Despre barfa in organizatiiAurelian Stoica › Joi, 2011-05-05 11:44Barfa este un fenomen social respectabil. Acest lucru este valabil din perspectiva cercetarii stiintifice, barfa fiind studiata in mod serios de catre numerosi autori din sfera stiintelor umane. In mediile corporatiste, regasim barfa intr-o descriere deosebit de expresiva a discutiilor dezvoltate la fumoar, sub celebra formula “the meeting after the meeting”.

In perspectiva propusa de psihologi in anii ‘50, se considera ca barfa poate actiona ca mecanism de control impotriva unui membru al comunitatii sau organizatiei si atunci prezinta un caracter distructiv la adresa armoniei grupului. Pe langa functia principala a barfei (de transmitere a informatiilor), abordarile psihologice au mai identificat cateva mecanisme in care este implicat activ acest tip de discurs si care, sintetizat, s-ar regasi in: propaganda deliberata, ostilitatea directa, ostilitatea indirecta si deplasarea agresivitatii, proiectarea vinovatiei personale sau de grup, catharsis-ul emotional, indeplinirea unor visuri, consolidarea imaginii de sine si a eului social, stabilirea si mentinerea de standarde si solidaritatea grupului.

In abordarile moderne, barfa este privita cel mai adesea drept o discutie evaluativa despre indivizi care nu sunt prezenti, ce apare in contextul formarii, modificarii si mentinerii retelelor sociale si al construirii solidaritatii de grup. Spre deosebire de zvon, a carui functie este aceea de a explica o situatie ambigua sau de a ajuta oamenii sa se adapteze unui pericol cunoscut sau potential, barfa are drept principale atributii formarea si mentinerea retelelor sociale. Ca modalitate de comunicare a informatiilor in cadrul unei comunitati, barfa este impartasita de intregul grup, chiar si atunci cand are o natura negativa sau cand este directionata catre un membru nonconformist sau o persoana din afara grupului. Barfa indeplineste o functie de coeziune a grupului pentru identificarea unei tinte si a unei cauze comune, actionand impotriva agresiunii interne.

Pentru barfitor, critica la adresa altei persoane aflata in atentia sa are rolul de a-l ajuta sa se descarce ca dupa o adevarata “spovedanie”, putandu-se vorbi de un efect cathartic al acestui  proces, care apare mai ales in perioadele caracterizate prin numeroase nemultumiri sociale. Vasile Pavelcu sustine ca aceste intervale de tensiuni sociale sunt favorabile aparitiei barfei datorita faptului ca indivizii apartinand unor clase sociale sau economice diferite sunt pusi in situatia de a interactiona, fapt ce duce la numeroase diferende ce sunt solutionate verbal.

Din acest motiv, se considera ca barfa tine de mecanismele de control intern ale comunitatii / organizatiei, in timp ce zvonul este un factor important pentru forurile superioare de conducere. Aparitia barfei denota existenta unui factor relevant de amenintare a securitatii grupului, care a depasit primele instante cu rol defensiv. In cadrul unor cercetari realizate in a doua jumatate a secolului trecut, unii autorii occidentali au evidentiat rolul si importanta acestui tip de discurs, care este preferat datorita posibilitatii sale de sanctionare indirecta a individului.

Motorul care pune in miscare fenomenul complex al barfei este alimentat, pe de o parte, de curiozitatea individuala si dorinta de a cunoaste cat mai multe informatii inaintea altor persoane, iar, pe de alta parte, de existenta la individul respectiv a unui instinct social, a unei motivatii pentru a relationa cu alti actori sociali in scopul de a le impartasi din secretul cunoscut. Din acest motiv, unii cercetatori militeaza

1

pentru un tratament favorabil aplicat barfei, intrucat se considera ca sunt evitate in plan social ciocnirile materiale, directe, intre indivizi. In acest model, eventualele neintelegeri se transeaza mai ales in plan verbal, neoficial, cu mentinerea unor aparente in relatia oficiala dintre persoanele implicate.

Ca exercitiu practic, data viitoare i-ati putea explica sefului dumneavoastra care va gaseste stand de vorba cu un coleg la tigara, ca nu barfiti, ci purtati o conversatie evaluativa despre o persoana care nu este prezenta.

Cum tratam suspiciunea si barfa la locul de muncaRodica Nicolae › Joi, 2007-04-05 00:00Suspiciunea si barfa sunt doua simptome sigure ale bolii unei companii sau a unui departament. Atunci cand oamenii susotesc pe la colturi, cand aparitia sefului se lasa cu o tacere brusca, cand colegii de departament se grupeaza in bisericute, este clar ca avem o problema in firma in care lucram. Gravitatea situatiei variaza de la caz la caz: uneori "inflamarea" se rezolva doar cu sirop de tuse, alteori este nevoie de o interventie chirurgicala.

Simona este recent numitul sef al departamentului financiar din compania X. Ea a fost adusa din afara firmei, in urma cu aproximativ doua luni. Bogdan, unul dintre subordonatii actuali ai Simonei, nutrea sperante ca, dupa plecarea fostului manager, sa fie promovat, asa incat nu priveste cu ochi buni aparitia noului manager. El opune o rezistenta tacita deciziilor pe care Simona le ia si lanseaza tot felul de speculatii legate de "pilele" prin care aceasta a ajuns in firma. Relatiile tensionate dintre Bogdan si Simona se rasfrang asupra climatului din intregul departament.

Bogdan nu este singurul angajat care incearca sa evite discutiile cu Simona si nu solicita lamuriri atunci cand nu intelege exact ce are de facut. Chiar si atunci cand ajunge cu proiectele proprii in situatii de impas, amana momentul in care sa aduca situatia la cunostinta sefului direct. Isi exprima nemultumirile fata de stilul de management al sefei si fata de capacitatile ei profesionale in fata colegilor. Reactiile ulterioare ale Simonei il fac sa creada ca a avut loc o scurgere de informatii din partea unuia sau a mai multor colegi. Se inchide si mai mult, il suspecteaza pe Matei, cu care evita orice dialog, chiar daca au si unele proiecte pe care ar trebui sa le lucreze in comun. Colegii apropiati lui Matei sunt trecuti si ei in lista neagra a lui Bogdan. Se plange in toate contextele posibile de "mancatoria" de la serviciu. In departament circula tot felul de zvonuri legate de masurile pe care Simona ar avea de gand sa le ia in curand si care ar afecta pozitiile tuturor.

Intrebarea care se pune este: Cum poate rezolva Simona atmosfera de neincredere care s-a instalat in departament, situatie care afecteaza randamentul tuturor? Care sunt solutiile de care dispune un manager pentru a "dezinfecta" departamentul de microbii suspiciunii si ai barfei?

2

Bogdana Bursuc, psiholog, Behavior Center:

Ne uitam in jurul nostru si suntem tentati sa consideram suspiciunea si barfa ca fiind probleme in sine. Daca ne gandim asa, este dificil sa gasim un instrument pentru a le controla sau a le gestiona. Este important sa intelegem cauza acestor comportamente pentru a gasi raspunsuri si solutii la ele.

Bogdan a avut anumite asteptari (aceea de a fi promovat) care au fost inselate: a fost numita Simona ca sef de departament si nu el. In aceasta situatie, Bogdan o percepe cu ostilitate pe Simona, nu pentru ca ea ar fi facut ceva personal impotriva lui, ci pentru ca s-a decis sa fie ea numita pe postul dorit de el. Prin comportamentele sale de rezistenta tacita la deciziile Simonei, speculatii, exprimarea nemultumirii fata capacitatile ei profesionale, Bogdan incearca sa rezolve nedreptatea pe care o percepe si sa arate ca Simona nu este potrivita pentru acel post. Si toate acestea, nu pentru ca Simona ar fi nepotrivita sau s-ar fi comportat cu ostilitate, ci pentru simplu fapt ca vestea numirii Simonei pe postul de sef este foarte neplacuta pentru Bogdan si ii produce un disconfort emotional intens.

Cand oamenii sunt raniti, recurg deseori la comportamente nepotrivite sau la astfel de forme subtile de agresiune a celorlalti. Aceste comportamente iau amploare, deoarece in momentul in care suntem intr-o dispozitie emotionala negativa avem tendinta sa generalizam (sa consideram ca toti au ceva cu noi) sau sa percepem ca amenintatoare si situatiile care sunt neutre sau ambigue.

Ce poate face Simona pentru a rezolva situatia?

Sa nu il judece pe Bogdan pentru modul in care se poarta. Atitudinea lui are un rol: reducerea disconfortului lui emotional.

Sa nu ia personal comportamentele lui Bogdan. El s-ar fi comportat la fel, indiferent cine ar fi fost numit pe post. Comportamentele lui se datoreaza faptului ca nu a fost promovat, nu au legatura cu faptul ca Simona a fost numita pe post.

Sa faca distinctia intre comportamentele lui Bogdan si el in sine, ca persoana.

Sa nu il critice sau sa se comporte ostil cu el.Urmarea acestor recomandari face ca problema sa nu ia amploare si intrerupe cercul vicios care incepea sa se contureze spre finalul cazului prezentat.

Pentru aplanarea problemei, se recomanda ca Simona:

sa ii ofere feedback pozitiv lui Bogdan pentru modul in care isi face munca, ori de cate ori acest lucru este posibil;

sa ii ofere atentie lui Bogdan, sa il valorizeze (recunoasterea experientei, a expertizei profesionale, solicitarea opiniei in probleme specifice);

sa comunice zilnic cu oamenii din subordine (sa aiba in agenda notat acest lucru ca task), pentru a reduce ambiguitatea si pentru a nu lasa loc la interpretari nerealiste sau false;

sa identifice progresele si comportamentele performante ale oamenilor din subordine si sa le incurajeze;

sa elimine neconcordanta intre ceea ce spune si ce face. Aceasta neconcordanta mentine neincrederea si creste probabilitatea suspiciunii si barfei. Este important ca Simona sa faca de fiecare data ceea ce spune, cu precizia unui ceas elvetian.

3

Adriana Badescu, Managing Partner, A&C Consulting Centre, Timisoara:

Exista multe situatii in care un membru al unui departament, autoevaluandu-se mai mult sau mai putin corect, este frustrat in situatia in care nu este el cel promovat. Nu are in acest moment sens sa mai discutam despre ce ar fi trebuit sa se intample inainte de angajarea Simonei, in ceea ce priveste pregatirea departamentului pentru acceptarea unui nou manager, ci de solutiile care trebuie gasite in acest moment pentru a imbunatati climatul din departament.

Trebuie aflat raspunsul la urmatoarea intrebare: Este doar Bogdan "marul stricat" al departamentului - cel care creeaza zvonuri si stimuleaza o atitudine impotriva noului sef de departament - sau exista nemultumiri si la ceilalti membri?

Daca este doar Bogdan cel care initiaza actiuni negative, trebuie urgent discutat cu el. Simona, inaintea discutiei, trebuie sa afle motivele pentru care nu a fost el promovat (poate chiar atitudinea lui sa fie cauza!) si sa incerce sa ii explice de ce a fost preferata aducerea unei persoane din afara. Pe de alta parte, in timpul discutiei, Simona ar trebui sa afle mai multe lucruri despre motivatiile si planul de cariera al lui Bogdan. Ar fi de dorit ca discutia sa fie mediata de catre managerul de resurse umane. La sfarsitul discutiei se stabileste o perioada in care Bogdan si Simona sa incerce impreuna sa rezolve conflictul. In acest proces, Bogdan ar trebui sa-si schimbe atitudinea, iar Simona sa-i dea feedback si sa incerce sa ii satisfaca pe cat posibil elementele motivatoare.

Daca nu este doar Bogdan cauza, ci el este doar "vocea departamentului", trebuie ca Simona sa analizeze diferentele de viziune, stil managerial si abordare dintre ea si fostul manager. La instalarea unui nou sef intr-un departament, apar adesea probleme datorita acestor diferente. Uneori ele sunt atat de mari, incat conduc la parasirea departamentului de catre o parte dintre membrii lui. Nu este neaparat de dorit, dar daca diferentele nu pot fi acceptate de catre anumite persoane, este o pierdere care trebuie avuta in vedere, cu conditia ca aceste persoane sa plece si nu sa creeze o atmosfera ostila. Noul sef are ocazia sa angajeze oameni care se adapteaza viziunii si stilului sau.

Ar trebui analizat stilul de comunicare al Simonei. Membrii departamentului financiar nu au, in general, dezvoltate competentele legate de comunicare, influentare sau sensibilitate fata de situatie, deoarece acestea nu sunt competente specifice celor din acest departament. Daca aceasta este situatia si in cazul Simonei, planul de dezvoltare personala al Simonei va trebui sa contina aceste teme, deoarece competentele de comunicare nu trebuie sa lipseasca nici unui manager.

Oltea Catineanu, Sef serviciu Pregatire Profesionala, Radio Romania:

Cred ca totul se reduce la relatia de autoritate sau, mai bine zis, la modul in care autoritatea trebuie gestionata in zilele noastre. Presupun ca Simona a ocupat pozitia de manager nu prin "pile", ci pentru ca este o autoritate in profesie si de aceea, cu exceptia lui Bogdan si a catorva, ceilalti membri ai colectivului accepta si executa deciziile ei. Dar a fi bun profesionist nu inseamna ca esti si bun manager. Iar a fi bun manager nu inseamna sa "misti" doar hartii, ci mai ales oameni.

4

Ca manager, Simona a gresit in citeva randuri. Nu trebuia sa permita aparitia unor tensiuni in colectiv sau nerespectarea termenelor, tot asa cum nu trebuia sa aiba "reactii tacite" la comentariile rauvoitoare ale lui Bogdan. Ce poate face acum?

Sa inceapa sa se comporte ca un adevarat manager. Si pentru aceasta, trebuie sa deschida dialogul cu subordonatii - mai intai, pe probleme de serviciu. Daca deciziile ei sunt bune, sa le supuna analizei colectivului, fara frica, si sa asculte opiniile subalternilor. Nu este deloc exclus ca acestia, fiind mai vechi in institutie, sa aibe contributii benefice si deciziile sa devina si mai bune. In plus, prin aceasta se instaureaza un climat de incredere, de colaborare, oamenii se simt valorizati, responsabilizati si discutiile "post hoc" vor disparea incet-incet. Participand cu totii la luarea deciziilor, nu mai poate fi vorba de stilul de management al unuia singur, ci de o hotarare comuna care va fi asumata de toti.

In al doilea rand, daca prin implicarea celorlalti Simona isi deleaga autoritatea, ea trebuie, in compensatie, sa dezvolte anumite mecanisme de control, sa defineasca obiective clare, sa distribuie sarcini in mod corect, echitabil si - nu in ultimul rand - sa stabileasca impreuna cu colectivul regulile jocului. Astfel, termenele de predare vor fi respectate si Bogdan nu-si va mai permite sa amane discutiile cu sefa lui. Constiinta faptului ca raspunde de proiect, ca este controlat, il va determina sa respecte regulile.

In functie de evolutia lucrurilor, dar preferabil intr-o a treia etapa - dupa ce samanta increderii si a colaborarii a fost aruncata - se trece la discutarea complicatiilor psihologice. In masura in care mai exista rezidual semne de rezistenta si de "mancatorie", lucrurile trebuie sa fie discutate deschis si matur. E vorba aici de comunicare, de atitudine pozitiva si de identificarea unor valori comune, impartasite, care functioneaza ca un liant in orice colectiv sanatos si indeparteaza temerile legate de un viitor incert.

In concluzie, pentru ca eu lucrez intr-un compartiment de training si stiu ca nimeni nu se naste manager, i-as recomanda Simonei sa invete cate ceva despre "managementul participativ", eventual sa urmeze un curs de leadership si, daca nici asa nu se indreapta situatia, sa apeleze la consultanta de specialitate. Exista pe piata firme specializate care pot contribui la instaurarea unui climat sanatos de munca, in care autoritatea sa fie delegata pe baza de incredere, intarita prin reguli si control, si mentinuta prin dialog si valori impartasite.

Poti sa-ti asumi un feedback sincer?Camelia Downie › Joi, 2007-11-15 16:20Respira adanc, asaza-te confortabil in fotoliu si, foarte important, nu uita ca orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare

Cele scrise mai jos pot fi tratate doar "cu un varf de sare", cum zice englezul. Asa ca, domnule lider/manager, poate stiai sau poate nu stiai ca feedback-ul trebuie sa fie:

5

1. Specific si concret - nu "dat dupa cires" sau prin mesageri. Lider-ul are curaj, nu e ezitant.

2. Constructiv - cautam solutii, nu vinovati. Ce e mai important pentru tine: ca Popescu a facut un client nefericit sau ca ai un client nefericit? Vinovatul va simti singur "morcovul" daca stiu cum sa dau un feedback negativ. Va pleca spasit, "cu coada intre picioare si ciocul mic". Si daca e smart nu va mai da cu capul in acelasi loc. Daca nu e smart...

3. Se bazeaza pe fapte evidente, nu pe zvonuri si barfe. Liderul nu asculta pe la colturi. Cauta si cere evidente. Nu te lasa influentat, ci influenteaza, domnule manager! Folositi prea mult sintagme de genul: "oamenii nu o/il plac", "oamenii mi-au spus", "oamenii s-au plans" etc. Dar omul, individul, infieratul, repugnatul, victima are si el dreptul la ultima dorinta, tigara, cantecul lebedei?

4. Nepartinitor - imi pastrez obiectivitatea, chiar daca nu-mi e simpatic si nu se imbraca asortat si in tendinte.

5. Concentrat pe un comportament ce poate fi schimbat - nu ii spun chelului ca ar trebui sa aiba si el mai mult par.

6. Echilibrat - Nu-l ingrop pe om. Pe langa doua vesti proaste, ii mai dau si una buna. Si, de obicei, incep cu cea buna.

7. Oportun - adica trimiti feedback-ul atunci cand a avut loc evenimentul sau incidentul si nu-l pastrezi pentru perioada evaluarii performantei sau a indexarii salariului.

Learning outcome

comunicarea eficienta este foarte importanta, vitala as spune; din procesul comunicational face parte si ASK inainte de ACT, iar si mai

inainte e LISTEN - adica schema arata asa:LISTEN > ASK > ACT;

increderea este foarte importanta si inseamna consistenta intre ce zic si ce fac;

cand se pierde increderea, oamenii sunt raniti, frustrati si incep sa fie neperformanti;

nu pentru mine (Popescu, Ionescu, Georgescu, oricare altul) e grav si foarte grav; eu pierd doar un client sau un job si invat ceva (daca sunt inteligent), dar liderul s-ar putea chiar sa piarda un business.

ocoleste compromisul si nu lasa sa se dezvolte o cultura organizationala paralela, informala, bazata pe barfa (indiferent cat de ruda sau prieten iti este cel care o initiaza);

evita o cultura a pedepsei; chiar daca multi oameni stiu de bici, intr-o astfel de cultura cei biciuiti stiu sa se planga.

Concluzia

ai calitati native de lider: vizionar, carismatic, persuasiv, influent - care nu se dobandesc!

iti lipsesc niste abilitati de lider care, insa, pot fi dobandite: controlul emotiilor, empatia, comunicarea eficienta, managementul conflictelor, motivarea oamenilor;

mi se pare ca nu prea stii sa pastrezi oamenii capabili sau, si mai rau, canu-ti dai seama cat de capabili sunt si ce inseamna asta pentru business-ul tau: performanta = profit;

6

ai asteptari prea mari de la oameni intr-un timp prea scurt: task-urile complexe cer un timp minim de realizare pe care iti este imposibil sa-l comprimi;

astepti ceva ce nu le-ai comunicat clar si nu ai dat termene si apoi esti suparat ca nu ti-au dat ce asteptai: planificarea si programarea sunt esentiale;

ii incarci cu chestiuni care nu sunt sau nu ar trebui sa fie in fisa lor de post si apoi esti suparat ca nu si-au indeplinit task-urile de baza in timpul estimat;

te lasi prea usor influentat; nu asculti si nu citesti intregul mesaj.

Vestea buna

Esti un lider/manager destept si sunt convinsa ca poti sa-ti asumi minusurile si sa devii un lider/manager de succes.

Si inca o veste buna

Ca sa devii un lider/manager de top nu ai nevoie de un IQ mare, ci de un EQ mare, pe care il poti imbunatati continuu. Important este sa vrei.

Si acum... sa-mi scriu demisia sau sa nu ma mai obosesc pentru ca ma dai tu afara?

Ah, si ca sa nu uit: adevarul se plateste. Sa te facturez?

P.S. Chiar daca tu nu te vei bucura de acest mesaj stiu pe cineva care sigur o va face: omul din subordinea ta (aspirant la postul de lider/manager autentic).

Zvonul si dezinformarea ca mijloc de realizare a influentarii psihosociologice 

Omenirea, în evolutia sa istorica, a fost marcata de numeroase conflicte politice, sociale, etnice, culturale, militare însotite de ample si diversificate actiuni de diversiune si dezinformare psihologica. Prezente atât în perioada premergatoare conflictelor, sporite ca numar si intensitate pe timpul desfasurarii acestora, dintotdeauna au avut drept obiectiv sa genereze nesiguranta, panica, frica, îndoiala, si pe acest fond sa slabeasca rezistenta psihomorala a luptatorilor si populatiei civile. În acest scop, unul dintre cele mai folosite mijloace a fost zvonul, cu o influenta deosebita datorata puterii de persuasiune si al posibilitatii influentarii unei mari mase de oameni.

Zvonul, ca fenomen psihosocial. Zvonul, ca fenomen psihosocial reprezinta o informatie ce se doreste a fi autentica si cu caracter de noutate, cu posibilitati minime de verificare: o informatie de cele mai multe ori tendentioasa, care circula paralel si în mod frecvent în contrasens cu informatiile transmise prin mijloacele oficiale de comunicare. "Copil al insecuritatii, zvonul creeaza legaturi puternice între membrii unei comunitati a carei tema nu mai suporta întrebari fara raspunsuri" [Maurice Olender - "La Rumeur", Apud Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.19.]. Zvonurile sunt creatii colective si au functii si disfunctii sociale. Chiar daca unele au o sursa de lansare bine sau - cel mai

7

adesea - rau intentionata, prin retransmisii succesive, amprenta personalitatii colportorilor se imprima adânc în continutul lor, cu atât mai mult în cazul zvonurilor emergente, rezultat al "tranzactiei colective" [Tamotsu Shibutani-Improvised News, A Sociological Study of Rumor, The Bobb-Merril Company, Inc., New York, 1966, p.29.], prin punerea laolalta a resurselor intelectuale ale grupurilor umane în vederea interpretarii unor evenimente importante, dar ambigue, despre care lipsesc informatii, sursa oficiala neavând credibilitate.

Se impune considerarea zvonului în raport cu alte fenomene înrudite: ponegriri, bârfe, clevetiri, povesti, legende, vorbe care 434h715e circula din gura-n gura pentru a identifica posibilitatile reale de influentare individuala si colectiva. Pentru aceasta reamintim ca orice tip de comunicare poate fi definit din sase puncte de vedere: dupa sursa, continut, mod de difuzare, mijloc de difuzare, obiect al comunicarii si natura efectelor produse. Zvonul si vorba provin din surse neoficiale. Primul termen se refera la un proces de difuzare în lant, la o forta de propagare, la o amplitudine al carei rezultat este sunetul care se înalta din toate aceste voci, si pe care-l putem urmari:Vorba se refera la un proces lipsit de continuitate, ezitant, foarte limitat în spatiu: e normal sa nu se propage nimic, din moment ce e doar o vorba vaga. "Nu e decât o vorba" înseamna ca sunetul abia daca a fost perceput, deci mesajul nu are tocmai o existenta reala, sigura: nici nu se aude. Vorba este lipsita de însemnatate. La origine, cuvântul "ponegrire" se referea atât la sursa, cât si la efectul unei comunicari: era grohaitul porcului mistret [Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.41.], iar în prezent acest cuvânt se refera la continutul si obiectul comunicarii: e vorba de comentarii josnice, la limita calomniei, ce se fac pe seama cuiva. Este un tip de mesaj, ce exprima o judecata subiectiva asupra continutului zvonului sau al vorbei.

Cuvântul "bârfa" se refera la obiectul zvonului sau al vorbei. Bârfa se leaga de persoane: povesteste bucuriile si necazurile celor ce ne înconjoara, fie ei bogati sau saraci, persoane însemnate sau neînsemnate. În general, bârfa nu e rautacioasa si se practica în special de dragul de a vorbi, de a avea un subiect de conversatie: interesul pe care îl prezinta e de scurta durata, de aceea o bârfa trebuie repede înlocuita cu alta mai savuroasa.

Cuvântul "clevetire" reprezinta o definitie a mesajului din punct de vedere al sursei. Ca si ponegrirea, reflecta si o judecata de valoare, un mod de a discredita zvonul sau vorba, reprosându-i provenienta dintr-o sursa total lipsita de credibilitate. Atunci când avem de-a face cu surse oficiale sau care se bucura de respect, mesajul primeste un titlu de noblete: este o "informatie". În cazul unei erori, nu este un zvon ci o "informatie falsa".

Întelegem astfel, prin zvon, idei, relatari, afirmatii sau presupuneri ce pot fi în întregime false sau continând unele elemente adevarate, dar distorsionate în raport cu situatia si centrele de interes ale unor indivizi sau colectivitatea determinate.În lansarea si asigurarea circulatiei zvonurilor se mizeaza pe unele caracteristici ale acestuia:- noutatea;- plasarea actiunii sub aspectul consecintelor în viitor;- corelarea continutului sau cu sperantele, asteptarile, aspiratiile si temerile indivizilor sau colectivitatilor.În conditiile în care are loc împletirea continutului informatiei cu interesele si aspiratiile celor ce receptioneaza, zvonul poate determina stari de spirit curente de opinii, atitudini si comportamente specifice mesajului transmis.

8

Ca forma specifica de comunicare, îndeosebi interpersonala, zvonul are la baza o serie de mecanisme psihologice ce exploateaza unele caracteristici general-umane, cum ar fi:- curiozitatea;- dorinta unor oameni de a se arata ca fiind bine informati, depasind informatia oficiala;- tendinta de a amplifica o stire prin elemente si comentarii personale;- reactia fireasca de a transmite mai departe o informatie, anumite stari psihice (nemultumire, anxietate) etc.;- capacitatea imaginativa si anticipativa, nevoia de a integra necunoscutul într-un univers cunoscut, de a transmite noutatea imediat.Jean Delumeau explica psihologic zvonul prin credulitatea maselor [Jean Delumeau, Frica în Occident, vol.1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1986, p.291.]. Zvonurile analizate de acest autor se brodau pe doua elemente: frica si gândirea magica. Frica, emotia absolut fireasca, ne face uneori sa vedem primejdia mai mare decât este ea în realitate. Anxietatea patologica conduce la reactii dezaptative si se fondeaza pe situatii si elemente periculoase inexistente. Receptarea si retransmiterea continutului zvonului sunt potentate si de importanta pe care fiecare individ o acorda datelor vehiculate prin intermediul acestuia. În lipsa adevarului sau corespunzând pe de-a-ntregul realitatii, este suficient ca informatia sa se transmita fara încetare din om în om pentru ca zvonul sa-si realizeze circulatia dupa o logica proprie, în care distorsiunea informatiei este o conditie fundamentala pentru a se putea manifesta si actiona, pentru a se putea propaga.Daca privim propagarea ca un fenomen obiectiv ce este un produs al comunicarii intragrupale si intergrupale, putem nuanta întelegerea factorilor care maresc posibilitatile de grupare, gradul de omogenitate si asezare spatiala, de coeziune spirituala si comunitate de interese si importanta temei, concordanta dintre continutul mesajului si motivatiile individuale si de grup. Cu cât e mai mare interesul mediu în cadrul colectivitatii cu atât cresc sansele de raspândire a zvonurilor. Pe timpul transmiterii zvonurilor, apare ca proces specific modificari si distorsiuni ale informatiei pe care le contine [Coord. Jean Niculescu - Psihicul si realitatea câmpului de lupta, Ed. Militara, Bucuresti, 1979, p.189.].

Distorsiuni ale informatiei specifice zvonului

Nivelarea. Reducerea sau amplificarea informatiei, facilitarea întelegerii si relatarii ei. Pe masura ce un zvon circula, el tinde sa devina mai scurt, mai concis, mai usor de înteles. Versiunile sugestive cuprind tot mai putine cuvinte si detalii. Reductia nu merge, însa, pâna la disparitia totala a mesajului. Efectele ei se produc dupa urmatoarele reguli:- cu cât o povestire este mai scurta si mai concisa, cu atât are sansa sa fie reprodusa mai fidel;- cu cât subiectul are mai putine detalii între care sa aleaga riscul distorsiunii ulterioare, scade;- relatarea devine atât de scurta încât este memorata mecanic, lucru care confera si rapiditate circulatiei (asa se explica rapiditatea cu care circula din om în om) .Accentuarea. Zvonul este supus si unui proces de accentuare, în sensul ca sunt retinute si produse selectiv un anumit numar limitat de detalii. Accentuarea este complementul inevitabil al reducerii. Una nu poate sa existe fara cealalta. În interiorul acestei tendinte se produc fenomene ca:- sunt retinute cuvinte, imagini sau simboluri bizare sau frapante;- adoptarea unei forme numerice, detaliile accentuate fiind multiplicate în povestire;- plasarea desfasurarii evenimentului la timpul prezent; în general într-un cadru dinamic, spatio-temporal.

9

Asimilarea. Continutul zvonului este ajustat si în functie de atitudinile, aspiratiile si motivatiile transmutatorului, ale grupului din care acesta face parte. Acest proces evidentiaza capacitatea de ajustare conform predispozitiilor emotionale ale celor care raspândesc zvonul, ale intereselor lor, ale prejudecatilor individuale si de grup, asigurând, astfel, circulatia lui într-un mediu determinat si nu în oricare altul.Aceste trei tendinte-reductia, accentuarea si asimilarea actioneaza simultan si reflecta un proces de subiectivare, care are ca rezultat deformatiile ce caracterizeaza zvonurile. Formulele introductive care netezesc lansarea zvonurilor - "se spune", "am aflat", "cica", "am auzit" - contin nemijlocit avertismentul adresat ascultatorului asupra acestor posibile erori.

Efecte individuale si colective ale propagarii si receptarii zvonului

Zvonurile pot fi spontane, generate de încercarile oamenilor de a-si explica evenimente, procese, fenomene despre care nu au date certe sau deliberate adica sunt concepute si lansate cu scopuri bine determinate de catre organele de specialitate, în scopul de a determina o anumita atitudine, comportare a unor indivizi sau grupuri umane. Elaborarea deliberata a zvonurilor, în cadrul conflictelor militare din secolul XX, au evidentiat preocuparea existenta în toate tarile de a organiza si instrui înca din timp de pace forte si organe specializate (cuprinzând politologi, psihologi, sociologi, lingvisti, etc.) care sa "construiasca" zvonuri ce ofera explicatii mistificate, dar cu un mare grad de credibilitate, în scopul influentarii fortelor armate adverse, a unor mari comunitati umane si chiar populatii.

Aparitia presei, apoi a radioului si în sfârsit explozia audiovizualului nu a fost însa de natura sa potoleasca zvonurile. În ciuda mijloacelor de comunicare în masa, publicul continua sa preia o parte a informatiei din gura-n gura. Expresia "din gura-n gura" defineste un mijloc de transmisie: conversatiile în doi, discutiile în grup, confidentele, discursurile solemne.

Obiectul zvonurilor, pornind de la aceste particularitati ale retransmiterii permanente, îl poate constitui scaderea eficientei, grupului caruia îi este destinat urmarind influentarea moralului si coeziunea acestuia. Pentru ca un zvon sa devina eficace, prin efectele individuale sau colective, este necesar a cunoaste anumite conditii ce realizeaza eficacitatea. Retinem dintre acestea:- publicul este actor, informatia reprezentând o valoare, "aur curat" aceasta încearca astfel sa obtina cât mai multa informatie;- starea de spirit a grupului si situatia psihologica a epocii accentueaza sau diminueaza;- în cadrul grupului determina mobilizarea atentiei acestuia, care încearca sa reconstituie puzzle-ul alcatuit din crâmpeie de informatii;- având uneori un sâmbure de adevar, este privit în totalitate exprimând adevarul;- producând dezorganizarea functionarii psihicului individual si al comportamentului colectiv, zvonul produce panica generatoare de catastrofe;- martorii unor evenimente raspund mai mult în functie de gradul de probabilitate a lucrurilor în functie de ceea ce observa. Unul dintre specialistii studiului minciunii G. Durandin [G. Durandin, Les rumeurs, multiplicat Lecons de psychologie sociale, Paris, l950.] analizând rezultatele unor experiente rezuma în felul urmator comportamentul:1. martorii dau informatii false cu aceeasi siguranta cu care le dau pe cele corecte fiind în acelasi timp de buna credinta;2. numai în mod cu totul exceptional se poate obtine o marturie în totalitate exacta;3. de multe ori ceea ce declaram reflecta mai degraba automatismele gândirii noastre de gândire, decât ceea ce au vazut cu adevarat;

10

4. în consecinta, daca mai multe declaratii coincid, aceasta nu înseamna neaparat ca sunt adevarate. Asta înseamna pur si simplu, faptul ca mai multe persoane împartasesc aceleasi automatisme si aceleasi clisee mutuale, percepând faptele în acelasi fel si totusi eronat [I. Gritti-Elle, "Le rumeur", Stanke, Ottawa, 1978.].- nivelul capacitatii de procesare sociala a informatiei individuale sau colective duce la interpretarea gresita a unui mesaj, neîntelegere ce se poate accentua. Un caz celebru ilustreaza felul în care procesul neîntelegerii se poate repeta: în masura în care de fiecare data noul mesaj ramâne ambiguu, acesta permite o interpretare personala din partea fiecarui nou receptor. În cazul nostru, este vorba de transformarile suferite de un articol de presa în momentul reluarii lui de alte ziare [J.N. Kopferer, Op. cit., p.61-62.]. În timpul primului razboi mondial, un ziar german "Kolnische Zeitung" a fost primul care a anuntat caderea orasului Anvers. Titlul de pe prima pagina era: "La vestea caderii Anversului s-au tras clopotele". Pentru ca ziarul era german, se întelegea de la sine ca în Germania se trasesera clopotele în cinstea acestei victorii. Informatia a fost reluata de ziarul francez "Le Marin". Potrivit informatiilor din "Kolnische Zeitung", "preotii din Anvers au fost fortati sa traga clopotele dupa ce orasul a fost ocupat". stirea din "Le Marin" e preluata de "Trimes" la Londra: "Potrivit ziarului "Le Marin", via Koln, "preotii belgieni care au refuzat sa traga clopotele la caderea Anvers-ului au fost demisi din functie". A patra versiune se afla în "Corriere della Sera": Potrivit ziarului "Trimes", citând informatii din Koln, via Paris, "nefericitii preoti care au refuzat sa traga clopotele la caderea Anversului au fost condamnati la munca silnica". Ziarul "Le Marin" reia aceasta ultima informatie: Potrivit unei stiri din "Corriere della Serra", via Koln si Londra, se afirma ca "barbarii cuceritori ai Anvers-ului i-au pedepsit pe nefericitii preoti pentru refuzul lor eroic de a trage clopotele, spânzurându-i în clopote cu capul în jos, ca balante vii". Astfel, "Le Marin" a fost cel care a alimentat zvonul barbariei germane la Anvers. Trebuie sa remarcam mai multe lucruri: pe de o parte, daca distanta dintre prima si ultima versiune e apreciabila, trecerea de la o versiune la alta nu are nimic surprinzator. Se supune unei logici de clarificare a cuvintelor ambigue sau de percepere selectiva a lor. Pe de alta parte fiecare ziarist a introdus câte un element nou: dispunând de o informatie prea saraca, a încercat sa reconstituie un puzzle complet cu riscul de a inventa piesele ce lipseau. Aceste elemente reflecta starea de spirit a momentului: razboiul din 1914 devenise aproape un razboi sfânt. Franta avea sa-si ia revansa asupra germanilor, spalând rusinea înfrângerii din 1870 si eroismul era cu atât mai mare cu cât dusmanul era descris ca un barbar. Deformarea confirma cliseele ce se vehiculau despre nemti, justificând temerile latente ale populatiei;- prin interventia mediilor de informare, publicul zvonurilor sporeste considerabil, nemaifiind strict local, ci international;- raportarea permanenta la sistemul de referinta folosit de fiecare pentru a evalua o informatie;- zvonul prezinta anumite strategii si filtre caracteristice specifice categoriilor socioprofesionale. În cadrul unei anchete întreprinse în U.R.S.S.[Bauer R.A., Gleicher D.B., Word of mouth communication in The Soviet Union, Public Opinion Quarterly 28, 1964, p.216-224.], în legatura cu credibilitatea zvonurilor, 95% dintre intelectuali, fata de 56% dintre taranii intervievati, au declarat ca zvonul e mai plauzibil decât informatia transmisa de mediile de informare oficiale. taranii acorda cea mai mica încredere zvonurilor, dar sunt cei care le folosesc cel mai mult. Pentru ei zvonul este un substitut al mediilor de informare oficiale, acestea fiindu-le mai putin accesibile. Dimpotriva, intelectualii beneficiaza pe scara larga de mediile de informare oficiale, dar au nevoie de un zvon pentru compensatie. Pentru ei, zvonul este un conectiv: permite decaderea inteligenta a informatiilor oficiale. Intelectualii au astfel si ei nevoie de zvonuri pentru a dobândi o perspectiva asupra mediilor de informare si pentru a dovedi ca nu se confunda cu publicul larg.În concluzie, putem afirma ca zvonul nu este neaparat "fals", în schimb el este

11

neaparat neoficial. El demonstreaza ca toate certitudinile sunt de natura sociala: este adevarat tot ceea ce grupul din care facem parte considera ca fiind adevarat.

Dezinformarea - definire, scop si obiective

În epoca noastra, dezinformarea este o problema la ordinea zilei. Acestui fenomen i-au fost consacrate mai multe lucrari, mai ales în strainatate. Ziarele, revistele, radioul si televiziunea fac tot mai multe referiri la faptul ca azi conceptul este folosit în acceptiuni diferite si ca este gresit calificata drept dezinformare orice lipsa, alterare sau manipulare a faptelor de catre mijloacele de informare în masa.

Întelegerea naturii si efectelor dezinformarii se poate realiza cunoscând perspectivele politice si strategice pe termen lung si mediu. Dezinformarea este întotdeauna deliberata, iar decizia de a recurge la ea releva o stare de spirit ale carei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictata de necesitate, având în vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise, relevând astfel slabiciune sau frica. Poate fi, de asemenea, o actiune premeditata pentru a obtine succesul cu forte minime deoarece agresorul crede, pe buna dreptate, ca influentarea constiintelor este mai putin riscanta decât violenta fizica. Dezinformarea poate deveni însa o obisnuinta fatala pentru o societate care se vrea închisa, secreta si care astfel poate pierde contactul cu realitatea. Dezinformarea punctuala poate oferi un avantaj imediat uneori decisiv într-o confruntare favorabila. Când se desfasoara permanent si sistematic ea devine o redutabila forta de distrugere, care nu-l scuteste pe cel ce a initiat-o de efecte nebanuite de retorsiune. Dezinformarea interzice prin natura sa orice schimb interuman, deoarece este un act antisocial.

Nu este deloc simplu de a defini dezinformarea, termen nu întotdeauna folosit corect si cu discernamânt. Dezinformarea este o arma cu tehnici si metode specifice, însa si o stare de spirit rezultata din adaugarea dimensiunii ideologice de "razboi total", pe care Ludendorf o definea ca fiind extinderea luptei la nivelul întregii activitati sociale, atât militare cât si economice. Se pot da o multitudine de exemple de adevarate operatiuni de razboi derulate exclusiv prin mijlocirea informatiilor, însa nu exista nici macar un singur conflict politic, economic sau militar care sa nu fi facut apel la propaganda în mod deschis sau pe ascuns, la intoxicarea sau la tentative de influentare a moralului si deciziilor adversarului prin înselaciune, amagire, diversiune sau intimidare si în acest caz si în celalalt este, bineînteles, vorba de lupta.

Dezinformarea este considerata astazi un fel de mesaj, mai mult sau mai putin explicit, un fel de comunicare de tip special între dezinformator si tinta sa. Poate lua forma unei declaratii, unui gest semnificativ sau adoptarii unei anumite atitudini. Pentru a se numi dezinformare trebuie sa existe alegerea deliberata, intentia de manipulare sau exercitare a influentei. Mesajul nu este decât unealta cu care se cauta ca un subiect selectionat sa actioneze în sensul dorit. Se dezinformeaza mai putin pentru a convinge, cât pentru a conduce câtre un tel care, de regula, este ascuns. Se actioneaza pentru a forta alegerea unei anumite directii de catre o persoana sau grup, fara însa sa li se permita libera apreciere. Putem considera ca dezinformarea este forma psihologica a subversiunii. Ea vizeaza destabilizarea unui grup, stat sau societati, subminarea capacitatii sale de rezistenta, fara a fi necesara punerea în actiune a fortelor armate; cel mult pregatirea conditiilor pentru intrarea acestora în actiune si aceasta numai daca actiunea militara se dovedeste a fi absolut necesara. Caci cele doua forme de lupta, cea fizica si cea psihica, se completeaza reciproc ceea ce permite o anumita variatie a nivelului de violenta în functie de conditiile concrete.

12

Arma sau stare psihica, dezinformarea este obiectul unor multiple abordari, în care gasim implicata subiectivitatea fiecaruia. Termenul în sine este de data recenta, începându-si "cariera" în mediul sovietic înca din anii 1920. Dezinformarea desemna un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influentarii guvernelor straine, discreditarii opozantilor politici, în special emigranti, subminarii încrederii între aliatii ostili Uniunii Sovietice, falsificarii aprecierilor adversarilor privind realitatea. Lenin da un nou impuls noului procedeu. Dzerjinski, definea fara greutate un sistem de arme destinat compensarii inferioritatii fortelor armate sovietice. Înca din 1917 el scria: "Comunistii trebuie sa fie pregatiti sa foloseasca la nevoie tot felul de siretlicuri, planuri si stratageme ilegale, sa nege si sa ascunda adevarul. Cuvintele mele erau alese în asa fel încât sa provoace ura si confuzia, nu pentru a convinge adversarul ci pentru a-l disloca nu pentru a-i îndrepta greselile ci pentru a-l distruge, maturându-i structurile de pe suprafata pamântului"[Barron John, K.G.B., Elsevier - Sequoia, 1975.]. Acelasi autor în lucrarea "Ancheta asupra KGB" defineste dezinformarea ca fiind "propagarea constienta si deliberata a faptelor si opiniilor eronate". G. Veraldi în prefata lucrarii lui Pietre Nord îi indica scopul printr-o exprimare deosebit de semnificativa: "Crearea unei realitati false atât de convingatoare încât adversarul sa o considere justa"[Nord Pierre, L'intoxication, Livre de poche, 1971.].

L. Batman, specialist ceh în dezinformare, arata ca aceasta constituie una din aspectele masurilor active si cuprinde: scaparea organizata a informatiilor false; propaganda neagra (aceea care îsi ascunde originea), desfasurate pentru slabirea inamicului din interior. Accentul este pus pe ansamblul mijloacelor utilizate însa cu predilectie pe ascundere, disimulare si actiune din interior. Academia Franceza propune urmatoarea definitie: "Actiune intermitenta sau continua - prin folosirea oricarui mijloc ce consta în eroarea unui adversar sau în favorizarea subversiunii în rândurile acestuia în scopul de a-l slabi".

În concluzie, dezinformarea poate fi definita ca ansamblul formelor, metodelor, procedeelor prin care se urmareste schimbarea dirijata a comportamentului individual si grupal în scopul controlarii si directionarii acestuia, prin inducerea unei realitati false, pentru a diminua si slabi capacitatea obiectiva de raportare la realitate.

Scopul dezinformarii îl constituie finalizarea unor actiuni ce vizeaza realizarea unor proiecte de natura politica, militara, culturala, religioasa, diplomatica hotarâte de organul investit cu putere în conducerea domeniului respectiv, care determina în special repartizarea diferitelor mijloace avute la dispozitie:- contacte prin negociatori;- campanii de presa;- demonstratii de forta militara;- presiuni economice,- manipularea constiintelor.

Aportul ce va reveni dezinformarii va fi decis în cadrul general al actiunii si printr-o preocupare foarte atenta acordata unei coordonari perfecte a actiunilor complementare întreprinse. În cadrul ansamblului, dezinformarea are o structura proprie permanenta sau temporara, cu responsabilitati, mijloace si misiuni proprii însa întotdeauna subordonate scopului fixat.

Conducerea operatiunilor stabileste dezinformarii obiectivele, respectiv, opiniile, atitudinile sau comportamentele pe care ea este însarcinata sa le determine la tintele destinate atacului. În cadrul general, chiar daca pot fi reunite procedee

13

având si obiective intermediare, conceptia si conducerea actiunilor de dezinformare trebuie sa ramâna centralizate. Nu poate fi lasat la îndemâna oricarui executant dreptul de a decide în domeniul sau, deoarece acest fapt poate antrena efecte contrare celor urmarite. Dezinformarea ca arma îsi ascunde cu grija originea si îsi camufleaza intentia de transformare a tintei într-un obiect manipulat, refuzându-i dreptul la trasaturi si comportamente specifice. Este relevanta pentru întelegerea particularitatilor dezinformarii si prezentarea unor tipuri clasice de dezinformare:Ascunderea unei actiuni. Este una dintre modalitatile cele mai comune, prin care se urmareste continuarea unei perceptii false a realitatii sau de a crea în cele mai mici amanunte o realitate falsa. Acest mod de folosire a dezinformarii, "deceptiongame" cum îl numesc anglo-saxonii, se înrudeste cu camuflajul si diversiunea prin punerea în joc a unei diversitati de mijloace cuprinzând obiecte false, deplasari false, trafic radio fals, informatii false. Exista o multitudine de exemple de acest fel de actiuni, mai ales în timp de razboi. Una este foarte bine cunoscuta: actiunea aparuta sub numele de "Omul care nu a existat niciodata". Scopul acestei actiuni a fost de a ascunde zona prevazuta pentru debarcarea aliatilor în Europa, dupa recucerirea Africii de Nord, în iulie 1943. Actiunea prevedea deturnarea atentiei germanilor de la Sicilia, furnizându-le, prin mijlocirea unui canal credibil, informatii eronate care sa-i faca sa traga concluzia ca viitoarea debarcare se va efectua în Sardinia sau în Grecia. Serviciile secrete britanice au abandonat în largul coastelor spaniole cadavrul unui fals ofiter de stat-major care avea prinsa cu un lant de încheietura mâinii o mapa continând documente false, sau mai bine zis fanteziste, întocmite însa în mod autentic de înalte personalitati militare, care acceptasera complicitatea la mistificare. Actiunea a înregistrat un succes deplin. Au favorizat aceasta operatiune minutiozitatea pregatirii, ambianta psihologica în cadrul careia s-a desfasurat si o profunda remaniere desfasurata în acea perioada în cadrul conducerii Abwehrului ceea ce a împiedicat de buna seama o analiza critica a documentelor falsificate.

Discreditarea unei personalitati. Pentru discreditarea unei persoane, a unei organizatii sau a unor grupuri se porneste de la luarea în considerare a unei maxime populare întelepte care afirma ca "de unde nu e foc nu iese fum", folosindu-se în acest scop metode ca: zvonul, insinuarile, campania de denigrare, folosind interpretari tendentioase ori documente falsificate. Un exemplu edificator îl constituie "afacerea Tuhacevski" (1937), la care participau mai multi actori si care se desfasura pe mai multe etape. Cei trei protagonisti ai afacerii, Salin, Heydrich si Skobalin au actionat în aceasta afacere determinati atât de motive personale cât si de obiective politice. Se construieste un scenariu pe baza de informatii si zvonuri, prin care maresalul Tuhacevski, fost ofiter tarist, comandant cu o mare influenta în rândurile Armatei Rosii, este prezentat ca fiind un vechi agent al serviciilor secrete ale Reichswehrului si ca se pregateste un pretins complot al generalilor rusi si germani, toate cuprinse într-un voluminos dosar. Este greu de apreciat pâna la ce punct Salin a fost înselat. Totusi, acest dosar a constituit punctul de plecare a marii epurari din cadrul Armatei Rosii (1937-1938) care va afecta, incredibil, 90% din generali, 80% din colonei si aproape 50% din ofiterii cu pregatire militara sau tehnica superioara.

14