capitolul i consideraŃii de ordin istoric privind

Capitolul I

ConsideraŃii de ordin istoric privind

municipiul Piteşti

1. Istoricul Piteştiului 2. Oraşul Piteşti văzut de călătorii

străini 3. TradiŃii economice ale oraşului

Piteşti 4. Economia locală. Principalele

profile industriale şi agricole 5. PersonalităŃi culturale 6. InstituŃii culturale 7. Manifestări culturale 8. PercepŃia locuitorilor din Piteşti şi

din localităŃile învecinate cu privire la istoria şi tradiŃiile mai vechi sau mai noi ale zonei

7

Strategia post-aderare a municipiului Piteşti în perioada 2007-2013

1. ISTORICUL PITEŞTIULUI

Municipiul Piteşti, reşedinŃa judeŃului Argeş, situat pe terasele râului

Argeş, este unul dintre cele mai vechi oraşe ale łării Româneşti, fiind atestat

într-un document din 20 mai 1388, prin care domnitorul Mircea cel Bătrân

dăruia, între altele, ctitoriei sale, Mănăstirea Cozia şi

„o moară în hotarul Piteştilor”.

Oraşul-târg Piteşti s-a dezvoltat ca un centru

agricol, meşteşugăresc şi comercial în special în

epoca medievală şi modernă, însă primele urme de

civilizaŃie materială şi spirituală sunt menŃionate încă

din perioada stăpânirii romane. Astfel, dovezile

arheologice (fragmente de zidărie, ceramică, monede etc.) arată că Piteştiul

făcea parte din regiunea Moesia Inferior, iar mai apoi din provincia romană

Dacia Malvensis.

Descoperirile numismatice din Evul mediu timpuriu demonstrează că

localitatea a practicat schimburi economice intense cu lumea sud-dunăreană,

mai ales cu Imperiul Bizantin.

Pentru scurte perioade de timp, în Piteşti şi-au avut reşedinŃa voievozii:

Basarab cel Tânăr, Mihnea cel Rău şi Vlad cel Tânăr. În secolul al XVI-

lea voievodul Neagoe Basarab a construit aici o curte voievodală, de unde a

emis documente oficiale.

O altă atestare documentară datează din 27 august 1582, când este

consemnată organizarea administrativă a comunităŃii, care era condusă de un

judeŃ şi de 12 pârgari.

8


În anul 1656, domnitorul Constantin Şerban şi doamna sa Bălaşa au

ctitorit în centrul aşezării, pe fundaŃiile unui mai vechi lăcaş de cult, Biserica

Domnească Sfântul Gheorghe, astăzi demolată.

Mai multe consemnări documentare apar în timpul domnitorului

Constantin Brâncoveanu, care a construit în Piteşti case şi petrecea, alături

de curtenii săi, lunile de toamnă, în cuprinsul viilor pe care le deŃinea pe

Dealurile Piteştilor şi Goleştilor.

Însemnările zilnice ale acestui domnitor, precum şi cronica oficială a

domniei lui – intitulată ViaŃa lui Constantin Vodă Brâncoveanu şi întocmită

de Radu Greceanu – consemnează prezenŃa la Piteşti a domnitorului

Constantin Brâncoveanu în septembrie 1693, iulie 1695, 1696, septembrie-

octombrie 1697, 1698, 1706 şi 1710.

Condica de venituri şi cheltuieli a Visteriei menŃionează că, în iulie

1695, aga Radu Golescu primea 45 de taleri pentru nişte şindrilă şi cuie

necesare la foişorul de la viile de la Piteşti, iar în august 1698 aceeaşi condică

consemnează suma de 146 taleri pentru lucrul pimniŃii de la Piteşti.

În lunile august-septembrie din acelaşi an, visteria plătea la meşterii ce

au lucrat la cărămidă, la şindrilă, la cuie şi la alte mărunte, afară de ce au

datu de la cămară, taleri 65, încă 123 taleri, pentru casele domneşti de la

viile de la Piteşti.

Cercetări relativ recente au demonstrat că „viile de la Piteşti”, amintite în

notele Domnului sau în „Cronica” lui Radu Greceanu, făceau parte,

împreună cu localităŃile învecinate – Valea Mare, Izvorani, Târgu Dealului –

din „ocolul oraşului Piteşti”; deci, aici se afla „Foişorul de la viile de la

Piteşti”, menŃionat mai sus.

Domnitorul a deŃinut şi case în oraş pe strada Brâncoveanu, azi

demolate. Din aceeaşi perioadă datează şi casele PanŃurescu, Păiş-Bobancu şi

Teodorescu din strada Armand Călinescu.

9


În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în cancelaria de la

reşedinŃa domnească din Piteşti, stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-

1716), şeful cancelariei şi consilier intim pentru problemele de politică

externă, a elaborat o parte din corespondenŃa de stat şi personală. Pe 2

octombrie 1697, cunoscutul umanist a redactat în Piteşti o scrisoare adresată

lui William Paget (1637-1713), om politic şi diplomat englez, ambasadorul

Angliei la Constantinopol între anii 1693 şi 1702. Scrisoarea a fost semnalată

de istoricul englez E.D. Tappe, într-un valoros fond de epistole aflat în arhiva

lordului W. Paget.

ImportanŃa aşezării a continuat să sporească în timp. Hrisoavele vremii

vorbesc despre existenŃa în 1746 a aproximativ opt biserici la Piteşti, iar

cele din 1780 consemnează existenŃa a 250 de case şi a unui număr de

aproximativ 1250 locuitori. În anul 1791, despre Piteşti se preciza că era un

târguşor cu opt biserici, o mânăstire, mai multe case boiereşti şi locuinŃele

ispravnicilor de district.

Cartografia negustorească şi fiscală de la începutul secolului al XIX-lea

consemnează existenŃa a 1011 familii, circa 700 de case şi aproximativ 5000

de locuitori.

La începutul epocii moderne, numele Piteştiului a fost legat de cel al lui

Tudor Vladimirescu şi de RevoluŃia de la 1821, deoarece aşezarea făcea

parte din triunghiul Piteşti-Câmpulung-Târgovişte, care era considerat un

centru prezumtiv al rezistenŃei revoluŃionare. Tudor Vladimirescu şi-a

stabilit o tabără militară la Goleşti (astăzi Muzeul Goleşti), de unde a fost

ridicat de oamenii lui Alexandru Ipsilanti.

În preajma revoluŃiei de la 1848, Piteştiul se încadra în evoluŃia societăŃii

româneşti sub aspectul relaŃiilor moderne de producŃie.

Un alt episod care trebuie precizat este cel al RevoluŃiei de la 1848, când,

la propunerea lui Christian Tell, Piteştiul a făcut parte din zona de apărare a

revoluŃiei; în cazul unui atac din afară, aici era cantonat unul din regimentele

10


generalului Gheorghe Magheru. În localitate, a fost înfiinŃată Garda

NaŃională, care, la scurt timp, a devenit una dintre cele mai puternice unităŃi

de acest gen de pe teritoriul łării Româneşti.

Când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a vizitat oraşul Piteşti, pe 19

iunie 1859, orăşenii i-au prezentat o schiŃă sumară a localităŃii. Oraşul era

împărŃit în patru culori, avea 1400 de case, în care locuiau 7000 de persoane,

o şcoală normală în limba română, două şcoli particulare - una germană,

cealaltă elină (greacă) - şi un pension de fete, unde disciplinele de învăŃământ

se studiau în limbile franceză şi germană. De asemenea, existau 10 biserici

ortodoxe, una armenească, o sinagogă şi un spital cu 30 de paturi.

Pe 13 septembrie 1872, Piteştiul s-a transformat într-un nod de cale

ferată, ca urmare a faptului ca a fost dată în folosinŃă calea ferată Piteşti-

Bucureşti-Buzău.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, existau deja 58 de străzi, circulate şi

locuite de 15.669 de piteşteni.

În perioada interbelică, mai exact în 1930, s-a realizat un recensământ, în

urma căruia s-a stabilit că oraşul Piteşti avea un număr de 19532 de locuitori.

Din acest punct de vedere, se situa în rândul oraşelor mici ale Ńării, în care

exista o mică industrie şi îndeplinea mai ales funcŃii administrative, de schimb

şi de desfacere a produselor agricole.

În timpul primului război mondial, tinerii argeşeni au participat la

bătăliile din toamna lui 1916 şi din vara lui 1917, în cadrul Regimentelor 4,

28, 44, 68 Infanterie şi 6 Artilerie, Escadronul 3 Călăraşi etc.

În timpul celui de-al doilea război mondial, tinerii piteşteni au contribuit

la eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei, în cinstea cărora s-au

ridicat monumentele funerare din Cimitirul Eroilor.

În anii regimului comunist instalat în România după evenimentele de la

23 august 1944, când s-a declanşat acŃiunea de epurare a elitelor politice,

intelectuale şi militare ale Ńării, căreia i-au căzut victime numeroase

11


personalităŃi, închisoarea de la Piteşti a avut, din păcate, un rol important,

fiind considerată unică în felul ei, pentru că a folosit reeducarea prin tortură

împotriva tineretului anticomunist, îndeosebi împotriva studenŃilor.

2. ORAŞUL PITEŞTI VĂZUT DE CĂLĂTORII STRĂINI

Piteştiul este consemnat şi în scrierile călătorilor străini care au trecut

prin zonă în epoca medievală şi care ne prezintă informaŃii cu privire la viaŃa

economică, socială, politică şi culturală a oraşului.

Situat la intersecŃia principalelor drumuri ale łării Româneşti şi

îndeosebi pe drumul internaŃional care străbătea Europa de la vest la sud-est,

prin Viena – Budapesta – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Giurgiu – Ruse –

Constantinopol, oraşul reprezenta un punct de tranzit şi, ca atare, a fost

străbătut de diverse personalităŃi politico-diplomatice, militare, ştiinŃifice,

literare şi religioase.

În 1640 a avut loc prima călătorie în łara Românească al lui Petru

Bogdan Baksic, episcop de Galipolii şi primul arhiepiscop catolic al

Bulgariei, întreprinsă cu scopul observării şi sprijinirii comunităŃilor catolice

de aici. Cu această ocazie, înaltul prelat a notat în jurnalul său: Mai este încă

oraşul Piteşti, în apropierea munŃilor, aşezat pe dealuri, lângă râul Argeş; de

o parte a râului se află câmpii şi păduri şi de cealaltă parte, spre munŃi, sunt

dealuri şi vii care sunt în număr mare şi dau vinurile cele mai bune din łara

Românească. Are biserici frumoase şi o mănăstire de călugări. Aici nu sunt

catolici, doar când vin negustori «la târg». Are 200 case de români, adică

vreo mie de suflete, oameni ceva mai înstăriŃi. Se face o pâine foarte

frumoasă, albă şi gustoasă.

În decembrie 1689, în condiŃiile conflictului dintre domnitorul łării

Româneşti, Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi Imperiul Habsburgic,

12


armata austriacă condusă de generalul Donat Heissler a intrat în łara

Românească prin pasul Bran. O parte din aceasta (condusă de markgraful

Ludwig von Baden) a ajuns la Piteşti, unde a fost cantonat un regiment.

Cărturarul italian Anton-Maria del Chiaro Fiorentino (1669-1727),

care i-a slujit în calitate de secretar şi sfetnic pe Constantin Brâncoveanu,

Ştefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat, a întreprins mai multe

călătorii prin łara Românească ajungând şi la Piteşti, despre care a consemnat

în lucrarea RevoluŃiile Valahiei, tipărită în 1718: „Înspre şes, se află oraşul

Piteşti, renumit pentru vinurile sale, albe şi dulci” (s.în.).

Între 19 octombrie – 8 noiembrie 1714, Carol al XII-lea (1697-1718),

„regele viteaz şi nebun al Suediei eroice“, după expresia lui Nicolae Iorga, a

poposit în drumul de întoarcere spre Pomerania suedeză, la Piteşti, venind din

Imperiul Otoman. Acesta a fost poate cea mai de seamă personalitate pe care

a cunoscut-o Piteştiul în acea perioadă. Înaltul oaspete a fost însoŃit, din

porunca domnitorului Ştefan Cantacuzino (1714-1715), pe întreg timpul cât

a stat în łara Românească, de marele vornic Radu Popescu, cunoscutul

cronicar. Cele douăzeci de zile în care a poposit la Piteşti le-a petrecut după

tradiŃie la Budeasa, în casa Budiştenilor, unde se păstrează o placă memorială

cu următorul text: „Carol al XII-lea, regele Suediei, fugărit de vrăjmaşi s-a

ascuns şi odihnit aici“.

În 1778 au apărut memoriile generalului german Friedrich Wilhelm

von Bauer (1731-783), participant la războiul ruso-turc din 1768-1774 sub

comanda mareşalului rus RumianŃev. În aceste circumstanŃe s-a realizat un

Atlas geografic şi militar, ce prezintă informaŃii interesante atât pentru

Moldova, cât şi pentru łara Românească. De aici rezultă că judeŃul Argeş

avea şapte plăşi, ultima numindu-se Piteşti, cu nouă sate şi oraşul cu acelaşi

nume, ce avea „o mănăstire şi nouă biserici“.

În vara anului 1794, pictorul italian Luigi Mayer, a realizat cea dintâi

stampă păstrată a oraşului Piteşti; aceasta a fost publicată pentru prima dată la

13


Londra în 1801. Stampa are şi un text prin care autorul caracterizează

localitatea: Piteşti este un oraş neînsemnat, dar plăcut, aşezat într-un Ńinut

romantic şi roditor, oferind călătorului o mare varietate de privelişti

frumoase şi felurite. Este plasat pe drumul ce duce de la Sibiu la Bucureşti, la

vreo 10 poşte germane sau 120 de mile engleze spre nord-est de acest din

urmă oraş şi aproape în centrul principatului łării Româneşti. Stampa este

expusă actualmente la Muzeul JudeŃean Argeş.

InformaŃiile călătorilor străini care au trecut pe aici întregesc datele

cuprinse în documentele interne despre aşezarea noastră, îndeosebi cele cu

privire la cadrul natural, situaŃia economică, politică şi socială a oraşului,

modul de viaŃă al locuitorilor, mentalităŃile lor şi alte aspecte ale evului mediu

românesc.

3. TRADIłII ECONOMICE ALE ORAŞULUI PITEŞTI

În perioada Evului mediu, Piteştiul avea o producŃie meşteşugărească

diversificată.

Astfel, în documente sunt menŃionate diferite categorii de meşteşuguri:

� prelucrarea metalelor (meşterii fierari şi căldărari);

� prelucrarea pietrei, argilei (meşterii pietrari, zidari, cărămidari);

� prelucrarea lemnului (meşterii lemnari: dulgheri, tâmplari, dogari,

caretaşi, rotari);

� prelucrarea pieilor (meşterii tăbăcari, cojocari, blănari, cizmari);

� Ńesutul şi prelucrarea Ńesăturilor (meşterii pânzari, abagii, boiangii,

croitori, zăbunari şi dărăcitori);

� meşteşugurile alimentare (meşterii morari şi brutari, măcelarii,

rachierii-povarnagii);

14


� meşteşuguri de artă (meşterii argintari, zugravi, sculptori şi cioplitori

în lemn);

� alte meşteşuguri: bărbieri, săpunari, lumânărari, sticlari, ş.a.

Pe lângă meşteşuguri, în zonă se mai practicau şi vechile ocupaŃii, adică

agricultura, creşterea animalelor, pomicultura şi viticultura.

În hotarul şi ocolul oraşului, mai ales în lunca Argeşului şi în câmpia din

sud, pe ogoare s-au cultivat cereale, legume, plante textile, oleaginoase,

furajere etc. ProducŃiile obŃinute pe terenurile Piteştilor asigurau, într-o

oarecare măsură, aprovizionarea cu alimente a locuitorilor săi.

În toate timpurile, viile şi livezile au constituit o caracteristică a

peisajului geografic al Piteştilor. În documente se fac referiri frecvente la

pomicultură şi viticultură. Merele, perele şi prunele, cireşele, numite

“drăgănele de Piteşti”, erau renumite în întreaga Ńară.

Viticultura a fost principala ramură a agriculturii şi a avut o pondere

importantă în economia zonei. Vinurile de la Piteşti au fost apreciate şi de

călătorii străini care au avut prilejul să le cunoască direct.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu, aşa cum au

procedat şi alŃi domnitori, a oferit oaspeŃilor săi vin

domnesc de Piteşti. Unii cercetători români au subliniat că

între secolele XVI-XVII cele mai căutate vinuri sunt cele

produse în oraşul Piteşti.

În epoca medie, oraşul Piteşti a fost unul dintre cele

mai active centre de schimb din łara Românească. ComerŃul intern, cel extern

şi cel de tranzit a dinamizat în permanenŃă viaŃa economică şi socială a

localităŃii. Piteştiul a polarizat şi mijlocit schimburile de produse între deal,

câmpie, munte, cu oraşele şi satele din judeŃul Argeş şi din judeŃele limitrofe:

Muscel, Olt, Teleorman, DâmboviŃa, Vâlcea sau din alte judeŃe ca: Vlaşca,

Ilfov, IalomiŃa. Negustorii din Piteşti au întreŃinut relaŃii comerciale cu

diferite oraşe din łara Românească, Transilvania, Peninsula Balcanică (Vidin,

15


Nicopole, Istanbul), din centrul şi vestul Europei (Budapesta, Viena, Leipzig,

VeneŃia). Oraşul Piteşti, ca şi alte oraşe din łara Românească, era un loc de

vamă internă.

După 1821 s-au creat condiŃii pentru creşterea producŃiei meşteşugăreşti

şi pentru susŃinerea acumulării de capital. În anul 1831 se exercitau 47 de

profesiuni şi existau 5 tăbăcării, iar în 1845 se consemnează o fabrică de

pălării, una de săpun, două de piele, una de tutun, una de preşuri şi rogojini.

Mai târziu, în perioada domniei lui Cuza Vodă, mai exact la 30

septembrie 1864, a fost organizată la Piteşti Camera de ComerŃ şi

Industrie.

În 1866 a fost înfiinŃată Fabrica de Bere din Piteşti, proprietatea

Karolinei Fucs, cu 4 lucrători, iar în 1868 a fost fondat, de Tudor Nicolau,

un atelier de făcut cazane, devenit mai târziu Fabrica de Aramă şi Cazane de

łuică, aparŃinând fraŃilor Dinescu.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, în

Piteşti au fost înfiinŃate 69 de unităŃi economice cu 176 de lucrători şi 393.200

lei producŃie. Printre acestea:

� Societatea Cooperativă a Meseriaşilor Români din Piteşti (1882);

� Tăbăcăria Nicolae Şteflea (1885);

� Fabrica de frânghii şi sfoară Carol Gangl (1895);

� un atelier de confecŃionat butoaie;

� o agenŃie a Băncii NaŃionale;

� Fabrica de Talpă Schich et Paneth (1896);

� manufactură de pânză cu 41 de lucrători (1897);

� în 1900 a fost fondat de G. Nicht un atelier mecanic (turnătorie fier şi

alamă), care ulterior a devenit secŃie a Fabricii de Piese Auto şi

Produse metalice (Întreprinderea Progresul, SecŃia Gară);

� în 1907 s-a înfiinŃat, cu capital belgian, łesătoria Română din Piteşti

(Gară Sud);

16


� în 1908 a intrat în producŃie brutăria populară din Târgul din Vale;

� în 1909 a început să producă Fabrica de Butoaie din Piteşti;

� în 1912 s-a înfiinŃat Societatea Anonimă de Electricitate din Piteşti,

care a construit după un an Uzina Electrică;

� în 1914 s-a înfiinŃat Fabrica Textila Românească;

� în anul declanşării primei conflagraŃii mondiale, adică în 1914, s-a

înfiinŃat Banca pentru SusŃinerea ComerŃului şi Industriei din Piteşti.

– În perioada interbelică, în Piteşti s-au dezvoltat industria uşoară şi

cea alimentară, s-au modernizat unele artere de circulaŃie, s-au înfiinŃat noi

şcoli şi instituŃii. De exemplu, în 1921 s-a înfiinŃat Fabrica de ÎncălŃăminte din

Piteşti (numită ulterior Proletarul, apoi Căprioara şi Tudor Vladimirescu) şi a

fost înfiinŃată Banca de ComerŃ SperanŃa.

– După evenimentele de la 23 august 1944, schimbarea regimului

politic a determinat o modificare a caracterului economiei. Au fost întreprinse

măsuri de trecere de la economia de piaŃă la o economie centralizată. O primă

măsură în acest sens a fost legea din 11 iunie 1948 de naŃionalizare a

stabilimentelor industriale. În Piteşti s-au naŃionalizat:

- Societatea Anonimă Textila Românească;

- Societatea Anonimă łesătoria Română;

- tăbăcăriile şi fabricile de încălŃăminte ale lui Constantin Dumitrescu

şi Constantin Petrescu din Găvana;

- Fabrica de Butoaie;

- Uzina Electrică;

- s-a înfiinŃat DirecŃia P.T.T. Argeş, devenită ulterior Poşta Centrală

din Piteşti;

- la 7 noiembrie 1948 a luat fiinŃă OrganizaŃia Comercială Locală

Alimentară;

- la 6 decembrie Întreprinderea Tipografică din Piteşti;

17


- la 6 martie 1949 s-au unificat cele două întreprinderi textile (Gară şi

Găvana), constituindu-se „Întreprinderea 11 Iunie”, care a devenit

ulterior „Întreprinderea Textila”.

– În 1950 autorităŃile de la Bucureşti au declarat încheiat procesul de

refacere a economiei româneşti distrusă în urma confruntărilor militare din cel

de-al doilea război mondial. Din acel an s-a pus în aplicare Planul Economic

General, care viza dezvoltarea puternică a industriei, iar Piteştiul se înscrie pe

această linie prin transformarea lui într-un centru industrial. S-au înfiinŃat

astfel:

� Uniunea JudeŃeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti şi Trustul de

ConstrucŃii Argeş (1950);

� Întreprinderea Viei şi Vinului Argeş;

� Trustul de AlimentaŃie Publică Piteşti, ulterior Întreprinderea

Comercială de Stat pentru AlimentaŃie Publică;

� Fabrica de TananŃi Argeşul, ulterior secŃie a Combinatului de

Prelucrare a Lemnului din Piteşti (1951);

� Întreprinderea Comercială cu Ridicata Textile-ÎncălŃăminte;

� Trustul Petrolului;

� Uzina de Piese Auto din Colibaşi, ulterior Întreprinderea de

Autoturisme (1952);

� Întreprinderea Comercială cu Ridicata pentru Produse Alimentare

(1956);

� Magistrala pentru Gaze de Sondă din Piteşti şi StaŃia de Reglare Gaze

de la Prundu (1956-1957);

� Întreprinderea de Reparat Utilaje Comerciale (1958);

� Întreprinderea ComerŃului cu Ridicata pentru Produse Metalo-

Chimice (1959);

� Întreprinderea de industrializare a laptelui;

� Combinatul de Prelucrare a Lemnului din Piteşti (1963);

18


� Întreprinderea Frigorifică;

� Uzina de Negru de Fum, prima capacitate de producŃie din cadrul

Combinatului Petrochimic (1965);

� Întreprinderea pentru Valorificarea Legumelor şi Fructelor;

� Combinatul Petrochimic din Piteşti (1966);

� Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc;

� Întreprinderea de Stofe Argeşeana;

� Întreprinderea de Motoare Electrice (1967);

� Institutul de Cercetări şi ProducŃie Pomicolă Mărăcineni;

� Complexul de VinificaŃie al StaŃiunii de Cercetare şi ProducŃie Viti-

Vinicolă Ştefăneşti;

� Întreprinderea de Autoturisme din Colibaşi (1968);

� Fabrica de Bere;

� Fabrica de Pâine;

� Fabrica de preparate din carne în zona de nord a municipiului Piteşti

(1969);

� Fabrica de ÎncălŃăminte din Piteşti-Nord (1973);

� Service Dacia, situat pe şoseaua veche Piteşti-Bucureşti (1974-1975);

� Abatorul, aflat în zona de sud a oraşului (1976);

� StaŃiunea de Cercetări şi ProducŃie Pomicolă Argeşelul din

Mărăcineni (1978);

� SecŃia Sculărie de la Uzina de Autoturisme Colibaşi (1981).

19


4. ECONOMIA LOCALĂ. PRINCIPALELE PROFILE INDUSTRIALE ŞI AGRICOLE

�� Industria auto - Întreprinderea de Autoturisme Dacia (1968)

Dacia a luat naştere în 1966 la Colibaşi, având la bază un acord între

autorităŃile comuniste şi producătorul francez de automobile Renault, ce

prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. ConstrucŃia

Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în 1966 şi s-a încheiat într-un timp

record de doar un an şi jumătate. Pe 1 iulie 1968 se încep testele la cele 217

staŃii de lucru din uzină, iar pe 3 August 1966 se testează primul

motopropulsor.

� Pe 20 August 1968 se începe producŃia modelului Dacia 1100, un

model sub licenŃa Renault R8; acesta era o berlină cu tracŃiune şi motor pe

spate. Conform contractului, Renault furniza toate părŃile componente ale

modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze.

� După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300, care a intrat în producŃie în

august 1969, un model sub licenŃa R12. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uşi şi

tracŃiune pe puntea faŃă.

� Între 1970 – 1980 Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele ce va

cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane şi utilitare. Astfel, în 1970

apar 3 versiuni ale Daciei 1300 berline, Dacia 1200 (versiune bicorp), iar în

1973 este lansat modelul Break. Acest model s-a produs în peste 2 milioane

de exemplare, devenind un simbol la fel de puternic ca Trabantul pentru

Germania de Est.

� După 1980, Dacia încearcă să producă un model pentru oraş; acest

model se numea Dacia 500 sau Lăstun şi era produsă la Timişoara. Însă

20


modelul este scos din fabricaŃie după 1989, din cauza problemelor de calitate

şi a preŃului ridicat.

� În 1985, inginerii de la Dacia încep proiectarea primului autoturism

de concepŃie 100% românească. Între anii 1991 şi 1996 Dacia a comercializat

modelul Dacia 1325 Liberta, cu un design provenit din cel al Daciei 1200,

produs în anii '80.

� După 10 ani de aşteptare (1995), Dacia lansează primul model 100%

românesc sub numele Dacia Nova. Modelul avea un aspect învechit şi pornea

cu un handicap apreciabil. În 1998, anul în care s-au aniversat trei decenii de

la producerea primului automobil Dacia, de pe porŃile uzinei a ieşit

autoturismul cu numărul 2.000.000. În acelaşi an este lansat motorul de 1,6

litri cu injecŃie monopunct produsă de firma Bosch, care a echipat Dacia

Nova. În 1999 Renault achiziŃionează 51% din capitalul Dacia şi anunŃă că va

lansa un nou model.

� În 2000 este lansat modelul SupeRNova. Modelul SupeRNova era

echipat cu un grup motopropulsor Renault de 1,4 litri MPI.

� În 2003 modelul SupeRNova este înlocuită de modelul Solenza, un

model ce are la bază modelul SupeRNova, dar cu un aspect mai plăcut, ce

trasează atributele noii identităŃi de marcă. Pentru acest model au existat două

versiuni de motorizare: una pe benzină de 1,4 litri, similar cu cel de pe

SupeRNova, şi un diesel de 1,9 litri.

� În 2004 se încetează producŃia modelelor Berlină şi Break şi se

lansează modelul Logan, un autoturism complet nou. Iar în 2006, odată cu

lansarea modelului Logan MCV, are loc şi prima restilizare, în special la

partea din spate. Noul model seamănă cu modelul Logan Steppe (concept car-

ul), prezentat în primăvara aceluiaşi an şi dispune de şapte locuri poziŃionate

pe trei rânduri.

� La începutul anului 2007 este lansată noua autoutilitară Dacia Logan

Van, care din punct de vedere constructiv seamănă cu modelul Logan MCV.

21


�� Industria petrochimică - Combinatul Petrochimic (1969)

ARPECHIM Piteşti este un complex petrochimic fondat în 1964, prin

construirea unei fabrici de negru de fum. În anul 1967 au fost înfiinŃate ca

unităŃi distincte: Rafinăria Piteşti, Combinatul Petrochimic, Centrala Termică

şi de Termoficare. În acelaşi an s-a

realizat unificarea Combinatului

Petrochimic cu Uzina Negru de

Fum, iar în 1971 Rafinăria Piteşti a

fost integrată în Combinatul

Petrochimic, rezultând un complex

de producŃie şi economic integrat

cu puternice legături reciproce

tehnologice şi de operare.

�� Întreprinderea de Motoare Electrice (1967)

IMEP – Întreprinderea de motoare electrice Piteşti – companie de stat la

acea dată, a fost fondată în 1967 ca o fabrică specializată pentru producerea

motoarelor electrice pentru electrocasnice şi utilizare industrială. ProducŃia a

debutat cu motoarele universale şi motoarele monofazate cu inducŃie. După

câteva luni s-a dezvoltat producŃia motoarelor trifazate cu inducŃie pe baza

unei licenŃe tehnologice şi de producŃie modernă dobândită de la CEM-FranŃa

(în prezent ABB). În anii care au urmat au fost dezvoltate noi tipuri de

motoare, în principal pentru industria electrocasnicelor şi pentru industria

auto. Creşterea continuă a transformat IMEP S.A în anii N90 în cel mai

important producător român de motoare electrice. În 1996 ANA Group a

achiziŃionat 51% din acŃiunile IMEP, iar firma s-a transformat în S.C. Ana

Imep S.A.

22


�� Industria de articole tehnice din cauciuc

ConstrucŃia Combinatului de Articole Tehnice din Cauciuc Piteşti s-a

început în 1967, iar producŃia efectivă în 1970. S.C. Rolast S.A. s-a înfiinŃat

în 1990 prin preluarea integrală a patrimoniului fostei societăŃi Combinatul de

Articole Tehnice din Cauciuc Piteşti, societatea având ca obiect de activitate

producerea articolelor tehnice din cauciuc: benzi de transport, plăci tehnice,

covoare, curele, furtunuri etc. La 1 martie 2007 compania a decis oprirea

producŃiei de cauciuc şi schimbarea domeniului de activitate. La 2 aprilie

2007, compania a anunŃat intenŃia de închidere a fabricii din Piteşti.

� Industria confecŃiilor este puternic dezvoltată, forma în care

funcŃionează în prezent marea majoritate a întreprinderilor, respectiv

producŃie în sistem lohn, fiind totuşi vulnerabilă şi dependentă de decizia

celor care emit comanda pentru produse şi de momentul în care aceştia găsesc

forŃă de muncă mai ieftină. ProducŃia de Ńesături, articole croşetate şi tricotate

reprezintă un domeniu de interes pentru investitori, întrucât importurile

acoperă peste 80% din necesarul intern de materiale textile pentru industria

confecŃiilor de îmbrăcăminte.

� Industria lemnului şi mobilei, o ramură cu tradiŃie în Piteşti,

fiindcă datorită resurselor locale de lemn şi a forŃei de muncă specializate,

creează oportunităŃi de investiŃii în producŃia de mobilier de calitate superioară.

S.C. Alprom S.A. se numără printre liderii industriei de mobilă din

România şi Estul Europei, datorită orientării spre calitate, capacităŃilor mari

de prelucrare a lemnului, şi a experienŃei solide în domeniu, începând cu

23


1965. Marca Alprom reprezintă mobila autentică, recunoscută prin calitate şi

durabilitate. Linia de produse constă în mobilier în design clasic şi modern, în

lemn masiv sau parŃial masiv: sufragerii, dormitoare, mese şi scaune,

biblioteci, tapiŃerii, mic mobilier şi, de asemenea, şi o gamă variată de

produse semifabricate, precum: cherestea, semifinite, componente

prefabricate, panouri din lemn masiv, placaj, furnire estetice ş. a. Principalele

esenŃe în care se lucrează sunt stejarul, fagul, plopul şi alte tipuri specifice

pentru zona est-europeană. Alprom este recunoscut ca şi furnizor tradiŃional

de produse de mobilă pentru piaŃa vest-europeană, reuşind să realizeze o cifră

de afaceri de peste 20 de milioane de Euro, din care exportul reprezintă 82%.

� Industria alimentară acŃionează la nivelul a trei subramuri: industria

de morărit şi panificaŃie; industria de prelucrare a cărnii; industria laptelui.

Fabrica de pâine (1969) - La sfârşitul secolului al XIV-lea este atestat

documentar dregătorul Vel Pitar, care era „pus peste pitari şi îngrijea să se

găsească faină şi să se coacă în fiecare zi pâine proaspătă pentru domn,

curteni şi oştire”. AtribuŃiile sale le completau pe cele ale jitnicerului,

responsabil cu strângerea şi depozitarea grânelor, dar şi pe cele ale stolnicului,

care degusta bucatele înainte de a le trimite la masa domnească. În acele

vremuri domnitorii łărilor Române erau înconjuraŃi de boieri cu roluri

importante în buna desfăşurare a activităŃii CurŃii Domneşti şi a oştirii, pitarul

având grijă ca pâinea să fie îndestulătoare şi pe placul

familiei domnitoare. Compania „Vel Pitar” preia

aceste tradiŃii ale pâinii bine făcute, ale satisfacerii

celor mai pretenŃioase gusturi, pentru a aduce bucate

alese la mesele românilor.

� Institutul de cercetări pomicole şi producŃie Piteşti-

Mărăcineni a fost înfiinŃat în anul 1967 sub conducerea acad. prof.

T. Bordeianu. Primul sediu a fost în comuna Miceşti, în actuala clădire

funcŃionând din 1971. După 10 ani de activitate, Institutul a fost transformat în

24


Trustul de Cercetare, Proiectare, Inginerie Tehnologică şi ProducŃie Pomicolă,

cu sediul tot la Piteşti-Mărăcineni, iar numărul staŃiunilor pomicole a crescut la

26. În această formă s-a reuşit o coordonare integrată a întregii activităŃi din

pomicultura românească prin sectoarele de bază ale acestei noi unităŃi: cercetare,

proiectare, producŃie şi dezvoltare. Sub această formă, Trustul a funcŃionat până

în anul 1979 când la Piteşti – Mărăcineni au rămas preocupările de cercetare şi

proiectare în cadrul Institutului de Cercetare şi ProducŃie pentru Pomicultură.

După anul 1990, la Institutul de Cercetare şi ProducŃie pentru

Pomicultură s-a desfăşurat, în principal, numai activitatea de cercetare şi

îndrumare în cadrul celor 10 staŃiuni pomicole care au mai rămas, fără ca

procesul de reducere a numărului acestor unităŃi să fie definitivat. Obiective

principale de activitate sunt:

� crearea de soiuri noi de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşun, selecŃia de

noi varietăŃi dendrologice;

� îmbunătăŃirea tehnicilor de cultură privind normarea încărcăturii de

rod, fertilizării, lucrările şi întreŃinerea solului;

� stabilirea unui sistem integrat de control al bolilor, dăunătorilor şi

buruienilor, cu reducerea poluării;

� producerea de material săditor pomicol şi dendrologic din verigi

superioare: prebază, bază, certificat;

� fundamentarea cercetărilor de ameliorare genetică şi biotehnologie,

prin aspecte de fiziologie şi biochimie;

� verificarea în ferma pilot a rezultatelor obŃinute şi promovarea în

producŃie.

25


5. PERSONALITĂłI CULTURALE

În istoria fiecărui popor există persoane, familii sau adevărate dinastii

care marchează şi influenŃează decisiv cursul acesteia. De istoria oraşului

Piteşti sunt legate două mari familii de boieri şi intelectuali: Familia

Brătienilor şi Familia Goleştilor, cărora li se datorează întemeierea

României Moderne, a României Mari.

Satul Florica, al cărui nume a fost recent schimbat în Ştefăneştii-Noi, a

constituit reşedinŃa celei mai reprezentative familii de oameni politici ai

României, familia Brătianu. Fondatorii şi promotorii doctrinei liberale

moderne şi a politicii „prin noi înşine”, membrii familiei Brătianu şi-au

câştigat renumele şi recunoaşterea naŃională şi internaŃională, ca oameni

politici, cercetători şi oameni de ştiinŃă. Printre aceştia se numără:

Dumitru Brătianu, cunoscut şi ca Dimitrie Brătianu (1818 - 1892), om

politic român, premier al României pentru scurt timp în 1881, de la 22 aprilie

până la 21 iunie.

Ion C. Brătianu (1821 - 1891), militar, politician liberal, ministru,

scriitor român, membru de onoare al Academiei Române din 1885, prim-

ministru al României între anii: 1876-1881, 1881-1888.

Constantin I. Brătianu (1844-1910), general, geodez, topograf,

membru corespondent al Academiei Române din 1899.

Constantin Brătianu (?-1956) - om politic, ministru al producŃiei de

război, secretar general al Partidului NaŃional Liberal.

Ion (Ionel) I. C. Brătianu (1864-1927), inginer, om politic, membru de

onoare al Academiei Române din 1923, prim-ministru al României în

perioadele: 1908-1910; 1914-1918; 12 decembrie 1918 – 27 septembrie 1919;

19 ianuarie 1922 – 30 martie 1926.

26


Constantin I.C. (Dinu) Brătianu (1866-1950), inginer, om politic

liberal, deputat, ministru român, preşedinte al Partidului NaŃional Liberal

(ianuarie 1930-1950).

Vintilă I. C. Brătianu (1867-1930), economist, prim-ministru al

României în perioada 24 noiembrie 1927 – 10 noiembrie 1928.

Vintilă (Vintilică) Brătianu (1914-1994) om politic român, conducător

al Partidului Liberal Român.

Gheorghe I. Brătianu, cunoscut şi ca George I. Brătianu, (1898 -

1953), istoric şi om politic român, profesor universitar, membru titular al

Academiei Române din 1942.

O altă mare familie de cărturari ai łării Româneşti este familia Golescu,

care a dat numele localităŃii Goleşti şi Complexului Muzeal Goleşti, aflat la

10 km depărtare de oraşul Piteşti, pe malul stâng al Râului Doamnei.

Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu (1777-

1830) a fost boier şi mare cărturar român, a adus o contribuŃie incontestabilă

patrimoniului cultural românesc.

Ştefan Golescu (1809 – 1874) a fost militar şi om politic, participant

activ la RevoluŃia din 1848. A fost Ministru de Externe şi Prim-ministru al

României în perioada 26 noiembrie 1867 – 12 mai 1868.

Nicolae Constantin Golescu (1810 – 1877), revoluŃionar paşoptist şi om

de stat, a ocupat funcŃia de Ministru al Apărării NaŃionale, Ministru de

Externe şi şef al Guvernului României în 1868 şi 1870.

Alexandru Golescu (1819–1881), cunoscut şi sub numele de Arăpilă, a

urmat aceeaşi linie revoluŃionară şi politică ca şi fraŃii săi, îndeplinind funcŃia

de Ministru al Cultelor, Ministru de FinanŃe şi apoi Prim-ministru al

României în perioada 14 februarie – 1 mai 1870.

Mareşalul Ion Antonescu (1882-1946) s-a născut la Piteşti, militar de

carieră a fost, pe rând, şef al secŃiei OperaŃii a Marelui Cartier General al

Armatei, apoi reprezentant al statului român în calitate de ataşat militar la Londra

27


şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi

ministru de război, precum şi a fost prim-ministru al Guvernului României.

În 4 iunie 1893 s-a născut la Piteşti Armand Călinescu (1893-1939),

economist şi om politic, ministru în mai multe cabinete.

Peisajul cultural piteştean este completat de o serie de personalităŃi

culturale din diverse domenii: pictură, sculptură, literatură, muzică sau

actorie, personalităŃi care şi-au câştigat un binemeritat loc în istorie.

Apreciatul pictor Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1866-1975), născut la

Piteşti într-o familie de origine germană, a studiat în Germania, după care s-a

reîntors în Ńară şi a creat tablouri precum: „Moară la Găvana”, „Cap de Ńăran

din Argeş”, „Case la Cumpăna”, „Târg din Piteşti”, „Baci din Muscel”.

Piteştiul este reprezentat în critica literară românească prin Ion Trivale

(1889-1916), considerat de George Călinescu un remarcabil critic, sfârşit, din

păcate, prematur.

Vladimir Streinu, cunoscut scriitor şi critic literar, iniŃiator şi

colaborator la o serie de reviste precum: Adevărul literar şi artistic, Muguri,

Cugetul românesc, Sburătorul, Kalende, Gazeta, ViaŃa literară, Revista

FundaŃiilor Regale etc.

În peisajul cultural piteştean regăsim şi alte nume care şi-au adus

contribuŃia la îmbogăŃirea culturii locale sau naŃionale. Aici şi-au desfăşurat

activitatea marele scriitor Liviu Rebreanu, care şi-a petrecut aici ultima

perioadă a vieŃii, poetul Ion Pillat, dramaturgul Mihail Sorbul, geograful

George Vâlsan, folcloristul Dumitru Udrescu, dramaturgul Alexandru

KiriŃescu, romancierul Tudor Teodorescu-Branişte, scriitorii Vlad Muşatescu

şi Ion Sălişte, pictorul Ion Silişteanu. Tot aici s-au născut regizorul Şerban

Marinescu, actorii Sebastian Papaiani şi Adriana Trandafir.

Pe numele său adevărat Marin Teodorescu, Zavaidoc s-a născut la 8

martie 1896 la Piteşti şi a fost un celebru reprezentant în epocă al muzicii

lăutăreşti, recunoscut şi de George Enescu.

28


6. INSTITUłII CULTURALE

În cultura piteşteană, anul 2007 reprezintă anul înfiinŃării Filarmonicii

Piteşti, instituŃie publică de concerte, cu personalitate juridică, ce

funcŃionează sub autoritatea Consiliului Local al municipiului Piteşti.

Orchestra este condusă de dirijorul Tiberiu Dragoş Oprea şi îşi propune, prin

mijloace specifice artei spectacolului, promovarea valorilor culturii româneşti

şi internaŃionale.

Centrul Cultural Piteşti funcŃionează

în subordinea Consiliului Local Piteşti,

având ca obiect de activitate organizarea şi

coordonarea activităŃilor culturale,

ştiinŃifice şi artistice de la nivelul

municipiului. Centrul este deschis tuturor

iubitorilor de frumos, care sunt permanent surprinşi de activitatea plurivalentă

a sa, cuprinzând activităŃi cu caracter permanent (cursuri, cluburi, cenacluri,

repetiŃii) şi specific (manifestări cu caracter local, naŃional şi internaŃional).

Centrul Cultural Piteşti editează Argeş, revistă de cultură fondată în 1966,

revista Cafeneaua literară, revista trimestrială Restituiri, în paginile cărora se

reflectă cultura piteşteană tradiŃională şi modernă.

Biblioteca JudeŃeană Dinicu

Golescu a fost înfiinŃată în anul 1880,

funcŃionând fără întrerupere până în

prezent. Aceasta dispune astăzi de

158.000 de reviste şi ziare şi de un fond

de carte de 500.000 de volume din toate

29


domeniile de activitate, puse la dispoziŃia cititorilor prin sălile de lectură sau

prin împrumut la domiciliu, dar şi de un fond de patrimoniu cultural naŃional

care poate fi cercetat numai în cadrul bibliotecii. InstituŃia găzduieşte şi

organizează o serie de evenimente şi manifestări printre care se numără

aniversările marilor scriitori din literatura română, medalioanele marilor

personalităŃi argeşene şi manifestările prilejuite de celebrarea zilelor

importante din istoria românilor.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, înfiinŃată în anul 1971,

reprezintă locul de întâlnire al piteştenilor cu

evenimentele culturale de prestigiu. În cei 36

ani de existenŃă, Casei de Cultură a

Sindicatelor i-au trecut pragul ansamblurile

corale, de muzică şi dansuri tradiŃionale, de

folclor, de balet, dansurile de societate

participante la festivalurile naŃionale şi internaŃionale, nume de prim rang ale

regiei şi filmului românesc, datorită colaborării cu teatrele naŃionale, în

special cu cele din Bucureşti, iar sălile sale de lectură au adus la întâlnirea cu

publicul piteştean pe mulŃi dintre marii scriitori şi artişti ai României. De-a

lungul timpului, Casa de Cultură a Sindicatelor a fost gazda expoziŃiilor de

pictură, sculptură, grafică, metaloplastie, artă populară, a simpozioanelor de

literatură şi artă, ştiinŃă, cercetare şi inventică, medicină sau istorie.

Muzeul JudeŃean Argeş a fost înfiinŃat în anul 1928 de către Prof.

Gheorghe Ionescu-Gion, având la inaugurare, o secŃie de istorie şi una de

etnografie şi artă populară. În prezent, Muzeul găzduieşte expoziŃiile de bază:

istorie şi ştiinŃele naturii, ecologie şi protecŃia

mediului, artă plastică românească, istoria

culturii şi a civilizaŃiei moderne româneşti,

Muzeul Linia de fortificaŃii de pe graniŃa de est a

Imperiului Roman. Muzeul JudeŃean Argeş

30


organizează Sesiunea anuală de comunicări ştiinŃifice „Ecosinteze şi

etnosinteze carpatine”, de interes naŃional, precum şi simpozioane tematice şi

conferinŃe pe teme de istorie, ştiinŃele naturii, artă plastică, protecŃia mediului

înconjurător, lecŃii în muzeu, mese rotunde, medalioane memoriale, concerte.

Începând cu anul 1968, Muzeul JudeŃean Argeş editează Analele Muzeului

JudeŃean Argeş în 2 serii: ŞtiinŃele naturii şi Istorie, revista Naturalia - studii

şi comunicări, Anuarul AsociaŃiei Muzeografilor Naturalişti din România şi

buletinul de educaŃie ecologică pentru tineret Ecos.

Complexul Muzeal Goleşti a fost înfiinŃat în anul 1958 pe domeniul

familiei Golescu şi cuprinde două secŃiuni: Muzeul de Istorie – Etnografie şi

Muzeul viticulturii şi pomiculturii în aer liber din România. Complexul

cuprinde un sector al satului românesc: gospodării şi dependinŃe, biserică, han

şi troiŃe, precum şi o expoziŃie a uneltelor de lucru specifice ocupaŃiilor

principale ale Ńăranului român. Muzeul deŃine un patrimoniu valoros, format

din circa 32.000 de obiecte muzeale şi peste 130 de obiective de arhitectură

Ńărănească din secolele XVIII, XIX şi XX.

Centrul de Cultură Brătianu a fost înfiinŃat în 1993 de către Ministerul

Culturii şi Cultelor şi este finanŃat de Consiliul JudeŃean Argeş. Centrul de

Cultură Brătianu a fost ridicat pe temelia conacului Florica, reşedinŃa şi

gospodăria celei mai însemnate familii de oameni politici români, familia

Brătianu. Pe lângă rolul său muzeografic, din programul cultural al centrului

fac parte o varietate de evenimente cu caracter specific cultural, în colaborare

cu instituŃii locale, naŃionale şi regionale. AcŃiunea de impact a Centrului de

Cultură Brătianu rămâne Simpozionul NaŃional „Brătienii în istoria

României”, organizat anual, în luna septembrie.

31


Teatrul Alexandru Davila,

înfiinŃat în 1949, reuneşte 4 teatre sau 4

secŃiuni: dramă, folclor, păpuşi şi revistă.

SecŃiunea dramă este cea mai

reprezentativă pentru acest teatru, în cei

peste 50 de ani de existenŃă punându-se

în scenă peste 500 de premiere.

Peisajul instituŃiilor culturale piteştene este completat de instituŃii

publice orientate către un public specific. Astfel, mai pot fi enumerate Casa de

Cultură a StudenŃilor, Casa Corpului Didactic, Palatul Copiilor şi Elevilor sau

Cercul Militar Piteşti.

32


7. MANIFESTĂRI CULTURALE

Oraşul Piteşti este gazda unei

palete variate de evenimente culturale,

organizate fie de Primăria Municipiului,

fie sub egida diferitelor instituŃii de

cultură. O serie de manifestări însă s-au

consacrat ca evenimente caracterizate

de o anumită perenitate în spaŃiul

cultural piteştean.

Festivalul InternaŃional de Muzică Corală D.G. Kiriac plasează

oraşul Piteşti într-un punct de referinŃă pe harta corală a României, festivalul

reunind pe aceeaşi scenă grupuri corale locale, naŃionale şi internaŃionale,

într-o manifestare de renume.

Festivalul NaŃional de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc se

desfăşoară pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, sub îndrumarea

directă a lui Tudor Gheorghe, directorul festivalului. Festivalul reuneşte

interpreŃi de muzică lăutărească veche din întreaga Ńară, veniŃi să interpreteze în

faŃa juriului câte două piese – una din repertoriul interbelic de gen şi obligatoriu

una din repertoriul lui Zavaidoc. Festivalul îşi propune promovarea muzicii

lăutăreşti vechi, sprijinirea şi lansarea talentelor

autentice, precum şi readucerea în actualitate a marelui

interpret de muzică lăutărească Zavaidoc.

Simpozionul InternaŃional de Sculptură

Gheorghe Iliescu-Călineşti îşi are începuturile în

2001, chiar în anul InternaŃional Constantin Brâncuşi.

Organizat sub forma unei tabere de sculptură,

33


simpozionul a câştigat prestigiu în mediile artistice naŃionale şi internaŃionale,

bucurându-se de prezenŃa numeroasă a unor sculptori din Ńări precum

Portugalia, Italia Grecia, Bulgaria sau Polonia.

Festivalul InternaŃional de folclor CarpaŃi, ajuns în 2007, la cea de-a

24-a ediŃie, se desfăşoară în mai multe oraşe din judeŃul Argeş, printre care şi

oraşul Piteşti. Festivalul, care a debutat în 1975 la Curtea de Argeş, a reuşit să

atragă o participare a ansamblurilor folclorice din România, dar şi din

străinătate, impunându-se în mediul artistic ca unul dintre cele mai ample

festivaluri din Europa. Festivalul este înscris pe agenda U.N.E.S.C.O. şi a

Consiliul InternaŃional al Organizatorilor de Festivaluri Folclorice,

urmărindu-se astfel schimburile culturale şi de idei, cunoaşterea umană,

întărirea prieteniei şi îmbogăŃirea orizontului spiritual al participanŃilor.

Festivalul naŃional de muzică uşoară Laleaua de Aur a ajuns în 2007 la

cea de-a noua ediŃie. Festivalul este integrat în seria manifestărilor ce însoŃesc

Simfonia Lalelelor, evenimentul anual ce caracterizează de aproape 30 de ani

oraşul Piteşti. PorŃile festivalului, desfăşurat pe scena Teatrului Al. Davila, sunt

deschise concurenŃilor din întreaga Ńară, câştigătorului premiului cel mare

fiindu-i înmânată o insignă din aur în formă de lalea, simbolul oraşului Piteşti.

Încă de la debutul său, Festivalul Laleaua de Aur şi-a propus promovarea

muzicii uşoare şi folk, precum şi sprijinirea şi lansarea talentelor autentice.

Sala Sporturilor din Piteşti găzduieşte Festivalul

NaŃional de Dans Sportiv „Dansul Florilor”,

competiŃie ajunsă în anul 2007 la cea de-a 19-a ediŃie, şi

care se înscrie pe agenda FederaŃiei Române de Dans

Sportiv. Dansul Florilor este prima şi cea mai veche

competiŃie de gen din România, fiind organizată de către

Viorel Năstase, unul dintre fondatorii F.R.D.S.

34


8. PERCEPłIA LOCUITORILOR DIN PITEŞTI ŞI DIN LOCALITĂłILE ÎNVECINATE CU PRIVIRE LA ISTORIA ŞI TRADIłIILE MAI VECHI

SAU MAI NOI ALE ZONEI

Conform sondajului de opinie pe care l-am realizat, locuitorii

municipiului Piteşti consideră că elementele specifice oraşului lor sunt, în

ordine: Simfonia Lalelelor, Pădurea Trivale, Uzina Dacia Renault, centrul

oraşului, celelalte parcuri, Nicolae Dobrin, Ńuica de Piteşti şi vinul de

Ştefăneşti.

Tabel nr. 1.1. Elemente de identitate ale municipiului Piteşti

Nr. crt.

Simbol Pondere

1 Simfonia Lalelelor 54,7 2 Industria auto - Uzina Dacia-Renault 9,3 3 Parcurile - Trivale, Ştrand etc. 9,3 4 Nimic specific 7,9 5 Centrul Oraşului 5,8 6 Industria petrochimică 4,7 7 łuica de Piteşti 2,3 8 Mediul social în permanentă transformare şi potenŃial uman

tânăr 1,2 9 Muzeul judeŃean 1,2 10 Nicolae Dobrin 1,2 11 Păstrarea tradiŃiilor 1,2 12 Străzile înguste 1,2

Total 100,0

Piteştenii îşi doresc să se păstreze şi să se dezvolte ca atracŃie turistică,

tot în ordine, următoarele obiective: Pădurea Trivale, Parcul Ştrand, Muzeul

JudeŃean, Schitul Trivale şi clădirile vechi din Târgul din Vale, Simfonia

Lalelelor, Zona Budeasa, amenajarea râului Argeş.

35


Tabel nr. 1.2.

Elemente de atracŃie turistică ale municipiului Piteşti

Nr. crt.

AtracŃia turistică Pondere

1 Pădurea Trivale 30,0 2 Parcul Ştrand 15,7 3 Muzeul JudeŃean 6,1 4 Clădirile vechi din Târgul din Vale şi din centru 5,2 5 Schitul Trivale 3,5 6 SpaŃiile verzi 3,5 7 Centrul oraşului 2,6 8 Parcurile oraşului 2,6 9 Simfonia Lalelelor 2,6 10 TradiŃiile locale 2,6 11 Gradina Zoologică 2,6 12 Valea Argeşului cu salba de lacuri 1,7 13 Arhitectura oraşului 1,7 14 PotenŃialul turistic 1,7 15 Zona Budeasa 1,7 16 Alte elemente 16,2

Total 100,0

În privinŃa tradiŃiilor care

caracterizează Piteştiul, pe primul loc în

ordinea preferinŃelor se află Simfonia

Lalelelor, urmată de Târgul Olarilor, Zilele

Oraşului, Festivalul Zavaidoc, Ńuica de

Piteşti etc.

La întrebarea Cum au afectat ultimii 60

de ani Piteştiul tradiŃional?, locuitorii din zona Centru dau mai multe

răspunsuri favorabile evoluŃiei pe care a cunoscut-o oraşul, evidenŃiind mai

degrabă modernizarea, dezvoltarea economică, bancară şi urbanistică, pe când

locuitori din celelalte cartiere subliniază latura negativă a transformărilor din

perioada de referinŃă, caracterizată prin demolarea clădirilor vechi, poluarea

accentuată, industrializare, creşterea aglomeraŃiei, infrastructura depăşită.

36


Grafic nr. 1.1.

Opinia cetăŃenilor piteşteni privind modificarea tradiŃiilor locale

în ultimii 60 de ani

Relativ la tradiŃiile nou create în aceeaşi perioadă, majoritatea

locuitorilor din Centru oferă tot un răspuns afirmativ, în timp ce locuitorii din

restul oraşului oscilează între susŃinerea şi contestarea unor tradiŃii noi. Ca

exemplificări ale acestora sunt invocate: Simfonia Lalelelor, Zilele Piteştiului,

manifestările folclorice (târguri, festivaluri), industria autoturismelor şi noile

meserii legate de ea. De altfel, primele trei sunt menŃionate în mod expres, în

aceeaşi ordine, ca evenimente emblematice pentru oraşul nostru.

Între personalităŃile reprezentative ale oraşului sunt enumerate, în ordinea

opŃiunilor: Nicolae Dobrin, Tudor Pendiuc, Adrian Mutu, I. C. Brătianu,

Constantin Nicolescu, Ion Antonescu, Constantin Stroe, Nicolae Văcăroiu etc.

Referitor la siturile istorice şi lăcaşurile care ar trebui protejate, cele mai multe

opŃiuni au întrunit: Muzeul Goleşti, Schitul Trivale, Biserica Sf. Gheorghe, Muzeul

JudeŃean, Teatrul Alexandru Davila, Vila Florica, Casa Liviu Rebreanu,

Muzeul de Artă, Biserica Sf. Vineri, Cercul Militar.

La chestionarele completate în localităŃile limitrofe (Albota, Bascov,

Bradu, Mărăcineni, Mioveni, Moşoaia, Ştefăneşti), la întrebarea Ce

monumente istorice şi lăcaşuri culturale din localitatea dumneavoastră sau

59,4

35,9

4,7

Pozitiv Negativ Nu a afectat

37


din împrejurimi s-ar cuveni protejate, promovate şi celebrate prin acŃiuni

anuale?, majoritatea respondenŃilor a avut în vedere, în ordine, lăcaşurile de

cult, monumentele istorice, casele memoriale, muzeele şi căminele culturale.

O serie de răspunsuri se referă chiar la obiective culturale şi istorice din alte

localităŃi decât cea în care domiciliază respondentul, ceea ce indică interesul

pentru protejarea lăcaşurilor şi monumentelor din întreaga zonă.

La întrebarea Care credeŃi că vor fi efectele integrării europene asupra

tradiŃiilor locale?, părerile sunt împărŃite, ponderea răspunsurilor care

exprimă îngrijorarea în legătură cu pierderea sau dispariŃia unor tradiŃii fiind

aproximativ egală cu aceea referitoare la efectele pozitive ale integrării

europene asupra tradiŃiilor locale.

În privinŃa acestui ultim aspect se consideră că efectele vor fi vizibile pe

termen lung dacă există preocupare pentru păstrarea lor atât prin promovarea

şi cultivarea acestora (inclusiv în şcoli), cât şi prin accesarea unor fonduri

europene destinate scopului respectiv. De asemenea, există opinii potrivit

cărora conservarea tradiŃiilor va conduce la revigorarea turismului în zonă.

capitolul i consideraŃii de ordin istoric privind

Documents