Viaţa este ca o călătorie cu trenul:

Urcăm şi coborâm des, există accidente, surprize plăcute la unele staţii şi tristeţe adâncă la altele.

Atunci când ne naştem şi urcăm în tren, întâlnim oameni despre care credem,că ne vor însoţi pe tot parcursul călătoriei noastre: părinţii noştri.  

Din păcate, adevarul este altfel.Ei coboară la o staţie şi ne lasă pe noi fără dragostea şi ataşamentul lor,  fără prietenia şi compania

lor.E drept că în tren urcă alte persoane care vor ocupa un rol important  în călătoria noastră. Acestea

sunt fraţii noştri, prietenii noştri şi acei oameni minunaţi pe care îi iubim. Unele dintre aceste persoane care urcă în tren, privesc călătoria ca o plimbare scurtă. Alţii găsesc

numai tristeţe pe parcursul  călătoriei.  Şi mai există şi alţii în tren, care sunt permanent prezenţi şi gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. 

Unii lasă în urma lor când coboară un dor veşnic…Unii urcă şi coboară, şi noi abia i-am observat. 

Ne miră faptul că unii pasageri, pe care îi iubim cel mai mult, se mută în alt vagon şi ne lasă singuri în această etapă a călătoriei noastre. Bineînţeles noi nu ne lăsăm opriţi şi ne străduim să-i găsim şi să

ne înghesuim să trecem şi să ne mutăm în vagonul lor. Din păcate, uneori nu ne putem aşeza lângă ei, deoarece locul de lângă ei este deja ocupat.

Nu face nimic, aşa este călătoria: plină de provocari, vise, fantezii, speranţe şi despărţiri… ….dar fără întoarcere.

Să încercăm să ieşim la capăt cu cei care călătoresc împreună cu noi, şi să căutam  ceea ce este mai bun în fiecare dintre ei… Să ne aducem aminte, că în oricare etapă a călătoriei poate exista un

tovaraş de-al nostru care să ezite şi care probabil are nevoie de înţelegerea noastră. 

Şi noi vom şovăi des şi va exista cineva care să ne înţeleagă. Misterul cel mare al călătoriei este că nu ştim când vom coborâ definitiv din tren şi nici când vor

coborâ cei ce călătoresc alături de noi, nici măcar cel care stă pe locul de lângă noi. 

Cred că o să fiu cuprins de duioşie atunci când cobor definitiv din tren….. Da, cred acest lucru.

Despărţirea de câţiva prieteni pe care i-am întâlnit în timpul călătoriei, va fi dureroasă. Va fi intristător să-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranţa că odată şi odată va veni gara centrală, şi am senzaţia, că am să-i văd sosind, cu bagaje pe care încă nu le-au avut atunci când

au urcat în tren.Ceea ce mă va face fericit este gândul că şi eu am avut partea mea în sporirea bagajelor lor

şi în creşterea valorii acestora.