Cuprins

Introducere.................................................................................................................................4

Caracteristici ale asigurării de răspundere faţă de terţi..............................................................5

1. Conceptul de asigurare de răspundere faţă de terţi............................................................5

2. Obiectul asigurărilor de răspundere faţă de terţi................................................................6

3. Riscuri asigurate şi riscuri excluse de la asigurare............................................................7

Riscuri asigurate.................................................................................................................7

Riscuri excluse de la asigurare...........................................................................................8

4. Prima de asigurare, suma asigurată şi despăgubirile de asigurare.....................................9

Clasificarea asigurărilor de răspundere faţă de terţi................................................................10

Principalele tipuri de asigurări de răspundere faţă de terţi......................................................11

1. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).................................................11

2. Asigurarea de răspundere civilă auto - sistemul „Carte Verde”......................................15

3. Asigurarea de răspundere a angajatorului........................................................................17

4. Asigurarea de răspundere a producătorului.....................................................................17

5. Asigurarea de răspundere a directorilor...........................................................................18

6. Asigurarea de răspundere profesională............................................................................19

7. Asigurarea de răspundere personală................................................................................21

8. Asigurarea pentru cheltuieli de judecată..........................................................................22

9. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitatea de cărăuş pentru mărfurile

transportate...........................................................................................................................22

10. Asigurarea privind răspunderea publică........................................................................22

11. Asigurarea de răspundere civilă legală (generală).........................................................23

12. Asigurarea de răspundere civilă a conducătorilor auto profesionişti.............................23

13. Asigurarea de răspundere civilă a societăţilor de transport a călătorilor.......................24

14. Asigurarea răspunderii civile faţă de terţi pentru erori şi omisiuni...............................25

Concluzii..................................................................................................................................27

Bibliografie..............................................................................................................................28

Introducere

Viaţa oamenilor nu este întotdeauna senină. Indiferent de câtă grijă se acordă evitării

problemelor sau protejării bunurilor, niciodată nimeni nu poate fi sigur de succes. Unele

evenimente negative (calamităţi ale naturii, accidente, pierderea sau micşorarea capacităţii de

muncă în urma unor boli sau a bătrâneţii) implică traume psihice sau pierderi financiare

semnificative. Cu toate acestea, oamenii doresc să se bucure de propriile lor locuinţe, să-şi

conducă autoturismele, să zboare cu avionul, să navigheze fără să se teamă de potenţialele

probleme care pot apărea.

Asigurarea a apărut din nevoia de protecţie a omului în faţa unor pericole şi pentru

găsirea soluţiilor adecvate de înlăturare a lor.

Asigurarea de răspundere faţă de terţi a apărut pentru prima dată în Franța și vizând

protecția contra consecințelor accidentelor produse de trăsuri, asigurarea a suscitat numeroase

dezbateri privind moralitatea și compatibilitatea cu ordinea publică a unei asemenea asigurări.

Astfel, în secolul al XVIII-lea se aprecia că „asigurările nu pot să preia pagubele produse de

fapta sau greșeala asiguratului”. Se argumenta că, într-o lume în care responsabilitatea stă la

baza acțiunii umane, transferul de răspundere din asigurare nu este tolerabil din punct de

vedere moral, și deci social, fiind și contrar ordinii publice.1

În timp, s-a recunoscut importanța economică și socială a asigurărilor de răspundere

civilă și ele au cunoscut un progres continuu, cu deosebire din a doua jumătate a secolului

trecut. Această dezvoltare s-a datorat intensificării transporturilor auto și a altor forme de

transport, generatoare de accidente și de pagube corespunzătoare, care trebuiau acoperite de

cei vinovați.

Asigurarea de răspundere faţă de terţi este o categorie de asigurări foarte importantă şi

extrem de reprezentativă pentru întregul domeniu al asigurărilor. Piaţa asigurărilor de

răspundere este supusă unor mari fluctuaţii ale primelor de asiguare, fiind influenţată, pe de o

parte, de presiunea determinată de o concurenţă acerbă şi, pe de altă parte, de rezultatele

daunalității fiecărui client în parte.

1 Ewald, Fr., Les valeurs de l`assurance, în Enciclopedie de l`assurance, Editura Economică, Paris, 1998, p.404

4

Caracteristici ale asigurării de răspundere faţă de terţi

1. Conceptul de asigurare de răspundere faţă de terţi

Prin asigurările de răspundere civilă se acoperă prejudiciul produs de asigurat-

persoană fizică sau juridică - unor terţe persoane, necunoscute în momentul încheierii

contractului de asigurare. Permite, pe de o parte, persoanei păgubite să primească

despăgubirea cuvenită, iar pe de alta, ca patrimoniul asiguratului să rămână neatins, deoarece

în schimbul primelor de asigurare plătite el nu mai poate fi urmărit pe cale juridică pentru

prejudiciul produs.2

În asigurările de răspundere civilă, spre deosebirede asigurările de bunuri şi de

persoane, pe lângă asigurător şi asigurat, dacă se produce riscul acoperit prin asigurare, mai

intervine şi o a treia persoană, respectiv terţul păgubit. 3

În asigurare, răspunderea faţă de terţi se referă la circumstanţele în care:4

- proprietatea acestora este avariată sau distrusă;

- se produc vătămări corporale sau decese ca rezultat al actelor neglijente sau

omisiunilor unei persoane vinovate.

Prin asigurarea de răspundere sunt protejate afacerile, proprietăţile persoanelor

juridice sau fizice şi sunt oferite sumele necesare compensării financiare pentru vătămări

corporale, îmbolnăviri sau decese suferite de persoane fizice. În general termenul de

„răspundere” este echivalent cu cel de „responsabilitate”. O persoană poate fi responsabilă

sau obligată faţă de o alta datorită anumitor motive.

Spre exemplu, în Dictionary of Insurance Terms, asigurarea de răspundere este

explicată ca fiind asigurarea prin care se acoperă toate sumele pe care asiguratul, conform

legii, este obligat să le plătească pentru pagubele materiale sau vătămările corporale produse

de el unui terț. În majoritatea covârşitoare a contractelor, la aceste sume se adaugă şi

cheltuielile de judecată.

În practicile naţionale şi în cele internaţionale se întâlnesc unele diferenţe de abordare,

în mod deosebit între practica europeană şi cea nord-americană; deşi ambele pieţe sunt

puternic dezvoltate, deosebirile se bazează, în principal, pe legislaţiile şi uzanţele locale.

2 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul ,Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.1273 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 371 4 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 471

5

Se poate afirma că asigurările de răspundere civilă, în afară de faptul că protejează

patrimoniul asiguratului, au şi un important rol social, deoarece permit persoanelor care au

avut de suferit de pe urma diferitelor accidente să fie despăgubite prompt şi integral de către

societatea de asigurări. În acest fel, persoanele păgubite nu mai aşteaptă până când autorul

faptei va fi în măsură să achite despăgubirea sau uneori până când acesta va fi descoperit.

Prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai pagubele produse de

asigurat unor terţe persoane în anumite condiţii, care se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ.

În primul rând, este necesară săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite (care contravine

unor norme legale). De exemplu, producerea unui accident de către conducătorul unui

autovehicul prin nerespectarea regulilor de circulaţie. În al doilea rând, trebuie să se poată

dovedi existenţa unui prejudiciu, deci a unei pagube produse de asigurat terţei persoane

accidentate. În al treilea rând, se impune să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a

asiguratului, care a produs accidentul, şi prejudiciul adus terţei persoane păgubite. În al

patrulea rând, este necesar să se poată constata culpa (vinovăţia) asiguratului care a săvârşit

fapta ilicită ce a condus la producerea accidentului. Dacă una din condiţiile mai sus arătate nu

este îndeplinită, înseamnă că de fapt nu sunt întrunite toate elementele ce definesc

răspunderea civilă, iar pagubele astfel rezultate nu pot fi acoperite prin asigurarea de

răspundere civilă. Prin condițiile care stau la baza lor, asigurările de răspundere civilă

prezintă anumite particularităţi.

2. Obiectul asigurărilor de răspundere faţă de terţi

Obiectul asigurărilor de răspundere civilă îl reprezintă tocmai prejudiciul produs unor

terţe persoane de către asigurat. Este vorba de prejudiciul care poate fi produs prin folosirea

anumitor bunuri, cum sunt: autovehicule, clădiri şi diferite alte construcţii, exercitarea unei

anumite activităţi etc. Spre deosebire de situaţia întâlnită la asigurările de bunuri şi la cele de

persoane, unde eventuala vinovăţie a asiguraţilor în producerea riscului duce, de regulă, la

decăderea din drepturi a acestora, în cazul asigurărilor de răspundere civilă, culpa asiguratului

este una din condiţiile de bază care se cere a fi îndeplinită pentru ca asigurătorul să plătească

despăgubirea cuvenită terților păgubiţi. Este necesar ca între prejudiciul produs de asigurat

terţelor persoane şi fapta ilicită a acestuia să existe în toate cazurile un raport de cauzalitate.

În asigurările de răspundere civilă, spre deosebire de asigurările de persoane, în

calitate de beneficiari pot apărea numai terţe persoane necunoscute în momentul încheierii

asigurării. Aceste persoane, cu toate că de cele mai multe ori primesc despăgubirea sau suma

asigurată direct de la societatea de asigurări, ele n-au dreptul de a acţiona în justiţie decât pe

6

asigurat. Prin urmare, din contractul de asigurare încheiat în cazul asigurării de răspundere

civilă, nu rezultă raporturi juridice între societatea de asigurări şi terţele persoane păgubite.5

Obiectul asigurării de răspundere îl reprezintă deci:

a) prejudiciile de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţe persoane pentru

care trebuie să plătească sume cu titlul de desdăunare şi cheltuieli de judecată ca urmare a

vătămării corporale sau decesului şi avarierii sau distrugerii unor bunuri, urmare directă a

producerii riscurilor asigurate;

b) cheltuielile efectuate de asigurat în procesul civil cu acordul scris al asigurătorului,

dacă a fost obligat la desdăunare.

3. Riscuri asigurate şi riscuri excluse de la asigurare

Riscuri asigurate

Prin încheierea contractului de asigurare se acordă despăgubire pentru sumele pe care

asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare pentru prejudicii de care răspunde

în faţa legii şi pentru cheltuielile de judecată la care este obligat în procesul civil şi pentru

cazurile în care prejudiciile pricinuite s-au produs din culpă prepuşilor asiguratului sau a

persoanelor pentru care asiguratul răspunde conform legii.

Mai exact, în condiţiile generale privind asigurarea de răspundere, asigurătorul

acordă, de regulă, despăgubiri pentru acoperirea următoarelor sume:6

a) sume pe care asiguratul este obligat să le plătească terţelor persoane păgubite, drept

daune materiale, pentru avarieri ori distrugeri de bunuri, precum şi pentru vătămări corporale

sau deces produs din culpă proprie sau din culpă altor persoane, pentru care acesta este

obligat să răspundă potrivit legii;

b) sume pe care asiguratul - persoană juridică - este obligat potrivit legii să le

plătească terţelor persoane păgubite, cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii din

culpă proprie, precum şi din culpă împuterniciţilor săi a unor avarieri ori distrugeri de bunuri,

precum şi a unor vătămări corporale sau decese;

c) sume pe care asiguratul este obligat potrivit legii să le plătească terţelor persoane

păgubite, cu titlu de daune materiale, ca urmare a producerii prejudiciilor cauzate de lucruri şi

animale aflate în paza juridică a asiguratului;

d) sume pe care soţul sau soţia asiguratului (după caz) sau persoanele aflate în

întreţinerea asiguratului şi care locuiesc împreună cu acesta sunt obligate să le plătească

5 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 3736 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 475

7

terţelor persoane păgubite cu titlul de daune materiale ca urmare a producerii, din culpă lor,

de vătămări corporale sau decese, precum şi de avarii ori distrugeri ale unor bunuri;

e) cheltuieli făcute de asigurat în procesul civil (cheltuieli de judecată strict necesare

pentru buna desfăşurare a justiţiei şi încuviinţate de instanţă), dacă a fost obligat la plata

despăgubirilor;

f) cheltuieli de judecată făcute de vătămat pentru îndeplinirea formalităţilor legale în

vederea obligării asiguratului la plata despăgubirilor, dacă asiguratul a fost obligat prin

hotărâre judecătorească la plata acestora.

Riscuri excluse de la asigurare

Nu se acordă despăgubiri pentru pretenţiile formulate de terţe persoane faţă de

asigurat ca urmare a neexecutării de către acesta a unor obligaţii preexistente şi nici în cazul

în care prejudiciul a fost provocat cu intenţie sau din neglijenţă gravă de către asigurat în

timpul derulării contractului de asigurare.7

În general, excluderile de la asigurare, pentru care asigurătorul nu acordă

despăgubiri, se referă la:

· pretenţii formulate de asigurat referitoare la propriile sale vătămări corporale sau la

pagube produse la propriile bunuri;

· pretenţii formulate faţă de asiguratul persoană juridică de către împuterniciţii săi;

· pretenţii referitoare la răspunderea asiguratului faţă de terţi izvorâtă dintr-un contract;

· pretenţii referitoare la răspunderea asiguratului pentru avarieri sau distrugeri de bunuri

care, fiind vândute, nu au fost predate încă;

· pretenţii referitoare la pagube produse în urma unei explozii atomice , radiaţii sau

infestări radioactive;

· pretenţii formulate de asigurat referitoare la daunele morale;

· pretenţii formulate de asigurat referitoare la pagube produse de orice bun vândut sau

furnizat, reparat sau renovat, închiriat ori construit de asigurat şi care nu se mai află în

proprietatea ori sub controlul acestuia;

· pagube indirecte, ca de exemplu: reducerea valorii bunurilor după reparaţii, scăderea

preţurilor mărfurilor şi altele;

· pagube produse prin întreruperea activităţii ca urmare a unor cauze cuprinse în

asigurare;

· pagube produse prin operaţiuni militare în timp de război sau cauzate de măsuri de

război civil, rebeliune, revoluţie, acte de terorism, greve de orice fel, tulburări civile,

acţiuni duşmănoase;

7 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.128

8

· cheltuieli pentru transformarea sau îmbunătăţirea stării bunurilor în comparaţie cu cea

existentă înainte de producerea daunei, reparaţii sau recondiţionări nereuşite.

4. Prima de asigurare, suma asigurată şi despăgubirile de asigurare

Prima de asigurare se determină în funcţie de limita răspunderii stabilite, de istoricul

daunelor clientului, de natura asigurării şi de celelalte criterii cunoscute.

Suma asigurată se calculează la valoarea solicitată de asigurat şi agreată de societatea

de asigurări, separat pentru deces, vătămări corporale sau pagube la bunuri şi rămâne la

acelaşi nivel pe toată durata asigurării. În cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume

se determină în funcţie de cifra de afaceri anuală, estimată la încheierea contractului. În cazul

persoanelor fizice se aplică una dintre următoarele metode:8

· metoda evaluării averii personale prezente şi viitoare;

· metoda evaluării averii personale prezente;

· metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru vătămare corporală sau

deces.

Despăgubirea de asigurare poate atinge nivelul maxim al sumei asigurate, dar este

posibil să apară şi situaţii când asigurătorul plăteşte despăgubiri al căror total – pe toată

durata asigurării - întrece cuantumul sumei asigurate. Dacă asiguratul însuşi este victima

accidentului (sau acesta afectează bunurile sale), el nu are dreptul de a încasa ceva de la

asigurător.

Prin plata primelor de asigurare, asiguratul este dinainte scutit de obligaţia achitării

unor despăgubiri cuvenite terţelor persoane păgubite sau vătămate.

Clasificarea asigurărilor de răspundere faţă de terţi

8 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.129

9

Asigurările de răspundere civilă pot fi grupate după mai multe criterii, şi anume:9

· din punct de vedere juridic asigurările de răspundere civilă pot fi:

- obligatorii;

- facultative (contractuale).

· după obiectul lor, asigurările de răspundere civilă pot fi:

- asigurări de răspundere civilă izvorâte din deţinerea şi utilizarea mijloacelor de

transport;

- asigurări de răspundere civilă legală sau generală.

Asigurările de răspundere faţă de terţi cuprind o gamă largă şi diversă de acoperiri, în

continuă extindere datorită creşterii gradului de diversificare a activităţilor umane şi datorită

răspunderilor din ce în ce mai mari pe care atât persoanele juridice, cât şi cele fizice le au faţă

de terţi. Printre cele mai frecvent întâlnite tipuri de asigurări de răspundere sunt:

· răspunderea civilă auto;

· răspunderea angajatorului;

· răspunderea producătorului şi a contractanţilor;

· răspunderea pentru riscuri comerciale şi industriale;

· răspunderea pentru poluarea mediului înconjurător;

· răspunderea proprietarului;

· răspunderea chiriaşului;

· asigurarea de răspundere a proprietarilor unor bunuri (de exemplu, o clădire nesigură

poate produce răniri);

· răspunderea proprietarilor de magazine;

· răspunderea autorităţii publice;

· răspunderea persoanelor fizice private (un pieton poate să fie cauza unui serios

accident de maşină);

· răspunderea unor categorii de sportivi (de exemplu jucătorii de golf);

· răspunderea profesională pentru contabili, avocaţi, arhitecţi, constructori- care

acoperă răspunderea pentru erori, omisiuni ale lor sau ale angajaţilor lor, precum şi

pentru medici chirurgi, stomatologi;

· răspunderea directorilor şi funcţionarilor.

Principalele tipuri de asigurări de răspundere faţă de terţi

9 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.129

10

1. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA)

Pentru ca persoanele care au de suferit în urma producerii unor accidente de

autovehicule şi de alte mijloace de transport sau cele ale căror bunuri au fost distruse în astfel

de împrejurări, să poată primi în toate cazurile despăgubirea ce li se cuvine, în majoritatea

ţărilor din lume se practică - sub formă obligatorie sau contractuală - asigurarea de

răspundere civilă auto.10

În România, în asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse

prin accidente de autovehicule sunt cuprinse - cu unele excepţii – toate persoanele fizice şi

juridice deţinătoare de autovehicule supuse înmatriculării şi folosite pe drumurile publice. De

asemenea, sunt obligate să se asigure şi persoanele străine posesoare de autovehicule pe care

le folosesc pe teritoriul ţării noastre, dacă nu posedă documente internaţionale de asigurare

valabile şi pe teritoriul României. În ţara noastră, în asigurarea obligatorie de răspundere

civilă auto nu sunt cuprinse persoanele fizice şi juridice care deţin motocicluri cu o capacitate

cilindrică sub 69 cm3. Această excepţie trebuie privită în strânsă legătură cu faptul că practica

demonstrează că accidentele de circulaţie produse de aceste autovehicule au o frecvenţă şi

intensitate mult mai redusă decât cele provocate de alte tipuri de autovehicule.

Deşi fiecare societate de asigurări îşi stabileşte singură politica privind riscurile pentru

care oferă protecţie, există totuşi anumite riscuri pentru care se acordă protecţie la majoritatea

societăţilor de asigurări. Printre acestea se numără:

· avarii accidentale produse ca urmare a impactului cu alte vehicule sau corpuri,

răsturnări, derapări, căderi etc.;

· incendiu, trăsnet, explozie;

· ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pământ, prăbuşire

sau alunecare de teren, greutatea stratului de zăpadă sau gheaţă, avalanşe etc.;

· căderea unor corpuri pe construcţia în care se află autovehicului.

La asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, despăgubirile se acordă pentru

sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de desdăunare şi cheltuieli de

judecată sau de arbitrare, persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, cât şi prin

avarierea sau distrugerea unor bunuri. Acordarea despăgubirii este condiţionată de

producerea pagubei din vina conducătorului autovehiculului, paguba să fie produsă prin fapta

lucrului, deci aceasta să aibă cauza în însuşirile, acţiunea sau în acţiunea lucrului, paguba să

se realizeze prin intermediul altui lucru, care are la origine deplasarea autovehiculului,

paguba să fie urmare a scurgerii, risipirii ori căderii accidentale a substanţelor sau produselor

transportate.10 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 371

11

Despăgubirile care se cuvin terţilor pentru pagubele produse de asiguraţi la

autovehicule nu pot depăşi cuantumul pagubelor şi nici valoarea autovehiculului la data

producerii accidentului.

Prin cuantumul pagubei la autovehicule se înţelege costul reparaţiilor părţilor

componente sau a pieselor avariate ori costul de înlocuire a acestora inclusiv cheltuielile

pentru materiale şi cele de demontare şi montare efectuate cu prilejul reparaţiilor şi

înlocuirilor determinate de accidentul suferit de autovehiculul respectiv.

Prin valoarea autovehiculului la data producerii accidentului se înțelege valoarea din

nou (în cazul autovehiculelor înmatriculate în România, aflate în proprietatea persoanelor

fizice şi juridice, române sau străine, preţurile de vânzare practicate de unităţile de

specialitate la data producerii accidentului) diminuată cu uzura corespunzătoare (se stabilește

în funcţie de vechime, gradul de întrebuinţare şi starea de întreţinere a acestuia la data

producerii accidentului).11

Societăţile de asigurări autorizate să practice asigurarea obligatorie de răspundere

civilă auto nu acordă despăgubiri ori de câte ori:

· paguba se datorează exclusiv culpei persoanei păgubite;

· paguba este urmarea exclusivă a culpei unei terţe persoane;

· este vorba de amenzi de orice fel şi cheltuieli penale care îl privesc pe deţinătorul sau

conducătorul autovehiculului asigurat, care este răspunzător de producerea pagubei;

· este cazul unor sume pe care conducătorul autovehiculului, răspunzător de producerea

pagubei, trebuie să le achite deţinătorului care i-a încredinţat autovehiculul asigurat,

pentru avarierea ori distrugerea acelui autovehicul;

· avem de a face cu pagube produse persoanelor sau bunurilor acestora în situaţiile în

care între deţinătorul autovehiculului care a produs accidentul sau conducătorul auto

răspunzător de producerea accidentului şi persoanele păgubite a existat un raport

contractual ;

· pagubele sunt urmarea unui transport de produse periculoase (radioactive, ionizante,

inflamabile, explozive, combustibile etc.), acestea determinând sau agravând

producerea pagubelor; este vorba de pretenţii referitoare la reducerea valorii bunurilor

după efectuarea reparaţiilor.

În unele situaţii, asigurătorii au dreptul să recupereze sumele plătite drept despăgubiri

de la persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciilor. Cazurile în care se pot face astfel

de recuperări sunt:12

a) producerea de accidente cu intenţie;

11 Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria și practica asigurărilor, Editura Economică, București, 2003, p.13212 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 379

12

b) când accidentele au fost produse în timpul comiterii unor fapte care sunt

incriminate de lege privind circulaţia pe drumurile publice. Este vorba de infracţiuni săvârşite

cu intenţie, chiar dacă asemenea fapte nu s-au produs pe drumurile publice;

c) comiterea accidentului a avut loc în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu

intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;

d) persoana care răspunde de producerea prejudiciului a condus autovehiculul fără să

aibă consimţământul asiguratului.

În cazul în care a avut loc avarierea unui ansamblu sau subansamblu al unui

autovehicul, asigurătorul poate accepta numai înlocuirea părţilor componente sau a pieselor

care au fost avariate. Prin părţi componente sau piese a căror înlocuire poate fi acceptată se

au în vedere numai acelea a căror reparare nu mai este posibilă tehnic, ca urmare a gradului

mare de avariere a acestora. De asemenea, trebuie să se ţină cont de faptul că deşi uneori

repararea este posibilă, costul acesteia, inclusiv cheltuielile pentru materiale şi cele de

demontare şi montare aferente, este mai mare decât valoarea din nou a părţii componente sau

a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale şi cele de demontare şi montare care

intervin.

Nivelul primelor de asigurare este diferit, după cum este vorba de persoane care deţin

autovehicule înmatriculate în România şi de persoane care intră pe teritoriul României cu

autovehicule înmatriculate în străinătate, dar care n-au încheiată o asigurare valabilă pe

teritoriul ţării sau asigurarea expiră în timpul cât acestea se află pe teritoriul nostru.

În cazul persoanelor care posedă autovehicule înmatriculate în România, primele de

asigurare sunt stabilite pentru 1 an, iar nivelul este diferenţiat pe feluri de autovehicule şi pe

categorii de persoane. Autovehiculele sunt grupate astfel:

a) Autoturisme, cu diferenţierea nivelului primei pe cinci subgrupe, în funcţie de

capacitatea cilindrică;

b) Tramvaie, troleibuze şi alte autovehicule pentru transport de persoane (altele decât

cele menţionate la punctul a);

c) Alte autovehicule cu sau fără remorcă, diferite de cele menţionate la punctele a, b

şi d;

d) Motocicluri cu o capacitate cilindrică mai mare de 69 cm3 (motociclete, scutere,

mototriciclete şi altele asemănătoare), cu sau fără ataş.

Nivelul primelor de asigurare este diferenţiat, în cazul autoturismelor şi al

motociclurilor cu o capacitate cilindrică mai mare de 69 cm3, şi în funcţie de categoria

persoanei care deţine autovehiculul respectiv. Astfel, prima de asigurare are un nivel mai

13

redus dacă autovehiculul este deţinut de o persoană fizică, comparativ cu situaţia în care

proprietarul este o persoană juridică.13

Neachitarea la scadenţă a primelor de asigurare face ca deţinătorul autovehiculului să

fie neasigurat. Aceasta înseamnă că, în eventualitatea producerii unui accident de circulaţie în

intervalul de timp cât este neasigurat, deţinătorul autovehiculului respectiv va acoperi singur

prejudiciul cauzat unei terţe persoane. În practica societăţilor de asigurare, pentru stabilirea

primelor de asigurare se au în vedere următorii factori: statistici privind accidentele de

circulaţie şi furturi; tipul autovehiculului şi marca; valoarea autovehiculului; capacitatea

cilindrică; performanţele termice; uşurinţa reparaţiilor, disponibilitatea şi accesibilitatea

pieselor de schimb; vechimea maşinii; riscurile asigurate; istoricul daunelor solicitantului;

atracţia pentru hoţi etc.14

Răspunderea asigurătorului începe după trecerea a 24 de ore de la expirarea zilei în

care au fost achitate asigurătorului primele de asigurare şi s-a eliberat documentul care

dovedeşte încheierea asigurării. Răspunderea asigurătorului încetează la ora 24:00 a ultimei

zile din perioada înscrisă în documentul de asigurare pentru care s-a plătit prima de asigurare

sau în momentul radierii autovehiculului din circulaţie.

În cazul radierii unor autovehicule din evidenta circulaţiei, primele de asigurare

aferente asigurării obligatorii de răspundere civilă auto nu se mai plătesc începând cu anul

următor celui în care s-a făcut radierea. În situaţia în care un autovehicul se radiază din

evidența circulaţiei de un deţinător şi se înmatriculează de altul, în acelaşi an, primele de

asigurare privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru tot anul respectiv se

plătesc separat de fiecare deţinător. Pentru autovehiculele care într-un an sunt radiate şi

înmatriculate în evidenţă circulaţiei de acelaşi deţinător, primele de asigurare, aferente

asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, se plătesc o singură dată.

Durata asigurării

Asigurarea RCA se încheie pe o perioadă determinată:

- 1 an sau 6 luni pentru vehicule înmatriculate sau înregistrate;

- pe perioada de validitate a autorizației provizorii de circulație;

- pe perioada înmatriculării sau înregistrării temporare, dar nu mai mult de 12 luni.

2. Asigurarea de răspundere civilă auto - sistemul „Carte Verde”

13 Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 2002, p. 37614 Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura CH Beck, București, 2006, p.87

14

Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

autovehicule, cu valabilitate numai în afara teritoriului României era oferită de asigurătorii

români autorizați în completarea asigurării RCA, pentru a acoperi răspunderea civilă auto în

afara granițelor țării.

După aderarea României la Uniunea Europeană, limitele teritoriale ale asigurării

obligatorii RCA cuprind atât teritoriul țării cât și pe cel al altor țări aparținând Spațiului

Economic European. Ca urmare:

- asigurarea „carte verde” a fost inclusă în asigurarea RCA, dobândind astfel, la

rândul ei, caracter obligatoriu;

- prima de asigurare RCA cuprinde și partea referitoare la răspunderea pentru

autovehiculele aflate în parcurs extern, în țările membre ale sistemului

internațional „carte verde”;

- formularul de contract de asigurare RCA cuprinde și o parte referitoare la

asigurarea de tip „carte verde” denumită carte de asigurare internațională pentru

vehicule, cu indicarea țărilor în care aceasta este valabilă.

Asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule

cu valabilitate numai în afara teritoriului ţării nostre, poate fi încheiată doar pentru

autovehicule înmatriculate în România, aparţinând unor persoane fizice sau juridice, care se

deplasează în străinătate. Prin încheierea asigurării, persoanele respective sunt puse la

adăpost de consecinţele financiare ale prejudiciilor cauzate unor terţe persoane prin accidente

de autovehicule.

Asigurarea de răspundere civilă auto, pentru cei care se deplasează în afara graniţelor

ţării respective cu mijloace de transport rutiere este reglementată prin hotărâri adoptate de

comun acord, la nivel internaţional. Conform acestora, în ţara vizitată este valabilă asigurarea

încheiată la asigurătorii din ţara de origine. Astfel, asigurarea este valabilă şi în baza legii de

asigurare auto obligatorie din ţara vizitată.

Ca urmare, în fiecare ţară semnatară a acordurilor internaţionale ce vizează acest

aspect s-a înfiinţat un birou al asigurătorilor de autovehicule, ca organism special desemnat

de către societăţile de asigurare din ţara respectivă.15 Acesta are dreptul să elibereze

asiguratului un certificat de asigurare, cunoscut sub denumirea de „carte verde”, care

constituie dovada că proprietarul autovehiculului a încheiat contractul de asigurare de

răspundere civilă. Acesta acoperă răspunderea asiguratului, în limitele prevăzute de legea

asigurării obligatorii a autovehiculelor din ţara vizitată şi unde s-a produs accidentul. În

„cartea verde” se menţionează denumirea societăţii de asigurări şi adresa acesteia din fiecare

15 Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura CH Beck, București, 2006, p.96

15

ţară prin care va trece asiguratul, la care el va putea apela în caz de accident pentru

constatarea, evaluarea pagubei, stabilirea şi plata despăgubirii.16

În asigurarea „cartea verde” nu se stabilesc sume asigurate, iar în caz de pagube

materiale, deces sau vătămare corporală produse terţilor, se acordă despăgubiri în

conformitate cu legislaţia de răspundere civilă din ţară în care s-a produs accidentul. Sumele

datorate se stabilesc prin înţelegere cu persoanele păgubite şi conform cu legislaţia de

răspundere civilă din ţara respectivă.

Limita maximă de răspundere a asigurătorului este stabilită la nivelul minim

obligatoriu prevăzut în legislația aplicabilă în țara în care s-a produs accidentul. În cazul în

care în contractul de asigurare se prevede o limită de răspundere, se va aplica cel mai mare

nivel dintre aceasta și cea prevăzută în legislația aplicabilă.

Răspunderea societății de asigurări începe din momentul ieşirii autovehiculului de pe

teritoriul României şi încetează în momentul reintrării pe teritoriul României, dar nu mai

târziu de ora 24:00 a ultimei zile din perioada de valabilitate a documentului „carte verde”.

Constatarea, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor se fac în

conformitate cu modul de lucru stabilit prin convențiile interbirouri „carte verde”.

Stabilirea şi plata despăgubirilor se fac în conformitate cu Regulamentul General al

Consiliului Birourilor Asigurătorilor de Autovehicule și legislația privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în

vigoare la data accidentului în ţara în care acesta s-a produs.

Despăgubirile se acordă pentru pagubele produse ca urmare a:

- vătămării corporale sau decesului persoanelor;

- avarierii sau distrugerii bunurilor care se aflau în afara autovehiculului asigurat care

a produs accidentul.

Nu se acordă despăgubiri pentru sume care reprezintă:

· amenzile şi orice fel de cheltuieli de natură penală, pe care ar trebui să le suporte

asiguratul, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor privind plata

despăgubirilor;

· pagube produse terţilor în cazul în care evenimentul asigurat s-a datorat operaţiunilor

militare în timp de război, greve, tulburări sociale şi acţiuni de diversiune sabotaj sau

terorism.

Durata asigurării

Asigurarea se poate încheia pe o durată de minim 15 zile, pe 20 de zile, pe una sau

mai multe luni, precum și pe perioade de câte 1 an.

16 Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002, p.298

16

În România, dreptul de a elibera cărţi verzi îl au numai societăţile de asigurări care

sunt autorizate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR), datorită răspunderilor

deosebite pe care acestea şi le asumă în fața terţilor străini prejudiciaţi.

3. Asigurarea de răspundere a angajatorului

Prin această asigurare se oferă protecţie pentru asiguraţi în legătură cu pierderile,

cheltuielile necesitate de stabilire a despăgubirilor legate de răniri, îmbolnăviri determinate de

neglijenţa angajatorului.17

Ca regulă, deteriorarea îmbrăcăminţii nu este acoperită, chiar dacă angajatorul este

răspunzător de aceasta. În unele ţări, legislaţia obligă şi la răspundere faţă de dependenţi, în

caz de deces al angajatului.

Printre măsurile de management al riscului pentru acest tip de asigurare, impuse de

asigurător, sunt: dotarea cu echipament și asigurarea unui loc de muncă adecvat, pregătire

profesională necesară pentru folosirea maşinilor şi instalaţiilor, supravegherea permanentă a

procesului de muncă.

Terța parte poate fi un angajat sau un fost angajat care suferă o vătămare corporală

sau o îmbolnăvire datorită neglijenței, erorilor, defecţiunilor sau omisiunilor angajatorului. În

multe ţări, asigurarea de răspundere a angajatorului este obligatorie.

4. Asigurarea de răspundere a producătorului

Asigurarea de răspundere a producătorului a apărut şi se practică, în prezent, deoarece

toţi cei care vând o marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o consumă. Prin

utilizarea ei se pot produce vătămări corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau

prejudicii materiale. Asigurarea de răspundere a producătorului se face prin poliţe separate,

limitate ca sume pentru fiecare perioadă de asigurare.18

Exemple ce ilustrează varietatea acestor tipuri de asigurări pot fi considerate

următoarele:

· greşeli în prepararea mâncării sau a preparatelor alimentare pentru câini;

· materiale necorespunzătoare folosite în cosmetică sau coafură ce pot crea iritaţii sau

alte reacţii adverse;

17 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000,, p. 47718 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 479

17

· artificii ce se declanşează prematur;

· gaze sau alte produse chimice care se degajă sau se scurg din containerele în care sunt

depozitate;

· materiale cu defecte folosite în fabricarea unor instalaţii sau echipamente.

Abordarea specifică a asigurărilor de răspundere a producătorului trebuie să aibă în

vedere legislaţia fiecărei ţări. În ţările dezvoltate, reglementările sunt puternic protective

pentru consumatori, iar limitele răspunderilor sunt ridicate şi, de cele mai multe ori,

tribunalele acordă câştig de cauză consumatorilor.

Practica asigurărilor presupune şi folosirea unor poliţe combinate prin care se acoperă,

în secţiuni separate, răspunderea angajatorului, răspunderea publică şi răspunderea

producătorului.

5. Asigurarea de răspundere a directorilor

Această asigurare este o formă de protecţie foarte specializată care acoperă

răspunderea directorilor şi membrilor consiliilor de administraţie pentru erori şi neglijenţă în

conducerea unei companii.19 Printr-o poliţă asemănătoare poate fi acoperită şi răspunderea

altor categorii de personal de conducere, administrativ, secretariat.

Este imposibil de elaborat condiţii standard de acoperire pentru răspunderea

directorilor. Asigurarea de răspundere a directorilor este foarte dificil de evaluat. Printre

elementele care se au în vedere pentru evaluarea corectă a riscului sunt: definirea corectă a

responsabilităţilor; refuzul directorilor şi funcţionarilor de a informa în legătură cu

răspunderea fiecărui asigurat; actualizarea informaţiilor la reînnoirea contractelor; extinderea

acoperirii pentru noii directori.

Primele de asigurare sunt foarte mari, iar determinarea lor nu se bazează pe date

statistice, întrucât nu sunt relevante; în acest tip de asigurare, experienţa trecută nu poate

reprezenta un ghid pentru viitor. Asigurătorii elaborează condiţii specifice fiecărui client,

croite pe nevoile acestuia, pe criterii de activitate, nivel de răspundere, teritorialitatea

răspunderii şi altele. Într-un singur program de asigurare se integrează două elemente:

a) asigurarea personală de răspundere a directorilor şi funcţionarilor;

b) asigurarea companiei pentru răspunderea directorilor şi funcționarilor.

Directorii sunt răspunzători pentru performanţele companiei, astfel încât acţionarii,

creditorii, clienţii, angajaţii şi alţii pot lua măsuri împotriva directorilor ca persoane fizice.

19 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 481

18

Poliţa oferă acoperire şi pentru cheltuielile cu avocaţii pentru apărare în proces şi

compensaţiile financiare pe care directorul ar trebui să le plătească.

6. Asigurarea de răspundere profesională

Asigurarea de răspundere profesională are ca scop despăgubirea celor ce suportă

diverse pagube (materiale, financiare etc.) din vina anumitor profesionişti. Această formă de

asigurare a apărut ca o necesitate impusă de implicaţiile practicării anumitor profesii care pot

produce altora pagube create din neglijenţa în exercitarea profesiei. Aici se încadrează

profesiile care oferă consultanţă sau prestează un serviciu specializat, cum ar fi: arhitecţii,

constructorii, medicii, avocaţii, contabilii, consultanţii şi, în general, toate profesiile sau

meseriile care presupun activitate de mare răspundere (inclusiv managerii).

Prin activitatea lor, ei pot din eroare, greşeală, neglijență, omitere sau orice culpă

proprie să aducă prejudicii persoanelor pentru care lucrează sau altor terţi.

Asigurarea de răspundere profesională garantează plata acestor pretenţii, evident dacă

ele se încadrează în condiţiile de asigurare prevăzute în contract. În multe ţări în care

asigurările au tradiţie şi un nivel de dezvoltare remarcabil, acest tip de asigurare este

obligatoriu, conform legii şi practicilor locale, ca o condiţie pentru a practica meseria sau

profesia respectivă. În România, aceste tipuri de asigurare sunt practicate încă limitat pe

categorii de profesii, neexistând, pe de o parte, o legislaţie sau o practică prin care să se

impună acest lucru şi, pe de altă parte, o cerere adecvată în acest sens. La toate acestea se

adaugă faptul că mulţi dintre potenţialii clienţi nu au cunoştinţă despre această formă de

protecţie.20

Asigurarea de răspundere profesională implică despăgubirea pentru pretenţiile emise

împotriva asiguratului pentru daunele care au loc în perioada de asigurare; ele se referă la

orice răspundere civilă în legătură directă cu activitatea profesională a asiguratului, aşa cum

este definită în legislaţia în vigoare la data emiterii poliţei, activitate executată de către şi în

numele asiguratului sau de către persoanele pentru care asiguratul răspunde potrivit legii.

Atunci când poliţa se încheie cu o persoană juridică în calitate de asigurat, condiţiile sale se

extind asupra directorilor şi angajaţilor.

Ca exemple privind aceste acoperiri se pot considera:

· pentru medici: eroare în prescrierea unui tratament, neglijența în consultaţii;

intervenţii chirurgicale nereuşite;

· evaluatorii de active: neglijența în evaluarea unei proprietăţi;

20 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 483

19

· contabili: rezultatele unui audit reprezintă, de multe ori, baza pe care se

fundamentează decizii pentru strategia afacerilor; o eroare din neglijenţă poate duce la

ruinarea financiară a clientului;

· avocaţii pot oferi consultanță din care clientul pierde bani;

· brokerii de asigurări care neglijează emiterea unei poliţe pot fi răspunzători pentru o

pierdere substanţială.

Dacă asigurătorul refuză plata despăgubirii, clienţii se pot adresa instanţelor de

judecată pentru recuperarea sumelor pierdute. Ca regulă, despăgubirile se acordă pentru:

a) daunele materiale din culpă proprie - persoana fizică sau juridică – şi din culpă

altor persoane pentru care acesta este obligat să răspundă conform legii, vătămări corporale

sau deces, avarieri sau distrugeri de bunuri;

b) cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil (cheltuieli de judecată strict necesare

pentru buna desfăşurare a justiţiei şi încuviinţate de instanţă);

c) despăgubirile şi daunele apărute ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării

unor documente, furt prin efracţie sau calamităţi;

d) orice pierdere cauzată de vreo eroare, greşeală, neglijenţă sau omitere a unui

partener, director sau angajat al asiguratului în directă legătură cu activitatea de expertiză

contabilă şi contabilitate şi care este descoperită şi avizată asigurătorului în perioada de

asigurare;

e) orice daună ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorării documentelor sau

suporturilor magnetice necesare înregistrării şi prelucrării datelor cantabile, financiare sau

manageriale.

Pe întreaga perioadă de asigurare răspunderea asigurătorului nu va depăşi limita

răspunderii civile conform contractului. Asigurătorul va despăgubi şi toate celelalte cheltuieli

efectuate de către asigurat cu consimţământul scris al asigurătorului, cheltuieli legate de orice

daună avizată şi aprobată de către asigurător, cu condiţia ca în cazul în care costurile totale

depășesc limita răspunderii civile să se despăgubească anumita proporţie a acestora.

Este important de menţionat că atât acoperirea prin asigurare, cât şi excluderile nu se

regăsesc în mod identic la toate societăţile de asigurare, fiecare dintre ele având libertatea de

a include şi, respectiv, exclude acele riscuri şi răspunderi pe care le consideră utile, în funcţie

de nevoile şi interesele asiguratului, dar şi ale sale. În afara unor condiţii generale, fiecare tip

de poliţă de răspundere profesională pentru oricare dintre profesiile amintite mai sus cuprinde

condiţiile specifice legate de fiecare activitate în parte.

Ca în orice contract de asigurare, sunt incluse şi limitele răspunderii (a despăgubirii

maxime pe care o va suporta asigurătorul) şi primele aferente ce vor fi plătite de asigurat.

20

Acoperirea oferită va fi limitată la o sumă totală în orice perioadă a asigurării şi

primele tind să fie foarte mari pentru această asigurare. Este o piaţă restrictivă, deşi există

scheme de acoperire pentru majoritatea profesiilor. Pentru obţinerea despăgubirii, ca şi în alte

forme de asigurare, asiguratul are datoria de a aviza în scris către asigurător: orice pretenţie

de despăgubire împotriva asigurătorului, orice înştiinţare primită de la terţe persoane care

intenţionează să înainteze o cerere de despăgubire, orice pierdere suferită de către asigurat

care intră sub incidenţa asigurării, orice suspiciune a existenţei unei fraude sau a unei

încercări de fraudă din partea unui angajat sau partener şi care poate fi urmată sau nu de o

cerere de despăgubire.

În consecinţă, asiguratul are datoria să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea

apariţiei sau diminuarea daunei. La cererea asigurătorului, asiguratul va lua toate măsurile în

vederea recuperării contravalorii daunei de la persoana sau persoanele care au condus la

apariţia prejudiciului. Asigurătorul îşi declină orice răspundere în cazul în care au loc daune

din cauza oricăror persoane şi care apar după ce a fost confirmată în scris suspiciunea

asigurătorului asupra activităţilor respectivelor persoane.

7. Asigurarea de răspundere personală

Necesitatea asigurării de răspundere personală provine din faptul că orice persoană

fizică are obligaţia de a nu cauza nici un fel de vătămări corporale terţilor sau pagube

proprietăţilor lor. În această asigurare, asiguratul este persoană fizică. Toate celelalte

răspunderi - cum ar fi cele referitoare la comerţ, afaceri, profesii sau în legătură cu

proprietatea sau folosirea vehiculelor sau proprietăţilor sunt excluse. Persoanele fizice

răspund faţă de terţi prin activitatea zilnică pe care o desfăşoară şi care implică o anumită

răspundere (sport, ciclism, plimbat animale). Poliţele se pot încheia şi pentru răspunderea

familiei.

8. Asigurarea pentru cheltuieli de judecată

21

Deşi nu este o asigurare de răspundere stricto sensu, ea este importantă deoarece este

totuşi legată de răspunderea faţă de terţi. Este un tip nou de asigurare prin care se

despăgubesc cheltuielile de judecată implicate de o acţiune în justiţie.21

Situaţiile în care se justifică această asigurare sunt destul de frecvente şi include

acţiunile duse de clienţii şi angajaţii asiguratului sau de vecinii acestuia.

9. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitatea de cărăuş

pentru mărfurile transportate

Activitatea de transport implică o mare responsabilitate. De aceea, o asigurare

adecvată a răspunderii privind pierderea sau avarierea mărfurilor și bunurilor transportate este

esențială pentru stabilitatea financiară a companiei.

Obiectul unei astfel de asigurări este răspunderea cărăuşului pentru pagube provocate

bunurilor transportate.

Asiguratul nu este exonerat de răspunderea de a lua toate măsurile pentru prevenirea

evenimentului asigurat.

Despăgubirea trebuie să compenseze paguba produsă, dar ea nu poate depăşi suma de

asigurare sau valoarea bunurilor la încărcarea lor în mijlocul de transport, înainte de ivirea

evenimentului asigurat.

Societatea de asigurări nu răspude pentru pagubele indirecte.

10. Asigurarea privind răspunderea publică

Acest tip de asigurare constă în plata unor sume asiguratului pentru ca acesta să poată

compensa o terţă persoană din public, în cazul vătămării corporale sau pagubelor materiale

provocate de neglijenţa sa sau a angajaţilor săi. De exemplu: pardoselile alunecoase, mărfuri

care cad de pe rafturi, defecţiuni la lifturi sau scări rulante etc.22

În baza acestei asigurări, asigurătorii nu plătesc pentru defectele de fabricaţie ale

produselor utilizate, ci pentru pagubele rezultate în urma utilizării lor necorespunzătoare şi

prin care au fost prejudiciate terţe persoane. Astfel, poliţele exclud răspunderea pentru

produsele defecte care pot fi asigurate în baza unei asigurări de răspundere a producătorului.

Separat, se pot încheia poliţe pentru neglijenţa profesională.

21 Ciurel Violeta, Asigurări și reasigurări: abordari teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000, p. 48922 Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura CH Beck, București, 2006, p.102

22

11. Asigurarea de răspundere civilă legală (generală)

Asigurarea de răspundere civilă legală acoperă răspunderea asiguratului – persoană

fizică sau juridică – pentru prejudicii de care acesta răspunde față de terțe persoane în baza

legii. Este vorba de prejudicii produse ca urmare a actelor de neglijență, erorilor sau

omisiunilor făcute în mod involuntar prin fapta proprie sau fapta altei persoane (copii minori,

elevi, ucenici, prepuși) sau răspunderea pentru lucrurile ori animalele (excepție câini

periculoși sau agresivi) aflate în paza sa judiciară sau de ruina unui edificiu (construcție) care

îi aparține.

Despăgubirile acoperă:

- pierderile financiare, consecințe directe ale vătămărilor corporale suferite de terța

persoană păgubită (inclusiv decesul și excluzând trauma psihică);

- pagubele materiale (avarierea ori distrugerea bunurilor mobile sau imobile,

vătămarea unor animale);

- cheltuielile de judecată făcute de reclamant pentru îndeplinirea formalităților

legale, vizând obligarea asiguratului la plata despăgubirii în cazul în care

asiguratul a fost obligat la plata acesteia prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă;

- cheltuielile de judecată făcute de asigurat și celelalte persoane cuprinse în

asigurare în procesul civil, dacă au fost obligate la desdăunare.

În asigurare se cuprind numai riscurile care se produc pe teritoriul României.

12. Asigurarea de răspundere civilă a conducătorilor auto profesionişti

Conducătorii auto profesionişti pot contracta această asigurare facultativă prin care se

acoperă prejudiciile provocate de accidente cu autovehicule care aparţin diferitelor persoane

juridice. Contractând asigurarea, conducătorii auto profesionişti nu mai sunt ţinuţi să restituie

din salariul lor despăgubirile şi sumele asigurate pe care societatea de asigurări le-a plătit

terţilor păgubiţi în contul unităţilor deţinătoare ale autovehiculelor, pentru compensarea

prejudiciilor provocate de ei în accidente de care sunt vinovaţi.

Durata asigurării

Asigurarea se poate încheia pe şase luni sau pe un an.

23

Nivelul primelor de asigurare este diferenţiat pe categorii de autovehicule. 23

13. Asigurarea de răspundere civilă a societăţilor de transport a

călătorilor

Asigurarea se contractează între societatea de asigurări şi societatea de transport a

călătorilor. Obiectul asigurării constă în preluarea răspunderii civile a asiguratului în vederea

acoperirii pretențiilor de despăgubire formulate de călători, în legătură cu prejudiciile

provocate acestora, precum şi bagajelor aparţinând călătorilor în timpul transportului.

Durata asigurării

Asigurarea se contractează pentru 6 luni sau un an şi se poate prelungi.

Primele de asigurare se plătesc în lei, anticipat sau în rate. În asigurare sunt preluate

mai multe riscuri, cum sunt următoarele:

- decesul sau vătămarea corporală a călătorilor în timpul în care aceştia se afla în

vehicul, intra sau ies din acesta;

- avarii sau distrugeri ale bagajelor, bagajelor de mână, inclusiv ale animalelor şi

păsărilor aparţinând călătorilor.

Societatea de asigurări nu acorda despăgubiri pentru pretenţiile formulate în legătură

cu:24

· prejudicii ca urmare a nerespectării de către călători a regulamentelor de transport;

· prejudicii ca urmare a călătoriei pe vehicule, pe scări, pe tampoane, între vagoane sau

în alte locuri care nu sunt destinate călătorilor;

· prejudicii ca urmare a nerespectării de către călători a instrucţiunilor cu privire la

transportul bagajelor de mână;

· prejudicii ca urmare a neîndeplinirii de către călători a instrucţiunilor

transportatorului cu privire la înregistrarea bagajelor;

· prejudicii care decurg din nerespectarea de către asigurat a normelor tehnice în

vigoare cu privire la întreţinerea şi exploatarea vehiculului;

· prejudicii ce decurg din nerespectarea de către asigurat a regulamentelor proprii de

ordine interioară;

· prejudicii ce decurg din pierderea sau furtul bagajelor;

· prejudicii ce decurg din defecte sau vicii ale obiectelor transportate;

· prejudicii care decurg din distrugerea cu intenţie a bagajelor de către călători;

23 Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002, p. 30324 Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002, p. 308

24

· prejudicii ca urmare a unor reparaţii necorespunzătoare ori cauzate de defectarea sau

deteriorarea unor piese sau subansambluri neomologate, montate la mijlocul de

transport.

Asiguratul are următoarele obligaţii:

a) să respecte reglementările şi legislaţia naţională în vigoare, precum şi acordurile şi

convenţiile intenaționale la care România a aderat sau este parte, referitoare la transportul

public de călători;

b) să respecte legile şi reglementările specifice fiecărei categorii de transport

prevăzute în caietul de sarcini pentru acordarea licenţei de transport;

c) să execute numai categoriile de transport pentru care deţine licenţa;

d) să asigure o stare tehnică potrivită a mijlocului de transport;

e) să asigure instruirea personalului pentru efectuarea transportului în conformitate cu

caietul de sarcini pentru acordarea licenţei de transport.

14. Asigurarea răspunderii civile faţă de terţi pentru erori şi omisiuni

Această formă de asigurare a răspunderii civile legale faţă de terţi pentru erori şi

omisiuni nu s-a practicat anterior, cu toate că în economia de piaţă sunt tot mai multe

situaţiile în care, din exercitarea neglijentă a comerţului pentru care este specializat un agent

economic, pot apărea situaţii evidente de prejudiciere a terţilor. În această categorie de agenţi

economici care, prin natura comerţului pe care îl fac, pot produce efecte negative la alţii intră:

comisionarii în vamă, agenţii colectori de marfă pentru navele de linie, agenţii navelor,

expeditorii internaţionali maritimi sau tereştri, iar principala neglijenţă care poate cauza

pierderi terţei persoane este completarea cu erori şi omisiuni a documentelor pe care le fac

pentru clienții lor.

În străinătate, acest fel de asigurare se practică cu predilecţie de către brokerii de

asigurare sau de reasigurare. În special, aceştia din urmă au poliţe de asigurare pentru

acoperirea răspunderii lor pentru erori şi omisiuni, având în vedere caracterul complet al

actelor de comerţ pe care le realizează în numele lor şi pe contul clienţilor.

Părţile contractului de asigurare sus menţionat sunt:

Asigurătorul, societate de asigurare, autorizată să desfăşoare activităţi de asigurare în

general şi de asigurări de răspundere în particular. Asiguratul, agent economic, lucrând cu

predilecţie în regim de comisionar sau de mandat. Sunt incluşi în asigurare şi funcționarii

care efectuează, ca sarcină de serviciu, completarea de documente de transport, acte de

expediere colete etc.

25

Obiectul contractului de asigurare îl constituie asumarea de către asigurător a riscului

omisiunilor şi erorilor asiguratului, în schimbul primei de asigurare.

Asigurarea este bazată pe reclamație făcută (claims made insurance), în sensul că

răspunderea asiguratului începe de la reclamaţia făcută de un terț pentru prejudiciul rezultat

din cauza omisiunii sau a erorii asiguratului în timpul perioadei de validitate.

Durata asigurării: o perioadă convenită de părţi, de regulă un an, cu reînnoire. Suma

asigurată este declarată de asigurat şi acceptată de asigurator.

Excluderile: asigurătorul nu răspunde pentru culpa gravă a asiguratului, tentativă de

acte de contrabandă, executarea ordinului ilegal al celui care l-a instruit pe asigurat.

26

Concluzii

Dezvoltarea societăţii este marcată de efortul şi strădania oamenilor pentru propria lor

propăşire şi pentru propria lor apărare în faţa unor evenimente care le pot pune în pericol

existenţa şi devenirea.

Indiferent de naţionalitate, profesie, poziţie socială, fiecare dintre noi este răspunzător

pentru propriile fapte. Oricât ai fi de resposabil şi prevăzător în relaţia cu cei din jur, acţiunile

tale ori ale copiilor tăi pot provoca daune celorlalte persoane (vătămări corporale sau pagube

materiale). Răspunderea pentru propriile fapte implică, uneori, plata din resurse proprii a unor

sume consistente pentru remedierea prejudiciilor produse terţelor persoane. O asigurare de

răspundere civilă vine în ajutorul tău exact în aceste situaţii.

Dacă închei o asigurare de răspundere civilă faţă de terţi îţi vei proteja bugetul tău

sau al familiei tale, deoarece societatea de asigurări va suporta în locul tău cheltuielile pe care

eşti obligat să le faci pentru a acoperi prejudiciile produse neintenţionat altor persoane.

27

Bibliografie

1. Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, Bucureşti,

2002;

2. Ciurel Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici internaţionale,

Editura All Beck, Bucureşti, 2000;

3. Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Teoria şi practica asigurărilor, Editura Economică,

Bucureşti, 2003;

4. Lungu Constantin Nicolae, Asigurări de bunuri, Editura Universității ”Alexandru Ioan

Cuza”, Iași, 2009;

5. Negru Titel, Asigurări. Ghid practic, Editura CH Beck, Bucureşti, 2006;

6. Văcărel Iulian, Bercea Florin, Asigurări şi reasigurări, Editura Expert, Bucureşti, 2002;

28