capitolul iii - pifca-aef.ropifca-aef.ro/pifca/wp-content/uploads/2010/11/cap.3-modificat.pdf ·...
TRANSCRIPT
CAPITOLUL III
FOND FUNCIAR(IMOBILIAR) ŞI
REGLEMENTAREA FOLOSINŢELOR
Potrivit art. 1 din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată
şi modificată „Terenurile (imobilele) de orice fel, indiferent de destinaţie,
de titlul pe baza cărora sunt deţinute sau de domeniul public ori privat
din care fac parte”, constituie FONDUL FUNCIAR(IMOBILIAR) al
Românei.
În continuare se va prezenta fondul imobiliar sub formă tabelară
pentru o înţelegere mai bună a structurii acestora.
Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţe în anul 2006, în
România:
Categoria de folosinţă Suprafaţa
mii ha %
Terenuri agricole 14.731 61,79
Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie
forestieră, din care: 6.754,7 28,34
Păduri 6.272,3 26,31
Construcţii 674,7 2,83
Drumuri şi căi ferate 389,4 1,63
Ape şi bălţi 841,8 3,53
Alte suprafeţe 447,5 1,88
Total 23.839.071 100
Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţe în anul 2006,
în România
Sursa: Institutul Naţional de Statistică (I.N.S.), Anuarul Statistic al României
Pentru o înţelgere mai bună a ponderii pe care o are fiecare
categorie de folosinţă a terenurilor în continuare acestea vor fi prezentate
sub formă grafică după cum urmează:
Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă în anul 2006
Tipul de folosinţă Suprafaţa
ha %
Arabil 9.434.542 64,04
Păşuni 3.334.375 22,64
Fâneţe 1.524.922 10,35
Vii 223.701 1,52
Livezi 231.416 1,45
Total agricol 14.730.956 100
Din care proprietate privată 14.034.040 95,27
62%
28%
3%2% 3%
2%
Terenuri agricole Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră
Construcţii Drumuri şi căi ferate
Ape şi bălţi Alte suprafeţe
Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţă
Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţă
în anul 2006
Păşuni: 22.64%
Fâneţe: 10.35%Vii: 1.52%
Livezi: 1.45%
Arabil: 64.04%
Evoluţia suprafeţei agricole în perioada 1999 – 2006
14200
14300
14400
14500
14600
14700
14800
14900
1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
mii ha
Sursa: I.N.S.- Anuarul statistic al României 2007, iar pentru anul 2007
estimări conform rapoartelor regionale şi judeţene privind starea
mediului pe anul 2007
Ca urmare a creşterii indicelui demografic, în ultimii 65 ani,
suprafaţa arabilă pe locuitor a scăzut de la 0,707 ha în anul 1930 la 0,44
ha în anul 2006, practic resursele în cadrul acestei folosinţe fiind
epuizate.
În anul 2007 se remarcă scoaterea definitivă din circuitul agricol a
14.940,59 ha, în cadrul celor 41 judeţe şi al Municipiului Bucureşti.
Cele mai mari suprafeţe au fost scoase în judeţele Ilfov
(3.176,33), Timiş (2.531,65 ha), Giurgiu (1.838,06 ha), Dâmboviţa
(1.588 ha). La acestea se adaugă scoaterea temporară din circuitul agricol
a 263,73 ha din 25 de judeţe.
Terenurile(imobilele) care alcătuiesc fondul funciar se împart -
din punct de vedere al folosinţei - în zece categorii, indiferent de
destinaţia lor. Acestea, la rândul lor, se subâmpart în aproximativ 120
subcategorii de folosinţă şi sunt definite în cadrul sistemelor
informaţionale din demeniile specifice de activitate.
Pentru a putea efectua încadrarea în categoria de folosinţă a unui
teren este necesar a înţelege ce reprezintă noţiunea de reglementare.
Astfel, conform dicţionarului explicativ al limbii române a
reglementa – reglementáre, reprezintă procedura sau operaţiunea de
stabilire a regulilor, condiţiilor şi specificatiile necesare pentru
încadrarea în norme tehnice a unei parcele, ori a pune în ordine într-un
domeniu de activitate- Sursa: MDN
Opraţiunea de reglementare conţine şi rezultatul ei, fapt ce
constituie ansamblu de norme juridice aplicabile într-un anumit domeniu
sau sunt criteriile după care se stabililesc norme tehnice - Sursa: DEX
'98
Folosínţa semnifică întrebuinţarea, utilizarea, uzul, avantajul,
beneficiul, câştigul, profitul, categoria terenului etc.
Plecând de la reglementarea fundamentală din cadastru prin care
se precizează că: „entităţile de bază ale cadastrului general sunt parcela,
construcţia şi proprietarul”, vom dezvolta mai multe aspecte care vor
conduce la o înţelegere cât mai detaliată a fondului funciar(imobiliar).
Astfel, entitátea este conținutul de sine stătător sau o existență
determinată (ca întindere, importanță, valoare etc.) Sursa: DEX '98
Cele trei entităţi de bază ale cadastrului pot fi identificate separat
în interiorul imobilului, însă nu în toate situaţiile.
În continuare vom detalia terenul ca o componentă fundamentală,
care implică o cunoaştere a atributelor pe care acesta le poate avea în
diferite situaţii.
Ce este terenul? Este o întindere de pământ delimitată -
considerată după relieful sau după situarea sa în spaţiu, ca porţiune de
pământ, cu sau fără modificările aduse de contribuţia omului. O precizare
expresă care se impune este faptul că acesta nu poate fi disociat de
construcţiile ataşate acestuia, indiferent că sunt construcţii de locuinţe,
amenajări de îmbunătăţiri funciare, construcţii hidrotehnice, construcţii
ce deservesc agricultura, construcţii inginereşti civile sau speciale, sau de
orice fel, fapt ce constituie obligativitatea specialistului în cadastru de a
dobândi noţiuni din domenii conexe şi în mod special legate de
construcţii.
CASIFICAREA TERENURILOR
După destinaţii terenurile de orice fel care aparţin persoanelor
fizice şi juridice, indiferent de titlurile pe baza cărora sunt deţinute, se
împart pe destinaţii, după cum urmează:
1. Terenurile cu destinaţie agricolă
Sunt terenurile care au stabilită întrebuințarea impusă prin
caracteristicele pe care acestea le au.
Din aceast tip de clasificare se identifică terenurile agricole
productive respectiv: arabile, viile, livezile, pepinierele viticole,
pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile, fâneţele, serele,
solariile, răsadniţele, terenurile cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte
din amenajamente silvice, păşunile împadurite, cele ocupate cu
construcţii agrozootehnice şi de îmbunătăţiri funciare, amenajările
piscicole, drumurile tehnologice şi de depozitare.
Terenurile agricole productive:
Arabile -A - Teren bun pentru arat și cultivat. În aceasta categorie se
încadrează acele terenuri care se ară în fiecare an sau la mai mulţi ani
(2-6 ani) şi sunt cultivate cu plante anuale sau perene cum ar fi: cereale,
leguminoase pentru boabe, plante tehnice şi industriale, plante
medicinale şi aromate, plante furajere, legume etc.
Se înregistrează ca terenuri arabile
- Terenurile destinate culturilor furajere perene (trifoişti, sparcetiere,
lucerniere sau alte terenuri însămânţate cu diferite amestecuri de plante
leguminoase şi graminee perene), care se ară o dată la cel mult 6 ani;
- Terenurile rămase temporar neînsămânţate datorită inundaţiilor,
colmatărilor, degradărilor sau altor cauze;
- Terenurile arabile amenajate sau ameliorate prin lucrări de desecare,
terasare, irigare etc., se vor delimita şi se vor înscrie la arabil cu întreaga
lor suprafaţă, incluzând şi suprafeţele ocupate de canale, diguri, taluzuri,
debuşee, benzi înierbate etc., care au lăţimi mai mici de 2 m, cu excepţia
celor din proprietatea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare"- S.A.
şi Companiei Naţionale "Apele Române" - S.A., care se vor înregistra la
categoria de folosinţă curţi-construcţii.
Subcategoriile de folosinţă care subdivid categoriile de folosinţă
sunt evidenţiate în Metodologia privind executarea lucrărilor de
introducere a cadastrului imobiliar în localităţi, aprobate prin Ordinul
comun 90/N/1997 MLPAT şi 911-CP/1997- ONCGC, care conform
Ordonanţei de urgenţă nr 41/2004, pentru modificarea şi completarea
Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, modifică la art.
VIII şi precizează că în cuprinsul actelor normative în vigoare, ori de câte
ori se fac trimiteri la dispoziţii abrogate sau modificate în temeiul
prezentei ordonanţe de urgenţă, trimiterea se va considera a fi facută,
când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc, cu
excepţia sintagmei „cadastru de specialitate”, care se redefineşte ca
„sistem informaţional specific domeniului de activitate”.
Astfel, în loc de cadastre de specialitate mai departe se va utiliza
denumirea de sistem informaţional specific din domeniul specific de
activitate.
În ceea ce priveşte principiul unitar de interpretare, de
identificare, de reprezentare a terenurilor generat de cadastru şi a
subsitemelor informaţionale din domeniile specifice de activitate, ce
presupune să înţelegem că ultima reglementare cu privire la
subcategoriile de folosinţă este cea care ne obligă să aplicăm uniform în
toate tipurile de documentaţii cadastrale care sunt acte de constatare a
realităţii din teren şi în documente oficiale în ceea ce priveşte parcela ,
care poate constitui un imobil sau aceasta putânt fi o parte dintr-un
imobil.
Pe baza prevederilor Codului fiscal aprobat prin Legea nr.
571/2003, a Normele metodologice de aplicare,promovate prin Hotărârea
Guvernului nr. 44/2004, subcategoriile de folosinţă care stau la baza
calculului impozitului datorat de contribuabili se identifică si se
utilizează aşa cum sunt redate în norme.
Pentru a putea înţelege şi aplica corect încadrarea terenurilor în
subcategoriile de folosinţă, este important să cunoaştem faptul că în
diferite perioade de timp au fost utilizate încadrări care la această oră
trebuiesc redefinite, ceea ce ne conduce la faptul că pentru a întocmi o
documentaţie cadastrală, prima etapă constă în actualizarea informaţiilor
cadastrale cu referire la imobilul studiat, încadrarea acestuia în parametri
tehnici actuali, cu referire la limite de proprietate, suprafaţă înscrisă în
cartea funciară, care trebuie să fie cea reală din teren, cât şi cea cu
referire la construcţii.
Obligaţia actualizării informaţiei cadastrale este sarcina
proprietarilor de imobile, iar cea de întocmire corectă a documentaţiilor
este a pesoanelor care sunt autoizate să efectueze acest gen de lucrări şi
care sunt autorizate prin procedurile prevăzute de Ordinul nr. 107/2010
pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea sau recunoasterea
autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru
al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spatiului Economic
European in vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în
domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul
României în cadastru.
Astfel, anexa nr. 6 din ordinul comun 90/N/1997 MLPAT şi 911-
CP/1997 ONCGC, a fost dată publicităţii lista de coduri pentru categorii
de folosinţă a terenurilor, ce trebuie utilizat în realizarea subsistemului
informaţional din domeniul activităţii imobilare
GRUPA CATEGORIA SUBCATEGORIA COD
AGRICOL Arabil Arabil A
Ordin comun 90/N/1997
MLPAT şi 911-CP/1997
ONCGC
Capşunării
Grădini legume
Orezării
Sere
Solarii
AC
AG
AO
AS
ASO
Alte subcategorii întâlnite în
literatura de specialitate
Arabil cu izlaz
Răsadniţe
Pajisţi cultivate
Alte culturi perene
AIZ
ARS
AP
AD
AGRICOL Arabil arabil A
Subcategorii regelementate
prin Normele metodologice
de aplicareav Legii nr.
571/2003, adoptate prin H.
G. nr. 44/2004
pajişti cultivate
grădini de legume
orezării
sere
solarii şi răsadniţe
căpşunării
alte culturi perene
AP
AG
AO
AS
ASO
AC
AD
Aliniera României la nivel europenan şi în domeniul întocmirii
bazelor de date de tip spaţial a împus adoptarea unor reglementări care să
conducă la uniformizarea şi înţelegerea unitară a proprietăţii termenilor
din domeniul funciar.
Prin Ordinul nr. 80/2010, Directorul Genral al ANCPI a aprobat
„Normele pentru realizarea planului topografic de referinţă
corespunzător scării 1:5000” -TOPRO5 – fundamentat pe directiva
INSPIRE (Infrastructure for Spatial Information in Europe) a
Parlamentului European şi a Consiliului Europei de instituire a unei
infrastructuri pentru informaţii spaţiale în Comunitatea Europeană.
Acest act introduce obligativitatea ca persoanele autorizate să
deruleze activităţi de cadastru, topografie şi geodezie să utilizeze la
lucrările de actualizare informaţii cadastrale terminologia şi semnificaţia
reglementată, la încadrarea parcelelor în categorii de folosinţă.
Planul topografic de referinţă este produsul digital ce conţine
informaţii grafice şi textuale, organizate într-o baza de date spaţială,
corespunzator scării 1:5000, în format digital, denumit generic TOPRO5,
care reprezintă o sursă importanta de date spaţiale, principalul scop fiind
crearea unui suport unitar şi coerent pentru toate domeniile de activitate
ce creează şi utilizează date spaţiale, precum: administraţie locală,
protecţia mediului, transporturi, hidrologie, agricultură şi altele.
Tema „Acoperirea terenului conţine elemente ca: suprafeţe
construite, suprafeţe acoperite de apă, suprafeţe agricole, suprafeţe
forestiere şi suprafeţe neproductive.
Conform INSPIRE „Acoperirea terenului” reprezintă acoperirea
fizică şi biologică a suprafeţei pamântului incluzând suprafeţe artificiale,
zone agricole, păduri, zone semi-naturale, zone acoperite de ape.
Tabel cu clasificarea zonelor (conform INSPIRE) şi a categoriilor
de acoperire a terenului în categorii şi subcategorii conform Atlasului de
semne convenţionale 1978 pentru zona agricolă, pentru arabil este după
cum urmează:
Zone conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone agricole Arabil Teren Arabil A
Grădini de legume Ag
Cultură de orez Ao
Căpşunării Ac
Sere As
Solarii Aso
Pentru a putea încadra terenurile în subcategoriile de folosinţă
aferente terenurilor arabile sunt necesare cateva elemente tehnice de care
va trebui să se ţină cont. Astfel mai jos sunt prezentate caracteristicile pe
baza căroara terenurile pot fi încadrate la o subcategorie de folosinţă:
- Pajişti cultivate - AP - Sunt terenurile semănate, sunt suprafeţe de
teren de regulă arabile ,care se însămânţează cu specii furajere perene
(graminee şi leguminoase) în amestec sau singure. Aceste pajişti se
înfiinţează şi în locul pajiştilor permanente degradate, după desţelenire şi
însămânţarea amestecului de seminţe recomandat;
- Grădini de legume – Ag - Suprafață de teren arabil, de obicei îngrădită,
pe care se cultivă legume;
- Orezării - Ao - Teren nivelat, cu amenajări speciale pentru irigaţie, pe
care se cultivă orez;
- Sere –As - Sunt construcţii speciale din lemn şi sticlă, metal şi sticlă
sau alte materiale moderne, menite să creeze microclimat favorabil
plantelor atunci când condiţiile naturale de mediu sunt diferite de
cerinţele diverselor specii pe care dorim să le cultivăm;
Definiţie, caracteristici
Serele sunt construcţii destinate producţiei de legume sau flori
având posibilitatea de a se realiza un microclimat interior necesar acestui
scop. Create iniţial pentru producerea florilor (Olanda), acestea au
cunoscut o rapidă dezvoltare şi în cultura legumelor datorită eficenţei lor
economice ridicate. Serele au pereţii şi acoperişul realizate din materiale
transparente, spaţiul interior fiind organizat, în general cu o alee centrală
de circulaţie iar pe de o parte şi de alta spaţii de producţie.
Clasificarea serelor
Clasificarea serelor se face având în vedere mai multe criterii şi anume:
- regimul de temperatură la care sunt exploatate şi sunt sere reci,
semicalde şi calde. Serele calde şi semicalde prezintă instalaţii de
încălzire cu apă, abur sau aer cald iar în cele reci se foloseşte în
exclusivitate căldura rezultată din radiaţie solară;
- după natura materialului din care se realizează elementele de
închidere, serele pot fi din sticlă sau plăci din materiale plastice;
- după tipul constructiv, sunt:
a) sere individuale sau sere specializate destinate numai pentru anumite
culturi;
b) sere bloc sau sere universale, fiind construcţii cu spaţii practic
nelimitate în plan şi pot fi folosite pentru mai multe specii de culturi,
acest tip de sere fiind cel care s-a extins cel mai mult din cauza eficienţei
economice foarte ridicate;
c) sere etajate sau sistem turn cu planuri de cultură dezvoltate pe verticală
şi se mai numesc sere Ruthner după numele realizatorului acestui tip de
seră - au avantajele folosirii superioare a terenului de construcţie;
- după gradul de mobilitate, sunt:
a) sere fixe şi anume serele individuale şi bloc care rămân în acelaşi loc
tot timpul exploatării;
b) sere demontabile care au structură formată din panouri care pot fi
demontate şi îmbinate din nou astfel încât pot fi realizate în locurile în
care acestea sunt necesare;
c)sere mobile care se pot deplasa pe şine pe o lungime de circa de trei ori
mai mare decât lungimea serei. Prin mutarea lor în diferite locuri se
creează posibilitatea protejării culturilor timpurii primăvara şi prelungirea
perioadei de recoltare toamna, evitarea infectării solului cu diverşi agenţi
patogeni cât şi apariţia fenomenelor de salinizare şi degradare chimică şi
structuro-texturală a acestuia;
- după forma acoperişului, serele pot fi:
a) sere cu o pantă, folosite mai puţin datorită deficienţei de iluminare şi
cost ridicat;
b) sere cu două pante, simetrice sau asimetrice. Serele cu două pante
simetrice sunt cele mai folosite asigurând posibilităţi maxime de
modulare, uşurinţă în montaj şi un consum minim de material.
Soluţii constructive
Elementele de construcţie ale unei sere sunt elementele structurii
de rezistenţă şi elementele de închidere.
Structura de rezistenţă este formată din fundaţie, stâlpi şi rigle.
Materialele din care se realizează trebuie să îndeplinească o serie
de condiţii şi anume: să aibă rezistenţe mecanice mari ca să se poată
realiza secţiuni mici pentru a duce la umbrirea minimă a suprafeţei serei;
să aibă o comportare bună la mediul agresiv din seră şi anume umiditate
mare şi conţinut ridicat de bioxid de carbon; să permită execuţia
industrializată.
Lemnul este cel mai vechi material folosit la execuţia serelor, dar
necorespunzând cerinţelor impuse; se utilizează mai ales la serele mici
individuale mai ales sub formă de arce din lemn lamelat încleiat sau arce
cintru.
Metalul folosit curent este oţelul sub formă de profile laminate,
tablă îndoită, bare sau ţevi şi se protejează împotriva coroziunii prin
galvanizare şi vopsire.
Microclimatul în sere
Serele, fiind construcţii destinate creşterii forţate a florilor şi
legumelor, trebuie să asigure un climat interior cât mai aproape de cel
necesar producţiei în condiţii naturale, în întreaga perioadă a anului.
Factorii de microclimat trebuie să fie menţinuţi în limite stricte,
variaţii foarte mici, ştiind că plantele sunt dependente de mediul ambiant.
Principalii factori de microclimat sunt apa, temperatura, conţinutul de
gaze şi viteza curenţilor de aer. Lumina influenţează direct dezvoltarea
plantelor datorită asimilaţiei clorofiliene iar căldura este absolut necesară
pentru sinteza hidraţilor de carbon care au rol de catalizator. Plantele nu
se dezvoltă în spaţii întunecate. Temperatura este deasemeni un factor
important al climatului interior deoarece plantele au nevoie de căldură
pentru dezvoltarea lor şi nu suportă variaţii de temperatură mai mari de
3°C-4°C mai mult de 10-12 ore pe zi.
- Solarii şi răsadniţe - ASO - Construcții simple din scânduri,
prefabricate sau alte materiale speciale, acoperite de obicei cu geamuri
sau folie din plastic și așezată pe un pat de gunoi de grajd, în care se
cultivă răsadurile;
Construcţiile pentru realizarea producţiei vegetale pot fi:
- răsadniţe şi solarii, folosite pentru prelungirea duratei de vegetaţie
toamna şi primăvara, îi scopul obţinerii recoltelor timpurii sau târzii;
- sere destinate producţiei intensive tot timpul anului.
Răsadniţe
- Sunt construcţii simple şi permit delimitarea unei anumite suprafeţe de
teren şi un volum variabil de aer, unde se realizează condiţii optime
pentru creşterea plantelor legumicole. Ele dispun de o sursă proprie de
energie cât şi de aportul caloric al radiaţiilor solare. Ţinând seama de
particularităţile constructive şi materialele folosite pentru realizarea
răsadniţelor, acestea se pot clasifica astfel:
- după nivelul temperaturii realizate: răsadniţe calde (20°C - 25°C),
semicalde (15°C - 20°C), reci (8°C - 12°C);
- după poziţia faţă de suprafaţa solului: răsadniţe de suprafaţă,
semiîngropate şi îngropate;
- după numărul pantelor: răsadniţe cu o pantă şi cu două pante;
- după materialele de construcţie: răsadniţe de lemn, prefabricate din
beton;
- după materialele de acoperire: răsadniţe acoperite cu sticlă, acoperite
cu material plastic;
- după gradul de mobilitate: răsadniţe mobile, semimobile şi fixe.
Solariile
- Sunt construcţii cu ajutorul cărora se realizează producţii timpurii şi
extratimpurii a legumelor. Ele sunt reci (neîncălzite) sau cu încălzire
biologică (gunoi de grajd). După caracteristici constructive, materialele
folosite şi destinaţia lor se deosebesc:
- Folie întinsă - folie fără susţinere. Este tipul cel mai simplu de
protejare, folosind folie foarte subţire (0,01 mm) perforată;
- Tunele joase sau tunele simple; au lăţimea de 70-80 cm, înălţimea de
40 cm iar lungimea de 10-15 cm. Pentru susţinerea foliei se folosesc
arcuri din nuiele de răchită sau salcie cu diametrul de 10-20 mm şi
lungimea de 160-180 cm; distanţa între arcuri este de 1 m iar la
intervalele de 10 m câte un arc fier-beton. Se mai folosesc bare din oţel-
beton cu diametrul de 6 mm sau tuburi PVC, distanţa între arcuri fiind de
1,50-2,00 m. Folia se ancorează la capete cu ţăruşi;
- Solar tip cort. Acesta are stâlpi în pământ, susţinerea foliei făcându-se
cu o scândură întinsă pe stâlpi. La coamă înălţimea este de 75 cm iar la
margine de 50 cm. Solariile se mai pot realiza cu o structură de arce de
rezistenţă sub formă de semicerc cu deschidere de 6,00 - 9,00 m şi
traveea de 1,00 - 1,50 m realizate din bolţari confecţionaţi din lamele de
lemn. Închiderile se realizează din folie sau sticlă.
Condiţii de amplasare pentru răsadniţe şi solare
- Producţia realizată în răsadniţe şi solarii este influenţată de o serie de
factori climatici şi de teren de care trebuie să se ţină seama la amplasarea
acestor construcţii.
- Căldura şi lumina. Sunt factori de bază de care depinde creşterea
plantelor legumicole. Căldura se asigură din procesele de descompunere
a materialului organic (biocombustibil) atât în timpul nopţii cât şi în
timpul zilei, la care se adaugă şi cea rezultată din radiaţia solară din
timpul zilei. Lumina naturală este determinată de poziţia geografică a
terenului şi orientarea construcţiilor. Din acest punct de vedere
răsadniţele şi solariile sunt amplasate de preferinţă în zone însorite cu
nebulozitate scăzută.
- Relieful şi expoziţia. Suprafaţa terenului pe care se amplasează
răsadniţele şi solariile trebuie să aibă o înclinaţie între 2 şi 15 % pentru a
permite scurgerea apelor provenite din precipitaţii. Orientarea trebuie să
fie sudică, sud-estică sau sud-vestică pentru a primi o cantitate cât mai
mare de radiaţie solară şi pe o durată maximă a zilei. Din aceste
considerente, pe suprafeţe orizontale, răsadniţele se aşează cu tocul
înclinat.
- Protecţia împotriva vânturilor este necesară pentru a reduce
pierderile de căldură şi se realizează prin amplasarea răsadniţelor şi
solariilor în spaţii protejate de alte clădiri existente (fără a le umbri) sau
prin perdele de protecţie din diferite materiale care au înălţime de 2,50 -
3,00 m.
- Sursa de apă trebuie să asigure cantitatea de apă necesară pentru
utilizarea zilnică, deci sursă permanentă şi se asigură din fântâni care
captează pânză freatică, izvoare etc.
Climatul interior în răsadniţe şi solarii
- Căldura. La răsadniţele şi solariile care folosesc încălzire biologică
(gunoi de grajd), căldura se dirijează cu mai multă siguranţă deoarece
aceasta este o sursă permanentă şi oscilaţiile datorate mediului se simt
mult mai puţin. Deseori apar însă situaţii în care temperatura este ridicată
şi în acest caz se recurge la aerisire prin ridicarea ferestrelor şi susţinerea
pe suporţi cu mai multe trepte denumite aere. Ferestrele se deschid
orientate astfel încât curenţii de aer rece să nu pătrundă direct pe cultură.
- Lumina. Intensitatea luminii se urmăreşte cu atenţie deoarece aceste
construcţii se utilizează primăvara timpuriu când radiaţia luminoasă este
mai slabă şi cu o durată mai redusă.
- Apa. Se asigură permanent în funcţie de cultură la temperaturi adecvate
şi să nu conţină săruri nocive.
- Aerul. Compoziţia aerului este un factor de mediu important, deoarece
gunoiul de grajd aflat în fermentaţie degajă căldură şi bioxid de carbon
necesare plantelor dar şi alte gaze nocive cum ar fi amoniacul. Pentru
eliminarea bioxidului de carbon în exces cât şi a amoniacului se practică
aerisirea răsadniţelor şi solariilor chiar şi în zilele răcoroase.
- Căpşunării - AC – Teren arabil pe care se cultivă planta erbacee
târâtoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate și cu flori mici albe,
cultivată pentru fructele ei comestibile.
- Alte culturi perene – AD – plante care trăiesc și rodesc mai mulți ani
de-a rândul, având o rădăcină persistentă din care se dezvoltă în fiecare
primăvară o nouă tulpină.
Pot fi reprezentate numai parcelele care au categoriile de
folosinţă în suprafaţă mai mare de 50 m2 în intravilan şi mai mare de 300
m2 în extravilan.
Păşuni - P - Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele,
terenuri înierbate sau înţelenite în mod natural sau artificial prin
însămânţări la maximum 15-20 de ani şi care se folosesc pentru păşunatul
animalelor.
AGRICOL Păşuni Păşuni(curate) P
Ordin comun 90/N/1997 MLPAT şi
911-CP/1997 ONCGC
Păşuni cu pomi fructiferi
Păşuni împădurite
Păşuni cu tufărişuri şi
mărăcinişuri
PL
PP
PT
AGRICOL Păşuni Păşuni(curate) P
Subcategorii regelementate prin
Normele metodologice de aplicarea
Legii nr. 571/2003, adoptate prin
H. G. nr. 44/2004
Păşuni cu pomi fructiferi
Păşuni împădurile
Păsuni cu tufărişuri şi
mărăcinişuri
PP
PL
PT
În cadrul acestei categorii de folosinţă se înregistrează
următoarele subcategorii:
Păşuni curate (P)- Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc
vitele
Păşuni împădurite(Pp) - păşunile care în afară de vegetaţie ierboasă
sunt acoperite şi cu vegetaţie forestieră, cu diferite grade de consistenţă;
Păşuni cu tufărişuri şi mărăciniş (Pt) Păşuni cu arbori cu ramuri dese
crescute de la rădăcină, ca o tufă şi cu desișuri de mărăcini.
Zone conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone agricole Păşuni Păşuni P
Păşuni împădurite Pp
Păşuni cu pomi
fructiferi
Pl
Păşuni cu tufişuri şi
mărăciniş
Pt
FÂNEŢE - F - Teren pe care crește (în mod natural sau prin cultivare)
iarba pentru fân. La categoria fâneţe se încadrează terenurile înierbate sau
înţelenite în mod natural sau artificial prin însămânţări la maximum
15-20 de ani, iar iarba se coseşte pentru fân.
AGRICOL Fâneţe Fânele(curate) F
Ordin comun 90/N/1997 MLPAT şi
911-CP/1997 ONCGC
Fâneţe cu pomi fructiferi
Fâneţe împădurite
Fâneţe cu tufărişuri şi
mărăcinişuri
FL
FP
FT
AGRICOL Fâneţe Fânele(curate) F
Subcategorii regelementate prin
Normele metodologice de aplicarea
Legii nr. 571/2003, adoptate prin
H. G. nr. 44/2004
Fâneţe cu pomi fructiferi
Fâneţe împădurite
Fâneţe cu tufărişuri şi
mărăcinişuri
FL
FP
FT
Se înregistrează la fâneţe:
- Fâneţe cu pomi - FL - Teren pe care crește (în mod natural sau prin
cultivare) iarba pentru fân şi cu pomi fructiferi;
- Fâneţe împădurite - FPF - Teren pe care crește (în mod natural sau
prin cultivare) iarba pentru fân şi sunt acoperite şi cu vegetaţie forestieră,
cu diferite grade de consistenţă;
- Fâneţe cu tufărişuri şi mărăcinişuri - T - cu arbori cu ramuri dese
crescute de la rădăcină, ca o tufă şi cu desișuri de mărăcini
Zone conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone agricole Fâneţe Fâneţe F
Fâneţe cu pomi
fructiferi
Fl
Fâneţe cu tufişuri şi
mărăciniş
Ft
VII - V - Plantație cu viță de vie.
Viţa de vie (Vitis vinifera L.) este o specie de plante din genul Vitis,
familia Vitaceae, originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală
şi sud-vestul Asiei, din Maroc şi Spania până în sudul Germaniei în nord
şi în est până în nordul Iranului.[1]
Este o liană, care atinge o înălţime de 35 m, cu coajă. Frunzele
alternează, sunt lobate palmat şi au o lungime şi lărgime de 5–20 cm.
Fructul este o boabă, cunoscut ca strugure; care la specia sălbatică
are un diametru de 6 mm şi când se coace dobândeşte o culoare purpurie
închis spre negru, cu o floare gălbuie; iar la plante cultivate este de regulă
mult mai largă, de până la 3 cm lungime şi poate avea o culoare verde,
roşie sau purpure. Specia sălbatică se găseşte în păduri umede şi pe
malurile apelor curgătoare.
Strugurele sălbatic este deseori clasificat ca V. vinifera, subsp.
silvestris (în unele clasificări considerat Vitis silvestris), cu V. vinifera,
subsp. vinifera restricţionată la formele cultivate. Viţa-de-vie domesticită
are flori hermafrodite, dar subsp. silvestris este dioecică (are flori
masculine şi feminine pe plante separate) şi pentru ca fructul să se
dezvolte este necesară polenizarea.
AGRICOL Vii Vii (se va evita) V
Ordin comun 90/N/1997 MLPAT şi 911-
CP/1997 ONCGC
Vii hibride
Plantaţii de hamei
Vii nobile
Pepiniere viticole
VH
VHA
VN
VP
AGRICOL Vii Vii nobile VN
Subcategorii regelementate prin Normele
metodologice de aplicarea Legii nr.
571/2003, adoptate prin H. G. nr. 44/2004
Vii hibride
Plantatii hamei
Pepiniere viticole
VH
VHA
P
Subcategorii regelementate prin Ordinul
470/2003, pentru aprobarea Metodologiei
de realizare şi de intreţinere sistemului
informaţional din domeniul specific de
activitate agricol - viticol
Teren în pregătire
pentru plantare
Plantaţii de viţă
de vie roditoare
Plantaţii de portal
toi, coarde altoi şi
butaşi
Şcoala de vite
altoite şi/sau
înrădăcinate
Plantaţii de hamei
Plantaţii viticole
abandonate
Plantaţii de viţă
de vie roditoare
cu hibrizi
Vp
Vr
Vb
Vs
Vh
Vab
Vhb
În această categorie se încadrează terenurile plantate cu viţă de
vie:
- VIILE NOBILE – VN- cuprinzând viile altoite şi indigene, unde viile
altoite au la bază un portaltoi, iar cele indigene sunt nealtoite;
- VII HIBRIDE - VH - sunt cele care poartă şi denumirea de producători
direcţi;
- HAMEI -VHA- deoarece au o agrotehnică asemanatoare cu a viţei de
vie, plantaţiile de hamei se includ în această categorie de folosinţă;
- PEPINIERE VITICOLE - P - terenuri pentru producerea materialului
săditor viticol: plantaţiile portaltoi şi pepinierele propriu-zise sau şcolile
de viţe.
Cerinţele sistemului informaţional specific din domeniul
agricol-viticol
Definiţii:
Sistemul informaţional viticol, face parte din sistemul
informaţional specific domeniului agricol care reprezintă subsistemul de
evidenţă şi inventariere sistematică a bunurilor imobile sub aspect
tehnic şi economic, cu respectarea Normelor tehnice elaborate de
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a datelor de
baza din cadastrul general, privind suprafaţa viticolă, categoria de
folosinţă a parcelelor viticole şi proprietarul.
Patrimoniul viticol naţional reprezintă suprafeţele cultivate cu
viţă de vie situate în arealele consacrate tradiţional, denumite areale
viticole, precum şi cele aflate în afara arealelor viticole, denumite vii
răzleţe.
Categoriile de terenuri cuprinse în patrimoniul viticol naţional sunt:
a) Plantaţiile de viţă de vie roditoare, plantaţiile de portaltoi, plantaţiile-
mama furnizoare de coarde altoi sau butaşi pentru înrădăcinare şi şcolile
de viţă;
b) terenurile din arealele viticole rezultate în urma defrişării viilor,
aflate în perioada de pregătire pentru plantare;
c) alte terenuri din interiorul arealelor viticole care, prin amplasarea lor,
completează sau unesc masivele viticole existente şi prezintă condiţii
pentru a fi cultivate cu viţă de vie.
Pentru aplicarea sistemului informaţional specific din domeniul
agricol-viticol trebuie să se realizeze ansamblul de lucrări tehnice
prin care se determină exact proprietăţile funciare viticole privind
identificarea, măsurarea, descrierea şi reprezentarea pe hărţi a
acestora, în suprafaţa de minimum 100 mp., în intravilan şi 300 mp.,
în extravilan.
La realizarea sistemului informaţional din domeniul viticol vor fi
culese şi următoarele elemente care vor fi menţionate ca atribute ale
parcelei viticole:
- soiul (soiurile);
- vârsta plantaţiei viticole;
- panta terenului;
- lucrări de îmbunătăţiri funciare;
- clasele de calitate ale terenurilor;
- clasele de producţie ale terenurilor;
- datele personale ale deţinătorului parcelei (persoana fizică/juridică);
- direcţia de producţie;
- suprafaţa parcelei pe soi/soiuri;
- modul de conducere a plantaţiilor viticole;
- densitatea de plantare;
- irigare (da sau nu).
Ordinul 470/2003, pentru aprobarea Metodologiei de realizare şi
de intreţinere a sistemului informaţional din domeniul viticol
Zone conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone agricole Vii Vii V
Vii nobile Vn
Vii hibride Vh
Pepiniere viticole Vp
Plantaţii de hamei Vha
LIVEZI -L- Suprafața de teren plantată cu pomi fructiferi.
Livezile sunt terenuri plantate cu pomi şi arbuşti fructiferi.
Pentru a avea fructe pe o perioada cat mai mare din an este bine
ca livada care urmează să fie înfiinţată să cuprindă cel puţin trei specii de
pomi fructiferi, cu perioade de rod şi rezistenţa la ger diferite (de ex. măr
de iarnă, piersic, prun). Acest lucru face ca forţa de muncă şi spaţiul de
sortare şi depozitare să fie folosite eficient.
Pentru trenurile cu pante uniforme, până la 12% sunt indicate
plantari dese şi foarte dese pentru toate speciile pomicole, în timp ce pe
terenurile cu pante mari, în lipsa posibilităţii de terasare, se recomandă
plantarea pomilor în sistem clasic.
In ceea ce priveşte terenul pe care se cultuivă pomi fructiferi,
trebuie să se aibă în vedere urmatoarele aspecte:
- parcelele trebuie sa fie dreptunghiulare, cât mai uniforme;
- pe terenurile plane, rândurile trebuie orientate pe direcţia N-S, iar pe
terenurile în panta orientarea se face pe direcţia curbei de nivel;
- fiecare parcela trebuie să cuprinda o singură specie şi eventual 3-4
soiuri;
- drumul principal se amplasează din amonte în aval şi în zig-zag, când
panta terenului depăşeşte 10%, cu zona de întoarcere pentru utilaje de
6 m, de o parte şi alta a livezii;
- pe pante, drumurile secundare cu lăţimea de 3-4 m vor urmări linia
curbelor de nivel şi în amonte vor avea şanţuri de colectare a apelor;
- zonele de întoarcere, cu lăţimea de 6 m, se amenajează la parcelele
periferice, în mod excepţional în interior, la schimbarea speciilor şi a
distanţelor de plantare sau datorită unor forme de relief neamenajate;
- toate parcelele trebuie trebuie sa fie delimitate de drumuri secundare
sau alei.
`
La alegerea sortimentului se va ţine cont de condiţiile
pedoclimatice ale zonei - temperatura din timpul înfloritului, gerurile şi
îngheţurile de revenire, durata perioadei de vegetaţie, asigurarea
necesarului de apă etc., care să pună în valoare potenţialul productiv al
soiurilor cultivate.
Sunt de preferat soiurile autofertile, bune polenizatoare, care
asigura cantităţi mari de fructe, şi cu măturare eşalonată. In cazul
soiurilor autosterile (măr, păr, cireşă, vişin) sau androsterile (prun)
trebuie amplasaţi câte 3-4 soiuri în parcela, soiuri bune polenizatoare, cu
aceeaşi perioada de înflorire şi perioada de maturare apropiată, cu o
decalare de numai 3-4 saptamani.
Iată câteva particularităţi privind polenizarea (aspect foarte
important pentru o livadă):
Mărul - aproape toate soiurile de măr sunt autosterile, necesitând
polenizatori. Cele parţial autofertile (Jonathan, Gaolden delicious)
asigură o recoltă bogată prin polenizare încrucişată. Nu se pot poleniza
soiul Red Delicious şi soiurile obţinute din variatiile mugurale ale
acestuia (familia Red Delicious). De asemenea, nu se polenizeaza bine
Mutsu cu Golden delicious si nici Wagener cu Idared.
Părul - Majoritatea soiurilor sunt autosterile şi este necesară polenizarea
încrucişată. Şi soiurile autofertile sau parţial autofertile (Napoca, Clapp
Favourite, Untoasa Hardy) leagă mai bine dacă sunt intercalate cu soiuri
bune polienizatoare. Se cunoasc şi soiuri care au polen rău sau capacitate
germinativă redusă; iată câteva perechi incompatibile: Bella di Giugno şi
Republica, Untoasă Giffard si Cure, Williams si Bella di Giugno, Passe
Crassane si Williams.
Gutuiul - Toate soiurile sunt autofertile sau parţial autofertile, dar leagă
bine dacă sunt intercalate 2-3 soiuri în parcela.
Prunul - Majoritatea soiurilor sunt autosterile cu polen bun sau rău şi
necesită polenizatori. Prunii din familia Tuleu gras au flori androsterile
şi, deci, necesită obligatoriu 2-3 soiuri polenizatoare. Soiurile autofertile
Stanley, Anna Spath, Renclod verde ăi Vânăt Românesc leagă mai bine
dacă sunt intercalate cu alte soiuri, în prezenţa a 2-3 familii de albine.
Caisul - Majoritatea soiurilor sunt autofertile şi, în condiţii favorabile,
leagă abundent.
Piersucul - Majoritatea soiurilor sunt autocompatibile. Unele însă au
capacitatea germinativa şi procentul de graunciori vaibili mai mare
(Cardinal, Halehaven, Madelaine Pouyet), iar altele mai scăzut (Red
Haven, Dixired), deci este mai bine să se intercaleze 2-3 soiuri în parcela.
Cireşul - Majoritatea soiurilor sunt autosterile, mai putin soiurile
canadiene autocompatibile (Stella şi New Star). Intr-o parcela se
recomandă amplasarea a 3-4 soiuri.
Vişinul - Are soiuri autosterile, parţial autofertile şi autofertile. Se
recomandă amplasarea a 3-4 soiuri în parcelă.
Nucul - Este necesară amplasarea a 2-3 soiuri în parcelă.
Pentru a asigura condiţii optime de creştere şi rod a pomilor, este necesar
să se respecte distanţele de plantare optime, în funcţie de specie, portaltoi
şi grupa de soiuri.
Livezile reprezintă terenurile cu destinaţie agricolă categoria de
folosinţă livezi , care sunt încadrate în sistemul informaţional specific
după caracteristicile livezilor.
Astfel, identificarea şi încadrarea terenurilor se face pe baza
principiilor generate de caracteristicile de mai jos:
AGRICOL Livezi Livezi clasice L
Ordin comun 90/N/1997
MLPAT şi 911-CP/1997
ONCGC
Plantaţii dud
Plantaţii de arbuşti(fructiferi)
Livezi intensive şi
superintensive
Pepiniere pomicole
LD
LF(LAF)
LI
LP
Alte subcategorii întâlnite în
literatura de specialitate
Livezi pure
Livezi cuculturi intercalate
LpLp
LA
AGRICOL Livezi Livezi clasice L
Subcategorii regelementate
prin Normele metodologice de
aplicarea Legii nr. 571/2003,
adoptate prin H. G. nr.
44/2004
Livezi clasice
Livezi intensive si
superintensive
Livezi plantatii arbusti
Plantatii dud
Pepiniere pomicole
L
LI
LF
LD
LP
- LIVEZI - Suprafață de teren plantată cu pomi fructiferi
Livezi în sistemul clasic – este încă bine reprezentat în ţara noastră şi se
recomandă eventual pentru zonele de deal pentru sâmburoase (prun,
cireş) şi chiar pentru măr, păr , altoiţi pe portaltoi supramijlocii sau mari.
Densitatea la hectar este de 250-400 pomi, în funcţie de
combinaţia soi/portaltoi, înălţimea pomilor este de 3,5-4,5 m, iar
sistemele de coroane pretabile sunt vasul întârziat, piramida etajată
modificată, piramida mixtă etc. La sistemul clasic, pomii intră pe rod
după 4-6 ani, dau producţiile maxime dupa 10-12 ani şi trăiesc 30-40 de
ani (mai puţin vişinul, piersicul).
Se înregistrează ca livezi:
- Terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultură
tradiţionale şi anume:
- Livezi cu culturi intercalate. Se aplica în primii 2-4 ani de la
înfiinţarea plantaţiilor, până la intrarea în plină producţie. Cultura
intercalată poate fi reprezentată de plante anuale cu talie redusă. Speciile
se aleg cu multă atenţie pentru a nu se suprapune perioadele lor de
consum maxim a apei şi a substanţelor minerale, cu cele ale pomilor şi
totodată să nu îngreuneze lucrările de întreţinere şi tratamentele
antiparazitare.
-Livezi înierbate - In zonele cu suficiente precipitaţii, în plantaţiile
amenajate pe pante, expuse eroziunii sau în cele irigate, terenul dintre
rândurile de pomi se pot cultiva cu diferite ierburi perene. Înierbarea
solului poate fi permanentă, adică pe toată durata plantaţiei, sau temporă,
când se alternează la 3-4 ani, terenul înierbat cu ogorul lucrat. Înierbarea
poate fi totală, când ierburile cresc pe toată suprafaţa sau parţială, atunci
când o parte din teren este întreţinut ca ogor lucrat. In acest ultim caz
ogorul lucrat se menţine în jurul pomilor sub forma de cercuri, sub
protecţia coroanelor, sau în benzi lucrate de-a lungul rândurilor, cu
lăţimea de 1,5-2 m. În cazul livezilor intensive de măr şi păr intreţinerea
solului sub formă de benzi înierbate de 2 m lăţime, pe intervalul dintre
rânduri, alternând cu ogorul lucrat, grăbeşte intrarea pomilor pe rod,
asigură producţii mari de fructe şi uşurează efectuarea lucrărilor cu
mijloace mecanice (St. Coman Si col., 1981).
Livezi în sistem agropomicol
Ogorul lucrat.
- Este recomandat pentru plantaiţile intensive, intrare pe rod din
regiunile de stepa şi silvostepă, amplasate pe terenuri care nu sunt supuse
eroziunii.
- Aceasta constă în menţinerea permanentă a solului, atât pe
intervalele dintre rânduri cât şi între pomi pe rând, afânat la suprafaţă,
fără buruieni şi crustă. Ogorul lucrat prezintă urmatoarele avantaje:
măreşte capacitatea de acumulare şi reţinere a apei în sol; ameliorează
regimul de caldură şi aeraţie în sol, unde intensifică procesele
microbiologice aerobe, determinând creşterea conţinutului în nitraţi şi
fosfor asimilabil.
- Ogorul lucrat prezintă şi unele dezavantaje, care în anumite
condiţii fac discutabilă aplicarea lui şi anume: intensifica procesul de
eroziune a terenurilor în pantă, distruge structura solului, favorizează
tasarea solului în profunzime, slabeşte rezistenţa la ger a pomilor în
timpul iernii prin prelungirea creşterii în toamnă, fructele sunt mai slab
colorate, îngreunează accesul şi circulaţia tractoarelor şi a maşinilor în
livadă în perioadele ploioase, necesită un consum mare de energie şi
manoperă, fapt ce duce la marirea costului de producţie a fructelor.
Ogorul erbicidat
- In cadrul acestui sistem, terenul este menţinut curat de buruieni cu
ajutorul erbicidelor. Acestea pot fi administrate fie numai pe rândul de
pomi fie pe întreaga suprafaţă a livezii (S. Coman, 1977).
- Acest sistem prezinta şi dezavantaje, deoarece folosirea repetata
şi în doze mari a erbicidelor contribuie la ridicarea gradului de poluare
chimică; diminueaza aerisirea si infiltratia apei in sol cu efecte nedorite
asupra activitatii microoganismelor, fapt ce duce la crearea unei stari
fitotoxice pentru pomi.
Ogorul combinat.
- Acest sistem cumuleaza avantajele ogorului lucrat cu cele ale
ogorului erbicidat, diminueaza sau elimina în acelaşi timp dezavantajele
acestor două sisteme.
- In acest sistem terenul se trateaza toamna şi primavara ca la
ogorul lucrat. După discuirea de primavară se erbicidează, iar in timpul
verii se aplică 1-2 praşile. O alta varianta consta în întreţinerea ogorului
între rândurile de pomi prin lucrări mecanizate, iar pe rând prin
erbicidare.
- Livezi intensive şi superintensive – LI - Livezi amenajate având
o mare densitate de pomi pe hectar, cu conducerea dirijată a coroanelor şi
mecanizarea lucrărilor de întreţinere şi recoltare;
Sistemul intensiv – utilizat la sâmburoase şi la seminţoase, altoite pe
portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie. In acest caz, pomii intră pe rod
după 3-4 ani, dau producţiile maxime dupa 6-7 ani şi traiesc 25-30 ani.
Sistemele de coroană adoptate sunt: fusul tufa, palmeta etajată şi
neetajată, vasul întarziat aplatizat, Tatura trellis etc.
Sistemul superintensiv – se utilizează la măr şi păr, la soiurile de
vigoare mică altoite pe portaltoi nanizanţi (M 27, M 9, M 20, Cepilland 1
şi 2, cel mult pe M 26). Producţiile ating 5-7 t/ha în anul plantării, 15-25
t/ha în anul II şi apoi 40-50 t/ha constant în anii 12-15, după care
plantaţia se desfiinţează.
Sistemele de coronare practicate sunt cele cu volum redus: Pillar, cordon
vertical, gard belgian, Sollen etc, iar înălţimea maximă este de 2,5 m
(livezi pietonale).
- Plantaţii de arbuşti fructiferi –LP- Plante lemnoase mai mici
decât arborii, care se ramifică de la rădăcină în formă de tufă și nu
formează o coroană distinctă.
Dintre speciile de arbuşti fructiferi:
căpşuni coacăze zmeură
mure cătina afine
agriş smochine soc
coarne trandafir de dulceaţă.
Arbuştii fructiferi ca afinul, coacăzul, zmeurul sunt specii cu
cerinţe moderate faţă de factorii de mediu, de aceea se comportă bine în
România. Aceşti arbuşti se înmulţesc uşor şi intră repede pe rod, iar
fructele obţinute au valoare nutritivă şi terapeutică ridicată.Pentru
înfiinţarea unei plantaţii de arbuşti fructiferi în condiţii corespunzătoare
fermierul trebuie să aibă cunoştinţe referitoare la:
Cerinţele faţă de factorii de mediu
Afinul, coacăzul, zmeurul au cerinţe moderate faţă de căldură, se
dezvoltă bine în zone colinare, cu un regim de precipitaţii mai mare de
600 mm anual sau în condiţii de irigare, dar nu suportă stagnările de apă.
Deşi unele suportă semiumbra, se obţin fructe de calitate în
condiţii bune de lumină.
Afinul preferă o climă răcoroasă, umedă şi poate fi cultivat până
la altitudini de 600-800 m. Suportă temperaturi scăzute până la – 25°C în
perioada de iarnă. Afinul preferă soluri bine drenate, fără exces de
umiditate, cu reacţie acidă (pH 4,3-5,5). Reacţia solului este una dintre
însuşirile care limitează aria de răspândire a acestei culturi.
Această specie nu se va cultiva pe terenuri unde au fost aplicate
amendamente calcaroase în anii precedenţi dacă reacţia solului nu a
coborât sub 5,5. Dacă ph-ul este mai mare de 5,5, pentru scăderea
acestuia se va folosi turbă acidă aplicată în groapa de plantare. Preferă
soluri bogate în humus, evitându-se solurile sărace şi cele nisipoase.
Coacăzul suportă geruri de -30°C în timpul iernii, dar nu suportă
temperaturi foarte ridicate, vara mai ales, dacă sunt asociate cu seceta. Se
dezvoltă bine pe soluri permeabile, fertile, suficient de umede, cu reacţie
uşor acidă (phH 5,0-6,5).
Zmeurul suportă bine gerurile din zona noastră, cu condiţia ca
lemnul tulpinilor anuale să fie bine copt la intrarea în iarnă. Dacă lemnul
nu e copt suficient, vârful lăstarilor îngheaţă. Această specie se cultivă pe
diferite tipuri de sol, dar nu suportă solurile grele, calcaroase şi reci. Se
dezvoltă bine la un pH de 5,6-6,8.
Unde şi cum se plantează arbuştii. Pregătirea terenului în vederea
plantării.
În vederea plantării se face pregătirea terenului printr-o arătură
adâncă de 40-50 cm şi încorporarea îngrăşămintelor organice şi chimice
folosite pentru fertilizarea de bază.
Pentru plantaţiile de coacăz şi zmeur, dacă pH-ul solulul este prea
mic se vor aplica amendamente cu calcar pentru corectarea acidităţii.
La solurile cu permeabilitate redusă se poate face o scarificare la
60-80 cm adâncime pentru a mări permeabilitatea acestora. Pentru
pichetarea terenului se vor stabili distanţele de plantare.
Afinul se poate planta la distanţe de 2,5-4,0 m între rânduri şi
1,2-2,5 m între plante pe rând în funcţie de vigoarea soiului şi tehnologia
de cultură adoptată. Poate fi de exemplu o plantaţie în rânduri simple la
distanţe de 3x1 m sau în benzi cu două rânduri plantate la distanţe de
3x1x1 m.
Coacăzul se poate planta astfel:
– în sistem clasic, unde plantele sunt conduse în formă de tufe, distanţele
de plantare sunt de 2,5-3,0 m între rânduri şi de 0,7-1,5 m pe rând;
- în sistem intensiv, cu distanţe de plantare de 0,75-1,0 m/1,5-2,0 m şi pe
rând se va forma un gard fructifer;
- în sistem superintensiv pentru plantaţii unde se va face recoltarea
mecanizată a fructelor, cu distanţe de plantare de 1,8/0,15 m. Aici
plantele se conduc sub formă de cordon vertical, sunt foarte dese şi au o
durată de exploatare de 3 ani, faţă de 10-12 ani în celelalte sisteme de
cultură.
Pentru cultura zmeurului, cele mai bune rezultate se obţin pe
terenurile în pantă la plantarea în rânduri pe curbele de nivel, la distanţe
de 2,5-3,0 m între rânduri şi 0,50 m între plante pe rând. Pe direcţia
rândului se va forma un gard fructifer. În grădinile familiale, în condiţiile
în care lucrările nu se fac mecanizat, distanţele dintre rânduri pot fi mai
mici.
Plantarea propriu-zisă
Plantarea afinului se face în gropi de 40x40x40 cm în care se
administrează turbă acidă care să asigure valoarea de pH
corespunzătoare. Pe solurile sărace se administrează gunoi de grajd.
Butaşii se plantează cu 4-5 cm mai adânc decât au fost în
pepinieră. După plantare se face o udare şi plantele se muşuroiesc cu
pământ reavăn.
Pentru plantarea coacăzului se fac gropi de 30x30x30 cm sau se
deschid şanţuri în lungul rândului. Butaşii înrădăcinaţi se plantează cu
4-6 cm mai adânc decât în pepinieră. Se aşază în groapă, se pune pământ,
se tasează, se udă şi se face un muşuroi până la mugurele terminal.
Drajonii de zmeur se plantează în gropi de 40x40x40 cm sau în
şanţuri de 30/30 cm, se udă, se muşuroiesc până la 15-18 cm şi se
scurtează tulpinile la nivelul muşuroiului.
- Pepiniere pomicole - LP - Teren agricol rezervat pentru cultivarea
și înmulțirea materialului săditor pomicol
- Plantaţii de duzi(LD).
- livezi pure, în care pomii sunt plantaţi după un pichetaj şi
formează o plantaţie încheiată (sursa: Mic lexicon de cadastru şi carte
funciară-ed. Beck 2000 Romulus Miclea)
Zone conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone agricole Livezi L
Livezi intensive Li
Plantaţii cu arbuşti
fructiferi
Lf
Pepiniere pomicole Lp
Plantaţii de dud Ld
Terenurile agricole neproductive. Sunt terenurile neproductive care pot
fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă.
2. Terenuri cu destinaţie forestieră care sunt: terenurile
împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori
administrare silvică, terenurile destinate împăduririlor şi cele
neproductive - stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene, torenţi -
dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice
NEAGRICOL Păduri şi terenuri
cu vegetaţie
forestieră
Păduri PD
Ordin comun 90/N/1997 MLPAT
şi 911-CP/1997 ONCGC
Răchitării
Plantaţii perdele de
protecţie
Pepiniere silvice
Tufăriş, mărăciniş
PDH (PdR,
PdRh)
PDP (PdPpr)
PDPS
PDT (PdTf)
NEAGRICOL Păduri şi
terenuri cu
vegetaţie
forestieră
Păduri PD
Subcategorii regelementate prin
Normele metodologice de
aplicarea Legii nr. 571/2003,
adoptate prin H. G. nr. 44/2004
Perdele de protecţie
Tufărişuri şi
mărăcinişuri
Răchitării
Pepiniere silvice
PDP
PDT
PDR
PDPS
Păduri – PD - este suprafaţa mare de teren pe care cresc în stare
sălbatică specii de arbori şi arbuşi, specii de plante erbacee, muşchi, dar
şi diferite specii de animale. Se încadrează la pădure terenurile acoperite
cu vegetaţie forestieră, cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha;
Pădure de pin Pădure de molid Pădure de foioase
- Perdele de protecţie – PDP- Sunt benzi ordonate din plantaţii silvice şi
uneori silvopomicole care au diferite roluri de protecţie pentru: protecţia
culturilor agricole, protecţia căilor de comunicaţie, protecţia aşezărilor
umane, protecţia digurilor, combaterea eroziunii etc.
Reglementări cu referie la perdele de protecţie sunt prevăzute de
Legea nr. 289/2002, privind perdelele forestiere de protecţie, perdelele
de protecţie sunt de următoarele tipuri:
a) Pentru protecţia terenurilor agricole contra factorilor climatici
dăunători şi pentru ameliorarea condiţiilor climaterice din perimetrul
apărat;
b) Antierozionale, de protejare a solului supus fenomenelor de eroziune;
c) Pentru protecţia căilor de comunicaţie şi de transport, în special
impotriva înzăpezirilor;
d) Pentru protecţia digurilor şi a malurilor contra curenţilor, viiturilor,
gheţii şi altele;
e) Pentru protecţia localităţilor şi a diverselor obiective economice şi
sociale.
Perdelele forestiere de protecţie sunt formaţiuni păduroase cu
lungimi diferite şi lăţimi relativ înguste amplasate la o anumită distanţă
faţă de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva unor factori
dăunători.
În literatura de specialitate se folosesc mai mai multe criterii de
clasificare a perdelelor forestiere.
După scopul pentru care au fost create:
- Perdele pentru protecţia câmpului: protejează culturile agricole
contra factorilor dăunători şi ameliorează condiţiile climatice din
perimetrul apărat;
- Perdele antierozionale: de protejare a solului supus fenomenelor
de eroziune;
- Perdele de protecţie a căilor de comunicaţie şi de transport:
respectiv de apărarea acestora contra zăpezilor;
- Perdele pentru protecţia digurilor şi malurilor: contra curenţilor,
viiturilor, a gheţii etc;
- Perdele de protecţia diverselor obiective sociale şi economice.
După desime:
- Perdele compacte sau impenetrabile: nu lasă vântul să treacă prin
ele, creindu-se în spate o zonă de calm absolut;
- Perdele semipenetrabile: văntul trece prin ele diminuindu-şi
progresiv tăria; cele mai recomandate pentru tipul de protecţia câmpului;
- Perdele penetrabile, vântul pătrunde uşor, în special sub nivelul
coronamentelor arborilor;
După structura arboretului:
- Perdele pure: când sunt formate dintr-o singură specie;
- Perdele de amestec: cănd sunt formate din mai multe specii de
arbori şi arbuşti;
După natura speciilor care o compun:
- Perdele forestiere: se folosesc numai specii de arbori şi arbuşti
fructiferi;
- Perdele forestro-horticole sau mixte: speciile de bază sunt cele
forestire, dar în compoziţia formulei de împădurire intră participa şi
specii ornamentale, pomi fructiferi etc.
Perdelele de protecţie a câmpului;
- Perdele principale, amplasate perpendincular pe direcţia vântului
dominant;
- Perdele secundare amplasate perpendicular pe direcţia perdelelor
principale şi care întregesc astfel reţeaua de perdele dintr-un perimetru
dat.
Tufărişuri şi mărăcinişuri - PDT- Terenuri unde cresc tufari, care pot
fi rugi de mure, păducel, spin (Crataegus), porumbar (Prunus spinosa)
etc.
Răchitării – PDR - Specii de salcie cu frunze înguste şi lunguieţe, cu
ramuri subţiri şi elastice, folosite ca material de împletit.
Pepiniere silvice şi administraţie silvică - PDPS - Este suprafaţa de
teren destinată producerii de material săditor silvic, sunt terenurile
ocupate de pepiniere, solarii, plantaţii, culturi de răchită, arbuşti
ornamentali şi fructiferi, cele destinate hranei vânatului şi animalelor din
unităţile silvice, cele date în folosinţă temporară personalului silvic.
Vegetaţie forestieră din afară - vegetaţia forestieră situată pe terenuri
din afara fondului forestier naţional, fondului forestier national care nu
îndeplineşte unul sau mai multe criterii de definire a pădurii, fiind
alcătuită din urmatoarele categorii:
a) plantaţiile cu specii forestiere de pe terenuri agricole;
b) vegetaţia forestieră de pe păşuni cu consistenţă mai mică de 0,4;
c) fâneţele împădurite;
d) plantaţiile cu specii forestiere şi arborii din zonele de protecţie a
lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare;
e) arborii situaţi de-a lungul cursurilor de apă şi canalelor;
f) zonele verzi din intravilan, altele decât cele definite ca păduri;
g) parcurile dendrologice şi arboretumurile, altele decat cele
cuprinse în păduri;
h) aliniamentele de arbori situate de-a lungul căilor de transport şi
comunicaţie.
Zone
conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a
terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone
forestiere
Păduri şi alte
forestiere
Păduri de foioase PDj
Păduri conifere PDc
Păduri mixte PDm
Plantaţi şi perdele de
protecţie
PDp
Jneperi PDj
Rădăcini PDj
Pepiniere silvice PDps
Tufărişuri/Mărăcinişuri PDt
3. Terenurile aflate permanent sub ape – H - albiile minore ale
cursuri lor de apă, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenţie,
fundul ape lor maritime interioare şi al mării teritoriale.
Din aceasta categorie fac parte albiile minore ale cursurilor de
apă, cuvetele lacurilor naturale şi artificiale la nivelul maxim de retenţie,
braţele şi canalele din Delta Dunării, fundul apelor maritime interioare,
al mării teritoriale şi continue, terenurile acoperite permanent cu apă,
precum şi cele acoperite temporar, care după retragerea apelor nu pot
avea altă folosinţă.
NEAGRICOL Terenui ca ape şi
ape cu stuf
Ape şi stuf H
Ordin comun 90/N/1997 MLPAT şi
911-CP/1997 ONCGC
Canale
Lacuri şi bălţi
Amenajări piscicole
Ape curgătoare
Stufăriş
HC
HL
HP
HP
HS
Alte subcategorii întâlnite în
literatura de specialitate
Lacuri de acumulare
Pârâuri
Iazuri
Lacuri
HL
HPr
Hiz
HL
NEAGRICOL Terenuri cu ape Ape curgătoare HR
Subcategorii regelementate prin
Normele metodologice de
aplicarea Legii nr. 571/2003,
adoptate prin H. G. nr. 44/2004
Lacuri şi bălţi naturale
Lacuri de acumulare
Amenajări piscicole
Ape cu stuf
Canaluri
Marea teritorială
HB
HA
HP
HS
HC
HM
Ape curgătoare - HR - Categoria se referă la apele din natură care se
află în mişcare.
Lacuri de acumulare – HA - Sunt lacuri artificial, creat printr-un baraj
care reţine apa unui curs de apă (râu sau fluviu), situat în amonte de o
hidrocentrală în scopul formării unei rezerve de apă necesară producerii
energiei, dar şi pentru alimentarea cu apă a unor localităţi şi pentru
diferite folosinţe turistice, precum şi pentru regularizarea debitului apei
în aval.
Amenajări piscicole
Amenajarile piscicole sunt de două tipuri:
1. Amenajarile sistemice
Amenajarile sistemice sunt
bazine piscicole formate prin indiguire.
Se mai numesc heleştee. Alimentarea cu
apa se face dintr-un canal, care este o
derivaţie a unei ape curgătoare. Fiecare
heleşteu are sursa de alimenatre
individuală cu apă.
După destinaţie heleşteele sunt:
Heleştee de reproducere
- este destinat producerii puietului prin reproducere naturală dirijată;
- are suprafaţa de 0,1-0,5 ha;
- adâncimea variabilă de 0,3-0,8 m;
- are debit de intreţinere de 5 l/s/ha;
Heleştee de dezvoltare
- este destinat creşterii puietului până la vârsta de 30 de zile;
- are suprafaţa de 0,5-1ha;
- adâncimea de 1 m;
- are debit de întreţinere de 1 l/s/ha;
Heleştee de creştere vara
- este destinat creşterii puietului;
- are suprafaţa de 5-10 ha;
- adâncimea de 1-2 m pe 85 % din suprafaţa şi de 0,3-0,5 m pe 15%
din suprafaţă;
- are debit de întreţinere de 1,5 l/s/ha;
- umplerea şi golirea se face rapid.
Heleştee pentru creşterea peştelui de consum
- este destinat recoltării în toamnă a peştelui de consum;
- are suprafaţa de maxim 50 ha;
- adâncimea de 1-3 m;
- are debit de întreţinere de 1,5 l/s/ha;
- se populează cu peste de 1-2 ani.
Heleştete de iernat
- este destinat stocării peştelui pe timpul dintre perioadele de creştere;
- densităţile de populare sunt între 5-10 tone/ha în funcţie de vârstă.
- debitul de alimentare este de minim 10 l/s/ha.
Heleştee de premăturare a reproducătorilor:
- este destinat asigurării maximului de hrană reproducătorilor pentru
perioada de prematurare;
- are suprafaţa de 1-2 ha;
- adâncimea de 1-1,5 m;
- are debit de întreţinere de 1,5 l/s/ha;
- umplerea şi golirea se face rapid.
Heleşteul de carantină:
- este destinat izolării peştilor bolnavi;
- are o suprafaţă de 0,1-0,5 ha;
- adâncimea de 0,8-1m;
- este amenajat la marginea amenajării piscicole;
2. Amenajările semisistemce
Aceste amenajări se formează prin bararea văilor unor cursuri de
râuri. Aceste amenajări se mai numesc iazuri. Alimentarea cu apă se face
direct din râuri. Nu dispune de canale individuale de alimentare.
Alimentarea se face succesiv dintr-un iaz în celălat.
Ape cu stuf -HS- Stuful este plantă erbacee perenă din familia
gramineelor (Poaceae), care are rizom
târâtor, tulpină erectă rigidă de 1-4 m,
frunze lanceolate verzi-albăstrui şi
flori dispuse în panicule terminale. Un
stufăriş este o zonă unde creşte stuf în
densitate relativ mare. Stufărişurile
sunt situate de obicei la marginea unor bălţi sau lacuri, în braţe moarte
ale râurilor sau în zonele deltaice.
Canaluri – HC Albii artificiale sau amenajate care leagă între ele două
mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la
irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu
scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de
circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe
fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate.
- Marea teritorială -HM- marea teritorială o reprezintă terenul
cuprins între liniile de bază ale celui mai mare reflux de-a lungului
ţărmului inclusiv al ţărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de
acostare, amenajamentele hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare
permanente şi linia din larg care are fiecare punct situat la o distanta de
12 mile marine (22.224 m), iar marea interioară este terenul cuprins între
ţărmul mării şi liniile de bază.
- Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apă,
cuvetelor lacurilor naturale şi artificiale, ale bălţilor, ale ţărmului şi plajei
Mării Negre este reglementată de Legea apelor şi de celelalte normative
complementare avizate de A.N.C.P.I.
Zone
conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a
terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone umede Hidrografice Ape H
Ape curgătoare Hr
Canale Hc
Lacuri şi bălţi naturale Hb
Lacuri de acumulare Ha
Amenajări piscicole Hp
Stufăriş Hs
Teren mlăştinos Hm
4. Terenuri din intravilan, aferente localitţăilor urbane şi rurale pe
care sunt amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv
terenurile agricole şi forestiere.
Această categorie cuprinde terenurile cu diverse utilizări şi
destinaţii, de exemplu: clădiri, curţi, fabrici, uzine, silozuri, gări,
hidrocentrale, cariere, exploatări miniere şi petroliere, cabane, schituri,
terenuri de sport, aerodromuri, diguri, taluzuri pietruite, terase, debuşee,
grădini botanice şi zoologice, parcuri, cimitire, pieţe, rampe de încarcare,
fâşia de frontieră, locuri de depozitare, precum şi alte terenuri care nu se
încadrează în nici una dintre categoriile de folosinţă prevăzute la punctele
anterioare.
NEAGRICOL Curţi-
construcţii
Construcţii şi alte terenuri C
Ordin comun 90/N/1997
MLPAT şi 911-CP/1997
ONCGC
Cariere
Dotări pentru alimentări cu
ape
Alte terenuri
Construcţii şi curţi
Dotări culte
Dotări comerciale
Dolări culturale
Diguri
Dotări depozite
Dotări electricte
Dotări alimentare gaze
Platforme sau garaje
Cimitire
Întreprinderi industriale
Dotări instituţii
Dotări învăţământ
Construcţii metrou
Construcţii
Parcuri
Plaje şi ştranduri
Poduri, pasaje
Terenuri sport
Dotări sănătate
Dotări servicii
Dotări sociale
Dotări sport
Târguri şi pieţe
Dotări termoficare
Dotări transport auto
Taluze pietruite
Curţi
Parcaje
CA
CAPA
CAT
CC
CCLT
CCOM
CCUL
CD
CDEP
CEL
CGAZ
CGJ
CI
CIND
CINS
CINV
CMET
CO
CP
CPJ
CPOD
CS (TS)
CSAN
CSER
CSCC
CSPO
CT(CTG)
CTER
CTRA
CTZ
CU
CPC
Alte subcategorii întâlnite în
literatura de specialitate
Cariere de piatră
Cariere de nisip
Cariere de pietriş
Exploatări miniere
Exploatări petroliere
Canale
Şanţuri
Zone întoarcere
Vatră de sat
Perimetrul construibil al
oraşului
Fâşie de frontieră
CCP
CCNS
CCPT
CEM
CEP
CN
CSN
CZI
CVS
CPO
CFF
NE
AGRICOL
Terenuri cu
construcţii
Construcţii C
Subcategorii regelementate
prin Normele metodologice
de aplicarea Legii nr.
571/2003, adoptate prin H.
G. nr. 44/2004
Curţi şi construcţii
Diguri
Cariere
Parcuri
Cimitire
Terenuri de sport
Pieţe şi târguri
Pajişti şi ştranduri
Taluzuri pietruite
Fâşie de frontieră
Exploatări miniere şi
petroliere
Alte terenuri cu construcţii
CC
CD
CA
CP
CI
CS
CT
CPJ
CTZ
CFF
CMP
CAT
- Construcţii – C- este denumirea unei ramuri a tehnicii care se
ocupă cu proiectarea, execuţia, întreţinerea şi exploatarea diferitor
structuri sau lucrări de infrastructură.
Condiţii tehnice pentru construcţii.
Fiecare construcţie sau element de construcţie trebuie să satisfacă
un ansamblu de condiţii tehnice sau cerinţe tehnico-economice
principale, care privesc durabilitatea în timp, rezistenţa la foc, rezistenţa
şi stabilitatea construcţiei, condiţii fizice şi igienice, arhitectonice,
economico-organizatorice etc.
Durabilitatea reprezintă durata de funcţionare normală în timp a
principalelor elemente de construcţii, fără pierderea calităţii necesare
exploatării optime şi poate fi:
- ridicată (de gradul I) şi este peste 100 de ani;
- mijlocie (de gradul II) între 50 şi 100 de ani;
- normală sau obişnuită (de gradul III) între 20 şi 50 de ani.
Construcţiile cu durată de funcţionare sub 20 de ani se numesc
provizorii.
Durabilitatea este determinată de materialele folosite, modul de
proiectare şi execuţie, condiţiile de exploatare şi întreţinere şi se referă la
rezistenţa materialelor şi elementelor de construcţii la diferite acţiuni cum
ar fi: îngheţ-dezgheţ, umiditate, coroziune, acţiunea biologică a
microorganismelor cât şi acţiunea mediului înconjurător: agenţi
atmosferici, fum, gaze, diferite noxe din mediul interior etc.
Rezistenţa la foc reprezintă capacitatea construcţiei de a rezista
la solicitări termice şi mecanice produse în timpul şi din cauza
incendiilor. Din punct de vedere al rezistenţei la foc, elementele de
construcţii depind direct de materialele din care se execută şi se
caracterizează prin gradul de combustibilitate şi limita rezistenţei la foc.
Combustibilitatea unui material sau element de construcţii reprezintă
capacitatea acestuia de a se aprinde şi de a arde în continuare şi din acest
punct de vedere acestea se clasifică: incombustibili (betonul, zidăria),
greu combustibili sau semicombustibili (metalul protejat, lemn
ignifugat sau tencuit) şi combustibili (lemn, carton bitumat). Limita de
rezistenţă la foc este perioada de timp în care un element de construcţie
supus unui incendiu îşi păstrează stabilitatea.
Rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor se referă la capacitatea
lor portantă, deformaţii, fisuri, cât şi la condiţiile de exploatare specifice
fiecărei construcţii(uzură, şoc etc.).
Condiţiile fizice şi igienice de exploatare sunt legate de factorii
de climat exterior şi interior şi se referă la temperatură, umiditate,
iluminare, viteza curenţilor de aer, gaze nocive etc.
Condiţiile de ordin arhitectural asigură construcţiilor aspectul
corespunzător destinaţiei acestora, cu o plastică şi o compoziţie
arhitectonică optimă.
Condiţiile economico-organizatorice privesc în general costul
construcţiilor, tehnologia de execuţie şi posibilităţile de industrializare,
materiale folosite, soluţii tehnice, termenul de execuţie şi punerea în
funcţiune.
- Curţi şi construcţii - CC - Spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al
unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc. , inclusiv
clădirile şi anexele aferente. Prin terenul aferent construcţiilor se înţelege
terenuri-curţi, construcţii şi anexele acestora, conform titlului de
proprietate, identificat printr-un identificator unic - numărul cadastral -
sau care constituie un singur corp funciar.
- Diguri - CD - Un dig este o construcţie din pământ, situată în general
paralel cu malul unui curs de apă, al unui lac sau al mării, având drept
scop pătrunderea apei pe terenurile situate în spatele digului. Pentru
apărarea acestor terenuri împotriva pătrunderii apei şi pentru a împiedica
alte efecte nedorite, pe lângă digul propriu zis, mai trebuie realizate
diferite alte lucrări precum stăvilare, canale de desecare, staţii de
pompare etc. Sistemele care cuprind totalitatea acestor lucrări se numesc
îndiguiri.
Cariere –CA- este o exploatare la zi, cu scopul obţinerii materialului
necesar pentru construcţii sau anumitor minerale utile care se găsesc
aproape de suprafaţă. Există unele cariere care se continuă cu galerii
săpate în versantul muntelui. Deosebirea dintre o carieră şi o balastieră
constă în faptul că o balastieră nu extrage roca masivă ci rocile
sedimentare necimentate ca pietrişul şi nisipul. Există şi alte exploatări la
zi unde se extrage cărbunele, sarea, minereuri sau pietre preţioase,
denumirea de carieră de piatră se referă numai la extploatarea rocilor
masive, care este numită piatră în vorbirea curentă.
Cariere de piatra
Parcuri – CP- Termenul „Parc” se poate referi la: Un spaţiu verde, de
utilitate publică, cu plantaţii, alei şi diferite construcţii, amenajat pentru
agrement:
- Parc zonă de agrement - Suprafaţă întinsă de teren, de utilitate
publică, cu plantaţii, alei şi diferite construcţii, amenajată pentru
agrement.
- Parc naţional suprafaţă întinsă de teren, păzită şi îngrijită, în care
exploatările (silvică, minieră, vânătorească etc.) sunt interzise, pentru a se
păstra neschimbat mediul natural.
Retezatul este cel mai complex şi mai grandios masiv montan din
toate sectoarele geografice ale Carpaţilor româneşti. Originalitatea sa
constă în existenţa unor spectaculoase creste alpine care depăşesc 2000
de m înălţime şi un relief sculptural, în care s-au imprimat urmele a două
mari glaciaţii (Riss şi Würm), făcându-se remarcată existenţa unei
puternice modelări climatice, sub formă de trepte (Platforma de eroziune
alpină Borăscu, Râul Şes, Gornoviţa).
Parcul Naţional Retezat s-a înfiinţat în anul 1935 la iniţiativa
profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădiii Botanice din Cluj-
Napoca. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes
naţional şi internaţional, fiind recunoscut ca Rezervaţie a Biosferei din
anul 1979. Prin constituirea Parcului Naţional Retezat se urmăreşte
protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul
biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită
sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic,
paleontologic, speologic, pedologic şi peisagistic.
Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie a Biosferei se află în partea de
vest a Carpaţilor Meridionali, cuprinzând o suprafaţă de 38.138 ha din
Masivul Retezat-Godeanu.
În interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m şi peste
80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac
glaciar din ţară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică şi
faunistică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare, 90
taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere,
168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni.
Începând din anul 1999, Parcul Naţional Retezat are administraţie
proprie; din luna septembrie 2004 Parcul Naţional Retezat a devenit
membru al fundaţiei PAN Parks, iar din anul 2007 este protejat ca
propunere de sit pentru reţeaua ecologică europeană Natura 2000, în
vederea conservării habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale
sălbatice de interes comunitar.
Rezervaţie naturală, destinată speciilor de plante sau animale pe
cale de dispariţie Rezervaţia naturală este o arie[1]
în care întregul cadru
natural sau anumite exemplare floristice[2]
, faunistice[3]
sau geologice
sunt ocrotite de lege. Sunt protejate, pentru conservarea lor, ecosisteme,
specii de plante sau de animale, elemente geologice etc. de interes
ştiinţific sau peisagistic.
Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea,
România, şi parţial în Ucraina, este cea mai mare şi cea mai bine
conservată dintre deltele europene.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991
ca rezervaţie a biosferei.
Delta Dunării este limitată la sud-vest de podişul Dobrogei, la
nord formează graniţa cu Ucraina, iar în est se varsă în Marea Neagră.
Delta Dunării este traversată de paralela de 45°, latitudine N şi de
meridianul de 29°, longitudine E. Delta ocupă, împreună cu complexul
lagunar Razim - Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparţin Ucrainei,
Deltei propriu-zise revenindu-i o suprafaţă de 2540 km².
Dunărea ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă în două braţe, Braţul
Chilia la nord şi Braţul Tulcea la sud, braţ care mai apoi la Ceatal Sfantu
Gheorghe, se desparte în Braţul Sulina şi Braţul Sfântul Gheorghe.
Braţul Chilia, formează graniţa cu Ucraina, şi transportă pe cursul
său de o lungime de 104 km², 60% din apele şi aluviunile Dunării.
Datorită celor 67 milioane de tone aluviuni aduse de Dunăre, Delta
Dunării creşte anual cu aprox. 40 m².
Braţul Sulina este situat în mijlocul Deltei, şi spre deosebire de
Chilia are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat şi întreţinut pentru
navigaţia vaselor maritime. Are o lungime de 71 km şi transportă 18%
din volumul de apă al Dunării.
Cursul Braţului Sfântul Gheorghe este orientat spre sud-est, şi se
desfăşoară pe 112 km, transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare
formeaza insulele Sacalin considerate un început de deltă secundară.
- Cimitire – CI- este locul unde corpurile celor decedaţi sunt
înmormântate, însoţite în aproape toate cazurile de un ritual religios.
Termenul de cimitir (provenit din grecescul κοιμητήριον) se
referă la o zonă destinată strict pentru înmormântare. Cimitirul este locul
pentru comemorarea familiei, rudelori, prietenilori celori decedaţi. În
societăţile cu o prosperitate mai ridicată, s-au înfiinţat şi cimitire pentru
animale de casă, ca de exemplu pentru pisică, câine, păsări, etc.
Cimitirele sunt deobicei aşezate în jurul bisericii sau în locuri
unde pentru mult timp nu se va construi alte construcţii. Cimitirile în
prezent folosite, sunt de mulţi ani în urmă înfiinţaţi şi mormintele
deobicei îngrijite de urmaşii celori decedaţi.
Pentru desfăşurarea ceremoniei de înmormîntare, în multe
cimitire sunt construite capele, unde se desfăşoară marea parte a
comemorări în cinstea persoanei decedate. Cimitirile din oraşe mari au în
dotare o morgă sau chiar şi un crematoriu.
Mormintele sunt după religie, constucţie şi forme, în foarte multe
feluri construite.
În plus faţă de funcţiile cult-rituale, rolul cimitirului adesea mai
este de multe responsabilităţi:
Pentru a servi în multe societăţi la igienă publică.
De a înmormânta în public reglementat şi în locuri stabilite.
De a nu răspândi boli şi de prevenirea de a polua apele subterane.
Cimitirele municipale, în cazul în care sunt cultivate cu multă
verdeaţă, preiau pe lîngă funcţiile de parcuri şi alei, o importantă funcţie
climatică şi ecologică. În unele cazuri, ele sunt biotopuri secundare care,
de asemenea, este un importantă zonă de retragere de specii rare. Unele
cimitire preia funcţiile de zone de agrement.
Mormântul şi locul de cult, sunt în general cele mai vechi dovezi
ale civilizaţiei umane. Deja primii oameni ai epocii de piatră îşi
înmormântau morţi lori. Unde oamenii stau în permanenţă împreună, au
fost definite locuri unde au loc înmormântarile. Din epoca pietrei
lustruite în special, sunt prezentate morminte megalitice.
Cimitire Săpânţa Codlea
Terenuri de sport – CS- teren amenajat pentru sporturi şi recreare
Pieţe şi târguri - CT –
Piaţă -Loc special amenajat unde se face comerț cu mărfuri, mai ales cu
produse agroalimentare. De asemenea loc întins şi deschis dintr-o
localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe străzi, adesea
amenajat cu spații verzi, statui. În general, piaţa este orice loc în care are
loc o vânzare şi o cumpărare de bunuri şi servicii.
Târg - Loc mai întins şi special amenajat într-un oraș sau la marginea
unui oraș, unde se vând şi se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite,
cereale, alimente, zarzavaturi etc.
Pajişti şi ştranduri - CPJ -
Pájiște, pajiști, s.f. Loc acoperit cu iarbă (măruntă și deasă), folosită ca
nutreț sau pentru pășunat; vegetație ierboasă care acoperă acest loc.
Ștrand, ștranduri, s.n. Teren (cu nisip) situat în apropierea unei ape sau
prevăzut cu bazin cu apă, amenajat special pentru a putea fi folosit, în
timpul verii, pentru plajă, baie sau pentru sporturi nautice.Sursa: DEX '98
Taluzuri pietruite – CTZ - Suprafaţa înclinată a terasamentelor sau
terenului căptuşite cu piatră care mărgineşte lateral un rambleu sau un
debleu.
Fâşie de frontieră - CFF - fâşie de protecţie a frontierei de stat - faşia
de teren constituită de-a lungul frontierei de stat în scopul protejării
semnelor de frontieră şi asigurării controlului accesului în apropierea
liniei de frontieră.
Frontiera şi fâşia de protecţie a frontierei de stat fac parte din
domeniul public al statului şi se administrează de către Ministerul
Administraţiei şi Internelor, prin Poliţia de Frontieră Română, suprafeţele
de teren cuprinse între fâşia de protecţie a frontierei de stat şi culoarul de
frontieră sau malul apelor, după caz, se administrează de către persoanele
fizice sau juridice cărora le aparţin, cu respectarea prevederilor Normele
metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobate prin Hotararea
Guvernului nr. 445/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Accesul persoanelor pentru efectuarea unor activităţi dincolo de
fâşia de protecţie a frontierei de stat, în situaţia în care aceasta se
constituie mai în adâncime, precum şi în insulele şi ostroavele aparţinând
statului român, situate în apele de frontieră, este permis numai prin
locurile şi în condiţiile stabilite de şeful formaţiunii locale a poliţiei de
frontieră, conform ordonanţei pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
Exploatări miniere şi petroliere – CMP -
Exploatáre, exploatări, s.f. Acțiunea de a exploata și rezultatul ei.
Totalitatea lucrărilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui
sistem tehnic. ♦ Totalitatea operațiilor care constituie procesul tehnologic
de extragere a substanțelor minerale utile, a rocilor, a țițeiului sau a
gazelor, metodă de extragere a substanțelor minerale utile în care
procesul tehnologic se efectuează sub cerul liber; carieră. ♦ Loc de unde
se exploatează o substanță utilă, un material folositor.
Miniér, -ă, care ține de mină şi se găsesc (multe) mine;
Petroliér, -ă, petroliere, Care ține de petrol, din petrol, extrage sau
prelucrează petrolul, privitor la extragerea și la prelucrarea petrolului.
Alte terenuri cu construcţii - CAT - terenuri pe care sunt edificate
tipuri de construcţii care nu se regăsesc în cele identificat în una din
categoriile descrise mai sus.
Zone
conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a
terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone
artificiale
Alte terenuri Curţi construcţii
industriale
Cind
Curţi construcţii Cc
Diguri Cd
Cariere Ca
Parcuri decorative Cp
Cimitire Ci
Terenuri de sport Cs
Târguri şi pieţe Ct
Plaje şi ştranduri Cpj
Taluze pietruite Ctz
Altele Cat
5. Terenuri cu destinatii speciale cum sunt cele folosite pentru
transporturile rutiere, feroviare, navale şi aeriene, cu construcţiile şi
instalaţiile aferente, construcţii şi instalaţii hidrotehnice, termice, de
transport al energiei electrice şi gazelor naturale, de telecomunicaţii,
pentru exploatările miniere şi petroliere, cariere şi halde de orice fel,
pentru nevoile de apărare, plajele, rezervaţiile, monumentele naturii,
ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea.
Drumuri publice - drumuri de utilitate publică şi/sau de interes public
destinate circulaţiei rutiere şi pietonale, în scopul satisfacerii cerinţelor
generale de transport ale economiei, ale populaţiei şi de aparare a ţării;
acestea sunt proprietate publică şi sunt intreţinute din fonduri publice,
precum şi din alte surse legal constituite.
Căile de comunicaţii rutiere (DR) şi căile ferate (CF). Din punct
de vedere funcţional şi al administrării căile de comunicaţii rutiere se
împart, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul
juridic al drumurilor, după cum urmează:
a) drumuri de interes naţional: autostrăzi, drumuri expres, drumuri
naţionale europene, drumuri naţionale principale, drumuri naţionale
secundare;
b) drumuri de interes judeţean: drumurile care fac legatură între
reşedinţele de judeţ şi resedinţele de municipiu şi orase, staţiuni
balneoclimaterice, porturi, aeroporturi şi alte obiective importante;
c) drumuri de interes local: Drumurile de interes local aparţin proprietăţii
publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află şi pot fi
clasificate ca:
a) Drumuri comunale, care asigură legăturile:
1. Între reşedinţa de comună şi satele componente sau cu alte sate;
2. Între oraş şi satele care îi aparţin, precum şi cu alte sate;
3. Între sate;
a) Drumuri vicinale - drumuri ce deservesc mai multe proprietăţi, fiind
situate la limitele acestora;
b) Străzi - drumuri publice din interiorul localităţilor, indiferent de
denumire: strada, bulevard, cale, chei, splai, sosea, alee, fundatură, uliţă
etc.
c) Străzile din localităţile urbane;
d) Străzile din localităţile rurale: străzi principale şi străzi secundare;
e) Căi ferate simple, duble şi înguste, triaje.
NEAGRICOL Drumuri şi căi
ferate
Drumuri D
Ordin comun 90/N/1997
MLPAT şi 911-CP/1997
ONCGC
Drumuri naţionale
Drumuri judeţene
Drumuri comunale
Drumuri exploatare
Străzi şi uliţe
Străzi nenominalizate
Căi ferate
DN
DJ
DC
DE
DS
DSN
DF
Alte subcategorii întâlnite în
literatura de specialitate
Poteci
Drumuri şi poteci turistice
DPT
DT
NEAGRICOL Drumuri si
căi ferate
Autostradă
DA
Subcategorii regelementate
prin Normele metodologice
de aplicarea Legii nr.
571/2003, adoptate prin H. G.
nr. 44/2004
Drumuri naţionale
Drumuri judeţene
Drumuri comunale
Străzi şi uliţe
Drumuri de exploatare
(agricole, silvice,
petroliere, industriale etc.)
Drumuri şi poteci turistice
Căi ferate
DN
DJ
DC
DS
DE
DT
DF
-Autostradă –DA- prezintă cel mai înalt grad de separare a circulaţiei,
fiind rezervate numai traficului auto, cu elemente geometrice care permit
realizarea unor debite şi viteze mari, în condiţii de maximă siguranţă.
Autostrăzile au două căi de circulaţie unidirecţionale, separate
printr-o zonă mediană, fiecare cu cel puţin două benzi de circulaţie, fără
încrucişări de nivel cu alte căi de circulaţie şi accesibile numai în anumite
puncte special amenajate.
Cele mai multe autostrăzi sunt prevăzute cu locuri de parcare şi
odihnă, benzinărie etc.
Intersecţie de autostradă Autostradă
Drumuri naţionale - DN - Drumurile de interes naţional aparţin
proprietăţii publice a statului şi cuprind drumurile naţionale, care asigură
legăturile cu capitala ţării, cu reşedintele de judeţ, cu obiectivele de
interes naţional, între ele, precum şi cu ţările vecin, şi pot fi clasificate ca:
a)autostrăzi;
b)drumuri expres;
c)drumuri naţionale europene (E);
d)drumuri naţionale principale;
e)drumuri naţionale secundare.
Drumuri judeţene - DJ - Drumurile de interes judeţean fac parte din
proprietatea public a judeţului şi cuprind drumurile judeţene care asigură
legăturile între:
- municipiile reşedinţe de judeţ şi resedinţele de comune, municipii,
oraşe, staţiuni balneoclimaterice şi turistice, porturi, aeroporturi,
obiective importante legale de apărarea ţării şi obiective istorice
importante;
- oraşe şi municipii între ele.
Drumuri comunale – DC - Drumurile de interes local aparţin
proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află şi
cuprind:
a) drumurile comunale care asigură legăturile între:
- reşedinţa de comună şi satele componente;
- oraş şi satele care îi aparţin, precum şi alte sate;
b) drumurile vicinale sunt drumuri ce deservesc mai multe proprietăţi,
fiind situate la limitele acestora;
Străzi şi uliţe – DS - străzile sunt drumuri publice din interiorul
localităţilor, indiferent de denumire: stradă, bulevar, cale, chei, splai,
şosea, alee, fundătură, uliţă etc.
Străzile din localităţile urbane se clasifică în raport cu intensitatea
traficului şi funcţiile pe care le îndeplinesc astfel:
a) străzi de categoria I - magistrale, care asigură preluarea fluxurilor
majore ale oraşului pe direcţia drumului naţional ce traversează oraşul
sau pe direcţia principală de legatură cu acest drum;
b) străzi de categoria a II-a - de legătură, care asigură circulaţia majoră
între zonele funcţionale şi de locuit;
c) străzi de categoria a III-a - colectoare, care preiau fluxurile de trafic
din zonele funcţionale şi le dirijează spre străzile de legatură sau
magistrale;
d) străzi de categoria a IV-a - de folosinţă locală, care asigură accesul
la locuinţe şi pentru servicii curente sau ocazionale, în zonele cu trafic
foarte redus.
Străzile din localităţile rurale se clasifică în:
a) străzi principale;
b) străzi secundare.
Fac parte integrantă din drum: ampriza şi zonele de siguranţă,
podurile, podeţele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele
rutiere, tunelurile, construcţiile de apărare şi consolidare, trotuarele,
pistele pentru ciclişti, locurile de parcare, oprire şi staţionare, bretelele de
acces, indicatoarele de semnalizare rutieră şi alte dotări pentru siguranţa
circulaţiei, spaţiile de serviciu sau control, spaţiile cuprinse în triunghiul
de vizibilitate din intersecţii, spaţiile cuprinse între autostradă şi/sau
drum şi bretelele de acces, terenurile şi plantaţiile din zona drumului, mai
puţin zonele de protecţie.
Zona străzilor include partea carosabilă, acostamentele,
şanţurile, rigolele, trotuarele, spaţiile verzi, pistele pentru ciclişti,
suprafeţele adiacente pentru parcaje, suprafeţele de teren necesare
amplasării anexelor acestora. Pe sectoarele de străzi fără canalizare
scurgerea apelor trebuie asiguraţă prin şanţuri amenajate.
Zonele de siguranţă şi de protecţie in intravilan se stabilesc prin
studii de circulaţie şi prin documentaţiile de urbanism şi amenajarea
teritoriului.
Pentru dezvoltarea capacităţii de circulaţie a drumurilor publice în
traversarea localităţilor rurale, distanţa între gardurile sau construcţiile
situate de o parte şi de alta a drumurilor va fi de minimum 26 m pentru
drumurile naţionale, de minimum 24 m pentru drumurile judeţene şi de
minimum 20 m pentru drumurile comunale.
Extinderea intravilanului localitţăii în lungul drumului naţional,
respectiv pe sectorul de drum aflat între indicatoarele rutiere de
intrare/ieşire în/din localitate, se poate face numai cu condiţia realizării
de drumuri colectoare paralele cu drumul naţional, care să preia traficul
generat de obiectivele locale şi care să debuşeze în drumul naţional
numai în doua-trei intersecţii amenajate conform normativelor tehnice în
vigoare. Drumurile colectoare vor fi prevăzute cu facilităti şi pentru
traficul pietonal, biciclişti, inclusiv pentru persoanele cu handicap
locomotor.
Zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi
zonele de protecţie.
Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele
constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru
ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, talazuri, şanţuri de gardă, ziduri
de sprijin şi alte lucrări de artă.
Zonele de siguranţă sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de
cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere,
plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea
drumului, siguranţei circulaţiei ori protecţiei proprietăţilor situate în
vecinătatea drumului. Din zonele de siguranăţ fac parte şi suprafeţele de
teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi intersecţii, precum şi
suprafeţele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului şi
altele asemenea. Limitele zonelor de siguranţă a drumurilor, podurilor şi
viaductelor, în cale curentă şi aliniament.
a) Zonele de siguranţă ale drumurilor sunt cuprinse de la limita
exterioară a amprizei drumului până la:
– 1,50 m de la marginea exterioară a şanţurilor, pentru drumurile
situate la nivelul terenului;
– 2,00 m de la piciorul taluzului, pentru drumurile în rambleu;
– 3,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu
cu înălţimea pana la 5,00 m inclusiv;
– 5,00 m de la marginea de sus a taluzului, pentru drumurile în debleu
cu înălţimea mai mare de 5,00 m.
b) Zonele de protecţie sunt cuprinse între marginile exterioare ale
zonelor de siguranţă şi marginile zonei drumului, delimitat conform
tabelului urmator:
Categoria drumului Autostrăzi Drumuri
naţionale
Drumuri
judeţene
Drumuri
comunale
Distanţa de la axul drumului
până la marginea exterioară a
zonei drumului (m)
50 22 20 18
c) Zonele de siguranţă ale podului, care includ şi suprafeţe de teren
aflate sub pod, sunt:
– 10,00 m de la limita exterioară a racordării podului cu terasamentul,
pentru podurile fără lucrări de apărare a malurilor (rampa de acces face
parte integrantă din pod);
– la limita exterioară a lucrărilor de apărare a malurilor, pentru podurile
la care aceste apărari au o lungime mai mare de 10 m (rampa de acces
face parte integrantă din pod).
d) Zonele de siguranţă ale drumurilor cu versanţi (defilee) cu
înălţimea mai mare de 30 m se consideră la partea superioară a taluzului
versantului.
Realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranţă
este interzisă.
Deţinătorii terenurilor din vecinatatea drumurilor publice
sunt obligaţi să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de
aparare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu
condiţia ca această operaţie să nu împiedice executarea lucrărilor
agricole şi să nu producă dereglări culturilor de pe aceste terenuri.
Drumuri de exploatare
(agricole,silvice,petroliere,industriale etc.) DE
Drumurile de exploatare din extravilan, care nu au un caracter
permanent, nu se inregistrează ca detalii şi se atribuie în proporţie egală
parcelelor din imediata vecinătate.
Aceste drumuri asigură legatura dintre masivele de terenuri agricole,
deplasarea spre centrele de producţie şi unităţile prestatoare de servicii şi
acced în reţeaua drumurilor comunale şi judeţene. Potrivit Ordin ale
Organelor de specialitate ale Administratiei Publice Centrale nr. 212/145
din 15 mai 2002 / 3 iun. 2002
pentru aprobarea Normelor tehnice de intocmire a proiectelor de
organizare a teritoriului exploatatiilor agricole
Legii nr. 43/1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea,
construirea şi modernizarea drumurilor, cu modificările ulterioare,
drumurile de exploatare agricolă se clasifică în 3 categorii:
- Categoria I - drumuri care au ca funcţionalitate legatura dintre
masivele de terenuri cu suprafeţe de peste 10.000 ha sau pentru un trafic
de peste 50.000 tone anual;
- Categoria II - drumuri care asigură legatura dintre masivele de terenuri
agricole cu suprafeţe de peste 1.000 ha sau pentru un trafic mai mare de
5.000 tone anual;
- Categoria III - drumuri pentru masive de terenuri agricole cu suprafeţe
sub 1.000 ha sau pentru un trafic mai mic de 5.000 tone anual.
DRUMURI TEHNOLOGICE AGRICOLE (D.e.t.)
Aceste drumuri asigură procesul de producţie agricolă în cadrul
fiecărei categorii de folosinţă (arabil, păşuni, plantaţii viticole şi
pomicole), în centre sau în complexuri agrozootehnice şi industriale,
precum şi în perimetrele sistemelor de îmbunătăţiri funciare pentru
exploatarea şi întreţinerea acestora.
Elemente tehnice de sinteză referitoare la reţeaua drumurilor agricole.
lăţimea drumurilor agricole
Categoria
drumurilor
Lăţimea (m)
Partea de exploatatre
carosabilă
Acostament Totală
I 5,50 0,75 7,00
II 4,00 0,50 5,00
III 2,75 0,37 3,50
Zone
conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a
terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone
artificiale
Transport Drumuri D
Căi ferate Df
Drumuri naţionale Dn
Drumuri judeţene Dj
Drumuri comuale Dc
Drumuri de exploatare
agricolă
De
Străzi uliţe Ds
Port Dp
Gară Dg
Aeroport Da
Alte categorii de folosinţă întâlnite în fondul funciar
TERENURI DEGRADATE ŞI NEPRODUCTIVE (N)
Din această categorie fac parte terenurile degradate şi cu procese
excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetaţie
NEAGRICOL Teren
neproductiv
Neproductiv N
Ordin comun 90/N/1997 MLPAT
şi 911-CP/1997 ONCGC
Bolovăniş, grohotiş,
stânctării, pietriş
Halde
Mocirle, smârcuri
Nisipuri zburătoare
Gropi
Râpe,ravene, torenţi
Sărături cu crustă
NB
NH
NM
NN
NP
NR
NS
Alte subcategorii întâlnite în
literatura de specialitate
Grohotiş
Stânctării,
Pietriş
Halde(depuneri
sterile.Deponii)
Ravene
Torenţi
NGH
NST
NPT
NDS
NRV
NTR
NEAGRICOL Terenuri
neproductive
Nisipuri zburătoare NN
Subcategorii regelementate prin
Normele metodologice de
aplicarea Legii nr. 571/2003,
adoptate prin H. G. nr. 44/2004
Bolovănişuri, stâncării,
pietrişuri
Râpe, ravene, torenţi
Sărături cu crustă
Mocirle şi smârcuri
Gropi împrumut, deponii
Halde
NB
NR
NS
NM
NG
NH
- Bolovănişuri, stâncării, pietrişuri - NB-
Bolovănişuri - Teren pietros, plin de bolovani
Stâncăríe, stâncării, s.f. Îngrămădire, mulțime de stânci; regiune cu
stânci – Stâncă Sursa: DEX '98
Pietríş, pietrişuri, Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din
diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile
cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile
apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. sau pietriș mai
mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată,
folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a
drumurilor etc. sau pământ pietros sau nisipos, neproductiv,
Sursa: DEX '98
Râpe, ravene, torenţi – NR-
Râpă, râpe, Coastă abruptă a unui deal; surpătură de pământ făcută de
torente sau de șuvoaie.
Ravénă, ravene, Vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili.
Sursa: DEX '98
Torént, torente, Apă curgătoare (de munte) cu debit nestatornic, care
apare în urma ploilor mari sau după topirea bruscă a zăpezii și care curge
vijelios pe povârnișurile munților sau ale dealurilor, având o mare forță
de eroziune; puhoi, șuvoi.Sursa: DEX '98
Sărături cu crustă - NS -
Sărătură desemnează în română un tip de sol relativ sărac şi greu
cultivabil, care conţine săruri minerale în exces faţă de solurile obişnuite
şi care se găseşte răspândit pe întreg teritoriul României. După tipul de
sare în exces, sărăturile pot fi, în special, bazice (sau alcaline), dar există
şi sărături care se comportă ca soluri acide.Ameliorarea solurilor, inclusiv
a sărăturilor, este o problemă complexă care se rezolvă prin participarea
comună unor specialişti în chimie, pedologie şi agricultură.
Crústă, cruste, s.f. 1. Strat exterior care se formează, prin solidificare,
uscare etc., la suprafața unor corpuri moi; coajă, scoarță. 2. Strat îndesat,
uscat și întărit care se formează uneori la suprafața terenului arabil în
urma ploilor, bătătoririi excesive etc. Sursa: DEX '98
Mocirle şi smârcuri - NM –
Mocírlă, mocirle, s.f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din
ploi, revărsări etc. şi plină de mâl, de noroi; loc mlăştinos, noroios; noroi,
mâl. Sursa: DEX '98 |
Smârc, smârcuri, s.n. Loc mocirlos (acoperit cu vegetaţie); ochi de apă
pe un teren mlăştinos. Sursa: DEX '98 |
Gropi împrumut, deponii -NG-
Groápă, gropi,Gaură, cavitate (mai adâncă) în pământ, Sursa: DEX '98
Zone
conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a
terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Zone
seminaturale
Neproductuiv Teren degradat fără
vegetaţie
N
Teren argilos cu crăpături Na
Nisip neted cu dune Nn
Bolovănişuri, grohotişuri,
stâncării, pietriş
Nb
Râpe, ravene, torenţi Nr
Sărături cu crustă Ns
Halde Nh
Mocirle şi smârcuri Mn
Gropi de pomi Ng
Zone
conform
INSPIRE
Categoria de
acoperire a
terenului
Subcategorie Simboluri
pe plan
Necunoscut Necunoscut Necunoscut N_C