Biru inta,Periodic al Bisericii Ortodoxe Române Toracul-Mare anul 4 numărul 1 (14) iunie 2009

Foaie de cultură şi zidire sufletească

Limba de foc a Duhului praznicului sfinţilor apostoli Petru şi Pavel din anul mântuirii 2009, aprinde candela cuvântului sfântului evanghelist Luca: „Petru s-a suit pe acoperiş, să se roage pe la ceasul al şaselea” (Faptele Apostolilor 10,9). La marea Tiberadiei, Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat Se arată sfântului apostol Petru şi celorlalţi apostoli dimineaţa stând pe ţărm (Ioan 21,4). În Duminica Cincizecimii, acelaşi sfânt apostol Petru îşi începe cuvântul său inspirat despre Pogorârea Duhului Sfânt, pe la „al treilea ceas din zi” (Faptele Apostolilor 2,15), pentru ca la începutul capitolului următor să citim: „Iar Petru şi Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea” (Faptele Apostolilor 3,1), când avea să se întâmple minunea vindecării ologului din naştere la „Poarta cea Frumoasă” a templului. În sfârşit, Dumnezeu avea să schimbe planul ucigaş al lui Irod cu privire la sfântul apostol Petru, trimiţând pe îngerul Său în temniţă „în noaptea aceea (în care) Petru dormea între doi ostaşi, legat cu două lanţuri”(Faptele Apostolilor 12,6).

Rugăciunea şi extazul sfântului apostol Petru de „pe la ceasul al şaselea” de pe acoperişul casei din Iope a lui Simon tăbăcarul, „care este lângă mare” (Faptele Apostolilor 10,6), cuprinde în pânza feţei de masă legată în patru colţuri (Faptele Apostolilor 10,11) taina tuturor ceasurilor de rugăciune amintite mai sus, a convertirii lui Corneliu sutaşul şi a chemării neamurilor lui Hristos, prin glasul venit din cer: „Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate” (Faptele Apostolilor10,15). Pânza feţei de masă coborâtă din cer, şi în care erau – precum în corabia lui Noe – „toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului” (Faptele Apostolilor 10,12), este înainte-mergătoarea

şi vestitoarea Pogorârii Duhului Sfânt de a doua zi, din Cezareea, peste toţi cei ce se aflau şi ascultau cuvântul lui Dumnezeu vestit de sfântul apostol Petru, în casa lui Corneliu (Faptele Apostolilor 10,44-48). Rugăciunea de pe acoperişul casei din Iope de lângă mare, rostită după învierea Tabitei, are rostul mistic de a aşeza la loc acoperişul casei din Capernaum, desfăcut de cei patru prieteni ai slăbănogului vindecat de către Mântuitorul Iisus Hristos (Marcu 2,4), de a deschide neamurilor uşa spre Hristos – „Uşa oilor” (Ioan 10,7)

şi de a-l întoarce tainic din drumul său pe proorocul Iona, care, vrând să fugă la Tarsis, „departe de Domnul, s-a coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tarsis” (Iona 1,3). Împlinind astfel cuvântul Mântuitorului Hristos: „Ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe acoperişurile caselor” (Matei 10,27; Luca 12,3), rugăciunea sfântului apostol Petru de pe acoperişul casei din Iope, înclină cu greutate cumpăna lumii

dinspre Tarsis spre Ninive!*

„Dacă trebuie mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperi de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele.”(II Corinteni 12,1-5). Răpirea sfântului apostol Pavel la al treilea cer se înscrie în seria evenimentelor revelaţiei dumnezeieşti dintre Cincizecime şi Apocalipsă, sau dintre Ierusalim şi Patmos. Culmi ale acestei descoperiri postevangelice sunt: revelaţia sfântului arhidiacon

Rugăciunea sfântului apostol Petru de pe acoperişul casei din Iope şi răpirea sfântului apostol Pavel la al treilea cer (Faptele Apostolilor 10,5 şi 9; II Corinteni 12.1-5)

2 3

Ştefan din sinedriu, arătarea Mântuitorului de pe drumul Damascului, răpirea sfântului apostol Pavel la al treilea cer şi descoperirea din insula Patmos. Nu ştim nici când şi nici unde a avut loc această mare taină şi minune a răpirii sfântului apostol Pavel la al treilea cer. Sigură este doar plasarea în timp a acestei revelaţii, mai înainte de patrusprezece ani de data scrierii celei de a doua epistole către Corinteni. Răpirea sfântului apostol Pavel la al treilea cer se poate asemăna doar cu răpirea lui Enoh şi înălţarea sfântului Ilie, din Vechiul Testament şi cu prezenţa sfinţilor apostoli Petru, Iacob şi Ioan ca martori la Schimbarea la Faţă a Domnului, de pe muntele Taborului. Răpirea trebuie să se fi petrecut în stare de har şi duh de rugăciune, în linişte, singurătate şi intimitate desăvârşită a apostolului neamurilor. Numai aşa va fi putut primi sfântul apostol Pavel „vedenii şi descoperiri de la Domnul” şi numai în tăcerea de o jumătate de ceas din cer (Apocalipsă 8,1) va fi putut auzi în rai „cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (II Corinteni 12,4), cuvinte mai presus decât cântarea serafimilor auzită de proorocul Isaia în vedenia din templu: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi cel ce vine” (Apocalipsă 4,8). Revelaţia dumnezeiască împărtăşită sfântului apostol Pavel prin răpirea la al treilea cer, se învecinează cu descoperirea de care s-a învrednicit sfântul prooroc Daniel în Babilon: „Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător. Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui! Judecătorul S-a aşezat şi cărţile au fost deschise.” (Daniel 7,9-10).

Răpit la al treilea cer, sfântul apostol Pavel se va fi învrednicit de revelaţia revelaţiei şi contemplaţia contemplaţiei slavei, şi luminii şi iubirii dumnezeieşti negrăite. Harul lui Dumnezeu, ca energie divină necreată, îi va fi inundat şi copleşit sufletul. Revărsată din belşug, lumina dumnezeiască îi va fi luminat mintea, iar iubirea lui Dumnezeu care l-a învăluit îi va fi aprins şi încălzit inima prin Hristos şi pentru Hristos în Duhul Sfânt. Parafrazând cuvintele din cartea Facerii despre începutul potopului şi al revărsării ploii de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, putem spune că, chiar în acea zi – a răpirii sfântului apostol Pavel la al treilea cer -, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare ale revelaţiei dumnezeieşti de care s-a putut învrednici un om şi s-au deschisjgheaburile şi stăvilarele cerului şi ale cunoaşterii lui Dumnezeu, de care s-a învrednicit sfântul apostol Pavel (cf. Facere 7,11-12). „În ziua aceasta a intrat Noe în corabie şi împreună cu dânsul au intrat Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe” (Facere 7,13). În ziua aceea, a răpirii în rai, putem spune că a intrat pentru veşnicie sfântul apostol Pavel în corabia cerească şi

dumnezeiască a teologiei şi teologhisirii, dimpreună cu fiii săi duhovniceşti Tit, Timotei şi Silvan şi cu toţi cei ce zăbovesc asupra scrierilor neotestamentare şi se adâncesc în necuprinsul de înţelesuri teologice şi historologice ale epistolelor pauline.

Răpit la al treilea cer, duhul sfântului apostol Pavel va fi întâlnit în rai duhul lui Enoh şi al lui Noe, al lui Avraam, Isaac şi Iacob, al lui Moise şi Samuel, al lui David şi Ilie şi al sfinţilor prooroci mari şi mici. Răpit la al treilea cer, sfântul apostol Pavel va fi zărit sufletul săracului Lazăr în sânul lui Avraam şi al tâlharului mântuit, în rai, duhul sfântului arhidiacon Ştefan, cel ucis cu pietre, odihnindu-se de-a dreapta Fiului Omului, celui ce şade de-a dreapta Tatălui (Faptele Apostolilor 7,55-60), şi duhul sfântului apostol Iacob, cel ucis cu sabia din porunca lui Irod (Faptele Apostolilor 12,1-2), odihnindu-se pentru totdeauna pe culmile Taborului ceresc. Tot în ceasul sublim al răpirii la al treilea cer, sfântul apostol Pavel se va fi întâlnit cu îndepărtatul său strămoş Veniamin, din a cărui seminţie israelită se trăgea, după propria-i mărturisire şi apologie (Filipeni 3,5), sorbind cu nesaţ din negrăitul potir de argint al cunoaşterii dumnezeieşti, ascuns de dreptul Iosif în sacul cu grâu al fratelui său mai mic şi strămoş îndepărtast al sfântului Pavel: „Şi a găsit potirul în sacul lui Veniamin” (Facere 44,2 şi 12).

Coborât de pe Taborul dumnezeieştii răpiri, sfântul apostol Pavel avea să poarte cel de-al treilea cer peste tot cu sine, într-o tainică şi lăuntrică colibă taborică, În Ierusalim şi Damasc, în Antiohia şi Efes, în Filipi şi Tesalonic, în Atena şi Corint, în Malta şi Roma, vorbind, mărturisind şi scriind tuturor despre aceasta în epistolele sale şi, pentru minunea de care s-a învrednicit, socotindu-se neîncetat „cel dintâi dintre păcătoşi „ (I Timotei 1,15), din pricina ghimpelui din trup. „Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al Satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă tufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defaimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (II Corinteni 12,7-10). Răpirea la al treilea cer a sfântului apostol Pavel, poate că este taina tainelor retragerii sale în Arabia! (Galateni 1,17).

„Apoi, după patrusprezece ani m-am suit iarăşi la ierusalim...” (Galateni 2,1).

┼ DANIILEpiscop-locţiitor

al Daciei Felix

2 3

Cântarea bisericească şi românească desfinţează frontierele

Actele de cultură sunt importante doar dacă îşi ating scopul şi contează destul de puţin dacă sunt desfăşurate în mari metropole sau în localităţi mici. Dacă în actul de cultură se implică mulţi participanţi aproape că nu mai contează locaţia, pentru că însuşi Hristos Domnul ne-a sigurat că „ ...unde sunt doi sau trei adunaţi...” în numele Lui, acolo este prezent şi El. Şi pentru că Biserica a reprezentat de-a lungul vremii un focar de cultură şi de păstrare a sentimentului naţional, orice act de cultură desfăşurat în Biserică capătă greutate şi consistenţă, iar dacă aceste manifestări cultural-religioase sunt promovate de românii de peste hotare, atunci ele dobândesc valoare de simbol. La un asemenea act de cultură şi credinţă strămoşească am participat şi noi, reşiţenii din Reşiţa- Govândari, duminică 29 martie 2009 la Toracu Mare în Serbia. La invitaţia părintelui Petru Drăghicescu, protopopul de Torac, am săvârşit Sfânta Liturghie într-un sobor ales, cu şapte preoţi şi cinci diaconi şi cu arhiereasca binecu-vântare a trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Prea Sfinţitul Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Dacia Felix ( adică părintele românilor din Serbia), Prea Sfinţitul Siluan, conducătorul Episcopiei Românilor din Ungaria şi Prea Sfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. A fost o premieră, pentru că niciodată în istoria acestei mari parohii româneşti, la Altarul Sfintei Biserici nu au slujit trei ierarhi români. Trebuie să spun că invitaţia a fost pentru a participa şi la o altă premieră, adică la prima ediţie a Reuniunii Coru-rilor Bisericeşti din Voivodina, reuniune desfăşurată sub titlul generos “Toată suflarea să laude pe Domnul”. Se împlinea de fapt o mai veche dorinţă a preotului Drăghicescu, care de ani buni implică Biserica Ortodoxă Română din Toracu Mare în susţinerea culturii româneşti din Banatul Sârbesc, fiind cunoscute acţiunile sale pe tărâmul promovării Ortodoxiei, prin reviste, reuniuni corale, tipărituri ocazionate de diverse evenimente, sau prin înfiinţarea corului de femei „ Armonia”, pe lângă corul bărbătesc cu acelaşi nume, ce a ajuns la 120 de ani de existenţă. La împlinirea acestei dorinţe şi-au adus un aport deosebit prietenii şi colaboratorii care conduc sau doar fac parte din Consiliul Naţional al Românilor din Voivodina – în primul rând domnul min-istru Daniel Petrovici, preşedintele Consiliului dar şi... „torăcean mare”- şi Institutul Cultural al Românilor din Voivodina, condus de inimosul domn Costa Roşu. De acelaşi sprijin s-abucurat şi din partea comunităţii locale şi a reprezentanţilor administraţiei comunale de la Jitişte. La reuniune au fost prezenţi şi oficiali din România, adică Domnul Mihai Stepanescu, Primarul Reşiţei şi Domnul Ilie Todaşcă, Primarul Săcălazului, oameni apropiaţi şi cunoscători ai muncii susţinute de părintele Drăghicescu.După primirea arhiereilor, cu tot fastul potrivit unei asemenea bucurii duhovniceşti, a început Sfânta Liturghie şi răspunsurile liturgice le-au dat tinerii noştri reşiţeni, din “Strana Strămoşească”. Cred că ar fi o impietate să cuantificăm trăirea ortodoxă şi românească de acolo. Se potriveşte un singur cuvânt: ÎNĂLŢĂTOR! Pentru că aşa ne-am simţit acolo. Cuvântul de învăţătură a fost susţinut concis şi frumos de PS. Siluan, iar cei prezenţi acolo au sorbit cu folos din tezaurul Ortodoxiei. La finalul slujbei a vorbit PS. Paisie, mulţumind în cuvinte alese pentru tot ceea ce se întâmpla acolo.În după-amiaza aceleaşi zile, la biserică s-au reunit zece coruri din Voivodina, iar ca invitate din România au fost corurile din Ghiroda -Veche şi grupul bărbătesc „Strana Strămoşească” de la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Govândari” din Reşiţa. Din Voivodina au participat Corul Consiliului Naţional Român, Corul Bisericilor Ortodoxe Române din Petrovasâla, Satu-Nou, Toracu Mare ( cu cele două coruri “Armonia”), Sân Mihai, Vârşeţ, Toracu Mic, Grebenaţ şi Coştei, fiecare cor prezentând câte trei cântări, alese în general dintre cântările Sfintei Liturghii. Corul din Ghiroda a adus o pată de culoare prin cântecele interpretate, iar grupul nostru a încheiat programul. A fost o reuniune ce a trezit interesul multor medii de informare, prezenţi fiind acolo reprezentanţii televiziunilor din Novisad, Timişoara, Bucureşti - TVR 1 şi Trinitas, precum şi mai mulţi ziarişti. La începutul manifestării de cultură a vorbit PS. Daniil, care a subliniat dorinţa de a menţine românismul şi cântarea corală în episcopia ce o păstoreşte, subliniind: “Cu toţii suntem fiii pământului, responsabili pentru pământul pe care trăim şi care ne hrăneşte. Prin noi, prin fiinţa noastră spirituală, pământul atârnă de cer şi ora pământului devine ceas al cerului prin credinţa în Dumnezeu, prin nădejdea în El , prin dragostea faţă de El şi prin concepţia noastră creştină, revelată, despre lume şi viaţă. Astăzi binecuvântăm arhiereşte această primă reuniune a corurilor româneşti-bisericeşti de aici din Banat. Dumnezeu să vă binecuvinteze şi sufletele noastre să se deschidă pentru a auzi şi noi cum cântă îngerii în ceruri, prin corurile noastre bisericeşti de aici, din Banat”.La şfârşitul acestei reuniuni, părintele protopop Petru Drăghicescu a mulţumit tuturor pentru reuşita aces-tei prime reuniuni a corurilor din Voivodina, iar Prea Sfinţitul Părinte Episcop Siluan de la Jula, s-a adresat mulţimii din biserică, mulţumind pentru această zi plină de credinţă şi de simţire românească. Prea Sfinţia Sa şi-a exprimat speranţa că astfel de reuniuni româneşti se vor desfăşura în toate părţile locuite de români, indiferent peste ce frontiere va trebui să trecem.Concluzia: FELICITĂRI PĂRINTE PROTOPOP DRĂGHICESCU!

Pr. Petru BerbentiaReşiţa-Govândari

4 5

SIMBOLISMUL BIBLIC AL SFINTELOR TAINE ŞI SENSURILE LOR DUHOVNICEŞTI ÎN NOUL TESTAMENT

de Prot. Dr. Ioan Bude(continuare)

5.Înnoirea morală prin Sf. Taină a Pocăinţei: a) Mt.8,8: „Dar sutaşul, răspunzând i-a zis: Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci zi numai cu cuvântul[...]” b) Mt.18,21-22:”[...]Doamne de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte.” c) Mt.18,26: „[....]Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot [...]” d) Mc.2,17: ”[....]N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă.” e) Mc.5,33: „Iar femeia înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se făcuse, a venit şi a căzut înaintea Lui şi i-a mărturisit tot adevărul.” f) Lc.1,16-17: „Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui [...] ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor [....]” g) Lc.7,38: „Şi stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir.” h) Lc.13,3,5: ”[....] Zic vouă: dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.” i) Lc.15,7,10: „Zic vouă: că aşa şi în cer, va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” j) Lc.15,18-19: Sculându-mă, mă voi duce la Tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău [...]” k) Lc.17,3-4: „De-ţi va greşi fratele tău, dojeneştel şi dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce către tine zicând: mă căiesc, iartă-l!” l) Lc.22,2: „Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.” m) F.A.19,18: „Şi mulţi dintre cei ce crezuseră veneau ca să se mărturisească şi să spună faptele lor.” n) II Cor.2,10: „Iar cui îi iertaţi ceva îi iert şi eu; pentru că şi eu , dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos [...]” o) II Cor.7,9-10: „Acum mă bucur [...] că va-ţi întristat spre pocăinţă [....]. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire[...]” p) I Ioan 1,9: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea[...]” r) Apoc.2,5: „Drept aceea, adu-ţi aminte de unde ai căzut şi te pocăieşte[...]” s) Apoc.3,19: Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte.”

6. Sfinţenia şi trăinicia căsătoriei, prin Sf.Taină a Nunţii: a) Mt.19,4-6: „Răspunzând, El a zis: n-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât numai sunt doi ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.” b) I Cor.7,3-4: „Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.” c) I Cor.7,27,39: „Te-ai legat cu femeie? Nu căuta dezlegare! Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie! [...] Femeia este legată de lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul!” d) Efes.5,24-25,28: Ci precum, Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru toate. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica [...]. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile, ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.” e) Col.3.18-19: „Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu vă amărâţi asupra lor.” f) Evr.13,4: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Domnul !” (A se vedea şi Mt.25,1-13; I.2,1-11; I Cor.9,5; I Tim. 2,8-15; I P.3,7)

7. Vindecarea sufletească şi trupească, dimpreună cu iertarea păcatelor, prin Taina Sf. Maslu: a)Mc.2,5,11: „Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: fiule, iertate îţi sunt păcatele tale ! [...] Zic ţie: scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta !” b) Mc.5,34: „Iar El i-a zis: fiică , credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace şi fiii sănătoasă de boala ta!” c) Mc.6,13: Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu undelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.” d) Lc.4,39-40: „Şi El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au lăsat-o [...]; toţi câţi aveau

4 5

Primire Oficială la Prea Fericitul Părinte Patriarh al României

D A N I E L

Luni 23 februarie la Palatul Patriarhiei din Bucureşti au fost primiţi în vizită oficială: Preşedintele Consiliului Naţional Român Daniel Petrovici împreu-na cu delegaţia Bisericii Ortodoxe Române condusă de P.S.Daniil Episcop al Episcopiei Dacia Felix,Vicar Moise Ianeş , Prot.Drăghicescu Petru şi Prot.Boian Alexandrovici. Au fost întrevederi cu P.S.Ciprian Cîmpineanu responsabil al relaţiilor externe ale B.O.R mai apoi cu

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel într-o atmosferă de buna frăţietate.Au fost prezentate punctele de vedere şi cum se implică C.N.R. în soluţionarea problemelor românilor din Serbia precum şi ajutorul pe care îl acordă Bisericilor, şi totodată legislaţia care o propune C.N.R. în beneficiul tuturor românilor care trăiesc în Serbia. Au fost menţionaţi paşii următori din noua lege ce urmează să fie votată pentru toată naţiunea română care trăieşte aici şi cum îşi pot realiza tote drepturile prin intremediul C.N.R. şi a noi legi pentru etnici români fără deosebire.La cele prezentate de Preş.C.N.R.Daniel Petrovici,Prea Fericitul Părinte Daniel a avut cuvinte de laudă şi a menţionat ca totul sa se facă în acord cu legislaţia Statului Sîrb care trebuie să sprijine şi să acorde drepturi românilor care trăiesc în Serbia ,precun şi statul şi Biserica Română acordă aceleaşi drepturi sîrbilor care trăiesc în România.Parintele Patriarh a lăudat inţiativele C.N.R. dorind ca dialogul şi întîlnirile să continuie pe mai departe cu bune rezultate . Părintele Patriarh a fost bucuros să audă de înfinţarea Institutului Cultural Romîn din Serbia apreci-ind că este un pas pentru a se cunoaşte despre trecutul şi prezenţa romînilor în Serbia ,aceast merit îl are tot C.N.R. P.S.Daniil împreuna cu slujitori care au participat la convorbiri au prezentat fiecare rolul şi locul unde işi desfşoară activitatea. Părintele Patrriarh a apreciat slujirea şi munca depusă îndemnând pe toti la slujirea credincioşilor şi a Biserici.Convorbirile s-au încheiat cu invitaţia Prea Fericitului ca toată delegaţia venită din Serbia să participe la masa festivă în prezenţa Membrilor Sfîntului Sinod, Mitropoliţi şi Episcopi unde a foat prezentata delegatia în faţa tuturor şi o informare a celor discutate în timpul convorbirilor. La încheiere au urmat îmbrăţişări şi urări de bine ,Părintele Patriarh Daniel a urat drum bun la întoarcere celor din delegaţie asigurînd pe toti de buna dispoziţie a revederi.

Prot.Drăghicescu Petru

bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-şi mâinile peste fiecare din ei, îi făcea sănătoşi.” e) Lc.10,34: „Şi apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând peste ele undelemn şi vin[...].” f) Lc.13,12-13: „Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi mărea pe Dumnezeu.” g) Lc.17,14: „Şi văzându-i, El a zis: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră.” h) I.5,8-9: „Iisus i-a zis: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă! Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi şi-a luat patul şi umbla.” i) I.9,6-7: „Aceasta zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: mergi de te spală la scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.” j) F.A.19,12: „Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei.”(cf. F.A.5,15-16 şi 28,8-9) k) Iac.5,14-15: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu undelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui.”(cf. şi Apoc.6,b) Textele prezentate mai sus, reprezintă doar o parte din numeroasele temeiuri biblice noutestamentare, care atestă că cele şapte Sfinte Taine au fost dintotdeauna nişte prezenţe efervescente în practica liturgică a Bisericii, consacrând zilnic viaţa credincioşilor, fără nici o întrerupere, până în zilele noastre.

6 7

SFATURI

Lasã desertãciunile lumesti si vino dupã Iisus.

1. ,,Cel ce vine dupã Mine,nu umblã în întuneric”,zice Domnul..Sunt cuvintele prin care Domnul Iisus Hristos ne îndeamnã sã urmãm viata si faptele Sale,dacã dorim sã ne luminãm mintea noastrã si sã ne scãpãm de întunecimea inimii.Necesar este sã ne gîndim la în permanentã la viata Domnului Iisus,iatã care ar trebui sã fie grija noastrã de cãpetenie.

2. Dumnezeiasca învãtãturã a Mântuitorului Iisus Hristos întrece toate învãtãturile sfintilor iar descoperirea acestei învãtãturi înseamnã aflarea manei celei ascunse(ceresti).Adesea cei ce ascultã cuvântul Evangheliei nu se trezesc din amortealã pentru cã nu au în ei duhul lui Iisus. Doresti sã pricepi întru totul si sã gusti cuvintele Domnului? Strãduieste-te,în permanentã îndreaptã viata ta dupã a Lui.

3.Degeaba vorbesti frumos despre Sfânta Treime dacã în suflet nu ai smerenie,fiindcã fãrã aceasta niciodatã nu poti fi pe placul Sfintei Treimi.In adevãr,nu cuvintele mestesugite îl fac pe om drept si sfânt,ci numai viata curatã.Chiar dacã ai cunoaste pe de rost Sfânta Scripturã dimpreunã cu tot ce au scris înteleptii de pe pãmânt,fãrã de har si de milã,nu-ti foloseste la nimic.

Desertãciunea desertãciunilor,toate nu sunt decât desertãciune dacã nu existã iubirea de Dumnezeu si slujirea Lui.Cea mai mare întelepciune este sã mergi cãtre împãrãtia cerurilor netinând socotealã de ceea ce va spune lumea despre tine.

4.Umblarea dupã bogãtii trecãtoare si nãdãjduirea în ele este desertãciune.Desertãciune este si cãutarea de onoruri si dregãtorii(functii lumesti).Desertãciune este urmarea poftelor trupului si vânarea plãcerilor care,mai târziu,vor fi aspru pedepsite.Desertãciune este si multimea anilor vietii dacã nu i-ai trãit asa cum se cuvine,la viata viitoare negândindu-te.

5.Mereu sã-ti aduci aminte de cuvintele Inteleptului,care spune:,,Ochiul nu se saturã de ceea ce vede,nici urechea nu se umple de ce aude”.Asadar,deprinde-te în a-ti depãrta inima de lucrurile pãmântesti pentru a se împlini cu cele ceresti.

Cei care umblã în desfãtãri îsi pângãresc sufletul dar pierd si mila Domnului.

Fii smerit!

1.Din fire,orice om doreste sã stie cât mai multe:oare de ce folos este stiinta fãrã frica de Dumnezeu?

Un om fãrã de multã stiintã,dar smerit si care slujeste pe Domnul este cu mult mai presus decât un filozof mândru,care,nepurtând grija de sufletul sãu rãmâne ,spre propria pierzare,departe de Cel ce l-a creat.Cãci Dumnezeu va judeca pe fiecare dupã propriile fapte.

2.Stãpâneste-ti dorinta înflãcãratã de a sti toate câte sunt pe lumea aceasta,vei gãsi doar o mare risipã de vreme,desertãciune si neâmplinire.Multi oameni cu stiintã lumeascã sunt mândrii sã se arate lumii astfel,atoatestiutori.

Sunt multe lucruri în lumea aceasta,a cãror cunoastere este de prea putin folos sufletului,iar cine se îngrijeste de altceva decât de mântuirea lui,acela nu stie ce face.Vorbele goale nu saturã întru nimic sufletul,dar o viatã curatã alãturi de un cuget nepãtat,dau liniste inimii dar si o mare încredere în Dumnezeu.

3.Cu cât stii mai mult,cu atât vei fi mai aspru judecat,dacã nu ai dus o viatã curatã.Nu te fãli cu arta si cu stiinta ta,oricât de mestesugite ar fi ele,ci teme-te mai curând de lumina

lor.Dacã te socotesti cã sti multe,asta e putin lucru fatã de ceea ce încã nu sti.Nu fi mândru,ci mãrturiseste mai degrabã cã nu sti aproape nimic.Sã nu te crezi mai presus de semenul tãu.

Dacã vrei sã înveti sã sti ce îti este de folos,obisnuieste-te sã trãiesti modest dar curat sufleteste,cãci frica de Dumnezeu este începutul întelepciunii.

Radu Botiş

6 7

CREŞTINISMUL LA ROMÂNI

Românii au păstrat creştinismul mai evanghelic, mai plin de prezenţa lui Hristos în viaţa lor şi a lumii. Românul a avut întotdeauna un adânc sentiment de taină faţă de toate. El a văzut pe Dumnezeu în fiecare om şi în fiecare lucru şi în toate faptele sale în care reuşeşte. Ţi în aceasta se vede duhul ortodoxiei, pentru că Hristos e în tot omul botezat şi mers la biserică. Opţiunea poporului român pentru creştinism nu a fost o simplă întâmplare. Desigur, nu poate fi vorba de nici o determinare ivită din mersul istoriei. Şi nici din situarea geografică a strămoşilor noştri sau poate o potrivire organică cu firea lor. Marele teolog ortodox român, care a fost, Dumitru Stăniloaie, afirmă că alipirea poporului român la ortodoxie s-a datorat mai ales faptului că el s-a găsit în spaţiul imediat vecin Asiei Mici. Aici s-a răspândit creştinismul evanghelic prin Apostoli. Aceşti strămoşi ai noştri au fost o parte a tracilor care locuiau în peninsula Balcanică şi constituiau prin secolul al IV-lea populaţia majoritară a Imperiului Bizantin. Capitala era la Constantinopol unde se va muta şi împăratul Constantin cel Mare din Occidentul continuu tulburat de năvala popoarelor germanice. Chiar Apostolul Neamurilor – Pavel are în timpul celei de-a doaua călătorii misionare o vedenie la Troia, care vorbeşte despre chemarea la vestirea Evangheliei lui Iisus Hristos; „Noaptea Pavel a avut o vedenie: Un om din Macedonia stă în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi Ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să vestim Evanghelia.”(Faptele Apostolilor Cap.16, Vers.9,10). Venind el cu corabia din Troia peste Bosfor ajunge la Filipi, „cea dintâi cetate a Macedoniei şi colonie romană”(Fapte.Cap.16, Vers.12). Era vorba de o cetate a Traciei ocupată de romani în secolul II după Christos. Dacă această parte a rămas vorbită cu limba latină, spre deosebire de Grecia, afirmă marele teolog român, sau chiar Asia Mică, Egipt Siria, înseamnă că aceşti traci erau prin ei înşişi un popor vorbitor de limba latină. Credinţa creştină a fost tradusă de atunci într-o limbă latină deosebită de cea răspândită de la Roma. Aceasta datorită faptului că creştinismul ajunse pe aceste meleaguri înainte de a ajunge în capitala Imperiului Roman. Credinţă creştină întinsă de la Tracii din sudul Dunării la Dacii din nordul ei, de aceea, până în zilele noastre are termenii latini principali deosebiţi de cei vorbiţi la Roma. Românii zic: Tată, Atotştiutor, Făcător, Feciaoră. Împărăţie. De la Roma s-au răspândit în occident termenii pe care noi îi putem auzi şi în zilele noastre, mai ales la castolici: Pater, Atotputernic, Creator, Virge, Regnum. Specificul superior şi adevărat evanghelic creştinismului românesc ortodox, se oglindeşte în specificul superior al spiritualităţii poporului român - pecete a ortodoxiei. Aceste trăsături sunt echilibrul sufletesc, bunătatea şi sentimentul de taină, deci de o mare adâncime al realităţii trăite în permanenţă de poporul român. Românul are un adânc sentiment de taină faţă de toate. Cântecele lui sunt doinele duioase, sunt cântece de „dor şi jale”, colinde coborâte din înălţimile cerului la naşterea Mântuitorului. Pline de o reflexiune spirituală, la aproapele de lângă noi, ca fiinţă spirituală. Cântecul românesc exprimă comuniunea mai profundă între persoane, dorul după persoana iubită, depărtată, tristeţea de a nu putea să o aibă aproape. Aceasta încă deschide încă şi mai larg orizontul românilor spre misterul de dincolo de lumea aceasta de care este umplută persoana, spre Dumnezeu. Ea face posibilă comunicarea cu ceilalţi în Dumnezeu. Se ştie că aceastp unire iubitoare şi adâncă nu se poate realiza decât în Hristos, comunicat prin Sfintele Taine Dumnezeieşti, aşa cum o trăiesc credincioşii ortodocşi români de aproape două mii de ani – de la Apostolul Andrei încoace.

Ionel Miat

Periodic editat de Biserica Ortodoxă Română din Toracu MareAdresa: B. Jedinstva 49, 23232 TorakTel./Fax. +381 23 827 691e-mail: biruinta_t_mare@yahoo.comRedacţia: Prot. Petru Drăghicescu, prot.petru_draghicescu@yahoo.comIonel Miat, Marin G. Lelea, Horia Lelea.Procesare computerizată: Mircea Lelea, mirceatorac@yahoo.com

Stimaţi Cititori

Ne adresăm tuturor prin Revista noastră „Biruinţa” din Parohia Toracu Mare de a vă alătura efortului nostru de a schimba geamurile Bisericii care sunt în stare avansată de degradare şi datează de la terminarea construcţiei în anului 1880. De aceea rugam pe toţi care pot să contribuie cu o sumă de bani ,fi e dinari,euro sau dolari pentru a duce la bun sfîrşit lucrarea începută. Suma este benevolă şi fi ecare să dea cu inimă bună pentru Biserica lui Hristos şi a parohiei Toracului Mare, de a se menţine în bună stare şi a nu se degrada pictura din interior. Mulţumim celor care au făcut donaţie la schimbarea celor 7 geamuri, urmînd a înlocui şi pe cele 5 care au mai rămas. Rugam pe bunul Dumnezeu să deschidă inimile celor care primesc acest mesaj din partea noastră de a ne fi alături,şi să-şi reverse Binecuvîntarea în sufl etele tuturor. Această donaţie o puteţi face la Epitropia Bisericii.

Consiliul B.O.R.Toracu MareRadu Botiş

Lumina Cărţii Sfi nte

Săraci, o prea săraci am fi De n-am avea o călăuză a noastră,E prea puţin o pasăre măiastră-Căci, cu nimic nu poţi asemuiAcestă Carte reînviind istorii,Balsam vindecător şi fără de pereche,Mai nouă parcă dar atât de vecheScriptura Sfântă,urcuşul spre glorii.

Nimic din ce s-a scris ori se va scrieNu poate s-o întreacă, să-i fi e la egal,Citind-o,te cuprinde un dor înspre astralŞi-un sentiment ferice, plăcut, suav te îmbie.

Lumina Cărţii Sfi nte stăluce peste vreme,Îndeamnă orice sufl et la calea sfi nţenieiDe-a pururi mesagerul, imboldul veşniciei Te încântă această Carte venind ca să îndemne, Curată fi e-ţi viaţa,curată şi seninăAdeseori trecută prin încercări, iscoade;Căci trebuie, ca pomul, şi noi s-aducem roade Belşug de fapte bune, mereu să fi m lumină.

Ce încredere, ce stare, idee şi speranţăCuprinde şi emană izvorul Sfi ntei Biblii,Purtând învăţătura hotărâtoare lumii,Simbol de împlinire, extaz şi cutezanţă.