A efectuat: Manastîrlî Marina

E verificat: Dragonenco Svetlana

“Motto –ul are o importanta

deosebita in evolutia

personajului - Puiu Faranga!

“Si nu stii ca tu esti un ticalos si misel, si sarac, si orb, si gol?”

(Apocalipsa III – 17)

Viaţa e o vîltoare a evenimentelor în care o simplă trăire omenească nu valorează nimic , decît un şirag de lacrimi după moarte.

Cel ce tinde către ideal, să fugă de tot ce-i josnic, să privească doar înainte, să-şi lege într-astfel viaţa de năzuintţa aleasa, încît să izbîndească împreună sau să piară amîndouă într-aceeaşi înfrîngere.

Suntem amorfi, oribili şi nu contăm decît o punga de galbeni? Oare nu suntem indivizi de care depinde balanţa în univers! ?

Suntem săraci, ne sărăcim sufelteşte atunci cînd priorităţile sunt neclar aranajte, cînd pe talerul omeniei sunt aşezate cu acurateţe mincuina, corupţia, indiferenţa şi indolenţa. Atunci cind bunătatea , adevărul toreranţa si frumuseţea sunt uitate unde va în umbra unei epoci feudale.

Săracul, orbul , golul şi mişelul – aceast imagine ne imbină pe noi pe toţi, pe oamenii care s-au depărtat de condiţiile genereale umane; pe cei ce am uitat de utilitatea valorilor. Valorile sunt principiile care ne călăuzesc calea sorţii.

Soarta Mădălinea a fost scrisă în vîltoarea dansului „Ciuleandra”, de unde şi porneşte nebunia viitorului său soţ Puiu Faranga! Dansul ia cunoscut, în învălmăşeala lui a început sfîrşitul ce va avea urmări tragice! Nebunia dansului, “Ciuleandra” fiind considerat un dans dionisiac în care dintre participanţi se deslănţuie: ”Porneşte ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat.

~ 1 ~

Acest joc este, de asemenea, un dans al destinului unde mulţi îşi găsesc sufletul pereche, după cum spune şi Andrei Leahu: ”Apoi, prin partea noastră, mai toţi flăcăii, de la Şuleandra, se însoară”. Aces joc a fost un joc al sorţii acestor doi indivizi atît de diferiţi după statut, după categoriile sociale şi după trăiri atît sufeleteşti cît pămînteşti.

Puiu Faranga în ipostaza de criminal, ucigându-şi soţia: ”O prăvălise pe sofa şi, cu genunchiul drept, îi zdrobea sânii. Degetele şi le înfipse în gâtul ei plin şi alb parc-ar fi vrut să înăbuşe un răspuns de care se temea.” Acesta făcea parte dintr-o familie înstărită şi renumită. Scena crimei conjugale a devenit o modalitate de semnalează ipostaza finală a personajului principal-Puiu, nebunia acestuia, dar ilustrează, totodată, şi faptul că niciodată nu ne cunoaştem suficient de bine, niciodată nu ştiu dacă în interiorul unei fiinţe aparent inofensivă se poate afla instinctul criminal. Trebuie doar să ştim să ne controlăm pornirile.

Cred cu tărie în soarta bolnavă a acestuia, cauza incompatibilităţii sale sociale fiind o pornire insuficienă a dragostei de mamă din copilărie şi o imbecilitate a strămoşilor ce au alterat sîngele. Puiu fiind nascut cu o boală...

Puiu a fost lipsit de sensibilitate, de dragostea maternă. Puiu a fost un copil alintat şi răsfăţat de matuşa Matilda, care l-a facut egoit şi la condamnat pe viaţă la o copilărie veşniciă. Puiu fiind copil şi la cei 30 ani ai săi, rămînînd un copil nematurizat. Dovadă fiind : o dată înfăptuită crima, acesta fuge sub aripa protectare a tatălui său ce manifestă asupra fiului o autoritate severă şi refuză să conceapă că unicul fiu este un criminal: ”A, dar tu cât mi-ai insultat inima cu fapta ta mârşavă! Ai zdrobit tot ce, Puiule, tot ce am crezut şi tot ce nădăjduiam în viitor. Unicul copil a lui Faranga este un ucigaş ordinar”. Şi aici e o afectivitate psihologică în care tatăl îşi impune o autoritate şi o tutelă dură. Aceasta asigurînd o imposibilitate şi o neputinţă de a lua decizii: “Capriciu al tatălui meu”, “Acum tu să taci!”, “Stai jos! Porunci tatăl”. Prin el se asigura continuitatea neamului: “El era singurul vlăstar al familiei Faranga, şi printr-însul familia aceasta (…) trebuia să perpetueze”. Puiu era unicul fiu al ministrului de justiţie, fiul unui nobil de viţă cu tradiţii şi moşie imensă! Toate astea au determinat pre Puiu la o excesivă încredere de sine, la o supraapreciere ce îi oferea senzaţia unei puteri supranaturale imenese, unei exaltări spirituale extraordinară! “O ţărăncuţă ca asta să mă respingă pe mine, care în saloanele bucureştene aveam reputaţia de mare cuceritor de inimi femeieşti? ”

La prima întâlnire cu doctorul, Puiu observa atitudinea indiferentă a acestuia faţă de el. Îl primeşte drept duşman , îl cercetează îndeaproape şi-l urmăreşte nebuneşte! Atît timp cît la crezut duşman, îl avea inamic doar pe Doctorul Ursu, însă dup ace a aînceput a avea încredere în medic, îşi avea duşman

~ 2 ~

conştiinţa! Aici în spitalul pentru alienaţi mental, Puiu îşi analizeaza profund crima savirşită , aici, în spital sunt analizate toate întâmplările importante din viaţa sa regâsindu-se pe sine. Analiza psihologică a personajului se realizează prin intermediul introspecţiei adică scurtarea stărilor sufleteşti până la nuanţe infinitezimale.

Puiu Faranga are conştiinţa vinovăţiei, care declanşează un chinuitor proces moral, în urma unei stăruitoare explorări interioare. Puiu Faranga se eliberează de constrângerea tatălui de a adopta o soluţie salvatoare juridic, dar dezastruoasă din punct de vedere moral:

„– Bine, tată, dumneata vorbeşti de parcă acuma ar avea vreo importanţă micile trucuri avocăţeşti! Parcă de- aici încolo m-ar mai putea interesa lumea din afară! Ca să mă împac cu lumea aceea, ar trebui să înşel, să mă prefac că sunt nebun...Ei, asta nu se poate, tată, cu nici un preţ! Nu vreau să înşel, să-mi încarc conştiinţa şi cu o înşelăciune spre a scăpa de urmările unei crime!

În acel spaţiu izolat, gardianul este cel care ţine locul mamei sale, dar se dovedeşte a fi şi un model demn de urmat deoarece şi el se aflase într-o situaţie asemănătoare, de a-şi ucide soţia, însă a putut să se stăpânească: ”Un simpu ţăran, a fost în stare să renunţe la tot, să înfrunte necunoscutul unei vieţi noi, numai ca să evite tentaţia de-a suprima viaţa unei femei ticăloase”. Atunci Puiu dezertat de la răspundere , de la responsabilitaţea faţă măcar de conştiinţa şi gaseşte refugiu în teoria sa. În care Puiu evadeaza de la achitarea spirituală.În spital trecerea zilelor îl determină pe Puiu să găsească o explicaţie la crima sa. Privind în profunzime, el îşi dă seama o asemenea faptă nu poate fi săvârşită decât din cauza instinctului criminal înnăscut: ”Dacă nu m-am putut stăpâni nici cât gardianul înseamnă că am avut în mine instinctul criminal înnăscut. ” El îşi aminteşte că de mic era o fire crudă şi nemiloasă, asistând la tăierea păsărilor: “Plăcerea grozavă de a privi, de când era un prichindel, la ţară, cum se năpustea să pună mână pe corpul fără cap ce se zvârcolea şi sărea de ici-colo împroşcând cu sânge în toate părţile”, participând la dueluri: “nu vreau să am copil asasin nici măcar în duel”, sau comportându-se sălbatic cu fiinţa iubită: “Apoi pornirea lui stranie şi irezistibilă, când posedă o femeie, de-a o ucide într-o îmbrăţişare supremă sau cu o sărutare ca să-I oprească definitiv respiraţia. Multe femei i-au şi spus, mai în glumă, mai în serios, că se poartă în iubire ca un criminal sadic (…) şi încă socotea ca dorinţa perversă înseamnă un exces de iubire.”

“ Chiar şi dragostea poate sa ucidă, căci iubirea are inumanul cost, Şi dovedeşte astfel să fi fost, Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă ”.(George Tarnea)

“ Dragostea nu are vîrstă, limită şi nici moarte! ”(John Galsworthy)

~ 3 ~

Doctorul Ion Ursu a iubit-o pe Mădălina, cu o dragoste curată şi nevinovată! “ El o considera mai întâi ca pe o soră, apoi visa că ce se căsătoreşte şi îi devine soţie.”

Degradarea personajului atinge punctul culminant în momentul în care rolul dintre pacient şi doctor se inversează. Acesta din urmă îi mărturiseşte dragostea pentru Medelaine: “Am iubit-o mult, da… Era numai o copilă dar am iubit-o şi ca pe o soră, şi ca pe o soţie…” Ursu se destăinui în faţa pacientului pentru al impune la autoanaliză şi la o mustrare a conştiinţeisale, treptat adîncindu-l în abisul inconştiinţei. Ursu spune: “…fiul fostului ministru Faranga care, într-o criză nervoasă, şi-a sugrumat nevasta. Nu ştiu ce mutră voi fi făcut, dar sufletul meu se răsucea ca o râmă strivită. Se sfârşise definitiv orice speranţă chiar într-o minune!"

Imputarea medicului , îl duce la furie nebună pe pacient: ”Ai dreptate… Ai omorât-o chiar de două ori; întâi i-ai ucis sufletul când ai luat-o şi a doua oară i-ai ucis şi trupul ! Aşa e!” Familia Faranga au denaturat-o, au falsificat-o pe Mădălina ci au transformat-o într-o artificală şi seacă Madelaine, în ochii cărei Ursu i-a zarit dragoste tainică, pe care Puiu nu a fost în stare să o vadă. Nu a iubit-o destul, sau nu a iubit-o defel obligînd-o la o indiferenţă trupească în care Puiu auzea srtigăte de adevăr. În noapte crimei el zicea “-Taci, Taci, taci…” adresarea fiind curmată de o pornire nebună, bolnavă. Glasul îl îndemna la omor pe cînd nepăsarea, pasivitatea şi răceala Madelainei îl întărîta. “Taci, taci!” Puiu se adresa glasului poruncitor din sine , strigatului său din timpane ce-l asurzea… A omorît cea mai pură fiinţa din cauza reproşurilor individuale faţă de înşelăciunile şi murdăriile sale! Puiu nu ma poate suporta regretele sale, strigătele conştiinţei, imputările medicului, greutatea crimei ce a facut-o şi se cufundă în dansul sorţii sale “Ciuleandra”. După lupta cu sine însuşi , Puiu se lasă pradă conştiinţei şi fericirii sale lîncede. Puiu îşi gaseşte sensul vieţii sale în dans, în acel dans în care sufeltele se împreunează nu pentru pămînt ci pentru cer.

Şi cine a spus ca nu a iubit-o?A iubit-o nebuneşte precum doar el putea. Oare?

Oare care-I sensul vieţii?

…sensul vieţii e în afara vieţii, e dincolo de viaţă şi viaţa nu-i nimic altveca decît drumul spre Sens.

~ 4 ~

~ 5 ~