academia de poliŢie „alexandru ioan cuza” facultatea de … · traficului şi consumului...
TRANSCRIPT
1
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza”
FACULTATEA DE DREPT
TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT
TRATAMENTUL CVASI-COERCITIV – ALTERNATIVĂ LA
PEDEAPSA CU ÎNCHISOAREA PENTRU INFRACTORII
CONSUMATORI DEPENDENŢI DE DROGURI
CONDUCĂTOR DE DOCTORAT
Profesor universitar Dr. ŞERB Stancu
DOCTORAND
IANCU Adrian Marcel
BUCUREŞTI
3
Traficul şi consumul ilicit de droguri reprezintă o problemă socială
complexă şi, în acelaşi timp, o problemă de sănătate publică, ale cărei modalităţi de
manifestare, repercusiuni şi moduri de soluţionare, interesează atât factorii
instituţionali ai statului cât şi opinia publică.
Interesul manifestat în eradicarea acestui flagel rezidă din gravitatea şi
periculozitatea acestor activităţi faţă de stabilitatea economico-socială a
comunităţii cât şi în raport cu dezvoltarea instituţiilor democratice ale statului.
Amploarea pe care o cunoaşte criminalitatea internaţională şi faptul că
aceasta afectează toate statele globului le-a determinat pe acestea să dezvolte
colaborarea internaţională în vederea combaterii acestui fenomen.
Problema drogurilor are un impact negativ asupra funcţionării societăţii în
general. Aceasta poate pune obstacole în calea programelor de dezvoltare şi poate
compromite eforturile de instaurare a păcii şi de reconstrucţie în ţările destabilizate
de războiul civil. Nivelul de trai scăzut şi problemele unei guvernări fragile
constituie un teren favorabil pentru producerea, traficul şi consumul abuziv de
droguri. Aceste aspecte diverse impun adoptarea unei abordări globale. Prea mult
timp limitate la programe speciale gestionate de organisme specializate, priorităţile
în materie de control al drogurilor îşi găsesc acum locul în centrul preocupărilor
socio-economice.
Abordarea mai largă a dimensiunilor socio-economice ale problemei
drogurilor trebuie în mod principal să se traducă într-o abordare care face apel la
ansamblul societăţii. Instituţiile publice nu pot face totul. Intervenţiile sunt de
departe mult mai eficiente dacă sunt implicaţi în cadrul unor obiective şi programe
comune, diverşi actori ai societăţii civile (familii, organizaţii neguvernamentale,
media, etc.).
Pentru a putea stopa această expansiune a infracţionalităţii internaţionale
trebuie să fie creată o protecţie reală a societăţii prin acele structuri care o
compun - administraţia, legislativul, executivul, justiţia, poliţia. Totodată se
impune alinierea legislaţiei oricărui stat la principiile şi reglementările juridice
internaţionale în materia combaterii criminalităţii.
Există două caracteristici importante ale acestei legislaţii:
1. represiunea penală aplicată traficului de droguri, ce pune accent pe
măsurile penale;
2. alternativele la pedeapsa penală pentru toxicomanii care comit infracţiuni.
În acest ultim caz, se apreciază că sancţionarea unui individ afectat de
dependenţa de droguri pentru încălcarea actelor normative în vigoare poate deveni,
în condiţiile unei aplicări rigide şi orientate numai către efecte juridice, o povară
pentru întreaga societate datorită costurilor crescute care apar pe termen lung:
supraaglomerarea instituţiilor penitenciare, gradul crescut de recidivă, reinserţia
4
scăzută în comunitate şi piaţa muncii, diminuarea sentimentului de siguranţă etc.
Astfel, alternativele la închisoare nu pot fi văzute separat de criminalitatea legată
de consumul de droguri ce se manifestă în continuă creştere, fenomen prezent încă
din 1960, şi de dezvoltările recente ale cadrelor normative naţionale şi
internaţionale privind criminalitatea.
În fapt recurgerea la sistemele de asistenţă socială şi tratament mai degrabă
decât la pedepsele cu închisoarea trebuie considerată ca făcând parte din măsurile
legale în materie de consum de stupefiante (în contextul în care se pune tot mai
pregnant întrebarea dacă consumatorul de droguri este un infractor sau un bolnav
ce trebuie tratat ca atare).
Variaţiile criminalităţii depind de variaţiile mediului geografic şi ale
mediului social general, adică de condiţiile exterioare, care la rândul lor sunt
sursele unor stimuli suplimentari cum ar fi consumul de alcool sau droguri
ocazional ori permanent.
Problematica consumatorilor de drog se află în atenţia tuturor actorilor
sociali, în contextul unei infracţionalităţi crescute asociate consumului sau
traficului de drog, complexitatea fenomenului dependenţei de drog şi a
infracţionalităţii asociate presupunând o abordare multidisciplinară şi identificarea
unor proceduri comune de lucru pentru toate instituţiile implicate în procesul de
prevenire şi sancţionare a persoanelor care au săvârşit infracţiuni dependente de
drog.
Plecând de la premisa că un consumator de drog este o persoană care a
săvârşit o infracţiune, dar şi o persoană care are o problemă medicală, având
nevoie de tratament, spre deosebire de abordarea tradiţională în care se pune accent
pe sancţionarea persoanei, în prezent se tinde către menţinerea în libertate a
persoanelor dependente de drog şi includerea lor într-un program de tratament.
Abordările mai noi ale comportamentului infracţional au subliniat
caracterul introducerii unor reforme umaniste; trecerea de la ideologia punitivă la
ideologia reabilitării. În acest mod, în amplul proces al corecţiei infracţionale şi-au
făcut apariţia o serie de metode împrumutate şi adaptate din psihologie, sociologie,
psihologie socială, în general din ştiinţele sociale şi comportamentale.
Cap. I DROGURILE – AMENINŢARE LA ADRESA ORDINII
PUBLICE
Una din temele dominante ale vieţii politice şi ale dezbaterii publice, nu
numai din România, ci şi în întreaga lume o constituie problematica drogurilor, în
dificila încercare de aflare a unor răspunsuri la multiplele şi complexele probleme
legate de existenţa umană.
5
Realitatea a demonstrat că, prin eforturile organelor specializate flagelul
stupefiantelor poate fi cunoscut, şi în bună măsură, combătut şi reprimat, dar în
nici un caz diminuat semnificativ şi cu atât mai puţin eradicat. De asemenea,
problema drogurilor nu poate fi soluţionată într-o singură zi, sau într-un interval de
timp anume stabilit, dar prin participarea activă a organizaţiilor şi instituţiilor
specializate, fiecare în parte, dar şi împreună, ea poate fi în cele din urmă redusă.
Pe lângă aspectele implicaţiilor acestui flagel asupra sănătăţii populaţiei şi
efectelor deosebit de nocive în plan social, a costurilor imense alocate în întreaga
lume pentru ţinerea sub control a acestuia, sunt şi cele legate de câştigurile imense
ale traficanţilor care sunt transferate în acţiuni de susţinere a terorismului mondial
şi de destabilizare socială şi politică.
Aceste considerente precum şi o analiză pertinentă a evoluţiei fenomenului
drogurilor în lume, în ultimii ani, dau o imagine asupra caracterului complex şi
dinamic al acestuia. Trebuie subliniat aici în primul rând caracterul global al
traficului şi consumului ilegal de droguri. Numai o analiză exhaustivă, pornind de
la nivelul întregii lumi, poate oferi o imagine suficient de clară asupra dezvoltării şi
întinderii fenomenului, precum şi motivaţia cauzelor interne de evoluţie a acestuia.
Tratarea globală solicită, totodată, măsuri adecvate prin instaurarea unui sistem
integrat de monitorizare, control şi reprimare, de cooperare strânsă între toate
statele lumii.
Comisia de la Shanghai reprezintă una dintre primele iniţiative cu adevărat
internaţionale care vizează atacarea unei probleme mondiale. Simplul fapt de a
trebui să se justifice a incitat numeroase guverne să amorseze o serie de reforme
înainte de reunirea Comisiei. Totuşi, declaraţia Comisiei de la Shanghai nu este
decât un document care nu constrânge, negociat de către reprezentanţi care nu
aveau puterea de a se angaja în numele statelor lor. Pentru a pune la punct un
corpus de texte legislative internaţionale destinate să lupte împotriva problemei
mondiale a drogurilor, au fost necesare zeci de acorduri şi declaraţii timp de
aproape o sută de ani.
Actorii, reglementările şi substanţele avute în vedere s-au schimbat cu
timpul. Primele eforturi care vizau să pună capăt comerţului cu opiu au atras o
coaliţie inedită de partizani (grupări religioase conservatoare, izolaţionişti chinezi
şi detractori de stânga ai capitalismului mondial, îndeosebi). După Primul Război
Mondial, cauza a fost apărată de către Societatea Naţiunilor, care a adoptat
convenţiile din 19251, 1931 şi 1936
2. Eforturile sale au fost totuşi îngreunate de
faptul că anumite mari puteri nu erau membre. După al Doilea Război Mondial,
1 Convenţia şi Protocolul cu privire la Opiu, încheiate la Geneva la data de 19 februarie 1925, cu ocazia Celei de-a doua Conferinţei asupra
Opiului, promulgate de România prin Decretul nr.1578 din 5 iunie 1928; 2 Convenţia pentru reprimarea traficului ilicit de droguri, semnată la Geneva la data de 26 iunie 1936, şi ratificată de România prin Decretul-lege
nr.169 din 27 mai 1938;
6
Organizaţia Naţiunilor Unite a preluat drapelul, cu adoptarea Protocoalelor asupra
opiului din 1946, 1948 şi 1953, şi, în 1961, cu adoptarea unei Convenţii3 care a
modificat, în mod definitiv, maniera în care comunitatea internaţională trata
substanţele plasate sub control.
Drogurile au evoluat la fel de repede ca şi sistemul internaţional. Moda
opiului a trecut în numeroase regiuni ale lumii, eclipsat de derivatele sale mai
moderne, morfina şi apoi heroina. Cocaina şi-a făcut de asemenea apariţia în
geopolitica mondială – puţine persoane îşi mai amintesc epoca în care Java a
depăşit America de Sud în rândul producătorilor de frunze de coca. Ţinând cont de
situaţia din Africa, canabisul a fost adăugat pe lista substanţelor plasate sub control
internaţional în 1925. Drogurile sintetice nu erau prevăzute de către Convenţia din
1961. Aceste substanţe au proliferat în cursul celor zece ani care au urmat adoptării
Convenţiei din 1961, ceea ce a dus, peste zece ani, la adoptarea unei a doua
convenţii: Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971. În fine, Convenţia
Naţiunilor Unite contra traficului ilicit de stupefiante şi de substanţe psihotrope
din 1988 a adunat laolaltă şi a raţionalizate un anumit număr de acorduri şi de
declaraţii într-un sistem coerent de măsuri de control internaţional4.
Astăzi, aceste Convenţii întrunesc o adeziune aproape universală – peste 180
de ţări sunt parte la ele. Că diferite popoare ajung la un acord reprezintă deja o
victorie, dar această comunitate de concepţie este cu atât mai remarcabilă atunci
când ea se referă la un subiect atât de controversat.
Desigur, sistemul internaţional de control al drogurilor are slăbiciunile sale.
El rămâne o operă în curs de edificare, adaptată în mod constant pentru a ţine cont
de evoluţia situaţiei mondiale şi produce, din nefericire, anumite efecte nedorite,
cel mai important fiind crearea unei pieţe negre lucrative şi violente.
În al doilea rând, accentul pus pe reprimarea a avut poate drept consecinţă
deturnarea de resurse consacrate iniţial măsurilor de sănătate către ceea ce, în
definitiv, este o problemă de sănătate publică.
În al treilea rând, măsurile de detecţie şi de reprimare adoptate într-o regiune
geografică au avut adesea drept consecinţă deturnarea problemei către alte regiuni.
În al patrulea rând, presiunile exercitate asupra pieţei cu privire la o anumită
substanţă au încurajat, la ocazie, prin inadvertenţă, utilizarea unui alt drog.
În fine, în numeroase cazuri, utilizarea sistemului de justiţie penală
împotriva consumatorilor de droguri, adesea proveniţi din grupuri marginale, i-a
marginalizat şi mai mult, reducând astfel posibilităţile de a le oferi un tratament
celor care aveau cea mai multă nevoie.
3 Convenţia Unică asupra substanţelor narcotice, încheiată la New York, la 30 martie 1961, amendată prin Protocolul de la Geneva din 25 martie
1972, la care România a aderat prin Decretul nr.626/1973, publicat în Monitorul Oficial, Patea I, nr.213/1973; 4 România a aderat la Convenţiile Naţiunilor Unite din 1971 şi 1988 prin Legea 118/1992, publicată în Monitorul Oficial nr. 341 /30 decembrie
1992
7
Problema drogurilor are un impact negativ asupra funcţionării societăţii în
general. Aceasta poate pune obstacole în calea programelor de dezvoltare şi poate
compromite eforturile de instaurare a păcii şi de reconstrucţie în ţările destabilizate
de războiul civil. Nivelul de trai scăzut şi problemele unei guvernări fragile
constituie un teren favorabil pentru producerea, traficul şi consumul abuziv de
droguri. Aceste aspecte diverse impun adoptarea unei abordări globale. Prea mult
timp limitate la programe speciale gestionate de organisme specializate, priorităţile
în materie de control al drogurilor îşi găsesc acum locul în centrul preocupărilor
socio-economice.
Criminalitatea, este un fenomen complex generat de mai mulţi factori, iar
stăvilirea sa implică strategii politice, economice, sociale, juridice, psihologice şi
educative.
Infracţionalitatea asociată îndeosebi traficului dar şi consumului de
stupefiante este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea
la ora actuală, de aceea problema drogurilor este o problemă nu doar de ordin
naţional ci şi internaţional, reprezentând subiectul unor ample dezbateri atât în
cadrul reuniunilor O.N.U cât şi la nivelul Uniunii Europene.
Consumul de droguri, indiferent că este vorba de droguri uşoare sau de risc,
are printre altele, ca efect potenţarea agresivităţii umane – datorită percepţiei
eronate a realităţii, reducerea sensibilităţii la durere – ceea ce generează manifestări
agresive, violenţă şi chiar infracţionalitate. Este cunoscut faptul că, de mult timp au
fost sesizate crime, jafuri, furturi sau alte infracţiuni săvârşite sub imperiul
consumului cronic de alcool sau drog.
Adolescenţii şi tinerii care consumă droguri sunt potenţiali delincvenţi,
deoarece dependenţa şi duritatea sindromului de abstinenţă (sevrajul) îi determină
să apeleze la orice căi pentru a obţine banii necesari procurării drogului. Primul pas
(după vinderea obiectelor personale, furtul banilor şi a obiectelor de valoare din
casă) este angrenarea în micul trafic stradal şi furturile din buzunare, după care
urmează furturile din maşini, tâlhăriile şi infracţiunile comise cu violenţă.
Cap. II CADRUL JURIDICO-INSTITUTIONAL DE PREVENIRE SI
COMBATERE A TRAFICULUI SI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI
Acest capitol face o interesantă trecere în revistă a instrumentelor şi
instituţiilor cu vocaţie internaţională (convenţii, acorduri şi tratate internaţionale
încheiate sub egida ONU, organisme cu vocaţie mondială create de ONU ca
instrumente de luptă antidrog), instrumentelor şi instituţiilor europene cu atribuţii
în domeniul antidrog (organisme europene cu preocupări în combaterea
criminalităţii internaţionale, înţelegeri în domeniul cooperării internaţionale),
8
organizaţiile cu vocaţie regională implicate în lupta împotriva criminalităţii privind
drogurile şi instituţiile din România cu atribuţii în domeniul combaterii traficului şi
consumului ilicit de droguri.
Cap. III CADRUL JURIDIC INTERNAŢIONAL ŞI EUROPEAN CE
REGLEMENTEAZĂ ALTERANTIVA LA PEDEAPSA CU ÎNCHISOAREA
PENTRU INFRACTORII CONSUMATORI DE DROGURI
Din punct de vedere al istoricului alternativelor la pedeapsa cu închisoarea
pentru consumatorii de droguri infractori, subliniem faptul că tratamentul pentru
consumul de droguri aplicat consumatorilor problematici de droguri în cadrul
regimurilor de sancţionare penală a fost introdus progresiv, în ultimele decenii, în
majoritatea societăţilor moderne, conform mai multor paradigme umaniste din
legislaţie şi din sistemul justiţiei penale precum şi cu multe din modelele
psihosociale şi medicale de tratament al adicţiilor.
Astfel, în legislaţia naţională a diferitelor state membre ale Uniunii Europene
au apărut o serie de alternative la urmărirea penală şi pedeapsa cu închisoarea cu o
componentă de tratament. Ele sunt, de obicei, date ca opţiune pentru autorităţile
judecătoreşti, dar ocazional legea o poate stipula ca obligatorie în cazul primei
infracţiuni; în multe state, oferta de alternative de tratament nefiind limitată doar la
o persoană acuzată de o infracţiune la legislaţia pe droguri (consum, posesie,
trafic). Infracţiunile privind „luarea în posesie”, comise pentru a alimenta un obicei
legat de droguri, sunt printre principalele abateri indirect legate de droguri comise
de consumatori şi, de fapt, putem constata că o majoritate clară de opţiuni
disponibile pentru consumatorii problematici de droguri din UE pot fi invocate
chiar pentru o infracţiune care nu vizează drogurile. Acest fapt denotă o voinţă
legislativă de a evita pedeapsa cu închisoarea pentru infractorii dependenţi de
droguri, mărind posibilitatea tratării cu succes şi limitând şansele recidivării.
Ultimul punct al acestui capitol prezintă, comparativ, reglementările juridice
în materie de drept penal, privind alternativele la pedeapsa cu închisoarea în cadrul
diferitelor state din Europa, comparaţie foarte bine documentată prin expunerea
măsurilor respective, organul care le dispune, actul normativ ce le reglementează şi
condiţiile de aplicare pentru fiecare stat în parte.
Cap. IV COSTURILE ECONOMICO-SOCIALE ALE TRAFICULUI
ŞI CONSUMULUI DE DROGURI
Traficul şi consumul de droguri constituie un pericol grav la adresa
umanităţii, cu repercusiuni dramatice în plan economic şi social. Aproape zilnic
9
luăm cunoştinţă, din diferite surse de informare, despre faptul că sume
considerabile sunt deturnate spre scopuri antisociale, traficanţii şi grupurile de
criminalitate organizată sfidând legile şi autorităţile. Pe de altă parte, milioane de
oameni se adaugă anual celor căzuţi deja pradă „morţii albe”, un procent alarmant
intrând în tristul cortegiu al celor iremediabil pierduţi pentru societate.
Amploarea mondială a fenomenului depăşeşte sfera preocupărilor medicale
şi pe cele ale forţelor de ordine şi constituie o ameninţare la adresa ordinii
economice şi sociale ale lumii, depăşind frontierele naţionale ale statelor.
Producţia, traficul şi consumul ilegal de droguri au o largă paletă de efecte
social-economice şi politice şi presupun o întreagă serie de costuri atât la nivelul
societăţii cât şi la nivel individual.
Costurile tangibile ale criminalităţii au fost clasificate de către diverşi autori
în mai multe categorii:
1. costuri suportate de victime (costuri directe: îngrijire medicală, pierderi
financiare, paguba proprietăţii, pierderea veniturilor, etc.)
2. costuri ale riscului omuciderii (probabilitatea ca anumite agresiuni să
conducă la pierderea vieţii umane şi asocierea vieţii individuale cu
valoarea actuală a economiilor în timpul întregii vieţi, estimată între 6 şi
10 milioane de dolari5);
3. costurile îngrijirii medicale acordate victimelor (pentru consiliere
psihologică şi alte servicii de sănătate asociate6)
4. costurile asociate procedurilor din justiţie (protecţia asigurată de poliţie
martorilor sau victimelor, costurile judiciare, costurile sistemului de
corecţie şi reabilitare);
5. costurile induse de activitatea criminală (scăderea productivităţii
economice în zonele cu criminalitate crescută, reducerea turismului în
zonele cu risc, etc.).
Costurile intangibile ale criminalităţii se referă la aspecte cum ar fi durerea,
suferinţa, calculate pe categorii de criminalitate, în funcţie de tratamentul medical
primit de victimă7 şi corectarea sau reducerea riscurilor de omucidere (asociate cu
probabilitatea apariţiei omuciderii pentru fiecare tip de criminalitate înmulţit cu
valoarea statistică a vieţii umane, adică 6,7 milioane dolari, după cum susţin unii
autori cum ar fi Viscusi şi Aldy8).
5 John Roman, - Cost Benefit Analysis for Crime Prevention: Opportunity Costs, Routin Savings and Crime Externalities, Crime Prevention
Studies, vol 14, pp. 53-92 6 Cohen, M. A., and Miller, T. R. (1998). The cost of mental health care for victims of crime. J. Interpers. Violence 13: 93-110.
7 Miller, T. R., Cohen, M. A., and Wiersema, B. (1996). Victim costs and consequences: a new look. National Institute of Justice Research
Report, Washington, D.C. 8 W. Kip Viscusi & Joseph E. Aldy, 2003. "The Value of a Statistical Life: A Critical Review of Market Estimates throughout the World," NBER
Working Papers 9487, National Bureau of Economic Research, Inc.
10
Designul politicilor publice de prevenire a criminalităţii trebuie să fie
proiectat în funcţie de caracteristicile tipurilor specifice de criminalitate şi de
contextul în care acestea se manifestă. Analiza cost-beneficiu joacă rolul unui
instrument economic pentru evaluarea politicilor sociale la nivel macrosocial, însă
aplicarea acesteia în politicile publice de prevenire a criminalităţii, la începuturile
utilizării ei în acest domeniu, s-a realizat la nivel de micro-proiect. Spre deosebire
de multe alte intervenţii de politici publice care utilizează analiza cost-beneficiu,
programele de prevenire a criminalităţii au un impact atât macrosocial cat şi
microsocial ce trebuie evaluat.
Analiza cost beneficiu presupune o evaluare a fondurilor cheltuite în raport
cu beneficiile obţinute de către societate în cadrul unor proiecte, pentru a stabili
dacă acestea sunt rentabile sau nu. Aceste proiecte pot fi baraje sau autostrăzi,
programe de formare, sisteme de sănătate, etc.
Ideea acestui tip de contabilitate economică a fost concepută de către Jules
Dupuit,9 un inginer francez, al cărui articol scris în anul 1844, pe această temă, este
încă o lectură valoroasă.10
Ulterior, economistul britanic Alfred Marshall11
a
formulat câteva concepte formale12
ce au stat la baza analizei cost-beneficiu, însă
dezvoltarea practică a acestui concept este urmare a elanului furnizat de Actul
Federal de Navigaţie din 1936 din SUA. Acest act solicita Corpului inginerilor
americani să elaboreze proiecte pentru amenajarea cursurilor de apă navigabile cu
condiţia ca beneficiile totale ale proiectului să depăşească costurile proiectului
oricare ar fi ele. În aceste condiţii, corpul inginerilor a elaborat metode sistematice
de măsurare a costurilor şi beneficiilor, fără a beneficia însă de asistenţă din partea
economiştilor. Abia douăzeci de ani mai târziu, prin anii 1950, economiştii au
încercat să furnizeze un ansamblu riguros şi logic de metode de măsurare a
beneficiilor şi costurilor unui proiect pentru a decide dacă acesta merită sau nu să
fie transpus în practică.
Câteva chestiuni tehnice privind analiza cost-beneficiu nu au fost complet
rezolvate nici astăzi dar problemele fundamentale au fost bine stabilite.
De-a lungul timpului şi, mai ales în zilele noastre, analiza cost-beneficiu a
cunoscut şi alte utilizări cum ar fi de exemplu în cadrul procesului decizional, în
administraţia publică, în evaluarea politicilor sociale şi în special a politicilor
publice privind siguranţa cetăţenilor. Analiza cost-beneficiu, aplicată siguranţei
publice sau prevenirii criminalităţii, este un domeniu relativ nou şi a fost destul de
rar utilizată, chiar şi la nivel internaţional13
, cu toate că se cunosc costurile ridicate
9 http://en.wikipedia.org/wiki/Jules_Dupuit
10 Dupuit, Arsène Jules Étienne Juvénal (1844): De la mesure de l’utilité des travaux publics, Annales des ponts et chaussées, Second series, 8.
11 http://en.wikipedia.org/wiki/Alfred_Marshall
12 Marshall, Alfred (1920). Principles of Economics (Revised Edition ed.). London: Macmillan; reprinted by Prometheus Books.
ISBN 1573921408. 13
Preocupări în acest sens s-au manifestat în SUA, Marea Britanie şi Irlanda
11
ale criminalităţii asupra societăţii (spre exemplu, costurile criminalităţii la nivelul
comunităţilor din Australia sunt de aproximativ 18 milioane de dolari pe an,14
echivalentul a 4% din produsul intern brut).
Este recunoscut faptul că nu toate politicile publice sau programele
guvernamentale, din punct de vedere al costurilor, sunt în mod necesar eficiente în
rezolvarea pe termen lung a problemelor sociale, cum ar fi criminalitatea. Există o
zonă a incertitudinii atunci când iniţiatorii de politici publice sunt obligaţi să ia
decizii privind alternativele propuse spre implementare.15
Tipul de întrebări care
circumscriu această zonă, se referă la utilizarea eficientă a fondurilor disponibile şi
la modalităţile cele mai eficace de acţiune. S-ar putea ca, pentru prevenirea
criminalităţii, un euro cheltuit în plus, în cadrul programelor de dezvoltare socială
care finanţează dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor în primi ani de viaţă, să
aducă un beneficiu net mult mai mare decât acelaşi euro cheltuit pentru construirea
unei celule în plus în sistemul penitenciar. Din moment ce criminalitatea impune
costuri considerabile asupra societăţii,16
- în termeni de costuri financiare,
emoţionale sau oportunităţi ratate - identificarea, analiza şi evaluarea programelor
care s-au dovedit eficace, reprezintă o strategie de succes pentru proiectarea în
viitor a noului ciclu de politici publice în domeniul siguranţei cetăţenilor.
Trebuie, totodată, menţionat faptul că aplicarea metodei analizei cost-
beneficiu în cadrul programelor de prevenire a criminalităţii are unele limitări,
datorită următorilor factori: lipsa uniformităţii surselor de date, date lipsă, studii
fragmentate sau inconsistente, dificultăţi privind cuantificarea numărului actual de
fapte infracţionale (cifra neagră a criminalităţii), estimările exclud valoarea
suferinţei psihice, valoarea proprietăţii pierdute - costul real sau transferul unei
taxe. Cu toate acestea, analiza cost-beneficiu rămâne un instrument real de lucru
pentru evaluarea beneficiilor unui program, indiferent de domeniul lui de aplicare.
Studiile privind costurile tratamentului dependenţei de droguri în comparaţie
cu pedeapsa cu închisoarea sau dependenţa de droguri netratată prezintă un
beneficiu social clar prin tratamentul dependenţei de droguri. Unele studii
sugerează că pentru fiecare dolar investit în tratamentul de calitate al dependenţei
de droguri, societăţile pot economisi între 4-7 $ în criminalitatea asociată
drogurilor şi costurile justiţiei penale.17
Scopul tratamentului pentru infractorii consumatori dependenţi de droguri
este dublu: returnarea către societate a unui individ productiv, liber de adicţii şi
14
John Chishlom, Cost Analysis and Crime Prevention, in Trends and Issues in Crime and Criminal Justice, No. 147, February 2000, pag. 1,
Australian Institute of Criminology 15
Mireille Rădoi, Evaluarea politicilor publice, editura Tritonic, Bucureşti, 2005; 16
The Application of Economic Analysis to Criminal Justice Interventions: A Review of the Literature Criminal Justice Policy Review June 2005
16: 141-163, 17
The Application of Economic Analysis to Criminal Justice Interventions: A Review of the Literature Criminal Justice Policy Review June 2005
16: 141-163,
12
reducerea costurilor criminalităţii asociate drogurilor. Rapoartele NIETS (The
National Treatment Improvment Evaluation Study) din cadrul Centrului pentru
Tratamentul Abuzului de Substanţe (CSAT) au arătat că costurile medii ale
tratamentului au fost de 2.941$ între 1993 şi 1995.18
Beneficiile medii ale
tratamentului pentru societate au fost de 9.177$ per client, ceea ce înseamnă o
medie de trei la unu: fiecare dolar cheltuit în cadrul tratamentului a produs o
economie de trei dolari la nivelul societăţii. Aceste economii sunt rezultatul
reducerii costurilor aferente criminalităţii, inclusiv a celor judiciare, reducerea
costurilor medicale toate aceste costuri fiind suportate de către societate. Studiile
făcute cu privire la deţinuţii ce au urmat în întregime programul rezidenţial de
tratament al adicţiilor au arătat că doar 3,3% dintre cei eliberaţi au fost rearestaţi în
primele şase luni de la punerea în libertate, comparativ cu 12,1% dintre cei care nu
au beneficiat de programul rezidenţial de tratament. În mod similar, dintre cei ce au
beneficiat de tratament doar 20.5% au consumat din nou droguri în primele şase
luni după punerea în libertate în timp ce în cealaltă categorie (deţinuţii ce nu au
beneficiat de tratament) procentul a fost de 36,7%.19
Furnizorii de programe pentru tratamentul adicţiilor au nevoie să cunoască
costul serviciilor pe care ei le furnizează. Indiferent dacă e vorba de fonduri
publice sau private acestea au început să fie legate cu costurile şi rezultatele
aşteptate, iar furnizorii utilizează bilanţuri contabile pentru îmbunătăţirea eficienţei
organizaţionale. Unul dintre pericolele promovării studiilor privind costul
programelor de tratament este acela că majoritatea conducătorilor de programe nu
sunt pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru a îmbunătăţi performanţele
acestora şi există puţine informaţii disponibile şi accesibile pentru ale oferi
acestora asistenţă. Mai mult, nu toate metodele de evaluare a costurilor sunt
concludente iar cei care efectuează estimări lipsite de comparaţie au dificultăţi de a
le utiliza pentru elaborarea de politici sau în scopul planificării.20
Întrucât traficul şi consumul ilicit de droguri au consecinţe nefaste, în plan
economic şi social, asupra indivizilor cât şi a societăţii în general, în ultima parte a
acestui capitol este expusă o metodă foarte interesantă de analiză a costului
programelor de tratament al abuzului de droguri, metodă subliniată prin
prezentarea unor studii practice de caz, atât la nivel internaţional cât şi naţional.
Cap. V PEDEPSELE – ROL ŞI EVOLUŢIE PENALĂ
18
Substance Abuse and Mental Health Services Administration, Center for Substance Abuse Treatment, national Evaluation Data Services, The
Cost and Benefits of Substance Abuse Treatment: Findings From the National Treatment Improvment Evaluation Study. August 1999; 19
Federal Bureau of Prisons, TRIAD Drug Treatment Evaluation Six-Month Report: Executive Sumary, Washington, DC: U.S. Department of
justice, February 1998, 20
French et al, 1997, The drug abuse treatment cost analysis program,
13
În cadrul acestui capitol, după o scurtă prezentare a definiţiilor, funcţiilor,
caracteristicilor şi clasificării pedepselor, face o abordare multidisciplinară a
acestora. Astfel, sunt prezentate justiţia restaurativă - concept şi abordare în cadrul
documentelor internaţionale – şi tratamentul deţinuţilor în sistemele penitenciare
moderne şi progresive, fiind expuse principalele sisteme penitenciare (regimuri de
detenţie) utilizate în diverse state şi regimul executării pedepselor privative de
libertate în România.
Alternativele la pedeapsa închisorii, ca soluţie de reabilitare a infractorilor în
societăţile moderne, sunt abordate prin prisma întrebării dacă pedeapsa cu
închisoarea constituie un mijloc de reeducare şi prezintă evoluţia contemporană a
pedepsei, de la sancţiune la tratament.
Ultima parte a acestui capitol face o trecere în revistă a abuzului de droguri
şi recomandările, la nivel internaţional privind politica penală a statelor în materie
de droguri, evidenţiind dificultăţile acesteia pe linia combateri eficiente a acestui
fenomen şi necesitatea întăririi cooperării judiciare internaţionale împotriva
traficului ilicit de droguri. De asemenea, sunt prezentate particularităţile politicilor
penale în materie de droguri şi modalităţile de utilizare eficientă a acestor politici
în domeniul luptei antidrog.
Cap. VI TRATAMENTUL CVASI-COERCITIV CA ALTERNATIVĂ LA
PEDEAPSA ÎNCHISORII
Peste 200 milioane de persoane, în lume, consumă droguri ilicite, din care 25
de milioane sunt dependenţi de acestea,21
constituind o problemă de sănătate
publică, dezvoltare socio-economică şi de securitate, atât pentru ţările
industrializate cât şi pentru cele în curs de dezvoltare. Rolul important al
tratamentului şi prevenţiei dependenţei de droguri, ca parte a reducerii ofertei de
droguri şi a sănătăţii publice a fost, în repetate rânduri, subliniat în acordurile şi
alte documente internaţionale. Importanţa menţinerii balanţei între aplicarea legii şi
reducerea cererii/abordarea din punct de vedere al sănătăţii publice, a fost
subliniată de către Declaraţia Politică a UNGASS din 1988 şi Declaraţia Ghidului
de Principii a Reducerii Cererii de Droguri, aducând în prim plan o abordare clară
a politicii în domeniul drogurilor. Mai mult, în ultimele decenii au fost făcuţi paşi
importanţi în înţelegerea fenomenului dependenţei de droguri şi abordarea
prevenirii şi tratamentului acesteia.
Dependenţa de droguri este considerată o dereglare multifactorială a
sănătăţii, care adesea urmează cursul unei maladii recidivante şi remisive. Din
21
UNODC, World Drug Report 2010 , pag 123, United Nations Publication, Sales No. E.10.XI.13.
14
păcate, în unele societăţi dependenţa de droguri nu este recunoscută ca o problemă
de sănătate şi multe persoane afectate de aceasta sunt stigmatizate şi nu au acces la
tratament şi reabilitare. În ultimii ani modelul bio-psiho-social a recunoscut
dependenţa de droguri ca fiind o problemă cu multe faţete şi care necesită expertiza
mai multor discipline, fiind necesară o abordare multidisciplinară prin prisma
ştiinţelor medicale, atât cercetării şi preveniri cât şi tratamentului acesteia.
Încercările de a trata şi preveni consumul de droguri prin intermediul
sancţiunilor penale pentru consumatorii de droguri a eşuat pentru că nu au luat în
considerare modificările neurologice induse asupra creierului de către dependenţa
de droguri. Tratamentul dependenţei de droguri trebuie furnizat ca o abordare
calificată, sistematică, bazată pe cuceririle ştiinţifice cum ar fi cele dezvoltate
pentru tratarea altor maladii cronice, considerate incurabile cu câteva decenii în
urmă. Multe dintre aceste maladii pot fi acum prevenite şi tratate datorită bunelor
practici în domeniul intervenţiilor clinice, a strategiilor terapeutice riguroase şi a
cercetărilor ştiinţifice cumulative.
Dependenţa de droguri şi consumul ilicit sunt asociate cu probleme de
sănătate, sărăcia, violenţa, comportamentul delictual şi excluziunea socială, costul
total al său, la nivelul societăţii fiind dificil de estimat.
Consumul de droguri şi în special cele injectabile este strâns legat de SIDA
şi hepatitele B şi C, transmise prin folosirea în comun a acelor de seringă. Şi
consumatorii de droguri neinjectabile pot fi, la rândul lor, transmiţători de SIDA
datorită creşterii obiceiurilor sexuale de mare risc. Datele privind mărimea
populaţiei ce consumă droguri injectabile în 130 de ţări arată că, la nivel mondial,
există aproximativ 10 milioane de consumatori,22
peste 10% din infecţiile globale
cu HIV/SIDA se datorează folosirii în comun a seringilor pentru injectarea de
droguri, iar dacă excludem Sub Sahara africană, peste 30% din infecţiile globale cu
HIV sunt datorate injectării de droguri în condiţii nesigure. Împărtăşirea seringilor
şi acelor contaminate este o cale majoră de transmitere a HIV în multe regiuni,
inclusiv Estul Europei, Asia Centrală, Asia de Sud şi Sud-est precum şi în unele
ţări din America Latină.
Dependenţa de droguri este o maladie ce poate fi prevenită şi tratată,
prevenţia efectivă şi tratamentul fiind disponibile. Cele mai bune rezultate se obţin
atunci când se utilizează o abordare clară, multidisciplinară care să includă
intervenţii farmacologice şi psihosociale diversificate, menite să răspundă
diferitelor nevoi ale pacientului. Chiar dacă luăm în calcul toate cerinţele pentru
furnizarea tratamentului de bază, costul său este mult mai redus decât costurile
indirecte cauzate de dependenţa netratată: închisoare, şomaj, costurile pentru
22
idem
15
aplicarea legii, consecinţele medicale, etc. Studiile de cercetare indică că
cheltuielile cu tratamentul generează economii în termeni de reducere a numărului
de victime ale infracţiunilor precum şi reducerea cheltuielilor din cadrul sistemului
de justiţie. Economiile pleacă de la un procent de 3:1 şi pot ajunge, dacă includem
costurile asociate infracţiunii, asistenţei medicale şi productivităţii sociale până la
13:1.23
Aceste economii pot îmbunătăţi situaţiile dezavantajoase, oferind
oportunităţi pentru educaţie, locuri de muncă remedierea instrumentelor sociale ce
au fost subminate şi creşterea posibilităţilor familiilor de a-şi reface economiile,
facilitând astfel dezvoltarea socială şi economică. Indivizii implicaţi în sistemul de
justiţie penală prezintă şi un risc ridicat din punct de vedere al consecinţelor
medicale şi sociale ale dependenţei de droguri. Obiceiul de a consuma droguri în
închisoare implică mai multe modele nocive, menite să ducă la creşterea riscului de
contaminare cu maladii infecţioase ca HIV sau hepatite, de aceea potenţialul nociv
al închisorii nu trebuie subestimat.
Politicile WHO/UNODC/UNAIDS pentru reducerea transmiterii HIV prin
intermediul tratamentului dependenţei de droguri recomandă ca acest tip de
tratament să fie inclus în programele de prevenire a HIV/SIDA pentru ca
consumatorii de droguri injectabile să dobândească capacitatea de a reduce
consumul de droguri în general, frecvenţa injectării şi nivelul riscurilor
comportamentale asociate. Cercetările au arătat, de asemenea, că tratamentul în
închisoare sau ca măsură alternativă la închisoare reduce recăderea şi recidiva.
Creşterea continuă a numărului cazurilor de infracţiuni deduse spre judecată
şi a numărului populaţiei din închisori cu consecinţe directe asupra sistemului de
justiţie şi penitenciarelor datorită supraaglomerării respectiv suprapopulării, dar şi
la nivelul societăţii prin creşterea costurilor sociale aferente actului de justiţie şi
detenţiei au determinat practicienii să solicite tot mai des instanţelor de judecată
măsuri alternative şi maleabilizarea procedurilor sistemului de administrare a
justiţiei. Ca o consecinţă a creşterii numărului mare de crime şi a costurilor
considerabile pe care le implică procedurile de judecată, a devenit evident faptul că
metodele tradiţionale de manifestare a actului de justiţie nu conduc la rezultate
productive societal. Prin urmare, primul pas a fost făcut în sensul necesităţii de
înnoire a procedurilor judiciare specifice prin adoptarea unor modalităţi noi de
manifestare a actului de justiţie.
Pentru a evita condamnarea unui delincvent toxicoman şi detenţia sa, sunt
disponibile diferite măsuri, începând cu posibilitatea alegerii unui tratament sub
control,24
sau în închisoare (pedeapsa cu închisoarea şi obligarea la tratament) până
23
United Nations – Office on Drugs and Crime&World Health Organization, Principles of Drug Dependence Treatment, Discussion Paper,
Vienna, March 2008, p.2 24
A se vedea în acest sens prevederile art. 191
respectiv 192 din Legea nr. 522/2004 de completare şi modificare a legii nr 143/2000 privind
prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri,
16
la tratamentul obligatoriu (internarea medicală) care constituie forma de tratament
cea mai controversată. Obligarea la tratament poate fi pronunţată în toate stadiile
procedurii penale: înaintea începerii procesului penal, după proces (de exemplu ca
măsură de substituire a pedepsei cu închisoarea, în cazul unei pedepse suspendată
sub supraveghere) în timpul detenţiei sau ca şi criteriu pentru liberarea
condiţionată. Există mai multe sisteme naţionale de tratament concepute fiecare în
funcţie de condiţiile locale, sisteme ce ilustrează diversitatea abordărilor posibile.
Programele de tratament trebuiesc studiate atent de către autorităţi iar
obiectivele lor să fie clar definite. De exemplu, ele sunt , în general, destinate să:
- permită persoanelor în cauză să adopte şi să ducă, pe termen
lung, un stil de viaţă fără consum de droguri,
- reducă cererea de droguri ilicite,
- lupte împotriva criminalităţii
- să-i ajute pe toxicomani să-şi îmbunătăţească sănătatea şi să-şi
crească şansele de reinserţie socială.
Acestea trebuiesc luate în cont încă din momentul demarării mecanismului
de evaluare în scopul determinării dacă obiectivele sunt efectiv atinse. Autorităţile
trebuie să ţină, pe cât posibil, cont de diferiţii factori contradictorii, cum ar fi
necesitatea garantării unei proceduri judiciare pentru a proteja drepturile civile,
nevoile în materie de tratament şi alte aspecte umanitare precum şi obiectivele
luptei împotriva drogurilor. Ideal ar fi ca toxicomanii ce au comis infracţiuni
asociate drogurilor să beneficieze de un program adaptat nevoilor lor specifice, pe
o perioadă suficient de lungă pentru a putea obţine rezultate pozitive.
Măsurile alternative la pedeapsa închisorii,25
adoptate în diferite regiuni ale
lumii trebuiesc studiate cu multă atenţie ţinând cont de diferenţele care există în
materie de filozofia popoarelor şi sisteme judiciare. Dificila sarcină ce-i revine
sistemului de justiţie penală şi dorinţa de a îmbunătăţi măsurile de tratament şi
reinserţie, îndeosebi a tinerilor, infractorilor primari şi a celor cu handicap, a
determinat tot mai multe ţări să caute măsuri de substituire a închisorii cum ar fi:
arestul la domiciliu, supravegherea electronică, executarea pedepsei sub
supraveghere, munca în folosul comunităţii sau alte sancţiuni non-privative de
libertate.
La ultimul punct al acestui capitol sunt prezentate programele instanţelor pe
droguri, prezentare ce debutează cu modelul american, continuă cu câteva dintre
cele mai importante modele internaţionale şi se încheie cu expunerea câtorva
modele naţionale ale unor state europene.
25
INCB „From Coercion to Cohesion” discussion papers, Vienna March, 2010
17
Cap. VII TRATAMENTUL CONSUMATORILOR DE DROGURI
INFRACTORI ÎN ROMÂNIA
Fenomenul infracţional cunoaşte, la ora actuală, o creştere fără precedent iar
prin formele noi de manifestare, prin caracterul tot mai organizat, pericolul sporit
şi internaţionalizarea evidentă, constituie o ameninţare la adresa comunităţii
umane, a instituţiilor democratice, chiar a statelor.
Structurile crimei organizate dovedesc astăzi o mare capacitate de adaptare
faţă de schimbările de condiţii şi situaţii, optând foarte rapid spre acel teritoriu al
economiei, care le oferă câştigurile cele mai mari şi posibilităţile concrete de a
penetra instituţiile sociale şi ale ordinii juridice.
Acest lucru a devenit posibil întrucât criminalitatea abordează astăzi, alături
de segmentele tradiţionale, noi domenii de mare prosperitate cum sunt producţia şi
traficul de stupefiante, spălarea banilor etc. Se poate afirma că astăzi crima
organizată a ajuns să fie principalul inamic al securităţii interne iar experţii în
domeniu au elaborat viziuni pertinente din care rezultă că situaţia se va agrava şi
mai mult.
Infracţionalitatea asociată îndeosebi traficului dar şi consumului de
stupefiante este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea
la ora actuală, iar Municipiul Bucureşti, datorită statutului său de centru politico-
administrativ şi a consecinţelor ce decurg în plan criminogen, din acest statut,
deţine ponderea, la nivel naţional, la acest capitol.
Demersurile autorităţilor române de îmbunătăţire a cadrului legislativ pentru
dezvoltarea sancţiunilor neprivative de libertate aplicate consumatorilor dependenţi
de droguri ce au săvârşit fapte penale se reflectă atât la nivelul actelor normative
adoptate cât şi prin eforturile de a aduce în plan instituţional modele de practici
pozitive utilizate cu succes în cadrul politicilor judiciare şi de tratament din alte
state.
Astfel, prin efortul susţinut al colectivului Agenţiei Naţionale Antidrog, în
scopul promovării unor programe şi măsuri eficiente aplicate cu succes în alte ţări,
a fost elaborată şi adoptată Hotărârea de Guvern nr. 860 din 28 iulie 2005, pentru
aprobarea regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 143/2000 privind
combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi
completările ulterioare. Conform prevederilor acestui act normativ programul
integrat de asistenţă a consumatorilor constă „într-un ansamblu complex de
programe terapeutice, psihologice şi sociale, complementare, simultane sau
secvenţiale, care se concretizează într-un plan individualizat de asistenţă.”
Începând cu perioada 2006-2007, eforturile Agenţiei Naţionale Antidrog, în
calitate de promotor al schimbării percepţiei societăţii româneşti faţă de
18
consumatorul de droguri - şi ale tuturor instituţiilor implicate, în conformitate cu
documentele programatice26
au fost orientate în principal spre dezvoltarea cadrului
legislativ privind tipurile de servicii de asistenţă integrată pentru consumatorii de
droguri şi implementarea acestuia.
Asigurarea accesului universal al consumatorilor de droguri la serviciile de
asistenţă medicală, psihologică şi socială a constituit unul dintre principalele
obiective ale demersurilor Agenţiei Naţionale Antidrog atât în plan legislativ cât şi
în ceea ce priveşte transpunerea dispoziţiilor legale în programele naţionale în
acest domeniu.
Astfel eforturile iniţiate în decursul anului 2006 au fost continuate în direcţia
creării unui sistem de indicatori bazat pe standarde de calitate ale sistemului de
asistenţă, spre dezvoltarea metodologiei de autorizare/acreditare a furnizorilor de
servicii, precum şi spre elaborarea standardului ocupaţional pentru specialiştii care
lucrează în domeniul adicţiilor.
Din perspectiva dezvoltării legislative în domeniul asistenţei medicale,
psihologice şi sociale acordată consumatorilor de droguri au fost elaborate şi
adoptate Standardele minime obligatorii privind managementul de caz în
domeniul asistenţei consumatorului de droguri (Decizia Preşedintelui Agenţiei
Naţionale Antidrog nr. 16 din 2 octombrie 2006) şi Metodologia de elaborare,
modificare şi implementare a planului individualizat de asistenţă a
consumatorului de droguri (Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog nr.
17 din 2 octombrie 2006). Astfel, furnizarea serviciilor de asistenţă se realizează
printr-un continuum complex de servicii integrate, într-o manieră care să determine
angajament şi motivaţie şi care să permită tranziţia uşoară între servicii sau de la
un nivel de asistenţă la altul. Aceste cerinţe sunt îndeplinite prin intermediul
managementului de caz, metodă de coordonare a tuturor serviciilor de asistenţă
medicală, psihologică şi socială, necesară pentru a înlătura fragmentarea serviciilor
sau inadecvarea acestora faţă de nevoile consumatorului. De asemenea,
componentele funcţionale, intervenţiile terapeutice, psihologice şi sociale din
cadrul unui program integrat de asistenţă în care poate fi inclus consumatorul
reprezintă planul individualizat de asistenţă. Întrucât motivele indicării unui astfel
de plan sunt diferite în funcţie de factori care depind de pacient dar şi de
caracteristicile serviciilor de asistenţă, existenţa unor reglementări în acest sens
este esenţială pentru realizarea corectă a unei balanţe între nevoile consumatorului
şi resursele disponibile. Planul de asistenţă este instrumentul de ghidare a echipei
de profesionişti, adecvat la nevoile consumatorului stabilite în primele etape ale
procesului de asistenţă şi în funcţie de resursele disponibile.
26
Strategia naţională antidrog 2005 -2012 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog, în perioada 2005-2008
19
La definirea unui plan, problemele identificate sunt prioritizate şi se
realizează un inventar al resurselor, se stabileşte scopul care este specific
programului integrat de asistenţă, se stabilesc obiective, rezultatele aşteptate şi
modalităţile de atingere ale acestora.
În sensul îmbunătăţirii condiţiilor de acordare a tratamentului, prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005 privind
regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope
a fost consacrat legislativ dreptul acordării de tratament medical şi de prescriere a
tratamentului pentru persoanele consumatoare de droguri, de către medicul
centrului de tratament pentru toxicomani.27
De asemenea, în scopul acordării de
asistenţă integrată medicală, psihologică şi socială persoanelor aflate în sistemul de
probaţiune, a fost dezvoltată, la nivel naţional, colaborarea dintre Agenţia
Naţională Antidrog şi Direcţia de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei.28
Alte demersuri ale Agenţiei Naţionale Antidrog au vizat elaborarea unui ordin
comun al acesteia cu Ministerul Sănătăţii Publice şi Ministerul Muncii, Solidarităţii
Sociale şi Familiei privind metodologia de autorizare a furnizorilor de servicii
pentru consumatorii de droguri, introducerea în clasorul privind Clasificarea
Ocupaţiilor din România (COR) a ocupaţiei de consilier în adicţii şi elaborarea
standardului ocupaţional pentru aceasta şi acreditarea de către Ministerul Muncii,
Solidarităţii Sociale şi Familiei a Centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere
antidrog ale Agenţiei ca furnizori de servicii sociale.
Asigurarea accesului universal al consumatorilor de droguri la serviciile
de asistenţă medicală, psihologică şi socială a constituit în permanenţă unul
dintre principalele obiective ale Serviciului de Asistenţă Integrată, atât în plan
legislativ, cât şi în ceea ce priveşte transpunerea dispoziţiilor legale în
practică.
Astfel, prin aprobarea în anul 2008 a Ordinul ministrului sănătăţii publice,
ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi ministrului internelor şi
reformei administrative nr. 1389/513/2008/282/2007 s-a creat un punct de referinţă
în tratamentul consumatorilor de droguri, deoarece acest ordin defineşte
standardele minime obligatorii de organizare şi funcţionare a centrelor de
furnizare de servicii pentru consumatorii de droguri, precum şi criteriile şi
metodologia de autorizare.
De asemenea, anul 2008 a fost definitoriu şi din punct de vedere al
introducerii serviciilor de harm reduction în penitenciare. Astfel, prin „Proiectul
27
Hotărârea Guvernului nr. 1.915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005
privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, Cap. VI – Utilizarea medicală a substanţelor şi
preparatelor stupefiante şi psihotrope, art. 27 28
Protocolul de colaborare nr. 1873384 din 16.11.2006
20
de prevenire a consumului şi îngrijire a consumatorilor de droguri injectabile
aflaţi în detenţie”, finanţat de UNODC, a început funcţionarea unui centru
terapeutic de substituţie cu metadonă în cadrul Penitenciarului Spital Rahova şi a
programelor de schimb de seringi pentru prevenirea HIV în rândul consumatorilor
de droguri din Penitenciarele Jilava şi Rahova. Activitatea de harm-reduction a
fost reglementată pentru prima dată pe teritoriul naţional prin H.G. nr. 860/2005
pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit, cu modificările şi
completările ulterioare, fiind prevăzută în capitolul I art. 1 lit. y.
Experienţa şi rezultatele implementării etapei pilot a Programului Naţional
de Prevenire şi Asistenţă Integrată în Adicţii au constituit un argument şi o bază de
fundamentare a propunerilor Agenţiei privind finanţarea de la bugetul de stat, în
anul 2008, a opt Programe de Interes Naţional29
ce vizau reducerea riscurilor
asociate consumului de droguri, dezvoltarea serviciilor de tip comunitate
terapeutică, dezvoltarea reţelelor comunitare de asistenţă, asigurarea tratamentului
substitutiv şi derularea unor activităţi de cercetare în domeniu, precum şi
continuarea Programului Naţional de Asistenţă prin care să se asigure atât
funcţionarea centrelor de asistenţă dezvoltate anterior cât şi crearea unor noi centre
de asistenţă integrată.
Printr-un parteneriat cu Finlanda, Agenţia Naţională Antidrog, a reuşit în
cursul anului 2010 să finalizeze comunitatea terapeutică de la Dejani şi, tot în
cadrul aceluiaşi proiect să elaboreze un ghid de bune practici pentru furnizarea de
servicii persoanelor dependente de droguri în cadrul comunităţilor terapeutice şi un
ghid de bune practici privind tratamentul consumatorilor de droguri, ghiduri ce nu
au putut fi publicate din lipsa resurselor financiare.
Concluziile a numeroase cercetări arată faptul că sancţionarea
consumatorului de droguri, pentru încălcarea actelor normative în vigoare devine,
în condiţiile unei aplicări rigide şi orientate numai către efecte juridice, o adevărată
greşeală cu consecinţe grave atât în ceea ce priveşte recuperarea individului în sine,
cât şi pentru întreaga societate.
Astfel, rolurile diferiţilor actori sociali din sistemul de justiţie penală şi al
furnizorilor de tratament se modifică şi se completează, permiţând instanţelor să
judece şi să aprecieze dintr-o perspectivă complexă, modalitatea de “recuperare
socială” a consumatorului de droguri.
Pentru a putea aprecia în mod constructiv şi eficient modalitatea de
intervenţie, sancţionare şi/sau tratament a consumatorului de droguri, pentru
asigurarea succesului în recuperarea psihică, socială şi morală a acestuia, trebuie
29
HG nr. 1101/2008, privind aprobarea Programului de interes naţional de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri - 2009-2012,
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 672 din 30/09/2008
21
luat în considerare întreg setul de factori sociali, culturali şi individuali
determinanţi precum şi problemele colaterale cum sunt bolile mentale, problemele
medicale de bază, bolile cu transmitere sexuală, lipsa unui domiciliu, deficienţele
educaţionale de bază, şomajul şi nivelul de calificare, problemele maritale şi ale
familiei, precum şi efectele pe termen lung ale abuzului fizic şi sexual din
copilărie.
Reacţiile faţă de infractorii dependenţi de substanţe sunt dezvoltate pornind
de la cadrul legislativ care este legat direct de controlul şi de modul de sancţionare
al acestora, dar în acelaşi timp trebuie să recunoaştem tot mai mult că pedepsirea
nu este suficientă şi că, punerea în aplicare a noilor strategii de intervenţie
educaţională şi de tratament astfel încât această problemă să fie gestionată eficient.
Cercetările demonstrează tot mai clar că, măsurile singulare nu au eficienţă în
cazul infracţiunilor comise pentru consumul şi sub influenţa drogurilor.
Standardele sistemului naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială
a consumatorilor de droguri oferă cadrul general pentru obţinerea echităţii şi
continuităţii ofertei de asistenţă adresată consumatorilor de droguri. Prin
intermediul acesteia sunt furnizate direcţiile necesare sprijinirii şi coordonării
serviciilor de tratament pentru consumatorii de droguri ce au săvârşit fapte penale
şi managementul fiecărui caz în parte pe întreg parcursul diferitelor servicii oferite
pe niveluri de asistenţă.
Dezvoltarea reţelei de coordonare locală, prin stabilirea unor legături
specifice cu serviciile medicale primare de specialitate, serviciile sociale şi
sistemul de justiţie, maximalizează rezultatele obţinute în tratamentul şi asistenţa
consumatorilor de droguri care au săvârşit infracţiuni, acest fapt fiind posibil prin
introducerea serviciilor de evaluare şi management de caz, la nivelul CPECA-
CAIA, cu rol de coordonare, monitorizare şi planificare a asistenţei consumatorilor
de droguri ce au săvârşit infracţiuni.
Abordările mai noi ale comportamentului infracţional au subliniat caracterul
introducerii unor reforme umaniste; trecerea de la ideologia punitivă la ideologia
reabilitării. În acest mod, în amplul proces al corecţiei infracţionale şi-au făcut
apariţia o serie de metode împrumutate şi adaptate din psihologie, sociologie,
psihologie socială, în general din ştiinţele sociale şi comportamentale.
Evoluţia societăţii, umanizarea justiţiei a determinat un transfer al
mentalităţilor în sensul că, dacă în trecut accentul era pus pe caracterul de
sancţiune al pedepsei prin izolarea din comunitate a celor care au încălcat ordinea
de drept şi numai în subsidiar pe resocializarea infractorilor, în ultima perioadă a
avut loc o reechilibrare a balanţei, resocializarea fiind la egalitate şi uneori
depăşind caracterul de sancţiune al pedepsei.
22
În ţările industrializate statutul curent al cunoaşterii publice despre
infracţionalitate şi justiţie ridică probleme serioase în ceea ce priveşte calitatea
politicii penale. Publicul îşi manifestă frecvent insatisfacţia privind politica penală
şi practica judiciară, având adesea aşteptări incompatibile şi contradictorii cu
rezultatele actului de justiţie şi, mai mult, acesta este slab informat despre
infracţionalitate şi actul de justiţie.
Desigur există multe arii ale politicilor sociale în care opinia publică are
concepţii diferite sau nu este corect informată (sistemul de sănătate publică,
sistemele de apărare naţională, etc.) dar acestea nu au acelaşi impact ca şi
problemele legate de înfăptuirea actului de justiţie. Sistemul de justiţie penală
depinde de încrederea publicului pentru a fi pe deplin eficient. Fără o încredere
deplină în corectitudinea şi eficienţa sa, probabil că acesta ar înceta să mai
funcţioneze. Aplicarea legilor necesită consimţământul public iar guvernele ignoră
crizele de lipsă de încredere în justiţie şi pericolul pe care-l pot genera. De aceea
sistemul penal de justiţie ocupă un loc unic în sectorul public iar atitudinile
publicului faţă de acest sistem necesită un răspuns special.
În finalul acestui capitol sunt relevate rezultatele cercetării calitative
efectuate în cadrul unui studiu de explorare, privind percepţia la nivelul societăţii
româneşti asupra tratamentului ca alternativă la pedeapsa închisorii.
Partea de cercetare debutează cu o scurtă analiză a atitudinii publice faţă de
pedeapsă, a factorilor şi a modului de influenţare – la nivelul societăţii – a acestei
atitudini şi continuă cu prezentarea rezultatelor studiului efectuat atât în rândul
specialiştilor din instituţiile de aplicare a legii în domeniul antidrog cât şi la nivelul
diferitelor categorii sociale (preoţi, studenţi şi chiar şi persoane aflate în detenţie)
cu privire la subiectul abordat.
La nivelul ţării noastre, în urma cercetării efectuate a rezultat că deşi se
recunoaşte de către o mare majoritate a subiecţilor investigaţi că consumul de
droguri şi criminalitatea asociată reprezintă o problemă acută, de mare actualitate,
se poate observa că, de fapt, o mică parte acceptă ca măsurile alternative la
detenţie, măsuri ce şi-au dovedit utilitatea în cadrul altor state de pe mapamond,
din ce în ce mai multe ca număr, să fie utilizate ca mijloc de reabilitare şi
reintegrare a acestei categorii de delincvenţi. Cercetarea efectuată cu privire la
percepţia membrilor societăţii asupra fenomenului drogurilor din punct de vedere
al traficului şi al consumului şi infracţionalităţii asociate, evidenţiază că acestea
reprezintă o problemă de importanţă majoră la nivelul societăţii iar soluţiile de
remediere încă nu au fost prefigurate. În acest sens, este necesară o abordare
teoretică şi practică, pe termen lung a acestei probleme ce nu trebuie să vizeze
eradicarea fenomenului (acest lucru este imposibil) ci un control al lui iar realismul
23
intervenţiei, în ceea ce priveşte consumatorii de droguri constă în a-i identifica şi a
le oferi servicii de tratament, reinserţie şi reintegrare socială.
Studiind răspunsurile oferite de subiecţi la chestionar putem desprinde
câteva rezultate relevante privind poziţia societăţii faţă de problematica
abordată:
majoritatea subiecţilor sunt de acord că consumul de droguri reprezintă o
problemă de actualitate şi un factor de risc la adresa societăţii, consumul de
droguri influenţând săvârşirea de infracţiuni;
se poate observa faptul că subiecţii apreciază că o persoană consumatoare de
droguri nu mai are control asupra propriului comportament şi trebuie
considerată în primul rând bolnav şi apoi infractor;
privitor la serviciile ce trebuiesc oferite acestei categorii de persoane
majoritatea respondenţilor au apreciat necesitatea tratamentului detox şi a
ajutorului de primă urgenţă în caz de supradoză;
în ceea ce priveşte aprecierea nivelului de cunoaştere a profesionale în
cadrul instituţiilor partenere acest aspect lasă de dorit, dovedind o slabă
comunicare interinstituţională;
se poate constata că în genere că subiecţii apreciază obligarea la tratament şi
internarea medicală ca fiind cele mai eficiente măsuri ce pot fi aplicate
pentru recuperarea consumatorilor de droguri delincvenţi;
observăm din datele rezultate că deşi consumatorul de droguri este perceput
ca un bolnav ce nu mai are control asupra propriului comportament acest
aspect nu se regăseşte şi la nivel sancţionator, mai mult de jumătate dintre
subiecţi respingând posibilitatea aplicării măsurilor alternative la detenţie;
o ultimă remarcă trebuie făcută în ceea ce priveşte momentul aplicării
tratamentului pe parcursul derulării procesului penal, respectiv executării
pedepsei închisorii, subiecţii apreciind că acesta este eficient indiferent de
etapa aplicării dar eficienţa maximă se obţine atunci când se aplică încă din
faza de urmărire penală.
Cap. VIII PROPUNERI DE LEGE FERENDA
Aşa după cum a reieşit din analiza efectuată cu privire la percepţia
membrilor societăţii asupra fenomenului drogurilor atât din punct de vedere al
traficului cât şi al consumului şi infracţionalităţii asociate, acestea reprezintă o
problemă de importanţă majoră la nivelul societăţii iar soluţiile de remediere nu
sunt de moment. Trebuie să gândim pe termen lung pentru rezolvarea problemei
pentru că nu vizăm eradicarea fenomenului (acest lucru este imposibil) ci un
24
control al lui iar realismul intervenţiei, în ceea ce priveşte consumatorii de droguri
constă în a-i scoate pe aceştia la lumină şi să le oferi servicii de tratament,
reinserţie şi reintegrare socială. Din păcate cadrul legislativ naţional nu oferă toate
condiţiile propice acestor demersuri, de aceea, în urma analizei documentelor ONU
şi UE, legislaţiei statelor membre, tendinţele actuale în domeniu şi legislaţiei
române subsecventă domeniului drogurilor, argumentat, facem următoarele
propuneri de lege ferenda:
A. Codul Penal:
Modificarea prevederilor art. 83 Condiţiile amânării pedepsei din
noul cod penal litera c) (Secţiunea a 4-a Amânarea aplicării pedepsei) după cum
urmează:
c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii sau a urma un tratament al adicţiilor în situaţia când acesta
este consumator dependent de droguri;
Completarea conţinutului acestui articol este de natură să permită instanţei
oferirea tratamentului ca alternativă la pedeapsa închisorii, în conformitate cu
reglementările introduse în domeniu prin art. 191 şi 19
2 din Legea nr. 522/2004.
Modificarea prevederilor art. 85 Măsurile de supraveghere şi
obligaţiile din noul cod penal alin. (1) lit. a), care va avea următorul conţinut: „să
se prezinte la serviciul de probaţiune, ori la centrele de acordare a serviciilor
medicale, psihologice şi sociale, pentru consumatorii de droguri, sau alte organe
stabilite de instanţă, la datele fixate” şi a alin. (2) lit. d), care va avea următorul
conţinut: „să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală,
sau măsurilor din programele integrate de asistenţă a consumatorilor şi
consumatorilor dependenţi de droguri”.
Apreciem că, prin aceste modificări, se realizează o corelare a termenului de
dezintoxicare cu înţelesul conferit în cadrul altor acte normative: L 522/2004 şi HG
nr. 860/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a L 143/2000. Totodată,
apreciem ca fiind necesară, în urma modificării alin. 2 al art. 85 şi modificarea
alin. (3) al aceluiaşi articol prin introducerea unui nou aliniat (31) cu următorul
conţinut:
(31) Când stabileşte obligaţia prevăzută în alin (2) lit. d) instanţa va
consulta serviciul de probaţiune sau, după caz, Centrele de Prevenire, Evaluare şi
Consiliere din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog
Apreciem că această modificare corelează atribuţiile CPECA cu prevederile
actelor normative referitoare la Standardele minime obligatorii privind
25
managementul de caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri şi a
Metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a planului individualizat de
asistenţă a consumatorului de droguri (M. Of. nr. 899/06.10.2006).
Modificarea prevederilor art. 101 Noul Cod penal – Măsurile de
supraveghere şi obligaţiile prin introducerea alin (f) cu următorul conţinut: “în
cazul liberării condiţionate, un condamnat poate fi obligat să se supună măsurilor
de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării” şi a alin.
(g), cu următorul conţinut: “în timpul liberării condiţionate, condamnatul inclus
într-un program integrat de asistenţă aflat în derulare, va continua programul
până la finalizarea acestuia”.
Argumentare: acest lucru este de natură a pune în evidenţă înţelegerea exactă
a conceptului de dependenţă şi a implicaţiilor ce derivă din aceasta pentru persoana
consumatoare de droguri, precum şi a pericolului potenţial pentru societate pe care
îl reprezintă consumul de droguri. De asemenea, în acest mod s-ar putea asigura
continuitatea asistenţei de specialitate acordată în penitenciar.
Tot în sensul celor de mai sus apreciem ca fiind necesară modificarea
conţinutului art. 110 N.C.p., prin adăugarea unui nou alineat (2) cu următorul
conţinut: În cazul consumatorilor dependenţi de droguri tratamentul se efectuează
potrivit legii.”
Prin această modificare se include o nouă normă de trimitere la dispoziţiile
legale referitoare la asistenţa consumatorilor şi consumatorilor dependenţi de
droguri.
B. Codul de procedură penală:
Din cauza dificultăţilor extreme cu care autorităţile antidrog competente, din
orice stat, probează, de regulă, unui suspect vinovăţia legată de săvârşirea unei
infracţiuni din sfera ilicită a drogurilor, considerăm că este necesară mărirea
duratei de reţinere, cele 24 de ore fiind, în opinia noastră, uneori insuficiente,
mai ales când este vorba de un cetăţean străin, sens în care propunem cu titlu de
lege ferenda ca art. 144 alin. 1 din CPP să aibă următorul conţinut: „Măsura
reţinerii durează 24 de ore, cu excepţia infracţiunilor la regimul drogurilor când
aceasta poate dura cel mult 72 de ore”.
Această situaţie este deja reglementată în legislaţia altor state, unde
legiuitorii au înţeles faptul că dispunerea şi efectuarea unor expertize fizico-
chimice, obligatorii în astfel de cauze, care să ateste că într-adevăr este vorba de
26
droguri şi nu de un produs ori substanţă oarecare, nesupusă regimului, necesită
acest interval de timp.
Există, de asemenea, posibilitatea, aşa cum s-a şi petrecut de mai multe ori şi
în practica poliţiei române specializate în combaterea traficului ilicit de droguri, să
nu se poată stabili în timp util identitatea, naţionalitatea, cetăţenia, domiciliul etc.
persoanelor implicate îndeosebi când acestea au domiciliul în străinătate.
Maximum perioadei de reţinere a unei persoane împotriva căreia există indicii
temeinice că a săvârşit o infracţiune legată de droguri, diferă de la o ţară la alta (
până la 4 zile – în Franţa, 8 – zile în Scoţia, 20 zile – în Malta), în funcţie de voinţa
legiuitorului.
În alt argument în sprijinul celor de mai sus este dat de faptul că în situaţia
unui infractor consumator de droguri aflat în sevraj, acesta nu poate colabora în
mod coerent cu agenţii de aplicare a legii iar cele 72 de ore ar fi suficiente pentru
stabilizarea funcţiilor vitale.
Ca atare, propunem ca această perioadă de reţinere să fie numai de 72 de
ore, fără posibilitatea prelungirii, interval de timp suficient, după aprecierea
noastră, pentru desluşirea unei cauze complexe cum sunt cele legate de droguri şi
în cadrul cărora se efectuează, nu de puţine ori, confruntări între persoanele
cercetate sub aspectul comiterii de infracţiuni legate de stupefiante şi substanţe
psihotrope.
C. Legea 275/2006
În măsura adoptării modificărilor propuse cu privire la Codul penal în sensul
adoptării propunerilor referitoare la măsurile şi obligaţiile ce pot fi luate faţă de
persoanele condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
consumatori sau consumatori dependenţi de droguri, se impune şi modificarea
prevederilor art. 8 şi 9 din L. nr. 275/200630
privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în procesul penal cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi a HG nr. 1897/2006 pentru aprobarea
regulamentului de aplicare a legii, ca urmare a necesităţii corelării reglementărilor
cuprinse în cele două acte normative, acestea urmând a avea următorul conţinut:
- art. 8
“(1) Controlul măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor prevăzute în
Codul penal, care pot fi dispuse în cazul liberării condiţionate sau suspendării
executării pedepsei sub supraveghere, se asigură de judecătorul delegat la
compartimentul de executări penale de la instanţa de executare, direct sau prin
30
Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal , a fost modificată
prin Legea nr. 83/2010, publicată în M.Of. nr. 329 din 19 mai 2010
27
intermediul consilierilor serviciului de probaţiune în circumscripţia căruia se află
domiciliul, reşedinţa sau locuinţa persoanei condamnate sau, după caz, prin
intermediul centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog în cazul măsurii
prevăzute la art. 86³ alin. 3 lit. f) Cod penal.
(2) Pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, persoana
condamnată poate solicita asistenţă medicală, psihologică şi socială, care se
acordă potrivit legii, de consilierii serviciului de probaţiune, precum şi de centrele
de asistenţă.
Art. 9
Sesizarea instanţei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a
obligaţiilor dispuse de instanţă
(1) În situaţia nerespectării măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor
prevăzute în Codul penal, dispuse în cazul liberării condiţionate suspendării
executării pedepsei sub supraveghere sau amânării aplicării pedepsei, judecătorul
delegat la compartimentul de executări penale, din oficiu sau la propunerea
consilierilor serviciului probaţiune sesizează instanţa de executare în vederea
revocării măsurii.
(2) În cazul controlului măsurii prevăzute la art. 86³ alin. lit. f) Cod penal de
către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, nerespectarea măsurii
de către condamnat se aduce la cunoştinţa serviciului de probaţiune, care are
obligaţia de a sesiza judecătorul delegat la compartimentul de executări penale.”
D. Legea nr. 143/2000
Analiza elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute în Legea penală
specială nr.143/2000 precum şi tendinţele în domeniu ne permite, argumentat, să
facem următoarele propuneri de lege ferenda:
Infracţiunile conexe reprezintă infracţiuni săvârşite în vederea obţinerii
mijloacelor pentru comiterea faptelor din toate domeniile de criminalitate incluse
în mandatul Europol, infracţiuni săvârşite în vederea înlesnirii ori comiterii unor
astfel de fapte şi infracţiuni săvârşite în vederea eludării răspunderii pentru astfel
de fapte.
Necesitatea de a preveni criminalitatea legată de droguri ocupă un loc
important pe agenda europeană, după cum indică faptul că strategia actuală a UE în
domeniul drogurilor defineşte acest obiectiv ca domeniu principal de acţiune în
vederea îndeplinirii obiectivului său de a asigura un nivel ridicat de securitate
pentru populaţie.
Printre sarcinile programate pentru 2007 în planul de acţiune al UE în
domeniul drogurilor 2005-2008 se află şi adoptarea unei definiţii comune a
28
„criminalităţii drogurilor”, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene întemeiată
pe studiile efectuate de OEDT. Semnificaţia „criminalităţii drogurilor” diferă de la
o disciplină la alta şi de la un profesionist la altul, dar se poate considera că include
patru categorii largi:
infracţiunile psihofarmacologice (cele survenite sub influenţa
unei substanţe psihoactive),
infracţiunile economic-compulsive (cele survenite pentru a
obţine bani/bunuri/droguri pentru a întreţine dependenţa),
infracţiunile sistemice (cele survenite în cadrul funcţionării
pieţelor ilicite de droguri) şi
infracţiunile la regimul drogurilor (inclusiv consumul,
deţinerea, vânzarea, traficul etc.) (a se vedea şi OEDT, 200731
a).
Definiţiile primelor trei dintre aceste aspecte ale criminalităţii drogurilor
sunt uneori dificil de aplicat în practică, iar datele în domeniu sunt rare şi
inconsecvente. Datele legate de „raportări” ale infracţiunilor la regimul drogurilor
sunt disponibile, în general, în toate ţările europene. Cu toate acestea, respectivele
date reflectă şi diferenţele existente între legislaţiile naţionale şi modurile diferite
în care se aplică şi se asigură respectarea legilor, precum şi diferenţele de priorităţi
şi de resurse alocate de instituţiile din sistemul de justiţie penală pentru anumite
tipuri de infracţiuni. În plus, există diferenţe între sistemele naţionale de informaţii
referitoare la infracţiunile la regimul drogurilor, în special în ceea ce priveşte
practicile de raportare şi de înregistrare, respectiv ce anume se consemnează, când
şi cum.
În consecinţă apreciem ca fiind necesară completarea prevederilor Art. 1
prin introducerea în conţinutul său a definiţiei infracţiunilor conexe, conform celor
de mai sus.
În acord cu evoluţiile legislaţiei europene, propunem ca în cazul deţinerii de
droguri de risc (art. 4 alin. 1) să fie aplicată doar pedeapsa amenzii, urmând că în
anumite situaţii (cantităţi mari de drog, fapta a fost săvârşită în mod repetat, etc.) să
se aplice pedeapsa închisorii.
Propunere de lege ferenda:
Art. 4 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru
consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu amendă.
(11) Dacă faptele prevăzute la alin (1) privesc cantităţi mari de drog
de risc, au fost săvârşite în mod repetat sau au condus la tulburarea liniştii
publice, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
31
Raportul anual 2007 al EMCDDA privind situaţia drogurilor în Europa
29
Apreciem că nu se justifică modificarea art. 4 alin. (2) sau introducerea unor
circumstanţieri în funcţie de cantitatea de drog deţinută, acesta urmând să fie un
aspect analizat doar în jurisprudenţă.
Un argument în acest sens îl constituie experienţa negativă a Bulgariei unde
au fost întâmpinate dificultăţi în definirea cantităţii corespunzătoare unei singure
doze, precum şi faptul că dezincriminarea deţinerii de droguri a fost exploatată în
beneficiul traficanţilor de droguri.
Totodată potrivit art. 19 1
şi art. 19 2 (care vor deveni aplicabile la data
intrării în vigoare a noului Cod penal), inculpatul care a săvârşit infracţiunea prev.
de art. 4 poate beneficia de neaplicarea sau de amânarea aplicării pedepsei ori de
revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive în cazul în care respectă
protocolul programului integrat de asistenţă. În acest sens, ni se pare ca fiind
oportună efectuarea de demersuri pentru intrarea în vigoare a acestor dispoziţii la o
dată cât mai recentă, întrucât în lipsa unui nou Cod de procedură penală este foarte
puţin probabil ca noul Cod penal şi implicit dispoziţiile în discuţie, să intre în
vigoare la 01.09.2008.
Din considerente de simetrie juridică cu incriminarea prev. în art. 4 alin. (1),
propunem completarea art. 2 alin. (1) cu sintagma în scop de trafic.
Propunere de lege ferenda:
Art. 2 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea,
prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea,
livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori
alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc în scop de trafic, fără drept, se
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Considerăm necesară delimitarea dintre deţinerea de droguri pentru consum
propriu (incriminată ca infracţiune) şi consumul de droguri care urmează a fi
sancţionat contravenţional.
Percheziţionarea domiciliilor persoanelor cercetate în dosare privind
drogurile, a locurilor în care acestea se produc, se fabrică, se experimentează, se
prepară, se extrag, se transformă sau se depozitează, fără drept, droguri cu potenţial
dependogen marcant, droguri cu potenţial dependogen, echipamente şi materiale
destinate cultivării, producerii sau fabricării respectivelor droguri, precum şi a
localurilor în care se consumă droguri, va trebui să fie permisă pe timp de zi dar şi
de noapte, cu autorizarea scrisă a parchetului teritorial competent şi înainte de
începerea urmăririi penale. În cazul infracţiunilor flagrante, această aprobare să nu
mai fie necesară.
De asemenea, autorizaţia să nu fie necesară dacă persoana la locuinţa căreia
urmează să se efectueze percheziţia domiciliară, consimte în scris la aceasta.
30
În acest context formulăm o propunere cu titlu de lege ferenda ca art.
24 din Legea nr. 143/2000 să aibă următorul conţinut: „Percheziţia se poate
efectua atât ziua cât şi noaptea, cu autorizarea scrisă a procurorului teritorial,
înainte de începerea urmăririi penale, în locurile în care sunt indici temeinici că
s-a comis ori că se pregăteşte săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în
prezenta lege. În cazul infracţiunilor flagrante cât şi atunci când există
consimţământul scris al persoanei, percheziţia, atât domiciliară cât şi corporală
se poate efectua înaintea începerii urmăririi penale, fără autorizarea
procurorului, cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală ”.
Motivarea propunerii: Se facilitează efectuarea acestui act procedural
important îndeosebi în faza urmăririi penale, pentru a putea strânge, astfel, dovezi
necesare probării vinovăţiei celor implicaţi într-o infracţiune legată de droguri,
când pentru anchetatori orice oră contează, mai ales în actuala etapă de dezvoltare
a comunicaţiilor şi înmulţirea mijloacelor de transport care pot asigura oricând
scăparea prin fugă a persoanelor vinovate. Această derogare de la regula generală
priveşte doar sfera drogurilor ilicite şi a precursorilor, a materialelor şi
echipamentelor utilizate la obţinerea lor, aşa cum s-a văzut, fapte de un pericol
social deosebit, dăunătoare societăţii.
Bivalenţa, mai mult decât evidentă, a fenomenului suscitat de către droguri
presupune o abordare separată a celor două componente ale sale: a traficului ilicit,
pe de o parte, şi a consumului de droguri, pe de altă parte, ambele având, desigur,
aceeaşi importanţă.
În situaţia în care, la bordul navei sau al aeronavei s-a găsit dovada săvârşirii
infracţiunii ce are ca obiect material drogurile, vor fi luate în consecinţă măsurile
legale referitoare la persoanele vinovate şi substanţele, produsele şi echipamentele
a căror deţinere este ilegală.
În opinia noastră, trebuie prevăzută situaţia autorizării administraţiei
antidrog a unui alt stat de a opri şi percheziţiona o navă sub pavilion românesc sau
străin, aflată în apele internaţionale sau ale altei ţări atunci când există suspiciuni
de implicare în traficul ilicit de droguri. Aceleaşi dispoziţii trebuie făcute aplicabile
şi pentru aeronavele care poartă însemnele statului român, de asemenea,
suspectate, de transportarea de droguri ilicite.
În această ordine de idei, propunem de lege ferenda ca în Legea nr.
143/2000 să se introducă art. 25 (3) cu următorul conţinut:
”În cazul în care există indicii temeinice că o navă sub pavilion românesc,
aflată în apele internaţionale sau ale altei ţări, este implicată în traficul ilicit de
droguri sau că o aeronavă ce poartă însemnele statului român, transportă droguri
ilicite, statul român autorizează ori solicită, în mod expres, oprirea şi
31
percheziţionarea navei sau a aeronavei de către autorităţile antidrog ale statelor
competente, conform art. 31 alin. 4 din Codul de procedură penală.”.
Motivarea propunerii: Se respectă, în acest mod, prevederile art. 36
paragraful 2, lit. „a”, din Convenţia din 1961, ale art. 22, paragraful 2, lit. „a”, din
Convenţia din 1971 şi art. 4 din Convenţia din 1988.
După cum se cunoaşte, doctrina penală consideră în general inacceptabilă
administrarea justiţiei în afara graniţelor statului, situaţie cu diverse consecinţe
dintre care cea mai importantă se referă la asigurarea dreptului de apărare. Totuşi
după noile opinii formulate de experţii ce derulează Programul Naţiunilor Unite
pentru Controlul Internaţional al Drogurilor, aşa cum statele fac o derogare de la
această regulă atunci când sunt în joc interesele naţionale, tot astfel ar trebui privită
şi problema măririi competenţei, întrucât traficul ilicit de droguri este deja apreciat
ca fiind un act de terorism internaţional şi un pericol deosebit de grav pentru
sănătatea şi ordinea publică. Iată, deci, două considerente majore care nu mai
necesită a fi argumentate.
Ţinând cont că art. 3 paragraful 8 din Convenţia O.N.U. adoptată în anul
1988 recomandă statelor semnatare să stabilească, în cadrul dreptului său intern, o
perioadă de prescripţie cât mai lungă pentru urmărirea penală a celor care au
săvârşit infracţiuni legate de droguri, propunem ca această perioadă de prescripţie
să fie şi mai mare atunci când autorul (autorii) şi ceilalţi participanţi se sustrag în
mod vădit înfăptuirii justiţiei. Pe plan internaţional a fost semnalată pozitiv
tendinţa aproape firească a unor state, de a supune aceste infracţiuni cu pericol
social deosebit de însemnat (ori chiar categorisite ca fiind acte teroriste), la acelaşi
termen de prescripţie aplicabil infracţiunilor de omor. Din aceste considerente
aderăm la ideea armonizării legislaţiei României în această materie cu conţinutul
juridic al art. 3, paragraful 8 din Convenţia de mai sus.
În continuare propunem adoptarea unor noi dispoziţii, a căror finalitate să
urmărească prevenirea abuzului de stupefiante şi substanţe psihotrope, asigurarea
identificării cu promptitudine a toxicomanilor, tratarea, educarea postcură,
readaptarea şi reinserţia socială a acestora, aspecte despre care legislaţia actuală în
materie nu distinge ori este incompletă.
Principiul diriguitor în această privinţă este că „utilizarea (consumul)
drogurilor aflate sub control naţional de către orice persoană, fără prescripţie
medicală, este interzisă”32
, iar subiecţii aflaţi în această postură trebuie să fie
plasaţi sub controlul unităţilor medicale stabilite în acest sens33
.
32
A se vedea art. 27 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri//Monitorul Oficial al României,
partea I, nr. 362/2002. 33
Curtea Supremă de Justiţie, completul de 9 judecători, Decizia nr. 53 din 20.05.2002.
32
Acest principiu rezidă pe deplin din spiritul celor trei mari convenţii
internaţionale privind drogurile, care interzic, în mod categoric, utilizarea
drogurilor aflate sub regim (în afara prescripţiilor medicale), precum şi obligarea
statelor semnatare de a pune sub ocrotire persoanele dependente.
Astfel, Convenţia din 1988, prin art. 14 paragraful 4, obligă statele să adopte
măsurile cuvenite pentru suprimarea sau reducerea cererii ilicite de stupefiante şi
substanţe psihotrope, sugerând totodată ca măsurile respective să aibă la bază
recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cât şi schema multidisciplinară
adoptată de către Convenţia Internaţională privind abuzul ilicit de droguri care a
avut loc în 1987 la Viena34
.
Totodată, analizând prevederile celor trei mari Convenţii, remarcăm numărul
limitat al articolelor prin care documentele de drept internaţional menţionate fac
referire la măsurile ce trebuie luate împotriva abuzului de stupefiante.
Acest aspect este justificat prin faptul că fenomenul toxicomaniei, ca şi
tratamentul acestuia, au un caracter permanent evolutiv şi, de asemenea, că
medicina nu poate fi singura în măsură să salveze toxicomanii din ghearele
drogurilor, iar specialiştii nu sunt întotdeauna, de acord cu privire la terapia ori la
metodele de tratament ce trebuie aplicate.
În situaţia în care un consumator de droguri va fi condamnat pentru
săvârşirea unei infracţiuni legate sau nu de drog, potrivit art. 36 paragraful 1 din
Convenţia din 1961, art. 22 paragraful 1 lit. „b” din Convenţia din 1971 şi art. 3
paragraful 4 lit. „b” şi „d” din Convenţia din 1988, instanţa de judecată va dispune,
în completarea pedepsei principale, supunerea celui în cauză la efectuarea unei
cure de dezintoxicare sau supraveghere medicală de către o instituţie competentă
din acest punct de vedere.
Pentru a face faţă respectivelor cerinţe, se impune reglementarea desfăşurării
acestor activităţi şi în cadrul unităţilor penitenciare.
Nu de puţine ori s-a constatat, din practica diferitelor state, că toxicomanii
sunt cei mai numeroşi dintre infractorii care sunt în locurile de detenţie, întrucât au
căutat, de regulă, prin comiterea unor fapte penale, să-şi obţină banii necesari
achiziţionării drogului de care aveau nevoie.
De aceea, prima cerinţă, în această situaţie, este restrângerea posibilităţilor
ca drogurile să pătrundă în închisori zădărnicind astfel tratamentul şi lipsind,
totodată, de eficacitatea dorită măsurile educative întreprinse35
.
Se impune, de asemenea, ca printr-un protocol încheiat între Ministerul
Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii Publice, să fie desemnate numai anumite locuri de
34
Drăgan J., Alecu Gh., Ţipişcă M.- Dreptul Drogurilor, Editura Dobrogea, Constanţa, 2001, p. 62 şi următoarele; 35
Alecu Gh. Regimul executării pedepsei cu închisoarea şi evoluţia acestuia după 22 decembrie1989, cu specială referire la persoanele care au
săvârşit infracţiuni încălcând dispoziţiile legale privitoare la droguri. Propuneri de lege ferenda//comunicare prezentată la a V-a Conferinţă
Naţională a A.N.T.J.R., Constanţa, 2002
33
executare a pedepselor privative de libertate, unde va putea fi efectuată cura de
dezintoxicare şi aplicate măsuri de profilaxie şi de readaptare socială a
toxicomanilor deţinuţi. Gruparea numai în anumite locuri de detenţie a infractorilor
dependenţi de droguri va permite, în acelaşi timp, reducerea cheltuielilor şi o mai
bună cooperare între administraţia penitenciarelor, medici şi toxicomani.
Nu ne vom referi în cele ce urmează la „obligativitatea internării medicale”
unei persoane cu comportament socialmente periculos, ca urmare a consumului de
droguri pe baza unei hotărâri judecătoreşti, care este, la urma urmei, o măsură de
siguranţă care figurează şi în actualul Cod penal , art. 112, alin. 1, lit. „b”.
Propuneri de lege ferenda:
Art. 27 (1) Consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie
medicală, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la
5.000 lei.
(11) Contravenţia prevăzută la alin. (1) se constată de către ofiţerii şi agenţii
de poliţie din cadrul Poliţiei Române ori de către ofiţerii şi subofiţerii din cadrul
Jandarmeriei Române.
(2) Persoana care consumă ilicit droguri aflate sub control naţional şi care
îşi exprimă acordul pentru includerea într-un program integrat de asistenţă a
persoanelor consumatoare de droguri, poate fi scutită de plata amenzii.
Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor
consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document, potrivit
regulamentului pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.
- Se va introduce art. 27¹ cu următorul conţinut:
Art. 271 „Persoanelor condamnate cu închisoarea la o pedeapsă de până la
1 an, pentru infracţiuni cu pericol social redus, altele decât cele privind regimul
drogurilor, despre care, în urma expertizei medico-legale s-a stabilit că sunt
toxicomane, instanţa de judecată le poate înlocui pedeapsa închisorii cu
obligativitatea supunerii la cură, pe aceeaşi perioadă.
Toxicomanii condamnaţi la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, pe timpul
detenţiei, vor fi supuşi curei de dezintoxicare, măsurilor psihoterapeutice şi de
reeducare.”
Motivarea propunerii: Se răspunde astfel cerinţelor formulate de către
dispoziţiile art. 36 paragraful 1 lit. „a” din Convenţia din 1961, art. 22 paragraful 1
lit. „b” din Convenţia din 1971 şi art. 3 paragraful 4 lit. „c” şi „d „din Convenţia
din 1988.
Propunerile, inspirate din modelul legislativ al altor state, prevăd
posibilitatea de a se înlocui executarea unei pedepse în situaţia în care persoana în
34
cauză nu este un infractor recidivist, iar fapta prezintă un pericol social redus.
Pentru a nu se da naştere la întâmplări nedorite, apreciem, de asemenea, că se
impune ca legiuitorul să stabilească o limită maximă a pedepsei până la care
această dispoziţie poate fi operabilă, în funcţie de eficacitatea atribuită acestei
măsuri.
Pe de altă parte, se acordă posibilitatea alăturării tratamentului medical
pedepsei închisorii.
În acest fel se tratează problema cu seriozitate, fără a se intra în dispută
bizantină potrivit căreia este mai bine să vindeci toxicomania, unul dintre izvoarele
delincvenţei, fără a se cunoaşte cu precizie dacă un toxicoman este un infractor ori
un bolnav sau se află concomitent în ambele posturi.
Alternativa substituirii pedepsei cu închisoarea ori a amenzii cu efectuarea
unei cure de dezintoxicare nu ar avea forţa juridică necesară pentru determinarea
toxicomanilor să o urmeze pe aceasta din urmă dacă legiuitorul nu i-ar sancţiona pe
cei vinovaţi. Astfel, se impune ca, periodic, dar şi de fiecare dată când situaţia o
cere, unităţile medicale competente să aibă obligaţia de a informa autorităţile
judiciare despre prezentarea persoanei în cauză la cură, terminarea ei, dar şi
întreruperile dezintoxicării. În cazul întreruperilor se va preciza cauza şi durata,
acelaşi lucru fiind valabil şi pentru cei aflaţi în cură sau în supraveghere medicală.
Pentru situaţia în care o persoană toxicomană se sustrage, în mod intenţionat,
de la efectuarea curei de dezintoxicare (sau de la măsurile de supraveghere la care
ne-am referit anterior), propunem cu titlul de lege ferenda ca după art. 27¹ din
Legea nr. 143/2000 să se introducă art. 27² cu următorul conţinut:
Art. 27² „Persoana toxicomană care se sustrage, în mod intenţionat, de la
efectuarea curei de dezintoxicare, poate fi pedepsită cu închisoarea de la o lună la
6 luni cu aplicarea art. 112 lit. „a” din Codul penal.”
În legislaţia unor state europene funcţionează şi alte sancţiuni cu caracter
complementar care ar putea fi dispuse de către instituţiile de aplicare a legii,
conform competenţelor :
– obligarea celui în cauză să se prezinte săptămânal la organul de poliţie;
– obligaţia înapoierii la domiciliu până la o anumită oră stabilită;
– interdicţia părăsirii domiciliului;
– interdicţia frecventării locurilor publice.
Se remarcă, aşadar, sancţionarea refuzului de a urma un tratament, fie în
mod voluntar sau impus, precum şi refuzul urmării curei de dezintoxicare
obligatorii. Se poate, astfel, determina un toxicoman să nu prelungească peste
limita admisibilă cura, în vederea amânării încarcerării şi care, de fapt, nici nu
renunţă la droguri. Pe de altă parte, teama de o nouă sancţiune este de natură,
credem noi, să impulsioneze pe cei care doresc cu adevărat să urmeze o astfel de
35
cură, să nu o întrerupă, în care caz, legiuitorul va apela la măsurile complementare
de constrângere cunoscute.
Pentru a putea veni în ajutorul celor aflaţi în stare de dependenţă faţă de
droguri, formulăm următoarea propunere cu titlul de lege ferenda:
- art. 30 din Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri să fie reformulat astfel:
„Personalul medico-sanitar, magistraţii, poliţiştii, cadrele didactice,
administratorii localurilor publice frecventate de tineri, părinţii sau orice
persoană care are cunoştinţă despre existenţa unui consumator de droguri sunt
obligaţi să sesizeze de îndată una dintre unităţile medicale stabilite de Ministerul
Sănătăţi Publice, care va proceda conform legii.”
În prezent art. 30 prevede că „Orice persoană care are cunoştinţă despre un
consumator de droguri poate sesiza una dintre unităţile medicale stabilite de
Ministerul Sănătăţii Publice.”.
Acestea din urmă vor declanşa de îndată o anchetă familială, profesională şi
socială, iar dacă, în urma examinării medico-legale, rezultă într-adevăr starea de
toxicomanie, cel în cauză va fi condus într-o unitate spitalicească de specialitate, în
vederea efectuării curei ce se impune.
Pentru a nu se încuraja delaţiunea ca şi denunţurile calomnioase, legiuitorul
va trebui să-i pedepsească pe cei care au indicat, în mod fals, existenţa unei stări de
toxicomanie, dacă fapta este săvârşită cu vinovăţie.
În urma analizei efectuate pentru evidenţierea bunurilor şi valorilor
confiscate ca urmare a săvârşirii infracţiunilor la regimul drogurilor şi
precursorilor, conform prevederilor Legii nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind
unele măsuri financiare pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, neexistând o evidenţă clară a sumelor indisponibilizate în vederea
confiscării şi celor confiscate efectiv şi nici proceduri clare de valorificare a
bunurilor confiscate, menţionăm că nu se poate realiza o analiză comparativă între
sumele pentru care instanţele de judecată au dispus confiscarea şi cuantumul
sumelor virate în bugetul de stat, ştiut fiind faptul că un procent important al
sumelor trebuie recuperat prin executare silită asupra bunurilor condamnaţilor.
Deşi, în conformitate cu prevederile legale36
aceste sume de bani şi bunuri
confiscate ar trebui utilizate pentru finanţarea de proiecte şi programe antidrog în
realitate acest lucru nu se întâmplă, sumele confiscate nu sunt evidenţiate şi de cele
mai multe ori nu se cunoaşte cuantumul exact al sumei recuperate sau confiscate
efectiv. De aceea, în scopul îmbunătăţirii activităţii de recuperare a creanţelor 36
Art. 1-4 din Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului
ilicit de droguri, Monitorul Oficial 896 din 1 octombrie 2004
36
fiscale şi a activităţii de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii în proprietatea
privată a statului, vizând îndeosebi valorificarea bunurilor provenite din traficul
ilicit de droguri legea nu distinge clar cu privire la utilizarea sumelor de bani şi
bunurile confiscate propunem modificarea cadrului legislativ care reglementează
procedura de valorificare a bunurilor indisponibilizate prin instituirea sechestrului
sau ridicate în vederea confiscării, după cum urmează:
Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare
pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri:
În scopul utilizării sumelor de bani confiscate, precum şi a celor obţinute din
valorificarea bunurilor confiscate, conform prevederilor legale - pentru finanţarea
programelor şi proiectelor de prevenire şi combatere a traficului si
consumului ilicit de droguri37
- propunem introducerea unui nou aliniat la art. 4
din legea sus menţionată cu următorul conţinut:
Art. 4. - Sumele rezultate din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 3
constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază n cont separat în bugetul
de stat.
(2) Ministerul de resort va pune aceste fonduri la dispoziţia Agenţiei
Naţionale Antidrog pentru a fi folosite în sensul prevederilor art. 1 din prezenta
lege.
În urma analizei sentinţelor definitive transmise conform prevederilor
legale, Agenţiei Naţionale Antidrog şi din discuţiile purtate cu reprezentanţii
justiţiei cu ocazia unor întâlniri comune de lucru au rezultat o serie de nereguli,
disfuncţionalităţi şi practici neunitare, sub următoarele aspecte:
- Calificarea juridică a unor fapte de deţinere pentru consum propriu şi
introducere în ţară de droguri pentru consum propriu, trafic şi consum
reţinute în raport de cantitatea mare de droguri;
- Tratament sancţionator, în sensul aplicării unor pedepse vădit
disproporţionate în cazul reţinerii aceleiaşi infracţiuni;
- Nestabilirea certă, prin probele strânse în faza de urmărire penală dacă
deţinerea drogurilor găsite asupra unor persoane sau în locuinţele
acestora sunt destinate pentru consumul propriu sau în scop de trafic.
Având în vedere că, potrivit art. 65 Cod de procedură penală, sarcina probei
revine, în cursul urmăririi penale,poliţiei judiciare şi procurorului, iar în cursul
judecăţii instanţei, în fiecare caz concret, dacă nu există probe certe prin care se
37
Art. 1 Legea nr. 381/2004
37
face dovada deţinerii drogurilor pentru trafic, se impune a fi strânse probe
pentru a se stabili întotdeauna scopul deţinerii drogurilor găsite.
Plecând de la aceste nereguli constatate în activitatea de urmărire penală şi
dificultăţile ivite în activitatea de judecată, în cauzele penale, având ca obiect
infracţiuni prev. de art.3 şi 4 din Legea nr.143/2000 (precum şi în cauzele în care
există conexitate între aceste infracţiuni şi infracţiunea prev. de art.2 alin.1 şi 2 din
aceeaşi lege), în scopul evitării acestora şi al aplicării unitare şi corecte a legii,
pentru faza urmăririi penale, se recomandă următoarele:
- dacă învinuitul nu invocă dreptul la tăcere, în cadrul urmăririi
penale, cu ocazia audierii acestuia, i se vor cere explicaţii în sprijinul
susţinerii că drogurile sunt pentru consum propriu, iar apoi se va verifica
fiecare din apărările formulate;
- în cazul în care învinuitul susţine că drogurile sunt pentru consum
propriu, dar se invocă dreptul la tăcere, iar prin probele strânse, nu se
poate dovedi contrariul celor susţinute de învinuit, trebuie să se reţină
întotdeauna infracţiunea prevăzută de art.4, şi nu cea de art.2, pe bază de
deducţii (soluţia se impune pe baza principiilor că, în drept, ceea ce nu se
poate dovedi nu există şi a regulii in dubio pro reo); (în instrumentarea
dosarelor având ca obiect deţinerea de droguri în vederea consumului trebuie
administrate probe, în sensul că persoana deţine droguri pentru consum şi nu
că a consumat droguri).
- excluderea unor practici efectuate în cursul urmăririi penale, sub
acoperirea textelor art.21 şi 22 din Legea nr.143/2000, de către unii
investigatori sub acoperire şi colaboratori, prin care se determină
antrenarea unor persoane la cumpărarea de droguri sau la alte operaţiuni
cu droguri, pentru că actele încheiate în asemenea situaţii nu au valoare
probatorie şi nu pot fi folosite în procesul penal – art.64 alin.2 Cod
procedură penală. În acest scop, se recomandă prelucrarea cu toţi
investigatorii şi colaboratorii cu care se operează în asemenea cauze a
Deciziei C.E.D.O. din 5 februarie 2008, în cauza Ramanauskas contra
Lituaniei, precum şi a altor decizii ale Secţiei penale a Î.C.C.J., care relevă
deficienţe ale urmăririi penale în asemenea cauze;
- necesitatea stabilirii unei legături permanente între Agenţia
Naţională Antidrog, parchete şi Secţiile penale ale instanţelor de judecată
pentru a se asigura cunoaşterea constantă şi imediată a problematicii ivite
şi soluţionate, prin deciziile instanţei supreme, în materia acestor infracţiuni
şi prelucrării deficienţelor constatate în instrumentarea acestor cauze,
pentru evitarea lor în activitatea următoare;
38
- stabilirea unui colectiv de specialişti de la nivelul Secţiei penale a
Î.C.C.J., a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –
D.I.I.C.O.T. şi a I.G.P. – Agenţia Naţională Antidrog, care să urmărească şi
să extragă, permanent, neregulile ce se constată în cursul efectuării
urmăririi penale şi a fazei de judecată, în asemenea cauze, iar, pe baza
acestor constatări, să se elaboreze un îndrumar profesional pentru uzul
celor care instrumentează asemenea cauze.
În situaţiile în care rezultă că persoana condamnată pentru alte infracţiuni
decât cele prevăzute de art.4 din Legea nr.143/2000, este consumator, instanţele
pot dispune includerea acestora într-un program terapeutic derulat în sistemul
penitenciar. Desfăşurarea cu celeritate a procedurilor în situaţia depistării unei
persoane care deţine droguri pentru consum şi includerea acesteia în circuitul
integrat de asistenţă poate împiedica de multe ori săvârşirea de către aceeaşi
persoană a unei alte infracţiuni de acelaşi gen.
De lege ferenda:
Motivat de faptul că cel puţin în Bucureşti fenomenul de trafic de droguri de
mare risc şi implicit a deţinerii în vederea consumului şi consumul de droguri în
special de heroină au luat o amploare deosebită, consider că se impune
incriminarea consumului de droguri de mare risc prin pedepse modice şi
diferenţiate în funcţie de persoană – consumator sau consumator dependent. O
pedeapsă aplicată acestor persoane (modică) este mult mai mult resimţită de
acestea decât o sancţiune contravenţională.
Astfel, implicarea mai multor instituţii în depistarea şi sancţionarea
consumatorilor va conduce la posibilitatea monitorizării acestor persoane mai
îndeaproape, procurorul sau/şi instanţa având la îndemână mai multe posibilităţi de
includere a acestora într-un program terapeutic.
Studiul soluţiilor dispuse de procurori dar şi de instanţele de judecată în
cauzele ce au ca obiect consumul de droguri au determinat existenţa şi a altei opinii
cu privire la modificările pe care ar trebui să le suporte legislaţia actuală în
materie:
- S-a constatat din practică faptul că, într-o covârşitoare proporţie, în
situaţiile în care persoanei cercetate i se reţine numai săvârşirea
infracţiunii de deţinere de droguri în scop de consum, acesta nu este
trimis în judecată ci se dispune o sancţiune cu caracter administrativ,
apreciindu-se că faptei îi lipseşte în concret gradul de pericol social al
unei infracţiuni.
39
- Faţă de aspectele relevate din studiul cazurilor prezentate apreciem că
fapta de deţinere de droguri în scop de consum ar trebui reevaluată atât
sub aspectul modalităţii de probaţiune cât şi sub aspect legislativ.
Astfel, conform acestei opinii, în ce priveşte modificarea legislaţiei:
- se apreciază ca fiind oportună dezincriminarea infracţiunii de deţinere de
droguri pentru consum şi atragerea unui alt tip de răspundere juridică pentru
această faptă, respectiv contravenţională sau administrativă;
- se consideră că se impune sancţionarea distinctă a consumului de droguri
în raport de deţinere de droguri pentru consum, având în vedere faptul că legea
actuală sancţionează numai această din urmă faptă, iar în practică au fost întâlnite
numeroase situaţii în care deşi făptuitorul nu a fost depistat deţinând droguri asupra
sa s-a constatat că acesta ingerase asemenea substanţe în momentul premergător
depistării.
- se impune de asemenea ca legiuitorul să diferenţieze consumatorul
ocazional de consumatorul dependent, cu consecinţa stabilirii unui regim
sancţionator diferit, mai drastic pentru cel ocazional;
- se apreciază ca fiind necesară diferenţierea faptei de deţinere de droguri
pentru consum de deţinerea de droguri pentru trafic, diferenţierea pe care legislaţia
actuală nu o face, datorită finalităţii cu grad de pericol diferit în cele două situaţii.
- este necesară diferenţierea regimul juridic sancţionator al faptei de trafic
comisă în scopul asigurării consumului propriu de fapta de trafic în scop de
comerţ, deoarece s-a constatat că în majoritatea situaţiilor consumatorii vând la
rândul lor doze reduse de droguri doar pentru a-şi putea asigura doza necesară
consumului;
- faptele, altele decât cele incriminate de Legea nr.143/2000, comise în
conexitate cu infracţiunile la legea drogurilor ar trebui să dobândească o altă
aprecierea sancţionatoare. Legiuitorul poate reglementa ca şi forme calificate
faptele comise pentru procurarea drogurilor sau din cauza consumului de droguri,
ceea ce în opinia noastră nu ar fi de preferat sau această împrejurare poate fi
apreciată ca şi circumstanţă agravantă de către magistrat, la individualizarea
pedepsei.
- legea ar trebui să prevadă obligativitatea în toate situaţiile a efectuării unei
examinări medicale care să stabilească dacă făptuitorul este sau nu consumator de
droguri;
- opinăm că cercetarea faptelor în această materie ar trebui efectuată de către
organele de poliţie judiciară, sub supravegherea procurorului (modificarea
corespunzătoare a legii privind organizarea şi funcţionarea DIICOT).
40
În ce priveşte modalităţile concrete de instrumentare a acestor cauze
considerăm că trebuie manifestate atenţie şi diligenţă cu privire la următoarele
aspecte:
- realizarea probatoriului cert cu privire la deţinerea de droguri în scop de
consum ca şi posesie efectivă, deoarece în practică s-au dispus soluţii de achitare în
situaţiile în care făptuitorul nu a fost depistat având asupra lui în mod real droguri,
iar în situaţia identificării acestor substanţe într-un spaţiu ce aparţine făptuitorului
dar la care au acces şi alte persoane, s-a apreciat că dubiul îi profită acestuia;
- realizarea unei evaluări medicale în situaţia în care făptuitorul se declară
consumator şi invocă deţinerea de droguri în scop de consum, deoarece de multe
ori acest argument nu este unul real ci vizează doar un regim sancţionator mai
blând;
- aprecierea cu rezerve a vinovăţiei făptuitorului în condiţiile în care în zona
lui de proximitate sunt identificate urme ale administrării drogurilor dar asupra
acestuia nu sunt găsite substanţe de această natură.
În ceea ce priveşte evaluarea şi procedurile de lucru în cazul tratamentului
infractorilor consumatori dependenţi de droguri apreciem că nu există un
instrument de evaluare a gradului de risc pe care aceştia îl reprezintă şi nici un
sistem de scoring pentru a stabili şansele de reuşită a unei persoane introduse într-
un program integrat de tratament şi reabilitare. De aceea specialiştii în domeniu ar
trebui să conceapă astfel de instrumente, fiind totodată necesară şi o bună
comunicare interinstituţională pentru a putea urmări această persoană pe tot
parcursul traseului său infracţional, în faza de reabilitare cât şi după reintegrarea în
societate.
O ultimă propunere vizează găsirea modalităţilor de furnizare a
tratamentului cu metadonă în cadrul aresturilor poliţiei, pentru acele persoane
aflate deja în tratament substitutiv, cât şi pentru cele ce acceptă includerea într-un
astfel de program. Administrarea tratamentului în cadrul aresturilor nu impietează
activitatea de cercetare penală a persoanei în cauză (exceptând cazurile când
dependenţa de droguri şi implicit sevrajul sunt folosite de către anchetatori ca
mijloace de constrângere morală pentru a obţine mărturii de la aceste persoane), iar
includerea timpurie într-un program terapeutic ar avea şanse mai mari de
reabilitare a persoanei respective.
41
CUPRINS
CUPRINS………………………………………………………………………………………3
ARGUMENT…………………………………………………………………………………..7
Capitolul I CADRUL JURIDICO-INSTITUŢIONAL DE PREVENIRE ŞI COMBATERE
A TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI ………………………….11
1.1 Prolegomene ………………………………………………………………………….11
1.2. Fenomenul drogurilor de-a lungul istoriei ………………………………………….16
1.2.1 Fenomenul drogurilor în România ………………………………………….18
1.2.2 Tipuri de droguri ………………………………………………………….23
1.3. Consumul de droguri – situaţia actuală ………………………………………….27
1.3.1 Consumul de droguri în Municipiul Bucureşti ………………………………….28
1.4. Abordarea sociologică şi psihologică a consumului de droguri ca factor criminogen
………………………………………………………………………………………….31
1.4.1 Consumul de droguri ca problemă socială ………………………………….32
1.4.2 Consumul ilicit de droguri ………………………………………………….35
1.5 Consecinţele consumul de droguri ………………………………………………….39
1.5.1 Consumul de droguri şi violenţa ………………………………………….40
1.5.2 Relaţia de cauzalitate dintre consumul de droguri şi infracţionalitate ….42
1.5.3 Studiu de caz privind relaţia de cauzalitate dintre consumul de droguri şi
infracţionalitate …………………………………………………………………46
1.5.4 Riscuri şi ameninţări ale traficului şi consumului de droguri, la adresa ordinii
publice ………………………………………………………………………………….54
1.6 Consumul de droguri şi eficacitatea politicilor publice ………………………….57
1.6.1 Protecţia societăţii – principalul obiectiv al sistemului corecţional ………….63
1.6.2 Securitatea comunitară …………………………………………………………74
Capitolul II CADRUL JURIDICO-INSTITUŢIONAL DE PREVENIRE ŞI
COMBATERE A TRAFICULUI ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI …………78
2.1 Instituţii cu vocaţie internaţională …………………………………………………78
2.1.1 Convenţii, acorduri şi tratate internaţionale privind criminalitatea organizată,
traficul şi consumul ilicit de droguri încheiate sub egida ONU …………………81
2.1.2 Organisme internaţionale cu vocaţie mondială, create sub egida ONU
ca instrumente de luptă antidrog …………………………………………………87
2.2. Instituţii europene cu atribuţii în domeniul luptei antidrog …………………97
2.2.1. Organisme europene cu preocupări în combaterea criminalităţii
internaţionale …………………………………………………………………97
2.2.2 Înţelegeri în domeniul cooperării internaţionale ………………………..112
2.3 Organizaţii cu vocaţie regională implicate în lupta împotriva criminalităţii privind
drogurile ………………………………………………………………………………..115
2.4 Instituţiile din România cu atribuţii în domeniul combaterii traficului şi consumului
ilicit de droguri ………………………………………………………………………..132
42
2.4.1. Instituţii Guvernamentale ………………………………………………..134
2.4.2 Alte instituţii ………………………………………………………………..138
2.5 Strategii / politici de prevenire şi combatere a traficului şi consumului ilicit de
droguri ……………………………………………………………………………139
2.5.1 Strategia SUA ……………………………………………………………139
2.5.2 Strategia UE ……………………………………………………………141
2.5.3 Strategia naţională a României ……………………………………………148
Capitolul III CADRUL JURIDIC INTERNAŢIONAL ŞI EUROPEAN CE
REGLEMENTEAZĂ ALTERANTIVA LA PEDEAPSA CU ÎNCHISOAREA PENTRU
INFRACTORII CONSUMATORI DE DROGURI ……………………………154
3.1 Cadrul juridic internaţional ……………………………………………………154
3.2 Cadrul juridic european ……………………………………………………156
3.3 Cadrul juridic naţional ……………………………………………………157
3.4 Reglementări juridice la nivelul statelor europene – aspecte de drept comparat
……………………………………………………………………………………161
Capitolul IV COSTURILE ECONOMICO-SOCIALE ALE TRAFICULUI ŞI
CONSUMULUI DE DROGURI ……………………………………………………171
4.1 Analiza cost beneficiu – mijloc de evaluare a politicilor sociale ……………171
4.2 Costurile economico-sociale ale producţiei, traficului şi consumului ilicit de droguri
……………………………………………………………………………………179
4.3 Costurile la nivelul instituţiilor statului, forţelor de represiune / aplicare a legii
……………………………………………………………………………………187
4.4 Costurile sociale pentru tratamentul şi resocializarea consumatorilor de droguri şi a
consumatorilor de droguri infractori ……………………………………………188
4.5 Costurile detenţiei pentru infractorii consumatori de droguri ……………193
4.6 Analiza costului programelor de tratament al abuzului de droguri. Studii de caz
……………………………………………………………………………………197
Capitolul V PEDEPSELE – ROL ŞI EVOLUŢIE PENALĂ ……………………211
5.1 Definiţia şi clasificarea pedepselor ……………………………………………211
5.1.1 Definiţia pedepsei ……………………………………………………211
5.1.2 Funcţiile, caracteristicile şi clasificarea pedepselor ……………………213
5.2. Justiţia restaurativă……………. ……………………………………………215
5.2.1 Justiţia restaurativă din perspectiva documentelor internaţionale ……219
5.3 Tratamentul deţinuţilor în sistemele penitenciare moderne şi progresive……221
5.3.1 Principalele sisteme penitenciare (regimuri de detenţie) utilizate în lume..221
5.3.2 Executarea pedepselor privative de libertate în România ……………229
5.4 Alternativele la pedeapsa închisorii ca soluţie de reabilitare a infractorilor în
societăţile moderne ……………………………………………………………231
5.4.1 Pedeapsa cu închisoarea –mijloc de reeducare? ……………………231
5.4.2 Evoluţia contemporană a pedepsei de la sancţiune la tratament ……233
5.5 Abuzul de droguri şi politica penală a statelor ……………………………241
43
5.5.1 Dificultăţile politicii penale în materie de droguri …………………....241
5.5.2 Întărirea cooperării judiciare internaţionale împotriva traficului ilicit de droguri
243
5.5.3 Particularităţi ale politicii penale în materie de droguri ………………..248
5.5.4 Utilizarea eficientă a politicilor penale în domeniul luptei antidrog ………..250
Capitolul VI TRATAMENTUL CVASI-COERCITIV CA ALTERNATIVĂ LA
PEDEAPSA ÎNCHISORII ……………………………………………………………….253
6.1 Justiţia terapeutică şi implicaţiile ei asupra sancţiunilor moderne ……….255
6.2 Tipuri de tratament disponibile pentru consumatorii de droguri ……………….259
6.3 Necesitatea tratamentului cvasi-coercitiv ca alternativă la pedeapsa închisorii...262
6.3.1 Istoric tratament ………………………………………………………………264
6.3.2 Principiile de bază ale tratamentului ………………………………………266
6.3.3 Tratament obligatoriu versus tratament cvasi-coercitiv ……………….277
6.3.4 Tratamentul obligatoriu şi principiile drepturilor omului ……………….285
6.4 Programele instanţelor pe droguri ……………………………………………….287
6.4.1 Modelul american ……………………………………………………….287
6.4.2 Alte modele internaţionale ……………………………………………….297
6.4.3 Modele naţionale în cadrul unor state europene ……………………….303
Capitolul VII TRATAMENTUL CONSUMATORILOR DE DROGURI INFRACTORI
ÎN ROMÂNIA ………………………………………………………………………319
7.1 Dimensiunea naţională a infracţionalităţii la regimul drogurilor ………………319
7.1.1. Infracţiuni constatate şi modul de soluţionare ………………………………321
7.1.2. Infracţionalitatea conexă drogurilor în Municipiul Bucureşti ………323
7.2 Sistemul naţional de asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de
droguri în România ………………………………………………………………329
7.2.1 Căi şi mijloace de reinserţie socială a consumatorilor de droguri ce au săvârşit
fapte penale ………………………………………………………………………335
7.2.2 Criteriile de selecţie a consumatorilor pentru includerea în programul de
tratament ………………………………………………………………………339
7.2.3 Categorii de servicii oferite de comunităţile terapeutice şi societatea civilă
consumatorilor de droguri ce au săvârşit fapte penale ………………………342
7.3 Tratamentul consumatorilor de droguri delincvenţi ………………………344
7.3.1 Tratamentul în regim penitenciar, al infractorilor consumatori de droguri .345
7.4 Perspectivele serviciilor pilot din Municipiul Bucureşti, de reabilitare a
consumatorilor de droguri ce au săvârşit fapte penale ………………………………349
7.4.1 Descrierea proiectului ………………………………………………………350
7.4.2 Rolurile şi responsabilităţile organizaţiilor ………………………………352
7.4.3 Limitări şi ameninţări pentru desfăşurarea proiectului ………………361
7.4.4 Principii de tratament şi metode de intervenţii în asistenţa consumatorilor de
droguri ………………………………………………………………………………362
7.4.5 Procedura de admitere în asistenţă în cadrul proiectului ………………364
7.4.6 Instrumente şi proceduri de lucru în cadrul echipelor pilot de sector ………365
7.4.7 Resurse necesare implementării proiectului ……………………………...367
44
7.5 Percepţia societăţii asupra tratamentului ca alternativă la pedeapsa închisorii –
cercetare calitativă ………………………………………………………………368
7.5.1 Atitudinea publică faţă de pedeapsă ………………………………………368
7.5.2 Percepţia societăţii româneşti asupra tratamentului ca alternativă la pedeapsa
închisorii – cercetare calitativă …………………………………………….372
Capitolul VIII PROPUNERI DE LEGE FERENDA …………………………….401
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………….426
ANEXE …………………………………………………………………………….449
ANEXA 1 Opţiunile de tratament la nivelul diferitelor state europene …….450
ANEXA 2 Procedura P 025 ……………………………………………………459
ANEXA 3 Chestionar ……………………………………………………………462
ANEXA 4 Lanţul instituţional ……………………………………………………468
ANEXA 5 Abrevieri ……………………………………………………………469
45
BIBLIOGRAFIE
(SELECTIE)
LUCRĂRI DE AUTORI, MONOGRAFII ŞI ARTICOLE DE
SPECIALITATE
1. Abraham P. (coordonator) – Dicţionar de droguri, toxicomanii şi
dependenţe, Editura Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005.
2. Abraham, P., Nicolăescu, V., Frusinoiu, P., - Coordonatele de lucru ale
implementării instanţei privind drogurile din districtul Kane (Illinois, SUA)
în România, Buletin Infodrog nr. 2/2008;
3. Abraham, Pavel, Nicolăescu, Daniela - Justiţia terapeutică o nouă abordare
în tratamentul consumatorului de droguri, Bucureşti, 2006;
4. Abraham, Pavel, Rus, Toma Vasile, Crăciun, Adriana – Drogurile,
reglementări internaţionale şi interne, ed. Dacia, Cluj-Napoca 2004,
5. Agenţia Naţională Antidrog – „RAPORT DE EVALUARE 2009 privind
stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2008 în Planul de
acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale antidrog, în perioada
2005-2008”
6. Agenţia Naţională Antidrog - Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor,
2010.
7. Alecu Gh. - Regimul executării pedepsei cu închisoarea şi evoluţia acestuia
după 22 decembrie 1989, cu specială referire la persoanele care au săvârşit
infracţiuni încălcând dispoziţiile legale privitoare la droguri. Comunicare
prezentată la a V-a Conferinţă Naţională a A.N.T.J.R., Constanţa, 2002
8. Allison Morris şi Warren Young, Reforming Criminal Justice: The Potential
of Retoratives Justice, în: Heather Strang şi John Braithwaite (coord.),
Restorative Justice Philosophy to Practice, Ashgate, 2004 [2000]
9. Ancel M. – La peine dans le droit classique et selon les doctrines de la
defense sociale, Revue de Sciences criminnelle, 1973, pag. 190
10. Andreescu, Anghel şi colectiv - Ordinea Publică - Componentă a securităţii
naţionale, editura MAI 1996
46
11. Anglin D, Prendergast M (1998), The Effectiveness of Coerced Treatment
for Drug-Abusing Offenders. Paper presented at the Office of National drug
Control Policy’s Conference of Scholars and Policy Makers, Washington
D.C., March 23-25, 1998
12. Anglin, M.D.,&Hser,Y.I.,(1990). Legal coercion and drug abuse
treatment:Research findings and social policy implication. In J. Inciardi
(Ed.), Handbook of drug control in the United States, Westport, CT:
Greenwood;
13. Bartkowiak, Isabelle, Justice reparatrice: etude de son elaboration et son
application selon les contextes politicohistoriques et les representations
sociales des Etats-Unis, de la France, de la Grande-Bretagne et du Canada
în: Jean-Paul Jean, Gaelle Deharo, La justice en perspectives. Justice
„reparatrice”, justice „restaurative”, Ecole Nationale de la Magistrature,
Mission de recherche Droit et Justice,
14. Beccaria, Cesare – Despre infracţiuni şi pedepse, Editura ROSETTI,
Bucureşti, 2001
15. Belenko S. (2001). Research on Drug Courts: A Critical Review, 2001
Update, The National Center on Addiction and Substance Abuse, Columbia
University, New York,
16. Belenko, Steven - The Challenges of Integrating Drug Treatment into the
Criminal Justice Process, Alb. L. Rev. 833 (1999-2000);
17. Belenko, Steven; Patapis, Nicholas; Michael T. French – „Economic
benefits of drug treatment: a critical review of the evidence for policy
makers” February 2005, Scaife Family Fundation and Missouri Foundation
for Health
18. Berger, Gilda, „Drug Abuse. The Impact on Society”, Franklin Wats, New
York 1988,
19. Bhati et al. (2008) To Treat or Not To Treat: Evidence on the Prospects of
Expanding Treatment to Drug-Involved Offenders. Washington, DC: Urban
Institute.
20. Boroi A., Neagu N., Sultănescu R. V.- Infracţiuni prevăzute de Legea nr.
143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.-
Bucureşti: Ed. Rosetti, 2001,
21. Brian J. English, Edith Cowan University Rick Cummings Murdoch
University and Ralph G. Straton Murdoch University – “Choosing an
47
evaluation model for community crime prevention programs” in Crime
Prevention Studies, volume 14, pp. 119-169/2005
22. Briggs, Sandra, Baiba Petersone, Karlis Smits, Manualul de metode folosite
în planificarea politicilor publice şi evaluarea impactului, Proiect PHARE
RO2003/IB/OT/10 din 2006;
23. Camp, Camille G., and Camp, George M. - The 1988 Corections Yearbook,
South Salem, NY: Criminal Institute, Inc., 1999;
24. Carey SM, Finigan MW (2004) A detailed cost-analysis in a mature drug
court setting: A cost-benefit evaluation of the Multnomah County Drug
Court. Journal of Contemporary Criminal Justice 20:315.
25. Caroline S., Cooper, Joseph A. Trotter, J.R., (1994). „Recent Developments
in Drug Case Management: Re – engineering the Judicial Process”, The
Justice System Journal, vol. 16 no.3,
26. Carson, D., Wexler, D.B. (1994). New Approaches to Mintal health Law:
WILL the U.K. Follow the U.S. Lead Again, L. J. Soc. Welfare and Fam.
Health Law,
27. Carter, Adrian and Hall, Wayne - The Ethical Use of Psychosocially Assisted
Pharmacological Treatments for Opioid Dependence, UNODC Papers
28. Casey, Pamela, (1994). „Court – enforced Drug Treatment Programs: Do
They Enhance Court Performance?” The Justice System Journal, vol. 17,
number 1,
29. Chisholm, John, Benefit-cost analysis and crime prevention in Trends and
issues in crime and criminal justice, No. 147, February 2000, Australian
Institute of Criminology
30. Cohen, M. A., and Miller, T. R. (1998). The cost of mental health care for
victims of crime. J. Interpers. Violence 13: 93-110.
31. Commission on Crime Prevention and Criminal Justice (2003). For human
dignity – towards the Charter of Fundamental Rights of Prisoners
(E/CN.15/2003/CRP.9)
32. Crawford, A. (2000). Salient Themes Towards a Victim Perspective and the
Limitation of Restorative Justice: Some Concluding Comments, in Crawford,
A., Goodey, J. Integrating a Victim Perspective Within Criminal Justice:
International Detabates. Darmouth: Ashgate,
48
33. Daly, K. (2000). Restorative Justice in Diverse and Unequal Societies, in
Goldsmith, A., Israel, M. Criminal Justice in Diverse Communities.
Annandale: the Federation Press,
34. David Forrester, Mike Chatterton and Ken Pease with the assistance of
Robin Brown - The Kirkholt Burglary Prevention Project, Rochdale,
CRIME PREVENTION UNIT: PAPER 13, LONDON: HOME OFFICE
Editor: Kevin Heal, Home Office Crime Prevention Unit, London SW1H
9AT
35. Dennis ML, French MT, McCollister KE, Scott CK. - The economic costs of
quarterly monitoring and recovery management checkups for adults with
chronic substance use disorders. J Subst Abuse Treat. 2011 Apr 4.
36. Dignan, James - Understanding victims and restorative justice, Open
University Press, 2005,
37. Doppelt, J.&Manikas, P. (1990) Mass media and criminal justice decision
making in J.R. Surrette (Ed). Media and criminal justice policy. Springfield,
III: CharlesC. Thomas, pag. 134,
38. Drug Abuse Treatment in Criminal Justice settings”, Journal of Drug Issues,
Winter 1993, 23(1).
39. Drug Courts Program Office, Summary of All drug Court Activities by State,
Washington DC: The American University, October 2000.
40. Drugs – The American Family in Crisis: A Judicial Response 43
Recommendations, „Juvenile and Family Court Journal, Vol. 46, No. 1
(Winter 1995),
41. Dublin drug Court, (2001). Drug Court Programme Participants Handbook,
42. Dunlap, L.J., and French, M.T. 1998 A comparison of two methods for
estimating the cots of drug abuse treatment. Journal of Maintenance in the
Addictions, 1(3)
43. Ekblom P, and K. Pease (1995). "Evaluating Crime Prevention." In: M.
Tonry and D. Farrington (eds.), Building a Safer Society: Strategic
Approaches to Crime Prevention. (Crime and Justice series, vol. 19.)
Chicago, 1L: University of Chicago Press.
44. Eley, S. et al., (2002) The Glasgow Drug Court in Action: The First Six
months. Scottish Executive Social Research, Edinburgh.
49
45. EMCDDA (2003), Treating drug users in prison – a critical area for
health/promotion and crime reduction policy, Drugs in Focus No.7, Lisbon,
2003.
46. Erez, E., Roeger, L., O’Connell, M. (1996). Victim Impact Statements in
South Australia, in Sumner, C. International Victimology: Selected Papers
From the 8th
International Symposium: Adelaide 21 – 26 August 1994,.
Canberra: Australian Institute of Criminology,
47. Farrell, Dr. M. (2002). Final Evaluation of the Pilot Drug Court, Courts
Service,
48. Federal Bureau of Prisons, TRIAD Drug Treatment Evaluation Six-Month
Report: Executive Sumary, Washington, DC: U.S. Department of justice,
February 1998,
49. Federal Bureau of Prisons. Key Indicators/Strategic Support System,
Washington, DC: U.S. Department of Justice, Octomber 1997;
50. French et al, The drug abuse treatment cost analysis program. Journal of
Substance Abuse Treatment, 1997; 14: 1-11.
51. French, M.T. 1995. Economic Evaluation of Drug Abuse Treatment
Programs: Methodology and Findings. American Journal of Drug and
Alcohol Abuse. 21(1): 111- 135
52. Gebelein, R.A. (2000). Sentencing Reform in Victoria: A Case Study, in
Clarkson, C. & Morgan, R. The Politics of Sentencing Reform. Oxford:
Clarendon.
53. Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Ed OSCAR PRINT,
Bucureşti 2006,
54. Goldkamp, John S. (1994a) “Miami’s Treatment Drug Court for Felony
Defendants: Some Implications of Assessment Findings.” The Prison
Journal. 73/2
55. Goodfrey C, Stewart D and Gossop M. – Economic analyssis of costs and
consequences of the treatment of drug miuse: two-year outcome data from
the National Treatment Outcome research Study (NTORS), Addiction, 99(6),
p. 697 -707, 2004
56. Hora P. A. (1998). Dozen Years of Drug Treatment Courts: Uncovering our
theoretical foundation and the construction of a mainstream paradigm, in
Harrison et. al., Drug Courts: Current Issues and Future Perspectives,
57. Hora, Peggy Fulton, Hon., Schma, William G. Hon. and John T.A:
Rosenthal, „Therapeutic Jurisprudence and the Drug Treatment Court
50
Movement: Revolutionizing the Criminal Justice System’s Response to Drug
Abuse and Crime in America,” 74 Notre Dame Law Review, (January
1999),
58. Howard Zehr, Harry Mika, Fundamental Concepts of Restorative Justic, în:
Eugene McLaughlin, Ross Fergusson, Gordon Hughes, Louise Westmarland
coord, Restorative Justice. Critical Issues, Sage Publications, London, 2004
[2003]
59. Hughes, B. (2007) Treatment alternatives to prison/punishment: Overview
of existing mechanisms across the EU. Conference europeenne sur le
traitment quasi-force et autres alternatives a l’emprisonnement. Bucarest,
Roumanie, 11-12 octobre 2007.
60. Hurdubaie, Ioan, Nicolăescu, Victor, Cadrul juridico-instituţional mondial
antidrog, Editura Civitas, Bucureşti, 2008
61. Iancu Adrian Marcel – „Administrarea justiţiei în comunitate: locul şi rolul
societăţii civile în reabilitarea infractorului consumator de droguri” în
SPECTO 2009 – Prima conferinţă internaţională: „Perspective ale asistenţei
sociale în tratamentul quasi-coercitiv al infractorilor, West Publisher House,
Timişoara 2009,
62. Iancu Adrian Marcel – Consumul de droguri şi eficacitatea politicilor
publice, Jurnalul practicilor pozitive comunitare, revistă de dezvoltare
comunitară, nr. 3-4/2010;
63. Iancu Adrian Marcel – Relaţia de cauzalitate dintre consumul de droguri şi
infracţionalitate, Jurnalul practicilor pozitive comunitare, revistă de
dezvoltare comunitară, nr 3-4/2008;
64. Iancu, Adrian Marcel „Abordarea sociologică şi psihologică a consumului
de droguri ca factor criminogen”- Buletin de informare şi documentare nr.
1/2010
65. Iancu, Adrian Marcel „Traficul şi consumul de droguri – ameninţare la
adresa ordinii publice”, în volumul lucrărilor Sesiunii internaţionale de
comunicări ştiinţifice „Internal Affairs and Justice in the Process of the
European Integration and Globalization”, Academia de Poliţie „Alexandru
Ioan Cuza”, Bucureşti, 13-14 mai 2010,
66. Iancu, Adrian Marcel; Nicolăescu, Victor „Infracţionalitatea la regimul
drogurilor. Studiu de caz: Municipiul Bucureşti”, în volumul lucrărilor
Sesiunii internaţionale de comunicări ştiinţifice „Internal Affairs and Justice
51
in the Process of the European Integration and Globalization”, Academia
de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Bucureşti, 13-14 mai 2010;
67. James J. Collins and Margaret Allison - Legal Coercion and Retention in
Drug Abuse Treatment , Research Triangle Institute; North Carolina;
68. John, S., Goldkamp, (1994). „Justice and treatment innovation: The Drug
Court Movement a Working paper of the first National Drug Court
Conference, December 1993”,
69. Kathleen Daly, Revisiting the Relationship between Retributive and
Restorative Justice, in Heather Strang and John Braithwaite, Op. Cit.
70. Kennamer, J. (1992). Public opinion, the press and public policy: An
introduction. In J Kennamer (Ed), Public opinion, the press and public
policy. Westport, Conn: Praeger
71. Ladeur, K.H (1999) "The Theory of Autopoiesis as an Approach to a Better
Understanding of Postmodern Law. From Hierarchy of Norms to the
Heterarchy of Changing Patterns of Legal Inter-relationships", EUI, Badia
Fiesolana, Italy.
72. Lasorsa, D. (1992). Policy makers and the third person effect. In J.
Kennamer (Ed.), Public opinion, the pres and public policy. Westport, Conn:
Praeger
73. Lawrence, R., and Freeman, K., (2002). Design and Implementation of
Australia’s First Drug court, The Australian and New Zealand Journal of
Criminology, vol. 35, no.1,
74. Levine, M. (2000). The Family Group Conference in the New Zealand
Children, Young Persons, and Their Families Act 1989 (CYP&F): Review
and Evaluation. Behavioural Sciences and Law, 18, pag 517-556.
75. Liu H, Grusky O, Zhu Y, Li X, (2006) Do drug users who frequently receive
detoxification treatment change their risky drug use practices and sexual
behavior. Drug Alcohol Depend 84: 114-121
76. Makkai, T. (1998). Drugs Courts: Issues and Prospects. Trends and Issues
in Crime and Criminal Justice, no. 95. Canberra: Australian Institute of
criminology,
77. Malloch et al. (2003). The Fife Drug Court in Action: The First Six Months.
Scottish Executive Social Research, Edinburgh.
52
78. Marshall, Alfred (1920). Principles of Economics (Revised Edition ed.).
London: Macmillan; reprinted by Prometheus Books. ISBN 1573921408.
79. Marshall, Tony Restorative Justice: An Overview, Home Office Research
Development and Statistics Directorate, 1999,
80. Martin SS, Scarpitti FR. An intensive case management approach for
paroled iv drug users. Journal of Drug Issues. 1993;23 (1):43–59.
81. McCollister KE, French MT, Fang H - The cost of crime to society: new
crime-specific estimates for policy and program evaluation, Drug Alcohol
Depend. 2010 Apr 1;108(1-2):98-109. Epub 2010 Jan 13.
82. McMurran M (2007) What works in substance abuse treatment for
offenders? Crim Behav Ment Health. 2007;17(4):225-33
83. Menachik D., Strategic Crime and Romanian National Security Strategy
delaing with „non traditional” Security Threats, Organized Crime, Drug
Trafficking & Terrorism în East and Central Europe, în Romanian’s
National Security Politics, Bucureşti, 1997.
84. Michael Sherman; Gordon J. Hawkins (1983). Imprisonment in America:
Choosing the Future. University of Chicago Press. pp.32–33
85. Michael T French, Helena J Salomé, Jody L Sindelar, and A Thomas
McLellan - Benefit-Cost Analysis of Addiction Treatment: Methodological
Guidelines and Empirical Application Using the DATCAP and ASI, Health
Serv Res. 2002 April; 37(2): 433–455
86. Michael T French, Helena J Salomé, Jody L Sindelar, and A Thomas
McLellan - Benefit-Cost Analysis of Addiction Treatment: Methodological
Guidelines and Empirical Application Using the DATCAP and ASI, Health
Serv Res. 2002 April; 37(2): 433–455
87. Miller, T. R., Cohen, M. A., and Wiersema, B. (1996). Victim costs and
consequences: a new look. National Institute of Justice Research Report,
Washington, D.C.
88. Mira y Lopez, Emilio– Manual de psihologie juridică, Bucureşti, Ed. Oscar
Print 2009
89. National Center on Addiction and Substance Abuse, Behind Bars: substance
abuse and America’s Prison population, New York, NY: Columbia
University. January 1998,
90. National Drug Court Institute, Development and Implementation of Drug
Court Sytems, Monograph Series 2, 1999:3.
53
91. National Institute on Drug Abuse. (1999). Principles of Drug Adiction
Treatment.
92. Nolan, J.L. (2001). Reinventing Justice: the American Drug Court
Movement. New Jersey: Princeton University Press,
93. Rădoi, Mireille - Evaluarea politicilor publice, editura Tritonic, Bucureşti,
2005;
94. Rempel, Michael – Drug Courts, Domestic Violence Courts and Mental
Health Courts: Judging Their Effectiveness, Presented at the 2009
International Problem-Oriented Policing Conference, Anaheim, CA,
November 2-4, 2009
95. Roman, John - Cost Benefit Analysis for Crime Prevention: Opportunity
Costs, Routin Savings and Crime Externalities, Crime Prevention Studies,
vol 14, pp. 53-92
96. Rottman, David B. (2000). „Does Effective Therapeutic Jurisprudence
Require specialized Courts (and Do Specialized Courts Imply Specialist
Judges)?” Court Review: The Journal of the American Judges Association,
Vol. 37, Issue 1,
97. Sarre, R. (2001). „Beyond What Works?” A 25- year Jubilee Retrospective
of Robert Martison’s Famous Article. The Australian and New Zealand
Journal of Criminology, 34, 1, pag 38 – 46.
98. Schma, William, Judge, Judging for the New Millennium, court Review, 37,
no. 2, reprinted in Judging in a Therapeutic Key,
99. Shannon M. Carey, Michael W. Finigan - A Detailed Cost Analysis in a
Mature Drug Court Setting:A Cost-Benefit Evaluation of the Multnomah
County Drug Court, Journal of Contemporary Criminal Justice, Vol. 20, No.
3, 315-338 (2004), DOI: 10.1177/1043986204266893
100. Stein, L. I., & Test, M. A. (1980). Alternative to mental hospital treatment.
I. Conceptual model, treatment program, and clinical evaluation. Archives
of General Psychiatry, 37, 392-397.
101. Stevens, A., Berto, D., Heckmann, W., Kerschl, V., Oeuvray, K., van
Ooyen, M., Steffan, E., and Uchtenhagen, A., (2005) Quasi-compulsory
treatment of Drug dependent Offenders: An International Literature Review,
Substance Use and Misuse, 40 (3): 269-283.
54
102. Strang, H.(2000). The Future of Restorative Justice. Crime and the
criminal Justice System in Australia: 2000 and Beyond. Sydney:
Butterworths,
103. Substance Abuse and Mental Health Services Administration, Center for
Substance Abuse Treatment, national Evaluation Data Services, The Cost
and Benefits of Substance Abuse Treatment: Findings From the National
Treatment Improvment Evaluation Study. August 1999;
104. Sullivan MA, Birkmayer F, Boyarsky BK, Frances RJ et al. (2008). Uses
of Coercion in Addiction Treatment : Clinical Aspects. The American
Journal of Addictions, 17:36-47
105. Tauber, J. (1998). The future of drug courts: Comprehensive drug court
systems. National Drug Court Institute Review, 1(1),
106. The Application of Economic Analysis to Criminal Justice Interventions: A
Review of the Literature Criminal Justice Policy Review June 2005 16:
107. Tilley, Nick, Nottingham University, – „Evaluation for crime prevention”
in Crime Prevention Studies, volume 14, 2005
108. UNAIDS/WHO/UNODC (2006) HIV/AIDS Prevention, Care, Treatment,
and Support in Prison Settings. A Framework for an Effective National
Response
109. United Nations – Office on Drugs and Crime&World Health Organization,
Principles of Drug Dependence Treatment, Discussion Paper, Vienna,
March 2008,
110. United Nations Office on Drugs and Crime. Drug Treatment Courts.
(2004)
111. UNODC (2003) Investing in drug abuse treatment. A Discussion Paper for
Policy Makers,
112. UNODC (2009). Drug Dependence Treatment: Interventions for Drug
Users in Prison. Treatnet Good Practice Document/ www.unodc.org
113. UNODC, World Drug Report 2010, United Nations Publication, Sales No.
E.10.XI.13.
114. Viscusi W. Kip & Joseph E. Aldy, 2003. "The Value of a Statistical Life: A
Critical Review of Market Estimates throughout the World," NBER Working
Papers 9487, National Bureau of Economic Research, Inc.
55
115. Vivien Stern, Preface, in Jim Consedine and Helen Bowen (coord.),
Restorative Justice. Contemporary Themes and Practice, Ploughsharea
Publications, Lyttelton, 1999.
116. Voicu Costică şi colectiv - Siguranţa naţională şi ordinea publică 1859 –
2000, Tipar ARTPRINT;
117. Walker, Justine, International Experience of Drugs Courts, The Scottish
Executive Central Research Unit, Edinburgh, 2001
118. Wertheimer A (1993) A philosophical examination of coercion for mental
health issues. Behavioral Sciences and the Law, 11, 239-258
119. White, R., Haines, F. (2000). Crime and Criminology: An Introduction,
Second Edition. Melbourne: Oxford UniversityPress;
120. Whitley, A.B. (1993). Therapeutic Jurisprudence: A New Approach to the
Criminal Law, American Journal of Criminal Law, 20, pag. 304 – 306.
121. WHO Western Pacific Region (2009) Assessment of compulsory treatment
of people who use drugs in Cambodia, China, Malaysia and Viet Nam: An
application of selected human rights principles,
122. Wild TC, Newton-Taylor B, Ogborne AC, Mann R, Erickson P,
Macdonald S: Attitudes toward compulsory substance abuse treatment: A
comparison of the public, counselors, probationers, and judges’ views. Drug
Educ Prev Policies, 8:33-45
123. Wild TC, Roberts AB, Cooper EL (2002). Compulsory Substance Abuse
Treatment: An Overview of Recent Findings and Issues. European Addiction
Research8: 84-93,
124. Wilkie, M. (1993). Sentencing WomenŞ Pre-Sentence Reports and
Constructions of Female Offenders. Nedlands: The University of Western
Australia Crime Research Centre,
125. Zehr, H.,(1990). Changing Lenses: A new focus for crime and justice,
Herald Press.
Legislaţie
1. Constituţia României - modificată şi completată prin Legea de revizuire a
Constituţiei României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003; republicată, cu
reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003
56
2. Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope,
semnată la Viena la 20 decembrie 1988, la care România a aderat prin Legea
nr.118/1992, Monitorul Oficial nr. 341 din 30 decembrie 1992,
3. Convenţia unică a stupefiantelor, încheiată la New York la 30 martie 1961,
amendată prin Protocolul de la Geneva din 25 martie 1972, la care România
a aderat prin Decretul nr. 626/1973, publicat în Monitorul Oficial, Partea I,
nr.213/1973;
4. Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog nr. 16 din 02.10.2006
pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind managementul de
caz în domeniul asistenţei consumatorului de droguri, publicată în Monitorul
Oficial nr. 899/06.11.2006,
5. Decizia Preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog nr. 17 din 02.10.2006
pentru aprobarea metodologiei de elaborare, modificare şi implementare a
planului individualizat de asistenţă, publicată în Monitorul Oficial nr.
899/06.11.2006.
6. HG nr. 73 din 27 ianuarie 2005 pentru aprobarea Strategiei Naţionale
Antidrog 2005-2012, publicată în: Monitorul Oficial nr. 112 din 3 februarie
2005
7. Hotărâre nr. 860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările
ulterioare, publicată în: Monitorul Oficial nr. 749 din 17 august 2005
8. Hotărârea Guvernului nr. 1.915 din 22 decembrie 2006 pentru aprobarea
Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 339/2005
privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi
psihotrope, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 18 din 11 ianuarie
2007;
9. Hotărârea Guvernului nr. 461 din 11 mai 2011 privind organizarea şi
funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog, publicată în Monitorul Oficial,
partea I nr. 331 din 12 mai 2011;
10. Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în procesul penal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I
nr. 627 din 20.07.2006
11. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri//Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 362/03.08.2000.
12. Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009
57
13. Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 591 din 1 iulie 2004, cu modificările ulterioare,
14. Legea nr. 381 din 28 septembrie 2004 privind unele măsuri financiare pentru
prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Monitorul
Oficial nr. 896 din 1 octombrie 2004,
15. Legea nr. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea şi combaterea
criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial nr. 50/29 ian. 2003
16. Legea nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, publicată în
Monitorul Oficial nr. 1089 din 23 noiembrie 2004, modificată prin OUG 7
din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 177 din 01 martie
2005,
17. Legea nr.118/1992, pentru aderarea României la Convenţia asupra
substanţelor psihotrope din 1971 şi la Convenţia contra traficului ilicit de
stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, publicată în M. Of. nr.341 din
30 decembrie 1992.
18. ORDIN nr. 1.216/C din 18 mai 2006 privind modalitatea de derulare a
programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru
persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri,
publicat în: Monitorul Oficial nr. 471 din 31 mai 2006
19. ORDIN Nr. 1389/513/282 din 4 august 2008 privind aprobarea Criteriilor şi
metodologiei de autorizare a centrelor de furnizare de servicii pentru
consumatorii de droguri şi a Standardelor minime obligatorii de organizare
şi funcţionare a centrelor de furnizare de servicii pentru consumatorii de
droguri, publicat în Monitorul Oficial nr. 830 din 10 decembrie 2008
20. Legea nr. 83/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006
privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, publicată în M.Of. nr. 329 din 19 mai 2010
Resurse internet
1. Afganistan Opium Survey 2010, www.incb.org
2. Barnett P, 1993,- Calculation of the cost and benefit of the Perry Preschool,
www.rand.org/pubs/monograph_reports/MR898/MR-898.AppB.pdf
3. Cartea Albă a Politicii Sociale Europene disponibilă la
www.labsmn.pub.ro/projects/media/cd/4/2.htm
58
4. Declaration de Bangkok Synergies et reponses: Alliances strategiques pour
la prevention du crime et la justice penale, disponibilă la :
http://www.unodc.org/art/docs/BangkokDeclaration%20French.pdf
5. H K Wexler ; D S Lipton ; B D Johnson - Criminal Justice System Strategy
for Treating Cocaine-Heroin Abusing Offenders in Custody ,
http://www.ncjrs.gov/App/Publications/abstract.aspx?ID=113915
6. House of Lords – European Union Committee, 19 July 2006 Fortieth Report,
Behind Closed Doors: the meeting of the G6 Interior Ministers at
Heiligendamm,
http://www.publications.parliament.uk/pa/ld200506/ldselect/ldeucom/221/22
1.pdf
7. http://eldd.emcdda.europa.eu
8. http://eur-lex.europa.eu/
9. http://europa.eu/
10. http://ods.un.org
11. http://tokyo.mae.ro/index.php?lang=en&id=31&s=67758
12. http://www.anp-just.ro/
13. http://www.customs.ro/
14. http://www.druginfoline.ro/drugori.cfm?main=379
15. http://www.ejpd.admin.ch/ejpd/en/
16. http://www.emcdda.europa.eu/
17. http://www.eurocustoms.org/
18. http://www.euro-justice.com/links/eu_bodies/7432/
19. http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/cls/cons_co
ns(2008)05620_/CONS_CONS(2008)05620_ro.pdf
20. http://www.fas.org/sgp/crs/row/RL32774.pdf
21. http://www.fiu.net/
22. http://www.grotiuscentre.org/
23. http://www.hbo.com/addiction/treatment/344_treatment_of_alcoholism.html
24. http://www.incb.org/,
25. http://www.irdo.ro/file.php?fisiere_id=101&fmt=doc
59
26. http://www.magistratescourt.vic.gov.au/text/drugcourt2.htlm, Drug Court of
Victoria – General Information
27. http://www.onuinfo.ro/odm/
28. http://www.osce.org
29. http://www.securitepublique.gc.ca/
30. http://www.un.org/ecosoc/
31. http://www.unhchr.ch/html/menu3/b/h_comp46.htm
32. http://www.unicri.it/
33. http://www.unodc.org/centralasia/
34. http://www.wcoomd.org/
35. http://www.wto.org/english/tratop_e/gatt_e/gatt_e.htm
36. Jeff Latimer, Steven Kleinknecht, Les effets des programmes des justice
reparatrice: analyse documentaire sur la recherche empirique, 2000, p.6,
http://canada.justice.gc.ca/fr/ps/rs/rep/2000/rr00-16a.pdf
37. New York State, Unified Court System, Drug Treatment Courts 2009
Annual Report,
http://www.nycourts.gov/courts/problem_solving/drugcourts/pdfs/2009annu
alreportFinal.1.pdf
38. Principles for the protection of persons with mental illness and the
improvement of mental health care,/
http://www.un.org/disabilities/default.asp?id=222
39. Raport EMCDDA 2007/ http://www.emcdda.europa.eu/publications/
40. Washington State Institute for Public Policy, 2003/ www.wsipp.wa.gov
41. www.ceinet.org/
42. www.coe.int/t/dg3/pompidou/default_fr.asp
43. www.europa.eu
44. www.europol.europa.eu/
45. www.fbi.gov
46. www.interpol.org/
47. www.un.org
48. www.unodc.org