Buddhismul

Buddhismul este rezultatul căutării unei căi de eliberare a sufletului din ciclul regenerării, de sustragere de la trasmigrare. Buddhismul este singura religie al cărei întemeietor nu se declară profetul lui Dumnezeu, nici trimisul său, şi care, în plus, respinge însăşi ideea unui Dumnezeu Fiinţă Supremă. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord în a admite că întemeietorul buddhismului, prinţul Siddharta Gautama, s-a născut probabil în aprilie-mai 558 î.e.n. (sau, după o altă traditie, în ~ 567), la Kapilavastu. Fiu al unui mic rege, Suddhodana, şi al primei soţii a acestuia, Māyā, el s-a căsătorit la vârsta de şaisprezece ani, a părăsit palatul la 29 ani, a avut "trezirea desăvârşită şi supremă " în aprilie-mai ~523 (sau ~532) şi după ce a propovăduit tot restul vieţii s-a stins în noiembrie ~478 (sau ~487), la vârsta de 80 ani. După ce părăseşte palatul, prinţul Siddharta Gautama se îndreaptă către Vaiśāli, unde un maestru brahman, Ārāda Kālāma, predica un fel de Sākhyama preclasică. Îşi însuşeşte foarte repede această doctrină, dar socotind-o insuficientă, îl părăseşte pe Ārāda şi se îndreaptă spre Rājagrha, capitala regatului Magadha. Regele Bimbisāra, fermecat de tânărul ascet, îi oferă jumătate din regat, dar Gautama refuză această ispită şi ajunge discipolul unui alt maestru, Udraka. El ajunge să stăpânească cu uşurinţă tehnicile yogine predate de Udraka, dar, nesatisfăcut, îl părăseşte şi, urmat de cinci discipoli, se îndreaptă spre Gayā. Învăţătura sa filosofică şi yogică durase un an. El se stabileşte într-un loc liniştit, în apropiere de Gayā, unde, timp de şase ani, se dedică celor mai severe mortificări. Ajunge să se hrănească cu un singur grăunte de mei pe zi, dar se decide apoi pentru postul total; nemişcat, ajuns aproape schelet, el sfârşeşte prin a deveni aidoma prafului. În urma acestor penitenţe înfiorătoare el a primit numele de Sakyamuni ("acest printre Sākya"). Atingând limita extremă a mortificării şi când nu-I mai rămăsese decât a o mie parte din puterea sa vitală, el a înţeles inutilitatea ascezei ca mijloc de eliberare şi s-a hotărât să întrerupă postul, De aici, înainte, viitorul Buddha putea să proclame că stăpâneşte practicele ascete, aşa cum stăpânise filosofia (Sāmkhya) şi Yoga; tot astfel cum, înainte de a fi renunţat la lume, cunoscuse toate voluptilităţile unui vieţi de prinţ. Când Gautama acceptă din partea unei credincioase o ofrandă de orez fiert, cei cinci discipoli ai săi, consternaţi, îl părăsesc şi pleacă la Benares. Miraculos înzdrăvenit de hrană, Sakyamuni se îndreaptă către o pădure, alege un arbore de pipal şi se aşează la rădăcina lui, hotărât să nu se ridice până nu va dobândi " trezirea ". Aici are loc atacul şi ispitirea lui Māra care proclamă puritatea absolută a lui Sakyamuni. Acum el poate să-şi concentreze toate puterile spirituale asupra problemei centrale: eliberarea de suferinţă. Ajunge în posesia celor patru " Adevăruri Nobile ": el a devenit " Trezit ", buddha. Buddha (figura 1) rămâne timp de şapte săptămâni " în lumea Trezirii ". El se îndreaptă către Benares unde îi găseşte pe cei cinci discipoli care îl abandonaseră într-o mănăstire şi îi anunţă că a venit Buddha. El le expune cele patru Adevăruri Nobile despre suferinţă, originea

suferinţei, încetarea suferinţei şi drumul care duce la încetarea suferinţei. Cei cinci se convertesc şi devin " sfinţi " ( arhat ). La puţină vreme are loc convertirea fiului unui om bogat din Benares, urmată de aceea a altor membri ai familei sale. Foarte curând, Comunitate ajunge să numere 60 de călugări şi Buddha îi trimite pe fiecare să predice individual în toată ţara. El însuşi se îndreaptă către Uruvilvā, unde, printr-o serie de minuni, ajunge să convertească pe cei trei fraţi Kāśyapa, brahmani care se închinau mai ales zeului Agni. Buddha se adresează apoi celor 1000 de discipoli Kāśyapa şi ei acceptă şi devin cu toţii arhat.

Figura 1 –Statuia lui Buddha

De acum înainte, convertirile se înmulţesc. La Rajagrha, Bimbisara, tânărul rege din Magadha, dăruieşte un loc de retragere lui Buddha şi comunităţii sale. Buddha cedează rugăminţilor tatălui său şi, cu un număr mare de călugări, pleacă spre Kapilavastu. Buddha reuşeşte să-şi convertească tatăl şi numeroase rude. Tatăl său se îmbolnăveşte şi moare în cele din urmă. Regina, ajunsă văduvă, îi cere fiului ei adoptiv să o primească în comunitate. Cu tot refuzul său, regina, cu o întreagă suită de prinţese, doritoare să devină călugăriţe, îl urmează pe jos până la Vaiśāli. Buddha în cele din urmă o acceptă. Ultimile cuvinte rostite de Buddha au fost: " Mă adresez vouă, o călugări cerşetori: nu vă precupeţiţi străduinţelor voastre " Acesta moare în noaptea cu lună plină, noiembrie 479 î.e.n. (sau 487, după o altă tradiţie).

Doctrina buddhistă

Buddhidmul vorbeşte despre patru adevăruri absolute în termeni care nu pot fi traduşi decât aproximativ. Primul este acela că suferinţa fizică şi morală este universală. Ea rezidă în însăşi componenţa individului dintr-o combinaţie de energii fizice şi mentale repartizate în materie, senzaţii, percepţii, gânduri, conştiinţă. Chiar plăcerea şi fericirea sunt suferinţă, deoarece contribuie la încadrarea fiinţei în ciclul existenţelor. Buddha spune însă că nu orice faptă este karma, doar cele deliberate. Karma nu este o voinţă divină, ci expresia unei legi naturale a cauzelor şi efectelor. De la hinduism, budismul preia şi samsāra, dar nu ca reîncarnare, ci ca renaştere. Al doilea adevăr stabileşte cauza suferinţei şi anume setea de plăceri, de existenţă, dorinţa, ataşamentul faţă de ceva sau cineva. Al treilea adevăr este acela că încetarea, înăbuşirea suferinţei se poate face prin anihilarea totală a dorinţei. Se foloseşte cuvăntul Nirvāna (Extincţie), care nu desemnează un tărâm paradisiac, ci o stare, posibilitatea de a curma ciclul renaşterilor şi al morţilor, liniştea absolută. Nirvāna nu înseamnă însă neant şi nu este neapărat necesară moartea pentru a o atinge, dar în timpul vieţii ea este incompletă, deoarece, chiar dacă orice dorinţă este înlăturată, rămâne un corp fizic cu necesităţile lui. Abia prin dispariţia acestuia se obţine parinibhuta, ceea ce, în limba pali, înseamnă " suflat până la capăt ", conform imaginii lămpii cu ulei, în care uleiul este rezerva de fapte (karma): o dată arse, sufletul nu mai renaşte. Cei ajunşi în această stare sunt numiţi arhat (sfânt eliberat). Nirvāna scapă oricărei încercări de a o defini, oricărei tentative de percepere prin gândire sau simţuri: să ne mulţumim a o numi fericirea supremă, absolută, fară nici o legătură cu existenţa noastră terestră. Al patrulea adevăr arată Calea, drumul ce duce spre anihilarea dorinţei şi, implicit, a suferinţei. Este numită " Nobila Cărare Octuplă ", deoarece are opt ramuri, opt factori ce ţin de conduita etică, disciplina fizică şi a minţii, înţelepciune. Între aceştia amintim: prezenţa de spirit, concentrarea, studiul corect, activitatea corectă. De aceea, buddhismul preia de la hinduism practici yoga care îi permit, prin imobilitate şi contemplare, aflarea adevărului şi desprinderea de lumea materială. Calea spre elberare poate fi urmată de oricine, dar numai viaţa monastică poate să ducă la atingerea Nirvānei, ceea ce explică existenţa numeroaselor mănăstiri buddhiste şi un anumit ideal de conduită concentrat în persoana călugărului. Călugărul buddhist poartă veşmântul galben al condamnaţilor la moarte din vechea Indie. Aceasta simbolizează renunţarea, înlăturarea setei de a avea, a dorinţei. Instituţia monahală este inseparabilă de buddhism. Bibliografie: " Istoria religiilor " – Elena Cozma " Istoria credinţelor şi ideilor religioase " – Mircea EliadeAutor: Huşleag Mihai Clasa a X-D Liceul de informatică " Grigore Moisil " din Iaşi