teoria istoriei - instrumentele filosofiei istoriei
TRANSCRIPT
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
1/67
FACULTATEA DE ISTORIE-FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL ISTORIE
Învǎţǎmânt la Distanţǎ
DORU RADOSAV
TEORIA ISTORIEI ŞI
CURENTE ISTORIOGRAFICE CONTEMPORANE
- Introducere –
Cl!-Na"#$a
%&&%
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
2/67
CUPRINS
'( N#ţini int)#*$tiv+,,,,,,,,,,,,,,,,,
%( Ist#)ia .nt)+ t+#)ia $n#a/t+)ii /i t+#)ia $#mni$ǎ)ii,,,,0
( Utilitat+a ist#)i+i,,,,,,,,,,,,,,,,,,((1
0( Li2+)tat+ /i *+t+)mina)+ .n ist#)i+,,,,,,,,,,,('&
3( E4ist+nţiall .n ist#)i+,,,,,,,,,,,,,,,,('3
5( A*+vǎ)l ist#)i$,,,,,,,,,,,,,,,,,,,%0
1( A*+vǎ)l ist#)i$ /i #2i+$tivitat+a ist#)i+i,,,,,,,,,%6
7( S2i+$tivitat+a ist#)i$li .n )a"#)t $ #2i+$tivitat+a ist#)i+i((&
6( Tim"l /i tim" ist#)i$,,,,,,,,,,,,,,,,(((%
'&(Fa"tl ist#)i$,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,(6
''(S$)isl ist#)i$ $a mi8ǎ "#liti$ǎ,,,,,,,,,,,,,(00
'%(Etn#$+nt)isml .nt)+ "#liti$ǎ /i ist#)i+,,,,,,,,,(((30
'(Ist#)i+ as$nsǎ-ist#)i+ s+$)+tǎ,,,,,,,,,,,,,(35
'0(Ist#)ia 9+stivistǎ,,,,,,,,,,,,,,,,,,,(36
'3(C#n*iţia "#stm#*+)nǎ a s$)isli ist#)i$,,,,,,,,,5%
:I:LIOGRAFIE,,,,,,,,,,,,,,,,,,((51
2
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
3/67
'( N#ţini int)#*$tiv+
Obiectul de studiu al teoriei istoriei se plaseazǎ între filosofia
istoriei şi istoria istoriografiei. La interferenţa celor douǎ domenii
obiectul teoriei istoriei s-a constituit din câteva reflecţii şi meditaţii
asupra locului şi rolului pe care istoria îl ocupǎ în rândul celorlalte
domenii ale cunoaşterii umane, asupra unor concepte, noţiuni precumtimpul istoric, adevǎrul istoric, obiectivitate şi subiectivitate în scrisul
istoric asupra discursului istoriografic, asupra raportului scrisul istoric cu
domenii cone!e de cercetare, adicǎ dimensiunea multidisciplinarǎ a
istoriei şi asupra modului în care scrisul istoric este influenţat de politica
şi ideologia diverselor epoci.
"ercetarea istoricǎ presupune, înainte de toate, o propedeuticǎ şi uninstrumentar teoretic compus din noţiuni, concepte, definiţii, repere
metodologice de o mare generalitate şi problematizare. #cest sistem
teoretic reprezintǎ acumulǎri venite din perimetrul teoriei cunoaşterii în
general şi acumulǎri provenite sau deduse din practica cercetǎrii şi
investigaţiei istorice. $ocmai de aceea, au e!istat o serie de reflecţii
teoretice precedente scrisului istoric, pe care un istoric trebuie sǎ şi leasume înainte de a se lansa în cercetarea istoricǎ sau, în general, în
profesiunea de istoric. #stfel, istoricul şi filosoful istoriei, francezul %enri
&. 'arrou, spunea cǎ ()imeni sǎ nu intre aici *in cercetarea istoricǎ+ dacǎ
nu este şi filosof, dacǎ nu a reflectat asupra naturii istoriei şi asupra
condiţiei istoricului. in acest motiv astǎzi se vorbeşte de aşa-numitele
(spaţii ontologice ale istoricului, care reprezintǎ suma sau sistemul
instrumentarului teoretic de care beneficiazǎ istoricul.
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
4/67
$oate aceste deliberǎri teoretice care formeazǎ aşa-numitele (spaţii
ontologice ale istoricului au apǎrut ca rǎspuns la câteva întrebǎri pe care
scrisul istoric şi l-a pus de-a lungul vremii/
0. e ce istoricii care sunt contemporani dau interpretǎri diferite
unuia şi aceluiaşi eveniment1
2. e ce e!istǎ o selecţie subiectivǎ a faptelor studiate de cǎtre
istorici1
. acǎ e!istǎ aceste precedente subiective atunci istoria este artǎ
sau ştiinţǎ1
. acǎ istoricul este capabil sǎ transmitǎ adevǎrul în integralitatealui, nealterat, nedistorsionat, asupra subiectului studiat1
$oate aceste întrebǎri care au provocat o serie de meditaţii şi
deliberǎri teoretice asupra istoriei au apǎrut cu predilecţie în sec.33,
dupǎ e!perienţa istoricǎ pozitivistǎ, când 4 aşa cum spunea acelaşi %enri
&. 'arrou 4 scrisul istoric se afla în faza inocenţei în sensul cǎ nu au
e!istat suficiente reflecţii asupra statutului scrisului istoric şi alistoricului. 5l vorbeşte de aşa-numita amorţealǎ în care pozitivismul i-a
menţinut foarte mult timp pe istorici, adicǎ istoricii nu au reflectat asupra
acestora, nu au avut neliniştile metodologice şi teoretice legate de istorie,
nu au avut conştiinţa mecanismului producerii scrierii şi interpretǎrii
istorice. 6n condiţiile pozitivismului istoricul s-a aflat într-o stare totalǎ de
servitute faţǎ de surse, de izvoare, de fapte şi evenimente istorice şi, dinacest motiv, nu a avut posibilitatea sǎ se detaşeze în deliberǎri teoretice
asupra istoriei.
%( Ist#)ia .nt)+ t+#)ia $n#a/t+)ii /i t+#)ia $#mni$ǎ)ii
#naliza cunoaşterii în domeniul istoriei trebuie sǎ ţinǎ cont de
aspectele legate în general de teoria cunoaşterii în ştiinţele umane.
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
5/67
"onform acestei teorii e!istǎ o triadǎ în teoria cunoaşterii, care
incorporeazǎ/
a. subiectul cunoaşterii *istoricul+
b. obiectul cunoaşterii *realitatea istoricǎ+
c. cunoaşterea ca produs al procesului cognitiv.
6n primul caz în care cunoaşterea pune accent pe subiectul
cunoscǎtor, s-a elaborat un model idealist de cunoaştere, în sensul cǎ,
proclamând rolul important al subiectului cunoscǎtor, realitatea istoricǎ
este, în cele din urmǎ, un produs al subiectului cunoscǎtor. #dicǎ
realitatea e!istǎ doar în mǎsura în care subiectul vorbeşte despre ea. 6n celde-al doilea caz, etalând rolul important al obiectului cunoaşterii, s-a
elaborat un model de cunoaştere, construit pe teoria reflectǎrii, adicǎ
realitatea depǎşeşte subiectul cunoscǎtor, rolul acestuia din urmǎ fiind
doar unul contemplativ. 6n al treilea rând se elaboreazǎ un model de
cunoaştere, în care atât subiectul cât şi obiectul cunoaşterii deţin un rol
important, astfel încât cunoaşterea în istorie este rezultatul unui procescognitiv, a unei cunoaşteri rezultate din interacţiunea dintre obiectul
cunoaşterii şi subiectul cunoscǎtor.
#şa cum s-a afirmat mai sus, cunoaşterea trecutului este o parte a
procesului general de cunoaştere a lumii şi a naturii încon7urǎtoare. in
acest motiv şi scrisul istoric se poate plasa în raportul cunoaştere-ştiinţǎ.
8tiinţa este rezultatul cunoaşterii, codificarea cunoaşterii într-un sistem denoţiuni, concepte, legitǎţi, a!iome. 6ntre cunoaştere şi ştiinţǎ s-a instituit
un raport de reciprocitate. 8tiinţa depinde de procesul cunoaşterii
deoarece fǎrǎ procesul cunoaşterii *suma actelor de cunoaştere+ nu e!istǎ
efecte ale cunoaşterii care, în cele din urmǎ teoretizate, formeazǎ diverse
ştiinţe. 9e de altǎ parte, procesul cunoaşterii se bazeazǎ pe ac:iziţiile
ştiinţifice e!istente. #ceste ac:iziţii ştiinţifice sunt a priorice, adicǎ sunt
independente de e!perienţa şi procesul cunoaşterii sau sunt rezultatul
;
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
6/67
acestui proces şi devin în cele din urmǎ puncte de pornire spre noi
cunoaşteri.
"unoaşterea istoricǎ prezintǎ câteva particularitǎţi faţǎ de
cunoaşterea generalǎ din domeniul ştiinţelor e!acte sau ştiinţelor umane.
"unoaşterea istoricǎ se poate împǎrţi în/
a. cunoaşterea istoricǎ în sens larg sau “cotidian
*memorie individualǎ, scrisori, documente personale,
povestiri scrise, autobiografii etc.+
b. cunoaşterea istoricǎ ştiinţificǎ-profesionistǎ .
"unoaşterea istoricǎ ştiinţificǎ se bazeazǎ pe douǎ mari categorii desurse/ surse indirecte, reprezentate de memoria, izvoare scrise, ac:iziţii
istoriografice şi ac:iziţii de cunoştinţe provenite din alte domenii şi surse
directe, reprezentate de obiecte, bunuri materiale, ar:eologice, etnologice,
etnografice. "unoaşterea istoricǎ se delimiteazǎ de cunoaşterile din alte
domenii ştiinţifice, în primul rând, datoritǎ raportului cauzǎ-efect. #stfel,
dacǎ ştiinţele teoretice sau ştiinţele e!acte îşi elaboreazǎ cunoaştereadinspre cauzǎ spre efect, deci au un tip de cunoaştere prognoticǎ ,
cunoaşterea de tip istoric este un postgnoticǎ , adicǎ ea porneşte dinspre
efect spre cauzǎ. &storicul cunoaşte mai întâi evenimentele, fenomenele,
dincolo de care încearcǎ sǎ descifreze cauzele, pe când în ştiinţele
teoretice e!acte, pornind de la anumite legitǎţi şi constante, se a7unge la
efecte. #stfel, se ştie cǎ :idrogenul combinat cu o!igenul formeazǎ apa.e asemenea, cunoaşterea sau descoperirea curentului electric s-a fǎcut în
urma unor e!perimente care au determinat efectele."unoaşterea istoricǎ
este de tip inferent, adicǎ porneşte de la un anumit moment cronologic în
care s-a petrecut un eveniment spre cauzele lui, care se aflǎ plasate înainte
în timp. "unoaşterea din celelalte domenii ştiinţifice este aferentǎ, în
sensul cǎ, anumite e!perimente 4 care sunt cauze 4 determinǎ efecte.
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
7/67
( Utilitat+a ist#)i+i
=ǎspunsul la întrebarea (e ce se scrie istoria1 sau (La ce
foloseşte scrisul istoric1 a declanşat în teoria istoriei o serie de deliberǎri
în urma cǎrora s-a fi!at locul şi rolul istoriei în cunoaşterea umanǎ.
>tilitatea istoriei se poate împǎrţi în/
a. utilitate în sens restrâns, adicǎ istoria este un
domeniu specializat, profesionalizat, care creeazǎ
obiectul muncii pentru istorici, pentru specialişti, îngeneral, şi
b. utilitate în sens larg, adicǎ cunoaşterea istoricǎ
satisface nevoile culturale largi ale omului.
6n cadrul utilitǎţii istoriei se pot dega7a sau desprinde mai multe
nivele care, în cele din urmǎ, definesc scopul istoriei sau modul în care ea
rǎspunde nevoilor oamenilor, a societǎţii în general. #ceste nivele sunt/a. istoria-oracol , adicǎ prin studierea istoriei trecutul
poate descifra sau prevedea viitorul
b. autocunoasterea prin cunoaşterea trecutului
c. istoria-curiozitate, adicǎ istoria satisface cǎutǎrile,
curiozitǎţile unui popor faţǎ de trecutul altor
popoare, altor societǎţid. istoria moralistǎ , in sensul de istoria magistra vitae,
adicǎ istoria oferǎ învǎţǎminte pentru prezent sau în
sensul pe care l-a dat ?f. #ugustin istoriei sau rolul
istoriei şi anume cǎ, din istorie se reţin e!emple care
construiesc un anumit cod moral al societǎţii şi
aplicarea acestui cod moral poate duce la fericirea
umanǎ
@
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
8/67
e. funcţia contemplativ-esteticǎ a cunoaşterii istorice
constituie un alt nivel de utilitate, astfel încât
trecutul reconstituit prin istorie poate servi ca temǎ
sau subiecte de creaţie literar-artisticǎ. &storia
devine 4 în acest caz 4 un ferment al imaginaţiei
artistice creatoare *romane, artǎ plasticǎ+. 9e de altǎ
parte, prin creaţia literarǎ şi artisticǎ cunoaşterea
istoricǎ dobândeşte o nouǎ dimensiune şi anume,
reconstituind imaginativ, creator şi artistic trecutul,
acesta este mult mai uşor de cunoscut şi asimilat decǎtre om. ?e realizeazǎ, aşadar, o îmbogǎţire a
universului uman interior prin recuperarea şi
reduplicarea valorilor culturale din trecut, centrate
pe ideile de frumos, adevǎr, moralǎ, fapt ce
îmbogǎţeşte sensibil şi imaginativ personalitatea
umanǎf. istoria ca obiect al filosofiei, în sensul cǎ
evenimente, procese, fenomene istorice oferǎ un
material faptic pentru meditaţia şi reflecţia
filosoficǎ. in aceastǎ perspectivǎ istoria devine o
ştiinţǎ au!iliarǎ a gândirii umane
g. istoria ca modalitate de consolidare a solitudiniiumane şi a pesimismului general uman. ?tudierea
trecutului, cunoaşterea unor lumi trecute face lumea
prezentului mai suportabilǎ. #stfel, ?eneca, în
lucrarea sa intitulatǎ (e brevitate vitae
menţioneazǎ/ ()ici un secol nu este interzis
istoricului puterea spiritului nostru poate sǎ
înfrângǎ limitele slǎbiciunii omului singur. )oi
A
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
9/67
putem discuta cu ?ocrate, ne îndoim cu "arnides,
cunoaştem liniştea lui 5picur, cu stoicii învingem
natura umanǎ şi o depǎşim cu a7utorul cinicilor.
eoarece structura fiinţei nouǎ ne permite sǎ intrǎm
în comuniune cu întreg trecutul, de ce sǎ nu ne
desprindem de îngustimea temporalitǎţii noastre şi
sǎ împǎrtǎşim cu cele mai înalte spirite aceste
adevǎruri magnifice şi eterne *Buae immensa,
Cuae aeterna sunt+
:. funcţia analogǎ a istoriei este determinatǎ de faptulcǎ, prin cunoasterea oamenilor, faptelor,
întâmplǎrilor din trecut putem opera o selecţie a
propriilor noastre decizii, iar din e!perienţa altora
putem e!trage e!emple similare sau contrare
propriilor noastre decizii
i. funcţia eliberatoare a istoriei, în sensul cǎ trecutulne poate configura locul pe care îl avem în lume şi-
n societate şi cunoscându-l ne putem elibera de
limitele pe care le conştientizǎm şi, în consecinţǎ,
putem depǎşi aceste limite în egalǎ mǎsurǎ
cunoaşterea trecutului are rol de Dcat:arsisE
purificator, în sensul cǎ studierea istoriei devine oterapie psi:analiticǎ. Omul se elibereazǎ de un
trecut care pânǎ atunci apǎsa asupra propriei fiinţe
datoritǎ necunoaşterii lui. $recutul fiind cunoscut,
cu toate racilele şi defecţiunile lui, elibereazǎ
orizontul uman şi îi limpezeşte calea spre viitor.
Foet:e afirma/ ("unoaşterea istoricǎ îl elibereazǎ
pe om de greutatea trecutului sǎu. "onform
G
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
10/67
perceptelor biblice cunoaşterea adevǎrurilor îl face
pe om liber.
Hinând cont de aceste nivele de utilitate ale istoriei, scrisul istoric şi
opera istoricǎ analizatǎ pe direcţia pragmatismului ei, trebuie sǎ
îndeplineascǎ anumite condiţii/
• bogǎţia de informaţii şi conţinut, ce reprezintǎ
dimensiunea ei cantitativǎ
• reconstituirea adevǎrului istoric, care reprezintǎ
dimensiunea ei calitativǎ
• puterea de convingere a scrisului istoric
• accesibilitatea scrisului istoric în faţa cititorului de
istorie
• (colores atCue sententiae *o e!punere plasticǎ
sugestivǎ în discursul istoriografic+
• opera istoricǎ trebuie sǎ deţinǎ aşa-numita artǎ a
verbului tocmai de aceea %enri &. 'arrou spunea/
("el mai mare filosof nu este cel care este cel mai
aproape de adevǎr, cel mai mare teolog nu este cel
mai mare mistic, ci cel care are c:arisma poeticǎ
cea mai înaltǎ.
Opera istoricǎ este rezultatul unui efort de documentare, dar şi a
unui effort creator prin care istoricul stabileşte un raport adecvat între
trecutul pe care-l evocǎ şi prezentul în care trǎieşte.
0(Li2+)tat+ /i *+t+)mina)+ .n ist#)i+
#ctul istoric sau faptul istoric îşi gǎseşte motivaţia fie în
determinarea obiectivǎ izvorâtǎ din evoluţia realitǎţii, fie în libera voinţǎ
0I
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
11/67
a oamenilor. #dicǎ, realitatea influenţeazǎ istoria sau individul, libera
voinţǎ a individului determinǎ istoria.
9roblema liberei voinţe a fost abordatǎ încǎ de filosofia creştinǎ.
#stfel, ?f.#ugustin admitea doar problema predestinǎrii omului, a
determinǎrii lui divine şi a anulat rolul omului în istorie. $oma dE#Cuino
admite însǎ într-o oarecare mǎsurǎ libera voinţǎ a omului în derularea
istoriei. >n filosof creştin din sec. 33, JacCues 'aritain, susţinea cǎ
umnezeu poate sǎ înfǎptuiascǎ numai binele şi cǎ în nici un caz el nu
poate fi cauza rǎului moral, în timp ce omul, creind istorie, poate sǎ-şi
aleagǎ mi7loacele, deci sǎ facǎ şi bine şi rǎu. "u alte cuvinte, în viziuneaacestui filosof, e!istǎ o îngemǎnare între determinarea divinǎ a istoriei şi
rolul omului în istorie.
'aterialismul istoric şi dialectic considerǎ cǎ acţiunile omului sunt
determinate în totalitate de realitatea încon7urǎtoare, de aşa-numitele
legitǎţi istorice, fapt ce duce în cele din urmǎ la o concepţie fatalistǎ, la
inevitabilitatea istoriei. #tât rolul realitǎţii şi al legitǎţii istorice, cât şirolul omului în desfǎşurarea istoricǎ nu trebuie absolutizate.
#bsolutizarea liberei voinţe a omului este inoperantǎ întrucât omul este
limitat în acţiunile şi activitǎţile sale de cauze naturale şi cauze sociale. 6n
ceea ce privesc cauzele naturale, trebuie spus cǎ omul este o parte a
naturii, este subsumat ordinii cosmice, naturale *supus legii conservǎrii,
reproducerii, gravitǎţii, este vulnerabil din punct de vedere al slǎbiciuniisale fizice, intelectuale+. 5!istǎ, aşadar, o puternicǎ interdependenţǎ a
omului faţǎ de naturǎ. "auzele sociale ale limitelor umane sunt
determinate de urmǎtoarele ipostaze umane/
a. omul acţioneazǎ în condiţiile pe care el le gǎseşte şi pe
care nu şi le poate alege *nici cel mai inteligent roman din
antic:itate nu putea construi un avion+
00
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
12/67
b. omul ca zoon politiKon, ca fiinţǎ socialǎ, nu poate acţiona
izolat, ci în cadrul unui grup social determinat de clasa,
categoria, nivelul social sau cultural în care el se aflǎ
&eşirea din cele douǎ presiuni *determinate de absolutizarea
realitǎţii şi absolutizarea liberei voinţe+ se face, conform opiniei lui
%egel, din înţelegerea de cǎtre om a realitǎţii şi din previziunea şi
precauţia acţiunilor sale individuale. 6n cadrul discuţiilor despre libertate
şi determinare în istorie s-au fǎcut o serie de reflecţii asupra rolului şi
locului personalitǎţii în istorie. # e!istat aşa-numita concepţie eroizantǎ,
în care se susţinea cǎ un rol :otǎrâtor în istorie îl au eroii, supraoamenii.#ceastǎ concepţie a fost susţinutǎ de filosoful englez "arlle. &storicii
francezi Fuizot şi $:ierr susţineau cǎ fatalitatea realitǎţii dominǎ istoria,
astfel încât personalitǎţile nu au un rol determinant. %egel a înţeles rolul
personalitaţilor în istorie dar l-a legat prea mult de legea dezvoltǎrii,
e!trapolatǎ în imperativul ideii absolute, adicǎ personalitatea este supusǎ
construirii ideii absolute.Legat de locul şi rolul personalitǎţilor în istorie s-au elaborat câteva
criterii care definesc personalitatea/
a. personalitatea este cea care armonizeazǎ acţiunile individuale
b. organizeazǎ şi iniţiazǎ eforturile şi acţiunea mulţimilor
c. personalitatea are câteva calitǎţi umane precum/ gradul de
influenţǎ, capacitatea deciziilor de e!cepţie, capacitatea de previziune.
#lǎturi de discuţiile şi analizele punctate asupra libertǎţii şi a
limitelor umane în acţiunea istoriei s-au elaborat şi o serie de reflecţii
asupra fatalismului şi finalitǎţii în istorie. "onform concepţiilor fataliste
istoria se desfǎşoarǎ într-o direcţie determinatǎ independent de voinţa şi
acţiunile oamenilor. #cest fatalism poate fi/
02
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
13/67
0. activ *orice fel de acţiune care incorporeazǎ
fanatism, urmǎrirea cu orice preţ a unor
comandamente umane şi e!traumane+ şi
2. pasiv *e!plicat de acţiunile care poartǎ amprenta
ideologiilor contemplative, non-anga7ante.
6n ceea ce priveşte finalitatea sau teleologia *evoluţia spre un
anumit scop bine definit al istoriei+, se susţine cǎ totul în naturǎ şi în
societate este organizat şi condus conform unui anumit scop, de cǎtre o
forţǎ superioarǎ *divinitatea+, fiecare element al realitǎţii având locul sǎu
bine determinat şi bine proiectat. $eoriile teleologice şi ale finalismului înistorie au şi ele mai multe variante/
a. o formǎ radicalǎ a teleologiei, susţinutǎ de 9laton, ?f.
#ugustin, $oma dE#Cuino, conform cǎreia, datoritǎ unei
intervenţii permanente, a unor forţe superioare, lumea
evolueazǎ spre un singur scop *es:atologia+
b. o formǎ mai moderatǎ a teleologiei, susţinutǎ deescartes, conform cǎreia este suficient un impuls iniţial,
(primum movens, dupǎ care lumea evolueazǎ spre
scopurile sale, fǎrǎ a fi nevoie de o supraforţǎ permanentǎ
de activare a lumii
c. o a treia variantǎ a teleologiei susţine cǎ evoluţia şi
devenirea istoricǎ este determinatǎ de spiritul epocii,fiecare epocǎ având un spirit al sǎu îi determinǎ evoluţia
şi imprima marca acestei evoluţii
d. a patra variantǎ a teleologiei susţine ideea vitalismului
biologic, conform cǎreia e!istǎ o forţǎ vitalǎ imanentǎ
dezvoltǎrii organismului social şi care stǎ la baza oricǎror
evoluţii.
0
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
14/67
>n alt concept elaborat de teoria istoriei privind evoluţia şi
devenirea istoricǎ este cel legat de determinism( #cest concept a avut
nenumǎrate variante şi opţiuni teoretice. >na dintre aceste variante asupra
cǎreia ne vom opri este determinismul geografic, în cadrul cǎruia au
e!istat abordǎri mai radicale sau mai nuanţate. #supra acestui
determinism geografic au e!istat meditaţii în teoria istoriei încǎ din
antic:itate. #stfel, conform lui %ippocrates *sec.&M în.e.n.+ clima
influenţeazǎ varietatea societǎţilor. 5l considerǎ cǎ în zonele cu puternice
sc:imbǎri de climǎ şi caracterul oamenilor este tot atât de diferit. #ristotel
în (9olitica e!plicǎ prin factorii climatici e!cepţionala capacitate politicǎşi intelectualǎ a grecilor.
&storicul roman ?trabo susţine rolul factorului geografic în evoluţia
istoricǎ, dar vorbeşte şi de anumite (surse interne în evoluţia istoricǎ.
&storicul şi geograful arab &bn N:aldun vorbeşte despre aşa-numitul
potenţialism geografic, în sensul cǎ mediul geografic, cadrul natural,
oferǎ posibilitǎţi pe care omul trebuie sǎ ştie sǎ le e!ploateze. 5lconsiderǎ cǎ o climǎ favorabilǎ este o condiţie importantǎ a dezvoltǎrii.
Jean odin, istoric francez din sec.3M&, susţine rolul primordial al
factorului geografic în istorie, astfel încât dezvoltarea 5uropei se
datoreazǎ marilor descoperiri geografice. "onform opiniei lui diferenţele
geografice între nord şi sud au determinat individualitǎţi, mentalitǎţi, grad
de dezvoltare diferite a lumii. 'ontesCuieu, în (5sprit de lois *0@A+,acordǎ o mare importanţǎ acţiunii factorilor geografici în progresul
umanitǎţii.
5voluţionismul sec. al 3&3-lea, reprezentat de arPin şi %erbert
?pencer, asociazǎ evoluţiei şi progresului umanitǎţii factorul geografic.
%erder are meritul cǎ a ec:ilibrat e!plicaţia factorului geografic în
evoluţia umanitǎţii cu acţiunea omului, susţinând cǎ geografia, clima nu
constrânge acţiunile omului ci le canalizeazǎ şi le favorizeazǎ. &storicul
0
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
15/67
englez ucKle, în lucrarea sa intitulatǎ (&storia civilizaţiei în #nglia
susţine cǎ legile progresului trebuie corelate cu clima. Feograful şi
etnograful german =atzel, în lucrarea sa intitulatǎ (Feografia politicǎ
din 0AG@, susţine importanţa factorului geografic în evoluţia unui popor,
acesta fiind o coordonatǎ vitalǎ în individualitatea unui popor.
&storicii structuralişti din sec.33 susţin cǎ fenomenele istorice care
sunt o serie de structuri *sisteme de relaţii+ care trec în diverse stadii de
evoluţie sunt determinate şi de configuraţiile geografice în care ele se
manifestǎ. >n e!emplu în acest sens este lucrarea lui 5mmanuel le =o
Ladurie (&storie şi climat.
3( E4ist+nţiall .n ist#)i+
Orice cunoaştere sau act de cunoaştere presupune, aşa cum am
arǎtat mai sus, o structurǎ binarǎ/ obiectul supus actului cunoaşterii şisubiectul cunoscǎtor. 5!istenţialul în cunoaşterea istoricǎ înseamnǎ
relevarea şi interpretarea subiectului cunoscǎtor. #ceastǎ abordare
e!istenţialǎ în cunoaşterea istoricǎ este opusǎ obiectivismului pozitivist,
accentuând în sc:imb spiritul creator, viu al subiectului cunoscǎtor.
?crisul istoric este o aventurǎ spiritualǎ în care personalitatea istoricului
este anga7atǎ în întregime şi din acest motiv istoria primeşte o valoaree!istenţialǎ.
6n viziunea lui ilt:e, restituirea istoricǎ este, în primul rând, un
act de autocunoaştere, izvorâtǎ din subiectivitatea autorului, din tendinţa
sa elementarǎ de reconstituire a propriei biografii. e la propria biografie,
prin e!tensiune, se a7unge la biografia întregii umanitǎţi, deci la istoria
întregii umanitǎţi. =amond #ron, în sensul aceleiaşi subiectivitǎţi a
cunoaşterii istorice, relevǎ faptul cǎ scrisul istoric conscrie biografia ca
0;
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
16/67
istorie individualǎ în marea istorie. #stfel, el afirmǎ/ (La un moment dat
un individ reflecteazǎ asupra aventurii sale individuale, o colectivitate
reflecteazǎ asupra trecutului sǎu, umanitatea asupra evoluţiei sale. #stfel
se naşte autobiografia, istoria particularǎ, istoria universalǎ. &storia,
aşadar, are o valoare e!istenţialǎ pentru cǎ relevǎ propria identitate, iar
tentaţia istoriei, de restituire istoricǎ, apare ca o determinare interioarǎ a
istoricului, a subiectului cunoscǎtor, determinare pe care %eidegger a
numit-o fiinţa istoricǎ sau firea istoricǎ. #ceasta rezidǎ din sentimentul
istoricitǎţii imanent fiinţei umane sentimentul trecerii, al e!istenţei
limitate şi din acest motiv omul este preocupat de istorie. #cestsentiment al perisabilitǎţii umane predispune omul la studierea duratei în
sens de trecut istoric.
9rin urmare, e!istenţialul în istorie valorizeazǎ trecutul din
perspectiva subiectului cunoscǎtor, al istoricului. in aceastǎ perspectivǎ
a subiectului cunoscǎtor, care trǎieşte în prezent,percepţiile asupra
trecutului au o determinare a prezentului, poartǎ marca prezentului.$recutul trebuie privit astfel, ca o determinare a prezentului subiectului
cunoscǎtor. enedetto "roce, în lucrarea sa intitulatǎ (&storia ca şi gândire
şi acţiune, spune cǎ întreaga istorie este o istorie contemporanǎ, în
sensul cǎ istoriografia poate fi consideratǎ ca o istorie întotdeauna
contemporanǎ, adicǎ ea, scrisul istoric, este supusǎ, este impulsionatǎ de
nevoile intelectuale şi morale ale momentului în care se scrie istoria.rumul parcurs de istorie în procesul de reconstituire a trecutului
este reperat, pe de o parte, de (istoricitatea firii umane, aşa cum a
menţionat %edegger, fiinta umanǎ fiind marcatǎ (profund şi patetic de
sentimentul trecerii şi finitudinii, iar pe de altǎ parte de asediul
prezentului, care-l provoacǎ pe om şi implicit pe istoric sǎ reflecteze
asupra propriului destin. 6n consecinţǎ, caracterul e!istenţial al cercetǎrii
istorice este reprezentat de faptul cǎ dialogul istoricului cu trecutul vine
0
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
17/67
dinspre anga7area acestuia în lupta cu imperativele vieţii prezente. =.#ron
afirma cǎ în mǎsura în care el trǎieşte istoriceşte, istoricul tinde, în mod
firesc, (spre acţiunea şi cercetarea trecutului viitorului sǎu.
6ntre cele douǎ repere istoricul ocupǎ o poziţie intermediarǎ,
mi7locitǎ. 5l face legǎtura între un trecut *istoria-realitate+ şi un prezent
*istoria-cunoaştere+. #ceastǎ aserţiune poate fi cuprinsǎ în urmǎtoarea
formulǎ/ %-i-:. % Q istoria-realitate i Q istoricul *istoricitatea fiinţei
umane şi implicit a istoricului+ : Q istoria-istoriei sau istoriografia. &n
acest raport istoricul ocupǎ poziţia de mi7loc, se încadreazǎ în aşa-numita
(specie a intervalului, dupǎ formularea lui #ndrei 9leşu, el, istoricul,reprezintǎ un (timp moale, nedefinit, desc:is, care este un timp prezent,
plasat între douǎ timpuri (tari *trecut şi viitor+.
$recutul este un timp obiectiv *un timp care a fost+ iar viitorul este
şi el un timp obiectiv pentru cǎ el va fi. $impul istoricului, pe de altǎ
parte, este un timp subiectiv pentru cǎ este trǎit în dublǎ ipostazǎ/ trǎieşte
ca re-trǎire trecutul şi trǎieşte prezentul, adicǎ timpul e!istenţial. #cest(timp moale, nedefinit desc:is, este un timp în care istoricul se
ilustreazǎ ca reconstitutor, ca povestitor, ca narator *în sens de enarratio+
al trecutului. 5l instituie un discurs asupra trecutului, care nu este doar un
simplu te!t spus, verbalizat, ci este un/ a. act memorizator b. un act
evaluativ asupra trecutului c. induce o anumitǎ a!iologie, o anumitǎ
atitudine şi opinie asupra trecutului.?tarea de spirit a istoricului în momentul reconstituirii trecutului
este definitǎ de o (nelinişte sau angoasǎ e!istenţialǎ, care incorporeazǎ/
a. neliniştea cunoaşterii pure, erudite
b. neliniştea cunoaşterii determinatǎ de nevoile sau de urgenţele
prezentului, de cunoaşterea istoricǎ, pragmaticǎ, intenţionalǎ.
in acest motiv, scrisul istoric se detaşeazǎ ca istorie-curiozitate,
intelectualǎ şi istorie prospectivǎ. 6n ceea ce priveşte angoasa e!istenţialǎ
0@
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
18/67
ca predispoziţie,ca impuls spre cunoaşterea istoriei şi, implicit, opţiunea
pentru istorie, e!istǎ câteva reflecţii ale unor mari istorici. 6n cadrul
acestor reflecţii istoricii e!plicǎ care au fost motivaţiile opţiunii lor pentru
meseria de istoric, fapt ce contureazǎ dimensiunea e!istenţialǎ a scrisului
istoric.
#stfel, 9:.#riRs, într-un eseu publicat în 0Gn copil
descoperǎ istoria şi, de asemenea, în cartea intitulatǎ (>n istoric de
duminicǎ, relevǎ acele nelinişti e!istenţiale, determinǎrile sale personale
spre cercetarea trecutului istoric. #cestea s-au originat, în primul rând, în
nostalgia faţǎ de trecut, cultivatǎ într-un mediu familial profund regalist,unde se citea ziarul regalist (#ction francaise. #plecarea sa spre un
trecut prevalent regalist s-a concretizat în e!erciţiile sale intelectuale de
adolescent, de a întocmi genealogii, cronologii, sc:eme sintetice privind
istoria universalǎ. 6ntr-un alt eseu al sǎu, din 0GG, intitulat (&storia
e!istenţialǎ, 9:. #riRs asociazǎ acestei opţiuni pur intelectuale pentru
istorie, reflecţii asupra modului în care istoricul este permeabil laurgenţele timpului sǎu. "onform opiniei sale, istoria înseamnǎ un
permanent dialog al prezentului cu trecutul. &storicul aparţine lumii în
care trǎieşte şi se aflǎ într-o permanentǎ strǎduinţǎ de a (rǎspunde
neliniştilor contemporanilor sǎi, nelinişti pe care le împǎrtǎşeşte.
9. ":aunu, istorc al civilizaţiei europene, în cap. intitulat
(#utoportret, publicat în cartea ('emoria eternitǎţii în 0G@;, îşimotiveazǎ opţiunea sa pentru meseria de istoric, dinspre perceptia pe care
încǎ din copilǎrie a avut-o asupra trecutului, obiectivat prin sesizarea
morţii umanitǎţii din pro!imitatea sa. #stfel, el sesizeazǎ în mod direct
urmele primului rǎzboi mondial, mai e!act 7ertfele şi morţii din timpul
luptelor în osuarul de la ouamont, precum şi urmele rǎzboiului de la
Merdun *pǎdurea distrusǎ de rǎzboiul c:imic cu iperitǎ+. Opţiunea sa
e!istenţialǎ pentru istorie va fi dublatǎ de o perspectivǎ teologalǎ asupra
0A
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
19/67
morţii, datoritǎ formaţiei sale şi de pastor reformat. #stfel în lucrarea
(5seu de egoistoie, coordonatǎ de 9.)ora, el afirmǎ cǎ vocaţia sa de
istoric este (de nedisociat de raportul intim cu moartea, care i-a marcat
profund propria copilǎrie, ambii pǎrinţi ai sǎi murind pe când el avea o
vârstǎ fragedǎ. "u alte cuvinte, aceastǎ predispoziţie spre istoricitate are
şi o valoare personalǎ, conturatǎ de sesizarea acutǎ, încǎ din copilǎrie, a
perisabilitǎţii fiinţei umane.
in punct de vedere al neliniştilor determinate de urgenţele
prezentului, 9.":aunu, în eseul intitulat (e la istorie la prospectivǎ,
susţine cǎ prin cunoaşterea istoricǎ se pot evita erorile trecutului înacţiunea umanitǎţii de construire a viitorului. 5l afirmǎ cǎ pentru a
stǎpâni viitorul este necesar a regǎsi un discurs coerent asupra morţii şi a
regǎsi în trecut soluţiile care pot fi activate în prezent. 9.":aunu susţine
cǎ (viitorul aparţine popoarelor care ştiu sǎ-şi pǎstreze memoria.
9. )ora, în lucrarea sa amintitǎ mai sus, (5seu de egoistoie,
apǎrutǎ în 0GA@ şi în care se anc:eteazǎ opţiunile pentru istorie a unor mari istorici, aratǎ cǎ egoistoria este o abordare de tip (genealogic a
istoriei. &storia este o asumare, o implicare personalǎ, autobiograficǎ, o
prelungire genealogicǎ în timp. #semenea lui '. Soucault, el încearcǎ sǎ
susţinǎ teza potrivit cǎreia scisul istoric aparţine prezentului, mai e!act
scrisul istoric sau reconstituirea istoricǎ este o (ontologie criticǎ despre
noi înşine, care poate rǎspunde la întrebǎrile ("ine suntem1, ("um ama7uns sǎ fim ceea ce suntem1. 9rin urmare, e!istenţialul în scrierea
istoriei este asumarea trecutului propriu, trecutului biografic şi genealogic
ca motivaţie a cercetǎrii trecutului în general.
6n istoriografia româneascǎ, un e!emplu de motivare a opţiunii
pentru meseria de istoric, sondatǎ în propria biografie, este cel reprezentat
de F:. rǎtianu care cu puţin timp înainte de izbucnirea primului rǎzboi
mondial, în urma cǎruia =omânia şi-a dobândit unitatea statalǎ, face o
0G
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
20/67
cǎlǎtorie împreunǎ cu tatǎl sǎu, &.&.".rǎtianu, de la ucureşti la Slorica,
localitatea unde se afla conacul familiei rǎtianu şi în timpul cǎreia
pǎrintele sǎu aduce în discuţie moştenirea lui 'i:ai Miteazul în istoria
româneascǎ, rolul voevodului în procesul unitǎţii statale româneşti. ?-ar
pǎrea cǎ acest moment autobiografic a declanşat pasiunea pentru istorie a
tânǎrului F:. rǎtianu.
#utocunoaşterea trecutului propriu *trecut individual 4 trecut
familial+ înseamnǎ pentru istoric şi o e!plicare a lumii în care trǎieşte şi,
de asemenea, baza pe care se clǎdeşte atitudinea şi valorile la care se
raporteazǎ istoricul în percepţia lumii. e foarte multe ori aceastǎautocunoaştere genealogicǎ este incorporatǎ în te!te care transmit o
profesiune de credinţǎ a istoricului, a conştiinţei sale profesionale,
morale, civice. 9.":aunu, în 0GA2, în eseul intitulat ("e Cue 7e crois
*"eea ce eu cred+ afirmǎ/ ("red în libertate, în respectul faţǎ de viaţǎ din
înseşti clipa când este datǎ în pântecele mamei, purtând în sine ceea ce va
fi în timp şi dincolo de timp cred cǎ civilizaţia din care ne tragem mai areîncǎ de adus lumii cevaT "obor din ţǎrani ce-au trudit veacuri în şir spre
a face sǎ rodeascǎ orezul şi castanii, grâul şi viţa de vieT 6mi iubesc
familia şi iubesc aceastǎ ţarǎ şi prin mi7locirea patriei mele, toate celelalte
patrii ale oamenilor. >niversalismul meu este ţǎrǎnesc, precis şi concret.
incolo de opţiunea pentru meseria de istoric, e!istenţialul în
istorie poate fi detectat şi în alegerea subiectului de cercetare pentruistorie. #ceastǎ alegere a subiectului poate fi 7alonatǎ de cǎteva reguli sau
repere aleatoare/ a+ de cele mai multe ori alegerea subiectului, care apoi
încorporeazǎ ani de muncǎ şi deseori determinǎ o carierǎ, se face dinspre
:azardul lecturii, al unei descoperiri în zona documentarǎ sau a surselor
istorice b+ este determinatǎ de gradul de inovaţie sau de creativitate pe
care istoricul poate sǎ le aducǎ în cercetarea sa c+ este determinatǎ de
2I
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
21/67
disponibilitǎţile profesionale, de ac:iziţiile de competenţǎ pe care le are
fiecare istoric.
6n dezbaterea istoriograficǎ contemporanǎ alegerea subiectului a
fost abordatǎ şi dinspre urgenţele sau comandamentele societǎţii în care
trǎieşte istoricul. #u apǎrut o serie de reflecţii în acest sens, circumscrise
conceptului de prospectiva istoricǎ , ceea ce înseamnǎ modul în care
cercetarea istoricǎ se înscrie în elucidarea unor aspecte sau probleme cu
care omul contemporan este confruntat. 5!istǎ în acest sens o împletire
între interesul erudit cu cel pragmatic.
6n 7urul anilor E@I, în istoriografia francezǎ contemporanǎ s-a purtato amplǎ discuţie asupra direcţiilor prospective în cercetarea istoricǎ.
>nele dintre aceste reflecţii s-au cristalizat în câteva lucrǎri, precum cea a
lui 9ierre ":aunu, intitulatǎ (9rospectivul în istorie. ?-au evidenţiat
câteva direcţii prospective, care au marcat alegerea subiectului de
cercetare şi, în egalǎ mǎsurǎ, elaborarea de lucrǎri istoriografice desc:ise
spre a rǎspunde nevoilor contemporane. #stfel de subiecte au fost/sondarea şi cercetarea mecanismelor economice esenţiale/ moneda,
asigurǎrile sociale, vǎmile *comerţul e!terior şi interior+, finanţele
publice, formele de tezaurizare, securitatea socialǎ viaţa cotidianǎ şi
constrângerile sale precum/ alimentaţia, costurile vieţii, îmbrǎcǎmintea,
mǎsurarea timpului, igiena domesticǎ, igiena muncii, accidentele de
muncǎ, protecţia muncii, şcoala şi educaţia, sportul şi timpul liber etc.istoria biologicǎ şi medico-socialǎ, adicǎ sǎnǎtatea, instituţiile spitaliceşti,
moartea, viaţa se!ualǎ, bolile fizice şi mentale, bǎtrâneţea etc. istoria
utila7ului intelectual, ca de pildǎ/ contabilitatea şi gestiunea economicǎ,
publicitatea, inovaţiile şi cercetarea, istoria te:nologiei.
#ceste reflecţii asupra unor noi teme de cercetare care sǎ rǎspundǎ
întrebǎrilor pe care omul le pune trecutului istoric au determinat şi o
analizǎ asupra raportului dintre subiectele tipice de cercetare istoricǎ şi
20
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
22/67
abordarea lor atipicǎ, novatoare. ?e pot enumera câteva e!emple ale
acestui raport dintre tipic şi atipic în cercetarea istoricǎ/
a+ biografia a fost timp îndelungat subiectul
preferat al istoricilor. #bordarea tipicǎ a
biografiei presupunea o derulare
cronologicǎ a cercetǎrii, şi anume studierea
vieţii unei personalitǎţi sau a unui persona7
istoric de la naştere pânǎ la moarte,
discursul istoriografic fiind impregnat de un
stil eminamente narativ. #bordarea atipicǎ presupune/ evitarea notei :agiografice şi a
e!trapolǎrilor moralizatoare în favoarea
cercetǎrii şi a defectelor, a scǎderilor din
biografia unui persona7. 6n aceeaşi ordine
de idei, trebuie cǎutate şi cercetate
motivaţiile profunde din viaţa şi activitateaunui persona7, ceea ce =. #ron spunea cǎ
formeazǎ psi:analiza cazului particular şi
demontarea mecanismelor psi:obiologice
ale persona7ului respectiv
b+ istoria instituţiilor în abordarea tipicǎ a
însemnat/ cercetarea statutelor acestor instituţii, a normelor şi regulilor de
funcţionare instituţionalǎ, a dimensiunilor
cantitative, fapt ce a elaborat în
e!clusivitate o viziune e!terioarǎ şi idealǎ a
instituţiilor respective. #bordarea atipicǎ
presupune/ analiza impactului social al
instituţiei respective, rolul oamenilor în
22
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
23/67
instituţia studiatǎ sau dosarul personal al
oamenilor care compun instituţia
respectivǎ
c+ istoria unui eveniment , din punct de vedere
tipic, a însemnat/ analiza cauzelor
evenimentului respectiv, derularea lui şi
consecinţele evenimentului istoric
respectiv. #ceastǎ abordare tipicǎ a fost
impusǎ de programul istoriografic pozitivist
reprezentat de Lavisse. #bordarea atipicǎ presupune, aşa cum susţinea acelaşi =.
#ron, sondarea conştiinţei şi a
determinǎrilor psi:ologice ale actorilor care
determinǎ evenimentul istoric respectiv.
$rebuie puse în evidenţǎ aspectele raţionale
şi iraţionale ale persona7elor, care suntactori în evenimentul istoric studiat, trǎirile
particulare ale acestor persona7e. #stfel,
generalul şi soldatul trǎiesc în mod diferit o
bǎtǎlie purtatǎ şi, de asemenea, se
raporteazǎ în mod diferit la aceastǎ bǎtǎlie
d+ Istoria unui grup social în abordarea tipicǎ presupune, în primul rând, o analizǎ
sociologicǎ şi anume/ componenţa, locuri
comune de interese, statut, atragere-
respingere în interiorul grupului, pe când
abordarea atipicǎ presupune abordarea
grupului social din perspective atât
sociologice, cât şi culturale, mentale,
2
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
24/67
psi:ologice, etnologice, lingvistice,
antropologice etc.
e+ Istoria economicǎ , din punct de vedere
tipic, a însemnat o istorie cantitativǎ,
cifratǎ, evaluativǎ, pe când din perspectiva
abordǎrii atipice, istoria economicǎ
presupune şi istoria te:nicilor, a teoriilor
economice, psi:ologia economicǎ *teama,
panica economicǎ+, modele de consum,
nivel de trai, comportamente şi strategii degestiune economicǎ individualǎ şi familialǎ.
5( A*+vǎ)l ist#)i$
#devǎrul este o categorie filosoficǎ ce desemneazǎ concordanţa
cunoştinţelor cu obiectul cunoaşterii, autenticitatea acestora în raport cu
realitatea e!primatǎ de ele, în opoziţie cu falsul care e!primǎ o gândire
denaturatǎ a realitǎţii. #devǎrul poate avea un caracter obiectiv, întrucât
cunoştinţele pe care le cuprinde sunt adecvate obiectului studiat. #devǎrul
are şi un caracter relativ, determinat de/ limitele cunoaşterii umane, defaptul cǎ demersul cognitiv este perpetuu şi de faptul cǎ el este istoriceşte
limitat, e!primând parţial realitatea.
5!istǎ trei teorii gnoseologice privind natura adevǎrului/
0. $eoria corespondenţei, conform cǎreia
adevǎrul este concordanţa dintre idei, 7udecǎţi
şi obiectul e!terior la care se referǎ
2
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
25/67
2. $eoria coerenţei, conform cǎreia adevǎrul
desemneazǎ o derulare consecventǎ a ideilor
care reflectǎ realitatea şi, în consecinţǎ,
formeazǎ un sistem de gândire articulat de
succesiunea logicǎ a ideilor
. $eoria operaţional-pragmaticǎ, în cadrul
cǎreia adevǎrul este determinat de valoarea
instrumentalǎ sau operaţionalǎ a unei idei,
mai e!act, adevǎrul este demonstrat prin
validarea, verificarea lui în practicǎ şi îne!periment.
6n istoria gândirii umane, începând cu 5vul 'ediu, s-a elaborat
teoria adevǎrului dublu, în care s-a demonstrat cǎ e!istǎ adevǎruri
raţionale, aparţinǎtoare ştiinţei şi filosofiei, şi adevǎruri revelate,
aparţinǎtoare religiei. #ceste douǎ adevǎruri pot coe!ista fǎrǎ însǎ sǎ se
anuleze reciproc.#devǎrul istoric, spre deosebire de adevǎrul în filosofie,
beneficiazǎ de o serie de particularitǎţi şi specificitǎţi. #stfel,cunoaşterea
istoricǎ porneşte de la cunoaşterea omului în bogǎţia, comple!itatea
manifestǎrilor sale. 6n acest caz, adevǎrul istoric nu poate fi pus la
7udecata geometriei, matematicii şi a demonstraţiei din ştiinţele e!acte. 6n
consecinţǎ, adevǎrul istoric nu poate fi pus în termenii pozitivismului careasimileazǎ istoria ştiinţelor e!acte. ?pre deosebire de ştiinţele e!acte,
adevǎrul istoric nu poate fi verificat prin e!periment, ci doar prin
confruntarea, colaţionarea, prin convergenţa diverselor opinii şi ipoteze.
6n aceeaşi ordine de idei, spre deosebire de ştiinţele e!acte, adevǎrul
istoric este ipotetic. =elativizând aceastǎ aserţiune trebuie sǎ admitem cǎ
şi cunoaşterea din domeniul ştiinţelor e!acte este ipoteticǎ prin
dimensiunea infinitǎ a cunoaşterii umane *formula %2O poate fi şi altceva
2;
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
26/67
decât formula apei, în condiţiile în care viitoare cercetǎri vor aduce noi
perspective de abordare+.
6ntre adevǎrul cunoaşterii istorice şi adevǎrul în cunoaşterea
ştiinţelor e!acte e!istǎ o serie de analogii şi paralelisme. 6n primul rând,
raţiunea umanǎ, demersul logic al enunţurilor din cele douǎ mari domenii
ale ştiinţelor e!acte şi umane sunt comune, pentru cǎ operaţiunile logice
sunt produse ale intelectului uman, fie el istoric, fie fizician sau c:imist.
#tât istoricul cât şi cercetǎtorul în ştiinţele e!acte, dincolo de operaţiunile
şi demonstraţiile logice, aduce un coeficient de creativitate cercetǎrilor pe
care ei le întreprind. 5!istǎ, de asemenea, similitudini privindmetodologia investigaţiei, în sensul cǎ, atât fizicianul cât şi istoricul
valorificǎ o e!perienţǎ trecutǎ, cercetǎri trecute, acceptând rezultatele
autoritǎţilor în materia pe care ei o studiazǎ.
O altǎ caracteristicǎ a adevǎrului istoric este determinatǎ de
raportul obiectivitate-subiectivitate în restituirea sau reconstituirea
trecutului. Obiectivitatea este evidentǎ, în primul rând, în ceea ce priveşterestituirea pozitivǎ a faptului istoric/ datare, succesiunea evenimentelor,
cone!iuni spaţio-temporale etc. ?ubiectivitatea intervine în interpretarea
fenomenului istoric, în aprecierile şi 7udecǎţile de valoare asupra
evenimentului istoric, în :ermeneutica istoricǎ, în viziunea şi concepţia
istoricului, în gradul de înţelegere al evenimentului şi fenomenului
istoric, în forma mentis-ului fiecǎrui istoric. "u alte cuvinte, un istoric poate interpreta în mod diferenţiat acelaşi eveniment istoric, care face
obiectul cercetǎrii mai multor istorici.
=aportul obiectivitate-subiectivitate în relevarea adevǎrului istoric
a fost o temǎ comple!ǎ şi amplǎ de reflecţie a istoricilor şi a
teoreticienilor istoriei. #u e!istat şi tentative de a cuantifica acest raport
în cercetarea istoricǎ. #stfel, %. 'arrou gǎseşte o formulǎ credibilǎ
pentru definirea adevǎrului istoric/ : Q tUp, în care/ : Q istoria sau scrisul
2
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
27/67
istoric t Q trecutul şi p Q prezentul în care se aflǎ istoricul, conte!tul sau
ambianţa în care el este plasat, limitele demersului sǎu cognitiv. 6n
aceeaşi mǎsurǎ t poate însemna/ t Q obiectivitatea şi p Q subiectivitatea.
"u cât p este mai diminuat, cu atât adevǎrul este mai mare. 9 sau
prezentul reprezintǎ încǎrcǎtura subiectivǎ în cunoaşterea istoricǎ,
mentalitǎţile şi pre7udecǎţile istoricului care au un grad mare de varietate
şi diversitate. #ceastǎ subiectivitate istoricǎ este determinatǎ de
concepţiile lui politice, filosofice, religioase. e e!emplu, e!istǎ diferenţe
de evaluare a istoriei romane din partea diverşilor istorici/ ?f. #ugustin
are o atitudine şi evaluare criticǎ faţǎ de istoria romanǎ pentru cǎ ea esteistoria pǎgânilor Faston oissier, un istoric liberal din al doilea &mperiu
francez, a evaluat istoria romanǎ în e!clusivitate prin urmǎrirea opoziţiei
romane faţǎ de împǎraţi *în lucrarea intitulatǎ (Opoziţia sub "ezar+
=ostovţev, istoric rus, a accentuat în istoria romanǎ revoluţia şi revolta
claselor sociale din &mperiul roman, rolul revoltelor militare împotriva
împǎraţilor etc.#devǎrul istoric este, aşadar, o categorie dinamicǎ, mobilǎ şi foarte
greu de surprins în demonstraţia istoricǎ. 5l are o determinare comple!ǎ
şi poate fi surprins doar în mǎsura în care istoricul ia în considerare o
serie de precauţii teoretice şi metodologice la începutul cercetǎrii sale.
#stfel, el trebuie sǎ evalueze raportul dintre istoria realǎ şi istoria
ficţionalǎ, adicǎ reconstituirea istoricǎ ce opereazǎ atât cu surse şi cuizvoare, cât şi cu reprezentarea imaginativǎ a trecutului. e asemenea, el
trebuie sǎ cunoascǎ raportul dintre istoric şi puterea politicǎ, dintre scrisul
istoric şi anga7area politicǎ a acestuia. Obiectivitatea istoricǎ presupune,
pe lângǎ confruntarea criticǎ a surselor şi a ipotezelor istoriografice o
anumitǎ bogǎţie umanǎ şi profesionalǎ a istoricului/ inteligenţǎ, culturǎ,
e!perienţǎ trǎitǎ, desc:idere spre toate valorile cunoaşterii umane.
$rebuie, de asemenea, sǎ ţinǎ seama de faptul cǎ erudiţia nu înseamnǎ de
2@
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
28/67
fapt obiectivitate şi adevǎr istoric. )otele de la subsol, acribia şi vastitatea
documentarǎ nu valideazǎ obiectivitatea, în primul rând, datoritǎ faptului
cǎ nu avem siguranţa cǎ istoricul a operat cea mai bunǎ selecţie a
documentelor. e asemenea, trebuie avut în vedere dimensiunea
psi:analiticǎ a istoricului, în sensul cǎ acesta poate acumula defulǎri,
resentimente, partizanate dinspre resorturi profunde ale psi:ologiei şi
mentalitǎţii sale.
#devǎrul istoric este un proces comple!, deoarece/ a+ el înseamnǎ
o evaluare a cercetǎrii în faţa unei instanţe profesionale şi morale b+
pentru cǎ adevǎrul se elaboreazǎ şi se realizeazǎ prin rescrierea permanentǎ a istoriei. #stfel, istoricul american ?idne %ooK menţiona/
(&storia trebuie rescrisǎ din nou, întotdeauna, atunci când apar noi
perspective care ne permit sǎ sesizǎm anumite evenimente ale trecutului
care au scǎpat atenţiei contemporanilor c+ adevǎrul şi obiectivitatea
istoricului nu rezidǎ doar din intenţia ştiinţificǎ sau din rezultatele
ştiinţifice ale scrisului istoric, ci şi din etica istoricului. imensiunea eticǎa istoricului stǎ la baza imparţialitǎţii cercetǎtorului istoric. 9aul =icoeur,
în lucrarea sa (&storie şi adevǎr, susţinea cǎ imparţialitatea istoricului
este în primul rând o problemǎ eticǎ/ ("e este imparţialitatea istoricǎ de
care se vorbeşte atât1 )u se poate pretinde niciodatǎ imparţialitatea în
sensul strict al acestui termen. )umai faptul istoric pe care-l studiazǎ
istoricul poate fi imparţial. &storicul însǎ, dacǎ vrea sǎ evalueze acest fapt,trebuie sǎ ia atitudine. 9e de o parte o atitudine ştiinţificǎ, elevatǎ, iar pe
de altǎ parte o atitudine moralǎ.
%. 9irenne, în lucrarea intitulatǎ ("ercetare istoricǎ şi adevǎrul
istoricului, a analizat adevǎrul istoric în functie de specificitǎţile
cercetǎrii istorice. #stfel, el afirma cǎ munca istoricului este, în acelaşi
timp, o sintezǎ şi o ipotezǎ. 5ste o sintezǎ în mǎsura în care istoricul tinde
sǎ reconstituie imaginea trecutului şi o ipotezǎ, în mǎsura în care relaţiile
2A
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
29/67
cauzale dintre faptele istorice formeazǎ adevǎrul istoric. "u alte cuvinte,
raportul istorie-adevǎr istoric este un raport ca dintre concret şi abstract.
1( A*+vǎ)l ist#)i$ /i #2i+$tivitat+a ist#)i$ǎ
Obiectivitatea istoricǎ este aferentǎ cunoaşterii istorice. 5a se poate
defini şi analiza în funcţie de subiectivitatea istoricǎ, adicǎ în oglindǎ cu
ceea ce numim subiectivitatea istoricǎ. Obiectivitatea istoricǎ nu este o
noţiune în sine, ci ea este semnificatǎ de epistemologia istoricǎ. 9.=icoeur afirma/ (5ste obiectiv ceea ce gândirea metodicǎ a elaborat, a
aşezat în ordine, a înţeles şi a fǎcut sǎ fie înţeles. 5!istǎ obiectivitate în
fizicǎ, în biologie, dupǎ cum e!istǎ o obiectivitate şi în istorie. $oate
aceste obiectivitǎţi sunt în mod concret, şi în cele din urmǎ, niveluri de
obiectivitate detectabile la metodologiile specifice diferitelor ştiinţe.
(&storia, dupǎ afirmaţiile aceluiaşi 9. =icoeur este (o nouǎ provincie învastul imperiu al obiectivitǎţii.
6ntrucât obiectul de studiu al istoriei este omul şi societatea umanǎ,
obiectivitatea istoricǎ este, în fond, o subiectivitate în sensul larg al
cuvântului. eci, din acest motiv, asistǎm la o subiectivitate implicatǎ
prin însǎşi subiectul istoriei. #ceastǎ subiectivitate implicatǎ poate fi una
buna, în sensul cǎ este vorba de o subiectivitate realǎ ce rezidǎ din istoria-realitate a oamenilor, şi o subiectivitate rea; atunci când istoricul se redǎ
pe sine în reconstituirea istoricǎ. 9rin urmare, obiectivitatea istoricǎ este
una specificǎ meseriei de istoric. Siind o consecinţǎ a epistemologiei şi a
metodologiei istorice, obiectivitatea este elaboratǎ, este construitǎ de
istoric. 5tapele sau elementele obiectivitǎţii istorice au fost analizate de
'arc loc:, în lucrarea sa intitulatǎ (#pologia istoriei. #cestea sunt/
observaţia istoricǎ, critica istoricǎ, analiza istoricǎ şi sinteza istoricǎ.
2G
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
30/67
Observaţia istoricǎ presupune cunoaşterea trecutului prin urmele
sale, prin remanenţa sa. 5a presupune, în primul rând, o cercetare a
documentului istoric, o forţare a acestuia pentru a vorbi sau pentru a-i
descifra sensul. 6n spatele documentului semnificant stǎ trecutul istoric ca
fapt istoric.
Critica istoricǎ este o activitate metodicǎ prin care o urmǎ din
trecut a7unge la - aşa cum afirma 9. =icoeur - (demnitatea de document
istoric, adicǎ aceastǎ urmǎ din trecut este supusǎ evaluǎrii, ierar:izǎrii,
validǎrii ei ca sursǎ istoricǎ.
Analiza istoricǎ presupune o activitate metodicǎ de a re-compuneşi a re-constitui faptele istorice în serii de fenomene *economice, politice,
culturale etc.+ care sǎ inducǎ o linie de inteligibilitate a trecutului.
inteza istoricǎ urmeazǎ analizei şi în cadrul acestei sinteze se
produce e!plicaţia istoricǎ, pe de o parte, iar pe de altǎ parte, istoricul îşi
proiecteazǎ trecutul integral pe care în mod real el nu-l poate surprinde
niciodatǎ în scrisul istoric. #ceastǎ integralitate a trecutului, sau tentativade-a surprinde trecutul integral nu face altceva decât sǎ stimuleze efortul
reconstitutiv al istoricului. ?crisul istoric, c:iar şi cel care se revendicǎ
drept sintezǎ istoricǎ, nu este altceva decât o reconstituire parţialǎ a
realitǎţii.
7( S2i+$tivitat+a ist#)i$li .n )a"#)t $ #2i+$tivitat+a ist#)i+i
#cest raport poate fi pus în evidenţǎ printr-o serie de particularitǎţi
care ţin de metodologia de investigaţie specificǎ muncii istoricului.
#ceste particularitǎţi se pot grupa în/
0. 5!istǎ o particularitate care este legatǎ de aşa-numita (7udecatǎ
de importanţǎ relevatǎ de 9. =icoeur. &storicul, prin eul sǎu
I
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
31/67
cunoscǎtor introduce o anumitǎ raţionalitate în istoria-realitate.
#ceastǎ raţionalitate se referǎ la selectarea evenimentelor,
faptelor şi fenomenelor istorice. Judecata de importanţǎ
semnificǎ, aşadar, în mod raţional istoria-realitate, în sensul cǎ
se e!trag fapte reprezentative, esenţiale şi se organizeazǎ în mod
logic naraţiune istoricǎ.
2. # doua particularitate pune în evidenţǎ cauzalitatea faptelor şi
fenomenelor istorice prin intermediul e!plicaţiei în istorie.
#ceasta este o construcţie teoreticǎ, narativǎ a istoricului, care
incorporeazǎ noţiuni, concepte, sc:eme, sintagme narativeconcretizate într-un limba7 sau discurs istoriografic, care
evidenţiazǎ cauza *de ce1+ şi motivaţia *pentru cǎ+.
. O a treia particularitate rezidǎ în faptul cǎ istoricul are tendinţa
de a identifica şi a prezenta din trecutul istoric acele fapte şi
fenomene care sunt în sc:imbare, care sunt altceva sau care au
dispǎrut. 5!istǎ aşa-numita (alteritate originalǎ în retrospectivaistoricǎ. &storicul are tendinţa de a raporta realitatea prezentǎ la
realitatea trecutǎ, sesizând sc:imbǎrile, diferenţele între cele
douǎ realitǎţi definite de 9aul Mene (distanţa istoricǎ ( sau
(distanǎ temporalǎ. ?e realizeazǎ astfel un transfer al
istoricului într-un alt prezent, o re-prezentare pe releul (distanţei
temporale, adicǎ (atunci şi acolo *tunc et illic+ este transferat(aici şi acum *:ic et nunc+.
. O altǎ particularitate a subiectivitǎţii istoricului rezidǎ din
subiectul investigaţiei istorice şi anume omul şi oamenii
trecutului. &storicul trebuie sǎ fie dedicat unui efort de simpatie
sau empatie cu subiectul cercetat. &storicul trebuie sǎ procedeze
la un transfer de sensibilitate faţǎ de trecutul reconstituit.
"ercetarea trecutului presupune nu doar o e!plicare a lui *o
0
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
32/67
pro!imitate intelectualǎ+, ci şi o întâlnire cu trecutul *o
pro!imitate de sensibilitate+. ?ubiectivitatea însǎşi a istoricului
se transformǎ într-o altǎ subiectivitate, aceea a trecutului. "u
alte cuvinte, teoria e!plicaţiei în istorie trebuie sǎ fie dublatǎ de
teoria compre:ensiunii, aşa cum menţioneazǎ 9. =icoeur în
lucrarea sa (5seuri de :ermeneuticǎ. "onform acestei teorii se
are în vedere faptul cǎ trecutul este compus dintr-o serie de
acţiuni umane şi poate fi înţeles doar dacǎ istoricul se transferǎ
în mintea şi sufletul oamenilor din trecut. #stfelin "ollingPood,
în lucrarea sa intitulatǎ (&deea istoriei *0G;
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
33/67
$impul istoric este timpul concret, al evenimentelor, al faptelor, al
devenirii omului şi al lumii, este un timp uman, calitativ.
$impul Kairotic *Kairos Q vreme+ este timpul legat de momentele
cruciale în istorie, de momentele e!emplare în viaţa omului şi a
umanitǎţii, spre deosebire de timpul cosmic, care este un timp matematic.
5l se poate depista atât în plan mitologic, cât şi în plan istoric. 5l este
timpul care evidenţiazǎ evenimentele epocale sau întemeietoare. e
e!emplu, timpul Kairotic este legat de momentul în care un erou din
mitologia popularǎ, care reprezintǎ binele, învinge rǎul, când &isus a biruit
moartea, când omul reuşeşte, prin actele sale creatoare, sǎ restabileascǎec:ilibrul şi unitatea dintre timpul cosmic şi cel istoric. in perspectiva
timpului Kairotic, omul nu memoreazǎ evenimente istorice, ci e!emplele,
modelele, paradigmele. e e!emplu, timpul Kairotic, în istoria
spiritualitǎţii româneşti, îl reprezintǎ momentul sau timpul 5minescu.
$impul istoric este un timp perceput, şi-n egalǎ mǎsurǎ descris,
printr-un proces de cuantificare, stabilit în cadrul cronologiei istorice."ronologia istoricǎ distinge trei categorii de timpuri/ timpul scurt
*ceasul+, timpul lung *calendarul+ şi perioade *un numǎr de ani+.
$impul scurt este un timp cuantificat încǎ din preistorie. Omul
primitiv mǎsura timpul prin observaţia ritmului astrelor, prin alternanţa
zi-noapte, unitatea de mǎsurǎ fiind alternanţa dintre luminǎ şi întuneric.
9rin calcule astronomice precise, vec:ii evrei, c:inezii, musulmanii audescoperit intervalul de 2 de ore. #cest interval a fost mǎsurat cu
deosebitǎ e!actitate. e e!emplu, la vec:ii egipteni, o zi era formatǎ din
2 de ore, ;G de minute, 2 de secunde. )u întotdeauna unitatea de
mǎsurǎ era ziua de 2 de ore, sau, mai e!act, nu e!ista o cuantificare
determinatǎ de alternanţa zi-noapte. e e!emplu, la polinezieni unitatea
de bazǎ de mǎsurare a timpului era o cǎlǎtorie pe apǎ sau timpul distanţei
ma!ime pe care o puteau strǎbate vâslind o femeie. La babilonieni era
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
34/67
timpul ec:ivalent cu distanţa pe care o putea strǎbate un om dintr-un loc
într-altul fǎrǎ a se odi:ni. 5i foloseau ca unitate de mǎsurǎ ora dublǎ,
adicǎ a 02-a parte dintr-o zi.
$impul lung sau calendarul era determinat încǎ din antic:itate de
succesiunea fazelor lunare, de ciclul lunar ec:ivalent cu I de zile. La
aceastǎ mǎsurare a timpului s-a asociat ciclul vegetaţiei, care a împǎrţit
anul în anotimpuri. La vec:ii egipteni, cu III de ani înainte de &isus, s-a
stabilit un calendar perpetuu, determinat de ritmurile sau sc:imbǎrile
apelor )ilului *creşterea apelor, retragerea lor şi perioada de stagnare+,
care însuma un numǎr total de
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
35/67
diferite de derulare istoricǎ. $entativele de definire şi de conceptualizare a
duratelor istorice au fost legate de studierea istoriei mentalitǎţilor.
9ornind de la aceste precedente, S. raudel descoperǎ trei nivele
temporale/ durata scurtǎ sau microistoria, adicǎ timpul scurt al
individului, al evenimentului, al faptului divers de suprafaţǎ istoria
con7uncturalǎ ce se desfǎşoarǎ de-alungul deceniilor şi durata lungǎ ce se
deruleazǎ pe intervale mari, care incorporeazǎ mai multe secole.
"alierul duratei scurte este reprezentat de ecourile, de impactul, de
emoţiile pe care le produc evenimente de origine politicǎ, militarǎ,
religioasǎ în rândul comunitǎţilor *ecoul unui discurs, al unei predici,trecerea unei personalitǎţi e!cepţionale+. 6n cadrul acestui palier al duratei
scurte se evidenţiazǎ reacţia colectivǎ la acţiunea sau impulsul individual
ori particular al unui eveniment.
Istoria con#uncturalǎ este cea care surprinde, nu evenimentele ci
(mǎsura omului, tipul activitǎţilor umane, tipul :abitatului, al locuinţei,
gospodǎriei, a modelelor de educaţie, gustul public, tipuri umane/ cavaler, preotul, ţǎranul. #ceastǎ istorie con7uncturalǎ cuantificǎ sau
dimensioneazǎ temporal impactul modelelor asupra individului sau mai
e!act, cum rǎspunde individul la modelele sau moda unei epoci.
$urata lungǎ surprinde constantele, atitudinile profunde,
determinate de-a lungul secolelor, din generaţie în generaţie. 5a este
timpul istoriei imobile, istoriei mentalitǎţilor, al sensibilitǎţilor *sentimentreligios, tradiţiile, mitologia popularǎ, imaginarul, viziunea despre lume,
modul de-a gǎndi, concepţia despre timp şi spaţiu, imaginea celuilalt
etc.+.
!imp şi culturǎ . #cest raport e!primǎ o relaţie directǎ între om şi
timp, în sensul cǎ timpul nu are o structurǎ omogenǎ, e!istând orizonturi
temporale diferite. Omul intrǎ şi iese în diferite orizonturi temporale. e
e!emplu, timpul cosmic este un timp ciclic al eternei reîntoarceri la
;
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
36/67
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
37/67
momente eliberatoare sau 7ustiţiare. #stfel, mesianismul revoluţiei de la
0AA proclama (timpul mântuirii care a sosit.
Caracteristicile timpului istoric( $impul istoric este ideea de timp
transpusǎ realitǎţii istorice. #cest timp istoric este în relaţie cu timpul
general, dar este particularizat de co-relaţia cu timpul uman. 9ornind de la
#ristotel, care definea timpul ca (numǎr de mişcǎri, se poate afirma cǎ
timpul istoric este numǎrul mişcǎrilor în realitatea istoricǎ, altfel spus,
consistenţa timpului istoric este succesiunea umanǎ. ?pre deosebire de
timpul cosmic, astronomic, timpul istoric nu se aflǎ într-o e!terioritate
abstractǎ, ci el este incorporat în devenirea omului şi societǎţii, este untimp interior, este un timp trǎit, concret. "onform afirmaţiei lui 9.
":aunu, omul trecutului a trǎit întotdeauna în prezent, astfel încât trecutul
este o succesiune de prezenturi trǎite. ?crisul istoric nu face altceva decât
sǎ reconstituie timpul trǎit. F. erger, în lucrarea (Senomenologia
timpului *0G
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
38/67
caracterizeazǎ printr-o intensǎ activitate dinamicǎ, creatoare, progresivǎ.
O altǎ ambivalenţǎ a timpului istoric este determinatǎ de aşa-numitul timp
obiectiv, care este un timp social şi un timp subiectiv *individual sau
psi:ologic+.
$impul istoric este, la rândul lui, un timp trait ambivalent, care se
poate evidenţia în cadrul raportului timp istoric-destin. estinul este
timpul trǎind în om iar timpul istoric este omul trǎind în timp. 6n destin
omul este depǎşit de timp iar în timpul istoric omul depǎşeşte timpul. 6n
destin omul este supus relaţiilor sociale, condiţiilor biologice, fiziologice,
psi:ice, ereditare, pe când în timpul istoric omul are iniţiativǎ, este activ,este creator de valori şi istorie. #u e!istat, de asemenea, clasificǎri
calitative ale timpului istoric. %erder menţiona cǎ e!istǎ un timp negativ
*timpul disoluţiei societǎţilor, al regresului+ şi un timp pozitiv *momente
de creaţie, de progres, de emancipare. Lucian laga vorbea despre un
timp regresiv *un timp al retragerii din istorie+ şi un timp ofensiv *un timp
al ieşirii, al afirmǎrii+.?-a elaborat o sc:emǎ a timpului general, care incorporeazǎ într-un
cerc douǎ emisfere de timp, şi anume/ timpul aferent emisferei
neconştiinţei *timpul cosmic, geologic, biologic, fiziologic+ şi timpul
aferent emisferei conştiinţei *timpul psi:ic, social, economic, te:nologic,
spiritual+. La intersecţia dintre cele douǎ emisfere se înscrie timpul uman,
format la rândul lui din destin şi timpul istoric.!imp şi memorie. incolo de cronologie şi dincolo de palierele
temporale s-a încercat o dimensionare a timpului prin memorie, adicǎ o
cuantificare a acestui timp al omului prin memoria pe care acesta a
dobândit-o. #stfel, 9. ":aunu susţine cǎ dacǎ acceptǎm intervalul de
patruzeci de mii de ani ca istorie a omului inteligent, acest segment de
patruzeci de mii de ani reprezintǎ 0U2.;II din întregul timp al procesului
de umanizare, deci, avem un timp al memoriei în timpul general uman.
A
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
39/67
urata istoriei umane reprezintǎ 0U
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
40/67
b. au o determinare spaţio-temporalǎ, adicǎ faptele pot fi definite
şi studiate într-un sistem de referinţǎ.
?pre deosebire de ştiinţele e!acte, în care faptele au o determinare
prevalent spaţialǎ, faptele istorice au o determinare prevalent temporalǎ.
#lǎturi de aceste douǎ determinǎri, faptele istorice presupun şi o a treia
determinare şi anume interpretarea. Silosoful 5rnest "assirer, în lucrarea
sa (5seu asupra omului, aratǎ cǎ faptul istoric presupune înţelegerea lui,
asumarea lui interpretativǎ, semnificarea lui, pentru cǎ scrisul istoric este
un univers de semnificaţii. #stfel, un papirus egiptean poarte fi perceput
în materialitatea lui *descrierea lui fizicǎ+, dar descifrarea lui înseamnǎsemnificarea lui şi definirea lui ca document istoric. eci, faptele
istorice, inclusiv urmele materiale, nu doar cele scrise, trebuie evaluate ca
e!primǎri a unei realitǎţi obiective dar şi pline de semnificaţii.
?emnificaţia valorizeazǎ faptul istoric, deci el primeşte o
determinare a!iologicǎ, dar nu orice fel de semnificaţie valorizeazǎ faptul
istoric, ci doar acelea, aşa cum susţine =. #ron, care incorporeazǎumanul, adicǎ acţiunea şi gândirea umanǎ. 'a! Weber, în lucrarea sa
(5seu asupra teoriei ştiinţei, defineşte douǎ tipuri de fapte/ faptul-
valoare şi faptul-eveniment. Saptul-valoare este acela asupra cǎruia noi
cei de astǎzi proiectǎm un anumit interes, o anumitǎ curiozitate, deci el
depinde de punctul de vedere asupra trecutului, adoptat de cǎtre istoric.
#lteori faptele istorice sunt clasificate dupǎ caracterul lor comun saucaracterul lor de unicitate. 9.Lacombe clasificǎ faptele istorice în fapte
asemǎnǎtoare *instituţiile+ şi fapte unice *evenimentele+. Masile 9ârvan, în
lucrarea sa intitulatǎ (&dei şi forme istorice, dezvoltǎ o viziune
organicistǎ asupra faptelor istorice, în sensul cǎ nu orice date sunt
istorice, ci doar acelea care se pot încadra într-o linie ritmicǎ, care se aflǎ
într-o înlǎnţuire ce semnificǎ devenirea vieţii, a societǎţii umane.
I
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
41/67
eşi faptul istoric are o particularitate a sa, primarǎ, determinatǎ de
un eveniment, un fenomen sau o acţiune a omului, el, în cele din urmǎ,
aparţine unei totalitǎţi, întrucât din perspectiva timpului şi spaţiului în
care el este plasat, face parte dintr-un întreg. O prima caracteristicǎ a
faptului istoric ar fi cea legatǎ de raportul unicitate-totalitate sau de
raportul particular-general. #supra acestor douǎ raporturi au e!istat o
serie de reflecţii şi dezbateri, începând cu pozitivismul istoriografic.
#stfel,#uguste "omte a arǎtat cǎ e!istǎ o istorie narativǎ, a faptelor şi a
detaliilor şi o istorie ştiinţificǎ, care aparţine legitǎţilor fenomenelor
sociale. "onform opiniei sale, în analiza faptului istoric trebuie acordatǎatenţie mai mare cercetǎrii legitǎţilor fenomenelor sociale în detrimentul
faptelor şi detaliilor. La începutul sec. al 33-lea, Srancois ?imiand
susţinea cǎ pentru scrisul istoric importante sunt nu faptele particulare,
care sunt infinite, ci tipurile de fapte. &storicul, în viziunea lui, trebuie sǎ
distingǎ şi sǎ reconstituie categorii de fapte/ sociale, economice, politice,
care, la rândul lor, înglobeazǎ diverse fapte istorice.&storicul englez $onbee reia discuţia asupra particularitǎţii şi
unicitǎţii faptului istoric, proclamând cǎ istoricul trebuie sǎ descopere în
multitudinea acţiunilor umane faptele unice sau particulare, dar care au
un anumit sens şi anume/ ele se înscriu într-o procesualitate istoricǎ, adicǎ
ele vǎdesc sc:imbare, inovaţie, creaţie. "u alte cuvinte, istoria omului are
o morfologie foarte comple!ǎ şi variatǎ şi, prin urmare, este compusǎdintr-o multitudine de fapte unice şi particulare, asupra cǎrora istoricul
trebuie sǎ opereze o cercetare şi o analizǎ dedicate descoperirii modului
în care aceste fapte pot contribui la descoperirea sensului general istoric.
#supra raportului unicitate-totalitate în definirea faptului istoric s-a
pronunţat şi W. ilt:e. 5l subscrie la ideea totalitǎţii faptului istoric,
întrucât însǎşi natura umanǎ are un caracter total şi toate faptele istorice
din aceastǎ perspectivǎ pot fi plasate ca şi consecinţǎ a acţiunii umane, in
0
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
42/67
sensul cǎ faptele istorice sunt produse atât de gândirea, cât şi de acţiunea
omului. 6mpletirea dintre acţiunea spiritualǎ a omului şi activitatea
practicǎ a omului conferǎ faptului istoric un caracter total, integrator,
astfel încât faptele istorice formeazǎ, în cele din urmǎ, sisteme de
civilizaţii.
)icolae &orga, în reflecţiile sale asupra permanenţelor istoriei
cuprinse în ceea ce el definea istoriologie, susţinea cǎ faptele istorice
trebuie privite ca unitǎţi care redau ceea ce este caracteristic şi e!presiv
din multitudinea acţiunilor umane. #ceste unitǎţi caracteristice şi
e!presive pun în luminǎ permanenţele umane care strǎbat istoria din celemai vec:i timpuri şi pânǎ astǎzi. Saptele istorice care formeazǎ aceste
unitǎţi ale permanenţei umane sunt cele care incorporeazǎ trei factori
fundamentali ai istoriei/ felul de viaţǎ al omului, cadrul geografic şi
tendinţele politice şi stǎrile de spirit care guverneazǎ o anumitǎ
comunitate umanǎ.
eşi faptele istorice au un caracter singular şi evenimenţial, încadrul cercetǎrii istorice şi în cadrul elaborǎrii discursului istoriografic ele
sunt supuse unor generalizǎri logice. #ceste generalizǎri logice sunt
necesare deoarece/
0. faptul istoric nu este o noţiune simplǎ, elementarǎ, ci
comple!ǎ, deoarece trebuie puse în evidenţǎ împre7urǎrile
în care apare faptul istoric respectiv, cauzalitatea sa,agenţii şi actorii faptului istoric *personalitǎţi istorice,
mase populare, consecinţele faptului istoric, locul şi
importanţa acestuia+
2. este necesarǎ e!plicarea faptelor istorice prin evidenţierea
relaţiei dintre fapte singulare şi irepetabile şi fapte istorice
repetabile, constante, care definesc continuitatea
2
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
43/67
procesului istoric. "u alte cuvinte, faptul istoric trebuie
integrat în sisteme şi procese repetabile
. faptul istoric presupune o deosebitǎ comple!itate
structuralǎ, în sensul cǎ ele încorporeazǎ diversitatea
acţiunilor umane.
O altǎ caracteristicǎ a faptului istoric este determinatǎ de semnificaţia
culturalǎ şi de civilizaţie a acestuia. >n eveniment nu poate deveni un
fapt istoric decât în mǎsura în care el are consecinţe şi ecou în procesul
derulǎrii istorice. Orice fapt istoric presupune plasarea lui în ansambluri
şi sisteme de culturǎ şi civilizaţie. 9lasarea faptului istoric ca evenimentîn ansambluri de culturǎ şi civilizaţie a început încǎ din sec. 3M&&&, în
epoca lui Moltaire, când s-au fǎcut primele tentative de elaborare a aşa-
numitei sinteze cultural-istorice. 6n aceastǎ epocǎ, dincolo de
evenimenţialul cronicilor s-a trecut la studierea vieţii şi civilizaţiei umane
în sensul cel mai larg al cuvântului.
8coala #nalelor a promovat istoria socialǎ, economicǎ şi culturalǎ,astfel încât faptele istorice au fost grupate în constante şi fenomene, care
au condensat în sine cunoaşterea şi e!perienţa umanǎ de-a lungul
timpului. 6n aceeaşi direcţie, 9.=icoeur arǎta cǎ faptele istorice trebuie
percepute ca obiectivǎri valorice ale acţiunii şi vieţii oamenilor din trecut.
#ceastǎ perspectivǎ valoricǎ asupra faptelor istorice este singura care
poate oferi o imagine de continuitate a procesului istoric. #supracaracterului a!iologic al faptului istoric s-au aplecat şi reprezentanţi ai
şcolii germane de filosofia istoriei. "onform concepţiei acestei şcoli,
unicitatea faptului istoric nu trebuie redusǎ la caracterul lor evenimenţial
accidental. 6n primul rând, faptul istoric are ca subiect omul. 5l este un
fapt omenesc. ar nu orice acţiune a omului este un fapt istoric, ci doar
acelea, dupǎ cum aratǎ Windelband, care au o semnificaţie pentru om şi
pentru specia umanǎ întreagǎ. =icKert afirma cǎ faptul istoric reprezintǎ
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
44/67
faptele umane care au o caracteristicǎ esenţialǎ şi anume valabilitatea lor
în timp şi spaţiu. #ceastǎ valabilitate a faptului istoric este conferitǎ de
acţiunea creatoare a omului, care determinǎ valori sociale, faptice şi
normative.
6n teoria contemporanǎ a istoriei se reabiliteazǎ rolul evenimentului
în derularea istoricǎ, dar se are în vedere, nu un eveniment în sine aleator,
particular, ci evenimentele care, dupǎ e!presia lui 9.=icoeur, au o anumitǎ
semnificaţie, sunt centre de semnificaţie. 5venimentele semnificative sunt
cele care dau sens evoluţiei istorice, adicǎ evenimente ce au un anumit
grad de perenitate şi de constanţǎ. "onform concepţiei lui =.#ron, uneveniment devine un fapt istoric dacǎ el este plasat în ansambluri
articulate şi inteligibile, care formeazǎ aşa-numitele unitǎţi istorice.
#ceste unitǎţi istorice în viziunea lui =.#ron pot fi/ evenimente
localizate în timp şi spaţiu, rǎzboaie, revoluţii, state, colectivitǎţi,
organizaţii politice, sociale, economice. 9rin urmare, o unitate istoricǎ
poate fi deopotrivǎ şi un eveniment singular, în condiţiile în care ele dauconţinut şi valoare derularii istorice, dar pot fi şi structuri socialee,
politice, economice, care reflectǎ dinamica şi evoluţia istoricǎ. 6n
gândirea istoricǎ româneascǎ, aceste unitǎţi istorice au fost teoretizate de
3enopol, care a structurat succesiunea faptelor oamenilor din trecut în
serii istorice, care apoi, grupate, formeazǎ aşa-numitele legi istorice.
''( S$)isl ist#)i$ $a mi8ǎ "#liti$ǎ
#stǎzi, mai mult ca niciodatǎ, istoria este o mizǎ politicǎ, datoritǎ
faptului cǎ prezentul e!ercitǎ un control asupra trecutului, prezentul
modeleazǎ trecutul şi-l transferǎ în datele unei instrumentalizǎri politice,
în funcţie de interesele politice şi ideologice ale contemporaneitǎţii.
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
45/67
atoritǎ democratizǎrii şi proliferǎrii învǎţǎmântului, datoritǎ difuzǎrii
cunoştinţelor istorice în mass-media, istoria şi scrisul istoric construiesc
un discurs public asupra trecutului, cu un impact deosebit de important
asupra modelǎrii conştiinţelor individuale şi colective vis-X-vis de acest
trecut. "u alte cuvinte, în acest proces de diseminare, de socializare a
cunoaşterii istorice, acum apare mai mult decât oricând eficienţa
controlului asupra producţiei istoriografice, a scrisului istoric, din partea
statului, a partidelor, din partea opiniei publice.
?ocietatea, statul cenzureazǎ şi determinǎ autocenzurarea
producţiei istoriografice, cu scopul de a crea o imagine pozitivǎ asupraunei societǎţi, în spatele cǎreia stau interdicţii, lapsus-uri, interpretǎri
ideologizante asupra trecutului. Lectura trecutului, din perspectiva
interesului politic al contemporaneitǎţii se concretizeazǎ în producţii
istoriografice care decupeazǎ, fasoneazǎ trecutul, în funcţie de interesele
prezentului. #ceste operaţii de modelare a trecutului în funcţie de
interesul contemporan care modificǎ istoria-realitate, impunând restricţii,tǎceri sau, dimpotrivǎ, e!agerând anumite aspecte din aceastǎ istorie-
realitate, în sens pozitiv, sunt şi ele, în cele din urmǎ, istorie, adicǎ devin
istorie în istorie.
6ntre politicǎ şi istorie e!istǎ un raport comple!, care poate pune în
evidenţǎ atât asemǎnǎrile cât şi deosebirile dintre cele douǎ domenii ale
cunoaşterii umane. La prima vedere ele sunt domenii diferite, divergente,în ceea ce priveşte statutul lor gnoseologic. acǎ istoria sau scrisul istoric
se consacrǎ ca un domeniu în care erudiţia, cunoaşterea stǎ sub semnul
unui interes strict academic, refle!iv, politica este un domeniu în care
cunoaşterea este proiectatǎ spre elaborarea unui discurs care susţine
puterea sau e!erciţiul puterii. "u alte cuvinte, scrisul istoric este defensiv,
pe când discursul politic este ofensiv.
;
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
46/67
6n afarǎ de aspectele divergente dintre cele douǎ domenii, e!istǎ şi
aspecte de convergenţǎ, întrucât se petrece un proces de instrumentalizare
reciprocǎ a celor douǎ domenii, adicǎ istoria este instrumentalizatǎ de
politicǎ şi politica este instrumentalizatǎ de istorie. e asemenea, putem
evidenţia şi un raport de identitate între cele douǎ domenii, întrucât atât
elaborarea scrisului istoric cât şi al discursului politic se petrec în plan
sincronic, ambele se elaboreazǎ în acelaşi nivel sau orizont cronologic.
in acest punct de vedere, raportul politicǎ-istorie trebuie abordat prin
prisma locurilor de elaborare şi al momentului în care ele sunt plasate.
in punct de vedere al locurilor de elaborare, e!istǎ douǎ tipuri desocietǎţi care emit istorie sau scris istoric/ tipuri de societǎţi iletrizate,
societǎţi e!-coloniale care sunt lipsite de istorie scrisǎ şi tipuri de societǎţi
impregnate de istorie, de istorie scrisǎ, care sunt societǎţile 5uropei. "u
predilecţie aceste societǎţi europene emit istorie pentru a se legitima în
sens identitar, etnic, statal, cu scopul de a ieşi din aşa-numitul simptom al
cat:olitei, care este, în esenţǎ, lipsa conştiinţei de sine a unei comunitǎţi,a unui neam, a unei societǎţi. #ceastǎ stare de cat:olitǎ e!primǎ, în
principal, un statut nedefinit, o persistenţǎ în neîmpliniri istorice. e
e!emplu, populaţia celticǎ nu a avut niciodatǎ un stat, nu s-a putut
autodefini, nu a avut o conştiinţǎ de sine.
a. Instrumentalizarea politicǎ a istoriei
9olitizarea istoriei a e!istat din cele mai vec:i timpuri, dar
consacrarea ei definitivǎ s-a petrecut în condiţiile istoriei mar!iste,
comuniste. #stfel, în =usia sovieticǎ, dupǎ =evoluţia bolşevicǎ din 0G0@,
s-a emis ipoteza cǎ e!istǎ doar douǎ tipuri de istorie/ istoria sau
istoriografia burg:ezǎ neştiinţificǎ şi istoriografia mar!istǎ ştiinţificǎ.
-
8/17/2019 Teoria Istoriei - instrumentele Filosofiei Istoriei
47/67
#ceastǎ clasificare a provocat din start douǎ confuzii/ confuzia dintre
ideologie şi ştiinţǎ şi confuzia în plan metodologic şi gnoseologic. #stfel,
metodologia cercetǎrilor istorice este totuna cu dogmatismul ideologic şi
doar ideologia consacrǎ caracterul ştiinţific al unei ştiinţe. O primǎ
obiecţie vis-X-vis de aceastǎ confuzie poate fi aceea cǎ în interiorul sau în
perimetrul aceleiaşi ideologii pot fi lucrǎri ştiinţifice sau neştiinţifice.
#lǎturi de noţiunea de instrumentalizare politicǎ a istoriei e!istǎ şi
conceptul de instituţionalizare a istoriei. e-a lungul timpului, scrisul
istoric a fost instituţionalizat, adicǎ a fost pus în slu7ba unor interese
instituţionale, cu scopul de a legitima un regim, un stat, o societate.'ic:el de "erteau, în (Saire de lE%istoire spune cǎ o instituţie nu oferǎ
doar un cadru social unei doctrine, ci ea determinǎ aceastǎ doctrinǎ, îi
face posibilǎ supravieţuirea. 8i, prin urmare, aceastǎ doctrinǎ reproduce
necontenit dinspre un anume interes, instituţionalul. &storia instituţionalǎ
a e!istat încǎ din antic:itate. #ceastǎ istorie instituţionalǎ a fost
reprezentatǎ de discursul oficial al istoriei. #stfel, în &mperiul =omanscrisul istoric a devenit un instrument şi un mi7loc de susţinere a ideii de
centralizare statalǎ, imperialǎ. &storiografia medievalǎ a lui Otto de
Sreising, în Occident, sau a lui &bn N:aldun, în lumea islamicǎ, au fost
e!emple de aservire a scrisului istoric prinţului sau suveranului temporal.
6n 5vul 'ediu occidental, educarea prin istorie a prinţului s-a concretizat
în elaborarea unui scris istoric (ad usum delp:ini, deci folosit pentru a-lînvǎţa pe prinţul moştenitor sǎ guverneze în conformitate cu acele
precepte (e!empla, e!trase dintr-un trecut reconstitui