COMUNICAREA OPTIMA PARINTI – EDUCATOARE

Educatoare,Furnica Nicoleta,Gradinita cu Program normal CIMPENI

„Bucuria de a avea copii sǎ o legǎm de datoriade a-i forma ca oameni de valoare.”(Lucian Blaga)

Una dintre condiţiile fundamentale pentru realizarea optimǎ a procesului de învǎţǎmânt este asigurarea unui sistem unitar de cerinţe în instruirea şi educarea copilului.Copilul este educat nu numai în instituţia preşcolarǎ. Cea mai mare parte a timpului el o petrece în familie , chiar dacǎ frecventeaza o grǎdiniţǎ sau un cǎmin de zi. Aici, în familie , copilul creşte şi se dezvoltǎ sub acţiunea modelatoare a mediului familial.Aceastǎ influenţǎ se împleteşte mai mult sau mai puţin organic cu cea provenitǎ din partea grǎdiniţei . Cu timpul, influenţa educaţionalǎ a grǎdiniţei creşte în intensitate , pânǎ ce devine dominantǎ.

Grǎdiniţa de copii va veghea, în permanenţǎ, ca munca depusǎ de colectivul de educatoare sǎ fie continuatǎ , susţinutǎ şi întǎritǎ de familie. Nu este permis ca rolul acestei munci sǎ fie anihilat , irosit sau estompat .Este uşor de înţeles ce se va întâmpla cu un copil care în grǎdiniţǎ învaţǎ un lucru, iar în familie, altul. De exemplu, în grǎdiniţǎ se învaţǎ sǎ aşeze jucǎriile în ordine , iar în familie obisnuieşte sǎ le arunce peste tot; în grǎdiniţǎ învaţǎ sǎ fie politicos faţǎ de adulţi şi faţǎ de alţi copii, iar în familie i se tolereazǎ lipsa bunelor maniere. În aceastǎ situaţie este foarte greu sǎ se formeze spiritul de ordine, deprinderi de organizare şi disciplinǎ în activitate, atitudini de prietenie şi solicitudine în relaţiile interpersonale.Chiar dacǎ influenţele pozitive ale grǎdiniţei nu sunt cu totul anihilate, efectul lor va fi simţitor diminuat prin greşelile de educaţie ce se comit în familie. Pentru a duce la bun sfârşit sarcinile educaţiei , este foarte important ca instituţia preşcolarǎ sǎ realizeze o colaborare cât mai strânsǎ cu familia , în vederea stabilirii unui sistem unitar de cerinţe, a unei linii unitare în educarea copiilor.

Scopurile şi sarcinile educaţiei copiilor în grǎdiniţǎ şi familie nu sunt diferite . Totuşi în realizarea acestor obiective , gradiniţa dispune de mijloace mai bine organizate decât familia.Educaţia copiilor în grǎdiniţǎ se realizeazǎ dupǎ un program bine stabilit , iar realizarea obiectivelor instructiv-educative revine unor cadre didactice special pregatite.

Din practica muncii de zi cu zi cu pǎrinţii, educatoarea poate sǎ-şi dea seama cǎ nu toţi pǎrinţii ştiu cum sǎ-şi educe copiii , ce fel de metode şi procedee trebuie sǎ foloseascǎ în acest scop. De aceea , sarcina educatoarei este sǎ-i familiarizeze cu cele mai bune metode şi procedee şi sǎ-i înarmeze cu anumite cunoştinţe pedagogice.

Sunt pǎrinţi care considerǎ cǎ a-i educa pe copii este o chestiune foarte simplǎ şi uşoarǎ, o chestiune care nu necesitǎ cunoştinte, deprinderi şi priceperi speciale.Cu

aceşti pǎrinţi, educatoarea va duce o muncǎ de lǎmurire susţinutǎ, arǎtându-le cât de grea şi de complexǎ este sarcina educǎrii copilului în familie şi cât de mare este rǎpunderea ce le revine în acest sens pǎrinţilor.Se ştie cǎ de la naturǎ copiii nu sunt nici buni , nici rǎi. Ei pot sǎ devinǎ însǎ buni sau rǎi, ca urmare a metodelor pozitive sau negative de educare. Stând de vorbǎ cu pǎrinţii , educatoarea le va atrage atenţia asupra diferitelor particularitǎţi ale copilului lor. Îi va sfǎtui cum sǎ procedeze pentru ca sprijinindu-se pe ceea ce este pozitiv în copil sǎ-l creasca astfel încât sǎ devinǎ un cetǎţean folositor. Bineînţeles cǎ toţi pǎrinţii doresc acest lucru pentru copiii lor; dar , din pǎcate , nu toţi ştiu cum sǎ-şi realizeze aceastǎ dorinţǎ.

Îndrumarea pǎrinţilor cere ca educatoarea sǎ cunoascǎ în primul rând condiţiile în care trǎieşte copilul în familie , sub aspect economic, social, cultural. În acelaşi timp , studiind atent pe fiecare copil din grupǎ , urmǎrind toate schimbǎrile de comportament , va face permanent apel la pǎrinţi sǎ o sprijine în munca ei educativǎ. Procedând în acest fel , educatoarea va reuşi sǎ apropie pǎrinţii de grǎdiniţǎ, sǎ-i facǎ colaboratorii ei , sǎ-i înveţe cum sǎ-şi educe copiii.Pe de altǎ parte, din experienţa succeselor obţinute în munca de colaborare cu familia, educatoarea va avea de învǎţat.Cunoscând felul în care sunt crescuţi şi cum se comportǎ copiii în familie, va ştii sǎ aplice cele mai potrivite procedee de tratare individualǎ.Necesitatea colaborǎrii strânse între grǎdiniţǎ şi familie este dictatǎ de rolul deosebit de mare pe care îl joacǎ aceasta din urmǎ în educarea copilului. Încǎ de la naşterea copilului , familia exercitǎ o influenţǎ considerabilǎ asupra dezvoltǎrii sale fizice , intelectuale, sociale şi morale . Nu întâmplǎtor înţelepciunea poporului nostru subliniazǎ însemnǎtatea „celor 7 ani de acasa”.

Una din îndatoririle esenţiale ale familiei este sǎ creeze condiţii optime pentru o dezvoltare fizicǎ armonioasǎ a copilului.Pǎrinţii trebuie sǎ asigure copiilor condiţii sanitar-igienice corspunzǎtoare, o hranǎ substanţialǎ şi un regim de viatǎ raţional.

Educatoarea va da pǎrinţilor sfaturile necesare pentru a asigura copiilor condiţii igienice şi un regim de viaţǎ cât mai corespunzǎtor .Pǎrinţii vor avea grijǎ sǎ asigure, în primul rând, curǎţenia copiilor, a încǎperilor în care locuiesc, haine potrivite cu statura lor şi cu anotimpurile. Este necesar ca încǎperile în care locuiesc copiii sǎ fie spaţioase, luminoase, bine aerisite. Pǎrinţii trebuie sǎ fie iniţiati şi asupra procedeelor de cǎlire a organismului prin factorii naturali: apa, aerul, lumina.Cu cât copilul va petrece mai mult timp în aer liber, cu atât va fi mai sǎnǎtos, mai plin de viaţǎ şi de bucurie.

Organizarea unui regim raţional de viaţǎ în familie are o deosebitǎ importanţǎ formativ-educativǎ pentru copil.Dintre „ momentele” principale ale regimului în familie fac parte: somnul, alimentaţia, plimbǎrile şi jocurile în aer liber, sarcinile primite în cadrul gospodǎriei familiei.

În ceea ce priveşte regimul somnului , educatoarea trebuie sǎ dea parinţilor îndrumǎrile necesare. Ea îi va lǎmuri asupra necesitǎţii de a-l culca pe copil întotdeauna la aceeaşi orǎ şi de a-i crea condiţii optime de odihnǎ.Copilul care se culcǎ mereu la aceeaşi orǎ , adoarme rapid, somnul lui este profund şi reconfortant.În caz contrar, se pot ivi urmǎri negative pentru sǎnǎtatea fizicǎ şi psihicǎ a copilului.

Educatoarea trebuie sǎ avertizeze pǎrinţii asupra urmǎrilor dǎunǎtoare la care duce practica nepermisǎ a înfricoşǎrii copiilor pentru a-i adormi mai repede. Nu este de mirare cǎ dupǎ ce a adormit în cele din urmǎ, copilul se agitǎ, ţipǎ în somn, fiind torturat de tot felul de spaime în vis. Iatǎ cum cauze în aparenţǎ neînsemnate se pot solda cu urmǎri dintre cele mai grave , pot duce la stǎri maladive în sfera vieţii educative ( frica de întuneric ) şi se repercuteazǎ negativ în sfera volutivǎ şi caracterialǎ ( timiditate, lipsa de curaj, lasitate ).

Regimul alimentar are o mare importanţǎ pentru buna dezvoltare fizicǎ a copilului nu numai din punct de vedere al cantitǎţii suficiente şi a calitǎţii , dar şi din acela al regularitǎţii stricte a orelor de masǎ. De aceea se cere ca dejunul , prânzul şi cina sǎ fie servite la ore fixe, iar între ele sǎ existe un interval de cel putin trei ore şi jumǎtate.Pǎrinţii trebuie sǎ ştie cǎ oricât de substanţialǎ ar fi mâncarea , dacǎ nu este servitǎ la timp şi cu regularitate, ea nu poate sǎ ajute la dezvoltarea fizicǎ normalǎ a copilului ; mai mult , ea poate sǎ dǎuneze sǎnǎtǎţii, iar în cazuri extreme sǎ retardeze dezvoltarea intelectualǎ a copilului.

Pǎrinţii trebuie sǎ acorde o atenţie deosebitǎ jocurilor şi jucǎriilor copilului .În familiile unde existǎ mai mulţi copii, jocurile se înfiripǎ uşor mai ales între

copiii de vârstǎ apropiatǎ. Pǎrinţii trebuie sǎ vegheze însǎ ca relaţiile interpersonale dintre fraţi şi surori sǎ fie prieteneşti. Ei nu vor permite neînţelegeri şi certuri între copii. Este necesar ca pǎrinţii sǎ fie preocupaţi de problema jucǎriilor, de felul cum le folosesc copiii în joc, cum le îngrijesc şi le pǎstreazǎ în ordine( pentru aceasta trebuie rezervat un loc în locuinţǎ ).

Primele impresii despre lume şi viaţǎ, despre fenomene din naturǎ şi societate, copilul le primeşte în familie. Aici, prin comunicarea continuǎ cu membrii familiei, el îşi însuşeşte limbajul, care cu timpul devine un puternic instrument al dezvoltǎrii sale psihice. Educatoarea îi va lǎmuri pe pǎrinţi cât de importantǎ este contribuţia lor la dezvoltarea vorbirii copiilor. Pǎrinţii vor fi atenţi la felul cum pronunţǎ copiii cuvintele, le vor corecta vorbirea, le vor îmbogǎţi vocabularul, îi vor învǎţa sǎ se exprime coerent şi expresiv.

Educarea vorbirii în familie nu se realizeazǎ dupǎ un program. Însuşirea vorbirii de cǎtre copii se realizeazǎ în practica comunicǎrii verbale a copilului cu cei din jur.La început recepţioneazǎ discuţiile dintre membrii familiei, iar mai târziu, îşi comunicǎ impresiile, îşi exprimǎ dorinţele şi bucuriile şi astfel învaţǎ sǎ vorbeascǎ.

Pǎrinţii trebuie sǎ acorde o mare atenţie întrebǎrilor copiilor , semn sigur al dezvoltǎrii lor intelectuale, al manifestǎrii curiozitǎţii nepotolite de a cunoaşte natura şi originea lucrurilor din jur. Educatoarea îi va sfǎtui pe pǎrinţi sǎ le satisfacǎ aceastǎ nevoie de cunoaştere a copiilor, sǎ le rǎspundǎ la întrebǎri pe înţelesul lor şi sǎ evite sǎ le dea explicaţii greşite , mai ales mistice.

Grija educatoarei trebuie sǎ fie foarte mare când este vorba de formarea în familie a gândirii cauzale a copilului.Chiar dacǎ preşcolarul nu poate sǎ pǎtrundǎ multe din cauzele reale ale fenomenelor, totuşi el este în stare sǎ înţeleagǎ de exemplu cǎ norii sunt nişte „ aburi” , cǎ ploaia se produce prin cǎderea picǎturilor de apǎ ce s-au format din nor. Este important ca pǎrinţii sǎ dea copilului explicaţii care

sǎ-l orienteze spre adevǎr, într-o formǎ accesibilǎ înţelegerii lui. Procedând în acest fel educatoarea va preveni formarea în familie a unei înţelegeri mistice a realitǎţii de cǎtre copii.

Rolul familiei este foarte important şi în educaţia intelectualǎ şi moralǎ a copiilor .

În familie, copiii îşi însuşesc primele cunoştinţe, îşi formeazǎ primele reprezentǎri şi dobândesc primele experienţe morale. Pǎrinţii îi învaţǎ de timpuriu pe copii sǎ înteleagǎ ce este „ bine” şi ce este „rǎu” , ce este „ permis” şi ce este „ interzis’.Copiii îşi însuşesc aceste reprezentǎri elementare în practica vieţii de zi cu zi. Pentru unele fapte şi acţiuni ei sunt încurajaţi şi lǎudaţi, iar pentru altele sunt mustraţi de cǎtre pǎrinţi. În felul acesta, copiii învaţǎ sǎ se reţinǎ de la faptele pentru care sunt certaţi ;de a spune o minciunǎ, de a nu-şi asculta pǎrinţii , de a nu ţine jucǎriile în ordine, de a lua o jucǎrie de la un alt copil fǎrǎ permisiunea acestuia, de a fi prevenitor în relaţiile cu alţi copii. Pe de altǎ parte, copiii sunt încurajaţi şi lǎudaţi pentru acele fapte care concordǎ cu cerinţele morale ale familiei.

Educatoarea trebuie sǎ le explice pǎrinţilor cǎ procesul educǎrii morale a copilului este deosebit de complex. Unii pǎrinţi nu înţeleg cǎ adesea copilul este incorect nu pentru ca ar vrea sǎ se abatǎ de la reguli, ci pentru cǎ nu ştie cum trebuie sǎ se comporte, nu dispune de experienţa moralǎ necesarǎ, nu cunoaşte cerinţele faţǎ de comportarea lui. Se ştie cǎ unii copii comit acte reprobabile pentru cǎ nu sunt în stare sǎ-şi controleze acţiunile, alţii ştiu cum va trebui sǎ procedeze într-o situaţie sau alta dar sunt încǎ obişnuiţi sǎ se comporte în felul cerut de pǎrinţi.Sarcina pǎrinţilor este aceea de a-i ajuta pe copii sǎ-şi însuşeascǎ treptat o anumitǎ experienţǎ moralǎ, sǎ se obişnuiascǎ cu faptele de conduitǎ moralǎ . Educatoarea are obligaţia sǎ-i ajute pe pǎrinţi în educarea moralǎ a copiilor în cadrul familiei.

În educarea copiilor, un rol foarte mare îl are stabilirea unor relaţii dintre pǎrinţi şi copii( relaţii verticale, de sus în jos şi invers ) , iar pe de altǎ parte , de relaţii reciproce dintre copiii aceleiaşi familii ( relaţii orizontale )

Ceea ce trebuie sǎ caracterizeze relaţiile dintre pǎrinţi şi copii este stima reciprocǎ dintre membrii familiei , dragostea pǎrinteascǎ raţionalǎ faţǎ de copii, consecvenţa şi unitatea cerinţelor pe care le formuleazǎ pǎrinţii şi ceilalţi membri ai familiei faţǎ de copii, exemplul personal pe care îl dau cei mari prin atitudinea şi faptele lor, încât devin pentru copii un exemplu demn de urmat.

Pǎrinţii , în general,îşi iubesc copiii, le poartǎ de grijǎ, muncesc pentru ei şi participǎ la toate bucuriile şi supǎrǎrile lor.Aceastǎ dragoste nu trebuie sǎ fie oarbǎ,în limita puterilor lui, copilul trebuie sǎ participe şi el la grijile gospodǎreşti ale familiei, sǎ îndeplineascǎ unele sarcini. Educatoarea îi va lǎmuri pe pǎrinţi cǎ numai în mǎsura în care copilul va fi antrenat în rezolvarea problemelor gospodǎreşti ale familiei i se educǎ atitudinea justǎ faţǎ de pǎrinţi, faţǎ de ceilalţi membri ai familiei şi faţǎ de alţi oameni din afara familiei.

Relaţiile dintre pǎrinţi şi copii sunt influenţate şi de consecvenţa şi unitatea cerinţelor pe care pǎrinţii le ridicǎ în faţa copiilor. Ceea ce pretinde tata de la copii trebuie sǎ fie susţinut de mama şi invers. Nimic nu poate fi mai dǎunǎtor pentru

caracterul în formare, decât divergenţele dintre cerinţele pe care membrii adulti ai familiei le pun în faţa copiilor.

În familiile cu mai mulţi copii, atitudinea pǎrinţilor trebuie sǎ fie egalǎ şi nepǎrtinitoare faţǎ de fiecare. Aceasta fiind calea prin care se educǎ la copii simţul dreptǎţii şi al respectului reciproc.

O problemǎ aparte a educaţiei în familie o constituie copilul unic.Nu e de mirare cǎ pǎrinţii concentreazǎ toatǎ grija şi dragostea asupra singurului lor copil. Dar aceastǎ dǎruire afectivǎ pe deplin explicabilǎ trebuie supusǎ unui control raţional. Pǎrinţii sunt datori sǎ gǎseascǎ copilului tovarǎşi de joc de aceeaşi vârstǎ cu el. Ei nu trebuie sǎ–l „acapareze” , sǎ-l sileasca sǎ-şi petreacǎ tot timpul numai în preajma lor.

A-l priva pe copil de posibilitatea de a se juca cu alţi copii, înseamnǎ a-l lipsi de bucuriile vieţii. Din punct de vedere educativ, problema prezintǎ şi alte aspecte. Nici un copil nu poate sǎ creascǎ sǎnǎtos , sub aspectul intelectual, social, moral , dacǎ nu se dezvoltǎ în colectivitate şi prin colectivitatea de copii.Copilul se poate dezvolta multilateral şi armonios numai dacǎ este integrat în relaţiile social-morale ale vieţii de colectivitate.Copiii care nu sunt formaţi în familie în acest spirit de colaborare, comunicare, educarea lor în grǎdiniţǎ întâmpinǎ serioase dificultǎţi.

Bibliografie: