academia de ŞtiinŢe a moldovei biblioteca...
TRANSCRIPT
ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI
BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ CENTRALĂ A AŞM „Andrei Lupan”
INSTITUTUL DE FILOLOGIE AL AŞM
Ion Şpac.
CONSTANTIN STERE SCRIITORUL,
PUBLICISTUL, POLITICIANUL, OMUL.
Biobibliografie-invitaţie la lecturi şi investigaţii
Redactor ştiinţific: Acad. Haralambie Corbu
Ediţie îngrijită de Aurelia Hanganu
Chişinău, 2009
2
Culegere computerizată Liuba Luncaşu
Lector
Machetare computerizată
3
Ion Druţă
I. RADIOGRAFIA FURTUNII
După cum se ştie, limba noastră, de origine latină la temeliurile sale,
conţine şi un puternic сurent slav. Şi nu e de mirare că însuşi caracterul
nostru naţional, fiind noi, precum se ştie, poeţi visători, cîntăreţi şi dansatori,
în anumite împrejurări căpătăm nişte răbufniri neaşteptate, care nu au nimic
comun cu lumea latină. Între limba pe care o vorbim şi felul nostru de-a fi,
există o interdependenţă misterioasă. Latinitatea şi slavonismul, aceste două
emisfere ale caracterului nostru naţional se dezvoltă şi maturizează în funcţie
de influenţa sub care se află ţara.
Constantin Stere s-a născut, a crescut, a făcut şcoală, a îndurat ani
lungi de întemniţare şi surghiun în Rusia ţaristă. Ajuns bărbat în toată firea
trece Prutul şi-şi trăieşte veacul, muncind ca un salahor cu ziua, la aşezarea
tînărului stat Român. Cunoştinţele sale masive, cu adevărat enciclopedice, şi
setea de făurire a unei opere de proporţii istorice, le-o fi moştenit-o, de la
străbunii săi greci. Hărnicia, sensibilitatea, dragostea nemărginită faţă de
pămîntul natal şi uşoara naivitate de a crede în ceea ce nici de cum nu
trebuie crezut, o fi venit de la maică-sa, fiică de boieraş moldovean. Dîrzenia
însă, erupţiile sale vulcanice, lupta nesfîrşită pentru ajutorarea celor mulţi şi
obidiţi, vine, fireşte, de la slavi.
Există în literatura rusă o expresie sumbră, greoaie şi voluminoasă –
безбрежность. O fi răsărit, pe semne, în inima ruşilor această noţiune fiind
semănată de imensele întinsuri, oricum, a şasea parte din uscat, una din cele
mai mari ţări ale lumii. Sau poate o fi venit de la numeroasele rîuri, pentru
că, împreună cu Baicalul, Rusia are, cel mai mare volum de ape dulci pe
planetă. Sau poate o fi venit această noţiune de la taigaua sumbră, rarişti de
pădure, pustiuri îngheţate de mii şi mii de kilometri patraţi, care şi-au lăsat
amprenta pe destinul, caracterul şi chiar scrisul marelui nostru pămîntaen.
Constantin Stere a scos şi a cărat peste Prut cu sine această imensă,
ameţitoare безбрежность-nemărginire, pe care a dus-o pe umerii săi cinstit
pînă nu s-a prăbuşit sub povara ei neomenească. În tot ce-a făcut Stere de-a
lungul vieţii sale – lecţii la catedra universitară, discursuri în parlament şi în
campanii electorale, replici, interviuri, eseuri şi articole prin ziare, însuşi
epopeea „În preajma revoluţiei”, peste tot şi-a pus pecetea această
безбрежность-nemărginire. Cine ştie, poate pentru asta Stere răsare azi în
memoria noastră, nu atît ca un cronicar imparţial al vremurilor sale, nu atît
ca un profesor blajin ce-şi dăscăleşte răbdător ucenicii, nu atît ca un sforar
politic ocupat cu jocurile de după culise, cît ca o furtună, ruptă din toate
părţile, dar care rupe şi ea cît ce poate.
4
Modestul, tăcutul şi harnicul colectiv al cercetătorilor de la Biblioteca
Academiei noastre, şi-a asumat o enormă sarcină de-a schiţa radiografia
furtunii pe nume Constantin Stere. Munca unui bibliograf se aseamănă
undeva cu darul celora care ghicesc existenţa apelor subterane. Umblă ei cu
o vărguţă subţioară şi pun semne – uite ici, şi colo, şi dincolo, în adîncuri
poate fi apă, Căutaţi şi veţi afla. Săpaţi şi veţi găsi.
În cazul dat a fost vorba de o muncă cu adevărat безбрежная, căci e
vorba de mii şi mii de materiale risipite prin ziare, epoci, spaţii geografice de
la insulile Curile şi pînă în Marea Britanie. Cu atît mai mare este meritul
celora ce au săvîrşit această trudă. Apariţia acestei Bibliografii este o
adevărată sărbătoare a culturii noastre. Ni se semnalează ce şi unde să
căutăm. Nu se poate ca opera şi ideile acestui titan al culturii, fondator de
reviste, întemeietor de curente, partide şi chiar state, să se topească în neant.
Avem nevoie de ele azi ca niciodată. Vocea lui nu poate lipsi din corul nostru,
umbra lui nu poate lipsi de la masa, de la vatra noastră, principialitatea lui
nu ne va lăsa să ne pierdem prin lume.
Acest pomelnic al unei personalităţi istorice, cred, aş vrea să cred, este
începutul revenirii definitive a lui Constantin Stere la el acasă.
Ion Druţă
Aprilie 2009
5
Haralambie Corbu
II. TRIUMFUL ŞI CALVARUL LUI CONSTANTIN STERE
Despre autorul romanului-fluviu În preajma revoluţiei s-a scris în
genere poate mai puţin decît ar merita-o, dar mult mai mult decît se cunoaşte
astăzi în spaţiul pruto-nistrean. Există o întreagă literatură critică, ştiinţifică şi
memorialistică în care opera şi destinul uriaşului de la Soroca îşi află o largă
reflectare şi o pătrunzătoare interpretare. După o pauză forţată, impusă de
cenzura regimului totalitar, diverşi cercetători români, începînd cu deceniul al
şaptelea, reţin tot mai mult în obiectivul investigărilor sale imaginea, opera şi
activitatea distinsului nostru patriot şi contemporan. Aportul lui C. Stere la
iniţierea şi consolidarea unor curente de idei, cum au fost poporanismul şi
ţărănismul, la întocmirea programelor şi cadrului ideologic al unor partide de
guvernare cum au fost Partidul Naţional Liberal (începînd cu anul 1900) şi
Partidul Naţional Ţărănesc (constituit definitiv în 1926), la fondarea şi
dirijarea revistei Viaţa românească (martie 1906) – una din cele mai
consistente şi prestigioase publicaţii periodice literare şi social-politice pe
parcursul a cîtorva decenii – se prezintă ca unul dintre cele mai ponderabile,
iar de multe ori decisive chiar. Au văzut lumina tiparului câteva documentate,
studii monografice, consacrate fie unor aspecte aparte ale activităţii omului
politic şi scriitorului, cum este lucrarea Virginiei Muşat C. Stere. Scriitorul
(1978), fie activităţii sale luate în bloc, cum e cartea cercetătorului ieşean Ion
Căpreanu Eseul unei restituiri. C. Stere (1988).
Drept o contribuţie deosebită la cunoaşterea destinului şi operei lui
Constantin Stere trebuie considerate eforturile distinsului profesor
bucureştean Zigu Ornea, materializate în numeroase investigaţii de ordin
sociologic şi literar şi încununate de fundamentalul studiu monografic în două
volume (1200 pagini!) Viaţa lui C. Stere (1989-1991). Domniei sale îi
aparţine şi iniţiativa reeditării (în 1991,1993), la Bucureşti, a operei lui C.
Stere, ediţie însoţită de un judicios şi elevat studiu introductiv.
În Republica Moldova pînă în 1991, adică pînă la ediţia regretatului V.
Badiu a operei social-politice şi literare a lui C. Stere, numele marelui
răzvrătit a fost totalmente omis din istoria politică şi culturală a neamului. Cu
excepţia episodului I. Vasilenco din 1963, articolul căruia privind valoarea şi
actualitatea lui C. Stere a avut, după cum se ştie, urmări nefaste asupra
destinului tînărului şi talentatului cercetător chişinăuian.
Ediţiile Z. Ornea şi V. Badiu au fost completate recent de două apariţii
editoriale valoroase: Singur împotriva tuturor, îngrijită de Alina Ciobanu şi
Victoria unui înfrînt, supravegheată de Maria Teodorovici. Ambele au văzut
6
lumina tiparului în anul 1997. Prima repune în circuit cîteva dintre lucrările
lui C. Stere, care, din diferite motive, nu au intrat în ediţiile anterioare; iar cea
de a doua aduce în atenţia cititorului de azi o parte importantă dintre ecourile,
comentariile şi mărturiile contemporanilor despre ceea ce a fost C. Stere ca
om, ca militant politic, ca profesor, ca publicist şi scriitor.
Mărturii preţioase despre C. Stere au depus oameni politici de talia lui I.
G. Duca, N. Iorga, Iu. Maniu, C. Argetoianu, Pan Halippa, Al. Marghiloman,
Al. Averescu, M. Manoilescu, I. Manolache, Al. Vaida-Voevod etc; scriitori
de mărimea lui M. Sadoveanu, T. Arghezi, G. Galaction, I. Teodoreanu;
critici literari, publicişti, sociologi şi filosofi de valoarea lui M. Ralea, P.
Şeicaru, P. Pandrea, G. Călinescu, Ş. Cioculescu, P. Constantinescu,
Perpessicius, Octav Botez, I. Iordan şi mulţi alţii. Nu-1 scapă din vedere nici
una din ediţiile mai noi ale istoriei literaturii române. În lumina acestor fapte
şi mărturii C. Stere apare ca o personalitate de excepţie, care provoacă
sentimente dintre cele mai tulburătoare, dar pînă la urmă nu în toate şi nu în
totul definitiv lămurite. Faptul se explică parţial prin studierea insuficientă a
perioadei ruse (1865–1892) din viaţa lui Stere, parţial prin pierderea, pare-se
pentru totdeauna, a arhivei scriitorului, arhivă extrem de bogată şi variată,
care ar fi permis, fără îndoială, să fie cercetate şi străluminate dintr-o
perspectivă inedită multe aspecte şi unghere din viaţa şi activitatea marelui
dispărut.
Cauza principală însă care condiţionează, în opinia noastră, păstrarea în
continuare a unor incertitudini şi contradicţii de fond în ce priveşte
interpretarea cazului Stere - căci acesta este mărul discordiei şi miezul
problemei - nu e atît lipsa unor materiale (importante, fără îndoială) şi
prezenţa, deci, a unor locuri mai mult sau mai puţin obscure în biografia
scriitorului, cît mai cu seamă nesoluţionarea pînă la finalul logic a chestiunii
privind specificul şi particularităţile lumii din care a plecat (Basarabia, Rusia)
şi în care a venit (România) Stere în rezultatul strămutării de pe un tărîm pe
celălalt. Acest specific şi aceste particularităţi de ordin etnic, social,
geografic, spaţial, cultural, îmbinate cu particularităţile specifice şi
individuale ale formaţiei intelectuale şi psihologice ale eroului nostru au
contribuit, luate toate împreună, la crearea singularului şi cutremurătorului
caz Stere.
Moartea lui C. Stere, întîmplată la 26 iunie 1936, a marcat un moment
de vîrf în ce priveşte polarizarea opiniilor în jurul marelui luptător, acestea
oscilînd între omul din legendă şi laşul trădător al neamului. Ziarul Universul
din 28 iunie 1936 îşi anunţă, sarcastic şi lapidar, cititorii: „Trădătorul C.
Stere, în vîrstă de 71 de ani, a încetat din viaţă, aseară, la moşia sa din
Bucov”. Pe de altă parte, publicistul şi scriitorul P. Pandrea nota: „N-a căzut
un om, ci un titan. Mîine se va şti cu precizie, vor învăţa şcolarii şi va fi o
7
concluzie de material didactic că basarabeanul Constantin Stere a fost una
dintre cele mai gigantice personalităţi din istoria românilor”. Duşmanii îl
vedeau condamnat la moarte fie prin spînzurătoare, fie prin împuşcare, sau cel
puţin excomunicat şi înlăturat pentru totdeauna din viaţa politică şi obştească
a ţării; oamenii de bună-credinţă şi personalităţi de vază ale neamului
considerau apariţia lui Stere pe firmamentul politicii şi culturii româneşti ca
un fenomen de excepţie, de o deosebită forţă hipnotizatoare.
Imaginea unei personalităţi de dimensiuni urieşeşti, gigantice, titanice
este una din cele mai frecvente şi mai tipice în vocabularul distinşilor
contemporani, care l-au cunoscut şi l-au apreciat din plin pe acela care era sau
a fost luptătorul politic, omul de cultură şi profesorul C. Stere. „S-a liniştit,
ieri noaptea, cea mai politic frămîntată din conştiinţele neamului român, scria
în necrologul său distinsul sociolog şi filosof al culturii Mihai Ralea
(Dreptatea, 28 iunie 1936). Tot ce a încercat această uriaşă personalitate, a
avut onoarea adversităţii faptelor cosmice. S-a măsurat fără prudenţă, român
de aici de la gurile Dunării, cu fatalitatea, cu stihiile, cu elementele. A avut
cea mai legendară existenţă – ea singură o operă de tălmăcit şi comentat – din
istoria intelectualităţii noastre”. Viitorul, conchidea M. Ralea, aparţine unor
personalităţi de excepţie, cum este Constantin Stere: „Va veni o vreme cînd
acest uriaş va fi înţeles, iubit şi pus în pantheonul naţiunii, acolo unde e locul
său, uzurpat în aceste vremi tulburi de impostori”.
În altă ordine de idei publicistul Tudor Teodorescu Branişte nota, cu
prilejul apariţiei primelor două volume (1932) din În preajma revoluţiei: „În
faţa acestui om de la nord, care descinde între noi ca un erou ibsenian, vecinie
învins şi vecinie învingător, – noi venim cu pavăza de mătase unui paravan
ridicol. El aduce suflul de viaţă al marilor răscolitori sufleteşti”. M. Sevastos
vorbeşte despre C. Stere ca despre un adevărat titan al spiritualităţii
româneşti, iar Gala Galaction, încă în 1919, remarca: „ori de unde am voi să-
1 privim, acest om a fost un Goliat”.
Urieşescul din Stere i-a frapat pe contemporani chiar din momentul
apariţiei acestuia pe pămîntul românesc (1892). Publicistul R Locusteanu va
reţine, entuziasmat şi copleşit: „Om întreg, cioplit dintr-o bucată, dl Stere
apare în apele nu întotdeauna limpezi ale politicianismului nostru ca un sloi
de gheaţă, ce ameninţă să ciocnească şi să cufunde orice Titanic lipsit de
prevederea de a-1 ocoli. Un sloi de gheaţă şi un fond de lavă ce nu poate
izbucni. Acesta-i dl Stere: un vulcan într-un gheţar”. Iar romancierul Ionel
Teodoreanu consemna: „Stere, cînd se nimerea pe acolo (pe la Viaţa
românească - H. C), aducea în ochi şi în vorbe apocalipsul profeţilor,
strivindu-ne pe toţi. Cuvânta greoi, colţuros, cum e sculptura lui Rodin, dînd
aceeaşi impresie de condensare hirsută, de halucinaţie clădită, de furtună
incorporată. Tăcerea literaturii lui scrise nu-1 exprimă cu vibraţia vorbei.
8
Cine nu 1-a auzit 1-a pierdut: pe acela, pe vulcanicul vecin cu Rodin, pe
mitologicul Stere”. Înzestrat de natură cu cele mai rare haruri, C. Stere a
preferat credinţa şi devotamentul faţă de propria-i conştiinţă: „Acest om,
căruia nu-i lipseşte nici una din avuţiile intelectuale şi de prestigiu ale unei
elite întregi, – sublinia marele poet şi publicist Tudor Arghezi, – putea să fie
idolatrizat, purtat pe pavăză, pe umeri, învăluit cu steaguri, cu lauri şi cu
nimburi. – A refuzat”.
De reţinut că majoritatea acestor superelogii au fost făcute de către
contemporani în timpul vieţii scriitorului. Puţine din personalităţile culturii
mondiale s-au învrednicit de asemenea elogii! şi alături de înaltele aprecieri,
cerinţa de a fi tras pe roată, de a fi exterminat, dacă nu fiziceşte, cel puţin
politic şi moral.
De ce? Care e cauza? Cine e vinovatul?
Răspunsurile care se dau se află în perimetrii a două postulate. Primul
preconizează vinovăţia lui C. Stere. Aceasta ar fi, chipurile, o urmare directă
a caracterului său bolnăvicios şi peste măsură de orgolios, deturnat din
frageda copilărie de o mamă ca şi vitregă. Din această cauză tot spectrul
istoric, social, politic, cultural şi psihologic e văzut prin această prismă
oarecum unilaterală şi deformată.
A doua explicaţie ţine de vitregia mediului social, politic şi cultural în
care nimereşte C. Stere, după evadarea sa din Rusia ţaristă în toamna anului
1892. Găseşte aici, în România, un mediu levantin, corcit, după expresia lui
Zigu Ornea, cu o spoială occidentală. Politicianismul searbăd de pretutindeni
şi dintotdeauna capătă în patria ideală a lui C. Stere „o inconfundabilă siglă
locală pecetluită de balcanism. E o lume care abia a împrumutat elemente din
recuzita occidentală. Dar, dincolo de această faţadă de împrumut, colcăie
balcanismul latent, bine întreţinut, care opune rezistenţă înnoirilor
structurale”. Intrînd de la bun început într-un conflict, mai întîi nedeclarat şi
abia sesizabil, iar apoi tot mai accentuat şi mai deschis, cu clasa politică din
ţară, C. Stere urcă toate treptele calvarului unui condamnat fără proces şi
dosar de acuzare. Nu fără temei P. Pandrea constata la un moment dat că
Stere nu a avut parte de oponenţi mai demni şi pe măsura înălţimii sale. Cităm
textual: „Lipsa de măreţie a adversarilor lui Stere apare într-o cruditate
penibilă şi demnă de plîns. Un om politic de asemenea dimensiuni avea
dreptul la alţi adversari”.
O anumită doză de adevăr conţine şi o explicaţie, şi alta. Injustiţia
maternă i-a acutizat, fără îndoială, simţămîntul justiţiar – moral şi social –
pînă la limita de vârf. Nedreptăţile proiectate asupra destinului personal şi-au
găsit apoi continuare în nedreptăţile celei mai oropsite clase sociale – a celei
ţărăneşti, exponent fidel al căreia C. Stere devine pentru întreaga viaţă.
Maximalismul etic în formula totul sau nimic, vorba lui M. Sadoveanu,
9
devine principiul directoriu în toată activitatea social-politică şi cultural-
artistică a Marelui înfrînt. Vieţii liniştite de boier basarabean (tatăl lui C.
Stere – Iorgu Stere – stăpînea o moşie de cea 5000 fălci de pămînt, adică
aproximativ 1500 ha) sau carierei ştiinţifico-didactice ca profesor în unul din
centrele universitare din Rusia sau din Occident, C. Stere a preferat benevol şi
conştient, calea Siberiei (1883-1892), iar apoi instalarea definitivă cu traiul în
patria ideală – România (din toamna lui 1892), pe care, cu toate dificultăţile
întîmpinate, nu a avut de gînd şi nu a părăsit-o niciodată.
În conjuncturalele jocuri politice din ţară intransigentul şi incoruptibilul
C. Stere a fost mereu sacrificat. Primul 1-a sacrificat Ionel I. C. Brătianu în
1916, când, cu încuviinţarea acestuia, în acel moment şef de Guvern şi
preşedinte al Partidului Naţional Liberal, la formularea programului şi
cadrului ideologic al căruia C. Stere jucase un rol decisiv, marele înfrînt
rămăsese în teritoriul ocupat de germani (1916-1918) ca o alternativă în cazul
dacă războiul îl vor cîştiga puterile centrale. Faptul l-au confirmat numeroşi
oameni politici ca I. G. Duca, P. Şeicaru, P. Halippa şi mulţi alţii. Semioficial
1-a confirmat şi I. I. C. Brătianu, care, la întrebarea fratelui lui Take Ionescu –
„cu a cui voie a rămas Stere în teritoriul ocupat”, acesta ar fi răspuns răspicat:
„Stere a rămas la Bucureşti cu învoirea mea. Atît şi nimic mai mult”. Public
însă redutabilul om politic niciodată nu şi-a făcut mărturia, lăsînd să planeze
mereu asupra victimei infamanta acuză de trădător.
A doua oară C. Stere a fost sacrificat, în 1930, de un alt mare bărbat
politic şi de stat român – Iuliu Maniu. În împrejurări tragice ale vieţii sale
(încarcerat în închisoarea de la Sighet de regimul totalitar comunist), fostul
preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc – partid la fondarea căruia, ca şi a
aceluia Naţional Liberal, C. Stere a avut un rol de seamă - se spovăduia lui N.
Carandino, unuia din discipolii săi: „Am avut de ales. Să-1 sacrific pe Stere
sau, solidar cu el, să demisionez şi să trec în opoziţie. Repet, situaţia noastră
în opinie nu era strălucită. Nu realizasem încă decît o mică parte din program,
nu aveam garanţia că regenţa ne-ar fi acordat privilegiul de a prezida noile
alegeri, iar o campanie electorală pentru sau contra Stere ar fi avut, desigur
ecou în Ardeal şi în România veche.
Obligaţiile şefului de partid sunt uneori foarte dure. A trebuit să trec
peste sentimentul meu intim, să sacrific pe acest om excepţional ca să salvez
partidul şi ideile pentru care noi toţi militam. Astăzi mă întreb totuşi dacă nu
am greşit, ar fi trebuit să fiu mai insistent, mai ameninţător...” E vorba de
buntul de tristă amintire de la Teatrul de Operă din Bucureşti din 3 aprilie
1930 a celor trei generali ramoliţi în retragere, bunt bine dirijat din culise, cu
scopul compromiterii definitive a neînfricatului şi neîntinatului luptător.
Mărturia lui Iu. Maniu confirmă cu o sinceritate uluitoare, care frizează
10
cinismul, cunoscutul adevăr că Stere a sacrificat totul pentru idee, în timp ce
alţii, mai practici şi mai pragmatici, au sacrificat torul pentru fotoliu.
Tot la capitolul „cauză” şi „efect” trebuie plasată atitudinea lui C. Stere
faţă de provincia natală, exponent şi reprezentant al căreia s-a considerat toată
viaţa. L-a durut umilinţa naţională la care era supus poporul acestui ţinut
oropsit în timpul dominaţiei ţariste şi a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru ca
Basarabia să revină la matca sa istorică. Dar a protestat tot atît de vehement şi
atunci cînd, Basarabia, din considerente de conjunctură, era sacrificată şi
umilită, de către ai săi şi în numele alor săi, cînd aceasta devenea simplă
monedă de schimb în mîinile clasei politice, tratînd-o ca o valoare redusă, de
mîna a doua. Acesta a fost sensul aderării sale la puterile centrale, şi nu la
Antantă în 1916, prin asta se explică rămînerea în Bucureştiul ocupat de
germani şi editarea ziarului Lumina, începînd cu 1 septembrie 1917. Nici
uneia dintre personalităţile politice şi culturale de seamă – T. Maiorescu, P. P.
Carp, A. Marghiloman, G. Galaction, I. Slavici, L. Rebreanu, G. Topârceanu
etc. – care rămăseseră împreună cu C. Stere în Bucureştiul ocupat, nu i s-a
adus nici o învinuire serioasă, iar celor mai mulţi dintre ei nu li s-au intentat
nici un dosar penal. Cu excepţia lui C. Stere, care a fost declarat din oficiu
trădător şi urmărit în modul cel mai crud şi mai barbar, pînă la mormînt.
C. Stere avea tot dreptul moral să declare: „Nu există cazul Stere, este
cazul Basarabiei martire”; ca să mai adauge: „Ca fiu al Basarabiei mi-am
făcut datoria cînd a fost abandonată de toţi. Acesta a fost cazul Stere – cazul
Basarabiei, cazul nostru al tuturor...”
C. Stere nu a acceptat nici starea umilitoare în care se afla Basarabia
după 27 martie 1918. Abandonarea, la scurtă vreme după săvîrşirea marelui
act naţional, a statutului de largă autonomie promis noilor teritorii alipite, 1-a
întristat nespus de mult pe acela care stătuse la leagănul acestei înfăptuiri.
Crearea forţată şi accelerată a statului unitar excludea din start ideea
autonomiei. În ale sale note politice, cu data de 8 ianuarie 1920, Al.
Marghiloman fixa ideea: „trebuie făcută o lege administrativă pentru
asimilarea completă (a teritoriilor alipite – H. C.) şi vreo doi ani de stare de
asediu”.
Un cu totul alt punct de vedere formula, exact un an mai tîrziu, în
februarie 1921, C. Stere: „Astăzi statul român este alcătuit din cîteva
provincii răzleţite de veacuri, fiecare provincie avînd istoria şi sufletul ei,
mentalitatea ei. Conflictele sunt inevitabile, dar nu putem trăi ca un popor
liber, dacă nu vom ajunge să ne înţelegem”. Calea spre consolidare, propusă
de Stere, era una grea şi complicată, însă singura care putea conduce
realmente, prin metode democratice, spre ţelul propus.
Majoritatea absolută a defăimătorilor lui C. Stere au trecut de mult în
anonimat. Numele pămînteanului nostru, pus astăzi în rînd cu marile
11
personalităţi ale neamului (a se vedea Aleea Clasicilor din Chişinău), îşi
aşteaptă încă ceasul deplinei preţuiri. Mai cu seamă ceea ce ţine de C. Stere -
vizionarul şi, de ce nu? - profetul. într-un fel, C. Stere a prezis, încă în 1935
cataclismele celui de-al doilea război mondial. Omenirea, şi, în primul rînd
Europa, considera Marele înfrânt, se afla la o răscruce. „Poate cea mai
cumplită răscruce istorică. De aici mai departe se va alege între viaţă şi
moarte. Cîte lucruri întunecate, cîte absurdităţi în ceasul ăsta... Vor învinge
ele? Vom învinge noi? Nu ştiu. Poate că mai e timp. Nu prea mult însă. Dacă
laburiştii vor veni la putere în Anglia, cît nu e prea tîrziu... Dacă socialiştii
vor avea de spus în Franţa un cuvînt hotărîtor, cît iarăşi nu e prea tîrziu...
Dacă, în sfîrşit, Hitler se va prăbuşi cu un moment mai devreme, atunci da,
atunci cataclismul mai poate fi înlăturat... Dacă nu? Război, moarte, prăvălire
în întuneric”. Între comunismul de cazarmă cu faimoasele-i GULAG-uri şi
crucea încîrligată a fascismului s-a ridicat, după cum se ştie, flacăra
mistuitoare a conflagraţiei mondiale, care a înghiţit peste 50 mln de vieţi
omeneşti şi a pricinuit atîta jale şi durere în lume.
Cu aceeaşi clarviziune şi necruţătoare sinceritate a vorbit C. Stere
despre propriul destin şi despre soarta propriului său roman în preajma
revoluţiei – această apoteoză a unei vieţi adunate din lutul şi din zgura din
care fuseseră zămislite cîndva multe dintre personajele shakespeariene. „Cred
că romanul acesta, remarcă autorul, e o tragedie care încă nu a fost înţeleasă.
Nu o tragedie individuală, ci una colectivă. E tragedia societăţii româneşti.
Nimeni n-a observat acest lucru? – Să zicem că am fost pătimaş, că n-am
observat acest lucru? – Să zicem că am fost pătimaş, că n-am fost senin. Ca şi
cum Swift senin a fost, ca şi cum Juvenalis senin a fost. – Pentru mine acesta
nu e un roman, nu e o operă literară; este în schimb istoria unei epoci răsfrîntă
într-un suflet. Este testamentul unui înfrînt. Eu nu pot cere să fiu înţeles
tocmai de cei care m-au înfrînt, dar voi cîndva victorios şi puţin îmi pasă dacă
această victorie va veni când nu voi mai trăi. Eu cred în biruinţa finală, în
flacăra spiritului, care a fost de multe ori stinsă, dar niciodată pentru
totdeauna”. Şi adaugă, în manieră swiftiană: „Mă rog, lupta dintre Hercule şi
Ahile e un lucru. Dar când şase milioane de vite cornute trec peste trupul lui
Hercule, nu înseamnă că l-au învins”.
Constantin Stere a fost o pasăre exotică, solitară, pribeagă, care toată
viaţa a zburat cu o singură aripă, cealaltă fiindu-i permanent frîntă sau grav
rănită. Supraefortul omenesc şi luarea la întrecere cu stihiile cosmice şi
terestre îl caracterizează din plin. Cu greu ar putea fi găsite exemple similare
cînd o personalitate istorică marcantă să se fi aflat concomitent şi pe culmile
gloriei, şi pe ruinele acesteia. Solitarul de la Bucov a oscilat mereu şi fără
intermitenţe între paradis şi infern, primul fiind mai mult un miraj, cel de-al
doilea – o realitate crâncenă. în preajma omului din legendă, la un pas numai
12
de el, se aflau necontenit, cu lopeţile şi cazmalele în mîini, groparii care-i
săpau mormîntul fizic şi moral.
S-a sacrificat pînă la capăt idealului şi convingerilor sale, a ars pe rugul
datoriei pînă la ultima suflare, pînă la ultima picătură de sînge. Nu e vina lui
că nu s-a adaptat la condiţiile pe care i le-a oferit viaţa. Acest bloc de granit
nu putea să fie remodelat după circumstanţe, dacă vroia cu tot dinadinsul să-şi
păstreze esenţa şi identitatea.
Vina nu o poartă, de fapt, nici acei care nu l-au înţeles şi nu au fost în
stare să mistuie, să asimileze organic acest element eterogen şi indigest. Asta
era realitatea, şi peste ea nu se putea trece: istoria se desfăşoară conform
legilor şi hazardului ce-i sunt proprii. Legile trebuiesc conştientizate, iar
hazardul intuit. Pentru transformări de esenţă se cere timp, calm şi
înţelepciune. Accelerarea forţată a cursului vremii, făcută chiar în numele
celor mai înalte idealuri, poate avea urmări fatale pentru cei care le
promovează, ca şi pentru întreaga cauză. Substituirea raţiunii prin sentimente
şi emoţii istoria nu o iartă. C. Stere a înţeles acest lucru; oponenţii şi
adversarii săi – nu. Şi tocmai aici se află linia de hotar dintre el şi ei. Şi
anume aici se află semnificaţia majoră a lecţiei pe care C. Stere a ţinut-o cu
atîta strălucire în faţa contemporanilor, dar şi în faţa posterităţii. Doar în acest
sens – şi numai în acest sens – se poate vorbi astăzi despre un adevărat triumf
al lui C. Stere.
Haralambie Corbu
Lecturi şi interpretări la Est de Prut
Anii 1865-1892 cuprind copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui
Constantin Stere. Este perioada aflării sale în mediul Imperiului Rus. Traseul
biografic al feciorului de moşier provincial din Ciripcăul Sorocii Gheorghe
(Egor) Stere, viitorul autor al romanului-epopee în preajma revoluţiei,
Constantin Stere nu e marcat de evenimente de rezonanţă publică şi socială
deosebită. Sunt anii de evoluţie internă şi formare a personalităţii: în cadrul
rural, în gimnaziul şi liceul din Chişinău, în puşcăriile din Chişinău şi Odesa,
în exilul siberian. Informaţiile privind această perioadă din viaţa scriitorului şi
personalităţii publice de mai tîrziu sunt doar cele pe care ni le oferă Stere
însuşi cu diferite prilejuri şi, înainte de toate, cele ce se află în paginile
romanului nominalizat. O altă sursă de informare pentru această fază a vieţii
sale ar fi arhivele din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia privind activitatea
cu tentă protestatar-revoluţionară a tînărului apărător al intereselor poporului,
ale ţărănimii – înainte de toate. Această sursă rămîne valorificată, însă, şi pînă
azi extrem de insuficient şi inoperant.
13
Odată cu trecerea, în decembrie 1892, cu traiul în patria ideală, în
România, statutul lui C. Stere se schimbă radical: el devine, de-a lungul a mai
bine de patru decenii persoană publică de primă mărime în contextul
timpului. Viaţa, activitatea şi opera lui C. Stere sunt reflectate pe larg în presa
timpului, în amintirile contemporanilor, în studiile şi eseurile efectuate de
diferiţi exegeţi, mai ales după moartea ilustrului nostru înaintaş, întîmplată la
26 iunie 1936. Printre aceştia, nume de referinţă de talia lui Garabet
Ibrăileanu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Nicolae Iorga, Iorgu Iordan,
Şerban Cioculescu, Perpessicius, Mihail Ralea; mai încoace: Constantin
Ciopraga, Dumitru Micu, Ion Rotaru, Ion Căpreanu, Virginia Muşat, Zigu
Ornea cu cele două volume fundamentale privind Viaţa lui C. Stere
(1989,1991) etc.,etc. La toţi aceşti autori şi la mulţi alţii ne vom referi, într-un
fel sau altul, pe parcursul investigării noastre.
Rămân, cu regret, în această parte a vieţii şi operei lui C.Stere unele
zone marcate, în ce priveşte baza lor documentară, de serioase deficienţe. Au
dispărut fără urme arhiva şi biblioteca personală a scriitorului, n-au fost
întreprinse în măsura cuvenită cercetările de arhivă. în rîndurile ce urmează
dorim să trecem în revistă şi să evidenţiem cîteva din momentele mai
importante ce ţin de receptarea şi interpretarea lui C. Stere în Basarabia
interbelică şi în Republica Moldova de către cercetătorii de pe aceste
meleaguri.
Aşadar...
1. Performanţele originii. Autorul Frunzelor de dor a fost printre primii
intelectuali moldoveni care, în preajma căderii regimului şi cenzurii totalitare
de la sfîrşitul deceniului al optulea al secolului trecut, au optat cu fermitate
pentru readucerea numelui şi operei Uriaşului de la Soroca în circuitul
valorilor naţionale autentice, intenţionat ignorat şi voit controversat zeci de
ani în şir. Acest lucru 1-a făcut – alături de Andrei Lupan, Bogdan Istru, I. C.
Ciobanu, Dumitru Matcovschi şi alţii – în mod tranşant şi deschis prin
intermediul cuvîntului publicistic şi al discursului direct. Dar afinităţile şi
punţile de legătură dintre marele predecesor, care a fost Constantin Stere, şi
distinsul nostru prozator contemporan, nu s-ar reduce numai la aceste afinităţi
mai mult de ordin raţional, decît afectiv-emoţional. Scriitorul Ion Druţă a
demonstrat şi demonstrează în continuare, cu o tenacitate şi consecvenţă
deosebită, ataşamentul său faţă de tradiţie, cultul pentru valorile arhetipale ale
neamului, venite fie din tezaurul înţelepciunii milenare a poporului, fie din
experienţa istorică de veacuri a generaţiilor ce ne-au premers. Respectul
pentru înaintaşi – în cazul nostru pentru C. Stere – îşi află rădăcinile, înainte
de toate, în acest ataşament. Apoi, e nevoie să mai amintim, că şi C. Stere şi
Ion Druţă vin din necuprinsa cîmpie a Sorocii, cîmpie, care i-a marcat
profund şi pentru toată viaţa pe protagoniştii acestor rînduri. La unele afinităţi
14
de ordin artistic-spiritual între opera autorilor nominalizaţi ne vom referi în
continuare. E vorba, ca să zicem aşa, de o viziune sau o interpretare artistică
a unor valori sau tradiţii, pe care le vrem asimilate şi integrate procesului
cultural actual în plină desfăşurare, spre deosebire de acele concepte şi
deziderate, care parvin pe calea unor analize şi interpretări de esenţă critico-
estetico-ştiinţifică.
Rămâne încă să fie studiat gradul de influenţă reală, dacă aceasta există
în genere, a lui C. Stere asupra literaturii artistice de mai tîrziu, ştiindu-se cît
de dură şi vitregă i-a fost calea spre cititor (a celui din stînga Prutului, în mod
deosebit). în această ordine de idei unele analogii şi apropieri între opera lui
C. Stere şi I. Druţă ar putea fi acceptate doar ca prima rândunică privind
începutul unor investigări de amploare în acest sens.
Ultimul capitol al epopeii în preajma revoluţiei şi, deci, şi al
segmentului final al romanului cu numele Uraganul, e intitulat: Povara... Ce
vrea să însemne această povara în accepţia autorului epopeii? Capitolul
respectiv vine să facă bilanţul unei perioade de extremă vibraţie socială din
viaţa Statului Român – în genere, a protagonistului romanului Ion
Răutu=Constantin Stere – în particular, în legătură cu tragicele evenimente
din primăvara anului 1907 în România – masivele răscoale ţărăneşti şi
şiroaiele de sînge care au curs în rezultatul aplicării, de către stăpînii, a forţei
brutale şi inumane pentru a stinge flacăra de nădejde ce licărise în sufletul
mulţimii asuprite şi cuprinse de totală disperare. Căci „fostul prefect al
Ciubăreştilor înţelegea că ura din inimile mulţimii în satele întunecate îşi
împlînta rădăcinile otrăvite tot mai adînc. Şi... se îngrozi de povara ce-i căzu
pe umeri... „ (subl. n.). Ion Răutu e cuprins de groaza poverii morale, a vinii
personale pe care o poartă de unul singur faţă de ţărănimea masacrată de
autorităţi, fizic şi moral. Pe de-o parte, ca doctrinar, deoarece Stere-Răutu
vedea în ţărănime clasa cea mai numeroasă, dar şi cea mai nedreptăţită în
istorie. Readucerea acestei clase sociale, atât de oprimată, în drepturile sale
fireşti, C. Stere a considerat-o drept o datorie primordială, ea figurînd ca
punct nevralgic al programului său politic şi social de-a lungul întregii sale
activităţi multidimensionale şi plurivalente. Pe de altă parte, în timpul
răscoalelor ţărăneşti din martie-aprilie 1907, Constantin Stere – Ion Răutu a
acceptat, pe durata desfăşurării răscoalei, funcţia de prefect al judeţului
Ciubăreşti-Iaşi, adică de reprezentant oficial al puterii care a înnecat în sînge
această revoltă mocnindă de veacuri a ţărănimii oprimate. Şi asta ţinînd cont
de faptul că în judeţul administrat de el timp de o lună, nu s-a vărsat nici o
picătură de sînge şi toate conflictele şi neînţelegerile găsindu-şi dezlegare
paşnică în cadrul unor compromisuri dificile, dar rezonabile. De altfel, funcţia
de prefect al Ciubăreştilor-Iaşilor a fost singura funcţie administrativă, pe care
a deţinut-o C. Stere pe parcursul întregii sale cariere politice. Neimplecat
15
direct în măcelul de sînge care s-a produs, idealistul şi umanitaristul C. Stere
– acest cetăţean al lumii, cum se identifica el, – îşi asuma cu durere şi adânc
frământ, responsabilitatea personală pentru cele întîmplate, chiar dacă ceea
ce se întîmplase avusese loc contrar propriilor convingeri şi propriilor
idealuri.
Toată viaţa lui Onache Cărăbuş, protagonistul romanului „Povara
bunătăţii noastre „ de Ion Druţă, e o povară morală dintre cele mai epuizante,
pe care şi-a asumat-o benevol şi fără nici o remunerare, în faţa ciuturenilor, în
faţa poporului, în faţa lumii şi, mai presus de toate, în faţa propriei conştiinţe.
Căci, oriunde s-ar fi aflat şi orice ispite l-ar fi încercat - or ele au fost enorm
de multe şi enorm de grele – Onache Cărăbuş le-a suportat şi s-a afirmat cu
demnitate şi bărbăţie, conform moralităţii semenilor săi şi tradiţiilor creştine,
sfidînd vicisitudinile vieţii, pentru a se impune drept personalitate deosebită,
fără a friza cît de puţin extremele de comportament uman – de la cea de
martir la cea de erou. Eroul druţian îşi duce povara destinului în picioare,
fără a se plânge şi fără a spera îndurarea cuiva. Şi apoi să vedeţi minune cu
această Câmpie a Sorocii, expresie totală a sufletului moldoveanului
basarabean, surprins la o oră a bilanţurilor: „O zare rotundă de horboţică
albastră, întinsuri largi şi fermecătoare, o soartă grea şi încurcată, un suflet
blînd, împovărat de propria sa bunătate – atîta primeşte cîmpeanul în ziua
naşterii sale, pe patul de moarte, căci – vede sfîntul Dumnezeu – nici mai
mult n-a avut, nici mai puţin n-a vrut să aibă.” Sonoritatea Ciuturii şi
Ciubăreştilor anticipează şi justifică la o cotă literar-artistică de mare
anvergură comunitatea etico-morală a mesajului celor doi mari oameni de
suflet, pe care i-a dăruit lumii Cîmpia Sorocii şi care şi-au dat, subiectiv,
desigur, şi neprogramat, întîlnire în paginile romanelor în preajma revoluţiei
şi Povara bunătăţii noastre. Aceste nume sunt reprezentate, după cum uşor ne
putem da seama, de Constantin Stere şi Ion Druţă.
2. Prima tentativă şi eşecul ei. Articolul lui Ion Vasilenco, cercetător
ştiinţific superior la Institutul de Limbă şi Literatură al AŞM, intitulat
Constantin Stere şi publicat în paginile săptămînalului Cultura Moldovei din
17 ianuarie 1963, p. 4, a fost primul semnal pe plaiurile moldave, care venea
să prevestească posibila revenire a militantului şi gînditorului basarabean de
talie europeană Constantin Stere la el acasă, acolo de unde pornise cîndva şi
unde îşi schiţase primele repere biografice. A fost o încercare îndrăzneaţă, dar
şi naivă, în condiţiile de atunci, care în cele din urmă, a sfîrşit cu un eşec
lamentabil.
De ce? Cum a putut să se întîmple aşa ceva?
Articolul lui Ion Vasilenco venea încă pe unda dezgheţului hruşciovist
şi a proceselor de liberalizare dirijată care s-au produs după congresul al XX-
lea al PCUS în 1956. însă acest proces de liberalizare dirijată treptat se
16
diminua şi se stingea, revenindu-se tot mai insistent la vechile şi verificatele
în trecut metode de dirijare administrativă şi la comandă a vieţii politice,
ideologice şi culturale.
Intervenţia lui I.Vasilenco a servit, din punctul de vedere al oficialilor
zilei, un bun prilej de a limpezi apele. Cu atît mai mult că era vorba de o
personalitate atît de imensă, atît de neunivocă şi atît de controversată, dar şi
necunoscută la scară naţională, încît permitea să demonstrezi, să confirmi sau
să infirmi tot ce doreai şi credeai că e necesar şi benefic pentru întreaga
comunitate ştiinţifică şi culturală, pentru întreaga societate.
Articolul lui Ion Vasilenco era ca atare un eseu destul de succint, fără
prea mari pretenţii de a oferi descoperiri ştiinţifice deosebite, dar scris în
cunoştinţă de cauză, despre activitatea social-politică şi opera literară
(romanul În preajma revoluţiei) a ilustrului, cum îl numea autorul eseului,
predecesor. „Pentru convingerile sale democratice revoluţionare, notează
cercetătorul, scriitorul a îndurat şi temniţa ţaristă, şi surghiunul în Siberia, şi
învinuirile gratuite de „trădare” a intereselor poporului, cu care 1-a atacat
reacţia burghezo-moşierească din România, unde Stere fusese nevoit să
emigreze după întoarcerea din Siberia”. Promotor al ideilor poporaniste în
România, C. Stere, în opinia exegetului chişinăuiean, a căutat să menţină un
anumit echilibru „între democratismul revoluţionar de tip narodnicist şi cel
liberalist de esenţă oportunistă burgheză”. Peste toate nuanţele şi oscilările
între diferite curente filozofice, politice şi culturale, C. Stere a rămas până la
capăt un adept al ţărănimii ca una dintre cele mai oropsite şi nedreptăţite de
soartă clase sociale. Sumar, dar destul de competent, este nuanţată valoarea
cognitivă şi artistică a romanului-epopee în preajma revoluţiei, sunt puse în
evidenţă principalele opţiuni ale scriitorului ce ţin de concepţiile lui sociale şi
estetice, de rolul şi rostul artei angajate în viaţa societăţii, pentru ca să încheie
cu apelul: distinsul predecesor „merită să-şi găsească locul cuvenit în paginile
istoriei noastre literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu-
Gherea, Zamfir Arbure, V.Crăsescu (Basarabeanu) şi altor scriitori-cetăţeni,
care n-au pregetat să-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai
bună şi mai luminoasă...”
Trebuie remarcat însă, că articolul lui I. Vasilenco, scris într-o manieră
literară corectă şi cu respectarea tuturor rigorilor ştiinţifice marxist-leniniste
ale timpului, a stîrnit pe neaşteptate (pe neaşteptate?) o adevărată furtună în
rîndurile oficialităţilor de partid şi, ca urmare, a comunităţii ştiinţifice, în
primul rînd a celei academice.
Ce se întîmplase?
După cum spuneam mai sus, dezgheţul hruşciovist de după congresul al
XX-lea al PCUS în 1956 şi scurta perioadă de liberalizare dirijată şi strict
limitată, se făceau din nou simţite vînturile restricţiilor şi disciplinei
17
ideologice neîngrădite. În RSS Moldovenească se aplica, mai ales în
domeniul moştenirii literaturii clasice - veşnica piatră de încercare pentru
„experţii ştiinţifici” ai deţinătorilor adevărului marxist-leninist de cea mai
înaltă probă. Se impuneau, din punctul de vedere al mai marilor zilei, nişte
măsuri de stopare a procesului de democratizare, care luase o amploare
imprevizibilă. Articolul lui I. Vasilenco a servit în acest sens un bun prilej
pentru a face nişte „bilanţuri”.
Drept răspuns urmează articolul lui Iosif Varticean, intitulat Mai multă
maturitate politică şi răspundere cetăţenească (Pe marginea articolului
Constantin Stere de I. Vasilenco), publicat în săptămînalului Cultura
Moldovei din 21 aprilie 1963.
Lingvist de profesie, I. Varticean s-a antrenat apoi în unele probleme de
istorie literară, semnînd mai multe articole şi prefeţe la operele unor scriitori
clasici, fără a reuşi să-şi închege cel puţin o carte proprie cu privire la
subiectele pe care le aborda din cînd în cînd. în schimb titlul academic de care
se învrednicise şi o serie de înalte funcţii administrative, pe care le deţinea şi
pe care, trebuie s-o recunoaştem, le onora cu destul succes, îi permitea lui I.
Varticean să-şi asume nişte responsabilităţi ştiinţifice, care-1 depăşeau, cum
erau acele legate de activitatea şi opera lui C. Stere, şi care, evident, nu ţineau
nici într-un fel de activităţile sale cotidiene.
După cîteva constatări şi reflecţii generale, urmează fraza sacramentală,
care deschidea porţile celor mai grave reproşuri şi învinuiri: „Nu se poate să
nu remarcăm totodată, că în procesul acestei migăloase şi complexe munci au
fost comise şi un şir de greşeli, legate de idealizarea creaţiei unor scriitori din
trecut, de caracterizarea imprecisă a concepţiei despre lume a unor scriitori şi.
a.m.d.”, lucruri asupra cărora s-a accentuat, fireşte la plenarele şi congresele
de partid.
Printre greşelile grave ce se conţin, chipurile, în articolul lui I.
Vasilenco, se evidenţiau mai ales două. Prima consta în faptul, că militantul
basarabean, venind în România, nu a aderat la marxiştii locali în frunte cu
Constantin Dobrogeanu-Gherea, ci s-a situat pe poziţii diametral opuse, lucru
muşamalizat cu bună ştire de autor. A doua greşeală capitală, care reiese de
altfel din prima, că I. Vasilenco se comportă cu mănuşi faţă de poporanismul
lui C. Stere, în timp ce acesta (poporanismul) reprezintă unul din cele mai
reacţionare şi degradante curente filozofice şi social-politice ale vremii. În
calitatea sa de curent în esenţa sa antimarxist şi burghez, „poporanismul
milita pentru un ideal reacţionar” şi era îndreptat „împotriva intereselor
poporului”. „O simplă confruntare a celor arătate mai sus, – remarca
semnatarul articolului-verdict I. Varticean, - că afirmaţiile din articolul lui I.
Vasilenco ne arată lipsa de temei ştiinţific a concluziilor acestuia din urmă,
insuficienţa sa de documentare în problema discutată, vădita sa lipsă de
18
maturitate în domeniul marxismului. Cum altfel, decît prin apolitismul lui, se
poate explica încercarea de a da drept democrat revoluţionar pe un
reacţionar?”
În felul acesta, articolul semnat de I. Varticean, dădea două lovituri de
graţie. Prima, cercetătorului în plină afirmare I. Vasilenco, căruia i se aplica
una din cele mai grele învinuiri descalificante, fiind etichetat ca antimarxist şi
apolitic. A doua, se revenea totalmente la metodele şi cenzura dură
dintotdeauna în ce priveşte studierea moştenirii literare şi a gîndirii social-
politice din Moldova.
Restructurarea gorbaciovistă din a doua jumătate a deceniului al
optulea, al secolului trecut, a avut ca urmare, printre dezideratele
fundamentale, şi descătuşarea cuvîntului din chingile cenzurii şi a restricţiilor
totalitare. Numele şi opera lui Constantin Stere devin, în acest sens, subiect de
referinţă. E greu de spus dacă în Republica Moldova - între anii 1985-1995 –
ar fi existat măcar o publicaţie, fie ziar, fie revistă de profil, care să nu-şi fie
adus partea de contribuţie la repunerea în circuit şi cunoaşterea diverselor
aspecte ale vieţii şi operei distinsului predecesor. S-a purces, cum era şi
firesc, la evaluarea acestei complexe şi multidimensionale personalităţi, pe
trei direcţii: 1. reeditarea operei; 2. C. Stere în viziunea unor remarcabili
scriitori, oameni de cultură, specialişti în materie; 3. Încercări de a interpreta
fenomenul Stere prin prisma unor criterii ştiinţifice mai mult sau mai puţin
corespunzătoare momentului şi, ce e deosebit de important, prin viziunea
unor noi documente necunoscute, depistate în arhivele din Republica
Moldova şi cele din spaţiul încă sovietic.
3. Pasiune şi corectitudine. E necesar să menţionăm faptul că
cercetătorul Vasile Badiu a fost printre primii care s-a apucat şi a izbutit,
poate cel mai mult, în anii de flux sterist, să readucă în actualitate a marelui
predecesor. Ne vom referi doar la câteva exemple. V. Badiu e cel care
îngrijeşte şi comentează povestirea în voia valurilor (rev. Nistru, 1989, nr. 4);
în 1990 semnează capitolul (deşi cam sumar, dar a făcut ceea ce se putea
atunci) Constantin Stere din Istoria literaturii moldoveneşti, vol. III partea I,
Chişinău, 1990; pe parcursul aceluiaşi an publică, în paginile Revistei de
Lingvistică şi Ştiinţă Literară nr. 5, 1990, studiul Măreţia mitului Stere; ceva
mai înainte în paginile aceleiaşi reviste (nr. 3,4,1990) apar, sub îngrijirea şi
supravegherea cercetătorului – cu genericul Probleme de estetică în viziunea
lui Constantin Stere (I, II) – o bună parte din eseurile compatriotului nostru ce
vizează subiectul dat etc.
Contribuţia decisivă a cercetătorului şi criticului literar Vasile Badiu la
valorificarea operei şi personalităţii lui C. Stere a fost ediţia Scrieri în 5
volume, apărută la editura Hyperion în anii 1990-1991, într-un tiraj de 10 mii
exemplare. Primele patru cărţi cuprind romanul în preajma revoluţiei; în timp
19
ce cartea a 5-a, intitulată în viaţă, în literatură... însumează tot ce are mai
reprezentativ scriitorul şi gânditorul C. Stere în domeniul filozofiei,
sociologiei, esteticii şi creaţiei artistice.
Ediţia C. Stere pregătită şi îngrijită de Vasile Badiu e una de sinteză în
felul ei. Studiul introductiv cu titlul Un spirit enciclopedist, articolele
însoţitoare din fiecare volum semnate de ilustre personalităţi, despre care am
mai pomenit, cum ar fi Perpessicius, Pompiliu Constantinescu, George
Călinescu, Şerban Cioculescu, Mihail Ralea etc, notele şi explicaţiile de
rigoare pe parcursul întregului serial, imprimă acestei ediţii conotaţia unui
instrumentar ştiinţific şi practic viabil, care nu şi-a epuizat resursele nici pînă
astăzi. Ediţiile de mai târziu ale operei lui C.Stere nu s-au referit şi nu au
revenit la creaţia artistică fundamentală – la romanul în preajma revoluţiei –
ele concentrîndu-se doar asupra publicisticii şi eseisticii politice, sociale,
estetice a enciclopedistului de la Soroca, aducîndu-i unele completări
importante pe această secvenţă de cunoaştere şi asimilare a imensului masiv
intelectual pe nume Constantin Stere. Avem în vedere ultimele şi necesarele
volume apărute după ediţia Vasile Badiu: Constantin Stere. Victoria unui
înfrînt. Cartier, 1997, îngrijire şi bibliografie de Maria Teodorovici;
Constantin Stere. Singur împotriva tuturor. Cartier, 1997, ediţie îngrijită de
Alina Ciobanu; Constantin Stere. Documentări politice. Colecţia Testament,
Chişinău, 2002, ediţie îngrijită de Iurie Colesnic.
În prezent se impune tot mai insistent necesitatea ca, în baza experienţei
acumulate, să se întreprindă o nouă ediţie a Operelor a lui C. Stere, care ar
cuprinde integral creaţia artistică, publicistică, ştiinţifică şi filozofică, aceasta
fiind interpretată conform rigorilor metodologice şi ştiinţifice contemporane.
În răstimpul la care ne referim, în paginile publicaţiilor chişinăuiene, în
primul rînd în revista Nistru/Basarabia, au văzut pentru prima dată în
Republica Moldova o bună parte dintre eseurile unor scriitori şi publicişti
români din prima linie cum ar fi Tudor Arghezi, George Călinescu, Gala
Galaction, Mihail Sadoveanu şi mulţi alţii, în care imaginea lui Constantin
Stere apare în culori şi dimensiuni pe măsura prototipului.
E foarte important în acest context modul cum era văzut Constantin
Stere de către confraţii şi discipolii săi basarabeni, în timpul vieţii cît şi în anii
imediat următori, după stingerea din viaţă a Uriaşului de la Soroca. Printre
acestea, se remarcă evocările şi mărturiile lui Pan Halippa, Ştefan Ciobanu,
Ion Pelivan, N. Popovici şi a. Doar câteva referinţe la eseul poetului Vladimir
Cavarnali Prăbuşirea uriaşului de la Bucov, republicat în Moldova literară (1
iunie, 1995) cu menţiunea: Viaţa Basarabiei, 1936, nr. 9, septembrie
„Duşmanii lui de totdeauna, – remarcă V. Cavarnali, – urcaţi azi pe baricada
unui naţionalism care otrăveşte şi ruinează, n-au înţeles că în sufletul lui
Constantin Stere se ridică flacăra eroului creator de istorie. S-au năpustit
20
asupra-i ca nişte hiene, pentru ca, împroşcîndu-1 cu murdării, să distrugă o
acţiune plină de convingeri. Din turnul lor ornat cu mitraliere a trecut printr-
un tribunal format din nulităţi conştiinţa unui om pe care niciodată nu l-au
putut înţelege”. Pentru Basarabia, continuă V. Cavarnali, Constantin Stere are
o valoare aparte: „Lupta lui în contra colosului ţarist, victoria obiectivelor
create în mare parte de el, nu numai că nu ne permit a-l critica, ci sunt fapte
puternice care ne determină să-1 iubim şi să-1 idolatrizăm. Pentru ca să
smulgi Basarabia din trupul Rusiei ţariste nu numai că ai datoria să-i urăşti
regimul medieval, despotic, ci eşti obligat să pactizezi cu duşmanii lui ca,
utilizînd toate mijloacele să-i sfărîmi cele trei capete ale flamurii. Şi
Constantin Stere s-a mişcat pe linia trasată de propria lui conştiinţă, reclamată
de popor, confundată cu obiectivele acelor momente istorice. Cum nu s-au
gîndit acei care l-au urît şi l-au lovit, că loviturile şi veninul urii se răsfrîng
asupra întregii Basarabii? Provincia asta asfixiată nu va ridica odată capul să-
şi ceară drepturile şi să organizeze asaltul victorios al cinstei, al adevărurilor,
al braţelor care doboară la pămînt edificiile putrede şi construiesc încordat,
sobru frumuseţile înflorite în visurile clare ale gânditorilor ei?” Şi fraza de
încheiere cu îndemnul de a-1 pătrunde în adâncurile lui şi a-1 aduce în toată
tragica sa splendoare, poporului, generaţiilor se vor succeda: „Acum, cînd din
trupul uriaşului de la Bucov n-a rămas decît un pumn de cenuşă, este
momentul de a se răscoli toate articolele lui doctrinare, de a ne înfunda între
magistralele pagini de literatură – În preajma revoluţiei – şi de a-i căuta
sensul existenţei lui istorice în viaţa spirituală a acestui popor”. E un apel care
nu şi-a pierdut nici azi din actualitate!
4. Revista Nistru/Basarabia în avangarda înnoirilor. Fluxul sterist de
la sfîrşitul deceniului al VIII-lea începutul celui de al IX-lea al secolului XX
constituie unul din vîrfurile mişcării de revenire la normalitate. Nu există vreo
publicaţie din spaţiul nostru geografic care să nu fi venit cu încercări de
reanimare şi readucere în actualitate a celui care a fost marele şi
controversatul în istorie sociolog, politician, filozof, jurist, profesor şi scriitor
care a fost Constantin Stere. Cea mai activă şi cea mai pertinentă în acest sens
a fost revista Nistru, care, începînd cu nr. l, 1990, îşi schimbă denumirea în
Basarabia. Redactor responsabil al revistei era, în acei ani, scriitorul Dumitru
Matcovschi, unul dintre cei mai activi militanţi şi promotori ai ideii de înnoire
şi reforme radicale.
Readucerea lui C. Stere în actualitate se făcea, cum – spuneam, pe trei
direcţii: retipărirea operei sale artistice şi publiciste; comentarii şi analize ale
acestei opere de către personalităţi marcante din dreapta Prutului; tentative de
analize şi aprecieri de către scriitori, istorici literari, sociologi şi filologi, ce
reprezentau intelectualitatea autohtonă. Toate trei, direcţii menţionate
21
comunicau strîns între ele, textele originale ale lui C. Stere fiind însoţite, de
regulă, de studii eseuri aparţinînd diferitor autori şi diferitor perioade istorice.
Numărul 4 al revistei Nistru din anul 1988 declanşează de fapt fluxul
sterist în Republica Moldova. E retipărită aici povestirea lui C. Stere în voia
valurilor. Icoane din Siberia, apărută mai întîi în revista Viaţa românească,
nr.5-6 din 1912, îngrijirea textului aparţinînd cercetătorului Vasile Badiu.
Concomitent cu textul lui C. Stere în numărul respectiv al revistei Nistru
prezenţi, cu sugestii, opinii şi comentarii sînt scriitorii Bogdan Istru, Ion
Constantin Ciobanu, Alexandru Cosmescu, Vasile Vasilache, academicianul
Artiom Lazarev.
Pentru că e primul număr de revistă care acordă un spaţiu atît de întins
operei şi personalităţii lui C. Stere, ne vom reţine un pic mai mult asupra lui.
Printre alte sugestii, făcute de Vasile Badiu, am vrea să o remarcăm pe cea
care ţine de necesitatea abordării multilaterale a complexei opere steriste. „Ne
dăm seama,– notează autorul,– că valorificarea lui Stere nu-i o sarcină dintre
cele mai uşoare, că avem de a face cu o personalitate complexă şi
contradictorie. Constantin Stere - scriitorul însă trebuie să intre în circuitul
nostru literar, căci lipsa prozei lui temeinic documentată, având la bază
experienţa unei vieţi de luptă îndîrjită, scrisă cu patos şi îndemînare, e o pată
albă de mare întindere. Numele lui nu-1 întîlnim în enciclopediile
moldoveneşti, nici în lucrările istorico-literare” (p. 81).
De altă părere se declara acad. Artiom Lazarev, care, după cum se ştie,
nu-şi schimba opiniile atît de simplu şi atît de uşor. El dezaproba participarea
lui C. Stere la actul care s-a produs la Chişinău pe 27 martie 1918, şi care a
condus la lichidarea Republicii Populare Moldoveneşti, creată la începutul
lunii decembrie 1917. Indiferent cum va fi apreciată opera literară, zice A.
Lazarev, „vom fi datori să vorbim şi despre concepţiile social-politice ale
scriitorului, care concepţii, după opinia mea, sunt dubioase” (p. 82).
Pe alte poziţii se situează oamenii de creaţie, scriitorii.
Poetul Bogdan Istru ţinea să sublinieze, între altele, şi pe bună dreptate,
că el, Stere, „a fost unul din duşmanii făţişi ai fascismului, care începuse a-şi
arăta faţa sa hidoasă. Iar dacă Stere nu s-ar fi stins din viaţă în anul 1936,
legionarii s-ar fi răfuit şi cu dînsul” (p. 80).
În eseul său O viziune epică asupra vieţii scriitor I.C.Ciobanu încearcă
să distingă linia de confluenţă dintre epic şi document, aruncînd o viziune de
ansamblu asupra romanului-fluviu În preajma revoluţiei. „Au trecut aproape
opt decenii de cînd a fost scrisă şi publicată povestirea în voia valurilor, –
remarcă autorul. – Dar vraja şi taina acestei opere nu este ştirbită prin nimic –
Dacă ar fi trăit numai prin forţa autentică de document, ceva s-ar fi învechit.
Ca o mărturie numai autobiografică i-ar fi apărut la iveală unele elemente
depăşite, perimate în această povestire. Talentul are însă întotdeauna o
22
calitate supremă: depăşeşte condiţiile sale de viaţă personală, îşi depăşeşte
condiţiile ideologice limitate, ca să cuprindă universalul. Iată de ce atît de
puţin povesteşte Vania Răutu despre sine” (p. 123).
Cu referire la un citat din Stere însuşi A. Cosmescu creează sau, mai
bine zis, sugerează metaforic imaginea omului devotat pînă la ultima suflare
înaltelor principii, cărora a fost Constantin Stere. Iată pasajul pe care îl
reproduce A. Cosmescu în eseul său intitulat La jilţul de lîngă apele fumuriei
oglinzi: „Sunt, probabil, – mărturiseşte zguduitor C. Stere, - singurul din
generaţia actuală căruia i-a fost dat să vadă şi valurile Oceanului Pacific şi ale
celui Atlantic; şi întinderea îngheţată a mărilor polare, ca şi azurul
Mediteranei; şi care a fost coborît în cele mai adînci straturi ale societăţii, în
lumea de crimă şi mizerie sufletească, şi a putut întotdeauna să se înalţe pînă
la culmile piramidei sociale.
Astfel, sufletul meu este pătruns de viziunea tragediei umane în
mijlocul forţelor oarbe ale firii. Cînd îmi dau seama cât este de plăpîndă
flacăra conştiinţei şi cât de opac este întunericul care o învăluie şi o ameninţă
în înăbuşire biata creatură omenească, în cele mai mari scăderi şi în cele mai
grave deformări ale ei, ea nu-mi poate inspira ură. Şi atunci când primesc
lovituri, cînd patima aruncă asupra mea ura sau dezlănţuie prigonirea, în
sufletul meu se naşte nu reacţiunea care poate duce la răzbunare, ci viziunea
blestemului omenesc, care poate coborî pînă la asemenea degradări de simţ şi
întunecări de cuget. în această stare sufletească e evident că nu poţi găsi
resursele necesare pentru a lovi” (p. 124). Tulburătoare mărturisire a
crucificatului de la Soroca, însoţită de nu mai puţin tulburătoarele reflecţii pe
marginea lor ale scriitorului A. Cosmescu, erau capabile să provoace în
sufletul cititorului revistei Nistru sentimente de profundă stimă faţă de
personalitatea şi principiile morale neintinate ale marelui nostru predecesor.
Cu cîteva reflecţii la modul general vine scriitorul Vasile Vasilache,
conţinînd îndemnul insistent de a reveni asupra operei şi personalităţii lui C.
Stere. Revista Basarabia continuă şi în anii următori, cu aceeaşi intensitate,
fluxul sterist. Văd lumina tiparului romanul În preajma revoluţiei,
Documentări şi lămuriri politice: Preludii, grupajul de materiale Întrebat,
Stere vorbeşte. Note, impresii, convorbiri, care cuprinde importante mărturii
şi mărturisiri privind propriul destin şi propria operă; mărturiile
contemporanilor despre C. Stere, mărturii care vizează mai ales legătura
afectuoasă şi decisivă a demiurgului cu baştina, cu ţăranii moldoveni din
Basarabia.
Se întreprind primele încercări serioase în ce priveşte punerea în circuit
a unor materiale documentare noi şi necunoscute de arhivă sau de sorginte
memorialistică populară privind viaţa şi opera protagonistului nostru. Printre
aceştia se remarcă împătimiţii de numele şi opera lui C. Stere – profesorul
23
Gheorghe Tulbure şi ziaristul Alexandru Donos, care au pus primele cărămizi
autentice la temelia studierii distinsului om politic şi de cultură: primul -
cercetînd arhivele din ţară, dar şi din afara ei, cel de al doilea, investigînd
memoria consătenilor şi cobăştinaşilor.
5. Extrase din arhive scrise. Cu referire la date de arhivă privind
personalitatea lui C.Stere, Gheorghe Tulbure – învăţător pe atunci la şcoala
internat nr.2 din Chişinău – în eseul Contribuţii la biografia lui C. Stere
(învăţămîntul public, 13 februarie, 1989), pune în evidenţă unele momente
mai puţin cunoscute ale viitorului militant politic şi om de cultură de mai
tîrziu, mai cu seamă cele ce ţin de activitatea din perioada de studii la liceul
nobilimii din capitala ţinutului, de activităţile desfăşurate după trecerea, în
1892 în România, despre relaţiile lui strînse cu mişcarea revoluţionară şi
naţională din Basarabia etc. Actuale rămîn o fi şi astăzi concluziile autorului
din finalul eseului: „Prin opera sa atît de vastă, C. Stere a contribuit în mod
esenţial la dezvoltarea culturii moldoveneşti din ultimul deceniu al secolului
trecut şi în 36 de ani ai veacului XX. Este necesar ca opera artistică a
pămînteanului nostru să fie publicată în ediţii de masă, ca cititorul să
cunoască în întregime această comoară naţională. Ar fi bine ca cele mai de
valoare creaţii ale lui C. Stere să fie incluse în programe de învăţămînt a şcolii
medii şi de cultură generală, a instituţiilor de învăţămînt superior”. Dacă în ce
priveşte studierea unor aspecte ale vieţii şi operei lui C.Stere continuă să se
afle în atenţia cercetătorilor literari, aducerea acestei personalităţi
excepţionale în rîndurile tineretului studios de toate gradele, a cititorului de
masă, rămîne şi astăzi un deziderat doar declarat.
Cercetătorul Gheorghe Tulbure revine asupra acestui subiect cu date de
arhivă noi. În revista Basarabia nr. 12, din 1991, aflăm inserate 61 de
documente în limba rusă, marea majoritate sustrase din Arhiva Centrală de
Stat a RSS Moldoveneşti, şi care vizează diferite aspecte şi momente din viaţa
lui C. Stere timp de aproximativ trei decenii (1865-1895). E vorba despre o
perioadă din viaţa compatriotului nostru, zice - şi pe bună dreptate Gh.
Tulbure în cuvîntul său de însoţire, intitulat Un exilat antiţarist atent
supravegheat: C.Stere, care „a fost mai puţin cercetată în istoria gîndirii
sociale din Basarabia” (p. 119).
Mai reţinem din acest cuvînt însoţitor că documentele publicate
constituie doar o parte din fondurile ce se păstrau atunci prin arhivele locale
şi, parţial din fosta Uniune Sovietică. Autorul cuvîntului însoţitor mai
precizează: „Din lipsă de spaţiu, n-am inclus corespondenţa familiei Stere cu
marele scriitor democrat rus Vl.G.Korolenko (se păstrează în fondul de
manuscrise al Bibliotecii „V.I.Lenin” din Moscova), precum şi o serie de alte
materiale din fondurile Arhivei de politică externă a Rusiei, – toate avînd
însemnătate de prim rang în conturarea unui profil biografic mai complet al
24
marelui om de cultură şi bărbat de stat al neamului nostru” (p. 121). Printre
documentele incluse vom menţiona Adeverinţa cu privire la data naşterii lui
C.Stere ce se păstra, în 1876, în consistoria Sfînta treime din satul Horodişte
judeţul Soroca, sub nr.6, în care se confirma: „тысяча восемьсот шестьдесят
пятого года июня первого дня, у дворянина Георгия Стефанова Стери
посессора селения Городищи и законной жены Профирии Федоровой,
оба православного исповедания, родился сын Константин, которого того
же месяца 16-го числа молитвовали и крестили священник Андрей
Семенович Кайтаренко с дьячком Николаем Фомовым Корбулом и
пономарем Георгием Стефановым Георгияну. Восприемниками были:
дворянин молдавско-поданный Константин Стефанович Стери,
проживающий в Бессарабии по паспорту в селении Городище
Сорокского уезда, дочь наместника” (p. 124).
Cele mai multe documente din arhiva organelor secrete se referă la
ultimul un an şi jumătate – doi ani de aflare a lui C. Stere în Siberia, la
revenirea lui în Basarabia în 1892 şi trecerea, la finele aceluiaşi an, în
România, de unde aproape în fiecare an făcea vizite mai lungi sau mai scurte
la baştină primară, la părinţi şi rude, inclusiv şi venirea la înmormîntarea
tatălui său la începutul lunii septembrie 1895.
Date deosebit de preţioase conţine raportul poliţiei secrete (p. 128)
privind încălcările de către C. Stere a regimului stabilit şi aplicării împotriva
lui a unor noi sancţiuni. Data întocmirii raportului – 1 iunie 1890. Conform
deciziei organelor abilitate, C. Stere a fost condamnat la 3 ani de exil în
Siberia. Deci: „В 1888 г. привлечен при Тобольском Губернском
Жандармском Управлением дознанием; 1) За издание и распространение
гектографированного журнала политической ссылки № 1, и 2) издание и
и распространение гектографированного „Протеста” и „воззвания” от
лица русской политической ссылки. Эти дознания по Высочайшему
повелению, последовавшему 15 ноября 1889 года, разрешены
административным порядком полиции, чтобы Стери выслать под надзор
полиции в Якутскую область на три года, считая срок надзора с 15
ноября 1889 года” (p. 128).
Tot atît de edificatoare sunt datele din biografia lui C. Stere, cuprinse în
chestionarul de la pp. 131-132, întocmite la 2 aprilie 1892; din anchetă mai
aflăm că moşia părinţilor, îngloba 1600 deseatine de pămînt...
Şi multe-multe altele.
Developarea integrală a activităţii şi operei unei personalităţi complexe
şi neordinare de talia lui Constantin Stere poate fi realizată doar în condiţiile
cînd vor fi respectate şi conjugate următoarele trei condiţii fundamentale,
obligatorii pentru o cercetare ştiinţifică ce s-ar dori exhaustivă, obiectivă şi
credibilă din toate punctele de vedere: analiza operei propriu-zise; analiza
25
interceptărilor acestei opere şi activităţi prin optica şi viziunea
contemporanilor şi posterităţii, reflectate atît în presa şi în publicaţiile
timpului, cît şi în amintirile sau observaţiile nemijlocite ale celor care l-au
cunoscut şi cu care au comunicat nemijlocit aceste personalităţi; valorificarea
documentelor de arhivă – dacă ele există – documente care permit dezvăluirea
unor noi laturi şi aspecte ale activităţii şi operei personalităţilor studiate, laturi
şi aspecte ascunse de ochii lumii, din diferite motive.
Privit şi prin prisma condiţiilor de mai sus, destinul lui C. Stere apare
drept unul atipic şi neordinar. Se ştie că pînă la vârsta de 27 de ani autorul
romanului În preajma revoluţiei a fost încadrat în frontierele Imperiului Rus:
copilăria la Ciripcău şi Horodişte; adolescenţa – la gimnaziul şi liceul din
Chişinău; maturizarea - în puşcăriile din Chişinău – Odesa şi în exilul siberian
timp de 8 ani şi mai bine. Aceştia au fost anii devenirii lui C. Stere ca
personalitate, însă devine personalitate publică recunoscută abia după ce a
traversat frontiera cu România în decembrie 1892. E firesc, deci, că nu toate
cele trei condiţii enumerate mai sus pot fi aplicate simetric şi proporţional
biografiei lui C. Stere. Pentru perioada rusă din viaţa lui C. Stere drept
principală sursă de informaţie sunt datele şi faptele pe care ni le furnizează
autorul însuşi în romanul său În preajma revoluţiei. Fără îndoială că sunt date
foarte utile şi importante, în bună parte autentice, dar în ansamblul lor
insuficiente. Verificarea datelor din roman (totuşi e vorba de operă artistică,
în care ficţiunea joacă un rol mai important) şi întregirea biografiei
scriitorului din această fază a vieţii sale poate fi făcută efectiv doar prin
valorificarea documentelor de arhivă pe tot traseul pe care 1-a parcurs, de la
Ciripcău la Nercinsk, viitorul militant politic, sociolog, profesor şi scriitor.
Privită prin această prismă, iniţiativa istoricului Valeriu Pasat de a
cerceta şi a evalua arhivele ruseşti de pe traseul menţionat mai sus e una întru
totul salutabilă şi compensatoare. (A se vedea studiul Să fie exilat în Siberia
de Vest sub supravegherea poliţiei..., publicat în revista Săptămîna din 18, 25
martie, 1, 8, 15 aprilie 2005). Volumul de documente extrase din arhivele
ruseşti, pregătit pentru tipar şi însoţit de o prefaţă în cunoştinţă de cauză, ne
mărturiseşte despre faptul că ne aflăm în pragul unei contribuţii ştiinţific-
documentare la cunoaşterea vieţii şi operei marelui nostru compatriot.
Iniţiativa istoricului Valeriu Pasat vine, aşadar, ca o acţiune oarecum
complementară faţă de cea întreprinsă acum 15 ani de cercetătorul Gheorghe
Tulbure, deosebirea principală constînd în faptul că ultimul îşi concentrase în
temei eforturile asupra surselor arhivistice interne, în timp ce primul a pornit
pe calea explorării celor externe.
6. Extrase din arhive vorbite. Epopeea în preajma revoluţiei e o
creaţie artistică cu cheie, având drept model, în literatura noastră, romanul lui
Dimitrie Cantemir Istoria ieroglifică (1705). Problema personajelor cu e
26
cheie e aproape inexistentă în ultimele trei volume care vizează perioada
românească: Ciubăreşti, în ajun şi Uraganul. Secretul numelui sau cheia
personajelor a fost deconspirat, în cele mai multe cazuri de însuşi autorul.
În cu totul altă situaţie se află modul de abordare a acestei chestiuni în
romanele care se referă la perioada basarabeană şi rusă a naraţiunii epice:
Prolog: Smaragda Theodorovna, Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu,
Lutul, Hotarul şi Nostalgii. Personajele din aceste romane nu au fost niciodată
deconspirate de scriitor, identificarea lor nu ar fi reprezentat la vremea lor şi
nu reprezintă astăzi o prea mare problemă. La această categorie de chipuri
artistice se referă însuşi naratorul – protagonistul principal al romanului, cît şi
o serie dintre cele mai apropiate rude ale sale, cum ar fi părinţii, soţia, surorile
etc, sau cîteva dintre personalităţile politice de seamă ale timpului cum ar fi
Lenin sau Pilsudski. Identificarea documentară şi funcţională a celor cîteva
sute de personaje, care populează masa epică a romanului pînă la mutarea lui
C. Stere în România încă nu s-a făcut şi e puţin probabil să fie efectuată
integral vreodată. Din acest punct de vedere orice încercare de identificare
documentară a unui personaj sau altul poate trezi astăzi un interes sporit. Aici
documentele scrise lipsesc aproape cu desăvîrşire, mărturiile orale care s-au
mai păstrat căpătînd, de cele mai multe ori, valoare de primă şi unică sursă.
Cum ar fi, în cazul nostru, exemplul babei Irina – doica de altă dată a lui
Constantin Stere, contribuţii documentare importante despre care ne oferă
publicistul Alexandru Donos în cartea sa Scriitori martiri, apărută în anul
2000 la Chişinău. Primul eseu din acest serial pare a fi cel intitulat Familia
Stere la Ciripcău, publicat în paginile săptămînalului Literatura şi arta din 13
octombrie 1988. „Da, – îşi amintea, cu privire la acest subiect ciripcăuianul
Alexandru al lui Alexei Popa, – baba Irina şi-a trăit anii de la urmă la noi în
casă. Tata a luat-o, că era dator să aibă grijă de dînsa, că iată cum s-a
întîmplat. În vremea românilor, când eu umblam la şcoala primară, baba Irina
era servitoare la directorul şcolii – îi ţinea copiii săi şi îi făcea mîncare. Pe
urmă, în 1840, după ce directorul s-a refugiat în România, baba Irina s-a
mutat la noi cu traiul. De ce anume la noi? Pentru că, după cum îmi povestea
tata, ea îi dase hectarul de pămînt pe care îl avea şi pe care nu putea să-1
lucreze. Pentru asta tata îşi luase obligaţia s-o ţină cît v-a mai trăi şi s-o
îngroape cum se cuvine cînd va muri. Baba Irina a trăit 107 ani şi a murit în
1947, în vremea foametei. Tata ne povestea că baba Irina 1-a alăptat şi 1-a
crescut pe feciorul boierului Stelea. Că iată cum s-a întîmplat: atunci când
născuse soţia boierului, Irina avusese un băiat din flori care murise şi, deci,
avea cu ce-1 hrăni pe pruncul boierului. Şi îmi mai spunea tata că de cîte ori
trecea feciorul boierului cu trăsura pe lîngă sat, cînd se ducea de la Chişinău
la Soroca – el era deputat pe judeţul nostru – totdeauna întreba de sătenii pe
care-i întîlnea la şosea dacă mai trăieşte şi ce mai face mămuca Irina. Odată el
27
se grăbea şi a poruncit ca ea să vină la Soroca dacă poate şi are cu ce. Tata
spunea că el a luat-o de la şcoală şi a dus-o cu căruţa încolo. Feciorul
boierului a vorbit mult cu dînsa, pe urmă i-a dat la despărţire nişte bani. L-a
răsplătit şi pe tata pentru că a adus-o la Soroca „ [1, p. 91].
Despre C. Stere, ca de obicei cînd vine vorba de nişte personalităţi ieşite
din comun, circulau şi mai circulă, la baştină ilustrului politician şi om de
cultură, numeroase amintiri şi legende populare. Una dintre acestea se referă
la anii de tinereţe a lui C. Stere, mai precis la arestarea şi la motivele arestării
şi surghiunului acestuia în Siberia în mai 1884. În memoria ciripcăuienilor
(informaţia era transmisă din tată în fiu) s-a păstrat, de exemplu, tradiţia „că
Stere era pictor şi că atunci cînd se afla la învăţătură l-a desenat pe ţar de-a
dreptul pe podea şi a început să danseze pe acest portret. Tocmai de aceea,
zice legenda, a şi fost arestat Constantin Stere şi trimis în Siberia”.
Comentatorul acestei legende, Al. Donos, ţine să atragă atenţia asupra
faptului, că un asemenea incident ar fi putut să se producă în realitate. „Cu
atît mai mult cu cât biografii timpului amintesc, printre alte facultăţi pe care
le avea scriitorul, şi despre aptitudinile sale de pictor” [1, p. 92].
Anumite incertitudini s-au iscat în jurul datei şi locului naşterii lui C.
Stere. Drept dată a zilei de naştere figurează 1 iunie, 6 iunie, 8 iunie, 14
noiembrie şi 16 noiembrie 1865, iar locul de naştere e indicat cînd satul
Ciripcău, cînd satul Horodişte. Cercetînd documentele de arhivă, Alexandru
Donos concluzionează: „Constantin Stere s-a născut la 1/13 iunie 1865. Deşi
înregistrarea naşterii şi botezul său a avut loc la biserica din Horodişte,
baştină lui rămîne să fie (ca şi a părinţilor săi) satul Ciripcău, acolo unde i-a
fost casa părintească, acolo unde îşi află somnul de veci tatăl, mama şi una
dintre surorile scriitorului” [l,p. 103].
7. Modele de arheologie literară. Un pasionat admirator şi investigator
al lui Constantin Stere şi al operei acestuia s-a dovedit a fi, în ultimii 10-15
ani, istoricul literar Pavel Balmuş. Debutul cercetătorului în această materie îl
constituie, pare-se, republicarea - în paginile revistei Nistru (1988, nr.9, pag.
140-144) – eseului lui C. Stere Contele L. N. Tolstoi. Cu prilejul jubileului,
însoţit de comentariile şi reflecţiile exegetului chişinăuiean. E vorba de
jubileul de 80 de ani din ziua naşterii titanului de la Iasnaia Poliana în
noiembrie 1908, faţă de care militantul şi publicistul basarabean de prin
părţile Horodiştei-Ciripcăului purta o deosebită stimă şi respect.
Autorul textului însoţitor aminteşte, şi pe bună dreptate, că Stere, care,
pînă la 1892, „se formase în nemijlocitul anturaj rusesc al vremii” nu avea
cum să nu suporte asupra sa influenţa benefică a titanicei opere şi a doctrinei
originale, deşi contradictorie, a uriaşului de la Iasnaia Poliana. P. Balmuş,
încearcă să demonstreze, apelînd la diverse exemple luate din studiul-eseu
despre Tolstoi, că eseistul basarabean se sprijinea, în aserţiunile sale, pe o
28
bogată şi variată literatură critică, la zi, despre marele romancier rus, apelînd
nu numai la analizele unor critici, scriitori şi gînditori de vază ruşi, cum ar fi
N. K. Mihailovski, VI. G. Korolenko, dar şi la observaţiile şi concluziile unor
nume notorii din eseistica şi filozofia occidentală. Pavel Balmuş îşi încheia
succinta sa prezentare a eseului lui C. Stere, pe o notă optimistă şi chemătoare
la o studiere mai aprofundată a influenţei pe care a exercitat-o L. Tolstoi
asupra romancierului şi publicistului basarabean: „încheiem cu speranţa, zicea
P. Balmuş, că, măcar de azi înainte, după această tîrzie reproducere, eseul –
studiu al lui C. Stere va fi luat în consideraţie în mod serios şi după merit, atît
de cei ce se ocupă de tema L. N. Tolstoi şi noi, cît şi de eventualii cercetători
ai creatorului romanului – fluviu în preajma revoluţiei” (p. 144).
La propriul apel a încercat să răspundă, în repetate rînduri, însuşi Pavel
Balmuş. în 1995 în revista Basarabia (nr. l, ianuarie, p. 10-11 şi nr. 2, p. 6-7)
îi apare eseul Stere Constantin: reconsiderări, reconstituiri, urmat, la cîteva
luni după aceea de un altul întitulat „Cazul Stere” – „cazul Basarabiei...”
(rev. Contrafort, 1995, nr. 5-6, martie-aprilie, p. 18). În paginile aceleiaşi
publicaţii – Basarabia (1999, 3-4, p. 59-66) vede, mai tîrziu, lumina tiparului
eseul „Animator şi susţinător al ziarului Basarabia (1906-1907)”, în care
autorul face, de rînd cu unele observaţii de ordin mai general, şi unele
precizări „de amănunt”, dar foarte subtile şi utile sub aspectul clarificării unor
probleme de esenţă majoră. Cum ar fi, de exemplu, identificarea unor texte şi
materiale, mai cu seamă din perioada de început a aflării sale în România
(anii 1893-1894), ca aparţinînd condeiului publicistic şi scriitoricesc al lui
Constantin Stere. Printre acestea eseurile: Caritatea în stil clasic, Concursul
artistic din Iaşi, Scripca Crăciunul unui uitat, Sofia Nădejde şi a.
8. încercări de restituţie estetică. Primele şi cele mai cuprinzătoare,
pînă în prezent, în spaţiul pruto-nistran, priviri de ansamblu asupra
fenomenului C. Stere în plan estetico-literar, au fost întreprinse şi realizate de
acad. Mihai Cimpoi. Cu diferite ocazii, dar, înainte de toate, în a sa O istorie
deschisă a literaturii române din Basarabia – poate peste unele incoerenţe
dintre formulări şi surplusuri de nuanţări filozofice abstracte sau excesiv de
angajante, – exegetul prezintă în mare, în maniera ce-1 caracterizează,
contururile acestei complexe şi neordinare personalităţi, care a fost şi este
Constantin Stere. Printre altele, am dori să reţinem, ca foarte signifiantă şi
productivă distincţia celor trei romancieri, pe care îi reprezintă prin felul său
de a fi Constantin Stere: „unul al condiţiei umane propriu-zise, cel de-al
doilea al condiţiei subumane (al lumii penitenciarilor şi satelor siberiene) şi
cel de-al treilea al condiţiei supraumane (al firilor morale superioare). Arta
romanescă steristă excelează atît în toate aceste trei sfere cît şi în relaţiile sau
detaşările dintre ele, în aşezarea lor în contratema ce dă naştere
contrapunctului simfonic. Stere nu face numai roman social (sau istorie
29
socială, după cum îşi propune iniţial), ci un roman psihologic, roman-poem,
roman-eseu, întreaga construcţie romanescă vădind un roman existenţialist
sau un roman tragic al condiţiei umane (subumane, supraumane) structurat
concentric pe laitmotivul lutului şi neantului [2, p. 107-108].
Spre meditaţii în constructiv îndeamnă şi eseul Constantin Stere, omul
întregurilor, publicat recent într-o culegere de studii şi ale autorului. Chit că
şi de această dată componentele divergente ale structurii mental-psihologice
steriste apar oarecum unilateralizate, dat fiind faptul că ele sunt raportate
aproape în exclusivitate la Stere însuşi, şi nu la relaţiile sale cu lumea şi
mediile în care i-a fost dat să fiinţeze. „Cumpăna dreaptă românească, –
notează autorul, – pare a fi străină fiinţei steriste mereu alunecătoare în
încurcături, în aporii, în paradoxuri” [3, p. 167]. Ce ne facem, în acest caz, cu
cumpăna dreaptă general-umană, adept convins al căreia era Uriaşul de la
Soroca, şi care sunt punţile de legătură dintre aceste două cumpene, care în
viziunea lui C. Stere se prezentau ca fenomene complementare, şi nu
contradictorii şi în opoziţie unele faţă de celelalte?
O tentativă temerară de a evidenţia contribuţia scriitorilor basarabeni la
dezvoltarea prozei române interbelice întreprinde A. Burlacu în culegerea de
eseuri Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. „Starea de lucruri în proza
basarabeană e mult mai complexă decît apare ea în istoria lui G. Călinescu
sau în cea a lui Mihai Cimpoi, – notează autorul, – pentru ca apoi să continue,
cu referire la nume şi exemple concrete: Resurecţia sămănătorismului şi a
naturalismului sau drama intelectualului în proza basarabeană, preponderent
rurală, îşi află uneori replici şi expresii artistice subit (??) inedite. Basarabenii
sunt cei care inaugurează direcţii noi în literatura română, cum ar fi cazul lui
Leon Donici, primul antiutopist în literatura română, sau poporanistul
Constantin Stere care prin romanul-fluviu instituie la drept vorbind o scriitură
care anticipează în mai multe momente structura romanului românesc de
astăzi. De aceea, nu ne pare bizară tentativa postmoderniştilor de a revendica
şi din punctul lor de vedere romanul în preajma revoluţiei. Chiar dacă
basarabenilor le-a lipsit darul construcţiei epice, modelul romanului
occidental sau cel rusesc este asimilat, în cel mai rău caz la nivel de pastişă
(!). Modelele Balzac, Zola, Tolstoi, Dostoevscki sau Proust sunt acreditate
prin Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Dar în acelaşi timp, povestitorul
basarabean revine instinctiv la tradiţie, avîndu-i ca modele predilecte pe Ion
Creangă, Mihail Sadoveanu, sau Ion Luca Caragiale – în cazul lui C. Stere şi
Dominte Timonu” [4, p. 14]. Deşi unele afirmaţii ale cercetătorului ridică
nişte semne de întrebare şi ar suscita careva argumente suplimentare,
afirmaţia cum că basarabenii se manifestau nu numai ca consumatori de
literatură şi frumos, dar şi ca creatori veritabili de valori estetico-spirituale,
30
demonstrînd înaltă cultură şi profesionalism, rămîne una valabilă şi care
merită să fie reţinută.
În capitolul despre C. Stere din volumul Literatura română din
Basarabia. Anii '20- '30 A. Burlacu revine la C. Stere (de fapt capitolul
respectiv e reluat aproape integral din cartea de eseuri Proza basarabeană:
fascinaţia modelelor), făcând următoarea concluzie, productivă prin îndemnul
ei la meditaţie: „...romanul lui Stere poate fi privit nu numai ca un roman
mimetic, dar (poate chiar în primul rănd) şi ca un text în discuţie cu alte texte.
Anume intertextualitatea, în cazul dat, ne pune în evidentă abundenţă de
modele, adică memoria epică, dar şi maniera scriiturii unui mare artist cu o
puternică forţă de creaţie. Mai mult decît atît, Stere pune începutul unui
model al romanului basarabean care astăzi îşi defineşte structura” [5, p.
173].
Cercetătoarea A. Ciobanu-Tofan consideră ca evident faptul „că
explorarea autobiograficului are loc (în romanul În preajma revoluţiei - n.n.)
într-o, manieră tipică Bildungs romanului”. În legătură cu asta autoarea se
referă la o definiţie a acestui tip de roman aparţinînd criticului şi istoricului
literar P. Golban. Din perspectivă sincronică, zice P. Golban, „...ca sistem
literar, Bildungs romanul reprezintă un tip de roman autobiografic (sau un tip
autobiografic de roman) care afişează procesul evoluţiei, creşterii şi formării
unui personaj principal în procesul dezvoltării sale biologice şi intelectuale,
din copilărie pînă la maturitate, conform principiului cronotopului, categoriile
sale de timp şi spaţiu formînd cadrul structurii narative şi exprimînd
modalităţi interpretative ale acestui tip de roman” [6, p. 118-119].
Unele abordări noi din perspectiva analizei poetice moderne, propune,
într-un grupaj de eseuri de ultimă oră tînărul cercetător Vlad Caraman.
Tradiţionalul roman-fluviu În preajma revoluţiei, tratat în felul acesta, obţine
suplimentar unele nuanţe semantico-stilistice neexplorate pînă acum.
Deşi depăşesc preocupările profesionale ale autorului acestor rînduri, ne
vedem datori să menţionăm cîteva momente importante privind valorificarea
operei filozofice şi juridice a lui Constantin Stere, domenii, abordate mai mult
în treacăt în cercetările anterioare şi care îşi aşteaptă încă investigaţiile şi
analizele pe măsură. Prilej de înviorare a cercetărilor în aceste domenii, ca şi
în cel literar-artistic şi estetic, au servit mai ales datele aniversare din viaţa
marelui nostru predecesor – 130 şi 140 de ani de la naştere.
Astfel, în 1997 sub auspiciile Institutului de filozofie, sociologie şi
drept al A.Ş.M., vede lumina tiparului, volumul „Filozofia lui Constantin
Stere în contextul culturii româneşti”, în care activitatea social-politică şi
opera ştiinţifico-publicistică a lui Constantin Stere sunt examinate în
contextul real al timpului istoric, în care a trăit marele om de cultură, dar şi
raportate la scara evoluţiei şi schimbărilor survenite în viaţa publică şi în
31
societate după aceasta. Narodnicismul şi poporanismul în viaţa şi opera lui
Constantin Stere, gîndirea social-filozofică a lui Stere în contextul gîndirii
basarabene din perioada interbelică, aspecte ale concepţiilor politice lui
C.Stere, relaţii dintre filozofia lui C.Stere şi filozofia germană din a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, probleme moral-estetice în opera lui C.Stere,
C.Stere şi religia, C.Stere şi menirea artei . constituie conţinutul şi esenţa
stadiilor şi eseurilor incluse în volum şi care poartă semnăturile cercetătorilor-
specialişti în materie: Alexandru Babii, Liliana Surugiu, Nicolae Mihai,
Constantin Lozovanu, Victor Juc, Valentina Topilina, Lidia Troianovschi.
O altă apariţie editorială colectivă din anii de la urmă o constituie
volumul „Constantin Stere: 140 de ani de la naştere (Materialele conferinţei
ştiinţifice internaţionale)”, care a avut loc pe data de 12 octombrie 2005.
Conform Hotărîrii de Guvern din 14 iunie 2005, întru comemorarea
celor 140 de ani de la naşterea acestei distinse personalităţi, au fost adoptate
un şir de măsuri ce ţineau de reactualizarea şi readucerea plenară în
contemporaneitate a acelui care fiind încă în viaţă se învrednicise de înaltul
calificativ Uriaşul de la Soroca. Printre acestea: manifestări cultural-artistice
şi ştiinţifice în capitală şi la baştina scriitorului; reeditarea romanului-fluviu
În preajma revoluţiei (Editura „Universul”, 2006 şi a studiului monografic de
proporţii Viaţa lui C.Stere de Zigu Ornea; restaurarea şi renovarea
complexului muzeistic de la Ciripcău; paralel au fost pregătite şi au văzut
lumina tiparului culegerea de nuvele pentru copii Merele, harbujii şi albinele
– de Ion Druţă după romanul În preajma revoluţiei, autorul Frunzelor de dor
fiind şi arhitectul principal al proiectului de comemorare; monografiile
Constantin Stere şi timpul său de Haralambie Corbu şi Horodişte de
Alexandru Furtună, ambele apărute la Editura „Cartea Moldovei”.
Unul din momentele – cheie al programului l-a constituit organizarea
conferinţei ştiinţifice internaţionale consacrate activităţii multiaspectuale şi
operei lui C. Stere, sarcina principală revenindu-i Academiei de Ştiinţe a
Moldovei, iar în interiorul ei – Secţiei de Ştiinţe Umanistice şi Arte şi
Institutul de Filologie. Materialele conferinţei constituie temelia culegerii
colective nominalizate mai sus, coordonatori ai căreia sunt academicienii
Alexandru Roşca, Haralambie Corbu şi istoricul literar Svetlana Korolevski.
Volumul Constantin Stere. 140 de ani de la naştere” se deschide cu un
cuvînt inspirat şi încărcat de gînduri şi sugestii mobilizatoare în ce priveşte
cercetarea fenomenului C.Stere, eseu semnat de academicianul Gheorghe
Duca, preşedintele A.Ş.M., intitulat semnificativ: Un spirit european uriaş.
Acesta este urmat de un alt cuvînt, cel al academicianului Ion Druţă,
Revenirea lui Stere, în care scriitorul Ion Druţă evocă, într-o imagine-sinteză,
destinul pămîntesc al acelui care a fost omul, filozoful, scriitorul, gînditorul
de talie europeană cu rădăcinile adînc implantate în solurile şi subsolurile
32
pline de rod ale Ciripcăului Sorocii istorice şi contemporane. Savanţi,
scriitori, profesori universitari, distinşi specialişti în diverse domenii ale
ştiinţelor socioumane vin – fiecare în parte şi toţi împreună – cu contribuţii
importante, şi de fond, în ce priveşte viaţa şi opera multidimensionarului om
de cultură şi personalitate publică, care a fost şi rămâne Constantin Stere.
Printre aceştia: membrii Academiei de Ştiinţe a Moldovei Leonid Cemârtan şi
Andrei Eşanu, poetul Ion Hadârcă, profesorii şi cercetătorii: Ion Rotaru, Eliza
Botezatu, Anatol Gavrilov, Andrei Hropotinschi, Alexandru Burlacu, Dragoş
Vicol, Pavel Balmuş.
Se cer menţionate în mod special domeniile economic şi juridic
abordate în studiile profesorilor Ion Ustian („Constantin Stere şi economia
teoretică”), Ion Guceac („Constantin Stere, o ilustră figură şi mare doctrinar
în materia dreptului constituţional”) şi Raisa Grecu (Constantin Stere: idei
despre stat, drept şi individualitatea umană”): primul, examinând viziunile
economice ale omagiatului în context teoretic european; cel de al doilea
raportînd practica şi teoria juridică a lui C.Stere la realităţile de azi ale
Republicii Moldova; iar cea de a treia – insistînd mai ales asupra aspectelor
morale şi etico-umane ale noţiunii juridice de drept – la nivel de stat şi
individ, de colectivitate umană şi personalitate aparte, – distinctă şi
inconfundabilă. Ideile de bază expuse în studiile respective, şi-au găsit
reflectare (sau continuare) în studiile fundamentale ale lui I.Ustian despre
M.Eminescu şi A.Puşkin ca personalităţi artistice geniale, antrenate
concomitent şi în teoriile economice ale vremii, cît şi în studiul monografic al
dnei Raisa Grecu „Stere-juristul”, publicat la editarea „Universul” în anul
2008.
În final, încheind această sumară şi, desigur, incompletă trecere în
revistă a cercetărilor cu privire la activitatea şi opera lui C. Stere în Republica
Moldova în ultimele 5 decenii, putem constata următoarele. Au fost
întreprinse serioase tentative de a-1 readuce pe C. Stere în conştiinţa
contemporanilor atît prin reeditarea operei, cît şi prin interpretarea (studierea)
ei. Contribuţii meritorii au fost înregistrate în domeniul studierii vieţii
scriitorului, savantului, politicianului şi omului de cultură care a fost G. Stere,
în special cele ce ţin de perioada basarabeană şi rusă. Cu toate acestea
elaborarea unui studiu fundamental privind viaţa şi opera lui C. Stere, gen
Viaţa lui C. Stere în 2 volume, elaborat de regretatul Zigu Ornea în anii 1989-
1991, rămâne o sarcină de viitor a specialiştilor în domeniu de pe ambele
maluri ale Prutului. Numai un proiect comun, care ar include specialişti de
forţă în toate domeniile de activitate intelectuală, practicate şi ilustrate
magistral de autorul romanului în preajma revoluţiei, ar putea rezolva efectiv
situaţia. Nici un sociolog, nici un filozof, nici un jurist, nici un politolog, nici
un critic sau istoric literar nu vor fi în stare să ridice, de unul singur, acest
33
munte intelectual şi să-i pătrundă toate tainele fiinţei sale. E nevoie de eforturi
conjugate, subordonate sau axate pe un program colectiv bine gîndit şi bine
structurat în perspectivă.
Referinţe bibliografice
1. Donos, Alexandru. Scriitori martiri. – Chişinău,Museum, 2000
2. Cimpoi, Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia.
Ediţia a II, revăzută şi adăugită. – Chişinău, Editura Arc, 1997.
3. Cimpoi, Mihai. Critice. Demonul recitirii. XXXX.– Craiova, Fundaţia
Scrisul Românesc, 2004
4. Burlacu, Alexandru. Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. –
Chişinău, Cartier, 1999.
5. Burlacu, Alexandru. – Literatura română din Basarabia. Anii '20- '30.
– Chişinău, Editura Tehnica-Info, 2000.
6. Ciobanu-Tofan, Alina. Spiritus Iod. Variaţiuni pe o temă. – Chişinău,
Gunivas, 2001.
Haralambie Corbu
Vocaţia literar-artistică a politicianului
Constantin Stere
Am participat, în 2005, la o manifestare cultural-spirituală cu totul
neordinară: pentru prima dată în istorie, la baştină distinsului scriitor,
sociolog, filozof şi om politic, care a fost şi rămîne Constantin Stere, au avut
loc (în mai-iunie 2005) multiple acţiuni comemorative la scară naţională,
semnificaţia cărora e de a pune în adevărată lumină şi a stabili adevăratele
dimensiuni social-umane şi intelectuale ale acestei complexe şi zbuciumate
personalităţi din istoria neamului nostru, personalitate sfîşiată şi idolatrizată
în timpul vieţii, semirecunoscută şi activ controversată în anii ce au urmat
după plecarea lui din această lume şi de pe acest pământ. Cu alte cuvinte, am
vrea să ne exprimăm nădejdea că actualele manifestări de cinstire a marelui
nostru predecesor şi contemporan constituie doar începutul unui program,
bine gîndit şi de lungă durată, de readucere a lui C. Stere acasă, pe
meleagurile Sorocii şi Chişinăului, de unde a pornit şi cărora le-a rămas fidel
pînă la ultimul zvîcnet al inimii.
34
Trebuie să amintim şi să reconfirmăm încă o dată că despre C. Stere s-a
scris – atît în România, cât şi în Republica Moldova – mai cu seamă în ultimii
20-30 de ani, cînd au slăbit sau au fost anihilate foarfecele necruţătoare ale
opreliştii şi cenzurii. Cu toate acestea imaginea uriaşului de la Soroca
continuă să rămînă, în bună parte, una incertă, neconturată definitiv, cu multe
pete albe, prezentă fiind, în temei, în mediile selecte ale savanţilor şi
cercetătorilor. C. Stere n-a pătruns în paginile manualelor de literatură pentru
învăţămîntul mediu, nu figurează la loc de cinste în cursurile universitare, nu
a devenit o figură naţională emblematică, o personalitate bine conturată şi
integrată în conştiinţa generaţiilor ce se succed sub presiunea implacabilă a
timpului. Prea puţine obiecte şi vestigii amintesc de numele şi prezenţa lui C.
Stere în spaţiul Republicii Moldova de azi şi, în primul rând, la Ciripcău şi
Horodişte – unde s-a născut şi unde şi-a petrecut copilăria, iar apoi la
Chişinău – unde adolescentul C. Stere şi-a făcut studiile medii la liceul de
băieţi al nobilimii din capitala ţinutului fără, însă, a obţine şi diploma de
confirmare a ciclului de instruire, căci, în prima jumătate a lunii mai 1884,
pentru activitate considerată revoluţionară, îndreptată împotriva statului, este
arestat, încarcerat pentru doi ani în închisorile din Chişinău şi Odesa, iar apoi,
în 1886 – exilat pentru trei ani în Siberia de Apus. Pentru încercări de a
reanima acţiunile de protest, termenul de exil siberian i s-a prelungit încă pe
trei ani.
C. Stere deja la acei ani demonstrează tuturor celor din jur că el a decis
ferm şi fără putere de tăgadă să meargă pe drumul pe care şi 1-a ales singur,
indiferent de pericolele şi dezavantajele personale care îl ameninţau la tot
pasul, în acest sens un moment decisiv a constituit abandonarea poziţiei sale
de fecior de latifundiar (Egor Stere, tatăl, era proprietar a circa 1600 desetine
de pămînt) în favoarea ideilor narodniciste, a ideilor de slujire intereselor
poporului asuprit, în primul rând, a ţărănimii. în mediul criminalilor de drept
comun, al unor elemente sociale declasate, dar şi, paralel, în anturajul unor
reprezentanţi de vază ai elitei intelectuale, ruse şi nu numai, oprimate de
ţarism, C. Stere transformă exilul siberian într-un institut de autoinstruire,
într-o universitate de cea mai înaltă probă. Lecturile asidue din literatura şi
filozofia rusă, dar mai ales din cea europeană şi universală, facilitate de
cunoaşterea unor limbi de circulaţie internaţională cum ar fi germana,
franceza şi engleza, îl avansează pe C. Stere în rîndurile tineretului de
formaţiune modernă, pornit pe calea reformelor şi înnoirilor radicale.
În decembrie 1892, cînd C. Stere trece în patria ideală şi se stabileşte
cu traiul în capitala vechii Moldove, or. Iaşi, el era deja o personalitate
formată la nivelul standardelor europene. Înscrierea la Facultatea de drept a
Universităţii din Iaşi în 1893 şi absolvirea acesteia în 1897, la vîrsta onorabilă
de 32 de ani, veneau să legitimeze o situaţie care exista de mult. Chiar din
35
momentul sosirii sale în România C. Stere se vede antrenat în viaţa social-
politică a ţării impunîndu-se fulgerător drept unul din liderii mişcării social-
democrate şi socialiste, pentru ca, imediat după 1900, să devină ideologul şi
doctrinarul din umbră al unor partide de guvernămînt, aflate la putere prin
rotaţie timp de trei decenii şi mai bine. Lucru însă curios: un politician atît de
longeviv şi atît de adînc antrenat în elaborarea unor politici şi strategii
doctrinare şi de partid cu priză decisivă în realităţile timpului, cum a fost C.
Stere, s-a aflat permanent în afara structurilor puterii. Or, despre ce politician
cu pondere poate fi vorba, dacă decenii de lupte ideologice şi politice nu i-au
servit la nimic, neexercitînd nici un fel de funcţii oficiale atît pe linie de
partid, cît şi pe linie de stat. Un politician, se zice, dacă nu a intrat în pâinea
puterii, nu valorează nimic; în asemenea cazuri calităţile lui morale deosebite
sunt egale cu zero şi nu mai interesează pe nimeni. Stere a fost un politician
straniu în felul său, un politician care s-a arătat – personal – indiferent faţă de
putere, tot aşa cum şi puterea s-a dovedit a fi nedispusă pentru a-1 accepta în
interiorul său intim. Ba mai mult chiar. Figură de primă mărime, din umbră,
desigur, în viaţa unor partide de guvernămînt, cum au fost Partidul Liberal şi
Partidul Naţional Ţărănesc, fondatorul curentului poporanist, personalitate
înzestrată cu atîtea facultăţi intelectuale şi spirituale neordinare nu a fost
solicitat de nimeni (cu excepţia funcţiilor efemere de rector al Universităţii
din Iaşi între 1913-1916, de primar al laşului, timp de o lună de zile în martie-
aprilie 1907, în vremea răscoalelor ţărăneşti, cât şi a celei de preşedinte, mai
mult onorific, al Sfatului Ţării între 2 şi 25 aprilie 1918). Cu toate acestea,
Constantin Stere timp de trei decenii şi ceva a fost, cum spuneam mai sus,
personalitatea politică cea mai controversată, cea mai denigrată şi cea mai
nedreptăţită din cîte au fost pînă la, dar şi după dînsul. Cauze, după noi, ar
putea fi indicate mai multe, principalele dintre ele fiind trei, de altfel strîns
legate între ele.
Mai întîi, C. Stere venea dintr-o altă lume, dintr-un alt mediu, dintr-o
altă mentalitate. A asimilat, în anii de formare intelectuală, valorile
democratice ale culturii ruse, conjugate temeinic cu cele ale culturii europene
şi universale. Ca urmare, C. Stere, cu spiritul său umanist-democratic de tip
european, era străin, în egală măsură, atît şovinismului pustiitor din imperiul
din care evadase, cît şi naţionalismului stînjenitor din patria istorică în care
revenise, xenofobia şi antisemitismul situîndu-se pe primele locuri în ce
priveşte rebuturile sau deşeurile intelectului omenesc. În felul acesta marele
nostru compatriot apărea drept un intrus, atât într-un mediu, cît şi în celălalt.
În această ordine de idei, apariţia într-un spaţiu „elitar” al unui provincial şi al
unui individ de la periferie, dar cu veleităţi de persoană neordinară, cum li se
părea unora, C. Stere, provoca în anumite cercuri de intelectuali şi oameni
politici, emoţii negative şi punea în gardă veşnicul vierme al invidiei. Cea de
36
a treia şi principala cauză a destinului tragic al lui C. Stere a fost faptul că
autorul romanului în preajma revoluţiei chiar nu a fost un politician în sensul
consacrat al cuvântului; el s-a manifestat şi a acţionat ca un intelectual de
înaltă probă etică şi morală, încercînd să aplice principiile unor valori perene
la situaţii şi conjuncturi de moment, marcate de cele mai multe ori, de interese
şi ambiţii meschine, persoanele, de grup, de partid. C. Stere acţiona conform
codului moral al intelectualului consecvent şi deschis adevărului, al
intelectualului venit din marea cultură universală, dar şi din tradiţiile seculare
ale propriului popor, în timp ce el continua să fie judecat şi răstignit conform
unor „legi”, ce veneau din afară şi mergeau împotriva prescrierilor acestui
cod.
Diferenţierea dintre mesajul politic şi creaţie era pentru C. Stere absolut
certă şi inconfundabilă, deşi el nu excludea posibile interferenţe dintre aceste
două moduri de a gîndi şi acţiona. Primul capitol al Preludiilor (1930), la care
neam referit şi ne vom mai referi, e intitulat: Publicistul şi omul politic,
termenul de publicist avînd în accepţiunea lui C. Stere o conotaţie largă,
aceea de om de creaţie, om de cultură, om de ştiinţă, de intelectual în sensul
larg al cuvîntului. „În fond, mărturiseşte el, întotdeauna am fost un om de
condei şi de bibliotecă. Sunt publicist născut şi pasionat. Şi puţini vor crede
că cel care decenii a trăit în centrul ciclonului politic, în fond se simţea
dezolat de fiecare clipă trăită în afară de gândirea abstractă, necondiţionată şi
neîmpiedicată de consideraţiunile unei acţiuni imediate”. Cu alte cuvinte,
însuşi Stere se autoconştientiza drept o personalitate ce vine şi se vrea
încadrată în domeniul culturii şi creaţiei, dar care, în virtutea circumstanţelor
ce s-au creat, s-a văzut plenar antrenat în sfera politicului şi a bătăliilor de
baricade.
Printre contemporanii lui C. Stere care au sesizat marea discrepanţă
dintre omul de cultură şi omul politic a fost şi publicistul Petre Mihail, care,
într-un interviu din ianuarie 1935, remarca: „D. Stere, care este un cărturar, o
adevărată enciclopedie ambulantă, a fost desigur, un rătăcit în cîmpul sterp al
politicii. Şi vasta D-sale cultură 1-a făcut inadaptabil. Originea decepţiilor
aceasta este. Nu poţi vorbi cu d. Stere fără să nu te simţi strivit de
covîrşitoarea D-sale personalitate”. Aceluiaşi publicist Petre Mihail îi aparţine
fraza: C. Stere e „Omul politic cel mai hulit cu capul cel mai luminat”.
De fapt temutul, neînduplecatul şi incisivul om politic, care era
considerat C. Stere şi despre care vorbeau şi scriau în contradictoriu mulţi
contemporani, nu era altceva decît o mască, în spatele căreia se ascundea un
om de o bunătate şi o corectitudine rar întîlnite, un idealist în felul său, un
sentimental şi un romantic, un naiv, dacă vreţi, care credea nestrămutat în
eficacitatea şi veşnicia valorilor populare, a valorilor general-umane,
acumulate pe parcursul secolelor. Ne vom referi doar la o singură mărturie,
37
depusă înainte cu aproape 10 ani de ieşirea lui C. Stere din politică, dar care
vizează aceeaşi problemă. E vorba de discursul lui C. Stere, rostit în Cameră
la 4-9 martie 1921 în legătură cu validarea alegerii sale ca deputat de Soroca
şi cu învinuirea ce i se aducea de trădător şi colaboraţionist (cu germanii,
care ocupaseră în 1916-1918 mai bine de jumătate de ţară, inclusiv
Bucureştiul). „Da, dlor deputaţi, pot să fiu învins, dar nu-mi plec capul. Ca
orice om am păcatele şi greşelile mele. Dar cînd îmi examinez conştiinţa şi
îmi scrutez intenţiunile şi cînd mă gîndesc la şirul lung de jertfe şi de lupte, la
toate umilinţele şi suferinţele care mi-au fost sortite să le trăiesc în cei 35 de
ani încadraţi între temniţa rusească din Chişinău şi puşcăria românească din
Văcăreşti nu mi-i ruşine de trecutul meu şi nu mă căiesc. Şi dacă îmi este
îngăduit să am o ambiţie, dlor deputaţi, eu aş dori numai ca pe mormîntul
meu să fie aşezate alături, ca simbol al credinţei către acelaşi ideal, două
pietre – una românească şi una rusească – luate din zidurile puşcăriilor mele”.
S-a întîmplat însă aşa, că domeniul care putea să-i aducă – şi i-a adus în cele
din urmă – consacrarea deplină, a fost nu politica, ci literatura artistică.
Semnale de înzestrare în acest sens s-au făcut auzite mai înainte, însă nimeni
n-a putut bănui măcar, că antrenatul în atîtea sfere de activitate, dar mai cu
seamă în politica curentă, se va pomeni într-o bună zi şomer, expulzat cu
brutalitate din domeniul profesat timp de o viaţă. La o vîrstă deja înaintată (65
de ani) cu nişte probleme de sănătate vechi şi destul de grave, prea puţini îşi
închipuiau, că în această situaţie singuraticul de la Bucov va mai fi în stare să
întreprindă ceva ce i-ar întregi sau i-ar schimba substanţial imaginea. C.
Stere, ca şi în multe alte cazuri, a dat peste cap aceste tipare mintale şi
psihologice.
Imediat după retragerea sa forţată din rîndurile Partidului naţional
ţărănesc, în martie 1930 el scrie (mai bine zis dictează), amplul eseu-
confesiune Documentări şi lămuriri politice. Preludii. Partidul naţional
ţărănesc şi „cazul” Stere, publicat mai întâi în paginile ziarului Adevărul în
cursul lunilor mai-iunie 1930 în eseu sunt dezvăluite, cu lux de amănunte,
falsurile care s-au acumulat cu anii în jurul aşa-zisului caz-Stere, care caz a
fost nu altceva decît încercarea de a doborî, cu forţele solidar unite ale
invidiei şi mediocrităţii, imaginea unui colos al gîndirii şi cavaler neîntinat al
cinstei şi onestităţii. Urmează apoi elaborarea, în regim de urgenţă (şi acesta
vorbit-dictat) a romanului-fluviu În preajma revoluţiei. Cei care înregistrează
sunt scriitorii George Topârceanu şi Mihail Sevastos, filologul Jacques Byck,
publicistul Leonil Leoneanu. În timp de 5 ani, începînd cu februarie 1932 şi
terminînd cu martie 1936, văd lumina tiparului toate cele 8 volume ale
epopeii. A fost un act fizic şi intelectual prometeic, de neimaginat în condiţii
normale. Dar timp rezervat pentru realizarea acestei idei temerare C. Stere nu
mai avea. El a făcut tot posibilul pentru a trece peste limitele imposibilului.
38
Romanul În preajma revoluţiei a fost o explozie artistică de dimensiuni
naţionale, care a zguduit lumea. Spre deosebire de celelalte activităţi şi, în
primul rînd, de cea politică, care au fost atît de mult contestate şi
controversate, breasla de mare diriguitor al cuvîntului i-a fost, practic, solidar
recunoscută de majoritatea elitei intelectuale a timpului. Scriitorii Mihail
Sadoveanu, Tudor Arghezi, Gala Galaction, Mihail Sebastian, Al.A.
Philippide, Demostene Botez, criticii şi istoricii literari Garabet Ibrăileanu,
George Călinescu, Eugen Lovinescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius,
Şerban Cioculescu, Mihail Ralea, cunoscuţii în epocă scriitori şi jurnalişti
Felix Aderca, Izabela Sadoveanu-Evan, Pamfil Şeicaru, Profira Sadoveanu,
Tudor Teodorescu-Branişte şi mulţi alţii urmăreau cu sporită atenţie apariţia
fiecărui volum, comentîndu-le la modul superlativ, exprimându-şi admiraţia
şi satisfacţia faţă de voinţa şi puterea de creativitate a autorului. Conacul de la
Bucov Prahova, unde C. Stere se stabilise cu traiul în ultimii 10-12 ani de
viaţă, era mereu asaltat de ziarişti şi oameni de cultură, iar paginile diferitor
publicaţii erau pline de interviuri, mărturisiri, convorbiri, dezvăluiri, reflecţii,
amintiri de o importantă şi palpitantă forţă sugestivă şi de convingere, întrebat
odată, prin decembrie 1931 „Ce va îndemnat să scrieţi În preajma
revoluţiei?” (erau finisate deja primele două volume şi se lucra la cel de al
treilea), C. Stere răspunde, pe o notă de tristeţe şi melancolie: „Bătrîneţea.
Tinerii trăiesc cu nădejdea, bătrînii cu amintirile. Cîteodată cu amarul acestor
nădejdi. Eu am trăit în subsolul vieţii, şi în vîrful piramidei; şi în Apusul
civilizat şi cald, şi la Marea îngheţată; şi lîngă stăpâni, şi lîngă servitori. E o
experienţă. E o viaţă...”. Şi ce experienţă, ce viaţă, am adăuga noi! Cu alt
prilej, într-un dialog cu Profira Sadoveanu, semnificaţia romanului În
preajma revoluţiei o definea drept „reflexul unei epoci în sufletul unui
intelectual conştient de vremurile în care trăieşte”. E halucinant spaţiul
geografic cuprins în roman; e fantastic tabloul policrom al acestei lumi, pline
de întuneric şi lumină, de disperare şi optimism; e zguduitor destinul tragic al
unei personalităţi de excepţie, care, pornită pe drumul înfăptuirilor, e împinsă
tot mai mult şi mai necruţător în labirintul nefacerii, al dezagregării fizice şi
sufleteşti. Vania Răutu din Ciripcăul-Năpădenii Sorocii s-a dovedit a fi o
piatră rară de rezistenţă în această minunată şi perversă lume. „Procesul meu
e procesul . Basarabiei, – repeta el cu diverse ocazii. – Eu nu sunt decît
reflexul unei mentalităţi basarabene, pe care încă o ignorează oamenii
politici”. Toate cele opt volume ale romanului, indiferent de faptul unde se
deplasează eroul principal şi unde se derulează acţiunea, sunt marcate de
prezenţa Basarabiei, de durerile şi nădejdile ei. În acelaşi timp C. Stere, ca şi
„dublorul” său Ion Răutu, declara, în repetate rînduri, că el, moldovean
basarabean de viţă veche, se consideră cetăţean al lumii, apt şi deschis atît
pentru asimilarea unor valori venite dinafară, cât şi pentru integrarea sa în
39
structurile culturilor şi civilizaţiilor occidentale. Romanul e populat de circa
600 de personaje de diferite naţionalităţi şi etnii, confesii şi credinţe şi care
reprezintă, fiecare în felul său, diferite pături sociale şi ilustrează diferite
grade de progres, cultură şi civilizaţie. Toată această enormă diversitate stă
sub semnul coagulator al codului moral, formulat încă de Immanuel Kant:
„Nici o picătură de energie materială nu se pierde în univers”, formulă reluată
în roman de Moise Roitman în redacţie puţin schimbată: „Nici o picătură de
forţă morală nu se cheltuieşte zadarnic în lume”.
Romanul conţine pagini superbe în ce priveşte pitorescul peisagiu
basarabean, cutremurătoarele adieri boreale din taigaua siberiana, frumuseţile
irepetabile ale Munţilor Carpaţi etc. Toate aceste descripţii epice şi evocări de
documentare stau sub semnul unui lirism fascinant şi nesimulat, concentrînd
eforturile asupra unor piscuri ale frumuseţii sufletului omenesc şi naturii
seculare.
Concomitent, paginile romanului sunt pline de referinţe, citate, ziceri şi
parabole, extrase din opera marilor personalităţi ale antichităţii; evului mediu,
epocii moderne – filozofi, gânditori, învăţaţi, scriitori, artişti – care, în
totalitatea lor, constituie o bază cognitiv-intelectuală deosebită pentru lărgirea
orizontului de cunoaştere al cititorului din toate timpurile şi de toate vîrstele.
Romanul-fluviu În preajma revoluţiei poartă, desigur, amprenta
personalităţii lui C. Stere, a elementelor sale formative-biografice şi spirituale
– de bază. Influenţe, analogii şi paralele ar putea fi stabilite între autorul
basarabean şi N. Gogol, I. Turgheniev, L. Tolstoi – din literatura rusă, Balzac,
Flaubert, Maupassant, Zola – din literatura franceză, Heinrich şi Thomas
Mann – din literatura germană, John Gaulsworthy – din literatura engleză,
Liviu Rebreanu şi Cezar Petrescu, din literatura română, ţinînd, neapărat cont,
de valoarea intrinsecă a creaţiilor şi operei autorilor vizaţi. E interesant şi
necesar de reţinut faptul, că şi sub aspectul manierei artistice pe care a
adoptat-o în roman C. Stere aceasta nu e una univocă şi nu e aplicată cu
stricteţe de la primul pînă la ultimul volum al epopeii. Dacă în majoritatea
volumelor ale acestei creaţii domină stilul ondulat al unei epoci pline de
frămînt şi zbucium omenesc participativ, cel puţin în vol. VI intitulat
„Ciubăreşti”, domină stilul şi viziunea satirico-ironică de tip swiftiano-
caragialesc. Marea simpatie şi relaţiile reciproce de prietenie dintre C. Stere şi
I. L. Caragiale sunt bine cunoscute. C. Stere mărturisea, în repetate rînduri că
se simte, în mediul politicienilor din preajmă-i, ca un actor ce joacă pe scena
unui teatru de provincie. În eseul Politica de suburbie (8 decembrie 1917) C.
Stere va nota: „Caragiale toată viaţa cu înverşunare îşi bătea joc de „mahala”.
Dar „mahalaua” lui Caragiale nu sunt suburbiile reale atât de oropsite ale
oraşelor noastre, care în multe privinţe înfăţişează mai multă cinste şi
demnitate decît „centrul”. „Mahalaua” asupra căreia Caragiale şi-a vărsat
40
sarcasmele amare, e pentru el un simbol al vieţii noastre sociale şi
intelectuale, simbol de pretenţiune şi maimuţărie ridicole, de lipsă de cinste şi
seriozitate intelectuală, de frivolitate morală, de sărăcie sufletească. Suburbia
nu este nici oraş, nici sat. Ea este lipsită de viaţa intelectuală, de organizaţia şi
culturalitatea „centrului”, dar şi de aerul curat al satului. înecată de murdărie,
ea primeşte toate scursorile nesănătoase ale centrului şi trăieşte prin
imitaţiune, afişându-şi pretenţiunile nejustificate faţă de „ţopîrlanii” satelor.
Şi pentru Caragiale toată ţara românească nu era decît o „mahala”. Mahalaua
Parisului...
Şi ultimul argument, dar nu după ponderea lui funcţională, în favoarea
artistului sau scriitorului Constantin Stere, la care dorim să ne referim, îl
constituie florile. Dacă singuraticul de la Bucov nu ar fi fost antrenat în atîtea
activităţi istovitoare şi ar fi avut răgazul să se ocupe doar cu grădinăritul, el ar
fi creat, fără doar şi poate, una dintre cele mai frumoase şi exotice grădini din
Europa, dacă nu chiar din lume. C. Stere a iubit şi a sensibilizat frumuseţile
naturii pînă la limita de vîrf, a adorat-o şi a simţit-o în străfundurile ei intime
şi, în măsura în care i-au permis împrejurările şi posibilităţile, s-a străduit să
transmită aceste sentimente şi altora. „Am copilărit, cum ştii, – îi mărturisea
C. Stere lui Tudor Teodorescu-Branişte în octombrie 1932, – la ţară. De
totdeauna, pasiunea mea a fost cerul şi pământul. Când stăteam la Iaşi, îmi
făcusem un mic observator astronomic. Aveam o lunetă bună. în timpul
războiului însă (primul război mondial – H.C.), mi s-au furat lentilele. A
trebuit să renunţ la astronomie şi să mă mulţumesc cu grădinăria”. Conform
amintirilor Elenei Stere-Beldie, fiica scriitorului, amintiri citate după
manuscris de cercetătorul Zigu Ornea, grădina din suburbia Iaşilor se întindea
pe o suprafaţă de un hectar şi se bucura de o îngrijire zilnică şi meticuloasă
din partea părintelui său.
Prin 1923-1924, cînd Stere se aşează tot mai temeinic cu traiul la
conacul celei de a doua soţii Aneta, fosta Radovici, situat în localitatea
Bucov, suprafaţa grădinii creşte de zece ori. Cei care l-au vizitat în aceşti ani
pe acest „debutant” în ale literaturii la 70 de ani, cum îl numea George
Călinescu, erau adînc surprinşi de frumuseţea acestui colţ de rai pe pămînt, de
exoticul plantaţiilor, al arborilor japonezi sau siberieni, al arbuştilor de tot
felul, dar mai ales se simţeau fermecaţi de aroma gutuilor asiatici, de
mirezmele florilor de lămîiţă şi a garoafelor, înălţate cu fruntea spre cer. Dar
ce mai frumuseţe de căpşuni creşteau în grădina livădarului Constantin Stere!
(G.Călinescu). Şi toate acestea aveau loc în perioada, cînd titanul de la Bucov
elabora marele său roman în condiţii şi într-un regim excepţionale.
Datoria noastră primordială e de a-1 readuce şi a-1 reda pe C. Stere – în
toată plinătatea, integral şi nedivizat, cu tot zbuciumul şi cu toate florile sale
adunate timp de o viaţă, – generaţiei actuale şi celor care vor veni; să le
41
slujească drept simbol al sufletului şi demnităţii moldoveanului basarabean,
căci anume el s-a dovedit a fi unul din puţinii noştri predecesori, care s-au
înregimentat, sincer şi fără rezerve, în rîndurile marilor cetăţeni ai lumii. Ai
lumii, în care ne vrem şi ne dorim integraţi şi noi cu toţii, compatrioţii şi
concetăţenii de azi ai acelui care a fost un înfrînt în anumite încăierări, dar
care rămîne un neînvins în marea şi inegala bătălie pentru ideal, pentru
echitate socială, pentru buna înţelegere şi colaborare între semeni, între etnii,
între popoare.
42
Ion Şpac
III. CONSTANTIN STERE BIBLIOGRAFIAT
(Cuvînt de orientare pentru elaborarea biobibliografiei sale)
Va veni o zi cînd această chinuită imagine
a însenina.
(Mihail Sadoveanu)
Suntem pe calea elaborării biobibliografiei „Constantin Stere scriitorul,
publicistul, politicianul, filosoful, Omul” – lucrare cu mari dificultăţi, mai
ales, în procesele de depistare a documentelor. Pe parcursul anilor ne-am
convins, că pentru a realiza o lucrare de valoare, ce s-ar caracteriza prin
plenitudinea documentelor, exactitatea descrierilor bibliografice şi ale altor
calităţi, se cer ani de zile, în special, pentru consultarea de visu a
documentelor din presa periodică a timpului. Totodată constatăm şi faptul că
documentele adunate şi sistematizate, în fişier, constituie , deja azi, o sursă
informaţională impunătoare, care, sunt sigur, fiind puse la dispoziţia
solicitanţilor, ar spori evident nivelul cercetărilor ştiinţifice ale operei
stereiene. Deci, în vederea realizării problemelor apărute am ajuns la decizia
de a împărtăşi ideile respective cu cititorii cointeresaţi. Se ştie:
Constantin Stere este o personalitate ieşită din comun, despre care s-a
scris foarte mult. S-a scris de bine şi de rău, s-a scris în timpul vieţii şi după
plecarea dintre cei vii. Se scrie şi astăzi. Se va scrie şi în viitor. S-a scris şi se
mai scrie în contradictoriu. Deci, este logic să ne întrebăm: Cine este, totuşi,
acest Constantin Stere?
Cea mai potrivită apreciere şi cel mai gîndit răspuns la întrebarea
formulată îl constituie, credem, articolele din revista „Viaţa românească”, nr.
1-3 din 1937, scrise cu ocazia comemorării evenimentului împlinirii al unui
an de la plecarea în neant al patriotului şi luptătorului pentru binele poporului
basarabean şi naţiunii române, publicistului şi scriitorului C. Stere. Pentru
exemplificare reproducem doar primul aliniat din articolul „C. Stere şi
Basarabia”, semnat de Pan Halippa. El scrie: „A face elogiul marelui român
basarabean Constantin Stere nu-i uşor. A fost un om de ştiinţă, a fost un
luptător politic, a fost un ideolog, a fost un literat, a fost un orator, a fost un
publicist şi mai presus de toate a fost un om. Iată de ce este greu să scrii
despre Stere” (P. 33). În continuare autorul, în mai multe rînduri, ne va atrage
atenţia, că Stere totdeauna a crezut şi o viaţă întreagă a luptat pentru biruinţa
moralităţii în om, pentru demnitatea şi libertatea poporului din care se trage.
43
Despre „C. Stere, prietenul celor umiliţi”, despre „Profesorul C. Stere”,
despre C. Stere – romancierul, ideologul, scriitorul, despre jertfa lui C. Stere
etc., etc. – în celelalte peste 20 de articole din revista semnalată.
După această dată (1937) numele Stere, treptat se dă uitării. Presa
românească lansează cîte 2-3 articole pe an, ca după 1940-1945 să dispară
completamente. Iar în presa basarabeană în genere e o tăcere uimitoare, fiind
publicate doar două dialoguri ale lui R. Marent cu moş Ion Codreanu şi G.
Ibrăileanu („Viaţa Basarabiei”.– 1939.– nr. 4.– P.33-45 şi nr.6.– P. 27-32).
Următoarele publicaţii basarabene legate de numele Stere au fost:
„Moştenirea noastră literară: Constantin Stere” („Cultura Moldovei”.– 1963.–
17 ianuarie), semnat de cercetătorul Ion Vasilenco, şi articolul-răspuns: „Mai
multă maturitate politică şi răspundere cetăţenească” („Cultura Moldovei”.–
1963.– 21 aprilie) ce poartă semnătura academicianului Iosif Varticean. Acest
eveniment din viaţa literară a fostei Republici Sovietice Socialiste
Moldoveneşti a determinat atitudinea politică şi statală (de partid) faţă de
persoana dată pentru mulţi ani înainte, atît în Moldova, România, cît şi în
fosta Uniune Sovietică. În 1966, în Vol. IV al „Dicţionarului enciclopedic
român” Constantin Stere este prezentat anume în lumina „maturităţii politice
şi răspunderii cetăţeneşti”: „Stere Constantin (1865-1936) – om politic şi
scriitor român, ideolog al poporanismului...” (urmează mai multe
argumentări). Peste 31 de ani de tăcere, în 1997, enciclopedia „Chişinău”
repetă aceleaşi calificative, dar cu mici completări: (1.VI. 1865, Ciripcău,
Soroca – 26.VI.1936, Iaşi), om politic şi scriitor român, ideolog al
poporanismului. Şi în continuare: „Absolvind Gimnaziul Gubernial pentru
Băieţi nr. 1 din Chişinău, activează în cercurile narodniciste din Rusia...” (P.
433) etc.
Ţinînd cont de cele relatate anterior, involuntar te gîndeşti: prin ce s-a
manifestat acest titan, prin ce fapte şi acţiuni a trezit el atîta interes la cei din
jur?
Reieşind din cele citite sau consultate, constatăm, că la determinarea
modului de viaţă (şi trai) al protagonistului în mare măsură au contribuit trei
factori: 1. Constantin Stere s-a născut într-o familie de mari moşieri; 2. A fost
un prunc nedorit, respins de propria mamă; 3. El s-a dovedit a fi un copil de
excepţie, cu excelente posibilităţi intelectuale (mintale) şi materiale, orientat
spre a pătrunde în esenţa adevărului şi setos de noi şi noi cunoştinţe, un copil
pornit pe calea cunoaşterii. Anume acestea sunt tangenţele, care i-au adus
faima de luptător, de ideolog, de mare scriitor, savant etc., şi totodată –
necazurile de-o viaţă! Dar ?!
Dar cum s-au scurs anii acestei vieţi? Răspunsul e: Deloc nu uşor. În
1871-1873 a fost şcolit de un bun perceptor de la care a învăţat scrisul şi
cetitul rusesc. Apoi îşi perfecţionă cunoştinţele la un păstor german de la
44
pensionul pentru băieţi din Chişinău. În 1874 îl vedem deja elev al clasei a 2-
a al vestitului „gimnaziu al nobilimii” din acelaşi oraş. Aici, în timpul
studiilor, Stere a aderat la organizaţia revoluţionară „Comitetul Central al
cercurilor de autoinstrucţie din Sud-Vest” (Odesa), unde se lasă copleşit de
ideile socialiste (1878-1880), iar în 1884 deja este arestat pentru activitate
revoluţionară, îndreptată împotriva statului. Urmează închisorile din
Chişinău, Odesa, Butîrki, Kurgan, alte închisori din Siberia de Apus. În 1887
C. Stere, împreună cu alţi exilaţi politici, scoate, la Turinsk, o revistă
şapirografică, în 1888 este implicat la redactarea manifestului-protest
împotriva samovolniciei regimului aplicat exilaţilor din guvernamîntul
Tobolsk – activităţi ce-i continuase anii de surghiun, şi-i schimbase întrucîtva
orientările politice. În anii următori, adresîndu-se în diferite instanţe statale
(guvernamentale), cerîndu-şi scuze etc., C. Stere este ascultat de organele
respective. Iar în martie 1892 se întoarce la baştină, la Chişinău, Iaşi,
Bucureşti. În acelaşi an se înscrie la facultatea de drept a Universităţii ieşene.
În anii de activitate de la Iaşi tot mai mult şi mai mult se lasă „furat” de ideile
socialiste. În 1893, lunile august-decembrie, publică în paginile ziarului
„Universul” un ciclu de articole intitulat „Socialiştii şi mişcarea naţională”,
cît şi alte articole, semnate cu pseudonimele: S. Cerepcoveanu, C. Scorţescu,
C. Şărcăleanu ş.a. Acestea au fost primele publicaţii înregistrate de noi din
presa românească. Cititorii mai atenţi au observat, probabil, că acest maestru
al spiritualităţii şi al scrisului, cînd punea mîna pe toc era greu, ba chiar
imposibil să-l opreşti. Cu toate acestea bibliografia depistată pînă la ora
actuală ne demonstrează că el nu rareori era, totuşi, sustras de la munca de
creaţie. Avem în vedere nu doar anii de grea cumpănă (arestările ). El deseori
era antrenat în diverse discuţii de îndreptăţire, de argumentare a studiilor
obţinute etc., care-l abăteau de la munca ce-i alina sufletul: activitatea
intelectuală, cercetările ştiinţifice etc. Doar astfel putem explica faptul că ani
la rînd nu publica o frază (1905, 1919).Dar acestea erau, totuşi, nişte excepţii.
În decembrie 1893 obţine echivalarea diplomei de bacalaureat. În 1897 Stere
susţine teza de licenţă cu tema „Evoluţia individualităţii şi noţiunea de
persoană în drept”, iar tipografia Golder din Iaşi îi lansează cartea cu acelaşi
titlu – lucrare de excepţie înalt apreciată nu doar numai de specialiştii români.
În octombrie 1898 C. Stere acceptă postul de consilier în Consiliul Comunal
al oraşului Iaşi, ca în 1899 să demisioneze.
Din 1901 C. Stere se încadrează în activitatea pedagogică (la
Universitatea din Iaşi, îndeplinind diverse funcţii, de la suplinitor la catedra
de drept administrativ şi constituţional, şi pînă la postul de rector), politică, de
partid şi administrativă (în calitate de parlamentar... etc.), care, cu mici
intervale, va dura pînă în 1930, cînd Stere va anunţa oficial ieşirea din
Partidul Naţional –Ţărănesc. În realitate, însă, şi după această dată, (cînd C.
45
Stere era concentrat la scrierea studiului-eseu „Documentări şi lămuriri
politice. Preludii: Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”), el era mereu
sustras de diverse persoane de partid. Ba chiar şi în perioada elaborării
romanului „În preajma revoluţiei”– nu era lăsat în pace.
Acestea sunt doar cîteva crîmpeie din viaţa şi activitatea omului-gigant
C. Stere. Pentru a demonstra măcar câte ceva şi din rezultatele frământărilor
lui , semnalăm, că alături de multiplele articole şi studii, note şi dialoguri,
discursuri şi polemici etc. din presa periodică a timpului, el a lăsat posterităţii
o operă de reală valoare – romanul în volume...
Consultînd doar cîte ceva din informaţia existentă, cititorii, în
dependenţă de scopurile urmărite, vor afla lucrări ce dezvăluie întreaga
activitate ştiinţifică, politică, pedagogică, ideologică etc. a protagonistului şi,
concomitent, îi vor admira cunoştinţele şi talentul lui de a le comunica celor
din jur, iar prin contribuţia lucrărilor consacrate lui de către simpatizanţii şi
adversarii săi, vor mai admira şi analizele competente ale scrierilor domniei
sale, cum ar fi: „Marele război şi politica României” (Buc.,1918), „În
literatură” (Iaşi, 1921), „Documentări şi lămuriri politice” (Buc.,1930), în
special cele opt volume ale romanului-fluviu „În preajma revoluţiei” ş.a. –
majoritatea, începînd cu anul 1990, reeditate şi la Chişinău. Cu acest prilej
nominalizăm şi câteva din cărţile consacrate marelui luptător, pentru
libertatea poporului basarabean, şi scriitor naţional: „Viaţa lui C. Stere” (în
două volume) de Zigu Ornea, „Constantin Stere şi timpul său” de
academicianul Haralambie Corbu, „C. Stere scriitorul” de Virginia Muşat, cît
şi multe altele, lansate de Pamfil Şeicaru, Ioan Căpreanu, Tamara Petrov,
Raisa Grecu ş.a.
Curios lucru! Despre C. Stere s-au scris zeci de volume şi monografii,
sute dacă nu mii (?), de articole, studii, portrete de creaţie, dialoguri şi
interviuri etc., etc. Iar cînd le citeşti, te ciocneşti de fel şi fel de inexactităţi,
omiteri, falsificări, tîlcuiri dubioase şi chiar greşeli. Nu e cazul a vorbi aici
despre pricinile acestei situaţii. Ele, credem, pot fi observate fără mari
eforturi. (Consultaţi broşurile „Trădarea-dezertarea şi toleranţa lui C. Stere”
de Constantin Botez sau „Ţăranii moldoveni despre trădătorul C. Stere” ş. a.).
Doar o singură pildă: ziua naşterii protagonistului. După mai multe cercetări,
parcă se ajunsese la o dată acceptabilă – 1 iunie , aleasă dintre cele lansate (1,
6, 8 iunie, 14, 16 noiembrie etc.) de G. Călinescu, V. Muşat, I. Căpreanu, Z.
Ornea, G. Tulbure, A. Donos ş.a., cît şi de mai multe dicţionare şi
enciclopedii. Au fost studiate documentele de arhivă, s-au adus argumente,
descoperind, parcă, şi adevărul – (1 iunie stil nou). Dar să fie oare acesta
ultimul şi purul adevăr? Vorba e, că nu figurează informaţii, documente care
ar reflecta şi atitudinea persoanei studiate. Or există articole (informaţii) care
ne vorbesc despre datele jubiliare ale scriitorului C. Stere. Şi autorul celui mai
46
documentat studiu monografic Zigu Ornea scrie, pare-se destul de
argumentat, despre jubileul de 70 de ani al sărbătoritului, care a avut loc la 16
noiembrie 1935. De altfel, cu ocazia acestui eveniment au semnat articole
speciale aşa personalităţi ca: A. Cândea (în „Adevărul” din 20 noiembrie), G.
Călinescu (în „Adevărul literar şi artistic” din 24 noiembrie), P. Manoliu (în
„Credinţa” din 19 noiembrie), P. Şeicaru (în „Curierul” din 18 noiembrie)
ş.a.(??!).
Date noi în acest sens descoperim şi în „Dicţionarul scriitorilor români
din Basarabia 1812-2006” (Chişinău, 2007), de unde reproducem: „Stere,
Constantin [s-a născut] la 8.11.1865, Ciripcău, după alte izvoare – 1.6.1865,
Horodişte, jud. Soroca”. Deci, starea aceasta dubioasă, de nesiguranţă, mai
dăinuie şi astăzi. De aceea trebuie să credem, că cercetătorii, oamenii de
ştiinţă, orientaţi să descopere purul adevăr, vor ţine cont de situaţia creată şi
vor lumina (explica) toate neexactităţile şi greşelile ce mai continue să tulbure
minţile oamenilor şi, cu părere de rău, să denatureze (să falsifice) chipul şi
imaginea marelui basarabean. Totodată se cere să constatăm că în ultimii 10-
15 ani, la noi în Basarabia, s-a făcut foarte mult în direcţia dată. Pe lîngă cele
spuse anterior, tineretul studios a cercetat diverse aspecte ale vieţii şi
activităţii protagonistului. Au susţinut teze de doctor, publicînd şi monografii
(ori broşuri) la temele respective, legate de numele Stere, cercetătorii:
Constantin Lozovanu (1995), Lidia Troianowski (1997), Vlad Caraman,
Raisa Grecu (2009) ş.a. Au fost publicate zeci de volume şi studii aparte din
opera stereiană, cît şi un serial întreg de culegeri ştiinţifice consacrate
personalităţii studiate: „Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii
româneşti” (Chişinău, 1997), „Constantin Stere – 140 de ani de la naştere:
Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale” (Chişinău, 2005), „Profetul
nemuririi noastre – Constantin Stere” (Chişinău, 2005) de Iu. Colesnic,
„Constantin Stere şi timpul său: Schiţă de portret psihologic” (Chişinău,
2005), semnată de academicianul Haralambie Corbu, ş.a. Cu toate acestea
problema oglindirii imaginii stereiene rămîne actuală şi pînă în prezent.
Or dacă-i aşa, dacă lumea cărturărească s-a molipsit într-atît de stereism,
se impune necesitatea de a veni în ajutor acestor entuziaşti, de a elabora o
biobibliografie consacrată acestui nume magnetic. Şi iată că, din numele
Institutului de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi a
academicianului Ion Druţă, academicianul Haralambie Corbu s-a prezentat la
Direcţia Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „Andrei Lupan” cu iniţiativa
(propunerea) de a include în planul de lucru al BŞC o lucrare bibliografică cu
un titlu de orientare: „Constantin Stere: Biobibliografie”. Astfel, decizia fiind
luată, s-au început căutările surselor pentru depistarea documentelor necesare
şi familiarizarea cu realizările efectuate pînă la ora respectivă în această
direcţie. În curînd, după primele cunoştinţe cu volumul şi specificul
47
documentelor necesare pentru realizarea lucrării preconizate, a apărut şi
„Schiţa de proiect al elaborării biobibliografiei: Constantin Stere scriitorul,
Omul publicistul, politicianul, filosoful”.
Vorbind, astfel, despre căile de depistare a documentelor, pentru
început, a fost consultarea ediţiilor bibliografice din România la tema aleasă,
cum ar fi: 1). „Bibliografia românească modernă 1831-1918” în patru volume
(1984-1996), 2). „Indice bibliografic al revistei VIAŢA ROMÂNEASCĂ
1906-1946” (Iaşi, 1956, 1958) şi celelalte ediţii similare, cît şi ale altor specii
şi genuri de bibliografii semnate de: Maria Teodorovici, Mihai Cimpoi, Iurie
Colesnic, Tamara Petrov ş.a. În realitate, însă, rezultatele consultării surselor
semnalate s-au dovedit a fi destul de modeste. Mai detaliat şi mai la concret
despre sursele consultate se va vorbi la locul potrivit.
Se ştie: depistarea documentelor, legate de numele Stere sau alte nume
ce au activat pînă la apariţia bibliografiei de stat (de înregistrare a presei),
constituie o problemă foarte complexă şi dificilă. În acest sens selectarea
documentelor pentru biobibliografia dată diferă esenţial de elaborarea
lucrărilor similare dedicate autorilor contemporani. Diferă izvoarele
informaţionale. Căci, în cazul lui C. Stere, cea mai bogată şi garantată sursă
de selectare a publicaţiilor – Bibliografia de Stat – îşi pierde prioritatea. Ea nu
poate garanta depistarea materialelor publicate pînă la inaugurarea instituţiei
respective, de înregistrare a publicaţiilor din presa ţării.
Problema depistării documentelor în cazul nostru se mai complică prin
viaţa zbuciumată a bibliografiatului, plină de conflicte, care nu rareori se
terminau cu aceea, că unele (ca să nu spun multe) din faptele si spusele lui,
tezele, proiectele, ba chiar şi unele lucrări lansate de el, fiind puse la îndoială,
respinse şi falsificate de adversarii săi, au avut o soartă vitregă, fiind special
pierdute, iar în alte cazuri, ca documente oficiale, publicate fără semnătură,
etc. – a depista astăzi şi a stabili dreptul de autor la astfel de lucrări aproape
că este imposibil.
Biobibliografia de faţă, din păcate, se caracterizează şi prin mai multe
abateri de la legislaţia de descriere analitică a documentelor din presa
periodică. Pentru discursurile lui C. Stere, mai ales din perioada activităţii
parlamentare, era obişnuit să apară (fragmentar) în mai multe ziare, de cele
mai multe ori cu diverse comentări şi discreditări. Datoria bibliografului este
de a fixa toate aceste variante, fie ale protagonistului, fie şi ale celor ce-l
simpatizau sau îl duşmăneau, căci anume aceste informaţii deseori pot
contribui la dezvăluirea adevărului. Anume din aceste considerente, la
descrierea documentelor pentru lucrarea de faţă, s-a decis să nu se admită nici
un fel de omiteri sau restricţii. Toate ediţiile şi reeditările în formă de carte:
roman, culegeri de articole, monografii etc.,cît şi articole, studii, recenzii etc.
publicate sau republicate indiferent a câta oară în presa periodică sau în
48
seriale, semnate de C. Stere, sau consacrate lui, sunt descrise şi incluse în
lucrare. (Cele depistate, desigur).
Am decis să prezentăm în mai multe rînduri acelaşi document pentru a
păstra atmosfera socială şi în special cea politică de la etapa respectivă. Asta
însă nu înseamnă că bibliografia este exhaustivă. Pe departe nu. Documentele
de arhivă, spre exemplu, conform deciziei de început, nu sunt înregistrate. Şi
în genere sesizăm că multe documente vor rămâne în afara biobibliografiei
din cauza lipsei surselor de depistare.
Reieşind, deci, din cele relatate, s-a ajuns la concluzia, că sursele
informaţionale de bază, în condiţiile noastre de azi, rămîn, totuşi, însăşi opera
protagonistului şi, în special, lucrările consacrate persoanei bibliografiate:
monografii, culegeri, articole, bibliografii etc. Iată de ce lucrările de depistare
a documentelor au continuat de la consultarea colecţiilor de carte (fondurile)
şi a aparatului informaţional al BŞC a AŞM (cataloage, fişiere etc.). Astfel pe
masa de lucru au apărut vre-o 15 volume de autor şi cam tot atîtea despre
protagonist, precum şi o bună parte a publicaţiilor stereiene şi a celor despre
el, găzduite de revistele din Moldova, în special cele apărute de după anul
1990.
Baza de date a biobibliografiei, aşa dar, a fost realizată prin consultarea
atentă a catalogului general şi fişierului analitico-sistematic „Moldovica” al
BŞC. A urmat mai apoi aparatul informativ al Bibliotecii Naţionale şi ale
altor biblioteci chişinăuene. Nu pot ocoli faptul, că de fiecare dată, la toate
bibliotecile, ni s-au pus la dispoziţie toată informaţia solicitată. Cu această
ocazie aducem sincere mulţumiri colegelor la BŞC a AŞM, doamnelor Silvia
Colesnic, Maria Poştarencu, Maria Cocieru, Lilea Bodarev, şi în special
doamnelor Aliona Tostogan, Larisa Bulat, Raisa Melnic ş.a. de la Biblioteca
Naţională. Acesta a fost începutul. S-a adunat o cantitate impunătoare de
documente, iniţial fiind aranjate în ordinea alfabetică conform „Schiţei de
proiect”, menţionate anterior. Anume aici, în această cutioară, mai corect, în
această lădiţă ia naştere izvoraşul informaţional, care, cu timpul, mereu
completat cu documentele depistate din sursele preconizate, va creşte până la
indexul aşteptat. Următorul pas în vederea depistării materialului
informaţional a fost consultarea listelor bibliografice existente, din volumele
parţial semnalate. În continuare prin mîinile bibliografului au trecut cele opt
volume ale romanului „În preajma revoluţiei” cu toate adaosurile: prefeţe,
postfeţe, recenzii, note, referinţe bibliografice etc., precum şi alte lucrări
stereiene sau despre el. Documentele selectate din toate aceste surse ne-au
făcut să observăm diverse inexactităţi şi omiteri în descrierea bibliografică,
fapt ce ne-a adus la concluzia: Consultarea de visu a documentelor, depistate
pe această cale, este o necesitate obligatorie, fie acestea romane, studii sau
articole politice, sociale, literare etc., fie acestea documente despre persoana
49
bibliografiată, de fiecare dată acordînd o atenţie deosebită referinţelor
bibliografice din sursele consultate. Mai detailat despre controlul de visu vom
reveni mai jos.
Întrucît multe momente din viaţa şi activitatea lui C. Stere, după cum
am văzut, sunt tratate contradictoriu, alteori cam sofisticat, şi întrucît
consultarea surselor informaţionale (culegeri, monografii...) se efectuează nu
doar pentru depistarea materialului bibliografic, ci şi pentru selectarea datelor
necesare pentru întocmirea „Tabelului cronologic”al protagonistului, cît şi al
compartimentului de „Aprecieri” etc., s-a decis a se da prioritate, crezare
următoarelor izvoare:”Viaţa lui Constantin Stere” în două volume de Z.
Ornea (Ch., 2005), „Constantin Stere şi timpul său” de acad. H. Corbu (Ch.,
2005), „Constantin Stere – scriitorul” de Virginia Muşat ((Buc.,1978) ş.a.,
verificând, totodată, documentele selectate cu capitolele „Bibliografie” şi
„Breviarul biobibliografic” din volumul „Constantin Stere: Victoria unui
înfrînt”, îngrijit de Maria Teodorovici (Ch., 1997) ş.a. Atenţionăm:
confruntarea acestor două ediţii (ale lui Z. Ornea şi M. Teodorovici) s-a
efectuat din considerentele, că prima ediţie constituie sursa cea mai bogată de
informaţie factologică şi analitică, iar a doua se manifestă, mai ales, prin cele
două compartimente. Aşa dar, verificarea şi confruntarea documentelor şi
evenimentelor din lucrările semnalate, cît şi a multora altora, ne-au permis să
depistăm multe neexactităţi şi parţial să le aducem la un numitor comun,
adică să găsim varianta corectă, atît la descrierea bibliografică, cît şi la
alegerea datelor şi evenimentelor mai însemnate din viaţa şi activitatea
persoanei bibliografiate.
Dar iată încă nişte momente dificile. Ţinînd cont, că descrierea
bibliografică a documentelor pe parcursul unui secol şi mai bine s-a schimbat
radical, conform legislaţiilor de la etapele respective, astăzi este greu, iar
uneori şi imposibil, de a respecta totalmente legislaţia contemporană. Iar dacă
vom recunoaşte că încă n-au dispărut curiozităţile, cînd acelaşi document, de
acelaşi autor, în aceeaşi lucrare este bibliografiat cu elemente diferite (anul,
data, sursa etc.) ale descrierii bibliografice – nu e greu să înţelegem situaţia
bibliografului-elaborator. De aceea, nemaivorbind de alte greşeli, descrierea
bibliografică a fiecărui document, efectuată după sursele bibliografice, în
lucrarea de faţă, se marchează cu un ASTERISC (*), care de fapt, constituie
o preîntîmpinare pentru cititor că materialul respectiv nu este verificat de
visu, că el cere un control mai viguros.
Se ştie că protagonistul nostru o bună parte din scrierile sale le-a semnat
cu diverse pseudonime (C. Şărcăleanu, C. Nistrul, Un observator-Ipocondric
etc.), sau cu criptonime ( C.S.; St.; Sr. ş.a.). În genere este foarte normal ca
autorul să-şi semneze lucrarea cum doreşte. Cînd vine vorba, însă, de
bibliografierea operei unui (astfel de autor) cum e C. Stere, să zicem, apar
50
neaşteptate complicaţii. Cum să efectuăm descrierea bibliografică? La numele
autorului sau la pseudonimul, criptonimul dat? Sau poate e mai bine să
scoatem numele autorului pe copertă şi foaia de titlu a biobibliografiei, iar la
finele descrierii, în formă de adnotare, să indicăm semnătura respectivă.
Poate!... Dar cum procedăm cînd este vorba de o bibliografie tematică sau de
ramură, sau cînd nu cunoaştem ce reprezintă semnătura de sub text? La prima
vedere întrebările apărute par simple de tot, adică rezolvabile. Asta, însă, pînă
la nivelul cunoştinţelor. Dar dacă nu cunoaştem toate pseudonimele şi
criptonimele, cum se întîmplă şi în cazul Stere? Suferă plenitudinea lucrării.
Or Stere semna cu pseudonime şi criptonime lucrări de mare valoare! Etc.,
etc. Deci totul depinde de nivelul cunoştinţelor autorului-alcătuitor. În astfel
de situaţii se impune necesitatea cercetărilor, necesitatea cunoaşterii, adică şi
necesitatea de a efectua descrierea bibliografică a tuturor documentelor de
visu, consultînd fiecare document. Această cerinţă în practica noastră de
astăzi, din păcate, este imposibil de respectat. De aici şi apariţia semnului de
preîtîmpinare a cititorului (*).
Am înşirat toate aceste detalii ca să informăm potenţialii cititori, că şi
bibliografia de faţă suferă de unele metehne similare. Mai ales există multe
omiteri a lucrărilor semnate cu pseudonime (şi alte semne sofisticate), care
lipsesc şi în sursele bibliografice (şi ştiinţifice) consultate de noi. În „Indicele
bibliografic al revistei VIAŢA BASARABIEI, 1906-1946” (Iaşi, 1947), spre
exemplu, (vezi indexul de nume), nu sunt semnalate (descifrate) majoritatea
din pseudonimele lui C. Stere înşirate anterior.
Conform „Dicţionarului de pseudonime, alonime, anagrame,
asteronime” de Mihail Straje (Buc., 1978), Constantin Stere împreună cu
colegii săi de la „Viaţa Românească” I. G.Ibrăileanu şi G. Topârceanu au
semnat foarte multe materiale cu numele „P. Nicanor et Co”. După cum
majoritatea absolută din cele circa 1000 (o mie) de documente se referă la
diverse probleme de organizare a activităţii revistei respective şi a presei în
genere, şi că este imposibil să diferenţiem partea ce-i aparţine protagonistului,
alcătuitorul biobibliografiei de faţă a decis să nu le înregistreze pe fiecare în
parte, ci să se facă doar o trimitere la „Indicele bibliografic al revistei VIAŢA
ROMÂNEASCĂ, 1906-1946” (Iaşi, 1958) unde, la „Indexul [auxiliar]
alfabetic al revistei...”, la numele „P. Nicanor et Com.”, solicitanţii vor găsi
numerele de înregistrare a fiecărui din aceste materiale.
Merită toată atenţia faptul, că majoritatea documentelor de acest fel
(referitoare la activitatea rev. „Viaţa rom.”) sunt plasate într-o diviziune
(capitol) specială „Miscellanea”, care are menirea de a întreţine legături
permanente între colectivul redacţional şi cititori. Astfel, spre exemplu, cînd
am observat că în colecţia BŞC lipsesc anii 1916 (iunie) – 1919 (iunie) am
rămas şocat. Dar asta a fost pentru o clipă, pentru că, consultînd
51
„Miscellanea” Nr.1 din 1920, am găsit informaţia: „După o întrerupere de
aproape patru ani a activităţii sale „Viaţa românească” apare din nou”
(P.160). Din numărul următor (Nr.2. – 1920) al revistei, paragraful
„Redacţionale” citim: „Pasagiile citate în numărul trecut cu privire la ideile
„Vieţii româneşti” despre rase şi despre industria naţională, sînt scoase din
seria de articole „Socialdemocratism sau poporanism?”, în care C. Stere a
expus programul revistei „(P.327). Deci, stimaţi cercetători ai revistei „V.R.”
, ţineţi cont de acest detaliu. Numele comun „P. Nicanor et Com” mai repede
este un nume al redacţiei decît al lui Stere.
Să revenim la problema controlului de visu! Pentru a garanta
plenitudinea solicitată şi calitatea descrierilor bibliografice ale documentelor
unei biobibliografii (şi nu numai) se recomandă insistent controlul de visu al
surselor purtătoare de informaţie: reviste, ziare, buletine, culegeri etc., în care
au fost publicate scrierile autorului bibliografiat şi a literaturii despre el.
Procedura aceasta se impune mai ales în cazul nostru, prin faptul că perioada
supusă cercetărilor este destul de întinsă, plină de contraziceri social politice,
şi plus la toate, lucrările protagonistului parţial fiind semnate cu diverse nume
(pseudonime) – momente ce contribuie la pierderea informaţiei. Revista
„Viaţa românească, spre exemplu, în paginile căreia C. Stere a publicat o
perioadă de timp impunătoare, de la începuturi (1906) şi pînă la moartea sa, a
fost bibliografiată de buni specialişti şi cu o minuţiozitate deosebită.
Bibliografia dată se păstrează şi la BŞC a AŞM. În vederea depistării
documentelor respective a fost consultată cu atenţie şi s-au descris o mulţime
de materiale. Şi, întrucât, o bună parte din colecţia revistei o avem la
biblioteca AŞM s-a luat decizia de a consulta exemplarele prezente de visu.
Rezultatele s-au dovedit a fi benefice. Au fost confirmate multe din
materialele selectate din alte surse. Au fost efectuate şi esenţiale corecturi,
însă pe departe nu toate bănuielile noastre au fost precizate. N-am reuşit, spre
exemplu, să stabilim, la sigur, cui aparţin lucrările notate cu criptonima
„M.C.” (multe recenzii). Bănuiam că ele puteau fi scrise de C. Stere, căci
după el se afirmase deja pseudonimul „M. Costea”. Cu atît mai mult că o
bună parte din documentele semnate cu criptonimul „M.C.”, prin tematică
erau înrudite cu ale lui C. Stere. Dar asta s-a dovedit a fi doar o intuiţie.
Argumente convingătoare n-au fost găsite. Vasăzică şi controlul de visu nu
totdeauna poate rezolva problemele ce apar pe fir. Deci şi cerinţa legislativă
cu privire la controlul de visu pe departe nu totdeauna poate fi respectată!?
Dar iată încă un moment semnificativ în acest sens. Pînă nu demult , în
practica de elaborare a bibliografiilor personale, corespondenţa, ca gen de
informaţie, nu era acceptat. Acum, consultarea a cîtorva volume de acest fel:
„Scrisori către G. Ibrăileanu”, în patru volume, şi „Scrisori către Nicolae
Iorga”, în două volume, din care au fost depistate o cantitate impunătoare de
52
scrisori, expediate de C. Stere sau adresate Domniei sale, au demonstrat, că
scrisoarea, prin bogăţia şi sinceritatea sa informativă, prin nimic nu cedează
celorlalte genuri de creaţie,de aceea,ea,scrisoarea, merită să fie inclusă în tot
felul de lucrări.
Printre altele fie spus, autorul volumului „Ordinea şi aventura” (Cluj,
1973) Mircea Zaciu în capitolul „Literatura documentelor” (P. 222-231)
constată: „Iniţiativa de a continua publicarea arhivei epistolare a mentorului
„Vieţii româneşti”, în seria de „Documente” a editurii „Minerva”, care ne-a
obişnuit cu ediţii riguroase şi de bună calitate, trebuie salutată printre
evenimentele de istoriografie literară ce au marcat anul 1971” (P.222). Iar
puţin mai la vale, referindu-se anume la volumele „Scrisori către G.
Ibrăileanu”, din care au fost extrase şi incluse şi în biobibliografia , în curs de
elaborare, o seamă de scrisori adresate către protagonist, sau expediate de el
către G. Ibrăileanu, autorul Mircea Zaciu apreciază, într-un fel, corespondenţa
stereiană, zicînd: „Tonul scrisorilor lui Constantin Stere, abrupt şi
intempestiv, cu o francheţă ades brutală, maschează de fapt un timid.
Luptătorul înăsprit nu-şi recunoaşte sentimentalitatea, oricîtă afecţiune pentru
prietenul de idei transpare printre rînduri. El preferă s-o ascundă sub ironii
derutante şi apelative.”(P.224). Enigmatică apreciere, venită, parcă,de la
sine...
Din cele relatate pînă aici se simte necesitatea unor triste concluzii:
Elaborarea biobibliografiei „Constantin Stere scriitorul, publicistul,
politicianul, filosoful, Omul” constituie o cercetare cu regretabile lacune.
Situaţia , în care se realizează lucrarea, nu poate garanta depistarea exhaustivă
(preferată) şi descrierea bibliografică calitativă a documentelor. Lipsa în
bibliotecile chişinăuene a multor surse informaţional-bibliografice (ziare,
reviste, buletine etc.) complică în mare măsură procesul de depistare şi de
efectuare a descrierii bibliografice corecte a documentelor şi, concomitent,
tărăgănează realizarea lucrării. Din cauza acestor lipsuri se schimbă şi căile
de acumulare a materialelor. Pe prim plan în aceste condiţii se plasează, după
cum s-a mai spus, documentele prezente în BŞC , în Biblioteca Naţională şi în
alte biblioteci din ţară. Şi întrucît descrierea, de multe ori, se face după
modelul autorului studiului consultat, este logic să admitem, că şi în
biobibliografia dată să rămînă unele neexactităţi. De aceea ne cerem scuze în
faţa cititorilor pentru unele abateri conştiente de la legislaţia contemporană a
descrierii bibliografice: (indicarea neexactă, să zicem, a sursei de publicare a
documentului, cum ar fi: Nr. 2 sau Nr. 12 al revistei respective, sau: anul
1883 ori 1884!? etc.). S-au admis aceste dubii, gîndindu-ne, în primul rînd, la
Dumneavoastră, dragi cititori. Căci, avînd la dispoziţie două surse dintre care
nu cunoaştem care e greşită, indicarea ambelor îl apropie, totuşi, pe cititor de
informaţia solicitată. Aceste „inovaţii” îi privesc, de sigur şi pe elaboratorii
53
biobibliografiei în cauză, pentru că, odată cu apariţia posibilităţilor
controlului de visu ele, aceste enigme vor dispare. Sperăm, că se vor găsi
entuziaşti, fie de la Chişinău sau de la Bucureşti, care, vor corecta
neexactităţile, şi cele observate şi cele neobservate, completînd totodată şi
golurile omise
Acestea fiind spuse, trebuie de constatat: lucrarea de faţă, cu toate
neajunsurile ce le are, în plan informaţional, este superioară tuturor
bibliografiilor stereiene publicate pînă la ora actuală. Pusă la dispoziţia
cercetătorilor, ea va contribui benefic la activizarea cercetărilor ştiinţifice, la
cunoaşterea adevăratului Constantin Stere, la înseninarea imaginii sale. Dar
nicidecum ea (biobibliografia), azi, nu poate fi considerată ideală, cu atît mai
mult – exhaustivă! Lucrările de elaborare (perfecţionare), deci, se cer
continuate, însă pentru a realiza această necesitate se cer mari eforturi, mult
timp şi incontestabile cheltuieli, de care, cu părere de rău, nu dispunem astăzi.
De aceea, repetăm, nu ne rămîne de făcut altceva, decît să punem la dispoziţia
cercetătorilor materialul acumulat, de activizat lucrările ştiinţifice în această
direcţie, orientîndu-ne, totodată, şi la continuarea elaborării unei variante noi
a biobibliografiei date, esenţial completate şi perfecţionate. Anume, reieşind
din aceste considerente, am şi înşirat atît de amănunţit căile de depistare, de
selectare şi de descriere a documentelor, sperînd că viitorii autori vor ţine
cont de lucrările efectuate. Cu acelaşi scop, în continuare, lăsăm observaţiile
respective pe marginea unor surse informaţionale folosite odată, intuind că şi
aceste note ar putea să le fie de folos continuatorilor ce vor veni după noi. Să
nu cheltuie timpul în zadar la consultarea lucrărilor consultate deja de
predecesori.
* *
*
Anterior aminteam despre cîteva scrieri ale protagonistului nostru şi
unele culegeri de la care pornisem să selectăm materialul informativ pentru
biobibliografia de faţă. Acum, pare-se, a sosit momentul să continuăm acest
gînd, sperînd că informaţia, cu privire la sursele consultate deja, ar putea să-i
ferească pe viitorii bibliografi, preocupaţi de completarea şi revizuirea
variantei biobibliografiei propuse, de la dublarea lucrului făcut deja. Să
pornim de la culegerea de articole „Marele război şi politica României”(Buc.,
1918). Se ştie că Stere a fost unul dintre cercetătorii cauzelor războiului întîi
mondial şi situaţiei României în mijlocul forţelor antagoniste. Anume în albia
acestor activităţi publicistice el a dezvoltat concepţia politică şi istorică, care
a determinat atitudinea autorului faţă de conflictul european. Rezultatele
acestei munci – peste 150 (o sută şi cincizeci) de articole publicate în
„Lumina” – ziar editat nu fără strădaniile proprii – pe perioada 1 septembrie
54
1917 – 1918, cînd Moldova din dreapta Prutului era izolată de restul ţării.
Dacă aceste documente rămîneau doar în paginile ziarului, noi, astăzi,
neavînd colecţia la îndemână, nu le-am fi putut bibliografia. Ne-a salvat însăşi
autorul, care, cu providenţa lui uimitoare, le-a adunat în volumul semnalat
anterior, indicînd la finele fiecărui document sursa iniţială, adică denumirea
ziarului, anul şi data.
Efectivă s-a dovedit a fi şi consultarea volumului stereian „Documentări
şi lămuriri politice” (Bucureşti, 1930) şi a următoarei ediţii al acestuia,
esenţial completat şi editat cu sîrguinţa scriitorului Iurie Colesnic (cu un titlu
puţin modificat?) „Documentări politice” (Chişinău, 2002), – în care sunt
reproduse o cantitate impunătoare de studii şi articole din presa periodică a
timpului: „Lumina” (ziar), „Viaţa Basarabiei” (ziar) ş.a. Şi de fiecare dată, la
finele fiecărui articol, se nota sursa. Semnalăm cu satisfacţie, că în rezultatul
verificării acestor informaţii (din trei surse, puse la dispoziţia cititorului în
diferite perioade), s-au făcut multe corecturi şi precizări la descrierea
bibliografică a documentelor respective. Semnalăm că cele relatate aici în
mare parte se referă şi la micromonografia lui Iurie Colesnic „Profetul
nemuririi noastre – Constantin Stere”, de unde am depistat şi am descris un
volum impunător de informaţie ilustrativă pentru compartimentul
„Iconografie” a biobibliografiei.
În aceeaşi lumină se cere caracterizată şi culegerea de articole, cuvîntări
şi diverse documente ale protagonistului – „Singur împotriva tuturor”
(Chişinău, 1997 şi 2006), care, ca sursă informaţională şi bibliografică, s-a
dovedit a fi foarte benefică, cît pentru cititori, atît şi pentru bibliografi. Cartea
este îngrijită de Alina Ciobanu, excelentă cunoscătoare a presei basarabene.
Ea, e bine să semnalăm acest moment, se înscrie printre primii cercetători din
Moldova, care a pus la dispoziţia cititorilor (din ţară) o bună parte din opera
politică şi publicistică a lui Constantin Stere. Este necesar să observăm că
îngrijitoarea volumului, odată cu selecţia strictă a documentelor, a indicat şi
ea sursele iniţiale, care, în fine, au contribuit la depistarea şi, în special, la
precizarea elementelor descrierilor bibliografice ale materialelor incluse în
volumul indicat. Iar, dacă să vorbim la concret, verificarea numelor de autori,
titlurilor documentelor şi ale celorlalte elemente obligatorii ale descrierilor
bibliografice (anul, luna, data şi pagina) ale tuturor materialelor extrase din
volumul respectiv, cu aceleaşi documente selectate de noi din alte izvoare
(bibliografii, monografii), ne-au permis să corectăm şi să completăm mai
multe inexactităţi şi omiteri,mai cu seamă, la cele publicate în periodicele:
„Lumina”, „Adevărul”, „Monitorul oficial” şi „Viaţa Basarabiei” (ziarul).
Apropo. Cu privire la ziarul „Lumina”. Se impune necesitatea de a
informa potenţialii cititori, că anume în paginile acestuia au fost publicate mai
multe materiale contradictorii, o bună parte dintre care, puţin sofisticate, erau
55
folosite în scopuri discriminatoare faţă de protagonist. Unele din aceste
documente, pe parcursul anilor, au fost adunate şi incluse în diverse culegeri,
despre care mărturiseam în paginile anterioare.
În aceeaşi albie informaţională se înscrie şi broşura „C. Stere judecat şi
condamnat de el însuşi” (Iaşi, 1923), elaborată pe baza documentelor, extrase
din paginile ziarului semnalat („Lumina”). Şi cu toate că unele din ele
(fragmente, citate etc.) sunt selectate, după noi, tendenţios, cu multe
neexactităţi şi cu intenţia de a discrimina personalitatea lui C. Stere, totuşi am
depistat şi de aici cîteva documente, care lipseau în fişierul nostru.
Impresionează, şi nu doar prin masivitatea sa, volumul IX al operei
protagonistului întitulat „Publicistică” (Chişinău, 2006). Alcătuitorul şi
îngrijitorul textelor Pavel Balmuş, asemeni autorului (C. Stere) cărţii „Marele
război şi politica României” (Bucureşti, 1918) şi al alcătuitorului ediţiei
„Documentări politice” (Chişinău, 2002) Iurie Colesnic, şi-a înzestrat, şi el,
fiecare document inclus în volum, cu informaţia, sursa primei publicaţii –
practică benefică, care contribuie la păstrarea (conservarea) informaţiei .
Dar iată şi unele din lucrările despre Constantin Stere în calitate de surse
informative. Monografia în două volume „Viaţa lui C. Stere” (Chişinău,
2005) a eruditului Zigu Ornea este un exemplu deosebit în acest sens.
Monografistul a consultat, se vede, şi a utilizat o cantitate enormă de
documente: scrieri artistice, politice şi publicistice ale protagonistului,
literatură despre el, documente de arhivă referitoare la viaţa lui C. Stere
precum şi la starea social-politică a Ţării Româneşti din perioada respectivă,
argumentînd, de fiecare dată, tezele lansate cu citate şi mărturisiri din
documentele consultate. De mare preţ pentru bibliografierea documentelor
respective constituie faptul că autorul monografiei în mare parte a înregistrat
şi sursele consultate în formă de „trimiteri în sub sol” ale elementelor
obligatorii pentru descrierea bibliografică. Anume aceste detalii au contribuit
la depistarea şi efectuarea descrierii bibliografice a documentelor noi,
neînregistrate pentru lucrarea dată. Din păcate, nu rareori, „trimiterile în sub
sol” se fac cu esenţiale omiteri şi neexactităţi, care duc la dezorientarea
cititorilor. Spre exemplu, doar o singură pildă: La p. 219 (Vol.1) documentul
„Arestarea dlui C. Stere” [fără autor] este publicat în ziarul „Izbînda” 1,
nr.171 din 13 mai 1919, iar la pagina 220, acelaşi titlu – „Arestarea dlui C.
Stere” are ca autor: Damian Gr., şi este publicat în acelaşi ziar din 14 mai
(nr.13) 1919. Apare aici o situaţie dubioasă imposibil de precizat fără a
consulta sursa – „Izbînda”: este vorba de un singur document sau de două?
Şi Ioan Căpreanu în monografia sa „Eseul unei restituiri C. Stere”
(Iaşi,1988) aduce în faţa cititorului un patrimoniu informaţional veridic, care,
de regulă, se prezintă în aceeaşi formă (de trimiteri). Metoda aceasta este des
practicată, de obicei, în cercetările ştiinţifice. Procedeu obişnuit şi acceptat,
56
dacă autorii acestor studii au responsabilitatea de a scoate în evidenţă toate
coordonatele necesare pentru a găsi sursa analizată de cercetător. Din păcate
aceste detalii şi cerinţe deseori se neglijează, transformînd spusele autorului
în nişte declaraţii, care sunt imposibil de verificat.
De o valoare benefică în vederea depistării şi descrierii bibliografice
corecte a documentelor legate de numele Stere s-a dovedit a fi volumul
monografic „Constantin Stere şi timpul său” (Chişinău, 2005) de
academicianul Haralambie Corbu, şi în special cercetarea „Lecturi şi
interpretări la Est de Prut”, care constituie o analiză detaliată şi aprecieri în
cunoştinţă de cauză a tuturor documentelor stereiene publicate sau editate în
Republica Moldova. Aceste analize minuţioase au contribuit atît la
micşorarea omiterii informaţiei de preţ, cît şi la corectarea unor neexactităţi
(la titlul publicaţiilor, anul, numărul revistelor etc.). O atenţie deosebită
acordă academicianul articolelor cercetătorului Gheorghe Tulbure, care, pe
baza documentelor de arhivă, face unele precizări cu privire la locul şi data
naşterii lui C. Stere, la încălcările de către el a regimului... pentru ce lui i s-a
continuat cu trei ani termenul de detenţie în închisorile din Siberia etc.
Monografia „C. Stere scriitorul”, semnată de Virginia Muşat, care se
încheie cu o mică listă bibliografică, ne-a servit la depistarea unor
necunoscuţi autori de articole şi studii dedicate activităţii lui C. Stere ca
scriitor. Aceste documente au îmbogăţit într-un fel biobibliografia
protagonistului, însă descrierea redusă,efectuată deseori în formă de „trimiteri
în sub sol” cu explicări de felul: „Ibidem”, „Idem”, „Apud” etc., complică
procesul de depistare, iar alteori duc la pierderea informaţiei.
Studiul monografic „Constantin Stere ideologul şi scriitorul”
(Timişoara, 2004.– 333 p.) de Tamara Petrov ia în dezbatere, la prima vedere,
doar două aspecte din activitatea protagonistului: „Stere ideologul” şi ”Stere
scriitorul”. În realitate, însă, autoarea, în prima parte, pentru a reflecta cît mai
amplu aspectul „Stere ideologul”, abordează, aşi spune, întreaga lui activitate
social-politică, ştiinţifică şi administrativă, ca în fine, completînd cele spuse
cu un compartiment aparte – „Stere scriitorul”, să prezinte chipul complex al
omului-luptător pentru democraţie, punînd accentul pe suferinţele ce le-a
îndurat pe tot parcursul vieţii sale acest om-legendă.
Nu intenţionez să demonstrez în ce măsură autoarea şi-a realizat
intenţiile. Asta-i datoria specialiştilor. Cît mă priveşte, însă, mă simt obligat
să mărturisesc, şi o fac cu plăcere, că lucrarea ce-mi stă în faţă este urzită şi
ţesută pe baza documentelor relevante, fapt ce ne bucură mult. E locul să mai
semnalăm, că documentele utilizate sunt într-un fel ordonate (sistematizate).
Fiecare din cele 6 (şase) capitole se încheie cu cîte o listă impunătoare de
literatură la tema respectivă, întitulată „Note” (?). Documentele în cauză sunt
numerotate şi toate trimiterile din text se fac la izvorul (cartea, articolul...)
57
nominalizat. Concomitent cu „Notele” de la cele şase capitole şi de la
„Preliminarii”, lucrarea se încheie cu o impunătoare „Bibliografie”, alcătuită
din compartimentele: „Opera lui C. Stere” cu subdiviziunile: „În volume”,
„Discursuri, articole, cronici, eseuri, reportaje publicate în reviste” (selectiv)
„Referinţe critice” (selectiv) cu subdiviziunile: „În volume”, „În periodice” şi
„Bibliografie generală” – acestea, din păcate, nenumerotate...(?!).
Verificarea documentelor relatate, cu cele selectate de noi din alte
izvoare, ne-au fost întrucîtva de folos, căci autoarea, folosind din plin
„Bibliografia” din ediţia „Constantin Stere: Victoria unui înfrînt”, îngrijită de
Maria Teodorovici (Ch.,1997), şi alte surse bibliografice, a îmbogăţit nivelul
informativ al biobibliografiei noastre cu publicaţii noi din România şi din alte
regiuni.
Monografia „Poporanismul: geneză, evoluţie, ideologie” (..., 19..) de
Valeriu Ciobanu se referă la viaţa şi activitatea lui C. Stere doar tangenţial,
însă s-a dovedit a fi foarte bine documentată. V. Ciobanu, de altfel, ca şi
majoritatea oamenilor de ştiinţă, ca metodă de argumentare a tezelor şi ideilor
lansate, a practicat familiarizarea cititorilor prin trimiterile în subsolul paginii
a surselor utilizate şi, concomitent, prin plasarea listei bibliografice la finele
studiului. Confruntarea acestor surse ale lui V. Ciobanu cu ale noastre, însă,
s-a dovedit a fi deosebit de efectivă. În felul acesta s-au făcut multe precizări
şi completări la oformarea descrierilor bibliografice (nume, date, ani etc.), sa-
u depistat documente noi, nefixate pînă la momentul respectiv, mai ales dintre
cele semnate cu pseudonime.
Relevantă informaţie (articole de şi despre C. Stere) am depistat din
monografia academicianului Mihai Cimpoi „O istorie deschisă a literaturii
române din Basarabia” (Chişinău, 1996 şi celelalte ediţii), din „Personalităţi
ieşene”,Vol. 3 (Iaşi, 1978), care s-au evidenţiat prin cîte o listă valoroasă de
literatură despre C. Stere.
Bogat material informativ cu privire la viaţa şi activitatea politică,
socială şi literară a lui Constantin Stere am descoperit din cele patru schiţe
biobibliografice incluse în „Calendarul bibliotecarului” pe anii 1995 şi 1996,
cît şi din „Calendarul Naţional” pe anii 2005 şi 2006, de unde am extras cele
mai proaspete (mai curente) documente despre C. Stere.
Informaţie bibliografică de valoare vor găsi solicitanţii în cele trei teze
de doctor: „Poetica romanului „În preajma revoluţiei” de C. Stere” (Chişinău,
2003), susţinută de Vlad Caraman (doctor în filologie), „Filosofia socială a lui
Constantin Stere”, susţinută de Constantin Lozovanu în anul 1995, şi
„Concepţia estetică în creaţia lui Constantin Stere” (Chişinău, 1997), semnată
de Lidia Troianovski. Toate trei şi-au adus aportul la depistarea
documentelor, la sistematizarea şi la studierea lor, desigur, însă, în urma
divergenţelor, la diferite etape, a descrierii bibliografice, sau din neatenţie, s-
58
au comis neexactităţi, care nu permit (complică) selectarea documentelor.
Aşa, spre exemplu, studiul lui C. Stere „Din notiţele unui observator
ipocondric”, publicat în ziarul „Adevărul”, în teza Lidiei Troianovski (P. 119)
este întitulat „Din observaţiile...” (?) şi publicat în „Adevărul literar” –
neexactităţi, care, pentru a afla adevărul pur se cere controlul de visu. Cu
toate acestea, listele bibliografice de la finele lucrărilor, cît şi notiţele,
trimiterile din josul paginilor, fiind verificate cu documentele, selectate de
noi, au contribuit la exactitatea descrierii bibliografice a documentelor din
biobibliografia stereiană.
Despre Constantin Stere s-a scris şi în limba rusă. Un studiu valoros a
pus la dispoziţia cititorilor Samson Madievski – „Политический путь
Константина Стере” (Молд. Ист. Журнал.– 1990.– Nr. 2.– С. 27-47; Nr.–
3.– С.41-57). Scris cu o scrupulozitate deosebită, el (studiul) se evidenţiază
prin notele şi trimiterile bibliografice de la sfîrşitul acestuia, de unde, şi noi,
am selectat pentru biobibliografia de faţă, zeci de documente, care lipseau în
lucrările consultate pînă la acea oră.
Lista autorilor şi lucrărilor, care ne-au fost de folos la depistarea
documentelor pentru biobibliografia „Constantin Stere...” ar putea fi
continuată. Multe, foarte multe studii, din bibliografia consultată de noi, ar
merita să fie comentate şi recomandate cititorilor, însă sperăm, că solicitanţii
adevăraţi, sacrificînd ceva timp, vor reuşi, cu ajutorul biobibliografiei de faţă,
să-şi satisfacă toate cerinţele.
* *
*
Mărturisirile acestea constituie pentru noi o mare insatisfacţie, care vine
din conştiinţa că elaboratorii, pînă la ora actuală, n-au putut garanta lucrării
sale o plenitudine informaţională satisfăcătoare. Totodată ele vin să informeze
potenţialii cititori cu privire la trăsăturile specifice ale biobibliografiei date, în
special referitor la căile (sursele) de depistare a materialului bibliografic.
Concomitent am dori să nu se creadă că în procesul de lucru au fost
ignorate careva surse tradiţionale de depistare a documentelor, cum ar fi
bibliografia de stat („Cărţile Moldovei Sovietice”, „Cărţile Moldovei”,
„Cronica presei,” „Bibliografia Naţională a Moldovei”) şi lucrările
bibliografice de specialitate (tematice, de ramură etc.): „Critica şi ştiinţa
literară în Moldova”, „Istoria, arheologia, etnografia Moldovei” (în trei
volume) etc. Au fost consultate toate genurile şi speciile de bibliografii din
ţară, mai ales acele editate după 1988 şi pînă la 2008.
Descrierea bibliografică a cărţilor, cît şi descrierea analitică a
documentelor din culegerile colective, din ziare, seriale şi reviste este
efectuată conform standardelor naţionale cu privire la informare şi
59
documentare, dacă acestea au fost consultate de visu. În caz contrar, după
cum s-a constatat anterior, descrierea se limitează la elementele de descriere
bibliografică, depistate din sursele consultate. De regulă, descrierea se
efectuează în limba originalului (rom., rus., franc., etc.), cu excepţia
documentelor publicate în limba română (moldovenească) cu alfabet rusesc,
care sunt descrise în grafie latină, adică sunt transliterate. Sistemul de aranjare
a documentelor este unul obişnuit. În cadrul compartimentelor s-a dat
prioritate sistemului cronologic, după ani, iar în cadrul fiecărui an – în
ordinea alfabetică .
Biobibliografia se va încheia cu cîteva indexuri auxiliare: de nume, de
termeni geografici şi etnografici, de materii, de pseudonime şi criptonime
etc.,care, sperăm, să le fie de folos cititorilor la selectarea informaţiei
solicitate.
IV. TABELUL CRONOLOGIC
1865
1 (13) iunie,
alteori
14, 16
noiembrie
În satul Horodişte (după alte izvoare Ciripcău), ţinutul
Sorocii, într-o familie de moşieri basarabeni: Prohira
(Pulheria) şi Gheorghe (Egor) Stere s-a născut feciorul
Constantin – viitorul neînfricat luptător pentru înstărirea
ţărănimii, filosof, om politic, publicist şi scriitor de talie
europeană.
1871-1873 La vîrsta de şase-şapte ani este şcolit de un preceptor,
care s-a dovedit a fi un educator şi un apărător adevărat,
apropiat şi înţelegător. În această perioadă a învăţat
scrisul şi cititul în ruseşte.
1873-1974 Pentru perfecţionarea cunoştinţelor şi adaptarea copilului
la mediul urban s-a apelat la serviciile unui pastor german
care conducea, la Chişinău, un mic pension pentru băieţi
cu predarea în limba germană.
1874
Toamna
După examenul de echivalare a şcolii primare, dă şi
examenul pentru clasa 1 de liceu, devenind – datorită
notelor obţinute – elev al clasei a 2-a a vestitului
„gimnaziu al nobilimii” din Chişinău.
1878-1880 Chişinăul s-a pomenit cuprins de mişcarea narodnică.
60
Aici primeau dispoziţii de la Odesa, unde funcţiona
„Comitetul central al cercurilor de autoinstrucţie din Sud
Vest” – organizaţie revoluţionară la care a aderat şi C.
Stere liceanul. În aceste împrejurări, copleşit de ideile
socialiste, el învăţa sistematic citirea în l. română.
1882-1883 (?) Este preocupat de întemeierea primei celule revoluţionare
la Chişinău. Tot în această perioadă este însărcinat de
centrul organizatoric odesit să dirijeze transportarea
literaturii narodniciste, editate în străinătate, spre Rusia.
1884
mai
Pentru activitate considerată revoluţionară, îndreptată
împotriva statului, este arestat, încarcerat pentru doi ani în
închisorile din Chişinău şi Odesa.
1885 - În închisoarea din Odesa se căsătoreşte cu Maria
Grossu, care-l va însoţi în Siberia.
- Din Odesa spre Siberia, împreună cu alţi pedepsiţi a mai
poposit la închisoarea din Butîrki de lîngă Moscova, de
unde, trecînd prin Nijnii Novgorod şi Permi, ajunse la
Tiumeni.
1886
decembrie
În oraşul Tiumen, unde se aflase în detenţie, s-a născut
primul copil al soţilor Stere, Roman.
1886 Exilat pentru trei ani în Siberia de Apus, unde, pentru
încercări de a reanima acţiunile de protest, termenul de
exil siberian i s-a prelungit încă pe trei ani.
1886 C. Stere se adresează guvernatorului din Tobolsk cu
rugămintea de a fi transferat într-un centru unde ar putea
să-şi continue studiile.
1887 C. Stere, împreună cu alţi exilaţi politici, scoate la
Turinsk o revistă şapirografiată, cîteva exemplare a căreia
au fost trimise în Siberia orientală.
1888 Implicat la redactarea manifestului-protest împotriva
samovolniciei regimului aplicat exilaţilor din
guvernămîntul Tobolsk, Stere a fost arestat.
61
1888
25 noiembrie
Constantin Stere scrie un memoriu spovedanie adresată
directorului departamentului poliţiei cu intenţia de a-l
convinge pe acesta că el, în convingeri, nu mai este
acelaşi cu tînărul cerchist arestat la Chişinău, în 1883 şi
că în fapt cazul său trebuie examinat în funcţia de această
realitate radical nouă.
1889 În urma evenimentelor legate de editarea revistei
şapirografiate şi a cazului cu redactarea manifestului-
protest, lui C. Stere i s-a prelungit exilul cu încă trei ani.
După un popas la Krasnoiarsk şi Minusinsk ajunge la
Serghinsk, locul de surghiun.
1891 toamna –
1892 martie
A primit încuviinţarea să se stabilească la Minusinsk
pentru a-şi pregăti, în cîteva zile plecarea spre casă. Cînd
totul era gata, a fost chemat la isprăvnicie unde i s-a făcut
cunoscut oficial că este eliberat (cu un an înaintea
împlinirii termenului?). Se întoarse la baştină, iar mai
apoi – la Chişinău.
1892 Ia contact cu cercul socialist ieşean condus de Ioan
Nădejde. Se înscrie la Facultatea de drept a Universităţii
ieşene.
1892
noiembrie
Stere a ajuns la Iaşi împreună cu soţia şi fiul său Roman.
Al doilea fiu Gheorghe născut în 1892, a rămas la
Chişinău.
1892-1893 În Anuarul Universităţii din Iaşi, în tabloul studenţilor în
anul 1892/93, Constantin Stere figurează ca student, în
anul întîi al facultăţii de Drept la numărul 965.
1893 Elaborează un proiect socio-economico-politic radical
democratic privind reformarea structurilor în ţări
precumpănitor agrare.
1893
31 august
Copleşit de problema naţională ani la rînd Stere publică în
fine articolul „Socialiştii şi mişcarea naţională”, în care
pentru prima oară a scris (folosit) termenul poporanist, ce
consemnează actul de naştere al unui concept ce a nutrit o
doctrină sociologico-politică devenită, din 1906, o
62
importantă orientare democratică în spiritul public
românesc.
1893
18 octombrie
Începe colaborarea lui Constantin Stere la ziarul
bucureştean „Adevărul” cu ciclul de articole, cu titlul
comun „Din notiţele unui observator ipocondric: (un
foileton social)”, alcătuit din opt foiletoane şi semnate:
„Observator ipocondric”.
1893
27 noiembrie
Au fost votate Statutele societăţii „Datoria”, redactate de
C. Stere: Odată cu adoptarea statutelor a fost ales şi
comitetul de conducere al societăţii din componenţa
căruia făceau parte studenţii: I. Micu, Raul Stavri, Paul
Zarifopol State Dragomir ş.a. Preşedinte al asociaţiei la
propunerea lui C. Stere a fost ales I. Liteanu, iar N.
Xenopol a fost proclamat preşedinte de onoare.
1893
decembrie
Obţine echivalarea diplomei de bacalaureat.
1893, sfîrşitul –
1894, începutul
C. Stere şi-a început activitatea publicistică în România
prin colaborări la ziarul „Evenimentul” şi hebdomadarul
„Evenimentul literar” cu o serie de articole privind
chestiuni ce ţineau de menirea artei de rostul şi sarcinile
cuvîntului artistic.
1894
17 martie
Are loc debutul oficial al publicistului C. Stere în
„Evenimentul literar” cu articolul „Limba literară”,
semnat cu pseudonimul C. Şărcăleanu.
1894
28 martie
Publică în „Evenimentul literar” articolul
„Poporanismul”, prin care scoate la iveală ideile „care
întotdeauna m-au călăuzit în acţiunea mea” – de a stabili
raporturile dintre socialism şi poporanism şi pentru a
descrie relaţia de interferenţă dintre poporanism şi
socialism.
1894
20 aprilie
S-a născut în casa părinţilor al treilea copil, fiica Elena.
1895 Adunarea deputaţilor a adoptat legea prin care, în
63
17 februarie conformitate cu articolul 9 din Constituţie, a fost
recunoscută lui Constantin Stere calitatea de cetăţean
român.
1895
23 martie
Regele semnează legea cu articolul unic prin care C. Stere
devine cetăţean român.
1895
15 aprilie
Obţinînd, în fine, aprobare de a fi admis la examene C.
Stere a trecut la 15 aprilie examenul de drept penal şi pe
cel de procedură penală.
1895
6 iunie
Se prezintă şi îşi ia examenul de drept internaţional privat.
1895
septembrie
C. Stere pleacă la înmormîntarea părintelui său, Gheorghe
Stere, care murise la Ciripcău, în vîrstă de 75 de ani, la 3
septembrie.
1896
27 iunie
şi
24 octombrie
Peste un an de la examenul de drept internaţional privat,
C. Stere trece examenele de drept administrativ şi de
drept constituţional, iar în toamnă, la 24 octombrie, în faţa
unei comisii impunătoare din şase profesori obţine
examenele la disciplinele de drept civil şi drept comercial.
1896-1897 După trecerea tuturor examenelor, în toamna anului 1896,
lucrează intens la teza de licenţă. Meditează mult la
subiectul lucrării, adună materiale, scrie,
redactează,traduce.
1897
mart-iunie
În revista „Arhiva”, (Nr. 3-4), patronată de profesorul
A.D.Xenopol, apare un capitol din teza de licenţă a
studentului (licenţiatului)” C. Stere cu titlul „Încercări
filozofice”, iar în Nr. următoare (Nr. 5-6) văzu lumina
tiparului şi capitolul al doilea întitulat „Teoria
cunoştinţei”.
1897,
22 iunie
Are loc susţinerea tezei de licenţă cu tema „Evoluţia
individualităţii şi noţiunea de persoană în drept”, care s-a
bucurat de multe ecouri de felul: „… lucrarea lui C. Stere
nu este o teză de şcolar, ci o lucrare de erudit”.
64
1897 Tipografia Golder din Iaşi lansează cartea lui C. Stere
„Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept:
Studiu sociologic şi juridic: (teza de licenţă în drept).
1897
25 iunie
După examenul de licenţă C. Stere s-a întors la Ploieşti,
apoi la Iaşi, cu scopul de a practica avocatura. S-a păstrat
dosarul în care figurează volumele lui C. Stere, ca fiind
înscris în barou la 25 iunie 1897.
1897 S-a născut Ana-Maria (Rica) al treilea copil al soţilor
Stere (Vezi M.T. – p. 12). La Ornea Z.: „… se născuse
cel de al patrulea copil Maria-Ana” (?)
1898 În vara lui 1898. Constantin Stere împreună cu prietenii
Garabet Ibrăileanu, Ion şi Constantin Botez, Petre
Bogdan, M. Carp, Elena Carp, Ana Caramlău, Eliza
Vasiliu ş.a. au participat la o neuitată excursie, vizitînd
mănăstirile Neamţ, Rîşca, Slatina, cît şi localităţile
(restoranele) Dorna, Răpciuni, Bicaz, Piatra Neamţ,
Văratic, Cîmpulung, Broşteni ş.a., unde au avut loc
frumoase întîlniri cu Caragiale, Vlahuţă ş.a.
1898,
octombrie
A fost solicitat să accepte o demnitate politico-
administrativă: acea de consilier în Consiliul comunal al
oraşului Iaşi.
1898,
26 noiembrie
Constantin Stere este ales cel de-al doilea ajutor al
primarului de Iaşi.
1898
decembrie
Constantin Stere participă la consfătuirea, care avuse loc
în casa lui V.G.Morţun din Bucureşti cu scopul de a lua o
decizie cu privire la activitatea socialistă la sate, unde
Stere s-a pronunţat împotriva propunerii lui Morţun de a
dizolva partidul socialist, de a-l regimenta la liberali.
1899
februarie
Stere demisionează din postul de ajutor de primar al
Iaşului.
65
1900
9 februarie
A rostit o cuvîntare la banchetul politic în cinstea dlui
D.A.Sturdza, declarînd că reazimul Partidului Naţional
Liberal trebuie să fie în popor…
1900
aprilie
Stabilit cu traiul la Iaşi, C. Stere îşi cumpără de la
Vladimir Hertza o casă, „care se află în oraşul Iaşi
România în str. Româna nr. 2 bis.”
1900
noiembrie
Pe fundalul protestelor împotriva guvernului Carp şi a
politicii sale de represiune a răscoalelor ţărăneşti, la
întrunirea ieşeană din 11 noiembrie a vorbit şi C. Stere,
care în încheiere, după cum notează Z. Ornea, zicea că
suntem obligaţi să intrăm în luptă în numele suferinţelor
de veacuri ale poporului român. „Va fi ruşinea copiilor
noştri de amintirea numelui nostru dacă vom tolera
această nelegiuire”.
1900 A murit mezina Maria-Ana ((la M. Teodorovici – Ana-
Maria) [Rica], o fetiţă de trei ani.
1901
martie
Activează în calitate de suplinitor la catedra de drept
administrativ şi constituţional al Facultăţii de Drept a
Universităţii din Iaşi.
1901
13-15 martie
La alegerile pentru Camera deputaţilor a parlamentului
României C. Stere este declarat ales cu 500 voturi din 774
alegători înscrişi. Astfel el devine deputat pentru prima
dată, din partea Partidului liberal.
1901 septembrie Trece în lumea celor drepţi mama lui Constantin Stere.
1902
2 februarie
De la tribuna Camerei ia parte la discutarea generală a
bugetului, semnalînd: „Discuţia bugetului e un moment
solemn în viaţa parlamentară, cînd toate partidele,
opoziţia şi guvernul desfăşoară toate puterile de luptă”.
1903
martie
A prezentat plenului Camerei deputaţilor raportul,
apreciind ca scopul proiectului [propus de Costinescu]
este „de a asigura prosperitatea şi propăşirea băncilor
populare”. În continuare, prin mai multe luări de cuvînt, a
66
ieşit în apărarea unui proiect de lege care, socotea, e în
folosul ţărănimii întregi.
1903
1 iulie
La propunerea Majestăţii Sale Regelui prin înaltul decret
cu nr. 2203 din 26 iunie a.c. C.G. Stere este numit
profesor titular la Catedra de drept constituţional şi
administrativ a Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi
cu începere din 1 iulie 1903.
1903
30-31 decembrie
În urma marilor neînţelegeri din guvern şi Parlament C.
Stere candidează la alegerile parţiale la acelaşi al treilea
colegiu, cu greu păstrîndu-şi postul.
1903 Constantin Stere este ales a doua oară deputat în Camera
deputaţilor pe listele liberalilor.
1903 Vede lumina tiparului cartea „Introducere în studiul
dreptului constituţional. Partea I”, care are la bază
„prelegerile ţinute de mine la Universitatea din Iaşi”.
1905
iulie
Soseşte la Chişinău în calitate de avocat al zemstvei
locale într-un proces de moştenire, aşa-numitului proces,
Kalmuski, care peste trei-patru ani va constitui obiectul
unei mari campanii calomnioase împotriva lui C. Stere.
1906
6/19 ianuarie
Apare primul articol din ciclul „Scrisori din Basarabia”,
publicat în revista franţuzească „L’Independance
Roumaine” şi semnat cu pseudonimul C. Sărcăleanu.
1906
martie
Vede lumina tiparului primul număr al revistei literare ţi
social-politice „Viaţa românească”, fondatorii principali
ai căreia au fost Constantin Stere şi Paul Bujor. Printre
colaboratori: M. Sadoveanu, I.Al.Brătescu-Voineşti, G.
Coşbuc, O.Goga, Jean Bart, A.A.Pătrăşcanu, Elena
Farago, I.Agârbiceanu, Gala Galaction, Calistrat Hogaş,
Şt.O.Iosif, D.Anghel, G.Topîrceanu, H.Papadat-
Bengescu, T. Arghezi, Otilia Cazimir, G. Ibrăileanu,
Matei Caragiale ş.a.
1906
25 mai
După multe căutări, frămîntări şi călătorii de la finele lui
1905 şi începutul 1906: Chişinău-Odesa-Chişinău-Soroca,
67
apare, în sfîrşit, la Chişinău, gazeta „Basarabia”, sub
direcţia avocatului Em. Gavriliţă şi sub ocrotirea
(sprijinul) lui C. Stere.
1906
8 aprilie -1 iunie
S-a aflat în concediu, „pe care îl căpătase la începutul
anului de la universitate”, şi care a continuat pînă în
toamnă cînd „a revenit la catedră. Acest concediu
prelungit i-a îngăduit să-şi îndeplinească misiunea la
Chişinău şi să facă la începutul lui mai, călătoria în
Ardeal. Vizita mereu Bucureştiul, se dusese la Tîrgovişte,
prin august a stat o vreme, alături de familie şi Ibrăileanu,
la mănăstirea Neamţ, unde scria reportajul despre
călătoria transilvană. A plecat, s-a întors la mănăstire, s-a
dus din nou la Chişinău, a revenit la Iaşi, s-a dus la
Bucureşti. Şi tot aşa într-o alergătură continuă”.
1906
octombrie
Stere pleacă la Sibiu, fiind invitat la nunta lui Goga.
1907 martie Domnul prefect al judeţului Iaşi C. Stere a avut mai multe
consfătuiri cu arendaşii şi proprietarii din judeţ cu privire
la condiţiile în care s-ar putea restabili liniştea în judeţ.
1907
februarie-
aprilie
Scrie mai multe articole („Alegerile pentru Dumă”,
„Cauzele mişcărilor agrare”, „Către toţi locuitorii
satelor”, „Formarea latifundiilor” ş.a.) în care autorul
susţine masele populare, ia apărarea ţărănimii.
1907
25-26 martie
Prefectul Stere pleacă în satul Gropniţa, unde ţăranii
cereau condiţii de învoieli mai avantajoase, şi rezolvă
conflictul.
1907
martie-aprilie
Constantin Stere – Ion Răutu a acceptat, pe durata
desfăşurării răscoalelor ţărăneşti, funcţia de prefect al
judeţului Ciubăreşti – Iaşi – Singura funcţie
administrativă, pe care a deţinut-o C. Stere pe parcursul
întregii sale cariere politice.
1907
iunie
C. Stere, pentru a treia oară, pe listele liberalilor, este ales
deputat în Camera deputaţilor.
68
1907
23 iunie
Ziarul „Adevărul” publică articolul „Cazul dlui Stere”
care preceda „Cazul Stere” – un scandal zgomotos, de
mari proporţii şi lungă durată.
1907
vara-toamna
anului
A fost scris studiul „Social-democratism sau
poporanism?”, publicat în paginile revistei „Viaţa
românească” Nr. 8, 9, 10, 11 din 1907 şi Nr. 1 şi 4 din
1908, iar în volum aparte abia în 1996, la Galaţi.
1908 Publică în paginile revistei „Viaţa românească” un ciclu
de articole, în susţinerea ţărănimii: „Mişcarea ţărănimii şi
repartizarea proprietăţii”, „Latifundiile şi progresul
economic”, „Latifundiile şi fărămiţarea proprietăţii
ţărăneşti” ş.a. concomitent, absentînd, în calitate de
deputat, de la şedinţele Camerei.
1908
martie
Are loc, conform mărturisirilor sale, debutul publicistic
(cu articolul „Spovedanie”) în ziarul „Liberalul” din 27
martie .
1908
mai (?)
Într-o scrisoare de răspuns dlui Barbu Catargiu, C. Stere
destăinuie nişte gînduri ce-l frămîntau de mai mult timp:
„… sînt hotărît să mă retrag cu totul din politica
activă…”. Colegii de partid, însă nu au acceptat.
1908
28 iunie
Comitetul Executiv al clubului liberal din Iaşi l-a ales
(numit ?) pe Constantin Stere preşedinte al clubului
ieşean. În continuare a urmat prima şedinţă a Comitetului
Executiv sub preşedinţia lui Stere.
1908
august
În scopul neadmiterii lui Constantin Stere la o eventuală
şi foarte probabilă funcţie ministerială se repune în
publicaţii „Cazul Kalmuski” şi se supune dubiilor
valabilitatea diplomei universitare pe motiv de lipsă
prezumtivă a unei diplome de liceu a lui Constantin Stere.
El ripostează hotărît.
1908
4 decembrie
În cadrul sesiunii parlamentare, ca răspuns la mesajul
regal, Stere prezintă în Cameră raportul delegaţiei de la
Iaşi – o reală onoare şi o mare încredere preşedintelui
liberal ieşean. Raportul s-a bucurat de multe aprecieri [şi
69
critici].
1909
9 august
A.D. Holban începe o campanie veninoasă şi murdară
împotriva lui C. Stere, publicînd în periodicul
„Evenimentul” (9 august 1909) articolul „Dl c. Stere
avocat: Afacerea cerea zemstvoului”, care urmărea scopul
de a-l discredita şi a-l exclude pe C. Stere din viaţa
publică.
1909
13/16 august
C. Stere publică în ziarul „Viitorul” articolul „În jurul
unei calomnii”, care constituie un răspuns la atacurile lui
A.D.Holban din „Evenimentul” (din 9 august 1909).
1909
august-
octombrie
Răspunsul lui C. Stere din „Viitorul” nu a potolit
„scandalul Stere”. Din contra, campania calomniatoare a
fost preluată şi de alte ziare ca: „Epoca”, „Ordinea” etc.
care urmăreau scopul de a împiedica cooptarea lui C.
Stere în guvern.
1909
9 decembrie
Constantin Stere, ca fost socialist, este învinuit în
organizarea atentatului asupra Preşedintelui Consiliului
de Miniştri Ion Brătianu.
1910
februarie-
martie
La 6 februarie se dă citire, în Camera deputaţilor,
decretului regal prin care Ion I.C.Brătianu redevine
ministru de Interne, iar la 19 februarie, în cadrul discuţiei
proiectului legii liberale pentru reorganizarea Curţii de
Casaţie, a luat cuvîntul C. Stere, susţinînd foarte
argumentat legea propusă de Ionel Brătianu. În sfîrşit, la
15 martie, C. Stere a luat cuvîntul în calitate de raportor al
comitetului secţiunilor la legea lui Spiru Haret pentru
înfiinţarea unor catedre universitare, cît şi a unor cursuri
de doctorat pe care Stere le susţinea ca profesor.
1910 (1911 ?)
26 martie
Adunarea generală a clubului liberal (Partidului Naţional
Liberal din Iaşi) îl realege pe Stere preşedinte.
1910
aprilie-iunie
Imediat după închiderea sesiunii parlamentare a plecat
într-o călătorie în apusul Europei. A vizitat pentru cîteva
zile Viena, Geneva etc.. Trecînd prin muzee, alte instituţii
culturale , începe să scrie. Acesta, mărturisea Stere, fiind
70
primul contact cu civilizaţia occidentală.
1911
3 ianuarie
La nici o săptămînă de la descăunarea lui Brătianu, Stere
ţine, la clubul liberal ieşean, un discurs, în care, după ce
acoperă de elogii partidul, prezentat ca un fel de salvator
al ţării, declară: „Partidul Naţional Liberal nu poate primi
ofensa de a fi o opoziţie miluită şi de aceea se va
conforma hotărîrilor şefului, luptînd alături de cealaltă
opoziţie”.
1911
lunile de vară
A întreprins o călătorie, pentru analize medicale la Viena
(Austria).
1911
7 noiembrie
Constantin Stere ţine la clubul ieşean al liberalilor un
important discurs în favoarea reformei electorale, cerînd
instituirea unui Colegiu unic de vot pentru toţi ştiutorii de
carte cu reprezentarea minorităţilor.
1911 Candidează din partea liberalilor pe lista comună cu
conservatorii în Camera deputaţilor, dar nu trece.
1911
decembrie
Pleacă în Transilvania, chemat de O.Goga (pentru a
rezolva un conflict iscat în rîndurile Partidului Naţional
Român)
1912
februarie
La 4 februarie, un grup de administratori au propus
organizarea unui banchet în onoarea lui Goga-Vaida-
Stere, iar la 8 februarie are loc banchetul – manifestare a
întregului Iaşi cultural în cinstea „concetăţeanului nostru
C.Stete”, care a pus la cale fericita împăcare dintre Goga
şi Vaida.
1912
mai-iunie
Revista „Viaţa Românească” găzduieşte în paginile sale
povestirea lui C. Stere „În voia valurilor: (Icoane din
Siberia)” semnată cu numele: Nistrul C. (1912. – Nr. 5-6.
– p. 250-293).
1912
august-
septembrie
Copleşit de războiul balcanic, scrie studiul „Războiul din
Balcani şi atitudinea României”, publicat în revista „Viaţa
românească” (Nr. 9).
71
1912
23 noiembrie
A plecat la Bucureşti pentru a depune o coroană de flori
din partea „Vieţii româneşti”, pe sicriul cu rămăşiţele
pămînteşti ale lui Caragiale, aduse în capitală de la Berlin.
1912
noiembrie
Constantin Stere este ales pentru a patra oară deputat în
Camera deputaţilor pe lista liberalilor ieşeni.
1913
ianuarie
Constantin Stere publică în revista „Viaţa românească”
studiul „Învăţăminte din războiul balcanic”, formulează
un vast program de reforme socio-politice şi economice,
pe care le consideră absolut necesare pentru realizare.
1913
februarie-
martie
La 26 februarie a avut loc şedinţa de alegere a noului
rector al universităţii ieşene. Constantin Stere a întrunit
44 de voturi dintre 49 cîţi s-au prezentat la vot. La 12
martie, Stere depune jurămîntul ca rector , la prima secţie
a Curţii de Apel din Iaşi.
1913
septembrie
Stere se eclipsează din viaţa politică, ocupîndu-se mai
mult de rectorat şi activitatea didactică.
1913-1914 Discuţii pe marginea ministeriabilului Stere: „Fruntaşii
liberali nu concepeau ca Stere să nu fie ministru”, „Şeful
de la Iaşi nu se putea hotărî să… fie ministru”, „…d.
Stere a refuzat categoric – şi aceasta pentru a doua oară –
să intre în guvern…”. Stere a rămas în afara guvernului
alcătuit, în 1 ianuarie 1914 de Ionel Brătianu.
1914
19 ianuarie
Constantin Stere este ales pentru a cincia oară deputat pe
lista liberalilor ieşeni.
1914
27 februarie
În calitate de raportor al camerei deputaţilor pentru
revizuirea constituţiei Constantin Stere raportează
proiectul legii de modificare a Constituţiei care prevedea
desfiinţarea celor trei colegii electorale şi, înfiinţarea unui
singur colegiu şi împroprietărirea ţărănimii din contul
exproprierii marilor latifundiari.
1914
21 aprilie
Proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei propus
de C. Stere, a fost votat în a treia lectură, totodată se
anunţă pentru 18-26 mai 1914 alegeri în Adunarea
72
Constituţională care urma sa aprobe modificările
respective.
1914 Constantin Stere a înfiinţat „Legea reformelor” alcătuită
din intelectuali şi personalităţi politice democratice, care
intenţiona să apere reformele de orice ameninţare
temporizatoare sau diminuantă.
1914
18-26 mai
Constantin Stere este ales membru al Adunării
Constituante.
1914
28 iunie
Atentatul de la Saraevo. Declaraţia de război îl surprinde
la Viena.
1914
iulie
Legea reformelor şi-a ales comitetul sub preşedinţia lui
Stere şi vicepreşedinţia profesorilor Paul Bujor şi
A.D.Xenopol.
1914
iulie
Pe străzile Bucureştiului s-au auzit voci care strigau „Jos
Austria”. C. Stere a reacţionat la aceste evenimente cu
articolul „Jos Austria”, prin care autorul se întreba: „Îşi
dau ei seama că „Jos Austria” înseamnă în realitate „Sus
Rusia?”.
1914
iulie
Stere a plecat în străinătate.
– Întors în ţară, pleacă în Ardeal pentru a transmite
fruntaşilor politici de acolo un „mesaj oral” din partea
primului-ministru, Ionel I.C. Brătianu.
1914
august
C. Stere a acceptat funcţia de consilier juridic al Marelui
Stat Major din care demisiona în octombrie 1914.
1914
august
C. Stere publică în ziarul „Universul” un serial de articole
în favoarea puterilor centrale. După patru articole
administraţia ziarului refuză sa-l mai publice, deoarece
atitudinea autorului era cu totul alta decît a opiniei
publice.
1914 La Bucureşti au apărut de sub tipar impresiunile fugitive
73
cu titlul „Patru zile în Ardeal”
1914
octombrie-
decembrie
Revista „Viaţa românească” (Nr. 10-12) îi găzduieşte
studiul „România şi războiul european”, în care pentru
prima oară, Stere respingea public politica primului
ministru (Brătianu).
1915
ianuarie
C. Stere, la mai multe şedinţe ale Camerei deputaţilor,
deveni ţinta unor violente interpelări din partea Sc.
Vericeanu şi A.C. Cuza privitoare la scopul misiunii sale
în Ardeal în iulie 1914.
1915
mai-decembrie
Tragedia trăită de C. Stere în 1914-1916: Ruptura cu
Brătianu şi problema intrării României în război i-au
răvăşit sufletul. Se cereau la viaţă nişte mărturisiri de
conştiinţă. Astfel apare ciclul de eseuri cu titlul comun
„Din carnetul unui solitar”: 1. „Pentru ce sunt un
trădător”; „Puhoiul”, „Discursul din Take Ionescu”,
ultimul constituind un rezumat al discursului din 15 şi 16
decembrie.
1915
2 decembrie
Constantin Stere îi face o vizită lui Maiorescu, senatorul,
înfăţişîndu-i acestuia şi un plan, care prevedea necesitatea
ca România să intre în război, cel mai tîrziu în mai 1916,
alături de Puterile Centrale, împotriva Rusiei „care e
acum slăbită”.
1915
15 şi 16
decembrie
Atunci, la cele două şedinţe, Stere a rostit un mare
discurs, care a rămas în analele parlamentarismului român
ca cel mai bun discurs al lui Stere.
1915
decembrie
Degajat de obligaţiile faţă de guvern, într-un vestit discurs
al său în camera deputaţilor, C. Stere a răspuns acuzaţiilor
ce i s-au adus în legătură cu misiunea lui din iulie 1914 în
Ardeal.
1915
17-30 decembrie
Titu Maiorescu s-a considerat dator să-i reîntoarcă
„siberianului” vizita deplasîndu-se… în strada Luterană
22, în chip „de felicitare… pentru discursul său la Cameră
ieri şi alaltăieri în favoarea Basarabiei”.
74
1916
februarie
Situaţia politică şubredă din Partidul liberal şi în special
tulburările studenţeşti l-au făcut pe C. Stere să
demisioneze din funcţia de rector al Universităţii din Iaşi.
Pe data de 16 februarie expediind ministerului scrisoarea
de demisie.
1916
16 martie
Constantin Stere, aflîndu-se în Elveţia, a candidat în
alegerile rectorului Universităţii din Iaşi la care a întrunit
un număr considerabil de voturi, dar nu a fost ales, rector
devenind Matei Cantacuzino.
1916 (iunie) –
1919
(decembrie)
Revista stereiană „Viaţa românească” îşi întrerupe
apariţia pentru trei ani şi jumătate.
1916
19 iulie
Constantin Stere este primit în audienţă de către regele
Ferdinand şi îşi expune punctul său de vedere în mai
multe chestiuni, inclusiv şi viziunea sa asupra poziţiei
României în război.
1916
14 august
Are loc proclamaţia Guvernului către ţară: România intră
în război alături de Antanta, iar cu cîteva zile înainte, la 3
august, C. Stere îl vizitase pe Maiorescu, declarîndu-i că
îi acceptă poziţia care şi lui, acum, i se pare cea mai
potrivită: „neutralitate cinstită”.
1916
noiembrie
Inamicul înainta asupra Bucureştiului. Parlamentul,
corpul diplomatic, înalţii funcţionari se mută la Iaşi, iar
parlamentarii conservatori, ca şi unii liberali hotărăsc să
nu plece la Iaşi. Printre aceştia era şi Stere, care-şi
abandonase familia, rămasă la Iaşi, cei doi fii, Roman şi
Gheorghe îşi făceau datoria ostăşească pe front, iar C.
Stere, rămas la Bucureşti, făcea parte din echipa de
rezervă, care trebuia să protejeze teritoriul ocupat.
1916
18 noiembrie
La şedinţa unui grup de parlamentari în frunte cu
Marghiloman s-a hotărît ca Maiorescu şi Stere să
redacteze un memoriu pentru Brătianu, care va fi transmis
şi regelui, unde să argumenteze rămînerea la Bucureşti.
75
1916
20 noiembrie
C. Stere înaintează regelui un memoriu în care pledează
împotriva planului unor specialişti englezi de aruncare în
aer a instalaţiilor petrolifere din Valea Prahovei.
1917
februarie
Pe fonul izbucnirii revoluţiei ruse, C. Stere, nereuşind să-i
aducă pe Marghiloman şi Carp la o stare de conciliere,
redactează din propria iniţiativă un memoriu despre
problema românească pentru a-l aduce la cunoştinţă
factorilor de răspundere din Berlin şi Viena.
1917
martie-aprilie
Stere vizitează Viena şi Berlinul unde are mai multe
întîlniri cu Vaida Voevod, care-l conduce la autorităţile
imperiale, cărora le-a fost înmînat memoriul.
Concomitent, la stăruinţa şi din iniţiativa aceluiaşi Vaida,
Stere ar fi primit îngăduinţa de a edita un ziar la
Bucureşti.
1917
1 septembrie
Apare mult rîvnitul ziar „Lumina”, care va lăsa urme
adânci în viaţa politică a României din anul 1917 şi
începutul lui 1918. Ziar condus de C. Stere, în calitate de
director. B. Brănişteanu în calitate de prim-redactor. Au
colaborat: D.D.Pătrăşcanu, L. Rebreanu, Gala Galaction,
Mihail Sadoveanu ş.a.
1917
2 decembrie
Sfatul Ţării a făcut declaraţia: „Basarabia, sprijinindu-se
pe trecutul său istoric, se declară de azi înainte Republica
Democrată Moldovenească”.
1918
12 februarie
Stere scria prea satisfăcut de sine: „Pînă acum toate
temerile şi toate prevederile noastre s-au realizat rînd pe
rînd – toate pînă la una. Pe cînd toate calculele lor au dat
greş şi toate nădejdiile lor s-au risipit”.
1918
martie
Stere este ales deputat al ţinutului Soroca.
1918
22 martie
Stere soseşte la Iaşi, unde nu mai fusese din iulie-august
1916. Era emoţionat şi pentru că se înapoia acasă, la
Chişinău (unde avea de întîmpinat ireparabile complicaţii
personale…).
76
1918
27 martie
Constantin Stere a fost primit în rîndurile „Blocului
moldovenesc al „Sfatului Ţării”, concomitent fiind ales
Preşedinte al „Sfatului Ţării”, care a şi săvîrşit actul unirii
Basarabiei cu România.
1918
30 martie
În cadrul festivităţilor consacrate evenimentului Unirii
desfăşurate la Iaşi Constantin Stere este decorat cu
ordinul de mare ofiţer al „Coroanei României”. În aceiaşi
zi Constantin Stere a fost primit în audienţă de către
Regina Maria, care va susţine în memorii că Stere era
privit la moment ca unul din oamenii de mare viitor.
1918
16 aprilie
Stere comunică lui Marghiloman investitura: „Am
onoarea a vă aduce la cunoştinţă că sunt ales cu
unanimitate de voturi preşedinte al Senatului Ţării din
Basarabia. Ca deputat al Camerei Române am primit
această onoare şi răspundere”.
1918
mai
Constantin Stere candidează şi devine pentru a opta oară
parlamentar în cadrul unei grupări democratice
poporaniste şi nu pe lista liberalilor.
1918
13 iunie
Constantin Stere susţine în discursul său în Cameră
aceleaşi puncte programatice – votul universal şi
împroprietărirea ţăranilor, care, deşi au fost adoptate de
către parlament în 1917, nu au fost puse în aplicare şi nu
erau recunoscute de primul ministru Marghiloman, motiv
pentru care C. Stere demisionase cîteva zile mai înainte,
în semn de protest, din funcţia de preşedinte al Sfatului
Ţării.
1918
mai-iulie
Atelierele societăţii anonime „Poporul” au pus la
dispoziţia cititorilor volumul „Marele război şi politica
României”, în care autorul C. Stere şi-a adunat articolele
sale publicate în ziarul „Lumina” în vremea cînd
„Moldova era izolată de restul ţării” (1917-’18).
1918
August-
septembrie
Are loc divorţul dintre Constantin şi Maria Stere, imediat
Constantin, căsătorindu-se cu Ana Radovici.
77
1918
octombrie
În cadrul adunării generale a Academiei Române trei
reprezentanţi ai secţiei literare Al. Philippide, Dumitru
Zamfirescu şi Iacob Negruzzi propun alegerea lui Stere în
calitate de membru al Academiei, reprezentînd provincia
lui natală Basarabia. În urma dezbaterilor a fost ales
profesorul Ştefan Ciobanu.
1918
5 octombrie
S-a născut Ion Stere, fiul Anei şi a lui Constantin.
1918
12/25 noiembrie
În urma unui ordin superior ziarul „Lumina” a fost
suspendat. C. Stere, în semn de protest, telegrafiază
regelui. În zadar. Stere e declarat proscris.
1918
noiembrie
Au început ameninţările împotriva colaboraţioniştilor. Au
fost arestaţi gazetarii de la „Gazeta Bucureştilor” şi de la
„Renaşterea”: B.Brănişteanu, Grosmann, Dem.
Teodorescu, Arhgezi, Slavici ş.a.
1919
7/20 ianuarie
Au fost arestaţi D.Neniţescu, Virgil Arion, Lupu Kostake.
despre Stere nu se ştia nimic.
1919
9/22 ianuarie
C. Stere l-a vizitat pe Marghiloman, comunicîndu-i că,
„cu o zi înainte, i s-a făcut o percheziţie, şi a fost într-un
fel, interogat”. Starea, Situaţia lui era de vreo şase luni,
pîndită de mari riscuri…
1919
6 martie
Constantin Stere este suspendat din învăţămîntul superior
de Consiliul Facultăţii de Drept al Universităţii din Iaşi.
Decizia, în continuare, a fost aprobată de minister.
1919
mai
La 10 mai, acuzat de atitudine germano,-filă în timpul
războiului şi de trădare, C.Stere este arestat şi întemniţat
la Văcăreşti, iar la 19 mai este mutat la sanatoriul
Elisabeta. Acuzaţia de „trădător” îl va însoţi pînă la
moarte.
1919
8 iunie
Au fost puşi în libertate C. Stere, D.Neniţescu, Virgil
Arion, Kercea, Lupu Kostake, N.Lupu Kostake,
D.D.Pătrăşcanu, Simionescu-Rîmniceanu, Gr.C.Coanda şi
78
P.Ciorănescu care fuseseră arestaţi sub învinuirea de
complot contra regelui şi a formei de guvernămînt a
statului.
1919
septembrie-
decembrie
Familia Stere: Soţii Constantin, Ana şi copilul Ion au
părăsit ţara fără scopuri bine determinate pentru viitor.
Pentru început locuiesc la Laussane la Palace Hotel în
aşteptarea tratamentelor (Elveţia), dar rămînea în vigoare
şi varianta definitivei desţărare.
1919
2-6 noiembrie
Aflîndu-se la Geneva, C. Stere a aflat din ziare că a fost
ales deputat de Cetatea Albă (în Parlament), devenind
astfel deputat al majorităţii.
]9]9
21 decembrie
Stere locuieşte la Geneva într-o casă particulară, de unde
le scrie lui B.Brănişteanu, lui Ibrăileanu şi dr. I.Bordea.
Probabil că urma acolo un tratament.
1919-1920
decembrie-
ianuarie
Are loc întîlnirea lui C. Stere, în Elveţia, unde-şi primea
tratamentele, cu emisarul Sergiu Niţă, care, din numele
unui mare număr de parlamentari, i-a înaintat (lui Stere) o
scrisoare-chemare, unde scrie: „… deoarece România
Mare urmează sa-şi dea o nouă Constituţie, avem nevoie
de luminile sale la făurirea ei „şi-l rugăm să vie imediat în
ţară…”.
1920
7 ianuarie
„Plecînd din ţară, eu mi-am făcut un plan al vieţii pînă la
sfîrşitul zilelor mele, în afară de orice gînd la vreo acţiune
politică… În urma încercărilor din ultimele luni, am
crezut că sunt liberat de necesitatea de a mai face politică
şi pot, în sfîrşit, să mă consacru cu totul ştiinţei şi
literaturii…”.
1920
martie
După mai bine de trei ani de tăcere reapare revista „Viaţa
Românească”. C. Stere socoate de trebuinţă să discute
problema revistei cu Ibrăileanu şi Ion Botez, care erau
certaţi datorită condiţiilor în care a apărut. S-a străduit sa-
i împace fără a reuşi.
1920
10 ori 11 iunie
După mai multe luni de tratamente (6 alteori 9 luni) C.
Stere s-a întors în ţară, găsindu-şi feciorul (Roman) grav
79
bolnav.
1920
Iunie-august
Publică, în paginile rev. „Viaţa românească”, trei eseuri
de proporţii: „Pax britanica” (Nr. 6), „O voce engleză
despre Teatrul din Versailles”. (Nr. 7) şi „Consecinţele
economice ale Tratatului din Versailles” (Nr. 8), care au
trezit multe discuţii în presa timpului.
1921
februarie
Stere este ales în parlament de către alegătorii din Soroca
cu o majoritate zdrobitoare de 36219 voturi în timp ce
unul dintre contracandidaţii (P. Toncescu) a recoltat 5965
voturi, iar celălalt, liberalul, 998.
1921
4-5 martie
Constantin Stere a rostit un discurs în Cameră în cadrul
căruia a dezminţit ferm învinuirile aduse acestuia cu
privire la poziţia şi acţiunile sale în timpul războiului.
1921 A ieşit de sub tipar broşura „Un caz de conştiinţă:
Cuvîntările [deputatului C. Stere] rostite în şedinţele
adunării deputaţilor din 4, 5 şi 9 martie 1921 asupra
validării alegerii din jud. Soroca cu o prefaţă” (Buc.,
1921).
1921
28 martie
Stere a urcat la tribuna Camerei pentru a-şi spune părerea
pe marginea unui proiect de lege privind desfacerea
produselor petroliere în ţară. Şi aici a ţinut să precizeze:
„În ciuda versiunilor din presa zilnică… vă pot asigura,
dlor deputaţi, că n-am cerut şi nu voi cere (subl. m.)
înscrierea mea în vreuna din grupările politice ale acestei
Adunări… Vorbesc dar fără să fac parte din nici unul din
partidele constituite”.
1921
aprilie
Istovit de toată forfota legată de alegerile din februarie
Stere continuă să locuiască la Bucureşti, în casa Anei de
pe Polona, refuză definitiv la ideea stabilirii cu traiul la
Iaşi sau într-un oraş basarabean, iar în aprilie Ion Botez
este preocupat de transferarea la Bucureşti, a bibliotecii
lui C. Stere.
1921
25 octombrie
Apare, sub direcţia dr. N. Lupu, ziarul „Aurora”ca organ
al Partidului Ţărănesc, la care va colabora în anii 1922-
80
1923 C. Stere cu cîteva interesante articole doctrinare.
1921
octombrie-
noiembrie
Constantin Stere elaborează, asistat de cîţiva colaboratori
Programul şi preambulul la el ale Partidului Ţărănesc.
1921
6-8 noiembrie
C. Stere se află la Chişinău unde participă la congresul
Partidului Ţărănesc basarabean, fiind ales „în delegaţia de
zece membri care îi vor reprezenta pe ţărăniştii
basarabeni la congresul de fuziune” (cu Partidul Ţărănesc
regăţean) programat pentru 20 noiembrie.
1922 Este suspendat definitiv din învăţămînt.
1922
ianuarie-aprilie
În urma demisionării Guvernului Take Ionescu (19
ianuarie), au loc iar alegeri (1-7 martie). C. Stere
candidează în trei circumscripţii: la Chişinău, la Bălţi şi la
Soroca. Toate aceste trei liste ţărăniste au ieşit
învingătoare…, dar, după cum socotea însăşi
protagonistul, nu i se acorda, în partidul său, locul şi rolul
preeminente meritate.
1922
iunie
Un grup de profesori au cerut convocarea Marelui colegiu
universitar în scop de a se elabora o adresă prin care dl C.
Stere să fie invitat a-şi relua catedra la universitate.
Şedinţa Marelui colegiu a avut loc la 30 iunie, însă fără
efect.
1922
august-
noiembrie
Revista „Viaţa românească” (nr., nr. 8-11) publică un
ciclu de eseuri cu titlul comun „Din carnetul unui solitar”,
semnat cu criptonimele”C.S.”, care, în principiu,
constituie nişte „forme primare ale anteproiectului
publicat apoi ca punct de vedere oficial al Partidului
Ţărănesc” privitor la problema noii Constituţii.
1922
octombrie
În sesiunea parlamentară din toamnă se cere (mai ales, de
N. Iorga), din nou, darea lui C. Stere în judecată pentru
„trădarea” din timpul războiului.
1922
26 noiembrie
Are loc, la Iaşi, al II-lea congres al Partidului Ţărănesc, la
care C. Stere, în calitate de raportor al chestiunii
81
constituţionale, expune principiile anteproiectului pe care
îl elaborase în iulie-august. În toamna tîrzie al aceluiaşi an
anteproiectul lui Stere apare în broşură.
1923
martie
Liberalii pornesc o nouă campanie împotriva lui C. Stere,
la care se asociază şi takiştii.
1923
21 noiembrie
Constantin Stere critică în mai multe rînduri prevederile
Constituţiei elaborate de liberali inclusiv şi în şedinţa
parlamentului din 21 noiembrie, fapt care a ridicat în
presă un nou val de aversiune împotriva criticului.
1923
20 decembrie
Nicolae Iorga, supărat de ascensiunea lui Stere în Partidul
Ţărănesc şi de noile sale pretenţii de a se pune în valoare
prin anteproiectul de Constituţie, dezvoltă interpelarea
„cu privire la conflictul Bratu-Cuza şi cazul Stere”.
1923-1924 La Bucov, după ce se încheiaseră operaţiile reformei
agrare şi Ana Stere rămăsese proprietară a o sută de
hectare, C. Stere a iniţiat… un plan de construcţie a unui
imobil în centrul domeniului – ceea ce mai tîrziu se va
numi „Conacul de la Bucov”, (inaugurat prin 1927).
1923-1924 Publică, în paginile rev. „Viaţa românească”, un
substanţial studiu „Cauzele şi perspectivele revoluţiei
ruse” (neterminat), urmărind fascinantul fenomen de la
geneză pînă la consecinţe.
1924
ianuarie
Pentru că liberalii nu puteau îngădui ofensa de a-l vedea
pe Stere „reabilitat” în dauna P.N.L., la sfîrşitul lui
ianuarie pornesc o nouă campanie a „cazului Stere”. A
fost folosit, pentru asta, Constantin Diamandi.
1924
mai
C. Stere, în calitate de negociator al fuzionării naţional-
ţărăniste, orientează discuţia principală în jurul unui
punctaj programatico-tactic, care, în fine, în colaborare cu
Virgil Madgearu, „a devenit curînd cunoscut drept
celebrul decalog”, proiect de direcţie.
1924,
15-16 iunie
Constantin Stere participă la congresul ţărăniştilor
basarabeni, care aveau un statut autonom. Pe lîngă
82
aprobarea viitoarei fuziuni congresul adoptă o moţiune în
susţinerea lui Constantin Stere, cere includerea lui din
partea basarabenilor în Delegaţia Permanentă şi Comitetul
Executiv al viitorului partid, fapt ce l-a făcut pe Stere să
demisioneze din Partidul Ţărănesc.
1924,
26-27 octombrie
Constantin Stere participă la lucrările congresului P.T., şi
este ales în Comitetul Executiv.
1924 La tipografia ziarului „Universul” apare o defăimătoare
broşură cu titlul „Ţăranii moldoveni despre trădătorul
Constantin Stere” (Bucureşti, 1924).
1925
Început de an
C. Stere, în calitate de membru al delegaţiei permanente a
partidului pleacă în judeţul Tighina, unde, la adunări
anume organizate, rosteşte mai multe cuvîntări.
1925,
29 noiembrie
În toiul bătăliilor dintre Partide pentru guvern, C. Stere
este primit în audienţă de către regele României
Ferdinand, care a durat o oră şi jumătate şi tăinuind
semnul „reabilitării”.
1925,
31 decembrie
Are loc Consiliul de Coroană, la care, alături de rege, de
membrii guvernului, fruntaşii tuturor partidelor
importante, spre uimirea indignată a lui Iorga şi mirarea
multor altora, a luat parte şi C. Stere.
1926
ianuarie
C. Stere a contribuit la redactarea (a redactat) decretului
prin care prinţul Carol era decăzut din drepturile sale de
moştenitor al tronului.
1926,
10 martie
Deputatul de Soroca, împreună cu Iuliu Maniu, au avut o
întrevedere cu generalul Averescu. Pentru a-l convinge să
se alăture opoziţiei unite împotriva legii electorale
propuse de liberali.
1926,
25 mai
În pofida unor acte de intimidare, Constantin Stere, fiind
ales de judeţele Soroca, Cetatea Albă şi Ismail, pentru a
unsprezecea oară devine deputat.
1926 La 10 octombrie au loc, în două săli diferite, congresele
83
octombrie celor două Partide: Partidul Ţărănesc şi P.N.R., la care s-a
luat decizia creării Partidului Naţional-Ţărănesc. În
organismele conducătoare ale partidului fuzionat numele
lui Constantin Stere lipseşte.
1926 G. Bogdan-Duică publică în „Cuvîntul” o serie de articole
împotriva lui C. Stere, la care i-a răspuns Mihai Ralea, în
„Adevărul”, cu articolul „Pentru d. C. Stere”.
1927,
7 iulie
Deşi bolnav, Constantin Stere participă activ la campania
electorală şi este ales pentru a douăsprezecea oară deputat
în parlament de judeţele Soroca şi Cetatea Albă.
1927,
24 noiembrie
Moare pe neaşteptate Ion I.C. Brătianu, cel mai puternic
bărbat de stat al României acelei vremi.
1928,
28 iunie
Împreună cu alţi lideri ai partidului Naţional Ţărănesc,
Stere participă la o mare întrunire organizată de P.N.-Ţ.
Era adunarea care deschidea campania de răsturnare a
guvernului liberal. A cuvîntat şi Stere, chemat fiind cu
insistenţă de public.
1928
noiembrie
După înlăturarea de la guvernare a Partidului liberal, Iuliu
Maniu este însărcinat cu formarea Guvernului. Se
întocmeşte lista ministerelor şi pretendenţilor miniştri, din
care numele principalului fondator al platformei
Partidului (Stere) Naţional-Ţărănesc lipsea.
1928,
10 noiembrie
Iuliu Maniu, preşedintele naţional-ţărăniştilor, şi
guvernul său au depus jurămîntul. Un guvern în care, se
zvonea că C. Stere va deveni preşedinte al Camerei
deputaţilor – zvonul, însă, a determinat pornirea unei noi
campanii împotriva lui Stere.
1928
12-19 decembrie
Constantin Stere participă la alegerile parlamentare şi
devine pentru a treisprezecea oară deputat, fiind ales şi de
data aceasta de alegătorii judeţelor Soroca şi Cetatea
Albă.
1929,
8 februarie
C. Stere depune mărturii în calitate de martor la procesul
lui Al. Dobrogeanu-Gherea.
84
1929,
26 februarie
Ziarul „Adevărul „ semnalează că Stere a avut o
întrevedere la Consiliul de Miniştri cu Iuliu Maniu.
Discuţia a avut drept obiect proiectata lege administrativă
al cărei anteproiect ar fi fost gata întocmit, sub
conducerea lui Stere – o strategie de a-i ataca pe ţărănişti,
în special pe Stere şi Madgearu.
1929,
iulie
Conform unui regulament potrivit căruia deputatul, care
fusese ales în zece legislaturi, avea dreptul să devină
senator de drept. C. Stere s-a folosit de acest drept, ocazie
care reînvie „Cazul Stere”, iar deputatul de Soroca este
înscris în tabloul nominal al Senatului.
1929,
4 august
A fost publicată „Legea cu privire la organizarea
administrativă a ţării” – unica operă legislativă a lui
Constantin Stere adusă la bun sfîrşit, deşi într-o formă
departe de cea gîndită în proiect…
1930-1936 Realizarea proiectului de construcţie a unui imobil
(Conacul de la Bucov) a direcţionat activitatea lui C.
Stere pe calea cercetărilor literare şi ştiinţifice. În paralel
cu elaborarea volumului „Documentări şi lămuriri
politice”, mai ales după editarea acestuia, el se lasă
copleşit de romanul „În preajma revoluţiei”. De aici
porneşte colaborarea lui cu L. Leoneanu, care fixa pe
hîrtie cele dictate de Stere.
1930 C. Stere elaborează studiul-eseu „Documentări şi lămuriri
politice. Preludii: Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul
Stere”.
1930,
27 martie
În sala Operei se sărbătoreşte Unirea din 1918. Stere este
aclamat pentru contribuţia adusă la înfăptuirea acestui act
istoric; trei generali, participanţi la războiul din 1914-
1918 părăsesc sala în semn de protest împotriva lui Stere.
Ministrul de război, solidar cu aceştia ameninţă cu
demisia, dacă nu va fi eliminat C. Stere din Partidul
naţional-ţărănesc.
1930, Constantin Stere îşi anunţă oficial şi irevocabil ieşirea din
85
4 aprilie rîndurile Partidului Naţional-Ţărănesc prin scrisoarea de
demisie adresată lui Iuliu Maniu.
1930
3 mai
[ori 1 iunie?]
Pe pagina 1 (continuare pe a doua) al ziarului „Adevărul”
începe publicarea unui masiv serial de articole cu titlul
general „Documentări şi lămuriri politice. Preludii, (iar pe
coperta viitoarei cărţi se va mai adăuga unul Partidul
Naţional-ţărănesc şi „Cazul Stere”).
1930,
17 iunie
Constantin Stere ţine un discurs în cadrul şedinţei
congresului organizaţiei judeţene Bălţi a P.N.-Ţ., care va
adopta o moţiune de solidaritate cu atitudinea grupului
Parlamentar independent şi de solicitare a convocării unui
congres provincial al P.N.-Ţ., care să se pronunţe asupra
demisiei lui C. Stere.
1930,
21 iunie
Ziarul „Adevărul” publică articolul lui C. Stere „Epilog”
(la „Preludii”), în care autorul susţine că instalarea regelui
pe tron în modul în care s-a produs poate duce la
instituirea unei dictaturi militare şi cere convocarea unei
Adunări Constituţionale, care să facă o alegere în afara
intereselor de partid, inclusiv şi de susţinere a regelui
Carol II.
1030,
2 iulie
Congresul organizaţiei judeţene Tighina a P.N.-Ţ., adoptă
o moţiune de solidarizare cu Constantin Stere.
1930,
august
A apărut în librării volumul ce adună serialul din
„Adevărul: Documentări şi lămuriri politice. Preludii.
Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”.
1930,
septembrie
C. Stere, pe cînd avea 65 de ani, începe să scrie (să-i
dicteze lui L.Leoneanu) romanul-fluviu „În preajma
revoluţiei”.
1930,
10 octombrie
În cursul zilei instalării guvernului G.G.Mironescu,
deputatul Stere a avut convorbiri cu Eduard Mitro,
senator Ştefănescu Gh.., deputaţii Mîţă şi Leanca precum
şi cu ziariştii M. Bulmenfeld, M. Sevastos N.D. Cocea şi
Cazana… În după amiaza zilei a fost vizitat de către
Radovici şi Zamba. Stere, deci era urmărit.
86
1930,
9 noiembrie
Constantin Stere participă la lucrările congresului
organizaţiei P.N.-Ţ. din Basarabia (Chişinău) şi ţine un
discurs.
1930,
19 noiembrie
Se anunţă constituirea grupului parlamentar stereist care
rupsese relaţiile cu cel halippist. Stere este proclamat
preşedintele acestui grup, iar C.Leancă – vicepreşedinte.
1930,
noiembrie
„Am de gînd să scriu şi un roman, - [mărturiseşte C. Stere
lui L. Leoneanu]. Pe cîmpul larg al romanului meu, voi
avea prilejul să-mi aşez şi amintirile din tinereţă, care,
fără îndoială, vor avea în ele mai accentuat zbuciumul
sufletului omenesc.”
1930,
9 decembrie
Constantin Stere ţine un discurs în parlament, în care se
referă la criza economică mondială şi repercusiunile ei
asupra economiei României…
1930,
9 decembrie
La Chişinău a avut loc congresul organizaţiei P.N.-Ţ. din
Basarabia, la care halippiştii au refuzat să participe. C.
Stere, prezent la congres, a luat cuvîntul. A fost un
discurs de doctrinar, grav şi substanţial.
1931,
6 mai
Stere anunţă constituirea Partidului Ţărănesc Democrat,
care avea ca program elementele celui adoptat de Partidul
Ţărănesc în 1921. Ideea era, fireşte, că partidul lui Stere
reprezintă adevăratul ţărănism, trădat de P.N.-Ţ.
1931
12 mai
21 mai
Stere pleacă în Basarabia pentru propaganda electorală.
Are loc, la Chişinău, o întrunire a Partidului Ţărănesc-
Democrat.
1931 mai Au loc alegerile. Listele P.Ţ.D. şi Liga contra camerei
obţin 2,88 % din voturi, care le asigură şase locuri de
deputaţi în Cameră. Stere a fost ales în trei judeţe,
obţinînd 6 mandate (P.Ţ.D.), devenind deputat pentru a
14.a oară.
1931, Punîndu-se în discuţie validarea alegerilor de la Soroca, a
87
17 iunie luat cuvîntul şi Stere. Discursul lui, sobru şi documentat,
a impresionat, însă, în fine a declarat. „Nu cer invalidarea
alegerilor de la Soroca, nu fac aceste inutile…” (p. 510).
1931,
26 iunie
Stere a ţinut să mai urce o dată, ultima dată, la tribuna
Camerei deputaţilor a Parlamentului României. Vroia să
prezinte opinia partidului său despre Mesajul tronului,
dar, mai ales,.. despre modalitatea constituirii actualului
guvern (prezidat de N. Iorga).
1931,
5 decembrie
Autorul C. Stere şi Editura „Adevărul” au semnat
contractul de editare a romanului „În preajma revoluţiei”.
Se prevedea un tiraj de 4 mii exemplare pentru fiecare
volum.
1931,
12 decembrie
Ziarul „Adevărul” îşi anunţă cititorii că „s-a pus sub tipar
şi va apare în cursul lunii ianuarie”, romanul „În preajma
revoluţiei”. Ianuarie a trecut şi anunţata apariţie nu s-a
produs…
1931-1936 În ultimii cinci ani de viaţă C. Stere elaborează (mai bine
zis dictează) romanul-epopee în 8 volume „În preajma
revoluţiei”, operă, care s-a impus chiar de la bun început
drept una dintre cele mai fundamentale şi mai
cuprinzătoare în istoria literaturii române şi moldoveneşti
moderne.
1932,
februarie
A apărut „În preajma revoluţiei”: „Prolog – Smaragda
Theodorovna, vol. 1”, „Copilăria şi adolescenţa lui Vania
Răutu, vol. 2” de C. Stere. Primul vol. – la 1 februarie. Al
doilea vol. – la 25 februarie.
1932,
februarie
Printre primele ecouri la romanul stereian au fost cele ale
lui G. Călinescu („Romanul dlui C. Stere” // Adevărul
literar şi artistic. – 1932. 21 februarie) şi Ştefan
Cioculescu („Romanul dlui Stere” // Adevărul – 1932 –
17 martie), după care au urmat multe, multe altele.
1932,
27 martie
Apare ziarul „Zările”, ca organ săptămînal al P.Ţ.D.
Director fiind C. Stere, iar Tudor Ionescu – redactor. Au
apărut 9 numere, ultimul pe data de 7 iulie 1932. În
88
primul număr văzu lumina tiparului articolul „Ce este
ţărănimea” de C. Stere.
1932,
octombrie
Vede lumina tiparului următorul volum al romanului
stereian „În preajma revoluţiei”. [vol. 3]: Lutul. – 318 p.
1932,
octombrie
Apare ediţia a doua a primelor două volume a romanului
„În preajma revoluţiei”.
1932,
Noiembrie
La sfîrşitul lui noiembrie manuscrisul întreg al celui de al
patrulea volum – „Hotarul” – era încheiat. , - mărturisea
C. Stere într-o scrisoare adresată lui Topîrceanu.
1932,
decembrie
Stere a rostit la cercul „Libertatea” din Bucureşti, o
conferinţă (constituită din nararea a diverse întîmplări din
viaţa-i zbuciumată), publicată la 1 ianuarie 1933.
1933
13 februarie
A fost dat citire actului fuziunii Partidului Ţărănesc
Democrat, condus de C. Stere, cu Partidul Radical
Ţărănesc în frunte cu Gr. Iunian, formînd Partidul Radical
Ţărănresc. Un Comitet Executiv provizoriu l-a ales pe
Iunian preşedinte. Ziarul „Deşteptarea” – organ de presă
al noului Partid.
1933
februarie
Apare volumul patru – „Hotarul” din serialul stereian „În
preajma revoluţiei”, în timp ce editura pregătea ediţia a 3-
a a primelor trei volume.
1933,
20-22 decembrie
Au loc alegerile parlamentare. C. Stere candidează pe
cap de listă în judeţele Soroca, Cetatea Albă, Bălţi,
Lăpuşna, Ismail, devenind deputat pentru a 15
(cincisprezecea) oară.
1934,
8 februarie
În urma alegerilor din 20-22 decembrie Partidul Radical
Ţărănesc, nou format, a obţinut şapte mandate de deputat
şi unul de senator, ultimul căzîndu-i lui Constantin Stere.
1934,
16 februarie
Nicolae Iorga se adresează în Senat cu o întrebare în care
solicită judecarea lui Constantin Stere.
1934, „Adevărul” anunţă: „A apărut „Nostalgii”, al 5-lea volum
89
24 octombrie din „În preajma revoluţiei” de C. Stere.
1935
mai
Apare de sub tipar „Ciubăreştii” – Vol. VI din serialul „În
preajma revoluţiei”.
1935,
18 octombrie
Are loc convorbirea lui C. Stere şi Eugen Ionescu cu
privire la traducerea în limba franceză a romanului „În
preajma revoluţiei”.
1935
noiembrie
Editura „Adevărul” a lansat vol. VII – „În ajun” al
romanului „În preajma revoluţiei”.
1935,
16 noiembrie
La 16 noiembrie, după socotelile monografistului Z.
Ornea, C. Stere atinse vîrsta de 70 de ani. S-a întîmplat
aşa ca evenimentul acesta aniversar să coincidă cu
apariţia celui de al şaptelea volum („În ajun”) al
romanului. Cu această ocazie au avut loc speciale
manifestări. Sărbătoritul a primit multe telegrame şi
felicitări.
1936,
1 februarie
Potrivit procesului verbal al Facultăţii de Drept. C. Stere a
fost oficial pensionat din învăţămînt .
1936
martie
Apare volumul VIII „Uraganul” al romanului „În preajma
revoluţiei”. Ultimul volum a fost dictat profesorului Adolf
Byck, iar stilizat fiind de M. Sevastos.
1936,
14 iunie
Aflîndu-se pe patul de suferinţă, la 14 iunie C. Stere,
profitînd de un moment de singurătate, a scris rugămintea
din urmă: „Pentru prieteni. Rog fără discursuri la
incinerare şi fără necroloage panegirice în presă. Salutări
tuturora. C. Stere”.
1936,
26 iunie
A încetat din viaţă, la vîrsta de 71 de ani, la moşia sa din
localitatea Bucov.
1936,
28 iunie
Corpul neînsufleţit al răposatului este incinerat la
crematoriul din Bucureşti.
Mormîntul lui Constantin Stere se află în cimitirul Bellu,
Bucureşti, scrie autoarea monografiei „Stere-juristul”
(Ch., 2008. – P. 247). Raisa Grecu.
90
V. APRECIER
Orice întîlnire cu Stere era un prilej de a învăţa ceva nou. Ce cap
admirabil avea acest om! Ce minte luminată şi bogată în cunoştinţi variate!
De la analiza minuţioasă a faptelor istorice din viaţa diferitelor popoare la
operele literare cele mai noui şi pînă la detaliate informaţiuni de botanică, tot
felul de cunoştinţi cuprindea minunata sa inteligenţă.
P. Andrei, 1937
D. Stere nu e numai d. Stere; este şi stereismul, adică tragedia
intelectualului izolat în propriul lui orizont”
T. Arghezi, 1929
Poporanismul literar al lui C. Stere, după cum vedem, se deosebeşte în
mod radical de poporanismul ca teorie social-economică şi politică. Spre
deosebire de aceasta din urmă, poporanismul literar luat în ansamblu a
exercitat o influenţă binefăcătoare asupra procesului literar din România şi
Basarabia de la începutul secolului XX.
Alexandru Babii, 1989
… Proza lui C. Stere va lărgi cu mult orizontul cititorului nostru
furnizîndu-i date concrete asupra procesului social şi revoluţionar de la
sfîrşitul veacului XIX şi începutul veacului XX, prezentate în forme artistice
palpabile. Deci, valoarea cognitivă şi artistică vor conlucra restabilind în ochii
contemporanului portretul literar al unui înaintaş de vază.
Vasile Badiu, 1989
Militînd pentru o artă angajată, menită să însoţească poporul în lupta lui
pentru o viaţă mai bună, C. Stere încă din tinereţe a cerut artiştilor să-şi plece
urechea la durerile celor mulţi şi obidiţi.
Vasile Badiu, 1990
Printre figurile importante ce le-a dat meleagul basarabean literaturii un
loc de frunte îi revine lui Constantin Stere. Activînd în mai multe direcţii el a
lăsat urme adînci în domeniul ideologiei literare, al publicisticii şi prozei
artistice. Romanul său „În preajma revoluţiei” – imagină palpabilă a
Basarabiei – rămîne pînă azi neîntrecut prin amploarea cuprinderii vieţii
sociale de la sfîrşitul secolului XIX şi începutul celui de-al XX-lea, prin
diversitatea personajelor zugrăvite şi puterea de promovare a ideilor înaintate.
Vasile Badiu, 1990
91
Stere a crezut întotdeauna că legătura dintre oameni nu este o concesie
pe care şi-o fac reciproc, simplă îngăduinţă amabilă, ci un angajament în
vederea unui scop, care trece dincolo de apropierile de moment. El nu şi-a
apropiat oamenii prin căldura sufletului, ci i-a atras şi reţinut prin lumina
minţii. Se izola de oameni pentru a-i putea judeca numai în ce aveau uman în
ei, pe deasupra manifestărilor banale de fiecare zi.
V.G.Beldie, 1937
Oricît de îndreptăţite ar fi unele rezerve de ordin estetic, forţa epică de
creaţie ce însufleţeşte această de o amploare, necunoscută încă în proza
noastră, în care tragicul alternează cu umorul, duioşia şi sarcasmul, avîntul
ideal cu realitatea crudă şi coardele cele mai diferite ale sufletului sunt puse în
mişcare, rămîne impunătoare.
Octav Botez, 1937
Romanul lui Stere poate fi privit nu numai ca un roman mimetic, dar
(poate chiar în primul rînd) şi ca un text în discuţie cu alte texte. Anume
intertextualitatea, în cazul dat, ne pune în evidenţă abundenţa de modele,
adică „memoria epică”, dar şi maniera scriiturii unui mare artist cu puternică
forţă de creaţie. Mai mult decît atît, Stere pune începutul unui model
basarabean al romanului care astăzi îşi defineşte structura.
Al. Burlacu, 2000
… Să recunoaştem cel puţin acum, că, fără flacăra pe care Stere a
întreţinut-o vie în Basarabia, fără societăţile şi ziarele pe care le-a înfiinţat şi
susţinut, fără pleiada de tineri basarabeni, din care mulţi au fost ajutaţi direct
de Stere la studii, – realipirea Basarabiei ar fi fost pentru noi o problemă cu
totul altfel grea de cît cum a fost.
M. Carp, 1937
Acum, cînd din trupul uriaşului de la Bucov, n-a rămas decît un pumn
de cenuşă, este momentul de a se răscoli toate articolele lui doctrinare, de a ne
înfunda între magistralele pagini de literatură – În preajma revoluţiei – şi de
a-i căuta sensul existenţei lui istorice în viaţa spirituală a acestui popor.
Vladimir Cavarnali, 1936.
Cei care simbolizau şi reprezentau mişcarea moldovenească au găsit în
C. Stere un conducător, care le-a întărit energiile şi le-a luminat conştiinţele
în cale în care mergeau instinctiv. Şi aceasta pentru că trecutul lui
92
revoluţionar, erudiţia masivă, naţionalismul luminat şi autoritatea morală
impuneau şi adversarilor şi prietenilor.
Cazacu P., 1918
Personalitate puternică, tenace, complexă, multilaterală, cu vastă cultură
şi talent, a luat parte la toată viaţa zbuciumată a ţării noastre, din ultima
jumătate de veac, a distribuit prea de curînd, ca să fie judecat obiectiv de
contemporani, în mici articole in memoriam. A dus lupte mari, a cunoscut
dragostea şi admiraţia prietenilor, respectul adversarilor, s-a bucurat de
succese mari, a cunoscut ura puternică a vrăjmaşilor, pierderea prietenilor,
laşitatea şi micimea omenească şi izolarea, – fără a se lăsa învins decît de
moarte…
Istoria va aşeza la locul cuvenit pe Constantin Stere, – caracter, cărturar,
om politic, publicist, critic literar, critic social, povestitor, romancier, luptător
naţional, sincer şi adînc democrat, care a fost de folos nepreţuit ţării şi
neamului său.
Dr. P. Cazacu, 1937
Atingînd vîrsta de 70 de ani d. Stere a ajuns la acea maturitate a
intelectualului mare,de la care începi să aştepţi opere din ce în ce mai trainice.
Nimeni n-a sosit însă la noi la această vîrstă viguroasă, cu mai multă, mai
impetuoasă tinereţe. Dl. Stere este dintre acei oameni vijelioşi care de prea
multă fierbere pot o vreme să nu-şi găsească expresia… Norocul dlui Stere a
fost avîntul pe care romanul l-a luat la noi în ultimul deceniu şi probabil şi
necesitatea în care s-a aflat de a părăsi pentru totdeauna lupta sterilă a
politicii. Atunci, tot ceea ce fusese conţinut cu atîta asprime, toată dragostea,
toată ura, toată vijelia unui om făcut pentru destine mari, dar reprimat, a
izbucnit în literatură. Cu puţin înainte de a împlini 70 de ani, d. Stere devenea
fulgerător una din cele mai interesante figuri literare.
G. Călinescu, 1935
Dacă învinuirile care se aduc lui Stere cîştigă convingerea unora, atunci
este de observat acest lucru excepţional că sub apăsarea unor atari acuzaţiuni,
un altul s-ar fi încetat în uitare şi dispreţ. Stere a căzut, dar s-a prăbuşit atît de
mult pe cer, încît a apărut de cealaltă parte a firmamentului ca o stea întoarsă.
De a fost înger răzvrătit, el n-a fost înger de rînd, ci însuşi Lucifer, turburător
în depărtarea gheţurilor sale.
G. Călinescu, 1936
93
Proza lui Stere (romanul „În preajma revoluţiei”) depăşeşte cu mult
simpla documentaţie, ea e o eroare grandioasă a infernalului geografic, o
operă de contemplaţie şi de construcţie.
… În zugrăvirea aglomerărilor umane siberiene, a coloniilor de
surghiuniţi, a societăţii locale, Stere pune ceva din darul lui Gogol de a defini
prin cîteva trăsături un tip de-abia întîlnit.
G. Călinescu, 1936.
Limitele serioase ideologice şi tezele greşite, care s-au manifestat în
activitatea lui practică şi mai ales în cea teoretică, au fost dezvăluite de către
reprezentanţii clasei muncitoare. A-i lega însă legenda numai de erorile pe
care le-a comis, a-l nega şi în posteritate, numai în baza unor ecouri preluate
pasiv ar fi o impietate.
Ioan Căpreanu, 1988
Hotărîtoare, peste frămîntările şi adîncile transformări ale acelor timpuri
în care a trăit, rămîne certitudinea vocaţiei lui Constantin Stere pentru o luptă
fără preget în direcţia emancipării economice şi politice, „sociale şi culturale
a poporului român. Democrat în sensul larg şi general al noţiunii, susţinător
sincer şi hotărît al reformelor, agrară şi electorală, a determinat împreună cu
alţi oameni politici şi de cultură progresişti, apariţia unui curent de opinie, în
cercurile politice, care a făcut să se mişte prejudecăţile ce stăteau în calea
revendicărilor cerute de masele ţărănimii şi impuse de dezvoltarea
democratică a ţării.
Aportul lui Constantin Stere s-a resimţit şi în lupta dusă de poporul
român pentru înfăptuirea unităţii naţional-statale. Cu mijloacele de care a
dispus, pe calea scrisului şi a cuvîntului, prin acţiuni practice, s-a situat în
rîndul personalităţilor politice şi culturale, care au acţionat pe scena vieţii
politice româneşti pentru înfăptuirea idealului naţional.
Ioan Cărpeanu, 1988
Stere nu era dispus să facă concesii şi nici un fel de compromis. În
marile întruniri publice în parlament, la cursurile sale universitare, într-un
grup de prieteni, dictînd un articol ori o pagină de literatură beletristică,
înaintea unui singur scrib Stere vorbea cald, colorat cu pasiune, se înflăcăra şi
clocotea ca în mijlocul unei mulţimi, la tribună, atunci cînd argumenta
necesitatea reformelor, cînd vorbea despre ţărănime şi emanciparea întregului
popor, cînd aborda complexitatea problemelor cu privire la viitorul naţiunii
române ţi a patriei sale. Era tip de orator. La cursuri, el nu preda, ci făcea o
adevărată pledoarie pentru libertăţi şi dreptate socială, pentru împroprietărire,
vot universal şi cultura în popor. De aceea, studenţii lui i-au fost discipoli
94
adevăraţi. Democratismul său era împletit cu toată fiinţa-i intimă sufletească.
Ostilitatea forţelor reacţionare şi oculte împotriva lui Stere se Explică prin
neadmiterea democratismului său ferm în afară de price tranzacţii. Prin
caracterul său întregu şi de neclintit, prin vasta sa cultură.
Ioan Cărpeanu, 1988
Materialul de construcţie al unui roman trebuie să aibă o anume
temperatură pentru a putea fi prelucrat. Materialul d-lui Stere e lavă
clocotitoare – amintirea tumultoasei tinereţi – care-şi croieşte singură
drumurile capricioase.
Ion Chinezu, 1934
Constantin Stere proiectează o viziune dantescă asupra Rusiei cu
infernul ei adevărat cimitir de suflete, şi universului siberian, alb şi rece,
sumbru ca un mausoleu de marmoră, lipsit total de viaţă.
Mihai Cimpoi, 2002
Oricum, toate domeniile profesate de Constantin Stere ni-l relevă ca pe
un fenomenolog al întregurilor în limita modernă a căutării „firului
conducător” ce relaţionează şi ordonează relaţiile părţii cu Totul.
Mihal Cimpoi, 1998
Între prozatorii basarabeni, figura lui Constantin Stere este mai mult
decît a unui întemeietor, el fiind şi întîiul teoretician al genului la noi. Arta sa
de romancier nu poate fi înţeleasă fără tratatul de poetică tolstoiană pe care-l
expune în mod detaliat în articolul „Contele L.N. Tolstoi”.
Mihai Cimpoi, 2004
… În persoana lui C. Stere avem nu numai un prozator talentat şi
autentic, avem nu numai un cugetător profund asupra ideilor sociale, dar şi un
estetician de orientare materialistă. Odată cu repunerea creaţiei lui în circuitul
de valori spirituale cultura noastră se îmbogăţeşte în mod substanţial.
Ion Ciocanu, 1990
Volumul al şaselea din ciclul „În preajma revoluţiei” nu este desigur,
nici cel mai obiectiv, - nici cel mai senin. Însemnînd fără ocol impresia
noastră, avem conştiinţa îndeplinirii unei datorii, de avertizator franc:
complimentele convenţionale nu servesc nici adevărul, nici pe scriitorul care
receptează atent numai impresiile şi judecăţile de bună credinţă, spre a le
fructifica în experienţa sa ulterioară. Cioculescu Şerban, 1930
95
Stere a fost, este şi va fi necesar nu numai Basarabiei, ci întregului neam
românesc ca un vizionar, un om care a intuit viitorul şi a făcut totul ca acest
viitor să ajungă cît mai aproape de om şi cît mai repede posibil în timp.
Iurie Colesnic, 2004
Domnul C. Stere n-are nimic comun cu nici unul din aceşti trei creatori
[Balzac, Dostoevski, Proust] de epopee modernă. Formaţia sa literară este, cu
siguranţă, legată de epica rusă, dar exclusiv de cea tolstoiană. Asemănarea
dintre „În preajma revoluţiei” şi „Ana Karenin” se impune firesc, în ceea ce
am numit memoria epică. După cum în romanul lui Tolstoi, în jurul unei
drame morale, se concentrează o întreagă societate, în jurul destinului lui
Vania se-ntretaie cîteva sute de personagii.
Pompiliu Constantinescu, 1971
Constantin Stere, ca şi „partenerul” său din roman Vania Răutu, s-a
impus prin felul său de a fi, contemporanilor dar şi posterităţii, ca o
personalitate complexă cu preocupări diverse şi multidirecţionale, toate
acestea fiind permanent alimentate de cele trei surse formative ale sale:
cultura rusă, cultura română, cultura occidentală, în special cea franceză,
engleză, germană. Politician, jurist, sociolog, filozof, horticultor, astronom,
romancier, memorialist, publicist, editor, cadru didactic – toate acestea au
constituit sfere de viu interes pe care le-a frecventat şi le-a explorat din plin
multînzestratul om de cultură basarabean.
Haralambie Corbu, 2005
Constantin Stere, mai întîi, a fost o personalitate de formaţiune
intelectuală, culturală, politică şi filozofică de talie europeană, care a depăşit,
în multe privinţe, timpul său istoric, şi, în al doilea rînd, uriaşul de la Soroca
nu şi-a trădat niciodată idealul în care a crezut, rămînînd consecvent cu sine
însuşi chiar şi atunci cînd acest devotament i-au pricinuit dureri şi pagube
morale irecuperabile.
Haralambie Corbu, 2005
Constantin Stere se cuvine a fi tratat nu ca un diletant sau autodidact
superior, ci, mai ales ca un intelectual şi om de ştiinţă de cea mai înaltă
probă…
Haralambie Corbu, 2002
Constantin Stere a fost o pasăre exotică, solitară, pribeagă, care toată
viaţa a zburat cu o singură aripă, cealaltă fiindu-i permanent frîntă sau grav
96
rănită. Supraefortul omenesc şi luarea la întrecere cu stihiile cosmice şi
terestre îl caracterizează din plin…
S-a sacrificat pînă la capăt idealului şi convingerilor sale, a ars pe rugul
datoriei pînă la ultima suflare, pînă la ultima picătură de sînge. Nu e vina lui
că nu s-a adaptat la condiţiile pe care le-a oferit viaţa. Acest bloc de granit nu
putea să fie remodelat după circumstanţe, dacă vroia cu tot dinadinsul să-şi
păstreze esenţa şi identitatea.
Haralambie Corbu, 1997
De fapt temutul, neînduplecatul şi incisivul om politic, care era
considera C. Stere şi despre care vorbeau şi scriau în contradictoriu mulţi
contemporani, nu era altceva decît o mască, în spatele căreia se ascundea un
om de o bunătate şi o corectitudine rar întîlnită, un idealist în felul său, un
sentimental şi un romantic, un naiv, dacă vreţi, care credea nestrămutat în
eficacitatea şi veşnicia valorilor populare, a valorilor general-umane,
acumulate pe parcursul secolelor.
Haralambie Corbu, 2005
Siberia a fost pentru C. Stere oricît ar părea de paradoxal şi de această
dată, o adevărată universitate, o adevărată Sorbonă.
Haralambie Corbu, 1997.
Viaţa şi destinul lui C. Stere, reflectate, artisticeşte în paginile epopeii
„În preajma revoluţiei” constituie prin ele însăşi un material de o fantastică
putere de influenţă dintre real şi imaginar, dintre uman şi inuman, dintre
material şi josnicie, dintre înălţare şi cădere, dintre jertfă şi călău, dintre
credinţă şi trădare. În roman se perindă ca într-un caleidoscop epoci istorice
întregi, zone geologice şi geografice fără hotare, destine umane neordinare,
toate desfăşurîndu-se în ordinea firească a lucrurilor sau împotriva acestora,
avîndu-l în centru pe intrasigentul şi neîndurătorul atît cu alţii, dar mai ales cu
sine, – pe Vania Răutu, adică, în fond pe autorul naraţiunii însăşi.
H. Corbu, 1997, 16 noiembrie
Ceea ce s-ar putea numi discursul dlui Stere a fost vineri şi sîmbătă
dialogul unui om şi al unei mulţimi; omul impasibil, liniştit, întreg ca un
munte sau ca o cugetare, – mulţimea întărîtată, haină şi, vai, destul de ridicolă
ca o haită care se mulţumeşte să hăpăie la cel ce nu fuge. Fiecare document,
fiecare evocare a deputatului de la Soroca stîrneşte urlete pe băncile
majorităţii, urlete la care minoritatea basarabeană răspunde cu o indignare
firească, pe care singur n-o împărtăşeşte Stere, impasibil ca un străin în
mijlocul imensului vacarm. Anevoios dar cu siguranţa celei mai admirabile
97
stăpînirii de sine, expunerea acestuia se desfăşoară metodic. El prinde făţiş
toate învinuirile, le zguduie, le răstoarnă. Luciditatea logică, ironia, pateticul
unei tragice frămîntări de conştiinţă ce urmează rînd pe rînd în această
construcţie magistrală pe care un om singur o ridică nestingherit în mijlocul
furtunii.
Eugen Crăciun, 1921
Nu-i deloc exagerat cînd spunem că n-a fost în ţara românească om
politic mai calomniat , ocărît şi prigonit ca profesorul C.Stere. Oameni de
vază şi cu autoritate i-au azvîrlit în faţă cele mai grele cuvinte, l-au copleşit cu
cele mai grave învinuiri. A fost omul care a cunoscut oprobriul opiniei
publice. Nu era desemnat decît cu epitetul de „trădător”. Puţin i-a lipsit ca să
apară în faţa plutonului de execuţie. Sunt oameni care au regretat că n-a avut
loc o asemenea ispravă. Absolvirea lui Stere de osînda penală au socotit-o ca
o slăbire a disciplinei naţionale. Abia azi ne putem da seama de pierderea
ireparabilă pe care ar fi suferit-o literatura română prin moartea „trădătorului”
Stere.
Diamand, S. 1991
Dl Stere e un om întreg şi ca ştiinţă şi ca valoare şi e mai ales un om
dintr-o bucată, un caracter. Ceea ce a adus el în partid e imens, nu numai ca
valoare morală dar şi ca aport de masă. Basarabia întreagă îl urmează. Că are
parte efectivă la conducere, e natural. Acei care au valoare, conduc.
29 decembrie 1921
Astăzi, cînd un şir de revoluţii tehnico-ştiinţifice au eliminat aproape cu
desăvîrşire ţărănimea din aria factorilor decisivi pentru istorie, astăzi, cînd
mult prea dulce şi frumoasa rătăceşte prin toate colţurile lumii, astăzi, cînd
satele au rămas doar pe seama bătrînilor, iar dulcile coline dintre cele două
rîuri, vorba lui Stere, rămîn în mare parte nearate, nesemănate e timpul să-l
readucem acasă, în mijlocul nostru, pe acel aprig apărător al vetrei neamului,
pe marele savant, om de stat şi mare scriitor, pe Constantin Stere.
Ion Druţă, 2005
Constantin Stere s-a născut, a crescut, a făcut şcoală, a îndurat ani
lungi de întemniţare şi surghiun în Rusia ţaristă. Ajuns bărbat în toată firea
trece Prutul şi-şi trăieşte veacul, muncind ca un salahor cu ziua, la aşezarea
tînărului stat Român. Cunoştinţele sale masive, cu adevărat enciclopedice, şi
setea de făurire a unei opere de proporţii istorice, le-o fi moştenit-o de la
greci.
Ion Druţă, 2009
98
Ce anume a spus Stere? Pentru majoritatea celor ce-l ascultau desigur
lucruri noi, pentru noi cari îi cunoşteam vederile nimic mai mult decît ceea ce
ne spusese de atîtea ori în conversaţiuni particulare. Dar trebuie să
mărturisesc că dînsul nu şi-a expus niciodată teza mai bine ca în acest discurs.
Pentru cine va voi în viitor să ştie pe ce argumente se sprijineau credinţele
celor ce în preajma războiului pentru unitatea naţională cereau ca România să
nu se despartă de Puterile Centrale şi, mai ales, să nu se unească cu Rusia,
precum şi pentru toţi cei ce vor auzi glasul durerilor basarabene, strigătul de
deznădejde al românismului de peste Prut, cuvîntarea lui Stere va rămîne fără
îndoială expresiunea cea mai completă, cea mai luminoasă şi cea mai
mişcătoare. Netăgăduit că discursul pe care l-a rostit, atunci, în cele două
şedinţe din 15 şi 16 decembrie 1915, va rămîne în analele parlamentarismului
român un mare discurs, pot spune mai mult, un splendid discurs… Cu
siguranţă acesta a fost cel mai bun discurs al lui Stere, care deşi a vorbit în
două şedinţe consecutive mai multe ore de-a rîndul, a menţinut neîncetat
încordată atenţiunea Camerei. Argumentarea lui era atît de interesantă, era
prezentată cu atîta logică, cu atîta bogăţie de cunoştinţe, cu atîta convingere,
era spusă cu o emoţiune atît de adîncă, atît de sinceră, încît adunarea a fost
impresionată şi multe suflete au fost sincer mişcate. Cei mai mulţi dintre aceia
cari îl văzuseră urcînd treptele tribunei l-au văzut apoi cu regret scoborîndu-
le. Dacă ar mai fi vorbit cîteva ceasuri, adversarii şi amicii l-ar fi urmărit cu
acelaşi încordat interes, cu aceeaşi neascunsă plăcere. Cînd şi-a încheiat apoi
peroraţia au fost multe aplauze şi ştiu pozitiv că în culoare a primit numeroase
felicitări de la oameni nepărtinitori cu adevărat emoţionaţi.
I.G. Duca, 1981
Ca basarabean, unicul reprezentant pe vremea aceea al provinciei
răsăritene în politica Vechiului Regat, C. Stere a pus de la început primatul
Basarabiei, susţinînd că România trebuie să meargă alături de Puterile
Centrale, pentru a dobîndi în primul rînd Basarabia. În sprijinul tezei sale, C.
Stere arăta pericolul pentru neamul românesc din Basarabia de a mai rămîne
sub oblăduirea Rusiei.
Pan Halippa, 1991
Un democrat convins, C. Stere a fost în acelaşi timp şi un aristocrat
distins al gîndirii. O energie inepuizabilă şi o minte enciclopedică care îşi
găsea aplicaţiunea şi crea în orice domeniu de activitate omenească-politic,
cultural, ştiinţific, economic, etc. cu aceeaşi fineţe de analiză şi aceeaşi putere
de sinteză.
Pan Halippa, 1936
99
Omul (adică Stere) poate aduce ca şi amicul său Marghiloman foloase
azi. Dar pentru nimic în lume n-aş fi vrut să bat cărările lui.
N. Iorga
„Cazul Stere” se încheie prin deces, dar urgisirea, vindicta şi ura îi vor
însoţi şi umbra cînd nu va mai exista şi poate că aici stă, în fond, ratificarea
dreptăţii lui şi adevăratele dimensiuni ale covîrşitoarei sale personalităţi.
Kalustian L., 1982
Nu mă pot pronunţa direct asupra operei literare a lui Constantin Stere,
în primul rînd, pentru, că nu sunt specialist. Ştiu, că în istoria mai multor
popoare au existat personalităţi complexe, contradictorii, care în creaţia lor
artistică şi-au periclitat concepţiile politice reacţionare. Se poate întîmpla că şi
Constantin Stere a fost o astfel de personalitate. Cred, totuşi, că publicîndu-i
opera literară, vom fi datori să vorbim deschis şi despre concepţiile social-
politice ale scriitorului, care concepţii, după opinia mea, sunt dubioase.
Artiom Lazarev, 1988
Căci omul (C. Stere) care venise din tundra siberiană, moldoveanul
acesta cu voinţă neînfrîntată, era un titan al gîndirii şi un om de o mare şi rară
cultură generală. Era , îmi spunea mult mai tîrziu Ion Cantacuzino, el însuşi
un savant şi un enciclopedist – cel mai bine mobilat creier din cîte cunoscuse
el.
Lupu N.,1936
Dl Stere e un om pe care chiar adversarii d-sale îl recunosc ca unul din
oamenii cu simţămintele cele mai nobilate şi cultura cea mai largă, un om
care ar face azi onoare oricărei universităţi din lume, prin vasta sa cultură şi
ştiinţă. Stere uneşte, pe lîngă această vastă cultură, şi un particularism unic…
iubeşte, cu patimă nebună, Basarabia. L-am văzut plîngînd cînd am trecut pe
la Ungheni. El e un om cu o cultură universală care ar putea trăi în orice colţ
de pămînt ar fi, dar este legat de această ţară şi de acest pămînt al Basarabiei
şi, de aceea, a fost aşa întreaga lui politică…
Lupu N., 1923
Константин Стере – одна из самых известных, самых сложных и
противоречивых фигур новой и новейшей истории Бессарабии и
Румынии, вызывающих до сих пор ожесточенные споры.
С.А. Мадиевский, 1990
100
Stere a fost mai presus de orice, un temperament de luptător, de revoltat
împotriva mentalităţii timpului său şi a organizaţiei sociale, sclerotizate în
forme vechi şi incapabile de adaptare la noile realităţi. Pentru el, idealul etic
şi naţional, se îmbină – în admirabilă sinteză – cu idealul etic şi politic.
Revendicările maselor oprimate erau însăşi revendicările dictate de conştiinţa
etică individuală. Idealul democraţiei devenea astfel idealul elitei intelectuale
a societăţii…
Mircea Mancaş, 1937
Stere, care a fost un om bun, care iubea florile şi cărţile, care preţuia
prietenia printre oameni, care nu ştia să urască pe nimeni, a avut parte să
soarbă mult din cupa durerii.
R. Marent, 1939
El [C. Stere], e român din Basarabia şi fiind timp de mai mulţi ani
surghiunit în Siberia, ura ţarismul. Visul lui cel mai scump s-a înfăptuit
deodată în chip cu totul neaşteptat, astfel că acum nu mai are nimic împotriva
noastră. Nu lupta în contra persoanei noastre ci a stavilei înfăţişate de noi în
calea îndeplinirii dorinţelor lui. Un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal
şi totodată un visător plin de misticism slav. Nu prea ne simţeam la largul
nostru împreună şi el nu prea îndrăznea să mi se uite în ochi. Eu n-am vorbit
decît foarte puţin şi l-am lăsat pe el să spună. I-am pus multe întrebări, dar
parcă ne pîndeam amîndoi, căci nici unul nu era sigur pe ce teren păşea şi pe
cine poate călca pe picioare. Socotisem că e nimerit să-l primesc căci e privit
ca unul din oamenii de mare viitor.
Maria, regina României
Stere a examinat pe trei planuri problemele muncitoreşti.
Pe plan sociologic – a arătat că, în esenţă, viaţa socială se reduce la o
acţiune de colaborare a eforturilor individuale şi că progresul social s-a
realizat prin diviziunea muncii.
Pe plan politic şi economic – a demonstrat că numai strînsa conlucrare a
ţărănimii cu muncitorimea poate să realizeze şi emanciparea acestor clase şi
condiţiile progresului.
În fine pe plan juridic .– C. Stere nu a uitat să sublinieze marele rol pe
care-l are legislaţia muncitorească pentru ocrotirea condiţiilor de muncă, în
epoca modernă.
N.N. Matheescu, 1937
101
Generaţia care se ridică de pe tot cuprinsul ţării noastre şi care crede în
ţărănism, va merge pe drumul trasat de mintea limpede a doctrinarului şi a
omului de logică puternică, care a fost C. Stere.
D. Moldovanu, 1937
În romanul său, Stere zugrăveşte mai autentic decît Alecsandri în Pohod
na Sibiri un convoi de deportaţi porniţi spre ţinuturile siberiene de la
marginea civilizaţiei, unde mai licăreau totuşi sentimente omeneşti.
Virginia Muşat, 1978
Pentru Stere literatura are un pronunţat caracter de clasă şi trebuie să fie
tendenţioasă, fără a cădea în tezism. Opera trebuie judecată istoric, politic şi
estetic. Urmînd linia Daciei literare şi a continuatorilor ei, C. Stere apreciază
în mod pozitiv inculcarea în opera de artă a unor idealuri patriotice şi morale.
Ca şi Ibrăileanu el subliniază permanent caracterul specific naţional şi al
fiecărei literaturi şi al fiecărui scriitor, principiu care stă la baza îmbogăţirii în
spirit naţional a patrimoniului artistic universal. C. Stere dă o mare importanţă
legăturii scriitorului cu viaţa. Despre scriitorii care-şi trag seva din
complexitatea existenţei umane vorbeşte cu stimă şi veneraţie, pe un ton
deosebit de cald. „În concepţia lui, scrie Şerban Cioculescu, arta nu se
desparte de societate, ci reflectează năzuinţele ei fundamentale”1. Greşelile
care i s-au imputat şi care provin dint-o deplasare a unghiului din care face
analiza critică de la estetic la etnic şi etic nu micşorează acuitatea observaţiei
şi a reflecţiei.
Critica sa este combativă, polemică, uneori muşcătoare. Alteori pagini
de exaltare lirică colorează afectiv expunerea. Nici un rînd nu apare fără a fi
îndelung meditat şi argumentat. Prin toate acestea, numeroase opinii ale lui C.
Stere merită oricînd să fie luate în seamă, destule din paginile lui critice îşi
păstrează actualitatea.
V. Muşat, 1978
Nu întotdeauna teoriile lui Stere au oferit formula cea mai fericită. Cu
toate acestea, prin lupta sa, el a ridicat un baraj rezistent în faţa abuzurilor şi a
reacţiunii din România burghezo-moşierească. Personalitatea acestui om a
fost atît de puternică, încît, fără să ocupe nici o funcţie de stat, cuvîntul şi
opiniile sale erau respectate…
Virginia Muşat, 1978
1 Şerban Cioculescu, Aspecte literare contemporane, P. 346.
102
În literatura română, bogăţiei inumane a universului epic bengescian îi
răspunde bogăţia umană a prozei lui C. Stere. Iată de ce, spre deosebire de
prima, aceasta din urmă poate fi sintetizată într-un unic personaj, care
asemenea lui Julien Sorel sau prinţului Mîskin, cîştigă valenţele unui simbol.
Vania Răutu şi-a desăvîrşit misiunea, dacă a izbutit să se contrapună umbrelor
lui Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Lică Trubadurul sau Iancu Următescu.
I. Negoiţescu, 1976
Avea o bibliotecă „impresionantă, cuprinzînd cîteva mii de volume.
Călinescu, admirînd-o în 1932, mărturisea că l-a cuprins beţia văzînd „laolaltă
atîţea autori buni în ediţii clasice. Voltaire, Rousseau, Kant şi în genere
filozofie pînă la epoca Wundt. Am zărit însă pe măsuţă şi lucrări foarte
recente. Cărţi clasice domeniul juridic, foarte multe şi bune de sociologie”.
Avea, şi Stere i le-a arătat criticului, şi rarităţi bibliofile, cărţi din secolul
XVIII, ca de pildă o ediţie J.J.Rousseau…
Ornea Z.,
… Stere a refuzat ministerul pe care l-ar fi putut căpăta. Nu-l mai
interesa. Era acest gest şi reflexul superbiei sale de fiinţă orgolioasă, dar şi a
convingerii lui că, acum, în etapa finală a luptei pentru înfăptuirea reformelor,
trebuie să fie liber de obligaţii guvernamentale pentru a se putea dedica în
întregime lor.
Ornea Z.,
Stere era printre ei. Avea şi el psihologia acestor aleşi. Se umilea
contopindu-se cu poporul pentru a se înălţa. Eroic. Complexul de inferioritate
pe care l-a dobîndit în anii copilăriei, marcîndu-l, se răzbuna transformîndu-se
într-unul de superioritate. Toţi cei care l-au cunoscut atunci sau mai tîrziu,
încrezător în superioritatea sa, privind la cei din jur, inclusiv la cei ce i se
considerau prieteni, ca la nişte subalterni. Nu altfel îi va fi tratat pe tovarăşii
săi din Chişinău. Deşi faţă de unii avea stimă colegială. Dar superior tuturora
li se considera. Mai ales, că, de îndată ce a ajuns la Odesa cei din grupul
conducător al mişcării îl cooptaseră ca pe un egal al lor. Şi nu era puţin lucru,
pentru un tînăr abia ieşit din liceu, să fie tratat ca un coleg de către
conducătorii din secţiunea de sud-vest a mişcării narodnice. La această
situaţie nu ajunsese nici unul dintre colegii cerchişti din Chişinău. Stere nu
numai că era admis printre şefi, dar era invitat la reuniunile lor, unde căpătase
dreptul de a-şi spune cuvîntul. Şi, deşi adesea polemic, cuvîntul lui era
ascultat.
Ornea Z., 1989
103
Temperamental, Stere era o natură luptătoare. I se părea totdeauna mai
important să sacrifice o lucrare începută sau nici să nu o abordeze pe alta la
care meditase, pentru chestiune politică urgentă, dar care, cu vremea, se
demonstra a fi de însemnătate modestă (P. 224)…
Temperamental, Stere era un om politic. Fireşte, nu un politician, ci un
om preocupat, pînă la absorbire, de viaţa cetăţii, făurind doctrine valabile,
menite să ofere fundamentele teoretice unor mari acţiuni politice (P. 225).
Zigu Ornea, 1989
Ce-a însemnat C. Stere în cultura şi politica românească din ultimul
patrat de veac este inutil să mai recapitulăm. El însuşi, „om de graniţă”,
deschis perspective planetare sau europene într-o ţară de mărunţi şi pasionaţi
mahalagii ai vieţii şi ai inimii.
C. Stere s-a aflat la graniţa unei configuraţii geopolitice şi la mejdina a
două culturi (rusă şi română); la o configuraţie de două caractere: erau din
vocaţie al acţiunii şi visător abulic sau pion în dramele crîncene ale lui Eros.
Petre Pandrea, 1934
C. Stere face parte din categoria marilor reformatori. A fost un om de
mare format: Problema politică nu se pune parţial, ci se încadrează într-o
atitudine generală asupra lumii şi a existenţei. Un act din viaţa lui nu e un
epizod trecător, ci o verigă dintr-un lanţ. El a fost omul marilor curajuri.
Petre Pandrea, 1937
Poporanismul lui C. Stere este o doctrină adaptată la realităţile
româneşti. Acest poporanism a fost şi un puternic curent de naţionalism care
îmbina naţionalul cu socialul, singurul naţionalism constructiv şi adevărat; el
era în funcţie de ridicarea politică, economică şi culturală a clasei ţărăneşti.
Radu M. Paul, 1937
După Duiliu Zamfirescu cu „Viaţa la ţară” şi celelalte capitole ale
istoriei Comăneştilor şi după dl Liviu Rebreanu, cu „Ion” şi celea ce
„Răscoala” (deocamdată) va mai povesti din biografia familiei Herdelea, dl
C. Stere este al treilea scriitor care întreprinde în literatura noastră romanul
ciclic, social. Genealogia Răuţeştilor din Basarabia şi aventurile, îndeosebi
aceluia ce este predestinat să devie pivotul acestui roman, ale lui Vania
Răutu, umplu de pe acum două tomuri şi se opresc în pragul închisorii pe care
revoluţionarul nostru erou îl trece în anul 1881. Imagine a provinciei dintre
Prut şi Nistru, începînd cam de la jumătatea veacului trecut, „În preajma
revoluţiei” este totodată, dacă nu şi mai mult, romanul formaţiei sociale a lui
Vania Răutu, moldoveanul cu predispoziţii revoluţionare, crescut în mediul
104
mişcărilor ruseşti şi care va avea să acorde în desfăşurarea evenimentelor,
comandamentele revoluţiei universale cu cele ale poporului căruia aparţine.
Perpessicius, 1938
Pentru Stere, activitatea politică şi activitatea literară erau, în mod egal,
forme de „acţiune de realizare a idealului său naţional şi democratic a
convingerilor sale progresiste în slujba poporului”.
Radu Popescu, 1976
Concepţia politică a lui Stere cuprindea toate laturile vieţii în Stat, toate
păturile poporului, ca bază însă ea avea credinţa nestrămutată în puterile şi
valoarea păturii de jos – a ţărănimii, în imperioasa necesitate de a scoate
ţărănimea din mizeria şi întunericul în care zace, de a îndrepta pe drumul
propăşirii şi nu numai pentru îmbunătăţirea situaţiei ei, ci pentru binele
întregului popor. Credinţa aceasta era temelia poporanismului lui Stere,
izvorul acelui democratism al lui, care a rămas pentru totdeauna neschimbată.
Nicolae Popovschi, 1937
C. Stere e simbolul etic al democraţiei româneşti. Toţi cîţi au inima
cinstită şi caldă, toţi care au simţul moral rafinat ori adînc, sufletul bîntuit de
îngrijorări religioase ori metafizice chiar şi acei pe care îi conduce numai
bunul gust artistic, nu pot să nu iubească acest patetic portret, cu trăsături
sumbre de mister, cu luciri oţelite de forţă neînvinsă, cu îndărătnicie de martir
şi maiestate de comandant. Fără portretul lui C. Stere pe biroul nostru, ne-am
fi împrăştiat sforţările, ne-am fi pierdut în neant puterile. El ne-a dat
concentrarea şi încrederea optimistă.
Mihail D. Ralea, 1937
În toată istoria contemporană a României puţine personalităţi (poate
Kogălniceanu, Hajdeu, Maiorescu şi Iorga) pot prezenta o bogăţie sufletească
mai mare. Pentru a vorbi complet de C. Stere ar trebui să se ocupe cineva de
aspectul sociologic al operei sale (care înainte de Durkheim a arătat procesul
diferenţierii sociale prin degajarea individualităţii), de talentul său de agitator,
de propagandist, de om de acţiune politică, în fine – de artistul C. Stere. Căci
în el trăia deodată un om de ştiinţă, o fire de artist şi un om politic.
Mihail D. Ralea, 1991
Întotdeauna mi s-a părut că Stere este un mare artist de scenă. Între el şi
noi, ceilalţi muritori, era întotdeauna distanţa care e între public tragenianul
105
de pe scenă, în rolul prim din divina comedie a vieţii. El avea un rol de
susţinut, mai mult faţă de el decît faţă de alţii.
Izabela Sadoveanu, 1996
Viaţa lui C. Stere a fost vifor, cu puţine zile de blîndeţe. Din tinereţea
dintîi a cunoscut zbuciumul, s-a frămîntat şi a suferit pentru idealul
îmbunătăţirii omului…
Mihail Sadoveanu, 1937
Tatăl meu vorbea cu multă uşurinţă, dar se aşeza greu la scris. De aceea
i-a mirat pe mulţi cînd, în ultimii ani de viaţă, el a scris amplul său roman
autobiografic „În preajma revoluţiei”. În realitate nu l-a scris, ci l-a dictat
cuvînt cu cuvînt, opt volume la rînd. În perioada respectivă stătea mai mult la
Bucov. Acolo îl vizitau prietenii şi cunoscuţii. Era un mediu de
reculegere,unde se simţea bine şi care predispunea la amintiri. Avea o
memorie fenomenală, care în ciuda vîrstei lui înaintate, îşi păstrase intact
tezaurul…
Stere Gheorghe, 1975
Faptul că Stere şi-a trăit cei mai mulţi ani ai săi în România este ceva
mai întîi de toate nespus de ironic. Nici o ţară nu putea fi mai nepotrivită cu
firea lui mai străină de mentalitatea lui. Ne vine aproape să pronunţăm,
laolaltă cu proştii, cuvîntul trădare. A fost o adevărată trădare, nu a lui Stere,
ci faţă de Stere…
D.I. Suchianu, 1937
Lui Constantin Stere, odată cu trecerea lui din viaţă, i s-a dus şi
poporanismul, şi titlul de nobleţe, şi activitatea lui politică. A rămas şi stăruie
conul de lumină de dincolo de moarte şi care se cheamă „În preajma
revoluţiei”.
Vasile Vasilache, 1988
Numele celui care a scris volumele romanului-epopee „În preajma
revoluţiei” merită să-şi găsească locul cuvenit pe paginile istoriei noastre
literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu-Gherea, Zamfir
Arbure, V. Crăsescu (Basarabeanu) şi altor scriitori-cetăţeni, care n-au
pregetat sa-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai bună şi
mai luminoasă, pe care a putut-o crea numai biruinţa proletariatului…
I. Vasilenco, 1963
106
Polemica dintre Constantin Stere şi socialişti, de la începutul acestui
veac descoperă pe Stere în adevărata lui lumină, descoperă gîndirea lui căreia
i-a rămas consecvent pînă la sfîrşitul vieţii sale, precum dezvăluie cauza
socială a fenomenului Stere în istoria luptelor de clasă din România.
Şt. Voicu, 1937
107
VI. ICONOGRAFIE
(Fotografii ale D-lui C. Stere)
C.Stere
C. Stere
C.Stere în România
C. Stere
108
C. Stere
C. Stere la Bucov
C. Stere
C. Stere la Bucov
109
C. Stere
C.Stere
în salonul sau de la Bucov
110
Maria Grosu-Stere
C.Stere cu fica
Magda şi fiul Roman
111
C.Stere în parc la Bucov în compania lui L. Leoneanu şi a unui ziarist (1935)
C.Stere în compania lui L. Leoneanu C.Stere în compania unor ziaristi
I.Botez, C.Stere şi G. Ibrăileanu,stîlpii revistei Veaţa Românească
112
Redacţia
revistei Veţa
Românească
C.Stere al
doilea din
stînga în
rîndul I
C.Stere, soţia
sa Ana Stere,
publicistul
N.D. Cocea,
L.Leoneanu,
secretarul
literar al lui
Stere
C.Stere în parcul de la
Bucov în compania lui
L. Leoneanu şi a unui
ziarist (1935)
C. Stere în presă
113
114
115
VII. BIBLIOGRAFIE
Sistematizarea documentelor în compartimentul „Bibliografie” cu
subdiviziunile: „Cărţi”, „Articole, studii, cercetări din culegeri reviste, ziare”
e strict cronologic, indiferent de numărul reeditărilor sau republicărilor
Cărţi, broşuri, extrase
1. Elenismul şi Iudaismul în civilizaţia umană. – Bucureşti: „Adam” ş.
a. – 32 P. – (Biblioteca socială Nr. 1).
1894
2. Apelul şi statutele societăţii „Datoria”. – Iaşi, 1894.
1897
3. Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept:
Studiu Sociologic şi juridic: (Teză de licenţă în drept). – Iaşi: Tip H.
Goldner, 1897. – 251 P. – (Xerocopie).
Cuprinsul: Prefaţă. – P. VIII-XV; Introducere: Starea actuală a
ştiinţei dreptului. – P. 1 – 35; Originile Societăţii şi individualitatea.
– P. 36-145; Originea statului şi a dreptului în genere, şi în special la
Romani. – P. 146-189; Persoana în dreptul roman primitiv. – P. 190-
220; Concepţia modernă a noţiunii de persoană. – P. 221-237;
Concluzie. – P. 238-245; Lista scrierilor citate. – P. 247-251; Tabla
de materii. – P. 252.
1902
4. Încercări filosofice*. – Iaşi, 1902.
1903
5. Introducere* în studiul dreptului constituţional. Partea I. –
Iaşi: Dacia, 1903. – 247 p. – (Coperta lipseşte).
1905
6. Curs* de drept constituţional după Dl. profesor C. Stere. –
[Iaşi, 1905]. – 296 P.
Aici şi în continuare, lucrările marcate cu asteriscul respectiv cer un control mai viguros,
căci descrierea este efectuată după surse bibliografice, fără a le consulta de visu.
116
1911
7. Drept* constituţional: Curs litografiat. – Iaşi, 1911. – 1132
p. – (Incomplet. Autorul menţionat la P. 33 Anul la P. 223, 248, 25
p.; Astăzi se păstrează la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a
României).
1914
8. Patru zile în Ardeal: Impresiuni fugitive. – Bucureşti:
Edit. librăriei H. Şteinberg et Fiu, [1914]. – 159 p.
9. Politica externă a României: Cuvîntările rostite în
discuţia răspunsului la Mesaj în şedinţele din 14, 15, 16 şi 17
decembrie 1915 ale Camerei Deputaţilor de d-nii: P.P.Carp şi C.
Stere / P. Carp, C. Stere. – Iaşi: Ed. rev. „Viaţa românească”, 1915. –
61 p.
1915
10. România* şi războiul european. – Iaşi: Viaţa românească,
1915. – 25 p. – (Extras).
1916
11. Discursul* D-lui Take Ionescu: Studiu critic. – Iaşi: „Viaţa
românească”, 1916. – 51 p. – (Extras din „Viaţa românească”).
12. În voia valurilor:* Icoane din Siberia. – Bucureşti: Ed.
librăriei H. Şteinberg, [1916]. – 104 p. – (Semnat: C. Nistrul).
13. Marele războiu şi politica României. – Bucureşti:
„Poporul”, 1918. – VI, 463 p.
Din cuprins: Prefaţă. – P. I-VI; Un cuvînt înainte cătră cetitori. – P.
3-5; Introducere. – P. 7-17; România şi războiul mondial: I. Cauzele
şi efectele războiului mondial. – P. 21-32: II. Războiul României. –
P. 33-78; III. „Idealul naţional” şi Basarabia. P. 79-115; IV.
Revoluţia din Rusia şi consecinţele ei. – P. 117-130; V.
Naţionalităţile din Rusia. – P. 131-176; VI. Perspective. – P. 177-
215; VII. Răspunsuri şi polemici. – p. 217-309; Partea II: Dintr-o zi
într-alta. – P. 313-458 cu unele detalizări: Dezagregarea economică
în Rusia. – P. 314-318; Noul moment în revoluţia rusă. – P. 318-322;
Perspective de pace? – P. 325-328; Petrograd-Iaşi. – P. 331-333;
Regimul din Iaşi şi pacea. – P. 339-342; Tratativele de pace şi
situaţia României. – P. 369-371; Democraţiile apusene şi România.
P. 372-374; În nădejdea Ucrainei. – P. 378-381; Ce face Guvernul
din Iaşi?.. – P. 384-386; Rada din Kiev şi Guvernul din Iaşi. – P.403-
406; Noul Guvern din Iaşi. – P. 425-428 etc.
117
14. În literatură: [Articole, studii]. – Iaşi: „Viaţa
românească”, 1921. – 180 p.
Cuprinsul: Prefaţă. – P. I.III; Europa pentru un călător Rămân din
1825. – P. 7-40. „Omul perfect”. – P. 41-46; Cîntarea pătimirii
noastre… – P. 47-91; Henrik Ibsen. – P. 93-99; Contele L.N. Tolstoi.
– P. 101-147; Petroniu veacului al XIX-lea: Oscar Wilde. – P. 149-
172; Palissot şi Palissotism. – P. 173-179.
1921
15. Un caz de conştiinţă: Cuvîntările rostite în şedinţele
adunării deputaţilor din 4, 5 şi 9 martie 1921 asupra validării alegerii
din jud. Soroca. Cu o prefaţă. – Bucureşti: „Viaţa românească”,
1921. – 86 p.
1922
16. Anteproiect* de Constituţie întocmit de secţia de studii a
Partidului Ţărănesc cu o expunere de motive de C. Stere – Bucureşti,
1922. – 185 p.
17. Evocarea* de motive la Anteproiectul de Constituţie al
Partidului Ţărănesc: [Broşură]. – Fără loc, 1922. – 85 p.
18. Partidul ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică. –
Iaşi: „Viaţa românească”, 1922 – 31 p.
Din cuprins: Rostul Partidelor Politice. – P. 3-6; Caracterul
Partidului Ţărănesc. – P. 7-10; Partidul Ţărănesc şi „Puterea” – P.
11-14; Criza în sînul Partidului Ţărănesc din Basarabia. – P. 15-18;
Cele două căi. – P. 19-22; Colaborare? – P. 23-26; Legea agrară şi
politica generală. – P. 27-31.
1930
19. Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul
Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere”. – Bucureşti: „Adevărul”, 1930. –
XVIII. 270 p.
Din cuprins: Prefaţă. – P. VII-XVIII; Preludii: Partidul Naţional
Ţărănesc şi şi „Cazul Stere”: Publicistul şi omul politic. – P. 1-6;
Obîrşia „Cazului Stere” – P. 7-14; Conflict de ideologii. – P. 15-25;
Răzvrătirea. – P. 26-35; Chemarea. – P. 36-45; Aparenţele şi
realităţile „Cazului Stere”. – P. 46-56; La răspîntie. – P. 57-65;
Închegarea Partidului Ţărănesc. – P. 66-73; Fuziunea. – P. 74-80; Pe
pragul puterii. – P. 81-88; „Domnul preşedinte”. – P. 89-98;
„Asimilare”. – P. 99-108; Guvernul Maniu din 10 noiembrie 1928. –
P. 108-115; Cu piciorul stîng… - P. 116-122; 9 octombrie 1929. – P.
118
123-131; Spre un regim dictatorial. – P. 132-139; Spre festivalul din
27 martie. – P. 140-147; 3 aprilie 1930. – P. 148-157; În judecata
conştiinţei cetăţeneşti. – P. 158-167; Încheiere: pentru Partidul
Naţional Ţărănesc. – P. 168-179; Epilogul: 6 iunie 1930. – P. 180-
190; Anexe: patru articole din „Lumina”: 1. Dreptul Basarabiei
asupra României. – P. 193-196; 2. Cimitirul… – P. 196-200; 3. Din
calvarul Basarabiei. – P. 200-204; 4. Cuvinte uitate. – P. 204-206;
Acţiunea pentru unire şi cuvîntările în Sfatul Ţării din Chişinău în
1918. – P. 207-211; Un caz de conştiinţă: Cuvîntările asupra
validării alegerii din jud. Soroca, din 12 februarie 1921. – P. 212-
253; Scrisoarea de demisie din partidul naţional-ţărănesc adresată d-
lui Iuliu Maniu. 4/IV, 1930, Bucureşti. – P. 254-255. Scrisoare
adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca, pentru ţărănimea
basarabeană. Bucov, 8/IV, 1930. – P. 256-267.
1932
20. În preajma revoluţiei: Roman. I. Prolog; Smaragda
Theodorovna. – Adevărul. – S. A. – [1932]. – Vol. 1. – 259 p.
21. În preajma revoluţiei: Roman. II. Copilăria şi adolescenţa
lui Vania Răutu. – Adevărul. – S.A. [1932]. – Vol. 2. – 359 p.
22. În preajma revoluţiei: Roman. III. Lutul. – Adevărul. –
S.A. [1932]. – Vol. 3. – 318 p. – Fără sfîrşit.
1933
23. În preajma revoluţiei*: Roman. IV. Hotarul. – Adevărul.
– S.A. [1933]. – Vol. 4. – p.
1934
24. În preajma revoluţiei: Roman. V. Nostalgii. – Adevărul.
– S.A. [1934]. – Vol. 5. – 406 p.
1935
25. În preajma revoluţiei: Roman VI. Ciubăreşti. – Adevărul.
– S.A. [1935]. – Vol. 6. – 392 p.
26. În preajma revoluţiei. Roman VII. În ajun. – Adevărul. –
S.A. [1935] – Vol. 7. – 400 p.
1936
27. În preajma revoluţiei. Roman VIII. Uraganul. –
Adevărul. – S.A. [1936]. – Vol. 8. – 408 p.
119
1979
28. Scrieri / Ed. îngr., studiu într. şi note de Z. Ornea. –
Bucureşti: Minerva, 1979. – 648 p.
Din cuprins: Secţiunea 1-a: În literatură. – P. 31-285; „Europa”
pentru un călător român 1825. – P. 39-56; „Omul perfect”. – P. 57-
60; Cîntarea pătimirii noastre… - P. 61-91; Henrik Ibsen. – P. 92-95;
Contele L.N. Tolstoe. – P. 96-119; ş.a.
Secţiunea a II-a. Din notiţele unui observator ipocondric. – P.
289-558: „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 343-352;
Organizaţia locală. – P. 353-364; Fischerland. – P. 365-372; ş.a.
Secţiunea a III-a. - D.A.C. Cuza „Liber-pansor…” – P. 561-564;
D.N.Iorga şi V[iaţa] R[omânească]. – P. 565-569; Democratismul şi
D. Aurel C. Popovici. – P. 570-588; Rezultatele unei polemici. P.
589-596; Comentarii şi note. – P. 597-645.
1989
29. Preludiu: Pagini de proză (schiţe literare, povestiri) şi
articole / Ediţie îngrijită de V. Badiu. – Ch.: Lit. artistică, 1989. –
271 p.. – (Cu alfabet rusesc. – La P. 240-241 – trei fotografii
calitative.)
Din cuprins: În voia valurilor (Icoane din Siberia). – P. 4-86; Cum
am devenit director al „Vieţii româneşti”. Amintiri fugare. – P. 87-
95; Un om . G. Ibrăileanu. – P. 96; „Omul perfect”: [Coşbuc]. – P.
97-101; Cîntarea pătimirii noastre. Octavian Goga… – P. 102-141;
Henrik Ibsen. – P. 142-147; Contele L.N. Tolstoi. – P. 148-183;
Petroniu (al) veacului al XIX-lea; Oscar Wilde. – P. 184-202;
Palissot şi palissotism. – P. 203-207; Pentru ce s-au răsculat ţăranii?
– P. 208-252; Badiu V. Constantin Stere (În loc de postfaţă). – P.
253-262; Note [cu adnotări la lucrările indicate în cuprins]. – P. 263-
270.
1990
30. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea intîi: Vol. (1-2) /
Ed. îngr., pref. şi note de V. Badiu. . Chişinău Hyperion, 1990. – 378
p. – (Seria „Scrieri”). Vol. I: Prolog. Smaragda Theodorovna.-P.2-
178. Vol.II: Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu.- P.179-364
31. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a doua: Vol. (3-4) /
Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău Hyperion, 1990. – 470 p. – (Seria
„Scrieri”). Vol. III: Lutul. – P. 3-186. Vol. IV: Hotarul. – P. 187-407.
1991
120
32. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia: Vol. (5-6) /
Îngr., alcăt. şi coment. de V. Badiu. – Chişinău Hiperion, 1991. –
512 p. – (Seria „Scrieri”). Vol. V.: Nostalgii. – P. 4-236. Vol. VI.:
Ciubăreşti. – P. 237-464.
33. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra: Vol. (7-8) /
Îngr. Text. şi adnot. de Vasile Badiu. – Chişinău Hyperion, 1991. –
524 p. – (Seria „Scrieri”). Vol. VII: În ajun. . P. 3-237. Vol. VIII:
Uraganul. – P. 239-480. Vol. IX: Addenda: [Sfîrşitul romanului]. . P.
482-486; Epilogul romanului „În preajma revoluţiei”; Dragă frate
Aurel Feodorovici; Epilog. – P. 486-488.
34. În preajma revoluţiei : Roman / Ediţie şi pref. de Z.
Ornea – Bucureşti. Ed. Cartea românească, 1991. – [Vol. 1-3]. – 577
p.
Din cuprins: Vol. [Cartea] 1: Prolog: Smaragda Theodorovna. – P.
3-187; Vol. 2: Copilăria şi adolescenţa lui Vanea Răutu. – P. 192-
382; Vol. 3: Lutul. – P. 382-573.
35. În preajma revoluţiei: Roman / Ed. şi pref. de Z.Ornea. –
Bucureşti: Cartea românească, 1991. – Vol. IV-V. – 495 p.
Din cuprins: Vol. (Cartea 2-a): Vol. 4: Hotarul. – P. 5-235; Vol. 5:
Nostalgii. – P. 237-491.
36. În viaţă, în literatură…: Cartea a cincia: Selecţie din
opera cugetătorului, publicistului, polemistului: articole, studii,
cronici şi comentarii estetice, literare, filozofice, social-politice / Ed.
îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău Hyperion, 1991. – 554 p. –
(Seria „Scrieri”).
Din cuprins: Scrieri estetice şi manifeste literare: „Arta socială”. –
P. 4-5; Limba literară. – P. 6-10; Ce cerem de la artişti. – P. 10-12;
Filosofia tendinţelor sociale în artă. – P. 12-16; Poporanismul. – P.
17-19; Motivele artei. – P. 19-21; „Poporul” în artă şi literatură. – P.
22-23; Arta şi poporul. – P. 24-42; Studii şi scrieri din volumul „În
literatură”: Prefaţă. – P. 44-45; „Europa” pentru un călător român din
1825. – P. 46-60; „Omul perfect” – P. 61-63; Cîntarea pătimirii
noastre… – P. 64-90; Henrik Ibsen. – P. 91-94; Contele L.N. Tolstoi.
– P. 95-116; Petroniu [al] veacului al XIX-lea. – p. 116-130;
Confesiuni morale: Cum am devenit director al „Vieţii româneşti”. –
P. 132-138; Patru zile în Ardeal. – P. 138-210; Din notiţele unui
observator ipocondric. – P. 210-259; Studii juridice şi de
filozofie:Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept. –
P. 261-366; Încercări filosofice. – P. 367-430; Elenismul şi
iudaismul în civilizaţia umană. – P. 430-440; Cronici politice şi
articole de istorie; „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 442-
121
450; Cauzele mişcărilor agrare. – P. 450-453; Amnistia. – P. 453-
458; Discuţiile din cameră. – P. 458-466; Pentru ce s-au răsculat
ţăranii. – P. 466-494; Pe terenul principiilor… - P. 495-508;
Întregirile necesare reformei electorale. – P. 508-514; Partidul
ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică: Rostul partidelor
politice. – P. 514-517; Caracterul partidului ţărănesc; Partidul
ţărănesc şi „puterea”… - P. 514-531; Criza în sînul partidului
ţărănesc din Basarabia. – P. 521-524; Cele două căi. – P. 524-526;
Colaborare? – P. 526-528; Legea agrară şi politică generală. – P.
528-531.
1993
37. În preajma revoluţiei*: Roman / Ed. şi pref. de Z. Ornea. –
Bucureşti: Cartea românească, 1993. – Vol. 3. – 729 p.
Din cuprins: Vol. [Cartea 3]: Vol. 6: Ciubăreşti. – P. 5-242; Vol. 7:
În ajun. – P. 243-484; Vol. 8: Uraganul. – P. 487-729.
1996
38. Social-democratism sau poporanism? / Ed. şi pref. de
M.Ungheanu, cu o postfaţă de I. Bădescu. – Galaţi: Ed. „Pruto-
Franco”, 1996. – 321 p.
Din cuprins: Introducere. – P. 3-9; Social-democratismul şi
ţărănimea. – P. 10.35; Social-democratismul şi ţările agricole.
Caracterul social al ţărănimii. – P. 36-75; Industrializare? –
Termenul evoluţiunii sociale. Capitalul „Vagabond”. – P. 76-123;
Problema naţională şi social-democratismul. Antisemitismul. – P.
124-174; Situaţia politică şi problema democratismului în România.
– P. 175-212; Formula progresului nostru industrial. – P. 213-227;
Încheiere. – 228-244; Neoiobăgia d-lui Gherea. – P. 245-268.
1997
39. Singur împotriva tuturor / Ediţie îngr. de Alina Ciobanu.
– Ch.: Editura „Cartier”, 1997. – 319 p.
Din cuprins:I. Politica externă a României: Cuvîntări din decembrie
1915. – P. 11-42; II. Idealul naţional şi Basarabia: Glasul realităţii;
Autonomia Basarabiei? Cauzele războiului mondial; Războiul şi
revoluţia din Rusia; Bazinul Dunării şi românii…; Din calvarul
Basarabiei…; Basarabia şi revoluţia din 1905…; Blestemul
Basarabiei… – P. 43-101; III. Un caz de conştiinţă. – P. 103-137:
IV. Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional
122
Ţărănesc şi „Cazul Stere”. – P. 139-291; V. Anexe: Cuvîntările în
şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918; Criza în sînul Partidului
Ţărănesc din Basarabia…; Ororile din Basarabia…; Cuvîntul din
urmă a Dlui Stere. – P. 295-317.
2000
40. Smaragda Theodorovna*: [Vol. 1 din romanul „În
preajma revoluţiei” în lb. fr.] / Traduit par Mariana Cojan-
Negulesco. – Paris: L’Hartmatien, 2000. – 240 p.
2002
41. Documentări politice / Red. şt. Pavel Balmuş; Proiect,
pref. selecţia şi îngrijirea textului: Iurie Colesnic. – Chişinău:
Museum; Bucureşti: Muzeum, 2002. – XLIII. 684 p. – (Colecţia
Testament).
Din cuprins: Social-democratism sau poporanism?: I. Social-
democratismul şi ţărănimea. – P. 5-18; II. Social-democratismul şi
ţările agricole. Caracterul social al ţărănimii. – P. 19-39; III.
Industrializare? – termenul evoluţiunii sociale. – Capitolul
„Vagabond”. – P. 40.64; IV. Problema naţională şi social-
democratismul. Antisemitismul – P. 65-90; V. Situaţia politică şi
problema democratismului în România. – P. 91-109; VI. Formula
progresului nostru industrial. – P. 110-117; VII. Încheiere. – P. 118-
120; Neoiobăgia Dlui Gherea. .– P. 127-140; Politica externă a
României. – P. 141.164; România şi războiul european. – P. 165-
183; Marele război şi politica României. – P. 185-454; Partidul
ţărănesc din Basarabia şi acţiunea lui politică. – P. 455-466;
Documentări şi lămuriri politice: Partidul Naţional Ţărănesc şi
„Cazul Stere”. – P. 467-591; Anexe. – P. 593-638.
2004
42. Roman: [În 4 vol.] / Selecţie, şt. introd. şi note biobibliogr.
de Mihai Cimpoi; Postfaţă de Ion Sumuţ. – Chişinău: Ştiinţa – Arc.,
2004. – (Col. „Literatura din Basarabia în secolul XX…).
[Vol.] 1. Stere C. În preajma revoluţiei: Cartea 1: Prolog. Smaragda
Theodorovna. – 2004. – 267. p.
2005
43. Merele, harbujii şi albinele: [Nuvele] / Adapt. de Ion
Druţă. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2005, - 28 p.
123
2006
44. În preajma revoluţiei: Roman / Prefaţă de Ion Druţă.
Haralambie Corbu. Zigu Ornea. – Chişinău: „Universul”, 2006. –
Vol. 1-2. – V-XLVI. 1-370 p.
Din cuprins: Vol. 1. Prolog. Smaragda Theodorovna. – P. 1-182.
Vol. 2. Copilăria şi adolescenţa lui Vanea Răutu. – P. 183-368.
45. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,
2006. – Vol. 3-4. – 408 p.
Din cuprins: Vol. III. Lutul… - P. 5-186; Vol. IV. Hotarul. – P. 187-
406.
46. În preajma revoluţiei: Roman / Lectori: Tudor Palladi,
Pavel Balmuş. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – 528 p.
Din cuprins: Vol. 5. Nostalgii. – P. 5-244; Vol. 6. Ciubăreşti. – P.
245-470. Ecouri în presa vremii. – P. 471-525.
47. În preajma revoluţiei: Roman / Lectori: Tudor Palladi,
Pavel Balmuş. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – 528 p.
Din cuprins: Vol. 7. În ajun. – P. 5-234. Vol. 8. Uraganul. – P. 236-
468; Ecouri în presa vremii. – P. 470-516..
48. Publicistică: Articole. Cronici „artistice-literare” şi social-
politice. Cuvîntări-discursuri. Eseuri. Evocări. Impresii de călătorie.
Luări de atitudine. Portrete şi profiluri literar-estetice. Studii ş.a. /
Alc. şi îngrijirea textelor: Pavel Balmuş. – Chişinău: Tipogr. Ed.
„Universul”, 2006. – Vol. IX. – 568 p.
Din cuprins: Notă asupra ediţiei. – P. 5-7; Caractere în stil clasic”, –
P. 9-11; Concursul artistic din Iaşi. – P. 11-13; Din notiţele unui
observator ipochondric. – P. 14-60; „Arta socială”. – P. 61-62; Sofia
Nădejde. – P. 63-64; Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski). – P. 65-
66; Limba literară. – P. 67-71; Garşin şi Besărăbeanu (Victor
Crăsescu). – P. 72-73; Ce cerem de la artişti? – P. 74-75; Filosofia
tendinţelor sociale în artă. – P. 76-80; Poporanismul. – P. 81-83;
„Motivele” artei. – P. 84-86; „Poporanismul” în artă şi literatură. – P.
87-88; Palissot şi Palissotism. – P. 89-91;” Omul perfect”. – P. 92-
95; Arta şi poporul. – P. 96-113; Cîntarea pătimirii noastre – P. 114-
143; „Foametea constantă” şi chestia agrară. – P. 144-151; Petroniu
[al] veacului al XIX-lea Oscar Wilde. – P. 152-163; Henrik Ibsen. –
P. 164-167; Preoţi, cereţi şcoli moldoveneşti. – P. 168-169; Patru
zile în Ardeal: Impresii fugitive. – P. 170-239; Cauzele mişcărilor
agrare. – P. 240-242; Amnistia. – P. 243-247; Discuţiile din cameră.
– P. 248-256; Dr. Ion Radovici. – P. 257; Pentru ce s-au răsculat
ţăranii? – P. 258-285; Contele L.N. Tolstoi. – P. 286-306; Pe terenul
124
principiilor… – P. 307-319; „Europa” pentru un călător român din
1825. – P. 320-334; Întregirile necesare reformei electorale. – P.
335-341; Două cuvîntări din perioada „neutralităţii” României [din
15 şi 16 decembrie] 1915. – P. 343-381; Din vol. „Marele război şi
politica României”. – P. 383-429. Războiul şi revoluţia din Rusia. –
P. 387-390; Bazinul Dunării şi românii. – P. 390-392; Războiul şi
orientul european. – P. 392-395; Idealul naţional. – P. 395-398; Din
calvarul Basarabiei. – P. 398-402; Cimitirul… - P. 402-405;
Basarabia şi revoluţia din 1905. – P. 405-408; Basarabia şi „Ţara-
Mamă”. – P. 408-410; Dreptul Basarabiei asupra României. – P.
411-414; Cuvinte uitate. – P. 414-417; Naţionalism?.. – P. 417-419;
„Federaţia Mării Negre…” – P. 419-420; Blestemul Basarabiei. – P.
420-423; La Chişinău. – 423-426; Ţăranii Basarabeni şi România. –
P. 426-429; „Un caz de conştiinţă”:- P. 431-470; Cuvîntarea din 4
martie 1921. – P. 432-491; Cuvîntarea din 5 martie 1921. – P. 444-
471; Publicistul şi omul politic. – P. 472-477; Obîrşia „Cazului
Stere”. – P. 477.484; Conflict de ideologii. – P. 484-494;
Răzvrătirea. – P. 494-502; Chemarea. – P. 502-510; Aparenţele şi
realităţile „Cazului Stere”. – P. 511-521; La răspîntie . – P. 521-529;
Spre festivalul din 27 martie. – P. 529-535; Trei aprilie 1930. – P.
536-544; În judecata conştiinţei cetăţeneşti. – P. 545-553; Cum am
devenit director al „Vieţii româneşti”: Amintiri fugare. – P. 554-559;
Un om: G. Ibrăileanu. – P. 560.
49. Singur împotriva tuturor / Ed. îngrijită de Alina Ciobanu. – Chişinău:
Cartier, 2006. – 432 p.
Articole, studii, recenzii din reviste,
ziare şi din culegeri colective
1893
50. Arta socială* // Evenimentul literar. – 1893. – 27
decembrie (Nr. 2). – (semnat: C. Şărcăleanu).
51. „Caritate* în stil clasic” // Adevărul. – 1893. – 4
octombrie. – P. 2, 3. – (semnat: S. Cerepcoveanu).
52. Concursul* artistic din Iaşi // Adevărul. – 1893. – 18
octombrie. – P. 2. – (semnat: S. Cerepcoveanu).
53. Din notiţele unui observator* ipochondric: (un foileton
social) // Adevărul. – 1893. – 18, 25 octombrie; 1, 8, 15 noiembrie;
6, 13 şi 20 decembrie. – P. 1-3.
54. Răspuns* dlui Deniroff (Doniroff) // Evenimentul. – 1893.
– 4 sept. – (semnat: C. Scorţescu). – (Vezi şi 3 septembrie).
125
55. Răspuns* dlor V. Stupu şi Doniroff // Evenimentul. –
1893. – 27 august. – (semnat: C. Scorţescu).
56. Socialiştii* şi mişcarea naţională: [Ciclu de articole] //
Evenimentul. – 1893. – 11-13, 31 august (Numerele 155-157). –
(semnat: C. Scorţescu).
1894
57. Arendaşii noştri* // Munca. – 1894. – 11 septembrie (Nr.
28). – (semnat: C. Şărcăleanu).
58. Arta pentru popor* // Evenimentul literar. – 1894 – 25
iulie, (Nr. 32). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu).
59. Arta şi luptele* sociale // Evenimentul literar. – 1894. –
18 iulie (Nr. 31). – P. 2. – (semnat: C. Şărcăleanu).
60. Artele frumoase* // Evenimentul literar. – 1894. – 22
august (Nr. 36). – P. 2-3. – (semnat: C. Şărcăleanu).
61. Basmul cocoşului roşu* // Lumea nouă. – 1894. – 21 (sau
28) noiembrie. – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).
62. Ce cădere!* // Evenimentul literar. – 1894. – 27 iunie (Nr.
28). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu).
63. Ce cerem de la artişti?* // Evenimentul literar. – 1894. – 7
martie (Nr. 12). – (semnat: C. Şărcăleanu).
64. Ce să spunem* ţăranilor? // Munca. – 1894. – 19 iunie
(Nr. 16). – (semnat: C. Şărcăleanu).
65. Cine insultă femeile?* // Evenimentul literar. – 1894. – 6
iunie (Nr. 25). – (semnat: C. Şărcăleanu).
66. Cine sînt eu?* // Evenimentul literar. – 1894. – 16 mai
(Nr. 22). – P. 2. – (semnat: C. Şărcăleanu).
67. Cum rămîne* // Adevărul. – 1894. – 4 aprilie. – (semnat:
C. Şărcăleanu).
68. Din viaţa* osîndiţilor politici ruşi din Siberia // Munca. –
1894 (1893?) – 19 iunie (Nr.16); 10 iulie – 7 august (Nr. 19-23).
69. Filosofia* tendinţelor sociale în artă // Evenimentul literar.
– 1894. – 21 martie; 25 aprilie. – P. 1-4. – (semnat: C. Şărcăleanu).
70. Garşin* şi Besărăbeanu [Victor Crăsescu] // Evenimentul
literar (Iaşi). – 1894. – 27 februarie. – P. 3.
71. Limba literară* // Evenimentul literar. – 1894. – 8, 21, 27
februarie, şi (ori) 1, 7 martie. (Nr. 10-11). – (semnat: C. Şărcăleanu).
72. Literatura dramatică* // Evenimentul literar. – 1894. – 29
august (Nr. 37). – P. 2-3. – (semnat: C. Şărcăleanu).
73. Motivele artei* // Evenimentul literar. – 1894. – 1 aprilie
(Nr. 16). – P. 1 – (semnat: C. Şărcăleanu).
126
74. Muncitorii unguri* şi chestia naţională // Evenimentul
literar. – 1894. – 16 mai (Nr. 22). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).
75. Naţionalismul* şi socialismul // Evenimentul literar. –
1894. – 9 mai (Nr. 21). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).
76. „Omul perfect”*: [G. Coşbuc şi poezia Domniei sale]* //
Evenimentul literar. – 1894. – 20 iunie. – (semnat: C. Şărcăleanu).
77. Omul şi natura* // Evenimentul literar. – 1894. – 11 iulie
(Nr. 30). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu).
78. Palissot şi palissotism* // Evenimentul literar. – 1894. –
23 mai (Nr. 23). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).
79. Poporanismul* // Evenimentul literar. – 1894. – 28 martie
(Nr. 15). – P. 1-2. – (semnat: C. Şărcăleanu).
80. Poporul* în artă şi literatură // Evenimentul literar. – 1894.
– 25 aprilie (Nr. 19). – P. 3. – (semnat: C. Şărcăleanu).
81. Socialismul* şi naţionalismul // Evenimentul literar. –
1894. – 2 mai (Nr. 20). – P. 1. – (semnat: C. Şărcăleanu).
82. Sofia Nădejde* // Evenimentul literar. – 1894. – 3
ianuarie. – P. 1. – (Semnat: Sib[erianu].
83. Ultimul cuvînt* // Evenimentul literar. – 1894. – 13 iunie (Nr. 26). –
(semnat: C. Şărcăleanu).
84. Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski) // Evenimentul
literar. – 1894. – 3 ianuarie. – P. 3. – (Articol nesemnat).
85. Unul e Omul* // Evenimentul literar. – 1894. – 11 iunie
(nr. 29).
1896
86. Estetica* pozitivă // Lumea nouă. – 1896. – 17 noiembrie; 1
decembrie. – (Semnat: Şt. Costea).
87. Evoluţia artei* // Lumea nouă. – 1896. – 17 august; 25
august; 1 septembrie. – (Semnat: Şt. Costea).
88. Mediocrităţile* // Lumea nouă. – 1896. – 11 august. –
(Semnat: Verax).
89. Oglinda* societăţii // Lumea nouă. – 1896. – 4 august. –
(Semnat: Verax).
90. Sentimentul estetic* // Lumea nouă. – 1896. – 14 iulie. –
(Semnat: Verax).
1897
91. Încercări filozofice* // Arhiva. – 1897. – Nr. 3-4 (şi 5-6?).
– P. 159-160; 285.
127
92. Teoria cunoştinţei:* [Capitol din teza de licenţă.
„Evoluţia individualităţii…”] // Arhiva. – 1897. – Nr. 5-6. – P.
1898
93. Întrunirea* noastră // Propaganda (supliment). – 1898. –
28 octombrie.
1899
94. Un ajutor* de primar socialist: Interviu cu dl. C. Stere /
Interlocutor: Constantin Mille // Adevărul. – 1899. – 24 februarie.
1901
95. Discurs* rostit în Camera Deputaţilor la 2 decembrie 1901
// Dezbaterile Adunării Deputaţilor din 2 decembrie 1901. – Nr. 12.
– P. 44.
1906
96. Alegerile* din Rusia // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3.
– P. 506-510. – (Semnat: C. S.).
97. Către cititori* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1 (1
martie). – P. 7. – (Fără semnătură).
98. Cîntarea pătimirii noastre…: [Octavian Goga – poetul
favorit al intelectualilor români] // Viaţa românească. – 1906. – Nr.
1. – P. 50-77. – (Semnat: C. Şărcăleanu).
99. Cum „pacifică” dl. Stolipin Rusia // Viaţa românească. –
1906. – Anul 1. – Vol. III. – Nr. 7. – P. 135-136. – (Semnat: C. S.).
100. Din Basarabia: Românii şi chestia agrară: [Despre
pregătirile către editarea Ziarului „Moldovanul”, 1907-1908] // Viaţa
românească. – 1906. – Anul 1. – Vol. III. – Nr. 7. – P. 97-103; Nr.
10. – P. 572-575. – (Semnat: M. Costea).
101. Din trecutul* Basarabiei // Viaţa românească. – 1906. –
Nr. 4. – P. 122-129. – (Semnat: M. Costea).
102. Discursul* dlui P. P. Carp // Viaţa românească. – 1906. –
Nr. 5. – P. 311-314.
103. Fischerland* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 6. – P.
487-491. – (Semnat: C. S.).
104. „Foametea* constantă” şi chestia agrară // Viaţa
românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 152-158. – (Semnat: C. S.).
105. Henrik Ibsen: [Ecou la moartea dramaturgului norvegian]
// Viaţa românească. – 1906. – Nr. 4. – P. 148-150. – (Semnat: C. Şr.
C. Şărcăleanu).
128
106. Morala* în artă // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 6. – P.
306.
107. Organizaţia* locală // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3.
– P. 498-505. – (Semnat: St.).
108. Patru zile în Ardeal: Impresii fugitive // Viaţa românească.
– 1906. – Nr. 4. – P. 87-101; Nr. 5. – P. 263-277; Nr. 6. – P. 425-
442; 1907. – Nr. 1. – P. 75-85; Nr. 2. – P. 297-309.
109. Petroniu [al] veacului al XIX-lea: ( O parabolă între scr.
englez Oscar Wilde şi scr. latin Caius Petronius Arbiter) // Viaţa
românească. – 1906. – Nr. 3 (1 mai). – P. 413-424. – (Semnat:
Şărcăleanu C.).
110. Politica* Austro-ungară // Viaţa românească. – 1906. – Nr.
6. – P. 492-500. – (Semnat: C. S.).
111. Preoţi*, cereţi şcoli moldoveneşti // Basarabia. – 1906. –
15 noiembrie. – P. 1. – (Semnat: Pr[ofesorul] Onofrei).
112. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 10. – P.
648. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Brăteanu Vintilă I. Menirea
partidului liberal. – Bucureşti: Voinţa Naţională, 1906.
113. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 5. – P. 327.
– (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Eivenson Henry W. The Dawn in
Rusia et scenes in the Rusi(an) Rewuluţion. – London, 1906 (Semnat
C. S.).
114. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1 (6
martie). – P. . – Rec. la cartea: Goga O. Poezii… – (Semnat: C.
Şărcăleanu).
115. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 3. – P. 515.
– (Semnat: C. Şt.). – Rec. la cartea: Nădejde Sofia. Robia banului:
Roman. – Bucureşti: Sfetra, 1906.
116. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 171.
– (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Popovici Aurel C. Die
vereinigten Staaten von Gross-Oesterreich… – Leipzig, 1906. – 427
p.
117. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 2. – P.
334-338. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Sturdza D. A. Puterea
executivă în constituţiunea României. – Bucureşti, 1906.
118. Recenzii* Radu Rosetti: // Viaţa românească. – 1906. –
Vol. III – Nr. 8. – P. 298-300. – (Semnat: C.). – Rec. la cartea:
Rosetti Radu. Despre originea şi transformările clasei stăpînitoare
din Moldova. – Bucureşti, 1906 (Extras din Analele Academiei
Române).
129
119. Reforma* morală şi reforma electorală // Viaţa
românească. – 1906. – Nr. 2. – P. 316-321. – (Semnat: St.).
120. Scrisori din Basarabia (I)* // L’Independance Romaine. –
1906. – 6/19 ianuarie. – (Semnat: C. Şărcăleanu).
121. Scrisori din Basarabia // Viaţa românească. – 1906. – Nr.
3. – P. 469-474. – (Semnat: M. Costea).
122. Statele* unite ale Marii Austrii // Viaţa românească. –
1906. – Nr. 2. – P. 322-326. – (Semnat: C. S.).
123. Ţară de latifundii* // Viaţa românească. – 1906. – Nr. 10.
– P. 620-633. – (Semnat: C. S.). – (La rubrica „Cronica Internă”).
124. Urmările războiului* ruso-japonez: Revoluţia din Rusia //
Viaţa românească. – 1906. – Nr. 1. – P. 159-164.
1907
125. Alegerile* pentru Duma // Viaţa românească. – 1907. –
Nr. 2. – P. 364-367. (Semnat: St.).
126. Amnistia* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 6. – P. 474-
477.
127. Cauzele* mişcărilor agrare // Viaţa românească. – 1907. –
Nr. 3. – P.538-540. – (Semnat: V. R.).
128. Către* toţi locuitorii satelor („Manifestul dlui Stere”) //
Gazeta ţăranilor. – 1907. – 25 martie.
129. Discuţiile* din cameră: [Despre rostul partidelor în viaţa
societăţii] // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 12. – P. 449-455.
130. După răscoale* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 4. – P.
.
131. Formarea latifundiilor // Viaţa românească. – 1907. – Nr.
2. – P. 354-363. – (Semnat: C. S.).
132. Ministerul* Agriculturii, Industriei, Comerţului şi
Domeniilor… // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P. 454. –
(Semnat: C. S.).
133. Momentul // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 5. – P.324-
326; Nr. 10. – P. 324-325. – (Semnat: C. S.).
134. O scrisoare* a dlui C. Stere // Adevărul. – 1907. – 11
iulie.
135. D. Panu* şi „Viaţa românească” faţă de socialişti // Viaţa
românească. – 1907. – Nr. 9. – P. 429-432. – (Semnat: C. S.).
136. Patru zile în Ardeal:* Impresii fugitive // Viaţa
românească. – 1907. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 75-85; Nr. 2. – P. 297-
309.
130
137. Piemont românesc // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. –
P. 150-164. – (Semnat: C. S.).
138. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 204.
– (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Agricola D. P. Casa rurală. –
Bucureşti, 1906.
139. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 11. – P.
300. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Caragiale I. L. Din
primăvară pînă-n toamnă. – Bucureşti: – Adevărul, 1907.
140. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P. 204.
– (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Creangă G. D. Banca ţărănească
din Rusia şi rezultatele ei, precum şi o scurtă dare de seamă asupra
băncilor ţărăneşti din Rusia, Ungaria şi Bucovina. – Bucureşti, 1906.
141. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P.
203-204. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Creangă G. D. Situaţia
arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească. – Bucureşti, 1906.
142. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 1. – P.
200-203. – (Semnat: Sr.). – Rec. la cartea: Djuvara Trandafir D.
Dreptul de autor al străinilor în România. – Bucureşti, 1907; Les
droita de proprietè littèraire et artistique dea etrangèrea reconnus par
la justice en Roumanie. – Bucureşti, 1906; Antiproiect de lege
asupra dreptului de autor. – Bucureşti, 1907.
143. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P.
451-452. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Ghyca-Dumbrăveni L.
Cîteva cuvinte în chestiunea ţărănească…
144. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 10. – P.
140-143. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Moruzi Sebastian.
Cîteva vederi în chestia ţărănească. – Fălticeni, 1907.
145. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1907. – Nr. 9. – P.
452-454. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Xenopol A. D. Mijloace
de îndreptare ale stării ţărănimii române. – Iaşi, 1907.
146. Socialdemocratism sau poporanism? // Viaţa românească.
– 1907. – Nr. 8. – P. 170-193; Nr. 9. – P. 313-341; Nr. 10. – P. 15-
48; Nr. 11. – P. 173-208; 1908. – Nr. 1. – P. 49-75; nr. 4. – P. 59-80.
1908
147. Contele L. N. Tolstoi: (Cu prilejul jubileului [de 80 de
ani]) // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 9. – P. 385-402. – (Semnat:
Şărcăleanu).
148. Democratismul* dlui Aurel C. Popovici // Viaţa românească. – 1908.
– Nr. 6. – P. 453-477. – (Semnat: C. S.).
131
149. Dr. Ion Radovici* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 4. –
P. 23. – (Semnat: Viaţa românească).
150. Imperiul* Habsburgilor şi politica românilor // Viaţa
românească. – 1908. – Nr. 11 (noiembrie). – P. 242-253.
151. Latifungiile* şi fărîmiţarea proprietăţii ţărăneşti // Viaţa
românească. – 1908. – Nr. 5 (1 mai). – P. 296-303.
152. Latifungiile* şi progresul economic // Viaţa românească. –
1908. – Nr. 3. – P. 448-453.
153. Mizeria ţărănimii şi repartizarea proprietăţii // Viaţa
românească. – 1908. – Nr. 1. – P. 99-110. – (Semnat: C. S.).
154. Pe terenul* principiilor // Viaţa românească. – 1908. – Nr.
10. – P. 93-104.
155. Pentru ce* s-au răsculat ţărani?: [Ecou la cartea cu acest
titlu de Radu Rosetti (Buc., 1908)] // Viaţa românească. – 1908. –
Nr. 8. – P. 254-278. – (Semnat: C. S.).
156. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P.
135-136. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Iermoloff Alexie. La
Russie agricole devant la crise arrare. – Paris: Hachtte, 1907.
157. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 12. – P.
460. – (Semnat: Sr.). – Rec. la cartea: L. B. Impresii de călătorie şi
cursurile de vacanţe din Iaşi…, 1908.
158. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P.
131-133. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Les plus belles pages de
Clemencean. Recueillies et annoteea Par Pascal Bonetti. – Paris:
Mericont, 1908.
159. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P.
136-138. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Lloyd Demarest H. The
Swiss Democracy The study of a Sovereign people. – London:
Unwin, 1908.
160. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 10. – P.
134-135. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Miliukov Paul. La orise
Russe. – Paris, 1907.
161. [Recenzie]* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 9. – P.
470-471. – (Semnat: C. S.). – Rec. la cartea: Müller-Guttenbrunn A.
Gotzendömmerung. Ein Kulturbild ans dem heutigen Ungarn. Dritte
Auflage. – Wien, 1908.
162. „Reformele”* // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 2. – P.
300-306.
163. Rezultatele* unei polemici // Viaţa românească. – 1908. –
Nr. 7. – P. 134-139. – (Semnat: C. S.).
132
164. Spovedanie* (către oamenii cinstiţi) // Liberalul – 1908. –
21 ori 27 martie. Nr. 22. – (Semnat: C. Scorţeanu).
1909
165. În jurul* unei calomnii: [Răspuns lui A. D. Holban] //
Viitorul. – 1909. – 13-16 august.
166. Lecţii practice: Organizaţia bisericii în Ardeal // Viaţa românească. –
1909. – Nr. 2. – P. 247-252. (Semnat: C. S.).
167. Ultimul cuvînt* // Viitorul. – 1909. – 20 august – 15
septembrie.
1910
168. Cuvinte uitate* // Viaţa românească. – 1910. – Nr. 12. –
P. 420-447.
169. Europa pentru un călător român din 1825: [Despre notele
de călătorie ale boierului muntean Constantin Golescu] // Viaţa
românească. – 1910. – Nr. 10. – P. 19-38. (Semnat Const.
Şărcăleanu).
170. „Neoiobăgia” dlui Gherea*, cum şi cu cine discută d.
Gherea // Viaţa românească. – 1910. – Nr. 11. – P. 239-255; Nr. 12.
– P. 420-447.
1911
171. „Colegiul unic” // Viaţa românească. – 1911. – Nr. 11. –
P. 273-280. (Semnat C. S.).
172. Cronica* internă. Întregirile necesare reformei electorale //
Viaţa românească. – 1911. – Nr. 12. – P. 472-477. – (Semnat: C. S.).
173. [Discurs* în clubul liberal ieşan] // Mişcarea. – 1911. – 4
ianuarie.
174. H. Taine* şi Revoluţia Franceză // Viaţa românească. –
1911. – Nr. 7. – P. 92. – (Semnat: St.).
175. [Oscar Wilde*: Prefaţă] // Wilde Oscar. Pescarul şi
sufletul său / Trad. de D.Anghel; Pref. de C. Stere. – Bucureşti:
Cartea românească, 1911, – 96 p.
1912
176. Băncile populare şi creditul ţărănesc // Viaţa românească.
– 1912. – Nr. 9. – P. 367-375. – (Semnat: C. S.).
177. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) // Viaţa
românească. – 1912. – Nr. 5-6. – P. 250-293.
133
178. Perspectivele războiului Austro-Rus şi România // Viaţa
românească. – 1912. – Nr. 11-12. – P. 265-280.
179. Post-scriptum:* Ceia ce nu putem admite // Viaţa
românească. – 1912. – Nr. 2. – P. 316.
180. Războiul din Balcani şi atitudinea României // Viaţa
românească. – 1912. – Nr. 9. – P. 378-387.
181. [Recenzie] // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 5-6. – P.
424-425. – (Semnat: St.) – Rec. la cartea: Rosetti Radu. Păcatele
sulgerului. – Bucureşti, 1912.
182. [Stere declară*…] // Mişcarea. – 1912. – 8 noiembrie.
1913
183. Industria* mică // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 7.
184. Învăţăminte* din războiul balcanic // Viaţa românească. –
1913. – Nr. 1.– P. 99-107. – (Semnat: C.S.).
185. Rezultatele tratatului de la Bucureşti // Viaţa românească.
– 1913. – nr. 7-8. – P. 184-194.
186. „Viaţa românească”* jidovito-antisemită // Viaţa
românească. – 1913. – Nr. 10. – P. 116-117.
1914
187. [Discurs rostit în sala „Cinema Modern” cu ocazia
constituirii Ligii reformelor] // Mişcarea. – 1914. – 5 iulie.
188. Jos Austria?* // Universul. – 1914. – 21 iulie; Românul. –
1914. – 27 iulie.
189. Partidele politice* şi reformele: [Expunere la adunarea
plenară a clubului liberal Iaşi] // Mişcarea. – 1914. – 28 iunie.
190. Raport* al comisiei pentru propunerea de revizuire a
constituţiei: Dezbaterile Adunării Deputaţilor // Buletinul oficial. –
1914. – Nr. 7 (1 martie). – P. …
191. România şi războiul european // Viaţa românească. –
1914. – Nr. 10-12. –. P. 207-230.
192. [Scrisoare deschisă*, adresată deputatului liberal de
Mehedinţi, T. Burileanu] // Mişcarea. – 1914. – 8 iulie.
1915
193. Basarabia* românească // Moldova. – 1915. – 27 martie.
194. Discursul dlui Take Ionescu // Viaţa românească. – 1915.
– Nr. 10-12. – P. – 161-211. – (Semnat: Din carnetul unui solitar).
195. Idealul* naţional şi regatul românesc // Moldova. – 1915.
– 17 aprilie.
134
196. Pentru ce sunt un trădător // Viaţa românească – 1915. –
Nr. 5-6. – P. 169-194. – (Semnat: Din carnetul unui solitar).
197. „Puhoiul… // Viaţa românească. – Nr. 7-9. – P. 13-25. –
(Semnat. Din carnetul unui solitar).
198. Responsabilităţile* războiului // Moldova. – 1915. – 17
martie.
199. [Un articol] // Viaţa românească. – 1915. – Nr. 5.
1916
200. Către părinţi* // Mişcarea. – 1916. – 5 februarie.
1917
201. Alianţa* noastră şi războiul // Lumina. – 1917. – 8 sept.
202. Ameninţări* // Lumina. – 1917. – 25 decembrie.
203. Armistiţiu?*… // Lumina. – 1917. – 26 noiembrie.
204. Autonomia* Basarabiei? // Lumina – 1917. – 3
septembrie.
205. Basarabia* şi revoluţia din 1905 // Lumina. – 1917. – 25
octombrie.
206. Basarabia* şi „Ţara Mumă” // Lumina. – 1917. – 26
octombrie.
207. Bazinul* Dunării şi românii // Lumina. – 1917. – 6
septembrie.
208. Bilanţul* // Lumina – 1917. – 3 octombrie.
209. Cauzele* războiului mondial // Lumina. – 1917. – 4
septembrie.
210. Către cetitori* // Lumina. – 1917. – 1 septembrie.
211. Cimitirul* / / Lumina. – 1917. – 24 octombrie.
212. Confederaţia* Balcanică // Lumină. – 1917. – 3
noiembrie.
213. Consecinţele* financiare ale dezastrului // Lumina. –
1917. – 2, 3, 22 septembrie.
214. Contele* Czernin şi rolul Austriei // Lumina. – 1917. – 7
octombrie.
215. Criza* morală // Lumina. – 1917. – 4 octombrie.
216. Cumpăna…* // Lumina. – 1917. – 6 decembrie.
217. Cuvinte uitate* // Lumina. – 1917. – 16 decembrie.
218. Dar România?*… // Lumina. – 1917. – 27 noiembrie.
219. Democraţiile* apusene şi România // Lumina. – 1917. –
23 decembrie.
135
220. Dezagregarea* economică în Rusia // Lumina. – 1917. –
19 septembrie.
221. Dies iral* // Lumina. – 1917. – 6 septembrie.
222. Din calvarul Basarabiei* // Lumina. – 1917. – 17
octombrie.
223. Dinastia* şi Ţara // Lumina. – 1917. – 22 decembrie.
224. D-l I.Brătianu* în momentul declarării războiului
european // Lumina. – 1917. – 5 noiembrie.
225. D-l C. Iarca* şi „Lovitura de stat” // Lumina. – 1917. – 19
octombrie.
226. D-l Nicolae Iorga – Ucraina* // Lumina. – 1917. – 10 februarie.
227. Dreptul Basarabiei* asupra României // Lumina. – 1917.
– 28 octombrie.
228. După declararea războiului. – Tragica întrebare //
Lumina. – 1917. – 9 noiembrie.
229. Exces* de abilitare… // Lumina. – 1917. – 10 decembrie.
230. Fatala* schimbare de front // Lumina. – 1917. – 10
septembrie.
231. „Federaţia* Mării Negre…” // Lumina. – 1917. – 29
decembrie.
232. Finlanda* // Lumina. – 1917. – 28 septembrie.
233. „Gazette de Lausanne”* şi „Lumina” // Lumina. – 1917.
– 10 noiembrie.
234. „Glasul* celui ce strigă în pustiu…” // Lumina. – 1917. –
17 septembrie.
235. Glasul realităţii* // Lumina. – 1917. – 1, 15, 16
septembrie.
236. Haosul…* // Lumina. – 1917. – 13 noiembrie.
237. Idealul* naţional // Lumina. – 1917. – 1 octombrie.
238. Ironiile* istoriei // Lumina. – 1917. – 2 decembrie.
239. În ceasul* al doisprezecelea… // Lumina. – 1917. – 9
decembrie.
240. În faţa* cugetului // Lumina. – 1917. – 28 noiembrie.
241. Înţelegerea* şi România după defecţiunea rusă // Lumina.
– 1917. – 30 decembrie.
242. „Le temps”* şi „Lumina” // Lumina. – 1917. – 5
octombrie.
243. Lituania* // Lumina. – 1917. – 13 octombrie.
244. Mahomedanii* din Rusia // Lumina. – 1917. – 6
octombrie.
136
245. Maximaliştii* şi Kerenski // Lumina. – 1917. – 5
septembrie.
246. Mesagiul* aerian de pace // Lumina. – 1917. – 4
decembrie.
247. Morala* fabulei // Lumina. – 1917. – 12 septembrie.
248. Naţionalism?... // Lumina. – 1917. – 17 decembrie.
249. Noul moment* în revoluţia rusă // Lumina. – 1917. – 11
noiembrie.
250. „Omul drept”…* // Lumina. – 1917. – 12 octombrie.
251. „Opinia* publică şi războiul // Lumina. – 1917. – 13
septembrie.
252. Orgia* antantistă // Lumina. 1917. – 6 noiembrie.
253. Orientare* spre Rusia?.. // Lumina. – 1917. – 4 noiembrie.
254. Paradoxul* fundamental // Lumina. – 1917. – 30
septembrie.
255. Pentru* o „damă Voalată…” // Lumina. – 1917. – 23
septembrie.
256. Pentru unirea* sufletească // Lumina. – 1917. – 1 august.
257. Perspective* de pace? // Lumina. – 1917. – 14 noiembrie.
258. Petrograd – Iaşi* // Lumina. – 1917. – 16 noiembrie.
259. Petrograd* şi Isonzo // Lumina. – 1917. – 15 noiembrie.
260. Politica* agresivă şi revendicările ţărănimii în Rusia //
Lumina. – 1917. – 20 septembrie.
261. Politica* de suburbie… // Lumina. – 1917. – 8 decembrie.
262. „Pontifii…”* // Lumina. – 1917. – 13 decembrie.
263. Preţioase* mărturisiri // Lumina. – 1917. – 16 octombrie.
264. Pro domo*: [Ciclu de articole] // Lumina. – 1917. – 5-9
septembrie.
265. Propunerea* de pace // Lumina. – 1917. – 17 noiembrie.
266. Provinciile* Baltice // Lumina. – 1917. – 21 februarie.
267. Război sau nebunie”…? // Lumina. – 1917. – 27
septembrie.
268. Războiu* „fără rizic şi sacrificii” // Lumina. – 1917. – 11
septembrie.
269. Războiul* şi chestiunea ucraineană // Lumina. – 1917. –
25 septembrie.
270. Războiul* şi orientul european // Lumina. – 1917. – 7
septembrie.
271. Războiul* şi revoluţia din Rusia // Lumina. – 1917. –. 5
septembrie.
137
272. Răspunderea* istorică: Plan greşit… // Lumina. – 1917. –
6, 8, 9, 10 octombrie.
273. Revoluţia* din Rusia // Lumina. – 1917. – 18 septembrie.
274. Regimul* din Iaşi şi pacea // Lumina. – 1917. – 24
noiembrie.
275. Revoluţia* ucraineană şi România // Lumina. – 1917. – 20
septembrie.
276. România* în faţa istoriei mondiale // Lumina. – 1917. – 9
noiembrie.
277. România* şi Republica Rusă // Lumina. – 1917. – 21
septembrie.
278. Românii* şi vecinii lor la Nord: Polonia şi Ucraina //
Lumina. – 1917. – 10, 24, 26 septembrie.
279. Rumaenische* Kunstausstellung // Lumina. – 1917. – 14
septembrie.
280. Ruptura*. Ultima nădejde // Lumina. – 1917. – 3
noiembrie (8 noiembr.?).
281. Rusia* pacifistă. // Lumina. – 1917. – 21 noiembrie.
282. Secretele* înţelegerii… // Lumina. – 1917. – 3 decembrie.
283. „Societatea* naţiunilor…” // Lumina. – 1917. – 21
septembrie.
284. Sovietul* din Petrograd şi pacea // Lumina. – 1917. – 27
octombrie.
285. Suveranitatea* de Stat şi „Independenţa Balcanică” //
Lumina. – 1917. – 12 octombrie.
286. Tragedia…* // Lumina. – 1917. – 21 octombrie.
287. Tragedia* regelui Carol // Lumina. – 1917. – 11
octombrie.
288. Tratativele* de pace şi situaţia României // Lumina. –
1917. – 19 decembrie.
289. Trădarea* faţă de Rusia // Lumina. – 1917. – 24
septembrie.
290. „Ţara legală”* şi războiul // Lumina. – 1917. – 14
septembrie.
291. Ucraina* // Lumina. – 1917. – 24 septembrie.
292. Ucraina* şi maximaliştii // Lumina. – 1917. – 25
decembrie.
293. Uitare…* // Lumina. – 1917. – 29 octombrie.
294. Ultimul* prilej // Lumina. – 1917. – 14 decembrie.
295. Un cetitor* prieten // Lumina. – 1917. – 19 septembrie.
296. Un an…* // Lumina. – 1917. – 7 decembrie.
138
297. Un incident*. – D-l Brătianu pe calea pierzaniei //
Lumina. – 1917. – 7 noiembrie.
298. Un paradox* economic // Lumina. – 1917. – 29 septembrie.
299. Unde ne ducea * victoria Rusiei… // Lumina. – 1917. –
22 octombrie.
300. Unui adversar* cinstit! // Lumina. – 1917. – 2 octombrie.
1918
301. Basarabia* şi România Mare // Lumina. – 1918. – 14
noiembrie. (1 noiembrie, stil nou).
302. Blestemul* Basarabiei // Lumina. – 1918. – 20 ianuarie.
303. Calea* de mîntuire // Lumina. – 1918. – 5 aprilie.
304. Calea mîntuirii* // Lumina. – 1918. – 14 martie.
305. Ce face* guvernul din Iaşi?.. // Lumina. – 1918. – 23
ianuarie.
306. Ceasul…* // Lumina. – 1918. – 12 februarie.
307. Ceasul cel mare* // Lumina. – 1918. – 10 noiembrie.
308. Chestia* marilor proprietari în Basarabia // Lumina. –
1918. – 18 septembrie.
309. Clipele* sunt numărate // Lumina. – 1918. – 16 februarie.
310. „Combinaţiuni”* ministeriale”… // Lumina. – 1918. – 14
februarie.
311. Conlucrarea frăţească* // Lumina. – 1918. – 16
noiembrie (3 noiembrie, stil nou).
312. Contele* Hertling şi ordinea mondială // Lumina. – 1918.
– 2 martie.
313. Datoria momentului* // Lumina. – 1918. – 6 noiembrie.
314. Democraţie?*… // Lumina. – 1918. – 13 martie.
315. Destinul* s-a împlinit… // Lumina. – 1918. – 9 martie.
316. „După cererea* comandamentului rus”… // Lumina. –
1918. – 9 februarie.
317. Europa de mîine* şi naţiunea română // Lumina. – 1918.
– 9 noiembrie .
318. Exproprierea* // Lumina. – 1918. – 18 iunie.
319. Federaţia* Volgii şi Republica Siberiei // Lumina. – 1918.
– 18 ianuarie.
320. Federaţiunea* cazacilor // Lumina. – 1918. – 17 ianuarie.
321. Frontul unic* // Lumina. – 1918. – 5 noiembrie.
322. Grupul poporanist”* // Lumina. – 1918. – 5 iunie.
323. Guvernul* Marghiloman // Lumina. – 1918. – 21 martie.
139
324. Hotărîrea* din Brest-Litovsk // Lumina. – 1918. – 1
februarie, . ori 5 februarie?
325. În ajunul* tratativelor de pace // Lumina. – 1918. – 25
februarie.
326. În ceasul* cel greu // Lumina. – 1918. – 5 martie.
327. În Cetatea* Petru şi Pavel… // Lumina. – 1918. – 19 ianuarie.
328. În nădejdea* Ucrainei // Lumina. – 1918. – 6 ianuarie.
329. În pragul* vieţii noi // Lumina. – 1918. – 11 noiembrie
(stil nou).
330. La Chişinău!*… // Lumina. – 1918. – 31 ianuarie.
331. Lamentaţii* tardive… // Lumina. – 1918. – 1 ianuarie.
332. Nicolae Iorga* şi Nicolai Romanov // Lumina. – 1918. – 8
februarie.
333. Nimeni* nu e prooroc… // Lumina. – 1918. – 1 februarie.
334. Noi perspective* pentru România // Lumina. – 1918. – 22
februarie.
335. Nouă ordine* internaţională sau „Pace în armată”?... //
Lumina. – 1918. – 11 martie.
336. Noul guvern* din Iaşi // Lumina. – 1918. – 17 februarie.
337. O pledoarie* postumă // Lumina. – 1918. – 28 februarie.
338. Pacea* puterilor centrale // Lumina. – 1918. – 15
februarie.
339. Pentru presa* liberă din Iaşi // Momentul. – 1918. – 10
aprilie; Lumina. – 1918. – 13 martie.
340. Perspectivele* În faţa situaţiunii // Lumina. – 1918. – 31
octombrie (stil nou)
341. Peste Prut*… // Lumina. – 1918. –. 4 februarie.
342. Pro domo * // Momentul. – 1918. – 4, 7 aprilie.
343. Pro domo* V. După declararea războiului. Tragică
întrebare // Momentul. – 1918. – 8 aprilie.
344. Problema* Dunării // Lumina. – 1918. – - 28 februarie.
345. Problema* păcii universale // Lumina. – 1918. – 10
martie.
346. Problema românească*, o problemă europeană //
Lumina. – 1918. – 4 noiembrie (stil nou)
347. Programul* noului guvern // Lumina. – 1918. – 24 martie.
348. „Proroci de nenorocire” // Lumina. – 1918. – 30 martie; 1
aprilie.
349. Putregaiul*… // Lumina. – 1918. – 21 ianuarie.
350. Rada* din Kiev şi Guvernul din Iaşi // Lumina. – 1918. –
7 februarie.
140
351. Rădăcina* răului // Lumina. – 1918. – 3 aprilie.
352. Războiu* nenorocit şi zadarnic” // Lumina. – 1918. – 11
februarie.
353. Regatul* Român sub protecţiunea Republicii Ucrainene //
Lumina. – 1918. – 27 ianuarie.
354. Reminiscente* istorice // Lumina. – 1918. – 27 februarie.
355. Românul* nu piere… // Lumina. – 1918. – 26 februarie.
356. Rusia* de mîine // Lumina. – 1918. – 16 ianuarie.
357. Schimbare* de front?... // Lumina. – 1918. – 6 februarie.
358. Statele mici* şi ordinea internaţională // Lumina. – 1918. –
12 martie.
359. Şi acum*, după dezastru… // Lumina. – 1918. – 30 martie.
360. Tirania* agravată de corupţie // Lumina. – 1918. – 16
martie.
361. Ţăranii* basarabeni şi România // Lumina. – 1918. – 22
martie.
362. Ucraina* independentă // Lumina. – 1918. – 15 ianuarie.
363. Ultima* posibilitate?... // Lumina. – 1918. – 23 februarie.
364. Un ideolog* anonim // Lumina. – 1918. – 15 martie.
365. Un panslavist* basarabean… // Lumina. – 1918. – 4
martie.
1920
366. Consecinţele economice ale Tratatului din Versailles //
Viaţa românească. – 1920. – nr. 8. – P. 181-205.
367. Interview* cu d. C.Stere // Adevărul. 1920. – 11 iunie.
368. O voce engleză despre Tratatul din Versailles // Viaţa
românească. – 1920. – Nr. 7. – P. 84-109.
369. „Pax britannica”: (O nouă îndrumare în evoluţia
organizaţiunilor politice) // Viaţa românească. – 1920.– Nr. 6. – P.
407-426.
1921
370. Calea mîntuirii* // Aurora. – 1921. – 21 decembrie.
371. Caracterul* partidului ţărănesc // Viaţa Basarabiei
(ziarul). – 1921. – Septembrie.
372. Cele două căi* // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. –
Septembrie.
373. Colaborare?* // Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. –
Septembrie.
141
374. Constituanta* sau Camerele de revizuire // Aurora. –
1921. – 19 decembrie.
375. Criza în sînul* partidului ţărănesc din Basarabia // Viaţa
Basarabiei (ziarul). – 1921. – Septembrie.
376. Cuvîntarea* din 4 martie 1921 [judeţul Soroca] //
Monitorul Oficial. – 1921. – 12 martie, (Nr. 56).
377. Cuvîntarea* din 5 martie 1921 [judeţul Soroca] //
Monitorul Oficial. – 1921. – 13 martie, (Nr. 57).
378. Explicaţii* asupra poporanismului // Aurora. – 1921. – 3
decembrie.
379. Legea* agrară şi politica generală // Viaţa Basarabiei
(ziarul). – 1921. – Septembrie.
380. Partidul Ţărănesc* în Basarabia şi acţiunea politica //
Viaţa Basarabiei (ziarul). – 1921. – Nr. 36.
381. Partidul Ţărănesc* şi muncitorimea orăşenească //
Aurora. – 1921. – 3 decembrie.
382. Partidul* Ţărănesc şi „Puterea” // Viaţa Basarabiei
(ziarul). – 1921. – septembrie.
383. Procedura* de revizuire // Aurora. – 1921. – 18
decembrie.
384. Rostul* partidelor politice // Viaţa Basarabiei (ziarul). –
1921. – septembrie.
1922
385. Din carnetul unui solitar: Garanţiile drepturilor cetăţeneşti
în Anteproiectul de Constituţie al Partidului Ţărănesc // Viaţa
românească. – 1922. – Nr. 11. – P. 215-227. – (Semnat: C. S.).
386. Din carnetul unui solitar: Supremaţia legii // Viaţa
românească. – 1922. – Nr. 10. – P. 5-20. – (semnat: C.S.).
387. Din carnetul unui solitar: Suveranitatea naţională şi
Constituantă // Viaţa românească. – 1922. – Nr. 9. – P. 109-125. –
(semnat. C. S.).
388. Din carnetul unui solitar – „Viziunea lui Babouc” // Viaţa
românească. – 1922. – Nr. 8. – P. 193-203. – (Semnat: C. S.).
389. Ororile din Basarabia* // Aurora. – 1922- – 7 ianuarie. –
P. 1.
390. Supremaţia* legii: Eseu // Viaţa românească. – 1922. –
Nr. 11. – P. 15-20.
391. Suveranitatea* şi Constituanta // Viaţa românească. –
1922. – Nr. 10. – P. 119-125.
142
1923
392. Cauzele şi perspectivele revoluţiei ruse // Viaţa
românească. – 1923. – Nr. 10-11. – P. 5-37; Nr. 12. – P. 238-297;
1924. – Nr. 1. – P. 99-114; Nr. 4. – P. 5-41; Nr. 5. – P. 242-268; Nr.
6. – P. 389-408.
393. Criza mondială // Viaţa românească. – 1923. – Nr. 5. – P.
249-276.
394. Descompunerea* vechiului regim. [rus] // Viaţa
românească. – 1923. – Nr. 10-11. – P.
395. Din carnetul unui solitar. Memoriile d-lui M. Paleologul //
Viaţa românească. – 1923. – Nr. 7. – P. 83-97. – (Semnat: C. S.).
396. Din carnetul unui solitar. „Pacea lumii” // Viaţa
românească. 1923. – Nr. 1. – P. 68-78. – (semnat: C. S.).
397. Din carnetul unui solitar. „Utopii…” // Viaţa românească.
– 1923. – Nr. 3. – P. 433-445. – (Semnat. – C.S.).
1924
398. Cuvîntarea d-lui C. Stere [la şedinţa solemnă a
proclamării „Unirei” din 27 martie 1918] // Bogos D. La răspîntie;
Moldova de la Nistru în anii 1917-1918. – Chişinău: Tip. „Glasul
Ţării, 1924. – P. 137-139.
399. Forţele* sociale şi revoluţia din 7 noiembrie 1917 // Viaţa
românească.-- 1924. – Nr. 6. – P. 389, 392, 405, 408. –
400. [„Nu pot accepta*… această justificare”] // Adevărul. –
1924. – 24 februarie.
401. O scrisoare* a d-lui C. Stere // Adevărul. – 1924. – 30
ianuarie; Aurora. – 1924. – 31 ianuarie.
402. Revoluţia* şi războiul // Viaţa românească. – 1924. – Nr.
4. – P.
403. Stihia*: [revoluţia rusă din 1917] // Viaţa românească. –
1924. – Nr. 1. – P.
404. Tribulaţiile* şi agonia guvernului provizoriu prezidat de
Kerenski // Viaţa românească. – 1924 – Nr. 5. – P. 268.
1925
405. Explicaţii* asupra poporanismului // Aurora. – 1925. – 23
martie.
1926
143
406. [Demisia* guvernului: Interviu] // Adevărul. – 1926. – 26
februarie; Aurora. – 1926. – 27 februarie.
407. [Pentru o înţelegere* cu Partidul Naţional ] // Adevărul. –
1926. – 28 ianuarie.
408. Un răspuns lămurit*… [cu privire la întrevederea cu
generalul Averescu] // Aurora. – 1926. – 13 martie.
1927
409. [„Chestiunea dinastică?*. Dar ea nu există”. Stere contra
lui Brătianu] // Adevărul. – 1927. – 3 noiembrie.
1928
410. [Dintr-un discurs* de la Chişinău] // Adevărul. – 1928. –
23 noiembrie.
411. [În lunga mea carieră* politică am fost deprins să refuz
portofolii…” // Adevărul. – 1928. – 4 decembrie.
412. [Iuliu Maniu* v-a dat lozinca de luptă: Cuvîntare rostită la
Ploieşti] // Dreptatea. – 1928. – 22 februarie.
413. [Const. Stere* intervievat] // Adevărul. – 1928. – 31
martie; Dreptatea. – 1928. – 01 aprilie.
1929
414. [Interviul lui Stere*, care semnalează divergenţele cu
conducerea P.N.Ţ.] // Adevărul. – 1929. – 24 februarie.
415. M.Carp. Studiul* Limbii Rămâne în şcoala secundară:
[Prezentare a manualelor pentru cl. 1, 2, 3, 4, semnate de M. Carp] //
Viaţa românească. – 1929. – Nr. 7-8. – P. 201-203. – (semnat: V.
R.).
1930
416. Aparenţele* şi realităţile „Cazului Stere” // Adevărul. –
1930. – 9 mai. – P. 1, 2.
417. „Asimilare”!* // Adevărul. – 1930. – 18 mai. – P. 3.
418. Chemarea* // Adevărul. – 1930. – P. 8 mai. – P. 1, 2.
419. Conflict* de ideologii // Adevărul. – 1930. – 6 mai. – P. 1.
420. Cu piciorul stîng*… // Adevărul. – 1930. – 22 mai. – P. 3.
421. Cuvîntul din urmă* al Dlui C. Stere: Scrisoare pentru
ţărănimea basarabeană adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de
Soroca // Adevărul. – 1930. – 10 aprilie. – P. 3.
422. [Discursul* parlamentar al lui C. Stere din 9 decembrie
1930] // Monitorul Oficial. – 1930. – 29 decembrie (Nr.16) – P. 227.
144
423. Documentări* şi lămuriri politice // Adevărul. – 1930. – 1
iunie.
424. Documentări* şi lămuriri politice. Preludii: (Acesta e
titlul general al serialului]. Publicistul şi omul politic. // Adevărul. –
1930. – 3 mai.
425. „Domnul preşedinte” // Adevărul. – 1930. – 17 mai. – P.
3.
426. Fuziunea* // Adevărul. – 1930. – 15 mai. – P. 1, 2.
427. Guvernul Maniu* din 10 noiembrie 1928 // Adevărul. –
1930. – 21 mai.
428. Interviul* acordat de Stere ziarului „Avîntul” din Iaşi //
Adevărul. – 1930. – 25 aprilie.
429. În judecata conştiinţei* cetăţeneşti // Adevărul. – 1930. –
29 mai. – P. 3.
430. Închegarea* Partidului ţărănesc // Adevărul. – 1930. – 14
mai. – P. 1, 2.
431. Încheiere:* Pentru Partidul Naţional Ţărănesc // Adevărul.
– 1930. – 1 iunie. – P. 3.
432. La răspîntie* // Adevărul. – 1930. – 21 aprilie ; 13 mai.
ori 10 mai. – P. 1. 2.
433. 9 octombrie 1929* // Adevărul. – 1930. – 23 mai. – P. 3.
434. O scrisoare* a dlui C. Stere // Adevărul. – 1930. – 3 iunie.
435. Obîrşia* „Cazului Stere” // Adevărul. – 1930. – 4 mai. –
P. 1, 2.
436. Pe pragul* puterii // Adevărul. – 1930. – 16 mai. – P. 3.
437. Publicistul şi omul politic* // Adevărul. – 1930. – 3 mai.
– P. 1, 2.
438. Scrisoare de demisie* din Partidul Naţional Ţărănesc
adresată Dlui Iuliu Maniu // Adevărul. – 1930. – 6 aprilie. – P. 6.
439. Scrisoare de demisie din Partidul Naţional Ţărănesc
adresată d-lui Iuliu Maniu 4/IV.1930, Bucureşti // Stere C.
Documentări şi lămuriri politice. Preludii… - Bucureşti, 1930. – P.
254-255..
440. Spre festivalul* din 27 martie // Adevărul. – 1930. – 25
mai. . P. 3.
441. Spre un regim dictatorial* // Adevărul. – 1930. – 24 mai.
– P. 3.
442. 3 aprilie 1930* // Adevărul. – 1930. – 28 mai. – P. 3.
443. [Un discurs* de doctrinar…] // Adevărul. – 1930. – 11
decembrie.
145
1931
444. Am dovedit* şi data aceasta că am dreptul să vorbesc în
numele populaţiunii basarabene: [Interviu] // Adevărul. – 1931. – 5
iunie.
445. [„Nu cer invalidarea* alegerilor de la Soroca…” //
Adevărul. – 1931. – 22 iunie.
1932
446. Ce este ţărănimea?* // Zările. – 1932. – 27 martie.
447. Condiţiunile progresului social* // Zările. – 1932. – 10
aprilie.
448. Importante* declaraţiuni ale dlui C. Stere // Adevărul. –
1932. – 27 septembrie.
449. Politica* economică şi socială // Zările. – 1932. – 6 mai.
450. Uniunea muncitorească* // Zările. – 1932. – 3 aprilie.
1933
451. Cum am devenit director al „Vieţii româneşti: Amintiri
fugare // Viaţa românească. – 1933. – Nr. 1-2. – P. 11-15.
452. De vorbă cu d. C. Stere*. [Interviu] /. Interlocutor L.S. //
Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 19 martie. – (Semnat: L. S.).
453. Întîmplări [sau „Întîlniri”?] fortuite*: (conferinţă
dezvoltată, la 8 decembrie 1932 la cercul „Libertatea”) // Adevărul
literar şi artistic. – 1933. – 1 ianuarie.
1934
454. [Îmi exprim* dezacordul vizavi de închiderea aşa-
numitului „Caz Stere”] // Adevărul. – 1934. – 24 februarie.
1935
455. Nostalgii // Revista Asociaţiei Învăţătorilor din oraşul şi
judeţul Bălţi. – 1935. – Nr. 1. – P. 30-31.
456. Personajiile* din „Ciubăreşti” // Adevărul. – 1935. – 17
mai.
1936
457. Limba şi geniul naţional: [Fragm. din studiul „Social-
democratism sau poporanism”] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr.
10.– P. 9-13.
146
458. Un om: G.Ibrăileanu: [Un strigăt de deznădejde la
moartea prietenului] // Viaţa românească. – 1936. – Nr. 4-5. – P. 1.
1937
459. [Din ultimul volum „În preajma revoluţiei”] // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 126-128.
460. În preajma revoluţiei* [ori „În voia valurilor”] (Icoane
din Siberia) // Cardaş G. Poeţii şi prozatorii Basarabiei… – 1937.
461. Sfîrşitul romanului „În preajma revoluţiei”: În loc de
încheiere sau încheiere. // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P.
124-128.
1939
462. [Scrisoare către I. Bordea din 7 ianuarie 1920] //
Însemnări ieşene. – 1939. – Nr. 7. – P. 47.
1971
463. Const. Stere: Iubite Ibrăilene: [28 scrisori din anii 1906-
1932, unele fără dată, pline de conţinut] // Scrisori către G.
Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr. Botez, I. Lăzărescu
ş.a.; Cu o pref. de Al. Dima şi N. I. Popa. – În patru vol. – Bucureşti:
Minerva. Vol. 2. – 1971. – P. 369-381.
464. Într-o închisoare: [[poezie, scrisă la 31 dec. 1892] //
Scrisori către G. Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr.
Botez, I. Lăzărescu ş-a; Co pref. de N. I, Popa. – În 4 vol. Bucureşti:
Minerva. – Vol. 2. – 1971. – P. 381.
1972
465. De la C. Stere: D-sale d-lui C. Dobrogeanu-Gherea //
Dobrogeanu Gherea C. Corespondenţă / Ediţie, studiu introductiv şi
note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin: Studii şi documente. –
Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 303.
466. Scrisoare* către O. Goga: Mănăstirea Neamţ, 25 aug.
1907 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 51.
467. Scrisoare* către O. Goga: Mănăstirea Neamţ, 28 aug.
1908 // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 51.
468. Scrisoare* către O. Goga: Iaşi, 9/22 oct. 1910 // Viaţa
românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 52.
469. Scrisoare* către O. Goga: Arad, 7 mart. 1912 // Viaţa
românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 54-55.
147
470. Scrisoare( către O. Goga: s.b. 1912 // Viaţa românească. –
1972. – Nr. 2. – P. 55.
471. Scrisoare* către O. Goga: Bucureşti, 7 ian. 1913 // Viaţa
românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 55.
1976
472. „Din tumultul activităţii mele politice” // Manuscriptum.
– 1976. – Nr. 2. – P. 141-150.
473. Poporanism* sau social-democraţie // Ro Lit. – II, 9. –
1976. – Nr. 28 (8 iul.). – P. 13.
1979
474. Prefaţă // Stere C. Scrieri / Ed. îngr., studiu intr.. şi note de
Z. Ornea. – Bucureşti: Minerva.- 1979, – P. 35-37.
1982
475. Scrisori emisie de C. Stere: Stimate domnule Kirileanu; Stimate d-
le Simonescu // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În patru vol. –
Bucureşti: Minerva. –– 1982. – Vol. 4. – P. 306-308.
476. Const. Stere: Dragă Ibrăilene: [18 scrisori din anii 1897-
1920 pe diversă tematică] // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol.
– Bucureşti: Minerva, 1982. – V.4.- P. 113-120.
1983
477. Constantin Stere: Mult iubite; Iubite; Mult iubite
Octaviene; Iubite Octaviene:[Scrisori adresate lui Octavian Goga din
4, 11 febr. 1912 şi 16 martie 1913] // Octavian Goga în
Corespondenţă / Ed. îngr. de M. Bordeianu şi Şt. Lemny. –
Bucureşti: Minerva, 1983. – P. 407-411. – De văzut şi P.P. 78-79,
11-113 şi toate celelalte pagini indicate la numele Stere C. din P.
532.
1988
478. Contele L.N. Tolstoi: (Cu prilejul jubileului) // Nistru. –
1988. – Nr. 9. – P. 139-155. – Cu alfabet rus.
479. Impresii: [monologul lui C. Stere înregistrat de G.
Bezviconi despre romanul „În preajma revoluţiei”] // Orizontul. –
1988. – Nr. 12. – P. 58-59.
148
480. „În preajma* revoluţiei” // Romanul românesc în
interviuri / Antologie, îngr. sinteze bibliogr. de Aurel Sasu şi
Mariana Vartic. – . Bucureşti, 1988. – V.3.- Partea II.- P. 620-670.
481. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) / Îngr. text. şi nota
de V. Badiu // Nistru. – 1988. . Nr. 4. – P. 84-122. – (Cu alfabet rus.
– Foto. la P.P. 84, 88, 99, 108, 109).
482. Talentul descriptiv al lui C. Stere: [Fragmente alese din
diverse scrieri steriene] // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 66-67. –
(Cu alfabet rusesc).
483. Omul perfect; Henrik Ibsen; Palissot şi Palissotism // Lit.
şi arta. – 1988. – 15 iunie. – P. 8.
1989
484. Din notiţele unui observator ipohondric / Îngrijirea
textului de A. Donos // Tinerimea Moldovei. – 1989. – 24 mai. – (Cu
alfabet rus).
485. În preajma revoluţiei: Roman. Prolog: Smaragda
Theodorovna // Nistru. – 1989. – Nr. 1. . P. 16-76; Nr. 2. – P. 11-68.
– (Cu alfabet rus).
1990
486. Arta socială: Limba literară; Ce cerem de la artist / Îngr.
textelor, şi comentariile de V. Badiu // Rev. de lingvistică şi ştiinţă
literară. – 1990. – Nr. 3 – P. 78-83.
487. Arta şi poporul: Arta pentru popor; Artele frumoase;
Literatura dramatică / Îngr. textelor şi comentariile de V. Badiu //
Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 78-89.
488. Autonomia* Basarabiei? Ieri şi azi // Convorbiri literare. –
1990. – Nr. 10. – P. 8.
489. Filosofia tendinţelor sociale în artă; Poporanismul;
Motivele artei; Poporul în artă şi literatură / Îngr. textelor şi
comentariile de V. Badiu //Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. –
1990. – Nr. 4. – P. 56-63.
490. În voia valurilor: (Icoane din Siberia) // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea a doua. – Vol. (3-4) / Ed. îngr. de
V. Badiu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 408-460.
491. Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi
despre… [Note, impresii, convorbiri] // Basarabia. – 1990. – Nr. 11.
– P. 129-150. – (Materialele sunt reproduse din vol. III (R-S) al
ediţiei „Romanul românesc în interviuri. O istorie autobiografică,
149
vol. III. – Partea a II-a”. – Bucureşti, 1988. – (Ed. îngr. de A. Sasu şi
M. Vartic).
492. Limba şi geniul naţional // Scriitori de la „Viaţa
Basarabiei”: poezie, proză, critică ţi publicistică literară / Selecţie,
pref., note de Al. Burlacu şi Alina Ciobanu. – Chişinău: Hiperion,
1990. – P. 293-297. – (Cu o notiţă biografică).
493. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere (I):
Arta socială; Limba literară; Ce cerem de la artist? // Revistă de
lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 3. –P. 78-83. – (Îngr. text.
şi coment. de V. Badiu).
494. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere (II):
Filosofia tendinţelor sociale în artă; Poporanismul; Motivele artei;
Poporul în artă şi literatură; // Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară.
– 1990. – Nr. 4. – P. 56-63. – (Îngr. text. şi coment. de V. Badiu).
495. Probleme de estetică în viziunea lui Constantin Stere
(III): Arta şi poporul. Arta şi luptele sociale; Arta pentru popor;
Artele frumoase; Literatura dramatică // Revistă de lingvistică şi
ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 78-89. – (Îngr. text. şi coment.
de Vasile Badiu).
1991
496. Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept:
studiu sociologic şi juridic: (Teză de licenţă în drept) // Stere C. În
viaţă în literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului,
publicistului, polemistului: Articole, studii, cronici şi comentarii
estetice, literare, filosofice social-politice / Ed. îngr. şi note de V.
Badiu. – Chişinău: 1991. – P. 261-366. – (Seria „„Scrieri”).
497. O scrisoare inedită a domnilor P. Halippa şi C. Stere şi
altor deputaţi din Basarabia adresată regelui României Ferdinand I. //
Cuvântul. – 1991. – 15 martie. – P. 2.
498. Obîrşia „Cazului Stere” // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. –
P. 143-147.
1992
499. Scrisoare adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca,
pentru ţărănimea basarabeană // Basarabia. – 1992. – Nr. 4. – P. 83-
90.
1993
150
500. Cuvîntarea domnului profesor Constantin Stere la şedinţa
Sfatului Ţării din 27 martie // Glasul naţiunii. – 1993. – Nr. 12
(martie). – P. 6.
1995
501. Trădare faţă de Rusia; Peste Prut // Contrafort. – 1995. –
Nr. 5-6 (mart.-apr.) – P. 18.
1996
502. Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludiu //
Moldova literară. – 1996. – 5, 12 iunie – (Supl. al ziarului „Moldova
suverană”)
503. Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii //
Moldova suverană. – 1996. – 27, 30 aprilie.. – (Continuare în Nr.
Nr.: 69, 70, 75, 76, 78, 80, 82, 83, 84, 86, 87, 88-101, 105-112, 113-
123, 126 etc.- sfîrşitul – 1,3 octombrie).
1998
504. Pagini* dintr-o biografie // Rev. de istorie şi teorie literară.
– 1998. – Nr. 3-4. – P. 211.
505. Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii //
Săptămîna. – 1998. 9 ian. – P. 11; 16 ian. – P. 14; 30 ian. – P. 22; 13
febr. – P. 19; 27 febr.. – P. 14; 20 martie. – P. 18.
1999
506. Cuvîntările lui Constantin Stere în şedinţa Sfatului Ţării
din 27 martie 1918 // Cugetul. – 1999. – Nr. 3. – P. 5-6.
507. Făcliile Unirii: Din cuvîntarea ţinută la şedinţa Sfatului
Ţării din 27 martie 1918 // Glasul naţiunii – 1999. – 24 martie. – P.
1, 5.
2002
508. Intelectualii: [Fragment din romanul „În preajma
revoluţiei”] // Tineretul Moldovei. – 2002. – 14 martie. – P. 6.
2004
509. Omul perfect. – P. 51-55; Limba şi geniul. – P. 55-60 //
Eseuri, critică literară / Selecţ., Studiu introd. şi note biobibliogr. de
Eugen Lungu; postfaţă de Ion Bogdan Lefter. – Chişinău: Î.E.P.
„Ştiinţa”. Edit. Arc, 2004. – P. 51-60. – (Col. „Literatura din
Basarabia în secolul XX” / Coord. col.: Mircea V. Ciobanu…).
2005
151
510. Dreptul Basarabiei asupra României // Timpul de
dimineaţă. – 2005. – 28 iunie.
511. Ilenuţa: [Adapt. după romanul „În preajma revoluţiei”] //
Florile dalbe. – 2005. – 8 sept. – P. 4.
512. Merele, harbujii şi albinele: [Fragm. din romanul „În
preajma revoluţiei” Adaptare de Ion Druţă] // Alunelul. – 2005. – Nr.
11 – P. 7-9.
2006
513. Limba şi genul naţional: [Reflecţii] // Natura. – 2006. –
Nr. 8 (Aug.). – P. 1.
Publicaţii în limba rusă
1918
514. Речь проф. К.Г.Стере, в заседании Сфатул Цэрий 27
марта // Сфатул Цэрий. – 1918. – 1 апреля.
515. У профессора К.Г.Стере: (интервью) // Сфатул Цэрий.
– 1918. – 27 марта; 1 апреля. – Подпись: L’eeowscu (?)
1988
516. Впечатления:[Монолог К. Стере о своем романе,
записанный Г.Безвиконным] // Горизонт. – 1988. - № 12. – С. 58-
59.
1990
517. По воле волн: Сибирские зарисовки / Предисл. В.
Бадиу; пер. с молд. И. Ницэ // Молдавия литературная: Кодры. //
1990. - № 3. – С. 48-70.
1991
518. Королю Румынии: Меморандум группы бессараб.
сенаторов и депутатов парламента Королю Румынии
Фердинанду I (июль 1924 г.) / Пан. Халиппа, Конст. Стере и др.
// Сов. Молдавия. – 1991, 16 марта.
Publicaţii despre viaţa şi activitatea lui
Constantin Stere
152
În volume:
1921
519. Cuza, A.* Idealul Naţional şi acţiunea d-lui C. Stere. –
Iaşi: Lumina Moldovei, 1921.
520. C. Stere judecat şi condamnat de el însuşi: [… fragmente
din articolele fie publicate sub propria sa semnătură…, fie înserate
de el în „Lumina” fără a fi iscălite].– Iaşi: Tip. „Lumina Moldovei”,
1923. – 39 p.
Din cuprins: Prefaţă. – P. 3-4; Stere în timpul neutralităţii
României. – P. 5-7; Stere rămîne la inimici şi scoate „Lumina” cu
ajutorul lor. – P. 7-9; Activitatea lui Stere contra Ţării. – P. 9-16;
Stere laudă pe duşmani şi socoteşte drept inimici pe aliaţii noştri – P.
16-18; Idealul Naţional batjocorit. – P. 18-19; Zilele de durere pentru
Români. – P. 21-24; Stere şi dinastia. – P.25-28; Mittel-Europa. – P.
31-35; Contra independenţii Ţării. – P. 35-39.
1924
521. Ţăranii moldoveni despre trădătorul Constantin Stere. –
Bucureşti: Tip. ziarului „Universul”, 1924. . 28 p. – (Fără foaie de
titlu şi fără sfîrşit).
Din cuprins: Cine este Constantin Stere?: Ce cred ţăranii despre
trădător. – P. 3-10: C. Stere şi afacerile sale de avocat. – P. 11-14;
Constantin Stere în poezia populară din Basarabia. – P. 15-16; Se
urmăreşte introducerea bolşevismului în Basarabia. – P. 22-24; Omul
şi faptele lui. – P. 25-28.
1925
522. Bottez, Constantin. Trădarea – Dezertarea şi tolerarea lui
Constantin Stere fost Colonel-Consilier juridic. I. Alegerea de la
Soroca şi II. Activitatea sa negativă în războiul de întregire a
neamului. – Huşi: Tipografia şi Legătoria de cărţi George Jorloă,
1925. – 79 p.
Din cuprins: Prefaţă. – P. 5-9; I. Const. Stere şi alegerea de la
Soroca. – P. 11-22; II. Activitatea lui C. Stere: 1) Const. Stere. – P.
22-23; 2) Const. Stere şi Rusia. – P. 23; 3) Const. Stere şi manifestul
Universităţii din Iaşi. – P. 23-24; 4) C. Stere şi Transilvania. – P. 24-
25; 5) C. Stere ţi Englezii. – P. 25-26; 6) C. Stere şi Clerul Român. –
P. 26; 7) C. Stere Colonel-Consilier juridic Dezertor. – P. 27-28; 8)
Cei trei Coloneli: Colonelul A. Sturdza, C. Crăiniceanu şi C. Stere. –
153
P. 29-34; 9) C. Stere şi N. Iorga. – P. 34-37; 10) C. Stere şi Banca
Generală. – P. 38; 11) C. Stere şi „Lumina” – P. 34-47; Presă străină
şi Const. Stere. – P. 44-48; Const. Stere şi Memoriul adresat
Puterilor Centrale. – Trădarea. – P. 49-52; Const. Stere după războiul
de întregire a Neamului. – P. 52-55; Const. Stere şi Generalul
comandant al Diviziei Armatei Regale Române din Chişinău. – P.
55-57…; Const. Stere şi Corpul Ofiţeresc al Armatei Regale
Române. – P. 61-62…; Const. Stere şi Guvernul. – P. 65–67;
Obligaţiunile morale pentru C. Stere. – P. 68-75; Ultim cuvînt. – P.
75-78.
1935
523. Antonescu, Eftimie*. Tendinţe şi curente noi în noul cod
penal; Cazul Stere în senat: [Discursuri]. – Bucureşti: Monitorul
oficial şi imprimeriile statului, 1935. – 51 p.
1936
524. Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. –
1936. – Nr. 10. – P. 3-26. – (Număr în întregime consacrat lui
Constantin Stere).
Din cuprins: „Const. Stere” de Petre Andrei. – P. 3;
„Personalitatea d-lui C. Stere” de Mihai D. Răleu. – P. 5-6; C. Stere,
cugetătorul!” de Tudor Arghezi. – P. 7-8; „Cazul Stere” de Petre
Pandrea. – P. 9-12; „Sistemul sociologic al d-lui C. Stere” de N.N.
Matheescu. – P. 13-18; Despre „Social-democraţie sau poporanism?”
de Roman F. Moldovan. – P. 19-22; „C. Stere şi problemele
constituţionale” de C. Aramescu. – P. 23-26.
525. Raşcu, I.* Const. Stere în adevărata-i lumină. – Iaşi:
Terek, 1936. – 29 p.
1937
526. Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 3-150. – (Număr în
întregime consacrat lui Constantin Stere).
Din cuprins: Andrei P. Constantin Stere. – P. 3-5; Beldie V.G.
C. Stere, prietenul celor umili. – P. 6-9; Botez I. Portret. – P. 10:
Botez Octav. Cîteva note asupra romancierului. – P. 11-14; Carp
M. Soarta predestinatului. – P. 15-25; Cazacu P. drumul vieţii. – P.
26-29; Crăciun Eugen. Cîteva însemnări despre C. Stere. – P. 30-
32; Halippa Pan. C. Stere şi Basarabia. – P. 33-42; Iacobescu
Teodor D. Constantin Stere, alesul cetăţii Albe – P. 43-44; Iordan
Iorgu. Constantin Stere, profesor. – P. 45-49; Lupu N. Amintiri
154
despre C. Stere. – P. 50-52; Mancaş Mircea. C. Stere, ideologul. –
P. 53-57; Matheescu N.N. C.Stere şi Problemele muncitoreşti. – P.
58-63; Moldovanu D. Despre C. Stere. – P. 64-67; Pandrea P. C.
Stere şi „specificul politic românesc”. – P. 68-87; Paul Radu M.
Gîndirea sociologică a lui C. Stere. – P. 88-100; Popovschi N.
Constantin Stere şi Basarabia. – P. 101-117; Ralea Mihail D. C.
Stere. – P. 118-122; Sadoveanu Mihail. Jertfa lui Stere. – P. 123;
Suchianu D. I. Patriotul Stere. – P. 129.133; Voicu Şt. Ideologia lui
C. Stere. – P. 134-147; Botez Demostene. Profesorul C. Stere. – P.
148-150 // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 3-150.
1956
527. Şeicaru, Pamfil. Un singuratec: C. Stere. – Madrid:
„Carpaţii”, 1956. – 38 p. – (Fără sfîrşit).
1972
528. Ornea, Z. Poporanismul. – Bucureşti: Ed. Minerva, 1972.
– 531 p. – (În seria „Momente şi sinteze”) – 531 p. (Vezi „Indice de
nume: Stere C. – P. 529-530).
1976
529. Ghinju, Victoria*. Constantin Stere: Studiu critic: Tz. dr.
– Bucureşti, 1976. – 202 p.
1978
530. Muşat, Virginia. C. Stere scriitorul. – Bucureşti: Cartea
Românească, 1978. – 263 p.
Din cuprins: Repere biografice. – P. 5-82; Ideolog al
poporanismului. – P. 83-111; Critic şi eseist. – P. 112-129; Aventura
românească. – P. 130-258; Bibliografie. – P. 159-162.
1988
531. Căpreanu, Ioan. Eseul unei restituiri: C. Stere: Un
militant şi teoretician al luptei pentru emancipare socială şi
naţională. – Iaşi: Junimea, 1988. – 439 p.
Din cuprins: Cuvînt înainte. – P. 7-14; Apărea o conştiinţă, un
destin. – P. 15-43; În Iaşii marilor zidiri: Studiile universitare. – P.
44-51; Intrarea în publicistică… - P. 52-80. Tribun în parlament. – P.
81-88; La catedra universitară. – P. 89-104; Fondator şi director al
155
rev. „Viaţa românească”. – P. 105-165; Constantin Stere şi marea
răscoală a ţăranilor din 1907. – P. 166-188;Lupta pentru reforme. În
vîltoarea acţiunilor politice. – P. 189-241; Const. Stere şi politica
externă a României în perioada marelui război din anii 1914-1918. –
P. 242-300; Cazul Stere. – P. 301-336; Stere şi Partidul Naţional
Ţărănesc. – P. 337-395; Retragerea la Bucov – romancierul. – P.
396-413; Încheiere. – P. 414-419; Indice de nume. – P. 420-432.
1989-1991
532. Ornea, Z. Viaţa lui C. Stere: În 2 vol. – Bucureşti: Cartea
românească, 1989-1991. Vol. 1. – 1989. – 590 p. – Din cuprins:
Preliminarii. – P. 11-20; Tragedia începuturilor. – P. 21-129;
Despărţirea apelor. – P. 131-275; Amăgirile Victoriosului. – P. 277-
423; Accidentata consolidare. – P. 425-590; Vol. 2. – 1991. – 634 p.
– Din cuprins: Înfrîngerea. – P. 7-236; Un deceniu infernal. – P.
237-426; Iluziile revanşei. – P. 427-610; Tablou final. 611-628.
1995
533. Lozovanu, Const. Filosofia socială a lui C. Stere: Autoref.
tez. de doctor în şt. filosofice. / Acad. de Şt. a Moldovei; Institutul de
Filozofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1995. – 17 p.
534. Lozovanu, Constantin. Filozofia socială a lui Constantin
Stere: Teza de dr. în şt. filosofice / AŞ a RM; Institutul de filozofie,
sociologie şi drept. - Chişinău, 1995. – 127 p.
535. Lozovanu, C., Lozovanu E. Concepţiile filosofice ale lui
C. Stere / C. Lozovanu, E. Lozovanu; U.T.M. – Chişinău: Ed. Cartea
universitară, 1995. – 28 p.
1997
536. Căpreanu, Ioan*. Discursurile parlamentare ale lui
Constantin Stere. – Iaşi: Moldova, 1997. – 412 p. – (Biblioteca
Document. Moldova).
537. Constantin Stere: Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită
şi bibliografie de Maria Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. –
333 p.
Din cuprins: Argument. – P. 3-9; Breviar bibliografic. – P. 11-
17; I. Întîlniri cu C. Stere: G. Călinescu. Patru ore cu d. Const. Stere.
– P. 21-27; Petre Mihail. O zi petrecută la Bucov. – P. 28-35;
Profira Sadoveanu. C. Stere văzut de aproape. – P. 36-43; Mihail
Sebastian. O zi la Bucov cu d. Const. Stere. – P. 44-54; II. Repere
critice: F. Aderca. Politică şi Poezie. – P. 57-59; Octav Botez. C.
156
Stere, În preajma revoluţiei… – P. 60-63; G.Călinescu. Romanul dlui
Const. Stere? – P. 64-89; Ş.Cioculescu. Romanul dlui Stere. – P. 90-
114; Pompiliu Constantinescu. C. Stere, În preajma revoluţiei… – P.
115-133; Perpessicius. C. Stere. În preajma revoluţiei… – P. 134-
153; Al.A. Philippide. Un roman de energie şi voinţă…– P. 154-156;
Mihai D. Ralea. C. Stere romancier. – P. 157-160; Izabela
Sadoveanu. Primul roman cu cheie. – P. 161-163; Mihail Sebastian.
C. Stere, Smaragda Teodorovna. – P. 164-171; Octav Suluţiu. C.
Stere, Nostalgii. – P. 172-177; Tudor Teodorescu-Branişte. D. C.
Stere, romancier. – P. 178-181; G.M. Zamfirescu. C. Stere, Lutul. –
P. 182-187; III. Sinteze: F. Aderca. Romancierul Stere. – P. 191-
193; Tudor Arghezi. Constantin Stere. – P. 194-197; Domostene
Botez. Const. Stere. – P.198-205; Octav Botez. Constantin Stere. –
P. 206-212; Mihai Carp. Soarta predestinatului. – P. 213-223; G.
Călinescu. Constantin Stere. – P. 224-226; G.Galaction. Const. Stere.
– P. 227-229; E. Lovinescu. Epica lui C. Stere. – P. 230-232;
Nicolae Manolescu. Romanul lui C. Stere. – P. 233-237; I.
Negoiţescu. C. Stere sau imposibilitatea adaptării. – P.238-243;
Mihai D. Ralea. C. Stere. – P. 244-248; Mihail Sadoveanu. C. Stere.
– P.249-251; D.I.Suchianu. Romanul dlui C. Stere. – P. 252-257;
Pamfil Şeicaru. C. Stere la 70 de ani. – P. 258-261; Mihai Zamfir.
Poate oricine să scrie un roman? – P. 262-278; IV. In memoriam:
Demostene Botez. Biruinţa cea de pe urmă. – P. 281-283;
G.Călinescu . C. Stere. – P. 284-285; Şerban Cioculescu. Const.
Stere. – P. 286-290; Victor Eftimiu. La moartea lui Const. Stere. – P.
291-293; Gala Galaction. Constantin Stere. – P. 294-295; Petru
Manoliu. Rînduri întîrziate pentru un nume veşnic. – P. 296-299;
Izabela Sadoveanu. Cei care au plecat. – P. 300-302; Mihail
Sadoveanu. Constantin Stere. – P. 303-304; M. Sevastos. În memoria
lui Constantin Stere. – P.305-310; Bibliografie. – P. 311-330.
538. Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii
româneşti / Acad. de Ştiinţe a Rep. Moldova; Institutul de Filosofie,
sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. 136 p.
Cuprinsul: Babii Al. Constantin Stere: De la narodnicism la
poporanism. – P. 3-18; Surugiu Liliana. Constantin Stere în
contextul gîndirii social-filosofice din Basarabia în perioada
interbelică. – P. 19-31; Mihai Nicolae. Despre concepţiile politice
ale lui Const. Stere. – P. 32-49; Lozovanu Const. Constantin Stere şi
filosofia germană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. – P.
50-67; Juc V. Probleme moral-etice în concepţia lui Const. Stere. –
P. 68-95; Топилина Валентина. Отношение К.Стере к религии. –
157
С. 96-110; Troianovski Lidia. Constantin Stere despre menirea artei.
– P. 111-132.
539. Troianowski, Lidia. Concepţia estetică în creaţia lui
Const. Stere: Autoref. tezei de dr. în şt. filosof./ AŞM; Institutul de
Filosofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. – 13 p.
540. Troianowski, Lidia. Concepţia estetică în creaţia lui
Constantin Stere: Tz. dr. în ştiinţe filosofice / AŞM, Institutul de
Filosofie, Sociologie şi Drept. – Chişinău, 1997. – 145 p.
2003
541. Caraman, Vlad. Poetica romanului „În preajma
revoluţiei” de Const. Stere: (Naraţiune, personaj, topos): Autoref. al
tezei de doctor în filologie / Acad. de Ştiinţe a Moldovei: Institutul
de Literatură şi Folclor. – Chişinău, 2003. – 18 p.
542. Caraman, Vlad. Poetica romanului „În preajma
revoluţiei” de C. Stere: (Naraţiune, personaj, topos): Tz. dr. în filol. /
conducător şt. Haralambie Corbu. – Chişinău, 2003. – 140.
2004
543. Petrov, Tamara. Constantin Stere – ideologul şi scriitorul.
– Timişoara: Ed. Marineasa, 2004. – 333 p.
2005
544. Colesnic, Iurie. Profetul nemuririi noastre – Const. Stere.
– Chişinău: Ulysse, 2005. – 107 p.
545. Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele
conferinţei ştiinţifice internaţionale, (12 octombrie 2005). –
Chişinău: Tipogr. Acad. de Şt. a RM, 2005. – 180 p. – (Acad. de şt. a
Moldovei. Secţia de Ştiinţe Umanistice şi Arte. Inst. de Lit. şi
Folclor).
Cuprinsul: Gheorghe Duca. Un spirit european uriaş –
Constantin Stere. - P. 6-8; Ion Druţă. Revenirea lui Stere. – P. 9-14;
Haralambie Corbu. Vocaţia literar-artistică a politicianului
Constantin Stere. – P. 15-24; Ion Hadârcă. C.Stere şi N. Iorga:
antinomiile idealului convergent. – P. 25-38, cu ref. bibliogr.;
Andrei Eşanu. Const. Stere şi destinul istoric al Basarabiei. – P. 39-
52, cu ref. bibliografice; Raisa Grecu. Const. Stere; Idei despre Stat,
drept şi individualitatea umană. – P. 53-62, cu ref. bibliogr.;
Cemortan Leonid. Un destin în vîltoare – Const. Stere. – P. 63-75;
Agrigoroaiei Ion. Constantin Stere şi ţărăniştii. – P. 76-94, cu ref.
bibliogr.; Andrei Hropotinschi. Constantin Stere şi narodnicismul
158
rus. – P. 95-106; Eliza Botezatu. Constantin Stere ţi literatura
universală. – P. 107-112; Ion Guceac. Constantin Stere – o ilustră
figură şi mare, doctrinar în materia dreptului constituţional. – P. 113-
123, cu ref. bibliogr. Ion Ustian. Constantin Stere şi economia
teoretică. – P. 124-133; Anatol Gavrilov. C. Stere şi G. Ibrăileanu:
Ideologia literară a poporanismului. – P. 134-146 cu ref. bibliogr.;
Alexandru Burlacu. Bildungsromanul lui Stere: univers artistic,
personaje, tehnici narative. – 147-157 cu ref. bibliogr.; Dragoş
Vicol. Elemente formativ-biografice ale personalităţii lui Constantin
Stere din perspectiva romanului-fluviu „În prejma revoluţiei”.– P.
158-162; Pavel Balmuş. Realităţi şi personalităţi chişinăuene în
biografia lui C. Stere: Maria Stere, născută Grosu. – P. 163-169; Ion
Rotaru. Constantin Stere şi Viaţa românească. – P. 170-178.
546. Corbu, Haralambie. Constantin Stere şi timpul său:
Schiţă de portret psihologic. – Ch.: Cartea Moldovei, 2005. – 382 p.
Din cuprins: Argument. – P. 5-9; Triumful şi calvarul
vizionarului. – P. 10-22; Lecturi şi interpretări la Est de Prut. – P. 23-
54; Semnificaţia valorică a noţiunii de mentalitate. – P. 54-114;
Poporanismul ca doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman. – P. 115-
147; Anteromancierul. – P. 148-194; Romancierul. – P. 195-278; O
paralelă: Constantin Stere şi Liviu Rebreanu. – P. 280-306; O altă
Paralelă: Constantin Stere şi John Galsworthy. –P. 307-328;
Adversar şi victimă a extremismului de dreapta. – P. 329-357;
Vocaţia literar-artistică a politicianului Constantin Stere. – P. 358-
370; Indice de nume. –P. 371-381; Referinţe bibliografice la
paginile: 54, 113-114; 147, 194, 279, 328; Fotografii de calitate între
p.p. 112 şi 113.
547. Ornea, Z. Viaţa lui Constantin Stere; [În 2 vol.]. –
Chişinău: Universul, 2005. – Vol. 1 – 590 p.; Vol. 2 – 632 p.
2008
548. Grecu, Raisa. Stere-juristul. – Chişinău: Universul, 2008.
– 248 p.
Grecu Raisa. Stere-juristul
Rec.: Berindei Dan. Stere juristul... // Revue Romaine d'histoire. –
2008: Tom XLVII. – Nr. 3-4 (iulie– -356
a) Grecu, Raisa. Stere în luptă pentru drepturile omului: Concepţia
drepturilor şi libertăţilor omului în opera juridică a lui Constantin
Stere. – Chişinău: „Universul”, 2009. – p. 252
159
b) Grecu, Raisa. Concepţia drepturilor şi libertăţilor omului în opera
juridică a lui Constantin Stere: Tz. dr. Habilitat în drept / Consultanţi
şt.: Ion Druţă, Gheorghe Avornic.- Chişinău, 2010. – p. 45.
Aarticole, profiluri, recenzii din presa periodică
şi din volume colective
1893
549. Bacalbaşa, A.* Arta populară: [Despre foiletoanele scrise
de un observator ipocondric] // Munca. – 1893. – 14 noiembrie.
1897
550. Cronică: * O teză de licenţă în drept // Era nouă. – 1897. –
29 iunie.
551. Dragomirescu, M.* Replica dlui Xenopol în privinţa dlui
Stere // Convorbiri literare. – 1897. – Nr. 12. – P. 1181-1183. –
(Semnat: Castor).
552. Leandru.* Drept şi dreptate: Cu prilejul tezei dlui C. Stere
// Noutatea. – 1897. – 25 iunie.
553. „Mîine* la orele 9 dimineaţa dl. C.G. Stere îşi va susţine
teza sa pentru licenţa în drept” // Natura – 1897. – 22 iunie; Opinia. –
1897. – 22 iunie.
554. [Nota maximă a fost 50]* // Evenimentul. – 1897. – 24
iunie.
555. O teză în drept* // Opinia. – 1897. – 24 iunie.
556. Rodion.* Const. Stere: (Figura zilei) // Opinia. – 1897. –
27 iunie.
557. Steuerman, A.* Const. Stere // Opinia. – 1897. – 27 iunie
(Nr. 48) – P. 2. – (Semnat: Rodion).
558. Xenopol, A.D.* Dare de seamă la teza de licenţă a lui C.
Stere // Arhiva. – 1897. – Nr. 11-12. (noiembrie-decembrie). – P.
587.
1898
559. [Scorţescu, G.].* Alegerile şi socialiştii: [Dezaprobarea
candidaturii lui Stere la alegeri în alianţa socialiştilor cu liberalii] //
Evenimentul. – 1898. – 24 octombrie.
1899
160
560. Demisia* dlui C. Stere [din postul de ajutor de primar al
Iaşului]. // Dreptatea. – 1899. – 8 februarie; Evenimentul. – 1899. –
12 februarie.
561. [Întrebat în plen* despre demisia sa, Stere i-ar fi replicat:
„Îmi vine foarte greu sî răspund într-un cuvînt…”] // Evenimentul. –
1899. – 18 februarie.
1900
562. [Reportaj* pe marginea cuvîntării lui C. Stere din 11
Noiembrie 1900, la Iaşi] // Liberalul. – 1900. – 12 noiembrie.
1901
563. Dezbaterile* Adunării Deputaţilor // Monitorul oficial. –
1901. – Nr. 11. – P. 35.
1902-1903
564. Dezbaterile* Adunării Deputaţilor, 1902-1903. – P. 813.
– (Vezi şi vol. pe anii 1901-1902. – P. 36, 41, 44, 45, 73, 79, 427 şi
vol. pe anii următori!)
1906
565. Iorga, N.* Cronică // Sămănătorul – 1906. – Nr. 11. – P.
219; Nr. 21. – P. 419; Nr. 25. – P. 499; Nr. 32. – P. 640.
566. Nicanor, P. et Co.* C. Stere şi C. Şărcăleanu // Viaţa
românească. – 1906. – Nr. 4. – P. 140-141.
1907
567. Cazul* dlui Stere // Adevărul. – 1907. – 23 iunie.
568. Duelul* Stere-Cuza: (Corespondenţă din Iaşi) // Adevărul.
– 1907. – 11 iunie.
569. Stere s-a dus* acolo [în satul Gropniţa], soluţionînd
conflictul] // Opinia. – 1907. – 27 martie.
1908
570. Dobrogeanu-Gherea, C.* „Post-scriptum sau cuvinte
uitate” // Viitorul social. – 1908. – Nr. 10. – P.
571. Dobrogeanu-Gherea, C. * „Un mic răspuns la o mică
recenzie” // Viitorul social. – 1908. – Nr. 8. – P.
572. Nicanor, P. et Co. * „Lupta” din Budapesta şi articolul d-
lui Stere // Viaţa românească. – 1908. – Nr. 12. – P. 449-450.
1909
161
573. De ce ţipă* „Adevărul” [că „Evenimentul” din Iaşi face
campanie contra dlui Stere] // Epoca. – 1909. – 20 august.
574. Holban, A. D. (?)* Către cititorii noştri: [Momente de
discreditare a lui C. Stere] // Evenimentul. – 1909. – 23 aug. – (Vezi
şi articolele din 25 şi din 26 august).
575. Holban, A.D. (?)* Cum cîntă d. Stere acasă //
Evenimentul. – 1909. – 4 noiembrie.
576. Holban, A.D.* Dl C. Stere ca avocat: Afacerea
zemstvoului // Evenimentul. – 1909 – 9 august.
577. Holban, A.D. (?)* „Mişcarea” şi dl Stere // Evenimentul. –
1909. – 18 octombrie.
578. Madan, George V. * [Afacerea Stere]: Scrisoarea unui
român basarabean // Epoca. – 1909. – 9 septembrie.
579. Sor.* (?) De vorbă cu d. Const. Stere // Ordinea. – 1909. –
25 octombrie.
580. Zamfirescu, Duiliu.* Poporanismul în literatură //
Convorbiri literare. – 1909. – Nr. … – P. 1084.
1910
581. Caragiale, I. L.* [Constantin Stere] // Caragiale I. L.
Poporanismul. – Sibiu: Luceafărul, 1910. – P.
582. Dragomirescu, M.* Poporanismul vorbeşte. // Falanga
literară şi artistică. – 1910. – Nr. 7 (21 febr.). – P. 3-5.
583. Ibrăileanu, G.* A treia scrisoare deschisă către dl. C.
Dobrogeanu-Gherea: [C. Stere – prefectul] // Viitorul. – 1910. – 13-
26 ianuarie (Nr. 778).
584. Procura* dlui Stere // Opinia. – 1910. – 8 septembrie.
1911
585. [Elogii* pe marginea alegerii în calitate de Şef al
Partidului Naţional Liberal din Iaşi şi răspunsul preşedintelui ales] //
Mişcarea. – 1911. – 3 aprilie. – (ori 8 aprilie).
586. Dl. Stere* pe baricade // Evenimentul. – 1911. – 31
decembrie.
587. Nicanor, P.* et Co. Poporanismul rusesc // Viaţa
românească. – 1911. – Nr. 9. – P. 447-449.
1912
588. Aplanarea* conflictului Goga-Vaida [cu contribuţia lui C.
Stere] // Mişcarea. – 1912. – 29 ianuarie.
162
589. Christian*. „În voia valurilor” de C. Nistrul (C. Stere) //
Mişcarea. – 1912. – 17 iulie. – P. 1; 18 iulie. – P. 12.
590. Manifestaţia* naţională de aseară [cu privire la aplanarea
conflictului Goga-Vaida] // Mişcarea. – 1912. – 9 februarie.
591. Rosetti, Radu În chestia limbii literare: Iubite Domnule
Stere: [Scrisoare] // Viaţa românească. – 1912. – Nr. 10. – P. 32-45.
1913
592. Florică ceteraşul: publicăm mai jos, în loc de prefaţă,
scrisoarea adresată Directorului nostru de către autorul povestirii atît
de vii şi de interesate care urmează după scrisoare: „Domnule Stere,
…” // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 11-12. – P. 193-195. –
Semnat: „m. m.”.
593. Iamandi-Adrian, Victor*. [Constantin Stere] // Iamandi–
Adrian Victor. Poporanismul literar al „Vieţii româneşti” – Iaşi,
1913. – P. 47-60.
594. Locusteanu, P.* [Constantin Stere] // Locusteanu P.
Cincizeci figuri contemporane. – Bucureşti, 1913. – P. XII.
595. Nicanor, P. et. Co. Articolul dlui Stere şi „Noua Revistă
Română” // Viaţa românească. – 1913. – Nr. 1. – P. 122-129.
1914
596. Burileanu, T.* Cele două curente din Partidul Liberal:
Oltenia contra dlui Stere // Adevărului. – 1914. – Nr. 8. (907).
1915
597. Nicanor, P. et. Co. * Panrusism // Viaţa românească. –
1915. – Nr. 10-12. – P. 288-289.
598. Şerban, N.* Germanofilismul „Vieţii româneşti”:
(Răspuns dlui C. Stere) // Viaţa românească. – 1915. – Nr. 7-9. – P.
297-298. – (Recenzie de C.T.).
1918
599. D. Brătianu* şi destăinuirile dlui Stere // Momentul. –
1918. – 8 aprilie.
600. Sadoveanu, Mihail*. C. Stere // Lumina. – 1918. – 24
martie.
601. Vederile* dlui Stere // Steagul. – 1918. – 18 iunie.
602. Zamfirescu-Duiliu.* Academia Română şi sentimentul
naţional al ziarului „Mişcarea” // Îndreptarea. – 1918. – 16
octombrie.
163
1919
603. Arestarea* dlui C. Stere // Izbînda. – 1919. – 13 mai.
604. Atitudinea* dlui C. Stere // Izbînda. – 1919. – 8 mai.
605. Damian, Gr.* Arestarea dlui Stere // Izbînda. – 1919. – 13
(ori 14?) mai.
606. Eliberarea* „complotiştilor” // Izbînda. – 1919. – 9 iunie.
607. Eliberarea dlui Stere… // Sfatul Ţării. – 1919. – 12 iunie.
608. Galaction, G.* Constantin Stere // Chemarea. – 1919. – 9
iunie. – P. 1 (ori 12 iunie).
609. [Ministerul Instrucţiunii*, în urma hotărîrii Consiliului
Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi a hotărît suspendarea din
învăţămînt a dlui C. Stere…] // Izbînda. – 1919. – 18/31 martie.
610. Pântea, Gherman. Întru apărarea dlui C. Stere // Sfatul
Ţării. – 1919. – 22 mai (Nr. 311).
1920
611. D. Pan., Halippa* s-a oferit să demisioneze dsa în
favoarea lui Stere // Adevărul. – 1920. – 26 octombrie.
612. Dl. Stere* în Basarabia // Sfatul Ţării (Chişinău). – 1920. –
20 octombrie.
613. Nedelea, D. * (Numele adevărat Cocea N. D.). Const.
Stere vorbeşte „Chemării” // Chemarea. – 1920. – 12 iunie.
614. Niţă, Serghie*. [Constantin Stere şi Partidul Ţărănesc din
Basarabia] // Chemarea. – 1920. – 14 iunie.
615. Şeicaru, Pamfil.* Să vie Stere // Ţară nouă. – 1920. – 14
februarie (martie?).
1921
616. Botez, Octav.* C. Stere. În literatură // Viaţa românească.
– 1921. – Nr. 5. – 289-290.
617. Branişte, Andrei*. Const. Stere. În literatură: [Prezentarea
cărţii] // Aurora. – 1921. – 24 noiembrie. – P. 2.
618. Crăciun, Eugen.* Cazul Stere în discuţia Camerei // Ţara
nouă. – 1921. – 9 martie.
619. Davidescu, N. Const. Stere: „Un caz de conştiinţă” //
Davidescu N. Aspecte şi direcţii literare: Cîteva cărţi, cîteva idei,
cîţiva oameni (1914-1921). – Buc.: „Viaţa românească”, 1921. – P.
140-144.
164
620. Inculeţ, Ion.* [O mărturisire revoltătoare despre C. Stere]
// Dezbaterile Adunării Deputaţilor, 1921. – P. 1091.
621. Oprescu, Const.* C. Stere: „În literatură” // Revista
Moldovei. – 1921. – Nr. 2 (iunie). – P. 29-30. – (Semnat C. Op.).
622. Răutu, N. N. * Atitudinea etică în opera literară. Cu ocazia
volumului. „În literatură” de d. C. Stere // Revista Moldovei – 1921.
– Nr. 4 (aug.). – P. 2-8.
623. Sanielevici, H. Falimentul poporanismului [şi rev. „Viaţa
românească” în frunte cu C. Stere şi problema purităţii de rasă a
colaboratorilor revistei] // Sanilevici H. Poporanismul reacţionar. –
Bucureşti: Socec, 1921. – P. 239-262.
1922
624. „Cazul” Stere* // Aurora. – 1922. – 10 august. – (A se
consulta şi ziarul din 11 august).
625. Mihalache, Ion *. Răspuns unor intrigi [în susţinerea lui
C. Stere şi dr. Lupu] // Aurora. – 1922. – 18 aug.
626. Patriotismul* lui C. Stere // Aurora. – 1922. – 18 august.
– (A se consulta şi ziarul din ziua următoare).
627. Topliceanu, Al.* O interpretare cu tîlc: [Despre „…
greşeala dlui Stere”] // Aurora. – 1922. – 22 decembrie.
1923
628. Ciobanu, Ştefan. Publicaţiile periodice româneşti:
[Contribuţia lui C. Stere la apariţia „gazetei naţional-democratice
„Basarabia”, 24 mai 1906] // Ciobanu Ştefan. Cultura românească în
Basarabia sub stăpînirea rusă. – Chişinău: „Asociaţia uniunea
Culturală Bisericească din Chişinău”, 1923. – P. 287-288.
1924
629. Balamace, Ep. Congresele cooperatiste: Discuţiuni şi
hotărîri 1904-1922, [la care a participat şi C. Stere] // Balamace Ep.
Cooperaţia în România întregită şi ţările vecine. / Vol. al II-lea. –
Chişinău: „Glasul Ţării”, 1924. – P. 45-55.
630. Bogos, D. Capitolul IX § III: Iată că se apropie şi ultima
etapă prin care trebuie să treacă Basarabia înaintea „Unirii” [cu
participarea lui C. Stere] // Bogos D. La răspîntie: Moldova de la anii
1917-1918. – Chişinău: Tip. „Glasul Ţării”, 1924. – P. 126-136.
165
631. Cantacuzino, Matei*. Denunţarea fuziunii: [Acuză pe C.
Stere] // Patria. – 1924. – 9 iulie.
632. Maniu, Iuliu*. În legătură cu ruperea fuziunii [partidelor
ţărănist şi naţional] // Adevărul. – 1924. – 4 iulie.
633. Sevastos, M.* Cîteva cuvinte despre C. Stere // Cuvîntul
liber. – 1924. – 5 iulie (Nr. 24). – P. 17-18.
1925
634. Gongopol, C.* Dl. C. Stere la M.S. Regele // Aurora. –
1925. – 3 decembrie.
635. Nicanor, P. et Co. Mărturisiri: [Poeziile lui D. Minulescu
la „Viaţa românească şi relaţiile D.Minulescu – C. Stere]. // Viaţa
românească. – 1925. – Nr. 1. – P. 157-159.
636. Polemica* Brătianu-Stere // Adevărul. – 1925. – 5 martie.
1926
637. Bogdan-Duică, Gh.* Ţara şi d. C. Stere // Cuvîntul. –
1926. – 4 iulie.
638. Ghibu, Onisifor. Dezlipirea Basarabiei de Rusia [şi Const.
Stere] // Ghibu Onisifor. De la Basarabia rusească la Basarabia
românească: Analiza unui proces istoric – însoţită de 186
documente. – Vol. 1. – Cluj, 1926. – P. CLXVII-CLXXXI (166-
181). – Vezi şi P. LX-LXI, XCIV-CII.
639. Lăstun, I.* Partidul Ţărănesc şi Basarabia: [Despre
acuzarea lui C. Stere în trădarea Basarabiei] // Aurora. – 1926. – 17
martie.
640. Panainteanu, Emil*. Const. Stere şi Partidul Ţărănesc //
Cuvîntul. – 1926. – 10 iulie.
641. Petrescu, Camil*. Corbii albi // Cuvîntul liber. – 1926. –
19 iulie. – P. 11-12. – (ori: 1924. – 19 iulie). – Nr. 26.
642. Ralea, Mihai D.*Pentru d. C. Stere // Adevărul. – 1926. –
22 iulie. – P. 1; 23 iulie. – P. 1, 2; 24 iulie. – P. 1, 2.
1927
643. Congresele Partidului naţional ţărănesc din judeţele Bălţi
şi Soroca (Basarabia): Cuvîntările d-lor C. Stere, Pan Halippa… şi
alţii // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1927. – (Anul VII. – Nr. 3). – 20
noiembrie. – P. 2.
644. Dafin, Ioan. [Constantin Stere] // Dafin Ioan. Figuri
ieşene. – Ed. a 2-a compl. – Iaşi. – 1927. – Vol. 1. – P. 40-43.
166
645. D. Halippa* despre ultimele evenimente politice [în
activitatea lui C. Stere] // Adevărul. – 1927. – 4 martie.
646. [Interviul lui Stere* a produs multă rumoare] // Adevărul.
– 1927. – 4 noiembrie.
647. Lascăr, Antoniu*. Senatoria dlui C. Stere // Adevărul. –
1927. – 21 octombrie.
648. Minciună, Mihail*. Basarabia latină. Scriitorii şi
publiciştii români basarabeni // Cuvîntul moldovenesc. – 1927. – 2
oct. – P. 2, 3.
649. Ralea, Mihai*. De ce nu avem roman? // Viaţa
românească. – 1927. – Nr. 4. – P.
1928
650. Cazacu, P. O lămurire: [Cu privire la cartea „Unirea” de
A. Boldur unde este vorba şi de atribuţia lui C. Stere la înfăptuirea
unirii Basarabiei cu România] // Viaţa românească. – 1928. – Nr. 12.
– P. 341-343.
651. Vaida-Voievod, Al.* [Pe marginea propunerii lui C. Stere
cu privire la modificarea statutului de funcţionarea conducerii celor
două corpuri legiuitoare a guvernului] // Dreptatea. – 1928. – 25
decembrie.
1929
652. Arghezi, T.* Constantin Stere // Bilete de papagal. – 1929.
– 6 martie. – P. 1, 2.
653. Dafin, Ioan. Între socialişti şi liberali. – Dl. C. Stere //
Dafin Ioan. Iaşul cultural şi social: Amintiri şi însemnări. – Iaşi:
Viaţa românească, 1929. – P. 142-156.
654. Incidentul* de la Senat: Replica dlui C. Stere // Adevărul.
– 1929. – 21 iulie.
655. Popescu, Spiridon*. Între dnii C. Stere şi Sergiu Niţă //
Adevărul. – 1929. – 9 martie.
656. [Ralea, Mihai D.] Despre „mistica statului” sau basmul cu
cucoşul roş: [Petre Marcu Balş Maiorescu, Stere, Carp şi doctrinele
filosofice din epoca respectivă] // Viaţa românească. – 1929. – Nr. 4.
– P. 112-120. – Semnat: M. R., P. Nicanor et Co.
657. Şeişanu, Romulus*. [Autorul nefastului proiect, relativ la
organizarea administrativă: C. Stere] // Universul. – 1929. – 20 iulie.
1930
167
658. Arghezi, Tudor*. Două vieţi paralele: N. Iorga şi C. Stere
// Facla. – 1930. – 10 aprilie.– P.1.
659. Ce scrie şi ce spune d. Stere // Viaţa Basarabiei (ziar). –
1930. – 6 iunie; 15 iunie. – P. 3. – (Semn.: V.].
660. Ce spune un bătrîn cărturar basarabean despre d. Stere:
Povestirea d-lui Zamfir Arbore // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6
iulie. . P. 2.
661. Congresele steriste // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6
iulie. – P. 1.
662. [Consecinţele* demisiei lui Stere din partid…] //
Adevărul. – 1930. – 15 octombrie.
663. Davidescu, N.* Omul la ordinea zilei // Cuvîntul. – 1930.
– 3 apr. – P. 1.
664. D. Stere îşi publică* amintirile // Adevărul. – 1930. – 13
apr.
665. Groparul! Moş Ion Codreanu [despre C. Stere] // Viaţa
Basarabiei (ziar). – 1930. – Nr. 9. – P. 4. – Semn.: Un sorocean.
666. Ionescu, Ghiţă*. De vorbă cu d. Constantin Stere // Facla.
– 1930. – 25 decembrie. – P. 3.
667. Începînd de la 1 mai* ziarul Adevărul va publica o serie
extrem de importantă de amintiri scrise de dl C. Stere // Adevărul. –
1930. – 24. aprilie.
668. „Jertfa” democraţiei: D-l Stere spune că a fost şi este
persecutat // Viaţa Basarabiei (ziar). – 1930. – 6 iulie. – P. 3.
669. Lăstun, T.* Anul literar // Almanahul ziarelor Adevărul şi
Dimineaţa. – 1930. – P. 247-248. – (ori 1933 ?).
670. Leoneanu, L.* Cîteva zile în intimitatea d-lui C. Stere.
Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului „Preludii” // Adevărul
literar şi artistic. – 1930. – 28 sept. – P. 1-2.
671. Leoneanu, L.* O pagină sentimentală din viaţa d-lui C.
Stere // Adevărul literar şi artistic.- 1930. – 30 noiembrie. – P. 3.
672. Marcu-Balş, P. Contribuţii la „chestia Stere” // Viaţa
românească. – 1930. Nr. 7-8. – P. 29-50.
673. Nicanor, P. et Co. Documentările d-lui C. Stere // Viaţa
românească, – 1930. – Nr. 4-5. – P. 143.
674. Suchianu, D. I.* Const. Stere: „Documentări şi lămuriri
politice: Preludii” // Adevărul literar şi artistic. – 1930. – 5 oct. – P.
7.
675. Topliceanu, Al.* Constantin Stere // Făclia. – 1930. – 18
august. – P. 4.
168
676. Vinea, Ion*. Reapariţia lui Constantin Stere // Facla. –
1930. – 3 noiembrie. – P. 1.
1931
677. Omicron*. În preajma revoluţiei… Un roman cu cheie?;
Un document senzaţional?; Nu: O operă // Curentul. – 1931. – 7
decembrie – P. 3-4.
678. Roman, Horia*. De vorbă cu d. Stere // Adevărul. – 1931.
– 25 decembrie.
679. Teodoreanu, Al. D.* Două Solii: [O. Goga şi C. Stere] //
Gîndirea. – 1931. – Nr. 11. – P. 452.
1932
680. [A fost intervievat* şi Stere] // Adevărul. – 1932. – 15
februarie.
681. Aderca, F.* Politică şi poezie: Cu prilejul seriei de romane
a dlui C. Stere, „În preajma revoluţiei” // Adevărul. – 1932. – 30
aprilie. – P. 1, 2.
682. Alexandrescu, C. Romanul unei Basarabii // Viaţa
Basarabiei. – 1932. – Nr. 3. – P. 63. – Rec. la cartea: Stere C. În
preajma revoluţiei. – Vol. 1, 2.
683. Arghezi, Tudor*. Constantin Stere // Adevărul literar şi
artistic. – 1932. – 25 decembrie. – P. 3.
684. Blazian, H.* Constantin Stere: În preajma revoluţiei. Vol.
3: Lutul // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 16 octombrie. – P.
7.(Semnat H. Bl.).
685. Botez, Octav*. Romanul Basarabiei: C. Stere. În preajma
revoluţiei: [Recenzie] // Lumea. – 1932. – 24 martie. – P. 2-3.
686. Callimachi, Scarlat*. „În preajma revoluţiei”, roman de
C. Stere // Opinia. – 1932. – 11 octombrie. – P. 1, 2.
687. Călinescu, G.* Patru ore cu d. Const. Stere // Adevărul
literar şi artistic. – 1932. – 6 noiembrie. – P. 1.
688. Călinescu, G.* Romanul dlui Const. Stere // Adevărul
literar şi artistic. – 1932. – 21 febr. – P. 1, 2.
689. Călinescu, G.* Romanul dlui C. Stere, Lutul // Adevărul
literar şi artistic. – 1932. – 23 octombrie. – P. 1.
690. Cioculescu, Ş.* C. Stere. În preajma revoluţiei. – Lutul //
Adevărul. – 1932. – 12 octombrie. – P. 1, 2; Secuimea. – 1932. – 18
noiembrie. – P. 3; 25 noiembrie. – P. 3.
691. Cioculescu, Ş.* Romanul dlui Stere // Adevărul. – 1932. –
17 martie. – P. 1, 2.
169
692. Ciomac, Christian. [ozc Cristian Ciomac.] C. Stere. În
preajma revoluţiei. I. Smaragda Theodorovna. Vania Răutu //
Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 30 octombrie. – P. 2.
693. Clopoţel, Ion*. C. Stere: „În preajma revoluţiei” //
Societatea de mîine. – 1932. – Nr. 2-3 (1-15 febr.). – P. 22.
694. Constantin Stere // Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 3. – P.
63.
695. [Const. Stere intervievat] // Dimineaţa. – 1932. – 26 febr.
696. Constantinescu, Pompiliu*. Constantin Stere. În preajma
revoluţiei. Lutul // Vremea. – 1932. – 6 noiembrie. – P. 7.
697. Constantinescu, Pompiliu*. Constantin Stere. În preajma
revoluţiei. Prolog: Smaragda Theodorovna; Copilăria şi adolescenţa
lui Vania Răutu // Vremea. – 1932. – 1 mai. . P. 12.
698. Dima, Al. * Romanul dlui C. Stere // Datina. – 1932. – Nr.
1-3. – P. 26-27.
699. Dr. Igrec (Istoria vie a Basarabiei // Adevărul. – 1932. – 7
mai. – P. 1, 2.
700. Gabrilescu, Alice.* Smaragda Theodorovna // Adevărul
literar şi artistic. – 1932. – 24 iulie. – P. 7.
701. Godeanu, V.* Un roman social // Adevărul. – 1932. – 9
martie. – P. 2.
702. Graur, Const.* Constantin Stere: În preajma revoluţiei //
Adevărul. – 1932. – 15 martie. – P. 1, 2.
703. Groza, Horia* Const. Stere. „În preajma revoluţiei” //
Rampa. – 1932. – 31 martie. – P. 1, 2.
704. Groza, Horia* Const. Stere. Lutul // Rampa. – 1932. – 3
noiembrie. – P. 1, 2.
705. În jurul aniversării ziarului „Basarabia”: [Se aduc critici
în adresa lui C. Stere] // Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 1, P. 59.
706. Leoneanu, L.* Cum scrie d-l Stere? // Adevărul literar şi
artistic. – 1932. – Nr. 579. – P. 1.
707. Leoneanu, L.* Romanul D-lui Stere: „În preajma
revoluţiei” – Smaragda Theodorovna: Atmosfera. Personajele.
Subiectul // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 10 ianuarie. – P. 1-
2.
708. Matheescu, N.N.* Romanul dlui C. Stere // Ancheta. –
1932. – 20 martie – P. 2, 3.
709. Mihăilescu, Dumitru.* Smaragda Theodorovna // Glas
tînăr. – 1932. – 15 noiembrie (Nr. 7). – P. 14-15.
170
710. Miller, Verghi Marg.* „În preajma revoluţiei”, roman de
C. Stere // Revista scriitoarelor şi scriitorilor români. – 1932. – Nr. 6-
7 (iunie-iulie). – P. 21-22.
711. Mira, P.* „În preajma revoluţiei”, roman de C. Stere //
Buletinul cultural al Asociaţiei universitare „Frăţia studenţească” –
1932. – 1 martie ( Nr. 1). – P. 11.12.
712. Nicanor, P. et. Co* Memoralişti basarabeni // Viaţa
Românească. – 1932. – Nr. 3-4.- P. 363-366.
713. Nicoară, Silviu*. Extremele care se întîlnesc: Marginale la
„În preajma revoluţiei”, roman de C. Stere // Prezentul. – 1932. – 21
martie (Nr. 3) – P. 1.
714. Pavel, Sorin* Romanul dlui Const. Stere // Dreptatea. –
1932. – 22 mai. .- P. 1.
715. Pântea, Gherman. Ziua măreaţă a Unirii [de la 27 martie
1918 cu participarea lui Constantin Stere] // Pântea Gherman. Rolul
organizaţiilor militare moldoveneşti în actul Unirii Basarabiei. –
Chişinău, 1932. – P. 88-105. – (Cuvîntul rostit de deputatul C. Stere
la paginile 91-93).
716. Perpessicius* C. Stere: „În preajma revoluţiei – I.
Smaragda Theodorovna (Prolog); II. Copilăria lui Vania Răutu” //
Cuvîntul. – 1932. – 26 iunie. – P. 1,2; 10 iulie. – P. 1, 2.
717. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Lutul” //
Cuvîntul. – 1932. – 6 noiembr. – P. 1, 2.
718. Philippide, Al. A.* Romanul românesc în cadrul evoluţiei
sociale // Progresul social. – 1932. – 20 noiembrie (Nr. 9-10). – P.
62-66.
719. Philippide, Al. A. * Un roman de energie şi voinţă. C.
Stere: „În preajma revoluţiei” – „Lutul” // Adevărul literar şi artistic.
– 1932. – 30 octombrie – P. 7.
720. Ralea, Mihai D. * C. Stere romancier: (Cu ocazia ediţiei a
doua a romanului său) // Dimineaţa. 1932. – 1 aprilie – P. 3.
721. Redacţionale: Romanul dlui Stere este evenimentul literar
// Viaţa Basarabiei. – 1932. – Nr. 2. – P. 71-72.
722. Săteanu, C. * Basarabia vechei boierimi moldoveneşti
autentificată în romanul dlui C. Stere // Lumea. – 1932. – 4 martie –
P. 2.
723. Săteanu, C.* „În preajma revoluţiei” dlui C. Stere //
Opinia – 1932. – 19 noiembrie – P. 1, 2.
724. Sebastian, Mihail*. C. Stere „Lutul” // România literară. –
1932. – 29 octombrie – P. 3.
171
725. Sebastian, Mihail*. C. Stere: „Smaragda Theodorovna” //
România literară. – 1932. – 20 august – P. 3.
726. Sebastian, Mihail*. C. Stere: „Vania Răutu” // România
literară. – 1932. – 3 septembrie .- P. 3.
727. Struţeanu, Scarlat* Const. Stere: „În preajma revoluţiei”.
Vol. III: Lutul // Convorbiri literare. – 1932. – LXV (noiembr.-dec.).
– P. 742-746.
728. Srtuţeanu, Scarlat*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei”.
Vol. 1-2 // Convorbiri literare. – 1932. – LXV (Martie-apr.). – P.
313-319.
729. Suchianu, D.I.* Romanul dlui C. Stere // Viaţa
românească. – 1932. – Nr. 3-4. – P. 329-335.
730. Teodorescu-Branişte, Tudor* Const. Stere, romancier //
Progresul social. – 1932. – (Nr. 4) (iunie). – P. 48-50.
731. Teodorescu-Branişte, Tudor*. Cu Const. Stere despre
Vania Răutu. O după-amiază la Bucov // Dimineaţa. – 1932. – 31
octombrie – P. 3.
732. Teodorescu-Branişte, T*. Cu G. Ibrăileanu despre
„Adela” // Adevărul. – 1932. – 14 aprilie – P. 1, 2.
733. Viţchi, S. A.* O vedere asupra romanului „În preajma
revoluţiei” // Adevărul literar şi artistic. – 1932. – 10 iulie. – P. 6.
734. Zamfirescu, G. M.* C. Stere: „În preajma revoluţiei”.
„Lutul” // Progresul social. – 1932. – Nr. 8 (octombrie) – P. 64.
1933
735. Cauşanski, B.* Romanul dlui C. Stere. „Lutul”. „Hotarul”
// Opinia. – 1933. – 25 aprilie – P. 1,2.
736. Călinescu, G.* C. Stere, „Hotarul” // Adevărul literar şi
artistic. – 1933. – 12 februarie – P. 7.
737. Călinescu, G*. Const. Stere, „În preajma revoluţiei”. IV.
„Hotarul” // „Viaţa românească”. – 1933. – Nr. 1-2. – P. 59-60.
738. Călinescu, G.* Maurice Paleologul. Ultima ţarină, cu o
prefaţă de C. Stere // Adevărul literar şi artistic. – 1933. – 12
noiembrie. P. 7.
739. Ciobanu, Ştefan. Revoluţia rusă îl aduce prin Basarabia şi
pe vechiul revoluţionar C. Stere [care a contribuit la apariţia ziarului
„Basarabia”, 1906]. // Ciobanu Ştefan. Din istoria Mişcării Naţionale
în Basarabia. – Chişinău, 1933. – P. 5-7.
740. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Hotarul” // Adevărul. – 1933. –
28 februarie. – P. 1, 2.
172
741. Constantinescu, Pompiliu.* C. Stere: „Hotarul” //
Vremea. – 1933. – 9 aprilie. – P. 18.
742. Duff, M.I. * Cetind romanul dlui C. Stere // Opinia. –
1933. – 11 ianuarie. – P. 1, 2.
743. Gerota, C.* Const. Stere: În preajma revoluţiei. „Hotarul”
// Revista societăţii Tinerimea română. – 1933. – Nr. 8. – P. 284-286.
744. Godeanu, V.*. Drama Siberiei. În preajma revoluţiei:
Hotarul // Dimineaţa. – 1933. – 13 februarie. – P. 2.
745. Lascăr, Sebastian*. Ficţiune şi realitate // Adevărul literar
şi artistic. – 1933 – 19 martie (Nr. 641) – P. 1-2 – (poate: Sebastian
Lascăr?).
746. Omicron* În preajma revoluţiei // Curentul. – 1933. – 7
decembrie.
747. Papadima, Ovidiu*. C. Stere: „În preajma revoluţiei…” //
Gîndirea. – 1933. – Nr. 4. – P. 153-157.
748. Petraşincu, Dan*. Anul literar 1932 // Discobolul. – 1933.
– Nr. 5 (ianuarie). – P. 13.
749. Sachelarie, N.* Romanele dlor C. Stere şi L. Rebreanu //
Miniaturi. – 1933. – Nr. 1 (apr.). – P. 1, 2.
750. Săteanu, C.* Cîte ceva despre d. Stere // Adevărul. –
1933. – 21 februarie. – P. 5.
751. Săteanu, C.* Figuri şi figurine politice zugrăvite de d. C.
Stere // Opinia. – 1933. – 17 aprilie. – P. 1, 2.
752. Sebastian, L.* De vorbă cu d. C. Stere // Adevărul literar
şi artistic. – 1933. – 19 martie. – P. 1,2. – (Semnat LS), – (În alt loc:
Lascăr Sebastian?).
753. Sebastian, L.* „Hotarul”. Al patrulea din romanul dlui C.
Stere // Adevărul. – 1933. – 12 februarie. – P. 2.
754. Sevastos, M.* Absentul // Adevărul. – 1933. – 12 aprilie. –
P. 1.
755. Struţeanu, Scarlat.* Const. Stere: „În preajma revoluţiei”.
IV: „Hotarul” // Convorbiri literare. – 1933. – LXVI (februarie). – P.
186-193.
756. Şuluţiu, Octav*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei” //
Ulise. – 1933. – Nr. 4 (ianuarie). – P. 9, 10.
757. Şuluţiu, Octav*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei” //
Ulise. – 1933. – Nr. 4 (ianuarie). – P. 9, 10.
758. Şuluţiu, Octav.*. Const. Stere: „În preajma revoluţiei”..
„Hotarul” // Viaţa literară. – 1933. – Nr. 142 (1-31 martie). – P. 3.
759. Vrânceanu, Dragoş*. Const. Stere: „În preajma
revoluţiei”. Hotarul… // Curentul. – 1933. – 11 februarie. – P. 1, 2.
173
760. Zamfirescu, G.M.* C.Stere: „În preajma revoluţiei”. IV:
Hotarul // Progresul social. – 1933. – 20 martie ( Nr. 3). – P. 222-
226.
1934
761. Bezveconnâi, Gh. Constantin Stere: Impresii; Vania Răutu
la liceul Regional: Un capitol descifrat // Din trecutul nostru. – 1934.
– Nr. 7-8. – P. 31-36.
762. Călinescu, G.* C. Stere, Nostalgii // Adevărul literar şi
artistic. – 1934. – 28 octombrie. – P. 9, 10.
763. Chinezu, Ion*. Constantin Stere: „Nostalgii” // Gînd
românesc (Cluj). – 1934. – Nr. 9. – P. 588-590.
764. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Nostalgii” // Adevărul. – 1934.
– 10 noiembrie. – P. 1,2.
765. Cocea, N.D.* Cu prilejul unui roman: Nostalgii // Voiaj. –
1934. . – 15 noiembrie. – P. 1.
766. Dăscălescu, Lucreţia* Femeia în opera lui C. Stere //
Adevărul literar şi artistic. – 1934. – 11 martie. – P. 7.
767. Diamandi, Sterie*. Constantin Stere // Gîndul vremii. –
1934. – 15 februarie (Nr. 2) – P. 6-16.
768. Dragomirescu, Mihail. Poporanismul: [Se fac trimiteri şi
la studiile lui Stere, care „sunt prea severe.] // Dragomirescu Mihail.
Sămănătorism, poporanism, criticism. – Bucureşti, 1934. – P. 102-
111. – (Mai precis la P.P. 103-108 şi 168).
769. Leoneanu, L.* D. Const. Stere despre romanul dlui
Sevastos // Adevărul. – 1934. – 9 februarie.
770. Lungescu, N.* Const. Stere: „Nostalgii” // Revista vremii.
– 1934. – Nr. 4 (10 noiembrie.). – P. 10-11.
771. Neuman, Justin*. Despre romanele dlui C. Stere //
Adevărul. – 1934. – 14 decembrie. – P. 5, 6.
772. Pandrea, P.* A doua epopee modernă românească. C.
Stere:”Nostalgii” // Adevărul. – 1934. – 15 decembrie. – P. 5.
773. Pandrea, Petre. C. Stere: „Nostalgii” // Viaţa românească.
– 1934. – Nr. 19-20. – P. 64-65.
774. Săteanu, C.* Const. Stere portretist // Adevărul. – 1934. –
21 noiembrie. – P. 5.
775. Săteanu, C.* Const. Stere şi poezia rusească // Lumea. –
1934. – 22 septembrie. – P. 2.
776. Săteanu, C.*. „Nostalgiile” dlui C. Stere // Lumea. – 1934.
– 21 octombrie – P. 2.
174
777. Sevastos, M.* Din viaţă şi din cărţi: Autorul „Nostalgiei”
// Adevărul literar şi artistic. – 1934. – 29 iulie. – P. 1.
778. Şuluţiu, Octav.* Autentic şi estetic // Azi. – 1934. – Nr. 1.
– P.
779. Şuluţiu, Octav*. C. Stere. „În preajma revoluţiei”.
Nostalgii // Familia. – 1934. – Nr. 7 (noiembrie.). – P. 90-93.
780. Vlad, C.* Vizitînd pe d. Const. Stere la Bucov // Opinia. –
1934. – 23 mai. – P. 1.
1935
781. Aderca, F.* Romancierul Stere // Cuvîntul liber. – 1935. –
23 noiembrie ( Nr. 3). – P. 5.
782. Botez, Demostene* Ceahlăul // Cuvîntul liber. – 1935. –
23 noiembrie. (Nr. 3.) – P. 5.
783. Botez, Octav.* Constantin Stere // Manifest. – 1935. – 25
decembrie. (Nr. 11-12). – P. 5.
784. Boz, Lucian*. Constantin Stere, septuagenar // Adevărul. –
1935. – 22 noiembrie. – P. 2.
785. Branisce-Căliman, V.* Constantin Stere. În preajma
revoluţiei. „Nostalgii” // Braşovul literar. – 1935. – Nr. 21-22.
(ianuarie-februarie). – P. 157-158.
786. Brănişteanu, B.* Const. Stere // Adevărul. – 1935. – 16
noiembrie. – P. 1.
787. Carandino, N. * Profesorul Stere văzut de aproape //
Facla. – 1935. – 21 octombrie. – P. 2. – (semnat N. Car.).
788. Cândea, A. * Basarabia şi aniversarea dlui C. Stere //
Adevărul. – 1935. – 20 noiembrie. – P. 6.
789. Călinescu, G.* Constantin Stere // Adevărul literar şi
artistic. – 1935. – 24 noiembrie. – P. 1, 2.
790. Călinescu, G. * C. Stere, În ajun // Adevărul literar şi
artistic. – 1935. – 15 decembrie. – P. 1.
791. Călinescu, G.* C. Stere. În preajma revoluţiei –
„Ciubăreşti” // Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 19 mai. – P. 9,
10.
792. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Ciubăreşti” // Adevărul. – 1935.
– 31 mai. – P. 1, 2.
793. Cioculescu, Ş. * C. Stere, „În ajun” // Adevărul. – 1935. –
3 decembrie. – P. 1, 2.
794. Cioculescu, Şerban * Const. Stere: În preajma revoluţiei,
vol. VIII // Revista Fundaţiilor Regale. – 1935. – Nr. 1. – P. 158-161.
– Nr. 8. – P. 420; 1936. – Nr. 11. – P. 406.
175
795. Cioculescu, Şerban.* În marginea unui răspuns al dlui C.
Stere // Adevărul. – 1935. – 16 iunie. – P. 1, 2.
796. Clopoţel, Ion.* C. Stere: În ajun // Societatea de mîine. –
1935. – Nr. 11-12. – P. 158.
797. Constantinescu, Pompiliu.* Constantin Stere // La zid. –
1935. – 21 noiembrie. – P. 5. – (Semnat: Pyrhon).
798. Constantinescu, Pompiliu.* C. Stere: Nostalgii //
Vremea. – 1935. – 3 februarie. – P. 4.
799. Crăciun, Eugen* Reforma constituţională // Viaţa
românească. – 1935. – Nr. 3-4. – P. 27-38.
800. Donea, Valer* Const. Stere văzut de aproape // Adevărul
literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie.
801. Feraru, Leon*. Un excepţional roman românesc //
Adevărul. – 1935. – 1 iunie. – P. 5.
802. Fulga, Laurenţiu*. În ajun – roman de Constantin Stere //
Flamuri. – 1935. – 20 decembrie (Nr.1-3). – P. 99-102. – (Semnat:
Laurenţiu Delerei).
803. Leoneanu, L.* Cîteva zile în intimitatea dlui C. Stere:
Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului „Preludii” //
Leoneanu L. Portrete literare şi politice. – Bucureşti, 1935. – P. 7-17,
19-28, 93-97.
804. Manea, Const.* C. Stere: În preajma revoluţiei VI.
Ciubăreşti // Presa Olteniei. – 1935. – 26 august. – P. 2.
805. Manoliu, Petru * Constantin G. Stere. Şaptezeci de ani de
viaţă şi amintiri // Credinţa. – 1935. – 19 noiembrie. – P. 4. –
(Semnat: Erasm.).
806. Mardan, Mugur* C. Stere: „În ajun” // Trivalea. – 1935 -
(1936?) Nr. 7-8. – P. 22-24.
807. Mihail, Petre*. O zi petrecută la Bucov // Curentul. –
1935. – 16 ianuarie. – P. 3.
808. Mreja, I.* „Nostalgii”de C. Stere // Revista Asociaţiei
învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi. – 1935. – Nr. 1. – P. 30-31.
809. Nicanor, P. et Co. Const. Stere – la 70 de ani // Viaţa
românească. – 1935. – Nr. 11-12. – P. 87.
810. Nicu, Alexandru M. Recenzie // Viaţa Basarabiei. – 1935.
– Nr. 9. – P. 46-55. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma revoluţiei…
811. Nicu, Alexandru M. Const. Stere: „În preajma revoluţie”:
„Hotarul” [vol. IV] // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 10. – P. 44-51.
812. Nicu, Alexandru M. Recenzie // Viaţa Basarabiei. – 1935.
– Nr. 11-12 – P. 42-52. – Rec. la cartea: Stere C. „În preajma
revoluţie”. Vol. III: „Lutul”.
176
813. Papadima, Ovidiu*. C. Stere: „Nostalgii” // Gîndirea. –
1935. – Nr. 1. – P. 49-50.
814. Popescu, Ghiţă.* Constantin Stere // Revista vremii. –
1935. – 10 decembrie. – P. 5.
815. Sadoveanu, Izabela.* Ion Răutu în vîltoare // Adevărul
literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie. – P. 1.
816. Sadoveanu, Izabela.* Portrete literare // Adevărul. –
1935. – 22 decembrie. – P. 5, 6.
817. Sadoveanu, Izabela*. Primul roman cu cheie // Adevărul
literar şi artistic. – 1935. – 1 decembrie. – P. 10.
818. Sadoveanu, Izabela*. Romane // Adevărul literar şi
artistic. – 1935. – 26 mai. – P. 12.
819. Sadoveanu, Profira* C. Stere văzut de aproape //
Adevărul literar şi artistic. – 1935. – 15 decembrie (ori noiembrie)
(Nr. 784) – P. 3. – (Semnat Valer Donea).
820. Săteanu, C.* Cine a propus trecerea socialiştilor la
liberali: Interviu / interlocutor C. Ghilimoglu // Adevărul. – 1935. –
8 august.
821. Săteanu, C.* Cronica unui oraş „Cibăreştii” // Adevărul. –
1935. – 22 mai.
822. Săteanu, C.* Urmărind pe d. C. Stere în volumul „În ajun”
// Adevărul. – 1935. – 16 noiembrie. – P. 3.
823. Sebastian, Mihail* Const. Stere: „Ciubăreşti” // Rampa. –
1935. – 26 iulie. – P. 1.
824. Sebastian, Mihail*.”În ajun” // Rampa. – 1935. – 17
noiembrie. – P. 1.
825. Sebastian, Mihail*. O zi la Bucov cu Const, Stere //
Rampa. – 1935. – 7 octombrie. – P. 1, 4.
826. Sevastos, M*. Constantin Stere // Dimineaţa. – 1935. – 16
noiembrie. – P. 3.
827. Şeicaru, Pamfil*. C. Stere la 70 de ani // Curentul. – 1935.
– 18 noiembrie. –P. 1.
828. Şuluţiu, Octav*. C. Stere: În preajma revoluţiei”.
„Ciubăreşti” // Familia. – 1935. – Nr. 4 (iulie-aug.). – P. 83-84.
829. Tatos, I. * Economistul C. Stere // Independenţa
economică. – 1935. – Nr. 12. – P. 297.
830. Topliceanu, Alexandru*. Const. Stere // Topliceanu Al.
Portrete. – Bucureşti: Cartea românească, 1935. – P. 65-72.
831. Vasiliu-Hasnaş, El. „Ciubăreştii” // Viaţa Basarabiei. –
1935. – Nr. 7-8. – P. 99-101.
177
832. Vasiliu-Hasnaş El. „Nostalgii” de Constantin Stere //
Viaţa Basarabiei.- 1935.– Nr.4.– P.75-76.
833. Viaţa lui C. Stere // Viaţa Basarabiei. – 1935. – Nr. 2. – P.
77-78.
834. Vlădescu, Toma*. Stere la 70 de ani // Sfarmă-Piatră. .–
1935. – 28 noiembrie. – P. 3.
1936
835. Andrei, P. Constantin Stere // Revista de studii
sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10. – P. 3.
836. Aramescu, C. C. Stere şi problemele constituţionale //
Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. –
Nr. 10. – P. 23-26.
837. Arghezi, T. Constantin Stere, cugetătorul // Revista de
studii sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10. – P. 7-8.
838. Bezveconnâi, Gh. Constantin Stere, romanul său şi
Unirea: Între viaţă, vis şi istorie // Din trecutul nostru. – 1936. – Nr.
31-34 (aprilie-iulie). – P. 97-118.
839. Botez, Demostene* Biruinţa cea de pe urmă // Adevărul. –
1936. – 28 iunie. – P. 1.
840. Botez, Octav* Constantin Stere // Însemnări ieşene. –
1936. 15 februarie. – (Nr. 4). – P. 150. – (Semnat O.B.).
841. Brănişteanu, B.* La mormînt // Adevărul. – 1936. – 25
iulie. – P. 1.
842. Cavarneli, V. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov // Viaţa
Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 92-93.
843. Cândea, A.* Treizeci de ani de la apariţia ziarului
„Basarabia” // Adevărul. – 1936. – 28 mai. – P. 6.
844. Călinescu, G.* C. Stere // Adevărul literar şi artistic. –
1936. – 5 iulie. – P. 3.
845. Călinescu, G.* C. Stere, „Uraganul” // Adevărul literar şi
artistic. – 1936. – 19 aprilie. – P. 9.
846. Cercul cultural „C. Stere” // Revista de studii sociologice
şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 13. – P. 25. – (Fără semnătură).
847. Chiriţescu, Gh.* Const. Stere. Uraganul // Însemnări
ieşene. – 1936. 15 aprilie. (Nr. 8). – P. 378-380.
848. Cioculescu, Şerban.* Constantin Stere // Adevărul. –
1936. – 21 iulie. – P. 1, 2.
178
849. Cioculescu, Ş.* C. Stere, „Uraganul” // Adevărul. – 1936.
– 16 aprilie. – P. 1, 2.
850. Clopoţel, Ion*. Constantin Stere // Adevărul literar şi
artistic. – 1936. – 13 septembrie. – P. 2.
851. Clopoţel, Ion*. Constantin Stere // Societatea de mîine. –
1936. – Nr. 5 (august.) – P. 115-116.
852. Costenco, N. Varia: Paradoxalul Oscar Wilde; C. Stere –
cetăţean al lumii… // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 11-12. – P. 127.
– Semnat: R.R.
853. Constantin Stere. // Rev. de studii sociologice şi
muncitoreşti – 1936. – Nr. 11. – P. 19. – (Semnat: Redacţia).
854. Constantinescu, Pompiliu* C. Stere. Între pamflet şi
roman. Ciubăreşti; În ajun // Vremea. – 1936. – 19 ianuarie. – P. 10.
855. Constantinescu, Pompiliu*. C. Stere: Uraganul //
Vremea. – 1936. – 3 mai. – P. 2.
856. Dinu, Gheorghe*. (Stephan Roll). Const. Stere. Tineretul
legatar al luptei lui // Cuvîntul liber. – 1936. – 4 iulie. – P. 3.
857. Dr. Igrec*. Florile şi inima lui Stere // Adevărul. – 1936. –
4 iulie. – P. 1.
858. Donea, Valer.* Stere şi viitorul // Deşteptarea. – 1936. –
19 decembrie.
859. Eftimiu, Victor.* La moartea lui Const. Stere //
Dimineaţa. – 1936. – 29 iunie. – P. 9.
860. Eftimiu, V.* Patrioţi şi trădători // Adevărul. – 1936. – 15
iulie. – P. 1.
861. Georgescu, Traian*. Stere a împlinit 70 de ani // Pagini
basarabene. – 1936. – Nr. 1. – P. 15.
862. Gane, Emil. Constantin Stere (1865-1936): [Odihnească-l
Domnul.] // Cuvînt moldovenesc. – 1936. – 28 iunie. – P. 1. – (Cu o
mică fotografie).
863. Godeanu, V.* Const. Stere: „Uraganul” // Adevărul. –
1936. – 31 martie. – P. 2.
864. Gruia, I. * Const. Stere. În preajma revoluţiei: „Uraganul”
// Gîndul vremii. – 1936. – 15 iunie (Nr.6). – P. 13-14.
865. Halippa, Pan. Const. Stere şi Basarabia // Viaţa
Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 81-88.
866. Iamandi, V.* Const. Stere // Lumea. – 1936. – 16 iulie. –
P. 3.
867. Ionescu, Eugen*. Constantin Stere. „În preajma
revoluţiei”: VIII.: „Uraganul” // Facla. – 1936. – 27 aprilie. – P. 2, 3.
179
868. Ionescu, Ghiţă.* Opera lui C. Stere // Adevărul literar şi
artistic. – 1936. – 29 noiembrie. – P. 1.
869. Isac, G.* Const. Stere. Uraganul // Caradaşca. – 1936. – 23
aprilie. P. 2.
870. Ivaşcu, G.*. Luptătorul // Lumea. – 1936. – 6 iulie. – P. 3.
871. Kidel, Alex.* Mărturii ruseşti despre Cons. Stere //
Adevărul literar şi artistic. – 1936. – 19 septembrie. P. 9.
872. „La Bucov, în splendida izolare pe care şi-o hotărîse, s-a
stins C. Stere…” // Viaţa românească. – 1936. – Nr. 6-8. – P. 97.
873. Leoneanu, L. * Const. Stere la Bucov // Adevărul literar şi
artistic. – 1936. – 19 iulie. – P. 1.
874. Leoneanu, L. * Cum scrie Stere // Adevărul literar şi
artistic. – 1936. – 26 iulie.
875. Lovinescu, Eugen*. Constantin Stere: „În preajma
revoluţiei” // Facla. – 1936. – 27 aprilie. – P. 2, 3.
876. Manolescu, Ion.* Constantin Stere – omul frînt //
Cruciada românismului. – 1936. – 19 iulie. – P. 2.
877. Mardan, Mugur.* C. Stere: „În ajun” // Trivalea. – 1935
(decembrie) – 1936 (ianuarie). – Nr. 7-8. – P. 22-24.
878. Matheescu, N.N. *. Sistemul sociologic al d-lui C. Stere //
Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. –
Nr. 10. – P. 13-18.
879. Mătăsaru, L.G.* Const. Stere a rămas în Bucureşti cu
învoirea lui Ionel Brătianu: (Precizări istorice) // Opinia. – 1936. – 9
iulie.
880. Mihail, Ioan* Const. Stere. Omul – „Trădătorul” –
Scriitorul // Opinia. 1936. – 3 iulie. – P. 1, 2.
881. Neamţu, A.*. În memoria lui C. Stere // Suflet nou. –
1936. – Nr. 6-7 (iunie-iulie). – P. 6.
882. Nicu, Al.*. Închisorile lui C. Stere // Pagini basarabene. –
1936.. – Nr. 3. – P. 7.
883. Nicu, Alexandru M. [Recenzie] // Viaţa Basarabiei. –
1936. – Nr. 1. – P. 44-51. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma
revoluţiei: Hotarul (Vol. IV).
884. Nicu, Alexandru M. [Recenzie] // Viaţa Basarabiei. –
1936. – Nr. 4. – P. 35-40. – Rec. la cartea: Stere C. În preajma
revoluţiei: Nostalgii (vol. V). – P. 163-168.
885. Obreja, Iaşi G.* Const. Stere: „În preajma revoluţiei. În
ajun.” // Arheneum. – 1936. – Nr. 1. – P. 138-140.
886. Opera lui C. Stere* // Adevărul. – 1936. – 28 iunie. – P.
7.
180
887. Pandrea, P. * Const. Stere // Adevărul. – 1936. – 28 iunie.
– P. 1.
888. Pandrea, Petre. „Cazul Stere” // Revista de studii
sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. – Nr. 10. – P. 9-12.
889. Petraşincu, Dan*. Constantin Stere, om de acţiune şi
literat // Rampa. – 1936. – 2 iulie. – P. 1.
890. Popescu, Ghiţă.* La moartea lui Const. Stere // Revista
vremii. – 1936. – Nr. 15-16 (iunie). – P. 4.
891. Popescu, Ghiţă.* Pe marginea volumului „În ajun” de C.
Stere // Revista vremii. – 1936. – Nr. 7-8. – P. 12-13.
892. Popescu, Ghiţă.* Pe marginea volumului „Uraganul” de
C. Stere // Revista vremii. – 1936. – Nr. 11-12 (aprilie). – P. 7-8.
893. Popescu, Stelian. Trădătorul C. Stere în vîrstă de 71 ani a
încetat din viaţă aseară la ora 8 la moşia sa din Bucov // Universul. –
1936. – 28 iunie.
894. Radiana, Rafail. Oamenii: Gorki şi Stere // Viaţa
Basarabiei. – 1936. – Nr. – 9. – P. 89-92.
895. Ralea, Mihai D.* Const. Stere // Dreptatea. – 1936. – 28
iunie. – P. 1.
896. Ralea, Mihai D. Personalitatea dlui C. Stere // Revista de
studii sociologice şi muncitoreşti. – 1936. – Nr. 10 (aprilie). – P. 5,
6.
897. Roman, E. Despre „Social-democraţie sau poporanism? //
Revista de studii sociologice şi muncitoreşti [Bucureşti]. – 1936. –
Nr. 10. – P. 19-22.
898. Roman, Horia.* Const. Stere şi florile // Adevărul. –
1936. – 1 iulie.
899. Sadoveanu, Izabela.* Cei care au plecat… // Adevărul
literar şi artistic. – 1936. – 26 iunie. – P. 1, 2.( ori iulie? – Nr. 816?).
900. Sadoveanu, Mihail.* Constantin Stere // Însemnări ieşene.
– 1936. – 15 iulie. – P. 1, 2.
901. Sadoveanu, Mihail*. Constantin Stere // Lumea. – 1936. –
22 iulie. – P. 2.
902. Săteanu, C.* Depănînd vechi amintiri. Cîte ceva despre C.
Stere şi G. Ibrăileanu // Adevărul. – 1936. – 16 iulie. – P. 3.
903. Sebastian, Mihail*. Constantin Stere // Rampa. – 1936. –
29 iunie. – P. 1.
904. Serghie, Em.* Pe marginea comemorării la Iaşi a lui C.
Stere // Lumina. – 1936. – 16 iulie. – P. 2.
905. Sevastos, M.* D. Stere – compătimit // Adevărul. – 1936.
– 30 aprilie. – P. 1.
181
906. Sevastos, M.* În memoria lui Constantin Stere // Adevărul
literar şi artistic. 1936. – 5 iulie. – P. 1,2; 1937. – 5 ianuarie. – P.1-2.
907. Sevastos, M.* O comemorare // Adevărul. – 1936. – 17
iulie. – P. 1.
908. Sevastos, M.* Testamentul lui Const. Stere // Adevărul. –
1936. – 4 iulie. – P.1.
909. Sevastos, M.* „Uraganul” // Adevărul. – 1936. – 28 martie
(ori 31 martie?).
910. Spătaru, N. Constantin Stare: [Necrolog] // Viaţa
Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 1-2.
911. Stăjilă, P. După moartea lui Constantin Stere // Viaţa
Basarabiei. – 1936. – Nr. 9. – P. 3-7. – (Cu o fotografie).
912. Stere în adevărata-i „lumină”: [Figura lui C. Stere în
atenţia criticii] // Viaţa Basarabiei. – 1936. – Nr. 3-4. – P. 60. –
Semn.: E. N.
913. Şerban, Mihail.* Falnicul Stere // Adevărul. – 1936. – 3
iulie. – P. 3.
914. Şuluţiu, Octav.* C. Stere: „În preajma revoluţiei” – „În
ajun” // Familia. – 1936. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 94-95.
915. Varia: [Adnotare la volumul „Uraganul” de C. Stere şi la
alte cărţi de N. Dăscălescu, Ştefan Ion George ş.a.] // Viaţa
Basarabiei. – 1936. – Nr. 11-12. – P. 127-128. – Semn.: R.R.
916. Vizirescu, Pan. M.* Masca lui Stere // Sfarmă-Piatră. –
1936. – 9 iulie. – P. 4.
917. Vlădescu, Toma*. Tristul destin al lui C. Stere // Sfarmă-
Piatră. – 1936. – 2 iulie. – P. 3.
1937
918. Andrei, F. Constantin Stere // Viaţa românească. – 1937. –
Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 3-5.
919. Beldie, V.G. Const. Stere, prietenul celor mulţi // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 6-9.
920. Biberi, Ion. Constantin Stere // Biberi Ion. Etudes sur la
literature roumaine contemporaine. – Paris: Corymbe, 1937. – P. 42-
45.
921. Botez, Demostene.* Comemorarea lui C. Stere. //
Adevărul. – 1937. – 27 iunie. – P. 7.
922. Botez, Demostene. Profesorul C. Stere // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 148-150.
923. Botez, I. Portret // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3
(ianuarie-martie). – P. 10.
182
924. Botez, Octav. Cîteva note asupra romancierului // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3.- P. 11-14.
925. Brănişteanu, B.* Omagierea unui dispărut // Adevărul. –
1937. – 15 mai. – P. 1, 2.
926. Carp, M. Soarta predestinatului // Viaţa românească. –
1937. – Nr. 1-3. – P. 15-25.
927. Cazacu, P. Drumul vieţii // Viaţa românească. – 1937. –
Nr. 1-3 (ianuarie-martie). – P. 293.
928. Cazacu, P. Unirea [cu fragmente din cuvîntarea lui C.
Stere la şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie 1918] // Cazacu P.
Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918. – Iaşi: „Viaţa
românească” ş.a. – P. 318-319; A vedea şi P.P. 168, 170, 172, 173.
929. Crăciun, Eugen. Cîteva însemnări despre C. Stere // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 30-32.
930. Daşcovici, Neculai.* Constantin Stere. // Anuarul
Universităţii pe anul academic 1935-1936, publ. de Traian Bratu,
Vol. XXI. – Iaşi, 1937. – P. 108-112.
931. Halippa, Pan. C. Stere şi Basarabia // Viaţa românească. –
1937. – Nr. 1-3. – P. 33-42.
932. Iacobescu, Teodor. Const. Stere, alesul Cetăţii Albe //
Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 43-44.
933. Iordan, Iorgu. Constantin Stere, profesorul // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 45-49.
934. Lovinescu, E.*. Epica lui C. Stere // Adevărul. – 1937. – 1
mai. – P. 2.
935. Lupu, N. Amintiri despre Const. Stere // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 50-52.
936. Mancaş, Mircea* Const. Stere – ideologul // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 53-57.
937. Manoliu, Petru.* Rînduri întîrziate pentru un nume veşnic
// Credinţa. – 1937. – 9, 10 iulie. – P. 2. – (Semnat: Erasm).
938. Matheescu, N.N. Const. Stere şi problemele muncitoreşti
// Viaţa românească. –1937. – Nr. 1-3. – P. 58-63.
939. Moldovanu, D. Despre C. Stere // Viaţa românească. –
1937. – Nr. 1-3. – P. 64-67.
940. Nicolescu, G.C. Poporanismul român: 1. Evenimentul
literar // Nicolescu G. C. Ideologia literară poporanistă:
Contribuţiunea lui G. Ibrăileanu. – Bucureşti: Institutul de istorie
literară şi folclor, 1937. – P. 55-73. – (Numele C. Stere şi C.
Şărcăleanu se întîlnise frecvent şi în celelalte capitole ale
monografiei; Vezi indexul de nume, P. 190).
183
941. Pandrea, Petru. C. Stere şi „specificul politic românesc”:
(Fragment) // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 68-87.
942. Popovschi, Nicolae. // Constantin Stere şi Basarabia //
Viaţa românească. – 1937. – Nr. 1-3. – P. 101-117.
943. Porucic, T. Contribuţii nouă pentru istoria evoluţiei
naţionalismului între Prut şi Nistru: (Din notele biografice ale d-lui
T. Porucic): [În paragrafele „Revoluţionarii” şi „Izolat” (P. 95-102)
este vorba şi de C. Stere] // Viaţa românească. – 1937. – Nr. 7-8. – P.
71-104. – (Semnat: P.T. Şt.).
944. Paul, Radu M. Gîndirea europeană a lui C. Stere // Viaţa
românească. – 1937. – Nr. 1-3. - P. 88-100.
945. Ralea, Mihail. C. Stere // Viaţa românească. – 1937. – Nr.
1-3. – P. 118-122.
946. Sadoveanu, Izabela.* Un an de la moartea lui C. Stere //
Adevărul literar şi artistic. – 1937. – 4 iulie. – P. 1.
947. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Viaţa românească. –
1937. – Nr. 1-3. – P. 123.
948. Stere, Roman C. Sfîrşitul romanului „În preajma
revoluţiei”. În loc de încheiere // Viaţa românească. – 1937. – Nr. –
1-3. – P. 124-126.
949. Suchianu, D.I. Patriotul Stere // Viaţa românească. – 1937.
– Nr. 1-3. – P.129-133.
950. Ştefanelli, Aurel. Epilogul romanului „În preajma
revoluţiei” [comentat de A.Ştefanelli la rugămintea lui Roman C.
Stere, feciorul prim al romancierului] // Viaţa românească. – 1937. –
Nr. 4-5. – P. 46-48.
951. Voicu, Ştefan. Ideologia lui C. Stere // Viaţa românească.
– 1937. – Nr. 1-3. – P.134-137.
1938
952. Munteano, B.*. [Constantin Stere] // Munteano B.
Panorama de la literature roumaine contemporaine. – Paris, 1938. –
P. 75-77, 237-238.
953. Perpessicius.*. C. Stere „În preajma revoluţiei: Roman; I.
Smaragda Theodorovna (Prolog); II. Copilăria şi adolescenţa lui
Vanea Răutu”; 2 volume; Ed. „Adevărul” // Menţiuni critice. – Ediţ.
a IV-a. – Bucureşti, 1938. – P. 390-403.
954. Schina, M. … Stere sosise la Chişinău… [şi problema
Unirii Basarabiei cu Patria Mumă) // Schina M. Basarabia: Ianuarie
1918 – iunie 1919. . Bucureşti, 1938. – P. 31-34.
184
955. Stere, Constantin 200 „e”, 200 „f”, 310, 580, 883, 915 //
Enciclopedia României. [în 4 vol.]. Vol. I: Statul, 1938. – P. 1044.
1939
956. Bordea, I.* Lume… Lume…// Însemnări ieşene. – 1939. –
Vol. XI.- Nr. 7 (1 iulie). – P. 17-58.
957. Marent, R. Cu moş Ion Codreanu, despre Constantin Stere
// Viaţa Basarabiei. 1939. – Nr. 4. – P. 33-45.
958. Marent, R. G. Ibrăileanu şi Basarabia [şi C. Stere] //
Viaţa Basarabiei. – 1939. – Nr. 6. – P. 27-32.
959. Sadoveanu, M.*. Jertfa lui Stere // Însemnări ieşene. –
1939. – Nr. 13-14. – P. ?
960. Tomescu, Gh.* [Constantin Stere] // Tomescu Gh.
Etnicism şi literatură. – Bîrlad: Tip. Lupaşcu, 1939. – P. 85-96.
961. Weiss, Aureliu*. Romanul lui Constantin Stere: „În
preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1939. – Nr. 1. – P. 64-84.
1940
962. Bezviconi, G.* . [Din memoriile unui M.C.Zazulin despre
Const. Stere închis pentru cercetători] // Convorbiri literare. – 1940.
– Iunie.
963. Eftimiu, Victor*. La moartea lui Const. Stere // Eftimiu V.
Fum de fantome: Evocări. – Bucureşti: Casa şcoalelor, 1940. – P.
181-185.
1941
964. Ciobanu, Ştefan*. Contribuţia Basarabiei la dezvoltarea
literaturii naţionale [printre care şi a roman. „În preajma revoluţiei”
de C. Stere] // Revista fundaţiilor regale. – 1941. – Nr. 8-9. – P. 294-
306. – (Vezi şi ediţie separată. – Extras din rev. semnalată. –
Bucureşti, 1941. – 12 p.).
965. Haneş, Petre V. C[onstantin] Stere la 21 de ani (1886):
După propriile-i mărturisiri // Haneş Petre V. Tinereţe… – Bucureşti:
Ed. Socec, [1941]. – P. 152-170.
1942
966. Haneş, Petre. Const. Stere 1865-1937 // Haneş Petre
Scriitorii basarabeni 1850-1940. – Bucureşti, 1942. – P. 387-447.
1943
185
967. Matheescu, N.N. Zece ani în slujba ştiinţelor sociale în
România: [Sunt şi aprecieri în adresa lui C. Stere] // Revistă de studii
sociologice şi muncitoreşti. – 1943. – Nr. 36. – P. 5-12.
968. Murăraşu, D. Preludiu poporanist: [Aportul lui C. Stere] //
Murăraşu D. Istoria literaturii române. – Ediţia a III-a. – Bucureşti:
„Cartea românească”, 1943. – P. 302-303; 389 – (Vezi şi ediţia din
1940. – P. 130-131, 352-355).
969. Papadima, Ovidiu. Tristul anacronism al lui C. Stere //
Papadima Ovidiu. Creatorii şi lumea lor: Schiţe de critică literară. –
Bucureşti: Fundaţia regală pentru literatură şi artă, 1943. – P. 365-
381.
970. Peteanu, Doina*. Basarabia, subiect de literatură // Viaţa.
– 1943. – 28 martie. – P. 2.
971. Potopin, Ion*. Prezenţa Basarabiei în literatură // Viaţa. –
1943. – 28 martie. – P. 2.
1944
972. Botez, Octav*. Cîteva note asupra lui C. Stere – romancier
// Botez Octav. Figuri şi note istorico-literare. – Bucureşti: Casa
şcoalelor, 1944. – P. 82-90.
1945
973. Pandrea, Petre. [Constantin Stere] // Pandrea Petre.
Portrete şi controverse. – [Iaşi]. – 1945. – Vol. 1, 2. – P. 68, 71, 72.
974. Patraşcanu, Lucreţiu. Poporanismul înaintaş al
ţărănismului [în viziunea lui C. Stere] // Patraşcanu Lucreţiu.
Problemele de bază ale României: Ediţia II-a. – Bucureşti, 1945. – P.
226-228. – (Vezi şi pag. următoare).
1946
975. Ciobanu, Valeriu. Manifestările ideologice ale
poporanismului român; Influenţa rusă asupra ideologiei
poporanismului român // Ciobanu V. Poporanismul: Geneză,
evoluţie, ideologie. – Bucureşti, 1946. – P. 181-235.
976. Ciobanu, Valeriu. Poporanismul literar [în viziunea lui C.
Stere] // Ciobanu V. Poporanismul: Geneză, evoluţie, ideologie. –
Bucureşti, 1946. – P. 12-14.
977. Teodoreanu, Ionel* Masa umbrelor // Forum .- 1946.. – P.
22.
1947
186
978. Brănişteanu, B.* Amintiri // Almanahul revistei Apărarea.
– 1947. – P. 23-24.
1955
979. Holban, Eugen*. Personalitate tot mai impunătoare, odată
cu scurgerea timpului // Holban E. Contribuţia Basarabiei la cultura
românească. – Paris: Ed. Căpriana, 1955.
1959
980. Panzari, Radu.* Din istoria luptei presei muncitoreşti din
România împotriva ideologiei burgheze (combaterea
poporanismului) // Cercetări filosofice. – 1959. – Nr.4. – P. 175-186.
1960
981. Enache, I.* Caracterul şi rolul social-politic reacţionar al
concepţiei poporaniste // Cercetări filosofice. – 1960. – Nr. 1. – P.
147-162.
982. Micu, Dumitru* Poporanismul: [C. Stere şi G. Ibrăileanu]
// Viaţa românească. – 1960. – Nr. 2. – P. 86-103; Nr. 3. - P. 64-87;
Nr. 4. – P. 133-145.
1961
983. Călinescu, G.* Material documentar: (Despre C. Stere) //
Studii şi cercetări istorice, literare şi folclor. – 1961. – Nr. 2. – P.
363.
984. Enache, Ion. Capitolul III: Caracterul reacţionar al ideilor
sociologice şi economice poporaniste [inclusiv şi ale lui Const.
Stere] // Enache I. Contribuţii la critica poporanismului. – Bucureşti:
Ed. ştiinţifică, 1961. – P. 71-97. – (Vezi şi celelalte capitole, P.P. 36-
37, 43-50, 68, 108, 116, ş. a.
985. Galaction, Gala. „Viaţa românească” şi Iaşii: [C. Stere şi
rev. „Viaţa românească”] // Galaction Gala. Opere alese / Ed. îngr.
de T.Vîrgolici… Vol. 2: Articole. –Bucureşti: Edit. pentru literatură,
1961. – P. 89-91. – (Vezi şi paginile: 57, 61, 63, 69, 70, 201, 303).
986. Micu, D. Const. Stere şi G. Ibrăileanu // Micu Dumitru.
Poporanismul şi „Viaţa românească”. – Bucureşti: Editura pentru
literatură, 1961 – P. 96-111. – (Vezi şi P.P.: 12-38; 48-55).
187
987. Ornea, Z.*. Caracterul reacţionar şi divertisment al
sămănătorismului // Cercetări filosofice. – 1961. – Nr. – 1. – P. 175-
188.
1962
988. Ornea, Z.*. Micu Dumitru. Poporanismul şi „Viaţa
românească” // Cercetări filosofice. – 1962. – Nr. 1. – P. 203-209.
1963
989. Şeicaru, Pamfil. Guvernarea partidului liberal. Partidul
naţional-ţărănist şi afacerea C. Stere // Seicaru Pamfil. Istoria
Partidelor Naţional, Ţărănist şi Naţional-Ţărănist. – Vol. doi. –
Madrid, 1963. – P. 221-234.
990. Varticean, I. Mai multă maturitate politică şi răspundere
cetăţenească // Cultura Moldovei. – 1963. – 21 aprilie. – P. – 4.- (Cu
alfabet rusesc).
991. Vasilenco, I. Moştenirea noastră literară: Constantin Stere
// Cultura Moldovei. – 1963. – 17 ianuarie. – (Cu alfabet rusesc).
1965
992. Ursu, G.G.*. [Constantin Stere] // Ursu G.G. Istoria
literaturii române. Secolul al XX-lea: Vol. 1. – Bucureşti, 1965. – P.
11-15.
1966
993. Botez, Demostene*. 60 de ani în slujba culturii naţionale //
Viaţa românească. – 1966. – Nr. 3 (martie). – P. 3-8.
994. Ciopraga, Const.* Etapele „Vieţii româneşti” // Viaţa
românească. – 1966. – Nr. 3. – P. 20-37.
995. Din corespondenţa* primilor conducători ai „Vieţii
româneşti” // Viaţa românească. – 1966.- Nr. 3- - P. 97.103.
996. Indice de nume: C. Stere [citat în scrisorile din volum) //
Scrisori cître G. Ibrăileanu / Ediţie îngrijită de M. Bordeianu, Gr.
Botez, I. Lăzărescu ş.a.; Cu o pref. de Al. Dima şi N. I. Popa. În
patru vol. – Bucureşti: Ed. Pentru literatură, 1966. – 1982. – Vol. 1.
– 1966. – P. 329; Vol. 2. – 1971. – P. 504-505; Vol. 3. – 1973. – P.
536; Vol. 4. – 1982. – P. 329.
997. Iordan, Iorgu* Amintiri // Viaţa românească. – 1966. –
Nr. 3. – P. 176-177.
188
998. Iorga, N. * „Dragă domnule Stere…”: [Scrisoare cu ocazia
campaniei electorale din aprilie-mai 1907] // Sevastos M. Amintiri
de la „Viaţa românească”. – E.P.L., 1966. – P. 92-93.
999. Ivaşcu, G.* „Viaţa românească” în perspectivă // Viaţa
românească. – 1966. – Nr. 3. – P. 9-20.
1000. Micu, Dumitru. Cuvînt lămuritor [şi rolul lui Const. Stere
la rev. „Viaţa românească”] // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa
românească”. – Bucureşti: Edit. de Stat pentru literatură şi artă,
1966. – P. 5-14.
1001. Sevastos, M. Const. Stere; Amintiri despre C. Stere;
Const. Stere – intim; C. Stere // Sevastos Mihail. Amintiri de la
„Viaţa românească”. Ediţie în întregime refăcută. – Buc.: Ed. pentru
literatură, 1966. – P. 12; 88-97; 98-110; 409-416; 579-481.
1002. Stere, Constantin (1865-1936) // Dicţionar enciclopedic
român. Vol. IV. – Bucureşti: Ed. politică, 1966. – P. 508. – (Fără
semnătură).
1003. Vitner, Ion „Evenimentul literar”: [Tentativa liberalilor de
a stabili o platformă comună de activitate politică cu socialiştii.
Rolul lui C. Stere în această privinţă] // Vitner Ion. Literatura în
publicaţiile socialiste şi muncitoreşti (1880-1900). – Bucureşti: Ed.
pentru literatură, 1966. – P. 291-313 .- (Ţn special P. 303-310; a
consulta şi P. 317-378 ş.a.).
1967
1004. Anghel, Paul. Stere şi spaţiul boreal // Gazeta literară. –
1967. – 17 august. – P. 3.
1005. Călinescu, G. Constantin Stere // Călinescu G. Ulysse. –
Bucureşti: Edit. pentru literatură. – 1967. – P. 44-45. – (Vezi şi P.
432).
1006. Cioculescu, Şerban*. G.Topârceanu colaborator al lui C.
Stere // Gazeta literară. – 1967. – 23 noiembrie. – P. 1,2.
1007. Ciopraga, Const. Etapele „Vieţii româneşti” [şi
colaborarea lui C. Stere] // Ciopraga Const. Portrete şi reflecţii
literare. – Bucureşti: Editura pentru literatură, 1967. – P. 274-282.
1008. Stănescu, C.* Const. Stere, un poet al geologicului //
Ramuri (Craiova). – 1967. – 15 mai (Nr. 5). – P. 12-13.
1009. Tertulian, N.*. Const. Stere – doctrinarul // Revista de
filosofie. – 1967. – Nr. 7. – P. 747-766.
1968
189
1010. Anghel, Paul. Stere şi spaţiul boreal // Anghel P. Arhiva
sentimentală. – Bucureşti: Edit. pentru literatură, 1968. – P. 283-291.
1011. Călinescu, G.* Constantin Stere // Călinescu G. Istoria
literaturii române: Compendiu. – Ed. a 3-a. – Buc., 1968. – P. 295-
296. – Ediţia din 1941. – P. 585.
1012. Ierunca, Virgil*. Un om ales al Basarabiei: Constantin
Stere // România. – 1968. – Nr. 98 (martie-aprilie), New York.
1013. Lupi, Gino*. [Constantin Stere] // Lupi Gino. La literatura
română: Nova edizione adjiornata by G.C.Sansoni Firenze and
Edizioni Accademia Milano, 1968. – P. 314-317.
1014. Tertulian, N.* C. Stere . – doctrinarul // Tertulian N.
Eseuri. – Bucureşti: Ediţ. pentru literatură, 1968. – P. 129-157.
1969
1015. Antoniuc, D. I. Lupta poporului moldovenesc împotriva
anexării Basarabiei. Sfîrşitul „Sfatului Ţării” / D.I.Antoniuc, S. Ia.
Afteniuc, A.S.Esaulenco, M.B.Itchis // Antoniuc D.I. „Rolul trădător
al „Sfatului Şării” / D.I.Antoniuc, S.Ia. Afteniuc, A.S.Esaulenco,
M.B.Itchis. – Chişinău, 1969. – P.. 182-202. – (Concret despre
participarea lui C. Stere la P. 185-186). – Cu alfabet rus).
1016. Bucur, Marin. Retrospective în sociologia literară
românească // Viaţa românească. – 1969. – Nr. 10. – P. 56-66.
1017. Chinezu, Ion. Constantin Stere: Nostalgii // Chinezu Ion.
Pagini de critică / Ediţie îngrijită şi prefaţată de I. Negoiţescu. –
Bucureşti, 1969. –P. 97-100.
1018. Creţu, T.* Alt caz de camuflare literară la vechea „Viaţă
românească” // Viaţa românească. – 1969. – Nr. 4. – P. 138-139.
1019. Ornea, Z. Momente din istoria politică a ţărănismului,
(1880-1938) [ locul şi rolul lui C.Stere în aceste momente] // Ornea
Z.Ţărănismul: Studiu sociologic. – Bucureşti, 1969. – P. 22-97 .- ( În
special P. 57-77 – Soluţionarea ruşinoasă a „Cazului Stere”.).
1020. Sadoveanu, Profira. Const. Stere văzut de aproape //
Sadoveanu Profira. Stele şi luceferi. – Bucureşti: Edit. pentru
literatură, 1969. – P. 267-276.
1021.
1970
1022. Botez, Demostene. Constantin Stere // Botez D. Memorii.
– Bucureşti: Minerva, 1970. – Vol. 1. – P. 282-292.
1023. Ciopraga, Const. Constantin Stere // Ciopraga C.
Literatura română între 1900 şi 1918. – Iaşi: Junimea, 1970. – P. 71-
101.
190
1024. [Constantin Stere]* // Istoria doctrinelor economice. –
Bucureşti: E.D.P., 1970. – P. 460-463.
1025. Iftimovici, Radu*. Curticeanu Mircea. Contribuţii la
istoricul revistei „Viaţa românească”: Un dialog epistolar inedit între
C. Stere şi D. Voinov // Echinox. – 1970. – Nr. 12. – P. 14.
1026. Mărgineanu, Nicolae.* [Constantin Stere] // Mărgineanu
Nicolae. Psihologie şi literatură. – Cluj, 1970. – P. 76.
1027. Micu, Dumitru. „Curentul nou”. „Viaţa românească”:
[Const. Stere organizator de reviste şi activ colaborator] // Micu
Dumitru. Început de secol, 1900-1916: Curente şi scriitori. –
Bucureşti: Ed. Minerva, 1970. – P. 82-88. – (Vezi şi P.: 88-99; 205,
207 şi 631).
1971
1028. Alecu, V. Formulate pentru prima oară de C. Stere… ideile
poporaniste… // Alecu Viorel. Curentele literare în literatura
română. – Buc.: Ed. didactică şi pedagogică, 1971. – P. 71-72.
1029. Constantin, Stere* şi Paul Bujor – fondatorii revistei
„Viaţa românească” // Universitatea „Al. I. Cuza”. – Iaşi-Bucureşti:
„Litera”, 1971. – P. 31.
1030. Constantinescu, Pompiliu. D. Const. Stere: [Despre
romanul „În preajma revoluţiei”. Vol. 1: „Prolog. Smaragda
Theodorovna” şi Vol. 3: „Lutul”] // Constantinescu Pompiliu.
Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P. 1-14.
1031. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Hotarul” //
Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P.
15-19.
1032. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Nostalgii” //
Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – – P.
20-23.
1033. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: Între pamflet şi
roman: [„Ciubăreştii” şi „În ajun” // Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5
.- Bucureşti: Minerva, 1971. – P. 24-27.
1034. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere: „Uraganul” //
Constantinescu P. Scrieri. Vol. 5. – Bucureşti: Minerva, 1971. – P.
28-31.
1035. Ivaşcu, G.*. Luptătorul // Ivaşcu G. Jurnal ieşan. 1935-
1940. – Bucureşti, 1971. – P. 41-43.
1036. Muşat, Mircea. Partidul Ţărănesc [şi rolul lui C. Stere în
activitatea acestuia] / M. Muşat şi Ion Ardeleanu // Muşat M.,
Ardeleanu I. Viaţa politică în România: Partidele politice 1918-1921.
191
– Bucureşti: Editura Politică, 1971. – P. 146-199. – (În special P.
158-161, 187, 193-196 ş.a. – Vezi şi ediţia a doua. – Buc., 1976. – P.
146-153).
1972
1037. Bârna, Vlaicu* Scriitorul C. Stere şi încheierea ciclului
„În preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 12. – P.
1038. Căpreanu, Ioan*. Amintiri despre C. Stere // Cronica. –
1972. – 22 septembrie (Nr. 38).
1039. Căpreanu, Ioan*. Concepţia lui Constantin Stere cu
privire la dezvoltarea economică a României la începutul sec. al XX-
lea // Studii şi cercetări ştiinţifice. – Bacău, 1972. – P. 155.
1040. Căpreanu, Ioan.* Ideologia lui Stere // Analele ştiinţifice
ale Universităţii „Al.I.Cuza” din Iaşi (seria nouă). – Sect. III, b.
Ştiinţe filosofice. – 1972. – Tom. XVIII. – P. 181-186.
1041. Cioculescu, Şerban. Încheind cu seninătate…; Constantin
Stere; C. Stere: „În preajma revoluţiei”, Vol. VIII „Uraganul” //
Cioculescu Şerban. Aspecte literare contemporane, 1932-1947. –
Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 304-306; 343-346; 347-349.
1042. Coman, I.* Un pretext, un şantaj, o mostră a
politicianismului burghez: Cazul Stere // Magazin istoric. – 1972. –
Nr. 6. – P. 19-23.
1043. Crohmălniceanu, Ov.S. Memorialistica deghizată şi
francă: C. Stere. Ion Petrovici // Crohmălniceanu Ov. S. Literatura
română între cele două războaie mondiale: (Ediţie revăzută). –
Bucureşti: Minerva, 1972. – Vol. 1. – P. 378-394. – (Bibliografie la
p. 614-615).
1044. Dobrogeanu-Gherea, C. Către I. Sion: [Cu privire la
serialul de articole ale lui C. Stere din”Viaţa românească”, semnate
cu numele C. Şărcăleanu] // Dobrogeanu-Gherea C. Corespondenţă /
Ediţie, Studiu introductiv şi note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin:
Studii şi documente. – Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 81-83. –
(Semnat: Gherea).
1045. Dobrogeanu-Gherea, C. Către C. Stere: Dl. Şărcăleanu //
Dobrogeanu-Gherea C. Corespondenţă / Ediţie, Studiu introductiv şi
note de Ion Ardeleanu şi Nicolae Sorin: Studii şi documente. –
Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 88-90.
1046. Leon, Aurel*. [Constantin Stere] // Leon Aurel. Umbre. –
Vol. 2. – Iaşi: Junimea, 1972. – P. 18-21.
1047. Lovinescu, E. Ca ideologie poporanismul îşi are originea
în Rusia… // Lovinescu E. Istoria civilizaţiei române moderne /
192
Ediţie, studiu introductiv şi note Z. Ornea. – Bucureşti, 1972. – P.
312-314. – (Vezi şi P.P. 357, 397; şi ediţ. din 1924-1925).
1048. Negoiţă, C.N.* Scriitorul C. Stere şi încheierea ciclului „În
preajma revoluţiei” // Viaţa românească. – 1972. – Nr. 12. – P. 139-
140.
1049. Ornea, Z.* Const. Stere sau complexitatea unui destin //
Luceafărul. – 1972. – 26 august. – P. 6.
1050. Ornea, Z. Momente din istoria mişcării poporaniste
(Perioada „Vieţii româneşti”): [Tangenţial despre C. Stere] // Ornea
Z. Studii şi cercetări. – Bucureşti, 1972. – P. 137-203.
1051. Poenaru, Daniela*. Octavian Goga şi „Viaţa românească”
// Viaţa românească. – 1972. – Nr. 2. – P. 49-55.
1052. Rotaru, Ion. Poporanismul şi „Viaţa românească” [cu
contribuţiile lui C. Stere] // Rotaru Ion. O istorie a literaturii române.
Vol. II: (De la 1900 pînă la cel de al doilea război mondial). –
Bucureşti: Minerva, 1972. – P. 68-71.
1053. Stere, Roman C.* Amintiri despre C. Stere // Cronoca. –
1972. – 22 septembrie – P. 8-9.
1973
1054. Căpreanu, Ioan.* Const. Stere, profesor şi rector //
Cronica. – 1973. – 31 august – P. 11.
1055. Căpreanu, Ioan.* Gîndirea sociologică a lui Constantin
Stere // Studii şi cercetări ştiinţifice (seria ştiinţe sociale şi
pedagogice).- Bacău 1973. – P. 41-44.
1056. Cioculescu, Şerban. G. Topârceanu colaborator al lui C.
Stere // Cioculescu Şerban. Itinerar critic. – Buc.: Ed. Eminescu,
1973. – Vol. 1. – P. 194-196.
1057. Ciopraga, C. Prin calităţi de povestitori, C. Stere, Al. O.
Teodoreanu, G. Brăescu şi ceilalţi aparţin unei serii // Ciopraga C.
Personalitatea literaturii române: O încercare de sinteză. – Iaşi:
Junimea, 1973. – P. 61, 72.
1058. Lovinescu, Eugen. Prepoporanismul D-lui C. Stere din
„Evenimentul literar”; Critica poporanistă: Dl. C. Stere // Lovinescu
Eugen. Scrieri. Vol. 4: Istoria literaturii române contemporane /
Ediţie de Eugen Simion. – Bucureşti: Minerva, 1973. – – P. 61-64;
202-205.
1059. Negoiţescu, I.* Const. Stere // Orizont. – 1973. – 11
octombrie . – P. 4.
1060. Zaciu, Mircea. Literatura documentelor [în special a
„Scrisorilor către Ibrăileanu”, printre care şi cele semnate de C.
193
Stere] // Zaciu Mircea. Ordinea şi aventura. – Cluj: Dacia, 1973. – P.
222-231.
1974
1061. Albu, Florenţa. Iorgu Iordan: Elogiul consecvenţei:
[Despre Perioada Ieşeană a lui Iorgu Iordan şi profesorii G.
Ibrăileanu şi Const. Stere] // Viaţa Românească. – 1974. – Nr. 3. – P.
68-74.
1062. Moldoveanu, D.* Cum l-a cunoscut Const. Stere pe
Vladimir Ilici // Magazin istoric. – 1974. – Nr. 1. – P. 32-43.
1975
1063. Corbea, Ileana. * Const. Stere // Manuscriptum. – 1975. –
Nr. 3. – P. 151.
1064. Gheran, N.* Rebreanu la „Viaţa românească” // Cronica. –
1975. – 12 decembrie – P. 4.
1065. Herovanu, Eugen*. Oraşul amintirilor: [Reflecţii la
cuvîntarea lui C. Stere din prima Sesiune Parlamentară, 1901] / Ed.
de Ion Ardeleanu. – Bucureşti: Minerva, 1975. – P. 105-106.
1066. Lovinescu, E. Constantin Stere // Lovinescu E. Scrieri.
Vol. 6: Istoria literaturii române contemporane, 1900-1937 / Ed.
îngr. de Eugen Simion. – Bucureşti: Minerva, 1975 – P. 210-213.
1067. Panaitescu, Dumitru D.*. [C. Stere] // Manuscriptum. –
1975. – Nr. 4. – P. 61-62.
1068. Perpessicius. * C. Stere: „În preajma revoluţiei:
Ciubăreşti” // Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4. – P. P. 64.
1069. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: În ajun” //
Manuscriptum. – 1975. – Nr. – 4. – P. 64-66.
1070. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Nostalgii”
// Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4.– P. 62-64.
1071. Perpessicius.* C. stere: „În preajma revoluţiei: Uraganul”
// Manuscriptum. – 1975. – Nr. 4. – P. 66-68.
1072. Scurtu, Ioan. [Const. Stere în conducerea P.N.Ţ.] // Scurtu
I. Din viaţa politică a României. Întemeierea şi activitatea Partidului
Ţărănesc(1918-1926). – Bucureşti, 1975. – P. 130-135. – (A consulta
şi P. 196- C. Stere.)
1073. Stere, Gheorghe.* Constantin Stere // Manuscriptum. –
1975. – Nr. 3. – P. 151-152.
1976
194
1074. Cioculescu, Şerban. Const. Stere şi G. Ibrăileanu //
Cioculescu Şerban. Itinerar critic. – Bucureşti: Edit. Eminescu, 1976.
– Vol. 2. – P. 253-257.
1075. Iordan, Iorgu. [Constantin Stere – personalitate a
Facultăţii de Drept…] // Iordan Iorgu. Memorii. Vol. 1. – Bucureşti:
Edit. Eminescu, 1976. – P. 169-172. – (Vezi şi P. 211-212.).
1076. Iordan, Iorgu.* Constantin Stere profesor la Universitatea
din Iaşi // Manuscriptum. – 1976. – Nr. 2. – P. 135-139.
1077. Iordan, Iorgu.* Dioscurii „Vieţii româneşti” // România
literară. – 1976. – 11martie ( Nr. 11). – P. 4.
1078. Leon, Aurel. [Constantin Stere la „Viaţa românească”] // Leon Aurel.
Umbre. –Iaşi, 1976. – Vol. 5. – P. 197-198.
1079. Manolescu, Nicolae.* Romanul lui C. Stere // România
literară. – 1976. – 11 martie. – P. 9. – (an. IX; Nr. 11.)
1080. Negoiţescu, I.* C. Stere sau imposibilitatea adaptării //
Negoiţescu I. Analize şi sinteze. – Bucureşti: Albatros, 1976. – P.
149-156.
1081. Ornea, Z.* „Din tumultul activităţii mele politice” //
Manuscriptum. – 1976. – Nr. 2. – P. 140-150.
1082. Ornea, Z. Poporanismul şi radicalismul democratic [în
concepţia lui C. Stere]. – P. 73-80: Constantin Stere sau tragedia
unui destin. – P. 108-116 // Ornea Z. Confluenţe. – Bucureşti: Piaţa
Scînteii, 1976. – P. 73-80, 108-116 ş.a.
1083. Ornea, Z. * Poporanismul şi radicalismul democratic //
România literară. – 1976. – 11 martie (Nr. 11). – P. 8.
1084. Ornea, Z.*. Problema ţărănească la C. Stere // România
literară. – 1976. – 8 iulie (nr. 28). – P. 12-13. (?)
1085. Popescu, Radu*. Un cititor: Constantin Stere // România
literară. – 1976. – 8 iulie (Nr. 28). – P. 12-13.
1086. Savu, Al. Gh. [Gruparea condusă de C. Stere] // Savu Al.
Gh. Sistemul Partidelor politice din România, 1919-11940. –
Bucureşti, 1976. – P. 254.
1977
1087. Botez, Octav. Const. Stere în literatură; Cîteva note asupra
lui C. Stere romancier // Botez O. Scrieri / Ed. îngr. de Ilie Dan cu o
pref. de Zaharia Sângeorzan. – Iaşi: Junimea, 1977. – P. 83-86; 211-
217.
1088. Brezianu, B.* Constantin Stere în jurnalul lui Eugen
Ionescu // Manuscriptum. – 1977. – Nr. 4. – P. 139-143.
195
1089. Dobrogeanu-Gherea, C. … Dl Stere [şi seria d-sale de
articole „Social-democratism sau poporanism”…] // Dobrogeanu-
Gherea C. Opere complete. – Vol. 4. – Bucureşti: Editura politică,
1977. – P. 362-369. – (Vezi şi PP. 225, 226, 322, 323).
1090. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Jurnal /
Ed. îngr., prefaţată şi note de Teodor Vârgolici. – Bucureşti:
Minerva, 1977. – Vol. 2. – P. 204-206.
1091. Neagoe, Stelian*. [Constantin Stere] // Neagoe Stelian.
Triumful raţiunii împotriva violenţei: (Viaţa universitară ieşeană
interbelică). – Iaşi, 1977. – Vol. 1, 2. – P. 56-60.
1092. Ralea, Mihai, D.* Const. Stere romancier // Ralea Mihai.
Scrieri / Ed. îngr. de N. Tertulian. – Bucureşti: Minerva, 1977. – Vol.
2. – P. 463-468.
1093. Ungheanu, Mihail*. Const. Stere: „Uraganul” //
Luceafărul. – 1977. – 5 martie (Nr. 10). – P. 3.
1978
1094. Maftei, I. Stere Constantin (1865-1936): Om public şi
scriitor, ideolog al poporanismului // Maftei I. Personalităţi ieşene.
Vol. III. – Iaşi, 1978. – P. 311-316.
1095. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin (n. 1865-1936) //
Scriitori români / Coordonare şi revizie ştiinţifică: Mircea Zaciu în
colaborare cu M. Papahagi şi A. Sasu. – Buc.: Ed. ştiinţifică şi
enciclopedică, 1978. – P. 438-443. – (Semnat: N.M.).
1096. Ornea, Z.*. Scriitorul C. Stere şi radicalismul democratic
// Luceafărul. – 1978. – 11 noiembrie (Nr. 45). – P. 3.
1979
1097. Ciopraga, Const.*. Frînturi de biografie: C. Stere //
Cronica. .– 1979. – 27 iulie. – P. 4.
1098. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Opinii
literare. – Bucureşti, 1979. – P. 279-284.
1099. Manu, Emil.* Virginia Muşat: C. Stere, scriitorul //
Săptămîna. – 1979. – 30 martie – P. 2.
1100. Oprina, Adrian.* C. Stere: „Scrieri” // Convorbiri literare.
– 1979. – Nr. 9. – P. 14.
1101. Ornea, Z. Comentarii şi note // Ornea Z. Scrieri. –
Bucureşti: Minerva, 1979. – P. 597-645. – (Fără semnătură).
1102. Ornea, Z. Studiu introductiv // Ornea Z. Scrieri. –
Bucureşti: Minerva, 1979. – P. 5-30. – (Semnat: Z.O.)
196
1103. Papuc, Ion*. Const. Stere astăzi // Luceafărul. – 1979. –
30 iunie (7 iulie). – P.6.
1104. Pompiliu, Mircea .* Prima carte despre C. Stere: [Const.
Stere, scriitorul” de V. Muşat] // Contemporanul – 1979. – 26
ianuarie – P. 10.
1105. Rainer, Fr. I. Const. Stere şi rolul intelectualului în viaţa
publică // Rainer Fr.I. Jurnale / Ed. îngr. de Gheorghe Brătescu şi
Mihai Neagu Basarab. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1979. – P. 304-
311.
1106. Samson, A.P.* [Constantin Stere] // Samson A.P.
Memoriile unui gazetar (1927-1937). – Bucureşti, 1979. – P. 85-86.
1107. Sângeorzan, Zaharia*. Primul studiu critic despre C.
Stere // Cronoca. – 1979. – 25 mai (Nr. 21).– P. 7.
1980
1108. [Constantin Stere]* // Geografia literară: Orizonturi
spirituale în proza română / Antologie şi comentarii de Gh. Macarie.
– Bucureşti: Albatros, 1980. – P. 336-338.
1109. Kalustian, L. Nu mai sunt trandafiri la Bucov // Kalustian
L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1980. – Vol. 1. – P. 103-
106.
1110. Ornea, Z. Scena vieţii politice într-un deceniu de răscruce
[cu participarea lui Const. Stere] // Ornea Z. Tradiţionalism şi
modernitate în deceniul al treilea. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1980.
– P. 31-96. – (În special P.P. 52-60, 85, 91-93 şi 664 la numele Stere
C.).
1111. Sadoveanu, Izabela*. Romane; Cei care au plecat… //
Teodorescu Ion, Sadoveanu Izabela. Amintiri / Ed. îngr. de Aristiţa
Avramescu şi Tiberiu Avramescu. – Bucureşti, 1980. – P. 409-414.
1112. Săndulescu, Al.* O ediţie de întîmpinare // România
literară. – 1980. – 15 mai (Nr. 20). – P. 8.
1981
1113. Boz, L. *. [Constantin Stere] // Boz. L. Anii literari ’30. –
Sydnei: Ed. autorului, 1981. – P. 205-208.
1114. Duca, I.G. Sesiunea parlamentară 1915-1916: [Aprecieri
la discursul lui C. Stere] // Duca I.G. Amintiri politice: Vol. 1. –
München, 1981. – P. 209-228. – (În special P. 215-216, 234-235
ş.a.).
1115. Kalustian, L.* Const. Stere – Omul din furtuni // Flacăra.
– 1981. – 12, 19 martie. – P. 18, 26; 26 martie. – P. 18; 2 aprilie. – P.
197
18; 9 apr. – P. 18; 16 apr. – P. 24; 23 apr.. – P. 18; 30 apr. – P. 18; 7
mai – P. 18.
1116. Ornea, Z. Doctrinarul Stere pînă în 1916; Din
corespondenţa inedită a lui Const. Stere; Stere şi problema
ţărănească // Ornea Z. Comentarii. – Bucureşti, 1981. – P. 82-131.
1117. Piru, Al. Const. Stere // Piru Al. Istoria literaturii române
de la început pînă azi. – Bucureşti: Ed. Univers, 1981. – P. 231-234.
– (Vezi şi la P.P.: 239, 299, 468, 504, 541).
1118. Popescu, Radu*. C. Stere: [Scrierile lui C. Stere –
reprezentant al primei generaţii a „Vieţii româneşti”) // România
literară. – 1981. – 5 martie (Nr. 10). – P. 4-5.
1982
1119. Călinescu, G. Const. Stere // Călinescu G. Istoria
literaturii române: De la origini pînă în prezent / Ed. a II-a, revăz. şi
adăugită; Ediţie şi prefaţă de Al. Piru. – Bucureşti: Minerva, 1982. –
P. 757-762.
1120. Kalustian, L. „Clocotitorul Paul Bujor” – Contribuţii la
istoricul „Vieţii româneşti”: [şi aportul lui C. Stere] // Kalustian L.
Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1982. – Vol. 2. – P. 65-92.
1121. Kalustian, L. Constantin Stere – omul din furtuni //
Kalustian L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1982. – Vol. 2.
– P. 24-64.
1122. Kalustian, L.* Stere-Kirileanu, polemizînd epistolar //
Flacăra. – 1982. – 23 iulie. – P. 14; 30 iulie. – P. 16.
1123. Maria, Stere: Dragă Ibrăileanu: [140 scrisori adresate lui
G. Ibrăileanu] // Scrisori către G.Ibrăileanu. – În 4 vol. – Vol. 4. –
Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 120-253.
1124. Mănescu, Manea. Constantin Stere, aşa cum l-am
cunoscut la Bucov // Manuscriptum. – 1982. – Nr. 3. – P. 92-95.
1125. Pandrea, P.*. A doua epopee modernă românească. C.
Stere: „Nostalgii” // Pandrea P. Atitudini şi controverse / Ed. îngr. şi
note de Gh. Epure. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 548-550.
1126. Scrisori* către G. Călinescu // Manuscriptum. – 1982. –
Nr. 4. – P. 95-104.
1127. Scrisori către C. Stere [semnate de: I. Botez, N.D. Cocea,
O.G. Lecca, R. Rosetti, Ioan Russu Şirianu, I. Simionescu, Gh.
Teodoraşcu-Kirileanu // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol. –
Bucureşti: Minerva. – Vol. 4. – 1982. – P. 308-315. – (În continuare:
Scrisoare către Maria Stere, semnată de Constanţa Marino).
198
1128. Roman Stere: Respectate domnule Ibrăileanu: [Două
scrisori din anii 1919-1921] // Scrisori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol.
– Vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 253-254.
1983 1129. Aderca, F. C. Stere e în fond un poet liric… // Aderca F.
Contribuţii critice / Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru.- În 2
vol. – Bucureşti. – Vol. 1. – 1983. – P. 117-118.
1130. Arghezi, T. Constantin Stere // Arghezi T. Scrieri. –
Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 33. – P. 118-122; P. 132-134; P.
171-176.
1131. Bătrânu, N. Simbol al unei epoci istorice: C. Stere //
Curierul de seară. – 1983. – 22 sept.
1132. Handoca, Mircea. La Bucov printre trandafiri [Sădiţi de
C. Stere] // Handoca Mircea. Pe urmele lui George Topîrceanu. –
Bucureşti: Ed. Sport-Turism, 1983. – P. 173-174. – (Despre C. Stere
mai vezi şi P.P. 97, 100-103).
1133. Kalustian, L. Stere-Kirileanu polemizînd epistolar //
Kalustian L. Simple note. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1983.- Vol. 3.
– P. 161-172.
1134. Muşat, M. *. [Constantin Stere] // Muşat M. De la statul
geto-dac la statul român unitar / M. Muşat, I. Ardeleanu. – Bucureşti,
- 1983. – P. 575.
1135. Ornea, Z. [Constantin Stere şi conceptul de poporanism] //
Ornea Z. Opera lui C. Dobrogeanu-Gherea. – [Bucureşti]: Ed. Cartea
românească, 1983. –P. 449-500. – (Vezi şi P. 509, la Indexul de
nume).
1136. Perpessicius*. C. Stere: „În preajma revoluţiei – 1.
Smaragda Theodorovna (Prolog); Copilăria şi adolescenţa lui Vania
Răutu” // Perpessicius. Opere. Vol. 12. – Bucureşti: Minerva, 1983.
– P. 397-407.
1137. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei.
Ciubăreşti” // Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. –
Vol. 12. – P. 435-437.
1138. Perpessicius*. C. Stere: „În preajma revoluţiei. În ajun” //
Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P.
443-446.
1139. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei: Lutul” //
Perpessicius. Opere. Vol. 12. – Bucureşti: Minerva, 1983. – P. 411-
415.
199
1140. Perpessicius. * C. Stere: „În preajma revoluţiei. Nostalgii
// Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P.
421-425.
1141. Perpessicius.* C. Stere: „În preajma revoluţiei. Uraganul”
// Perpessicius. Opere. – Bucureşti: Minerva, 1983. – Vol. 12. – P.
447-450.
1142. Sebastian, Mihail*. Oameni politici în literatură // Revista
de istorie şi teorie literară. – 1983. – Nr. 4. – P. 64-67.
1984
1143. Adam, Ioan. Escale în timp; Critică ideologică: [Se fac
referiri la unele scrieri ale lui C. Stere] // Adam Ioan. Planetariu. –
Bucureşti, 1984. – P. 203-210.
1144. Iorga, N. Dragă Cuza, Eu i-am scris lui Stere // Iorga N.
Corespondenţă: Documente literare / Ediţie, note şi indici de
Ecaterina Vaum. – Bucureşti: Minerva, 1984. – Vol. 1. – P. 390. –
(Numele Stere e numit şi în alte scrisori, vezi „Indice de nume”).
1986
1145. Dobrescu, Al.* Stere, Ibrăileanu şi începuturile
poporanismului // Tribuna. – 1986. – 3 aprilie – P. 4. – (ori 13
martie. – P. 1-6).
1146. Drăgan, Lenuţa.* Autografe pentru Ibrăileanu // Cronica.
– 1986. – 29 august – P. 5.
1147. Ghideanu, Tudor.* Const. Stere, 1865-1936 //
Universitatea din Iaşi: 1860-1985. – Iaşi, 1986. – P. 131-132.
1148. Hurezeanu, Damian.* „Viaţa românească” şi mişcarea
culturală europeană // Argeş. – 1986. – Nr. 2 (febr.). – P. 4.
1149. Macoviciuc, Vasile*. Arta în cetate // Luceafărul. – 1986.
– 12 iulie. – P. 3.
1150. Modorcea, Gr.* [Constantin Stere] // Modorcea Gr.
Literatura şi cinematografia: Convorbiri cu D.I.Suchianu. –
Bucureşti, 1986. – P. 38-45, 117-121.
1151. Netea, Vasile.* Episoade transilvane // Luceafărul. – 1986.
– Nr. 28. – P. 3.
1152. Ornea, Z.* O flacără de conştiinţă // România literară. –
1986. – 26 iunie (Nr. 26). – P. 7.
1153. Paraschiv, Florin. Constantin Stere: Un democrat învins //
Luceafărul. – 1986. – Nr. 28. – P. 3.
200
1154. Radian, Sanda. [Constantin Stere] // Radian Sanda.
Portrete feminine în romanul românesc interbelic. – Bucureşti, 1986.
– P. 39, 47-48, 158-161, 179-181.
1155. Ţurcanu, Constantin.* C. Stere // Contemporanul. –
1986. – 29 august. – P. 15.
1987
1156. Ianoşi, Ion. [Constantin Stere]. // Ianoşi Ion. Sublimul în
spiritualitatea românească. – Bucureşti: Ed. Meridiane, 1987. – P.
258-260.
1988
1157. Aderca, F. Politică şi poezie: cu prilejul seriei de romane a
d-lui C. Stere „În preajma revoluţiei” // Aderca F. Contribuţii critice
/ Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru. – Bucureşti. – Vol. 2. –
1988. – P. 298-301.
1158. Aderca, F. Romancierul Stere // Aderca F. Contribuţii
critice / Ediţie, prefaţă şi note de Margareta Feraru. – Bucureşti. –
Vol. 2. – 1988. – P. 363-366.
1159. Badiu, Vasile. După Alexandru Donici… // Nistru. –
1988. – Nr. 4. – P. 80-82. – (Cu alfabet rus.).
1160. Balmuş, Pavel. „Ca un demiurg, din adîncimile
sufletului…”: [C. Stere-eseist] // Nistru. – 1988. – Nr. 9. – P. 140-
144. (Cu alfabet rus).
1161. Balmuş, Pavel. „Ca un demiurg, din adîncimile
sufletului…” (Prezentare a eseului „Contele L.N.Tolstoi” de C.
Stere, din 1908, la cei 80 de ani ai Profetului de la Iasnaia Poleana) //
Nistru. – 1988. – Nr. 9. – P. 140-144. – (cu alfabet rus).
1162. Căpreanu, I.* Despre eseul unei restituiri: C. Stere //
Convorbiri literare. – 1988. – Nr. 10. – P. 13.
1163. Ciobanu, Ion C. O viziune epică asupra vieţii // Nistru. –
1988. – Nr. 4. – P. 122-123. – (Cu alfabet rus.).
1164. Colesnic, Iurie. Autoportret pe fundal de epocă: [Sugestii
pe marginea monologului lui C. Stere, înregistrat de G. Bezviconi] //
Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 58. – (Cu alfabet rusesc).
1165. Const. Stere (1865-1936): Cîteva zile în amintirea D-lui
C. Stere. Note şi impresii cu prilejul apariţiei volumului Preludii. –
P. 620-627; O pagină sentimentală din Viaţa D-lui C. Stere. – P.
627-631, ambele semnate L. Leoneanu; În preajma revoluţiei… – P.
631-636, semnat: Omicron; Alte texte semnate: L. Leoneanu, Tudor
201
Teodorescu-Branişte şi Valer Donea. – P. 636-669 // Romanul
românesc în Interviuri: O istorie autobiografică / Antol., text îngrij.,
sinteze bibliogr. de A. Sasu, M. Vartic. – Vol. III (R-S). – Partea 2. –
Bucureşti: Minerva, 1988. – P. 620-670.
1166. Constantin Stere (1865-1936): Reconstituiri: [Referinţe
semnate de: Bogdan Istru, Vasile Badiu, Artiom M. Lazarev, Vasile
Vasilache, Ion Ciobanu ş.a.] // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 80-83. –
(Cu alfabet rus.).
1167. Cosmescu, Alexandru. La jilţul de lîngă apele fumuriei
oglinzi: [Despre soţii Constantin Stere şi Maria Stere] // Nistru. –
1988. – Nr. 4. – P. 123-124. – (Cu alfabet rus.).
1168. Dobrescu, Al. Restaurare şi instaurare // Convorbiri
literare. – 1988. – Nr. 10- - P. 19.
1169. Donos, A. Familia Stere – la Ciripcău // Lit. şi arta. – 1988.
– 13 octombrie. – P. 8. – (Cu alfabet. rus.).
1170. Ghilas, Macar. Chiar tîrziu fiind, nu e tîrziu: Despre
Constantin Stere // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 59-66. – (Cu un
grupaj de fotografii al familiei Stere, comentat de P. Balmuş. – Cu
alfabet. rus.).
1171. Istru, Bogdan. Constantun Stere, scriitorul… // Nistru. –
1988. – Nr. 4. – P. 80. – (Cu alfabet rus.).
1172. Lazarev, A.M. Numele lui Constantin Stere… // Nistru. –
1988. – Nr. 4. – P. 82. – (Cu alfabet rus.).
1173. Muşat, Mircea. Partidul Naţional Ţărănesc. – P. 163;
Partidul Naţional Ţărănesc. – P. 244; Stere Constantin (1865-1936) /
Mircea Muşat, Ion Ardeleanu // Muşat M., Ardeleanu I. România
după Marea Unire. Vol. 2. – Partea 2, noiembrie 1939 – Septembrie
1940. – Bucureşti: Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1988. – P. 163,
244, 250.
1174. Ornea, Z.* Const. Stere: Începuturi // România literară. –
1988. – 22 septembrie. (Nr. 39). – P. 12-13.
1175. Ornea, Z.*. Constantin Stere. Pagini dintr-o biografie //
Revista de istorie şi teorie literară. – 1988. – Nr. 3-4. – P. 211-217;
1989. – Nr. 1-2. – P. 175-181.
1176. Ornea, Zigu.* „Nici o picătură de forţă morală nu se
pierde în zadar” // Magazin istoric. – 1988. – Nr. 7. – P. 27-31; Nr. 8.
– P. 42-45.
1177. Ornea, Z. O flacără de conştiinţă – [Constantin Stere] //
Ornea Z. Interpretări. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1988. – P. 341-
346.
202
1178. Ornea, Z.* Viaţa lui C. Stere // România literară. – 1988.
– 29. decembrie, (Nr. 53). – P. 7.
1179. Ralea, Mihai D.* Const. Stere // Ralea Mihai. Scrieri / Ed.
îngr. de Florin Mihăilescu. – Bucureşti: Minerva. – 1988. – Vol. 5. –
P. 312-313; 338-344.
1180. Teodorescu-Branişte, T. Const. Stere despre Vania
Răutu. O după amiază la Bucov // Romanul românesc în interviuri.
Vol. III, partea II. – Bucureşti: Minerva, 1988. – P. 643-653.
1181. Vasilache, Vasile. Lucru ştiut… // Nistru. – 1988. – Nr. 4.
– P. 82-83. – (Cu alfabet. rus.).
1182. Zamfir, Mihai.* Poate oricine să scrie un roman?: Despre
proza lui Constantin Stere // Zamfir M. Cealaltă faţă a prozei. –
Bucureşti: Ed. Eminescu, 1988. – P. 40-63.
1989
1183. Babii, Alexandru. Concepţiile sociologice şi estetice ale
lui Constantin Stere // Nistru. – 1989. – Nr. 4. – P. 143-148. – (Cu
alfabet rus.).
1184. Badiu, V. Constantin Stere // Istoria literaturii
moldoveneşti: În trei vol. – Vol. 3: De la 1917 pînă la 1955: Partea 1.
– Chişinău: „Ştiinţa”, 1989. – P. 152-157. – (Cu alfabet. rusesc).
1185. Badiu, Vasile. Constantin Stere: (În loc de postfaţă) //
Stere C. Preludiu: Pagini de proză… - Chişinău, 1989. – P. 253-270.
– (Cu alfabet rus.).
1186. Badiu, Vasile. Note [cu privire la lucrările lui C. Stere
incluse în volumul îngrijit] // Stere C. Preludiu: Pagini de proză .... –
Chişinău: Lit. artistică, 1989. – P. 263-270. – (Cu alfabet rus.).
1187. Călinescu, G. Patru ore cu d. Const. Stere // Nistru. –
1989. – Nr. 1. – P. 17-25. – (Cu alfabet rus.).
1188. Ciocanu, Ion. Iniţiere în creaţia lui Constantin Stere //
Pedagogul sovietic. – 1989. – Nr. 9. – P. 22-26. – (Cu alfabet rus.).
1189. Donos, A. Ţăranul Stere despre tineretul din vremea sa //
Tinerimea Moldovei. – 1989. – 24 mai. – (Cu alfabet. rus.).
1190. Ghilas, M. Chiar tîrziu fiind nu e tîrziu // Destine în
furtuni. – Chişinău, 1989. – P. 23-34. – (Cu alfabet rus.).
1191. Marinescu, C. Gh.* Eseul unei restituiri: Constantin
Stere: [Recenzie la monogr. lui Ioan Căpreanu] // Cronica. – 1989. –
Nr. 15.
203
1192. Muşat, M. Alegerea lui C. Stere ca deputat de Soroca în
februarie 1921… / Mircea Muşat, Ion Ardeleanu // Muşat M.,
Ardeleanu I. România după Marea Unire. Vol. 2., – Partea 1. 1918-
1933. – Bucureşti: Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, 1989. – P. 109-
111, 494-498, 531-536, 541-545, 907-910 şi 1168 la numele Stere
Constantin.
1193. Ornea, Z. Constantin Stere // Magazin istoric. – 1989. –
Nr. 7. – P. 27-31; Nr. 8. – P. 42-45; Nr. 9. – P. 39.43; Nr. 10. – P.
53-58; Nr. 11. – P. 46-49.
1194. Papu, Edgar. Nu putem încheia fără a ne opri cîteva clipe
şi la Constantin Stere // Papu Edgar. Lumini perene: Retrospecţii
asupra unor clasici români. – Bucureşti: Ed. Eminescu, 1989. – P.
343-344.
1195. Teodorescu-Branişte, T.* Const. Stere, romancier //
Teodorescu-Branişte T. Între presă şi literatură / Ed. îngr., pref. şi
note de Constantin Darie şi Paul Ion Teodorescu. – Bucureşti:
Minerva, 1989. – Vol. 2. – P. 217-220.
1196. Tulbure, G. Contribuţii la biografia lui C. Stere //
Învăţămîntul public. – 1989. – 13 decembrie.
1990
1197. Badiu, Vasile. Articolele de estetică ale lui C. Stere // Rev.
de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 3. – P. 74-77.
1198. Badiu, Vasile. Măreţia mitului Stere // Rev. de lingvistică
şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr. 5. – P. 27-31.
1199. Badiu, Vasile. Probleme de estetică în viziunea lui
Constantin Stere // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1990. – Nr.
3. – P. 78-83.
1200. Badiu, Vasile. Un spirit enciclopedic // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea întîi. Vol. (1-2). – Chişinău,
1990. – P. III-XXII.
1201. Bătrînu, N. În aşteptarea operei integrale… // Făclia. –
1990. – 3 februarie. – P. 9. – (Cu alfabet rus.).
1202. Berlinschi, I. Constantin Stere: Despre promptitudinea şi
luciditatea politică // Noutăţi editoriale. – 1990. – 28 decembrie.
1203. Burlacu, A. Cititorul de azi a făcut cunoştinţă cu
Constantin Stere // Moldova. – 1990. – Nr. 1. – P. 12. – (Cu alfabet
rus.).
1204. Constantin Stere. [Notă biografică] // „Scriitori de la
„Viaţa Basarabiei”. / Selecţie şi prefaţată: Alexandru Burlacu;
204
Selecţie şi note: Alina Ciobanu. – Chişinău, Hyperion, 1990. – P.
293-297.
1205. Călinescu, G. Ceea ce este evident în volumul al IV-lea al
volumului d-lui Stere este talentul literar… // Stere C. În preajma
revoluţiei. Roman. Cartea a doua. Vol. (3-4) / Ed. îngr. de V. Badiu.
– Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 468. – (Seria „Scrieri).
1206. Călinescu, G. „Volumul IV” [C. Stere Scriitorul] // Stere
C. În preajma revoluţiei: Roman Cartea a doua. Vol. (3-4) / Ed. îngr.
de V. Badiu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 406.
1207. [Ciobanu, Alina]. Constantin Stere: [Notă biografică]: //
Scriitori de la „Viaţa Basarabiei”: Poezie, proză, critică şi
publicistică literară / Selecţie şi Prefaţă: Alexandru Burlacu şi Alina
Ciobanu. – Chişinău: Hyperion, 1990. – P. 293. – (Fără semnătură).
1208. Ciocanu, Ion. Iniţiere în creaţia lui Constantin Stere //
Ciocanu I. Dreptul la critică: Articole, eseuri. – Chişinău: Hyperion,
1990. – P. 124-134.
1209. Constantinescu, Pompiliu. Ecouri critice: În „Lutul…” d.
Stere completează formaţia teoretică… // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman: Cartea a doua. Vol. (3-4). – Chişinău, 1990. – P.
462-468. – (Seria „Scrieri”).
1210. Cristea, Valeriu. Creangă şi Stere // Steaua. – 1990. – Nr.
3. – P. 37-38.
1211. Cubleşan, C.* Viaţa lui C. Stere – o reconstituire //
Steaua. – 1990. – Nr. 3. – P. 37.
1212. Donos, A. Cînd s-a născut Const. Stere? // Lit. şi arta. –
1990. – 16 august – P. 4.
1213. Donos, A.* Oare numai atenţia i-a jucat festa? // Lit. şi
arta. – 1990. – 18 octombrie (Nr. 42).
1214. Faifer, F.* Cazul Stere // Cronica. – 1990. – 2 martie (Nr.
9). – P. 4.
1215. Ghibu, Onisifor. [Const. Stere] // Ghibu Onisifor. Oameni
între oameni: Amintiri / Selecţie şi introducere de Ion Bulei… –
Bucureşti: Ed. Eminescu, 1990. – P. 240-241. – (Vezi şi P.P.: 143,
294, 314).
1216. Iorgulescu, Mircea*. Stere şi epoca sa // România literară.
– 1990. – 22 noiembrie (Nr. 47). – P. 11 (ori Nr. 5. – P. 11 ?).
1217. Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi
despre… [Note, impresii, convorbiri] // Basarabia. – 1990. – Nr. 11.
– P. 129-150.
1218. Livescu, Cristian*. Constantin Stere şi „onoarea unei
adversităţi integrale” // Ateneu. – 1990. – Nr. 6. – P. – 5.
205
1219. Manolescu, Florin*. Cazul Stere // Luceafărul (Rom.). –
1990. – 18 aprilie. (Nr. 12). – P. 5. – (sau 18 decembrie ori 18
ianuarie…” (?).
1220. Manolescu, Nicolae*. Dosarul Stere // România literară. –
1990. – 1 februarie (Nr. 5). – P. 9.
1221. Mecu, Nicolae.* Marele singuratec // Viaţa românească. –
1990. – Nr. 6. – P. 97-100.
1222. Mihăilescu, Dan C.* Un „maestru al culiselor” //
Contrapunct. – 1990. – 8 ianuarie (Nr. 23). – P. 5, 11.
1223. Ornea, Z. * Posteritatea lui C. Stere // Luceafărul. – 1990.
– 1 aprilie – P. 10; 11 aprilie – P. 10. – (ori Nr. 10 şi 11).
1224. Ornea, Z.* Constantin Stere: În pragul unui destin infernal
// Magazin istoric. – 1990. – Nr. 10. – P. 67-70; Nr. 11. – P. 77-80;
Nr. 12. – P. 45-49; 1991. – Nr. 1. – P. 53-57.
1225. Ornea, Z.* Const. Stere şi unirea cu Basarabia // România
literară. – 1990. – 26 aprilie Nr. 17). – P. 11; 3 mai (Nr. 18). – P. 11.
1226. Ornea, Z. * Stere-prozator // România literară. – 1990. –
26 iulie (Nr. 30). – P. 11; 2 august ( Nr. 31). – P. 11; 9 august (Nr.
32). – P. 11; 23 august (Nr. 34). – P. 11; 30 august (Nr. 35). – P. 11;
6 septembrie (Nr. 36). – P. 11.
1227. Paraschiv, Florin.* Debuturile publicistico-literare ale lui
Constantin Stere // Ateneu. – 1990. – Nr. 11-12. – P. 7.
1228. Perpessicius. C. Stere: „În preajma revoluţiei; Roman”:
[Ecouri critice la vol. 1-2] // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:
Cartea întîi. Vol. (1-2). – Chişinău, 1990. – P. 367-374.
1229. Portrete* şi controverse: C. Stere // Tricolorul. – 1990. –
Nr. 3. – P. 1.
1230. Reputaţie mitologică a Moldovei: [I. Druţă, T. Arghezi,
G. Călinescu ş. a. despre C. Stere] // Moldova socialistă. – 1990. –
13 mai.
1231. Simuţ, I.* „Viaţa lui Stere” de Z. Ornea” // Familia. –
1990. – Nr. 5. – P. 5.
1232. Spiridon, Monica.* Alternativele biografiei // Ramuri. –
1990. – Nr. 7 (iulie). – P. 6.
1233. Tulbure, Gh. Ieşirea din anonimat // Moldova socialistă. –
1990. – 21 iunie.
1234. Tulbure, G. Unde, totuşi, s-a născut Constantin Stere? //
Tineretul Moldovei. – 1990. – 16 septembrie – P. 6-7.
1235. Ungheanu, Mihail*. Actualitatea lui Const. Stere //
Tricolorul. – 1990. – Nr. 2. – P. 8; Glasul. – 1990. – 13 decembrie. –
P. 5.
206
1991
1236. Anghelescu, Mircea. * Contemporaneitate amînată //
Luceafărul. – 1991. – 12 iunie. – P. 4.
1237. Arghezi, Tudor. Două vieţi paralele: N. Iorga şi C. Stere //
Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 155-159.
1238. Arghezi, T. Portrete ale marilor personalităţi: Const. Stere,
Octavian Goga, George Enescu // Columna . – 1991. – Nr. 8. – P.
39-43.
1239. Badiu, Vasile. Constantin Stere văzut de … // Basarabia. –
1991. – Nr. 12. – P. 153.
1240. Badiu, Vasile. Note // Stere C. În viaţă, în literatură…:
Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului, publicistului,
polemistului… – Chişinău, 1991. – P. 547-550.- (Seria „Scrieri”).
1241. Bătrînu, N. „În preajma revoluţiei” – o carte de căpătîi a
basarabenilor: [Prezentare a romanului lui C. Stere] // Făclia. – 1991.
– 22 martie. – P. 13; 4 octombrie – P. 12-13.
1242. Botez, Octav. Cîteva note asupra romancierului // Stere C.
În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău,
1991. – P. 500-503. – (Seria „Scrieri”).
1243. Cavarnali, Vladimir. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov //
Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). –
Chişinău, 1991. – P. 504-505. – (Seria „Scrieri”).
1244. Călinescu, G. Romanul D-lui Const. Stere // Călinescu G.
Cronici literare şi recenzii 1907-1932 / Ediţ. de Andrei Rusu. Vol. 1.
– Bucureşti, Minerva, 1991. – P. 281-290, 384-385.
1245. Chinezu, Ion. Constantin Stere: „Nostalgii” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău,
1991. – P. 477-480.
1246. Ciobanu, Alina Constantin Stere şi „Viaţa Basarabiei” //
Curierul literar (supliment la „Curierul de seară”). – 1991. – 7
noiembrie; Ştiinţa. – 1991. – 30 decembrie.
1247. Cioculescu, Şerban. Cu volumul VI, „Ciubăreşti”
…Const. Stere a deschis seria evenimentelor româneşti din viaţa lui
Ion Răutu // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra.
Vol. (7-8) – Chişinău, 1991. – P. 494-500. – (Seria „Scrieri”).
1248. Cioculescu, Şerban. Interpretări critice: rezerve şi
aprecieri // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia.
Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 466-469. – (Seria „Scrieri”).
1249. Constantinescu, Pompiliu. Se poate afirma că adevăratul
„roman-fluviu” al literaturii noastre este „În preajma revoluţiei” al d-
207
lui C. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia.
Vol. (5-6). – Chişinău, 1991. – P. 469-472. – (Seria „Scrieri”).
1250. Diamandi, Sterie. Constantin Stere // Diamandi S. Galeria
oamenilor politici. – Bucureşti: Ed. Gesa, 1991. – P. 196-209.
1251. Documente şi dovezi // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P.
122-143.
1252. Donos, A. Binefacere // Lit. şi arta. – 1991. – 18 aprilie. –
P. 2.
1253. Donos, Alexandru. Familia Stere – la Ciripcău // Stere C.
În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău,
1991. – P. 514-521. – (Seria „Scrieri).
1254. Galaction, Gala. Constantin Stere // Basarabia. – 1991. –
Nr. 12. – P. 153-154.
1255. Halippa, Pan* Basarabia – ţara colinelor albastre //
Adevărul literar şi artistic. – 1991. – Nr. 62, 63, 64. – P. 4-5.
1256. Halippa, Pan.* Const. Stere şi Basarabia // Întregirea. –
1991. – 8 aprilie.
1257. Halippa, Pan. C. Stere şi Basarabia // Stere C. În viaţă, în
literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului,
publicistului, polemistului… / Ed. îngr. şi note de V. Badiu. –
Chişinău: Hiperion, 1991. – P. 537-546. – (seria „Scrieri”).
1258. Iachimescu, A.* Constantin Stere // Patrimoniu. – 1991.
– Nr. 4. – P. 142-147.
1259. Iorga, N. Către Constantin Stere (1865-1936): Domnule
Stere…: [Patru scrisori din anii 1907-1908] // Iorga N.
Corespondenţă: Documente literare / Ediţie, note şi indici de
Ecaterina Vaum. – Bucureşti: Minerva, 1991. – V. 3. – P. 224-228.
1260. Madievski, S. Constantin Stere şi Basarabia: Reconstituiri
// Cuvîntul. – 1991. – 12, 13, 14, 15, 16, 19 martie. – P. 2-3.
1261. Maliţa, Liviu.* Înfrîngerea ca victorie // Apostrof. – 1991.
– Nr. 10-11. – P. 7.
1262. Mărturii, mărturisiri…: Întrebat C. Stere vorbeşte…
despre sine, despre roman şi despre… - Note, impresii, convorbiri –
[Semn.]: Omicron; Romanul D-lui Stere: În preajma revoluţiei –
Smaragda Theodorovna, atmosfera, personajele, subiectul: Roman
sau memorii? Basarabia. Personajele. Subiectul: [Semnat]: L.
Leonean; D. Const. Stere despre Vania Răutu. Cum s-a născut Vania
Răutu. În Siberia. Chipuri şi suflete. Cum scrie D. Stere: [Semn.].
Tudor Teodorescu-Branişte; De vorbă cu D. C. Stere. Ficţiune şi
realitate. Dualismul sufletului omenesc. Unde duce neînţelegerea
unor psihologii. C. Stere văzut de aproape în preajma revoluţiei.
208
Ciubăreştii. Fantezie şi inspiraţie: [Semn.] Valer Donea // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6) – Chişinău,
1991. – P. 483-507. – (Seria „Scrieri).
1263. Necula, I. C. Stere: Tragedia unui destin // Lit. şi arta. –
1991. – 18 iulie. – P. 4.
1264. Negoiţescu, Ion. Constantin Stere (1865-1936) //
Negoiţescu Ion. Istoria literaturii române. Vol. 1 (1800-1945). –
Bucureşti: „Minerva”, 1991. – P. 209-213.
1265. Ornea, Z. Const. Stere, Prozatorul: [Prefaţă] // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman / Ed. şi pref. de Z. Ornea. – Bucureşti:
Cartea românească, 1991. – Vol. 1. – P. V-XXXIV.
1266. Ornea, Z.* Const. Stere sau triumful învinsului // Ateneu.
– 1991. – Nr. 3 (martie). – P. 5.
1267. Ornea, Z. Nota editorului: [Referiri la ediţiile precedente,
care volume şi în cîte rînduri a fost editat] // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman / Ediţie şi pref. de Z. Ornea. – Bucureşti: Ed.
Cartea românească, 1991. – [Vol. 1]. – P. XXXV.
1268. Pandrea, Petre. C. Stere: „Nostalgii” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău,
1991. – P. 480-482.
1269. Perpessicius. Menţiuni critice: rezerve şi aprecieri: // Stere
C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). –
Chişinău, 1991. – P. 489-493. – (Seria „Scrieri”).
1270. Perpessicius. „Nostalgii”…; „Ciubăreştii”… // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea a treia. Vol. (5-6). – Chişinău,
1991. – P. 472-477. – (Seria „Scrieri”).
1271. Popescu, Radu. Un ctitor: Constantin Stere // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8). – Chişinău,
1991. – P. 509-513. – (Seria „Scrieri”).
1272. Popovschi, Nicolae. Constantin Stere şi Basarabia //
Basarabia. – 1991. – Nr. 12 – P. 107-117.
1273. Ralea, Mihail D. C. Stere // Stere C. În viaţă, în
literatură…: Cartea a cincia. Selecţie din opera cugetătorului,
publicistului, polemistului… / Ed. îngr. şi note de V. Badiu. –
Chişinău: Hyperion, 1991. – P. 533-537. – (Seria „Scrieri”).
1274. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Basarabia. – 1991. –
Nr. 12. – P. 107.
1275. Stere, Gheorghe. Mărturii: „Cărţile lui pot să spună mai
mult” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra: Vol.
(7-8). – Chişinău, 1991. – P. 513-514. – (Seria „Scrieri”).
209
1276. Tulbure, Gh. Un exilat antiţarist atent supravegheat: C.
Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 117-122.
1277. Un om, o conştiinţă o cauză: Stere şi Basarabia (1) //
Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 105-158.
Din cuprins: Mihail Sadoveanu. Jertfa lui Stere. – P. 107;
Nicolae Popovschi. Constantin Stere şi Basarabia. – P. 107-117;
G.D. Tulbure. Un exilat antiţarist atent supravegheat: C. Stere. – P.
117-122; Documente şi dovezi: Родословная книга; Господину
Приставу 3-го стана; Проходное свидетельство. [şi altele, în total
61 documente în l. rusă]. – P. 122-143; C. Stere. Obîrşia. „Cazul
Stere”; Sovietele şi Basarabia; Lămuriri. – P. 143-152; Vasile Badiu.
Constantin Stere văzut de… – P. 153; Gala Galaction. Constantin
Stere. – P. 153-154; Tudor Arghezi. Două vieţi paralele: N. Iorga şi
C. Stere; – P. 155-158.
1278. Vasilenco, I. Constantin Stere // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman: Cartea a Patra. – Vol. (7-8). – Chişinău, 1991. –
P. 506-509. – (Seria „Scrieri”).
1279. Zalis, Henri. Şcoala poporanistă [şi rolul lui C. Stere,
ascuns sub pseudonimul C. Şărcăleanu la P. 127-129] // Zalis Henri.
Valori de referinţă în critica şi istoria literară românească: Evoluţie şi
continuitate. – Bucureşti: Cartea românească, 1991. – P. 120-129.
1992
1280. Apetri, Dumitru. Constantin Stere – eminentă
personalitate basarabeană // Ştiinţa. – 1992. – 31 ianuarie. – P. 13.
1281. Badiu, Vasile. „Integrala” Constantin Stere: [Romanul „În
preajma revoluţiei” la Chişinău] // Tribuna (Bucureşti). – 1992. – Nr.
41 (15-21 octombrie). – P. 4.
1282. Badiu, Vasile. La o apariţie editorială: Constantin Stere //
Timpul (România). – 1992. – Nr. 33 (octombrie) – P. 10.
1283. Bătrânu, N. Declanşarea inevitabilului: [Prezentarea
romanului, „În preajma revoluţiei”, editat la Chişinău] // Lit. şi arta.
– 1992. – 24 decembrie. – P. 5.
1284. Bătrânu, N. Nostalgii şi deziluzii [citind romanul „În
preajma revoluţiei”, Vol. 5-6, de C. Stere] // Făclia. – 1992. – 31
ianuarie. – P. 4-5.
1285. Boldur, A. Restabilirea suveranităţii româneşti în
Basarabia: [Aportul lui C. Stere]. // Boldur A. Istoria Basarabiei:
210
Contribuţii la studiul istoriei românilor. – Chişinău: „Dreptatea”.
1992. – P.- 498-507. – (În special de consultat P.P. 501 şi 506).
1286. Brătianu, E.*. Aşa i-am cunoscut // Magazin istoric. –
1992. – Nr. 12.
1287. Cazacu, P.*. Emigranţi de peste Prut în România:
[A.Russo, B.P.Hasdeu, Z.C.Arbore, C. Stere] / Cuvînt introd. de
V.P.Cazacu // Lit. şi arta. – 1992. – 24 septembrie – P. 2.
1288. Cazacu, P. Unirea [Basarabiei cu România din 27 martie
1918, la care a participat şi C. Stere, luînd şi cuvîntul] // Cazacu P.
Moldova dintre Prut şi Nistru, 1812-1918 / Studiu introductiv,
bibliografie de A. Petrencu. – Chişinău: Ştiinţa, 1992. – P. 403-410;
(Vezi şi ediţia de la Iaşi. – s.a. – P. 315).
1289. Călinescu, G.* Const. Stere, „Hotarul” // Călinescu G.
Cronici literare şi recenzii. – Bucureşti. – 1992. – Vol. 2. – P. 168-
174; 418-419.
1290. Călinescu, G.*. Romanul dlui C. Stere, „Lutul” //
Călinescu G. Cronici literare şi recenzii. – Bucureşti, 1992. – Vol. 2.
– P. 92-98, 393-398.
1291. Căpreanu, I. „Recomandăm cu aleasă preţuire…”
[romanul „În preajma revoluţiei” de C. Stere] // Basarabia. – 1993. –
Nr. 4. – P. 195-196; Opinia (Iaşi). – 1992. – 29 iulie.
1292. Cimpoi, Mihai. Umbra lui Stere: [În opera lui Z. Ornea] //
Lit. şi arta. – 1992. – 26 noiembrie. – P. 4.
1293. Ciobanu, Ştefan. Publicaţiile periodice româneşti:
[Contribuţia lui C. Stere la apariţia ziarului „Basarabia”, 24 mai
1906] // Ciobanu Ştefan. Cultura românească în Basarabia sub
stăpînirea rusă / „Cuvînt înainte” de V. Badiu. – Chişinău: Ed.
encicl. „Gheorghe Asachi”, 1992. – P. 225-227.
1294. Datcu, Iordan*. O ediţie C. Stere la Chişinău //
Literatorul. – 1992. – 31 iulie. – P. 4.
1295. Donos, A. Imagini din albumul familiei Stere // Lit. şi arta.
– 1992. – 17 decembrie – P. 7.
1296. Dungaciu, D.*. Sociologia românească în gîndirea
sociologică europeană // Sociologia românească. – 1992. – Nr. 4. –
407-424. – (Vezi şi autorii E. Durkheim, C. Stere, D. Drăghicescu).
1297. Ene, Ileana*. Const. Stere // Manuscriptum. – 1992. – Nr.
1-4. – P. 80-85.
1298. George, Alexandru* „Cazul Stere” // Contrapunct. –
1992. – Nr. 6. – P. 3.
211
1299. Grigurcu, Gheorghe.* Stere sau ocupantul siberian:
[Prezentarea monografiei „Viaţa lui C. Stere” de Z. Ornea] //
Familia. – 1992. – Nr. 3. – P. 5-15.
1300. Halippa, Pan. „Prezenţa lui Stere ne-a fost de mare ajutor
[în problema Unirii Basarabiei cu România din 1918] // Lit. şi arta. –
1992. – 17 decembrie. – P. 2. – (Scrisoare retipărită din „Magazin
ist.” din noiembrie 1992).
1301. Harea, V. Incidentul dintre C. Stere şi O. Ghibu
(Fragment) // Astra. – 1992. – Nr. 3 (apr.). – P. 3-4.
1302. Holban, Eug. Figuri basarabene // Basarabia. – 1992. –
Nr. 2. – P. 132-133.
1303. Ionescu, E. C. Stere: În preajma revoluţiei // Moldova
suverană. – 1992. – 1 decembrie.
1304. Ionescu, Eugen.* Constantin Stere. În preajma revoluţiei.
VIII: Uraganul // Ionescu E. Război cu toată lumea / Ed. îngr. de
Mariana Vartic şi Aurel Sasu. – Bucureşti: Humanitas, 1992. – Vol.
1. – P. 269-272.
1305. Lefter, Ion Bogdan*. Biografii // Contrapunct. 1992. – Nr.
9. – P. 5-15.
1306. Manolescu, N.*. Cazul Stere // Luceafărul. – 1992. – 5
februarie (Nr. 3). – P. 5.
1307. Neacşu, Gh.* Din dosarele arhivelor // Lit. şi arta. – 1992.
– 17 decembrie – P. 2.
1308. Săndulescu, Al.*. Actualitatea lui C. Stere // România
literară – 1992. – Nr. 34 (28 octombrie – 3 noiembrie). – P. 10.
1309. Ştefănescu, Alex.*. A doua viaţă a lui C. Stere // România
literară. – 1992. – Nr. 24 (19-25 aug.). – P. 10.
1310. Tulbure, Gheorghe. Un exilat antiţarist atent
supravegheat: C. Stere // Basarabia. – 1992. – Nr. 12. – P. 117-122.
1993
1311. Badiu, Vasile. Omagierea lui C. Stere // Ştiinţa. – 1993. –
Nr. 4 (Aprilie). – P. 13.
1312. Bârsa, Grigore. O lucrare valoroasă despre Constantin
Stere // Patrimoniu. – 1993. – Nr. 2. – P. 203-205. – Rec. la cartea:
Ornea Z. Viaţa lui C. Stere. Vol. 1-2. – Bucureşti. – 1991-1992.
1313. Bătrânu, N. . Constantin Stere – tribun al ţăranilor… //
Curierul de seară. – 1993. – 12 octombrie.
1314. Bătrânu, N. Simbol al unei epoci istorice // Curierul de
seară. – 1993. – 22 septembrie.
212
1315. Bobeică, Alexandru. Unirea [de la 27 martie 1918 cu
participarea lui C. Stere, la care a rostit şi o mică cuvîntare] //
Bobeică Al. Sfatul Ţării: Stindard al renaşterii naţionale. – Chişinău:
Universitas, 1993. – P. 120-151. – (A se vedea în special „Procesul-
verbal al şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie 1918, unde găsim şi
textul cuvîntării stereine la P. 142-144; A se consulta şi P.P. 8-9).
1316. Căpreanu, I. Un militant al Marii Uniri – Constantin
Stere: [Interviu cu dl Căpreanu I., istoric, profesor universitar din
Iaşi] / Interlocutor: A. Ciobanu // Curierul de seară. – 1993. – 15 apr.
1317. Cimpoi, Mihai*. Umbra lui Stere // Meridianul
Timişoara. – 1993. – Nr. 2-3. – P. 2.
1318. Constantiniu, Florin. VAE Victis: O reevaluare a poziţiei
lui P.P.Carp şi C. Stere (1914-1916) // Revista istorică. Seria nouă. –
1993.- Tom 4. – Nr. 9-10 (sept.-oct.). – P. 927-931.
1319. Făuritori ai Unirii: Ion Inculeţ (5.04.1884-19.11.1940);
Constantin Stere (1865-1936), scriitor, om politic, deputat în Sfatul
Ţării; … // Lit. şi arta. – 1993. – 8 aprilie. – P. 8.
1320. Galaction, Gala*. Constantin Stere // Galaction G. Zile
basarabene. – Chişinău, 1993. – P. 160-163.
1321. George, Al. Cărţi ocolite, cărţi regăsite: „În preajma
revoluţiei” (de Const. Stere) [ş. a.] // Basarabia. – 1993. – Nr. 9. – P.
209-211.
1322. Lozovanu, C.* Sistemul sociologic al lui C. Stere // Tezele
conferinţei ştiinţifice anuale (25-27 mai 1993) / USM „N.
Testemiţanu” din Moldova. – Chişinău, 1993. – P. 576.
1323. Lumini din vremuri: Oameni pe care i-a dat Moldova
[care în amintirile sale se referă la personalitatea lui C. Stere] //
Basarabia. – 1993. – Nr. 3. – P. 3-18.
Din cuprins: De vorbă cu Pantelimon Halippa: Interviu /
Interlocutor Mihail Spiridonică. – P. 3-12; Pan. Halippa. „ Prezenţa
lui Stere ne-a fost de mare ajutor”. – P. 12-13; Al. Săndulescu.
Actualitatea lui C. Stere. – P. 13-16; O pagină sentimentală din viaţa
d-lui C. Stere: Interviu [fragment] / Interlocutor L. Leoneanu. – P.
16-18.
1324. Maftei, Ionel.* Stere Constantin // Maftei Ionel.
Personalităţi ieşene. Vol. 2. – Chişinău, - 1993. – P. 296-298.
1325. Manoilescu, M.* Constantin Stere // Manoilescu M.
Tragica predestinare a geniului românesc. – Iaşi, 1993. – P. 127-134.
1326. Marghiloman, A.* „Mă retrag, pentru a lăsa Sfatului Ţării
deplina libertate de judecată // Expres magazin. – 1993. – Nr. 34.
213
1327. Marghiloman, Al. Stere Constantin: [Sporadic este
implicat la rezolvarea unor probleme] // Marghiloman Al. Note
politice. – Vol. 1: România şi războaiele balcanice (1912-1913) /
Ediţie şi introd. de Stelian Neagoe. – Bucureşti, 1993. – P. 444. –
(Indice: nume de persoane – Vezi la Stere C.).
1328. Marinescu, C. Gh. Mişcarea de eliberare şi unitate
naţional-statală în perioada primului război mondial, [cap. V] //
Marinescu. C.Gh. Epopeea Marii Uniri. – Galaţi, 1993. – (La P. 209,
210, 235, 236, 283 – despre C. Stere).
1329. Neagoe, S.* Constantin Stere ţi Unirea Basarabiei cu
România // Express magazin – 1993. – Nr. 11. – P. 10. – (ori Nr.
30?).
1330. Negoiţescu, Ion. O vastă întreprindere epică: [Despre
romanul lui C. Stere „Preludiile”] // Basarabia. – 1993. – Nr. 11-12.
– P. 193-196.
1331. Pânzaru, Sava. Lev Tolstoi în aprecierea lui Constantin
Stere // Rev. de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1993. – Nr. 6. – P. 3-
19.
1332. Procesul-verbal al şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie
1918 [la care a cuvîntat şi C. Stere] // Bobeică Alexandru. Sfatul
Ţării stindard al renaşterii Naţionale. – Chişinău: Universitas, 1993.
– P. 139-151. – (Cuvîntarea lui C. Stere la P. 142-145; Fotografii,
între P.P. 112-113).
1333. Săndulescu, A. Actualitatea lui C. Stere // Basarabia. –
1993. – Nr. 3. – P. 13-18.
1334. Stere, Constantin (1865-1936) – Scriitor, om politic,
deputat în Sfatul Ţării // Lit. şi arta. – 1993. – 8 aprilie.
1994
1335. Balmuş, Pavel.* Constantin Stere (1865-1936):
Reconsiderări, reconstituiri // Evenimentul literar. – 1994. – 3
ianuarie (Nr. 3). – P. 1.
1336. Bârsa, Grig. Cîteva consideraţii referitoare la contextul
istoric şi interesul naţional în ideologia social-politică a lui
Constantin Stere // Rev. de istorie a Moldovei. – 1994. – Nr. 3-4. –
P. 46-54.
1337. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total //
Caiete critice. – 1994. – Nr. 4-5. – P. 78-82.
1338. Constantin Stere // Calendarul bibliotecarului – 1995. –
Chişinău, 1994. – P. 65-68.
214
1339. Ghilas, M. Ciripcău – satul lui Constantin Stere // Sport.
Turism. – 1994. – 20 ianuarie.
1340. Goma, P., Jerizanu Gh. În ţara lui Caragiale: Paul Goma
despre Stere: [Dialog] // Săptămîna. – 1994. – 5 august – P. 16. –
(Începutul în numărul precedent din 29 iulie, P. 16).
1341. Lupan, N.* Constantin Stere // Cuvîntul românesc. –
1994. – Nr. 222. (decembrie). – P. 17.
1342. Scurtu, Ioan. Pe calea fuziunii [Partidului Naţional cu
Partidul Ţărănesc pe baza unui program alcătuit de Const. Stere] //
Scurtu Ioan. Istoria Partidului Naţional-Ţărănesc: Ed. a II-a, revăz. şi
adăugită. – Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 1994. – P. 29-44, 210-213.
1343. Troianowski, L.* Actualitatea concepţiei poporaniste
privind menirea social-estetică a artei: C. Stere // Noi orientări şi
tendinţe în teoria şi practica culturii estetice contemporane:
Materialele simpozionului Internaţional. – Chişinău, 1994 ori 1995
(?) – P.
1995
1344. Babii, A.I. Poporanismul // Viaţa satului. – 1995. – 3
iunie. – (Ed. specială; Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere).
1345. Badiu, Vasile. Opera lui C. Stere… // Lit. şi arta. – 1995. –
8 iulie. – P. 4.
1346. Balmuş, Pavel. „Cazul Stere” – „Cazul Basarabiei”… //
Contrafort. – 1995. – Nr. 5-6 (martie-aprilie). – P. 18.
1347. Balmuş, Pavel. Personaj de proză sadoviană: [C. Stere –
„C. Stelnceanu” în povestirea „Sfatul cel mai bun”] // Glasul
naţiunii. – 1995. – Nr. 30 (Iulie). – P. 5.
1348. Balmuş, Pavel. Protagonist de dramă basarabeană: [130
de ani de la naşterea lui C. Stere, 1865-1936] // Contrafort. – 1995. –
Nr. 3 (Ianuarie.). – P. 14.
1349. Bârsa, Grigore. Narodnicismul lui C. Stere: Între real şi
ipoteze // Tyrageţia: Anuar / Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.
– Chişinău, 1995. – Vol. 2. – P. 51-63.
1350. Bătrânu, N. Un mare necunoscut: Constantin Stere: [130
de ani de la naştere] // Curierul de seară. – 1995. – 15 iulie. – P. 6.
1351. Bobeică, C. Reactualizarea lui Constantin Stere // Lit. şi
arta. – 1995. – 11 mai. – P. 5.
1352. Cavarnali, V. Prăbuşirea uriaşului de la Bucov: (130 de
ani de la naşterea lui Const. Stere) // Moldova literară (supliment la
cotidianul „Moldova suverană”). – 1995. – 1 iunie. – P. 3.
215
1353. Căpreanu, Ioan. Noul climat democratic, al României,
după Marea Unire, în perioada interbelică [şi rolul lui C. Stere] //
Căpreanu Ioan. Partide şi idei politice în România (1880-1947). –
Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, s.a. – P. 191-231. – (În
special P.P. 208-222; A consulta şi P. 25, 26, 83, 85, 90 ş.a )
1354. Căpreanu, Ioan. Optimismul // Viaţa satului. – 1995. – 3
iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere).
1355. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere (6.VI.1865 –
27.VI.1936) // Cimpoi M. Sfinte firi vizionare: Clasici români:
Medalioane literare / Alcătuire – Vlad Chiriac. – Chişinău: CPRI
„Anons S. Ungurean”, 1995. – P. 178-183.
1356. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total // Lit.
şi arta. – 1995. – 8 iunie. – P. 4; 15 iunie. – P. 5.
1357. Cimpoi, Mihai*. Constantin Stere, romancierul total //
Contemporanul: ideea europeană. – 1995. – 5 octombrie – P. 1, 15.
1358. Donos, A. La izvorul Tudosiei // Lit. şi arta. – 1995. – 8
iunie. – P. 4.
1359. Donos, A. Trei scrisori regăsite // Lit. şi arta. – 1995. – 19
octombrie. – P. 8.
1360. Holban, Eugen Şt. Personalitate tot mai impunătoare,
odată cu scurgerea timpului: (Fragment) // Viaţa satului. – 1995. – 3
iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin Stere).
1361. Jercan, Ion.* Date noi privind viaţa şi opera lui Const.
Stere // An. (Ploieşti). – 1995. – P. 162-165.
1362. Lozovanu, C. Aspecte sociologice: // Viaţa satului. –
1995. – 3 iunie. – (Ediţie specială a săptămînalului „Viaţa satului”).
1363. Lozovanu, Const. Constantin Stere şi mişcarea naţională
din Basarabia // Cugetul. – 1995. – Nr. 1-2. – P. 3-7.
1364. Lozovanu, Const. Problematica filosofică în scrierile din
tinereţe ale lui Constantin Stere // Rev. de filozofie şi drept. – 1995.
– Nr. 1. – P. 29-35.
1365. Mănuilă, A. Constantin Stere şi Unirea // Glasul naţiunii.
– 1995. – Nr. 13 (martie). – P. 7.
1366. Micu, D. Constantin Stere (1865-1936) // Micu D. Scurtă
istorie a literaturii române. – Bucureşti, 1995. – P. 117-120.
1367. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Viaţa satului. –
1995. – 3 iunie. – (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI:
Constantin Stere).
1368. Troianowski, L. * Concepţia lui C. Stere în contextul
esteticii româneşti // Referate şi comunicări, prezentate la conferinţa
216
ştiinţifică jubiliară: „Universitatea „A. Russo” – 50: realizări şi
deschideri ştiinţifice”. – Bălţi, 1995. – P.
1369. Troianowski, Lidia. Constantin Stere – Lev Tolstoi:
Unele tangenţe estetico-literare // Rev. de filosofie ţi drept. – 1995. –
Nr. 2-3. – P. 21-27.
1370. Troianowski, L. * Creaţia în concepţia poporanistă //
Creaţia: teoria şi practica optimizării. – Chişinău, 1995. – P.
1371. Troianowski, Lidia. Preocupări estetice // Viaţa satului. –
1995. – 3 iunie. (Ed. specială: Caiete de cultură, XXXVI: Constantin
Stere).
1372. Tulbure, Gh. Constanţa 1914: Constantin Stere şi ţarul
Nicolai al II-lea // Săptămîna. – 1995. – 9 iunie. – P.16.
1373. Usturoi, Tudor. Misiunea secretă a lui Constantin Stere //
Pămînt şi oameni. – 1995. – 28 octombrie; 4 noiembrie.
1374. Varta, I. Constantin Stere şi diplomaţia rusă: (În baza unor
documente inedite) // Lit. şi arta. – 1995. – 22 iunie. – P. 5.
1996
1375. Alexandru, George*. Cazul Stere // Contrapunct. – 1996.
– Nr. 6. – P.
1376. Bădescu, Ilie. Sfîrşitul erei social-democratice (Triumful
sociologiei poporaniste): Postfaţă // Stere Const. Social-democratism
sau poporanism? – Galaţi: Ed. „Porto-Franco”, 1996. – P. 269-321.
1377. Bătrînu, N. Stere cel necunoscut: (60 de ani de la moartea
lui C. Stere) // Moldova literară. – 1996. – 26 iunie. – (Supliment la
„Moldova suverană”).
1378. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere: [Bibliografie despre
protagonist] // Cimpoi M. O istorie deschisă a literaturii române din
Basarabia. – Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P. 347-348.
1379. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor //
Basarabia. – 1996. – Nr. 3-4. – P. 7-12; Viaţa românească. – 1996. –
Nr. 3-4. – P. 24-27.
1380. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total //
Cimpoi Mihai. O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia.
– Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P. 100-109. – (Vezi şi P.P.: 319-327,
330.333, 347-348).
1381. Cimpoi, Mihai. Istoria democraţiei române nu va putea
face abstracţie de numele meu: [Despre C. Stere] // Glasul naţiunii. –
1996. – Nr. 24 (iunie). – P. 6.
1382. Ciorănescu, George. [„C. Stere şi ideea federalizării
Austro-Ungariei] // Ciorănescu George. Românii şi ideea federalistă
217
/ Ed. îngrijită de Georgeta Penelea Filitti. – Bucureşti: Ed.
Enciclopedică, 1996. – P. 81-83. – (A se consulta şi P.P. 74, 78, 94,
95).
1383. Codreanu, T. C.Stere şi drama ţărănimii // Lit. şi arta. –
1996. – 27 iunie. – P. 4.
1384. Constantin, Stere // Calendarul bibliotecarului. – 1996. –
Chişinău, 1996. – P. 95-96.
1385. Hropotinschi, A. Constantin Stere (1865-1936) //
Moldova suverană. – 1996. – 27 aprilie. – P. 1.
1386. Manolescu, Nicolae. O experienţă excepţională în proza
românească // Tineretul Moldovei. – 1996. – 7 decembrie. – (supl.:
Brumar. – Nr. 7).
1387. Memoria se întoarce acasă: [Mormîntul familiei Stere
Const. din satul Ciripcău, r-nul Floreşti] // Moldova suverană. –
1996. – 17 august.
1388. Sadoveanu, Mihail. Jertfa lui Stere // Glasul naţiunii. –
1996. – Nr. 24 (iunie). – P. 6.
1389. Surugiu, Liliana. 1. 3. Probleme de filosofie socială; 1. 3.
1. – Aspecte ale gîndirii social-politice, [care se sprijine, se
argumentează cu pilde şi din scrierile lui C. Stere] // Surugiu Liliana.
Gîndirea filosofică şi socială în Basarabia (1918-1944): Teză de
doctor în ştiinţe filosofice / conducător ştiinţific Gheorghe Bobână. –
Chişinău, 1996. – P. 43-47. – (Acad. de Şt. a Moldovei; In-tul de
Filosofie, Sociologie şi Drept).
1390. Troianowski, L.* Personalitatea lui C. Stere în cultura
naţională // „Prima sesiune ştiinţifică anuală a A.F.M.”. – Chişinău,
1996. – P. 32.
1391. Troianowski, Lidia. Un destin în spaţiu şi timp_ [130 ani
de la naşterea lui Constantin Stere] // File de filosofie. – 1996. – Nr.
1. – P. 93-95.
1392. Ungheanu, Mihai. Const. Stere – o valoare reprimată //
Stere Constantin. Social-democratism sau poporanism? – Galaţi: Ed.
Porto-Franco, 1996. – P. V-XII.
1997
1393. Arghezi, Tudor. Constantin Stere // Constantin Stere:
Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie de Maria
Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 194-197.
1394. Argument: [Din viaţa şi activitatea lui C. Stere] // Stere
Constantin. Singur împotriva tuturor / Ed. îngr. de Alina Ciobanu. –
Chişinău: „Cartier”, 1997. – P. 3-9. – Semnat: Ed.
218
1395. Babii, Alexandru. Constantin Stere: De la narodnicism la
poporanism // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii
româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 3-18.
1396. Balmuş, P. Biblioteca publică din Chişinău, „văzută” de
către Z.C. Rally-Arbore şi de C. Stere (la hotarul secolelor XIX-XX)
// Magazin bibliologic. – 1997. – Nr. 2-3. – P. 26-28.
1397. Balmuş, Pavel. Familia C. Stere în capitala Basarabiei //
Chişinău: Enciclopedie. – Chişinău: Museum, 1997. – P. 214-215.
1398. Bârsa, G., Furtună P. Constantin Stere (1865-1936) //
Curierul de seară. – 1997. – 6 noiembrie. – P. 3.
1399. Chiriac, Vlad. Mărturii acoperite de vălul uitării: [Vasile
Harea despre incidentul dintre C. Stere şi O. Ghibu] // Astra. – 1997.
– Nr. 3 (aprilie.) – P. 3-4.
1400. Colesnic, Iurie. O scrisoare-autograf Constantin Stere //
Lit. şi arta. – 1997. – 25 decembrie. – P. 8.
1401. Corbu, Haralambie. Constantin Stere: „În preajma
revoluţiei”. Între roman şi memorii // Săptîmîna. – 1997. – 5, 12
decembrie. – P. 20-21.
1402. Corbu, Haralambie. Triumful şi calvarul lui Constantin
Stere // Săptămîna. – 1997. – 17 octombrie. – P. 19-21; Momentul. –
1997. – 18 octombrie. – P. 3.
1403. Ghibu, Onisifor. Basarabia şi războiul mondial [şi
contribuţia lui C. Stere] // Ghibu Onisifor. De la Basarabia rusească
la Basarabia românească. – Bucureşti: Semne, 1997. – P. 60-65. –
(Vezi şi capitolul VI – „Dezlipirea Basarabiei de la Rusia”, - P. 103-
113.).
1404. Holban, Eugen Şt.*. Personalitate tot mai impunătoare,
odată cu scurgerea timpului // Holban E. Şt. Contribuţia Basarabiei
la cultura românească: Toponimie şi identitate naţională. – Chişinău:
Grai şi suflet, 1997. – P.
1405. Jerunca, V. Un om ales al Basarabiei: Constantin Stere //
Limba română. – 1997. – Nr. 3-4. – P. 50-53.
1406. Juc, Victor,. Idei politice în opera lui Constantin Stere //
Juc Victor. Din istoria gîndirii politice româneşti (în Moldova). –
Chişinău, 1997. – P. 127-131.
1407. Juc, Victor,. Probleme moral-etice în concepţia lui
Constantin Stere // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii
româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 68-95.
1408. Leandru.* Drept şi dreptate: Cu prilejul tezei dlui C. Stere
// Noutatea. – 1997. – 25 iunie.
219
1409. Lozovanu, Constantin. Const. Stere şi filosofia germană
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea // Filosofia lui Const.
Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. – P. 50-67.
1410. Mihai, Nicolae. Despre concepţiile politice ale lui Const.
Stere // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii româneşti.
– Chişinău, 1997. . P. 32-49.
1411. Ornea, Z. Const. Stere editat la Chişinău // România
literară. – 1997. – 12 noiembrie. – P. – (Ecou la apariţia cărţii
„Singur împotriva tuturor” de C. Stere (an. 1997).
1412. Poştarencu, Dinu. Constantin Stere şi Sfatul Ţării // Ţara.
– 1997. – 21 noiembrie.
1413. Surugiu, Liliana. Constantin Stere în contextul gîndirii
social-filosofice din Basarabia în perioada interbelică // Filosofia lui
Constantin Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău, 1997. –
P. 19-31.
1414. Şuluţiu, Octav. C. Stere, „Nostalgii” // Constantin Stere:
Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie de Maria
Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 172-177.
1415. Teodorescu-Branişte, Tudor. D.C. Stere, romancier //
Constantin Stere: Victoria unui înfrînt / Ediţie îngrijită şi bibliografie
de Maria Teodorovici. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 178-181.
1416. Teodorovici, Maria. Bibliografie // Constantin Stere:
Victoria unui înfrînt. – Chişinău: Cartier, 1997. – P. 311-330.
1417. Toma, Inocenţiu.* Dreptul lui Stere asupra urmaşilor:
[Prezentarea volumului „Singur împotriva tuturor”, de C. Stere,
îngrijit de Alina Ciobanu] // Ţara. – 1997. – 1 iulie.
1418. Toma, Inocenţiu*. „Cazul Stere?” „Cauza Stere”:
[Prezentarea cărţii: „Constantin Stere: Victoria unui înfrînt”, articole
despre C. Stere / Ed. îngr. de Maria Teodorovici. – Ch., 1997. – 333
p.] // Ţara. – 1997. – 8 iulie.
1419. Troianowski, Lidia. Const. Stere despre menirea artei //
Filosofia lui C. Stere în contextul culturii româneşti. – Chişinău,
1997. – P. 111-132.
1998
1420. Balmuş, Pavel. Poporanistul Constantin Stere promovînd
(şi) cauza Basarabiei // Revista română, (Iaşi) – 1998. – Nr. 1 (11). –
P. 6-10.
1421. Bârsa, Gr. Constantin Stere în istoriografia recentă //
Ştiinţa universitară în serviciul progresului uman: Conf. şt.-didactică
anuală. Ediţ. II: Rezumate. – Chişinău, 1998. – P. 38-39.
220
1422. Bogos, Dimitrie. Capitolul IX, § - III-IV: Iată că se
apropie ultima etapă, prin care trebuie să treacă Basarabia înaintea
Unirii [cu participarea lui C. Stere. Textul „Cuvîntării” lui C. Stere]
// Bogos Dimitrie. La răspîntie: Moldova de la Nistru 1917-1918. –
Chişinău: Ştiinţa, 1998. – P. 168-175.
1423. Braga, C. Constantin Stere – o imagologie comparată a
Basarabiei şi României // Contrafort. – 1998. – Nr. 11-12. – P. 24-
31.
1424. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor //
Cimpoi Mihai. Mărul de aur: Valori româneşti în perspectivă
europeană. – Bucureşti: Ed. didactică şi pedagogică R.A., 1998. – P.
107-112.
1425. Colesnic, Iurie. Stere Constantin // Colesnic Iurie. Sfatul
Ţării: Encicl. – Chişinău, 1998. – P. 281.
1426. Constantin Stere: Casa-muzeu. Satul Cerepcău, judeţul
Floreşti, Soroca // Gebeletu Mihai, Teodorecu Maruan. 101 muzee şi
case memoriale şi cinci popasuri culturale în Moldova de peste Prut /
Cuvînt înainte de acad. Prof. Eugen Simion – Bucureşti: Agerpress,
2008. – P. 246-248. – Fără semnătură.
1427. Corbu, Haralambie. O paralelă: Constantin Stere şi Liviu
Rebreanu // Săptămîna. – 1998. – 27 martie. – P. 16; 3 aprilie. – P.
16-17. – 10 aprilie. – P. 18.
1428. Cristea-Enache, Daniel*. „Cazul Stere” (I). Un material
refractar // Adevărul literar şi artistic. – 1998. – 18 ianuarie. – P. 13.
1429. Cristea-Enache, Daniel.* „Cazul Stere” (II): Morala unei
fabule // Adevărul literar şi artistic. – 1998. – 25 ianuarie. – P. 5..
1430. Guzun, Igor. Lecturile anului 1997: [Prezentarea cărţii lui
C. Stere „Singur împotriva tuturor” (Chişinău, 1997)] // Săptămîna. –
1998. – 16 ianuarie. – P. 21.
1431. Leu, Ion. Contribuţia scriitorilor basarabeni la unirea cu
România // Glasul naţiunii. – 1998. – 16 septembrie. – P. 11.
1432. Mihail, Viorel. De ce Stere în anul împăcării noastre //
Săptămîna. – 1998. – 9 ianuarie. – P. 11.
1433. Mişcarea de eliberare naţională. Unirea Basarabiei cu
România… [şi contribuţia lui Constantin Stere] // Istoria Basarabiei
de la începuturi pînă în 1998 / Ioan Scurtu, Dumitru Almaş, Armand
Goşu, Nicolae Enciu Gheorghe E. Cojocaru ş.a. – Bucureşti: Ed.
Semne, 1998. – P. 65-72, 87, 95-97, 114-118 şi altele.
1434. Ornea, Zigu*. Răzvrătitul Constantin Stere // Dilema. –
1998. – 9-15 octombrie. – P. 10.
221
1435. Petrencu, Anatol. Constantin Stere şi Unirea Basarabiei
cu România: Aspecte istoriografice // Ştiinţa universitară în serviciul
progresului uman: consf. şt.-didactică anuală. Ediţ. II : Rezumate. –
Chişinău, 1998. – P. 37-38.
1436. Petrencu, Anatol. Constantin Stere şi Unirea // Limba
română. – 1998. – Nr. 1-2. – P. 87-90; Curierul de seară. – 1998. –
27 martie; Вечерний Кишинев. – 1998. – 27 марта.
1437. Poştarencu, Dinu. „Basarabia”, gazetă naţional-
democratică, [concomitent despre C. Stere – „Singurul îndrumător şi
povăţuitor în toate chestiunile privitoare la noul ziar…”] //
Poştarencu Dinu. O istorie a Basarabiei în date şi documente (1812-
1940). – Chişinău: Cartier, 1998. – P. 130-132.
1438. Poştarencu, Dinu. Un caz discutabil?: [Constantin Stere şi
Sfatul Ţării] // Limba română. – 1998. – Nr. 1-2, . P. 91-92.
1439. Stere, Constantin (1.VI. 1865 – 26.VI. 1936) // Chişinău:
Enciclopedie. – Chişunău: Museum, 1998. – P. 433-434. – (Fără
semnătură).
1440. Varta, Ion. Constantin Stere şi Unirea Basarabiei cu
România // Mesagerul. – 1998. – 10, 17, 24 aprilie. – P. 7; 24 mai.
1999
1441. Balmuş, Pavel.* Stere Constantin: reconstituiri.
reconsiderări [I-IV, V] // Basarabia [Ziar]. – 1999. – (Ianuarie). – P.
10-11; Nr. 2 (febr.). – P. 6, 7; Nr. 3-6 [Revistă]. – P. 59-66; Nr. 7-12.
– P. 108-114; 2000 [rev.]. – Nr. 1-3. – P. 137-140.
1442. Bârsa, Grigore. Constantin Stere în gîndirea social-
politică românească // Syposia professorum. – Ser. Istorie. –
Chişinău, 1999. – P. 41-42.
1443. Burlacu, Al. Modele prezumtive în romanul lui C. Stere //
Burlacu Al. Proza basarabeană: fascinaţia modelelor. – Chişinău:
Cartier, 1999. – P. 36-48; Limba română. – 1999. – Nr. 12. – P. 70-
75.
1444. Ciocanu, Anatol. Constantin Stere – marele unionist,
scriitor şi profet // Glasul naţiunii. – 1999. – 24 martie. – P. 2, 4.
1445. Corbu, Haralambie. Constantin Stere: Singur împotriva
tuturor // Săptămîna. – 1999. – 28 mai.
1446. Diamandi, S. Constantin Stere // Cugetul. – 1999. – Nr. 3.
– P. 40-44.
1447. Ghimpu, Gheorghe. Const. Stere // Ghimpu Gheorghe.
Conştiinţa naţională a românilor moldoveni. – Chişinău, 1999. – P.
311-313.
222
1448. Varta, I. Martirajul lui Constantin Stere: (Problema
naţională a fost fundamentală în concepţiile marelui nostru înaintaş)
// Flux: Ed. de vineri. – 1999. – 5 martie. – P. 6.
2000
1449. Burlacu, A. Un model al romanului basarabean: („În
preajma revoluţiei” de C. Stere) // Destin românesc. – 2000. – Nr. 3.
– P. 54-61.
1450. Donos, Alexandru. Crîmpeie mai mult sau mai puţin
inedite referitoare la familia Stere // Donos A. Scriitori martiri. –
Ch.: Museum, 2000. – P. 85-116.
Din cuprins: Familia Stere – la Ciripcău. – P. 86-92; Tînărul
Stere despre tineretul din vremea sa. – P. 93-99; Cînd s-a născut
Constantin Stere. – P. 100-103; Binefacere. – P. 104-107; Patru
imagini din albumul Doamnei Lidia Zgardan. – P. 108-109; Izvorul
Tudosiei. – P. 110-112; Trei scrisori regăsite. – P. 113-116.
1451. Madievski, S. Constantin Stere şi Basarabia // Glasul
Moldovei. – 2000. – 28 martie. – P. 4; 4 aprilie. – P. 4.
1452. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin // Dicţionarul
esenţial al scriitorilor români. – Bucureşti, 2000. – P. 800-803.
1453. Micu, Dumitru*. [Constantin Stere] // Micu Dumitru.
Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism. –
Buc., 2000. – P. 256-258.
1454. Mihail, Viorel. Calvarul: încercarea de a-l înţelege pe
Constantin Stere // Săptămîna. – 2000. – 24, 31 martie. – P. 9; 7 apr.
– P. 8-9; 14 aprilie. – P. 6; 21 aprilie. – P. 5; 28 aprilie. – P. 8; 5 mai.
– 12 mai. – P. 5; 26 mai. – P. 7; 2 iunie. – P. 6: 9 iunie. – P. 5; 23
iunie. – P. 16-17; 30 iunie. – P. 9.
1455. Troianowski, L. Constantin Stere – Raicu Ionescu-Rion:
incidente estetice // Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane:
Studii şi cercetări. – Iaşi, 2000. – Tom. V. – P. 116-130.
2001
1456. Burlacu, A. Un model al romanului basarabean: („În
preajma revoluţiei” de C. Stere) // „România km O”: Revistă de
cultură (Baia Mare). – 2001. – Nr. 1-2 (4). – P. 154-159.
1457. Caraman, Vlad. Bildungs – romanul lui C. Stere:
Considerări şi reconsiderări // Metaliteratură: Analele Universităţii
Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. 1. – Chişinău,
2001. – P. 17-20.
223
1458. Caraman, Vlad. C. Stere: Arta portretului //
Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”.
Facult. de filologie. Vol. 2. – Chişinău, 2001. – P. 106-112.
1459. Caraman, Vlad Despre arta portretistică la C. Stere //
Basarabia. – 2001. – Nr. 8-12. – P. 94-98.
1460. Caraman, Vlad. Despre poetica romanului „În preajma
revoluţiei” de Constantin Stere // Tezele conferinţei tinerilor
cercetători consacrată aniversării a 40-cea a Academiei de Ştiinţe a
Moldovei şi a 55-cea de la formarea primelor instituţii academice. –
Chişinău, 2001. – P. 123.
1461. Caraman, Vlad. Ipostaze ale personajului în romanul lui
Constantin Stere // Metaliteratura. Analele Universităţii Ped. De Stat
„Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. IV. – Chişinău, 2001. – P.
14-16.
1462. Caraman, V. Natura policonflictului în romanul lui
Constantin Stere; Strategii ale descrierii şi dialogului la C. Stere //
Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”.
Facult. de filologie. Vol. 3. – Chişinău, 2001. – P. 93-96; 100-104.
1463. Caraman, Vlad. Textualism şi intertextualism (În preajma
revoluţiei de C. Stere) // Metaliteratură: Analele Universităţii Ped. de
Stat „Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. 1. – Chişinău, 2001. –
P. 113-117.
1464. Cazul Stere – tragedia Basarabiei (I, II, III, IV, V) //
Săptămîna. – 2001. – 13, 20, 27 iulie; 3, 10 august. – P. 17, 16-17,
16-17, 16-17, 20.
1465. Chiriac, Alexandru. Stere Constantin // Chiriac Al.
Membrii Sfatului Ţării (1917-1918): Dicţionar. – Bucureşti, 2001. –
P. 146-147. – (Cu o fotogr. luxoasă).
1466. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, l’homme accompli //
Cimpoi Mihai. La Pomme d’or: essais: [trad. din rom.]. – Chişinău:
Prut internaţional, 2001. – P. 200-207.
1467. Ciobanu-Tofan, Alina. Constantin Stere şi
Bildungsromanul său // Ciobanu-Tofan A. Spiritus loci: Variaţiuni
pe o temă. – Chişinău: Gunivos SRL, 2001. – P. 115-124.
1468. Stere, Constantin. Sociolog, filosof, scriitor, ziarist, om
politic remarcabil, profesor universitar // Enciclopedia Marilor
Personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul
timpului. Vol. III. – [Bucureşti], 2001. – P.289-294.
224
2002
1469. Burlacu, Alexandru. Constantin Stere // Burlacu A.
Literatura română din Basarabia: Anii 20-30. – Chişinău: Tehnica-
Info, 2002. – P. 162-173.
1470. Burlacu, Alexandru. Modele prezumtive în
bildungsromanul lui C. Stere // Burlacu Al. Tentaţia sincronizării:
Eseu despre literatura română din Basarabia. Anii 20-30. –
Timişoara: „Augusta”, 2002. – P. 179-192.
1471. Burlacu, Alexandru. Modele prezumtive în romanul lui
Constantin Stere // Convorbiri literare. – 2002. – Nr. 1. – P. 91-93;
Nr. 2. – P. 86-87.
1472. Caraman, Vlad. Caragiale şi Stere // Metaliteratura.
Analele Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. Facultatea de
filologie. Vol. V. – Chişinău, 2002. – P. 139-140.
1473. Caraman, Vlad. Personajul în romanul lui C. Stere //
Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi modernizării învăţămîntului:
Conf. şt. anuală a Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă” (20-21
martie 2002). – Vol. II: Rez. ale comunicării. – Chişinău, 2002. – P.
104-107.
1474. Caraman, Vlad. Personajul la Constantin Stere // Tezele
Conferinţei profesorilor Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă”. –
Chişinău, 2002. – P. 330-332.
1475. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere // Cimpoi Mihai. O
istorie deschisă a literaturii române din Basarabia. – Ed. a 3-a revăz.
şi adăug. – Bucureşti, 2002. – P. 109-115, 365-366. – (Vezi şi ediţia
din 1997 ş. a.).
1476. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, romancierul total //
Basarabenii în lume. – Chişinău: BNRM, 2002. – Vol. 1. – P. 29-38.
1477. Colesnic, Iu. „Drumul Ardealului trece prin Basarabia” //
Flux: Ed. de vineri. – 2002. – 26 iulie. – P. 6.
1478. Colesnic, Iurie. Umbra lui Stere: [C. Stere – politicianul]
// Flux: Ed. de vineri. – 2002. – 16 august. – P. 7.
1479. Colesnic, Iurie. Un demiurg al politicii româneşti // Stere
C. Documentări politice. – Chişinău: Museum; Bucureşti: Museum,
2002. – P. III-XLII. – (la P. V începe un paragraf „Arborele
genealogic”).
1480. Constantin, Stere [reflectat în paginile revistei „Viaţa
Basarabiei”: Bibliogr.] // Şpac Ion. Viaţa Basarabiei, 1932-1944:
Cercetări bibliografice şi informative. – Chişinău: Pontos, 2002. – P.
124-125.
225
1481. Corbu, Haralambie. Poporanismul lui C. Stere ca
doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman // Rev. de lingvistică şi
ştiinţă literară. – 2002. – Nr. 3-4. – P. 21-35.
1482. Manolescu, Nicolae. Stere Constantin // Dicţionarul
scriitorilor români. – Vol.: R-Z / Mircea Zaciu, Marian Papahaghi,
Aurel Sasu, coordonare şi revizie ştiinţ.. – Bucureşti, 2002. – P. 376-
381. – (Semnat: N.M.).
1483. Nastasiu, V. Urmele lui Constantin Stere // Capitala. –
2002. – 23 februarie. – P. 8.
1484. Poştarencu, Dinu. Precizări şi completări la biografiile
unor personalităţi basarabene [printre care figurează şi C. Stere] //
Cugetul. – 2002. – Nr. 1 (13). – P. 64-68.
1485. Stati, Vasile. Operaţia militară codificată „unire”.
[Figurează şi numele C. Stere] // Stati V. Istoria Moldovei. –
Chişinău: „Vivar-Editor”, 2002. – P. 286-294. – (Vezi şi P. 445, la
numele Stere C.).
1486. Şeicaru, Pamfil*. Un singuratec: C. Stere // Şeicaru
Pamfil. Scriitori din exil. Vol. 2. – Bucureşti, 2002. – P. 92, 94.
1487. Troianowski, Lidia. Problema specificului naţional în
publicistica lui Constantin Stere // Cugetul. – 2002. – Nr. 1. – P. 12-
16. – (Bibliogr. la P. 16).
2003
1488. Brădăţan, Costică*. De ce? Cu cine? Cînd? Cum? //
Dilema. – 2003. – an. XI. – Nr. 526. – P.
1489. Caraman, Vlad. Forme ale naraţiunii în romanul lui
Constantin Stere // Metaliteratura. Analele Universităţii Ped. de Stat
„Ion Creangă”. Facult. de filologie. Vol. VII. – Chişinău, 2003. – P.
92-102.
1490. Călinescu, G. Const. Stere // Călinescu G. Istoria
literaturii române: Compendiu. – Bucureşti-Chişinău: Litera-
Internaţional, 2003. – P. 299-300. – (Ed. Chişinău din 1997. – P.
287-289).
1491. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere // Cimpoi Mihai. Istoria
literaturii române din Basarabia. – Bucureşti; Chişinău, 2003. – P.
173-183.
1492. Corbu, Haralambie. Constantin Stere, adversar şi victimă
al extremismului de dreapta // Săptămîna. – 2003. – 10 ianuarie – P.
14; 17 ianuarie – P. 19.
1493. Corbu, H. Constantin Stere anteromancierul (valorile
socio-culturale şi estetico-literare reflectate în publicistică) // Rev. de
226
lingvistică şi ştiinţă literară. – 2003. – Nr. 1-2. – P. 19-41. –
(Bibliogr. – 12 titl. – Vezi şi Nr. 3-4 şi 5-6).
1494. Corbu, Haralambie. Triumful şi calvarul lui Constantin
Stere; Constantin Stere: În preajma revoluţiei. Între roman şi
memorii; O paralelă: Constantin Stere şi Liviu Rebreanu; Un alt
„Singur împotriva tuturor”: Paul Goma; Paul Goma – vizavi de
Constantin Stere; ş.a. // Corbu H. Deschideri către valori: Studii.
Eseuri. Atitudini. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2003. – P.P. 277-
285; 286-297; 298-317; 318-322; 328-332.
2004
1495. Caraman, Vlad. Aspecte satirice în romanul „În preajma
revoluţiei” de Constantin Stere // Probleme actuale ale ştiinţelor
umanitare: Analele ştiinţifice ale doctoranzilor şi competitorilor. –
Vol. V. – Chişinău, 2004. – P. 271-273.
1496. Caraman, Vlad. Scrisoarea şi strategia ei în romanul „În
preajma revoluţiei” // Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi
modernizării învăţămîntului: Conferinţa ştiinţifică anuală a
Universităţii Ped. de Stat „Ion Creangă” (17-18 mart. 2004). – Vol.
II: Rezumate ale comunicărilor. – Chişinău, 2004. – P. 108-112.
1497. Cimpoi, Mihai. Drumurile întrerupte ale romanului în
Basarabia; Notă biobibliografică // Roman: [În 4 vol.] / Selecţie şi
note de M. Cimpoi. – Chişinău: Ştiinţa: Arc, 2004. – [Vol. 1]: În
preajma revoluţiei: Cartea 1: Prolog. Smaragda Theodorovna. –
2004. – P. 5-28.
1498. Cimpoi, Mihai. Constantin Stere, omul întregurilor //
Cimpoi Mihai. Critice. [Vol. 4]: Demonul recitirii. – Craiova:
Fundaţia Scrisul Românesc, 2004. – P.P. 167-174.
1499. Colesnic, Iu. Constantin Stere… un Demiurg al politicii
româneşti // Colesnic Iu. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău:
Museum, 2004. – V.5. – P. 82-131. – (Bibliografie la p. 131).
1500. Colesnic, Iurie. Stere Constantin // Colesnic Iurie.
Generaţia Unirii. – Chişinău, 2004. – P. 299-300.
1501. Corbu, Haralambie. Poporanismul lui Constantin Stere ca
doctrină ştiinţifică şi mesaj social-uman; Constantin Stere
anteromancierul: (Valorile socio-culturale şi estetico-literare
reflectate în publicistică); Constantin Stere ca adversar şi victimă a
extremismului de dreapta; Şcoala şi valorile spirituale autentice:
[Interviu realizat de Păşuţa Gonţa] // Corbu H. Dincolo de mituri şi
legende: Studii. Eseuri. Atitudini. – Chişinău, Cartea Moldovei,
2004. – P.P.73-94; 95-125; 126-139; 140-144.
227
1502. Grecu, Raisa. Democraţie sau corupţie: [Se fac trimiteri la
unele scrieri ale lui C. Stere] // Rev. naţională de drept. – 2004. –
Nr. 4. – P. 36-50.
1503. Marent, R. Cu moş Ion Codreanu despre Constantin Stere
// Ora satului. – 2004. – Nr. 11 (iunie). – P. 8-9.
1504. Matvei Valeria. Constantin Stere, 1865-1936: [Schiţă
biobibliografică] // Calendar Naţional-2005. – Chişinău: Biblioteca
Naţională, 2004. – P. 161-163.
1505. Troianovski, Lidia. C. Stere – G. Ibrăileanu: promotori
avizaţi ai poporanismului // Rev. de Filosofie şi Drept. – 2004. – Nr.
1-3. – P. 136-141.
1506. Năsturel, M. C. Stere: „Documentări politice”, o ediţie
antologică // Ora satului. – 2004. – Nr. 1 (ianuarie). – P. 15.
1507. Stere, Constantin (1865-1936) // Dicţionar enciclopedic
ilustrat junior. – Chişinău: Cartier, 2004. – P. 1440. – (Fără
semnătură; - Vezi şi celelalte ediţii).
2005
1508. Agrigoroaiei, Ion. Constantin Stere şi ţăranii // Constantin
Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice
internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 76-94.
1509. Balmuş, Pavel. Realităţi şi personalităţi chişinăuene în
biografia lui C. Stere: Maria Stere, născută Grosu // Constantin Stere
– 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice
internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 163-169.
1510. Botezatu, Eliza. Constantin Stere şi literatura universală //
Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele conferinţei
ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 107-112.
1511. Brăviceanu, George. Profetul nemuririi noastre:
[Prezentarea cărţii lui Iurie Colesnic despre C. Stere] // Natura. –
2005. – Nr. 4 (apr.). – P. 14.
1512. Bulgaru, Maria. C. Stere: Teoria ocolirii etapei capitaliste
/ Maria Bulgaru, Diana Cheianu // Bulgaru Maria, Cheianu Diana.
Dezvoltarea ştiinţei şi învăţămîntului sociologic în Moldova / Maria
Bulgaru, Diana Cheianu; Univ. de Stat din Moldova. – Chişinău:
CEP USM, 2005. – P. 85-92.
1513. Burlacu, Alexandru. Bildungsromanul lui Stere: Univers
artistic, personaje, tehnici narative // Constantin Stere – 140 de ani
de la naştere: Materialele conferinţei ştiinţifice internaţionale. –
Chişinău, 2005. – P. 147-157.
228
1514. Caraman, Vlad. „Constantin Stere – 140 de ani de la
naştere”, „Cîntecul amintirii: Mihail Sadoveanu – 125” – două
simpozioane ştiinţifice: [Chişinău, 13-14 oct. 2005] // Rev. de
lingvistică şi şt. literară. – 2005. – Nr. 4-6. – P. 102-103.
1515. Caraman, Vlad. Tehnica jurnalului în romanul „În
preajma revoluţiei” de C. Stere // Conferinţă ştiinţifică jubiliară:
Rezumatele comunicărilor. – Vol. II – Chişinău, 2005. – P. 160-163.
– (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău).
1516. Cemortan, Leonid. Un destin în vîltoare – Constantin
Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele
conferinţei ştiinţifice internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 63-75.
1517. Colesnic, Iurie. Moartea şi nemurirea leului bătrîn: [140
de ani de la naşterea lui Constantin Stere] // Timpul de dimineaţă. –
2005. – 27 mai . – P. 15.
1518. Colesnic, Iurie. Autorul unui Portret comun: [Omul politic
C. Stere la 140 de ani de la naştere] // Natura. – 2005. – Nr. 6 (iunie).
– P. 14.
1519. Colesnic, Iurie. Permanenţa lui Stere // Ora satului. –
2005. – Nr. 17 (octombr.). – P. 15.
1520. Colesnic, Iurie. Salvarea unui poet: [140 de ani de la
naşterea lui Constantin Stere] // Lit. şi arta. – 2005. – 2 iunie. – P. 4.
1521. Colesnic, Iurie. Stere şi Biserica // Luminătorul. – 2005. –
Nr. 4. – P. 56-57.
1522. Corbu, Haralambie. Vocaţia literar-artistică a
politicianului Constantin Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la
naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. –
Chişinău, 2005. – P. 15-24.
1523. Corbu, Haralambie. Vocaţia literar-artistică a
politicianului Constantin Stere // Academos. – 2005. – Nr. 1. – P. 15-
19.
1524. Druţă, Ion. Cuvînt înainte // Ornea Z. Viaţa lui
Constantin Stere. – Chişinău: Universul, 2005. . Vol. 1. – P. 3.
1525. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere // Constantin Stere – 140
de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale
(12 oct. 2005). – Chişinău, 2005. – P. 9-14
1526. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş. – Constantin
Stere // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere. – Chişinău, 2005.
– P. 6-8.
1527. Eşanu, Andrei. Constantin Stere şi destinul istoric al
Basarabiei // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele
Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 39-52.
229
1528. Furtună, Alexandru. Constantin Stere // Furtună Al.
Horodişte: File din istoria satului. – Chişinău, 2005. – P. 265-269. –
(Vezi şi P. 32-34 ş. a.).
1529. Gavrilov, Anatol. Const. Stere şi G. Ibrăileanu: Ideologia
literară a poporanismului. (Aspecte teoretico-literare) // Constantin
Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice
Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 134-146.
1530. Grecu, Raisa. Constantin Stere: Idei despre Stat, drept şi
individualitatea umană // Constantin Stere – 140 de ani de naştere:
Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. –
P. 53-62.
1531. Guceac, Ion. Constantin Stere – O ilustră figură şi mare
doctrinar în materia dreptului constituţional // Constantin Stere – 140
de ani de la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice
Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 113-123.
1532. Hadârcă, Ion. Constantin Stere şi Nicolae Iorga:
Antinomiile idealului convergent // Constantin Stere – 140 de ani de
la naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. –
Chişinău, 2005. – P. 25-38.
1533. Hropotinschi, Andrei. Constantin Stere şi narodnicismul
rus (pe baza operei literare) // Constantin Stere – 140 de ani de la
naştere: Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. –
Chişinău, 2005. – P. 95-96.
1534. Malaneţchi, Vasile. Presa din Basarabia la începuturile
mişcării de deşteptare naţională: (Aspecte insolite privind apariţia
publicaţiilor periodice basarabene de limbă în primul deceniu al
secolului XX) [şi contribuţia lui Const. Stere la evaluarea presei
Periodice în Basarabia] // Presa din Basarabia: Analize, contexte
valori (1854-2004). – Chişinău: Cartdidact, 2005. – P. 76-85.
1535. Marian, Boris. Întoarcerea prorocului // Moldova: ser.
nouă. – 2005. – Nr. 7-8. – P. 4-5. – (Text şi în lb. engl. şi rusă).
1536. Marian, Boris. La baştina lui Stere: [Inaugurarea
Muzeului „C. Stere” la Ciripcău, Floreşti] // Moldova: ser. nouă. –
2005. – Nr. 7-8. – P. 6-9. – (Il. color. – Text şi în lb. engl., rusă).
1537. Mihail, Dinu. Lungul drum al regăsirii de sine // Moldova
suverană. – 2005. – 18 octombrie. – P. 1, 3.
1538. Mihail, Viorel. Cazul Stere – o tragedie proiectată în
prezent // Moldova suverană. – 2005. – 13 octombrie. – P. 3.
1539. Palladi, Tudor. Triunghil horodiştean al nordului sau De
la C. Stere, la I. Druţă şi Gr. Vieru: [Pe marginea cărţii „Horodişte:
230
File din istoria satului” de Alexandru Furtună. – Ch., 2005] //
Săptămîna. – 2005. – 21 octombrie. – P. 9.
1540. Pasat, V. I. „Să fie exilat în Siberia de Vest sub
supravegherea poliţiei// Săptămîna. – 2005. – 18 martie. – P. 9, 11.
1541. Pasat, Valeriu. II. „”Stere nu doar că se lasă de vechile
sale convingeri…” // Săptămîna. – 2005. – 25 martie. – P. 10.
1542. Pasat, Valeriu. III. „Constanrin Stere: Înalte calităţi
intelectuale, caracter puternic şi curaj…” // Săptămîna. – 2005. – 1
aprilie. – P. 10.
1543. Pasat, Valeriu. IV. „Comuna” chişinăueană a fiului de
nobil Constantin Stere // Săptămâna. – 2005. – 8 aprilie. – P. 12.
1544. Pasat, Valeriu. V. „Stere să fie încarcerat la închisoarea
de la Odesa pînă la o dispoziţie specială” // Săptămîna. – 2005. – 15
aprilie. – P. 13.
1545. Rotaru, Ion. Constantin Stere şi „Viaţa românească” //
Constantin Stere . 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei
Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 170-178.
1546. Ustian, Ion. Constantin Stere şi economia teoretică //
Constantin Stere – 140 de ani de la naştere: Materialele Conferinţei
Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. – P. 124-133.
1547. Vicol, Dragoş. Elemente formativ-biografice ale
personalităţii lui Constantin Stere din perspectiva romanului-fluviu
„În preajma revoluţiei” // Constantin Stere – 140 de ani de la naştere:
Materialele Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale. – Chişinău, 2005. –
P. 158-162.
2006
1548. Aderca, Felix. Romancierul Stere // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P.
517-519.
1549. Arghezi, Tudor. Constantin Stere // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P.
499-501.
1550. Balmuş, Pavel. Notă asupra ediţiei // Stere C. Publicistică.
– Chişinău: Tipogr. Ed. „Universul”, 2006. – Vol. IX. – P. 5-7.
1551. Beşleagă, Vladimir. Conştiinţa naţională sub regimul
comunist totalitar (VII) (R.S.S.M. 1956-1963), [în care autorul
vorbeşte despre articolul lui Ion Vasilenco consacrat lui C. Stere] //
Contrafort. – 2006. – Nr. 2-3 (febr.-mart.). – P. 22-23.
231
1552. Botez, Demostene. Constantin Stere. // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P.
502-510.
1553. Caraman, Vlad. Romanul „În preajma revoluţiei” de
Constantin Stere: Aspecte etnofolclorice // Perenitatea creaţiei
populare şi contemporaneitatea. (IV): Comunicări din 8 dec. 2005:
Simpozionul… – Chişinău, 2006. – P. 29-32.
1554. Călinescu, George. Const. Stere, „În ajun” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-
8. – P. 472-474.
1555. Călinescu, G. Const. Stere: În preajma revoluţiei –
Ciubăreşti // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău:
„Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 477-480.
1556. Călinescu, G. Const. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-
6. – P. 473-476.
1557. Călinescu, George. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-
8. – P. 475-478.
1558. Chinezu, Ion. C. Stere, „Nostalgii” // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol.5-6. – P.
509-512.
1559. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „Ciubăreşti” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-
6. – P. 486-489.
1560. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „În ajun” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-
8. – P. 479-481.
1561. Cioculescu, Şerban. Const. Stere, „Nostalgii” // Stere C.
În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol.
5-6. – P. 481-485.
1562. Cioculescu, Şerban. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-
8. – P. 482-485.
1563. Colesnic, Iurie. Stere şi literatura. Miracolul reînvierii //
Viaţa Basarabiei (Seria nouă). – 2006.–. Nr. 1-2.- P. 212-222.
1564. Condrea, Irina. Repere sociolingvistice în opera lui
Constantin Stere // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din
Moldova. Seria „Ştiinţe filologice”. – 2006. – P. 9.13.
232
1565. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, Între pamflet şi
roman. „Ciubăreşti”; „În ajun” // Stere C. În preajma revoluţiei:
Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 494-496.
1566. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, „Nostalgii” // Stere
C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. –
Vol. 5-6. – P. 490-493.
1567. Constantinescu, Pompiliu. C. Stere, „Uraganul” // Stere
C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. –
Vol. 7-8. – P. 486-488.
1568. Corbu, Haralambie. Florile şi spinii unui destin:
Constantin Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. –
Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P. X-XVII.
1569. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere: (Discurs rostit la
Conferinţa Ştiinţifică Internaţională „Constantin Stere: 140 de ani de
la naştere”, 12 octombrie 2005) // Stere C. În preajma revoluţiei:
Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P. V-IX.
1570. Druţă, Ion. Revenirea lui Stere // Academos. – 2006. – Nr.
1. – P. 3-5.
1571. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş – Constantin
Stere // Academos. – 2006. – Nr. 1. – P. 3.
1572. Enciu, Nicolae. Victoriosul înfrînt: [Prezentare a cărţii
„Constantin Stere – ideologul şi scriitorul”, semnată de Tamara
Petrov (Timişoara 2004) ] // Confluenţe bibliologice (Bălţi). – 2006.
– Nr. 1-2. – P. 87-88.
1573. Hadârcă, Ion. Constantin Stere şi Nicolae Iorga:
Antinomiile idealului Convergent (I) // Convorbiri literare. – 2006. –
Nr. 6 (126). – P. 88
1574. Manolescu, Nicolae. Romanul lui C. Stere // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-
8. – P. 511-516.
1575. Matvei, Valeria. Constantin Stere, 1865-1936 – [Schiţă
biobibliografică] // Calendar Naţional – 2006. – Chişinău: Biblioteca
Naţională, 2006. – P. 203-204.
1576. Mihail, Viorel. Domnul Constantin Stere este totul pentru
noi moldovenii: [Imagini: „Singur împotriva tuturor” şi „Stere şi
timpul său”, semnată de H. Corbu] // Săptămâna. – 2006. – 3
noiembrie. – P. 8-9.
1577. Ornea, Zigu. Const. Stere, prozator // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – P.
XVII-XLVI.
233
1578. Pandrea, Petre. C. Stere „Nostalgii” // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6, – P.
513-514.
1579. Perpessicius (D. Panaitescu). C. Stere, „Ciubăreşti” //
Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,
2006. – Vol. 5-6. – P. 501-502.
1580. Perpessicius. C. Stere, „În ajun” // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. . P.
489-491.
1581. Perpessicius. (D. Panaitescu). C. Stere, „Nostalgii” // Stere
C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. –
Vol. 5-6. – P. 497-500.
1582. Perpessicius. C. Stere, „Uraganul” // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – P.
492-494.
1583. Ralea, Mihai D. Const. Stere // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-6. –
P.520-
1584. Slutu-Grama, Claudia. § 3. Sergiu Cujbă, redactor al
ziarului „Basarabia” din Chişinău (1906), [la înfiinţarea şi activitatea
căruia a contribuit Const. Stere] // Slutu-Grama C. Un nume la
templul adevărului: scriitorul Sergiu Victor Cujbă (1875-1937):
Studiu monografic. – Chişinău: Ed. Phoenix, 2006. – P. 32-42.
1585. Şuluţiu, Octav. C. Stere, În preajma revoluţiei –
Ciubăreştii // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău:
„Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – P. 507-508.
1586. Şuluţiu, Octav. C. Stere, În preajma revoluţiei – În ajun //
Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,
2006. – Vol. 7-8. – P. 495-496.
1587. Şuluţiu, Octav. Const. Stere. „Nostalgii” // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 5-
6. – P. 503-506.
1588. Toma, Dragoş. O carte rară din colecţia Muzeului
Naţional de Istorie a Moldovei. [Despre]: (C. Stere. Un caz de
conştiinţă.-- Bucureşti: Viaţa românească, 1921. – 86 p.) // Tirageţia:
Anuar XV / Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. –
Chişinău:Tirageţia, 2006. – P. 500-503.
1589. Troianowski, L. Ştiinţa şi arta în contextul operei lui
Constantin Stere // Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în
contextul integrării europene. – Chişinău, 2006. – P. 337-339.
234
1590. Ţurcanu, Ion. În 1988… cîţiva intelectuali basarabeni [D.
Matcovschi, V. Badiu, A Lazarev ş. a.] reuşesc să-l „aducă acasă” pe
Constantin Stere // Ţurcanu I. Istoria: Recaptare, corectare,
interpretare. – Iaşi: Junimea, 2006. – P. 305-307.
1591. Vicol, Dragoş. Elemente formativ-biografice ale
personalităţii lui Constantin Stere din perspectiva romanului-fluviu
„În preajma revoluţiei” // Academos. – 2006. – Nr. 1. – P. 6-7.
2007
1592. Bobână, G., Troianowski L. Stere Constantin (1/13.06.
1865, Ciripcău, Soroca – 26.06.1936, Bucov, Prahova) // Bobână G.,
Troianowski L. Prezenţe basarabene în spiritualitatea românească
(sec. al XIX-lea prima jumătate a sec. al XX-lea). Dicţionar
enciclopedic. – Chişinău: Ed. Civitas, 2008. – P. 286-289.
1593. Botoşineanu, Cătălin. În jurul suspendării lui Constantin
Stere de la Universitatea din Iaşi // Ghenghea Mircea-Cristian. Pro
Basarabia – repere istorice şi naţionale / Mircea-Cristian Gherghea,
Mihai-Bogdan Atanasiu. – Iaşi: Alfa, 2007. – P. 139-144.
1594. Caraman, V. Constantin Stere VS tehnica narativă a
scriitorilor ruşi // Probleme ale ştiinţelor socio-umane şi modernizării
învăţămîntului:Conferinţa ştiinţifică anuală a Universităţii
Pedagogice de Stat „Ion Creangă”(14-15 martie 2007). Vol. II. –
Chişinău, 2007. – P. 48-52.
1595. Colesnic, Iu. Axentie Frunză – un orheian scriitor şi
latinist [şi prietenii săi: C. Stere, B. P. Hasdeu, F. Codreanu, Z. Rali
Arbore, Victor Crăsescu ş.a.] // Florile dalbe. – 2007. – 25
octombrie. – P. 7.
1596. Condrea, Irina. Repere sociolingvistice în opera lui
Constantin Stere // Condrea Irina. Studii de sociolingvistică. –
Chişinău: CEP USM, 2007. – P. 115-125.
1597. Corbu, Haralambie. Victoria unui înfrînt: Constantin
Stere; În preajma revoluţiei. Între ficţiune şi memorii; Itinerar literar;
Referinţe bibliografice // Corbu H. Faţa ascunsă a cuvîntului: Studii
şi eseuri literare. – Chişinău: Cartea Moldovei, 2007. – P. 216-282.
1598. Duca, Gheorghe. Un spirit european uriaş – Constantin
Stere // Duca Gheorghe. Contribuţii la societatea bazată pe
cunoştinţe (Konowledge Society). – Chişinău: Ştiinţa, 2007. – P.
115-116.
1599. Durnea, Victor. Începuturile publicistice ale lui Constantin Stere //
România literară. – Anul XI. – 2007. – Nr. 45 (16 noiembrie). – P.
16-17.
235
1600. Durnea, Victor. Realitate şi ficţiune în romanul „În
preajma revoluţiei” // Limba română. – 2007. – Nr. 10-12. – P. 79-
83.
1601. Grecu, Raisa. Importanţa instituţiei drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului pentru formarea conştiinţei şi
culturii juridice ale populaţiei [şi opera lui C. Stere] // Cultura
juridică şi prevenirea corupţiei; Materialele conferinţei internaţionale
(Chişinău, 1 noiembrie 2007). – Chişinău, 2007. – P. 95-103.
1602. Rău, Alexe. Iurie Colesnic în rolul lui Noe: [Prezentarea
cărţii: Colesnic I. Note din Arta lui Noe; Despre C. Stere] // Gazeta
bibliotecarului. – 2007. – Nr. 1, 2, 3. – P. 10.
1603. Spătaru, Tatiana. Constantin Stere – o valoare
sociologică mereu amînată: (Interviu cu dna T. Spătaru, dr. hab. în
sociologie, USM) / Consemnare: Dumitru Păsat // Lit. şi arta. –
2007. – 28 iunie. – P.- 4.
1604. Stere, Constantin (8. 11. 1865, Ciripcău, după alte izvoare
1.6. 1865, Horodişte, jud. Soroca – 26.6.1936, Bucov, jud. Prahova,
România) // Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia 1812-2006.
– [Chişinău]: Prut Internaţional, 2007. – P. 418-421. – (semnat: An.
C. [Anatol Ciocanu).
1605. Strâmbeanu, Andrei. Constantin Stere şi Adrian
Păunescu // Lit. şi arta. – 2007. – 25 octombrie. – P. 4.
1606. Varta, Ion. Recenzia unei noi agramaţii [din manualul la
istoria integrată pentru cl. VIII] // Flux: Ed., de vineri. – 2007. – 12
ianuarie. – P. 4.
2008
1607. A fost profanat bustul lui Stere: Vandalism de ziua Unirii
// Timpul. – 2008. – 31 martie. – P. 1. – Semnat: (N.R.).
1608. Avornic, Gh., Grecu R. Caracteristica generală a operei
juridice a lui Constantin Stere / Gheorghe Avornic, Raisa Grecu //
Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 7. – P. 2-6.
1609. Avornic, Gheorghe, Grecu, Raisa. Anteproiect de
constituţie – un ipotetic apogeu al realizării practice a viziunilor
ştiinţifice ale lui Constantin Stere // Rev. naţională de drept. – 2008.
– Nr. 12. – P. 2-6.
1610. Coandă, Grigore T. Însăilări de amintiri din viaţa-mi
[despre C. Stere] // Magazin istoric. – 2008. – Nr. 3 (martie). – P. 74-
77. – Foto.
236
1611. Colesnic, Iu. Portret de grup al istoriei, [printre care şi
Constantin Stere în calitate de organizator al ziarului „Basarabia”
(1906-1907)] // Moldova. – 2008. – Nr. 5. – P. 24.
1612. Grecu, Raisa, Avornic, Gheorghe. Teza de licenţă
„Evoluţia individualităţii şi „noţiunea de persoană în drept” – Un
debut strălucit al lui Constantin Stere în ştiinţa juridică. // Rev.
naţională de drept. – 2008. – Nr. 8. – P. 13-17.
1613. Grecu, Raisa. Lucrarea lui Constantin Stere „Introducere
în Studiul dreptului Constituţional. Partea I (1903) – Tratat clasic
despre stat // Rev. naţională de drept. – 2008. – Nr. 9. – P. 9-13.
1614. Grecu, Raisa. Curs de drept constituţional – opera
fundamentală juridică a lui Constantin Stere // Rev. naţională de
drept. – 2008. – Nr. 12. – P. 24-28.
1615. Negru, Gheorghe. Gheorghe Madan – agent al Imperiului
Rus: „Agent personal” al guvernatorului Basarabie. Cazul Sergiu
Cujbă. – P. 75-77…; Implicarea în campania anti-Stere a presei
conservatoare din România. – P. 82-88 // Destin românesc. Seria
nouă. – 2008. – Nr. 1 (53). – P. 75-95.
1616. Pânzaru, Sava. Lev Tolstoi în aprecierea lui Constantin
Stere // Pânzaru Sava. Itinerar arhivistic: Interpretări istorico-literare,
schiţe şi portrete scriitoriceşti. – Chişinău, 2008. – P. 91-102.
1617. Vartic, Andrei. Stere, sau niciodată cu Rusia: În legătură
cu o vizită în Moscova [despre raporturile dintre popoarele rus şi
român, locul lui Stere în aceste relaţii] // Timpul: Cotidian naţional. –
2008. – 22, 23 şi 24 ianuarie (Nr. 8, 9, 10). – P. – 6.
1618. Vasilenco, Ion. Constantin Stere // Vasilenco Ion.
Reîntoarcerea valorilor / Ediţ. Îngr. de Lazăr Ciobanu. Pref. de acad.
Mihai Cimpoi. – Chişinău: „Elan Poligraf”, 2008. – P. 185-189.
2009 1619. Avornic, Gheorghe, Grecu Raisa. Definiţia statului în
opera juridică a lui Constantin Stere // Rev. naţională de drept. –
2009. – Nr. 2. – 8- 12.
1620. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre dreptul la
libertatea individuală // Rev. avocatului Poporului. – 2009. - Nr. 4. –
P. 8-10.
1621. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre dreptul la
proprietate // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 6. – P. 2-8.
1622. Grecu, Raisa*. Constantin Stere despre libertatea
conştiinţei // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 7. – P.
237
1623. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre libertatea
cuvîntului // Rev. avocatului poporului. – 2009. – Nr. 5-6. – P. 10-
12.
1624. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre scopul şi sarcinile
statului // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 2. – P. 16-19.
1625. Grecu, Raisa. Constantin Stere despre statul de drept //
Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 4. – P. 16-22.
1626. Grecu, Raisa. Definiţia şi clasificarea drepturilor şi
libertăţilor omului conform viziunii ştiinţifice a lui Constantin Stere
// Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 5. – P. 19-26.
1627. Grecu, Raisa. Viziunile lui Constantin Stere cu privire la
drept // Rev. naţională de drept. – 2009. – Nr. 3. – P. 11-16.
1628. Radu, Sanda. Personalitate juridică notorie – Constantin
Stere // Dreptul: Săptămînal juridic. – 2009. – 27 februarie. – P. 8.
1629. Şpac, Ion. Raisa Grecu: De la Constantin Stere şi Ion
Druţă îndemn. // Săptămîna. – 2009. – 10 aprilie. – P. 10. – Rec. la
cartea: Grecu Raisa. – Stere – juristul: [Monografie]. – Chişinău,
2008.
Documente fără anul de publicare
1630. Cazacu, P. Unirea [din 27 martie 1918, la care a participat
şi C. Stere, luînd şi cuvîntul] // Cazacu P. Moldova dintre Prut şi
Nistru, 1812-1918. – Iaşi: „Viaţa Românească”, s.a. – P. 316-322.
1631. Dafin, Ioan. Const. Stere // Dafin Ioan. Figuri ieşene. –
Ed. a 2-a revăzută şi completată. – Iaşi: Viaţa românească, s. a. – P.
36-38.
1632. Iorga, Nicolae. [Gînduri, păreri şi fapte despre Constantin
Stere] // Ioerga N. Memorii. Vol. 3. (Tristeţea şi sfîrşitul unei
domnii), – s. a. – P. 187-190, 194, 201, 204, 206, 235, 240, 241. Vol.
4. (Încoronarea şi boala regelui), – s.a. – P. 5, 29, 30, 34, 72 (scris
Stern), 110, 136, 159, 163, 173-175, 183. Vol. 5. (Agonia regală şi
regenţa), – s.a. – P. 14, 15, 18, 24, 31, 35, 37, 49, 51, 54, 79, 82, 95,
103, 106, 107, 118, 124, 143 ş. a.
1633. Săteanu, Cornel *. [Constantin Stere] // Săteanu Cornel.
Carnaval literar. – Iaşi, s. a. – P. 32-34.
1634. Topliceanu, Alexandru. Constantin Stere // Topliceanu
Al. Portrete: Vintilă Brătianu, Nicolae Iorga, Grigore Filipescu,
238
Constantin Stere… ş.a. – Bucureşti: Cartea românească, s. a. [1991
?]. – P. 65-72.
Documente în limba rusă
1918
1635. Дорогому гостю профессору Константину Стере //
Сфатул Цэрий. – 1918. – 27 марта. – (Подпись: Редакция).
1636. Избрание К. Стере // Сфатул Цэрий. – 1918. – 4 апреля
– (Подпись: М.)
1637. На банкет в честь проф. К. Стере // Сфатул Цэрий. –
1918. – 29 марта. . (Подпись: Член правления М. Ройтманъ).
1638. Профессор Константин Стере [прибыл в Кишинѐв для
ознакомления с политическим состоянием Молдавской
Республики и еѐ политическими деятелями] – // Сфатул Цэрий –
1918. – 27 марта.
1639. Сфатул Цэрий: (Заседание 4 апреля под
председательством К. Стере) // Сфатул Цэрий. – 1918. – 7
апреля. – С. 4. – (Подпись: Raportor).
1640. Tudor, Iorgu. Возвратился изгнанник: (Посвящается
высокоуважаемому проф. Стере) // Сфатул Цэрий. – 1918. – 27
марта.
1932
1641. Лурье, Г.* Еще о «Журнале политической ссылки» и о
предыстории 1889 года [в которой участвовал К. Стере] //
Каторга и ссылка. – 1932. – №. 3. – C. 142.148, 156.
1642. Лурье, Г. Разоблаченная легенда: [О революционной
деятельности К.Стере] // Красная Бессарабия.– 1932.- № 1.– С
27-29.
1643. Оргеев: [В трибунале был зарегистрирован список №
5 – стеристов. Во главе списка в камеру – К. Стере; в сенат -
Морару] // Бессарабская почта. – 1932. – 17 июня. – С. 3.
1644. Откровения ренегата: [Отклик на статью Г. Лурье
«Разоблаченная легенда», посвященная революционеру К.
Стере] // Красная Бессарабия. – 1932. - № 4. – С. 24.
1961
1645. Гулиан, К.И. § 3. Румыния: Главным теоретиком
попоранизма был Константин Стере // История философии: В
239
шести томах. – М.: Изд-во Академии Наук СССР, 1961. – Т. 5. –
С. 438-439.
1964
1646. Деятельность* Кишиневского народнического
кружка. (1883-1884): Положение крестьян и общественно-
политическое движение в Бессарабии, 1861-1895. [Имеются
сведения о К.Стере]. – Кишинев, 1964. – С. 587-657.
1969
1647. Виноградов, В.Н.* Румыния в годы первой мировой
войны. – Москва, 1969. – С. 284, 213.
1648. Волтурин, Д. Глашатай революционных сил
Бессарабии [Конст. Стере] // Кодры. – 1969. - № 9. – С. 136-144.
1974
1649. Мошану, А.К. [Ведущим идеологом попоранизма был
К. Стере] // Мошану А.К. Рабочее и социалистическое движение
в Румынии (1907-1914 гг). – Кишинев: Штиинца, 1974. – С. 119-
125.
1975
1650. Виноградов, В.Н.* Очерки общественно-
политической мысли в Румынии. Вторая половина XIX – начало
XX в. – М., 1975. – С. 411-419.
1988
1651. Гилас М. Даже если поздно, еще не поздно: [О
писателе К. Стере] // Горизонт. – 1988. - № 12. – С. 59-65.
1652. Гросул, В.Я.* Российская революционная эмиграция
на Балканах в 1883-1895 гг. – М., 1988. – С. 194, 239-240.
1989
1653. Тулбуре, Г. Дополнения к биографии К.Стере //
Народное образование. – 1989. –. 13 декабря.
1990
1654. Бадиу, В. Константин Стере (1865-1936) // Молдавия
литературная: Кодры. – 1990. – № 3. – С. 48-49.
1655. Мадиевский, С.А. Политический путь Константина
Стере (I, II) // Rev. de istorie a Moldovei = Молдавский
исторический журнал. – 1990. - № 2. – С. 27-47; № 3. – С. 41-57.
240
1656. Манолеску, Николае. Дело Стере // Румынская
литература. – 1990. - № 2-3. – С. 136-139. – Рец. на кн.: Ornea Z-
Viaţa lui C. Stere.
1657. Протокол заседания «Сфатул Цэрий» (Совета страны)
от 27 марта 1918 года, [на котороm К. Стере был принят в ряду
«Молдавского блока»] // Голос народа. – 1990. – 27 марта. – С.
7. – (Подпись: Председатель Сфатул Цэрий И. Инкулец,
Секретарь И. Буздуган, Б. Епуре).
1993
1658. Бэтрыну, Н. Константин Стере – заступник
крестьянства // Вечерний Кишинэу. – 1993. – 11 октября.
1659. Бэтрыну, Н. Символ исторической эпохи // Вечерний
Кишинэу. – 1993. – 18 сентября.
1660. Кэпряну, И. Борец за великое объединение:
Константин Стере: (Интервью с историком, профессором из
Ясс) / А. Чобану // Вечерний Кишинэу. – 1993. – 13 апр.
1995
1661. Бэтрыну, Н. Великий незнакомец // Вечерний
Кишинэу. – 1995. – 15 июня. – С. 6.
1662. Устурой, Тудор*. Секретная миссия Константина
Стере // Земля и люди. – 1995. – 28 октября; 4 ноября.
1997
1663. Бырса, Г., Фуртунэ, П. Константин Стере (1865-1936)
// Вечерний Кишинэу. – 1997. – 6 ноября. – С. 3.
1664. Топилина, Валентина. Отношение К. Стере к
религии // Filosofia lui Constantin Stere în contextul culturii
româneşti. - Chişinău, 1997. – P. 96-110.
1665. Чимпой, М. Константин Стере // Молдавия
литературная: Кодры. – 1997. – № 9-10. – С. 243-246.
1666. Чимпой, Михай. Константин Стере // Чимпой Михай.
Провидцы духа: Классики румынской литературы: штрихи к
портретам / Пер. Ю.Греков. – Кишинев: „Anons S. Ungurean”,
1997. – С. 106-110.
2003
1667. Соловьева, Татьяна. Автор бестселлера о
бессарабских народниках Константин Стере шесть лет провел в
241
Сибири: Издательство „Museum”выпустило сборник
„Documentări politice” // Бессарабцы на страницах газеты «Новое
время». – Кишинэу, 2003. – С. 27-28.
2005
1668. Мариан, Борис. Возвращение Пророка: [Научная
конференция к 140-летию писателя Константина Стере] //
Независимая Молдова. – 2005. – 21 октября. – С. 8.
2009
1669. Греку, Р. О некоторых проблемах реализации права в
переходном обществе [и вклад К. Стере в решении этих
вопросoв] // Юридический мир: общероссийский научно-
практисеский правовой журнал. – 2009. – № 6. – С. 75-80.
VIII. BIBLIOGRAFIA ICONOGRAFIEI
LEGATE DE NUMELE STERE
Fotografii, imagini individuale
1670. Profesor C. Stere, derutat, autorul anteproiectului de
autonomie locală // Boldur Alexandru. Un an de luptă. Pentru binele
poporului. – Chişinău, [1928]. – P. 19.
1671. Constantin Stere// Cuvînt moldovenesc. – 1936. – 28
iunie – P. 1. – Din articolul lui Em.Gane.
1672. Constantin Stere (1866-1936) // Vataman P. Figuri
Sorocene. – Soroca, 1940. – P. 15 – (În cadrul studiului „Emanuil
Gavriliţă (1844-1910)”. – P. 3-28.
1673. Constantin Stere. 1865-1937 [Foto. după o fotografie în
posesiunea lui T.Teodorescu-Branişte] // Haneş Petre V. Scriitorii
basarabeni, 1850-1940. – Bucureşti, 1942. – P. 400-401.
1674. C. Stere: (Fotogr. mică] // Morăraşu D. Istoria literaturii
române. – Bucureşti, 1943. – P. 389.
1675. Constantin Stere // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa
românească”. – Bucureşti, 1966. – P. 96-97; 416-417.
242
1676. C. Stere: [Fotogr. excelente] // Sevastian M. Amintiri de la
„Viaţa românească”. – Bucureşti, 1966. – Între P. P. 96 şi 97; 416 şi
417.
1677. Constantin Stere în anul 1910 – // Scrisori către G.
Ibrăileanu: În 4 vol. – Vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 322.
1678. C. Stere, deputat în 1907-1909; C. Stere în salonul său de
la Bucov // Călinescu G. Istoria literaturii române: De la origini pînă
în prezent / Ed. a II-a, revăzută şi adăugită; Ediţie şi Pref. de Al.
Piru. – Bucureşti, Minerva, 1982. – P. 758, 759.
1679. C. Stere. Anul 1910 // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 99.
1680. C. Stere după evadarea din Siberia: [Imagine] // Nistru. –
1988. – Nr. 4. – P. 88. – Cu alfabet rusesc.
1681. Constantin Stere // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 84. – Cu
alfabet rusesc.
1682. Constantin Stere [Fotogr. calitativă] // Stere C. Preludiu:
Pagini de proză (Schiţe literare, povestiri) şi articole / Ediţie îngrijită
de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 1, 140. – Cu alfabet rusesc.
1683. Constantin Stere // Istoria literaturii moldoveneşti: În 3
vol. – Vol. 3: De la 1917 pînă la 1955. – Partea 1. – Chişinău:
„Ştiinţa”, 1989. – P. 152. – Cu alfabet rusesc.
1684. Constantin Stere: (Imagine din: Gh. Andronachi.
Albumul Basarabiei: În jurul marelui eveniment al Unirii. –
Chişinău, 1933. – P. 61) // Poştarencu Dinu. O istorie a Basarabiei în
date şi documente (1812-1940). – Chişinău: Cartier, 1998. – P. 130.
1685. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:
Cartea a 2-a. Vol. 3-4 / Ed. îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1990. – P.
0.
1686. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:
Cartea întîi: Vol. (1-2) / Ed. îngr., pref. şi note de V. Badiu. –
Chişinău, Hiperion, 1990.- P. 0.
243
1687. C.Stere // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 118.
1688. Const. Stere // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:
Cartea a treia. Vol. (5-6) / Îngr., alcăt. şi coment. de V. Badiu. –
Chişinău, 1991. – P. 0.
1689. Const. Stere: // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman:
Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 0.
1690. Constantin Stere, scriitor, lider al mişcării naţionale: //
Bobeica Alexandru. Sfatul Ţării: Stindard al renaşterii naţionale. –
Chişinău: Universitas, 1993. – P. 114.
1691. Constantin Stere: // Cimpoi Mihai. O istorie deschisă a
literaturii române din Basarabia. – Chişinău: Ed. ARC, 1996. – P.224
– Caiet iconografic, p. 5.
1692. Stere, Constantin. // Chiriac Al. Membrii Sfatului Ţării
(1917-1918): Dicţionar. – Bucureşti, 2001. – P. 146.
1693. C. Stere // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. III.
1694. C. Stere [în Sfatul Ţării: Foto.] // Stere C. Documentări
politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P.
XXIX.
1695. C. Stere la Bucov (cca 1934): // Stere C. Documentări
politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P.
XXXVI.
1696. C. Stere meditînd în parcul de la Bucov: // Stere C.
Documentări politice. – Ch.: Museum; Buc:. Muzeum, 2002. – P.
XXXVIII.
1697. C. Stere (Şarjă amicală) // Stere C. Documentări politice. –
Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XIX.
1698. C. Stere la Iaşi; C. Stere, rector al Universităţii din Iaşi
(1913-1916) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău Museum;
244
Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XVII; Colesnic Iu. Basarabia
necunoscută. Vol. 5. – Chişinău, 2004. – P. 96, 98.
1699. Siberianul C. Stere; C. Stere în timpul aflării la Ciripcău;
Maria Grossu Stere: // Stere C. Documentări politice. – Chişinău
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. X-11: Colesnic I.
Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău. – 2004. – P. 90-91.
1700. Constantin Stere – P. 5, 55; 92; C. Stere licean. – P. 11;
Siberianul C. Stere şi C. Stere la închisoarea din Tobolsc. – P. 15; C.
Stere în timpul aflării la Ciripcău. – P. 16; C. Stere în România. – P.
23; C. Stere la Iaşi. – P. 26; C. Stere, rector al Universităţii din Iaşi
(1913-1916). – P. 27; C. Stere (Şarjă amicală). – P. 31; C. Stere la
Bucov (cca 1934). – P. 67, 70; 75 // Colesnic Iurie. Profetul
nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău Ulysse, 2004. – 108 p.
1701. C. Stere în România: // Stere C. Documentări politice. –
Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XII.; Colesnic
Iu. Basarabia necunoscută. Vol. 5. – Chişinău, 2004. – P. 92.
1702. C. Stere în salonul casei de la Bucov: Colesnic Iurie.
Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău: Ulysse,
2004. – P. 82.
1703. C. Stere licean; C. Stere la închisoarea din Tobolsc // Stere
C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,
2002. P.- VIII-IX; Colesnic Iurie. Basarabia necunoscută. Vol. 5. –
Chişinău, 2004. . P. 89.
1704. C. Stere meditînd în parcul de la Bucov // Colesnic Iurie.
Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău: Ulysse,
2004. – P. 86.
1705. La 26 martie 2006, la Bucov (jud. Prahova) în parcul
moşiei lui Constantin Stere a fost inaugurată Aleea scriitorilor
români…: [Imaginea Aleei] // Stere C. Publicistică. – Chişinău,
2006. – P.,
1706. C. Stere în diferite faze ale vieţii sale: [trei fotografii]; C.
Stere în salonul său de la Bucov; C. Stere în anii de tinereţe; C.
245
Stere, deputat în 1907-1909 // Corbu H. Constantin Stere şi timpul
său: Schiţă de portret psihologic: Chişinău, – 2005. – [Caiet
iconografic între Paginile 112-113.
1707. Constantin Stere // Corbu H. Constantin Stere şi timpul
său: Schiţă de portret psihologic. – Chişinău, 2005 – Prima copertă şi
foaia de titlu.
1708. Constantin Stere: Constantin Stere licean; Prima soţie a
lui Constantin Stere – Maria Grossu (1866-1946); Siberianul C.
Stere; Constantin Stere la Tobolsc // Stere C. În preajma revoluţiei:
Roman – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – Între pag. 182-
183, P. 2.
1709. [Constantin Stere] // Stere C. În preajma revoluţiei:
Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – P. 2.
1710. Const. Stere în România: // Stere C. În preajma revoluţiei:
Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – Între pag. 186-
187.
1711. [Const. Stere]. – P. 2; C. Stere la Iaşi; C. Stere la Bucov
(cca 1934) // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău:
„Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – Între Pag. 244 şi 245.
1712. [Constantin Stere]. – P. 2; C. Stere în salonul casei de la
Bucov; C. Stere; C. Stere la Bucov. [ş.a.: Imagini] // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-
8. – Între pag. 234 şi 235.
1713. Constantin Stere // Stere Const. Publicistică. – Chişinău:
Tipogr. Ed. „Universul”, 2006. – Vol. IX. – P. III. Ultima copertă.
1714. Constantin Stere, „o personalitate puternică, remarcabilă”
[Foto. rar întîlnită. Format mic] // Magazin istoric. – 2008. – Nr. 3
(martie) – P. 75.
Fotografii colective
1715. Redacţia revistei „Viaţa Românească”. …G. Ibrăileanu, C.
Stere, Al. Philippide, N. Gane, P. Bujor ş.a. // Viaţa Românească. –
1936. – Nr. 4-5. – P. Între 48-49.
246
1716. Generaţia politică a războiului de întregire: [Fotografii,
printre care şi – Constantin Stere, partea dreaptă de jos] //
Enciclopedia României. [În patru vol.]. Vol. I: Statul, f. lit., 1938. –
P. alături de 886. – [Foto. puţin cunoscută).
1717. În excursie la Cîmpulung (Bucovina): [Fotogr. colectivă
printre care este şi C. Stere] // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa
românească”. – Bucureşti, 1966. – Între p.p. 32 şi 39.
1718. În excursie la Văratic (1899): C. Stere şi I. Botez, Petre
Bogdan şi G.Ibrăileanu // Sevastos M. Amintiri de la „Viaţa
românească” – Bucureşti, 1966. – Între p.p. 32 şi 33.
1719. Redacţia revistei „Viaţa românească”: G. Ibrăileanu, C.
Stere, A. Philippide, N. Gane, Paul Bujor ş.a. // Sevastos M. Amintiri
de la „Viaţa românească”. – Bucureşti, 1966. – Între p. p. 64 şi 65.
1720. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Nistru. – 1988 –
Nr. 4. – P. 99. – Cu alfabet rusesc.
1721. C. Stere, G. Ibrăileanu (La dreapta) şi I. Botez // Nistru. –
1988. – Nr. 4. – P. 108. – Cu alfabet rusesc.
1722. C. Stere în mijlocul redactorilor revistei „Viaţa
românească” // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 109. – Cu alfabet rusesc.
1723. Familia lui Gheorghe (Egor) al lui Ştefan Stere pe la 1870-
1875 [şi alte fotografii legate de numele C. Stere, comentate de Pavel
Balmuş] // Orizontul. – 1988. – Nr. 12. – P. 60-64.
1724. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Stere C. Preludiu:
Pagini de proză (schiţe literare, povestiri) şi articole / Ediţ. îngrijită
de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 140-141. – Cu alfabet rusesc.
1725. În redacţia revistei „Viaţa Basarabiei” // Stere C.
Preludiu: Pagini de proză (Schiţe literare, povestiri) şi articole / Ed.
îngr. de V. Badiu. – Chişinău, 1989. – P. 140-141. – Cu alfabet
rusesc.
247
1726. C. Stere cu fiica Magda şi fiul Roman // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V.
Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „scrieri”).
1727. În redacţia revistei „Viaţa românească”: I. Botez, C. Stere
(în centru) şi G. Ibrăileanu // Stere C. În viaţă, în literatură…:
[Scrieri în cinci cărţi]: Cartea a cincia: [Studii, articole, note…] /
Îngr. şi note de V. Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 0. – (Seria
„Scrieri”).
1728. C. Stere în parcul de la Bucov în compania lui L.
Leoneanu şi a unui ziarist: [Imagine, 1935] // Stere C. Documentări
politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P.
XXXVII.
1729. C. Stere plimbîndu-se prin parcul de la Bucov în compania
unor ziarişti: [Imagine colectivă] // Stere C. Documentări politice. –
Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXI.
1730. C. Stere, soţia sa Ana Stere, publicistul N.D. Cocea, L.
Leoneanu, secretarul literar al lui Stere… // Stere C. Documentări
politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XVIII.
1731. I. Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stîlpii revistei „Viaţa
Românească”: // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XV.
1732. Gheorghe Topârceanu, Octavian Goga, George Rotică,
Apostol Culea ş.a.: [Imagine colectivă] // Stere C. Documentări
politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P.
XXVI.
1733. Suzana Stere Paleologu… şi familia Colesnic la Paris:
(Imagine 2002) // Stere C. Documentări Politice. – Chişinău,
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XLI.
1734. Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc:
Alexandru Vaida-Voevod, Pan. Halippa, George G. Mironescu,
Mihai Popovici, Ion Mihalache, Eduard Mirto, Nicolae Costăchescu,
Virgil Madgearu, Generalul Henri Cihoski, Grigore Iunian: // Stere
248
C. Documentări Politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,
2002. – P. XXVIII.
1735. [Imagini în grup]: C. Stere, soţia sa Ana Stere,
publicistul N. D. Cocea, L. Leoneanu… – P.19; I. Botez, C. Stere şi
G. Ibrăileanu, stîlpii rev. „Viaţa Românească”. – P. 23; redacţia
revistei „Viaţa Românească”: „Gh. Kembach, Dr. N. Quinezu, G.
Ibrăileanu, C. Stere, Izabela Sadoveanu, M. Sadoveanu ş.a. – P. 25;
… Soţia şi fiicele (Sonia şi Nataşa) lui Korolenko, soţia lui V.
Crăsescu şi doctorul Petru Alexandrov, V. G. Korolenco, C. Stere,
Victor Crăsescu-Basarabeanu şi Sergiu Victor Cujbă. – P. 28; G.
Topârceanu, O. Goga, Gh. Rotică, Apostol Culea ş.a. – P. 43; Iuliu
Maniu. – P. 46; Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc:
Al. Vaida-Voevod, Pan Halippa, george G. Mironescu ş.a. – P. 47;
C. Stere în parcul de la Bucov în compania lui L. Leoneanu şi a unui
ziarist (1935). – P. 62, 68, 69, 71, 75; C. Stere şi copiii săi. – P. 91 //
Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. –
Chişinău, Ulysse, 2004. – 108
1736. Suzana Stere-Paleologu şi familia Colesnic la Paris
(Imagine 2002) // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre –
Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 93.
1737. I. Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stîlpii revistei „Viaţa
românească”, Redacţia revistei „Viaţa românească” [în frunte cu C.
Stere]; C. Stere cu fiica sa Magda şi fiul Roman; C. Stere, soţia sa
Ana Stere; Publicistul N.D. Cocea, L. Leoneanu: Imagine surprinsă
la Bucov // Corbu H. Constantin Stere şi timpul său. – Chişinău,
2005. – (Caiet iconografic între P.P. 112-113).
1738. În excursie la Văratic (1899): C. Stere şi I. Botez, P.
Bogdan şi G. Ibrăileanu; În excursie la Cîmpulung (Bucovina); I.
Botez, C. Stere şi G. Ibrăileanu, stălpii rev. „Viaţa românească”; C.
Stere, soţia sa Ana Stere, publicistul N. D. Cocea, L. Leoneanu
(Bucov); G. Topârceanu, O. Goga, Gh. Rotică, A. Gulea s.a.; C.
Stere în parcul de la Bucov în compania lui L. Leoneanu… (1935) //
Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,
2006. – Vol. 5-6. – Între Pag. 244 şi 245.
1739. Grup fotografiat la Slănicul Prahovei: Korolenco, V.
Crăsescu, C. Stere, Sergiu Victor Cujbă ş.a.; C. Stere şi copiii săi //
249
Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,
2006. – Vol. 7-8. – Între Pag. 234 şi 235.
1740. Redacţia rev. „Viaţa românească” în anul 1906: G.
Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, N. Gane, P. Bujor, I. Botez, C.
Botez, G. Pascu ş.a. // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. –
Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 3-4. – Între Pag. 186-187.
1741. Un grup de lideri ai Partidului Naţional Ţărănesc: C.
Stere, Iuliu Maniu, N.Iorga, Alexandru Vaida-Voevod, Pan. Halippa,
G.G. Mironescu, Mihai Popovici, I. Mihalache, I.I.C. Brătianu ş.a. //
Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,
2006. – Vol. 7-8. – Între Pag. 234-235.
Prieteni, colegi, rude în imagini
1742. Maria Stere // Scriitori către G. Ibrăileanu. – În 4 vol. –
vol. 4. – Bucureşti: Minerva, 1982. – P. 322.
1743. I.I.C. Brătianu // Stere C. Documentări politice. –
Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXIV.
1744. Ion Codreanu, ţăranul de la Ştefăneşti: [Foto.] // Stere C.
Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,
2002. – P. XXIII.
1745. Nicolae Iorga // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXIII.
1746. Liviu Maniu // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXVII.
1747. C. Argetoianu // Colesnic Iurie. Profetul nemuriri noastre
– Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 54.
1748. I.I.C. Brătianu // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi
noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 40.
1749. Ion Codreanu, ţăranul de la Ştefăneşti: [Foto.] // Colesnic
Iurie. Profetul nemuririi noastre – Constantin Stere. – Chişinău,
Ulysse, 2004. – P. 61.
250
1750. Generalul Henri Cihoski // Colesnic Iurie. Profetul
nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 60.
1751. Maria Grossu-Stere // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi
noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 17.
1752. Nicolae Iorga // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre
– Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 38.
1753. Stelian Popescu // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi
noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 53.
1754. Mareşalul C. Presan // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi
noastre – Constantin Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – P. 60.
1755. Aurel Ştefaneli. Fotografie din dosarul de la NKVD
Chişinău, 1940 // Colesnic I. Profetul nemuririi noastre – Constantin
Stere. – Chişinău, Ulysse. – 2004. – P. 83.
1756. Prima soţie a lui C. Stere – Maria Grosu (1866-1946) //
Furtună Al. Horodişte: File din istoria satului. – Chişinău, 2005. – P.
caietul de imagini.
Imagini de clădiri, morminte, texte, cărţi
1757. Sfîrşitul unei scrisori din 12 februarie 1891 către o
corespondentă rusoaică, pe nume Lena, - scrisoare, în care Const.
Stere plasează şi o poveste despre o fată bună şi un moş bătrîn:
[Imaginea textului] // Nistru. – 1988. – Nr. 4. – P. 117. – Cu alfabet
rusesc.
1758. Biserica înălţată de boierul Gheorghe Stere în satul
Ciripcău: [Imaginea clădirii] // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P. 120.
1759. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău, în curtea căreia se
află mormîntul părinţilor lui C. Stere: [Imaginea clădirii] // Stere C.
În preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol (7-8) / Îngr. de V.
Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).
251
1760. În ograda sfîntului lăcaş: mormîntul părinţilor lui Const.
Stere: [Imaginea mormîntului] // Basarabia. – 1991. – Nr. 12. – P.
121.
1761. Mormîntul din satul Ciripcău unde îşi află odihnă de veci
părinţii lui C. Stere: [Imagine] // Stere C. În preajma revoluţiei:
Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) / Îngr. de V. Badiu. – Chişinău,
1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).
1762. Redacţia revistei „Viaţa românească” în primii ani de
apariţie. Rîndul 1: G. Ibrăileanu, C. Stere, Al. Philippide, N. Gane, P.
Bujor; Rîndul 2: A. N. Gane, I. Botez, C. Botez ş.a. // Stere C. În
preajma revoluţiei: Roman: Cartea a patra. Vol. (7-8) Îngr. de V.
Badiu. – Chişinău, 1991. – P. 288-289. – (Seria „Scrieri”).
1763. Biserica luterană din Chişinău şi pensionul german
Phaltin: [Imagini de clădiri] // Stere C., Documentări politice. –
Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VII.
1764. Casa în care C. Stere a locuit la Iaşi…: [Imaginea clădirii]
// Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti,
Muzeum, 2002. – P. XIV.
1765. Casa lui Roman Stere din Chişinău…: [Imagine din oct.
2002] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum;
Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXV.
1766. Coperta cărţii „Marele război şi politica României
(Bucureşti, 1918); Coperta cărţii „Partidul Naţional Ţărănesc…”
(Buc., 1930): [Imaginile copertelor] //. – Stere C. Documentări
politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XII.
1767. Coperta cărţii „Politica externă a României” (Iaşi, 1915):
[Imaginea copertei] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XX.
1768. Coperta cărţii „România şi războiul european (Iaşi, 1915):
[Imaginea copertei] // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXI.
252
1769. Coperta revistei „Viaţa Românească”: [Imagine] // Stere
C. Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,
2002. – P. XIV.
1770. File din condica metricală în care a fost înscris actul de
naştere a lui C. Stere; Extras din actul de naştere a lui C. Stere:
[Imaginea documentelor-facsimil] // Stere C. Documentări politice. –
Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. IV-V.
1771. Foaia de titlu a dosarului familiei Stere din Arhiva
Nobilimii Basarabene: [Facsimil] // Stere C. Documentări politice. –
Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VI.
1772. Gara Veche din Chişinău; Piatra funerară a Mariei Grossu
Stere. Cimitirul Central din Chişinău: [Imagini] // Stere C.
Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,
2002. – P. X-XI.
1773. Liceul regional nr. 1 din Chişinău; Închisoarea din
Chişinău: Imagini de epocă [a clădirilor] // Stere C. Documentări
politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. VIII.
1774. Mormîntul lui Constantin Stere. Cimitirul Belu, Bucureşti
(Foto: noiembrie, 2002) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău,
Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXIX.
1775. Scrisoarea autograf a Preşedintelui Sfatului Ţării, C.
Stere: [Imagine-facsimil] // Stere C. Documentări politice. –
Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXX.
1776. Un răvaş adresat doamnei Lucia Cozma (Inedit, facsimil,
1910) // Stere C. Documentări politice. – Chişinău, Museum;
Bucureşti, Muzeum, 2002. – P. XXXIV.
1777. Universitatea din Iaşi: Imaginea [clădirii] // Stere C.
Documentări politice. – Chişinău, Museum; Bucureşti, Muzeum,
2002. – P. XII.
1778. Casa lui Roman Stere din Chişinău, în care poposea şi
Constantin Stere în timpul vizitelor sale în Basarabia: (Foto:
253
Octombrie 2002) // Colesnic Iurie. Profetul nemuririi noastre –
Const. Stere. – Chişinău: Ulysse, 2004. – P. 72.
1779. Extras din actul de naştere a lui C. Stere: (Facsimil). – P.
6; File din condica metricală… – P. 7; Foaia de titlu a dosarului
familiei Stere din Arhiva Nobilimii Basarabene: P. 10; Biserica
luterană din Chişinău şi pensionul pastorului german Phatin, mai jos
– Liceul regional nr. 1 din Chişinău: Imagine de epocă. – P. 12;
Închisoarea din Chişinău: Imagine de epocă. – P. 14; Gara veche din
Chişinău. – P. 15; Hotelul Suisse, Chişinău. – P. 16; Piatra funerară a
Mariei Grossu-Stere: Cimitirul Central din Chişinău; Universitatea
din Iaşi: Imagine din epocă. – P. 21; Casa în care C. Stere a locuit la
Iaşi. – P. 22; Coperta revistei „Viaţa Românească”: (1906). – P. 24;
Frontispiciul ziarului „Basarabia”. – P. 29; Coperte ale mai multor
cărţi… – P. 33, 35; Hotelul Londra, Chişinău. – P. 44; Scrisoare-
autograf a Preşedintelui Sfatului Ţării C. Stere. – P. 57; Coperte de
cărţi. – P. 60, 63, 64, 65, 79; Mormîntul lui Const. Stere din
Cimitirul Belu, Bucureşti. – P. 88 // Colesnic Iurie. Profetul
nemuririi noastre – Const. Stere. – Chişinău, Ulysse, 2004. – 108 P.
1780. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău…; Mormîntul din faţa
bisericii din satul Ciripcău, în care se află rămăşiţele pămînteşti ale
părinţilor lui Const. Stere şi ale sorei sale Ecaterina; Inscripţiile de
pe soclul instalat pe mormînt; Casa lui Roman Stere din Chişinău…;
Filă de roman cu autograf [şi alte imagini] // Corbu H. Constantin
Stere şi timpul rău. – Chişinău, 2005. Între P.P. 112-113.
1781. Biserica Sf. Mihail din satul Ciripcău: [Imaginea clădirii];
Mormîntul din curtea bisericii din Ciripcău, unde îşi află odihna de
veci părinţii lui C. Stere; File de roman cu autograf; Casa lui Roman
Stere din Chişinău în care poposea C. Stere…; Frontispiciul Ziarului
„Basarabia” // Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău:
„Universul”, 2006. – Vol. 5-6. – Între P.P. 244-245.
1782. Constantin Stere: [Imagini de cărţi ale protagonistului şi
despre el] // Stere C. Publicistică. – Chişinău, 2006. – Între P.P. 239
şi 240.
1783. Coperta şi foaia de titlu a cărţii [lui C. Stere] „Patru zile
în Ardeal” (Bucureşti); Coperta cărţii „Partidul Ţărănesc din
Basarabia (Iaşi, 1922): [Imaginile copertelor] // Stere C. În preajma
254
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 7-8. – Între
pag. 234-235.
1784. Extras din actul de naştere al lui C. Stere [Facsimil]; Foaia
de titlu a dosarului familiei Stere din Arhiva Nobilimii Basarabene;
Liceul regional Nr. 1 din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii];
Închisoarea din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii]; Gara Veche
din Chişinău: Imagine de epocă [a clădirii]; Coperta romanului „În
preajma revoluţiei” (Bucureşti, 1933) // Stere C. În preajma
revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”, 2006. – Vol. 1. – Între
P. 182 şi 183.
1785. Hotelul „Londra” din Chişinău, unde poposeşte C. Stere
în 1909: [Imaginea clădirii]; Universitatea din Iaşi; Casa în care C.
Stere a locuit la Iaşi…; Casa lui C. Stere la Bucov; „Viaţa
românească”, revistă apărută între anii 1906 şi 1930 la Iaşi şi
Bucureşti, înfiinţată de C. Stere; clădirea în care au funcţionat
redacţia şi tipografia revistei „Viaţa românească” din Bucureşti //
Stere C. În preajma revoluţiei: Roman. – Chişinău: „Universul”,
2006. – Vol. 3-4. – Între pag. 186-187.
La 26 martie 2006, la Bucov (jud. Prahona, în parcul moşiei lui Constantin
Stere a fost inaugurată Aleea scriitorilor români… [Imaginea Aleei] // Stere
C. Publicistică. – Chişinău, 2006. – P., imediat după p. 239
IX INDEXURI AUXILIARE
255
Index de titluri
A
Acţiunea pentru unire şi cuvîntările în Sfatul Ţării… 19
Alegerile din Rusia 96
Alegerile pentru Duma 125
Alianţa noastră şi războiul 201
Am dovedit şi data aceasta că am dreptul să vorbesc în numele populaţiunii
basarabene 444
Ameninţări 202
Amnistia 36, 48, 126
Anteproiect de Constituţie întocmit de secţia de studii a Partidului Ţărănesc
cu o expunere de motive de C. Stere 16
Aparenţele şi realităţile „Cazului Stere” 19, 48, 416
Apelul şi statutele societăţii „Datoria” 2
Arendaşii noştri 57
Armistiţiu?… 203
Arta pentru popor 58, 495
Arta socială 36, 48, 50
Arta socială; Limba literară; Ce cerem de la artist 50, 486, 493
Arta şi luptele sociale 59
Arta şi poporul; Arta pentru popor; Artele frumoase; Literatura dramatică 36,
48, 487, 495
Artele frumoase 60, 495
„Asimilare”! 19, 417
Autonomia Basarabiei? 204
Autonomia Basarabiei? Ieri şi azi 39, 488
B
Basarabia românească 193
Basarabia şi revoluţia din 1905 39, 48, 205
Basarabia şi România Mare 301
Basarabia şi „Ţara Mumă” 48, 206
Bazinul Dunării şi românii 39, 48, 207
Basmul cocoşului roşu 61
Băncile populare şi creditul ţărănesc 176
Bilanţul 208
Blestemul Basarabiei 39, 48, 302
256
C
Calea de mîntuire 303
Calea mîntuirii 304, 370
Caracterul partidului ţărănesc 18, 36, 371
„Caritate în stil clasic” 51
M.Carp. Studiul Limbii Rămâne în şcoala secundară 415
Cauzele mişcărilor agrare 36, 48, 127
Cauzele războiului mondial 39, 209
Cauzele şi perspectivele revoluţiei ruse 392
Către cititori 97, 210
Către părinţi 200
Către toţi locuitorii satelor 128
Ce cădere! 62
Ce cerem de la artişti? 36, 48, 63, 493
Ce este ţărănimea? 446
Ce face guvernul din Iaşi?.. 13, 305
Ce să spunem ţăranilor? 64
Ceasul… 306
Ceasul cel mare 307
Cele două căi 18, 36, 372
Chemarea 19, 48, 418
Chestia marilor proprietari în Basarabia 308
Chestiunea dinastică? …] 409
Cimitirul 19, 48, 211
Cine insultă femeile? 65
Cine sînt eu? 66
Cîntarea pătimirii noastre… 14, 28, 29, 36, 48, 98
Clipele sunt numărate 39
Colaborare? 18, 36, 373
„Colegiul unic” 171
„Combinaţiuni” ministeriale”… 310
Concursul artistic din Iaşi 48, 52
Condiţiunile progresului social 447
Confederaţia Balcanică 212
Conflict de ideologii 19, 48, 419
Conlucrarea frăţească 311
Consecinţele economice ale Tratatului din Versailles 366
Consecinţele financiare ale dezastrului 213
Constituanta sau Camerele de revizuire 374
Contele Czernin şi rolul Austriei 214
Contele Hertling şi ordinea mondială 312
257
Contele L. N. Tolstoi 14, 28, 29, 36, 48, 147, 478, 1160
Criza în sînul partidului ţărănesc din Basarabia 18, 36, 39, 375
Criza mondială 393
Criza morală 215
Cronica internă. Întregirile necesare reformei electorale 172
Cu piciorul stîng 19, 420
Cum am devenit director al „Vieţii româneşti 29, 36, 48, 451
Cum „pacifică” dl. Stolipin Rusia 99
Cum rămîne 67
Cumpăna…216
Curs de drept constituţional după Dl. profesor C. Stere 6
Cuvinte uitate 19, 48, 168, 217
Cuvîntarea din 4 martie 1921 48, 376, 506
Cuvîntarea din 5 martie 1921 48, 377, 506
Cuvîntarea domnului profesor Constantin Stere la şedinţa Sfatului Ţării din
27 martie 39, 500
Cuvîntul din urmă* al Dlui C. Stere: Scrisoare pentru ţărănimea basarabeană
adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca 39, 421
D
Dar România?… 218
Datoria momentului 313
De la C. Stere: D-sale d-lui C. Dobrogeanu-Gherea 465
[Demisia guvernului 406
De vorbă cu d. C. Stere 452
Democratismul dlui Aurel C. Popovici 28, 148
Democraţie? 314
Democraţiile apusene şi România 13, 219
Descompunerea vechiului regim 394
Destinul s-a împlinit 315
Dezagregarea economică în Rusia 13, 220
Dies iral 221
Din Basarabia: Românii şi chestia agrară 100
Din calvarul Basarabiei 19, 39, 48, 222
Din notiţele unui observator ipochondric: (un foileton social) 36, 48, 53, 484
Din trecutul Basarabiei 101
„Din tumultul activităţii mele politice” 472
[Din ultimul volum „În preajma revoluţiei” 459
Din viaţa osîndiţilor politici ruşi din Siberia 68
Dinastia şi Ţara 223
[Discurs în clubul liberal ieşean] 173
258
Discurs rostit în Camera Deputaţilor la 2 decembrie 1901 95
[Discurs rostit în sala „Cinema Modern”]… 187
Discursul dlui P. P. Carp 102
Discursul D-lui Take Ionescu: Studiu critic 11, 194
Discuţiile din cameră 36, 48, 129
Documentări politice 41
Documentări şi lămuriri politice. Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi
„Cazul Stere” 19, 39, 41, 423, 424
D-l C. Iarca şi „Lovitura de stat” 225
D-l I.Brătianu în momentul declarării războiului european 224
D-l Nicolae Iorga – Ucraina 226
„Domnul preşedinte” 19, 425
Două cuvîntări din perioada neutralităţii României…48
Dr. Ion Radovici 48, 149
Dragă Ibrăilene 476
Drept constituţional: Curs litografiat 7
Dreptul Basarabiei asupra României 19, 48, 227, 510
„După cererea comandamentului rus”… 316
După declararea războiului 228
După răscoale 130
E
Elenismul şi Iudaismul în civilizaţia umană 1, 36
Epilogul: 6 iunie 1930 19
Estetica pozitivă 86
Europa de mîine şi naţiunea română 317
Europa pentru un călător român din 1825 14, 28, 36, 48, 169
Evocarea de motive la Anteproiectul de Constituţie al Partidului Ţărănesc 17
Evoluţia artei 87
Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept 3, 36, 496
Exces de abilitare… 229
Explicaţii asupra poporanismului 378, 405
Exproprierea 318
F
Fatala schimbare de front 230
Făcliile Unirii 507
„Federaţia Mării Negre…” 48, 231
Federaţia Volgii şi Republica Siberiei 319
Federaţiunea cazacilor 320
Filozofia tendinţelor sociale în artă 36, 48, 69, 489, 494
259
Finlanda 232
Fischerland 28, 103
„Foametea constantă” şi chestia agrară 28, 36, 48, 104
Formarea latifundiilor 131
Formarea progresului nostru industrial 38, 41
Forţele sociale şi revoluţia din 7 noiembrie 1917 399
Frontul unic 321
Fuziunea 19, 426
G
Garanţiile drepturilor cetăţeneşti…385
Garşin şi Besărăbeanu 48, 70
„Gazette de Lausanne” şi „Lumina” 233
„Glasul celui ce strigă în pustiu…” 234
Glasul realităţii 235
Grupul poporanist” 322
Guvernul Maniu din 10 noiembrie 1928 19, 427
Guvernul Marghiloman 323
H
H. Taine şi Revoluţia Franceză 174
Haosul…236
Henrik Ibsen 14, 28, 29, 36, 48, 105
Hotărîrea din Brest-Litovsk 324
I
Idealul naţional 13, 48, 237
Idealul naţional şi Basarabia… 39
Idealul naţional şi regatul românesc Moldova 195
Ilenuţa 511
Imperiul Habsburgilor şi politica românilor 150
Importante declaraţiuni ale dlui C. Stere 448
Impresii 479
Industria mică 183
Intelectualii 508
Interview cu d. C.Stere 367
Interviul acordat de Stere ziarului „Avîntul” din Iaşi 428
Ironiile istoriei 238
Iubite Ibrăilene… 463
[Iuliu Maniu va dat lozinca de luptă] 412
260
Î
Îmi exprim dezacordul…] 454
În ajunul tratativelor de pace 325
În ceasul al doisprezecelea… 239
În ceasul cel greu 326
În Cetatea Petru şi Pavel… 327
În faţa cugetului 240
În judecata conştiinţei cetăţeneşti 19, 48, 429
În jurul unei calomnii 165
În literatură 14, 28
[În lunga mea carieră politică am fost deprins să refuz portofolii…” 411
În nădejdea Ucrainei 328, 13
În pragul vieţii noi 329
În preajma revoluţiei: Roman. I. Prolog; Smaragda Theodorovna 20, 30, 34,
40, 42, 44, 485
În preajma revoluţiei: Roman. II. Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu
21, 30, 34, 44
În preajma revoluţiei: Roman. III. Lutul 22, 31, 45
În preajma revoluţiei Roman. IV. Hotarul 23, 35, 45
În preajma revoluţiei. Roman. V. Nostalgii 24, 35, 46
În preajma revoluţiei. Roman VI. Ciubăreşti 25, 32, 37, 46
În preajma revoluţiei. Roman VII. În ajun 26
În preajma revoluţiei. Roman VIII. Uraganul 27, 33, 37, 47
„În preajma revoluţiei”: Dialog / Const. Stere, D. Omicron 480
În viaţă, în literatură…: 36
În voia valurilor: Icoane din Siberia 12, 29, 177, 481, 490, 517 (rus.)
Încercări filosofice 4, 36, 91
Închegarea Partidului ţărănesc 19, 430
Încheiere: Pentru Partidul Naţional Ţărănesc 19, 431
Întîmplări [sau „Întîlniri”?] fortuite 453
Întrebat, Stere vorbeşte… despre sine, despre roman şi despre… 491
Întregirile necesare reformei electorale 36, 48
Întroducere în studiul dreptului constituţional. 5
Într-o închisoare: [[poezie, scrisă la 31 dec. 1892] 464
Întrunirea noastră 93
Înţelegerea şi România după defecţiunea rusă 241
Învăţăminte din războiul balcanic 184
J
Jos Austria? 188
L
261
La Chişinău! 48, 330
La răspîntie 19, 48, 432
Lamentaţii tardive… 331
Latifundiile şi fărîmiţarea proprietăţii ţărăneşti 151
Latifundiile şi progresul economic 152
„Le temps” şi „Lumina” 242
Lecţii practice: Organizaţia bisericii în Ardeal 166
Legea agrară şi politică generală 18, 36, 379
Limba literară 36, 48, 71, 493
Limba şi geniul naţional 457, 492, 509, 513
Literatura dramatică 72, 495
Lituania 243
M
Mahomedanii din Rusia 244
Marele războiu şi politica României 13, 41
Maximaliştii şi Kerenski 245
Mediocrităţile 88
Memoriile dlui M. Paleologul 395
Merele, harbujii şi albinele 43, 512
Mesagiul aerian de pace 246
Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor… 132
Mizeria ţărănimii şi repartizarea proprietăţii 153
Momentul 133
Morala fabulei 247
Morala în artă 106
Motivele artei 36, 48, 73, 489, 494
Mult iubite… Octaviane [Iorga] 477
Muncitorii unguri şi chestia naţională 74
N
Naţionalism?... 48, 248
Naţionalismul şi socialismul 75
Naţionalităţile din Rusia 13
„Neoiobăgia” dlui Gherea, cum şi cu cine discută d. Gherea 38, 41, 170
Nicolae Iorga şi Nicolai Romanov 332
Nimeni nu e prooroc… 333
Noi perspective pentru România 334
Nostalgii // Revista Asociaţiei Învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi 455
9 octombrie 1929 19, 433
Nouă ordine internaţională sau „Pace în armată”?... 335
262
Noul guvern din Iaşi 13, 336
Noul moment în revoluţia rusă 249, 13
[„Nu cer invalidarea alegerilor de la Soroca…]” 445
[„Nu pot accepta… această justificare”] 400
O
O pledoarie postumă 337
O scrisoare a dlui C. Stere 134, 401, 434
O scrisoare ineditp a domnilor P. Halippa, C. Stere… 497
O voce engleză despre Tratatul din Versailles 368
Obîrşia „Cazului Stere” 19, 48,435, 498
Oglinda societăţii 89
„Omul drept”… 250
„Omul perfect” 14, 28, 29, 36, 48, 76, 483, 509
Omul şi natura 77
„Opinia publică şi războiul 251
Organizaţia locală 28, 107
Orgia antantistă 252
Orientare spre Rusia?.. 253
Ororile din Basarabia 39, 389
[Oscar Wilde: Prefaţă] 48, 175
P
„Pacea lumii”396
Pacea puterilor centrale 338
Pagini dintr-o biografie 504
Palissot şi palissotism 14, 29, 48, 78, 483
D. Panu şi „Viaţa românească” faţă de socialişti 135
Paradoxul fundamental 254
Partidele politice şi reformele 189
Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”: Preludii 503, 505
Partidul Ţărănesc în Basarabia şi acţiunea lui politică 18, 36, 41, 380
Partidul Ţărănesc şi muncitorimea orăşenească 381
Partidul Ţărănesc şi „Puterea” 18, 36, 382
Patru zile în Ardeal: Impresiuni fugitive 8, 36, 48, 108, 136
„Pax britannica”: (O nouă îndrumare în evoluţia organizaţiunilor politice)
369
Pe pragul puterii 19, 436
Pe terenul principiilor 36, 48, 154
Pentru ce s-au răsculat ţărani?: 29, 36, 48, 155
Pentru ce sunt un trădător 196
Pentru o „damă Voalată…” 255
263
[Pentru o înţelegere cu Partidul Naţional] 407
Pentru presa liberă din Iaşi 339
Pentru unirea sufletească 256
Personajiile din „Ciubăreşti” 456
Perspective de pace? 13, 257
Perspectivele În faţa situaţiunii 340
Perspectivele războiului Austro-Rus şi România 178
Peste Prut… 341, 501
Petrograd – Iaşi 13, 258
Petrograd şi Isonzo 259
Petroniu [al] veacului al XIX-lea: Oscar Wilde 14, 29, 36, 48, 109
Piemont românesc 137
Polemică şi polemică
Politica agresivă şi revendicările ţărănimii în Rusia 260
Politica Austro-ungară 110
Politica de suburbie… 261
Politica economică şi socială 449
Politica externă a României 9, 39, 41
„Pontifii…” 262
Poporanism sau social-democraţie 473
Poporanismul 36, 48, 79, 489, 494
Poporul în artă şi literatură 36, 48, 80, 489, 494
Post-scriptum: Ceia ce nu putem admite 179
Prefaţă 474
Preludii: Partidul Naţional Ţărănesc şi „Cazul Stere” 19
Preludiu: Pagini de proză 29
Preoţi, cereţi şcoli moldoveneşti 48, 111
Preţioase mărturisiri 263
Pro domo 264, 342, 34
Problema naţională şi social-democratismul. Antisemitismul 38, 41
Problema Dunării 344
Problema păcii universale 345
Problema românească 346
Procedura de revizuire 383
Programul noului guvern 347
Propunerea de pace 265
„Proroci de nenorocire” 348
Provinciile Baltice 266
Publicistică: Articole. Cronici „artistice-literare” şi social-politice 48
Publicistul şi omul politic 19, 48, 437
„Puhoiul… 197
264
Putregaiul… 349
R
Rada din Kiev şi Guvernul din Iaşi 13, 350
Raport al comisiei pentru propunerea de revizuire a constituţiei: Dezbaterile
Adunării Deputaţilor 190
Rădăcina răului 351
Răspunderea istorică: Plan greşit…272
Răspuns dlor V. Stupu şi Doniroff 55
Război sau nebunie”…? 267
Războiu „fără rizic şi sacrificii” 268
Războiu nenorocit şi zadarnic” 352
Războiul din Balcani şi atitudinea României 180
Războiul României 13
Războiul şi chestiunea ucraineană 269
Războiul şi orientul european 270
Războiul şi revoluţia din Rusia 39, 48, 271
Răspunderea istorică 272
Răspunsuri şi polemici 13
Răzvrătirea 19, 48
Recenzii 112-118, 138-145, 156-161, 181
Reforma morală şi reforma electorală 119
„Reformele”162
Regatul Român sub protecţiunea Republicii Ucrainene 353
Regimul din Iaşi şi pacea. 13, 274
Reminiscente istorice 354
Responsabilităţile războiului 198
Revoluţia din Rusia 13, 273
Revoluţia şi războiul 402
Revoluţia ucraineană şi România 275
Rezultatele tratatului de la Bucureşti 185
Rezultatele unei polemici 28, 163
România în faţa istoriei mondiale 276
România şi războiul european 10, 41, 191
România şi războiul mondial 13
România şi Republica Rusă 277
Românii şi vecinii lor la Nord: Polonia şi Ucraina 278
Românul nu piere… 355
Rostul partidelor politice 18, 36, 384
Rumaenische Kunstausstellung 279
Ruptura. 280
265
Rusia de mîine 356
Rusia pacifistă 281
S
Schimbare de front?... 357
Scrieri 28
Scrisoare adresată d-lui Ion Codreanu, deputat de Soroca, pentru ţărănimea
basarabeană 19, 499
[Scrisoare către I. Bordea din 7 ianuarie 1920] 462
Scrisoare către O. Goga 466-471
Scrisoare de demisie din Partidul Naţional Ţărănesc adresată Dlui Iuliu
Maniu 19, 438, 439
Scrisoare deschisă… 192
Scrisori din Basarabia 121
Scrisori emisie de C. Stere: Stimate domnule Kirileanu; Stimate d-le
Simonescu 475
Secretele înţelegerii…282
Sentimentul estetic 90
Sfîrşitul romanului „În preajma revoluţiei… 461
Singur împotriva tuturor 39, 49
Situaţia politică şi problema democratismului în România 38, 41
Smaragda Theodorovna 40
Social-democratism sau poporanism? 38, 41, 146
Social-democratismul şi ţărănimea 41
Socialismul şi naţionalismul 81
Socialiştii şi mişcarea naţională 56
„Societatea naţiunilor…” 283
Sofia Nădejde 48, 82
Sovietul din Petrograd şi pacea 284
Spovedanie 164
Spre festivalul din 27 martie 19, 48, 440
Spre un regim dictatorial 19, 441
Statele mici şi ordinea internaţională 358
Statele unite ale Marii Austrii 122
Stihia: [revoluţia rusă din 1917] 403
Supremaţia legii: Eseu 390
Suveranitatea de Stat şi „Independenţa Balcanică” 285
Suveranitatea şi Constituanta 391
Şi acum, după dezastru… 359
T
266
Teoria cunoştinţei 92
Tirania agravată de corupţie 360
Tragedia…286
Tratativele de pace şi situaţia României 13, 288
Trădarea faţă de Rusia 289
Trădare faţă de Rusia; Peste Prut 501
3 aprilie 1930 19, 48, 442
Tribulaţiile şi agonia guvernului provizoriu prezidat de Kerenski 404
Ţ
Ţară de latifundii 123
„Ţara legală” şi războiul 290
Ţăranii basarabeni şi România 48, 361
U
Ucraina 291
Ucraina independentă 362
Ucraina şi maximaliştii 292
Uitare…293
Ultima posibilitate?... 363
Ultimul cuvînt 83, 167
Ultimul prilej 294
Un ajutor de primar socialist 94
Un an…296
Un caz de conştiinţă 15, 19, 39, 48
Un cetitor prieten 295
[Un discurs de doctrinar…] 443
Un ideolog anonim 364
Un incident 297
Un Maupassant rus (Gleb I. Uspenski) 48, 84
Un om: G.Ibrăileanu 29, 48, 458
Un panslavist basarabean… 365
Un paradox economic 298
Un răspuns lămurit… 408
Unde ne ducea victoria Rusiei… 299
Uniunea muncitorească 450
Unui adversar cinstit! 300
Unul e Omul 85
Urmările războiului ruso-japonez 124
„Utopii” 397
V
267
„Viaţa românească” jidovito-antisemită 186
Indexul de pseudonime şi criptonime
a) Pseudonime
S. Cerepcoveanu 51, 52
M. Costea 100, 101, 121
Costea Şt. 86, 87
Din carnetul unui solitar 194, 196, 197, 385-391, 395, 396, 397
C. Nistrul 12, (589)
C. Scorţeanu 164
C. Scorţescu 54-56,
C. Şărcăleanu 50, 57-83, 98, 105, 109, 114, 120, 147, 169, (566), (940)
Verax 88-90
b) Criptonime
C. 118
C.S. 99, 103, 104, 110, 112, 113, 115, 116, 117, 122, 123, 131-133,
137-145, 148, 153-163, 166, 171, 172, 176, 184, 385-388, 395-
397
Sr.142, 157
St. 107, 119, 125, 174, 181
Pr[ofesor] Onofrei 111
Sib[erianu] 82
V.R. 127, 149
Index de materii
Probleme de Stat 10, 13, 15, 36, 48, 285, 297, 305, 323, 336, 346, 347,
350, 358, 359, 385, 387, 406, 427, 441, 522, 637, 651, 1371
Activităţi parlamentare, discursuri 9, 11, 15, 19, 36, 39, 48, 95, 102,
125, 376, 377, 398, 410, 422, 500, 506, 507, 515 (rus.), (531), (536), (562),
(564), (629), (643), (928), (1064), (1113), (1191), (1314), (1318), (1331),
(1411), (1464), (1587, 1629), 1638 (rus.), 1656 (rus.)
Constantin Stere – juristul 3, 5, 6, 7, 16, 17, 36, 48, 68, 92, 116, 117,
119, 126, 142, 164, 165, 187, 190, 227, 235, 250, 385, 388, 391, 496 (521),
(522), (524), (548), (550-555), (558), (576), (609), (657), (1074(, (1407),
(1501), (1529, 1536), (1600), 1607, 1608), (1611-1613), (1618-1628)
Chestia naţională 74, 75, 81, 195, 237, 248, 283, 317, 457, 492 (519),
(531), (602), (637), (1335), (1362), (1389), (1432), (1447), (1486)
Probleme sociale, politice şi de partid 2, 8, 13, 16, 17, 18, 19, 36, 38, 39,
41, 48, 53, 57, 59, 64, 65, 69, 75, 77, 79, 81, 89, 96, 104, 107, 108, 110, 112,
113, 118, 123, 127, 128, 129-133, 135-137, 140, 141, 143-146, 150-153, 163,
268
166, 172, 173, 176, 180, 183, 189, 298, 303, 304, 308-311, 318, 329, 340,
354, 369, 371, 373-375, 378-384, 379-382, 399, 411, 424-430, 431, 447-450,
472, 502-505, (526, 528(, (531), (532), (537), (545-547), (564, 568), (569,)
(580), ((585), (588), (590), (614), (632, 633), (639), (640), (645(, (653-657),
(715), (1081), (1082), (1335), (1341), (1373), 1404, 1409, 1436, 1441, 1477,
1480, 1498, 1500, 1517, 1522, 1531, 1540, 1569, 1570, 1597, 1648 (rus.)
1654 (rus.)
Problema războiului şi păcii 8, 13, 39, 41, 48, 124, 126, 130, 136, 178,
180, 184, 191, 198, 201, 202, 209, 213, 224, 228, 230, 251, 256, 257, 265,
267-275, 267-272, 274, 275, 284, 288, 321, 325, 335, 338, 343, 345, 351,
352, 357, 359, 366, 368, 369, 392, 396, 399, 402, 403, 739, 1402, (1641,
rus.), (1647, rus.), 1651 (rus.).
Stere – scriitorul 12, 14, 20-37, 42-47, 60, 62, 72, 76, 80, 82-85, 98,
105, 109, 114, 115, 147, 170, 175, 178, 480, 485, 490, 496, 517 (rus.), (526,
(530), (537), (543-545), (580), (582), (589), (593), (616), (617), (619-623),
(648, 649), (669), (670), 738, 748, 769, 775, 831, 832, (1098), (1099),
(1103)(1159), (1170), (1181), (1204), (1207), (1225), (1264), 1277, (1291),
(1426), (1430), (1443), (1453), (1493), (1509), (1528), (1562), (1576), (1664,
rus.), (1665, rus.).
Probleme de ştiinţă 1, 3, 5, 6, 7, 16, 17, 38, 59, 60, 69, 71, 73, 75, 80,
92, 101, 151, 155, 168, 178, 494, 602.
Probleme filosofice şi sociologice 4, 36, 48, 69, 91, 489, (533-535),
(538), (539, 540), (601), (656), (1182), (1321), 1342, (1361, 1363), (1367-
1370), (1375), (1388), (1394), (1406), (1408), (1412), (1422), (1423), (1454),
(1497), (1563), (1588, 1595), (1602), (1663, rus.).
Probleme de limbă 48, 71, 415, 457, 486, 492, 509, 513, (591), 1595
Probleme de artă 36, 48, 50-53, 63, 69, 73, 80, 86, 87, 90, 106, 486,
487, 493-495, (539-540), (549), (1196), (1198), (1418).
Publicistica stereiană 28, 29, 36, 38, 39, 41, 48, 49, 77-81, 86.90, 100,
101, 106-111, 131-133, 150-154, 168-171, 178-180, 183-185, 196, 198, 201-
365, 437, 451-453, (351), (581), (598), (673-674), (1164), (1226), (1330),
(1486), (1492), (1500), (1549, 1596, 1598), (1615).
Recenzii şi referinţe la opera artistică a protagonistului
Romanul „În preajma revoluţiei”
a. Romanul în întregime: 459-461, 479, (537), (677), (681), (682), (685,
686), 688, 691, 693, 698-703, 708, 710-711, 713, 714, 718, 720-723, 729,
730, 733, 742, 745-747, 749, 756, 766, 771, 781, 801, 810, 817, 838, 875,
886, 924, 948, 950, 961, 964 (972), 1029-1033, 1036, 1014, 1078, 1086,
1091, 1099, 1135-1140, 1156, 1194, 1241, 1243, 1247, 1248, 1261, 1270,
1280, 1282, 1290, 1320, 1336, 1355, 1356, 1379, 1400,1414, 1442, 1448,
269
1455, 1456-1462, 1466, 1468-1470, 1472, 1473, 1475, 1488, 1493, 1494,
1495, 1512, 1514, 1546, 1547, 1552, 1569, 1573, 1590, 1596, 1599, 1617.
b. Romanul după volume:
Vol. 1: Prolog. Smaragda Theodorovna 692, 697, 700, 707, 709, 716,
725, 728, 953, 1029, 1135, 1227, 1329.
Vol. II: Copilăria şi adolescenţa lui Vania Răutu 692, 697, 716, 726, 728,
731, 761, 815, 953, 1227
Vol. 3 „Lutul” 684,689, 690, 696, 704, 717, 719, 724, 727, 734, 735,
812, 1029, 1138, 1208, 1289.
Vol. IV. „Hotarul” 735-737, 740-744, 753, 755, 758-760, 811, 883, 1030,
1204, 1288.
Vol. V. „Nostalgii” 762-765, 770, 772, 776-779, 785, 798, 808, 813, 832,
884, 1017, 1031, 1069, 1124, 1139, 1244, 1267, 1269, 1413, 1555, 1557,
1560, 1565, 1577, 1580, 1586.
Vol. VI. Ciubăreşti 456, 791, 792, 804, 821, 823, 828, 831, 854, 1932,
1067, 1136, 1246, 1554, 1558, 1564, 1578, 1584
Vol. VII. „În ajun” 790, 793, 796, 802, 806, 822, 824, 854, 877, 885,
891, 914, 1032, 1068, 1137, 1553, 1559, 1579, 1585.
Vol. VIII. Uraganul 794, 845, 847, 849, 855, 863, 864, 867, 869, 892,
909, 915, 1033, 1040, 1070, 1092, 1140, 1303, 1556, 1561, 1566, 1581.
Din corespondenţa Steriană 54, 55, 120, 121, 134, 192, 401, 421, 434,
438, 439, 462-471, 475-477, 497, 499, (583), (592), (995), (1115), (1258),
(1399).
Lista cărţilor recenzate de C. Stere.
Agricola, D.P. Casa rurală. – Bucureşti, 1906. 138
Antiproiect de lege asupra dreptului de autor. – Bucureşti, 1907. 142
Brăteanu Vintilă. Menirea partidului liberal. – Bucureşti: Voinţa Naţională,
1906. 112
Caragiale, I.L. Din primăvară până-n toamnă. – Bucureşti: Adevărul, 1907.
139.
Creangă, G. D. Banca ţărănească din Rusia şi rezultatele ei… – Bucureşti,
1906. 140.
Creangă G.D. Situaşia arendaşilor faţă de chestiunea ţărănească. – Bucureşti,
1906. 141
Djuvara Trandafir D. Dreptul de autor al străinilor în România. – Bucureşti,
1907. 142
Eivenson Henry W. The Dawn in Rusia et scenes in the Rusi(an)
Rewulution. – London, 1906. 113
Ghica-Dumbrăveni, I. Cîteva cuvinte în chestiunea şărănească… 143
Goga, O. Poezii.. 114
270
Iermoloff, Alexie. La Russie agricole devant la crise arrare. – Paris: Hachtte.
1907. 156
L.B. Impresii de călătorie şi cursurile de vacanţe din Iaşi…, 1908. 157
Les plus belles pages de Clemencean. Recueillies et annoteea Par Pascul
Bonetti. – Paris: Mericont, 1908. 158
Lloyd, Demarest H. The Swiss Democracy The study of a Sovereign people.
– London: Unwin, 1908. 159
Miliukov, Paul. L’orise Russe. – Paris, 1907. 160
Moruzi, Sebastian. Cîteva vederi în chestia ţărănească. – Fălticeni, 1907.
144
Müller-Guttenbrunn, A. Gotzendömmerung. Ein Kulturbild ans dem
heutigen Ungarn. Dritte Auflage. – Wien, 1908. 161
Nădejde, Sofia. Robia banului. Roman. – Bucureşti: Sfetra, 1906. 115
Popovici, Aurel C. Die vereinigten Staaten von Gross-Oesterreich… –
Leipzig, 1906. 116
Rosetti, Radu. Despre originea şi transformările clasei stăpânitoare din
Moldova. – Bucureşti, 1906. 118
Rosseti, Radu. Păcatele sulgerului. – Bucureşti, 1912. 181
Rosseti, Radu. Pentru ce s-au răsculat ţăranii? – Bucureşti, 1908. 155
Sturdza, D. A. Puterea executirvă în Constituţiunea României. – Bucure.ti,
1906. 117
Xenopol, A.D. Mijloace de îndreptare ale stării ţărănimii române. – Iaşi,
1907. 145
Index de nume
Alfabet latin
A
Adam, Ioan. 1142
Aderca, F. 537, 681, 781, 1128, 1156, 1157, 1547
Afteniuc, S. 1015
Agrigoroaiei, Ion. 545, 1507
Albu, Florenţa. 1060
Alecu, V. 1027
Alexandrescu, C. 682
Alexandru, George. 1374
Almaş, Dumitru. 1432
Andrei, Petre. 524, 526, 835, 918
Anghel, D. 175
Anghel, Paul. 1004, 1010
Anghelescu, Mircea. 1235
271
Antonescu, Eftimie. 523
Antoniuc, D.I. 1015
Aramescu, C. 524, 836
Apetri, Dumitru 1279
Arbore, Zamfir. (660), (1286), (1395), (1594)
Ardeleanu, Ion. 465, 1035, 1044, 1064, 1133, 1172, 1191
Arghezi, Tudor. 524, 537, 652, 658, 683, 837, 1129, 1229, 1236, 1237,
1276, 1392, 1548
Averescu (408)
Avornic, Gh. 1607, 1608, 1611, 1618
Avramescu, Aristiţă. 1110
Avramescu, Tiberiu. 1110
B
Babiii, Al. 538, 1182, 1343, 1394
Bacalbaşa, A. 549
Badiu, Vasile. 29-33, 36, 481, 486-490, 495, 496, 517 (rus), 1158, 1183-
1185, 1196-1199, 1204, 1205, 1238, 1239, 1256, 1272, 1276, 1280, 1281,
1292, 1310, 1345-1347, (1589)
Balamace, Ep. 629
Balmuş, Pavel. 41, 46, 47, 48, 545, 1159, 1160, (1169), 1334, 1395, 1396,
1419, 1440, 1508, 1549
Bârna, Vlaicu. 1036
Bârsa, Grigore. 1311, 1335, 1348, 1397, 1420, 1441
Bădescu, Ilie. 38, 1375
Bătrânu, N. 1130, 1200, 1240, 1282, 1283, 1312, 1313, 1349, 1376
Beldie, V. G. 526, 919
Berlinschi, I. 1201
Beşleagă, Vladimir. 1550
Bezviconi, G. 479, 516 (rus.), 761, 838, 962, (1163)
Bezveconnâi, Gh. – Vezi Bezveconi G.
Biberi, Ion. 920
Blazian, H. 684
Bobână, G. 1591
Bobeică, Alexandru. 1314, 1331
Bobeică, C. 1350
Bogdan-Duică, Gh. 637
Bogos, Dimitrie. 398, 630, 1421
Boldur, A. (650), 1284
Bordea I. 462, 956
Bordeianu, M. 463, 464, 477, 996
272
Botez, Demostene. 526, 537, 782, 839, 921, 922, 993, 1021, 1551
Botez Gr. 463, 464, 996
Botez, I. 526, 923, 1126
Botez, Octav. 526, 537, 616, 685, 783, 840, 924, 972, 1086, 1241
Botezatu, Eliza. 545, 1509
Botoşineanu, Cătălin. 1592
Bottez, Constantin. 522
Boz, Lucian. 784, 1112
Braga, C. 1422
Branisce-Caliman. V. 785
Branişte, Andrei 617
Brădăţan, Costică. 1487
Brăescu, G. (1056)
Brănişteanu, B. 786, 841, 925, 978
Brăteanu (D-l). (297), (409), 599, (636)
Brăteanu I. (224)
Brăteanu, Vintilă. (112), (1633)
Brătescu, Gheorghe. 1104
Brătianu, E. 1285
Brăviceanu, George. 1510
Brezianu, B. 1087
Bucur, Marin. 1016
Bujor, Paul. 1028
Bulei, Ion. 1214
Bulgaru, Maria. 1511
Buurileanu, T. 192, 596
Burlacu, Alexandru. 492, 545, 1202, 1203, 1206, 1442, 1448, 1455, 1468-
1470, 1512
C
Calimachi, Scarlat. 686
Cantacuzino, Matei. 631
Caragiale, Ion. 138, 581, (1339)
Caraman, Vlad. 541, 542, 1456-1462, 1471-1473, 1488, 1494, 1495, 1513,
1514, 1552, 1593
Carandino, N. 787
Carol (regele). 287
Carp, Mihail (415), 526, 537, 656, 626
Carp, P.P. 9, 102, (1317)
Cauşanski, B. 735
Cavarnali. Vladimir. 842, 1242, 1351
273
Cazacu, P. 526, 650, 928, 1286, 1287, 1629
Cândea, A. 788, 843
Călinescu, G. 537, 686-689, 736-738, 762, 789-791, 844, 845, 983, 1005,
1011, 1118, 1125, 1186, 1204, 1205, 1229, 1243, 1288, 1289, 1290, 1489,
1553-1556
Căpreanu, Ioan. 531, 536, 1037, 1038, 1039, 1053, 1054, 1161, (1190),
1315, 1352, 1353
Cemortan, Leonid. 545, 1515
Cheianu, Diana. 1511
Chinezu, Ion 763, 1017, 1244, 1557
Chiriac, Alexandru. 1464
Chiriac, Vlad. 1354, 1398
Chiriţescu, Gh. 847
Christian. 589
Cimpoi, Mihai. 42, 1291, 1316, 1336, 1354-1356, 1377-1380, 1423, 1465,
1474, 1475, 1490, 1497, 1617
Ciobanu, A. 1315
Ciobanu, Alina. 39,49, 492, 1203, 1206, 1245, 1393, 1466
Ciobanu, Ion. C. 1162
Ciobanu, Lazăr. 1617
Ciobanu, Mircea. 509
Ciobanu, Ştefan. 628, 739, 964, 1292
Ciobanu, Valeriu. 975, 976
Ciobanu-Tofan, Alina – Vezi Ciobanu Alina
Ciobanu, Anatol. 1443, 1603
Ciocanu, Ion. 1187, 1207
Cioculescu, Şerban. 537, 690, 691, 740, 764, 792-795, 848, 1006, 1040,
1055, 1073, 1246, 1247, 1558-1561
Ciomac, Christian. 692
Ciopraga, Const. 994, 1007, 1022, 1056, 1096
Ciorănescu, George. 1381
Clopoţel, Ion. 693, 796, 850, 851
Coandă, Grigore. 1609
Cocea, N. D. – Vezi şi Nedelea D. 765, 1126
Codreanu, Ion. (19), (421), (499), (665), (957)
Codreanu, T. 1382
Cojan-Negulesco, Mariana. 40
Colesnic, Iurie. 41, 544, 1136, 1399, 1424, 1476-1478, 1498, 1499, 1516-
1520, 1562, 1594, (1601), 1610
Coman, I. 1041
Condrea, Irina. 1563, 1595
274
Constantinescu, Pompiliu. 537, 696, 741, 797, 798, 854, 855, 1029-1033,
1208, 1248, 1564-1566
Constantiniu, Florin. 1317
Corbea, Ileana. 1062
Corbu, Haralambie. 44, 542, 545, 546, 1400, 1401, 1426, 1444, 1480, 1491-
1493, 1500, 1521, 1522, 1567, (1575), 1596
Costenco, N. 852
Coşbuc, G. (29), (76)
Crăciun, Eugen. 526, 618, 799, 929
Crăiniceanu, C. (522)
Crăsescu, Victor. (48), (70), (1594)
Creangă, G. (140, 141)
Creangă, I. (1209)
Creşu, T. 1018
Cristea, Valeriu. 1209
Cristea-Enache, Daniel. 1427, 1428
Crohmălniceanu, Ov. S. 1042
Cubleşan, C. 1210
Cujbă, Sergiu. (1583) (1614)
Curticeanu, Mircea. 1024
Cuza, A. (28), 519, (568), (1143)
D
Dafin, Ioan. 644, 653, 1630
Damian, Gr. 605
Dan, Ilie. 1086
Daşcovici, Neculai. 930
Datcu, Iordan. 1293
Davidescu, N. 619, 663
Dăscălescu, Lucreşia. 766
Dăscălescu, N. (915)
Diamandi, Stere. 767, 1249, 1445
Dima, Al. 463, 698, 996
Dinu, Gheorghe. 856
Dobrescu, Al. 1144, 1167
Dobrogeanu-Gherea, C. 465, 570, 571, 583, 1043, 1044, 1088, 1134
Donea, Valer. 800, 858, 1164, 1261
Donici, Alexandru. 1158
Doniroff (55)
275
Donos, Alexandru. 484, 1168, 1188, 1211, 1212, 1251, 1252, 1294, 1357,
1358, 1449
Dragomirescu, Mihail. 551, 582, 768
Drăgan, Lenuţa. 1145
Drăghicescu, D. 1295
Druţă Ion. 43, 44, 512, 545, 1299, 1523, 1524, (1538), 1568, 1569, (1628)
Duca, Gheorghe. 545, 1525, 1570, 1597
Duca, I.G. 1113
Duff, M. I. 742
Dungaciu, D. 1295
Durkheim, E. 1295
Durnea, Victor. 1598, 1599
E
Eftimiu, Victor . 537, 860, 963
Eivenson, Henri. (113)
Enache, Ion. 981, 984
Enciu, Nicolae. 1571
Ene, Ileana. 1296
Enescu, George. (1237)
Epure, Gh. 1124
Erasm – Vezi Manoliu Petru
Esaulenco, A.S. 1015
Eşanu, Andrei. 545, 1526
F
Faifer, F. 1213
Feraru, Leon. 801
Feraru, Margareta. 1128, 1156, 1157
Ferdinand I 497, 518 (rus.)
Filipescu, Grigore. (1633)
Filitli, Georgeta. 1381
Fulga, Laurenţiu. 802
Furtună, Alexandru. 1527
Furtună, P. 1397
G
Gabrilescu, Alice. 700
Galaction, Gala. 537, 608, 985, 1089, 1097, 1253, 1276, 1319
Galsworthy, John. (546)
Gane, Emil. 862
276
Garşin (48), (70)
Gavriliv, Anatol. 545, 1528
Gebeletu, Mihai. 1425
George, Alexandru. 1297, 1320
Georgescu, Traian. 861
Gerota C. 743
Gheran, N. 1063
Ghrman, Pântea. 610
Ghibu, Onisifor. 638, 1214, (1300), (1398), 1402
Ghideanu, Tudor. 1146
Ghilas, Macar. 1169, 1189, 1338
Ghilimoglu, C. 820
Ghimpu, Gheorghe. 1446
Ghinju, Victoria 529
Ghyca-Dumbrăveni L. 143
Godeanu, V. 701, 863
Goga, Octavian. (29), (98), (114), 466-471, 477, (588), (590), (679), (1050),
(1237)
Golescu, Constantin. (169)
Goma, P. 1339
Gongopol, C. 634
Godeanu, V. 744
Goma, Paul. (1493)
Gonţa, Păşuţa. 1500
Golu, Armand. 1432
Graur, Const. 702
Grecu, Raisa. 545, 548, 548a, 548b, 1501, 1529, 1600, 1607, 1611-1613,
1618-1626, (1628)
Grigurcu, Gheorghe. 1298
Grosu, Maria. Vezi Stere Maria (545)
Groza, Horia. 703
Gruia, I. 864
Guceac, Ion. 545, 1530
Guzun, Igor. 1429
H
Hadârcă, Ion. 545, 1531, 1572
Halippa, Pan. 497, 518 (rus.) 526, 611, 643, 645, 865, 931, 1254-1256,
1299, (1322)
Handoca, Mircea. 1131
Haneş, Petre. 965, 966
277
Harea, V. 1300, (1398)
Hasdeu, Bogdan P. (1286), (1594)
Herovanu, Eugen. 1064
Hertling (Contele). (312)
Holban, A. 165, 574-577
Holban, Eugen. 979, 1301, 1359, 1403
Hropotinschi, Andrei. 545, 1384, 1532
Huruzeanu, Damian. 1147
I
Iachimescu, A. 1257
Iacobescu, Tudor. 526, 932
Iamandi, Adrian. 593
Iamandi, V. 866
Ianoşi, Ion. 1155
Iarca, C. (225)
Ibrăileanu, Garabet. (29), (48), (458), 463, 464, 475, 476, 583, (732), (902),
(940), (958), (996), 1059, (1060), (1073), (1122), (1126), (1127), (1144),
(1145), (1504)
Ibsen, Henrik. (14), (28), (29), (36), (48), (105), (483)
Iermoloff, Alexie. (156)
Ieruncă, Virgil. 1012
Iftimovici, Radu. 1024
Igrec. 857
Inculeţ, Ion. 620, (1318)
Ionescu, Eugen. 867, 1087
Ionescu, Ghiţă. 666, 868, 1302, 1303
Ionescu, Tache. 194
Ionescu-Rion, Raien.1454
Iordan, Iorgu. 526, 933, 997, (1060), 1074-1076
Iorga, Nicolae. (28), (226), (332), (522), (545), 565, 998, 1143, (1236), 1258,
(1276), (1572), 1631, (1633)
Iorgulescu, Mircea. 1215
Isac, G. 869
Ivaşcu, G. 870, 999
Istru, Bogdan. 1170
Itchis, M. B. 1015
Ivaşcu, G. 1034
278
J
Jercan, Ion. 1360
Jerizanu, Gh. 1339
Jerunca, V. 1404
Juc, Victor. 538, 1405, 1406
K
Kalustian, L. 1108, 1114, 1119, 1120, 1121, 1132
Kerenski (245)
Kidel, Alexandru. 871
Kirileanu 475, (1121), (1132)
L
Lascăr, Antoniu. 647
Lascăr, Sebastian. 745
Lazarev, Artiom. 1171, (1589)
Lăstun, I. 639
Lăstun, T. 669
Lăzărescu, I. 463, 464, 996
Leandru. 552, 1407
Lecca, O. D. 1126
Lefter, Ion. 509, 1304
Lemny, Şt. 477
Leon, Aurel. 1045, 1077
Leoneanu, L. 671, 706, 707, 769, 803, 873, 874, 1164, 1261, 1329
Leu, Ion
Livescu, Cristian. 1217
Leoyd Demarest H. (159)
Locusteanu, P. 594
Lovinescu, Eugen. 537, 875, 934, 1046, 1057, 1065
Lozovanu, Constantin. 533, 534, 535, 538, 1321, 1361-1363, 1408
Lozovanu, E. 535
Lungescu, N. 770
Lungu, Eugen. 509
Lupan, N. 1340
Lupi, Gino. 1013
Lupu, N. 526, 935
M
Macarie, Gh. 1107
Macoviciuc, Vasile. 1148
Madan, Gheorghe V. 578, (1614)
279
Madievski, S. 1259, 1450
Maftei, I. 1093, 1323
Malaneţchi, Vasile. 1533
Maliţa, Liviu. 1260
Mancaş, Mircea. 526, 936
Manea, Const. 804
Maniu, Iuliu. (19), (412), (427), 632
Manoilescu, M. 1324
Manolescu, Florin. 1218
Manolescu, Ion. 876
Manolescu, Nicolae. 537, 1076, 1094, 1219, 1305, 1385, 1451, 1481, 1573
Manoliu, Petru. 537, 805, 937
Manu, Emil. 1098
Marcu-Bals, P. (656(, 672
Mardan, Mugur. 806, 877
Marnet, R. 957, 958, 1502
Marghiloman, A. (323), 1325, 1326
Marian, Boris. 1534, 1535
Marinescu, C. Gh. 1190, 1327
Marino, Constanţa. 1126
Matcovschi, Dumitru. (1589)
Matheescu, N. N. 524, 526, 708, 878, 938, 967
Matvei, Valeria. 1503, 1575
Mănescu, Manea. 1123
Mănuilă, A. 1364
Mărgineanu, Nicolae. 1025
Mătăsatu, L.G. 879
Mecu, Nicolae. 1220
Mehedinţi, T. 192
Micu, Dumitru. 982, 986, (988), 1000. 1026, 1365, 1452
Mihai, Nicolae. 1409
Mihail, Dinu. 1536
Mihail, Ioan. 880
Mihail, Petre. 807
Mihail, Viorel. 1431, 1453, 1537, 1575
Mihalache, Ion. 625
Mihăilescu, Dan, C. 1221
Mihăilescu, Dumitru. 709
Mihăilescu, Florin. 1178
Miliukov, Paul. (160)
Mille, Constantin. 94
280
Miller, Verghi Marg. 710
Minciună, Mihail. 648
Minulescu, D. (635)
Mira, P. 711
Modorcea, Gr. 1149
Moldovan, Roman. 524
Moldovanu, D. 526, 939, 1061
Moruzi, Semastian. (144)
Mreja, I. 808
Munteano, B. 952
Murăraşu, D. 968
Muşat, Mircea. 1035, 1133, 1172, 1191
Mulat, Virginia. 530, (1098)
Müller, Guttenbrunn, A. (161)
N
Nastasiu, V. 1482
Nădejde, Sofia. (48), (82), (115)
Năsturel, M. 1505
Neacşu, Gh. 1306
Neagoe, Stelian. 1090, 1326, 1328
Neamţu, A. 881
Necula, I. 1262
Nedelea, D. 613
Negoiţă, C. N. 1047
Negoiţescu, Ion. 537, 1017, 1058, 1079, 1263, 1329
Negru, Gheorghe. 1614
Netea, Vasile. 1150
Neuman, Justian. 771
Nicanor, P. et. Co. 566, 572, 587, 595, 635, 673, 712, 809
Nicoară, Silviu. 713
Nicolescu, G. C. 940
Nicu, Alexandru M. 811, 812, 882-884
Niţă, Serghie. 614, (655)
O
Obreja, Iaşi G. 885
Omicron, 746, 1164, 1261
Oprecu, Const. 621
Oprina, Adrian. 1099
281
Ornea, Zigu. 28, 34, 35, 37, 44, 474, 528, 532, 547, 987, 988, 1019, 1046,
1048, 1049, 1080-1083, 1095, 1100, 1101, 1109, 1115, 1134, 1151, 1173-
1177, 1192, 1222-1225, (1230), 1264-1266, (1298), 1311, 1410, 1433,
1523, 1576, (1655)
P
Paladi, Tudor. 46, 47, 1538
Panaiteanu, Emil. 640
Panaitescu, Dumitru D. 1066
Pandrea, Petre. 524, 526, 772, 773, 887, 888, 941, 973, 1124, 1267, 1577
Panu, D. 135
Panzari, Radu. 980
Papadima, Ovidiu. 747, 813, 969
Papahagi, Marian. 1094, 1481
Papu, Edgar. 1193
Papuc, Ion. 1102
Paraschiv, Florin. 1152, 126
Pasat, Valeriu. 1539-1543
Pascal, Bonetti. (158)
Patraşcanu, Lucreţiu. 974
Paul, Radu M. 526, 944
Pavel, Sorin. 714
Pântea, Gherman. 715
Pânzaru, Sava. 1330, 1615
Pasat, Dumitru. 1602
Păunescu, Adrian. 1604
Perpessicius. 537, 716, 717, 953, 1067-1070, 1135-1140, 1227, 1268, 1269,
1578-1581
Peteanu, Diuna. 970
Petraşincu, Dan 748, 889
Petre, Mihail. 537
Petrencu, A. 1287, 1434, 1435
Petrescu, Camil. 641
Petronius, Caius. (109)
Petrov, Tamara. 543, (1571)
Petrovici, Ion. (1042)
Philippide, Al. A. 537, 718
Piru, Al. 1116, 1118
Poenaru, Daniela. 1050
Pompiliu, Mircea. 1103
Popa, N. 463, 996
282
Popescu, Ghiţă. 814, 890, 892
Popescu, Radu. 1084, 1117, 1270
Popescu, Spiridon. 655
Popescu, Stelian. 893
Popovici, Aurel. (28), (116), (148)
Popovschi, Nicolae. 526, 942, 1271, 1276
Porucic, T. 943
Poştarencu, D. 1411, 1436, 1437, 1483
Potopin, Ion. 971
Pyrhon. – Vezi Constantinescu Pompiliu
R
Radian, Sanda. 1153
Radiana, Rafail. 894
Radovici, Ion. (48), (149)
Radu, Sandală. 1627
Rainer, Fr. I. 1104
Ralea, Mihai D. 526, 537, 642, 649, 656, 720, 895, 896, 945, 1091, 1178,
1272, 1582
Raşcu, I. 525
Rţleu, Mihai D. 524
Rău, Alexe. 1601
Răutu, N.N. 622
Rebreanu, Liviu. (546), (749), (1063), (1426), (1493)
Rodion. 556, 557
Roman, Eugen. 897
Roman, Horia. 678, 898
Romanov, Nicolai. (332)
Rosetti, Radu. (118, 155), (181), 591, 1126
Rotaru, Ion. 1051, 1544
Rusu, Andrei. 1243, (1286)
S
Sachelarie, N. 749
Sadoveanu, Izabela. 537, 815-818, 899, 946, 1110
Sadoveanu, Mihail. 526, 537, 600, 900, 901, 947, 959, 1273, 1276, 1366,
1387, (1513)
Sadoveanu, Profira. 537, 819, 1020
Samson, A.P. 1105
Sanielevici, H. 623
Sansoni, G. (1013)
283
Sasu, Aurel. 480, 491, 1094, 1303, 1481
Savu, Al. Gh. 1085
Sângereanu, Zaharia. 1086, 1106
Săndulescu, Al. 1111, 1307, (1322), 1332
Săteanu, C. 722, 723, 750, 751, 774-776, 820-822, 902, 1632
Scorţescu, G. 559
Schina, M. 954
Scurtu, Ioan 1071, 1341, 1432
Sebastian, L. 752, 753
Sebastian, Mihail. 537, 724-726, 823-825, 903, 1141
Serghie, Em. 904
Sevastos, M. 537, 683, 754, (769), 777, 826, 905-909, 998, 101
Simion, Eugen. 1057, 1065, 1425
Simionescu, I. 1126
Simonescu 475
Simuţ, I. 1230
Sion, I. 1044
Slutu-Grama, Claudia. 1583
Sor. 579
Sorin, Nicolae. 465, 1044
Spătaru, N. 910
Spătaru, Tatiana. 1602
Spiridon, Monica. 1231
Spiridonică, Mihail. 1322
Stati, Vasile. 1484
Stăjilă, P. 911
Stănescu, C. 1008
Stere, Gheorghe. 1072, 1274
Stere, Maria. (545), 1122, 1126, (1166), (1508)
Stere, Roman C. 948, 1052, 1127
Steuerman, A. 557
Stolipin. (99)
Strâmbeanu, Andrei. 1604
Struţeanu, Scarlat. 727, 728, 755
Stupu, V. (55)
Sturdza, A. (522)
Sturdza, D. 117
Suchianu, D.I. 526, 537, 674, 729, 949, (1149)
Simuţ, Ion. 42
Surugiu, Liliana. 538, 1388, 1412
284
Ş
Şeicaru, Pamfil. 527, 537, 615, 827, 989, 1485
Şeişanu, Romulus. 657
Şerban, Mihail. 913
Şerban, N. 598
Şpac, Ion. 1479, 1628
Ştefan, Ion George. (915)
Ştefaneli, Aurel. 950
Ştefănescu, Alex. 1308
Şuluţiu, Octav. 537, 756, 756, 758, 778, 779, 828, 914, 1413, 1584-1586
T
Tatos, I. 829
Teodoreanu, Al. 679, (1056)
Teodoreanu, Ionel. 977, 1110
Teodorecu, Maruan. 1425
Teodorescu, Paul. 1194
Teodorescu-Branişte, Tudor. 537, 730-732, 1164, 1179, 1194, 1261, 1414
Teodorovici, Maria. 537, 1392, 1413, 1414, 1415
Tertulian, N. 1009, 1014, 1092
Tolstoi, L. (14), (28), (29), (36), (48), (147), (478), (1330), (1368), (1615)
Toma, Deagoş. 1587
Toma, Inocenţiu. 1416, 1417
Tomescu, Gh. 960
Topârceanu, G. (1006), (1055), (1131)
Topilina, Valentina. 538 (rus.)
Topliceanu, Al. 627, 675, 830, 1633
Traian, Bratu. 930
Trandafir, Djuvara. (142)
Troianowschi, Lidia. 538, 539, 540, 1342, 1366-1370, 1389-1390, 1418,
1454, 1486, 1504, 1588, 1591
Tulbure, Gh. 1195, 1232, 1233, 1275, 1276, 1309, 1371
Ţ
Ţurcanu, Constantin. 1154
Ţurcanu, Ion. 1589
U
Ungheanu, Mihail. 38, 1092, 1391
Ungheanu, Mihail. 1234
Ursu, G.G. 992
285
Uspenski, Gleb. (48), (84)
Ustian, Ion. 545, 1545
Usturoi, Tudor. 1372
X
Xenopol, A. (145), (551), 558
V
Vaida (588), (590)
Vaida-Voievod, Al. 651
Varta, Ion. 1373, 1439, 1447, 1605
Vartic, Mariana. 1303
Varticean, Iosif. 990
Vasilache, Vasile. 1180
Vasilenco, Ion. 991, 1277, (1550(, 1617
Vasiliu-Hasnaş, El. 831, 832
Vartic, Mariana. 480, 491
Vaum, Ecaterina. 1143, 1258
Vârgolici, Teodor. 1089
Vicol, Dragoş. 545, 1546, 1590
Vieru, Grigore. (1538)
Vinea, Ion. 676
Vitner, Ion
Viţchi, S.A. 733
Vizirescu, Pan. M. 916
Vlad, C. 780
Vladimir Ilici [Lenin]. (1061)
Vlădescu, Toma. 834, 917
Voicu, Ştefan. 526, 951
Voinov, D. Vrânceanu, Dragoş. 759
W
Weiss, Aureliu. 961
Wilde, Oscar. (14), (29), (48), (109), 175
Z
Zaciu, Mircea. 1059, 1094, 1481
Zalis, Henri. 1278
Zamfir, Mihai. 537, 1181
Zamfirescu, Duliu. 580, 602
286
Zamfirescu, G. M. 537, 734, 760
Zazulin, M.C. (962)
Zgardan, Lidia. 1449
Alfabetul rusesc
Б
Бадиу, В. 1653
Буздуган, И. 1656
Бырса, Г. 1662
Бэтрыну, Н. 1657б 1658б 1660
В
Виноградов, В.Н. 1646,1649
Волтурин, Д. 1647
Г
Гилас, М. 1650
Греков, Ю. 1665
Греку, Р. 1668
Гросул, В. Я. 1651
Гулиан, К.И.
Е
Епуре, Б. 1656
И
Инкулец, И. 1656
К
Кэпряну, И. 1659
Л
Лурье, Г. 1640, 1641, (1643)
М
Мадиевский, С. А. 1654
Манолеску, Николае 1655
Мариан, Борис. 1667
Морару. 1642
Мошану, А. К. 1648
Р
Ройтманъ, М. 1636
С
Соловьева, Татьяна. 1666
Т
Tudor, Iorgu. 1639
287
Топилина, Валентина. 1663
Тулбуре, Г. 1652
У
Устурой, Тудор. 1661
Ф
Фуртунэ, П. 1662
Ч
Чимпой, Михай. 1664. 1665
Чобану, А. 1659
Index etno-geografic
(Nume de ţări, popoare, localităţi, râuri, lacuri, văi, etc)
A
Ardeal. 8, 36, 108, 136, 166
Austria. 122, 188, 214
Austro-rus. 178
Austro-ungar. 110, 1381
B
Balcani, Balcanic... . 180, 184, 212, 285
Provinciile Baltice. 266
Basarabia şi basarabeni. 18, 19, 36, 39, 48, 100, 101, 120, 121, 193, 204,
205, 206, 222, 227, 301, 302, 308, 361, 365, 444, 445, 497, 510, 521, 526,
545, 578, 612, 628, 630, 638, 639, 648, 650, 660, 712, 739, 788, 865, 931,
942, 958, 971, 1012, 1315, 1254-1256, 1259, 1274, 1276, 1284, 1287,
1299, 1328, 1362, 1396, 1404, 1419, 1430,1432, 1434, 1439, 1450, 1463,
1526
Bazinul Dunării 39, 48, 207
Bălţi 643
Brest-Litovsk 324
Britanica 369
Bucovina 140
Bucureşti 185, 879
Budapesta 572
C
Cazaci (Federaţiunea cazacilor) 320
Ceahlăul 782
Cetatea Alba 526, (932)
Cetatea Petru şi Pavel 327
Chişinău 48, 330, 522, 954, 1293, 1410, 1637
288
„Cinema Modern” (sala). 187
D
Dunărea 344
E Elenism 1, 36
Englez (scriitor) 109, 368
F
Finlanda 232
H
Habsburgi 150
I
Iaşi, ieşeni 13, 48, 52, 258, 274, 303, 336, 339, 350, 573, 644, 653, 840, 985
Iudaism 1, 36
J
Japonez 124
K
Kiev, 13, 350
L
Latin, 109
Lituania 243
M
Mahomedanii 244
Moldova 195, 1015, 1322
P
Popolia 278
Petrograd 258, 259, 284
R
Romani 3
Românesc, 137, 346
Români 150, 207, 355
România 7, 9, 10, 13, 14, 19, 39, 41, 48, 100, 120, 178, 180, 191, 218, 219,
227, 241, 275-279, 288, 334, 353, 361, 497, 510, 520, 522, 531, 650,
1287, 1299, 1328, 1352, 1430, 1432, 1434, 1439, (1644, rus.)
România Mare 301
Ruşi din Siberia 68, 84, 241
Rusia şi ruşii 13, 39, 48, 99, 113, 124, 140, 156, 160, 220, 244, 249, 253,
260, 271, 273, 277, 281, 289, 299, 316, 356, 501, 638, 775
S
Siberia 12, 68, 177, 319, 1539
Soroca 15, 19, 499, 522, 643, 1191
289
T
Transilvania 522
U
Ucraina 13, 269, 275, 278, 292, 293, 328, 353, 362
Ungaria 140
Unguri 74
Indexul periodicilor,
în care au fost publicate scrieri de C. Stere şi despre el
a) Alfabet latin
A
Academos (1522, 1569), (1570), (1590)
Adevărul 51-53, 67, 94, 367, 370, 400, 401, 406, 407, 409-411, 414, 416-
421, 423-438, 440-445, 454, 456, (568), (596), (611), (632), (636, 642),
(645-647), (654), (655, 662, 664, 667), (678), (680, 681), (690, 691),
(699), (701, 702), (732, 740, 750), (753, 754), (764, 769), (771, 772, 774),
(784), (786), (788), (792, 793), (795, 801), (816, 820), (821, 822), (839,
841, 843), (848, 849), (857, 860, 863), (886, 887), (898, 905), (907-909),
(913, 921, 925), (934
Adevărul literar şi artistic 452, 453, (670, 671, 674), (684), (687-689), (692,
700), (706, 707), (719, 933), (736, 738), (745, 752), (762, 766), (777,
789-791), (800), (815, 817-819), (844, 895, 850), (868), (871, 873, 874),
(899, 906, 946), (1254), (1427, 1428),
Alunelul 512
An (Ploieşti) (1360)
Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. Cuza” din Iaşi (1039)
Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova (1563)
Ancheta (708)
Anuarul Universităţii pe anul academic 1935-1936 (930)
Apostrov (1260)
Argeşi (1147)
Arhiva 91, 92, (558)
Astra (1300), (1398)
Ateneu (1217), (1226), 1265)
Aurora 374, 378, 381, 383, 389, 401, 405, 408, (617, 624,-627), (634), (639)
Azi (778)
290
B
Basarabia (revistă) 491, 498, 499, (1216), (1236, 1238), (1250, 1253)(1271,
1273), (1275, 1276), (1290), (1301), (1309, 1320, 1322), (1329); (1332,
1458)
Basarabia (ziar) 111, (1440)
Bilete de papagal (652)
Braşovul literar (785)
Buletinul cultural al Asociaţiei universitare „Frăţia studenţească” (711)
Buletinul oficial 190
C Caiete critice (1336)
Calendar Naţional-2005 (1503, 1574)
Calendarul bibliotecarului (1337, 1383)
Capitala (1482)
Caradaşca (869)
Cercetări filosofice (980), (981), (987, 988)
Chemarea (608, 613, 614)
Confluenţe bibliologice (1571)
Contemporanul (1103, 1154), (1356)
Contrafort 501, (1345, 1347), (1422, 1550)
Contrapunct (1221, 1297), (1297), (1304, 1374)
Convorbiri literare 488 (551), (580, 727, 728), (755, 962, 1099), (1161),
(1167, 1470), (1572)
Credinţa (805), (937)
Cronica (1037) (1052, 1053), (1063), (1097, 1106), (1145, 1189), (1213)
Cruciada românismului (876)
Cugetul 506, (1362, 1445), (1483), (1486)
Cultura Moldovei (990, 991)
Curentul (677, 746), (759), (807), (827
Curierul de Seară (1130, 1312(, (1313, 1315), (1349, 1397), (1435)
Cuvânt moldovenesc (648, 862)
Cuvântul 497, (637), (640, 663), (716), (717), (1259)
Cuvântul liber (633, 641), (781) (782), (856)
Cuvântul românesc (1340)
D
Datina (698)
Destin românesc (1448, 1614)
Deşteptarea (858)
Dezbaterile Adunării Deputaţilor 95, (564, 620)
Dilema (1433, 1487)
Dimineaţa (695), (720, 731, 744), (826)
291
Din trecutul nostru (761), (838)
Discobolul (748)
Dreptatea 412, 413, (560), (651), (714), (895)
Dreptul: Săptămânal juridic (1627)
E
Echinox (1024)
Epoca (573(, (578)
Era nouă (550)
Evenimentul 54-56, (554), (559-561), (574-577), (586)
Evenimentul literar 50, 58-60, 62, 63, 65, 66, 69-85, (1334)
Expres magazin (1325, 1328)
F
Facla (658, 666, 676), (787), (867), (875)
Falanga literară şi artistică (582)
Familia (779), (828), (914, 1230), (1298)
Făclia (675), (1200), (1240), (1283)
File de filozofie (1390)
Flacăra (1114), (1114), (1121)
Flamuri (802)
Florile dalbe 511, (1594)
Flux: Ed. De vineri (1447, 1476), (1477, 1605)
Forum (977)
G
Gazeta bibliotecarului (1601)
Gazeta literară (1004, 1006)
Gazeta ţăranilor 128
Gînd românesc (763)
Gîndirea (679), (747, 813)
Gîndul vremii (767, 864)
Glas tânăr (709)
Glasul Moldovei (1450)
Glasul naţiunii 500, 507, (1346), (1364), (1380, 1387), (1430, 1443)
I
Independenţa economică (829)
Izbânda (603-606), (609)
Î
Îndreptarea (602)
Însemnări ieşene 462, (840), (847), (900), (956, 959)
Întregirea (1255)
292
Învăţământul public (1195)
L
L’Independance Romaine 120
La zid (797)
Liberalul 164, (562)
Limba română (1404), (1435), (1437), (1599)
Literatorul (1293)
Literatura şi arta 483, (1168, 1211, 1212), (1251, 1262, 1282), (1286, 1291),
(1294, 1299), (1306), (1318, 1333, 1344), (1350, 1355), (1357, 1358),
(1373, 1382, 1399), (1519, 1602), (1604
Luceafărul (1048), (1092), (1095), (1102, 1148), (1150, 1152), (1218),
(1222, 1235), (1305)
Lumea (685), (722), (775), (776), (866, 870), (901, 904)
Lumea nouă 61, 86-90
Lumina 201-338, 340, 341, 344-365, (600)
Luminătorul (1520)
M
Magazin bibliologic (1395)
Magazin istoric (1041, 1061), (1175, 1192), (1223, 1285, 1609)
Manifest (783)
Manuscriptum 472, (1062), (1066-1070), (1072, 1075), (1080, 1087), (1087,
1123, 1125), (1206)
Meridianul Timişoara (1316)
Mesagerul (1439)
Metaliteratura: Analele Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creanga”
(1456, 1457), (1460-1462), (1471, 1488)
Miniaturi (749)
Mişcarea 173, 182, 187, 189, 192, 200, (585, 588-590)
Moldova 193, 195, 198, (1202), (1534, 1535), (1610)
Moldova literară 502, (1351), (1376
Moldova socialistă (1229), (1232)
Moldova suverană 505, (1302), (1384, 1386), (1536, 1537)
Momentul 339, 342, 343, (599)
Monitorul oficial 376, 377, 422, (563)
Munca 57, 64, 68, (549)
N
Natura 513, (553, 1510, 1517)
Noutatea (552, 1407)
Noutăţi editoriale (1201)
293
O
Opinia (553, 555-557(, (569, 574), (686, 723), (735, 742,751(, (780, 879),
(880), (1290)
Ora satului (1502, 1505), (1518)
Orizont (Timişoara) (1058)
P Pagini basarabene (861, 882)
Patria (631)
Patrimoniu (1257), (1311)
Pământ şi oameni (1372)
Presa Olteniei (804)
Prezentul (713)
Progresul social (718), (730, 734), (760)
Propaganda (supliment) 93
R
Rampa (703), (704), (823-825); (889, 903)
Ramuri (1008), (1231)
Revista asociaţiei învăţătorilor din oraşul şi judeţul Bălţi 455, (808)
Revista avocatului Poporului (1619), (1622)
Revista de filozofie (1009)
Revista de filozofie şi drept (1363), (1368)
Revista de istorie a Moldovei (1335)
Revista de istorie literară 504, (1141, 1174)
Revista de lingvistică şi ştiinţă literară 486, 487, 489, 493-495, (1197, 1198,
1330), (1480, 1492), (1513)
Revista de studii sociologice şi muncitoreşti (835-837), (846, 853), (878),
(888, 896, 897), (967
Revista fundaţiilor regale (794), (964)
Revista istorică.Seria nouă (1317)
Revista Moldovei (621), (622)
Revista naţională de drept (1501, 1607, 1608), (1611-1613), (1618, 1620,
1621), (1622-1626)
Revista română (Iaşi) (1419)
Revista societăţii Tinerimea română (743)
Revista Vremii (770), (814), (890-892)
România (1012)
România Km 0 (Baia Mare) (1455)
România literară 473, (724-726), (1078, 1082-1084), (1111), (1117, 1151),
(1173), (1177, 1215, 1219), (1224, 1225), (1307, 1308, 1410), (1098
S
Sămănătorul (565)
294
Săptămîna 505, (1098, 1339, 1371), (1400, 1401), (1426, 1429), (1431,
1444), (1453, 1463), (1491, 1539-1543), (1575), (1628)
Secuimea (690)
Sfarmă piatră (834(, (916, 917)
Sfatul Ţării (607, 610, 612)
Societatea de mîine (693), (796), (851)
Sociologia românească (1295)
Sport Turism (1338)
Steagul (601)
Steua (1209), (1210)
Studii şi cercetări istorice, literare şi folclorice (983)
Studii şi cercetări ştiinţifice (1038), (1054)
Suflet nou (881)
Ş
Ştiinţa (1279, 1310)
T
Timpul (Chişinău) (1606)
Timpul (România) (1281)
Timpul: Cotidian naţional (1616)
Timpul de dimineaţă 510, (1516)
Tineretul Moldovei 508, (1233), (1385)
Tyrageţia: Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei (1348, 1587)
Tribuna (1144), (1280)
Tricolorul (1228), (1234)
Trivalea (806), (877)
Ţ
Ţara (1411), (1417)
Ţara nouă (615, 618)
U
Ulise (756, 757)
Universul 188, (657, 893)
V
Viaţa (970, 971)
Viaţa Basarabiei (revistă) 457, (682), (705), (721, 810-812), (831-833),
(842, 852), (865, 883, 884), (894), (910-912), (915, 957, 958)
Viaţa Basarabiei. Seria nouă (1562)
Viaţa Basarabiei (Ziar) 371-373, 375, 379, 380, 382, 384, (643, 659), (660,
661), (665, 668)
Viaţa literară (758)
Viaţa românească 96-110, 112-119, 121-127, 129-163, 166, 168-172, 174,
176-181, 183-186, 191, 194, 196, 197, 199, 366, 368, 369, 385-388, 390-
295
397, 399, 402-404, 415, 451, 458, 459, 461, 466-471 (566), (572), (587),
(591, 592), (595), (597, 598), (616, 635), (649, 650), (656, 672, 673),
(712, 729, 737), (773, 799), (809, 872), (918, 919), (922-924), (926, 927,
929), (931-933), (935, 936), (938-945), (947-951), (961, 982, 993), (994,
995), (997, 999), (1016, 1018), (1036, 1047), (1050), (1060), (1220, 1378
Viaţa satului (1343, 1353), (1359, 1361), (1366, 1370)
Viitorul 165, 167, (570), (571), (583)
Voiaj (765)
Vremea (696), (697, 741), (798), (854), (855)
Z
Zările 449, 450
b) Alfabet rusesc
Б
Бессарабская почта (1642)
В
Вечерний Кишинэу (1657), (1658-1660), (1662)
Г
Голос народа (1656)
Горизонт 516, (1650)
З
Земля и люди (1661)
К
Каторга и ссылка (1640
Кодры (1647)
Красная Бессарабия (1641, 1643)
М Молдавия литературная: Кодры 517, (1653, 1664)
Молдавский исторический журнал (1654)
Н
Народное образование (1652)
Независимая Молдова (1667)
Нистру 478, 485, (1158-1160), (1162, 1165, 1166), (1170, 1171), (1180,
1182, 1186)
О
Оризонтул 479, 482, (1163)
П
Педагогул советик (1187)
Р
296
Румынская литература (1655)
С
Сов.Молдавия 518
Сфатул Цэрий 514, 515, (1634-1639)
Т
Тинеримя Молдовей 484, (1188)
Ю
Юридический мир (1668)
X. ADDENDA
Din opera protagonistului
Poporanismul
Poporanismul ca fenomen social mai întins şi mai însemnat s-a născut
în Rusia. Pentru ce găsim de cuviinţă a răsădi la noi, sub ceriul senin al
României, această floare răsărită sub „ceriul de plumb” al ţării întunericului,
şi al Geriului, în atmosfera înăbuşitoare a unui despotism fără seamăn?
Nu putem răspunde dacă nu vom analiza mai întîiu condiţiile sociale, în
care a apărut poporanismul – astfel vom înţelege ce este el.
Faptul cel mai caracteristic al Rusiei contemporane este contrastul
enorm între starea intelectuală şi socială a păturilor de jos, care n-au ieşit încă
din faza barbară cu toate prejudiciile şi lipsurile ei, căci abia acuma intră în
faza capitalistă a producţiei şi cari în relaţiile lor sînt acuma încă stăpînite de
formele unui comunism decăzut şi ale economiei naturale, dintr-o parte, şi
între aspiraţiile şi idealurile aşa-numitei pături culte – dintr-alta. Această
pătură, stînd la înălţimea culturei şi civilizaţiei popoarelor celor mai înaintate
din Europa, avînd mintea îmbogăţită cu toate datele ştiinţei şi filozofiei,
simţind o nevoie arzătoare de un traiu mai omenesc, se vede de fapt lipsită de
orice drept, urmărită cum se urmăresc numai fiarele sălbatice, redusă la o
vegetare păcătoasă; şi ea se uită împrejuru-i, vede că nu poate aştepta ajutoriu
de la nimene, nicăierea nu poate găsi vreo zare de scăpare; chiar masele
muncitoare, singurele pe cari dînsa s-ar putea rezema într-o încercare de a
răsturna actuala stare de lucruri şi cari sînt încă mai nenorocite decît dînsa –
zac într-o toropeală: ele n-au ajuns încă la acea fază cînd muncitorimea
cîrmuieşte mersul evoluţiei sociale.
Astfeliu s-a născut acea atracţiune uimitoare a păturii culte către
„popor” care s-a manifestat în anii de după 70 prin „mersul în popor” al
tinerilor culţi şi entuziaşti. Nu voiu urmări această mişcare, pentru că aceasta
iese din cadrul articolului meu. Voiu arăta însă o particularitate care
deosebeşte mişcarea rusească de toate celelalte. Idealul celor dintîi
297
poporanişti a fost socialist şi nici n-a putut fi altul pentru că: 1) ştiinţa şi
filozofia europeană, ca şi istoria tuturor suferinţelor maselor muncitoare din
Apus, le dădea în socialism o singură formulă, care a putut ţinea piept tuturor
atacurilor şi criticilor şi 2) pentru că singura clasă în Rusia, ale căreia interese
coincideau perfect cu ale lor, era muncitorimea. însă, pe cînd în Europa, dacă
vreun om din păturile superpuse îşi însuşea interesele muncitorilor şi se punea
în fruntea lor, el nu avea alt rol decît acela al unui mandatariu, după el stăteau
masele proletariatului organizat şi conştient care de fapt îi controlau şi
diriguiau, el nu putea avea înrîurire decît întru atîta, întrucît împărtăşa
vederile şi tendinţele proletariatului. Adesea chiar proletariatul se organiza şi
lucra cu totul nepotrivit schemelor doctrinarilor şi teoreticienilor lui, şi pe
urmă chiar impunea lor, silindu-i de a recunoaşte că nu cu dînşii a fost
dreptatea, în Rusia, dimpotrivă, masele muncitorilor sînt inerte şi nepăsătoare,
ele n-au măcar concepţia progresului şi socialismul vine la dînsele de sus prin
propaganda tinerilor culţi, cari încearcă să le lumineze şi să le organizeze.
Entuziasmul şi devotamentul acestor tineri apostoli ai socialismului în
Rusia au creat acolo o atmosferă cu totul deosebită mai în toată pătura cultă şi
toată literatura de admiraţiune şi dragoste pentru popor.
Acesta şi este poporanismul. El e mai mult un sentiment general, o
atmosferă, cum am zis, intelectuală şi emoţională, decît o doctrină şi un ideal
bine hotărît; analizîndu-l, putem scoate din el următoarele elemente
constitutive: iubirea nemărginită pentru popor – sub care se înţelege
totalitatea concretă a maselor muncitoare şi producătoare – apărarea devotată
a intereselor lui, lucrarea entuziastă şi sinceră spre a-l ridica la înălţimea
unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat, iar ca substrat teoretic
putem arăta ideea: 1) că poporul numai el singur are dreptate, că el veşnicul
martir, veacuri întregi a muncit şi a vărsat sîngele său pentru a ridica pe
umerele sale întreaga clădire socială, şi 2) că toate păturile superpuse au, din
pricina aceasta, faţă cu poporul o datorie atît de mare, că dacă ar dori sincer
să o plătească, n-ar putea, cu toate jertfele, cu tot devotamentul şi abnegaţia
lor, să plătească măcar procentele. Aceste idei au fost formulate în celebrele
„scrisori istorice" ale lui Mirlov (P. Lavrov, cunoscut emigra[n]t rus din
Paris).
Din cele spuse reies două fapte: 1) că poporanismul în Rusia se
datoreşte împrejurărei că ideile, crescute în Europa pe baza mişcărilor
muncitorimei, s-au întrodus acolo prin pătura cultă şi 2) că poporanismul, ca
fenomen social, e şi mai îngust şi mai larg decît socialismul. Mai îngust,
pentru că cuprinde numai pătura cultă, muncitorii şi ţăranii socialişti vădit că
nu pot fi şi nu-s poporanişti, şi mai larg, pentru că, dacă toţi socialiştii din
pătura cultă sînt poporanişti, nu toţi poporaniştii sînt socialişti, deoarece,
298
pentru a fi socialist, nu poporanist, pe lîngă elementele arătate mai sus, ar
trebui să aibă încă ceva, o teorie istorico-socială şi un ideal foarte bine hotărît.
Într-un articol următoriu vom vedea ce lumină aruncă toate acestea
asupra poporanismului în România.
„Evenimentul literar”, anul I,
nr. 15, din 28 martie 1894
Reprodus din: Stere C.. În viaţă, în literatură… Cartea a cincia / Ed.
Îngr. Şi note de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 17-19. – (Scrieri V9.
„Poporul” în artă şi literatură
Într-un articol precedent („Poporanismul”,– „Evenimentul literar”, nr.
15) am arătat, că atracţiunea uimitoare a păturei culte din Rusia către popor se
datoreşte împrejurărei, că ideile născute în Europa pe baza mişcărilor sociale
de acolo au pătruns „ţara gerurilor şi a nihilismului” prin pătura cultă, care la
rîndul ei n-a putut găsi nicăieri nici un sprijin pentru a scăpa din starea-i
păcătoasă decît în popor, în masele muncitoare, atît de nenorocite şi hulite şi
ele, zăcînd într-o toropeală şi fiind foarte înapoiate din punctul de vedere
cultural şi social.
O singură privire asupra stărei de lucruri în România e de-ajuns, ca să
ne convingem, că e multă asemănare în această privinţă între Rusia şi
România.
Şi la noi toată viaţa noastră culturală şi socială e determinată de
curentele intelectuale şi sociale ale Apusului. Şi la noi elementele sănătoase
ale păturei culte, cari nu şi-au perdut cu desăvîrşire conştiinţa demnităţei
omeneşti şi nu s-au vîndut pentru vro fărîmătură de caşcavalul bugetar
bandelor de „acumulatori ai bogăţiei naţionale”, ce se numesc „partidele
noastre istorice” – şi la noi aceste elemente sănătoase n-au alt punct de
reazăm decît în muncitorimea, batjocorită şi prăpădită la noi dacă nu mai mult
decît în Rusia; şi la noi această muncitorime e cît se poate de înapoiată, şi
dacă elementele cinstite din pătura cultă la noi nu se trămit în Siberia, cauza
este, poate, numai că noi nu avem o Siberie, iar prigonirile noastre naţionale
contra ideilor „subversive”, nefiind de o brutalitate rusească, sînt destul de
simţitoare şi acute...
E un lucru firesc ca nişte condiţii asemănătoare să producă şi un rezultat
asemănătoriu. De fapt, avem şi noi un poporanism, deşi mai puţin energic şi
mai puţin pronunţat, ca în Rusia. Şi reamintesc, că „poporanismul” e mai mult
un sentiment general, o atmosferă intelectuală şi emoţională, decît o doctrină
şi un ideal bine hotărît; analizîndu-1, putem scoate din el următoarele
elemente constitutive: iubirea pentru popor – sub care se înţelege totalitatea
299
concretă a maselor muncitoare şi producătoare – apărarea intereselor lui,
lucrarea spre a-l ridica la înălţimea unui factor social şi cultural conştient şi
neatîrnat („Even. literar”, nr. 15).
În ordinea politică poporanismul se manifestă prin aplicarea vechiului
adevăr, că „nu omul e făcut pentru sîmbătă, ci sîmbăta pentru om”, factorul
determinant devin masele concrete ale muncitorimei, cu toate interesele ei
culturale, economice şi sociale – de cari trebuie să ţină seamă toate
programele politice – şi nici într-un caz aceste mase nu se pot considera ca un
simplu material de experientaţie pentru aplicarea formulelor abstracte a
vreunui program oarecare ar fi el: program pentru popor şi nu popor pentru
program.
Aici vrau să spun cîteva cuvinte despre rolul poporanismului în artă şi
literatură.
Am zis altădată, că tendinţele sociale ale unei creaţiuni artistice sînt
determinate mai mult de modul de a simţi al artistului, decît de teoriile sale
(„Motivele artei”.– „Ev. literar”, nr. 16); şi am văzut acum, că poporanismul e
mai mult un sentiment general, o atmosferă intelectuală şi emoţională. Astfel
se lămureşte, ce am înţeles noi, cînd am declarat („Ce cerem de la artişti” –
nr. 12), că în poporanism se rezumează minimul de cereri, pe care-1 putem
face artiştilor, adică: apreciind tendinţele sociale ale vreunei creaţiuni din
punct de vedere moral şi social, noi ne vom conduce de criteriul poporanist.
Şi dacă vom găsi că opera artistului respiră de ură sau indiferenţă faţă cu
masele poporului, că tendinţele lui sînt vrăjmaşe intereselor şi năzuinţilor
muncitorimei, ca departe de a contribui la înălţarea acesteia, creaţiunea sa
împrăştie dispreţul pentru dînsa, o înjoseşte şi seamănă desfrîul şi putrejunea
morală, noi, fără să-i contestăm talentul sau geniul, dacă le are, vom declara
fără şovăire că această operă e imorală şi antisocială, să nu fie cu bănat celor
cu „arta pentru artă...”.
Poporanismul în literatură are două manifestări principale: 1) el ne face
pe noi să iubim poporul şi să-1 cunoaştem mai bine; el contribuie direct la
luminarea şi ridicarea poporului, prin o literatură adevărat populară.
Dacă cineva şi acum va crede că asemenea tendinţi ar înjosi literatura şi
ar izgoni-o din sfera-i adevărată a „eternului frumos”, noi nu vom mai discuta
cu dînşii, de vreme ce, desigur, niciodată nu ne vom putea înţelege: vorbim în
două limbi cu totul deosebite...
„Evenimentul literar", anul
I,
nr. 19, din 25 aprilie 1894
Reprodus din : Stere C. În viaţă, în literatură… Cartea a cincea / Ed.
Îngr. Şi note de V. Badiu. – Ch., 1991. – P. 22-23. – (Scrieri V).
300
Evoluţia individualităţii şi noţiunea
de persoană şi drept
Studiu sociologic şi juridic
(Teză de licenţă în drept*2)
„...Denn in der That ist die Rechts-
wissenchaft der hervorragendsten. Na-
tionen in socialer Beziehung den An-
forderungen der Zeit nicht ein mal in
dem dürftigsten Masse gerecht gewor-
den.”
Dr. A. Menger, „Ueber die socialen
Aufgaben der Rechtswissenschaft”
D-nei Maria C. Stere
Poate vei găsi, că e un sentimentalism de rău gust şi ne la locul lui de a-
ţi afişa astfel numele în public. Dar pentru o viaţă întreagă de suferinţi şi
chinuri, jertfită mie, acesta este singurul omagiu ce ţi-1 pot aduce. Cînd
tînără, aproape copilă, te-ai despărţit de ai tăi şi ai plecat din ticnitul Chişinău,
spre a căuta sub un cer străin şi duşmănos, pe ţărmurile Oceanului îngheţat,
pe un osîndit, pe un izgonit din viaţa civilizată, vechiul tovarăş al jocurilor de
copilărie,– atunci n-ai putut nădăjdui, că vor veni zile mai fericite. Acum,
cînd se pare, că vîntul soartei începe să bată în altă parte, primeşte, fără a te
supăra, această dedicaţie.
C. G. Stere
Prefaţă
Printr-un capriciu al soartei am intrat la universitate, după multe şi lungi
tribulaţiuni, la o vîrstă, în care de obicei tinerii părăsesc deja băncile şcoalei şi
întră în lupta vieţei. Acest fapt mi-a impus nişte îndatoriri mai mari, decît se
poate pretinde de obicei de la un student. Am căutat să fac, după puterile
mele, faţă acestor îndatoriri, şi în timpul cît am audiat cursurile universitare şi
prin această teză de licenţă. Dacă am reuşit, pot judeca profesorii mei mai
bine decît mine.
Dar aceeaşi situaţie excepţională mă îngăduie să spun cu toată
sinceritatea cîteva cuvinte asupra organizaţiei instrucţiei noastre superioare.
2 Iaşi, Tipografia H. Goldner, str. Primăverei, 1897.
301
Condiţiunile în care s-a născut şi s-a dezvoltat instrucţia superioară în
România – necesitatea de a satisface grabnic nevoile practice ale unui stat
tînăr, de curînd întrat în făgaşul statelor occidentale; trebuinţa imediată [... de]
primari, judecători, advocaţi şi alţi specialişti cu oarecare pregătire pentru
activitatea şi practica lor – explică şi justifică pe deplin faptul că universităţile
noastre au avut pînă acuma o direcţie prea practică. Ele, sub presiunea
împrejurărilor, fatal au luat mai mult înfăţişarea unor şcoli speciale, ceea ce
nemţii numesc Fachschule, un fel de scoale profesionale superioare. Din
cauza aceasta, la noi cursurile care au numai un interes general ştiinţific
adesea lipsesc cu totul sau sînt foarte reduse; aşa, de pildă – ca să vorbesc
numai de facultatea juridică din Iaşi – aci lipsesc cursurile de drept
comparativ, de istoria dreptului şi a instituţiilor, de sociologie3; iar cursurile
de economie politică şi de finanţe sînt unite într-o singură catedră, predîndu-
se amîndouă numai un singur an; asemenea filozofia dreptului se ceteşte
numai un an; şi întreg studiul dreptului e înghesuit numai în 3 ani ş.a.m.d.
Cred că a venit vremea ca această stare de lucruri să fie schimbată. În
faza actuală a vieţei noastre naţionale, nu mai e atîta zor de a avea un număr
oarecare de specialişti diplomaţi, cît se simte o nevoie urgentă de a crea o
adevărată cultură naţională, de a sădi adînc în tînără societate românească
interese intelectuale generale şi ştiinţifice, ca să se poată naşte la noi în ţară
un mediu în adevăr cult şi civilizat. Şi acest lucru nu se poate face, decît
creîndu-se în universităţile noastre adevărate focare puternice de cultură
ştiinţifică generală. D-l Tache Ionescu, fiind ministru de instrucţie, a spus
odată în cameră următoarele frumoase şi adevărate cuvinte: „Numai atunci
ţara noastră va însemna ceva în concertul statelor culte şi civilizate, cînd la
tezaurul comun al omenirei, vom aduce şi noi partea noastră. O idee, un
sistem filosofic, o credinţă, o descoperire, o operă de artă, trebuie să aducem
şi noi obolul nostru în avuţia comună a omenirei civilizate din care de atîta
vreme consumăm. Un popor nu-şi ia rangul printre popoarele mari decît
atunci cînd încetează de a fi numai un popor de consumatori şi devine un
popor de producători şi din punctul de vedere intelectual artistic.4
Dar acest vis se va putea realiza numai atunci, cînd va încolţi în ţară o
viaţă intelectuală proprie, o cultură, care ar prinde adînc rădăcini în societatea
noastră. Şi pană cînd universităţile noastre vor urmări numai scopuri practice
şi nu vor ajunge focare de cultură ştiinţifică generală, nu se va putea crea nici
o atmosferă de înalte interese intelectuale şi artistice; acei puţini, cari se pot
3 La Universitatea din Bucureşti a fost deschis anul acesta un curs de sociologie de către
eminentul profesor al facultăţii de litere, d. C.Dimitrescu-Iaşi. Ar fi de dorit ca acest curs să
fie obligatoriu şi pentru studenţii în drept. 4 Vezi discursul d-lui Tache Ionescu, rostit în şedinţa camerei din 17 martie 1895 cu
ocazia discuţiunei asupra budgetului instrucţiunei publice.
302
adăpa la izvoarele ştiinţei europene, se vor perde în mijlocul indiferenţii
publice, fără să găsească în ţară tradiţii de cultură şi un mediu potrivit pentru
a-i îmboldi la muncă ştiinţifică; universităţile vor urma să pregătească
specialişti mai mult sau mai puţin iscusiţi, dar nu vor putea să servească
intereselor generale ale ştiinţei şi ale civilizaţiei.
Mai mult. Reforma instrucţiei noastre superioare se impune nu numai
din acest punct de vedere, spre a putea şi ţara noastră contribui la tezaurul
comun al omenirei civilizate, ci şi din punctul de vedere al intereselor noastre
interne, al vieţei noastre politice şi naţionale. La fiecare pas auzim plîngeri, că
luptele noastre politice sînt atît de des lipsite de seriozitate şi sinceritate... Dar
dacă luptele politice sînt o necesitate a vieţii politice moderne, caracterul lor
nu se poate schimba decît cu ridicarea nivelului cultural şi ştiinţific în clasele
diriguitoare. Orice s-ar zice, ştiinţa în sine are înrîurire moralizatoare şi
înălţătoare. Şi din acest punct de vedere, se impune reforma mai ales a
facultăţilor juridice din cari cu deosebire ies viitorii oameni politici: advocaţi
în toate statele cu regim parlamentar dau majoritatea luptătorilor pe terenul
politic. Direcţia exclusiv practică a facultăţilor juridice va contribui la crearea
unor generaţii de oameni politici înguşti, fără vederi generale adînci, fără
orizonturi largi, într-un cuvînt, prea... practici...
Dar, mi se va zice poate, nu va suferi oare pregătirea practică?
Răspunsul e scurt: universitatea nici nu poate da o pregătire practică serioasă,
nici nu e aceasta misiunea ei. O pregătire practică serioasă nu poate da decît
organizaţia raţională a stagiatului, iar universitatea trebue să rămîe în
conformitate chiar cu numele ei (Universitas), numai un focar de cultură
generală ştiinţifică, care să poată servi de bază solidă pentru activitatea
ulterioară a unui cetăţean luminat şi profesionalist conştiincios.
Astfel, cred, între reformele cele mai urgente se impune sporirea anilor
de studii universitare pînă la patru, adăugîndu-se cursuri cu interes general
ştiinţific, care încă lipsesc şi lărgindu-se acele, cari sînt încă prea reduse.
Venind la teza de faţă, trebue să spun, că timpul nu mi-a permis s-o fac
aşa cum mi-ar fi cerut inima. Aş fi voit să-mi iau un subiect pur sociologic,
fiindcă îmi adunasem un material însemnat în această ramură de cunoştinţi,
căreia am consacrat mai mulţi ani de muncă. Dar regulamentul în vigoare al
facultăţii noastre nu permite. Astfel n-am putut nici utiliza în totul materialul
sociologic adunat, nici n-am putut – în cele cîteva luni pe cari le-am putut
consacra pentru subiectul atît de vast al tezei mele – să dau dezvoltarea
necesară chestiilor pur juridice. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să-mi
uşurez sarcina: acolo unde am fost silit să emit păreri, cari se puteau părea
cam riscante, am căutat, unde era cu putinţă, în loc să mă întind în dovezi,
cari ar fi cerut prea mult loc şi timp să mă sprijin pe scrierile autorităţilor
recunoscute în ştiinţă, chiar dacă în multe privinţi mă deosebeam în vederi.
303
Acelaşi lucru l-am făcut, chiar în privinţa dreptului roman primitiv, deşi
cunosc, că – „quod textibus non possumus, id testi-bus velle convincere” –
este o procedare de mult condamnată, ca „perpetua pestis in jure nostro”, dar
altfel ar fi trebuit să mai lucrez încă cel puţin un an la teza mea de licenţă. Din
această cauză expunerea a ieşit prea împestriţată cu note şi citaţii.
Astfel prezint această scriere mai mult ca un plan pentru o lucrare
viitoare – ca un program, în care adesea sînt silit numai să emit o părere, fără
să o dovedesc pe deplin. Dacă, cum sper, în viitor mă voiu afla în condiţii mai
prielnice pentru munca ştiinţifică, decît pînă acum, voiu relua acest subiect
pentru o tratare mai aprofundată.
De asemenea, trebuie să cer scuze, dacă stilul pe alocurea se va părea
cam greoiu şi fraza necorectă. Născut şi crescut într-o provincie românească
subjugată – care de aproape un veac a fost cu desăvîrşire sustrasă oricării
înrîuriri culturale din ţara-mamă, în care nu e permis să între măcar un
abecedar românesc şi în care limba românească se vorbeşte şi astăzi aşa cum
se vorbea în Moldova de oamenii inculţi acum un veac – am fost nevoit în cei
3 – 4 ani să mă pun la nivelul tuturor progreselor realizate de atunci în limba
literară. Oricîtă bunăvoinţă şi muncă aş pune, n-am putut încă reuşi.
*
Cu această ocazie să-mi fie ertat încă cîteva cuvinte pro domo: simt
nevoia de a le spune în momentul acesta, cînd se începe pentru mine o viaţă
nouă.
Am intrat în ţară, ca un naufragiat, care – după ce şi-a încercat puterile
într-o luptă îndrăzneaţă şi inegală cu furtunile groaznice ale oceanului
zbuciumat al vieţei – învins, părăsindu-şi barca zdrobită, vine înot la un ţărm
necunoscut, şi, rupt de oboseală şi de răni sufleteşti, caută un adăpost de
odihnă, fără nădejde că va mai putea lua o dată parte activă în luptele vieţii şi
să mai fie de un folos fraţilor săi de suferinţă şi lupte.
Deşi român de origine şi cu multe legături de înrudire prin toată ţara, n-
am cunoscut-o deloc, n-am fost niciodată în ea; şi, după atîtea lovituri crude
ale soartei şi deziluzii, mă temeam că voiu fi primit cu răceală şi neîncredere.
Dar de la cei dintăi paşi, făcuţi pe pămîntul românesc, după primirea
călduroasă şi frăţească pe care mi-au făcut-o cu toţii, m-am convins că m-am
înşelat; după îmbrăţişarea de frate, dată mie de unul dintre viitorii mei
profesori – cel dintăi, cu care am avut ocazia să fac cunoştinţă – am simţit cu
toată firea mea că sînt în ţara mea, între fraţi.
Nu-i voiu numi aci pe toţi aceia, cari au întins mîna lor de simpatie unui
pribeag. Nu-i poate măguli tipărirea numelui lor într-o prefaţă la o teză de
licenţă. Dar să ştie, cu toţii că în inima mea recunoscătoare sînt adînc
întipărite imaginile lor.
304
Şi nu voiu dezminţi această încredere şi simpatie. Cu teza de faţă
părăsesc băncile şcoalei şi întru pe arena vieţii... Din nou întreagă mi se
impune datoria de a lucra, după măsura modestelor mele puteri, la binele şi
propăşirea neamului meu oropsit şi, după măsura priceperii mele, la realizarea
marilor idei de Dreptate, Libertate şi Frăţie.
Nu cunosc încă bine condiţiile reale ale ţării; cu toată rezerva, pe care
mi-am impus-o din această cauză, am putut să greşesc, şi, cu siguranţă, voiu
mai greşi încă mult. Dar de un lucru pot asigura, că totdeauna am fost şi voiu
fi de bună credinţă, năzuind numai către Adevăr şi Dreptate.
CAP. 1
INTRODUCERE
Starea actuală a ştiinţei dreptului
Nu cred să existe vreo altă ramură de cunoştinţi omeneşti, în care „cei
chemaţi” să o cultive, să fie atît de mulţi, ca în ştiinţa dreptului. Teoreticienii,
scriitorii de tractate voluminoase şi advocaţii practici, profesorii universitari
şi oamenii de afaceri, judecătorii şi politicienii, filosofii şi legislatorii – toţi
sînt, sau trebuie să fie, competenţi în materia dreptului. Literatura juridică a
luat o aşa întindere, încît, desigur, nu mai este cu putinţă încercarea măcar de
a o cunoaşte toată.
Tot scrieri „mari”, fără fund şi margine, în volume nenumărate... şi
totuşi, e un fenomen general sentimentul unei adînci nesatisfaceri cu starea
ştiinţei dreptului la toţi aceia, cari s-au gîndit de a trata ştiinţificeşte, în sensul
adevărat al cuvîntului, vreo chestie oarecare de drept. în această privinţă e un
adevărat „embarras des richesses” în mărturiile oamenilor competenţi. Aşa,
savantul profesor al Facultăţii juridice din. Viena, Dr. Anton Menger, numit în
1895 rector al universităţii din această capitală, spune că „în realitate ştiinţa
dreptului chiar la cele mai înaintate naţiuni nu e la nivelul cerinţelor
timpului”5: Îacepînd de la revoluţiunea cea mare franceză, istoria pune
înaintea legislatorului o mulţime de întrebări cu totul nouă, dar „faţă cu aceste
întrebări, cari întrec toate celelalte în însemnătatea lor teoretică şi practică,
ştiinţa dreptului a rămas cu un secol întreg în urmă”, (blickt die
Rechtswissenschaft der Culturvölker geradezu aut ein verlorenes Jahrhundert
zurück)6.
5 Dr. Anton Menger, Ueber die socialen Aufgaben der Rechtswissenschaft; Wien und
Leipzig, 1895, p. 5. Sunt interesante şi celelalte lucrări ale acestui savant: „Das bürgerliche
Recht und die besitzlosen Volkslassen (Tübingen, 1890) şi „Das Recht auf den vollen
Arbeitsertrag” (Stuttgart, 1891) (Zweite Auflage). 6 Ibidem, p. 15.
305
Încă mai hotărîtor vorbeşte Rudolph von Ihering, incontestabil cel mai
genial7 dintre toţi juriştii moderni: „Aspectul rudimentar al dreptului,– spune
dînsul, – şi caracterul lucrărilor asupra lui sînt astfel, o mărturisesc, că
entuziasmul nostru se poate numai răci. Nimene nu s-a gîndit pînă acuma să
pătrundă în aceste adîncimi. Înşişi juriştii romani nu ne-au netezit măcar
drumul, dînşii s-au ţinut numai la partea practică a dreptului... la ei lipseşte
orice critică a dreptului existent, din punctul de vedere legislativ... Cine va
crede, că ştiinţa modernă nu a pătruns încă pînă în fundul acestor chestii (de
drept)? Timpul desigur, nu i-a lipsit; însă pot să afirm, fără nici o prezumţie,
că tot ce a făcut dînsa în această ordine de idei e fără însemnătate. Făcînd
cercetările, a căror rezultate vor fi expuse în urmă, eu m-am putut convinge,
că am explorat un pămînt cu totul virgin, care ascunde în sînul său nişte
bogăţii a căror existenţă n-a fost încă măcar bănuită”8... Aceste constatări de
pe la sfîrşitul volumului IV din „der Geist des romischen Rechts” asupra
ştiinţei dreptului în general, sînt coroborate de afirmările asupra ştiinţei
dreptului roman, în special, de pe la începutul volumului I: „Să o spunem
drept: neglijenţa în această materie nu dovedeşte lipsa de voinţă, ci neputinţa.
Ceea ce lipseşte jurisprudenţei noastre romaniste... este capacitatea
subiectivă şi aparatul ştiinţific obiectiv... Cine vra să măsoare, trebuie să aibă
o măsură, şi măsura pentru a judeca vreun drept particular ne o poate da
numai doctrina asupra naturei dreptului în general şi asupra formei, în care
această natură se manifestă. Dar cîte instrumente lipsesc acestei doctrine!
Ştiinţa modernă a dreptului ne oferă pentru o astfel de intreprindere numai un
capital cu totul mic de noţiuni şi de consideraţiuni. Mai mult de cît oricine am
suferit, în cursul lucrării mele de această sărăcie”9
E interesant, că, după Ihering, a apărut în ţara noastră o carte asupra
dreptului roman, al cărei „autor are,– după cum se exprimă d-sa, – pretenţia
esorbitantă de a fi dezlegat în întregul său” problemul dreptului roman şi „a
cărei valoare constă... şi într-aceea că părţile ei dovedesc pretutindene o
concepţie originală singură conformă cu realitatea istorică şi cu cea pe care au
avut-o romanii”10
... Şi dl Lupu Dichter judecă cum urmează: „jurisconsulţii
tuturor timpurilor... au crezut că corespund misiunei lor ştiinţifice ocupîndu-
se esclusiv cu comentarea legilor” ... ori s-au pierdut în teorii filosofice ce n-
au dus şi nu duc la vreun rezultat practic sigur şi indiscutabil... şi timp de
7 Cf., de pildă, părerea celebrului jurisconsult englez(american) O.W.Holmes, The
Comon Law (London, 1887), p. 208. 8 Ihering, Der Geist des römischen Rechts (citez după traducerea franceză de
Meulnaere), vol. IV, p. 307. 9 Ibidem, vol. I, p. 22-23.
10 Lupu Dichter, Ştiinţa dreptului: Bucureşti 1896, prefaţa, p. VI-VIII.
306
şeaptesprezece secole ştiinţa dreptului se află într-un cerc vicios, explicînd
vecinic necunoscutul prin necunoscut”...11
Iată şi apreciarea unui sociolog modern, jurist şi dînsul: „Nici filosofia
dreptului, nici în genere obicinuita tratare a dreptului în ştiinţă nu ne pot
satisface: plictiseala şi desgustul sînt unicul rezultat al muncei de veacuri
întregi a scoalelor juridice” (Ueberdruss und Eckel das Facit der ganzen
Jahrhunderte alten Arbeit der rechtsphilosophischen Schulen ist.12
La nevoie s-ar putea îngrămădi pană la infinit citaţii asemănătoare în
contra ştiinţei dreptului din scrierile juriştilor şi cugetătorilor din toate
timpurile, începînd chiar cu Ciceron.13
Toate aceste imputări se adresează de obiceiu diferitelor direcţiuni sau
şcoli în ştiinţa dreptului, cînd o individualitate ştiinţifică, mai mult sau mai
puţin puternică, încearcă să pue bazele unei direcţii sau scoale nouă. Oricîtă
dreptate ar fi în cazuri izolate în atacurile îndreptate în contra diferitelor şcoli
juridice, cred însă că starea adînc nesatisfăcătoare a ştiinţei dreptului izvoreşte
nu atît din greşelile cutărei sau cutărei şcoli juridice, cît din condiţiunile
generale în care se află însăşi ştiinţa dreptului ca atare, din situaţia ei în
mijlocul celorlalte ştiinţe – situaţie care fatal o condamnă la pipăiri în
întuneric, lăsînd-o fără fir conducător în labirintul fenomenelor sociale şi
juridice.
Înaintea ştiinţei dreptului stau două probleme deosebite, dar strîns,
organic legate între ele.
Mai întăiu, ştiinţa dreptului este o ştiinţă eminamente practică, în sensul
kantian al cuvîntului: ea trebue să pună norme pentru viitor, trebuie să
corespundă scopurilor, pe care şi le propune societatea; ea, într-un cuvînt, se
adresează legislatorului; şi, după cum spune A.Menger: „Ochiul unui
adevărat legislator e neclintit îndreptat spre viitor”14
. De aceea ideea scopului
urmărit de societate e atît de predominantă în drept, încît Ihering s-a crezut
îndreptăţit să pună pe frontispiciul lucrării sale principale, ca motto,
cuvintele: „Der Zweckist der Schöpfer des ganzen Rechts” (scopul este
creatorul întregului drept)15
. Dar ideea scopului, întrucît ea dirigueşte orice
activitate omenească, intră în domeniul „raţiunei practice” (Kant), în
11
Ibidem, p. 1-2. Astfel stînd lucrurile, dl. L. Dichter îmi va ierta „pretenţia esorbitantă”
de a putea afirma aici, că şi după apariţia cărţei d-sale – de altfel în adevăr interesantă şi
„absolut originală” – starea ştiinţei dreptului nu s-a schimbat în mod sensibil. 12
Dr. L. Gumplowicz, Grundriss der Sociologie, Wien 1885, p. 189. 13
Cf. Pro Murena, c. 11, 12; De leg. II c. 19; In Verrem II 2, 12; v. la ihering, Geist d. R.
R. vol. III, P. 102; vol. IV, p. 1, 281-293. 14
Dr. A. Menger, Das bürgerliche Recht p. 15. 15
R. v. Ihering, Der Zweck im Recht, Leipzig, 1884 (Zweite Auflag) vol. I. p. VIII. Eu
pretutindene citez această lucrare capitală a lui Ihering, după a doua ediţiune, deoarece cea a
treia, apărută în 1893, nu o am la îndemînă.
307
domeniul filosofiei practice, şi chiar în domeniul „raţiunei pure”, al filosofiei
teoretice, întrucît este vorba de a stabili raportul care există în natură între
„cauză” şi „scop”, între „cauzalitate” şi „finalitate16
. Astfel, ştiinţa dreptului
e, în această privinţă numai aplicarea la o sferă specială a concepţiunei
filosofice asupra lumei şi vieţei. De aceea aproape toţi filosofii mari au avut şi
o concepţiune proprie asupra dreptului. Şi în această privinţă juristul fatal
trebuie să aştepte rezultatele muncei filosofilor.
Cea de-a doua problemă a ştiinţei dreptului – pur teoretică şi pozitivă –
este de a cerceta şi de a formula legile cari guvernează fenomenele juridice.
În concepţiunea cea mai largă a ştiinţei dreptului, ea poate fi definită, după
Ihering, ca „teoria echilibrului forţelor sociale, teoria echilibrului
spontaneităţii omeneşti”17
. „Πάντα Ρετ– spune Heraclit cel întunecat, totul
curge, totul merge şi nemic nu se opreşte; totul – este şi în acelaşi timp nu
este” (însuşite de Hegel: „Nichts und sein ist dasselbe”). Toate vieţuitoarele
se luptă, putem spune noi astăzi, şi nici omul nu face excepţie; în vîrtejul
luptelor sociale neîncetate, formele de raporturi sociale între oameni se fac şi
se desfac, dar în fiecare moment se poate găsi un echilibru oarecare nestabil;
şi acest echilibru se oglindeşte în sistemul dreptului contemporan. Fiind astfel
lucrurile, e vădit că ştiinţa dreptului nu poate fi decît o ştiinţă specială şi
16
Cf. A. Riehl, Der philosophische Kriticismus; Leipzig, 1879–1887, B. II, Th, II,
ultimul cap.: „Nothwendigkeit und Zweckmāssigkeit”, mai ales p. 336 şi urm. Cu această
chestie m-am ocupat în şirul de studii ce se publica acum în Arhiva din Iaşi sub titlul general:
„încercări filosofice”, unde vorbesc şi de starea nesatisfăcătoare a filosofiei contimporane în
această privinţă. Aceasta mă dispensează să insist aci mai pe larg asupra acestei chestii. Mă
voi mărgini cu cîteva citaţiuni din excursiunea, pe care o face în domeniul filosofiei generale
un jurist ca R. v. Ihering – citaţiuni cari coroborează părerile expuse de mine în studiile
citate.
În primul cap. al lucrării sale de căpitenie „Der Zweck im Recht” – cap. intitulat „Das
Zweskgesetz” Ihering stabileşte astfel deosebirea între „legea cauzalităţii” (Causalitătsgesetz)
şi „legea finalităţei” (Zweckgesetz): „Legea cauzalităţii sună: nici o întîmplare în lumea
externă a sensurilor nu poate fi fără o altă întîmplare, care o precede şi o determină, sau după
formula cunoscută: nici un efect fără cauză. Legea scopului sună: nici o voinţă sau, ceea ce
este acelaşi lucru, nici o acţiune fără scop” (p. 4 – 5, sublinierile aci şi mai jos sînt ale lui
Ihering), „Viaţa animală,– spune el pe urmă,– este afirmarea existenţei din propria-i putere
(volo, nu cogito, ergo sum), viaţa este stabilirea unui raport practic de scop între lumea din
afară şi fiinţa noastră proprie” (p. 9) Cauzalităţii în lumea externă noi opunem cauzalitatea
izvorîtă din voinţa noastră: „voinţa înseamnă puterea propriei cauzalităţi faţă de lumea din
afară” (p. 24). „De aceea voinţa este o putere în adevăr creatoare în lume... Pîrghia acestei
puteri este scopul. În scop rezidă (steckt) omul, omenirea, istoria. în cele două particole –
guia şi ut – se reflectează contrastul între cele două lumi: guia este natura, ut – e omul. în
acest ut se află dreptul omului la succesiune (Anwartschaft) asupra întregului univers, pentru
că ut înseamnă putinţa de a pune lumea din afară în raportul de scop către sine (Ich, eul) şi
acestui raport nu pun o margină nici Eul omului, nici lumea din afară...” (p. 25). 17
Ihering, Geist d. R.R., v. II, p. 24-33.
308
subordonată ştiinţei generale asupra fenomenelor sociale – sociologiei:
ştiinţei asupra structurei societăţilor (statica socială) şi evoluţiei lor (dinamica
socială). Sociologia cercetează, între altele, condiţiunile şi formulează legile,
după care se pot stabili în fiecare fază a evoluţiei sociale acele momente de
echilibru al forţelor sociale, a „spontaneităţei omeneşti” despre care ne
vorbeşte Ihering: iar ştiinţa dreptului cercetează condiţiunile şi stabileşte
legile după care aceste momente de echilibru se prefac în formele juridice –
fiecare principiu de drept nefiind decît o rezultantă a tuturor puterilor sociale
în luptă. „Dreptul,– spune Gumplowicz, – este o creaţiune socială, adică o
formă a împreună-vieţuirei, produsă prin ciocnirea grupelor sociale
eterogene şi neegale în putere”18
(sublinierile sunt ale lui Gumplowicz).
Astfel, ştiinţa, dreptului, ca o disciplină normativă, e în strînsă atîrnare
de filosofie, iar ca ştiinţă pozitivă e iarăşi în strînsă atîrnare de sociologie. Şi
ştiinţa dreptului nu se poate desăvîrşi pînă ce nu vom avea o filosofie generală
desăvîrşită şi o sociologie pozitivă şi necontestată.
Însă starea deplorabilă a filosofiei a ajuns un loc comun. Nu demult a
fost vremea cînd oamenii de ştiinţă au declarat un război făţiş în contra
oricărei filosofii, denunţînd-o ca un joc de cuvinte deşert şi periculos. Dacă
astăzi se observă oarecare îmbunătăţire, şi începe a se diferenţia o „filosofie
ştiinţifică” din nebuloasa metafizicei, totuşi sîntem încă departe de o filosofie
„desăvîrşită”19
.
Dar sociologia?
Sociologia, pur şi simplu, nu... există încă.
„Ea este,– după cum spiritual observă G. Tarde, _ un copil, pe care
savanţii au avut dibăcia de a-l boteza, înainte de a se fi născut”20
. Sociologii
sînt mulţi, dar din lucrările lor, oricît de însemnate ar fi unele chestii speciale
studiate de ei şi oricît de mult material ar fi adunat dînşii, pînă azi nu s-a putut
clădi încă ştiinţa generală asupra societăţei... Şi poate însuşi „fondatorul”
sociologiei, A. Comte – care a şi creat cuvîntul barbar latino-grec de
„sociologie”21
– a contribuit la acest rezultat negativ. Să ne oprim un moment
asupra acestei chestii, spre a arăta acea neconsecvenţă de logică a lui A.
Comte, care i-a falsificat clasificarea ştiinţelor şi a împedecat dezvoltarea
normală a sociologiei.
18
L. Gumplowcz, Grundriss, p. 189. 19
Fiindcă am scris despre această chestie aiurea, mă mulţumesc aici cu atîta. Vezi
Arhiva, nr. 2-4, 1897: C. Stere, „Încercări filosofice”. 20
C. Tarde, La Logique sociale, Paris 1895, p. V. 21
Termenul „sociologie” apare întăi numai pe pagina 200-201, vol. IV din „Cours de
phil. pos.” – înainte de această pag. şi pe deasupra paginilor, chiar după aceasta, stă în locul
lui „physique sociale”.
309
Iată şirul şi ordinea de ştiinţi admise în sistemul lui Aug. Comte:
matematica, astronomia (mecanica cerească), fizica, biologia (fiziologia) şi
sociologia (fizica socială)22
.
Toate aceste ştiinţi, după concepţia lor, trebuie să fie ştiinţi abstracte,
adică obiectul lor trebuie să fie nu grupele de fenomene concrete, ci nişte
grupe speculative de noţiuni abstracte. în adevăr, trecînd în revistă ştiinţele
din sistemul lui Comte, vedem, că, afară de sociologie, toate celelalte au la
bază noţiuni de cea mai înaltă treaptă de abstracţiune (atracţie, materie,
mişcare, energie, „afinitate chimică”, viaţă etc), şi lor li se poate opune seria
de ştiinţi concrete (geologia, mineralogia, botanica, zoologia, antropologia,
etc), cari au de obiect nu grupe speculative de noţiuni abstracte, ci direct
fenomenele concrete corespunzătoare. Deşi se înţelege, şi în ştiinţele
abstracte, ca şi în cele concrete, tot fenomenele concrete, în diferitele lor
combinaţiuni, servesc ca material pentru noţiunile lor; însă e aci o deosebire
de procedare şi mai ales de direcţie a cugetărei: în ştiinţile concrete centrul de
gravitate este în fenomenul concret în toată complexitatea lui plină de viaţă şi
culori, iar în cele abstracte – noţiunea cea mai abstractă asupra lumei.
Dacă ne întoarcem acum la sociologia, cum în realitate a conceput-o A.
Comte, vedem că în „Curs” ea singură nu este o ştiinţă abstractă, obiectul ei
nu este vreo grupă pur speculativă de noţiuni abstracte – să spunem
„socialitatea” – ci fenomenele concrete ale societăţii omeneşti (şi, în realitate,
A. Comte a ţinut seamă chiar numai de popoarele din apusul Europei)23
.
Astfel, drept vorbind, sociologia lui A. Comte este numai o parte a ştiinţei
concrete asupra omului, a antropologiei, şi exact ar fi trebuit să fie numită
„socio-antropologie”24
.
Această neconsecvenţă logică a lui A. Comte, confuziunea în clasificare
– adică introducerea în rîndul ştiinţelor abstracte a unei ştiinţi concrete asupra
22
A. Comte, Cours de philosophie positive – voi. I. p. 94 – 95. Se ştie, că A. Comte nu
admitea psihologia în sistemul său – lucru, pe care unii din urmaşii lui l-au îndreptat fără să
părăsească principiile fundamentale ale „filosofici pozitive. 23
Cf. M-Kovalevsky, Tableau des origines, etc, p. 2: „Dînsul (A. Comte) a clădit un
edificiu superb pe nişte date, cari nu pot oferi caracterul de generalitate presupus în ele de
dînsul, pentru că lumea catolico-romană singură e admisă de el la onorurile experienţei
pozitiviste”. 24
Eu cunosc numai pe un sociolog, care expres dă acest nume ştiinţei asupra socictăţei
omeneşti: Otto Ammon, Die Gesellschaftsordnung. Entwurf einer Social-Anthropotogie
(Lena, 1895) Pe urmă, sociologul american Lester F Ward fără a schimba termenii şi fără
preliminarii teoretice tratează de fapt „sociologia”, ca o parte a antropologiei, şi în cartea lui
„Dinamic Sociology” (New-Vork, 1883), v. I, după cap. VI „Anthropogeny” urmează cap.
VII, „Sociogeny”. Dintre sociologi, pe cit cunosc, numai G. Tarde, Durkheim şi F. Giddings
au simţit întrucîtva cam ce trebuie să fie sociologia ca ştiinţă abstractă, lăsînd la o parte
chestia dacă au reuşit să o creeze. Cf: şi „critica filosofiei lui A Comte” de W.Lessewicz.
310
societăţei omeneşti, în locul unei sociologii abstracte (care ar studia
„socialitatea” în toate manifestările ei, în mod abstract) – a avut urmări fatale
asupra tinerei ştiinţi.
Herbert Spencer spune undeva, că orice sferă de cunoştinţi omeneşti
trece prin trei faze distincte: întăi, consensul (unanimitatea) ignoranţilor, pe
urmă disensiunile sau discuţiunile cercetătorilor, în sfîrşit – consensul
savanţilor. E de ajuns să aruncăm o privire generală asupra principiilor
fundamentale, pe temeiul cărora diferiţi sociologi clădesc sistemele lor, ca să
vedem ,cît de departe e ştiinţa socială de „consensul savanţilor”, şi cît de mult
încă trebuie pană ce dînsa va ieşi din faza a doua, a disensiunilor
cercetătorilor”25
.
Astfel, A. Comte la baza sociologiei sale pune legea succesiunei celor
trei stări intelectuale: teologică, metafizică şi pozitivă26
.
H. Spencer, manipulînd cu concepţia lui metafizică a evoluţiunei27
, ne
spune că „societatea e un organism”28
.
G. Tarde afirmă din contra, că „la société c'est l'imitation, et l'imitation
c'est une espèce de somnambulisme”: astfel rezumă el însuşi cercetarea sa
asupra principiului fundamental în sociologie29
.
Alt filosof francez, A. Fouillee, „împacă” J. J. Rousseau cu H. Spencer
în monstruoasa-i împărechere de idei: „Notre formule sociale, plus
comprehensive, est la suivante: organisme contractuel”30
...
Fr. Engels, după K. Marx, crede că evoluţia socială se determină de
modul de producere şi distribuţie a bogăţiilor (iar pentru societăţile primitive
25
Iar ştiinţa dreptului, să o spunem în treacăt, n-a intrat măcar pe deplin în această fază a
doua. E un spectacol din cele mai semnificative, „consensul” cu care majoritatea
jurisconsulţilor repetă definiţiunile romanilor. Poate un Ihering mult şi bine să ne vorbească
de nesuficienţa şi neexactitatea fatală a acestor definiţii, de lipsa lor de pătrundere şi
comprehensiune (v. Geist d.p. R voi. 1, p. 31 şi urm., şi mai ales – vol. III p 55 urm.) – încă
multe generaţii, pe cît se pare, vor fi condamnate să audă pe la facultăţile din Europa, fără
nici o urmă de analiză şi critică – jurisprudentia est divinarum atque humanarum... 26
M. Comte, Cours de phil. pos., voi. IV 51-me leçon. „Dynamique sociale, ou théorie
du progrès naturel de l'humanité”, p. 522 urm. 27
Vezi judecata aspră, din punctul de vedere al filosofici ştiinţifice, a modului de a
concepe „evoluţiunea” de către H. Spenccr, la A. Riehl, Der philosophische Kriticismus, B.
II, Th. II p. 113-114. 28
H. Spencer, Principes de sociologie (trad. fr. de Cazelles), v. II, cap. II: „Une societe
est un organisme”. 29
C. Tarde, Les lois de 1'imitation; cap. III: „Qu'est-ce qu'unc société?” (mai ales p. 97). 30
A. Fouillee, La science sociale contemporaine, Paris, 1885. ., Synt hèse de l'organisme
sociale et du contrat social dans 1'organisme contractuel” (v. mai ales – p. 394 urm.)
311
– prin formele de relaţii sexuale; şi, spre a le lega cu sistemul său, Engels
recurge la un joc de cuvinte: „modul de producere... a[l] oamenilor”)31
.
L. Gumplowicz, care în unele privinţi se apropie de sistemul precedent,
vede elemente primordiale sociale nu în indivizi, ci în „grupe singenetice”,
care, războindu-se între ele, determină toată evoluţia socială32
.
L. F. Ward, învăţatul american pe care eu îl socot ca cel mai însemnat
dintre sociologii contemporani, e din contra individualist extrem. Avînd şi o
teorie proprie asupra „metoadelor – directă şi indirectă – a sforţărilor
volitive”33
, susţine, că evoluţia socială se determină prin lucrarea a două forţe
impulsive (propelling): foamea sau nevoia materială şi sentimentul sexual, şi
una directivă – intelectual. Această concepţiune el o rezumă în următoarea
expresiune plastică: „Civilisation may be said to be the product of three great
forces: thoses of the head, thoses of the stomach, and thoses of the loins”34
.
Franklin H. Giddings, alt sociolog american, a[le] cărui „Principles of
Sociology” au apărut abia în 1896, stabileşte ca principiu fundamental în
sociologie: „Conştiinţa speciei” („The conciousness of kind”)35
.
Profesorul universităţii din Bordeaux Emile Durkheim încearcă să arate
că „processus” social esenţial şi, prin urmare, fenomenul social fundamental,
este supunerea individului unor moduri de acţiune, de cugetare şi de simţire,
impuse din afară (mediul social)36
.
Şi a.m.d., şi a.m.d. într-un cuvînt: cîţi sociologi sînt, tot atîtea sisteme
de sociologie absolut personale, tot atîtea „principii fundamentale”. Din însăşi
această împestriţare de sisteme şi principii, reiese cît se poate de expresiv, că,
după cum am afirmat, sociologia, ca ştiinţă generală asupra fenomenelor
sociale, încă nu există.
Rezumez: ştiinţa dreptului, după însăşi natura problemelor sale, e în
strînsă dependenţă de datele filosofiei generale şi ale sociologiei; ea nu poate
fi o ştiinţă desăvîrşită pînă ce nu vor fi rezolvate în mod satisfăcător
31
K. Marx, Zur Kritik der politischen Oekonomie, Berlin 1895, prefaţa. Fr. Engeis, Der
Ursprung der Familie, des Privateigenthums und des Staats, Stuttagrt, 1894 (Sechste Auflage)
– iarăşi mai ales prefaţa, p. VIII. 32
Dr. L. Gumpluwicz, Grundriss der Sociologie (Wien 1885) – mai ales cap. IV: „Das
Individuum und die socialpsyhischcn Ercheinungen”. Cf. şi scrierea „Der Rassenkampf”
(1883) de acelaşi. 33
Vezi asupra acesteia: Arhiva, 1897, aprilie – C. Stere, „Încercări filosofice”. 34
Lester F. Ward, Dynamic Sociology, voi. I, p. 599: „Civilizaţia, se poate spune, e
produsul celor trei mari puteri (sau forţe): puterea capului, puterea stomacului şi puterea...
şelelor”... 35
Fr. H. Giddings, Principes de sociologie (traducere de Lestrade), P. 1897, p. 16 urm. 36
E. Durkheim, Les regles de la methode sociologique, în „Revue philosophique”, 1894,
nr. 5 p. 467 urm. (a apărut în 1895 şi în volum, dar nu-l am la îndămînă).
312
problemele fundamentale ale filosofiei şi ale sociologiei, însă astăzi filosofia,
ca o concepţie mai adîncă ştiinţifică asupra lumei şi vieţei, lasă încă prea mult
de dorit, iar sociologia e încă în faşe. Ce dar poate fi ştiinţa dreptului? E de
mirare că juriştii se pierd în comentarii scolastice şi chiţibuşarii, mestecînd
mereu aceleaşi definiţii? Dar ce să facă? Să aştepte juriştii pînă ce domnii
filosofi şi sociologi vor putea da gata problemele lor? Dar nevoile practice ale
vieţei de stat nu aşteaptă... Astfel, juriştii dau ce pot; în lucrările lor e adunat
un material enorm, şi se prepară, cel puţin într-o sferă specială, soluţiunea
unor chestii particulare, cari vor putea fi utilizate şi de filosofi şi de sociologi
pentru rezolvarea problemelor mai generale ale filosofiei şi ale sociologiei.
Astfel, sforţările juristului de a trata toată materia dreptului, în adevăr
ştiinţificeşte, iau necesar o întorsătură tragică. „Starea actuală haotică şi
anarhică a ştiinţelor sociale şi morale,– zice un jurist englez,– pune pe un
teoretician în domeniul dreptului în cea mai grea situaţie posibilă: el trebuie
să iasă din sfera lui pentru ca să caute să elaboreze teoriile discutabile
necesare lui, în loc să aibă la îndămînă o sumă de rezultate ştiinţifice
necontroversabile; el nu se poate folosi de cel mai simplu termen moral, fără
să fie aruncat în vîrtejul discuţiunilor aprinse”37
. Şi ca o dovadă izbitoare ne
pot servi rezultatele întregei operi a unui jurist de puterea lui Rudolph Ihering,
cu toate cunoştinţile lui imense.
Ihering a intreprins studiul dreptului roman după o metodă severă
ştiinţifică, cercetînd însăşi formaţiunea şi evoluţiunea fenomenelor juridice38
.
În dreptul roman el distinge trei sisteme organice deosebite, cari s-au succedat
unul după altul, înlocuindu-se treptat: sistemul dreptului vechiu (strict), al
celui clasic (din timpul înflorirei republicei) şi sistemul dreptului nou
(Justinian)39
.
În volumul I al cărţii sale „Der Geist des romischen Rechts, dînsul
tratează numai despre originele dreptului roman, iar în cel al doilea începe
studiul celui dintăiu sistem, al dreptului strict. Şi următoarele trei volume
toate cuprind numai partea întâi a acestui studiu, anume „Caracteristica
generală a sistemului de drept strict.” Abia pe la sfîrşitul volumului al
patrulea, în cîteva pagini (302 – 353), începe partea a doua asupra acestui
sistem, intitulată: „drepturile în sistemul dreptului vechiu.” Aci Ihering ajunge
la următoarea definiţiune a dreptului (in sensul subiectiv): „drepturile sînt
interesele proteguite juridiceşte40
. Respingînd definiţiunea obicinuită, care
izvorăşte din tradiţia romană şi e bazată pe noţiunea de voinţă (voluntas), el
37
Sheldon Amos, The Science of Law; London 1889, p. VI 38
Ihering, Geist d. r R. Vol. I. Introducerea, mai ales p. 16 şi urm. 39
Ibidem, vol. I, p. 91 urm. 40
Ibidem, vol. IV, p. 328.
313
spune: „drepturile nu există pentru a realiza ideea voinţei juridice abstracte;
ele servesc dimpotrivă pentru a garanta interesele vieţei, a satisface nevoile ei,
a realiza scopurile ei... Utilitatea, nu voinţa este substanţa dreptului”41
.
Ajungînd astfel la ideea că în fondul oricărei instituţii de drept este un scop,
pe care ea îl urmăreşte spre a satisface vreun interes individual sau social,
Ihering simte că nu mai poate urma mai departe cu studiul dreptului roman,
deoarece ideea aceasta (care contrazice părerile general admise) are nevoie de
a fi stabilită ştiinţificeşte, ca fiind de esenţa oricărui drept. Numai după
aceasta, el ar fi îndreptăţit să utilizeze cu siguranţă această idee în cercetările
întreprinse asupra dreptului roman. Astfel, dînsul lasă „deocamdată” la o
parte dreptul roman (după partea întăi a primului sistem – şi sînt trei!) şi se
apucă de altă lucrare: „Der Zweck im Recht”42
. Aci juristul nostru e silit să
facă excursium în domeniul filosofiei pure, spre a arăta însemnătatea legăturei
finale (de scop) alături cu cea cauzală; în domeniul sociologiei generale, spre
a lămuri mecanismul social; în domeniul eticei, spre a stabili puterea
motivelor morale în viaţa socială; la fiecare pas dînsul dă peste probleme
nerezolvite de filosofi şi sociologi, cercul cercetărilor tot se întinde, pană ce
autorul cade sub povara întreprinderei sale, fără a o putea duce la un bun
sfîrşit... Astfel, la început Ihering stabileşte planul lucrărei43
, după care toată
cartea „Zweck im Recht” trebuia să cuprindă numai două volume, din care cel
dintăiu, alcătuit din 12 capitole, era să stabilească principii generale –
însemnătatea scopului în viaţa socială în genere – iar în cel al doilea autorul
gîndea să facă aplicarea principiilor dobîndite la domeniul propriu al ştiinţei
dreptului (ca să poată pe urmă să meargă înainte cu studiul dreptului roman –
„sistemul de drept strict”, întrerupt, cum am zis, la „partea întăiu” după patru
volume, rămînîndu-i încă celelalte „sisteme”)44
. Dar ce se întîmplă? Venind
după şese capitole la „Mecanica socială sau pîrghiile evoluţiei sociale”,
Ihering găseşte patru „pîrghii” (Hebel) sociale: două egoiste – 1) recompensă
(Lohn, căruia îi dă sensul larg, de orice prestaţie bazată pe interes reciproc) şi
2) constrîngerea (Zwang), – iar două morale: 1) simţul de datorie şi 2) iubirea
Studiului fiecărei din aceste „pîrghii” (factori sociali), după planul său,
Ihering a avut să consacre cîte un capitol, iar înaintea celor două „pîrghii”
morale să intercaleze un capitol, în care să arate ce este moralitatea în genere
(ca să justifice ştiinţificeşte admiterea de factori morali în evoluţia socială).
Aşa că, cele din urmă capitole ale volumului întăiu se plănuiau astfel cap. VII
41
Ibid., vol. IV, p. 327. 42
V motivarea aceasta Ihering, Zweck im. R., vol I , Vorrede, p. VII, v. şi p. IX, unde
dînsul spune că n-a putut găsi nici la filosofi, nici la jurişti soluţia chestiei asupra însemnătăţii
scopului în viaţa socială şi individuală. 43
Ibidem, vol. I, p. 61. 44
Ibid., vol. I, p. 95.
314
Recompensa; cap. VIII. Constrîngerea, cap. IX. Moralitatea (Das Sittliche);
cap. X. Simţul de datorie, cap. XI Iubirea – şi să încheie volumul cu cap. XII.
Interesul şi scopul – ca o concluzie generală. însă, în studierea celor doi
factori sociali egoistici, autorul nostru a întîmpinat atîtea chestii nerezolvite
sau chiar neatinse de sociologii specialişti, încît în volumul întăiu abia a putut
înghesui cele două capitole corespunzătoare, şi celelalte să le lase pentru cel
al doilea, care astfel a trebuit să înceapă cu cap. IX: despre moralitate. Insă
abia ajuns acolo (dar să-1 lăsăm să vorbească Ihering însuşi): „Eu m-am
convins foarte degrabă, că nu mă pot servi de expresiunea „etic” sau „moral”
fără o determinare prealabilă a acestei noţiuni, cea obicinuită nefiind
acceptabilă”45
. „Faţă cu faptul, că cercetările eticei actuale sînt, din punctul de
vedere ştiinţific cu desăvîrşire neîndestulătoare, eu n-am avut altă alegere,
decît să mă lipsesc cu totul de această noţiune, lăsînd astfel aceleaşi lacune în
sistemul meu asupra ordinei sociale, ca şi la specialiştii de astăzi, sau să
întreprind o cercetare aprofundată şi să dovedesc ce însemnătate are lucrul
pentru ordinea socială”46
. „Însă eu n-am avut nici o idee de întinderea pe care
voiu fi silit să dau cercetărilor mele (graţie nesuficienţei ramurilor ştiinţifice
corespunzătoare). O chestie chema pe alta, şi dacă vroiam să rămîn credincios
hotărîrei de a proceda strict ştiinţificeşte, trebuia să urmez calea mea pană la
sfîrşit. De la moralitate am fost adus la chestia moravurilor sau obiceiurilor
(iarăşi aproape neatinsă ştiinţificeşte), şi am fost silit să stabilesc prin ce
moravurile se deosebesc de moralitate, şi cum ele din partea lor ajută şi
contribuiesc la problema, pe care şi dreptul şi moralitatea o au înaintea lor în
ordinea morală a lumei; iar de la moravuri şi obiceiuri a trebuit să întru şi în
chestia fenomenelor de modă”…47
şi n-a mai dat de capăt!.. Ce a ieşit dintr-
un capitol, care trebuie să fie pur explicativ şi introductiv la studiul celor două
„pîrghii” morale (repet – şi toate să între in volumul intăiu)! Cetind volumul
al doilea, vedem că despre moralitate ne vorbesc vr'o 200 pagini de la
început, apoi urmează vr'o 80 asupra moravurilor şi obiceiurilor în genere –
apoi întri in „convenienţele sociale” (Umgangsformen) – şi cogemite volum,
XXXVI+723 pagini, se sfîrşeşte fără ca ele să fie epuizate! Mai trebuia un
volum pentru a isprăvi acest cap. IX (pe deasupra fiecărei pagini a întregului
volum rămîne scris: „Die sociale Mechanik. Kap. IX: Das Sittliche!”) – „Un
capitol în două volume! – exclamă bietul Ihering însuşi,– nu pot contesta că
eu am comis astfel ceva fără păreche în istoria literară.” (Dass ich damit ein
literar-historisches Unicum geschaffen habe)48
dar, – spune, – n-am avut
45
Ibid., Vol. II. Vorrede, p. IX 46
Ibid., Vol. II, p. XVI. 47
Ibid. Vol. II, p. XI-XII. 48
Ibid., Vol. II, p. XVII-XVIII.
315
încotro. Ce tragică soartă! Omul „a lăsat deocamdată la o parte" dreptul
roman, pentru a studia „Scopul în drept”, apoi a lăsat, tot „deocamdată”,
„scopul în drept”, pentru „Moralitate” – pe aceasta pentru moravuri şi
obiceiuri, iar pe acestea pentru „Uragangsformen” şi... a murit fără a sfîrşi
nimic!49
Şi a muncit zeci de ani – şi cum! A fugit din Viena (unde a fost
profesor la universitate), că „prea e zgomotoasă şi plină de ispite” şi s-a retras
în ticnitul Gottingen, anume să poată isprăvi odată!50
Ar fi ridicol de nu ar fi
atît de genial! Şi, necontestabil, era un om genial şi cu cunoştinţi enorme;
dacă deci rezultatele sînt aşa de triste, nu e vina lui, ci a îndrăzneţei hotărîri în
zilele noastre de a trata strict ştiinţificeşte materia dreptului, din care cauză a
fost silit să umble, cum o spune însuşi, pe cărări nebătute51
. Rezultatele sînt
cu atît mai dezastruoase, că, după cum ne previne Ihering, concepţiile lui nu
se pot judeca „pană nu va fi isprăvită întreaga operă, deoarece eu niciodată nu
spun înainte un cuvint asupra concluziilor mele, decît unde sistematic e locul
lui”52
, şi n-a isprăvit nemic...
Oricît de genial şi plin de cunoştinţi ar fi cineva, nu poate să-i ajungă o
singură viaţă de om, ca să creeze vro trei ştiinţi odată şi să fie în stare să puie
pe baze în adevăr ştiinţifice şi dreptul. Şi nu e de mirare, cînd în aşa situaţie,
chiar un Ihering, silit să iasă din sfera lui, poate vorbi, de pildă, de „creaţiunea
intenţionată a universului” şi să citeze... Biblia (Geneza 1, 26, 28.), a cărei
mărturie, din punctul de vedere al argumentării ştiinţifice, e cel puţin
îndoielnică…53
Nu e asemenea de mirare, că în aşa împrejurări s-a putut naşte la un
jurisconsult şi profesor universitar, care se reazimă tocmai pe exemplul lui
Ihering, teoria, că „fantazia e un principiu creator în drept”54
.
Dar dacă în starea actuală a filosofiei, a sociologiei, a eticei, nu se poate
întemeia întreaga concepţiune asupra dreptului pe bazele unei ştiinţe pozitive,
juriştii pot şi, prin urmare, sînt datori să încerce studiul strict ştiinţific al unor
chestii mai speciale şi mai limitate din domeniul dreptului, chiar dacă ar fi
49
După moartea lui Ihering a apărut un volum postum asupra „preistoriei
indoeuropenilor” – Vorgcschichte der Indoeuropäer, Leipzig, 1894 – care a fost scris tot
„pentru a prepara .terenul pentru lucrarea lui principală”, şi care iar a rămas neisprăvit, deşi a
luat de la autor doi ani de muncă! (Vezi prefaţa lui V. Ehrenburg, care a redactat
manuscrisele rămase după Ihering, p. V –X.). 50
Zweck im R., vol. II (dedicaţia) p. V. 51
Ibid., vol. II, p. XIII şi XV. 52
Ibid., vol. II, p. XXI. Bineînţeles, cu toate acestea, opera Iui Ihering e mare deja prin
chestii de detalii în acele sfere ale dreptului pe cari a avut timpul să le trateze, şi mai ales
prin principii de metodă stabilite de dînsul. 53
Ibid., vol. I, p. 25. 54
V. Conferinţa lui Heinrich Dernburg, Die Phantasie im Rechte, Berlin, 1896.
316
siliţi pentru aceasta de a împrumuta unele ipoteze, ne pe deplin dovedite, din
alte discipline ştiinţifice, preparînd astfel material pentru clădirea viitoare a
ştiinţei dreptului.
Una din aceste întreprinderi realizabile şi cu mijloacele ştiinţifice
actuale mi se pare a fi studiul, pe baze sociologice, al evoluţiei noţiunei
juridice de persoană.
Nici timpul, nici caracterul lucrării de faţă (o teză de licenţă!), nici
poate chiar modestele mele puteri şi bagajul meu ştiinţific, nu-mi permit să
întreprind aci acest studiu în toată întinderea lui. Mă voiu mărgini la
întrebarea: ce noţiune de persoană se degajează din dreptul roman primitiv
(pană la cele 12 table), arătînd şi întrucît această noţiune se deosebeşte de
concepţia corespunzătoare a ştiinţei moderne a dreptului.
Şi pentru a trata în adevăr ştiinţificeşte această chestie, voi arăta cum
noţiunea de persoană din dreptul roman primitiv e un produs firesc al întregei
evoluţii sociale, de la cele dintăi închegări ale convieţuirii sociale, şi pană la
apariţia statului şi a dreptului. Astfel în acelaşi timp se va lămuri că această
noţiune de persoană la romanii vechi, nu e decît un momdnt din dureroasa şi
zbuciumata istorie a emancipării şi a diferenţierii individualităţii omeneşti din
protoplasma socială primitivă.
Din: Stere C. În viaţă, în literatură …Cartea a cincea… Ch., 1991. – P.
261-280.
Pentru ce s-au răsculat ţăranii?55
Răscoalele din martie 1907, cum e şi foarte firesc, au dat naştere unei
bogate literaturi, de studii şi broşuri, asupra cauzelor acestor tulburări.
Viitorul istoric al vremurilor noastre va găsi, desigur, în aceste lucrări,
mai mult sau mai puţin serioase şi documentate, un material preţios pentru
caracteristica diferitelor curente provocate de mişcarea ţărănească în mijlocul
societăţii noastre culte, la clasele „dirigente” şi la „intelectuali” – dar numai
arareori se va putea în adevăr lămuri şi asupra cauzelor adînci ale mişcării
însăşi.
Şi cine se interesează mai ales de aceste cauze nu va putea trece cu
vederea cartea d-lui Radu Rosetti, pe care ne propunem să o analizăm aici şi
care, în fond, se prezintă ca o urmare a celebrei lucrări anterioare: Pămîntul,
sătenii şi stăpînii în Moldova.
55
Radu Rosetti, Pentru ce s-au răsculat ţăranii? Bucureşti, 1908, (687 pagini), preţul
10 lei.
317
Primele capitole ale acestui nou volum, d. Radu Rosetti chiar le
consacră unui rezumat din Pămîntul, sătenii şi stăpînii în Moldova, sub titlul
general de „originile chestiei ţărăneşti” (cartea I), arătîndu-ne astfel rădăcinile
adînci ale situaţiunii actuale.
Celor ce sînt dispuşi să înflorească relaţiile „patriarhale” dintre boieri şi
ţărani în trecut, istoricul durerilor şi pătimirilor ţărănimii noastre le pune în
faţă „acte şi documente”, din cari reiese adevărul crud:
„Am auzit,– spune d-sa, – lăudîndu-se de mulţi sistemul patriarcal, care
ar fi domnit în ţările noastre înainte de punerea în lucrare a regimului
regulamentar... Nu încape îndoială că se găseau boieri drepţi şi milostivi cătră
ţăranii supuşi lor, dar miile de acte cercetate de mine în această privinţă mi-au
lăsat impresiunea că aceşti părinţi ai ţăranilor erau nişte rare excepţiuni şi că
obştea stăpînilor era alcătuită din oameni cu totul lipsiţi de scrupul, cînd
interesul lor era în joc... Un sistem de legături patriarcale între stăpîn şi săteni
ni poate părea lucru frumos, numai fiindcă-1 privim din depărtare, în realitate
însă frumuseţile lui n-au existat nici la noi, nici aiurea” (p. 38 – 39).
Un specialist, de competenţa lui von der Goltz, ne spune în această
privinţă şi despre Germania: „Dacă oborîrea sistemului vasalităţii locuitorilor
săteni cătră stăpîni se deplînge de mulţi cari sînt însufleţiţi pentru acest
sistem, privindu-1 ca patriarcal, o asemenea părere se sprijină pe o desăvîrşită
necunoştinţă de împrejurările de atunci. Se poate ca pe ici şi colea vasalii
unor stăpîni buni să fi dus o viaţă de suferit, dar aceasta era mai mult o
excepţie decît o regulă şi îndeobşte starea lor era de plîns. Încrederea
reciprocă domnea numai arareori, mult mai adesea constatăm apăsare şi
tratamente rele dintr-o parte, de cealaltă – ură, nesupunere, neştiinţă şi
sălbătăcie... Celui care citeşte scrierile agricultorilor şi ale economiştilor
veacului trecut, ba şi de la începutul celui de faţă, celui care cunoaşte părerile
regilor prusiani şi acele ale oamenilor de stat din acea vreme, nu-i este cu
putinţă să admită că între stăpînul de moşie şi ţăranii supuşi lui să fi existat
un regim patriarcal.56
Excesele şi abuzurile de putere ale boierimii noastre, chiar prin exces de
rău, au servit, după cum ne arată d. Radu Rosetti, cauza progresului, fiindcă
au aruncat în opoziţia împotriva lor toate elementele sociale, şi chiar pe
boierii cei mici, în momentul critic al istoriei noastre, în momentul
introducerii regimului regulamentar: „Acest exclusivism al boierilor mari,
purtarea lor faţă de nişte oameni cari aveau aceeaşi origine ca şi ei, cu cari
strămoşii lor trăise pe un picior de desăvîrşită egalitate şi cu cari aveau vechi
legături de rudenie a fost din partea lor o cumplită greşeală, dar totodată un
56
Dr Th. von der Golth: Die landliche Arbciterklasse und der preussische Staat, p. 189;
în Radu Rosetti, op. cit., pag. 39.
318
serviciu nepreţuit adus cauzei redeşteptării naţionale. Dacă boierii cei mari ar
fi privit pe acei mici, cari se deosebeau de ei numai prin faptul că erau săraci,
ca fraţi şi ca semeni, dacă le-ar fi făcut o parte în foloasele lor, dacă n-ar fi
cerut şi nu şi-ar fi însuşit privilegii de fapt, speciale pentru familiile lor, dacă
ar fi pus frîu lăcomiei şi setei lor de pămînt, necăutînd a pune mîna pe
moşioarele boierilor săraci şi a mazililor, dacă cu prilejul Regulamentului
Organic n-ar fi pus mîna pe toată puterea politică, dacă boierimea întreagă,
[ar fi] rămas(ă) unită, cuprinzînd aproape toată pătura cu ştiinţa de carte din
ţară, toată inteligenţa ei, [ea] ar fi opus revendicărilor democratice o stavilă,
care, dată fiind slăbiciunea şi lipsa de cultură a ţărănimii şi neînsemnătatea
clasei orăşăneşti, nu s-ar fi putut doborî nici în cincizeci de ani. Pentru ţară
îndeobşte şi pentru ţărănime în special, această lăcomie şi această lipsă de
măsură a boierimii celei mari a alcătuit un mare şi nepreţuit ajutor, căci lor li
se datoreşte faptul că cauza naţională a găsit cadrele şi chiar mare parte din
feciorii oastei care a doborît privilegiile, a dezrobit poporul şi a făcut Unirea.”
(p. 44).
Istoria modernă a ţărănimii noastre se împarte în mod firesc în trei
epoce distincte: 1) epoca regulamentară, 2) epoca luptelor pentru emanciparea
ţărănimii, care se isprăveşte prin legea rurală de la 1864 şi, în sfîrşit, 3) acel
regim hibrid al legilor de „învoieli agricole” ce s-a stabilit în urma legii de la
1864 şi a durat pană în ziua de astăzi şi care apare ca cea mai apropiată cauză
a răscoalelor din martie 1907.
Situaţiunea creată ţărănimii din Moldova prin Regulamentul Organic ne
este cunoscută deja din Pămîntul, sătenii şi stăpinii în Moldova.
Ştim că Regulamentul Organic nu numai a consacrat toate spoliaţiunile
legiuirilor de sub Alexandru Moruzi, din 1805, şi de sub Ioniţă Sandu Sturza,
din 1828, dar a mers în această privinţă şi mai departe, dezbrăcînd de pildă
ţărănimea şi de drepturile ei străvechi asupra pădurilor.
În noua lucrare a d-lui Rosetti sînt cu deosebire interesante paginile în
cari se arată înrîurirea ce a avut Regulamentul Organic asupra gospodăriei
ţărăneşti. Capitolul IV din cartea a II-a a acestei lucrări, care a fost întăi
publicat în revista noastră57
, ne arată cum avîntul economic al ţărănimii a fost
oprit în loc, cum agricultura pe care o făceau ţăranii moldoveni în Ţara de Jos
a fost distrusă şi ţăranul silit să ducă o viaţă de trîndăvie relativă şi de lipsă de
prevedere şi economie.
57
Viaţa românească, 1907, nr 10.
319
Mulţumită acestui regim, în Moldova s-a accentuat acel sistem de
exploatare a ţăranului prin creşterea continuă a arenzilor şi scăderea preţurilor
de muncă, care sistem în zilele noastre a ajuns la înflorirea lui desăvîrşită.
„Limita superioară a acestor preţuri,– spune d. Rosetti,– pentru munca
angajată de mai înainte n-a mai sporit deloc de atunci; muncile făcute de
ţărani în Moldova în anii din urmă, pentru datorii din trecut, pentru
angajamente făcute din iarnă, pentru învoieli de imaş şi de locuri de arătură şi
pentru productele luate, nu depăşeau limita superioară a preţurilor cu care se
plăteau aceleaşi munci în anul 1849. Însă preţurile cu cari li se arendează
acum pămînturile de arătură şi de imaş, cînd sînt moderate, întrec pe acele de
atunci de patru sau de cinci ori, în multe cazuri chiar de şapte şi de opt ori.”58
În realitate, preţurile muncii n-au rămas staţionare, ci au căzut mai jos,
fiindcă, cum arată d. Radu Rosetti, „nu trebuie uitat că, între 1830 şi 1859,
preţul obiectelor de primă necesitate crescuse în chip foarte însemnat”.
Nu e de mirare că ţărănimea a căutat să protesteze împotriva situaţiei ce
i s-a creat, prin unicul mijloc ce i-a mai rămas la dispoziţie – în urma potolirii
oricărui protest mai activ cu ajutorul baionetelor ruseşti – prin fugă, bejănie,
cum se exprimă d. Radu Rosetti.
„Obştirea nouei legiuiri aduse nemulţumirea la culme. Sătenii nu mai
avură energia trebuitoare pentru a se răscula, dar, încă din luna lui mai 1833,
din satele de pe Prut ale ţinuturilor Iaşi, Dorohoi şi Fălciu, începură a porni
bejănari în Basarabia. Întăi plecară oameni singuratici, apoi familii, mai pe
urmă sate întregi. Această bejănie sporea din zi în zi şi ameninţa să se întindă
şi asupra satelor mai depărtate de graniţă.”59
Şi mai jos: „Nemulţumirea se dovedi cu prisosinţă în anul următor,
1834, cînd sătenii începură a se bejăni pe la toate graniţele, acei din Bacău
peste munţi, acei din ţinuturile de-a lungul Prutului, în Basarabia, acei de
lîngă Dunăre la turci. Nemulţumirea şi bejănia erau mari, mai cu samă în
ţinuturile Fălciu şi Covurlui, de unde fugeau peste Prut sate întregi în urma
împilărilor unora din posesori şi chiar din proprietari, şi din cauza nouei
pravili care le strîmtora cu desăvîrşire locurile de hrană, de cari erau obişnuiţi
să aibă belşug. Se numi o comisiune sub preşidinţia logofătului Lupu Balş,
însărcinată să cerceteze pricinile bejăniei, să liniştească pe locuitorii rămaşi şi
s-aducă înapoi pe cei fugiţi. Din lucrările comisiei reiesă, în modul cel mai
drastic, chipul neomenos în care erau trataţi ţăranii moldoveni pe acea vreme
şi exploatarea neruşinată a căror pradă erau.60
58
Ibid., pag. 78. 59
lbid., pag. 80. 60
Ibid, p. 115.
320
Spre ruşinea clasei noastre diriguitoare de pe vremuri, cauza adevărată a
acestei bejănii a fost constatată într-un act oficial, de un reprezentant al puterii
străine cotropitoare, generalul Kisselev care, în darea de samă asupra stării
Moldovei în 1832 – 1833, spune că principala cauză o constituie: „împilările
unor proprietari şi arendaşi, cari, departe de a cruţa pe săteni, au intervertit
în interesul lor aducerea la îndeplinire a nouei legi”61
Culmea însă a fost atinsă cînd guvernul Moldovei a intervenit la
guvernul imperial al Rusiei ca să-1 ajute să împiedice acest exod în masă al
ţăranilor şi pentru ca ţăranii fugiţi în Basarabia să fie retrimişi la vetrele lor.
D. Radu Rosetti reproduce din arhivele statului răspunsul guvernului
rus, tradus în limba vremii, care dă o lecţie de înaltă moralitate şi de
înţelepciune politică ocîrmuirii şi boierimii moldoveneşti (sublinierile sînt ale
d-lui Rosetti): „Din ştiinţele adunate în aceasta de cătră Ministerstvă [rusă], se
descopere că toţi locuitorii trecuţi de aicea au fost locuitori de prin satele
boiereşti şi mănăstireşti şi au fost nevoiţi a căuta liman în Rusia, sau din
pricina asupririlor varvariceşti a proprietarilor şi a posesorilor sau din
împovorarea lor cu nenumărat lucru a boierescului, sau din pricina lipsei
de mijloace pentru hrana lor, că nimenea dintre dînşii nu au mărturisit ca să fi
săvîrşit vreo faptă criminalicească sau măcar cea mai mică necuviinţă şi că la
cercetarea ce li s-au făcut la carantină, la dînşii s-au găsit numai nişte lucruri
ţărăneşti... [Vădit ocîrmuirea şi boierii calomniase pe ţărani!..] Se înţelege că
învinovăţirile ce izvodesc asupră-le proprietarii şi posesorii nu meritarisesc
crezare şi că luarea de măsuri spre precurmarea unor asemenea neorînduieli
şi strîmtoriri va fi cel mai adevărat mijloc spre stavilisirea trecerii
locuitorilor Moldovei în Rusia.”62
Ne-am deprins să nu mai roşim...
Ca de obicei, d. Radu Rosetti ilustrează toate abuzurile şi vexacţiunile
de cari sufereau sătenii din Moldova sub regimul regulamentar, cu probe
documentare, foarte numeroase (pag. 117–137). Voi cita un singur caz:
spătarul Petrache Cosmiţă, împuternicitul lui beizedea Gri-gore Sturza,
reclamă de la locuitorii din Borca suma de 160 680 lei pentru că aceştia i-ar fi
rămas datori cu munca, care, pe temeiul învoielii încheiate între ei, se ridică la
această valoare. Din fericire pentru locuitori, Mihai Vodă Sturza fiind
destituit pe acea vreme, guvernul a însărcinat pe ispravnicul de Neamţ,
defunctul Lascăr Catargiu, să cerceteze cazul. Şi ancheta a dovedit că toată
datoria locuitorilor se reducea la... 168 lei 20 parale!.. Lascăr Catargiu a
povestit în urmă autorului că a fost îngrozit de chipul în care vechilii lui
61
D. C. Sturza-Scheianu, Acte şi legiuiri, vol. I, pag. 157, citat de Radu Rosetti, op. cit.,
pag. 58. 62
Ibid., pag. 125-126.
321
beizedea Grigore încărcase oamenii la socoteli. A găsit, de pildă, părechea de
opinci, care valora pe atunci un leu, pusă în socoteală cu o carboavă (12 lei 20
parale) etc.63
Din volumul pe care-1 analizăm acuma se poate face o comparaţie
foarte sugestivă între regimurile sub cari trăiau ţăranii în Muntenia şi în
Moldova.
Pe cînd în Moldova, încă de la Alexandru Moruzi, dreptul străvechi al
ţăranilor la folosinţa hotarului locuit de ei e mărgenit, precum şi zilele de
muncă de mult nu se mai socotesc în mod natural, ca „zile proaste”, cum se
zicea în Moldova, ci după un „nart” de muncă, fantastic în exagerarea lui
pentru cantitatea de muncă ce se impunea ţăranilor, încît cele 12 zile legale
ajungeau să ceară o muncă efectivă de pană la 60 de zile; în Muntenia,
săteanul, înainte de Regulamentul Organic, „nu suferise nici o ştirbire la
dreptul său de folosinţă asupra hotarului aşezării, neexistînd în Ţara
Românească nici o legiuire care să mărginească acest drept; cele 12 zile, cari
el era îndatorit să le lucreze stăpînului, nu erau zile cu nart, ci zile simple,
proaste, cum se zicea în Moldova”.
Pe lîngă aceasta, în Muntenia stăpînii nu făceau mai deloc plugărie, care
rămînea aproape cu desăvîrşire în mîna ţăranilor şi deci, cum spune d.
Rosetti: „Situaţia ţăranului faţă de stăpîn, în Ţara Românească, deşi îşi avea
obîrşia în acelaşi obicei ca în Moldova, era cu mult mai bună decît în această
din urmă ţară: dreptul lui de folosinţă asupra hotarului aşezării era neştirbit,
slujba ce datorea stăpînului era cu mult mai uşoară, şi stăpînul nefăcînd
plugărie, lipsea acest temei de antagonism.”64
Regulamentul Organic a mărgenit pentru prima oară dreptul legal al
ţăranilor din Muntenia la folosinţa asupra hotarului aşezării şi a mers în
această privinţă chiar mai departe decît Regulamentul din Moldova. însă,
fiindcă de fapt stăpînii din Muntenia nu făceau agricultură, sătenii au suferit
mai puţin de această mărgenire, mai ales că legiuirile ulterioare (1851, sub
Barbu Ştirbey) au reglementat relativ mai drept învoielile pentru folosinţa
pămîntului peste întinderea „legiuită”.
Pe de altă parte, dacă Regulamentul Organic a stabilit şi în Muntenia un
„nart” pentru zilele de muncă, acest „nart” însă e neasemănat mai omenos
decît în Moldova. Un singur exemplu, foarte elocvent, ne va învedera
deosebirea enormă, în această privinţă, între regimul din Moldova şi cel din
Muntenia.
„Cîtimea de muncă impusă pe zi pentru prasilă, deşi încărcată, ne dă un
mijloc pentru a socoti cumplita nedreptate ce Regulamentul Organic din
63
Ibid., pag. 131-133. 64
Ibid., pag. 138.
322
Moldova o făcea ţăranului moldovan socotindu-i munca în 12 prăjini de
popuşoi, prăşite de două ori, culese, disjocate (curăţite), duse la coşere şi
aşezate într-însele, strujenii (cocenii) tăiaţi şi căraţi, drept o singură zi. Pentru
aceeaşi cîtime de muncă Regulamentul muntenesc socoteşte 8 zile (II), şi
această socoteală este departe de a fi generoasă şi a fost mai pe urmă redusă”
(p. 143).
Şi anume acest „nart” a fost scăzut în Muntenia chiar în redacţia
definitivă a Regulamentului, în urma observaţiilor lui Kisselev, şi mai apoi
încă şi mai mult sub Barbu Ştirbey (1851), pe cînd în Moldova, la 1851,
Grigore Ghica Vodă a fost silit să mai mărească încă de fapt cîtimea de
muncă a clăcaşilor, în folosul stăpînilor.
În afară de acestea, în Muntenia a rămas respectat în mare parte dreptul
ţăranilor de a se folosi de lemnele necesare gospodăriei lor, din pădurea de pe
moşie.
Şi e caracteristic că intervenţiile lui Kisselev în favoarea sătenilor au
avut în Muntenia alt răsunet decît în Moldova.
„Este de netăgăduit,– cum spune autorul nostru,– că încercările lui
Kisselev de a modifica în bine, pentru stare de fapt a săteanului în momentul
de atunci, dispoziţiunile asupritoare ale textului primitiv al Regulamentului
au fost în Ţara Românească încununate în mare parte cu izbîndă. În noua
redacţiune, rămasă definitivă, nartul muncii este aşezat într-un chip cît se
poate de drept şi de omenos, dispoziţia § 4 a articolului 141, prin care
săteanul ce nu se bucură de întreaga întindere de pămînt este proporţional
scăzut din clacă, alcătuieşte îndreptarea unei strigătoare nedreptăţi... Hotărît,
bărboşii munteni se arătară mai cu omenie decît bărboşii moldoveni” (p. 152–
153). Parcă justiţia imanentă a lucrurilor a voit să răzbune pe ţăranii din
Moldova: „bărboşii din Muntenia” au suferit cu mult mai puţin pe urma
prefacerilor vremii, pe cînd urmaşii „bărboşilor din Moldova”, în cea mai
mare parte ruinaţi, măresc rîndurile declasaţilor din România modernă...
Nu e de mirare dar că, mulţumită acestor împrejurări, ţăranul din
Muntenia de astăzi, cu toate că „stăpînii” de acum nu mai pot invidia pe cei
din Moldova – e mai puţin prăpădit, mai voinic, mai energic, mai harnic decît
fratele său de peste Milcov.
Bineînţeles, abuzurile şi excesele n-au lipsit în Muntenia ca şi în
Moldova, şi în această privinţă veţi găsi în autorul nostru pagini tot aşa de
elocvente ca şi pentru Moldova (pag. 227 – 249).
Şi mai ales ceea ce e adevărat pentru Moldova, e tot atît de adevărat şi
pentru Muntenia: lipsa de orice dreptate pentru ţăran şi imunitatea desăvîrşită
pentru orice fărădelegi ale stăpînilor.
Nu putem lăsa de-o parte o pagină, documentată cu multe pilde, din
cartea analizată: „Ceea ce reiesă mai cu samă din exemplele arătate mai sus,
323
este impunitatea de care se bucurau acei cari împilau pe ţăran şi neputinţa de
a-i înfrîna, în care se găsea ocîrmuirea centrală. Şi aşa era; acea ocîrmuire era
puternică numai faţă de acei cari nu îndrăzneau să i se pună dimpotrivă, dar
cu totul dezarmată faţă de abuzurile cele mai mari, cînd acele abuzuri erau
făptuite de oamenii cu vază sau chiar numai mai îndrăzneţi. Puterea de
împotrivire a ţărănimii fusese cu totul zdrobită, acei puternici ştiau bine că,
oricît de mare ar fi fost abuzul, ţăranul n-avea să îndrăznească să i se
împotrivească cu tot dinadinsul, să pună mîna pe topor. Dealtmintrelea, atît
stăpînii cît şi ocîrmuirea aveau grijă să înăbuşe la vreme, sub bici, orice semn
de împotrivire. Era destul ca locuitorii unui sat să nu vrea să execute vreo
lucrare (în cele mai multe cazuri, nedatorită de ei), să lase capete la întinderile
de praşilă, secere, sau coasă măsurate cu o prăjină prea lungă, sau să răspundă
prin vreo sudalmă la loviturile de harapnic ale feciorului boieresc sau ale
vătavului, pentru ca faptul să fie calificat de răscoală... Nu cunosc cazuri de
violenţă a ţăranilor asupra proprietarilor în epoca regulamentară, dar în cazul
de care ne ocupăm, stăpînul se adresa de obicei ispravnicului, calificînd de
răscoală împotrivirea sătenilor. Atunci cînd jeluitorul era un boier din cei mai
de samă, venea însuşi ispravnicul, în cele mai multe cazuri însă privighitorul
cu cîţiva slujitori sau cazaci, cum li se zicea mai pe urmă. Satul era strîns de
aceştia grămadă la canţelaria moşiei, dojenit de privighitor, apoi erau chemaţi
acei care fusese însemnaţi de vechil ca fiind capii buntului. Aceştia erau puşi
jos şi bătuţi de cazaci astfel ca să ţină multă vreme minte de acea bătaie. Pe
urmă satul era somat să ceară iertare şi să declare că se va supune la cele la
cari se împotrivise şi, dacă nu cădea îndată în genunchi făgăduind
nemărgenită supunere, se luau oamenii de-a rîndul, se puneau jos şi se băteau
unul după altul pană ce, de obicei în urma stăruinţelor preotului şi ale cîtorva
bătrîni, se muia dîrjia lor şi făceau act de supunere” (p. 134 – 135). „Avea
parte de dreptate atunci numai acel care era în stare sau s-o cumpere sau s-o
intimideze...” (p. 248).
Cum vedeţi, trec vremuri peste vremuri fără alinarea vechilor dureri ale
ţăranului român.
Şi ne-am deprins să nu mai roşim.
*
Trecem peste legiuirile din 1851, ale lui Barbu Ştirbey din Muntenia şi
ale lui Grigore Ghica din Moldova, prin cari s-au adus cîteva modificări, fără
osebită importanţă, în regimul regulamentar: în Muntenia situaţia ţăranului s-
a îmbunătăţit încă ceva, mai ales mulţumită părţii pe care a luat-o ţărănimea
la mişcarea din 1848, iar în Moldova a rămas staţionară, dacă chiar nu s-a
înrăutăţit.
324
Mai mult interes prezintă lupta între diferitele elemente sociale pentru
îmbunătăţirea soartei ţăranului, izvorîtă din trezirea conştiinţii naţionale în
urma Revoluţiei din 1848, şi mai ales sub presiunea puterilor europene după
războiul din Crimeea.
În Muntenia această luptă a fost mai strîns legată de marea mişcare
revoluţionară de la jumătatea veacului trecut. În comisia însărcinată de
guvernul provizor din Bucureşti să pregătească un proiect de lege pentru
regularea raporturilor dintre moşieri şi ţărani, pentru prima oară în istoria
noastră s-a auzit glasul ţărănimii în secularul proces pentru „moşia
strămoşească”.
Şi sînt uimitoare conştiinţa de drept şi simţul realităţii de cari au dat
dovadă reprezentanţii ţărănimii în acea comisiune.
Aşa, de pildă, săteanul Lipan, în cîteva cuvinte, a caracterizat situaţia de
drept, creată prin spoliaţiunea consfinţită de Regulamentul Organic: „Noi,–
spune acest ţăran,– n-am ştiut nimic de Regulamentul făcut de d-tră; ne-am
pomenit cu el în spinare” (p. 184).
Iar ţăranul Scurtulescu precizează: „De la Moş Adam încoace se va
dovedi prin tractaturi vechi cum s-a urmat din vreme în vreme, care ne-am
pomenit noi de la moşi... Iar de la anul 1831, ne-am pomenit prin silnicie cu
un jug de fier pus pe capul nostru, ce-1 numesc boierii proprietari sfînt
regulament, precum şi ieri în adunare a pomenit d. Lenş, din partea domnilor
proprietari, că este sfîntă proprietate şi Regulamentul, zicînd tot dumnealui ca
să-1 sfinţim şi pe viitor. Noi această proprietate şi Regulamentul, ce ne-a
împilat de ani 17 şi pană acum, nu le cunoaştem de sfinte, ci le cunoaştem jug
de fier şi robire, puse pe capul nostru cu silnicie şi fără de ştirea obşteştii ţări
a românului.” (p. 186).
Ţăranii reclamă să li se recunoască proprietatea deplină asupra
pămînturilor aflate în posesiunea lor, iar unii invocă chiar dreptul lor
străvechi la folosinţa hotarului întreg, cum este acelaşi Scurtulescu, care
anume invocă vechiul drept românesc: „Şi după acea părticică de pămînt, –
zice el,– ce ni se dă stăpînire de sfînta Constituţie, cine îi va trebui mai mult
pămînt să muncească, afară de acel dat de sfînta Constituţie, va cere de la
stăpînul pămîntului numai cu o dare din zece una, fără să se mai pomenească
de clacă, de obăcie, de prisoase şi ierbărit, numai din zece una din rodul
pămîntului, precum mai sus s-a zis” (p. 186).
Faţă de îndărătnicia proprietarilor, pentru ca să nu pericliteze acţiunea
revoluţionară, gevernul a fost silit să suspende lucrările comisiunii. Astfel,
zice d. Radu Rosetti: „Şedinţele comisiei proprietăţii nu dădură nici un
rezultat practic. Ele dădură la iveală deşteptăciunea, moderaţiunea şi blîndeţea
ţăranului român pe de o parte, egoismul îngust şi setea de foloase a clasei
stăpînitoare, pe de alta. Ele ne vădesc lipsa desăvîrşită de pregătire pentru
325
rezolvarea acestei mari chestiuni şi necunoştinţa ei chiar de acei cari aveau
pretenţia să fie stăpîni pe dînsa” (p. 193).
Lupta mai serioasă a fost dată sub directa presiune a puterilor europene,
în urma războiului din Crimeea, mai ales în Divanul ad-hoc al Moldovei.
E semnificativ cum zece ani după şedinţele comisiunii din Bucureşti,
reprezentanţii ţăranilor în Divanul Moldovei repetă în jalba lor, depusă pe
biroul Divanului, argumentele şi revendicările fraţilor lor de peste Milcov:
„Din buni şi străbuni noi am avut dreptul de a ne lucra pămîntul trebuitor
pentru hrana noastră şi a vitelor noastre, fără să ne poată alunga nimeni de pe
dînsul. Toate uricile ţării, toate aşezămintele vechi şi noi, ne sfinţesc acest
drept, precum acela de a se da copiilor noştri pămînturi pană la acoperirea a
două treimi din moşie; iar pană la Regulament aveam dreptul de a lucra cît
vom putea. De asemenea boierii de moşie au avut dreptul de a ne cere
boieresc” (p. 291).
Iar despre acest Regulament iată ce spun ei.
„Noi nici la facerea legii aceştia, nici la celelalte nu am fost chemaţi,
nici întrebaţi, nici la o învoială nu am stătut. Domnia lor boierii de moşii
singuri le-au făcut, noi le-am urmat, şi de greu şi amar ne-au picat. Dar
fiindcă Dumnezeu şi-a adus aminte şi au dat în minte celor şapte puteri de s-
au îndurat că de astă dată ca să fim şi noi întrebaţi despre păsurile şi durerile
ce le avem, uitat fie şi şters din inimile noastre tot trecutul cu chinurile sale...
(p. 289).
E de prisos să analizăm mai pe larg răspunsul dat la această jalbă de
către reprezentanţii marii proprietăţi din Divan, în care, după cum spune d.
Radu Rosetti, „se oglindeşte duhul strimt, egoist şi lacom al clasei
stăpînitoare” (231).
E picant că şi atunce s-au găsit oameni de samă cari, recunoscînd
mizeriile ţărănimii, se credeau totuşi în drept să apere regimul regulamentar,
punînd aceste mizerii pe sama faptului că „administraţiile nu şi-au împlinit
datoria” (p. 307, socotinţa lui C. Hurmuzache).
Un număr dintre membrii Divanului, aparţinînd claselor privilegiate,
formulează, e adevărat, un amendament la propunerea deputaţilor săteni, prin
care se ia apărarea acestora şi se propune: răscumpărarea boierescului, lăsarea
în întreaga şi deplina stăpînire a sătenilor a cîtimii de pămînt atribuită prin
aşezământ după „stătu quo” (p. 315).
Deşi expunerea de motive a acestui amendament se prezintă ca una din
cele mai energice şi complecte apărări ale dreptului istoric al ţărănimii
române, mărgenirea împroprietăririi la „stătu quo” alcătuieşte – cum spune şi
d. Radu Rosetti – o batere în retragere, o concesiune făcută pretenţiilor
nedrepte ale proprietarilor, un pas înapoi faţă de revendicarea, de către
326
deputaţii săteni, a dreptului „de a se da şi copiilor lor pămînturi pană la
acoperirea a două treimi din moşie”.
„Greşala, – continuă autorul nostru,– de a nu fi menţinut acea revendicare
este nemărgenită; cea mai strălucită şi mai puternică din toate apărările
drepturilor ţărănimii lăsînd-o să cadă, n-a mai îndrăznit nimeni s-o mai
reînnoiască, ea a rămas părăsită. Repet că părăsirii acestei drepte revendicări
incumbă fără îndoială răspunderea stării primejdioase în care ne aflăm astăzi”
(p. 316).
Dar, bineînţeles, şi acest amendament a fost respins de Divan.
Lucrările Divanului Moldovei în această privinţă au rămas fără nici un
rezultat, ca şi acele ale comisiunii din 1848. Chiar Mihail Kogălniceanu n-a
crezut de cuviinţă să insiste, de teamă ca această nenorocită chestie agrară să
nu primejduiască Unirea, marii proprietari părăsind tabăra unionistă...
În Divanul ad-hoc al Munteniei chestia nici n-a fost ridicată.
Comisiunea europeană întrunită la Bucureşti, chemată să se pronunţe
asupra lucrărilor Divanurilor ad-hoc, şi-a dat bine samă de situaţie. În
protocoalele acestei comisiuni găsim pasagii relative la rezultatele
dezbaterilor Divanului asupra chestiei agrare, cari pecetluiesc pe vecie clasa
noastră diriguitoare: „Acest rezultat negativ, lipsa de înţelegere asupra
aplicării unei măsuri recunoscute în unanimitate ca fiind indispensabilă,
dovedeşte încă o dată că, dacă această reformă este lăsată in singura grijă a
părţilor interesate, ea nu va putea niciodată să fie operată cu echitate şi spre
mulţumirea tuturor” (p. 321).
Iar comisarul francez Talleyrand se exprimă şi cu mai multă hotărîre:
„În condiţiile politice şi sociale în cari se află Principatele, este vederat că
această problemă socială nu poate să fie părăsită in voia iniţiativei lor
ocîrmuitoare sau legiuitoare. Dezbaterile Divanului moldovenesc, cari n-au
ajuns la nici un rezultat, dau o dovadă despre acest adevăr. O soluţiune, fie ea
chiar cea mai echitabilă, va fi primită fără zguduire, numai dacă principiul
care-i slujeşte de temei ar fi obţinut de mai nainte sancţiunea puterilor...” (p.
323).
Cu alte cuvinte, diplomatul francez nu se sfieşte să afirme că ţărănimea
românească nu poate aştepta dreptate de la clasele noastre diriguitoare, nu
poate fi scăpată decît prin intervenţia directă a puterilor europene!..
Dacă Talleyrand nădăjduia astfel să deştepte amorul propriu, mîndria
naţională a ocîrmuitorilor români, faptele au dovedit că se înşela...
Plenipotenţiarii marilor puteri, întrunindu-se la Paris în mai 1858, aveau
a se pronunţa în ultimul resort asupra lucrărilor Divanurilor ad-hoc.
Convenţia de la Paris însă, impunînd pe de o parte ţărilor române să
îmbunătăţească grabnic soarta ţărănimii, pe de altă parte a condamnat la
sterilitate toate sforţările de a da o soluţiune mai dreaptă şi mai omenească
327
chestiunii agrare, sancţionînd cel mai detestabil sistem electoral ce se poate
închipui pentru vreo reprezentaţiune naţională.
Cum ne arată istoricul ţărănimii noastre, în acest sistem electoral:
„Patru cincimi din reprezentaţia ţării aparţinea marii proprietăţi, cealaltă
cincime fiind reprezentată de clasa proprietarilor mici. Întreaga ţărănime,
nouă zecimi ale ţării, şi toată inteligenţa oraşelor erau cu desăvîrşire excluse
din sfatul ţării. Mult mai larg, mai drept şi mai înţelept fusese modul de
reprezentare impus Porţii de Thouvenel pentru alcătuirea Divanului ad-hoc.
Convenţia astfel, pe de o parte dădea reprezentaţia naţională, adică puterea
politică a viitorului, în mîna infimii minorităţi a marilor proprietari funciari,
adică tocmai în mîna acelor privilegiaţi cari abuzase şi abuzau fără cruţare de
obşte, ţinînd-o sub povara unui jug de fier, iar pe de altă parte cerea grabnica
îmbunătăţire a soartei ţărănimii asuprite. Dar această îmbunătăţire nu se putea
îndeplini decît prin oborîrea regimului nedrept şi asupritor căruia era supusă
ţărănimea, regim de care se foloseau acei cărora li confirma din nou, sub o
formă mai modernă, privilegiul puterii politice. Se înfiinţa astfel un cerc
vicios. Nefiind absolut nici o nădejde ca stăpînii de moşii să consimtă la
jertfirea măcar a unei părţi din drepturile ce le uzurpase în perioada urbariilor
şi cu prilejul Regulamentului, singurele căi deschise pentru săvîrşirea unei
reforme, ce devenea din zi în zi mai neapărată, erau sau răscoalele ţărănimii
sau intervenţiunea vreunui al treilea factor. Talleyrand propusese ca puterile
să-şi însuşească rolul acestui al treilea factor: sfatul lui nu fusese ascultat şi
chestia fu dezlegată de altul [vom vedea îndată cum] împotriva voinţii
reprezentanţei alese de privilegiaţi. Cotropirea drepturilor ţărănimii se
săvîrşise de boieri şi de domni fără ca ea să se fi putut apăra, fără ca ea să fi
fost măcar ascultată. Marile puteri ale Europei îi dăduse voie să-şi spună
dorinţa, dar nu-i recunoscuse dreptul să ia parte la sfatul care avea să
hotărască asupra viitorului ei!”... (p. 326).
În acest moment al istoriei noastre s-a dovedit încă o dată că sistemul
electoral nu constituie numai o chestiune de „formă”, că el „prejudecă chiar
fondul”, determină hotărîtor, de mai înainte, soluţiunea tuturor problemelor
puse la ordinea zilei.
Şi cum se repetă istoria!
*
Lupta fiind dusă în aceste condiţii, rezultatul ei era fatal.
În lucrarea d-lui Radu Rosetti,– partea cea mai emoţionantă a acestei
cărţi – veţi găsi urmărite pas cu pas toate fazele dramatice ale acestor lupte,
de aproape şapte ani, în Adunarea legislativă a Moldovei şi a Munteniei, în
Comisia Centrală, în Camerele unite din Bucureşti;– nici nu putem încerca să
328
rezumăm aici peripeţiile, atît de dureroase pentru mîndria noastră naţională,
ale acestei drame, în privinţa cărora istoricul ne spune că – „cu cît înaintăm în
urmărirea acestor dezbateri, cu atît mai mult ele ne înfăţişează icoana luptei
unui uriaş [M. Kogălniceanu] împotriva unei mulţimi nenumărate de pitici!..”
(p. 400).
Cetiţi aceste pagini!
Aproape fiecare rînd ne face sa gîndim: da, cum se repetă istoria!..
Apărătorii vechilor abuzuri şi privilegii mereu tună împotriva
„instigatorilor”, cari aţîţă „patimile” ţărănimii, ce altfel ar fi fost „mulţumită”
de soarta ei (cu toate că şi pentru orice străin erau vădite cauzele adevărate ale
surdei agitaţiuni ce o cuprinsese); orice încercare de reformă e denunţată ca
„spoliaţiune” şi „socialism”, iar Kogălniceanu e de-a dreptul asămăluit cu
Proudhon, învinuit că ar fi împărtăşit credinţa în formula: „proprietatea e o
hoţie”; şi raportul Camerei spune ritos despre proiectul legii rurale: „dar toate
acestea nu e altceva decît punerea în lucrare a unui principiu atît de mult
cunoscut şi lăudat de şcoala socialistă şi care se numeşte drept la instrumentul
de lucru (adică la mijloacele de producţie)!...” (p. 387) etc, etc.
În zădar Kogălniceanu scria şi spunea tot ce se putea spune pentru
biruinţa dreptei judecăţi şi pentru deşteptarea simţului patriotic.
În zădar, în calitate de prim-ministru al Moldovei, caută să arate într-o
circulară celebră către prefeţi, că mulţimea nu se provoacă la răscoală numai
prin propagandă revoluţionară: „A provoca o asemenea tulburare este a fi
duşmanul ţării sale, însă această tulburare se poate face prin două feluri de
oameni, deopotrivă de primejdioşi şi cari deopotrivă trebuie să fie pedepsiţi
după toată asprimea legilor. Propagandiştii cari, sub pretext că lucrează
pentru o reformă socială, întîrită poporul, provoacă intrigi şi prin aceasta nu
fac decît a îngreuia mai mult aceasta reformă cerută de Convenţia de Paris –
şi împilatorii cari, împuind locuitorilor muncă şi îndatoriri, peste cuprinderea
aşezămîntului şi a legiuitelor învoieli, cari maltratîndu-i contra legii şi a
demnităţii omeneşti, provoacă pe locuitori la ură şi la duşmănie!... (p. 347).
În zădar spunea el privilegiaţilor din Adunarea Moldovei: „D-lor, să fim
bine siguri, că în cîtă vreme ţăranul nostru se va lăsa să fie bătut de
pămîntean, el se va lăsa să fie bătut şi de străin, ba chiar va putea deveni
instrument de răzbunare in mîinile străinului!.. D-lor, 200 boieri nu fac o
naţie. Acesta este un adevăr pe care nimenea nu-l poate contesta...”.
Şi le arăta cauzele agitaţiunii ţăranilor! „l-a. mai provocat rezultatul
negativ ce l-au dobîndit în Adunarea din 1857 cererile lor în privinţa
boierescului. Ei cari au iscălit cu noi toate dorinţele naţionale, cînd a venit
timpul de a ne ocupa şi cu cererile lor speciale, drept singur rezultat au
căpătat insulte de la această tribună, astfel încît fiecare din bieţii deputaţi s-au
întors pe la casele lor cu deznădejdea în inimă şi cu blăstămul pe buze, şi nici
329
în casele lor nu au fost liniştiţi. Pe unii i-au maltratat proprietarii, pentru că
au îndrăznit a se tîngui de soarta lor, pe alţii i-a tiranizat guvernul Lui
Vogoridi, care cu sila le-a luat pană şi buletinele Adunării ad-hoc... Unii din
ei au fost chiar închişi şi sărăciţi...” (p. 350 şi 353).
În zădar apoi, în 1862, în Camerele întrunite din Bucureşti, se silea să
convingă pe aceiaşi „stăpîni” de necesitatea istorică a reformei, de fatalitatea
ei: „Ce ruşine, ca decadenţă pentru noi, cînd am dovedi străinilor că nu avem
putinţa de a fi, de a ne ridica la înălţimea misiunii noastre, că în mînile
noastre era să întărim România şi că noi am îngropat-o de vie; căci
nenorocind trei milioane de ţărani, nenorocită va fi şi ţara noastră; şi. moartă
va fi România cînd, în o asemenea chestiune, noi, legiuitorii ei, am da pilda
strîmbătăţii şi a nelegiuirii... Şi să credem, d-lor, că prin un vot al nostru am
putea îneca pentru veci dreptul ţăranilor. Nu, d-lor, dreptatea nu piere; ca
trupul lui Hristos ea se poate îngropa, dar, întocmai ca şi Hristos-Dumnezeu,
ea va reînvia...” (p. 367).
Şi mai tîrziu, ca prim-ministru, întru apărarea proiectului de lege rurală:
„Dacă am venit aici cu principii socialiste, nu sunt principiile mele, sînt
ale lui Walevski, ale lui Hardenberg şi Stein, ale acelor bărbaţi cari au scăpat
monarhia la 1848 [Austria], ale bărbaţilor de stat ai Rusiei, cari au scos pe
ţărani din starea de sclavie şi cari le-au dat mai mult decît d-voastră. Dacă
acei oameni sînt socialişti, atunci primesc şi eu să fiu socialist. Dar nu este
aceasta, d-lor; toata lumea ştie că aici nu este vorba de Kogălniceanu, nu este
vorba de minister, este vorba că nu voiţi un minister care să trateze chestiunea
aceasta sub un punct de vedere naţional, care să o apere ca o chestiune
naţională care să facă o lege pentru ţară, iar nu pentru proprietari...” (p.
399).
În zădar, toate au fost în zădar!..
Purtătorul cuvîntului privilegiaţilor îi răspunde lui Kogălniceanu fără
nici o... jenă: „Am privit totdeauna pe proprietari ca partea inteligentă a
naţiunii şi am voit să o garantăm [Pe proprietari! Prin legea rurală!..]; da, d-
lor, proprietarii sînt partea inteligentă, ţăranii sînt masa brută, sînt forţa
numerică, şi nu voim noi a lovi inteligenţa prin forţa brutală...” (p. 400).
De cîte ori am cetit şi am auzit noi toate acestea în zilele noastre!..
Legea rurală a trebuit să fie impusă prin o revoluţie de sus, prin lovitura
de stat.
Tragismul situaţiunii lui Kogălniceanu se accentuează prin desăvîrşita
lui izolare. Ioan Brătianu, care nu putea judeca problema agrară, în fond,
altfel decît Kogălniceanu, care propune un proiect ce îşi însuşeşte în linii
generale toate dispoziţiile proiectului lui Kogălniceanu, cum acesta i-o spune
categoric în şedinţa publică (p. 402), Ioan Brătianu, care în unele privinţi
merge chiar mai departe decît Kogălniceanu, recunoscînd, de pildă, ,peste tot
330
ţăranilor dreptul de a se folosi de pădure, totuşi îl lasă pe acesta să se zbată
singur împotriva forţelor coalizate ale tuturor elementelor reacţionare, încît
rămîn adevărate, pentru toată această epocă, cuvintele ce spune C. A. Rosetti
în Românul, relativ la o fază anterioară a luptei: „Domnul Kogălniceanu a
avut de astă dată dureroasa onoare de a lupta singur contra tuturor. Ideea însă
ce susţinea era atît de mare, încît, deşi învins sub puterea bilelor, a fost
învingător şi mîne-poimîne toţi vor recunoaşte adevărul şi vor mărturisi că a
luptat cu o putere ce creştea în proporţiunea mărimii misiunii ce avea” (p.
376).
Atitudinea lui Ioan Brătianu rămîne pană azi nelămurită îndeajuns şi
nici cartea d-lui Rosetti nu aduce în această privinţă destule lumini.
Articolele ce le publică Ioan Brătianu în Românul, în ajunul loviturii de
stat, par a ne desluşi că el împreună cu ceilalţi fruntaşi liberali din Muntenia,
dădea prioritate chestiunii constituţionale, nădăjduia că, după emanciparea
ţării de sub jugul vasalităţii şi, prin reforma politică care să stabilească un
adevărat regim constituţional, s-ar putea rezolvi problema agrară cu mai
multă uşurinţă şi fără a primejdui viitorul neamului.
Şi din punctul de vedere constituţional, vădit, Cuza Vodă putea să
legitimeze toate îngrijirile prin gesturile lui „napoleoniene” şi prin tot
sistemul lui de guvernare, adesea destrăbălat şi lipsit de scrupule.
Dar, dacă pur teoreticeşte ideile lui Brătianu s-ar putea justifica şi dacă
în adevăr în acel moment al istoriei noastre naţionale am fi putut scutura
suzeranitatea Turciei şi realiza o reformă politică serioasă, conformă cu
aspiraţiunile liberalilor munteni din acele vremuri, desigur rezolvarea
chestiunii ţărăneşti s-ar fi uşurat mult; faptele însă ne-au dovedit că Brătianu a
greşit.
Independenţa n-am putut s-o căpătăm decît după un război, la care am
luat parte cu glorie, iar un regim constituţional adevărat rămîne şi astăzi un
deziderat al democraţiei române.
Şi dacă, la 1864, prin unirea lui Brătianu şi a liberalilor munteni cu
Mihail Kogălniceanu s-ar fi putut asigura o dezlegare mai sănătoasă a
chestiunii ţărăneşti, desigur că statul român, răzămat pe temelia puternică a
unei ţărănimi vînjoase şi mulţumite, ar fi putut face altfel faţă şi aspiraţiunilor
noastre naţionale, în întregimea lor, şi cerinţelor de dezvoltare normală a
instituţiunilor de stat modern democratic.
În orice caz, dacă fatalitatea istorică n-ar fi pus direct în luptă, în
momentul cei mai critic al vieţii noastre naţionale, pe cel mai însemnaţi doi
bărbaţi de stat ai neamului nostru, faţa României de astăzi ar fi cu totul alta.
331
*
Legea rurală a fost promulgată prin decret domnesc la 14 august 1864,
în urma loviturii de stat.
Nu vom analiza în detaliu dispoziţiunile acestei legi, pe care o
presupunem cunoscută, întrucît ea formează azi baza raporturilor noastre
agrare.
Mihail Kogălniceanu, după lupta uriaşă ce a dus-o timp de aproape
şapte ani, în momentul cînd a ajuns stăpîn pe situaţie şi cînd nimeni şi nimic
nu l-ar fi putut împiedeca să-şi realizeze ideile, cînd îi erau asigurate, cum
arată d. Radu Rosetti, simpatia şi sprijinul atît ale curţii suzerane cît şi al
marilor puteri europene, cînd adversarii reformelor din ţară erau reduşi la o
desăvîrşită neputinţă şi el putea să fie încredinţat că, după realizarea reformei,
nimeni nrar mai fi fost în stare să smulgă ţărănimii biruitoare rezultatele ei,
tocmai în acel moment Mihail Kogălniceanu pierde parcă curajul şi se
mărgineşte să transforme în lege dezideratele autorilor „amendamentului” la
propunerea sătenilor în Divanul ad-hoc al Moldovei, adică să menţină „stătu
quo” în ce priveşte posesiunea de pămînt a ţăranilor, să sacrifice interesele şi
drepturile generaţiunilor viitoare şi să arunce în spatele ţărănimii aproape
toată sarcina de răscumpărare şi lichidare a raporturilor din trecut.
Astfel, cu drept cuvînt s-a zis că legea agrară din 1864, în fond,
consacră definitiv spoliaţiunea săvîrşită de Regulamentul Organic.
Şi chiar mai mult, ea este mai necruţătoare faţă de generaţiile viitoare
decît chiar Regulamentul Organic şi, în urma nerespectării desăvîrşite a
dispoziţiunilor acestei legi, privitoare la dreptul de folosinţă asupra pădurilor,
parcă prin conspiraţia tacită a „stăpînilor” şi a ocîrmuirilor, ţărănimea a fost
lipsită de un bun ce i 1-a respectat în oarecare măsură regimul regulamentar.
Cu multă limpezime şi putere, d. Radu Rosetti arată „păcatele” acestei
legislaţii: „Păcatul cel mare al legii rurale era de a fi mai mult o consfinţire a
măsurilor dărăpănătoare pentru ţara, de la 1805 şi de la 1831, decît o reformă.
Întinderile de pămînt atribuite de dînsa deosebitelor categorii de săteni erau
mult prea mici pentru a permite alcătuirea unei clase ţărăneşti sănătoase şi de
sine stătătoare. Cu toate aparenţele ei reformătoare, ea în realitate nu era decît
un nou pas făcut pe calea brăzdată la 1805 şi desăvîrşit statornicită la 1831”
(p. 414).
Astfel bărbaţii noştri de stat de la 1864 au pierdut poate unicul prilej de
a da satisfacţiune revendicărilor seculare ale ţărănimii române: „Reforma
legăturilor dintre pămînt, sătean şi stăpîn, impusă de Convenţiunea de la Paris
şi care avea să pună capăt relelor pricinuite de cotropirile claselor
stăpînitoare, ar fi trebuit să aibă în vedere în primul loc întemeierea unei stări
de lucruri sănătoase pentru viitor. Prilejul de a aşeza noul stat românesc pe
332
sănătoasa şi puternica temelie a unei ţărănimi bogate şi vînjoase, neatîrnată de
placul celor puţini cari pusese mîna pe monopolul puterii, era faţă. El trebuia
apucat de păr, închezăşluind astfel pe veacuri liniştea ţării înlăuntru, înzecind
puterea ei faţă de streinătate; un asemenea prilej nu se prezintă obişnuit de
două ori în cursul fiinţii unui neam” (p. 418).
Şi chiar fără să vrem, ne vine întrebare: dacă în acel moment Ioan
Brătianu era alături de M. Kogălniceanu, ar fi putut avea reforma acest
caracter hibrid?..
În felul cum era făcută reforma, ne spune d. Rosetti, ea chiar din
punctul de vedere financiar se prezintă ca o operaţie din cele mai asupritoare
pentru ţărănime. Şi nu numai din acest punct de vedere, ci şi din cel
economic, reforma ar fi putut da cu totul alte rezultate, şi în acelaşi timp ar fi
fost mai cu înlesnire realizată, dacă nu s-ar fi sacrificat dreptul ţăranilor: „Sînt
încredinţat că, dacă s-ar fi atribuit ţăranilor pămînt pană la concurenţa de două
treimi din fiecare moşie [adică, în întinderea la care ţăranii aveau dreptul
după legile vechi], ei ar fi achitat despăgubirea, chiar dacă această
despăgubire ar fi fost după o normă mai mare decît aceea adoptată în legea de
la 14 august, cu mai multă uşurinţă decît au achitat pe aceea ce au plătit-o.
Pentru a achita pe aceasta, cei mai mulţi din ei au dispus numai de întinderea
de pămînt strict necesară hranei lor şi de munca braţelor lor; pentru a achita
cele două treimi însă, ei ar fi dispus de întinderi de pămînt pe cari ar fi putut
cultiva pîne în scop de speculă. Ei ar fi plătit şi totodată s-ar fi îmbogăţit.” (p.
419).
Din punctul de vedere juridic „operaţiunea” din 1864 se prezintă ca o
despoiare în toată puterea cuvîntului: „Dar dacă sătenii au despăgubit pe
proprietari pentru boierescul (claca) care se obora, întreb cine a despăgubit
pe săteni pentru dreptul fiilor lor de a obţine, la căsătorie, pămîntul atribuit
de lege numărului de trăgători cu cari se îndatorau a munci boierescul
(claca)? Acest drept a rămas desfiinţat fără ca sătenii să primească vreo
despăgubire. Oare acest drept singur al ţăranilor nu valora mai mult decît
întreaga clacă răscumpărată? Şi ei au pierdut şi dreptul la pămînt al
însurăţeilor pană la concurenţa celor două treimi şi au plătit despăgubire
pentru clacă. Întreb, nu se cheamă asta două plăţi? Sau, mai bine, nu se poate
zice că Cuza şi Kogălniceanu au vîndut dreptul generaţiilor viitoare de săteni
pentru un adevărat blid de linte?” (p. 421).
Astfel, d. Radu Rosetti e în drept să încheie: „în rezumat, legea rurală
consfinţea în chip desăvîrşit stăpînirea a mult peste jumătate din locul de
hrană al ţării în mîna unei infime minorităţi de oameni. Obştea, nouă zecimi
ale poporului, era redusă la stăpînirea celeilalte părţi cu mult mai mici,
împărţită în parcele, ajungînd îndeobşte pentru moment a îndestula trebuinţele
traiului acelora cari le ocupau, permiţînd însă creşterea stării lor materiale
333
numai în cazuri cu totul excepţionale. În curînd însă acele parcele împărţindu-
se, nu mai aveau să mai ajungă pentru întreţinerea posesorilor lor, cari, spre a
se hrăni, aveau să fie din nou reduşi la discreţia acelei minorităţi deţinînd cea
mai mare parte din locul de hrană. Folosul dobîndit de obştie şi de ţară în
urma unei lupte înverşunate, purtată timp de şapte ani, avea să fie de scurtă
durată şi neînsemnat” (p. 427).
Rezultatul lamentabil al „împroprietăririi” din 1864 e şi mai dureros
pentru mîndria noastră naţională cînd îl comparăm cu felul în care a fost
rezolvită problema agrară pentru ţăranii români din toate provinciile aflate
sub jugul străin.
Astfel, relativ la Ungaria, pentru toate provinciile româneşti din ea,
trebuie să facem următoarea constatare: „Dreptul de folosinţă al săteanului
român din acele provincii supuse jugului străin n-a suferit nici o ştirbire din
evul mediu şi pană astăzi. În anul 1848 dieta transilvană vota desfiinţarea
clăcii, a dijmei şi a oricăror daturi şi plăţi făcute în numerar, ce au apăsat pană
acum asupra clăcaşilor şi a moşiilor lor. Proprietarii urmau să fie despăgubiţi
pentru pierderea acestor venituri de cătră stat. Pentru constatarea drepturilor
reciproce, s-a luat de bază starea de fapt şi raporturile aflate în vigoare la 1
ianuarie 1848.... Îndeobşte, întinderile lor permiteau sătenilor să trăiască din
ele şi să pună şi deoparte, fiind neasemănat mai mari decît chiar acele
atribuite Regulament fruntaşilor din ţările noastre...65
„Rezultatul reformei de
la 1848–1854 pentru românii din Ungaria se traduce prin faptul că
proprietatea ţărănească, pană la 50 hectare, cuprinde 75 la sută din întinderea
totală a comitatelor locuite de români.”66
Şi mai tristă pentru simţul de dreptate şi pentru simţul patriotic al clasei
noastre diriguitoare este constatarea, relativă la Bucovina, că pentru ţăranii
din această provincie constituie o adevărată fericire faptul că ea a fost răpită
Moldovei înainte de legiuirea lui Moruzi şi înainte de Regulamentul Organic:
„Deoarece,– spune d. Rosetti,– în urma anexării ţării către Austria, dreptul de
folosinţă al sătenilor bucovineni scăpase de ştirbirile de la 1805 şi de la 1831,
ei la 1848 au fost declaraţi proprietari pe întregimea locurilor de hrană de cari
se foloseau din moşi şi strămoşi...”67
Urmarea acestui fapt este că sătenii bucovineni stăpînesc astăzi în total
(dacă adăugim şi păşunile şi pădurile comunale, de cari numai ei se folosesc):
68,2% din locul de arătură;
80,7% din fînaţ;
86,4% din vii şi grădini;
65
Ibid., p. 423. 66
lbid., p. 424. 67
Ibid., p. 425.
334
76,4% din păşuni de şes;
42,6% din păşuni de munte;
28,7% din păduri.68
Cum vedeţi, proprietatea mare în Bucovina are mai ales misiunea de a
conserva intacte pădurile ţării, toate supuse regimului silvic, bineînţeles.
Chiar ilotul român din Basarabia poate fi invidiat de fratele său liber de
dincolo de Prut:
„Basarabia fusese atinsă de limitarea lui Moruzi, decretată cu şapte ani
înainte de anexarea ei cătră Rusia, dar rămase ferită de acea reglamentară.
(Cu cît mai curînd ne este răpită o provincie, cu atît mai mare, din acest punct
de vedere, e fericirea ţăranilor...). În anul 1846 contactul normal, decretat de
împăratul Nicolai, stabilea 5 categorii de ţărani: fără boi, cu 2, 4, 6 şi 8 boi.
Întîia categorie, pălmaşii, primeau 3 fălci de pămînt sau 4,39 ha.
A doua categorie, ţăranii cu 2 boi, primeau 41/2 fălci de pămînt sau 3,43 ha.
A treia categorie, ţăranii cu 4 boi, primeau 61/7 fălci de pămînt sau 8,78 ha.
A patra categorie, ţăranii cu 6 boi, primeau 83/4 fălci de pămînt sau 12,51
ha.
A cincia categorie, ţăranii cu 8 boi, primeau 101/2 fălci de pămînt sau 15
ha.
Vedem că ocîrmuirea groaznicului autocrat al Rusiei măsura românilor
căzuţi sub oblăduirea lui pămîntul de Hrană în chip cu mult mai larg decît îl
măsurase boierii Moldovei autonome ţăranilor rămaşi sub oblăduirea lor”.
Emanciparea ţăranilor basarabeni de clacă, departe de a le înrăutăţi
situaţia, ca în România, a îmbunătăţit-o simţitor:
„Întinderile (atribuite ţăranilor în Basarabia) variază după calitate şi
localitate, dar pretutindeni fură mai mari decît cele mai mari întinderi
atribuite ţăranului din România liberă; loturile nu fură nicăieri mai mici de 8
deseatine (8,72 hectare) şi atinseră pînă la 131/2 deseatine (14,72 hectare),
afară de imaşurile cari acoperă întinderi destul de însemnate...”.
În rezumat: „Constatăm deci că din toate ţările locuite de români,
România liberă; adică ţara unde ar fi trebuit ca românul să se simtă mai la
îndămînă, să trăiască mai dulce, era aceea în care obştea neamului, puterea
lui, era tratată mai cu neomenie, era mai dezbrăcată de drepturile ei
strămoşeşti asupra pămîntului ce-l stropea de veacuri cu sîngele şi cu
sudoarea ei...”69
68
Anton Zachar, Mittheilungen des staiistischen Landesamtes des Herzogtums
Bukowina, p. XXVII şi urm., citat de R. Rosetti, ibid., p. 425. 69
Ibid:, p::426.
335
Dar dacă însăşi legea rurală din 1864 se prezintă, cum am spus, ca o
despoiare a ţăranului de drepturile lui, felul cum această lege a fost aplicată
constituie o adevărată tîlhărie la drumul mare.
Mi-e scîrbă să reproduc aice descrierea manoperilor, întrebuinţate
pentru ca ţăranul să fie furat şi de folosinţa deplină a puţinului pămînt la care i
s-a recunoscut dreptul, de lege: „în multe locuri,– spune d. Rosetti, – jafurile
la cari sînt supuşi astăzi sătenii de cătră nişte arendaşi neomenoşi sînt cu
putinţă numai din cauza chipului în care s-a aplicat legea rurală de la 1864”
(p. 413).
*
Momentul istoric prielnic a fost pierdut şi, în condiţiunile în cari s-a
făcut împroprietărirea, ţărănimea românească a fost silită să-şi urmeze pană în
zilele de azi calea calvarului ei secular.
Spaţiul nu ne permite să ne oprim aice asupra încercărilor nereuşite de a
repara „păcatul” de la 1864 prin succesivile legi de împroprietărire pe moşiile
statului, şi nici încercările, reuşite acestea, de a agrava – de la 1864 încoace –
acel „păcat” prin sistemul legiferat de învoieli agricole, prin care iobăgia
cvasi-desfiinţată la 1864 şi răscumpărată aşa de scump de ţărănimea noastră a
fost reînfiinţată în realitate din nou, cu toate rigorile ei, şi fără nici o
compensaţiune pentru ţărani…
Tendinţa ascunsă a acelor legi pentru învoieli agricole este astfel
caracterizată de d. Radu Rosetti: „Cădea sub simţ că sistemul în puterea
căruia o mînă de oameni, proprietari şi arendaşi, se foloseau de beneficiul
plugăriei a trei sferturi din ţară, pe cînd obştea plugarilor de baştină şi de
meserie era redusă, în cazul cel mai favorabil, la rolul de salariaţi prost plătiţi,
era viţios, şi că ocîrmuirea era datoare să ia măsuri pentru a ajunge ca pe
viitor obştea să se bucure de cea mai mare parte din folosul dat de cultura
pămîntului. Însă ocîrmuirea făcu tocmai contrarul: ea dădu tot sprijinul ei
marilor cultivatori, împiedecînd în cei mici orice iniţiativă, orice năzuinţă de
a se face plugari de sine stătători.” (p. 442).
Şi acest sprijin consta, cum am spus, în reînfiinţarea iobăgiei în formă
mai odioasă chiar decît cea veche, fiindcă de fapt s-a decretat, cum ne arată
autorul nostru, scoaterea în afară de lege a întregii ţărănimii româneşti.;
Să-mi fie iertată aici reproducerea unei pagini puternice, în care
învăţatul istoriograf al ţărănimii noastre, de obicei atît de obiectiv şi blajin, îşi
revarsă toată indignarea, în accente vii: „S-ar putea umplea volume cu
denunţările ce de douăzeci de ani se făcuse în public, în presă, în parlament,
împotriva muncii silnice regulamentare, împotriva faptului că ţăranul era scos
din lege, că nimic nu-i garanta demnitatea de om, libertatea şi inviolabilitatea
domiciliului. Şi acum, după. doborîrea tuturor instituţiunilor vechi, după
336
punerea ţăranului, în legea scrisă, pe un picior de egalitate desăvîrşită cu foştii
privilegiaţi, după ce fusese declarat proprietar pe partea de pămînt pe care se
hrănea, foştii privilegiaţi, în unire cu oamenii noi ce se ridicase la putere,
veneau, prîntr-o singură trăsătură de condei, să-i pună afară din lege.
Nouăzeci şi cinci de sutimi ale naţiunii romane erau, printr-această lege,
puse afară de orice lege. Căci pe cînd restul naţiunii îşi avea inviolabilitatea
domiciliului şi libertatea personală închezeşluită,... casa ţăranului se putea
călca oricînd, el se putea aresta şi duce pe cîmp pentru executarea unui
contract de muncă [încheierea căruia în împrejurările date îi era şi ea
impusă!..) pe simplă poroncă a unui primar rural, incapabil şi supus orbeşte
poroncilor subprefectului, aproape totdeauna în solda proprietarului sau a
arendaşului... Şi această tăgadă a drepturilor cetăţanului făcută obştiei nu se
mărginea la cîteva cazuri excepţionale, ci era aplicată exercitării îndeletnicirii
de toate zilele a obştiei, singurul ei mijloc de cîştig. Ţărănimea română, obştia
naţiunii era pusă în afară de lege, supusă unui regim de excepţiune tocmai în
privinţa exercitării meseriei ei de toate zilele. În parlamentul român, care
acuma nu mai era un parlament boieresc si în care clasa superioară nou
născută era bogat reprezentată, nu se găsi un glas care să se ridice pentru a
protesta împotriva acestei batjocuri, împotriva acestei neomenii! Dacă
judecind în chip cu totul obiectiv legea ca lege, ea este nejustificabilă, apoi ce
să zicem, cînd ne gîndim la impilările, la jafurile, la cruzimile cărora nu putea
să nu dea loc, date fiind de o parte lipsa de scrupul şi lăcomia obştiei
arendaşilor şi a multor proprietari, pe de alta lipsa de orice garanţie morală, de
orice capacitate din partea organelor administrative chemate a o aplica. Orice
om ce-şi cunoaşte ţara nu se putea îndoi că o mare parte din contractele ce
aveau să se execute cu atîta străşnicie vor fi dobîndite prin înşelăciune,
camătă şi jaf şi că executarea lor avea să dea loc la tot felul de neomenii...”.
Prin comparaţie cu legea lui Barbu Ştirbey din 1851, de sub regimul
regulamentar, d. Rosetti ne dovedeşte că legea din 1866 îi este inferioară din
punctul de vedere al ocrotirii ţăranului!..
Şi „nu trecuse nici doi ani de la lovitura de stat, săvîrşită sub cuvînt de
slobozirea ţăranului român de sub robia muncii regulamentare... Se urma deci
şi sub noul regim, cu conlucrarea noilor puternici, vechiul păcat de a ocroti pe
cei puţini şi puternici împotriva celor mulţi şi slabi, de a legifera în dauna
celor de al doilea pentru folosul celor dintăi...”70
.
Iar peste 6 ani, o nouă lege pune încă la dispoziţia proprietarilor şi
arendaşilor oştirea ţării pentru „execuţia” muncilor agricole, execuţie ce se
făcea prin bătăi, prin schingiuiri şi chiar prin siluirea femeilor...
70
Ibid., p. 447-449, passim.
337
Dacă legile ulterioare, ca cea din 1882 (un sfert de veac după
Divanurile ad-hoc!) şi cea din 1893 aduc oarecari îmbunătăţiri de formă, ele –
cum ne arată autorul nostru – nu schimbă aproape nimic în fond: ţăranul, sub
regimul lor, rămîne de fapt un rob...
*
Cetitorii îmi vor îngădui să nu intru în descrierea situaţiunii în care a
căzut în aceste împrejurări ţărănimea, vîndută în Moldova cu toptanul
trusturilor streine şi a stării sale sufleteşti, înainte de răscoale; materialul
bogat adunat în această privinţă de d. Rosetti, pe de o parte, nu sufere
rezumare, iar pe de altă parte, această chestiune adesea a fost atinsă în
paginile revistei noastre.
Acest regim de fapt, în care trăieşte ţăranul din România liberă, d.
Rosetti îl caracterizează ca o veşnică provocare pentru „talpa ţării”, pentru
care nu există nici justiţie, nici administraţie: „Sînt mai bine de patruzeci de
ani de cînd ţărănimea română a fost declarată proprietară de pămînturile ce le
lucra pană atunci, de cînd i s-a conferit egalitatea civilă şi politică, de cînd s-a
ridicat bătaia, de cînd s-au oborît privilegiile, de cînd i s-a închezeşluit prin
lege libertatea personală şi acea a domiciliului. Starea de fapt însă a rămas cu
totul alta decît acea înscrisă în lege. Privilegiul celui puternic faţă de ţăran a
rămas în fiinţă; puternicul îl poate împila, fără frică de pedeapsă, îl poate
bate, poate să pună oricînd pe primar sau pe subprefect să-i violeze
domiciliul, să-1 aresteze, fără nici una din formele prescrise de lege. Cînd în
urma vreunei împilări, vreunei brutalizări prea mari, el a cutezat să se
adreseze justiţiei spre a căpăta îndreptare şi despăgubire, s-a ales cu cheltuieli
mari, cu vreme pierdută şi, la urma urmei, s-a dat rămas sau a fost silit să
înceteze judecata fiindcă mijloacele de a merge înainte i-au lipsit. Dîndu-şi
samă de această stare de neputinţă din partea lui de a dobîndi, pe calea legii,
dreptate, el în cele mai multe cazuri rabdă în tăcere jaful, împlinarea şi
maltratarea. Şi stăpînul, arendaş sau proprietar, conştient de acest punct slab
al ţăranului, se foloseşte de el pentru a abuza necontenit... Toate aceste
procedeuri au înfipt în inima ţăranului credinţa că, pentru el, nu este lege...
Cînd asemenea abuzuri se făptuiesc de o minoritate faţă de obştea unui popor,
cred că cu toată dreptatea li se poate aplica calificativul de provocări...” (p.
565 – 566).
D. Radu Rbsetti ne spune că ţărănimea nu e numai mereu provocată, ci
şi „aţîţată”. Dar, în sensul în care d-sa vorbeşte despre „aţîţări”, poate fi
considerat ca o aţîţare cuvîntul, şi chiar gestul cel mai nevinovat, şi chiar mai
mult: „Din toate aţîţările – afirmă, de pildă, d-sa – cea mai puternică a fost
fără îndoială legea vînzării bunurilor statului de la 1889...” (p. 571).
338
În sensul acesta chiar cartea pe care o analizăm poate fi înfăţişată ca o
„aţîţare”, precum şi toate cercetările asupra ..stării ţărănimii, discursurile din
parlament etc.
Dar o societate în care simpla enunţare a adevărului apare ca o aţîţare
(şi este o aţîţare), e adînc bolnavă, şi .singur, acest fapt ne dovedeşte
necesitatea unor grabnice .măsuri de îndreptare.
Încît, cu drept cuvînt, ceva mai jos d. Rosetti poate afirma, reproducînd
vechea idee din circulara lui M. Kogălniceanu de acum aproape o jumătate de
veac: „Răscoalele de astă primăvară sînt roadă firească a păcatelor săvârşite
împotriva obştei acestui popor în curs de veacuri de cătră vechea clasă
stăpînitoare şi, în cursul celor de pe urmă cincizeci de ani de cătră noua clasă
stăpînitoare, a nemulţumirii şi a urii stîrnite în obşte de aceste păcate...
Adevăraţii instigatori ai acestei mişcări sînt egoismul; lăcomia, lipsa de
scrupul şi lipsa de prevedere a plasei stăpînitoare,. ale celei vechi cît şi ale
celei nouă. Asupra lor cade toată greutatea răspunderii pentru groaznica
primejdie în care răscoalele au pus ţara: amestecul străinului..”71
.
*
Dar care este mijlocul de îndreptare?
Pentru răspunsul la această întrebare se cere înainte de toate o diagnoză
justă a boalei de care suferim.
Şi dl Rosetti merge la rădăcina răului: „Latifundiul este duşmanul”72
declară d-sa.
În această formulă lapidară se cristalizează rezultatele cercetărilor
statistice asupra repartizării proprietăţii funciare în România.
Putem trece aici cu vederea aceste cercetări, întrucît autorul utilizează,
mai cu deosebire, acelaşi material din raportul d-lui Căpităneanu asupra
recensămîntului din 1905, la care am recurs şi noi de atîtea ori (d. Rosetti
reproduce chiar unele din tabelele noastre)73
.
71
Ibid., p. 623-624. 72
Ibid., p. 634 urm. 73
Apropos. Într-un articol din Convorbirile literare, sub titlul de Repartizarea
proprietăţii funciare (nu avem la îndămînă acest articol în momentul de faţă), d. C. Hiotu,
găsind neîndreptăţite calculele pe cari le-am făcut spre a corija unele din cifrele d-lui
Căpităncanu, caută să arunce o bănuială asupra concluziilor la cari am ajuns în ce priveşte
regimul nostru latifundiar. Dar pentru a ajunge la aceste concluzii n-am avut nevoie de nici o
corijare a acelor cifre1 Şi într-unul din articolele vizate de d. Hiotu, eu spun ritos: „n-am voit
să corijez În aceste tabele cifrele cuprinse în raportul d-lui Căpitan”! (Viaţa românească,
voi. IV, 1907, p. 153). Şi în adevăr, în alcătuirea tuturor tabelelor mele statistice, n-am ţinut
samă de calculele mele, la cari am recurs numai pentru a dovedi că realitatea e şi mai
groaznică decît pare din aceste tabele. Truda d-lui C. Hiotu e prin urmare zadarnică. Accept
339
Cetitorii vor găsi în lucrarea analizată adunate mărturii preţioase ale
învăţaţilor şi ale bărbaţilor de stat din Apus, din cari rezultă că latifundiile sînt
judecate ca o primejdie socială şi economică pretutindeni, deşi nicăieri răul
nu-i atît de acut ca la noi.
*
Nu putem expune aici mijloacele propuse de d. Rosetti pentru ca să
ajungem la o repartizare mai sănătoasă a proprietăţii rurale, nici celelalte
măsuri de îndreptare susţinute de d-sa.
De altfel studiul d-sale e mai ales preţios ca primă încercare de utilizare
sistematică a unui vast material istoric relativ la raporturile noastre agrare,
pentru lămurirea cauzelor situaţiunii de astăzi.
Şi cunoaşterea acestor cauze e prima condiţiune de îndreptare.
Dar nu putem să nu relevăm răspunsul pe care d-sa îl dă celor ce susţin
că nu avem nevoie decît de o „administraţie bună”: „Această teorie nu are nici
măcar meritul de a fi nouă; ea a fost enunţată în scris, pentru întâia oară de
Neculai Istrati, campionul antiunioniştilor. (Şi chiar mai înainte de alţi
doctrinari dintre boieri în Divanul ad-hoc, cum am arătat mai sus.) Şi el
pretindea, pe la 1860, că regimul boierescului nu trebuie desfiinţat ci, pentru a
face pe ţăran fericit, ajunge să i se dea o administraţie bună, cinstită şi
dreaptă… ca în Bucovina…” (p. 666).
Adepţii acestei teorii cad, de altfel, într-un fel de utopism naiv: „O
schimbare hic et nunc operată prin lege sau prin prezenţa oricărui om politic,
oricît de genial ar fi, la putere (dacă cauzele adînci ale răului vor rămânea
neatinse) nu poate schimba efectiv aproape nemic... Cel mai bun mijloc
pentru a îmbunătăţi administraţia este de a micşora prilejurile de cîştig
necurat, de abuz şi de greşeală ce le are astăzi şi, mai ales, de a mări puterea
de opunere a obştei împotriva abuzurilor funcţionarilor...” (p. 667).
Şi aceasta nu se poate realiza decît, pe de o parte, prin ridicarea
economică a ţărănimii, iar pe de altă parte, asigurîndu-i-se acesteia un rol în
stat corespunzător valorii ei sociale şi naţionale.
Precum legea electorală hărăzită ţărilor române de cătră Convenţia din
Paris, a împiedicat, cum ne-a arătat d. Rosetti, rezolvirea normală a problemei
agrare acum o jumătate de veac, tot aşa sistemul electoral actual, nu numai că
stă în calea măsurilor mai energice de îndreptare a stării economice, ci este
necompatibil şi cu o „administraţie bună”.
cifrele d-sale (cari sînt tot ale d-lui Căpităneanu), concluzia rămîne aceeaşi. Iar în ce priveşte
comparaţiile fantastice, pe cari d-sa le face, imitînd pe alţii, cu datele relative la ţările
apusene, am dat destule lămuriri în Parlament şi în diferite articole, spre a mai simţi nevoia
de a reveni.
340
Dacă nu ne vom pătrunde de acest adevăr, dacă nu vom înţelege,
parafrazînd spusele lui Kogălniceanu încă în Adunarea Moldovei, că „o mie
de latifundiari nu fac o naţiune”, ne expunem ca peste o altă jumătate de veac,
un alt istoric să fie nevoit să repete cuvintele de astăzi ale d-lui Rosetti, că
soluţia adecuată nu s-a putut impune decît „sau prin răscoală sau prin
intervenţia unui al treilea factor”...
Sfîrşesc aici. În gîndul meu* n-a fost de a face inutilă cartea d-lui
Rosetti. Cetirea ei e indispensabilă pentru oricine se îngrijeşte de viitorul
acestei ţări şi al acestui neam.
Şi din această cetire va rezulta pentru oricine adevărul cuvintelor
autorului: „un lucru este neîndoelnic: ce a fost nu poate să mai fie, căci altfel
se duce statul de rîpă...”.
Din: Stere C. În viaţă, în literatură:…Cartea a cincea… Chişinău, 1991.
– P. 466-404. – (Scrieri V).
Aparenţele şi realităţile
“Cazului Stere”
Problema pusă înaintea mea, faţă de întronarea regimului dictatorial în
Basarabia, se poate rezuma astfel:
Am eu dreptul, fiind dată situaţia mea personală, să resping chemarea
adresată mie de provincia mea natală?
Nu sînt copil, şi-mi dădeam seama la ce mă expunea cea dintîi încercare
de a păşi din nou în arena luptei politice.
Nu mă interesa, cum am mai spus, soarta mea personală. În momentul
cînd m-am răzvrătit împotriva alianţei cu Ţarul tuturor Rusiilor, nu m-am
gîndit la arguţiile de drept penal, – ci „m-am îmbrăcat în cămaşa morţii”, şi
eram gata să primesc cu seninătate fulgerele Nemesidei de stat.
Am luat astfel, incontestabil, o atitudine revoluţionară. Dar toate
acţiunile revoluţionare sînt sancţionate de rezultatele lor: ele duc spre eşafod
sau spre Pantheon.
Care putea fi sancţiunea actului meu revoluţionar?
Răspunsul nu putea fi îndoielnic, – nu pentru că fusese mistificată
acţiunea penală, – dar pentru că tocmai actul meu de răzvrătire mi-a pus pe
umeri sarcina de conducător şi de îndrumător al norodului basarabean.
Rolul pe care mi-a fost dat să-1 joc în actul Unirii, cu repercusiunile lui
imediate, era prima manifestare a sancţiunii istorice. Şi în urma lui nu mai
aveam dreptul de a rămînea surd la chemarea ce-mi adresa poporul din sînul
căruia am pornit, cu aproape jumătate de veac în urmă, la războiul titanic
341
pentru integritatea naţională şi pentru idealul de solidaritate umană, – strîns
unite pentru mine.
*
Situaţia creată în timpul scurt ce s-a strecurat de la declaraţia din 27
martie 1918, dovedea că soarta Unirii atîrnă numai de puterea de rezistenţă şi
de reacţiune a Basarabiei însăşi, împotriva operei distructive de învrăjbire şi
înstrăinare întreprinsă, cu o energie demnă de o cauză mai bună, de către
guvernele succesive ale României întregite.
Mistificarea voită a opiniei publice, rapoartele false ale satrapilor de
diferite trepte importaţi în Basarabia, au ridicat între această provincie şi chiar
acea parte din opinia publică din Regat care ar fi dorit să fie bine informată,
un desiş impenetrabil de legende şi calomnii, încît sînt dator să dezvălui cîtuşi
de puţin realitatea, cu toată discreţia necesară în situaţia în care a fost
aruncată ţara cu atîta nesocotinţă.
Faptele, ce voi fi silit sa divulg aici, sînt însă aşa de grozave, încît ar fi
legitimă îndoiala din partea publicului, ţinut atîta vreme în întuneric.
Nu ar fi greu totuşi de aflat întreg adevărul. Putrezesc doar în
subsolurile ministerului de interne dosarele anchetei parlamentare, dosite –
bineînţeles – Parlamentului. În arhivele Palatului regal, de asemeni, se găsesc
memoriile secrete care înregistrează fapte mult mai odioase şi grozave decît
cele pe care îndrăznesc să le supun acuma judecăţii obşteşti.
M-am oferit atunci să dovedesc fiecare cuvînt al acelor memorii,
înaintea oricărei anchete rînduite.
N-am primit alt răspuns decît jupiterianul „Non bis in idem!” de pe
banca ministerială.
Fac astăzi aceeaşi propunere presei, guvernului, Parlamentului, înaltei
Regenţe.
Factorii responsabili pentru destinele acestui neam trebuie să înţeleagă
că apelul de dreptate al unui norod de trei milioane nu poate să rămîie veşnic
glasul celui ce strigă în pustiu.
*
În momentul cînd mi s-a adresat chemarea de a lua conducerea luptei
pentru mîntuirea actului de Unire, situaţia era atît de încordată, încît nu
suferea întîrziere.
Am acceptat candidatura din Soroca şi am fost ales cu majoritatea de
36000 de voturi împotriva celor vreo 2000, care au fost rătăcite pe buletinele
guvernamentale.
În discuţia de la validare, am spus tot ce credeam necesar pentru a
lămuri atitudinea mea faţă de război.
342
Odată proclamat reprezentant al naţiunii, chestiunea mea personală a
fost lichidată, – pentru că, orice crimă aş fi săvîrşit, nu se putea tăgădui
caracterul ei politic. Şi îndată ce o provincie a acoperit prin voturile
populaţiunii sale actele mele, rămîne în picioare numai problema pur politică,
fiindcă nimeni nu e în drept să aşeze pe banca de acuzare un norod de trei
milioane.
„Cazul Stere” s-a născut tocmai din nesocotirea acestui adevăr.
Şi natura pur politică a acestui „caz” se dovedeşte prin solicitările al
căror obiect am fost.
Voi cita numai două fapte care pot fi uşor controlate.
Imediat după validarea mandatului meu, doi distinşi membri ai
Partidului Liberal, dnii Vasile Sassu, fost ministru, şi dr. Bordea, fost director
al serviciului sanitar, mi-au comunicat „sfatul” defunctului Ion I. C. Brătianu,
să rămîn vreo doi ani în rezervă pentru ca, apoi, să-mi pot „reocupa rangul în
rîndurile Partidului Liberal”.
Şeful Partidului Liberal mi-a transmis mai apoi acelaşi „sfat” şi direct
prin d. Pantelimon Halippa, care în momentul de faţă cred că nu poate fi
bănuit de parţialitate în favoarea mea.
Al doilea fapt:
Acum şase ani am fost invitat, tot prin dnii Vasile Sassu şi dr. Bordea,
să iau parte, la Chişinău, la festivităţile de comemorare a celei a şasea
aniversări a unirii Basarabiei, – făgăduindu-mi-se expres că „voi avea locul
de cinste ce mi se cuvine”.
Să-mi fie îngăduită o indiscretă întrebare: cum ar fi fost primită
participarea mea – care atîrna astfel numai de buna mea voinţă – la acele
festivităţi, alături de Ion I. C. Brătianu, de către ministrul său de război, – şi
cine era acel ministru?...
Aceste fapte cred că lămuresc pe deplin natura „cazului Stere”. Dacă nu
răspundeam la chemarea Basarabiei, nu se mai ridica nici un glas de acuzator
public. Dar, cum am spus, nu puteam s-o las fără răspuns, – cu riscul să fie
compromisă însăşi opera de unire.
Şi n-am nevoie să mai insist asupra urmărilor unei asemenea catastrofe.
În adevăr, Basarabia, cum spune şi declaraţia parlamentarilor
basarabeni, din aprilie 9 a. c., nu şi-a întins braţele către ţara-mumă, după
victorie, ci într-un ceas de restrişte, din simţul adînc al solidarităţii naţionale.
Şi numai după trei ani de regim dictatorial, poporul blînd al
moldovenilor de peste Prut ajunsese la exasperare.
Această exasperare era, cum voi arăta îndată, pe deplin justificată de
haosul în care acest popor a fost aruncat şi de anarhia şi tirania sub care se
zbătea, fără nădejde de izbăvire.
343
Nu se poate imagina, în adevăr, un faliment mai lamentabil decît
regimul de „mînă forte”, inaugurat în Basarabia după Unire.
Guvernarea românească s-a dovedit mai oarbă şi mai incapabilă decît
chiar stăpînirea ţaristă.
Şi aceasta din urmă înţelegea, de pildă, un adevăr atît de elementar şi
atît de clar, că nu e cu putinţă de a schimba în 24 de ceasuri, prin o singură
trăsătură de condei, tot complexul de legiuiri şi tot aparatul de administraţie
sub care o ţară a trăit de veacuri sau măcar numai de decenii. Regimul
românesc a găsit doar peste Prut în mare parte în vigoare nu numai o mare
parte din vechile legiuiri civile moldoveneşti, în Basarabia de Nord, dar şi
codul nostru civil şi organizaţia administrativă, introduse în Basarabia de Sud
în perioada scurtă dintre războiul din Crimeia şi cel ruso-turc, în care această
parte a Basarabiei a fost sub regimul românesc.
Iar procedeele de „unificare” aplicate peste Prut după 1918, ar fi demne
să servească drept material de operetă, dacă n-ar implica o nespusă tragedie a
unui popor întreg. Numai cîteva ilustraţii:
Basarabia sub jugul ţarist nu cunoştea un tip de dregător administrativ
analog prefecţilor noştri. Ispravnicul nu era decît un fel de poliţai al judeţului
şi în unele cazuri comisar al guvernului (mult mai însemnat însă era în
privinţa din urmă rolul mareşalului nobilimii.)
Toată gospodăria şi administraţia propriu-zisă a judeţului era
încredinţată „zemstvelor”, organe elective.
Unificatorii din Bucureşti s-au apucat deodată, – fără lege, fără vreun
regulament măcar, prin simple ordine ministeriale, şi adesea chiar după
capriciile organelor subalterne, – să desfiinţeze sau, pur şi simplu, să trateze
de fapt ca neexistent acest aparat administrativ: au fost numiţi prefecţi care,
cu de la sine putere, şi-au abrogat atribuţiunile pe care le au aceşti dregători în
Regat.
„Zemstvele” au fost înlocuite de nişte comisiuni interimare pe care
legea rusă nu le-a cunoscut, – care însă se eternizau, – şi li s-au luat în acelaşi
timp atribuţiunile administrative.
Şi astfel s-a creat o situaţiune paradoxală: prefecţii aveau toată puterea,
dar nu aveau nici mijloace materiale, nici aparatul necesar, – pentru că nici o
lege, pînă la 1925, nu avusese grijă să le creeze. Iar ilegalele comisiuni
interimare, în virtutea inerţiei şi în lipsa vreunei dispoziţiuni legislative, au
moştenit mijloacele şi aparatul „zemstvelor”, dar nu aveau nici o putere.
La ce haos şi la ce situaţiuni tragi-comice a dus acest sistem de
„unificare” se poate vedea din următorul incident, întîmplat sub nu mai ştiu a
cui satrapie în judeţul Soroca:
„Coborîşul lui Bechir”, – o pantă repede care deschide singurul acces
dinspre sud în oraşul Soroca, – a fost tăiat printr-o crăpătură largă şi adîncă în
344
sol, însoţită şi de o denivelare de aproape un metru. Din cauza aceasta,
coborîrea, şi încă mai mult urcarea unui car încărcat, pricinuia o trudă şi un
chin indescriptibil şi o fantastică pierdere de timp.
Populaţiunea din oraş şi dimprejur era exasperată. Comisiunea
interimară a zemstvei avea mijloacele necesare şi un personal de serviciu la
dispoziţie, dar prefectul şi „inginerul şef” (introdus şi acesta după fasonul din
Regat, de asemeni fără lege), – neavînd nici mijloace, nici personalul
corespunzător de serviciu, aşteptau dezlegarea şi „aprobarea” din Bucureşti,
iar pînă atunci nu îngăduiau bietei umbre a „zemstvei” să le „încalce
atribuţiunile”, reparînd drumul!...
Nu ştim cîtă vreme s-ar fi prelungit această farsă şi această tortură a
populaţiunii, dacă zemstva n-ar fi îndrăznit, la un moment dat, să execute
lucrările necesare pe furiş, într-o noapte! Ar fi nevoie de verva unui
Offenbach pentru a zugrăvi furia zeilor Olimpului sorocean şi mutrele
vinovate ale nenorociţilor „încălcători” ai atribuţiunilor „autorităţii de stat”...
Haosul nu se mărginea însă la sfera administraţiei locale: toată viaţa de
drept şi de gospodărie obştească au fost perturbate cu aceeaşi nesocotinţă şi
uşurinţă. Astfel a fost introdus într-o bună dimineaţă divorţul prin procedură
civilă la tribunal, după normele din Regat.
Dar legea prevede pentru validitatea hotărîrii de divorţ transcrierea ei în
registrul de stare civilă.
Or, în Basarabia n-a existat, şi nici o lege nu se îngrijise încă să-1
introducă, oficiul de stare civilă. În consecinţă nu aveau fiinţă nici registrele
respective. Atunci unele tribunale cereau ca preoţii să înscrie hotărîrile de
divorţ în „condicile metricale” ale parohiilor. Dar bieţii popi n-aveau nici
mijloace, nici personal, nici experienţa necesară. Unii se căzneau să se
execute, – şi este uşor de închipuit în ce hal se înfăţişau acele registre
improvizate. Alţii refuzau categoric, – şi nici o lege nu-i putea sili.
Alte tribunale, în consecinţă, înfiinţau la grefa tribunalului nişte registre
speciale, necunoscute de nici o lege. Şi altele, în sfîrşit, declarau că, lipsind
actele de stare civilă, hotărîrile lor sînt valabile şi fără transcriere, – „pentru
cazul de forţă majoră”!
Ce jurisconsult ar putea dezlega în aceste împrejurări dacă hotărîrile de
divorţ date în această perioadă sînt valabile şi căsătoriile ulterioare ale celor
divorţaţi legale, dacă acestea n-au dus la bigamie, şi dacă copiii, născuţi din
asemenea căsătorii, sînt legitimi?
Şi cum trebuie judecat „sistemul” de guvernămînt care poate duce
statutul personal al cetăţenilor la o asemenea inextricabilă perturbare?
Dar haosul nu s-a mărginit numai la raporturile de familie, care sînt
totuşi recunoscute ca bază morală a vieţii sociale. El a fost întins şi în sfera
cea mai însemnată a intereselor patrimoniale.
345
După dreptul basarabean, proprietatea imobiliară nu se putea transmite
prin simplul consimţămînt al părţilor, ci numai prin punerea în posesiune de
către un agent al puterii judecătoreşti,– care punere în posesiune, pe deasupra,
după anume formalităţi impuse de lege, „purga” şi sarcinile reale ce ar fi
existat asupra imobilului astfel transmis.
Fără nici o formă legislativă, neexistînd nici coordonare între organele
juridice vechi şi noi, nici măsuri de armonizare a dispoziţiilor contradictorii
ale celor două legislaţii, tribunalele aplicau, fiecare după a lui socotinţă, cînd
dreptul nostru civil, cînd legiuirile vechi, cînd un compromis arbitrar între
toate acestea.
Şi astăzi nimeni nu mai poate fi sigur de drepturile imobiliare cîştigate
în această epocă.
Nici administraţie orînduită, nici siguranţă în raporturi de familie, nici
vreo regulă în sfera intereselor patrimoniale. Această icoană de neputinţă
guvernamentală şi de destrămare a temeliilor vieţii de stat, ne poate da seama
şi de regimul ce bîntuia şi în toate celelalte sfere de viaţă publică în
Basarabia.
Cei din Regat, care în vremurile cele mai tulburi ale vieţii de stat n-au
cunoscut asemenea orgie de arbitrar, nici nu-şi pot imagina condiţiunile în
care a trebuit să-şi ducă viaţa un cetăţean basarabean. Chiar cel mai paşnic
părinte de familie, străin de orice politică, – cînd, seara, se punea la odihnă, –
nu putea fi sigur că va ajunge teafăr pînă dimineaţa; că peste noapte casa lui
nu va fi încălcată de figuri patribulare, adesea fără uniformă, dar înarmate, că
el însuşi nu va fi maltratat, nevasta şi copilele lui necinstite; că nu va fi prădat
şi, în sfîrşit, declarat bolşevic... pornit pe jos spre o destinaţiune necunoscută,
pentru ca apoi supravieţuitorii să poată afla dintr-un proces verbal sumar că,
voind să fugă de sub escortă, a fost împuşcat, fără altă formă de proces...
Şi cînd asemenea fapte se denunţau de pe tribuna Parlamentului, aceasta
nu avea alte urmări decît insulte şi vociferări, încît odată pînă şi d. Pantelimon
Halippa a trebuit să arunce de pe tribuna parlamentară un blestem în faţa
augustă a Adunării...
Cît de puţin preţuia viaţa de om în Basarabia se poate vedea din
„accidentul” cunoscut din judeţul Orhei, cînd doi jandarmi în uniformă – şi
care deci nu-şi puteau permite nici un gest agresiv, – au fost împuşcaţi de o
patrulă. Reprezentanţii justiţiei şi ai autorităţii de stat, – constatînd că
victimele numai din „eroare” au fost luate drept bolşevici, – au trecut la
ordinea zilei...
Să-mi fie îngăduite încă puţine pilde care ne arată şi starea sufletească
în care se zbuciumau cetăţenii sub presiunea acestui sistem de „consolidare”
şi „unificare”.
346
Voi reproduce, în acest scop, mai întîi pur şi simplu povestirea pe care
am auzit-o de la un fruntaş al satului Ruseni din jud. Soroca, Mitea (Dumitru)
Mohoreanu, astăzi membru în Partidul Liberal (şi de aceea îndrăznesc să-i
dau numele fără teamă de urmări pentru el).
Am făcut cunoştinţă cu Mitea Mohoreanu într-o seară, cînd, sosind cam
tîrziu în Ruseni, i-am cerut găzduire.
În cerdac am fost întîmpinat de o frumuseţe de bărbat, sprinten şi înalt
ca bradul, a cărui alură mi-a sugerat întrebarea:
– Ai fost în garda imperială, voinicule?
Luîndu-şi îndată poziţia, mi-a „raportat” soldăţeşte (vădit maşinal, în
ruseşte):
– Plutonierul major al escortei personale a Majestăţii sale imperiale,
Ţarul Nicolai al doilea...
Intrînd în casă, care vădea o oarecare culturalitate, cum şi belşug solid,
– văzui în camera din faţă, pe pereţi, portretul Regelui Ferdinand şi al Reginei
Măria.
Într-o cămeruţă în fund am zărit însă şi chipul încadrat al Ţarului
Nicolai II.
– Îl păstrezi şi pe acesta?
– De, sărmanul! Atîta vreme viaţa lui a fost în mîinile mele. D-zeu să-1
ierte, ia îl ţin acolo, să vadă din cer că mai este un suflet creştinesc care-1
pomeneşte. Dar pe ai noştri i-am pus aici la lumină.
Redau aceste detalii pentru ca cititorii să-şi dea seama de fizionomia
morală a omului.
Dacă voi adăuga că Mitea Mohoreanu, răzeş de baştină, are în
proprietatea lui vreo 40 hectare de pămînt, că are nu ştiu cîte sute de oi şi de
porci şi zeci de cai şi de vite cornute, – socot că pentru oricine caracteristica
lui socială nu mai lasă nimic de dorit.
Şi iată ce spovedanie mi-a făcut acest om, cu o adîncă şi vădită
emoţiune:
– Da, slavă Domnului, trăim cum putem. Ce să faci? Orice om şi chiar
un suflet de jandar cere pîine. Aici în Ruseni, şeful de post, de... nu mă pot
plînge... ne împăcăm cu el: cînd un purcel, cînd un miel, cînd un sac de
popuşoi sau un car de fîn ...cînd, de sfintele sărbători, un bilet albastru mai
mare, merge!...
Dar şeful de secţie, – vai de mine! mare necaz am avut cu el. Şi, de, sînt
om de înţelegere şi am căutat să-1 mulţumesc şi pe el, ca şi pe ceilalţi. Dar n-
am mai putut să-i dau de rost. Şi într-o zi mă trezesc că intră la mine cu alţi 4
jandari şi zbiară:
„Tîlharule, ţi-oi arăta eu să fii gazdă de bolşevici. Te trimit la Bălţi din
post în post, la Curtea marţială. Ţi-oi veni eu de hac!”
347
Am încremenit. Ştiu eu ce înseamnă transportul la Curtea marţială din
Bălţi, şi-i spun:
„Să trăiţi, domnule şef, cum să fiu eu, Mitea Mohoreanu, răzeş,
gospodar cinstit, gazdă de bolşevici?”
„Taci din gură, ţipă el ca turbat, catapeteasma mătii. Legaţi-1.”
Şi iată-mă legat cot la cot, între jandarmi, cu baioneta la puşcă, – eu,
Mitea Mohoreanu, răzeş şi gospodar cinstit, fruntaş în sat la mine! sînt dus
toată uliţa lungă pînă la post. Oamenii speriaţi îşi fac cruce, nevestele plîng.
Am sosit la post. Intrăm. Şi acolo iar dă să zbiere:
„Mărturiseşte, bolşevicule!”
Şi iarăşi sudălmi, cum nici nu le-am mai auzit de cînd trăiesc.
„Să trăiţi, zic, domnule şef, cum puteţi spune aşa ceva? Nu sînt bolşevic”.
„Aşa! Puneţi-l jos! Daţi-i cincizeci de cingători!”
Mi s-a oprit inima şi mi s-a făcut negru înaintea ochilor.
Dar am avut noroc, că iată că vine şi şeful de post. Cum a auzit şi m-a
văzut legat cot la cot, a îngălbenit săracul.
„Ce faci?” îi spune şefului de secţie şi-1 apucă de mînă şi-1 trage într-
un colţ şi-i şopteşte ceva stăruitor.
Am stat aşa, cu braţele legate la cot, şi m-am gîndit în sinea mea: eu,
Mitea Mohoreanu, răzeş şi gospodar cinstit, şi neam de neamul meu, pînă la
Ştefan cel Mare, de la care am hrisoave în ladă, n-a suferit încă aşa batjocură
şi n-a fost bătut. Cum aş mai putea trăi după aşa ruşine? Şi am jurat în taina
sufletului meu, în faţa lui Dumnezeu, că, dacă voi fi bătut, voi vinde tot ce am
şi am să adun o „şaică” (o bandă) şi oriunde voi întîlni un jandarm român, îl
omor. Şi viu în mîna lor nu mă dau.
Dar se vede că i-a fost milă lui Dumnezeu de mine. A înduplecat şeful
de post pe hainul. Apoi ne-am înţeles, trăim...
*
Aşa mi-a grăit Mitea Mohoreanu din Ruseni, răzeş, cu hrisoave de la
Ştefan cel Mare, şi gospodar cinstit, astăzi membru în Partidul Liberal, pentru
că nu se poate simţi el pe picior de egalitate, cu „mojicii” din Partidul
Naţional Ţărănesc...
Dar ce trebuiau să pătimească şi „mojicii”, cei fără moşie răzăşească,
fără turme de oi şi de porci, fără bilete albastre, adunate în ladă?..
Spaţiul îmi îngăduie numai încă o pildă, tot din judeţul Soroca, dar din
altă sferă socială.
Un fost mare proprietar, un bătrîn de peste 70 de ani, fiu de general,
astăzi redus la 100 de hectare, ca să-şi poată mări veniturile, şi-a zidit o moară
cu banii din preţul exproprierii. Dar mergea greu: pentru fiecare vagon de
cereale sosit, ca şi pentru fiecare vagon de făină ieşit din moară, trebuia să
348
plătească atîta vamă, încît la urma urmelor, omul a fost silit să renunţe la
întreprindere.
Dar în răstimp, venind odată cu trenul de la Bălţi, unde cumpărase nişte
curele de transmisiune, n-a putut găsi hamal, pentru că trenul a fost înconjurat
de soldaţi şi un tînăr sublocotenent verifica legitimaţiunile. Bătrînul cu greu
îşi ia la subsoară bagajele şi în faţa sublocotenentului se pleacă, le lasă jos şi-
şi caută prin buzunare hîrtiile.
– Mă, pezevenghiule, se răsteşte reprezentantul autorităţii de stat: Ce
mă ţii în loc, parastasul şi cristelniţa!.. Acuşi te cîrpesc!
– Cum să mă cîrpeşti, domnule sublocotenent? Sînt om bătrîn şi am şi
eu băieţi militari în armată, în grad mai mare ca d-ta...
Răspunsul l-au înregistrat obrajii bătrînului moşier, membru al
nobilimii, fiu de general...
Şi plîngînd, îmi spunea bietul om gîrbovit şi distrus sufleteşte:
– Băieţii s-au stabilit în Franţa. Cel mare în geniu, celălalt în aviaţie. Nu
mai vor să vină în ţară. Dar eu vreau să fiu înmormîntat aici. Sunt moldovan,
şi... cît am visat...
Pentru motive lesne de înţeles, nu-i spun numele curat moldovenesc şi
cinstit de multe generaţii.
Am voit să mă mărginesc la aceste două pilde. Dar nu pot! Trebuie, să
mai citez aici încă un caz, prea dureros, dar caracteristic.
Un intelectual, director al unei şcoli de agricultură, un vechi luptător
naţionalist, fost deputat al Sfatului Ţării din Chişinău, ca şi în primul
Parlament din Bucureşti. Un om blînd şi patriot înfocat, care, ori de cîte ori i
se aducea la cunoştinţă o sălbătăcie sau un abuz de putere, încerca să apere
bunul renume al ocîrmuirii româneşti sau să-i găsească scuze.
În toată Basarabia circulau, cu un zîmbet de milă, frazele lui ajunse
stereotipe:
„Lăsaţi! Nu exageraţi! E o vreme de tranziţie, aveţi puţină răbdare;
aşteptaţi pînă se vor aşeza lucrurile.”
„Într-o zi domnul director constată că mai multe care conduse de
soldaţi, sub comanda unui ofiţer, încarcă – fără fasoane – fînul şcolii din
curte. Domnul director, cu toată blîndeţea lui proverbială, protestează:
– Domnule căpitan, nu se poate. E averea statului, de care sunt
responsabil. Aceasta nu-i regulat.
– Insulţi armata, bolşevicule?! Culcaţi-1 la pămînt! Trăgători!Vechiul
naţionalist şi membru al Sfatului Ţării nu şi-a mai pus candidatura pentru
Parlamentul României întregite. S-a izolat la ţară. Nu-1 mai vede nimeni.
Şi la toate stăruinţele să primească din nou candidatura pe lista
Partidului Ţărănesc, luptătorul pentru uniunea naţională, trecut prin
închisorile ţariste, răspundea surd fără să privească în ochii convorbitorului:
349
– Nu pot. Mi-e ruşine să scot capul în lume. Mă întreabă ruşii: „A fost
exagerată bătaia, de tranziţie sau aşezată?...”
Cazuri izolate?
Nu! Aş putea umplea volume cu asemenea „cazuri izolate”.
Mai mult, voi dovedi că aceste fapte sînt efectul normal şi necesar al
sistemului de guvernămînt sub care a trăit Basarabia.
Voi arăta ruina şi mizeria izvorîtă din această situaţie şi din lipsa
oricăror norme de drept şi de ocrotire legală a cetăţenilor sub ocîrmuirea
dictatorială în Basarabia.
*
Pentru moment sfîrşesc acest capitol cu o întrebare: Care popor din
lume ar putea suporta un astfel de „regim”?...
20 aprilie 1930, Bucov
(„Adevărul”, XLIII, nr. 14223, 9 mai 1930, p. 1, 2.)
Extras din: Stere C. Singur împotriva tuturor / Ed. Îngr. De Alina
Ciobanu. – Ch., 1997. – P. 178-186.
Cuvîntul din urmă a Dlui C. Stere; Scrisoare
pentru ţărănimea basarabeană adresată
Dlui Ion Codreanu, deputat de Soroca
Iubite Moş Ioane,
În ceasul în care îmi închei această fază din lunga şi furtunoasa mea
carieră politică, îmi îndrept gîndurile spre d-ta şi, în persoana d-tale, nu numai
spre toţi vechii prieteni şi tovarăşi de luptă, dar şi către întreg acel norod de
ţărani din Basarabia, la care mă gîndesc cu mîndrie că a putut da naştere unui
fiu ca d-ta.
Nu-mi pot găsi un mai vrednic purtător de cuvînt decît pe bărbatul care,
deşi silit să-şi muncească el însuşi ogorul ţărănesc, a ştiut decenii să-şi ducă
cu cinste şi sarcina de luptător de frunte pentru fiinţa naţională şi pentru
drepturile ţării sale.
Acum cînd destinul îţi pune pe umeri o nouă şi grea povară şi cînd în
cocioaba ţărănească din Ştefăneştii de pe Răut sînt concentrate aproape toate
nădejdile unei provincii oropsite, – simt o imperioasă datorie să-ţi adresez d-
tale, şi prin d-ta Basarabiei, aceste rînduri, fiind convins că sufletul d-tale
mare va şti să se înalţe peste nimicurile grozave ale momentului şi să
îmbrăţişeze poruncile acestor vremuri de cumpănă.
350
Şi să-mi dai voie să-mi exprim credinţa că centrul de gravitate nu poate
fi şi nu trebuie căutat în ponegririle şi în prigonirile pe care le-am suferit.
Acestea sînt un accident, relativ de puţină însemnătate, şi care învăluie o
realitate cu mult mai gravă şi mai demnă de luare aminte. Personal, în ce mă
priveşte, eu nu port ură nici memoriei defunctului şef al Partidului Liberal
care, cu drept cuvînt, putea vedea în mine un adversar ireductibil al
concepţiilor şi planurilor sale politice; nici nu mă plîng împotriva
conducătorilor Partidului Naţional care, – dacă au dat dovadă că după
fuziune au putut uita că pe vremuri d. Maniu nu se sfia, cum a mărturisit d-sa
nu demult, „să-mi încredinţeze capul său” şi să-mi ceară, în numele Partidului
Naţional, servicii care mă puteau duce în închisorile ungureşti, – acuma însă
vădesc în pilda lor consecinţele fatale ale tragediei istoriei care a tăiat o
brazdă atît de adîncă între mentalitatea şi ideologia diferitelor provincii
româneşti, încît nici nu le putem cere judecată dreaptă asupra basarabenilor.
Şi mai puţin ar fi drept să ne înveninăm sufletul gîndindu-ne la rolul din
aceste zile de mîhnire ale fruntaşilor vechiului Partid Ţărănesc din Regat.
După un deceniu de lupte comune, în care ei atît de des luau faţă de noi,
basarabenii, atitudinea de învăţăcei smeriţi, nu trebuie să fim prea aspri dacă
la cîrma statului ameţeala înălţimilor i-a făcut să creadă că ei stau în capul
departamentelor lor în temeiul unui drept divin, şi astfel să scape din vedere
datoriile elementare, sub regimul parlamentar, ale membrilor oricărui guvern,
care n-are altă temelie decît chemarea maselor populare.
Să mă ierţi, dar, Moş Ioane, că sînt silit să mărturisesc că şi izbucnirea
d-tale de odinioară împotriva „călăilor” dovedeşte că şi cugetul d-tale senin a
pierdut pentru o clipă, în aceste ceasuri de zbucium, acea cumpăneală atît de
caracteristică pentru ţăranul moldovean din Basarabia.
Voi, cei chemaţi să duceţi înainte lupta care a lăsat în urmă atîtea jertfe
şi morminte fără cruci, nu trebuie să vă întunecaţi nici măcar o firimitură din
energia voastră morală în gînduri la „călăi”: aceştia totdeauna au fost figurile
cele mai puţin interesante în marile drame ale istoriei, la care le-a fost dat să
ia parte. Cine se.gîndeşte astăzi la străjerul temniţei din Atena, care a întins
lui Socrate cupa de cucută, sau la nenorocitul care a aprins rugul lui Giordano
Bruno?
Trecînd peste aceste mici mizerii, trebuie să vă înălţaţi cugetul pînă la
grozava problemă naţională care se ridică în faţa noastră.
După război, asupra tuturor oamenilor cu oarecare răspundere în viaţa
publică, apăsa necesitatea ineluctabilă de a găsi o formulă de acţiune politică,
care să îmbrăţişeze toate problemele extrem de complexe ale României
întregite.
Din punctul de vedere social, trebuia să ţinem seama nu numai de faptul
că reforma agrară care a revoluţionat toate condiţiunile vieţii economice, ca şi
351
sufragiul universal, au aruncat în arena luptelor politice o clasă nouă, care
pînă acum a fost claustrată în afară de viaţa cetăţenească, dar şi de însăşi
această fază a evoluţiei sociale şi politice mondiale, în care ţărănimii este
predestinat un rol cel puţin tot atît de însemnat cum a fost în veacul XIX rolul
proletariatului industrial.
Iar împrejurările istorice au sortit în special ţărănimii basarabene un rol
îndeosebi de activ în viaţa noastră publică.
Din punctul de vedere naţional, întreaga viaţă politică fatal a fost
colorată de condiţiunile fireşti într-un stat născut din reunirea mai multor
provincii, care au trăit, – separate, – veacuri sau chiar milenii. Şi dacă şi aici
se impunea consideraţiunii bărbaţilor de stat faptul că, sub diferitele straturi
de aluviune din aceste provincii, temeliile statului nu se puteau rezema decît
pe aceeaşi formaţiune de granit a ţărănimii române, nu mai puţin sub
presiunea urgiei istorice s-au dezvoltat mentalităţi, ideologii, condiţiuni
materiale atît de variate şi deosebite, încît problema de consolidare a statului
ne cerea o mare înălţare de gîndire şi în acelaşi timp o mare prudenţă. Şi
iarăşi şi din acest punct de vedere situaţia din Basarabia prezintă un deosebit
interes.
Din punctul de vedere internaţional, dacă toată situaţia în acest colţ al
Europei inspiră mari îngrijorări, pentru România statutul internaţional al
Basarabiei, faţă de revendicările unui vecin uriaş şi primejdios, cu toată starea
lui de slăbiciune momentană, lasă în umbră toate celelalte consideraţiuni şi
interese.
În această stare de lucruri pare o aberaţiune concepţia celor mai mulţi
din oamenii noştri politici, că România nouă – formată din provincii, întrunite
benevol, şi după o luptă aprinsă pentru emanciparea naţională şi libertate
politică – nu poate fi consolidată decît prin violenţă şi prin excesele
regimurilor dictatoriale. Şi mai cu seamă această concepţie e primejdioasă în
ce priveşte situaţia din Basarabia.
Un cugetător însă nu trebuie să scape din vedere că sub această
concepţie de consolidare violentă se ascunde de fapt o luptă feroce pentru
putere.
Elementele sociale care au dominat în trecut România mică, au făcut
încercarea disperată de a-şi afirma monopolul de dominaţiune şi asupra
României mari.
De aici – urgia primilor zece ani de după război.
În perioada amintită a vieţii noastre de stat, totul a fost subordonat
acestui interes de dominaţiune.
Întreg aparatul statului a fost pus în serviciul vechii oligarhii din
România mică.
Asemenea porniri ameninţau să surpe temeliile oricărei vieţi de stat.
352
Dar consecinţe şi mai grave pentru tot viitorul naţional a putut avea
ignorarea voită a situaţiunii deosebite în provinciile alipite şi subordonarea, şi
acolo, a acţiunii de guvernămînt şi de administraţie publică năzuinţelor de
dominaţiune ale aceleiaşi oligarhii.
Astfel noile condiţiuni ale vieţii sociale şi politice, ca şi interesele de
solidaritate naţională şi primejdiile din afară, au fost nesocotite pentru profitul
momentan al unei clici dominatoare.
Cu deosebire tragică întorsătură au luat lucrurile în Basarabia.
Basarabia de sub stăpînirea ţaristă a fost parcă mai îndepărtată şi mai
străină de Regat decît oricare colonie europeană din Africa sau din Asia.
Nimeni mai bine ca d-ta, moş Ioane, nu poate şti cu ce greutăţi a trebuit să
luptăm ca să putem întemeia primul ziar românesc la Chişinău, să punem
începuturile unei acţiuni naţionale în Basarabia şi să formăm măcar un grup
de tineri adăpaţi la izvoarele culturii naţionale – pregătiţi pentru misiunea de
apostoli în sînul norodului basarabean. În aceste împrejurări, războiul
mondial, în care România a luptat ca aliată a Rusiei ţariste, a provocat o
grozavă sfîşiere în sufletul românilor basarabeni. E destul să-ţi amintesc
încercarea nereuşită a dlui Pantelimon Halippa şi a martirului naţional Murafa
de a împiedica călătoria la Petrograd a defunctului bărbat de stat român Nicu
Filipescu.
Din acest punct de vedere, naţiunea română n-a trecut singură prin
asemenea momente tragice. Şi naţiunea polonă a fost sfîşiată între mai multe
curente divergente; şi acolo am putut vedea chiar pe un patriot polonez, care
intra în Polonia rusească în cadrele armatei austriace, comandînd legiunile
alcătuite din dezertorii din armata rusă.
Dar dacă peste tot prima datorie, impusă în asemenea împrejurări
oamenilor de stat, era vindecarea rănilor produse de asemenea tragedie a
istoriei naţionale, pentru Basarabia acţiunea de împăciuire şi de lichidare a
trecutului nenorocit se prezintă ca un postulat al existenţei însăşi naţionale a
statului român, – pentru că statul român nu are alt titlu asupra Basarabiei
dectt voinţa norodului ei si nu poate avea un scut mai puternic împotriva
veleităţilor de cotropire din afară decît în simţul lui de solidaritate naţională
şi de dragoste pentru patria comună.
Dar lupta pentru putere, în momentele de criză socială sau naţională,
oriunde are un caracter de neînfrînată ferocitate.
N-avem nevoie să ne amintim de strangularea părinţilor sau a soţilor,
ori de orbirea fraţilor sau copiilor în Bizanţ. E destul să răsfoim paginile
istoriei chiar în Occidentul civilizat.
Nu e de mirare că în pornirea disperată a unei facţiuni oligarhice din
România veche, spre a-şi impune dominaţiunea asupra Regatului întregit,
353
fiind dat nivelul cultural şi moravurile specifice din Balcani, nici o stavilă nu
a fost pusă patimilor – încît însăşi integritatea naţională a fost primejduită.
În căutarea mijloacelor de mîntuire, noi – luptătorii din Basarabia – n-
am găsit alt reazem decît în ţărănimea noastră moldovenească, – ţărănime
care, singură, a putut în trecut păstra caracterul naţional Moldovei de peste
Prut, ţărănime care, dacă a fost atinsă de o aripă a vijeliei revoluţionare de la
nord şi a rămas neclintit credincioasă aspiraţiunilor democratice, în acelaşi
timp şi-a afirmat cu tărie şi conştiinţa ei românească în ziua de 27 martie
1918.
Astfel am putut crea acel puternic organism de acţiune naţională şi
democratică care a fost Partidul Ţărănesc basarabean şi care a servit ca punct
de plecare pentru întemeierea Partidului Naţional Ţărănesc, şi a pus astfel în
serviciul naţiunii o formidabilă forţă politică, menită să înlăture vechile
păcate şi să renoveze instituţiunile noastre politice pe temelia de democraţie şi
solidaritate naţională.
Din nenorocire, Partidul Naţional Ţărănesc nu şi-a putut asigura şi o
conducere la înălţimea misiunii, pe care o avea de îndeplinit.
Două fapte ne pot învedera acest adevăr.
Luptele politice au luat în răstimp caracterul unui adevărat război civil.
Partidul Naţional Ţărănesc, dus din triumf în triumf de valurile maselor
populare, avea împotriva sa toate organele vieţii de stat, care fără nici un
scrupul se ridicau împotriva noii forţe politice şi se puneau la dispoziţiunea
combinaţiunilor de culise ale diferitelor facţiuni oligarhice.
Partidul Naţional Ţărănesc, reprezentînd interesele şi aspiraţiunile
maselor populare, nu avea dreptul să caute vreo altă armă de luptă decît
conştiinţa acestor mase, educaţia, organizarea şi disciplinarea lor – fiindcă
altfel am risca să compromitem interesele cele mai sacre ale naţiunii şi ale
statului.
Şi totuşi, desigur că îţi aduci aminte moş Ioane, cum conducerea
partidului nostru era gata de mai multe ori să ne arunce în nişte aventuri
nesocotite, care ar fi putut avea urmări fatale, – ca nerecunoaşterea Regenţei
şi a Regelui Mihai, „marşul asupra Bucureştilor” din Alba-Iulia etc.
Toate aceste încercări, care, în situaţia de atunci, ameninţau să implice
în combinaţiuni sinistre milioanele încrezătoare în conducătorii lor – erau
justificate de necesitatea „venirii la putere”.
Setea de „a veni la putere” cu orice preţ şi în orice condiţii este la
obîrşia catastrofei morale şi politice care a urmat.
Desigur, revendicarea puterii este legitimă pentru orice partid politic.
Dar pentru un partid de mase, într-un stat format din reunirea mai
multor provincii, şi care se zbătea în spasmele unui adevărat război civil, sub
dominaţiunea unei oligarhii lipsite de scrupul, şi sub presiunea unei situaţiuni
354
internaţionale nenorocite, – „venirea la putere” nu putea fi identificată cu
împărţirea portofoliilor ministeriale între cîţiva „noi mandarini”, cărora în
sfîrşit le este dat să guste pentru binele obştesc deliciile vagoanelor
ministeriale şi ale birourilor somptuoase.
Pentru un partid cu adevărat ţărănesc, într-o ţară oprimată de o tiranie
anarhică, sub un regim străin de orice norme de legalitate şi chiar de omenie,
„venirea la putere” însemna, înainte de toate, intrarea în legalitate, întronarea
unui regim de real parlamentarism, întemeiat pe principiul de suveranitate
naţională, în conformitate cu prescripţiile Constituţiei.
Un partid rezemat pe masele populare avea dar, înainte de toate, datoria
să întemeieze o reală colaborare între Coroană şi naţiune şi, în consecinţă, să
lichideze sistemul de guvernare, în care arbitrarul în formaţiuni
guvernamentale acoperea în realitate un război civil între facţiuni, – într-un
cuvînt, el era dator să tragă hotarul unui regim de ilegalitate, arbitrar şi
opresiune.
Pentru aceste motive, Partidul Naţional Ţărănesc nu avea dreptul să
solicite „puterea” în condiţiuni, care – măcar în aparenţă – să fi lăsat vreo
margine pentru arbitrar şi hatîr.
El nu avea dreptul decît să ceară intrarea în legalitate şi, pentru aceasta,
un guvern fără caracter de partid, un regim provizoriu pentru lichidarea
trecutului, care să ne fi asigurat expresiunea liberă şi cinstită a voinţei
naţionale, – pentru ca, în sfîrşit, corpul electoral să fi putut crea acel organ al
voinţei naţionale, a cărui colaborare cu Coroana ne impune Constituţia şi care
să fi putut face pe viitor cu putinţă funcţionarea normală a regimului
constituţional.
Conducerea Partidului Naţional Ţărănesc a preferat însă să primească
puterea în condiţiunile cunoscute şi, în consecinţă, să formeze un guvern, care
n-a ţinut seama nici de structura partidului, nici de caracterul unui stat format
prin reunirea recentă a mai multor provincii, nici de echilibrul real de forţe
din sînul parlamentului.
Rezultatele au fost fatale: lupta politică a luat şi mai accentuat
înfăţişarea de război civil; raporturile între factorii constituţionali, ca şi
normele de guvernămînt parlamentar atît în sînul Cabinetului, cît şi în
relaţiunile cu Parlamentul, au fost falsificate; demisiile în alb; apucături
dictatoriale; Lupeni; confiscarea ziarelor; oprirea de întruniri; legea pentru
apărarea onoarei; legea împotriva alarmismului; practica curentă de măsuri
excepţionale, chiar în afară de zona stării de asediu, menţinută inutil sub
diferite pretexte etc, etc.
Astfel se făureau toate armele necesare pentru restaurarea regimului
dictatorial.
355
În această situaţie, conducerea Partidului Naţional Ţărănesc şi-a dat pe
deplin măsura în prima ocaziune care i s-a prezentat de a găsi o soluţiune într-
o chestiune de mare interes de stat, cînd urma să fie asigurată funcţionarea
aparatului de guvernămînt pentru cel puţin zece ani, – şi anume completarea
înaltei Regenţe după decesul unuia din membrii acesteia.
Nu-mi permit să spun nimic mai mult în această privinţă.
Dar, cum ştii, iubite moş Ioane, procedura urmată şi rezultatul obţinut
n-au dat naştere numai unei intense crize de guvern şi de partid, dar au dus
inevitabil şi la înteţirea războiului civil pînă la paroxism, şi pînă la trezirea
veleităţilor de pretorianism.
În aceste împrejurări, era natural să asistăm la o nouă şi mai disperată
încercare de a readuce vechile metode de guvernămînt şi de a restabili
dominaţiunea facţiunilor oligarhice din Vechiul Regat.
Aceste facţiuni, chiar în urma scăderilor menţionate ale guvernului
naţional-ţărănesc, nu pot încă nădăjdui la venirea lor la cîrmă, prin lupta
electorală dreaptă, şi totuşi n-au răbdarea să aştepte evoluţia naturală, pe care
metodele guvernului prezidat de d. Iuliu Maniu s-ar părea că n-ar întîrzia-o
prea mult. De aci reclamarea stării de asediu şi apologia loviturilor de stat.
Astfel ferocitatea luptelor pentru putere se dezlănţuieşte cu o mai mare
furie ca oricînd şi se pune la cale o mizerabilă maşină politică: fantasmagoria
bolşevismului basarabean şi agitaţia pentru decretarea stării de asediu în
provincia de peste Prut.
Din acel moment asistăm la un spectacol fără analogie în istoria lumii.
În adevăr nu există, cum spune şi declaraţia de ieri a parlamentarilor
basarabeni, o provincie românească mai unită, mai paşnică, mai solidară şi
mai disciplinată ca Basarabia. Poporul basarabean trimite în Parlamentul ţării
pe aceiaşi oameni, care l-au dus la Unire şi care l-au reprezentat şi sub urgia
celor zece ani de dominaţiune oligarhică, precum îl reprezintă şi astăzi.
În Basarabia nu numai atît în alegerile generale pentru Parlament, cît şi
în alegeri consecutive: judeţene, săteşti şi comunale, nu s-a putut afirma nici o
forţă centrifugală sau subversivă, – dar chiar dacă astăzi Parlamentul din
Bucureşti nu cunoaşte deputaţi comunişti, aceasta se datoreşte numai faptului
că tocmai mulţumită Basarabiei listele acestora n-au putut întruni cele 2 la
sută din voturi cerute de legea electorală.
Iar libertatea şi corectitudinea alegerilor din Basarabia n-au fost de
nimeni contestate; pe cînd dincoace de Prut am avut încăierări sîngeroase, în
care au căzut mai mulţi morţi şi răniţi, în Basarabia n-a fost semnalat un
singur exces şi măcar o singură ceartă mai zgomotoasă.
Dar Basarabia onorează, cum am spus, cu încrederea ei pe aceiaşi
fruntaşi ai vieţii sale publice, pe conducătorii vechiului Partid Ţărănesc
356
basarabean, care sînt în acelaşi timp şi făuritorii Unirii, şi promotorii mişcării
naţionale sub regimul ţarist.
De inde ira\
În Basarabia sufragiul universal n-a dat, în adevăr, un singur mandat
grupărilor politice, care-au guvernat în România pînă la venirea la cîrmă a
Partidului Naţional Ţărănesc.
Acest rezultat e foarte regretabil din punctul de vedere naţional, pentru
că el singur învederează îndestul în ce condiţiuni a fost guvernată şi
administrată Basarabia de aceia care, în cursul ultimului deceniu, se afirmau
în provincia de peste Prut în numele statului român.
Şi – evident – în aceste condiţiuni, fără lovitură de stat şi metode
dictatoriale, nu poate fi nici o şansă pentru vechiul regim în Basarabia.
Concluzia, comodă şi cunoscută şi vechilor fabulişti: aleşii Basarabiei,
toţi conducătorii ei sînt bolşevici şi ascultă poruncile Moscovei! Prin urmare,
trebuiesc reclamate toate măsurile excepţionale, dictatura militară, starea de
asediu, cenzura, înăsprirea spiritului poliţist etc, numai ca să fie înlăturaţi
reprezentanţii şi conducătorii fireşti ai norodului basarabean.
Urmările fatale ale unei asemenea politici pot fi uşor întrezărite: dacă
reprezentanţii şi conducătorii Basarabiei, liber aleşi, sînt bolşevici şi ascultă
glasul Moscovei – atunci, evident, Basarabia însăşi e bolşevică; şi întrucît
singurul nostru titlu asupra Basarabiei se întemeiază pe dreptul norodului la
autodeterminare şi pe voinţa lui liberă, – se justifică chiar prin aceasta
pretenţiunile sovietice, care tocmai sub acest pretext tăgăduiesc României
orice drept la stăpînirea Basarabiei.
Dar dacă această agitaţie dezmăţată va duce chiar la decretarea stării de
asediu în Basarabia, urmările unei asemenea rătăciri ar fi incalculabile: pentru
a răpi Basarabiei pe conducătorii ei fireşti şi a înlesni întronarea unui regim
dictatorial, nu s-ar ajunge numai la înstrăinarea Basarabiei, dar s-ar pune în
primejdie însăşi existenţa statului nostru.
Şi pentru ce această crimă şi această nebunie?
Nu e nimeni în statul român chemat să stea la strajă, care să nu îngăduie
să fie deschisă o rană mortală în coasta ţării, cea mai expusă loviturilor din
afară?...
Dar pînă în ziua de astăzi rezistenţa Partidului Ţărănesc din Basarabia
ne dă singură un scut împotriva acestor tentative de asasinat naţional.
Puteţi dar, fraţi ţărani din Basarabia, lăsa încă multe jertfe în urmă, nu
aveţi dreptul de a vă încrucişa braţele.
Da, iubite moş Ioane, oricît de grozavă ar fi situaţia ce astfel ni se
crează de postulanţii la dictatură, noi n-avem dreptul de a scăpa din vedere nu
numai că masele populare în România suferă şi ele din cauza acestor veleităţi
dictatoriale, dar şi, în al doilea rînd, că oricum şi ori de cine ar fi guvernată
357
România, şi oricît ar suferi pe urma acestei guvernări norodul nostru –
Basarabia nu mai poate avea viaţă fără România, precum astăzi nici România
nu va putea trăi fără Basarabia.
Acest adevăr avem datoria să-1 dezvăluim atît poporului basarabean, cît
şi opiniei publice româneşti.
Dacă este adevărat că un popor îşi asigură viaţa istorică numai în
măsura în care fiinţa lui naţională se afirmă în cultura lui proprie şi distinctă,
ca un prinos adus de el civilizaţiei omeneşti, – Basarabia, ruptă din trupul
naţiunii româneşti, nu poate fi decît o materie inertă.
Dar pe de altă parte, dacă vreo conjunctură internaţională va îngădui
trecerea oştilor moscovite peste Nistru, astăzi nici o stavilă nu le va mai putea
opri la Prut. Şi nici măcar nu ne va aştepta numai robia comună, ci naţiunea
sfîşiată va fi ea însăşi expusă primejdiei de moarte.
Avem datoria mai cu seamă de a ridica cu tărie glasul nostru atunci cînd
organele puterii de stat, menite să stea în afară de luptele politice, pentru
asigurarea integrităţii naţionale ajung uneltele politicii de partid şi împing la
dezagregarea statului prin agitaţiuni pretoriene, prin prigonirea sălbatică a
unei provincii şi prin exasperarea şi jignirea simţului de demnitate omenească
şi cetăţenească la un popor blînd, dar care preţuieşte, mai presus de toate,
libertatea şi dreptul său.
M-ai întrebat adesea, iubite Moş Ioane: dar care poate fi ieşirea din
această nebunie şi din acest infern, cînd ni se tăgăduieşte pînă şi dreptul cel
mai elementar, recunoscut astăzi şi celor mai multe colonii africane şi,
asiatice, de a-şi alege liber reprezentanţii şi, conducătorii?
Dă-mi voie, frate Codrene, să-ţi aduc aminte vremurile de alte urgii.
Am avut noi oare atunci alt reazem decît în conştiinţa noastră, în credinţa
noastră, în idealul de independenţă naţională, de libertate politică şi de
dreptate socială? Dacă am găsit atunci în aceste sentimente destulă putere
pentru a înfrunta prigonirile şi a trezi întru atîta conştiinţa obştească, încît să
găsim sprijin moral şi îmbărbătare chiar în opinia publică cinstită a
noroadelor străine, vom găsi şi astăzi în conştiinţa şi în credinţa noastră
izvorul de putere pentru a asigura izbînda cît încă este vreme, şi pentru a trezi
conştiinţa solidarităţii naţionale şi în opinia publică din Regat, în ciuda
frămîntărilor pretoriene şi a apucăturilor dictatoriale.
Dar pentru a ajunge la această ţintă, cu toate jertfele ce ni s-ar cere, va
trebui cu orice preţ să păstrăm contactul strîns cu ţărănimea noastră
basarabeană. Avem misiunea pe care ne-a impus-o destinul istoric, ca
împotriva tuturor şi chiar împotriva fraţilor rătăciţi în sentimente de ură şi
dispreţ pentru provincia noastră, să insuflam acestei ţărănimi nepieritorul
sentiment de solidaritate naţională; să trezim cît mai adînc în sufletul maselor
populare conştiinţa demnităţii omeneşti şi a drepturilor cetăţeneşti. Acesta
358
este rostul unei organizaţii de partid, care asigură maselor populare o putere
nebiruită, o disciplină de fier şi o temeinică educaţie politică.
Rezemaţi pe această temelie, putem aştepta ceasul cînd judecata dreaptă
va birui şi în România. Şi ceasul acesta nu mai poate întîrzia.
Experienţa însă a acestor ani de nădejdi înşelate şi făgăduinţe
neîmplinite impune negreşit organizaţiei Partidului Ţărănesc din Basarabia
să-şi revizuiască pactul atît cu Partidul Ţărănesc din Regat, cît şi cu Partidul
Naţional din Ardeal.
Voi, ţăranii moldoveni, care aţi pus temelia Partidului Naţional
Ţărănesc atît prin organizarea, cît şi prin ideologia voastră aveţi dreptul, ca şi
datoria, de a cere socoteală conducătorilor pentru impasul în care v-au dus.
Dacă nu se va trezi în ei glasul conştiinţei spre mărturisirea încălcărilor de
principii şi a nedreptăţilor săvîrşite faţă de Basarabia, veţi încerca o primenire
în rîndurile lor. Dacă nu veţi reuşi, atunci în numele ţărănimii şi al întregului
norod basarabean, veţi adresa direct apelul vostru către opinia publică şi către
masele populare din ţara întreagă.
Şi în acest caz, plecînd de la stînca de granit a organizaţiunii ţărăneşti
din Basarabia, veţi zidi un alt partid, cu adevărat ţărănesc şi naţional al
României întregite, lăsînd în judecata istoriei pe cei pe care i-aţi ridicat în
fruntea celei mai formidabile forţe politice, pe care a cunoscut-o vreodată
neamul românesc, şi care au dus-o la demoralizare şi dazagregare – şi n-au
fost vrednici să se trezească din hipnoza de grandoare imaginară, nici măcar
după avertismentul vostru.
Şi ţinta la a cărei realizare trebuie să tindă orice adevărat partid ţărănesc
este aceeaşi: o ordine de stat întemeiată pe legalitate, dreptate şi libertate,
deopotrivă pentru toate ramurile neamului nostru.
Iubite Moş Ioane, aruncat năprasnic în afară de vîltoarea luptelor
politice, eu sînt fericit că, după aproape o jumătate de veac de zbucium şi
războire nepregetată, îmi va fi dat încă să mă bucur de cîteva clipe de linişte
şi odihnă.
Te rog frăţeşte să duci dar acest cuvînt al meu norodului nostru
basarabean, să-1 cîntărească în cugetul său, în clipele aceste de reculegere, şi
să-1 încredinţezi că dacă îmi va fi dat încă să trăiesc şi să am puteri, în
ceasurile hotărîtoare, mă va vedea din nou în mijlocul său.
Şi primeşte odată cu aceasta, iubite Moş Ioane, o părintească
îmbrăţişare şi să transmiţi tuturor vechilor tovarăşi de luptă adînca mea
recunoştinţă şi o frăţească salutare.
Al d-tale pururea şi neclintit devotat, C. Stere.
Bucov, 8 aprilie, 1930 („Adevărul”. XLIII, nr. 14201, 10 aprilie
1930, p.3).
359
Reprodus din: Stere C. Singur împotriva tuturor / Ed.îngr. de Alina
Ciobanu. – Ch., 1977. – P. 308-317.
C. Stere şi Basarabia
Pan. Halippa
A face elogiul marelui român basarabean Constantin Stere nu-i uşor. A
fost un om de ştiinţă, a fost un luptător politic, a fost un ideolog, a fost un
literat, a fost un orator, a fost un publicist şi mai presus de toate a fost un om.
Iată de ce este greu să scrii despre Stere.
Totuşi nu pot să lipsesc de la datoria pe care mi-o impune dorinţa
„Vieţii Româneşti” de a-i închina lui C. Stere un număr special, la care să
particip şi eu cu cîteva însemnări. Am fost doar introdus la „Viaţa
Românească” de la Iaşi de pe vremuri de fondatorul şi conducătorul ei C.
Stere, şi s-ar putea presupune că am depănat multe în memoria mea din
vremurile acele îndepărtate.
Mărturisesc însă că nu cunosc lucruri extraordinare. Şi cu toate acestea,
elogiul pe care l-am rostit anul trecut, în seara zilei de 6 Iulie, la clubul
partidului naţional-ţărănesc din Chişinău într-o şedinţă publică, consacrată
memoriei lui C. Stere, a stîrnit o profundă impresie printre ascultători şi apoi
în oraş, mai ales în tineretul care n-a avut norocul să-1 cunoască pe ilustrul
dispărut.
Aceasta mă îndeamnă să povestesc şi cetitorilor „Vieţii Româneşti” ce
ştiu eu despre C. Stere şi ce am spus deja la Chişinău, la şedinţa pomenită,
folosind notele conferinţei mele.
Constantin Stere s-a născut în satul Ciripcău judeţul Soroca; dintr-o
familie de boieri moldoveni, veniţi în Basarabia din judeţul Botoşani. De mic
copil a fost pus în situaţia de a cunoaşte reversurile vieţii. înzestrat de natură
cu aptitudini intelectuale şi morale C. Stere încă pe băncile liceului de băieţi
din Chişinău (actualul liceu „B. P. Hasdeu”), a cetit mult şi serios, formîndu-
şi o documentaţiune vastă şi bogată asupra vieţii, pe care el a conceput-o ca o
necontenită luptă între lut şi azur, între instinct şi raţiune, între polul animalic
şi polul divin din fiinţa omului. Şi C. Stere totdeauna a crezut în puterea şi
biruinţa moralităţii în om. În semnul acestei moralităţi a luptat el pînă în
ultimele clipe ale vieţii sale.
În viaţa socială, C. Stere a luptat pentru triumful aceleiaşi moralităţi.
Fiind un convins democrat, un poporanist, a luptat pînă la ultima istovire
pentru binele mulţimii şi împotriva opresiunii celor mulţi şi nedreptăţiţi. Viaţa
întreagă, din tinereţe şi pînă în clipa cînd a închis ochii, trecînd în lumea
veşniciei, şi-a consacrat-o acestei lupte. Şi avem norocul să i-o cunoaştem în
toată plenitudinea, pentru că la bătrîneţe, învingînd povara anilor plini de
360
istovitor sbucium, C. Stere a scris şi n-a lăsat un roman uriaş, în care îşi
descrie viaţa an cu an.
Nimic n-a fost în stare să-1 abată din drumul trudnic al luptei, pe care îl
mîna conştiinţa, mintea şi inima.
Era încă pe băncile liceului, cînd C. Stere a fost pus sub supravegherea
autorităţilor ţariste. Apoi a stat la închisori: în Chişinău, Odesa, Moscova-
Butîrchi şi în Siberia. Aceste toate pentru faptul că Stere făcea parte dintre
acei oameni care nu puteau suporta regimul de grozavă reacţiune ce a cuprins
Rusia sub Alexandru al III-lea. C. Stere s-a încadrat în mişcarea revoluţionară
a intelectualităţii ruseşti, care ridicase steagul de luptă pentru libertate şi
pămînt.
Dar C. Stere nu era numai socialist. Era doar moldovean şi dacă vroia
dărîmarea Rusiei Ţariste, cu atît mai mult rîvnea la renaşterea neamului său.
De aceia, după cei 8 ani de surghiun, ispăşit în Siberia, Constantin Stere
pleacă în România, unde îl duce conştiinţa de român. Trece Prutul şi se
instalează la Iaşi. Aici C. Stere caută să cunoască cît mai de-aproape
realităţile sociale ale României. Îl vedem colaborînd cu articole de critică
socială şi politică la „Evenimentul Literar” de la Iaşi, semnînd Şărcăleanu.
Totodată îşi face studiile universitare, tipărindu-şi, în 1897, teza „Evoluţia
individualităţii şi noţiunea, de persoană în drept”, în urma căreia a fost numit
profesor la catedra de drept constituţional de la Universitatea din Iaşi, unde a
predat pînă la războiu.
Dar C. Stere nu poate rămîne numai om de ştiinţă şi de catedră.
Realităţile sociale româneşti pe care le pătrunde foarte degrabă după venirea
în ţară, îl îndeamnă la luptă pentru ridicarea clasei celei mai romîneşti şi
totodată celei mai oropsite – a ţărănimii. C. Stere înţelege că pentru cauza
aceasta, concepţia socialistă nu-i potrivită. Îl vedem deci părăsind împreună
cu un număr de prieteni partidul socialist şi înscriindu-se în partidul liberal, în
care formează „grupul tinerilor generoşi”. O face în credinţa că, militînd activ
în partidul liberal, singurul partid de guvernămînt de pe atunci cu vederi
democratice mai largi, va putea să puie pe tapet marea problemă a ţărănimii
româneşti. Om al realităţilor, C. Stere şi-a dat numaidecît seama că un partid
democratic de mase şi pentru mase, în sensul concepţiilor lui poporaniste, n-a
putut încă să existe în ţara românească în împrejurările acelui timp. De aceia,
activînd în partidul liberal, şi-a dat silinţa să-l transforme într-un instrument
de luptă pentru interesele ţărănimii, singurul proletariat din ţara românească
de pe vremea aceia. Şi în bună măsură, lui C. Stere i se datoreşte faptul că
partidul liberal a îmbrăţişat vederi mai de stînga şi mai radicale. Căci Stere a
fost necontenit mîna dreaptă şi sfetnicul cel mai apropiat al lui I. Brătianu,
redactînd programe, manifeste, etc.
361
Mi-aduc aminte, din vremea şederii mele la Iaşi, de hotărîrea cu care
apăra C. Stere pe Ionel Brătianu, de cîte ori se ridicau glasuri de critică şi de
împotrivire Ia ascensiunea tînărului său prieten la şefia partidului liberal. Iată
de ce, cînd evenimentul s-a produs, C. Stere a păşit imediat la fapte. El a
iniţiat şi a redactat proiecte de legi, care deschideau era reformelor de ordin
social şi economic şi pentru care îndrumase partidul liberal să militeze.
Apoi, consecvent convingerilor lui democratice, C. Stere a luptat
necontenit împotriva votului restrîns şi pentru sufragiul universal.
Dacă Stere n-ar fi activat în partidul liberal, imprimîndu-i prin puterea
sugestivă a personalităţii sale un caracter democratic, acest partid n-ar fi putut
depăşi cadrele restrînse ale unei grupări pur burgheze şi conservatoare.
Dar lucrurile nu mergeau uşor, aşa că de abia în anul 1907, cînd s-au
produs răscoalele ţărăneşti de la un capăt la celălalt al ţării, fapt ce se
datoreşte întîrzierii reformelor obşteşti şi agrare, pe care le preconizase C.
Stere, dar nu reuşise să le impue la vreme, – abia atunci acesta ajunge omul
zilei şi-l vedem prefect al judeţului Iaşi, unde potoleşte spiritele, nu pe calea
represiunii, ci cu mijloace paşnice, mergînd el însuşi în mijlocul poporului
răsculat, precum a făcut de altfel şi alt prefect de atunci, d-rul N. Lupu, în
judeţul Fălciu.
*
Cu un an mai înainte, în 1906, am avut fericirea să-1 cunosc personal pe
C. Stere. La începutul acestui an, iarna, C. Stere vine la Chişinău, pentru ca să
deie o mînă de ajutor mişcării naţionale moldoveneşti, care aşteaptă să se
înfiripeze odată cu prima revoluţie rusească din 1905. C. Stere, potrivit
metodei celei mai bune de orientare, a venit la faţa locului., să afle cum se
prezintă moldovenii în faţa unei posibilităţi de a lucra pe faţă pentru
redeşteptarea naţională a moldovenimei basarabene. În Chişinău, C. Stere a
găsit trei, patru grupuri: Unul al tinerilor studenţi moldoveni de la Dorpat,
care, folosind prilejul grevei generale studenţeşti, dezlănţuite în toate centrele
universitare, venise în Basarabia, la Chişinău, spre a pune un început de
mişcare de redeşteptară a moldovenilor. Acest grup intenţiona să scoată o
gazetă moldoveneasca şi tînărul absolvent al Universităţii de la Dorpat,
Nicolae Birol fusese împuternicit de noi, – colegii lui, – să ceară o autorizaţie
de la guvernatorul provinciei basarabene pentru editarea ziarului „Lumina” –
căci aşa trebuia să se numească organul nostru de publicitate. Alt grup era al
moldovenilor ceva mai maturi, în frunte cu d. Ion Pelivan. Mai era un grup de
moldoveni, în frunte cu mult regretatul Emanuil Gavriliţă, avocat. În sfîrşit,
venea grupul boierilor moldoveni care făceau parte din conducerea Zemstvei
basarabene, cu Paul Gore, P. Dicescu, M. Glavcea, A. Botezatu, fraţi Anghel,
362
Teodosiu şi alţii. Unii fruntaşi din grupurile acestea de asemeni doreau să
scoată un ziar moldovenesc. Între toate aceste grupuri nu era nici o înţelegere,
ba – poate – nici o legătura: toate pluteau într-un haos, ca de la începutul
lumii. C. Stere îşi luă sarcina să aducă ordine în acest haos şi să facă lumină.
După multă muncă şi discuţii, care pentru noi, tinerii, erau şi o şcoală, s-a
ajuns la hotărîrea, ca toţi moldovenii democraţi să se grupeze şi să scoată
ziarul „Basarabia”. Acesta a şi apărut în primăvara anului 1906, sub direcţia
lui Emanoil Gavriliţă, angajîndu-se să scrie la el Ion Pelivan, Alexie Nour,
Mihail Vîntu, Ion şi Teodor Inculeţ, Nicolae Popovschi, Alexie Mateevici,
Gheorghe Stîrcea, subsemnatul şi alţii. Partea materială şi gospodărească a
primului ziar moldovenesc din Basarabia a fost şi ea oarecum aranjată, căci în
primăvara anului 1906 „Basarabia” a căpătat şi o tipografie, cumpărată –
după cum am aflat de curînd – cu banii răposatului Eugeniu Carada. După
zece luni de existenţă, „Basarabia” lui Em. Gavriliţă a fost înlocuită cu ziarul
„Viaţa Basarabiei” de sub conducerea lui Alexie Nour.
*
Totodată, C .Stere, dîndu-şi seama că lupta naţională în Basarabia
trebuie împrospătată şi susţinută necontenit prin strînse legături ideologice şi
sufleteşti cu fraţii de dincolo de Prut, a îndemnat o seamă de tineri basarabeni
să meargă la Bucureşti la expoziţia românească din 1906 şi apoi la Iaşi,
pentru a face studii universitare. Seria de tineri, moldoveni plecaţi din
Basarabia la studii în România, după îndemnul fericit al lui C .Stere, a fost
lungă şi a durat pînă la război. Dintre cei care s-au remarcat în viaţa publică,
cred nimerit să pomenesc pe Sergiu Niţă, fost ministru, Ion Costin, primarul
Chişinăului, Dr. Elena Alistar, fostă deputată în Sfatul Ţării, inginer Mihail
Vîntu, fost senator în primul parlament după Unire şi alţii. Subsemnatul am
stat la Iaşi între 1908-13.
Atitudinea lui C. Stere faţă de tinerii studenţi basarabeni era aceia a
unui frate mai mare, care ne întrunea din cînd în cînd la el acasă, unde
discutam cu foarte multă aprindere fel de fel de probleme politice, în legătură
au politica românească şi stările din Basarabia, şi unde ne simţeam şi noi
acasă. În timpul rectoratului său la Universitatea din Iaşi, C. Stere a făcut ca o
parte din studenţii basarabeni, care nu aveau mijloace, să capete burse, iar pe
subsemnatul m-a introdus în familia marei reviste „Viaţa Românească”, al
cărei creator şi conducător era. Şi cum revista se citea în toate ţinuturile
locuite de români, şi în Basarabia, am căpătat însărcinarea să urmăresc viaţa
din provincia mea.
363
*
Şi fiindcă sîntem la amintirile legate de Iaşi, îmi permit să povestesc şi
durerosul conflict între studenţii basarabeni Şi profesorul A. C. Cuza, pe tema
democraţiei noastre sincere şi a pretinsului nostru socialism şi „jidovism", de
care eram mereu acuzaţi de profesorul antisemit. Au ajuns lucrurile pînă
acolo că A. C. Cuza îi năcăjea pe studenţii basarabeni cu, vorbe cicălitoare
chiar şi în timpul cursurilor, aşa că tinerii Ion Scodihor şi Ion Mîţu s-au decis
în cele din urmă să se retragă de la Universitatea din Iaşi şi au plecat în Rusia
să-şi continue acolo studiile. Naţionalistul şi creştinul A. C. Cuza nu vroia, să
ţie seamă că noi basarabenii veneam să ne facem studiile la Iaşi tocmai din
dorul culturii naţionale şi din îndemnul sufletesc de a ţine legătura strînsă
între provincia noastră şi Româna. Şi pe noi ne durea mult că naţionalistul A.
C. Cuza se apropia sufleteşte mai uşor de un Pavel Cruşevan, de la Chişinău,
care dacă organiza pogromuri evreieşti acolo, nu uita totodată să asmuţe
poliţia şi Ohrana rusească împotriva naţionaliştilor moldoveni din Basarabia,
învinuindu-i că hrănesc sentimente separatiste şi complotează, împreună cu
toţi revoluţionarii ruşi, împotriva imperiului. Fireşte că avea dreptate Pavel
Cruşevan în bănuielile sale, dar nu era îngăduit unui naţionalist român să se
aşeze pe acelaşi punct de vedere faţă de naţionaliştii basarabeni şi aceasta
numai pe motivul că ei erau revoluţionari doritori de a dărîma imperiul
absolutist al Rusiei*.
Prin credinţele sale poporaniste şi avîntul ce-i domina toată fiinţa pentru
binele maselor largi ale poporului, C. Stere opunea lui A. C. Cuza, spiritul
sănătos şi lucrativ al seriozităţii şi conştiinciozităţii în politică, influenţînd în
acest sens şi asupra tinerilor basarabeni ce urmau studiile la Iaşi.
Sub influenţa lui C. Stere şi din îndemnul lui Spiru Haret, subsemnatul,
cu toate că eram ispitit să rămîn la Iaşi în vederea unei cariere universitare, m-
am decis să plec îndată după terminarea studiilor la Chişinău, pentru ca să
încerc o reluare mai sistematică şi mai organizată a activităţii din 1906, cu
propaganda scrisă şi verbală printre moldoveni basarabeni. Ca rezultat al
acestei hotărîri a fost apariţia revistei, gazetei şi a altor publicaţiuni a
„Cuvîntului Moldovenesc”. Şi cel dintîi care m-a felicitat telegrafic la apariţia
primului număr al revistei „Cuvînt Moldovenesc”, în luna Mai 1913, a fost C.
Stere.
* Subsemnatul, am avut şi eu neplăceri la întoarcerea de la Iaşi în Basarabia, din cauza
veşnicei agitaţii a profesorului A. C. Cuza, pe tema revoluţionarismului şi a socialismului
basarabenilor veniţi în România, dar despre asta, mai amănunţit, altădată.
364
*
Dar activitatea naţională şi politică a lui C. Stere, nu s-a redus numai la
Vechiul Regat şi la Basarabia.
C. Stere a avut întotdeauna intuiţia neamului întregit în graniţele lui
fireşti, a sfinţit-o în sufletul său şi a urmărit cu dîrzenie realizarea ei.
Paralel cu activitatea politică ce o desfăşura în Vechiul Regat, pentru
ridicarea ţărănimii la rangul de primă forţă politică în ţară; concomitent cu
activitatea naţională, peste Prut, pentru trezirea şi afirmarea conştiinţei
româneşti în Basarabia, – C. Stere a luat parte activă şi efectivă la frămîntările
şi mişcarea naţională din Ardeal. În acest scop el făcea călătorii în
Transilvania, fiind uneori chemat stăruitor de conducătorii mişcării naţionale
de acolo.
Şi peste munţi, ca şi în Vechiul Regat şi în Basarabia, C .Stere a reuşit să
se impună prin luciditatea gîndirii sale politice, prin claritatea cu care vedea
problemele, prin logica cu care le despica şi prin întreaga sa personalitate
dominantă. Astfel, fiind, nu-i de mirare că la un moment dat C. Stere a
devenit chiar arbitru în conflictul ce s-a iscat între Octavian Goga şi
conducerea Partidului Naţional, conflict ce se dezbătea aprig în 1908, în
coloanele „Tribunei” şi „Românului” de la Arad. Şi noi, tinerii români
basarabeni de la Iaşi, am văzut cupa de argint cu care s-a întors din Ardeal C.
Stere, şi care era darul din partea celor două tabere împăcate de el.
*
Dar în timp ce Stere se găsea în plină activitate politică şi naţională,
survine războiul mondial. De aici începe pentru C. Stere calvarul. Totul
pleacă de la atitudinea lui faţă de război. Pentru această atitudine i s-a atribuit
lui C. Stere chiar şi epitetul grozav de „trădător”. Care a fost această
atitudine?
C .Stere era de părere că România trebuie să meargă alături de puterile
Centrale. Ca unul ce cunoştea bine stările de fapt din Rusia, avea convingerea
că acest vast imperiu va ieşi zdrobit din război şi apoi distrus de valul
revoluţiei. Dar atît în această din urmă perspectivă, cît mai cu seamă în
perspectiva, cînd ruşii ar fi ieşit biruitori, alianţa cu Rusia implica de la sine
renunţarea la Basarabia, poate pentru vecie.
Ca basarabean, unicul reprezentant pe vremea aceea al provinciei
răsăritene în politica Vechiului Regat, C. Stere a pus de la început primatul
Basarabiei, susţinînd că România trebuie să meargă alături de Puterile
Centrale, pentru a dobîndi în primul rînd Basarabia. În sprijinul tezei sale, C.
Stere arăta pericolul pentru neamul românesc din Basarabia de a mai rămîne
365
sub oblăduirea Rusiei. Şi într-adevăr, condiţiile de viaţă ale românilor
basarabeni erau cu mult mai grele, periclitînd interesele naţionale ale
neamului într-o măsură mai mare, decît acele ale românilor din celelalte
provincii subjugate.
Acesta este adevărul şi acestea sînt motivele, care l-au determinat pe C
Stere să adopte atitudinea cunoscută faţă de Războiul mondial, susţinînd că
România trebuie să meargă alături de Germania şi Puterile Centrale.
O altă „trădare” ce se pune în sarcina lui C .Stere, este că a rămas la
Bucureşti în timpul ocupaţiei germane şi a scos ziarul „Lumina”. Dar şi în
această privinţă, lucrurile trebuiesc judecate cu mai multă băgare de seamă şi
ţinînd cont de fapte.
Este lucru ştiut că Stere n-a rămas la Bucureşti din proprie iniţiativă şi
fără autorizarea şefului guvernului român, ci în urma unei delegaţii a lui Ionel
Brătianu, care i-a încredinţat o misiune specială. Cei ce vor cerceta arhiva lui
C. Stere, vor fi în măsură să precizeze dacă această delegaţie a fost dată în
scris, sau numai verbal. C. Stere mi-a vorbit personal, că Ionel Brătianu i-a
încredinţat-o.
Care a fost rostul acestei delegaţii şi misiunea lui C. Stere la Bucureşti
în timpul ocupaţiei germane, nu este chiar aşa greu de înţeles. De cînd există
statul român ca organizare mai mult sau mai puţin independentă, el a fost
nevoit nu odată să practice, în orientarea lui internaţională, politica celor două
fiare băgate în foc. Astfel, secole dearîndul, ţările româneşti au dus o politică
dublă faţă de Turcia, Rusia, Austria şi Polonia, căci aşa impuneau
împrejurările şi cerinţele politice ale neamului nostru, prins în vîrtejul
influenţelor şi veleităţilor acestor state rivale.
Şi în timpul războiului mondial trebuia ca statul român să aibă o rezervă
pregătită de cu vreme, în cazul dacă Puterile Aliate ar fi fost învinse. Pentru
pregătirea atmosferei şi stabilirea unor legături cu Germania, în vederea
acestei eventualităţi posibile, a fost delegat C. Stere de I. Brătianu, să rămîie
la Bucureşti în timpul ocupaţiei nemţilor. Tot în acest scop a scos C. Stere şi
ziarul „Lumina”, prin care înţelegea să-şi uşureze misiunea ce-i fusese
încredinţată.
Cunoscîndu-se, sau bănuindu-se aceste lucruri, este nedrept a se vorbi
de o „trădare” a lui C. Stere. Acuzaţiunea aceasta a fost inventată şi susţinută
cu atîta cruzime de duşmanii săi, din răutate şi invidie. Vroiau să nimicească
un om, în care vedeau o personalitate puternică, capabilă să se impună şi să
impună.
De altfel, o bună parte din opinia publică a Vechiului Regat şi mai cu
seamă opinia publică a Basarabiei n-a luat în serios această învinuire adusă
lui Stere. Dovadă este simpatia cu care a fost primit C. Stere după război la
366
Iaşi şi în Basarabia, unde activitatea lui, pe care a desfăşurat-o pentru Unire, a
fost apreciată de toţi românii conştienţi.
Şi cum subsemnatul am provocat personal venirea lui C. Stere în
Basarabia, ţin să se cunoască detaliul acesta că Marghiloman, cînd a format
guvernul la Iaşi, a fost unul din cei dintîi care au înţeles nevoia prezenţii lui
Stere la Chişinău în preajma zilelor mari şi grele, înaintea votării Unirii de
către Sfatul Ţării. De aceia Marghiloman, la rugămintea mea, a luat toate
măsurile şi C. Stere a .putut veni la vreme la Chişinău. Aceasta s-a întîmplat
pe la mijlocul lui Martie 1918.
La Chişinău, C. Stere a intrat deodată în vîltoarea acţiunii pentru
realizarea Unirii din 27 Martie 1918. A fost ales în Sfatul Ţării şi a fost
introdus în toate fracţiunile parlamentului Basarabiei. Peste tot C. Stere s-a
impus prin puterea neîntrecută de orator şi gînditor. Printr-o serie de
discursuri – adevărate capodopere oratorice – şi printr-o acţiune desfăşurată
zile şi nopţi de-a rîndul, el a reuşit să înlăture multe piedici din calea Unirii,
să paralizeze animozităţile din diferite grupări şi să înlăture fricţiunile.
Era maximum de contribuţie şi dibăcie diplomatică ce se putea cere unui
bărbat politic, care, pe deoparte, trebuia să vie cu argumentaţie revoluţionară
rusească pentru ca să convingă fracţiunile minoritare şi socialiste din Sfatul
Ţării, că Unirea se face pe baza ideilor şi a drepturilor acordate de revoluţie,
determinîndu-i prin aceasta să se alieze actului Unirii, iar pe de altă parte, să
insufle grupărilor naţionaliste din „Blocul Moldovenesc” şi din „Fracţiunea
Ţărănească” încredere în şansele alipirii, curaj în acţiune şi siguranţă în
victoria finală a românismului.
Este o contribuţie preţioasă care a fost recunoscută şi apreciată în faţa
întregii ţări de regretatul rege Ferdinand, care l-a decorat pe C. Stere şi a stat
alături dle el pe balconul palatului regal de la Iaşi, în faţa unei imense
mulţimi, care aclama delegaţia Sfatului Ţării ce venise cu actul Unirii,,
sărbătorind, cu lacrimi în ochi, revenirea Basarabiei la Patria Mamă.
Să se gîndească acum cei ce îşi pot scruta sincer conştiinţa şi sufletul,
dacă Stere poate fi numit „trădător”! Iar cei care îi tăgăduiesc merite
deosebite lui C. Stere în actul Unirii de la 27 Martie 1918, să-şi deie osteneala
să cerceteze fără patimă desfăşurarea evenimentelor din preajma Unirii şi
după măreţul act şi se vor convinge de contribuţia imensă a marelui
basarabean. Căci nu degeaba C. Stere, după Unire şi pînă în ceasul morţi a
reprezentat Basarabia în toate parlamentele României Mari, fiind ales de mai
multe ori în cîte două, trei judeţe basarabene dintr-o dată. Era cel mai bun
răspuns pe care l-a putut da Basarabia celor ce batjocoreau pe nedrept pe unul
din cei mai vrednici fii ai săi.
367
*
După Unirea Basarabiei, C. Stere a luat parte activă la închegarea
partidului ţărănesc din Basarabia, iar apoi la contopirea lui cu cel din Vechiul
Regat şi cu partidul naţional din Ardeal.
Pînă în 1931 C .Stere a lucrat neîncetat în cadrele partidului naţional-
ţărănesc. Şi aici personalitatea lui puternică şi-a cucerit locul cuvenit: a fost
unul din cei mai însemnaţi conducători ai partidului, i-a inspirat ideologia şi
programul şi a fost colaboratorul nelipsit la toate reformele înfăptuite de
partid.
În 1931 s-a produs despărţirea. Nimeni nu i-a impus lui C .Stere
.plecarea din partid. Demisia a fost hotărîtă de el personal. Şi atunci,
basarabenii au adoptat în această chestiune tactica celor două fiare în foc: unii
cu Stere, alţii cu partidul. Nici unii, nici alţii însă, nu ne-am putut dispensa de
gîndirea lui C. Stere şi această gîndire ne-a fost ca o poruncă sfîntă, pe care
ne-am impus-o şi atunci, cînd Stere trăia, şi acum, cînd învăţătorul nostru ne-a
părăsit.
*
După plecarea din partidul naţional-ţărănesc, C. Stere n-a plecat, din
politica ţării. Totuşi, retranşat în partidul ţărănesc-radical, l-a socotit de bine
să se retragă, încetul cu încetul, din viaţa publică şi să se consacre scrisului.
După o viaţă aşa de sbuciumată şi plină de atîtea necazuri şi frămîntări, titanul
nu putea capitula ca un învins, căci, de fapt, nu era un învins.
Retras în singurătatea de la Bucov, C. Stere a reînviat prin scrisul său
măiestrit, întreaga epocă a vieţii sale sbuciumate, devenind unul dintre
romancierii noştri cei mai de vază.
Cele opt volume scrise de C. Stere, constituie o operă care va rămîne
pentru totdeauna în istoria literaturii româneşti, atît prin talentul cu care au
fost concepute, cît şi prin forma lor frumoasă.
*
Democrat convins, C. Stere a fost în acelaşi timp un aristocrat distins al
gîndirii .O energie inepuizabilă şi o minte enciclopedică şi organizată ca
pentru vremurile mari pe care le-a trăit Stere şi care îşi găsea aplicaţiunea şi
crea în orice domeniu de activitate omenească – politic, cultural, ştiinţific,
economic, artistic, etc, – cu aceiaşi fineţe de analiză şi aceiaşi putere de
sinteză.
368
Un om care a făcut cinste Basarabiei şi ţării întregi simbolizînd o epocă
istorică, una din cele mai însemnate şi sbuciumate ale neamului nostru
românesc: acesta a fost C. Stere!
De aceia se cuvine ca memoria lui să fie slăvită şi azi şi-n veac!
Constantin Stere nu mai este în viaţa, dar el trăieşte şi nu va muri
niciodată din sufletele noastre ale celor de azi şi în imaginaţia celor de mîine!
Şi totuşi, va fi oare răsplătit prin toate acestei omul care a reprezentat de
atîtea ori tragedia personificată a Basarabiei, şi care pentru ea a fost sortit să
bea cupa amărăciunilor şi a decepţiilor pînă la fund?...
Reprodus din: „Viaţa Românească. – ]937. – Nr. 1-3. – P. 33-42.
Constantin Stere: (Moştenirea noastă literară)
I. Vasilenco,
cercetător
ştiinţific superior la AŞ a RSS Moldoveneşti
Printre ilustrele figuri ale trecutului nostru alături de Victor Crăsescu,
Zamfir Arbure ş.a. este şi cunoscutul scriitor şi om politic basarabean
Constantin Stere, autorul romanului-epopee în opt volume „În preajma
revoluţiei”.
C. Stere a fost un „neobosit luptător împotriva autocraţiei ţariste şi
reacţiei burghezo-moşiereşti. Personalitate complexă şi temperament
tumultuos, Constantin Stere n-a acceptat realitatea crudă a vremii sale,
militînd cu hotărîre împotriva conformismului intelectualist burghez, fără a se
teme de răzbunarea claselor de la cîrmă. Pentru convingerile sale democratice
revoluţionare, scriitorul a îndurat şi temniţa ţaristă, şi surghiunul în Siberia, şi
învinuirile nedrepte de „trădare” a intereselor poporului, cu care l-a atacat
reacţia burghezo-moşierească din România, unde Stere fusese nevoit să
emigreze după întoarcerea din Siberia.
Constantin Stere s-a născut în anul 1865, în satul Ciripcău din fostul
judeţ Soroca. Părinţii săi, proprietari şi arendaşi de pămînt, se trăgeau din
ţărani răzeşi. Viitorul scriitor şi-a făcut studiile la Chişinău şi apoi la Odesa,
unde stabileşte un contact strîns cu mişcarea intelectualilor ruşi, adepţi ai
ideilor de libertate şi progres social. În volumul „Copilăria” din romanul său,
Stere ne mărturiseşte, că fiind fecior de moşier, el se simţise vinovat de
suferinţele ţărănimii „personal şi direct, cu răspundere pentru generaţiile de
boieri asupritori”. Tînărul Stere devine de pe atunci „un luptător, înregimentat
în marea oaste a revoluţiei mondiale”.
369
Luat la ochi de către poliţia ţaristă, Stere este arestat şi întemniţat,
înainte de a fi terminat liceul. Din închisoare în închisoare, el este trimis în
Siberia, unde a petrecut în surghiun mai mult de opt ani de zile. Eliberat după
ispăşirea pedepsei, Stere se întoarce în Basarabia şi apoi trece Prutul în
România. Aici el stabileşte legături strînse cu revoluţionarii basarabeni şi ruşi
refugiaţi (C. Dobrogeanu-Gherea, Z. Arbure, V. Crăsescu, C. Cujbă ş. a.),
alături de care continuă lupta pentru eliberarea maselor populare de sub jugul
exploatatorilor, desfăşoară o intensă propagandă a ideilor narodnicilor din
Rusia.
Înzestrat cu strălucite aptitudini intelectuale, tînărul Stere studiază cu
succes dreptul şi literele la universitatea din Iaşi, după absolvirea căreia
devine profesor de liceu. Curînd după asta este numit profesor universitar de
drept constituţional, iar mai tîrziu ajunge rector al universităţii ieşene.
Totuşi Stere nu părăseşte nici lupta politică, – el întemeiază în România
o mişcare asemănătoare cu cea narodnicistă din Rusia, şi îi dă şi denumire
identică: „poporanism”. Influenţat însă de ideile oportunismului liberalist, el
şovăie tot mai mult între democratismul revoluţionar de tip narodnicist şi cel
liberalist de esenţă oportunistă burgheză.
Vederile social-politice ale lui C. Stere încă n-au fost studiate îndestul
de pe poziţiile marxism-leninismului. Unii cercetători privesc poporanismul
său ca un democratism ţărănesc cu tendinţă naţionalistă şi reacţionară, pe cînd
alţii îl socot un curent politic radical-progresist. Credem, că adevărul trebuie
să fie undeva între aceste extreme.
Ideile sale despre poporanism C. Stere le-a propagat în revista „Viaţa
românească”, înfiinţată de el în anul 1906. Vorbind despre starea culturii şi
viţii sociale româneşti a vremii, el arăta contradicţiile antagonice dintre
clasele exploatatoare şi cele exploatate. „Clasele de sus stau în aer, fără
atingere cu poporul de jos, care, în ţara noastră, el singur este o clasă pozitivă
şi a păstrat mai curat sufletul românesc. Între clasele de sus şi popor este o
prăpastie adîncă, care la noi desparte aproape două naţii. Clasele de sus se
ating numai de cultura apuseană, de care poporul nu se atinge şi pe care, din
lipsă de contact cu poporul românesc, clasele de sus n-o asimilează, cea ce e
tot una cu a spune, că o caricaturizează… De aici, şi din neînţelegerea
acestui lucru, aerul duşmănos al unora împotriva culturii străine… Şi tot de
aici, neîndestulătoarea noastră contribuţie la cultura universală”, – se spune în
articolul-program al revistei.
C. Stere a supus unei critici distrugătoare regimul monarhic din
România, ca şi oligarhia ţaristă. El demască parazitismul politic al forţelor
reacţionare, venalitatea şi marasmul claselor exploatatoare. Scriitorul
caracterizează România monarhică drept o „ţară de spoială şi pelagră”, în care
masele truditoare, şi mai ales ţărănimea, sunt înjosite şi împilate. Înfierînd
370
demagogia politicienilor burghezo-moşierimii, Stere numeşte monarhia lui
Carol I „o patrie a purceilor hamletizaţi şi a porumbeilor politici”.
Scriitorul se adresează intelectualităţii, chemînd-o să ajute ţărănimii să
se ridice din mocirla mizeriei şi inculturii. El aduce ca pildă însufleţitoare
activitatea narodnicilor ruşi: „… Există o ţară, în care pătura cultă a putut da
exemple de eroism şi sacrificii fără seamăn, în care tinerimea studioasă se
ducea, mii şi mii, la moarte, în ocne, în gheţurile malurilor Oceanului Îngheţat
– se ducea „pentru un dor de libertate”. pentru „amorul sfînt de ţară” – se
ducea fără nici o speranţă de răsplată, fără chiar de speranţa admiraţiei
contemporanilor şi a urmaşilor, deoarece numele lor rămîneau, şi vor rămîne
necunoscute”. Un astfel de intelectual a fost şi însuşi Constantin Stere.
Cînd în 1905 şi în 1917 a izbucnit revoluţiile burghezo-democratice din
Rusia, C. Stere revenit pentru cîtăva vreme în Basarabia, făcînd propaganda
împotriva autocraţiei ţariste în favoarea drepturilor naţionale pentru popoarele
din imperiu, între care şi cel moldovenesc. Întors în România Stere, după
încheierea păcii, a fost dat în judecată pentru „trădare” şi întemniţat. Reuşind
să scape de închisoare, el rămîne însă scos de la universitate. Mai tîrziu este
ales deputat şi senator, ducînd o luptă neîmpăcată în parlament împotriva
demagogiei politicienilor burghezi.
Scriitorul a murit la 27 iunie 1936.
Romanul „În preajma revoluţiei” prezintă un foarte bogat material,
necesar pentru lămurirea multor fenomene şi evenimente din istoria socială şi
politică a Rusiei de pînă la Marea revoluţie din Octombrie şi a României
burghezo-moşiereşti din aceiaşi perioadă.
Foarte preţioase pentru istoricii literari sunt şi vederile lui C. Stere cu
privire la literatură şi artă. Privind arta ca o „manifestare a vieţii sociale”,
scriitorul subliniază şi caracterul ei de clasă. El combate teoria „artei pentru
artă”, arătînd, că arta nu poate fi fără tendinţe sociale, şi declarînd deschis:
„Noi ne luptăm contra unei teorii false, care sub firma „artei pentru artă”
încearcă să treacă nişte tendinţe sociale foarte bine pronunţate şi asupra
mirosului şi culorii cărora nu mai încape îndoială; şi ştim foarte bine, în
acelaşi timp, că în realitate „”arta pentru artă” e un mit, o nălucă, născocită de
cei, care ar vrea să eternizeze actuala stare de lucruri, cu întreaga-i clădire a
noţiunilor de bine, frumos, drept etc.”.
Punînd întrebarea: „Cum trebuie sî fie limba literară şi ce e de făcut
pentru ca să fie cum trebuie?”, C. Stere sublinia, că ea trebuie să fie îndestul
de bogată pentru a putea „îmbrăţişa întregul material cultural şi intelectual al
omenirii, fiind în acelaşi timp potrivită cu legile şi spiritul limbii” naţionale.
Ideea revoluţiei viitoare, chemate să scoată de sub jugul asupritor
popoarele înfrăţite în lupta pentru dreptate socială şi naţională, apare clar din
tot cuprinsul, foarte bogat şi extrem de variat, al operei lui Constantin Stere.
371
Se înţelege, că burghezia reacţionară nu s-a putut împăca nici odată cu
ideile incendiare ale emigrantului politic din Rusia ţaristă. Scribii
oficialităţilor burgheze s-au întrecut la epitete negative şi chiar jignitoare la
adresa „trădătorului” Stere, care, după cum asigurau ei, ar fi încercat de mai
multe ori să „vîndă” Basarabia „bolşevicilor” din Rusia Sovietică.
În scrierile lui C. Stere criticii burghezi vedeau cu îngrijorare şi groază o
chemare înflăcărată la lupta împotriva orînduirii burghezo-moşiereşti din
România şi Basarabia, care se ridicase la lupta pentru „dreptate, voie şi
pămînt”. Şi trebuie să recunoaştem, că în această privinţă criticii reacţionari
burghezi nu se aflau departe de adevăr.
Este de datoria cercetătorilor sovietici, înarmaţi cu criteriile de apreciere
marxist-leniniste, să studieze şi să stabilească adevărata valoare artistică şi
ştiinţifică a întregii activităţi, multilaterale şi imense, a marelui nostru
înaintaş. Numele celui, care a scris volumele romanului-epopee „În preajma
revoluţiei”, merită să-şi găsească locul cuvenit pe paginile istoriei noastre
literare şi social-politice, alături de numele lui C. Dobrogeanu-Gherea, Zamfir
Arbure, V. Crăsescu (Basarabianu) şi altor scriitori-cetăţeni, care n-au
pregetat să-şi închine tot focul inimii luptei pentru o lume nouă, mai bună şi
mai luminoasă, pe care a putut-o crea numai biruinţa proletariatului în marea
revoluţie socialistă, condusă de geniul lui Lenin.
Reprodus din : „Cultura Moldovei”. – 1963. – 17 ianuarie.
Mai multă maturitate politică şi
răspundere cetăţenească
I.C.Varticean,
academician
Pe marginea articolului „Constantin Stere” de I.Vasilenco
ÎNTRU îndeplinirea hotărîrilor Congreselor II şi III ale Partidului
Comunist al Moldovei istoricii literari şi scriitorii din republica noastră au
desfăşurat o intensă şi rodnică activitate pentru valorificarea critică a
moştenirii literare a poporului moldovenesc. Editarea unor volume de opere
alese ale scriitorilor moldoveni, numeroasele articole şi studii, publicate în
paginile presei republicane, apariţia diferitor monografii şi broşuri cu privire
la creaţia atît a scriitorilor clasici – V. Alecsandri, I. Creangă, B.P. Hasdeu
ş.a. – cît şi a multor scriitori sovietici, apariţia primului volum de istorie a
literaturii moldoveneşti din perioada de pînă la Marea revoluţie socialistă din
372
Octombrie, precum şi aflarea sub tipar a volumului „Studii de istorie a
literaturii sovietice moldoveneşti” constituie o dovadă convingătoare a
activizării muncii de pe tărîmul cercetărilor literare în scopul rezolvării
problemelor fundamentale ale moştenirii clasice şi generalizării practicii
artistice din perioada sovietică.
Concomitent s-au făcut primii paşi în domeniul studierii istoriei gîndirii
social-politice şi a concepţiei despre lume a unei serii de scriitori moldoveni
din trecut.
Valorificarea critică a moştenirii literare a contribuit la dezvoltarea şi
perfecţionarea limbii literare contemporane, la ridicarea măiestriei scriitorilor
sovietici moldoveni.
Nu se poate să nu remarcăm tot odată, că în procesul acestei migăloase
şi complexe munci au fost comise şi un şir de greşeli, legate de idealizarea
creaţiei unor scriitori din trecut, de caracterizarea imprecisă a concepţiei
despre lume a unor scriitori ş.a.m.d. Asupra acestor greşeli ni s-a atras, pe
bună dreptate, atenţia în hotărîrile adoptate de Plenara IX a CC al PCM, de
Congresele IX şi X ale PCM, precum şi în alte documente de partid. Aceste
greşeli au avut o anumită înrîurire negativă şi asupra predării literaturii
moldoveneşti în şcolile medii din republică.
Discuţia desfăşurată în paginile presei republicane în jurul problemelor
moştenirii clasice a poporului moldovenesc s-a purtat, mai ales, asupra
următoarelor probleme importante: periodizarea ştiinţifică a istoriei literaturii
moldoveneşti în perioada dinaintea Marelui Octombrie, aprecierea diferitelor
şcoli şi curente literare, etapele fundamentale şi particularităţile de dezvoltare
a romantismului şi realismului în literatura secolului XIX, concepţia despre
lume a scriitorului, metoda lui de creaţie, legăturile şi influenţa reciprocă
dintre literatura moldovenească şi literaturile naţionale, mai cu seamă dintre
literatura moldovenească şi literatura rusă, ucraineană ş.a.m.d.
Fireşte, că discutarea acestor probleme, legate de studierea moştenirii
clasice a poporului moldovenesc, a depăşit cadrul republicii, găsind o largă şi
binevoitoare oglindire în paginile revistei „Вопросы литературы” Nr. 1.
1962 (articolul lui Iu.Kojevnikov ”Să avem grijă de moştenirea clasică”) în
nr. 8 al aceleaşi reviste din acelaşi an (seria de articole sub rubrica „Au
cuvîntul literaţii moldoveni”), precum şi în Nr. 2 din 1963 (articolul de
totalizare a dezbaterilor pomenite mai sus).
În scopul adîncirii continue a cercetărilor marxiste în domeniul
moştenirii clasice şi întru îndeplinirea îndrumărilor CC al PCM, la 29
noiembrie 1962 a avut loc o şedinţă a Biroului secţiei de ştiinţe sociale a
Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti împreună cu Conducerea Uniunii
scriitorilor din Moldova, la care a participat şi obştimea ştiinţifică şi de
creaţie. Cu eforturi comune a fost elaborată o hotărîre în spiritul cuvîntărilor
373
lui N.S.Hruşciov, referitoare la problemele literaturii, artei şi ştiinţei, precum
şi al raportului, prezentat de academicianul L.F.Iliciov la sesia adunării
generale a Academiei de Ştiinţe din Uniunea RSS (19-20 octombrie 1962)
despre sarcinile ştiinţelor sociale în construcţia comunistă. În această hotărîre
se spune:
„Să se studieze moştenirea literară în mai strînsă legătură cu
contemporaneitatea, punînd-o în slujba marilor sarcini ale construcţiei
comuniste: să se releve tradiţiile progresiste, democratice şi umanitare ale
literaturii din trecut, a căror moştenitoare este literatura sovietică
moldovenească”.
Materialele acestei discuţii au fost publicate în paginile revistelor
„Nistrul” (Nr. 2 din 1963), „Limba şi literatura moldovenească” (Nr. 1 din
1963), „Вопросы литературы” (Nr. 2 din 1963), precum şi în gazeta
„Cultura Moldovei”.
Astfel, au fost puse la punct multe chestiuni privind moştenirea noastră
clasică. Iată, însă, că la 17 ianuarie a.c. în gazeta „Cultura Moldovei” apare
articolul „Constantin Stere”, în care autorul I. Vasilenco, candidat în ştiinţe
filologice, dă o caracteristică greşită a vieţii şi activităţii lui C. Stere,
concepţiilor lui filozofice şi social-politice.
„C. Stere, – scrie Vasilenco, – a fost un neobosit luptător împotriva
autocraţiei ţariste şi reacţiei burghezo-moşiereşti”. Încă în anii, cînd învăţa la
liceele din Chişinău şi Odesa, Stere devine „luptător, înregimentat în marea
oaste a revoluţiei mondiale”, după cum spune despre sine însuşi scriitorul,
lucru, pe care îl repetă şi Vasilenco. Emigrînd în România, scrie Vasilenco
mai departe, Stere „continuă lupta pentru eliberarea maselor populare de sub
jugul exploatatorilor”.
Meritul lui Stere, socoate I.Vasilenco, constă şi în faptul, că acesta a pus
bazele unui nou curent social-politic în România şi în Moldova, şi anume
poporanismul. Acest curent n-a fost încă studiat îndestul de pe poziţiile
marxism-leninismului, subliniază autorul articolului. În această problemă
cercetătorii s-au împărţit în două grupe: unii privesc poporanismul ca pe un
democratism ţărănesc cu tendinţă naţionalistă şi reacţionară, pe cînd alţii,
dimpotrivă văd în el un curent radical-progresist. Adevărul, afirmă Vasilenco,
trebuie să fie undeva între aceste extreme.
Afirmaţiile lui I. Vasilenco ar reflecta, chipurile, viaţa şi activitatea lui
C. Stere. Din păcate, însă, ele o reflectă în mod denaturat. În realitate, viaţa şi
activitatea lui C. Stere se prezintă cu totul altfel.
Pentru a ne convinge de acest lucru este destul să amintim, că, după ce a
emigrat în România la începutul ultimului deceniu al secolului trecut, Stere
nu s-a încadrat în luptă alături, să zicem, de C. Dobrogeanu-Gherea –
întemeietorul presei socialiste, propagandist al marxismului, pasionat
374
traducător şi popularizator al literaturii ruse şi ucrainene clasice progresiste, ci
a luptat împotriva marxismului. Bunăoară, în articolele „Din notiţele unui
observator ipohondric” (gazeta „Adevărul” Nr.Nr. 1671, 1678, 1684, 1691,
1704, 1718, 1724, 1731 din anul 1893) şi „Către cititori” din revista „Viaţa
Românească” Nr. 1 din 1906, el scria, că în România, pe malurile Bahluiului
nu există proletari „ca în toate ţările”, iar ţăranii, aceşti mic-burghezi, sunt
„duşmanii marxismului”. De aceea România nu poate să fie o arenă pentru
realizarea „celor mai înalte idealuri ale veacului”, despre care vorbeşte C.
Dobrogeanu-Gherea. După cum se ştie, C. Stere „a contribuit la
autodizolvarea” Partidului social-democrat din România în anul 1899.
Este în genere ştiut, că în timpul, cînd C. Stere fusese prefect al
judeţului Iaşi, în anul 1907 reacţia românească s-a răfuit crunt cu ţăranii
răsculaţi. Această crimă a fost condamnată de către Biroul socialist
internaţional şi de către V.I.Lenin74
Dar nimeni n-a citit şi nici n-a auzit de
vre-un protest al lui C. Stere în această privinţă.
Mai departe. În anii primului război mondial C. Stere a fost lăsat
împreună cu A.Marghiloman de către guvernul român pe teritoriul României,
ocupat de germani în scopul de a apăra interesele economice ale oligarhiei
româneşti. Ambii au purtat după aceea cu smerenie epitetul de „trădători”.
Totuşi, nici unul dintrînşii, cu toate insistenţele forţelor democratice din
România, n-a fost deferit justiţiei. Ba mai mult, în 1918 li s-a dat sarcina să
convingă „Sfatul Ţării”, ca să accepte actul alipirii Basarabiei la România. Ei
au îndeplinit această sarcină a burgheziei române.
Cît priveşte poporanismul, el era unul din cele mai reacţionare curente
ale gîndirii social-politice din România la sfîrşitul secolului XIX – începutul
secolului XX.
La baza poporanismului stăteau ideile reacţionare naţionaliste şi
subiectiviste din a doua perioadă a narodnicismului. Poporanismul era un
curent antimarxist, în esenţă burghez, care afirmă, că în România nu se poate
dezvolta capitalismul, prin urmare, nici socialismul, că principala clasă
socială, căreia îi aparţine viitorul, este ţărănimea şi nu proletariatul.
Poporanismul milita pentru un ideal reacţionar, mic-burghez: statul ţărănesc
(al chiaburilor). Deşi unii scriitori şi oameni de ştiinţă dintre poporanişti erau
de partea ţărănimii totuşi teoria sociologică a poporanismului era îndreptată
împotriva intereselor poporului. Poporanismul a apărut (la începutul ultimului
deceniu al secolului XIX) ca o reacţie burgheză împotriva marxismului, care
începe să fie răspîndit în România încă în deceniul al IX-lea al secolului XIX.
Marxiştii români luptau împotriva poporanismului, ale cărui idei, după primul
74
V.I.Lenin. Opere, vol. 16, pag. 123.
375
război mondial, au fost, după cum se ştie, preluate de către teoreticienii
partidului naţional-ţărănist.
În calitate de principal teoretician al poporanismului, C. Stere a
promovat în cartea sa „Evoluţia individualităţii şi noţiunea de personalitate în
drept” (1893) ideile şcolii psihologice în sociologie. În lucrarea „Social-
democraţie sau poporanism?”, publicată în revista „Viaţa Românească” (vv.
VI-IX din anii 1907-1908), redactată de dînsul, Stere susţine teza reacţionară
a imposibilităţii existenţei în România a unui partid marxist, cercînd să
convingă masele de oameni ai muncii din această ţară, că structura ei socială
agrară, înapoierea ei industrială, raportul de forţe de pe arena internaţională,
fac imposibilă dezvoltarea capitalismului în România, cît şi formarea
proletariatului, prin urmare, fac imposibilă şi o revoluţie socialistă.
De esenţa reacţionară a poporanismului nu se îndoiau nici cei mai
înfocaţi apărători ai intereselor burgheziei româneşti. Unul dintre aceştia, E.
Lovinescu, în scopul de a lupta împotriva marxismului şi dîndu-se drept adept
al „marxismului legal”, a calificat poporanismul drept „o teorie antimarxistă”,
care „a voit un stat închis într-o formulă rurală, stat de mici gospodari
chiaburi” (vezi cartea sa „istoria civilizaţiei române moderne”, vol. 2, pag.
167, 171).
O simplă confruntare a celor arătate mai sus cu afirmaţiile din articolul
lui I. Vasilenco ne arată lipsa de temei ştiinţific a concluziilor acestuia din
urmă, insuficienta sa documentare în problema discutată, vădita sa lipsă de
maturitate în domeniul marxismului. În schimb, articolul abundă în fraze
pompoase relativ la „lupta” pentru moştenirea literară moldovenească. Cum
altfel, decît prin apolitismul lui, se poate explica încercarea de a da drept
democrat revoluţionar pe un reacţionar? Prin superficialitatea şi lipsa sa de
răspundere I. Vasilenco induce în eroare şi-l derutează pe cititor, afirmînd, că
lupta lui Stere a fost o luptă pentru interesele poporului, că activitatea
naţionalistă şi antisovietică a acestui politician burghez era o luptă pentru
eliberarea maselor truditoare din Moldova, Stere fiind „un luptător
înregimentat în marea oaste a revoluţiei mondiale”.
Nu se poate ierta unui istoric al literaturii să nu cunoască literatura
filozofică în problema despre care este vorba. Se ştie doar, că încă în anul
1961 a apărut la Moscova volumul V al „Istoriei filozofiei”, în care (pag. 438-
439) marxiştii români dau o caracteristică ştiinţifică justă lui C. Stere, ca
principal teoretician al poporanismului, cît şi poporanismului, ca unul din cele
mai primejdioase curente, care determină concepţiile estetice ale lui C. Stere.
Adunarea de partid a Institutului de limbă şi literatură, precum şi şedinţa
unită a consiliilor ştiinţifice ale Institutelor de istorie, limbă şi literatură au dat
o apreciere partinică articolului lui I.Vasilenco, calificînd, pe bună dreptate,
376
tezele lui fundamentale drept teze antimarxiste (vezi „Comunistul Moldovei”
Nr. 2 din 1963).
Acest articol ne arată încă odată, cum nu trebuie să valorificăm
moştenirea literară moldovenească şi în acelaşi timp ne convinge încă odată,
că nimeni nu se poate ocupa cu adevărat de ştiinţă, fără a-şi fi însuşit
metodologia marxist-leninistă. Ba mai mult, nu ne este îngăduit să uităm nici
o clipă de lupta încordată dintre cele două ideologii opuse. Cu toţii, mai cu
seamă istoricii literaturii trebuie să ţină minte cuvintele extrem de limpezi ale
lui N.S.Hruşciov: „Toţi suntem datori să înţelegem vremea, în care trăim”.
Nici unul dintre lucrătorii de pe tărîmul ştiinţei şi creaţiei nu poate
rămîne indiferent faţă de lupta ideologică, ce are loc astăzi în toată lumea,
lupta pentru minţile, sufletele şi năzuinţele oamenilor. Aceasta, la rîndul său,
cere din partea noastră, oameni de ştiinţă şi istorici ai literaturii, mai multă
maturitate politică şi răspundere cetăţenească în munca noastră, căci rebutul
în ideologie este mai dăunător decît cel din industrie.
Reprodus din : „Cultura Moldovei”. – 1963. – 21 aprilie.
Constantin Stere :
de la narodnicism la poporanism
Alexandru Babii,
doctor habilitat în filozofie,
profesor universitar
Constantin Stere a intrat în istoria culturii noastre naţionale nu numai ca
scriitor şi om politic de vază, dar şi ca fondator al unui amplu curent social-
politic şi literar – poporanismul. Influenţa acestui curent asupra vieţii politice
şi culturale din Basarabia şi România s-a resimţit atît în timpul vieţii lui, cît şi
după moartea ilustrului reprezentant al culturii româneşti.
Începutul elaborării curentului poporanist datează cu anul 1893, cînd în
paginile ziarului „Adevărul” apare articolul „Din notiţele unui observator
ipohondric”. În anul următor revista „Evenimentul literar” găzduieşte în
paginile sale alte două articole ale lui C.Stere – „Ce cerem de la artişti?” şi
„Poporanismul”. În primul articol autorul se adresează intelectualilor,
scriitorilor în special, cu următoarele cuvinte: trebuie să vă întoarceţi faţa spre
poporul muncitor, spre acel popor „prost, zdrenţuros, puturos cum e”, care
totuşi „vă e singurul izvor al tuturor bunurilor şi plăcerilor, de care vă
folosiţi”75
. În cel de-al doilea articol C. Stere afirmă că esenţiale sînt „iubirea
75
Constantin Stere. Scrieri, vol. 5. Chişinău, 1991. P. 258.
377
sinceră pentru popor, apărarea intereselor sale, lucrarea cinstită spre a-1 ridica
la nivelul unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat al vremii”; iată de
ce orice om cult are datorii morale „faţă de masele mute şi nenorocite ale
poporului nostru (totalitatea claselor muncitoare şi producătoare)”76
; este
vorba de acele principii de bază ale poporanismului, care au fost iniţial
formulate în vestitele SCRISORI ISTORICE ale lui Mirtov77
(pseudonimul
lui Piotr Lavrov, unul din teoreticienii de vază ai narodnicismului
revoluţionar rus din anii 70 ai secolului al XIX-lea.– A.B.).
Principalele elemente constitutive ale poporanismului C. Stere le
formulează în cel de al treilea articol. Aceste elemente, susţine el, sînt: iubirea
nemărginită pentru popor şi apărarea devotată a intereselor lui, lucrarea
entuziastă şi sinceră spre a-1 ridica la înălţimea unui factor social şi cultural
conştient şi neatîrnat”78
. În calitate de substrat teoretic al principiilor în cauză
C. Stere prezintă teza potrivit căreia poporul „numai el singur are dreptate...
el, vecinicul martir, veacuri întregi a muncit şi a vărsat sîngele său pentru a
ridica pe umerele sale întreaga clădire socială”79
.
Poporanismul social-politic a fost sistematizat şi fundamentat definitiv
de către C.Stere în două lucrări: în articolul „Către cititori”, publicat în 1906,
în nr.l al revistei „Viaţa românească”, fondată de el (împreună cu
G.Ibrăileanu), şi într-un eseu voluminos – „Social-democratism sau
poporanism?”, tipărit tot acolo în anii 1907 (nr. 8, 9, 10, 11) şi 1908 (nr. 1, 4).
Aşadar, poporanismul lui C. Stere îşi are rădăcinile sale în narodnicism
– cel mai puternic curent ideatic şi politic din Rusia anilor 70 ai secolului al
XlX-lea. În legătură cu aceasta, prezintă un interes deosebit cercetarea
trăsăturilor comune, precum şi a deosebirilor proprii ambelor curente,
studierea nu atît a similitudinii, cît a originalităţii curentului poporanist. O
cercetare de acest fel necesită o folosire cît mai largă a metodei comparaţiei.
Ne interesează, în cazul de faţă, ideile social-politice pe care le conţin
curentele în cauză.
Narodnicismul rus, după cum ştim, manifesta o aversiune făţişă faţă de
modul de viaţă burghez, teoreticienilor lui le era frică de dezvoltarea
capitalismului în Rusia. P.Lavrov, deşi sesiza dezvoltarea capitalismului în
Rusia ca un fapt autentic, era în acelaşi timp convins că proletariatul de aici
este foarte puţin numeros, din care cauză capitalismul rus este foarte slab şi
pare puţin plauzibilă transformarea lui într-un sistem social-economic bine
închegat. Rusia, susţinea el, este şi va rămîne în viitor un stat ţărănesc par
excellence, iar viitorul ei poate fi conceput numai prin prisma unei revoluţii
76
Constantin Stere. Scrieri. P. 11-12. 77
Ibidem. 78
Ibidem. P. 18. 79
Ibidem.
378
ţărăneşti, menite să distrugă puterea economică şi politică a moşierilor. O
piedică simţitoare în calea dezvoltării capitalismului în această ţară o
constituia, în opinia lui Lavrov, faptul că poporului rus, ţărănimii ruse în
special, îi este completamente străină noţiunea de proprietate privată asupra
pămîntului.
Caracterul anemic al dezvoltării capitalismului în România, scria la
rîndul său C.Stere în „Social-democratism sau poporanism?”, este evident.
România nu numai că nu urmează, dar „nici nu poate urma dezvoltarea
industrială a Europei apusene”80
. Aici lipsesc materiile prime necesare pentru
o dezvoltare industrială autentică, este aproape inexistent proletariatul
industrial în sensul vest-european al acestui cuvînt. Dar mai există de
asemenea nişte cauze principale care fac imposibilă industrializarea ţării. Este
vorba de cauze de ordin intern şi extern. Cauza internă vizează sărăcia
populaţiei României şi, deci, capacitatea ei scăzută de achiziţionare a
mărfurilor industriale în genere. Prin urmare, „România nu poate prezenta o
piaţă îndestulătoare pentru industria mare, după tipul european”81
. Cauzele
externe rezidă în faptul că la începutul secolului al XX-lea toată lumea s-a
pomenit divizată „în ţări de mare industrie şi în ţări în care nu poate înflori
decît agricultura şi, cel mult, ...industria mică de tot felul...”82
Şi întrucît ţările
de mare industrie au acaparat de acum toate pieţele de desfacere a mărfurilor,
produsele unei mari industrii româneşti nu vor putea fi realizate. Cu alte
cuvinte, „... marea industrie ea însăşi formează o piedică pentru dezvoltarea
industrială a ţărilor înapoiate...”83
Fondatorii marxismului au dreptate
afirmînd că marea industrie capitalistă a subordonat satul oraşului, naţiunile
barbare şi semibarbare – naţiunilor civilizate, ţările agrare – celor industriale,
orientul occidentului84
. Astfel stînd lucrurile, României îi este sortit să rămînă
totdeauna o ţară eminamente agricolă. La noi, conchidea C. Stere, „nu se
poate dezvolta decît o industrie casnică, o industrie ţărănească, pentru care
industria externă nu este indispensabilă, şi care ar tinde în primul rînd de a
satisface cerinţele consumaţiunii interne.”85
Lipsa în Rusia anilor 70 ai secolului trecut a unui proletariat industrial
de tip vest-european a determinat o tratare destul de specifică a noţiunii de
popor de către P.Lavrov şi adepţii lui. Narodnicismul, afirmau ei, este mai
întîi de toate credinţa în poporul rus. Poporul ca atare constituie masele de
oameni muncitori simpli, ţărănimea în primul rînd. Poporul nu este naţiunea;
80
Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 36. 81
Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 17. 82
Ibidem. P. 30. 83
Ibidem. 84
Ibidem. P. 17-27. 85
Ibidem. 1908, nr. 4. P. 60.
379
în conştiinţa lui sălăşluieşte taina unei vieţi adevărate, ascunsă de clasele
dominante culte.
Spre deosebire de P.Lavrov, C.Stere tratează noţiunea de popor mai
deplin şi mai concret. In sensul cel mai larg al cuvîntului, susţine el, popor
înseamnă „o grupare etnică, cu un tip cultural determinat şi o comună viaţă
sufletească”86
. In al doilea rînd, cuvîntul popor înseamnă „toate acele
elemente sociale pozitive, cari într-un moment dat au a îndeplini o anumită
menire istorică în dezvoltarea socială şi politică, şi - în opoziţie cu elementele
sociale negative – determină o nouă îndrumare în viaţa naţională şi socială”87
.
În sfîrşit, „sub denumirea de popor se cuprinde totalitatea claselor muncitoare
din sînul unei societăţi”; în această categorie socială de obicei „se cuprinde
(mai ales de către socialişti) numai munca productivă în sensul strict al
cuvîntului, munca fizică, muncă de braţe, excluzîndu-se munca
intelectuală...”88
Este clar: C.Stere are în vedere ţărănimea – „clasa cea mai
numeroasă a societăţii,... temelia ei, pe care se sprijină toată viaţa noastră
materială şi sufletească”89
.
Aceste raţionamente ale lui C.Stere contravin tezelor marxiste despre
rolul hotărîtor al proletariatului industrial în societatea modernă.
Diferă de concepţia lui P.Lavrov (şi de cea marxistă) şi opinia lui
C.Stere privind rolul şi perspectivele micii gospodării ţărăneşti. Apud
ideologii marxişti, în condiţiile capitalismului, mica gospodărie ţărănească
este sortită pieirii. Pe sociologul rus nu-1 interesa în genere gospodăria în
cauză, întrucît în Rusia se păstra obştea ţărănească, iar aceasta din urmă era
concepută drept o punte de trecere la socialism. în România, dimpotrivă,
micile gospodării de acest fel constituie majoritatea covîrşitoare a
gospodăriilor rurale, susţine C.Stere şi continuă: datorită faptului că
agricultura nu se poate lipsi de „stimulul interesului personal imediat”90
,
evoluţia ei este supusă altor legi decît cea industrială; dar aceasta „nu exclude
progresul social pentru ţările pur agricole”91
. De aici rezultă nişte perspective
luminoase pentru mica gospodărie ţărănească; ea nu numai nu are a se teme
de concurenţa marii agriculturi, ci, dimpotrivă, în condiţiuni egale,
gospodăriile mici şi mijlocii se dovedesc mai rezistente decît cele mari”92
. C.
Stere nu uită să folosească aceste afirmaţii împotriva tezelor opuse ale
teoreticienilor marxişti.
86
Viaţa Românească, 1907, nr. 10. P. 75. 87
Ibidem. P. 76. 88
Ibidem. 89
Ibidem. 90
Viaţa Românească, 1907, nr. 9. P. 340. 91
Ibidem. P. P. 339. 92
Ibidem. P. 328.
380
Exponenţii teoretici ai narodnicismului rus şi poporanistul C.Stere
aveau opinii diferite privind misiunea istorică a ţărănimii. Apud P.Lavrov,
bunăoară, ţărănimea rusă, nemulţumită de rezultatele reformei agrare din
1861, în urma căreia moşierii continuau să posede suprafeţe întinse de
pămînt, şi-a însuşit o mentalitate socialistă, devenind o uriaşă forţă
revoluţionară. Triumful acesteia din urmă va rezolva problema agrară şi va
deschide o epocă nouă în istoria Rusiei. C.Stere, la rîndul său, recunoaşte
existenţa aceleiaşi probleme şi în România, unde ţărănimea constituie mai
mult de 80% din populaţia ţării, dar posedă foarte puţin pămînt, acesta
continuînd să rămînă şi după reforma agrară din 1864 în mîinile moşierilor.
Totuşi, aici lipsesc coliziile de clasă şi C. Stere încearcă să dezvăluie cauza
acestui fapt. „Într-o societate ţărănească, ca atare, afirmă el, nu poate fi lupta
de clasă, întrucît elementele producţiunii nefiind diferenţiate, nu sînt nici
clase, deoarece aici nu este exploatarea, afară de cea venită din afară”93
.
Aşadar, o revoluţie ţărănească în România este exclusă. Totuşi, afară de cauza
arătată mai sus, pacea socială în satul românesc mai necesită încă ceva: cei „o
mie”, adică marii latifundişti români, trebuie să cedeze pămîntul lor ţăranilor,
bineînţeles, pe calea reformelor94
. Noi avem nevoie de „o ţărănime viguroasă,
stăpînă pe pămîntul pe care îl munceşte,”95
conchide C.Stere.
Nici aceste afirmaţii C.Stere nu uită să le contrapună tezelor marxiste.
El declară sus şi tare: „problema socială arzătoare din Apus, ca rezultat al
dezvoltării capitaliste şi al industrializării producţiunii moderne, nu se pune
încă înaintea societăţii noastre, sau se pune cu totul sub altă înfăţişare, – şi
anume ca chestie ţărănească în toată varietatea şi lărgimea ei.”96
Ţărănimii
române îi sînt străine idealurile socialiste.
Deşi în faţa ţărănimii din Rusia şi din România, după cum am văzut, au
fost puse probleme diferite, pentru soluţionarea acestora era nevoie de o
anumită pregătire. P.Lavrov, spre deosebire de M.Bakunin şi P.Tkaciov, era
convins că triumful revoluţiei în Rusia trebuie precedat de o intensă
propagandă în rîndurile ţărănimii. Fără o asemenea propagandă, ţărănimea
incultă şi neorganizată nu va putea face nimic.
Apud C.Stere, componenţa păturilor sociale care trebuie ridicate la
înălţimea unui factor social şi cultural conştient şi neatîrnat este mai largă. La
noi, subliniază el, persistă „inerţia şi ignoranţa ţărănimii, lipsa de conştiinţă şi
de educaţie politică a micii burghezii orăşeneşti, lipsa de cunoştinţi
economice şi de simţ politic la intelectuali, lipsa de energie şi debilitatea
93
Viaţa Românească, 1907, nr. 9. P. 339. 94
C. Stere. Pe terenul principiilor, în Viaţa Românească, 1908, nr. 10. P. 103. 95
C. Stere. Social-democratism sau poporanism?, în Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P.
59. 96
Ibidem, nr. 1. P. 72.
381
politică a unora, precum şi prejudecăţile şi interesele nemărturisite ale
altora...”97
înlăturarea acestor vicii şi constituie sarcina principală a
poporaniştilor.
Necesitatea difuzării în rîndurile ţărănimii a unor idei social-politice noi
devenind clară, a apărut întrebarea: cine e în stare s-o realizeze? După părerea
ideologilor narodnicismului rus, a lui P.Lavrov în special, sarcina în cauză
revine intelectualilor, personalităţilor care gîndesc în mod critic. Sarcina,
desigur, nu este chiar aşa de simplă; întrucît cultura şi toate celelalte bunuri
de care se bucură intelectualii sînt un rod al muncii poporului, ei au o colosală
datorie neachitată faţă de acesta. Cu atît mai mult cu cît ei se simt rupţi de
popor, înstrăinaţi de ei.
Motivul pocăinţei intelectualităţii în faţa poporului este prezent şi în
poporanism. În România, menţiona C.Stere, există fruntaşii satelor „şi mai
ales intelectualii cari în ţara noastră, cu o viaţă industrială şi comercială
săracă, formează un element atît de însemnat al claselor noastre mijlocii”.98
Prin intelectuali se înţelege aici „toţi oamenii de elită, cari, mulţumită
inteligenţii, talentului sau cunoştinţelor superioare, servesc societăţii tocmai
prin aceste însuşiri şi trăiesc în acelaşi timp din munca intelectuală în diferite
ramuri de activitate, – în ştiinţă, în literatură, în conducerea serviciilor publice
sau a diferitelor întreprinderi productive în sfera economică, – ca profesori,
scriitori, medici, ingineri, specialişti de tot felul, funcţionari publici etc,
etc.”99
Toţi ei au îndatoriri morale faţă de clasa cea mai numeroasă a
societăţii100
. Pentru toate rezultatele progresului, pentru toate bunurile vieţii,
noi, intelectualii, continuă C. Stere, nutrim un adînc sentiment de recunoştinţă
şi de solidaritate socială faţă de poporul muncitor, acest sentiment „ne face...
pe noi toţi, vinovaţi faţă de el, chiar fără de vină, datornici, veşnic răi de
plată...”101
Ba mai mult: intelectualii, ca şi fruntaşii satelor şi mica burghezie
din oraşe, „au interesul, material chiar”, de a lucra pentru înălţarea economică
şi politică a ţărănimii, – „ei cari, în majoritatea lor covîrşitoare s-au ridicat
chiar din acest mediu de la sate sau oraşe, şi au deci strînse legături cu toate
aceste elemente sociale prin însăşi originea lor”.102
După cum vedem,
intelectualitatea română, spre deosebire de cea din Rusia, era concepută ca
fiind mai puţin ruptă de popor, ceea ce nu prea corespunde adevărului şi în
cazul de faţă trădează subiectivismul fondatorului poporanismului.
97
Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P. 68. 98
Ibidem, nr. 1. P. 59. 99
Viaţa Românească, 1908, nr. 1. P. 67. 100
Ibidem. P. 67. 101
Ibidem. nr. 4. P. 76. 102
Ibidem. P. 77.
382
Scoatem în evidenţă încă o trăsătură distinctivă şi comună a
narodnicismului şi a poporanismului. Ambele curente poartă o puternică
amprentă a moralităţii. P.Lavrov, reprezentant de vază al sociologiei
subiective, promova consecvent ideea necesităţii unei aprecieri morale a
fenomenelor sociale şi se pronunţa în favoarea depăşirii utilitarismului îngust
în cadrul moralei. C. Stere, subliniind şi el rolul factorului social în viaţa
societăţii, citează cu plăcere .deosebită faimoasele raţionamente ale lui
I.Kant: „Legea morală e sfîntă”. În creaţiunea întreagă, „tot ce dorim, sau tot
ce se află sub puterea noastră, poate fi întrebuinţat ca un simplu mijloc; omul
singur, şi cu el orice fiinţă raţională, este un scop în sine, – pentru că, prin
autonomia libertăţii sale, el este subiectul legii morale, care e sfîntă... El
niciodată nu poate fi tratat ca un simplu mijloc, ci întotdeauna ca un
scop...”103
Gînditorul român acceptă fără rezerve contribuţia filozofului şi
psihologului danez H.Hoffding la aprofundarea legii morale kantiene:”din
punct de vedere al moralei omeneşti, cuprinsul legii morale nu-1 poate forma
decît acest pricipiu: acţiunile noastre trebuie să tindă spre cel mai mare
progres cu putinţă al celui mai mare număr posibil de fiinţe raţionale”.104
Prezintă un interes deosebit afinitatea concepţiilor narodniciste şi
poporaniste privind caracterul şi rolul intelectualităţii, al personalităţilor
marcante în istoria şi viaţa popoarelor. În deplin acord cu metoda subiectivă
în sociologie, P.Lavrov aprecia intelectualitatea drept forţa creatoare de bază
a societăţii, deşi nu neglija definitiv rolul maselor populare în istorie.
Concomitent, teoria personalităţii ocupă un loc de frunte în cadrul teoriei sale
sociale. Dezvoltarea gîndirii critice, întărirea şi lărgirea ei constituie unicul şi
principalul agent al progresului social. Astfel, progresul constă anume în
dezvoltarea personalităţii, aceasta prezentînd nu rezultatul, ci punctul de
plecare al procesului istoric. Personalitatea înzestrată cu gîndire critică
elaborează idealul moral şi-1 traduce în viaţă. Exagerarea de către P.Lavrov a
rolului personalităţilor care gîndesc în mod critic bate la ochi.
Rolul deosebit al intelectualităţii în istorie 1-a subliniat de multe ori şi
C. Stere. Intelectualii, citim în studiul „Social-democratism sau
poporanism?”, au jucat un mare rol în revoluţia engleză din secolul al XVII-
lea. Revoluţia franceză din 1789 a triumfat datorită colaborării burgheziei cu
intelectualii105
. Intelectualii prezintă o „clasă distinctă”106
, funcţia lor e
„indispensabilă pentru orice societate”107
. In condiţiile capitalismului
„intelectualitatea degradează, deşi nu în acea măsură cum se pretinde în
103
Viaţa Românească, 1908, nr. 4. P. 74. 104
Ibidem. P. 76. 105
Viaţa Românească, 1908, nr. 1. P. 61. 106
Ibidem. P. 69. 107
Ibidem. P. 67.
383
„Manifestul” lui Marx şi Engels”108
. In România, bunăoară, „intelectualii
satelor – învăţătorii şi preoţii – o duc greu, pe ei îi striveşte mecanismul
nostru politic şi social deopotrivă cu ţăranii...”109
Situaţia lor se cere
îmbunătăţită urgent. Cu atît mai multă atenţie merită vîrfurile intelectualităţii
care ocupă un loc deosebit în cadrul societăţii. Nu poate fi pus la îndoială
faptul că „elita intelectualilor întrezăreşte cărările viitorului întotdeauna, chiar
înainte de însăşi clasa cea mai direct interesată”.110
Mai este încă o idee larg discutată de narodnicii ruşi şi de poporanişti.
Concepţia datoriei neachitate faţă de popor a iui P.Lavrov, după cum ştim, a
fost înţeleasă de tineretul rus progresist drept apel la acţiune, la crearea unui
partid revoluţionar. În poporanism, ideea în cauză a suferit modificări
esenţiale. Întrucît în sînul ţărănimii române lupta de clasă lipseşte cu
desăvîrşire, credeau ei, clasa cea mai pozitivă a societăţii româneşti, adică
ţărănimea, nu este capabilă de nişte acţiuni revoluţionare. Prin urmare, în
România nu pot lua naştere partidele revoluţionare de tipul social-democraţiei
vest-europene. În ţările agricole, afirmă fondatorul poporanismului,
programul social-democraţiei e o imposibilitate şi un nonsens. Aici lipseşte
baza materială indispensabilă pentru un partid social-democrat – proletariatul
industrial, şi lupta politică a căruia poate duce la cucerirea puterii politice în
scopul de a revoluţiona producţiunea. Dar aceleaşi condiţiuni „determină o
schimbare esenţială a poziţiei ţărănimii: ea nu numai nu poate juca un rol
pasiv, ca în ţările industrializate, ea, tendinţele sociale ale ei, trebuie fatal să
coloreze acţiunea oricărui partid democratic; şi chestiunea agrară nu numai nu
poate să fie subordonată oricărei alte probleme, dar această chestiune este
singura problemă proprie ce se impune, în aceste împrejurări, pentru a fi
rezolvată de către societate, şi rezolvată conform cu tendinţele sociale ale
ţărănimii, conform cu interesele ei, şi în sensul evoluţiunii proprii a
producţiunii agricole”111
. Cu alte cuvinte, locul pe care în ţările vest-europene
dezvoltate îl ocupă clasa muncitoare, proletariatul industrial, în România îl
poate ocupa numai şi numai ţărănimea.
O confruntare cît de cît obiectivă a tezelor narodniciste ale lui P.Lavrov
cu cele poporaniste, elaborate de C. Stere, face posibilă unele generalizări şi
concluzii de prim rang.
I. Apariţia narodnicismului (social-politic) a fost posibilă numai într-o
ţară, unde – în anii 70 ai secolului trecut - majoritatea covîrşitoare a
populaţiei o alcătuiau ţăranii, agricultorii şi unde proletariatul industrial de tip
vest-european se afla într-o stare embrionară.
108
Ibidem. P. 68. 109
Ibidem. P. 65. 110
Ibidem. P. 69. 111
Viaţa Românească, 1907. nr. 9. P. 323.
384
Poporanismul (social-politic) a apărut şi el într-o ţară cu aproximativ
aceeaşi structură socială, dar cu cîteva decenii mai tîrziu. Deşi apariţia
ambelor curente – ţărăneşti în fond – nu coincide în timp, ele marchează o
etapă însemnată a istoriei lor: trecerea Rusiei şi a României de la civilizaţia
agrară la cea industrială.
II. Structura socială atît a Rusiei, cît şi a României fiind
asemănătoare, pe fondatorii ambelor ideologii îi preocupa în primul rînd
ţărănimea. Dar întrucît în Rusia persista – în ansamblu – proprietatea
colectivă asupra pămîntului, iar în România – proprietatea privată, ambele
curente aveau puternice trăsături specifice: narodnicismul purta mai mult
amprenta colectivismului, iar poporanismul – cea a individualismului.
III. Ambele curente – şi narodnicismul şi poporanismul – reflectau
aspiraţiile şi interesele ţărănimii din ţările respective. In Rusia era puternică
tendinţa spre consolidarea obştii ţărăneşti pe calea lichidării marii proprietăţi
funciare. În România, proprietarii micilor gospodării ţărăneşti visau să-şi
mărească loturile lor pe aceeaşi cale. Numai că metodele lor de soluţionare a
problemei ţărăneşti erau diferite. Narodnicismul propaga ideea unei revoluţii
sociale, pe cînd poporanismul preconiza metoda reformelor, fără a recurge la
violenţă.
IV. Teoreticienii – atît ai narodnicismului, cît şi ai poporanismului –
acordau o atenţie deosebită intelectualităţii chemate să-i lumineze pe ţărani şi
să-i explice sensul şi perspectivele existenţei lor de mai departe. Dar sarcinile
intelectualităţii din aceste două ţări nu coincideau. În Rusia intelectualii erau
chemaţi să-i pregătească pe ţărani pentru o revoluţie socială violentă; în
România - să educe la ei capacitatea de a lupta pentru reforme şi a deveni
subiectul istoriei naţionale.
V. Ambele curente diferă între ele şi în ce priveşte atitudinea lor faţă de
marxism. Narodnicismul a apărut în Rusia atunci cînd ideologia marxistă era
cunoscută aici doar unui grup restrîns de persoane. Spre deosebire de
M.Bakunin, care critica vehement doctrina social-politică, şi mai ales tactica
revoluţionară a marxismului, P.Lavrov nu se pronunţa împotriva acestuia din
urmă, deşi recunoştea justeţea ideologiei marxiste doar pentru ţările vest-
europene. Afară de aceasta, la sfîrşitul anilor 70 ai secolului trecut, influenţa
ideilor lui P.Lavrov în Rusia a scăzut simţitor.
Cu totul alta era situaţia în România. Aici de-acum în anii 80 ai
secolului al XlX-lea marxismul era difuzat relativ larg, iar în deceniile
următoare a devenit obiectul unor discuţii aprinse. C. Stere, participînd activ
la soluţionarea problemei agrare în România şi solidarizîndu-se cu unele teze
marxiste, a demonstrat cu succes inconsistenţa concepţiei marxiste privind
dispariţia inevitabilă a ţărănimii în capitalism. În deplin acord cu aşa-zişii
revizionişti din Occident, el promovează tot mai insistent ideea supravieţuirii
385
micii gospodării ţărăneşti pînă şi în cele mai dezvoltate ţări capitaliste. Istoria
a confirmat din plin justeţea poziţiei lui C. Stere. În zilele noastre, aproape în
toate ţările capitaliste dezvoltate, mica gospodărie ţărănească nu numai că
există, dar şi – de regulă – prosperă. Cît priveşte fosta Uniune Sovietică, unde
mica gospodărie ţărănească a dispărut cu desăvîrşire în urma colectivizării,
apoi aici (astăzi în statele C.S.I.) agricultura sătească a nimerit într-o criză
acută.
VI. Un aspect puternic al narodnicismului şi al poporanismului îl
constituie acceptarea principiului personalităţii.
VII. Studierea afinităţilor narodnicismului cu poporanismul relevă o
dată în plus următorul fapt: orice ideologie apărută într-o anumită ţară,
receptată în altă ţară, suferă nişte modificări mai mult ori mai puţin adînci,
determinate de specificul dezvoltării social-economice, politice şi culturale
ale acestei ţări.
VIII. Prezenţa rădăcinilor poporanismului (social-politic) în
narodnicismul rus relevă faptul legăturilor ideatice româno-ruse în trecut.
Mai există – în narodnicism şi în poporanism –unele probleme privind
atitudinea lor faţă de religie, filozofie şi morală, ceea ce constituie obiectul
examinării mai pe larg în alte articole ale culegerii de faţă.
Prezintă interes atitudinea lor faţă de religie. În cadrul narodnicismului
rus, după cum ştim, există curentul religios (exponenţii lui de vază au fost
slavofilii, F.Dostoievski, L.Tolstoi ş. a.) şi cel nereligios, deseori antireligios.
P.Lavrov înclina mai mult spre un narodnicism antireligios. C. Stere este în
genere nereligios, deşi concepţiile lui nu duc lipsă de motive de ordin deist.
În domeniul filozofiei, P.Lavrov aparţinea curentului mai moderat al
gîndirii narodniciste ruse. Iată de ce el se delimita tot mai mult de
materialismul militant de tip feuerbachian şi se situa tot mai ferm de poziţiile
pozitivismului, ba chiar şi ale neokantianismului. Cam aceeaşi poziţie ocupa
şi C. Stere.
În ansamblul concepţiilor lui P.Lavrov şi C. Stere, moralităţii îi revine
un loc însemnat. Ambii gînditori se străduiau să depăşească utilitarismul
îngust, avansînd tot mai mult spre o concepere justă a valorilor morale
general-umane.
Articolul de faţă constituie prima încercare de a aborda problema
evoluţiei din narodnicism a poporanismului. Sîntem convinşi că investigaţiile
ulterioare vor aduce contribuţii noi la soluţionarea acestei probleme de o
apreciabilă importanţă.
Reprodus din : Filosofia lui C. Stere în contextul culturii româneşti. –
Ch., 1997. – P. 3-18.
386
Probleme moral-etice în concepţia lui
Constantin Stere
Victor Juc,
doctor în filozofie
Principiile morale sintetizează particularităţile esenţiale fundamentale
ale relaţiilor formulate în sînul societăţii. Dar între cerinţele generale ale
moralei, principiile ei şi conştiinţa morală a fiecărui om pot apărea anumite
neconcordanţe sau chiar conflicte. Aceasta se explică prin condiţiile istorice
în care trăiesc şi acţionează oamenii, nivelul dezvoltării conştiinţei lor,
caracterul educaţiei etc. Orice morală este cu atît mai viabilă, cu cît principiile
ei devin punctul de sprijin al unor convingeri personale, stimulente interioare
ale comportării oamenilor.
În opera lui Constantin Stere şi-au găsit reflectare unele probleme de
conţinut moral-etic, însă trebuie de precizat că este vorba nu de un studiu
ştiinţific fundamentat sau de expunerea unor reflecţii aflate într-o măsură mai
mare sau mai mică în interconexiune, ci de unele principii moral-etice ca
parte integrantă a concepţiilor despre lume ale gînditorului, în linii mari ele
avînd ca misiune să contribuie la fundamentarea şi argumentarea opiniilor
sale privind probleme politico-juridice, sociologice şi religioase. Nu găsim în
opera lui Constantin Stere o lucrare aparte, special consacrată moralei, eticii,
problemele de acest gen şi-au găsit reflectare în studiile juridice şi filozofice –
„Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept”, „Încercări
filozofice”,”Elenismul şi iudaismul în civilizaţia umană” etc. Este necesar a
preciza şi faptul că gînditorul a abordat probleme de acest gen în etapa iniţială
a creaţiei, adică la sfîrşitul secolului al XlX-lea, şi în cea finală, adică la
începutul anilor 30 ai secolului al XX-lea.
Una din problemele eterne ale eticii este problema privind natura şi
izvorul moralei – care este baza moralei? Teoriile ce tind spre determinismul
biologic deduc cerinţele morale din activitatea existenţei, adică din natura
omului, din necesităţile fireşti ale oamenilor, din năzuinţele lor, din senzaţiile
lor înnăscute. In conformitate cu paradigmele altor teorii, persistă un început
necondiţionat şi extraistoric, existenţa exterioară a omului. Acest început
poate fi considerat naturalist – legea naturii a stoicilor, legea evoluţiei vieţii
organice, „legea teleologiei cosmice", sau idealist – binele suprem al lui
Platon, ideea absolută a lui G. Hegel, legea morală apriorică a lui I. Kant.
Conform concepţiilor autoritare ale moralei, unica cerinţă a moralei este o
oarecare autoritate – divină sau personală. Etica occidentală contemporană
consideră ca nesoluţionabilă problema bazei morale – noţiunile morale,
conform tezelor intuitivismului, nu se află în conexiune cu natura întreg
387
existentului, iar neopozitiviştii opinează că judecăţile morale nu pot fi
fundamentate ştiinţific. In această bază vom aborda şi vom elucida
problemele moral-etice persistente în opera lui Constantin Stere, subliniind în
context că gînditorul nu face distincţie dintre noţiunile etice propriu-zise şi
noţiunile morale. Ţinînd cont de observaţia de mai sus privind abordarea de
către Constantin Stere a problemelor moral-etice în contextul soluţionării
obiectivelor de alt gen, este de menţionat că gînditorul a încercat să
definească obiectul eticii, să determine corelaţia dintre altruism şi egoism în
cadrul comunităţii umane timpurii, dintre filozofie şi morală făcând în context
o critică severă la adresa metafizicii, să evidenţieze aspectele morale ale
religiei, a iudaismului şi creştinismului în particular etc. Scopul acestui articol
este de a elucida sus-numitele probleme în vederea valorificării în continuare
a bogatei opere a lui Constantin Stere.
Este greu să faci o incursiune în domeniile ştiinţei etice, însă etica, apud
Constantin Stere, poate contribui la determinarea şi definirea rolului
individual ca factor în evoluţia socială; este dificil să judeci despre interesele
morale ale omenirii, însă aceste interese facilitează înţelegerea vieţii, a
sensului ei din cauza că ştiinţa propriu-zisă, inclusiv etica, „ne dă fapte şi legi
bazate pe fapte” (1; 372), ea nu se ocupă cu idealurile şi scopurile pe care
omenirea trebuie să şi le propună, categoriile „scopului” şi „idealului” nu se
includ în domeniul propriu al ştiinţei pozitive. Constantin Stere este de părere
că cercetările eticii de la sfîrşitul secolului al XlX-lea sînt din punct de vedere
ştiinţific neîndestulătoare – în cazul cînd rezultatele sînt puţin satisfăcătoare
cauzele acestei stări de lucruri trebuie căutate în tendinţa şi dezideratul de a
trata strict ştiinţific materia de studiu: „oricît de genial şi plin de cunoştinţe ar
fi cineva, nu poate să-i ajungă o singură viaţă de om... ca să fie în stare să
pună pe baze strict ştiinţifice” (1; 279) cercetările sale etice.
Apud Constantin Stere, etica sau mai bine zis morala, a evoluat pe
parcursul mileniilor, concepţiile noastre, sentimentele noastre individuale şi
sociale au evoluat în istoria omenirii. Abordînd problema formării
individualităţii, gînditorul este de părere că atmosfera psihică socială este
forţa motrice a formării conţinutului conştiinţei şi determinării direcţiei
voinţei. Conştiinţa individuală şi voinţa sînt reflectarea atmosferei psihice
sociale, a voinţei şi conştiinţei generale, iar formarea individualităţii proprii,
bazată pe conştiinţa de sine se materializează pe conţinutul acesteia, adică a
voinţei şi conştiinţei generale. La Constantin Stere dezvoltarea individuală
este identică însuşi procesului de individualizare în cadrul evoluţiei sociale –
în societatea primitivă voinţa şi conştiinţa generală sînt produsul unei evoluţii
impresionante, determinate de selecţia naturală şi automatismul psihic şi,
deci, nu are loc procesul de individualizare, psihica individuală fiind
subordonată celei sociale.
388
Constantin Stere se implică în discuţia dintre H. Spencer şi W. Wundt
privind conexiunea dintre social şi etică, capabilitatea de a forma anumite
relaţii sociale şi de a se supune restricţiilor imanente convieţuirii sociale. H.
Spencer sublinia că sentimentele altruiste lipsesc la omul primitiv, lui îi
lipseşte echitatea, care implică reprezentarea unor relaţii foarte complicate şi
foarte abstracte între acţiunile oamenilor. Omul primitiv este prin natura lui
egoist, însă cu timpul, din cauza selecţiei naturale, din egoismul însuşi se
dezvoltă formele altruiste, in aşa fel formîndu-se bazele societăţii.
În opinia lui W. Wundt, noi înţelegem că cei mai puternici într-o specie
trebuie să supravieţuiască, fiindcă vedem cum indivizii cei mai puternici
înving pe cei mai slabi, însă nu putem înţelege cum „în total” cei altruişti pot
învinge pe cei egoişti, fiindcă „individual” aceştia din urmă au vădit mai
multe şanse pentru izbîndă. Iată de ce evoluţioniştii de acest tip sînt nevoiţi să
recurgă la rudimentele teoriei contractului social, însă această teorie cu cea a
lui Ch.Darwin se află în contradicţie.
Cugetătorul român se solidarizează în linii mari cu obiecţiile lui W.
Wundt, considerînd că este o antinomie în concepţiile lui H. Spencer – acesta
remarcă lipsa puterii de prevedere şi imaginaţie la oamenii primitivi şi
totodată, spre a putea ajunge la formarea grupurilor sociale, deduce evoluţia
altruismului din egoism, bazîndu-se pe îngrădirea începuturilor egoiste, în
acord cu teoria dreptului natural. Totodată, Constantin Stere, ca şi adepţii lui
H. Spencer, respinge opinia lui A. Comte care, în acord cu teoria dreptului
natural relevă că sociabilitatea (sau altruismul) este condiţionată de tendinţa
instinctivă către viaţa în comun – dar cum poate apărea sociabilitatea în
condiţiile lipsei societăţii? Cu adevărat, sociabilitatea presupune viaţa în
condiţiile societăţii şi în circumstanţele precare de la etapa iniţială a istoriei
omului altruismul şi egoismul nu puteau exista pe bază de paritate, altruismul
nu este al doilea stimulent primordial". Este de specificat însă că gînditorul
român nu acceptă plenar nici una dintre aceste teorii, susţinînd că nici una nu
poate dovedi tezele ei, ele avînd dreptate în criticile îndreptate una împotriva
alteia – este imposibil de a deduce altruismul din egoism şi totodată
altruismul nu poate să se dezvolte decît în condiţiile vieţii sociale şi nu poate
anticipa societatea.
Deci, problema constă în condiţiile psihologice ale formării grupurilor
sociale, factorul psihologic în opiniile lui Constantin Stere contribuie în mod
decisiv la dezvoltarea individualităţii – egoismul şi altruismul constituie
rezultatul evoluţiei îndelungate şi sărăcia psihologică este echivalentă cu
sălbătăcia. Nu condiţiile social-economice, nu persistenţa unor sentimente
iniţiale ce predispun spre sociabilitate, ci conţinutul factorului psihologic
condiţionează geneza vieţii sociale, condiţiile psihologice favorizează crearea
389
grupurilor sociale contribuind în mod esenţial la înfrîngerea egoismului şi
fortificarea altruismului.
Constantin Stere, în linii generale, se solidarizează cu reflecţiile
L.Gumplowicz, făcînd uz de ele în vederea argumentării tezelor sale. Acesta
susţinea că fenomenul şi faptul social sînt întotdeauna primare, din care, ca un
moment secundar, izvorăşte gîndirea individului şi formaţiunile etico-sociale,
ca de exemplu: religia, morala, dreptul. In acest caz ambele principii –
altruismul şi egoismul – sau nici unul din ele sînt sau nu sînt izvoarele
acţiunilor oamenilor şi resorturile dezvoltării sociale. Atunci cînd altruismul
şi egoismul capătă un conţinut social limitat şi nicidecum abstract, am putea
găsi soluţia ce-ar contribui în mare măsură la soluţionarea acestei antinomii,
subliniază cugetătorul român. L. Gumplowicz relevă că individul conform
părţii sale morale, conform cugetărilor şi concepţiilor sale se formează de
către grupa sa, el nu este decît o parte a grupei, crescut în atmosfera ei
morală, în cercul cugetării ei. Deci, susţine Constantin Stere, morala
indivizilor se formează de către grupa socială în care ei cresc şi se
maturizează în atmosfera ei morală. Ideea privind primatul fenomenului şi
faptului social în raport cu formaţiunea etico-socială este de valoare şi atestă
apologetica lui Constantin Stere, a sociologismului psihologizat în raport cu
fenomenul etico-social în procesul de făurire a individualităţii.
Apud Constantin Stere, sentimentul de dreptate nu este inerent naturii
omeneşti , el este rezultatul unei lungi evoluţii care a plecat de la forme
brutale, se are în vedere perioada cînd în sînul societăţii slăbeşte puterea
„conştiinţei comune”, cînd se naşte antagonismul de interese şi lupte sociale
interne şi omul era silit să întrebuinţeze puterea şi avea pentru aceasta tot
sprijinul concetăţenilor, conlocuitorilor, fapt care nu putea să asigure
întotdeauna triumful dreptăţii. Prin urmare, sentimentul de dreptate, fiind
promovat de necesităţi, a fost resimţit la o anumită etapă a evoluţiei societăţii,
generat ca şi formarea individualităţii de cele mai severe forme de luptă.
Gînditorul român nu adoptă punctul de vedere al lui H.Spencer, care deduce
altruismul din egoism, dar consideră că egoismul este localizat în timp
înaintea altruismului, precedîndu-1; în acelaşi timp el nu acceptă plenar nici
obiecţiile lui W. Wundt, care susţinea că selecţia naturală, lupta dintre
indivizi nu numai că nu favorizează altruismul, ci din contra, fortifică
egoismul, iar teoria contractului social, teorie la care apelează H. Spencer,
este numai un calcul care nu întotdeauna, în condiţiile orînduirii primitive,
poate determina acţiunile oamenilor. Constantin Stere opinează că datorită
factorului psihologic, condiţiilor psihologice, la o anumită etapă a evoluţiei
vieţii sociale atestăm prezenţa altruismului, precum şi a unei individualităţi
dezvoltate. Nu vom greşi dacă vom releva că gînditorul român acceptă
raţionamentele lui A. Comte, care susţinea că altruismul, ca şi egoismul, sînt
390
funcţiile principale ce se manifestă deja în celule; în acest sens ele ar fi un fel
de idei înnăscute şi este nevoie de anumite condiţii de ordin psihic care
favorizează evoluţia şi manifestarea lor.
Urmărind evoluţia socială a individualităţii omeneşti, cugetătorul român
este de părere că aceasta, dizolvată în gruparea socială, robită de voinţa şi
conştiinţa generală, nu a găsit condiţii prielnice pentru a se emancipa de acest
jug atît timp cît atmosfera psihică unitară a societăţilor primitive nu a fost
zdrobită prin generarea vieţii politice de stat, care presupune fracţionarea
societăţii în mai multe grupe eterogene; lupta dintre aceste grupe a creat
condiţii favorabile pentru dezvoltarea iniţiativei individuale. În procesul de
emancipare a individualităţii de sub tutela atmosferei psihice, sociale
impersonale, are loc supunerea inconştientului nemărginit scopurilor
omeneşti. Emanciparea individualităţii este triumful omenirii asupra
inconştientului, susţine gânditorul, ea contribuie la renaşterea omului şi la
crearea unei lumi noi din punct de vedere intelectual şi moral” (1; 362).
În acelaşi timp trebuie subliniat că Constantin Stere este adeptul
caracterului de clasă al moralei, considerînd că în societatea cu clase
antagoniste morala este aşezată în interesul claselor dominante; pentru a
imprima argumentelor sale fermitate el apelează la reflecţiile lui J. St. Mill:
acesta susţinea că pretutindeni unde există vreo clasă dominantă aproape toată
morala publică şi tot dreptul derivă din interesele acestei clase şi din
sentimentele ei de superioritate. In fond aceasta este o idee justă, persistă o
asemenea ordine de idei, însă fenomenul dat nu trebuie absolutizat, din cauză
că în societate mai sînt prezente şi principii generale, demne de respectat
pentru toţi membrii societăţii, se are în vedere în special cele de conţinut
etico-religios care în fapt exercită o mare înrîurire asupra stărilor de spirit,
indiferent de apartenenţa de clasă.
Aşadar, fără a emite o concepţie proprie bine fundamentată, Constantin
Stere s-a limitat la reproducerea unui şir de citate ale unor gînditori, citate
care în linii mari corespundeau vederilor sale sau expuneau unele crîmpeie de
conţinut diametral opus şi le confrunta în scopul de a prezenta opinia sa; el
refuză extremele şi acceptă ce este raţional şi convenabil pentru sine,
propunînd în acelaşi timp o componentă care ar contribui în mod decisiv, în
opinia sa, la soluţionarea antinomiilor şi privite în ansamblu alcătuiesc
reflecţiile sale privind sus-numitele probleme. Constantin Stere nu a acceptat
vreo concepţie abordată de el, ci în baza unei selecţii a tins să-şi formuleze
opinia. Considerînd că nici una din teoriile elucidate nu-şi poate dovedi
plenar paradigmele, el nu caută să introducă conciliere, ci îşi propune să-şi
fundamenteze concepţia în baza găsirii modalităţilor ce ar elimina în linii
mari tezele care nu rezistă criticii, imprimînd raţionamentelor sale armonie şi
totodată argumentîndu-le.
391
Constantin Stere respinge concepţiile biologizante, considerînd că
faptele sociale nu pot fi reduse la însuşirile indivizilor. Sus-numitele
raţionamente îl evidenţiază pe Constantin Stere ca neokantian. Orientarea sa
de la sfîrşitul secolului al XlX-lea se explică şi prin faptul că
neonkantianismul avea influenţă în anumite cercuri ale mişcării socialiste şi
se bucura de succes în cadrul cercurilor liberale din Europa Occidentală.
Gînditorul român studiase literatura filozofică a lui W. Wundt, R. Riehl,
R.Avenarius, R. von Jhering. De fapt Constantin Stere a făcut în linii mari
cunoscut în România neocriticismul kantian – orientare modernă în filozofia
acelui timp. El îl aprecia mult pe W.Wundt, dar respinge concepţia acestuia
cu asprime, punînd sub semnul întrebării rolul lui de cofondator al psihologiei
experimentale în pofida faptului că gînditorul român apelează la psihologie
atribuindu-i un rol esenţial. De asemenea, cugetătorul român consideră că în
morală W. Wundt n-a ştiut să se ridice mai presus de prejudiciile curente ale
claselor stăpînitoare, că dă sancţiune morală dezmembrării societăţii în caste
recurgînd la analogii crude ale organismelor animale, că încetarea războaielor
nu este de dorit pentru că ele ar servi scopurilor morale înalte (la aceste
ultime teze vom reveni ceva mai jos).
Totodată, cugetătorul român este de părere că W. Wundt are perfectă
dreptate cînd întrevede legătura indisolubilă dintre idealul religios şi cel
moral; filozoful german subliniază că oricît de mult, în cazuri izolate, idealul
religios s-ar îndepărta de cel moral, un lucru însă nu poate fi contestat:
întrucît cugetarea se îndreaptă în special spre icoanele ideale şi morale de
activitate omenească sau spre ordinea ideală şi morală a lumii, ea trebuie să-şi
găsească expresie în forma idealurilor religioase. Constantin Stere nu a
contestat justeţea acestei ordini de idei, ci, dimpotrivă, a relevat necesitatea
implicării mai active a religiei în procesul de fundamentare a unei concepţii
unice privind lumea şi viaţa, concepţie în cadrul căruia factorului moral îi
revine rolul decisiv. În acelaşi timp gînditorul român respinge raţionamentele
lui M.Guyau privind caracterul antiştiinţific şi mistic al religiei (insistăm
asupra acestei probleme exclusiv din necesitatea elucidării tuturor aspectelor
temei abordate), considerînd, pe bună dreptate, că „oricine are putere morală
pentru lupta grea contra inconştientului în natură şi istorie – lupta pentru ideal
– nu poate să nu fie „religios”, cum nu poate trăi o societate fără vreo religie.
Dar „religios” nu înseamnă numaidecît mistic, fetişist...” (1; 385). In cazul dat
religia contopită în cadrul filozofiei devine ca şi această din urmă ideologie –
„religioase sînt toate acele idei şi simţuri care se raportă la o existenţă ideală
ce corespund perfect dorinţelor şi cerinţelor inimii omeneşti” (1; 384); (Ar fi
potrivite aici reflecţiile aceluiaşi W.Wundt) – şi are ca misiunea de a crea
baza teoretică, de a stabili conexiunea organică dintre ştiinţă şi idealurile
omeneşti, de a le concentra într-o singură concepţie privind lumea şi viaţa.
392
În opinia lui Constantin Stere, elinismul şi iudaismul se află la baza
întregii culturi moderne. „Toată gîndirea omenirii de astăzi, filozofia, ştiinţa
ca şi morala şi religia, ca şi arta şi poezia, izvorăsc direct din ambele aceste
curente istorice” (1; 431). Acest punct de vedere nu poate fi acceptat de noi
din cauza că elemente de morală apar concomitent cu omenirea, însuşi
Constantin Stere se referă la egoism şi altruism, plus la toate, morala ca
fenomen este atestată în India Antică şi în China Antică, semnificaţia
elenismului şi a iudaismului în formarea şi dezvoltarea culturii şi civilizaţiei
acestor popoare este minoră.
Gînditorul român consideră că atît din punctul de vedere al dezvoltării
istorice, cît şi din cel al concepţiei generale asupra lumii şi vieţii, mozaismul
şi creştinismul apar numai ca ramificaţii ale iudaismului, raţionamentele sale
privind identitatea concepţiilor morale din Vechiul şi Noul Testament tinde să
le fundamenteze şi să le argumenteze făcînd uz de citate din Sfînta Scriptură,
precum şi ale unor cugetători şi publicişti (aici vrem să remarcăm numai că
citatele din Sfînta Scriptură sînt rupte din context şi interpretate în direcţia
favorabilă sie şi deseori nu corespund conţinutului adecvat). Deşi în Vechiul
Testament, găsim toate principiile morale pe care se întemeiază creştinismul,
aproximativ toate normele eticii moderne individuale şi sociale şi anume:
iubirea aproapelui, dreptatea, pacea între oameni, apoteoza muncii, afirmaţia
privind identitatea de concepţii morale dintre Vechiul şi Noul Testament nu
este plenar justă. Constantin Stere găseşte şi exemple de morală austeră în
Vechiul Testament, dar le declară netipice pentru iudaism şi nu putem să nu
fim de acord cu gînditorul – elemente de acest gen nu sînt tipice iudaismului,
dar iudeii le practicau împrumutîndu-le de la neamurile vecine.
Apud Constantin Stere, Biblia pentru prima oară proclamă supremaţia
idealului moral al omenirii faţă de forţele oarbe ale naturii – acesta este un
adevăr incontestabil, însă este necesar de subliniat că iudaismul nu că
dispreţuia pămîntul, dar îl subordona concepţiei sale morale, el înălţa ordinea
morală, omul fiind numit stăpîn al naturii. Iubirea de aproapele, dreptatea,
sanctitatea muncii şi pacea – aceste principii sînt considerate şi de Constantin
Stere ca temelie a ordinii morale a lumii care se realizează prin solidaritatea
umană împotriva stihiilor oarbe ale naturii. Această idee, în linii mari, este
justă, însă iudaismul include şi alte principii morale, ordinea relevată de idei
este caracteristică mai cu seamă creştinismului, în opinia lui Constantin Stere
iudaismul, proclamînd unitatea de Dumnezeu, afirmă unitatea principiului
moral, unitatea conştiinţei umane şi solidaritatea omenirii în lupta pentru
triumful idealului ei.
Dar oare creştinismul proclamă altceva? Cu adevărat, starea de idei sus-
numită este proprie iudaismului monoteist. Or, iniţial iudaismul a fost şi el
politeist.
393
Evaluarea înaltă a iudaismului de către cugetătorul român se datoreşte
imperativelor proclamate de acesta – imperativele de conţinut moral şi
monoteismul poartă un profund caracter social şi au menire să contribuie la
instaurarea păcii sociale (lichidarea exploatării clselor oprimate) şi înlăturarea
războaielor de exterminare dintre popoare. „Această concepţie rămîne din
nenorocire încă şi astăzi numai o aspiraţie... Iudaismul şi după milenii de
luptă şi suferinţe n-a biruit încă. Dar numai biruinţa lui va asigura omenirii o
viaţă care va merita să fie trăită” (l; 440). In acelaşi timp, datorită
politeismului său elenismul este contrapus de către Constantin Stere
iudaismului monoteist în baza aceluiaşi criteriu social-moral politeismul a
presupus împărţirea oamenilor prin îngrădiri verticale şi orizontale în grupuri
sociale străine şi ostile, a provocat războaie şi genocid. In schimb, elenismul
este înalt apreciat din cauză că „a afirmat triumful raţiunii umane şi dreptul
omului la viaţă fericită pe pămînt” (1; 436), în cadrul acestei civilizaţii omul
nu mai este robul naturii, el este decretat ca stăpîn al naturii pentru că o
supune legii morale, ca temelia ordinii universale. Deci, elenismul a afirmat
dreptul omului la viaţă fericită pe pămînt, la bucuria vieţii, iar iudaismul a
proclamat unitatea principiului moral, supremaţia omului asupra naturii.
Prin urmare, forţa motrice a desfăşurării activităţii umane este voinţa,
plăcerea, utilul, frumosul, bunătatea: „Omul vrea să fie fericit, crede că
trebuie să fie fericit şi cu toate că nu poate şti dacă va izbuti vreo dată, vrea
mai bine să moară luptîndu-se pentru un viitor fericit, decît să se supună
faptului crud” (l; 272-273). Constantin Stere se solidarizează cu E.Hartmann
care susţinea că omenirea a concentrat atîta putere materială că poate distruge
chiar tot universul şi deci problema dacă îl va distruge sau nu depinde de
dorinţa şi voinţa omenirii, de credinţa ei privind misiunea sa. In această
ordine de idei, omul este înzestrat cu prerogativa deciderii, voinţa lui se
bazează pe raţiunea practică, dar şi pe domeniul moral. Fiind conduşi de
voinţă, oamenii au dreptul de a decide, de a-şi determina direcţia şi conţinutul
activităţii, însă această hotărîre are ca suport utilul şi moralitatea. Cugetătorul
îi acordă fiecăruia dreptul la opţiune, dreptul de a alege şi fiecare alege fiind
dirijat de năzuinţele, presupunerile şi dezideratele sale, însă în condiţiile
nonexistenţei unei conştiinţe de sine a întregii omeniri, a neomogenităţii
extreme a omenirii şi lupta dintre diferite grupări de coloratură extrem de
nuanţată, probabilitatea transformării acestora tendinţe în realitate, şansa lor
de izbîndă este foarte diversă, din cauză că societatea constă atît din
individualităţi, cît şi din ignoranţi şi nu întotdeauna ei sînt conştienţi de
activitatea lor şi nu toţi oamenii au un scop comun de conţinut moral.
„Dacă oamenii ar fi moralmente uniţi într-un scop comun, problema
filosofiei ar fi un lucru comparativ uşor” (1;373), ea ar trebui să formuleze
conţinutul „conştiinţei generale” şi să constate direcţia „voinţei generale” a
394
oamenilor. Însă în condiţiile unei dispersări totale, apud Constantin Stere, nu
există o „conştiinţă de sine a omenirii” ca formulare a adevărului şi a dreptăţii
în adevăr general omenesc, nu este o desăvîrşire ideală şi deci nu poate fi
vorba despre elaborarea filozofică a idealurilor şi problemelor morale ale
omenirii, despre necesitatea cărora releva I. Kant şi A. Riehl. Constantin Stere
remarcă nonexistenţa unui scop moral pentru toţi oamenii – pe de o parte, iar
pe de alta – susţine că omul vrea să fie fericit, crede că trebuie să fie fericit.
După toate probabilităţile aici nu este o contradicţie flagrantă – năzuinţele de
a fi fericit ar fi nu un scop comun şi nu pot servi în calitate de factor
unificator din punct de vedere moral, ci sînt numai interese generale ale
oamenilor sau interese ale diferitelor grupe de oameni, care coincid mai mult
cu interesele generale ale omenirii. Nonexistenţa scopului comun, a
conştiinţei de sine a întregii omeniri se datorează realităţii – aceasta reflectă
stările de spirite ale diferitelor grupuri de oameni, cu interese variate, de
multe ori de conţinut diametral opus, precum şi lipsei sintezei ştiinţei cu
năzuinţele omeneşti într-o singură concepţie largă şi atotcuprinzătoare despre
lume şi viaţă.
Misiunea filozofiei, consideră Constantin Stere, este de a asigura sus-
numitului proces de sintetizare baza teoretică. Concilierea în cadrul
diversităţii de interese este foarte greu de obţinut, dispoziţiile sufleteşti
generate de condiţiile concrete sînt deosebite, chiar şi în cadrul tezelor în
aparenţă pur teoretice sau filozofice se reflectă practica. Dar „cum să împaci
un prusian triumfător şi un francez învins”, se întreabă cugetătorul român
referindu-se la opiniile lui W. Wundt şi ale lui A. Fouillee privind problema
caracterului moral al războiului de cucerire. Astfel, A. Fouillee denunţă
războiul ca cea mai mare nenorocire, iar biruinţa sau înfrângerea sînt
considerate lipsite de orice însemnătate morală şi refuză oricărui stat dreptul
de a ţine în stăpînire o naţiune străină; W. Wundt din contra, susţine că
„pacea veşnică” este un vis urît şi deşert, războiul serveşte „scopurilor morale
eterne”, iar o naţiunea cuprinsă într-un stat străin trebuie zdrobită prin forţă,
dacă ea „din egoism” pune interesele sale naţionale mai presus de interesele
statului din care de fapt face parte. Constantin Stere expune aceste reflecţii,
care, în opinia noastră, pot fi acceptate deplin şi în parte, în scopul de a
demonstra persistenţa antinomiilor şi imposibilitatea de a releva despre
desfăşurarea ideală a filozofiei ca expresie a conştiinţei de sine a omenirii.
Starea relevată de lucruri, apud Constantin Stere, poate fi depăşită – a stabili
baza teoretică pentru concepţia practică supremă a unirii ideale a omenirii şi a
indica asupra importanţei acestui ideal pentru toate sferele de interese umane
- aceasta este misiunea, prima obligaţie a filozofiei. Unirea morală, ideală a
omenirii, bazată pe consimţămîntul liber al tuturor membrilor ai comunităţii
umane, necesitatea căreia era susţinută de I. Kant, apare ca postulat necesar
395
pentru desăvîrşirea ideală a însăşi filozofiei şi în acelaşi timp, ca un principiu
suprem în etică, ca criteriu sigur al progresului social şi ca o condiţie pentru
triumful definitiv al omului asupra forţelor naturii.
Gînditorul român consideră că unitatea ideală a omenirii în principiu
poate fi realizată, rolul decisiv în calea desăvîrşirii acestui proces îi revine
filozofiei, aceasta avînd menirea să fundamenteze teoretic concepţia unirii
morale a comunităţii omeneşti, ţinînd cont de diversitatea intereselor umane,
de multitudinea subdiviziunilor grupărilor de oameni pe orizontală şi
verticală.
În cadrul elaborării filozofice a ideilor şi problemelor morale a omenirii
se va reflecta personalitatea morală a filozofului fiind valabilă pentru toate
timpurile. Filozoful este produsul împrejurărilor, condiţiilor concrete în care
îşi desfăşoară activitatea şi este extrem de dificil să se distanţeze complet de
realitate. Însă, apud Constantin Stere, cu cît personalitatea lui morală este
superioară şi mai curată, cu cît ea este mai mult lipsită de determinări înguste,
egoiste, cu cît filozoful este mai adînc devotat adevăratelor interese ale
omenirii sau în măsura în care în condiţiile concrete antagonismul de interese
al diferitelor grupuri de oameni nu poate fi înlăturat, cu cît filozoful este mai
devotat acelor interese de grup care coincid mai mult cu interesele generale
ale omenirii, cu atît el are mai multe şanse de reuşită în soluţionarea
problemelor filozofice. Filozoful nu-şi desfăşoară activitatea într-un mediu
închis în sine, izolat de ceilalţi membri ai societăţii; fiind influenţat de
realitatea contemporană sie, nu se retrage complet din această realitate, însă
cele mai mari şanse de a stabili baza teoretică a concepţiei unităţii morale a
omenirii au acei filozofi care se apropie în cea mai mare măsură de
conceperea intereselor generale ale comunităţii umane sau a intereselor acelor
grupuri de oameni care în cel mai înalt grad sînt similare intereselor generale.
Care sînt însă interesele generale ale omenirii? Constantin Stere nu le
nominalizează, el remarcă numai persistenţa intereselor de semnificaţie
generală pentru întreaga omenire, dar fără a indica care sînt ele, fără a le
nominaliza. De fapt, în baza celor expuse de Constantin Stere, care avea
perfectă dreptate, aceste interese de ordin general nu au fost încă transpuse în
viaţă din cauza antagonismului şi a egoismului care generează interesele de
grup, precum şi a lipsei fundamentării teoretice a concepţiei unităţii ideale a
omenirii. Cert este că unitatea morală a omenirii este condiţionată de
stabilirea bazei teoretice şi de transpunerea în „practică” a intereselor
generale ale comunităţii umane, valorificarea lor ar semnifica obţinerea
acestei unităţi. Este necesar de specificat că noţiunea „unirea ideală a
omenirii” şi noţiunea „unirea morală a omenirii” poartă un conţinut identic –
unirea morală a oamenilor este un ideal, iar unirea ideală a oamenilor se
bazează pe principii etice. Sîntem tentaţi să credem că unul din interesele
396
generale ale omenirii sau unicul interes de acest gen este năzuinţa de a fi
fericit, de a se bucura de viaţă pe pămînt; calea spre fericire, spre ideal se
asigură prin intermediul ştiinţei, aceasta ar fi misiunea ei abordată din punct
de vedere ştiinţific.
Aşadar, Constantin Stere porneşte de la un ideal – unirea morală a
oamenilor – şi reclamă necesitatea fundamentării de interese a acestei
concepţii, unui suport filozofic în vederea depăşirii antagonismului de
interese şi stabilirii unităţii ideale a familiei umane. Cugetătorul nu prezintă
un mecanism concret ce ar asigura valorificarea acestui ideal, adică crearea
conştiinţei de sine a întregii omeniri, el susţine doar că o atare conştiinţă de
fapt nu există, iar misiunea filozofiei este de a-i stabili baza teoretică ce i-ar
argumenta semnificaţia. Credem că ordinea de idei relevată nu şi-a pierdut
actualitatea, în condiţiile cataclismelor la care este expusă lumea necesitatea
coeziunii comunităţii umane este incontestabilă, o asemenea concepţie ar fi
binevenită.
În opinia lui Constantin Stere, în calea concepţiei adevărate despre lume
şi viaţă au stat mult timp două prejudicii: înzestrarea naturii cu calităţi morale
(un fel de antropomorfism etic) şi credinţa că „viaţa pur şi simplu conformă
naturii e prin sine însăşi morală” (1; 375). În această ordine de idei, este
dificil a determina care dintre ele este mai dezastruoasă: misticismul, credinţa
în forţele supranaturale, care veghează asupra omului şi viitorul acestuia,
nereclamînd-i decît supunere faţă de ordinele de sus sau fatalismul (lui
A.Riehl) care pune amprenta divină asupra a tot ce este natural. Constantin
Stere preferă misticismul religios susţinînd că acolo, cel puţin de asupra
naturii stau poruncile divine, care totuşi dau nişte norme pentru activitate şi
luptă (1; 375).
Cu adevărat, nu se cuvine să înzestrăm natura cu calităţi morale, astfel
se şterge orice deosebire dintre „bine” şi „rău” (acestea fiind unele din
principalele categorii ale moralei, din cauza că orice fapt ar fi „natural” şi
deci „moral” şi nu-i rămîne omului decît să se supună, aşteptînd totul de la
„evoluţia naturală”, iar această stare de spirite, în opinia gînditorului, conduce
implicit spre renunţare la lupta contra nedreptăţilor şi subjugării. Este de notat
că Constantin Stere nicidecum nu putea să accepte fatalismul, chiar şi din
cauza că această teorie venea într-o flagrantă contradicţie cu stările sale de
spirite, cu temperamentul său combativ, el fiind de părere că viaţa omului
poate fi privită ca un şir de scopuri, propuse şi soluţionate. Unirea ideală a
omenirii şi stăpînirea deplină a pămîntului de către toate forţele ei unite,
potrivit opiniei cugetătorului, constituie idealul suprem pe care şi-1 propune
omul ca atare.
În spiritul timpului – sfîrşitul secolului al XIX-lea – Constantin Stere
întreprinde o critică aspră la adresa metafizicii; în acest scop îl citează pe A.
397
Schopenhauer pentru critica adresată Iui F.Schelling, care nu abordează de
fapt în mod detaliat problema liberului arbitru. Invectivele principale sînt
îndreptate de cugetătorul român împotriva lui W. Wundt. Acesta este apreciat
de Constantin Stere pentru investigaţiile sale în domeniul eticii şi filozofiei,
care prezintă „un teren, dacă nu tocmai cu totul nepătruns, apoi cu siguranţă,
încă în mare parte ascuns sub norii groşi şi ceaţa ucigătoare ale speculaţiilor
arbitrare ale metafizicii” (l; 407). Ruptă din context şi absolutizată, afirmaţia
lui Constantin Stere „problemele atît de importante şi atît de puţin luminate
încă ale acestor sfere de cunoaştere şi gîndire” (se au în vedere probleme de
ordin etic, precum şi de cel filozofic) ar însemna că problemele de acest gen
au fost puţin studiate pînă la W. Wundt şi acesta merită aprecierea cuvenită;
subliniem că o atare ordine de idei nu poate fi acceptată. Abordat în context,
sus-numitul raţionament se raportează la o nouă metodă de investigaţie, non-
metafizică, riguros ştiinţifică a problemelor de conţinut etic şi filozofic. Fiind
adept al ştiinţei pozitive şi adversar al metodei metafizice de abordare a
problematicii etice, Constantin Stere categoric respinge conţinutul
raţionamentelor filozofului german privind caracterul moral al dezmembrării
societăţii în clase şi al semnificaţiei morale a pedepsei penale, dreptul statului
cuceritor de a menţine cu forţa stăpînire asupra naţiunilor subjugate care „din
egoism” ar tinde spre independenţă şi dezvoltare naţională neîngrădită şi
ineficienta încetării războaielor, datorită scopurilor morale înalte ale acestora.
Cugetătorul român, de asemenea, nu acceptă reflecţiile lui W.Wundt privind
existenţa unor „scopuri morale eterne”, care sînt plasate deau-pra vieţii
indivizilor, vieţii popoarelor, chiar şi a omenirii întregi, învinuindu-1 de
apologetică a protestantismului şi a intereselor junkerilor prusieni. În opinia
gînditorului român, W. Wundt n-a ştiut să se ridice mai presus de prejudiciile
curente ale claselor stăpînitoare; în pofida persistenţei tendinţelor către
scopuri eterne sau graţie acestor tendinţe filosoful german a sancţionat din
punctul de vedere moral divizarea societăţii în clase şi necesitatea războaielor,
reieşind din interesele claselor stăpînitoare din Germania.
Nu ne rămîne decît să presupunem cu aproximaţie care sînt opiniile lui
Constantin Stere privind conţinutul reflecţiilor sale, el nu insistă să-şi expună
punctul de vedere, ci numai le respinge cu fermitate pe cele ale filozofului
german, fapt ce ne permite să constatăm, în mod simplist, un conţinut
diametral opus al raţionamentelor gînditorului român privind problema
elucidată, cugetătorul român refuză persistenţa unor „scopuri morale eterne”
situate deasupra individului şi întregii omeniri, el recunoaşte existenţa unor
„scopuri morale eterne” dar le plasează în cadrul comunităţii umane, ele sînt
accesibile omului şi au ca misiune să imprime impuls activităţii lui
valorificatorii. Acceptarea scopurilor formulate de W. Wundt i-ar priva
concepţiile de caracter militant şi, totodată, le-ar însera o anumită doză de
398
înţeles formal, precum şi fatal, ba chiar mai mult, l-ar îndrepta spre
metafizica, vehement criticată.
Constantin Stere întreprinde în stil clasic o succintă tentativă de a
descrie conţinutul raporturilor interumane în cadrul societăţii bazate pe unirea
morală a omenirii – în centrul acestei societăţi ideale panumane se va afla
omul dezvoltat multilateral, înzestrat cu prerogativa de a-şi determina în mod
independent destinul. Trăsătura distinctivă a acestei societăţi ideale panumane
este stabilirea celui mai înalt grad de perfecţiune, de civilizaţie privind
raporturile mutuale din cadrul societăţii umane; conform opiniei cugetătorului
român, în viitor, în societate vor domina relaţii interumane bazate pe dreptate
(1; 379). După toate probabilităţile, fericirea, după Constantin Stere, este
accesibilă omului în condiţiile persistenţei dragostei reciproce, relaţiilor
interumane bazate pe dreptate şi posibilităţii determinării independente a
destinului propriu.
Constantin Stere recurge la descrierea (de altfel, destul de evazivă şi
lapidară) a conţinutului societăţii ideale reieşind din următoarele cauze:
a) se interesa de problema rolului individual ca factor în evoluţia socială
şi a fost nevoit să apeleze şi la etică, doar tindea să ducă la bun sfîrşit
raţionamentele sale;
b) aceste gînduri au fost expuse în condiţii vitrege pentru autor – in
timpul aflării în Siberia Orientală – cînd întrebarea „pentru ce să mai
trăim?” nu era numai o problemă pur teoretică şi el căuta motive pentru
consolare şi supravieţuire.
Cugetătorul român era de părere că omenirea n-are un caracter etern, ea
este localizată în cadrul unor limite temporale şi sfîrşitul ei este inevitabil.
Ordinea de idei reflectată este, în linii mari, similară stării de lucruri descrisă
în Sfînta Scriptură privind domnia împăratului Solomon - Statul Israel în
perioada lui de domnie a ajuns la culmea ascensiunii, dar spre finele activităţii
împăratului s-a pus baza dezagregării acestui stat unitar, fapt ce s-a soldat în
ultima instanţă cu dispariţia completă a Statului Evreu din lumea antică.
Tabloul zugrăvit de Constantin Stere este aproximativ identic: omenirea va
valorifica idealul suprem, va fi fericită (este de specificat că noţiunea
„fericire” şi noţiunea „ideal suprem” nu sînt, potrivit opiniei gînditorului, de
conţinut similar, aceasta din urmă este alcătuită din două componente –
„Unirea ideală a omenirii” şi „stăpînirea deplină a pămîntului de către toate
puterile unite ale omenirii”), în acelaşi timp însă dispariţia acestei societăţi
ideale panumane, precum şi a omenirii însăşi este inevitabilă şi ireversibilă,
chiar şi în pofida faptului că oamenii vor depune o rezistenţă dîrză; „homo
militans”, această putere reală în univers (anume un aşa tip de om apare în
scrierea „încercări filozofice”), condus de înaltă responsabilitate civică, cu
conştiinţa datoriei împlinite, trece în nefiinţă.
399
Cugetătorul este convins de accesibilitatea acestui ideal, potrivit opiniei
sale, numai slujirea idealului în toată măsura puterilor poate da un înţeles
moral existenţei noastre care de altfel rămîne fără rost şi fără noimă (l; 380);
numai lupta comună îi apropie pe oameni de acest ideal, fiecare pas în
direcţia dată apare ca o biruinţă, ca un triumf al raţiunii şi al voinţei omeneşti,
acest pas imprimă prin sine însuşi un înţeles moral vieţii fiecăruia. Fără
îndoială, reflecţia lui Constantin Stere este justă – omul trebuie să tindă spre
ideal, însuşi idealul poate fi considerat ca cel mai înalt şi cel mai nobil din
cadrul tuturor năzuinţelor înalte şi nobile ale omului. Idealul poate fi accesibil
omului, soarta membrilor comunităţii umane depinde în mare măsură şi de
caracterul scopurilor propuse, precum şi de inteligenţă şi capabilitatea
soluţionării lor; cert este că valorificarea idealului este posibilă numai în
condiţiile persistenţei tendinţei către acest ideal şi luptei pentru soluţionarea
lui, omului revenindu-i în cadrul acestui proces un rol determinant şi activ.
Cugetătorul român acceptă plenar reflecţiile lui A.Fouillee care opina că
viitorul omenirii este în mîinile oamenilor, iar societatea umană nu poate mai
mult să se convingă că nu mai există un ideal foarte semnificativ pentru ea.
„Iar ca să credem în posibilitatea de a ne apropia mereu către ideal, susţine
Constantin Stere, avem temeiuri din cele mai serioase” (1; 381).
În istoria eticii existenţa şi valoarea au cunoscut o polaritate
interpretativă cu referire la acţiune: existenţa se impunea ca un principiu
permanent al organizării utilului, iar valoarea – ca un termen normativ
orientativ; această activitate proiectată nu este independentă, după cum s-ar
părea că trebuie să fie din cauza că presupune conexiune permanentă între
construirea acţiunilor şi situaţiile anterioare. Aceste legături indică asupra
conexiunii dintre valoare şi existenţă, prima introduce în perfecţiunea sa
mişcarea timpului şi, sintetic, ascensiunea existenţei atribuie direcţiei sale o
justificare permanentă. Ordinea de idei elucidată este caracteristică opiniilor
gînditorului român – idealul este o valoare orientativă, iar existenţa justifică
direcţia ascensiunii spre acest ideal; el nu se afilia la ideile lui
A.Schopenhauer care considera că etica nu se ocupă nici de acţiuni, nici de
rezultate.
În scopul fortificării încrederii sale în puterea crescîndă a omului asupra
naturii Constantin Stere face apel la raţionamentele pesimistului german
E.Hartmann, care indica asupra eventualului pericol al distrugerii universului
din cauza concentrării în mîinile oamenilor, în proporţii tot mai mari, a puterii
materiale; în vederea fundamentării concepţiei privind necesitatea
valorificării naturii cugetătorul recurge la autoritatea scrierilor sfinte, în
special la paradigmele iudaismului: „Omul este decretat ca stăpîn al naturii
fiindcă el se supune legii morale, ca temelie a ordinii universale” (1; 438); în
400
acest sens, omul devine factor al procesului istoric, legea de acest gen stă la
baza organizării sociumului.
În opinia noastră, avînd o încredere sporită în posibilităţile
valorificatorii ale omului, Constantin Stere le-a supraapreciat în mare măsură,
tendinţa de a supune natura intereselor sale şi de a domina asupra ei devenea
idealul suprem al activităţii umane privind transformarea întregului glob
pămîntesc într-o modalitate de soluţionare a scopurilor omenirii. Fără
îndoială, hotarul dintre cunoaştere şi necunoaştere (făcînd uz de
raţionamentele lui I. Kant) se deplasează mereu în favoarea cunoaşterii, însă
necunoaşterea întotdeauna va prevala asupra primei. Se cuvine a preciza că
este necesar să ţinem cont de perioada cînd au fost expuse reflecţiile
cugetătorului român – este vorba de sfîrşitul secolului al XlX-lea – epoca
marilor descoperiri ştiinţifice, a revoluţiei în fizică cu toate consecinţele ei;
numai luînd în considerare realizările ştiinţifice din acel timp, precum şi
optimismul tineresc şi revoluţionar al gînditorului putem estima şi justifica
reflecţiile lui. Insă dominaţia totală a omului asupra naturii este un ideal, ca şi
unirea morală a omenirii, acesta este un proces de lungă durată şi necesită
mult timp; după toate probabilităţile omenirea nu se află nici în etapa iniţială
a procesului relevat, din cauză că, apud Constantin Stere, fundamentarea
teoretică a societăţii ideale panumane era o problemă de viitor şi...
actualmente nu avem destule temeiuri pentru a putea afirma cu certitudine că
o asemenea bază teoretică a fost deja fundamentală şi trasată, şi omenirea se
află pe calea unirii ideale.
În general, Constantin Stere a estimat foarte înalt morala, el găsea în
principiile ei un mijloc de perfecţionare a societăţii, de desăvîrşire a omului,
acestui subiect al legilor morale. Este inadmisibil ca morala să se
subordoneze conjuncturii, pentru gînditorul român ea constituie ceva sacru
(deşi considera că în societatea cu clase antagoniste morala poartă un caracter
de clasă), „legea morală este sfîntă”, îl citează cugetătorul pe I. Kant în
vederea argumentării raţionamentelor sale, fiind plenar în acord cu reflecţiile
filozofului german, care susţinea că în întreaga creaţie „tot ce dorim sau tot ce
se află sub puterea noastră poate fi întrebuinţat ca un singur mijloc; omul
singur, şi cu el orice fiinţă raţională, este un scop în sine pentru că prin
autonomia libertăţii sale el este subiectul legii morale, care este sfîntă... El
niciodată nu poate fi tratat ca un simplu mijloc, ci întotdeauna ca un scop...”
(2; 74); Hoffding dezvoltă legea morală kantiană astfel: „Din punct de vedere
al moralei omeneşti, cuprinsul legii morale nu-1 poate forma decît acest
principiu: acţiunile noastre trebuie să tindă spre cel mai mare progres cu
putinţă al celui mai mare număr posibil de fiinţe raţionale” (2; 76).
Aşadar, Constantin Stere visa la unirea morală ideală a omenirii, bazată
pe egala îndreptăţire a tuturor membrilor familiei umane, în care s-ar
401
recunoaşte principii ale eticii kantiene; fiind o influenţă directă a lecturilor
sale din operele cugetătorilor neokantieni şi cei pozitivişti (Auguste Comte,
Alfred Fouilee, Richard Avenarius, Wilhelm Wundt), etica i se părea a fi
unicul indiciu sigur al progresului social şi o condiţie pentru triumful definitiv
al omului asupra forţelor oarbe ale naturii. Constantin Stere abandonează
plenar teza marxistă privind dinamica antagonismelor sociale, el a respins
orice teză marxistă. Gînditorul a vădit o abordare umanitaristă în progresul
moral al omenirii, în datoria etică a omului ca individualitate şi a umanităţii în
ansamblu. Autorul se prezintă ca un kantian - numai slujirea idealului cu
maximum de efort poate da un înţeles moral existenţei noastre.
Referinţe
1. Constantin Stere. Scrieri, vol.5, Chişinău, 1991.
2. Constantin Stere. Social democratism sau poporanism? în Viaţa
românească, 1908, nr. 4.
Reprodus din: Filosofia lui Constantin Stere în
contextul culturii româneşti. – Ch., 1997. – P. 68-95.
Anteproiect de Constituţie – un ipotetic apogeu al realizării
practice a viziunilor ştiinţifice ale lui Constantin Stere
Gheorghe Avornic
doctor habilitat în drept, profesor universitar (USM)
Raisa Grecu
doctor în drept, conferenţiar universitar (USM)
“Statul este haina juridică a poporului”
Constantin Stere
Lucrarea Anteproiect de Constituţie. întocmit de Secţia de Studii a
Partidului Ţărănesc cu o expunere de motive de C.Stere, publicată în anul
1922, la Bucureşti, la tipografia “Viaţa Românească’’ s.a „Universala”, este
una ce tinde spre culmile creaţiei juridice ştiinţifico-practice a lui Constantin
Stere. În această operă constituţionalistul şi omul politic Constantin Stere a
dat ideilor sale despre dreptate şi echitate socială forma unui proiect de
Constiuție. Lucrarea a fost concepută ca o variantă de alternativă a unui
proiect de Constituție, care urma să fie propus pentru examinare din numele
Partidului Ţărănesc în cadrul lucrărilor de examinare şi adoptare a viitoarei
402
Constituţii a României din 29 martie 1923. Astăzi lucrarea poate fi găsită la
Biblioteca Camerei Deputaţilor a României.
După cum reiese din titlul lucrării, dar şi din câteva mențiuni făcute
nemijlocit în lucrare,1 proiectul de alternativă a Constutuției a fost întocmit
de Secția de Studii a Partidului Țărănesc şi exprimă poziţia Partidului
Ţărănesc în problema noii Constituții. Lui Constantin Stere îi aparține,
indiscutabil, Expunerea de motive, care însoțește proiectul. Însă, este bine
cunoscut și confirmat de către biograful Zigu Ornea (in lucrarea sa Viața și activitatea lui Constantin Stere) faptul că, în realitate, varianta alternativă a
textului propriu-zis proiectului de Constituție a fost elaborată la fel de către
Constantin Stere. Iată ce scrie despre aceasta Zigu Ornea: „Stere, se știa, avea
în pregătire propriul proiect de Constituție”. Și în continuare:” ... rubrica sa (a
lui Constantin Stere – n.n.,) din revista ieșeană (Viața românească – n.n.,)
(chiar din numărul următor, nr.9) e consacrată problemelor noii Constituții, publicând fragmente din proiectul, pe care, în timpul verii, îl redactase.
Lumea politică știa despre asta. În 11 septembrie 1922, Stere a ținut o
conferință, în localul clubului Partidului Țărănesc, în cadrul primei ședințe a
Secției de Studii a partidului. A expus, în atenția și stima generală, principiile
anteproiectului de Constituție pe care îl elaborase. Vre-o zece zile la rând au
urmat dezbateri pe marginea expunerii lui Stere. Autorul anteproiectului a
intervenit mereu, aducând clarificări, risipind confuzii, explicând lucrurile cu
un spor de argumente. Fusese, incontestabil, în centrul atenției, chiar și
nesimpatizanții săi din partid realizând valoarea lui ca om de știință și
specialist în materie. Nimeni altul, înțeleseseră cu toții, nu ar fi avut
capacitatea unei astfel de elaborări perfect coerente, progresiste și net
deosebită (se va vedea curând ca superioară) celei a liberalilor. ... De fapt,
expunerea lui Stere la centrul de studii al Partidului Țărănesc și dezbaterile
care au urmat, au avut rostul de a-i legitima anteproiectul. De acum încolo se
poate incontestabil, vorbi de acest anteproiect ca reprezentând, oficial,
punctul de vedere al Partidului Țărănesc în această materie”.2
Tot aici Zigu Ornea menționează că la Congresul al II-lea al Partidului
Țărănesc, care s-a desfășurat la 26 noiembrie 1922, la Iași, Constatin Stere a
fost raportor al chestiunii constituționale, “expunând desigur, principiile
anteproiectului pe care îl elaborase în iulie-august. Cuvântul său, sobru și
savant, a cucerit asistența, care îl aclamă îndelung”.3 Sub acest aspect,
considerăm absolut întemeiată și împărtășim poziția savanților
constituționaliști, care atribuie fără rezerve, întreaga lucrare în cauză operei
lui Constantin Stere.4
403
Lucrarea Anteproiect de Constituție întocmit de Secția de Studii a
Partidului Țărănesc cu o Expunere de motive de C.Stere (în continuare –
Anteproiect) este constituită, respectiv, din Expunerea de motive, însoțită de o
Anexă și Proiectul propriu-zis de Constituție.
Partea I a Expunerii de motive (în continuare – Expunere) este consacrată
problemei suveranității naționale și argumentării necesității adoptării viitoarei
Constituții a României numai și numai de către o Adunare națională
Constituantă cu supunere ulterioară unui plebiscit.
Constantin Stere menționează că filosofia dreptului cu mult timp înaintea
Revoluției Franceze a văzut în principiul suveranității naționale însăși temelia
dreptului public, condiția necesară și prealabilă a oricărei ordine de drept,
impusă de dreptul natural.
Ulterior, principiul de suveranitate națională proclamat de Declarația
Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, conform căruia întreaga suveranitate
a unui stat rezidă în națiune și nici un corp sau individ nu poate exercita vreo
autoritate, care să nu fie emanată expres de națiune, și-a găsit o asemenea
elocventă afirmare în experiența statalității democratice europene și în
practica relațiilor internaționale, încât cu timpul, după cum considera
Constantin Stere, despre aceste două noțiuni – “Națiune” și „Suveranitate” se
putea vorbi ca despre identice.
Un deosebit interes prezintă în acest context definiția națiunii, la care
apelează Constantin Stere și conform căreia o națiune este un popor capabil
să exercite libera guvernare de sine si care are conștiința unității, pe care o
creează această acțiune. Pentru nominalizarea acestei acțiuni de liberă
guvernare de sine este utilizat termenul englez – „Self- gouvernment”, din
constituționalismul englez provenind, de fapt, și fenomenul însuși ca fapt
social. Or, capacitatea poporului englez de a se guverna foarte eficient prin
sine însuși a fost și rămâne și astăzi una general recunoscută.
Constantin Stere invocă opinii savante, conform cărora Constituția unui
stat, care să asigure libera guvernare de sine a poporului, trebuie să
corespundă următoarelor cerințe: însuşi poporul trebuie să demonstreze prin
această Constituție că este stăpân pe destinul său prin adunări reprezentative
și sufragiul universal; Constituția trebuie să stipuleze că guvernul primește
toate atribuțiile sale din consimțământul poporului; Constituție trebuie să
rezerveze după popor dreptul de a declara război și încheia pace, precum și
dreptul de control asupra acțiunilor diplomatice și, în sfârșit, o asemenea
Constituție trebuie să asigure respectul drepturilor individuale și respectul
minorităților, fără deosebire de rasă și religie. Rezumativ: o asemenea
404
Constituție trebuie să facă cu neputință, după expresia lui I.Tchernoff, citat de
Constantin Stere, „un regim autocratic cu rezerve de putere personală”.5
Statul, fiind, după Constantin Stere, haina juridică a poporului, iar
Constituția – o supremă manifestare a suveranității naționale, pentru
întocmirea și acceptarea unei Constituții este necesară o directă și expresă
delegare a unei asemenea atribuții din partea națiunii către o adunare, aleasă
prin sufragiu universal, pe baza reprezentării proporționale. Numai o Adunare
Națională Constituantă, „care să fie icoană credincioasă a națiunii însăși –
adică să o reprezinte desăvârșit”6 este în drept să elaboreze și să adopte o
Constituție, aceasta fiind ulterior obligatoriu supusă unui plebiscit – consideră
Constantin Stere. Savantul este convins că numai elaborarea și adoptarea unei
Constituții într-un asemenea mod dă Constituției acea putere morală, care
rezidă în credința unanimă că ea “în adevăr întrupează voința liberă și
neprihănită a națiunii”.7
Partea a II-a a Expunerii de motive este consacrată nemijlocit
comentariilor unor prevederi din Anteproiect și, în mod special, analizei unor
prevederi noi , care nu se conțineau în Constituția României de la 1866.
Această Constituție a fost pusă, din punct de vedere formal, mai cu seamă în
ceea ce ține de structură, la baza Anteproiectului, menținându-se și vechea
redacție a normelor constituționale, acolo unde aceasta a fost posibil. S-a
procedat altfel, explică Constantin Stere, nu numai din considerente de
continuitate, ci și în virtutea faptului că anume acea Constituție afirmă
principiul de suveranitate națională și enumeră delegațiunile acestei
suveranități. Însă, până a recurge la analiza normelor concrete din Anteproiect, autorul
Expunerii își exprimă covingerea că “nu există, nu poate exista vre-un text de
Constituție „ideală”, potrivită pentru toate țările și pentru toate timpurile, fără
deosebire”.8 În schimb, există, afirmă Constantin Stere, niște forme esențiale
ale unui regim constituțional și democratic, asupra cărora nu este admisibilă
nici un fel de tranziție, spre deosebire de alte norme, care – oricît de
importante ar fi – pot constitui totuși obiectul unei înțelegeri sau al unui
compromis.
La prima categorie Constantin Setre referă normele cu privire la garanțiile
drepturilor și libertăților cetățenești și cele ce țin de autonomia locală. Și
afirmă categoric: „Nu poate fi nici democrație, nici constituționalism – nici
chiar ordine de drept – fără două condiții primordiale: garanția drepturilor și
libertăților cetățenești, pe de o parte, și dezvoltarea focarelor de viață
cetățenească în adâncimile corpului național, a instituțiilor de autonomie
locală, pe de altă parte”.9 Constantin Stere era dispus să vadă în asigurarea
405
efectivă a condițiilor de libertate și de intensă viață cetățenească „nodul
problemei constituționale” și declara: „Dacă viitorea Constituție nu va aduce
în această privință remedii eficace, dacă nu va pune la dispoziția cetățenilor
mijloace reale de apărare a drepturilor și libertăților individuale, dacă nu va
crea centre de radiare a activității cetățenești – în sate, orașe, județe și
provincii – atunci, oricare va fi aparatul central adoptat, nu vom avea un
regim constituțional real, nu vom avea un stat democratic, nu vom avea
măcar o ordine de drept, în înțelesul adevărat al cuvântului”.10
Drept exemplu de stat, în care s-a reușit cu desăvârșire realizarea în viață a
acestor norme constituționale pricipiale, ce țin de esența însăși a
constituționalismului democrat, este adusă, desigur, Anglia.
Știind adeziunea lui Constantin Stere față de ideea necesității asigurării
unei realizări reale a drepturilor și a libertăților omului, nu ne mai poate mira
afirmația autorului Expunerii că „declarațiunile și garanțiile solemne din
textele constituționale, singure, au relativ, puțină valoare pentru realitatea
regimului constituțional, dacă ele nu sînt sprijinite de „remedii”, care să
asigure înfăptuirea drepturilor proclamate de ele”. Sub aceste remedii se au în
vedere mijloacele practice de apărare a drepturilor și libertăților cetățenești
sau simple reguli de procedură judiciară, mijloace practice de apărare legală,
pe care legea le pune la dispoziția oricărui cetățean în cazul lezării lui în
drepturi.11
În Anteproiect se propunea introducerea nemijlocit în textul Constituției a
unor garanții de realizare a drepturilor și libertăților cetățenești similare celor
prevăzute de dreptul anglo-saxon, cu unele adaptări necesare. Se propunea
introducerea dreptului de solicitare a unui mandat de arest și instituirea
răspunderii penale și civile în fața justiției ordinare a tuturor agenților puterii
publice, fără nici un fel de autorizare prealabilă și fără drept de a se eschiva
de la răspundere pe temeiul ordinului primit de la instanța ierarhic superioară.
La fel se propunea crearea unor instanțe de jurisdicție adminstrativă cu o
sferă de competență bine delimitată de cea a instanțelor judiciare ordinare
pentru atacare pe motiv de ilegalitate a oricăror decizii sau acte
administrative ale oricăror autorităţi administrative sau funcționari publici în
scopul repunerii în drepturile lezate, precum și pe motiv de neexercitare a
atribuțiilor de serviciu sau refuz de a lua deciziile impuse de lege –
Tribunalele adminstrative provinciale și Consiliul de Stat.12 Realizarea
acestor propuneri urma să asigure pe deplin respectul legalității și al
drepturilor individuale în societate.
În ceea ce privește nemijlocit drepturile și libertățile omului și
cetățeanului, Anteproiectul, pe lângă garanțiile realizării acestor drepturi
406
menționate anterior, drepturile și libertățile menținute în Anteproiect în
conformitate cu prevederile Constituției din 1866 și care vor constitui
subiectul examinării în alte publicații, prevede și unele dispoziții noi. Aici le
vom menționa doar pentru a da o impresie cât mai deplină asupra
Anteproiectului.
Din inovațiunile ce se propuneau spre includere în textul viitoarei
Constituții fac parte: proclamarea egalității în drepturi între bărbați și femei
cu abrogarea tuturor îngrădirilor capacității civile a femeilor; stipularea
dreptului la libera circulație pe teritoriul Regatului și a dreptului la emigrare;
acordarea unor garanții necesare minorităților etnice și confesionale.12
Ultimele, de altfel, după cum se remarcă în literatura științifică, nu s-au
concretizat constituțional decât în actul fundamental al României din 1991.14
Se mai propune introducerea unor dispoziții cu scop de eliminare și pedepsire
a unor eventuale violențe în cadrul cercectărilor judiciare și polițienești, cât și
cu scop de apărare a inculpatului în cursul instrucţiunii.15 La fel, se propune
să se stabilească în mod constituțional principiile esențiale ale statului
funcționarilor publici și răspunderea lor civilă și penală pentru comiterea unor
acte ilegale.16
Și, desigur, după cum era și logic să ne așteptăm de la un Proiect de
Constituție elaborat de un Partid Țărănesc și cu cel mai direct aport al marelui
apărător al drepturilor țărănimii – Constatin Stere, Anteproiectul propune
introducerea unui șir întreg de norme constituționale ce vizează situația
social-economică, politică și de drept a țărănimii.
Este vorba, în primul rînd, de proclamarea constituțională a votului
universal egal, direct, obligatoriu și secret pe baza reprezentării proporționale,
care urmă să se soldeze cu modificări esențiale în organizarea procesului
electoral.17
Vom menționa în acest sens și dispozițiile ce se propuneau spre adoptare
în legătură cu stipularea dreptului de proprietate. În primul rând, se intenționa
a se recunoaște că dreptul de proprietate are la baza sa utilitatea publică și se
afirma că dreptul de proprietate de orice natură este garantat de
Constituție.18 În rândul doi, se cerea ca pământurile unor categorii de țărani
(clăcași, însurăței și cei împroprietăriți pe moșiile statului sau în baza legilor
de expropriere) să fie garantate ca proprietate țărănească, având caracter
juridic de proprietate de muncă, al cărei regim juridic urma să fie stabilit de o
lege specială. Iar în viitoarea Constituție urma să fie stipulat nemijocit că
aceste pământuri nu se pot vinde decât țăranilor plugari pînă la limita, în care
pot fi muncite de o familie țărănească fără a apela la munca salariată.19
407
Nu sunt trecuți cu vederea țăranii nici în dispozițiile constituționale, care
urmau să consacre dreptul la coaliție a muncitorilor propriu-zis, a celor ce
practică profesii libere, a intelectualilor, dar și a muncitorilor agricoli, cu alte
cuvinte, a țărănimii de toate categoriile – a celor ce muncesc pe propriul
pământ sau pe pământ arendat fără a apela la munca salariată, precum și a
celor ce muncesc pentru plată pământul altora. Sub dreptul la coaliție se
presupunea dreptul la formarea unor reprezentațiuni legale, organizate în
consilii țărănești pe comune și județe cu înființarea unui Consiliu țărănesc
general al regatului în scopul „îngrjirii” de interesele sociale și economice ale
țărănimii.20
“Dar asigurarea desăvârșită a drepturilor și a libertăților cetățenești e
numai o față a “supremației legii ”: a doua temelie a constituționalismului
englez o constituie autonomia locală”, - susține Constantin Stere.21 După
Constantin Stere, toată taina vitalității instituțiilor engleze și a energiei
triumfătoare a poporului englez izvorăște din faptul că statul unitar englez s-a
născut din fuziunea treptată a unităților teritorial-admistrative primordiale.
Autorul Expunerii citează din opinia unui savant, care susține că în concepția
engleză, statul nu este decât o asociație a comunităților autonome, iar
instituțiile centrale ale parlamentarismului englez apar, și istoric ca o simpă
excrescență a autonomiei locale.22
Constantin Stere este convins că o organizare adminstrativă “cinstită și
serioasă” nu poate face abstracție de realități, ea trebuie să se sprijine pe
organisme vii, nu pe niște mecanisme arbitrar și artificial combinate, fără
viață proprie.23 De aici încrederea sa că orice organizație administrativă
trebuie să pornească de la sate ca centre naturale de populație, iar organul
abilitat cu dreptul de a hotărî în problemele comune ale unui sat trebuie să fie
Adunarea plenară a sătenilor săi, după cum o numește Constantin Stere în stil
tradițional pentru satele din Basarabia – Obștea satului. “Această soluție ni se
impune din considerațiuni de principiu: nu poate fi un mai bogat izvor de
energie națională și un mijloc mai sigur de educație politică a maselor
populare decât crearea focarelor de viață cetățenească,cât mai intensă, în
fiecare sat”, afirmă Constatin Stere.24 Satele pot fi unite în comune rurale
spre a forma o bază mai largă pentru acțiunea administrativă, însă acestea, ca
și județele, erau considerate de autorul Expunerii drept niște combinațiuni
arbitrare și artificiale, create din necesități administrative. Provinciile,
dimpotrivă, se impun, după Constantin Stere, ca formațiuni istorice, fiecare
cu destinul ei deosebit. Organizarea adiministrativ-teritorială propusă mai
presupunea înființarea comunelor urbane și a municipiilor, în dependență de
numărul locuitorilor.
408
Autorul Expunerii își exprimă convingerea că în responsabilitatea penală
și civilă a funcționarilor, pe de o parte, și în sistemul de control asupra
organelor administrative inferioare de către organele superioare ale
autonomiei locale, alese de ei, cetățenii au în mîinile lor toate mijloacele
necesare pentru a impune respectul desăvârșit al legii și al drepturilor lor.
Însă, la fel de convins este Constatin Stere și de faptul că întronarea
libertăților publice și a legalității în viața de stat va fi necesară “o sforțare
eroică”.25
Iar concluzia lui Constantin Stere cu privire la principiile fundamentale
constituționale, asupra cărora nu poate fi admis nici un fel de compromis, este
atât de importantă pentru societățile aflate în proces de tranziție, încât este
absolut necesar să fie citată integral. Ea identifică expres direcția
primordială, în care urmează să fie concentrat efortul social la etapa inițială a
edificării unui constituționalism democrat veritabil:
“Țările care introduc instituțiile centrale din Anglia, copiate cu oricâtă
minuțiozitate, dar nesocotesc premisele însăși ale constituționalismului
englez, nu merg dar pe calea, care le-ar putea duce spre o viață
constituțională și democratică sănătoasă”.
Fără “supremația legii” și fără autonomia locală – adică fără asigurarea
libertății individuale și a libertății comunale, - oricât de perfecționat ar fi
aparatul central de guvernare al acestor țări, constituționalismul lor va
rămânea o simplă fațadă, în dosul căreia se poate ascunde arbitrarul și
despotismul cel mai neînfrînat.
Și dimpotrivă, oricât de rudimentar ai fi aparatul ei central, o țară, - având
pe deplin asigurate drepturile și libertățile cetățenești și autonomia locală, -
va avea desigur, o bună și cu adevărat democratică guvernare, fiindcă
poporul, care se poate rezima pe aceste chezășii va ști să tragă din ele tăria
necesară pentru a birui toate neajunsurile instituțiunilor centrale.
Considerând inutil orice comentariu al acestei concluzii, nu ne rămâne
decât să menționăm că la primele două condițiii esențiale ale oricărui regim
constituțional – asigurarerea libertăților cetățenești și a autonomiei locale,
Constantin Stere alătura o a treia condiție, la care, - considera autorul
Expunerii, - “nici un european desigur, nu se va gândi”: asigurarea
libertăților alegerilor. După cum o dovedește, însă, practica națională și
internațională de monitorizare a alegerilor de orice nivel, desfășurate în
statele tinerelor democrații, nu numai europenii, ci întreaga comunitate
internațională “gândește” destul de profund sau, exprimându-ne într-un
limbaj mai contemporan, se arată în continuare destul de preocupată de
problema asigurării libertății alegerilor în statele respective. Și acest fapt este
409
un argument în plus în favoarea ridicării numelui lui Constantin Stere, care
vorbea încă la începutul secolului trecut despre necesitatea asigurării libertății alegerilor ca despre o garanție a constituționalismlui democrat, la înălțimea
numelor savanților constituționaliști de notorietate europeană, care au știut să
formuleze principii fundamentale ale dreptului constituțional, valabile pentru
secole înainte.
Din categoria unor asemenea principii fac parte și cele cu privire la
fucționarea statului de drept, despre care Constantin Stere susține
următoarele: ” … Într-un “Stat de drept” orice normă juridică, chiar a
dreptului public, dă naștere unui drept subiectiv în persoana oricărui cetățean
și, prin urmare, acesta trebuie să aibă posibilitatea de al valorifica cu ajutorul
justiției”.27 Astfel, opera juridică a lui Constantin Stere culminează prin
lucrarea Anteproiect până la înălțimile formulării ideii statului de drept și a
destinației primordiale a dreptului într-un asemenea stat – generarea unor
drepturi concrete subiective ale cetățeanului.
Cele expuse ne dau tot temeiul să afirmăm că în lucrarea Anteproiect de
Constituție întocmit de Secția de Studii a Partidului Țărănesc cu o Expunere
de motive de C.Stere și-a găsit o desăvârșită expresie practică concepția
științifică a savantului Constantin Stere asupra conținutului unei Constituții de care urmează să se ghideze un stat de drept. Expunerea de motive propriu-
zisă poartă o de sine stătătoare valoare teoretico-practică, conținând un vast
material științific, ceea ce este mai puțin propriu expunerilor de motive
contemporane elaborate la noi și merită a fi preluate.
Este incontestabil că apogeul oricărei creații științifice în domeniul de
drept este atins atunci când ideile teoretice își găsesc întruchipare concretă
într-un act normativ, iar ulterior - și în realizarea practică eficientă a
prevederii unui asemenea act. Aceasta a fost, de fapt, înalta destinație a
Anteproiectul. Este adevărat că în acest sens (și numai în acesta), apogeul nu
a fost atins. “Fapt este, că Stere elaborând cea mai înaintată Constituție din
câte au fost gândite, atunci, în 1922, a eșuat în încercarea lui dramatică nu
numai de a o legifera, dar măcar de a o aduce în planul Adunării deputaților”.
… A cerut, aproape public, în numele partidului pe care îl reprezenta, să se
convoace o Constituantă care să ia în discuție diferitele proiecte de
Constituție, elaborându-se apoi una coerentă. I-a fost respinsă propunerea de
către Ionel Brătianu. A cerut delegației permanente a partidului său să
renunțe la obstrucția parlamentară, să i se îngăduie să prezinte parlamenetului
Anteproiectului său de Constituție, să participe la dezbateri încercând să
aducă – măcar – amendamente diverselor articole ale Constituției liberale. Nu
i s-a îngăduit nci una, nici alta.
410
… Nefericită condiție a unui gânditor, căruia dimensiunea politică i-a fost
constant potrivnică, deși se integrase în structurile ei. Dar poate că această
perpetuă condamnare la eșec e chiar prețul datorat societății de către
vizionarii reformatori, ale căror proiecte teoretice trebuia să se incline,
neputicioase, pragmaticii reprezentată de puternicii zilei”.
Nu ne rămâne decât să cităm din opiniile savanților constituționaliști, care
constată astăzi că “contrastul dintre mecanica variantei reținute la 1923, pe
scheletul anteproiectului liberal, și oferta constituțională imaginată de C.Stere
este dramatic, coordonatele acestuia din urmă plasându-l în proximitatea unor
acte fundamentale elaborate în spațiul continental, la distanță de aproape
două decenii jumătate ”.29
Iar faptul, mai mult decât regretabil, că, în virtutea unui concurs nefast de
circumstanțe de ordin politic, Anteproiectul, la timpul său, nici nu a fost pus,
cel puțin, în discuție în Camera deputaților, nu minimalizează câtuși de puțin
valoarea științifico-practică a acestei lucrări. Dimpotrivă, faptul ne obligă la o
și mai minuțioasă studiere a Anteproiectului, avându-se în vedere
posibilitatea unicală de a prelua mai multe idei, formulări, abordări ale
savantului constituționalist Constantin Stere în experiența noastră de edificare
a unei statalități de drept.
Note: 1A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului
Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere. – Bucureşti. 1922, p. 25, 50, 53 2Z. Ornea. Veaţa lui C. Stere. Vol. II. – Chişinău , 2005, p. 318, 319.
3Ibidem, p. 319-320.
4A se vedea: I. Guceac. C. Stere – o ilustră figură şi mare doctrinar în materia
dreptului constituţional // C. Stere. 140 de ani de la naştere. Materialele conferinţei
ştiinţifice internaţionale, 12 octombrie 2005. – Chişinău 2005, p. 118. 5 A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului
Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere, p. 3-8. 6Ibidem, p. 18.
7Ibidem, p. 20.
8Ibidem, p. 25.
9Ibidem, p. 27.
10Ibidem, p. 49.
11Ibidem, p. 28, 30, 31, 32.
12Ibidem, p. 53, 55, 89-93, 155.
13Ibidem, p. 56, 88-89, 57, 95, 59, 106-108.
14 A se vedea: I. Stanomir. Libertate, lege şi drept. O istorie a constituţionalismului
românesc. – Iaşi , 2005, p. 94. 15
A se vedea: Anteproiect de Constituţie. Întocmit de Secţia de Studii a Partidului
Ţărănesc cu o Expunere de motive de C. Stere, p. 57, 92-93. 16
Ibidem, p. 59-60, 109-111.
411
17Ibidem, p. 113-117.
18Ibidem, p. 58, 101-102.
19Ibidem, p. 58, 102-103.
20Ibidem, p. 59, 105-106.
21Ibidem, p. 33.
22Ibidem, p. 34, 35.
23Ibidem, p. 44.
24Ibidem, p. 77.
25Ibidem, p. 54, 55.
26Ibidem, p. 36-37.
27Ibidem, p. 27.
28Z Ornea.Op. cit.,Vol. II, p. 323-324.
29I. Stanomir. Op. Cit., p. 93.
Constantin Stere: Idei despre stat,
drept şi individualitatea umană
Raisa Grecu, doctor în drept
A citi lucrările lui Constantin Stere în domeniu de drept este o revelaţie
intelectuală graţie abordării complexe a problemelor şi profunzimii ideilor.
Totodată, gândirea clară, bazată pe cunoştinţe temeinice în domeniile
dreptului, filozofiei, istoriei şi sociologiei mondiale şi europene în special este
străbătută – şi aceasta pare deosebit de important – de convingerile şi
principiile profesionale ale juristului Constantin Stere. Ori un jurist, oricât de
bun, dar lipsit de calitatea preţioasă de a avea anumite principii profesionale,
nu este altceva decît un simplu meseriaş din drept. El poate cunoaşte perfect
domeniul activităţii sale, însă nici odată nu se va ridica până la nivelul
abordării sistemice, universale, a problemelor de drept. Anume aceasta o face,
şi o face cu o titanică forţă de convingere în lucrările sale Constantin Stere,
care, pe bună dreptate, poate fi considerat în domeniu de drept un ilustru
savant cu principii ştiinţifice nestrămutate. Această caracteristică este
valabilă, de fapt, şi pentru evoluţiile lui C. Stere în publicistică, sociologie,
filozofie, şi anume ea imprimă o valoare deosebita fiecărui rând apărut de sub
condeiul lui.
Cât priveşte dreptul, însăşi teza sa de licenţă în acest domeniu cu titlul
Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept - face dovadă atât
profesionalismului, cât şi principialităţii ştiinţifice a juristului Stere.
Zigu Ornea scrie: „Tema era ambiţioasă, de interes filozofico-
sociologic real, nu tocmai frecventată în literatura de specialitate, şi, de aceea,
socotită în acea vreme, chiar şi de specialişti, modernă şi foarte dificilă” (1).
412
Teza a fost susţinută de către aspirantul de 36 de ani la facultatea de
drept a Universităţii din Iaşi în faţa unei onorabile Comisii în prezenţa a peste
60 de persoane.
Să cităm din ziarul Opinia: „Teza d-lui C. Stere... a fost pentru
facultatea noastră de Drept un eveniment real şi mult aşteptat... Dl Stere,
înarmat cu o cultură superioară, a prezentat nu o banală expunere sau
compilare... Comisia examinatoare a acordat candidatului nota maximă,
exprimându-i elogii şi felicitări. Figura d-lui Stere va rămâne ca una dintre
cele mai originale, care au trecut prin universitatea noastră” (2).
Iar reporterul de la Evenimentul scria, că profesorul Tanoviceanu, în
numele comisiei examinatoare, a exprimat regretul de a „nu-i putea acorda un
titlu mai mare decît cel de licenţiat” (3).
Dar totuşi, după cum este bine ştiut, anume în baza acestei teze C. Stere
este admis ca profesor la Universitatea din Iaşi şi susţine prelegeri la dreptul
administrativ, dreptul constituţional şi filozofia dreptului. Este important a
menţiona calităţile cu totul deosebite ale lui C. Stere ca profesor universitar.
Iată amintirile unuia dintre studenţii, care au frecventat prelegerile lui
C. Stere, Demostene Botez: „Noi parcă asistam nevăzuţi la elaborarea unei
Constituţii şi la fixarea unor reguli, care trebuiau să fie de atunci înainte, nu
numai reguli pentru călăuzirea unui stat, dar şi pentru aşezarea pentru
totdeauna, în noi, în mintea şi în sufletul nostru, a unor puncte morale, după
care să ne ducem toată judecata rostului nostru între oameni. Respectul de
lege, credinţa că în ordinea legală este singura garanţie de dezvoltare a unui
stat, ca şi a indivizilor în stat, mi-au rămas de atunci ca nişte adevăruri
organice cărora mă supun ca unei religii acceptate cu încredere şi în deplină
libertate. Am fost seriile acelea de studenţi, o generaţie fericită. Ni s-a dat
credinţa în câteva adevăruri, de care nu ne îndoiam. Şi asta e o mare
uşurare...” (4). Aprecierile date de studentul Botez profesorului C. Stere
impresionează profund şi consolidează convingerea, că aspectul didactic-
instructiv al prelegerilor nu este nici astăzi unul neglijabil. În acest secol
supraîncărcat de informaţie profesorul universitar nu poare fi doar un ghid al
studentului în oceanul informaţional, deoarece nici un text citit la computer
nu va lăsa amprenta, pe care o lasă pe conştiinţa profesionala a viitorului
specialist personalitatea, spiritul, dar mai ales convingerile ştiinţifice şi
morale ale profesorului universitar, îndeosebi al celui de drept.
Să revenim dar la teza de licenţă a lui C. Stere. Alegerea temei Evoluţia
individualităţii şi noţiunea de persoană în drept nu a fost deloc una
întâmplătoare. C. Stere era însuşi o individualitate, o personalitate puternică,
integră, viguroasă şi care plătise deja o bună parte, dar, cu regret, după cum s-
a dovedit mai tîrziu, încă nu întreg tributul cerut, de regulă, de către societate
pentru dreptul de a fi un asemenea individ.
413
La limita dintre sociologie şi drept, cunoscînd perfect ambele domenii,
licenţiatul îşi propune să analizeze procesul evoluţiei individualităţii pe
parcursul dezvoltării umane, de la comuna primitivă şi până la perioada
contemporană lui, precum şi să vorbească despre originea statului şi dreptului
în general şi în special, la romani. Aşadar, de la Homo Sapiens la Declaraţia
drepturilor omului şi de la „voinţa generală” a comunei primitive, în afară de
orice viaţă politică de stat – la stat şi drept. Nici mai puţin, nici mai simplu.
E nevoie de cunoştinţe imense şi de nu mai puţin curaj ştiinţific pentru a
aborda o asemenea temă. Şi una, şi alta, le găsim la C. Stere cu prisosinţă. În
plus, aspirantul la titlul de licenţiat este condus de convingerea, că nimic mai
preţios decît persoana şi libertatea ei nu poate exista în societatea umană.
Drept rezultat, teza lui C. Stere devine un elogiu personalităţii umane, un imn
demnităţii umane, scris, ce-i drept, în limbaj juridic, dar cu o pasiune
vulcanică şi cu o nestrămutată forţă de convingere. Să ne convingem dar de
acest fapt.
C. Stere urmăreşte, în cunoştinţă de cauză, cum din Homo Sapiens,
trecînd prin stadiul de rob ca obiect al dreptului, se naşte cetăţeanul cu
drepturi depline. La baza acestei evoluţii stă munca, cooperarea socială,
apariţia proprietăţii şi, în sfîrşit, a statului şi a dreptului.
Ce este statul, dreptul, persoana juridică şi care trebuie să fie raportul
dintre stat şi cetăţean? Iată întrebările, răspunsurile la care C. Stere le
formulează clar şi fără echivoc.
C. Stere spune, că statul apare ca răspuns la necesitatea realizării unei
forme „mai superioare şi mai complicate a cooperaţiunii sociale, spre a
menţine coeziunea necesară între diferitele elemente sociale” (5). C. Stere
analizează diferite definiţii savante ale statului şi aduce, printre altele, una
frumos formulată – cea a învăţatului german Schulze: „Statul este unirea unui
popor sub o putere superi oară, spre a realiza toate scopurile comune ale vieţii
naţionale” (6). Armonios sună, nu? Dar C. Stere nu ar fi acel, pe care-1
cunoaştem, dacă nu ar adera la o altă formulă, cea a lui Rudolph von Ihering,
pe care-1 consideră „incontestabil cel mai genial dintre toţi juriştii moderni,,
(7): „Statul este forma manifestării regulate şi sigure a puterii de
constrângere, încă mai scurt: statul este organizaţia constrângerii sociale” (8).
Cu apariţia statului apare şi dreptul, despre care C. Stere spune:
„Creaţiunea cea mai importantă a formelor nouă sociale, a organizaţiunei
politice de stat, este cu siguranţă Dreptul” (9). C. Stere înţelege perfect, că
iniţial ordinea de drept este, de fapt „ordinea inegalităţii”, dar evoluând în
timp, dreptul devine treptat, după Ihering, cu care este de acord C. Stere, „un
moment de echilibru între diferite forţe sociale în luptă” (10).
Astfel, C. Stere formulează clar funcţia dreptului – de a menţine
echilibrul social şi vorbeşte în continuare despre legătura indisolubilă între
414
stat şi drept. C. Stere aderă la ideea lui Gumplowicz: „în afară de stat nu
există nici un drept, fiindcă acesta este un institut eminamente politic
(staatlich, de stat), el este carne din carnea şi sînge din sângele statului. Orice
drept este o bucată de stat - şi conţine, ca să zicem aşa, o părticică din puterea
publică a statului” (11). Pe bună dreptate, juriştii ar putea preschimba
arhicunoscuta maximă „Spune-mi, cine-ţi sunt prietenii, şi-ţi voi spune, cine
eşti tu” în una profesională, de genul „Spune-mi ce drepturi ai, şi-ţi voi spune,
din ce stat provii”. Vorba fiind, desigur, despre drepturile reale, perfect
realizabile, exercitarea cărora este garantată real.
Se ştie, că Stere acorda o atenţie deosebită problemei garanţiilor reale
ale exercitării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Astfel, adresîndu-se
studenţilor în cadrul prelegerilor la dreptul constituţional, profesorul Stere
promite studenţilor, că împreună vor studia Constituţia „... şi din punctul de
vedere strict juridic, ca să putem fi lămuriţi în ceea ce priveşte aplicarea
principiilor primordiale de drept constituţional la realităţile noastre politice”
(12). Şi nu ezită să-şi onoreze această promisiune. Vorbind, spre exemplu,
despre dreptul fiecărui cetăţean de a participa la guvernarea ţării, recunoscut
în Constituţie, profesorul Stere declara: „Dar, domnilor, recunoscînd acest
principiu, constituţia noastră îl reduce la nimic, şi îl reduce la nimic făcînd cu
neputinţă exerciţiul acestui drept în forme eficace pentru majoritatea
covârşitoare a ţării” (13). Cu altă ocazie, vorbind despre corupţionalitatea
membrilor partidelor politice, care nu poate fi stăvilită de normele
constituţionale declarative, C. Stere exclamă: „Dar ce i-ar putea împiedica?
Acea fiţuică de hârtie, pe care sunt scrise atâtea fraze splendide şi deşerte şi
care poartă numele pompos de „Constituţie”?” (14). Astfel, doar dreptul real
garantat este pentru savantul şi omul politic Constantin Stere un drept în
sensul adevărat al cuvântului şi numai în acest sens dreptul îşi poate exercita
misiunea supremă a existenţei sale în societatea umană. Care este ea?
Urmărind firul gândirii lui C. Stere, desfăşurat în teza sa de licenţă,
găsim răspuns la această întrebare: „Orice drept privat există pentru a asigura
omului un avantaj oarecare, pentru a veni în ajutor nevoilor lui, pentru a
veghea la interesele lui şi pentru a contribui la îndeplinirea scopurilor vieţii
lui” (15). Stere spune, că acestei idei Ihering îi dă, în sfîrşit o formă plastică:
„Destinatarul oricărui drept este omul” (16).
„De aci urmează, – continuă C. Stere, – ca o concluzie logică, că numai
omul, numai individualitatea omenească reală poate fi subiect al oricărui
drept. Aceasta e adevărat şi pentru aşa-numita „persoană juridică”, ai cărei
membri singuri sunt adevăratele subiecte ale dreptului” (17).
Mai mult ca atât, cînd vine vorba despre stat ca „persoană morală”. C.
Stere se întreabă: „Oare şi aici tot individul este destinatarul şi, în acelaşi
timp, subiectul dreptului?” Şi răspunde, citîndu-1 pe Ihering: „Statul nu este
415
decît însuşi individul izolat, – cuvântul lui Louis XIV: l'etat c'est moi, e just
pentru orice cetăţean – poziţia acestuia faţă cu statul poate fi regulată numai
din acelaşi punct de vedere, ca şi socotelile unui ţăran pentru bucata lui de
pămînt, cât costă exploatarea acestuia şi ce folos poate aduce. Numai, cu
siguranţă, cu o singură deosebire importantă: bucata de pământ aparţine lui
exclusiv, pe cînd pe stat el îl are în comun cu toţi ceilalţi concetăţeni” (18). C.
Stere se arată impresionat de această idee şi constată: „Mi se pare, nu poate fi
cineva mai expresiv” (19). Şi continuă: „în legătură cu schimbarea
conţinutului real al noţiunii de persoană în drept, s-a schimbat radical şi
caracterul raporturilor între cetăţeni şi stat: pe cînd în dreptul roman, cum am
văzut, cetăţenii erau, după expresia lui Ihering, „proprietatea statului cu tot ce
dînşii posedau”, – astăzi statul cu tot ce e în raport cu el, este, putem spune,
un fel de proprietate a cetăţenilor” (20). „Statul – un fel de proprietate a
cetăţenilor”... E cazul să repetăm şi noi, după C. Stere: „...nu poate fi cineva
mai expresiv”.
Şi pentru a pune punctul pe i. C. Stere afirmă: „Individualitatea
omenească, sfărîmînd toate zăgazurile „formaţiunilor istorice”, s-a ridicat atît
de sus, încât astăzi tot mecanismul juridic în e a nu mai are centrul său de
greutate, nu este decît afirmarea supremaţiei şi „autonomiei individuale”... a
avea un drept înseamnă... a te afirma pe tine însuţi, individualitate omenească,
ca scopul suprem al vieţii politice şi juridice” (21).
Omenirea a plătit scump pentru a ajunge la această stare a lucrurilor. C.
Stere scrie: „Fiecare treaptă în înălţarea personalităţii omeneşti a fost scăldată
de valuri de sînge, fiecare pietricică în clădirea – descoperită încă – a
emancipării individuale a fost cimentată cu jertfe nenumărate... Două cuvinte
ne luminează orizontul istoric: Declaraţia drepturilor omului... Drepturile
omului...” (22).
Despre formarea omului ca personalitate, ca individualitate, C. Stere
scrie : „În vremea noastră, un om ajunge tîrziu, abia dacă ajunge, la conştiinţa
de sine, formîndu-şi astfel o individualitate proprie, putînd prelucra criticeşte
conţinutul „voinţei şi conştiinţei generale,, şi emancipându-se treptat de sub
stăpânirea ei. Astfel, numai omul poate ajunge un factor conştient şi oarecum
independent în viaţa socială” (23).
Este important să spunem, că ridicînd omul ca subiect al dreptului la
nivelul de „scop suprem al vieţii politice şi juridice”, C. Stere se delimitează
aici şi în alte lucrări de concepţia individualistă extremă, susţinându-i în ideile
lor pe fondatorii psihologiei sociale germane, care considerau, că „omul izolat
este nonsens, în cazul cel mai bun un idiot” (24).
Relaţia dintre individualitate şi societate este una indispensabilă, fiecare
dintre cele două elemente ale acestei relaţii fiind condiţia existenţei celuilalt,
astfel că respectul reciproc se impune cu necesitate. În eseul său consacrat
416
unei eminente personalităţi umane şi literare, care a fost Henrik Ibsen, şi
operei acestuia, C. Stere menţionează:
„Dacă în numele individualităţii şi a demnităţii omeneşti, e legitimă
critica cea mai vehementă a „temeliilor societăţii” şi necesară revizuirea
ideilor şi a sentimentelor curente din lumea „oamenilor cumsecade” –
individualitatea, emancipată de jugul prejudecăţilor şi al minciunilor
convenţionale, trebuie să-şi supună acţiunea unor norme, conştient acceptate,
în virtutea solidarităţii omeneşti superioare, solidarităţii sociale şi solidarităţii
naţionale, întrucît dezvoltarea individualităţii nu este cu putinţă decît în cadrul
unei propăşiri sănătoase a vieţii sociale, plecînd de la împrejurările concrete,
de timp şi de loc, ale fiecărei ţări, ale fiecărui neam.
Altfel, nu putem ajunge decît la un groaznic anarhism, la pieirea
societăţii şi la ruina individualităţii, în acelaşi timp” (25).
C. Stere a anticipat întrebările celor în dezacord cu ideile lui, scriind:
„Dar... mi se va zice, poate, cruda realitate ne arată, că, de fapt,
individualitatea omenească e încă departe de triumful ei definitiv;
pretutindeni vedem că diferite restricţiuni – bazate pe deosebire de religie, de
sex, de poziţie socială – sunt puse înaintea adevărului susţinut de Ihering, că
„omul este singurul destinatar şi subiect al dreptului”... Sunt încă state, care
se numesc civilizate, dar în care nu sunt recunoscute indivizilor drepturile
cele mai elementare, chiar pur civile, fără să mai vorbim de drepturi politice,
şi pretutindeni individul e sacrificat intereselor de „creştere a bogăţiilor
naţionale” etc.
Aşa este, – recunoaşte C. Stere, – însă o dată ce gândirea omenească a
recunoscut un adevăr, el este pe jumătate realizat (26).
Calea spre realizarea definitivă a adevărului recunoscut s-a dovedit a fi
mult mai anevoioasă şi îndelungată, decît şi-a imaginat-o C. Stere, care spera,
că „...uriaşa frământare, cu care ne apropiem de sfîrşitul veacului, ne
prevesteşte momentul, cînd omul va ajunge, în sfîrşit, stăpîn netăgăduit pe
soarta şi istoria sa, supunînd idealurilor sale de fericire şi dreptate puterile
inconştiente ale evoluţiei sociale” (27).
Însă omenirea a trecut nu numai peste hotarele secolului XIX, despre care
vorbea C. Stere, dar şi peste cele ale secolului XX, constatînd că se confruntă,
în fond, cu aceleaşi greutăţi ale perioadelor de tranziţie descrise, la timpul
său, cu mult dramatism de către C. Stere: „În astfel de epoci de tranziţie, cînd
au murit vechii zei, cînd s-au stins vechile credinţe, iar zorile unui nou ideal
nu s-au aprins încă – conştiinţele obtuze şi voinţele timide fac apel la
jandarmi...
Dar nu învie morţii, nici zeii morţi, nici credinţele stinse...
Templul părăsit, altarul profanat, în jurul căruia închinătorii se adună
numai prin puterea „braţului secular”, nu pot servi de temelie vieţii morale.
417
O societate, care a ajuns în această stare morală, sau piere, se
descompune, sau caută şi găseşte alte temelii pentru viaţa ei morală pe care să
le poată primi raţiunea şi conştiinţa ei trezită” (28).
Înseamnă oare acest fapt, că „orizontul istoric luminat de Declaraţia
drepturilor omului a rămas la fel de intangibil, cum era pe timpurile lui C.
Stere? Şi mai înseamnă oare acest fapt, că marele umanist C. Stere
propovăduia nişte „visuri cele mai nebune ale utopiştilor” (29)? Cu o genială
forţă de previziune, gânditorul C. Stere ne răspunde la aceste întrebări: „...f i e
c a r e pas înspre ideal apare ca o biruinţă, ca un triumf al raţiunii şi al voinţei
omeneşti, şi acest pas singur, independent chiar de rezultatul final, merită
toate jertfele şi sforţările cerute şi dă prin sine însuşi un înţeles moral vieţii
noastre. Dar cine va îndrăzni să spună că nici un pas de asemenea natură n-a
fost făcut de atunci de cînd omenirea s-a diferenţiat de restul regnului
animal?” (30).
Starea actuală a lucrurilor în domeniul respectării drepturilor omului şi
cetăţeanului în societatea umană atestă cu certitudine faptul, că „clădirea
emancipării individuale”, despre care vorbeşte C. Stere, şi la edificarea căreia
munceşte de milenii omenirea, „tot mai rămâne încă descoperită”, prin
urmare, doar munca în continuare, în scopul realizării reale şi într-adevăr
universale a principiilor fundamentale stipulate în Declaraţia drepturilor
omului, poate conferi un „înţeles moral vieţii noastre”.
Referinţe bibliografice
1. Z. Ornea, Viaţa lui Constantin Stere, Chişinău: Universul, 2005,
Vol.I,p.218.
2. Teză în drept, Opinia, 1, nr. 46 din 24 iunie 1897 // Se citează după Z.
Ornea, Op. cit., Voi. I, p.231.
3. Evenimentul, anul V, nr.1273 din 24 iunie 1897 // Ibid., p. 231.
4. Demostene Botez, Profesorul Stere, Viaţa românească, 1937, nr.1-3, p.l49-
150//Ibid.,p. 331.
5. C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept. Studiu
sociologic şi juridic. (Teză de licenţă în drept) // C. Stere, Scrieri în cinci
volume. Cartea a V-a. în viaţă, în literatură... Studii, articole, note,
amintiri. Chişinău: Hyperion, 1991, p. 329.
6. Schulze, Einleitung in das deutshe staatsrecht, p. 116 // Se citează după
Ibid., p. 329.
7. C. Stere, Op. cit. p. 267.
8. Rudolph von Ihering, Der Zweck im Recht, Leipzig, 1884 (Zweite Auflag),
Voi. I, p. 309 // Se citează după Ibid., p. 329.
9. C. Stere, Op. cit. p. 332.
418
10. Rudolph von Ihering, Opera citată, Voi. I, p. 511 // Se citează după Ibid.,
p. 333.
11. . Dr. L.Glupowicz, Grundriss der Sociologie, Wien, 1885, p. 119-120 //
Se citează după Ibid., p. 332.
12. . C. Stere, Curs de drept constituţional, p.265 // Se citează după Z. Ornea,
Op. cit. p. 333.
13. . Ibid., p. 832 // Se citează după Ibid., p. 333.
14. . C. Stere, Din notiţele unui ipocondric II C. Stere, Scrieri, în cinci
volume. Cartea a V-a, p. 247.
15. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p.
357.
16. . Rudolph von Ihering, Op. cit., Voi. 2, p.328 // Se citează după Ibid., p.
357.
17. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p.
357.
18. . Rudolph von Ihering, Op. cit., Voi. I, p. 560 // Se citează după Ibid., p.
359.
19. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p.
359.
20. . Ibid., p. 360.
21. .1bid.,p. 360.
22. . Ibid., p. 354.
23. . Ibid., p. 299.
24. . Bastian, Vorgeschichte der Ethnologie, 1880, p. 83 // Se citează după
Ibid., p. 300.
25. . C. Stere, Henrik Ibsen IIC. Stere, Scrieri, în cinci volume. Cartea a V-a,
p. 94.
26. . C. Stere, Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept, p.
361.
27. . C. Stere, încercări filozofice, p. 382.
28. . C. Stere, Contele L. N. Tolstoi. Cu prilejul jubileului II C. Stere, Scrieri,
în cinci volume. Cartea a V-a, p. 115.
29. . C. Stere, Încercări filozofice, p. 382.
Ibid., p. 382-383.
Reprodus din: Constantin Stere – 140 de ani de la naştere:
Materialele Conf. Şt. Internaţionale: Ch., 2005. – P. 53-62.
419
X I C U P R I N S ( S u m a r ? )
I. Ion Druţă. Radiografia furtunii
............................................................
II. Haralambie Corbu. Triumful şi calvarul lui Constantin Stere .............
Haralambie Corbu. Vocaţia literar-artistică a politicianului
Constantin Stere....................................................................................
III. Ion Şpac. Constantin Stere bibliografiat (cuvînt de
orientare pentru elaborarea biobibliografiei
sale)............................................................
IV. Tabelul cronologic al protagonistului Constantin
Stere..........................
V. Aprecieri......................................................................................
............
VI. Iconografie (Fotografii ale familiei Stere)..............................................
VII. Bibliografie ............................................................................................
- Cărţi, broşuri, extrase ......................................................................
- Articole, studii, recenzii din reviste şi din culegeri colective..........
- Publicaţii în limba rusă.....................................................................
- Publicaţii despre viaţa şi activitatea lui Constantin Stere................
- În volume ....................................................................................
- Referinţe (articole, profiluri, recenzii…) din presa
periodică şi din volume colective ...............................................
- Documente fără anul publicării........................................................
- Documente în limba rusă.................................................................
VIII. Bibliografia iconografiei legate de numele
Stere....................................
IX. Indexuri auxiliare: De titluri, de nume, de pseudonime
şi criptonime, de materii, ş. a. ..............................................
X. Addenda...........................................................................................
.......
- Din opera
protagonistului.....................................................................
- Poporanismul....................................................................................
- „Poporul” în artă şi literatură...........................................................
- Evoluţia individualităţii ţi noţiunea de persoană în drept.
Capitolul 1.......................................................................................
- Pentru ce s-au răsculat ţăranii?........................................................
- Aparenţele şi realităţile „Cazului Stere”..........................................
- Cuvîntul din urmă a Dlui C. Stere; Scrisoare pentru ţărănimea
420
basarabeană adresată Dlui Ion Codreanu, deputat de
Soroca.............................................................................................
- Despre protagonist ..............................................................................
- Pan Halippa. Const. Stere şi Basarabia............................................
- Ion Vasilenco. Constantin Stere: (Moştenirea noastră literară).......
- Iosif Varticean. Mai multă maturitate politică şi răspundere
Cetăţenească.....................................................................................
- Alexandru Babii. Constantin Stere de la narodnicism la
Poporanism......................................................................................
Victor Juc. Probleme moral-etice în concepţia lui Constantin
Stere..................................................................................................
- Raisa Grecu. Constantin Stere: Idei despre stat, drept şi
individualitatea umană................................................................