2_cap 2_protectia consumatorului la nivel mondia

32
1 Cap. 2 PROTECŢIA CONSUMATORILOR LA NIVEL INTERNEŢIONAL - Siguranţă în consum - Standarde pentru siguranţă şi calitatea bunurilor de consum şi serviciilor - Promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor - Posibilităţi de desfacere pentru bunuri de consum şi servicii esenţiale. - Măsuri care să permită consumatorilor să obţină compensaţii. - Programe de educare şi informare. - Promovarea consumului sustenabil - Măsuri privind domenii specifice (alimente, apă şi produse farmaceutice). Aceste principii directoare au fost elaborate de Departamentul pentru Afaceri Economice Internaţionale al ONU şi adoptate de Adunarea Generală prin Rezoluţia nr. 39/248 din 9 aprilie 1985, ele conferind o conotaţie mondială problemei asigurării protecţiei consumatorului. 1 Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor

Upload: adrian0921

Post on 21-Oct-2015

9 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Protectia Consumatorului la nivel mondial

TRANSCRIPT

1

Cap. 2

PROTECŢIA CONSUMATORILOR LA NIVEL INTERNEŢIONAL

    - Siguranţă în consum - Standarde pentru siguranţă şi calitatea bunurilor de consum şi serviciilor    - Promovarea şi protecţia intereselor economice ale consumatorilor    - Posibilităţi de desfacere pentru bunuri de consum şi servicii esenţiale.    - Măsuri care să permită consumatorilor să obţină compensaţii.    - Programe de educare şi informare. - Promovarea consumului sustenabil    - Măsuri privind domenii specifice (alimente, apă şi produse farmaceutice).

Aceste principii directoare au fost elaborate de Departamentul pentru Afaceri Economice Internaţionale al ONU şi adoptate de Adunarea Generală prin Rezoluţia nr. 39/248 din 9 aprilie 1985, ele conferind o conotaţie mondială problemei asigurării protecţiei consumatorului.

1 Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor

2

a)Siguranţă în consum - bunurile achiziţionate pentru consum să nu reprezinte un pericol pentru sănătatea consumatorilor:

     - adoptarea reglementărilor necesare, a standardelor, de natură să ofere garanţii că produsele nu sunt periculoase

  - luarea măsurilor capabile să prevină ca, prin manevrarea produselor, acestea să devină periculoase

   - informarea şi instruirea consumatorilor în utilizarea corectă a produsului, ca şi asupra pericolelor la care se expun

  - retragerea de pe piaţă a produselor la care s-au constatat caracteristici de natură a periclita sănătatea consumatorilor.

3

b)Adoptarea de standarde care să impună asigurarea calităţii bunurilor de consum prin:

        - elaborarea şi adoptarea de standarde precum şi actualizarea lor periodică

     - apropierea parametrilor prevăzuţi în standardele naţionale de cei prevăzuţi în standardele internaţionale

         - facilitarea accesului la laboratoarele de încercări

        - facilitarea certificării produselor şi acreditării laboratoarelor c)Promovarea intereselor economice ale consumatorilor pentru ca aceştia să obţină un beneficiu optim utilizând resursele de care dispun, prin:    - interzicerea informaţiilor false şi a comercializării produselor falsificate sau contrafăcute    - adoptarea de măsuri privind răspunderea producătorului pentru realizarea unor produse care să satisfacă cerinţele

4

   - încurajarea unei concurenţe oneste şi eficiente, de natură să ofere consumatorilor o gamă largă de bunuri variate la preţuri scăzute

         - asigurarea pieselor de schimb pentru durata normală de întrebuinţare

a produselor         - împiedicarea abuzurilor în redactarea contractelor         - stimularea liberei circulaţii a informaţiilor privind bunurile şi serviciile

oferite         - stimularea adoptării unor înţelegeri voluntare de tipul codurilor de

conduită în afaceri, al arbitrajelor pre-judecătoreşti şi a altor forme de contact amiabil între consumatori şi distribuitori

- asigurarea metodelor prin care se poate urmări respectarea sistemelor de cântărire şi măsurare

5

d)Distribuţia bunurilor de primă necesitate prin:

- adoptarea unor reglementări care să asigure distribuţia eficientă a bunurilor esenţiale de consum, mai ales în cazul zonelor greu accesibile, cum sunt cele rurale

- crearea de instalaţii de depozitare şi instalaţii comerciale adecvate în centrele rurale

- încurajarea constituirii de asociaţii ale consumatorilor, în special în zonele rurale, care prin diferite acţiuni să determine consumatorii să aibă iniţiativă

e)Compensarea daunelor suferite de consumatori prin:  - adoptarea unor măsuri juridice sau administrative care să permită consumatorilor sau organizaţiilor care îi reprezintă să aibă acces la despăgubire, prin intermediul unor proceduri simple, corecte şi ieftine

 - încurajarea distribuitorilor de a organiza servicii de consultanţă sau dialog cu consumatorii.

6

f)Educarea şi informarea consumatorilor cu scopul de a-i face capabili să aleagă cu discernământ şi să-i conştientizeze de drepturile şi responsabilităţile lor  - introducerea unor teme legate de educarea şi protecţia consumatorilor în programele şcolare precum şi cursuri pentru cadrele didactice - stimularea producătorilor pentru a participa la acţiunile de educare a consumatorilor realizate de organizaţiile acestora sau de alţi factori  - încurajarea cursurilor adresate consumatorilor

g)Promovarea consumului sustenabil (durabil)

- utilizarea de standarde naţionale şi internaţionale de mediu; - dezvoltarea şi utilizarea produselor şi serviciilor care sunt eficiente din punct de vedere al siguranţei, energiei şi resurselor, cu luarea în considerare a întregului lor ciclu de viaţă; - încurajarea programelor de reciclare care pot influenţa pe consumatorii să recicleze deşeurile, dar în acelaşi timp să şi cumpere produse reciclate;

7

- dezvoltarea şi utilizarea de noi produse şi servicii şi noi tehnologii, inclusiv tehnologii ale informaţiei şi comunicării, care pot satisface nevoile de consum, concomitent cu reducerea poluării şi a epuizării resurselor naturale;- crearea şi întărirea de mecanisme de reglementare efective care să asigure inclusiv aspecte ce privesc consumul sustenabil;- dezvoltarea de indicatori, metodologii şi baze de date pentru măsurarea progresului spre un consum sustenabil la toate nivelurile;- încurajarea, dezvoltarea şi utilizarea de produse şi servicii ecologice;-promovarea cercetării asupra comportamentului consumatorilor cu referire la daunele aduse mediului;- organizarea de dezbateri publice privind consumul sustenabil, în scopul informării consumatorilor;- conştientizarea beneficiilor asupra efectelor consumului sustenabil asupra sănătăţii lor precum şi a efectelor din punct de vedere al protecţiei Consumatorii informaţi au un rol esenţial în promovarea unui consum care este sustenabil din punct de vedere economic, social şi al mediului înconjurător, influenţând prin efectele alegerilor lor şi pe producători

8

h)Realizarea de programe pentru domenii speciale, cum sunt:

- alimentele, care vor fi oferite consumatorilor în conformitate cu recomandările comisiei Codex Alimentarius, cu standardele in vigoare;

- îmbunătăţirea calităţii, furnizării şi distribuirii apei potabile, luând în considerare importanţa acesteia pentru dezvoltarea durabilă, în general, şi caracterul său finit ca o resursă;

- medicamentele, trebuie puse la dispoziţia consumatorilor în cadrul unei politici coerente care să ţină seama de recomandările OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), de necesităţile de informare a consumatorilor în acest domeniu specific şi de măsurile privind promovarea folosirii denumirilor internaţionale pentru medicamente.

9

Guvernelor le revin, în principal, următoarele îndatoriri

- adoptarea şi menţinerea unei politici intransigente de protecţie a consumatorilor

- constituirea cadrului administrativ şi legislativ pentru a asigura educarea şi protecţia consumatorilor

- reglementarea măsurilor necesare în cazul produselor şi serviciilor necorespunzătoare ce constituie un pericol pentru sănătatea şi viaţa utilizatorului sau pentru mediul înconjurător

- adoptarea de reglementări care să precizeze responsabilitatea producătorului în realizarea unor produse care să corespundă calitativ, dar şi a vânzătorului în verificarea cerinţelor respective înaintea comercializării

- încurajarea unei concurenţe loiale şi reale pentru a asigura consumatorilor posibilitatea de a alege produse şi servicii de calitate la preţuri cât mai scăzute

10

 - încurajarea şi asigurarea condiţiilor de testare şi certificare a siguranţei în funcţionare şi a performanţelor bunurilor de consum şi serviciilor

- realizarea de programe de informare şi educare a consumatorilor

- încurajarea înfiinţării şi sprijinirea asociaţiilor de consumatori

- promovarea cooperării internaţionale pentru implementarea politicilor de protecţie a consumatorului spre a obţine cele mai bune rezultate în cadrul resurselor existente.

Adoptate în 1985, principiile directoare sunt rediscutate de Adunarea Generală a ONU în vederea extinderii şi în alte domenii.

Acest lucru s-a impus ca urmare a faptului că „Principiile directoare” au fost adoptate când statul era forţa majoră în economie, situaţie care nu mai corespunde zilelor noastre, dar şi pentru faptul că a apărut şi s-au dezvoltat noi fenomene economice: noi forme de distribuţie a informaţiei, liberalizarea comerţului internaţional, dezvoltarea enormă a serviciilor financiare şi fenomenul privatizării serviciilor publice etc.

11

“Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor” au un caracter operaţional deosebit de valoros din punct de vedere utilitar pentru agenţii economici deoarece ele permit obţinerea de produse la exigenţele protecţiei intereselor consumatorilor

Principii directoare ONU pentru protecţia consumatorilor

Legislaţia naţională de protecţie a

consumatorilorStandarde naţionale

Legislaţia comunitară de protecţie a

consumatorilorStandarde europene

Politica şi strategia

întreprinderii

Produsul pe piaţă conform exigenţelor

consumatorilor

Recomandări, ghiduri şi standarde internaţionale de specificaţii (ISO, CEI,

FAO/OMS) etc.)

2. Adaptarea produselor la exigenţele protecţiei consumatorilor

12

3. Drepturile fundamentale ale consumatorilor

Drepturile fundamentale ale consumatorilor

Aşa cum în politică democraţia presupune asigurarea drepturilor alegătorilor, în economie democraţia presupune asigurarea drepturilor consumatorilor şi, deci, protecţia acestora.

Calitatea de consumator aparţine tuturor cetăţenilor, iar drepturile cetăţeanului în calitatea sa de consumator, sunt drepturi ale omului. Importanţa ce trebuie acordată consumatorului derivă din consecinţele pe care lipsa ei le-ar putea avea asupra fiinţei umane, deoarece înşelarea omului - consumator de către semenul său, omul-producător sau comerciant, aduce prejudicii demnităţii omului care este şi unul şi celălalt.

 Abordarea parţială sau ezitantă a drepturilor legitime ale consumatorului poate determina o răsturnare a valorilor, care se va extinde în timp, asupra bunurilor spirituale.

13

În spiritul principiilor directoare ale ONU, consumatorilor trebuie să le fie asigurate, prin politici adecvate, condiţii pentru a beneficia de o serie de drepturi fundamentale. 

Drepturile fundamentale ale consumatorilor

dreptul la satisfacerea necesităţilor fundamentale dreptul la libera alegere a produselor dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii dreptul la informare şi educare dreptul la protecţia intereselor economice dreptul la compensare dreptul la asociere şi reprezentare

14

a)Dreptul la satisfacerea necesităţilor fundamentaleConsumatorul urmăreşte să-şi satisfacă în primul rând o nevoie de consum fundamentală. Ca urmare, prima condiţie necesară este de a avea acces la bunul corespunzător dintr-o ofertă existentă şi variată. Acest drept presupune accesul la bunuri şi servicii esenţiale cum sunt: alimente suficiente şi corespunzătoare, îmbrăcăminte, locuinţe, îngrijirea sănătăţii, învăţământ şi cultură. Acest drept înseamnă asiguraea satisfacerii nevoilor şi trebuinţelor vitale ale consumatorilor prin programe sociale de combatere a sărăciei şi prin protecţia prioritară a categoriilor dezavantajate.

b)Dreptul la liberă alegere a produselorAcesta se referă la libertatea consumatorului de a alege produsele pe care le apreciază ca fiind cele mai potrivite pentru satisfacerea nevoilor lui de consum sau a gusturilor proprii din punct de vedere al:         - calităţii şi durabilităţii         - sferei de folosinţă, gamei de utilităţi pe care le poate acoperi          - preţului         - aspectului, coloristicii şi designului         - mărcii produsului, respectiv producătorului care l-a fabricat         - experienţei şi obişnuinţei, acumulate în timp, a tradiţiei în utilizare

15

c) Dreptul la protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii

Acest drept presupune ca oamenii să fie protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea.

Pentru a se respecta acest drept, reglementările în vigoare stabilesc interdicţii clare privind: comercializarea de produse sau prestarea de servicii periculoase, producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute precum şi comercializarea produselor cu termen de valabilitate sau cu data durabilităţii minimale expirate ori modificate.

Produsele să fie prevăzute cu instrucţiuni clare şi uşor de înţeles privind utilizarea, păstrarea şi depozitarea.

Pentru agenţii economici – producători, distribuitori, prestatori de servicii, sunt precizate obligaţii precise în scopul asigurării protecţiei eficiente a vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor.

Prin acest drept se garantează consumatorului faptul că un produs nu este nociv şi că utilizarea sa normală nu comportă nici un risc pentru el.

Acest drept mai înseamnă că numai produsele care nu prezintă pericole pentru sănătatea şi securitatea persoanelor pot fi puse în circulaţie pe piaţă, de unde necesitatea de a defini prescripţii de securitate, de a furniza informaţii exhaustive asupra riscurilor potenţiale şi de a proteja consumatorii împotriva oricărei daune fizice.

16

d) Dreptul la informare şi educare

Resursele consumatorului sunt limitate, deci alegerea urmăreşte optimizarea raportului dintre nevoi şi disponibilităţi. O astfel de alegere este condiţionată de posibilitatea de informare şi educare a consumatorului Acesta înseamnă dreptul consumatorilor de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor. De asemenea, consumatorul trebuie informat corect, complet şi precis prin publicitate, fiind interzisă pubicitatea înşelătoare, precum şi asupra identităţii agentului economic, a preţurilor sau tarifelor.

Informarea consumatorilor trebuie realizată de catre agentul economic în mod obligatoriu, prin elemente de identificare şi caracterizare a produselor şi serviciilor, care se inscriu la vedere pe produs, pe etichetă, în catalogul de vânzare sau în cartea tehnică, instrucţiunile de utilizare, fişa de produs ori altele asemenea.

17

De asemenea, consumatorii mai au şi dreptul de a fi educaţi cum să utilizeze şi să întreţină eventualele bunuri pe care le-au achiziţionat astfel ca acestea să aducă foloasele pe care le aşteaptă.

În mod practic, educarea consumatorului are rolul de a modela atitudini şi comportamente de consum prin: acţiunile centrelor de consultanţă şi informare a consumatorilor; editarea de cărţi şi materiale informative destinate consumatorilor; acţiuni sistematice în mass-media pe linia informării şi educării consumatorilor; educarea tinerilor consumatori prin introducerea disciplinei “protecţia consumatorilor” în programa de studiu

Dreptului la informare şi educare îi revine un rol cheie în realizarea tuturor celorlalte drepturi întrucât, numai prin informare şi educare consumatorul va putea să-şi exercite în deplină cunoştinţă de cauză toate drepturile pe care le are, în calitatea sa de consumator.

18

e)Dreptul la protecţia intereselor economice

În virtutea respectării acestui drept, agenţii economici sunt obligaţi - să pună pe piaţă numai produse şi servicii care corespund

caractersisticilor prescrise sau declarate - să nu folosească prectici comerciale abuzive - să foloseasccă mijloace de măsurare adecvate, verificate metrologic - să efectueze măsurarea sau cântărirea la vederea cumpărătoriloor - să remedieze sau să inlocuiască, în mod gratuit, produsele şi serviciile

care prezintă deficienţe în perioada de garanţie ori să restituie contravaloarea actualizată a acestora Protecţia intereselor economice presupune şi respectarea unor drepturi speciale ale consumatorilor în raporturile contractuale cu agenţii economici, asa cum sunt:

- dreptul de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale

- asigurarea libertăţii de decizie la achiziţionarea de produse - exonerarea de plata produselor care nu au fost solicitate şi acceptate - despăgubirea pentru daunele provocate de produsele

necorespunzătoare calitativ- asigurarea service-ului şi a pieselor de schimb - plata, cu exactitate, a preţului stabilit în prealabil.

19

f) Dreptul la compensare

În utilizare, produsele trebuie să corespundă caracteristicilor declarate de producător precum şi scopului pentru care au fost create. În caz contrar, consumatorul are dreptul la compensare, fie prin restituirea contravalorii produsului, fie prin înlocuirea produsului defect cu unul de calitate corespunzătoare. Aceasta mai înseamnă şi dreptul de a fi apărat de lege şi de a fi despăgubit pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzătoare a produselor.

Vânzătorul unui produs sau serviciu este cel care răspunde direct faţă de consumator şi care asigură toate operaţiunile necesare pentru repunerea în fucţiune, înlocuirea produsului, remedierea serviciului, depistarea viciilor ascunse şi, tot el este cel care suportă cheltuielile ocazionate de transportul, manipularea, diagnosticarea, expertizarea, demonstrarea, montarea şi ambalarea produselor cu defecte, urmând să-şi recupereze aceste cheltuieli de la producator.

Consumatorii au dreptul de a primi sfaturi şi ajutor atunci când ei solicită compensarea pentru produsele defecte sau pentru o pierdere sau un prejudiciu provocat de utilizarea bunurilor. Procedurile de soluţionare a plângerilor şi reclamaţiilor trebuie să fie simple, abordabile şi rapide.

 

 

20

g) Dreptul la asociere şi reprezentare

În conformitate cu acest drept, consumatorii se pot organiza în asociaţii, uniuni şi federaţii, consilii şi fundaţii pentru protecţia consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor şi aplicării în practică a drepturilor fundamentale recunoscute.

Prin aceste forme organizatorice consumatorii au dreptul şi posibilitatea de a intra în contact direct cu toate organele şi instituţiile care au şi ele, la rândul lor, atribuţii în domeniul promovării şi apărării drepturilor fundamentale ale consumatorilor.

De asemenea, consumatorii trebuie să fie reprezentaţi cu prilejul procedurilor decizionale asupra subiectelor care-i interesează, în diferite organisme: pe plan local, naţional, european şi internaţional.

Pentru asigurarea acestor drepturi, în spiritul principiilor directoare de protecţie a consumatorilor, guvernele ţărilor membre ale ONU sunt chemate să adopte măsurile corespunzătoare:

- în plan legislativ - prin asigurarea reglementărilor de resort- în plan instituţional - prin crearea instituţiilor ce urmăresc respectarea

prevederilor legale în domeniu - în plan social - prin manifestarea concretă a disponibilităţii de dialog cu

reprezentanţii societăţii civile.

21

Evoluţia privind conturarea drepturilor consumatorilor

1. J.F. Kennedy – martie 1962 (Carta drepturilor consumatorilor) dreptul de alegere liberă dreptul la informaţie dreptul la petiţie şi ascultare dreptul la protecţie

2. Drepturile consumatorilor în UE (formulate în 1975, având la bază articole, 100 şi 129 din Tratatul Comunităţii Europene) dreptul la securitate şi sănătate dreptul la protecţia intereselor economice dreptul la informare şi educare dreptul la despăgubire dreptul la reprezentare

22

3. Drepturile consumatorilor în România (Og. 21/1992)

de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor de a avea acces la pieţele care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile generate de calitatea produselor şi serviciilor necorespunzătoare de a se organiza în asociaţii pentru protecţia consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor.

23

3. Organisme implicate în protecţia consumatorilor la nivel internaţional La nivel internaţional, un rol deosebit de important în apărarea intereselor

consumatorilor îl au Organizaţia Internaţională a Consumatorilor (CI) şi Comitetul pentru Politica Consumatorilor (COPOLCO)

a) Consumers International (CI)

1. Se preocupă de crearea cadrului necesar şi adecvat asigurării unei protecţii reale a consumatorilor acţionând în trei direcţii principale:

- reprezentarea consumatorilor în cadrul unor organizaţii internaţionale- structurarea mişcării internaţionale a consumatorilor, pentru a-i ajuta să

îşi promoveze interesele- promovarea colaborării între organizaţiile membre

2. Principalele obiective operaţionale ale acestei organizaţii sunt următoarele:- protecţia consumatorilor contra riscurilor susceptibile de a afecta

sănătatea şi securitatea lor- protecţia contra riscurilor susceptibile de a atinge interesele economice

ale consumatorilor- consilierea calificată, asistenţa şi repararea daunelor- informarea şi educarea consumatorilor- consultarea şi reprezentarea consumatorilor

24

3. CI reprezintă interesele consumatorilor în ECOSOC (Comitetul Economic şi Social) al ONU, în Comisia Codex Alimentarius (organizaţie a OMS şi FAO), în ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare), în UNESCO (Organizaţia pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a ONU, în OECD (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare), precum şi în Consiliul Europei.

4. Principiul de bază promovat de către această organizaţie constă în faptul că orice consumator are dreptul, între altele, la o justă reparare a diferitelor pagube generate de achiziţionarea sau consumarea anumitor produse, printr-un sistem de proceduri simple, rapide, eficace şi puţin costisitoare.

5. Propuneri, mai importante, formulate de către CI- îmbunătăţirea sistemului de asistenţă şi consiliere - modificarea sistemului de reclamaţii, arbitraj şi reglare amiabilă a litigiilor- îmbunătăţirea legislaţiei statelor membre, referitoare la apărarea în justiţie a consumatorilor

25

6. În anul 1995 CI adoptă Carta Consumatorilor - etichetarea produselor: conţinutul informaţiilor, utilizare, întreţinere, reciclare, stocare- furnizarea informaţiilor privind bunurile şi serviciile destinate comercializării- procedurile privind promovarea produselor şi serviciilor- garanţiile şi despăgubirile oferite consumatorilor

7. O direcţie de acţiune a acestei organizaţii internaţionale va fi intensificarea contactelor cu ONU, în vederea rediscutării „Principiilor directoare” care trebuie extinse şi în alte domenii, propunând o extindere a documentului, în primul rând, în ce priveşte promovarea unui consum sustenabil, enunţând astfel o serie de principii, conform cărora:

- problemele sunt universale, deci guvernele trebuie să conlucreze ghidate de principiul unei protejări echitabile atât a resurselor, cât şi a rezidurilor;

- eradicarea sărăciei este o cerinţă indispensabilă pentru promovarea unui consum sustenabil;

- ţările dezvoltate trebuie să ajute ţările aflate în curs de dezvoltare să se orienteze spre modele de consum sustenabil,

 

26

b) Comitetul pentru Politica Consumatorilor (COPOLCO)

Elaborează politica ISO asupra problemelor consumului  - studiază mijloacele ce pot ajuta consumatorii să beneficieze de

standardizare şi participarea acestora la lucrările de standardizare      - promovează informarea, şcolarizarea şi protecţia consumatorilor din

punctul de vedere al standardizării     - asigură schimbul de experienţă asupra aplicării standardelor în

domeniul protecţiei consumatorilor

Priorităţile consumatorilor definite de COPOLCO - calitatea aerului şi apei- aparate casnice electronice şi electrice

     - servicii medicale şi spitaliceşti, dispozitive medicale     - produse pentru copii (jucării, materiale de joc, articole didactice)     - materiale pentru handicapaţi     - sisteme de management ale mediului      

27

- servicii bancare      - etichetare ecologică şi energie      - dispozitive contraceptive      - îmbrăcăminte şi echipamente de protecţie      - biciclete      - material sportiv      - mobilier      - simboluri pentru informarea publicului (pictograme)

COPOLCO a sugerat membrilor săi să recomande această listă organismelor lor naţionale de standardizare, pentru ca acestea să o ia în consideraţie la stabilirea priorităţilor, cerându-le să acorde o atenţie sporită programelor COPOLCO

Programele de protecţie a consumatorilor şi programele de standardizare a produselor sunt de mare actualitate în ţările industrializate, unde conformitatea produselor cu condiţiile tehnice şi criteriile de calitate este strict controlată, în schimb, în numeroase ţări în curs de dezvoltare, protecţia consumatorilor lasă mult de dorit. Consumatorii nu dispun deloc sau dispun de puţine informaţii cu privire la produsele pe care le cumpără, în special când este vorba de alimente, îmbrăcăminte şi locuinţe.

28

COPOLCO colaborează:

- în interiorul structurii ISO, colaborează cu diferite organe cum sunt: CASCO (Comitetul pentru Evaluarea Conformităţii), DEVCO (Comitetul pentru Dezvoltare), INFCO (Comitetul pentru Informare), favorizând aportul punctelor de vedere ale consumatorilor în activităţile de standardizare efectuate de acestea

- COPOLCO menţine relaţii oficiale cu specialiştii din domeniul consumului din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Consumatorilor (CI), cu Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI ),care participă la reuniunile COPOLCO şi la grupele sale de lucru

- Există şi alte relaţii, îndeosebi cu Alianţa Cooperativă Internaţională (ACI) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), mai mulţi delegaţi ai COPOLCO reprezentând oficial ţările în cadrul acestor organisme

COPOLCO, orientează lumea standardelor în ideea susţinerii reprezentării punctului de vedere al consumatorului.

29

c) Alte organizaţii internaţionale ale consumatorilor

Dialogul Transatlantic al Consumatorilor (Transatlantic Consumer Dialogue - TDCA) este un forum al organizaţiilor de consumatori din SUA şi UE prin care se dezvoltă şi se cade de acord asupra recomandărilor comune privind politicile consumatorilor la nivelul guvernului SUA şi UE în vederea promovării intereselor consumatorilor.

Activitatea TDCA este structurată pe următoarele domenii de lucru: sustenabilitate şi schimbări climatice; proprietate intelectuală; societatea informaţională; servicii financiare; produse alimentare; nanotehnologii; siguranţa produselor şi comerţ, emiţând în mod regulat declaraţii şi recomandări în acest sens.

TDCA trimite recomandări anuale agenţiilor guvernamentale din domeniul protecţiei consumatorilor, la nivelul UE şi SUA.

APC-România asigură reprezentarea consumatorilor români în cadrul organizaţiei Dialogul Transatlantic al Consumatorilor.

30

Organizaţia internaţională a consumatorilor pentru cercetare şi testare (International Consumer Research & Testing – ICRT) este un consorţiu format din mai mult de 45 de organizaţii de consumatori din lumea întreagă care, în interesul consumatorilor, întreprinde cercetări şi teste comparative comune.

ICRT dispune de un program de testare continuă pentru o gamă variată de produse de interes pentru consumatori, cum sunt: camere digitale, telefoane mobile, televizoare, maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase, aspiratoare şi becuri. În plus, există multe alte teste comune de o anvergură mai mică, ce se fac unei serii largi de produse destinate consumatorilor, de la creme antirid până la pantofi sport.

ICRT facilitează schimbul de informaţii şi teste între membrii săi în următoarele domenii: alimente, sănătate, mediu şi servicii financiare.

APC România şi ANPCPPSR sunt membri ICRT.

31

Reţeaua internaţională de protecţie a consumatorilor şi de asigurare a respectării normelor (International Consumer Protection and Enforcement Network - ICPEN) este o reţea informală de organizaţii guvernamentale implicate în punerea în aplicare a legilor aferente practicilor de comerţ echitabil şi în alte activităţi de protecţie a consumatorilor.

Scopul acesteia este de a proteja intereselor economice ale consumatorilor din întreaga lume şi pentru a asigura informaţii cu privire la activităţile comerciale transfrontaliere care pot afecta bunăstarea consumatorilor precum şi să încurajeze cooperarea internaţională între autorităţile de aplicare a legii în domeniul protecţiei consumatorilor.

Activităţile ICPEN se concentrează în special asupra unor subiecte precum: tactici înşelătoare şi agresive folosite în vânzarea cu amănuntul pentru a atrage consumatorii într-o tranzacţie; furtul de identitate; phishing (obţinerea datelor confidenţiale); publicitate înşelătoare; cerinţe legale privind informaţiile legate de preţ şi de etichetare; cumpărături online; directoare false de loterie şi afaceri; fraudă în domeniul sănătăţii etc.

32

Asociaţia internaţională a organizaţiilor de consumatori pe probleme alimentare (International Association of Consumer Food Organizations - IACFO) este o asociaţie de organizaţii neguvernamentale, care reprezintă interesele consumatorilor în domeniul alimentaţiei şi siguranţei alimentare precum şi în problemele legate de politica alimentar

IACFO asigură reprezentarea consumatorilor în dezbaterea privind comerţul cu produse alimentare la nivel mondial şi de a lucra cu agenţiile internaţionale responsabile de armonizarea standardelor referitoare la producţia, distribuţia şi vânzarea produselor alimentare.

IACFO participă la reuniuni ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Comisia Codex Alimentarius şi Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.