ccmt - subiecte

5/17/2018 CCMT - Subiecte - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/ccmt-subiecte-55b07dd3b990a 1/21

1 Metode de evaluare a calitatii :

• Metoda experimentală se foloseşte pentru evaluarea proprietăţilor produselor printr-oserie de încercări sau determinări mecanice, fizico-chimice, realizate cu ajutoruldiferitelor mijloace şi procedee tehnice.

• Metoda expertizei se foloseşte în completarea metodei experimentale pentru evaluareacaracteristicilor de calitate care nu se pot măsura. În acest caz nivelul calităţii estestabilit de către experţi, iar exactitatea determinărilor depinde de calificarea,capacitatea şi competenţa acestora.

• Metoda sociologică se bazează pe rezultatele obţinute în urma anchetelor efectuate înrândul beneficiarilor, ale căror păreri referitoare la calitatea produselor sunt exprimateprin intermediul unui chestionar de anchetă, iar apoi sunt prelucrate şi interpretate.

• Metoda statistică este utilizată de obicei la producţia de serie şi este cea mai laborioasă.Se bazează pe teoria probabilităţilor şi statistica matematică şi foloseşte pentruprelucrare, analiză şi decizie informaţii oferite de celelalte metode şi, în special, demetoda experimentală .

2 Caracteristici de calitate

Calitatea are un caracter complex, care este determinat de numărul mare decalităţi sau însuşiri pe care trebuie să le îndeplinească produsul pentru a fi considerat decalitate.

Pentru aprecierea sau evaluarea calităţii se utilizează caracteristicile de calitate.Acestea, numite şi criterii sau parametrii de calitate sunt proprietăţi cantitative saucalitative folosite pentru evidenţierea cerinţelor de calitate impuse produselor şi/sau

componentelor lor.

Clasificare:• Caracteristicile tehnice vizează însuşirile intrinseci ale produsului, menite să satisfacă

într-un anumit grad o utilitate. Acestea se concretizează printr-o serie de proprietăţifizico- chimice proprii structurii produsului şi determinate de concepţia constructiv-funcţională a acestuia. În general, caracteristicile tehnice se pot măsura obiectiv, directsau indirect, cu o precizie suficientă, prin mijloace tehnice. Dintre caracteristicile tehniceo importanţă deosebită o au precizia geometrică sau dimensională a produsuluirespectiv şi precizia cinematică sau de mişcare.

• Caracteristicile economice vizează aspecte de ordin economic ale producerii şi utilizăriiproduselor. Acestea sunt exprimate printr-o serie de indicatori cum sunt: costul deproducţie, preţul, cheltuieli de mentenanţă, randamentul, gradul de valorificare amateriilor prime.

• Caracteristicile psiho-senzoriale se referă la efectele de ordin estetic şi ergonomic pecare le au produsele asupra utilizatorilor, prin formă, culoare, grad de confort, etc.Acestea sunt variabile în timp iar aprecierea lor este influenţată de factori subiectivi.



• Caracteristicile de disponibilitate reflectă aptitudinea produselor de a-şi realiza funcţiileutile de-a lungul duratei lor de viaţă. Aceste caracteristici sunt definite de două noţiunifundamentale: fiabilitatea şi mentenabilitate.

• Caracteristicile cu caracter social se referă la efectele pe care le au sistemeletehnologice de realizare a produselor, cât şi utilizarea acestora, asupra mediului natural,

asupra siguranţei şi sănătăţii oamenilor.

3 Caracteristicile noncalităţii

Acestea sunt: neconformităţile, defectele şi defectările.

• Prin neconformitate se înţelege nesatisfacerea unei condiţii specificate. • Prin defect se înţelege nesatisfacerea unei condiţii de utilizare prevăzute. Deosebirea

dintre neconformitate şi defect constă în natura caracteristicilor la care se referă. • Prin defectare se înţelege încetarea capacităţii unui produs de a îndeplini funcţiile cerute

sau întreruperea funcţionării acestuia. Clasificarea defectelor :

1.după natură:-defecte funcţionale, care afectează caracteristicile de bază ale

produsului,

-defecte de aspect, care afectează caracteristicile calitative,

-defecte de ambalare,

2.după posibilităţile de măsurare:-defecte măsurabile,

-defecte atributive

3.după cauza lor (6M):-defecte provocate de material,

-defecte provocate de (maşini) utilaje,

-defecte provocate de (muncitori) operatori,

-defecte provocate de (metode) tehnologie,

-defecte provocate de măsurare (control),

-defecte provocate de caracteristicile mediului ambiental.

4.după gravitatea lor:



- critice : sunt vizibile sau ascunse, dar fac produsul inutilizabil, provoacă insecuritate,

pun în pericol viaţa utilizatorului, imposibil sau dificil de reparat pe teren, produc

pagube mari, generează reclamaţii din partea clientului şi compromit imaginea

întreprinderii,

- majore : sunt vizibile sau ascunse, nu fac produsul inutilizabil dar conduc la o

funcţionare sub parametrii proiectaţi, posibil de remediat pe teren dar uneori dificil,

provoacă neajunsuri clientului şi pot genera reclamaţii,

- secundare : defecte de finisare, sesizabile de client, uneori conduc la funcţionarea sub

parametrii proiectaţi, posibil de reparat pe teren, în general nu generează reclamaţii,

- minore : defecte de finisare şi aspect, uneori nesesizabile de către client, nu provoacă

defecţiuni, nu afectează întreţinerea.

5.după efectele produse:

-defecte care conduc la un produs remediabil, care pot fi eliminate prin reparare,

-defecte care conduc la un produs neremediabil (rebut). Rebutul depistat

la locul de producţie este un rebut intern, cel depistat la client este rebut extern.

Deasemeni, rebutul poate fi definitiv, recuperabil sau incidental.

6.după perioada din viaţa produsului în care survine:

-defecte “de tinereţe”,

-defecte “de maturitate”,

-defecte “de bătrâneţe”, datorate uzurii

4.

5. Succesiunea etapele la analiza proceselor de fabricaţie :

1.Obţinerea informaţiilor referitoare la proces.

2.Culegerea şi înregistrarea datelor.

3.Determinarea capabilităţii procesului.

4.Calculul limitelor de control şi trasarea fişelor de control.

5.Stabilirea metodelor şi procedurilor operative.



6.

7. Stabilitatea proceselor tehnologice

Pentru a exista siguranţa că produsele fabricate vor fi de bună calitate, pe lângă

o documentaţie tehnică corespunzătoare, o bună pregătire a personalului muncitor, o

întreţinere corectă a echipamentului tehnologic, se impune a se efectua şi un control

eficient şi permanent al proceselor de fabricaţie.

Controlul unui proces se poate efectua în două moduri: control total , prin măsurarea

tuturor

pieselor fabricate, sau control prin sondaj , bazat pe teoria probabilităţilor şi statistica

matematică.

Un control total este neeconomic deoarece necesită un număr foarte mare de controlori

şi un volum foarte mare de date de prelucrat şi uneori imposibil de realizat, î n cazul

proceselor continui.

În raport cu controlul total, controlul prin sondaj are numeroase avantaje, dintre care

pot fi amintite:

• fiind bazat pe statistica matematică, volumul redus al informaţiilor permite o extinderea rezultatelor la întreaga producţie

• chiar şi după realizarea unui volum redus de produse, pot fi sesizate din timp abaterilecaracteristicii de calitate faţă de specificaţiile din documentaţia tehnică,

• conduce la reducerea costului de fabricaţie. Deoarece procesele de fabricaţie se desfăşoară sub influenţa diferiţilor factori tehnologici,

caracteristica de calitate variază în timp. Aceste variaţii sunt datorate atât cauzelor

întâmplătoare, cât şi celor sistematice. Din acest motiv procesele tehnologice pot fi stabile

sau instabile.

Un proces de fabricaţie este considerat stabil (controlabil) dacă se află numai sub influenţa

cauzelor întâmplătoare, cele sistematice fiind înlăturate. Dacă influenţa cauzelor sistematice

nu a fost înlăturată, procesul tehnologic este considerat instabil.

Un proces este considerat dinamic stabil dacă valorile caracteristicii de calitate prezintă în

timp aproximativ acelaşi centru de grupare şi aceeaşi împrăştiere.

Prin controlul calităţii se înţeleg tehnicile şi activităţile, cu caracter operaţional, utilizate

pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de calitate.



8. Determinarea capabilităţii procesului.

Prin capabilitate se înţelege capacitatea procesului de a se încadra în limitele impuse de

documentaţia tehnică. Pentru aceasta se vor parcurge următoarele etape:

• Verificarea caracterului aleator al caracteristicii de control a procesului,• Verificarea normalităţii repartiţiilor, • Stabilirea capabilităţii procesului prin calcularea indicelui de capabilitate sau prin

determinarea fracţiunii defecte probabile,• Stabilirea stării procesului ca reglaj şi ca precizie.

9.

10. Controlul statistic al proceselor prin atribute

• În multe situaţii caracteristicile de calitate nu pot fi măsurate sau sunt greu măsurabile.Asemenea caracteristici sunt apreciate global prin “corespunzător” sau

“necorespunzător”. Metoda de control este mult mai simplă şi mai ieftină, dar preciziaobţinută este inferioară celei obţinute la controlul prin măsurare.

• Controlul prin atribute se aplică acolo unde verificarea se face cu ajutorul calibrelor (T-NT), vizual sau prin metode defectoscopice.

• Deoarece în cadrul controlului prin atribute se obţin mai puţine informaţii faţă decontrolul prin măsurare, pentru creşterea siguranţei deciziilor ulterioare se recomandămărirea dimensiunii eşantioanelor. Se poate verifica astfel aproximativ 10% din volumultotal al producţiei.

11. Controlul de recepţie

Intrarea produselor în circuitul economic este însoţită de un control calitativ, numit

control de recepţie. Chiar în ipoteza în care se efectuează un control riguros în timpul

desfăşurării procesului de producţie, controlul final de recepţie nu poate fi eliminat,

acesta având rolul unui filtru ce împiedică pătrunderea pe piaţă a produselor

necorespunzătoare.



Controlul de recepţie reprezintă, aşadar, controlul calităţii loturilor de produse (materii

prime, subansamble, piese, produse finite) precum şi a produselor susceptibile de a fi

individualizate (ţesături, fire, hârtie), asupra cărora operaţiile de producţie sunt

finalizate.

Spre deosebire de controlul efectuat în timpul fabricaţiei (controlul proceselor),

controlul de recepţie are un caracter static, rolul său fiind de a decide acceptarea sau

respingerea lotului controlat. Diferenţa dintre controlul proceselor şi controlul de

recepţie este ilustrată de schema

În acelaşi timp, rezultatele controlului pot furniza informaţii asupra calităţii loturilor

fabricate, informaţii care pot fi valorificate în mai multe scopuri:

Comparării nivelului de calitate al loturilor provenite de la mai mulţi furnizori;

Reducerii sau întăririi controlului aplicat furnizorului, în funcţie de rezultatele

controalelor anterioare;

Aprecierii modului în care se desfăşoară procesul de producţie.

Controlul de recepţie se efectuează de către beneficiar, furnizor, sau de ambele părţi .

12. Metode de esantionare

Prin eşantionare se înţelege procesul de prelevare sau de constituire a unui eşantion.



Sunt cunoscute mai multe variante de eşantionare, care vor fi prezentate în continuare :

1. Eşantionarea întâmplătoare (aleatorie) este cea la care eşantioanele sunt prelevate la

întâmplare, din întregul lot. La această metodă de eşantionare nu trebuie să se facă vreo

alegere, nici să se preleveze piesele bune sau rele în număr asemenea. De asemenea,

eşantioanele nu trebuie să fie extrase numai dintr-o porţiune a lotului, pentru că

acestea trebuie să fie reprezentative pentru întregul lot.

2. Eşantionarea sistematică. Forma cea mai uzuală de eşantionare sistematică este

eşantionarea sistematică periodică.

3. Eşantionarea în două stadii. La această metodă de eşantionare, se extrag, din lot,

eşantioane primare. Apoi, într-un al doilea stadiu, se extrag eşantioane finale din

eşantioane primare

4. Eşantionarea stratificată. La această metodă de eşantionare, lotul se subdivizează înmai multe straturi şi, din fiecare din acestea, se extrag eşantioane .

13. Planuri de control prin sondaj

Reprezentarea grafică a probabilităţii de acceptare a lotului Pa funcţie de fracţiunea

defectă p existentă în lot se numeşte caracteristică operativă. Fracţiunea defectă p se defineşte

cu relaţia

unde D reprezintă numărul de piese defecte şi N – numărul de piese din lot.

Pe această reprezentare grafică, pe abscisă se trece fracţiunea defectă p iar pe ordonată

probabilitatea de acceptare a lotului Pa

Dacă lotul nu conţine nici un rebut, atunci p = 0 şi Pa =1 (nu există nici o şansă ca să fie

respins). Dacă lotul nu conţine decât rebuturi (p=1), Pa = 0, deci nu există nici o şansă de

N

D p



a fi acceptat. Cu cât panta caracteristicii operative este mai abruptă, cu atât controlul

este mai sever (mai apropiat de controlul 100%), deci valorile AQL şi LQL sunt mai

apropiate.

14. Controlul stati stic de recepţie prin atribute

În cazul controlului prin atribute, produsele se clasifică în “corespunzător” sau “rebut”,

în funcţie rezultatul verificării lor. Planurile de control se elaborează diferenţiat pentru

fiecare categorie de defecte.

Controlul va fi mai riguros pentru defectele grave şi mai puţin sever pentru

defectele minore, ceea ce implică stabilirea precisă şi clasificarea defectelor produsului.

Deoarece planurile de control se elaborează pe baza unei anumite scheme de

prelevare a eşantionului, acestea pot fi planuri de control prin eşantionare simplă, dublă

sau multiplă.

15. Controlul statistic de recepţie prin măsurare:

• Controlul statistic de recepţie prin măsurare se aplică atunci când caracteristica decalitate este măsurabilă. Acceptarea sau respingerea unui lot este determinată nu denumărul de defecte, ci de estimarea tendinţei centrale şi a variabilităţii ce caracterizeazărepartiţia statistică a caracteristicii de calitate în lot şi de compararea acestor mărimi culimitele de toleranţă specificate.

• Efectivele eşantioanelor sunt mai mici în cazul în cazul controlului prin măsurare decât în cazul controlului prin atribute.

• Controlul de recepţie prin măsurare se face numai prin eşantionare simplă. • Pentru utilizarea corectă a controlului de recepţie prin măsurare este necesar ca să fie

îndeplinită condiţia de repartiţie normală a caracteristicii de calitate controlate.

16. Erori de măsurare

În procesul de măsurare intervin erori. Acestea pot fi:

- erori de model, adică erori de măsurare datorate imperfecţiunilor modelului asociat

măsurandului,

- erori de interacţiune, adică erori de măsurare determinate de influenţele pe care

mijloacele de măsurare sau operatorul le exercită asupra măsurandului.

- erori instrumentale, adică ansamblul de erori care aparţin mijloacelor de măsurare,



- erori de metodă, adică erorile de măsurare datorate imperfecţiunilor metodei utilizate

pentru obţinerea informaţiei de măsurare,

- erori de operator, erori datorate operatorului uman.

După caracter, se disting 3 categorii de erori de măsurare: sistematice, aleatorii şigrosolane.

Eroarea sistematică este o eroare constantă, atât ca valoare absolută cât şi ca semn,

atunci când se măsoară repetat acelaşi măsurand, în condiţii identice. Dacă se schimbă

condiţiile de efectuare a măsurării, eroarea se poate schimba sau nu.

Eroarea aleatorie (întâmplătoare) este o eroare care variază imprevizibil (ca valoare

absolută şi ca semn), când se măsoară repetat acelaşi măsurand, în condiţii identice.

Cauzele erorilor aleatorii sunt practic imposibil de determinat, acestea fiind inevitabile.

Eroarea grosolană este eroarea care depăşeşte cu mult celelalte erori. Aceasta poate fi

cauzată de o citire greşită a mijlocului de măsurare respectiv, de o scriere greşită a

datelor de măsurare, etc. Erorile grosolane pot fi identificate şi eliminate cu uşurinţă

17. Metode de măsurare

Metoda de măsurare arată modalitatea concretă în care se face măsurarea. Metoda de

măsurare trebuie să definească următoarele elemente:

- schema de măsurare – o reprezentare grafică care precizează poziţia măsurandului faţă

de mijlocul de măsurare, eventuala prezenţă a unor elemente auxiliare, locul în care se

face reglajul la „0”, locul în care se face citirea, eventualele mişcări relative care pot

apare în procesul de măsurare

- alegerea mijlocului de măsurare – se va face pe baza caracteristicilor metrologice şi

tehnice,

- tehnica măsurării – modul concret în care se face măsurarea,

- condiţiile de măsurare – se referă la mediul în care se realizează măsurarea

(temperatura, presiunea, umiditatea) precum şi la numărul punctelor sau secţiunilor demăsurare şi numărul de măsurători.

- modul de prelucrare a rezultatelor măsurărilor.

Metodele de măsurare pot fi clasificate după mai multe criterii, după cum urmează:

1.după felul valorii determinate prin măsurare, se deosebesc:



a.metoda absolută (directă), prin care se determină valoarea absolută a mărimii de

măsurat (ex. Măsurarea lungimilor cu şublerul),

b.metoda diferenţială (relativă), prin care se determină valoarea mărimii de măsurat cu

o abatere faţă de o valoare stabilită iniţial (ex. Măsurarea cu instrumente

comparatoare).

2.după modul în care procesul de măsurare este legat de măsurand, se deosebesc:

a.metoda directă, prin care se găseşte direct valoarea mărimii măsurate (ex. Măsurarea

lungimilor cu şublerul),

b.metoda indirectă, prin care se măsoară alte mărimi de care depinde mărimea care

interesează, aceasta determinându-se printr-o relaţie de calcul (ex. Măsurarea

unghiurilor cu rigla sinus).

3.după elementele măsurate, se deosebesc:

a.metoda pe elemente, la care se măsoară separat fiecare element al măsurandului,

b.metoda complexă, la care se determină simultan mai multe elemente ale

măsurandului

4.după modul execuţiei măsurării, se deosebesc:

a.metode cu contact, la care există un contact mecanic direct între suprafeţele de lucru

ale mijlocului de măsurare şi măsurand,

b.metode fără contact, la care nu există un contact direct între mijlocul de măsurare şi

măsurand,

5.după precizia măsurării, se deosebesc:

a.metode de laborator, la care se determină eroarea de măsurare şi se ţine cont de ea,

b.metode de atelier (uzuale), la care nu este necesară determinarea erorii de măsurare.

18. . Structura mijloacelor de masurare :



În această schemă se deosebesc:

• măsurandul – purtătorul mărimii fizice de măsurat, • captorul (traductor, subansamblu de intrare) – are rolul de a preleva semnalul de intrare

emis de mărimea de măsurat şi de al transforma într-o altă mărime, mai uşor deprelucrat. Partea captorului care sesizează direct mărimea de măsurat se numeştesenzor.

• adaptor (subansamblu de prelucrare) – are rolul de a prelua semnalul emis de captor şide a-l prelucra (filtra, amplifica, atenua, etc.) făcându-l accesibil elementului de redare,

• emiţătorul (subansamblu de redare) – prezintă observatorului semnalul de ieşire subformă de citire directă (analogică sau digitală) sau sub formă de înregistrare (diagramă).Uneori emiţătorul poate fi conectat cu un calculator electronic care poate efectuaprelucrarea automată a datelor de măsurare. Dacă calculatorul este prevăzut cu uncircuit de reacţie, prin care poate transmite comenzi spre procesul de măsurare sau spreprocesul tehnologic din care rezultă piesele măsurate, atunci este vorba despre uncontrol adaptiv.

• Atunci când se f ace măsurarea, mijlocul de măsurare preia de la măsurand şi o cantitatede energie, proprie sau provenită de la o sursă de energie de activare. Adaptorul poatesă fie prevăzut cu o sursă separată de energie.

19. Clasificarea mijloacelor de măsurare

Mijloacele de măsurare se pot clasifica după mai multe criterii. După construcţie,

mijloacele de măsurare pot fi:



1. măsuri – corpuri care materializează una sau mai multe valori ale unei mărimi

fizice (ex. cale plan paralele, cale unghiulare, lere de grosime, calibre, şabloane),

2. instrumente de măsurat – mijloace de măsurare simple, cu o structură compactă, la

care semnalul de intrare este raportat la o scară de repere (ex. şubler, micrometru,

comparator cu cadran, termometru de sticlă),

3. aparate de măsurat – mijloace de măsurare constituite prin asocierea unui

traductor, a unui adaptor şi a unui instrument de măsură, în scopul obţinerii informaţiei

de măsurare (ex. optimetru),

4. instalaţii de măsurat - mijloace de măsurare constituite dintr-un ansamblu de aparate

de măsurat, măsuri şi dispozitive anexe, reunite într-o schemă comună, şi care servesc

pentru măsurarea mai multor mărimi (ex. microscopul de atelier, maşina de măsurat

lungimi),

5. sisteme de măsurat – sunt constituite dintr-un ansamblu complex de instalaţii şi

aparate de măsurat, reunite prin prelucrarea centralizată a informaţiilor de măsurare,

de obicei, de către un calculator electronic.

După modul de obţinere a rezultatului măsurării , mijloacele de măsurare se împart în:

1. analogice – cele la care semnalul de măsurare este continuu (ex. unele

mijloace de măsurare electrice),

2. digitale - cele la care semnalul de măsurare este numeric,

3. cu memorie – cele care reţin informaţia de măsurare o perioadă de timp,

4. indicatoare – cele care prezintă rezultatul măsurării sub formă de

citire, pe o scară gradată,

5. înregistratoare – cele care prezintă rezultatul măsurării sub formă de

diagramă, pe hârtie,

După felul intervenţiei operatorului , mijloacele de măsurare se împart în:

1. cu citire directă – cele care furnizează direct rezultatul măsurării, după

realizarea contactului cu măsurandul (ex. ampermetru, voltmetru),

2. cu manipulare - după realizarea contactului cu măsurandul prezintă informaţia de

măsurare după intervenţia operatorului (ex. şubler, micrometru),

3. automate – cele care execută măsurarea fără intervenţia operatorului.



După subordonarea metrologică, mijloacele de măsurare pot fi:

1. mijloace de măsurare etalon – cele care servesc la definirea,

materializarea, păstrarea şi reproducerea cu precizie metrologică a unităţilor de măsură

(precizia metrologică – cea mai ridicată precizie care se poate obţine la nivelul actual al

ştiinţei şi tehnicii),

2. mijloace de măsurare de lucru – cele care se utilizează la măsurători obişnuite.

Acestea se clasifică pe clase de precizie, notate cu 0, 1, 2, 3, 4, unde clasa „0” este cea

mai precisă (clasa de precizie – un indice numeric, stabilit convenţional pentru o

categorie de mijloace de măsurare cu aceleaşi caracteristici metrologice).

După precizie, etaloanele se clasifică în :

1. etaloane primare – sunt executate cu cea mai mare precizie şi întrunesc cele mai

înalte calităţi metrologice, 2. etaloane secundare – reproduse după etaloanele primare, 3. etaloane terţiare (de lucru) – executate după etaloanele secundare şi servesc la

verificarea curentă a mijloacelor de măsurare. După destinaţie, etaloanele se clasifică în :

1. etaloane internaţionale – cele care sunt reglementate prin acorduriinternaţionale şi servesc ca bază pentru cele naţionale,

2. etaloane naţionale – recunoscute prin hotărâri oficiale naţionale şi sunt luateca bază pentru problemele de măsurare din statul respectiv,

3. etaloane uzinale – cele care se folosesc într-o întreprindere, şi care pot fi:

3. 1 de bază – cele care păstrează în uzina respectivă unitatea de măsurăprimită de la autoritatea statului,

3.2 de verificare – cele care sunt utilizate la verificarea mijloacelor de măsurare

de lucru.

4. etaloane martor – servesc la compararea etaloanelor naţionale cu cele

internaţionale,

5. etaloane copie – cele care materializează cu precizie metrologică unitatea de

măsură dar au altă formă şi sunt realizate din alte materiale decât cele originale.

După gradul de universalitate, mijloacele de măsurare se împart în:

1. universale – cele cu care se pot măsura o mare varietate de piese, 2. speciale – cele cu care se pot măsura numai anumite dimensiuni.

După productivitate, mijloacele de măsurare se împart în:



1. obişnuite – utilizate în mod curent, 2. de mare productivitate – automate de măsurare, utilizate în condiţiile producţiei

de masă. După principiile fizice de funcţionare, mijloacele de măsurare se împart în:

1. mecanice,2. optice,3. optico-mecanice,4. pneumatice,5. electrice

20. Măsuri terminale pentru lungimi şi unghiuri :

• Măsurile terminale pentru lungimi şi unghiuri sunt corpuri care, între două suprafeţede lucru (active) materializează o valoare unică de lungime sau unghi. Din aceastăcategorie fac parte: calele plan paralele, calele unghiulare, măsurile plan paralele din

sticlă, lerele (sonde, spioni, calibre de interstiţii), echerele, şabloanele unghiulare. Calele plan paralele – măsuri terminale, executate din oţel aliat sau carburi metalice

sinterizate, în formă de paralelipiped dreptunghic, care materializează între două suprafeţe

de lucru riguros plane şi paralele o anumită valoare de lungime.

• Măsuri plan paralele din sticlă – discuri din cuarţ sau dintr-o sticlă optică specială, cusuprafeţe plane şi paralele, executate cu o precizie deosebită. Se utilizează douătipuri de discuri: cu diametrul sub 30 mm, care se folosesc la controlul suprafeţeloractive ale micrometrelor, şi cu diametrul cuprins între 45 şi 60 mm, utilizate lacontrolul calelor plan paralele sau a altor suprafeţe foarte netede, prin metoda

tehnică de interferenţă. • Calibrele de interstiţii (sonde, spioni, lere) – sunt măsuri sub formă de lame,

rotunjite la capete, cu lungimea de 100 mm. Dimensiunea lor caracteristică estegrosimea, care poate lua valori între 0,03 şi 1 mm. Abaterile acestor grosimi, funcţiede clasa de precizie şi de dimensiunea nominală, se situează în intervalul 0,005 – 0,025 mm. Aceste măsuri sunt utilizate la controlul distanţelor relative dintre douăsuprafeţe, în locuri greu accesibile. Măsurile se livrează în truse de mai multe bucăţi, într-o teacă de protecţie.

• Echerele – mijloace utilizate la măsurarea, verificarea şi trasarea unghiurilor de 300,450, 600, 900, 1200. Cel mai des sunt utilizate echerele cu unghiuri actve de 900,care se execută în mai multe variante constructive: simple, cu talpă, profilate,cilindrice, etc.

• Şabloanele unghiulare – măsuri de unghi realizate fără pretenţii de preciziedeosebite, utilizate la trasarea şi controlul unghiurilor de precizie scăzută.

Măsuri de lungime cu repere



• Măsurile de lungime cu repere sunt mijloace de măsurare la care valoarea măsuratăeste dată de distanţa dintre două repere. Aceste mijloace se pot clasifica în: măsuricu două repere şi măsuri cu mai multe repere.

• Ca măsuri cu numai două repere sunt metrul etalon prototip internaţional şi metruletalon prototip naţional.

-Metrul etalon prototip internaţional are forma unei bare, cu secţiune în formă de X,(Fig.5.5) realizată dintr-un aliaj de 90% platină şi 10% iridiu. Distanţa dintre repere

este de 1 metru la temperatura de 0grd C şi presiune de 1 atm.

-Metrul etalon prototip naţional este aproximativ identic cu precedentul, cu

deosebirea că la un capăt sut trasate două repere, ca în Fig.5.6, marcând lungimea

de 1 m la 0grd C, respectiv la 20grd C.

Din grupa măsurilor cu mai multe repere fac parte:

• metrul etalon principal – executat din oţel aliat cu nichel, cu secţiunea în formă de H,divizat în centimetri şi milimetri. În stânga reperului 0 şi în dreapta reperului 100 cmmai este trasat suplimentar 1 mm, divizat din 0,1 în 0,1 mm;

• rigla etalon principal – cu secţiunea în formă de, divizată în mm pe toatălungimea;

• rigla etalon de verificare – cu secţiunea pătrată, divizată în mm, cu lungimea de 1000sau 2000 mm;

• rigla metalică rigidă normală – cu secţiune pătrată sau dreptunghiulară, care poatefi de clasa I (de control) sau de clasa II (de lucru), cu limita superioară de măsurarede 500, 1000, 1500, 2000, 3000, 4000, 5000 mm. Se mai utilizează şi rigle rigidescurte, cu limita superioară de măsurare de 200, 250, 300 şi 400 mm;

• rigla metalică flexibilă – executată din bandă de oţel, cu scări de repere din mm înmm, pe aceeaşi parte a riglei, şi cu lungimi de 100, 200, 300, 500, 1000, 1500, 2000mm;

• metrul metalic articulat – format din lamele de oţel, cu capetele rotunjite, gradatepe ambele feţe, fixate unele de altele prin articulaţii. Lungimea poate fi de 1000 sau2000mm;

ruleta metalică – construită dintr-o bandă îngustă de oţel, gradată, înfăşurată într-o carcasă,

cu lungime de 1000, 2000 sau 5000 mm.

21. Instrumente cu scară gradată şi vernier

Vernierul, pe principiul căruia se bazează construcţia acestor instrumente, este o scară de

repere suplimentară, care se deplasează în lungul scării principale şi serveşte la mărirea

preciziei de citire a fracţiunilor de diviziuni. Intervalul dintre gradaţiile succesive ale

vernierului este mai mic decât intervalul dintre gradaţiile succesive ale scării principale.



• După tipul vernierului există vernier liniare – cazul şublerelor, şi verniere circulare – cazul raportoarelor.

• Şublerele sunt instrumente care se bazează pe un mecanism cu culisă. În construcţialor intră o riglă, gradată în mm, şi un cursor, pe care se află vernierul. Şublereleprecise mai conţin un cursor suplimentar, cu un mecanism şurub – piuliţă, pentru

avansul fin al cursorului principal şi deci pentru a asigura un contact corect alsuprafeţelor de măsurare cu măsurandul. Atât rigla cât şi cursorul prezintă ciocuri demăsurare.

• Raportoarele sunt instrumente cu vernier circular pentru măsurarea unghiurilor, îngeneral în intervalul 0 – 3600. Din punct de vedere constructiv, un raportor secompune din două discuri concentrice, fiecare solidarizat cu o riglă. Pe un disc estetrasată scara principală, în grade, iar pe celălalt disc vernierul circular, cu valoareadiviziunii de 5’ sau 2’.

Instrumente cu şurub micrometric

• Această gamă de instrumente au în construcţie o cuplă cinematică şurub – piuliţă, carepermite transformarea mişcării rectilinii în mişcare de rotaţie. Elementul principal îlconstituie şurubul micrometric, un şurub executat deosebit de precis, cu pasul de 0,5mm şi lungimea de 25 mm (lungime relativ mică, deoarece execuţia unor şuruburiprecise de lungimi mari implică dificultăţi tehnologice considerabile).

22. Instrumente comparatoare mecanice

Această grupă de mijloace de măsurare se caracterizează prin faptul că au în construcţia lor

sisteme pur mecanice de transformare şi amplificare a mărimii de măsurat. Deasemeni,

fiind instrumente comparatoare, toate au nevoie de un reglaj iniţial „la zero”. Există foarte

multe variante constructive de astfel de mijloace, dintre care vor fi prezentate succint cele

mai utilizate. Comparatorul cu cadran este cel mai răspândit instrument comparator.

• Tija de măsurare prevăzută cu palpatorul P se deplasează pe direcţie verticală, subacţiunea mărimii de măsurat. Cremaliera aflată pe o parte a tijei angrenează cupinionul z1, solidar cu roata dinţată z2. Aceasta angrenează cu pinionul z3, de alcărui ax este fixat acul indicator L, care se roteşte în faţa cadranului gradat C. Roata

dinţată z4 care angrenează deasemeni cu pinionul z3 şi arcul spiral A au rolul de amenţine în permanenţă, în toate angrenajele, contactul pe un singur flanc al dinteluişi de a elimina astfel jocul din angrenaje. Arcul elicoidal E are rolul de a asiguraapăsarea de măsurare.

• Valoarea diviziunii comparatorului cu cadran este de 0,01 mm.• Comparatoarele cu cadran mai au, în construcţia lor, un pinion solidar cu un ac

indicator mai scurt, numit totalizator, care se deplasează cu o diviziune la fiecarerotaţie completă a acului indicator principal.



Cel mai cunoscut instrument comparator cu pârghii şi şurub se numeşte „Tesatast”, dupănumele firmei elveţiene Tessa, care a produs pentru prima dată acest tip de instrument

23.Instrumente comparatoare cu parghii si roti dintate:

Instrumentele cu pârghii şi roţi dinţate folosesc pentru transmiterea şi amplificareamişcării pârghii cu braţe inegale şi mecanisme cu cremaliere şi roţi dinţate.

• Din această categorie fac parte: microcomparatorul cu pârghii şi roţi dinţate,milimesul, pasametrul ortestul, ş.a.

• Tija de măsurare se deplasează pe direcţie verticală, rotind astfel pârghia cu braţeinegale. Această pârghie deplasează o tijă cu cremalieră care, la rândul ei,angrenează cu pinionul z1. Acesta este solidar cu roata dinţată z2, care angreneazăcu pinionul z3, de care este fixat arătătorul L. Roata dinţată z4 şi arcul spiral au rolulde a elimina jocul din angrenaje, iar arcul elicoidal asigură apăsarea de măsurare.

• Valoarea diviziunii microcomparatorului este de 0,001 mm.

• Pasametrul este un instrument comparator cu pârghie şi roţi dinţate utilizat lamăsurarea dimensiunilor exterioare.

• Milimesul este un instrument comparator cu pârghii şi roţi dinţate, cu valoareadiviziunii de 0,001 mm, cu intervalul de măsurare ± 50 div., şi cu un gabarit extremde redus, foarte util pentru măsurări în locuri înguste

• Ortotestul este un instrument comparator des utilizat, cu valoarea diviziunii de 0,001mm şi intervalul de măsurare ± 100 div.

24. Mijloace de măsurare optico-mecanice

• Funcţionarea acestora se bazează pe acţiunea unui mecanism de amplificare cupârghie, combinat cu un sistem de amplificare optică. Din această categorie facparte: microluxul, opticatorul, optimetrul.



25.Mijloace de măsurare optice

• Aceste aparate se caracterizează prin lipsa unui contact direct cu suprafaţa piesei demăsurat. Din această grupă fac parte: microscoapele de atelier, microscopuluniversal, proiectorul de profile.

Microscoapele de atelier servesc la măsurarea dimensiunilor exterioare la piese cilindrice,

conice sau filetate, şi a dimensiunilor interioare prin utilizarea unor dispozitive speciale de

palpare. Domeniul de utilizare poate fi extins prin folosirea unor dispozitive auxiliare, cum

ar fi: capul ocular pentru identificarea filetelor, capul ocular pentru măsurarea razelor de

racordare, etc



26. Mijloace de măsurare pneumatice

Mijloacele de măsurare pneumatice sunt mijloace de măsurare fără contact. Au o

construcţie robustă şi o utilizare simplă. Se folosesc cu precădere în cazul producţiei deserie mare şi de masă, de multe ori în structura dispozitivelor de control activ sau a

instalaţiilor de control automat

Mijloacele de măsurare pneumatice sunt deosebit de adecvate la controlul abaterilor

dimensionale şi de formă ale alezajelor lungi, deoarece capul de palpare pneumatică, de

gabarit mic, poate pătrunde cu uşurinţă în locuri greu accesibile.



După principiul de funcţionare, mijloacele pneumatice se clasifică în: mijloace bazate pe

variaţia presiunii aerului şi mijloace bazate pe variaţia debitului aerului comprimat.

Aerul comprimat, după ce este filtrat şi adus la presiunea iniţială Pi, pătrunde în

regulatorul de presiune R, care asigură presiune P1, riguros constantă. După ce trece

prin diuza D, pătrunde în a doua cameră, în care presiunea P2, măsurată de manometrul

M, variază funcţie de dimensiunea x. Pe acest principiu se bazează funcţionarea multor

tipuri de mijloace pneumatice, de joasă (1 – 3 atm) sau înaltă (3 –6 atm) presiune.

27.Traductoare resistive electrice pt lungime si unghiuri.Tranzistoare resistive

Traductoarele rezistive sunt cele care, sub actiunea marimii de masurat, se

produce o variatie de rezistenta electrica. Cele mai simple traductoare resistive sunt cele

cu contacte electrice.

Rezistenta totala a traductorului este impartita in mai multe portiuni

conecatete la o serie de contacte a caror pozitie (inchis sau deschis) este determinate

de marimea de masurat. Variatia rezistentei electrice introdusa in circuit se face in

trepte.

28. Traductoare inductive pentru lungimi şi unghiuri.Tranductoare inductive

Traductoarele inductive fac parte din grupa traductoarelor parametrice şi se bazează

pe proprietatea că mărimea de măsurat produce o variaţie a inductivităţii traductorului,

prin modificarea geometriei sau a permeabilităţii circuitului magnetic. După forma circuitelor

magnetice, traductoarele inductive se împart în:

• traductoare cu circuit magnetic deschis, la care liniile de flux magnetic se închid

prin materiale nemagnetice,

• traductoare cu circuit magnetic închis, la care liniile de flux magnetic se închid

prin materiale feromagnetice.



După numărul inductanţelor influenţate şi sensul de variaţie a acestora,

traductoarele inductive se clasifică în:

• traductoare la care este influenţată o singură inductanţă,

• traductoare la care sunt influenţate două inductanţe în sensuri contrare

(traductoare diferenţiale),

• traductoare la care sunt influenţate inductanţe mutuale (traductoare tip

transformator).

ccmt - subiecte

Documents