І Ш І І М І P R O P B I B T A B : BOC. AN. „UNTVERBUL" BITCTTRBŞTT, ИП—Hl ţ l l Я DIRECTOR ŞI AD-TOB DELEGAT, STMblAH FOFEBCV de « m n lucrls* rab Ne. Ю Trib. Шот вагйвиівм

5ГО 12 I o n i Ш п

в I o n i 190 „

JACŢIA s i ADMINI8TBAŢIA BUCUREŞTI I Str. Brezelana й

TELEFON ЗЛ0Д0

ifPiiÄB SĂPTĂMÂNAL

PREŢUL 6 LEI

A N U L L I N r . 39

S Â M B Ă T A 26 S E P T E M B R I E 1942

Redactor responsabil : MIHAI NICULESCU

Un erou al voinţei: VASILE CONTA — La a 60-a aniversare a morţii —

de O O N S T A N T I N - S T E L I A N

A l ă t u r e a d e Nicolae Milescu fi Mihaf l Eminescu, v ia ţa l u i V a ­sile Con ta — p e l â n g ă o ехще -r t a n ţ ă boga tă îm i i su r i ş i su fe ­r in ţe , i n abnega ţ i e ş i i n t e n s i t a t e d e s imţ i r e — a d u c e o vo in ţă dârză , d e u n po ten ţ i a l s u p r a ­omenesc . P l i v i n d global v i a ţ a mare lu i filosof uram an , de l à p r i ­mi i paş i porn i ţ i d i n m o d e s t u l m e ­diu dun oa re a eşi t , p â n ă Ia d e -BarvârşHa-i glor ie lia c a r e s 'a r i ­dicat , v o m a v e a pe r spec t iva unu i g igant a l energ ie i sp i r i tua le .

Născu t l a 15 NoemhHte 1845, in C a h u l , fiu a l unu i p r e o t de ţ a r ă . Vasule Con ta ş i - a făcu* scoală p r i m a r ă Ia Gh indăoan i ş i apoi la Tg. -Neamţ , u n d e t a t ă l s ă u fusese m u t a t ca pa t roh . Aici, ş i - a p e t r e c u t v i i to ru l filosof p r i ­mii an i a i copi lăr ie i , î m p r e u n ă cu ceilal ţ i f ra ţ i ş i a l ţ i t ova ră ş i d e joc . D e a ic i , a cu les mioul Vasile p r ime l e ş i ce le maü ipa-ofunde i m . p res i i d e s p r e poporu l s ău ; aici a î n v ă ţ a t s ă i ubească melod ia im* duiaisă a do ine i , viersul p l in d e f r u m u s e ţ e ş i întalepct/une, f a p ­tele n ă s d r ă v a n e alle ha iduc i lor d in poveş t i l e şi ba lade le p o ­p o r a n e .

Astfe l , v o m în ţe lege d ragos t ea şi nos ta lg ia lui , c â n d ,de d e p a r t e , va vorb i a t â t d/e du ios d e a i săi , d e tocumJle a t â t d e d r a g i : „Nu voiu u i t a n ic ioda tă frwmoasa m e a

copi lăr ie , o a r e s 'a s c u r s Dintr 'o fer ic i re d e p l i n ă în s a tu l G h i n ­dăoan i . i n l u m e a î n oa r e a m i n ­t r a t , î n aceas t ă l u m e prefăcu tă , s t r ă i n ă , n u a m p u t u t s ă găsesc ace l aeor î n t ă r i t o r , d ă t ă t o r d e viaţă.. . . Şi c â n d m ă a p u c ă a l e a ­n u l , f luer d o i n a c iobani lo r d in s a t u l m e u " .

I a 1858 a e taeerie, p r i n concurs , l a A c a d e m i a . Mihă i l eană , c a elev b u r s i e r î n clasa I l iceala . Deşi s â rgu i to r , C o n t a r ă m â n e r e p e t e n t . D e mişine, şi d e t e a m ă d e a m i s u p ă r a p e a i săi , n u des tă inueş te pă r in ţ i lo r n e p l ă c u t a ves te şi p e n ­t r u a acoper i nea junsu l , p r i m e ş t e s ă ffie l u a t î n gazdă l a u n u l d i n ­t r e profesor i i să i , î n s ch imbu l

servic i i lor d e casă . Câş t igă d in oe î n ce m a i m u l t in te resu l ş i d r agos t ea gazdei sa le , de l à c a r e « t e m u l t d e î nvă ţ a t . Ci t i tu l 11 pas ionează ; c ă r ţ i l e d e l i t e r a t u r ă şi ş t i i n ţ ă d i n bibl io teca dască lu lu i s ă u t r e c p e p r i m u l p l an . Poezia începe s ă - i s u r â d ă şi p r ime l e ve r su r i p r i n d v i a ţ ă p e filele « a c ­te lor d e t e m e . „La v â r s t a lu i e ra u n precoce ; făcea ve r su r i , c i tea

f ran ţuzeş te , f ă r ă s ă - l fi dăscăl i t c ineva, c i tea căr ţ i î n s e m n a t e şi g re le d e p r i cepu t p e n t r u o m i n t e f ragedă" , scr ie profesorul său . Teodor Codnesou.

i n p r i m ă v a r a a n u l u i 1862, î n ­că tiuşala c lasei d e c u r s u r i ş i o d ă i ­ţei sale p l ină d e v ra fu r i , s imte că-1 îinăbuşeşte. C a ş i lu i E m i ­nescu,- i s e p a r e c ă scoa lă î i î m ­piedecă l i be r t a t ea d e g â n d i r e . P r ezen ţ a t r u p e i d e t e a t r u a ves t i ­tu lu i ac to r Lupescu ii a p a r e , p e n ­t r u moment , d r e p t s i n g u r a s a l ­va re , po t r iv i t ă dor in ţe i u e s t ă v i -l i tă d e a că lă tor i . T o t a s e m e n e a lui Eminescu , p r i e t enu l s ă u de m a i t â rz iu . Vasule C o n t a e s t e a n ­ga ja t ca suf leur .

De a c u m , începe v i a ţ a p l ină d e

spini , cu a spec tu l e l t i r an ic , n e î n ­duplecat , c a l v a r u l p e oa re e l v a şt i s ă - l b r aveze ca pu ţ in i a l ţ i i în a s e m e n e a împrejurări i . P r i n noua s a îndele tnic i re , t a l en tu l s ă u l i t e ra r p r i nde a r i p i ş i , p e l â n g ă s t r ic te le ocupaţ i i , c o m p u n e , p r e ­lucrează şi t r aduce vodevi lur i , cuplete , piese de t ea t ru , fă­când, chiar , şi p e ac to ru l . Cu toate l ipsur i le ş i neplăcer i le vieţi i de actor , Conta se s imte în e l e ­

m e n t u l său . Zilele îi a p a r f ru ­moase î n tovă răş i a colegilor d e t rupă , şi , m a i a les , a t ine re i şi t a len ta te i a r t i s t e Mania Bă luşe -scu, ca re - l Inspi ră ş i - l f a rmecă .

(Urmare în pag. 4-a)

DESPRE PRIETENIE In afara p rop r iu lu i nostru in­

stinct vital, prin care dragostea de v i a ţ ă ne p r inde r ădăc in i a-dânci în suflet, există o m u l ţ i ­me de clemente, interioare sau externe, dar cu profunde rezo­nanţe în noi înşine, care n e în ­tăresc a t a ş a m e n t u i faţă de acest atât de labil şi de unii atât de dispre ţu i t încât şi-l curmă din propria-le vo in ţă , c u r s al vieţ i i . V lahu ţă a pus o seamă din ele în cumpănă, într'o faimoasă dar şi discursivă poezie, pentru a strivi în sine ademenirile gân­dului de sinucidere. Dintre ace­lea ce au scăpat t ab loulu i său enumera t iv , noi de sp r indem de astădată acea comunicare ce se stabileşte pe nes imţ i te sau din-tr'odată între două suflete, le-gându-se unul de altul într'o atât de perfectă unitate, încât primejdia u n u i a e res imţ i tă cu aproape aceeaşi intensitate de celălalt, iar gestul de suprem sacrificiu pentru salvarea lui e făcut cu generozitatea pe care de obiceiu n u m a i nouă înşine ne-o acordăm. Mărturisim că puţine l uc ru r i ne-au înduioşat a t â t de mul t ca clipele p e care şi le smulge un prieten sie-şi, lu­crului sau. ceasurilor sale de so­litudine medttaltivă, poa t e şi d in cele î nch ina te cu consecvenţă tubitei, pentru a şi le transforma

Schimbarea^ zodie i

Aşa-mi spuneam încă ieri, mereu : amintire e numea — a unui ceas care-a fost orice vis pentru mâne. Lângă tine nici o lumină, nici o stea, nici un zeu nu rămâne. Uită Arcadia! Ceasul, ce nu vrea să bată, nerotunJiiuL neîmplinitul, să-l uiţi. Cu brazda ta spicele n'au legământ, la curtea ta nu se umplu ulcioarele, până la tine de-abia străbate cuvânt din patria u n d e domn este soarele. Basmul e totdeauna la alţii, minunea aiurea şi astrul în larauri — in preajma ta — nu I In imperiul negurii — tu cufundate şi-adună-te'n praguri. Subt zarea Joasă şi fără păţanii cu jalea pe umeri perindare anii.

Aşa-mi spuneam încă ieri, mereu, călcând în ţărână peste o floare, s a u peste umbra surprinsă a vreunui zeu; ce cale a-mi aţine, dar nu rămâne.

încă ieri, numai ieri, doar ieri mă apăram cu frică de zodia nouă ce se ridică. Şi azi. dintr'odată, neaşteptat, acest răsărit. Ce cântec nemăsurat 1 Ca unui orb vindecat lumea'n lumină mi s'a lărgii Puter i le mişcă'n z e n i t Deschid porţile: Timp neumblat bine-ai venit bine-ai venit I

LUCIAN BLAGA

in învăluitoare ore de răgaz a-cordat ţie, deschizăndu-şi înţe-gerea şi neprecupeţindu-şi sfa­tul şi alinarea păsurilor, a neca­zurilor tale, care bat de zor, îm­pingând în cele din urmă cu pu­tere, ca aburii sub capacul ce a-

coperă o apă în clocot, pentru a li se deschide zăgazurile şi a fi împărtăşite, căci altfel te inun­dă şi-ţi înveninează inima. E o dăruire sufletească reciprocă ce se în t inde p â n ă la hotarele în­chegării unei noui fiinţe, com­plimentare, cu puteri de viaţă sporite, care sparg limitele indi­vidualităţii, ale căre\ contururi nu se mai zăresc sub fluidul os­mozei decât prin felul dist inctiv ai fiecărei părţi din ind iso lubi ­l i i cuplu de a-şi dărui fiinţa, de a-şi manifesta resursele şi gea­mănul lăstar al prieteniei.

Dar f luidul ce curge delà un suflet la altul, in sensuri recipro­ce, se întâmplă să fie unori o simplă amăgire pentru unul şi ignobil interes tăinuit cu grije pentru celălalt. Vezi cu părere

de rău că eşti copleşit, că ţi se dă mai mult decât poţi tu în­toarce, — chiar decât ai aştepta, şi faptul te doare, nu pentru că pr ie tenia ar implica necondiţio­nat paritatea de confesiune, de „serviciu' sau jertfă, ci pentru­că propria mândrie şi însăşi fla­căra amiciţiei te determină să nu rămâi mai prejos. Iţi închipui că cele două plante, cu rădăcini separate, dar care aspiră, par'că printr'o fatalitate a soartei, să-şi înfrăţească într'o inextricabilă împletire ramurile, trebue să crească într'un ritm egal. Şi, o-(unci când eşti pe cale de a-ţi supl in i atât lipsa ocaziilor cât şi insuf ic ienţa resurselor printr'o recunoştinţă peste care adie pă rerea de rău a neajutorării, te vezi deodată aruncat deoparte din curentul ce-l s tabi l iseşi mai mul t tu însuţ i , ilăsat pe mal , in văzul tuturor, arătat cu degetul şi admonestat ca un renegat de rând, cerându-ţi-se în plus înapoi tot ceeace ţi se dăduse în-nainte sub titlul de „dar" nejig­nitor, transformat acum în „îm­prumut" ce trébue neapărat în­tors. Şi pentrucă de obiceiu cel ce atacă cucereşte adeziunea o-piniei publice, care îşi argumen­tează că atacul are motive te­meinice sau e chiar sgăndărit, ca un lătrat de câine provocat de haimanale' cu n u i a u a tâ r î t ă printre zăbrele] tu rămâi fireşte

stigmatizat. Nu toţi au avut ne­norocul să eícperieze că există oameni care ţi se d a n t e s c şi te a-jută numai pentru a-şi face apoi din aceasta un drept de a te u-mili şi ponegri. Sfatul bun ţi-e aruncat în ochi cu reproşul că nu l-ai fructificat, darul ţi-e ce­rut înapoi fiindcă l-ai îngropat în p ă m â n t , c a lucrătorul din pa­rabolă şi nu l-ai înmulţit, pen­tru a-l înapoia cu dobândă, cli­pele trăite împreună, din care poate averea sufletească a amân­durora a câşt igat , sunt răsbote-zate ca irosire de vreme, iar bâr-feala gurii bâte, ca un factor poştal, la" fiecare uşe. Iar tu-ţi doseşti amărăciunea de-a fi pus sămânţă bună lângă neghină, de a-ţi fi trimis iezii bunei credin­ţe să întâlnească lupii perfidiei din poveste.

ION Ş T E F A N

de G E O R G E T A M I R C E A CANCICOV

Sburau dan ulmii înalţi părăluţe aurii. Le juca ae­rul de primăvară şi pă­reau ca un roi îrniprăşt.at. Era vânt şi soare. Huda în casa noastră şi cânta vân­tul ca iama în viscol.

• Un car mergea agale,

boii rumegând cu botul în­tins spre drumul prăfuit. Ochii lor galeşi, alintaţi de gene lungi, priveau Hanu­rile îndepărtate. Soarele crăpase ceaţa. Era răcoa­re. Trecea carul prin pâ­râţii limpede. Apa juca printre pietroaiele mari şi alunecoase. A trecut apa şi carul se urca pe dâmb înspre c o s i ţ a lui Gheor-ghiţă.

• ь

In soare, un pud de om cu plete aurii stătea pe pa­jiştea înflorită încolăcind pe degetele lui grăsulii fir de iarbă cu spic albăstrui. Era botos şi muncea greu. O cârtiţă rătăcită trecu pe lângă picioruşul lui. S'a a-plecat, râzând, spre ea, s'o prindă. Dar degeaba. Câr­tiţa s'a furişat şi pudul de om a rămas cui degetele în­tinse în iarbă. Clă ina car pul auriu, în toate părţile, s'o mai vadă. „Unde-i?... S'a supărat..." Şi şi-a aco­perit ochi cu purninişorii, scâncind.

• Din spre' zări, se aude un

vuet prin văzaulrÎ; deasu­pra câmpiei, nourii alune­cau în spre dealul biseri­cii de lemn. Plopii cimiti­rului se îndoiau mereu a-tingând clopotniţa şubredă. Crucea de tablă tremura ca aripile păsărilor prinse în furtună.

— De unde vii? — M'am dus la mormân-

tull băietului. Eram singură printre atâtea cruci. M'au cuprins jalea şi urîtul. Se înserează devreme aoum.

— Şi eu mă voi duce mâine, tot în spre amurg. De ce oare nu le-am făcut mormântul unul lângă col­tul? Am fi mai liniştite.

— Ce are de aface. Su­fletul nu H-e acolo. Ascultă poate vorbele noastre. Ce dor îmi este d e el I

— D'apoi mie I Amândouă femeile şi-au

luat drumul, pe cărarea sa­tului. Erau departe acum. Mergeau iute pe poteca dealului. Le fluturau, de aer, fustele negre şi tulpa-

' noi aflb. •

La poarta târnei, doi flă­căi, ostaşi ai Ţării îşi strângeau' mâna. Indepăr-tându-se, unul a întrebat:

— încotro o iei, Ioane, m ă i ? :

— In spre Vaslui, măi Grigore. Apăi deacolo în spre Nistru. Măi, ce-ar fi să rnergi cu mine?

— Aş veni s ă le arăt eu, ddx nu mi-e drumul spre Răsărit. O iau spre Tecuci. Strat la caii domnului că­pitan. .

• — Ira, măi 1 — Ei, iaca îra, ce s ă fac?

Şi întodice capul în spre Tecuci. Cu bine măi Ioa­ne I '.

Grigore şi-a văzut de drùarl mâhnit, iar Ion, zâm­bind, urca spre pădure, Vorbind câmpiilor.

— lauzi, la cai! In cârje să mă întorc, dar s ă fi fost acolo. Să trag cu tunul şi să mă învăiue fumul alb.

Diri dől unul s'ă întors m sort, ' trăgând agale, după el, calul demnului căpitan.

(Urmare în pag. 4-a)

jab- ^ ' ' < * s* * W v:t . íf

' « * / -

N I C U E N E A L a a r a t

U n a din pricini le î ncân t ă r i i nesăţ ioase, p e ca re o a: în mod regu la t după lec tura c rea ­ţiilor poetice poporane , decurge d i n c a r a c t e ­ru l lor de opere desăvârş i te . N u e vo rba aci n u m a i d e o desăvârşare l i t e ra ră — î n în ţ e l e ­su l că fondul şi forma se unesc , d â n d ceeace Se chema mai vechi armonie, o r i că d n ele r ă s a r e ceeace p e b u n ă d r e p t a t e se c rede a fi azi poesia : arta cuvântului — ci d e a l t ceva în plus , oare n u ţ ine nici die u n a nici d e alta, d a r c a r e le c u p r i n d e p e a m â n d o u ă şi care , expl ica t s implu, sună astfel : p e m ă s u r ă ce suf le tul se încân tă ma i mul t , s imţ i c u m ope ra poet ică în cauză dev ine dini ce î n ce ma i î n ­t r e a g ă ; n imic n u i s e poa t e lua, or i n u m e n u i se poa te adăoga, fă ră ca p r i n aceas ta p e r ­fec ţ iunea ei ar t is t ică să n u sufere. F i reş te , ca rac te ru l d e în t reg al creaţ i i lor poe t ' ce p o ­porane — e n u m a i în apa ren ţ ă subiect iv. Noi nu le i m p r i m ă m carac te ru l d e ca r e vorbim, ci a u t o r u l a n o n i m este acela care li—1 dă . P r i n geniul său înăscut , el şt'.e să lase a m ă n u n t e l e la o par te , şi n u leagă d e loc episoadele de aici cu cele de dincolo.

Carac te ru l d e în t reg — şi odartă ou el şi cel d e per fec ţ iune l i t e ra ră — cu toa te că a-cesta din u rmă , a v â n d o sferă m a i m a r e , a r e şi cauze m a i m u l t e — der ivă , în poesia p o p o ­rană , în a f a r ă d e cele d e ma i s u s — şi d in felul c u m ac ţ iunea este ţ ă r m u r i t ă , a t â t la început , câ t şi la sfârşi t , d e liniile cadrului. E cunoscut rolul pe care îl a re c a d r u l î n poé ­sie: izolează timpul şi spa ţ iu l î n t âmplă r i lo r de aci de cele d in v ia ţa obişnui tă}) Izolarea aceasta se face t o tdeauna p r i n ceva s imetr ic , aşa că, a v â n d a vorbi d e f rumuse ţea şd p e r ­fecţ iunea poesiei poporane , avem a n e ocupa de fapt d e simetria ei.

Cel m a i e locvent e x e m p l u d e s imet r i e din în t r eaga poésie p o p o r a n ă r o m â n ă este, fă ră p u t i n ţ ă de înşe lare , cel p e c a r e ni-1 oferă b a ­lada Mănăstirii Argeşului. Nicăer i p o p o r u l r o m â n n ' a fost m a i m e ş t e r în a r t a const rucţ ie i poet ice ca aci. Versur i l e de là începu t — care , d u p ă c u m se va vedea , s u n t a p r o a p e ident ice cu cele de là sfârş i t — încadrează conţ inu tu l baladei , ca r a m a cupr insu l u n u i tab lou :

Pe Argeş în jos Pe un mal frumos, Negru Vodă trece Cu tovarăşi zece : Nouă meş te r i m a r i . Calfe de z idar i , Şi Manole zece Care-i şi întrece ; Merg cu toţi pe cale Să aleagă 'n vale Loc de mănăstire Şi de pomenire...

Aceste ve r su r i a p a r şi la sfârşi t , cu s c u r t i ­mea şi modif icăr i le ce ru t e de m o m e n t :

P e Argeş în jos. Pe un mal frumos, Negru Vodă vine Ca să se închine La cea mănăstire, Falnică zidire, Mănăstire naltă Cum n'a mai fost altă...

Cit i tă lîn în t reg ime , ba l ada Mănăs t i r i i A r g e ­şului îţi face impres ia une i sp lendide r e p r e ­zen t ă r i d e t e a t r u , î n ca re , sosirea şi p leca rea Domnu lu i p a r n iş te talblouri, ce desch id şi î n ­chid s ime t r i c de s f ă şu ra r ea ac ţ iune i . E a t â t de în t r eg r e d a t ă de s f ă şu ra r ea aces te i ac ţ iun i , în câ t a i impres ia oă ea ex i s t a aşa şi î n a i n t e de conceperea ar t i s t ică . S i n g u r E m i n e s c u m a i reuşeş te , î n l i t e r a t u r a cul tă , să creeze a s e m e ­nea s t ă r i d e per fec ţ iune , p r i n e l emen te l e s i -

E

1) Vezi Tudor Vianu : Estetica, p . 124, F u n ­daţ ia regală p e n t r u l i t e r a t u r ă şi a r t ă 1939.

de VLADIMIR D O G A R U

me t r i c e a l e cad ru lu i . Aproape f iecare poésie a lu i p rez in tă aces t ca rac te r . E d e a juns să c i t ăm Scr isoarea I, u n d e începu tu l şi s fârş i tu l poesiei s e a s e a m ă n ă , în ce p r iveş te s imet r ia , cu ceeace a m în tâ ln i t în Mănăs t i r ea Argeşu ­lui :

Când cu gene ostenite sora suflu'n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung'a timpului

[cărare ; Căci perdelele 'ntr'o parte când le dai, şi în

[oăae Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie 'ntreagă

Iscoate De dureri, pe care însă le s imţ im ca 'n vis pe

[toate. Sfârş i tul , a v â n d aeeeaş componenţă , r e c h e a -

m ă încfepuiul : fn t r e z idur i , p r i n t r e a rbor i ce se scutură de

[floare, Cum revarsă luna plină liniştita ei

[splendoare ! Şi din noaptea amintirii mii de doruri ea ne

[scoate, Amorţită li-i durerea, le simţim ca'n vis pe

[toate, Căci în propria-ne lume ea deschide poartă'

['ntrării Şi r idică mii de umbre după stănsul

[lumânării...

La ceilalţ i poeţi n u găs im uti l izat a t â t de m u l t c a d r u l s imet r ic , ceeace însemnează că el n u a p a r e decâ t la mar i i c rea tor i d e a r t ă .

I n a f a r ă d e legenda Mănăs t i r i i Argeşu lu i , cadru l s imet r i c se m a i în tâ lneş te — n e r e fe ­r im n u m a i la poesi i le p o p o r a n e m a i d e s eamă — în Mihu Copilul, Torna Alimoş, Şalga — din colecţia Alecsandr i — în Restriştea, Dra­gostele, Săbărelul şi a l te le d in colecţia G. Dem. Teodorescu. Efectul poet ic e s t e p r e t u ­t indeni acelaş. Ia tă , p e r â n d , e lemente le s i ­met r i ce cu ca r e se ob ţ ine :

In Mihu Copilul ;

La dealul Bărbat Pe d r u m u l săpa t Merge hău l ind , Merge ch iu ind, M i h u copilaş Mândru păuna? , Copilaş de munte, Păunaş de frunte. Merge el cântând Din cobuz sunând, Codri i desmierdănd, Din cobuz de os, Ce sună frumos Merge cel voinic Pe-un murguşor mic...

D u p ă c e a s i s t ăm la lup ta , p e oa re M i h u Co­p i lu l o a r e cu cei „pat ruzeci şi cinci, d e h a i ­duci levin ţ i" , poesia se încheie cu zugrăv i rea apoteot ică a aceleaşi f e rmecă toa re n a t u r i :

Şi c u m zice 'ridată Mihul cel voinic Cu degetul mic Armele-şi r idică, P leacă pe pot ică Cu murgul voios, Prin codrul frumos. Şi'n u r m ă - i vuieşte, Codrul clocoteşte De-un mândru cânt ic Cân tec de voinic ; D e - u n glas de cobuz Dulce la auz, De cobuz de os, Ce sună frumos

O m â n ă d iv ină oa re a r fi deschis şi închis pr ivel iş tea paraidisiacă a codru lu i românesc , n ' a r fi p r o d u s m a i m u l t efect poetic, oa a u t o ­ru l a n o n i m a l acestei ba lade p r in cele două tab lour i aşeza te s ime t r i c ; u n u l la început şi a l tu l l a sfârşi t . Ca şi în M ă n ă s t i r e a Argeşulu i , povestea d e ac i v ine pa rcă d in veşnicie şi p leacă î n veşnicie.. .

(Urmare i n pag. 3-a)

2 6 . Septembrie 1942

Simple observaţiuni U n ochiu înzes t ra t e u d a r u l

observaţ ie i lesne poa te consta ta că no ţ iunea de ac to r a suferi t în conţ inu tu l e i o r ad i ca l ă t rans for ­m a r e .

Ac to r ia a deveni t o profes iune ca or icare a l ta . Mai m u l t chiar, d i n t r e toate profesiunile , se p a r e că s i ngu ră aceea d e ac to r es te accesibilă or icui .

Es te dea juns să n u ai v reo in ­f i rmi ta te fizică p rea evidentă , şi eşti a p t d e car ie ra actor icească. Azi velei tă ţ i le de a r t i s t d r a m a t i c , r ă s a r p e toa te buzele .

De ta len t nu se m a i vorbeş te . î n t r ' u n vi i tor n u ch ia r a t â t d e

îndepă r t a t , c r e d e m că înţe lesul lui va fi comple t u i ta t .

Astăzi t ea t ru î n s e a m n ă a f a ­cere.

Şi ca î n or ice afacere , cine a r e psihologie d e s lugă, poa te spera la glorie.

Ac to ru lu i zilelor n o a s t r e i se cer calităţi . . . nega t ive ! Ac t r i ţ e ­lor, însă li se cere o ca l i ta te şi pozit ivă: f rumuse ţea ! Aceas ta este condi ţ ia de p a r v e n i r e în t e a ­t ru sine qua non !

Es t e la î n d e m â n a oricui obser ­vaţ ia că t o a t e ac t r i ţe le f rumoase fac ca r ie ră s t ră luc i tă . Şi ca­r ie ra lor s t ră luc i tă es te p e n t r u mul ţ i s inonimă cu a avea ta len t ! Au gr i jă de aces t lucru gazetele de special i ta te tea t ra lă .

In orice domeniu , şi ca a t a r e i i în t ea t ru , gălăgioşii sun t i n ­competenţ i . Şi n u m ă r u l celor ce n 'au nicio t angen ţă cu t ea t ru l es te foar te r idicat . Deci, gălăgia mar i lo r incompeten ţ i a a t i n s m a x i m u m de in tens i ta te .

Ul t imul a t a c serios pe f rontul scenei este d a t de diseur i . E i gândesc,—prost bine 'nţeles, — că a cân ta „une chansonne t te" , şi a face tea t ru , es te u n u l şi acelaşi luc ru I

T e a t r u l a deveni t astfel u n co-baiu de expe r i en ţ e .

Acu ra t e ţ a scenei ac tua le , p r e ­cum şi a perspect ivelor celei de mâine, se i m p u n e cu o g rabn ică necesi tate. Ea va dep inde în l a rgă măsu ră de felul în c a r e i ncom­petenţ i i n ' a r m a i a v e a c u v â n t în templu l Thal ie i .

* Oridecâteori se anunţă înf i in­

ţ a r e a unui teatru, teatrofil i i p r i ­mesc evenimentul acesta cu o vie mulţumire, demonstrând prin aceasta necesitatea şi oportuni­tatea unui nou teatru. Dar tot această explozie de bucurie pen­tru un viitor teatru, poate evi­denţia s i tua ţ ia jalnică a actualei scene româneşti. De fapt, aici se găseşte izvorul en tuz iasmulu i cu care se întâmpină naşterea unui teatru. In adevăr, anii din urmă, atât de bogaţi în teatre, ne-au dat nedorita posibi l i ta te să con­s t a t ă m şubrezenia terenurilor pe care se construesc templele Tha­liei. Toate s'au dărâmat, fără pu­tinţa unei reconstrucţii. Nici un teatru „nou", n'a reuşit să men­ţină — nu să sporească — a d ­mi ra ţ i a unui publ ic pe sp ina rea căru ia t răieşte . Toate, mai recent ori mai târziu, ne servesc cu du­reroasă ingratitudine cupa ama­ră a decepţiunii.

Nume de teatru cu c i rculaţ ie îşi dau în vileag goliciunea mo­rală şi intelectuală; vedete, mai mult ori mai puţin inutile, pre­cum şi atâtea formule de parve­nire, marchează o fază de deca­denţă în evoluţia şi ierarhia va­lorilor actoriceşti.

Dealtfel termenul de „vedetă" este definitiv compromis.

Concluzia că teatrul contempo­ran respiră într'o atmosferă vi­ciată, nu este deloc aceea a unui pesimist, ci a unuia care ia po­ziţie hotărîtă împotriva a tot ce nu este meritoriu, simţind entu­ziast pentru tot ce depăşeşte o mediocritate, care pe terenul ar­telor este complet stearpă.

A U R E L I U D U M I T R U

I M P R E S I I D E L A „ B I E N N A L A "

O n o u ă p r iv i r e pes te ţ ă r i ş l m ă r i a s u p r a muzici i con t empo­r a n e a fost ro t i t ă de organiza­torii „b ienna le i " de là Veneţ ia , după câ ţ iva an i d e î n t r e r u p e r e a aces tor excepţ ional d e i n t e r e ­s a n t e cerce tăr i pe v iu

N u aceas tă î n t r e r u p e r e t r e b u e să n e mi re , ci in i ţ i a t iva r e luă r i i lor defini t ive, in c iuda n e n u m ă ­ra te lo r dificultăţ i p e ca r e le i m ­p u n e războiul . A fost p e n t r u m u ­zicieni şi muzică , o n e a ş t e p t a t ă bucur ie .

Compozitor i şi i n t e rp re ţ i d in douăsprezece ţ ă r i a u fost c h e ­maţ i să-ş i s p u n ă cuvân tu l , să desvălu ie tendinţe le , concepţi i le şi năzu in ţe le t impulu i ce t r ă im , in c rea ţ ia muzica lă .

N u in t en ţ ionăm a î n t r e p r i n d e aci descr ierea , concer t cu con­cert , a celor desfăşura te . N u p u ­t em u i ta însă câ teva aspec te ce ni s 'au p ă r u t d in cele m a i în­s e m n a t e şi caracter is t ice , d e a l u n -gul a t â to r p rezen tă r i cup r inză ­toare de va loa re şi in te res a r ­tistic, n o t â n d şi câ teva conclu-ziuni ce ni se p a r d ic ta te de î n ­săşi înfăţ işăr i le epocei noas t re , astfel c u m fost puse in l u m i n ă de „b ienna la" Veneţ ie i .

C r o n i c a m u z i c a l ă D I N A COCEA Concludent de l impede a a p ă ­

r u t p e n t r u noi , în p r i m u l r â n d , v i ta l i t a tea , subs t an ţ i a l i t a t ea şl bogăţ ia muzicii i ta l iene ac tua le .

F ă r ă a se face ape l p e n t r u concer te le d e p r e z e n t a r e l a nici unu l d i n maeş t r i i a le că ro r opere sun t încă m a i d e m u l t d e l a rg domeniu european , „b ienna la" a s t r âns to tuş u n belşug evident de p r o b e a l u n u i p rezen t muzica l de pre ţ ioasă dens i t a te şi sp i r i tua l i ­t a te , d in t r 'o s implă p l i m b a r e p r in ogoarele unei recol te ca r e s e p o a ­te astfel b ă n u i d r ep t foa r te a b u n ­dentă .

Lodovico Rocca, a l c ă r u i sti l , a că ru i for ţă d e descr ip t iv i ta te şi a l că ru i a v â n t l i r ic n e - a u Im­pres ionat , F rancesco Lavagnino , a l că ru i qu in t e t e o operă p l ină de v ia ţă , de culoare , de elan, a u a d u s concer te lor „b ienna le i" m o ­m e n t e d e deosebit accent .

Act ive le pu l sa ţ i i t e m p e r a m e n ­tal a le u n u i Gino Gorini , sobr ie ­t a tea e locventă a lu i Luigi Cor-tese, a m p l o a r e a expres ivă a lu i Riccardo Nielsen, i a tă iot a t â t e a

reve lă r i a c tua l e a le I ta l ie i în m u ­

zică şl n u m a i câ teva , p r in se In fugă d e obiect ivul „biennale i" , din p l inul une i emula ţ i i c r ea toa re din cele m a i act ive .

P r i n t r e aspecte le d o m i n a n t e a le „b ienna le i" muzicale , t r e b u e n u ­m ă r a t e şi acelea ce s 'au d a t o ­r a t Elveţ iei şi Croaţ iei .

M a r e l e ora tor iu a l oompozito-ru lu i e lve ţ ian F r a n c k M a r t i n este o operă d e seama, d e u n conţ i ­n u t poet ic super ior , de o u n i ­t a t e exp res ivă ş i o v ib ra ţ i e l ăun ­t r ică r a r e .

Deosebi t de in te resan t , de i nge ­nios, de spi r i tua l , a a p ă r u t şi compozi torul c roa t Boris P a p a n -dopulo d in t r ' un or ig inal concer t de cameră p rezen ta t .

G e r m a n i a , în specia l p r i n Fr i tz von B o r n e s şi K a r l Hoeller , Român ia p r in Dinu Lipa t t i , J a ­ponia, Belgia, Olanda , a u fost f iecare r ep rezen ta t e p r in compo­ziţii a că ro r va loare a găsi t econ in ciclul „biennalei" , despre ca re vom con t inua să n e o c u p ă m şi In cronica n o a s t r ă v i i toare .

R O M E O A L E X A N D R E S CU

D-le Traian Lalescu Am citit în „Universul Lite­

rar" articolul dus . : „Sugest ie pentru elevii de conservator '.

Acestui articol, acelas elev de conservator apărat şi p r iv i t cu s impat ie în rândurile scrise, în ­cearcă să r ă s p u n d ă sincer, aşa cum nu pot să facă întotdeauna unii dintre colegii mei .

Da, e drept , Domnule Lalescu, că toţi visăm să ni se dea un teatru pentru care am m u n c i şi a m da tot ce e f rumos în sufle­tele noastre, tot ce am cules mai bun din anii petrecuţi pe băn­cile roase de v i su r i a le Conser­vatorului.

Ascultându-ne profesorul, toţi ne dorim pe scenă, între reflec­toare şi lumină, urmăriţi cu a-tenţie, aşa cum şi noi sorbim fiecare cuvânt al maeştrilor, în t i m p u l Qfrelor de clasă. Plecăm delà conservator promiţându-ne să muncim zi de zi, clipă de cli­pă, pentru marea p roducţ ie , n ă ­dejdea atâtor ani de sbucium. Vroim să jucăm, să dovedim că tânăra generaţie nu are toate păcatele care i se aruncă în spa­te, că avem în inimi dragoste de muncă şi speranţă de realizări temeinice. Vrem să arătăm pro­fesorilor noştri că din bogăţ ia p e care ne-o împrăştie în orele de clasă, am adunat înfriguraţi scântei pe care le-am sădit a-dănc în suflete.

Ne-am dat seama, că până la marele examen, din faţa pub l i ­cului avem nevoie de o cât de mică iniţiere în ta inele technicei t ea t ra le . Ne-am dat seama că nu e vina noastră, dacă la producţie, suntem stângaci şi nu putem nuanţa din cauza emoţiei. Vrem să jucăm cu naturaleţă, dar bra­ţele ne sunt prea grele şi nu ştim ce să facem cu ele, ne îm­piedecăm de covoare sau ne tre­mură mâna când ducem un pa­har cu apă la gură.

Sunt lucruri pe care fiecare din noi le ştie şi vrea să le în­drepte. Pentru asta, ne-am sfă­tuit tot anul trecut şi ne-am gân­dit să ne ducem la Domnul Di­rector General al Teatrelor, să-1 r u g ă m să n e dea sala S tud io -u -lui, în ăimineţele când va fi li­beră, să jucăm scene din piesele clasice ale autorilor s tudia ţ i cu Doamna Alice Voinescu.

Entuziasmul a fost mare, am vorbit cu Maestrul Ion Manole­scu, care ne-a sfătuit ce să fa­cem. Am rugat-o pe D-na Alice Voinescu ca înainte de specta­col, D-sa să ţină o conferinţă în care să explice strădaniile ş gândurile noastre frumoase. Apo) o delegaţ ie de patru elevi ne-am dus la Domnul Rector Mihail Jora, care ne-a dat o scrisoare

către Domnul L iv iu R e b r e a n u , rugându-l să ne a scu l te c u înţe­legere şi bunăvoin ţă .

I n acest t imp , s tabi l isem ca fiecare clasă să prepare scene din: „Romeo si Ju l ie ta" , „ H a m ­let", „Othello", „Iphigenia" si .Visul unei nopţi de vară", pe cari să le prezentăm în faţa unui juriu, format din profesorii noştri, pentru selecţionarea ce­lor mai bune scene, ca să p u t e m face faţă, onorabil, unui even­tual speetacol-experienţă.

Ne-am dus la Domnul Direc­tor General al Teatrelor, înar­maţi cu scrisoarea salvatoare, cu en tuz iasmul si tinereţea noa­stră.

După ce ne-am p l imba t o ora în faţa uşei directoriale , neîn­drăznind să intrăm, după câteva m i n u t e de bâ lbâie l i d in cauza emoţiei, am reuş i t să spunem ce vrem. Cererea ne-a fost aproba­tă. Aveam deci sală.

Acum, muncă şi... succes! După aceasta, vă aşteptaţi, de­

sigur să ne dăm peste cap. să nu mai eşim din clasele de curs,

să ne adunăm în orele l ibere şi să repetăm până la epuizare.

Na fost aşa. Pe câ ţ iva fericirea îi gdtuia î i

c redeau că viş^l se va realiza. Iar ceilalţi , cei m a i mul ţ i , se p l i m b a u ca şj p â n ă a c u m pe bu­levard, sau trâmbiţând în cele patru colţuri a l e cafenelelor bu­cureştene, că... în curând VOT juca la Naţional.

Credeam şi noi, ca şi Dvs. acum, că având sala, totul va fi uşor de înfăptuit. Ne-am dai seama curând că nu e aşa şi că noi, elevii de conservator trebuie să n e cău t ăm sufletele, să sch im­b ă m felul de a judeca . Atâta timp cât aerele de vedetă şi superficialitatea cu care trecem peste roluri nu vor fiînlăturate, cât fetele nu vor r e n u n ţ a la ideia că teatrul se face numai cu lux. şi admiratori, cât vom veni la clasă ca la cafenea, nu­mai pentru bărfeală şi d i s t rac­ţie, nu vom p u t e a ajunge la re­zultatele pe care le dorim.

.Elevii de conservator se plâng pretuftndVni că n u li se dau ro­luri pe măsura lor, că trebuesc să joace numai va le ţ i şi j upâ -nese, fără să-şi dea seama cât ar t r ebu i să muncească ca să a-jungă până unde fiecare visează.

Când eşti fericit că ai o leafă şi totuşi nu joci, când mulţumi­rea ţi-o dă numai luxul şi banii , e adevărat că uiţi de muncă şi suflet. Elevul de conservator trebue să ştie că m a r i i noştri oameni de teatru şi-au dat sănă­tatea şi viaţa pentru artă. Când va învăţa ca pe scenă nu au loc decât cei cari au munc i t şi au «tiut să renunţe la mu l ţumi r i l e eftine, abea atunci va putea să se plângă şi să ceară drepturi.

Vă mulţumeşte pentru credin­ţa pe care aţi avut-o in noi.

Eleva,

R A L U C A ZAMFIRESCU

Niciodată banala frază „Este o artistă mare pe care trebue să o cunoască toată lumea... etc.", nu a fost mai la locul ei fi mai cu dreptate aplicată de-

Din ecran in ecran

Aţ i văzu t ce senza ţ ie d e gol, de ru ină , vă s t recoară în suflet, u n s tâ lp d e telegraf, s t r â m b şi noduros, p e care-1 p r inde ţ i în ochi din goana t r enu lu i ? !

Es te s inguru l obiect ca re vo r ­beşte.

Este cel m a i au tor iza t r e p r e ­zen tan t a l na tu r e l moarte . . .

Vă amin t i ţ i d e f inalur i le f i l­melor , ce lebru lu i comic m u t ?

...O şosea ş i -un popas la un s t â lp d e telegraf....

Mare l e m i m îl aşează s l ă -tur i de el, ca p e u n c a m a r a d .

Suferă împreună , p ioneru l a r ­tei t r i s te şi p ionieru l cel m a i n ă ­păstui t , a l civil izaţiei .

De câte ori n 'a a l ina t su fe r in ­ţele e te rnu lu i îndrăgost i t , ca re p lângea , r e z e m a t de el. cu m u s ­t a ţ a l ipi tă d e l e m n u l lui rece şi s t râmb. . .

Şi 'n iarbă, a lă tu r i , u i ta te , p ă ­lăr ia t a r e şi bss tonaşu l de t r e s ­tie...

In ei, amândo i , e r a v ia ţa . *

F igu ra ţ i e ! Massé c a r e desfăcută în a tomi

dev ine anonimă. . . In f iecare a n o n i m svâcneş te o

speranţă . . . D a r c â t e s p e r a n ţ e devin rea l i t ă ţ i ?...

S u n t pu ţ ine , d a r in te resante cazuri le în cari u n f iguran t d e ­v ine stea... De ce le m a i m u l t e ori for ţa majoră. . . u n accident. . . N'ai p e a l tu l la ' ndemână şi iei f igurantu l , ca re cunoaş te mai bine s i tua ţ ia .

Şi p e p răvă l i r ea unuia , se r i ­dică altul. . .

...Şi massa f iguranţ i lor , m i n u s unu l , speră m a i depa r t e .

P A N A I T P I E T R A R U

cdt acum, când o scriui chiar în fruntea acestei note.

In adevăr, iată o actriţă care în cadrul acestei lumi, prea în­gustă pentru unii, dispreţuită de alţii, ne poate face să simţim şi înţelege, cu puterea de sim­patie vie şi caldă a unui suflet bogat, luptele lăuntrice, bucu­riile şi suferinţele, caşi trage­diile tainice care sbuciumă cele mai umile existenţe.

In mai toate rolurile pe cari le-a jucat, găsim, îmbinate în chip fericit, v iz iunea age ra a manifestărilor exterioare ale ca­racterelor, cu in tu i ţ ia adâncă a psihologului care izbuteşte să

pr indă sentimente etern ome­neşti.

Admiratoare a naturii, pe care încă din copilăria sa o pune mai presus de orice, a-junge apoi a creea tipuri ome­neşti, pe care, în mod logic le clasifică după gradul lor de fi­delitate in a ceda nenumăra­telor aspecte ale naturii»

Stând de vorbă cu d-sa iţi vei zice: Iată o conştiinţă.

COSTIN ILIESCU

CINEMA A R O : M a r c o Visconti

Cum acţiunea acestui film delà „Aro" se petrece în tim­purile medievale, totul de­curge în stilul cel mai elegant posibil.

Regisorul Mario Bonnarol speculează excelent situaţiile creiate de subiect, reuşind să redea atmosfera reală a timpu­lui şi mai ales să transporte spectatorii şi în special specta­toarele în vremurile când pen­tru mâna unei femei, bărbaţii îşi riscau viaţa. (Pe-atunci,ne-

D U M I N I C A 4 O C T O M B R I E

SE D E S C H I D E

E X P O Z I Ţ I A

C A R I C A T U R I GEORGE VOINESCU

la G A L E R I I L E KRETZULESCU

( lângă Palatul Regal )

cunoscându-se tramvaiele ş i deci nici pţoverbul care sfătue-şte să nu «alergi, etc. etc.). In glorioasa epocă de înflorire a ducatului Milano, numele ce­lui mai vestit cavaler era Ma­rio Visconti, preţuit pentru vi­tejia şi averea sa de toţi veci­nii de castele (mai ales de cei cu domniţe de măritat). Insă, ilustrul cavaler trata cu mul­tă indiferenţă acest capitol, întrucât în tinereţea lui iu­bise şi fusese iubit de-o prea frumoasă contesă, care nu-i devenise soţie cum era modern în epoca medievală, deoarece consiliul de familie îi impuse­se un alt soţ proprietar de mai multe feude.

Mario Visconti rămâne însă în suflet cu amprenta acestei dureroase decepţii.

Intr'al treilea act al filmului, îi apare in cale fiica fostei lui dragoste anume contesa Bica dei Balze, (a cărei mamă mu­rise în actul întâi cu numele lui Mario Visconti pe buze).

Cum filmul face să fie vă­zut, lăsăm cititorilor noştri surpriza de-a descoperi cum se rezolvă conflictul de mai sus.

Frumoasa Maria Lotti şi Carlo Ninchi sunt excelenţi în rolurile lor.

Probabil debutant, cu o a-lură prea pronunţat femini­nă, Roberto Volbe în rolul lui Ottorino, e departe de-a im­presiona spectatoarele cum s'ar cere unui cavaler medieval. Diferenţa între el şi Carlo Ninchi, ca actori fiind supără­tor vizibilă.

A D R I A N A N I C O A R Ä

Poate alcătui numai libretul un spectacol?

O d r a m ă a r e regu le le ei b ine s tabi l i te şi car i n u p o t fi d e p ă ­şi te , nici omise ; ori l i b re tu l es te o l u c r a r e d r a m a t i c ă m i n o r ă , c a r e t r ebue să împace şi cer in ţe le m u ­zicii, ce-1 în tovărăşeş te ; adică să s e in tegreze to ta l î n t r e l a t i t ud i ­nea ş i long i tud inea pă r ţ i i m u z i ­cale...

U n l ibret , fără muzică , poa te const i tui o l u c r a r e d rama t i că s e ­r ioasă? F ă r ă îndoială , nu . Se ştie u n s ingu r compozitor , a l e că ru i l ibrete (personale) po t fi, p r i n s i ­nea lor, spectacole d r a m a t i c e . E cazul lu i Richard Wagner , ca r* a a v u t şl norocul de -a fi t ă l m ă ­cit, în ţ a r a noas t ră , d e u n poef de ta l ia lui St . O. Iosif, care 1-a Înţeles p ă s t r â n d u - i a t â t Imag i ­nile, cât şi m e t r u l or ig ina l a l t e x ­tului s ău ; f i indcă aceas t a e p a r ­tea cea ma i i m p o r t a n t ă a u n u i t ex t care a r e men i r ea să exp l ice o c rea ţ ie muzica lă ; eă n u fie In d izonan ţă cu muzica .

T r e b u e ca a t â t sensu l muzicii , cât şi sensu l t ex tu lu i (Prosodia) să u r m e z e un ş i r d e accen te b ine s tabi i i te şi necont radic tor i i .

Poa te că d e aici a veni t şi z i ­cala i ta l ienească :

„Si cân ta c o m m e si pa r i a " . Aşa d a r accenteCe vorbir i i , cari

se î n t r ebu in ţ ează ş i î n prozodia de toa te zilele, ace leaş i accente t r ebue să cadă e x a c t şi î n m u ­zică, d â n d ocazia t ex tu lu i să s e înfăţ işeze ca u n schele t b r u t a l r i t m u l u i p a r t i t u r i i muzica le .

Astfel, s e î n t âmplă ceeace ş t im d i n major i ta tea t r aducer i lo r l i ­brete lor , d e c ă t r e oameni lipsiţi de s imţu l şi .urechea muzicală. . . Se n a ş t e un conflict î n t r e a c c e n ­tele muzica le şi accen te le l imbi i în c a r e a fost t r a d u s l ib re tu l şi ca re n u este, câtuşi d e puţ in , a -s e m a n ă t o a r e l imbi i m a m e .

Aşa se explică dece auz im, câ ­teodată, la Operă , o no tă lungă , . care ta Ii corespunde în t e x t u n

„i" s a u „î", ca re cânta te , se d e ­formează, se a l te rează şi dev in ceva de nesuferit . . .

A u t o r u l l ib re tu lu i d e s i g u r că a ş t iu t a s t a şi a p u s no t a lungă p e u n „ a " s a u u n „e"; d a r t r a d u ­cătorul , c a r e e fericit că a g ă ­sit r i m a şl n u se m a l gândeş te şi le i n t e rp re t a rea muzicală , t r ân t e ş t e în d r e p t u l note i lungi un „1" de - i c rapă c a p u l c â n t ă ­re ţu lu i .

D a r când t raducer i l e n e î n g r ă ­dite, l ă s a t e

l a bunăvo ia t â l m a ­ciului — o m d e l i te re — s u n t uneor i a t â t d e slabe, sau, în o r i ­ce caz, Infer ioare or ig ina lu lu i (afară de cazul cu p iesa lui E -mer ic Madách, „Tragedia o m u ­lui", a căre i t r aduce re , făcută d e Oc tav ian Goga, se s p u n e că « mal va loroasă decâ t or iginalul) , ce p re t en ţ i i p u t e m a v e a de l à t r a ­ducă tor i i l ibretelor , car i , p e (lân­gă că d a u dovadă d e o to ta lă npsă d e cunoş t in ţe muzica le (şi a k i e nonsensul) , m a i a r a t ă şi o lipsă d e spon tane i t a t e a conde iu ­lui

„ F ă c u t u l " în a r t ă e necesar , fiindcă denotă o m u n c o serioasă, d a r „tact icele", c a s n a inu t i l ă p â n ă la epuizare, n u n u m a i că n u e a r t ă , ci, d e ce le m a i m u l t e ori, r ev ine la u n ş i r d e c u v i n t e înghesui te cu nemi lu i t a , p e n t r u ca t r aducă to ru l s'o poa tă scoa­te la cap cu n u m ă r u l si labelor, omi ţând, cu totul , p r eocupa rea ar t is t ică , d in ac t iv i ta tea lui d e „ t raducă tor" .

P A T R A Ş C U I O N S Â R B U L

P Ă D U R E A D O R M I T A

I n colecţia „Universu lu i L i t e ­r a r " va a p a r e ca r t ea d e poezii a d-lui Virgil Gheo rgh iu în t i tu la ­tă „ P ă d u r e Adormi tă" , eu u n desen d e G. Voinescu.

D I N P R I C I N A l i p s e i de s p a ţ i u , c o n t i n u a r e a s t u d i u ­l u i d - l u i I . F r u n z e t t i : „Pei­sajul liricei lui Lucian Bla­ga", a l e c ă r u i d i m e n s i u n i Î n ­t r e c e a u p r e v e d e r i l e r e d a c ­ţ i e i , se v a p u b l i c a î n n u m ă ­r u l v i i t o r , o d a t ă c u s t u d i u l d e s p r e „Leo Frobenius şi Lu­cian Blaga", d a t o r i t d - l u i C o r n e l I r i m i a .

îndrăgostitul

,,VĂMILE VĂZDUHULUI" se numeşte noul volum de poezii al d-lui MATEI ALEXANDRESCU

care a apărut de curând în colecţia „Universul literar"

2 6 Septembrie 1942 UNIVERSUL LITERAR

J O H A N N E S BEER

a pub l i ca t o foar te p re ţ ioasă p r e ­zen ta re a ldrteraiturii g e r m a n e d in ul t imii o su t ă ide a n i . C a r t e a se n u m e ş t e „Deutsche Dich tung seit h u n d e r t J a h r e n " şi a a p ă ­r u t la S t u t t g a r t în e d i t u r a F ranckh .

In cuv in te le c ă t r e cetcitor, a u ­to ru l subl ini ind, în m o d s p e ­cial, scopul l uc ră r i i sale, a t r age a t en ţ i a că „ a c e a s t ă icarte t r a ­tează d e s p r e scr i su l g e r m a n ca despre o p u t e r e v i ta lă în cadru l poporului . . . N u e o i s tor ie a l i ­t e r a tu r i i în înţelesul înce tă ţen i t al cuvân tu lu i ; ea vorbeş te n u ­m a i d e s p r e acel scr is c a r e es te v i ta l în t impu l nostru. . . N u este o ca r te d e consul tat , ci u n a oa re t r ebu ie eertută. Şi aceas tă c a r t e nu v rea să fie ce t i t ă în locul scr isului p r o p r i u zis, ci n u m a i să călăuzească î n s p r e el... Şi v rea să î n t ă r ea scă vo in ţa şi c u ­rajul n u p e n t r u „ s a v u r a r e a " scr isului — cu a l t e cuvin te n u p e n t r u cons iderarea lui d rep t „ u m p l u t u r ă de o re l ibe re" siau d r a p t „surogat al v ie ţ i i" s a u „fi­losofie camuf la tă" , c i s p r e a-1 t ră i , s p r e a-1 primii ad ică n u m a i cu i n i m ă desch isă şi a-Q face să luoreze ca u n feu de p ia t ră de înce rca re a supra conşt i inţe i noas t re . Şi car tea aceasta « e -

Vi zuina

G E R H A R D S C H U M A N N

dresează omului 1 g e r m a n t ână r , fie el t â n ă r ca vâ r s t ă sau t â n ă r ca in imă" .

După o ser ie de foar te jus te consideraţ i i cu p r i v i r e la l i t e ra ­t u r a d i n spa ţ iu l v i t a l a l poporu ­lui g e r m a n .au torul în fă ţ i şează proza epică, d r a m a şi poezia. Dar p rezen tă r i l e s u n t în aşa fel făcute încâ t toa te genur i le a c e ­s tea r ă m â n puse în raport, d i rec t cu is tor ia şi des t inu l nemţ i lo r . Proza epică, — J o a n n e s Beer îi spume p o v e s t i r e (Erzähiung) — e s t ud i a t ă o rgan ic şi rea l , fără de refugii la v r e -o s c h e m ă din

' cele obişnui te . Istoria," războiu l m o n d i a l t r ecu t , c o n t e m p o r a n e i -t a t ea . t r ecu tu l p u r u r i v iu , anec ­dota, peisa jul na t a l , b a s m u l , l e ­genda, sc r i su l d ia lec ta l , des t i ­nu l n e m ţ i l o r d e dincolo de f run ta r i i l e e tnice, i n su l în e v o ­luţ ia lui, familia, c lasele sociale, des t inul omenesc în genere , toa te aces tea cansrtituesc tot a t â ­tea p r i l e ju r i d e ce rce t a r e şi v e ­r i f icare a ma te r i a lu lu i l i t e ra r lua t la cont r ibuţ ie . D r a m a şi poezia n u r ă m â n m a i pre jos . Să r e ţ i n e m câ t e ceva d in cele pes te 200 de pagini d e text .

Ma th ia s Claud ius i i scr isese odinioară f iului s ă u u r m ă t o a ­re le : „Cuvin te le s u n t n u m a i c u ­v i n t e şi, acolo u n d e le vezi că se mişcă uşor şi r epede , fii pe pază; căci caii ca r i a u o că ru ţă cu măr fu r i în u r m a lor, m e r g la pas încet" .

I a r ă Josef Hctfmiller (1872— 1933) — u n fel d e Ca l i s t ra t Ho-goş ge rman , — pusese şi el o p rob l emă cruc ia lă câind a r ă t a că „ î n t r e b a r e a : ,Ce teste ntemţesc? e, p e n t r u noi, o î n t r e b a r e pe v ia ţă şi moar te" . J o h a n n e s Beer po rneş t e deua p u n c t u l înscr is î n t r e coordonate le aces tu i s i s ­tem, căci n u m a i el poa t e fi punc t de v e d e r e şi de p l e c a r e g e r m a n va lab i l p e n t r u to ţ i n e m ţ i i de p re tu t inden i şi d i n t o a t e v r emi l e , p u n c t u l de in te rsec ţ ie a t u t u r o r năzu in ţe lo r unu i popor ca re ştie, p â n ă şi 'n cele m a i cumpl i t e d e ­zast re , că u l t i m u l s ă u r a z i m lu ­mesc, d a r şi metafizic ţ n acelaş t imp, e s t e n u m a i pa t r i a ; acea pa t r i e c a r e dă înţeHesuri ulrtùme şi foar te m a r i t u t u r o r jer t fe lor p e c a r i i l e a d u c e m , c h i a r şi a-tunci când aces t e j e r t fe n u s imt decât p u r şi s i m p l u je r f i re g r a ­tu i t ă ; şi acea p a t r i e ca re , p e n t r u toarte n e a m u r i l e lumii , r ă m â n e s m g u r u l spa ţ iu v i t a l n e s u p u s oonfiscărilor s a u îngus tă r i lo r v remeln ice . Totu l ce a p r o d u s ma i f rumos şi maii d e p r e ţ g e ­n iu l c r ea to r g e r m a n se s i tu iază în c a d r u l ei, a l pa t r i e i nemţeş t i şi, i nve r s , to ţ i cei ce a u cău ta t să o u m b r e a s c ă s a u s ă - i t e r fe ­lească va lor i l e n u a u nici o l e ­gă tu ră d i rec tă cu ea. C r u n t a l up t ă d in 1914—1918, cu a t â t d e pe d r e p t sau p e n e d r e p t umdli-t oa re l e - i u r m ă r i penitru nemţ i , a fost s imţ i t ă , t r ans f igu ra t ă şd în ­făţ işată înitr'iun fel d e că t ră u n E rns t J ü n g e r , E d w i n Erich Dwinger , L. Fr . Ba r the l , Bri t t ing, Ot to G-melin, Rudolf Bindung şi H a n s Carossa, — ca s ă nu-d nu­m i m decâ t p e câ ţ iva d i n cei ma i cunoscuţi ,—şi cu desăvâr ş i r e a l t ­fel în fa imosul „Nimic nou în a -

p u s " a l lu i E r i ch Mania Rernarq

— reote K r ä m e r . Şi câ t d e p r o ­fetic s u n ă cuvin te le unu i Gorch Fock: „Când u n p o p o r n u m a i este în s t a r e să se r id ice ca un s ingur om, a t u n c i u n ° m t r e b u i e să s e r id ice oa iun p o p o r " (1916).

Ca o zodie n o u ă a u mij i t în in imi le şi m i n ţ i l e t u t u r o r nemţ i ­lor aces te cuviinţe şi a semeni unei m â n t u i r i p romise . Nici o p u ­t e re d in l u m e n u a p u t u t împ ie ­deca î n t r u p a r e a lor . Ia tă , p u t e m zice, încă o d o v a d ă , d e a s t ă d a t ă pe în ţe lesul t u t u r o r a p ă m â n t e ­nilor, penitru a d e v ă r u l cupr ins în de a t â t e a or i şi cu a t â t a s t ă ­ru in ţă deisbătutul verse t : „La în_ ceput a fost cuvân tu l " . Toa te forţele vi i a l e G e r m a n i e ide după 1918 în t ind, ca la u n semn n e ­văzut , pânze le şi câ rmesc c ă t r ă

unu l şi acelaş por t , căci s imt , inst inct iv sau o r i cum altfel, că ' n r a d a ilui s'a p ă s t r a t ceeace n u poa t e fi n ic icând uc i s : Sp i r i tu l etnic. Toţ iaceşti ,yCopii a i t i m ­pu lu i " — subl in iază c u s impl i ­c i ta te genială H a n s Carossa, — „vor să înfăptuiască ceeace îi s fă tueş te vocea lăunt r ică , fie şi lucru l cel m a i m ă r u n t ; aces t a e u n t d e l e m n u l p e oare'-u p i cu ră î n candele le d e p e m o r m i n t e ş i n u -m a iîn ce le d e t o a t e zilele M se a ra tă , câ teoda tă , l u m e a de m a i p r e s u s de noi" . Şi m a i d e p a r t e : „Noii, lua ţ i în pa r t e , n u s u n t e m d o a r ă n imic ; no i a v e m va loa re n u m a i p r i n faptu l că l egăm de ceeace es te vechûu şd s fânt nouă , necunoscutu l c a r e v ine" .

ACEST T R E C U T VIU,

f i numai in măsura în care poa­te fi el viu, îl interesează pe Jo­hannes Beer. Nu sub specie a e -tern i ta t i s , ci sub specie v i tae . Nu recile perfecţiuni de muzeu, ci în t ruch ipăr i l e consonante in în­săşi alcătuirea sufletului nostru. Nu priîicipiiile geometrice ale vreunui şir de judecăţi montate ingenios spre a da un edificiu de cugetare, ci pururi via şi calda pulsare a pildei evanghelice, propovăduirc a destinullui n o s ­t ru însuş i şi lămurirea tuturor poziţ i i lor noastre faţă de acest des t in care-ţi ordonă, ţie ca şi fiecăruia dintre camarazii tăi, o anumită mis iune : Misiunea — die Sendung — şi anume misiu­nea ta de om de acţiune, om de şt i inţă , l i terat , a r t i s t , cu l t iva tor sau orice ai fi tu în cadrul des­tinului pe care-l are poporu l ce te-a născut. Văzută din această perspectivă, literatura, asemeni fiecărei îndeletniciri spornice, capătă un înţeles mai apropiat

H A N S J O H S T

irealităţii. Ea va fi germană în planul de manifestare al sufle­tului german, franceză în cel al sufletului francez, românească in planul destăinuirilor sufletu­lui nostru românesc.

Johannes Beer revizuieşte va­lorile literare din u l t imi i o sută de ani, le racordează, le scoate la lumină izvorul acoperit de grohotişul vremii şi dovedeşte că, în ciuda tuturor foarte sa­vante şi complexe viclenii, etni­cul nu poate fi nesocoti t sau desfiinţat prm actul de negare sau prin vreo conspiraţie a tă­cerilor.

Dece se petrece această minu­ne? F i indcă v i a ţ a n a ţ i o n a l ă poa ­te f% eclipsată, nu însă ucisă. Şi fiindcă, precum subl in iază aşa de n imer i t Wilhelm Schäfer un­deva în ale sale „Treisprezece cărţi ale suf le tului g e r m a n " : „Un popor poate trăi numai în conştiinţa misiunii sale, în cre­dinţa fermă în idealur i le sale cari, la rândul lor, sunt ancorate în ultimele realităţi şi nu în niscaiva interese".

Parafrazând, am putea spune: Un scri i tor poa te p r e s t a opere

va loroase numai în măsura în care, fără a se robi vreunei ten­dinţe (căci în tendinţele de orice categorie zace interesul), slujeş­te sincer şi conştient evanghelia poporului său, idealurile, cu alte cuvinte, cele mai mari ale aces­tui popor. Şi slujitori în sensul acesta au fost şi sunt toţi marii scri i tori , i a ră în secolul din ur­mă tocmai aceia pe cari i-au ne­socotit mai mult „istoriile lite­rare" alcătuite cu anumite sco­puri internaţvonalizante.

Johannes Beer restabileşte proporţ i i i te , sau, m a i bine zis, îndepăr tează de pe afrescul lite­raturii germane etnice totul ce i se suprapune pe nedrept. Şi ast­fel vedem păşind în planul în-tâiu figurile unor Alexis , Anzen-gruber, Barteis, Binding, Busch, Claudius, Dahn, Dauthendy, Deh-mel, Drostethüllshof, Erns t , Plex, Fock, Fontane, Freiligrath, Freytag, Geibel, George, Gme-lin, Grabbe, Grillparzerr, Groth, Halbe, Hauff, Hebbel, Hoffmann von Fallersleben, Holz, Huch Ricarda, Keller, Lilitmkron,

Inimă, adâncă vizuină cu mireasmă putredă şi-amară.. . Ce sălbăteciume, ce jivină şi-a lims rănille'n culcuşul tău de filară ?

Că frunzişul tău numai venin e, cheag de sânge, lâncedă rugină. . .

Ce jiviină a murit în tine, inimă, amară vizuină ?

O fi fost, sălbatecă, stufoasă, deznădejdea care-aici s'a stiinis ? Sau tristeţea — vulpe lunecoasă — rănile în beisnia ta şi-a lins ? . . .

Nu ştiu, inimă, ce rea jivină a gemut în fundul tău şi s'a sbătut, — dar duhmeiştii a moarte şi-a itrecuit, inimă, amară v izuină. . . .

RADU GYE

mai crunt Mari şi viteji Suntem şi noi : Ţară de cneji, Mumţi de eroi.

Alte trăiri, Fraţilor blânzi. Paşi şi priviri înspre izbânzi.

Dacule, hai, Sângeră'n risc Pentru alt plai, Pentru alt pisc !

Visul mărant Strâns e în chingi Altul mai crunt Ca să învingi !

Piscul nu jl ai Stând sub o stea. Peste el soi Şi-l vei avea...

LEONIDA SECREŢEANU

EDUARD M Ö R I K E

I o n s , Ludung Otto, Morike, Mor­genstern, Raabe, Reuter, Rilke, Rosegger, Scheffel Spitteier, Stifter, Storm, Sudermann, Tho-ma, — ta r dintre cei în viaţă în­că s i tudndu-se în r â n d u l marilor apărători ai etnicismului ger­man pe: Alverdes, Anacker, Bar­thel, Bethge, Blunck, Brehm, Britting, Carossa, Fechter, Finkh, Griese, Grimm, Hauptmann Gerhart, Johst, Jünger, Kolben-heyer, Kurz Isolde, Lersch, Lin­ke, Meü, Meyer, Mvegel,- -Münch -hausen, Böries Schäfer, Schi­rach, Schnack, Seidel Ina, Stehr, Vesper, Waggerl, Weinheber, Düringer, etc.

Johannes Beer, în ca l i ta tea sa de director al bibliotecii popu­lare din Frankfurt a pue la dis­poziţia c i t i to ru lu i o car te care fără a neglija imperativele cate­gorice ale manualului ştiinţific de istorie a literaturii, este un ÎNDREPTAR, şi anume îndrep­tar înspre izvoarele de t o tdeauna a l e simţirii şi p l ă smui r i i n e m ­ţeşt i .

Simţirea şi plăsmuirea aceasta nu e, cum greşit au crezut şi mai cred unii, l i r i sm filosofic te ­nebros , materie informă şi gre­oaie sau materialism obiectivat, ci dimpotrivă : simţire pură, lup­tă pentru forma specific germa­nă şi ideal i sm cu accente mistic creştineşti. „A fi om înseamnă a fi luptător, a fi german" (pen­tru noi r o m â n i j a fi român şi n u m a i român ! —) înseamnă a sluji cauza cea mai înaltă, a fi tânăr şi a-ţi păstra credinţa şi entuziasmul. Cine se aşteaptă la lucru l cel m a i înal t , va rezolva şi ceeace este cel mai greu", — scria Hermann Stehr. Şi tot el mărturisa : „Numai nebunii, cri­minalii şi mărpinipi i m a i pot c r ede c ă egoismul materialist a-duce fericirea, că silnicia poate înlocui puterea, că simţurile nu ar fi e m a n a ţ i i m i a le sufletului şi că sufletul nu are nici o legătu­ră cu sufletul universal, cu Dumnezeu... Dragostea nu este bun plac ci necesitate".

Ori, scrisul german au ten t ic a fost, în gradul cel mai înalt, cu­cerire dureroasă uneori şi întot­deauna dârză a trei culmi : es­teticul, eticul, etnicul. Niciodată esteticul p e n t r u estetic nu s'a bucurat de prea mare trecere la nemţi. Spiritul german nu-l ac­ceptă pur, căci es te t icul p e n t r u estetic i s'a părut, în toate vre­mile, joc frivol. Dar nici numai et icul n u l -a ispitit, căci acelaş spirit german îi resimte prea tragic prezenţa nudă. Cât prive­şte etnicul, acesta i-a fost, ca în cazul tuturor popoarelor c h e m a ­te, DESTIN;

In d imens iun i l e esteticului, e-ticuful şi etnicului s'au jucat s! se vor juca toate dramele sufle­tului german apocalipt ic , adică reve la tor iu . Cartea ІЩ Johannes Beer este un foarte interesant şi original vademecum pentru veacul trecut, dar şi terminus de pe cota căruia poţi întrevedea nu mai p u ţ i n interesante şi ori­ginale lupte viitoare.

T R A I A N C H E L A R I U

Ion Istrăteanu F i o r u l r e c e p e c a r e l - a m s i m - e u t a l g ă r i i d e p r o v i n c i e . I s t r ă -

ţ i t î n c l i pa î n c a r e a m c e t i t t e a n u n e - a l u a t d e b r a ţ ş i a m î n t r ' u n z i a r d e d i m i n e a ţ ă v e s - p o r n i t s p r e b i r j a cu u n s i n g u r t e a m o r ţ i i l u i I o n I s t r ă t e a n u , î l cal1, c a r e a ş t e p t a »sub u n b e c s i m t ş i - a c u m a , c â n d r â n d u r i l e g a l b e n . T r o p o t u l a p r i n s să se a c e s t e a t r e b u e s ă vestea-зсп p l e - d e p e n e a p o i p e b u l e v a r d u l c a r e a lu i d i n t r e o a m e n i . O s m u c i t u r ă , ca a c e e a p r i c i n u i t ă d e o l o v i t u r ă p i ez i şe , m i - a f u l ­g e r a t i n i m a şi g â n d u l , o p r i n -d u - m ă p e n t r u o c l i pă î n m a r g i ­n e a v i e ţ i i : A m u r i t I o n I s t r ă t e a n u .

s t r ă j u i t d e d o u ă r â n d u r i d e t e i p l i n i d e a r o m ă , ş i î n l e g ă ­n a t u l h u r d u c ă i t a l t r ă s u r i i g l u ­m e l e n ' a u c o n t e n i t n i c i o c l i pă . N ic i n u ş t i u c â n d a o p r i t b i r -

a ş a d a r şi j a r u l . E u a m c o b o r î t . I s t r ă t e a ­n u , c u f r a t e l e s ă u a r ă m a s , a-

„ P a r c ă î l v ă d " — a ş a î n c e p n u n ţ â n d u - m ă că a d o u a zi s e d e o b i c e i u e v o c ă r i l e t u t u r o r c e - î n t o a r c e la B u c u r e ş t i . I - a m î n -lo r p l e c a ţ i , şi c â n d î n c e r c să t i n s m â n a j t u l b u r a t d e n o a p t e , p r i n d a l t e c u v i n t e ca s ă l e a şez ş i > „ t i m p c e b i r j a r u l p l e s n e a î n o r d i n e l â n g ă aces t foc c o - d i n b i c iu , I s t r ă t e a n u s 'a a p l e -m u n , î m i d a u s e a m a că n i c i c a t î n s p r e m i n e z â m b i n d , r e -e u n u p o t î n c e p e d e c â t a s t fe l , a m i n t i n d u - m i u n c u v â n t d e

P a r c ă î l v ă d , s t r e c u r â n d u - s e d u h . I - a m s p u s n o a p t e b u n ă şi v i j e l i o s ( a c e a s t a e e x p r e s i a ) p e m ' a m î n t o r s . „ N o a p t e b u n ă " u ş a r e d a c ţ i e i n o a s t r e , c u u n a s t r i g a t p e s t e o c l i p ă ş i e l , d i n m a l d ă r d e h â r t i i l a s u b s u o a r ă , b i r j a c a r e s e d e p ă r t a l a p a s , s t r â n s î n u n i f o r m a l u i d e s u b - topindu-гзе î n n e g u r i , l o c o t e n e n t d i n a v i a ţ i e , c u u n s u - D e - a t u n r i , d r u m u r i l e n o a s t r e r â s l a r g şi g e n e r o s , m f l o r i n d u - i n u s > a u m a i î n c r u c i ş a t . A l u p -o b r a z u l . J o v i a l şi f u r t u n o s , (a- t a t ş i a c ă z u t e r o i c . L â n g ă a-c e s t a e r a t e m p e r a m e n t u l lui) ces t a p u s f u l g e r ă t o r , cop leş i ţ i , î n f r u n t a o a m e n i i şi v i a ţ a , s t r e - n u - i p u t e m s p u n e d e c â t u l t i -c u r â n d î n s ă d e m u l t e o r i l â n g ă m e l e c u v i n t e p e c a r e ş i - a c u m a c e a s t ă j o v i a l i t a t e , u n s u r â s l e a u z i m d e d e p a r t e : „ N o a p t e a m a r şi i r o n i c p e c a r e p u ţ i n i bună- ' "

i-1 s e s i z a u . P l i n l e e l a n u r i şi d e p r o e c t e ,

a c e s t m a g i s t r a t c a r e a c u m s e o d i h n e a s u b t u n i c a o s t ă ş e a s c ă , e r a n u n u m a i u n p r i e t e n a l s c r i i t o r i l o r , ci el î n s u ş i u n s c r i i t o r . P u ţ i n e l e p a g i n i p e c a r e n i l e - a l ă s a t p u b l i c a t e , s t a u m ă r t u r i e , i a r u n „ f r a g ­m e n t " p e c a r e n u d e m u l t ni-1 f ă g ă d u i s e , z a c e a c u m î n c i n e ş t i e ce ca ie t , m o c n i n d î n s e r t a r .

P e I o n I s t r ă t e a n u l - a m i u b i t , p e n t r u c ă e r a u n o m f ă c u t să fie i u b i t şi p r e ţ u i t , u n s u f l e t g e n e ­r o s şi d r e p t . I a t ă d e c e u m b r a l u i n u o p o t r e c l ă d i d i n a m i n ­t i r i d e b o e m ă (şi c â t e s u n t d e ace s t ea ! ) s a u d e c a f e n e a , ci d i n t r ' u n e p i s o d p e c a r e î l s i t u ă m c u a b i a d o u ă l u n i î n u r m ă . U m b r i t p u ţ i n d e a c e s t t i m p

d u s , r o m a n t i s m u l n u - i v a ş t i r b i î n s ă a d e v ă r u l .

N e î n t â l n i s e m , î n t â m p l ă t o r , î n t r ' u n t r e n c a r e n e d u c e a î n s p r e u n o r ă ş e l d i n O l t e n i a . A m c ă l ă t o r i t c â t e v a o r e î n v a ­g o n u l r e s t a u r a n t , p ă l ă v r ă g i n d c â t e î n l u n ă ş i ' n s t e l e . U n f r a t e a l s ă u n e ţ i n e a t o v ă r ă ­ş ie l a c u v i n t e , d a r ş i l a p a h a r e . Şi n i c i u n u l d i n no i n u a r fi p u t u t s ă c r e a d ă m ă c a r , î n n o a p ­t e a l i m p e d e , t ă i a t ă d e s c r â ş n e t d e ş i n e , că t r e n u l a c e l a n e d u c e a ş i î n s p r e m o a r t e . A t u n c i n e - a i s t o r i s i t I o n I s t r ă t e a n u m u l t e d i n i s p r ă v i l e s a l e , p e c a r e m a i t â r z i u l e v o m s c r i e î n t i h n ă . V o r b e a d e s p r e a r i p i şi c e r , d e s p r e a r i p i l e ş i c e r u l c a r e cu d o u ă l u n i m a i t â r z i u a v e a u s ă - l p r ă v a l e ca p e - u n e r o u , l â n g ă t u l b u r i l e a p e a l e V o l g e i .

T â r z i u d e to t , î n n o a p t e , a m c o b o r î t c u t o ţ i i p e p e r o n u l t ă -

Ş T E F A N B A C I U

R O M A N A

revista care apare în fiecare lună la Florenţa, dedică numărul din Iunie a. c. amintirii lui GALILEO GALILEI, cu prilejul împlinirii celui de al treilea centenar delà moarte. Printre articolele publi­cate în numărul pomeni t , me r i t ă toa tă a ten ţ ia cei s emna t de Gio­vanni Genti le , adică tocmai con­ferinţa comemorativă ţ inu tă la Pisa la 17 Iunie a. c, intitulată „La filosofia di Galileo".

Un titlu destul de curios pen­tru cei ce cunosc numai parţial t i tanica ac t iv i t a t e a lui Galilei. S'a vorbit despre matematicia­nul Galileo, despre iniţiatorul, în­tr'o oarecare măsură, a mecanici i , despre astronomul Galilei, mai puţin despre filosoful Galilei. Trebue însă să ne înţelegem: nu e vorba de un sistem filosofic pe care l-ar fi descoperi t acest r e ­vo lu ţ ionar al şt i inţei , un sistem propriu care să-l fi preocupat toată viaţa, ci de câteva princi­pii filosofice de care s'a condus în descoperirile sale. Dealtfel, cum spune textual Gentile, „ori­ce om care vrea să fie om cu adevărat, filosofează: adică cu­getă pentru a-şi întări, cât mai mult posibil, ideile fundamenta' le directive care formează nu­cleul caracterului său/'. In înţe­lesul acesta, se poate vorbi de o filosofie a lui Galileo Galilei. Mai mult decât un om de ştiinţă din zilele noastre, a avut nevoe Galileo de ajutorul filosofici in lupta lui antitradiţionalistă, an-tiaristotelică, în susţinerea po­ziţiei lui coperniciene, care ve­nea în conflict cu însăşi dogma Bisericii creşt ine. Fiecare desco­perire se cerea legiferată de cri­ticismul filosofic.

Indoeliie preschimbate în si­guranţe: şi numai filosofia pu­tea săvârşi miracolul, numai ea putea imprima adevărurilor şt i inţei sigiliul s iguran ţe i . De aceea în scrierile lui Galilei des­coperirile şi observaţiile ş t i inţ i ­fice alternează cu reminiscenţe din filosofi, cu construcţii logwe, cu consideraţii metafizice. Se naşte atunci un fel de teorie a ştiinţei, construită pe alte baze decât cele ale ştiinţei pure.

Lupta pe care-a dus-o pentru impunerea nouilor concepte, a fost destul de aspră: şi n'a fost numai contra oamenilor de ştiin­ţă, astronomi, fizicieni sau ma­tematicieni, ci şi contra filosofi­lor de formaţie schobastică şi contra teologilor. Continua refa­cere a unei doctrine filosofice, revenirea de fiecare clipă asu­pra ei, duce la o anticipare a criticii kantiene.

E într'adevăr o impres ionan ta analogie între poziţia specula­tivă a lui Galilei şi poziţia is­torică a lui Kant.

Soluţia dată de cel d intâi , in­tuitivă, deci fără subtilele discri­minări aduse lui Kant de două secole de controverse, se întâl­neşte cu soluţ ia pe care Critica Raţiunii pure o dă problemei po­

sibilităţii ş t i inţei , care, pentru amândoi, se reduce la fizică ş» la matemat ică . Cunoaş te rea

ştiinţifică e pentru Kant sinteza dintre inteligenţă şi simţuri-sinteza dintre „discorso" şi „es-perxenza sensata' cum spune Ga­lilei.

Problema aceasta a ş t i inţei a r e la Galilei o valoare cu totul nouă în raport cu epoca î n care a trăit: cu drept cuvânt îl soco­teşte Gentile cel d in tâ i dintre oamenii moderni. Căci în Renaş­tere, ca şi în antichitate de alt­fel, ştiinţa face bloc cu filo­sofia.

Galilei se ridică deasupra ace­stei concepţii, deasupra Renaş­terii însăşi, şi întorcându-se la distincţia făcută de Democrit in­tre calităţile secundare şi pri-

G A L I L E O G A L I L E I

mare ale lucrurilor, concepe na­tura ca formată din: materie, spaţ iu şi mişcare.

Natura — spune Galilei In „Mass imi Sis temi" — e „marea car te , propriul obiect al filoso­fici"

E cartea de care vorbise ţi Campanella, şi scrii torii medie ­vali şi Pă r in ţ i i Bisericii. Deci deosebirea între aceştia şi Gali­lei e că după Galilei natura e o carte scrisă în limbaj matematic, ale cărei semne sunt figurile geo­metrice, fără înţelegerea cărora te rătăceşti în cunoaşterea na­turii ca într'un labirint. Şi firul conducător prin acest labi r in t stă în mintea omenească, nu în natură.

Calea pe care-o deschidea Ga­lilei era foarte primejdioasă şi în cont ras t cu pr incipi i le Bisericii şi mai ales cu ale temutei Inchi-ziţii: mai ales distincţia pe care-o face Galilei între credinţă şi ştiinţă. Limitându-se astfel do­meniul teologiei, se deschide un nou drum nu numai ştiinţei, dar şi filosofiei moderne.

îndrăzneala afirmaţiilor sale i-a adus nenorocirea ultimilor ащ ai vieţii: ura teologilor şi persecuţia Bisericii l-au urmărit până la moarte. „Nu există mă­reţie fără tragedie", spune Gen­tile: Galileo Galilei a îndeplinit cu prisosinţă această condiţie.

CONSTANŢA TUDOR

Simetria poesiei poporane ( U r m a r e d in p a r . I - a )

In Torna Alimoş, s imet r i a se ob ţ ine to t cu a ju toru l unu i t ab lou din n a t u r ă :

Depar te , f rate , d e p a r t e , Departe şi nici prea foarte, Sus, pe şesul Nistrului, Pe pământul Turcului ; Colo 'n zarea celor culmi, La gropana cu cinci ulmi Ce răsar dintr'o tulpină Ca cinci fraţi delà o mumă, Şedea Torna Alimoş, Boier din ţara de jos...

„Gropana c u cinci u l m i " r e a p a r e în f inal , de da ta aceas ta ca dor in ţă u l t imă a lui Torna Al imoş :

— Alelei! murguleţ mic, Alei! dragul meu voinic! Ochii-mi se painjinesc, Norii sus se învârtesc. Te grăbeşte-aleargă, fugi Şi ca gândul să mă duci Colo'n zarea celor culmi, La g ropana cu cinci u lmi ; Că eu murgule-oiu muri, Pe tine n'oiu mai sări ! Iar când sufletul mi-oiu da, Când nu te-oi mai desmierda, Din copită să-ţi faci sapă, Lângă ulmi să-mi faci o groapă

' Şi cu dinţii să m'apuci, In t a in i ţă să m 'a rune i . Ulmii că s'or clătina, Frunza că s'a scutura, Trupul că mi-a astupa!...

I n ce le la l te poesii , c a d r u l s imet r ic n u ma i e format din zugrăv i rea unu i colţ d in n a t u r ă , ci d in t r ' un g r u p de versur i . I a t ă - l e :

In Şalga, la începu t : Sus pe malul Dunării, La p e r d e a u a cu câini r e i A Şalghii, a vădanei...

La sfârşi t : La p e r d e a u a c u câini r ă i A Şalghii, a vădanei De pe malul Dunărei...

I n Restriştea, la î ncepu t : Frunză verde foi de nuc, N'am o cale să mă duc, Să mă duc dintr'acest loc, Că e loc făr' de noroc

Ş'o silişte Făr' de trişte....

La sfârş i t : Ursitoarea ce-a ursit Acuma s'a împlinit : Să rămân tot într'un loc Singură făr' de noroc

Ş'o silişte Făr' de trişte...

In Dragostele şi Săbărelul, l uc ru r i l e se p e ­t rec la fel.

R ă m â n e să expl icăm, îna in te d e a încheia, absen ţa s ime t r i e i d in cea m a i d e s eamă c rea-ţ iune poporană , Mioriţa. La p r i m a vedere , a b ­senţa aceas ta p a r e pa radoxa lă . Ac ţ iunea de aci se p r e t a foar te bine la s imet r i e şi, p r in u r m a r e , n ' avea dece să l ipsească. P e n t r u a p u t e a a junge la o exp l ica re jus tă , t r e b u i e să p l ecăm delà cons ta t a rea că, deşi , cu aspect un i t a r , ac ţ iunea d in Mior i ţa rez idă to tuş i , d in f ragmente . Cerce tă tor i i d e spec ia l i ta te a u a-răitat, c u a r g u m e n t e ce n u po t fi r ă s t u r n a t e că—-cel p u ţ i n în ce p r iveş te par tea u l t imă : episodul mamii — ea a circulat o v r e m e s e ­pa ra t . N u m a i m a i târziu , d u p ă ce a fost s e ­s iza tă a s e m ă n a r e a n a t u r i i lor t e s t a m e n t a r e , cele două poesii s 'au uni t . P r i n u r m a r e , a b ­sen ţa s imetr ie i d in Mior i ţa este da to r i t ă f a p ­tului că ea n u a fost concepută u n i t a r d in­t r ' un început . P e n t r u a î n c a d r a s imet r ic con­ţ inu tu l une i poesii , e nevoie ca m a i în tâ i el să existe. N u m a i d u p ă ce ia fi inţă, poţ i să- l izolezi s imet r i c d e res tul lumi i d in ca r e s'a născut .

Absen ţa aceasta n u micşorează însă d e loc impor t an ţ a s imetr ie i d i n poesia popo rană r o ­m â n ă . P r i n ea, gen iu l românesc îşi a r a t ă încă una din n e n u m ă r a t e l e sale p u t e r i c rea toare .

V L A D I M I R DOOARU

4 UNIVERSUL LITERAR 2 6 Septembrie 1942

P l a s t i c a b ă n ă ţ e a n ă Un erou al voinţei: VASILE CONTA Pe la începutul veacului al

XVIII-Iea, ierodiaconul Va­sile (bunicul lui Constantin Diaconovici Loga) vine delà

Tismana şi se aşează în ini­ma Banatului \îa Srediscea-Mică, unde înfiinţează o şcoală de dăscălie şi zugră­vit. De aci, delà Srediscea, au pornit apoi pictorii Rai-cu din Vârşeţ, Petruţi din Timişoara şi George Diaco­novici Loga, fiul ' ierodiaco­nul ui cari, la rândul lor, au deschis alte ateliere-şcoală.

Nu putem preciza unde au mai existat înainte ateliere de zugravi, dar delà această dată a purces o îndrumare

R O M U L L A D E A Ion Cloşca

cu caracter de şcoală, ca­re trebue considerată ca

punct de plecare pentru ju­decarea desvoltării artei bă­năţene. Datorită influenţei bune a şcolii Iui popa Vasile, aşezarea de călugări grămă­tici şi pictori delà Mănăsti­rea Săracă*), ajunge un în­semnat centru d e artă. Gă­sim aci pe lângă călugări o seamă de pictori laici, ceea­ce ne dovedeşte câ suntem într'o epocă, în care pictura a luat o atare desvoltare în cât nu mai e un monopol al călugărilor. Nu e deci vorba numai de un singur maes­tru, ci de o întreagă şcoală, care a lucrat aci după ca­noanele vechilor ateliere din răsărit şi apus. Andrei capul şcoalei şi cu fiul său (tot Andrei), sunt ajutaţi de alţi doi pictori loan şi Kiriac.

Din şcoala de pe Şumig, unde în evul mediu Sigis­mund îşi avea cetatea şi die­ta, pornesc mai apoi picto­rii Nedelcu şi Vlasici delà Surduc, iar după desfiinţa­rea mănăstirii la 1776, apar atelierele iconarilor de la Bocşa şi Oraviţa.

La aceste din urmă atelie­re şi-a început şcoala Nieo­lae Popescu, unul dintre cei mai de seamă pictori din Banat.

Nu putem preciza dacă pictorii dinaintea Iui Po­

pescu s'au ocupat în mod exclusiv numai cu pictura bisericească, dar cu apariţia lui N. Popescu, plastica bă­năţeană înscrie în patrimo­niul ei portrete, peisagii şi compoziţii.

Delà Bocşa şi Oraviţa, N. Popescu porneşte la Viena, unde a găsit acea atmosferă severă şi atât de nepriincioa-să picturii, ceeace probabil I-a determinat să plece după scurtă vreme la Koma. La Viena cam pe acea vreme a putut să aibă ca profesor ps Fürich, cunoscut prin stilul său antipictural şi desenato-ric. Chiar admiţând aceasta, Popescu ca nou intrat în a-cademie n'a putut decât să câştige din severitatea pro­fesorului Fűrich. Atât în de­senele sale după antic cât şi în desenele după natură, ar­tistul posedă o siguranţă băr­bătească a liniei. Rezolvarea ireproşabilă a formelor, dă desenelor sale o plasticitate aproape pedantă. Era şi na­

tural ca atmosfera din acea vreme a academiei vieneze să-i impună acest pedan­tism. Popescu scapă însă re­pede de sub disciplina se­veră a Vienei. Cu totul de­gajat şi îndrăgostit de mun­ca ce întreprinde, ajunge să realizeze opere apreciate şi elogiate încă în timpul cât a fost în Roma la Academia di S. Luca. Dealtfel, în toată

pictura sa, se răsfrânge în­drumarea şcoalei italiene.

Conştient că arta şi ar­tiştii nu pot exista decât în­t r 'un mediu de pricepători şi i u b i t o r i d e artă şi că acest mediu nu se p o a t e crea decât în jurul unei instituţii de e-ducaţie artistică, Nieolae Po­pescu, întors acasă, porneşte

stăruitor acţiunea pentru în-

*) La 20 km. de Srediscea, pe tbsluil Şumig.

fiinţarea unei academii. Deşi condiţiunile materiale cari ar fi putut asigura fiinţa­rea şcolii proectate, îi im­puneau o îndreptare spre pictura bisericească, în pro­gramul său de organizare prevede totuşi toate discipli­nele prin cari elevii să poată câştiga îndrumări artistice complecte. Episcopia de Ca­ransebeş acceptă planul şi fi­nanţarea instituţiei, dar N. Popescu moare încă tânăr şi cu el planurile se prăbuşesc. Cu dispariţia Iui Nieolae Po­pescu ne apropiem de sfâr­şitul veacului al XIX-lea, continuitatea însă este păs­trată şi trecerea spre genera­ţia actuală o fac pictorii Ion Zaicu, Virgil Simonescu şi sculptorul Alexandru Liuba.

Ion Zaicu ca şi Popescu se îndreaptă spre Viena unde studiază timp de patru ani. Desigur, atmosfera care o găsise odinioară Popescu, nu mai e acum. Conduita fixata înainte de Fürich, se schim­bă prin venirea la Academie a lui Feuerbach. Deşi acesta n'a stat la Academie decât trei ani, a fost destul ca să schimbe spiritul ce do­mina, creind o libertate mai mare şi posibilităţi mai largi de desvoltare a talentelor. Ion Zaicu găseşte deci un alt aspect al academiei vieneze, lucru ce se observă de altfel în lucrările sale. I. Z. dă a-ceiaşi importanţă desenului, numai că supleţa liniei e la el mai accentuată. Dotat cu un simţ deosebit nu numai pentru perceperea justă a proporţiilor, ci şi pentru în­ţelegerea temeinică a volu-

strată azi de cele câteva lu­crări rămase (două în colec­ţiile oficiale ale Capitalei) şi de crucea mormântului său din cimitirul Belu.

Pictorul Virgil Simonescu (contimporan cu Bunescu şi Manea la München) în tim­pul studiilor e figură foarte puţin proeminentă, ceeace din păcate rămâne până la sfârşitul vieţii sale. Simo­nescu lucrează îndeosebi pic­tură bisericească, căreia fă­ră să isbutească încearcă să-i dea o notă specific ro­mânească, înlocuind uneori (naiv, aproape umoristic) draperia bizantină cu ele­mente din costumele naţio­nale. Cea mai de seamă lu­crare a sa este pictura cate­dralei greco-catolice din Lu­goj.

După războiul mondial, în mişcarea plastică bănăţeană se simte o oarecare înviora­re. Manifestările personale sunt mai dese, se încearcă şi o expoziţie colectivă, un fel de Salon al artelor bă­năţene, care n'a isbutit însă să se manifeste decât o sin­gură dată.

Se înfiinţează şi o asocia­ţie „Academia Artelor fru­moase" care începe cons­trucţia unui palat, cu inten­ţia de a înfiinţa la Timişoa­ra o Academie de Arte fru­moase, dar şi acţiunea aces­tei asociaţii se poticneşte fu­ră a isbuti să realizeze ni­mic.

Mai târziu (1933) e trans­ferată delà Cluj la Timişoa­ra, şcoala de Arte frumoase, care isbutise să grupeze în jurul ei o seamă de artişti

AUREL C I U P E

m ului, lucrările sale sunt a-tât de plastic modelate, în cât Zaicu ni se înfăţişează mai mult ca un artist desti­nat pentru sculptură. In a-fară de pictură şi desen, Zai­cu a mai lăsat şi câteva bi­serici zugrăvite de dânsul, poate într'un stil prea depăr­tat de canoanele bizantine.

Tot de această epocă se leagă cel dintâi sculptor bă­năţean Alexandru Liuba. Cu o bursă delà Al. Mocsony, fiul dascălului din Maidan (Ca­ras) intră la K. Kunstge­werbe Schule München. Aci e remarcat de regele Bava-riei care îl sprijineşte apoi să intre la Academia de bel-le-arte din München, reţi­nând mai târziu din lucră­rile artistului. La academie, datorită calităţilor sale şi protecţiei regale, este admis la concursurile cu premii, la cari nu participau decât ba­varezii. Liuba câştigă de câ­teva ori premiul acestor con­cursuri.

Sculptorul Al. Liuba, mort abia la vârsta de 31 ani, a lăsat puţine lucrări: La Ca­ransebeş bustul generalului Traian Doda, a mai executat busturile lui Alexandru Moc­sony, Victor Babeş şi Anto-niu Mocsony, iar la Răşinari doi Iei în bronz cari deco­rează mausoleul mitropoli­tului Andrei Şaguna. Liuba a trăit câtva timp şi la Bu­cureşti unde a locuit împre­ună cu Ilarie Chendi cel mai bun prieten al său. Aminti­rea sculptorului Liuba e pă-

P a n o u decorat iv (proect)

bănăţeni şi ardeleni. Se pă­rea Ia început că această in­stituţie va reabilita şi răs­plăti toate încercările nels-butite de până acum. Dar se vede că vremurile de totdea­una au fost şi sunt potriv­nice plasticei bănăţene, căci şi această instituţie, an cu an, a coborît pe scara fiinţei sale, iar astăzi nu mai e de cât o simplă şcoală orăşe­nească, pe cale de a dispare.

In Banat, după Unire, ma­nifestarea plastică e purcea-să de pictorii Corneliu Liu­ba şi loan Isac, amândoi cu lucrări de factură impresio­nistă. Cel dintâi cu studii de belle-arte la Budapesta, iar al doilea un autodidact. Am­bii au avut o serie întreagă, de expoziţii personale, parti­cipând adesea şi la Saloane­le oficiale.

Ultimul mănunchi şi poa­te cel mai de seamă, numă­ră două talente dintre cele mai remarcabile ale plasti­cei bănăţene: pictorul Au­rel Ciupe şi sculptorul Ro­mul Ladea.

Aurel Ciupe e un spirit metodic şi de o disciplină poate prea severă, ceeace nu credem să-şi fi însuşit delà foştii săi maeştri.

André Lothe, Pierre Lau­rens şi Paul Albert Lau­rens i-au dirijat, ce e drept, linia desenului, lucru ce se simte mai ales în studiile şi lucrările de început. Dacă uneori găsim aceste lucrări poate prea construite, origi­nalitatea şi nota personală a artistului nu i e lipseşte.

de Ş T E F A N GOMBOŞIU

Astăzi, această notă persona­lă e evidentă, frământările sale apar cristalizate în cu­prinsul lucrărilor, din ati­tudinea artistului desprin­dem acum râvna spre între­girea eforturilor sale, râvna spre realizări mari.

In cât priveşte cromatis­mul picturii sale A. C. a cău­tat totdeauna să ajungă la punctul unde lucrarea lăsa­tă din mână, să aibă pros­peţime în colorit şi sponta­neitate în rezolvarea com­poziţională. Elementele cari contribue la obţinerea for­melor plastice, artistul cau­tă să le pună într'o strânsă egalitate de valoare, ba chiar să le subordone valorilor cromatice, spre a ajunge Ia înfăptuiri de pictură pură. A. C. se exprimă într'un co­lorit de mozaic, smuls din vibraţia nervoasă a paletei şi îmbinat armonic în pcisa-giul său.

Aurel Ciupe a studiat în ţară la Bucureşti şi mai apoi la Iaşi unde obţine diploma de belle-arte. In străinătate lucrează Ia Paris (Academia Julien) şi Roma (Institutul Superior de Belle-Arte). In ţară are câteva expoziţii personale, participă la expo­ziţiile colective organizate în Ardeal şi Banat şi e expo­zant aproape permanent la Salonul Oficial.

Sculptorul Romul Ladea răsare ca o apariţie ciudată din necunoscut. După ani de zile de intense sbuciumări. după o aprigă luptă pentru idealul ce urmărea, înfrun­tând piedicile unei existenţe cu destule nevoi, sculptorul R. Ladea apare—ca şi arta sa — matur şi în plină vi­goare a spiritului său crea­tor. Faze de evoluţie nu pu­tem preciza în opera artistu­lui. Trecerea delà primele încercări e atât de bruscă şi neobservabilă, încât putem spune: arta lui R. Ladea se prezintă ca un bloc unitar, cu prea puţine deosebiri, prezentând straniul aspect al unei apariţii ciudate ce n'a avut început. O isbucni-re spontană, fără evoluţie îndeajuns de perceptibilă, care îţi dă impresia că s'a o-prit, la începutul primitiv pe care nu i-1 poţi defini.

R. Ladea punându-şi pro­blema de a da artei româ­neşti un caracter specific, ajunge la concluzia că posi­bilităţile sunt nespus de mari şi isvoarele infinit de variate. Grija ce trebuie să o aibă fiecare artist este de a nu confunda subiectul luat din mediul românesc, cu ex­presia de viaţă şi mijloacele de exprimare pe care acest mediu le oferă. Dacă încerci a concretiza în material du­rabil, subiectul smuls din viaţa şi sufletul neamului nostru, trebue să găseşti şi cuvântul plastic prin care să-l exprimi. Incrustările şi ciopliturile ţăranului român, R. L. le crede primele cuvin­te din dicţionarul plastic al sculpturii româneşti de mâi­ne.

ROMUL L A D E A A u t o p o r t r e t

In afară de artiştii înşiraţi aci, Banatul a găzduit şi ar­tişti originari din alte regi­uni ale ţării. Mai există apoi o accentuată mişcare a pla­sticei germane, care în ulti­mii ani s'a manifestat stă­ruitor prin câteva talente ti­nere.

Iată o rezumativă privire asupra plasticei bănăţene, a cărei continuitate pare-se va rămâne în voia întâmplării ca şi până acum.

I n t r e cei do i colegi se leagă o pr ie ten ie oa re va d u r a cu ace ­iaşi t ă r i e ch ia r d u p ă despă r ţ i r ea lor. O p r i e t en ie |oare formează unul d in cele m a i i m p o r t a n t e şi fructuoase capi to le î n v i a ţ a filo­zofului. Se r e m a r c ă aceas t a d in corespondenţa p e cajre o v a în ­t r e ţ ine tot r e s tu l vieţi i .

Da r , luc id i t a tea autocr i t ică , r e -flecţ iunea ş i conş t i in ţa d e s ine , oare l - au carac te r iza t t o tdeauna , îl d e t e r m i n ă s ă se r u p ă d i n m i j ­locul confra ţ i lor jşi iub i te i s a l e cu o vo in ţă u imi toa re . I n aces t sens, s u n t foar te semnif icat ive r â n d u r i l e de m a i Jos, despr inse d in t r 'o scr isoare , a d r e s a t ă cu acea ocazie Măr ie i Băluşescu:

„Neaş tep ta t a miea p l e c a r e v a fi m i r a t p e to ţ i , m a i a les p e t ine şi pe director . Ce e r a s ă fac? Nu m a i p u t e a m să î n d u r v ia ţa de mizer ie d e ac to r ră tăc i to r . De-a ţ l fi af la t d e s p r e ho t ă r i r ea mea , n u m 'a ţ i fi l ă sa t să plec ou n ic iun p re ţ .

...Dacă a i ş t i ce do r de a s tu ­dia m i - a veni t ; aşi fi î n s t a r e să fac acum, cu toa te că s u n t obo­sit, іфеаісе n ' a r p u t e a să faejă

alţii în câ ţ i va an i . M i - e ruş ine să dau ochi c u profesorii , d e aceea nici n u m a i ies d i n casă. S tau Închis în c r ip ta gândur i lo r mele .

...Astăzi vo iu p leca l a Tg. -Neamţ . C e vor m a i zice şi cei de acasă? Pi r imi-mă-vor oa p e fiul ră tăc i tor d in E v a n g h e l i e ? "

Conta e s t e p r i m i t cu b r a ţ e l e deschise de că t re a i săi . Cu o su rp r inză toa re încordare cau t ă să-ş i s t ingă a rză toa rea f lacără a r o m a n t i s m u l u i adolescenţe i . S tă închis în casa pă r in t ească şi î n ­vaţă , î n v a ţ ă de zor, a l ă t u r i cu lec tura căr ţ i lo r sa le favori te . I n cursu l u n u l a n p r e p a r ă clasele I I I ş i IV, p e care le p romovează ou m u l t succes . S e înscr ie apoi ca e lev r e g u l a t l a Liceul Naţ iona l d in Iaşi , ou hotărârea n e s t r ă m u ­ta t ă de a absolv i cursu l secundar , „ î n v ă ţ ca u n dispera t , citesc zi şi noap t e , încâ t profesori i , vă ­zând a t â t a t r age re de inimă, a t â t en tuz iasm p e n t r u ş t i in ţa filosof iei m i - a u prezis u n m a r e viitor".

M e n ţ i n â n d u - s e pe aceeaş i l inie de efort, se i m p u n e d i n ce în ce m a i m u l t a ten ţ i e i {profesorilor săi , p e n t r u c ă la d e p u n e r e a e x a m e n u ­lui de baca l au rea t să câştige a d ­m i r a ţ i a u n a n i m ă p r i n sus ţ ine rea tezei a s u p r a „Teoriei F a t a l i s m u ­l u i " , l uc ra re , care , m a i tâ rz iu , l ă rg i t ă ş i ap ro funda tă , î i v a aduce consacra rea europeană .

Conta vocşte să plece în s t r ă i ­nă t a t e , s ă s tud ieze Filozofia ş i Drep tu l , discipline a t â t de d rag i lui . D a r veni tur i le pă r in te lu i s ă u sun t p r e a r e d u s e şi p r e o t u l ma i a r e de în t r e ţ inu t la şcoli încă p a t r u copii m a i mici decâ t Vasile. T â n ă r u l cand ida t t r e b u e s ă se resemneze , d e o c a m d a t ă . Aş tep -t ând v r e m u r i m a i bune , el r ă ­m â n e c a pedagog la l iceul u n d e absolvise, f recventând , c u m p o a ­te, ş i un ive r s i t a t ea . Ifn v a r a anu lu i u rmă to r , ^Socie ta tea p e n t r u t r i ­m i t e r ea jun i lo r Românie i l a î n v ă ­ţ ă tu r ă " , a n u n ţ ă o b u r s ă p e n t r u ş t i in ţe le comercia le ,1a A n v e r s . Deşi n u a v e a n imic comu/n c u a -ceastă ş t i in ţă p rac t i că şi des tu l de s t r ă i n ă apt i tudin i lor ş i i n t e n -ţi i lor sa le , h o t ă r ă ş t e a concu ra p e n t r u aceas tă bursă , cu gându l ca, î n aceiaş t imp , s ă p o a t ă u r m a şi s tudi i le po t r iv i t e vocaţiei sale . I n baza cal i tă ţ i lor r ecunoscu te şi aprec ia te îndea juns , b u r s a i se oferă fără concurs . „S imt că a m î n e b u n i t d e bucur ie . Să - ţ i vezi v isu l împl in i t ş i ou a t â t a uşu r in ţă" , scr ie dânsu l p l in de sen t imen tu l izbândea.

I n fe lu l aces ta , în t o a m n a a n u ­lui 1869 Conta este t r i m i s l a A n ­vers , î n pens iunea faimosului Grandgnage , fa ţă de ca re s e i m ­p u n e delà început , câş t igându- i s t ima şi admi ra ţ i a . „După p r i m a impres ie , prezic p ro te ja tu lu i dvs . u n s t ră luc i t vi i tor", comunică profesorul belgian, d- ru lu i Fă tu , la Iaş i .

NefijMiid facu l ta te d e (filosofie in local i ta te ş i n ic i î n aprop ie re , t â n ă r u l s t uden t r o m â n se înscr ie n u m a i l a facul ta tea ju r id ică d i n Bruxel les , r ă m â n â n d , ca F i loso-fila s'o s tudieze s ingur , oa ş i l im­bile g e r m a n ă ş i engleză .

S u m a p e ca re o r ep rezen ta b u r s a d ă r u i t ă die c ă t r e socie ta tea f i lantropică d i n Ia ş i e r a des tu l de mică, ca i m p u n e a ş i a l t m i n ­ter i , des tu le restiricţiimi şi timpul de s tudi i e r a f ixa t n u m a i l a t re i ani . Dispropor ţ ia d i n t r e vo in ţă şi pu te re , d i n t r e p raeo t ş i rea l izare , a p a r e e n o r m ă or icui . P e n t r u Conta, aces ta este u n luc ru so-Iuţionabil .

, ,Am r ă m a s fără n ic i u n a ju to r — scr ie d â n s u l neu i t a t e i sa le

pr ie tene . D a r sun t h o t ă r î t s ă î n -Erunt totul , ch i a r mizer ia uc igă­toare , căc i vo in ţa es te m a i p u t e r ­nică decâ t m o a r t e a .

„Gându l c ă n u voiu pu tea s ă - m i real izez idea lu l , m ă s d r o -beşte . Muncesc zi şi n o a p t e p e n ­t r u a - m i l u a doctora tu l . M ă î n ­t re ţ in cu lecţii le şi fac p e profe­sorul d e í m b a franceză la u n ins t i tu t p a r t i c u l a r d in Gand" .

î n c ă u n a d i n cele m a i dor i t e r edu t e ale idealului său este cu­ceri tă . I n cadru l celor t r e i an i

(Urmare d in pag ina I-*)

d e m u n c ă pl ină d e r â v n ă ş i d e v o ­tament , Vasi le C o n t a d e v i n e d i ­p lomat î n ş t i in ţe le comerc ia le a l Ins t i tu tu lu i Super io r d in A n v e r s , l icenţiat şi doctor î n ş t i in ţe le j u ­ridice a l Facu l t ă ţ i i de D r e p t d in Bruxel les , cu legând ş i aci l au r i i p r imelor men ţ iun i .

F e l u l aces t a de a -ş i fo r ţa m a ­şina omenească fără pic de cru­ţa re , гш în tâ rz ie să -ş i a r a t e şi efectele nega t ive .

, ,De c â t e v a zile o t u se îndrăc i t ă n u - m i dă pace , s u n t obosi t ; d a r eul m ă î n d e a m n ă îna in te , î na ­in te" .

Con ta a r voi încă să facă v r e - u n a n şi j u m ă t a t e că lă tor i i de s tud i i î n Angl ia , F r a n ţ a ş i Ge rman ia , d a r l ipsa m e r e u s i m ­ţ i tă şi boa la c rescândă a m e n i n ­ţă tor , î l împiedică de là aceas ta . S ă n ă t a t e a îi i m p u n e să se ducă p e n t r u pu ţ i n t i m p în I t a l i a sp re a s e m a i res tabi l i .

Re în to r s î n ţ a ră , c a u t ă ca tot en tuz i a smu l in ime i ş i în t regul

t ezaur a l minţ i i să le închine Pa t r ie i .

I n 1873, ocupă pr in conicursi ca tedra de D r e p t Civil de là U n i ­vers i t a tea diin Iaş i . I n aceas tă

cal i ta te , r euşeş te să se facă d in ce în ce m a i iubit de colegi şi, m a i a les ,de s tudenţ i . C u l t u r a vas tă , su s ţ i nu t ă de u n idar ide e x p u n e r e fascinant, face ca a u ­di torul său s ă se m ă r e a s c ă delà p re legere la pre legere , fiind a s ­cul ta t î n a f a ra elevilor săi de că t re ce le m a i de s e a m ă p e r . soane a l e Capi ta le i Moldovene.

D a r boa la n u - l lasă. T i m p de a p r o a p e t re i ani , Con ta este su i t s ă - ş i ia concediu, să t r ă i a scă r e t r a s , s ingur , i n l u m e a lu i de gândur i . Aceas tă izolare, însă , n u - i poa t e se rv i l a o refaoerie comple tă . Omul , a l c ă r u i c réer este depr ins să asimileze câ t m a i mullt, să e laboreze c rea ţ i i or igi ­nale , nu se poa te complace î n t r ' u n repaos cât m a i desăvârş i t . î n ă l ţ i ­mile eterice a le filosofiei îl ispi­tesc necon ten i t . Şi, ароц a d m i r a ­tori i săi, maire p a r t e m e m b r i a i „Jun imi i " , îl vo r în mij locul lor, u n d e fitasoful s e b u c u r ă de t o a t ă s t ima ş i admi ra ţ i a , c a şi de n e ­în ţ e l ege rea m u l t o r a , uneor i .

Unele in t r igăr i , ch ia r , cau tă s ă se ţeasă î n c a d r u l faimoasei so ­cietăţ i cu l tu ra le , î n t r e Con ta şi Maiorescu. Când ce lu i d in t â i i se spune că m a r e l e cri t ic şi o ra tor îşi papaga l iceş te p re leger i l e a c a ­să, în faţa oglinzii , filosoful r ă s ­p u n d e admi ra t i v , ce lu i ce venea cu ins inuarea : „Foar te f rumos .

As ta denotă c ă d. MaJiorescu se r e spec tă şi p e sine, şi a u d i t o ­rul cămlia i se adresează" , deşi, ca a t i tud ine , Con ta a v e a rezerve fa ţă d e preşCdiMtlele „Junimii 'f .

T r ă e ş t e to t m a i in t ens î n eul său . Cădi răsp(laita n u lîntâraile.

Apar i ţ i a „ T E O R I E I F A T A L I S ­

M U L U I " în l imba f ranceză î i a-duce încura jă r i , l aude şi a d m i r a , ţii delà cele m a i de s e a m ă p e r s o ­nal i tă ţ i a le vremii . D a r w i n , Sir J o h n Lubbok , Haeokel, B ü c h ­ner , Spencer , Müller , Morisson, e tc . s u n t p r imi i ca re r e l evă şi e logiază ipe t â n ă r u l filosofi r o ­m â n .

To tuş i , r e a l i t a t ea imedia tă , d r a ­gostea d e a p r o a p e şi cea d e P a ­tr ie î l s m u l g d in o n u d i n sfera a t â t de p r e f e r a t ă a cugetăr i i . P e lângă t i m p u l je r t f i t î n t r u a p ă ­r a r e a şi a j u to r a r ea ce lor cinst i ţ i şi nevoiaşi , î n fa ţa Jus t i ţ ie i , lia u n m o m e n t dat , Con ta găseş te că d r ep tu r i l e cetă ţeneşt i po t fî ş t i r ­bi te . Că polit ica t impu lu i g r e ­şeş te şi că in t e rven ţ i a sa î n a s e ­m e n e a î m p r e j u r ă r i es te i nev i t a ­bilă. A u t o r i t a t e a - i şt i inţif ică şi mora lă es te a t â t de copleşi toare , încât este a les ca d e p u t a t d e Iaşi , în a fa ra o r ică ru i p a r t i d poli t ic . Este , p e n t r u m a r e l e gând i to r , încă un p r i l e j să-şi dovedească î n s u ­şiri le sa le excepţ ionale . Eloc in-ţa- i p l ină d e v e r v ă scânteiltoare de o logică impecabi lă , baza t ă pe o boga tă şi precisă documentaire, impune câş t igarea punc tu lu i d e vedere sus ţ inu t de a lesul poporu ­lui î n C a m e r a Deputa ţ i lo r . Acest srtălulcit succes a t r a g e d u p ă s ine şi ofer i rea d e p a r t a m e n t u l u i I n s ­t ruc ţ iun i i Pub l ice lui Vasi le Conta, ca re v e n e a cu u n m i n u n a t proiect d e r e fo rmă a î n v ă ţ ă m â n ­tului românesc . î m p r e j u r ă r i l e contr ibucsc oa ilulstrul o m de s ta t , să n u poa tă r ă m â n e m u l t în a-oeastă ca l i ta te .

F t iz ia îl r o a d e d in ce î n ce m a i adânc . Sufletul vulcanic , care cJo-eot 'se cu a t â t en tuz iasm şi n e ­ţ ă r m u r i t ă i u b ' r e de Pa t r i e , se r e ­t rage în făgaşele l iniş t i te a l e î m ­păcăr i i de s ine , ş t i ind că omul ş i -a făcut da tor ia de ce t ă ţ ean şi b u n r o m â n . Con ta îşi r e i a m a l d e p a r t e ş i ru l p r eocupă r i l o r sa le in t ime. Teor ia Onidluliaiţiei U n i v e r ­sale, Or ig ina Speciilor, Bazele Metafiiiziioedi, Imloercării d e M e t a -ffiaică, P r i m e l e pr inc ip i i öalre a l ­cătuiesc lumea, etc . s u n t ф е г е і с închega te în s i s teme filosofice, oare v o r con t r ibu i l a m ă r i r e a gloriei pos tume a f run taşu lu i cu ­ge tă to r r o m â n .

I m e n s a can t i t a t e de energ ie p e oare o d e p u n e cu a t â t a pas iune p e n t r u s tudi i le filosofice, î l v a aduce ia r l a epuizare şi l a î n r ă u ­t ă ţ i r ea s t ă re i sa le . S ă n ă t a t e a îi i m p u n e din n o u o că lă tor ie d e r e c r e a ţ i e î n ţbailliai. T i m p u l c â t s tă l a .Pisa n u poa t e să - l î n t r e ­meze mul t . I n a semenea s i tuaţ ie , se vede silit să se în toa rcă în Ţ a r ă . Prevăzâmdu-ş i s fârş i tu l , cau tă să r ă m â n ă câ t m a i izolat. H aş t eap tă zi de z i , p r i v i n d m o a r ­tea ou o sen ină t a t e de s t o i c Luc i ­d i ta tea îi es te a t â t d e m a r e , încâ t îşi dă s e a m a şi de m i n u t u l îjn care va t r ece sp re l umea t r a n s ­cenden tă a a tomi lo r săi.

A s t M , se s fârşeş te d5n v ia ţă Vasile Conta .filosoful, l i t e ra tu l , o ra to ru l ş i p rofesoru l d e s ă v â r ­şit, ca re a ş t i u t să real izeze d in ex i s ten ţa sa cea m a i p i ldu i toare v i a ţ ă de voin ţă ş i ca rac te r .

C O N S T A N T I N - S T E L I A N

P R I V I R I (Urmare d in pag. I)

Neagră era noaptea. Ploua Un şi moale ca părul unui copil. Dimineaţa, ce­rul tot negru. Pe câmpiile îndepărtate roua se ridică, se întinde pe văzduh ca o maramă damnezeească. Mirosul ploii îţi răcoreşte mintea. Picăturile de apă strălucesc pe finii de iar­bă, ca ochii puilor de ciori.

* — Pleacă măi şi nu te

uita îndărăt. Ştii că acelora cari te petrec genele le bat iute, achii le sunt grei.

Bătrânii întorc capul şi merg spre casă. Tânăra

rămâne şi îi mai zâmbeşte, îndemnându-1 spre necu­noscut. *

Doi fluturi albi se alun­gau în aer, lângă prispa mătuişii Ioani. Ea se uita cu ochii obosiţi la ei. In joaca lor, au atins cu ari­pile fruntea mătuşii. Flu­turii iar se allungau în­soare. Mătuşa Ioana, în-torcându-ise spre uşă, mor­măia Tăguşit cu buzele us­cate ca iasca: „Băitu-v'ar norocul... Aşa-i...".

Georgeta Mircea Camcicov

3ÎLi-e gândut pelerin Mi-e gândul plecat departe peste zări, Şi nimeni nu ştie cum îl chiamă ; Cu fiecare clipă se destramă Vieaţa stinsă în triste depărtări.

Ca semn, în aripi poartă o năframă, Strălucitoare în val de fluturări ; Drumeţii îmi torc în suflet frământări, Gânduri turnate Sin cadre de-aramă.

Mi-e gândul pelerin, (peste oceane, împovărat ciu umbre de icoame ; Fantoma viselor rătăcitoare.

Jar... s'a întors în colivie chinuit.... Mânat de drum şi vrajă călătoare, Bătrâne gând, cum de visul ţi-a murit ?

FANE GEORGE PAJIŞTE

2 6 Septembrie 1942 UNIVERSUL LITERAR

Cronica literară

„CASA AMINTIRILOR", roman de Mihail Şerban f (Editura „Cultura Românească", Bucureşti 1942)

HOTEL REX", nuvele de Nicolae I. Gttescu (Editura „Bucur Ciobanul", Bucureşti 1942)

5* D. Miha i l Ş e r b a n es te vsa s c r i i ­

tor cu o în t insă ac t iv i ta te l i t e ra ră , «Casa Amln t . r i i o r " JEdnd a l c i n ­cilea r o m a n publ ica t p â n ă a c u m , pe l â n g ă oa re bibliografia d -sa le m e i cupr inde şi două v o l u m e d e гшѵѳіе. Ne p u t e m a ş t e p t a dec i — • u n t e m c h i a r îndiieiptâţiţi — la um l u c r u l i t e r a r d e ca l i t a te şi d e pu te rn ică v iz iune persona lă , delà expe r i en ţ a u n u i scr i i tor d e s p ă r ­ţ i t p r i n t r ' u n r ă s t i m p aprec iabi l si fecund, d e pe r i oada debutu lu i în l i t e r a tu ră . Totuş i l ec tu ra r o m a ­nu lu i î n d o u ă vo lume „Casa A m i n t i r i l o r " n u n e lasă impres ia u n u i luc ru d e m a t u r a ţ i e a r t i s t i ­că a fa ră d o a r d a c ă faci l i ta tea cu rgă toa re a s t i lu lui că i ţ i i a m p u n e - o p e s e a m a î n d e m â n ă r i i , a meş teşugu lu i d e p r i n s p r i n e x p e ­r ien ţă . D a r u şu r in ţ a condeiului d e v i n e cusur d e n e i e r t a t aturaoi canid scr i i torul , p r i n t r ' o s u r p r i n ­ză toare a b s e n ţ ă d e cont ro l a u t o ­cr i t ic lasă să-d scape prapoziţiiuni ca ace lea p e oa re l e vom t r a n ­scrie, î n tonuu pompie resc — e d i ­ficator ce s e m a i p rac t i că doair in p r o z a anonumă a z iare lor : „Mul ţ imea aceas ta , eu aces to ra mied, e p ă m â n t u l ş i stârnea d i n ca r e - ş i InaJiţă s t e j a ru l , s p r e cer, coroana majes toasă . I n m u l ţ i m e a aceas ta e t eme l i a ei năzu in ţ a unu i n e a m .

Ce i câni o fo rmează ş to i a c e a ­s ta ş i m a i rai? v e i vedea p e uraul d in aceş t ia abd icând delà mi s iu ­nea lui , decâ t p e cei încoronaţi . . ."

Astfel d e stcil n u axe m ă c a r scuza au ten t ic i t ă ţ i i documentaire , nefünid ail v r e u n u i pe r sonag iu dein ca r t e oi însuş i felul d i r ec t a l голшисаегиікіі d e a pa r t i c ipa l a î n t â m p l ă r i l e cărţ i i , a ră tâ indu-ş i deseproba rea , s a u — ca în e x e m ­plu l c i t a t — î n t r e a g a sa adez iu ­ne.

P r o z a l i t e ra ră a d - lu i Mihai l Ş e r b a n i lus t rează fo rmula r ea l i s ­m u l u i psihologic, a vie ţ i i—aşa c u m este, p u t â n d fi conf i rmată ca a t a r e d e orice c i t i tor n e -calificat, sensibi l d o a r la con ţ i ­n u t u l b ru t , anecdo t ic a i e i . Dar „Casa A m i n t i ţ i l o r " năzu ieş te la ceeace s ' a r p u t e a niurni o p r o b l e ­mat ică , d e propor ţ i i l e unu i con-i l ict î n t r e men ta l i t ă ţ i , a l gene- ' ra ţ i i lor ; felul c u m s e rezolvă î n ­să în ve r s iunea l u i Radiu Nedeicu, p e r s o n a j u l ргсафірай. e i căr ţ i i c a r e p r i m e ş t e î n m o d vizibil şi adez iunea iromancierulut , n i se p a r e n u n u m a i m e d i o c r u d in p u n c t u l d e v e d e r e a l v ie ţ i i , da r şi neconv ingă to r c a deanodă -m â n t ,şi efect a r t i s t ic .

Din ins i s ten ţa c u c a r e autorail doscrie sens ib i l i ta tea neob i şnu i tă a lu i Răducu , în p run i i a n i e i copilăr iei aces tu ia , absorb i rea lui î n nesfârş i te rever i i , imipre-exmabi i i t a t ea deosebi tă faţă! d e obiectele şi rnainiffestă-aile c u l t u ­lui religios, a m fi p u t u t să bănuum că toarte aces te însuş i r i a v e a u să evolueze c ă t r e o e x c e p ­ţ ională vocaţ ie a r t i s t i că s a u m i -etiică. D a r m a i târziu , ca şcolar In l iceu, R ă d u c u n u se deose ­beş te cu m u l t de mij locia celor­la l ţ i a f a r ă d o a r p r i n .faptul că dev ine conf identu l p ro fesa іиШш d e ma tema t i c i c u c a r e a r e con -versa ţ iun i na ive , p o r n i n d m a i ales d i n obse rva rea s t ă r i lo r de luc rur i sociale. S t u d e n ţ i a b ă i a t u ­

lu i d e c u r g e ş i ea n o r m a i , î n t r e un amoir adolescent in şi a l t u i , ,vi­novat" , l a Iaşi , tunde a j u n g e s e ­c re t a ru l lunchiiului s ă u şi co iabo-raitor l a z ia ru l aces tu ia . I n p e ­r ioada un ive r s i t a r ă a lu i R a d u Nedeûjcu, s e accentuiazăi şi p r o ­b lemat ica r o m a n u l u i o d a t ă cu conflictul d e conş t i in ţă a t â n ă ­ru lu i gazetar . Z ia ru l d e p e u r m a cărtuia îşi făcuse t r a i u l confor ta-bâl r e p r e z e n t a s impl is t m e n t a l i ­t a tea bă t r ân i lo r , ne în ţe legă toa re şi a s u p r i t o a r e fa ţă de aceea a t ine re tu lu i univers i ta r , — d i sen ­s iunea knând şi o vagă colora tură de conflict d e clasă î n t r e t i n e -îietuu s tuden ţesc proletairizant şi f i reşte idealist , şi ma te r i a l i smul celor a junşi , a l bă t r în i lo r . R a d u îşi rezolvă confliiotufl d e conş t i in­ţă (renunţând l a camiena polit ică pe ca r e i-o înlesnea gaze tăr ia în slujba unchiu lu i s ău , s p r e a n u păcătui împo t r iva sol idar i tă ţ i i cu genera ţ ia de vârs tă . D a r nu-1 vedem a j u n g â n d c u m v a l u p ­t ă to r p e n t r u revend ică r i l e s t u -detnţeş t i , ci î n t o r e â n d u - s e la F ă l ­ticeni, u n d e •socoteşte că p r in fa ­mil ia p e ca re o v a î n t e m e i a î n -surândiu-se cu f a t a i u b i t ă d i n l i ­ceu v a cunoaş te însfârşot ^viaţa cea a d e v ă r a t ă : „ In l imbaju l co­m u n în toa rce rea lui s ' a r p u t e a n u m i înfr îngere . D a r e l n'o s imte astfel... N u e iun î nv ins . S i m t e a t â t a dan d e v ia ţă în t r ' însul , a -tâ ta e lan! Acolo îl a ş t e a p t ă M a ­r iana . Acolo î l a ş t e a p t ă v i a ţ a cea adevă ra t ă . Bl ş i Магсапа vor fi începutu l une i l umi noui . Acolo e casa amint i r i lo r , a l că ro r glas irezist ibi l îl c h e a m ă , în oare ei vo r lega t r e c u t u l cu viitorul. . ." .

Astfel , toa tă f r ă m â n t a r e a p r o ­b lemat ică a u n u i e x p o n e n t d e genera ţ ie se rezo lvă î n formuHa acceptăr i i cumin ţ i t e 13 celei m a i emolóente r ă s p u n d e r i mora l e , a -ceea d e „a lega t r e c u t u l cu v i i ­torul ' ' . Ca ş i c u m n ' a r f i p l ină lumea d e inşi care a l t a n u fac decât s ă as igure o con t inu i ta te n e t u l b u r a t ă î n t r e c e a fost ş i ce u rmează să fie.

Fe lu l omenesc d e a fi a i u n u i scr i i tor n u in te resează în j u d e ­ca rea l i t e r a tu r i i sa le . Aceia a l d-lui Mihai l Ş e r b a n e pl in d e a t â t a bunăvo in ţă în ţe legă toare p e n t r u sufer in ţe le celor urnoliiţi a i vieţii* pe oa r e î i u r m ă r e ş t e c u o s i m p a ­tie calldă şi înduioşată , încât r e a ­lizează u n e o r i pagin i r e m a r c a ­bile p r in a tmosfe ra d e In t imi ta te sufletească, î n tonu l minor , d e ­licat şi învă lu i to r a l acestei d u ­ioase scene d e famil ie :

„Ret raş i p e p a t u r i , ghemur i , copiii îşi a r u n c a u pr iv i r i furişe Şi s e vedea că abea-ş i po t ţ ine râsul . F ă c e a u m a r e h a z o r i d e ­câteori t a t ă l lor m â n c a supă s a u ciorbă, f i indcă sorbea egomotos l ichidul din u n g u r ă , d e p a r c ă e ra o m a ş i n ă d e t ă i a t l emne . D a r se ab ţ ineau să n u r îdă , fiindcă ş t iau că t a t ă l lor nu poa te sufer i sgo-motu l şi m a i a les râsul. . .

Şd se s t ă p â n i r ă încă o ol ipă-două, apoi bufn i unu l , d u p ă d â n ­su l a l t u l ş i , deoda t ă , toţL... In acelaş t i m p s e repeziră ' în f u n ­dul pa tu lu i , e s c u n z â n d u - s e u n u l într'altuil...

T a t ă l în toarse l i n g u r a d e l à

g u r ă sp re farfur ie şi înă l ţ ă c a p u l Chipur i l e copiilor e r a u a c u m d e

p i a t r ă ş i p r iv i r i l e lor u r m ă r i r ă sper ia te mişcăr i l e o m u l u i de là masă.. .

— Diavoli lor! zise el f ă r ă să -ş i poată s t ăpân i râsul . . . D a r r â s u l ta tei e r a r a r şi î n t â m p l a r e a că răsese s e n u m ă r a pu in t re î n t â m ­plăr i le d e pomină . Ch ipur i l e co ­pi i lor deven i r ă şi m a i serioase.. .

N u fusese, însă, n ic iodată , în casă, a t â t a lumină. . . Cu rgea l u ­m i n a aceas t a ca u n şuvoi p r i n sufletele copii lor şi a l e p ă r i n ţ i ­lor...".

« Auto ru l niuivelelox d i n „Hotel

R e x " se a r a t ă a fi u n observaitor a t e n t ş i dez in te resa t e l vieţ i i , f ă ră v r e u n p a r t i - p r i s de l i t e r a ­tu ră , c u a c e a o u r - o a i t a t e l u e d ă şi egală a cărbunarului de fiiiă esenţă, uşor a t e n u a t ă — d a c ă n u chiar îmblânz i t ă d e s impa t i e o -menească — pnintü 'un ton. de p o ­l i te ţă a m a b i l ă d a r şi d i s t an tă , c a r e t r ădează p e omul d e l u m e şi d e gust . Monden i t a t ea scriiito-ruilui Nicolae I. Ot tescu şi o p r e ­dilecţie m a r c a t ă a d - sa ie p e n t r u n u v e l a cu subiect ga lan t , a m i n ­

t ind p r in aceas t a d e faimoasele „Nopţ i" a ie lu i P a u l Morand , schi ţează trăsături/je u n u i t ip rareori. în tâ ln i t în l i t e r a t u r a n o a ­

s t ră . Pirozaitorul r o m â n e de cele mau m u l t e or i rea l i s t c u n a i v i ­ta te şi încă, obscen şi scabros , d in r â v n a d u p ă au ten t i c . D. N i ­colae I . Ot tescu ev i t ă c u d i s ­creţ ie as t fe l de necuv i in ţe ca re se da to resc m a i a les lipsei de gust , p r i n t r ' u n ton de baidinerie l ibe r t ină şi scept ic ism d e că r tu ra r , g ra ţ ie căruia lAera -t u r a d-sa le d e v i n e o manii iestare d e sociabi l i ta te , cu toa tă î n d r ă s -nea la u n o r a d i n subiectele n u v e ­lelor cup;iinise în »Hotel R e x " . Poves tea GaLatheei e u n e x e m ­plu t ipic în aceas tă p r i v i n ţ ă şi cede câ teva r â n d u r i p e ca re l e t r ansc r i em vo r d a cititoruilui o idee exac tă despre t i m b r u l .şi t o ­nali prozei nuve l i s tu lu i :

„Şi c u m poţ i t u s p u n e c ă s u ­fletul femeii e „corupt şi l u b r i c " când el n u poa t e a v e a a t t i b u t e ! Sufletul nos t ru , a l t ă u P y g m a ­lion, da, poa te a v e a a t r i b u t e ! El poate fi m â n d r u , nesocotit , t r u ­faş şi d ispre ţu i tor . E l s t ă a scuns în a d â n c u l firei ta le şi se a r a t ă d e acolo d i n a d â n c u r i , cumpăn i t s a u u şura tec , născoci tor, r ă z b u ­nă tor , î n rud i t cu d iv in i ta tea p . o -mete ică şi uneor i a v â n t a t p â n ă i a î nă l ţ imi l e ol impice. Suf le tu l femeii s tă deab ia a scuns s u b p i e ­lea ei t randaf i r i e . O încălzeşte, o înf ioară şi o fa rmecă . A t r i b u ­te le lu i noi l e d a r u i m a tunc i c â n d v o l b u r a d ragos te i n e a m e ­ţeş te min tea , d a r e i n u le a r e ! Suf le tul femeia e suf le tul p l a n ­te lor cu co .ö la deschisă în b ă ­ta ia vân tu r i lo r , a ş t e p t â n d i m p u ­dice polen/uu î n t â m p l ă t o r ca r e t rece. Şi n u b razda de p ă ­m â n t deschisă, c a r e p r imeş te în sâniui e i s ă m â n ţ a , a r e suflet . A r e suflet s ă m â n ţ a ca re o fecundeav-ză... Să n u v o r b i m a şa d a r de suyüetul femeii , să v o r b i m n u ­mai d e înfă ţ i şarea ei, că n u « nimic m a i f rumos decâ t f ă p t u r a ei, a ş a p r e c u m n imic n u e m a i sacru decâ t n e b u n i a dragos te i" .

M I H A I NICULESCU

Am vrut să rămăn cât se poate de d e p a r t e de focarul d iscuţ iu-wlor care s'au iscat după împ l i ­n i rea u n u i a n de „cântece noui" .

Nu credeam în ele, după cum la început, sincer ţi-o m ă r t u r i ­sesc, nu credeam nici în reuşita „aventurii' tale, de a prezenta lumii noas t r e l i te rare nou i î n -săilători de visări. Şi dacă acea­stă neîncredere stăpânea sufle­tul meu, ea se d a t o r a ind i fe ren­ţei massei noastre intelectuale pentru astfel de preocupări ar­tistice.

Ştiam că operele scriitorilor noştri de-abia dacă ajung un ti­raj de zece mii de exemplare, văzusem şi eu s t rădani i l e câ tor ­va edituri de a tipări manus­crise promiţătoare ale câtorva necunoscuţ i ciopli tori de azur, în­cercări care rămâneau nerepeta­te, urmăream, dintr'un interes, pe care nu l-am putut niciodată defini, mişcarea noastră literară şi artistică şi toate acestea m'au înspăimântat în aşa fel, încât nu mai puteam crede în r euş i ta une i noui încercări.

Astăzi, când stăruinţa ta, prie­tene al poeţilor, mi-a dovedi t ză-

C Â N T E C E N O U I

0 voce din provincie dărnicia convingerilor mele, mă simt ispit i t de a-mi spune şi eu cuvântul, cu atât mai mult cu cât — fratele întru visare, Geor­ge Păun, reactualizează o veche campanie dusă mai de mult, de poetul Constantin Virgil Gheor-ghiu, contra poeţilor şi a poeziei din provincia noastră şi căruia i-am răspuns, pe-atunci, tot prin •coloanele „Universului lĂterar"

„Cântecele noui" au îmbătrânit cu un an, iar discuţiunile prin graiul tiparului, întrezăresc şi ele or izontur i pentru tânăra poezie românească, şi-mi par cu atât mai interesante aceste păreri ale t ine r i lo r poeţ i , p o r n i n d dintr'o sinceritate demnă de admiraţie. Din aceste mărturisiri în care nota personală stărue cu n a iv i ­ta te , p u t e m despr inde u n mare adevăr : lupta şi permanenta căutare a poetului de astăzi. Do-

£te gie In rugă de viori, te chem târziu, Din nesfârşitul, sur, adânc de lume... îmi tremură arcuşu'n vânt, pustiu, Cu ochi de Ьашпе, fermecaţi şi uzi, Mai dă-mi privirile de taină verde

Şi'n sfâşieri simfonice, auzi, Orchestra tinereţii cum se pierde. Auzi cum plânsul şi-1 topesc prin zări, înăbuşite muzici de durere... Se svârcolesc pe frunţi înfiorări, Zadarnice şi'n friguri de tăcere... Se răsucesc în piept, de-arşite mari, Iubirile ce-adânc ne străbătură Şi rănile ne strâng de ani hoinari, Cu funii vii şi aspre de arsură. Hai înapoi, prin stele, peste nopţi, Să tresărim cu brizele şi anii... Din codrii-afunzi şi din singurătăţi, Ne-or fremăta în suflete, castanii... Copilul alb, prin vis, cu păr de fum,

II văd cum după fluturi vrea s'alerge Dar s'a tot dus cu ei şi fără drum, In sure depărtări, mereu se şterge... Azi frunzele ce s'au jucat în vânt, Ca buclele copiilor prin seară, Oftează scuturate la pământ Şi'n svonuri de păduri se sbat să moară. Zadarnic în vârtejuri mă arunc, Ca un strigoi de patimă nebună... Am un cuţit în inimă, adânc Şi-mi flueră o tâmplă de furtună... Eu pier luptând cu sbucium de furnal. Sub negura oraşelor bolnave, Zdrobit de viaţă, crunt, ,ca de pumnal Şi risipit pe mugete de nave...

FLORIN DUMITRANA

rinţa obsedantă a unei regăsiri fericite şi pe lângă toate aceste promiţătoare constatări şi o du­reroasa realitate : insuficienţa intelectului şi graba de care dau dovadă poeţ i i noş t r i de a se ve­dea publicaţi.

îmi pare rău că tocmai eu sunt acela ca r e -mi acuz, oarecum, confraţii, dar o fac din dragos­tea frăţească pe care le-o port. Datorită lor mi s'au spulberat părer i l e pe ca re l e - a v e a m des ­p re poezia noastră tânără şi deci le rămân recunoscător. Este a-devărat, că nu de mult, poezia noastră tânără alunecase pe po­vârnişul pierzaniei. Curentele străine — cu babilonia lor — d ă ­deau n a ş t e r e unor adevărate monstruozităţi. Se t i ndea ta răs­turnarea tuturor normelor este­tice şi se întronase un fel de a-narhie poetică al cărei sfârşit ducea spre o a n a r h i e totală .

Mulţumită concepţiilor noas­tre — cu adevărat sănătoase, — a m reuş i t să aruncăm balas tul .

Dar să revenim la cântecele şi la cântăreţii noştri. Ei sunt fiii vrednici ai acestei ţăr i , de aceia felul lor de creaţie trebue să ră­mână un exemplu în istoria care se scrie...

Ştim că poezia nu se poate t u r n a î n t iparn i ţe , î ng răd i în legi speciale, ci doar, numai me­diul prielnic acestor manifestări, il putem dirija oarecum.

Versur i le publ ica te aici, da to ­ri tă ţie prieten al poeţilor, ne-au

arătat mai mult ca oricând, lip-na unui făgaş al poeziei, în ш-ceasta ţ a r ă a muzelor .

Numai cu o „Café de la Paix" şi cu vreo câteva cenacluri lite­rare răzleţite în cele patru col­ţuri de ţară, tânăra poezie ră­mâne un cântec desacorda t d e flaşnetă, iar poetul rătăcit în mijlocul unor concetăţeni p ros t i şi gravi , cum sunt proşt i i în ge­nere, vorba lui George Mihai l Zamfirescu, o întruchipare de poveste... Aşi vrea s'o ştie, să o cunoască şi să se pătrundă de această stare a poe tu lu i p r o v i n ­cial, S..S. R.-ul.

Atunc i te întreb, prieten* al poeţilor, care este rostul tău ţi al t u t u t u r o r visă tor i lor ?

N u - i o dramă neapariţia unei reviste provinciale, dar socot cu nici o comedie sbaterea sufletea­scă a acelora care frământă gândul p e n t r u f rumos şi etern.. .

Scriu băeţii şi m â i n e se va ri­dica dintre ei adevăratul căută­tor de comori cu talentul lui ti­tanic, copleşitor, dar cum stăm nu inu t i l i t a tea noas t r ă ?

N ' a r s t r ica o a n c h e t ă î n l u m e * visătorilor.

Poate am ajunge la o înţele­gere, ori fie şi la un compromis...

EM. F L O R E N S

Un provincial din'Capitală

ra E"0 noapte apăsătoare, ca o osăndă. Ii aud plămânii cum respiră, inima cum ti bete, Simt o tremurătură stranie vn toate — Tuci, soră bolnavă şi plăpândă /

Mâine, nici eu n'am să mai fiu. Cu ochii stinşi, cu faţa de var, In colţul gurii cu-un zâmbet amar, Au să te-aşeze ai tăi în sicriu...

Repede, o cruce cu degete de fum Peste odihna de veci a trupului crud — Simţi sufletu-ţi orb, ca un fluture ud. La lumină, la capăt de drum...

E-o noapte apăsătoare, ca o osândă. li aud plămânii cum respiră, inima cum îi bate, Simt o tremurătură stranie în toate — T a c i , soră bolnavă şi plăpândă !

FLORIN LUCESCU

Problema pusă de prietenul nostru vechiu, Emanoil Flo-reus, am desbătut-o şi noi (şi tot în locul acesta) oridecâte­ori am avut prilejul.

Scriam atunci, sa şi acum, mărturisind că în fond am ră­mas tot pe acea parte a bari­cadei, pe care luptă „poeţii provinciali", cu toate că înde­letnicirile ne ţin legaţi de a-ceastă Capitală.. Iată însă că d. Florens reactualizează o veche problemă, cu un uşor aer de patetism, care în fond şade atât de bine tuturor poeţilor.

Nu suntem întru totul de a-cord cu afirmaţiile sale şi în acest cens ne vom lua îngă-duiala să revenim într'unul din numerele viitoare, mai amplu. Em. Florens vede lu­crurile printr'o prismă onestă, Iar. punctul lui de vedere e în orice caz unul înţelept.

Ştim câte vise s e năruesc şi se înalţă acolo în provincie, dar cunoaştem şi interesul cu care sunt primiţi aici, în a-ceastă pismuită Cetate, toţi purtătorii de talent ai cuvân­tului care vin de oriunde. Nu ne gândim numai la acest colţ

al cântecelor, ci la o sumă d» aşa zise „foruri de cultură", care oridecâteori au avut pri­lejul, au dat poeţilor ce a fost al lor. Domnul Em. Florens nu se poate să nu ştie aceasta, şi nu ne îndoim că ne dă cel pu­ţin o parte din dreptatea pe care-o avem. Că vor fi fost şi multe, foarte multe alte cazuri, o, nu ne îndoim de aceasta!

Dar nu sunt numai ele... Am întrezărit în rândurile

lui Em. Florens un ton pole­mic, pe care la dreptul vor­bind nu-1 subscriem. Poetul a-cesta de talent, liniştit truba­dur al Romanului, a forţat puţin strunele lirei sale, im-primându-le o virulenţă pen­tru care nu e vinovat nimeni, n Jci chiar d-sa.

Toamnele provinciale sunt uneori, o ştim, atât de depri­mante, încât sunt în stare s i dea naştere celor mai maibtra-gedii, din cine ştie ce ciudă­ţenii.

Iată de ce „pamfletul" d-lul Em. Florens, pe care l-am pu­blicat ca să avem un glas Jn plus şi ca să fim mereu noi, e mai mult o intenţie care poat» fi privită şi altfel...

ŞT. B.

N. B. Manuscrisele se trimit la redacţie, menţionându-se p* plic: pentru Şt. B. Şi răspun­surile: Ionescu G. G., C. Sav», P. Stoica, Ionel C. K., Teodor En., T. Octav, Sanda S., Gh. Staicu, Marin C: Nu. O. Bilu, Teodora D., M. I. Cos., Ion D. God., Liviu L., Ştefan Mot., E-mil Marg., P. I. Olt., Rorica B., Ileana C, N. Pred.: Altele.

Un om s'a smuls din cătuşele trupului

'Urmare d in pag. 6-a)

— F r o n t j u m ă t a t e la d reap ta , u r lă din r ă s ­p u t e r i P e t r i d a v u ! Se r id că. Face u n sal t î n -na in te . N u vede însă m i ş c â n d u - s e decâ t câţ iva oameni . U n d e or fi ceilalţi ? P e t r i d a v u t rage , t r a g e mereu . I se p a r e lui, sau î l pişcă ceva d e p i c oare .

C iuda t ! Nu-1 doare , d a r n u m a i poa te m i ş ­ca. Se p ipăe . P ic ioare le s u n t la loc. U m b r e l e • e a p r o p i e cu furie.

— D o a m n e i a r t ă - m ă , s e roagă cineva d in el şi î n suflet П r ă s a r e icoana mamei hm.

î n c h i d e ochii să n u v a d ă ndmic, să p a r ă mor t .

P ă m â n t u l t r e m u r ă d e paş i . T rec înainte . U n u l se opreşte . II î n toa rce cu baioneta ,

George Pe t r idavu , s i m t e c u m îi i n t r ă ceva ca u n ou ţ ' t în spa te .

N u mişcă însă. S t r â n g e d u r e r e a cu dinţ i i ş i g â n d u l lui mai ros teş te oda tă u n „Doamne, i a r t ă - m ă " .

— Ubi lă (mort) ros teş te cu d i sp re ţ rusu l , ş i -ş i v e d e de d rum.

George P e t r i d a v u s imte p r ezen ţ a une i for­ţe, ca re -1 învă lue , îl apără . Trec g loan ţe p e d e a s u p r a , t r ec v răşmaş i i pe lângă el, şi n u - i m a i pasă , p a r c ă a r fi depa r t e d e l o t u l acela... N u s i m t e răn i le . Nu-1 doare nimic .

Se rugase . Se s imţea ocroti t . D n copi lăr ie buze le lui n ' au ma i ros t i t o

rugăc iune . D a r a c u m a fără să vrea^ c ineva d in e l ros teş te : „Doamne , i a r t ă - m ă " .

R ă n i l e v ă r s a u be lşug d e sânge, d a r George P e t r i d a v u se s imţea a c u m a m a i s igur ca o r i ­când . I n r u g ă c i u n e s e mtâ ln i se cu sufletul

mamei lui şi din şub redu l adăpost , gândur i l e îi deschideau noui c ă r ă r i d e viaţă .

La s tânga se auzea î n v ă k n ă ţ a g u l luptei . — Doamne , a ju t ă -mi , să pot zidi d in sufe­

rinţa m e a o nouă v ia ţă , ros teau buzele r ă -n . tu lu i .

A j u t ă - m i să po t sluji şi e u a d e v ă r u l , acum că a m s imţ i t p u t e r e a ar ipi lor Tale...

Aşa l - au găsit , la recucer i rea poziţiei , ca­maraz i i

I V .

D ' n război niiarnemi n u se în toa rce aşa cum a plecat . Devine m a i b u n ori m a i r ău . Se sch imbă .

Când i a m a a veni t cu nev inovă ţ i a zăpezii, s'acopere păca te le p ă m â n t u l u i , George P e t r i ­d a v u s 'a în tors d i n sp. ta l în nesufer i tu l lu i oraş de a l tăda tă .

Nimeni n u recunoş tea la p r i m a vede re în omul cu ba rbă , cu faţa suptă , p e Don J ü a ­nul d in p r i m ă v a r ă . L a r â n d u l lui, George P e ­t r idavu găsea oraşul şi o a m e n i i a l t fe l d e c u m îi lăsase.

Liniş tea ca re a l t ă d a t ă i se p ă r e a apăsă toa re , ca o p o v a r ă a t impulu i , a c u m îl î n t r ema . Ştia cum să gus te bucur ia lucrur i lo r mici : s u r â s u l unei r aze de soare fur i şa te p r in î n c r u n t a r e a norilor, în ţe lepc iunea ape lo r ce curg, v e c e m . a apusur i lor .

In toa te vedea o pu te re , u n s imbol . Şi p e n t r u oameni a v e a a l te gândur i . Din

colţul gur i i îi d s p ă r u s e r ân j e tu l d i spre ţu i tor şi în locul lui înflorise su râ su l în ţe leger i i .

— Bie te Jucări i în p a l m a vieţii , dece n e - a m

duşmăni , dece n e - a m pr iv i chiorâş p e sub F t r a ş i n a ochilor ?

George P e t r i d a v u ştia că omul u i tă u ţ o r , că sufer in ţa înscr ie în sufletul nos t ru gându r i de î n d r e p t a r e p e care t impul r epede le ş t e r ­ge. Deaceea, deasup ra candelei ce a r d e a în c a m e r a lui delà în toarce rea de p e front, p u ­sese o hâ r t i e m e m e n t o a mar i l o r încercăr i :

Maiaki , 25 Augus t . Vigoda, 8 S e p t e m b r e . Dalnik , 21 Sep tembr ie . Când „celălal t" v a îndrăsn i să scoată capul

d in ascunziş de suflet, inscr ipţ ia îi va aduce a m i n t e că pes t e g răd ina suf le tului t r ecuse ră fur tuni şi că poamele p u t r e d e se s c u t u r a ­seră .

Fos tu l sublocotenent ocolea eunoş t ' n ţ e l e lui d e a l tădată . Când acestea Voiau să - l angajeze în t r ' o discuţ ie cu u n : — „te-a i î n to r s e-rou le" ? el r ă s p u n d e a rezervat , în monosHabe şi conversa ţ ia lua r epede sfârşit .

— Păca t d e el, bă ia t drăguţ , s'a ţ icni t la război , conch .deau fostele admi ra toa re . A l ţ i , c ând apucă u n concediu îşi fac d e cap, ăs ta p a r c ă v rea să se călugărească .

D e u n s ingur l uc ru se t emea George P e t r i ­davu : în t â ln i rea cu Nora . Desceea, ocolea locuri le p e u n d e ştia că a r p u t e a s'o î n t â l ­nească, eşia la o re târzi i .

Aflase că soţul Norei , cavaleris t , e încă în spital , că r ămăsese fără u n p 'c ior . E ra s igur că e tot u n a cu sublocotenentu l Stroi lă d in n o a p t e a m a r e i încercăr i .

î n t r ' o zi, Nora îl aş tep ta la p o a r t a j u d e c ă ­toriei . George s 'mţ i spa ima înghe ţur i lo r când r ă s a r e b rusc d e undeva , soarele. Poves t i ră de război , d e cei plecaţ i , de cunoşt in ţe , de soţul Norei . Paş i i îi duceau p e d r u m u l cunoscut d in p r i m ă v a r ă , sp r e locuinţa Nore: . Ajunseră . Nora îl pofti î năun t ru , voia să - i a r a t e fo­tografi i .

George o u r m ă cu i n i m a s t rânsă , ca p e o poruncă a des t inului . Cum a r putea să - i s p u ­n ă că - i e frică, că-ii e frică d e el însuşi ?

Nora in t ră îna in te , îi a r a t ă camerele , îi dă expl icaţ i i . Paş i i lu i o u r m a u , da r gândur i l e îi s p u n e a u :

— Eşti u n ticălos, u n nemern ic , u n om fără voinţă . U n c a m a r a d ş i -a r iscat v i a ţ a p e n t r u t ine , p e n t r u un i t a t ea ta , a r ă m a s schilod, şi tu in t r i în casa' lui, ascul ţ i expl icaţ i i le soţiei, şi n ' a i pu t e r ea să t e smulgi !...

U n d e s u n t t oa t e p lanur i l e din v i a ţ a nouă , toa te rugăciuni le ?

Fa r seu ru le , joc . t e a t r u p â n ă şi fa ţă de D u m ­nezeu I

Nora îi s u r p r i n d e pr iv i rea , îi ştie gându l călător . : ! r,1

— N u m'asculţ i . . . se p l ânge ea. Ţ i - e gândul în a l tă pa r t e . Ai sosit de două s ă p t ă m â n i şi n ' a i veni t să m ă v e z i . M'a i o c o l i t . Dacă ai şti câ t t e - a m aş tepta t , cât t e - a m u r m ă r i t cu gândul , cât m ' a m ebă tu t la gându l că t u suferi 1 • . :" ! -FI?-:)

Mai mul t , m a i m u l t chiar decât p e n t r u Ale ­x a n d r u , care este soţul meu , ta tă l copilului meu. Doamne , ce haos m i - a p u s s tăpânsre p e suflet ! 1 • i ; : • ь i fi

C â n d e r a m la Iaş i la spital , l ângă el, îl a u ­zeam cum geme, cum îl f r ă m â n t ă durer i le , d a r ochii mei se opreau asupra fiecărui pat , te cău tau p e t ine.

N u ştiu ce m ă făcea să cred că u n bolnav ce s tă tea acoper i t , n u - i v e d e a m capul , eşti tu. A ş t e p t a m ore înt regi să te r id ci, să te văd. î n t r ' u n târziu, bo lnavul se mişca. Tresăream. . . E r a a l tu l !

Zile d e - a r â n d u l povestea a fost aceiaşi. A -l e x a n d r u a observat . D a r el a în ţe les că ochii mei PU opresc a s u p r a v r e - u n u i r ăn i t ce se în -zdrăvenise .

— Aş teap tă pu ţ i n !... N ' am m u r t încă, a i t imp să te ui ţ i la alţ i i , m ă biciuiau vorbele lui.

Sg'uduirile p r in care a m t r e c u t m ' a u sch im­bat. Nu m ă mai cunosc. M 'am gând i t de m u l t e ori la vorbe le taie din clipa despăr ţ i r i i :

•— .,Nu-ţi p a r e r ă u d e t impul acesta care a r p u t e a fi a l n o s t r u în t reg ? P o a t e m a i t â r ­ziu n e vom căi amândo i" .

Când t e ş t iam în fa ţa m o r ţ i e u m ' a m căit de m u l t e ori... Mâna Norii a lunecă î n a lui. Cu ea năvă l i r ă fur tuni le î n sânge şi a m u ţ i r ă toa te g lasur i le d in suflet.

Buzele s e cău tau . Se întâlniră. . . Şi t r e m u r u l lor suflă toa tă cenuşa d e p e spuza do r in ţ e ­lor î n ă b u ş te.

Ui taseră cine sunt . Nu m a i e rau decât două t rupu r i care se a ş t e p t a u

In Geo isbucnise „celălalt ' ' . Mâini le lui cău tau f ructul a scuns «1 «ane­

lor. Se năpus t i r ă d u ş m ă n o s a s u p r a hainei , ga ta s'o sfâşie. Deodată t r e s a r

— Cruciul i ţa ! At insese cruciul i ţa . Mâini le căzură în lungu l t r upu lu i fără p u ­

tere . Dorinţe le se î n m u i a r ă brusc , se topiră . C r u ­

c iu l i ţa î aducea a m i n t e de noaptea d e groază. . . . Incursiunea, vâjâ i tul gloanţelor , a l t

Sroi lă fără un picior, s c â r ţ â i n d baionetei î n carne.. .

. . .Prima rugăc iune : „Doamne, ia r tă -mă" . . . P l anu r i l e de v a ţ ă nouă...

I n t r e el şi Nora era omul cu picior de lemn, că ru ia v ia ţa îi luase totul .

Ce cău ta e l aici ? L - a r a l u n g a p r iv i r ea icoa­nelor, vocea s ingură tă ţ i lo r !

Ii e ra ruş ine de s lăbic iunea lui... A r fi ѵгій să-şi ascundă sufletul sub ungh ia Nevăzu tu ­lui... Să n u m a i ştie n imic d e lume .

II biciuiau gândur i le . Se r idică brusc . Ii v e ­n i a să fugă depar te , cât ma i d e p a r t e d e aici!

Ochii Norei î n t r ebau speriaţi. . . Eşi cu paşi d e fu r tună . De afară auzi cum p lânge Nora. Lacr imile

ei spă lau a lbia dorinţelor . — Dece fugea un om p e s t r adă ?...

In faţa candelei , lângă cele trei inscripţi i , George P e t r i d a v u se roagă.

S imte încă în sânge, pe mâini , u r m e l e p ă ­catului necopt . Se scu tură de vedeni i le zilei.

Gândur i l e se încovoaie în fa ţa înăl ţ imilor , i a r buzele rostesc :

— Şi n u n e duce p e noi, Doamne , în cele de ispită...

P e t r e p t e d e rugăc iune , pacea coboară în suflet.

...Un om s'a smuls d in cătuşele t rupulu i .

G A B R I E L ŢEPELBA

UNIVERSUL LITERAR 2 6 Septembrie 1942

Proaspă tu l <jfiţer a r u n c ă o p r i v i r e m e ­lancolică sp re cos tumele civile, a l in ia te după se:/,on, în du lapur i . Făcu câţ iva paşi p r in ca­meră p e n t r u a se obişnui cu un i fo rma . H â r ­tiile, scrisori le asvâr l i t e î n desord ine p e p a r ­chet, foşneau s u b ta lpa c ismei ca o chemare a t recutu lu i .

Cât de searbă i se p ă r e a îna in te v ia ţa a-ceasta : birou, plimbări ' , femei şi i a r birou.

Aş tep ta imereu o lov i tu ră d e teaitiru în v ia ţa kii , o in t e rven ţ i e miraculoasă a des ­t inu lu i .

Zilele s e scurgeau, însă m e r e u aceleaşi, ca t ic - tacul unu i c e a s o m c . Nitoio sch imbare nu in tervenea , nici un even imen t de seamă. Via ţă f ă r ă orizont, î năbuş i toa re d e provincie .

Aces tu i fel d e via ţă George Pe t r idavu , îi spunea în ca rne tu l lui : „Viaiţă în t r e pa t ru pere ţ i " .

P l i m b a r e a e r a tot o con t inua re a vieţi i de răscol i re in te r ioară d e acasă . Ce-i pu tea oferi nou Spectacolul unei p l imbăr i ? A c e ­leaşi străzi , aoeiaişi oameni şi aceleaşi ges­tur i .

De d iminea ţă p â n ă seara , ş t ia prec is ce o să facă, cu cine o să se în tâ lnească , ce vorbe va rost i .

La o r a 9 se vede in t r ând în judecător ie . — B u n ă d iminea ţa ! — A m onoare , îi r ă s p u n d e şeful judecător ,

ins ta la t la o masă , răsfoind p r i n t r e hâr t i i (pe şeful judecă tor îl găseşte în to tdeauna acolo, ch ia r la 8%).

Şeful face sacrificiul d e a se opri un m o ­m e n t d in opera ţ iunea în t repr insă , p e n t r u a-l î n t r eba :

— Ei, c u m a i d o r m i t d o m n u l e judecă to r ? — Biine... r ă s p u n d e vag Pe t r idavu , chiar

dacă n ' a închis toa tă n o a p t e a ochii . D a r ş e ­ful nu se s inchiseş te de r ă spunsu l lui. Nu-1 în t r eabă pen t ru a afla adevăru l , ci pen t ru a se in t roduce p e sine în scenă con t inuând :

— Uşor e d e dvs . de t ineri . Mânca ţ i bine, dormi ţ i b ine , nici capul n u vă doare de viaţă . Dacă îmbă t râneş t i , se sch imbă socoteala. Ba te doa re capul , b a s tomacul , ba îţi l ipseşte

"un dinte . N u m a i necazur i şi i a r necazur i . Oe î ţ i închipui , ce mi s e î n t âmplă m e aseară ?

Vine o r u d ă de a noas t r ă delà ţ a r ă şi ne aduce o buca tă de carne . Soţ ia m e a se şi apucă de găt i t . La cină m ă serveş te cu o buca tă m a i mică, oe e drept , de cotlet.

Cunoscându-mi maş inăr ia îi spun delà în ­ceput :

— Dragă , l a să -mă ou că rnu r i l e că i a r u r lu cu s tomacul ca la Crăciun.

— Gustă şi t u că n 'a i să mori , îm i s p u n e soţia. Oda tă a v e m şi noii c a rne la masă cu v r emur i l e astea şi faci moftur i . As ta e ca rne de vi ţel şi e ma i uşoară . Nu ţ i se î n t â m p l ă niiimie, ga ran tez eu ! Convins -neconvins a t r ebu i t să m ă n â n c şi i a t ă - m ă în oe h a l sunt .

N'aim închis toată n o a p t e a ochii şi azi a-v e m o sumeden ie de procese.

Ce n ' a ş da să fiu t ână r , să m ă n â n c ce v reau şi să d o r m s o m n de p ia t ră !

După c e a i sprăvi t r a p o r t u l a supra celor pe t recu te cu o seară îna in te în famil ia sa, şeful chemă ap rodu l şi în curând începu şedinţa.

Mai bine de u n an, în f iecare d minea ţă , George P e t r i d a v u awde inevi tab i lu l r apor t de d iminea ţă al şefului ca om, ta tă şi soţ.

După amiază c â n d iese la p l imbare , a runcă o pr v i re la t u tunge r i a domnişoare i Lolly. Acelaş club de fete b ă t r â n e îşi ţ ine obişnui ta şedinţă... .

Mai depar te , la un geam dinspre s t r adă îl u r m ă r e s c ochii u n e i m a m e şi a unei fete ocupa te zilnic ou lucrul d e m â n ă ş. cu d o ­cumen ta r ea directă a supra vieţii conce tă ţe ­nilor.

Coafeuzele, negustor i i se ui tă melancol ic sp re geam şi d in ochii t u t u r o r se ci teşte p a r ­că, acelaş lucru : aş tep ta rea .

Aş teap tă cu toţii să se î n t âmple ceva care să le ocupe spi r i tu l .

La colţ, în d r u m spre r e s t a u r a n t u l „Euro­pa" se în tâ lneş te cu profesorul d e filosofie. Pahomie :

— Zile bune , exc lamă volubi l profesorul , v r â n d sà iasă până şi p r i n sa lu t d in b a n a ­li tate.

— Noroc, noroc, r ă s p u n d e absen t judecă­torul Pe t r idavu .

— Ia r medi ta t iv , domnu le ! P ă c a t să - ţ i oboseşti creerul .

Eu a t â t a a m î n v ă ţ a t d in filosofie : S u n t luc rur i cari dep ind de noi şi lucrur i

cari n u depind de noi . Cele cari dep ind d e no i s u n t s imple şi deci

n u e nevoie să - ţ i baţ i capul cu ele. Le r e ­zolvi uşor .

Cele cari n u depind d e noi : viaţa, m o a r ­tea, n ' au nevoie d e soluţ i i le n o a s t r e şi se s in ­chisesc p rea pu ţ i n d e aces te soluţii. A p ă r e m şi d i spă rem, fără voia noas t ră .

•In concluzie : jos medi ta ţ ia , gândirea , e-fortul !

Totu l este să t răeş t i Să t răeş t i la î n t â m ­plare , liber, fără efort . Ştii ce mă leagă pe m n e d e profesorat ?

Altfel mă făceam măce la r că e mai ren­tabi l :

Vacanţa , domnule , v a c a n ţ a ! Să stai cinci luni aproape , fără să faci ni­

mic, a s ta e sup rema în ţe lepciune ! Nu te sbaţi , păs t rez i în t ine toa te moleculele de viaţă. Ţine m i n t e vorba mea , domnu le : jos medi ta ţ ia , jos efortul . Tră iască vacan ţa !

Ou încă un „zile b u n e !" şi o s t r â n g e r e de mână , profesorul P a h o m i e d ispare pe uşa r e s t au ran tu lu i .

Uneor i după şapte sea ra îl opreş te pe s t r a ­dă şi Hans Roth, p ropr i e t a ru l magazinului de r a d o : „Meteor".

Neamţu l a re o invenţ ie ou to tu l originală, cu care speră să a jungă la rea l izarea i m e ­dia tă a păcii î n t r e popoare . In c u r â n d c rede că va p u n e la dispoziţia lumi i u n magne t uriaiş care să încremenească proectiiiele in ţ eava tunur i lor , p e o r ază d e 70 km.

Nepu t ând acţ iona tunur i l e şi a rmele , p a ­cea e gata, n u ex is tă învingător , n u există învins . „Alles ist i n O r d n u n g " . I a r el, Hans Roth , e binefăcătorul lumii .

Toţi ş i -au găsit un refugiu în inac t iv i ta tea lor d in provincie : în teorii le propri i , în cărţ i , în vin, in cleveteli .

J u d ecă t o ru l P e t r i d a v u a a ş t ep ta t mu l t ă v r e m e m i n u n e a care să-1 smulgă d in med 0-cr i ta tea provincială .

Dar în provincie toţi încep p r in a s e r e ­vol ta şi sfârşesc p r in t r ' o cap i tu la re lentă, ca un oraş încercui t .

George Pe t r i davu a încerca t să-şi populleze pus t iu l t inereţi i fără or izont cu cât mai m u l ­te femei.

Dacă v ia ţa p e care o visase întârzia să vină, încerca via ţa la î n t âmpla re , d u p ă t eo­r ia lui Pahomie .

Femei le pe care le cunoştea e rau a t â t de depa r t e de sufletul lui, a tâ t de miei şi a tâ t de vani toase , încât ounoscându- le , George P e t r i d a v u s imţea oum i se st ing lumini le din suflet ş. .în locul lor creş te hidois rânje tu l .

Visase p lămâni i largi ai bu levarde lo r a p u ­sene şi în locul lor avea întortooheli le unei s t răz i înăbuş i toare .

Visaise ospeţe mar i d e gând, cu scânteier i pes te v r e m e ş. mu avea decât mucur i l e fu-m e g â n d e a le oievetirelor.

„Asta e totul, as ta e v ia ţa" , se în t reba din ce in ce ma i ra r judecă toru l Petridavu.. . .?

— La u r m a u rmelor dacă v ia ţa ş i-a bă tu t joc de mine, am să -mi ba t şi eu joc de viaţă , se auzea răguşi t o voce de undeva din su ­fletul lui.

T ră m cu surogate . Surogate de zahăr , d e cafea, de viaţă. Am

să-i prezint şi eu un suroga t de om. Să aibe înfă ţ işsre de om. Atât.. . Toi.

mai rar , ca o ad i e r e de a m i n t i r e îl pândea gândul unei minuni , a une i deselectări din via ţa provincială , pe judecă toru l Pe t r idavu. In schimb, oraşul vorbea m u l t e de cele ce se pe t receau acasă la omul legilor, pe s t rada Trifoiului . P â n ă şi p e d o a m n a Nora Stro lă. femee serioasă, a r fi scos-o d in minţ i .

î n t r ' o zi, când George Pe t r idavu n 'a r fi v ru t să se î n t âmple n imic în v a ţa lui, a v e ­nit o t e legramă de concent rare .

. . .Plimbâradu-se cu paşi m a r i p r i n odaia p resă ra t ă cu vest igi i le t recu tu lu i , răscoli te ca la orice muta re , George P e t r daivu s imţea că lasă în u r m a lui o lume, în ca re poa te nu se va ma i în toarce niciodată .

Dest inul s'a p ronun ţa t . Trecutu l e ca o ha ină veche. Ne de ta şăm

uşor de el, îl aşezăm î n t r ' u n ungher de su ­flet; cel mul t ne mai îmbie pa r fumul amin­tiri lor

Sublocotenentu l George P e t r i d a v u îşi dă­dea seama de acest lucru, în seara de 15 lu­n e 1941.

~ Toa te chemăr i le t r ecu tu lu i amuţ i se ră în el. I n sch imb gândul d e a o vedea pe Nora da p in ten i ta r i fur tuni lor din suflet.

Trebuia s'o vadă îna in te de plecare .

I I .

Pe Nora şi-o închipuia la început ca toate celelalte.

...O gâscul ţă provincială, pu ţ in ma i r o ­mant ică , de care t r ebue să te ocupi, ceva mai m u l t ă vreme.. . In colo n imic deosebit...!

In noua fază a ex is ten ţe i lui, cucer i rea u -nei femei e ra pen t ru George Pe t r idavu ma i mul t o p rob lemă de psihologie.

Pr inc ipa lu l e în asemenea cazuri — spu­nea el — să d e t e r m i n i t ipul psihologic al fe­meii , i a r bă rba tu l să se t r an f roma subit în ceeace ştie că femeei i -ar p lăcea să găsească în t r ' ânsu l .

î n a r m a t cu c inismul crescut d i n xantof i la iluziilor, George Pe t r i davu era r â n d pe rând —după caz — tandru , fur tunos, roman t i c în faţa lumii femin n e a burgului .

Metoda a funcţ ionat mu l t ă v r e m e fără greş. Delà un t imp, gra ţ ie indiscreţ iei lor, m u l t e din admi ra toa re le lui Pe t r idavu aiu a-flat că e rou l lor u i tă să - ş . joace ro lu l înce­put p â n ă la capă t şi că p rea ţ ine să fie cu tot d inadinsul un bun publ ic .

Ta ina i-o cunoştea şi Nora. Totuşi , deşi şt im prec is une le luc ru r i de sp re viaţă , des­p r e oameni , f iecare crede că faţă d e el v i a ­ţa, oameni i vor fi altfel. Uneori tocmai pe ­ricolul n e a t r age .

Când a cunosout-o p e Nora , George P e ­t r idavu no ta cinic în ca rne tu l iul : 15 Apr i ­lie. A m cunosout -o în sfârşi t p e doamna Stroi lă . Drăguţă , romant ică : Ii p lac v e r s u ­rile. Spunea că a auzi t lucrur i bune despre mine, delà o rudă , fost coleg. Un a t o u t deci. Soţul concentra t . Capac i ta tea m a x ' m ă d e r e ­zis tenţă : t re i săp tămâni . Câteva zile con­versa ţ ia lor s'a mărgin i t la cărţ i , la reviste , la cunoşt inţe .

George P e t r i d a v u avea impres ia că rev ine la p r imele începutur i sen t imenta le .

In cu rând încercă să iasă din cercul con-versa ţ i s i în care s ingur s'a p r ins .

Apropo-ur i l e r ă m â n e a u fără efect. — Nu înţelegea Nora, sau se făcea că nu

înţelege ? Pr i le ju l se ivi, neaş tep ta t . Tot oraşul vu ia de i sprava une i soţii de

doctor, om serios şi ou si tuaţ ie , care a fugit cu un funcţ ionar de là percepţ ie .

Nora îşi spuse pă r e r ea ei. George P e t r i d a v u n u scăpă ocazia d e a

face o p ledoar ie p ro -domo. — Eu n u c o n d a m n nic iodată femeile,

doamnă. Nimeni n u se gândeş te la sufer in­ţele unei femei cons t rânsă d e v ia ţă să t r ă ­iască ou un obez, u n beţ iv, u n moş...

Toţi r idică piatra. . . Nimeni n u - ş i dă însă os teneala să afle că în tocul p r i n ţ u l u i a ş t e p ­t a t să coboare p e aripi d e basme, cele mai rnulte femei sunt silite să a u d ă gâfâieli le sau

în ju ră tu r i l e unei brute.. . . Nora isbucni î n t r ' un r â s sincer, ca u n p u -

hoiu de voie bună . _ - I a t ă - t e t r ans fo rmat î n t r ' u n avocat al

femeilor, a l t u t u r o r femeilor. I n nume le lor îţi e x p r i m profunda noas t r ă

recunoş t in ţă . Păca t însă, că avocaţ i i n u pledează n ic io­

d a t ă des inieresaţ i . D u m n e e a t a ca judecă to r o ştiai p r e a bine.

Deas t ăda t ă visai o r e m u n e r a ţ i e în natură. . . N u ?

P leasna vorbelor isbea 'în adânc imi de su ­flet, r ănea .

Va să zică doamna n u e r a o gâsculi ţă r o ­mant ică , pa l idă copie a Emmei Bovary !

D o a m n a îşi pe rmi tea ironii . Con t ra r i a t şi furios, George Pe t r idavu . se

ho tă r î să spună luicrurtillè p e faţă. In def in i ­t iv p a r t i d a era p e rdu tă , dece n u a r vorbi ?

- - Spunea i ironie, că sunt u n avoca t a l fe­meilor. Nu, doamnă, sun t u n avocat al vieţii . Al vieţii pe l ângă care mul ţ i t rec s t rânş i în ch 'nga Convenţional ismului , înăbuş indu-ş i su­fletul şi dorinţele .

Nu simţi uneo r i oum via ţa ţi se scurge p r i n t r e degete , cum clipele t rec fără ca să le culegi polenul , cum anii f lu tură deia fe­r eas t r a t impulu i ba t ' s t a t u tu ro r regre te lor şi dor inţe lor ne împl in i te ?

Noi sun tem nişte bieţi călători în via ţă . Unii se s t recoară p r in învă lmăşea lă , ' d a u brânci celorlalţi , a jung la bilete, apucă t r e ­nu l vieţii.

Alţii se sperie, isbi tur i le mul ţ imi i le î n tu ­necă voinţa şi r ă m â n veşn c în t r ' o gară ag i ­tată, p r iv ind pes te capete le lum' i în mişcare , cum ceilalţi ma i curagioşi эе depăr tează spre por tu l dorinţelor .

Eu n u v r e a u să f iu că lă to ru l p ' e r d u t î n ­tr 'o gară, să pr ivesc via ţa . Eu vreau s'o trăesc.

Să trăesc la în t âmpla re , ou ochii înch'şi . Dece a t â t a calicul d i n p a r t e a oamenilor , când Măria Sa Neprevăzu tu l nă ru i e toa te socote­lile p rec ' se ?....

Nu mă interesează sfârş i tul unei acţ iuni . Dest inul şi î n t âmpla rea vor avea de grijă.

Eu a m fost o s ingură da t ă în faţa morţ i i , când cu r e t r age rea din Basarab ia .

îmi pă rea r ău a tunc i de toate căr ţ i le ce ­tite, de toa te clipele ce s'aiu scurs goale, n e ­trăi te .

Pr i le ju l de a mai sta în faţa morţ i i n e mai. aş teap tă p e cei t ineri . Nu v r e a u să am a tunci aceleaşi regre te . Să pot spune că a m t ră i t d n plin, toa te clipele l ibere.

— Dacă toţi oameni i a r t ră i la î n t âmpla re , ca dumneata , n e - a m t r ans fo rma în t r 'o h u n e de orbi, fără ţel.

Domnu le Pe t r idavu , dacă eu n 'aş fi o fe­mee, spune, mi - a i vorb i la fel ? Nu cred.

Uneor i oamenii vorbesc ca să se convingă ne ei înşişi, să-ş i scuze acţ iunile , sau să p u n ă la caile a l te le noui .

Ţ i -am citit în suflet de là început , ţ i - am în ­ţeles toa te apropour i le .

Dacă n 'aş fi ş t iu t că în dosul vorbelor se ascunde u n suflet, că n u eşt i d u m n e a t a cel a d e v ă r a t care vorbeşte , ci u n autul, o mască , o mască născu tă poa te din desihizii, ţ ' -aş i fi

George P e t r i d a v u e r a fericit că ş i -a regăs i t sufletul. Nu dorea n imic m a i mul/t.

Aşa 1-a găsi t t e l eg rama d e c o n c e n t r a r e d in Iunie .

In clipa bunu lu i r ă m a s o voce înăbuş i tă p â n ă a tunc i în cu te de suflet încercă t imid :

— Nora, n u s e şt ie dacă mă m a i în torc . Ne aş teap tă des igur războiul .

N 'a i v rea acum... t n sfârşi t niu-ţi p a r e r ău de t i m p u l acesta care pu tea fi al nos t ru în ­treg, înţelegi tu, î n t r e g ? !

Poa te ne vom căi ma i tâ rz iu amândoi . Aş v rea să duc cu m n e o r iunde amint i rea ta în­treagă., .

— Nu Geo, dece să.f iu p e n t r u t ine ca toate celelalte ?

Sufletul m e u te va u r m ă r i înt reg, acolo d e ­pa r t e . Nici t impul , nici oamenii n u pot zidi g ran i ţe în t r e suflete. Să r ă m â n e m aşa cum am fost...

George Pe t r i davu n u nsistă. Tr i s t e ţea de s ­păr ţ i r i i îl învălu i în t reagă , ca o glugă a des­t inului .

Mâini le se s t r ânse ră t a re să soarbă mer inde pen t ru amint i re .

Ochii, cu t r e m u r ă r de stele, se p ă t r u n d e a u să închidă ul t ima p r iv i r e în mlăd i ţă d e su­flet. Vorbele mur i se ră de mult . Numai in i ­mile voiau să iasă d n s t rânsoarea pieptului .

George Pe t r i davu pleca. II chema ţa ra '

I I I

Sublocotenentu l George Pe t r idavu făcea p a r t e d'Jntr'un r eg imen t de Dorobanţ i din p r i ­ma l inie Аіюі a cunoscut el a s p r mea vieţii ostăşeşti .

La 2 Iul ie sublocotenentu l de rezervă Geor ­ge Pe t r i davu nota în ca rne tu l lui :

„Ajuns la G. găsesc un can tonamen t bun. I-a câ teva ore după masă , o rd in d e plecare . A t re ia noap te de nesomn.

Marş spre O. M. v reo 30 k m . ocolit delà G. Oameni i cu rani ţe , supra- încăncate , abea se

târăsc , m e r g îna n t e a lor, îi î ndemn la d r u m , le m a i iau puşca mi t ra l ie ră spre a le uşura povara .

Mereu dea lu r i — văi, vă i — dealur i . Marş forţat . Oameni i cad p e d r u m . Le iau a rmele celor ce n u ma i pot mărşălud.

Merg şi eu ou ochii închişi ca u n k m a t e c . Bidoanele isbesc în lopeţi şi în cas t roane . E s inguru l sgomot ce se aude în noapte , a lă tu r i de gâfâielile ŞJ paşi i t â r î ţ i ai ostaşilor.

D iminea ţa la 4, după şap te ore d e m e r s a-j u n g e m la O. M.

Dorm cu t resăr i r i p â n ă la 1. Ce ord ine ma i a ş t eap tă oare ? In m o m e n t u l de sup remă oboseală îţi es te

în to r s delà început spatele . Te cunoş team însă din spusele văru lu i meu, oa re - ţ i pă s t r a o adâncă p r ie ten ie din t impu l şcoalei.

Dece încerci să p a r i a l tul , să por ţ i masca cinismului , să joci rolul unu i Don J u a n p r o ­vincial, când ai pu tea să faci lucrur i mul t m a i mar i , când eşti făout pen t ru a l tceva ?

Nu încerca să negi. E degeaba.. Ş t iu în to t ­d e a u n a când vorbeş te fostul au to r d r a m a t i c din liceu, pe ca re îl s imt ap roape d e sufletul meu şi când vorbeş te „celălalt", vâscul , s t ră inul .

Nu r e ţ in d in ceeace spu i decâ t ceeace şt iu că ar spune Pe t r i davu ce! adevă ra t . Nu ştiu ce mă face să m ă aprop iu de dumneata^ n u şt iu u n d e voiu ajunge, d a r aş v rea să fii aşa cum eşti , să svâr l i maisca, să te îndrep ţ i sp r e ros tu l dumi ta l e adevăra t .

P o a t e p e n t r u mine a r fi m a i rău.. . George o p r iv i p e n t r u p r i m a o a r ă cu a t e n ­

ţie. Se s t recură un snop d e soare p r i m ă v ă r a ­tec p r in t r e frunzele cas tani lor d in p a r c şi se furişă p r in p ă r u l Norii .

Nora mergea cu p r iv i r ea în p ă m â n t , cu p a ­şii grei de gândur i .

Linii le feţei îi e r au d rep t e ca şi cele ale sufletului. E r a f rumoasă Nora. Nu se auzeau decât paşii lor î n după amiaza aceea d e Mai. Dar sufletele vorbeau , îşi în t inseseră m â n a .

P e r d e a u a d n t r e suflete o călcaseră în p i ­cioare. M e r g e a u alături," d a r însp re ce des t i n ? George s imţea cum îi inundă fi inţa ceva cald ca o îmbră ţ i şa re .

E ra bucur ia de a a v e a pe cineva a l ă t u r i sau oeva d in suf le tul lui regăsi t?

Din ziua aceea s'aiu ascuţi t m e r e u ochii n e ­văzuţ i de după fereşti să v a d ă o u m se s t r e ­coară absen tă o pe reche p e s t răzi le p r o v i n ­ciale. Muflite din a d m i r a t o a r e l e lui d ina in t e au s tă ru i t să ape re generos onoarea căminu lu i pângăr i t a celui p leca t la oaste, m u l ţ i v ă z u ­seră luc rur i ne în t âmpla t e , n ' a v e a u însă m o ­t iv de reprezen tan ţ i i mora le i să s e a l a rmeze .

Nu se în t âmplase n 'mic .

indi ferentă viaţa s a u moar tea . Pr iveş t i m o a r ­tea ca o e l iberare .

Ora 16,30. î n t r ' a d e v ă r n u m ' a m înşelat . După scur tu l popas la O. M. p lecăm spre

T. Ord inu l de m a r ş s'a da t . Se fac pregă t i r i . Măr şă lu im p â n ă noaptea . In dnurh n e s u r ­p r i n d e avia ţ ia inamică. U n s ingur răn i t .

Noaptea d o r m i m în cort. N u voiu ui ta cu­rând aceas tă p r i m ă n o a p t e de cort.

F ă r ă iarbă, fără nici u n aş te rnu t , d o r m pe p ă m â n t u l gol.

Ca civil, faci mof tu r i p e n t r u o cameră ig ra­sioasă, o p l apomă m a t dezar t icu la tă .

Pa tu l , s ăpunu l , apa , pe r i a de dinţ i , se p a r lucrur i a t â t d e na tu ra le , a t â t d e obl igator iu făcând p a r t e d i n i n v e n t a r u l vieţii, încâ t nici nu simţi b inefacerea lor.

La r ă sbo iu accepţi or ice l ipsă fără m u r m u r . Adorm. Mă t rezeş te o rdonan ţa oare a d u c e d e u n ­

deva u n b r a ţ de paie. Mă t r â n t e s c în nou l a ş ­t e r n u t c u vo lup ta te . S u n t fericit ! Câ t d e s i m ­p lu poa t e t ră i omul şi cum îşi complică d e -g e a l a ex i s t en ţa !

Mă ch inuesc s ă -mi r eamin tesc cum a r a t ă Nora . N u cumva dragostea e o s implă de r i ­va ţ ie a bunu lu i ibrad ?...

Câ teva zile de război îi sch imbase perfect felul d e a p r iv i v ia ţa .

C â t de copilărească i se p ă r e a a c u m r e ­vol ta împot r iva paşnic i lor burghez i din u r ­bea lui, împo t r iva s t răz i lor întortochdate, î m ­potr iva l iniştei copleşi toare.

Ar fi da t a c u m totul p e n t r u câ t eva zile d e l inişte.

P â n ă la o vâ r s t ă omul n u ee v e d e decâ t pe s 'ne. Sufer in ţa îl face să descopere că exis tă şi a l ţ i oameni , căci acei 1 oameni au un suflet c a şi a l lui , au clipele lor de soare ori de ca t ran .

D in locul u n d e v ia ţa se îngână ou moar tea , George P e t r i d a v u descoper ise v ia ţa .

P â n ă acum, deşi se c redea format, dorise totul deagata , ca odin ioară jucăr i i le . Dacă

de G A B R I E L Ţ E P E L E A via ţa n u b inevoia s ă - i împl inească dor in ţe le , se bosumfla şi a r u n c a c u p raş t i a vorbe lor î n via ţă , în oameni . Sufe r in ţ a îl făcea a c u m să înţeleagă.

Au u r m a t apoi zile m a i grele, m a r ş u r i şi ma i obositoare.

Pasu l t rudi t a l os taşului r o m â n răscolea prafu l d in satele b a s a r a b e n e şi se ap rop i a d e Odesa.

I n clipele de răgaz d i n adăpos tu r i l e s ăpa t e în grabă , ecoul cl ipelor pe t r ecu t e ou Nora ma i b ă t e a u încă la p o a r t a amint i r i i . George Pe t r i davu se s c u t u r a însă ca de amin t i r ea u -nui păcat , s t r ivea gându l , îl înăbuşea .

— Soţul ei e u n c a m a r a d ca re înf runtă moar tea ca şi mine la ceas ta oră — îşi s p u ­nea sublocotenentul Pe t r i davu .

Se gândeş te acasă ca la u n a l t a r . A mă gândi la Nora, ar fi sacri legiu. Ridica brusc capul . T răgea spre inamic, fără

ţ ' n tă . Ş în pocn i tu ra armei , Pe t r idavu spe ra să amuţească o chemare .

în t r ' o noapte de Sep tembr ie , se p r e d a u vreo zece ostaşi inamici . Informaţ i i le ce le dau sun t b u n e : Inamicu l se re t rage . C o m a n d a n ­tul ba ta l ionulu i ordonă incurs iuni pe tot frontul .

P lo tonul slt. P e t r i d a v u se p regă teş te de a c -ţ .une.

Із k g ă t u r ă p r in agen ţ i cu uni ta tea vecină d in d reap ta , un r eg imen t de cavaler ie . Nu t rage шсі un foc de a rmă . Grupe le înaintează pe r â r . i . în linişte, tâ r î ş .

Paş i abia a t ing p ă m â n t u l , de p a r c ă ar fi un s t ra t sub ţ i re de gh ia ţă d e c a r e ţ i -e frică să ruu se spargă.

Tot succesul ac ţ iun i i dep inde de îna in ta rea fără sgomot.

E a t â t a încordare , încâ t r ă su f l a rea o a m e n i ­lor p a r e prea sgomotoasă, ţ i -e frică să nu se audă .

P e t r i d a v u e în f runtea p lo tonulu i u r m a t de agenţi i grupelor .

O g rupă face 20 d e me t r i , apoi se culcă, îna in tează cealal tă g rupă .

Câ t a u î na in t a t ? 50 metri . . . 100 metr i . . . 150 me t r i !... Poziţ ia inamiculu i t r e b u e să fie la câ ţ iva paşi . Totuşi nici .un foc.

S'a r e t r a s î n t r ' a d e v ă r inamicul , sau p r e d a ­rea celor 10 ostaşi a fost o cu r s ă ?

î ncă 10 metri . . . n imic ! Des igur poz ţia e pă răs i t ă .

Un soldat îşi scapă lopata. Se rgen tu l se răs teş te la el.

O mi t ra l ie ră inamică l a t r ă răguşi t , d e u n ­deva d e aproape . Apoi a l t e l e şi a l te le . Sit. Pe t r i davu abea a r e t i m p să se a svâ r i e î n t r ' o g roapă de obuz.

— Plisss... plisss.. se a u d d e a s u p r a capului ca r tuşe le ruseşt i şi sgomotui exploziei lor a-duce eu spa r tu l de nuci uscate . Oameni i s u r ­pr ins în c â m p deschis, scormonesc în p ă ­m â n t cu lopata, cu unghi i le ca niş te câr t i ţe .

Car tuşe le luminoase spintecă întunereioul şi dau fiori

Clipele pa r veşnicii . De când ţ ine i adu l ăs ta ?

B r a n d t u r i l e ba t ap roape de g r u p a a doua . Nu mai e de s ta t aşa. O h o t ă r î r e s e i m p u n e .

— Grenade le ! a svâ r t i ţ i g renade le ! se a u d e în n o a p t e vocea sublocotenentu lu i .

— Grenadele , svâr l i ţ i grenadele , r e p e t ă se r ­genţii .

O a m e n i fac un salt . S v â r l g renade le . — Mâna mea, m â n a mea , se a u d e vocea u-

nuia isbit d e fierul mor ţ i i ! — Muierea mea , p r u n c i i mei , se t â n g u i e un

altul. , — Boje moi, boje moi (Dumnezeule , D u m ­

nezeule) ţ ipă dealăltur. u n rus . P lu tonu l a a juns în poziţ ia inamică. N u se

vede om de om, r o m â n de român . Sit . P e t r i ­d a v u se uită a l ă tu r i să vadă un suflet d e om. Zăreş te ceva negru, îl p ipăe .

— Tu eşt i Popa ? — ros teş te cu t eamă . Nici un r ă spuns . II clat ină. D u p ă ha ină p a r e

a f. u n r u s mort . Nimeni p e ap roape . — Şâ, Şâ, Şâ... Semnal izează ruşii — Măi, care eşti acolo ? rosteşte u n român . S 'au ames teca t oameniii. Ba ione te l e p â n ­

desc. Nu m a i t r a g decât b r a n d t u r i l e şi a r t i l e ­ria, însă pe vechea poziţ ie .

Parcă se t â r â i e c ineva p r in i a rbă . Subloco tenen tu l se în toa rce j u m ă t a t e la

d reap ta , c u m â n a p e revolver . Aş teap tă . Nimic . I a r p a r c ă se mişcă iart>a>. Vrea sâ t ragă . — Don ' sublocotenent ! şopteş te c ineva. — Cine-i , în t rebă s u b l o c o t e n e n t u l ? U m b r a se ap rop ie tâ r î ş . Cineva £1 u r m e a ­

ză. E agen tu l P o p a p e care-1 cău t a se m a i î n -na in te .

— Don ' sublocotenent , e aici u n d o m n ofi­ţe r de là cavaler ie , c a r e v r e a să vorbească c u dvs .

U m b r a a doua îna in tează : — Sublocotenenitul Stroi lă , d i n c a v a l e r i e !

P e t r i d a v u n u - i vede faţa. Ii s t r â n g e însă p u ­te rn ic m â n a , să s e conv ingă dacia n u e v r e o mis t i f icare inamică .

Si t . S t ro i lă ! S ă fie so ţu l Nore i ? N u m e l e acesta , ros t t t aici, îi s t r e c u r a în s u ­

flet fiorii u n o r r e l e pres imţ i r i . — Camarade , cont inuă cava l e r i s t u l ai î n a ­

in ta t p r e a m u l t şi eşti descope r i t p e f lancur i . S'a p i e r d u t l egă tura p e d r e a p t a d in cauza î n ­tuner icu lu i şi inamicu l s 'a s t r e c u r a t p r i n t r e noi . E chest ie de m i n u t e ş i - ţ i cade în ca(p p e la spate ,

Ia măsur i , ce re întărir i . . . . Dlin nou b r a n d t u r i l e b a t o u furie. Cava le ­

r is tul vrea să p l ece la p lo tonul iui. Face câ ţ i ­v a paşi .

O explozie. Al ta . George P e t r i d a v u îşi s i m t e g u r a p l ină cu

pământ , ochii . S 'aude u n geamă t d e a l ă tu r i . De m â n ă p a r c ă

i s 'ar l ipi ceva. P a r e carne . Da, e c a m e a m e ­s tecată cu p ă m â n t şi cu sânge . Sit. Petnldaviu îşi mişcă cu groază o mână , apoi a l ta .

O fi r ă n i t ? N u ! Poa te cavaleris tul . . . >• Din d r e a p t a se s t r ecoară umbre . — Şâ, şâ, şâ... S u n t Ruşii . I -a s p u s cava le r i s tu l .

(Urmare in pag. &-a)

ТІРОаЖАПА ZIABULUI „UNIVEMUL" BUCUREŞTI STB BSEZOIAKU 91 Тажа pn 9 t«lt t p lă t i t* tn numera r fonlorm aprofiărl? dir. ( í - b P T. T. Nr . 9ЯР