CHELIDONIUM MAJUS ROSTOPASCA

CHELIDONIUM MAJUS ROSTOPASCA

Rostopasca - Chelidonium majus este o planta erbacee, perena, spontana, intalnita prin locuri umbroase din paduri, tufarisuri, gradini, pe langa garduri, ziduri, ruine, in jurul asezarilor omenesti, de la campie pana in zona montana, la altitudini maxime de 800-1000 m, fiind utilizata inca din antichitate in medicina populara.

Fara cerinte deosebite fata de temperatura, rostopasca necesita o temperatura de 4-6C pentru germinatia semintelor . Cresterea si dezvoltarea plantei se face la o temperatura moderata.

Rostopasca prefera in sol si in aer un grad mai mare de umiditate, solicitand in permanenta apa, dar nu si excesul acesteia. Evitand lumina directa rostopasca se instaleaza pe soluri usoare cu suficienta materie organica, pe terenuri tasate, cu pietris si chiar cu nisipuri.

Avand o tulpina ramificata, inalta pana la 100 cm, dispers-paroasa, Rostopasca dezvolta frunze alterne, cu doua-cinci perechi segmente inegale-crenate, pe fata inferioara glabre sau dispers-paroase si flori de culoare galbena.

Toate partile plantei contin suc laptos (latex) de culoare galbena, care, in contact cu aerul, se brunifica.

Ramurile si tulpinile tinere de rostopasca se recolteaza in faza de inflorire deplina, de preferat in aprilie-mai, cand planta poseda cea mai mare cantitate de principii active. Uscarea se face la umbra, in strat subtire, de preferat in poduri acoperite cu tabla. Se intorc la doua-trei zile. Uscarea artificiala la 35-40C.

Rostopasca contine alcaloizii chelidonina, homochelidonina, oxichelidonina, mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina, coptizina, protopina, alocriptopina, cantitati mici de berberina, sparteina, vitamina C, rezine, ulei volatil, saruri minerale.

Extractele din Rostopasca au efecte antibiotice pe un mare numar de germeni patogeni. Sucul proaspat este un bun caustic impotriva negilor. Are efecte antitumorale de tip colchicinic, antimitotic.

Rostopasca este folosita in combaterea negilor, bataturilor, cheliei (alopeciei), ca adjuvant in tratarea tuberculozei pielii, tratarea ranilor, fistulelor, psoriazisului si fortifica parul.

LACTUCA SATIVA - SALATA Salata verde de gradina (laptuca) este prezenta aproape tot timpul anului, deoarece poate fi cultivata si in sere, insa este una dintre primele legume care apar primavara si care, prin continutul ei, poate suplini alimentatia greoaie si lipsita de vitamine din cursul iernii.

Denumita stiintific lactuca sativa, salata verde stimuleaza pofta de mancare, revigoreaza si curata organismul de toxinele acumulate. Aceasta contribuie, totodata, la combaterea deficitului de hemoglobina si saruri minerale din organism.

Bogatie de saruri minerale

In afara hidratilor de carbon (zaharuri) salata contine foarte multe saruri minerale, indispensabile metabolismului ca stimulenti: saruri de calciu, fosfor, iod, fier, magneziu, cupru, arsen, iar ca vitamine, in special vitamina C, apoi A, B, D si E. In afara de aceste substante, salata verde mai are in componenta ei hormoni estrogeni, cu efect anafrodisiac (reduce excitatia sexuala). Datorita vitaminei C, salata mareste rezistenta la infectii si virusuri si combate anemia.

Continutul abundent de mucilagii are un rol deosebit in reglarea digestiei si a tranzitului intestinal, fapt care intereseaza pe cei care sufera de constipatie, ca laxativ. Alte efecte benefice ale salatei sunt cel hipoglicemiant, de drenare a ficatului, diuretic, cu indicatie in litiaze si edem, de aparitie si desfasurare normala a ciclului menstrual. Salata este, de asemenea, indicata in cazul tulburarilor neurovegetative din sfera cardiaca, cum ar fi tahicardia si extrasistolele, nevrozele cardiace etc.

Datorita unor substante cu caracter hormonal, salata este sedativa - consumata mai ales seara contribuie la diminuarea stresului zilnic - si, in plus, are calitatea de a induce un somn fiziologic.

Recomandari terapeutice

Sub forma de infuzie, salata are efect antispastic, diuretic si calmant. Infuzia bauta seara asigura un somn bun.

Daca se fierb doua salate bine spalate cu un litru de apa timp de 20 de minute, se obtine o solutie de uz extern.

Astfel, cu lichidul rezultat se pot pune comprese pe fata (pentru combaterea acneei) sau pe alte parti ale corpului, cum ar fi zonele afectate de psoriazis, cu efect decapant, de curatare a pielii. Compresele trebuie sa fie la temperatura camerei si se tin cate 10 minute (se aplica in 3 reprize).

Compresele au, totodata, rolul de a tonifia pielea fetei. Din aceasta cauza, lichidul rezultat din fierberea salatei.

se poate folosi sub forma de masti, mai ales in cazurile de cuperoza si ten uscat.

SALVIA OFFICINALIS SALVIA Planta medicinala de cultura, subarbust stufos, ramificat, care poate atinge aproximativ un metru inaltime, exclusiv de cultura la noi in tara. Frunzele sunt acoperite cu peri fini si au culoare argintie sau verde cenusie. Florile sunt mari ca dimensiune, grupate in forma de spic, de culoare violet-albastra, rareori alba. Fructul este o tetraachena. Planta infloreste din luna mai pana in luna iulie. Salvia are un miros placut, puternic si gust usor amarui.

In scop medicinal se recolteaza frunzele inainte de perioada de inflorire.

Planta contine ulei volatil, tuiona, alfa si beta pinen, camfor, borneol, cineol dar si tanin, acid oleaonic, sitosteroli, substante estrogene, azotat de potasiu, principiu amar (picrosalvina), acid nicotinic, acid cafeic, acid fumaric, rezine, substante estrogene, vitamina B1 si C, saruri de potasiu.

Salvia are proprietati coleretice, antimicrobiene, sedative, depurative, antitermice, expectorante, tonice, antiinflamatoare, antispastice, carminative, antiseptice, estrogene, astringente.

Planta se utilizeaza si in gastronomie pentru aromatizarea preparatelor culinare.

Uz intern:

- hipovitaminoze, boli de ficat, inflamatii gastrointestinale, laringita, faringita, amigdalita, constipatie, nervozitate, paralizii, dereglari hormonale, menstruatii neregulate, hiperhidroza palmo-plantara, flatulenta, ulceratii, depresie, frigiditate, impotenta, convalescenta, afrodisiac, astenie, afectiuni ale cailor biliare, galactoree, sialoree, astm sub forma de infuzie, decoct.

Uz extern:

- intepaturi de insecte, gingivite, stomatite, afte bucale, micoze bucale, abcese dentare, ulcere venoase, contuzii, eczeme, seboree, ten ridat, acnee, alopecie difuza, leucoree, degeraturi, entorse, luxatii sub forma de compresa, bai locale, cataplasma.

Contraindicatii:

- Consumul de salvie este interzis in timpul sarcii intrucat determina contractii uterine. Este interzis si in timpul lactatiei (reduce secretia lactata).

SALVIA SPLENDENS SALVIA ORNAMENTALA Salvia, atat de cunoscuta noua din decorul parcurilor si gradinilor, poate constitui o minunata floare si pentru balcoane, datorita robustetei plantelor si a bogatiei florilor colorate in rosu aprins.

Salvia infloreste continuu din iunie pana la caderea brumei, avand spice cu flori intr-o variatie de nuante de rosu. Cele mai multe varietati ale salviei cresc pana la inaltinea de 25-30 cm, dar sunt si soiuri care cresc pana la 50 de cm.

Salvia trebuie semanata in martie-aprilie in ladite, intr-un pamant nisipos. Semintele germineaza bine la temperatura de 16-18 C, dupa circa 2 saptamani.

Rasadul se repica, iar in luna mai poate fi plantat la locul definitiv la distanta de 20-30 cm.

Salvia este o planta putin pretentioasa. Nu suporta excesul de apa care determina ingalbenirea si caderea frunzelor.

Ingrasati terenul daca acesta este foarte sarac sau nisipos cu gunoi de grajd sau compost inainte de a efectua plantarea. Folositi lunar un ingrasamant fortifiant pentru a favoriza o crestere puternica si o inflorire bogata.

IRIS GERMANICA STANJENEL

Planta medicinala sau decorativa, mai ales, de cultura.

Frunzele sunt alungite si ascutite spre varf. Florile sunt mari, de culoare violet inchis, cu peri galbeni pe partea superioara. Fructul este o capsula. Stanjenelul se cultiva atat ca planta medicinala cat si decorativa.

In scop fitoterapeutic se utilizeaza rizomii de culoare alba (din al doilea si al treilea an de vegetatie), incepand din luna iulie pana in octombrie.

Planta are proprietati expectorante si diuretice.

Uz intern:

- inflamarea organelor respiratorii. urinare si digestive, tuse convulsiva, pneumonii, astm bronsic, cefalee, tuberculoza, dischinezie biliara, constipatie, simptome menstruale - sub forma de infuzie, decoct.

Uz extern:

- nevralgii dentare, hemoroizi, arsuri, micoze si ulceratii cutanate - sub forma de gargara, bai locale, comprese.

Contraindicatii:

- Nu se utilizeaza planta in caz de ulcer duodenal sau in timpul sacinii sau alaptarii.

Efecte adverse:

- In cazul supradozajului pot apare dermatite de contact, diaree sanguinolenta, mucoase iritate, crampe si dureri abdominale, varsaturi.

TRIFOI - OXALIS STRICTA Planta ierboasa perena, nalta de 15-40 cm, cu stoloni subterani subtiri, roscati, carnosi, spre toamna slab tuberizati, stolonii supraterestri frunzosi. Tulpina este erecta, ramificata. Frunze lung petiolate, trifoliate, cu foliole subsesile, obocordate, ntregi pe margini, pe dos albastrui verzi. Are flori pentamere, de obicei cate 2-6, adunate n cincine umbeliforme dispuse n subtioara frunzelor. Sepale ovat lanceolate, ascutite, persistente. Petale obovate, emarginate, deschis galbene. Androceu din 10 stamine dispuse pe doua cercuri. Gineceu din 5 carpele concrescute, cu ovar superior.Fructul este o capsula cu pediceli erecti sau orizontali patenti.

Este introdusa din America de Nord si raspndita mai ales n araturi, gradini de zarzavat, pe lnga drumuri, vii, tufisuri.

Contine oxalat acid de potasiu, vitamina C, mucilagii, pectine, enzime, saruri organice etc. Are aceleasi utilizari ca si O. acetosella.

Fam. Geraniaceae

Familia Geraniaceae grupeaza plante ierboase sau subarbustive, rar arborescente, cu peri glandulari care secreta substante volatile. Frunzele sunt palmat-lobate pna la palmat-sectate, stipelate. Florile sunt actinomorfe sau usor zigomorfe, pentamere, hermafrodite, pe tipul 5, cu nvelisul floral diferentiat n caliciu si corola, cu piesele libere. Fructele sunt uscate, dehiscente, la deschidere valvele se rasucesc n spirala sau n cerc. Fiecare valva (fosta carpela), nchide o samnta, fructele fiind apocarpoide desfacndu-se n fructe partiale numite mericarpii.

POLYGONUM AVICULARE TROSCOT

Fam. Polygonaceae

Denumiri populare: brebenel, iarba gainilor, iarba grasa de gradina, laba gainii, scrantitoare de balta, iarba noduroasa, sporis, hericica, iarba-rosie, buruiana junghiurilor, buruiana de scrante, iarba-scrantiturii, scranteala, porcin

Planta erbacee, creste spontan in gradini, pe langa garduri, la marginea drumului, pe langa liniile de cale ferata, pe terenuri virane, atat la campie cat si in zonele deluroase, o buruiana banala ale carei beneficii terapeutice le-au cunoscut in vechime batranii care pretuiau cu mult mai mult farmacia naturii folosind-o pentru proprietatile ei antihemoragice in caz de traumatisme, rani, plagi sangerande, de unde si multe din denumirile populare ale plantei, buruiana de scrante, iarba- scantiturii. In scop terapeutic se foloseste partea aeriana a plantei, recoltata pe vreme insorita, in lunile iulie- august dar si radacinile recoltate la sfarsitul lunii septembrie.

Compozitie: saponozide, avicularozida, derivati antrachinonici, flavonoide si pigmenti flavonici, taninuri, acid salicilic, rezine, steroli, mucilagii, vitamine A,C,K, saruri minerale dintre care predomina dioxidul de siliciu.

Actiune: hemostatica, cicatrizanta, antiinflamatorie, astringenta, antidiareica, mineralizanta, diuretica, actioneaza asupra epiteliului renal si creste cantitatea de urina eliminata, eficient in starile de retentie hidrosalina, afectiuni articuare iar pentru efectul hipotensiv este eficient in boli cardio- vasculare, HTA, favorizeaza refacerea integritatii mucoaselor, grabeste cicatrizarea, bogat in minerale are actiune remineralizanta, tonica generala.

Indicatii: hemoragii diverse (epistaxis, sangerari intestinale, metroragie ), ulcer gastro-duodenal, rectocolita ulcero- hemoragica, hemoroizi sangeranzi, fibrom uterin, hipermenoree (cicluri menstrual abundente), afectiuni cardio- vasculare, hipertensiune arteriala, afectiuni bronho- pulmonare cu hemoptizie (sputa cu sange), tuberculoza pulmonara, bronsiectazie, enterite, dizenterie, scaune cu sange, gastrite, afectiuni renale, azotemie, uremie, edeme cardio-renale; in uz extern: plagi sangerande, rani, ulcer varicos, epistaxis, hemoroizi externi, afectiuni ginecologice.

THUJA - TUIA Thuja apartine familiei Cupressaceae, originar din Alaska, din regiunile lacurilor nordamericane, din China si din Japonia. Numele sau provine din grecescul thyia (tamaie) datorita mirosului caracteristic al lemnului. In America se numeste Arborvitae, de la latinescul Arborele vietii.

LAMIUM ALBUM URZICA MOARTA

Planta medicinala intalnita in toate regiunile tarii, din zona de campie pana in zona montana, preferand umiditatea.

Frunzele sunt dintate, acoperite de peri. Florile sunt albe sau galben deschis.

urzica moarta infloreste din luna aprilie pana in lunileaugust-septembrie. In scop fitoterapeutic se utilizeaza florile (doar corola), in timpul infloririi, dar si partea aeriana.

Planta contine mucilagii, flavonozide, saponozide, tanin, saruri de potasiu, aminoacizi liberi, saruri minerale, ulei volatil, vitaminele A, B2, C, potasiu, histamine.

Urzica moarta are efect expectorant, depurativ, cicatrizant, astringent, sedativ, emolient, diuretic, antidiareic, remineralizant, tonic.

CONVOLVULUS ARVENSIS - VOLBURA

Volbura apartine familiei Convolvulaceae si face parte din flora spontana din Europa si Asia. In Romania este intalnita in intreaga tara, in zona de campie si de deal, ca buruiana de culturi, pe pajisti, pe marginea drumurilor, etc. Rochita- randunicii este o planta erbacee, cu tulpina rasucita, cataratoare sau taratoare, care poate ajunge pana la 2 m lungime. Radacina este lunga si subtire, de culoarea alba. Frunzele sunt ovale sau sagitate, au codita lunga, dispuse in spirala, cu marginea ondulata. Florile au forma de palnie, sunt albe sau roz pal si se disting pe suprafata lor 5 dungulite subtiri violacee, sunt placut mirositoare si infloresc din mai pana in septembrie.

In fitoterapie este utilizata intreaga planta, care trebuie smulsa impreuna cu radacinile, in lunile aprilie- mai. Planta contine urmatoarele substante: rezine de natura glicozidica, convolvulina, jalapina, tanin, vitamina c, substante minerale. Proprietatile sale curative sunt: purgativ, coleretic, colagog, laxativ usor, depurativ.

Uz intern:

- boli gastrointestinale, constipatii, dischinezii biliare, tuse sub forma de pulbere de planta, infuzie, tinctura.

Uz extern:

- frunze proaspete - abcese, arsuri, furuncule, rani - sub forma aplicatii directe.

PHASEOLUS VULGARIS L. FASOLE

Alte denumiri populare: baclau, baghi, bob, fansule, fasci, fasula, fasule, fisuliu, fusei, fusol, pustoaica, pasula, teaca, tartarica, tucara.

Descrierea speciei: planta erbacee de cultura care prezinta in sol o radacina fusiforma, fibroasa, ramificata, cu nodozitati mici. Tulpina este erecta la unele soiuri si volubila la altele acoperita cu perisori. Frunzele primare sunt simple si opuse. Flori albe, albe-berzui, roze, rosii sau violete, grupate cate 2-8 in raceme laxe. Infloreste in iulie-septembrie. Fructul este o pastaie de forma si marimi diferite.

Ecologie: planta prefera soluri mijlocii, nisipo-lutoase, permeabile, are nevoie de o umiditate ridicata in perioada germinarii semintelor.

Organul vegetativ si reproducator utilizat: tocile fara boabe (Fructus Phaseoli sine semine).

Perioada de recoltare: septembrie-octombrie.

Principii active: aminoacizi, hidrati de carbon, de K, Ca, p, Fe, Ni, Cu, Co, vitaminele A, B, C, niacina.

Boli in care este utilizata: uz intern: edeme renale, pielocistitecistite, acnee, diabet zaharat, reumatism, tuberculoza pulmonara, intoxicatii, guta, hidropizie; uz extern: reumatism, arsuri, erizipel, pecingine.

OXALIS ACETOSELLA MACRISUL IEPURELUI Macrisul iepuresc este o palnta din flora spontana din regiunile cu clima temperata. In tara noastra este o planta comuna in padurile de munte, in molidisuri si fagete, pe soluri acide si bogate in humus. Este o planta de talie mica mica ce are in pamant un rizom din care pleaca frunzele trifoliate. Florile sunt mici, cate una pe fiecare tulpina, cu vinisoare purpurii. Intreaga planta are gust acrisor placut. Dintre substantele chimice din compozitia plantei amintim: acid oxalic, oxalat de potasiu, tanin, mucilagii, pectine, enzime, principii sulfurate, saruri minerale, vitamina C.Principalele calitati ale Macrisului iepuresc sunt: diuretic, antidiareic, antiscorbutic, antidot in intoxicatii cu arsen si mercur. In fitoterapie sunt utilizate frunzele si radacinile (crude sau uscate).

Uz intern:

- astenie de primavara, avitaminoze, boli hepatice cronice, cancer, diaree, digestie dificila, dureri de piept, febra, inapetenta, intoxicatii cu metale grele, scleroza in placi - sub forma de frunze proapete mancate ca atare, decoct de planta proaspata sau uscata, decoct de radacina.

Uz extern: - abcese, leziuni bucale - chiar ulcerate, rani, scabie - frunzele zdrobite aplicate local, frunze uscate amestecate cu miere se aplica pe locurile cu afectiuni si au un puternic efect cicatrizant, lanolina amestecata cu pasta din radacini si frunze se aplica in locurile afectate de scabie.

PAPAVER SOMNIFERUM - MACUL DE GRDINA Macul de grdin (Papaver somniferum) este o plant cultivat pentru seminele sale, existnd i culturi speciale pentru latex, destinate industriei farmaceutice. Aceast plant anual, reprezint una dintre cele mai vechi specii introduse n cultur, existnd dovezi arheologice despre cultura macului, nc din neolitic. Sistematica

Papaver somniferum este o specie care aparine familiei Papaverraceae Descriere Macul de grdin este o plant ierboas, anual, nalt de 0,8-1,5 m, cu ntreaga parte aerian fotosintetizatoare glauc (verde-albstruie), care dezvolt vara, n vrfurile vegetative, una sau mai multe flori mari, din care se formeaz capsule cu multe semine (vezi imaginea 1). Tulpinile i fructele nemature conin un latex alb bogat n alcalozi foarte toxici pentru om (vezi imaginea 2). Tulpina macului de grdin, se dezvolt dintr-o rdcin pivotant, fiind erect, unic, uneori ramificat n partea superioar. Frunzele la macul cultivat, sunt ntregi, alterne, alungit ovate, neregulat dinate pe margini, cu nervura principal proeminent pe faa inferioar. Lungimea limbului, dar i a peiolului frunzelor scade treptat dinspre baza plantei spre vrful ei, astfel nct frunzele din partea superioar sunt sesile, nu mai lungi de 15 cm (frunzele bazale ajung pn la 30 cm) (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crciun). Florile, ca i acelea ale macului rou de cmp, sunt solitare, fiind alctuite din dou sepale caduce i din patru petale mari. Pe exemplarele cu tulpina ramificat apare cte o floare pe fiecare ramificaie. Culoarea petalelor este variabil (alb, roz, mov, roie, purpurie), iar lungimea acestora este cuprins ntre 4 i 6 cm. La baza fiecrei petale, poate s apar sau nu, cte o pat neagr. Fructul este o capsul porcid, glauc pn la coacere, brun-glbuie la maturitate, obovat (ca un ou rsturnat) sau sferic, avnd un "capac" stelat (cu 8-12 raze), care nu se deschidela maturitate (vezi imaginea 3). La formarea fructului (carpogenez), proces ce are loc ca rezultat al fecundaiei florilor, particip nu numai ovarul gineceului, ci i stigmatul, care apare ca un capac al capsulei, numindu-se disc stigmatic. Seminele, foarte numeroase, reniforme i nchise la culoare, se elibereaz prin porii din partea superioar, lateral a fructului. Dup soiul cultivat, seminele de mac pot fi negre, cenuii ntunecate, cenuii-albastre, albastre-negricioase, violet-cenuii. Cea mai mare valoare, prezint seminele albastre de nuana oelului. Utilizrile macului de grdin De la macul cultivat se folosesc, ca materie prim, capsulele i seminele. Capsulele de mac Capsulele de mac, nc imature (verzi), conin mult latex, care se recolteaz prin incizii, rezultnd produsul cunoscut sub numele de opiu (vezi imaginea 2). n opiu, pe lng multe alte substane, se gsesc dou categorii de alcaloizi; alcaloizii cu nucleu fenantrenic (morfina, pseudomorfina, codeina, tebaina, etc.) i alcalozii derivai ai izochinoleinei (papaverina, codamina, narcotina, etc.) (M. Alexan, O. Bojor, Fl. Crciun). Aceste substane, deosebit de toxice i cu proprieti narcotice, dei n cantiti mai reduse, se regsesc i n capsulele uscate.

Atenie !

Cultivarea macului n scopul obinerii opiului, nafara culturilor speciale, autorizate, este strict interzis pe ntreg teritoriul Romniei i UE. De asemenea, folosirea empiric n tratamente a capsulelor de mac uscate, chiar i n gargarisme, este deosebit de periculoas i contraindicat, semnalndu-se numeroase intoxicaii grave, n urma folosiriiinfuziilor, chiar i "diluate" de fructe uscate de mac, n scop calmant sau ca i somnifer. Folosirea capsuleor uscate de mac n Romnia, era destul de des utilizat, administrndu-se, sub form de ceai, copiilor mici ca s adoarm sau s se liniteasc, dei aceast uzan era contraindicat de ctre medicina popular, care afirma c preparatul, "pe copii i slbete peste msur".

Seminele de mac

Seminele de mac nu conin alcaloizi, n compoziia acestora predominnd trigliceridele formate din acizi grai mononesaturai (acid oleic) i polinesaturai (linoleic, gama linolinic, etc.). Coninutul n lipide ale seminelor este de 35-50%. Aceste semine oleaginoase, pe lng ulei mai conin proteine, sruri minerale i substane enzimatice. Prin presarea la rece a seminelor de mac, se obine un ulei cu indice de iod mare (sicativ), deci cu un grad ridicat de nesaturare, care aduce beneficii sntii [mai multe despre seminele de mac].FRAXINUS EXCELSIOR - FRASIN Frasinul (Fraxinus excelsior) este un arbore indigen specific zonelor mpdurite, care se ntlnete i ca plant lemnoas cultivat n scopuri decorative, n orae. n flora Romniei, alturi de frasinul comun, apar i alte specii ale genului Fraxinus, care vor fi abordate mai jos. SistematicSpeciile aparintoare genului Fraxinus aparin familiei Oleaceae Descrierea frasinului Frasinul comun (Fraxinus excelsior) este un arbore zvelt, drept, cu coroana sferic i rar, nalt de 25-40 m, care prezint o nrdcinare puternic (vezi imaginea 1). Arborele de frasin crete repede i triete pn la 200 de ani. Scoara speciei este cenuie sau cenuiu verzuie, formnd de timpuriu un ritidom mrunt crpat. Lujerii sunt turtii, cenuiu-verzui, glabrii, cu lenticele albe dispuse neregulat, cu muguri opui, negrii-mat, cel terminal fiind mare, tetragonal (I. Iancu) (vezi imaginea 2). La frasin, frunzele sunt opuse, mari (30 -45 cm), imparipenat compuse alctuite din 7-15 foliole (de obicei 11) ovat-lanceolate, sesile, mrunt serate pe margini, verde viu i glabre pe fa, mai deschise la culoare i slab pubescente pe nervura median pe dos (vezi imaginea 3). Florile, care apar naintea frunzelor, sunt mici, nude (fr tepale, petale sau sepale), grupate n inflorescene paniculiforme purpurii. Din flori, n urma fecundrii, se formeaz fructe aripate lungi i nguste, trunchiate la vrf, denumite samare (vezi imaginea 4). Samarele se maturizeaz toamna, cnd se brunific, dar persist pe arbore, pn n primvar, spnzurnd n jos. Ele n btaia vntului scot un sunet metalic. Primvara, aceste fructe se desprind rnd pe rnd, avnd loc diseminaia speciei. Frasinul este o plant care prezint polimorfism reproductiv, ceea ce nseamn c n cadrul unei populaii, exist arbori masculi, exemplare femele i indivizi hermafrodii. nflorire Frasinul nflorete naintea nfrunzirii, ceea ce calendaristic se ncadreaz n perioada martie-aprilie. Compoziien frunzele frasinilor, s-au identificat o serie de compui, ca: acizi organici (acid malic, acid ursolic, acid tanic), flavonoide (cvercitina, cvercetrolul), glucide i derivai ai acestora (glucoz, manitol, mucopoliglucide), gume, chinone, derivai cumarinici (fraxina), uleiuri volatile care conin terpene, sruri minerale, vitamine (vitamina C, vitamine P, provitamina A). Scoara acestor arbori, conine cumarine i derivai ai acestora (fraxina, fraxinolulfraxidina, fraxidinina) precum i tanin. Datorit acestei compoziii, foliolele - numite FOLIA FRAXINI, scoara - CORTEX FRAXINI, dar i mugurii ori seminele, imprim frasinului proprieti medicinale Toxicitaten frasini, nu s-au gsit principii cu aciune toxic asupra organismului uman.ARCTIUM LAPPA BRUSTURE

Denumire Denumire tiinific: ARCTIUM LAPPA L.

Denumire popular: Brusture Alte denumiri populare: Blustur, Brusclan, Brusculan, Brustan, Brustulan, Brustur mare, Brusture negru, Brustur amar, Captalan, Capul clugrului, Cpclan, Ciulin, Ciulin, Crcei, Ghimpoas, Iarba boierului, Lipean, Ndi, Scai, Scai mrunt, Scaiul oii, Scaete, Scete mare, Sgae, Sgice ncadrare taxonomic Regnul: Plantae ncrengtura: Spermatophyta Subncrengtura: Magnoliophytina Clasa: Magnoliopsida Subclasa: Asteridae Ordinul: Asterales Familia: Asteraceae Subfamilia: Asteroideae (Tubuliflorae) Caractere morfologice Plant bisanual, cu rdcina crnoas; tulpina nalt pn la 2 m, foliat, puternic ramificat, tomentoas; frunzele sunt mari, ovate, ntregi sau distanat dinate, cordate, pe dos suriu tomentoase; antodiile globuloase, dispuse corimbiform, cu pedunculi de 3-10 cm; involucrul este glabru sau subglabru de 20-25 mm lungime i 35-42 mm lime; anterele sunt exserte; flori purpurii; nflorirea: iulie-august; fructele sunt achene mici, negre, comprimate, cu papus cu numeroase sete aspre, mai scurte dect achena.

Compoziia chimic n compoziia rdcinilor s-a identificat prezena urmtoarelor substane: glucide (10 14 %), inulin (9 50 %), amidon (2,8 12,0 %), mucilagii, proteine (2,4 10,6 %), lipide (0,1 0,8 %), polifenoli (1,9 3,6 %), amide, taninuri, uleiuri volatile, rini i compui polinesaturai: polialkene i polialkine. A mai fost identificat prezena urmtoarelor substane: Acizi grai: acid lauric, acid palmitic, acid stearic. Acizi fenolici (2 3 %): acid cafeic, acid clorogenic. Compui alifatici: aplotaxen, dihidroaplotaxen. Sesquiterpene: cloven, cnicinolid, lappafene A i B. Lactone: dehidrocostus-lacton, dehidrodihidrocostus-lacton, arctinal, arctinol, arctinol A, arctinol B, arctinon. Dintre fitosteroli au fost identificai: sitosterolul i stigmasterolul, iar dintre vitamine: acidul ascorbic, niacina, tiamin i riboflavina. Au mai fost identificai lignani: arctozid, lappaol A, B, C, D i E, arctigenin, matairesinol, neoarctin B, sesquilignani, trachelogenin, trachlozid, alcaloizi (atropin), precum i principii fitohemaglutinante. Coninutul de aminoacizii din rdcinile acestei plante, exprimat la 100 g produs, a fost urmtorul: 40 mg izoleucin, 56 mg leucin, 120 mg lizin, 18 mg metionin, 11 mg cistin, 52 mg fenilalanin, 40 mg tirozin, 44 mg treonin, 10 mg triptofan, 56 mg valin, 236 mg arginin, 28 mg histidin, 44 mg alanin, 440 mg acid aspartic, 392 mg agid glutamic, 44 mg glicin, 96 mg prolin i 44 mg serin. Culoarea rdcinilor este determinat de prezena -carotenului. Frunzele conin: glucide (1,8 %), lipide (0,10,8 %), proteine ex. benectolid (3,2 14,0 %), mucilagii, lignani (arctiin, matairesinol), triterpene (lupeol), sesquiterpene (arctiol, -eudesmol, cnicinolid, eremofilen, dehidrofukinon, fukinanolid, fukinon), sesquilignani, lactone (arctiol, acid arctic, arctiopicrin), principii antimutagene, compui alifatici (acid tiglic). n esuturile plantelor au fost identificate: mucilagii (5 12 %), glucide (19,4 %), proteine, lipide (0,1 0,8 %), aminoacizi (acid aspartic), acid izovalerianic. A mai fost identificat prezena urmtoarelor substane: Triterpene: taraxasterol, pseudotaraxasterol, pseudotaraxasterol-acetat. Sesquiterpene: dehidrofukinon, lappafen A i B. Steroli: -sitosterol, stigmasterol. Dintre acizii grai din frunze au fost identificai: acidul miristic, acidul stearic i acidul lauric. Lactonele sunt reprezentate de: arctiopicrin, acid arctic, arctigenin, arctiin, arctinal, arctinol, arctinon i arctiol. Seminele au urmtoarea compoziie: proteine (3,2 14,0 %), lignani (lappaol A, C, D, E, F, H, izolappaol A, izolappaol C, neoarc B, neoarctin B, matairesinol), glicoziozi ai lignanilor (arctigenin), triterpene pentaciclice (taraxasterol), saponin (daucosterol), glicozizi ai lignanilor (arctigenin), acizi grai (acid lauric). Experienele efectuate pe oareci au dovedit c fibrele insolubile n ap extrase din aceast specie au capacitatea de a inhiba absorbia uleiurilor minerale de ctre mucoasa intestinal.

Aciune terapeutic Extractele au aciune antiseptic, diuretic, carminativ, colagog, hipoglicemic i sudorific.

Importana Melifera

Utilizare Se utilizeaz n tratarea bolilor de piele (dermatoze, furunculoze), arsurilor, herpesului, maladiilor renale, pentru stimularea funciilor hepatobiliare, scderea glicemiei, iar agliconul arctozidei (arctiogenolul) poate avea aciune antitumoral.

Medicina uman, popular utilizeaz extractele pentru tratarea febrei i reumatismului. Alte utilizri: n cosmetic se folosesc frunzele, sub form de infuzie, mpotriva cderii prului iar din rdcina proaspt se fac mti faciale.

KERRIA JAPONICA KERRIA

Un arbust decorativ ce creste sub forma de tufa, cu lastari usor arcuiti ce raman verzi si peste iarna, frunze mici de culoare verde pal cu marginile zimtate si cu multe flori galbene, involte (batute),dispusespre varfullastarilor. Este originar din Japonia si Chinasi apartine familiei Rosaceae. Numele de kerria i se trage de la William Kerr, cel care a adus planta in Occident, in secolul XIX.La noii se mai spune trandafir domnesc sau trandafir boieresc.

Kerria infloreste abundent la inceputul lunii mai,de cele mai multe oriavand si o a doua inflorire, mult mai redusa dar nu de neglijat, spre sfarsitul verii. Se dezvolta bine intr-un pamant obisnuit de gradina la umbra arborilor mai mari, pentru ca ii place lumina filtrata. Asadar, iata un arbust cu flori pe care il puteti planta la semiumbra. Poate creste si la soare, dar in acest caz florile vor fi mai spalacite si chiar s-ar putea arde. Ii place solul usor umed, dar nu cuexces de umiditate,de aceea nu ar fi rau sa mulciti pamantul din jurul sau. Are o crestere rapidasi suporta fara probleme frigul, neavand nevoie de protectie pe timpul iernii.

Kerria drajoneaza puternic (e chiar invaziva), asa ca cea mai usoara metoda de inmultire este prin drajoni(lastari crescuti din radacina), pe care ii despartiti cu o cazma de planta mama. Nu trebuie sa aiba cine stie ce radacina, se vor prinde oricum. Faceti acest lucru toamna sau primavara devreme, inainte de inflorit. Se poate inmulti si prin butasi sau prin marcotaj.Daca vreti sa tundeti arbustul, perioada cea mai buna este dupa trecerea florilor. Pentru a controla extinderea tufei indepartati lastarii ce apar din radacina. Tufele imbatranite pot fi intinerite prin taierea aproapede nivelul solului.

LINUM USITATISSIMUM IN Linum usitatissimum apare ca plant ierboas cultivat sau subspontan ("scpat" din culturi), fiind o specie creat de ctre om. Pe lng inul cultivat, n flora rii noastre apar mai multe specii nrudite, spontane. Sistematic Inul de cultur aparine familiei Linaceae. Specia Linum usitatissimum prezint trei subspecii (eurasiaticum, mediteranea, transitorium), toate cu forme cultivate pentru ulei, fuior sau mixte. n prezent, n ara noastr se cultiv mai multe soiuri (Azur, Iris, Istru, etc.), toate de creaie romneasc . Descriere Inul este o plant anual care se cultiv n trei forme: in pentru ulei, in pentru fuior i in mixt (pentru ulei i fuior), existnd diferene n ceea ce privete nlimea (inul pentru fuior este mai nalt) i ramificaia tulpinii (inul pentru ulei este puternic ramificat n partea superioar a tulpinii). Inul mixt, prezint caractere intermediare. La in, sistemul radicular este destul de slab dezvoltat, prezentnd o rdcin pivotant, vertical, cu ramificaii dese, ns scurte i subiri. Tulpina este erect i cilindric, n funcie de forma cultivat, fiind mai nalt (60-90 cm, la inul pentru fibr) sau mai scund (30-60 cm la inul pentru ulei), mai mult sau mai puin ramificat, de obicei n partea superioar. La formele pentru ulei, ramificarea poate ncepe de la baz. Tulpina conine 30-40 fascicule, fiecare avnd cte 30-40 fibre periciclice care dau inului folosina textil . Frunzele sunt lanceolate, nguste, ntregi, alterne, lungi de 2-3 cm i late de 0,2-0,4 cm, avnd 3 nervuri paralele. Ele cad cnd planta ajunge la maturitate. Floarea este pe tipul 5, cu elemente neunite, actinomorf, hermafrodit, autogam, cu petale albastre, uneori roze sau violete. Floarea se deschide numai cteva ore, n cursul dimineii. Florile inului sunt adunate n inflorescene de tip dicaziu (cim bipar). Fructul este o capsul cu 5 loje, mprite fiecare n cte 2 cmrue, care poart o smn (10 semine pentru fiecare capsul) . Smna de in este neted, turtit, lucioas, de culoare brun, mai rar galben . n cotiledoane i embrion, smna de in fiind una oleaginoas, se formeaz picturi fine de ulei bogat n acizi grai nesaturai, care prin oxidare formeaz pelicule (se gelific).

Compoziia chimic a seminelor de in Seminele de in conin: mucilagii - cca. 7% (formate din acid galacturonic i din diferite glucide), lipide 30-45% (trigiceride formate din acizi grai mononestaurai - acid oleic, polinesturai - acid linoleic, acid linolenic i saturai - acid steraic, acid miristic; steride cu structura asemntoare estronei ), protide, sruri minerale (mai ales sruri de magneziu i de calciu). ntreaga plant conine un glicozid, numit linamarotid, care elibereaz acid cianhidric. Acidul cianhidric, compus deosebit de toxic este prezent n cantiti extrem de mici n semine . n privina acizilor grai, n seminele de in predomin acidul linoleic (20 % din masa seminei) urmat de acidul linolenic (8 %). Acidul inolenic confer sicativitatea uleiului de in (proprietatea de a forma pelicule lucioase). Dac n majoritatea seminelor oleaginoase proporia ntreacidul linoleic i acidul linolenic (raport omega6/omega3) este de 10:1, n cazul seminelor de in, acesta este de 3:1. Din acest motiv, seminele de in, se dovedesc foarte benefice pentru om, cci aduc un surplus de acid omega 3, compus deficitar (cantitativ sau n raport cu acidul omega 6) n cele mai multe surse alimentare (amintim aici, c raportul optim omega6/omega3 pentru om, este de 5:1). Acizii grai din uleiul de in, sunt reprezentai procentual astfel: acid oleic (5-15 %), acid linoleic (35-55%), acid linolenic (15-25%), acizi grai saturai (5-10%).\

Inul ca plant medicinal De la in, n scopuri terapeutice sau dietetice se folosesc exclusiv seminele (SEMEN LINI) ajunse la maturitate deplin, ca atare sau sub form de ulei (OLEUM LINI), care rezult n urma presrii acestora (vezi tehnologia de obinere a uleiurilor).De asemenea de la in se mai folosete i fina (FARINA LINI) rezultat n urma mcinarii seminelor, ns numai extern. Graie coninutului acestor semine, inul i-a dobndit statutul de plant medicinal. Seminele de in Seminele de in, prin coninutul ridicat de mucilagii, sunt laxative sau chiar purgative, combtnd constipaia, ndeosebi formele rebele. Principiile active din Semen Lini n extracte apoase, exercit efecte favorabile i n cazul unor inflamaii intestinale. n medicina popular, seminele de in sunt indicate n constipaii, litiaz renal, n bolile cilor urinare precum i ale vezicii urinare. Cercetrile tiinifice efectuate, au confirmat efectele curative ale seminelor de in, intuite de medicina popular. Mulumit acestor proprieti, inul se recomand, ns doar ca adjuvant, n bolile inflamatorii ale aparatului urinar (pielite, ureterite, cistite, uretrite gonoreice) precum i n litiaz. Inul, prin seminele sale, poate fi folosit cu succes n scopul prevenirii apariiei cancerului de sn i de colon, fiind recomandat n acest scop ca adjuvant. n acelai timp,seminele de in se folosesc n completarea tratamentului cancerului hepatic i al celui anal. Fina de in (Farina Lini) aplicat pe piele, prezint aciune emolient asupra tenurilor uscate, reducnd i inflamaiile cutanate. Sub form de cataplasm, pasta de in (fin de in amestecat cu ap pn la obinerea unei paste omogene) dreneaz coleciile purulente de la nivelul pielii. Prin coninutul de fitoestrogeni i principii antiinflamatorii, cataplasmele cu past de in se pot aplica cu succes pe tenurile acneice, chiar i purulente. De asemenea, pasta de in se aplic pe furuncule. Farina Lini se mai amestec cu fina de mutar, n scopul reducerii revulsivitii celei din urm, n cazul tratamentului extern, n reumatism. Uleiul de in Uleiul de in (Oleum Lini), administrat intern, combate carena vitaminei F (hipovitaminoza F), scade colesterolemia, reduce hipertrigliceridemia, scade riscul la infarct i se constituie ntr-un supliment natural de acid omega 3. Uleiul de in presat la rece, n administrare intern, reduce simptomele sindromului premenstrual precum i fenomenele negative care nsoesc menopauza (M. Ebadi). Extern, se aplic pe arsuri i pe zonele afectate de psoriazis sau de lupus, ca atare sau n amestec (1:1) cu apa de var. Administrarea intern a preparatelor pe baz de in n caz de constipaie, seminele de in se iau intern (1-2 linguri) cu ap, de preferin seara, nainte de culcare. n celelalte tulburri n care inul se recomand, se administreaz un macerat obinut dintr-o lingur de semine inute n 100 ml de ap, timp de 5-6 ore, la temperatura camerei. Dup scurgerea timpului de macerare, lichidul se strecoar i se bea dintr-o dat. Se recomand s se prepare i s se bea 3-4 astfel de porii pe zi. O formul laxativ se obine prin macerarea ntr-un pahar cu ap, a unei lingurie de semine de in i a 1- 2 liguri de tre. Compoziia se las cca. 8 ore (peste noapte), dup care se strecoar i se bea dimineaa pe stomacul gol . Uleiul de in se administreaz ca atare (2-3 lingurie pe zi) sau se folosete ca adaos la salatele de cruditi. Aplicaii externe

Fina de in mbibat n ap cald (se amestec ncet - ncet cu apa, pn se obine o past omogen) se aplic pe piele ca atare sau ntre dou fae de tifon. Cnd se mizeaz pe efectul aseptic (abcese, furuncule, acnee infectat), n compoziie se mai adaug pulbere de mueel. Contraindicaii, reacii adverse

Fina de in (Farina Lini) nu se administreaz intern, cci conine glicozizi care se transform n acid cianhidric, substan iritant i toxic pentru tubul digestiv. Seminele de in folosite n fitoterapie, trebuie s fie mature (coapte) i n stare bun (seminele rncede sunt toxice). Mucilagiile din seminele de in pot interaciona n mod negativ cu principiile laxative sau purgative ale diferitelor produse farmaceutice, folosirea lor concomitent fiind contraindicat. S-a constatat c toate preparatele pe baz de semine de in, care se administreaz intern, reduc considerabil absorbia tuturor substanelor din medicamente. Nu se administreaz semine ntregi n caz de obstrucii sau hemoragii ale tubului digestiv. Este bine s nu se recurg la tratamente interne pe baz de in n sarcin, alptare i cancer de prostat.

PRUNUS DULCIS(Mill.) D.A. Webb. - MIGDAL(sin. Prunus amygdalus Stokes var. dulcis, Amygdalus communis L)

Alte denumiri populare: amigdal, badem, baem, bagin, bdiniu, mandul, mgdlan, mendul, pom de mandul.

Denumiri in limbi staine: E. almond, Fr. amandier, G. mandelbau, R. mindal abknovenni.

Descrierea speciei: arbust inalt pana la 8-12 m, cu lujeri rosietici, glabri. Frunzele sunt oval lanceolate sau ingust lanceolate, acuminate cu margini intregi sau fin crenat serate, lucitoare. Petiolii sunt mai mult sau mai putin egali cu jumatate din latimea frunzelor. Florile sunt sesile sau subsesile, mari de 3-5 cm in diametru, dispuse cate doua si apar inaintea frunzelor. Sepalele sunt ovate, obtuze, pe margini paroase, iar petalele obovate, spre varf dintate, rozee, rosiatice, pana la albe, cu vinisoare inchise. Fructul este o drupeola, alungit comprimata, tomentos catifelatala, la maturitate uscata. Infloreste in martie-aprilie.

Ecologie: specia este cultivata pe soluri nisipoase in zone cu climat cald.

Raspandirea in tara: Dobrogea, Oltenia, Banat.

Raspandirea pe glob: spontan in Asia centrala pana in Turkestan, Irak, Siria. Salbaticit si naturalizat in China, India, in jurul Marii Mediterane. Cultivat in Europa Centrala si America.

Organul vegetal si reproducator utilizat: seminte (Amigdali dulcis semen).

Perioada de recoltare: dupa prelucrarea fructelor.

Principii active: ulei gras, glicozide cianogenetice, protide, glucide.

Boli in care este utilizata : uz intern: ulcer gastric (uleiul formeaza o pelicula protectoare pe peretele stomacului), laxativ, tuse; uz extern: dermatologie, eczeme, cosmetica. CHAMOMILLA RECUTITA (L.) Rauschert- MUSETEL(sin.Matricaria chamomilla L.) Alte denumiri populare: mamorita, marariul-cainelui, matricea, moruna, mositel, musatea, muscatel , musetel de camp, ochiul-boului, poala Sf.Marii, roman, romanita, romasca, romanit.

Descrierea speciei: planta erbacee anuala, care prezinta in sol o radacina pivotanta, ramificata superficial.Tulpina adesea ramificata de la baza, fiecare ramura terminata cu o inflorescenta. Frunzele alterne 2-3 penat sectate. Florile sunt grupate intr-o inflorescenta semiglobuloasa verde. Marginal sunt florile ligulate albe. Florile centrale sunt tubuloase, galben-aurii. Infloreste in mai-august. Fructele achene putin curbate.

Ecologie: specia vegeteaza in locuri necultivate, izlazuri, pe langa drumuri, pajisti, pe soluri saraturoase ; U 2,5, T 3,5, T 5, Th, Eua (Med.).

Raspandirea in tara: planta comuna in intreaga tara.

Raspandirea pe glob: Eurasia.

Organul vegetativ si reproducator utilizat: florile(Flores Chamomillae).

Perioada de recoltare: mai-august.

Principii active: ulei eteric, glucide simple, poliglucide, acid oleic, cerotic, palmitic, stearic, clorogenic, salicilic, caprinic, colina, acid nicotinic, vitaminele B, C, substante minerale.

Boli in care este utilizata: uz intern: gastrite hiperacide,ulcer gastric, enterocolita, colici abdominali, diaree, stimularea functiei hepatice, gripa, guturai, menste cu dureri, astm bronsic, insomnii, calmant, antispasmodic, dezinfectant, antiinflamator; uz extern:gingivite, abcese dentare, amigdalite stomatite, ulcere varicoase, hemoroizi, furunculoza, rani purulente, ulceratii, leucoree, reumatism, exzeme, arsuri, sinuzite, conjunctivite, ingrijirea parului, cosmetica fetei.

SAMBUCUS NIGRA SOC

Descriere Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina si ramurile acoperite de o scoarta cenusiu-verzuie, avand in interior o maduva alba. Acest caracter il deosebeste de socul rosu care creste la munte si care are maduva de culoare brun-roscata. Frunzele sunt asezate opus fiecare fiind formata din 5-7 foliole, dintate pe margini. Florile sunt de culoare alba, placut mirositoare, asezate mai multe la un loc, intr-un corimb plat. Fiecare floare are un caliciu cu 5 dinti, o corola cu 5 petale, 5 stamine cu anterele galbene, un ovar si 3 stigmate. Fructele sunt mici, de culoare neagra, lucioase, avand la interior 3 seminte lunguiete. Infloreste in lunile mai-iunie. Creste prin paduri, pe langa garduri si prin zavoaie. Recoltarea De la soc se recolteaza forile in momentul cand 75% din ele sunt inflorite, iar restul se afla sub forma de boboci. Recoltarea se face numai pe timp frumos, in zile cu soare si dupa ce roua s-a ridicat. Fructele se recolteaza toamna, cand ele au ajuns la completa maturitate, devenind negre. Mod de uscare Inflorescentele se expun fie la soare puternic, fie se aseaza in incaperi bine aerisite. Dupa 4-6 ore, florile sunt uscate. Florile se pot usca si pe cale artificiala la o temperatura de 35 grade C. Fructele se expun la soare sau, daca timpul nu permite se usuca artificial la o temperatura de 50-60 grade C. Din 5-7 kg flori, din 3-4 kg fructe, se obtine 1 kg produs uscat. Intrebuintari

Florile se folosesc in raceala si gripa pentru a inlesni transpiratia, iar fructele sunt usor laxative. Intern: sudorific puternic, galactolog, laxativ usor, diuretic. Extern: antiseptic. Observatii Chiar daca este un arbust cunoscut, totusi exista riscul de a fi confundat cu alte specii de Sambucus, racemosa (soc rosu) si ebulus (boz). Deosebirile fundamentale sunt: 1.culorile florilor, care la Sambucus nigra sunt albe-galbui in timp ce la celelalte doua sunt de culoare albe-verzui si respectiv albe-roze; 2.culorile fructelor, care la Sambucus nigra sunt negre, lucioase cu miros slab particular, gust dulceag-acrisor, in timp ce la celelalte doua sunt de culoare rosii-lucioase, lipsite de miros, gust acrisor, neplacut, si respectiv negre, mate, cu miros neplacut. Nu se utilizeaza florile proaspete, aplicate pe piele sau pe mucoase, produc eriteme.

LAURUS NOBILIS DAFIN

Este un arbust sau arbore de climat subtropical, originar din bazinul mediteraneean, unde este intalnit atat in stare spontana cat si cultivat. A fost una din plantele cele mai iubite in Grecia Antica pentru mireasma intensa si delicata a frunzelor sale. Grecii credeau ca frunzele dafinului amplifica puterile psihice. Frunzele de dafin, consumate n cantitati mari, induc stari de transa si tulburari mentale.

PROPRIETATI

Cu frunze verzi mai tot timpul anului, creste destul de lent si ajunge pana la maxim 9 m inaltime.

Frunzele Dafinului sunt oval-eliptice, cu margine dreapta sau usor ondulata, au durata mare de viata (2-3 ani) si contin uleiuri eterice cu proprietati terapeutice si aromatizante.

Florile sale sunt mici, de culoare galbena, infloresc primavara, cresc sub forma de umbrela si produc un fruct de forma unei masline de culoare mov inchis, cu o singura samanta. Au un continut mare de uleiuri eterice si substante grase.

Frunzele si fructele contin ulei volatil bogat in oxizi (cineol) si fenol metil eteri (estragol, eugenol), mucilagii, pectine, tanin, rezine, o substanta amara (lactona) sesquiterpenica de tip gremacranolodic (costunolida). Din frunze se extrage untul de dafin (oleum lauri), intrebuintat la prepararea unor unguente. In fitoterapie se folosesc mai ales frunzele. Are proprietati carminative, diaforetice, expectorante, antispasmodice (in colici), detoxifiante, anorexie, atonii stomacale.

Untul de dafin, extras din fructele arbustului, intra n componenta multor unguente, n special cele utilizate pentru calmarea diferitelor manifestari ale durerii. Proprietatile terapeutice ale ceaiului de dafin sunt cunoscute mai ales n tratarea reumatismului cronic, afectiunilor nervoase si afectiunilor orale.

Foile de dafin snt indicate n formele incipiente de bronsita, laringita, gripa si astm. Scoarta si foile se prepara sub forma de lotiuni, pentru vindecarea arsurilor, ranilor si taieturilor. Dafinul are capacitatea de a apara organismul si de a actiona mpotriva oricarui pericol extern. Indienii fumeaza coaja dafinului pentru a obtine o stare de calm. Prafurile din scoarta, frunze si fruct se inhaleaza pentru a curata plamnii si sinusurile.

Cu foile si boabele de dafin se prepara o alifie, pentru ranile care nu se vindecau cu alte leacuri. Frunzele, bine pisate si muiate n rachiu, se luau contra frigurilor. Amestecate cu balega de oaie, se puneau n legaturi contra durerilor la picioare. Pentru ca indeparteaza insectele daunatoare, se cultiva n mijlocul gradinii.

Folosit intern - pentru boli gastrointestinale, colita de fermentatie, antiseptic intestinal, bronsita cronica, anorexie, atonii stomacale, infectii intestinale, otraviri, mahmureala, laringita, spasme sub forma de infuzie, decoct.

Folosit extern - frunzele si boabele vindeca sau amelioreaza ranile, nevralgiile dentare, infectii ale gurii, reumatismul. Se foloseste sub forma de cataplasme calde, infuzie, alifie, unguent.

EUPHORBIA CYPARISSIAS LAPTELE CAINELUI, ALIOR Este o planta ierboas, perena, frecvent raspndita prin pasuni. In sol prezinta un rizom. Tulpina nalta de pna la 50 cm este ramificata. Frunzele sunt nguste, liniare, alterne, sesile ntregi. Inflorescenta este un pleiocaziu. La baza pleiocaziului se afla un involucru format din numeroase bractei, iar la baza fiecarei cime cte 2 bractei, oval-triunghiulare. Fiecare cima este formata dintr-o inflorescenta tipica numit ciatiu. Un ciatiu este alcatuit din 5 bractei concrescute n forma de cupa. Pe marginea fiecaruia se gasesc 4-5 glande nectarifere, eliptice sau semilunare. n interiorul cupei se afla numeroase flori mascule formate din cte o stamina a carei filament se articuleaza pe un peduncul. n mijlocul cupei se afla o singura floare femela lung pedunculata, care iese n afara ciatiului. Aceasta floare este compusa dintr-un ovar superior tricarpelar, cu un singur stil si 3 stigmate bifurcate. Fructul este o capsula care la maturitate se deschide n 3 parti (tricoc).

Importanta farmaceutica prezinta toata planta care coneine o substanta activa- euphorbina, alaturi de care se mai gasesc rasini, cauciuc, guma, amidon, tanin, uleiuri grase si eterice. Laptele lor este iritant, vomitiv si purgativ. Aplicat pe piele produce basici iar administrat intern, cauzeaza inflamatii iar ajuns la ochi produce orbirea.

Compozitie chimica: latex, guma, rasini, uleiuri grase si eterice, tanin, albumina, etc.

Proprietati: are efecte contra distrugerii micozelor si este foarte util in tratarea eczemelor. Se mai poate folosi de asemenea la tratarea viermilor intestinali si ca revulsiv extern. Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: negi, pecingine, etc.

Aliorul, dozat cu grija de batrane, a avut multe intrebuintari in medicina atat in cea umana cat si veterinara. Latexul plantei se folosea contra pecinginei, negilor si buretilor sau pistruilor. In zona Branului se punea in urechi contra durerilor de masele.

Tulpinile florifere se fierbeau si decoctul ajuta la spalarea ranilor si raia.

Planta fiarta se punea in legaturi contra durerilor de cap.

Administrare.

- Se bea cu apa calda ca purgativ, iar in hapuri, cu faina de grau, se lua pentru dureri de stomac.

- Se fierbea in lapte dulce, ori numai in apa si se dadea contra frigurilor.

- Era folosit si la dureri reumatice, sau rani pe trupul bolnavilor. Se fierbea aliorul cu apa si cu zeama obtinuta se spalau, iar cu vrejul se faceau oblojeli la trup.

- Se utilizeaza latexul care se obtine din planta proaspata si care se aplica local.

Nu se mai foloseste ca planta medicinala fiind abandonata deoarece s-au descoperit altele cu efecte mai puternice in afectiunile la care se folosea si care pe deasupra nu mai sunt toxice.

Toxicologie ! Planta este otravitoare asa ca se va lua intern cu mare atentie. La ochi poate sa produca orbirea. Semintele pot chiar sa omoare un om.

SYRINGA VULGARIS - LILIAC Liliacul (Syringa vulgaris) este o planta lemnoasa care apare la noi ca specie spontana, cultivata sau salbaticita.

Sistematica

Acest mic copac, deosebit de decorativ n timpul nfloritului, apartine familiei Oleaceae.

Descriere

Liliacul apare ca arbust sau ca arbore, cu scoarta brun-cenusie, avnd o talia modesta (3-8 m) .Coroana speciei este relativ sferica si aerisita, tulpina si crengile avnd scoarta brun-cenusie.

Frunzele liliacului sunt petiolate, ovat-cordate, opuse, glabre, cu marginea ntreaga, fiind mai nchise la culoare pe fata superioara.

Florile la liliac sunt puternic parfumate iar n functie de varietate (exista numeroase varietati horticole), sunt divers colorate (albastre, liliachii, violete, rosiatice sau albe), simple sau duble . Ele sunt formate din patru petale concrescute la baza sub forma unui tub, fiind adunate n inflorescente mari (cca. 15 cm) si bogate, de tip panicul.

Inflorescentele se dezvolta din cei 2 muguri laterali din vrful ramurii , deosebindu-se prin acest caracter, de liliacul transilvanean, care dezvolta paniculul florifer din mugurul terminal .

Fructul este o capsula alungita.

Utilizare

Ca planta decorativa, liliacul se cultiva adesea n spatii deschise. Florile parfumate ale speciei, gratie uleiului eteric, se ntrebuinteaza n industria cosmetica. De asemenea, liliacul are ntrebuintari terapeutice.

Liliacul ca planta medicinala

n tratamentele naturiste, liliacul are o utilizare relativ restrnsa, fiind folosit n fitoterapie, gemoterapie si aromaterapie.

Fitoterapie

De la liliac, ca planta medicinala se utilizeaza frunzele, florile si fructele . Acestea, prin unele principii active (rezine, glicozizi, uleiuri esentiale) ajuta la ameliorarea sau vindecarea unor dereglaje sau afectiuni.

Frunzele poseda efecte vasodilatatoare, febrifuge si vermifuge, fiind folosite, ca adjuvant, n tratarea anghinei pectorale, n combaterea febrei si n deparazitarea intestinala.

Florile (se folosesc proaspete - infuzie, sau sub forma de tinctura) prezinta asupra organismului uman proprietati tonice si febrifuge, fiind recomandate n bolile acute cu febra si n caz de astenie.

Fructele stimuleaza transpiratia, contribuind de asemenea la scaderea febrei.

Gemoterapie

Datorita efectul vasodilatator coronar, gemoterapia foloseste mugurii de liliac .IERBARNume: Bumbaru Elena-Loredana