Tehnici de amprentare în protezarea unidentară pe implante

Etapa de amprentare a câmpului protetic marchează debutul realizării suprastructurii protetice. Ea se rezumă în esenţă la transferarea statusului clinic pe modelul de lucru. Tehnica de amprentare diferă în funcţie de: 1. suprastructura pentru care se optează (mobilizabilă, demontabilă sau cimentată), 2. sprijinul suprastructurii (numai pe implante sau de tip mixt, pe implante şi dinţi naturali) precum şi 3. sistemul de implante folosit.

Tipul suprastructurii determină numărul amprentelor sau mai bine-zis fazele clinco-tehnice în funcţie de care se stabilesc şi tipurile şi categoriile de amprente.

Aproape toate sistemele moderne de implante oferă dispozitive de amprentare şi transfer, in funcţie de sistemul utilizat diferă şi tehnica de amprentare respectiv posibilităţile de transfer a situaţiei clinice pe modelul de lucru. În protetica implantologică au devenit uzuale următoarele tehnici de amprentare:

- amprenta directă, când pe model este redată direct situaţia implantului (a capului transosos) sau a marginii supragingivale a extensiei permucozale prin intermediul unui dispozitiv de transfer înşurubat, fix care după amprentare se îndepărtează odată cu amprenta;

- amprenta indirectă, când modelul redă situaţia stâlpului protetic al implantului sau situaţia implantului prin demontarea de pe model a dispozitivului de transfer tip capă sau stâlp de amprentare fixat în prealabil pe implant;

amprenta convenţională a stâlpului protetic definitiv.Tehnica indirectă

Tehnica de amprentare indirectă necesită dispozitive de transfer indirecte (DTI). Dispozitivul de transfer indirect se înşurubează în stâlp (de tipul capelor metalice sau plastice) sau în corpul implantului (sisteme de implant ce oferă un stâlp de amprentare şi transfer care se înşurubează în corpul implantului, de exemplu Pitt-Easy, Osteoplate, 2000 IMZ etc.), dispozitivul rămânând pe câmpul protetic la îndepărtarea amprentei din cavitatea bucală. Acest dispozitiv necesită utilizarea materialelor de amprentare elastice.

Caracteristic metodei indirecte este că dispozitivul de amprentare înşurubat în implant rămâne la locul lui, pe câmpul protetic în momentul

indepărtării amprentei. Când se foloseşte o capă de transfer aceasta rămâne în amprentă. După îndepărtarea amprentei din cavitatea bucală (se face cu mare atenţie) se deşurubează dispozitivul de amprentare de pe

implant, se ataşează la stâlpul analog şi se repune in amprentă, în cazul folosirii unei cape care a rămas fixată în amprentă se introduce stâlpul analog in capă.

Ansamblul implant - DTI - capă de transfer

Amprenta se poate face cu o lingură standard sau cu o lingură individuală confecţionată pe modelul de studiu. Materialul de amprentă trebuie să fie obligatoriu elastic: silicon, polieter sau hidrocoloizi (reversibili sau ireversibili). Materialul de amprentare se aplică atât la nivelul DTI (cu o seringă) cât şi în lingură.

Manipularea ansamblului DTI – stâlp analog se va face cu precauţie, cu evitarea eventualelor deformări ale amprentei. Dezinfectarea amprentei se efectuează obligatoriu înaintea repoziţionării ansamblului DTI – stâlp analog. Turnarea modelului este de asemenea dictată de clasa materialului de amprentare, iar materialele utilizate în acest scop sunt identice cu cele utilizate in tehnica directă.

Avantajele tehnicii indirecte sunt:a. este asemănătoare tehnicilor de amprentare clasice deoarece stâlpul

implantului (când se folosesc cape) şi dispozitivul de transfer rămân pe loc;

b. prezintă posibilitatea verificării la vedere a repoziţionării ansamblului DTI-stâlp analog. Dezavantajele tehnicii indirecte sunt:

a. tehnica nu se aplică în cazul implantelor angulate;b. poate apare posibilitatea deformării materialului de amprentă la

dezinserţia ligurii de pe câmpul protetic;c. există dificultăţi la repozitionarea ansamblului DTI - stâlp analog în amprentă;

Poziţionarea capelor pe DTI

Repoziţionarea ansamblului DTI-stâlp analog în amprentă şi poziţia finală în care trebuie să ajungă acesta.

Tehnica directăTehnica directă de amprentare se utilizează la ora actuală numai

pentru amprentarea finală. Necesită dispozitive de transfer directe (DTD). Forma unanim acceptată a acestor dispozitive la ora actuală este paralelipipedică, ele fiind prevăzute cu şuruburi lungi care le permite ataşarea la stâlpul implantului.

Amprentarea preliminarăSe face cu ajutorul lingurii standard cu materiale specifice amprentării preliminare (alginate). În urma amprentării preliminare se obţine în laborator modelul de studiu (preliminar) pe care se va confecţiona lingura individuală necesară amprentarii finale prin tehnica directă.

Lingura va fi perforată la nivelul şuruburilor de fixare a dispozitivului de transfer direct.

Şuruburile trebuie să depăşească (să străpungă) lingura.

Amprentarea finală a câmpului protetic prin tehnica directăPentru amprentarea definitivă în vederea realizării modelului de

lucru se recomandă metoda directă dacă sistemul de implante oferă dispozitivele de transfer direct (DTD) şi situaţia anatomică permite folosirea acestora. Atunci cand pacientul realizează o deschidere prea mică a cavităţii bucale va trebui să recurgem la metoda indirectă de amprentare (utilizarea de dispozitive indirecte de amprentare şi transfer).

După obţinerea lingurii individuale, perforată la nivelul dispozitivelor de transfer se face verificarea lingurii în cavitatea bucală. Pentru aceasta este necesar ca în prealabil să se monteze dispozitivele de transfer pe implant prin fixarea acestora cu şuruburi de fixare.

Se recomandă ca înainte de amprentare să se adapteze peste orificiul din lingură o placă de ceară, iar în timpul în care ceara mai este încă plastică să se introducă din nou lingura în cavitatea bucală. Astfel şuruburile de fixare a dispozitivelor vor perfora ceara. Aceasta are rolul de a comprima materialul de amprentă şi permite totodată o centrare corectă a lingurii. Metoda necesită un material de amprentare care după priză să fie cât mai stabil. Materialele folosite în amprentare trebuie să fie de tipul siliconilor de consistenţă chitoasă (cu reacţie de adiţie sau de policondensare) sau a polieterilor. Înainte de amestecarea materialului este necesar să se verifice încă o dată poziţia DTD-urilor. Lingura va fi pensulată cu un adeziv pentru retenţionarea materialului de amprentă.

Se amestecă materialul şi se aplică cu ajutorul unei seringi in jurul dispozitivelor de transfer şi apoi se aplică lingura încărcată în cavitatea bucală. Lingura se centrează astfel încat şuruburile de fixare să străpungă orificile din ceară de pe lingură. După priza materialului se slăbesc şuruburile de fixare a dispozitivelor de transfer.

Urmează dezinserţia amprentei, dispozitivele de transfer rămânând fixate în amprentă, în sfârşit se trece la evaluarea amprentei, urmărindu-se redarea cu fidelitate a tuturor particularităţilor câmpului protetic, se verifică dacă dispozitivele sunt fixate corect şi nu există material de amprentă pe suprafaţa de adaptare a acestora cu implantul sau extensia transmucozală a implantului. Existenţa de material pe marginea dispozitivelor înseamnă că acestea nu au fost centrate pe implant, respectiv pe extensia permucozală sau şuruburile de fixare nu au fost complet strânse. În cazul în care amprenta este satisfăcătoare, aceasta se dezinfectează, după care stâlpii analogi se vor ataşa la dispozitivele de transfer prin intermediul unor şuruburi de fixare. Această manoperă se va executa cu mare grijă pentru a nu provoca deformări ale amprentei. În acest moment amprenta este aptă pentru trimitere în laborator în vederea

realizării modelului de lucru. Momentul turnării modelului este dictat de clasa materialului de amprentă.

Datorită folosirii unei linguri individuale perforate la nivelul dispozitivelor pentru acestă tehnică se utilizează şi termenul de "amprentare deschisă".Avantajele tehnicii directe sunt:

a. risc scăzut de deformare a amprentei după îndepărtarea din cavitatea bucală;

b. tehnica se poate aplica şi în cazul implantelor cu angulaţii;c. obţinerea unui model de lucru mai fidel;Dezavantajele tehnicii directe sunt:a. posibilitatea de deformare a amprentei la montarea, stâlpilor

analogi în DTD;b. procedeul este greu de executat în regiunile laterale, mai ales dacă

pacientul prezintă o amplitudine mică de deschidere a cavităţii bucale;c. în cazul existenţei mai multor implante, în zonele laterale

necesită timp îndclungat pentru îndepărtarea şuruburilor de fixare înaintea dezinserţiei amprentei.

Montarea dispozitivului de transfer direct în cavitatea bucală a pacientului.

Amprentarea cu polieter sau silicon cu reactie de adiţie

Amprenta finală impreună cu dispozitivul de transfer

Montarea implantului analog la DTD

Amprenta cu implant analog

Amprentarea stâlpului protetic definitivLa amprentarea stâlpului protetic definitiv procedeul este acelaşi ca

şi în tehnica punţilor convenţionale. După amprentare se demontează stâlpul protetic de pe implant (dacă este demontabil), se montează pe stâlpul analog oferit de sistemul respectiv şi se repune în amprentă. Dacă stâlpul protetic nu este demontabil şi sistemul nu oferă un stâlp analog, se confecţionează modelul secţionat ca şi în protetica convenţională.