t.cretu - psihologia adolescentului si adultului

Psihologia adolescentului şi adultului

1

PSIHOLOGIA

ADOLESCENTULUI ŞI ADULTULUI

Prof. univ. dr. TINCA CREŢU

2006


2

INTRODUCERE PSIHOLOGIA ADOLESCENTULUI ŞI ADULTULUI

Notă de prezentare

“Cursul de psihologia adolescentului şi adultului” face parte din

pachetul de discipline psihopedagogice şi continuă sarcinile de pregătire

a studenţilor începute de Cursul de psihologia copilului. Prin urmare,

asigură însuşirea cunoştinţelor de bază referitoare la dezvoltarea

psihică de la sfârşitul copilăriei şi până la finalul vieţii.

Competenţe:

• Amplificarea capacităţii de abordare din perspectiva evolutivă a

schimbărilor fizice şi psihice din finalul primului ciclu de dezvoltare

umană şi din următoarele două.

• Formarea abilităţilor de a analiza interacţiunile variate ale

factorilor externi şi interni care explică momentele de vârf ale dezvoltării

competenţelor cognitive ale adolescentului sau regresiile ce apar o dată

cu înaintarea în vârstă.

• Creşterea posibilităţilor de recunoaştere a semnelor dezvoltării

psihice şi de fina interpretare şi diagnosticare a evoluţiei normale din

fiecare stadiu.

• Dezvoltarea capacităţilor de documentare aprofundată în

legătură cu cercetările, conceptele şi teoriile referitoare la dinamica vieţii

psihice la adult şi bătrân în vederea fundamentării unor căi noi de a-i

ajuta să-şi identifice şi să-şi rezolve problemele.

Obiectivele cursului

După ce se vor studia temele acestui curs, studenţii vor putea să:

• explice ideile de bază referitoare la dezvoltarea psihică

deosebită din adolescenţă şi postadolescenţă;


3

• să descrie manifestările caracteristice avansului cognitiv

special din adolescenţă;

• să înregistreze diferite puncte de vedere cu privire la

procesele ample şi de profunzime care duc la dezvoltarea deosebită a

personalităţii adolescenţilor şi postadolescenţilor;

• să rezume aspecte centrale ale constituirii identităţii

profesionale, familiale, sociale din stadiul tinereţii;

• să explice în ce constă procesul de maturizare psihică din

stadiul adult.

Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor români şi străini

Ca şi psihologia copilului şi cea a adolescenţei a atras atenţia

cercetătorilor de foarte mult timp pentru că în acest stadiu al vieţii se

produc intense şi ample transformări. S-au scris lucrări speciale

destinate adolescenţilor şi s-au dezvoltat apoi cercetări interdisciplinare.

Ciclul bătrâneţii a intrat în sfera cercetărilor mai ales în primii ani din a

doua jumătate a secolului XX şi numărul lucrărilor şi publicaţiilor a

crescut mereu. În jurul anului 1960 au început să se extindă cercetările

asupra tinerilor şi adulţilor. Treptat s-au acumulat date de cercetare,

concepte, idei, teorii care constituie astăzi corpul de cunoştinţe al

acestei discipline. Autori de prestigiu reprezintă astăzi acest domeniu în

plan mondial şi în psihologia românească. Dintre cei mai importanţi

autori străini care au contribuit în acest domeniu amintim: Stanley Hall

(1904), Maurice Debesse (1936), Jean Piaget (1955), E Erikson (1962),

R. M. Lerner si D. F. Hultsch (1983), Vander Zanden (1993), Helen L.

Bee (1986) etc. Dintre autorii români relevăm: Ursula Şchiopu (1982),

Elena Bonchis (2004), Anca Munteanu (2004), Tinca Creţu (2001).


4

Structura cursului

Pentru că însuşirea acestei discipline este precedată de „Cursul

de psihologia copilului”, studenţilor le sunt familiare multe dintre

conceptele, ideile şi punctele de vedere cu privire la fenomenele

generale de dezvoltare psihică şi felul în care trebuie înţeleasă legătura

dintre stadii.

Cursul cuprinde cinci unităţi de învăţare, patru din ele abordează

preadolescenţa, adolescenţa, tinereţea şi adultul iar ultimul tratează în

ansamblu ciclul bătrâneţii.

Prima unitate de învăţare tratează dezvoltarea fizică şi psihică din

preadolescenţă. Se insistă asupra aspectelor mai importante cum ar fi

transformările biologice şi influenţele lor asupra vieţii psihice,

schimbările deosebite în desfăşurarea proceselor cognitive,

intensificarea conştiinţei de sine şi structurarea mai bună a imaginii de

sine.

A doua unitate de învăţare tratează problemele adolescenţei

insistându-se asupra dezvoltării cognitive remarcabile, a metamorfozei

personalităţii şi parcurgerii crizei de originalitate.

Problemele stadiului tinereţii sunt tratate în a treia unitate de

învăţare şi se insistă asupra a ceea ce deosebeşte dezvoltarea psihică

din acest interval al vieţii faţă de adolescenţă şi postadolescenţă.

Totodată, se subliniază aspectele de continuitate în raport cu stadiile

anterioare.

Dezvoltarea identităţii profesionale, familiale, socio-culturale, a

specificului motivaţiei şi afectivităţii sunt aspecte centrale ale traversării

acestui stadiu.

Adultul, cel mai lung stadiu al vieţii este complex abordat în a

patra unitate de învăţare. Se subliniază mai ales aspecte care

demonstrează maturizarea vieţii psihice umane.

În ultima unitate de învăţare este abordată bătrâneţea. Se

prezintă cele mai importante date de cercetare care pun în evidenţă

fenomenele de regresie a capacităţilor fizice şi psihice dar sunt


5

subliniate şi conservările şi se relevă marile posibilităţi de compensare.

Acestea ar trebui special şi aprofundat analizate pentru a găsi resursele

parcurgerii satisfăcătoare a ultimilor ani de viaţă.

Fiecare unitate de învăţare urmăreşte o prezentare cât mai clară

şi sistematică a cunoştinţelor. În legătură cu fiecare problemă tratată

sunt propuse teme de reflecţie care te invită să aplici pe loc noţiunile şi

ideile cursului, fie având în vedere comportamentele celor din jur fie,

făcând analize ale experienţelor proprii de viaţă.

Un avantaj important pentru însuşirea acestei discipline îl

reprezintă rezumatul din finalul fiecărei unităţi de învăţare. Acesta

esenţializează aspectele cele mai importante ale dezvoltării psihice din

fiecare stadiu, construind o schemă mentală orientativă generală,

necesară rezolvării oricăror probleme.

Toate unităţile cuprind un paragraf de recomandări şi comentarii

în legătură cu temele de reflecţie care asigură orientarea în elaborarea

răspunsurilor personale şi totodată, confirmarea lor.

În structura fiecăreia din cele cinci unităţi de învăţare ale acestui

modul, există o lucrare de verificare. Aceasta cuprinde 10-15 întrebări

care cer un răspuns pe care trebuie să-l elaborezi personal. Nu se

admite copierea răspunsurilor ci, pe baza, studierii atente a paragrafelor

corespunzătoare trebuie să construieşti personal răspunsul. Lucrările de

verificare se transmit tutorelui în condiţiile pe care le vei cunoaşte şi

care sunt valabile pentru toate disciplinele.

Lucrările de verificare sunt însoţite de ghidul de evaluare şi astfel

iţi poţi calcula anticipat notele.

Notele de la lucrările de verificare reprezintă evaluarea continuă

şi dau 30% din nota finală la această disciplină. Nota la examen va

reprezenta 70% din cea finală.

Principala sursă de pregătire este cursul care ţi se pune la

dispoziţie. Totodată, fiecare unitate de învăţare cuprinde recomandări

bibliografice, cu selectarea paragrafelor corespunzătoare. Pe baza lor ţi

se asigură o lărgire a pregătirii la această disciplină.


6

Considerăm că materialul tipărit sau redactat electronic pe care îl

vei primi, are mare accesibilitate, referiri la cazuri concrete, teme de

aplicare practice şi orientări bibliografice utile aşa că îţi va fi uşor sa

înveţi şi să obţii rezultate superioare.

Îţi dorim încredere în reuşită şi tenacitate.

Câteva probleme introductive ale Psihologiei adolescentului şi adultului

Cursul de psihologia adolescentului şi adultului aşa cum am mai

subliniat îl continuă pe cel de psihologia copilului. El oferă date,

concepte, idei, explicaţii cu privire la evoluţia psihică de dincolo de

copilărie până la sfârşitul vieţii. Contribuie astfel, la întregirea

cunoştinţelor studenţilor despre dezvoltarea psihică umană, asigură

rezerva de cunoştinţe, care să permită desfăşurarea de activităţi

didactice şi la celelalte cicluri şcolare sau programe speciale destinate

adulţilor, construieşte o perspectivă a dezvoltării care orientează mai

bine acţiunile formative de la orice vârstă.

Domeniul de cercetare al acestei ştiinţe este constituit de

ansamblul schimbărilor ce se petrec în cursul trecerii de la un stadiu la

altul, de la un ciclu la altul, începând cu sfârşitul copilăriei în toate

planurile vieţii psihice. Obiectul de cercetare este legitatea care

guvernează toate aceste transformări psihice.

Psihologia adolescentului şi adultului poate fi definită ca acea

ştiinţă care cercetează legile şi condiţiile de dezvoltare, maturizare şi

chiar involuţie a psihicului uman de la încheierea copilăriei şi până la

sfârşitul vieţii.

Metodele de cercetare ale acestei discipline sunt aceleaşi ca ale

psihologiei copilului dar aplicarea lor prezintă un anumit specific:

• metoda observaţiei, aplicată la stadiile de care se ocupă această

disciplină, presupune o atenţie deosebită pentru a asigura camuflarea

observatorului. Prezenţa acestuia poate influenţa mai puternic

conduitele preadolescenţilor, adolescenţilor etc., adică a celor ce se


7

caracterizează prin conştiinţa de sine intensificată. Totodată dincolo de

copilărie poate fi utilizată şi autoobservaţia;

• metoda experimentală se poate aplica într-o organizare mai

complexă decât în copilărie;

• metoda anchetei pe bază de chestionar poate fi larg aplicată

începând cu jumătatea preadolescenţei;

• analiza produselor activităţii are, la aceste vârste un mai larg

teren de aplicare.

De asemenea, testele ce pot fi aplicate la vârstele de care se

ocupă această disciplină; sunt mai variate şi mai complexe.

Problemele principale de care se ocupă psihologia adolescentului

şi adultului sunt:

– descoperirea modalităţilor noi în care acţionează factorii

generali ai dezvoltării psihice;

– relevarea creşterii importanţei factorilor interni în procesul

de dezvoltare psihică, aşa cum ar fi intensificarea conştiinţei de sine sau

creşterea capacităţilor autoreglatoare etc.;

– evidenţierea transformărilor psihice care dau specificitate

fiecărui stadiu şi

– surprinderea interinfluenţelor multiple şi variate dintre

acestea;

– aprofundarea înţelegerii naturii sistemice a dezvoltării

psihice din fiecare stadiu;

– dezvoltarea mecanismelor maturizării psihice şi a exprimării

acesteia în atitudini şi comportamente caracteristice pentru fiecare

studiu;

– înţelegerea mai profundă a fenomenului îmbătrânirii şi

identificarea resurselor, fiecărui stadiu din ciclul al treilea al vieţii, pentru

a diminua dificultăţile aduse de înaintarea în vârstă;

– descoperirea unor legi noi şi elaborarea de noi concepte

care să îmbogăţească tăria psihologică generală şi să fundamenteze

mai bine activităţile cu personale, de diferite vârste.


8

Psihologia adolescentului şi adultului are strânse legături

teoretice şi metodologice în primul rând cu psihologia copilului, cu cea

genetică şi cu biopsihologia şi de asemenea, cu toate disciplinele

fundamentale aplicative ale acestui domeniu al cunoaşterii.


9

PREADOLESCENŢA – STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE

CUPRINS 1. PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1

1.1. Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar

1.2. Transformările biologice şi debutul pubertăţii în preadolescenţă

1.3. Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-perceptive de observare şi de

reprezentare la preadolescenţi

1.4. Particularităţile proceselor cognitive complexe ale preadolescenţilor

1.5. Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulativ şi reglatoare din

preadolescenţă

1.6. Particularităţile personalităţii preadolescenţilor

Rezumatul acestei unităţi de învăţare

Bibliografia minimală


10

Obiectivele unităţii de învăţare

După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor putea:

• să rezume aspectele adaptării preadolescenţilor la un nou ciclu şcolar;

• să descrie schimbările de ordin fizic ce caracterizează ieşirea din

copilărie;

• să explice în ce constă trecerea de la un nou stadiu al inteligenţei

umane;

• să identifice caracteristicile cognitive senzorial-perceptive ale

preadolescenţilor care susţin procesele de învăţare mai complexe;

• să dezvolte ideile cele mai importante referitoare la funcţionarea

gândirii;

• să înregistreze noul nivel al manifestării memoriei si imaginaţiei

preadolescenţilor;

• să rezume cunoştinţele referitoare la limbajul preadolescenţilor;

• să explice în ce fel se transformă afectivitatea şi motivaţia

preadolescenţilor, deosebindu-i astfel de copilărie;

• să dezvolte ideile care se referă la noul nivel al conştiinţei de sine şi la

imaginea de sine a preadolescenţilor;

• să înregistreze rolurile crescute ale grupurilor de covârstnici în

dezvoltarea personalităţii din stadiul preadolescenţilor.

1.1. Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar

Preadolescenţa face parte din primul ciclu al dezvoltării fiinţei

umane, adică din ciclul de creştere şi dezvoltare şi corespunde

intervalului de vârstă 10-14 ani.

Există diferenţe între cercetători în ceea ce priveşte existenţa

acestui stadiu. Unii consideră că cea de a treia copilărie, adică a

şcolarităţii mici durează până la 12 ani şi mai departe se desfăşoară

adolescenţa şi nu acceptă preadolescenţa ca stadiu distinct.

Schimbări în activitatea de

învăţare


11

Alţii considera preadolescenta un substadiu al adolescenţei. Dar

cei mai mulţi autori români consideră preadolescenţa ca un stadiu

distinct caracterizat printr-un anumit specific al activităţii de bază

învăţarea şi al sistemului de relaţii în care se află integrat elevul.

O dată cu intrarea în acest stadiu, cele mai importante schimbări

se produc în activitatea de învăţare şi anume:

– diversificarea disciplinelor şcolare;

– adaptarea gândirii la specificul cognitiv al diverselor solicitări şi

mai ales atingerea nivelului de generalizare şi abstractizare cerut;

– însuşirea sistematică a noţiunilor ştiinţifice de bază din

principalele domenii ale cunoaşterii;

– interacţiunea cu mai mulţi profesori şi efortul de adaptare la

cerinţele şi stilurile lor diferite de lucru;

– creşterea timpului de învăţare acasă şi a responsabilităţilor

personale pentru acesta.

Având în vedere aceste schimbări se consideră, pe bună dreptate,

că intrarea în clasa a V-a este un adevărat prag ce trebuie trecut uneori

cu destul efort şi tensiuni. Totodată preadolescenţii se pot angaja, alături

de părinţii lor în activităţi de muncă în folosul familiei. De asemenea,

participă la fel de fel de evenimente culturale, sunt interesaţi de

programele TV, de reviste, cărţi, internet etc. Jocul îşi păstrează încă un

loc al său, aproape în fiecare zi, dar este vorba de jocuri complexe cu

reguli.

Temă de reflecţie nr. 1 Aminteşte-ţi de propria preadolescenţă şi fă un inventar al preocupărilor

extraşcolare, stabilind şi o ierarhie a lor, începând cu cea mai plăcută şi

mai des realizată.

Schimbări importante se produc şi în câmpul relaţiilor pe care le

are preadolescentul în familie, la şcoală şi în afara acesteia.

– în cadrul familiei deja nu mai sunt văzuţi ca înainte dar părinţii au

încă atitudini ambigui: uneori îi consideră mari şi le transferă unele

responsabilităţi, alteori îi consideră tot copii şi le interzic unele activităţi;

Schimbări în sistemul

relaţiilor


12

– în şcoală profesorii îi văd mari şi le asigură condiţii de

manifestare a autonomiei şi independenţei mai ales în activităţile

extraclasă şi extraşcolare;

– se lărgesc considerabil relaţiile cu grupurile informale.

Preadolescenţii manifestă o atracţie deosebită faţă de aceste grupuri pe

care le caută zilnic şi a căror influenţă creşte întrecând-o uneori pe cea

a familiei. Cercetătorii au numit preadolescenţa „vârsta graţiei sociale”.

Dezvoltarea deplină a fiinţei nu s-ar putea realiza fără interacţiunea cu

grupurile de egali.

Temă de reflecţie nr. 2

De ce pentru dezvoltarea deplină a fiinţei umane nu sunt suficiente

relaţiile cu adulţii şi cu părinţii, în principal.

Grupurile formale şi informare de egali contribuie la continuarea

socializării, la creşterea experienţei sociale personale, la

autocunoaştere, la clarificarea imaginii de sine etc.

1.2. Transformările biologice şi debutul pubertăţii în preadolescenţă

Un autor francez, H. Lehalle considera, că: „transformările

fiziologice şi morfologice care survin (în preadolescentă n.n) constituie,

fără îndoială, evenimentul major al acestei perioade de dezvoltare”.

Aspectul cel mai vizibil al transformărilor biologice este creşterea

în înălţime. Acum se înregistrează un vârf atât la fete cât şi la băieţi care

se explică mai ales prin modificări în funcţionarea glandelor cu secreţie

internă şi prin programul genetic al fiecăruia. La băieţi, în jurul a 14 ani

se produce o creştere de 10 cm iar în restul anilor de 7 cm. Astfel că din

toamnă până în primăvară le rămân hainele mici. La fete vârful este la

12 ani cu 9 cm în acel an şi cu 6 cm în restul anilor. Înălţimea medie

este la băieţi de 160 – 165 cm iar la fete cu 1 cm – 2 cm mai mică.

Vârful de

creştere fizică


13

De asemenea, creşterea în greutate este semnificativă. La băieţi,

către sfârşitul stadiului, se atinge în medie 50 kg. La fete încep deja sa

se constate efectele modelelor culturale. Ele îşi supraveghează silueta,

îşi controlează mereu greutatea, manifestă selectivitate crescută faţă de

alimente etc. Există riscul respectării unui regim drastic de slăbire şi

unele pot ajunge la anexie nervoasă.

Creşterea în greutatea poate fi însoţită de alte fenomene organice:

nevoia mai mare de somn, dificultăţi de trecere de la somn la veghe,

dureri articulare, apetit crescut. Dar se produc şi unele disproporţionări

între părţile corpului şi cercetătorii au numit preadolescenţa „vârsta

păianjenului”.

Pot apărea unele desincronizări între creşterea oaselor şi

creşterea muşchilor care determină pentru o scurtă perioadă de timp, un

fel de neîndemânare caracteristică şi dacă aceasta este ironizată de

părinţi se ajunge la dezvoltarea unor complexe de inferioritate.

Procesele de osificare se continuă în diferite zone ale corpului deşi

au acum o mai mică amploare. Cele ce se produc la nivelul feţei pot

genera unele dizarmonii care-i pot dezamăgi pe părinţi. Dacă ei şi le

exprimă cu voce tare se pot dezvolta, din nou, complexe de inferioritate.

Se produc unele schimbări şi la nivelul sistemului nervos.

Greutatea creierului este de 1400 gr. Iar sub raport funcţional se

înregistrează numeroase perfecţionări. Cea mai importantă este ceea ce

constată în formarea cu viteză a legăturilor interneuronale şi mai ales

organizarea lor ierarhică.

Schimbări spectaculoase se petrec în sistemul hormonal:

• se intensifică funcţia tiroidei care asigură creşterea fizică

spectaculoasă;

• hipofiza acţionează asupra glandelor sexuale;

• epifiza şi suprarenalele vor face să se manifeste caracteristicile

sexuale secundare;

• intrarea în funcţie a glandelor sexuale şi deci debutul pubertăţii;

• timusul sau glanda copilăriei, aproape că îşi încetează activitatea.

Modificări în sistemul

neuroendocrin


14

Pubertatea are trei faze distincte: a). prepubertatea (10 – 12 ani)

când se accentuează caracterele secundare; b). pubertatea propriu-zisă

(12 – 14 ani) când glandele sexuale intră în funcţie şi încheie din punct

de vedere biologic copilăria; c). postpubertatea (după 14 ani) când se

maturizează funcţia de procreere.

Temă de reflecţie nr. 3 Fenomenele pubertare influenţează mai multe aspecte ale vieţii psihice a preadolescenţilor. Din cele de mai jos selectează-le pe acelea influenţate de pubertate, încercuindu-le: a. perceperea figurilor geometrice; b. Imaginea de sine; c.

Reprezentarea cifrelor; d. Conştiinţa de sine; e. Gândirea abstractă; f. Dinamica emoţiilor şi dispoziţiilor afective.

Condiţiile de viaţă din ce în ce mai bune şi multitudinea stimulărilor

cu semnificaţie sexuală din mediul ambiant fac să se înregistreze un

debut pubertar mai timpuriu în ultimele 3 – 4 decenii.

Debutul, oricând s-ar produce este însoţit deseori de agitaţie,

nelinişte, nesiguranţa de sine etc. Efecte deosebite se înregistrează şi în

plan afectiv, generând irascibilitate, explozivitate în manifestarea

emoţiilor, instabilitate afectivă etc.

Dacă fenomenele pubertare apar mai devreme la unii

preadolescenţi, atât la fete cât şi la băieţi, sunt însoţite de accentuate

nelinişti şi nesiguranţă, de tendinţe de izolare şi întreruperea relaţiilor de

comunicare cu ceilalţi.

Dacă pubertatea întârzie îi nelinişteşte mai ales pe băieţi, îi face să

creadă că ceva nu-i normal in fiinţa lor etc.

În momentul de faţă, există perspective largi de a-i informa pe

preadolescenţi despre ceea ce li se va întâmpla şi totuşi declanşarea

pubertăţii îi tulbură şi-i face să-şi pună multe întrebări, să aibă nevoie de

ajutor.

Fazele pubertăţii

Pubertatea prea timpurie sau

prea târzie.


15

1.3. Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-perceptive de observare şi de reprezentare la preadolescenţi

În funcţionarea sensibilităţii şi percepţiilor vizuale schimbările cele

mai noi şi specifice sunt:

• creşte de 2 – 3 ori capacitatea de diferenţiere vizuală;

• creşte câmpul vizual, mai ales cel periferic şi acesta este foarte

important pentru perfecţionarea cititului;

• creşte analitismul în realizarea percepţiilor aşa că preadolescenţii

sunt în stare să sesizeze aspecte de fineţe şi detalii semnificative proprii

obiectelor sau comportamentelor oamenilor.

Percepţiile auditive au un vârf în ceea ce priveşte auzul muzical în

jurul a 10 -13 ani, dar preadolescenţii preferă o intensitate mare a

muzicii şi ritmul ei. Auzul fizic şi cel fonetic ating niveluri foarte bune.

Sensibilitatea chinestezică şi cea tactilă sunt şi mai fine şi se

investesc în activităţi artizanale pe care preadolescenţii le desfăşoară cu

plăcere.


Arătaţi în ce se pot concretiza abilităţile artizanale ale preadolescenţilor.

Capacităţile de observare ating un nou nivel privind organizarea şi

reglarea lor aşa că preadolescenţii le manifestă frecvent în laboratoarele

şcolare. Elevii de la gimnaziu pot desfăşura independent observaţiile cu

condiţia însă ca profesorul să le comunice indicatorii perceptivi după

care să se conducă.

Reprezentările ating un nivel mai înalt de generalizare în

comparaţie cu stadiul anterior. Se dezvoltă categorii noi de reprezentări

pentru discipline precum geometria, geografia, domeniile tehnice etc. În

geometrie gradul de generalizare a reprezentărilor poate fi foarte

aproape de cel al noţiunilor. Reprezentările de orice fel se pot organiza

cu uşurinţă in jurul unor idei centrale, a unor noţiuni de bază şi pot fi

Creşterea sensibilităţii şi percepţiilor vizuale

Un vârf al sensibilităţii auditive la preadolescenţă

Capacitate de observare

Progresele

reprezentărilor


16

apoi cu uşurinţă actualizate şi transformate în funcţie de sarcinile ce

trebuie rezolvate.

1.4. Particularităţile proceselor cognitive complexe ale preadolescenţilor

Gândirea

Desfăşurarea proceselor de maturizare neurofuncţională

cerebrală, cuprinse în programul genetic şi efectul influenţelor

sistematice şi de durată, din partea mediului şi educaţiei asigură

trecerea la gândirea formală ce are loc în jurul a 11 – 12 ani, deci în

cursul preadolescenţei.

Caracteristicile de bază ale acestei gândiri sunt:

• desprinderea de concret prin creşterea capacităţilor de

abstractizare şi generalizare şi astfel preadolescentul poate folosi corect

noţiuni mai abstracte, mai depărtate de sursele lor iniţiale, concrete;

• preadolescentul poate să gândească bine şi dacă informaţia este

prezentată în formă verbala. În acest caz gândirea acţionează asupra

prepoziţiilor pe care le pune în fel de fel de relaţii logice;

• se dezvoltă operaţii de gradul al doilea şi astfel procesarea

informaţiei este mai complexă. Pot să desfăşoare generalizări ale

generalizărilor, abstractizări ale abstactizărilor etc.;

• însuşesc numeroşi algoritmi generali dar şi alţii specifici pentru

fiecare disciplină şcolară aşa cum ar fi cel al extragerii rădăcinii pătrate

dintr-un număr;

• reversibilitatea este deplină şi fiecare operaţie va forma o unitate

cu inversa şi cu reciproca sa şi astfel controlul logic în gândire va spori.

Acţionează o logică implicită. Reversibilitatea se referă la realizarea unei

operaţii şi apoi aplicarea alteia ajungându-se, datorită acesteia, la

punctul de pornire şi controlând corectitudinea;

• tipul de raţionament specific este cel deductiv iar cel inductiv se

perfecţionează foarte mult;

• gândirea lucrează cu noţiuni ştiinţifice de bază, organizate în

sisteme proprii fiecărei discipline şcolare.

Trecerea la gândirea

formală


17


Compară noţiunile cu care operează gândirea preadolescentului cu cele

specifice şcolarilor mici.

Gândirea cauzală este mai amplă şi mai profundă dar legată de

fiecare categorie de fenomene, mai ales cele de ştiinţele naturii, fizică,

chimie.

Nivelul general al gândirii din acest stadiu influenţează semnificativ

toate celelalte procese cognitive şi, mai ales, activitatea de învăţare.

Memoria

Înregistrează, la rândul ei un vârf de dezvoltare.

• Noul nivel şcolar beneficiază de un volum crescut al memoriei.

Totodată, cerinţele şcolare stimulează şi amplifică acest parametru

funcţional al memoriei.

• Acelaşi mare număr de solicitări şcolare face să crească şi mai mult

caracterul activ şi voluntar al memoriei elevilor de gimnaziu.

• Aşa cum s-a relevat prin cercetări, la 11 – 13 ani memoria spontană

atinge un vârf care exprimă marile disponibilităţi cerebrale din acest

stadiu. Aceasta favorizează toate procesele memoriei: întipărirea,

păstrarea, actualizarea.

• O altă interesantă particularitate constă în faptul că preadolescenţii

încep să memoreze mai uşor laturile abstracte şi generale ale

cunoştinţelor, ceea ce nu era posibil în copilărie.

• Preadolescenţii au o atitudine mai activa faţă de păstrare şi

conştientizează valoarea repetărilor şi au iniţiative personale în

realizarea lor.

• Reproducerea întrece recunoaşterea, dar ea nu se depărtează prea

mult de organizarea iniţială a materialelor din momentul în care a fost

întipărit. Acest aspect este caracteristic majorităţii preadolescenţilor.

Memoria devine mai activă, mai

eficientă


18

Temă de reflecţie nr. 6 Completează frazele de mei jos care se referă la particularităţile

memoriei preadolescenţei.

Intrarea în adolescenţă înseamnă.....................volumului general al memoriei. Preadolescenţii încep să memoreze mai......................laturile ........................................şi.............................ale cunoştinţelor. Cu privire la importanţa repetărilor preadolescenţii au atitudini mai........................................şi astfel ei au.........................în realizarea lor.

• Totodată, preadolescenţii reuşesc să-şi cunoască unele

particularităţi ale propriei memorii şi le pot apoi folosi cât mai bine ca să

facă faţă cerinţelor şcolare. Prin urmare, dispun de metamemorie.

Imaginaţia

Imaginaţia preadolescenţilor este apreciată ca manifestându-se

amplu în contextul expansiunii cognitive generale care caracterizează

acest studiu. Se vorbeşte de exuberanţa imaginativă a

preadolescentului.

• Imaginaţia reproductivă este mult antrenată în însuşirea

diverselor cunoştinţe dar este ferită de deformările întâlnite la şcolarii

mici (aceştia modernizau imaginea lor asupra unor locuri prea

îndepărtate sau asupra trecutului istoric).

• Imaginaţia creatoare este mai bine relaţionată cu gândirea dar

poate încă să alunece, din când în când în fantezie.

Temă de reflecţie nr. 7 Cum se explică aceste alunecări în fantasticul gratuit?

• De cele mai multe ori imaginaţia creatoare a preadolescentului se

investeşte în activităţi artistice sau în cele artizanale.

Procesele cognitive complexe sunt favorizate de un nivel ridicat al

limbajului.

Antrenarea într-o activitate şcolară bogată, lecturile particulare,

contactul mai amplu cu mass-media, comunicarea intensă cu egalii sunt

Metamemoria

Exuberanţa imaginativă a

preadolescenţilor

Însuşirea

complexă a limbii


19

factorii cei mai importanţi ai dezvoltării deosebite a limbajului din acest

stadiu.

• Astfel se înregistrează o creştere remarcabilă a vocabularului

pasiv, până la 14 000 de cuvinte la 14 ani ceea ce înseamnă o

amplificare sensibilă a competenţei lingvistice. Prin urmare, ei înţeleg tot

felul de mesaje şi pot apela la multe surse de informare. Semnificaţiile

cuvintelor sunt mai precise şi multe dintre ele au ca nucleu noţiuni

ştiinţifice.

• Vorbirea are un debit foarte apropiat de al adulţilor, este fluentă,

conţine propoziţii şi fraze bogate şi unitar organizate. Structurile verbale

se deosebesc după contextul în care se desfăşoară. În clasă tind să

atingă exigenţele limbi literare. Între colegi se bazează pe jargonul

şcolar pentru care există, la această vârstă, o preferinţă specială şi, de

asemenea, apelează la superlative, într-un mod caracteristic pentru

preadolescenţi.


Care crezi că trebuie să fie atitudinea profesorului faţă de jargonul

şcolar?

• Nu mai sunt probleme de pronunţie, sau, cel puţin aşa ar trebui

să fie.

• Mijloacele neverbale de comunicare sunt folosite în mod adecvat.

• Limbajul scris prezintă următoarele particularităţi: creşte viteza de

scriere, aproape de trei ori faţă de a şcolarului mic, dar treptat. Se

evidenţiază stilul personal al scrisului. Se însuşesc explicit şi complet

normele gramaticale şi ortografice care ar trebui să regleze perfect

scrisul.


De ce totuşi se găsesc foarte multe greşeli gramaticale şi ortografice la

unii elevi?


20

• Se însuşesc modele variate de exprimare în scris. Se pot obţine

rezultate noi în elaborarea compoziţiilor şi pot folosi mai bine

mijloacele poetice ale limbi materne.

1.5. Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulative şi reglatoare din preadolescenţă

• Prima remarcă pe care o facem referitoare la viaţa afectivă a

preadolescenţilor se referă la faptul ca măcar şi pentru o perioadă

scurtă de timp aceasta este direct influenţată de fenomenele pubertare.

Se constată uşor o iritabilitate, instabilitate, explozivitate caracteristice

manifestării emoţiilor şi care se pot afla la baza unor conflicte cu părinţii.

• Apoi trăirile emoţionale ale preadolescenţilor sunt mult mai

bogate şi mai nuanţate datorită varietăţii activităţilor şi relaţiilor realizate

de ei. De exemplu, trăieşte mai nuanţat şi mai profund succesul şi

eşecul pentru că propriul eu este mai implicat în obţinerea acestora.

Bucuriile şi tristeţile sunt legate de fel de fel de competiţii dar şi de

calitatea relaţiilor cu profesorii şi colegii.


Constată că la unii elevi poate apărea o stabilă şi mai generalizată

teamă de şcoală. Care crezi că sunt cauzele ei?

• Preadolescenţii fac pentru prima dată investiţii afective

semnificative, extrafamiliale în relaţiile de prietenie şi pot trăi

concomitent un fel de complex de vinovăţie faţă de părinţi.


De ce crezi că apare acest complex de vinovăţie şi cum va reuşi

preadolescentul să se elibereze de el ?

• Se dezvoltă sentimente noi cum ar fi cel de prietenie cu cei de

aceeaşi vârstă şi de respect şi preţuire faţă de profesori.

Viaţa afectivă mai intensă şi mai

diversificată

Noi investiţii

afective


21


Prin ce se deosebesc prieteniile preadolescenţilor de cele ale şcolarilor

mici?

• Se amplifică posibilităţile de reglare a comportamentelor

emoţional-expresive, cu excepţia fenomenelor de înroşire şi paloare.

• Preadolescenţii sunt mai conştienţi de emoţiile şi sentimentele lor

şi fac mai frecvent legătura cu acceptorii morali, adică se confruntă cu

modelele şi normele morale asimilate, în primul rând, de la părinţi.

Structurile motivaţionale care se manifestă în preadolescenţă sunt

mai ales:

• motivaţia extrinsecă mai valoroasă pentru învăţare;

• se intensifică motivaţia intrinsecă a învăţării; interesele cognitive

devin mai intense şi mai selective;

• încep să fie implicate în învăţare şi în alte activităţi – trebuinţele

de autoevaluare şi autorealizare;

• interesele culturale se amplifică şi preadolescenţii devin fani ai

vedetelor din muzică şi sport;

• atracţia faţă de grupurile de egali este maximă;

• interesele pentru lectură sunt prezente, dar, la generaţiile actuale,

nu sunt foarte intense;

• interesele de colecţionare se manifesta la unii preadolescenţi dar

acum colecţiile devin mai valoroase faţă de cele din şcolaritatea mică;

• începe să se manifeste, tot mai mult, interesul pentru viaţa

interioară personală.


Alege din cele enumerate mai jos trei cauze care explică scăderea

interesului pentru lectură la preadolescenţi, încercuindu-le:

a. nu ştiu să citească uşor şi bine; b. Îi deranjează caracterele prea mici ale literelor; c. Au prea multe preocupări în timpul liber şi rămâne timp puţin pentru lectură; d. Nu sunt suficient de stimulaţi de cei din jur; e. Nu li se par interesante cărţile de literatură; preferă jocurile pe calculator care li se par mai atractive; g. preferă programele TV care li se par amuzante.

Motivaţia pentru învăţare este

mai eficientă

Varietatea

intereselor


22

Componenta cea mai importantă a mecanismelor reglatoare este

voinţa.

În ceea ce priveşte voinţa preadolescenţilor, aspectele cele mai

importante sunt următoarele:

• dacă şi-au fixat deja scopul sunt mai capabili să-l urmărească pe

acestea şi să reziste tentaţiilor;

• sunt mai antrenaţi în a îndeplini scopurile până la capăt;

• este mai bine dezvoltată funcţia de frână a voinţei;

• voinţa începe să se investească şi în activităţi autoformative,

autoeducative.


Ce fel de activităţi autoformative crezi că iniţiază preadolescenţii?

1.6. Particularităţile personalităţii preadolescenţilor

Alături de factorii fundamentali ai dezvoltării psihice (ereditatea,

mediul educaţia), personalitatea preadolescentului este puternic

influenţată şi de intensificarea conştiinţei de sine şi a capacităţii de

autodeterminare şi autoformare. Aspectele cele mai importante ale

dezvoltării personalităţii în preadolescenţă sunt:

• particularităţile temperamentale se manifestă într-o relaţie mai

strânsă cu cele caracteriale. În majoritatea situaţiilor temperamentul

este subordonat caracterului, dar numai situaţiile extreme pot proba

tăria acestei legături;

• aptitudinile sunt mai bine dezvoltate şi se exprimă în rezultate

remarcate la nivelul şcolii şi localităţii.

Creşte puterea

voinţei

Nou nivel în structurarea şi exprimarea

aptitudinilor


23


Care sunt domeniile în care se manifestă aptitudinile preadolescenţilor?

Preadolescenţi sunt interesaţi să-şi cunoască aptitudinile şi de

aceea se consideră că în acest stadiu este începutul identificării

vocaţionale.

• Caracterul continuă să se dezvolte, dar se accentuează

tendinţele spre o autonomie şi o independenţă mai largă. Acest fapt

poate crea conflicte cu părinţii şi poate declanşa deja, la unii

preadolescenţi, criza de originalitate.

• Conştiinţa morală a preadolescentului se află în faza de început a

autonomiei morale, adică atitudinile şi comportamentele nu mai sunt

orientate de imperativele morale parentale ci de convingeri morale în

curs de formare.

• Preadolescenţa se caracterizează prin intensificarea conştiinţei

de sine datorită mai ales următorilor factori: a) transformările biologice

intense; b) schimbarea atitudinilor celorlalţi faţă de preadolescenţi; c)

capacităţile cognitive crescute care le permit să înţeleagă, mai mult şi

mai bine, ceea ce se referă la propria fiinţă. Unul din efectele

intensificării conştiinţei de sine constă în modificări la nivelul imaginii de

sine.

• Eul fizic este puternic reliefat în structura imaginii de sine. Adică

preadolescentul tinde să-şi cunoască atât calităţile cât şi defectele fiind

alternativ încântat şi dezamăgit de sine dar încercând deja să

optimizeze această latură a fiinţei lui. Această accentuată orientare

către sine a fost numită de autori psihanalişti, narcisism

preadolescentin.


Care crezi că sunt aceste încercări de optimizare a eului fizic la

preadolescent?

Autonomia morală a

preadolescentului

Schimbări la nivelul imaginii

de sine


24

• Eul social este într-un mare proces de schimbare datorită

creşterii atracţiei spre grup şi a importanţei acestuia pentru dezvoltarea

psihică generală a preadolescentului. Acesta ajunge treptat să-şi

cunoască locul în grup şi reputaţia de care se bucură şi poate fi foarte

anxios datorită faptului că grupul l-ar putea respinge sau izola;

• Eul spiritual este, de asemenea, în progres, preadolescenţii îşi

dau seama de unele însuşiri ale atenţiei, memoriei, gândirilor. Nu mai

interiorizează necondiţionat părerile părinţilor, ci caută să se cunoască

singuri mai bine. Dacă desfăşoară activităţi autoformative îşi propun să

optimizeze şi eul spiritual.

• În preadolescenţă începe să se cristalizeze idealul de viata. În

acest stadiu apare orientarea spre viitor şi prospectarea acestuia. De

fapt, cei din jur pun des întrebări cu privire la ce va dori preadolescentul

să facă în viitor şi astfel, treptat el însuşi va gândi, va începe să viseze

la viitor şi va căuta deocamdată, modele ale acestei dimensiuni a vieţii

sale, la cei din jur: părinţi, fraţi, surori, personalităţi recunoscute într-un

domeniu nou, vedete. Pe această bază începe să se cristalizeze pentru

prima dată un ideal, care are însă următoarele particularităţi:

a) este, mai degrabă, o preluare de modele de la alţii, acestea

fiind expresii concrete şi accesibile a ceea ce îşi doreşte, dar nu sunt

potrivite total propriei fiinţe;

b) idealul rămâne relativ instabil, preadolescentul încercând

noi variante;

c) este adesea departe de posibilităţile sale si deci, fantezist;

d) este elaborat unilateral, adică se referă doar la viitorul şcolar

şi profesional.

Cu toate imperfecţiunile sale, idealul îndeplineşte un rol important

în descoperirea propriilor posibilităţi şi în orientarea propriilor energii şi

capacităţi. De aceea, formarea idealului de viată trebuie să fie un

obiectiv al programelor instructiv-educative desfăşurate cu

preadolescenţii.

În ceea ce priveşte personalitatea în ansamblu, preadolescenţii

încep să fie interesaţi de unicitatea şi originalitatea acesteia.

Particularităţile idealului de viaţă al

preadolescenţilor


25

În aceste condiţii se accentuează aspectele diferenţiale în

dezvoltarea şi manifestarea personalităţii. Ele trebuie luate în

consideraţie în vederea tratării diferenţiate şi individualizate a elevilor şi

pentru stimularea continuă a preocupărilor lor pentru autoeducaţie.


După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

următoarele idei:

• Preadolescenţa este stadiul ieşirii din copilărie şi corespunde

intervalului 10-14 ani.

Trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial înseamnă schimbări

importante în învăţare: mai multe discipline şcolare, eforturi mari de

abstractizare şi generalizare, interacţiunea cu profesori diferiţi, învăţare

independentă crescută.

Se produc schimbări importante şi în relaţiile cu ceilalţi: familia are

atitudini încă ambigui şi-l consideră când copil, când preadolescent,

profesorii nu-l mai tratează ca pe un copil, grupul formal are anumite

aşteptări.

• În acest stadiu se produc mari schimbări biologice: vârf de

creştere în înălţime, perfecţionarea sistemului nervos a analizatorilor,

modificări în sistemul neurohormonal, cu deosebire, intrarea în funcţiune

a glandelor sexuale, parcurgându-se următoarele etape: prepubertară în

care se accentuează caracterele sexuale secundare; pubertară – intră

în funcţie glandele sexuale şi postpubertară ce se desfăşoară în

adolescenţă. Aceste schimbări fizice influenţează afectivitatea,

conştiinţa de sine, imaginea de sine.

• Se perfecţionează capacităţile senzorial-perceptive şi cele de

observare. Acestea devin mai bune, asigură diferenţieri corecte si

precise. Observaţia se poate desfăşura independent dar cu condiţia

transferării către preadolescenţi a indicatorilor de urmărit.


26

• Capacităţile de reprezentare se dezvoltă foarte mult: creşte

gradul de generalizare, se formează categorii noi de reprezentări, se

produce organizarea acestora în jurul noţiunilor şi ideilor importante.

• În acest stadiu se trece de la gândirea concret operatorie la cea

formală, adică adolescentul poate prelucra informaţii chiar dacă acestea

nu mai sunt oferite de contactul direct cu obiectul, ci sunt exprimate

verbal. Se dezvoltă operaţiile de gradul II, raţionamentul deductiv,

algoritmi de lucru etc. Se dobândeşte deplina reversibilitate în gândire.

• Memoria preadolescentului se perfecţionează prin: dezvoltarea

proceselor de memorare, creşterea ponderii celei logice şi voluntare şi a

reproducerii faţă de recunoaştere.

• Se înregistrează un fel de exuberanţă imaginativă ca expresie a

progresului mental general, însă nu are legaturi stabilizate şi

perfecţionate cu gândirea şi poate aluneca în fantezii gratuite.

• Limbajul se perfecţionează: creşte vocabularul, corectitudinea

structurilor verbale, îmbogăţirea acestora şi adaptarea lor în situaţii

diferite de comunicare. Apare atracţia foarte mare către jargonul şcolar.

Afectivitatea preadolescenţilor este influenţată de fenomenele

pubertare şi poate să prezinte instabilitate, iritabilitate şi expozivitate în

manifestarea emoţiilor. În acelaşi timp, afectivitatea este bogată şi

diversă. Se dezvoltă capacităţi de reglare şi stăpânire a conduitelor

emoţional-expresive.

• Se dezvoltă structuri motivaţionale noi şi complexe cum ar fi

interese cognitive, culturale şi de grup, trebuinţe de autoafirmare şi

autorealizare, idealul de viaţă.

• Personalitatea preadolescenţilor este puternic influenţată de

schimbările biologice, de cele privind activitatea de învăţare şi

principalele relaţii cu ceilalţi, se consolidează aptitudinile şi multe însuşiri

caracteriale (sunt în mare schimbare doar cele privind autonomia şi

independenţa) şi se cristalizează mai bine imaginea de sine chiar dacă

aceasta rămâne relativ instabilă.


27


– BONCHIŞ ELENA, Psihologia vârstelor, Edit. Universităţii din

Oradea, 2004, pag. 279-282.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, Edit. Credis, Bucureşti,

2001, pag. 276-280.

– DEBESSE M. (coord.), Psihologia copilului de la naştere la

adolescenţă, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 296-

303.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului, Edit.

Augusta, Timişoara, 1998, pag. 236-238.

– OSTERRIETH P., Introducere în psihologia copilului, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, pag. 154-160;

– PIAGET J. INHELDER BORBEL, Psihologia copilului, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 111-118.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 224-226.


28

ADOLESCENŢA – STADIUL UNOR AMPLE TRANSFORMĂRI PSIHICE

CUPRINS: 2. ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI 29


2.1. Dominantele in profilul de dezvoltare din adolescenta

2.2. Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale ale adolescenţilor

2.3. Dezvoltarea biologică a adolescenţilor

2.4. Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de reprezentare ale

adolescenţilor şi postadolescenţilor

2.5. Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi postadolescentului

2.6. Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor

2.7. Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă

2.8. Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă

2.9. Personalitatea adolescentului şi postadolescentului




29

2. ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI



• să rezume schimbările ce se produc în cursul adolescenţei în

activităţile şi relaţiile acestora şi ce efort de adaptare se cere;

• să enumere dominantele profilului de dezvoltare din adolescenţă

pentru a explica însemnătatea acestui stadiu pentru dezvoltarea

generală a omului;

• să identifice principalele progrese ale proceselor cognitiv senzoriale,

din acest stadiu;

• să dezvolte ideile care arată că în adolescenţă se atinge un vârf

caracteristic pentru specia umană, în ceea ce priveşte inteligenţa şi

gândirea;

• să rezume clar cunoştinţele care se referă la memoria şi imaginaţia

adolescenţilor şi postadolescenţilor;

• să explice cum se petrec schimbările importante din viaţa afectivă şi

din structurile motivaţionale ale adolescenţilor şi postadolescenţilor;

• să identifice componente noi ale personalităţii care se formează în

adolescenţă;

• să descrie criza de originalitate a adolescentului şi să-i arate

importanţa pentru transformarea generală a personalităţii.

2.1. Dominantele in profilul de dezvoltare din adolescenta

Adolescenţa şi postadolescenţa încheie primul ciclu al dezvoltării

umane. Mai ales adolescenţa, a fost şi a rămas în atenţia cercetătorilor

şi a fost timp îndelungat investigată.

Acest stadiu care este cuprins între 14 şi 20 de ani şi este urmat

de post adolescenţa până la 25 de ani, implică schimbări de ordin psihic


30

atât de numeroase şi importante încât unii autori l-au considerat o a

doua naştere. (J.J. Rouseau). Alţii i-au remarcat caracterul tumultuos al

schimbărilor şi au numit-o „vârsta furtunii şi stresului” (Stanley Hall), a

„vivacităţii afective” (M. Debesse) etc. În tabloul amplu şi complex al

dezvoltării din acest stadiu pot fi relevate următoarele dominante:

• avans cognitiv remarcabil ajungându-se, în ceea ce priveşte

inteligenţa şi memoria, la cele mai înalte cote;

• depăşirea identificării cu părinţii, ieşirea de sub tutela familiei şi

şcolii şi integrarea în viaţa socială şi culturală a comunităţii;

• o nouă intensificare a conştiinţei de sine şi o căutare asidua a

identităţi de sine (E. Erikson), a unicităţii şi originalităţii;

• parcurgerea unor faze decisive în cucerirea autonomiei şi

independenţei, după ce se trece peste perioada tensionată a „crizei

originalităţii”;

• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie;

• formarea unor noi componente ale personalităţii şi organizarea

într-o structură unitară care mediază adaptările eficiente ca toate felurile

de situaţii.

Prin urmare, spre deosebire de copilărie, adolescenţa ocupă un loc

aparte în istoria personală a fiecăruia. Intrarea în acest stadiu

accentuează conştientizarea multiplelor schimbări şi transformări care-i

sunt caracteristice. Adolescenţa rămâne în amintirea tuturor ca un fel de

trezire, ca o trecere de la existenţa oarecum în sine, legată de un timp

prezent şi de relaţii simple cu ambianţa şi cu sine, caracteristice

copilăriei, la o deschidere deosebită faţă de lume şi univers, la

înţelegerea locului propriu printre ceilalţi, a rostului vieţii, la preocuparea

constantă pentru viitor şi la efortul personal de a deveni adult.

Adolescenţa ca

„a doua naştere”


31

Temă de reflecţie nr. 1 Relevă cea mai puternică impresie pe care o ai în minte despre propria

adolescenţă.

2.2. Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale ale adolescenţilor

Începutul adolescenţei înseamnă şi intrarea în noul ciclu şcolar –

cel liceal. Schimbările fundamentale caracteristice învăţării de la acest

nivel sunt:

• conţinuturile de învăţare sunt mai amplificate la fiecare din

disciplinele care au fost studiate şi în stadiul anterior;

• apar noi discipline şi creşte, în ansamblu, volumul învăţării;

• unele discipline noi, cum ar fi filosofia, logica, cer un nivel foarte

ridicat de abstractizare şi generalizare;

• timpul de învăţare independentă creşte până la 4 – 5 ore zilnic, la

adolescenţii serioşi;

• se folosesc şi alte surse de informare şi învăţare decât manualele

şcolare;

• se poate forma un stil cognitiv personal care să rămână

caracteristic pentru toată viaţa;

• adolescenţii elevi pot manifesta capacităţi pentru microcercetare

şi pot participa la sesiuni ştiinţifice şcolare;

• având capacităţi fizice şi psihice crescute pot participa la activităţi

de muncă familială sau se pot angaja profesional;

• unii au o largă participare la activităţile culturale şi sportive din

localitatea lor.


În raport cu măsura în care satisfac sarcinile şcolare, adolescenţii pot fi

diferenţiaţi. Ce categorii crezi că se pot găsi în orice şcoală?

Schimbări în activitatea de

învăţare


32

Schimbările cele mai importante în sistemul de relaţii sunt

următoarele:

• în familie nu mai este considerat copil şi se poate bucura de o

autonomie mai crescută. I se respectă măcar unele din dorinţe şi

preferinţe, este consultat în unele probleme;

• în şcoală profesorii îl tratează ca elev mare respectându-i

punctele de vedere, opţiunile, sugestiile etc. Între adolescenţi şi

profesori pot apărea relaţii de cooperare care să se încheie cu referate

şi comunicări ştiinţifice;

• poate relaţiona cu persoane din afara familiei şi şcolii,

îmbogăţindu-şi experienţa de viaţă;

• instituţiile sociale îi recunosc noile capacităţi şi astfel la 14 ani

obţine primul buletin de identitate şi la 18 ani dreptul de vot.

Scimbări în sistemul relaţiilor


33

Temă de reflecţie nr. 3 Ce importanţă poate avea pentru adolescent obţinerea buletinului de

identitate şi apoi a dreptului de vot?

Toate schimbările în activitatea şi relaţiile adolescenţilor şi

postadolescenţilor, la care ne-am referit, generează solicitări noi, ocazii

şi condiţii de manifestare, altfel decât în copilărie şi stimulează altfel

dezvoltarea psihică generală în ritmuri crescute şi la niveluri înalte.

2.3. Dezvoltarea biologică a adolescenţilor

Schimbările biologice continuă şi în adolescenţă dar în ritmuri mai

scăzute (Ursula Şchiopu, Emil Verza).

La sfârşitul stadiului se ajunge la o înălţime medie la băieţi de 170

– 177 cm iar la fete de 162 – 168 cm. Creşterea în înălţime este mai

accentuată la cei din mediul urban. Greutatea ajunge la băieţi, la

sfârşitul stadiului, la circa 60 kg – 65 kg dar la fete continuă să fie

influenţată de modele culturale şi este cu 15 – 20 kg mai mică.


Alege trei dintre cele mai periculoase urmări ale regimului alimentar

drastic pe cere şi-l impun unele adolescente, încercuind:

a. scăderea poftei de mâncare; b. Pierderea aspectului catifelat al tenului; c. Întârzierea creşterii în înălţime; d. Instalarea anorexiei nervoase; e. senzaţia generală de lipsă de forţă; f. Întârzierea fenomenelor pubertare; g. scăderea capacităţii de tonus muscular; h. Instalarea anemiei.

Procesele de osificare continuă în ritmuri mai mici şi se

desăvârşesc. La nivel facial se realizează armonizarea trăsăturilor.

Sistemul muşchiular dispune de capacitate de tonus ca a adultului şi de

reglare fină.

Sistemul endocrin se echilibrează şi apare funcţia de procreere.

Dezvoltarea biologică: greutate şi înălţime

Perfecţionări

organice


34

La nivelul cerebral se continuă perfecţionările din stadiul anterior

referitor la viteza crescută de formare a conexiunilor nervoase şi la

organizarea lor.

În adolescenţă se ajunge la o frumuseţe fizică specifică ce se

exprimă în limbajul obişnuit prin termenul de îmbobocire şi apoi înflorire

în postadolescenţă.

2.4. Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de reprezentare ale adolescenţilor şi postadolescenţilor

În adolescenţă toate procesele informaţionale se desfăşoară la

nivel înalt şi au o sporită eficienţă.

În legătură cu dezvoltarea percepţiilor J. Piaget sublinia: „condiţiile

organice ale percepţiei nu sunt deplin realizate decât în faza

adolescenţei”. Prin urmare, în adolescenţă se constată scăderea

pragurilor senzoriale, creşterea rapidităţii explorărilor perceptive,

realizarea unor estimări relativ corecte ale lungimilor, volumului, vitezei

etc. Sunt verbalizate cu uşurinţă toate însuşirile percepute dar la

acestea se asociază semnificaţii personale legate de eu şi de unicitatea

personalităţii fiecăruia.

Adolescenţii îşi pot organiza şi dirija propriile observaţii fără a mai

avea nevoie de vreun ajutor iar postadolescenţii le investesc în veritabile

activităţi de cercetare.


Ce fel de microcercetări credeţi că pot face adolescenţii? În ce domenii?

Procesul de reconstitutivitate reprezentativă se realizează cu

uşurinţă la adolescenţi. Ei pot avea atât reprezentări foarte bogate în

detalii cât şi altele ce au un grad foarte înalt de generalitate. Aceasta

este o condiţie necesară pentru bogăţia planului mental al

Condiţiile organice depline ale percepţiilor

Nou progres în realizarea

observării

Mari capacităţi

de reprezentare


35

adolescentului. Se accentuează organizarea reprezentărilor în jurul

ideilor sau conceptelor centrale dintr-un câmp cognitiv.

Adolescenţii îşi reprezintă cu uşurinţă relaţii structurale şi

funcţionale între diverse feluri de elemente. Ating uşor nivelul înalt al

generalizărilor în reprezentare, cel propriu conceptelor figurale. Cei

interesati de tehnică şi care se vor specializa în postadolescenţă, în

acest domeniu, vor dobândi abilităţi şi mai mari de reprezentare. La fel

pot să reprezinte în detaliu aspecte semnificative din fel de fel de studii

şi să surprindă noi însuşiri şi funcţionalităţi. Aceste capacităţi de

reprezentare sunt demonstrate atât în rezolvarea unor sarcini practice

cât şi în momentele de reverie ce apar relativ frecvent la această vârstă.

2.5. Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi postadolescentului

Intrarea în adolescenţă înseamnă, după J. Piaget, desăvârşirea

operaţiilor formale. Acelaşi autor împreună cu numeroşii săi

colaboratori, au susţinut prin cercetări ample ideea că în adolescenţă, în

jurul a 17-18 ani se atinge nivelul cel mai înalt al funcţionării structurilor

operatorii mentale şi a manifestării inteligenţei umane.

Acest nou nivel se caracterizează prin:

• operaţiile gândirii sunt pe deplin eliberate de conţinuturile

informaţionale cărora li s-au aplicat iniţial, se generalizează, se transferă

şi devin formale. J. Piaget spune că adolescenţii pot să combine aceste

operaţii în moduri foarte variate şi să ajungă la un fel de combinatorică

mentală prin care să verifice toate însuşirile obiectelor şi fenomenelor şi

relaţiile dintre ele, respectând totodată legile logice. În acest fel este

întărit în mod considerabil mersul deductiv al gândirii;

• operaţiile de gradul II (sinteze ale sintezelor, generalizări ale

generalizărilor, abstractizări ale abstractizărilor etc.) sunt bine

consolidate şi pe deplin reversibile;

Vârf al inteligenţei

Combinatorică mintală de vârf


36

• în timpul însuşirilor cunoştinţelor la diferite discipline se formează

scheme de gândire riguroase care pot fi aplicate cu uşurinţă în diferite

situaţii şi astfel gândirea se poate desfăşura cu mare viteză;

• perfecţionarea şi extinderea aplicării schemelor de gândire (cum

ar fi a echilibrării balanţei, a compunerii forţelor, a compensării etc.),

permite rezolvarea unui număr mare şi variat de probleme;

• un alt efect al formării schemelor de gândire este şi ceea ce J.

Piaget a numit spiritul experimental spontan care consta în capacitatea

adolescentului de a desprinde mental toţi factorii care sunt implicaţi într-

o situaţie şi de a proba apoi, pe rând, în minte, influenţa pe care o au;

• raţionamentul dominant e cel ipotetico-deductiv; adolescentul

formulează ipoteze şi apoi desfăşoară lanţuri lungi de raţionamente

pentru a le confirma; face apel la sisteme abstracte de idei şi la teorii.

Acest aspect se amplifică în postadolescenţă. Adolescenţii înşişi sunt

uimiţi de forţa minţi lor;

• gândirea prelucrează un mare volum de informaţii şi foloseşte

variate sisteme de simboluri (din matematică, fizic, chimie etc.);

• noţiunile cu care operează gândirea formală au un grad mare de

abstractizare şi generalizare şi formează sisteme riguroase, în cadrul

fiecărei discipline;

• adolescenţii ajung la o gândire cauzală complexă;

• totodată, ei pot să cuprindă cu mintea, să se raporteze la spaţiul

şi timpul infinite;

• sunt înclinaţi spre generalizări şi spre construcţii de teorii (mai

ales în postadolescenţă).

Caracteristicile prezentate mai sus, şi altele care au fost relevate

ulterior, exprimă nivelul deosebit la care poate ajunge gândirea

adolescenţilor şi postadolescenţilor. Dar cercetările mai noi au constatat

că sunt diferenţe între adolescenţi în ce priveşte nivelul pe care îl poate

atinge gândirea lor, datorită numeroşilor factori interni, subiectivi şi

externi care pot acţiona, de-a lungul anilor.

Dezvoltarea shemelor

mentale

Spiritul experimental

mental

Gândire logică

de nivel înalt


37

Temă de reflecţie nr. 6 Caracterizează propria gândire prin comparaţie cu trăsăturile care sunt

specifice adolescenţilor.

Prin urmare, adolescenţii şi postadolescenţii au un potenţial

cognitiv deosebit, dar aceasta nu se realizează în mod egal la toţi. Se

pot uşor constata mari diferenţe între ei. Chiar adolescenţii ajung să-şi

cunoască, măcar o parte din aceste calităţi şi să se orienteze în

cunoştinţă de cauză spre direcţii corespunzătoare de calificare.

2.6. Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor

Memoria adolescentului este rezultatul maturizării mecanismelor

cerebrale şi al progreselor constante înregistrate în stadiile anterioare.

Caracteristicile cele mai importante sunt:

• atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea

cunoştinţelor din variate domenii şi construirea bazelor culturii generale

şi a celei profesionale;

• dominarea memoriei logice fără de care nu s-ar putea face faţă

solicitărilor şcolare şi extraşcolare aşa de variate şi numeroase;

• creşterea capacităţii de a memora laturile abstracte şi generale

ale cunoştinţelor care permit formarea unor structuri cognitive ce

integrează uşor noi informaţii şi le asigură păstrarea îndelungată;

• formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi mai

mare a caracterului activ al memoriei: identificarea ideilor centrale,

ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea detaliilor

nesemnificative etc.;

• dezvoltarea mai largă a metamemoriei care permite gestionarea

mai bună a capacităţilor mnezice. Între gândirea şi memoria

adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă şi astfel

Memoria are cel

mai mare volum

Metamemoria


38

creşte productivitatea şi eficienţa metamemoriei generale specifică

acestui stadiu;

• reproducerea activă a cunoştinţelor, adică selecţionarea

corespunzătoare a materialului ce trebuie actualizat, şi reorganizarea în

altă formă, adaptată sarcinilor de rezolvat.

Temă de reflecţie nr. 7 Identifică particularităţile propriei memorii şi arată care ar fi sarcinile în

care ar putea fi investită cu succes.

Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale celorlalte

procese cognitive iar adolescenţii o percep ca pe o nouă zonă de

autodefinire şi exprimare originală.

• Cea reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi

este investită în învăţare, în activităţile curente, în realizarea lecturilor

de diverse feluri.

• Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte înalte.

Este favorizată de legături strânse cu gândirea care susţin, mai ales,

originalitatea ei în sarcinile ştiinţifice şi tehnice. Imaginaţia creatoare

implicată în activităţi artistice este propulsată de afectivitatea ce poartă

amprenta acestei vârste, adică este tumultuoasă, intensă, profundă,

nuanţată.


Criticii literari vorbesc uneori de poezia adolescentină a unui autor. Ce

argumente de ordin psihologic ar întări această diferenţiere ca realizare

deosebită din adolescenţă?

În ansamblu, imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi

postadolescenţilor se remarcă printr-un grad mai mare de originalitate,

comparativ cu alte stadii şi prin personalizarea modurilor de exprimare.

• Visul de perspectivă, ca formă a imaginaţiei active şi voluntare, este

implicat cu precădere în construirea idealului de viaţă.

• Adolescenţii sunt însă frecvent antrenaţi în reverii ce se referă mai ales

la viitor. Este una din căile de descifrare a viitorului.

Imaginaţie creatoare

originală


39

Prin urmare, nivelul general înalt al imaginaţiei este, la rândul său,

un aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi

postadolescenţă.

2.7. Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă

Întreaga dezvoltare cognitivă, la care ne-am referit până acum,

este strâns legată de progresele limbajului. Acestea se constată în

următoarele planuri:

• vocabularul înregistrează până la sfârşitul stadiului o creştere de

până la 20.000 cuvinte ceea ce asigură o competenţă lingvistică şi mai

crescută decât a preadolescentului. Cei ce continuă studiile însuşesc

foarte mulţi termeni ştiinţifici şi nucleul de semnificaţii al unui număr

mare de cuvinte este reprezentat de noţiuni ştiinţifice complexe. De

aceea sunt foarte exigenţi în legătură cu respectarea sensurilor exacte

ale cuvintelor. Adolescenţii şi postadolescenţii însuşesc în şcoală, dar şi

pe alte căi, tehnicile moderne de comunicare lărgindu-şi foarte mult

orizontul de cunoaştere;

• însuşesc două sau trei limbi străine, pot intra în dialog cu tineri

din alte ţări şi pot beneficia de avantajele informaţionale ale internetului.

Angajează, în comunicarea cu altul, în mod adecvat, toate mijloacele

neverbale. În cazul relaţiilor afective profunde cu anumite persoane,

sunt capabili să recepţioneze şi să decodifice cele mai subtile sensuri

ale structurilor verbale emise de acestea şi ale gesturilor însoţitoare;

• vorbirea are un debit adaptat la situaţii, este fluentă, expresivă,

controlată mereu de normele gramaticale bine stăpânite;

• adolescenţii îşi pot elabora un stil propriu de exprimare verbală

pe care îl apreciază ca fiind măsura inteligenţei şi a gradului de cultură.

Dialogul este diferenţiat în funcţie de interlocutor: faţă de adulţi

se exprimă reverenţios, elevat, îngrijit, corect, faţă de egali îşi permit

lejerităţi verbale, din spirit de gaşcă;

Îmbogăţirea mijloacelor de

comunicare


40

• în adolescenţă dar mai ales în postadolescenţă, se însuşesc

tehnici de citire rapidă şi pot scădea capacităţile de citire expresivă;

• limbajul scris ce caracterizează prin accentuarea particularităţilor

individuale în realizarea grafemelor, prin exigenţe privind normele

gramaticale şi ortografice, prin creşterea importanţei fazei de proiectare

a ceea ce se va realiza în scris.


Fă o comparaţie a propriului limbaj cu toate caracteristicile notate mai

sus şi constată progresele pe care le-ai făcut acum.

Dar toate aceste performanţe ale limbajului se ating numai dacă

adolescenţii au aspiraţii înalte în legătură cu instruirea şi educarea lor şi

acţionează conştient şi voluntar în acest sens.

2.8. Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă

Dezvoltarea afectivă tinde să se ridice în adolescenţă la cotele

înalte pe care le atinge şi cogniţia. Acest nivel crescut se exprimă astfel:

• entuziasm juvenil chiar exaltare afectivă (M. Debesse) ce exprimă, cu

precădere, intensităţile înalte şi expansiunea vieţii afective. De aceea

mulţi autori au spus că adolescenţa este o vârstă a „furtunii şi stresului”

sau a „vivacităţii afective” etc.;

• rezonanţa afectivă largă şi profundă la toate felurile de evenimente din

familie (sănătatea şi înţelegerea dintre părinţi, dificultăţile, certurile,

divorţurile, moartea bunicilor, nereuşitele financiare sau şomajul etc.) din

şcoală (reuşita şi nereuşita, victorie în concursuri şi olimpiade, impresia

de nedreptăţire de către profesori, bucuria că aceştia îi acordă atenţie şi

îl ajută etc.) şi din societate (evenimente politice, sociale, culturale de

importanţă locală, naţională sau internaţională);

Perfecţionarea

limbajului scris

Exuberanţă

afectivă


41


Aminteşte-ţi rezonanţa afectivă a adolescenţilor faţă de evenimentele

din Decembrie 1989.

• formarea unor noi sentimente, mai ales legate de eu şi de relaţiile cu

alţii, cum ar fi: în raport cu sine fericirea, mândria, demnitatea, orgoliul,

îngâmfarea etc.; în raport cu alţii, cel mai important este cel al primei

iubiri.


Care crezi că ar fi particularităţile psihologice ale primului sentiment de

iubire din adolescenţă?

• intensificarea conştientizării trăirilor şi experienţelor afective, exprimată

în tendinţele crescute spre reflecţie, meditaţie, reexaminare etc.;

• reglajul conduitelor emoţional – expresive este mai eficient atât în

sensul diminuării cât şi în cel al amplificării lor. În relaţia cu sexul opus

există o expectanţă crescută şi o accentuată capacitate de examinare,

discriminare şi decodificare a celui mai mic gest al persoanei iubite;

• acceptorii morali se dezvoltă şi aprofundează şi devin repere ale

evaluării reacţiilor afective proprii, precum şi ale altora, în cele mai

diverse situaţii.

În structura generală a motivaţiei din adolescenţă trebuie relevate

următoarele aspecte:

• se manifestă foarte activ trebuinţele de autorealizare şi autoafirmare şi

adolescentul caută mereu noi ocazii pentru a şi le satisface, ignorând

uneori riscurile şi pericolele;

• se parcurge o noua fază în cristalizarea interesului pentru viitoarea

profesie şi se amplifică identificarea vocaţională (H. Lehalle);

• interesele cognitive devin mai intense şi mai selective, uneori, în

ultimele clase de liceu chiar făcându-se selecţii excesive, care ar

putea îngusta construirea bazelor culturii generale;

Conştientizare şi reglaj al conduitelor emoţional-expresive

Motive dominante: • trebuinţa de autoafirmare; • trebuinţa de autorealizare; • trebuinţa de clarificare a

identităţii de sine.


42

• interesele culturale rămân largi, relativ constante dar se satisfac după

ce se îndeplinesc obligaţiile şcolare şi familiale;

• se intensifică interesul pentru viaţa interioară proprie;


În ce fel s-ar exprima interesul pentru propria viaţă interioară la

adolescenţi.

• interesul pentru grupurile de egali rămâne crescut;

• anumite componente ale personalităţii vor îndeplini şi rolul de motive

(sistemul de valori, idealul de viaţă).

Se face sublinierea că în adolescenţă devin active trebuinţele din vârful

piramidei construită de A. Moslaw, acestea ocupând planurile centrale

ale constelaţiilor motivaţionale pentru numeroase activităţi.

În strânsă legătură cu dezvoltarea motivaţiei se realizează şi un anume

grad de maturizare a mecanismelor voluntare. Acest nou nivel al

dezvoltării voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă se exprimă, mai

ales, în următoarele planuri:

• voinţa este implicată în deciziile pentru viitoarea profesie şi în procesul

de pregătire pentru aceasta;

• este angajată în manifestarea autonomiei şi independenţei dorite

puternic de adolescenţi şi extinse treptat in toate planurile vieţii;

• activităţile autoformative de durată pe care le desfăşoară, mai ales,

adolescentul, antrenează calităţi ale voinţei cum sunt perseverenţa şi

tenacitatea.


Voinţa adolescenţilor ar trebui antrenată pentru a face faţă unor tentaţii

periculoase. Care ar fi acestea?

Mecanisme voluntare

maturizate


43

2.9. Personalitatea adolescentului şi postadolescentului

Dezvoltarea personalităţii în adolescenţă implică multe aspecte de

continuitate faţă de stadiile anterioare dar în acelaşi timp se produc aşa

de multe prefaceri încât aşa cum am mai subliniat, adolescenţa este

considerată o a doua naştere. În acest stadiu încep să acţioneze factori

noi cum ar fi: a). lărgirea foarte mare a relaţiilor şi a experienţei

personale; b). dezvoltarea cogniţiei sociale; c). autoimplicarea în propriul

proces de formare; d). intrarea în viaţa comunităţii.

Totodată, în cursul acestui studiu se înregistrează schimbări

importante în structura personalităţii constând, pe de o parte, în

consolidarea unor componente aşa cum sunt aptitudinile, pe de altă

parte, în reorganizarea altora aşa cum este caracterul sau idealul de

viaţă şi, în fine, în apariţia unora noi, mai ales cele din subsistemul de

orientare al personalităţii: sistemul propriu de valori, concepţia despre

propria viaţă şi a celorlalţi, conştiinţa apartenenţei la generaţie.

Schimbări deosebite se petrec şi în structura imaginii de sine şi a

identităţii de sine. În urma acestor schimbări personalitatea se prezintă

pentru prima dată cu toate componentele ei ca un ansamblu organizat şi

unitar dar încă insuficient stabilizat. Se trece astfel, şi în acest plan al

personalităţii, de la caracteristice specifice copilăriei la o nouă

personalitate care, în finalul stadiului, se caracterizează prin autonomie

crescută, echilibru între aspiraţie şi posibilităţi, între propriile interese şi

cele ale grupului, prin conturarea mai clară a propriei identităţi şi prin

capacităţi sporite de adaptare la mediu.

După aceste precizări de ansamblu asupra personalităţii

adolescentului, este necesar să abordam, mai analitic, schimbările la

care ne-am referit.

Capacităţile şi aptitudinile se manifestă, în cursul acestui stadiu, la

niveluri mai înalte.


44

• Aptitudinile generale, şi cu deosebire inteligenţa, aşa cum am mai

subliniat, atinge un vârf specific stadiului. (J. Piaget, B. Inhelder,

1955). H. Lehalle subliniază creşterea competenţei cognitive

exprimată în capacităţi deosebite de prelucrare a informaţiilor, de

rezolvare a problemelor, de abstactizare şi generalizare.

• Aptitudinile speciale parcurg o nouă fază de dezvoltare şi se exprimă

în rezultate remarcate la nivelul localităţilor, ţări şi chiar în plan

internaţional (olimpiade şi competiţii sportive).

• În comparaţie cu preadolescenţa, adolescenţa înregistrează un spor al

creativităţii exprimată mai ales în creşterea originalităţii. Totodată se

formează însuşiri importante ale personalităţii creative cum ar fi: spirit

de obiectivitate, nonconformism epistemic şi pragmatic, asumarea

riscului, cutezanţă, atitudine interogativă, încredere în forţele proprii

etc. (I. Mânzat).


Completaţi corect spaţiile goale din următoarele propoziţii referitoare la

gândirea adolescenţilor.

Gândirea adolescenţilor se caracterizează prin structuri operatorii...........................şi.............................. Se ajunge la..................deplină. Raţionamentul dominant şi caracteristic este cel......................................... Noţiunile cu care se operează implică un grad înalt de..........................şi....................................

Adolescenţa este şi stadiul în care se formează câteva

componente ale personalităţii care exprimă funcţia proiectivă şi pe cea

orientativă a acestuia. Cele mai importante sunt:

• structurarea sistemului propriu de valori care are următoarele

surse de formare: capacităţile cognitive crescute care le permit

înţelegerea profundă a valorilor (L. Carmichael), creşterea

experienţei personale de viaţă şi observarea vieţii altora,

influenţele sociale care ţintesc difuzarea valorilor;

Manifestare importantă şi relevantă a

aptitudinilor.

Sistemul propriu de valori


45


Enumeră trei valori pe care crezi că le preţuiesc adolescenţii şi explică

de ce crezi că le sunt specifice.

• cristalizarea unei concepţii personale asupra vieţii proprii şi a

vieţii în general, care dă sens şi semnificaţie activităţilor în care

adolescenţii se implică şi totodată, le canalizează energiile şi

capacităţile;

• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie bazată pe

competenţa cognitivă a adolescenţilor care le permite să-şi dea seama

că toţi cei ce se află în acest interval al vieţii simt, gândesc şi acţionează

la fel, şi să se compare permanent cu celelalte generaţii. Adolescenţii

cred că sunt foarte aproape de calităţile adulţilor şi uneori îi întrec, aşa

că nu vor să mai fie tutelaţi şi astfel, între ei şi adulţi se pot amplifica

semnificativ conflictele interpersonale.

Alături de aceste componente orientative noi, sunt şi altele formate

în stadiul anterior:

• idealul de viaţă care a început să se cristalizeze în

preadolescenţă dobândeşte următoarele caracteristici: a) este, nu o

simplă preluare de modele din jur, ci o construcţie personală; b) este

mai stabil; c) mai susţinut de cunoaşterea capacităţilor şi intereselor

proprii; d) mai bine elaborat, mai ales în legătură cu devenirea

profesională; c) este legat de valori şi orientat de către acestea;


Aminteşte-ţi de adolescenţă şi descrie pe scurt ce ideal ţi-ai format

atunci. Apoi confruntă-l cu caracteristice de mai sus.

• imaginea de sine şi identitatea de sine sunt mai clarificate

datorită; a) intensificării conştiinţei de sine; b) intensificării trebuinţelor

de autoafirmare şi autorealizare. Principalele căi de autocunoaştere

folosite de adolescenţi sunt : autoobservaţia, reflecţia şi meditaţia

Concepţia

despre viaţă

Conştiinţa apartenenţei la generaţie

Idealul de viaţă: • elaborat personal; • stabil; • mai complet; • legat de valori; • mai realist.


46

asupra a ce au trăit, cum au acţionat, dialogul cu părinţii, profesorii,

colegii, confruntarea şi comparaţia cu alţii, implicarea în fel de fel de

activităţi, atenta recepţionare a atitudinilor celor din jur faţă de ei.

Folosind aceste căi adolescenţii caută răspunsurile legate de

identitatea de sine la următoarele întrebări: 1) ce sunt; 2) ce pot; 3) ce

voi fi. Reuşesc astfel sa-şi clarifice aspecte noi ale identităţii de sine,

ceea ce îi ajută să se implice în activităţi şi relaţii şi să se manifeste în

mod activ şi responsabil.

Un celebru autor american, E. Erikson a studiat aceste aspecte şi

a constatat că adolescenţii se pot grupa în patru categorii după felul în

care îşi pot răspunde la cele trei întrebări, prezentate mai sus:

a) găsirea unei identităţi adecvate după căutări intense şi

responsabile. Ştiu ce vor face şi cum anume şi astfel se integrează în

activităţile corespunzătoare şi se adaptează bine la toate felurile de

solicitări;

b) găsesc relativ repede răspuns la întrebări prin identificarea cu

părinţii, prin alegerea de a deveni ca ei. Aceştia se vor adapta bine în

prezent dar ar putea fi dezamăgiţi mai târziu că nu şi-au valorificat

adevăratele lor capacităţi;

c) au deocamdată, pe o perioadă chiar lungă, o identitate confuză

care generează oscilaţii şi schimbări surprinzătoare şi-i face să nu se

angajeze cu responsabilitate în activităţi şi relaţii;

d) cei ce ajung la o identitate negativă sub influenţa unor grupuri

cu orientări deviante.


Aminteşte-ţi de propria adolescenţă şi precizează din ce grupare făceai

parte din punctul de vedere al definirii identităţii de sine?

În ceea ce priveşte imaginea de sine, semnificative sunt

următoarele aspecte:

Identitate pozitivă autentică.

Identitate pozitivă preluată de la alţii.

Confuzia identităţilor

Identitate negativă.


47

- eul fizic rămâne în centrul imaginii de sine şi este valorificat în

relaţiile dintre sexe. Adolescenţa are o atitudine activă de optimizare

faţă de eul fizic şi caută variate căi de a-l îmbunătăţi.


Gândeşte-te cum ar putea adolescenţii să-şi îmbunătăţească eul fizic.

• eul spiritual este în centrul autocunoaşterii. Adolescenţii sunt

preocupaţi de a-şi cunoaşte nivelul inteligenţei şi gradul de cultură dar şi

însuşiri caracteriale şi temperamentale care sunt importante în relaţiile

cu alţii. Reuşesc să-şi identifice măcar o parte din calităţi dar şi defecte;

• eul social care a traversat în stadiul anterior o perioadă complexă

datorită integrării în grupuri, este mai clar în adolescenţă (ştiu ce loc

ocupă în grup şi de ce popularitate se bucură) şi se află într-un mai bun

echilibru cu cerinţele grupurilor.

În adolescenţă pot fi constatate niveluri mai înalte ale conştiinţei

morale pentru că sunt capabili să înţeleagă mai bine valorile morale şi

comportamentele oamenilor şi să formuleze judecăţi asupra acestora

din urmă dar şi asupra propriilor conduite.

În ceea ce priveşte caracterul în adolescenţă se produc schimbări

foarte importante. Unele însuşiri caracteriale apărute în copilărie se

consolidează dar cele care sunt legate de relaţiile cu persoanele adulte

şi cu instituţiile sociale intră într-un proces de mari prefaceri care nu este

lipsit de tensiune, contradicţii, conflicte şi pe care cercetătorii l-au numit

„criza de originalitate a adolescentului”. Însuşi termenul general de criză

implică o stare de tensiune internă într-o structură care duce în final la

destructurare şi la o nouă reorganizare şi înnoire. Criza de originalitate

din adolescenţă se caracterizează printr-o tensiune ce este generată de

nepotrivirea dintre schimbările biologice şi psihice, deja petrecute şi

comportamentele şi atitudinile care erau ale copilărie şi erau în general

aşteptate, dorite, întărite, încurajate de către părinţi. În acest proces se

manifestă atât o latura negativă, constând în înlăturarea a ceea ce nu

mai este util adoptării, cât şi alta pozitivă, de susţinere a formării de noi

Eul fizic este optimizat

Eul spiritual clarificat şi amplificat

Eul social

echilibrat

Schimbări

caracteriale


48

competente şi atitudini. În centrul acestor prefaceri se poate afla eul cu

rolurile sale de integrare şi coordonare, care se pot astfel amplifica şi

afirma tot mai puternic, sau componentele creatoare care îşi găsesc un

nou context de manifestare, dat de o sporită autonomie şi independenţă.

De asemenea, reţinem sublinierea lui M. Debesse că în miezul acestor

transformări se află atitudinile caracteriale şi conduitele morale.

În mod concret criza se prezintă ca manifestare frecventă a

protestului adolescentului faţă de cerinţele şi aşteptările adultului, ca

reacţie intensă de supărare şi conflict, cu tendinţa de a discredita

gusturile, preferinţele, realizării părinţilor şi de a le prezenta uneori

agresiv pe ale lor etc. Mai ales conflictele intense îi nedumereşte pe

părinţi, îi descurajează sau îi îndârjesc în riposta pe care le-o dă

adolescenţilor. Comportamentele şi atitudinile adolescenţilor sunt uneori

atât de intense şi pornesc de la conflicte adesea neînsemnate încât

medicii psihiatri le-au numit “patologia normala a adolescenţilor” (I.

Cucu). Însă felul în care se parcurge criza diferă de la individ la individ,

de la grup la grup. Diferenţele se pot referi la: intensitatea manifestării

crizei momentul începerii ei (la unii poate începe în adolescenţă), durata

crizei (la unii poate dura mai mulţi ani), diferenţa după apartenenţa la

sex (la băieţi este mai intensă), implicarea particularităţilor

temperamentale, diferenţieri între adolescenţii din mediul urban şi din

mediul rural, după ceea ce se află în centrul acestor prefaceri.


De ce există diferenţe între adolescenţii din mediul urban la care criza

este mai puternică şi cei din mediul rural?

De cele mai multe ori în centrul crizei se află subsistemul

caracterial. Literatura de specialitate relevă prefacerile care se referă la

autonomie şi independenţă, la disciplină şi responsabilitate, conformism

şi nonconformism, îndrăzneală exagerată până la teribilism, asumare de

riscuri fără chibzuinţă, adesea foarte periculoase şi cu urmări grave. Se

constată, de asemenea, o tendinţă specifică vârstei, de a se avânta în

necunoscut, motivată cel mai adesea de dorinţa de a şti totul.

Criza de

originalitate


49


Cum se poate explica tendinţa către teribilism a multor adolescenţi?

În general, in timpul crizei se parcurg câteva faze principale. Încă

din 1936 M. Debesse diferenţiase două faze. Între 14 şi 16 ani există o

perioadă de afirmare exterioară când domină dorinţa de singularizare şi

individualizare, manifestate în comportamente şi atitudini neaşteptate,

uneori paradoxale, în exprimări surprinzătoare, în reacţii afective

intense. Între 16 şi 18 ani apare o a doua perioadă care este de

interiorizare, în care afirmarea eu-lui nu mai este ostentativă ci intimă,

ca o reculegere şi descoperire a bogăţiei şi valorii vieţii mintale. Către 19

– 20 de ani criza se diminuează şi se atinge un nou echilibru cu mediul.

Prin urmare, în adolescenţă se desfăşoară un proces intens şi

amplu de schimbare, dezvoltare şi restructurare a personalităţii care

este central pentru următorul ciclu al vieţii, cel de maturizare.

Pe fondul acestor caracteristici generale, la care ne-am referit

personalitatea adolescentului poate prezenta foarte multe particularităţi

individuale. În general, în adolescenţă se accentuează caracterul

particularizat şi individualizat al dezvoltării psihice. Totodată fiind o

structură în plin proces de transformare, personalitatea adolescentului

prezintă o anume fragilitate care trebuie să fie, în mod deosebit, în

atenţia educatorilor şi specialiştilor.


După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

următoarele idei:

• Adolescentul şi postadolescentul încheie ciclul de creştere şi

dezvoltare şi corespund intervalelor de vârstă astfel: 14-20 ani

adolescenţa; 20-25 ani postadolescenţa.

• Începutul adolescenţei coincide cu trecerea de la ciclul gimnazial

la cel liceal şi implică următoarele schimbări importante în învăţare: apar

Accentuarea caracterului particularizat şi individualizat al dezvoltării personalităţii.


50

noi discipline şcolare, creşte efortul de abstractizare şi generalizare

cerute de însuşirea sistematică a noţiunilor şi ideilor la fiecare materie în

vederea dezvoltării culturii generale şi a punerii bazelor celei

profesionale, creşte învăţarea independenţa şi responsabilitatea

personală pentru eficienţa ei şi se diversifică sursele de informare.

• Componentele senzorial-perceptive şi de observare se

desfăşoară foarte bine fără a mai fi nevoie de conducerea din aproape

în aproape din partea cadrului didactic.

• Se perfecţionează gândirea formală şi se atinge la 17-18 ani un

vârf înalt al inteligenţei umane (J. Piaget).

• Memoria adolescentului şi postadolescentului se caracterizează

prin volum foarte mare şi conţinuturi variate.

• Imaginaţia îşi sporeşte originalitatea şi este într-o relaţie mai

eficientă cu gândirea.

• Limbajul se caracterizează prin vocabular foarte bogat, rigoare în

utilizarea semnificaţiei cuvintelor, propoziţii şi fraze bogate şi corecte din

punct de vedere gramatical, mare adaptabilitate de comunicare în

situaţii diferite.

• Afectivitatea se îmbogăţeşte foarte mult pentru că se diversifică şi

aprofundează relaţiile adolescentului cu familia, şcoala, societatea,

grupurile informale, se dezvoltă noi sentimente şi cresc şi mai mult

posibilităţile de reglare a comportamentelor emoţional-expresive.

Motivaţia are ca structuri de vârf trebuinţele de autoafirmare şi

autorealizare şi cele de clarificare a identităţii de sine.

Personalitatea dobândeşte în adolescenţă toate componentele

(acum se formează mai ales noi componente de orientare) şi ajunge la o

organizare unitară şi originală la fiecare, dar fragilă, ceea ce necesită

încă un sprijin important din partea familiei, a instituţiilor educative şi a

societăţii, în general.


51


– ALLPORT G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,

Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 133-135.

– ATKINSON RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM DJ.,

Introducere în psihologie, 2002, Edit. Tehnică, Bucureşti, pag. 127-134.

– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Edit. Tehnică,

Bucureşti, pag. 257-262

– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA (coord.), Psihologia

vârstelor, 2004, Edit. Universităţii din Oradea, pag. 331-340.

– CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare,

2001, Edit. Credis, Bucureşti, pag 140-161.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului, Edit.

Augusta, Timişoara, 1998, pag. 263-272.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA EMIL, Psihologia vârstelor, Edit.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 249-254.


52

TINEREŢEA-STADIUL DE DEZVOLTARE DEPLINĂ A CAPACITĂŢILOR FIZICE ŞI PSIHICE UMANE


După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor putea

să:

• explice locul pe care îl ocupă acest stadiu în cel de al doilea ciclu al

dezvoltării umane;

• să înregistreze interdependenţele dintre profilul dezvoltării tinerilor şi

contextul socio-cultural actual;

• să dezvolte acele aspecte care arată că tinereţea este stadiul

manifestării depline a capacităţilor fizice şi psihice umane;

• să enumere cele mai importante transformări care se produc în planul

capacităţilor senzorial perceptive şi motrice la tineri;

• să identifice aspectele de continuitate faţă de adolescenţă şi cele ce

indică maturizări psihice în ceea ce priveşte procesele cognitive

complexe;

• să descrie principalele caracteristici ale învăţării la tineri;

• să explice schimbările importante care apar în structura personalităţii

tinerilor.

Dominantele din profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii

Dacă ne amintim paragraful despre etapele, ciclurile şi stadiile

dezvoltării umane, trebuie să subliniem că cel de al doilea ciclu al vieţii

începe cu stadiul tinereţii. Deşi sunt diferenţe între autori, în ceea ce

priveşte intervalul de vârstă corespunzător acestui stadiu, precizăm că

reţinem pe cel ce îl acceptă mulţi autori români şi străini, şi anume între

25 şi 35 de ani. Totodată, s-au delimitat următoarele substadii: între 25-

28 ani este a adaptării iniţiale în mediul profesional şi familial; 28-32 ani

a intensificării implicării în aceste planuri; 32-35 ani a stabilităţii relative

în profesie. Este un stadiu foarte important pentru evoluţia generală


53

umană pentru că în cursul lui se construiesc dimensiunile integrării în

profesie, familie, viaţa şi mai ales, în societatea în ansamblu.

Evenimentele sociale şi politice din a doua jumătate a secolului XX

şi începutul celui de-al XXI-lea, au creat numeroase ocazii de

manifestare şi afirmare a celor care au vârsta între 25-35 ani. L.

Festinger vorbea chiar de o „presiune emancipativă a tinerilor” asupra

generaţiei de adulţi pentru a grăbi intrarea în rolurile semnificative din

viaţa economică şi socială.

Exigenţele actualei societăţi întârzie accesul la locuri profesionale

şi sociale importante iar tinerii trăiesc tensionat această amânare, fiind

conştienţi, în acelaşi timp, de propriile capacităţi fizice şi psihice. Mai

mult chiar, fiind mai deschişi la nou şi mai receptivi la tot ce înseamnă

progres, tinerii pot dispune de cunoştinţe mai noi, pot avea deprinderi

mai ample de comunicare şi mai ales de stăpânire a tehnicii

calculatoarelor.

Astfel, în profilul acestui stadiu sunt câteva dominante care

exprimă această poziţie a tinereţii în procesul general al dezvoltării

umane şi totodată locul său în societate. Este vorba de:

• vigoare fizică şi psihică deplină;

• construirea în fapt a subidentităţii profesionale, familiale şi

sociale;

• antrenarea efectivă în rezolvarea proiectelor de viaţă şi obţinerea

de succese;

• dominanta învăţării practice în toate planurile de integrare;

• accentuarea conştiinţei apartenenţei la generaţie care explică

tendinţa manifestă de a trece din situaţia de „rezervă socială” la

cea de „forţă socială activă”;

• accentuarea modului personal de manifestare a capacităţilor

fizice şi psihice;

• construirea unui statut profesional propriu dar persistenţă încă a

căutărilor în sfera ocupaţională.

Tinerii din anii de început ai secolului XXI au calităţi noi

Dominanţele din profilul de dezvoltare: • vigoare fizică şi psihică; Construirea în fapt a identităţii; • afirmare de sine; • conştiinţa generaţiei; • statut profesional propriu dar persistenţa căutărilor.


54

Temă de reflecţie nr. 1 Identifică printre prieteni şi cunoştinţe o persoană aflată în acest stadiu

al tinereţii şi adresează-i câteva întrebări care să-ţi permită să vezi dacă,

deşi are un loc de muncă, el continuă să viseze la altul.

Capacităţile senzorial-perceptive şi motrice la tineri

Am văzut că de-a lungul stadiilor anterioare au apărut şi s-au

dezvoltat treptat toate capacităţile senzoriale şi motrice, ajungând în

adolescenţă la parametri crescuţi.

În stadiul tinereţii toate aceste capacităţi se manifestă pe deplin şi

la cel mai înalt nivel, adică cel care este propriu speciei umane.

Aceste aspecte specifice pentru tineri sunt:

• văzul, auzul, mirosul, pipăitul etc., au cele mai scăzute praguri

diferenţiale adică tinerii percep clar proprietăţile obiectelor, le

diferenţiază foarte fin şi recepţionează foarte mulţi stimuli din

ambianţă;

• toate capacităţile senzoriale şi perceptive sunt influenţate puternic de

solicitările profesionale şi de aceea devin foarte eficiente;

• capacităţile de observare sunt modelate şi perfecţionate în funcţie de

specificul profesiei. Un tânăr care profesează în domeniul

automobilelor, sesizează cu mare viteză şi precizie calităţile unui nou

model aparţinând aceluiaşi producător şi aceleiaşi firme;

• o altă particularitate a tinereţii privind aspectele senzorial-perceptive se

referă la faptul că acestea încep să fie influenţate de factorii de

personalitate, să poarte amprenta acesteia, să se personalizeze. Un

tânăr la care de-a lungul anilor s-a dezvoltat o trăsătură de

personalitate cum ar fi autoexigenţa se va manifesta ca atare şi atunci

când va rezolva sarcinile profesionale şi va da astfel o nouă calitate a

profesionalismului său.

Performanţe în plan senzorial-perceptiv: • praguri senzoriale; • modelate profesional;


55

Temă de reflecţie nr. 2 Ce diferenţe ai constata dacă ai avea în vedere două persoane, una

tânără şi alta mai în vârstă care ar percepe un automobil staţionar dar la

distanţa de 100m de ei?

În ceea ce priveşte motricitatea se ating, de asemenea, vârfuri

caracteristice pentru specia umană exprimate astfel:

• forţa musculară are o dezvoltare maximă între 20 şi 30 ani, apoi scade

puţin, cu circa 10% între 30-40 ani (D. Papalia, S. Olds.);

• viteza de reacţie (rapiditatea răspunsului la stimuli) este maximă la 20

ani şi rămâne aşa pe toată durata acestui stadiu;

• precizia mişcărilor este cea mai mare între 20 şi 30 ani;

• tinerii au capacităţi înalte de a învăţa repede mişcările, mai ales pe

cele ritmice;

• în acest stadiu reglarea mişcărilor poate fi foarte fină şi aceasta

asigură o altă condiţie a eficienţei lor;

• până la 30 ani se obţin cele mai bune rezultate în învăţarea mişcărilor

complexe (după 30 de ani această capacitate scade uşor);

• pot dobândi cu uşurinţă orice abilităţi motorii iar dacă au şi dotări native

corespunzătoare pot ajunge la rezultate excepţionale.

Temă de reflecţie nr. 3 Aplică toate aceste particularităţi ale mişcărilor la analiza jocului unui

fotbalist.

Abilităţi motrice: • forţa mişcărilor; • viteză; • precizie; • învăţare motrică de nivel înalt.


56

Procesele cognitive complexe şi învăţarea la tineri

În această categorie de procese cognitive intră gândirea, memoria,

imaginaţia iar în cele ce urmează vom avea în vedere numai ceea ce

este caracteristic tinerilor şi deosebeşte acest stadiu de cel anterior.

• Referindu-ne la gândire, precizăm mai întâi, că în acest stadiu se

conservă, în mare măsură, caracteristicile pe care fiecare le-a

dobândit în adolescenţă şi postadolescenţă. Dacă avem în vedere

tinerii care au obţinut o pregătire superioară atunci se constată că:

- capacitatea de prelucrare informaţională se manifestă deplin şi se

poate extinde în noi arii cognitive;

- operativitatea gândirii se păstrează la cotele ridicate atinse anterior;

- gândirea tânărului este largă, profundă, sistematică şi riguroasă;

- noutatea specifică acestui stadiu este adaptabilitatea mintală la

sarcini profesionale specifice. Dacă tânărul lucrează în domeniul

industrial poate opera foarte uşor cu relaţii cantitative şi parametrii

tehnici, dacă lucrează în posturi administrative este abil în ceea ce

priveşte parametrii eficienţei economice etc.;

- toţi tinerii, integraţi profesional vor reuşi să treacă mai repede şi mai

uşor de la aspectele generale, abstracte, teoretice învăţate în liceu şi

facultate, la cele aplicative, concrete, lucrative.

Dar conservarea şi dezvoltarea capacităţilor de gândire şi a

nivelului de inteligenţă sunt dependente de următorii factori:

a) nivelul general al şcolarităţii tânărului;

b) gradul calificării profesionale;

c) ponderea solicitărilor intelectuale la locul de muncă.

S-a constatat că profesiile intelectuale conservă şi dezvoltă mai

mult abilităţile cognitive în timp ce cele practice pot asigura condiţii de

obţinere a performanţelor în gândirea practică.

Gândirea: • operativitatea conservată; • prelucrarea informaţională complexă; • adaptarea la sarcini profesionale; • trece uşor de la abstract şi general la concret şi aplicativ.

Nivelul inteligenţei depinde de: • gradul de şcolaritate; • gradul de calificare; • solicitărilor intelectuale

profesionale.


57

Temă de reflecţie nr. 4 Încearcă să stabileşti ce abilităţi mentale se dezvoltă la tinerii care

lucrează foarte mult cu calculatorul la locul lor de muncă.

• Cu privire la capacitatea mnezică a tinerilor, cercetările au relevat

câteva aspecte ce diferenţiază acest stadiu de cel anterior dar şi de

adult şi anume:

- cei care au avut în adolescenţă şi postadolescenţă o memorie

bună o păstrează şi în acest stadiu;

- memoria continuă să fie mai solicitată, după terminarea studiilor

şi sunt două feluri de achiziţii:

a) cunoştinţe legate de sarcinile de muncă, dezvoltându-se amplu

memoria profesională. Aceasta, atinge un vârf în acest stadiu şi este

puternic stimulată de motivaţia profesională, de dorinţa de a fi cât

mai bun şi de a avansa în ierarhia ocupaţională;

b) conţinuturi cognitive corespunzătoare unor interese ştiinţifice şi

culturale largi. Tinerii cu înaltă calificare profesională doresc să fie

măcar informaţi cu privire la cuceririle ştiinţifice din alte domenii şi la

evenimentele artistice şi culturale, făcând apel la cărţi şi reviste din

respectivele domnii;

- există solicitări speciale ale memoriei în etapele de calificare

secundară, reciclare, recalificare etc.;

- la tinereţe se atinge gradul cel mai înalt de păstrare a celor

memorate (U. Şchiopu, E. Verza, 1995) pentru că, pe de o parte se

produc perfecţionări ale mecanismelor memoriei şi, pe de altă parte,

există o motivaţie, atât profesională cât şi culturală, mai intensă şi mai

legată de constantele fundamentale ale personalităţii.


Descoperă motivele personale care susţin angajarea proprie în acest

program de pregătire şi explică toate consecinţele acţiunii lor.

Memoria: • dezvoltarea memoriei profesionale; • grad înalt de păstrare a celor relevante; • eficienţa datorată motivaţiei şi adaptării la profesie.


58

• Capacităţile imaginative se pot manifesta deplin la tinereţe, existând în

acest stadiu o mare disponibilitate pentru aceasta. Ele sunt influenţate

de angajarea profesională a tinerilor şi de accentuarea personalizării

întregii vieţi psihice.

Caracteristicile imaginaţiei din acest stadiu sunt:

a) se maturizează din punct de vedere funcţional combinatorica

imaginativă;

b) procesualitatea imaginativă este mai adaptată la scopurile fixate, mai

echilibrată ca desfăşurare, diminuându-se exuberanţa care a fost

caracteristică preadolescenţei şi chiar adolescenţei;

c) imaginaţia devine un factor principal şi constant al creativităţii şi mai

bine relaţionat cu gândirea şi de aceea creşte calitatea produselor ei;

d) dacă profesia solicită imaginaţie, aceasta se va modela pe specificul

sarcinilor acesteia. Dacă munca este mai monotonă, imaginaţia se

investeşte în ocupaţiile casnice sau în cele ce ţin de hobby.


Discută cu 2-3 persoane care se află în acest stadiu, al tinereţii, şi

descoperă în ce fel îşi pot manifesta capacităţile imaginative.

Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit, se investesc, în

primul rând, în activitatea profesională. Dar tinereţea rămâne deschisă

la învăţare şi aceasta va fi un alt câmp foarte important pentru

manifestarea şi sporirea acestor capacităţi cognitive. Însă învăţarea

tinerilor este deosebită de cea din stadiile anterioare prin:

e) este mai selectivă pentru că tânărul va fi cel care va decide ce, cum

şi cât va învăţa;

f) este mai accentuat voluntară şi conştientă pentru că autonomia lui în

acest plan creşte foarte mult (nu mai este inclus într-un program de

lungă durată, de învăţare după norme şi legi generale, ci integrarea,

în asemenea activităţi, va depinde de el şi de perspectivele pe care

şi le-a prefigurat);

Imaginaţia: • combinatorică maturizată; • legăturile bune cu gândirea; • investită în sarcini profesionale; • grad crescut de

originalitate.

Învăţarea: • selectivă; • accentuat conştientă şi voluntară; • în mare parte este independentă; • învăţarea practică este

amplă.


59

g) calitatea procedeelor şi strategiilor de învăţare depinde de gradul de

şcolarizare anterioară. La cei la care acestea au fost insuficient

formate anterior, trebuie dezvoltate acum, mai ales prin implicarea în

programe de reciclare sau reconversie profesională;

h) învăţarea independentă este mult mai amplă în acest stadiu decât

cea instituţionalizată. Aceasta din urmă poate interveni numai din

când în când dar tânărul îşi propune să înveţe mult prin efort

personal şi învăţare individuală. În momentul de faţă însă, din dorinţa

de a avea mai multe şanse de angajare şi promovare, mulţi tineri

sunt dispuşi să urmeze fel de fel de cursuri de învăţare în noi direcţii

şi, măcar în unele perioade, învăţătura intestituţionalizată să mai

crească;

i) ca o altă particularitate a stadiului tinereţii este şi faptul că învăţarea

practică este mai amplă decât cea teoretică. Este vorba de continua

învăţare a aspectelor practice ale profesiei însă sunt şi tineri care

doresc să facă masterate dacă au absolvit o facultate şi chiar să facă

studii doctorale;

j) totodată, s-a constatat că ceea ce este cerut frecvent la locul de

muncă şi este important pentru muncă se învaţă cu bune rezultate

chiar de către cei care au o şcolaritate mai redusă. Fenomenul se

explică, pe de o parte, prin forţa motivaţiei profesionale şi, pe de altă

parte, prin adaptabilitatea mentală la cerinţele locului de muncă.


Fă o analiză a propriilor forme de învăţare şi compară-le cu

particularităţile notate mai sus.

Afectivitatea şi motivaţia – aspecte caracteristice tinereţii

Felul în care vor fi investite şi dezvoltate capacităţile cognitive şi

abilităţile practice ale tinerilor, depinde foarte mult de particularităţile

mecanismelor lor de stimulare, adică de afectivitate şi motivaţie.


60

• Cu privire la viaţa afectivă a tinerilor se poate spune că şi aceasta se

manifestă pe deplin în aproape toate planurile. Pot fi relativ uşor

constatate, mai ales, următoarele caracteristici:

- tinerii păstrează, în bună măsură, exuberanţa afectivă a

adolescenţilor şi postadolescenţilor. Se implică imediat în evenimente şi

reacţionează intens afectiv. Despre ei se spune că „se aprind uşor” sau

că „iubesc şi urăsc de multe ori, fără măsură”;

- spre deosebire de adolescenţi, sunt mai selectivi în manifestarea

răspunsurilor lor afective. Sunt în stare să se ataşeze afectiv de cineva,

uimind pe cei din jur cu intensitatea şi stabilitatea sentimentelor şi să

rămână insensibili faţă de alţii;

- fiind mai deschişi la viaţa socială şi stabilind în mod independent

fel de fel de relaţii, tinerii aderă cu toată forţa lor sufletească la concepţii

şi grupuri umane şi demonstrează uneori un ataşament fanatic la

acestea, promovându-le, apărându-le, susţinându-le, ignorând, în

acelaşi timp, pericolele şi dezavantajele pe care aceste angajări le

implică;

- tinerii fac investiţii afective semnificative în activitatea

profesională. Realizând integrarea şi adaptarea iniţială la muncă, ei

trăiesc emoţiile începutului, ale primului salariu, ale primelor confirmări

despre sine. Când locul de muncă este corespunzător cu ce au visat,

sunt încântaţi şi încrezători, iar când situaţia este contrară sunt

dezamăgiţi, nemulţumiţi, neliniştiţi în ce priveşte viitorul. „Şocul realităţii”,

cum a fost numit efectul acestor neconcordanţe, îi face pe unii să facă

noi încercări de a se angaja, să caute timp îndelungat alt loc de muncă,

să treacă prin stări de anxietate, disperare, îndoială faţă de sine şi de

lume etc.

Viaţa afectivă: • exuberanţă afectivă dar selectivă; • afectivitatea investită în profesie şi viaţa socială; • sentimente şi emoţii noi legate de viaţa familială şi statutul de părinte; • încă fragilitate

afectivă.


61


Alege din cele notate mai sus acele impresii care aparţin tinerilor ce îşi

cunosc prima dată locul de muncă încercuindu-le:

a. plictiseală, gândindu-se că de acum încolo încep grijile; b. Nemulţumirea că nici acum nu au depăşit ceea ce au mai avut; c. Interes pentru ceea ce vor face; d. Teamă că nu ar putea face exigenţelor; e. Îndoială că acest loc nu ar corespunde idealurilor lor; f. Impresia că-i va fi foarte uşor să facă faţă cerinţelor.

- un alt plan al investiţiilor afective din tinereţe este cel familial (E.

Erikson). Acum se întemeiază multe familii, sentimentele de dragoste se

împlinesc prin căsătorie. Libidoul este crescut şi se poate atinge un nivel

ridicat al satisfacţiei maritale (El. Bonchiş). În cadrul cuplului conjugal se

parcurge un proces de acomodare afectivă şi de dobândire a

certitudinilor asupra sentimentului de dragoste ale celuilalt (G.W.

Allport). Perioada nu e lipsită însă, de unele dificultăţi. Pot interveni

supărări, certuri, împăcări şi regăsiri, şi toate sunt intens trăite. Alteori,

după primul an de dragoste intensă, se pot constata nepotriviri, se

adună nemulţumirile, insatisfacţiile şi se ajunge la destrămarea cuplului.

Alteori din diverse motive se amână prea mult momentul întemeierii unei

familii;

- pentru că, de-a lungul acestui stadiu, se poate dobândi statutul

de părinte, apare o gamă nouă de emoţii şi sentimente trăite în

premieră. Este vorba de emoţiile legate de naşterea copiilor, de

creşterea lor în primii trei ani, care sunt mai dificili, de integrarea

acestora în grădiniţă şi mai ales în şcoală. Unii autori fac o subliniere

importantă „Dragostea şi munca capătă un loc central în structura de

conţinut a personalităţii” (U. Şchiopu, E. Verza);

- şi totuşi, tinereţea păstrează încă o anumită fragilitate afectivă în

faţa unor evenimente mai deosebite, grave, complexe care depăşesc

uneori capacităţile lor de adaptare, generează stres puternic, anxietate

îndelungată şi conflicte profunde ce pot afecta sănătatea lor fizică şi

psihică. Prin urmare, tinerii mai au încă nevoie de sprijinul familiei de

bază şi chiar de cel al specialiştilor în problemele cuplului conjugal şi al

creşterii copiilor.


62


Încearcă să discuţi cu un cuplu de tineri căsătoriţi şi sesizează câteva

din aspectele afectivităţii legate de relaţiile conjugale.

• Motivaţia generală a tinerilor are, de asemenea, câteva particularităţi

care exprimă pe de o parte modalitatea mai matură de manifestare a

unor motive şi pe de altă parte, formarea altora şi organizarea

superioară a sistemelor motivaţionale. Sunt de reţinut următoarele

aspecte distinctive:

- trebuinţele de autorealizare (care se află în vârful piramidei

construită de A. Maslow) care s-au activat puternic în adolescenţă sunt

acum în deplin curs de înfăptuire prin întreaga integrare profesională,

familială şi socială a tânărului. Ele se află împreună cu alţi factori la

originea chiar a primelor realizări ale tânărului, acestea fiindu-i de acum

recunoscute de grupul din care face parte;

- interesele profesionale care s-au conturat mai bine în

adolescenţă, se consolidează şi aprofundează prin integrare

profesională efectivă, mai ales dacă locul de muncă a satisfăcut

aşteptările tânărului şi corespunde capacităţilor lui. Acestea stimulează

activităţile de perfecţionare prin cursuri de profil, studiul personal al

diferitelor surse ştiinţifice, receptivitatea faţă de noutăţile tehnologice

etc. Reţinem precizarea că „Promovările, recompensele, dar şi simpla

evaluare (chiar onorifică) sunt forme de stimulare şi de construire de

motivaţie pozitivă pentru muncă (U. Şchiopu, E. Verza, 1995);

- ataşamentul faţă de profesie se poate dezvolta puternic dacă

ambianţa fizică şi socială a locului de muncă este pozitivă şi în progres,

dacă înzestrarea tehnică este corespunzătoare, dacă managementul

este eficient;

- tinerii care chiar din adolescenţă şi-au descoperit vocaţia şi au

acum un loc de muncă ce corespunde acesteia vor realiza o implicare

profesională şi mai puternică chiar dacă nu sunt neapărat îndeplinite

Motivaţia: • intensificate trebuinţele de autorealizare; • dezvoltarea motivaţiei profesionale; • aspiraţii către competenţă şi avans profesional; • interese ştiinţifice şi culturale; • motivaţia vieţii de

familie.


63

toate condiţiile discutate anterior. Vocaţia explică şi faptul că unii tineri

se angajează în posturi mai slab remunerate dar care le permit să-şi

pună în valoare capacităţile şi să şi le dezvolte continuu;

- un factor motivaţional puternic sunt şi aspiraţiile profesionale ale

tinerilor. Printre cele mai importante sunt: creşterea competenţei

profesionale, dobândirea recunoaşterii de către ceilalţi a meritelor

personale, avans în ierarhia de conducere a întreprinderii posibilitatea

de a se manifesta creativ;

- în spaţiu vieţii de familie, motivele principale sunt: bna înţelegere

în cadrul cuplului şi armonie conjugală, dobândirea unei locuinţe proprii,

dotarea corespunzătoare şi asigurarea unui nivel de trai satisfăcător,

sănătatea tuturor celor din familie, asigurarea condiţiilor cât mai bune de

educaţie a copiilor;

- interesele ştiinţifice şi culturale, dacă s-au format în stadiile

anterioare se vor consolida acum şi vor stimula căutarea căilor şi

condiţiilor satisfacerii cât mai bune a lor. Aşa cum am mai spus, tinerii

doresc să fie la curent cu noutăţile din propria profesie dar şi cu cele din

ştiinţă, în general. De aceea citesc literatură de specialitate, participă la

conferinţe, simpozioane, sesiuni de comunicări. Pentru a-şi satisface

trebuinţele cognitive largi, consultă reviste ştiinţifice, participă cu interes

la dezbateri cu oameni de ştiinţă etc. Interesele culturale se satisfac

adesea în cadrul grupului de prieteni împreună cu care se vizionează

spectacole, se participă la competiţii artistice şi sportive, se poartă

dispute uneori aprige. În funcţie de timpul de care dispun, unii tineri

citesc foarte mult alţii dau prioritate programelor de televiziune;

Temă de reflexie nr. 10

Stai de vorbă cu tineri şi încearcă să afli de la ei cum se manifestă

interesele lor ştiinţifice generale şi cum se satisfac. Să ai în vedere

pregătirea lor şi gradul de calificare.

- cel puţin la unii tineri există interese constante şi puternice pentru

activităţi şi relaţii în câmp social-politic. În al doilea şi mai ales, în al


64

treilea substadiu îşi pot cuceri o recunoaştere a meritelor în acest plan şi

chiar pot avea unele posturi de răspundere.

În ansamblu, se constată că structurile motivaţionale ale tinerilor

sunt mai consolidate, şi au roluri orientative şi de susţinere energetică

mai selective, sunt mai puternice, ceea ce face ca în acest stadiu să se

înregistreze realizări semnificative în toate planurile.

Particularităţile personalităţii tinerilor

Angajările fundamentale ale tinerilor în profesie, în viaţa socială, în

cea de familie, consolidează şi îmbogăţeşte structura personalităţii.

a) Identitatea de sine se amplifică.

• Integrarea iniţială şi adaptarea la profesie permite dobândirea unei

reale identităţi de sine în sfera ocupaţională. Tânărul asociază fiinţei

sale ocupaţia sa, postul său de muncă. Are posibilitatea să-şi probeze

pe deplin calităţile să aibă succese şi uneori şi eşecuri, să ajungă la o

mai obiectivă evaluare a fiinţei sale. Această integrare profesională se

poate face repede şi bine la unii tineri dar la alţii, din cauze obiective

(locul de muncă nu dispune de dotare tehnică actuală, managerii nu

au încredere în ei sau le e frică să nu li se ia posturile, echipele de

lucru nu sunt dispuse să accepte noi membri), fie subiective (tânărul

trăieşte acel „şoc al realităţii”, la care ne-am referit, se supraapreciază,

locul de muncă nu este în concordanţă cu aspiraţiile sale) tinerii pot

schimba două-trei locuri de muncă. Şi chiar şi în aceste condiţii se

construieşte identitatea profesională.


Caută două persoane care au trecut prin mai multe posturi, poartă o

discuţie cu ele prin care să afli ce i-a determinat să-şi schimbe posturile.

Se precizează chiar că între 32 şi 40 ani trebuie să se facă

angajamente profunde şi să se elaboreze proiecte reale de realizare

Construirea în fapt a: • identităţii profesionale; • identităţii familiale; • identităţii

socio-cilturale.


65

profesională, pentru ca dezvoltarea personalităţii să se desfăşoare

optim (El. Bonchiş, 2000).

• Identitatea maritală este, la rândul ei, în plin proces de cristalizare

şi consolidare. Se parcurge o etapă importantă de maturizare a

sentimentelor în cadrul cuplului, se clarifică şi precizează rolurile

fiecăruia, apar şi se manifestă roluri parintale. Între 22 şi 28 ani, la mulţi

tineri se stabilizează rolurile maritale (E. Bonchiş, 2000) dar alţii, fie

continuă căutările, fie optează pentru cuplul consensual.

• Identitatea socio-culturală se construieşte prin integrarea în fel de

fel de grupuri: de muncă şi extraprofesionale şi este şi mai accentuată la

cei care au interese puternice care fac să intre în activităţi social-politice.

b) Tinereţea este un stadiu semnificativ şi pentru dezvoltarea

componentelor proiective ale personalităţii. Despre tineri se spune că au

o relaţie specifică şi preferenţială cu viitorul. Pentru ei trecutul este scurt

dar viitorul lung. Proiectarea acestuia se realizează în condiţii noi,

comparativ cu adolescenţa, şi anume:

– îşi cunosc mai bine şi şi-au verificat deja capacităţile şi dispo-

nibilităţile;

– au obţinut deja nişte rezultate;

– nu sunt frânaţi de obişnuinţă şi rutină;

– au un câmp larg de alegeri;

– se simte în mare forţă şi capabili de orice.

De aceea idealurile, proiectele lor sunt mai realiste, mai stabile şi

au forţă mai mare de a-i stimula şi impulsiona în activitate.

c) Conştiinţa apartenenţei la generaţie este şi mai puternică şi mai

activă şi de aceea exercită „presiuni emancipative” cum spune Festinger

L.

d) Stadiul tinereţii este semnificativ şi pentru manifestarea

aptitudinilor şi creativităţii. Noul lor nivel de structurare şi manifestare

asigură rezultate importante în profesie şi viaţa socială şi desemnează

un loc în ierarhia valorilor din acele domenii. Încep să se obţină, mai

ales în al treilea substudiu, premii, diplome, medalii care consacră

aceste rezultate.

Tinereţea are trecut scurt şi viitor lung – şi mari capacităţi de proiectare.

Idealurile sunt: • stabile; • realiste; • mai complete; • şi deja se înfăptuiesc.


66

e) Componentele temperamental-caracteriale sunt stabilizate şi

consolidate, fără a fi rigide şi inflexibile şi caracterizează o anumită

treaptă de maturizare a personalităţii care diferenţiază pe tânăr de

adolescent. Cercetările au relevat câteva caracteristici de ansamblu ale

structurii de personalitate a tinerilor care constituie nucleul

reprezentărilor sociale despre persoanele aflate în acest stadiu şi

anume: a) energie şi dinamism; b) orientare expresă spre nou şi viitor;

c) aspiraţii înalte; d) generozitate şi încredere în ceilalţi; e) curaj şi

temeritate; f) păstrarea onoarei, a spiritului de dreptate, dar şi a

confortului şi banilor (S.C. Chelcea, 1994).


Folosind puncte de la 1 (cel mai slab) şi până la 5 (cel mai intens)

apreciază prezenţa acestor caracteristici la propria persoană.

Dar sunt relevate şi unele slăbiciuni şi defecte cum ar fi: a)

încăpăţânarea şi credinţa că ştiu mai bine totul; b) înclinaţia de a face

numai ce le place; c) narcisism şi egocentrism; d) tind să aibă o anumită

doză de iresponsabilitate în angajările pe care le fac; e) păstrează încă

o anumită exaltare (care era la vârf în adolescenţă) şi o anumită lipsă de

măsură.

În ansamblu, tinereţea aduce multe împliniri ale vieţii psihice în

toate planurile existenţei şi creează premisele pentru maturizarea

generală din stadiul următor.

Aptitudinile se concretizează în rezultate recunoscute şi premiate.

Dominante

caracteriale

pozitive

Posibile dominante caracteriale

negative


67

Rezumatul acestei unităţi de învăţare După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

următoarele idei:

• Tinereţea este primul stadiu al ciclului de maturizare şi

corespunde intervalului de viaţă 25-35 ani.

• Se consideră că în tinereţe, capacităţile fizice şi psihice se

manifestă pe deplin.

• Capacităţile senzorial-perceptive presupun praguri senzoriale

scăzute, posibilităţi pentru diferenţieri fine şi o evidentă adaptabilitate la

profesie.

Disponibilităţile motrice se exprimă în mişcări intense, precise,

rapide şi în mari capacităţi de învăţare motrică.

• Gândirea tinerilor păstrează multă vreme calităţile atinse în

adolescenţă iar cei cu profesie şi preocupări intelectuale şi le dezvoltă şi

mai mult. Gândirea practică profesională se amplifică.

• Memoria tinerilor se remarcă prin vârful cel mai înalt al

conservării celor întipărite. Totodată, memoria profesională se dezvoltă

continuu şi se adaptează la solicitările locului de muncă.

• Imaginaţia se manifestă preponderent în domeniul profesional;

este cel mai important factor în structura creativităţii şi este mai bine

relaţionată cu gândirea.

• Învăţarea la tineri este selectivă, accentuat voluntară şi

conştientă, autonomă, şi are în centrul său ceea ce este important

pentru profesie.

• Afectivitatea tinerilor este intensă şi bogată şi investită mai ales în

planul vieţii de familie şi în cel profesional. Dar pot fi puternic ataşaţi şi

de concepţii şi proiecte sociale.

• Structurile motivaţionale ale tinerilor sunt dominate de interesele

profesionale şi dorinţa de sănătate, bunăstare şi fericire în viaţa de

familie.

• Personalitatea tânărului se caracterizează prin construirea

identităţii profesionale, familiale şi socio-culturale, prin autonomie în

proiectarea propriei vieţi, prin conştiinţa apartenenţei la generaţie, printr-


68

o structură caracterială consolidată şi prin aptitudini şi creativitate ce se

exprimă în rezultate semnificative. Deschiderea faţă de tot ce este nou

şi reprezintă progresul, orientarea spre viitor, curajul şi temeritatea sunt

dominante ale structurii personalităţii tinerilor.

Bibliografia minimală – ATKINSON L. RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM D.J.,

Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 136.

– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică,

Bucureşti, p. 274-278.


vârstelor, 2004, Editura Universităţii din Oradea, p. 374-375.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis,


– MĂRGINEAN ION (coord.), Tineretul deceniului unu. Provocările

anilor 90, 1996, Ed. Expert, Bucureşti, p. 247-163.

– SCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 283-292.


69

MODUL III ADULTUL – STADIUL MATURIZĂRII PSIHICE

ADULTUL- STADIUL MATURIZĂRII PSIHICE

Obiectivele unităţii de învăţare

După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor putea

să:

• identifice locul acestui stadiu în al doilea ciclu al dezvoltării psihice

umane, a duratei lui mari şi a semnificaţiei lui deosebite pentru

maturizare;

• descrie principalele caracteristici biologice ale acestui stadiu şi a

începuturilor scăderii capacităţii fizice şi psihice;

• dezvolte ideile principale legate de funcţionalitatea sensibilităţii şi

motivaţiei la adult;

• identifice aspectele maturizării cognitive a adultului şi începutul

scăderii discrete a funcţionării acestora;

• rezume principalele caracteristici ale învăţării la adult care trebuie

cunoscute în vederea construirii programelor de reciclare,

perfecţionare etc.;

• definească aspectele maturizării afective şi motivaţionale a adultului

care-i dau calitatea de generaţie de bază;

• identifice aspectele maturizării personalităţii adultului care-i definesc şi

mai bine locul în evoluţia psihică generală a omului.

Dominantele în profilul vieţii psihice a adultului

Cercetările asupra acestui lung interval al vieţii au devenit mai

sistematice şi mai constante ceva mai târziu faţă de cele referitoare la

celelalte stadii. Explicaţia acestui fapt constă în caracteristica adultului


70

de a reprezenta împlinirea vieţii psihice umane care a fost cel mai mult

studiată de psihologia generală, iar schimbările, evoluţiile sunt mai puţin

ample şi relevante pentru psihologiile evolutive. Însă, în a doua jumătate

a secolului XX şi apoi în cel de al XXI-lea, cercetările s-au amplificat şi

au apărut capitole speciale în tratatele de dezvoltare umană sau cărţi

destinate în întregime acestui stadiu. Au fost diferenţe între cercetători şi

în ceea ce priveşte delimitarea în timp a acestui stadiu. Cercetătorii

români au considerat că stadiul adult se întinde între 35 şi 65 de ani, are

cea mai mare durată şi trebuie luate în considerare subetapele sale în

care vor apare dominante caracteristice:

a) adultul tânăr, între 35-45 ani are următoarele caracteristici

dominante şi distinctive:

• integrare şi adaptare profesională intensă;

• statut şi roluri familiale diversificate şi consolidate;

• integrare socială încărcată de responsabilitate;

b) adultul între 45-55 ani se distinge prin următoarele dominante:

• se atinge vârful în propriul avans profesional, în acord cu calificarea

sa;

• modificări în rolurile parentale legate de căsătoria copiilor;

• amplificarea valorilor şi atitudinilor sociale şi politice;

c) adultul tardiv, între 55-65 ani se caracterizează prin:

• preocuparea pentru menţinerea competenţei profesionale şi pregătirea

pentru ieşirea din activitatea de muncă;

• posibila lărgire a rolurilor familiale prin apariţia nepoţilor;

• păstrarea şi chiar amplificarea rolurilor sociale şi politice.

Cu privire la întregul stadiu adult, diferiţi autori au subliniat unele

particularităţi centrale care explică şi mai bine aportul acestuia la

dezvoltarea generală umană.

Astfel, s-a subliniat că: adultul exprimă echilibrul între ascendenţă

şi descendenţă psihică (Ch. Bühler), continuarea construcţiei psihice

(White), capacitatea deplină de a iubi şi a munci (S. Freud), moment

culminant al integrării şi adaptării profesionale şi sociale (H. Thomae),

Adultul tânăr: • integrare şi adaptare profesională intensă; • statute şi roluri familiale consolidate; • integrare socială responsabilă

Adult mijlociu: Vârful avansului profesional; • modificarea rolurilor parentale;


71

organizare efectivă a muncii şi adaptare interpersonală crescută (F.

Barron, H. Thomae).

Prin urmare, chiar dacă în acest stadiu se înregistrează unele

scăderi ale capacităţilor fizice şi psihice, aşa cum vom vedea, în mod

dominant se produc maturizări ale mecanismelor stimulatoare şi

reglatoare şi ale personalităţii. Dar trebuie să reţinem şi precizarea

făcută de G.W. Allport că „Maturitatea personalităţii nu are o relaţie

necesară cu vârsta cronologică” (1981, p. 280). Prin urmare maturizarea

generală, caracteristica acestui stadiu se va realiza în grade diferite şi în

momente distincte la fiecare.

Temă de reflecţie nr. 1 Caută patru cunoştinţe, patru rude persoane adulte şi observă gradul în

care se exprimă dominanţele consemnate de diverşi autori.

Schimbări în plan biologic specifice stadiului adult

În primul rând trebuie să facem precizarea că la cele mai multe

persoane aflate în acest stadiu se constată un nivel funcţional organic

stabilizat, o stare bună de sănătate care este o condiţie de fond a

desfăşurării activităţilor în care este implicat fiecare.

B. James constată această stabilitate până către 60-70 ani şi

precizează că se datorează mai ales bunei funcţionări a sistemului

nervos autonom şi hipotalamusului.

Pe fondul acestui echilibru organic se înregistrează unele

modificări discrete, începând cu 40 de ani. Printre cele mai importante

reţinem:

• modificarea tensiunii arteriale;

Adult tardiv: • efort de menţinere a competenţei; • posibila lărgire a rolurilor profesionale; • păstrarea şi amplificarea rolurilor

sociale.

Modificări biologice discrete: • tensiune arterială; • ieşirea din funcţie a unor neuroni; • declin sexual; • pierderea de ţesut osos; • scăderea discretă a tonusului

muscular.


72

• accentuarea procesului de ieşire din funcţie a unor neuroni (proces

care începe chiar cu vârsta de 25 ani);

• începe declinul funcţiilor sexuale, mai întâi la femei (în jurul a 50 ani) şi

apoi la bărbaţi;

• accentuarea uşoară a pierderii de ţesut osos după 40 ani şi apariţia

pericolului osteoporozei, mai ales la femei;

• scăderea uşoară a tonusului muscular şi apoi ceva mai mare către

sfârşitul stadiului.

Totodată, datorită fenomenelor înregistrate mai sus, dar şi a altora,

se produc modificări generale corporale care au importanţă, mai ales, în

ceea ce priveşte imaginea de sine. Dintre acestea reţinem pe cele ce

sunt mai evidente după 50 ani:

• creşterea greutăţii corporale;

• îngroşarea mijlocului;

• accentuarea trăsăturilor şi apariţia ridurilor;

• rărirea şi încărunţirea părului;

• la unii apare chiar o uşoară gârbovire şi o încetinire generală a

mişcărilor.

Dar toate aceste schimbări biologice au ritmuri diferite la diverse

persoane în funcţie de zestrea genetică şi stilul propriu de viaţă. Ele se

reflectă în plan psihic mai ales în ce priveşte imaginea de sine şi pot

genera preocupări de a găsi modalităţi de compensare şi optimizare.

Temă de reflecţie nr. 2 Stai de vorbă cu două persoane de circa 50 ani şi constată în ce măsură

sunt preocupate de aceste schimbări corporale.

Schimbări ale înfăţişării fizice: • creşterea greutăţii; • îngroşarea mijlocului; • accentuarea trăsăturilor; • ridicarea feţei; •încărunţirea; • uşoară gârbovire.


73

Particularităţi ale sensibilităţii, atenţiei şi motricităţii la adult

Cele mai multe dintre discretele scăderi ai parametrilor psihici

aparţin sensibilităţii şi motricităţii. Mai ales modificările funcţionale ale

văzului şi auzului au stârnit interesul cercetătorilor.

Modificările în domeniul sensibilităţii şi percepţiilor vizuale sunt

următoarele (avem în vedere faptul că ele apar la un număr mare de

persoane aflate în acest stadiu):

• mai ales după 50 de ani scade capacitatea de acomodare a

cristalinului şi apare nevoia ochelarilor;

• cresc pragurile de luminozitate ale mediului ambiant, adică adultul are

nevoie de mai multă lumină în jur;

• mobilitatea oculară se păstrează şi astfel viteza de realizare a

percepţiilor este în general, corespunzătoare;

• după 45 de ani scade, sub presiunea timpului, capacitatea de

extragere a informaţiilor din imaginile mai complexe;

Temă de reflecţie nr. 3 Încearcă să discuţi cu persoane care au în jur de 50 ani şi vezi în ce

măsură au asemenea particularităţi şi dacă îşi dau seama de ele.

• dacă profesia cere anumite capacităţi vizuale ele tind să se

conserve bine multă vreme.

În ceea ce priveşte auzul, se constată următoarele aspecte

caracteristice acestui stadiu:

• sensibilitatea auditivă generală începe să scadă uşor chiar după

35 ani şi se accentuează puţin după 40 ani, dar fără a perturba

adaptările la ambianţă;

• scăderi mai mari se înregistrează la cei ce îşi desfăşoară

activitatea în spaţii poluate sonor;

• persoanele care au activităţi ce solicită în mod special auzul, şi-l

conservă mai multă vreme şi realizează compensări eficiente.

Modificările văzului: • scade acomodarea cristalinului; • creşte nevoia de lumină; • mobilitatea oculară bună; • extragerea de informaţii scade în condiţii de urgenţă.

Modificările auzului: • scade discret sensibilitatea auditivă; • scăderi mari la cei ce lucrează în mediul poluant; • conservarea la cei solicitaţi

profesional.


74

Alte două modalităţi senzoriale, adică cea olfactivă şi cea tactilă

înregistrează scăderi discrete după 40-45 ani dar se menţin foarte bine

la persoanele care au profesii ce le solicită mereu. Ele pot funcţiona, la

parametri satisfăcători, pe toată durata angajării în muncă.

Motricitatea are, de asemenea, o dinamică nuanţată în cursul

acestui stadiu, adică:

• rapiditatea mişcărilor scade uşor chiar după 30 ani şi se accentuează

uşor această diminuare după 40 ani. După 50 ani adultul începe să-şi

dea seama de această modificare şi caută compensări;

• precizia mişcărilor scade uşor după 40 de ani şi ceva mai mult după

50 de ani, dar solicitările profesionale o conservă destul de bine, mult

vreme;

• intensitatea mişcărilor scade sesizabil după 50 de ani dar adulţii o

conştientizează mai repede şi tind să o considere mai mică decât este

în realitate;

• mişcările complexe care au importanţă din punct de vedere

profesional, se conservă foarte bine pe tot parcursul stadiului şi sunt

susţinute de motivaţie şi de compensări variate.

Temă de reflecţie nr. 4 Discută cu 2-3 persoane adulte şi vezi ce autoaprecieri fac ei în legătură

cu intensitatea, viteza şi precizia mişcărilor lor.

În ceea ce priveşte atenţia, stadiul adult are nişte particularităţi

specifice care sunt, în cea mai mare parte explicate prin influenţele

exercitate de profesie şi prin dinamica generală a activităţii nervoase

superioare. De aceea cercetătorii au făcut diferenţierea între atenţia

generală şi cea profesională.

Atenţia generală este influenţată mai mult de înaintarea în vârstă şi

are următoarea dinamică:

• sunt scăderi ceva mai mari între 30 şi 35 ani;

Modificări ale capacităţilor motrice: • scade viteza şi intensitatea; • se păstrează precizia; • se păstrează mişcările solicitate profesional.

Atenţia generală

scade.


75

• până către 50 de ani diminuările sunt, în general, mici;

• scăderea atenţiei generale este mai accentuată în activităţi de lungă

durată.

Atenţia profesională are o dinamică deosebită putând înregistra

chiar şi unele creşteri în primul substadiu. Manifestarea ei este

deosebită în cele trei substadii ale adultului, şi anume:

• la adultul tânăr volumul şi distributivitatea atenţiei cresc sensibil iar

selectivitatea şi concentrarea cresc dar mai puţin şi totuşi important

pentru realizarea activităţii profesionale;

• la adultul mijlociu, scade discret atenţia profesională dar nu are urmări

asupra desfăşurării activităţii de muncă;

• la adultul tardiv, scăderile se accentuează puţin mai mult dar nu sunt

sesizate şi mai ales, se compensează uşor.


Poartă o convorbire cu profesionişti adulţi în domeniul calculatoarelor şi

vezi dacă ei sesizează ceva din această dinamică a atenţiei

profesionale.

Se poate deci, considera că toate capacităţile senzorial-perceptive

şi motrice, ca şi atenţia sunt influenţate de profesie şi chiar dobândesc

ceva din specificul acesteia. Totodată, reţinem faptul că pentru

activităţile obişnuite de muncă, scăderile pe care le-am înregistrat mai

sus, nu duc la dezadaptări.

Procesele complexe – aspecte caracteristice adulţilor

În această categorie se includ, aşa cum ne amintim, gândirea,

memoria, imaginaţia, toate susţinute de limbaj şi mecanisme stimulative

şi reglatorii superioare.

Cercetări asupra gândirii adulţilor s-au făcut încă din 1959 din

perspectivă evolutivă, presupunând măsurători şi comparaţii cu celelalte

Atenţia profesională creşte uşor la adultul tânăr. Scade uşor la cel mijlociu şi tardiv.


76

stadii. Concluziile acestora au fost că la adulţi se produc scăderi continui

şi semnificative ale gândirii şi inteligenţei. Începând cu 1963 s-a făcut

reanalizarea metodologică a datelor şi s-a criticat mai ales, perspectiva

biologistă din care –au făcut măsurătorile şi estimările (Gutjar în 1963 şi

Rösler în 1967).

Principalele critici s-au referit la:

• aplicându-se la adulţi aceleaşi teste ca la tineri s-au înregistrat mai

degrabă particularităţile adaptării la probe decât nivelul propriu-zis al

gândirii şi inteligenţei;

• în 1965 R. Meili considera că deosebirile dintre adulţi şi tineri ce

fuseseră constatate sunt relativ mici şi pot fi uşor compensate de către

adulţi;

• în 1965 Fappo iar în 1967 Rösler au arătat că acele cercetări nu s-au

făcut de-a lungul anilor, de la tinereţe la stadiul adult, la unele şi

aceleaşi persoane ca să se poată vedea clar schimbările;

• în 1966 Bauer arătase că cei ce au măsurat gândirea şi inteligenţa nu

s-au ocupat de factori importanţi care le pot influenţa, cum ar fi

profesia şi stilul de viaţă;

• H. Löwe a pus şi un mai mare accent pe factorii care pot influenţa

randamentul mental al adulţilor, reproşându-le celor ce au făcut

primele cercetări, lipsa de preocupare pentru influenţele unor

asemenea factori. Ei sunt: durata şcolarităţii şi calitatea instrucţiei

şcolare; calificarea profesională, antrenamentul intelectual pe care îl

ocazionează sarcinile profesionale, calitatea şi cantitatea timpului liber

care poate permite implicarea capacităţilor intelectuale, conservându-

le şi dezvoltându-le.

În mod special precizările făcute de H. Löwc au influenţat

cercetările ulterioare care au arătat următoarele:

• manifestarea capacităţilor intelectuale ale adultului este puternic

influenţată de natura profesiei. O muncă în care persoanele sunt

Principalele critici asupra cercetărilor iniţiale.

Factorii care influenţează gândirea şi inteligenţa adultului: • durata şcolarizării; • nivelul calificării; • tipul solicitărilor profesionale; • utilizarea

timpului liber.


77

constant solicitate intelectual, contribuie la menţinerea şi chiar la

sporirea capacităţilor lor cognitive;

• randamentul intelectual este mai înalt la cei care au avut o instrucţie

şcolară mai îndelungată şi mai bună (Bauer, 1965, Hellen Bee, 2000);

• străduinţa oricărei persoane de a obţine o calificare superioară este un

important factor de ridicare a nivelului gândirii şi inteligenţei (Friebel,

1954, Schwarz, 1968);

• orice capacitate psihică neantrenată scade la orice vârstă.

Precizările speciale în legătură cu dinamica gândirii şi inteligenţa la

adulţi au fost:

• acele abilităţi cognitive, care sunt antrenate în sarcini curente simple,

tind să staţioneze. Este vorba de abilităţi implicate într-un test de

inteligenţă aşa cum ar fi cel elaborat de Raven sau abilităţi generale

de vocabular;

• capacităţile solicitate de profesie sau cele puse în lucru în activităţile

de timp liber, înregistrează creşteri. De exemplu cele legate de

achiziţionarea de cunoştinţe îşi păstrează un bun randament şi au noi

porgrese până la 58-60 ani şi mai mult. La unele persoane, aceste

creşteri se produc şi până la aproape 90 ani;

• toate capacităţile cognitive care sunt rar şi slab implicate în activităţile

unei persoane vor scădea în mod cert.


Poartă o discuţie cu un profesor din liceu care încă profesează şi vezi

cum îşi apreciază el capacităţile de achizionare de cunoştinţe.

Toate cercetările amintite au permis să se evalueze mai bine

comportamentul profesional al adulţilor şi să se pună în valoare

disponibilităţile acestui stadiu.

Semne de întrebare au apărut şi în legătură cu memoria adulţilor.

Iniţial, s-a crezut că diminuarea capacităţilor de memorare este

particularitatea distinctă a adulţilor. Dar investigaţiile ulterioare au

relevat următoarele aspecte specifice stadiului adult:

Dinamica intelectuală: • cele antrenate în sarcini simple staţionează ca nivel; • cele antrenate în sarcini semnificative cresc; • cele neantrenate

scad.


78

• memorarea logică este permanent antrenată în toate felurile de

situaţii şi se conservă foarte bine;

• organizarea materialului de memorat atinge acum cel mai înalt nivel,

caracteristic pentru om, întrecând celelalte studii (Stepanova);

• slectivitatea memoriei este accentuată mai ales ţinându-se cont de

solicitările numeroase cu care se confruntă adultul;

• la adultul angajat într-o muncă ce presupune un grad de calificare se

continuă dezvoltarea memoriei profesionale care excelează mai ales

în reţinerea acelor aspecte ce se referă la strategii şi proceduri de

lucru, înfruntarea riscurilor, informaţiile mai noi şi mai direct legate de

desfăşurarea muncii;

• dincolo de mijlocul acestui stadiu sunt înregistrate şi unele scăderi şi

anume:

– recunoaşterile şi reproducerile sunt mai puţin prompte după 55

de ani;

– memoria spontană scade uşor după 45 ani (R.M. Lerner, D.F.

Hultsch):

– memoria de scurtă durată scade uşor după 40-45 ani.


Dintre caracteristicile notate mai jos încercuieşte trei care sunt specifice

memoriei adultului:

a. are volum foarte mare; b. Domină memoria logică; c. Neselectivă; d. Bazată pe foarte buna organizare a materialului de memorat; e. Promptitudinea reproducerii; f. Presupune procedee mnezice numeroase şi eficiente.

Imaginaţia adultului a fost o temă frecventă pentru psihologia

creativităţii şi pe baza acestor cercetări pot fi relevate următoarele

aspecte caracteristice pentru studiul adult:

• mecanismele imaginaţiei sunt pe deplin formate şi maturizate şi totuşi

la adult nu se mai manifestă, decât în mod excepţional, exuberanţa

imaginativă a celorlalte stadii;

Memoria adultului. • domină cea logică şi voluntară; • vârful organizării materialului; • memoria profesională se dezvoltă continuu; • reproducerile sunt mai puţin prompte după 55 ani; • memoria de scurtă durată

scade uşor.


79

• cea mai activă şi mai frecventă manifestare este imaginaţia creativă

care acum însă are o direcţie stabilizată fie în profesie, fie în activităţile

de timp liber;

• imaginaţia creatoare manifestată în domeniul ştiinţific, poate atinge

niveluri ridicate de originalitate şi totodată, se află într-un echilibru

optim cu gândirea, fiind, în mare măsură condusă şi controlată de

către aceasta;

• imaginaţia creativă investită în artă poate, de asemenea, atinge vârfuri

ale noutăţii şi originalităţii datorită, pe de o parte, maturizării afective şi

motivaţionale şi, pe de altă parte, experienţei de viaţă de care dispune

adultul;

• visul de perspectivă continuă să se manifeste activ dar mai puţin

expansiv, în cadrul funcţiei proiective a personalităţii.


Discută cu 2-3 persoane adulte şi află dacă mai au reverii şi în ce

condiţii?

Pot fi relevate şi câteva particularităţi ale limbajului adultului,

pornind de la cercetările de psiholingivistică şi cele de psihologia

comunicării. Nivelul limbajului este influenţat de factorii care au fost

importanţi şi pentru celelalte capacităţi cognitive: durata şcolarităţii,

nivelul calificării profesionale, specificul sarcinilor profesionale, calitatea

activităţilor de timp liber. Cele mai importante particularităţi sunt:

• aspectele cantitative şi calitative ale vocabularului caracteristice pentru

stadiile anterioare se conservă, pe de o parte şi, pe de altă parte, se

îmbogăţesc în anii maturităţii dar în mod diferenţiat la fiecare în funcţie

de factorii enumeraţi mai sus. Există totodată deosebiri între

vocabularul persoanelor adulte şi cel al adolescenţilor şi tinerilor în

sensul că primii sunt mai puţini receptivi şi mai puţin obişnuiţi cu

termenii tehnici din domeniul informaticii şi calculatoarelor;

Imaginaţia adultului: • mecanismele sunt deplin formate; • cea creatoare este investită în profesie sau activităţi de timp liber; • rezultate

semnificative.


80

• structurile verbale sunt puternic stabilizate fie că sunt corecte sau nu şi

astfel viteza şi fluenţa vorbirii sunt asigurate. Este posibil să se

instaleze chiar şi unele ticuri verbale în comunicarea adultului;

• exprimarea verbală este bine adaptată la situaţia de comunicare însă

bogăţia şi nivelul elevat sunt influenţate de durata şcolarizării, nivelul

intelectual şi cel al calificării profesionale şi de atitudinea activă a

adultului faţă de autoperfecţionare. Adulţii cu înaltă calificare şi cultură

generală amplă au un nivel superior de comunicare şi manifestă

autoexigenţe speciale când sunt în situaţia de a folosi limbajul ştiinţific;

• comunicarea scrisă se perfecţionează permanent la cei cu calificare

înaltă şi profesii intelectuale dar poate diminua la cei cu şcolaritate

scurtă şi calificare simplă;

• mijloacele nonverbale sunt adecvat utilizate de toţi;

• pot fi mai puternic stabilizate influenţele dialectale sau cele ce vin din

partea profesiei.


Fă o caracterizare a limbajului unui adult pe care îl cunoşti foarte bine.

Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit se investesc

permanent în primul rând în toate felurile de activităţi pe care le

desfăşoară adultul şi bine înţeles şi în învăţare.

Particularităţile învăţării la adult

Faţă de posibilitatea de a învăţa, adulţii însăşi au poziţii diferite:

a) sunt destul de mulţi cei care spun că cei ce au avut de învăţat

au reuşit să facă în stadiile anterioare iar la vârsta pe care o au

acum s-a încheiat cu învăţarea;

b) este destul de mare şi chiar în creştere numărul adulţilor care

înţeleg numeroasele schimbări din societatea contemporană şi

cerinţele acesteia privind educaţia permanentă. Aceştia sunt

Limbajul adultului: • conservarea şi chiar îmbogăţirea vocabularului; • structuri verbale consolidate; • comunicarea adaptată la situaţii; • mijloace neverbale bine utilizate; • limbajul scris este conservat la cei cu profesii

intelectuale.

Adulţii şi învăţarea: • unii nu mai doresc să înveţe; • alţii sunt convinşi de necesitatea educaţiei permanente;


81

deschişi la învăţare şi-şi doresc să fie în pas cu noutăţile din

domeniul profesional, ştiinţific şi cultural. Ei participă la cursuri

de reciclare, perfecţionare profesională, recalificări şi la activităţi

ce le menţin şi dezvoltă orizontul cultural-ştiinţific. Acestea sunt,

în societatea contemporană, condiţii atât pentru integrarea în

societate cât şi pentru a face faţă sarcinilor profesionale noi (U.

Şchiopu).

Dinamica generală a capacităţii de învăţare la om indică o creştere

evidentă până la 21 ani, un relativ platou până la 30 ani şi o scădere

lent după 30 ani până către 75 ani. H. Löwe a făcut cercetări personale

şi a sintetizat şi rezultatele altor autori şi a ajuns la concluzia că până la

50 ani omul poate învăţa cu bune rezultate aproape orice. Tot el spune

că adulţii nu sunt inferiori faţă de alte vârste în ceea ce priveşte

capacitatea de învăţare numai că destul de mulţi învaţă mai puţin decât

ar putea efectiv şi nu fac nimic pentru a-şi conserva aceste capacităţi.

Totodată, dinamica învăţării are şi aspecte individuale de care trebuie să

se ţină seama.

Cele mai importante particularităţi ale învăţării adulţilor care sunt

favorabile obţinerii unui randament bun sunt următoarele:

• adulţii pot să realizeze mai uşor unitatea dintre analiza abstractă şi cea

concretă a problemelor sprijinindu-se pe o experienţă profesională

amplă şi variată;

• reuşesc să extragă mai repede ceea ce este important şi semnificativ

dintr-un material ce trebuie învăţat;

• cei cu şcolaritate îndelungată reuşesc să se orienteze cu succes în

sursele variate de informare;

• disting mai repede aspectele aplicative ale cunoştinţelor pe care şi le

însuşesc;

• sunt orientaţi cu precădere asupra noilor metode şi procedee

profesionale oferite de programele de învăţare;

• au exigenţe ridicate faţă de rigoarea şi precizia a ceea ce li se propune

să înveţe.

Învăţarea: • fac unitate între abstract şi concret; • extrag repede ce e semnificativ; • extrag repede ce-i aplicativ; • se orientează în sursele de

informare.


82

Asemenea particularităţi trebuie să fie avute în vedere la

elaborarea programelor de învăţare propuse adulţilor.


Compară, aceste particularităţi notate mai sus cu propria învăţare şi

stabileşte atent asemănările cât şi deosebirile.

4.6. Maturizarea afectivă şi motivaţională a adulţilor

Cu privire la afectivitatea şi motivaţia adulţilor se poate aprecia că se

înregistrează, în acest stadiu, un vârf al manifestării şi maturizării lor şi

se diferenţiază clar persoanele de vârsta a doua de celelalte generaţii.

Cele mai importante caracteristici ale afectivităţii adulţilor care sunt şi

expresii ale maturizării lor afective sunt următoarele:

• viaţa a ocazionat „trecerea prin toate” felurile de evenimente şi trăirea

celor mai variate emoţii, dispoziţii, sentimente. Prin urmare, adulţii se

caracterizează prin cea mai bogată şi diversificată viaţa afectivă;

• la vârsta adultă se stabilizează şi se manifestă la nivel maxim:

satisfacţie sau insatisfacţia profesională (R.M. Lerner şi D.F. Hultsch),

un ataşament profesional remarcabil şi sentimentele parentale

alimentate mai întâi de relaţiile cu copiii şi apoi cu nepoţii;

• dezvoltarea unor sentimente legate de acceptarea de sine, cum ar fi

mândria, demnitatea, sau insatisfacţia, dezamăgirea etc.;

• dar în general, în stadiul adult se realizează o raportare la sine mai

calmă, mai puţin tensionată:

• se manifestă în acest stadiu, un echilibru afectiv şi o stăpânire de sine

care ating cele mai înalte cote din întreaga viaţă;

• există o tendinţă caracteristică adultului de a se implica puternic afectiv

în viaţa de familie şi în profesie chiar cu riscul unei anumite neglijări a

propriei persoane. El demonstrează o crescută responsabilitate faţă de

tot ce face şi este văzut de ceilalţi ca „generaţia de bază”.

Viaţa afectivă: • viaţa afectivă foarte bogată; • manifestare maximă a sentimentelor profersionale şi familiale; • sentimente faţă de sine; • stăpânire de

sine şi calm.


83


Compară caracteristicile de mai sus cu cele ale afectivităţii proprii şi

constată asemănări şi deosebiri.

Structura motivaţiei personalităţii adulte se caracterizează prin

următoarele:

• motivaţia profesională este stabilizată şi intensă şi are o mare forţă de

orientare şi susţinere energetică a activităţilor şi atitudinilor cum ar fi:

stabilitatea în profesie şi pe post, tenacitatea în îndeplinirea sarcinilor,

punctualitatea şi responsabilitatea în muncă. Aspiraţiile profesionale

sunt susţinute de capacităţile şi realizările deja obţinute. Ele se referă la

adultul tânăr, la perfecţionare profesională şi creativitate; la adultul

mijlociu ţinteşte o şi mai mare creştere a competenţei şi avansarea în

ierarhie, iar la cel tardiv, la recunoaşterea de către ceilalţi a competenţei

atinse şi a consultării sale în probleme importante;

• motivaţia pentru activităţile din spaţiul familial vizează bunăstare şi

armonie conjugală şi educarea nepoţilor şi sprijinirea succesului lor

şcolar, ajutorarea familiei tinere a propriilor copii;

• aşa cum am văzut, există şi o motivaţie pentru învăţare, strîns legate

de cea profesională. Învăţarea este în cea mai mare parte legată de

profesie;

• motivaţia pentru viaţa socială şi politică este activă şi rămâne astfel la

unii adulţi, pe toată durata stadiului şi dincolo de 65 ani. Aspiraţiile în

acest plan sunt legate de avansul în ierarhia politică şi de ecoul favorabil

al actelor personale în conştiinţa oamenilor;

• motivaţia culturală este relativ intensă dar poate fi satisfăcută numai în

limitele timpului de care dispune adultul.

Aceste dominante motivaţionale subordonează numeroasele structuri

stimulative comune cu ale celorlalte stadii.

Prin urmare, maturizarea motivaţională se exprimă în valoarea

motivelor, în intensitatea şi stabilitatea lor şi în forţa de impulsionare

raportată însă la circumstanţe.

Structurile motivaţionale: • cele pentru profesie sunt consolidate şi intense; • motivaţia pentru viaţa de familie: asigurarea bunăstării, educaţiei copiilor şi nepoţilor; • motivaţie pentru învăţare influenţată de profesie; • motivaţie pentru activităţi sociale şi politice.


84


Caracterizaţi sentimentul de dragoste a adulţilor părinţi pentru copiii lor.

Principalele particularităţi ale personalităţii adulţilor

Stadiul adult este considerat ca cel în care se produce maturizarea

personalităţii ceea ce înseamnă că atât componentele cât şi structura şi

organizarea sa de ansamblu se stabilizează şi funcţionează la parametri

optimi. G.W. Allport a analizat în cartea sa „Structura şi dezvoltarea

personalităţii”, punctele de vede ale mai multor autori privind

maturizarea personalităţii. Autorul însuşi, consideră că personalităţii

mature îi sunt caracteristice următoarele particularităţi:

1. Stăpânirea de sine în orice situaţii şi cu precădere în cele

dificile.

2. Echilibrul afectiv.

3. Independenţa în decizii şi acţiune.

4. Autonomie în toate planurile.

5. Prudenţă.

6. Obiectivitate în perceperea de sine şi a altora.

7. Expansiunea moderată şi fundamentată în ceea ce priveşte

proiectarea viitorului.

8. Înfruntarea matură a marilor încercări ale vieţii.

Prin urmare persoanele aflate la vârsta adultă rămân în continuare

orientate spre viitor şi spre prospectarea acestuia. Dar spre deosebire

de adolescenţă şi tineri, adulţii tind să fie influenţaţi de experienţa pe

care o au şi să fie mai prudenţi pentru că au realizat deja ceva şi nu vor

să piardă să îşi evalueaze mai bine forţele şi condiţiile de care dispun.

Stadiul adult este caracterizat şi prin faptul că aptitudinile şi

creativitatea se pot manifesta la niveluri înalte. O trecere în revistă a

Personalitatea

matură

Prospectarea prudentă a

viitorului

Creativitatea cu grad mare de

originalitate.


85

premiilor Nobel arată că multe dintre ele sunt acordate persoanelor

aflate în stadiul adult. Aceste rezultate pot fi explicate prin: maturizarea

capacităţilor cognitive, acumulări importante în ceea ce priveşte

experienţa profesională şi experienţa de viaţă, intensificarea motivaţiei

de autorealizare, capitalizarea unor succese din stadiile anterioare,

creşterea rolului caracterului în structura generală a personalităţii.

Adulţii ajung să-şi realizeze proiectele de viaţă, să se simtă

împliniţi şi să-i asume responsabilităţi majore în plan profesional şi

familial, ceea ce exprimă un grad înalt al funcţionării caracterului.

Imaginea de sine şi identitatea de sine parcurg un proces de

dezvoltare şi consolidare treptată de-a lungul celor trei substadii şi

anume: al adultului precoce (35-45 ani), adultului mijlociu (45-55 ani) şi

adultul tardiv (55-65 ani).

Cercetătorii au diferenţiat trei identităţi principale şi mai precis

subidentităţi: profesională, familială şi socio-culturală.

• Subidentitatea profesională a adultului tânăr este dominată de

implicarea profesională puternică, de adâncirea specializării şi de

manifestării creative. La adultul mijlociu se intensifică dorinţa de

a-şi creşte competenţa profesională şi se dobândesc locuri mai

înalte în ierarhia organizaţională, conform calificării şi

capacităţilor fiecăruia. La adultul tardiv se înregistrează un efort

continuu de menţinere a competenţei şi de satisfacerea

exigenţelor locului de muncă dar şi pregătirea pentru pensionare.

Temă de reflecţie 13

Identifică la proprii părinţi aspectele specifice ale identităţii lor

profesionale.

• Subidentiatea familială se caracterizează la adultul tânăr prin

relaţii echilibrate în cadrul cuplului conjugal, definirea clară a

rolurilor şi intensificarea celor parentale datorită intrării în

preadolescenţă şi adolescenţă a copiilor. La adultul mijlociu

rolurile parentale pot rămâne, în continuare, tensionate, dar cele

maritale sunt perfect stabilizate şi pot tinde uşor spre rutină. La

Consolidarea celor trei feluri de identitate: • profesională • familială

• socio-culturală


86

adultul tardiv rolurile parentale sunt mai relaxate şi mai degajate

de grijile copiilor iar cele maritale îşi cresc importanţa pentru

securizare afectivă reciprocă a soţilor, mai ales în confruntarea

cu problemele grele ale vieţii.


Fă o listă cu grijile educaţionale ale adulţilor din cele trei substadii.

• subidentiatea socio-culturală se amplifică de-a lungul celor trei

substadii mai ales la adulţii care s-au implicat în activităţi

culturale, sociale şi politice.

Toate aspectele dezvoltării personalităţii la care ne-am referit

prezintă numeroase variaţii individuale pentru că istoria vieţii personale

este, pe de o parte, foarte diferită la fiecare şi, pe de altă parte, efectele

acesteia se acumulează în timp şi au influenţe particularizate.

Toate progresele psihice, şi toate aspectele maturizării, atinse în

acest stadiu definesc adulţii ca pe o generaţie de bază în toate planurile:

profesional, social, familial şi aşa sunt priviţi de cei ce se află în celelalte

momente ale vieţii.


următoarele idei:

• Stadiul adult corespunde intervalului de vârstă 35-65 ani, fiind cel mai

lung.

• Procesul dezvoltării psihice continuă în toate planurile dar mai ales se

maturizează procesele, funcţiile şi structurile psihice, fiind

considerat stadiul de maturizare.

• Are următoarele trei substadii: adultul tânăr între 35-45 ani, adultul

mijlociu între 45-55 ani şi adultul tardiv între 55-65 ani.

• În cursul acestui stadiu apar scăderi ale unor capacităţi fizice şi psihice

care sunt în proporţii diferite în cele trei substadii, dar care încă nu

produc tulburări în desfăşurarea activităţilor şi pot fi compensate cu

succes.


87

• Scăderi mai sensibile se produc în următoarele modalităţi senzoriale:

văzul (creşterea pragului luminozităţii în mediu ambiant,

insuficienţa acomodării cristalinului, diferenţieri mai puţin prompte),

auzul (creşterea pragului minim, diferenţieri mai dificile), tactul

(diferenţieri mai dificile).

• Scăderi în manifestarea mişcărilor privind: intensitatea, viteza şi mai

puţin precizia care este bine conservată.

• Atenţia generală scade uşor dar cea profesională chiar creşte în primul

substadiu.

• Capacităţile de gândire, antrenate de profesie, tind să-şi păstreze

nivelul funcţional pe toată durata stadiului (operativitatea generală

a gândirii, înţelegerea, decodificarea semantică) iar cele

neantrenate scad (cele de calcul, de operare cu relaţii spaţio-

temporale) fără însă a tulbura desfăşurarea activităţilor.

• Memoria de lungă durată excelează în organizarea materialului iar cea

de scurtă durată scade discret după 45 ani, fără a tulbura

adaptarea.

• Imaginaţia are structuri maturizate de prelucrare a datelor şi este mai

bine reglată de gândire.

• Afectivitatea este variată, bogată şi maturizată.

• Structurile motivaţionale sunt dominate de cele pentru profesie şi

pentru viaţa familială.

• Personalitatea, în ansamblu, atinge maturitatea de manifestare

demonstrând: stăpânire de sine, echilibru afectiv, independenţă,

autonomie, obiectivitate în perceperea de sine şi a altora,

deschidere spre viitor dar ponderată, prudentă.

• Adultul este văzut ca generaţia de bază care îşi asumă sarcinile şi

responsabilităţile majore în profesie, familie, societate.


88


– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 202-203.

– ATKINSON RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM DJ.,

Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 136-

137.

– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică, Bucureşti, p.

283-294.

– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor, 2004,

Editura Universităţii din Oradea, p. 426-436.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. CREDIS, Bucureşti p.

357-360.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia Vârstelor adulte şi ale senectuţii,

2004, Editura Eurobit, Timişoara, p. 80-83.

– ZALATE M., Fundamentele psihologiei, 2000, Editura Pro Humanitate,


2. CONTEXTUL ACTIVITĂŢILOR SI RELAŢIILOR ÎN

CARE SE MANIFESTĂ

personalitatea adultului Când se vorbeşte de adulţi totdeauna ei sunt asociaţi cu imaginea personalităţii mature,

adică cea deplin dezvoltată, autonomă, independentă, capabilă de a înfrunta viaţa în toată

complexitatea şi, uneori, duritatea ei. Dacă ne propunem să comparăm dezvoltarea din stadiul

adult cu cea din perioadele anterioare ale vieţii constatăm cu uşurinţă că, dacă în copilărie

întreaga evoluţie se petrecea în cadrul unui sistem de activităţi şi relaţii prescrise în mare parte

de alţii (părinţi, profesori) în restul vieţii, începând cu preadolescenţa şi adolescenţa acest proces


89

se desfăşoară în cadre mult mai largi, se diversifică şi diferenţiază progresiv, atingând un vârf

semnificativ în ciclul de maturizare. Drumul de viaţă al fiecăruia este marcat de evenimente

foarte diferite, de confruntări cu fel de fel de dificultăţi, de victorii dar si insuccese şi ratări, de

intersectări cu traiectroriile existenţei altora etc., alcătuind o experientă individuală bogată şi

variată care adânceşte individualizarea şi personalizarea construirii şi manifestării personalităţii,

a atingerii maturităţii specifice stadiului adult.. G. W. Allport remarca: „Personalitaţile cele mai

robuste îşi au defectele şi momentele lor de regres şi într-o mare măsură ele depind de sprijinul

mediului înconjurător pentru maturitatea lor. Totuşi e perfect clar că unii oameni, în ciuda

înprejurărilor se apropie mai mult de acest ideal decât alţii” (G. W. Allport, 1981 p. 285). Rezultă

deci, o mare variabilitate în manifestarea personalităţii adultului. Dar există totodată şi multe

aspecte comune tuturor celor ce parcug acelaşi interval al vieţii şi care reprezintă caracteristici

definitorii pentru stadiul adult. Ele se manifestă în anumite circumstanţe care, la rândul lor, sunt

relativ comune şi caracteristice pentru adult şi la care ne vom referi în continuare. Vom avea în

vedere contextul de activităţi şi relaţii profesionale, cel familial cu sistemul său special de relaţii

interpersonale fundamentate de dragostea dintre părinţi şi copii şi apoi cel socio-cultural –

extraprofesional cu angajări libere şi implicări efective care complementarizează rolurile şi

influenţele exercitate de celelalte două contexte.

A. Contextul activităţii profesionale: adâncirea integrării profesionale, atingerea vârfului în

carieră, pregătirea pentru ieşirea din câmpul muncii .

În general, adaptarea şi integrarea profesională începe încă din stadiul anterior, cel al

tinereţii şi, de cele mai multe ori, aceste procese se desăvârşesc în stadiul adult când se

poate spune că identitatea profesională este deplină iar dezvoltarea carierei atinge punctul

maxim în raport cu pregătirea unei persoane. De-a lungul stadiului adult acest proces are

particularităţi specifice pentru fiecare din cele trei substadii ale acestui interval de viaţă.

În primul substadiu, cuprins între 35~45 ani, cei mai mulţi adulţi sunt deja integraţi şi

adaptaţi profesional şi îşi continuă munca în domeniul deja ales, disparând

fluctuaţiile. În funcţie de nivelul calificării au o cultură profesională satisfăcatoare

sau foarte bună, tind să-şi reânprospăteze şi dezvolte mereu cunoştinţele

participând periodic la forme de perfecţionare profesională, stapânesc bine

problemele practice ale locului de muncă, şi-au cucerit o anumită

recunoaştere din partea grupului de muncă şi a superiorilor, au satisfacţii profesionale şi

manifestă responsabilitate şi ataşament faţă de munca lor. Pe această bază pot dobândi noi

Integrarea si adap-

tarea profesionala

deplină între

35~45 ani


90

poziţii ierarhice în cadrul organizaţiei. Sunt totodată, interesaţi de competiţii şi confruntări

profesionale ale căror rezultate le pot întări poziţia în organizaţie. Este prezentă şi activă

înclinaţia spre inovări şi creaţie, dacă există solicitări, de acest fel, la locul de muncă.

Într-un număr mic de cazuri se poate constata încă o insuficienţa adaptare la locul de

muncă şi la sarcinile profesionale însoţite de insatisfacţii şi nemulţumiri, care generează o

fluctuaţie latentă sau manifestă, dacă apar circumstanţe favorabile.

În general, schimbarea locului de muncă în acest substadiu poate avea, după Sorosan,

1977 (opud Fisher si Lerner 1994) următoarele cauze:

• alegerea nepotrivită a locului de muncă, în stadiul anterior pe care abia acum o

resimte, după ce şi-a probat capacităţile;

• descoperirea unor noi inclinaţii şi a unei noi profesii care poate da mai multe

satisfacţii şi un prestigiu mai ridicat;

• producerea unor evenimente de viaţă majore care obligă la reformularea scopurilor

de viaţă şi la realizarea unei alte alegeri profesionale. În cazul bărbaţilor, de cele

mai multe ori se petrec restructurări în organizaţia în care se află şi care îi obligă la

schimbări. În ce priveşte femeile, la ele pot interveni anumite probleme familiale în

care sunt mai mult implicate şi astfel sunt în situaţia de a căuta locuri de muncă cu

programe mai flexibile, mai apropiate de casă etc. Fenomenul cu cele mai mari

consecinţe atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi este şomajul, la care ne vom

referi mai târziu.

Substadiul adultului mijlociu, cuprins între 45~55 de ani este

considerat perioada de apogeu profesional pentru că, pe de o parte,

încununează ani de muncă îndelungată şi, pe de altă parte, pentru că se

ating performanţele cele mai înalte. Adică adaptarea profesională are cel

mai înalt nivel la care ajunge fiecare persoană în sensul că profesia este pe

deplin stăpânită mental şi practic. S-au obţinut deja un şir de succese

recunoscute de cei din jur şi care îl responsabilizează şi mai mult pe cel în

cauză, îl face să fie mândru de ce a realizat şi să dorească să-şi

demonstreze în continuare capacităţile profesionale. Fiind în deplinătatea

Tema de reflecţie nr. 1. Discutaţi cu persoană aflată în acest substadiuadult şi relevaţi care sunt satisfacţiile sale profesionale.

Apogeu Profesional intre 45~55 ani


91

forţelor profesionale adultul poate obţine poziţii ierarhice noi şi de vârf,

care-i dau şi satisfacţii dar îi creează şi tensiuni legate de menţinerea

ridicată a competenţelor profesionale şi evitarea eşecurilor în rezolvarea

diferitelor sarcini de serviciu (White). Dacă poate face faţă noilor solicitări,

legate de avansarea în muncă, atunci creşte încrederea în sine şi stima de

sine chiar şi la cei care şi-ar fi dorit să aparţină unei ale instituţii de acelaşi

profil dar cu mai mare prestigiu.

Adultul tardiv (55-65 ani) poate continua şi menţine reuşitele şi satisfacţiile

profesionale din substadiul anterior încă un număr de ani. De altfel, orientarea

principală a lui este de a conserva ceea ca a dobândit deja şi de a ţine pasul cu

noutăţile. În funcţie de complexitatea locului de muncă unii pot să trăiască o

tensiune intensă legată de posibila perimare profesională cauzată de:

- explozia informaţională actuală;

- apariţia unor mijloace tehnice noi şi a unei noi tehnologii şi dificultatea de a se adapta

la ele;

- intrarea în întreprindere a unor tineri cu pregătire foarte recentă, faţă de care s-ar

putea simţi în inferioritate;

- teama că are o specializare prea îngustă care-i poate periclita prestigiul;

- înmulţirea sarcinilor birocratice ale postului pe care îl ocupă în detrimentul celor ce ţin

de calificarea şi specializarea sa;

- tendinţa către rutină specifică acestei vârste, care îl poate pune în conflict cu tinerii din

întreprinderea la care lucrează.

Adultul tardiv

conservă proziţi

profesională şi

succesele obţinute

Temă de reflecţie nr. 2. Alcătuiţi si folosiţi un microchestionar cu câteva întrebari din care să rezulte atitudinea adulţilor mijlocii faţă de avansul lor profesional.

Temă de reflecţie nr. 3. Analizează aceste cauze şi stabileşte o ierarhie a lor în funcţie de nivelul tensiunii pe care îl creează la adultul tardiv.


92

Dar în ultima parte a stadiului adult, în funcţie de specificul locului de muncă şi de

legislaţia în vigoare, se poate produce o nouă schimbare de mare semnificaţie în plan

profesional, şi anume pensionarea. Este un eveniment care se petrece în mod

obligatoriu dar este perceput în mod diferit de diverse persoane şi astfel finalul stadiului

adult este marcat de ieşirea din câmpul profesional.

Pe toată durata perioadei active profesia exercită influenţe puternice asupra

întregii vieţi a unei persoane. În primul rând pentru că ocupaţia profesională este o

componentă principală a identităţii de sine a fiecăruia şi totodată, cadrul cel mai

important al autorealizării. Apoi profesia este o sursă principală de venituri, de prestigiu, de

recunoaşteri socială, de confirmare şi consolidare a imaginii de sine etc. În aceste condiţii

apropierea momentului pensionării este perceput de către un număr mare de adulţi ca un

eveniment neplăcut. Pensionarea înseamnă pentru ei reducerea veniturilor, pierderea statutului,

devalorizarea de sine etc.

Cei care au avut o calificare minimă şi au lucrat în posturi pe care nu le-au perceput decât

ca sursă de venit şi atât, sau au avut neplăceri şi dificultăţi, aşteaptă cu nerăbdare momentul

pensionării care îi eliberează de corvoadă, stres şi insatisfacţii. Vor regreta însă relaţiile cu

colegii de muncă, dacă s-au simţit foarte bine în mijlocul lor. Ei sunt cei care se adaptează cel

mai repede la viaţa de după pensionare, mai ales dacă se bucură de sănătate. Reuşesc să-şi

găsească ocupaţii atrăgătoare şi să-şi valorifice bine disponibilităţile. Reţinem sublinierea: „Cu

cât sănătatea se menţine timp îndelungat la un nivel satisfăcător, cu atât mai mult persoanele se

declară mulţumite de existenţa lor, adaptându-se mai uşor acestor schimbări ale stilului de viaţă

(Elena Boncheş, Monica Secui, 2004, p. 480). Un alt factor care contribuie la adaptarea uşoară

la viaţa de după pensionare este şi calitatea relaţiei cu cei din familie, cu prietenii şi colegii care

apreciază acest eveniment ca pe o recompensă pentru anii de muncă şi ca o nouă etapă de

viaţă care va aduce cu siguranţă noi satisfacţii.

Cercetătorii au arătat că persoanele care se apropie de vârsta pensionării şi dobândesc

acest nou statut, pot trece prin următoarele stadii (R. Atchley 1976):

- faza anterioară pensionării în care pot deja să se intereseze după

Pregatirea pentru

iesirea din

campul profesi-

nal si pensionarea

la adultul tardiv

Tema de reflecţie nr. 4. Purtaţi o discuţie cu un adult aflat în apropierea pensionării şi constataţi cum percepe acest eveniment.


93

ce s-ar putea face după acest moment şi pot chiar să elaboreze câteva proiecte pentru

noua perioadă a vieţii pe care o vor începe;

- faza „lunii de miere” în care persoana este deja pensionată şi este încântată de

libertatea pe care o încearcă;

- faza scăderii entuziasmului când persoana trăieşte neplăcut schimbarea statutului său

şi nemulţumirea faţă de o viaţă relativ monotonă;

- faza reorientării care de fapt este începutul adevăratei adaptări la viaţa

postprofesională şi constă în identificarea activităţilor pe care s-ar simţi atraşi sau cum

ar putea fi încă utili celorlalţi, cum şi-ar putea petrece în mod plăcut timpul etc.

În orice condiţii, pensionarea este o încheiere normală a vieţii

profesionale a fiecăruia. Neplăcută cu adevărat este situaţia de şomer pe care o pot suporta unii

adulţi. Un asemenea eveniment poate fi considerat de cei care au o vârstă mai înaintată ca o

adeverată catastrofă.

Posibilitatea de a găsi un alt loc de muncă este foarte redusă. Cei ai casei percep la

rândul lor negativ această situaţie iar copiii care pot fi încă la vârsta adolescenţei se gândesc la

consecinţele financiare şi la scăderea prestigiului propiei familii cu urmări neplăcute şi pentru ei.

Există şi situaţii în care adulţii nu au o atitudine realistă faţă de ieşirea din câmpul

profesional, nu vor să se gândească la acest moment, nu fac nici un fel de planuri şi odată

pensionaţi pot trăi un sentiment acut de inutilitate, de lipsă perspectivă, de pierdere a interesului

celorlalţi pentru ei, şi se adâncesc într-o viaţă monotonă, lipsită de bucuria de a trăi şi de a fi

activi. În aceste condiţii ei pot să suporte un proces de îmbatrânire rapidă.

Prin urmare, mulţi adulţi aflaţi la finalul carierei ar avea nevoie de un sprijin din partea

specialiştilor pentru a se pregăti mai bine în vederea adaptării la schimbările produse de ieşirea

din câmpul profesional.

B Contextul vieţii de familie – realizarea specifică a rolurilor familiale şi îmbogăţirea lor de-a

lungul stadiului adult.

Identitatea familială este o altă componentă importantă care prezintă particularităţi

specifice la persoanele care traversează ciclul de maturizare. In cursul stadiului adult se

înregistrează consolidarea şi îmbogăţirea rolurilor maritale şi parentale şi este posibilă chiar,

lărgirea celor din urmă prin apariţia nepoţilor.

Marea majoritate a adulţilor şi-au întemeiat o familie în stadiul anterior şi au parcurs

deja o experienţă comună în cadrul cuplului. Rolurile fiecăruia atât cel de soţ/soţie cât şi cele


94

parentale s-au definit, diferenţiat şi consolidat şi se pot manifesta nuanţat în cele trei

substadii ale vârstei adulte.

In substadiul adultului tânăr (35-45 ani), de cele mai multe ori, relaţiile dintre cei doi soţi

sunt armonioase, sunt bazate pe cunoaştere reciprocă pe acceptarea atât a calităţilor cât şi

defectelor, pe preţuire, pe comunitate de interese şi preocupări. De asemenea

sunt susţinute de o viaţa sexuală încă activă chiar dacă intensitatea libidoului nu

mai este ca în tinereţe. Relaţiile echilibrate în toate planurile şi, mai ales,

încrederea reciprocă fac să crească autonomia şi idependenţa fiecăruia astfel ca

viaţa în cuplu nu mai este percepută ca fiind constrângătoare ci, mai degrabă, se

trăieşte bucuria armoniei şi a realizărilor comune. Stilul vieţii familiale este deja consolidat şi

sentimentele între soţi au stabilitate şi profunzime şi fac astfel ca, pentru fiecare, familia să

apară ca un factor de securizare în faţa tuturor vicisitudinilor vieţii. Acest rol al familiei de factor

de securizare poate să se piardă în condiţiile unor crize mai intense specifice acestui stadiu aşa

cum sunt mai ales ale bărbaţilor din jurul vârstei de 40 ani.

Pot de asemenea,să apară unele dificultăţi în relaţia dintre soţi dacă unul dintre ei are o

angajare profesională prea intensă şi de durată iar celălalt are un program normal şi se poate

simţi neglijat, poate protesta, se poate îndoi de sinceritatea sau iubirea celuilalt. Dacă nu se fac

la timp clarificări şi concilieri apare pericolul de divorţ sau legături extraconjugale ascunse. Prea

marea solicitare profesională ar putea duce la oboseală şi la scăderea libidoului, ceea ce ar

perturba relaţiile în cuplu. Apariţia unor incapacităţi de durată sau chiar permanente, generate de

accidentele de la locul de muncă, pun pe cei doi soţi în faţa unei perioade de schimbări şi

reacomodări încărcate de anxietate, pesimism, tristeţe. Dar în funcţie de intensitatea legăturilor

afective dintre ei pot trece peste dificultăţi, şi construiesc un nou mod de viaţă, refac echilibrul

iniţial şi redobândesc încrederea că împreună pot face faţa oricăror dificultăţi.

În ceea ce priveşte roluri parentale, în acest substadiu, ele se manifestă în funcţie de

vârsta pe care o au copiii dar şi de nivelul de maturizare psihică pe care îl ating cei doi soţi.

Relatii stabilizate

intre soţi in substa-

diul adultului

tânar

Tema de reflecţie nr. 5. Purtaţi o discuţie separată cu soţul şi apoi cu soţia şi relevaţi în ce măsură îşi conştientizează reciproc atât calităţile cât şi defectele.


95

Dacă în studiul anterior, al tinereţii s-a născut deja primul copil, când părinţii

sunt adulţi, acesta poate fi preadolescent sau adolescent. În acest caz, părinţii

au sarcini dificile legate de traversarea de către fiii şi fiicele lor a crizei de

originalitate. Rolurile parentale trebuie să se intensifice şi să se nuanţeze în

funcţie de problemele acestui fenomen şi de particularităţile individuale ale

copiilor. Ei au nevoie de consiliere familială pentru a face faţă acestor probleme

şi a se transforma în părinţi pentru adolescenţi. Unitatea familiei şi dragostea

necondiţionată a părinţilor sunt factori foarte importanţi pentru rezolvarea oricăror

dificultăţi.

Dar părinţii înşişi trebuie să se adapteze la diversele situaţii care apar acum. Se ştie că

semnele unei autonomii şi idependenţe a copiilor lor îi tulbură pe părinţi şi mai ales pe mama.

Dacă aceştia vor să petreacă vacanţa departe de ei, sau să meargă în excursii cu colegii şi

prietenii câteva zile sau mai mult, în aceste cazuri, mai ales mama este foarte tensionată şi

ingrijorată la gândul că li s-ar putea întâmpla ceva sau ar avea nevoie de hrană, cazare şi nu s-ar

putea descurca.

Dacă părinţii s-au acomodat la particularităţile acestei vârste ei comunică foarte bine cu

adolescenţii, îi înţeleg, cooperează, se ajută reciproc.

Un alt moment important al realizării rolurilor parentale este cel legat de alegerile şi

deciziile importante ale copiilor lor adolescenţi, pentru viitorul şcolar şi profesional. Părinţii trebuie

să participe la aceste momente cu convingerea că ajutorul lor este nepreţuit dar ceea ce

contează este respectarea dorinţelor şi aspiraţiilor adolescenţilor pentru că lor trebuie să le

aparţină deciziile. Orice constrângere poate fi sursă de nefericire atât pentru prezent cât şi pentru

viitor. Adolescenţii, ca şi părinţiilor lor pot cere ajutorul consilierilor şcolari pentru ca hotărârile să

fie cât mai bine întemeiate pe cunoaşterea particularităţilor proprii şi a cerinţelor şi condiţiilor

asigurate de societate.

În substadiul mijlociu (45-55 ani) identitatea familială a adulţilor se consolidează mai mult

şi ei se raportează mai bine la fel de fel de stuaţii reale de viaţă.

Adulţii trebuie să fie părinţi

Temă de reflecţie nr. 6. Încercaţi să vă reamintiţi care a fost reacţia părinţilor dumneavoastră când le-aţi spus că vreţi să mergeţi în vacanţă cu un grup de prieteni. Încercaţi să explicaţi aceste reacţii.


96

Femeile însă, pot traversa o perioadă mai dificilă legată de intrarea la

menopauză care este însoţită de iritare, insomnii, anxietate, oboseală, tensiuni şi

mai ales ideea că îmbătrânesc, în timp ce partenerii lor de viaţă vor intra mai

târziu în andropauză. În cele mai multe familii reuşite, fenomenele acestea sunt

întâmpinate cu calm şi susţinere din partea soţului. Chiar dacă libidoul este mai

temperat, viaţa sexuală poate să continue şi să se nuanţeze în funcţie de aceste

schimbări biologice. Istoria comună a vieţii lor îi face să se înţeleagă bine, să-şi

evalueze corect, atât calităţile cât şi defectele, să le valorizeze pe primele şi să

tolereze cu înţelepciune slăbiciunile. În aceste condiţii, climatul general familial

se caracterizează prin calm, încredere reciprocă, sentimente mature de

dragoste. Rolurile familiale sunt pe deplin stabilizate şi diferenţiate. Dar există

pericolul ca acestea să se rutineze şi apare monotonia vieţii de cuplu. Psihologii

consilieri pe probleme de familie trebuie să-i avertizeze discret şi cu tact şi să le

propună căi de stimulare a relaţiilor maritale.

Rolurile parentale pot fi în continuare mai tensionate, legate, atât de criza de originalitate

cât mai ales, de confruntarea copiilor lor cu bacalaureatul şi apoi cu pregătirea pentru intrarea fie

în facultate, fie deja în muncă.

În multe familii pot fi traversate adevărate momente de criză dacă dorinţele

adolescenţilor nu se potrivesc cu ale părinţilor. Dar înţelepciunea trebuie să fie a părinţilor.

Maturizarea psihică a acestora trebuie să se exprime şi în felul în care reuşesc să gestioneze

conflictele şi crizele familiale.

Intrarea în substadiul adultului tardiv (55-65 ani) şi mai ales finalul acestuia aduce noi

schimbări în viaţa de familie. Cel puţin după legislaţia actuală, soţii pot ieşi la pensie şi pot avea

mai mult timp de petrecut împreună (Vander Zanden 1993). Dar această situaţie poate fi

favorabilă sau nu în funcţie de felul în care s-a desfăşurat viaţa anterioară a cuplului. Dacă

aceasta a fost armonioasă, va fi la fel şi după pensionare. Soţii îşi vor face planuri interesante

legate de călătorii, petrecerea unor perioade de odihnă în staţiuni, intensificarea vieţii culturale.

Familia trebuie să se adaptaze la schimbările biologice i t

Temă de reflecţie nr. 7. Amintiţi-vă care au fost relaţiile între preferinţele dumneavostră şi cele ale părinţilor, în legătură cu alegerestudiilor universitare.


97

Dacă viaţa anterioară a cuplului a fost tensionată atitudinile faţă de ce va fi după pensionare, pot

fi negative.

Rolurile parentale vor fi de asemenea, schimbate. Vor fi mai degajate de grijile curente ale

creşterii propriilor lor copii. Aceştia sunt acum postadolescenţi şi îşi pot purta singuri de grijă. Ei

pot chiar să se căsătorească şi să aibă copii. Adulţii devin astfel şi bunici şi rolurile lor parentale

se îmbogăţesc. Dorinţa de a avea nepoţi este foarte intensă la marea majoritate a adulţilor

tardivi. Uneori ei pot exercita presiuni asupra tinerilor căsătoriţi ca aceştia să aibă copii acum

când încă au forţe fizice şi psihice şi-i pot ajuta.

Dar în finalul acestui substadiu, adulţii se pot confrunta şi cu un eveniment grav cum este

moartea partenerului de viaţă la o vârstă nepotrivită. Această pierdere este pentru fiecare o mare

şi grea încercare, însoţită de tristeţe, suferinţă, depresie şi trebuie să fie urmată de

redirecţionarea propriei existenţe.

Dacă viaţa în cuplu a fost fericită, pierderea partenerului poate fi extrem de greu de

acceptat fiind însoţită de intensă suferinţă şi de ideea inutilităţii propriei existenţe şi chiar de

îmbolnăvirea celui rămas în viaţă. Ruth şi Oberg (1995) au cercetat efectele unui astfel de

eveniment şi au constatat urmările grave ale lui: îmbolnăvirea celui rămas şi formarea

convingerii că viaţa este :”ca o capcană” în care cu sau fără voia lui cade şi, care-l

copleşeşte, îl distruge.

După acest puternic şoc, continuarea vieţii celui ce este văduv poate avea următoarele

variante:

a) sunt profund afectaţi de eveniment, trăiesc o imensă tristeţe, tind să se izoleze, să se

însingureze, să fie iremediabil nefericiţi;

b) reuşesc să se reechilibreze, să se împace cu noua situaţie să caute compania

persoanelor de aceeaşi vârstă, aflate în situaţii asemănătoare, pentru a-şi putea

continua viaţa;

c) cei ce locuiesc în acelaşi spaţiu cu copiii căsătoriţi deja, îşi pot intensifica ajutorul dat

acestora în treburile casnice şi în creşterea nepoţilor şi viaţa lor începe să devină mai

repede agreabilă; tot copii lor îi pot ajuta să facă faţă problemelor mai dificile legate de

îmbolnăviri sau lipsuri financiare;

Temă de reflecţie nr. 8 . Aflaţi de ce persoanele cu vârsta între 55-65 aniîşi doresc aşa de mult nepoţi.


98

d) un număr mic de persoane de această vârstă reuşesc să se recăsătorească dacă au

şansa să întâlnească o persoană potrivită, rezolvându-şi astfel multe probleme de

viaţă (înlăturarea singurătăţii, sprijin reciproc în caz de boli, soluţionarea unor probleme

financiare): Cei mai mulţi nu fac însă un astfel de pas, pentru că:

1) nu cred că li se mai potriveşte un asemenea gest;

2) nu cred că mai au şansa să stârnească interesul cuiva (mai ales femeile gândesc

aşa);

3) li se pare a fi o trădare faţă de cel dispărut;

4) starea fizică şi psihică nu mai permite aşa ceva;

5) se împotrivesc proprii copii.

Însă oricum s-ar desfăşura viaţa celui ajuns văduv el trebuie să facă

alegerea iar ceilalţi membri ai familiei trebuie să i-o respecte, dacă vor să contribuie măcar şi

puţin la reapariţia bucuriei acestuia de a trăi.

C. Contextul relaţiilor sociale şi culturale în care se manifestă personalitatea adultului.

2.1. În afara relaţiilor din grupurile de muncă şi din familie adulţii pot avea

legături intense cu prietenii şi cu alte persoane din cercuri sociale mai largi. Toate acestea le

îmbogăţesc existenţa, le sporesc încrederea în sine, le dau ocazii noi de manifestare. Viaţa lor

socială prezintă însă şi unele caracteristici specifice în funcţie de substadiile

pe care le parcurg.

Adultul tânăr păstrează încă vigoarea tinereţii şi de aceea este

deschis şi dispus la activităţi şi relaţii diverse. Cercul de prieteni este deja

delimitat şi stabilizat fără a fi închis la noi relaţii. Cu prietenii petrece o parte

a timpului liber, atât cât acesta există, având în vedere marea implicare profesională.

Sărbătoreşte împreună cu ei marile evenimente familiale, le împărtăşeşte realizările şi

necazurile, aşteaptă ajutorul lor şi îl oferă pe al său. Îi simte parteneri la propria viaţă. Simte că în

cercul lor îşi poate afirma ceva din fiinţa sa. Atunci când se află departe de ţară, dorul de ei poate

fi foarte intens şi-l face să-şi amintească mereu de petrecerile cu ei, de glumele şi farsele făcute

împreună, de respectarea tradiţiilor de acasă etc. Împreună cu prietenii poate discuta despre

noutăţile din profesie, ştiinţă, sport, cultură, pot petrece concediile agreabil, pot face excursii şi

vizite etc.

Temă de reflecţie nr. 8. Discuţi cu câţiva adulţi aflaţi ce-i atrage către grupul de prieteni.

Grupul de

prieteni izvor de

satisfacţii


99

Unii adulţi tineri se pot integra în organizaţii politice iar cei care au făcut-o deja în stadiul

anterior se pot bucura de o anumită recunoaştere din partea altora, pot face angajamente mai

ferme, pot avea poziţii de lideri mai avansate.

Un psiholog american de prestigiu, Santroc (2002) sublinia că integrarea socială şi

existenţa grupului de prieteni au efecte benefice, adică: reduc afecţiunile fizice şi depresia şi sunt

factori de securizare în faţa unor evenimente grave de viaţă (apud Elena Bonchiş, Monica Secui,

2004, pag. 481-482).

Pentru adultul mijlociu grupul de prieteni este şi mai stabilizat şi este terenul unor relaţii

agreabile, a stării de bine, de relaxare, de bucurii. Acomodarea la viaţa de grup este deplină şi

reciprocă; calmul, bucuria, veselia, buna dispoziţie caracterizează fiecare întâlnire. Dar există şi

riscul rutinării acestor relaţii şi a acţiunilor desfăşurate împreună. De aceea fiecare participant ar

trebui să-şi propună să facă ceva interesant, important, atractiv pentru ceilalţi.

Dacă sunt integraţi în organizaţii politice, sociale sau profesionale se pot bucura de mai

mare prestigiu şi pot fi aleşi în organe de conducere.

În substadiul adultului tardiv grupurile de prieteni devin un

important factor securizant în lupta cu dificultăţile vieţii. Dacă se

întâmplă ca la locul de muncă al unuia să se producă restructurări şi să devină şomer, un altul

care poate deja avea o funcţie de conducere în organizaţia în care lucrează, l-ar putea ajuta să

se reîncadreze. Dacă apar stări grave de boală sau pierderea partenerului de viaţă, prietenii pot

prompt să manifeste grija şi disponibilitatea de a acorda ajutor.

Împreună cu grupul se pot realiza trebuinţe culturale, dorinţa de a călătorii etc.

Integrarea în organizaţii sociale şi politice poate continua, locul în ierarhia de conducere

se poate păstra sau chiar creşte. Totul depinde de starea de sănătate şi de depăşirea

momentului pensionării.

Ne-am referit la cele mai importante implicări ale adultului în principalele arii ale vieţii lor

încercând să descifrăm manifestările specifice ale acestora, care-i definesc drept “generaţie de

bază”. Despre ei G. W. Allport nota: “în genere, viaţa începe în copilărie cu o dependenţă totală,

progresează în cursul tinereţii spre o independenţă relativă şi ajunge în perioada adultă la

responsabilitate socială” (G. W. Allport, 1981 p. 202). La fel E. Erikson consideră că adultul care

parcurge o evoluţie normală, fără evenimente grave care să-i producă stagnare şi boală, ajunge

grupul de prieteni are r

securizat


100

să se manifeste ca o persoană creativă şi productivă care se angajează în ghidarea generaţiilor

următoare. Autorul a numit această generativitate care este trăsătură dominantă a personalităţii

adulte. Ea se manifestă ca: dorinţă de a avea urmaşi şi a-i îngriji, a-i creşte, a le transmite

propria experienţă şi valorile culturale fundamentale. Adulţii înşişi se cred împliniţi dacă se

manifestă în acest fel şi consideră că nu au trăit degeaba, că şi-au realizat menirea lor pe

pământ.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

- G. W. Allport, Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981, EDP, Bucureşti.

- Rita Atkinson şi colab. Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti.

- Elena Bonchiş, Monica Secui, Psihologia vârstelor, 2004, Ed. Universităţii din Oradea.

- Tinca Creţu, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis, Bucureşti.

- Anca Munteanu, Psihologia vârstelor adulte şi ale senectuţii, 2004, Ed. Eurobit,

Timişoara.

- Ursula Şchiopu, Emil Verza, Psihologia vârstelor, 1995, EDP, Bucureşti.

- M. Zlate, Fundamentele psihologiei, 2000, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti


101

3. CICLUL BĂTRÂNEŢII OBIECTIVE:


• să explice preocupările psihologiei şi ale altor ştiinţe pentru această

ultimă parte a vieţii;

• să identifice principalele schimbări biologice care apar la vârsta a treia;

• să rezume modificările din sfera sensibilităţii şi motricităţii,

caracteristice bătrâneţii;

• să dezvolte ideile referitoare la gândirea, memoria şi limbajul

bătrânului;

• să identifice schimbările semnificative şi caracteristice bătrâneţii, în

planul afectivităţii şi motivaţiei;

• să explice schimbările care apar în manifestarea personalităţii

bătrânilor;

• să enumere direcţiile de intervenţie în sprijinul persoanelor de vârsta a

treia.

3.1. Bătrâneţea cel de al treilea ciclu al vieţii

Dincolo de 65 de ani începe ultimul ciclu al vieţii, care nu este

dorit, dar de care nimeni nu scapă. Instalarea bătrâneţii este un

fenomen natural rezultat din legităţile vieţii şi faţă de care, ştiinţa a

încercat să găsească nu căi de înlăturare, ci de întârziere, de amânare,

de ameliorare.

Preocupările referitoare la bătrâneţe sunt vechi, dar cercetarea

propriu-zisă, desfăşurată sistematic şi în profunzime, a început după

1944. În 1950 Congresul Internaţional de Psihologie de la Liege pune

mai insistent problemele bătrâneţii. Cercetările încep să se înmulţească

şi apar institute cu orientări, atât spre investigaţia ştiinţifică cât şi spre

tratament. Un astfel de institut, cu un bun renume în lume este şi în

România la Otopeni.

Interesul pentru toate schimbările care se petrec în ultima parte a

vieţii a fost susţinut şi de creşterea longevităţii în acest secol. Mai ales în

Cercetarea fenomenului îmbătrânirii

Creşterea longevităţii şi creşterea interesului pentru psihologia

bătrâneţii.


102

ţările civilizate, durata medie a vieţii este la bărbaţi de 70 ani şi la femei

de 75 ani. Sunt destui şi cei care trăiesc până spre 85-90 ani.

Dar procesul de îmbătrânire presupune o interacţiune deosebită

între schimbările biologice şi cele psihice şi se constată că ritmul şi

profunzimea celor din urmă au o mare importanţă în instalarea celei de

a treia vârste. De aceea cercetarea psihologică a bătrâneţii s-a

accentuat.

Totodată, s-a constatat că transformările fizice şi psihice de la

vârsta a treia nu sunt la fel în toate momentele acestui ciclu şi de aceea

au fost distinse câteva stadii care se deosebesc semnificativ unele de

altele. Astfel, psihologii americani disting „young old” între 65 şi 75 ani şi

„old-old” după 75 ani. În literatura românească de specialitate sunt

considerate următoarele stadii: între 65 şi 70 de ani este stadiul de

trecere; între 70-80 ani este prima bătrâneţe; între 80-90 ani a doua

bătrâneţe şi după 90 ani marea bătrâneţe (U. Şchiopu şi E. Verza,

1995).

Temă de reflecţie nr. 1 Identifică printre cunoştinţele şi rudele tale persoane cu vârsta de peste

65 ani şi vezi în ce măsură se consideră ei înşişi bătrâni.

Stadiul de trecere (65-70 ani) prezintă câteva caracteristici:

• chiar cei ce se află în această perioadă a vieţii încă nu se

consideră bătrâni (75% dintre cei trecuţi de 60 ani nu spun despre ei că

sunt bătrâni) ceea ce arată că din punct de vedere subiectiv îşi simt încă

disponibilităţile pentru activităţi şi relaţii;

• chiar dacă pensionarea deja s-a produs, la finalul ciclului anterior,

şi s-a anulat identitatea profesională, multe persoane dispun de rezerve

fizice şi intelectuale, de experienţă profesională bogată, de aptitudinile

pe care le-au manifestat ani în şir. G.W. Allport spune că societatea

pierde foarte mult pentru că nu utilizează disponibilităţile vârstnicilor

(1981, p. 309). O parte dintre persoanele de peste 60 ani reuşesc să-şi

găsească încă de lucru în sfera profesiei pe care au practicat-o. Dar cei

Stadiul de trecere (65-70 ani)


103

mai mulţi îşi investesc forţele fizice şi psihice în activităţi casnice,

culturale sau îşi cresc nepoţii şi ajută familiile tinere. Ei îşi organizează

astfel programul de viaţă în raport cu aceste posibilităţi şi reuşesc să

rămână activi şi folositori;

• totodată, relaţiile lor sociale se mai restrâng şi unii pot trece

printr-o criză de prestigiu şi de scădere a interesului pentru viaţă. Ei

spun că „nu mai sunt ce au fost”;

• poate apare o anume fragilitate biologică şi astfel se îmbolnăvesc

mai frecvent şi se vindecă mai greu. Însă în ansamblu, este un stadiu

care nu pune prea mari probleme.


Discută cu o femeie şi cu un bărbat despre felul în care şi-au

reorganizat programul de viaţă, după pensionare.

Stadiul primei bătrâneţi (70-80 ani) are următoarele caracteristici

distinctive:

• scad mai mult capacităţile lor fizice şi psihice şi-i determină să-şi

reducă angajările în activităţi şi relaţii;

• acordă mai mare atenţie păstrării sănătăţii şi tratării stărilor de

boală, aceasta fiind o temă prioritară a comunicării cu alţii;

• îşi recunosc limitele datorate bătrâneţii dar dacă nu intervin

probleme grave de sănătate îşi trăiesc viaţa relativ senin şi cu satisfacţia

pentru ce au realizat până acum;

• pot avea dificultăţi materiale şi financiare şi trebuie ajutaţi de cei

tineri.

A doua bătrâneţe este cuprinsă, aşa cum am precizat, între 80 şi

90 ani şi se caracterizează prin:

• scăderi accentuate ale capacităţilor fizice şi psihice;

• starea de sănătate este din ce în ce mai ameninţată;

• cuplul conjugal se poate destrăma datorită dispariţiei uneia dintre

parteneri;

Prima bătrâneţe

(70-80 ani)

A doua bătrâneţe (80-90 ani)


104

• modificările în plan afectiv sunt intense şi dominate adesea de

sfârşitul implacabil şi de singurătate;

• apare dependenţa de altul pentru rezolvarea problemelor curente

ale vieţii.

Dincolo de 90 ani povara bătrâneţii este suportată cu greu şi de cel

în cauză şi de restul familiei. Persoanele respective trebuie ajutate şi

supravegheate aproape continuu.


Poartă o discuţie cu un bunic sau o bunică aflată în unul din aceste

stadii şi vezi cum îşi percep ei vârsta şi transformările caracteristice

acesteia.

Scrie aici concluziile tale.

Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag. 139

3.2. 5.2. Regresiile în plan biologic la bătrâneţe

Pe măsură ce se înaintează în vârstă, se produc o serie de

schimbări chiar în regimul de viaţă al persoanelor în vârstă, care se

accentuează de la un stadiu la altul şi anume:

• scade durata generală a somnului. Apar frecvent insomnii. Pe

parcursul zilei apar stări de oboseală;

• se modifică regimul alimentar în sensul că se evită mâncărurile

mai grele şi se preferă mai mult legumele şi fructele;

• scade apetitul alimentar;

• se reduc implicările în activităţi mai grele şi de durată.

Modificările organice cele mai importante sunt:

• la nivelul sistemului osos: se poate accentua pierderea de ţesut

osos şi astfel, eventualele fracturi devin periculoase; mobilitatea

articulaţiilor scade şi mişcările devin mai dificile; reumatismul,

Modificări în

regimul de viaţă

Modificări

organice


105

discopatiile, sciatica pot fi frecvente; se accentuează deteriorarea

dentară şi apar modificări fizionomice şi dificultăţi în vorbire şi hrănire;

• ţesutul muscular îşi modifică structura proteică şi funcţionalitatea.

Capacitatea de tonus muscular descreşte. Mişcările mâinilor devin mai

lente şi mersul este mai încet şi mai greoi. Scade funcţionalitatea

muşchilor implicaţi în digestie şi respiraţie;

• aparatul circulator prezintă următoarele modificări: creşterea

tensiunii arteriale, îngroşarea pereţilor vaselor sangvine, micşorarea

lumenului acestora şi apariţia pericolului de infarct. Cardiopatiile devin

frecvente;

• modificările la nivelul aparatului respirator sunt următoarele:

funcţionarea de ansamblu este mai slabă; respiraţia este mai

superficială, oxigenarea întregului organism este diminuată; apar

îmbolnăviri dese (bronşite, emfizem pulmonar);

• în funcţionalitatea aparatului digestiv apar următoarele modificări:

scăderea secreţiilor unor glande (salivare, gastrice, pancreatice şi ceva

mai puţin ale ficatului) modificarea digerării substanţelor şi scăderea

capacităţilor de absorbţie a lor, la nivelul intestinului subţire;

• modificări destul de importante apar în sistemul neuroendocrin,

cum ar fi: diminuarea activităţii tiroidei, creşterea celei a suprarenalelor

generând sclerozarea vaselor şi accentuarea tensiunii arteriale;

• sistemul nervos central suferă următoarele modificări mai

importante: accentuarea deteriorării neuronilor şi scăderea generală a

greutăţii creierului (până la 1250 gr la bărbaţi şi 1125 gr. la femei)

aplatizarea scizurilor şi circumvoluţiunilor, scăderea mobilităţii existenţei

şi inhibiţiei, creşterea latenţei în emiterea răspunsurilor la excitanţii

complecşi. Încetinirea activităţii sistemului simpatic şi parasimpatic

explică unele din schimbările funcţionale analizate mai sus.

Temă de reflecţie nr. 4 Poartă o discuţie cu o persoană în vârstă şi vezi în ce măsură îşi dă

seama de toate modificările prezentate mai sus.


106

Ritmurile şi amploarea modificărilor organice la care ne-am referit

pot fi diferite de la persoană la persoană, în funcţie de: a) zestrea

ereditară a fiecăruia; b) felul în care s-a desfăşurat viaţa până a intra în

bătrâneţe; c) regimul de viaţă din acest ciclu. De aceea se spune că

trebuie să te pregăteşti ca să îmbătrâneşti frumos.


Cum crezi că fiecare trebuie să se pregătească să îmbătrânească

frumos?

Alături de schimbările funcţionale ale organismului sunt şi altele

referitoare la aspectele exterioare corporale. Cele mai importante sunt:

• scăderea înălţimii generale a corpului şi apariţia gârbovirii

progresive;

• modificări ale taliei şi greutăţii generale corporale, obezitatea fiind

frecventă;

• modificări fizionomice: accentuarea mai mare a trăsăturilor şi

ridurilor, pierderea danturii, albirea totală a părului; pielea este în

general mai subţire, palidă, uscată şi cu o pigmentare caracteristică.

Toate acestea influenţează imaginea de sine a persoanelor şi

modifică atitudinile faţă de sine.


Discută cu o persoană cu vârsta de peste 70 ani şi vezi în ce măsură îşi

dă seama de toate modificările corporale externe.

Factorii de diferenţiere a procesului de îmbătrânire.

Modificări corporale exterioare.


107

3.3. Modificări specifice bătrâneţii în planul sensibilităţii şi al motricităţii

În acest al treilea ciclu al vieţii scad sensibil capacităţile senzoriale

şi motrice astfel: mai lent între 65-70 ani, mai accentuat între 70-75 ani,

cu tendinţa de stabilizare la niveluri reduse. Cele mai importante

schimbări sunt următoarele:

• la nivelul sensibilităţii vizuale: scade acomodarea cristalinului (cu

o reechilibrare interesantă la 70 ani), vederea în adâncime şi claritatea

imaginilor. Câmpul vizual se reduce şi se modifică activitatea retinei aşa

că diferenţierea culorilor este mai slabă (U. Şchiopu, E. Verza). Bătrânii

au şi mai mare nevoie de lumină în mediul ambiant. Pot apare boli

oculare (cataracta, glaucomul); ce trebuie cu atenţie şi prompt tratate;

• sensibilitatea auditivă suferă modificări mai lente între 65 şi 75

ani dar apoi scăderile sunt mai accentuate pentru toate felurile de

sunete (verbale, muzicale, naturale). Apare un fel de surditate psihică,

adică bătrânul aude sunetele verbale dar nu înţelege ce i se comunică.

Bătrânii au o reactivitate specială la zgomotele de orice fel. Acestea îi

irită;

• sunt scăderi şi ale sensibilităţii termice şi tactice dar acestea au o

influenţă mai mică asupra comportamentelor bătrânilor.

Modificările în sfera auzului şi văzului influenţează mai mult

activităţile şi relaţiile bătrânilor.

Temă de reflecţie nr. 7 Discută cu persoane de peste 70 ani şi vezi în ce măsură scăderea

văzului şi auzului îi stânjeneşte în activităţi şi comunicare.

În ceea ce priveşte motricitatea se pot releva următoarele aspecte

specifice bătrâneţii:

• scad progresiv şi din ce în ce mai mult precizia, supleţea, viteza,

forţa şi gradul de coordonare a mişcărilor;

Modificări ale sensibolităţii

vizuale.

Scăderi ale sensibilităţii

auditive


108

• deprinderile motorii implicate în autoserviri se conservă foarte

multă vreme;

• mersul este mai greoi, mai încet, mai nesigur;

• la începutul ciclului persoanele îşi păstrează şi manifestă

satisfăcător deprinderile de conducători auto, compensând, mai ales

prin prudenţă, scăderile semnalate anterior.

Temă de reflecţie nr. 8 Ce crezi că este specific bătrânului în felul în care îşi conduce

automobilul?

Trebuie să facem o observaţie generală şi anume că atât

sensibilitatea cât şi motricitatea tind să se conserve mai multă vreme

dacă au fost mult solicitate şi antrenate în profesie şi alte activităţi

realizate în etapele anterioare ale vieţii.

3.4. Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexe la bătrâni

În activităţile curente ale bătrânilor sunt implicate mai ales

capacităţile de memorie, gândire şi comunicare verbală. Gradul de

conservare al acestora este determinat de a) zestrea genetică; b)

evenimentele de viaţă trăite; c) calitatea şi satisfacţiile vieţii profesionale;

d) implicarea în plan familial şi responsabilitatea asumată. De aceea,

faţă de tabloul general la care ne vom referi, sunt foarte multe variaţii

individuale.

În ceea ce priveşte memoria bătrânilor, trebuie reţinute

următoarele modificări:

• memoria de foarte scurtă durată, numită operaţională se

conservă mult şi în ciclul bătrâneţii şi asigură coerenţa activităţilor (R.M.

Lerner, D.F. Hultsch, 1983);

• memoria de scurtă durată adică până la 8-10 minute, care a

început să scadă încă la adult, continuă să se diminueze uşor în stadiul

Motricitatea: • scad viteza, forţa, precizia, supleţea mişcărilor; • se păstrează deprinderile

Scăderi ale memoriei de scurtă durată


109

de trecere şi descreştere evident dincolo de 80 ani aşa că este posibil

să-ţi pună aceeaşi întrebare la scurte intervale de timp;

• memoria de lungă durată conservă multă vreme ceea ce s-a

acumulat în anii anteriori. Integrarea în sisteme şi organizările succesive

ale celor memorate, le permit să se păstreze bine dar actualizările se

pot face cu unele confuzii, chiar dacă este vorba de memoria

profesională (Helen Bee, 2000). Dacă avem în vedere evenimentele

vieţii personale, adică ceea ce se numeşte memoria biografică (M.

Zlate, 1999), la bătrâneţe se constată un fenomen foarte interesant

relevat de multă vreme de Th. Ribot, şi anume, cel al reminiscenţei. El

constă în faptul că bătrânii îşi pot aminti, cu numeroase detalii,

evenimentele trăite în copilărie, adolescenţă, tinereţe şi ei înşişi spun

aşa „parcă a fost ieri”, fiind surprinşi de intensitatea şi bogăţia propriilor

amintiri;


Provoacă o persoană în vârstă să-ţi relateze un eveniment trăit în

adolescenţă şi consemnează amănuntele redate de aceasta.

• dacă trebuie să memorezi ceva acum, la vârsta bătrâneţii se

constată că pe măsură ce trec anii scad: viteza de întipărire, timpul de

păstrare, promptitudinea actualizării. Procesele de elaborare şi

organizare a materialului sunt mai scăzute (R.M. Lerner, D.F. Hultsch,

1983);

• în genere recunoaşterile sunt mai bune decât reproducerile;

• după 80 de ani hipomnezia (capacităţi de memorie scăzută) se

accentuează iar amnezia ( incapacitatea de reamintire) cuprinde

câmpuri mai largi ale experienţei trecute). Mulţi bătrâni înregistrează

toate acestea ca pe ceva firesc dar alţii devin neliniştiţi, necăjiţi, nefericiţi

comparându-se cu felul în care s-au manifestat în trecut.

Gândirea şi inteligenţa bătrânilor prezintă modificări caracteristice

dar mai puţin accentuate faţă de memorie. Cele mai importante sunt

următoarele:

Memoria de

lungă durată

Fenomenul

reminiscenţei

Hipomnezii,

amnezii


110

• după 60 de ani inteligenţa scade uşor şi progresiv dar este activă

încă foarte multă vreme mai ales la persoanele care au avut profesii

intelectuale;

• în stadiul de trecere se conservă bine capacităţi intelectuale cum

ar fi înţelegerea şi decodificarea semantică dar scad cele privind

operarea cu relaţii spaţio-temporale şi de calcul mental;

• operativitatea generală a gândirii se conservă foarte bine până

dincolo de 75 ani (U. Şchiopu, E. Verza);

• capacitatea de a raţiona, deşi se manifestă mai lent, se păstrează

bine, la multe persoane, până la adânci bătrâneţi;

• apar limitări ale capacităţilor de demonstrare şi argumentare şi de

aceea bătrânii nu se mai antrenează în dispute aprige;

• fluenţa ideilor scade şi apare un fel de „vid intelectual” care

generează îndoieli şi lipsa tendinţei de a mai participa la dezbateri;

• înaintarea în vârstă aduce şi o anumită rigiditate a opiniilor şi

stilului de gândire care ies în evidenţă mai ales în confruntarea cu tinerii;

• bătrânii sunt rezistenţei la sugestii şi tind să-şi păstreze un mod

de a gândi şi acţiona care s-a consolidat puternic de-a lungul anilor.


Care din caracteristicile gândirii bătrânilor creează mai multe

dezadaptări pentru ei?

Printre cele mai importante modificări în sfera limbajului la

bătrâneţe, reţinem:

• în stadiul de trecere nu sunt relevate aspecte deosebite

comparativ cu vârsta adultă;

• în finalul primei bătrâneţi şi în cea de a doua se înregistrează o

viteză mai scăzută a vorbirii şi apariţia unor pauze, uneori stânjenitoare;

fluenţa verbală scade;

• pronunţia este mai anevoioasă la vârstele înaintate iar în stări de

oboseală sau boală poate apare chiar o uşoară bâlbâială şi repetarea

neadecvată a unor cuvinte;

Inteligenţa scade uşor şi progresiv

Se conservă: • operativitatea generală; • capacitatea de a raţiona.

Scade: • fluenţa ideilor; • flexibilitatea gândirii

Scade: • viteza vorbirii; • fluenţa verbală; • claritatea pronunţiei; • armonia scrisului.


111

• exprimarea scrisă poate prezenta următoarele schimbări: scris

sacadat, tremurat, nesigur, colţuros.


Compară scrisul unor persoane tinere şi a altora mai în vârstă care-ţi

sunt bine cunoscute.

• conţinutul celor scrise depinde de mulţi factori cum ar fi

inteligenţa, cultura generală şi profesională, existenţa unor aptitudini. De

aceea sunt persoane care şi dincolo de 80 ani pot fi autori de studii,

cărţi, invenţii etc.

3.5. 5.5. Modificări ale afectivităţii şi motivaţiei la bătrâneţe

Toate schimbările la care ne-am referit până acum produc dificultăţi mai mari sau

mai mici în adaptarea la ambianţă şi acestea se reflectă imediat în plan afectiv şi

motivaţional. Îmbătrânirea progresivă se resimte adesea acut în aceste planuri şi riscă să

depăşească graniţele normalităţii.

Viaţa afectivă a bătrânului prezintă următoarele modificări:

• răspund afectiv mai crescut faţă de orice modificări ale ambianţei;

• tendinţa spre dominarea trăirilor afective negative cum ar fi tristeţea, supărarea,

neliniştea etc.;

• manifestările emoţionale îmbracă forme mai primitive adică: depăşiri

rapide alte intensităţilor normale, accentuarea labilităţii afective,

intensificarea conduitelor emoţional expresive mai mult decât trebuie;

• ieşirea din câmpul profesional încă înainte de intrarea în acest ciclu

aduce domolirea amorului propriu şi diminuarea până la dispariţia

frământărilor din acest plan;

• dacă starea sănătăţii este bună, bătrânii pot trăi momentele de bucurie

ale întregii familii şi pot fi fericiţi datorită realizării şi împlinirii vieţii celor

apropiaţi lor;

• sentimentele parentale se îmbogăţesc cu dragostea pentru nepoţi.

Bătrânii au o dorinţă puternică de a avea şi a creşte nepoţi şi chiar sunt

Dominanţa trăirilor negative odată cu accentuarea îmbătrânirii.

Trăiri pozitive generate de sănătatea bună şi bunăstarea

celor apropiaţi


112

mai puternic legaţi afectiv de aceştia decât au fost cu proprii copii. Se

vorbeşte astfel de o perioadă postparentală şi de rolurile de bunici (H.

Bee, 2000);

• după 70 ani poate apare o contemplare liniştită şi senină a

evenimentelor de viaţă trăite anterior (U. Şchiopu, E. Verza, 1995) şi

aceasta poate fi o sursă importantă de bucurii şi mulţumire;

• doar nefericirea se poate instala mai îndelung în stadiile de bătrâneţe

mai avansată când apare deteriorarea de durată a sănătăţii, lipsuri

materiale mari, dificultăţi ale celor dragi, determinând nu doar tristeţe ci

stări depresive puternice;

• dispariţia prin moarte a prietenilor apropiaţi sau a partenerului de viaţă

poate accentua frica de finalul vieţii şi mai ales instalarea persistentă a

tristeţii;

• cea mai importantă tulburare afectivă a vârstei a treia este depresia (D.

Salade, 1992). Ea determină dezechilibru în plan organic şi dezadaptări

de toate felurile în relaţiile cu ambianţa şi se poate afla la originea

tendinţelor de suicid. Dar un puternic sentiment religios este un foarte bun

aliat în lupta cu neajunsurile bătrâneţii;

• la toate acestea se pot adăuga idei de inutilitate, de nebăgare în seamă

de către ceilalţi, de marginalizare şi chiar de persecuţie care-i fac pe

bătrâni să fie şi mai iritabili, nemulţumiţi, arţăgoşi şi să fie greu să le intri

în voie. Aceşti factori pot favoriza însingurarea bătrânului. Singurătatea

este pentru persoana în vârstă un mare duşman.


Fă un tablou al manifestărilor afective din cursul unei zile a unei

persoane în vârstă din familia ta.

Structurile afective ale bătrâneţii reflectă schimbările din viaţa

afectivă şi din activitatea şi statutul bătrânilor. Cele mai importante

caracteristici sunt:

• dispar motivaţiile profesionale şi rămâne doar amintirea

realizărilor semnificative cu care ei se pot mândri;

Pericolul instalării depresiei asociată cu tendinţa de suicid

La bătrâneţea înaintată apar temeri de boală, singurătate,

moarte

Rămân active motivele vieţii de fiecare zi


113

• rămân active motivele pentru activităţile vieţii de fiecare zi;

• sentimentele faţă de copii şi nepoţi îi motivează pentru a-i ajuta

şi a fi fericiţi că o pot face;

• armonia în cuplul conjugal este un motiv important pentru

convieţuire şi pentru securizarea reciprocă între soţi;

• în stadiul de trecere şi în bună parte în prima bătrâneţe, pot fi

active interesele culturale şi bătrânii sunt interesaţi de excursii,

spectacole, cărţi etc.;

• mai ales persoanele de sex masculin pot avea, până către 75

ani interese sociale şi politice încă foarte active. Unii pot ocupa locuri de

vârf în ierarhia organizaţională socială sau politică.


Discută cu 10 persoane de vârsta a treia bărbaţi şi femei şi

identifică interesul lor pentru viaţa socială şi politică (mai ales la cei din

mediul urban).

3.6. Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la bătrâneţe

Se poate spune că înaintarea în vârstă aduce schimbări în toate

dimensiunile personalităţii:

a) dimensiunea proiectivă se reflectă bine în faptul că pentru

bătrân trecutul este lung dar viitorul este scurt. Conştientizarea acestui

aspect produce o simplificare a planurilor de viaţă, ceea ce dintr-un

anumit punct de vedere este chiar un semn de înţelepciune (N.

Mărgineanu, 1973). Dorindu-şi ceea ce poate fi atins într-un timp relativ

apropiat, vor apare aspiraţii potrivit cu condiţiile, se vor evita încordările

inutile şi dezamăgirile, se va parcurge cu mai mult calm drumul realizării

acestor proiecte;

La bătrâneţe trecutul este lung şi viitorul

scurt.


114

b) în plan caracterial, ieşirea la pensie produce o descreştere a

responsabilităţii în acest plan al vieţii şi acest fapt este însoţit de

relaxare şi bucuria de a avea o mai mare libertate. În prima parte a

bătrâneţii, până către 75 ani, se manifestă solidar cu familia şi cu

generaţia şi poate avea noi responsabilităţi faţă de sarcinile familiale.

Ataşamentul faţă de familie şi atitudinile pozitive faţă de cei apropiaţi se

conservă odată cu înaintarea în vârstă dar nu mai sunt însoţite şi de

angajarea efectivă pentru a le traduce în fapt, mai ales dacă intervin

probleme de sănătate şi dacă scad capacităţile fizice şi psihice;


Completează spaţiile libere:

Pentru bătrân trecutul este .................................................. iar viitorul este

...........................................................

c) cercetătorii au recunoscut o scădere generală a energiei

psihofizice a persoanelor în vârstă, o vagopsihotonie, cum au numit-o ei

care, îi face să facă totul cu o anume încetineală, ceea ce nu le era

caracteristic în perioadele anterioare de viaţă. Totodată, poate fi

prezentă, pe perioade lungi de timp, starea de oboseală şi de epuizare.

Acestora li se adaugă dificultăţile de participare activă şi de comunicare

ce-i face pe bătrâni să se poarte din ce în ce mai mult ca nişte persoane

puternic introvertite. De aceea cei mai tineri tind să-i viziteze mai puţin

pentru că au impresia că nu sunt bine veniţi. Teama de boală şi de

moarte îi poate face mai egoişti, mai pretenţioşi, mai nemulţumiţi faţă de

cum li se pare că îi tratează ceilalţi;

d) sunt schimbări importante şi la nivelul imaginii de sine. La

început bătrânii pot trece printr-o criză de identitate pentru că văd că nu

mai sunt ce au fost. În funcţie de trecutul lor, de poziţiile importante

profesionale şi sociale pe care le-au avut unii bătrâni pot ajunge la un fel

de hipertrofiere a sinelui şi îşi exagerează drepturile, diminuează

meritele celorlalţi, devin aroganţi şi dispreţuitori şi în aceste condiţii sunt

greu de îngrijit şi ajutat.

Vagopsihotonie

şi introversie


115

Bătrâneţea înaintată poate duce şi la deteriorări grave ale

personalităţii (apariţia demenţei senile, a pierderii identităţii personale, a

alcoolismului, vagabondajului etc.).

Prin urmare, bătrâneţea este o problemă atât individuală cât şi

socială. Ţările bogate au reuşit să dezvolte servicii numeroase care-i

sprijină pentru a parcurge mai uşor ultimii ani de viaţă.


următoarele idei:

• Cel de al treilea ciclu al vieţii este al bătrâneţii şi corespunde

intervalului de la 65 ani la sfârşitul vieţii.

• Ciclul bătrâneţii are următoarele stadii: a) stadiu de trecere (65-

70 ani) care se caracterizează prin modificări discrete fizice şi psihice şi

păstrarea încă a capacităţilor de acţiune şi comunicare; b) prima

bătrâneţe (70-80 ani) în care scăderile capacităţilor fizice şi psihice se

accentuează şi persoanele îşi reduc activităţile şi relaţiile; c) a doua

bătrâneţe (80-90 ani) când scăderea capacităţilor fizice şi psihice se

accentuează şi apare dependenţa de altul în satisfacerea trebuinţelor şi

d) marea bătrâneţe, după 90 ani când trebuie să se acorde ajutor şi

supraveghere permanentă.

• Intrarea în al treilea ciclu al vieţii implică modificări funcţionale în

sensul a) scăderii activităţii aparatului respirator, circulator, digestiv; b)

fragilizarea sistemului osos şi a celui muscular; c) modificări

neurohormonale; d) deteriorări ale ţesutului nervos şi modificări

funcţionale ale acestuia. Apar schimbări ale siluetei corporale (gârboviri,

încărunţiri, ridarea pielii, pierderea dinţilor etc.).

• În planul proceselor senzoriale se produc tulburări în

funcţionalitatea văzului, auzului, pipăitului, olfacţiei.

• Motricitatea înregistrează schimbări constând în slăbirea forţei,

vitezei, reglării mişcărilor dar cu păstrarea încă a celor complexe

necesare vieţii de fiecare zi. Mersul şi manevrarea obiectelor încep să

se facă mai greu.


116

• Inteligenţa, gândirea şi memoria înregistrează scăderi progresive.

Unele capacităţi mentale se păstrează (de raţionament, de înţelegere,

de decodificare semantică) dar altele descresc mult (calcul mental,

operaţii cu relaţii spaţiale etc.). Memoria de scurtă durată scade simţitor

dar cea de lungă durată privind experienţa trecută se păstrează foarte

bine. Poate apare hipomnezia şi amnezia.

• Limbajul pierde fluenţa şi pot apare dificultăţi de pronunţie şi de

ritm. Scrisul devine tremurat, nesigur, colţuros.

• În plan afectiv se pot instala emoţii negative pe durată lungă dar

atunci când sănătatea este bună şi interacţiunile cu ambianţa se

realizează cu succes, se produc stări afective pozitive, se trăieşte

bucuria pentru sănătatea, bunăstarea şi reuşita celor dragi. Accentuarea

îmbătrânirii duce la teama de boală, de singurătate, de lipsuri materiale.

• În structura motivelor se constată păstrarea celor ce susţin

activităţile de fiecare zi şi comunicarea cu cei dragi, iar dorinţele şi

aspiraţiile sunt raportate la timpul apropiat.

• La nivelul personalităţii bătrânului cele mai importante modificări

privesc: a) conştientizarea faptului că trecutul este lung dar viitorul scurt

şi proiectarea vieţii este influenţată de acest fapt; b) modificări în

manifestarea unor trăsături caracteriale (ataşament familial dar şi un

oarecare egoism şi o irascibilitate mai greu de suportat de către ceilalţi;

c) modificări ale energiei psihonervoase şi instalarea oboselii şi

epuizării; o imagine de sine marcată de criza de identitate de după

pensionare.

Bibliografia minimală – ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 308-309.

– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor, 2004,

Editura Universităţii din Oradea, p.471-474.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. CREDIS,

Bucureşti p.374-379.


117

– MUNTEANU ANCA, Psihologia Vârstelor adulte şi ale

senectuţiei, 2004, Editura Eurobit, Timişoara, p. 110-123.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 352-357.


118

Bibliografia generală – ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii,

1981, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

– ATKINSON L. RITA, ATKINSON C.R., SMITH E.E., BEM

DJ, Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti.

– BAUMAN L., RICHIE R., Adolescenţa o problemă, părinţii

un necaz, 1995, Ed. Artet, Bucureşti.

– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică,

Bucureşti.

– BONCHIŞ ELENA, Studierea imaginii de sine în copilărie şi

preadolescenţă, 1987, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea.

– BONCHIŞ ELENA (coord.), Dezvoltarea umană, 2000, Ed.

Imprimeriei de Vest, Oradea.


vârstelor, 2004, Ed. Universităţii din Oradea.

– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis,

Bucureşti.

– CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare,

2001, Ed. Credis, Bucureşti.

– DEBESSE M. (coord.), Psihologia copilului de la naştere la

adolescenţă, 1970, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

– FREUD ANNA, Eul şi mecanismele de apărare, 2002, Ed.

Fundaţiei Generaţia, Bucureşti.

– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului,

1988, Ed. Augusta, Timişoara.

– MUNTEANU NACA, Psihologia vârstelor adulte şi ale

senectuţii, 2004, Ed. Eurobit, Timişoara.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Adolescenţă, personalitate,

limbaj, 1989, Ed. Albatros, Bucureşti.

– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.


119

– ŞCHIOPU URSULA, Criza de originalitate la adolescenţi,

1997, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

– VERZA E., VERZA F.E, Psihologia vârstelor, 2000, Ed. Pro

Humanitate, Bucureşti.

– ZLATE M., Fundamentele psihologiei, 2000, Ed. Pro

Humanitate, Bucureşti.

– ZLATE M. (coord.), Psihologia la răspântia mileniilor, 2001,

Ed. Polirom, Iaşi.


120

t.cretu - psihologia adolescentului si adultului

Documents