CUPRINS

CAPITOLUL I...............................................................................................................................2

DELIMITĂRI CONCEPTUALE.................................................................................................2

1.1. Istoricul şi evoluţia agriculturii ecologice.................................................................................4

1.2. ,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României.....................................8

1.3. Obiectivele principiile şi normele.............................................................................................9

CAPITOLUL II............................................................................................................................13

CE ESTE AGRICULTURA ECOLOGICĂ..............................................................................13

2.1. Principii...................................................................................................................................13

2.2. Lanţ de distribuţie...................................................................................................................14

2.3. Reguli......................................................................................................................................14

2.4. Siglă şi etichetare....................................................................................................................15

2.5. Fapte........................................................................................................................................15

CAPITOLUL III..........................................................................................................................16

NOUA LEGISLAŢIE – SCURTĂ PREZENTARE GENERALĂ..........................................16

3.1. Particularităţi ale legislaţiei ecologice a UE...........................................................................18

3.2. Noile regulamente privind importurile...................................................................................20

3.3. Scurt istoric.............................................................................................................................21

3.4. Baze de date pentru seminţele ecologice................................................................................22

3.5. Cicluri de lucru în cadrul UE..................................................................................................22

3.6. Comitetul permanent pentru agricultura ecologică.................................................................23

3.7. Date şi statistici.......................................................................................................................24

CONCLUZII................................................................................................................................27

BIBLIOGRAFIE:........................................................................................................................30

1

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Conform definiţiei, dată de Organizaţia pentru Alimente şi Agricultura FAO (Food şi

Agriculture organization), şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii OMS în "Codul Alimentarius",

agricultura ecologică reprezintă un "sistem integral de gestionare a procesului de producţie, care

contribuie la sprijinirea şi consolidarea rezistenţei agroecosistemului, incluzând biodiversitatea,

ciclurile biologice şi activitatea biologică a solului. Agricultura ecologică pune accent pe

folosirea unor practici de gestionare corespunzătoare, in loc de introducerea unor produse

fabricate afarǎ din ferma respectivă şi ia in consideraţie şi faptul cǎ particularitǎţile fiecǎrei

regiuni în parte necesită sisteme, bine adaptate specificului acestei regiuni. Asta se poate realiza

prin folosirea, unde este posibil, a metodelor agronomice, biologice şi mecanice in loc de folosire

a materialelor sintetice pentru anumite operaţii in cadrul sistemului. "Agricultura biologică

respectă reguli stricte, stabilite prin normele legislative.

Ca orice marcă comercială, care garantează o mai înaltă calitate şi originea

produselor, agricultura biologică este strâns legată de respectarea unor reguli stricte de producţie,

stabilite prin anumite norme legislative agricultura biologică trebuie controlată şi certificată. In

scopul a garanta consumătorului respectarea regulilor de producţie stabilite.

Agricultura ecologică este o metodă de producţie care ţine cont de cunoştinţele

tradiţionale ale ţăranilor şi care integrează progresele ştiinţifice în toate disciplinele agronomice,

răspunzând preocupărilor sociale fi ale mediului înconjurător, fumizăndu-se consumatorilor

produse de calitate chiar şi în ţările mai sărace.

Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi resursele

naturale ale planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor de sinteză şi a

erbicideior, metodeie de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor,

boliior şi a buruienilor.

Pentru a practica o agricultură în armonie cu natura trebuie să se ţină seama de

tehnicile biologice utilizate şi de condiţiile locale, adaptându-se la realităţile socio-economice dar

2

şi la metodele tradiţionale, prin utilizarea optimă a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor

esenţial pentru obţinerea unor rezultate optime şi de lungă durată.

Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar tehnicile

utilizate sunt adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de resurse şi de tradiţiile locale.

Agricultura ecologică este o metodă care necesită capacitate de observare şi de

reflexie.

Foloseşte un potenţial ridicat de mână de lucru, necesitând deci locuri noi de muncă,

şi menţine ţăranii la munca câmpului, aspect important într-o perioadă de şomaj, pe de o parte şi

exod masiv din zonele rurale către aglomerările urbane, pe de altă parte.

Cerinţele minime pentru realizarea dezvoltării durabile:

- distribuirea echilibrată şi echitabilă a resurselor şi accentuarea laturii calitative a

producţiei ca atribute ale unei noi concepţii despre redimensionarea creşterii economice.

- perfecţionarea, reorientarea sau chiar schimbarea tehnologiilor, punerea lor sub

control şi monitorizarea riscurilor acestora.

- descentralizarea formelor de guvernare, creşterea gradului de participare la luarea

deciziilor privind ecologia şi mediu;

- asigurarea unui potenţial dezvoltat din punct de vedere financiar, economic, uman,

tehnologic.

Mediul şi resursele naturale trebuie să fie recunoscute ca fundament al tuturor

activităţilor umane, iar protejarea lor trebuie să reprezinte o condiţie obligatorie pentru

dezvoltare.

Conceptul de dezvoltare durabilă se bazează pe drepturi, obligaţii şi justiţie,

presupunând: necesitatea de menţinere a integrităţii mediului {Enviromental integrity):

- promovarea eficienţei economice

- menţinerea echităţii

Dezvoltarea durabilă a ecosistemelor agricole şi posibilitatea de a produce alimente

de cea mai bună calitate, poate fi considerată cea mai însemnată contribuţie a agriculturii în

asigurarea viitorului omenirii.

Agricultura durabilă (sustenabilă) este în primul rând viabilă din punct de vedere

economic, răspunde exigenţei cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară, este o

3

agricultură care garantează protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung şi le

transmite nealterate generaţiilor viitoare.

O astfel de agricultură determină şi diversifică activităţi economice deoarece

materiile prime apar şi se prelucrează prioritar în zonele rurale, dezvoltă infrastructura şi

creşterea potenţialului economic al satelor.

Deci, agricultura durabilă trebuie să fie:

- productivă;

- profitabilă;

- ecologică;

- să conserve resursele;

- echilibrată social şi uman .

1.1. Istoricul şi evoluţia agriculturii ecologice

Agricultura durabilă este şi o problemă de educaţie, în spiritul respectării naturii şi

a cunoaşterii tradiţiilor. în condiţiile acestor moşteniri de cunoştinţe teoretice şi practice, agricultura

ecologică, în toate curentele sale, propune actualizarea metodelor tradiţionale verificate timp de

secole şi îmbinarea lor cu metodele moderne. în scopul menţinerii şi creşterii potenţialului

productiv natural al solului.

Au existat trei mari curente care şi-au lăsat amprenta în agricultura ecologică de

azi:

A "Rudolf Steiner şi agricultura bio-dinamică"

În anul 1924 filozoful austriac Rudolf Steiner, elev ai lui Goethe, lansează principiile

'"agriculturii biodinamice".

Spre sfârşitul vieţii, Rudoif Steiner îşi exprimă conceptele şi orientările despre şi pentru

agricultură, propunând o agricultură "subtilă'' care ţine cont de diversitatea "comunităţilor vegetale"

şi de ciclurile de viaţă ale acestora.

Este primul om care a intuit noţiunea de "ecosistem". Sistemul preconizat de el a fost

perfecţionat şi completat de un discipol al său Dr. Pfeiffer. Datorită activităţii acestuia agricultura

biodinarnică este bine reprezentată în Germania, Elveţia, Austria, Franţa, Italia, Marea Britanie,

S.U.A., în ţările nordice precum şi in unele ţări din lumea a treia.

4

B. "Sir A. Howard şi agricultura organică"

Sir A. Howard a lucrat timp de 40 ani în India, în direcţia rezolvării problemei

alimentare. El a . reevaluat sistemele agricole tradiţionale şi a pus la punct tehnologii mai puţin

costisitoare dar cu exigenţe în muncă. Howard a încercat să generalizeze agricultura taraneasca în

Anglia, începând încă din anii 1940-1945, iar în concepţia sa fertilizarea organică a solului, puţin

costisitoare, este singura capabilă să întreţină capacităţile de producţie ale solului.

A.Howard este la originea mişcării anglo-saxone de agricultură organică şi a

"ASOCIAŢIEI SOLULUI”. El a preconizat compostarea materiei organice pe platforme, procedeul

ÎNDORE - descris în lucrarea sa "Testament agricol", şi care influenţează creşterea rezistenţei

culturilor la paraziţi numai fertilizând solul cu acest compost.

C. "RUSH-MULLER şi agricultura biologică"

În plină expansiune industrială, profesorul elveţian Rush, evaluează caracterul limitat al

resurselor omenirii. A căutat şi a găsit bazele ştiinţifice ale unei noi agriculturi care să asigure

subzistenţa populaţie: fără a afecta potenţialul productiv al agriculturii şi care se bazează exclusiv

pe resurse reciclabile.

Pentru a menţine humusul, care este principala bogăţie agricolă, el propune un

compostaj de materie organică proaspătă la suprafaţa solului care nu trebuie încorporată decât după

fermentare.

În 1932 dr. Muller (biolog) pune la punct o metodă de agricultură biologică după

teoriile lui Rush, astfel încât în 1948 metoda Rush-Muller a fost extinsă în agricultură şi se creează

"Cooperativa Muller"'. Această metodă este practicată şi astăzi mai ales în Elveţia şi Austria.

Anterior au fost prezentate trei curente privitoare la un alt fel de agricultură decât cea

intensiv industrializată practicată curent pe suprafeţele cele mai mari.

Din cele prezentate s-au desprins trei noţiuni, ca denumiri, respectiv:

• agricultura biodinamică - (R. Steiner) - ce presupune înlocuirea îngrăşămintelor

minerale cu compostul de gunoi de grajd, produs pe cale aerobă, şi propune tratamente cu preparare

biodina-mizatoare care ridică nivelul fertilităţii solului, asigură recolte agricole corelate cu starea

soiului şi cu climatul, măreşte rezistenţa plantelor la boli şi dăunători şi nu strică echilibrul ecologic;

• agricultura organică

5

fertilizarea solului cu composturi organice, inclusiv cu dejecţii animaliere sau reziduuri urbane;

• agricultura biologică - (Rush-Muller) - presupune păstrarea materiei organice la

suprafaţa solului, care nu trebuie încorporată decât după fermentare, iar cu ajutorul

microorganismelor se menţine un nivel corespunzător de humus.

Cele trei denumiri se raportează Ia o agricultură alternativă, care refuză în esenţă

chimizarea, fiind opusă agriculturii intensiv-industrială.

Existenţa numeroaselor concepte privitoare la denumirea agriculturii alternative au

dus la unele controverse şi în final nu s-a stabilit încă o denumire acceptată de specialiştii în

domeniu, pentru condiţiile din ţara noastră.

Measnicov M. (1999) încearcă să prezinte semnificaţia corectă a termenilor utilizaţi,

conform Micului Dicţionar Enciclopedic (1972) şi din Dicţionarul Limbii Române

Contemporane (1980).

Lucrarea încearcă să înscrie tendinţele actuale şi necesitatea obţinerii unor produse

agricole curate de poluanţi, fără manipulări genetice etc, sub denumirea generală de „agricultură

ecologica".

Autorul caută să stabilească termenii corecţi pentru:

- denumirea produsului agricol curat;

- denumirea şi tendinţele tipului de cultură;

- tipurile de exploataţii agricole.

Explicaţia termenilor se raportează la:

- organic

organism, care este alcătuit din C şi H uneori şi din alte elemente (O, N etc);

- biologic

Pentru produsele agricole obţinute prin tehnologii strict controlate sau prin noi

tehnologii se folosesc termenii:

- naturale

de tehnologie produsele sunt „naturale";

- organice

produsele agricole, chiar şi resturile sunt organice, adică produse de către organisme;

- biologice -

microorganisme, plante sau animale nu sunt biologice?;

6

- ecologice .

opusul fiind neecoiogice, deci curate în sensul actual al noţiunii de ecologic, neîngrăşate chimic,

nepesticidate, nemanipulate genetic, fără surplus de radiaţii etc. .

Pe baza acestor explicaţii Measnicov M. a ajuns la concluzia că este logic să se

folosească noţiunea de "ecologic"'care pare cea mai potrivită cu realitatea înţelesului acestei

noţiuni. însă termenul se referă ia calitatea produselor agricole obţinute în urma proceselor

tehnologice de cultură.

Grupările respective se raportează ia suprafeţele agricole în general, respectiv la

sectoarele agricol şi horticol.

În privinţa sectorului legumicol, suprafeţele sunt în general de 2-5 ori mai mici (în

funcţie de situaţie).

În final se consideră că produsele agricole vor fi „ecologice" iar sistemul de

cultură ''durabil ", cu o tentă majoră de protecţie a mediului înconjurător, folosind tehnologii

verificate, seminţe selecţionate, fără manipulări genetice, încercându-se păstrarea diversităţii

vegetale.

Tipul de exploataţie va fi stabilit corect ca suprafaţă, regim şi proprietate, conducere.

Acest lucru este necesar pentru următorii ani, până când vor evolua concepţiile agronomice,

putând fi ajustat şi modificat în funcţie de noile realităţi.

Agricultura ecologică se impune astăzi ca o practică modernă, cu rezultate care au la

bază date ştiinţifice ce creează o nouă concepţie despre viaţă, muncă şi agricultură, cu eficienţă

sporită şi care poate asigura produse în concordanţă cu cerinţele exigente ale consumatorilor.

Relaţia AGRICULTURĂ - ALIMENTAŢIE - SĂNĂTATE este din ce în ce mai

evidentă, deoarece în mare parte „bolile civilizaţiei" sunt puse pe seama unei alimentaţii

necorespunzătoare calitativ, urmare a exceselor de utilizare a chimizării în cadrul tehnologiilor

intensive şi ca atare piaţa produselor ,bio" este din ce mai căutată şi mai apreciată.

Agricultura ecologică este considerată ca fiind singura alternativă pentru mileniul

trei. Europa şi în special statele occidentale, au început sâ-şi organizeze această activitate încă

din anii 1935-1940, dar primele semne de recunoaştere a activităţii productive şi comerciale

datează din anul 1980, când agricultura ecologică este recunoscută atât de piaţă, cât şi de către

guverne, organisme naţionale şi internaţionale. După anul 1990 dezvoltarea devine

spectaculoasă, astfel ca la nivelul anului 1997 agricultura ecologică în Europa occidentală va

7

deţine o pondere de 0,44% din suprafaţa agricolă, respectiv 1.995.435 ha, iar în anul 1999 să

ajungă la 2,1% din total, respectiv 2.858.339 ha. Se evidenţiază în acest sens ţări ca Italia,

Australia. Spania. Marea Britanie. Germania. Franţa etc.

Statistici recente publicate de SOEL - SURVEY (2004), INFOAM, EUROSTAT, şi

USDA arată că agricultura ecologică este în plină ascensiune, practicându-se în peste 100 de ţări

din 5 continente, dar inclusiv reuşite şi preocupări în multe alte ţări. În 2003, numărul cel mai

mare de ferme ecologice era în Italia ( 56,4 mii hectare), Turcia ( 18,4 mii hectare), şi Austria

( 18,3 mii hectare), iar procentul cel mai mare de ferme ecologice din numarul total de ferme era

în Liechtenstein ( 28%), Elvetia ( 10,2 %) şi Austria ( 9,3 %).

În majoritatea ţărilor producătoare există organisme naţionale care protejează şi

controlează producţia „ecologică".

În 1972 s-a constituit Federaţia Internaţională a Mişcărilor de Agricultură Organică

(I.F.O.A.M.-înternational Federation of Organic Agriculture Movements) cu sediul în Germania

care grupează peste 500 de organizaţii de agricultură ecologică şi peste 80 de ţări.

I.F.O.A.M. organizează manifestări ştiinţifice, simpozioane, congrese mondiale,

editează lucrări ştiinţifice şi de popularizare, adoptă la Congresele mondiale ..Caietul de sarcini

cadru" important în unificarea mişcărilor de agricultură biologică, unde orice ţară poate

interveni, corecta sau substitui unele prevederi.

Principiul de bază al agriculturii ecologice este ,,de a dezvolta agricultura ca un

organism şi a o considera ca un ecosistem care se modelează în natură şi constituie o alternativă

la intensivizare la specializare şi la dependenţă faţă de utilizarea produşilor chimici".

1.2. ,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României.

Pentru definirea acestui sistem de agricultura este similar cu termenii ,, agricultură

organică” sau ,,agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre.

Acest sistem de agricultură este un procedeu “modern” de a cultiva plante, de a creşte

animale şi de a produce alimente, care se deosebeşte fundamental de agricultura convenţională.

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mult mai curată, mai

potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină corelaţie cu conservarea şi

8

dezvoltarea mediului în respect faţă de natură şi legile ei. Unul dintre principalele scopuri ale

agriculturii ecologice este producerea de alimente cu gust, textură şi calităţi autentice şi atractive.

Aceste alimente se obţin în etapa producţiei la fermă prin interzicerea strictă a utilizării

organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora) şi prin restricţii drastice

privind folosirea fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de

creştere, hormonilor, antibioticelor şi sistemelor intensive de creştere a animalelor.

Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea

activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul

rural.

1.3. Obiectivele principiile şi normele

Obiectivele, principiile şi nórmele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în

legislaţia comunitară şi naţională din acest domeniu. Aceste norme, alături de definirea

metodei de producţie în sectorul vegetal şi de creştere a animalelor, reglementează şi următoarele

aspecte legate de sistemul de agricultura ecologică: etichetarea, procesarea, inspecţia,

marketingul şi importurile.

Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea

produselor ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor

de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise, şi au în vedere să ofere

încredere deplină consumatorilor că produsele care poartă eticheta de produs ecologic sau sigla

comunitară, sunt obţinute în conformitate cu regulile şi principiile cuprinse în aceste

regulamente, sau în cazul importurilor, conform unui sistem echivalent, cu cerinţe la fel de

stricte.

Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă eticheta şi sigla

comunitară specifică modului de producţie ecologic, producătorii trebuie să parcurgă un proces

strict ce trebuie urmat întocmai.

Astfel, înainte de a putea obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu

menţiunea ,,produs obţinut din agricultura ecologică” exploataţia trebuie mai întâi să parcurgă o

perioadă de conversie, de minimum doi ani.

9

Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să

respecte permanent regulile stabilite de Regulamentul (CEE) nr. 834/2007 al Consiliului. Ei

trebuie să-şi supună activitatea din exploataţie, unor vizite de inspecţie, realizate de organisme de

inspecţie şi certificare în scopul controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare

privind producţia ecologică.

În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de

organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă

stabilite în Ordinul nr. 688/ 2007 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de

inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a

activităţii organismelor de control. Aprobarea de către M.A.P.D.R a organismelor de control este

precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în conformitate cu norma europeană EN

ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în acest scop.

În urma inspecţiilor efectuate de organismele de control, operatorii care au respectat

regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele

cu menţiunea ,,ecologic”.

Pe eticheta care se aplică pe un produs ecologic sunt obligatorii

următoarele menţiuni: referirea la modul de producţie ecologic, sigla, numele

şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a

eliberat certificatul de produs ecologic.

Sigla ,,ae”, sigla naţională specifică produselor ecologice, alături de

sigla comunitară pot fi folosite în scopul unei mai bune vizualizări de către

consumatori a produselor obţinute din producţia ecologică.

Sigla ,,ae , proprietate a M.A.P.D.R , garantează ca produsul, astfel etichetat, provine din

agricultura ecologică şi este certificat de un organism de control. Regulile de utilizare a

siglei ,,ae” sunt cuprinse în Anexa nr.1 la Ordinul comun pentru modificarea şi completarea

Anexei la Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 317/2006 şi al

preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.190/2006 pentru

aprobarea Regulilor specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologice.

10

Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor

ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.P.D.R şi care deţin un

contract, cu un organism de control aprobat de către M.A.P.D.R.

În vederea obţinerii dreptului de utilizare a siglei „ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de

comunicare, solicitanţii vor completa cererile de solicitare. În prezent, aplicarea siglei

comunitare pe eticheta produselor ecologice este facultativă, dar va deveni obligatorie, la data de

1 iulie 2010 în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) al Consiliului nr. 967/2008.

Înainte ca producătorii să înceapă să-şi desfăşoare activitatea in acest domeniu, sau să

obţină produse ecologice, au obligaţia să se înregistreze la M.A.P.D.R. Înregistrarea

producătorilor în agricultura ecologică, este obligatorie în fiecare an şi se face prin completarea

Fişelor de înregistrare în agricultura ecologică, disponibile la Direcţiile de Agricultură şi

Dezvoltare Rurală judeţene, în perimetrul căreia producătorul îşi desfăşoară activitatea, la

responsabilii judeţeni pentru agricultura ecologică. Procedura de înregistrare a producătorilor în

agricultura ecologica este reglementată prin Ordinul nr. 219 /2007 pentru aprobarea Regulilor

privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, completat şi amendat .

Urmare a procesului de înregistrare, M.A.P.D.R elaborează în fiecare an Lista operatorilor din

agricultura ecologică care este pusă la dispoziţia celor interesaţi.

Agricultura ecologică este un sector dinamic în România care a cunoscut în ultimii ani o

evoluţie ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul animalier.

Organizarea comercializării produselor constituie un element important din filiera de agricultură

ecologică. Comercializarea produselor ecologice se face numai de comercianţi înregistraţi la

M.A.P.D.R, prin diferite canale de piaţă: vânzări de la poarta fermei, vânzări prin magazine en-

gros, vânzări prin magazine specializate , vânzări prin bursa on-line pentru produse ecologice

(www.agricultura-ecologica.ro), vânzări prin pieţe sezoniere.

Una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă

promovarea conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor de

avantajele consumului de produse ecologice, astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru

produse curate a căror calitate este garantată de un organism de control.

Acţiunile de informare a producătorilor, de instruire şi de promovarea a conceptului de

agricultură ecologică sunt realizate de către organizaţii de stat şi private. Educaţia în

11

agricultura ecologică, în vederea formării de specialişti pentru acest domeniu constituie o

preocupare a instituţiilor de profil din învăţământul superior.

Ca parte a campaniei de promovare a agriculturii ecologice în Uniunea Europeană, la

iniţiativa Directoratului General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene, a

fost creat, prin intermediul INTERNETULUI, site-ul www.ec.europa.eu/ ce are ca principal

obiectiv informarea publicului larg cu privire la sistemul de agricultură ecologică cât şi un punct

de plecare în realizarea campaniilor promoţionale în diferite State Membre.

De asemenea, în vederea promovării produselor ecologice, Comisia Europeană acordă

sprijin de până la 50% programelor de informare şi promovare propuse de organizaţiile

profesionale şi interprofesionale din sector, care participă cu minim 20 % din costul real al

acţiunilor, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile

Regulamentului (CE) nr. 3/2008 al Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare

pentru produsele agricole pe piaţa internă şi în ţările terţe şi cu Regulamentul (CE) nr. 501/2008

al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3/2008.

12

CAPITOLUL II

CE ESTE AGRICULTURA ECOLOGICĂ?

În mod simplu, agricultura ecologică este un sistem agricol menit să vă furnizeze

dumneavoastră, consumatorului, alimente proaspete, gustoase şi autentice şi care în acelaşi timp

respectă ciclul natural de viaţă al sistemelor.

2.1. Principii

Pentru a obţine acest lucru, agricultura ecologică se bazează pe un număr de obiective şi

principii, la fel ca şi pe bunele practici create să minimizeze impactul omului asupra mediului

înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că sistemul agricol operează pe cât de natural posibil.

Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:

Rotaţia culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei.

Limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice şi a

îngrăşămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor alimentari şi a altor

substanţe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole

Interzicerea folosirii organismelor modificate genetic

Valorificarea resurselor existente la faţa locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator

a gunoiului provenit de la animale şi a furajelor produse la fermă

Alegerea unor specii de plante şi animale rezistente la boli şi dăunători, adaptate

condiţiilor locale

Creşterea animalelor în libertate şi adăposturi deschise şi hrănirea acestora cu furaje

ecologice

Folosirea unor practici de creştere a animalelor adaptate fiecărei rase în parte

13

2.2. Lanţ de distribuţie

Producţia agricolă ecologică este, de asemenea, o parte a unui lanţ mai larg, care

cuprinde procesarea alimentelor, sectoarele de distribuţie şi vânzare şi în final, pe

dumneavoastră, consumatorul. Fiecare verigă în acest lanţ este menită să joace un rol important

în realizarea beneficiilor legate de producţia unor alimente ecologice, într-o serie variată de

domenii, detaliate într-o altă secţiune a acestui site, incluzând:

Protecţia mediului

Bunăstarea animalelor

Încrederea consumatorilor

Societatea şi economia

Prin urmare, de câte ori cumpăraţi un măr ecologic de la supermarketul local, sau

alegeţi din meniul restaurantului preferat, un vin obţinut din struguri ecologici, puteţi fi siguri că

acestea au fost produse conform unor regulil stricte, care respectă mediul înconjurător şi

animalele.

2.3. Reguli

În UE, aceste reguli sunt stabilite prin Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului

privind metoda de producţie agricola ecologică şi indicarea acesteia pe produsele agricole şi

alimentare.

O revizuire detaliată a prezentei reglementări a dat naştere la două propuneri din partea

Comisiei Europene în Decembrie 2005, pentru o serie de reguli simplificate şi îmbunătăţite

privind importul produselor ecologice pe de o parte şi producţia ecologică şi etichetarea pe de

altă parte.

Aceste două propuneri au fost adoptate de Consiliul Europen. Prima dintre acestea,

Regulamentulasupra importului şi anume Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1991/2006 din 21

Decembrie 2006 care modifică Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 al Consiliului privind metoda

de producţie agricola ecologică şi indicarea acesteia pe produsele agricole şi alimentare a intrat

în vigoare în Ianuarie 2007.

14

Cealalt regulament, şi anume Noul Regulament al Consiliului (EC Nr. 834/2007) din

iunie 2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice defineşte producţia

ecologică, sigla şi sistemul de etichetare a fost adoptat de către Consiliul Uniunii Europene pe 28

Iunie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 Ianuarie 2009.

2.4. Siglă şi etichetare

Reglementările actuale UE privind producţia ecologică stabilesc modul de administrare

al culturilor agricole şi efectivelor de animale şi modul de procesare al alimentelor şi nutreţurilor,

pentru ca acestea să poată fi etichetate ca ecologice. Conformitatea cu Reglementările UE

privind produsele ecologice este, de asemenea, obligatorie pentru produsele care vor purta sigla

UE pentru agricultura ecologică. Este, de asemenea, obligatorie menţionarea pe etichetă şi a

codului organismului de inspecţie care inspectează operatorii din domeniul agriculturii şi

certifică şi produsele ecologice.

Acest regim de etichetare are scopul de vă asigura pe dumneavoastră şi pe alţi

consumatori din Statele Membre ale Uniunii Europene, de natura ecologică a produselor pe care

le cumpăraţi. Sigla UE este creată pentru a mări gradul de recunoaştere al produselor ecologice

în rândul consumatorilor şi acţionează la fel ca şi siglele naţionale pe care le puteţi observa pe

produsele din ţara dumneavoastră. În prezent, nu este obligatoriu ca produsele conforme cu

Regulamentul UE privind producţia agricolă ecologică să poarte sigla europeană, dar acest lucru

va deveni obligatoriu când noul Regulament va intra în vigoare.

2.5. Fapte

Statisticile arată că mulţi consumatori UE, ca şi dumneavoastră, caută produse care

poartă aceste etichete şi sigle ecologice atunci când cumpără legume sau îşi aleg un fel de

mâncare la restaurant sau cantină.

Studiile estimează că piaţa produselor ecologice creşte cu 10-15% pe an.

15

CAPITOLUL III

NOUA LEGISLAŢIE – SCURTĂ PREZENTARE GENERALĂ

La data de 1 ianuarie 2009, au intrat în vigoare noile regulamente ale Uniunii Europene

privind producţia, controlul şi etichetarea produselor ecologice. Cu toate acestea, unele dintre

noile prevederi privind etichetarea vor intra în vigoare abia de la data de 1 iulie 2010.

În iunie 2007, Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii a convenit asupra unui nou

Regulament al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice. Acest

nou Regulament al Consiliului conţine obiective, principii şi reguli generale clar definite privind

producţia ecologică.

Obiectivul acestui nou cadru juridic este stabilirea unui nou parcurs pentru dezvoltarea

permanentă a agriculturii ecologice. Scopul îl reprezintă sistemele sustenabile de cultivare şi o

gamă variată de produse de calitate ridicată. În cadrul acestui proces, în viitor va trebui să se

pună accentul într-o şi mai mare măsură pe protecţia mediului, pe biodiversitate şi pe standardele

ridicate de protecţie a animalelor.

Producţia ecologică trebuie să respecte sistemele şi ciclurile naturale. Producţia durabilă

trebuie realizată pe cât posibil cu ajutorul proceselor de producţie biologice şi mecanice, prin

intermediul producţiei legate de pământ şi fără utilizarea organismelor modificate genetic

(OMG).

În agricultura ecologică, se preferă ciclurile închise care utilizează resursele interne în

locul ciclurilor deschise care se bazează pe resurse externe. În mod ideal, resursele externe

trebuie limitate la resurse ecologice din alte ferme ecologice, materiale naturale sau obţinute pe

cale naturală şi îngrăşăminte minerale cu solubilitate scăzută. Cu toate acestea, în cazuri

excepţionale, se admit resurse chimice sintetice dacă lipsesc alternativele corespunzătoare.

Acestea sunt autorizate şi incluse în liste aprobate ale Anexei Regulamentului Comisiei numai

după ce au fost analizate amănunţit de către Comisie şi de către statele membre.

Deoarece Uniunea Europeană se întinde din Nordul îndepărtat înspre Sud şi Europa de

Est, diferenţele locale climatice, culturale sau structurale se pot compensa prin reguli de

flexibilitate.

16

Alimentele pot fi marcate ca fiind „ecologice” numai dacă cel puţin 95% din

ingredientele lor agricole sunt ecologice. Ingredientele ecologice din alimentele neecologice pot

fi enumerate ca ecologice pe lista ingredientelor cu condiţia ca aceste alimente să fie produse în

conformitate cu legislaţia privind agricultura ecologică. În vederea asigurării unei mai bune

transparenţe, trebuie indicat codul numeric al organismului de control.

Încă este interzisă utilizarea în producţia ecologică a organismelor modificate genetic

(OMG) şi a produselor obţinute din OMG-uri. Produsele care conţin OMG-uri nu pot fi

etichetate ca fiind ecologice decât dacă ingredientele care conţin OMG-uri au ajuns în produse în

mod neintenţionat şi dacă proporţia de OMG din ingredient este de sub 0,9%.

Conform noii legislaţii, producătorii de alimente ecologice ambalate trebuie să utilizeze

sigla UE de agricultură ecologică de la data de 1 iulie 2010. Totuşi, utilizarea siglei pe alimentele

ecologice din ţări terţe este opţională. Atunci când se utilizează sigla UE de agricultură

ecologică, trebuie menţionat locul producţiei ingredientelor agricole, începând de la 1 iulie 2010.

Se permite distribuţia produselor ecologice din ţări terţe numai pe piaţa comună, dacă

acestea sunt produse şi controlate în aceleaşi condiţii sau în condiţii echivalente. Odată cu noua

legislaţie, regimul de importuri a fost extins. Anterior, se puteau importa numai alimentele

ecologice din ţări terţe recunoscute de către UE sau bunuri a căror producţie era controlată de

către statele membre şi care primiseră autorizaţii de import.

Pe viitor, procedura pentru autorizaţiile de import va fi înlocuită cu un nou regim de

importuri. Organismele de control care activează în ţări terţe vor fi autorizate şi monitorizate

direct de către Comisia Europeană şi de către statele membre.

Această nouă procedură permite Comisiei Uniunii Europene să supravegheze şi să

monitorizeze mai eficient importurile de produse ecologice şi controlul garanţiilor de agricultură

ecologică. În plus, în noua legislaţie s-au pus bazele acceptării normelor UE privind acvacultura

ecologică şi algele.

3.1. Particularităţi ale legislaţiei ecologice a UE

Pe lângă un nou Regulament al Consiliului, în 2008 au fost adoptate două noi

Regulamente ale Comisiei referitoare la producţia ecologică, la importul şi distribuţia de produse

ecologice, precum şi la etichetarea acestora.

17

Regulamentul Consiliului

Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producţia

ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91

Acest regulament stabileşte cadrul legal pentru toate nivelurile de producţie, distribuţie,

control şi etichetare ale produselor ecologice care se pot oferi şi comercializa în UE. Acesta

stabileşte dezvoltarea permanentă a producţiei ecologice prin asigurarea de obiective şi principii

clar definite. Instrucţiunile generale privind producţia, controlul şi etichetarea au fost stabilite

prin Regulamentul Consiliului şi, prin urmare, pot fi modificate numai de către Consiliul

European al Miniştrilor Agriculturii. În acelaşi, timp, se abrogă Regulamentul (CEE) nr.

2092/91.

Noile regulamente privind etichetarea legate de utilizarea obligatorie a siglei UE de

agricultură ecologică au fost amânate până la 1 iulie 2010 printr-un amendament la

Regulamentul Consiliului.

Domeniul de aplicare

Regulamentul Consiliului se aplică următoarelor produse de origine agricolă, inclusiv

acvaculturii şi drojdiei:

Produse vii sau neprocesate

Produse agricole procesate

Furaje pentru animale

Seminţe şi material de înmulţire vegetativ

Colectarea de plante sălbatice şi de seminţe este inclusă, de asemenea, în sfera de

aplicare a acestui Regulament

Neincluse în sfera de aplicare:

Produsele obţinute din vânatul şi pescuitul animalelor sălbatice.

Regulamentele Comisiei

Până în prezent, au fost adoptate următoarele Regulamente ale Comisiei:

Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 care conţine

norme amănunţite în ceea ce priveşte producţia, etichetarea şi controlul, inclusiv prima sa

modificare privind normele de producţie a drojdiei ecologice Primul Regulament de modificare,

care stabileşte noi norme pentru producţia drojdiei ecologice.

18

Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 care stabileşte

norme amănunţite privind importul produselor ecologice din ţări terţe.

În Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei, sunt reglementate toate nivelurile de

producţie vegetală şi animalieră, de la cultivarea terenurilor şi îngrijirea animalelor la procesarea,

distribuţia şi controlul produselor alimentare ecologice. Acestea conţin numeroase detalii tehnice

şi reprezintă, în mare parte, o continuare a regulamentului iniţial privind agricultura ecologică, cu

excepţia reglementărilor diferite din Regulamentul Consiliului.

Regulamentul Comisiei cuprinde numeroase anexe. În cadrul acestora, se enumeră

următoarele:

Produse permise în agricultura ecologică, cum ar fi îngrăşămintele, amelioratorii de

sol şi pesticidele

Cerinţele minime privind dimensiunea suprafeţelor destinate adăpostirii şi mişcării,

inclusiv a păşunilor pentru efectivele de animale ecologice, în funcţie de speciile de animale şi de

stadiul de dezvoltare.

Furajele neecologice pentru animale, aditivii pentru furaje şi substanţele auxiliare la

procesare pentru producţia de furaje combinate şi preamestecuri permise în agricultura ecologică.

Ingredientele, aditivii şi substanţele auxiliare neecologice permise în producţia de

hrană ecologică (inclusiv în producţia de drojdie).

Cerinţe privind sigla comunitară.

Aceste Anexe şi alte părţi ale Regulamentului Comisiei pot fi completate de către

Comisie în aşa fel încât să fie menţinute la zi în ceea ce priveşte progresele permanente ale

tehnologiei, ştiinţei şi pieţei produselor ecologice.

Pentru a se facilita punerea în aplicare a noilor norme şi pentru a se integra unele

derogări care expiră ale Regulamentului anterior privind agricultura ecologică, s-au stabilit

măsuri de tranziţie.

În plus faţă de legislaţia UE privind agricultura ecologică şi producţia ecologică,

fermierii şi procesatorii care lucrează prin metode ecologice trebuie să adere, de asemenea, la

normele cu aplicabilitate generală privind producţia agricolă şi procesarea produselor agricole.

Aceasta înseamnă că normele cu aplicabilitate generală privind reglementarea producţiei,

procesării, promovării, etichetării şi controlului produselor agricole se aplică şi produselor

agricole ecologice.

19

3.2. Noile regulamente privind importurile

Se va menţine recunoaşterea bilaterală obişnuită a ţărilor terţe de către Comisie, în

cooperare cu statele membre. Astfel, Comisia, cu sprijinul statelor membre, supraveghează

producţia şi controlul produselor ecologice care trebuie să fie conforme cu obiectivele şi

principiile legislaţiei privind agricultura ecologică, însă nu este necesar să fie identice. O listă a

ţărilor terţe recunoscute se găseşte în anexa III la Regulamentul privind importurile.

Noile regulamente privind importurile asigură posibilitatea de a importa produse

ecologice din ţări terţe care nu au obţinut încă recunoaşterea bilaterală.

Produsele care sunt obţinute şi controlate exact în acelaşi mod ca în UE ar trebui, de

asemenea, să aibă acces liber pe piaţa comună în viitor. Organismele de control care

intenţionează să întreprindă astfel de controale trebuie să-şi depună candidatura în faţa Comisiei

UE şi să fie autorizate în acest scop de către Comisie şi de către statele membre. Sarcina de

supraveghere a acestora revine direct Comisiei în cooperare cu statele membre.

Cu toate acestea, deoarece, în general, condiţiile de producţie din ţări terţe diferă

semnificativ de cele din Europa, adesea este imposibil să se aplice exact aceleaşi reguli pentru

producţie sau control. Prin urmare, trebuie să se poată permite şi existenţa unor reguli similare

care să fie conforme ca principiu cu obiectivele şi principiile legislaţiei privind agricultura

ecologică.

Anterior, acestea trebuiau verificate de către statele membre pentru fiecare produs în

parte printr-o procedură de autorizare a importurilor. Acest sistem complicat va fi acum înlocuit

cu unul mai simplu. Pe viitor, organismele de control autorizate pentru acest scop vor putea

efectua această inspecţie pe teren. De asemenea, aceste organisme de control trebuie să fie

autorizate pentru acest scop direct de către Comisia Europeană şi de statele membre şi să rămână

sub supravegherea lor directă. Au fost publicate orientări care explică modul în care organismele

de control pot solicita autorizarea, modul în care acestea trebuie supravegheate şi ce alte măsuri

sunt necesare cu privire la importurile de produse ecologice şi controlul acestora.

Pe viitor, noile regulamente privind importurile vor facilita importurile de produse

ecologice în UE în general, promovând totodată monitorizarea mai eficientă şi contracarând

astfel înşelătoriile şi fraudele.

20

3.3. Scurt istoric

În 1991, Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii a adoptat Regulamentul (CEE)

nr. 2092/91 privind agricultura ecologică şi etichetarea corespunzătoare a produselor şi

alimentelor agricole. Introducerea acestui regulament a făcut parte din reforma Politicii Agricole

Comune a UE şi a reprezentat încheierea unui proces prin care agricultura ecologică a primit

recunoaşterea oficială din partea celor 15 state care erau membre ale UE la vremea respectivă.

Iniţial, Regulamentul privind agricultura ecologică reglementa numai produsele

vegetale. Ulterior, au fost introduse prevederi suplimentare pentru producţia de produse animale.

Aceste norme se refereau şi la furajele pentru animale, la prevenirea bolilor,

tratamentele veterinare, protecţia animalelor, creşterea şeptelului în general şi la utilizarea

îngrăşămintelor de origine animală.

Utilizarea organismelor modificate genetic şi a produselor generate din acestea a fost

explicit exclusă din producţia ecologică.

Totodată, s-a aprobat importul de produse ecologice din ţări terţe ale căror criterii de

producţie şi sisteme de control ar putea fi recunoscute ca fiind echivalente cu cele ale UE.

Ca urmare a acestui proces continuu de completare şi modificare, prevederile din

Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 au devenit foarte complexe şi detaliate.

Importanţa de care s-a bucurat iniţial Regulamentul UE privind agricultura ecologică a

constat, de fapt, în crearea standardelor minime comune pentru întreg teritoriul UE.

În cadrul acestui proces, s-a întărit încrederea consumatorilor, care puteau cumpăra

produse ecologice din alte state membre având siguranţa că aceste produse îndeplinesc aceleaşi

cerinţe minime. S-a lăsat la latitudinea statelor membre şi a organizaţiilor private adoptarea

propriilor lor standarde suplimentare mai stricte.

3.4. Baze de date pentru seminţele ecologice

Un principiu fundamental al agriculturii ecologice îl reprezintă utilizarea seminţelor

produse ecologic prin operaţiuni agricole. Statele membre menţin o bază de date on-line pentru a

21

facilita achiziţia de astfel de seminţe. Furnizorii pot introduce în această listă seminţele şi cartofii

de sămânţă produşi ecologic care sunt disponibili la vânzare.

3.5. Cicluri de lucru în cadrul UE

Deciziile precum cele referitoare la noi Regulamente privind agricultura ecologică se

iau cu participarea a diverse instituţii europene.

Noua legislaţie a UE, cum ar fi Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, a fost

recomandată de către Comisie (prin Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală),

a fost adoptată de Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii şi, în final, aprobată în urma

consultării în Parlament. Numai după aceea a intrat în vigoare. Se găsesc mai multe informaţii

despre această procedură on-line.

Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei a fost propus de către Comisie şi a

necesitat sprijinul statelor membre în faţa comitetului de reglementare, Comitetul permanent

pentru agricultura ecologică. În acest proces, este necesar acordul cu majoritate calificată al

reprezentanţilor statelor membre din Comitetul permanent privind această recomandare.

3.6. Comitetul permanent pentru agricultura ecologică

Comitetul permanent pentru agricultura ecologică este format din reprezentanţi ai

statelor membre. Comitetul este prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Comitetul a fost înfiinţat în vederea asigurării unei strânse cooperări cu autorităţile

responsabile de sectorul ecologic şi în vederea garantării aplicării uniforme a legislaţiei UE

privind agricultura ecologică.

Procesele-verbale ale celor mai recente şedinţe ale Comitetului se găsesc on-line.

Alte organisme

Comisia Europeană cooperează, de asemenea, cu alte două organisme care sprijină

procesul său de luare a deciziilor în materie de agricultură ecologică:

Comitetul consultativ „Agricultură ecologică”

Grupul de experţi pentru promovarea agriculturii ecologice

22

Comitetul consultativ reuneşte reprezentanţi ai diferitor grupuri de interese tehnice şi

economice, cum ar fi: IFOAM, BEUC, COPA/COCEGA, COFALEC şi despre altele. Aceasta

facilitează schimbul de experienţe şi opinii pe diverse teme legate de producţia ecologică pentru

a promova dezvoltarea permanentă a legislaţiei privind agricultura ecologică.

Grupul de experţi pentru promovarea agriculturii ecologice se ocupă de consilierea

Comisiei în chestiuni referitoare la campanii de informare şi promovare pentru agricultura

ecologică şi care sunt puse în aplicare ca parte a Planului de acţiune european pentru alimentaţie

şi agricultură ecologice.

Comisia poate consulta comitetul consultativ şi grupul de experţi în orice împrejurare şi,

totodată, preşedinţii reprezentanţi ai Comisiei pot face propuneri şi solicita consultarea

comitetului consultativ sau a grupului de experţi în chestiuni care ţin de competenţa acestora.

Deciziile comitetului consultativ sau ale grupului de experţi nu sunt obligatorii pentru

Comisie, însă sunt tratate cu mare seriozitate şi membrii sunt informaţi cu privire la toate

activităţile întreprinse în legătură cu aceste decizii.

Printre alte contribuţii importante ale acestor organisme se numără:

Stabilirea unei strânse cooperări între organizaţiile internaţionale, organizaţiile

statelor membre şi Comisie

Supravegherea progreselor din sfera politică

Sprijinirea schimbului de informaţii, experienţă şi metode certificate

Sistemul Informaţional pentru Agricultura Ecologică (OFIS)

Statele membre şi Comisia Europeană utilizează sistemul informaţional ca instrument

esenţial pentru schimbul de date agricole referitoare la produsele ecologice şi pentru a oferi acces

publicului la informaţiile existente.

Baza de date OFIS cuprinde:

Aprobările din partea statelor membre ale promovării produselor importate din ţări

terţe

Autorizaţiile de utilizare temporară a ingredientelor de origine agricolă

convenţională care nu pot fi produse ecologic în cantităţi suficiente

Lista organismelor sau a autorităţilor de control

23

Sigla

Toate produsele care poartă sigla UE de agricultură ecologică au fost produse în

conformitate cu Regulamentul UE privind agricultura ecologică. Prin urmare, acestea

promovează încrederea consumatorilor în privinţa originii şi calităţii alimentelor şi băuturilor.

În prezent, etichetarea de către producătorii din agricultura ecologică a produselor cu

sigla UE de agricultură ecologică este opţională. Totuşi, începând de la 1 iulie 2010, utilizarea

siglei va fi obligatorie. Un avantaj al siglei ecologice a UE este acela că produsele ecologice,

indiferent de originea lor, pot fi recunoscute mult mai uşor de către consumatorii din toate statele

membre.

3.7. Date şi statistici

Toate faptele şi cifrele pe care doriţi să le ştiţi despre agricultura ecologică în UE sunt

disponibile în documentele de mai jos. Daţi click pe unul din ele ca să aflaţi mai multe.

Suprafaţa pe care se practica agricultură ecologică reprezintă 4% din totalul suprafeţei

agricole din Uniunea Europeană a celor 25, în anul 2005.

În Europa celor 25, în 2005, suprafaţa pe care se practica agricultura ecologică

reprezenta 3,9% din totalul suprafeţei agricole. Cele mai mari suprafeţe cultivate pe sistem

ecologic se găseau în Austria (11,0 %) , Italia (8,4%), Republica Cehă şi Grecia (ambele 7,2%),

iar cele mai mici suprafeţe erau în Malta, (0,1%), Polonia (6%), Irlanda (0,8%). (News Release

80/2007-12 iunie 2007)

În centrul atenţiei, Statistica - Diferite modele de agricultură ecologică în cadrul UE-25

(2007)

Publicaţia oferă o vedere generală asupra agriculturii ecologice în Uniunea Europeană

după extinderea din Mai 2004

În centrul atenţiei, statistica - Agricultura ecologică în Europa (2005)

Agricultura ecologică progresează în UE-15, deşi reprezintă doar aproape 4 % din

totalul suprafeţei agricole utilizate în 2002. Suprafaţa cultivată în Uniunea Europeană a crescut

cu aproximativ 21% pe an între 1998 şi 2002. Ea a continuat să se extindă în majoritatea Statelor

Membre în vreme ce numărul producătorilor practicând agricultura ecologică a scăzut uşor în

2002 (-2%). Totuşi, importanţa agriculturii ecologice încă variază în cadrul Uniunii Europene.

În centrul atenţiei, Statistica - Agricultura ecologică în Europa (2003)

24

În 2000, 3,8 milioane de hectare (ha) erau utilizate pentru agricultura ecologică în UE-

15, reprezentând 3% din totalul suprafeţei agricole utilizate şi în acelaşi timp o creştere de 67%

începând cu 1998. Numărul fermelor ecologice în 2000 era puţin peste 132 000, ceea ce

reprezenta 2% din numărul total al fermelor agricole şi o creştere de 32% începând cu 1998.

În centrul atenţiei, Statistica - Agricultura ecologică în Europa (2001)

În 1998, suprafaţa utilizată pentru agricultură ecologică în UE- 15 era de 2 269 000 ha,

adică aproape 2% din suprafaţa totală agricolă şi 1,4% din totalul fermelor agricole. Aproape 13

000 de ferme au intrat într-un program de conversie spre agricultura ecologică, dintre care 65%

se aflau în Italia, astfel că acum Italia deţine 25% din totalul suprafeţelor cultivate în sistem

ecologic din UE.

Alimente: De la fermă la furculiţă-statistici (2006)

Publicaţia oferă un rezumat al datelor disponibile la ora actuală în baza de date

Alimente: " de la fermă la furculiţă" precum şi informaţii statistice pentru a înţelege cum

evoluează lanţul alimentar în Europa, dând diferiţi indicatori despre fiecare fază a lanţului

consum-producţie. Această publicaţie poate fi considerată un compendiu de date disponibile

despre alimentele şi lanţul alimentar în cadrul Eurostat.

Raport - Agricultura ecologică în Uniunea Europeană. Fapte şi cifre.

Raportul oferă o vedere de ansamblu asupra dezvoltării sectorului agriculturii ecologice

în ultimii ani. Bazat pe informaţiile statistice Eurostat şi pe alte surse, raportul analizează

suprafeţele certificate ecologic şi cele în conversie, numărul fermelor certificate ecologic şi în

curs de conversie, distribuirea suprafeţei cultivate, şeptelul de vite, canalele de vânzare şi

vânzările cu amănuntul ale produselor ecologice, preţurile de consum şi cele de la poarta fermei

pentru produsele ecologice şi comparativ, pentru cele convenţionale şi în final, programele

agricole şi de mediu, care sprijină agricultura ecologică.

Baza de date Eurostat privind agricultura ecologică.

Pentru informaţii suplimentare, vă rog vizitaţi baza de date Eurostat privind agricultura

ecologică care include date despre operatori, suprafeţe cultivate, producţie agricolă, şeptel de vite

şi produse animaliere.

Noile norme UE privind acvacultura vor fi puse în aplicare începând cu data de

01.07.2010.

25

Noile norme privind acvacultura ecologică şi algele marine au fost votate cu majoritate

calificată în cadrul comitetului de reglementare – SCOF (Comitetul Permanent pentru

Agricultura Ecologică). Comitetul va adopta în mod oficial textul final mai târziu, în iulie 2009.

La data punerii în aplicare, 1 iulie 2010, produsele din acvacultură şi cele din alge pot fi

autorizate la timp pentru a putea fi scoase pe piaţă, purtând sigla UE pentru produse ecologice.

Noua legislaţie ecologică aplicată de la 1 ianuarie 2009

Începând cu 1 ianuarie 2009, legislaţia ecologică revizuită trebuie pusă în aplicare de

fermieri, procesatori, distribuitori, corpurile şi autorităţile de control, precum şi de instituţiile

responsabile din fiecare stat membru al UE. Informaţii suplimentare sunt disponibile în secţiunea

noua legislaţie ecologică.

26

CONCLUZII

Agricultura ecologică are o mare contribuţie la o dezvoltare economică de durată şi

joacă un rol important în îmbunătăţirea condiţiei mediului, prezervarea solului, îmbunătăţirea

calităţii apelor, biodiversificare şi protejarea naturii.

Agricultura ecologică poate să meargă înainte în economia rurală şi să o facă viabilă

prin extinderea activităţilor economice cu valoare adăugată mare şi prin generarea de locuri de

muncă în zone rurale.

În majoritatea industriilor de procesare a alimentelor şi în vinificaţie există o mare lipsă

de capacitate pentru valorificarea strugurilor, cărnii şi legumelor, fapt care limitează volumul

produselor exportabile.

Pentru a fi validate ca fiind ecologice şi a fi scoase pe piaţă produsele alimentare trebuie

să aibă pe etichete referinţe explicite referitoare la metodele ecologice de producţie a acestora şi

referitor la certificarea de evaluare a calităţii emisă de o organizaţie supervizoare. Fermele

ecologice reprezintă un nou sector.

România beneficiază de condiţii corespunzătoare pentru a promova agricultura

ecologică, cum ar fi:

■ sol fertil şi productiv;

■ agricultura tradiţională românească se bazează pe abordări care nu dăunează mediului şi există

posibilităţi de a identifica zone ecologice nepoluate unde agricultura ecologică ar putea fi

dezvoltată;

În vederea dezvoltării sectorului agro-ecologic şi pentru îmbunătăţirea competitivităţii

produselor ecologice pe pieţele de export trebuie identificate şi implementate următoarele:

■ captarea şi reţinerea de mai multă valoare pe componenta naţională a lanţului valoric prin

orientarea producţiei şi a vânzărilor către produse primare şi produse de procesare, promovarea

produselor ecologice de export româneşti;

■ acoperirea nişei de piaţă existentă prin identificarea de noi pieţe de export şi consolidarea

pieţelor existente;

■ implementarea legislaţiei elaborate pentru acest sector pentru a consolida sistemul de control prin

masuri suplimentare menite să supervizeze organismele de inspecţie şi certificare pentru a creşte

calitatea produselor exportate;

27

■ crearea unui sistem corespunzător de producţie, procesare şi marketing pentru produse ecologice,

menit să satisfacă nevoile pieţelor interne şi externe;

■ promovarea exporturilor produselor ecologice româneşti prin dezvoltarea activităţii de cercetare;

■ îmbunătăţirea formării profesionale a tuturor actorilor implicaţi în sectorul ecologic:

-crescători,

-procesatori,

-inspectori,

-experţi de la minister,

-exportatori şi importatori.

■ crearea de grupuri organizate de producători pentru extinderea producţiei şi a pieţii.

În mod strategic obiectivul calitativ al sectorului este poziţionarea agriculturii ecologice

în centrul agriculturii naţionale, ca un pivot pentru dezvoltarea de durată în mediul rural.

Principalul obiectiv al politicii agricole a UE referitor la dezvoltarea rurală este

promovarea şi dezvoltarea unei relaţii compatibile între agricultură şi mediu.

Obiectivul cantitativ este de a extinde zona cultivată prin metode ecologice la 150.000

hectare în 2007 şi crearea unei pieţe interne cu produse ecologice. România are mari oportunităţi

de promovare şi dezvoltare a agriculturii ecologice datorită unei suprafeţe agricole de 14,8

milioane hectare şi a solurilor nepoluate. Creşterea participării producătorilor agricoli ecologici

la evenimente economice din ţară sau din străinătate (BioFach 2006).

Prin examinarea lanţului valoric şi a cerinţelor consumatorilor de pe piaţa internaţională

au putut fi identificaţi următorii factori critici de succes:

■ preţ;

■ sortimente;

■ ambalaj – branding;

■ disponibilitate.

Atingerea ţintelor de export este legată de alte obiective (pe termen scurt, mediu şi lung)

care pot contribui la îmbunătăţirea competitivităţii sectorului ecologic românesc în perioada

viitor:

■ creşterea numărului de operatori din acest sector care primesc sprijin financiar din partea

Programelor Guvernamentale Româneşti;

28

■ creşterea rolului organizaţiilor non-guvernamentale (ONG) în acest sector prin programe pentru

dezvoltarea comerţului cu produse ecologice;

■ creşterea numărului de exportatori implicaţi activ în programele pentru dezvoltarea comerţului

cu produse agricole ecologice, în zone dezavantajate;

■ spijinirea exploatărilor comerciale în agricultura ecologică, pentru a fi mai des întâlnite pe piaţă;

■ asocierea micilor producători din domeniul agriculturii ecologice în scopul de a coopera în

marketingul produselor ecologice;

■ creşterea numărului de organizaţii municipale şi regionale implicate direct în implementarea

Strategiei Naţionale de Export din faza iniţială;

■ creşterea numărului de unităţi de procesare locală şi de proiecte pentru investiţii străine directe;

■ creşterea investiţiilor în activităţile înrudite exporturilor în zonele rurale;

■ creşterea numărului de angajaţi din unităţile exportatoare care implementează reglementările

agriculturii ecologice;

■ creşterea investiţiilor în activităţi legate de produse agricole ecologice exportabile din zone rurale

mai puţin dezvoltate;

■ creşterea volumului de producţie al agriculturii ecologice;

■ creşterea numărului de noi companii implicate în activităţi exportatoare de produse agricole

ecologice primare şi procesate;

■ creşterea numărului de module de exploatare optimă prin asocierea fermelor agricole şi de

animale;

■ creşterea capacităţilor specifice de procesare din agricultura ecologica;

■ îmbunătăţirea capacităţii în termeni de produse şi valoare adăugată;

■ creşterea serviciilor de orientare spre exportul produselor agricole ecologice;

■ diversificarea speciilor exportabile cultivate (ex.: legume, fructe) şi a gamei de produse procesate

(ex.: pâine, produse de patiserie);

■ creşterea numărului de proiecte investiţionale noi aprobate.

29

BIBLIOGRAFIE:

1. Prof. Dr. Mihail Dumitru şi colab.; - „Cod de bune practici agricole” vol. I, Editura Expert,

Bucureşti, 2003

2. A.Fitiu, - „Ecologia şi protecţia mediului”, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca, 2007

3. I.Toncea - „Ghid practic de agricultură ecologică”, Editura AcademicPres, Cluj-Napoca,

2005

4. Negrea, Gica. Agricultura ecologică - şansa României în U.E.?.

În :Euroconsultanţă, nr. 5, 2007;

5. Ion Viorel şi colaboratorii - Agricultura ecologică, Editura Alma Mater, Bucureşti, 2000

6. *** www.bioagro.ro/

7. *** http://www.ifoam.org/whoisifoam/index.html

8. *** http://www.organic-europe.net/europe_eu/default.asp

30