ASPECTE TEORETICE CU PRIVIRE LA OBLIGAŢIILE VÂNZĂTORULUI ÎN CONTRACTUL DE VÂNZARE-

CUMPĂRARE COMERCIALĂ

CUPRINS

INTRODUCERE ................................................................................................ p.3

CAPITOLUL I

Consideraţii generale privind contractul de vânzare-cumpărare

1.1. Caracteristici generale privind contractele ……………………………. p.5

1.1.1. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare ………….. p.6

1.1.2. Condiţiile de validitate ale contractului de vânzare - cumpărare …….. p.7

1.1.3. Promisiunea unilaterală de vânzare ………………………………….. p.10

1.1.4. Promisiunea bilaterală (sinalagmatică) de vânzare-cumpărare ……… p.11

1.1.5. Obiectul contractului …………………………………………………………. p.12

1.2. Condiţii generale de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare p.14

1.3. Originea şi evoluţia contractelor ……………………………………. p.30

CAPITOLUL II

Obligaţiile vânzătorului în contractul de vânzare-cumpărare

2.1. Obligaţiile de garanţie în contractul de vânzare – cumpărare ……………. p.34

2.2. Efectele garanţiei …………………………………………………………. p.37

2.3. Garanţii pentru vicii ……………………………………………………… p.39

1

2.4. Contractul de vânzare-cumpărare în comerţul Internaţional ……………... p.42

CAPITOLUL III

Mecanisme şi proceduri de protecţie a dreptului vânzătorului

3.1. Soluţionarea conflictelor de interes pe cale amiabilă .................................. p.53

3.2. Protecţia dreptului vânzătorului în instanţa de judecată.

Rezoluţiunea Convenţională şi judiciară a contractului de vânzare –

cumpărare comercială. …………………………………………………………… p.55

3.3. Elaborarea unui contract de vânzare-cumpărare.

ANEXA NR1 CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE COMERCIALĂ ........................... p.63

ANEXA Nr2 PRECONTRACTUL ………………………………………………… p.68

CONCLUZII …………………………………………………………………. p.69

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………….. p.71

2

INTRODUCERE

Teza de faţă este structurată pe III capitole. Primul Capitol al Tezei

abordează noţiunile generale legate de contractul de vânzare-cumpărare,

caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare, condiţiile de validitate

ale contractului, originea şi evoluţia contractului de vânzare-cumpărare, trecând

treptat spre Capitolul II în care se vorbeşte despre obligaţiile vânzătorului. În acest

Capitol am scos în evidenţă unele caracteristici care ţin de obligativitatea

vânzătorului şi anume să predea lucrul cumpărătorului şi să răspundă pentru lucru,

adică să-l garanteze pe compărător în privinţa lucrului dobândit. Acestea sunt

principalele obligaţii ale vânzătorului Datorită caracterului supletiv al dispoziţiilor

Codului civil incidente, părţile pot aduce modificări obligaţiilor reglementate de

lege. Am arătat că prin predare se înţelege punerea efectivă a bunului la dispoziţia

cumpărătorului, astfel încât acesta să poată să-şi exercite toate prerogativele care le

conferă de proprietate asupra lucrului. Obiectul obligaţiei de predare îl constituie

lucrul vândut, asupra căruia au convenit părţile contractante; bunul individual

determinat trebuie predate în starea in care se află  în momentul încheierii

contractului, în cazul bunurilor determinate genetic, vânzătorul trebuie să predea

bunuri de calitate mijlocie. Obligatia de predare cuprinde şi accesoriile lucrului şi

tot ceea ce ţine de folosirea normală a acestuia; Modul de executare a obligaţiei de

predare. Predarea bunurilor care fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare

comercială poate fi o predare reală sau simbolică. Am demosnstrat în teza de faţă

că predarea reală se realizează când bunurile sunt puse efectiv la dispoziţia

cumpărătorului sau predate carausului pentru a le transporta la destinaţie. Termenul

de predare al bunului vândut poate fi considerat esenţial de către cumpărător sau în

ambele părţi. Acest caracter este impus de destinaţia bunului sau prin voinţa

părţilor. Caracterul esenţial al termenului trebuie să rezulte expres din contract. El

poate rezulta însă şi din imprejurări care sunt cunoscute de ambele părţi;

Vânzarea-cumpărarea este un contract translativ de proprietate din momentul

încheierii lui. Aceasta inseamnă că, aşa după cum am menţionat şi în teză, prin

3

efectul realizării acordului de voinţă (solo consensu) şi independent de predarea

lucrului vândut şi de plata preţului, se produce nu numai încheierea contractului,

dar operează şi transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător. În

acest sens, Codul civil prevede că "proprietatea este de drept strămutată" de la

vânzător la cumpărător "îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra

preţului, deşi lucrul încă nu fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat". Este ştiut

faptul că vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut, iar contractul

perfect valabil încheiat (de exemplu, dacă, în mod excepţional, vânzarea-

cumpărarea este un contract solemn, consimţământul părţilor trebuie să fie

manifestat în forma prevăzută de lege).

Şi în final, în Capitolul III se abordează pe larg mecanismele, treptele şi

procedurile de protecţie a dreptului vânzătorului. Totodată am abordat şi

rezoluţiunea convenţională şi judiciară a contractului de vânzare – cumpărare

comercială, considerând-o de o importanţă majoră pentru tema Tezei de faţă.

Sper că Teza este bine realizată şi că am demonstrat în întregime cunoştinţele

acumulate pe parcursul anilor de studiu.

4

CAPITOLUL I

Consideraţii generale privind contractul de vânzare-cumpărare

1.1. Caracteristici generale privind contractele

Contractul de vânzare-cumpărare succede vechiului troc, constituind forma

civilizată a acestuia. În orânduirea primitivă circulaţia bunurilor s-a realizat sub

forma trocului. Cu timpul acesta se perfecţionează, putându-se dobândi orice fel de

lucruri în schimbul unui bun, unul şi acelaşi, mai întâi animalele, apoi moneda,

creând premisele apariţiei contractului de vânzare-cumpărare. Codul Civil în art.

1294 defineşte vânzarea ca fiind o „convenţie prin care două părţi se obligă între

sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintâi

preţul lui”1. Definiţia dată de legiuitor contractului de vânzare-cumpărare nu este

completă, ea rezumându-se doar la transmiterea proprietăţii. Prin contractul de

vânzare-cumpărare se poate transmite nu doar dreptul de proprietate, ci şi un alt

drept real, ca dreptul de superficie ori de uzufruct. Tot prin vânzare-cumpărare se

poate transmite şi un drept de creanţă, în cazul cesiunii de creanţă. Prin contractul

de vânzare-cumpărare se poate transmite un drept din domeniul proprietăţii

intelectuale de ex. dreptul patrimonial de autor, apoi, în mod excepţional, drepturi

asupra unei universalităţi.

Definiţia contractului de v ânzare -cumpărare

Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract în care o parte, numită

vânzător, transmite şi garantează altei părţi, numită cumpărător, dreptul său de

proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanţă sau dreptul asupra

unei universalităţi juridice, cumpărătorul obligându-se în schimb a plăti o sumă de

bani, numită preţ. Contractul de vânzare-cumpărare nu poate avea ca obiect

drepturi personale nepatrimoniale şi nici drepturi patrimoniale care au caracter

strict personal, precum nici alte drepturi prevăzute de lege (pensii, indemnizaţii).

1 Codul Civil aal Republicii Moldova

5

1.1.1. Caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare

Sunt următoarele: este un contract consensual, bilateral (sinalagmatic), cu

titlu oneros, comutativ şi translativ de proprietate:

a. Contractul de v-c este un contract consensual deoarece se încheie valabil prin

simplul consimţământ al părţilor. Codul Civil în art. 1295 al.1 prevede că vânzarea

este perfectă îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului. Rezultă

că, în principiu, pentru validitatea contractului de v-c nu se cere îndeplinirea

condiţiei de formă şi nici remiterea lucrului vândut şi a preţului în momentul

încheierii contractului. De la principiul consensualismului există două excepţii

prevăzute de lege, când contractul de vânzare-cumpărare, pentru a fi valid, trebuie

să îndeplinească solemnitatea cerută de lege. Prima excepţie este conţinută de art. 2

al. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor, care spune că,

terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şi dobândite, prin acte

juridice între vii, încheiate în forma autentică. Nerespectarea acestei legi se

sancţionează cu nulitatea absolută a contractului. La fel, contractul este valabil

numai cu respectarea formelor cerute de lege în cazul vânzării silite prin licitaţie

publică.

b. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract sinalagmatic (bilateral)

deoarece prin încheierea sa dă naştere la obligaţii reciproce între părţile

contractante. Vânzătorul are obligaţia să predea bunul vândut şi să-l garanteze pe

cumpărător contra evicţiunii şi pentru viciile ascunse ale bunului vândut, iar

cumpărătorul are obligaţia să plătească preţul convenit şi să preia lucrul.

c. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract cu titlu oneros, deoarece

ambele părţi urmăresc anumite interese patrimoniale, adică primirea unui

echivalent în schimbul prestaţiei la care se obligă.

d. Contractul de v-c este un contract comutativ, deoarece existenţa şi întinderea

drepturilor şi obligaţiilor reciproce sunt cunoscute de părţi la încheierea

contractului şi nu depind, ca în cazul contractelor aleatorii, de un eveniment viitor

şi incert2.

2 Ibidem;

6

e. Contractul de v-c este un contract translativ de proprietate. Acest caracter

reiese din art. 971 şi 1295 C. Civ. Încheierea contractului are drept consecinţă

transmiterea dreptului de proprietate şi riscurilor de la vânzător la cumpărător, deşi

lucrul nu s-a predat şi preţul nu s-a plătit, dacă sunt îndeplinite următoarele

condiţii:

1.Vânzătorul trebuie să fie proprietarul bunului vândut, iar contractul valabil

încheiat.

2. Obiectul contractului trebuie să fie format numai din bunuri determinate

individual. În situaţia bunurilor determinate generic, efectul translativ se produce

numai în momentul individualizării lor, prin predare.

3. Este necesar ca părţile să nu fi amânat transferul proprietăţii sau a altor drepturi

printr-o clauză specială, până la predarea bunului sau la împlinirea unui termen sau

condiţie.

4. Publicitatea imobiliară are ca obiect înscrierea în cartea funciară a actelor şi

faptelor juridice referitoare la imobilele situate în raza teritorială a judecătoriilor şi

se efectuează de către birourile de carte funciară ale acestora. Înscrierile în cartea

funciară devin opozabile faţă de terţi de la data înregistrării cererii. Dreptul de

proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi fără înscrierea în

cartea funciară, când provin din vânzarea silită sau sunt dobândite prin efectul legii

sau prin hotărâre judecătorească. Posesia bunurilor mobile constituie cel mai bun

sistem de publicitate a proprietăţii.

1.1.2. Condiţiile de validitate ale contractului de vânzare - cumpărare

1.Consideraţii generale .

Un contract de v-c este valabil încheiat, legal întocmit când întruneşte toate

condiţiile prevăzute de art. 948 C.Civ., şi anume:

-capacitatea de a contracta;

-consimţământul valabil al părţii ce se obligă;

-un obiect determinat;

-o cauză licită;

7

2.Capacitatea părţilor contractante

Regula şi excepţia.

Capacitatea de a contracta constituie o parte componentă a capacităţii

juridice civile, constituind în aptitudinea unei persoane de a încheia contracte

civile. Potrivit art. 1306 C.Civ., „pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit

prin lege”. În dreptul nostru civil, în materie de v-c, regula este capacitatea, fie că

este vorba de capacitatea de folosinţă sau de capacitatea de exerciţiu, iar

incapacitatea, excepţia. Cazurile de incapacitate sunt expres şi limitativ prevăzute

de lege. Vânzarea-cumpărarea constituie pentru ambele părţi contractante un act de

dispoziţie, ceea ce impune ca acestea să posede capacitatea de exerciţiu deplină.

Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau care au capacitate de exerciţiu

restrânsă vor putea încheia un asemenea contract, dar numai prin intermediul

ocrotitorului legal şi cu autorizaţia autorităţii tutelare.

Incapacităţile speciale

Sunt limitări sau îngrădiri exprese ale legii, cu caracter de excepţie, ale

capacităţii de a contracta a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, şi privesc

capacitatea de folosinţă a acestora3.

Incapacităţi speciale de a vinde şi de a cumpăra

Potrivit art. 1307 C.Civ., v-c de bunuri proprii şi prin învoiala între soţi este,

în principiu, interzisă. Prin această interdicţie se urmăreşte:

-împiedicarea soţilor de a realiza, sub aparenţa unor vânzări simulate, donaţii

irevocabile;

-apărarea intereselor moştenitorilor rezervatari ai soţului vânzător;

-apărarea intereselor creditorilor soţului vânzător, care ar putea fi fraudaţi prin

încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare simulate4;

În cazul nerespectării acestei interdicţii, sancţiunea este nulitatea relativă a

contractului. Ca o excepţie de la această interdicţie, în ipoteza vânzării silite prin

licitaţie publică a unui bun propriu al unuia dintre soţi, celălalt îl poate cumpăra

3 Bajan Doru, Economie şi Administraţie locală, p.34; Editura Cronox, Chişinău 20074 Ibidem; p.36;

8

valabil. O altă incapacitate specială este conţinută de art. 1308 C.Civ., în care

debitorul nu poate să-şi adjudece la licitaţie imobilul său urmărit şi, în conformitate

cu art. 511 C.Civ., nu îl poate vinde după ce somaţia de plată a fost transcrisă.

Incapacităţi speciale de a cumpăra

1. Conform art. 1308 C.Civ., nu pot cumpăra nici direct nici prin persoane

interpuse:

-tutorii – bunurile persoanelor aflate sub tutela lor;

-mandatarii legali şi cei convenţionali împuterniciţi să vândă unele bunuri ale

mandantului lor;

-administratorii bunurilor statului nu pot cumpăra bunurile pe care le

administrează;

-funcţionarii publici nu pot cumpăra bunurile statului sau ale unităţilor adm-

teritoriale.

2. Art. 1309 C.Civ., conţine o altă incapacitate specială care priveşte pe judecători,

procurori şi avocaţi. Aceştia nu pot deveni cumpărători de drepturi litigioase ce

sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi exercită

funcţia.

3. În privinţa terenurilor agricole s-a instituit o incapacitate specială de cumpărare,

astfel proprietatea funciară a dobânditorului nu poate depăşi 200 ha teren arabil de

familie.

4. Potrivit art. 2 din Constituţie, cetăţenii străini şi apatrizi nu pot dobândi dreptul

de proprietate asupra terenurilor, acesta atribuindu-se exclusiv cetăţenilor

Republicii Moldova.

5. Vânzarea locuinţelor ocupate de chiriaşi este condiţionată imperativ de

îndeplinirea calităţii de chiriaş a cumpărătorului şi de formularea prealabilă de

către acesta a cererii de cumpărare.

3. Consimţământul părţilor

Consideraţii generale

9

Consimţământul reprezintă manifestarea de voinţă a părţilor care încheie un

contract. El trebuie să fie deplin, adică să nu fie viciat prin eroare, dol sau violenţă.

În contractul de v-c, consimţământul se realizează prin oferta făcută de una din

părţi, urmată de acceptarea acestei oferte de către cealaltă parte.

Lipsa consimţământ.uneia din părţi atrage nulitatea absolută a vânzării-

cumpărării.

Formele consimţământului sunt:

-promisiunea de v-c cu cele două forme, promisiunea unilaterală de vânzare şi

promisiunea bilaterală de vânzare;

-pactul de referinţă;

-dreptul de preemţiune;5

1.1.3 Promisiunea unilaterală de vânzare

Constituie un acord de voinţă prin care o anumită persoană primeşte

promisiunea proprietarului de a vinde un bun, rezervându-şi manifestarea

ulterioară a consimţământului sau de a cumpăra acest bun. Ea este un antecontract

care dă naştere la un drept de creanţă. Promisiunea unilaterală de vânzare, se

prezintă ca un adevărat contract, astfel că ea nu poate fi revocată de promitent şi nu

poate deveni caducă după moartea sau incapacitatea acestuia. În situaţia în care

beneficiarul promisiunii unilaterale îşi manifestă voinţa de a cumpăra, vânzarea se

va definitiva în momentul acestei opţiuni, ocazie cu care are loc şi transferul

dreptului de proprietate asupra lucrului. În ipoteza în care părţile au stipulat un

termen, beneficiarul promisiunii nu mai poate ulterior să-l oblige pe promitent să

încheie contractul6.

În cazul în care promitentul vânzării refuză perfectarea acesteia, încălcându-

şi obligaţia asumată, contractul proiectat nu se poate perfecta, însă beneficiarul

promisiunii este îndreptăţit la daune-interese. În cazul unei promisiuni de vânzare,

5 Rodica Apan, Revista de drept comercial, octombrie 20086 Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii şi a activităţii notariale, p.67; Editura Lumina Lex,

Bucureşti 1997

10

din partea unei persoane care nu este proprietarul lucrului, instanţa de judecată a

statuat că acest lucru este posibil, pentru că persoana poate cumpăra ulterior lucrul,

devenind proprietarul lui.

1.1.4. Promisiunea bilaterală (sinalagmatică) de vânzare-cumpărare

Se deosebeşte de cea unilaterală, deoarece la aceasta ambele părţi se obligă a

încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare, având calităţile de promitent şi

de beneficiar. Este un antecontract şi nu are efect translativ de proprietate precum

contractul de vânzare-cumpărare. Promitentul şi beneficiarul trebuie să cadă de

acord asupra bunului şi a preţului şi chiar poate executa parţial sau total o prestaţie

sau ambele. Pentru încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare nu se cere

nici o condiţie specială de formă şi, odată încheiat, obligă părţile la îndeplinirea

obligaţiilor asumate, în baza principiului forţei obligatorii a contractului.

În cazul în care promitentul Vânzător nu-şi respectă obligaţia asumată şi

înstrăinează lucrul altei personae, această înstrăinare este valabilă, beneficiarul

Contractului având dreptul doar la daune-interese. Nerespectarea culpabilă a

obligaţiei, de a finaliza încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către una

din părţi dă celeilalte dreptul la o acţiune în rezoluţiune prescriptibilă în termenul

general de trei ani.

Pactul de preferinţă

Constituie o formă a promisiunii unilaterale de vânzare prin care proprietarul

unui bun se obligă ca, în cazul care îl va vinde, să acorde preferinţa unei anumite

persoane, la preţ egal şi condiţii egale7.

Pactul de preferinţă se deosebeşte de promisiunea unilaterală de vânzare,

întrucât, abia în momentul când promitentul se hotărăşte să-i vândă bunul se naşte

şi dreptul beneficiarului de a cumpăra în condiţiile convenite, neavând însă

obligaţia de a accepta. Dreptul beneficiarului rezultat din promisiune se poate

transmite prin acte între vii sau prin moştenire. Obligaţia promitentului se

7 Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală

11

transmite numai pe cale succesorală. O asemenea obligaţie pentru a crea efecte

juridice trebuie să fie expres prevăzută în contract. În cadrul pactului de preferinţă,

promitentul rămâne liber să vândă ori nu bunul. Dacă se hotărăşte să-l vândă este

obligat să-l prefere pe beneficiar. În cazul vânzării către un terţ, beneficiarul are

dreptul la o actiune impotriva promitentului pentru daune-interese sau poate cere

anularea vanzarii in cazul in care vanzarea a fost facuta in complicitate cu tertul.

Pactul de preferinta are intotdeauna o natura contractuala.

Dreptul de preemţiune

Lg. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor şi Lg. 16/1994 a arendării

dispun că înstrăinarea terenurilor agricole extravilane, prin vânzare, se poate face

prin exercitarea dreptului de preempţiune, creînd un drept prioritar la cumpărare

pentru coproprietar, apoi pentru proprietarii vecini cu terenul vânzătorului şi, în

fine, pentru arendaş, stat. Dreptul de preempţiune instituit de normele imperative

citate are o natură legală şi constituie o derogare de la principiul liberei circulaţii a

terenurilor şi de la principiul consacrat de Codul Civil, potrivit căruia proprietarul

se bucură şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut.

1.1.5. Obiectul contractului

Consideraţii generale

Contractul de v-c este un contract bilateral ce dă naştere la obligaţii fiecărei

părţi contractante: pentru vânzător obligaţia predării lucrului şi obligaţia de

garanţie, iar pentru cumpărător obligaţia de plată a preţului şi de preluare a

lucrului. Aceste prestaţii constituie obiectul juridic al contractului de vânzare -

cumpărare. Deoarece obiectul prestaţiei vânzătorul se referă la un bun, iar cel al

cumpărătorului la o sumă de bani, se consideră că bunul vândut şi preţul constituie

obiectul material al celor două prestaţii.

Lucrul vândut

Pentru ca un bun să poată constitui obiectul material al prestaţiei vânzătorului,

acesta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

12

1. să fie în comerţ;

2. să existe în momentul încheierii contractului;

3. să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil;

4. să fie proprietatea vânzătorului;

1. Bunul să fie în comerţ (în circuitul civil). Art.1310 C.Civ. stabileşte că pot fi

vândute numai lucruri aflate în circuitul civil. Sunt scoase din circuitul civil

lucrurile care nu sunt produse ale activităţii oamenilor ca: aerul, lumina soarelui,

apa râurilor, apa mărilor s.a. Apoi sunt inalienabile potrivit legii bunurile care fac

parte din domeniul public al statului şi al unităţilor adm-teritoriale. Un alt caz de

inalienabilitate este reglementat de art.32 din Legea nr.18/1991, potrivit căruia

terenurile cu privire la care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea

cooperatorilor care nu au adus pământ în cooperativă, nu pot fi înstrăinate prin acte

între vii timp de 10 ani. Unele lucruri existente în circuitul civil ca: armamentul,

muniţiile şi explozibilii, substanţele care conţin stupefiante s.a., pot forma obiectul

contractului de vânzare-cumpărare în condiţiile Legii nr.31/1996 privind regimul

monopolului de stat.

2. Bunul trebuie să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în

viitor. Dacă lucrul asupra căruia părţile s-au învoit era pierit total în momentul

încheierii contractului, vânzarea este nulă absolut. Dacă lucrul era pierit numai în

parte, cumpărătorul are alegerea între a se lăsa de contract sau a pretinde reducerea

preţului. Bunurile viitoare pot forma obiectul contractului de v-c, cu excepţia

succesiunilor nedeschise deoarece pactele asupra unei succesiuni viitoare sunt

prohibite de lege.8

3. Bunul trebuie să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil. Nu este

suficient ca lucrul care face obiectul vânzării să existe şi să fie în circuitul civil, ci

mai este necesar ca el să fie determinat la data încheierii contractului sau să poată

fi determinabil în viitor. Dacă bunul vândut este bun de gen, determinarea se va

face prin arătarea speciei, cantităţii, calităţii s.a. Bunul trebuie să fie posibil din

8 Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu – Drept Civil. Curs selectiv. Teste grila, pag. 351 – 399, Editura ALL Back, 2003

13

punct de vedere fizic şi juridic. În fine, trebuie să mai fie licit şi corespunzător

regulilor de morală.

4. Bunul vândut trebuie să fie proprietatea vânzătorului. Deoarece contractul de v-c

este translativ de proprietate, este necesar ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului

vândut, individual determinat, în caz contrar el neputând transmite dreptul care

face obiectul contractului. În legislaţia noastră civilă vânzarea lucrului altuia nu

este admisă. În ipoteza în care ambele părţi sau cel puţin cumpărătorul a fost în

eroare, adică a considerat că lucrul vândut este proprietate vânzătorului, vânzarea

este anulabilă pentru eroare, ca viciu de consimţământ asupra calităţii vânzătorului.

În cazul în care contractul s-a încheiat în fraudarea dreptului proprietarului, cu

complicitatea şi pe riscul cumpărătorului, sancţiunea este tot nulitatea absolută.

1.2. Condiţii generale de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare

Pentru a fi valabil incheiat , contractul de vânzare-cumpărare trebuie să

întrunească diferitele elemente care conform regulilor generale în materie de

contracte sunt :

- consimţământul

- capacitatea

- obiectul(lucrul vândut şi preţul )

- o cauză licită

A. Consimţământul.

Vânzarea ca orice alt contract se încheie prin consimţământul părţilor.

Acordul de voinţă între părţi este întotdeauna necesar şi totodată suficient în

vederea formării contractului. În materia vânzării se aplică regulile dreptului

comun, urmează să analizăm numai anumite probleme specifice vânzării:

1. Promisiunea unilaterală de vânzare ( cumpărare )

Spre deosebire de oferta de contract, act juridic unilateral, în cazul

promisiunii de vânzare o persoană prevăzând un eventual interes pentru ea de a

dobândi proprietatea unui bun, primeşte promisiunea proprietarului de a vinde acel

bun, rezervându-şi facultatea de a-şi manifesta ulterior – de obicei înăuntrul unui

14

teren – consimţământul sau de al cumpăra. Promisinea de vânzare este de fapt un

antecontract ce dă naştere la un drept de creanţă , una din părţi fiind obligată faţă

de cealaltă parte să vândă în viitor un anumit bun, beneficiarul promisiunii putând

opta în sensul de a-l cumpăra sau nu.

Rezulat ca promisiunea de vânzare este un contract unilateral , întrucât

crează obligaţii numai pentru una dintre părţi ( promitent ).

2. Promisiunea bilaterală de vânzare

Această promisiune de vânzare poate fi unilaterală sau bilaterală, de a vinde şi

cumpăra, îin care caz ambele părţi se obligă sa încheie în viitor, la preţul stabilit

contractul de vânzare-cumpărare. Promisiunea bilaterală , la fel ca şi cea

uninominală este una antecontractual cu singura deosebire că în acest caz oricare

dintre părţi poate cere încheierea contractului. Dacă părţile se obligă să vândă,

respectiv să cumpere un teren, contractul de vânzare cumpărare nu este încheiat cât

timp contractul nu se întocmeşte în forma prevăzută de lege şi cu respectarea

dreptului de preempţiune.

3. Pactul de referinţă – este o variantă a promisiunii de vânzare prin care

proprietarul unui bun se obligă că în cazul când îl vinde, să acorde referinţa unei

anumite persoane la preţ egal. Dacă nu s-a prevăzut astfel în convenţia dintre părţi,

dreptul beneficiarului rezultând din promisiunea de vânzare inclusiv pactul de

preferinţă se poate transmite prin acte între vii.

B. Capacitatea părţilor.

Conform art.1306 C. Civ. Pot cumpăra toţi cărora nu le este oprit prin lege.

Deci regula este capacitatea, iar incapacitatea, excepţia. Cazurile de incapacitate

sunt expres şi limitativ prevăzute de lege şi sunt de strictă interpretare9.

În contractul de vânzare-cumpărare părţile trebuie să aibă capacitatea de

exerciţiu deplină, iar persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu

capacitate de exerciţiu restrânsă, trebuie să încheie contractul prin ocrotitorul

legal, respectiv cu încuviinţarea acestuia şi în toate cazurile cu autorizaţia

autorităţii tutelare.

9 Codul Civil al Republicii Moldova

15

Incapacităţi speciale

Acete incapacităţi sunt interdicţii de a vinde şi cumpăra sau de a cumpăra.

a) vânzarea între soţi este interzisă art.1307 C.civ .

- donaţia între soţi este revocabilă art.937 C.Civ. Dacă vânzarea ar fi valabilă

sar putea ocoli această dispoziţie imperativă a legii prin încheierea unor

contracte de vânzare cumpărare simulate.

- Prin această interdicţie se apără interesele moştenitorilor ( rezervatori care nu

beneficiază de raportul donaţiilor ).

- Prin această interdicţie se apără interesele creditorilor care ar putea fi frudaţi

prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare simulate.

b) Conform art.1308 C.civ. tutorii nu pot cumpăra bunurile persoanelor de sub

tutela lor.

c) Mandatorii atât convenţiaonali cât şi legali împuterniciţi a vinde un lucru nu

pot să-l cumpere fiindcă nu se admite ca o persoană să cumuleze şi calitatea

de vânzător şi pe cea de cumpărător.

d) Funcţionarii publici nu pot cumpăra bunurile statului sau unităţilor

administrativ teritoriale care se vând prin mijlocirea lor art. 1308. C. civ.

e) Persoanele care administrează bunuri ale statului comunelor, oraşelor,

municipiilor sau judeţelor nu pot cumpăra bunurile aflate în administrarea lor

art.1308.pct.3 C.civ.

f) Judecătorii, procurorii, avocaţii, nu pot deveni cesionari ( cumpărători ) de

drepturi litigioase care sunt de competenţa curţii de apel în a carei

circumscripţie îşi exercită funcţia sau profesia ( art.1309 C.civ.)

g) O incapacitate specială de cumpărare a fost prevazută de art.46. alin.2 din

Legea nr.18/1991 în privinţa terenurilor agricole.

h) Persoanele insolvabile nu pot cumpăra bunurile imobile pe care le vând la

licitaţie publică art.535 C. Proc. Civ

16

Este obiectul prestaţiei cumpărătorului, constituind într-o sumă de bani ce

corespunde valorii lucrului vândut. Pentru valabilitatea contractului de vânzare-

cumpărare, preţul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. să fie fixat într-o sumă de bani;

2. să fie determinat sau determinabil,

3. să fie sincer şi serios;

4. să nu contravină dispoziţiilor legale imperative referitoare la regimul preţurilor.

1. Preţul trebuie să fie exprimat într-o sumă de bani.

Stabilirea preţului în bani este esenţa vânzării. În ipoteza în care înstrăinarea

unui lucru nu se face pentru bani, ci în schimbul unui alt lucru sau al altei prestaţii,

nu mai suntem în prezenţa unui contract de vânzare-cumpărare, natura juridică a

contractului fiind alta, şi anume: contract de schimb, contract de întreţinere, renta

viageră.

2. Preţul trebuie să fie determinat sau determinabil.

Potrivit art. 1303 C.Civ., preţul este determinat în cazul în care cuantumul lui

este stabilit de comun acord între părţi în momentul încheierii contractului. Preţul

poate fi stabilit şi de către lege. Când preţul a fost determinat de părţi, el nu va

putea fi modificat unilateral, ci doar prin acordul lor. Preţul poate fi determinabil

prin indicarea în contract a unor elemente pe baza cărora cuantumul preţului să

poată fi stabilit în viitor. Preţul poate fi determinat şi de un terţ ales de comun cord

de părţi.

3. Preţul trebuie să fie sincer şi serios.

Preţul este sincer atunci când cuantumul lui, menţionat în contract, este acela

convenit în realitate de părţi, deci este un preţ real şi nu unul fictiv sau simulat.

Preţul este fictiv atunci când părţile nu intenţionează să-l ceară, respectiv să-l

plătească. Dacă preţul este fictiv contractul va fi nul. Preţul este serios dacă nu este

derizoriu, disproporţionat cu valoarea lucrului vândut. Dacă preţul este derizoriu,

contractul va fi nul ca vânzare-cumpărare, dar ar putea fi valabil ca donaţie.

4. Preţul trebuie să nu contravină dispoziţiilor legale imperative privitoare la

regimul preţurilor.

17

Uneori, legislatorul poate interveni şi stabili prin dispoziţii imperative

plafoanele maximale ale preţurilor la unele produse, pe considerente de politică

socială. Dacă există preţuri stabilite de lege, acestea sunt obligatorii pentru părţi. În

cazul în care părţile au convenit asupra altui preţ, acesta se înlocuieşte de drept cu

cel legal.

Cauza contractului

Cauza de vânzare-cumpărare este un element constitutiv în structura sa şi o

condiţie de validitate a acestuia. Partea care se obligă are în vedere realizarea, pe

de o parte, a unui scop direct, iar pe de altă parte, atingerea unui scop i ndirect .

Scopul direct al vânzătorului este primirea preţului în schimbul înstrăinării

bunului, iar al cumpărătorului dobândirea bunului în schimbul plăţii preţului.

Scopul indirect vizează nevoile pe care vânzătorul şi le va satisface din preţul

obţinut, precum şi cumpărătorul cu bunul dobândit. Pentru validitatea contractului

de vânzare-cumpărare cauza trebuie să existe, chiar dacă nu este stipulată expres în

contract. Absenţa cauzei atrage sancţiunea nulităţii absolute a vânzării. Cauza

trebuie să fie reală şi nu falsă; contrar atrage nulitatea relativă a contractului de

vânzare-cumpărare. Cauza trebuie să fie licită, în caz contrar, contractul este

sancţionat cu nulitate absolută. Cauza trebuie să fie şi morală, adică scopul actului

juridic să corespundă regulilor de convieţuire socială.

6. Alte condiţii de validitate

Pe lângă capacitate, consimţământ, obiect şi cauză, pentru valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare, legea cere îndeplinirea şi a altor condiţii şi

anume: forma contractului şi autorizarea prealabilă.

A. Forma contractului de vânzare-cumpărare , în sens restrâns, reprezintă

modul în care se manifestă voinţa vânzătorului şi a cumpărătorului. În sens larg,

înţelegem trei feluri de forme:

-forma cerută ca o condiţie ad validitatem;

-forma cerută ad probationem;

18

-forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi.

1. Cu privire la forma ad validitatem contractul de vânzare-cumpărare este

consensual, adică se încheie prin simpla manifestare de voinţă a părţilor, fără să fie

necesară respectarea anumitor forme. Consensualismul este superior formalismului

deoarece obligă părţile să-şi respecte cuvântul dat, indiferent de forma încheierii

contractului.

2. Prin excepţie unele contracte de v-c sunt „formale” sau „solemne”, în

sensul că pentru validitatea lor se cere îndeplinirea unei forme. Art. 2 din Legea

nr.54/1998 impune pentru înstrăinarea terenurilor prin acte între vii, forma

autentică ad validitatem. În cazul nerespectării acestei forme, sancţiunea este

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Ca regulă generală, forma

solemnă a unui contract este impusă de lege. Există însă posibilitatea pentru părţi

ca ele, prin voinţa lor, să încheie un contract care, potrivit legii, nu este solemn, în

forma actului solemn. Unele acte juridice îmbracă o anumită formă nu ca o

condiţie ad validitatem, ci ca un mijloc de probă (ad probationem). Astfel, actele a

căror valoare depăşeşte suma de 250 de lei trebuie făcute în formă scrisă, deoarece

legea prevede ca aceste acte nu pot fi dovedite cu martori.

3. Potrivit principiului relativităţii efectelor actului juridic, contractul de v-c

produce efecte numai între părţi, nefiind opozabil faţă de terţi. Uneori legiuitorul

stabileşte anumite condiţii de publicitate, astfel încât contractul încheiat între părţi

să fie opozabil şi terţilor. Înscrierile în cartea funciară devin opozabile faţă de terţi

de la data înregistrării cererilor, mai puţin în cazul succesiunilor, uzucapiunii,

vânzării silite, când sunt opozabile faţă de terţi fără o asemenea înscriere10.

B. Autorizarea prealabilă a înstrăinării unor bunuri.

Există unele cazuri în care legea instituie, ca o condiţie pentru validitatea

contractului de vânzare-cumpărare, obţinerea unor autorizaţii prealabile. Astfel,

conform art 5 din Legea nr.15/1990 privind organizarea unităţilor economice de

stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, înstrăinarea bunurilor aparţinând

10 Fr. Deak Tratat de drept succesoral, p.174; Editura Universul juridic, Bucureşti, 2002

19

regiilor autonome se face cu aprobarea ministerului de resort. Sancţiunea

nerespectării acestei prevederi este nulitatea absolută. Potrivit art.12 din Legea

nr.61/1990, locuinţele proprietate de stat cumpărate pe bază de credit, până la

rambursarea acestuia nu pot fi înstrăinate decât cu autorizarea prealabilă a C.E.C.

Sancţiunea nerespectării acestei prevederi este nulitatea relativă11.

Lucrul vândut. Enumerarea condiţiilor.

Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie în comerţ

(în circuitul civil); să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista

în viitor; să fie determinat sau determinabil, licit şi posibil; să fie proprietatea

vânzătorului.

I.Lucrul să fie în comerţ

Lucrul să fie în comert ( în circuitul civil). Art. 1310 C.civ., care prevede că

pot fi vândute toate lucrurile care sunt în comerţ (în commercio) afară dacă legea

opreşte aceasta, face aplicaţia unei reguli generale prevăzute în art.963 C.civ.,

conform căreia numai lucrurile aflate în comerţ (în circuitul civil) pot forma

obiectul unui contract. Stabilind principiul liberei circulaţii a lucrurilor susceptibile

de apropriere, de a forma obiectul dreptului de proprietate sau a altor raporturi

juridice, art. 1310 C.civ. prevede şi o derogare importantă de la acest principiu

pentru materia contractului de vânzare-cumpărare (şi alte contracte translative de

proprietate, de exemplu, schimbul); nu pot forma obiectul acestui contract lucrurile

care - potrivit legii - nu sunt în comerţ, în circuitul civil (extra commercium)12

Prohibiţia poate fi: absolută, vizând bunurile care prin natura lor sau printr-o

declaraţie a legii sunt de uz sau interes public şi care, ca atare, sunt inalienabile;

relativaă, referitoare la bunurile care, nefiind inalienabile, pot fi vândute-

cumpărate, dar numai de către anumite persoane sau numai în anumite condiţii.

Rezultă că noţiunea de "lucruri care sunt în comerţ" (art.963 si art.1310

C.civ.), respectiv scoase din comerţ (din circuitul civil) vizează, în realitate, fie

numai inalienabilitatea unor bunuri - dar care pot forma obiectul unor acte juridice

11 Economica, nr.5; septembrie 200812 Ibidem;

20

netranslative de proprietate (de exemplu, locaţiune, comodat etc.) - fie numai

regimul juridic special (restrictiv) al circulaţiei anumitor bunuri. În sensul propriu-

zis al cuvântului, sunt scoase din circuitul civil numai lucrurile care, prin natura

lor, nu sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate şi al actelor

juridice (aşa-numitele lucruri comune - res communis - aerul, razele soarelui, apa

mării sau din râul curgător etc.) care - fiind inepuizabile - nu aparţin nimănui şi al

căror uz e comun tuturor" (art.647 C.civ.), în condiţiile şi limitele prevăzute de

lege.

1. Legea declară inalienabile (imprescriptibile şi insesizabile) bunurile care

fac parte din domeniul public al statului (de interes naţional) sau al unităţilor

administrativ-teritoriale (de interes local).

În condiţiile legii bunurile proprietate publică pot fi date în administrare

(regiilor autonome ori instituţiilor publice) sau pot fi concesionate ori închiriate

(art. 135 din Constituţie; art.11 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică

şi regimul juridic al acesteia; vezi şi art.74 din Legea administraţiei publice locale

nr. 69/1991 art. 1844 C.civ.), dar nu pot fi înstrăinate-dobândite (de exemplu, prin

vânzare-cumpărare) cât timp fac parte din domeniul public.

Menţionăm că terenurile şi alte bunuri din domeniul privat al statului şi al

unităţilor administrativ-teritoriale - cât timp, prin schimbarea destinaţiei, nu sunt

trecute în domeniul public potrivit art.7-8 din Legea nr. 213/19982 - sunt supuse

dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel (art.41 alin.2 din

Constituţie, art.5 din Legea nr. 213/1998, art.6 din Legea nr.18/1991, art.1 din

Legea nr.54/1998, art. 72-74 din Legea nr. 69/1991, art. 1845 C.civ.).

În caz de înstrăinare se aplică, prin urmare, dispoziţiile prevăzute pentru

contractul de vânzare-cumpărare, în măsura în care prin legea specială nu se

prevede altfel. De exemplu, în privinţa bunurilor din domeniul privat al unităţilor

administrativ-teritoriale trebuie să fie respectate, sub sancţiunea nulităţii absolute,

prevederile Legii administraţiei publice locale nr.69/1991 (în special art.76), care

sunt de ordine publică (art.475 C.civ.).

21

2. Un alt caz de inailienabilitate, dar numai temporară, este prevăzut de art.32 din

Legea nr. 18/1991 (republicată în 1998): "terenul atribuit conform art. 19 alin.1,

art.21 si art.43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani, socotiţi de la

începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietăţii, sub

sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare". În articolele la care se face

trimitere este vorba de terenurile cu privire la care, în terminologia legii, s-a

"constituit" (nu "reconstituit") dreptul de proprietate în favoarea cooperatorilor

care nu au adus pământ în cooperativă şi a altor persoane prevăzute de lege.

Considerăm că în acest caz este vorba nu de o simplă incapacitate de înstrăinare

(stabilită), ci de o inalienabilitate prevăzută propter rem; în cadrul termenului

prevăzut de lege terenul în cauză nu poate fi înstrăinat prin acte între vii.

Deosebirea de calificare prezintă importanţa în caz de moarte a titularului

împroprietărit (sau al unuia dintre ei); terenul rămâne inalienabil prin acte între vii

pentru perioada rămasă, moştenitorii (legali sau testamentari) neavând dreptul să-l

înstrăineze, în tot sau în parte (cota moştenită). În general, inalienabilitatile sunt

prevăzute de lege în consideraţia bunului (intuitu rei), iar nu a persoanei titulare a

dreptului. Tot temporară este şi inalienabilitatea prevăzută de art.9 din Legea

nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de

locuinţe trecute în proprietatea statului. Este vorba de apartamentele ce nu se

restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora şi care pot fi

cumpărate de chiriaşii titulari de contract de încheiere a apartamentelor în cauză,

dar cu interdicţia înstrăinării timp de 10 ani de la data cumpărării (indiferent de

plata integrală sau în rate a preţului).13

Interdicţia vizează, evident, numai înstrăinarea prin acte între vii, cu titlu oneros

sau gratuit, nu şi transmisiunile prin moştenire legală sau testamentară.

3. Derogarea relativă la principiul liberei circulaţii a bunurilor este prevăzută

de lege în privinţa bunurilor care constituie monopolul statului şi care pot fi

vândute, respectiv cumpărate, în condiţiile prevăzute de lege, numai de persoane

juridice sau fizice autorizate pe bază de licenţă (de exemplu, tutun, arme,

13 Ioan Griga, Drept penal, Partea generală, p. 59; Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006

22

stupefiante etc.). În acest sens, Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor

economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale prevede: "StatuI îşi

poate rezerva activităţi economice pe care să le deşfăşoare în mod exclusiv cu titlu

de monopol de stat. Asemenea monopoluri, precum şi modul lor de administrare,

se stabilesc prin legi speciale" (art.40 si Legea nr. 31/1996 privind regimul

monopolului de stat).

În sfârşit, există bunuri care, de asemenea, sunt în circuitul civil, dar din

motive de ordine publică sau economico-socială, pot fi cumpărate numai cu

respectarea unor prevederi legale speciale. Amintim în acest sens: armele,

muniţiile şi materialele explozive (Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de

foc şi al muniţiilor; Regulamentu armelor de foc şi al muniţiilor, aprobat prin HG

nr.679/1997; Legea nr.116/1997 pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire

la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la

Strasbourg la 28 iunie 1978), produsele şi substanţele stupefiante (Legea

nr.73/1969), produsele şi substanţele toxice (Decretul nr.466/1979).14

Precizăm că bunurile din patrimoniul cultural naţional nu sunt scoase din

circuitul civil şi deci pot fi înstrăinate-dobândite (dacă nu fac parte din domeniul

public al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale), însă scoaterea din ţară a

tuturor bunurilor culturale mobile, temporar sau definitiv, de către persoane fizice

sau juridice, se poate face numai cu prezentarea la unităţile vamale a adeverinţei

eliberate de oficiul local pentru patrimoniul cultural naţional.15 Nici metalele

pretioase si pietrele pretioase nu sunt scoase din circuitul civil, putand fi detinute si

instrainate-dobandite, legea prevazand numai anumite limitari, mai ales in legatura

cu operatiunile avand ca obiect aceste bunuri.

4. În sfârşit, preciză că în principiu un bun nu poate fi declarat inalienabil

(scos din circuitul civil) prin voinţa omului (de exemplu, clauza contractuală sau

testamentară prin care se interzice vânzarea bunului cumpărat, donat, lăsat legat

etc.), întrucât o asemenea clauză (pactum de non alienado) contravine principiului

liberei circulaţii a bunurilor (art. 1310 C.civ.) şi dreptului proprietarului de a

14 Gheorghe Nistoreanu şi Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, p.61; Editura Cartier, Chişinău 200915 Constantin Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, p.109; Editura ALL BECK, Bucureşti, 1997

23

dispune liber şi absolut de bunul său (art. 480 C.civ.), drept garantat, în limitele

prevăzute de lege, de Constitute (art.41). Astfel fiind, în practica judiciară se

invalidează o asemenea interdicţie, dacă este lipsită de interes, impiedicând inutil

libera circulaţie a bunurilor, dacă este consimţită pur şi simplu, fără a fi fost luată

în garantarea unui drept.

Rezultă indirect că inalienabilitatea convenţională poate fi recunoscută

valabilă numai dacă se justifică printr-un interes serios şi legitim, cum ar fi

garantarea executării unei obligaţii (de plată a preţului, a unei rente viagere în

favoarea unui terţ etc.) sau alt interes (de exemplu, interdictţia înstrăinării bunului

transmis minorului până la majoratul lui). Interesul determină şi caracterul

temporar al inalienabilităţii (de exemplu, până la stingerea obligaţiei garantate sau

încetarea în alt fel a interesului). Clauza de inalienabilitate nu poate avea caracter

perpetuu.

În aceste condiţii (interes şi caracter temporar), clauza de inalienabilitate

poate fi recunoscută valabilă, întrucât art. 1310 C.civ. are caracter imperativ numai

în sensul interzicerii instrăinării bunurilor declarate de lege inalienabile, iar

prerogativelor proprietarului prevăzute de art.480 C.civ. i se pot aduce limitări, în

măsura în care limitarea nu contravine unei dispoziţii imperative sau ordinii

publice şi bunelor moravuri (art.5 C.civ.).

Dacă clauza de inalienabilitate nu intruneşte condiţiile arătate, numai clauza

urmează să fie considerată nulă, dacă nu este cauza determinantă a încheierii

actului, iar dacă este cazul proprietarul imobilului sau persoana interesată poate

cere radierea interdicţiei de înstrăinare din cartea funciară.

Dacă clauza de inalienabilitate este valabilă, dar cu nerespectarea ei bunul

este înstrăinat, stipulantul clauzei (succesorii lui în drepturi) pot cere rezoluţiunea

(revocarea) înstrăinării iniţiate (cu daune-interese) nentru neexecutate de obligaţii

(art. 1021 C.civ.) sau repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea clauzei,

potrivit regulilor generale. În caz de rezoluţiune, terţul dobânditor de bună-credinţă

se va putea apăra prin invocarea art. 1909 C.civ., în cazul lucrurilor mobile, şi prin

lipsa publicităţii sau prin invocarea uzucapiunii, în cazul imobilelor.

24

II.Lucrul să existe sau să poata există

Lucrul să existe (existenţa actuală sau viitoare). A doua condiţie prevăzută

de lege pentru validitatea contractului este ca lucrul să existe în momentul

încheierii contractului sau să poată exista în viitor.

1. Dacă părţile (sau cel puţin cumpărătorul) au avut în vedere un lucru

existent, dar acel lucru era pierit total, în momentul încheierii contractului (sau nici

n-a existat în realitate), vânzarea este nulă absolut (art.1311 C.civ.), întrucât

obligaţia vânzătorului este lipsită de obiect, ceea ce antrenează şi lipsa cauzei

obligaţiei cumpărătorului.

Dacă lucrul există în momentul încheierii contractului, dar era pierit în parte

anterior, inclusiv ipoteza în care mai multe lucruri formeazî obiectul vânzării şi

numai unele au pierit, cumpărătorul poate alege: fie să renunţe la contract

(rezoluţiune), fie să ceară executarea asupra părţii rămase din lucru cu o reducere

proporţională din preţ (art.1311). Alegerea făcută de cumpărător nu trebuie să fie

abuzivă (de exemplu, renunţare la contract, deşi partea pierită este neînsemnată sau

cele două sau mai multe lucruri cumpărate, chiar la un preţ global, nu sunt

interdependente, cum ar fi o pereche de cai de tracţiune)16.

În principiu, cumpărătorul poate renunţa la contract când executarea parţială

nu poate duce la realizarea scopului pentru care a înţeles să cumpere. După cum

rezultă din cele arătate, riscul pieirii totale sau parţiale - deoarece se situează

înainte de momentul încheierii contractului şi deci a momentului transferării

dreptului de proprietate - este suportat de vânzător (res perit domino). Face

excepţie ipoteza în care operaţiunea are caracter aleatoriu; la încheierea

contractului cumpărătorul este conştient de riscul pieirii (totale sau parţiale), dar

cumpără sperând să nu fi intervenit (emtio spei).

2. Vânzarea esle valabilă dacă are ca obiect un lucru viitor (res futura), care

nu există în momentul încheierii contractului, dar poate exista în viitor (de

16 V. Dongoroz şi colectiv, Explicaţii teoretice ale codului penal, partea generală, p.11; Chişinău 2009

25

exemplu, lucrul ce se va confecţiona). Dintre bunurile viitoare, numai moştenirea

nedeschisă nu poate forma obiectul unui contract (art. 702 si 965 C.civ.).

Nerealizarea lucrului viitor nu afectează validitatea contractului; în acest caz

vânzătorul - pe lângă pierderea preţului - va fi obligat şi la plata daunelor-interese

pentru neexecutarea obligaţiei asumate, dacaă nu dovedeşte o cauzaă străină

exoneratoare de răspundere (art. 1082 C.civ.). Bineînţeles, cumpărătorul nu va fi

obligat să plătească preţul, chiar dacă neexecutarea nu este imputabilă

vânzătorului, întrucât acesta din urmă suportă riscul contractului în calitate de

debitor al obligaţiei imposibil de executat. Face excepţie ipoteza în care contractul

are caracter aleatoriu, cumpărătorul asumandu-şi riscul nerealizării (în tot sau în

parte) a lucrului viitor, nerealizarea independentă de voinţa şi atitudinea

vânzătorului (de exemplu, o recoltă; emptio-venditio rei speratae).

Lucrul să fie determinat sau determinabil

0 altă condiţie este ca lucrul să fie determinat sau determinabil (art.948 şi

964C.civ.), licit şi posibil, ca la orice act juridic. Coproprietatea forţataă asupra

părţilor comune din clădirile cu mai multe apartamente, având caracter accesoriu

potrivit destinaţiei, formează obiectul contractului, chiar dacă aceste părţi nu sunt

specificate expres (accesorium sequitur principale), afară numai dacă

coproprietatea a încetat cu acordul tuturor coproprietarilor (întreţinerea ei nefiind

impusă cu necesitate).

III.Lucrul să fie proprietatea vânzătorului

Vânzătorul trebuie să fie proprietarul lucrului vândut individual determinat.

Întrucât contractul este translativ de proprietate, vânzătorul trebuie să fie titularul

dreptului ce se înstrăinează. În caz contrar, el nu poate transmite dreptul care face

obiectul contractului; nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium

transferre potest, quam ipse habet17.

Se pune deci întrebarea, ce se întâmplă dacă vânzătorul înstrăinează un bun

individual determinat care aparţine altuia? Este problemă cunoscută sub denumirea

de vânzare a lucrului altuia. Soluţiile adoptate sunt diferite după cum

17 Marius Andreescu, Ruxandra Andreescu, Principiul proportionalitatii in dreptul comunitar. Propunere de revizuire constitutionala, Revista de Drept Public nr. 3/2007

26

consimţământul părţilor a fost afectat de viciul erorii sau încheierea contractului a

avut loc în cunoştinţă de cauză.

1. Dacă părţile sau cel puţin cumpărătorul a fost în eroare, socotind că lucrul

vândut aparţine vânzătorului, se admite că vânzarea este anulabilăa pentru eroare

(viciu de consimţământ) asupra calităţii esenţiale a vânzătorului, care a fost socotit

de cumpărător proprietar al lucrului18.

Această nulitate relativă a contractului poate fi invocată pe cale de acţiune

(când preţul s-a plătit) sau pe cale de excepţie (când preţul nu s-a plătit), dar numai

de către cumpărător şi succesorii lui; vânzătorul nu poate cere anularea chiar dacă a

fost de bună-credinţă (s-a crezut proprietar), căci eroarea comisă de un contractant

asupra propriei sale persoane nu poate vicia contractul; eroarea trebuie să cadă

"asupra persoanei cu care s-a contractat" (art. 954 alin.2 C.civ.).19 Anularea nu

poate fi cerută nici de către cumpărător sau succesorii lui dacă vânzătorul a devenit

proprietarul lucrului după vânzare sau vânzarea este ratificată de adevăratul

proprietar (aplicându-se regulile mandatului tacit sau ale gestiunii de afaceri)20.

Dacă cumpărătorul nu a cerut sau înainte de a fi cerut anularea este convins de

către adevăratul proprietar, obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru evicţiune

subzistă. Menţionăm că adevăratul proprietar nu poate cere anularea (fiind terţ faţă

de contract), în schimb poate intenta acţiune în revendicare, dacă bunul se află în

posesiunea cumpărătorului (iar dacă stăpâneşte bunul poate opune cu succes

dreptul sau de proprietate actului încheiat cu un neproprietar).

În acest proces cu adevăratul proprietar, cumpărătorul se poate apăra prin

invocarea uzucapiunii sau prin excepţia trasă din art. 1909-1910 C.civ. Contractul

încheiat cu vânzătorul neproprietar poate fi invocat de către cumpărător ca just titlu

pentru uzucapiunea de 10-20 ani şi pentru dobândirea fructelor.

2. Dacă părţile au încheiat contractul în cunoştinţă de cauză, ştiind că lucrul

vândut este proprietatea unei alte persoane, şi deci problema anulării pentru eroare

nu se poate pune, soluţia este controversată. Într-o părere, se consideră că vânzarea

18 Ibidem;19 Violeta Cristea, Procedura în faţa Tribunalului Funcţiei Publice, p. 71; Tipografia Centrală, Chiţinău 200820 Ibidem, p.73;

27

este, în acest caz, perfect valabilă; acordul de voinţă trebuie să fie interpretat în

sensul că părţile n-au urmărit imediata strămutare a proprietăţii lucrului, ci

vânzătorul s-a obligat numai a-l procura mai târziu cumpărătorului, în caz de

neexecutare fiind pasibil de plata daunelor.

Consider că vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în cunoştinţă de cauză,

reprezentând o operaţiune speculativaă, are o cauză ilicită şi deci este nulă absolut

în baza art. 968 C.civ., (cu eventuala excepţie a săvârşirii actului în cadrul

exercitării legale a comerţului). Iar dacă contractul s-a încheiat de către vânzător

"în frauda dreptului proprietarului... cu complicitatea şi, în orice caz, pe riscul

cumpărătorului... constituie un caz tipic de nulitate absolută în virtutea

cunoscutului adagiu clasic frauda corupe totul" (fraus omnia corrumpit)21.

Dacă bunul înstrăinat face parte din domeniul public al statului sau unităţilor

administrativ-teritoriale, contractul este nul absolut în toate cazurile, chiar dacă

cumpărătorul a fost de bună-credinţă (art. 135 din Constitute)22.

3. În sfârşit se mai pune întrebarea, ce soluţie urmează să fie adoptată în cazul

indiviziunii - având ca obiect o universalitate de bunuri (indiviziune propriu-zisă)

sau un bun determinat (proprietate comună indiviză pe cote-părţi) - dacă unul

dintre coindivizari, fără acordul celorlalţi, înstrăinează în natură, în materialitatea

sa bunul (bunurile) aflate în indiviziune? Potrivit părerii dominante în literatura de

specialitate şi practica judiciară, în acest caz - întrucât vânzătorul are o cotă ideală

din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor indivize (este proprietar pro

part), - nu se aplică regulilor privitoare la vânzarea lucrului altuia, ci regulile

proprii stării de indiviziune, soarta contractului de vânzare-cumpărare depinzând

de rezultatul partajului .

Pentru înţelegerea corectă a acestei soluţii reamintesc că - în timpul stării de

indiviziune - oricare dintre coindivizari poate să dispună liber, fără acordul

celorlalţi coindivizari, de cota sa ideală de drept asupra bunului determinat sau

asupra universalităţii; dreptul asupra cotei-părţi (ideale) este un drept de proprietate

individual, absolut şi exclusiv al fiecărui coindivizar, transmisibil inter vivos şi

21 Albu Cornel, Andreescu Eugen, Caraţa Viorel - Piaţa comună şi perspectiva anului 2009, p.6; Chişinău 2009.22 Ibidem, p.7;

28

mortis causa (moştenire legală sau testamentară, inclusiv legate cu titlu particular).

Astfel fiind, în caz de înstrainare a cotei ideale de proprietate din bunul

determinant sau din universalitate ori dintr-un bun determinant din universalitate,

cumpărătorul se substituie în drepturile coindivizarului vânzător fiind fără

relevanţă rezultatul partajului care va interveni ulterior şi la care va participa

cumpărătorul în calitate de coindivizar.

Alta este situaţia în cazul în care vânzătorul - în loc să dispună de cota sa

parte ideală de drept - înstrăinează în natură, în materialitatea sa bunul (bunurile)

aflate în indiviziune sau o porţiune determinate material din acel bun, deşi nu are

drept de proprietate exclusive asupra lucrului vândut sau asupra unei părţi

materiale din lucru. De exemplu, moştenitorul unei cote succesorale de 1/2 vinde

toată casa, ce face parte din masa succesorală, fără acordul celuilalt moştenitor.

Evident, o asemenea înstrăinare nu poate aduce atingere drepturilor coindivizarului

(coindivizarilor) care nu au consimţit la încheierea contractului şi nici nu l-au

ratificat ulterior .

Pentru salvgardarea drepturilor proprii asupra bunului înstrăinat oricare

dintre coindivizari poate cere iesirea din indiviziune, iar soarta contractului de

vânzare-cumpărare, validitatea lui va depinde de rezultatul partajului:

- dacă bunul este atribuit la partaj copartaşului înstrăinator contractul rămâne

valabil şi dreptul cumpărătorului se consolidează retroactiv, deoarece împărţeala

are caracter declarativ, deci produce efecte retroactive (art.786 C.civ.), vânzătorul

devenind proprietar exclusiv în mod retroactiv;

- iar dacă bunul înstrăinat este atribuit (cade în totul) altui copartaş actul de

înstrăinare va fi ineficace (desfiinţat) retroactiv pentru lipsa calităţii de proprietar al

vânzătorului, aplicandu-se regulile care guvernează vânzarea lucrului altuia

(nulitatea relativă a contractului). Evident, în acest din urmă caz se va putea angaja

răspunderea lui pentru evicţiune în calitate de vânzător al lucrului altuia (cu

excepţia cazului în care cumpărătorul a cumpărat pe risc propriu).

Mai precizez că, în cazul vânzării bunului indiviz de către unul dintre

coindivizari, ceilalţi coindivizari nu pot cere constatarea nulităţii sau anularea

29

actului de înstrăinare în timpul stării de indiviziune şi nici nu pot intenta o acţiune

în revendicare dacă cumpărătorul a intrat în posesia bunului. Drepturile lor indivize

asupra bunului urmează să fie apărate, după cum am văzut, pe calea acţiunii de

partaj.

1.3. Originea şi evoluţia contractelor

Vânzarea-cumpărarea îşi are originile în schimb (troc). În lipsa unei monede

de schimb, care era în acelaşi timp şi măsură a valorii de schimb, şi pentru a-şi

satisface nevoile existenţiale, oamenii tranzacţionau şi işi schimbau produsele

muncii lor între ei. În Digeste, se arată că “neexistând monedă, nu era un cuvânt

deosebit spre a se distinge marfa de preţ. Întâmplându-se cuiva să-i lipsească

tocmai din lucrurile ce altul avea în prea mare cantitate, acel care avea prea mult

din unele lucruri le schimba cu altele, ce-i lipseau. Fiind însă cam greu ca două

persoane să aibă lucruri din acele ce le trebuie reciproc, s-a ales o materie având

valoare publică, fixă şi determinată, menită a reprezenta toate lucrurile, în scop de

a se preîntâmpina greutăţile ce rezultau din schimb. Această materie investită cu

marca autorităţii publice, a servit la strămutarea proprietăţiimai mult prin valoarea

ce i s-a dat, decât prin însăşi substanţa materiei. De atunci ambele materii nu se

mai numesc mărfuri, ci una se numeşte preţul celeilalte.” şi a varietăţii lui, s-a

impus necesitatea unui obiect unic ca măsura a valorii şi obiect de schimb- banul. 23

Apariţia monedei a făcut ca metalul să nu se mai aprecieze după greutate, ci

după numărul bucăţilor de metal. Contractul nu va mai fi un schimb, după cum era

din capul locului, ci va fi o vânzare-cumpărare, după rolul fiecărei părţi.

Vânzătorul va fi acela care va înstrăina marfa, iar cumpărătorul va fi acela care va

da preţul în bani. Fernand Braudel remarcă faptul că „Economia începe în pragul

valorii de schimb”, existând un spaţiu vast şi complex de la trocul elementar până

la capitalismul cel mai sofisticat. Operaţiunea juridică a vânzării s-a realizat încă

23 Cioculescu Aristide - Racordarea economiei României la piaţa unică europeană, p.93; Editura Apimondia, 2002.

30

din epoca foarte veche, dar contractul consensual de vânzare, ca formă de realizare

a acestei operaţiuni, a apărut abia spre sfârşitul republicii romane.

Vânzarea, la romani, nu atrăgea prin ea însăşi strămutarea proprietătii,

vânzătorul obligându-se numai a preda lucrul vândut şi a garanta cumpărătorului

paşnica lui posesiune deci nu era un modus adquirendi, precum este astăzi, ci

numai titulus ad adquirendum. Noţiunea de contract apare pentru prima dată în

dreptul Republicii Moldova în perioada cea mai veche a dreptului. Contractul era

o convenţie a cărei obligativitate rezultă din formalităţile şi solemnităţile efectuate

cu ocazia încheierii lui. Elementul esenţial, cu alte cuvinte, al contractului nu îl

constituia acordul de voinţă, ci elementele formale cerute pentru întocmirea lui. În

adevăr, primele forme contractuale ale Republicii Moldova pe care le cunoaştem se

caracterizau printr-un formalism riguros: nexum, străvechi contract de împrumut,

se realiza prin procedeul per aes et libram, procedeu folosit şi în materie de

înstrăinare a proprietăţii, sponsio, contract verbal, se încheia prin pronunţarea

anumitor cuvinte solemne, iar contractul aşa zis liberal (literis) prin anumite

înscrieri făcute în registru (codex) creditorului cu încuviinţarea debitorului. Pe

măsura creşterii producţiei şi a schimburilor comerciale, solemnităţile contractuale

încep să constituie o frână în dezvoltarea vieţii economice. Vechile forme au fost

abolite de necesităţile noi scoase la iveală de viaţa însăşi. Înlăturarea acestora s-a

făcut treptat şi numai în masura în care practica a creat forme contractuale

corespunzătoare noilor relaţii sociale24.

Alături de vechile contracte sus menţionate, al căror formalism treptat a

devenit inutil, apar alte forme noi, neformale. Aşa apar contractele reale, adică

acelea ce se încheie prin simpla remitere (re) a lucrului şi cele consensuale ce se

încheiau prin simplul consimţământ (solo consenso), valabilitatea acestor contracte

fiind supusă numai unor condiţii de fond, scoase la iveală din destinaţia sşi

utilitatea lor economică. În fapt, ele sunt adevărate pacte, adică acorduri de voinţă

neîmbrăcate în forme solemne, ridicate la rangul de contract datorită importanţei

24 Fernand Braudel, Instrumente juridice fundamentale, p.12; Editura Cartier, Chişinău 2006

31

lor economice deosebite. În epoca imperială asistăm la elaborarea progresivă a

teoriei generale a contractelor. Contractul (contractus), al cărui element esenţial îl

constituie acum acordul de voinţă, se descătuşează de sub lanţurile formalismului

primitiv. Jurist consultul Pedius este primul care, unind în categoria juridică a

contractelor unele acte juridice, arăta că elementul esenţial al acestora este acordul

de voinţă al părţilor contractante. Sistemul contractual al Republicii Moldova se va

dezvolta progresiv căci necesităţile economice şi sociale vor scoate la iveală şi alte

convenţii cărora ordinea de drept le va acorda efecte juridice, alăturându-le

vechilor categorii contractuale. Contractele consensuale se încheie prin simplul

consimţământ al părţilor, fără nici o altă formalitate verbală sau scriptică. Create pe

tărâmul dreptului ginţilor (ius gintium) spre a se da eficacitate juridică multiplelor

convenţii comerciale pe care cetăţenii Republicii Moldova le încheiau cu

peregrinii, contractele consensuale sinalagmatice perfecte, deoarece creează

obligaţii în sarcina ambelor părţi şi totodată - de bună credinţă - , întrucât

judecatorul are dreptul, în cazul unui conflict între părţi, să interpreteze aceste

convenţii în conformitate cu principiile de echitate şi de bună – credinţă. Din

caracterul lor sinalagmatic şi de bună credinţă decurge regula că nici una din

părţile contractante nu va putea cere îndeplinirea prestaţiei ce i se cuvine dacă nu

este gata să-şi execute propria sa prestaţie. Contractele consensuale în dreptul

Republicii Moldova sunt în numar de patru: vânzarea – cumpărarea, locaţiunea,

societatea şi mandatul. Vânzarea-cumpărarea (emptio – venditio) este un contract,

aşa după cum am scris mai sus în această teză de licenţă, consensual în temeiul

căruia o persoană numită vânzător se obligă să transmită altuia, numită cumpărător

posesiunea liniştită şi trainică a unui lucru ( merx ) în schimbul unei sume de bani

numită preţ ( pretium ). Precedată de origini de troc, adică de schimbul în natură,

vânzarea consensuală a apărut târziu în Roma, numai spre finele Republicii, drept

urmare a dezvoltării producţiei de mărfuri şi a schimburilor comerciale. Lipsită de

forme şi putându-se încheia prin simplul consimţământ, vânzarea – cumpărarea

consensuală a constituit un adecvat instrument juridic în uşurarea încheierii

diverselor tranzacţii comerciale. Înainte de a se cristaliza sub forma unui contract

32

consensual vânzarea se realizează printr-o simplă transferare de proprietate pe

calea unei mancipaţiuni25.

CAPITOLUL II

Obligaţiile vânzătorului în contractul de vânzare-cumpărare

2.1. Obligaţiile de garanţie în contractul de vânzare – cumpărare

25 Braudel, p.17;

33

Potrivit Codului Civil, vânzătorului îi revin două obligaţii principale şi

anume: a. obligaţia de a preda bunul vândut în posesia cumpărătorului şi de a-l

păstra până la predare; b. obligaţia de a-l garanta pe cumpărător împotriva

evicţiunii şi obligaţia de a răspunde de viciile ascunse ale lucrului vândut. Odată cu

transmiterea proprietăţii se transmite şi riscul pieirii fortuite a lucrului, care

urmează să fie suportat de cumpărător din momentul încheierii contractului. Ca

excepţie, este întârziată transmiterea proprietăţii şi a riscului în cazul vânzării

lucrurilor de gen, a vânzării de bunuri viitoare şi în cazul stabilirii de către părţi, a

unor clauze care prevăd aceste întârzieri.

Predarea lucrului vândut

Prin predarea bunului de către vânzător se înţelege punerea bunului la

dispoziţia cumpărătorului, astfel încât acesta să-l aibă în posesie efectivă şi să-l

poată folosi în calitate de proprietar. Obligaţia vânzătorului de predare a lucrului

vândut către cumpărător este reglementată de Codul Civil. Bunurile imobile se

predau prin remiterea titlului de proprietate, iar dacă bunul este o construcţie sau

un apartament şi prin predarea cheilor.

Bunurile mobile se predau astfel:

- prin consimţământul părţilor, în cazul vanzarii bunurilor viitoare;

- dacă cumpărătorul avea bunurile în detenţie, cu titlu de comodator, depozitar,

locatar sau prin tradiţiunea reală în cazul bunurilor mobile corporale;

- prin remiterea titlurilor în cazul mobilelor incorporale (chitante, recipise etc.).

Bunurile individuale determinate trebuie predate în starea în care se aflau la

momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, împreună cu fructele

percepute din ziua vânzării şi cu toate accesoriile acestora.

Bunurile generic determinate se predau în cantitatea şi calitatea prevăzute în

contract. Dacă nu s-a prevăzut nimic despre calitate în contract, acestea se predau

de calitate medie. Momentul predării lucrului de către vânzător este lăsat de lege la

aprecierea părţilor. Locul predării, potrivit Codului Civil, dacă bunul este

individual determinat, predarea se va face la locul unde se află bunul în momentul

încheierii contractului. În toate celelalte cazuri, predarea se va face la domiciliul

34

vânzătorului, deoarece plata este cherabilă şi nu portabilă. Plata este cherabilă când

se efectuează la domiciliul vânzătorului şi este portabilă când se efectuează la

domiciliul cumpărătorului. Dovada predării lucrului vândut de către vânzător se

face potrivit regulilor generale referitoare la executerea obligaţiilor. Cheltuielile de

predare sunt în sarcina vânzătorului, iar cheltuielile de ridicare revin

cumpărătorului, dacă părţile nu au stabilit altfel. Starea în care trebuie predat lucrul

vândut va fi cea din momentul închirierii contractului. Împotriva debitorului, în

caz de neexecutare a obligaţiei de predare, cumpărătorul poate:

-invoca excepţia de neexecutare a contractului;

-cere rezoluţiunea contractului cu daune-interese;

-cere executarea în natură a contractului.

B.Obligaţia de garanţie a vânzătorului prezintă un dublu aspect:

1. vânzătorul trebuie să-l garanteze pe cumpărător de liniştita posesie a lucrului

vândut, deci contra evicţiunii;

2. vânzătorul trebuie să-l garanteze pe cumpărător de utila folosinţă a lucrului, deci

contra viciilor ascunse ale acestuia.

Garanţia contra evicţiunii a vânzătorului este reglementată de Codul Civil.

Prin evicţiune se înţelege pierderea în tot ori în parte a proprietăţii bunului

cumpărat sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar.

Obligaţia de garanţie contra evicţiunii constă în îndatorirea vânzătorului, de a

asigura cumpărătorului transmiterea dreptului de proprietate, sau a altui drept,

asupra lucrului vândut, apărându-l contra oricărei evicţiuni26.

Condiţiile de existenţă a obligaţiei de garanţiei contra evicţiunii sunt următoarele:

a. Vânzătorul este garant numai pentru tulburare de drept şi nu de fapt ce

rezultă din exercitarea unui terţ a unui drept concurând cu cel al

cumpărătorului.Vânzătorul nu poate fi ţinut răspunzător pentru simpla tulburare de

26 Gelu Lupan, Garanţia contra evicţiunii, p.68; Editura Artaria, Chişinău 2008

35

fapt a cumpărătorului care nu are un temei juridic împotriva cărora cumpărătorul se

poate apăra prin acţiunile posesorii. Pentru ca vânzătorul să fie ţinut de această

obligaţie trebuie ca dreptul invocat de terţul învingător să fie: un drept real (dr. de

proprietate, drept de uzufruct, o servitute neapărentă şi nedeclarată de vânzător);

un drept de creanţă (contr. de locaţiue încheiat de vânzător care daca este redactat

în scris şi are data certă, va fi opozabil cumpărătorului); În cazul înbunătăţirilor

aduse lucrului de către locatar (chiriaş) pe care cumpărătorul este ţinut să le

plătească întrucât îi profită, dar în cazul în care cumpărătorul a avut cunoştinţa

despre existenţa locaţiunii sau a îmbunătăţirilor27.

b. Vânzătorul este ţinut de această garanţie atunci când cauza tulburării de

provocată de terţ cumpărătorului este anterioară sau concomitentă vânzării. Deci

vanzatorul nu raspunde de :

- împrejurări ulterioare vânzării;

- de uzucapiunea începută anterior încheierii contractului dar desăvărşită ulterior

încheierii deoarece cumpărătorul avea posibilitatea să întrerupî cursul prescripţiei

achizitive.

c. A treia condiţie este necunoaşterea cauzei evicţiunii de către cumpărător.

Sarcina probei cunoaşterii evicţiunii de către cumpărător revine celui care pretinde

aceasta (V). Vânzătorul este ţinut garant şi contra evicţiunii dintr-un fapt personal.

Prin “fapt personal” se înţelege orice fapt sau act (anterior ctr. dar tăinuit faţă de

cumpărător) săvârşit de către vânzător sau succesorii universali de natură a-l

tulbura pe cumpărător de folosinţa lucrului. Cumpărătorul se poate apăra prin

invocarea unei excepţii personale, numită “excepţia de garanţie”, întrucât “cine

trebuie să garanteze pentru evicţiune nu poate să evingă”.

Modul de funcţionare a obligaţiei de garanţie contra evicţiunii.

În cazul în care cumpărătorul este ameninţat de evicţiune şi acţionat în

judecată de către un terţ, el trebuie să cheme în garanţie pe vânzător, Codul civil

prevede că vânzătorul nu mai răspunde de evicţiune dacă nu a fost introdus în

27 Ibidem, p.69;

36

proces. Dacă evicţiunea nu s-a produs, vânzătorul nu trebuie să-l tulbure pe

cumpărător, revenindu-i obligaţia de a nu face. Dacă evicţiunea este iminentă,

vânzătorul este obligat să-l apere pe cumpărător în procesul cu un terţ, cu condiţia

respectivul Contract va trebui să ceară instanţei chemarea în garanţie a

vânzătorului în procesul intentat de terţ, vânzătorului revenindu-i obligaţia de a

face. Dacă evicţiunea s-a produs, vânzătorul este răspunzător de daune, obligat de a

da.

Chemarea în garanţie este o formă de participare a terţelor persoane în

procesul civil şi se prezintă ca o măsură de elementară prudenţă pentru cumpărător.

În cazul în care cumpărătorul este imprudent şi nu cere instanţei să-l introducă pe

vânzător în proces şi vrea să se dezdauneze pe cale principală (printr-o acţiune

distinctă) se expune la pierderea preţului, a daunelor-interese şi a cheltuielilor de

judecată, dacă vânzătorul chemat în justiţie de cumpărătorul evins va dovedi că ar

fi avut mijloace potrivnice de a înlătura pretenţiile terţului, mijloace necunoscute

de Contract ca, de exemplu, uzucapiunea imobilului vândut28.

2.2. Efectele garanţiei

Se are în vedere evicţiunea consumată care a produs Contractului o pagubă

patrimonială. Evicţiunea poate fi:

- evicţiune totală

- evicţiune parţială

Evic ţ iunea total ă este atunci când cumpărătorul pierde în întregime proprietatea

lucrului vândut ca urmare a unei acţiuni în revendicare, a unei acţiuni în petiţie de

ereditate sau a unei acţiuni ipotecare.

Potrivit art.1341 C.Civ., în caz de evicţiune totală se produc următoarele

efecte: a. vânzătorul trebuie să restituie integral preţul; Preţul trebuie restituit

integral, indiferent de micşorarea valorii bunului, fie chiar şi din neglijenţa

cumpărătorului, cu o excepţie, şi anume, situaţia când cumpărătorul a realizat

28 Marian Decuseară, Analiza contractului de vânzare-cumpărare, p.143; Cartea Moldovei, Chişinău 2004

37

foloase prin stricăciunile aduse bunului. b. cumpărătorul are dreptul şi la valoarea

fructelor naturale şi civile pe care le-a dat celui care l-a evins (fructele culese de

cumpărător după ce a luat cunoştinţă de dreptului terţului asupra bunului vândut,

cumpărătorul apărând faţă de terţ ca fiind de rea-credinţă); c. cumpărătorul are

dreptul şi la restituirea cheltuielilor de judecată şi acheltuielilor contractului,

deoarece procesul nu s-a datorat culpei sale, iar cheltuielile contractului s-au făcut

datorită culpei vânzătorului. d. cumpărătorul are dreptul la daune-interese care

constau în diferenţa dintre preţ şi sporul de valoare dobândit de lucru după

vânzarea lui împreună cu cheltuielile utile şi necesare. Dacaă vânzătorul a fost de

rea-credinţă atunci datorează şi cheltuielile voluptorii. Cumpărătorul are o acţiune

în regres împotriva vânzătorului în care îl poate acţiona şi pe terţul evingător,

pretinzându-i despăgubiri pentru cheltuielile necesare şi utile (nu şi voluptorii de

care este ţinut vânzătorul) aduse bunului de contract şi care au sporit valoarea

acestuia..

Evicţiunea parţială.

În caz de evicţiune parţială, cumpărătorul pierde doar o parte a proprietăţii sau

suferă o restrângere a dreptului de proprietate asupra bunului vândut. Cumpărătorul

poate alege între a cere rezoluţiunea vânzării şi menţinerea ei cu despăgubiri pentru

pierderea suferită. Potrivit Codului civil, Cumpărătorul poate cere rezoluţiunea

vânzării numai dacă evicţiunea parţială este atât de importantă, încât el nu ar fi

cumpărat dacă ar fi putut să o prevadă. Situaţie în care Cumpărătorul restituie

bunul aşa cum a rămas după evicţiune, primind în schimb preţul şi despăgubiri ca

în cazul evicţiunii totale. Vânzătorul nu se poate elibera de această obligaţie

oferind o parte din preţ şi nici Cumpărătorul nu poate pretinde o parte din preţ

proporţional cu partea evinsă, indiferent de urcarea sau scăderea valorii bunului de

la vânzare şi până la evicţiune.

Modificarea convenţională a obligaţiei de garanţie contra evicţiunii

Potrivit contractului de vânzare - cumpărare, vânzătorul este obligat să-l

garanteze pe cumpărător contra evicţiunii. Aceasta este garanţia de drept. Potrivit

art. 1338 C.Civ., părţile pot să adauge, să micşoreze sau să şteargă obligaţia de

38

evicţiune, aceasta numindu-se garanţia de fapt. Legiuitorul limitează efectele

clauzei de exonerare de garanţie contra evicţiunii în două situaţii: a. vânzătorul va

răspunde pentru evicţiunea care a rezultat dintr-o faptă personală, a sa sau a

succesorilor săi în drepturi, anterior sau ulterior încheierii contractului, afară dacă

în clauza de exonerare s-ar fi menţionat expres fapta pentru care vânzătorul

înţelege să se exonereze. b. potrivit art.1340 C.Civ., vânzătorul nu se poate

exonera de obligaţia restituirii preţului, afară de cazul când în contractul de

vânzare-cumpărare se menţionează expres că bunul este cumpărat pe riscul

cumpărătorului, sau că acesta cumpără cu toate că avea cunoştinţă de pericolul

evicţiunii. Clauza de exonerare scuteşte însă, în toate cazurile, pe vânzător de plata

daunelor-interese. Potrivit art. 1909 C.civ.,bunul mobil nu poate fi revendicat de

proprietar de la posesorul de buna-credinţă, deci cumpărătorul de bună-credinţă nu

poate fi evins. În cazul bunurilor imobile, datorită formalităţilor cerute pentru

înstrăinare, este foarte greu să se realizeze evicţiunea.

2.3. Garanţii pentru vicii

Vânzătorul este răspunzător în cazul în care lucrul vândut are unele defecte,

denumite şi vicii, care îl fac impropriu întrebuinţării în scopul pentru care a fost

cumpărat sau care îi micşorează valoarea de întrebuinţare, încât, dacă cumpărătorul

le-ar fi cunoscut, n-ar mai fi cumpărat lucrul sau n-ar mai fi plătit acelaşi preţ.

Obligaţia de garanţie contra viciilor este prevăzută în art.1352-1360 C.Civ. Viciile

ascunse mai sunt denumite şi redhibitorii, de la latinescul redhibere= a restitui.

Obligaţia de garanţie contra viciilor ascunse a vânzătorului există la toate vânzările

de bunuri imobile sau mobile, cu excepţia vânzărilor prin licitaţie publică29.

Condiţiile obligaţiei de garanţie contra viciilor sunt urmatoarele:

a) să fie ascunse;

b) să fi existat în momentul vânzării;

c) să fie grave;

29 Doru Năstase, Obligaţia de garanţie contra viciilor, p.41; Tipografia Centrală, Chişinău 2002

39

a) Pentru ca vânzătorul să poată fi ţinut de obligaţia de garanţie, se cere ca viciile

să fie ascunse; potrivit art. 1353 C.civ., vânzătorul nu răspunde de “viciile aparente

şi despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă”. Viciul are caracter

ascuns dacă el nu poate fi observat la o atentă verificare a lucrului şi cumpărătorul

nu l-a cunoscut, iar vânzătorul nu l-a încunoştinţat de existenţa acestuia.

Răspunderea pentru viciile ascunse ale lucrului va reveni vânzătorului, chiar dacă a

fost de bună-credinţă, adică nu a cunoscut viciile. Posibilitatea cumpărătorului de a

lua cunoştinţă de viciile lucrului se apreciază în abstracto, avându-se în vedere un

cumpărător prudent şi diligent. Astfel, în situaţia în care se cumpără un bun pentru

a cărui cunoaştere (calităţi-defecte) sunt necesare cunoştinţe de specialitate, dacă

cumpărătorul nu apelează la o persoană calificată în domeniu, înseamnă că şi-a

asumat riscul cumpărării unui bun afectat de vicii. b) O a doua condiţie pentru

existenţa acestei obligaţii în sarcina vânzătorului este ca viciile să existe în

momentul încheierii contractului, adică viciul ascuns să fi existat anterior sau să fie

concomitent vânzării. Pentru viciile care survin ulterior vânzării-cumpărării,

vânzătorul nu este răspunzător, deoarece, prin efectul transmiterii proprietăţii,

riscurile trec asupra cumpărătorului. Dacă transferul proprietăţii urmează să aibă

loc la o dată ulterioară vânzării, vânzătorul are obligaţia de a răspunde pentru

eventualele vicii apărute după încheierea contractului de vânzare-cumpărare. c) Se

consideră că viciile sunt grave dacă din cauza lor lucrul este impropriu

întrebuinţării ori când acestea îi micşorează valoarea de întrebuinţare încât, dacă

le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat bunul sau ar fi plătit un preţ mai

mic. În cazul în care sunt întrunite cumulativ aceste condiţii, se naşte obligaţia de

garanţie a vânzătorului pentru viciile lucrul vândut, indiferent dacă acesta le

cunoştea sau nu, adică dacă este de rea sau de bună-credinţă…30

Efectele răspunderii pentru viciile ascunse.

Potrivit art.1355 C.Civ., în cazul unui lucru cu vicii ascunse, cumpărătorul

poate cere fie rezoluţiunea vânzării, fie o reducere a preţului. În cazul în care

vânzătorul a fost de rea credinţă este ţinut şi la plata de daune-interese, inclusiv

30 Octavian Mungiu, Aspecte ale contractului de vânzare-cumpărare, p.56; Tipografia Universul, Chişinău 1999

40

beneficiul nerealizat. Acţiunea prin care cumpărătorul cere rezoluţiunea vânzării

este numită acţiune redhibitorie. Dacă această acţiune a fost admisă, cumpărătorul

va trebui să restituie lucrul către vânzător în starea în care se afle, iar vânzătorul să

restituie preţul încasat şi să-l despăgubească pe cumpărător de cheltuielile

contractului pe care le-a suportat. Riscul va fi în sarcina cumpărătorului dacă bunul

piere din caz de forţă majoră sau dacă acesta este în culpă. Dacă cumpărătorul nu

cere rezoluţiunea contractului, el va păstra bunul, putând solicita reducerea preţului

prin acţiunea estimatorie. Acţiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru

transmis, se prescrie în termen de 6 luni dacă viciile n-au fost ascunse cu viclenie

şi în termen de 3 ani dacă viciile au fost ascunse cu viclenie. Termenul începe să

curgă de la descoperirea viciilor, însă nu mai târziu de un an de la predare, iar în

cazul construcţiilor nu mai târziu de 3 luni de la vânzare.

Modificarea convenţională a garanţiei pentru vicii

Părţile, prin convenţia lor, pot să agraveze, să limiteze sau chiar să înlăture

obligaţia de garanţie a vânzătorului pentru vicii ascunse, printr-o clauză expresă.

Părţile pot conveni asupra agravării răspunderii vânzătorului pentru vicii, fără

limitări, chiar şi pentru cele aparente şi pentru cele apărute ulterior vânzării. Părţile

pot conveni şi pentru limitarea ori înlăturarea garanţiei pentru vicii numai dacă

vânzătorul este de bună-credinţă, nu a cunoscut viciile. Daca vânzătorul este de

rea-credinţă, nu poate invoca clauza expresă de exonerare sau limitare a

răspunderii, vânzătorul făcându-se vinovat de dol prin omisiune şi, în consecinţă,

este ţinut să răspundă pentru viciile lucrului vândut. Prin convenţia părţilor nu pot

fi modificate, în nici un caz , termenele de prescripţie de 6 luni şi de 3 ani, căci o

asemenea clauză ar fi nulă absolut, potrivit art.1 din Decretul nr. 167/1958.

Alte obligaţii ale vânzătorului.

Pe lângă obligaţia predării bunului cele de garanţie contra evicţiunii şi contra

viciilor ascunse, vânzătorul îşi poate asuma şi alte obligaţii accesorii cum ar fi: să-l

41

instruiască pe cumpărător asupra păstrării şi utilizării bunului vândut. Vânzătorul

nu datorează garanţie dacă:

- încercarea de garanţie s-a făcut din partea unei surse neautorizate de service;

- produsul a fost deteriorat mecanic;

- deteriorarea a fost cauzată de accidente, fenomene naturale.

3. Obligaţiile cumpărătorului.

Din contractul de vânzare-cumpărare, pentru cumpărător revin următoarele

obligaţii: plata preţului; luarea în primire a lucrului vândut; suportarea cheltuielilor

vânzării-cumpărării;

2.4. Contractul de vânzare-cumpărare în comerţul Internaţional

Def. – este actul juridic în care părţile, vânzător şi cumpărător, aparţinând

unor state diferite, se obligă reciproc să transfere proprietatea unui bun în schimbul

plăţii unui preţ. Caractere – are un caracter exclusiv comercial; are un caracer

internaţional; legea uniformă asupra vânzării se aplică contractului de vânzare –

cumpărare care îşi au sediul sau reşedinţa obişnuită pe teritoriul unor state diferite;

are un character sinalagmatic; bilateral; oneros şi comutativ. Obiectul – îl

formează marfa vândută, în schimbul căreia cumpărătorul plăteşte vânzătorului

preţul stabilit. Obligaţiile vânzătorului constau în predarea efectivă a mărfii

vândute; asigurarea conformităţii mărfii predate; predarea documentaţiei tehnice.

Obligaţiile cumpărătorului sunt plata preţului şi luarea în primire a lucrului vândut.

Vânzarea prin burse – bursa este o piaţă unde se întâlnesc comercianţii pentru a

încheia afaceri pe bază de cerere şi ofertă. Operaţiunile la bursă se încheie fie

pentru marfa care nu sunt prezente fie pentru marfa viitoare. La bursă se vând de

regulă produsele fungibile, hârtiile de valoare şi valutele. Astfel, bursele se împart

în burse de mărfuri(comerţ) şi burse de valori (de efecte şi de devize). Funcţiile -

constituie o piaţă principală pentru unele mărfuri sau valori; facilitează încheierea

rapidă a tranzacţiilor; asigură acoperirea din timp a nevoilor de materii prime;

42

permite transmiterea sau divizarea riscurilor; înlesneşte realizarea operaţiunilor

speculative; influenţează nivelul preţurilor care se formează în afara burselor;

reprezintă un izvor de informaţii cu caracter economic şi juridic. Clasificare – În

funcţie de varietatea tranzacţiilor sunt burse generale şi de specializare; Din punct

de vedere al obiectului: burse de mărfuri sau comerţ şi burse de valori; Din punct

de vedere al formei de organizare sunt burse private şi organizate de stat; În funcţie

de admiterea participanţilor sunt burse la care participarea nu este limitată şi se

face prin bilete şi burse la care participarea este permisă numai membrilor. Bursele

sunt conduse de către un comitet care exercită următoarele prerogative: menţinerea

ordinei la bursă; supravegherea respectării uzanţelor şi regulamentului bursei;

reprezintă bursa faţă de terţi; îndeplineşte sarcinile curente. La bursă preţurile se

numesc cotaţii sau cursuri. Mărfurile sau efectele de comerţ trebuie înscrise oficial

la bursă de un comitet special care stabileşte şi cotaţia minimă a operaţiunii.

Tranzacţiile se încheie prin strigările publice de ofertă şi cerere ale agenţilor

oficiali şi sunt perfectate ulterior în formă scrisă. În bursă există 2 tipuri de

operaţiuni: de bani gata (cash) şi operaţiuni la termen.

Vânzarea prin licitaţii - în raport cu bursele licitaţiile prezintă unele

caracteristici în sensul că: mărfurile sau mostrele se găsesc la locul unde se

desfăşoară licitaţia şi programul de funcţionare a licitaţiei nu este continuu.

Clasificare - se face pe mai multe criterii în funcţie de: - posibilitatea de

participare licitaţiile pot fi deschise sau închise; - poziţia sau calitatea

organizatorilor licitaţiile pot avea forma licitaţiilor de mărfuri sau pentru

cumpărarea de produse, instalaţii şi atribuirea de lucrări de construcţii. Licitaţia

pentru vânzarea de mărfuri sau pentru export – se instituie de producători,

vânzători sau persoane specializate31.

În unele ţări funcţionarea licitaţiilor este supravegheată de stat participând la

desfăşurarea licitaţiei şi autorităţi. Pregătirea licitaţiei presupune efectuarea unei

publicităţi prin publicarea de anunţuri în presă, prin trimiterea de cataloage,

prospecte sau invitaţii persoanelor interesate. Cumpărătorii pot participa la licitaţii

31 Roy Robert. Concepţii în management,.p.127; – Bucureşti: Editura Tehnică, 2006..

43

personal sau prin agenţi. Înaintea începerii licitaţiei, participanţii trebuie să depună

o garanţie bancară numită cauţiune. Există două tehnici de licitare: - Tehnica

preţului crescător unde vânzarea are loc pe bază de strigări iar marfa se atribuie

celui care oferă preţul mai mare; - Tehnica preţului descrescător care se realizează

prin comunicarea preţului maxim, care în mod treptat este redus, până se anunţă o

ofertă, marfa atribuindu-se celui care licitează primul. Licitaţia pentru cumpărarea

de produse, instalaţii şi atribuirea de lucrări de construcţii – conferă o serie de

avantaje: asigură obţinerea unui număr mare de oferte; facilitează luarea unor

decizii obiective şi rentabile; contribuie la cunoaşterea pieţelor externe. Licitaţiile

de import se pot desfăşura în 2 feluri: - licitaţii obişnuite; - supralicitaţiile. Ofertele

depuse se deschid la data fixată, printr-o procedură publică, în cadrul căreia se

comunică numele participanţilor şi valoarea ofertelor. Adjudecarea licitaţiei se

constată printr-un proces verbal în baza căruia comisia de adjudecare anunţă

participanţilor hotărârea luată şi se comunică în scris firmei care a obţinut comanda

dată până la care se va încheia contractul.

Contracte speciale

Contractul de mandat comercial – este contractul în temeiul căruia o persoană

(mandatarul) se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane care a dat

împuternicirea (mandantul) anumite acte juridice care pentru mandant sunt acte de

comerţ. Drepturi şi obligaţii: - Mandatarul trebuie: să exercite mandatul; să-şi

îndeplinească obligaţiile cu bună credinţă şi diligenţa unui bun proprietar; să aducă

la cunoştinţa terţului împuternicirea sub care lucrează; sa ţină mandantul la curent

cu executarea mandatului. – Mandantul trebuie: să pună la dispoziţia mandatarului

mijloacele necesare executării mandatului; sa-i plătească remuneraţia datorată; sa-i

restituie cheltuielile efectuate de mandatar pentru executarea mandatului.

Mandatarul poate fi un agent, un reprezentant sau un curier. Mandatul comercial

încetează prin revocarea mandatului de către mandant; prin renunţarea

mandatarului la mandat, prin moartea, interdicţia sau lichidarea judiciară a uneia

dintre părţi.

44

Contractul de comision – este contractul prin care o parte (comisionarul) se

obligă în baza împuternicirii celeilalte părţi (comitentul) să încheie acte de comerţ

în nume propriu dar pe seama comitentului sau în numele comitentului în schimbul

unei remuneraţii (comision). Comitentul pe lângă comisionul stabilit trebuie să-i

restituie comisionarului şi cheltuielile făcute în îndeplinirea însărcinării primite.

Contractul de comision încetează prin revocarea împuternicirii; prin renunţarea la

împuternicirea primită, prin moartea, interdicţia sau lichidarea judiciară a uneia

dintre părţi32.

Contractul de agency – este un contractul de intermediere. În dreptul anglo-

american nefiind reglementate contracte de mandat şi de comision, intermedierea

are loc prin acest contract. Prin acest contract o persoană (agent) se obligă să

acţioneze în contul altei persoane (principal sau patron). Obligaţiile agentului sunt:

să acţioneze potrivit promisiunii făcute; să lucreze numai în folosul principalului

sau patronului; să respecte instrucţiunile primite. Principalul sau patronul trebuie:

să furnizeze agentului informaţiile necesare; să-i plătească agentului suma stabilită

pentru serviciile prestate; pentru pierderile suferite de agent patronul trebuie sa-I

acorde acestuia o îndemnizaţie. Agenţii care lucrează în baza contractului de

agency sunt brokerii şi factorii.

Contractul de consignaţie - este convenţia prin care una din părţile

contractante (consignant) încredinţează celeilalte părţi (consignatar) obiecte mobile

sau mărfuri pentru a le vinde. Obligaţiile consignantului sunt: să predea

consignatarului bunurile mobile sau marfa ce urmează a fi vândute; să plătească

consignatarului remuneraţia ce i se cuvine; să restituie consignatarului cheltuielile

făcute de acesta în îndeplinirea însărcinării primite33.

Consignantul are dreptul să verifice oricând bunurile încredinţate

consignatarului; poate modifica oricând în mod unilateral condiţiile de vânzare

dacă în contract nu se prevede altfel. Obligaţiile consignatarului sunt: să ia

măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea bunurilor primite; să execute

32 Scoretescu Gh. Contabilitatea cheltuielilor agenţilor economici. p.259; – Iaşi: Editura Dosoftei, 1996.

33 Ibidem, p.261;

45

mandatul dat de consignant; să dea socoteală consignantului asupra îndeplinirii

mandatului sau contractul încetează ca şi în cazul contractului de comision.

Contractul de report – constă în cumpărarea pe bani gata a unor titluri de

credit care circulă în comerţ şi în revânzarea simultană cu termen şi pe un preţ

determinat, de către aceeaşi persoană a unor titluri de aceeaşi specie. Contractul de

report cuprinde o dublă vânzare una care se execută imediat iar cealalta este o

revânzare cu termen şi la un preţ determinat. Diferenţa între suma dată de

reportator şi cea pe care o încasează la termen ( denumită report) este profitul

obţinut de reportator. În plus acesta va primi de la reportat pentru serviciul prestat

o remuneraţie (preţ de report sau premiu). Dacă în contract nu s-a prevăzut altfel,

fructele civile produse de titlurile de credit în revin reportatorului.

Contractul de cont curent - constă în înţelegerea părţilor ca în loc să achite

separat şi imediat creanţele reciproce, izvorâte din prestaţiile făcute una către

cealaltă, lichidarea să se facă la un anumit termen prin plata soldului de către

partea debitoare. Părţile care încheie acest contract se numesc corentişti iar

prestaţiile reciproce care şi le fac se numesc remize sau remise. Efecte juridice

produse: transferul dreptului de proprietate, novaţia, indivizibilitatea şi

compensaţia.

Contractul de gaj commercial – este contractul prin care debitorul remite

creditorului sau un bun mobil pentru garantarea executării obligaţiei cu

posibilitatea pentru creditor ca la scadenţă, în caz de neexecutare a obligaţiei să fie

satisfăcut cu preferinţa din valoarea bunului respectiv. Contractul de gaj trebuie

transcris în termen de 5 zile în registrul special ţinut la instanţa judecătorească.

Dreptul creditorului gajist: dreptul de a reţine bunul care constituie garanţie şi

dreptul de a revendica bunul de la orice persoană s-ar afla fără voia sa.

Contractul de factoring – este contractul prin care o persoană (aderent)

cedează creanţele sale unui terţ (factor) ce se obligă să preia activitatea de încasare,

în schimbul unui comision. Operaţiunile de factoring sunt de 2 feluri: - factoring la

scadenţă, maturity factoring (factorul plăteşte facturile la data scadenţei lor); -

46

factoring tradiţional obişnuit, old line factoring (factorul plăteşte creanţele imediat.

Factorul are obligaţia de a plăti creanţele care i-au fost transferate de aderent, să

încaseze facturile cedate şi eventual să suporte riscurile financiare. Aderentul are

obligaţia de a plăti un anumit comision, de a garanta existenţa creanţelor şi de a

coopera cu factorul pe toată durata contractului în urmărirea şi executarea silită a

debitorilor.

Contractul de forfaiting – este o formă de finanţare care se reduce la 2

operaţiuni distincte: - scontarea prin care beneficiarul transmite o cambie către o

terţă persoană (de obicei o bancă) în vederea încasării contravalorii ei înainte de

scadenţă; - rescontarea, operaţiunea prin care o cambie deţinută de o bancă

comercială prin scontare, este transmisă unei bănci centrale în schimbul unei taxe

de rescont care de regulă se stabileşte în funcţie de cerinţele politicii economice a

statului respectiv. De regulă la operaţiunile de forfetare recurg vânzătorii pe credit

din contractele comerciale internaţionale, în vederea încasării înainte de scadenţă a

contravalorii mărfurilor exportate.

Contractul de leasing – este o operaţiune comercială complexă care se

compune din mai multe raporturi juridice: un contractul de vânzare-cumpărare

încheiat de organizaţia producătoare, ca vânzător şi organizaţia financiară care

urmează să crediteze operaţiunea de leasing, în calitate de cumpărător; un contract

de locaţiune încheiat între organizaţia financiară în calitate de propietar al bunului

şi organizaţia utilizatoare; contractul de leasing mai conţine şi elementele unui

contract de mandatar ce intervine între societatea finanţatoare. Utilizatoare care are

dreptul de preemţiune la sfârşitul contractului de locaţiune. Deci la naşterea unei

operaţiuni de leasing iau parte trei parteneri: furnizorul de maşini şi utilaje,

finanţatorul şi utilizatorul34.

Recurgerea la operaţiunea de leasing prezintă avantaje pentru toate părţile

implicate. La expirarea contractului de leasing beneficiarul dispune de o triplă

opţiune: restituirea utilajului, cumpărarea acestuia la valuta reziduală sau

prelungire a contractului pentru o nouă perioadă.

34 Terry Lucey. Administrarea afacerilor, p.223; Editura Trei, Bucureşti 2009

47

Contractul de lease-back – este o forma de finanţare pe termen lung . Se

încheie de 2 persoane: vânzătorul fabricii sau al liniei tehnologice, care transferă

propietatea acestora către cumpărător (organizaţia financiară) care la rândul său le

închiriază fostului proprietar devenit locatar. Rolul unor astfel de operaţiuni constă

în posibilitatea acordată întreprinzătorului de aşi procura în mod convenabil

mijloace financiare prin transformarea investiţiilor care le-a realizat în lichidităţi

necesare producţiei fără să piardă folosinţa echipamentului din dotare.

Contractul de licenţă de brevet invenţie - este contractul prin care una dintre

părţi “licenţiatorul “ transmite celeilalte părţi numită licenţiat dreptul de folosinţă

asupra unei invenţii protejate printr-un brevet de invenţie, în schimbul unui preţ,

îmbrăcând astfel un caracter oneros. Cunoaşterea perioadelor de valabilitate a

brevetelor de invenţii în diverse state prezintă o importanţă deosebită, deoarece

după expirarea acestei perioade, invenţia intră în domeniul public, putând fi

folosită de oricine, fără a mai fi necesar acordul fostului titular. Contractul de

licenţa de brevet de invenţie prezintă numeroase avantaje pentru licenţiat: realizare

de economii valutare prin reducerea importurilor de mărfuri similare, introducerea

rapidaă a unor tehnici avansate, promovarea exporturilor produselor realizate sub

licenţă .

Contractul de transfer know-how – este contractul prin care o parte transmite

celeilalte părţi, contra unui preţ, cunoştinţele sau procedeele tehnice pe care le

deţine şi care nu au fost brevetate sau nu sunt brevetabile, necesare fabricării unui

anumit produs, comercializării lui, sau prestării unui anumit serviciu de o manieră

necunoscută până la acea dată de beneficiarul transferului35.

Contractul de transf know-how se poate materializa sub multiple forme: o

perfecţionare tehnică; o formulă sau un plan; note scrise de aplicare a unui

procedeu sau unei tehnologii; o formulă nouă organizatorică sau de comercializare

etc. Există 2 tipuri de contracte know-how: pur şi combinat. Preţul în acest contract

este stabilit printr-o sumă globală. Obligaţiile furnizorului: să transmită anumite

35 Robert S. Kaplan, Anthony R. A. Atkinson. Advanced Management Accounting, 3rd edition. - New Jersey: Prentice Hall, Upper Saddle River, 1999. - 797 p.

48

cunoştinţe tehnice; să acorde beneficiarului garanţii asupra rezultatului; dreptul

exclusiv de folosinţă;dreptul de folosire al mărcii de fabrică a transmiţătorului;

asistenţa tehnică. Obligaţiile beneficiarului sunt: plata preţului; păstrarea

secretului; menţinerea calităţii produselor obţinute. Contractul de know-how

încetează la expirarea termenului stipulat, prin denunţare sau reziliere.

Contractul de concesiune – este operaţiunea prin care o persoană numită

concedent vinde mărfuri altei persoane numită concesionar care la rândul său le

revinde clientelei locale pe care şi-o formează. Concesionarul are o dublă calitate,

de cumpărător şi de revânzător, el lucrând în nume şi în cont propriu, beneficiul

acestuia realizându-se prin diferenţa de preţ dintre cel de cumpărare şi cel de

vânzare. Durata concesiunii este în general pe termen de un an. Efectele

contractului de concesiune: concedentul are obligaţia să vândă într-o zonă

determinată numai concensionarului, să asigure o aprovizionare ritmică şi să

asigure condiţii de credit avantajoase. Concensionarul are obligaţia să

comercializeze marfa stabilită prin contract şi să nu facă concurenţa concedentului

prin vânzarea de produse similare aparţinând altor producători. Încetarea

contractului survine la împlinirea termenului sau prin reziliere.

Contractul de franchising – constă în acordarea de către un comerciant-

producător numit franchisor, a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de a presta

anumite servicii, precum şi de a beneficia de marca, renumele, know-how-ul şi

asistenţa sa, unui comerciant numit franchiser, în schimbul unui preţ constând într-

o sumă de bani iniţială şi de redevenţa periodică numită franchisee.

Acest contract oferă multiple avantaje ambelor părţi: Franchisorul pătrunde

pe piaţa externă fără eforturi de investiţii şi în condiţii de eficienţă; Franchisee-ul

îşi desfăşoară activitatea cu mijloacele concedentului asigurându-şi astfel clientela

49

şi extinderea operaţiilor comerciale şi îşi menţine independenţa. Încetarea

contractului are loc prin ajungerea la termen şi reziliere36.

Contractul de depozit – este contractul în virtutea căruia o parte numită

deponent predă în păstrarea şi conservarea celeilalte părţi numită depozitar mărfuri

pe care acesta din urmă se obligă să le restituie la termenul stabilit. Preţul prestaţiei

este determinat de valoarea, volumul şi termenul de depozitare a mărfurilor.

Contractul de depozit nu se formează decât în urma predării efective a mărfurilor

în posesia depozitarului, având obligaţia de a le conserva, fără să le folosească şi să

păstreze secretul operaţiei37. Dacă nu le restituie la termen sau mărfurile pier în caz

de forţă majoră depozitarul respunde pentru acestea.

Contractul de navlosire – contractul prin care carausul se obligă, contra plăţii

unui navlu, să transmită mărfuri pe mare de la un stat la altul. Contractul de

navlosire poate îmbrăca 2 forme: charter party şi canosamentul. Părţile din acest

contract sunt: armatorul (carausul) şi navlositorul (cel care închiriază nava sau are

mărfuri de transportat). Dacă se doreşte angajarea din partea armătorului a unei

raspunderi pentru lipsuri sau stricăciuni cu o sumă ce depăşeşte răspunderea

obişnuită a carausului, trebuie să se înscrie în canosament valoarea mărfurilor şi

plata unui navlu corespunzător.

Contractul de transfer de tehnologie – este o formă de cooperare economică

internaţională care cuprinde transferul de mijloace tehnice, procedee şi cunoştinţe

de specialitate necesare pentru fabricarea unui produs. Modalităţile de

comercializare sunt contractul de licenţă de brevete de invenţii şi contractul de

transfer know-how38.

Prin cesiunea cu titlu oneros a brevetului de invenţie se înţelege transferarea

de la vânzător la cumpărător a tuturor drepturilor patrimoniale ce decurg din

36 Simmond K., Strategic Management Accounting, Management Accounting, 59 (4), 39 -41

37 Shank John K., Vijay Govindarajan. Strategic Cost Management: The Value Chain Perspective, Journal of Management Accounting Research Vol. 4, 1992, 179 - 197 p.

38 Ibidem;

50

brevetul respectiv. Iar contractul know-how se utilizează atât în contractul

comercial cât şi în contractele de exporturi complexe39.

Contractul de consulting şi engineering – este contractul prin care o parte

numită prestator se obligă faţă de cealaltă parte numită client ca în schimbul unui

preţ, să dea consultaţii tehnice de specialitate şi să asigure asistenţa tehnică privind

realizarea unui anumit obiectiv. Consultingul este o activitate de consultare care

cuprinde o sferă largă de operaţiuni, şi anume, studierea şi cercetarea, în folosul

beneficiarului a posibilităţilor tehnice şi comerciale, raportate la stadiul actual al

ştiinţei şi practicii într-un anumit domeniu. Engineering-ul este un complex de

operaţiuni de concepţie şi elaborare, precum şi de coordonare şi executare a

proiectelor şi lucrărilor pentru realizarea unor obiective. Efecte: Obligaţiile

prestatorului - efectuarea de studii, asistenţa tehnică acordată, efectuarea lucrărilor

de montaj, predarea documentaţiei obiectivului, garantarea funcţionării şi

capacităţii obiectivului, păstrarea secretului informaţiilor. Obligaţiile clientului –

obligaţia de a plăti preţul şi de a preda toate datele şi informaţiile cerute, să

presteze unele servicii; să furnizeze anumite materiale sau să obţină anumite

autorizaţii sau avize necesare realizării obiectivului40.

Contractul de reexport – constă în operaţiunile de importuri în valută

convertibilă, efectuate în scopul ca mărfurile respective să fie exportate pe terţe

pieţe, tot în valută convertibilă. Modalităţi de plată: acreditiv „back to back”;

acreditiv transferabil. Pentru a fi ferită de riscul fluctuaţiilor valutare, este indicat

ca iniţiatorul operaţiei de import reexport, pe lângă negocierea preţului într-o

singură valută să promoveze în ambele contracte aceeaşi clauză, astfel riscul

transferandu-se asupra vânzătorului din primul contract şi cumpărătorului din al

doilea contract.

Contractul de lohn – este prelucrarea pe bază contractuală de către o

întreprindere industrială a materiilor prime, semifabricatelor şi accesoriilor utilizate

39 Corbett Thomas. Throughput Accounting. TOC’s Management Accounting System. - The North River Press, 1998. -320 p.

40 Drury Colin, Management & Cost Accounting for Business Decision, 1st edition. Business Press, 2000. - 1187 p.

51

de firma beneficiară, potrivit indicaţiilor sau modelelor puse la dispoziţie de către

aceasta din urmă. Pentru prestator, o atare operaţie prezintă avantaje cum sunt:

acoperirea capacităţilor sale de producţie; degrevarea balanţei de a plăti pentru

unele importuri; utilizarea forţelor de muncă s.a. Principalul dezavantaj îl prezintă

limitarea exporturilor la manoperă şi cheltuieli generale şi amortismente, fapt ce

conduce la un aport valutar mai redus.

CAPITOLUL III

Mecanisme şi proceduri de protecţie a dreptului vânzătorului

52

3.1. Soluţionarea conflictelor de interes pe cale amiabilă

În sens larg, soluţionarea conflictelor de interes pe cale amiabilă apare ca o

formă concentrată şi interactivă de comunicare interumană în care două sau mai

multe părţi aflate în dezacord urmăresc să ajungă la o înţelegere care rezolvă o

problemă comună sau atinge un scop comun. Înţelegerea părţilor poate fi un simplu

acord verbal, consolidat printr-o strângere de mână, poate fi un consens tacit, o

scrisoare de intenţie sau un protocol, redactate în grabă, poate fi o convenţie sau un

contract, redactate cu respectarea unor proceduri şi uzanţe comune, dar mai poate

însemna un armistiţiu, un pact sau un tratat, redactate cu respectarea unor

proceduri şi uzanţe speciale. În raport cu zona de interes în care se poartă

negocieri, putem face distincţie între mai multe forme specifice de negociere. Cea

mai uzuală este negocierea afacerilor sau negocierea comercială care se

concretizează în contract, acte şi facte de comerţ precum vânzarea-cumpărarea,

parteneriatul, închirierea, concesiunea, franchising-ul etc. În cadrul acesteia, un

loc special ocupă tehnicile de vânzare. Apoi, un spaţiu larg ocupă negocierile

politice. Prin negociere înţelegem orice formă de confruntare nearmată, prin care

două sau mai multe părţi cu interese şi poziţii contradictorii, dar complementare,

urmăresc să ajungă la un aranjament reciproc ai cărui termeni nu sunt cunoscuţi de

la început. În această confruntare, în mod principial şi loial, sunt aduse argumente

şi probe, sunt formulate pretenţii şi obiecţii, sunt făcute concesii şi compromisuri

pentru a evita atât ruperea relaţiilor, cât şi conflictul deschis. Negocierea permite

crearea, menţinerea sau dezvoltarea unei relaţii interumane sau sociale, în general,

ca şi a unei relaţii de afaceri, de muncă sau diplomatice, în particular. Negocierea

este inseparabilă de comunicarea interumană şi, în mod inevitabil, este bazată pe

dialog. A negocia înseamnă a comunica în speranţa de a ajunge la un acord41.

Soluţionarea conflictelor de interes pe cale amiabilă este o formă particulară

de negociere, centrată pe existenţa unui produs sau a unui serviciu, pe de o parte, şi

a unei nevoi de satisfăcut, pe de altă parte. Acordul are caracter comercial şi se

poate concretiza într-un act de comerţ, o convenţie, o comandă, un contract de

41 www.forum.moldova.org

53

vânzare-cumpărare, un parteneriat, un leasing etc. sau doar în modificarea unor

clauze, a unor niveluri de preţ, a unor condiţii de calitate sau de livrare, transport

etc.

Soluţionarea conflictelor de interes pe cale amiabilă devine necesară şi este

posibilă ori de câte ori sunt îndeplinite trei condiţii simple pe o piaţă mai mult sau

mai puţin liberă:

a) existenţa unor interese complementare între două sau mai multe părţi, între care

s-au derulat oferte şi cereri de oferta acceptate în principiu. Cererea sau oferta

facută de una dintre părţi nu corespunde întru totul cu oferta sau cererea formulată

de celelalte părţi; exista dezacord, dar nu unul de fond;

b) existenţa dorinţei şi interesul părţilor în obţinerea unui acord pentru care sunt

dispuse să-şi facă, reciproc, concesii;

c) lipsa unor reguli si proceduri prestabilite si obligatorii sau lipsa unei autoritaţi

aflate deasupra părţilor în divergentă, care să impună acordului peste voinţa

acestora. Astfel, părţile sunt nevoite să caute si să creeze, în comun, condiţiile de

realizare a acordului. Atâta timp cât negocierea este purtată cu participarea

conştientă şi deliberată a părţilor, care caută împreună o soluţie la o problemă

comuna, abordarea sa implică o anumită etica si principialitate. În principiu, în

cadrul negocierilor, fiecare dintre părţi îşi ajustează pretenţiile şi revizuieşte

obiectivele iniţiale. Astfel, în una sau în mai multe runde succesive, se construieşte

acordul final, care reprezintă un “compromis satisfăcător” pentru toate părţile42.

Negocierea funcţionează, deci, dupa principiul avantajului reciproc. Conform

acestui principiu, acordul este bun atunci când toate părţile negociatoare au ceva de

câştigat si nici una ceva de pierdut. Fiecare poate obţine victoria, fără ca nimeni să

fie înfrânt.

Când toate părţile câştigă, toate susţin soluţia aleasă şi respectă acordul

încheiat.Principiul avantajului reciproc (WIN-WIN) nu exclude, însă, faptul că

avantajele obţinute de una dintre părţi să fie mai mari sau mai mici decât avantajele

42 Eugen Prahoveanu, Economie politică, p.16; Editura Eficient, Bucureşti, 1999

54

obţinute de cealaltă sau celelalte părţi, aflate în negocieri. În soluţionarea

conflictelor de interes pe cale amiabilă, ca şi în orice altă formă de negociere,

fiecare dintre părţi urmăreşte avantajele preponderente pentru ea însăşi. Acest lucru

nu trebuie nici uitat, dar nici condamnat de către părţile negociatoare. Deşi nu

există reţele sau doctrine care să garanteze obţinerea succesului într-o infinitate de

situaţii conflictuale, gândirea strategică şi acţiunea tactică multiplică şansele de

reuşită, de cele mai multe ori. Dacă putem obţine victoria fără să fie cineva înfrânt,

este perfect. Strategia de soluţionare a conflictelor funcţionează numai dublată de

arta de a orienta şi controla, pe neobservate, interacţiunea voinţelor aflate în

conflict, folosind atât logica rece a argumentelor raţionale, cât şi energia

psihologică a emoţiilor şi sentimentelor. Orice formă de negociere implică o

confruntare de voinţe, sentimente şi interese. Pe rând, fiecare dintre părţi poate

prelua iniţiativă şi controlul, dar nu pot domina toate, simultan. Fiecare dintre părţi

este influienţată de modul în care percepe propria sa poziţie şi, în raport cu aceasta,

pe aceea a adversarului. Partea care are o viziune mai clară asupra acestei

confruntări de voinţe, are mai multe şanse să controleze interacţiunea şi să obţină

victoria. Ideal ar fi ca partenerul de negocieri să înţeleagă că eu am dreptate şi el se

înşeală, mai înainte de a investi prea mult timp şi efort pentru a-l convinge.

3.2. Protecţia dreptului vânzătorului în instanţa de judecată.

Rezoluţiunea Convenţională şi judiciară a contractului de vânzare –

cumpărare comercială.

Rezoluţiunea convenţională a contractului de vânzare – cumpărare

comercială operează numai în cazul în care la momentul încheierii contractului sau

ulterior, printr-o convenţie separată, dar înainte de executarea obligaţiilor, părţile

au stipulat printr-o clauză expresă, rezoluţiunea de plin drept a contractului în cazul

neexecutării obligaţiilor de către una dintre ele. În literatura juridică această clauză

expresă poartă denumirea de pact comisoriu expres. Leguitorul nu a reglementat

regimul clauzelor comisorii. În principiu ele sunt valabile, însă având în vedere

55

consecinţele lor asupra fiinţei contractelor, sunt interpretate restrictiv şi cu o mai

mare severitate de practică judiciară; de aceea, voinţa comună a părţilor de a

stipula o astfel de clauză trebuie să fie declarată fără echivoc în cuprinsul

contractului. În funcţie de intensitatea efectelor pe care le produc, pactele comisorii

pot fi de patru grade: a) pactul comisoriu expres de gradul I, care este clauza

contractuală prin care părţile stipulează că, în caz de neexecutare a obligaţiilor de

către una dintre părţi, contractul va fi rezolvit. Stipularea unui acestui pact

comisoriu în contractele comerciale este inutilă, întrucât reproduce dispoziţiile art.

1020 Cod Civil, conform cărora ,,condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna

în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte

angajamentul său’’. În acest caz rezoluţiunea contractului este judiciară, pentru a

opera fiind necesară sesizarea instanţei de judecată care prin hotărâre să pronunţe

rezoluţiunea contractului. b) pactul comisoriu expres de gradul II, care este clauza

prin care părţile stabilesc că în cazul în care o parte nu va executa obligaţiile

contractuale asumate cealaltă parte are dreptul să desfiinţeze unilateral contractul.

În acest caz rezoluţiunea contractului operează fără a mai fi necesară sesizarea

instanţei de judecată, în baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii

îndreptăţite, care trebuie notificată celeilalte părţi. c) pactul comisoriu expres de

gradul III este clauza prin care se prevede că în cazul în care una dintre părţi nu

execută obligaţiile sale până la un anumit termen contractul este rezolvit de plin

drept. Prin această clauză, părţile conferă caracter esenţial termenului contractului,

simpla ajungere la termen a obligaţiei neexecutate având ca efect rezoluţiunea de

drept a contractului. d) pactul comisoriu expres de gradul IV este clauza prin care

părţile prevăd că în cazul neexecutării obligaţiilor contractul se desfiinţează de plin

drept fără acţiune în justiţie şi fără nici o altă formalitate prealabilă.43

Pactele comisorii exprese de gradele III şi IV sunt cele mai energice,

neexecutarea obligaţiilor contractuale înăuntrul termenelor stabilite având ca efect

rezoluţiunea de plin drept a contractelor fără nici o altă formalitate prealabilă.

Singura parte contractantă în drept să invoce rezoluţiunea contractului este 43 Victor Slăvescu, Drept Comercial; p.19; Pontica, Bucureşti 2007

56

creditorul obligaţiei neexecutate. Acesta are posibilitatea de a opta între invocarea

rezoluţiunii contractului, prevalându-se de pactul comisoriu expres, şi cererea,

printr-o acţiune în justiţie, de obligare a debitorului la executarea prestaţiei. Pactele

comisorii exprese nu se confundă cu condiţia rezolutorie expresă, aceasta fiind o

modalitate a contractului. În cazul condiţiei rezolutorii, rezoluţiunea depinde de un

eveniment viitor şi nesigur, străin de comportamentul debitorului şi nu are un

caracter sancţionator, în timp ce în cazul pactului comisoriu expres rezoluţiunea se

datorează exclusiv neexecutării obligaţiilor contractuale de către debitor şi se pune

în valoare la iniţiativa creditorului. În cazul contractului de vânzare – cumpărare

comercială care se execută prin prestaţii succesive, rezoluţiunea se numeşte

reziliere, diferenţa dintre cele două noţiuni fiind sub aspectul efectelor produse.

Astfel, în cazul rezoluţiunii contractul se desfiinţează cu efect retroactiv, în timp ce

în cazul rezilierii, desfiinţărea contractului se produce numai pentru viitor, efectele

produse până la momentul desfiinţării rămânând în vigoare. Faţă de rezoluţiunea

judiciară, pactele comisorii exprese prezintă numeroase avantaje, precum evitarea

cheltuielilor procedurale, înlăturarea incertitudinii care poate rezulta din larga

putere de apreciere a judecătorului, posibilitatea rezoluţiunii în acele contracte în

care legea sau jurisprudenţa, în principiu o înlătură. În absenţa unui pact comisoriu

expres, rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială are loc în

condiţiile stabilite de art.1020-1021 Cod Civil, conform cărora " condiţia

rezolutorie este subânţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când

una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său; în acest caz contractul nu este

desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are

alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenţia, când este posibil, sau

să-i ceară desfiinţarea cu daune interese.

Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care după circumstanţe, poate

acorda un termen părţii acţionate.” Din analiza textelor legale menţionate rezultă

că, de regulă, rezoluţiunea contractului este judiciară, pentru a opera trebuind să fie

pronunţată de instanţă. Referitor la temeiul rezoluţiunii judiciare, în literatura

57

juridică s-au exprimat opinii diferite. Astfel, în literatura clasica, s-a considerat ca

rezolutiunea este efectul unei conditii sau clauze rezolutorii tacite, presupunandu-

se ca partile au convenit, la incheierea contractului, ca in cazul in care una din ele

nu-si va executa obligatiile, contractul va fi rezolvit. Rezoluţiunea contractului este

o sancţiune civilă cu caracter reparator, garanţie a respectării contractului de natură

a contribui la executarea întocmai şi cu bună credinţă a obligaţiilor asumate.

Rezoluţiunea este o ilustrare a ideii de cauză; în contractele sinalagmatice,

obligaţia unei părţi contractante este cauza juridică imediată a obligaţiei celeilalte

părţi. Dacă una din părţi nu obţine prestaţiile datorate de cealaltă parte, ea se poate

libera de propria obligaţie care a rămas fără cauză. Rezoluţiunea îşi are temeiul

juridic în fiecare din opiniile enuntate la care se adaugă caracterul reciproc şi

interdependent al obligaţiilor în contractele sinalagmatice. Acţiunea în rezoluţiunea

contractului poate fi introdusă numai de partea care a executat sau este gata să-şi

execute obligaţiile contractuale. Pentru admiterea acţiunii în rezoluţiune, trebuiesc

întrunite următoarele condiţii: a) una din părţi să nu fi executat obligaţiile sale.44

Rezoluţiunea contractului poate fi pronunţată de instanţă în caz de neexecutare

totală sau parţială, dacă partea neexecutată a fost considerată esenţială la încheierea

contractului, când executarea a fost făcută cu întârziere, dacă creditorul nu mai are

nici un interes să primească prestaţia de la debitor, precum şi atunci când

executarea a fost necorespunzătoare, dacă viciile prestaţiei sunt importante; b)

neexecutarea să se datoreze culpei paratului, deoarece, în situaţia în care

neexecutarea nu se datorează culpei paratului, de exemplu caz fortuit sau de forţă

majoră, contractul încetează de plin drept, aflându-ne în situaţia unei imposibilităţi

fortuite de executare.

În raporturile comerciale nu este necesară punerea în întârziere a debitorului,

întrucât acesta este conform art. 43 Cod Comercial de drept pus în întârziere din

ziua scadenţei. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, la cererea creditorului,

44 Nicolae Trudov, Dihotomia real-nominal în economia Republicii Moldova, p.73; Editura Cartier 2008,

Chişinău

58

instanţa poate să pronunţe rezoluţiunea contractului. Precizez faptul că

rezoluţiunea este facultativă nu numai pentru partea în drept să o ceară, ci şi pentru

instanţa de judecată, judecătorul fiind liber să aprecieze dacă rezoluţiunea

contractului este sau nu necesară. În acest scop el va lua în considerare diferitele

considerente desprinse din starea de fapt, precum: neexecutarea e totală sau

parţială, obligaţia neexecutată este principală sau accesorie, cauzele întârzierii

debitorului în executarea contractului şi în ce măsură îi sunt imputabile, etc. În

materia contractului de vânzare-cumpărare, legiuitorul a instituit două cazuri

speciale de rezoluţiune judiciară: rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului şi

rezoluţiunea vânzării pentru viciile ascunse ale lucrului vândut. Rezoluţiunea

vânzării pentru neplata preţului este reglementată de art. 1365 Cod Civil, conform

căruia "dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vânzătorul poate cere rezoluţiunea

vânzării." Desigur, în caz de neplată a preţului, vânzătorul nu e obligat să ceară

rezoluţiunea vânzării, putând opta pentru executarea silită a plăţii. Vânzătorul

poate solicita rezoluţiunea vânzării atât în cazul în care neachitarea preţului este

integrală, cât şi în cazul în care neachitarea este doar parţială. De asemenea,

rezoluţiunea poate fi solicitată şi în cazul în care ceea ce nu s-a achitat este doar

dobânda preţului, aceasta fiind o parte din preţ şi garantată în consecinţă.

Rezoluţiunea vânzării pentru neplata preţului poate fi cerută atât de vânzător,

personal, cât şi, pe calea acţiunii oblice, de cesionarul preţului şi de creditorii

chirografari ai vânzătorului. Pentru a exercita acţiunea în rezoluţiunea vânzării,

vânzătorul trebuie să-şi fi executat propriile obligaţii sau, dacă nu le-a executat, să

se declare gata a le executa. Sub aspectul naturii juridice, acţiunea în rezoluţiunea

vânzării este reală, caracter consacrat de art. 1368 Cod Civil, fiind imprescriptibilă

pe cale extinctivă. Admiterea acţiunii în rezoluţiune are drept consecinţă restituirea

prestaţiilor şi plata de daune interese în condiţiile dreptului comun.

În raporturile de comerţ internaţional, arealul rezoluţiunii este mai restrâns

decât în cazul contractelor interne, deoarece, în comerţul internaţional ponderea

covărşitoare o au contractele de lungă durată care necesarmente comportă

59

executare succesivă. Rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare comercială

internaţională constituie o sancţiune extremă prin aplicarea căreia finalităţile

urmărite de părţi prin perfectarea lui sunt definitiv compromise. În raporturile de

comerţ internaţional, rezoluţiunea contractului pentru neexecutare are un regim

juridic diferit faţă de cel din dreptul intern, făcându-se distincţie între două situaţii:

a) în cazul contractelor subordonate unui termen de natură esenţială, care prin

specificul lor sunt incompatibile cu intârzierea în executare, rezoluţiunea operează

de plin drept, dacă debitorul nu respectă scadenţa convenită; b) în cazul

contractelor cu termen de executare usual, regimul de drept comun al rezoluţiunii

este controversat, unii autori considerând că ea este judiciară, trebuind să fie

pronunţată de justiţie, în timp ce alţii consideră că rezoluţiunea contractelor de

comerţ internaţional se realizează prin simpla declaraţie notificată celeilalte părţi.

Rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare pentru vicii ascunse este

reglementata de Codul Civil, Codul comercial şi Decretul nr.168/1958 privind

prescripţia extinctivă, şi intervine în situaţia în care cumpărătorul, ulterior

încheierii contractului şi predării bunurilor ce fac obiectul contractului, constată că

acestea sunt afectate de vicii ascunse, şi, din această cauză, ele nu pot fi

întrebuinţate conform destinaţiei lor, sau, întrebuinţarea lor e astfel micşorată încât

dacă ar fi cunoscut viciile bunurilor nu le-ar fi cumpărat sau nu ar fi dat preţul

cerut. În această situaţie cumpărătorul are dreptul de a se adresa instanţei de

judecată competente, solicitând ca aceasta să pronunţe rezoluţiunea contractului şi

acordarea de despăgubiri. Acest drept al cumpărătorului este valorificat prin

acţiune. Dreptul la acţiunea redhibitorie se prescrie prin împlinirea unui termen de

6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie45. Termenul de

prescripţie începe să curgă de la data descoperirii viciilor însă cel mai târziu de la

împlinirea unui an de la predarea lucrului.

Termenul de un an este un termen limită în care trebuie descoperite viciile

lucrului ascuns, depăşirea sa atrăgând imposibilitatea cumpărătorului de a mai

pretinde vreun drept contra vânzătorului. Întrucât dispoziţiile legale referitoare la 45 Prof. univ. dr. Victor Dogaru, Contracte speciale, p.13; USM 1997

60

această materie au caracter supletiv, părţile, prin convenţia lor, pot modifica aceste

termene, în sensul agravării, limitării sau chiar înlăturării răspunderii vânzătorului

pentru viciile ascunse ale lucrului vândut. Pentru a putea exercita acţiunea în

rezoluţiunea vânzării pentru vicii ascunse, cumpărătorul are obligaţia de a-l

notifica pe vânzător despre viciile ascunse ale lucrului vândut în termen de 2 zile

de la descoperirea lor. Nerespectarea acestei obligaţii prealabile atrage de căderea

cumpărătorului din dreptul de a mai reclama viciile lucrului vândut şi, prin urmare,

rezoluţiunea contractului pentru vicii ascunse. Rezoluţiunea contractului de

vânzare – cumpărare comercială are ca efect desfiinţarea lui şi implicit a raportului

juridic născut între părţile contractante. Rezoluţiunea contractului operează

retroactiv, desfiinţându-l atât pentru trecut cât şi pentru viitor, considerandu-se că

părţile nu l-au încheiat. Rezoluţiunea contractului produce efecte între părţile

contractante şi faţă de terţi. Între părţile contractante efectele rezoluţiunii sunt

diferite în funcţie de împrejurarea dacă cel care a cerut pronunţarea ei sau o invocă

în temeiul unui pact comisoriu expres, a executat sau nu în tot sau în parte

prestaîiile la care s-a îndatorat: a) dacă părţile nu au executat contractul

rezoluţiunea are ca efect desfiinţarea contractului, considerându-se că acesta nu a

fost încheiat; b) dacă contractul a fost executat de una dintre părţi şi/sau parţial şi

de cealaltă parte rezoluţiunea are ca efect desfiinţarea contractului şi restituirea

prestaţiilor efectuate. În cazul în care prestaţiile executate sunt ireversibile (de

exemplu contractul de furnizare a energiei electrice, contractul de închiriere, etc.)

rezoluţiunea are ca efect desfiinţarea numai pentru viitor a contractului, efectele

produse până la momentul desfiinţării rămânând valabile. În caz de rezoluţiune a

contractului, creditorul poate să solicite şi daune interese materiale şi/sau morale în

situaţia în care a suferit un prejudiciu datorită neexecutării totale sau parţiale sau a

executării necorespunzătoare a prestaţiilor de către cealaltă parte. Cuantumul

daunelor interese poate fi stabilit de părţi, anticipat, la momentul încheierii

contractului prin inserarea unei clauze penale în acest sens, sau de către instanţa de

judecată la cererea creditorului46. Specific rezoluţiunii pentru vicii ascunse, din

46 E. Roşioru, Uzucapiunea în dreptul civil al Republicii Moldova, p.94; Editura Academiei de Ştiinţe, 2003

61

punctul de vedere al efectelor acesteia, este faptul ca părţile şi-au executat

obligaţiile contractuale asumate. Prin urmare, în această situaţie, ca efect al

desfiinţării retroactive a contractului, vânzătorul este obligat să restituie preţul şi

cheltuielile vânzării iar cumpărătorul să restituie lucrul în starea în care se află.

Dacă vânzătorul a fost de rea credinţă la încheierea contractului, cunoscând

existenţa viciilor ascunse ale lucrului, el datorează şi despăgubiri pentru prejudiciul

suferit de cumpărător. Faţă de terţi în principiu rezoluţiunea contractului are ca

efect desfiinţarea tuturor drepturilor consimţite în favoarea terţilor de către

dobânditorul prestaţiei / lor care au format obiectul contractului rezolvit. De la

această regulă există următoarele excepţii: a) în materie mobiliară, terţii

dobânditori pot paraliza efectele rezoluţiunii contractului încheiat cu primul debitor

invocând dispoziţiile art. 1909 alin. 1 Cod Civil: ,,posesia de bună credinţă a unui

bun mobil valorează proprietate’’47; b) nu se desfiinţează actele de administrare

încheiate de o parte a contractului rezolvit cu terţe persoane de bună credinţă; c)

rezoluţiunea nu poate fi opusă subdobânditorului cu titlu oneros şi de bună credinţă

a unui bun imobil care şi-a intabulat dreptul în Cartea Funciară; d) rezoluţiunea nu

produce efecte faţă de terţul care a dobândit un imobil în cadrul procedurii

executării silite, urmare a adjudecării definitive; e) statul nu poate fi obligat să

restituie imobilul dobândit prin expropriere sau rechiziţie definitivă48.

3.3. Elaborarea unui contract de vânzare-cumpărare.

Anexa nr.1

CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE COMERCIALĂ 

Încheiat astăzi ..................la ......................................

 I. PĂRŢILE CONTRACTANTE1.1. S.C. ..................................................................................................... ., cu sediul social

în ........................., str. ............................................ nr. ................, bloc ............., scara ..........., etaj ........, apartament ......., ora; ......................................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului .........................................., sub nr. ........................

47 Ibidem, p. 96;48 Ibidem, p.99;

62

din ................................., cod fiscal nr. ....................................... din ..............................., având contul nr. ................................................, deschis la ................................................, existând şi funcţionând potrivit legislaţiei statului ..................................., reprezentată de ...........................,  posesor act de identitate/paşaport ........................., în calitate de vânzător, şi

 1.2. S.C. ..................................................................................................... ., cu sediul social

în ................................., str. .................................. nr. ................... bloc ............., scara ..........., etaj ........, apartament ......., oraş ......................................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului .........................................., sub nr. ........................ din ................................., cod fiscal nr. ........................... din ................................, având contul nr. .............................................., deschis la ............................................................., existând şi funcţionând potrivit legislaţiei statului .........................., reprezentată de ...................................., posesor act de identitate/paşaport ........................................, în calitate de cumpărător,

        au convenit să încheie prezentul contract de vânzare-cumpărare, în următoarele condiţii: 

II. OBIECTUL CONTRACTULUI 2.1. Obiectul prezentului contract îl constituie trecerea din proprietatea vânzătorului în

proprietatea cumpărătorului, după ce acesta din urmă va plăti preţul cuvenit, a .....................(se arata cantitatea de marfa)

2.2. Locul de determinare a cantităţii întregii mărfi este ....................., iar modul în care se va efectua această determinare va fi .....................

 III. DURATA CONTRACTULUI 3.1. Prezentul contract se încheie pe o durată de ..................... ani, începând cu data

de ..................... până la data de ..................... .3.2. Părţile contractante pot conveni prelungirea prezentului contract prin încheierea, în scris, a

unui act adiţional, semnat de ambele părţi. 

IV. TERMENE DE LIVRARE 4.1. Vânzătorul se obligă să expedieze marfa, la adresa indicată de cumpărător, la data

de ..............., în conformitate cu instrucţiunile acestuia.4.2. Termenul de livrare a mărfii va putea fi decalat în cazul în care intervin evenimente

neprevăzute.4.3. Cu acordul scris al ambelor părţi contractante, în condiţiile prezentului contract, se vor putea

efectua şi livrări cu anticipaţie. V. PREŢUL CONTRACTULUI 5.1. Valoarea totală a mărfii vândute este de ..................... lei. 5.2. Preţul include cheltuielile de transport până la ..................... . VI. MODALITĂŢI DE PLATĂ ŞI CONDIŢII

63

 6.1. Plata preţului va fi efectuată de către cumpărător vânzătorului, pe bază de .............................,

prin ..................... .       Cumpărătorul se obligă să întreprindă tot ce este necesar şi legal pentru a se efectua plata

mărfii în conformitate cu prevederile prezentului contract.6.2. Plata se va efectua la data de ....................., în ............................. . VII. AMBALAJUL ŞI MARCAREA 7.1. Vânzătorul se obligă a asigura un ambalaj corespunzător, care să protejeze marfa pe tot

parcursul transportului, de la expediţie până la destinaţie. Ambalajul nu va intra in costul transportului şi va fi adaptat specificului mijloacelor de transport.

7.2. Pentru mărfurile, care prin natura lor se livrează fără ambalaj, vânzătorului îi revine obligaţia să le transporte în mijloace adecvate, pentru a nu le afecta calitatea şi cantitatea.

7.3. Vânzătorul are obligaţia să marcheze ambalajul, în scopul înlesnirii manipulării mărfii şi publicităţii comerciale.

7.4. Ambalajele vor fi însoţite de foi de ambalaj, introduse în conţinutul lor, din care să rezulte denumirea şi felul produselor.

7.5. Marcajul va fi scris în limba ..................... şi va cuprinde:-   denumirea mărfii;data fabricaţiei;greutatea bruto-neto;locul fabricaţiei;alte elemente

convenite de părţi, funcţie de specificul mărfii. 

VIII. CONDIŢII DE LIVRARE 8.1. Vânzătorul va comunica cumpărătorului termenul prealabil al sosirii mărfii la graniţă,

precum şi:          greutatea netă totală a mărfii;          destinatarul          numele şi adresa expeditorului.

8.2. Cumpărătorul, în termen de 24 de ore de la sosirea mărfii, va asigura descărcarea acesteia şi tot ce implică prezentul contract.

 IX. GARANŢII 9.1. Vânzătorul are obligaţia de a elibera un certificat de calitate sau un buletin de analiză pentru

marfă. 9.2. Pentru produsele ce vor fi utilizate imediat după livrare, vânzătorul stabileşte un singur

termen de garanţie. 9.3. Pentru produsele ce nu vor fi utilizate imediat după livrare, se convin două termene de

garanţie: unul de fabricaţie a produsului, începând cu data de ....................., iar altul cu începere de la data de ....................., data livrării - termen impus pentru evitarea degradării produsului printr-o depozitare îndelungată.

9.4. Pentru produsele ce impun termen de garanţie, vânzătorul va indica:   începerea termenului de garanţie şi durata lui;cazurile de încetare sau prelungire a termenului de garanţie;data începerii şi terminării livrărilor;documente de atestare a calităţii mărfii.

9.5. Înăuntrul termenului de garanţie vânzătorul se obligă să acorde asistenţă tehnică pentru marfa livrată şi furnizarea de piese de înlocuire, aceste operaţiuni făcându-se gratuit.

9.6. Vânzătorul este răspunzător de viciile ascunse şi de viciile aparente, privind calitatea mărfii pe care acesta o livrează cumpărătorului.

 X. CONTROLUL ŞI RECEPŢIA MĂRFII 

64

10.1. Vânzătorul este obligat să predea marfa la locul stipulat în contract şi să transfere cumpărătorului proprietatea asupra produselor, după încasarea preţului stabilit.

10.2. Cumpărătorul se obligă să preia marfa după ce a fost efectuată recepţia ei cantitativă şi calitativă. La finalul recepţiei se va încheia un proces-verbal de recepţie, semnat de participanţii la operaţiunea respectivă.

10.3. Recepţia mărfii va fi făcută la ....................., de către ...................... .        Împuternicitul din partea cumpărătorului este obligat să comunice vânzătorului, în timp

rezonabil, orice defecţiune sau neregulă descoperită în timpul controlului. În caz contrar, neinformarea vânzătorului îl lipseşte pe cumpărător de drepturile ce-i revin.

10.4. În cazul în care cumpărătorul refuza marfa, acesta trebuie sa notifice vânzătorul şi să ceară instrucţiuni, pentru ca vânzătorul să poată lua măsurile necesare pentru limitarea pierderilor.

10.5. Dacă livrarea mărfii se va efectua eşalonat, pentru fiecare livrare în parte, vânzătorul şi cumpărătorul vor încheia acte adiţionale separate, iar defecţiunile constatate la un lot de marfă nu vor afecta continuitatea livrării celorlalte loturi.

10.6. Respingerea mărfii nu echivalează cu rezilierea sau cu rezoluţiunea contractului.10.7. Riscurile ce decurg din respingerea mărfii de către cumpărător revin vânzătorului. XI. MODUL DE EFECTUARE A TRANSPORTULUI: 11.1. Transportul se va efectua ............................................................................................................ XII. RECLAMAŢII 12.1. Cumpărătorul are dreptul să reclame, abaterile cantitative sau calitative şi defecţiuni ale

produselor, determinate de vicii ascunse sau alte cauze generate din neglijenţa vânzătorului.12.2. Defecţiunile constatate în urma unui transport defectuos se vor regăsi în reclamaţii făcute

de cumpărător cărăuşului, cu înştiinţarea vânzătorului.XIII. INVALIDAREA PARŢIALĂ13.1. Rezilierea totală sau parţială a clauzelor contractului nu are nici un efect asupra obligaţiilor

deja scadente între părţi.13.2. Prevederile alineatului precedent nu sunt de natură să înlăture răspunderea părţii care, din

vina sa, a determinat încetarea contractului. XIV. CESIUNEA CONTRACTULUI 14.1. Părţile contractante nu vor putea cesiona drepturile şi obligaţiile prevăzute de prezentul

contract unei terţe persoane fără acordul expres, dat în scris de cedent.14.2. Acordul prevăzut la alineatul precedent trebuie comunicat de cesionar în termen

de ................. zile de la data când cedentul i-a cerut acest acord; în caz contrar se prezumă că cesionarul nu a consimţit cesiunea contractului.

 XV. FORŢA MAJORĂ 15.1. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de

executarea în mod necorespunzător - total sau parţial - a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.

15.2. Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi, în termen de .................. (zile, ore), producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.

65

15.3. Dacă în termen de .................. (zile, ore) de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract fără ca vreuna dintre ele să pretindă daune-interese.

 XVI. CLAUZA PENALĂ 16.1. În cazul în care una dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale sau şi le

îndeplineşte în mod necorespunzător, se obligă să plătească celeilalte părţi penalităţi daune interese în valoare de ..................................., astfel: ................. .

 XVII. NOTIFICĂRI 17.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte

este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.

17.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare.

17.3. Dacă notificarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.

17.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părţi, dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalităţile prevăzute la alineatele precedente.

 XVIII. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR 18.1. În cazul în care rezolvarea neînţelegerilor nu este posibilă pe cale amiabilă, ele vor fi

supuse spre soluţionare Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, conform regulamentului său.

 XIX. ÎNCETAREA CONTRACTULUI 19.1. Prezentul contract încetează de plin drept, fără a mai fi necesară intervenţia unui/unei

tribunal arbitral/instanţe judecătoreşti, în cazul în care una dintre părţi:          nu îşi execută una dintre obligaţiile esenţiale enumerate la pct. .............., din

prezentul contract;          este declarată în stare de incapacitate de plăţi sau a fost declanşată procedura de

lichidare (faliment) înainte de începerea executării prezentului contract;          cesionează drepturile şi obligaţiile sale prevăzute de prezentul contract fără

acordul celeilalte părţi;      îşi încalcă vreuna dintre obligaţiile sale, după ce a fost avertizată, printr-o notificare

scrisă, de către cealaltă parte, că o nouă nerespectare a acestora va duce la rezoluţiunea/rezilierea prezentului contract.

19.2. Partea care invocă o cauză de încetare a prevederilor prezentului contract o va notifica celeilalte părţi, cu cel puţin ......... zile înainte de data la care încetarea urmează să-şi producă efectele.

19.3. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţile contractante.

19.4. Prevederile prezentului capitol nu înlătură răspunderea părţii care în mod culpabil a cauzat încetarea contractului.

 XX. CLAUZE FINALE 

66

20.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante.

20.2. Prezentul contract, împreună cu anexele sale care fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.

20.3. În cazul în care părţile îşi încalcă obligaţiile lor, neexercitarea de partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere executarea întocmai sau prin echivalent bănesc a obligaţiei respective nu înseamnă că ea a renunţat la acest drept al său.

20.4. Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de ................ exemplare, din care ................... astăzi ................., data semnării lui.

 VÂNZĂTOR

 CUMPĂRĂTOR

  

Anexa nr.2 – Precontractul

Exemplu pecontract de vânzare-cumpărare imobil.

PROMISIUNE DE VÂNZARE-CUMPĂRARE

Încheiată azi .../.../...

           

           

1.         Domnul/Doamna................................................. domiciliat(ă) în ........................

str. ........................nr. ..., bl. ..., ap. ..., identificat(ă) cu Buletin de ID; seria ...

număr ................................................ în calitate de promitent vânzător, pe de o parte, şi

2.         Domnul/Doamna ................................................ domiciliat(ă) în ........................

67

str. ........................, nr. ..., bl. ..., ap. ..., identificat(a) cu Buletin de ID seria ... număr ........................ în

calitate de promitent cumpărător, pe de altă parte după cum urmează:

            Subsemnatul promitent vânzător declar că promit să vând promitentului cumpărător identificat

mai sus, intregul imobil proprietatea mea situat în ........................, str. ........................, nr. ..., bl. ..., ap. ...,

înscris în CF................, nr. Top. ......................... compus

din .................................................................................................., imobil dobândit de către mine cu titlu

de ........................................................................ .

            În vederea cumpărării imobilului descris mai sus, subsemnatul promitent cumpărător declar că voi

depune pe numele promitentului vânzător, până cel târziu la data de ........................., suma de

…........................., la cursul zilei de ........................., acela de ........................ . cu titlu de avans la preţul

final care este de ........................ în contul nr. .................................................., deschis

la ................................................ de către vânzător urmând ca diferenţa de preţ să o depun până cel târziu

la data de ........................, în aceeaşi valută, data care va corespunde conform înţelegerii noastre, cu data

încheierii contractului vânzare cumpărare în forma autentică.

            În cazul în care promitentul cumpărător refuză să mai cumpere acest imobil în condiţiile de mai

sus, acesta va pierde suma avansată. Cazul fortuit elimină răspunderea civilă a părţilor contractante.

            În conformitate cu înţelegerea noastră, predarea în posesie şi proprietate se va face la data achitării

integrale a preţului de către promitentul cumpărător, la data de .........................., odată cu semnarea

contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică în prezenţa unui notar autorizat.

            Taxele ocazionate cu perfectarea acestui precontract vor fi suportate în întregime de către

promitentul cumpărător. Subsemnatele părţi am convenit să respectăm cu bună credinţă cele prevăzute

mai sus şi în caz de litigiu vom urma calea amiabilă adresându-ne organelor judecătoreşti competente.

            Subsemnatele părţi ne obligăm să achităm la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în

forma autentică, către agenţia imobiliară SC .........................SRL, comisionul de intermediere astfel

vânzătorul ...% din preţul final iar cumpărătorul ...% din preţul final.

   PROMITENTUL VÂNZĂTOR                                           PROMITENTUL CUMPĂRĂTOR

CONCLUZII

Aşadar, în concluzie vânzarea n-a fost primul contract întrebuinţat între

oameni întrucât tranzacţiile omeneşti au început prin schimb. Pe lângă

reglementarea de drept comun, legislaţia Republicii Moldova cuprinde în materie

de vânzare-cumpărare şi alte reguli cu caracter special aplicabile numai anumitor

vânzări. Obligaţiile vânzătorului în contractul de vânzare-cumpărare pot fi deduse

şi din alte aspecte, anume ţinând cont de faptul că oamenii cumpără pentru a-şi

satisface nevoile şi dorinţele. Un vânzător, întocmind un contract de vânzare-

cumpărare, poate ajuta cumpărătorul să îşi descopere nevoile şi dorinţele dar

68

cumpărătorii nu cumpără decât atunci când sunt convinşi că produsul sau serviciul

care le este oferit îi va satisface. Vânzarea nu se reduce numai la seducerea sau

forţarea unui client în a cumpăra ceva nefolositor sau nedorit. Am mai arătat şi

faptul că, în închierea contractelor, vânzătorii de succes folosesc multe trucuri şi

păcăleli. Cumpărătorii din ziua de azi sunt prea sofisticaţi ca să suporte astfel de

tactici. Trucurile şi pacalelile mai sunt încă utilizate de agenţi de vânzări din

anumite ramuri industriale, dar aceste tehnici nu sunt tehnici utilizate de

profesioniştii în vânzări din ziua de azi. Agenţii de vânzări de succes sunt cei

agresivi. Cei mai buni vânzători nu sunt agresivi, după definiţia obişnuită a acestui

cuvânt. Sunt motivaţi, entuziaşti şi prezentabili. Insistenţa iritantă pe care publicul

o tolerează ca fiind parte procesul de cumpărare este marca unui agent de vânzări

lipsit de calificare şi profesionalism. Cei mai buni vânzători în orice domeniu sunt

sinceri, bine informaţi, amabili, ajutători şi empatetici. Cei mai buni vânzători sunt

nascuţi cu acest talent, nu sunt instruiţi. Ei se aseamana cu atletii sau animatorii in

ceea ce priveste posesia unei personalitati sau caracteristici fizice care le mareste

abilitatile. Cu toate acestea, dorinţa, instrucţia, practica şi experienţa vor ajuta pe

oricine să ajungă la un nivel de succes al performanţei în vânzări. Oamenilor nu le

plac şi nu au încredere în ‘agenţii de vânzări’ prost instruiţi, prost informaţi, sau

ineficienţi. Oamenii îi confundă adesea cu servicii de vânzare insistente, dar în

scurt timp aceeaşi oameni laudă experienţa în care au avut de a face cu agentul lor

de bursă, agentul de vânzări de imobiliare, sau dealerul auto. Ei spun, “El este

diferit, în el poţi să ai încredere.” Cosumătorii din ziua de astăzi vor servicii de

vânzări în care să poată avea încredere şi pe care să se poată baza, şi vor rămâne

loiali agenţilor de vânzări care le oferă acest lucru. Cu cât vei fi mai deschis cu

clientul tau, cu atât mai mult vei dezvălui cine eşti; cu cât mai puţin vei încerca să

joci rolul unei personalităţi imaginate, cu atât vei fi mai eficient. Cu cât mai mult

vei împărţi valorile, sentimentele şi experienţele cu cumpărătorii tăi, cu atât se vor

simţi mai în largul lor. Vânzările şi contractul de vânzare - cumpărare face parte şi

din procesul marketingului. Câteodată profesioniştii folosesc termenul ‘marketing’

în loc de vânzări, crezând că este mult mai acceptabil. Există de asemenea o

69

credinţă greşită că marketingul poate înlocui vânzările şi elimină nevoia

contactului cu clientul direct, faţă în faţă. Aceasta poate fi adevărat pentru unele

produse sau servicii în care agentul de vânzări se comportă ca un simplu primitor

de ordine. Pentru cele mai multe produse şi servicii, cu toate acestea vânzarea este

o parte necesară şi valoroasă a strategiei de marketing. Sondajele arată că cei mai

valoroşi agenţi de vânzări rareori petrec mult timp la concluzionarea unei afaceri.

În schimb, ei se concentrează pe aflarea nevoilor clienţilor, demonstrând

beneficiile cerând răspunsul cumpărătorilor. După ce se asigură că toate

informaţiile necesare pentru a lua o decizie pentru a încheia un contract le sunt

disponibile, vânzătorul profesionist îl intreabă simplu dacă este pregătit să facă

următorul pas.

BIBLIOGRAFIE

1. Bajan Doru, Economie şi Administraţie locală; Editura Cronox, Chişinău 2007

2. Ioan Leş, Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii şi a activităţii notariale,;

Editura Lumina Lex, Bucureşti 1997

3. Gabriel Boroi, Liviu Stanciulescu – Drept Civil. Curs selectiv. Teste grilă,

Editura ALL Back, 2003

4. Fr. Deak Tratat de drept succesoral; Editura Universul juridic, Bucureşti, 2002

70

5. Ioan Griga, Drept penal, Partea generală; Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 2006

6. Gheorghe Nistoreanu şi Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală;

Editura Cartier, Chişinău 2009

7. Constantin Bulai, Manual de drept penal. Partea generală; Editura ALL BECK,

Bucureşti, 1997

8. V. Dongoroz şi colectiv, Explicaţii teoretice ale codului penal, partea generală;

Chişinău 2009

9. Marius Andreescu, Ruxandra Andreescu, Principiul proportionalitatii in dreptul

comunitar. Propunere de revizuire constitutionala, Revista de Drept Public nr.

3/2007

10. Violeta Cristea, Procedura în faţa Tribunalului Funcţiei Publice; Tipografia

Centrală, Chişinău 2008

11. Albu Cornel, Andreescu Eugen, Caraţa Viorel - Piaţa comună şi perspectiva

anului 2009; Chişinău 2009.

12. Cioculescu Aristide - Racordarea economiei României la piaţa unică

europeană; Editura Apimondia, 2002.

13. Fernand Braudel, Instrumente juridice fundamentale; Editura Cartier, Chişinău

2006

14. Gelu Lupan, Garanţia contra evicţiunii; Editura Artaria, Chişinău 2008

15. Marian Decuseară, Analiza contractului de vânzare-cumpărare; Cartea

Moldovei, Chişinău 2004

16. Doru Năstase, Obligaţia de garanţie contra viciilor; Tipografia Centrală,

Chişinău 2002

17. Octavian Mungiu, Aspecte ale contractului de vânzare-cumpărare; Tipografia

Universul, Chişinău 1999

18. Roy Robert. Concepţii în management; – Bucureşti: Editura Tehnică, 2006

19. Scoretescu Gh. Contabilitatea cheltuielilor agenţilor economici; – Iaşi:

Editura Dosoftei, 1996.

20. Terry Lucey. Administrarea afacerilor; Editura Trei, Bucureşti 2009

71

21. Robert S. Kaplan, Anthony R. A. Atkinson. Advanced Management

Accounting, 3rd edition. - New Jersey: Prentice Hall, Upper Saddle River,

1999.

22. Simmond K., Strategic Management Accounting, Management Accounting, 59

(4), 39 –41

23. Shank John K., Vijay Govindarajan. Strategic Cost

Management: The Value Chain

24. Perspective, Journal of Management Accounting Research

Vol. 4, 1992

Reviste şi pagini net:

25. Codul Civil al Republicii Moldova

26. Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală

27. Economica, nr.5; septembrie 2008

28. Rodica Apan, Revista de drept comercial, octombrie 2008

29. www. economie.moldova.org

30. www.economica.md

31. www.interlic.md

32. www.basa.md

72