1

UNIVERSITATEA ……..

FACULTATEA DE ……………..

Referat la disciplina:

Titlul:

BANCA MONDIALA

Student: Albert B

Anul …

2

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I SISTEMUL MONETAR INTERNATIONAL

1.1 APARITIA SISTEMULUI MONETAR INTERNATIONAL

1.2 CARACTERISTICILE SI ROLUL UNUI SISTEM MONETAR INTERNATIONAL

1.3 ELEMENTELE DEFINITORII ALE SISTEMULUI MONETAR INTERNATIONAL

1.4 DEFINITIA SI EVOLUTIA SISTEMULUI MONETAR INTERNATIONAL

1.5 ALEGEREA UNUI REGIM DE SCHIMB

1.6 DETERMINAREA CURSULUI DE SCHIMB

1.7 DEVALORIZAREA

CAP. II BANCA MONDIALA

2.1 INFIINTARE SI STRUCTURA

2.2 OBIECTIVELE BANCII MONDIALE

2.3 DESTINATIILE IMPRUMUTURILOR ACORDATE DE CATRE BANCA MONDIALA

2.4 BANCA INTERNATIONALA PENTRU RECONSTRUCTIE

CAP. III BANCA MONDIALA IN SOCIETATEA CONTEMPORANA

3.1 ROLUL ACTUAL AL BANCII MONDIALE

3.2 SE MAI JUSTIFICA EXISTENTA BANCII MONDIALE IN SEC. XXI?

3.3 RELATIILE ROMANIEI CU BANCA MONDIALA

CONCLUZII FINALE

BIBLIOGRAFIE

3

INTRODUCERE

Banca Mondialã a fost infiintata in anul 1946 in virtutea acordurilor de la Bretton – Woods,

obiectivul sau initial fiind finantarea reconstructiei economiilor statelor membre, afectate de cel de-

al doilea Razboi Mondial.Banca Mondială acordă împrumuturi guvernelor şi agenţiilor

guvernamentale care pot obţine garanţii solide din partea statului. Banca Mondială finanţează o

multitudine de tipuri de proiecte în sectoare diferite, precum agricultură, educaţie, mediu, sănătate,

populaţie, energie electrică, telecomunicaţii, transport şi dezvoltare urbană.Obiectivele Bancii

Mondiale sunt:acordarea de imprumuturi statelor membre, intermediere financiara si acordarea de

asistenta tarilor membre.

Banca mondiala acorda imprumuturi pe urmatoarele destinatii:finantarea proiectelor in

domeniul infrastucturii transporturilo,a procedurii si distribuirii energiei elecrtice, finantarea unor

proiecte de combatere a saraciei si realizarea unei bune distrbutii a venitului national, imprumuturile

pentru ajustare sutructurala si sectoriala,imprumuturi pentru reducerea saraciei unor tari fata de

creditorii lor, imprumuturi pentru protectia mediului.

Banca în sine este mai mare, mai cuprinzătoare şi mai complexă decât era. A devenit un

Grup, care cuprinde cinci instituţii de dezvoltare strâns legate între ele:

Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) - infiinţată în 1944 ( 1945 ), deseori

numită şi Banca Modială – principala agenţie de finanţare, cu sediu central la Washington.

Asociaţia Internaţionala pentru Dezvoltare (AID) - înfiinţată în 1960, debitorii acesteia sunt ţările

cele mai sărace, care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a obţine spijinul Băncii Modiale;

aceasta împrumută pe termene lungi, care se pot extinde pe 30-40 de ani.

Corporaţia Financiară Internaţionala (CFI) - infiinţată în 1956, se ocupă cu creditarea comercială cu

scop lucrativ şi investiţii de capital. BIRD finanţează reconstrucţia ţărilor europene prăbuşite după

cel de-al doilea război mondial, ulterior atunci când economiile acestor state s-au refacut, BIRD şi-a

reorientat activitatea şi către ţările în curs de dezvoltare. Agenţia de Garantare Multilaterală a

Investiţiilor ( AGMI ) – oferă garanţii în sprijinul invesţiilor străine din ţările dezvolate.

Centrul International de Rezolvare a Litigiilor din Domeniul Investitiilor (CIRCDI) –a luat

fiinta la 14 octombrie 1966,fiind o organizatie internationala autonoma si are legaturi stranse cu

Banca Mondială.

Scopul tuturor acestor instituţii este acela de a contribui la prosperarea economică a ţărilor în

curs de dezvoltare prin finanţarea unor proiecte din sectorul public şi privat al acestor ţări prin

acordarea de asistentă tehnică şi economică

4

CAP. I SISTEMUL MONETAR INTERNAŢIONAL

1.1 APARIŢIA SISTEMULUI MONETAR INTERNAŢIONAL

Până în 1944, inexistenţa unor reglementări la care să adere majoritatea ţărilor făcea ca

relaţiile dintre state să se desfăşoare pe baze bilaterale. Totuşi forme incipiente de organizare a

relaţiilor monetare, dar nu erau ceea ce numim astăzi sistem internaţional, atat din cauza gradului

redus de cuprinde a statelor, cât şi a faptului că reglementau doar secvenţial problematica relaţiilor

monetare.

În a doua jumătate a secolului XIX-lea, majoritatea statelor europene se confruntă cu o serie

de dificultăţi de ordin monetar, ca urmare a modului defectuos în care funcţiona sistemul bimetalist

aur-argint sau cel monometalist argint. S-a considerat atunci că stoparea acestor dezechilibre putea fi

realizată prin adoptarea unui sistem monetar comun, stabilirea unor varietăţi fixe între monedele

naţionale sau faţă de o monedă etalon ( aspect care facilita schimburile comerciale), reglementarea

emisiunii şi circulaţiei monedelor asa-zise comerciale, cu ajutorul cărora se făceau plăţi către ţările

din afara uniunii.

Acele încercări de reglementare, faptul că relaţiile comerciale, pentru început, se limitaseră

doar la statele membre ale uniunii dar, în special, limitele regimului monetar bazat, parţial sau total,

pe argint, în condiţiile în care valoarea acestui metal cunoşteau o depreciere rapidă au făcut ca

sistemul să cadă rapid în deseuetudine, cu timpul fiind repudiat.Uniunea Monetară Latină a fost

prima formă de organizare care a luat fiinţa în 1865 şi s-a constituit în jurul francului francez; la ea a

aderat, iniţial, Franţa, Belgia, Italia, Elveţia şi Grecia iar, ulterior, şi alte state, prin care şi

România.A doua uniune monetară a fost cea constituita la început din Prusia şi Austria (în 1875) şi

extinsă mai târziu prin aderarea altor state.

Blocurile monetare, ca a doua formă de organizare monetară incipientă, sunt specifice

perioadei interbelice, principala lor caracteristică fiind aceea că se axau pe o monedă pivot şi pe o

serie de monede numite satelite. Sistemul blocurilor monetare poate fi caracterizar mult mai

reglementat în raport cu predecesorul său. Astfel, tehnicile monetare se caracterizau prin stabilirea

unui raport între moneda pivot şi cele considerate satelite, convertibilitatea totală între cele doua

categorii de monede, concentrarea rezervelor valutare la statul emitent al monedei pivot,

reglementare relaţiilor monetare ale statelor membre ale zonei în raport cu statele memebre. Au

existat urmatoarele blocuri monetare ( în funcţie de moneda considerată pivot ) : blocul lirei sterline,

blocul francului francez, blocul dolarului.

Zona monetară a fost a treia formă de agregare monetară, inferioară sistemului monetar

internaţional, caracteristică pentru perioada postbelică. Într-o oarecare măsură ea a constituit o

formă mai evoluată a blocurilor monetare, fiind consecinţa directă a destrămării sistemului colonial

al marilor puteri. Pricipalele zone monetare au fost cele ale lirei sterline şi francului francez, ale

căror caracteristici pricipale au fost : convertibilitatea deplină între monedele ţărilor membre ale

zonei, mişcări de capital libere între statele membre şi rezervele valutare constituite în principal din

moneda considerată etalon, dominată pentru zona respectivă.

În concluzie, putem spune că uniunile monetare, blocurile şi zonele monetare nu au condus

la reglementarea globală a relaţiilor monetare dintre state, dovadă lipsa lor de perenitate, şi au avut

un caracter limitat din punctul de vedere al gradului de cuprindere. Aceste trei forme nu au reuşit să

asigure o stabilitate a raporturilor valorice dintre monedele naţionale ( singura cale spre schimburi

comercilale echitabile ), nu au determinat sporirea cantitativă şi calitativă a rezervelor valutare, nu

5

au avut ca urmare echilibrarea balanţelor de plăţi ( în cazul apariţiei de deficite sau excedente ) şi, în

sfârşit, ceea ce este mai grav pentru că relaţiile monetare nu erau reglementate la nivelul

ansamblului mondial, ele intrau în contradicţie cu interesele altor ţări, care răspundeau cu contra-

măsuri.

1.2 CARACTERISTICILE ŞI ROLUL UNUI SISTEM MONETAR INTERNAŢIONAL

Operaţiunile cu strainatatea

Emisiunea monetară este unul din atributele suveranităţii statelor. Existenţa naţiunilor

suverane şi deschiderea către exterior pun problema conversiunii unităţilor monetare între diferite

ţări, ca urmare a tranzacţiilor comerciale sau financiare între agenţii economici rezidenţi sau

nerezidenţi.Sistemul monetar internaţional (SMI) poate fi definit ca ansamblul regulilor care permit

asigurarea acestor tranzacţii, determinand compatibilitatea sistemelor monetare naţionale.

Existenţa unui SMI nu are sens doar în raport cu nevoia de a asigura buna funcţionare

a comerţului internaţional.

Dacă toate ţările ar avea aceeaşi moneda , problema determinării cursului de schimb , adică

operaţiunea care permite convertirea unei monede în alta , nu s-ar pune.Şi aceasta tocmai ca pe

lânga moneda naţionala există monede străine ( numite devize) , încat se simte nevoia unui SMI.1

Balanţa plătilor

Definiţie: Balanţa plăţilor este un document contabil care indică schimburile externe

(importuri sau exporturi) ale unitaţilor economice rezidente cu restul lumii.Schimburile pot avea ca

obiect mărfuri , servicii sau capitaluri.

Conţinut: Schimburile de mărfuri, de servicii ( transporturi , asigurări, brevete si redevenţe ,

turism , servicii bancare), la care se adaugă transporturile unilaterale fără contraprestaţie monetară

(de exemplu vărsamintele statului către organizaţiile internaţionale) formeaza operaţiunile curente

.Rezidenţii si nerezidenţii pot de asemenea să schimbe fluxul de capital.Aceasta din urma ia diferite

forme : împrumuturi , investiţii de portofoliu executate în scopul unui plasament , investiţii directe

adică cumpararea de părţi din proprietatea unei întreprinderi cu scopul deţinerii controlului.

Probleme : Toate aceste operaţiuni au cel putin doua probleme :

1) cea a conversiei unităţilor monetare ( cum se produce schimbul cu partenerii străini care

posedă monede diferite)

2) cea rolului statului.Acesta din urmă trebuie să ia cursurile de schimb sa fixeze în mod

liber ( schimburi flotante ) sau, dimpotrivă , trebuie sa intervină în determinarea cursului de schimb (

schimburi fixe )

Cursul de schimb şi piaţa schimburilor

Cursul de schimb este cantitatea de monedă naţională necesară pentru obţinerea unei unităţi

dintr-o monedă străină .De exemplu 1$=5F este cursul de schimb al francului în raport cu deviza

americană.

Piaţa schimburilor este locul unde se scimbă devizele şi se formează cursul de scimb. Este

vorba de o piaţă interbancară , nelocalizată care funcţioneaza continuu ( 5 zile din 7). Cambiştii sunt

conectaţi unii cu altii printr-o reţea perfecţionată de comunicare.

1.3 ELEMENTE DEFINITORII ALE SISTEMULUI MONETAR INTERNAŢIONAL

Lunga istorie a omenirii nu este altceva decât o continua luptă pentru resurse şi implicit, putere.

Multe populaţii destul de dezavantajate la acest moment, sau chiar unele deosebit de avantajate,

6

lansează apeluri de ură, dezordine s.a. pe baza unor urmări directe ale "Momentului Bretton Woods"

îndreptate fie asupra Statelor Unite, fie asupra Marii Britanii, fie asupra Germaniei, etc.. Totul, dar

absolut totul, nu este decât inconstienţa neputinţei si inconsecvenţei celor care acuză.

Experţii americani şi englezi au iniţiat convorbiri despre viitoarea ordine monetara postbelică

încă din anul 1943, care au stat la baza discuţiilor preliminare ale Conferintei convocată la iniţiativa

SUA la Bretton Woods (în statul american New Hampshire), la 1 iulie 1944, la care au participat

delegaţi din 44 de state.

La Bretton Woods, americanii au început prin a propune un sistem

monetar bazat pe aur, în special datorită faptului că ei deţineau peste 60 % din rezerva de aur

occidentală. Britanicii, a căror delegaţie era condusă de J.M. Keynes, au propus crearea unei bănci

mondiale şi a unei monede internaţionale (bancor-ul sau bancaurul) în ideea de a elimina total aurul

din circulaţie şi a da o sansă Marii Britanii, chiar şi înaintea SUA.

Sistemul Monetar Internaţional preconizat la Bretton Woods a facilitat crearea unui

mecanism efectiv de decontări multilaterale, s-au liberalizat într-o măsură importantă mişcările de

capital, s-au asigurat pentru un timp mijloacele de plată şi credit, facilitându-se pe aceasta bază

dezvoltarea economică în ţările participante şi a schimburilor comerciale

internaţionale. Principiile pe care s-a clădit acest sistem au fost:

-1- Etalonul aur-dolar (rolul internaţional al dolarului american).

Intr-un sistem monetar, rolul esenţial îl deţine etalonul, elementul fundamental de referinţă

pentru monedele naţionale, la Bretton Woods stabilindu-se ca etalon monetar aurul si dolarul

american, dar, treptat, unicul etalon ramânând dolarul. Dolarul devine un ban naţional de credit,

convertibil iniţial în aur, dar numai în relaţiile oficiale externe, fiind declarat "de facto" "la fel de

bun ca aurul" iar, ulterior, ca fiind "mai bun ca aurul", ceea ce i-a consacrat ascensiunea ca monedă

internaţională.

Rolul internaţional al dolarului însemnă că, în moneda naţională a SUA se constituie

rezervele valutare ale altor state, se exprimă preţurile mondiale, se derulează cea mai mare parte a

plăţilor internaţionale, se acordă credite externe sau se efectueaza investiţii în străinătate, ceea ce

reprezintă un considerabil avantaj pentru economia şi pentru firmele americane.

SUA este principala beneficiară a spiritului britanic, în special datorită faptului că a fost

colonie britanică cât şi, ulterior, datorită faptului că totul a fost clădit în aceasta ţară pe "normele

intereselor umane" (termen relativ acceptabil la ideea de economie de piaţă), fără a mai lua in

calcul si abundenţa resurselor naturale.

Dintre statele europene, pe lângă Marea Britanie, a excelat Germania, clădită pe oameni pe

cât de muncitori pe atât de dornici de putere.

Iniţial, componenţa stăpânitoare a "dulcelui sistem colonial" a ajuns în situaţia în care dezvoltarea

economică şi spiritul întreprinzător să o aducă în poziţia ciudat de reală de a solicita stăpânirea lumii

(în strânsă competiţie cu statele relativ suverane ale momentului). Şi aşa a venit primul razboi

mondial... Apoi al doilea... Apoi actualul razboi economico-financiar iniţiat de geniul japonez şi

adoptat apoi de toţi cei care işi permit (în special Germania care şi-a dat seama că trebuia să

cucereasca financiar, tehnologic, etc. lumea si nu cu puterea armelor si a lagărelor de concentrare).

Economia americană, folosind moneda proprie, atât pe plan intern cât şi pe plan extern, nu cunoaşte

restricţiile lipsei de valută şi poate promova pe arena mondială o politică expansionistă prin

intermediul monedei.

Situaţia a generat (şi încă generează) o serie de consecinţe cum ar

fi faptul că, asigurarea banilor necesari schimburilor internaţionale presupune cantităţi mari de dolari

circulând în afara economiei americane, adică un deficit economic al balanţei de plăţi a SUA, iar

7

corectarea acestui deficit ar lipsi economia mondială de resursele baneşti necesare. Acest lucru a

permis la SUA să işi permită să menţină aceste deficite (comparativ cu celelalte state pentru care

acest lucru este un semn de alertă, fiind necesare eforturi de corectare şi de achitare a datoriilor) si să

consume mai mult decât produc pentru a "asigura" dolarii utilizaţi în schimburile internaţionale

(acest lucru a fost descris ca fiind "secretul deficitului fără lacrimi, care permite să iei fără să dai, sa

acorzi credite fără sa te imprumuţi si să primeşti fără să plateşti", ţările lumii fiind să aleagă "sau

lichiditate internaţională sau

echilibrul balanţei americane".).

-2- Principiul universalităţii.

Acest principiu care trebuie să stea la baza sistemului, constă în aceea că orice stat trebuie sa

adere la FMI, deci la Sistemul Monetar. Acest principiu nu a fost respectat niciodată, o serie de ţări,

inclusiv cele cu un vast potenţial natural şi economic, cu un rol important în arena internaţională,

cum ar fi fosta URSS şi altele, nu au aderat niciodată la FMI şi nu au devenit membre ale sistemului.

In realitate, până în anii '60, Sistemul valutar a funcţionat ca un club al ţărilor capitaliste

dezvoltate în care poziţia privilegiată a SUA a fost suportată de alte ţări membre care erau angajate

puternic în refacerea economiei după razboi. Incepând mai ales cu anii '70, divergenţele de interese

dintre ţările dezvoltate, precum şi între acestea şi cele în curs de dezvoltare (fără a mai lua în calcul

blocul monetar al rublei), trec pe primul plan în domeniul monetar, astfel încât vocaţia de

universalitate a Sistemului s-a confirmat a fi irealizabilă.

Istoric, sistemul poate fi descris de urmatoarele evoluţii: în perioada 1949 - 1956 cursurile de

schimb au avut o stabilitate bună dar cu semne de presiune, în 1957 - 1959 se inregistrează

revalorizarea francului francez urmată de revalorizarile monedelor europene din anii '60 (marca vest

germană, guldenul olandez, etc.), perioada "finalizată" de devalorizarea lirei sterline din 1967.

Pierderea unui echilibru relativ indus de lira sterlină sistemului dolarului a indus dezechilibrul major

din anii '70 (când se suspendă convertibilitatea în aur a dolarului) însoţit şi de criza petrolieră

şistartarea fenomenelor destul de generalizate ale inflaţiei, recesiunii şi dezechilibrelor plăţilor

externe.

1.4 DEFINIŢIA ŞI EVOLUŢIA SISTEMULUI MONETAR INTERNAŢIONAL

a) Definitia SMI

Sistemul monetar internaţional se bazează pe reguli care provin în mod direct din practicile

comerciale impuse de către state.Aceste reguli trebuie să definească :

Un regim de schimb constând în principii care asigură convertibilitatea între monede;

Aprovizionarea cu bani lichizi în cantitate suficientă pentru a face faţă progresului

comerţului internaţional;

Un sistem de rezervă care conferă diferitelor naţiuni participante la schimb mijloacele de

plată ce le permit surmontarea dezechilibrelor temporare între cantităţile de devize intrate şi ieşite

din ţară;

Mecanisme de reajustare în caz de dezechilibre ale balanţei de plăţi curente ,

conservate pe termen mediu sau lung.

b) Convertibilitatea

Un SMI trebuie să asigure convertibilitatea monedelor şi anume posibilitatea de a schimba

moneda naţionala contra aurului sau devizelor.Există reguli de conversiune admise de toate statele ,

modul de convertibilitate depinzând cu stricteţe de regimul de schimb ales.Convertibilitatea poate fi

garantată de către autoritaţile publice

8

( convertibilitate instituţionalizata, în schimburile fixe); banca centrală care a emis moneda se

angajează să o livreze sau să o răscumpere în cantităţi nelimitate. Convertibilitatea poate fi

întreţinută şi în cadrul pieţei ( convertibilitatea comercială , în schimburile flotante).

c) Diferite Sisteme Monetare Internationale

Putem distinge de la începutul revoluţiei industriale , patru perioade:

- secolul al XIX –lea asista la instalarea si apogeul etalonului aur, a carui functionare este grav

perturbată de inflaţia cauzată de primul război mondial;

- reântoarcerea la aur în perioada interbelică dă naştere la Gold Exchange Standard (etalonul

de schimb-aur), a cărui prabuşire este cauzată de depresiunea din anii 1930;

- după al doilea război mondial, desfiinţarea barierelor vamale pe planul comerţului, este

însoţită de o reconstrucţie a SMI pe baze noi : Gold Exchange Standard este centrat pe dolar.;2

- la începutul deceniului opt asistăm la prabuşirea acordurilor de schimburi fixe , care fuseseră

semnate la Bretton Woods (datorită dezechilibrelor comerciale care făceau imposibilă menţinerea

parităţii în aur a dolarului) Aceasta reprezintă trecerea la schimburile flotante

1.5 ALEGEREA UNUI REGIM DE SCHIMB

Există câteva tipuri de schimb : fixitatea ( rigidă sau ajustatabilă) şi flotaţia ( pură sau

administrată).

A. SCHIMBURILE FIXE

Într-un regim de schimburi fixe , monedele sunt definite prin raportare la un etalon ( metal

preţios , deviză sau coş de devize).Fiecare monedă are un curs de schimb oficial (prin raportare la

acest etalon), numit paritate.

a. Fixitatea rigidă sau irevocabilă

Corespunde unei situaţii în care cursurile de schimb nu sunt modificate niciodată (absenţa

valorizării sau a devalorizării). Aceasta situaţie se regăseşte in funcţionarea etalonului aur.Este de

asemenea ideea directoare a proiectului Uniunii Economice si Monetare (UEM) din cadrul

Tratatului de la Maastricht, unde cursurile de schimb între monedele europene ar deveni în mod

irevocabil fixe innainte de a disparea în sânul monedei unice.

b. fixitatea ajustabilă

Corespunde unei situaţii în care cursurile de schimb, rămânând fixe pot fi modificate în

împrejurări exceptionale, îndeosebi ca urmare a unei crize externe. Schimbările de paritate

(valorizare şi devalorizare) pot fi negociate cu ţările partenere ( cazul sistemului monetar european

actual [ SME]) , sau pot fi impuse de către statul în dificultate (politica faptului împlinit din cadrul

acordurilor de la Bretton Woods, între 1945 si 1973).

c. Variaţiile intermarginale

Cu excepţia cazului particular, când o moneda periferică este ataşată unei devize a unui stat

dominant pe baza unui raport care nu suferă nici o variatie, fixitatea nu este niciodată absolută.

Într-un sistem de schimburi fixe , variaţiile cursului de schimb se fac în anumite limite (+/-

1% in raport cu dolarul in SMI de la Bretton Woods, +/- 2.25% în raport cu

ECU in Sistemul Monetar European [SME] la momentul creării sale).Băncile centrale intervin prin

vânzari sau cumpărări de devize pe piaţa schimburilor , numai când cursul ameninţă să depaşească

fie limita inferioară , fie limita superioară a benzii de fluctuaţie.Când valoarea monedei naţionale

creşte prea puternic, banca centrală o vinde

9

contra devize pe piaţa de schimb. Ca effect, crescând oferta de moneda naţională, se limitează

creşterea valorii ei. Invers , când moneda naţională se

depreciază prea puternic, se va simula cererea de monedă . În acest caz banca centrală cumpără

monedă naţională contra devizelor.

B. SCHIMBURILE FLOTANTE

a. Flotaţia pură şi impură

Intr-un regim de schimburi flotante ,valoarea monedei este determinată de cererea şi oferta

agenţilor economici care se exprimă pe piaţa schimburilor.

La limită, flotaţia monedelor ar putea fi pură în sensul că băncile centrale nu ar interveni în

stabilirea valorii exterioare a monedei. Totuşi mai frecvent cotaţia este impură ( sau administrată) :

chiar dacă băncile centrale nu sunt constrânse să protejeze cursurile de schimb, ele intervin

prin vânzări sau cumpărări de devize sau prin modificarea ratei dobânzii pentru a regulariza

cursul de schimb şi a preveni sau bloca atacurile speculative.Aceste intervenţii neregulate se fac în

numele apărării obiectivelor interne şi nu pentru a respecta regulile referitoare la apărarea unui

sistem monetar internaţional.

b. Aprecierea şi deprecierea

Intr-un sistem de schimburi flotante nu poate exista o devalorizare sau o creştere a valorii unei

monede pentru că nu există o paritate protejată oficial de către banca centrală .

Atunci când valoarea unei monede creşte în raport cu alta se spune că ea se apreciază iar in caz

contrar că se depreciază.

c. Semnificaţia flotaţiei

Faptul că o monedă devine flotanta poate corespunde unei alegeri a regimului de schimb.Poate

reprezenta de asemenea o soluţie tranzitorie pentru o monedă care aparţine unui sistem de schimburi

fixe, dar care la un moment dat nu mai poate rezista presiunii ce se exercită asupra ei.Astfel în

cadrul sistemului monetar european, lira italiană şi lira sterlină au devenit flotante în septembrie

1992 pentru a se sustrage unui val de speculaţii ( flotaţia permite băncii centrale să nu mai susţină

cursul monedei naţionale).

1.6 DETERMINAREA CURSULUI DE SCHIMB

A. COMPETITIVITATEA COMERCIALA

Atunci când un stat exportă mărfuri sau servicii obţine în schimb devize , care sunt convertite în

monedă naţională de către exportatori ( vânzări în devize ). Dimpotrivă importurile necesită

cumpărări în devize. Deci operaţiile comerciale au un impact direct asupra cererii şi ofertei de

devize pe piaa schimburilor. In caz că un stat este competitiv şi câştigă părţi din piaţă asistăm la

intrări de devize pe care agenţii rezidenţi doresc să le convertească în monedă naţională . Aceasta

din urmă este ,deci, solicitată şi valoarea ei tinde în mod natural să crească.

B. PARITATEA PUTERILOR DE CUMPĂRARE ( PPC )

Teoria PPC vede în modificările nivelului preţurilor şi /sau ratei inflatiei factorul determinant al

evoluţiei cursului de schimb.

a. Legea preţului unic

Această lege explică mecanismul şi raţiunea pentru care cursul de schimb ar trebui sa

reacţioneze la modificările preţurilor sau ale ratei inflaţiei.In teorie preţul unui coş de bunuri de

consum dat trebuie să fie acelaşi de la o ţară la alta , în caza contrar , consumatorii se vor

aproviziona din ţara care practică preţurile cele mai scăzute.Dar în această situaţie cursul de schimb

10

al monedelor statului respectiv are tendinţa de a creşte ( moneda este solicitată), ceea ce tinde să

corecteze modificările preţului iniţial.

b. Teoria parităţii puterilor de cumpărare

In versiunea sa absolută , teoria PPC consideră că este necesară fixarea cursului de schimb la un

nivel care egalează valoarea coşului de bunuri similare în cele două ţări comparate ( legea preţului

unic) .In realitate existenţa costurilor de tranzacţie diferite de la o tară la alta (transporturi, drepturi

vamale, reţele comerciale ) face imposibilă egalizarea nivelurilor cursurilor de schimb.

In versiunea relativă , teoria PPC consideră că este necesar să se fixeze cursul de schimb la un

nivel ce compensează variaţia preţurilor relative : acestea sunt modificările

ratei inflaţiei în cursul unei perioade de timp care devin principalul factor explicativ al cursului de

schimb.

C. SPECULAŢIA

Speculaţia se bazează pe vânzarea sau cumpărarea unei monede cu intenţia de a o revinde sau a

o cumpăra la o dată ulterioară în speranţa realizării unui profit.Speculantul speră să câstige bani

anticipând variaţiile cursului de schimb.

a. O speculaţie inevitabilă

Speculaţia este un element cotidian al vieţii .Chiar dacă nu facem nimic totuşi speculăm! Sa ne

imaginăm spre exemplu un şef al unei intreprinderi franceze: el afirma ca va vinde marfuri unui

client american, în dolari în termen de trei luni. Dacă decide să nu faca nimic , adică să ia acei dolari

atunci cand vor veni, aceasta semnifică faptul că el estimează că valoarea dolarului în raport cu

francul francez va rămâne cel puţin identică cu cea de azi sau în cel mai bun caz va creşte.

Pe piaţa de schimb există întotdeauna speculanţi profesionişti care caută în mod sistematic să

anticipeze variaţiile cursului de schimb.Astfel în momentul în care aceştia anticipă deprecierea

monedei, ei vând imediat pe piaţa aceata moneda , la cursul zilei angajându-se să o răscumpere

ulterior.Dacă între cele două date cursul de schimb s-a modificat , ei înregistrează fie un beneficiu,

fie o pierdere , după cum previziunea lor s-a realizat sau nu. Prin intervenţiile lor , speculanţii

participă la formarea cursului de schimb.

b. O speculaţie facilitată

Speculaţia este facilitată de transformările pieţei schimburilor (globalizare

financiară).Operaţiunile de schimb se fac continuu, pieţele financiare fiind plasate pe fusuri orare

diferite .pieţele de schimb sunt interconectate, ca şi cum nu ar exista decât un singur loc de

tranzacţie şi de cotaţie. Pe principalele pieţe financiare găsim aceleaşi produse şi aceleaşi procedee

de transmitere rapide a informatiilor.

16.

c. O speculatie periculoasă

Speculaţia în sensul negativ al termenului , nu începe decât atunci când cursurile atinse de

monede se deconectează de „valoarea lor fundamentală”, astfel încat ea poate fi apreciată prin

comparaţii internaţionale ale puterii de cumpărare sau ale productivităţii.Vorbim asfel de formarea

unor „bule speculative” şi de apariţia unei „economiii de casino”. Atunci când operatorii anticipează

o creştere a ratei inflaţiei, şi în consecinţă o depreciere a cursului de schimb, vând în mod masiv

moneda aflată într-o poziţie neconsolidată.Asamblarea acestor comportamente , antreneză o scădere

11

a valorii monedei, care trece de nivelul de echilibru pe termen lung, cu respectarea PPC. După cum

spunea Rudgider Dornbush , are loc o suprareacţie a cursului de schimb (overshooting).1

D. LOGICA PATRIMONIALA

a. Alegerea de portofoliu

Economia mondială poate fi asimilată unui ansamblu de pieţe în special monetare şi financiare .

Pe aceste pieţe care sunt legate unele cu altele prin mijloace de comunicare instantanee, investitorii

(bănci , fonduri de pensii etc) caută să maximizeze randamentul portofoliilor lor de active

minimalizând riscurile asumate. Căutarea celui mai bun randament dă naştere la miscări de

capitaluri pe termen scurt . Acestea din urmă sunt la originea unor oferte suplimentare în raport cu

anumite devize şi a unor cererii noi în legatură cu alte devize.Astfel preţul de echilibru ( cursul de

schimb) al diferitelor monede se modifică în cadrul pieţei schimburilor.

Creşterea considerabilă a circulaţiei de capital pe termen scurt, începând cu primii ani

ai deceniului opt , face ca factorii financiari să ocupe un loc predominant în determinarea cursului de

schimb şi influenţa lor sa o surclaseze pe cea a variaţiilor puterii de cumpărare sau pe acea legată de

ponderea fluxurilor comerciale.

b. Paritatea ratei dobanzii

influenţa ratei dobânzii. Nivelul ratei dobânzii are impact asupra fluxului de capital: dacă rata

dobânzii creşte puternic în Franţa de exemplu, investitorii străini- atraşi de randamentul crescut –

vor fi tentaţi să-şi plaseze aici capitalurile.Un aflux de capital în Franţa implică o cerere puternică de

monedă franceză, a cărei valoare tinde să crească pe piaţa schimburilor. Invers dacă rata dobânzii

scade în Franţa , ieşirile de capital provoacă o ofertă de monedă naţională pe piaţa schimburilor şi

francul tinde să se deprecieze.

Tendinţa de egalizare a ratei dobânzii. Importanţa variabilelor financiare în determinarea

cursului de schimb îi determină pe anumiţi observatori să insiste asupra rolului ratei dobânzii.

Conform teoriei parităţii ratei dobânzii valoarea cursului de schimb ar depinde de anticipaţiile

operatorilor relativ la riscul prezentat de fiecare monedă.In absenţa unei divergenţe a riscurilor, rata

dobânzii din diferite ţării ar trebui să tindă spre un nivel similar.

Primele de risc. Operatorii impun rate ale dobânzii cu atât mai ridicate cu cât moneda vizată

riscă şi o scădere a cursului sau devalorizarea ,Primele de risc reprezintă suplimentul de remuneraţie

solicitate de investitori pentru a compensa riscul pierederilor din procesul de schimb anticipat.Astfel

rata dobânzii din fiecare ţară va evolua până la egalarea randamentelor atinse de fiecare monedă .A

priori, nu sunt raţiuni ca agenţii economici să accepte a-şi plasa fondurile în prezenta aceluişi risc

pentru rate ale profitului diferite.

1.7 DEVALORIZAREA

A. REUŞITA UNEI DEVALORIZĂRI

a. Obiective

Ca urmare a operelor lui Nurkse (Essays in International Finance, 1945), apoi ale lui James E.

Meade (The Balance of Payments, 1951), cursurile de schimb au fost considerate după al doilea

12

război mondial ca instrumentul cel mai bine adaptat pentru reechilibrarea balanţei plăţilor şi pentru

reasigurarea echilibrului intern şi extern.

Atunci când un stat are un deficit al balanţei comerciale ( exporturi insuficiente in raport cu

importurile)poate incerca a-l resorbi prin devalorizarea monedei proprii.Aceasta operaţiune trebuie

în mod normal să provoace două efecte care se vor intensifica:

Preţul mărfurilor naţionale exprimate în monedă străină este scăzut, exporturile fiind astfel

stimulate ;

Preţul mărfurilor străine exprimate în monedă natională creşte, importurile fiind astfel frânate.

b.Condiţiile reuşitei

Pentru ca o devalorizare să fie reuşită, trebuie ca importurile şi exporturile să fie suficient de

elastice (sensibile) în raport cu preţurile.Altfel spus volumul schimburilor trebuie să fie sensibil la

variaţiile de pret.Pentru a consolida reechilibrarea balanţei comerciale se poate completa

devalorizarea cu un plan de stabilizare care să comprime cererea internă, astfel si importurile.

B. LIMITELE DEVALORIZĂRII

a. Un nou context

Incepând din a doua jumătate a anilor 1970 devalorizarile s-au arătat mai puţin eficace şi lupta

contra inflaţiei a devenit o prioritate.In Europa , filosofia politicii monetare s-a modificat , in sensul

că autorităţile monetare au considerat că stabilitatea cursului de schimb în cadrul acordurilor de

schimburi fixe ar terbui să treacă pe primul plan.

Sold balan

Intr-o primă periodă , devalorizarea accentueazaă deficitul comercial în loc de a-l

corecta, deoarece pe termen foarte scurt , volumul schimburilor se modifică puţin

în timp ce economia suferă o degradare a termenilor de schimb (cresterea

preturilor la produsele importate şi diminuarea la produsele exportate).

Ineficacitatea devalorizării este legată in primul rînd de o internaţionalizare crescândă a

economiilor ( importurile al căror preţ este în mod mecanic crescut prin intermediul devalorizăarii,

au o pondere mai mare în cererea finală şi intermediară, ceea ce provoacă o inflaţie puternică); apoi

apartenenţa ţărilor europene la SME le obligă să negocieze nivelul devalorizării cu ceilalţi parteneri

europeni, ceea ce se traduce prin stabilirea unei limite a

13

devalorizării , care în final este puţin eficace.

Reducerea in volum a imporurilor şi creşterea tot în volum a exporturilor, nu este suficientă în

cele mai multe cazuri, pentru a compensa degradarea condiţiilor de schimb provocată de

devalorizare.

b) Cercul vicios al devalorizării

Anumite state, precum Franţa sau Italia, au trăit experienţa cercului vicios al

devalorizărilor.Acestea ridică preţul importurilor, iar intreprinderile cele mai afectate de aceste

cresteri ale costului tind a-l reporta în preţul de vînzare, ceea ce provoacă o transferare a creşterii

preţului către alte sectoare. Această inflaţie constitue originea unei noi devalorizări care ea insăşi are

efecte inflaţioniste.La sfârşitul ciclului , întrega economie este afectată , iar slaba competitivitate a

întreprinderilor nu este înlăturată.

De o manieră generală , devalorizarea poate ameliora competitivitatea preţului produselor , dar

nu rezolvă problemele de competitivitate structurală (insuficienţa calitativă a produselor , rămânere

în urmă în materie de inovaţii , deficienţe ale serviciilor post- vânzare). În plus atunci când o ţară îsi

devalorizază moneda , exportatorii sunt tentaţi de a nu ţine cont de întrega devalorizare în preţul

propus clienţilor străini. Ca efect ei pot creşte preţul în moneda naţională făra a modifica valoare

exprimată în devize ( se spune că are un comportament de limită). Transmiterea efectelor

devalorizării asupra preţurilor este astfel alterata

ETALONUL AUR

FUNCŢIONAREA ETALONULUI – AUR

a.Apariţia etalonului aur

La începutul secolului al XIX –lea , când schimburile comerciale se intesifică etalonul-aur s-a

introdus ca o prelungire a sistemelor monetare naţionale, fără ca o conferinţă internaţională să-i

oficializeze fundamentele. Automatismele schimbului se statuează şi astfel etalonul-aur a funcţionat

Excedent

+

0

Deficit

Devalorizarii succesive

14

pe deplin începând din anii 1870 (abandonul bimetalismului aur-argint în cea mai mare parte a

ţărilor) până la primul război mondial.2

b. Reguli de funcţionare

Etalonul aur se bazează pe câteva reguli esenţiale , descrise mai ales de un grup de experti

englezi , Comitetul Cunliffe, reunit la cererea guvernului britanic in 1918:

definirea monedelor printr-o cantitate de aur fixă . Astfel şi-a conservat francul francez aceeaşi

valoare din 1803 până în 1914, şi anume 322,5 miligrame de aur fin,

convertibilitatea monedelor în aur.

libera circulaţie a aurului în interiorul şi în exteriorul frontierelor.

c. mecanismele de reajustare

In teorie etalonul aur trebuie să îndeplinească două funcţii esenţiale , fără intervenţia statelor :

menţinerea cursurilor de schimb în benzi de fluctuaţie foarte înguste.Determinarea parităţii se

putea face foarte uşor prin simpla alăturare si comparare a cantităţilor de aur ale fiecarei monede .

Cursul de schimb al fiecarei monede era obligatoriu apropiat de paritatea oficială , în măsura în care

reglementarea unei datorii se putea face în moneda straină după voinţa debitorului, fie în moneda

fiduciară ( bilete de banca), fie in aur.

reechilibrarea balanţelor plăţilor curente prin fluxuri de capital.Astfel în caz de deficit , cu alte

cuvinte atunci când datoriile aparţinând nerezidenţilor depăşeau creanţele exigibile în străinătate şi

în consecinţă moneda naţională tindea să se deprecieze , devenea avantajoasă expedierea aurului în

străinătate pentru a-l converti în devize. Scurgerile de aur către străinătate erau la baza unei

contracţii a masei monetare interne . Această contracţie provoca o scadere a preturilor şi chiar o

refacere a competitivităţii produselor naţionale.

2 Nicolae Murgu , Mugur Isarescu , Aurul – mit si realitate

Ed. Junimea , Iasi , 1981

15

CAP. II BANCA MONDIALĂ

2.1 INFIINŢARE ŞI STRUCTRĂ

Banca Mondială este cea mai prestigioasă intituţie internaţională de dezvoltare, reprezentând un

model pentru majoritatea băncilor de dezvoltare. Procedurile sale de aprovizionare şi aprobare a fost

deoseori preluate şi adaptate necesitaţilor instituţiilor regionale. De aceea, studierea metodelor

utilizate de Banca Modială este necesară atât pentru înţelegerea acestora, cât şi scopul extrapolării

lor.

Banca Mondială este un sistem bancar format în principal din următoarele intituţii:

- Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) - infiinţată în 1944 (

1945), deseori numită şi Banca Modială – principala agenţie de finanţare, cu sediu central la

Washington.

- Asociaţia Internaţionala pentru Dezvoltare (AID) - înfiinţată în 1960, debitorii acesteia

sunt ţările cele mai sărace, care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a obţine spijinul Băncii

Modiale; aceasta împrumută pe termene lungi, care se pot extinde pe 30-40 de ani.

- Corporaţia Financiară Internaţionala (CFI) - infiinţată în 1956, se ocupă cu creditarea

comercială cu scop lucrativ şi investiţii de capital. BIRD finanţează reconstrucţia ţărilor europene

prăbuşite după cel de-al doilea război mondial, ulterior atunci când economiile acestor state s-au

refacut, BIRD şi-a reorientat activitatea şi către ţările în curs de dezvoltare.

- Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor ( AGMI ) – oferă garanţii în sprijinul

invesţiilor străine din ţările dezvolate.

Scopul tuturor acestor instituţii este acela de a contribui la propăşirea economică a ţărilor în curs de

dezvoltare prin finanţarea unor proiecte din sectorul public şi privat al acestor ţări prin acordarea de

asistentă tehnică şi economică. La începutul anului 2000 Banca Mondială avea 181 de membri.

Organul suprem de conducere al Băncii Mondiale este Consiliul Guvernatorilor format dintr-un

reprezentat al fiecărui stat membru care, de regulă, este ministrul finanţelor. Acest organism se

întruneşte în şedinţa cel puţin odata pe an, când are loc o şedinta comuna cu cea a Consiliului

Guvernatorilor FMI. Conducerea curentă a Băncii revine unui Consiliul de Administraţie numit şi

Consiliul Directorilor Executivi format din 24 de membrii. Consiliul de Administraţie conduce şi

intituţiile financiare afiliate ( CFI, AID). Acesta este format din reprezentanţii Statelor Unite ale

Americii, Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Japoniei şi din 19 directori reprezentând grupurile de

state. Conducerea Consiliului revine unui preşedinte ales pe 5 ani, care conduce si administratia

Băncii. De regulă, preşedintele Băncii este un reprezentant al SUA. Votul in cadrul organismelor de

conducere este proporţional cu cota de participare la Bancă.

Elaborarea politicii băncii revine unui Comitet de Dezvoltare, ( care nu este instituţionalizat), format

din miniştrii de finanţe ai ţărilor care au reprezentanţi in Consiliul Directorilor Executivi. Comitetul

de Dezvoltare se întâlneşte in şedinţă de 2 ori pe an, una din şedinţe desfăşurându-se înnaintea

întrunirii Consiliul Guvernatorilor şi urmărind să stabilească volumul transferului de resurse către

tările în curs de dezvlotare.

Banca Mondială are de trei ori mai mult angajati decat FMI, aceştia desfăşurându-şi activitatea atât

la sediul central, cât şi la reprezentanţele deschise în întreaga lume ( la mijlocul anilor 1990 existau

circa 40 de reprezentanţe).

2.2 OBIECTIVELE BĂNCII MONDIALE

16

Banca Mondială acordă împrumuturi guvernelor şi agenţiilor guvernamentale care pot obţine

garanţii solide din partea statului. Printre acestea se pot numara oricare din cele 156 de ţări membere

care înregistrează un venit anual pe cap de locuitor sub pragul minim de creditare.

Acordarea de împrumuturi statelor membere – Împrumuturile sunt destinate finanţarii unor

proiecte ce duc la dezvlotarea economică, rezulatele proiectului dând posibilitatea rambursării

creditului. Banca oferă valută doar pentru finantarea proiectului, componenta interna a investiţiei –

salariile, consumurile, intermediare fiind finanţate din resursele financiare ale ţării beneficiare.

Împrumuturile acordate de BIRD revin, de regula, direct guvernelor ţărilor beneficiare iar, atunci

când se finanţează proiecte private, este obligatorie garanţia guvernamentală.

Intermedierea financiară – În sensul că acţionează pentru găsirea de noi resurse sau încurajarea

unor bănci comerciale ori grupuri financiare de a participa la cofinantarea împrumuturilor băncii.

Acordă asistentă si consultantă ţărilor membere – Astfel, BIRD elaborează proiecte de asistentă

tehnică pentru infrastructura ( studii de prefrezabilitate si fezabilitate ) sau pentru dezvlotarea

capacitaţilor manageriale. De asemenea acordă consultantă în implementarea unor proiecte in

domeniul privatizării, dezvlotării pieţei de capital etc. Resursele Băncii Mondiale sunt formate din

participaţiile statelor membere la capitalul Băncii, care este majorat periodic. Din contribuţia statelor

membere, numai 6 % se varsă, rămâne in permanentă la dispoziţia ei, putând fi solicitat în orice

moment. Aceasta este una din condiţiile ce stau la baza credibilitaţii Băncii, a doua condiţie fiind

aceea ca împrumuturile nu pot depăşii capitalul subscris de membrii, la care se adaugă rezervele.

Cota de participare varsată, in moneda natională a ţărilor membere, are o pondere redusă in totalul

resurselor Băncii.

Principala resursă de finantare o formează lichiditaţile obţinute de Bancă pe piaţa internaţională de

capital, aceasta reprezentând 85% din totalul pasivului Bancii. Resursele de pe pieţele internaţionale

se atrag prin emisiunea de obligaţiuni pe termen mediu si lung si plasarea hartiilor de valoare pe

termen scurt guvernelor, băncilor centrale sau comerciale. De menţionat că circa 50% din resursele

împrumutate colectate de Banca Mondială provin din lansarea de titluri pe termen scurt, aspect

riscant in vedere că creditele acordate sunt pe termen lung. Astfel pot să apară neconcordante la

scandenţă, precum si diferenţe de dobanzi ce pot afecta profitul Băncii.

2.3 DESTINAŢIILE ÎMPRUMUTURILOR ACORDATE DE CĂTRE BANCA MONDIALĂ

Finanţarii proiectelor in domeniul infrastructurii trasporturilor, a procedurii si distribuirii

energiei electrice – Finanţarea proiectelor de investiţii in acest domeniu a fost specifica primilor 20

de ani de activitate ai băncii, pornindu-se de la idea că dezvlotarea acestor sectoare economice sunt

benefice pentru stimularea afacerilor in general. In anii ’70, se făcea finanţarea unor proiecte tot

mai rar, motivandu-se ca ele duceau la crearea unor zone de modernism intr-o ţară saracă.

Finanţarea unor proiecte de combatere a săraciei si de realizare a unei mai bune distribuţii a

venitului naţional – Finanţarea unor astfel de proiecte a avut loc pe la începutul anilor ’70 si a vizat

îndeosebi agricultura şi dezvoltarea rurală. Ulterior spectrul programelor de finanţare a fost lărgit

spre sectorul social – educaţia, sănatatea, controlul natalitaţii, alimenţia – cu alte cuvinte, creditarea

unor proiecte cu efecte directe asupra populaţiei sarace. Trebuie spus că finanţarea unor astfel de

proiecte s-a lovit de critici puternice, prin care se sustinea că acestea sunt costisitoare, componenta

valutară este majoritară si nu se avantajează sectorul particular.

Împrumuturile pentru ajustare structurală şi sectorială – Acestea au fost iniţiate la începutul

anilor ’80, ca urmare a recesiunii cu care se confruntau ţările dezvlotate si a crizei datoriilor ce

afecta ţările in curs de dezvlotare. Împrumuturile de ajustare structurala aveau si continua sa aiba ca

17

scop consolidarea mecanismelor de funcţionare a economiei si a creşţerii ca volum, a exporturilor,

urmarindu-se echilibrarea balanţei de plaţi pe termen lung. Având in vedere ca Fondul Monetar

Internaţional pusese la punct o facilitare de ajustare, cam in aceiaş perioada, deducem o colaborare

stransa a celor doua organisme in acest domeniu. În ceea ce priveşţe împrumuturile de ajustare

sectorială, ele vizau aprovizionarea cu resurse din import pentru a se putea restructura sectorul privat

din economie.

Împrumuturi pentru reducerea datoriei unor ţări faţa de creditorii lor, băncile comenrciale –

Aceste împrumuturi au apărut tot in anii ’80, mulţi analişti incluzându-le in imprumuturile de

ajustare structurala.Aceste împrumturi se bazeaza pe filosofia ca, odata ce datoria publica a statului

se afla in scadere, se elibereaza fonduri ce pot fi utilizate pentru investiţii si dezvoltare. Banca

Mondială acordă consultantă statelor membre pe durata negocierii datoriei si işi foloseşte

solvabilitatea pentru a da încredere si siguranţa procesului.

Împrumuturi de protecţie a mediului – denumite ,, facilitatea ecologică globală’’ , ce sunt

destinate finanţării unor proiecte de imbunataţire a calităţii apei, de reducere a efectului de seră.

Împrumuturile acordate de Banca Mondială vizează perioade lungi de timp de 15-20 ani,

debitorii beneficiind de un termen de graţie in rambursare a creditului, de 3-5 ani. În ceea ce priveste

dobânda, ea este egală cu cea plătita de Banca la resursele care se finantează, colectate de pe piaţa de

capital, la care se adauga o marjă de 0.5% pentru acoperirea cheltuielilor de gestiune ale Băncii.

Atragerea de fonduri

Banca Modială colectează fonduri prin emisiuni de obligaţiuni cu rating AAA, dând apoi cu

împrumut încasarile in condiţiile unei rate a dobânzii cu o jumatate de punct procentual peste costul

mediu al fondurilor atrase. În orice moment, Banca Mondială are in finanţare cca 2.000 de proiecte

si aprobă aprox. 200 noi împrumuturi anual.

Banca Mondială finanţează numai costul în valută al proiectelor, de regulă in limita a 30-

40% din costurile totale ale unui proiect, ceea ce ridică împrumuturile acordate de Banca Modială la

cca. 15 mld. $ anual, la care se adaugă 5 mld. $ credite acordate de Asociatia Internaţionala

pentru Dezvoltare (AID). Creditele se acordă de regulă pe perioade de 12-15 ani, având perioada

de gratie 3-5 ani.

Aprovizionarea si finanţarea proiectelor

Întelegând nevoile de finanţare a proiectelor, furnizorii pot identifica oportunitaţile de afaceri în

domeniul vânzării de bunuri, echipamente, servicii si consultanţă.

Propunerea de noi proiecte trebuie adresată Băncii Mondiale chiar de către solicitanţii

guvernamentali. Companiile nu pot solicita pur si simplu Băncii Mondiale finantarea de proiecte.

însă, in realitate, iniţiative pot avea terţe părţi interesate de succesul unei asocieri

28.

si care pot face propuneri si sugestii potenţialilor solicitanti de fonduri. Aceste terţe părti pot fi

consultanţi, firme de construcţii, alte societaţi comerciale si bănci. După aceaste etape, solicitanţii de

fonduri prezinta B.M. proiectele pentru a fi evaluate.

De multe ori, disponibilitatea potenţiala a împrumuturilor, fondurilor cash, asistenţei financiare,

creditelor de export sau a unei structuri financiare funcţionale reprezintă o condiţie esenţiala a

reuşitei unui proiect. Deseori proiectele sunt cofinanţate prin diferite forme de sprijin guvernamental

bilateral care s-a sustinut că determină apariţia elefantilor albi’’ , supradimensionaţi fie din punct de

vedere al dimensiunii, fie din cel al tehnologiei. De altfel, acesta este un subiect intens dezbătut.

Pentru ca proiectele să fie aprobate si finanţate, cineva trebuie să preia iniţiative şi să se ocupe de

schimbul comercial iniţial, acestea trebuie să aibă si experienţa, şi abilitaţile necesare pentru a obţine

18

finanţarea. În ultima instantă, oamenii sunt cei care promoveaza proiectele, mai degrabă decât

guvernele sau organismele multilaterale.

Informarea

Banca Mondială finanţează o multitudine de tipuri de proiecte în sectoare diferite, precum

agricultura, educatie, mediu, sanatate, populatie, energie electrica, telecomunicatii, transport si

dezvoltare urbana. Proiectele trebuie să fie fezabile din punct de vedere etnic si financiar., in caz

contrar ele fiind eliminate chiar in faza iniţiala de evaluare. Procedurile de selecţie utilizate de B.M.

nu sunt neapărat dificile şi îndelungate, iar propunerile înnaintate spre dezbatere nu sunt puţine.

Două surse utile de informare asupra proiectelor sunt:

- Serviciul pentru Oportunitaţi de Afaceri Internaţionale – un serviciu asigurat de către B.M.,

prin care se oferă informaţii si noutaţi despre aprovizionare, licitaţii, finanţare si derularea

proiectelor.

- Development Business – o publicaţie bilunară a Departamentului Economic si Social al

Naţiunilor Unite referitoare la activiatea B.M. si a altor agenţii de dezvoltare regională.

Pe lângă informaţiile disponibile din aceste surse, este necesară contactarea BM pentru a afla

despre toate oprtunităţile existente. Poate fi utilă şi contactarea funcţionarilor regionali şi sectorali

din Washington şi stabilirea unor întâlniri periodice cu acestia, devenind posibilă astfel

monitorizarea evoluţiei tranzacţiilor şi întelegerea sistemului de funcţionare a BM..

Cine poate licita pentru afacerile finanţate de către Banca Mondiala?

Companii de toate dimensiunile pot licita pentru afaceri finanţate de către BM. Nu exista nici un

sistem de înregistrare pentru producatori, furnizori de mărfuri şi contractori, deşi uneori se

procedeaza la o precalificare pentru anumite contracte de lucrari civile. BM deţine un sistem de

înregistrare compiuterizată a consulanţilor, numit ,, Informaţii despre firmele de consultanţa’’.

În toate situaţiile, solicitantul finanţării este responsabil de întocmirea documentaţiei licitaţiei

pe care furnizorii şi contractorii i-o vor solicita după iniţierea proiectului. Sarcina de a respecta

etapele procesului urmat de proiecte revine furnizorului/contractorului.

Agenţia Internationala pentru Dezvoltare (AID)

Beneficiarii facilitatilor de credite ale BM sunt in mod necesar ţări in dezvlotare, dar care au atins un

anumit model de solvabilitate. Ţările cele mai sărace, care au o solvabilitate suficient de ridicată, por

beneficia de finanţare din parte AID. Si creditele AID sunt oferite numai solicitanţilor

naţionali/guvernamantali. Condiţiile împrumuturilor sunt mult mai favorabile, termenele de creditare

variază în general între 35 si 40 de ani, având perioada de graţie de 10 ani. Nu se percep dobânzi, ci

numai o taxa anuală de operare – service charge – de 0.75%. Procesul urmat de proiect si licitaţia de

cumpărare în cadrul proiectelor finanţate de AID sunt aceleaş ca în cadrul creditelor acordate de

BM.

Corporaţia finaciară Internaţională

Aceasta funcţionează ca o bancă comercială prezentând însă anumite particularitaţi.

Deşi CFI funcţionează ca un creditor cu scop lucrative, ea beneficiază de statutul sau de divizie a

Grupului Băncii Modiale, ca şi proiectele în care se implică. Aceasta înseamna că

30.

ea oferă finanţare pentru proiecte de infrastructură şi din sectorul privat în condiţii mai avantajoase

decât cele practicate de majoritatea băncilor comerciale. Însă dacă un debitor nu işi onorează

obligaţiile generate de o facilitate oferită de CFI, acesta işi poate pierde credibilitatea în faţa BM,

19

ceea ce îi va afecta serios posibilitaţile de a obţine spijinul băncii în viitor. De aceea participarea CFI

la finanţarea unui proiect este vazuta adesea de băncile comerciale ca un factor de diminuare a

riscului, ceea ce le încurajează să ofere finanţare prin alăturarea la sindicate de creditare conduse de

CFI.

În cadrul acordului de împrumut, CFI incheie un contract de creditare cu solicitantul

fondurilor, prin care se acordă în doua tranşe. Prima tranşa se constituie într-o finanţare pe termene

lungi sau cu perioade de garantie mai îndelungate decât cele practice de alte bănci implicate în

finanţarea unui proiect. În cazul celei de-a doua tranşee, finanţarea este oferită în condiţiile

practicate de băncile comerciale, ceea ce încurajeaza băncile să se alăture unui club sau sindicat de

creditare, ale căror condiţii se apropie mai mult pe piaţa eurocreditelor, în condiţii de risc

comparabile. Băncile pot fi nemultumite de nivelul taxelor care reflecta capacitatea suplimentară de

creditare generate de participarea CFI. Băncile participante semnează un acord cu CFI , prin care

riscurile comerciale ale tranzactiei sunt distribuite între ele. Însă dacă debitorul nu îşi onorează

obligaţiile, aceasta înseamnă că nu a respectat acordul încheiat cu CFI. Este demn de remarcat faptul

că împrumuturile şi participările CFI nu au fost niciodată reeşalonate în caz de restructurare a

datoriei unei ţări.

CFI poate oferi capitalul pe care băncile comerciale nu sunt dispuse să îl ofere, ca în cazul

unor proiecte generatoare de venituri, precum structuri de tipul construcţiei, propietate, solicitând un

plan de afaceri, un studiu de fezabilitate, istoricul companiei sau al proiectului, precum şi detalii

referitoare la experienţe celui care formulează propunerea in domeniu vizat. CFI analizează în

detaliu propunerile primite putând acţiona în calitate de finanţator corporatist, furnizor de capital de

risc, creditor pe termen lung, precum şi finanţator de proiect. În prezent CFI este orientata către

susţinerea dezvlotării infrastructurii privatizate în condiţiile obţinerii de profit, ceea concorda cu

prevederile contractuale care stipulează ca scopul sau este acela de a ,, spijinii dezvoltarea

economică prin încurajarea creşterii întreprinderilor private/sectorului privat în ţările membre’’.

2.4 BANCA INTERNAŢIONALĂ PENTRU RECONSTRUCŢIE ŞI DEZVOLTARE

Conducerea, resursele, şi operaţiile BIRD

Banca Internationala pentru Reconstructie şi Dezvoltare (BIRD) este un organism financiar

interstatal care are o funcţie complementară cu Fondul Monetar Internaţional.

Banca Internaţionala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare face parte din sistemul Organizatiei

Natiunilor Unite , proeminent în activitatea de finanţare şi promovare a dezvoltării economiei ţărilor

membre.

BIRD spijină investiţiile economiei ale statelor membre ale Fondului Monetar Internaţional

în curs de dezvoltare prin acordarea de împrumuturi pe temen lung, pentru realizarea investitiilor în

valută şi pentru garantarea de împrumuturi obţinute de un stat membru de pe piaţa financiară.

BIRD se ocupă de coordonarea ajutorului financiar internaţional pentru dezvlotare oferit de

unele ţări dezvoltate ţărilor în curs de dezvlotare.

De asemenea, acorda asistenţă tehnică cu proiectele de investiţii pentru dezvlotare şi

facilitează pregatirea de cadre superioare de specialitate prin instituţii cu pregatiri proprii.

Principalele avantaje ale ţărilor membre:

contractarea de împrumuturi pentru investiţii în vederea realizării unor proiecte economice necesare

ţării respective. Solicitantul trebuie să prezinte garanţii a caror mărime depinde de propietăţile

obiectivului economic şi de posibilitaţile economiei respective de a suporta sarcina financiară.

Nivelul împrumuturilor nu depinde de cota de participare la capitalul social al FMI. Împrumuturile

BIRD se acordă în valută convertibilă pe maxim 20 de ani.

20

Participarea la licitaţiile internaţionale organizate de BIRD pentru adjudecarea lucrarilor finanţate de

aceasta. O ţară membră poate prelua prin licitaţie lucrarile dintr-o alta ţară membră cu spijinul

băncii.

Ţările membere pentru a putea beneficia de împrumuturi trebuie să se adere în prealabil la FMI şi să

participe la capitalul social al băncii prin vărsamintele stabilite.

De asemenea ţările membre sunt datoare să furnizeze informaţii de orice fel privind

economia financiară a ţării respective, informaţii solicitate în vederea stabilirii politicii de

împurmuturi faţă de ţara respectivă. Profitul realizat de BIRD se reinvesteşte în împrumuturile

acordate ţărilor în curs de dezvoltare.

Conducerea băncii este asigurată de un complex de organe şi anume :

- Consiliul guvernatorilor format din câte un guvernator şi un supleant, numiţi de fiecare ţară

membră;

- Consiliul administratorilor;

- Consiliul consultative compus din 7 membrii;

- Comitetele de împrumuturi care au ca sarcină analiza situaţiei şi elaborarea de rapoarte

privind proiectele împrumuturilor solicitate.

Obiectivele şi prioritaţile financiare ale BIRD

În scopul sporirii flexibilităţii BIRD în gestiunea sa financiară şi pentru a asigura, astfel, o mai bună

satisfacere a necesitaţilor clienţilor ei, Consiliul de Administraţie a acesteia, reunite în septembrie

1997, a stabilit noi strategii în perioada urmatoare în privinţa portifoliului lor de împrumuturi,

precum şi în ceea ce priveste gestionarea lichidităţii.

În Raportul Băncii Mondiale pentru anul 1997 se arată că forţa motrice a acesteia a fost, în

anul 1997 şi va contiuna să fie şi în următorii ani, Strategia de restructurare, concepută ca un vast

program de restructurare a instituţiei, aprobat în martie 1997 şi care a avut ca scop transformarea

acesteia în instituţia cea mai eficienta de pe glob în combaterea sărăciei.

Strategia de restructurare prevede reforma fundamentală care să sporească eficienţa Băncii

Mondiale în realizarea misiunii sale principale, aceea de luptă în combaterea sărăciei. Pe baza

acestei strategii, Banca va întreprinde o serie de modificari care, pe durata a doi ani si jumatate, vor

transforma modul de operare al intituţiei. De exemplu, îmbunataţirea metodelor de lucru, reducerea

costurilor aferente, alinierea la nevoile clienţilor şi asigurarea de rezultate mai bune. Se stabilesc o

serie de repere clare de performanţe, pe care trebuie să la îndeplinească personalul pentru a putea

evalua progresul efectiv realizat. Costurile totale aferante acestei strategii vor fi acoperite prin

economi

33.

stricte şi prin realocare. Investiţiile suplimentare nete prevăzute prin această Strategie se cifrează la

250 milioane de dolari SUA, în anii fiscali 1998, 1999 si de 50 milioane de dolari SUA în anul fiscal

2000. Noile iniţiative în sfera politicii instituţiei întreprinse pe tot parcursul anului ilustrează

accentual pe care îl pune Banca pe reorientarea programului său de dezvoltare, pe o mai bună

satisfacere a nevoilor clienţilor şi obţinerea unor rezultate mai bune în teren.

Acestea se referă la :

- Progresul obţinut în implementarea ,, Iniţiativei privind Datoriile Ţărilor Sărace Puternic

Îndatorate’’ ( HIPC), ce a reprezentat unele din cele mai importante realizări ale anului. În martie

1997, Uganda a devenit prima ţară care a beneficiat de această noua iniţiativă;

- Extinderea şi perfectionarea studiilor asupra stării de sărăcie, pentru a facilita strategii mai

eficiente în vederea reducerii acesteia;

21

- Impletarea mai stransă a dimensiunii socilale a dezvlotării, în activitaţile Băncii. Deşi

activitatea în domeniul dezvlotării sociale este într-un stadium relativ de început, se aşteaptă ca

gradul înalt de angajare să ducă la un progres rapid;

- Punerea accentului pe dezvoltarea rurală – care a fost oarecum neglijată în ultimii ani –

pentru a contribui la creşterea economică şi la reducerea sărăciei în zonele rurale, unde trăieşte 75%

din populaţia săracă pe glob;

- Intensificarea acordării de asistenţa a ţărilor care se confruntă cu crize financiare şi au

sisteme bancare fragile ( s-a pus mai puternic accentul pe colaborare dintre Bancă şi FMI în

eforturile lor de întărire a sistemelor bancare ale statelor membere).

Acordarea de spijin din partea Băncii pentru ţări ieşite din conflicte a fost prezentată într-un raport

intitulat ,,Cadrul pentru implicarea Băncii Mondiale în reconstrucţia dupa ieşirea din conflict’’

care a adus elemente noi privind orientarea Băncii către reconstruirea infrastructurii în situaţii post-

conflictuale. Printre acestea, se numară promovarea ajustării şi redresării economice, abordarea

necesitaţilor sociale şi dezvoltarea capacitaţii instituţionale. Suportul local acordat în anul 1997 a

inclus curaţarea câmpurilor minate şi demoralizarea şi reintregarea foştilor combataţi şi refugiaşi în

cadrul comunitaţilor respective, în ţări ca Bosnia, Croatia sau Ruanda.

Principalele priorităţi financiare ale BIRD, concepute ca strategii de asistenta ale Băncii

pentru mulţi din clienţii din Europa Centrala şi de Est, s-au concentrate pe asigurarea acestora pentru

intrarea în Uniunea Europeană au vizat :

- reforma pensiilor, care s-a integrat în cadrul reformei sectorului public din regiune,

mecanismele de protectie constituind o prioritate pentru protejarea celor vurnerabili la efectele

negative ale reformei. Tot aici se include şi împrumuturile pentru reducerea lipsurilor din domeniul

bunurilor de importanţa vitală şi pentru sporirea încrederii populaţiei în programele de reformă;

- spijinul pentru reforma din sectorul financiar, evidenţiat prin împrumutul acordat Bulgariei,

care a ajutat la demararea procesului de restrucutrare a întreprinderilor, reabilitare a sectorului

bancar şi de accelerare a privatizarii;

- sprijinirea reconstructiei şi refacerea infrastructurii deteriorate, curăţarea câmpurilor minate,

repararea locuinţelor şi spitalelor, cum au fost programele derulate în Bosnia şi Hertegovina cu

sprijinul Uniunii Europene;

22

CAP. III BANCA MONDIALA IN SOCIATATEA CONTAMPORANA

3.1 ROLUL ACTUAL AL BANCII MONDIALE

Banca Mondiala a devenit lider al dialogului asupra politicilor structurale, printre care masurile de

reducere a saraciei, dezvoltarea sectorului privat, dezvoltarea si administrarea institutionala. Banca

dispune de o gama de instrumente cu ajutorul carora conduce acest dialog, inclusiv operatiunile de

acordare de imprumuturi pentru ajustarea sectorului privat cum ar fi PSAL 1 si PSAL 2, o serie

planificata de Imprumuturi

Programatice de Ajustare, cateva operatiuni de investitii sectoriale si de activitati economice, cum ar

fi recent incheiata Revizuire a Cheltuielilor si Institutiilor Publice (PEIR) si planificatul

Memorandum Economic de Tara (CEM).

35.

In unele domenii in care Banca este lider al dialogului, analiza pe care aceasta o efectueaza este

impartasita si FMI si este folosita ca baza pentru cadrul fiscal, insa nu exista puncte de referinta

structurale sau conditii strategice corespunzatoare in Acordul Stand-By al FMI. In alte domenii in

care Banca este lider, ASB reflecta anumite elemente in conditionalitatile pe care le include.

Acestea sunt in general masuri de reforma structurala care au importante implicatii fiscale, cum ar fi

reforma si restructurarea sectorului energetic. Exista si alte domenii de responsabilitate comuna cum

ar fi Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP).

Personalul FMI si al Bancii Mondiale mentin o legatura stransa de colaborare in vederea sprijinirii

programului de reforma al Guvernului si isi coordoneaza activitatile de consultanta strategica

acordata autoritatilor romane.

Autoritatile romane urmeaza o strategie menita sa mentina stabilitatea macroeconomica si sa

stabileasca o crestere economica sustenabila si o reducere a saraciei, indreptandu-se catre telul final,

acela al aderarii la Uniunea Europeana. Elementele cheie ale acestei politici includ intarirea

disciplinei platilor in intreaga economie, in special in sectorul energetic, intarirea constrangerilor

bugetare pentru intreprinderile de stat, urmarind activ privatizarea si restructurarea intreprinderilor si

a bancilor, consolidand protectia si siguranta sociala. Pe termen mediu, continuarea redresarii

economice actuale va depinde in mare masura de mentinerea vitezei reformei si de continuarea intr-

o maniera constanta a reformelor de dezvoltare a sectorului privat. Astfel de reforme ar sublinia

transparenta si responsabilitatea guvernului, imbunatatirea mediului de afaceri si actiunile de intarire

a regulamentelor si supravegherii pietelor financiare si de capital.

Printre domeniile strategice in care Banca este lider si care nu sunt direct incluse in programul FMI

sau in dialogul cu autoritatile se numara consolidarea protectiei si

sigurantei sociale, revitalizarea economiei in zonele rurale, dezvoltarea si guvernarea

institutionala si imbunatatirea mediului de afaceri. Dialogul Bancii pe probleme de politici pentru

consolidarea protectiei sociale include monitorizarea saraciei, asistenta sociala, reforma pensiilor,

reforma protectiei copilului, reformele din sectorul de sanatate si instruirea si redistribuirea fortei de

munca. Acestea au fost sprijinite de Imprumutul Bancii pentru Protectia Sociala si Forta de Munca,

Imprumutul pentru Dezvoltarea Sectorului Social, Fondul de Dezvoltare Sociala si Imprumutul

pentru Inchiderea Minelor. Aceste masuri sunt in continuare sprijinite de activitati economice cum

ar fi recent incheiatul Profil al Saraciei si Studiul asupra Furnizarii de Servicii pe plan Local si de

urmatoarele studii economice asupra saraciei si vulnerabilitatii, reformei pensiilor si evaluarii varstei

de pensionare pentru femei si barbati.

Banca are o gama de programe pentru revitalizarea economiei in zonele rurale. Acestea

includ Imprumutul de Finantare Rurala care sprijina activitatile generatoare de venit si care va fi

23

suplimentat de un Studiu asupra legaturilor existente intre cresterea rurala/urbana care sa

pregateasca terenul pentru un Imprumut de Dezvoltare Rurala care sa sprijine dezvoltarea

infrastructurii si imbunatatirea administrarii la nivelul comunitatii. Imprumutul pentru Reabilitarea

Irigatiilor sprijina reabilitarea infrastructurii si reforma institutionala. Alte activitati de sprijin

economic includ Studiul Legaturilor Sociale din cadrul Comunitatii si Studiul de Dezvoltare a Vaii

Jiului.

Banca are un program puternic de dezvoltare si guvernare institutionala. Acest program

este construit in jurul recentelor reforme ce au avut loc in finantele publice, impozitare si

descentralizare. Dialogul asupra politicilor a fost facilitat de recent incheiata Revizuire a Institutiilor

si Cheltuielilor Publice (PEIR) care au inclus analiza si recomandarile legate de 1) imbunatatirea

alocarii resurselor in sectorul de sanatate; 2) furnizarea asistentei sociale la nivel local; 3) reforma

sistemului de pensii; 4) institutiile de management al bugetului; 5) descentralizarea fiscala si 6)

reformele bugetare in domeniul juridic. Dialogul politic va continua printr-o Evaluare a

Responsabilitatii Financiare a Tarii (CFAA) care urmeaza a fi lansata in curand. Banca a incheiat un

Raport de Diagnostic al

37.

Coruptiei in Romania inainte ca Guvernul sa pregateasca Programul National de Prevenire a

Coruptiei. Se incepe acum lucrul asupra unei serii de Imprumuturi de Ajustare Programatica (PAL),

primul dintre ele urmand sa se concentreze asupra reformelor institutionale si de guvernare din

cadrul serviciului public si al sistemului juridic, precum si asupra administrarii cheltuielilor publice.

Acest program va fi sprijinit de un Imprumut de Dezvoltare Institutionala a Sectorului Public si

Privat (PPIBL) in valoare de 18,6 milioane USD, care va oferi asistenta tehnica pentru aceste

activitati si pentru activitati legate de privatizare. Alte mijloace de sprijinire a dezvoltarii

institutionale sunt finantarea unui proiect cadastral si de inregistrare a terenurilor, un proiect asupra

aspectelor de mediu legate de inchiderea minelor, un proiect de reducere a riscurilor, co-finantat de

un grant GEF, care se concentreaza pe distrugerile cauzate de cutremure, de deversarea deseurilor

toxice precum si pe alte pericole existente in zone cu risc ridicat, si de un proiect regional asupra

Facilitarii Comertului si Transporturilor in Sud-Estul Europei.

Banca a oferit sprijin si consultanta strategica, in mai multe zone, pentru reformele

referitoare la mediul de afaceri. Prin programele PSAL 1 si PSAL 2, Banca si-a concentrat atentia

asupra reducerii barierelor ce stau in calea intrarii societatilor si firmelor mixte, punand in aplicare

standarde de contabilitate recunoscute pe plan international si introducand proceduri imbunatatite de

faliment si lichidare. Programele PAL vor aborda, de asemenea, probleme legate de mediul de

afaceri si toate aceste initiative vor fi sprijinite de asistenta tehnica oferita in cadrul PPIBL.

Imprumutul pentru ajustare programatica PAL, in valoare de 150 de milioane de dolari, destinat

reformei administratiei publice va necesita, la randul sau, eficientizarea serviciilor publice. "In

domeniul reformei justitiei, agenda noastra este identica cu cea a Uniunii Europene". Parlamentul

European a recomandat Romaniei sa isi redirectioneze eforturile in privinta aderarii catre o reforma

reala a justitiei si a administratiei publice, in vederea combaterii coruptiei care tine deoparte

investitiile straine. Printre masurile pe care autoritatile romane trebuie sa le adopte pana in luna

iunie se numara un pachet legislativ care sa permita scoaterea de sub controlul ministrului Justitiei a

judecatorilor, numirea,promovarea si sanctionarea lor urmand sa fie realizate de o comisie formata

din alti Judecatori independenti.

Domenii in care Banca Mondiala este lider si in care analiza acesteia serveste ca informatie de

baza pentru programul FMI Banca sprijina programul de privatizare al Guvernului Romaniei prin intermediul

programului PSAL 2, ce include obiective si termene pentru privatizarea societatilor comerciale de

24

stat si a institutiilor financiare. Programul consolideaza progresul inregistrat in cadrul programului

PSAL 1 si identifica pachete de societati din cadrul carora un numar minim de societati este selectat

pentru privatizarea caz cu caz si pentru restructurare. Au fost identificate si intreprinderi concrete,

cum ar fi Alro, Alprom si Petrom. Cheia succesului acestui program este acordul cu Banca privitor

la strategiile de privatizare a acestor entitati si adoptarea ulterioara a unui proces de licitatie clar,

deschis si transparent, folosind serviciile consultantilor de investitii calificati, intr-o maniera

consecventa cu politica Bancii.

Banca a condus dialogul asupra restructurarii, reformei si privatizarii intreprinderilor din

industria energiei electrice, energiei termice si gazelor naturale si asupra adoptarii legislatiei de

reglementare in procesul de pregatire pentru privatizarea cu investitori strategici. Ca parte a acestui

proces, Banca sprijina, printre altele, reforma tarifelor la energie si eliminarea arieratelor in

sectoarele energiei electrice, energiei termice si gazelor naturale, aceste obiective fiind incluse in

conditionalitatile din cadrul PSAL 2, insotite de conditiile legate de privatizarea intreprinderilor din

domeniul distributiei energiei electrice. Aceste conditii au fost indeaproape coordonate cu FMI,

deoarece Acordul Stand-By include si prevederi pentru reformele structurale in sectorul energetic,

care includ stabilirea tarifelor, eliminarea arieratelor si imbunatatirea ratelor incasarilor. Banca este

cea care conduce dialogul institutiilor financiare internationale cu guvernul asupra unor probleme

importante pe termen lung, cum ar fi restructurarea sectorului de producere a energiei electrice si

integrarea sectorului energetic romanesc in Piata Regionala de Electricitate din Sud Estul Europei si

in Piata de Electricitate a Uniunii Europene si ofera asistenta pentru problemele aferente de

reglementare si de functionare a pietei. Banca a oferit si asistenta tehnica Ministerului Industriei in

vederea punerii la punct a unui sistem de stabilire a pretului si de impozitare a gazului pentru a

atrage mai multe investitii in acest sector. Dialogul politic in aceste domenii si precum si in altele,

mai ales in sectorul energiei termice, va fi facilitat in continuare de dialogul permanent cu Guvernul

asupra documentului final referitor la Strategia pentru Energie si Infrastructura si la recomandarile

sale operationale. Din nou, seria de programe PAL va fi folosita ca mijloc de incorporare a

consultantei strategice in aceste domenii in operatiunile de creditare ale Bancii.

Banca este lider al dialogului si al consultantei strategice cu privire la reglementarea,

restructurarea, privatizarea si lichidarea bancilor. In cadrul PSAL 1 a fost modificata Legea

Privatizarii Bancilor si au fost stabilite proceduri transparente de privatizare. Cerintele de lichiditate

si solvabilitate ale BNR au fost inasprite si au fost introduse prevederi pentru a imbunatati

conformarea la reglementarile prudentiale, fiind efectuate audituri externe in conformitate cu

Standardele Internationale de Contabilitate. Au fost introduse reforme legale si institutionale pentru

eliminarea ordonata a activelor ne-performante. Aceste schimbari de strategie au stat la baza

lichidarii bancii cu cele mai mari probleme (Bancorex), in timp ce Banca Agricola a fost

restructurata si privatizata in cele din urma, precum si alte doua banci de stat mai mici. Aceasta

strategie este continuata si in programul PSAL 2 cu masuri menite a incheia vanzarea Bancii

Comerciale Romane (BCR) si a restructura Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC). Aceste

initiative au fost sprijinite de FMI care a inclus criterii de performanta Stand-By in legatura cu

privatizarea BCR si actiuni preliminare legate de cerintele BNR de constituire a provizioanelor.

Banca va continua dialogul cu guvernul in ceea ce priveste nevoia de a inainta pe calea imbunatatirii

cadrului legal si de reglementare pentru sectorul valorilor mobiliare si cel al asigurarilor precum si

pentru sectorul bancar. PPIBL va furniza finantare pentru aceste activitati.

Domenii de responsabilitate comuna In timp ce Banca a devenit lider al reformelor structurale si de privatizare in sectorul

energetic, asa cum s-a precizat mai sus, FMI si-a manifestat un puternic interes din punct de vedere

macroeconomic, deoarece veniturile din privatizare sunt folosite pentru a reduce datoria publica iar

25

deficitul cvasi-fiscal al societatilor de stat reprezinta o amenintare pentru stabilitatea

macroeconomica. In consecinta, cele doua institutii dezvolta o consultare si o coordonare intensa cu

privire la aceste probleme. FMI a introdus in Acordul Stand-By conditii legate de tariful la energie

electrica, arieratele la gaze naturale si incasarea facturilor la energia electrica, precum si privatizarea

unui pachet de intreprinderi incluse in programul Bancii. In vreme ce termenii programelor

respective sunt consecventi si se sprijina reciproc, programul Bancii este motivat si se concentreaza

pe eficienta structurilor de piata rezultate, pe o functionare imbunatatita a intreprinderilor, furnizarea

serviciilor, performanta financiara si pe transparenta procesului si imbunatatirea generala a

administrarii sectoriale iar FMI se concentreaza pe generarea imediata de venituri, controlul

cheltuielilor si restrangerea sarcinilor fiscale actuale.

Banca si FMI au efectuat impreuna un Program de Evaluare a Sectorului Financiar, care a

fost incheiat in luna iunie 2003.

Domenii in care FMI este lider si a carui analiza serveste ca punct de plecare pentru

programul Bancii Mondiale In timp ce Banca s-a concentrat pe simplificarea sistemului de impozitare ca metoda de

imbunatatire a mediului de afaceri, Fondul conduce dialogul pe probleme fiscale. In plus fata de

realizarea obiectivelor fiscale globale, programul Stand-By al Fondului include conditii structurale

si criterii de performanta legate de introducerea noilor legi pentru TVA si pentru impozitul pe profit,

de majorarea accizelor specifice si de eliminarea preferintelor de impozitare din sistemele de

percepere a taxelor vamale si de impozitare a profitului. FMI ofera si asistenta tehnica in sprijinul

unificarii sistemelor de impozitare a veniturilor din salarii.

FMI conduce dialogul cu privire la anumite politici de restrangere a anumitor cheltuieli in

sectorul public. Acestea includ politici privitoare la stabilirea salariilor atat pentru functionarii

publici cat si pentru societatile de stat. FMI cere rapoarte de monitorizare a bugetelor pentru o lista

stabilita de societati de stat si a impus conditii in programul Stand-By cu privire la micsorarea

fondului de salarii in aceste intreprinderi si la realizarea obiectivelor de disponibilizare convenite. In

plus, FMI conduce discutiile legate de cerintele de deconectare a neplatitorilor din sectorul energetic

si al gazelor.

In aceste domenii, Banca ia in considerare recomandarile strategice ale FMI si se asigura ca

politica proprie si consultanta oferita sunt consecvente cu acestea.

Domenii in care FMI conduce discutiile si in care Banca Mondiala nu este implicata direct FMI este pe deplin responsabil de dialogul asupra politicii monetare, ratele dobanzii,

regimul ratei de schimb, balanta platilor si de toate problemele statistice aferente.

Strategia si Operatiunile de Creditare ale Grupului Bancii Mondiale Strategia de Asistenta pentru Romania (CAS) a fost prezentata Board-ului Bancii Mondiale

pe data de 19 iunie 2001. CAS defineste serviciile de creditare si de consultanta ale Bancii, ce se

bazeaza pe prioritatile guvernului de reducere a saraciei si de aderare la Uniunea Europeana si

dezvolta activitatile initiate sub egida Cadrului Largit de Dezvoltare, pentru care Romania a fost una

din tarile pilot. Aproape o jumatate din programul de creditare pentru exercitiile financiare 02-04

este reprezentat de imprumuturile de ajustare. Au fost schitate doua scenarii de imprumut distincte.

In scenariul pesimist in care Romania ar demonstra un mers ezitant al reformei, sprijinul Grupului

Bancii Mondiale ar fi redus semnificativ la nivelul de 60 de milioane USD in perioada programului

pentru exercitiile financiare 02-04, activitatile fiind concentrate pe cateva interventii directionate

catre reducerea saraciei. Totusi, Romania a ramas cu succes in cadrul scenariului optimist de

creditare, conform caruia Banca a prevazut angajamente de pana la 995 de milioane de dolari pe

durata exercitiilor financiare 02-04, fata de 600 milioane dolari in perioada exercitiilor financiare

26

98-00. Acest lucru reflecta indeplinirea obiectivelor scenariului optimist, printre care progresul in

stabilirea unui climat macroeconomic care sa conduca la scaderea inflatiei si la o crestere

sustenabila, precum si la progresul problemelor structurale, cum ar fi privatizarea, asa cum a fost

initiata in cadrul PSAL 1, initierea privatizarii si procesului de restructurare pentru un numar de

societati mari de stat ramase, incheierea unui acord asupra planului si programului de reducere a

arieratelor la energie electrica, acordul asupra metodei si termenului de privatizare a Bancii

Comerciale Romane si a CEC, imbunatatirea sectorului financiar, a cadrului legal si de

supraveghere, acordul asupra strategiei anti-coruptie si aprobarea legislatiei pentru asistenta sociala.

Scenariul optimist infatiseaza un program de reforme structurale si sectoriale accelerate care

vor deschide drumul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Prima etapa a acestui program a fost

lansata odata cu aprobarea programului PSAL 2 de catre Board-ul Bancii in septembrie 2002 si

inaintarea Raportului asupra Institutiilor si Cheltuielilor Publice (PEIR) in luna iulie 2002. In cea de-

a doua etapa ce va urma PSAL 2, Banca va oferi sprijin printr-o serie de Imprumuturi de Ajustare

Programatica (PAL), concentrandu-se asupra reformelor institutionale si de administrare, incheierea

programului de privatizare, punerea in aplicare a recomandarilor din Documentul de Strategie in

domeniul energetic si al infrastructurii si imbunatatirea mediului de afaceri, precum si a Evaluarii

Financiare a Tarii.

IFC a dedicat resurse substantiale pentru punerea in aplicare a strategiei menite a

avansa reforma structurala, a sprijini dezvoltarea pietelor de capital si a infrastructurii (utilitati si

telecomunicatii) si a oferi sprijin societatilor mici si mijlocii. Pana in prezent, IFC a aprobat peste

200 milioane USD in cadrul a 25 de proiecte totalizand peste 950 de milioane USD (printre care

proiecte regionale care investesc in Romania). In plus fata de investitii, IFC s-a angajat la un numar

de proiecte de consultanta menite sa sprijine privatizarea si restructurarea marilor intreprinderi de

stat, utilitatile publice si sectorul sanatatii. Gradul de succes pe care IFC il va obtine va depinde intr-

o oarecare masura de vointa Guvernului de a demonstra un angajament sustinut pentru accelerarea

reformei, in special cu privire la transparenta in privatizarea intreprinderilor, reforma sectorului

bancar si a celui financiar, restructurarea si dereglementarea sectorului energetic, descentralizarea

fiscala, privatizarea terenurilor si continuarea reformei in sectorul agricol, accesul la invatamant de

calitate in zonele rurale si reforma sistemului de pensii pentru a asigura durabilitatea in contextul

imbatranirii populatiei. Succesul va depinde, in final, si de capacitatea Romaniei de a atrage

investitii straine directe.

3.2 SE MAI JUSTIFICA EXISTENTA BANCII MONDIALE IN SECOLUL AL XXI?

Banca Mondiala si-a proclamat de mult visul unei “lumi libere de saracie”. Analod Fondul

Monetar International si-ar dorii o “lume libera de crize financiare”. Obiectivele cruciale si

provocatoare, dar pre inguste sepntru secolul XXI- lea.

Asa cum multi au ajuns sa constientizeze, FMI ar trebuie sa priveasca mai departe de simpla

gestionare a crizelor financiare sis a se preocupe si de comporatemetele economice necooperative in

special in domeniul monetar. Comunitatea internationala a r avea doar de castigat daca FMI devine

centru de monitorizare si dialog permanent intre natiunile unite bogate, cele sarace si cele

emergente. Dar, in acest scop, tarile din ultimile doua categorii trebuie sa capete un civant mai greu.

Din fericire, asemenea teme reformiste se afla, in sfarsit, pe agenda discutiilor. Intalnirile

comune FMI-Banca Mondiala din toamna trecuta au consacrat o crestere a cotelor de votare pentru

unele din cele mai subreprezentate economii in plina dezvoltare : China, Mexic, Coreea de Sud,

Turcia. O a doua runda de ajustare va trebui sa implice alte economii emergente, fara a pune in claus

celor mai sarace.La randul ei, nu atat Banca Mondiala, in special, cat intreaga industri a asistentei

27

oentru dezvlotare, ingeneral, ar avea nevoie de o repozitionare in sensul inradacinari mai profunde

in statele emergente. Comunitatea internationala trenuie sa reziste apelurilor mioape de a se retrage

din economiile mediu de dezvoltare, pe moriv ca acesta s-ar putea acum “descurca si singure”.

In ceea ce priveste guvernanata globala, bolile contagioase, schimbarile climatice sau amenintarile

la adresa bidiversifitatii, iomportanta acestor tari nu poate fi subestimata – aici triesc 44% din

perosanele infectate cu HIV/SIDA, aici se genereaza 47% din emisiile mondiale CO2.Comunitatea

internationala pus si simplu nu are voie sa abandoneze aceste state in asemenea probleme cruciale

fara a risca propiul viitor.

Combaterea saraciei este un obiectiv non-negociabil. Dar acesta nu poate fi singurul

obiectival asistentei internationale sau al Bancii Mondiale. De fapt, un veritabil anagajament in

raducerea saraciei chiar presupune o conlucrare cu tarile in cauza. Ele adapostesc 70% din populatia

ce supravietuieste cu mai putin de 2 dolari pe zi, si care se confrunta cu somaj masiv si o

proununtata inechitate sociala, cu lipsa de infrastructura, decalaje regionale si o intreaga lista de alte

provocari.

Imprumuturile acordate de catre Banca Mondiala au scazut sub nivelul mediu de la mijlocul

deceniului noua, volumul lor creste din nou si reflecta axpansiunea bancilor regionale

multilaterale,dar si reorintarea catre proiecte de infrastructura cu finanare publica.

Nu inseamna insa ca Banca Mondiala trebuie sa se culce pe laurii in present.Produsele ei au

nevoie de adaptare. O data cu descentralizarea din mai multe economii emergente, autoritatile sa

poate lucra cu aceiasi actori in lipsa unor garantii ale suveranitatii, si sa ofere imprumuturi in

moneda nationala.

3.3 RELATIILE ROMANIEI CU BANCA MONDIALA

Grupul Bancii Mondiale cuprinde Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD)

si Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (AID).Acestora li se aduga inca 2 organisme afiliate:

Corporatia Financiara Internationala ( CFI) SI Agentia pentru Garantarea Multilaterala a Investiilor

(MIGA) care, din punct de vedere legal si financiar, sunt entitati separate.

Romania a aderat la Vanca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare in 1972, fiind ca si in

cazul aderarii la FMI, singura tara din blocul rasaritean cu exceptand

Iugoslavia, care a intreprins la acea data un asemenea pas.

In conformitate cu statutul BIRD, orice stat care devine membru al acestui organism financiar

international si subscrie actiuni la capitalul BIRD are obligatia sa verse in contul acesteia 20% din

valoarea capitalului subscris din care 2% in aur sau dolari SUA, la Federal Rezerve Bank, New

York si 18% in moneda nationala.Contul [entru cota din capital subscrisa in moneda nationala este

deschis la Banca Nationala a Romaniei. Cota de

subscriptie, platita in moneda nationala, face obiectul mentinerii valorii. Astfel, tara noastra

efectueaza incepand cu anul 1992, operatiunea de mentinere a valorii cotei Romaniei subscrise in

moenda nationala.

Obiectivul major urmarit in Romania, prin aderarea sa la BIRD, este acela de atragere de

resurse financiare necesara procesului general de dezvoltare economica.

Conditiile care ar trebuie sa fie indeplinite de Romania pentru a devenii membra BIRD sunt:

aparenta prealabila la FMI – aceasta aparenta constituia dovada ca tara membra accepta o anumita

disciplina in relatiile valutar-financiare internationale, necesare si in relatiile cu BIRD – participarea

la capitalul pe actiuni la BIRD, furnizarea de date si informatii. Romania, ca tara membra,

furnizeaza Bancii informatii si date privind situatia economica si financiara a tarii.. In general,

aceastea sunt aceleasi ca si cele communicate la FMI.

28

Ca membru BIRD, Romania a beneficiat si beneficiaza de o serie de drepturi ce degurg din

aceasta calitate. Astfel, ea a contactat de la BIRD imprumuturi pentru dezvoltarea economica in

conditii mult mai avantajoase decat pe piata capitalurilor.

Calitatea de membra asigura tarii noastre posibilitatea participarii la licitatiile organizate de

BIRD pentru realizarea proiectelor de investitii finantate de Banca. Pentru proiectele de investitii

care urmeaza sa se realizare in tara noastra cu imprumuturile BIRD, furnizorii romani beneficiaza de

o marja de preferinta 15% fata de pretul firmelor strine, mai avantajoase. Se ceeaza, astfel, conditii

propice, pentru promovarea exporturilor romanesti, in special cele de tehnologie, asistenta tehnica si

know-how. In al treilea tara noastra obtine asistenta tehnica pentru lucrarile de investitii ce urmeaza

a se realiza in tara noastra ( daca aceasta asistenta se considera utila). In al patrulea rand, Romania

beneficiaza de pregatire superioara , prin institutul propiu al BIRD al unor cadre romanesti. In

aderarea Romaniei la BIRDface posibila obtinerea unor informatii de foarte buna calitate privin

economia mondiala, comertul international, ajutorul public, pentru dezvoltare, datoria externa etc.,

informatii care contribuie la mai buna participare a Romaniei la diviziunea internationala a muncii,

la promovarea omertului si cooperarii internationale.

Calitatea portofoliului Bancii in Romania s-a imbunatatit constant in ultimii cativa ani. In timp ce

indicatorii globali de performanta sunt pozitivi, cateva probleme comune de punere in aplicare

persista. Acestea includ: (i) nevoia de a acorda o atentie speciala dezvoltarii capacitatii de

monitorizare si evaluare; (ii) nevoia de a alinia cerintele de raportare financiara la cele mai bune

practici internationale si (iii) nevoia de a intari procesul de stabilire a prioritatilor bugetare de catre

Guvern, pentru a asigura alocarea fondurilor din cadrul imprumutului BIRD si finantarea

echivalenta, pentru a obtine un impact maxim de dezvoltare de la portofoliul Bancii.

Banca Mondiala este activa in Romania din 1991 si a construit un portofoliu de 39 de

operatiuni finantate de Banca, cu un angajament total in valoare de 3,9 miliarde USD. Portofoliul

din Romania este al doilea ca marime din Europa si Asia Centrala in ceea ce priveste numarul de

proiecte si pe locul trei in ceea ce priveste angajamentul total. La data de 8 septembrie 2003,

portofoliul activ este de 23 proiecte cu un total net al angajamentelor de 1.431,1 milioane USD si cu

un sold total nealocat de 837,5 milioane USD. Distribuirea pe sectoare a angajamentelor nete este

dominata de energie si infrastructura (30 de procente, sapte proiecte) si sectoarele sociale (26 de

procente, de asemenea sapte proiecte).

29

CONCLUZII

In eforturile ei de a sprijinii democratia si buna guvernare, Banca Mondiala trebuie să insiste

asupra celor mai inalte standarde procedurale.

Banca Mondială colectează şi distribuie o gamă largă de date privind măsurile sociale şi

economice în vederea dezvoltării.Convergenta etse un obiectiv in curs de realizare, dar reduce

minim costurile globale pe care le presupune, necesita o reasezare a institutiilor de la Bretton Woods

pentru a face fata provocarilor cu care se confrunta economiile emergente.

Asa cum sublinia si David de Ferranti, unul dintre fostii vicepresedinti ai Bancii Mondiale, institutia

ar trebui sa-si extinda parteneriatele intelectuale si sa faca echipa cu expertii bine pregatiti, firmele

de consultanta si institutiile de cercetare, care prospera acum in statele emergente. Banca Mondiala

trebuie sa isi arate deschiderea fata de investirea locala, daca doreste sa fie acceptata de tarile

dezvoltate si sa ramana relevanta pentru ele.

In termenii de paritate a puterii de cumparare, venitul net pe cap de locuitor in aceste tari

continua sa se cifreze circa 15% fata de nivelul din statele dezvoltate. Inca nu a sosit mometul

despartirii.

Bibliografie:

Nicolae Murgu , Mugur Isarescu , Aurul – mit si realitate Ed. Junimea , Iasi , 1981