aspecte teoretice privind trezoreria model proiect
DESCRIPTION
: ASPECTE TEORETICE PRIVIND TREZORERIATRANSCRIPT
UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA MANAGEMENT FINANCIAR CONTABILSPECIALIZAREA: CONTABILITATE SI INFORMATICĂ DE
GESTIUNE
PROIECT DE CONTABILITATE SI INFORMATICĂ
Cadrul didactic îndrumător:
Student:
BUCURESTI2009 – 2010
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
1
FACULTATEA MANAGEMENT FINANCIAR CONTABILSPECIALIZAREA: CONTABILITATE SI INFORMATICĂ DE
GESTIUNE
ASPECTE TEORETICE PRIVIND TREZORERIA
Cadrul didactic îndrumător:
Student:
BUCURESTI2009 – 2010
CUPRINS
2
INTRODUCERE......................................................................................................................................................3
CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND TREZORERIA ŞI PARTICULARITĂŢI PRIVIND
ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ DE UNITATEA STUDIATĂ...............................................4
1.1.CONCEPTUL DE TREZORERIE ŞI STRUCTURA ELEMENTELOR DE TREZORERIE.....................4
1.2.OBIECTIVELE CONTABILITĂŢII TREZORERIEI....................................................................10
1.3.LOCUL ŞI ROLUL TREZORERIEI ÎN CADRUL SISTEMULUI INFORMAŢIONAL AL
ÎNTREPRINDERII...............................................................................................................15
1.4. PARTICULARITĂŢI PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ DE UNITATE...........................17
1.4.1. Scurt istoric al S.C. "Ceramica" S.A. Ploiesti...........................................................17
1.4.2. Structura tehnică şi funcţională..................................................................................18
1.4.3.Organizarea compartimentului financiar - contabil; relaţiile acestuia cu celelalte
compartimente...............................................................................................................21
CAPITOLUL 2. CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE..................................................23
2.1. CONTABILITATEA OPERAŢIILOR BĂNEŞTI ÎN NUMERAR ŞI A ALTOR VALORI DE
TREZORERIE..................................................................................................................23
2.1.1. Documentele folosite în operaţiile de încasare sau de plată în numerar şi
evidenţa operativă a operaţiilor de casă în lei şi în valută...............................23
2.1.2. Contabilitatea decontărilor în numerar.....................................................................28
2.1.3. Contabilitatea altor valori pe care le gestionează casierul........................................33
2.2. CONTABILITATEA DECONTĂRILOR PRIN CONTURILE BANCARE....................................35
2.2.1.Documentele utilizate pentru înregistrarea operaţiilor de încasări şi plăţi prin conturile
bancare..........................................................................................................................35
2.2.2.Componenţa valorilor de încasat şi contabilizarea lor...............................................40
2.2.3.Contabilitatea decontărilor prin conturile curente şi a dobânzilor aferente.............41
2.2.4.Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt.....................................................51
2.3.CONTABILITATEA ACREDITIVELOR ŞI A ALTOR OPERAŢII DE TREZORERIE....................53
2.3.1.Organizarea contabilităţii acreditivelor şi a avansurilor de trezorerie.....................53
2.3.2.Contabilitatea viramentelor interne.............................................................................57
2.3.3. Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea conturilor de trezorerie...............58
2.4.CONTABILITATEA INVESTIŢIILOR FINANCIARE PE TERMEN SCURT...............................59
2.4.1. Momentele în care se evaluează titlurile de plasament..............................................60
2.4.2. Contabilitatea acţiunilor şi obligaţiunilor emise de alte societăţi..............................62
2.4.3.Contabilitatea acţiunilor şi obligaţiunilor proprii.......................................................64
2.4.4. Contabilitatea altor investiţii financiare pe termen scurt şi creanţelor asimilate.....67
CAPITOLUL 3 ANALIZA CRITICĂ A SISTEMULUI CONTABIL ŞI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII
ŞI CONTROLUL OPERAŢIILOR DE TREZORERIE...............................................................69
3.1. ELEMENTE INTRODUCTIVE...............................................................................................69
3
3.2. ANALIZA PRINCIPALILOR INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI PE EXEMPLUL S.C.
"CERAMICA" S.A. PLOIESTI..................................................................................................70
3.3. CONTROLUL OPERAŢIILOR DE TREZORERIE......................................................................74
3.4. SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE............................................................................78
CAPITOLUL 4 POSIBILITĂŢI DE INFORMATIZARE A CALCULELOR CONTABILITĂŢII ÎN SFERA
TREZORERIEI.............................................................................................................................82
4.1. Consideraţii generale asupra conceptelor utilizate.................................................................82
4.2. ANALIZA STRUCTURILOR INFORMATICE LA SOCIETATEA ANALIZATĂ.............................84
4.3. PROTOTIP DE SISTEM EXPERT CU PRIVIRE LA PLASAREA EXCEDENTULUI DE TREZORERIE87
CONCLUZII ŞI PROPUNERI...............................................................................................................................106
BIBLIOGRAFIE....................................................................................................................................................110
Introducere
4
Realitatea societăţii moderne ne arată că odată cu dezvoltarea economiei de piaţă şi
sporirea gradului de complexitate a acesteia, trebuie să se dezvolte corespunzător şi informaţia
economică, pentru ca ea să poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poată reflecta
exact situaţia patrimonială a agenţilor economici şi rezultatele activităţii economico - financiare.
Informaţia economică ajută la observarea modului de utilizare a resurselor materiale şi umane, la
sesizarea şi examinarea critică a aspectelor pozitive dar şi a deficienţelor existente, în vederea
luării măsurilor care se impun.
Termenul de "trezorerie" îşi are originea în latinescul "thesarus" care se traduce prin
"comoară" sau "depozit pentru obiecte de valoare". Într-o accepţiune generală, trezoreria ar
putea fi definită ca totalitatea operaţiilor financiare desfăşurate de un agent economic pentru
atragerea disponibilităţilor necesare realizării propriului obiect de activitate. Din punct de vedere
contabil, trezoreria se identifică cu ansamblul activelor lichide ale unei întreprinderi.
Gestiunea trezoreriei cuprinde ansamblul deciziilor şi operaţiunilor de realizare a acestora
referitoare la procurarea resurselor băneşti necesare onorării obligaţiilor scadente, precum şi la
plasamentele, disponibilităţile băneşti temporare ale întreprinderii. Aceasta constă în
administrarea optimă a fondurilor pe termen scurt pentru asigurarea solvabilităţii firmei în cele
mai bune condiţii.
Prin compararea la un moment dat a disponibilităţilor şi a datoriilor se poate obţine un
excedent de lichiditate faţă de exigibilitatea imediată şi se înregistrează o trezorerie pozitivă sau
negativă în caz contrar. Din evidenţele statistice rezultă că cea mai mare parte a falimentelor se
datorează slăbiciunii în gestiunea trezoreriei, impunându-se evidenţa strictă a rezultatelor
financiare având în vedere că înregistrarea unui profit în contul de rezultate nu înseamnă automat
şi existenţa de lichidităţi, deoarece momentul angajării cheltuielilor sau veniturilor nu coincide
cu cel al plăţii sau încasării.
O gestiune performantă a întreprinderii presupune atât gestiunea fluxurilor de angajare
patrimonială (venituri/cheltuieli ) cât şi gestiunea trezoreriei adică a fluxurilor de încasări şi plăţi.
Preocupări tot mai intense în acest sens ar trebui să fie determinate de fenomenele de instabilitate
atât macro cât şi microeconomică.
CAPITOLUL I
ASPECTE TEORETICE PRIVIND TREZORERIA ŞI PARTICULARITĂŢI
PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ DE UNITATEA STUDIATĂ
5
I.1.Conceptul de trezorerie şi structura elementelor de trezorerie
Între multitudinea de definiţii care s-au dat termenului de trezorerie, se încadrează
sugestiv cea prin care trezoreria este ansamblul operaţiilor băneşti şi financiare pe care le
efectuează un agent economic, în scopul asigurării mijloacelor băneşti necesare desfăşurării
activităţii sale.
Prin trezorerie se înţelege ansamblul de operaţii financiare pe care le face unitatea
patrimonială pentru procurarea mijloacelor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor determinate
de activitatea desfăşurată. În sfera activităţii de trezorerie a întreprinderii se cuprind toate
operaţiile de gestiune a valorilor mobiliare de plasament, a valorilor de încasat, a
disponibilităţilor băneşti, a altor valori de trezorerie.
Trezoreria reprezintă o secţiune importantă a contabilităţii şi a activităţii oricărui agent
economic, având o influenţă importantă în ceea ce priveşte desfăşurarea normală a programului
de activitate, pentru menţinerea permanentă a echilibrului financiar. Pentru omul de afaceri
(gestionarul afacerilor), trezoreria poate fi definită ca totalitatea mijloacelor financiare de care
dispune o întreprindere pentru a face faţă plăţilor (disponibilităţi în conturile bancare, numerar în
casierie, cecuri de încasat, efecte comerciale de primit neajunse la scadenţă, titluri de plasament
etc). În cazul insuficienţei acestor mijloace financiare există posibilitatea obţinerii imediate a
unui credit sub forma creditului bancar pe termen scurt, acceptarea unui efect comercial (credit
comercial), scontarea unei cambii neajunse la scadenţă etc. Pentru analistul financiar, preocupat
de asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii, trezoreria reprezintă diferenţa între
disponibilităţile(sau lichidităţile) şi exigibilităţile(datoriile) imediate. În acest sens, se poate vorbi
despre o trezorerie pozitivă (sau un excedent de lichidităţi faţă de exigibilităţile imediate) sau o
trezorerie negativă, în situaţie inversă. Acest echilibru, între lichidităţile şi exigibilităţile
imediate, care degajă mărimea şi sensul (+/-) trezoreriei firmei, depinde de suma lichidităţilor la
începutul perioadei de referinţă, de fluxul de încasări şi plăţi aferent perioadei, cât şi de alte
variabile cum sunt structura şi dimensiunile activităţii întreprinderii etc.
Conceptul de trezorerie poate fi analizat din două puncte de vedere, şi anume:
organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezintă o parte componentă în organigrama
unei entităţi economice, căruia îi revin sarcini şi atribuţii , care are personal de specialitate şi care
funcţionează după reguli bine stabilite;
structural, în funcţie de elementele patrimoniale componente ale acesteia.
Din punct de vedere organizatoric, în cursul evoluţiei vieţii economice, conceptul de
"trezorerie" a cunoscut mai multe interpretări, generate de rolul pe care l-a avut pe o anumită
treaptă de dezvoltare a economiei. 6
Iniţial, funcţionarea serviciului trezoreriei sau a unui responsabil ce purta acest nume
făcea dovada existenţei unei mari discreţii asupra întreprinderii. În schimb, necesitatea de a
încredinţa unei persoane competente activitatea de supraveghere a relaţiilor cu băncile era
recunoscută şi, astfel, funcţia clasică de casier este adaptată utilizării mijloacelor de plată
bancare. În interiorul întreprinderii, trezorierul era dependent de serviciile contabilităţii de unde
îşi prelua informaţiile necesare. Calitatea de "controlor" al conturilor bancare şi al lichidităţilor
nu dădea trezorierului posibilitatea de a participa la deciziile de gestionare a întreprinderii,
situaţie care se va schimba pe măsură ce va fi acceptat principiul "trezoreriei zero" în
desfăşurarea activităţii economice la nivel microeconomic. Din acel moment, trezorierul a avut
un obiectiv clar: menţinerea conturilor bancare cât mai aproape posibil de zero, atfel încât
cheltuielile financiare şi costurile de oportunitate legate de soldurile debitoare sau creditoare ale
acestor conturi să fie minime.
Evoluţia în timp a rolului trezorierului în cadrul întreprinderii permite distingerea a două
mari misiuni ce pot fi considerate funcţii ale trezoreriei:
-gestiunea lichidităţilor;
-gestiunea riscurilor financiare.
Din punct de vedere structural, trezoreria trebuie analizată în funcţie de elementele sale
constitutive. În literatura de specialitate regăsim o multitudine de definiţii date conceptului de
trezorerie, dar ceea ce trebuie să reţinem este faptul că majoritatea definiţiilor se bazează pe
lichidităţile de care dispune la un moment dat o unitate economică.
În structura trezoreriei , aşa cum prevăd reglementările contabile în vigoare şi Planul
general de conturi , se cuprind, în ordinea stabilită prin intermediul acestuia din urmă,
următoarele categorii sau feluri de operaţii: investiţiile financiare pe termen scurt (titlurile de
plasament); valorile de încasat; disponibilităţile păstrate în conturi la bănci; creditele bancare pe
termen scurt; numerarul şi alte valori gestionate prin casieria unităţii; acreditivele; avansurile de
trezorerie.
Titlurile de plasament, spre deosebire de cele imobilizate, se achiziţionează de unitate
în vederea realizării unui câştig de capital sau de venit pe termen scurt, de regulă, sub un an.
Dacă titlurile de plasament sunt achiziţionate cu scopul de a obţine venituri, operaţia se numeşte
cumpărare, iar dacă titlurile de plasament sunt redobândite de către emiţătorii lor pentru a fi
anulate sau revândute, operaţia se numeşte răscumpărare. Titlurile de plasament sunt denumite şi
investiţii temporare şi sunt constituite din acţiunile proprii răscumpărate, acţiunile emise de terţi
şi achiziţionate de întreprindere, obligaţiunile proprii răscumpărate, obligaţiunile aparţinând
terţilor şi cumpărate şi alte titluri de plasament. Plasamentele amintite pot conferi un drept de
proprietate, cum este cazul acţiunilor (cotate sau necotate) sau pot asigura un drept de creanţă,
7
ceea ce se realizează prin intermediul obligaţiunilor (cotate sau necotate). Indiferent de categoria
în care se încadrează, prin intermediul lor se urmăreşte, pe de o parte, utilizarea temporară a unei
părţi din disponibilităţile băneşti de care dispune unitatea, iar pe de altă parte, creşterea
veniturilor acesteia prin obţinerea dividendelor, dobânzilor şi/sau prin realizarea unui surplus de
valoare cu prilejul revânzării. Astfel spus, plasamentele financiare se efectuează în scopul
folosirii, cu caracter temporar a disponibilităţilor băneşti (de trezorerie) în operaţiuni speculative
la bursa de valori prin cumpărarea şi revânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, ceea ce are ca scop
obţinerea unor venituri suplimentare din diferenţele de curs ale acestora.
Efectele comerciale, denumite şi valori de încasat, se referă la diferite titluri de credit,
dintre care se amintesc: cecul, cambia, biletul la ordin, trata, mandatul, warantul. Aceste
instrumente de plată se emit de către clienţi, care în contul datoriilor pe care le au, le predau
furnizorilor (creditorilor) în vederea decontării lor, la termenele stabilite, prin intermediul
unităţilor bancare.
Disponibilităţile băneşti existente în conturi la bănci, în lei şi în devize, asigură
efectuarea operaţiilor de decontare fără numerar, către alţi agenţi economici, buget, bănci. Prin
utilizarea conturilor de disponibilităţi se asigură o bună circulaţie a banilor, precum şi efectuarea
decontării drepturilor de creanţă (încasări) şi a obligaţiilor (plăţi). Se reţine că în majoritatea
situaţiilor, încasările sunt mai mari decât plăţile, iar soldul fiecărui cont reprezintă
disponibilităţile băneşti pe care unitatea le deţine la bănci. Există însă şi situaţii în care încasările
sunt mai mici decât plăţile, stabilindu-se un sold creditor care reprezintă creditele acordate de
bancă pe bază de contract încheiat anterior.
Creditele bancare pe termen scurt, creditele externe şi creditele de la trezoreria
statului asigură completarea surselor proprii necesare desfăşurării activităţii de producţie, de
prestări servicii ş.a. Pentru creditele care se primesc este necesar să existe o garanţie din partea
solicitantului, sub forma valorilor materiale sau a resurselor băneşti viitoare, sau din partea unui
terţ prin care să se asigure rambursarea datoriilor asumate, precum şi a dobânzilor aferente.
Unele conturi de credite pe termen scurt, pentru export şi pentru nevoi temporare, îndeplinesc
funcţia unor conturi de încasări şi plăţi.
Disponibilităţile băneşti în numerar, în lei şi în devize, permit efectuarea decontării
obligaţiilor şi creanţelor cu personalul unităţii şi alte persoane fizice şi, de asemenea, cu alţi
agenţi economici, în cadrul unor limite legale, cu bugetul statului , respectându-se regulamentul
operaţiilor de casă. În grupa disponibilităţilor în numerar sunt încadrate şi elementele
patrimoniale denumite "alte valori", unde se încadrează timbrele fiscale şi poştale, biletele de
tratament şi odihnă, tichetele şi biletele de călătorie ş.a.
8
Acreditivele în lei şi în devize reprezintă disponibilităţile băneşti rezervate în conturi
distincte, la dispoziţia terţilor în vederea efectuării plăţilor pe măsura livrării mărfurilor,
executării lucrărilor şi prestării serviciilor.
Avansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziţia administratorilor sau altor
persoane împuternicite de întreprindere în vederea efectuării unor plăţi în numele întreprinderii.
Aceste plăţi în favoarea întreprinderii pot fi:
aprovizionări de materiale şi alte bunuri de valori mai mici;
efectuarea de plăţi în cadrul unor acţiuni de protocol, reclamă şi publicitate;
cheltuieli de transport, deplasări, detaşări;
servicii poştale şi taxe de telecomunicaţii.
I.2. Obiectivele contabilităţii trezoreriei
Organizarea contabilităţii elementelor patrimoniale în cauză reprezintă o problemă relativ
complexă, fiind necesar, printre altele, să se aibă în vedere mai multe obiective:
realizarea unei coordonări riguroase a tuturor operaţiilor financiare privind, pe de o
parte activele circulante băneşti, iar pe de altă parte operaţiile de plăţi astfel încât să existe
premisele necesare pentru realizarea permanentă a decontării datoriilor;
asigurarea unei evidenţe corecte şi operative a tuturor operaţiilor de trezorerie care să
respecte prevederile legale şi să permită efectuarea controlului în ceea ce priveşte încasările şi
plăţile unităţii patrimoniale;
respectarea legislaţiei financiar - bancare şi fiscale;
alegerea şi utilizarea eficientă a instrumentelor de trezorerie, precum şi a celor mai
avantajoase forme de decontare;
efectuarea plăţilor la termenele scadente;
contractarea şi utilizarea creditelor bancare pe baza unei analize detaliate şi numai în
măsura în care acestea sunt necesare pentru reglarea lichidităţilor şi menţinerea capacităţii de
plată, precum şi pentru alte destinaţii bine definite şi, totodată, eficiente;
asigurarea premiselor informaţionale necesare pentru elaborarea unui buget de
trezorerie real, în deplină concordanţă cu posibilităţile financiare ale unităţii patrimoniale ş.a.
Rezultatul exerciţiului este indicatorul generat din compararea veniturilor şi cheltuielilor
angajate de o întreprindere în cursul unui exerciţiu şi care corespunde unei creşteri de bogăţie
( mai concret, o creştere a activelor), însă existenţa unui profit nu înseamnă automat şi existenţa
de lichidităţi, deoarece momentul angajării cheltuielii sau venitului nu coincide cu cel al plăţii
sau încasării lor. Gestiunea trezoreriei regrupează ansamblul deciziilor, regulilor şi procedurilor 9
care asigură, la costul cel mai redus, menţinerea echilibrului financiar instantaneu al
întreprinderii. Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este evitarea unei trezorerii structural
negative (evitarea a ceea ce este uzual se denumeşte în economia românească "blocaj financiar",
situaţie caracterizată prin imposibilitatea întreprinderii de a face faţă plăţilor).
Printr-o minuţioasă gestiune a disponibilităţilor, dar şi a instrumentelor de plată şi de
finanţare se realizează şi obiectivul secundar de rentabilitate, prin care se minimizează, pe de o
parte, costul şi volumul finanţărilor şi se optimizează modul de plasare a excedentelor de
trezorerie pe termen scurt.
O dimensiune deloc neglijabilă a gestiunii trezoreriei este reprezentată de gestiunea
riscurilor financiare, ceea ce presupune utilizarea unor instrumente de asigurare şi de speculaţie
atunci când pieţele financiare foarte volatile, cu alte cuvinte atunci când ratele de schimb şi
ratele dobânzii oscilează foarte mult la intervale scurte de timp.
Problema gestiunii riscurilor financiare devine cu atât mai importantă astăzi, când
întreprinderile româneşti sunt supuse presiunii unor rate ale dobânzii, ca urmare a persistenţei
unor rate ridicate ale inflaţiei, şi a unei încetiniri a creşterii economice, pentru a nu mai vorbi că
în unele sectoare de activitate ţara noastră se confruntă cu o "creştere economică negativă".
Gestiunea trezoreriei întreprinderii presupune stabilirea unui optim între costurile
mijloacelor de finanţare şi a veniturile obţinute din plasamente de trezorerie. În plus, o gestiune
eficientă a trezoreriei presupune ca întreprinderea să dispună la momentul voit de disponibilităţi
suficiente de a face faţă exigibilităţilor imediate. Pentru aceasta, trebuie prevăzute mărimea şi
data exigibilităţilor şi a disponibilităţilor instantanee, rezultând din funcţionarea întreprinderii.
Este deci nevoie despre o gestiune previzională a trezoreriei firmei.
Previziunile de trezorerie vizează descrierea evoluţiei disponibilităţilor înainte şi după
mobilizarea creditelor pe termen scurt de care dispune o întreprindere. Rolul previziunilor de
trezorerie este de a contribui la securitatea financiară şi la rentabilitatea întreprinderii, printr-o
reducere a cheltuielilor de natură financiară. Previziunile de trezorerie sunt caracterizate prin
patru elemente:
- orizontul previziunii reprezentat de durata la care aceasta se referă: un an, mai multe
luni sau mai multe zile;
- natura soldurilor prevăzute;
- intervalele de timp la care o previziune se dezvoltă în analitic;
- nivelul de agregare: previziune realizată la nivelul unei bănci partenere sau pentru
ansamblul băncilor cu care întreprinderea intră în relaţie.
Literatura de specialitate relevă că în practica ţărilor occidentale sunt întâlnite mai multe
tipuri de previziune de trezorerie, şi anume:
10
- bugetul de trezorerie: orizontul - anul următor celui de întocmire a bugetului; intervalul de timp
- lunar sau trimestrial; nivelul de agregare - de la fiecare bancă parteneră la ansamblul băncilor;
- previziunea de trezorerie pe termen scurt cu orizont de 2-4 luni, cu un pas lunar sau diferit de o
lună (de exemplu, decadal) şi cu un nivel de agregare situat, de obicei, la nivelul ansamblului
băncilor;
- previziunea de trezorerie pe termen foarte scurt, numită şi situaţie zilnică a trezoreriei
("position de trésorerie", în franceză) pentru următoarele 8 zile, o lună sau, cel mult, pentru trei
luni, nivelul de agregare fiind un partener bancar;
- previziunea particulară de trezorerie se referă la un spaţiu financiar distinct(de exemplu, o piaţă
financiară importantă) sau la realizarea unei operaţii distincte (de investiţii sau financiare).
Dintre tipurile de previziuni de trezorerie cele care par să câştige cele mai multe sufragii
din partea practicienilor sunt bugetul de trezorerie şi situaţia zilnică a trezoreriei.
A) Bugetul de trezorerie se înscrie pe orizontul gestiunii bugetare, în cadrul procedurii de
stabilire a celorlalte bugete anuale ale întreprinderii( bugetul vânzărilor, bugetul aprovizionărilor,
bugetul de producţie etc.). Deşi pasul previzional este lunar, bugetul de trezorerie este adesea
reactualizat la intervale mai scurte de timp, mai ales în condiţiile în care gradul de incertitudine
cu care se confruntă întreprinderea este ridicat. În funcţie de linia de evoluţie a soldurilor
conturilor de disponibilităţi, prin bugetul de trezorerie se stabilesc liniile de credit pe termen
scurt care trebuie negociate cu piaţa financiară şi în special cu sistemul bancar. Totodată, prin
acest buget întreprinderea poate să verifice măsura fezabilităţii planului de investiţii, să calculeze
cheltuielile financiare, contribuind astfel la calculul rezultatului previzional, să ofere bancherilor,
la cererea acestora, o serie de date utile analizelor financiare. Introducerea microinformaticii
permite actualizarea rapidă şi simularea bugetelor de trezorerie mai ales atunci când este definită
o paletă largă de variabile (existenţa sau inexistenţa taxelor vamale, termene variabile privind
decontarea cu furnizorii sau clienţii etc.).
Pentru stabilirea bugetului de trezorerie se pot utiliza două metode:
- Metoda încasărilor şi plăţilor este agreată cu predilecţie de specialiştii contabili, ea
permiţând compatibilitatea între diferitele niveluri de previziune, precum şi între indicatorii
bugetaţi şi realitaţi. În acest sens, prin această metodă se realizează o structurare a fluxurilor
după natură :fluxuri de cheltuieli şi fluxuri de venituri, precum şi după obiectul lor: fluxuri de
exploatare, de repartiţie, de investiţii, financiare şi excepţionale.
O trezorerie pozitivă, la finele perioadei previzionate, presupune luarea unei decizii de
plasament a excedentelor de fonduri pe termen scurt sub forma achiziţiei de titluri de plasament,
depozite bancare pe termen scurt etc., în timp ce un sold negativ de trezorerie impune acoperirea
deficitului de trezorerie prin diverse modalităţi: o finanţare externă pe termen scurt printr-un
11
credit bancar pe termen scurt; lichidarea anumitor titluri de plasament; scontarea efectelor
comerciale neajunse la scadenţă; recursul la acordarea de facilităţi clienţilor pentru plăţile
efectuate în avans sau la obţinerea de avansuri de la clienţi etc. Bugetul de trezorerie poate fi
completat printr-un plan de trezorerie care detaliază, în plus, în situaţia unei trezorerii negative,
sumele prevăzute a fi utilizate din mărimea diferitelor tipuri de credite pe termen scurt
mobilizate, precum şi soldurile bancare după operaţiile de finanţare.
- Metoda bilanţurilor sau a termenelor de rotaţie aproximează evoluţia soldurilor
previzionale pe baza unei abordări sintetice a trezoreriei, concentrată în relaţia:
Δ Trezorerie = Δ Fond de rulment – Δ Necesar de finanţare
Metoda bilanţurilor este recomandată în cazul întreprinderilor în care apar adesea
dificultăţi în realizarea echilibrelor de trezorerie, informaţia contabilă insuficientă nepermiţând o
abordare încasări - plăţi la termene suficient de scurte. Metoda se pretează, de asemenea,
întreprinderilor mari pentru care cele trei agregate care compun relaţia expusă anterior sunt
evaluate cu mai multă uşurinţă decât oricare din fluxuri luat în mod distinct. În schimb, metoda
bilanţieră este inadecvată întreprinderilor cu puternice variaţii sezoniere de activitate datorită
dificultăţilor întâmpinate în realizarea statisticilor care integrează fluctuaţiile de volum privind
vânzările şi cumpărările, precum şi pe acelea referitoare la termenele de plată.
În privinţa evaluării, variaţia fondului de rulment (Δ FR) se determină plecând de la
calculul marjei lunare de autofinanţare la care se adaugă câteva modificări generate de operaţiile
financiare (aporturi şi rambursări) şi de investiţii. Variaţiile necesarului de finanţare a exploatării
se calculează având la bază termenele medii de rotaţie ale principalelor componente ale activului
circulant şi ale datoriilor din exploatare pe termen scurt, determinate pe cale statistică plecând de
la ratele de rotaţie aferente ultimelor luni.
B) Situaţia zilnică a trezoreriei este structurată în încasări şi plăţi, din punct de vedere al
conţinutului, iar în analitic se realizează o clasificare a acestora după natura instrumentelor de
plată utilizate: viramente, cecuri, efecte comerciale etc.
Sursele de informaţii sunt de natură contabilă (facturi, extrase de cont, fişele de cont
privind clienţii, furnizorii, debitorii şi creditorii), dar şi extracontabilă (bugetul de trezorerie în
cazul unor evenimente sigure sau cu efect imediat asupra trezoreriei, scadenţele privind
împrumuturile, statele de plată şi situaţiile privind cheltuielile sociale, previziunile serviciilor
comerciale privind evoluţia cifrei de afaceri, date privind condiţiile impuse de bănci în relaţiile
lor cu întreprinderile).
Previziunile de trezorerie au un caracter aleator, întreprinderile pot proceda la efectuarea
mai multor tipuri de previziuni referitoare la aceeaşi dată.
12
1.3. Locul şi rolul trezoreriei în cadrul sistemului informaţional al întreprinderii
În concepţia sistemică, întreprinderea este considerată drept un sistem deschis ce
presupune intrări, prelucrări, ieşiri şi autocontrol. Din punct de vedere economic, nici o activitate
nu se poate derula fără suport financiar, concretizat de cele mai multe ori în bani, ceea ce
conduce la ideea că trezoreria întreprinderii reprezintă puntea de legătură celor trei categorii de
activităţi: exploatare, finanţare, investiţii. Acest lucru este reprezentat in figura 1.
Fig. 1. Locul trezoreriei în cadrul sistemului financiar al întreprinderii
Trezoreria unei întreprinderi ocupă locul central în toate reprezentările sistemului
informaţional economic, deoarece toate operaţiunile economice se exprimă valoric, iar
majoritatea lor presupun transferuri interne şi externe de bani. În acelaşi timp, trezoreria unei
întreprinderi joacă un rol de filtru pentru majoritatea operaţiunilor ce se desfăşoară în perimetrul
său prin intermediul restricţiilor impuse de acoperirea financiară a acestor operaţiuni.
CAPITOLUL II
CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DE TREZORERIE
II.1. Contabilitatea operaţiilor băneşti în numerar şi a altor valori de
trezorerie
Încasările şi plăţile în numerar deţin o pondere mai redusă în totalul decontărilor,
comparativ cu cele fără numerar. Încasările pot proveni din vânzarea produselor proprii sau
mărfurilor sub un anumit plafon, din lichidarea unor debitori, din ridicări de numerar de la bancă,
din aport de capital etc. Plăţile se efectuează pentru achitarea drepturilor de personal, pentru
avansuri spre decontare, pentru cumpărări de bunuri, pentru depuneri de numerar la bancă şi
altele.
Sumele în numerar, în lei şi în valută, de care dispune o unitate patrimonială sunt păstrate
în casieria unităţii şi se gestionează distinct, cu respectarea prevederilor legale. Toate
13
EXPLOATARE
TREZORERIA
INVESTIŢII FINANŢARE
operaţiunile de casă se înscriu de către casier în registrul de casă, care constituie evidenţa
operativă pentru asemenea mişcări de valori. În casieria unităţii mai pot fi păstrate şi alte
valori (timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament, tichete de călătorie etc.), care se asimilează
decontărilor în numerar.
II.1.1. Documentele folosite în operaţiile de încasare sau de plată în numerar şi evidenţa operativă a operaţiilor de casă în lei şi în valută
a) Chitanta
Chitanta – serveste ca :
- document justificativ pentru depunerea unei sume in numerar la casieria unitatii;
- document justificativ de inregistrare in registrul de casa si in contabilitate.
In conditiile in care sumele inscrise pe chitanta sunt aferente livrarilor de bunuri sau
prestari de servicii scutite fara drept de deducere, chitanta este documentul justificativ care sta la
baza inregistrarii veniturilor in contabilitate.
Chitanta se intocmeste in doua exemplare, pentru fiecare suma incasata de catre casierul
unitatii si este semnata de acestea pentru primirea sumei.
Chitanta circula la depunator (exemplarul 1, cu stampila unitatii). Exemplarul 2 ramane
in carnet, fiind folosit ca document de verificare a operatiunilor effectuate in registrul de casa.
Chitanta se arhiveaza la compartimentul financiar-contabil, dupa utilizarea completa a carnetului
(exemplarul 2).
Continutul minimal al formularului este urmatorul :
- denumirea unitatii, codul de inregistrare la oficiul registrului comertului ; sediul (localitatea,
strada, numarul); judetul;
- denumirea , numarul si data (ziua, luna, anul) intocmirii formularului;
- numele si prenumele persoanei fizice care depune sume si ce reprezinta acestea, sau, dupa caz,
denumirea unitatii; codul de identificare fiscala; numarul de inregistrare la oficiul registrului
comertului; sediul, (localitatea, strada, numarul); judetul persoanei juridice;
- suma in cifre si in litere;
- semnatura casierului.
b) Bonul fiscal
Anul 2009 ne-a adus modificari importante in ceea ce priveste regimul bonurilor fiscle.
Astfel, pana la data de 20 februarie 2009, bonurile fiscale emise de aparatele de marcat
14
electronice fiscal erau folosite incepand cu 1 ianuarie 2006, numai ca document de inregistrare a
platilor in registrul de casa . Faceau exceptie de la aceasta regula , in sensul ca stateau la baza
inregistrarilor in contabilitate a cheltuielilor , urmatoarele documente:
- bonul fiscal utilizat pentru justificarea taxei pe valoarea adaugata aferente carburantilor
auto achizitionati in vederea desfasurarii activitatii, daca era stampilat si avea inscrise
denumirea cumparatorului si numarul de inmatriculare al autovehicolului;
- bonul fiscal , insotit de documentul care atesta plata prin cardurile bancare ale
societatilor comerciale;
- bonul fiscal emis de aparatul de marcat fiscal utilizat in activitatea de taximetrie;
- bonul fiscal a carui valoare totala era de pana la suma de 100 lei inclusive, daca era
stampilat si avea inscrise denumirea cumparatorului, codul unic de inregistrare al acestuia sau
codul numeric personal in cazul persoanelor fizice care desfasurau activitati independente.
Incepand cu data de 20 februarie 2009, prin HG nr 105 / 2009 s-au abrogate prevederile
HG 831 / 1997 pentru aprobarea modelelor formularelor commune privind activitatea financiara
si contabila a normelor metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora. Insa, dispozitiile
privitoare la regimul bonurilor fiscale sunt continute intr-un alt act normative, si anume Ordinul
Ministrului Finantelor Publice nr 1.714 / 2005 privind aplicarea prevedrilor Hotararii Guvernului
nr 831 / 1997 pentru aprobarea modelelor formularelor commune privind activitatea financiara
si contabila si a normelor metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora (OMFP nr 293
/ 2006).
Chiar daca dispozitiile ordinului nu au fost expres abrogate, totusi consideram ca suntem
in prezenta unei abrogari tacite, de vreme ce prevederile acestuia detaliau aplicarea hotararii de
guvern abrogate (adica ale HG nr 831 / 1997 )
In prezent, bonurile fiscale emise de aparatele de marcat fiscale sunt documente care
atesta efectuarea platii si se anexeaza in registrul de casa .
Inregistrarea in contabilitate a cheltuielilor cu serviciile si bunurile achizitionate cu
bonurile fiscale se efectueaze cu sau fara factura anexata.
Desigur, se vor intocmi daca este cazul si note de intrare – receptie , ordine de deplasare,
deconturi de cheltuieli. Aceste documente justificative trebuie aprobate de persoana care
efectueaza cheltuielile respective.
Din punct de vedere al taxei pe valoarea adaugata , justificarea deducerii se face pe baza
exemplarului original al facturilor. Pentru carburantii auto achizitionati, deducerea taxei poate fi
justificata cu bonurile fiscale, daca sunt stampilate si au inscrise denumirea cumparatorului si
nuamrul de inmatriculare al autovehicolului.
15
Chitanţa pentru operaţii în valută serveşte ca: document justificativ pentru depunerea
unei sume în valută, în numerar, la casieria unităţii, document justificativ de înregistrare în
registrul de casă (în valută) şi în contabilitate. Se întocmeşte la unităţile care efectuează operaţii
în devize, în două exemplare, pentru fiecare sumă încasată în valută, de casierul unităţii şi se
semnează de acesta pentru primirea sumei în valută.
Împuternicirea serveşte ca document de autorizare în vederea încasării unor drepturi
băneşti de la casierul unităţii când titularul nu se poate prezenta pentru aceasta, iar persoana
împuternicită este un membru al familiei titularului sau o persoană încadrată în muncă la aceeaşi
unitate cu titularul drepturilor băneşti. Se întocmeşte într-un exemplar, de către titularul
drepturilor ce urmează a fi încasate de la casier şi se semnează de către acesta, precum şi de
persoana împuternicită. Se aprobă de către conducătorul compartimentului financiar-contabil
după analiza situaţiei existente. Circulă la şeful ierarhic al titularului drepturilor băneşti pentru
aprobare, numai în cadrul ridicării de sume reprezentând salarii, ajutoare din fondurile de
asigurări sociale, premii şi alte drepturi similare acestora precum şi la casierul unităţii cu ocazia
plăţii drepturilor cuvenite către persoana împuternicită şi se anexează la documentul de plată a
drepturilor respective. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil, anexă la documentul
de plată a drepturilor băneşti.
Borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare este utilizat ca document
justificativ (împreună cu documentele anexe) pentru sumele achitate cu cecuri de decontare
precum şi ca document de predare la compartimentul financiar-contabil a documentelor în baza
cărora s-au emis cecuri. Se întocmeşte într-un exemplar, zilnic sau la alte perioade stabilite de
conducătorul compartimentului financiar-contabil, de către gestionarul carnetului de cecuri, pe
măsura utilizării filelor din carnet. Borderoul se întocmeşte separat pe feluri de cecuri. În cazul în
care pentru un cec se anexează mai multe documente, acestea se trec pe rânduri distincte, urmând
ca în dreptul ultimului document să se completeze celelalte coloane ale formularului. Circulă la
compartimentul aprovizionării sau alt compartiment desemnat, (pentru confirmarea legalităţii,
necesităţii, oportunităţii şi economicităţii operaţiei), la persoana autorizată să execute controlul
financiar preventiv (pentru acordarea vizei respective), la compartimentul financiar-contabil,
împreună cu documentele anexate, semnându-se de verificare. Se arhivează la compartimentul
financiar-contabil.
Procesul verbal de plăţi serveşte ca document justificativ pentru sumele predate de
casierul unităţii mandatarului plătitor, în vederea efectuării plăţilor, ca document justificativ al
sumelor primite de mandatarul plătitor, precum şi ca document justificativ de înregistrare în
contabilitate a salariilor şi a altor drepturi neachitate.
16
Se întocmeşte într-un exemplar şi se reţine în casieria unităţii ori de câte ori se fac plăţi prin
casierii plătitori. Faţa formularului se completează de casierul unităţii, care semnează de
predarea sumelor şi a actelor de plată, şi de casierul plătitor pentru primirea acestora.
Documentul se reţine în casieria unităţii pentru justificarea salariilor, ajutoarelor din
fondurile de asigurări sociale, premiilor şi altor drepturi asimilate acestora, ridicate de la bancă
şi predate casierilor plătitori până la termenul legal de efectuare a plăţii sumelor respective.
Sumele predate casierilor plătitori nu se înregistrează la plăţi în registrul de casă, acestea
figurând în soldul casei de la data înmânării sumelor până la data când casierii plătitori justifică
sumele primite la casieria unităţii. În situaţia în care spaţiul este insuficient se întocmeşte o listă
suplimentară care trebuie să conţină toate informaţiile cerute de document. Procesul verbal de
plăţi circulă la compartimentul financiar-contabil ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă.
Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.
Dispoziţia de plată/încasare către casierie se foloseşte în vederea achitării în numerar a
unor sume, potrivit dispoziţiilor legale, inclusiv a avansurilor aprobate pentru cheltuieli de
deplasare, precum şi a diferenţei de încasat de către titularul de avans în cazul justificării unor
sume mai mari decât avansul primit, procurare de materiale. Totodată se foloseşte şi în vederea
încasării în numerar a unor sume, precum şi ca document justificativ de înregistrare în registrul
jurnal de casă şi în contabilitate, în cazul plăţilor în numerar efectuate fără alt document
justificativ. Se semnează de întocmire la compartimentul financiar-contabil. Dispoziţia de
plată/încasare către casierie circulă la : i)persoana autorizată să exercite controlul financiar
preventiv, pentru viză în cazurile prevăzute de lege; ii) persoanele autorizate să aprobe plata
sumelor respective ( în cazul plăţilor); iii) casierie, pentru efectuarea operaţiei de încasare sau
plată, după caz, şi se semnează de către casier; în cazul plăţilor se semnează şi de persoana care a
primit suma; iv) compartimentul financiar-contabil, anexă la registrul de casă, pentru efectuarea
înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică. Se arhivează la compartimentul financiar-
contabil, anexă la registrul de casă.
Registrul de casă serveşte ca document: de înregistrare operativă a încasărilor şi plăţilor
în numerar, efectuate prin casieria unităţii pe baza actelor justificative, de stabilire la sfârşitul
fiecărei zile a soldului de casă, şi de înregistrare zilnică în contabilitate a operaţiilor de casă. Se
întocmeşte în două exemplare, zilnic, de casierul unităţii sau altă persoană împuternicită, pe baza
actelor justificative de încasări şi plăţi. În cazul în care o sumă plătită se referă la două sau trei
conturi corespondente, în registrul de casă se trece distinct fiecare operaţie în parte. Casierul este
cel care semnează pentru confirmarea înregistrării operaţiilor efectuate precum şi persoana din
compartimentul financiar-contabil desemnată pentru primirea exemplarului 2 şi a actelor
justificative anexate.
17
Utilizarea formularului se face cu respectarea prevederilor Regulamentului operaţiilor de
casă. Soldul de casă al zilei precedente se raportează pe primul rând al registrului de casă pentru
ziua în curs. Se înregistrează toate încasările, după care acestea se totalizează (inclusiv soldul de
casă reportat al zilei precedente), se înregistrează apoi toate plăţile, iar totalul acestora se scade
din sumele rezultate din însumarea încasărilor, pentru a se stabili soldul de casă al zilei
respective. Registrul de casă circulă la compartimentul financiar-contabil pentru verificarea
exactităţii sumelor înscrise şi respectarea dispoziţiilor legale privitoare la efectuarea operaţiilor
de casă (exemplarul 2), iar exemplarul 1 rămâne în carnet. Exemplarul 1 se arhivează la casierie,
iar exemplarul 2 la compartimentul financiar-contabil.
Registrul de casă (în valută) serveşte ca: document de înregistrare operativă a
încasărilor şi plăţilor în valută (numerar sau cecuri de călătorie), ca document de stabilire, la
sfârşitul fiecărei zile a soldului de casă, şi ca document de înregistrare zilnică în contabilitate a
operaţiilor de casă în valută. Modul de completare este acelaşi ca şi la registrul de casă în lei.
Statul de salarii serveşte ca document pentru calculul drepturilor băneşti cuvenite
salariaţilor, precum şi al contribuţiei privind protecţia socială şi a altor datorii, precum şi ca
document justificativ de înregistrare în contabilitate. Se întocmeşte în două exemplare, lunar, pe
secţii, ateliere, servicii etc., de compartimentul care are această atribuţie, pe baza documentelor
de evidenţă a muncii şi a timpului efectiv lucrat, a documentelor de centralizare a salariilor
individuale pentru muncitorii salarizaţi în acord, pe baza fişelor de evidenţă a salariului, a
evidenţei şi a documentelor privind reţinerile legale, a listelor de avans chenzinal, concediilor de
odihnă, certificatelor medicale şi se semnează pentru confirmarea exactităţii calculelor de către
persoana care determină salariul cuvenit şi se întocmeşte statul de salarii. Coloanele libere din
partea de reţineri a statelor de salarii urmează a fi completate cu alte feluri de reţineri legale
decât cele nominalizate în formular, ca, de exemplu : "Depuneri CEC" pentru reţinerile pe bază
de consimţământ conform dispoziţiilor legale. Pentru centralizarea la nivelul unităţii a salariilor
şi a elementelor componente ale acestora, inclusiv a reţinerilor, se utilizează aceleaşi formulare
de state de salarii. Plăţile efectuate în cursul lunii, cum sunt: avansul chenzinal, lichidările,
indemnizaţiile de concediu etc. se include în statele de salarii, pentru a cuprinde astfel întreaga
sumă a salariilor calculate şi toate reţinerile legale din perioada de decontare respectivă. Statul
de salarii circulă:
-la persoanele autorizate să exercite controlul financiar preventiv şi să aprobe plata
(exemplarul 1);
-la casieria unităţii pentru efectuarea plăţii sumelor cuvenite( exemplarul 1);
18
-la compartimentul financiar-contabil, ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă,
pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1 împreună cu exemplarul 1 al borderoului de
salarii neridicate);
-la compartimentul care a întocmit statele de salarii (exemplarul 2 împreună cu
exemplarul 2 al borderoului de salarii neridicate şi "Drepturi băneşti -Chenzina a II-a (extras),
care îi va servi la acordarea vizei atunci când se solicită plata salariilor neridicate). Se arhivează
la compartimentul financiar-contabil, separat de celelalte acte justificative de plăţi (exemplarul
1) şi la compartimentul care a întocmit statele de salarii (exemplarul 2).
Lista de avans chenzinal serveşte ca document: i) pentru calculul drepturilor băneşti
cuvenite salariaţilor ca avansuri chenzinale; ii) pentru reţinerea prin statele de salarii a
avansurilor chenzinale plătite; iii) de înregistrare în contabilitate. Se întocmeşte lunar, de
compartimentul care are această atribuţie, pe baza documentelor de evidenţă a muncii, a timpului
lucrat efectiv, a certificatelor medicale prezentate şi se semnează pentru confirmarea exactităţii
calculelor de persoana care a calculat avansurile chenzinale şi a întocmit lista. Lista de avans
chenzinal circulă:
-la persoanele autorizate să exercite controlul financiar preventiv şi să aprobe plata
(exemplarul 1);
-la casieria unităţii împreună cu "Drepturi băneşti -Chenzina I(extras)" pentru efectuarea
avansurilor cuvenite (exemplarul 1);
-la compartimentul financiar-contabil, ca anexă la exemplarul 2 al registrului de casă,
pentru înregistrarea în contabilitate (exemplarul 1);
-la compartimentul care a întocmit lista de avans pentru a servi la întocmirea statelor de
salarii la sfârşitul lunii (exemplarul 2).
II.1.2. Contabilitatea decontărilor în numerar
Operatiunile cu numerar reprezinta o realitate curenta pentru orice entitate economica.
Entitatile pot efectua o serie de decontari in numerar, fie in lei, fie in valuta. In conditii normale,
aceste operatii au o pondere redusa in totalul decontarilor, intrucat sumele mari de numerar
necesita spatii mari de depozitare si prezinta riscuri de manevrare (distrugere fizica, pierdere,
furt, etc.)
Atunci cand se foloseste numerarul, plata se face individual, imediat, fara intermediere.
Incasarile si platile se fac prin casieria entitatii, cu respectarea reglementarilor privind
19
decontarile in numerar. De regula, operatiunile de incasari si plati intre persoanele juridice se
efectueaza prin instrumente de plata fara numerar.
Persoanele juridice pot efectua plati si incasari in numerar, insa cu respectarea anumitor
restrictii.
Conform Hotararii 2185/2004 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea
prevederilor art 5 si 6 din OG nr 15 / 1996 privind imbunatatirea disciplinei financiar – valutare,
plafonul zilnic maxim de plati (totalitatea platilor efectuate in numerar de o singura persoana
juridica intr-o singura zi) in lei efectuate in numerar este de 10.000 lei, platile catre o singura
persoana juridica sunt admise in limita unui plafon de 5.000 lei.
Potrivit aceluiasi act normativ, sunt interzise platile fragmentate in numerar catre
furnizorii de bunuri si servicii, pentru facturile a caror valoare este mai mare de 5.000 lei
(diferenta dintre plata in numerar de 5.000 lei si valoarea totala a facturii, se achita obligatoriu
prin contul de disponibilitati banesti) cu exceptia platilor catre magazine de tipil cash & carry,
pentru care plafonul maxim este de 10.000 lei.
Incasarile zilnice nu sunt plafonate, dar nu pot depasi suma de 5.000 lei de la o singura
persoana juridica.
Platile persoanelor juridice catre persoanele fizice nu sunt plafonate, fiind incluse aici si
platile efectuate de persoanele juridice pentru plata salariilor si a altor drepturi de personal.
Depunerile de numerar in conturile persoanelor juridice , deschise la societatile
comerciale bancare, care pot fi facute si de alte persoane juridice , sunt neplafonate.
Contabilitatea decontarilor in numerar se realizeaza cu ajutorul contului 5311 Casa – care se
desfasoara pe doua conturi de gradul II :
- 5311 Casa in lei
- 5314 Casa in valuta
Dupa continutul economic, sunt conturi de active circulante banesti, iar dupa functia
contabila sunt conturi de activ, care tin evidenta numerarului in lei sau in valuta existent la
casieria entitatii, precum si a incasarilor si platilor efectuate in numerar.
Debit 5311"Casa în lei" Credit
108 - Valoarea aportului în numerar depus de întreprinzătorul individual
- Valoarea aportului retras în numerar de întreprinzătorul individual
108
411, 416, 419
- Sumele încasate în numerar de la clienţi
451, 452, 455
- Numerarul încasat reprezentând decontări în cadrul grupului ori interese de participare sau de la asociaţi
- Plăţile efectuate pentru constituirea societăţii
201
20
- Costul de achiziţie al investiţiilor financiare cumpărate în numerar
261, 262, 263, 264, 265, 267, 269, 501, 502, 511, 505, 506, 508, 509
456 - Sumele depuse în numerar ca aport la capitalul social
428, 461 - Sumele încasate în numerar de la debitori
462 - Încasările în numerar de la diverşi creditori
- Plăţile efectuate de către furnizori şi avansurile acordate în numerar pentru cumpărări de bunuri, prestări de servicii sau executări de lucrări
401, 404, 409
472 - Veniturile anticipate încasate în numerar
501,502, 511, 506, 508
- Sumele încasate în numerar reprezentând imobilizări financiare pe termen scurt cedate
- Remuneraţiile şi respectiv avansurile acordate în numerar personalului
421, 425
542 - Sumele restituite în numerar din avansuri de trezorerie neutilizate
- Plăţile în numerar către salariaţi ca ajutoare materiale şi protecţie socială
423
581 - Ridicările de numerar de la bancă - Sumele achitate în numerar personalului reprezentând participarea la profit
424
706, 708 - Încasările în numerar din redevenţe, locaţii de gestiune, chirii sau din alte activităţi diverse
704, 707, 4427
- Sumele încasate în numerar din prestări servicii ori din vânzarea mărfurilor
- Sumele achitate în numerar evidenţiate ca drepturi de personal neridicate
426
758 - Încasările din despăgubiri şi alte venituri din exploatare
- Numerarul achitat terţilor reprezentând reţineri sau propriri din remuneraţii
427
765 - Diferenţele favorabile de curs valutar aferente disponibilităţilor în valută la încheierea exerciţiului financiar sau operaţiunilor efectuate în valută
- Numerarul achitat personalului ca alte datorii faţă de acesta
428
- Sumele achitate în numerar ca datorii în cadrul grupului sau interese de participare
451, 452
- Sumele restituite sau plătite în numerar către acţionari sau asociaţi
455, 456, 457,
- Plăţile în numerar către diverşi creditori
462
- Plăţile efectuate în numerar reprezentând sume transferate între unitaţi şi subunitaţi
481
- Plăţile în numerar pentru achiziţionarea de alte valori
532
- Avansurile de trezorerie acordate în numerar
542
- Depunerile de numerar la bănci 581
-Plăţile în numerar privind redevenţe, chirii, prime de asigurare
612, 613
- Numerarul plătit ca alte cheltuieli de exploatare
658
21
- Diferenţele nefavorabile de curs valutar, aferente disponibilităţilor în valută la încheierea exerciţiului financiar sau operaţiunilor efectuate în valută în cursul exerciţiului
665
Numerarul existent în casierie S.F.D.
Unităţile patrimoniale pot efectua, în condiţiile legislaţiei în vigoare, încasări şi plăţi prin
casierie în valută. Pentru fiecare fel de valută din casierie se conduce câte un registru de casă
separat.
Contabilitatea sintetică a numerarului în valută se realizează cu ajutorul contului 5314
"Casa în valută", care are funcţiune asemănătoare cu a contului 5311 "Casa în lei". Pentru
înregistrarea operaţiilor de încasări şi plăţi în devize se poate folosi metoda înregistrării
operaţiilor la cursul zilei sau curs variabil sau metoda înregistrării operaţiilor la cursul fix.
Prezentarea acestor metode s-a realizat la explicarea contului 5124 ”Conturi la bănci în devize”.
În cadrul operaţiilor de încasări şi plăţi în devize apar diferenţe de curs valutar. Pentru o diferenţă
nefavorabilă intră în funcţiune contul 665 ”Cheltuieli din diferenţe de curs valutar”, iar diferenţa
favorabilă este înregistrată în contul 765 ”Venituri din diferenţe de curs valutar”.
II .1.3. Contabilitatea altor valori pe care le gestionează casierul
Casieria unităţii gestionează în afara numerarului şi alte valori cum sunt timbrele fiscale
şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichetele şi biletele de călătorie, alte valori similare.
Pentru evidenţa acestor valori se foloseşte contul 532 ”Alte valori” structurat astfel:
5321 ”Timbre fiscale şi poştale”
5322 ”Bilete de tratament şi odihnă”
5323 ”Tichete şi bilete de călătorie”
5328 ”Alte valori”
Toate sunt conturi de activ. În debit se înregistrează valorile respective achiziţionate, iar
în credit se înregistrează valorile de genul celor menţionate consumate. Soldul debitor al acestor
conturi reprezintă alte valori existente în casieria unităţii.
Funcţiunea contabilă a contului 532 "Alte valori" poate fi redată astfel:
Debit 532"Alte valori" Credit
401 -Alte valori procurate de la furnizori cu plata ulterioară
-Alte valori trecute în categoria materialelor consumabile
302
531 -Alte valori procurate, achitate în numerar la data achiziţiei
-Alte valori acordate personalului şi suportate de acesta
428
542 -Alte valori procurate, achitate la -Alte valori consumate pentru 604,
22
achiziţionare din avansuri de trezorerie interesele unităţii 624, 625,626
Existent de alte valori în casierie S.F.D.
II. 2.Contabilitatea decontărilor prin conturile bancare
Activitatea desfăşurată de unităţile patrimoniale generează relaţii de decontare cu terţii,
care se concretizează în operaţii de încasări şi plăţi. Din punct de vedere practic, decontările cu
terţii se pot realiza prin casieria unităţii (cu numerar) sau prin conturile bancare (prin virament
sau scriptic).
Caracteristicile plăţilor fără numerar sunt:
- natura lor dublă, determinată de un transfer de fonduri propriu-zis şi de un flux de mesaje între părţi conţinând instrucţiunile de plată;
- diferenţa în timp între momentul iniţierii şi cel al finalizării plăţii;
- existenţa unuia sau mai multor intermediari (bănci) în procesarea acestui tip de plăţi.
Operaţiile de încasări şi plăţi fără numerar deţin ponderea cea mai însemnată în cadrul
decontărilor cu terţii. Prin conturile bancare se desfăşoară o gamă diversă de operaţiuni,
referitoare la: valorile de încasat, disponibilităţile în lei şi în valută, creditele bancare pe termen
scurt, respectiv dobânzile aferente disponibilităţilor aflate în conturi şi creditelor primite.
II.2.1.Documentele utilizate pentru înregistrarea operaţiilor de încasări şi plăţi prin conturile bancare
Numerarul este modul tradiţional şi, încă, cel mai utilizat în ţara noastră de achitare a
diverselor obligaţii băneşti. Atunci când folosim numerarul, plata se face individual, imediat şi
fără intermediere. Dar sumele mari în numerar necesită spaţii mari de depozitare şi prezintă
riscuri în manevrare (distrugere fizică, pierdere, furt etc.).De aceea, ar fi normal ca şi în
România, numerarul să-şi piardă treptat din popularitate şi să fie înlocuit cu alte mijloace de
plată cuprinse sub denumirea generală de instrumente de plată fără numerar. Plăţile fără numerar
utilizează instrumente şi mijloace de plată emise pe suport de hârtie, magnetic sau electronic.
Operaţiile de încasări/plăţi fără numerar constau în lichidarea drepturilor băneşti prin
utilizarea unor instrumente şi mijloace de plată, fără mişcarea efectivă a sumelor băneşti. Din
categoria acestor instrumente şi mijloace de plată adoptate de sistemul de plăţi din România fac
parte: cecul, cambia, biletul la ordin şi ordinul de plată.
Încasările şi plăţile fără numerar se înregistrează în extrasele de cont, pe baza
documentelor care reflectă operaţiile efectuate prin conturile bancare. Este emis de către bancă şi
23
cuprinde: data emiterii, numărul documentelor justificative, soldul precedent, încasările, plăţile,
soldul final.
Cecul este un instrument de plată utilizat de titularii de conturi bancare cu disponibilul
corespunzător în aceste conturi. Disponibilul este creat printr-un depozit bancar, din operaţiuni
de încasări sau prin acordarea unui credit bancar. Circuitul său se derulează între trei persoane:
trăgător – tras – beneficiar. Instrumentul este creat de trăgător care, în baza unui disponibil
constituit în prealabil la o societate bancară, dă un ordin necondiţionat acesteia care se află în
poziţie de tras, să plătească la prezentare o sumă determinată, unei terţe persoane sau însuşi
trăgătorului aflat în poziţie de beneficiar. Cele trei persoane care sunt puse în legătură prin cec
fac toate operaţiile legate de acest instrument în nume propriu, trăgătorul emite cecul, posesorul
legitim îl încasează, iar trasul îl plăteşte. Cecul prezentat este plătibil numai la vedere sau
prezentare, termenul de prezentare fiind de 8 zile, dacă cecul este plătibil chiar în localitatea în
care a fost emis şi 15 zile în celelalte cazuri. Cecul poate fi la purtător, cel prezentat mai sus,
cecul barat, cecul certificat şi cecul de călătorie.
Cecul barat constă în înscrierea a două linii paralele orizontale sau oblice pe faţa cecului.
Bararea înseamnă obligaţia ca beneficiarul să recurgă la serviciile unei bănci pentru încasare
sumei înscrisă pe cec, prin virament bancar, încasarea în numerar direct de la banca trăgătorului
nefiind posibilă. Cecul certificat prin care banca (trasul) confirmă pe cec existenţa şi blocarea
disponibilului necesar efectuării plăţii. Cecul de călătorie prin care trăgătorul poate condiţiona
plata acestuia de identitatea dintre semnătura persoanei care a primit cecul (posesorul) şi
semnătura persoanei care încasează cecul la prezentare. O primă semnătură se pune în momentul
primirii cecului şi a doua în momentul încasării în prezenţa funcţionarului bancar sau în
momentul efectuării unei plăţi, în prezenţa beneficiarului.
Posibilităţile de transmitere ale unui cec sunt:
a) simpla remitere, în cazul cecului la purtător, care în momentul emiterii nu indică expres
beneficiarului sau poartă menţiunea „la purtător”; acest cec va fi plătit fie persoanei
desemnate ca beneficiar, fie deţinătorului cecului;
b) cesiunea de creanţă ordinară, atunci când cecul este emis pe numele unei anumite persoane
şi conţine menţiunea „nu la ordin”; în acest caz, numai persoana nominalizată poate să-l
încaseze;
24
c) girarea , operaţiune prin care se transmit, odată cu remiterea făcută pe verso în
favoarea unei anumite persoane, inclusiv a tragătorului; noul beneficiar poate, la rândul său, să
gireze cecul.
Cambia este simultan un instrument de plată şi un titlu de credit prin care trăgătorul,
creator de titlu, plăteşte o datorie faţă de o anumită persoană (beneficiar) prin intermediul altei
persoane (tras) care era datoare trăgătorului. Plata se face la ordinul trăgătorului sau al
beneficiarului, după caz. Cambia conţine următoarele elemente: acceptarea, transmiterea,
avalizarea, scadenţa, plata, scontul şi protestul. Acceptarea este angajamentul luat de tras faţă de
orice posesor legitim de a plăti cambia la scadenţă. Acceptarea poate fi facultativă, dacă este
făcută oricând în cadrul termenul de scadenţă, sau obligatorie când, trăgătorul a fixat precis data
în cadrul termenului. Transmiterea cambiei poate fi făcută în două moduri: prin gir sau prin
cesiune de creanţă ordinară. Girul este actul prin care posesorul cambiei, numit girant, transferă
altei persoane, numită girator, toate drepturile izvorâte din cambie. Cesiunea de creanţă este un
act prin care creditorul, numit cedent, transferă dreptul său de creanţă unei alte persoane, numită
cesionar. Avalul este angajamentul necondiţionat prin care un terţ devine garant pentru obligaţiile
unui co-obligat faţă de cambie. Avalul se dă utilizând expresiile „pentru aval” sau „ pentru
garanţii” urmate de semnătura avalistului, acesta fiind obligat să indice persoana pentru care se
dă avalul. Scadenţa este termenul în care cambia trebuie plătită, precizat prin ziua sau termenul
maxim în interiorul căruia trebuie făcută plata. Scontul este dobânda cuvenită unităţii bancare
sub forma taxei scontului, dacă scontarea cambiei s-a efectuat înainte de scadenţă.
Biletul la ordin este un instrument de plată prin care emitentul îşi ia angajamentul de a
plăti la o anumită dată, o sumă determinată beneficiarului sau celui care este posesorul legitim al
instrumentului. Ca titlu de credit este creat de emitent (subscriptor) în calitatea de debitor care
se obligă să plătească o sumă de bani la un anumit termen sau la prezentarea unui beneficiar aflat
în calitatea de creditor. În biletul la ordin intervin două persoane: emitentul, debitorul sau
importatorul, care emite înscrisul, obligându-se să efectueze o plată; beneficiarul, creditorul sau
exportatorul, către care ori la ordinul căruia urmează să se facă plata. Biletul la ordin cuprinde
următoarele clauze: denumirea de bilet la ordin; promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă
determinată; scadenţa; locul plăţii şi adresa beneficiarului; data şi locul emiterii; semnătura
emitentului. Momentul plăţii unui bilet la ordin plătibil la o perioadă fixă după vedere este
determinat după data vizei semnate de emitent sau dacă viza este refuzată după data prezentării.
Emitentul se obligă că va plăti biletul la ordin conform termenilor săi deţinătorului, sau oricărei
alte părţi care preia biletul la ordin. Emitentul nu poate exclude sau limita propria răspundere
printr-o menţiune pe biletul la ordin.
25
Cambiile şi biletele la ordin sunt transmisibile prin gir (andosare) şi negociabile pe piaţa
capitalurilor (la bursa de valori). Ele pot fi scontate la o bancă care remite posesorului ie suma
înscrisă reţinând scontul şi comisionul
Ordinul de plată este o dispoziţie necondiţionată, dată de către emitentul acesteia unei
societăţi bancare receptoare de a pune la dispoziţia unui beneficiar o anumită sumă de bani la o
anumită dată. Pentru a face plata trebuie să existe lichidităţi suficiente în contul de la bancă.
Discutat în raport cu timpul trecut, ordinul de plată este asemănător cu dispoziţia de plată folosită
în prezent, cu caracteristicile adaptate condiţiilor economice, financiare şi legislative actuale. Pe
drumul parcurs de ordinul de plată de la plătitor la beneficiar se pot interpune mai multe
societăţi bancare, acestea efectuând succesiv operaţiuni de recepţie, autentificare, acceptare şi
executare a ordinului de plată. Toată această serie de operaţiuni poartă denumirea de transfer-
credit.
Cecul simplu înlocuieşte cecul de numerar, fiind utilizat pentru ridicarea de numerar din
conturile bancare.
Acreditivul are această denumire deoarece intervine o acreditare, adică acordare de
depline puteri, de încredere deplină într-o persoană terţă. O bancă este investită cu dreptul de a
accepta plata, în numele plătitorului şi în funcţie de condiţiile, de clauzele acreditivului.
Acreditivul înseamnă plata condiţionată. El este un mandat acordat unei bănci de a accepta plata,
dacă condiţiile stabilite au fost respectate de furnizor. Acreditivul mai înseamnă crearea unui
provizion financiar din care banca va efectua plata, provizion care poate proveni prin detaşarea
din contul plătitorului a unei sume date sau obţinerea de către plătitor a unui credit bancar cu
această destinaţie. Acreditivele se utilizează în mod deosebit în relaţiile internaţionale, dar şi în
relaţiile interne între cumpărători şi vânzători, datorită avantajelor pe care le prezintă. Astfel,
pentru vânzător, avantajul este siguranţa că va primi sigur şi rapid contravaloarea bunurilor
vândute, iar pentru cumpărător că banca va controla efectuarea la timp a operaţiilor de vânzare.
Se pot deschide mai multe feluri de acreditive, fapt pentru care se impune clasificarea acestora
după mai multe criterii:
a) după obiectul de activitate, acreditivul poate fi comercial, adică pentru vânzări de
bunuri, şi necomercial, adică pentru alte activităţi, în general pentru prestări de servicii;
b) după locul de deschidere , avem acreditive deschise în ţara cumpărătorului,
vânzătorului, precum şi acreditive deschise într-o altă ţară;
c) după clauzele cuprinse, avem acreditiv documentar transferabil, care constă în faptul
că sumele din acesta pot fi utilizate şi pentru plata altor furnizori, indicaţi de beneficiar, şi
acreditiv documentar netransferabil, în care de sumele înscrise beneficiază numai persoana
pentru care a fost deschis acreditivul;
26
d) după caracterul său, acreditivul poate fi nerevocabil, când se modifică numai cu
acordul tuturor partenerilor interesaţi, şi nerevocabil, atunci când acesta poate fi închis, retras, la
solicitarea plătitorului.
Efectul de comerţ este un titlu de credit prin care se constată obligaţia unui debitor de a
face un serviciu unui creditor, la o anumită scadenţă. Cele mai cunoscute efecte de comerţ sunt:
cecul, cambia, biletul la ordin, trata, mandatul, warantul. Cecul, cambia şi biletul la ordin au fost
tratate anterior. Trata este o formă a cambiei utilizată mai ales în decontările internaţionale.
Reprezintă un ordin scris, necondiţionat, emis de trăgător (creditor) asupra trasului (debitor) de a
plăti la vedere (prezentare) sau la un anumit termen o sumă de bani unei alte persoane
(beneficiarului). Mandatul este o împuternicire scrisă dată de un mandant unei alte persoane
(mandatar) pentru a o reprezenta în anumite operaţii sau să lucreze în interesul său potrivit
indicaţiilor date. O formă frecventă a mandatului este mandatul poştal, care serveşte la
expedierea unei sume de bani către o persoană prin intermediul unui oficiu poştal, în schimbul
unei taxe poştale. Warantul este o variantă a biletului la ordin, un titlu de proprietate asupra
mărfurilor, eliberat de depozitele în care acestea sunt păstrate. La vânzarea acestor mărfuri,
cumpărătorul achită contravaloarea lor şi dobândeşte warantul. Posesia legală a warantului
echivalează cu titlu de proprietate asupra mărfurilor respective.
Efectele comerciale enumerate se înregistrează în contabilitate ca efecte de plată sau de
primit şi au următoarea semnificaţie: efecte de plată, reprezintă obligaţii de plată şi sunt elemente
componente ale pasivului patrimonial; efecte de primit, care reprezintă drepturi de creanţă şi
sunt elemente componente ale activului patrimonial. Efectele primite de la clienţi pot fi
valorificate de beneficiar astfel:
- sunt cedate înainte de scadenţă furnizorilor (dacă sunt acceptate) pentru stingerea
propriilor obligaţii (operaţie cunoscută sub numele de andosare);
- pot fi depuse la bancă înainte de scadenţă, încasându-se contravaloarea lor, mai puţin
scontul (dobânda aferentă perioadei rămase până la scadenţa efectului comercial) reţinut de
bancă(operaţie cunoscută sub denumirea de scontare);
- sunt păstrate până la scadenţă şi se încasează suma de la debitor.
La scontare beneficiarul sumei rămâne solidar răspunzător faţă de bancă alături de clientul
său, până la scadenţa efectului de comerţ, ceea ce înseamnă că banca poate recupera
contravaloarea efectului de la beneficiar în cazul insolvabilităţii debitorului.
II.2.2. Componenţa valorilor de încasat şi contabilizarea lor
27
Contul 511 ”Valori de încasat” este un cont de activ care evidenţiază sumele ce
urmează a se încasa de către o unitate patrimonială reprezentând: cecurile şi efectele comerciale
primite de la clienţi pentru produsele livrate, pentru lucrările executate şi serviciile prestate.
Funcţiunea contabilă a acestui cont poate fi redată astfel:
Debit 511"Valori de încasat" Credit
411, 413
- Valoarea cecurilor şi a efectelor comerciale primite de la clienţi
- Valoarea cecurilor şi a efectelor comerciale încasate
512
- Valoarea sconturilor acordate 667 Valoarea cecurilor şi a efectelor comerciale neîncasate
S.F.D.
Întrucât contul 511 ”Valori de încasat” nu este operaţional, acesta se dezvoltă pe conturi
sintetice de gradul II, operaţionale, şi anume:
5112 ”Cecuri de încasat”
5113 ”Efecte de încasat”
5114 ”Efecte remise spre scontare”.
II.3.Contabilitatea acreditivelor şi a altor operaţii de trezorerie
Decontările cu terţii pot fi intermediate şi de acreditive sau avansuri de trezorerie.
Asemenea modalităţi de efectuare a plăţilor sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul conturilor
din grupa 54"Acreditive".
II.3.1.Organizarea contabilităţii acreditivelor şi a avansurilor de trezorerie
Agenţii economici intră în legătură cu parteneri care pot să ceară drept modalitate de
plată a bunurilor livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, acreditivul.
Acreditivul reprezintă o sumă de bani rezervată în mod special într-un cont bancar la
dispoziţia unui terţ (furnizor, de regulă) în vederea efectuării de plăţi acestuia pe măsura
îndeplinirii condiţiilor aferente acreditivului: livrări de mărfuri, prestări de servicii etc.
Acreditivul poate fi constituit sau alimentat şi din credite bancare pe termen scurt, dacă plătitorul
nu dispune de lichidităţi proprii.
Deschiderea acreditivului se comunică băncii furnizorului prin intermediul băncii
cumpărătorului, împreună cu precizările referitoare la condiţiile în care se derulează. În vederea
încasării sumelor cuvenite din acreditiv, furnizorul are obligaţia prezentării la banca sa a
documentelor din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor de livrare a bunurilor sau de prestare a
serviciilor.
28
Acreditivele pot fi deschise în lei sau în valută. Contabilitatea sintetică a acreditivelor
deschise la bănci în favoarea furnizorilor se realizează cu ajutorul contului 541 ”Acreditive”
care se defalcă pe două conturi sintetice de gradul II:
5411 ”Acreditive în lei”
5412 ”Acreditive în devize”
Contul 5411 ”Acreditive în lei” este un cont de activ care ţine evidenţa acreditivelor în
monedă naţională deschise la bănci pentru efectuarea de plăţi în favoarea terţilor.
Funcţiunea contabilă a contului 5411 "Acreditive în lei" este următoarea:
Debit 5411"Acreditive în lei" Credit
581 - Sumele virate în conturile de acreditive deschise la dispoziţia furnizorilor
- sumele plătite furnizorilor pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate
401, 404
- Sumele virate în conturile de disponibilităţi ale cumpărătorului ca urmare a expirării valabilităţii acreditivului
581
Valoarea acreditivelor în lei deschise şi existente la bănci
S.F.D.
Funcţiunea contabilă a contul 5412 ”Acreditive în devize” se prezintă în felul următor:
Debit 5412"Acreditive în valută" Credit
581 -Sumele în devize virate în conturile de acreditive deschise la dispoziţia furnizorilor
- Sumele plătite în devize furnizorilor din acreditivele deschise pe măsura livrării bunurilor sau prestării serviciilor
401, 404
765 - Diferenţele favorabile de curs valutar aferente soldului la închiderea exerciţiului privind acreditivele deschise în valută
- Sumele în devize restituite aferente acreditivelor expirate
581
- Diferenţele nefavorabile de curs valutar la plata furnizorilor din acreditivele deschise în valută ori aferente soldului acestora la închiderea exerciţiului financiar sau la lichidarea lor
665
Valoarea acreditivelor în valută deschise şi existente la bănci
S.F.D.
29
Operaţiunile în devize se evaluează la cursul zilei sau la un curs fix. La finele perioadei,
acreditivul existent în devize se evaluează la cursul de schimb în vigoare la acea dată, iar
diferenţele de curs rezultate se înregistrează în contabilitate ca venituri sau cheltuieli financiare.
Avansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziţia administratorilor sau a altor
salariaţi din unitate în vederea efectuării unor plăţi în favoarea întreprinderii. Destinaţia acestor
sume poate fi: plata aprovizionărilor cu materiale şi cu alte bunuri de valori mai mici; efectuarea
de cheltuieli de reclamă, protocol sau publicitate; achitarea cheltuielilor de transport, deplasări
sau transferări; plata serviciilor poştale sau a taxelor de telecomunicaţii etc. Aceste sume sunt în
lei sau în devize (la decontarea acestora putând apare diferenţe favorabile sau nefavorabile de
curs valutar) şi se acordă prin casierie sau prin conturi bancare.
Contabilitatea avansurilor de trezorerie se ţine cu ajutorul contului 542 "Avansuri de
trezorerie" , cont de activ, a cărui funcţiune contabilă se prezintă astfel:
Debit 542 "Avansuri de trezorerie" Credit
5311 - Sumele acordate în lei ca avansuri de trezorerie
- Sumele avansurilor de trezorerie justificate prin achiziţia de stocuri (inclusiv TVA)
301, 302, 311, 361, 371, 381, 4426
5314 - Sumele favorabile de curs valutar aferente avansurilor de trezorerie în devize, la închiderea exerciţiului financiar
-Plăţile în favoarea terţilor din avansuri de trezorerie
401, 404, 451
- restituirile de avansuri de trezorerie nefolosite, în lei sau valută
5311,5314
765 - Diferenţele favorabile de curs valutar aferente avansurilor de trezorerie în devize, la închiderea exerciţiului financiar
- Decontarea pe seama avansurilor de trezorerie a cheltuielilor pentru acţiuni de protocol, reclamă ori publicitate, a cheltuielilor cu transportul de bunuri ori persoane, a cheltuielilor pentru deplasări, detaşări şi transferări, a cheltuielilor poştale sau de telecomunicaţii, a altor cheltuieli cu serviciile executate de terţi
623, 624, 625, 626, 628
- Diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente avansurilor de trezorerie în valută, la lichidarea acestora sau la închiderea exerciţiului financiar
665
Valoarea avansurilor de trezorerie acordate şi nedecontate
S.F.D.
II.3.2.Contabilitatea viramentelor interne
Mijloacele de trezorerie ale agenţilor economici pot face obiectul unor transferuri între
conturile lor de gestionare (între conturile de disponibilităţi deschise la bănci diferite sau între
conturile bancare şi casieria unităţii). Există posibilitatea ca sumele ieşite dintr-un cont-sursă să
30
nu apară concomitent în documentele care să justifice înregistrarea lor în acelaşi timp, într-un
cont-destinaţie.
Pentru a oferi posibilitatea evidenţierii unor asemenea operaţiuni în mod distinct şi
separat în mai multe registre s-a introdus un cont ajutător, de aşteptare, 581 "Viramente
interne", cu ajutorul căruia se înregistrează transferul de disponibilităţi băneşti între conturile
de trezorerie. Funcţiunea completă a contului 581 "Viramente interne" este următoarea:
Debit 581 "Viramente interne" Credit
5121,5124
- Sumele păstrate în conturile de disponibilităţi la bancă virate la altă bancă, în lei sau devize
- Sumele intrate în conturile de disponibilităţi la bancă virate de la o altă bancă, în lei sau devize
5121,
5124
5121,5124
- Sumele eliberate în numerar de bancă, în lei sau în devize
- Sumele acreditivelor expirate şi returnate, în conturile de disponibilităţi
5121
5121,5124
- Sumele virate pentru deschiderea de acreditive, în lei sau în devize
- Sumele virate în conturile de la bancă pentru depuneri în numerar, în lei sau devize
5121,
5124
5311, 5314
- Sumele depuse, în lei sau devize, din casierie în conturile de la bancă
- Sumele intrate în numerar de la bancă pentru casieria unităţii, în lei sau în valută
5311,
5314
5411, 5412
- Sumele acreditivelor expirate şi virate în conturile de disponibilităţi bancare, în lei şi valută
- Sumele acreditivelor deschise în lei sau în valută
5411,
5412
Sumele virate dintr-un cont de trezorerie şi neajunse în alt cont de trezorerie
S.F.D.
Folosirea acestui cont se explică prin aceea că între momentul depunerii pe bază de
borderou la bancă a ordinului de plată şi a documentelor justificative privind transferul efectiv de
sume între conturile de trezorerie şi consemnarea lor în extrasul de cont poate interveni un
anumit interval de timp.
Înregistrări în acest cont au apărut pe parcursul lucrării la conturile 512 ”Conturi curente
la bănci”, 531 ”Casa”, 541 ”Acreditive”.
II.3.3. Contabilitatea provizioanelor pentru deprecierea conturilor de trezorerie
Pentru elementele de trezorerie se pot constitui provizioane de depreciere când la
inventarierea de la sfârşitul exerciţiului valoarea lor de utilitate (de inventar, de piaţă) este
inferioară valorii de intrare (de achiziţie, de cumpărare) a acestora. Pentru asemenea deprecieri
probabile se formează provizioane pe seama cheltuielilor.
Dacă în perioada următoare elementele de trezorerie ies din patrimoniul întreprinderii,
provizioanele aferente acestora, constituite anterior, rămânând fără obiect se anulează. În situaţia
31
că pentru elementele de trezorerie din patrimoniul unităţii, în exerciţiile următoare, deprecierea
creşte sau descreşte, atunci provizioanele aferente existente se suplimentează sau se diminuează.
Asemenea provizioane fac obiectul conturilor sintetice de gradul I:
591 " Provizioane pentru deprecierea investiţiilor financiare la societăţi din cadrul
grupului";
592 "Provizioane pentru deprecierea acţiunilor proprii";
593 "Provizioane pentru deprecierea acţiunilor";
595 "Provizioane pentru deprecierea obligaţiunilor emise şi răscumpărate";
596 "Provizioane pentru deprecierea obligaţiunilor";
598 "Provizioane pentru deprecierea altor investiţii financiare şi creanţe asimilate".
Cu ajutorul acestor conturi rectificative se ţine evidenţa constituirii provizioanelor pentru
deprecierea investiţiilor financiare la societăţile din cadrul grupului, acţiunilor proprii, acţiunilor,
obligaţiunilor emise şi răscumpărate, obligaţiunilor şi altor investiţii financiare şi creanţe
asimilate, precum şi a suplimentării, diminuării sau anulării acestora, potrivit legii. Toate aceste
conturi sunt de pasiv. Funcţiunea contabilă a conturilor din grupa 59 "Provizioane pentru
deprecierea conturilor de trezorerie" se prezintă astfel:
Debit 59 "Provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie" Credit
7864 - Sumele reprezentând diminuarea sau anularea provizioanelor privind deprecierea elementelor de trezorerie
- Sumele reprezentând constituirea sau majorarea provizioanelor pentru deprecierea elementelor de trezorerie, constatate cu ocazia inventarierii
6864
S.F.C. Valoarea provizioanelor existente pentru deprecierea elementelor de trezorerie
32
CAPITOLUL III
ANALIZA CRITICĂ A SISTEMULUI CONTABIL ŞI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII ŞI CONTROLUL OPERAŢIILOR DE TREZORERIE
III.1. Elemente introductive
Performanţele economico-financiare ale întreprinderii reprezintă o confirmare a
eficacităţii activităţii întreprinderii. Ele reflectă modul în care întreprinderea a ştiut să pună în
valoare resursele care i s-au încredinţat sau de care dispune. În mod tradiţional, se consideră că
aprecierea performanţelor economico-financiare ale întreprinderii constă în a compara indicatorii
ce exprimă rezultatele degajate de întreprindere, rezultatele proprii fie unuia dintre domeniile
sale de activitate fie activităţii sale globale, cu indicatorii relatici la mijloacele angajate pentru
obţinerea altor rezultate. Rezultatul contabil final este degajat plecând de la confruntarea dintre
veniturile obţinute şi cheltuielile angajate, chiar dacă aceste fluxuri nu au dat, întotdeauna, loc
unor mişcări monetare. Rezultatul astfel obţinut este un indicator care traduce o optică de natură
reală şi nu de analiză în termeni de fluxuri monetare. Aceste constatări au condus analiştii
financiari la introducerea noţiunii de "cash-flow", creându-se astfel posibilitatea lărgirii
analizelor performanţelor economico- financiare ale întreprinderii.
Realizarea rentabilităţii sau a performanţelor, în general, are loc, sub incidenţa unor
constrângeri de lichiditate şi de solvabilitate. Pe de o parte, întreprinderea trebuie să găsească
sursele de finanţare care să-i asigure o structură financiară optimă, iar pe de altă parte, aceasta
trebuie să limiteze riscul lipsei de lichiditate, pentru a preveni situaţia de încetare a plăţilor. În
practică, constrângerile economico-financiare au demonstrat că o întreprindere trebuie să-şi
menţină solvabilitatea sa imediată şi pe termen lung dacă doreşte să-şi asigure, cel puţin,
supravieţuirea. Astfel, aptitudinea de a rambursa împrumuturile cerute de investiţiile adiţionale,
care suscită nevoia de finanţare suplimentară, nu va putea fi asigurată decât dacă întreprinderea
degajă marje suficiente de autofinanţare. Ţinând seama de obligaţiile întreprinderii pe termen
mediu şi lung, lichiditatea şi solvabilitatea viitoare sunt în mare măsură determinate de
performanţele economice şi financiare. Corelaţia dintre rentabilitate- lichiditate- solvabilitate
figurează printre criteriile de performanţă care lărgesc gama analizelor financiare, cu privire la
echilibrul financiar şi eficacitatea financiară, ce trebuie completată cu noi abordări dinamice, în
termeni de fluxuri financiari, care evidenţiază ajustările financiare permanente ce se realizează
între nevoile financiare şi resursele de finanţare şi consecinţele acestora asupra performanţelor
economico-financiare ale întreprinderii.
33
Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor de a se transforma în bani. Solvabilitatea
reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor sale băneşti, respectiv de a-şi onora
la termen plăţile scadente. O întreprindere este solvabilă atunci când are disponibilităţi de
mijloace de plată. În studiile de bonitate efectuate de bănci, în cazul solicitării de credite se
folosesc indicatorii:
Lichiditatea patrimonială
Lichiditatea patrimonială trebuie să fie mai mare ca 1.
Solvabilitatea patrimonială =
(rata autonomiei financiare)
Se apreciază că valoarea minimă trebuie să fie 0,3, peste 0,5 situaţia poate fi considerată
normală.
III.3.3. Controlul operaţiilor de trezorerie
În stabilirea necesităţii şi formelor de control trebuie să plecăm de la realitatea că
economia de piaţă implică mai multe rigori decât o economie planificată. Ea are nevoie de
iniţiativă, de optimism, de libertate de acţiune a agenţilor economici dar şi de ordine şi
disciplină, care să asigure respectarea intereselor generale ale societăţii sau drepturilor legitime
ale celorlalţi protagonişti ai vieţii economice.
Teoria şi practica financiară admit că finanţele îndeplinesc două funcţii care le definesc
conţinutul: funcţia de repartiţie şi funcţia de control. Funcţia de control a finanţelor constă în
folosirea rapoartelor financiare ca mijloc de exercitare a unui control în formă bănească asupra
ansamblului de procese ale reproducţiei sociale. Ea vizează procesele şi fenomenele cu conţinut
financiar caracteristice construirii şi repartizării de fonduri financiare construite la nivelul
diferitelor structuri organizatorice din economie, din care rezultă şi se mobilizează, sau care sunt
dirijate spre utilizarea resurselor financiare.
Controlul este o activitate specific umană constând în verificarea şi analiza, permanentă,
periodică şi inopinată a muncii şi rezultatelor ei, a situaţiilor de fapt existente în scopul
preîntâmpinării şi lichidării eventualelor neajunsuri1.
Funcţiile controlului economic-financiar se pot împărţi astfel:
din punct de vedere teoretic: funcţia de prevenire sau preventivă (preîntâmpinarea
producerii unor nereguli sau încălcări ale legislaţiei prin identificarea din timp a factorilor
generatori de rezultate negative şi prin contracararea lor); funcţia de reglare sau regulatorie
(urmăreşte coordonarea şi sincronizarea acţiunilor individuale şi adaptarea deciziilor pentru ca
1 Florea, I., Control financiar şi expertize contabile, Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 198634
rezultatelor obţinute să fie cât mai aproape de scopul propus); funcţia de corectare sau corectivă
(intervine doar în situaţiile în care abaterile de la norme depăşesc toleranţele admise, când se
încalcă principiile generale ale politicii economice etc.); funcţia de atestare – certificare (este
localizată la nivelul expertizei contabile şi auditului financiar ale căror misiune este să certifice
conturile contabile şi îndeosebi cele anuale ale agenţilor economici, atestând că acestea dau
imaginea fidelă a patrimoniului, a rezultatelor obţinute); funcţia de prevedere sau previzională
(se concretizează în descifrarea tendinţelor sau mersului evenimentelor viitoare).
din punct de vedere practic: funcţia de evaluare a rezultatelor şi stabilirea
măsurilor de perfecţionare în viitor; funcţia de îndrumare şi sprijin; funcţia de constrângere sau
coercitivă.
Realizarea practică a funcţiilor controlului presupune exercitarea acestuia în condiţii
concrete de timp şi loc precum şi diversificarea controlului în funcţie de particularităţile
domeniului de referinţă, la nivelul de competenţă, de obiectivele urmărite.
Formele controlului economic-financiar pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere:
din punct de vedere al momentului executării: control anterior sau anticipat; control
concomitent; control posterior;
după aria de cuprindere: control general şi control parţial (asupra anumitor activităţi,
obiective, subunităţi); control total şi prin sondaj (delimitează pe verticală sarcinile organelor de
control, profunzimea organizaţiilor, caracterul lor mai mult sau mai puţin analitic);control
combinat sau mixt.
în funcţie de scopul urmărit: control tematic; control complex; controale repetate;
control sub formă de anchetă;
după modalităţile de efectuare: control faptic; control documentar;
din punct de vedere al poziţiei organelor de control: control din interiorul unităţii sau a
activităţilor controlate; control din afara sistemului: control departamental; control
extradepartamental.
Controlul financiar propriu al unităţilor publice şi agenţilor economici se organizează
sub forma controlului financiar preventiv şi al controlului financiar de gestiune.
Controlul financiar preventiv urmăreşte să preîntâmpine încălcarea dispoziţiilor legale
în vigoare şi producerea de pagube şi se exercită asupra documentelor în care se consemnează
operaţiile ce se referă la drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale unităţii, în faza de angajare şi de
plată, în raporturile cu alte persoane juridice sau fizice.
Se supun controlul financiar preventiv operaţii ce privesc trezoreria cum sunt:
35
- încasările şi plăţile în lei şi valută de orice natură, efectuate în numerar şi prin
conturile bancare, cu persoane fizice sau juridice;
- trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea
profitului sau capitalului social;
- deschiderea de credite bugetare, repartizările de credite bugetare la instituţiile în
subordine şi alimentările cu sume din alocaţiile bugetare pentru finanţarea cheltuielilor de
capital;
- modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare etc.
Operaţiunile şi actele supuse acestui control pot fi verificate pe baza criteriilor de
conformitate sau legalitate, necesitate, oportunitate, rentabilitate şi economicitate.
Controlul financiar de gestiune verifică respectarea dispoziţiilor legale privind
gestionarea şi gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, pe baza documentelor înregistrate în
contabilitate şi a documentelor din evidenţa tehnico-operativă.
Scopul său este respectarea normelor privind existenţa, integritatea, păstrarea şi paza
bunurilor şi valorilor de orice fel şi deţinute cu orice titlu.
În ceea ce priveşte controlul încasărilor şi plăţilor , pentru asigurarea unei bune gestiuni a
încasărilor este bine ca atribuţia de încasare şi cea de întocmire a documentelor privind încasarea
să fie net separate, astfel încât contabilul răspunzător cu întocmirea contului "Clienţi"( de
exemplu) să nu fie însărcinat şi cu administrarea lichidităţilor(numerar, cecuri). O bună
procedură o reprezintă stabilirea la începutul zilei a unei liste a încasărilor (cec pentru încasarea
numerarului sau cecuri primite din partea clienţilor) înainte de a le transmite salariaţilor casieriei
sau contabilităţii "clienţilor".
În ceea ce priveşte plăţile se va verifica în special dacă: salariaţii întocmesc cecurile şi
care au acces la carnetele de cecuri în alb să nu poată interveni în atribuţia de încasare; cecurile
să nu fie semnate de persoanele împuternicite de întreprindere, decât după ce au văzut
documentele justificative originale. Aceste documente justificative trebuie să poarte înaintea
înregistrării în contabilitate menţiunea "achitat" sau o ştampilă cu această menţiune, inclusiv
datele de identificare a plăţii(numărul cecului sau data apariţiei plăţii în extrasul de cont bancar
în cazul plăţilor prin efecte de comerţ); plăţile prin casă (cu numerar) să fie făcute pe baza
documentelor justificative; cecurile anulate să fie controlabile, de exemplu prin prinderea lor cu
o bandă adezivă la talonul carnetului, la numărul cecului decupat; emiterea şi acceptarea
efectelor de plătit să fie independentă de atribuţia de a contabiliza aceste efecte de comerţ.
Potrivit normelor în vigoare, gestiunea casieriei se efectuează cel puţin o dată pe lună, de
către conducătorul compartimentului financiar-contabil, de înlocuitorul legal sau de drept al
acestuia sau de o altă persoană desemnată în scris de conducerea unităţii.
36
Operaţiunile de trezorerie trebuie să asigure: reflectarea, urmărirea şi controlul existenţei
şi gestionării corecte a elementelor de trezorerie; respectarea regulamentului intern, a
procedurilor interne şi a disciplinei financiare privind operaţiile de încasări şi plăţi fără numerar
prin case şi conturi deschise la bănci; asigurarea corectă şi operativă a informaţiilor privind
elementele de trezorerie necesare factorilor de decizie din societate; analiza mutaţiilor ce intervin
în componenţa, structura şi volumul elementelor de trezorerie.
Atingerea acestor deziderate presupune respectarea regulamentului intern şi a disciplinei
financiare, respectarea limitei plafonului zilnic de numerar aflat în casieria unităţii la sfârşitul
zilei, precum şi a plafonului zilnic de plăţi efectuate, verificarea exhaustivităţii, realităţii şi
evaluării corecte, urmărirea modificărilor ce intervin în structura şi volumul elementelor de
trezorerie.
Confruntate cu asemenea probleme complexe, organele controlului economic-financiar
au sarcini de mare răspundere: verificarea operaţiunilor băneşti şi de decontare în toată
diversitatea lor atât sub aspectul necesităţii, realităţii şi oportunităţii lor, cât şi sub aspectul
respectării normelor legale ce reglementează fiecare categorie de operaţiuni.
III.4. Situaţia fluxurilor de trezorerie
Rolul pe care îl îndeplineşte trezoreria în finanţarea activităţii şi în asigurarea perenităţii
unei întreprinderi, a făcut ca, în ultimul timp, analizele fundamentate pe conceptul de trezorerie
să fie considerate de primă importanţă. Utilizatorii conturilor anuale sunt din ce în ce mai mult
interesaţi să aprecieze capacitatea unităţii de a genera lichidităţi şi echivalente de lichidităţi,
momentul şi siguranţa apariţiei lor, precum şi necesităţile de finanţare ale întreprinderii.
Trezoreria stă la baza determinării unor indicatori de analiză şi gestiune financiară pe termen
scurt (asigurarea solvabilităţii) şi pe termen lung (determinarea nevoii de finanţare), favorizând
totodată elaborarea previziunilor privind evoluţia situaţiei financiare a unităţii.
Situaţia fluxurilor de trezorerie a apărut ca răspuns la aceste nevoi concrete. Aceasta
"permite utilizatorilor situaţiilor financiare: (i) să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja
lichidităţi; (ii) să determine necesităţile de lichidităţi; (iii) să prevadă scadenţele şi riscul
încasărilor viitoare; (iv) să compare rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării
diferitelor metode contabile pentru aceleaşi operaţii şi evenimente."
Importanţa şi utilitatea situaţiei fluxurilor de trezorerie se dezvăluie în contextul folosirii
împreună cu celelalte situaţii financiare a informaţiilor conţinute, permiţându-le utilizatorilor să
evalueze modificarea activului net al întreprinderii, structura sa financiară şi capacitatea de a
influenţa valoarea şi momentul producerii fluxurilor de lichidităţi, în vederea adaptării la
circumstanţele şi oportunităţile în continuă schimbare.37
Potrivit IAS nr.7 "Situaţia fluxurilor de trezorerie" o unitate trebuie să prezinte fluxurile
de trezorerie (intrări şi ieşiri de lichidităţi) grupate pe activităţi: de exploatare, de investiţii şi de
finanţare. O asemenea structurare are ca obiectiv oferirea de informaţii utilizatorilor, care să le
permită aprecierea efectelor acestor activităţi asupra situaţiei financiare a întreprinderii, mărimii
lichidităţilor şi echivalentelor de lichidităţi, precum şi relaţiilor ce se stabilesc între activităţi.
Lichidităţile se referă la disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere, iar echivalentele de
lichidităţi la investiţiile financiare pe termen scurt, cu lichiditate foarte mare, ce pot fi
transformate uşor într-o sumă cuantificabilă de disponibilităţi şi care prezintă un risc redus de
variaţie a valorii. Dacă activitatea de exploatare a unei întreprinderi este principala activitate
generatoare de venit (disponibilităţi), activitatea de investiţii constă în achiziţionarea şi
înstrăinarea de active pe termen lung (inclusiv investiţiile care nu sunt considerate echivalente de
lichidităţi), iar cea de finanţare include operaţiile care modifică mărimea şi structura capitalurilor
proprii şi a datoriilor unei unităţi.
Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare apar ca urmare a desfăşurării
de operaţiuni şi tranzacţii din obiectul activităţii de bază al unităţii, generatoare de venituri
încasabile ori de cheltuieli plătibile, ce intră în determinarea profitul net sau a pierderii. Astfel
de fluxuri sunt determinate de operaţii de exploatare, cum sunt: încasări din vânzari de bunuri,
lucrări şi servicii; plăţi pentru cumpărări de bunuri, lucrări şi servicii; încasări de redevenţe,
comisioane, onorarii şi alte venituri; plăţi către şi în numele angajaţilor; plăţi sau restituiri de
impozite. De asemenea, o unitate poate deţine titluri de plasament în scopul tranzacţionării, caz
în care acestea sunt asimilate stocurilor achiziţionate în vederea revânzării. Fluxurile de
trezorerie provenite din cumpărarea şi vânzarea titlurilor de plasament sunt considerate, din acest
motiv, operaţii de exploatare. Nu sunt incluse în sfera fluxurilor de trezorerie acele operaţii de
exploatare generatoare de venituri şi cheltuieli care nu determină intrări şi ieşiri de
disponibilităţi. Fluxurile de trezorerie generate de cumpărarea sau vânzarea imobilizărilor nu
sunt incluse în activitatea de exploatare, ci în cea de investiţii. În cazul instituţiilor financiare,
împrumuturile acordate sau primite sunt considerate, de obicei, activităţi de exploatare, din
moment ce se referă la principala activitate generatoare de venituri şi cheltuieli a acestor entităţi.
Fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare sunt cele mai relevante în analiza şi
evaluarea întreprinderii, deoarece exploatarea deţine ponderea cea mai mare în totalul
operaţiunilor derulate. Ele permit aprecierea măsurii în care activitatea de exploatare a generat
suficiente lichidităţi pentru menţinerea capacităţii de funcţionare a unităţii, rambursarea
împrumuturilor, plata dividendelor, realizarea de noi investiţii, fără a apela la resurse de finanţare
externe. De asemenea, cunoaşterea fluxurilor de trezorerie din exploatare, coraborate cu alte
38
informaţii, permite previzionarea viitoarelor fluxuri de trezorerie generate de activitatea de
exploatare.
Fluxurile de trezorerie provenite din activitatea de investiţii deţin o pondere mai mică în
totalul circulaţiei disponibilităţilor din cadrul unităţii, ceea ce nu înseamnă că relevanţa lor este
mai redusă decât a fluxurilor de exploatare. Prezentarea lor distinctă este importantă întrucât
reflectă plăţile actuale pentru procurarea de bunuri şi valori ce contribuie la obţinerea de venituri
şi încasări viitoare. Determină asemenea fluxuri de numerar activităţile de investiţii, cum sunt:
plăţi efectuate pentru cumpărări de mijloace fixe, terenuri, active necorporale şi alte valori pe
termen lung; încasările din vânzări de terenuri, mijloace fixe sau alte valori deţinute durabil;
plăţile pentru achiziţia de acţiuni, părţi sociale şi obligaţiuni emise de alte societăţi (cu excepţia
celor considerate drept echivalente de lichidităţi sau cumpărate în vederea tranzacţionării sau
considerate drept echivalente de lichidităţi); împrumuturile acordate unor terţi( în cazul
instituţiilor nefinanciare); împrumuturile restituite de către terţi(în cazul instituţiilor
nefinanciare); plăţile pentru contracte futures, forward, contracte de opţiuni şi contracte swap (cu
excepţia contractelor deţinute în vederea tranzacţionării, plasamentului sau când plăţile sunt
considerate operaţiuni de finanţare); încasările din contracte futures, forward, contracte de
opţiuni şi contracte swap (cu excepţia contractelor deţinute în scopul tranzacţionării,
plasamentului sau când plăţile sunt considerate operaţiuni de finanţare).
Fluxurile de trezorerie provenite din activitatea de finanţare permit previzionare nevoilor
viitoare de disponibilităţi, determinate de retragerea fondurilor investite de către proprietari sau
de scadenţa rambursării unor datorii. Operaţiile de finanţare care stau la baza unor asemenea
circuite de disponibilităţi se concretizează în: încasări din emisiunea de acţiuni şi alte
instrumente de capital propriu; plăţi către acţionari determinate de retragerea lor din societate sau
de răscumpărarea propriilor acţiuni; încasări din emisiuni de obligaţiuni, bonuri de tezaur, titluri
de împrumut ipotecar şi a altor titluri de credit pe termen scurt sau lung; plăţi pentru
răscumpărări de obligaţiuni şi rambursări de împrumuturi; plăţi efectuate de locatar pentru
reducerea obligaţiilor provenite dintr-o operaţiune de leasing financiar.
Sunt însă şi situaţii în care o tranzacţie singulară poate să includă fluxuri de trezorerie
care corespund mai multor activităţi. De exemplu, când rambursarea unui împrumut include atât
capitalul împrumutat cât şi dobânda aferentă perioadei de creditare, valoarea împrumutului se
încadrează în activitatea de finanţare, iar dobânda, în cea de exploatare.
Potrivit IAS 7 o unitate trebuie să raporteze fluxurile de trezorerie din activitatea de
exploatare după una din metodele:
metoda directă, prin care sunt prezentate structurile principale de încasări şi plăţi;
39
metoda indirectă, prin care profitul net sau pierderea sunt ajustate cu efectele
tranzacţiilor ce nu generează disponibilităţi, amânările ori angajamentele de plăţi sau încasări din
exploatare trecute ori viitoare şi cu elementele de venituri şi cheltuieli asociate fluxurilor de
trezorerie din investiţii şi finanţări.
Deşi norma menţionată oferă posibilitatea opţiunii între cele două metode, totuşi,
sugerează raportarea fluxurilor de trezorerie din activităţi de exploatare potrivit primei metode.
Se apreciază că metoda directă furnizează informaţii ce sunt utile estimării fluxurilor viitoare,
date care nu sunt disponibile în cazul folosirii metodei indirecte.
CAPITOLUL IV
POSIBILITĂŢI DE INFORMATIZARE A CALCULELOR CONTABILITĂŢII ÎN SFERA TREZORERIEI
În condiţiile în care volumul de informaţii, frecvenţa şi viteza lor de răspândire cresc
exponenţial, managerul de astăzi trebuie să stăpânească mijloacele de informaţie. Adaptabilitatea
şi viteza de reacţie faţă de evoluţia economică, tehnologică şi socială pe plan local sau global
reprezintă noile aptitudini care trebuie să le regăsim la managerul contemporan, iar sistemul
informaţional este elementul cheie şi punctul principal de sprijin al acesteia. Informaţiile pe care
le oferă contabilitatea dintr-o întreprindere au o importanţă deosebită, atât pentru întreprinderea
care le furnizează, cât şi pentru ceilalţi participanţi la viaţa economică a unei societăţi şi pentru
naţiune în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.
Sistemul informaţional pentru conducere este un set de resurse umane şi de capital,
investite într-o unitate economică, în vederea colectării şi prelucrării datelor necesare producerii
informaţiilor, care vor fi folosite la toate nivelurile conducerii planificate şi controlul activităţilor
organizaţiei
Datele reprezintă elementele de intrare în procesul de prelucrare fiind formate din cifre,
cuvinte, simboluri etc., constituind obiectul de prelucrare care prin conversie devin informaţii.
Informaţia reprezintă o formă scrisă, susceptibilă de a aduce cunoştinţe. Informaţia redă
în mod specific imaginea realităţii economico-sociale, fiind destinată funcţiei de gândire umană
în vederea descifrării semnificaţiei şi transformarea acesteia prin factorul uman decizional în
decizii menite să regleze întregul sistem cibernetic condus.
Sistemul informaţional cuprinde totalitatea principiilor şi metodelor, procedeelor şi
mijloacelor (tehnică de calcul, personal specializat) folosite pentru generarea, alegerea,
transmiterea, stocarea şi prelucrarea datelor in vederea analizei şi transmiterii informaţiilor către
sistemul de conducere în scopul fundamentării deciziilor pentru întregul sistem.
40
Sistemul informatic reprezintă o componentă a sistemului informaţional în care operaţiile
de prelucrare a datelor se realizează automat cu ajutorul echipamentelor de calcul şi în primul
rând al calculatoarelor electronice. Structural acest sistem este format din: sistemul electronic de
calcul (hardware şi software); programe de aplicaţii; date de prelucrat; resurse umane şi cadru
organizatoric. Pentru specificul activităţii economice, cele mai adecvate structuri de date sunt
fişierele şi bazele de date.
Fişierul este o structură de date, omogenă din punct de vedere al semnificaţiei şi al
cerinţelor de prelucrare, înregistrate pe un suport şi care pot fi prelucrate individual.
Baza de date este un ansamblu integrat de înregistrări sau de fişiere reunite şi structurate
in mod logic. Ansamblul de programe care realizează gestiunea şi prelucrarea complexă a datelor
şi a relaţiilor dintre ele, în condiţii de multiacces a utilizatorilor poartă numele de sistem de
gestiune a bazelor de date (SGBD).
SGBD-ul reprezintă un ansamblu coordonat de programe care permite descrierea,
memorarea, manipularea, interogarea, şi tratarea datelor conţinute intr-o bază de date.
Banca de date reprezintă un sistem de colecţii de date aflate în interdependenţă, împreună
cu mijloacele informaţiei utilizate la memorarea centralizată şi prelucrarea lor serială sau
conversaţională. Banca de date are în structura ei următoarele elemente: baza/bazele de date;
sistemul de gestiune a bazelor de date (SGBD); sistemul electronic de calcul şi/sau
teleprelucrarea asociată; programele de aplicaţii; utilizatorii.
Apariţia noţiunii de informaţie utilizată astăzi pe scară foarte largă se află în strânsă
legătură cu prelucrarea diferitelor tipuri de date. Noţiunea de informaţie are un mare grad de
generalizare, fiind întâlnită în toate domeniile activităţii umane. Orice sistem natural sau socio-
economic nu este posibil fără un schimb de informaţii atât în interiorul sistemului propriu, cât şi
între sistemul respectiv şi alte sisteme exterioare.
Sursa iniţială din care se obţin informaţiile sunt datele prin care se prezintă starea la un
moment dat al unui fenomen sau proces care se exprimă prin şiruri de caractere, litere, simboluri.
Pentru a-şi îndeplini rolul său, informaţia trebuie să parcurgă în mod necesar un anumit
traseu din momentul producerii şi până în momentul aplicării deciziilor luate pe baza sa. Acest
drum poartă numele de circuit informaţional, iar o secţiune din acest circuit reprezintă fluxul
informaţional.
De asemenea, apreciem că informaţia contabilă dispune de însuşiri care o fac să fie
preferată calitativ: este mai exactă, fiind corelată cu realitatea pe care o exprimă; este
consistentă, furnizând cunoştinţe complete pentru utilizatorul avizat; este relevantă, conţinând
suficiente elemente pentru luarea deciziilor; este completă şi accesibilă. În cea mai mare parte a
41
activităţilor de mai sus sunt asigurate prin sistemul informaţional, care este un instrument direct
al sistemului de conducere.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Perioada dificilă prin care trece economia românească îşi pune amprenta asupra
raporturilor economico-financiare ale unei întreprinderi. Rolul trezoreriei, mai ales în acest
context, este foarte important, întreprinderea trebuind să facă faţă tuturor obligaţiilor băneşti,
deci fiind obligată să-şi asigure lichidităţile necesare desfăşurării normale a activităţii.
Trebuie reţinut faptul că o activitate rentabilă nu implică neapărat şi existenţa
disponibilităţilor necesare achitării obligaţiilor la un moment dat. Lipsa acestor disponibilităţi
presupune apelarea la împrumuturi, care, de cele mai multe ori, nu sunt avantajoase pentru
întreprindere.
În condiţiile în care volumul de informaţie creşte exponenţial, iar nevoia de adaptare la
rigorile economiei de piaţă devine mai impetuoasă, gestionarea corectă a disponibilităţilor
întreprinderii fără risipă şi cu respectarea planurilor propuse devin o necesitate.
BIBLIOGRAFIE
Bodea Gheorghe, PanteaPetru Iacob - Contabilitatea financiara romaneasca,Editura Intelcredo, Deva ,
2009 ;
Haiduc HurloiuLacramioara - Managementul contabilitatii societatilor comerciale , Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2009 ;
Ilincuta Lucian-Dorel, Chivu Ramona-Maria, Gadau Liana - Contabilitatea financiara. Aplicatii practice si teste grila pentru
autoevaluare, Editura Fundatiei Romania de Maine,b Bucuresti, 2008;42
Patrut Vasile, Rotila Aristita,Gorbanescu Constantin, - Manualul expertului contabil si al contabilului autorizat , Darie Vasile Editura Agora , 2002 ;
Petcu Mircea, Luca Iamandi - Bazele contabilitatii, Editura National , Bucuresti 2009 ;
Ristea Mihai - Contabilitatea financiara a intreprinderii, Editura Universitara, Bucuresti,2005 ;
*** Expert contabil , Editura Rezon Media Grup, Bucuresti, colectia 2008-2009;
*** Legislatie pentru toti - Documentele financiar – contabile , Editura Monitorul Oficial, Bucuresti 2009;
*** Legea contabilitatii nr.82/1991, Republicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 454 din 18/06/2008 ;
***. Noile reglementari contabile conforme cu directivele europene (editia a III-a – actualizat 17 ianuarie 2008), Producator Best Publishing, Bucuresti, 2008;
*** Revista Romana de Fiscalitate , Editura Rentrop & Straton, Bucuresti, colectia 2008 – 2009;
*** Reglementari contabile 2008, Editura Con Fisc, Bucuresti, 2008;
*** Taxe si impozite pentru contabili , Editura Rentrop & Straton, Bucuresti, colectia 2008 – 2009.
43