Anul LXVÎ Arad, 20 Septemvrie 194^ Nr. $g

BISERICA şi ŞCOALA REVISTA O F I C I A L A A E P I S C O P I E I ARADULUI

R e d a c ţ i a şi A d m i n i s t r a ţ i a

A R A D , S T R . E M I N E S C U 18

A P ' A R E D U M I N E C A

R e d a c t o r : P r . I l a r i o n V . F e l e a

A B O N A M E N T E :

Pentru 1 an 3 o o L e i ; 6 luni i 5 o L e i

AVRAM I A N C U S'au împlinit în luna a c e a s t a 70 d e ani dela

m o a r t e a celui m a i popular e r o u al Ardea lu lu i , A v r a m I a n c u . — I n t r a r e a lui în legendă s'a s ă v â r ş i t în tr 'o zi de Septemvr ie , cu r e f l e x e pal ide de lumină r i s ip i tă pes te ţ a r ă şi pes te munţi i pr in c a r e u m b r a u r i a ş ă şi n e p ă m â n t e a n ă a Craiulu i dela V idra , a ho inăr i t a l ă t u r e a cu visul şi cu d o r u r i l e unui n e a m h ă r ţuit de t o a t e v â n t u r i l e i s tor ie i şi c u m i n e c a t cu c e a m a i a m a r ă pbidă.

„ în tr 'o zi l -au găs i t m o r t pe o b a n c ă , — s c r i a O c t a v i a n Goga, — cu f a ţ a î n t o a r s ă s p r e c e r şi l -au îngropat sub gorunul lui H o r i a la Ţebea , cu o p i a t r ă a lbă la c ă p ă t â i , în tr 'o g r o a p ă î m p r e j m u i t ă cu zăbre le s ă r a c e . . .

Gorunul îl plouă de atunci cu frunze, ţ ă r a n i i îl c â n t ă în ba lade la c o a r n e l e plugului, i a r i s t o r i a n o a s t r ă î n v a ţ ă din re l ig ia lui",..

I n t r a r e a în poves te a fost s implă şi disc r e t ă , a ş a după c u m a fost şi v i a ţ a ace lu ia pe c a r e l u m e a 1-a numit Rege le Munţi lor . . . Simplu c a în basmul Miori ţe i , unde munţ i i m a r i au oficiat s lujba n e p ă m â n t e a n ă a t r e c e r i i î n t r e lumini. L a c ă p ă t â i i -a vegheat codru l cu t o a t e să lbătec iuni le lu i ; şi poa te o f loare p lăpândă a pâjpâit a l ă t u r i c a o l u m â n a r e , împlet indu-ş i par fumul cu sufletul f ă r ă de p a t ă a nebunului cu ochii l arg i c â t z a r e a .

Şi 'ntr'un t â r z i u p â r â u l v a fi c o n t i n u a t doina c a r e a î n c r e m e n i t pe s p ă r t u r i l e f lu ierului, s u g r u m a t ă de m â n a r e c e a î m p ă r ă t e s e i c a r e ofileşte t o a t e cu s u f l a r e a ei de ghiaţă . . .

I a r a doua zi v a fi r ă s u n a t des igur pr in munţ i c â n t e c u l lin de t o a c ă şi glasul ja ln ic de tulnic , c a r e a vest i t Moţ i lor c ă Rege le lor a p lecat după d r e p t a t e , la un î m p ă r a t m a i m a r e decâ t î m p ă r a ţ i i lumii a c e s t e i a , aco lo unde nu e s te f ă ţ ă r i e , nici l inguşire, nici minc iună .

De-a tunc i a u t r e c u t 70 de ani şi f i e c a r e

an a subliniat p a r c ă tot m a i mult f a p t a u r i a ş ă a tr ibunului ce-ş i d o a r m e somnul de vec i în munţ i i Ţebei , sub gorunul lui H o r i a , c e la la l t m a r e c ă p i t a n al unui popor s u g r u m a t şi î m p u la t de toţ i venet ic i i din s tepele Asie i .

A s t ă z i i s t o r i a şi-l r e v e n d i c ă pe A v r a m I a n c u nu c a pe un erou l egendar de epopee, c a r e sub imboldul r o m a n t i s m u l u i an i lor t iner i a ş t iut s ă se p u n ă în f r u n t e a u n o r iobagi c e f r e m ă t a c de r e v o l t ă şi s ă î n t r e în poveşt i le lor , ci c a pe un c ă p i t a n de oas te , şi m a i a l ş s om polit ic c a r e pr in intu i ţ ia lui genia lă a în ţe les nu n u m a i d u r e r i l e neamulu i din c a r e f ă c e a p a r t e , c i ş i p o r u n c a c e a m a r e a i s tor ie i .

L a 1848, c â n d în E u r o p a î n t r e a g ă b ă t e a un vânt de l iber ta te , A v r a m I a n c u ş i -a d a t s e a m a c ă e momentu l potr iv i t ,

— „Aces t t â n ă r de douzeci şi c inc i de ani , — s c r i e tot O, Goga, — cu gra iu l r ă s p i c a t şi s c u r t , cu sc l ipir i de oţel în a d â n c u l ochi lor a lbaş tr i , ş i -a dat s e a m a c ă n u m a i a r m e l e pot ho tăr î .

Ş i -a dat s e a m a de a c e s t fapt , d a r s'a încrezut p r e a mult în oameni , c a r e 1-a adus în ce le din u r m ă pe eroul n o s t r u în s t a r e de nebunie, c a r e 1-a . învăluit cu h l a m i d a ei m o h o r â t ă , zec i de ani .

De c â t e or i m ă gândesc ia a c e s t fapt , îmi vin în min te cuvinte le lui B a r i ţ i u pe c a r e l e -a s c r i s cu p r i v i r e la A v r a m I a n c u :

„ I a r ă noi, a c e i R o m â n i c o n t e m p o r a n i , c a r e a m t r e c u t pr in ace l eaş i p r o b e de foc, pr in c a r e a t r e c u t şi A v r a m I a n c u ; c a r e a m l u p t a t a l ă t u r i de el în un mod s a u în a l tul p e n t r u e m a n » c i p a r e a n o a s t r ă naţ iona lă , s ă î n v ă ţ ă m din c a zul cel funest al lui c â t e v a l u c r u r i . . . S ă nu c r e d e m n ic iodată în s tab i l i ta tea l u c r u r i l o r o m e neşti , pr in u r m a r e s ă nu şi d e s p e r ă m î n d a t ă c e vedem, c ă a pus pic iorul şi s'a înţepeni t

v r e o s i s t e m ă i n a m i c ă , p e n t r u c ă a p a t r e c e , piet r e l e r ă m â n . Să a v e m t o t d e a u n a in ima c a l d ă p e n t r u popor şi s ă ne ţ inem so l idar i cu el, d a r nu t o t d e a u n a s ă a ş t e p t ă m ajutor ac t iv , şi nici t o t d e a u n a r e c u n o ş t i n ţ ă , p e n t r u c ă gra t i tud inea e s te v i r t u t e f o a r t e r a r ă , i a r ingra t i tud inea un viţ iu c e întâmpini la f i e c a r e p a s din lume. Să nu p r e t i n d e m a s e c e r a î n d a t ă ce a m s ă m ă n a t . Să î n v ă ţ ă m p a c i i n ţ ă de la m a m a - n a t u r ă " .

As tăz i când. pcăznuim 70 de ani de la m o a r t e a lui A v r a m Iancu , p r ă z n u i r e ]a c a r e u m b r a lui nebună a porni t din nou s ă col inde p r i n munţ i , cuvinte le lui B a r i ţ i u sunt p o a t e m a i a c t u a l e c a o r i c â n d . Dincolo de a c e a s t ă a c t u a l i t a t e , ele însă cupr ind şi o î n v ă ţ ă t u r ă a l ă t u r i de c a r e t r e b u e s ă poposească o r i c e R o m â n , o î n v ă ţ ă t u r ă J p e c a r e t r e b u e m a i a les s ă şi-o însuş iască o r i c e R o m â n .

Lucian Emanai

Conştiinţa morală îna in te cu câ ţ i va ani ziarele ne-au adus

ves tea c ă un oa reca re ce tă ţean a făcu t t re i înc e r c ă r i de sinucidere, aruncându-se în valurile unui râus S c ă p a t a trezia oră a fost luat de scur t să-şi măr tur i sească motivul c a r e 1-a determinat la sinucidere. .Dela o vreme a măr tur is i t că voia să se s inucidă, f i indcă nu mai putea suporta mustrăr i le conşt i inţei . D e c e ? Pen t rucă şi-a ucis soţia. Cr ima Iui a tos t tă inui tă . Nimeni nu ştia de ea, n ic i justi ţ ia, n ic i poliţia, n ic i familia. Niciun for judecă to resc e x t e r n nu o descoperise. O sancţ ionase în schimb un for intern, un t r ibunal misterios, f ă r ă paragrafe de legi, f ă r ă judecător i , procuror i şi apără to r i , f ă r ă apel, f ă r ă amnistie. *

A c e s t t r ibunal este conşt i in ţa — glasul, martorul şi judecata lui Dumnezeu din inima omului.

Ceea ce sunt simţurile şi raţ iunea pentru cunoaş te rea lumii f iz ice, este conşt i inţa pentru cunoaş terea lumii morale. E a este îngerul păzi tor din om, organul de exe rc i ţ i e a legilor d i v i n e ; e norma morali tăţ i i , c ă c i ea prelungeşte legea morală şi o apl ică difer i te lor cazuri p rac t i ce din via ţă . In aces t fel ea îndeplineşte în noi o slujbă dumnezeiască , deoarece ne inspiră voia şi ne ţine veşn ic deschisă în fa ţă c a r t ea poruncilor lui Dumnezeu.

In Noul Tes tament conşt i inţa se numeşte lumina dinlăuntrul sufletului ( M t . 6, 23) , cugetul (Rom. 2, 1 4 - 1 5 ; 9, 1; I Cor . 10, 2 8 - 9 ; I I Tim. 1, 3; E v r e i 13, 18; I Pe t ru 3, 16, 21), templul lui Dum nezeu ( I I C o r .6, 1 6 - 7 , 1 ) , inima ( I T im. 1, 5; I In 3, 20) , din care ies gândurile bune şi ceie rele ( M t . 15, 19).

Cum lucrează conştiinţa ? U n sc r i i to r de învă ţă tur i morale (Kön ig ) scr ie

despre puterea ş ; lucrarea conşti inţei , următoare le : — „După originea ei, conşt i inţa nu e numai

un glas omenesc, f i indcă astfel mulţi a r înlătura pe aces t judecă tor superior. E ä este ia răş i nu numai un glas dumnezeiesc, f i indcă astfel nu a r putea fi în tunecat şi în par te ch ia r fa ls i f icat prin influenţe ex te r ioa re . T o t a t â t de puţin este ea o f r i că de pedeapsa introdusă numai pe calea edu

caţ iei , f i indcă ea vorbeş te şi înainte de săvâr şirea faptei , se iveş te somând sau lăudând şi foar te adeseori osândeşte şi pedepseşte ch i a r şi acolo unde legea penală omenească nu e de temut, cum de exemplu în cazul unei cr ime săvârş i t e pe ascuns într 'un cont inent depăr ta t şi r ămasă în v e c i nedescoper i tă . M a i de g rabă t rebue pr iv i tă conşt i inţa ca o putere pusă de Dumnezeu în om, ca toa te daruri le şi facultăţ i le puse în noi de Dumnezeu, supusă însă în desvol tarea ei şi apl icarea ei influenţelor omeneşti, in terne şi ex te rne . In aceas tă pr iv in ţă zice Te r tu l i an : Conştiinţa poate fi acoperită de îniurierec, fiindcă ea nu e Dumnezeu ; dar nu poate fi nimicită, fiindcă e dela Dumnezeu".

Aşa dar conşt i inţa nu lucrează uniform, he-fi ind nici f r i c ă de pedeapsă, n ic i lucru numai omenesc, n ic i numai dumnezeiesc. E a este o putere pusă de Dumnezeu în om, supusă desvol tăr i i sau înnăbuşir i i , c a şi celelalte darur i şi facul tă ţ i sufleteşti ale omului (mintea, talentul, voinţa e t c ) .

Depinde totul de sensibi l i ta tea rel igioasă şi de curăţ* nia noas t ră mora lă ; după cum ne or ientăm după îndemnurile duhului sau după poftele trupului. C ă c i scr ie S f . Pave l Apostolul (Rom. 8, 5—10): „Cei ce sunt după trup gândesc cele ale trupului, ia r cei ce sunt după duh, cele ale duhului".

Creşt inul a re o conşt i in ţă ca re se or ientează după Duhul lui Dumnezeu, ca florile după soare.

N imic mai de preţ ca o conşt i in ţă bună, cura tă , nepăta tă , l inişt i tă, împăca tă . E cea mai bună răsplată a faptelor şi v i r tuţ i lor morale. Poporul român spune în p r o v e r b : cugetul bun e cea mai moale perină, i a r despre omul neliniştit spune că doarme ca pe spini.

Răsp la ta conşt i inţei este cea mai bună răsplată a dator ie i împlinite. N ic io remuneraţ ie nu plăteşte mai mult decâ t liniştea, răspla ta şi mân-g ă e n l e conşt i inţei . In schimb nimic mai tulbură to r decâ t o conşt i in ţă rea şi păta tă . Răzbuna rea conşt i inţei este una dintre pedepsele cele mai grele ale păcatului. M u s t r a r e a conşt i inţe i este o tor tură a sufletului d intre cele mai groasnice .

„Aş vrea să fug de lume, D a r nu pot scăpa de mine" !

spune un sc r i i to r ( V . Hugo) despre remuşcări le conşt i inţei lui Cain . E l e sunt ca şi nişte c o r b i ce sfâşie trupul şi mănâncă din ca rnea vie a unui Prometeu înlănţui t ; sunt ca nişte ulcere îrt carne , sau ca nişte v iermi neadormiţ i c a re rod şi furnică sub pielea vinovatului , sau ca nişte umbre ale în-tunerecului ce f ac din raiul v ie ţ i i un iad îngrozitor .

N i c i nu bănuim c â t este de mare procentul oamenilor ca re af lă în s inucidere ultimul mijloc de scăpa re de tor tur i le conş t i in ţe i ; c a re desco peri ţ i sau nedescoperi ţ i îşi dau seama de urâţenia şi imoral i ta tea faptelor lor şi nemaiputând suporta glasul nec ru ţă to r al conşt i inţe i răzbună toare , se a runcă disperaţ i în braţe le morţii. D i n neces i ta tea de a-şi descă rca sau îmblânzi conşt i inţa , unii criminali, sau îşi măr tur i sesc singuri v inovăţ ia tă i nuită sau se sinucid.

In astfel de cazuri t r ag i ce noi avem un Fga-duitor argument psihologic în favorul sf. taine a mărturisirii păcatelor . O conşt i in ţă v inova t ă nu şi poate suporta păcatele până la inf ini t . C â n d torturile ajung Ia limita r ăbdă r i i şi a suferinţei , fac explozie şi sau se r e v a r s ă în măr tur i s i re sau se sugrumă-în moarte.

Un oraş era ameninţa t de r evă r sa r ea unui râu. D in clipă în clipă se aştepta ca , sub presiunea apelor imense, digurile să cedeze şi oraşul să dev ină inundat în c â t e v a minute. Când însă pr imejdia era la culme, c ineva a spus un cuvân t în ţe lept : sau rupem noi digul unde v r n n , sau îl rup apele şi inundează oraşul. Digul a fost rupt dinjos de oraş , undeva mai la vale, şi apele umflate şi spumegânde de până ac i au c ru ţa t oraşul şi s'au r e v ă r s a t l inişt i te pe un şes înt ins , fructificându-1.

Aşa este şi cu conşt i inţa . C â n d este prea plină se ce re r e v ă r s a t ă , golită de elementul ei rău. In aces t scop î i s tă omului la îndemână d u h o v n c a l , în fa ţa altarului. P r in actul măr tur i s i r i i şi al des-legări i sacramentale , prin sfaturi le înţelepte ale preotului şi prin canonul de pocăinţă , conşt i in ţa şe poate împăGa şi păcatul ispăşi.

Da ru l pocăinţe i este alifia v indecă toa re a conşt i inţe i bolnave. Harul aces ta a v indeca t şi a mântui t pe mulţi v inovaţ i , cum au fost fiul răt ăc i t , femeia adulteră, regele D a v i d , Zaheu vameşul, Pe t ru Apostolul, tâlharul de pe cruce şi a ţâ ţ i nenumăraţ i păcă toş i , c a r e şi-au af la t în B i se r ică şi în tainele ei, harul i e r tă r i i , pacea sufletului, s f inţ i rea şi f e r i c i rea .

D in ce am spus până ac i , însemnăta tea conşt i inţei morale este a r ă t a t ă . Rolul şi va loarea îi c reş te în însemnătate , când o pr iv im în raportul

ei cu dreptul. N i c ă e r i nu se poate vedea mai bine ce înseamnă puterea sau absenţa conşt i inţei , ca în faţa t r ibunale lor de judecată . C â t e c r ime îngrozi toare, câ t e procese răsună toare se judecă zilnic, c â t e jurăminte false şi eror i judic iare se întâmplă şi ce sa rc ină grea pe umerii magistraţ i lor, când au în faţa lo r /pâ râ ţ i , mar tor i şi advoca ţ i f ă ră conşt i inţă , sau cu o conşt i in ţă păgână , adormită sau pe rve r t i t ă ? Câ te legi au adus guvernele, parlamentele şi senatele lumii, niciuna .nu a avut şi nu are puterea conşt i inţei . O măr tur i sesc aceas ta oamenii legilor jur idice , ca şi oamenii , legilor morale.

D a r conşt i inţa nu este numai izvorul dreptului, ci şi temelia moralei şi a religiei. T o a t ă problema ra ra ia şi rel gioasă în conşt i in ţă se rezolvă. C â n d conşt i inţa rel igioasă şi morală este t reaza , e v ie şi morala şi religia. C â n d conşt i in ţa e l axă sau adormită , slabă e şi morala şi rel igia. D in cons ta ta rea acesta izvoreşte pentru noi neces i ta tea imperioasă de a fi cu toa t ă a tenţ ia Ia mijloacele de educ i ţ i e şi desvol tare a conşt i inţei . Cum avem gr i jă de educaţ ia morală şi ins t rucţ ia intelectuală, tot a ş i 3e impune, din înal te necesită ţ i so iale şi spirituale, gr i ja de educaţia şi des-vo ' ta rea conşt i inţei religioase, morale.

M ' j ' o a c e l e c las ice de cul t ivare a conşt i in ţe i religioase şi morale sun t :

Exerciţiile de virtute: b inefacer i le , faptele îndurăr i i t rupeşti şi suf le teş t i ;

Lecturile edificatoare, căr ţ i le bune, duhovnic* ş t i ;

Meditaţiile pioase, rugăciunile, contemplaţi i le re l ig ioase ;

Prieteniile bune; e de prisos să mai spunem că cele rele sunt v ă t ă m ă t o a r e ;

Examenul conştiinţei, r ecomandat unanim de filosofii ant ic i şi moderni, precum şi de toţ i pedagogii şi duhovnic i i c reş t in i , c â t mai des. -

Participarea la cultul divin. C ine nu merge la b iser că şi nu ia parte a c t i v ă la cultul d ivin e cu neputinţă s i a ibă o conşt i in ţă v ie morală şi relig oasă. Un medic ce nu şi p r ac t i că medicina, nu e m ? d i j bun ; la fel un advoca t , un dascăl, un inginer , un ar t is t , ce nu-şi p r a c t i c ă ştiinţa sau ar ta , nu e medic bun, nu e advoca t bun, dascăl , inginer sau ar t i s t bun. Aşa e şi creşt inul ce nu merge la b iser ică . Nu e un creş t in bun. Nică ie r i nu se cul t ivă conşt i in ţa rel igioasă-mora-lâ ca în a tmosfera duhului din b iser ică , prin tainele, haruri le şi rugăciunile ei.

Rezumând cele spuse până ac i cons ta tăm următoarele :

Conşt i in ţa este urma şi expr imarea glasului lui Dumnezeu în om. Or ig inea ei nu poate să f i e af la tă nic i în socie ta te , - c ă c i adeseori ne face^să.

luptăm con t ra soc ie t ă ţ i i ; n ic i în expl ica ţ i i chimice şi mater ia l is te , deoarece ele mai mult o întunecă decâ t o luminează. Conşt i in ţa este o lumini ţă aprinsă în suflet de Dumnezeu şi a re rolul unui t r ibunal de judecată . L u c r a r e a ei este minuna tă . Şoaptele ei ne grăesc înainte de săvâ r ş i r ea faptelor luminându-ne, şi după săvâ r ş i r ea lor, ju-decându-ne. Sent inţele ei sunt f ă r ă apel şi f ă r ă amnist ie . C â n d ne facem v inova ţ i de cr ime, conşt i inţa t rezeş te în noi temere, f r ică , groază ; adeseori ne judecă la moar te şi ne mustră până ne ucide.

Despre ex is ten ţa , lucrarea şi însemnătatea ei ne vorbeş te S f . Sc r ip tu ră , ne v o r b e s c înţelepţii lumii an t ice şi moderne şi peste toate exper ien ţa proprie. T o ţ i simţim în noi un glas misterios, c a r e ne şopteşte în toate împrejurăr i le v i e ţ i i : ce avem să facem şi cum să lucrăm, ca să nu că lcăm legea lui Dumnezeu şi ordinea morala din lume.

Nu nesocotiţi conştiinţa şi nu .lăsaţi să se stingă glasul ei ceresc, căci pentru odihnă nu avem altă perină moi moale, nici altar mai apropiat în care să ascultăm şoaptele lui Dumnezeu.

— „ I n i m ă c u r a t ă z ideş te î n t r u mine , D u m nezeule , ş i duh drep t i n o e ş t e î n t r u ce l e d i n . l ă u t r u a l e m e l e " (Ps. 50, 11).

Păstorul de suflete cu zel apostolesc

(după Dr. Kramer V. trad. de Szanyi F.) Noul post.

E designat deja postul cel nou, unde are să meargă t inărul preot. In urma alegerii şi a voinţ i i Episcopului, Dumnezeu îl însărc inează cu îngrij i rea unei păr ţ i din via S a cea mare. Daru r i l e naturale pe c a r i le-a primit dela Dumnezeu, cunoştinţele pe c a r i le a câş t iga t , în timpul anilor de studii, şi în fine p'uterile sufleteşti pe c a r i le-a primit în dar dela Dumnezeu, în locul aces ta va t rebui să le pună în lucrare , pentru triumful cauzei lui Hr is tos .

M e r g i în v ia mea şi luc rează! sună răsp ica t cuvântul lui Dumnezeu. Inima preotului t ină r e cuprinsă de bucurie şi însufleţ ire, dacă e stăpâni tă de zel apostolesc, c â n d se gândeşte la aceea c ă Domnul îl cheamă în cutare—loc ca să-I slujească . Ch i a r de aceea , când ia cunoşt inţă de ho tă r î rea Episcopului, îngenunchează î a faţa lui Dumnezeu şi-I mulţumeşte pentru aceas ta schimba re nouă din vieaţa sa. S e oferă ca j e r t f ă pent ru noua parohie, promite că va t ră i , cu trup şi suflet pentru i n d . t o r i r e a sa, că-şi v a sac r i f i ca tot timpul şi toată puterea ' pentru preamăr i rea lui Dumnezeu şi pe stru mântuirea sufletelor ce i-s'au încredinţa t .

Cerând , mai întâi , b inecuvân ta re dela Episcopul său, apoi, Iuându-şi în mod cuvi incios rămas bun dela ceialalţi superiori ai săi, pleacă la locul designat.

Plin de emoţie păşeşte pe pământul parohiei ce i a fost designată. A c e s t a este — cugetă el — locul unde m'a t r imis Domnul, unde trebue să t r ă i e sc şi să ostenesc, ca o unealtă de ajutor a lui Dumnezeu. D a c ă poate, se duce, imediat şi pe neobserva te , în b i se r ică şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu, în S f . Li turghie . In gândul său, însă, o f ace aceas ta , în or ice caz. Apoi începe să f acă , încetul cu încetul, cunoşt inţă cu diferi tele raporturi şi împrejurăr i locale, începe să 1 cunoască şi pe ceialalţ i preoţi, ce rce tează b i se r ica , merge să-şi vadă locuinţa, .şi în fine să-şi câş t ige impresii despre poziţia comunei. V a afla , eventual, în comună una-altă ce nu-i va plăcea, ce nu va corespunde aş teptăr i lor sale, el însă nu se supără şi nu se a r a t ă nemulţumit, c ă c i toa te acestea sunt lucruri secundare, de nu cumva ch ia r f ă r de nici-o importanţă .

E l ştie prea bine că Dumnezeu nu cu intenţ ia a c e e i lâ chemat şi 1-a condus la slujba preoţiei , ca să a ibe situaţie şi v iea ţă comodă, c i ca să ostenească şi să lupte pentru cauza lui Dumnezeu. S f . Apostol Pave l la I I . Cor . cap 11. v . 23 s c r i e : In t ru ostenele mai mult, în t ru b ă t ă i peste măsură, în temniţă de multeori, în foame şi în sete, in posturi adeseori e tc .

Cum să devină dintr 'un preot t ină r păs tor de suflete cu zel apostolesc, dacă el s 'ar supăra, când ar afla c ă anumite lucruri e x t e r i o a r e nu sunt după gustul şi după pofta inimii lui.

T r e b u e să se ştie că sunt lucruri ca r i , la început, îl impresionează pe om neplăcut şi par a fi foar te respingătoare ; cu t r ece rea timpului, însă, ele încep să îmbrace cu totului al tă formă. încetu l cu încetul, te poţi convinge c ă poţi fi la olaltă şi te poţi impret ini şi cu acel preot a că ru i na tură şi maniere, la început, ţi-se păreau de nesuferit* Apoi , dacă b i se r ica şi locuinţa n 'ar fi în t ru toa te pe placul lui, cu vremea, şe va obişnui şi cu a c e a s t a ; cu vremea, el va puteasă în îdrepte toa te lipsurile.

Pr ima păşire a preotului, la începutul ac t iv i tă ţ i i sale, t rebue să se ca rac te r izeze prin pru denţă, p revedere şi rezervă . E deosebit de important ca prima impresie ce o f ace asupra colegilor săi şi asupra credincioş i lor să fie c â t se poate de plăcută. D e obiceiu, aceas ta impresie bună rămâne multă vreme şi con t r ibue la formarea păre r i i după ca re îl vo r judeca oamenii, mai tâ r iu .

C â n d accentuăm c ă preotul t ină r t rebue şă şi câş t ige iubirea şi recunoşt inţa publică, prin aceas ta nu înţelegem avântu l lui după s t ră luc i re deşar tă

r. 38. "20 Sep temvr ie 1942 B I S E R I C A Ş l Ş C O A L A Pag. 313

şi după măr i r i personale, c i câş t iga rea autor i tă ţ i i şi a influenţei, în vederea unei a c t i v i t ă ţ i pastorale b inecuvânta te . C ă c i mai uşor poate să păstorească acel preot pe ca re oamenii îl r ecunosc şi 1 ţin de preot cu pur tare i reproşabi lă , de păs tor de suflete cu zel, prudent, cult şi v r edn ic de iubire, decât acela care- i lipsit de asemenea aprec ie r i din partea poporuhii. S. Ş.

Finii noştri din Ucraina După ce am plecat dela Odesa, mai departe, cu alte

misiunt, am început ca să ne facim fini şi fine mai pre-tutindeni, pe unde răgazul era mai mare. Primii fini ai companiei noastre au fost doi fraţi, un băiat şi o fată, de 5 ani şi de 3 ani.

Poposisem înti'un sat, Nove-Strasbu'g, când o femeie sărmană s'a rugat de urul din noi ca să vorbim cu Pâ rinfele jegimentului să-i boteze copiii. Şi dacă nu o fi cu supărare, să primim să fim şi naşi. Vestea a ajuns repede la urechile ofiţerilor companiei şi domnul sublocotenent Şorop a şi plecat ca să vo'bmscâ cu părintele căpitan Dogaru. Am făcut rost de'lumânări, de ceva hăinuţe (o vestă, o căciulă, nişte ciorapi, mănuşi) din ce aveam şi noi prin raniţe şi seara domnul sublocotenent Şorop, împreună cu un alt domn ofiţer, au plecat la botz.

Mare ia fost bucuria bietei femei, care spunea că ea e singura pravoslavnică, ca şi noi, ai~i în sat, fiindcă-ceilalţi locuitori sunt Nemţi., Dar şi mai mare ia fost bw curia când, cine şt:e p'in ce coincidenţă, copilului îi spuwe ea Feodor, iar pe naşul de a:um şi cel adevărat, îl chema Teodor, ceeace era tot una. Când Părintele ia dat certificatele de botez, eliberate din registrul cu stema ţârii noastre şi cu stampila regimentului, femeia mai că nu plângea. Spunea ea că bărbatul ei a fost dus în* Siberia, acum doi ani şi n'a mai venit. Fetiţa nici nu l ştia.

La Nove- Strasburg am rămas vreo două zile şi toţi soldaţii companiei ţineau la căsuţa săracă a finilor noştri, în care ardea seara un pic de luminiţă, la fereastra dinspre noi. Poate de dragul nostru, poate de dorul de altă lume, mai bună, mai cu inimă.

Odată a venit femeia să ceară ceva, un semn dela domnul sublocotenent, ca să aibă şi ea ce să le arate copiilor, când vor fi mari. Şi, emoţionat, domnul sublocotenent i a dat o fotografie, în haiiă ostăşească, pe care a scris: „Dragilor mei fini Teodor şi Ana, ca amintire, dela naşul Im". Apoi i-a mai dat câţiva lei, cu chipul Regelui nostru, pe care femeia i-a înnodat cu mare grijă într'un colţ de ştergar. Când am plecat de aci, Teodor şi Aniţa s'au ţinut după noi până sus pe deal şi apoi, trimiţăndu-ne. urarea şi salutul lor din mânuţele mici, ne-am despărţit.

Apoi au început marşuri lungi şi fără oprire. Tocmai în sus pe Bug, la Noua-Odesă, am mai stat vre-o două zile, Aci o parte din oraş e locuit numai de Român:. Am

fost primiţi ca fraţii şi nu se mai terminau invitaţiile, ba la nuntă, ba la boteze.

Pe urmă ne am mai oprii o zi într'o comună mare, cu câteva uliţi întregi de moldoven :, Bielonsofca, tot pe Bug în sus, aproape de Vosnesiensc. Aci însuşi domnul căpitan a fost naşi, cununând diodată două familii, bote-zăndu le şi un copil. Pe urmă, innapoindu-ne la Nicolaev, unde am rămas timp mai îndelungat, compania noastră a făcut o mulţime de fini. Până la plecarea în Crimeea, aveam vreo douăzeci şi cinci.

De multe ori ne aduceam aminte de ei, dar parcă dintre toţi se desprindeau, cuminţi şi necăjiţi, Teodor şi Ana primii noştri fini din Ucraina.

Am auzit mai încoace, că Regimentul, prin chiar domnul colonel, a avut un însemnat număr de cununii şi boteze. Că tare mult doreau acei oameni să fie iax creştini-iar sub sfântul scut al bisericii

Mai târziu, atunci când am ajuns: din nou în viforul greu al luptelor, poate că se vor fi rugat şi finii noştri, pentru sănătatea noastră, pentru biruinţa noastră, pentru marea slavă a Crucii.

Ion Mara

S t e r i e D i a m a n d i : „Fiul lui Dumnezeu".. .

Spre cădere, sau mântuire? Sunt în?ă multe laturi din c a r e d-1 prof.

S t e r i e Diamandi pr iveş te şi studiază pe autori i c a r e neagă i s to r i c i t a t ea şi d iv in i ta tea M â n t u i t o rului, mai ales pe mitologi şi mitomani, c a re s'au încâ lc i t în iţele ipotezelor false, în hăţişul eruditei sterpe şi în labirni tul in te rpre tă r i lor fantezis te , î ncâ t s'au pierdut în mărunţişuri , l i s'au împăenjeni t ochi i şi au căzut v ic t ime psendo-ştiinţei pe c a r e au servi t -o cu devotamentul unor profeţ i mincinoşi ca re slujesc la al tarele idolilor. In scr ier i le lor hr is tologice, după expres ia lui Loisy," „e un • adev ă r a t turn al Iui B a b e i , unde confuziunea idei lor e î ncă mai mare decâ t mulţimea l imbilor".

D-1 Diamandi re levă foar te bine subiect i vismul cu ca re a fost s tudiată şi descr i să v ia ţa Iui Iisus (vezi pag. 156—7, 163, 444 ş. a.)

Au desfăcut necredincioş i i „petală cu petală floarea minunată a exis tenţei lui Hr is tos" , ca să-i afle ta ina f i i n ţ e i ; au lovi t cu târnăcopul în opera Lui , închipuindu-şi c ă pe calea aceas ta vor afla , pr in t re molozul dărâmătur i lor , pietrele scumpe din ca re este c lădi tă B i s e r i c a sa. In loc să t r ă i a s c ă după modelul vieţ i i L u i l-au înt ins pe masa de operaţi i şi în loc să caute focul dragoste i c a r e a rde în v ia ţa şi Evanghe l i a Lu i , s'au mulţumit să ce rce teze cenuşa de sub ruine şi petele din soare . L au b â r f i t şi l-au răs t igni t mereu, ca la urmă să ne înfăţ işeze rezultatul o tenelilor l o r : părer i , con t rad ic ţ i i , confuzii , aiureli şi neputinţă, c a la

turnul Babei. Cu ce rezultat ? Răspunde judicios d-1 Diamandi :

— „De două mii de ani, piatra nestimată a creştinismului rezistă într'una acestor izbituri care se (in lanţ. Se rup ciocanele de atâta întrebuinţare, cad istoviţi robotarii de atâta caznă, se schimbă mereu echipa de lucru, se fo'.osesc unelte noi, dar rezultatul rămâne acelaş; nici dinamita ni poate să nimicească splendoarea acestei pietre nestimate".

Un lucru n'au înţeles cerce tă tor i i necredincioşi ai vieţii Mântuitorului , c ă scrierile N. T. nu sunt lucrări compuse în biblioteci, pentru specialiştii cr i t ice i negativiste.

— „Autori i Evangheli i lor n'au scris lucrările lor cu gândul de a sat isface curiositatea şi exigenţele unor cet i tori şi cr i t ic i din secolul al nouăsprezecilea şi al douăzecilea, c ă r o r a le place să scormonească de dragul de a scormoni, să se edifice asupra unor chestiuni care- i interesează pe dânşii, să caute răspunsuri sa t i s făcătoare la tot felul de nedumeriri şi î n t r e b ă r i ce le t r e j prin cap, să despice firul în patru, să caute nod în papură".

Autori i Evangheli i lor au scr is ca să arate c ă Iisus Hristos este Mes ia cel vestit de profeţi şi c ă Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu.

împotr iva tuturor detractor i lor , d-1 Sterie Diamandi s c r i e , r â n d u r i admirabile despre opera şi carac teru l lui Iisus. II consideră pe r â n d „o personalitate fără părechs în istoria omenirii" „ceva inedit şi unic", „cea mai a r z ă t o a r e şi vitală problemă pe c a r e o c j n o a ş t e omenirea, în sfera lumii spirituale".Şi conclude, c ă „nu ne impresionează, nici vastul a p a r a t ştiinţific de c a r e se folosesc pescuitorii în apă tulbure, nici luxul de erudiţie de c a r e se face a t â t a caz, nici sofismele ademenitoare, mai mult sau mai puţin reuşite.

„ E de ajuns o singură adiere a simţului cr i t i c , c a să se împrăştie ceaţa confuziunilor, să dispară norul prejudecăţ lor, să c a d ă masca ipocriziei, iar adevărul să iasă Ja iveală, limpede c a lumina zilei".

Iisus Hristos nu are în viaţa şi opera sa niciun punct vulnerabil, nu are călcâiul lui Achile. Fur ia cu c a r e se r id ică adversar i i împotriva Lui face dovada cea mai vie despre Dumnezeirea şi veşnica sa actual itate .

— „Iisus Hristos — scrie d-1 Diamandi — are şi astăzi apologeţi fanatici şi detractori inverşunaţi. In jurul numelui său se dau şi în zilele noastre bătălii vijelioase. După scurgerea unui timp aşa de îndelungat, Iisus se dovedeşte tot atât de actual, ca şi acum 19 veacuri. Roata vremii n'a putut să-l macine şi să-l învechească. A rămas acelaş, strălucitor şi viu, isvor nesecat de energie spirituală, ferment de civilizaţie şi cultură, factor de progres, ctitorul care făureşte cetatea viitorului. — Este şi acesta un semn care dovedeşte divinitatea lui Iisus",

M a i mult decât totdeauna, se împlineşte, se repetă şi se adevereşte profeţia Dreptului Simeon că Iisus „este pus spre căderea şi scularea multora" ( L c . 2, 34) .

D-1 Sterie Diamandi are , în lucrarea sa despre Fiul lui Dumnezeu, unele propoziţii c a r e se pot disc ta . U n merit însă nu i se poate tăgădu i : obiect ivi tatea cu c a r e desvălue erorile şi v igoarea prin c a r e combate părerile autorilor c a r e neagă istorici tatea şi divinitatea Mântuitorului . Dragostea şi admiraţia sa faţă de creştinism şi faţă de Iisus este mai presus de or ice îndoială.

Părer i le greşite ale d lui prof. L . Blaga des" pre creştinism au răspunsul cuvenit mai de vreme de cum ne-âm a ş t e p t a t : prompt, ştiinţific, logic, temeinic, ver id ic şi f ă r ă putinţă de apel, în opera d lui prof. Sterie Diamandi,

P a r c ă a lucrat prin D-sa mâna şi harul lui Dumnezeu.

Despre ce să predicăm? In D u m i n e c a 18 -a după Rusal i i , la 27 Sep

temvrie 1942, să vorbim despre milostenie . In cultul divin se cuprind o mulţime de ru

găciuni, mai lungi sau mai scurte , prin c a r e inv o c ă m numele şi cerşim ajutorul lui Dumnezeu.

— „Doamne, milueştene!".. . „Fie, Doamne, mala ta spre noi"... «Doamne, ai milă de noi..." „Dumnezeule, milostiveste-te spre noi"... „Milueş-te ne pe noi, Doamne, milueşte-ne pe noi"... „Uşa milostivirii deschide-a nouă"... „Milă şi i er tare de păcate,. . . s fârş i t creşt inesc vieţii noastre, f ă r ă durere... „Dă-ne, Doamne !"... ş. a. sunt tot strigăte , glasuri, mâini şi inimi îndreptate spre cer .

Chemăm în ajutor pe Dumnezeu, pentrucă El e Milostivul (Ps. 110, 4 ) . E l e „Dumnezeul îndurării , cel milostiv, îndelung r ă b d ă t o r , bun şi adevăra t" (Ps. 85, 1 5 ) ; „Părintele îndurări lor şi Dumnezeul a toa tă mângăerea" (II Cor . J , 3 ) , c a r e milueşte pe toţi (Rom. 11, 32) . In marea sa milostiv ire Dumnezeu a r e milă .de făpturile c a r e sufăr şi le milueşte; i a r t ă pedepsele cuvenite faptelor rele, ajută sărac i i , ocroteşte nefericiţii şi mângăe scârbiţ i i .

D a r mila nu este numai o însuşire dumnezeiască. Mi la sau milostenia este una dintre v irtuţile creştinului bun, una dintre cele mai frumoase podoabe ale omului, una dintre cele mai bogate fântâni şi dintre cele mai adânc i izvoare ale fericirii .

P a r c ă nic iodată nu se simţeşte omul mai bine ca atunci când dărueşte sau când se dărueşte. Şi într'un caz şi în celalalt, mulţumirea, bucuria şi înălţarea sufletească sunt negrăite .

Faptele de binefacere şunt cele mai răsplă-

tite, tocmai fiind ă nu sunt răsplăt i te după cum sunt făcute. D a i bunuri pământeşti şi dobândeşti comori cereş t i ; faci bine trupului şi se răsplăteşte sufletului; ajuţi omul şi împrumuţi pe Dumnezeu.

Nu e nicio mirare deci c ă cei milostivi sunt fericiţi ( M t . 5, 7), deoarece . e mai fericit a da, decât a lua (Fapte 20, 35).

V ir tu tea milosteniei se a r a t ă în faptele îndurării trupeşti şi în faptele îndurări i sufleteşti, după cum ele ajută trupul sau sufletul.

Faptele îndurării trupeşti sunt: A sătura pe cel flămând ( M t . 25, 35) , „că de

vor fi fratele sau sora goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi le v a zice c ineva din vo i : merg-ţ i cu pace, încălziţi-vă şi vă săturaţ i , şi nu le-ar da cele de trebuinţă trupului, ce folos a r fi ?" ( I a c . 2, 1 4 - 1 5 ) ;

A adăpa pe cel însetat ( M t . 2 5 , 3 5 ) , pentrucă „cel ce v a adăpa pe unul din aceşt i mai mici numai cu un pahar de apă rece în numele de ucenic, amin g r ă e s c v o u ă : N u îşi v a pierde plata sa" ( M t . 10, 4 2 ) ;

A îmbrăca pe cel gol ( M t . 2 5 , 3 6 ; Iac . 2, 15), pentrucă şi tu gol ai ieşit din pântecele maicii tale şi gol te vei în toarce ( Iov 1, 2 1 ) ;

A primi în casă pe cel strein ( M t . 25 ,35 ) , pentrucă şi noi suntem că lă tor i şi... „cel ce v ă primeşte pe voi pe mine mă primeşte..." zice Domnul ( M t . 10, 4 0 ; Is. 58, 7 - 8 ) .

A căuta pe cel bolnav ( M t . 25, 36) , pentrucă celce mângăe v a fi şi el mângâiat de Dumnezeu (II Cor . 1, 4);

A cerceta pe cel din temniţă ( M t . 25, 36), în nădejdea c ă se v a slobozi din robia stricăciunii , spre l ibertatea mărir i i fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8, 2 1 ; II P e t r u 1, 1 9 ) ;

A îngropa pe cel mort, precum şi Iisus a fost îngropat de c ă t r e Iosif şi Nicodim (In 19, 38—42) .

Faptele îndurării sufleteşti sunt: A îndrepta pe cel ce greşeşte, pentrucă „cel

ce a întors pe p ă c ă t o s dela r ă t ă c i r e a căi i lui îşi va mântui sufletul de moarte şi v a acoperi mulţime de păcate" ( Iac . 5, 2 0 ) ;

A învăţa pe cel neştiut or, pentrucă Dumnezeu voeşte ca toţi oamenii să cunoască adevărul (I Tim. 2, 4 ) ;

A sfătui pe cel ce stă la îndoială, c a să se în toarcă dela întunerec la lumină şi dela îndoială la credinţă ( F a p t e 17, 27) ;

A ne ruga lui Dumnezeu pentru aproapele, pentru prieteni şi vrăjmaşi ( M t . 5, 4 4 ; L c . 23,34; I Tim. 2, 1), deoarece mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului ( Iac . 5, 16) ;

A mângâia pe cel întristat, c a „prin r ă b d a r e a şi mângăerea S c r i p t u r i l o r nădejde să avem" (Rom. 15, 4 ) ;

A răbda asupririle şi a întăr i în r ă b d a r e pe cei asupriţi, c ă c i „întru r ă b d a r e a v o a s t r ă v ă veţi mântui sufletele* ( L c . 21, 19 ; I Petru 2, 1 9 - 2 3 ) ;

A ierta celor ce ne-au greşit, c ă c i „de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tată l vos tru nu va ierta vouă greşale'e voastre" ( M t . 6, 12 15; 18, 2 1 - 3 5 ) .

După c j m sufletul e mai mare decât trupul ( M t . 6, 25), totaşa şi faptele îndurări i sufleteşti, fa ţă de cele trupeşti sunt mai scumpe înaintea lui Dumnezeu şi agonisesc o mai mare c o m o a r ă în ceruri .

F i e c a r e creşt in e dator să f ie darnic , c a pământul c a r e întoarce seminţele primite înmulţite ; să fie milostiv, ca Dumnezeu, care plouă peste drepţi şi nedrepţi ( M t . 5, 4 5 ) ; să iubească pe a-proapele cu fapta şi cu adevărul (I In 3, 1 8 ; Iac . 2, 1 5 — 1 7 ) ; să facă în măsura puterilor sale milostenii şi danii pentru biserici, şcoli, aşezăminte de ocrot ire a săraci lor , văduvelor, orfanilor, bol-na 7ilor.

— „Fiecare să dea cum socoteşte cu in ima, nu cu mâhnire sau de silă, c ă c i Dumnezeu iubeşte pe dătătorul de bună voie" (II Cor . 9, 7) .

Pentru cel ce nu face milă, judecata este f ă r ă mi lă ( Iac . 2, 13). Cu cei milostivi şi Dumnezeu e milostiv. *

S e spune cu dreptate c ă „mâna cea mai frumoasă este aceea c a r e face milostenie".

O mână caldă, o faptă de milostenie făcută cu dreapta c a să nu ştie s tânga ( M t . 6, 1—4), descopere totdeauna o inimă de samarinean, iubitoare şi b inefăcătoare ca ploaia peste glia uscată şi c a leacurile peste rănile bolnavului.

— „Omul milostiv îşi face bine lui, pe când cel cu inima împietrită îşi chinueşte trupul" ( P r o v . 11, 17 ; 14, 21 ; 21, 21).

— »Fiţi deci milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv* ( L c . 6, 36) .

Informafiuni • Dela m o a r t e a lui I a n c u s'au împlinit 70

ani. Aradul a comemorat acest eveniment printr'un parastas oficiat în Catedra la oraşului la Ziua Crucii, după c a r e a c u v â n t a t P ă r . P. Bogdan, şi printr'un festival organizat în sala Palatului Cultural, în cadrul căruia a vorbi t dl adv. Dr. 0:ta-vian Lupaş, despre : „ C â t e v a aspecte ale revoluţiei din 1848 în oraşul şi judeţul Arad" . Confer inţa şi festivalul întreg, au avut un succes desăvârş i t . Cântecele corului „Armonia" de sub conducerea d-lui Gh. Şerban şi ale corului şi orhestrei militare de sub conducerea maestrului I. R . Botto , au trez i t în sufletele număroasei asistenţe sentimente de mare însufleţire şi de patriotism,

iar dl O . Lupaş- în confer in ţa eminent p regă t i t ă a e v o c a t emoţionant f igura Iancului cu foarte pot r iv i te ref lexiuni şi aplicaţiuni asupra actualităţ i i , ceeace a s tâ rn i t în rânduri le ascul tă tor i lor mult entusiasm, optimism şi aplauze furtunoase.

A t â t la paras tas c â t şi la fes t ival au par t i c ipa t autori tăţ i le locale în frunte*cu P. S. Sa Părintele Ep i scop Andre i şi popor mult.

• P, S. A r h i e r e u Va ler iu Moglan, v icarul Mi t ropo l ie i M o l d o v e i , a fost delegat de P. S. S. Pa t r ia rhul Nicodim să. gireze conducerea Episcopiei Buzăului, până la alegerea vii torului t i tular .

• Pe ler inaje le la schi tu l S f . Gheorghe, sau cum se mai zice „La Feredeu" , au avut la Ziua Crucii o desfăşurare impunătoare cum n'au mai avut până acum. 1942 putem spune c ă este pent ru Epa rh i a Aradului anul consacrării tradiţiei pelerinajelor la schitul Sf-. Gheorghe. D i n anii când Păr in te le prof. P. B â r u şi co labora to r i i S f in ţ ie i Sale adunau p ia t ră cu p ia t ră şi urcau dela Co-văs in ţ i mulţi chi lometr i până în inima codrului bucată ' cu buca tă ţigla şi materialul de lipsă pentru zidirea schitului şi a case i de adăpost , până la proporţi i le peler inajelor din anul aces ta , este o dis tanţă considerabi lă . Dé la 2—3—7—10 inşi, anul aces ta pelerinii au t recu t mult peste o mie. Au veni t dela Arad , din satele de pe gran i ţă şi mai ales din satele Podgor ie i , în frunte cu 15 preoţi .

Grupul .cel mai mare de pelerini a porni t în dimineaţa zilei dela b i se r ica din Covăsin ţ i , în frunte cu P, C. P ro t . Caius Tur icu , consi l ier eparhial , c a re până la schi t a făcut cele 14 po-pasuri ale Drumului Cruc i i .

Ajunşi la schi t , s 'au făcu t spovedir i , s'a ofic i a t în sobor S f . L i t i r g h i e la ca re a pred ica t to t P. C. C, Tur icu şi s'au "cuminecat 83 pelerini. Răspunsuri le l i turgice au fost date de corul intelectuali lor din Covăs in ţ i , admirabi l pregăt i t şi condus de dl d i rec to r şcolar pens. Gh. Popa, un pilduitor şi venerab i l chip de dascăl confesional .

După o scur tă pauză s'a slujit s f inţ i rea apei şi sf. Mas lu , la c a r e a predica t P r . II. Felea , apoi a urmat o şedinţă de Ş c o a l ă Duminecală .

Pe la orele 17 pelerinii au început a se îndrepta spre satele lor, în c â n t e c e sfinte, a v â n d în frunte praporii , d ieci i şi preoţi i cu ca re au veni t .

î nche ie rea peler inajelor s'a făcut în b i se r i ca din Covăs in ţ i pr in t r 'o rugăciune de mulţumire şi pr in t r 'o cuvân t a r e ocazională, ros t i te de P. C. C. Tur icu .

S e cuvine un cuvân t de recunoşt in ţă pentru comitetul de covăsinţeni, c a r e a luat sub ocrot i rea sa gr i ja schitului. Af la t în părăs i re şi ruină, abia în c â t e v a zile a fost r enova t pr in echipe de

ucru, c a r e s'au angaja t benevol , şi prin donaţi i făcute tot de ei. Amint im pe P ă r i n t e l e Gh. Ba l t a , pe notarul Dehelean, pe vrednicul ţ ă ran I . B â r n a , pe morarul M ă r u ş t e r şi pe ceilal ţ i buni creş t in i , b ă r b a ţ i şi femei, ale c ă r o r nume nu l-am mai reţ inut , c a r e au depus mult în te res şi au făcut multe drumuri la schi t , c a să-1 î m b r a c e în haină de să rbă toa re .

U Dl Locot . I . R . Bot to , apreciatul şi harnicul ş e f al corului şi orhes t re i mil i tare din Arad, a scos r ecen t de sub tiparul D iecezane i o colecţ ie de 21 „Imne şi Cântece" pa t r io t ice , a ran ja te pentru patru v o c i bă rbă teş t i , d in t re c a r e unele compoziţii personale de-ale autorului.

L e recomandăm cu toa tă plăcerea tuturor conducător i lor de coruri . Sunt versur i şi c â n t ă r i c lasice pe c a r e se cuvine să le cunoască f iecare român.

• R e s p e c t u l C r u c i i . D 1 D r . Ioan P. Pap , primul preşedinte al C j r ţ i i de Apel din S ib iu , a dat magistraţ i lor în subordine o foar te instruct i vă circulară despre respectul ce se cuvine sf intei Cruc i , din ca re reproducem t e x t u a l :

„La o ins tanţă am găsi t c ă d-nii magis t ra ţ i nu se scoală în pic ioare , când în faţa lor în şedinţă publică martor i i ori părţ i le prestează jurământul pe Cruce .

După părerea noas t ră aceas t ă manieră este potrivită, să j ignească sentimentul rel igios al jus-t i ţ iabi l i lor şi al Neamului Românesc , c a r e c rede din suflet în S f â n t a Cruce , simbolul legii s t r ă moşilor săi.

Instanţele necesare şi magis t ra ţ i i români sunt sluji torii J u s t i ţ i e i acestui Neam Românesc , con* pus din c reş t in i şi nu din cosmopoliţi şi f rancmasoni şi când c ineva , chemat în fa ţa J u s t i ţ i e i , pe masa că re ia prezidează Crucea şi sub autorita tea că re i a evocându-se Dumnezeu, se ce re înt ă r i r e pr in jurământ pe C r u c e a adevărului mărturisi t , la aces t a c t solemn al cetăţeanului român şi creş t in , magis t ra ţ i i ce lebranţ i la J u s t i ţ i a Ţ ă r i i cu deviza „Nilul sine D e o " , nu pot şi nu au voie sa stea şezând pe scaune, c i ei în prim rând sunt obl igaţ i să dea şi prin at i tudinea ex t e r i oa r ă , toa tă c ins tea şi solemnitatea cuveni tă sf inţeniei jurământului, la ca re se f ace apel. Nepăsa rea nec reş t inească fa ţă de sentimentul de ev lav ie c reş t inească şi românească a just i ţ iabil i lor pentru sf inţenia jurământului, după părerea noas t ră , nu se poate admite în scaunul judecător i lor , c a r i în prim rând t rebue să dea dovadă şi pildă de respectul lor pentru tradiţ i i le şi religia Neamului Românesc , din r a r e şi ei fac parte.

i n faţa Sf- te i C r u c i de pe masa judecătorului n ic i magis t ra ţ i i nu sunt „domni" a t â t de mari ca să se poată socot i dispensaţi de a se descoperi şi de a se r id ica în pic ioare . Însuşi Rege le şi cei mai înalţi demnitar i ai Ţ ă r i i t rebue să f a c ă aces t gest de respect , cu a t â t mai v â r t o s judecă tor i i , c ând judecă, r id icând prin aceas ta solemnitatea şi ser iozi ta tea jurământului mar tor i lor, or i al părţ i lor , pe c a r e v reau să-şi întemeieze judecăţ i le lot". . .

Diecezana Arad.