INTRODUCERE

Pentru a aplica normele sociale, a fost nevoie, în decursul timpului, de realizarea unui instrument necesar reglementării raporturilor dintre individ şi societate. Norma juridică apare ca instrumentul de aplicare precisă, sub forma legilor, a tuturor dezideratelor umane: ordine, dreptate, securitate.

Drepturile omului sunt respectate în măsura în care sunt cunoscute şi în măsura în care sunt însuşite. Este necesar ca oricare individ să conştientizeze existenţa propriilor drepturi şi să respecte drepturile celuilalt.Societatea la rândul ei prin politica pe care o duce ar trebuii să creeze şanse egale fiecaruia, dându-le posibilitatea de a trăi şi a-şi conduce propriul destin prin intersecţii de legi şi norme sociale care să producă acel efect de bunăstare întregii populaţii. Statul este obligat să elaboreze şi să aplice o politica naţionala de dezvoltare, care ar da posibilitatea creşterii constante a bunăstării întregii populaţii, a tuturor indivizilor fără nici o discriminare.

În prezent acţiunile de protecţie socială vizează mai multe domenii în care sunt necesare eforturi colective, respectiv: sănătatea, instruirea şi educaţia, cultura, condiţiile de odihnă şi recreare, mediul social-politic, într-un cuvânt, condiţiile sociale de trai. Protecţia socială este concepută pentru asigurarea unui standard de viaţă la nivelul minimei decenţe pentru toti oamenii, indiferent de mijloacele de care aceştia dispun.Există mai multe categorii de persoane care cer protecţia socială: protecţia şomerilor, protecţia handicapaţilor, protecţia copilului şi a tinerilor, protecţia socială complementară ( protecţia socială în caz de deces, incapacitatea de muncă, boală profesională ).

1

CAPITOL I

ŞOMAJUL.DEFINITII.CARACTERISTICI.CAUZE

Notiunea de şomaj provine de la cuvantul “chomage” din limba franceza, la randul sau preluat din limba greaca “cauma” care insemna “caldura mare” din cauza careia se intrerupea orice activitate. La origine notiunea de somaj reprezenta intreruperea lucrului din cauza temperaturilor ridicate.

Şomajul este o stare negativa a economiei care consta in nefolosirea unei parti din forta de munca salariata şi se poate caracteriza ca o stare negativa a economiei care afecteaza o parte din populatia activa disponibila prin neasigurarea locurilor de munca. Someri sunt toti acei apti de munca, dar care nu gasesc de lucru si care pot fi angajati, partial sau in intrgime, numai in anumite momente ale dezvoltarii economice. Ei reprezinta, un surplus de forta de munca, in raport cu numarul, celor angajati,in conditii de rentabilitate impuse de economia de piata.

Şomajul, alături de inflaţie, candidează la postul de cel mai grav aspect negativ al societăţii. Şomajul a devenit o problema, odata cu dezvoltarea industrială, incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in perioadele de recesiune, cand intreprinderile industriale îşi micsorau producţia si, ca urmare, eliberau un numar important de muncitori, care deveneau şomeri.

1

1 DEX - Dictionarul explicativ al limbii romane (editia a III-a, 2009, revazuta si adaugita)2 Dictionar economic si financiar

2

Şomajul1 este un fenomen contemporan, complex, cuprinzator, care include în sfera sa aspecte economice, sociale, politice, psihologice si morale.

Dicţionarul explicativ al limbii române îl defineşte ca un fenomen economic caracteristic societăţii capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariati raman fara lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea si oferta de forta de munca.

Şomajul2 = dezechilibru care reprezinta un excedent al ofertei fata de cererea de munca cu niveluri si sensuri de evolutie diferite pe tari si perioade, avand, initial, caracter temporar, iar in ultimele decenii, unul permanent, dar care nu exclude total si definitiv existenta de ocupare deplina a fortei de munca.

Problema şomajului şi a eliminării acestuia s-a pus cu acuitate după Marea Depresiune Economică din perioada 1929 – 1933 şi mai ales, după 1949 când multe ţări au introdus chiar în legislaţii obligaţia guvernului de a menţine un nivel înalt şi stabil de utilizare a forţei de muncă.

Şomajul este caracterizat de pierderea de venit, pierderea încrederii de sine, erodarea raporturilor cu comunitatea si apariţia sentimentelor de alienare şi excludere din viata normala, ceea ce provoaca tensiuni si amenintarea stabilitatii sociale.Pe plan national, excluderea unei parti a fortei de munca influenteaza dinamica marimii PIB, in sensul ca instruirea, calificarea celor aflati in somaj au presupus cheltuieli din partea individului si a societatii, cheltuieli care nu vor putea fi recuperate in situatia somajului de lunga durata ; aceasta forta de munca, iesita din populatia activa ocupata, nu contribuie la cresterea PIB ; societatea suporta costurile somajului pe seama contributiei la fondul de somaj, din partea agentilor economici si salariatilor.

La nivel de individ - familie, somajul se repercuteaza negativ asupra venitului, indemnizatia de somaj fiind mai mica decat salariul.Somajul se manifesta inegal pe tari, zone, perioade, sexe, varsta, calificare profesionala. Afecteaza de cele mai multe ori tinerii si femeile, iar prelungirea in timp mareste riscul degradarii competentei profesionale si dificultatea de reintegrare. Somerul de lunga durata se descalifica, uneori iremediabil. Uitarea gesturilor profesionale, pierderea ritmurilor de munca il fac pe somer mai putin competitiv si antreneaza o neincredere sporita in randul potentialilor patroni.

Conform BIM (Biroul International al Muncii), sunt considerati someri persoanele care cumuleaza urmatoarele conditii:

Au depaşit varsta de 15 ani; Sunt apte de munca; Nu au loc de munca (a incetat contractul sau a fost temporar intrerupt şi sunt in

cautare de munca remunerata); Sunt fara ocupaţie, apte de munca, nu au mai lucrat sau ultimul loc de munca nu

a fost remunerat; Sunt disponibile imediat pentru o munca salariata.

Exista o serie de teorii sociologice cu referire la factorii cauzatori ai somajului:

o Teoria clasica sustine ideea ca somajul exista numai pentru persoanele care vor sa se angajeze, dar cu un salariu superior celui stabilit pe piata muncii. Ca urmare, somajul are cauza rigiditatea salariului real la scadere, nivelul prea ridicat al acestuia pretins de lucratori si presiunile sindicale asupra modului de determinare a salariului care impiedica intreprinzatorii sa ridice cererea de forta de munca la nivelul care ar absorbi intreaga oferta existenta la un moment dat.

3

Somajul voluntar rezulta din faptul ca o parte din someri accepta voluntar sa ramana in aceasta situatie pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. Ea s-ar datora dorintei lor de a avea mai multa informatie despre locurile de munca ce se ofera. Considerand insuficiente informatiile furnizate pe piata muncii, ei prefera sa examineze singuri ansamblul de oportunitati in baza unor calcule de tip cost / avantaj (costul = lipsa ocuparii, iar avantajul = un loc de munca mai bun).

o Teoria lui John Maynard Keynes sustine ideea ca somajul involuntar exista daca, in cazul unei cresteri usoare, in raport cu salariul nominal, a preturilor la bunurile pe care le consuma muncitorii, cat si cererea totala de mana de lucru dispusa sa munceasca la salariul nominal curent, cat si cererea totala de mana de lucru la acel salariu, ar fi mai mari decat volumul existent al ocuparii. Cauza somajului involuntar este insuficienta cererii de consum. Cum cererea de forta de munca e derivata din cererea pentru bunurile la producerea carora este folosita, explicatia somajului involuntar nu se gaseste pe piata muncii, ci pe piata bunurilor si serviciilor. O reducere a investitiilor din diverse motive (rata dobanzii ridicata, rata profitului inacceptabila pentru intreprinzator, conjunctura nefavorabila) va reduce intr-o etapa urmatoare productia, intreprinzatorii nu mai sunt interesati sa ceara angajari, iar pretul de vanzare coboara. Diferenta intre volumul ocuparii anterioare si cel existent in noile conditii este somaj involuntar, pentru ca acesti lucratori ar accepta lucrul la salariul curent al pietei, dar cererea este insuficienta datorita scaderii investitiilor, care numai incurajeaza investitorii sa angajeze salariati.

Conceptia neoclasica sustine ca somajul ar rezulta din insesi procesele cresterii, ceea ce ii ofera caracterul de fenomen “natural”. Somajul ar rezulta din mobilitatea fortei de munca si conditiile de informare a pietei muncii. Statisticile arata o diminuare a perioadei medii de ocupare si, respectiv, o marire a duratei medii de somaj datorate prelungirii perioadei dintre doua angajari.

Factori determinanţi ai şomajului constituie munca, forţa de muncă şi nivelul ocupabilităţii populaţiei. Conform Dictionarului explicativ al limbii romane, munca este o activitate constienta, specifica omului, indreptata spre un anumit scop, in procesul careia omul efectueaza, reglementeaza si controleaza prin actiunea sa schimbul de materii intre el si natura, pentru satisfacerea trebuintelor sale.

Munca, factor de productie activ si determinant in activitatea economica, impune o analiza ampla la nivel macroeconomic si microeconomic. Munca ocupa, in universul sociologilor, un loc preponderent. Ea mobilizeaza iscusintele, permite omului sa depaseasca constrangerile mediului si contribuie astfel la crearea bogatiilor. Veniturile care ii sunt asociate constituie o componenta esentiala a cererii reprezentate de gospodarii si permit accesul la consum. Indiferent ca este vorba de atribuirea posturilor, de ierarhia calificarilor, sau de

4

organizarea relatiilor profesionale, gestiunea resurselor umane regrupeaza aceste diferente caracteristice si pune in joc mai multe problematici. Unele trimit la dezbateri teoretice, altele se refera la contributii mai factuale; de exemplu, cum se explica progresia somajului de lunga durata: trebuie sa incriminam rigiditatea aparatului productiv, sa ne pronuntam in favoarea unei redefiniri a procedurilor de indemnizare sau sa evocam recompunerea relatiilor sociale; trebuie sa rationam in termeni de integrare si de polivalenta sau sa punem accent pe delocalizarea activitatilor si reducerea posibilitatilor de angajare. O alta tema de actualitate: precarizarea locurilor de munca, inegalitatile dintre categoriile mainii de lucru ce risca sa se accentueze.

Pentru a caracteriza nivelul fortei de munca trebuie utilizati urmatorii indicatori: populatia activa si populatia ocupata sau neocupata.

Populatia activa este totalitatea persoanelor cu o varsta mai mare decat o anumita limita stabilita legal si o sursa proprie de venit. Populatia activa se imparte in doua categorii: obisnuit activa si curent activa. Prima categorie, populatia obisnuit activa, este constituita in functie de modul in care se participa la creearea de bunuri si servicii in decursul unui an si cuprinde toate persoanele care au depasit o anumita varsta – in cazul mai multor tari: de 15 ani – si al caror principal statut in ceea ce priveste activitatea in cursul unei lungi perioade (un an calendaristic) a fost “ocupat” sau “neocupat”.

A doua categorie, populatia curent activa, a fost constituita in functie de participarea la productia de bunuri si servicii in decursul unei saptamani si cuprinde toate persoanele ce indeplinesc cerintele pentru a fi incluse in categoria “ocupat” – “neocupat”. Persoanele cu statutul “ocupat” au o varsta mai mare de o anumita limita si in timpul unei perioade de o saptamana sau o zi sunt cuprinse intr-una din categoriile:

Angajat – platit (prezent la munca sau cu servicu, dar absent de la munca) Angajat in propria unitate (prezent la munca sau cu activitate, dar absent de la

munca). Persoanele cu statutul “neocupat” au depasit o anumita varsta, iar in timpul perioadei de referinta sunt fara munca, disponibil pentru munca sau in cautarea unui loc de munca. Neocuparea este numarul de persoane care cauta loc de munca, iar neocupatii sunt persoanele fara loc de munca, numiti someri.

Piata muncii nu functioneaza, ca o piata obisnuita atat din cauza restrictionarilor legislative (patronat, sindicate) si a raportului de forte dintre acestia. Piata contemporana a muncii se poate afla fie in situatia de echilibru, adica de subocupare sau supraocupare. Prin politicile sociale promovate de guvernele tuturor tarilor, se tind spre realizarea unui grad de ocpare (deplina) a populatiei active cat mai apropiat de ocuparea deplina. Potrivit opiniilor diferitilor economisti romani si straini, realizarea unui grad de ocupare deplina

5

este considerata aproape imposibila, declarand ca este satisfacator un grad de ocupare 97-98%, respectiv de neocupare de 2-3%.

Piata contemporana a muncii inglobeaza mai multe moduri de combinare a factorului munca, din punct de vedere al ocuparii:1. Echilibru – oferta si cererea de munca sunt egale – ocupare deplina2. Dezechilibru

a) subocupare – oferta de munca este mai mica decat cererea b) supraocupare – oferta de munca depaseste cererea

Echilibrul pietei muncii trebuie sa fie abordat ca:1. Echilibru functional – defineste zona de compatibilitate a ocuparii fortei de munca si cresterea productivitatii muncii, in conditiile strict determinate de producatori.2. Echilibru structural – exprima modul de distribuire a resurselor de munca pe sectoare, ramuri, activitati social-economice, profesii, calificari, zone s.a.3. Echilibru intern – intre nevoile si resursele de munca, ambele conditionate de volumul de munca si cel al productivitatii.

Formele dezechilibrului pe piata muncii pot fi intelese numai dupa explicarea termenilor: ocupare deplina, somaj voluntar si somaj involuntar.

Conceptele de somaj voluntar si somaj involuntar caracterizeaza si aprofundeaza somajul natural.

6

OCUPARE DEPLINA – angajarea a 96-97% din populatia activa disponibila, diferenta pana la 100% fiind considerata somaj natural.

Aceasta reprezinta acel volum si acea structura a ocuparii, a utilizarii fortelor de munca, care permit obtinerea maximului de bunuri pentru acoperirea nevoilor oamenilor.

SOMAJ VOLUNTAR – consta in acea neocupare datorata refuzului sau imposibilitatii unor persoane de a accepta salariul oferit. Un asemenea somaj arata ca sunt si persoana care nu pot sa se angajeze intr-o activitate deoarece nivelul ridicat al salariilor, determinat prin negocieri colective, genereaza diminuarea cererii de munca.

SOMAJUL INVOLUNTAR – include persoanele neocupate care ar fi dispuse sa lucreze, acceptand chiar un salariu nominal mai mic decat salariul existent, sperand ca atunci cand cererea efectiva de munca se va mari, va creste si nivelul ocuparii.

De regula somajul este tratat si apreciat prin prisma celui involuntar, astfel putem incerca sa conturam o definitie acestui fenomen.Somajul este un dezechilibru al pietei muncii la nivelul ei national - un excedent al ofertei fata de cererea de munca cu niveluri si sensuri de evolutie diferite pe tari si perioade, ce are in prezent un caracter permanent, dar care nu exclude definitiv existenta starii de ocupare deplina a fortei de munca. Somajul se mai poate defini ca o stare de inactivitate economica, totala sau partiala, proprie celor care nu au loc de munca, sunt in cautarea unuia, dar nu-si pot gasi de lucru ca salariati. Somajul este locul de intalnire si de confruntare al cererii globale si ofertei globale de munca.

Somajul voluntar apare atunci cand muncitorii refuza oportunitatile de locuri de munca aparute, preferand sa ramana someri. In schimb, somajul involuntar apare atunci cand pe piata muncii sunt insuficiente locuri de munca pentru a satisface toti cei apti de munca.

In cadrul somajului voluntar se incadreaza urmatoarele categorii din populatie:• persoanele angajate care prefera sa isi intrerupa temporar activitatea deoarece apreciaza ca ajutorul de somaj le asigura o existenta decenta• somerii care asteapta locuri de munca mai bune si mai potrivite lor decat cele existente la un moment dat

• persoanele casnice care au hotarat sa se incadreze, dar inca ezita din cauza nivelului salariului si a conditiilor de munca existente pentru moment In functie de natura si cauzele somajului intalnim somajul conjunctural, frictional si structural.

In functie de raportul cerere-oferta si de impactul acestui raport pe piata muncii avem urmatoarele categorii de somaj: clasic (somaj prin eficienta a productiei), ciclic (somaj prin insuficienta cererii) si sezonier.In cele ce urmeaza sunt prezentate trei dintre cele mai intalnite tipuri de somaj:

SOMAJUL SEZONIER

Acest tip de somaj este determinat de fluctuatiile cererii fortei de munca. In marea majoritate a cazurilor aceste fluctuatii pot fi anticipate si urmeaza un model sistematic de-a lungul anilor. Domenii in care acest tip de somaj se manifesta cu precadere sunt agricultura sau constructiile, unde pe tip de iarna cererea de munca scade dramatic.

7

SOMAJUL FRICTIONAL

Este cea mai raspandita forma de somaj, si este determinat de persoanele care se gasesc in tranzitie intre slujbe. Apare datorita dinamicitatii pietei de munca, deoarece inerent este un interval de timp in care somerii ajung la o slujba vacanta potrivita. SOMAJUL STRUCTURAL

Somajul structural (sau de neadaptare) apare in urma unui dezechilibru intre structura ofertei si a cererii de munca. Astfel, poate surveni in urma unei nepotriviri structurale la nivelul profesiilor, a impartirii teritoriale sau demografice intre ce locuri de munca sunt oferite si ce calificari au cei care sunt apti de munca.

O categorie mai aparte de somaj o reprezinta somajul deghizat. Acesta cuprinde acele persoane inregistrate ca someri, dar care in realitate lucreaza fara contract de munca, beneficiind in acelasi timp de toate drepturile legale ale unui somer. Cartile de specialitate alcatuiesc o clasificare a formelor de somaj, luand in considerare mai multe criterii:

In analize care cupleaza criteriile cauza, sfera de cuprindere si durata, se disting:

8

Somaj conjunctural (ciclic) – care apare in urma reducerilor de activitate ce au loc in fazele de recesiune, depresiune sau criza ori datorita unor perturbatii din viata economica.

Somaj tehnologic – reprezentat de reducerea locurilor de munca datorita modificarilor in aparatul tehnic de productie. Resorbirea lui presupune recalificarea fortei de munca sau chiar reconversia ei, fiind necesara o perioada mai lunga de timp pentru reincadrarea lucratorilor.

Somajul structural – generat de modificari in structura activitatii si a mobilitatii profesionale; poate rezulta si dintr-o inadecvare a ofertei de munca, la nevoile diverselor domenii de activitate.

Somaj sezonier – intalnit cu regularitate in ramurile si sectoarele de activitate cu caracter sezonier (agricultura, turism)

Somaj total – cuprinde intregul timp de lucru al unui salariat Somaj partial – reducerea temporara sau de durata a timpului de lucru (saptamana

incompleta sau zi incompleta), destul de des intalnit Somaj de oferta – atunci cand intreprinzatorii refuza sa mai produca si sa mai

angajeze lucratori in conditiile existente de rentabilitate a capitalului, pe care le considera inacceptabile.

Somaj de excludere, reprezentativ pentru lucratorii mai varstnici; Somaj de insertie, propriu celor sub 25 de ani; Somaj de reconversiune, legat de restructurarile industriale.

Aceste ultime 3 forme nu evolueaza in acelasi ritm. Din 1985 somajul de excludere este in scadere. Dimpotriva, somajul de reconversiune, caracterizat de cresterea numarului concedierilor din motive economice, precum si somajul de insertie, corelat cu cresterea procentului activitatii feminine la varste intermediare, se mentin la nivel ridicat. Diferentele sunt mari chiar de la o tara la alta. Numarul somerilor de lunga durata este foarte mare in Spania, Olanda si Belgia. Alte regiuni sunt relativ ocolite de acest fenomen (America de Nord, Scandinavia). Aceste diferente depind de diversi factori. Este vorba, de la caz la caz, de repartizarea populatiei active, de structurile industriale sau de nivelul de calificare. Trebuie mentionate si variabilele institutionale (influenta legislatiei, organizarea protectiei sociale si dinamica relatiilor contractuale).

Aparitia si accentuarea somajului au o multitudine de cauze obiective, dar si subiective. In conditiile unei productivitati a muncii ridicate, ritmul de crestere economica, nu mai este capabil sa creeze noi locuri de munca, astfel incat sa asigure o ocupare deplina, pe piata muncii, decalajul intre cererea de munca si oferta de munca fiind in favoarea ultimei.

Cauzele şomajului pot fi clasificate în două mari categorii:

9

I. Prin intermediul factorilor determinanţi ai pieţei muncii, facem apel la teoria căutării locurilor de muncă, în condiţiile în care şomerul doreşte, mereu, un ritm superior de salarizare. Un alt exemplu este teoria contractelor implicite, conform căreia acceptarea unor nivele relativ joase ale preţului forţei de muncă este determinată doar de primirea, din partea patronatului, a unor garanţii împotriva fluctuaţiilor salariale şi a concedierilor. În acelaşi cadru menţionăm teoria salariului eficient, inducând relaţia inevitabilă dintre productivitatea muncii şi salariu.

II. Prin prisma interacţiunii pieţelor, cauzele şomajului vizează: dezechilibrul dintre cerere – ofertă, atât pe piaţa muncii, cât şi pe cea a bunurilor; ciclicitatea economică; insuficienţa măsurilor de revitalizare a economiei, după o criză prelungită; sezonalitatea unor activităţi; existenţa şomajului natural şi a pragului non-inflaţionist al şomajului; cauze tehnice

Exista si cauze de ordin subiectiv, care tin de comportamentul retinut al agentilor economici de a angaja tineri, fie datorita lipsei lor de experianta, fie ca acestia nu se incadreaza in disciplina muncii. In randul tinerilor, somajul apare si ca urmare a tendintei de a cauta locuri de munca platite cu un salariu mai mare, fapt ce intarzie integrarea lor activa.

Progresul tehnic - pe termen scurt, este generator de somaj, intr-o proportie mai mare sau mai mica, in functie de capacitatea financiara a tarilor de a asimila noutatile cercetarii stiintifice, pe termen lung, genereaza noi nevoi, care sunt acoperite prin produse rezultate din activitati noi, generatoare de locuri de munca.

Criza economica - caracterizata prin scaderi sau stagnari ale activitatii economice, sporeste numarul de someri, integrarea lor fiind la un nivel scazut. Absorbirea unui numar cat mai mare de someri depinde de posibilitatile reale ale fiecarei tari de a stimula agentii economici in cresterea investitiilor de capital.

Modificarile de structura a ramurilor si sectoarelor economice - sub impactul diversificarii cererii de bunuri, al crizei energetice, conduc inevitabil pentru o perioada indelungata la reducerea cererii de munca.

Imigrarea - emigrarea - influenteaza asupra starii pietei muncii. Imigrarea unei parti a populatiei active in vederea angajarii in diferite tari va spori oferta de forta de munca in cadrul acestora. Emigrarea are un efect invers, de scadere a ofertei de munca in zona de origine.

Conjunctura economica si politica internationala nefavorabila - datorita oscilatiilor ritmului cresterii economice, conflictele armate, promovarii unor politici de embargou influenteaza negativ asupra relatiilor economice vizand importul - exportul, deteriorand activitatile economice in tarile din zona si contribuind la cresterea somajului.

10

Existenta somajului la un nivel ca o rata naturala, urmata de o relativa stabilitate a ofertei de munca, ar genera conditii de echilibru intre rata somajului si rata inflatiei. In Romania, somajul si inflatia, au avut o evolutie sincronizata, atingand, in unele perioade, la cote procentuale deosebit de ridicate. O cauza importanta care sta la baza tendintei de scadere a somajului, reprezinta pe de o parte in emigrarea unei parti importante din forta de munca, iar pe de alta parte, in returnarea, de catre un numar mare de persoane, ce au depasit perioada de acordare a indemnizatiei de somaj, de a se mai inregistra la Agentia de Ocupare a Fortei de Munca.

Explicarea celor doua fenomene somaj - infaltie nu se poate face prin substituirea unuia cu celalat, fiecare isi are propriile cauze si fiecare influenteaza asupra mersului economiei nationale. Somajul este, deci, generat de o multitudine de cauze, unele dintre ele fiind preponderente in unele perioade si tari. Guvernele trebuie sa reduca la minimum efectele neplacute ale ambelor fenomene. Estimarea sau masurarea somajului presupune luarea in considerare a dimensiunii, structurii, intensitatii si duratei acestuia, intr-o perioada sau alta, apeladu-se in acest sens la indicatorii cantitativi si structural – calitativi

Indicatori cantitativi - exprima marimea absoluta a somajului, adica numarul total al somerilor existent, la un moment dat, pe ansamblul economiei nationale, intr-o zona geografica, in anumite ramuri, profesii, meserii.

Rata somajului - exprima procentual marimea somajului, fiind raportul procentual intre numarul somerilor si populatia activaIndicatori de ordin structural - se refera la componenta structurala a somerilor dupa nivelul de calificare, specialitati, meserii, sex, varsta sau rasa.

Pentru o evaluare corecta a marimii somajului la un moment dat, trebuie sa se calculeze :

- intrarile - persoane concediate, casnice sau care au terminat un ciclu de invatamant si nu se pot angaja.

- iesirile - persoane care gasesc noi locuri de munca, cele care revin la vechiul post, cele care nu mai cauta locuri de munca, emigrantii, pensionarii, s.a. Prin structura sa, somajul afecteaza toate categoriile de salariati, fapt ce largeste spectrul saraciei si accentueaza marginalizarea unui numar important de persoane devenite somere sau recent sosite pe piata muncii.

Masurarea somajului - necesita luarea in calcul si a altor elemente, cum sunt :

11

- intensitatea somajului - se calculeaza prin determinarea corecta a momentului incetarii totale sau partiale a activitatii si diminuarea corespunzatoare a salariului sau pierderea totala a locului de munca.

- durata somajului - timpul care se scurge de la pierderea locului de munca pana la reincadrarea sau reluarea activitatii intr-un domeniu sau altul.

Costul somajului are un suport obiectiv atata timp cat societatea nu are capacitatea de a crea noi locuri de munca si de a asigura cresterea gradului de ocupare.

Evaluarea acestor costuri are de trecut două obstacole:

insuficienţa informaţiilor statistice (de exemplu, e imposibilă izolarea perfectă – în orice categorie de cheltuieli – a celor de care beneficiază numai şomerii);

eterogenitatea metodelor de aproximare şi de calcul, în privinţa atât a indicatorilor specifici, cât şi a costurilor propriu-zise. Garantarea unor venituri minime pentru şomeri este o problemă comună tuturor statelor, dar ponderea ajutorului respectiv şi perioada de acordare sunt diferite. O indemnizaţie clasică de şomaj relevă acţiuni asupra populaţiei active, în două direcţii principale: finalitatea ajutorului este de a reduce costurile sociale ale şomajului; modul de indemnizare are urmări asupra cuantumului sumei alocate.

CAPITOLUL II

12

SISTEMUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe şi mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macrosocială. În general, persoana aptă de muncă, dar care nu găseşte de lucru şi poate fi angajată parţial sau total numai în anumite momente ale dezvoltării economică-sociale şi se află în situaţia de a primi indemnizaţia de şomaj se numeşte şomer. În sens restrâns, şomerul este acea persoană care caută un loc de muncă remunerat şi care nu are un asemenea loc în mod curent. Dacă privim conceptul de şomaj din perspectiva timpului, şomajul de lungă durată mai este numit şi şomaj cronic sau şomaj de excludere şi poate să dureze peste anumite limite de timp, diferite de la ţară la ţară, dar, în general, peste 12 luni consecutive. Analiza gradului de selectivitate pe piaţa muncii, atât din punct de vedere al disponibilizărilor cât şi din perspectiva angajărilor, arată că cu cât vechimea de şomer este mai mare, cu atât şansele de angajare ale acestor şomeri sunt mai mici. În România, şomajul de lungă durată este cel care atinge în mod special persoanele cu vârstă mai înaintată care nu au disponibilităţi de recalificare, ca de exemplu femeile, tinerii cu calificare redusă dar şi bărbaţii lucrători calificaţi care ţi-au desfăşurat activitatea în zone monoindustriale şi au fost disponibilizaţi prin concedieri colective ca urmare a restructurărilor.

În sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt asigurate persoanele fizice cetăţeni români care sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri, cu excepţia

13

persoanelor care au calitatea de pensionari, cetăţenii români care lucrează în străinătate, cetăţenii străini care, pe perioada în care domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri. Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări pentru şomaj şi au dreptul să beneficieze de indemnizaţia de şomaj.

Nu beneficiază de ajutorul de şomaj următoarele persoane:

persoanele care deţin, împreună cu membrii familiei, terenuri agricole de cel puţin 20.000 m2;

persoanele care au surse de venituri proprii sau care realizează venituri din prestarea unor activităţi autorizate mai mari de cel puţin jumătate din salariul minim;

persoanele cărora li s-a oferit un loc de muncă corespunzător pregătirii şi nivelului studiilor, situaţiei personale, a stării de sănătate situat la o distanţă de cel mult 50 km mde localitatea de domiciliu sau cărora li s-a recomandat dă către oficiile forţei de muncă, în scris, să urmeze cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare şi au refuzat nejustificat oferta sau recomandarea;

persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare; absolvenţilor de liceu care urmează forme superioare de pregătire profesională.

Ajutorul de şomaj se plăteşte la cererea persoanelor îndreptăţite de la data dobândirii drepturilor pe o perioadă de cel mult 270 de zile calendaristice.

14

Dacă în această perioadă direcţiile de muncă şi pregătire profesională organizează cursuri de calificare, recalificare, perfecţionare sau alte forme de pregătire profesională, şomerii sunt obligaţi să le urmeze.

Ajutorul sau indemnizaţia de şomaj reprezintă o formă de susţinere materială şi protecţie socială a celor rămaşi temporar fără loc de muncă şi constă într-o sumă de bani fixă, neimpozabilă, care se stabileşte şi se acordă lunar, o anumită perioadă de timp, diferenţiat pe categorii de persoane şi vechime în muncă precum şi cu luarea în considerare a salariului de bază minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia.

Persoanele care solicită primirea ajutorului de şomaj trebuie să întocmească şi să prezinte la oficiile forţei de muncă o cerere expresă în acest sens, însoţită de următoarele acte şi documente: cererea pentru obţinerea unui loc de muncă; buletinul de identitate; actele de studii şi calificare; actele eliberate de consiliul local al localităţii de domiciliu, din care să rezulte că persoanele în cauză nu deţin terenuri agricole; actele eliberate de organele financiare teritoriale din care să rezulte că nu au alte surse proprii venituri, etc.

Oficiul forţei de muncă întocmeşte câte un dosar pentru fiecare persoană, cu toate actele care stau la baza acordării ajutorului de şomaj, verificând în acelaşi timp actele şi documentele prezentate, urmând ca în acelaşi timp să se stabilească prin decizia directorului direcţiei de muncă şi protecţie socială, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile pentru acordarea ajutorului de şomaj. Plata ajutorului de şomaj se face lunar de către direcţiile de muncă şi protecţie socială proporţională cu numărul de zile calendaristice cât titularul este îndreptăţit să primească acest drept.

Persoanele beneficiare ale ajutorului de şomaj au următoarele obligaţii : să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la oficiul forţei de muncă pentru vizarea carnetului de evidenţă, comunicarea unor eventuale locuri de muncă vacante sau cursuri de calificare sau recalificare, să comunice oficiului forţei de muncă următoarele :

încadrarea cu contract de muncă pe durată determinată sau nedeterminată; dobândirea de terenuri agricole în suprafaţa prevăzută de lege; identificarea de surse proprii de venituri sau realizarea unui venit mediu lunar pe

membru de familie, de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară impozitat;

îndeplinirea condiţiilor de înscriere la pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă sau, după caz, stabilirea pensiei de invaliditate;

îndeplinirea stagiului militar sau stabilirea domiciliului în străinătate, etc. Plata ajutorului de şomaj încetează în următoarele situaţii : la îndeplinirea termenelor legale;

15

la încadrarea în muncă a titularului sau după 30 de zile de la obţinerea de către acesta a autorizaţiei de executare a unei activităţi pe cont propriu;

în cazul refuzului nejustificat de a se încadra într-o unitate cu contract de muncă pe o durată nedeterminată sau determinată, într-un loc de muncă corespunzător pregătirii şi nivelului studiilor şomerului, situaţiei personale şi stării lui de sănătate;

la data refuzului nejustificat de a urma un curs sau o altă formă de pregătire profesională organizate sau, după caz, la data întreruperii sau neabsolvirii cursurilor pe motive imputabile beneficiarilor. In anul 2009, ajutorul de somaj se calcula proportional cu vechimea in munca a persoanei care solicita ajutorul. Cotele procentuale sunt diferentiate in functie de durata stagiului de cotizare a fiecarei persoane. Baza de calcul o reprezinta 75 % din salariul de baza minim brut pe economie care se acorda pentru un stagiu de cotizare de cel putin un an. La aceasta, se adauga:

-3% pentru persoane cu pentru un stagiu de cotizare de cel putin 3 ani; -5% pentru persoane cu pentru un stagiu de cotizare de cel putin 5 ani; -7% pentru persoane cu pentru un stagiu de cotizare de cel putin 10 ani; - 10% pentru persoane cu pentru un stagiu de cotizare de cel putin 20 ani. Şomerii şi membrii lor de familie care se află în întreţinere beneficiază de următoarele drepturi: asistenţă medicală gratuită; primesc alocaţia de stat pentru copii; perioada de şomaj constituie vechimea în muncă; îşi păstrează dreptul locativ asupra locuinţei de serviciu; beneficiază de drepturi de asigurare socială în perioada în care urmează un curse de calificare, recalificare şi perfecţionare; la cerere li se acordă credite în condiţii avantajoase pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, în scopul creării de noi locuri de muncă, în special pentru şomeri.

2.2 SURSE DE CONSTITUIRE A BUGETULUI ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

Bugetul asigurărilor pentru şomaj se constituie din următoarele surse:

CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR. Angajatorii au obligaţia de a plăti în fiecare lună o contribuţie la fondul pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj care se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra fondului de salarii format din totalul salariilor brute lunare ale angajaţilor care au încheiat contract individual de muncă cu angajatorul respectiv. Această cotă procentuală a variat, fiind de 5%, 3,5%, de la 1 ianuarie 2004 ea a fost diminuată la 3% iar incepind cu 1 ianuarie este de 2,5%; CONTRIBUŢIILE INDIVIDUALE ALE PERSOANELOR SALARIATE. În fiecare lună, angajatorii au obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze lunar contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj, prin aplicarea cotei de 1% asupra salariului de bază brut lunar, corespunzător funcţiei

16

îndeplinite, la care se adaugă după caz, indemnizaţia de conducere, salariul de merit şi alte drepturi salariale care fac parte din salariul de bază pentru persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de muncă;

CONTRIBUŢIILE DATORATE DE PERSOANELE CARE ÎNCHEIE CONTRACT DE ASIGURARE PENTRU ŞOMAJ -au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la bugetul asigurărilor pentru şomaj stabilită la o cotă procentuală calculată ca sumă a cotelor procentuale aplicate în cazul contribuţiei angajatorului, respectiv angajatului asupra venitului lunar declarat în contractul de asigurare pentru şomaj;

venituri din alte surse se constituie, în principal, din dobânzi, majorări pentru neplata în termen a contribuţiilor, restituiri ale creditelor acordate şomerilor, taxe încasate de Agenţia Naţională a Ocupării Forţei de Muncă precum şi din donaţii reprezentând cofinanţări PHARE pentru plăţi compensatorii, conform Memorandumului încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană etc.

În cazul în care sursele enumerate mai sus nu compensează cheltuielile, deficitul bugetar se acoperă prin subvenţii de la bugetul statului. La capitolul cheltuieli, în bugetul asigurărilor pentru şomaj, cea mai mare parte sunt destinate pentru plata indemnizaţiei de şomaj, urmate de alocaţiile de sprijin, plăţile compensatorii, ajutorul de integrare profesională etc.

2.3 DINAMICA OCUPARII PE PIATA FORTEI DE MUNCA

In Romania chiar daca populatia totala a scazut in ultimii ani, aceasta nu a condus si la scaderea populatiei la varsta de munca. De mentionat este ca in ultimii ani populatia apta de munca include femeile in varsta de 16-54 ani si barbatii in varsta de 16 – 59 ani, precum si femeile in varsta de 55 – 56 ani, barbatii in varsta de 60 – 61 ani din sectorul agricol.

Anii

Indicatori2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Populatia totala

97,94 97,73 97,41 97,15 96,86 96,5 96,54

Populatia apta de munca

58,02 58,32 58,75 59,11 60,15 60,2 60,1

Persoanele in afara varstei de munca

41,98 41,68 41,25 40,89 39,85 39,5 39,98

17

Pe fondul scaderii populatiei totale a tarii noastre cu 0,38 % pe an, populatia apta de munca a crescut ajungand in anul 2000 la 60,1 % fata de 59.11 % cat inregistra in anul 1997.

Intrarea in vigoare la 1 aprilie 2001 a noii legi a pensiilor a condus la cresterea populatiei in varsta de munca, deoarece in aceasta lege se stipuleaza cresterea varstei de pensionare de la 55-57 ani femei si de la 60-65 ani barbati.O noua grupare a populatiei ocupate o reprezinta, cea dupa forma de proprietate.

Se cunoaste faptul ca tranzitia la economia de piata presupune diminuarea in cea mai mare masura a sectorului public ( cooperatist ) si dezvoltarea cat mai accentuata a sectorului privat. Astfel incepand cu 1990 cand proprietatea publica reprezenta peste 90 % s-a inceput o diminuare a acesteia, astfel incat in anul 2000 ea a atins o proportie de circa 32,1% ( vezi tabelul nr.2 ).

Anii

Forma de proprietate 2005 2006 2007 2008

Proprietate publica42,5 36,2 35,1 32,1

Proprietate privata54,3 58,2 57,7 59,4

Proprietate mixta3,2 6,4 7,2 8,5

Evolutia populatiei ocupate pe forme de proprietate in Romania Tabelul 2

Scaderea populatiei ocupate in sectorul public ( de stat ) se datoreaza in primul rand procesului de privatizare, prin trecerea in proprietatea privata a unor intreprinderi de stat. Pe langa privatizarea intreprinderilor o alta cauza o reprezinta lichidarea unor intreprinderi nerentabile si restructurarile de personal, facute in majoritatea intreprinderilor de stat.

Populatia ocupata in proprietatea privata a crescut de la an la an datorita infiintarii unui numar mare de firme mici de tipul Societatilor cu Raspundere Limitata, a Societatilor Noncomanditare, a Asociatiilor Familiale si a Societatilor pe Actiuni. Pe langa acestea un alt factor il reprezinta transformarea unor intreprinderi de stat in intreprinderi cu capital privat.Atat in spatiul rural cat si in cel urban, in perioada 2008 – 2009 rata de ocupare este sensibil apropiata de rata de activitate.Populatia ocupata pe medii Tabel 3

2004 2005 2006 2007 2008

TOTAL 64,8 64,8 63,6 63,4 63,2

URBAN 60,5 59,3 57,7 56,7 56,1

RURAL 69,9 71,5 70,8 71,7 72

In structura populatiei ocupate pe provincii ( 1999 ) primul loc este detinut de Transilvania cu 2782665,2 persoane, adica 28,17 % din totalul populatiei ocupate a tarii,

18

urmata fiind de Muntenia cu 25,48 % si MoIdova cu 18,18 %. La polul opus se situeaza Banatul cu doar 6,27 % din totalul populatiei ocupate in Romania.

AniiProvincii 2009 2010

Transilvania 28,17 28,20

Muntenia 25,48 25,78

Moldova 18,18 18,69

Oltenia 12,92 11,64

Dobrogea 8,98 8,89

Banat 6,27 6,80

Structura populatiei ocupate pe provincii

Fata de 2009, in anul 2010 se remarca o diminuare a populatiei ocupate in zona Olteniei pe fondul cresterii acesteia in majoritatea celorlalte regiuni.

2.4. ROLUL AGENŢIEI NAŢIONALE A OCUPĂRII FORŢEI DE MUNCĂ ÎN DIMINUAREA ŞOMAJULUI

Ocuparea forţei de muncă a devenit una din problemele cele mai tensionate ale tranziţiei. România se confruntă cu o criză a ocupării forţei de

19

muncă, în condiţiile declinului economic instalat în ultimul deceniu. Privatizarea şi restructurarea economiei româneşti au influenţat semnificativ piaţa muncii, determinând masive disponibilizări şi amplificarea fenomenului de şomaj. Involuţiile din economie au restrâns posibilităţile de ocupare a forţei de muncă; numărul populaţiei active şi ocupate, respectiv rata de activitate şi de ocupare s-au redus iar şomajul s-a cronicizat.

Apariţia şomajului, menţinerea şi modificarea intensităţii lui, sunt aspecte ce pot fi înţelese numai în legătura lor cu sistemul real al economiei de piaţă. Ca un flux macrosocial global, şomajul este generat de cauze multiple şi complexe fapt pentru care diminuarea acestui fenomen presupune un sistem de pârghii coordonate instituţional.În acest context, a devenit necesară crearea unei instituţii care să monitorizeze şi să diminueze fenomenele negative existente pe piaţa muncii. Astfel, Prin Legea nr.145/1998, a fost reglementată înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesională, instituţie publică cu interes naţional, cu personalitate juridică, ce şi-a început în mod efectiv activitatea la data de 1 ianuarie 1999.

Ulterior, prin Ordonanţa de Urgenţa nr.294/2000 a fost modificată şi completată Legea nr.145/1998, noua denumire a instituţiei fiind Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), împreună cu cele 42 de agenţii judeţene şi peste 180 de agenţii locale au fost constituite cu scopul de a creşte gradul de ocupare a forţei de muncă şi implicit scăderea ratei şomajului. Pentru organizarea şi coordonarea activităţilor specifice la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în subordine agenţii constituite la nivel judeţean şi cel al municipiului Bucureşti, unităţi cu personalitate juridică. Agenţiile judeţene pot înfiinţa subunităţi de furnizare a serviciilor de ocupare a forţei de muncă. Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are următoarele atribuţii principale:

Organizează, prestează şi finanţează, în condiţiile legii, servicii de formare profesională pentru persoanele neîncadrate în muncă;

Orientează persoanele neîncadrate în muncă şi mediază între acestea şi angajatorii din ţară, în vederea realizării echilibrului dintre cerere şi oferta pe piaţa internă a forţei de muncă;

Face propuneri privind elaborarea proiectului de buget al asigurărilor pentru şomaj;

Administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj şi prezintă Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale rapoarte trimestriale şi anuale privind execuţia bugetară;

20

Propune Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale proiecte de acte normative în domeniul ocupării şi formării profesionale şi al protecţiei sociale a persoanelor neîncadrate în muncă;

Organizează serviciile de stabilire, plată şi evidenţă a ajutoarelor, alocaţiilor şi indemnizaţiilor finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj;

Elaborează, în baza indicatorilor sociali de performanţă stabiliţi de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, programe anuale de activitate pe care le supune spre aprobare Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale etc.

Începând cu data de 1 martie 2002, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă implementează Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Astfel, a crescut numărul de măsuri active care îi stimulează pe şomeri să îşi caute o slujbă, iar pe angajatori să creeze mai multe locuri de muncă. Principalele servicii oferite şomerilor de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt:

Informarea şi consilierea profesională constituie un ansamblu de servicii oferite persoanelor în căutarea unui loc de muncă, în mod gratuit. Acestea sunt: furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; evaluarea şi autoevaluarea personalităţii în vederea orientării profesionale; dezvoltarea abilităţii şi a încrederii în sine a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă în vederea luării deciziei privind propria carieră; instruirea în metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă; Serviciile de mediere a muncii reprezintă punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu. Serviciile de mediere constau în oferirea de informaţii privind locurile de muncă vacante şi condiţiile de ocupare a acestora, prin publicarea, afişarea şi organizarea de burse ale locurilor de muncă, medierea electronică, adică punerea în corespondenţa a cererilor şi ofertelor de muncă prin intermediul Internet-ului; Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei afaceri se acordă, la cerere, persoanelor în căutarea unui loc de muncă, sub forma de servicii juridice, de marketing, financiare, metode şi tehnici eficiente de management şi alte servicii de consultanţă. Organizarea de cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri. Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă. Structura serviciilor de calificare/recalificare porneşte de la cursuri de meserii, până la cursuri de perfecţionare. De asemenea, sunt organizate şi cursuri de iniţiere în termenii de bază ai economiei de piaţă sau cursuri de pregătire pentru crearea de întreprinderi mici ; Stimularea mobilităţii forţei de muncă. Persoanele care, în perioada în care primesc indemnizaţia de şomaj, se încadrează în muncă într-o localitate aflată la

21

peste 50 km de domiciliu, beneficiază de o primă de încadrare, egală cu două salarii minime brute pe ţară, în vigoare la data încadrării. Cei care se încadrează într-o altă localitate şi, astfel, îşi schimbă domiciliul, primesc o primă de instalare, echivalentă cu şapte salarii minime brute pe economie ; Stimularea angajatorilor de a încadra personal cu vârstă mai mare de 45 de ani precum şi absolvenţi de şcoli profesionale, liceu sau facultate. Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioada nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri întreţinători unici de familie, primesc de la A.N.O.F.M. timp de 12 luni, o sumă reprezentând un salariu minim brut pe ţară, având obligaţia de a menţine raporturi de muncă timp de 2 ani. De aceleaşi facilităţi beneficiază şi angajatorii care au sub 100 de angajaţi şi încadrează persoane cu handicap. Angajatorii sunt stimulaţi în vederea încadrării absolvenţilor tuturor instituţiilor de învăţământ. Pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, pe durată nedeterminată, angajatorul primeşte, timp de 12 luni, o sumă reprezentând un salariu minim brut pe ţară, iar pentru fiecare absolvent din rândul persoanelor cu handicap, o sumă reprezentând 1,5 salarii minime brute pe ţară, pentru o perioadă de 18 luni. Angajatorii care încadrează absolvenţi sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă sau de serviciu ale acestora cel puţin 3 ani de la data încheierii. În perioada celor 3 ani, absolvenţii pot urma o formă de pregătire profesională, organizată de către angajator, iar cheltuielile necesare pregătirii profesionale vor fi suportate, la cererea angajaţilor, din bugetul asigurărilor pentru şomaj ; Acordarea de credite cu dobândă subvenţionată. Acestea sunt acordate întreprinderilor mici şi mijlocii, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor familiale şi persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi independente şi şomerilor care înfiinţează societăţi în scopul creării de noi locuri de muncă, din care minimum 50% pentru şomeri . Pentru judeţele unde se înregistrează o rată medie anuală a şomajului mai mică sau egală cu rata medie anuală a şomajului la nivel naţional se acordă credite cu o dobândă de 50% din dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României. Pentru judeţele cu o rată medie anuală a şomajului mai mare decât rata medie la nivel naţional creditele se vor acorda cu dobândă redusa; Servicii de preconcediere. În cazul restructurării unor activităţi care pot conduce la modificări substanţiale ale numărului şi structurii profesionale a personalului, angajatorii au obligaţia să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în vederea adoptării unor măsuri pentru combaterea şomajului şi prevenirea efectelor sociale nefavorabile. Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate de restructurările care au loc în economie, angajatorii au obligaţia de a

înştiinţa agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu cel puţin 30 de zile înaintea acordării preavizelor prevăzute de lege.

22

2.5 RADIOGRAFIA SOMAJULUI IN ROMANIA

In Romania, desi numarul locurilor de munca oferite prin intermediul agentiilor de recrutare a crescut de patru ori fata de 2001, tot sunt putine. Aproape un sfert din romani ar accepta orice salariu pentru a fi angajat. Cele mai frecvent oferite locuri de munca sunt in domeniul vanzarilor, pe cand cele mai solicitate posturi sunt in domeniu contabil, financiar si resurse umane.1

2Grafic nr. 1

Cei care cauta un loc de munca prin intermediul agentiilor de recrutare a fortei de munca sunt, in general tineri si au studii superioare3. In anul 2003 s-a inregistrat o crestere cu 294% a numarului de locuri scoase la concurs. Un alt lucru imbucurator este acela ca respectiva crestere a fost asigurata de firme mici si mijlocii. Aceasta ar putea sugera ca mediul de afaceri romanesc a inceput sa renunte la sistemul de angajare prin “relatii” apeland din ce in ce mai mult la instrumente profesioniste, care asigura obiectivitatea procesului de recrutare.

Faptul ca oamenii accepta conditii de munca si salarizare sub pregatirea lor, este confirmata de studiile efectuate de agentiile pentru recrutarea fortei de munca. Astfel potrivit site-ului de recrutare online – www.hit.ro a efectuat studii pe un esantion de 8.000 de candidati in perioada 1 ianuarie – 16 decembrie 2008. S-a observat astfel ca 19% din acestia ar accepta orice salariu pentru a fi angajati pe postul dorit. De asemenea, 20% din candidati ar accepta un salariu mai mic de 150 de dolari pe luna.

Specialistii Agentiei Profesionale au remarcat, fata de 2001, o crestere a interesului din partea candidatilor pentru posturi in domeniul resurserlor umane. Este in continuare evidenta lipsa oricarei corelatii dintre cererea si oferta de munca. Din partea angajatorilor a crescut oferta de posturi in domenii precum vanzari, productie, tehnic, servicii.

1 Ziarul “Capital”, numarul 2, 9 ianuarie 20082

3? 2 site-ul de recrutare a fortei de munca BestJobs

23

Marea majoritate a ofertelor sunt pentru locuri de munca full-time. Numarul de candidati pe aceste posturi are in schimb un procentaj mai mic, ceea ce inseamna ca, desi nu sunt agreate de angajatori, totusi multi candidati pentru locuri de munca prefera posturile part-time. Situatia aceasta se datoreaza in principal ponderii destul de mari a studentilor care isi cauta un loc de munca prin Internet

Varsta celor care cauta un loc de munca este cuprinsa intre 17 si 52 de ani, media de varsta fiind de 26 de ani si 4 luni

Marea majoritate a celor care sunt in cautarea unui loc de munca au terminat facultatea (67%) si domeniul de activitate in care cauta de lucru este in mod

24

frecvent

Majoritatea de 42% din candidati sunt angajati, dar cauta un alt loc de munca. Studentii acopera un procentaj de 34% din membrii inscrisi la agentiile pentru recrutarea fortei de munca(35%)

25

La intrebarea privind salariul dorit, un procentaj de 29% nu au raspuns, iar 19% ar accepta orice salariu pentru a fi angajati. 20% din candidati ar accepta un salariu sub 150% dolari. Este destul de mica proportia persoanelor care nu ar accepta un salariu mai mic de 300 de dolari (14%) din care 2% s-ar angaja numai cu un salariu care depaseste 1.000 dolari.

26

CAPITOLUL III

PROTECŢIA SOCIALĂ ÎN DIFERITE STATE DIN EUROPA OCCIDENTALĂ

1. MODELUL SCANDINAV: SUEDIA

Sistemul de protecţie socială din Suedia reprezintă o variantă a unui tip sau model de bază. Danemarca şi Finlanda ilustrează alte două versiuni ale acestuia.Deşi caracterizările au fost convergente, definiţia dată modelului variază de la o clasificare la alta.

Orice persoană care a împlinit 16 ani şi are domiciliul în Suedia este înmatriculată în sistemul de securitate socială.

Principiul solidarităţii constituie tema dominantă în sistemul securităţii sociale. Solidaritatea este înţeleasă nu numai ca ajutor reciproc şi integrare, ci implică şi un anumit grad de egalitarism. Funcţiile statului în protecţia socială sunt evidenţiate cu claritate de numărul şi diversitatea serviciilor sociale pe care le asigură. Suedia, ca şi alte state scandinave, face parte din grupul statelor care acordă servicii (Service States), prin opoziţie cu sistemele continentale, considerate state ale transferurilor (Transfer States). Guvernul este responsabil pentru activităţi care în alte ţări membre sunt specifice fie sectorului nonguvernamental, fie celui privat.

27

Protecţia socială din Suedia acoperă toate riscurile. Ea cuprinde asistenţă medicală publică şi asigurări de boală; sistem mixt de pensii de bătrâneţe şi de invaliditate; asigurări de accidente şi boli profesionale; asigurări de şomaj,alocaţii familiale, ajutor social şi alte prestaţii specifice. În cele ce urmează vor fi prezentate în detaliu componentele care, prin pondere sau mod de organizare,ilustrează filosofia şi complexitatea sistemului suedez.

In ceea ce priveste sistemul de garantare a veniturilor minime, problema sărăciei nu este centrală în sistemul de protecţie socială suedez întrucât politicile active în domeniul forţei de muncă şi componentele universale ale securităţii sociale asigură majorităţii populaţiei resurse de trai. Comparativ cu alte ţări membre, programele care vizează în mod specific categorii defavorizate sunt mai reduse ca număr şi mai puţin diversificate. Totuşi, existenţa unui număr important de persoane care, din diferite motive, nu au acces la formele generaleale protecţiei sociale a făcut necesară introducerea unor prestaţii minime non-contributive. Cea mai importantă dintre acestea este ajutorul social (Social Bidrag).

Ajutorul social are o tradiţie îndelungată în Suedia, dar până în 1956 beneficiarii lui au fost privaţi de unele drepturi cetăţeneşti (dreptul de vot).Reglementările din 1982 prevăd acordarea ajutorului social ca un drept al persoanelor care nu dispun de resurse suficiente pentru plata cheltuielilor de subzistenţă şi care nu beneficiază de prestaţiile din regimul general(indemnizaţie de boală, ajutorul de şomaj, pensia de bază, etc.). Domiciliul legal în Suedia, indiferent de durată, este principala condiţie pentru obţinerea ajutorului. Beneficiarul este însă obligat să dovedească disponibilitatea pentru găsirea unui loc de muncă, pentru a se susţine din salariul propriu. Finanţarea şi administrarea sunt exclusiv locale. Suma este stabilită, în funcţie de situaţia solicitantului, de autorităţile locale, dar Oficiul Naţional pentru Sănătate şi Prevederi Sociale stabileşte standarde pentru a limita diferenţierea cuantumurilor. Ajutorul social poate fi cumulat cu alocaţia familială şi alocaţia pentru locuinţă.

Pe lângă ajutorul social există şi alte câteva prestaţii bazate pe testarea mijloacelor financiare. Acestea se adresează familiilor monoparentale, copiilor aflaţi în sistemul de educaţie şi persoanelor cu nevoi locative. Fenomenul stigmatizării beneficiarilor acestei forme de protecţie socială şi, în consecinţă,reţinerea celor îndreptăţiţi de a apela la ea sunt practic inexistente sau, în orice caz,mult mai reduse decât în alte ţări.

28

Ajutorul social (Social Bidrag) are următoarele caracteristici:

-legislaţia fundamentală: Legea din 1982; -finanţarea: în totalitate din impozite locale; -principiul: alocaţie diferenţiată; -unitatea domestică: persoana singură sau menajul (persoane care coabitează); -condiţii de acces: dreptul de rezidenţă în Suedia; -durată de acordare: nelimitată, până la ameliorarea situaţiei; -obligaţii ale beneficiarului: fiecare este obligat să contribuie la satisfacerea

nevoilor proprii şi dacă este apt de muncă trebuie să caute în permanenţă un loc de muncă cu un salariu convenabil;

-resurse considerate la stabilirea dreptului: în principiu toate resursele,indiferent de originea şi natura lor;

-stabilirea cuantumului: la nivel local, în funcţie de valorile standardcalculate anual de Oficiul Naţional pentru Sănătate şi Prevederi Sociale;

-categoriile prevăzute la stabilirea cuantumului: persoane singure; cuplu; copii (în funcţie de vârsta copiilor);

-modul de stabilire a cuantumului (raportul cu suma de bază stabilită anual de guvern): persoană singură - 116% din suma de bază; cuplu - 192%; copii - între 56% (0-3 ani) şi 76% (11-20 ani);

-drepturi asociate: a) dreptul la asistenţă medicală care se acordă tuturor rezidenţilor (gratuitate de principiu, dar beneficiarii plătesc o proporţie redusă din anumite cheltuieli); b) alocaţia pentru locuinţă;

-indexare: prin raportare la suma de bază. La sfârşitul anilor '80, sistemul de protecţie socială din Suedia s-aconfruntat cu o serie de probleme pe care specialiştii le asociază recesiuni ieconomice şi evoluţiilor demografice. Nevoia de protecţie socială a crescut până la nivele care nu puteau fi susţinute financiar de o economie aflată în dificultate.Dezbaterile privind criza statului bunăstării au stimulat preocupările reformiste,care au determinat ulterior schimbări importante în politica socială.

Principalele aspecte critice ale sistemului de protecţie socială sunt următoarele:

- decalajul dintre cheltuielile sistemului de pensii şi creşterea economică; -încurajarea abuzurilor în sistemul de sănătate şi în cel al asigurărilor pentru accidente de muncă;

-deficienţe de coordonare între administraţiile însărcinate cu prevenirea, plata prestaţiilor şi readaptarea;

-dezorganizarea în sfera asigurărilor pentru accidente de muncă; -discrepanţe între nivelele de compensare pentru programe similare; -evoluţia necontrolată a costurilor globale datorită problemelor menţionate mai sus.

29

2. MODELUL ANGLO-SAXON: MAREA BRITANIE

Cazul Marii Britanii este considerat o variant moderată a unui model care este pe deplin ilustrat de ţările anglo-saxone non-europene şi în mod particular de SUA.

Concepţia expusă de Beveridge în 1942 în raportul său intitulat Social Insurance and Allied Services a constituit matricea evoluţiei sistemului britanic din perioada postbelică. Totuşi, principiile formulate atunci (universalitatea,unitatea şi uniformitatea prestaţiilor) nu se regăsesc întocmai în trăsăturile protecţiei sociale din Marea Britanie. Politica socială a ultimelor decenii a fost construită în jurul tensiunii dintre universalitate şi selectivitate.

În tradiţia lui Beveridge, sunt preferate prestaţiile forfetare şi nu cele calculate în funcţie de contribuţii. Constrângerile financiare au condus la nivele relativ scăzute ale acestor sume forfetare, ceea ce reprezintă o îndepărtare de la concepţia originară. De fapt, cuantumurile prestaţiilor, în general, indică rolul atribuit protecţiei sociale. Statul intervine numai pentru a crea o reţea de siguranţă, iar individul este responsabil pentru obţinerea resurselor care îi sunt necesare. Consecinţa a fost dezvoltarea unui sistem complementar bazat pe contribuţia angajatului şi patronului.

Universalitatea sistemului britanic este relativ limitată. Spre deosebire de ţările scandinave, pensia de bătrâneţe nu este acordată în baza rezidenţei. În plus, tot mai multe prestaţii sunt supuse testării mijloacelor financiare, în scopul direcţionării resurselor către cei defavorizaţi.

În ceea ce priveşte sistemul de garantare a veniturilor minime, criticile la adresă asistenţei publice au fost formulate încă din perioadă reformelor lui Beveridge din anii '40. În perioada imediat postbelică, interesul analiştilor şi oamenilor politici a vizat mai ales nivelele ajutorului bănesc şi aria sa de cuprindere. Mult timp, această componentă a protecţiei sociale a fost axată predominant pe nevoile persoanelor vârstnice. Datorită preocupării pentru acest segment al populaţiei, aflat în afara pieţei muncii, ea a acordat relativ patina importanţă valorilor, comportamentului moral şi stimulentelor economice.Ulterior, sistemul bazat pe testarea mijloacelor finaciare a cunoscut revizuiri menite să adapteze instrumentele de garantare a venitului minim la evoluţiile din societatea britanică.

30

În prezent, caracteristica componenţei de garantare a veniturilor este întinderea sa, diversitatea prestaţiilor şi varietatea categoriilor de populaţie cuprinse. Numărul de benficiari, estimat la aproximativ 9.000.000 de persoane,dintre care 5.600.000 în programul de ajutor pentru venit (Income Support - IS),indică importanţa sa în sistemul de securitate socială şi îndeosebi în combaterea sărăciei. Prestaţiile non-contributive, componente ale "reţelei de siguranţă", sunt finanţate de stat şi se acordă pe baza testării nevoilor sau mijloacelor, ilustrând prin aceasta importanţa principiului selectivităţii în politica socială britanică.Principalele dispozitive de garantare a venitului minim sunt ajutorul pentru venit(Income Support - IS) şi creditul familial (Family Credit - FC).

Ajutorul pentru venit (IS) are ca scop acordarea unui ajutor financiar persoanelor care nu lucrează o normă integrală (minimum 16 ore/săptămână) şi ale căror venituri sunt inferioare unui nivel minim stabilit. În compunerea lui intră patru elemente de bază:

a) "cuantumul aplicabil", considerat ca suficient pentru acoperirea tuturor nevoilor normale ale solicitantului (hrană, îmbrăcăminte, încălzire), minus costurile locuinţei;

b) plăţi suplimentare săptămânale pentru persoane în situaţii particulare sau"prime" (părinte singur, pensionar, persoană cu handicap, copil handicapat, cuplu);

31

c) "costuri pentru locuinţă", în general sprijin pentru plata împrumutului şi asigurării pentru cei care deţin în proprietate propria locuinţă; plata chiriei este susţinută prin altă prestaţie (Housing Benefit);

d) reţineri (ajutorul poate fi redus în cazul şomajului voluntar sau participării la grevă şi pot fi aplicate reţineri pentru plata unor datorii).

Suma acordată solicitantului reprezintă diferenţa dintre cele patru elemente cumulate şi venitul solicitantului. La începutul anilor '90, pensionarii din sistemul asigurărilor naţionale şi şomerii erau principalele categorii de beneficiari ai ajutorului pentru venit (IS).

În cursul ultimilor ani sistemul de securitate socială din Marea Britanie a făcut obiectul mai multor iniţiative reformatoare. Noua legislaţie, adoptată în 1995, vizează prestaţiile de incapacitate de muncă şi de şomaj, egalizarea vârstei legale de pensionare şi pensiile ocupaţionale. O serie de măsuri au ca obiectiv să faciliteze crearea unor noi locuri de muncă şi să stimuleze inserţia socio-profesională a şomerilor. Între acestea, se remarcă introducerea experimentală a unei prestaţii pentru persoanele active fără copii. În celelalte compartimente ale protecţiei sociale, care nu au cunoscut schimbări esenţiale,s-a accentuat orientarea spre selectivitate, prevenirea fraudelor şi abuzurilor, creşterea rentabilităţii şi eficienţei în administrare. Preocuparea pentru raţionalizarea costurilor şi calitatea serviciilor s-a manifestat şi în legătură cu Sistemul Naţional de Sănătate. 4

3. MODELUL CONTINENTAL: GERMANIA

Corespondenţa dintre un sistem particular de protecţie socială şi modelul sau tipul său ideal este frapantă în cazul Germaniei. Se poate spune chiar că sistemul german este el însuşi unul dintre prototipurile securităţii sociale europene. Elementele sale fundamentale se regăsesc sub denumiri variate în tipologiile statelor bunăstării: modelul realizării/performanţei industriale, regimul conservator/corporatist sau instituţional. Tradiţia bismarckiană a fost integrată în sistemele de protecţie socială din majoritatea ţărilor europene, dar ea este ilustrată cu precădere de statele "continentale", fondatoare ale Uniunii Europene.

41. BARR, Nicholas, Pietele fortei de munca si politica sociala în Europa Centrala si de Est, Bucuresti, 1995.

32

Conceptul de „stat al bunăstării“1 are în contextul german o conotaţie negativă, fiind asociat cu o intervenţie statală excesivă. Preferinţa pentru termenul de "economie socială de piaţă" traduce tocmai rolul complementar şi compensator al statului în raport cu mecanismele pieţei libere. La rândul său,politica socială are o accepţiune mai restrictivă decât în celelalte ţări europene.Sensul său curent se limitează la două componente: "asigurări sociale" şi"legislaţia muncii".

Literatura germană de specialitate include sub denumirea generică de“asistenţă socială” o varietate de prestaţii în bani, natură şi servicii care au în comun faptul că reprezintă o formă de protecţie socială de "ultimă instanţă".Extinderea şi dezvoltarea celorlalte programe sociale nu a anulat necesitatea componentei "asistenţă socială” ci, dimpotrivă, importanţa economică a acesteia a crescut continuu.În anii postbelici au fost adoptate o serie de acte legislative care denotă o nouă viziune asupra asistenţei sociale. Reformele din anii 1954, 1961 şi 1969 traduc importanţa crescută acordată dreptului individual la asistenţă şi considerarea prestaţiilor din această categorie ca răspunzând unor necesităţi definite cultural, nu simplei nevoi de subzistenţă. În consecinţă, au avut loc extinderi ale programelor, creşteri ale prestaţiilor în bani şi îmbunătăţiri ale serviciilor.

Aceste reforme împreună cu declinul economic din anii '70 au determinat creşterea numărului de beneficiari şi deci ale cheltuielilor de asistenţă socială. Această creştere nu a afectat semnificativ volumul prestaţiilor în bani,care sunt destinate menţinerii venitului şi considerate tipice pentru ceea cenumim asistenţă socială. Finanţarea este realizată de la bugetele landurilor(84%) precum şi din alte surse (11%).

Obiectivul sistemului german de asistenţă socială este de a menţine toţi cetăţenii deasupra liniei oficiale a sărăciei. Aceasta se calculează în funcţie de costul coşului de produse considerate necesare pentru o viaţă demnă. Lista bunurilor incluse a fost revizuită periodic.

Cea mai recentă schimbare în sistemul securităţii sociale din Germania este asigurarea de dependenţă socială, legiferată în 1994 şi aplicabilă începând cu 1996. Cele două componente ale prestaţiei - acordarea de servicii de îngrijire şi indemnizaţie de îngrijire - se acordă persoanelor care au nevoie de îngrijire pe termen lung. Numărul celor care beneficiază de noua formă de protecţie socială este estimat la 1,7 milioane, ceea ce conferă asigurării de dependenţă o importanţă socio-politică deosebită.

Ca şi în alte state membre, preocuparea pentru găsirea unor soluţii la dificultăţile prezente (resurse insuficiente, inadecvare la schimbările demografice şi la problemele sociale) s-a manifestat cu pregnanţă în dezbaterile publice şi a stimulat reflecţia critică asupra sistemului de protecţie socială.

33

4. MODELUL SUD-EUROPEAN (MEDITERANEEAN): PORTUGALIA

Sistemul de protecţie socială din Portugalia constituie o variantă a unui model ilustrat atât de ţările celui de-al treilea val al aderării la UniuneaEuropeană (Grecia, Portugalia, Spania) cât şi, parţial, de Italia.

In ceea ce priveste sistemul de garantare a veniturilor minime, Portugalia nu dispune de un "sistem general non-contributiv" (de garantare a venitului minim). Actuala reformă a protecţiei sociale are însă şi un asemenea obiectiv, unproiect în acest sens fiind comunicat organismelor europene în 1996.

În prezent, există "sisteme non-contributive specifice". Prestaţiile sunt paralele celor din sistemul contributiv: pensii de bătrâneţe, invaliditate şi urmaşi,ajutorul pentru integrarea tinerilor în muncă, ajutoare familiale. Pensiile non-contributive se acordă persoanelor care au 65 de ani şi peste sau persoanelor depeste 18 care au o incapacitate permanentă de muncă. În anumite condiţii,ambele categorii de beneficiari pot obţine suplimentul de pensie pentru persoanecu disabilităţi severe.

Ajutorul pentru integrare este destinat tinerilor de 18-25 de ani care au terminat un ciclu şcolar sau de calificare profesională de 9 ani şi sunt în căutarea primului loc de muncă. Prestaţiile familiale non-contributive se acordă aceloraşi categorii de copii şi tineri ca şi alocaţiile bazate pe contribuţie.Persoanele sunt eligibile pentru sistemele non-contributive, dacă nu suntcuprinse în sistemul

34

general de asigurări sau nu satisfac condiţiile de vechime.Insuficienţa resurselor financiare este un alt criteriu în stabilirea dreptului laprestaţiile non-contributive.

Discuţiile referitoare la reforma protecţiei sociale ca şi măsurile adoptaterecent indică preocuparea pentru combaterea sărăciei şi excluderii sociale,îndeosebi a celei asociate şomajului.

O serie de reglementări au ca scopstimularea ocupării forţei de muncă: scutirea sau reducereacontribuţiilorîntreprinderilor care angajează tineri fără vechime în muncă şi persoane aflate înşomaj de lungă durată; sprijin financiar întreprinderilor care creează locuri demuncă; alocaţie suplimentară pentru beneficiarii de prestaţii de şomaj, dacăparticipă la activităţi utile colectivităţii; programe de formare pentru muncitori.

Schimbări importante au avut loc şi în domeniul prestaţiilor de maternitate.Prin modificarea legii a fost integrată directiva 92/85 a CE şi au fost dezvoltatecomponente ale protecţiei sociale, mai ales în privinţa condiţiilor de concediere a părinţilor cu copii handicapaţi. Regimul protecţiei persoanelor invalide şi cel al prestaţiilor de boală au fost şi ele perfecţionate.

35

CAPITOLUL IV

POLITICI ANTISOMAJ CONTEMPORANE

Evoluţia şomajului în ultimii 15-20 de ani determină statele să acorde o importanţă şi deosebită atenţie a acestui fenomen. Promovarea diferitelor tipuri de politici sociale şi economice în domeniul pieţei muncii se realizează în conformitate cu situaţiile concrete dintr-o ţară sau alta, existând totuşi căteva modele în cadrul cărora sunt prevăzute modalităţi de intervenţie în scopul diminuării sau menţinerii bunăstării sociale la cote maxim posibile.

Politica economică poate fi definită în mai multe moduri.

Astfel, conform dicţionarului MacMillan de economie modernă, aceasta reprezintă „comportamentul statului faţă de funcţionarea economiei unei ţări”. Într-o altă viziune „ politica economică reflectă acţiunea conştientă a statului democratic în direcţia stabilirii obiectivelor macroeconomice de atins pentru o anumită perioadă într-o ţară, precum şi a mijloacelor directe şi indirecte necesare transpunerii în practică a acestora, din perspectiva corectării eşecurilor pieţelor libere, controlului riscurilor externalităţilor negative sărăcie şi poluare, asigurării compatibilizării celor două valori fundamentale ale vieţii natural-umane şi sociale:raţionalitatea şi speranţa. ”

O definiţie cuprinzătoare oferă specialistul Niţă Dobrotă care consideră politica economică drept o „acţiune conştientă a puterii publice, democratic stabilită, care presupune definirea ştiinţifică a obiectivelor economice şi sociale ale statului naţiune pe o anumită perioadă de timp şi punerea în aplicare a acestor obiective, pornind de la condiţiile existente şi folosind mijloace şi tehnici adecvate”5.

Politica macroeconomică vizează stabilirea de obiective generale de către guvern şi folosirea instrumentelor de control pentru atingerea acestor obiective.Alegerea obiectivelor de politică economică este de foarte multe ori contradictorie, deoarece atingerea unor obiective poate conduce la nerealizarea celorlalte ţinte, motiv pentru care se pune un deosebit accent pe stabilirea unui obiectiv unic de politică macroeconomică. Drept urmare se are în vedere

5 Nita Dobrota - Economie politica,1997

36

realizarea unui aşa numit mix optim al dezechilibrelor, adică acceptarea anumitor dezechilibre cu condiţia ca acestea să nu agraveze situaţia economică a ţării.

La cel mai înalt nivel politica macroeconomică are drept obiectiv maximizarea „bunăstării” care se poate realiza prin intermediul a patru obiective particulare:

În continuare vom analiza primul din cele patru mari obiective ale politicilor macroeconomice, scoţând în evidenţă mijloacele şi strategiile care redresează şomajul ca fenomen de dezichilibrare economică şi socială, prin prisma politicilor macroeconomice precum şi interdependenţele şi contradicţiile ce apar în încercarea de armonizare a intereselor generale cu cele particulare.

Politicile antisomaj reprezintă ansamblul măsurilor adoptate in societate în vederea atenuării consecinţelor şomajului si a diminuării sau absorbirii acestuia.

37

Politicile referitoare la populaţia activă au un dublu scop:

– prevenirea creşterii şomajului prin pregătirea, (re)calificarea şi flexibilizarea pieţei forţei de muncă,

– diminuarea nivelului şomajului prin crearea unor posibilităţi suplimentare de angajare (de exemplu, reducerea timpului de muncă şi a duratei vieţii active).

În cadrul acestor politici un loc important îi revine împărţirii muncii între angajaţi, care presupune o reîmpărţire a muncii la scara producţiei. Întrucât volumul necesarului de muncă are un ritm lent de creştere, singura modalitate de a încadra in câmpul muncii cât mai multe persoane este ca fiecare să lucreze mai puţin. Proiectele pentru împărţirea muncit pot da rezultate pe termen scurt. Însă pe Termen mediu si lung, soluţia optimă constă în majorarea investiţiilor, care prin esenţa lor crează locurile de muncă si asigură creşterea productivităţii.

Pentru ţările Europei Centrale şi de Est aceste măsuri sunt de amploare mică, obiectivul principal vizând politicile referitoare direct pe şomeri şi mai puţin populaţia activă.

În literatura de specialitate se deosebesc două tipuri de politici care ii privesc direct pe şomeri:

politici pasive– politici ce acţionează „de facto” ; politici active – ce acţionează „a priori”.

Să analizăm fiece tip în detaliu.

Politicile active presupun o intervenţie clară pe piaţa muncii, influenţând real nivelul global al ocupării, prin subvenţii, în scopul reducerii costului salarial al firmelor şi al promovării creării de noi locuri de muncă – dar şi prin stagii de formare profesională – (re)integrarea somerilor in diferite activitati si prevenirea

38

somajului in randul celor ocupati. Ele constituie cea mai eficientă modalitate de asistentă socială a şomerilor, pentru că urmăresc să contracareze imperfecţiunile pieţei muncii, ajută persoanele afectate de şomaj să se integreze în câmpul muncii prin acţiunile de mediere a muncii şi contribuie la încuraiarea mobilităţii forţei de muncă pentru reconversia profesională.

Sunt cunoscute câteva forme de politici active:

servicii deplasare o forţei de muncă, care cuprind plasarea, consultaţia şi orientarea profesională pentru cei dezangajaţi, asistentă în legătură cu mobilitatea geografică (s-au dovedit a fi eficace în Marea Bntanie, SUA şi Olanda);

calificare şi recalificare profesională, programe de pregătire orientate către şomerii adulţi sau către cei aflaţi sub ameninţarea pierderii locurilor de muncă – pregătirea se desfăşoară, de obicei, în centre speciale sau la întreprinderi (au înregistrat succese Canada. Olanda. Norvegia, Suedia);

crearea directă de locuri de muncă prin subvenţii, subvenţiile pentru păstrarea anumitor angajaţi din ramurile strategice (au avut efecte slabe asupra angajării forţei de muncă),

alocaţii ale intreprinderilor – alocarea sau achitarea în avans a ajutoarelor pentru a permite şomerilor să iniţieze afaceri pe cont propriu;

locuri de muncă temporare în sectorul public – cu destinaţie precisă pentru şomeri (in Bulgaria au fost iniţiate două programe de acest tip, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate, ca exemplu de succes pot servi măsurile întreprinse de SUA in timpul Marii Recesiuni).

În ansamblul măsurilor antrenate de intenţia reducerii efectelor şomajului, evidenţiem următoarele:

Politicile de susţinere a creşterii economice sunt necesare, deoarece se acceptă faptul că una din cauzele principale ale şomajului (mai ales a celui ciclic) este insuficienţa preocupărilor pentru o creştere economică vizibilă. Rolul determinant revine, din această perspectivă, statului, care, prin mecanisme financiare, monetare şi fiscale, trebuie să impulsioneze progresul general, asigurând condiţii propice dezvoltării economiei moderne de piaţă.

Exemple:

Politica fiscală asigură impunerea diferenţiată: pe categorii de venituri / de persoane, după fazele ciclului economic şi în raport cu contribuţia agenţilor economici la creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

De pildă, în perioade de criză, statul are sarcina să reducă taxele şi impozitele, în vederea utilizării capitalului suplimentar pentru investiţii productive. Rodul acestora trebuie să se regăsească, însă, cel puţin parţial, în

39

crearea de noi locuri de muncă, în sectoare în care există atât cerere, cât şi ofertă corespunzătoare.

Referindu-ne tot la fazele de criză (deoarece atunci se agravează şomajul), politica monetară a statului are menirea de a fi gândită astfel încât să impulsioneze revitalizarea economiei. Rata dobânzii menţinându-se la nivele real pozitive, permite apelarea cu relativă uşurinţă la credite, din partea întreprinzătorilor care doresc să contribuie la creşterea nivelului ocupării. Pot fi practicate şi rate diferenţiate ale dobânzii, conform destinaţiei împrumutului (de pildă, rate mai mici în cazul firmelor care angajează şomeri).

Crearea de noi locuri de muncă trebuie să se justifice mai cu seamă din perspectiva eficienţei şi, ca atare, nu se recomandă o creştere forţată (de exemplu, promisiuni electorale) sau arbitrară a cererii de mână de lucru. Chiar dacă, actualmente, cele mai motivate spre a investi sunt firmele cu rate înalte ale profiturilor, trebuie sprijiniţi şi agenţii care manifestă disponibilităţi în direcţia sporirii numărului de angajaţi (mai ales în sectorul terţiar, “zonă” propice inserţiei şomerilor).

Programele desfăşurate în direcţia formării şi calificării şomerilor se referă la evidenţierea justă a şanselor de reangajare avute de persoanele concediate. Ele presupun acordarea, de către stat şi sectorul particular, a anumitor fonduri destinate reconversiei sociale a celor vizaţi (desfăşurarea unor cursuri de specialitate, organizate în vederea creşterii abilităţii profesionale sau pregătirii în domenii pentru care există şanse de găsire a unui loc de muncă).

Măsurile având în vedere populaţia ocupată se referă la: redistribuirea sarcinilor celor ocupaţi; raţionalizarea muncii; reducerea timpului de muncă; programe de reconversie; concedii de recalificare pentru muncitorii vizaţi de restructurări; soluţia unui nou sector în economie, cel al activităţilor de utilitate colectivă şi socială – care funcţionează în ţări avansate.

Reducerea ofertei de muncă măsuri care vizează pre-pensionarea, reducerea vârstei legale de pensionare, precum şi creşterea duratei de şcolarizare a tinerilor.

Acţiunile generale asupra factorilor pieţei muncii:

flexibilizarea externă, pt. adaptarea lucrătorilor la variaţiile mai mici sau mai mari ale cererii de muncă;

flexibilizarea internă (redimensionarea timpului de lucru);

restructurări ale proceselor tehnologice;

policalificări anticipate;

40

modificări ale grilelor de salarizare.

Măsurile concrete, de tipul politicii stop and go – alternarea acţiunilor propuse pe plan macroeconomic: creştere economică, nivel cât mai înalt de ocupare, stabilitate în sectorul preţurilor şi echilibru exterior.

Principalele actiuni, masuri de promovare a politicilor active, sunt :

- organizarea de cursuri de calificare pentru cei care vin pe piata muncii fara o calificare corespunzatoare si recalificarea somerilor in concordanta cu structura profesionala a locurilor de munca ; -stimularea agentilor economici prin parghii economico-financiare, in extinderea activitatii economice ; - incurajarea investitiilor prin acordarea de facilitati in vederea relansarii si cresterii economice, a crearii de noi locuri de munca ; - acordarea de facilitati intreprinderilor - care angajeaza someri, precum si tineri absolventi - incurajarea efectuarii unor lucrari de utilitate publica -pe plan local sau national - dezvoltarea ocuparii atipice - ocuparea pe timp de munca partial, ocuparea temporara, munca la domiciliu, munca independenta si alte forme de ocupare ; In vederea atenuarii somajului si a consecintelor lui sunt importante si alte masuri, actuini, ca : acordarea de facilitati care sa stimuleze mobilitatea fortei de munca de la o zona la alta, de la un sector de activitate la altul(indemnizatii de transfer, locuinte, etc.); incurajarea somerilor de a se lansa in activitati pe cont propriu ; racordarea invatamantului la tendintele ce se contureaza in diviziunea muncii interne si internationale; formarea si specializarea tinerilor in domenii de perspectiva indelungata care sa le ofere o mobilitate profesionala ridicata ; dezvoltarea sau crearea de unitati in sectoare ce tin de : producerea de instalatii, utilaje de depoluare, reciclarea materiilor utile ; introducerea de restrictii privind imigrarea.

Politicile pasive se concretizeaza in masuri si actiuni care sa asigure somerilor involuntari un anumit venit pentru un trai decent sau de subzistenta şi se referă, dintr-un punct de vedere, la indemnizaţia de şomaj. În opinia multor economişti, aceasta din urmă nu face decât să scadă presiunea financiară care apasă asupra persoanelor disponibilizate, fără a avea un efect pozitiv asupra volumului global al şomajului. Din alt unghi, ele vizează reducerea numărului populaţiei active prin pre-pensionări, creşterea perioadei de formare a tinerilor ş.a. Politica pasiva raspunde la cele doua cerinte in masura in care, pe de o parte, stimuleaza crearea de noi locuri de munca, si, pe de alta parte, fixeaza un cuantum al venitului incitator la munca.

41

Venitul asigurat şomerului se numeste indemnizatie de somaj si se acorda pe o perioada determinatade timp. In cazul depasirii perioadei de acordare a indemnizatiei de somaj, din imposibilitatea gasirii unui loc de munca, in multe tari se mai acorda, pentru un interval de timp ajutor de somaj sau alocatie de sprijin, acesteea fiind sume fixe, lunare, cu mult mai mici decat indemnizatia de somaj.

În anumite situaţii, la susţinerea economiei subterane, deoarece persoanele care desfăşoară activităţi nedeclarate pot să beneficieze concomitent de ajutoarele de şomaj. Problemele generate de politicile pasive pot fi diminuate printr-o administrare corespunzătoare a ajutorului de şomaj.

Politicile active sunt mai costisitoare decât ajutoarele în numerar, dar pot să reducă rata şomajului şi să sporească productivitatea social-economică. Cu toate că între politicile active şi cele pasive trebuie să existe un echilibru, pentru ţările aflate în perioada de tranziţie la economia de piaţă sunt de preferat politicile active.

42

Caracteristicile şi particularităţile politicilor active şi pasive:

POLITICI ACTIVE POLITICI PASIVE

Reducerea duratei (saptamanale) a muncii

Repatrierea imigranţilor

Programe de munca cu timp redus si atipice

Scaderea varstei de pensionare

Indemnizaţii (ajutoare) pentru protecţia sociala a şomerilor

Orientarea indemnizatiilor pentru insertitia somerilor in viata activa

 Raţionalizarea muncii Politica de diminuare a somajului si de utilizare a fortei de munca

Adoptarea la mediul economic Dezvoltarea economico-sociala

Adaptarea pregatirii (calificarii) forţei de munca

Cresterea productivitaţii si competitivitaţii, recucerirea pietelor interne şi externe

Progrese in domeniul muncii: managementul resurselor umane, cresterea graduluio de tehnicitate, ameliorarea conditiilor de munca

Dezvoltarea economiei si crearea de mai multe locuri de munca prin: cheltuieli publice mai mari, crearea de noi locuri de munca in administratie, dezvoltarea prestatiilor de servicii care solicită putin capital si multa munca.

Creşterea exporturilor şi asistentei tehnice externe

43

CONCLUZII

În concluzie mai sunt multe de făcut în vederea ridicării sistemului social din România la standarde cât mai performante şi calitative.Economia de piaţă implică rezolvarea a numeroase probleme, una din cele mai severe fiind şomajul. Este necesară o schimbare în percepţia oamenilor asupra acestor probleme: ele trebuie să fie mai întâi recunoscute şi apoi soluţionate în mod direct.

Absorbţia specialiştilor este un test de flexibilitate structurală, în care participarea la comunitatea profesională reprezintă o nouă provocare a civismului de calitate. Fără transformări esenţiale, profunde în gândirea şi mentalitatea economică, este de neconceput cristalizarea unei autentice economii de piaţă în România. Deocamdată, în situaţia de tranziţie pe care o parcurgem, amprenta cea mai puternică este cea a instabilităţii, care se răsfrânge asupra tuturor celor implicaţi în jocul pieţei şi care generează costuri sociale majore.

Pentru a obţine rezultate în lupta împotriva şomajului e necesară o schimbare a mentalităţii. Într-o lume deschisă şi concurenţiala când aproape nouă zecimi din populaţie este reprezentată de salariaţi, problema care se pune este găsirea unor mecanisme noi care să deblocheze motivaţiile individuale ale acestora şi nu aceea de a obţine câteva garanţii suplimentare pentru salariaţi. Nu a existat şi nu există o singură soluţie definitiv şi peste tot valabilă pentru şomaj; există sau poate exista un sistem de soluţii, producător de efecte într-un anumit context istoric şi în anumite cadre regionale, naţionale etc.;

Nu putem vorbi de o soluţie sau de soluţii „pure”, valabile numai în terapia şomajului, ele trebuie corelate şi integrate în ansamblul măsurilor anticriză, din care şomajul nu este decât o dimensiune; caracterul sistemului economic ne obligă să ţinem seama de efectele nedorite, secundare, pe care o măsura antişomaj le poate provoca.

44