modernised the most part of depression’s road network. The European Road is doubled by a county one, which connected Tileagd and Bucea (Cluj County) and that crossed basin’s central unit.

At the two types of roads is added also a network of communal roads which connect settlements within the basin, and settlements and road thoroughfares of county and national importance.

The road networks that serve the depression totalise 418.8 km, from which 72.4 km are represented by national roads, the county roads are 128.2 km, and the communal ones are 218.2 km. Concerning depression’s total area the road network presents a density of 39.8 km/100km2 (Fig.1., Tab.1.).

About the modernisation degree the most part of road thoroughfares, 219 km, have easy asphalt coverage, followed by the gravel roads with 116.6 km. The earth roads represent 11% of total, which means 46.3 km. These earth roads characterize the communal roads which connect the

Oradea – Bratca Depression. The Network of Communication Ways a Support…

185

communal centre to settlements situated at appreciative distances from the centre. Unfortunately, these features increase the isolation degree of those settlements and in the same time the ”rejection” character of these settlements. Through SHAPARD Programme in some communes the local authorities gained funds for these road thoroughfares` rehabilitation and modernisation.

These kinds of aspects appear in the following communes: Borod, Tileagd, Tetchea, Suncuius, Copacel.

By its placing, the national road doubled by a county one, respective by 108 J county roads, the road network determined also the appearance of two parallel alignments of settlements, both situated along the two main road thoroughfares. The most part of depression’s settlements are situated along these parallel road thoroughfares.

Those two road thoroughfares have a vital importance for depression, the 1st National Road for its economical importance, and 108 I County Road, because it helps the fluency of a part from the traffic on the 1st National Road, permits the access of tourists within the unit, in Vadu Crisului – Bratca area, and last, but not least assure the support for the road transportation of products from Chistag building materials factory.

Fig.1. Oradea – Bratca Depression. The Network of Communication Ways

Claudiu Filimon

186

Tabel 1.Oradea – Bratca Depression. Types of roads and modernisation degree. Types of roads Leght (km.) % National roads (DN) 72,4 17,3 Country roads (DJ) 128,4 30,6 Communal roads (DC) 218,2 52,1 Total 418,8 100 Modernisation degree Asphalt coverage 93,9 km 22,4 Easy asphalt coverage 162,1 km 38,7 Gravel roads 109,9 km 26,2 Earth roads 46,3 km 11 Concrete roads 6,6 km 1,5

The placement of the new road thoroughfare of major importance, Transylvania highway, on the North part of depression, at approximate 20 km distance, will have an impact also in the development of road traffic. In present, is difficult to establish the impact of the new thoroughfare, to say if it is a positive or negative one.

Certainly the actual traffic on the 1st National Road will be more fluent, according to the present situation, when on Oradea – Piatra Craiului segment there are frequent cars jams, and as a consequence of this situation the high number of accidents. On the other hand the redirection of transport on the highway, especially the hard one, will reduce the income of small enterprisers (parking places, service – washing, auto store, motel – restaurant).

Besides the two types of examples that could appear by this time, we consider that, indifferently by the nearer or further future, in which the highway will be functional, on all basin’s aspects, but especially the tourist ones, the road thoroughfares, no matter their level, will have a big importance.

From the importance point of view of road thoroughfares presented within the basin we can distinguish the following aspects:

a) thoroughfares of national / European importance, the 1st National Road Oradea – Bucuresti, with transit role;

b) thoroughfares with importance between counties, the 1st National Road, part H Alesd – Salaj County, the county Road 108 I Tileagd – Bucea (Cluj County);


187

c) thoroughfares with importance inside county, the county roads 764 Alesd – Beius, 767 Sambata – Uileacu de Cris – Spinus, 767 B Tasad – Copacel;

d) thoroughfares of local importance, at this category belong all communal roads.

The Railway Network

The presence of railway transportation within the basin dates until the 19th century, more specifically from the 8th of September 1870, when the railway Oradea – Cluj-Napoca was inaugurated (Pop, P., Gr., 1982).

The works at Oradea – Cluj-Napoca railway started in 1868, the harder part to realise was that between Vadu Crisului and Suncuius. In this sector were dug three tunnels, and the railway embankment was set over Crisul Repede at the highest elevation of flood (Chiriac, A., Borcea, L., 2005). A witness of inhabitants’ material, but human efforts too is the monument from Topa de Cris rose in the honour of those dead or wounded people during working time.

Besides this railway, within the basin were built and functioned also a few industrial railways (Chiriac, A., Borcea, L., 2005).

So, by the coal mining from Borod area is connected the presence of a railway main line that transported the coal to Vadu Crisului.

The wood processing led to the inauguration of a narrow gauge railway between Vadu Crisului and Cetea. This railway was the property of Roche Darvas Business, that hold the Vad – Borod Wood Processing Enterprise (Chiriac, A., Borcea, L., 2005).

Another industrial railway connected the Refractory Unity of Astileu to the railway main line. Nowadays, none of these are still working.

Regarding the modernisation degree of the railway main line, this belongs to double, non - electrification railways. On this railway main line travels trains belong to the following categories: slow trains, fast trains, through trains and intercity trains. On all its distance within the basin, the railway is served by six railway stations, situated in Osorhei, Tileagd, Alesd, Vadu Crisului and Bratca, to which are added five flag stations for travellers (Sabolciu. Tetchea, Alesd, Vadu Crisului, Pestera, Balnaca), and

Claudiu Filimon

188

three flag stations for goods trains situated in Sacadat, Telechiu, Butan (Fig.1.).

Concerning railway station’s importance that from Alesd town took the first place, even if this station is situated at three kilometres from town, every day halt here 13 trains which serve people needs. It is about one intercity train, four through trains, five fast trains and three slow trains.

The second station as importance that serves the depression is the station from Bratca where halt seven trains, from which one is an through train, three are fast trains and the other three are slow ones.

In the last years, is seem a reduction not only in trains and travellers number, but also in stations number, because a part of stations which were served by superior level trains, are nowadays served by slow trains. In this situation there are stations from Vadu Crisului and Suncuius, that even if they are located in an exceptional tourist area, they benefit only by the slow trains halting. Certainly, the halting of some superior level trains, fast, through or intercity, should lead at the increasing of tourists’ access in the area.

The most disadvantage of this railway is represented by the fact that being non – electrification, plus some speed restrictions imposed by terrain in some areas, determines even the superior level trains to ”benefit” by speed advantage just because they halt only on a few stations on the distance between Oradea and Cluj-Napoca.

The road and railway network from depression presents some similitude. A feature common for both type of transportation within the basin is their parallelism.

The second feature is their concentration in the central part of depression.

The third feature is represented by their need of modernisation, both of thoroughfare itself, and the mass transmit used in people transportation. In both cases is asked the need of modernisation for Auto Park and existing sets of cars forming a train.

Regarding the position of settlements according to the communication ways we can remark the existence of some settlements that are constituted as crucial points through the junction between some road channels to railways ones. The most important settlements are situated in the depression external division.


189

A first junction point is Alesd town, where we met three road thoroughfares: the 1st National Road, the part H of the 1st National Road that makes the connection to Salaj County and the county road 764, which junctions the county road 108 I. At all these are added the two railway station, Alesd Station and Alesd Flag Station for travellers.

The second settlement as importance is represented by Tileagd with two important thoroughfares: the 1st National Road, add 108 I county road, and also Tileagd Station.

A quite similar situation is met in Osorhei, crossed by the 1st National Road and the starting point for 767 E county roads and to those is added also Osorhei Station.

The internal division of depression benefits by the presence of Bratca, Suncuius and Vadu Crisului settlements that have a station and are crossed by 108 I county road, and the connection to the national road is done other through some communal roads, or some county ones (figure). From the three mentioned settlements, the most privileged position is for Bratca, in whose station halt fast and express trains.

The setting of settlements in the neighbourhood of the communication ways shows the favourable position of settlements setting along the national thouroughfare, the county ones and also the railway. To this category belongs the most part of depression’s settlements.

From this point of view a lesser privileged position have the settlements situated at the contact to the mountain frame and hills, situated at a longer distance by the settlements precinct. In this situation we mention the following settlements: Galaseni, Hotar, Subpiatra, Cetea, Balaia, Botean, Husasau de Cris. There are situation when from the communication ways point of view some settlements, even if they are situated within the basin’s precinct they are in a very difficult situation. The most eloquent examples are the settlements Borsa and Calatani.

The communication network analyse (road and railroad) emphasise some aspects with an important role in territorial development:

Oradea – Bratca Depression’s network of communication ways, by its disposing and dimension we consider that there is enough for a good development of antropic activities no matter what their nature are.

A problem that still continues is the modernisation of some parts from the road thoroughfares, especial for the communal roads and the sets of

Claudiu Filimon

190

cars forming a train modernisation, which serve depression’s travellers transportation.

The natural limit, through its features, is one favourable for the network of communication ways setting and development.

The communication ways are the result of the humanisation process over a prolonged period of time and also of human activities within the basin.

The present network of communication ways (road, railway) represents a sustained element of territorial development.

Bibliografie

Cocean, P., coord. (2005), Planul de amenajare a teritoriului Regiunii de Nord-Vest. Coordonate majore, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Pop, P., Gr.,(1984), România. Geografia Circulaţiei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Dumitraşcu, S., (1974), A existat un drum de la Aquincum (în Panonia romană) la Porolissum (în Dacia romană) pe Crişul Repede?, în Lucrări Ştiinţifice, Oradea, p. 5-8.

*** (2006), Listele drumurilor naţionale, judeţene, comunale, Ministerul Transporturilor.

www.cfr.ro

191

Cultural landscape typology

Camelia-Ina Gavra*

Abstract Cultural landscape typology. "Change occurs when objects and processes are

in conflict among themselves or with their environment of formation and existence," said Mac, in Stiinta mediului (2003), and indeed the cultural landscape was born of a deep contradiction between human needs and what nature gave to, or not.

Various human activities (housing, production, etc..) have led to a wide range of processes and phenomena, which caused, directly or indirectly, alone or associated, to transform the original landscape, affecting all its components from the natural abiotic (rock, topography, hydrography, soil, etc.) from the natural biotic (vegetation and wildlife) and finally on the anthropogenic (objects resulting from human activities are also affected).

Article seeks to capture the content or cultural landscape classification as an action designed to highlight the homogeneity or heterogeneity of structural and / or its functional knowing various genetic and evolutionary factors also defending the possibility of registering a nuanced range of cultural landscapes in the county level.

Keywords: cultural landscape, grading criteria, types of cultural landscapes.

Introduction

The term cultural landscape increasingly managed to arouse interest in various fields: geography, law, regional planning, and public concern, but not widely understood and applied, and yet there was no dissent regarding the definition period.

According to some opinions, we can talk about the existence of cultural landscapes, called by some authors, artificial landscapes which are more or

* Ph.D. Candidate "Investeşte în oameni!" doctorand bursier în "Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013". Department of Regional Geography, Faculty of Geography, Babeş-Bolyai University, Cluj-Napoca, 5-7Clinicilor St., 400006, Cluj, E-mail address: [email protected]

Camelia-Ina Gavra

192

less humanized, stemming from the progress of civilization, gradually transforming the landscape.

To avoid any confusion and to an efficient and clear use of terms, it is preferable to accept and use the definition given to the cultural landscape of the European Convention on the landscape, it means "an area as perceived by people, whose character is the result of the action and interaction of natural and / or human factors "(The European Landscape Convention, 2000).

Natural factors (natural characteristics of the place) on the local natural aspects such as climate, soil, water resources, mineral resources, etc.. are attributes of the landscape, which set the framework for human actions, each human activities inducing changes to its human-visible mark is represented by cultural landscape.

To understand spatial relations, physical characteristics and cultural interactions and in general to understand how complex the development of cultural landscapes, their features must be seen as the result of inter-related systems and spatial and temporal dynamics of the cultural landscape system.

Together with the development of particular configurations of civilization, different elements of development (economic, technological, etc..) occurring in the economy and the policies that I meet and lead to a significant transformation of the landscape, most times in the evolutionary sense.

Built landscape increasingly replaced the natural one, each settlement, each grub for further agricultural and industrial areas have changed the content of the original landscape, altering temporarily down interaction between humans and the environment. Therefore the character of the region should be seen as an expression of how the natural and cultural landscape elements combine to distinguish the areas between them, giving a one-way site.

It requires acceptance of the cultural landscape such as the expression of cultural heritage and the foundation of national identity, as was stated in the European Convention on Landscape (2000), it can strengthen the regional economy through effective exploitation of its natural and cultural resources.


193

Under the approach, the term cultural landscape has a dual meaning scientific meaning (referring to the theoretical basis through which is defined, characterized, classified, etc.. Cultural landscape) and practical (with reference to the possibilities of conservation and recovery potential cultural landscape). The first approach is needed to be deepened to establish principles and methodological framework followed in the research practice of the cultural landscape, while the second approach should be considered to be the best way of preserving and developing the capacities of the cultural landscape.

Seen as a complex system, with a specific hierarchical structure and dynamic imposed by the exchange of matter, energy and information betwen its components at the same level or different levels hierarchical

structure, cultural landscape system is composed of two distinct categories of components in constant interaction.

The first category is represented by the natural components (abiotic and biotic), which are both elements of the cultural landscape and the support and / or frame of existence and operation of the components of anthropogenic (man and elements from the activities undertaken by it, making what the second category of components).

Man, was established in the main factor for conversion of geographical landscape, since its birth, by introducing new and new changes, temporary or permanent, to all system components.

The number and intensity changes that were introduced new anthropogenic elements in the territory, were caused by: human actions to meet basic needs, population growth, scientific and technical progress, and not least the current or fashionable (adopted by natives of other nations).

Classification criteria . Cultural landscape typology

Classification of cultural landscape is the action designed to highlight the homogeneity or heterogeneity of structural and / or its functional and knowing different evolutionary genetic factors and the possible registration of a nuanced range of cultural landscapes in the county level.

Any typology is based on rigorous criteria for the classification and ranking of cultural landscapes and we consider the most appropriate the

following: functional criteria, land use, degree of urbanization, historical

Camelia-Ina Gavra

194

period they belong to, physiognomy, the degree of human intervention, the degree of conservation, the degree of vulnerability, structure, degree of specificity.

As economic and technological approaches to functional criteria prevail among the criteria for the classification of cultural landscapes, as according to him there are four types of cultural landscapes, each with many subtypes, imposed by specific territorial, regional, state or area (depending on the scale of observation).

The first type is the cultural landscape of activities related to housing, individualized by: houses, villas and blocks of flats in the urban area, household hearths grouped in rural settlements (gathered, dispersed or scattered), igloo's, homes built on stilts in some deltas (ex. the Ganges and Brahmaputra deltas), isolated farms, homes built of mud and vegetation (characteristic tribes of the Amazon forest), etc..

The second type, that of cultural landscapes related to economic

activities, includes two main subtypes: that of cultural landscapes related to agricultural activities (distinguishing between arable land, vineyards, orchards, pastures, meadows, buildings and facilities necessary for the proper conduct of activities and agricultural barn, stables, silos for grain storage, etc.) and the cultural landscapes related to industrial activities, subdivided, in turn, the cultural landscapes related to manufacturing (highlighted by buildings and facilities for activities related to the processing of raw materials) and cultural landscapes related to extractive industries, that latter presenting two versions: the underground and surface extraction and storage of material resulting from processing in the form of tailings, ponds, etc..

Cultural landscapes related to transport activities subscribe to the third type of cultural landscapes determined. Based on functional criteria, are in turn subdivided into four main subtypes: the first includes cultural landscapes related to land transport road (whose specific construction and installation are distinguished in the form of road landscape - from the simple trail, gravel road, asphalt road, the highway, with various elements of traffic sign - under form of buildings - bus stations, etc.. -, art works - bridges, viaducts, tunnels, embankments, etc. -, or various means of road transport) and those relating to land transport by rail (shown by the inland


195

transport rail and art works related to rail vehicles, buildings and facilities with specific destination, etc..).

The second subtype includes cultural landscapes related to inland shipping (on rivers, lakes and navigable channels - each by emphasizing the

specific constructions and installations) and cultural landscapes related to maritime shipping (including the various maritime transport of passengers, freight or special - ex. motorboat, ship, aircraft carrier, frigate, etc. - and some elements of construction and facilities necessary for the proper conduct of maritime shipping - ex. berth, lighthouse, crane, control tower, etc. - ).

Cultural landscape related to air transport is the third subtype of landscapes related to transport, which can be individualized through its specific elements of air transport means (ex. different types of helicopters, airplanes, airships, balloons, etc.. ) and specific constructions and installations (ex. runway, control tower, etc..) materialized in the form of airport territory.

The last subtype includes cultural landscapes related to special transport, visible in the area in the form of different types of marks that signal their presence in the basement (aqueducts, pipeline, etc.), cable for transmission of electricity and telecommunications, cable transmission with funicular cable car, gondola, funicular, etc., and the construction necessary for proper functioning (masts, electricity substations, panels for warn people about the danger of electric shock, etc.).

Cultural landscapes related to cultural and recreational activities include many specific elements for individual or group study, leisure and / or treatment of disease, or intended for the spiritual life (ex. school, theater, museum, library, home culture, botanical zoo, chalets, hotels, buildings and equipment specific to various tourist resorts and amusement parks, mosque, synagogue, temple, cathedral, church, monastery, etc.

Under the second criterion considered in the classification of cultural landscapes - land use - are the following types of cultural landscapes:

a) agricultural cultural landscapes, whose subtypes are classified based on the type of land use, are distinguished as the area of cultural landscapes related to arable land area (highlighted by specific elements such as parcels of land in different shapes and sizes, separated by ditches, growing timber, stakes, etc..) cultural landscapes related to pasture and meadow areas

Camelia-Ina Gavra

196

(separated from the other types of agricultural land by ditches, stakes, or sometimes by wooden fences), haycock, etc. Cultural landscapes related to land occupied by vineyards and orchards are noted the presence of vineyards and fruit trees, on terraced land and (usually) with southern exposition.

b) Regarding the forest cultural landscape, we can be distinguish three main subtypes, determined in accordance with the type of woody vegetation, like: cultural landscapes related to forests situated between the

tropics (subdivided into cultural landscapes related to tropical wet forests and cultural landscapes related to tropical forests seasonal rates), cultural landscapes related xerophytes subtropical forests, the third subtype was revealed by cultural landscapes related to forests in the temperate zone (divided into cultural landscapes related to deciduous forests, cultural landscapes related to coniferous forests, cultural landscapes relating to forest mixing).

It should be noted that although these types of cultural landscapes are called forest, that name does not wish to reveal the natural components of the geographical landscape but want to customize the type of cultural landscapes through dominant forest vegetation and its implications in the way of life and the types of human occupation, activities (ex. using mainly wood in housing construction, bridges or practice of crafts for processing various types of wood vegetation purposeful visible in the landscape, etc.).

c) As regards "other categories of land use, generic name assigned to other types of land (to those on which were grouped above the main types of cultural landscapes) with the usual destination or special, may be assigned different cultural landscapes such as cultural landscapes related to buildings (including dwellings as houses, villas, blocks of houses, buildings intended for industrial production, buildings intended for services, etc..) cultural landscapes related to military polygons (with specific plants), cultural landscapes related to airports (ex. track, etc..) cultural landscapes related to river courses (river bottom, woody vegetation and grass hydrophilic, specific elements of regularization of rivers, various types of bridges, etc.).

The degree of urbanization is included as the third criterion on which were caused these subtypes of cultural landscapes: a) rural cultural landscapes (which include administrative areas of land included in the


197

category rural areas), subdivided into village cultural landscape, cultural landscape small woods, hamlets cultural landscape, cultural landscape of isolated farms, etc. b) urban cultural landscapes (which include areas of land included urban administrative category) subdivided into suburban cultural landscape, cultural landscape of cities, metroplolitan cultural landscape, and cultural landscape of conurbations (each of the various

elements emphasizing the local specific). After the historical period to which they belong (in which they

occurred), it can distinguisher two types of cultural landscapes, the current cultural landscapes (most are landscapes in which human elements that compose it were created in the current historical stage) and historic cultural landscapes (representing "cultural landscapes created before the historical phase that where we are"†††† considering that the historical period before the present one, can be subdivided into several periods, noting the existence of several subtypes of cultural landscapes, according to each historical period in

part. According to physiognomic criteria, type required by dominant cultural

landscape in the territory (ex. if in certain area dominates the agricultural land use there is a agricultural cultural landscape).

Depending on the degree of human intervention is noted three types of landscapes: the cultural landscape (landscape altered by various anthropogenic interventions in the anthropogenic landscape components outnumbered and / or quality of the natural - ex. industrial sites, city, airport, surface mining, etc. -), enlighten landscape (landscape that distinguishes human intervention, but still retains many elements of the original landscape - ex. forests, small rural towns outside the city -) and weak enlighten landscape (the landscape be found a few human elements, which greatly affects the image of landscape - ex. high mountains, deserts, etc. -).

As the degree of conservation are: well-preserved cultural landscapes (ex. landscape renowned metropolitan cities), poorly preserved cultural landscapes (landscape villages affected by depopulation), and cultural landscapes disintegrated (ex. Abandoned village landscape).

†††† Stoica, Flavia, Schreiber, W., Peisaje culturale istorice, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2008, pag. 7.

Camelia-Ina Gavra

198

Regarding the vulnerability degree, it may exist in the territory vulnerable cultural landscapes (ex. in mining areas within the mine is abandoned, in areas within the land degraded by excessive grazing, etc.), relatively stable cultural landscapes (ex. Arable land landscape) and stable cultural landscapes (ex. rural landscape of the Alps).

Depending on their structure can be identified homogeneous cultural landscapes (ex. built-up area of rural settlements) or heterogeneous cultural landscapes (ex. outside of settlements in occupied land falling with vineyards and orchards, pasture and meadow land).

Given the degree of specificity it may be: specific cultural landscapes (characteristic of certain areas / regions) and non-specific cultural landscapes, which can be defined as cultural landscapes resulted by "importing", (building) of specific cultural elements of other regions, civilizations, religious groups, etc..

It can thus conclude that it is necessary to accept all types of cultural landscape as an expression of cultural heritage and as the foundation of national identity, as was stated in the European Convention on Landscape (2000) it can strengthen the regional economy through effective exploitation of its natural and cultural resources.

References

Cocean, P. , 2005, Geografie Regională, Ediţia a II-a revazută şi adăugită, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Draguţt, L. , 2000, Geografia peisajului, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Fellman, J., Getis, A., Getis, Judith, 1990, , Human Geography. Landscapes of Human Activities, Univ. of Illinois, USA.

Glink C., Meyer, H-H., Schottke Maja, 2007, Historical Cultural Landscapes in Romania, în Romanian Review of Regional Studies, Vol. III, Nr. 2.

Koreleski, K. , 2003, An Outline of the Evolution of Rural Cultural Landscapes in Poland, în revista Romanian Review of Regional Studies, Vol. III, Nr. 2, 2007.

Mac, I., Ştiinţa mediului, Editura Europontic, Cluj-Napoca.

Meyer, H-H., Glink, C., Schottke Maja, 2008, Catalogue and Register of Cultural Landscape Elements, în Infrastructure and Ecology of Rural Areas, Polish Academy of Science, Cracow.

Stoica, Flavia, Schreiber, W. , 2008, Peisaje culturale istorice, Editura Argonaut, Cluj-Napoca.


Teaci, D. , 1983, Transformarea peisajului natural al Romaniei, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

200

Orlat, analiză geodemografică

Misachevici Adriana*

I.1. Harta judeţului Sibiu

* Profesor Colegiul tehnic “Independenţa”, Sibiu


201

I.2. Rezumat.

Prezenta lucrare îşi propune să analizeze principalele aspecte geodemografice ale comunei Orlat, cu dorinţa de a face cunoscută o zonă cu diverse resurse de dezvoltare economică.

Recensământul populaţiei reprezintă o operaţie administrativă şi statistică de înregistrare a unor date asupra populaţiei unui teritoriu, după caracteristici demografice, social- culturale şi economice.

Acţiuni de mare amploare şi complexitate, recensămintele populaţiei s-au efectuat din cele mai vechi timpuri şi pe teritoriul ţării noastre, cronica statisticii oficiale din România, consemnând preocupări încă de la Unirea Principatelor din 1859.

Ultimul recensământ, din martie 2002 reprezintă cel de al zecelea, organizat pe principii moderne în ţara noastra.

Scopul fundamental al recensămintelor este acela de a oferi informaţii esenţiale pentru politicile guvernamentale în domeniul economic şi social, inclusiv pentru dezvoltarea umană.

Compararea datelor furnizate de aceste recensăminte consemnează faptul că populaţia şi structura ei demografică au înregistrat în această perioadă evoluţii, tendinţe şi mutaţii noi. Ele au fost determinate sau influenţate de acţiunea unui complex de factori de natură politică şi economică specifici fiecărei perioade.

Modificările structurale care s-au produs în toţi aceşti ani au condus la apariţia unor fenomene specifice de ordin cantitativ dar şi calitativ atât în ceea ce priveşte evoluţia numărului populaţiei, cât şi a caracteristicilor ei socio-demografice sau economice, fapt remarcat şi la nivelul comunei Orlat.

I.3. Evoluţia numerică a populaţiei şi potenţialul demografic al comunei Orlat

Tabelul nr.1. Evoluţia populaţiei comunei Orlat în perioada 1930-2002.

Anii 1930 1956 1977 1992 2002 Populaţie / Total

2229

2702

3270

3363

3271

Analiza datelor din tabelul nr.1 înregistrate în urma recensămintelor

populaţiei, evidenţiază creşterea acesteia în intervalul 1930-1992, de la 2229 persoane în 1930 la 3363 în 1992, reprezentând 1134 persoane, adică cu 50,87% şi cu un spor mediu anual de18,19 persoane/an, ca după această perioadă, populaţia comunei Orlat să înceapă să scadă, fenomen caracteristic întregii ţări, în dificilul proces de tranziţie, de reformare a

Misachevici Adriana

202

economiei şi a unei societăţi pe calea democraţiei, reflectat printr-un spor natural din ce în ce mai redus şi a unui spor migratoriu ridicat.

Astfel, în intervalul 1930-1956, populaţia a crescut cu 21,2%, respectiv cu 473 persoane, de la 2229 locuitori în 1930 la 2702 în 1956, rezultând un spor mediu anual de 18,19 persoane/an, ca urmare a afirmarii primelor activităţi cu caracter capitalist, ceea ce a determinat schimbări în procesul demografic şi de diferenţiere socială a populaţiei.

Evoluţia ascendentă a numărului de locuitori este caracteristică şi următoarei perioade 1956-1977, când populaţia comunei Orlat a crescut de la 2702 locuitori în 1956 la 3270 locuitori în 1977, adică cu 568 locuitori ,ceea ce reprezintă o creştere cu o valoare procentuală aproximativ egală cu a perioadei anterioare şi anume cu 21,02% şi cu un spor mediu anual de 27,04 persoane/ an.

Această creştere a numărului de locuitori este pusă pe seama măsurilor coercitive demografice din sistemul socialist, fenomen caracteristic de altfel întregii ţări şi resimţit şi la nivelul comunei Orlat.

Intervalul următor 1977-1992 prezintă o relativă creştere a numărului de locuitori de la 3270 locuitori în 1977 la 3363 locuitori în 1992, adică o creştere cu 93 locuitori, ceea ce procentural reprezintă o creştere cu 2,84% şi cu un spor mediu anual de 6,2 persoane /an, cea mai mică valoare înregistrată în perioada 1930-1992, cu toate că anul 1992 reprezintă apogeul creşterii demografice.

Perioada dintre recensămintele anilor 1992-2002 evidenţiază mutaţii semnificative în numărul şi structura populaţiei, diferite de cele care au avut loc în deceniile anterioare.

Populaţia stabilă a comunei Orlat, conform datelor recensământului din 2002 a fost de 3271 persoane faţă de 3363 persoane în 1992, mai mică cu 92 persoane, rezultând o scădere cu 2,81% decât la recensământul anterior şi cu un deficit mediu anual de 9,2 persoane /an.

Această situaţie, specifică, de altfel întregii ţări s-a creat datorită unui spor natural negativ înregistrat în ultimii 10 ani cât mai ales datorită emigrării masive a populaţiei de etnie germană.

Direcţia predominant descendentă marchează importante consecinţe negative demografice, prin ceea ce numim « îmbătrinire demografică » specifică de altfel întregii ţări, precum şi prin scăderea potenţialului de muncă pentru viitorii ani.


203

In cadrul judeţului Sibiu, comuna Orlat se numără printre localităţile în care populaţia s-a menţinut la un nivel relativ constant, respectiv cu un ritm de creştere a populaţiei de 1,3% în perioada dintre recensămintele anilor 1992-2002.

Tabel nr.2. Evoluţia numerică a populaţiei comunei Orlat între 1930-1977.

Comuna 1930 1956 Diferenţa % Pers./an 1956 1977 Diferenţa % Pers./an

Orlat 2229 2702 473 21,2 18,19 2702 3270 568 21,02 27,0

Tabel nr.3. Evoluţia numerică a populaţiei comunei Orlat între 1977-2002.

Comuna 1977 1992 Diferenţa % Pers./an 1992 2002 Diferenţa %

Pers./an

Orlat 3270 3363 93 2,84 6,2 3363 3271 -92 -2,81 -9,2

Evolutia populatiei comunei Orlat in perioada 1930-2002

0

1000

2000

3000

4000

ANII

Nr.

loc.

Nr.loc. Anii

Nr.loc. 2229 2702 3270 3363 3271

Anii 1930 1956 1977 1992 2002

1 2 3 4 5 6

Misachevici Adriana

204

Analiza curbei demografice

Analiza curbei demografice prezintă următoarele particularităţi: intervalul dintre recensămintele anilor 1930-1956 prezintă o direcţie

ascendentă, determinată de un spor natural ridicat după cel de-al doilea război mondial,cu un ritm de creştere de 21,2%, respectiv 18,19 persoane/an.

Urmează între 1956-1977 tot o evoluţie ascendentăa curbei demografice, cu un ritm de creştere de 21,02%, respectiv 27,04 persoane/an, ca o consecinţă a unei legislaţii privind controlul natalităţii.

Direcţia ascendentă se menţine şi în intervalul 1977-1992, an ce reprezintă punctul culminant al curbei demografice, dar cu un ritm de creştere mai mic faţă de perioadele anterioare, respectiv 2,84%, adică 6,2 persoane/an.

După 1992 până în 2002, direcţia curbei este descendentă, cu un ritm negativ de -2,81%, respectiv -9,2 persoane/an, ca o consecinţă a unui spor natural negativ şi a unui spor migratoriu în creştere, rezultând tendinţa de « îmbătrânire demografică ».

Ritmul de crestere a populatiei comunei Orlat

21,2 21,02

2,84 2,81

0

5

10

15

20

25

Perioada

Rir

m %

Series1

Series1 21,2 21,02 2,84 2,81

1930-1956 1956-1977 1977-1992 1992-2002


205

CURBA DEMOGRAFICĂ A COMUNEI ORLAT INTRE ANII 1930-2002.

I.4. Densitatea populaţiei comunei Orlat

Modul cel mai expresiv de analiză a repartiţiei populaţiei unui anumit teritoriu îl reprezintă calculul densităţii populaţiei.

In ceea ce priveşte, densitatea medie a populaţiei,care reprezintă raportul dintre numărul de locuitori şi unitatea de suprafaţă ocupată, comuna Orlat se înscrie sub media pe judeţ şi pe ţară.

Astfel, la nivelul comunei Orlat, aşa cum reiese din datele tabelului nr. 4. densitatea medie a populaţiei era în anul 2002 de 55,42 loc./km², mai mică decât valoarea înregistrată la nivel de judeţ, de 81,6 loc./km², dar şi faţă de cea pe ţară de 91 loc./km².

Valorile reduse ale densităţii populaţiei se înregistrează datorită întinselor suprafeţe de pădure, dar şi de fâneţe de care dispune comuna Orlat.

Tabel nr.4.Densitatea medie a populatiei comunei Orlat in anul 2002.

Comuna Suprafaţa (km²). Populaţie (loc.)

2002

Densitatea medie a populaţiei (loc./km²)

Orlat

59,02

3271

55,42

Curba demografica

1930 1956 1977 1992 20022229

2702

3270 3363 3271

0

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

4000

Anii

Nr.

loc.Anii

Nr.loc.

Anii 1930 1956 1977 1992 2002

Nr.loc. 2229 2702 3270 3363 3271

1 2 3 4 5

Misachevici Adriana

206

HARTA DENSITĂŢII POPULAŢIEI JUDETULUI SIBIU.

II. 1. Populaţia totală pe sexe la nivel de comună

Tabel nr. 5.Populatia totala a comunei Orlat pe sexe intre anii 1930-2002

Comuna

Sex 1930 (populaţie stabilă)

1977 (populaţie stabilă)



Orlat

A.S.

2229

3270

3363

3271

Orlat

M.

1035

1525

1544

1552

Orlat

F.

1194

1745

1819

1719

Analizând datele din tabelul nr.5 se observă că populaţia feminină depăşeşte în toţi anii analizaţi populaţia masculină, cu procente cuprinse între : 7,12% în 1930; 6,72% în 1977 ; 8,16% în 1992 şi 5,10% în 2002.


207

Acest fapt se datorează mai multor factori printre care amintim: participarea la cel de al doilea război mondial, proporţia pe sexe a născuţilor vii, mortalitatea diferită pe sexe, migraţia externă în favoarea bărbaţilor.Situaţia pe sexe la nivelul recensămintelor se prezentă astfel : în anul 1930, populaţia masculină reprezenta 46,44% adică 1035 persoane, pe când cea feminină era în număr de 1194, adică 53,56% , cu 159 femei mai mult decât bărbaţi, ceea ce reprezintă procentual 7,12%.

In anul 1977, din 3270 persoane, 1525 erau de sex masculin, adică 46,64% şi 1745 erau de sex feminin, adică 53,36%, cu 220 persoane de sex feminin mai mult, reprezentând 6,72%.

Cea mai mare diferenţă din intervalul analizat a fost înregistrată în anul 1992,când populaţia feminină a înregistrat faţă de cea masculină un plus de 275 persoane,adică 8,16%, dintr-un total de 3363 persoane din care 1544 erau de sex masculin, adică 45,92% şi un număr de 1819 erau de sex feminin, adică 54,08%.

La nivelul recensământului din 2002, situaţia prezintă cea mai mică diferenţă procentuală dintre cele doua sexe, respectiv de 5,10%, adică un plus de 167 persoane de sex feminin, dintr-un total de 3271 persoane, din care sexul masculin reprezenta 1552 persoane, adică 47,45% şi 1719 persoane de sex feminin, adică 52,55%.

Comparativ cu judeţul Sibiu, unde ponderea populaţiei masculine este relativ similară cu cea a populaţiei feminine, la nivelul comunei Orlat, conform datelor recensămintelor, populaţia feminină depăşeşte ponderea medie, faţă de populaţia masculină, în tot intervalul analizat.

Tabel nr.6. Populatia totala a comunei Orlat pe sexe intre anii 1930-2002

loc.

sex

1930

dife renţa F/M

% 1977

dife renţa F/M

%

1992

dife renţa F/M

%

2002

dife renţa F/M

%

Orlat

A.S.

2229

159

7,12

3270

220

6,72

3363

275

8,16

3271

167

5,10

Orlat

M.

1035

46,44

1525

46,64

1544

45,92

1552

47,45

F.

1194

53,56

1745

53,36

1819

54,08

1719

52,55

Misachevici Adriana

208

0% 0%

46%

54%

Populatia pe sexe la nivel de comuna in anul 1930


Masculin

Feminin


0%

0%

47%

53%

Populatia pe sexe la nivel decomuna in anul1977

Masculin

Feminin


0%

0%

46%

54%

Populatia pe sexe la nivel decomuna in anul 1992

Masculin

Feminin


209

II.2 Populaţia stabilă pe grupe de vârstă, la nivel de comuna Orlat

Tabel nr. 7.Populatia stabila pe grupe de varsta, la nivel de comuna Orlat in anul 1930.

Comuna/ 1930 2229 loc.

Sex 0-19 ani 20-64 ani 65 şi peste

Orlat A.S.

1007

1053

169

Orlat M.

453

504

78

Orlat F.

554

549

91

Tabel nr. 8.Populatia stabila pe grupe de varsta, la nivel de comuna Orlat in anul 1977. Comuna /1977 3270 loc.


Orlat A.S.

1312

1654

304

Orlat M.

555

823

147

Orlat F.

757

831

157


0%

0%

47%53%

Populatia pe sexe la nivel decomuna in anul 2002

Masculin

Feminin

Misachevici Adriana

210

Tabel nr. 9.Populatia stabila pe grupe de varsta, la nivel de comuna Orlat in anul 1992. Comuna /1992 3363 loc.


Orlat A.S.

1288

1789

286

Orlat M.

527

900

117

Orlat F.

761

889

169

Tabel nr. 10. Populatia stabila pe grupe de varsta, la nivel de comuna Orlat in anul 2002.

Comuna /2002 3271 loc.


Orlat A.S.

958

1931

382

Orlat M.

401

975

176

Orlat F.

557

956

206

Populatia pe grupe de varsta, la nivel de comuna in anul 1930

0%

0%

45%

47%

8%

0%

Populatia pe grupe de varsta, la nivelde comuna in anul 1930

0-19 ani

20-64 ani

peste 65 ani


211

29%

59%

12%

0%


0‐19 ani


38%

53%

9%

0-19 ani

20-64 ani

peste 65 ani


40%

51%

9% 0%

0-19 ani

20-64 ani

peste 65 ani

Misachevici Adriana

212

Analizând datele înregistrate în cadrul recensămintelor din anii 1930, 1977, 1992, 2002 şi cuprinse în tabelele nr. 7,8,9 şi 10 se observă, că evoluţia în timp şi spaţiu a celor trei mari grupe de vârstă a prezentat aspecte diferite, reflectând astfel, dinamica populaţiei comunei Orlat.

Grupa de vârstă de la 0-19 ani, considerată grupa populaţiei tinere, reprezenta în anul 1930, 45,17% , practic cea mai mare valoare din intervalul analizat, datorită uneinatalităţi în creştere după primul razboi mondial, în comparaţie cu 40,12% în anul 1977,cu 38,29% în 1992 şi cu 29,28% în 2002, procentual semnificând o îmbătrânire demografică a populaţiei, cu o scădere în timp de 72 ani, cu 15,89%, deci o rezervă diminuată a forţei de muncă pentru viitorii ani.

Putem specifica totusi, că la nivelul anilor 1930 şi 1977, ponderea populaţiei între 0-19 ani reprezenta peste 40% din totalul populaţiei, încadrând comuna Orlat în rândul

Analizând datele înregistrate în cadrul recensămintelor din anii 1930, 1977, 1992, 2002 şi cuprinse în tabelele nr.7,8,9 şi 10 se observă, că evoluţia în timp şi spaţiu a celor trei mari grupe de vârstă a prezentat aspecte diferite, reflectând astfel, dinamica populaţiei comunei Orlat.

Grupa de vârstă de la 0-19 ani, considerată grupa populaţiei tinere, reprezenta în anul 1930, 45,17% , practic cea mai mare valoare din intervalul analizat, datorită unei natalităţi în creştere după primul razboi mondial, în comparaţie cu 40,12% în anul 1977, cu 38,29% în 1992 şi cu 29,28% în 2002, procentual semnificând o îmbătrânire demografică a populaţiei, cu o scădere în timp de 72 ani, cu 15,89%, deci o rezervă diminuată a forţei de muncă pentru viitorii ani.

Putem specifica totusi, că la nivelul anilor 1930 şi 1977, ponderea populaţiei între 0-19 ani reprezenta peste 40% din totalul populaţiei, încadrând comuna Orlat în rândul localităţilor cu o populaţie tânără, pe când pentru anii 1992 şi 2002 se remarcă tendinţa de îmbătrânire demografică, specifică , de altfel întregii ţări.

Grupa 20-64 ani, considerată grupa populaţiei adulte înregistrează de-a lungul celor 72 ani analizaţi un mers ascendent.

Astfel, în anul 1930 populaţia adultă reprezenta 47,25% din totalul populaţiei, în 1977 totaliza 50,58%, în 1992 era de 53,19% pentru ca în anul 2002 să fie de 59,03%, practic cea mai mare valoare din intervalul analizat, rezultând o forţă de lucru viguroasă.


213

Spre deosebire de primele două grupe de vârstă cu un mers fluctuant, cu valori în scădere, pentru populaţia tânără şi în creştere pentru populaţia adultă, populaţia bătrână, de 65 ani şi peste prezintă valori destul de mari în intervalul analizat.

Pentru anul 1930, populaţia bătrână se menţinea în jurul procentului de 7,58% din totalul populaţiei, în 1977 înregistra 9,29%, în 1992 deţinea 8,50%, pentru ca în anul 2002 să atingă valoarea maximă din cei 72 ani analizaţi şi anume de 11,67%.

Creşterea grupei populaţiei bătrane este urmarea ridicării duratei medii de viaţă, a deplasării masive a populaţiei adulte spre mediul urban şi nu în ultimul rând a unui spor natural aflat în scădere.Această creştere a numărului populaţiei de 65 ani şi peste nu este un fenomen izolat, ci este caracteristic întregului judeţ, cu o valoare de 16,3% în 2002, similară celei de la nivelul întregii ţări, afectată de procesul de îmbătrânire demografică.

Pentru o mai buna evidenţiere a structurii pe grupe de vârstă şi sexe, a consecinţelor acestor structuri, dar şi pentru a stabili măsurile ce se cuvin a fi luate, am întocmit ca element de referinţă – piramida vârstelor.

Analizând forma piramidei vârstelor, comparativ la nivelul celor două recensăminte 1977 şi 2002 observăm că ambele piramide au înregistrat oscilaţii pe ani şi grupe de vârstă şi sexe.

Astfel, în 1977, grupa populaţiei tinere care formează baza piramidei şi reprezintă potenţialul forţei de muncă a fost mai mare în comparaţie cu 2002.Totusi, piramida are cele mai mari dimensiuni la recensământul din 1977, la nivelul grupelor de vărstă de 0-4 ani şi 5-9 ani, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, urmarea celui mai mare contingent înregistrat în anul 1967, comparativ cu o bază îngustă pentru aceleaşi grupe de vârstă şi sexe, cuprinse în datele recensămintelor din 2002, ca urmare a unei natalităţi în scădere şi a unui spor natural negativ.De dimensiuni egale pentru cele două piramide atât la femei cât şi la bărbaţi sunt nivelul grupelor de vârstă 10-14 ani şi 15-19 ani, ca urmare a stabilirii unui echilibru pe cele două sexe.Grupa 20-60 ani, populaţia adultă prezintă cele mai mari contraste la nivelul grupelor de vârstă 30-34 ani.

Comparând valorile înregistrate pe grupe de vârstă şi sexe la nivelul grupelor de vârstă 30-34 ani, observăm că pentru anul 1977 reprezintă unul din cele mai mici segmente, cu cele mai mici valori ale populaţiei adulte, urmarea consecinţelor celui de al doilea război mondial, pe când la nivelul

Misachevici Adriana

214

anului 2002, grupa de vârstă 30-34 ani pe cele două sexe reprezintă cel mai mare segment, cu cele mai mari valori ale populaţiei adulte, fiind de fapt contingentul anului 1967.

Valorile cele mai mici inregistrate pentru ambele piramide, cu un aspect mult îngustat, mai ales la bărbaţi se observă la grupa de vârstă 55-59 ani, ambele născute în perioada celor două războaie mondiale, perioadă puternic framântată istoric, dar şi datorită unor boli cardiace şi accidente vasculare în rândul populaţiei masculine.

Grupele de la 60 ani şi peste, pentru ambele piramide sunt tot mai reduse numeric, mai mult la bărbaţi decât la femei, cu două excepţii: în anul 1977 pentru grupa 70-74 ani şi în 2002 pentru grupa 65-69 ani.Ambele piramide prezintă totuşi o creştere numerică la aproape toategrupele populaţiei vârstnice, consecinţa unei longevităţi mai mari, dar cu o îngustare evidentă spre partea superioară a acestora.

Piramida vărstelor - 1977


215

Piramida vărstelor - 2002

II.3. Populaţia stabilă, după religie, la nivel de comună

Tabel nr.11. Populaţia stabilă, după religie, la nivel de comună în anul 1930

comuna

populaţie stabilă 1930

orto docşi

greco- catolici

romano- catolici

refor maţi

evan ghelici

mozaic adven tişti

nedecla raţi.

Orlat

2229

289

1842

47

18

18

3

9

5

Tabel nr.12. Populaţia stabilă, după religie, la nivel de comună în anul 1930.

comuna

populaţie stabilă 2002

orto docşi

greco- catolici

romano- catolici

refor maţi

baptişti adven tişti

alte religii

ateu

Orlat

3271

3243

4

3

9

4

3

4

1

Evoluţia structurii populaţiei din punct de vedere confesional a fost

puternic influenţată de-a lungul timpului de schimbările socio-politice de la nivelul întregii ţări.

Locuitorii comunei Orlat au fost dintotdeauna creştini. Informaţii asupra religiilor practicate ni le-au oferit datele

recensămintelor populaţiei din anii 1930 şi 2002, deoarece recensămintele

Misachevici Adriana

216

anterioare nu au înregistrat religia populaţiei, abia în 2002 s-au mai făcut asemenea înregistrări.

Astfel, în anul 1930 din totalul de 2229 locuitori, aproape majoritatea erau greco-catolici, adică 1842 persoane, reprezentând 82,63% din totalul populaţiei. In ordine descrescătoare au fost înregistraţi : ortodocşii cu 289 persoane, adică 12,96%, romano-catolicii cu 47 persoane, adică 2,11%, reformaţii şi evanghelicii, fiecare cu un număr de 18 persoane, adică 0,80%, adventiştii cu 9 persoane, adică 0,40%, cultul mozaic cu 3 persoane, adică 0,13% şi nedeclaraţii cu 5 persoane, adică 0,22%.

In intervalul de 72 ani, situaţia pe culte practic s-a inversat între cei declaraţi ortodocşi şi cei greco-catolici, care au suferit cea mai severă scădere, situaţie care s-a întâmplat datorită regimului comunist.

La nivelul comunei Orlat, la recensământul din 2002 s-au declarat ortodocşi, 3243persoane, adică 99,14% în comparaţie cu 4 persoane, declarate greco- catolici, adică 0,12% . Locul doi îl ocupa cultul reformat cu 9 persoane, adică 0,27% apoi greco-catolicii la egalitate cu baptiştii şi alte religii, fiecare cu un numar de câte 4 persoane, adică 0,12% urmează adventiştii şi romano-catolicii fiecare cu câte 3 persoane, adică 0,09% şi 1 ateu, adică 0,03%.

13%

83%

2%

1%

1%

0%0%

0%

Populatia dupa religie, la nivel de comuna in 1930

ortodocsi

greco‐catolici

romano‐catolici

reformati calvini


217

II.4. Populaţia stabilă, după naţionalităţi la nivelul comunei Orlat

Tabel nr. 13 Populaţia stabilă, după naţionalităţi la nivelul comunei Orlat

Loc. Orlat Anii Total

Ro- mâni

Ma- ghiari Rromi

Ger- mani

Ucrai-nieni

Slo- vaci Evrei Ruşi Greci

Polo- nezi

Alte nat.

1. 1930 2229 2131 30 - 47 - 2 9 3 - 2 -

2. 1956 2702 2555 33 90 20 1 1 - - - 1 1

3243

4 3 9 4 3 4 10

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

ortodocsi romano-catolici

baptisti altereligii

Populatia dupa religie la nivel de comuna in 2002

Series1

Misachevici Adriana

218

Loc. Orlat Anii Total

Ro- mâni

Ma- ghiari Rromi

Ger- mani

Ucrai-nieni

Slo- vaci Evrei Ruşi Greci

Polo- nezi

Alte nat.

3. 1977 3270 3132 60 68 7 - - - - 3 - -

4. 1992 3363 3302 22 30 9 - - - - - - -

5. 2002 3271 3226 27 16 2 - - - - - - -

2131

30 47 2 9 3 20

500

1000

1500

2000

2500

romani germani evrei polonezi

Populatia dupa nationalitati in 1930

Series1


219

Populatia dupa nationalitati la nivel de comuna in 1956

2555

33 90 20 1 1 1 10

500

1000

1500

2000

2500

3000

romani maghiari rromi germani ucraineni slovaci polonezi alte etnii

Series1

3132

60 68 7 30

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

romani maghiari rromi germani greci


Series1

Misachevici Adriana

220

3302

22 30 90

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

romani maghiari rromi germani


Series1

3226

27 16 20

500

1000

1500

2000

2500

3000

3500

romani maghiari rromi germani


Series1


221

Structura pe naţionalităţi în comuna Orlat a suferit unele modificări de-a lungul timpului în teritoriu.

In 1930, când Transilvania era deja parte componentă a României şi românii nu mai erau consideraţi o naţionalitate conlocuitoare, lipsită de numeroase drepturi, populaţia românească îşi capătă locul ce i se cuvenea, de populaţie majoritară fapt observat pe toata perioada analizată din datele tabelului nr. 13.

In 1930, numărul total al locuitorilor comunei Orlat era de 2229, cu o populaţie românească majoritară, de 2131 locuitori, ceea ce reprezenta 95,60% din totalul populaţiei. Locul doi îl ocupa populaţia de naţionalitate germană cu 47 locuitori, adică cu 2,10%, cea mai mare valoare din intervalul analizat de 72 ani, urmată de maghiari, cu 30 persoane, adică 1,34%, evreii cu 9 persoane, adică 0,40%, ruşi cu 3 persoane,adică cu 0,13%, slovacii şi polonezii fiecare cu câte 2 persoane,adică 0,09%.

La nivelul datelor recensămintelor anilor 1956,1977,1992 observăm că românii erau majoritari, dar locul secund era ocupat de populaţia rromă, care s-a stabilit în zonele mărginaşe ale aşezării, favorizând migrarea acesteia dintr-un loc în altul.

Astfel, în anul 1956 populaţia comunei era de 2702 locuitori, din care 2555 erau români, adică 94,55%, populaţia germană de pe locul doi a ajuns pe locul patru, scăzând la 20 persoane, adică 0,74%, datorită emigrării după cel de-al doilea război mondial, locul doi va fi ocupat de populaţia rromă cu 90 persoane, adică cu 3,33%, cea mai mare valoare din intervalul de 72 ani analizaţi, urmează populaţia maghiară cu 33 persoane, adică 1,22%, iar restul naţionalităţilor cu câte 1 locuitor pentru fiecare, respectiv cu 0,03%.

Situaţia recensământului anului 2000, reflectată în tabelul nr. 13 evidenţiază o populaţie românească majoritară de 3226 persoane, adică 98,62%, cea mai mare valoare din intervalul analizat, mai mare decât cea de la nivelul judeţului de 87,7%, cât şi faţă de cea de la nivelul ţării de 89,5%. Urmează în ordine descrescătoare, populaţia de etnie maghiară cu 27 persoane, adică 0,82%, rromii cu 16 persoane, adică 0,48% şi germanii, doar cu 2 persoane, adică cu 0,06%, datorită emigrării masive în Germania.

Misachevici Adriana

222

Concluzie:

Analiza datelor statistice şi în mod special al acelora referitoare la naţionalităţi, cuprinse în recensămintele analizate la nivelul comunei Orlat, evidenţiază existenţa unei populatii majoritar românească, cu o continuitate spaţio-temporală bine definită, ce oglindeşte unitatea şi integrarea sa la nivelul întregii ţări, în spaţiul carpato-danubiano-pontico-panonic.

Bibliografie

***, Anuarele statistice ale judeţului Sibiu.

***, Colecţia “Judeţele patriei”.

***, Ghidul turistic al judeţului Sibiu.

Hristache,I., Trebici,V., 1986,-Demografia teritorială a României, Ed.Academiei R.S.Romaniei, Bucuresti.

***, Internet.

Părean,I., 1999,-Orlat file de istorie, Ed. Constant, Sibiu.

223

Turismul rural. Premisă a dezvoltării Ţării Vrancei

Alexandru Mureşan*

Abstract. Turismul rural. Premisă a dezvoltării Ţării Vrancei. Ţara Vrancei este o

regiune rurală, situată în sud-vestul Moldovei, unde satul românesc şi-a conservat nealterate în timp tradiţiile, folclorul şi obiceiurile, componente nepreţuite ale tezaurului spiritual al poporului român. Cadrul natural deosebit şi potenţialul etnografic – al culturii tradiţionale vii – sunt completate de un patrimoniu arheologic, istoric, cultural şi ecumenic/religios deosebit de bogat. Atmosfera patriarhală, arhitectura populară, tradiţionala ospitalitate şi omenia vrâncenilor, reprezintă argumente suficiente pentru a considera Ţara Vrancei ca fiind una din zonele propice dezvoltării turismului rural. Specificul locuinţelor rurale tradiţionale din Vrancea (caracterizate de dimensiuni relativ reduse, comparativ cu alte zone montane ale ţării) şi menţinerea activităţilor agricole, respectiv producerea unor alimente tradiţionale, recomandă agro-turismul (caracterizat prin unităţi de cazare mai reduse, buna integrare a turiştilor în viaţa satului/gospodăriei tradiţionale şi oferta de alimente produse în gospodărie) ca deosebit de adecvat pentru regiunea studiată, în special pentru bazinele Zăbalei şi Nărujei, comparativ cu alte modalităţi de turism rural.

Cuvinte cheie: potenţial turistic, patrimoniu, tradiţii, atractivitate, agroturism

1. Introducere

Activitatea turistică din România, în perioada actuală, este determinată de două tendinţe contradictorii. Pe de o parte, dezvoltarea ei este inhibată de perioada de criză pe care o traversează economia mondială şi de o infrastructura lacunară, mai ales la nivel rural, pe de altă parte „turismul este un fenomen socio-economic în continuă expansiune, generat de nevoia umană de cunoaştere, recreere şi recuperare fizico-psihică în condiţiile unei

* Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 , Axa prioritară 1. Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, Domeniul major de intervenţie 1.5. Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării, Contract nr: POSDRU/6/1.5/S/3: „STUDII DOCTORALE: PRIN ŞTIINŢĂ SPRE SOCIETATE”

Alexandru Mureşan

224

civilizaţii solicitante”‡‡‡‡. În majoritatea ţărilor europene turismul rural este o activitate bine organizată şi profitabilă, putând fi un model de urmat pentru revitalizarea multor regiuni rurale cu specificităţi aparte ale României, aşa cum este şi Ţara Vrancei.

2. Resursele turistice naturale ale Ţării Vrancei

Situată între paralele de 45º35´ - 46º05´N şi meridianele de 26º22´ - 27ºE, în exteriorul curburii arcului carpatic, Ţara Vrancei profită de moştenirea culturală a celor trei provincii istorice ale României, care o încadrează: Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Regiunea studiată de noi se întinde pe aproximativ 1400 km², ocupând bazinul superior al Putnei şi având ca limite spre vest cumpăna de ape cu Transilvania, spre nord Curmătura Sovejei ce separă bazinele hidrografice ale Putnei şi Şuşiţei, spre est cel mai înalt deal din ţară – Măgura Odobeştilor (996 m) iar spre sud aliniametul format din dealurile Răiuţ, Răchitaşu şi Gârbova.

Principalele subdiviziuni ale reliefului regiunii analizate, în succesiune de la vest spre est, sunt: Munţii Vrancei, în cadrul cărora se află depresiunea intramontană Greşu – Lepşa, depresiunea submontană a Vrancei, aliniamentul de dealuri subcarpatice interne şi depresiunea intracolinară Vidra, care este închisă spre est de către dealul Momâia şi Măgura Odobeşti. Gradul de atractivitate turistică al acestor subunităţi diferă în funcţie de densitatea şi tipul de obiective care pot fi vizitate, tocmai această diversitate constituind unul dintre principalele atuuri din punct de vedere turistic ale regiunii.

Aşa cum este cazul majorităţii regiunilor de tip „ţară” din România, relieful Ţării Vrancei prezintă un caracter tipic de adăpost, zonele depresionare fiind înconjurate de dealuri sau munţi. Astfel Munţii Vrancei se desfăşoară în etaje, oferind un amfiteatru pitoresc bine observabil din majoritatea punctelor depresiunilor care alcătuiesc regiunea studiată, dar mai ales din punctele de observaţie mai înalte, cum ar fi drumul care leagă Lepşa de Soveja (“peste Coasa”). Cu toate problemele legate de exploatările forestiere excesive care au început din secolul al XIX-lea, Munţii Vrancei posedă un grad ridicat de împădurire, golurile alpine şi stâncăriile având o suprafaţă limitată şi o repartiţie spaţială punctuală. ‡‡‡‡ Cocean P., 1996, Geografia turismului, p. 16


225

Formele complexe de relief şi extinderea spaţială însemnată a vegetaţiei forestiere au permis constituirea a numeroase zone protejate (Pădurea Lepşa – Zboina, Cheile Tişiţei, Muntele Goru, Strâmtura Coza, Râpa Roşie, Lacul Negru, Căldările Zăbalei etc.), unele dintre acestea fiind încadrate în Parcul Natural Putna – Vrancea, Sit de Importanţă Comunitară în cadrul reţelei Natura 2000. Atractivitatea deosebită pentru dezvoltarea turismului rural a acestor zone protejate este dată de diversitatea elementelor floristice (între care se remarcă o varietate genetică unică la nivel naţional de Pinus sylvestris), faunistice (al doilea areal din România ca număr şi densitate a carnivorelor mari), geomorfologice şi de peisaj (Cascada Putnei, turbăria activă Lacul Negru etc.)

Din punctul de vedere al hidrografiei, regiunea se înscrie în bazinul hidrografic al Putnei. Menţionăm calitatea ridicată a apelor curgătoare, mai ales în zona montană, unde este prezentă o bogată ihtiofaună şi spectaculosul peisajelor create de eroziunea fluvială în anumite situri, cum sunt Cascada Putnei sau Căldările Zăbalei. Tot ca element de vizitat menţionăm şi prezenţa ariei protejate Lacul Negru.

În cadrul regiunii au fost identificate şi izvoare cu potenţial balnear, la Lepşa sau Vizantea, care însă nu au un debit prea bogat şi nu sunt valorificate din punct de vedere turistic.

Clima regiunii, mai ales în zonele depresionare, are un caracter blând, fără temperaturi extreme, favorizând desfăşurarea activităţilor turistice pe o lungă perioadă din an. Este vorba despre un microclimat diferit faţă de cel al marilor centre urbane, cu un număr mai mare de zile însorite în afara sezonului estival comparativ cu marile oraşe, fapt care poate constitui formarea unor grupuri-ţintă de turişti care provin din mediul urban. În schimb, zonele montane se caracterizează prin căderi însemnate de zăpadă şi persistenţa stratului nival, ceea ce constituie un punct de plecare pentru dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Biodiversitatea ridicată constituie un element de atractivitate mai ales pentru turiştii pasionaţi de pescuitul sportiv sau de vânătoare. Fondul cinegetic bogat atrage în special turişti cu venituri ridicate, care sunt interesaţi de vânătoare, în acelaşi timp impulsionând şi un alt tip de turism activ, cel de tip foto-safari (animal watching). Din acest punct de vedre menţionăm observatoarele amenajate pentru urmărirea faunei sălbatice în diverse locaţii din Parcul Natural Putna – Vrancea.

Poluarea antropică este foarte puţin prezentă pe teritoriul analizat, crescând atractivitatea turistică a acestuia. Demnă de remarcat este calitatea ridicată a aerului, care se adaugă specificului natural al regiunii, ducând la

Alexandru Mureşan

226

apariţia unor zone cu o calitate terapeutică ridicată a aerului. „Cu toate acestea, în momentul actual nu funcţionează nici o staţiune / bază de tratament care să exploateze acest capital climateric şi – corelat cu această sub-exploatare – nu există o promovare coerentă care să menţină şi să extindă gradul de conştientizare al acestui specific al zonei respective.”§§§§

Riscurile naturale, în special cele geomorfologice, sunt un factor restrictiv pentru dezvoltarea turismului rural în regiunea analizată, în măsura în care afectează infrastructura de acces şi impun condiţionări în realizarea investiţiilor în turism.

3. Elemente de specificitate etno-culturală

Condiţiile istorice de apariţie şi dezvoltare a Ţării Vrancei, factorii fizico-geografici şi resursele regiunii au constituit baza formării patrimoniului turistic etnografic al Vrancei, care inculde, printre altele „aşezări vechi de răzeşi, ţesături decorative, vase de lemn, olărit, măşti şi mai ales obiceiuri arhaice din vremea obştilor săteşti.”***** Populaţia de agricultori şi de păstori de pe aceste meleaguri a creat o artă în strânsă legătură cu modul ei de viaţă de o diversitate, originalitate şi individualitate specifice, încorporate în adevărate monumente artistice.

Orice turist va remarca la primul contact cu regiunea frumuseţea şi originalitatea monumentelor artistice de arhitectură populară răzeşească. Prin materialele utilizate, prin planul construcţiilor, precum şi prin ornamentaţie, arhitectura populară vrânceană poartă amprenta regiunii de munte. Piatra şi lemnul, ce se găsesc cu uşurinţă în toată regiunea, sunt materiale folosite aproape în exclusivitate de localnici. Predomină pereţii construcţiei din cununi orizontale de bârne (rotunde sau cioplite) încheiate la capete prin îmbinări crestate (“în frânghiu”, “în căţel”, “la amânar”), iar la Vidra, Vizantea-Livezile, Valea Sării şi mai puţin la Năruja şi la Bârseşti, unde materialul lemnos este mai rar, este folosită paianta cu scheletul de lemn, umplut cu vălături de lut şi paie, cărămidă sau chirpici. Un loc aparte îl ocupă construcţiile cu pereţii de piatră, între care sunt câteva biserici vechi, şcoala din Vidra şi unele construcţii ridicate în Lepşa, Nereju, etc. Unele sate mai păstrează şi azi, e drept, parţial, case tradiţionale, cum sunt

§§§§ ***, Strategia de dezvoltare a judeţului Vrancea 2007 – 2013, p. 105 ***** Cocean P, 1997, Geografia turismului românesc, p. 96


227

Bârseşti, Negrileşti, Paltin, Nereju, Vizantea, Nistoreşti (secolul XVIII), Lepşa (secolul XVIII). Acestea sunt construite din lemn de stejar, pe temelie de piatră. Bârnele sunt de dimensiuni neobişnuit de mari, cioplite dintr-un singur trunchi şi puse pe tălpi masive, ce se prelungesc dincolo de punctul de îmbinare. Bârnele din partea superioară, mai lungi, îmbinate armonios “în dinţi”, au rolul de a susţine consola acoperişului. Pereţii sunt din bârne, căptuşiţi cu scânduri în interior, uneori şi în exterior, alteori pictură, executată în tempera, este aplicată direct pe bârne.†††††

Pe dealul Dumbrava din apropierea satului Bârseşti a fost ridicat în anul 1904, în cinstea lui Ştefan cel Mare, un monument de piatră, la împlinirea a 400 de ani de la moartea domnitorului. Părţile sale laterale sunt săpate cu inscripţii care pomenesc de vitejia voievodului moldovean, fiind menţionat şi numele babei Tudora Vrâncioaia (a cărei casa memorială poate fi vizitată la Bârseşti) alături de un fragment dintr-o poezie a lui Mihai Eminescu închinată lui Ştefan cel Mare.

Un alt sit de interes turistic este Necropola tumulară de incineraţie de la Lacul Dumbrăvii, satul Bârseşti, ce datează din neolitic, perioada culturii Cucuteni.

În ceea ce priveşte lăcaşurile de cult care pot fi valorificate ca şi obiective turistice amintim:

- biserica din Vizantea Mănăstirească, care a făcut parte dintr-o mănăstire construită la începutul secolului al XVII-lea;

- biserica din Prisaca, comuna Valea Sării, a cărei edificare este plasată de anumite surse în timpul domniei lui Ştefan cel Mare;

- Schitul Vrancei, de pe Valea Nărujei, întemeiat în 1764, construit din bârne de stejar cu sânuri drepte, abia evidenţiate, cu pridvor închis şi streşini largi, ce amintesc de acoperişurile bisericilor moldovene din secolele XIV-XVI şi unde se află o veche icoană pictată în Rusia pe la 1431;

- Schitul Lepşa, ridicat în anul 1789, cu icoane de mare valoare şi la care a funcţionat o şcoală;

- Biserica Sfântul Nicolae, din Vrâncioaia, construită din bârne de stejar în 1783 în stilul tradiţional al construcţiilor de acest gen din zona Vrancei.

††††† ***, 1981, Vrancea – monografie, p. 42

Alexandru Mureşan

228

În Ţara Vrancei se află câteva muzee etnografice ce expun ţesături, inventar casnic tradiţional, obiecte ce ilustrează ocupaţiile localnicilor şi tehnica tradiţională. Colecţii muzeale de etnografie şi istorie locală se găsesc la schitul Valea Neagră, Valea Sării (Colecţia muzeală Colacu) şi Paltin. De asemenea la Valea Sării sunt conservate in situ câteva mori de apă şi pive.

Arta tradiţională vrânceană, strâns legată de viaţa poporului care a creat-o, oglindeşte trecutul şi tradiţia lui istorică precum şi fantezia şi sensibilitatea incontestabilă a creatorului popular în realizarea unor produse specifice, originale şi inimitabile. Pentru turist apare cu totul remarcabilă activitatea creatorilor populari mai ales în domeniul prelucrării artistice a lemnului, în broderia de piele, în cusături, în confecţionarea de măşti, etc. Sunt renumite pentru frumuseţea lor tiparele de caş, confecţionate din lemn, piese caracteristice pentru arta populară din această zonă, alături de care am situa şi vasele de lemn pirogravate, ale căror forme trezesc încântare, fluierele, bâtele ciobăneşti, măştile. Crestarea furcilor de tors sau a bâtelor ciobăneşti este realizată printr-o sculptură fină, de obicei un cuţit. Motivele sunt geometrice, dar pe bâtele ciobăneşti apar şi elemente figurative, cel mai adesea scene din viaţa ciobanilor. Crestăturile în lemn se manifestă, în deplina lor varietate şi frumuseţe, pe tiparele de caş, rotunde sau dreptunghiulare.

Olăritul se mai practică încă în Ţara Vrancei, de menţionat fiind satul Iveşti, comuna Vidra. Olarii folosesc o pastă fină, asemănătoare culturii Cucuteni, şi au păstrat forma tradiţională dacică a vaselor, precum ceramica roşie sau neagră.

Măştile reprezintă un alt element etnografic cu caracter de unicitate şi un mare potenţial de atracţie turistică. Reprezentative pentru Nereju, măştile, ca obiecte de artă populară, au fost folosite atât în spectacolele de teatru popular, cât şi în dansul cu măşti de la priveghi, caz în care creează o impresie grotească şi terifiantă, fiind în general caricaturi ale personajelor negative.

Dezvoltarea turismului rural în Ţara Vrancei poate fi influenţată benefic de către specificitatea folclorului vrâncean, reprezentat de măiestria creaţiilor literare şi bogăţia obiceiurilor populare. Fiecare vizitator al acestei regiuni caută din priviri plaiurile Mioriţei, capodoperă a creaţiei populare româneşti.


229

Principalele evenimente din viaţa individului şi a colectivităţii sunt marcate de obiceiuri populare. Astfel, în cadrul nunţii ţărăneşti pot fi savurate colăcăşia (oraţie care, pe lângă un miez epic, are şi o formă de dramatizare brodată pe alegoria vânătorii), strigăturile hazlii din timpul horei, iertăciunea şi cântecul miresei. Moartea prilejuieşte tradiţionalele jocuri cu măşti de priveghi (Nereju, Bârseşti), caracterizate de veselie: se mănâncă, se bea, se cântă, se dansează, se fac scamatorii, totul în jurul unui foc aprins, în mijlocul curţii, foc care, potrivit unei străvechi semnificaţii magice, ar purifica sufletul mortului de păcate. Sărbătorile Paştilor sunt punctate de obiceiuri bine păstrate şi azi: prinsul suratelor, vălăritul şi refeneaua (petrecerea).

În Ţara Vrancei sunt organizate diverse activităţi etno-culturale, care pot fi atractive din punct de vedere turistic, de menţionat fiind:

- Boteitul oilor, Negrileşti, Valea Sării, Paltin, primăvara; - Festivalul-concurs interjudeţean de interpretare vocal-

instrumentală Comoara Vrancei, Năruja, 29 iunie; - Festivalul-concurs interjudeţean al Ansamblurilor Folclorice Pe

Plaiul Tojanului, Paltin; - Sărbătoarea folclorică La Muchea Bradului, Nereju, septembrie –

noiembrie; - Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă din Vrancea, Nereju.

4. Infrastructura turistică

Potenţialul turistic al unei regiuni include, pe lângă resursele turistice naturale şi antropice, şi baza tehnico-materială necesară practicării activităţii turistice, adică elementele de infrastructură: cazare, alimentaţie publică, căi de acces, servicii şi agrement. Comuna Tulnici deţine cea mai dezvoltată infrastructură turistică din Ţara Vrancei, astfel încât vom prezenta în această lucrare câteva elemente de infrastructură turistică din această comună, o analiză mai detaliată urmând a fi făcută într-un viitor studiu.

Conform datelor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Vrancea, în anul 2007, în comuna Tulnici funcţionau 21 unităţi cu un număr total de 741 locuri de cazare.

Alexandru Mureşan

230

Tabel 1. Unităţi de cazare şi număr de turişti primiţi în comuna Tulnici

Tip unitate Nr. unităţi Nr. locuri de cazare

Nr. sosiri Nr. înnoptări

Hotel 1 53 1707 3470 Motel 1 36 3151 3923 Cabană 2 34 - - Pensiune 16 228 3734 5880 Tabără şcolară 1 390 2051 5969 Total 21 741 10643 19242

Turismul rural din Ţara Vrancei este într-un stadiu incipient de

dezvoltare. Conjunctura economică şi lipsa de fonduri au încetinit procesul de creare a unei baze tehnico-materiale care să susţină turismul rural. Revigorarea acestuia a început în 1997, odată cu înfiinţarea filialei ANTREC Vrancea, care îşi are sediul în comuna Vidra, principala cale de acces în regiune. La nivelul comunei Tulnici pe site-ul ANTREC figurează 22 pensiuni turistice, situate în satele Lepşa (19) şi Greşu (3). În aceste două sate a luat amploare deosebită construirea cabanelor de vacanţă, cu proprietari care provin în general din mediul urban (Focşani, Galaţi).

Pentru a evalua importanţa relativă a turismului rural în viaţa economică a comunei Tulnici, am folosit funcţia turist (tourist function), exprimată prin „raportul dintre capacitatea unei regiuni de a primi vizitatori şi numărul gazdelor care îi primeşte.”‡‡‡‡‡ Valoarea obţinută pentru acest parametru (18,95) indică o pondere importantă a activităţii turistice în viaţa economică a comunei. Formula de calcul utilizată este: Tf=Nx100/P, unde Tf reprezintă funcţia turistică, N – numărul locurilor de cazare şi P – populaţia rezidentă.

Infrastructura de alimentaţie publică este reprezentată atât de restaurantele care funcţionează în incinta hotelurilor sau motelurilor, cât şi de pensiunile turistice. În cadrul acestora turiştii pot beneficia de mâncarea servită de către gazdă sau îşi pot găti singuri.

În ceea ce priveşte traseele turistice marcate, acestea se găsesc în principal în zona montană. Ele pornesc de la poalele munţilor, urmând cursuri de apă sau escaladând versanţi, permiţând accesul în zonele de culme, cele mai căutate de către iubitorii muntelui. Munţii Vrancei au, din păcate, puţine trasee marcate, densitatea acestora „înregistrând valori

‡‡‡‡‡ Iorga C., 2005, Impactul turismului asupra aşezărilor rurale, rev Milcovia, p. 45


231

foarte scăzute, specifice munţilor ... flişului, cu suprafeţe mari şi amplasaţi periferic faţă de marile axe de circulaţie”§§§§§ şi având, conform aceluiaşi autor, valoarea de 4,3 km/km². Majoritatea sunt trasee de acces, dar există şi trasee de culme sau de legătură.

În ariile protejate căile de acces sunt bine definite, existând trasee turistice bine delimitate, deşi pe alocuri întreţinerea lor lasă de dorit iar marcajul este uneori insuficient. „În general infrastructura de observare şi de protejare a mediului (cum ar fi colectarea deşeurilor) în aceste zone sensibile ecologic este slab dezvoltată în ariile protejate.”******

5. Concluzii

Civilizaţia materială specifică şi obiceiurile tradiţionale din Ţara Vrancei atestă locuirea continuă şi îndelungată a acestei regiuni, constituind un important factor de atractivitate pentru turismul rural. De asemenea, iubitorii naturii pot descoperi situri aparte, de o mare valoare peisagistică.

Principalele tipuri de turism cu potenţial de dezvoltare în regiunea analizată sunt agroturismul, turismul de patrimoniu (heritage tourism – bazat pe resursele naturale şi pe cele istorice şi etno-culturale), strâns legat de ecoturism şi turismul cinegetic. Chiar dacă Vrancea deţine recordurile mondiale la trofeele de urs şi cerb, şi acest tip de turism aduce sume însemnate la buget, activitatea de vânătoare trebuie reglementată şi supravegheată adecvat.

Prin promovarea unor politici coerente de dezvoltare a turismului rural, Ţara Vrancei, cu un potenţial turistic natural şi antropic deosebit de valoros şi variat şi o infrastructură care se dezvoltă continuu, poate deveni una dintre cele mai importante regiuni turistice ale României.

Bibliografie

Ciangă N., (1998),Turismul din Carpaţii Orientali, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Cocean P., (1996), Geografia Turismului, Editura Carro, Bucureşti.

Cocean P., (1997), Geografia turismului românesc, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca.

§§§§§ Ciangă N., 1998, Turismul din Carpaţii Orientali, p. 124 ****** ***, Strategia de dezvoltare a judeţului Vrancea 2007 – 2013, p. 104

Alexandru Mureşan

232

Iorga C., (2005), Impactul turismului asupra aşezărilor rurale, revista Milcovia, Seria a III-a, An I, Nr. 1, Focşani.

Petrea Rodica, Petrea D., (2000), Turism rural, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

***, (1981), Vrancea – monografie, Editura Sport – Turism, Bucureşti.

***, Date statistice de la Direcţia Judeţeană de Statistică Vrancea.

***, Strategia de dezvoltare a judeţului Vrancea 2007 – 2013.

***, http://www.antrec.ro/ro-VN-cazare-vrancea-pensiuni.html, accesat în 5.01.2010.

"Investeşte în oameni!" doctorand bursier în "Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013"

233

Influenţa urbană a sociosistemului Cluj-Napoca în contextul frontierei euroatlantice

Bogdan-Nicolae PĂCURAR*

REZUMAT. – Influenţa urbană a sociosistemului Cluj-Napoca în contextul frontierei

euroatlantice. Orice sistem urban se manifestă în spaţiul geografic, în mod holarhic. În această holarhie, fiecare sociosistem ocupă o poziţie prin care deţine subsisteme în zona sa de influenţă. Influenţa urbană şi în consecinţă influenţa sociosistemului Cluj-Napoca se manifestă prin forme şi direcţii determinate de o serie de factori geografici de influenţă sistemică. Un asemenea factor de influenţă sistemică, reprezentativ pentru ultimii 500 de ani şi în special pentru secolul XX, a fost şi încă este „fenomenul frontierei euroatlantice” (I. Bădescu, 1995).

Conceptul „frontierei”, conform definiţiei fundamentate în geografia politică şi socială, în sociologie, geopolitică, etc., este exprimat prin „...totalitatea proceselor prin care se manifestă o expansiune, fie a unui popor, fie a unei civilizaţii, fie a unei religii sau ideologii ori, în fine, a unui imperiu” (idem.). Istoria sociosistemului urban Cluj-Napoca, începând cu sec. al XVI-lea, este fundamental marcată de fenomenul frontierei euroatlantice, care a înaintat cu procesele ei în întreaga lume. La rândul său, oraşul Cluj-Napoca, integrându-se acestui fenomen de frontieră, s-a situat în acest sistem de influenţe în trei ipostaze geopolitice, prin care a influenţat la rându-i spaţiul său geografic. Cele trei ipostaze au fost de spaţiu de confruntare, vector de influenţă şi generator de influenţă.

Ca spaţiu de confruntare, sociosistemul Cluj-Napoca a reprezentat spaţiul geografic în care, în toată această perioadă, s-au confruntat frontierele euroatlantică, catolică, maghiară, etnonaţională, germană şi kominternistă. Dintre toate aceste frontiere, cea euroatlantică sau frontiera europeană, a fost cea mai puternică şi a produs procesele cele mai puternice. Şi celelalte frontiere amintite au acţionat asupra oraşului, determinând ca din acest creuzet de procese de frontieră să rezulte o cultură de frontieră, specifică spaţiului geografic local şi care, la rândul

* Investeşte în oameni ! FONDUL SOCIAL EUROPEAN, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 , Axa prioritară 1. Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere, Domeniul major de intervenţie 1.5. Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării, Contract nr: POSDRU/6/1.5/S/3: „STUDII DOCTORALE: PRIN ŞTIINŢĂ SPRE SOCIETATE”

Bogdan-Nicolae PĂCURAR

234

său se manifestă sub forme şi procese specifice în spaţiul de influenţă al oraşului Cluj-Napoca.

În prezenta lucrare, vom analiza şi evidenţia modul de acţiune şi de influenţă în teritoriu al sociosistemului urban Cluj-Napoca în contextul confruntării frontierelor susmenţionate şi în special al fenomenelor frontierei europene, care spre deosebire de toate frontierele cunoscute nu foloseşte, în expansiunea sa, procese imperiale, ci procese economice, comerciale, în care oraşele s-au constituit în adevăraţi vectori de influenţă. În acest context, influenţa oraşului Cluj-Napoca a îmbrăcat fenomene şi procese specifice, oraşul devenind un generator de influenţă. Lucrarea pune în evidenţă întregul proces prin care sociosistemul urban Cluj-Napoca se integrează acestui joc al confruntărilor, din care va rezulta un sociosistem cu o puternică personalitate geografică în spaţiul românesc şi european şi care va genera în acest spaţiu propria influenţă, contribuind astfel la construcţia geografică a sociosistemelor locale, regionale, provinciale, naţionale şi euroregionale.

În momentul de faţă, în întreaga strategie de dezvoltare şi de organizare a spaţiului geografic regional, provincial şi naţional, oraşul Cluj-Napoca se impune ca pol de dezvoltare, factor de echilibru, pol de convergenţă şi generator de influenţă.

Cuvinte cheie: frontieră, frontieră euroatlantică, geosistem, municipiul Cluj-Napoca,

influenţă în teritoriu, generator de influenţă, vector de influenţă, spaţiu de confruntare, direcţii strategice, mutaţii, elite

1. Introducere

„Fenomenul frontierei exprimă totalitatea proceselor prin care se manifestă o expansiune istorică, fie a unui popor, fie a unei civilizaţii, fie a unei religii sau ideologii ori, în fine, a unui imperiu” (I. Bădescu, 1995). Iată de ce, antropologic, geografic, geopolitic, se poate vorbi de frontiere ale popoarelor, ale civilizaţiilor, ale imperiilor, religioase, ideologice, politice, etnopolitice, economice, etc. Conform aceluiaşi autor, fenomenul frontierei a căpătat o asemenea evoluţie încât orice analiză sau autoanaliză, a popoarelor, a naţiunilor, nu se mai face prin raportare nemijlocită, directă a unora la altele, ci a fiecăruia în parte şi a tuturor împreună, la fenomenul universal al frontierei, şi printr-o exprimare mai exactă, a tuturor la „fenomenul frontierei europene”, care a devenit pe parcursul ultimilor 500 de ani o „frontieră universală”.

Este de remarcat la „frontiera europeană”, dar şi la alte frontiere cu caracter universal, că are un caracter specific, netransmisibil de la o cultură la alta. Ea se manifestă de fiecare dată ca un ansamblu de procese

Influenţa urbană a sociosistemului Cluj-Napoca în contextul frontierei …

235

(economice, sociale, politice, geografice, etc.) specifice, inconfundabile de la un popor la altul.

Este important să aducem în discuţie si alţi termeni precum: limită, graniţă, hotar. Termenul de „frontieră” a fost introdus de F.J. Turner în 1893. Distincţia frontieră – graniţă este evidentă şi clară. Reiau totuşi atenţionarea pe care D. Dungaciu (1995) o face punctând că „distincţia frontieră – graniţă trebuie să se impună şi la noi...”. Nuanţa decisivă care le desparte stă în tensiunea cu caracter dinamic pe care o subînţelege primul termen. Tocmai pentru că frontiera nu desemnează ceva rigid, imobil, fix. De exemplu, vorbim despre frontiere religioase, nu despre graniţe religioase. Iată de ce autorul arăta că studiem astfel fenomene de frontieră şi nu de graniţă. Un alt punct în prezentarea gnoseologică este acela că frontiera, fiind un fenomen geografic, sociologic, geopolitic, etc., a avut şi are rolul unui adevărat factor creator de sisteme în toate domeniile, în geografia aşezărilor, geografia politică, socială, culturală, în geopolitică, istorie, etc.

În expansiunea lor, „frontierele” au venit în contact cu alte culturi, apărând astfel reacţiile acestora, care uneori au dus la recepţii culturale, dar şi la eşecuri spectaculoase. Aşadar, în spaţiul local, regional, universal, „frontiera” poate avea un rol constructiv, dar şi distructiv. Consecinţa expansiunii unei frontiere pot fi spaţiile de „cultură de reacţie” şi aici dau ca exemplu cazurile: frontierei romane în teritoriile Imperiului Roman; frontierei iudeo-creştine în spaţiul euroatlantic; frontierei germane în spaţiul geografic al Europei Centrale, etc. Însă, frontiera poate fi şi respinsă sau poate produce alterări grave în esenţa unei naţiuni, a unui stat, a unui popor, a unei culturi sau civilizaţii (frontierele catolică şi maghiară în Transilvania, frontiera kominternistă în România, etc.).

Analiza istorică, socio-culturală, geografică sau geopolitică, atunci când tratează „fenomenele frontierei”, este obligată să abordeze analiza fenomenului de la elementul generator la spaţiul geografic. În câmpul de suprapunere dintre fenomenul frontierei şi spaţiul geografic, oraşul dobândeşte poziţii, roluri şi funcţii esenţiale. Sub acest aspect, voi aborda rolul, poziţia şi funcţiile geosistemului urban Cluj-Napoca, în calitate de generator şi mai ales de vector de influenţă în procesele de frontieră din spaţiul geografic. Cu atât mai mult cu cât astăzi frontiera „...nu mai este un fenomen extern, ci unul intern” (D. Dungaciu, 1995). El capătă, conform teoriei lansate de acelaşi autor, două forme: a) uriaşe decalaje ecosistemice


236

(între populaţii şi industrii pe de o parte şi ecosistemele fizic şi biodemografic pe de cealaltă parte); b) uriaşe presiuni asupra bazei eco-demografice din partea industriei, a sistemului politic, ideologic, cultural, etc.

2. Influenţa urbană a sociosistemului Cluj-Napoca în contextul „frontierei euroatlantice”

Toate frontierele istorice care şi-au lăsat amprenta în spaţiul geografic european au adoptat ca formă de organizare, în înaintarea lor, forma imperială. Dintre toate, „frontiera europeană” face excepţie notabilă prin faptul că sistemul de bază al acumulării s-a construit pe o „piaţă mondială” (Bădescu I., 1993; 1995). Din punct de vedere structural-spaţial, această frontieră şi-a construit la început sistemul expansionist pe o reţea de centre urbane capabile să îşi subordoneze vaste arii rurale. Acelaşi autor remarcă faptul că frontiera europeană capătă astfel un nou înţeles „...totalitatea proceselor de expansiune a lumii urban-capitaliste asupra unor vaste arii rurale” (idem, 1995).

Conceptul de frontieră, odată conştientizat şi consacrat în lumea ştiinţifică, primeşte în teoriile geografiei umane, a sociologiei sau antropologiei, sensul unui proces de „înaintare” (F. J. Turner, 1883; 1893; 1910). După frontiera romană, nici una dintre frontiere până la cea europeană nu se transformă (în cadrul proceselor de înaintare) şi nu are efectele unei noi construcţii socio-umane ca cea europeană, care, în prima ei mare expansiune (americană), se transformă într-un fenomen geosocial total, mai exact „frontiera ca fenomen social total” (I. Bădescu, 1995), construind un nou popor, cel american, o nouă cultură de sinteză euro-americană, o nouă frontieră de reacţie, de data aceasta euroatlantică şi care, până în prezent, este expresia mondială (universală – I. Bădescu, 1995) a frontierei europene. Acesta este motivul pentru care, în abordările geopoliticii, a geografiei politice, sociale, etc., se utilizează astăzi în paralel cu frontiera europeană şi frontiera euroatlantică. America, penetrată de frontiera europeană, asimilează această frontieră, o modifică, o dezvoltă şi reacţionează la rândul său asupra Europei prin acest nou concept de frontieră euroatlantică (I. Conea, 1940). În consecinţă, voi folosi în continuare ambele sintagme.


237

Am văzut că frontiera cu procesele sale, în câmpul expansiunii, mai precis al înaintării sale, se foloseşte de instrumente şi vectori. Pentru că frontiera înaintează în spaţiul geografic şi este un fenomen social total, este dovedit că aşezarea urbană, oraşul, este unul dintre vectorii ei cei mai puternici. În acest context, oraşul primeşte, transformă şi transmite (transferă) energie, informaţie (V. Cucu; I. Ianoş; I. Mac; V. Surd; Gr. Posea; P. Cocean; D. Petrea), care se transformă în influenţă în teritoriul de convergenţă al oraşului, în teritoriul/spaţiul său de influenţă. Voi căuta aşadar să evidenţiez influenţa urbană şi căile prin care sociosistemul Cluj-Napoca şi-a manifestat-o şi şi-a extins-o, în condiţiile în care rolurile sale de vector şi generator de influenţă erau determinate de rolul sistemic al oraşului în procesele frontierei europene. Trebuie însă amintit, din timp, că frontiera europeană (euroatlantică) s-a manifestat în forme şi procese economice, sociale, politice, gnoseologice, culturale şi psihologice specifice şi inconfundabile de la un popor la altul (I. Bădescu, 1995). Aşadar frontiera euroatlantică se va regăsi atât în structura şi esenţa frontierei propriu-zise cât şi în concretizările ei specifice şi chiar şi în frontierele locale. În consecinţă, vom vedea că oraşul Cluj-Napoca s-a regăsit pe parcursul ultimilor 500 de ani, perioada frontierei europene, în poziţii sistemice diferite. De fiecare dată însă, el s-a comportat fie ca un sociosistem vectorial, fie ca generator de influenţă: influenţa frontierei matcă pe de o parte şi influenţa sa definitorie (rezultatul sintezei dintre cultura proprie, etnonaţională şi cultura frontierei expansionare) pe de altă parte. Vom observa aşadar în poziţia sociosistemului Cluj-Napoca o adevărată ubicuitate.

Au existat situaţii istorice, prezente şi în ziua de astăzi, în care sistemul urban Cluj-Napoca se manifestă în acelaşi timp în forme, direcţii şi expresii diferite. Oraşul se manifestă prin funcţiile sale pe poziţii diferite, impune în teritoriile proprii şi în cele înconjurătoare, în spaţiul geografic, fizic, social, politic, cultural-ştiinţific, etc., direcţii îndrăzneţe sau echilibrate şi acest lucru în domenii foarte diferite. Dar toate însă sunt integrate într-un geosistem a cărui holarhie este foarte atentă şi sensibilă la direcţiile energetice (V. Surd, 1974) ale oraşului Cluj-Napoca devenit un nod de convergenţă, un loc central, un centru monopolist regional prin servicii specializate (medicale – F. Ipatiov, 1993), dar şi un vector lansat al centrelor de influenţă internaţionale, aparţinînd „reţelei comercial urbane” sau „reţelei urbane” (I. Ianoş, 1987; V. Surd, 2003; V. Zotic, 2005).


238

Determinat de complexitatea spaţiului în care sociosistemul Cluj-Napoca a avut şi are poziţii, funcţii şi roluri diferite, voi căuta să analizez direcţia şi domeniul, acoperite de frontiera euroatlantică, punctând momente reprezentative în acest sens, momente care vor releva un sociosistem Cluj-Napoca în postura de: spaţiu de confruntare între forme şi manifestări diferite ale fenomenelor de frontieră; vector de influenţă; generator de influenţă. Inspirat de modelul de analiză impus de Vilfredo Pareto (1920) în geografia socială a elitelor, voi construi evidenţa documentară asupra raporturilor sistemice de influenţă, evidenţiind jocul ponderal al fenomenelor de frontieră cu procesele lor, în configurarea influenţei sociosistemului urban Cluj-Napoca în spaţiul geografic.

Cronologic, în sec. al XVI-lea când frontiera europeană dobândeşte puterea de pătrundere şi de acoperire a unor spaţii geografice tot mai mari, Clujul se manifestă deja ca „cheia întregii ţări” (Giovannandreea Grama, 1566). Meşteşugurile sporesc, negoţul său se extinde tot mai mult în Principatul Transilvaniei şi în afara lui. Oraşul se dezvoltă (fântâni, construcţii, băi publice, consistoriu, casă de comerţ, Canalul Morii, etc.) „Erau mândri clujenii de oraşul lor deoarece din punct de vedere urbanistic se înfăţişa frumos” (Şt. Pascu, 1974). Apar tipografii (1550), oraşul îşi impune unităţile sale de măsurare (câbla, vadra, butoiul, etc.). Iezuiţii înfiinţează la 12 mai 1581 Universitatea de la Cluj. Oraşul cunoaşte primele frământări organizate ale populaţiei româneşti; Andrei Stâncel, judele român regesc, este numit de Mihai Viteazul la Universitatea de la Cluj în urma bătăliei de la Şelimbăr. Oraşul îşi extinde domeniul rural, acaparând noi moşii, introducând în sociosistem şi noi presiuni prin populaţia românească din aceste sate. Iată aşadar o schiţă a primelor semne de modernizare a lumii central-europene, inclusiv a oraşului Cluj, sub influenţa frontierei europene. Oraşul Cluj al secolului al XVI-lea este perceput ca un sociosistem în care frontierele catolică, maghiară şi imperială (habsburgică) încep să fie influenţate de fenomenul frontierei europene prin spiritul ei inovator. Oraşul începe practic să-şi construiască un nou sistem de influenţă al spaţiului propriu (intern) şi a celui înconjurător. Remarcăm însă aici apariţia mai evidentă a rolului de spaţiu de confruntare între fenomenele de frontieră.

Clujul secolelor XVII-XVIII se configurează sociosistemic cu o personalitate geografică tot mai bine conturată. Sunt secolele în care spaţiul


239

urban asimilează în propria sinteză fenomene culturale, social-politice, ştiinţifico-tehnice, urbanistice şi politice impuse de mişcarea frontierelor care doresc să îşi extindă spaţiul şi să facă din Cluj-Napoca un vector cât mai bine integrat în sistemul lor. Astfel Clujul este supus unor procese de frontieră precum: a) ocuparea sa militară de către trupele imperiale (1686); b) devine între 1719-1732 sediu al Gubierniului Transilvaniei; c) dezvoltarea social-economică prin creşterea numărului de proprietari în rândul populaţiei (1 172 proprietari în anul 1703); d) la 1701 Colegiul Iezuit este ridicat la rang de academie, consecinţa Contrareformei impuse de frontiera catolică; e) între 1780-1790, refomele iozefine ale frontierei germane introduc „meritocraţia” în administraţia oraşului; se relaxează etno-segregaţionismul impus de frontiera maghiară; f) la finele anului 1730, Clujul devine centrul bisericii greco-catolice; tot de atunci începe să se constituie tot mai organizat infrastructura logistică a frontierei etnonaţionale – revendicările românilor – în frunte cu Inochentie Micu Klein. Influenţa procesului etnonaţional în spaţiul românesc transilvan creşte, iar confruntarea cu procesele fenomenelor frontierelor maghiară, imperială şi catolică (romano-catolică) naşte pe teritoriul Transilvaniei, un spaţiu geografic de influenţă foarte mare, Răscoala Românilor din 1784 (Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan).

Apare în geografia socială şi politică a spaţiului geografic regional un moment de „prag” determinat de dezechilibrele sociale, politice şi etnice impuse de procesele frontierelor expansive şi agresive catolice, maghiare, imperiale, care crează o reacţie a frontierei etnonaţionale. Clujul este în acest moment un spaţiu de confruntare între fenomenele de frontieră de mai sus (spaţiul său geografic este disputat de cele patru frontiere care urmăresc ocuparea unei poziţii privilegiate în cadrul acestuia). Dacă primele trei frontiere îşi continuă infrastructura logistică de influenţă, cea etnonaţională se remarcă prin reacţii foarte puternice, în urma cărora reuşeşte să se impună în spaţiul urban ca factor de influenţă (prin prezenţă, model, idei, valoare şi reprezentare). Acest moment de prag este materializat în peisajul spaţiului urban al Clujului prin: 1) construirea primei biserici ortodoxe din Cluj – 129 de ortodocşi strâng 1500 de florini şi ridică în 1795 „Biserica din Deal”; 2) Supplex Libellus Valachorum (1791), care cere dietei Transilvaniei: a) liberul exerciţiu al religiei; b) întreţinerea


240

cuvenită a preoţimii; c) promovarea culturii populare româneşti, etc; d) confirmarea Vienei pentru liberul exerciţiu al religiei ortodoxe – 1792.

De această dată frontiera reacţionistă este cea maghiară, care contraatacă şi impune mutarea guberniului la Cluj în 1790, cere unirea Transilvaniei cu Ungaria, neagă vechimea românilor, romanitatea şi continuitatea lor în Transilvania şi respinge recunoaşterea românilor ca naţiune conlocuitoare.

Finalul sec. al XVII-lea a reprezentat pentru Cluj o nouă ofensivă a frontierei catolice. Astfel, după un secol de calvinism, se reînfiinţează Academia Claudiopolitană, în care găsim şi reprezentanţi ai intelectualităţii româneşti cum ar fi prof. univ. Vasile Dobra. Reformiştii calvini îmbogăţesc şi ei învăţământul cu noi domenii (drept, istorie universală, geografie, filozofică, astronomie), propagând valorile „cartezianismului materialist”, expresie a frontierei europene. Cartea tipărită cunoaşte o dezvoltare puternică în oraş şi de aici propagarea ei în spaţiul geografic, creşte numărul publicaţiilor reformate şi iezuite. Ideile frontierei europene asupra geografiei pământului, asupra astronomiei, produc răsturnări şi lupte în lumea culturală, ştiinţifică, religioasă şi laică (Şt. Pascu, 1974) între iezuiţi, calvini, piarişti, reformaţi, unitarieni, iozefinişti. Învăţământul clujean face cuceriri notabile prin I. Molnar Piuariu, protagonistul iluminismului românesc în spaţiul transilvan şi în România. Chiar dacă au existat fluctuaţii, în sec. al XVII-lea în Cluj pătrund masiv elevi români (Gh. Şincai, Gh. Lazăr, V. Collossi, V. Popp, V. Moga, Dimitrie Căian). La 1794 elevii români reprezentau 27% din totalul elevilor, în 1795 – 32,2%, în 1796 – 21,7%, iar în 1799 – 14,9%. În învăţămîntul superior, la 1799, românii reprezentau un procent de 16,64%. În toate şcolile ei vor asimila ştiinţe umaniste şi exacte, care reprezentau de acum infuzia marilor curente europene (în 1761, Ioan Lazăr traduce din operele lui Voltaire).

Finele sec. al XVIII-lea scoate în evidenţă rolul său de vector de influenţă pentru: a) radicalismul iacobin; b) francmasonerie; c) expansiunea iluminismului; d) curentele romantice şi liberale; e) asociaţiile şi instituţiile financiare moderne (Asociaţia de Ajutor din Cluj); f) spiritul romantic (revistele Aurora, Zorile); g) spiritul cultural al frontierei germane (construcţii baroce, cetatea garnizoanei militare, biserici, mănăstiri), toate ca expresii ale amestecului de baroc şi neogotic german; h) avântul puternic al arhitecturii civile (Palatul Banffy, Palatul Toldalagy Korda, etc.).


241

Schiţa spaţială a influenţei urbane a oraşului Cluj-Napoca la finalul acestei perioade se caracterizează prin:

a) depăşirea poziţiei de influenţă de rang comitat şi concurarea puternică a celorlalte două centre de rang provincial (Sibiu şi Alba Iulia);

b) aria de influenţă fluctuează tot mai expansiv în teritoriu, acoperind în unele perioade întregul spaţiu transilvan;

c) rolul multiplu vectorial de influenţă în spaţiul geografic se manifestă centripet şi centrifug (religios, cultural-ştiinţific, educaţional şi progresist civilizator);

d) configurarea unui spaţiu de confruntare a influenţelor în geografia Transilvaniei;

e) creşterea rolului şi poziţiei influenţei urbane, determinate de procesele frontierei euroatlantice (comerţul, ştiinţa academică, meritocraţia socială, ideile carteziene, explozia tipăriturilor, iluminismul european, etc.);

f) creşterea poziţiei şi rolului, în raportul geospaţial de influenţă urbană, a frontierei etnonaţionale;

g) oraşul Cluj-Napoca devine „centru”, „loc central” pentru o arie geografică ce s-a mărit în două secole de trei ori;

h) se afirmă definitiv rolul său generator de influenţă în teritoriu; Practic vedem că oraşul Cluj dobândeşte în aceste două secole statutul

de „centru”, centru al iluminismului ardelean, centru al spiritualităţii catolice, centru al culturii germane, al culturii maghiare, dar şi centru al culturii etnonaţionale. Încă de la 1750, Clujul este deja un sociosistem şi nu un „cap de pod”. El este deja capabil să primească toate energiile fenomenelor de frontieră ale epocii, inclusiv a celei europene şi să le asimileze, construindu-şi propriul sistem de valori (sociale, politice, culturale, ştiinţifico-tehnice şi etnonaţionale). El este de acum „centru al iluminismului european”... „integrat într-o măsură tot mai mare ideilor reformiste care în contact cu stările locale, dau naştere unei culturi originale, expresie a necesităţii Clujului” (Pompiliu Teodor; Ioan Gabor, 1974). El este expresia geosocială locală, în centrul Europei şi în centrul României, a construcţiei culturii euroatlantice. Acest lucru îl voi evidenţia în paginile următoare, când în sec. al XIX-lea această construcţie este definitivă şi are propria sa personalitate geografică de sinteză culturală a tuturor culturilor care s-au confruntat în spaţiul geografic.


242

Astfel se explică rolul şi influenţa urbană a Clujului. Acesta a fost capabil ca din poziţia de creuzet de influenţe să creeze la rându-i propria influenţă, să-şi construiască o personalitate şi să se impună ca „civitas primaria” în toate spaţiile geografice. Totuşi, oraşul Cluj (ca sociosistem) acceptă încă să se identifice în parte, în influenţa sa în teritoriu, cu vectorul unor „centre de putere” exterioare, acceptând cultura de imitaţie în funcţiile sale.

Secolul XIX poate primi, raportat la sociosistemul urban Cluj-Napoca, calificativul de „secolul luminii”. Este secolul în care confruntarea fenomenelor de frontieră în spaţiul său geografic de influenţă (V. Surd), de convergenţă (N. Ciangă; D. Petrea) cunoaşte o adevărată revoluţie. Conform aprecierii lui S. Mehedinţi (1943) în teoria „evoluţiei spaţiilor”, Cluj-Napoca s-a constituit şi a rămas până azi un „reper fix pentru existenţa colectivă a românilor transilvăneni, dar şi din spaţiul exterior coroanei carpatice”. A fost secolul care va consacra definitiv în teoriile geografiei politice, istorice, în geopolitică, etc., la adresa Clujului şi a Transilvaniei, sintagmele de „centru nucleu”, „Transilvania – Mittelpunkt-ul României” şi „sâmbure de ţară” (I. Conea, 1941).

Cronologia evenimentelor geografiei umane în spaţiul geografic al oraşului Cluj-Napoca în sec. al XIX-lea cuprinde numeroase elemente reprezentative. În acest secol, procesele frontierei euroatlantice deţin poziţia dominantă. Toate celelalte fenomene prin procesele lor vor exploata conjunctura istorică, geografică, deschisă şi susţinută de aceasta. Toate se vor plia pe direcţia ei, încercând să profite de „energia curentului direcţional” sau să o contracareze. Indiferent de expresia locală a acestor frontiere şi a proceselor lor, oraşul Cluj-Napoca primeşte emblema unui sociosistem marcat de influenţa curentului modern al frontierei euroatlantice în toate domeniile vieţii sociale, politice, economice, cultural-ştiinţifice, etc. La 1844, în Cluj se desfăşoară Congresul naturaliştilor şi al medicilor. Tot atunci ia fiinţă „Asociaţia Economică Ardeleană”, cu scopul dezvoltării agriculturii, industriei, etc. La 1846, în oraş era prezentă filozofia materialistă prin Cercul Didactic Clujean, condus de Mentovich Ferencz. În 1848, „Clujul era în preajma revoluţiei, oraşul gazetelor, terenul prielnic al unor dezbateri politice şi culturale, un oraş în care trăia o populaţie de lucrători, meşteşugari, negustori, intelectuali numeroşi, capabili să recepteze idei şi să sintetizeze aspiraţii concordante cu spiritul secolului” (Ladislau Gyemant; Pompiliu Teodor,


243

1974). „Scena clujeană ne oferă pe de altă parte atitudini şi acţiuni politice care reflectă poziţia unui oraş prin excelenţă investit cu un rol oficial, ce înrâureşte asupra desfăşurării evenimentelor.... Ideile noi străbat astfel împreună cu veştile despre revoluţia din Franţa” (Ladislau Gyemant; Pompiliu Teodor, 1974).

Istoria consemnează prezenţa la Cluj (28 martie 1848) a intelectualilor români I. Butean, F. Micoş, I. Suciu, Oprea Manău, Iosif Hodor, care fixează programul politic al românilor pentru revoluţie, dar şi a lui Nicolae Bălcescu şi a lui Cezar Bolliac. Intelectualii români clujeni participă la Adunarea de la Blaj, în timp ce frontiera maghiară reacţionează prin Dieta de la Cluj unde se votează unirea Transilvaniei cu Ungaria, dar şi prin arestarea la Cluj a lui Al. Russo, A.T. Laurian, N. Bălăşescu şi a lui S. Fodor, asasinarea la Someşeni a tribunilor Al. Bătrâneanu şi V. Simionaş şi condamnarea şi împuşcarea lui Şt. Ludwigh Roth, susţinător al ideilor de libertate şi egalitate ale românilor şi a ideilor europenismului revoluţionar.

În 1853, după revoluţie, curtea de la Viena acceptă înfiinţarea primei şcoli elementare româneşti din Cluj. În 1858, apar instituţii de credit, anul următor se înfiinţează „Asociaţia industrială clujeană”, iar în 1860 sediul gubiernului se mută la Cluj, în paralel cu Sibiul. Tot atunci, prin concesiile Curţii Imperiale, românii ajung la demnităţi în stat (V.L.Pop – preşedintele Tribunalului Suprem pentru Transilvania; Iacob Bologa, I. Măcelariu, N. Barbu, L. Vajda, etc.), iar printr-o nouă împărţire administrativă, Jurisdicţia Cluj, cu 221 193 locuitori, are un procent mai mare de români. În 1863, se înfiinţează asociaţii profesionale (tipografi) cu statut juridic. Aceste evenimente sunt urmate, în 1865, de dieta de la Cluj care contraatacă, votând unirea Transilvaniei cu Ungaria, schimbând legea electorală în defavoarea românilor şi a germanilor.

În 1866, se înfiinţează la Cluj „Societatea junimii studioase din Cluj”. În 1867, românii revin şi cer din nou înfiinţarea unei facultăţi (filozofico-juridice) româneşti; apare societatea secretă „Sătean” a tinerilor români, iar Clujul este integrat complet în sistemul telegrafic. 1868 – apare „Societatea de credit ipotecar” şi încep lucrările la calea ferată pe hotarul Clujului. 1869 – se înfiinţează un „club electoral”, condus de A. Trâmbiţaş şi I. Coroian.1870 – sectorul industrial cuprinde 10,17% din populaţia oraşului. 1871 – se realizează iluminatul cu gaz al oraşului, iar pe 7 septembrie, intră primul tren în gara Cluj.1872-1873 – apar publicaţiile româneşti: Diorile (Zorile), Răvaşul, Apărarea naţională, Orizontul, Orientul român, Noi. 1878 – se


244

construieşte prima moară sistematizată la Cluj. 1885 – se remarcă printr-un nivel comercial dezvoltat cu 576 unităţi comerciale (7 000-8 000 porci anual, 700 tone miere, 600 000 bucăţi piei, etc).

Frontiera etnonaţională se reactivează pe linie economică. Astfel, la 13 aprilie se constituie prima bancă românească din oraş „Economul”. Din iniţiativa lui Amos Frâncu, se înfiinţează „Instituţia informatorilor financiari”. Se instituie fonduri filantropice (F. Bohăţel, F. Silassi, F. Petran, F. Havaşi), Banca Vatra, construcţie a Mitropoliei Ortodoxe Române. Anul 1887 este anul construcţiilor edilitare în Cluj (Palatul Direcţiei Silvice, Palatul Prefecturii, Direcţia Poştelor, Palatul Justiţiei, Hotelul Continental, Clădirea Centrală a Universităţii, Complexul Clinicilor, Biblioteca Universităţii, Teatrul Naţional, etc.). Oraşul este canalizat, creşte numărul fabricilor şi întreprinderilor între 1890-1910, ajungând la 7230 muncitori. În 1890, Clujul avea 13 bănci, case de economii şi societăţi de asigurare. Mai mult, fuzionează bănci rezultând bănci pe acţiuni (S.A.), cu 6 milioane florini fond circulant (Banca de Credit şi Economii din Cluj). La 11-12 septembrie 1890, are loc şedinţa Comitetului permanent al Partidului Naţional Român, care hotărăşte grăbirea publicării Memorandumului. Procesul Memorandiştilor a provocat o mişcare etnonaţională foarte puternică „La Cluj, pe câmpul libertăţii, să ne vedem cu toţii” era sloganul care a adus la 8 mai 40 000 de oameni în oraş.

După crearea celei de-a II-a Internaţionale Comuniste, documentele congresului apar în revistele ungureşti, făcându-se propagandă ideologiei comuniste, dar şi a ideilor social democrate (sărbătorirea zilei de 1 mai, ziua de muncă de 8 ore, etc.). Comuniştii clujeni votează la Budapesta constituirea primului Partid Socialist Democrat, în timp ce la Cluj se înfiinţează ulterior organizaţii locale ale acestui partid.

Punctarea succintă, dar reprezentativă, a momentelor sec. al XIX-lea determină din punctul de vedere al analizei noastre asupra sistemului urban Cluj-Napoca tragerea unor concluzii precum: a) în secolul al XIX-lea, sistemul urban Cluj-Napoca s-a constituit într-un spaţiu geografic de un dinamism de neegalat în istoria sa de până atunci; b) în poziţiile de spaţiu de confruntare, de vector de influenţă, dar şi de generator de influenţă, evenimentele veacului îl consacră definitiv în geografia României şi în cea a regiunii central-europene ca pe un sociosistem geografic în care fenomenul frontierei europene a catalizat energii din toate părţile, constituindu-se în


245

acelaşi timp în locomotiva fenomenelor de frontieră în spaţiul geografic transilvan şi românesc. Rezultatul acestui proces geografic a fost că la finele secolului, sociosistemul Cluj-Napoca a depăşit influenţa celorlalte centre urbane cu aspiraţii şi influenţe convergente (Alba Iulia, Sibiu, Braşov), devenind cel puţin pentru frontiera etnonaţională un generator de influenţă, un punct central. Rolul frontierei euroatlantice este de această dată maxim, iar oraşul a reuşit să îmbine constructiv atât rolul de vector cât şi pe cel de generator. Pentru frontiera europeană el devine un oraş modern, pentru frontiera imperială el este „capitala provinciei”, pentru frontiera maghiară este un punct de rezistenţă în faţa creşterii frontierei etnonaţionale, pentru frontiera kominternistă devine un centru înaintat, un cap de pod, iar pentru frontiera etnonaţională, oraşul este o „Mecca”, o redută. El devine pentru români un etalon urbanistic, educaţional, de civilizaţie, un punct central de iradiere intelectuală, un punct de convergenţă, un „loc central” aşa cum este definit de geopoliticieni.

În concluzie, configuraţia spaţială a influenţei urbane a oraşului Cluj-Napoca din sec. al XIX-lea, în contextul influenţei frontierei euro-atlantice, are în structură următoarele elemente sistemice fundamentale: 1) cucerirea definitivă a poziţiei de loc central în spaţiul Transilvaniei; 2) structura peisajului urban se îmbogăţeşte cu o serie de valori arhitectonice şi edilitare, care vor marca foarte puternic spaţiul geografic şi a căror valoare a devenit patrimonială; 3) spaţiul geografic economic acumulează toate instituţiile moderne ale momentului, reprezentative pentru frontiera euroatlantică (societăţi financiare, bănci, asociaţii profesionale, organizaţii politice); 4) structura populaţiei urbane este supusă unor foarte mari presiuni dinspre populaţia dominantă geografic: oraşul avea sub 20% români, iar în spaţiul geografic înconjurător procentul lor varia între 70% în zona imediată şi 60% în toată Transilvania (Studia Censualia Transsilvanica – recensăminte 1850-1992); 5) confruntarea frontierelor locale, sub influenţa curentelor şi proceselor frontierei euroatlantice, trecându-se la procese necontrolate, marcate de agresivitate şi atrocităţi, în special împotriva masei româneşti.

În contextul geopolitic al sec. XX, frontiera americană (euroatlantică) a avut prin Războiul Civil American un impact semnificativ asupra Europei şi, prin deducţie, asupra României şi respectiv asupra oraşului Cluj-Napoca, prin crearea naţionalismului american şi condamnarea secesionismului. A apărut „efectul răsturnat” al frontierei euroatlantice, cu


246

efect stimulator pentru naţionalismele europene. În acest context, Cluj-Napoca a devenit un creuzet în care, peste materia frontierei etnonaţionale, s-au depus ideile catalizatoare ale emancipării românilor. Şcolile, universităţile, etc., au constituit logistica şi infrastructura unde s-au adunat, cultivat şi s-au catalizat idei naţionale şi viitori eroi naţionali (ideile democraţiei americane; Unirea cu România etc.). Secolul XX este pentru sociosistemul urban Cluj-Napoca un secol al maturizării sistemice depline. Presiunile sistemice şi cele frontaliere (din punct de vedere geopolitic) duc în Cluj-Napoca la o complexă dezvoltare, care la rându-i va asigura oraşului o putere de atracţie şi de influenţă în spaţiul geografic românesc pe care doar „polul de atracţie naţională” Bucureşti o va depăşi. La acest nivel sistemic şi la acest rol vor conduce o serie de evenimente istorice, sociale, politice, economice, culturale, care împreună au construit un sistem urban cu o mare influenţă în teritoriu (spaţiu geografic).

Secolul XX se caracterizează în istoria europeană prin tumult. Frontiera euroatlantică reacţionează acum asupra Europei, crescând tensiunile geopolitice, astfel încât pe continent dispar imperiile şi se construieşte un sistem bazat pe naţiuni. În acest spaţiu geografic tensionat, asupra sociosistemului urban Cluj-Napoca acţionează presiuni şi influenţe sistemice care determină în cadrul său mutaţii. Faţă de perioadele istorice anterior analizate, voi renunţa la evidenţierea cronologică a fenomenelor geopolitice şi le voi grupa în funcţie de fenomenul de frontieră căruia aparţin, căutând să găsesc raporturile dintre ele şi sociosistemul urban Cluj-Napoca şi efectul rezultat din interacţiunile elementelor, fenomenelor şi relaţiilor sistemice create. De la „momentul de prag” 1914-1920, sociosistemul urban Cluj-Napoca este supus, până la momentul actual, presiunii următoarelor frontiere: a) frontiera etnonaţională; b) frontiera maghiară; c) frontiera kominternistă; d) frontiera euroatlantică.

Fiecare dintre acestea are trăsăturile sale specifice, pe care le vom regăsi în forme particular-specifice în noile caracteristici ale sociosistemului urban şi totodată în influenţele acestuia în spaţiul geografic.

Frontiera etnonaţională se remarcă prin următoarele acţiuni: 1) o dezvoltare urbană foarte puternica a oraşului; suprafaţa oraşului creşte de la 1018 ha în 1919 la 1813 ha în 1938, pentru ca în 2008 să ajungă la 16 487 ha; populaţia urbană este foarte dinamică, crescând de la 83 000 locuitori în 1920 la 106 245 în 1930, apoi la 121 753 în 1948, 185 663 în 1966, 328 602 în


247

1992 şi la 309 300 locuitori în 2008; 2) economia financiar-bancară se consolidează şi creşte (15 instituţii financiar-bancare în 1918; 25 în 1923; 29 în 1927; iar în 2005 135 de instituţii financiar-bancare, excluzând pe cele de asigurări); 3) între 1923 şi 1940, dinamica execuţiei bugetare în sistemul urban Cluj-Napoca era conform graficului (cu o creştere de până la 300%); 4) dezvoltarea industrială evidenţiază următoarele dinamici: 4.1) la 1918 exista un număr de 87 întreprinderi industriale particulare (unităţi mici şi mijlocii), în 1938, 94 de întreprinderi (56 societăţi pe acţiuni, 35 firme individuale, 2 întreprinderi publice şi o societate pe acţiuni în regie mixtă), în 1973 existau 49 de întreprinderi industriale (31 republicane, 6 de subordonare locală şi 12 cooperatiste), iar la 1989, 50 de întreprinderi industriale, o scădere cauzată de comasarea întreprinderilor mici şi mijlocii în unităţi mari, pentru ca la 2004 să existe 2968 de unităţi industriale active; 5) educaţia şi învăţământul cunosc o dezvoltare evidentă: în 1929, Clujul avea 7 grădiniţe în limba română, 5 în limbile minorităţilor, 11 şcoli primare în limba română şi 15 în alte limbi; în 1974 în şcolile Clujului învăţau 14 749 elevi români, 5 450 maghiari şi 287 germani; în 1920 se inaugurează oficial, prin prezenţa regelui Ferdinand, Universitatea românească din Cluj, având în componenţă Facultatea de Litere cu 21 secţii, Facultatea de Ştiinţe cu 5 secţii, Facultatea de Medicină cu 7 secţii, Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Agricole, Conservatorul; dinamica învăţământului superior clujean atinge în 2008 cifra impresionantă de 8 universităţi, cuprinzând peste 80 000 de studenţi.

Viaţa social-culturală şi politică înregistrează evenimente şi instituţii care vin să susţină o societate urbană de înalt nivel intelectual cu libertăţi democratice fără echivoc. Doar între 1921-1940, Opera Română susţine 2196 de spectacole, iar între 1948-1973, 6472 de reprezentaţii, în timp ce Teatrul Maghiar, între 1948-1973, 8528 de reprezentaţii. Presa funcţionează prin reviste şi ziare în toate limbile vorbite în oraş (Gândirea din 1921; Societatea de Mâine; Gând Românesc; Erdely Helikon; Korunk; Patria; Naţiunea; Deutsche Zeitung; Tribuna Socialistă; Echinox; Steaua; Studia Universitatis, etc.).

Viaţa politică consemnează până la 1940 şi între 1945-1947 activităţi ale partidelor, organizaţiilor muncitoreşti şi profesionale, etc. (Partidul Naţional Român; Partidul Poporului; Partidul Socialist din Ardeal şi Banat; Partidul Maghiar din România; Blocul Muncitoresc Ţărănesc; Uniunea


248

Populară Maghiară; Blocul Partidelor Democratice, etc.). După 1947, impactul vieţii social-politice cu procesele frontierei kominterniste este dramatic. Dictatura kominternistă şi ulterior naţional-comunistă a eliminat practic democraţia din politică.

Comerţul şi serviciile în general (sănătatea, turismul, transporturile, finanţele, administraţia, educaţia) înregistrează dinamici superioare celor din restul ţării sau chiar al Europei. În 1920 existau 445 de firme comerciale şi 8 societăţi pe acţiuni; în 1925 numărul lor se ridică la 869; în 1930 – 1 108, iar în 1936 Clujul avea 2 513 firme comerciale şi 51 de societăţi pe acţiuni, în 1973, 450 de unităţi de vânzare cu amănuntul şi 155 de unităţi de alimentaţie publică, 8 instituţii de credit, etc., 1092 de unităţi comerciale în 1989, 1288 în 1993 şi 5740 în 2005.

Frontiera maghiară, în sec. XX, îşi menţine forţa expansivă şi de influenţă în spaţiul urban Cluj-Napoca, cu un dinamism care depăşeşte dinamismul din orice altă arie de expansiune din România. Astfel, următoarele momente sunt reprezentative pentru a ilustra acest fenomen geografic. Grevele muncitoreşti din 21 octombrie 1920, la care au participat 95-98% din muncitorii şi funcţionarii oraşului, au urmărit blocarea administraţiei româneşti, proaspăt instaurate. Populaţia maghiară activă, care reprezenta o majoritate covârşitoare, se organizează politic şi logistic în partide precum Partidul Maghiar din România (1922), Madosz (1934), acesta din urmă fiind creaţia Partidului Comunist din Ungaria şi îşi finanţează reviste (Faklya, Erdely Helikon, Korunk, Keleti, Vilajos, Elare). Mai mult, îşi păstrează blocul electoral etnic compact (V. Bodocan – 2001) în toată perioada interbelică şi se pliază ideologic şi politic pe stânga comunistă şi kominternistă. După Dictatul de la Viena, agresivitatea frontierei maghiare duce la concedierea românilor, rămânând în posturi doar 1-2%, desfiinţarea tuturor şcolilor româneşti din oraş, interzicerea tuturor partidelor româneşti, „...arestate, întemniţate, închise în lagăre toate persoanele suspecte în ochii autorităţilor, în primul rând românii consideraţi periculoşi, începând cu cei ce aveau vreun rol în conducerea comunităţii româneşti...” (Gh. I. Badea, 1974). După eliberarea Clujului, populaţia maghiară a oraşului, liderii şi elitele lor trec foarte rapid de partea comuniştilor, preiau din nou rolul de „magister militiae” în speranţa atragerii sovieticilor de partea lor. Social-economic şi profesional, oraşul va fi dominat de populaţia ungurească până după 1965, până după noua organizare administrativ-teritorială. În perioada 1965-


249

1990, frontiera maghiară acţionează asupra spaţiului urban Cluj-Napoca din două direcţii: una externă, cu câteva centre generatoare de influenţă şi anume Budapesta, Paris, Londra, Washington D.C., şi una internă prin forme de rezistenţă pasivă. Momentul 1989 declanşează un nou puseu extremist al frontierei maghiare, care va produce în sociosistemul urban Cluj-Napoca crize deosebite, unele cu efecte imprevizibile pentru viitorul socio-economic, politic şi civic la oraşului (expulzarea elevilor români din şcolile situate în centrul oraşului, implicarea bisericilor ungureşti în acţiuni politice antinaţionale, etc.).

Toate aceste fenomene evidenţiază că spaţiul geografic al oraşului a fost permanent sub presiunea acestei frontiere, efectele ei fiind adeseori negative, în special în spectrul politico-ideologic, alimentând crize şi extremisme. Efectele ei pozitive s-au manifestat însă cu evidenţă prin valoarea tradiţiilor culturale, nivelul intelectual, cultural şi artistic al maghiarilor din oraş, al elitei democrate maghiare şi chiar şi prin caracterul mai disciplinat al acestui segment de populaţie, care a constituit adeseori un model sociourban.

Frontiera comunistă/kominternistă şi-a pus amprenta asupra oraşului Cluj-Napoca încă de la momentul celei de-a II-a Internaţionale Comuniste. Pentru această frontieră, oraşul Cluj-Napoca a fost unul dintre primele spaţii geografice din România vizate. Efectul ei în spaţiul urban a avut efecte dramatice sub toate aspectele. Cluj-Napoca a fost un vector foarte puternic datorită blocului de stânga constituit în majoritate din evrei şi maghiari care erau receptivi şi interesaţi de ideologia comunistă (V. Bodocan, 2001). Momentele semnificative din istoria ofensivei sale asupra oraşului au fost înfiinţarea Uniunii Socialiste a Studenţilor din Cluj (1919) şi a primelor partide marxist-comuniste (Partidul Poporului în 1920, Blocul Muncitoresc Ţărănesc în 1925, Madosz, etc.), lansarea la Cluj în 1940, de către PCR, la comandă kominternistă, a manifestului-diversiune cu titlul „Poporul Ardealului”, găzduirea în 1945 a lucrărilor Uniunii Populare Maghiare, înfiinţarea organizaţiilor Blocului Partidelor Democratice un an mai târziu şi mari manifestaţii proletare în 1947. Pe lângă toate acestea, amintim şi naţionalizarea întregii economii productive a oraşului, ca în toată România, arestările şi etnocidul la care a fost supusă populaţia oraşului în perioada 1947-1960, în contextul genocidului sistemic kominternist din România şi dezvoltarea sectoarelor industriale, urmărind


250

ideologia comunistă. Acest din urmă lucru înseamnă că producţia industrială era realizată mai ales de întreprinderi medii şi mari, unele foarte mari, care consumau resurse foarte mari şi aveau o eficienţă economică relativă.

Tabel 1. Principalele întreprinderi industriale ale municipiului Cluj-Napoca la 1989 De interes local-regional De interes naţional Avicola Armătura Sinterom I.C.R.A. Metalu Roşu Farmec B.J.A.T.M Carbochim Someşul Tricotaje F.N.C 16 Februarie - Material Rulant Flacăra I.C.S.A.P. Clujeana Tehnofrig T.C.C.I. Napochim Iris Feleacul C.U.G. Terapia Napolact Sanex Libertatea I.C.R. Metalo-Chimice Unirea Mucart Morărit/Panificaţie România Muncitoare

Sursa: Direcţia Regională de Statistică Cluj

Tabel 2. Producţia industrială globală pe ramuri (mii lei, preţuri curente) la 1989 Ramurile industriale Producţia industrială globală TOTAL 24926519 - Producerea de energie electrică şi termică 463436 - Metalurgie feroasă 1235 - Metalurgie neferoasă 909 - Construcţii de maşini; prelucrare materiale 10230715 - Chimie 151916 - Extracţie metaliferă şi abrazivă 1139983 - Materiale de construcţii 634683 - Exploatarea şi prelucrarea lemnului 419741 - Industria celulozei şi hârtiei 866446 - Industria sticlei, porţelan şi faianţă 1157894 - Industria textilă 1111796 - Industria confecţiilor 1063499 - Industria pielăriei şi blănăriei 2405871 - Industria alimentară 2715392 - Industria cosmeticelor 554998 - Industria poligrafică 106526

Sursa: Direcţia Regională de Statistică Cluj

Analiza geografiei politice şi sociale a oraşului în sec. XX evidenţiază, din punctul de vedere al raporturilor sale cu fenomenele frontierei


251

kominterniste, următoarele caracteristici: a) oraşul Cluj/Cluj-Napoca a fost oraşul dominant în pătrunderea şi propagarea comunismului în provincie; b) spaţiul geografic intelectual, suprapunerile cu unele interese etnice ale populaţiei orăşeneşti, mijloacele mass-media şi infrastructura logistică, au făcut din oraşul Cluj-Napoca un spaţiu vectorial puternic pentru frontiera kominternistă; c) confruntarea frontierei maghiare cu cea etnonaţională românească în spaţiul urban al Clujului a oferit condiţiile optime pentru îmbrăţişarea ideilor kominterniste şi transformarea oraşului în generator de influenţă (exemplul selecţiei elitei conducătoare, în care politicul domina celelalte trei determinisme – V. Pareto); d) rolul activiştilor comunişti din oraşul Cluj-Napoca în colectivizarea agriculturii din Transilvania este reprezentativ; între 1959-1962 au primit misiuni prin detaşare în acest scop 1711 activişti, care au activat în 7 regiuni din Transilvania (Arhiva PCR – regionala Cluj).

În concluzie, în prima jumătate a sec. XX, Cluj-Napoca a jucat un rol vectorial de influenţă a frontierei kominterniste, iar din 1944 şi până în 1989 rolul generator de influenţă creşte, devenind dominant în toate domeniile spaţiului său geografic intern şi extern.

Tratarea poziţiei, rolului şi funcţiei sociosistemului Cluj-Napoca în acest ultim secol, în ecuaţia raporturilor de influenţă cu referire la fenomenele frontierei catolice nu modifică, ci întăreşte rezolvările şi concluziile rezultate din analiza celorlalte fenomene de frontieră, faţă de care oraşul a construit influenţe în teritoriu (generate sau transmise vectorial). Bazându-mă pe momentele istorice menţionate în perioadele istorice anterioare, rolul oraşului Cluj-Napoca în teritoriu ca simbol tradiţional la frontierei catolice în România a fost uneori ezitant, alteori demonstrativ. În ciuda Reformei, care în aria regională a oraşului Cluj-Napoca a avut aderenţă mai mare decât în regiunea estică a Transilvaniei, frontiera catolică a continuat să transmită şi să genereze din Cluj-Napoca, în special în sec. XX, „semnele puterii sale” de influenţă. Două momente patrimoniale pot fi ilustrative: după Unirea din 1918 şi după 1989.

În ambele momente, statul român a fost obligat să cedeze imense valori patrimoniale din proprietatea sa (biserici, mănăstiri, biblioteci, instituţii de învăţământ, etc.) unor comunităţi religioase, altele decât româneşti. Aşa se face că azi, biserica catolică are în centrul oraşului Cluj-Napoca o poziţie dominantă, deţinătoare a unor reprezentative valori arhitecturale şi


252

patrimonial-artistice. Efectul şi influenţa în spaţiul regional, provincial, naţional, dar mai ales asupra spaţiului vehiculat (prin turism, manifestări cultural-ştiinţifice, mişcări de populaţie, învăţământ, etc.) depăşesc graniţele naţionale.

Analiza geografică a influenţei urbane pe care oraşul Cluj-Napoca o dobândeşte în contextul sistemic de influenţă al frontierei euroatlantice scoate în evidenţă cele două faţete fundamentale ale acestei frontiere, care va marca şi va impune oraşului determinisme pozitive, modernizatoare, civilizatoare, dar şi negative. Aceste determinisme vor crea în sociosistemul urban Cluj-Napoca „procese frontaliere” cu o uriaşă putere de influenţă, producând în final, prin momentul de prag 1989-1990, adevărate mutaţii. Întregul sistem de influenţă urbană a oraşului va fi marcat în acest sens de o serie de procese de frontieră. Iată câteva dintre ele:

1. „Discordanţele antropogeografice” (E. I. Emandi; G. Buzatu; V. Cucu, 1994) vor marca sociosistemul Cluj-Napoca în special din a doua jumătate a sec. XX, astfel încât la finalul acestuia şi începutul mileniului III Cluj-Napoca se va caracteriza prin următoarele: a) risipa generală a terenurilor agricole, a solului, a pădurilor şi spaţiilor verzi, a luciilor de apă şi a terenurilor naturale; b) efectul şi mentalitatea consumeristă vor răsturna sistemul de valori socio-economice bazat pe economisire; între economisire, consum şi împrumuturi se va crea o logică degradantă şi dezechilibrată; c) îmbrăţişarea urbanizării ca tendinţă, indusă în mentalitate cu orice preţ şi necontrolat, determină intrarea sociosistemelor urbane în sistemul „reţelelor urban-comerciale” (I. Wallerstein, 1994), dar în zona de hinterland în care orice poate fi aplicat şi experimentat (a se vedea ca exemplu dezordinea imobiliară şi arhitectural-urbanistică ce a cuprins oraşul în special după anul 2000); d) neglijarea elementului etnonaţional, a specificului naţional. (Cluj-Napoca, un sociosistem cu puternice resurse şi calităţi generatoare, se transformă tot mai mult într-un spaţiu vectorial pentru exporturile altor culturi, fie materiale, de afaceri, propagandistice, socio-culturale, educaţionale, etc.; calendarul de evenimente al oraşului introduce tot mai mult: festivaluri, obiceiuri, etc., care nu au nici o legatură cu tradiţia, cu esenţa „locului”.) etc

2. Capitalismul financiar necontrolat va îmbrăca, în spaţiul sociosistemului Cluj-Napoca, toate hainele „proceselor necontrolate” precum: a) crearea subsistemelor economico-financiare de periferie (T.K.


253

Hopkins, 1982), care nu servesc la progresul local, ci la drenarea surplusului local (dispariţia băncilor şi a capitalului românesc din oraş şi din spaţiul său de influenţă; fenomenul Caritas; stingerea economico-financiară a tuturor marilor societăţi comerciale din oraş şi din zonă, hiper şi supermarketurile, etc.); b) crearea „economiilor enclavă” caracterizate prin investiţii unidimensionale, pe domenii restrânse, repatrierea profiturilor; dispariţia competiţiei economice; c) decapitalizarea societăţilor comerciale din spaţiul urban şi din zona sa de influenţă; d) „raidul bancar” (I. Bădescu, 1992; 1995), concretizat în spaţiul economico financiar al Clujului prin „golirea tezaurului” Băncii Dacia Felix; jocurile piramidale; cumpărarea unor societăţi comerciale, la care, prin mărirea capitalului social, participările autohtone devin nesemnificative, iar profiturile ajung afară, etc; e) transformarea geografiei economice a Clujului, după momentul de prag 1989-1990, într-un spaţiu al economiei redistributive, al speculei comerciale, al capitalismului de pradă, speculaţiilor bursiere, subeconomiilor industriale de export (metoda „lohn”), economiei de consum şi de lux; f) hinterlandizarea în reţea, prin scăderea economico-financiară a capitalului românesc din Cluj-Napoca, acesta intrând în hinterlandul Occidentului, mai mult ca piaţă de desfacere şi de drenare a capitalurilor financiar-bancare.

3. Contaminarea spiritului cultural al spaţiului geografic al oraşului Cluj-Napoca, prin subminarea şi alterarea lui cu mijloace de informare şi instituţii de cultură mediocre, prin manipularea gusturilor, încurajarea snobismului (I. Şerbănescu, 2000) sau prin alterarea spiritului antreprenorial al oraşului (instituţionalizarea slabă a organismelor comerciale urbane, profituri rapide la scară redusă, desconsiderarea consumatorului prin produsele contrafăcute, etc.).

4. Deznaţionalizarea prin „globalizare”, prin supradimensionarea şi tendinţa de hiperurbanizare imobiliară, informaţională, instituţională, cu funcţii internaţionale după 1990. Mass-media, cel mai agresiv vector al mondializării, ne bombardează zi si noapte cu „informaţii” care ne transportă în spaţiul virtual, făcându-ne părtaşi la evenimente din spaţii străine de „sentimentul spaţiului propriu” şi indiferenţi până la înstrăinare faţă de socioumanul din propriul spaţiu, din imediata vecinătate, etc.

5. Agresarea fiinţei şi a frontierelor sale biologice „...ne transformăm (oamenii) în simple elemente statistice, în simpli pixeli, vieţile ne sunt


254

prelucrate strict şi exclusiv informaţional-comunicaţional” (Bogdan Ghiu, 2006).

6. Minimalizarea esenţei naţiunii şi oferta conjuncturală pentru frontierele locale sau regional continentale. Momentul de prag 1989-1990 s-a transformat pentru sociosistemul Cluj-Napoca într-un moment prielnic pentru minimalizarea naţiunii, atacarea naţionalismului şi resuscitarea „pan-ideilor” (pan-ideea Mitteleuropa, cea a poporului Ardealului, a superiorităţii catolicismului, etc.). Spaţiul urban Cluj-Napoca s-a transformat într-un front împotriva frontierei etnonaţionale, esenţa naţiunii ajungând notă de subsol (C. Degeratu, 1994). Spaţiul Clujului, în zona etnică maghiară a fost foarte receptiv şi s-a transformat într-un agent propagandistic al teoriei „Transilvania – spaţiu de complementaritate”.

„Teoria spiritualizării frontierelor” a devenit o temă foarte susţinută şi difuzată în spaţiul geografic transilvan de către UDMR sau diferite organizaţii neguvernamentale, Clujul oferind în acest sens o susţinută logistică. Cresc şi se exacerbează tendinţele etnocratice ale minorităţilor. Sunt aruncate în spaţiul ideologic, politic, cultural, clasicele arme kominterniste: rollerismul, culpabilizarea colectivă a românilor. Încă din 1980, începe în străinătate, vehicularea panideii Mitteleuropa, transpusă apoi în spaţiul transilvan. Spaţiul urban Cluj-Napoca este invadat de ONG-uri cu obiective dubioase, care difuzează şi presează mentalul cetăţenesc, spaţiul intelectual, politic, ideologic, didactic universitar, etc., cu teorii, publicaţii şi abordări neokominterniste, panidei imperiale, etc. (Claude Karnouh scrie despre Transilvania: „această sfâşiere caricaturală la unii (românii), dar tragică la toţi, a intelectualului român care neştiind niciodată unde se află patria sa spirituală, oscilează mereu...”.)

7. Teoriile regionalizării, una dintre cele mai vehiculate de frontiera euroatlantică, va avea în sociosistemul Cluj-Napoca un impact foarte puternic, în special în spaţiul intelectual şi mai ales universitar. Aici, în special datorită contribuţiei şcolii geografice clujene, disputa între tendinţele şi concepţia occidentală asupra regionalizării şi cea etnonaţională sau central europeană se echilibrează. O serie de lucrări apărute în spaţiul clujean au avut un puternic efect de influenţă pozitivă: Cocean P. (1997), Ţara (The Land) – A Typical Geographical Region of Romania; Bodocan V. (2001), Etnie, confesiune şi comportament electoral în Transilvania – studiu geografic; Surd V. (2003), Geografia aşezărilor; Surd V., Zotic V. (2003),


255

Rural Space and Regional Development; Benedek J. (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională; Puşcaş V. (2004), Regiune şi regionalizare în Uniunea Europeană; Surd V.; Bold I.; Zotic V.; Chira Carmen (2005), Amenajarea teritoriului şi infrastructuri tehnice; Surd V. (2005), Regions in Romania. Purpose and Territorial Realities; Cocean P. (2005), Geografie regională: evoluţie, concepte, metodologie; Ilieş Gabriela (2005), Modele europene de regiuni de tip „ţară”; xxx - (2003), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, documentar al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, etc.

8. Manipularea creşterii şi circulaţiei elitelor este un alt proces al frontierei euroatlantice în orice zonă ar acţiona. Spaţiul geografic intelectual, politic, social, cultural al Clujului a fost supus, pe întreaga perioadă a sec. XX, unor presiuni frontaliere extraordinare. Folosind acelaşi criteriu de analiză stabilit de Vilfredo Pareto, vom vedea că spaţiul geografic urban al Clujului, dar şi cel de covergenţă al acestuia a cunoscut sisteme de circulaţie a elitelor sub directa influenţă a frontierelor dominatoare: 1) în perioada 1900-1918 circulaţia era în categoria (d), având ca dominantă etnopoliticul; 2) între 1918-1940 statul român a încercat păstrarea unui echilibru prin impunerea variantei (a) bazată pe cerere, necesităţi, nevoi sociale, de echilibru social; 3) în perioada 1940-1948 varianta (d) este impusă din nou de frontiera maghiară; 4) în perioada 1948-1965 readuce varianta (d) impusă de frontiera kominternistă; 5) în perioada 1965-1989 Clujul este dominat de o elită, o anumită meritocraţie, controlată însă de partidul unic, în care naţional-comunismul românesc a căutat şi a şi reuşit un echilibru între categoriile (d) – dominanta politică, (c) – dominanta culturală şi (b) cea economică; 6) după 1989, starea de tranzienţă a sociosistemului şi presiunile frontierei euroatlantice au creat un haos în geografia circulaţiei elitelor, care sociografic nu poate fi încadrată în nici una din categoriile amintite. Cel mai bine am putea caracteriza această perioadă de „democraţie” prin concluzia lui Petre Ţuţea, preluată de la Henri Bergson „...democraţia este singurul sistem politic compatibil cu demnitatea umană, dar are un viciu: n-are criterii de selecţie a valorilor de conducere”. Este cea mai semnificativă şi sugestivă perioadă din geografia istorică a Clujului, în care sociosistemul urban supus unor influenţe frontaliere, reacţionează (ca întregul sistem naţional românesc) necontrolat, creând în propriul sistem urban, dar şi în spaţiul său de influenţă (convergenţă), un model de influenţă socială, dezordonat, în care


256

fiecare individ face ce vrea. Exemple foarte vizibile ale acestei comportări şi influenţe se găsesc peste tot în spaţiul geografic (arhitectural, economic, social-politic, etc.).

3. Perspectivele geosistemului urban Cluj-Napoca şi „direcţiile strategice” de influenţă în teritoriu / spaţiul de influenţă

Faţeta pozitivă a raportului de influenţă al geosistemului Cluj-Napoca,

determinată de fenomenele frontierei euroatlantice, poate fi relevată în multe forme şi modele. Voi apela însă pentru exemplificare la un document la a cărui fundamentare au participat, pe lângă instituţiile statului de nivel local, şi o serie de geografi şi specialişti în domeniu, aparţinând şcolii geografice clujene. Acest document poartă numele de „Strategia de Dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca”. Din analiza lui rezultă direcţiile şi strategiile de dezvoltare ale oraşului care, obiectiv, se suprapun cu direcţiile de influenţă ale sociosistemului în spaţiul geografic, în teritoriu.

1. Influenţe economice cu două direcţii strategice: direcţia strategică 1 – crearea unui mediu economic competitiv şi atractiv pentru creşterea investiţiilor (autohtone şi străine); direcţia strategică 2 – gestionarea eficientă a dezvoltării economice. * Spaţiul geografic de influenţă este multistratificat de la nivel local şi până la arii internaţionale.

2. Influenţe turistice cu patru direcţii strategice: direcţia 1 – strategia turismului de afaceri; direcţia 2 – strategia turismului cultural, universitar, medical, etc. (turismul prin servicii); direcţia 3 – strategia turismului de evenimente (festiv); direcţia 4 – strategia turismului de agrement săptămânal (relaxare în repaus săptămânal). * Spaţiul geografic de influenţă este multistratificat de la nivel local la arii internaţionale.

3. Influenţe prin modelul “dezvoltării urbane” cu şase direcţii strategice: direcţia 1 – dezvoltarea unui sistem integrat de transporturi multifuncţionale în care Cluj-Napoca să devină un “centru modal”; direcţia 2 – modernizarea sistemului de infrastructuri edilitare; direcţia 3 – conservarea, prezervarea şi armonizarea funcţiilor spaţiilor verzi (naturale sau antropice) cu politicile urbanismului ecologic; direcţia 4 – crearea unei zone metropolitane; direcţia 5 – crearea unui “sistem de management integrat al deşeurilor”; direcţia 6 – organizarea şi fundamentarea unei politici


257

arhitectural-urbane, bazate pe un „sistem urban echilibrat şi policentric”. * Spaţiul geografic de influenţă este multistratificat de la nivel local, în special zonal-regional, dar şi euroregional.

4. Influenţă prin modelul şi nivelul dezvoltării resurselor umane, cu următoarele direcţii strategice: direcţia strategică 1 – armonizarea politicilor în domeniu şi integrarea sistemică a instituţiilor specifice; direcţia strategică 2 – construirea unui cadru de coordonare a eforturilor şi intereselor sociale şi instituţionale în managementul resurselor umane; direcţia strategică 3 – îmbunătăţirea comunicării şi a circulaţiei informaţiei între administraţie şi agenţii specializate; direcţia strategică 4 – construirea unui sistem de atragere, păstrare şi cointeresare a forţei de muncă calificate şi înalt calificate; direcţia strategică 5 – proliferarea formării şi pregătirii profesionale a resursei, spre interesele şi necesităţile locale.

5. Influenţă prin modelul dezvoltării comunitare, axată pe şase domenii strategice: domeniul politicilor comunitare pentru tineret; domeniul politicilor comunitare pentru sport; domeniul politicilor comunitare pentru cultură; domeniul politicilor comunitare pentru servicii sociale; domeniul politicilor de sănătate şi asistenţă socială; domeniul politicilor organizaţionale neguvernamentale şi nonprofit. * În acest caz, spaţiul de influenţă este multistratificat cu direcţii centripete şi centrifuge şi putere de acoperire de la nivel local/zonal până la regional-naţional pentru domeniile a), b), d) şi f) şi cu arie euroregională pentru domeniile c) şi e), unde nivelul academic al sociosistemului are capacităţi de influenţă foarte mari.

Iată de ce Cluj-Napoca rămâne în continuare al doilea oraş din ţară, după Bucureşti, ca grad de polarizare, interesul exercitat de numeroase companii internaţionale, pentru dezvoltarea de afaceri în zonă, fiind fără doar şi poate justificat. De altfel, un studiu efectuat de revista britanică Monocle, plasa Cluj-Napoca printre primele 5 zone din lume (în 2007), ca ritm al dezvoltării şi ca interes din partea investitorilor. (Grup de Lux Imobiliare, Cluj-Napoca. Real Estate Overview - 2007/2008)


258

Bibliografie

Bădescu I.; Dungaciu D. (1995), Sociologia şi geopolitica frontierei, Editura Floarea Albastră, Bucureşti.

Bodocan V. (2001), Etnie, confesiune şi comportament electoral în Transilvania – studiu geografic, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Cocean P. (2005), Geografie regională: evoluţie, concepte, metodologie, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Cocean P. (2005), Geografia Europei, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Conea I. (1967), Cu privire la teritoriul nucleu de formare a poporului român, publicaţia Studii şi Cercetări de Geologie, Geofizică, Geografie, tom XIV, nr.1.

Cucu V. (1970), Oraşele României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

Ghiu B. (2006), Oraşul comunicaţional şi actele vieţii urbane – studiu.

Hopkins T.K. (1982), Worlds System Analysis. Theory and Methodology, Routledge Publishing, London.

Ianoş I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Editura Academiei Române, Bucureşti.

Ianoş I. (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Editura Tehnică, Bucureşti.

Ilieş Gabriela (2005), Modele europene de regiuni de tip„ţară”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Ipatiov F. (1997), De la ecologie umană la geografie socială urbană, Referate şi comunicări de geografie, Deva.

Jinga V. (1945), Probleme fundamentale ale Transilvaniei, revista Astra, vol. I, Braşov

Kröhnert S.; Hoßmann Iris; Klingholz R. (2008), Europe’s Demographic Future. Growing Regional Imbalances, Deutscher Taschenbuch Verlag GmbH & Co., Munchen.

Lucacs J. (2007), Clujul gotic, Editura Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca.

Mac I. (2000), Geografie generală, Editura Europontic, Cluj-Napoca.

Mehedinţi S. (1943), Opere complete – vol. I, Biblioteca Enciclopedică, Fundaţia Regală, Bucureşti (preluat din Sociologia şi geopolitica frontierei).

Mihăilescu V. (1944), Geografia economică a României, Enciclopedia României, vol. III.

Nicoară L.; Puşcaş Angelica (2007), Regionare turistică mondială, Editura Silvania, Zalău.

Pacione M. (2001), Urban Geography: A Global Perspective, Strathclyde University Press, Strathclyde.

Pareto V. (1935), The Mind and Society, Harcourt, Brace.

Pascu Şt. et al. (1974), Istoria Clujului, Consiliul Popular al Municipiului Cluj-Napoca.


259

Păcurar S. (2000), Evoluţia numerică şi dinamica structurii populaţiei urbane de pe teritoriul judeţului Cluj, în perioada 1850-1992 – lucrare de licenţă.

Păcurar B. (2007), Mutaţii în geosistemul economic al Municipiului Cluj-Napoca după 1990 – lucrare de licenţă.

Petrea D. (2005), Obiect, metodă şi cunoaştere geografică, Editura Universităţii din Oradea.

Pop P. Grigor (2007), Judeţele României: Judeţul Cluj, Editura Academiei Române, Bucureşti .

Pop P. Grigor (2007), Şcoala geografică clujeană. 1919-2007, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Posea Gr.; Armaş Iuliana (1998), Geografie fizică. Terra - Cămin al omenirii şi sistemul solar, Editura Enciclopedică, Bucureşti.

Puşcaş V.; Ivan A. (2004), Regiune şi regionalizare în Uniunea Europeană, Institutul de Studii Internaţionale, Cluj-Napoca.

Surd V.; Cocean P. (1979), Abordarea studiului aşezărilor umane prin prisma fluxurilor energetice, în Oraşul şi ambianţa umană în perspectivă sistemică – vol.II, 1979, Cluj-Napoca, sub redacţia acad. Victor Preda.

Surd V.; Ipatiov F. (1993), Funcţia de monopol a municipiului Cluj-Napoca în domeniul asistenţei sanitare din Transilvania, Studia Universitatis “Babeş-Bolyai”, Geographia, Cluj-Napoca.

Surd V. (2003), Geografia aşezărilor, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Surd V.; Zotic V. (2004), Sisteme de aşezări în cadrul Regiunii de Nord-Vest , în vol. Planul de amenajare a teritoriului Regiunii de Nord-Vest, Editura Presa Universitară Clujeană.

Surd V.; Bold I.; Zotic V.; Chira Carmen (2005), Amenajarea teritoriului şi infrastructuri tehnice, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Thomlinson R. (1969), Urban Structure: The Social and Spatial Character of Cities, Random House, New York.

Turner F.J. (1920), The Frontier in American History, Henry Holt & Co., New York

Ţoca M. (1983), Clujul baroc, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Ţuţea P. (1992), Între Dumnezeu şi Neamul meu, Editura Arta Grafică, Bucureşti.

Wallerstein I. (1992), Sistemul mondial modern, Editura Meridiane, Bucureşti.

Zotic V. (2005), Componentele operaţionale ale organizării spaţiului geografic, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Colectivul de autori (2006), Strategia de Dezvoltare a Municipiului Cluj-Napoca

*** (1965), Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti.

*** (2005), Breviarul statistic al judeţului Cluj, Direcţia Regională de Statistică.

*** Cluj-Napoca. Analiza pieţei imobiliare 2007-2008, Grup de Lux Imobiliare.

260

Aspects of medical geography in the North-West Region. Demography. Morbidity.

Răducanu Gelu*, Răducanu Nicoleta**

Medical geography is defined as the study of spatial distribution of all diseases whether transmissible or intransmissible affecting the human community (Meade, 1980). Being an independent scientific entity it was outlined as a separate area of the theoretical and applied research, aiming at:

- identifying sources / outbreaks of contamination / infection; - analyzing the factors and laws of pathological processes; - marking the contaminated / infected areas; - assessing ways of pathogens dissemination; - tracing the infection / the disease diffusion routes; - developing risk estimates of spatial distribution of infectious

processes; - providing logistical support in crisis situations (epidemics); - studying the impact of pathological phenomena on the

demographic, social, cultural and political ones; - advising on disease prevention and control or protecting a

susceptible mass;

Investing in people! Ph.D. scholarship, Project co-financed by the SECTORAL OPERATIONAL PROGRAM FOR HUMAN RESOURCES DEVELOPMENT 2007 - 2013 Priority Axis 1. "Education and training in support for growth and development of a knowledge based society" Key area of intervention 1.5: Doctoral and post-doctoral programs in support of research. Contract nr.: POSDRU/88/1.5/S/60185 – “INNOVATIVE DOCTORAL STUDIES IN A KNOWLEDGE BASED SOCIETY” * Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie **Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca

Aspects of medical geography in the North-West Region.Demography. Morbidity.

261

- determining the optimal locations for placing toilet and health care facilities in order to maintain a constant balance between the pathogenic and sanogene forces.

In the methodology inventory the most commonly used methods are:

- Investigation/epidemiological investigation which covers field research identifying not only the sources of infection, but their main routes of transmission, while looking at the mechanical or biological weapons and their means of propagation;

- Current monitoring done through continuous data updating of the number and range of pathogens receptors;

- Statistical calculation which consists in the collection, processing and interpretation of epidemiological data in order to assess, based on the laws of statistical probability, the occurrence and extension chances of infectious processes;

- Historical analysis, designed to study the temporal evolution of infectious diseases, to assess their progression or regression trends among the various human communities over time, facilitating the assessment of natural immunization degree;

- Graphic representation which constituts through its specific space projections,, one of the special assessment means of the phenomena studied.

The northwest Region (northern Transylvania) was created under the Law 151/1998 (amended by Law 315/2004) by voluntary association of local governments, without being at that moment a political subdivision and not having legal personality.The northwest Region is one of the 8 development regions of Romania and includes 6 counties: Bihor, Bistrita-Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare, Salaj. The surface area is of 34,159 sq km, representing 14.32% of the country, with a total population of 2,744,914 inhabitants.

Răducanu Gelu, Răducanu Nicoleta

262

The region includes 421 administrative-territorial units: 6 counties, 42 cities including 15 municipalities and 398 communes and 1823 villages. The region has a strategic geographical position, bordered by Hungary and Ukraine as well as by Central, West and North-East Romania. The region is one of the most picturesque regions in Romania, because of the Apuseni Mountains and their special charm and because of the cultural heritage of the people living in these particularly unique ethnographic areas of this part of Europe. The demographic distribution is balanced between rural and urban, Cluj being the most urbanized (with 66.2% of the population living in urban areas). Aging population and depopulation due to external migration affect the Northwest region, as otherwise the whole country. As regards the unemployment, in the European context, the Nord-West region is at the top of the best-placed 8 regions within the candidate states, both in terms of unemployment among women and in terms of the unemployment rate among young people. The poverty rate is decreasing and is lower than in other regions of Romania, however, over 17% of the population continues to be affected by socio-economic marginalization.

Demographics.

Table 1. The main demographic in Romania

No. Name 1989 1995 2000 2007

1 Population – July 1 23151564 22680951 22435205 21537563

2 Live births 369544 236640 234521 214728

- Per 1000 inhabitants 16.0 10.4 10.5 10.00


263

Table 2. Main causes of Mortality in Romania- Deaths per 100,000 inhabitants

3 Deaths 247306 271672 255820 251965

- Per 1000 inhabitants 10.7 12.0 11.4 11.7

4 Natural growth rate 122238 -35032 -21299 -37237

- Per 1000 inhabitants 5.3 -1.6 -0.9 -1.7

5 Deaths under one year 9940 5027 4370 2574

- In 1000 live births 26.9 21.2 18.6 12.0

6 Deaths 0-4 years 12915 6207 5202 3046

- Per 1000 inhabitants 0-4 years 7.1 5.0 4.4 2.9

7 Abortions 193084 502840 257865 137226

- In 1000 live births 522.5 2124.9 1099.5 639.1

8 Obstetrical risk death by 82 54 39 22

- In 1000 live births 0.22 0.23 0.17 0.10

9 Deaths from abortion 545 59 38 11

- In 1000 live births 1.48 0.25 0.16 0.05

10 Born dead 2821 1472 1393 1009

- in 1000 live births + deaths 7.6 6.2 5.9 4.7

11 Marriages 177943 153943 135808 189240

- Per 1000 inhabitants 7.7 6.8 6.1 8.8

12 Divorces 36008 34906 30725 36308

- Per 1000 inhabitants 1.56 1.54 1.37 1.5

No. name 1989 1990 1995 2000 2005

TOTAL ROMANIA 1068.2 1064.7 1197.8 1140.3 1212.1

of which

1 Circulatory diseases 617.6 627.0 736.1 701.8 753.8

of which

- Cerebrovascular diseases 168.4 167.3 243.1 231.8 258.4

- Acute myocardial infarction 45.3 50.6 91.3 89.1 104.5

2 Tumors 141.6 142.1 165.5 184.0 207.7

3 Respiratory diseases 105.7 97.3 75.8 66.1 61.7

4 Injuries, poisoning 74.7 76.5 78.6 64.2 60.3

5 Digestive system diseases 53.5 50.3 68.2 64.0 68.0

6 Urogenital aparatus diseases 15.9 14.7 12.9 10.6 11.0

7 Congenital anomalies 11.0 7.6 5.0 4.7 4.6

8 Infectious diseases 6.1 5.0 4.8 4.6 3.7

9 Tuberculosis 5.6 6.9 11.3 9.5 8.3


264

Fig. 1 Birth rate in Romania in the first 9 months of the year 2006

Birth rate slightly decreasing (live births per 1000 inhabitants): Number of live births decreased from the first 9 months of 2005 (from 166,315 to 165,329) and birth rate from 10.3 ‰ to 10.2 ‰. Distribution counties (Fig. 1) comply with maximum distribution in the NE (only in Iasi, Suceava and Covasna over 12 ‰). Values below 8.6 ‰ or registered in Olt, Hunedoara, Braila, Mehedinti and Teleorman. The birth rate remains higher in rural areas: 10.4 ‰ to 10.1 ‰ in urban areas. Values above 11.0 ‰ occurred in urban counties in 7 counties (11.8 ‰ in Calarasi). Urban minimum is in Braila (7.7 ‰). In rural areas the indices were generally higher (over 12.0 ‰ in 9 counties 13.5 ‰ in Iasi and under 8.0 ‰ in 3 counties with a minimum of 6.9 ‰ in Teleorman).

Slight decrease of overall mortality (deaths per 1000 general population): The slight reversal recorded in the number of deaths, which decreased from 194,386 in the first 9 months of 2005 to 190,826 in the first 9


265

months of 2006 has an effect upon lowering the overall mortality from 12, 0 ‰ to 11.8 ‰ (Fig. 2). The highest values recorded in Teleorman (16.4 ‰) and Giurgiu (15.5 ‰). Mortality in 11 counties fall below 11.0 ‰ (with a minimum of 9.6 ‰ in Iasi). The mortality remains much higher in rural (14.4 ‰) compared to urban (9.7 ‰). Maxima for urban registered in Arad (12.4 ‰) and minimum in Bistrita - Nasaud and Vrancea (7.0 ‰). For rural areas the maximum, well above the rest values not exceeding 18.0 ‰, is in Teleorman (19.6 ‰). In Dolj the minimum is 18.8 ‰ and 11.1 ‰ in Iasi, followed by Constanta (11, 4 ‰) and Sibiu with 11.5 ‰. Fig. 2 The Overall mortality in Romania in the first 9 months of the year 2006

Morbidity.

Table 3. The main infectious and parasitic diseases in Romania

No name 1989 1990 1995 2000 2005 2007 1 Tuberculosis 58.3 64.6 95.0 105.5 105.7 90.8 2 Syphilis 19.8 23.2 35.0 45.2 31.7 22.7 3 Viral Hepatitis

out of which 351.4 322.0 139.4 117.9 51.7 31.8

4 Viral hepatitis type A

307.0 283.4 106.8 97.8 38.3 23.2

5 Viral hepatitis type B

43.1 34.0 24.4 12.0 7.5 4.3

6 Hep.Vir.Non A-Non B

1.3 4.7 8.2 6.1 4.8 3.4


266

Conclusions

The comparative evolution of the counties in the first 9 months of 2006 and 2005, for the demographic analyzed in this newsletter indicators are presented in the tables attached above.

Absolute figures and their related indicators show a generally positive development of these indicators, even if some of them have slightly higher values than the in the previous year.Birth rate fell slightly, while overall mortality declined but this trend did not result in a positive natural growth.

Infant mortality is obviously declining, but its value remains among the largest in Europe.

Although in a gladdening decrease, there is a large number of maternal deaths (especially deaths caused by abortion) and many indirect maternal deaths (not caused by immediately fatal accidents), pull the alarm on how pregnant women are being looked after and on how their records are drawn up in due time in order to detect pregnant women at risk and to prevent abortion.

References

Ministry of Public Health, 2007, Compendium of Health Statistics National Center for organizing and providing information system and computerized health Bucharest

Ministry of Public Health, 2007, The health status of children, adolescents and young people in communities at the national level Institute of Public Health, summary report

7 Trichinosis 4.1 4.4 8.7 5.2 2.7 2.0 8 Salmonellosis 11.7 9.7 7.6 3.7 3.3 2.9 9 Dysentery 48.2 31.8 36.6 12.1 3.5 3.4

10 Diphtheria 0.02 - - - - - 11 Typhoid Fever 0.13 0.05 0.04 0.01 0.01 0.01 12 Cerebrospinal

meningitis 2.5 1.2 0.6 1.2 0.9 0.7

13 Scarlet 25.2 19.5 12.1 14.3 13.5 16.6 14 Tetanus 0.09 0.15 0.12 0.06 0.0 0.1 15 Rugeola 16.7 20.2 9.7 0.2 23.3 1.6 16 Whooping cough 3.0 3.5 2.3 2.2 0.3 0.2 17 Chickenpox 158.0 122.8 369.3 207.2 237.9 326.9


Ministry of Public Health, 2006, Newsletter no. 8, Ministry of Public Health, National Center for computerized organizing and providing of information regarding the health status, Bucharest

***, 2000, Brief Treaty of medical geography, Bucharest University Publishing House

Liliana Dumitrache, 2003, Medical Geography: methods and analysis techniques, University Publishing House, Bucharest

268

Valea Cosăului şi importanţa ei în cadrul brandului cultural maramureşean

Claudia Rus*, N. Ciangă*, N. Hodor*

ABSTRACT. Premisa acestui studiu o constituie faptul că anumite regiuni ale României

posedă branduri puternice, în ciuda brandului de ţară încă deficitar. O astfel de regiune este şi Ţara Maramureşului, al cărei brand cultural este bine conturat, identificându-se aproape în totalitate cu civilizaţia lemnului. Cercetarea de teren constând într-o evaluare cantitativă şi calitativă a elementelor tradiţionale a dovedit că Valea Cosăului reprezintă o mărturie vie a acestei civilizaţii. În cele cinci localităţi situate pe această vale se află: opt biserici de lemn (una în patrimoniul UNESCO, Budeşti-Josani), numeroase gospodării tradiţionale, porţi maramureşene reprezentative (cele mai spectaculoase sunt în satul Sârbi) şi instalaţii tehnice ţărăneşti funcţionale.

* Cuvinte cheie: brand, biserici de lemn, gospodărie tradiţională, instalaţii

tehnice ţărăneşti

Scopul acestui articol este să demonstrăm că brandul cultural maramureșean este încă o realitate, are viitor și poate fi utilizat în promovarea turistică a regiunii și a țării. De altfel acest brand este principalul factor motivant în alegerea Maramureșului ca destinație turistică.

Turismul, ca ramură a sectorului economic terțiar, este o activitate profitabilă și, dacă ne gândim la viitor, nu ar da semne de oboseală. Spunem asta având în vedere următorul fapt: în ciuda scăderii economice resimțite în ultimii ani în Europa Occidentală și America de Nord, numărul de turiști a fost într-o ușoară creștere.

Se știe că fenomenul turistic nu prezintă aceeași amploare la nivelul întregii suprafețe a lumii. Asta nu numai din cauza discrepanțelor economice, a diferențelor peisagistice, a valențelor culturale sau gradului diferit de securitate dintre diversele regiuni ale globului. Anumite regiuni

* University „Babeş-Bolyai”, Faculty of Geography”, 400006, Cluj-Napoca, Romania


269

au șansa de a se bucura de o percepție pozitivă din partea turiștilor, deși nu excelează prin nici unul dintre aspectele enumerate mai sus. Cauza sau, mai degrabă, șansa lor rezidă în imaginea pe care o dețin în inima și mintea turiștilor, în brandul creat și susținut cu grijă de-a lungul timpului de către persoanele implicate în activități turistice, autorități și, nu în ultimul rând, de către localnici, conștienți de valoarea teritoriului locuit de ei.

Maramureșul istoric, cunoscut de-a lungul vremii ca Țara Maramureșului, reprezintă una dintre regiunile turistice de perspectivă ale României. Dar cum turismul este o afacere care vizează în primul rând profit și durabilitate pe fondul unor investiții majore, se pune problema dacă Maramureșul este un brand și, dacă da, care sunt elementele ce au stat la baza creării și susținerii lui și care merită să fie evidențiate sau, dacă este nevoie, rebrandate, în vederea creării brandului turistic maramureșean.

Din punct de vedere teoretic factorii determinanți ai unui brand, indiferent de tipul său, pot fi clasați în trei categorii:

a. factori ce țin de personalitatea brandului în sine, de calitățile, valorile vehiculate;

b. factori asociați personalității, experienței, așteptărilor consumatorilor;

c. factori care țin de concurență. Studiul prezent se oprește la evidențierea primei categorii de factori,

respectiv la personalitatea și valoarea brandului cultural maramureșean. Valoarea brandului constă în câteva calități (diferențiere, relevanță, renume, cunoaștere) pe care le deține cu siguranță și Maramureșul (Fig. 1).

Fig. 1. Valoarea unui Brand (Sursa w.w.w. 12manage.com)

Analizând cele patru caracteristici putem afirma cu certitudine că brandul maramureșean se bucură de reunirea celor patru, în diverse grade de dezvoltare. Dacă în privința diferențierii față de alte regiuni prin moștenirea culturală, folclorică, etnografică, Maramureșul este unic, în ce

Claudia Rus, N. Ciangă, N. Hodor

270

privește celelalte aspecte este nevoie de muncă, de implicarea autorităților și localnicilor în susținerea și creșterea notorietății regiunii.

Pentru a dovedi vitalitatea brandului cultural am supus câteva dintre elementele culturale maramureșene, aflate in situ, unei analize cantitative și calitative. Elementele supuse studiului de teren sunt: casele tradiționale, porțile maramureșene, bisericile de lemn și instalațiile tehnice țărănești. Cercetarea de teren a dovedit că Valea Cosăului este zona cu cele mai numeroase mărturii ale străvechii civilizații a lemnului cu care se identifică, aproape în totalitate brandul turistic și cultural maramureșean. Valea Cosăului cuprinde cinci localități rurale înșirate de-a lungul râului Cosău, afluent al Marei.

Gospodăriile complete sunt în număr redus, apărând numeroase alte anexe, altele au fost înlăturate pierzându-şi funcţionalitatea în contextul economic actual. În schimb, casa ca element central al gospodăriei s-a păstrat în multe cazuri, respectând caracteristicile arhitecturale tradiționale adică: plan rectangular, sistem de construcție în bârne orizontale îmbinate cu măiestrie la colțuri, acoperiș în patru ape foarte înalt, șatră cu stâlpi și arcade (Tabelul 1). În cadrul caselor tradiționale am inclus și casele acoperite cu alte materiale decât dranițele, înlocuite de proprietari cu alte materiale pe care sătenii le-au preferat mai mult din motive financiare, draniţele fiind foarte scumpe și greu de procurat.

Tabel 1. Ponderea caselor tradiţionale în cadrul localităţilor de pe Valea Cosăului Nr. crt.

Localitatea Numărul total de gospodării

Numărul de case tradiționale

Case tradiţionale cu târnaţ

Case tradiţionale fără târnaţ

1 Fereşti 176 29 24 5

2 Corneşti 157 24 1 23

3 Călineşti 638 87 24 63

4 Sârbi 334 47 43 4

5 Budeşti 853 197 108 89

6 Total 2158 374 201 184


271

Cel mai mare număr de case tradiționale se înregistrează în localitatea Budești (197), situată în Bazinul superior al Cosăului, la poalele

Văratecului, la o distanță de 30 km de Sighetu Marmației, beneficiind de importante resurse forestiere (rășinoase). Cele mai puține case, se află în Cornești (25), acesta fiind cel mai mic sat ca număr de gospodării de pe Valea

Cosăului (Fig. 2). În privința

materialului folosit la confecționarea acoperișului caselor vechi se remarcă două localităţi, Sârbi şi Fereşti, în care draniţa este materialul dominant, spre deosebire de Corneşti şi Călineşti, unde eternitul a luat locul draniţelor, această înlocuire făcându-se în general în anii 70-80 ai secolului trecut.

Numărul cel mai mare de case tradiționale raportat la numărul total de gospodării se înregistrează în satul Budești (22%), urmat de Ferești (17%), Cornești (16%), Călinești (15%) și Sârbi cu o valoare de 14%.

Un alt element supus studiului a fost poarta maramureşeană, care, spre deosebire de casele tradiţionale răspândite în număr mai mare pe uliţele satului, este prezentă şi pe artera principală a localităţii, păstrându-şi astfel rolul deţinut altădată, semn de avuţie şi mândrie (fală) al familiei respective.

Tabel 2. Repartiţia porţilor maramureşene în satele de pe Valea Cosăului

Nr. crt.

Localitatea Numărul total de gospodării

Numărul total de porţi tradiționale

Porţi pe trei stâlpi

Porţi pe cinci stâlpi

Porţi pe şase stâlpi

1 Fereşti 176 27 17 9 1

2 Corneşti 157 24 22 2 -

3 Călineşti 638 65 58 6 1

4 Sârbi 334 47 19 27 1

Fig. 2 Ponderea caselor tradiționale


272

Fig. 3 Numărul de porți maramureșene în raport cu numărul total de gospodării

Raportul dintre numărul de porţi şi numărul de gospodării reliefează localităţile Fereşti cu cel mai mare număr de porţi în raport cu numărul total de gospodării, (23%) şi Sârbi, în care numărul de porţi tradiţionale este încă destul de ridicat reprezentând 14% din numărul de gospodării, fiind şi singura localitate în care domină porţile pe cinci stâlpi (Fig. 3). Localitatea Budești deține un număr foarte mic de porți, fapt explicat prin: lipsa pădurilor de stejar și gorun, din al căror lemn se realizau stâlpii porților, teren accidentat, neprielnic fixării solide a acestora, nivel de trai mai redus.

Vechile construcţii tehnice, din păcate în număr tot mai mic odată cu introducerea celor industriale, fac dovada unor creaţii practice ale meşterilor populari care necesită a fi ocrotite, restaurate şi promovate, ele reprezentând modalităţi ecologice de valorificare a energiei apelor.

Pe Valea Cosăului mai există încă 16 instalaţii tehnice

hidraulice, evidențiindu-se satul Sârbi cu un complex de 5 instalații, toate funcţionale (o vâltoare, o moară, o piuă, o batoză şi un joagăr), alături de încă o moară nefuncţională şi alte două vâltori.

În satul Fereşti există două vâltori şi o moară, în Călineşti două vâltori, iar în Budeşti există trei vâltori funcționale, două batoze nefolosite și o moară nefuncțională. Singurul sat în care nu s-au conservat nici o astfel de instalaţie este Corneşti (Fig. 4).


273

Făcând o analiză comparativă a numărului actual de instalații tehnice tradiționale (mori, vâltori, pive, batoze, joagăre) cu cele înregistrate de Cornel Irimie, în anul 1947 și de Mihai Dăncuș, în anul 1972, pentru satele Călinești, Sârbi și Budești, se observă o scădere dramatică, îndeosebi între anii 1947-1972. (Fig. 5). Cauza principală a fost confiscarea acestor instalații de către regimul comunist și lăsarea lor în paragină.

În cazul bisericilor de lemn, arealul supus studiului numără opt biserici vechi, dintre care una intrată în patrimoniul UNESCO, și anume cea din Budești – Josani. Toate cele opt sunt socotite monumente de arhitectură, dar și păstrătoare de tezaure de artă și cultură. În interiorul lor sunt conservate cărți de valoare, icoane vechi pe pânză, lemn sau pe sticlă, obiecte ce țin de istoria și legendele acestui neam. Alături de aceste biserici vechi, se remarcă respectarea stilului tradițional la construcția a încă două biserici recente, una în Călinești și a Mănăstirii de la Budești.

Având în vedere rezultatele cercetării de teren, efectuată în august 2009, reiese că localitățile de pe Valea Cosăului reprezintă chintesența civilizației lemnului și, în același timp, un argument puternic în strategia de creare a brandului turistic maramureșean.

Bibliografie

Bănăţeanu, T., (1969), Arta populară din nordul Transilvaniei, Casa Creaţiei Populare a judeţului Maramureş, Baia Mare.

Chevalier, J., Gheerbrant, Alain, (1993), Dicţionar de simboluri, Edit. Artemis, Bucureşti.

Fig. 4 Numărul instalațiilor tehnice hidraulice în satele Călinești, Sârbi, Budești

Fig. 5 Evoluția numărului de instalații tehnice


274

Ciangă, N., (1998), Turismul din Carpaţii Orientali. Studiu de geografie umană, Edit. Presa Universitară Clujeană.

Cristea, G., Dăncuş, M., (2000), Maramureş, un muzeu viu în centrul Europei, Edit. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti.

Dăncuş, M., (1986), Zona etnografică Maramureş, Edit. Sport-Turism, Bucureşti.

Filipaşcu, Al., (1940), Istoria Maramureşului, Tipografia ziarului „Universul” Bucureşti.

Florescu, I. Al., (1976), Civilizaţia lemnului, Edit. Ceres, Bucureşti.

Ilieş, Gabriela, (2007), Ţara Maramureşului: studiu de geografie regională, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Ilieş, M., Ilieş Gabriela, Boar, N., (2002), Ţara Maramureşului – hartă turistică, Edit.Universităţii din Oradea.

Irimie, C., (1968), Anchetă statistică în legătură cu rețeaua de instalații tehnice populare acționate de apă pe teritoriul României, Vechimea, tipologia, răspândirea și frecvența lor, în Cibinium, Sibiu.

Man, Gr., (2005), Biserici de lemn din Maramureş, Edit. Proema, Baia Mare

Mehedinţi, S., (1999), Civilizaţie şi Cultură, Edit. Trei, Bucureşti.

Nistor, Francisc, (1980), Arta lemnului în Maramureş, Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor din judeţul Maramureş, Baia Mare.

Olins, W. (2004), Noul ghid de identitate Wolff Olins, traducere Liuţe, Şt., Ed. Comunicare.ro, Bucureşti.

Olins W. (2006), Despre brand, traducere Ştefan Liuţe, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti

Popa, R., (1997), Ţara Maramureşului în veacul al XIV-lea, Edit. Enciclopedică, Bucureşti.

Popoiu, Paula, (2007), Etnologie, Edit. Mega, Cluj-Napoca.

Ries, Al., Ries Laura (2003), Cele 22 de legi imuabile ale brandingului, Colecţia Curier marketing, Bucureşti.

Stahl, H. Henri, Stahl, H. Paul, (1968), Civilizaţia vechilor sate româneşti, Edit.Ştiinţifică, Bucureşti.

Vuia, R., (1975), Studii de etnografie şi folclor, Bucureşti.

( www.ccimm.ro)

275

Turism în cheile Pănicenilor și Masivul Șatra

Andreea-Ioana Rusu

Cheile Pănicenilor sunt situate în nordul Munților Gilău. Acestea s-au

format în urma acțiunii mai multor factori, dintre care cel mai important este apa Văii Hagăului, afluent de stânga al Pârâului Căpuș.

Masivul Șatra este o treaptă de șisturi cristaline, denivelată tectonic (o prelungire) a Munților Gilău.

Lungimea Cheilor este de aproximativ 1,5 km, acestea impresionând prin formele specifice: Cascada Zugău, spectaculozitatea pereților de calcar, puncte de belvedere, meandrele Văii Hagăului.

Un potențial turistic îl are lacul din Masivul Șatra, cât și cele din împrejurimile acestuia.

La momentul de față nu există un circuit turistic, fiind puțin cunoscut la nivel național.

S-ar putea dezvolta turismul de weekend, situarea în apropierea orașului Cluj-Napoca determinând un număr mare de vizitatori.

Accesibilitatea în zonă este favorizată de prezența drumului European E60.

Andreea-Ioana Rusu

276

Cheile Pănicenilor. Masivul Șatra

Cheile Pănicenilor, s-au format în urma acțiunii mai multor factori. Considerăm apa Văii Hagăului ca fiind un factor important care a ajutat la modelarea Cheilor. Valea Hagău este afluent de stânga al Pârâului Căpuș. Acestea sunt situate în nordul Munților Gilău.

Apa Văii Hagăului reprezintă o importantă sursă de atracție turistică, ea contribuind la diversificarea peisagistică a cadrului natural.

Relieful din această regiune, este caracterizat prin varietatea formelor care sunt determinate de structura petrografică, energie și fragmentare.


277

Cheile fac parte din gruparea geomorfologică care are un impact maxim în dezvoltarea turismului, valoarea peisagistică fiind una deosebită. Acestea reprezintă cea mai spectaculoasă formă de vale, cu îngustări de până la câțiva metri și energii de relief de mai multe sute de metri, cu microforme în versanți, ele sunt dezvoltate în general pe calcare ( N. Raboca, 1992).

Cheile Pănicenilor – Valea Hagăului

Masivul Șatra este situat la contactul dintre formațiunile metamorfice ale Munților Gilău cu cele sedimentare ale Bazinului Transilvan. Este o treaptă de șisturi cristaline denivelată tectonic (o prelungire) a Munților Gilău, orientată nord vest-sud est. Aici se poate urmări contactul tectonic dintre rocile cristaline și sedimentarul cretacic paleogen. Altitudinea maximă este atinsă în Șatra Mare – 900 m. La baza Masivului putem

Andreea-Ioana Rusu

278

observa o vale tăiată în relief tabular, cu strate orizontale întâlnite la același nivel, atât pe malul drept cât și pe malul stâng (rezultate în urma lăsării tectonice și a înălțării laterale).

Relieful deluros a fost modelat fluvial (maritim) – materialul fiind rulat pe interfluvii – în paleogen. Au loc intense procese de alunecări de teren datorate argilelor și marnelor. Întâlnim aici un afloriment (insitu) calcaros și izolat (calcare eocene).

Calcare eocene întâlnite la baza Masivului Șatra

Componenta antropică din această zonă valorifică resursele geomorfologice prin diferite activități precum pășunatul, culturi agricole, exploatarea masei lemnoase, construcții antropice etc.

Pârâul Căpuș este afluent de stânga al Someșului Mic. Sectorul în care Pârâul Căpuș întâlnește Valea Hagăului (între Bedeciu și Căpușu Mic)


279

prezintă un grad accentuat de împădurire, o stbilitate relativ mare a versanților și un echilibru evident între componentele geografice și exploatarea antropică.

În acest sector potențialul environmental și peisagistic este ridicat și se află întro conservare evidentă, aspect oarecum paradoxal ținând cont de proximitatea unei importante axe de comunicație (E 60) și implicit de aspectul de relativă izolare. Impactul antropic în zona studiată este scăzut, la fel și presiunea umană asupra acestui spațiu. Acesta este încadrat în categoria ariilor protejate la nivel județean. Riscurile environmentale potențiale și actuale care ar putea duce la un dezechilibru al regiunii prezintă un grad moderat și mic.

Un rol important în ceea ce privește activitățile turistice de recreere, îl are factorul climatic, care se implică în mod hotărâtor în favorizarea sau diminuarea acestor activități.

Lungimea Cheilor Pănicenilor este de aproximativ 1,5 km, acestea impresionând prin formele specifice: Cascada Zugău, spectaculozitatea pereților de calcar, puncte de belvedere, meandrele Văii Hagăului.

Andreea-Ioana Rusu

280

Cheile Pănicenilor – Cascada Zugău

Un potențial turistic îl are lacul din Masivul Șatra, cât și cele din împrejurimile acestuia (în apropierea satului Căpușu Mic).

O localitate importantă pentru turismul din zonă este satul Păniceni. Acesta aparţine comunei Căpuşu Mare din judeţul Cluj, situat la 36 km de Cluj-Napoca şi 15 km de Huedin, pe Platoul Păniceni, parte integrantă a Podişului Huedin. Atracțiile turistice din această localitate sunt Biserica veche de lemn ce poartă hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, datată din anul 1735, construită din bârne de stejar și pictată la interior. Edificiile religioase marchează evoluția concepțiilor și mai ales a stilurilor arhitectonice (N. Raboca, 1992). Cheile Pănicenilor sunt foarte interesante prin fenomenul de inversiune floristică (conifere pe fundul văii, foioase în partea superioară). Zona este protejată, având valoare peisagistică.


281

Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”

Potențialul turistic natural este în strânsă relație cu modalitatea de exprimare a alcăturii geologice, a reliefului și a elementelor de specificitate climato-hidrografică, la care se alătură, cu seminificația corespunzătoare, vegetația forestieră, desigur, interesul turistic al populației manifestându-se, în ansamblu, peste întregul complex de obiective ale acestuia (Grigor P. Pop, 2007).

Cea mai importantă ramură a turismului care s-ar putea dezvolta în această zonă este turismul de weekend, poziționarea în apropierea orașului Cluj-Napoca constituind marele avantaj existent și determinând un număr mare de vizitatori. În afara poziției și localizării acestei zone, luăm în considerare și accesibilitatea turiștilor din punct de vedere al grupelor de vârstă, al venitului și chiar al comportamentului acestora. De asemenea

Andreea-Ioana Rusu

282

pentru dezvoltarea turismului de weekend, ținem cont de accesbilitate, legăturile din zonă și tipurile de transport, aceestea impunăndu-se cu pregnanță. Acest tip de turism este cel mai solicitat.

Aplicând principiul (modelul gravitațional) conceput de către A. Newton în 1967, constatăm marele avantaj pe care îl avem, arealul de comunicație fiind foarte ridicat, iar factorul distanță intrevinind aici într-un mod hotărâtor.

La momentul de față nu există un circuit turistic, fiind puțin cunoscut la nivel național. Crearea unui circuit turistic nu ar fi o problemă, iar obiectivele de atracție existente în arealul limitrof care se pot vizita de către turist în decursul unei zile, pornind de la centrul nodal, sunt numeroase. Spre exemplu: biserica de lemn din Păniceni (sec. XVI), se poate vizita biserica de lemn de la Agârbiciu (sec. XVI) – în apropierea Masivului Șatra, la Gilău și la Aghireșu – castele ale nobilimii feudale transilvănene (sec. XVI), barajul Căpuș ș.a.

Masivul Șatra


283

Fondul turistic al unui teritoriu este format din acele resurse care satisfac nevoile spirituale ale populației de recreere și odihnă. Acestea devin tot mai importante, fiind influențate de creșterea numerică a popluației, deasemenea datorită nevoilor popluației de recreere, cauzată de accentuarea stresului și totodată de creșterea timpului liber, prin scurtarea programului de muncă. Astfel turismul ca ramură economică în România, tinde spre dezvoltarea sa, prin valorificarea a noi resurse atractive. În această zonă, fondul turistic poate fi valorificat prin parcurgerea celor două etape principale: cea a cunoașterii în detaliu și a amenajării acestuia pentru a fi capabil să atragă și să rețină pentru o perioadă un număr cât mai mare de turiști. Prezența în această zonă a fondului turistic, permite valorificarea economică complexă a teritoriului. Un element important pentru recreere este pădurea din această zonă, cu o funcție socială importantă. Subliniez faptul că această zonă este foarte interesantă prin fenomenul de inversiune floristică (conifere pe fundul văii, foioase în partea superioară).

Caracteristicile de bază ale fondului turistic remarcate de către N. Raboca, N. Ciangă și A. Maier (1992), sunt următoarele: fondul turistic există independent de cererea turistică (și doar amenajarea turistică este condiționată de cerere); utilizarea fondului turistic nu duce la epuizarea acestuia (excepție poate apele minerale) și nici la scăderea valorii acestuia. Dimpotrivă, cu trecerea timpului, puterea de atracție a unor obiective componente poate crește (exemplu mănăstirile din Nordul Moldovei, litoralele); în caz de valorificare judicioasă, fondul turistic rămâne în general neschimbat cu trecerea timpului (relieful, clima, hidrografia, învelișul biogeografic, monumentele istorice etc).

Accesibilitatea în zonă este favorizată de prezența drumului european E60. De asemenea, se poate face și pe cursul Pârâului Căpuș, pornind de la Căpușu Mic spre Bedeciu, parcurgând această zonă, putându-se vizita Cheile Căpușului și Masivul Șatra.

Din cauză că întâlnim o varietate restrânsă de posibilități de cazare în satul Păniceni: vile, hoteluri, pensiuni, moteluri sau campinguri, se dorește pe viitor dezvoltarea de locuri pentru cazarea turiștilor care vizitează obiectivele turistice. Vizitarea de către turiști a zonei poate contribui atât la menținerea comerțului și a serviciilor locale, cât și la dezvoltarea acestora.

Prin amenajarea acestei zone din punct de vedere turistic se contribuie la creșterea valorii turistice a regiunii. Deși este încadrat în categoria ariilor

Andreea-Ioana Rusu

284

protejate la nivel județean, prin utilizare rațională, nu este exclusă valorificarea intensivă, determinată de intensificarea circulației turistice.

De asemenea, pentru dezvoltarea turismului în această zonă este nevoie de implicarea activă a localnicilor în operațiuni turistice de primire și animație. Motivția turistului este aceea de a-și petrece timpul liber într-un alt mod, de a avea contact cu natura, de a se întoarce la origini.

Oamenii sunt una dintre cele trei coordonate pe care se bazează turismul rural: spațiul, oamenii și produsele. Dacă în ceea ce privește oamenii spuneam că este esențială implicarea activă a acestora, despre spațiul rural știm că s-a format prin juxtapunerea mai multor entități, care au, fiecare în parte, trecut, prezent și viitor proprii, iar exploatarea lor în interes turistic, nu se face deci pe un teren, uniform pe aceeași bază geografică, socială, economică sau culturală (Florina Bran, 1997).

Spre deosebire de alte ramuri economice, care în procesul productiv consumă materia primă, ducând, prin permanentizare și dezvoltare, la epuizarea ei, turismul, în condițiile unei exploatări organizate, raționale, nu-și distruge propria resursă. Acest aspect este cât se poate de important, implicând măsuri de inventariere, ocrotire și conservare a elementelor sale în raport cu alte activități economice (bazate pe materii prime epuizabile). Aceasta deoarece în procesul exploatării celor din urmă poate fi afectată iremediabil avuția turistică a unui teritoriu, cum ar fi distrugerea cheilor și peșterilor prin exploatarea calcarului în cariere, a elementelor floristice și faunistice prin defrișări și vânat excesiv etc (P. Cocean, 1995).

Pe acest traseu, s-a dezvoltat comerțul cu artizanat (ex. Păniceni, Căpușu Mare, Izvorul Crișului), turiștii care vizitează zona putând achiziționa obiecte de artă tradițională diversificate. Este cunoscut interesul turiștilor față de creația artistică artizanală, iar în aceste localități, pe lângă faptul că pot achiziționa aceste obiecte, ei pot fi inițiați în această artă de către localnici. În zona studiată, cea mai practicată activitate de artizanat este cea legată de cusături și broderii populare.

Bbliografie

Bran, Florina, Marin, D., Șimon, Tamara,(1997), Turismul rural – Modelul European, Editura Economică, pag.7, 10, 124-125.

Cocean, P.,(1995), Peșterile României, Editura Dacia, pag 10-11.


Floca, L., Buzilă, L., Baciu, N., Muntean, O. L.,(1998), Observații asupra stării environmentale din perimetrul protejat al Văii Căpușului (în sectorul Bedeciu – Căpușu Mic), U.B.B., Cluj Napoca.

Pop, P. Gr.,(2007), Județul Cluj, Editura Academiei Române pag. 49-51, 226-236.

Raboca, N., Ciangă, N., Maier,(1992), A., Geografie economică și turism, Univ. Independentă „Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca pag. 308-324, 338.

286

Contribuţia ţipţerilor la existenţa şi evoluţia bazinului Vaserului (Maramures)

Ioana Scridon*

Abstract. Zipţerii fac parte din comunitatea germană de pe teritoriul României. Primii

colonişti, sosiţi în cel de-al doilea val de colonizare din secolul XVIII, din regiunea Zips din Slovacia, s-au instalat pe malurile Tisei, atât la Nord cât şi la Sud de aceasta.

Contribuţia lor poate fi remarcată atât pe plan economic sau social, cât şi cultural. Foarte buni organizatori şi administratori, precum şi meşteşugari pricepuţi, zipţerii şi-au creat o vatră de civilizaţie cu trăsături lingvistice şi obiceiuri diferite de ceilalţi colonişti germani. Creşterea lor numerică a fost oglindită în datele statistice, numărul los scăând considerabil de la un recensământ la altul.

Zipţerii au fost oamenii care au adus cu ei mentalitatea muncitorilor din apus, tehnologiile în exploatarea şi prelucrarea primară a lemnului. În contextul dezvoltării comunităţii germane din Vişeu de Sus se impune o amenajare urbanistică prin amenajarea unui cartier distinct.

Împreună cu românii, ţipţerii continuă să-şi scrie încă istoria şi să influenţeze într-o anumită măsură viaţa socială actuală a comunităţii vişeuane.

Diversitatea etnică reprezintă un factor ce are importante repercusiuni în evoluţia şi dezvoltarea unei comunităţi umane. De asemenea se poate remarca şi o anumită perticularizare a organizării spaţiului, de natură eterogenă, organizarea vetrei satului sau a împrejurimilor. Convieţuirea în comun determină un amestec cultural, social, religios.

La confluenţa dintre râurile Vaser şi Vişeu se află oraşul Vişeu de Sus (judeţul Maramureş). Numit la origini Între Ape, Vişeu de Sus este un exemplu de toleranţă etnică şi religioasă. Comunitatea este formată din etnici germani, maghiari, în trecut evrei, ruteni, pe lângă români, care reprezintă majoritatea. Unul dintre cartierele oraşului se numeşte Tipţerai,

* U.B.B. Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie


287

locul unde sunt stabiliţi zipţerii, colonizaţi în secolul XVIII, formând o comunitate predominant germană.

Numărul populaţiei de origine germană şi austriacă de pe Valea Vaserului, respectiv din Vişeu de Sus, a variat (Fig. 1), după cum rezultă din documente (Recensămintele din 1880, 1930, 2006), influenţate fiind de condiţiile socio-politice. Scăderea ponderii populaţiei de etnie germană, s-a datorat epidemiilor, foametei, procesului intens de maghiarizare, iar după 1989, intensului ,,comerţului cu nemţi” prin care statul german plătea o sumă considerabilă pentru fiecare german lăsat să plece în Germania sau Austria.

Dacă la un moment dat în Vişeu de Sus locuiau 18 etnii, poate fi un semn că civilizaţia generată de acest multietnism poate fi o lecţie pentru perioada actuală, un act de toleranţă. Din păcate, comunismul şi, mai apoi, tranziţia, au determinat plecarea zipţerilor înspre Germania ori Austria.

Istoria zipţerilor pe teritoriul actualei Românii începe din secolul XVIII. Sosiţi în cel de-al II-lea val de colonizare germană, începând cu anul 1773-1774, din regiunea Zips (Slovacia), se instalează peste o populaţie

Structura etnica a populatiei din Viseu de Sus in anul 1880

52%

32%

6%10%

Romani

Gemani

Maghiari

Ruteni

Structura etnica a populatie in Viseu de Sus in anul 1930

49%

38%

8%5%

Romani

Gemani

Maghiari

Ruteni

Structura etnica a populatiei din Viseu de Sus in anul 2002

Romani

Gemani

Maghiari

Ruteni

Fig. 1. Structura etnica a populaţiei din Vişeu de Sus

Ioana Scridon

288

autohtonă predominant românească. Traseul ţipţerilor până în Maramureş poate fi descris de următoarele etape:

Austria Superioară → Slovacia (Zips) → Mokra Germană (Ucraina), Vişeu de Sus, Borşa, Bucovina

Scopul colonizărilor a fost acela de exploatare forestieră şi minieră, pe fondul unei lipse de forţă de muncă specializată în domeniul forestier şi minier, dar şi de integrare a teritoriului de la periferia imperiului în sistemul administrativ austriac.

De asemenea nu trebuie confundată colonizarea cu germani (saşi sau şvabi) cu colonizarea cu zipţeri. La origine sunt germani, dar care au particularităţi diferite impuse de habitatul natural, obiceiuri, tradiţii, limbă şi de îndeletnicirile.

Etape de colonizare :

- sec. XII – cucerirea Transilvaniei de către Ungaria - sec. XIII (1343) – înfiinţarea ,,oraşelor de oaspeţi” şi a

Vicariatului Catolic la Sighet (1346) - sec. XVII-XVIII – ocuparea Transilvaniei de către habsburgi - sec. XVIII – primii colonişti din Austria Superioară, sosiţi la

Vişeu - 1773/1774 – primii colonişti ţipţeri, veniţi din regiunea Zips, în

Vişeu de Sus (maiştri de exploatare forestieră, dulgheri, zidari, pietrari, etc)

- 1778-1812 – noi colonişti din Mokra Germană, Austria Superioară, Boemia

- 1829 – sosesc ultimii colonişti la Vişeu de Sus Numărul primilor colonoşti a fost destul de mic, numai câteva familii,

din cauza unei zone complet necunoscute, neexistând încă reglementări stricte ale colonizării. Principalul obiectiv al primilor sosiţi a fost acela de cercetare a terenurilor de exploatat, respectiv amenajări ale văii Vaserului pentru transportul masei lemnoase. Numai după dezvoltarea proprietăţii de stat asupra bazinului amintit, s-a trecut la o exploatare intensivă iar necesitatea numărului muncitorilor în domeniul minier si forestier a crescut.

Exploatările sistematice de pădure încep mai intens din secolul XVIII cu coloniştii germani . Modul de lucru specific al gemanilor a fost unul


289

foarte sever şi riguros, astfel exploatările primind numele de exploatări ordonate.

Între stat şi muncitor se încheia un contract privind drepturile şi obligaţiile unuia faţă de celălalt. Programul de lucru era de 12 ore iar salariul în funcţie de munca prestată. La aceste munci se puteau angaja atât femeile cât şi copiii, pentru munci mai uşoare. Pentru a încuraja atât interesul altor familii de a veni pe valea Vaserului cât şi pentru menţinerea coloniştilor în această regiune, statul oferea noilor veniţi minimul de trai. La sosire ei primeau pământ pentru a-l cultiva, lemn pentru a-şi ridica o casă, etc..

Zona de exploatare fiind una montană şi accidentată, necesitatea perfecţionării tehnicilor iniţiale de exploatare devenise prioritară. Printre primele proiecte de transport a materiei exploatate spre zonele de destinaţie ale imperiului a fost acela de a transporta resursa cu corăbii; datorită costurilor prea mari pentru curăţarea albiei Vaserului şi mai apoi a Vişeului şi Tisei, respectiv întreţinera, ideea a fost lasată deoparte. De asemenea era nevoie şi de o adaptarea tehnicilor de exploatare şi supravieţuire la condiţiile vitrege de climă şi teren.

Muncitorii care prestau astfel de munci erau numiţi butinari. Ei se ocupă cu tăierea şi pregătirea lemnelor pentru transport. Pentru că exploatările aveau loc la o distanţă considerabilă faţă de domiciliul stabil al muncitorilor, s-a luat în vedere amenajarea cabanelor forestiere și construcția de finlandeze. Acestea din urmă erau construcţii sezoniere cu un anumit tip de aşezare a membrilor în jurul focului pentru a nu neglija pe unul dintre muncitori. În centru aşezământului era focul iar in cerc erau poziţionate saltele pe care municitorii dormeau.

După 1918 (Unirea Transilvaniei cu România), trecerea cu plutele pe Tisa a fost interzisă, astfel construindu-se calea ferată cu ecartament îngust si locomotivă pe abur. Din acest an şi până în prezent, pe aceeaşi cale ferată, mai circulă mocăniţă, atât în scop turistic cât şi în scop forestier (fig. 2, sursa www.wikipedia.org). Traseul acesteia este de 61 km, stăbătând aproape în totlitate Valea Vaserului (Fig. 3)

Ioana Scridon

290

Comunitatea germană de la Vişeu de Sus a avut o contribuţie importantă în domeniul economic, social, cultural, ajutând la evoluţia acestei regiuni. Printre marile aporturi pe care ei le-au adus a fost tocmai înfiinţarea, dezvoltarea şi modernizarea orasului Vişeu de Sus.

Începând din anul 1775, anul în care se incepe exploatarea lemnului pe Valea Vaserului şi se curăţă albia Vaserului pentru tranzitul plutelor de lemn, principala ocupaţie este cea de plutărit. Iniţial numărul muncitorilor a fost redus, numai câteva sute, dar o dată cu dezvoltarea exploatării, numărul coloniştilor creşte. Interesul erariului era nu numai cel financiar ci şi cel de minimă condiţie de progres şi civilizaţie. Astfel se construieşte în 1778 prima şcoală cu predare în limba germană pentru copiii muncitorilor. Progresul se vede şi în tehnicilie şi planul construirii de case, mult mai evoluate, începând a se construi case din cărămidă.

Pe lângă aceste beneficiile din partea statului (lemn de construcţii, terenuri de păşunat şi terenuri agricole), comunitatea s-a autoorganizat prin înfiinţarea unei Case de Ajutor Reciproc (Bruderlade). În funcţie de ocupaţia pe care o avea, fiecare membru al comunităţii plătea o anumită taxă. Banii adunaţi erau folosiţi în scop caritabil pentru cei care aveau o situaţie financiară precară, în caz deaccidente de muncă, boală sau deces. Prin acest tip de autoorganizare, mucitorii erau încurajaţi să îşi păstree locurile de muncă, deşi condiţiilor de lucru la pădure erau severe.

Pe plan religios, începând cu anul 1780/1790 se ridică prima parohie catolică cu limba de cult, germana. În timp, fiecare stăpânire îşi impune regulile prin coordonarea activităţilor din toate domeniile, dar după anul

Fig 2. Treseul căii ferate în bazinul Vaserului

Fig. 3. Mocăniţa la o staţie de alimentare cu apă


291

1860, moment în care zipţerii sunt ,,descoperiţi” de saşi se va reveni la limba de cult, germana.

După anul 1783 are loc unul dintre cele mai intense procese de germanizare în rândul populaţiei din bazinul Vaserului (români, evrei, ucrainieni), mai ales a evreilor. Motivul este cel al documentului Systematica Gentis Judaicae, prin care copiii evreilor puteau frecventa cursurile şcolilor normale în limba germană doar prin schimbarea numelui într-unul german.

Actualele Şcoli, Şcoala pentru copii cu deficienţe, respectiv Şcoala Generală nr. 1 din oraşul Vişeu de Sus sunt construite în perioada 1808-1890. Acestea aveau gestiunea în mâna preotului iar finanţarea era din partea Erariului. În aceste şcoli puteau să se înscriere toţii copiii (maghiari, zipţeri, evrei, români). Prezenţa a două şcoli şi înfiinţarea Scolii Gimnaziale în 1919 cu posibilităţi de continuare a studiilor la Sibiu, nu poate decât să arate dezvoltarea comunităţii şi prosperitatea exploatărilor. Numai că intervalul de desfăşurarea a celui de-al doilea război mondial, statisticile şcolare arată un număr foarte mic al copiilor de zipţeri în scoli şi mai degrabă o pondere crescută a celor de origine evreiască, pe fondul unei crize financiare a etnicilor germani şi imposibilitatea susţinerii din punct de vedere financiar a copiilor în şcoală.

Cei care susţineau financiar familiile erau bărbaţii, ţapinarii. Ei au adus din lumea de apus o altă mentalitate, alte tehnologii de exploatare şi de prelucrare a lemnului, alte unelte, unele aproape neschimbate până astăzi. Din cauza extinderii suprafeţelor de interes în domeniul forestier, în perioada 1780-1781 se construieste unul dintre cele mai importante drumuri de pe Vaser. De asemenea se ridică barajul (stăvilarul) de la Macârlău, cel mai mare din acest bazin cu o lungime de 91. Construcţia a devenit o necesitate din cauza volumului mare de lemn de transportat, barajul facilitând organizarea plutelor. În aceeaşi perioadă se mai construiesc stăvilare si la Făina. După revoluţia din 1848, cantitatea exploatată este de 30.000 m³/an. Astfel munca de ţapinar este îmbrăţişată şi de români sau ucrainieni. Unii dintre aceştia ş-au stabilit chiar în apropierea locului de muncă, construindu-şi case, inclusiv o moară de făină pentru necesităţile comunităţii.

Ca şi edificii ale statului, se construiesc în 1797 case de oaspeţi pentru funcţionarii erariali, unde astăzi funcţionează Poşta Română (Vişeu de Sus),

Ioana Scridon

292

sediul Cancelariei Erariale precum şi o închisoare. Datorită extinderii mari a vetrei aşezării, statul are în vedere o amenajare urbanistică prin acţiuniile arhitectului austriac Ernst Plaud. Datorită distanţei mari de transport dintre sursa de materie primă şi destinaţie sau prelucrare, se ridică în 1809-1817, o fabrică de cherestea (Holz). De asemenea recensământul din 1880 arată că populaţia este de 6419 locuitori, fapt ce duce la o dezvoltare a comerţului, luând naştere magazine şi depozite de aprovizionare. Totuşi zipţerii sunt destul de conservatori iar cele necesare erau făcute manual.

Arhitectura caselor era asemănătoare cu cea a românilor dar după 1918 se personalizează prin fundaţia din piatră şi ciment şi profilul în formă de L. Actualul cartier Ţipţerai are o textură stradală foarte rigidă şi ordonată după modelul german. Străzile sunt paralele iar intersecţiile dintre străzi sunt în unghi drept (Fig. 4).

Fig. 4. Vişeu de Sus, Cartierul Ţipţerai

Contribuţii semnificative ale zipţerilor asupra populaţiei române au avut loc şi la nivel lexical. Dialectul vorbit de această comunitate face parte din limbile germanice (dar este diferit de germană) se numeşte taitsch. Împrumutul de cuvinte a fost reciproc între români şi germani iar câteva


293

exemple pot fi precum: tschetina – cetina; petura – pătură; schura – şura, etc. Alte influenţe au fost cele legate de datini şi obiceiuri. Sărbătoarea Lăsatul Secului este de origine germană. De asemenea au fost preluate unele personaje şi motive din basmele şi poveştile acestora precum Femeia pădurilor, Viflaimul (scenă biblică jucată în noaptea Ajunului Crăciunului).

Amestecul de populaţie în această microdepresiune a Vişeului şi bazinului Vaserului a adus cu sine evoluţia şi inovaţia spiritului comunităţii. Conlucrarea dintre acestea a făcut posibilă dezvoltarea regiunii şi ridicarea ei la rang de aşezare urbană, într-o perioadă de timp foarte scurtă. În trecutul Vişeului toate cele patru comnităţi şi-au adus aportul semnificativ. Fiecare dintre ele era specializată într-un anumit domeniu, treabă pe care o făcea cel mai bine. Astfel zipţerii erau buni organizator şi stăpâneau munca la pădure, românii erau buni agricultori, evreii se ocupau cu comerţul iar maghiarii reprezentau puterea politică. Datorită lor, ca oameni, şi muncii lor, Valea Vaserului şi Vişeu de Sus, au fost în trecut importante centre economice, spirituale religioase.

În momentul de faţă oraşul Vişeu de Sus, care face parte din regiunea de dezvolatare Nord-Vest, este inclus în zona defavorizată Borşa – Vişeu. Majoritatea locuitorilor sunt plecaţi la muncă sezonieră în ţările vestice. Dar pe lângă plecarea sezonieră se întâlneşte plecarea definitivă a etnicilor germani spre Germania, în deosebi, şi mai puţin Austria. Imigraţia masivă a luat amploare după 1970 şi s-a numit ,,comerţul cu germani”. Statul român primea de la statul german o anumită sumă de bani pentru fiecare german lăsat să se întoarcă în locurile natale. Mulţi au ales această cale de repatriere, determinaţi şi de nivelul de trai mult mai ridicat în Occident dar şi pe un fond al lipsei locurilor de muncă în România. În momentul de faţă comunitatea numără 1.114 de persoane, majoritatea vârstnice. Pentru că Vişeu de Sus ar putea să rămână fără această comunitate, atât de importantă la scară istorică, a apărut o organizaţie, Forumul Germanilor din Maramureş, care îşi dă intresul pentru conservarea tradițiilor, obiceiurilor acestei etnii; încearcă să creaze un mediu favorabil pentru menținerea acestei etnii în România. De asemenea alte posibilităţi de menţinere a fondului german în Maramureş ar putea fi îmbunătățirea relațiilor (la nivel de familie, comunitate) cu cei plecați; valorificarea potențialului turistic al Văii Vaserului (potențial al reliefului, cultural):

Ioana Scridon

294

- Masivul Toroiaga - Defileul Vaserului - Mocănița - Biserica romano-catolică de la Făina - Spitalul militar săpat în stâncă - Cimitirul militar din primul război mondial (Făina) - Ape minerale (borcut) - Cartierul Țipțerai - Muzeul Etnografic din Vișeu de Sus

Bibliografie:

Băncescu Iuliana, (1996), Ţopţerii din Maramureş, Bucureşti

Diaconu, I , (1994), Minorităţile. Statul. Perspective, Bucureşti

Dohotar, V., (2008), Organizarea spaţiului geografic şi amenajarea teritoriului în bazinul superior al Viseului, Teză de doctorat, U.B.B., Cluj-Napoca

Mihaly de Apşa, I., (2000), Diplome Maramureşene din secolul XIV şi XV, Cluj-Napoca

Surd, V., (2001), Geodemografie, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Tomi, M: N:, (2005), Maramureşul istoric în date, Cluj-Napoca

Tomi, M. N., Ulian, P:, Olear, A., (2006), Sărbătoarea zipţerilor, sus pe valea Vaserului, Cluj-Napoca

295

Consideraţii asupra dezvoltării geografiei comportamentale.Noi modele atitudinale şi

comportamentale în Depresiunea Maramureşului

Ileana Vasilescu

Rezumat. Geografia este prin esenţă o ştiinţă care cercetează comportamentul fiinţei

umane în mediu, ca răspuns la informaţia environmentală şi ca feed-back la obţinerea cunoştinţelor environmentale. Ea are în centrul preocupărilor sale analiza indivizilor, comportamentele lor individuale şi colective în raport cu relaţiile pe care aceştia le întreţin cu teritoriul lor.

Problematica comportamentală, privilegiază studiul proceselor cognitive prin prisma schemei globale a societăţii, alcătuită din spaţii atitudinale, respectiv comportamentale şi spaţii de acţiune.

Cercetările din domeniul Geografiei comportamentale ne arată că este mai bine să observi comportamentul şi apoi să deduci ce se întâmplă în minte, decât să postulezi procese şi fenomene mentale, căutând apoi manifestări ale acestora. Pornind de la această premisă analiza comportamentului faţă de valorile de patrimoniu a locuitorilor din Depresiunea Maramureşului ne conduce clar şi evident înspre constituirea unei noi ierarhii a valorilor, implicit înspre noi modele comportamentale.

Cuvinte cheie: comportament, Geografie comportamentală, modele comportamentale, patrimoniu, indice Pearson (de corelare), reconstrucţie identitară.

Suporturi conceptuale ale dezvoltării geografiei comportamentale

Atitudinea şi comportamentul pot reprezenta două valori prin care noi relaţionăm cu lumea în care trăim. Ele ne influenţează viaţa şi existenţa, generează anumite răspunsuri ale elementelor environmentale cu care interacţionăm, duc la selectarea valorilor şi la modificarea mediului nostru existenţial.

Atitudinea este un filtru mental prin care percepem lumea. Filtrul prin care unii oameni vad lumea este optimist (vad partea bună a lucrurilor), pe când filtrul altora este negativ (vad partea rea a lucrurilor). Conceptul de atitudine apare la începutul secolului XX în lucrările de psihologie

Ileana Vasilescu

296

experimentală germane, dar cu un sens diferit de cel al simţului comun, şi anume cu cel de postură. In acest caz atitudinea ar avea un rol de explicare a relaţiilor care exista între stimuli şi răspunsul subiectului, materializându-se prin influenţa dispoziţiilor mentale ale oamenilor asupra comportamentelor acestora. De altfel una din caracteristicile fundamentale ale atitudinilor este aceea că acestea sunt precursoare ale comportamentului. Spre exemplu persoanele care au o atitudine slab pozitivă sau negativă faţa de o anumită problemă, fie nu se vor implica în rezolvarea ei, fie vor manifesta în general dezinteres. Deosebit de important este în acest sens decalajul între momentul în care studiem atitudinile unei persoane sau unui grup şi momentul în care este observat comportamentul real. In acest interval de timp, atitudinile pot fi transformate în funcţie de anumite evenimente.

Relaţia dintre atitudini şi comportament este moderată în bună măsură de experienţă, în sensul că unele dintre atitudinile noastre se bazează pe o experienţă directă (ne-am confruntat cu o problemă, ceea ce ne face să avem idei relativ clare cu privire la consecinţele comportamentului într-o situaţie similară). Alte atitudini s-au format pe căi indirecte (din ceea ce am auzit de la părinţi sau prieteni, din ceea ce am citit în cărţi etc.). Atitudinile formate prin experienţă directă sunt mai clar definite, posedă un grad sporit de certitudine, sunt mai durabile şi mai stabile în timp şi sunt mai rezistente faţă de contraargumente. Ele sunt deci mai accesibile, având o influenţă mai mare asupra comportamentului.

Trecerea gradată de la cercetarea proceselor mentale invizibile la studiul comportamentelor ca manifestări observabile a generat naşterea behaviorismului, care a revoluţionat ştiinţa psihologiei şi a rămas curentul dominant pentru următorii 50 de ani.

Printre primii fondatori ai behaviorismului s-a aflat si psihologul american Edward Lee Thorndike, care în anul 1898 a realizat o serie de experimente ce vizau modul de învăţare al animalelor. În urma acestor cercetări, Thorndike a propus o "lege", conform căreia comportamentele urmate de o întărire pozitiva (recompensa) se vor repeta, iar cele urmate de o întărire negativă ori fără întărire nu vor fi învăţate şi se "pierd".

Contribuţii însemnate au avut şi psihologul rus Ivan Pavlov ( care formulează în anul 1906 unul din principiile cele mai importante ale învăţării), respectiv John Broadus Watson (1878-1958), psiholog american

Noi modele atitudinale şi comportamentale în Depresiunea Maramureşului

297

considerat fondatorul behaviorismului. Studiul surselor bibliografice menţionate, arată faptul că, cel mai de seamă reprezentant al behaviorismului a fost psihologul american Burrhus Frederic Skinner (fondatorul behaviorismului radical, care a fost puternic influenţat de activitatea de cercetare a lui Ivan Pavlov şi de cea a lui John Watson), care a început studiul învăţării la animale în anii 1930. Printre principiile formulate de Skinner, îl amintim pe cel conform căruia, aproape toate comportamentele sunt modelate de patternuri complexe, de întăriri venite din partea mediului , un proces ce poartă numele de condiţionare operantă.

Câteva consideraţii asupra fundamentării studiilor în domeniul geografiei comportamentale

Având ca suport cercetarea din domeniul psihologiei sociale şi al psihologiei comportamentale, în speţă principiile formulate de Skinner, considerăm că pentru formularea unor caracteristici atitudinale şi comportamentale din Depresiunea Maramureşului de mare importanţă sunt câteva consideraii asupra dezvoltării geografiei comportamentale.

Studiile comportamentale vizează psihologia fiinţei umane, raporturile sale cu grupurile şi cu spaţiul, funcţionarea sa mentală, precum şi practicile spaţiale ale oamenilor.

Înainte de toate, trebuie să ne găndim la cele trei întrebări majore legate de preocupările cercetătorilor din domeniul geografiei comportamentale: Cine? Ce? Unde ?

Valorile (dimensiunile) pe care ar putea să le aibă aceste întrebări sunt următoarele:

Cine?- Care sunt grupurile de populaţie care ocupă un anumit teritoriu ( valori, modul de viaţă, caracterul, personalitatea şi comportamentul lor etc.).

Ce?- Ce face populaţia de pe un anumit teritoriu pentru a modifica componentele, structura şi echilibrul acestuia? Care sunt implicaţiile intervenţiei acestora? Care sunt măsurile care trebuie luate? Etc.

Unde?- Această întrebare abordează problema localizării, expresie a alegerii spaţiale pe care o face societatea.

De ce?- Obiectivele indivizilor sau ale grupurilor.

Ileana Vasilescu

298

Cum?- Relaţiile de putere dintr-un anumit teritoriu. Până unde?- Noţiunea de limite, discontinuitate şi prag.

În încercarea de a răspunde acestor întrebări, considerăm că este relevantă prezentarea evoluţiei cercetărilor în domeniul geografiei comportamentale şi a comportamentului uman ca formă de manifestare a omului în relaţia lui cu mediul.

Geografia este prin esenţă o ştiinţă care cercetează comportamentul fiinţei umane în mediu, ca răspuns la informaţia environmentală şi ca feed-back la obţinerea cunoştinţelor environmentale.

Ca domeniu de cercetare aparţine domeniului pe care cercetătorii francezi îl numesc ,, La Nouvelle Géographie”, dezvoltată începând cu anii 1950, continuându-se în anii 1960 sub influenţa directă a geografilor anglo-saxoni, mai exact scandinavi şi americani.

Istoria gândirii geografice

Viziunea clasică Viziunea neopozitivistă Geografia Umană Contemporană

Viziunea radicală Viziunea comportamentală Figura 1. Schema conceptuală a dezvoltării gândirii geografice

Evoluţia viziunii clasice s-a manifestat de la descriere la explicare, de la şcoala geografică deterministă (Carl Ritter, 1779-1859), la cea environmentalistă (Friedrich Ratzel, 1844-1904). În şcoala geografică deterministă, gândirea era sub impulsul faptului că ,,Suportul natural este cel care determină formele locuirii şi nivelul de civilizaţie”, în timp ce pentru şcoala geografică environmentalistă ,,Orice fiinţă este produsul mediului în care trăieşte”. Amândouă școlile geografice considerau extrem de importantă ,, Influenţa mediului fizic asupra istoriei popoarelor”.

Posibilismul, unul din curentele filozofice importante, generează şcoala geografică a posibilismului (Paul Vidal de la Blache), pentru care ,, Nu există necesitate determinantă în mediul geografic, ci numai posibilităţi de care dispune omul”, urmând deviza ,, Natura propune, omul dispune”. Din acest moment regăsim evidenţierea practicilor umane şi în acelaşi timp


299

o abordare naturalistă şi o concepţie enciclopedică care a influenţat caracterul cantitativ al geografiei ca ştiinţă.

Viziunea neopozitivistă privilegiază teoria cu scopul de a atinge reguli generale de explicare printr-un demers deductiv. Astfel construcţia teoretică a proceselor din lumea reală este confruntată cu realitatea studiată înainte de a-i verifica validitatea. Demersul specific deductiv are în vedere următoarele etape:

- alegerea unei problematici şi a faptelor de studiat; - formularea ipotezelor de lucru; - elaborarea unei explicaţii teoretice a faptelor; - formularea concluziilor prin eliminare, ne-eliminare sau

modificare. Una din cele mai reprezentative teorii, pentru această perioadă a fost ,,

Teoria locurilor centrale“(Christaller,1933), cu mare aplicabilitate în organizarea spaţială (reţele urbane), cu accent pe rolul comerţului în detaliu şi a serviciilor care trebuie să satisfacă nevoile oamenilor.

Abordarea neopozitivistă Abordarea clasică

Figura 2. Problematica comportamentală și locul ei în cadrul cercetării umaniste contemporane

Cu toate că problematica comportamentală a fost abordată cu

predilecţie de cercetarea umanistă, cercetarea empirică îşi are rolul şi locul ei datorită studierii uneia din primele probleme comportamentale: adaptarea

Studierea specificităţii regionale Studierea mecanismelor spaţiale generale

Viziunea radicală Materialismul istoric Înscrierea într-un context

istoric Demersul dialectic Îmbinarea conceptelor

antagonice

Viziunea comportamentală Spaţii atitudinale (studiul proceselor cognitive societatea) Spaţii de acţiune

Analiza folosinţei pe care omul/societatea o acordă teritoriului pe care îl locuiește.

Abordarea umanistă

contemporană

Ileana Vasilescu

300

omului la condiţiile mediului, uneori ostile şi periculoase (ex. riscuri și hazarde naturale).

Deşi preocuparea pentru interpretarea comportamentului observabil în funcţie de ceea ce se întâmplă în minte apare şi la cercetătorii empirici, ea este caracteristică disciplinelor geografice care adoptă o abordare umanistă (înţelegerea lumii văzute prin ochii indivizilor a căror comportament trebuie înţeles). Perceperea lumii văzute (a peisajului geografic) a stârnit multe opinii în rândul cercetătorilor.

În opinia lui Boulding (1956), ,,imaginea este o reprezentare simplificată şi distorsionată a realităţii”, iar Kirk (1952, 1962) vorbeşte despre lumi înconjurătoare fenomenale şi comportamentale, primele referindu-se la situaţii reale, în timp ce cele din urmă se referă la domenii fizico-psihice în care faptele sunt aranjate în funcţie de structuri şi modele personale şi evaluate în funcţie de influenţele culturale. Sub puternica influenţă a psihologiei, Kirk susţine că toţi oamenii au lumi personale între care există un anumit consens.

Unele teorii au fost preluate din psihologie (Teoria Gestalt) tocmai pentru a găsi explicaţii în cercetarea comportamentală, acceptarea faptului că indivizii au lumi personale încurajând geografii să privească mediul printr-o perspectivă empirică.

Cercetătorul american Yi Fu Tuan (1974), a introdus termenul de topofilie pentru a descrie legătura afectivă care există între oameni şi locuri - centru de interes care variază de la o piesă de mobilier la un stat, o naţiune. În alt sens, el arată că geografii trebuie să se folosească de abordări filosofice pentru a explica ceea ce până acum au ignorat (structuralismul şi existenţialismul).

Structuralismul ajută cercetătorul să identifice modele de gândire umană care transced diferenţele culturale, în timp ce existenţialismul priveşte omul prin intermediul chinului său permanent pentru a-şi defini un eu care nu este dat nici de natură, nici de cultură.

Dorinţa de a avea un context care să unească eforturile individuale de cercetare se materializează prin eforturile lui Pred (1967) de a crea matricea comportamentală cu scopul de a reprezenta cantitatea şi calitatea informaţiei aflată la dispoziţia factorilor de decizie, precum şi abilitatea acestor factori de a utiliza informaţia.


301

Informaţiile environmentale se impun atât în procesul de percepere a environmentului, cât şi (indirect) în formarea unei anumite atitudini, sau în dezvoltarea unui anumit comportament faţă de mediu.

Mult timp cercetătorii din domeniul geografiei comportamentale au avut în vedere doar activitatea generală a proceselor cognitive care include acele procese care permit oamenilor să dobândească, codeze, stocheze, să-şi amintească şi să manipuleze informaţia despre environment, fără a avea în vedere în mod deosebit diferenţa dintre imagini şi scheme.

Oricum, abordarea geografică nu pune accent în mod deosebit pe procesele neuro-psihologice implicate şi, ca rezultat, mintea este foarte adesea privită ca o lume ascunsă. Cu toate acestea geografii au recunoscut că porţiunile de "terre incognitae" din minte pot influenţa comportamentul într-o măsură mult mai mare decât stimulii environmentali reali.

Ceea ce se susţine în această privinţă este că nu ceea ce vedem, ci ceea ce simţim despre ceea ce vedem este deosebit de important pentru înţelegerea comportamentului. Comportamentul teritorial implică deci, pe lângă stimuli şi răspunsuri şi un proces complex de relaţie şi feedback bazat pe procese cognitive şi psihologice care nu sunt pe deplin înţelese.

Domeniul interacţiunilor om-mediu este, prin urmare unul interdisciplinar atrăgând un mare număr de cercetători: sociologii care cercetează imaginea oraşelor şi mediile de viaţă urbane, antropologii care au privit asupra aşezărilor fizice pentru a înţelege mai bine caracteristicile socio-culturale ale oamenilor ce trăiesc în cadrul lor, psihologii care au devenit interesaţi de acest domeniu în privința proceselor comportamentale şi nu a relaţiilor teritoriale cu anumite elemente specifice ș.a.

În virtutea acestor interacțiuni, studiile de geografie comportamentală nu au fost lipsite de critici. Geografii înșiși au fost criticați pentru ignorarea timpului ca dimensiune comportamentală şi pentru abordarea majorităţii studiilor din punct de vedere al statisticilor comparative, iar geografia comportamentală pentru că nu produce rezultatele aşteptate în virtutea faptului că pune accent prea mare pe imagini şi scheme, respectiv pe interpretarea egocentrică a mediului, pornind de la presupunerea că omul reacţionează la mediul său înconjurător aşa cum îl percepe şi-l interpretează, adică prin prisma cunoştinţelor şi experienţei lui anterioare.

Cercetătorii din domeniul psihologiei și sociologiei susţin că este mai bine să observi comportamentul şi apoi să deduci ce se întâmplă în minte,

Ileana Vasilescu

302

decât să postulezi procese şi fenomene mentale şi apoi să cauţi manifestări ale acestora. Dacă procesele și mecanismele care generează o anumită manifestare, atitudine ori comportament uman fac obiectul domeniilor sus-menționate, materializarea acestora în teritoriu, respectiv organizarea componentelor mediului în funcție de relațiile lui (implicit relațiile) cu omul/societatea, considerăm că reprezintă cu predilecție domeniul de studiu al geografiei. În ciuda permanentelor dispute și contradicții ,,limita”dintre domeniul de studiu al geografiei comportamentale și cel al științelor sociale este încă extrem de sensibilă.

Modelul generalizat şi integral al diferenţierii teritoriale a mediului, care, am putea considera că stă la baza înțelegerii organizării componentelor acestuia a fost realizat de către Sonnenfeld în anul 1972, pornind tocmai de la caracteristicile umane care influenţează, sau mai mult, chiar determină procesul de percepţie şi comportamentul faţă de mediu. Acest model surprinde delimitările mentale pe care individul le introduce în mediul obiectiv şi, în funcţie de acestea, se desfăşoară relaţia sa cu mediul pe anumite „culoare” de accesibilitate, aspecte care sunt concretizate în comportament.

El cuprinde patru medii distincte care se includ consecutiv: mediul geografic, mediul operaţional, mediul perceptual şi mediul comportamental. Acestea se suprapun spaţial, dar nu şi conceptual. În cadrul acestei scheme, mediul comportamental este în strânsă legătură cu modul de percepere al mediului. Având în vedere faptul că omul este o fiinţă raţională, intră în discuţie problema comportării acestuia în mediu. Acesta reprezintă acea parte a mediului perceput formată prin răspunsurile comportamentale ale indivizilor sau grupurilor de indivizi. Rezultatele intervenţiilor umane în mediu, se materializează atât prin apariţia de structuri noi (se vorbeşte de componenta antropică şi rezultatul activităţilor sale), cât şi prin modificarea proceselor şi a formelor naturale. Are caracter puternic subiectiv, deci nu întâmplător are la origine cercetări de natură psihologică şi socială (Gestalt psychology).


303

Caracteristici ale atitudinii și comportamentului locuitorilor din Depresiunea Maramureșului, faţă de valorile şi bunurile de patrimoniu.

Din dorinţa de a elabora un studiu care să fie interesant , cât mai apropiat de actuala realitate teritorială şi în acelaşi timp pragmatic ( în sensul adaptării dezvoltării teritoriului Depresiunii Maramureşului în primul rând la necesităţile locale, raportându-ne la resursele existente şi încercând să le valorificăm cât mai bine). Am mai avut în vedere ca acest studiu să poată reprezenta un fundament realist al dezvoltării locale, de aceea am orientat cercetarea în bună măsură înspre analiza de stare a teritoriului, care reprezintă în opinia multor specialişti din domeniul valorificării patrimoniului din Europa un prim pas (esenţial de altfel) înspre conştientizarea existenţei valorilor de patrimoniu şi apoi înspre realizarea de proiecte de dezvoltare locală care să-l integreze sau reintegreze în viaţa comunităţii maramureşene.

Pe calea atingerii acestui obiectiv fundamental am căutat să realizez cât mai multe corelaţii , pentru a putea apoi să elaborez tipologii cât mai relevante pentru starea actuală a peisajului maramureşean, și mai ales pentru cea a patrimoniului. Prin urmare o a doua tipologie a unor posibile modele atitudinale şi comportamentale, în raport cu valorile/bunurile de patrimoniu a fost aceea pe localităţi.

Ca finalitate, am avut din nou în vedere găsirea celor mai puternice corelaţii şi diferenţieri.

Valorile atitudinale pe care le-am avut în vedere au fost următoarele: - atitudinea faţă de pământ; - atitudinea faţă de valorile de patrimoniu; - atitudinea faţă de bogăţie.

După clasificarea elaborată la nivel naţional, din perspectiva socio-culturală, din cele 19 comune în care s-au aplicat chestionarele, 15 sunt considerate de tranziţie de la tradiţional la modern, două sunt considerate moderne prin imigraţie (Ocna Şugatag şi Tisa), una tradiţională prin izolare (Poienile Izei), localitatea Coştiui fiind considerată minoritar etnic.

Există o corelaţie clară între atitudinea și comportamentul locuitorilor față de valorile de patrimoniu, şi nivelul de dezvoltare economică al localității. De exemplu Ocna Şugatag şi Tisa au un nivel maxim de

Ileana Vasilescu

304

dezvoltare economică. Având în general valori mici, sau medii ale indicilor care arată interesul față de pământ (harta 4, anexa 12) , interesul față de valorile și bunurile de patrimoniu (harta 10, anexa 12), interesul față de păstrarea obiceiurilor și a portului popular (harta 8, anexa 12), cunoașterea patrimoniului local (harta 7, anexa 12), ne putem considera îndreptățiți să spunem că dezvoltarea economică diminuează interesul față de valorile de patrimoniu și contribuie alături de emigrație, sau apropierea de orașe la conturarea unor noi scale de valori. Pe fondul unei atitudini dezinteresate, se ajunge de cele mai multe ori, la instituirea unui comportament oarecum indiferent față de valorile mai sus amintite. Celelalte localităţi ( din cele 19 în care s-au aplicat chestionarele) sunt considerate majoritatea cu nivel mediu de dezvoltare, sau sate dezvoltate, cu nivel maxim de dezvoltare fiind doar 5 localităţi.

Analizând tipul de atitudine, sau intensitatea atitudinii pozitive faţă de anumite valori (casa, pământul, bunurile, patrimoniul local, relaţiile cu ceilalţi săteni şi cu autorităţile), remarcăm o diferenţiere în funcţie de poziţia geografică (gradul de izolare), în funcţie de intensitatea emigrării, de mentalitate istorică, respectiv de nivelul de dezvoltare economică.

Figura 3. Clasificarea localităților (în care s-au aplicat chestionarele) în funcție de valorile indicelui atitudinii față de valorile de patrimoniu.


305

Figura 4. Clasificarea localităților în funcție de perceperea beneficiilor dezvoltării turismului, asupra conservării patrimoniului

Rezultatele corelaţiilor efectuate au fost cuprinse în câteva concluzii, care însă nu sunt singurele posibile, dimpotrivă, acest studiu deschide calea înspre cercetarea aprofundată a problematicii integrării patrimoniului.

- Atitudinea tradiţionalistă faţă de elemente care pot valoriza statutul social, respectiv bogăţia este cu atât mai intensă cu cât gradul de izolare al localității este mai mare ;

- Elementul care diminuează caracterul tradiţionalist este migraţia (în general plecarea pentru muncă în străinătate) ;

- Caracter mai tradiţionalist faţă de valori sociale şi morale, altădată importante remarcăm predominant în localităţile de pe Valea Marei şi Cosăului (Breb, Sârbi, Budeşti, Hărniceşti, Giuleşti), dar şi în unele localităţi de pe Valea Izei, care nu sunt foarte atinse de migraţii, sau au avut întotdeauna un caracter tradiţionalist (Bârsana, Onceşti, Şieu) ;

Ileana Vasilescu

306

- Localităţile care au un grad mai mare de dezvoltare economică au tendinţa de a cultiva o atitudine modernă faţă de elemente care valorizează statutul social (dotări moderne, casă mare etc.) ;

- Pământul nu mai este considerat o sursă de prestigiu social, iar cultivarea lui este redusă, atât datorită noilor mentalităţi comunitare bazate pe calcularea eficienţei, cât şi lipsei efective de forţă de muncă ;

- Deşi rezultatele studiului arată o atitudine în general pozitivă faţă de valorile de patrimoniu, ceea ce ne-ar duce în mod normal înspre un comportament favorabil protejării şi conservării acestuia, discuţiile cu locuitorii şi cu autorităţile locale demonstrează mai degrabă indiferenţă. Suntem îndreptăţiţi să credem că în parte cauza acestui comportament este necunoaşterea modalităţilor concrete în acest sens, ca şi cum ei ar trăi în aceeaşi izolare evidenţiată de trecutul istoric şi de evoluţia socio-culturală ;

- “Reconstrucţia” cu funcţie identitară a unor obiceiuri de tip agraro-pastoral, în forme folclorizate supradimensionate reprezintă expresia unei discrepanțe între realitatea cotidiană şi prelungirea

artificială a unor obiceiuri sau credințe într-un nou cadru socio-

uman; - Satul maramureşean este actualmente un mozaic arhitectonic, în

care alături de case vechi din lemn şi acestea în curs de demolare se regăsesc în mare proporţie locuinţele din cărămidă şi acoperite cu azbociment, construite în ultimele decenii şi construcţiile ridicate în ultimii ani de cei plecaţi la muncă în străinătate, strident colorate, folosind din abundenţă plasticul şi inoxul, în totală disonanţă cu tradiţia arhitectonică a zonei ;

- Populaţia Maramureşului se îndreaptă cu paţi iuţi înspre modernitate, dureros fiind faptul că fără educaţia şi ştiinţa respectului faţă de propria identitate, va prelua fără un discernământ structurat, modele străine, care ar putea deveni modele, sau ,,mode” sociale prin care se renunţă la vechile modele şi principii.

- Indicele mare al importanţei acordate bunurilor/valorilor de patrimoniu (figura 4)caracterizează fie aceleaşi localităţi de pe Valea Marei şi Cosăului (Breb, Sârbi, Budeşti, Hărniceşti, Giuleşti)


307

în care se păstrează cel mai bine patrimoniul construit maramureșean, fie localităţi cu caracter tradiţionalist faţă de valorile socio-economice (Bârsana, Onceşti, Strâmtura, Glod) . Remarcăm aici faptul că în localităţi ca Săpânţa şi Bârsana atitudinea pozitivă se datorează faptului că locuitorii din aceste localităţi au cunoscut până în acest moment avantajele dezvoltării locale prin valorificarea patrimoniului, având obiective turistice mult mediatizate (Cimitirul Vesel și Mănăstirea de la Săpânța, respectiv Complexul monahal de la Bârsana);

- Având în vedere faptul că patrimoniul este un element al environmentului, prin analogie, în funcţie de modul şi gradul de percepere a patrimoniului din teritoriul cercetat, putem enunţa două tipuri de comportament:

1. Comportamentul neavizat, care este un comportament natural, instinctual influenţat în mare parte de experienţă, derivat din modul în care omul a receptat informaţiile despre environment la modul general, implicit despre patrimoniu (într-un anumit timp) şi cum a reacţionat după dobândirea acestora;

2. Comportamentul dirijat şi controlat, comportament ce îşi are originea într-o percepţie limitată de anumite legi, instrucţiuni. Acest comportament elaborat este rodul unor norme cu privire la patrimoniu ( exemplu legislaţia, sau regulamente locale) care diferă de la un grup de indivizi la altul. Acesta depinde de o serie de lucruri cum ar fi sistemul politic al statului respectiv, de gradul de cultură şi civilizaţie, de înţelesul cuvântului de libertate. În Maramureș și poate la modul general în România, perceperea sensului libertăţii este devastator pentru bunurile şi valorile de patrimoniu, cât şi pentru mediul în ansamblu, lipsa legilor clare şi a educaţiei în acest domeniu făcându-l pe individ să creadă că poate face ce vrea.

Concluzionând, aș afirma, faptul că dincolo de cercetarea teoretică din domeniul geografiei comportamentale, adevărul este cu totul altfel. Realitatea teritorială, ca rezultat al cercetării ne îndreptăţeşte să prezentăm Maramureşul ca un exemplu tipic de parcurgere destul accelerată a etapelor pentru intrarea în ,,moderna actualitate” (în principal după anii 1970), cu procese acelerate de schimbare a identităţilor locale şi cu apariţia altor logici constructive şi de valorizare socială. Maramureşul tradiţional

Ileana Vasilescu

308

nu mai este decît o construcţie teoretică a etnografilor şi folcloriştilor, el este prezent numai în Muzeul Satului din Sighetul Marmaţiei şi în materialele publicitare care promovează de multe ori neovalori ce caracterizează etapa actuală. Noua realitate socială impune adoptarea unor măsuri educative, în primul rând prin sistemul educaţional, dar şi prin acţiuni şi activităţi ce au ca scop conştientizarea, motivarea şi implicarea populaţiei în demersul de conservarea şi valorificarea integrată a patrimoniului, educarea esteticii şi gusturilor, dar şi adoptarea urgentă a unor măsuri legislative, care să interzică dezvoltarea unei neoarhitecturi haotice fără nici o legătură cu vechile identităţi locale.

Bibliografie

Audrerie Dominique (1997), La notion et la protection du patrimoine, Ed. Presse Universitaire de France, Coll. Que sais-je;

Boulding K., (1956), The General System Theory- The Skeleton of Science, General Systems (Yearbook of the Society for the Advancement of General System Theory).

Brunet, R., (1992), Les mots de la géographie, dictionnaire critique, Reclus, La Documentation Française, Montpelier, Paris.

Christaller, W. (1966), Central places in Southern Germany (translated by C. Baskin), Englewood Cliffs, New York, biblioteca Univ. Leicester.

Claval P., (1977), La Nouvelle Geographie, Presses Universitaires de France, Paris.

Crăciun, D., (2005), Psihologie sociala, Ed. A.S.E., Bucuresti.

Filipaşcu Alexandru (1940), Istoria Maramureşului, Bucureşti .

Fishbein, M., Ajzen, I. (1975), Belief, Attitude, Intention, and Behavior: An Introduction to Theory and Research. Reading, MA: Addison-Wesley.

Kirk, S. (1962), Educating exceptional children. Boston: Hanghton, Mifflin.

Pequeur B. (2004), Vers une géographie économique et culturelle autour de la notion de territoire, Revue Géographie et Culture.

Opris I., (1986), Ocrotirea patrimoniului cultural, Editura Meridiane, Bucureşti;

Pavlov, I. P. (1927), Conditioned reflexes. London.

Pred A., (1967), Behavior and location. Foundations for a geographic and dynamic location theory. Part I, Lund 1967; Part II, Lund 1969 (The Royal University of Lund, Department of Geography Studies in Geography Ser. B, Human Geography Nos. 27 & 28 ).

Ratzel, Fr., (1923), Politische geographie, Oldenburgt, Munich.


Ritter C.., (1974), Introduction a la Géographie Générale Comparée, traduction de Danielle Nicolas-Obadia, Introduction et notes de Georges Nicolas-Obadia, Annales littéraires de l’Université de Besançon, Les belles lettres, Paris.

Skinner B. Fr., (1978), Reflections on Behaviorism and Society, Englewood Cliffs,NJ: Prentice-Hall.

Sonnenfeld, J., (1972), Man, Space and Environmental Concepts in Contemporary Human Geography, Oxford University Press, London, Toronto.

Thorndike, E. L. (1898), Animal intelligence: An experimental study of the associative processes in animals.Psychological Review Monograph Supplement 2 (4, Whole, No. 8).

Tuan, Yi-Fu, (1974), Topophilia: a study of environmental perception, attitudes, and values, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, NJ.

Vasilescu Ileana, (2008), Studiu de patrimoniu integrat – Depresiunea Maramuresului, Teză de doctorat, Universitatea ,,Babeș Bolyai’’, Cluj Napoca.

Vidal de la Blache, P.M., (1911), Les genres de vie dans la géographie humaine. «Annales de Géographie», XX, pp. 193-212 y 289-304

Vidal de la Blache, P., (1922), Principes de la Geographie Humaine, Armand Colin, Paris

Watson, John B. (1914), Behavior: An introduction to comparative psychology. (pp. 1-28), New York

confer int a international a dezvoltare si integrarea europeana sectiunea a geografia in dezvoltare...

Documents