tas - teste grila

Teoria antrenamentului sportivTeste grilă

Curs nr.1

1. Finalitatea ca un concept adoptat de UNESCO este definit ca:A. Scop, ţel de atins, indiferent de mijloacele la care recurgem.B. Proces complex care implică scopul marcat de cauză, direcţie şi

efect.C. Scop, ţel de atins, ce poate avea mici abateri, funcţie de individ,

probă, condiţii etc.

2. Prima finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, cu implicaţii în păstrarea sănătăţii publice este:

A. Dezvoltarea fizică şi corporală armonioasă.B. Întărirea şi menţinerea sănătăţii.C. Prevenirea şi corectarea deficienţelor.

3. A doua finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport, ce vizează întărirea capacităţii fizice a omului este:

A. Vigoarea şi rezistenţa fizică.B. Călirea organismului uman.C. Dobândirea şi formarea de cunoştinţe şi deprinderi igienico-sanitare.

4. A treia finalitatea a activităţilor de educaţie fizică şi sport, care ilustrează un nivel mai ridicat de pregătire multilaterală a omului este:

A. Asigurarea unei capacităţi fizice ridicate.B. Formarea unor trăsături de personalitate.C. Dezvoltarea fizică armonioasă.

5. O finalitate care defineşte capacitatea teoretică şi practică a omului de a face aprecieri critice asupra ramurilor sau probelor sportive este:

A. Organizarea activităţilor sportive.B. Însuşirea normelor şi regulilor de practicare şi organizare a activităţii

sportive.C. Însuşirea cunoştinţelor, formarea priceperilor şi a atitudinilor cerute

de practicarea unor sporturi.

6. Creşterea emulaţiei pentru activitatea sportivă este următoarea finalitate:

A. Cultivarea interesului pentru educaţie fizică şi sportivă continuă şi adecvată vârstei.

B. Formarea şi dobândirea unor cunoştinţe şi priceperi specifice.C. Stăpânirea mijloacelor de evaluare sportivă.

7. Următoarea finalitate este de o importanţă majoră, întrucât creează nevoia de mişcare şi după terminarea activităţii sportive de performanţă:

A. Participarea la activităţile sportive de masă.B. Pregătirea pentru educaţie fizică şi sportivă continuă şi adecvată

vârstei.C. Educarea simţului instruirii şi perfecţionării continue, realizarea unei

educaţii permanente.

8. Cunoştinţe din domeniul istoriei sportive de înaltă performanţă, alături de regulamentul specific fiecărei ramuri de sport, sunt elementele ce definesc următoarea finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:

A. Educarea cinstei şi generozităţii, formarea simţului sportivităţii, al corectitudinii şi fair-play-ului.

B. Cunoaşteerea şi asimilarea idealului olimpic, cultivarea respectului faţă de valorile sportive şi de fair-play.

C. Cultivarea spiritului sportiv în întreaga viaţă socială a individului.

9. Creşterea prestigiului sportului românesc în lume, sporirea contribuţiei sale la mai buna cunoaştere a tinerilor, realizarea idealurilor de pace, prietenie şi colaborare este finalitatea care are ca obiectiv mediu unic:

A. Formarea unor înalte trăsături de caracter şi personalitate.B. Creşterea continuă a performanţelor sportive.C. Reprezentarea cu cinste şi demnitate a patriei noastre, a tricolorului

românesc.

10. Comportarea civilizată în societate şi respectul pe care-l manifestă subiectul faţă de valorile sportive naţionale, reprezintă următoarea finalitate:

A. Contribuţii la educarea moral-civică şi patriotică.B. Educarea în spiritul respectului faţă de muncă.C. Formarea şi educarea în spiritul datoriei patriotice.

11. Crearea suportului energetic pentru activitatea zilnică, reprezintă următoarea finalitate a activităţilor de educaţie fizică şi sport:

A. Pregătirea pentru muncă, pentru activitatea socială eficientă şi pentru participarea în competiţii.

B. Pregătirea fizică necesară integrării în activitatea productivă.C. Educarea unor calităţi psihice necesare în întreaga activitate.

12. Gustul pentru frumos în toate domeniile reprezintă următoarea finalitate a activităţii de educaţie fizică şi sport:

A. Organizarea şi desfăşurarea unor activităţi sportive cu un conţinut artistico-sportiv.

B. Formarea şi dezvoltarea gustului estetic.C. Contribuţii la educaţia estetică şi artistică.

13. Formarea animatorilor sportivi, reprezintă una din formele de manifestare a acestei finalităţi a activităţii de educaţie fizică şi sport:

A. Pregătirea pentru turism şi pentru timpul liber.B. Organizarea activităţilor turistice.C. Realizarea unei odihne active şi divertisment.

14. Definiţie: …..un ansamblu de metode, mijloace şi tehnici de instruire şi educaţie, de refacere a organismului după efort, utilizate în funcţie de obiectivele fixate şi mai cu seamă de performanţele sportive (A. Nicu).

A. Metodica predării.B. Tehnica de execuţie.C. Tehnologia antrenamentului.

15. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: selecţie, model, sistem de asistenţă, tehnicieni, fac parte din următoarea categorie:

A. Organizatorico-administrativi.B. Conceptuali.C. Organizare şi conducere.

16. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: formarea şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii, atitudinea faţă de pregătire, spirit colectivist, disciplina conştientă, conduita morală, colaborare şi combativitate în concurs, motivaţia, traseu şcolar-profesional, fac parte din următoarea categorie:

A. Conceptuali.B. Psiho-sociali şi educativi.C. Organizare şi conducere.

17. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: unităţi sportive de performanţă, antrenori, sportivi legitimaţi, sportivi clasificaţi, specialişti, fac parte din următoarea categorie:

A. Organizatorico-administrativi.B. Economico-financiari.C. Organizare şi conducere.

18. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: spaţii, echipament, inventar, obiective, buget, fac parte din următoarea categorie:

A. Conceptuali.B. Organizatorico-administrativi.C. Economico-financiari.

19. Următorii indicatori (factori) determinanţi ai performanţei sportive: planuri de pregătire, programe de control şi analiza activităţii, elaborarea de strategii şi tactici, fac parte din următoarea categorie:

A. Organizatorico-administrativi.B. Conceptuali.C. Organizare şi conducere.

20. Programarea modelului logic al performanţei trebuie să aibă la bază, ca finalitate:

A. Performanţa.B. Organizarea ştiinţifică a conducerii domeniului.C. Selecţia.

21. Componentele conducerii ştiinţifice a antrenamentului modern sunt:A. Prognoza, modelarea, programarea, transmiterea.B. Planificarea, organizarea, decizia, reglarea, evidenţa.C. Prognoza, planificarea, decizia, transmiterea, reglarea.

Curs nr.2-3

1. Din cele trei surse principale din care izvorăşte performanţa sportivă: valoarea biologică şi a personalităţii sportivului, cea intelectuală exprimată de corpul de specialişti şi timpul, două sunt variabile şi una constantă. Sursa constantă este:

A. Componenta intelectuală.B. Timpul.C. Valoarea biologică şi a personalităţii sportivului.

2. Selecţia este:A. Un proces organizat şi repetat de depistare a talentului.B. O etapă unică de evidenţiere a talentului.C. Un proces continuu, neîntrerupt de triere a valorilor.

3. Prin sistem naţional de selecţie înţelegem:A. Tendinţa de a aborda aceleaşi criterii indiferent de sportul practicat

şi nivelul de pregătire la nivel naţional.B. Tendinţa de a aborda aceleaşi criterii în cadrul ramurii de sport

practicate la nivel naţional.C. Îmbinarea criteriilor comune cu cele specifice, funcţie şi de nivelul

de pregătire la nivel naţional.

4. Instituţionalizarea sistemului unic de selecţie şi pregătire a copiilor şi juniorilor se realizează în anul:

A. 1976B. 1972C. 1980

5. În „Sistemul naţional de selecţie” acţionează 5 tipuri de criterii:A. Medicali, somatofiziologici, biomotrici, psihologici, tehnici.B. Medico-sportivi, somatofiziologici, biochimici, psihologici, motrici.C. Morfofiziologici, psihologici, biologici, motrici, tehnici.

6. Fibrele albe sunt:A. Fibre cu echipament enzimatic favorabil eforturilor de durată.B. Fibre intermediare (mixte).C. Fibre cu echipament favorabil eforturilor explozive.

7. Fibrele roşii sunt:A. Fibre cu echipament enzimatic favorabil eforturilor de durată.B. Fibre intermediare (mixte).C. Fibre cu echipament favorabil eforturilor explozive.

8. Fibrele care-şi pot modifica echipamentul enzimatic, funcţie de antrenamentul specializat aplicat sunt:

A. Fibrele roşii.B. Fibrele albe.C. Fibrele mixte (intermediare).

9. Criteriul sanogenetic este eliminatoriu în:A. Selecţia primară.B. Selecţia secundară.C. Selecţia finală.

10. Criteriul psihologic iese mai mult în evidenţă în:A. Selecţia primară.B. Selecţia secundară.C. Selecţia finală.

11. Criteriul modelului biologic al performerului este mai important la:A. Selecţia primară.B. Selecţia secundară.C. Selecţia finală.

12. Anamneza medico-sportivă reprezintă o metodă subiectivă de determinare a criteriilor:

A. Neuropsihice.B. Genetice şi antropologice.C. Sanogeneza.

13. Biopsia musculară are aplicabilitate:A. Numai în condiţii excepţionale.B. Curentă.C. Ori de câte ori este nevoie.

14. Criteriile neuropsihice, în mod special cele neuromusculare ar avea eficienţă maximă dacă ar fi aplicate la:

A. Selecţia primară.B. Selecţia secundară.C. Selecţia finală.

15. Criteriile endocrinometabolice au eficienţă la:A. Selecţia primară.B. Selecţia secundară.C. Selecţia finală.

16. Criteriile integrităţii morfologice şi funcţionale a analizatorilor au mai mare importanţă în:

A. Selecţia secundară.B. Toate disciplinele sportive.C. Anumite discipline sportive.

17. Criteriile cardiorespiratorii sunt de maximă importanţă în:A. Majoritatea disciplinelor sportive.B. Discipline sportive cu efort predominant aerob.C. Selecţia finală.

18. Capacitatea de refacere şi de adaptare are importanţă mai mare:A. În selecţia finală.B. În disciplinele sportive cu consum energetic mare.C. În selecţia primară.

19. Însuşirile somatice principale sunt condiţionate genetic diferit, în ordine descrescătoare astfel:

A. Ţesutul adipos, ţesutul osos, ţesutul muscular.B. Ţesutul muscular, ţesutul adipos, ţesutul osos.C. Ţesutul osos, ţesutul muscular, ţesutul adipos.

20. Coeficientul de corelaţie a eredităţii cu înălţimii subiecţilor se modifică o dată cu vârsta astfel:

A. Scade semnificativ.B. Rămâne constant.C. Creşte semnificativ.

21. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey indică:A. Gradele activităţii sexuale.B. Armonia între sex şi sexualizare.C. Nivelul atins în maturizarea aparatului sexual.

22. Gradul 1 pe scara androginităţii corespunde:A. Grad înalt al activităţii sexuale.B. Grad înalt de masculinizare.C. Nivel redus al maturizării aparatului sexual.

23. Gradul 3 pe scara androginităţii corespunde:A. Dizarmonie sexuală.B. Nivel redus al activităţii sexuale.C. Grad înalt de maturizare al aparatului sexual.

24. Scara androginităţii a lui Bayer-Bailey are:A. 5 grade.B. 7 grade.C. 3 grade.

25. Activitatea sistemului nervos şi, în principal, a scoarţei cerebrale împreună cu metabolismul de la nivelul muşchiului sunt factori funcţionale ce condiţionează:

A. Rezistenţa.B. Viteza.C. Îndemânarea.

26. După cercetările lui A. Demeter, timpul de reacţie este foarte bun dacă durează:

A. Sub 100 ms.B. Sub 180 ms.C. Sub 250 ms.

27. Punerea în acţiune a unui număr cât mai mare de unităţi motorii, este factor principal în prognozarea dezvoltării:

A. Forţei.B. Vitezei.C. Rezistenţei.

28. Factorii anatomofuncţionali se adaugă alături de cei biochimici şi ai sistemului nervos pentru prognozarea dezvoltării:

A. Forţei.B. Vitezei.C. Rezistenţei.

29. Zona strict aerobă se află la:A. 140-150 bătăi pe minut.B. 155-165 bătăi pe minut.C. 165-175 bătăi pe minut.

30. Predominanţa funcţională a emisferei corticale dreaptă întâlnită la stângaci:

A. Favorizează dezvoltarea vitezei.B. Favorizează dezvoltarea îndemânării.C. Defavorizează dezvoltarea îndemânării.

31. Vârsta biologică este:A. În concordanţă deplină cu vârsta cronologică.B. Întotdeauna mai mare decât vârsta cronologică.C. Mai mare sau mai mică decât vârsta cronologică.

32. Sursa de energie este unică, reprezentată de radiaţia solară, şi este absorbită prin procesul de asimilaţie clorofiliană din plante, în electronii atomilor de:

A. Carbon (C).B. Hidrogen (H).C. Oxigen (O).

33. Energia asimilată este transportată la nivelul adenozintrifosfatului (ATP) prin transportorii de electroni:

A. Adenozindifosfat, nicotinamid-adenin-dinucleotidul, flavin-adenin-dinucleotidul.

B. Flavin-adenin-dinucleotidul, adenozindifosfat, miochinaza.C. Nicotinamid-adenin-dinucleotidul, nicotinamid-adenin-dinucleotidul

fosfat, flavin-adenin-dinucleotidul.

34. ATP-ul se desface în:A. ADP + H3PO4 + energie.B. 2ADP + H3PO4 + energieC. ADP + 2(H3PO4) + energie

35. Adenozindifosfatul se scindează în anumite condiţii în două molecule de acid fosforic şi energie sub influenţa:

A. NAD.B. Miochinaza.C. FAD.

36. Placa turnantă a întregului proces metabolic energetic din organism, cu rol energetic, în cetogeneză respectiv în sinteza hormonilor steroizi anabolizanţi şi a colesterolului etc. este:

A. ADP.B. Miochinaza.C. Acetil coenzima A.

37. 1 moleculă de acetil coA reface:A. 12 molecule de ADP.B. 12 molecule de NAD.C. 12 molecule de ATP.

38. Procesele aerobiotice stabile asigură:A. Intensitatea şi rapiditate maximă efortului.B. Economicitate energetică.C. Acumulări mari de lactat.

39. Studiile de microscopie electronică au evidenţiat între densitatea mitocondrială şi capacitatea VO2 max. un raport:

A. Direct proporţional.B. Invers proporţional.C. Neutru.

40. Mecanismele de reglaj neuroendocrin sunt:A. Condiţionate genetic în proporţie majoritară.B. Influenţate de antrenament în proporţie majoritară.C. Aproximativ egal condiţionate genetic cât şi influenţate prin

antrenament.

41. Definiţie: ….urmăreşte să asigure corespondenţa dintre aptitudinile şi atitudinile individului, pentru ca pe această bază să se asigure adaptarea la efort şi eficienţa în antrenamente şi competiţii.

A. Selecţia psihopedagogică.B. Selecţia psihologică.C. Selecţia pedagogică.

42. Factorii psiho-sociali sunt:A. Deprinderi, reglaj volitiv, motivaţia, temperament, caracter,

atitudini, reglaj afectiv, capacitate de învăţare motrică, capacitate mentală, atenţie, psihomotricitate, aptitudini speciale.

B. Familia (standard de viaţă, nr. membri, mediul social, tradiţia sportivă), societatea (tradiţie, experienţe, concepţia de pregătire, moda, opinia publică).

C. Aptitudini generale (structuri senzorio-perceptive, însuşiri ale SNC, caracteristici ale analizatorilor, capacitate de învăţare motrică), fond atitudinal (nivel de aspiraţie, disciplină, conştiniciozitate, calităţi de voinţă, capacitate de dăruire).

43. Factorii psihologici sunt:A. Deprinderi, reglaj volitiv, motivaţia, temperament, caracter,




44. Capacitatea psihică cuprinde:A. Deprinderi, reglaj volitiv, motivaţia, temperament, caracter,




45. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face pâna la 6 ani (inclusiv), copiii trebuie să realizeze la testarea pregătirii fizice generale minimum:

A. 200 puncte.B. 280 puncte.C. 360 puncte.

46. Pentru ramurile de sport în care prima selecţie se face la 7 ani sau după această vârstă, copiii trebuie să totalizeze la testarea pregătirii fizice generale minimum:


47. La ramurile de sport în care calităţile motrice au mare grad de determinare genetică punctajul de selecţie motrică iniţial pentru pregătirea fizică generală trebuie să se apropie de:


48. Copiii care prezintă talie de excepţie beneficiază la selecţia iniţială în pregătirea fizică generală o bonificaţie la toate probele de:


49. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii sub 6 ani (inclusiv) sunt:

A. 4 (alergare pe 20 m., săritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare – naveta, ridicări din trunchi din culcat în şezând timp de 30 s).

B. 5 (alergare pe 20 m., săritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare – naveta, ridicări din trunchi din culcat în şezând timp de 30 s, mobilitate coxofemurală în plan anterior).

C. 6 (alergare pe 20 m., săritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare – naveta, ridicări din trunchi din culcat în şezând timp de 30 s, mobilitate coxofemurală în plan anterior, alergare de rezistenţă 600 m.).

50. Probele de selecţie iniţială pentru pregătirea fizică generală la copiii peste 7 ani (inclusiv) sunt:

A. 6 (alergare pe 50 m., săritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare – naveta, ridicări din trunchi din culcat în şezând timp de 30 s, mobilitate coxofemurală în plan anterior, alergare de rezistenţă 600 m.).

B. 7 (alergare pe 50 m., săritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare – naveta, ridicări din trunchi din culcat în şezând timp de 30 s, mobilitate coxofemurală în plan anterior, menţinut în atârnat sau tracţiuni, alergare de rezistenţă 600 m.).

C. 8 (alergare pe 50 m., săritura în lungime de pe loc, proba de îndemânare – naveta, ridicări din trunchi din culcat în şezând timp de 30 s, mobilitate coxofemurală în plan anterior, menţinut în atârnat sau tracţiuni, aruncarea mingii de oină, alergare de rezistenţă 600 m.).

51. Durata pregătirii în grupele de începători este în medie de:A. 1 an.B. 3 ani.C. 5 ani.

52. Durata pregătirii în grupele de avansaţi este în medie de:A. 2 ani.B. 5 ani.C. 10 ani.

53. Vârsta optimă de selecţie este:A. Determinată ştiinţific, funcţie de mai mulţi parametrii.B. Aleasă pe baza modelului campionului.C. Funcţie de complexitatea tehnică a ramurii sportive.

54. Plecarea la alergarea de viteză pe 50 m. se realizează:A. Cu start de jos.B. Cu start din picioare la comandă.C. Cu start din picioare la prima mişcare.

55. Pauza dintre alergările pe 50 m. este de :A. 10 minute.B. 15 minute.C. 20 minute.

56. La săritura în lungime de pe loc distanţa se măsoară:A. De la călcâiele picioarelor (poziţia de plecare) până la călcâie

(poziţia de aterizare).B. De la vârfurile picioarelor (poziţia de plecare) până la vârfuri

(poziţia de aterizare).C. De la vârfurile picioarelor (poziţia de plecare) până la călcâie

(poziţia de aterizare).

57. La alergarea de rezistenţă, transformarea alergării în mers se consideră:

A. Abandon.B. Se înregistrează timpul dacă termină cursa.C. Se înregistrează timpul dar cu penalizări dacă termină cursa.

58. Aruncarea mingii de oină la distanţă se realizează:A. De pe loc cu ambele mâini.B. De pe loc cu o singură mână.C. Din deplasare cu o singură mână.

59. La menţinerea în atârnat la bara fixă cu braţele îndoite, cronometrul se opreşte când:

A. Bărbia coboară sub bară.B. Bărbia atinge bara.C. La abandonul copilului.

60. Tracţiuni în braţe se execută numai de către băieţii care au depăşit vârsta de :

A. 10 ani.B. 12 ani.C. 14 ani.

61. La tracţiuni în braţe balansarea picioarelor:A. Nu este permisă.B. Este permisă.C. Este obligatorie.

62. La jocul de mişcare (naveta) cercurile tangente au următoarele diametre:

A. 30 cm.B. 40 cm.C. 50 cm.

63. La jocul de mişcare (naveta) distanţa totală de alergare este de:A. 40 m.B. 50 m.C. 60 m.

64. La ridicarea trunchiului din culcat în şezând timp de 30 s., subiectul trebuie să atingă genunchii şi salteaua cu:

A. Capul.B. Cu oricare extremitate distală a corpului.C. Coatele.

65. La măsurarea mobilităţii coxofemurale în flexie, linia gradată este aşezată:

A. Cu gradaţia 0 la nivelul suprafeţei scaunului, cifrele mari în jos.B. Cu gradaţia 50 la nivelul suprafeţei scaunului , cifrele mari în sus şi

cele mici jos.C. Cu gradaţia 50 la nivelul suprafeţei scaunului, cifrele mici în sus şi

cifrele mari în jos.

66. La măsurarea mobilităţii trebuie să se păstreze poziţia finală timp de:

A. 2 secunde.B. 3 secunde.C. 5 secunde.

67. Selecţia primară a copiilor şi juniorilor se efectuează cu mijloace specifice de către:

A. Profesorul de educaţie fizică de la clasă.B. Profesorul-antrenor din cadrul clubului sportiv interesat.C. De către toţi factorii interesaţi, având o pregătire specifică.

68. Constituirea grupelor de începători este:A. Un act metodico-organizatoric.B. Opţiune arbitrară.C. Numai dacă este absolut necesar.

69. Regularitatea centripetă a creşterii (Zurbrugg) se referă la:A. Creşterea mai pronunţată dinspre segmentelor proximale spre

segmentele distale.B. Creşterea mai pronunţată dinspre segmentele distale spre cele

proximale.C. Creşterea dinspre centru spre extremităţi.

70. Metabolismul bazal al copilului este:A. Cu 10-20% inferior adultului.B. Cu 10-20% superior adultului.C. Egal cu al adultului.

71. Antrenamentul de forţă pentru copii şi juniorii în creştere impune:A. Lucru dinamic cu încărcături mici, timp suficient de refacere.B. Lucru dinamic cu încărcături mici, alternări bruşte.C. Lucru static cu încărcături mici, timp suficient de refacere.

72. La vârsta şcolară mică creşterea:A. Stagnează cu creşteri uşoare spre sfârşitul intervalului.B. Se accelerează cu stagnare spre sfârşitul perioadei.C. Este uniformă cu accelerare spre sfârşitul perioadei.

73. La vârsta şcolară mică creierul are greutatea:A. Aproximativ egală cu a adultului.B. Mai mică decât a adultului.C. Egală cu a preşcolarului.

74. La vârsta şcolară mică în cadrul proceselor corticale fundamentale:A. Predomină inhibiţia.B. Predomină excitaţia.C. Inhibiţia şi excitaţia se află în echilibru.

75. În cadrul aparatului locomotor a vârstei şcolare mici, oasele sunt:A. Mai elastice decât ale adultului, putându-se deforma uşor.B. Mai plastice decât ale adultului, putându-se rupe uşor.C. Asemănătoare adultului din punct de vedere al consistenţei.

76. Musculatura la 6 ani reprezintă:A. 40,4% din greutatea corpului.B. 35% din greutatea corpului.C. 21,7% din greutatea corpului.

77. Tonusul muscular la copii de vârstă şcolară mică este:A. Egal cu al adulţilor.B. Mai scăzut decât al adulţilor.C. Mai ridicat decât al adulţilor.

78. Cordul copiilor de vârstă şcolară mică reacţionează putenic la efort în mod:

A. Economic.B. Neeconomic.C. Diferenţiat.

79. Frecvenţa cardiacă de repaus între 6 şi 12 ani:A. Rămâne constantă.B. Creşte.C. Descreşte.

80. La vârsta şcolară mică, muşchii respiratori insuficient dezvoltaţi, nu pot asigura mărirea corespunzătoare a volumului toracelui în efort, amplitudinea mişcărilor respiratorii fiind:

A. Mică.B. Mare.C. Egală cu a adultului.

81. La vârsta şcolară mică, efortul determină:A. Accelerarea pronunţată a frecvenţei respiratorii, comparativ cu a

adultului.B. Accelerarea adecvată a frecvenţei respiratorii.C. O accelerarea mai puţin pronunţată a frecvenţei respiratorii

comparativ cu a adultului.

82. La pubertate caracterele sexuale primare şi secundare:A. Se menţin la nivelul vârstei anterioare.B. Ating nivelul adultului.C. Devin evidente, dezvoltându-se accelerat.

83. Aparatul locomotor la vârsta pubertară prezintă următoarele caracteristici:

A. Oasele devin mai rezistenţe, ligamentele sunt încă slab dezvoltate, musculatura se lungeşte.

B. Oasele devin mai rezistenţe, ligamentele se întăresc, musculatura se lungeşte.

C. Oasele devin mai rezistenţe, ligamentele sunt încă slab dezvoltate, musculatura se îngroaşă.

84. Sistemul nervos la pubertate:A. Stagnează în dezvoltare.B. Se dezvoltă rapid.C. Atinge nivelul adultului.

85. Sistemul cardiovascular la pubertate:A. Se dezvoltă lent.B. Se dezvoltă rapid.C. Stagnează.

86. Aparatul respirator la pubertate:A. Stagnează.B. Se dezvoltă lent.C. Se dezvoltă intens

87. În etapa postpubertară dezvoltarea somatică:A. Stagnează.B. Este lentă.C. Se accelerează.

Curs nr.4

1. Definiţie: …. idee de bază a unei doctrine sau teze care structurează şi orientează o activitate de cunoaştere sau de natură practică, din care derivă o serie de consecinţe în planul acţiunii şi comportamentului (A. Nicu):

A. Finalitatea.B. Principiul.C. Obiectivul.

2. Definiţie: Proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu gradat de adaptarea organismului omenesc la eforturile fizice tehnico-tactice şi psihice intense în scopul obţinerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exerciţiilor fizice (Dicţionarul terminologic – 1974).

A. Pregătirea fizică.B. Lecţia de antrenament.C. Antrenamentul sportiv.

3. Prin procesul didactic cu care operează, antrenamentul sportiv prezintă componenta:

A. Sociologică.B. Pedagogică.C. Psihologică.

4. Prin efectele obiective în planul dezvoltării funcţionale şi al nivelului adaptativ al organismului uman, antrenamentul sportiv prezintă componenta:

A. Biologică.B. Igienică.C. Medicală.

5. Prin implicaţiile caracteriale, morale, emoţionale ale personalităţii sportivului, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:

A. Etică.B. Pedagogică.C. Psihologică.

6. Prin raporturile şi modul sportivului de integrare şi omogenizare în mediul social, economic şi cultural, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:

A. Culturală.B. Sociologică.C. Economică.

7. Prin condiţiile specifice de alimentaţie, odihnă, confort şi de mediu ambiant în care sportivul se antrenează şi se reface, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:

A. Igienică.B. Fiziologică.C. Ergonomică.

8. Prin idealurile de fairplay, de angajare totală şi onestă în pregătire şi concurs, de pace şi prietenie cu tineretul de pretutindeni, antrenamentul sportiv prezintă o componentă:

A. Sociologică.B. Patriotică.C. Etică.

9. Prin frumuseţea şi rafinamentul gestului motric, prin complexitatea şi armonia acţiunilor motrice, prin extraordinarul şi fascinantul spectacol provocat de concursul sportiv, antrenamentul sportiv are şi o componentă:

A. Culturală.B. Estetică.C. Sociologică.

10. Caracteristica multifactorială şi interdisciplinară ale procesului de antrenament se manifestă prin:

A. Participarea alături de cuplul sportiv-antrenor şi a altor oameni de ştiinţă.

B. Participarea fiinţei umane în totalitatea sa.C. Maximizarea performanţelor sportive.

11. Caracterul praxiologic al procesului de antrenament reprezintă:A. Posibilitatea de a influenţa şi modela conştiinţa individului.B. Orientarea spre obţinerea celei mai mari eficienţe.C. Organizarea sa riguroasă.

12. Principiul general al accesibilităţii al antrenamentului sportiv se referă la:

A. Sportivii şi antrenorii să aibă acces la baza materială.B. Antrenamentul sportiv să ţină seama de particularităţile de vârstă,

sex şi pregătire ale sportivilor.C. Antrenorii şi profesorii să găsească formula cea mai eficientă de

aplicare a metodelor şi mijloacelor de antrenament.

13. Principiul continuităţii în antrenamentul sportiv se referă la:A. Necesitatea programării antrenamentului sportiv de-a lungul

întregului an calendaristic, în fiecare lecţie a ciclului săptămânal.B. Necesitatea de a programa şi participa la concursuri sau lecţii

concurs de-a lungul întregului an, în fiecare ciclu săptămânal.C. Necesitatea de a mări treptat volumul şi intensitatea efortului de-a

lungul întregului an calendaristic.

14. Principiul periodizării şi structurii ciclice a efortului în antrenamentul sportiv se referă la:

A. Necesitatea programării şi susţinerii repetate a unui efort cu un volum şi o intensitate uniform crescătoare, de-a lungul întregului an.

B. Necesitatea periodizării şi susţinerii repetate a unui efort cu un volum şi o intensitate crescătoare în val (sau trepte).

C. Necesitatea programării şi susţinerii aceluiaşi tip de efort (volum şi intensitate constante) de-a lungul întregului an calendaristic.

15. Principiul participării conştiente a sportivului în cadrul procesului de antrenament implică:

A. Reglaj volitiv.B. Reglaj afectiv.C. Reglaj cognitiv.

16. Principiul sistematizării mijloacelor în procesul de antrenament presupune:

A. A elabora un sistem cu toate mijloacele implicate în efortul de antrenament.

B. A elabora un sistem cu mijloacele care determină un progres real din partea sportivului.

C. A elabora un sistem cu mijloacele cele mai eficiente, individualizate pe fiecare sportiv în parte.

17. Principiul individualizării în antrenamentul sportiv presupune:A. Selectarea celor mai eficiente mijloace, în raport de pregătirea

fiecărui sportiv.B. Selectarea celor mai eficiente mijloace, în raport de situaţia ivită pe

teren (mijloace, condiţii atmosferice, etc.).C. Selectarea celor mai eficiente mijloace, în raport de situaţia

complexă întâlnită în fiecare caz în parte.

18. Principiul însuşirii temeinice în antrenamentul sportiv se referă la:A. Asigurarea numărului de repetări necesare învăţării elementului

tehnic preconizat.B. Repetarea structurilor tehnice învăţate în vederea consolidării.C. Individualizarea mijloacelor folosite.

19. Reacţiile de adaptare ale organismului în cadrul procesului continuu de antrenament sunt:

A. Reacţii imediate de adaptare.B. Reacţii tardive de adaptare.C. Ambele tipuri de reacţii la adaptare.

20. Perfecţionările morfofuncţionale caracteristice sportivilor sunt modificări:

A. Ireversibile.B. Reversibile şi perfectibile.C. Perfectibile.

21. Perfecţionările dobândite prin antrenament se pierd în lipsa excitantului specific, într-un timp mai scurt decât cel necesar obţinerii lor de:

A. 3-4 ori.B. 2 ori.C. 6 ori.

22. Fibrele musculare în caz de imobilizare se atrofiază după cum urmează:

A. Fibrele roşii se deteriorează cel mai rapid.B. Fibrele intermediare se deteriorează primele.C. Fibrele albe se deterioarează mai rapid decât cele roşii.

23. Principiul solicitărilor optime şi a creşterii în trepte a eforturilor se referă la:

A. Solicitările trebuie să fie în corelaţie cu nivelul sportivului şi în creştere continuă.

B. Solicitări adecvate nivelului de pregătire, alternate cu momente de creştere, menţinere şi scădere a parametrilor de efort.

C. Parametrii efortului trebuie să fie corespunzători cu modelul de antrenament şi concurs.

24. Experienţa practică recomandă schimbarea nivelului de solicitare după:

A. 3 luni.B. 7 zile.C. 4-6 săptămâni.

25. Principiul priorităţii efortului specific competiţional se referă la:A. Necesitatea abordării solicitărilor specifice eforturilor

competiţionale.B. Abordarea în antrenament a structurilor tehnice specifice sportului

sau probei la care participă sportivul.C. Necesitatea dezvoltării calităţilor motrice specifice competiţiei.

26. Pragul anaerob în ceea ce priveşte lactacidemia este de:A. 2 mmol/l.B. 4 mmol/l.C. 6 mmol/l.

27. Enzimele care asigură descompunerea şi resinteza acidului adenozintrifosforic şi fosfocreatinei sunt activate prin contracţii intense şi de foarte scurtă durată:

A. 6-16 sutimi de secundă.B. 16-24 sutimi de secundă.C. 24-36 sutimi de secundă.

28. Principiul pregătirii fizice multilaterale presupune:A. Dezvoltarea celor patru calităţi fizice de bază: forţa, viteza,

rezistenţa şi îndemânarea.B. Dezvoltarea armonioasă somatofuncţională a organismului.C. Pregătirea tehnică în mai multe sporturi sau probe.

29. Sursele teoriei modelelor în antrenamentul sportiv sunt:A. Regulamentele competiţionale.B. Ştiinţele biologice şi psiho-pedagogice ce caracterizează natura

umană.C. Marea performanţă, respectiv loturile sportive.

30. Obiectivizarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune:A. Cunoaşterea şi stocarea datelor obiective ce definesc antrenamentul

şi concursul sportiv.B. Cunoaşterea şi stocarea datelor ce privesc sportivul în efortul de

antrenament şi concurs.C. Cunoaşterea şi stocarea datelor privitoare la tehnica de execuţie a

structurii motrice specifice.

31. Evaluarea antrenamentului şi concursului sportiv presupune:A. A da valori parametrilor de efort din cadrul antrenamentului şi

concursului sportiv.B. A da valori factorilor implicaţi în antrenament şi concurs.C. A da valori asupra adaptării organismului la efortul de antrenament

şi concurs.

32. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă metodologică:A. Date biochimice.B. Date privind procele nervoase.C. Volumul şi intensitatea efortului.

33. Care din următoarele informaţii sunt de esenţă pur biologică:A. Densitatea efortului.B. Valoarea dinamometrică a unui efort specific.C. Valorile frecvenţei cardiace.

34. Reţinerea informaţiilor audio-vizuale creşte procentual la:A. 50%.B. 65%.C. 75%.

Curs nr.5

1. Posibilitatea de dirijare, de decizie şi de optimizare a antrenamentului sportiv depinde în ultimă instanţă de înregistrarea continuă a datelor, de prelucrarea lor imediată şi de o interpretare corelată, analizată periodic. Datele sunt furnizate de:

A. RaţionalizareB. ObiectivizareC. Planificare

2. Loturile asistate de brigăzile multidisciplinare au permis inventarierea mijloacelor (exerciţiilor) care intră în componenţa antrenamentelor, prin operaţia de:

A. ObiectivizareB. PlanificareC. Raţionalizare

3. Numărul mare de mijloace, ca orientare metodică, ce elogiază bogăţia conţinutului ca o condiţie a reuşitei şi eficienţei, este orientare a:

A. TrecutuluiB. PrezentuluiC. Viitorului

4. Selecţia continuă a mijloacelor cu eficienţa cea mai mare în determinarea performanţei sportive este apanajul:

A. CiberneticiiB. PlanificăriiC. Statisticii matematice

5. Indicatorul statistic care permite selecţionarea celor mai eficiente mijloace, prin compararea datelor acestora vis-à-vis de performanţă este:

A. Media aritmeticăB. AmplitudineaC. Indicele de corelaţie

6. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică temporală, au ca unitate de măsură:

A. Secunde, minute, oreB. Centimetrii, metrii, kilometriiC. Grame, kilograme, tone

7. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică spaţială, au ca unitate de măsură:


8. Ramurile şi probele sportive ale căror mijloace se pretează, în exprimarea lor, la o expresie matematică ponderală, au ca unitate de măsură:


9. Pentru ramurile şi probele aciclice (gimnastică) sau bazate pe „adversitate” directă (box, lupte, judo, scrimă, jocuri sportive), standardizarea mijloacelor se realizează prin:

A. Coeficientul de solicitare şi utilitateB. Indicele de corelaţieC. Coeficientul de variabilitate

10. Canotajul este un sport din grupa eforturilor ciclice într-un regim:A. AerobB. Mixt (aerob-anaerob)C. Anaerob

11. Următorul factor, determinant al performanţei, este exprimat dimensional şi cantitativ, relevând caracteristici spaţiale:

A. Aptitudinea de coordonareB. Capacitatea funcţionalăC. Aptitudinea somatică

12. Următorul factor, determinant al performanţei, exprimă îndemânarea individului, capacitatea lui de sincronizare cu aspectele tehnice specifice sportului sau probei sportive:


13. Un factor de asemenea foarte important, ce asigură creşterea frecvenţei motrice pe seama intensităţii efortului, care direcţionează în principal efortul de adaptare pe plan biologic al organismului este:


14. Factorul decisiv în realizarea unor performanţe înalte în canotaj îl constituie nivelul:

A. VO2 minim (ml/min.)B. VO2 mediu (ml/min.)C. VO2 maxim (ml/min.)

15. Energia anaerobă alactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj:A. În proporţia cea mai mică între 12-15%B. În proporţia cea mai mică între 6-8%C. În proporţia cea mai mare între 77-82%

16. Energia anaerobă lactacidă susţine efortul de competiţie la canotaj:A. În proporţie de 6-8%B. În proporţie de 12-15%C. În proporţie de 77-82%

17. Energia aerobă (oxidativă) susţine efortul de competiţie la canotaj:A. În proporţia cea mai mică între 6-8%B. În proporţia cea mai mare între 60-75%C. În proporţia cea mai mare între 77-82%

18. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei aerobe faţă de disponibilităţile native ale sportivei/sportivului de cca.:

A. 40-70%B. 30-40%C. 15%

19. În canotaj, se poate conta, în medie, pe o creştere a energiei anaerobe faţă de disponibilităţile native ale sportivei/sportivului de cca.:

A. 40-70%B. 30-40%C. 15%

20. Modelul VO2 max., procentul din VO2 max. ce poate fi mobilizat şi durata menţinerii acestui nivel, greutatea corporală şi masa activă sunt factori ce determină eficient productivitatea:

A. AnaerobăB. AerobăC. Mixtă

21. Pentru elaborarea cu eficienţă maximă a unui antrenament intensiv este necesar să se plece de la următoarele:

A. Cunoaşterea efectelor cumulative determinate care stau la baza performanţei mondiale, nivelul acestora şi raporturile cantitative dintre ele.

B. Cunoaşterea dinamicii procesului propus a fi realizat cu metodologia utilizată, a fiecărui efect cumulat în parte până la care creşterea devine nesemnificativă.

C. Ambele premise expuse mai sus.

22. Efectele cumulative urmărite prin antrenamente vizează la canotaj, în ordine, următoarele:

A. Creşterea posibilităţilor şi randamentului metabolismului energetic aerob, mixt, anaerob, a tuturor tipurilor de surse energetice.

B. Creşterea posibilităţilor şi randamentului metabolismului energetic anaerob, mixt, aerob, a tuturor tipurilor de surse energetice.

C. Creşterea posibilităţilor şi randamentului metabolismului energetic a tuturor tipurilor de surse.

23. La canotaj, mijloacele de antrenament de vâslit reprezintă anual:A. 40%B. 60%C. 70%

24. La canotaj, mijloacele de antrenament pe uscat reprezintă anual:A. 20%B. 30%C. 40%

25. Specialiştii români au optat la canotaj pentru o scară de intensitate a mijloacelor pe:

A. 4 trepteB. 5 trepteC. 6 trepte

26. În sporturile aciclice pentru analiza mijloacelor tehnice este absolut necesară:

A. Înregistrarea manuală a datelor.B. Filmarea acţiunii motrice.C. Îmbinarea ambelor tehnici de înregistrare.

27. Îmbinarea tehnicii manuale cu cele automate determină culegerea datelor privind:

A. Mijloacele tehnice folosite de sportiv şi de adversar.B. Arbitrajul.C. Ansamblul mijloacelor tehnice, tactice, fizice etc. din cadrul

competiţiei specifice.

28. La fotbal, timpul aşa-zis „mort” din joc reprezintă cca.:A. 25 min.B. 35 min.C. 40 min.

29. Inventarul mijloacelor (exerciţiilor) din cadrul modelului de antrenament a compus:

A. Conţinutul antrenamentelorB. Conţinutul concursurilorC. Conţinutul antrenamentelor şi al concursurilor

30. Inventarul mijloacelor a fost supus analizei statistico-matematice şi a indicat o relaţie:

A. Directă şi indirectă cu concursul şi performanţa acestuia.B. Inexistentă cu concursul şi performanţa acestuia.C. Ambele relaţii discutate mai sus.

31. Definiţie: …… înseamnă operaţia de tipizare a mijloacelor, lecţiilor şi ciclurilor săptămânale, ca urmare a cunoaşterii valorilor biologice, biomecanice şi metodologice, precum şi a efectelor lor stabile în economia ciclului anual de pregătire, în vederea aplicării lor cu eficienţă maximă (printr-o solicitare compatibilă cu cea a concursului) (A. Nicu):

A. SistematizareaB. StandardizareaC. Planificarea

32. Tendinţa uniformizării mijloacelor este contracarată prin tratarea lor diferenţiată din punct de vedere:

A. TehnologicB. ProgramaticC. Metodologic

33. Cunoaşterea valorilor investite în antrenament, economisirea energiei umane, a timpului în favoarea performanţei, precum şi selecţionarea celor mai adecvate şi valide mijloace constituie motivul şi totodată efectul:

A. RaţionalizăriiB. SistematizăriiC. Algoritmizării

34. Dintre cei 100 indicatori care s-au păstrat la canotaj în cadrul modelului, cei cu profil metodologic reprezintă:

A. 40-50%B. 50-60%C. 60-70%

35. Dintre cei 100 indicatori care s-au păstrat la canotaj în cadrul modelului, cei cu profil biologic-psihologic reprezintă:

A. 40-50%B. 50-60%C. 60-70%

36. Indicatorii cantitativi spaţiali din cadrul modelului cuprind:A. Mijloace tehnice (de structură)B. Mijloace de solicitare (de pregătire fizică specială)C. Ambele tipuri de mijloace

37. Indicatorii cantitativi de organizare din cadrul modelului cuprind:A. Încadrarea în timp a volumului mijloacelor folositeB. Numărul mijloacelor folositeC. Ambele variante

38. Indicatorii calitativi ai modelului rezultă din:A. Proporţiile diferitelor tipuri de efortB. Evaluarea eficienţei procesului de antrenamentC. Din ambele analize

39. Gradul de complexitate a modelului de antrenament rezultă implicit din complexitatea ramurii sau probei de sport exprimată în concurs într-un raport:

A. Invers proporţionalB. Direct proporţionalC. Indiferent

40. Modelul va fi elaborat ţinându-se cont şi de:A. Valorile realizate în ciclurile precedenteB. Valorile preconizate a fi îndeplinite, fără altă influenţăC. Nivelul realizat, fără altă influenţă

Curs nr.6

1. Cotele de progres ale performanţei din concursuri determină creşterea valorică a indicatorilor modelului de antrenament. Este vorba despre:

A. Concursuri de orice nivelB. Concursuri majoreC. Concursuri de nivel naţional

2. Una din metodele moderne de a prognoza valoarea rezultatului sportiv îl constituie calculul:

A. RegresieiB. Coeficientului de corelaţieC. Mediei aritmetice

3. Prognoza performanţei are două planuri: prognoza rezultatului sportiv şi:

A. Prognoza caracteristicilor morfofuncţionale ale sportivuluiB. Prognoza calităţilor motrice ale sportivuluiC. Prognoza dinamicii locului ocupat

4. Aspectele caracteristice tehnico-tactice şi fizice ale sportivului, evidenţiate în timpul competiţiei sunt relevate de:

A. Graficul de jocB. Graficul de concursC. Graficul de cursă

5. Analiza temporală şi spaţială a parcursului din cadrul probei este ilustrată sugestiv de:


6. În cadrul sporturilor de echipă, eficienţa apare din eforturile însumate ale fiecărui individ în parte, şi sunt obiectivizate prin:


7. Aspectele medico-biologice ale competiţiei se referă la:A. Efortul fizic din timpul competiţieiB. Particularităţile medico-biologice ale concurenţilorC. Ambele variante enumerate mai sus

8. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care nu intervine O2 intră în categoria eforturilor:

A. AerobeB. AnaerobeC. Mixte

9. Dacă energia rezultă din descompunerea acidului adenozintrifosforic (ATP) şi a fosfocreatinei (PC), eforturile poartă numele de:

A. Eforturi anaerobe alactacideB. Eforturi anaerobe lactacideC. Eforturi aerobe

10. În cazul în care energia provine din descompunerea glicogenului (glicoliză anaerobă), eforturile se numesc:

A. Eforturi anaerobe alactacideB. Eforturi anaerobe lactacideC. Eforturi aerobe

11. Efortul anaerob alactacid durează:A. Până la 1 minutB. 10-20 secundeC. 5-7 secunde

12. În categoria eforturilor anaerobe alactacide se încadrează eforturile din competiţiile:

A. Haltere, aruncările şi săriturile din atletismB. Jocurile sportiveC. Canotaj, gimnastică

13. Factorul biologic limitativ în eforturile anaerobe alactacide este reprezentat de:

A. Acumularea de acid lacticB. Sistemul neuromuscularC. Capacitatea organismului de a suporta datoria de O2

14. Indicele Quetelet reprezintă:A. Numărul de centimetrii ai taliei pe gramul corporalB. Numărul de grame corporale pe centimetrul talieiC. Raportul dintre anvergură şi talie

15. Componenta musculară a sistemului neuromuscular în eforturile anaerobe alactacide este cea mai dezvoltată la:

A. HalterofiliB. AtleţiC. Canotori

16. Puterea absolută (maximă) anaerobă, la persoanele neantrenate creşte de la 7 la 21 ani, obţinându-se valoarea maximă în medie la:

A. 17 ani băieţii şi 14 ani feteleB. 21 ani băieţii şi 18 ani feteleC. 18 ani băieţii şi 15 ani fetele

17. Eforturile competiţionale de tip anaerob lactacid au o intensitate submaximă şi durată cuprinsă între:

A. 5-7 secunde şi 50-60 secundeB. 20 secunde şi 60 secundeC. 1 minut şi 3 minute

18. Creşterea cantitativă a enzimelor din fibra musculară este caracteristică sportivilor care depun efort:

A. Anaerob alactacidB. Anaerob lactacidC. Aerob

19. Factorii biologici limitativi ai performanţelor în efortul de tip anaerob lactacid, se maturizează după vârsta de:

A. 20 ani băieţi şi 18 ani feteB. 19 ani băieţi şi 17 ani feteC. 18 ani băieţi şi 16 ani fete

20. Eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice în care intervine O2 intră în categoria eforturilor:

A. AerobeB. AnaerobeC. Mixte

21. După o perioadă de adaptare de 3-5 minute şi dacă se înregistrează un consum de O2 constant, efortul aerob se numeşte:

A. Stare stabilăB. Stare stabilă adevăratăC. Stare stabilă aparentă

22. Intensitatea efortului aerob din starea stabilă adevărată nu depăşeşte:

A. 30% din VO2 max.B. 50% din VO2 max.C. 70% din VO2 max.

23. Energia necesară susţinerii eforturilor de tip aerob stare stabilă se eliberează prin descompunerea:

A. ATP şi PCB. GlicogenuluiC. Glicogenului şi acizilor graşi

24. Datorită caracteristicilor efortului aerob stare stabilă, specialiştii au atras atenţia că rezultatele cele mai bune se obţin:

A. Sub 20 de aniB. Între 20 şi 30 aniC. Peste 30 de ani

25. În eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă, consumul de O2 nu poate egala necesarul de O2 susţinerii travaliului respectiv iar intensitatea oscilează între:

A. 30-50% din VO2 max.B. 50-85% din VO2 max.C. 40-60% din VO2 max.

26. Eforturile competiţionale aerobe în stare stabilă aparentă nu pot depăşi cca.:

A. 60 minuteB. 30 minuteC. 120 minute

27. Dintre multiplii factori care condiţionează absorbţia şi transportul de O2 la omul sănătos, pe primul plan se situează:

A. PlămâniiB. InimaC. Vasele de sânge, mai ales capilarele

28. Sportivii antrenaţi în eforturi aerobe stare stabilă aparentă au cordul:A. La fel de dezvoltat cu cel al nesportivilorB. Mai puţin dezvoltat decât al nesportivilorC. Mai dezvoltat decât al nesportivilor

29. Eforturile mixte de intensitate relativ constantă durează la sporturile ciclice între:

A. 1-5 minuteB. 1-3 minuteC. 1-2 minute

30. Solicitările din ce în ce mai mari din antrenamente şi concursuri, eventuala schimbarea a caracterului efortului, îmbunătăţirea selecţiei şi metodicii de antrenament au fost necesare datorită:

A. Creşterii performanţelorB. Modificării regulamentelorC. Accelerării dezvoltării morfofuncţionale

31. Adaptarea medico-biologică apărută o dată cu modificările punctajelor la gimnastică, a reprizelor diferitelor meciuri de box, lupte, apariţiei a noi materiale mai performante, etc. a fost necesară datorită:

A. Creşterii performanţelorB. Modificării regulamentelorC. Accelerării dezvoltării morfofuncţionale

32. Definiţie: …..ansamblu de indicatori diferenţiaţi ca profil (prognoza dinamicii performanţei, particularităţile motrice şi biologice ale graficului de cursă şi de joc considerate etalon), ale căror valori condiţionate reciproc esenţializează structura concursului următor, evidenţiindu-i elementele hotărâtoare pentru câştigarea lui (A. Nicu).

A. Model de antrenamentB. Model de pregătireC. Model de concurs

33. Vârsta campionului la gimnastica feminină şi înotul feminin este în medie:

A. Sub 20 aniB. Între 20 şi 25 de aniC. Peste 25 de ani

34. Vârsta campionului la călărie, tir şi yahting este în medie:A. Între 20 şi 25 de aniB. Între 25 şi 30 de aniC. Peste 30 de ani

35. Vărsta optimă a performanţelor înalte la poliatloane şi jocuri este în medie:

A. Între 20 şi 25 de aniB. Între 25 şi 30 de aniC. Peste 30 de ani

36. Campionii Olimpici au media vârstei:A. Între 20 şi 25 de aniB. Între 25 şi 30 de aniC. Peste 30 de ani

37. După unii autori, baschetbalistul şi canotorul fac parte din categoria tipului constituţional longilin sau:

A. EndomorfB. MezomorfC. Ectomorf

38. Înălţimea corpului, anvergura dimensională a diferitelor segmente corporale, proporţiile şi forma lor, greutatea, compoziţia chimică tisulară, fac parte din:

A. Parametrii fiziologiciB. Parametrii morfologiciC. Parametrii biochimici

39. Forţa diferitelor grupe musculare, acuitatea organelor de simţ, caracteristicile sistemului nervos, tipologia endocrină, etc, fac parte din:

A. Parametrii fiziologiciB. Parametrii morfologiciC. Parametrii biochimici

40. Structura şi funcţia ariilor senzitivă şi motorie a scoarţei cerebrale se maturizează în jurul vârstei de:

A. 12-13 aniB. 14-15 aniC. 16-18 ani

41. Capacitatea analizatorului kinestezic de a aprecia spaţiul şi timpul se perfecţionează cu vârsta şi atinge nivelul adultului la:

A. 10-12 aniB. 13-14 aniC. 16-18 ani

42. Vârsta performanţei maxime astăzi, faţă de cea de acum câteva decenii este:

A. Mai mareB. Mai micăC. Aceeaşi

43. Vârsta biologică la gimnaste, înotătoare şi patinatoare de performanţă vis-à-vis de vârsta cronologică este:

A. Mai micăB. Mai mareC. Aceeaşi

44. Definiţie: ….. este o stare de echilibru între forţele organismului şi solicitările diverse cărora sportivul trebuie să le facă faţă, o stare de bine fizic, psihic şi social al individului.

A. HomeostaziaB. Starea de sănătateC. Forma sportivă

45. Sistemul cardiovascular prezintă cele mai mari modificări funcţionale în cazul sportivilor ce practică eforturi:

A. AnaerobeB. MixteC. Aerobe

46. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime absolute le constatăm la:

A. Săritorii şi alergătorii de sprint din atletismB. Aruncătorii din atletism şi halterofiliC. Alergătorii de semifond şi fond

47. Valorile cele mai ridicate ale puterii anaerobe maxime relative le constatăm la:

A. Săritorii şi alergătorii de sprint din atletismB. Aruncătorii din atletism şi halterofiliC. Alergătorii de semifond şi fond

48. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max. le constatăm la:A. Alergătorii de semifond şi fondB. SchioriC. Canotori

49. Valorile cele mai ridicate ale VO2 max./kg.corp le constatăm la:A. Alergătorii de semifond şi fondB. SchioriC. Canotori

50. Unul din factorii hotărâtori ai performanţei, care conturează modelul campionului, îl constituie capacitatea psihică a sportivului, ea însăşi rezultantă a:

A. Factorilor genetici, biologici şi psihiciB. Factorilor educaţionali şi social-politiciC. Combinării factorilor de mai sus

Curs nr.7

1. Învăţarea umană este prin esenţa ei:A. AutomatăB. AutoreglabilăC. Reglabilă

2. Principiul conducerii procesului de învăţământ printr-o relaţie reactivă presupune:

A. Excluderea relaţiei următoare, dacă precedenta nu a fost condusă cu exactitate.

B. Desfăşurarea relaţiei următoare, indiferent dacă precedenta a fost sau nu condusă cu exactitate.

C. Excluderea relaţiei următoare, dacă precedenta a fost condusă cu exactitate.

3. Actul de conducere şi control în instruirea programată, presupune reglarea prin intermediul unor:

A. Conexiuni directeB. Conexuni indirecteC. Conexiuni inverse

4. Raportul predare-învăţare poate şi trebuie să devină un proces de:A. Reglare continuăB. Reglare în salturiC. Reglare unică

5. Pentru ca raportul predare-învăţare să devină un proces de reglare continuă, trebuie ca modelul de învăţare (de antrenament în cazul nostru), să permită desfacerea valorilor globale ale indicatorilor în toate elementele componente compatibile, deci să se respecte principiul:

A. SistematizăriiB. AlgoritmizăriiC. Raţionalizării

6. Modelul de antrenament reprezintă în cadrul procesului didactic integral, dintr-un ciclu anual:

A. Ipostaza staticăB. Ipostaza dinamicăC. Ipostaza reglatorie

7. Programarea antrenamentului sportiv reprezintă în cadrul procesului didactic integral, dintr-un ciclu anual:

A. Ipostaza staticăB. Ipostaza dinamicăC. Ipostaza reglatorie

8. Existenţa şi perfecţionarea continuă a sistemului probelor şi normelor de control asigură o informare curentă asupra progreselor înregistrate, care îşi găsesc expresia în creşterea valorică a indicatorilor umani. Acesta reprezintă instrumentul prin care se evidenţiază următoarea regulă fundamentală a programării:

A. Regula participării active, conştiente şi deliberateB. Regula ritmului individual de însuşireC. Regula verificării şi întăririi efectelor

9. Regula fundamentală a programării ce scoate în evidenţă rolul şi importanţa principiului individualizării antrenamentului sportiv este:


10. Regula fundamentală a programării ce atrage atenţia asupra faptului că fiecare pas cuprinde atât o informaţie, cât şi o aplicaţie privind abordarea fracţionată, într-un mod riguros, a valorilor programării modelului de antrenament este:


11. Parametrii esenţiali ai efortului de care depinde influenţa acestuia asupra diferitelor organe şi sisteme ale corpului omenesc şi prin aceasta asupra celor două tipuri ale capacităţii de efort sunt:

A. Volumul şi intensitateaB. Durata, densitatea şi complexitateaC. Toţi parametrii efortului specificaţi mai sus

12. Cantitatea totală de lucru mecanic efectuat reprezintă:A. Volumul efortuluiB. Intensitatea efortuluiC. Densitatea efortului

13. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortuluiLm = mgh, Lm reprezintă:A. Lungimea exprimată în metriiB. Lucrul mecanicC. Lungimea maximă

14. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortuluiLm = mgh, m reprezintă:A. Masa obiectului sau a individuluiB. Greutatea obiectului sau a individuluiC. Lungimea sau distanţa parcursă exprimată în metrii

15. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortuluiLm = mgh, g reprezintă:A. Greutatea obiectului sau a individuluiB. Masa obiectului sau a individuluiC. Acceleraţia gravitaţională

16. În cadrul formulei de determinare directă a volumului efortuluiLm = mgh, h reprezintă:A. Înălţimea obiectului sau a individuluiB. Distanţa parcursă de obiect sau de individC. Acceleraţia gravitaţională

17. Determinare volumului efortului prin înregistrarea continuă a consumului de O2 este o metodă de măsurare:

A. DirectăB. IndirectăC. Ambele

18. Exprimarea volumului efortului prin suma distanţelor parcurse este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:

A. Lupte greco-romane, box, judoB. Gimnastică, haltereC. Alergări, ciclism, sporturi nautice, schi

19. Exprimarea volumului efortului prin suma execuţiilor tehnico-tactice este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:

A. Jocuri sportiveB. Gimnastică, haltereC. Alergări, ciclism, sporturi nautice, schi

20. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor efectuate este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:

A. Lupte greco-romane, box, judoB. Gimnastică, haltereC. Alergări, ciclism, sporturi nautice, schi

21. Exprimarea volumului efortului prin suma acţiunilor parţiale sau integrale este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:

A. Lupte greco-romane, box, judoB. GimnasticăC. Alergări, ciclism, sporturi nautice, schi

22. Exprimarea volumului efortului prin suma repetărilor exerciţiilor este o caracteristică a următoarelor sporturi şi probe:

A. Lupte greco-romane, box, judoB. HaltereC. Alergări, ciclism, sporturi nautice, schi

23. Creştea volumului de efort din antrenament corelează eficient cu creşterea capacităţii aerobe:

A. TotdeaunaB. Numai după ce a fost aplicat timp îndelungatC. Numai la aplicarea lui iniţială, în primii ani de efort aerob

24. Creşterea volumului de efort din antrenament pe baza scăderii intensităţii duce la:

A. Creşterea nesemnificativă a capacităţii de efort aerobB. Creşterea semnificativă a capacităţii de efort aerobC. Creşterea semnificativă a capacităţii de efort la începători

25. Volumul efortului de antrenament din eforturile anaerobe, comparativ cu cel din eforturile aerobe este:

A. Mai micB. Mai mareC. Acelaşi

28. Sistemul neuromuscular – factor limitativ al puterii anaerobe – are, la sportivii de performanţă, dimensiuni cu atât mai reduse şi o capacitate funcţională cu atât mai scăzută cu cât volumul de efort din antrenamente şi competiţii este:

A. Mai micB. Mai mareC. Păstrat în limitele obişnuite

29. La alergători, pe măsură ce se măreşte distanţa de concurs, indicele Quetelet:

A. Se măreşteB. Rămâne acelaşiC. Scade

30. Puterea anaerobă maximă la fondişti în raport cu persoanele neantrenate este:


31. Prin cantitatea de efort (lucru mecanic) efectuat într-o unitate de timp se înţelege:

A. Intensitatea efortuluiB. Volumul efortuluiC. Duritatea efortului

32. Termenul de putere din fizică este sinonim cu următorul parametru al efortului:

A. Densitatea efortuluiB. Duritatea efortuluiC. Intensitatea efortului

33. În sporturi şi probe precum: alergări, ciclism, înot, sporturi nautice, schi fond, patinaj viteză, intensitatea efortului se exprimă prin:

A. Tempoul de lucruB. Viteza de deplasareC. Numărul de exerciţii în unitatea de timp

34. În sporturi şi probe precum: lupte greco-romane şi libere, judo, box, scrimă, intensitatea efortului se exprimă prin:


35. În sporturi precum: jocurile sportive, intensitatea efortului se exprimă prin:

A. Tempoul de lucruB. Viteza de deplasareC. Numărul de execuţii tehnice sau tactice în unitatea de timp

36. În sporturi precum: gimnastică, patinaj artistic, intensitatea efortului se exprimă prin:


37. Între creşterea intensităţii efortului şi creşterea consumului de O2

măsurat în stare stabilă s-a constat:A. Corelaţie negativăB. Corelaţie pozitivăC. Lipsă de corelaţie

38. Există, de asemenea, o corelaţie între solicitarea inimii şi intensitatea efortului în cazurile în care acesta determină creşteri ale frecvenţei cardiace (FC) între:

A. 100-120 pulsaţii/min.B. 120-180 pulsaţii/min.C. 180-200 pulsaţii/min.

39. Valoarea frecvenţei cardiace (FC), la o anumită treaptă a intensităţii:

A. Este mai mare la persoanele neantrenateB. Este aceeaşi pentru toate persoaneleC. Nu este aceeaşi pentru toate persoanele

40. Calea optimă de creştere a solicitării organismului într-o lecţie de antrenament se realizează prin:

A. Ridicarea intensităţii de lucruB. Creşterea volumului de lucruC. Ambele variante

41. Pentru aceeaşi treaptă a intensităţii efortului, nivelul de solicitare a organismului se situează cu atât mai sus cu cât capacitatea de efort:

A. Este mai mareB. Este mai micăC. Rămâne constantă în timp

42. Intensitatea solicitării se măsoară prin diferite valori:A. MotriceB. MorfologiceC. Funcţionale

43. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când frecvenţa cardiacă (FC) se ridică la 128 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 138 pulsaţii/min. la femei, efortul reprezintă:

A. 50% din VO2 max. al subiectuluiB. 60% din VO2 max. al subiectuluiC. 70% din VO2 max. al subiectului

44. După O.P. Astrand şi K. Rodhal, când efortul reprezintă 70% din VO2 max. al subiectului, frecvenţa cardiacă în efort se ridică la:

A. 128 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 138 pulsaţii/min. la femeiB. 154 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 168 pulsaţii/min. la femeiC. 170 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 180 pulsaţii/min. la femei

45. Cifrele cuprinse între 160 şi 170/180 pulsaţii/min. la bărbaţi şi 170-180 (190) pulsaţii/min. la femei sunt considerate de cei mai mulţi autori ca reprezentând limita de solicitare compatibilă cu prestarea efortului în condiţii de:

A. Anaerobioză alactacidăB. Aerobioză stare stabilă realăC. Aerobioză stare stabilă aparentă

46. Între intensitatea solicitării din antrenament şi intensitatea solicitării din concurs trebuie să existe:

A. Corelaţie pozitivăB. Corelaţie negativăC. Lipsă de corelaţie

47. Perioada de timp în care organismul prestează un anumit efort, măsurată prin unităţi temporale, cronometrându-se efectiv timpul de lucru înţelegem:

A. Volumul efortuluiB. Durata efortuluiC. Densitatea efortului

48. Durata efortului în raport cu durata unei lecţii de antrenament sau competiţie:

A. Este aceeaşiB. Este mai mareC. Este mai mică

49. Durata efortului în lecţiile de antrenament egale ca timp de desfăşurare cu predominanţă anaerobă vis-à-vis de cele în care energia se eliberează aerob:

A. Este aceeaşiB. Este mai mareC. Este mai mică

50. Pe măsura prelungirii duratei efortului în condiţiile în care ceilalţi parametrii rămân constanţi, solicitarea organismului:

A. CreşteB. ScadeC. Rămâne constantă

51. Eforturile cu durata de cca. 3 min., dacă au intensitate adecvată creşterii capacităţii de efort a organismului, necesită un consum de O2:

A. MediuB. Apropiat de nivelul maximC. Minim

52. După Astrand şi Rodhal, durata de cca. 3 min. reprezintă durata optimă a efortului ce trebuie repetat pentru a solicita la maximum sistemul de transport al O2 şi este folosită în:

A. Antrenamentul cu repetăriB. Antrenamentul cu efort continuuC. Antrenamentul cu intervale

53. Cele mai mari creşteri ale forţei musculare s-au obţinut prin contracţii cu intensitate maximă, a căror durată raportată procentual la timpul cât putea fi menţinută contracţia respectivă era egală cu:

A. 30%B. 50%C. 70%

54. În procesul de antrenament, raportul dintre durata efortului şi durata pauzei ce urmează după acesta reprezintă:

A. Intensitatea efortuluiB. Densitatea efortuluiC. Complexitatea efortului

55. În lecţia de antrenament, dacă ceilalţi parametrii ai efortului rămân constanţi şi densitatea efortului creşte:

A. Solicitarea organismului scadeB. Solicitarea organismului rămâne constantăC. Solicitarea organismului creşte

56. Metodica actuală de antrenament preconizează pentru creşterea capacităţii de efort, în toate ramurile de sport:

A. Lecţii zilnice de antrenament şi adeseori mai multe şedinţe pe ziB. Alternarea zilelor de antrenament cu zile de pauzăC. Lecţii zilnice de antrenament cu o singură şedinţă pe zi

57. Numărul de acţiuni motrice efectuate simultan în timpul unei activităţi motrice şi structurile lor biomecanice reprezintă:

A. Densitatea efortuluiB. Duritatea efortuluiC. Complexitatea efortului

58. În activităţile motrice complexe o contribuţie mai importantă o are:A. Aparatul locomotorB. Sistemul nervos centralC. Sisemul cardiovascular

59. Oboseala musculară locală produsă prin eforturi cu acelaşi volum, intensitate, durată şi densitate:

A. Este aceeaşi în eforturile complexe cât şi în cele simpleB. Este mai mare în eforturile complexe decât în cele simpleC. Este mai mică în eforturile complexe decât în cele simple

60. Complexitatea efortului determină solicitarea organismului, influenţa acesteia asupra organelor limitative ale capacităţii de efort aerob şi anaerob, comparativ cu a celorlalţi parametrii ai efortului este:

A. NesemnificativăB. EgalăC. Semnificativă

Curs nr.8

1. Enunţ: Acest factor asigură fondul energetic al performanţei, stimulând creşterea indicilor funcţionali şi morfologici şi, în consecinţă, a calităţilor motrice, deci sporirea capacităţii generale de efort a organismului:

A. Factorul pregătirii tehniceB. Factorul pregătirii fiziceC. Factorul pregătirii tactice

2. Mijloacele care compun acest factor al pregătirii fizice, izvorăsc preponderent din atletism, gimnastică, schi, haltere, înot şi jocuri sportive. Ele sunt:

A. Mijloace diversificate structuralB. Mijloace specifice competiţiei respectiveC. Mijloace complementare

3. Pregătirea fizică a sportivului în antrenamentul modern trebuie să conducă la sporirea:

A. Tuturor resurselor energeticeB. Energiei deficitareC. Energiei specifice concursului

4. Valorificarea exerciţiilor destinate pregătirii fizice, comparativ cu cele destinate pregătirii tehnice şi tactice se realizează prin:

A. Metode multiple şi incomparabil mai variateB. Metodă unică şi mijloace variateC. Metode multiple şi mijloace mai puţin variate

5. Enunţ: Acest factor este reprezentat de ansamblul mijloacelor cu o structură identică sau apropiată de acţiunile (gesturile) motrice prevăzute de regulamentul de concurs, prin care sportivul sau echipajul, însuşindu-şi-le, concretizează performanţa diferenţiată specific.

A. Factorul pregătirii fiziceB. Factorul pregătirii tehniceC. Factorul pregătirii teoretice

6. Enunţ: Structuri fundamentale prin care se obţine performanţa, cele care compun ţesătura concursului şi constituie obiectul principal al procesului de învăţare şi perfecţionare:

A. Procedee tehniceB. Structuri tehniceC. Elemente tehnice

7. Enunţ: Acţiuni motrice concrete prin care elementul tehnic se valorifică în desfăşurarea jocului:

A. Procedee tehniceB. Structuri tehniceC. Sisteme tehnice

8. Enunţ: Maniera proprie a unui sportiv de a efectua un procedeu tehnic sau altul constituie:

A. Structura tehnicăB. Stilul tehnicC. Element tehnic

9. În toată evoluţia de mai bine de un secol a ramurilor de sport, elementele tehnice au rămas aproximativ aceleaşi, cu excepţia celor din:

A. Gimnastică, sărituri în apă şi patinaj artisticB.Atletism, haltere şi jocuri sportiveC. Schi, atletism şi jocuri sportive

10. Lungimea pârghiilor, numărul şi calitatea fibrelor musculare, deschiderea unghiurilor de execuţie, amplitudinea, direcţia, forţa, viteza de execuţie şi puterea, ca şi planurile şi axele de realizare în raport cu centrul de greutate corporală, cu forţa gravitaţională etc., ce interesează performanţa determină:

A. Acurateţea procedeelor tehniceB. Estetica procedeelor tehniceC. Eficienţa procedeelor tehnice

11. Metoda de înregistrarea actelor motrice ale sportivului cu ajutorul unor aparate de filmare ultrarapide este:

A. Metoda stereografieiB. Metoda cinematograficăC. Metoda accelografiei

12. Metoda de înregistrare a tehnicii sportive cu ajutorul a două camere de videocaptare cu semnale infraroşii este:

A. Metoda stereografieiB. Metoda cinematograficăC. Metoda accelografiei

13. Metoda ce permite înregistrarea modificărilor în intensitate a forţei cu ajutorul dispozitivului de reglare a tensiunii (tensoplatform), al dispozitivului de urmărire (tensotractor) şi al unor senzori special adaptaţi telemetric la echipamentul sportivului este:

A. Metoda goniografieiB. Metoda dinamografieiC. Metoda electromiografiei

14. Metoda ce ajută la determinarea capacităţii de menţinere a echilibrului în diferite condiţii este:

A. Metoda goniografieiB. Metoda dinamografieiC. Metoda statikinezimetriei

15. Metoda ce asigură înregistrarea modificărilor în intensitate a acceleraţiilor punctelor reale ale aparatului locomotor al sportivului este:

A. Metoda accelografieiB. Metoda dinamografieiC. Metoda statikinezimetriei

16. Următoarea metodă se bazează pe înregistrarea biocurenţilor în muşchii care efectuează un lucru mecanic:

A. Metoda statikinezimetrieiB. Metoda electromiografieiC. Metoda goniografiei

17. Următoarea metodă permite înregistrarea variaţiilor unghiului între două puncte ale corpului în cursul mişcării lui, cu ajutorul unor senzori ataşaţi în proiecţia corpului articulaţiei:

A. Metoda statikinezimetrieiB. Metoda electromiografieiC. Metoda goniografiei

18. Analizele biomecanice ale tehnicii sportive nu trebuie să fie tributare:

A. Modelelor din fizică şi din disciplinele înruditeB. Legilor mecanicii şi măsurătorilor „oarbe”C. Ambelor variante de mai sus

19. Analiza biomecanică ce determină baza de susţinere a corpului, poziţia diferitelor segmente unul faţă de celălalt, forţele exterioare ce trebuie învinse se numeşte:

A. Analiză mecanică descriptivăB. Analiză mecanică criticăC. Analiză mecanică predictivă

20. Analiza mecanică ce evidenţiază abaterile de la legităţile biomecanice, care se repercutează nefavorabil asupra actului sau acţiunii motrice (procedeului tehnic) este:

A. Analiză mecanică descriptivăB. Analiză mecanică criticăC. Analiză mecanică predictivă

21. Etapa ce se referă pe de o parte, la acţiunile motrice impuse de forţele exterioare şi de menţinerea echilibrului este:

A. Analiza mecanicăB. Analiza muscularăC. Analiza funcţională

22. Analiza ce dezvăluie modul de participare a celorlalte sisteme şi aparate în afara celui locomotor, în condiţiile efectuării unui procedeu tehnic este:

A. Analiza morfologicăB. Analiza teoreticăC. Analiza funcţională

23. Analiza biomecanică este prezentă:A. În momentul selecţiei primareB. În momentul selecţiei finaleC. În toate etapele selecţiei

24. Metoda de însuşire şi perfecţionare a elemetelor tehnice asamblează atât componentele biologică, psihologică şi biomecanică, cât şi pe cea:

A. PedagogicăB. Pedagogică şi didacticăC. Didactică

25. Schema însuşirii tehnicii sportive, presupune parcurgerea următoarelor etape, în ordine:

A. Reprezentare motrică, pricepere motrică, deprindere motricăB. Pricepere motrică, reprezentare motrică, deprindere motricăC. Reprezentare motrică, deprindere motrică, pricepere motrică

26. Corectitudinea unui act motric efectuat pentru prima dată este cu atât mai mică cu cât:

A. Scade gradul său de complexitateB. Creşte gradul său de complexitateC. Scade gradul său de dificultate

27. Repetarea continuă şi multiplă întăreşte legăturile nervoase, indispensabile formării stereotipurilor dinamice. În aceasta constă esenţa transformării:

A. Priceperii motrice în reprezentare motricăB. Reprezentării motrice în deprindere motricăC. Priceperii motrice în deprindere motrică

28. Primul sistem de semnalizare al omului este:A. Informaţia recepţionată prin intermediul analizatorilorB. Informaţia recepţionată prin intermediul limbajuluiC. Format din ambele variante

29 Al doilea sistem de semnalizare al omului este:A. Informaţia recepţionată prin intermediul analizatorilorB. Informaţia recepţionată prin intermediul limbajuluiC. Format din ambele variante

30. Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii sportive trebuie să se bazeze pe puterea de sesizare a informaţiilor primite de la:

A. Primul sistem de semnalizareB. Al doilea sistem de semnalizareC. Ambele sisteme de semnalizare

31. Anohin şi colaboratorii au constatat că terminarea operaţiei de sinteză asupra tuturor excitanţilor aferenţi şi realizarea acţiunilor reflexe corespunzătoare de către partea efectorie a sistemului nervos coincid cu crearea unui aparat special, denumit:

A. Acceptor de acţiuneB. Receptor de acţiuneC. Acceptor de informaţii

32. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, reprezentate de impulsurile proprioceptive ale muşchilor efectori, se numesc:

A. Aferenţe rezultativeB. Aferenţe de dirijare a mişcăriiC. Aferenţe de execuţie

33. Reaferenţele, în cazul acţiunii motrice, care cuprind toate informaţiile (indicii de aferenţă) referitoare la efectele mişcării realizate, se numesc:

A. Aferenţe rezultativeB. Aferenţe de dirijare a mişcăriiC. Aferenţe de execuţie

34. Valorificare complexă, adecvată şi eficientă a pregătirii tehnice şi fizice a sportivilor, a echipei sau echipajelor în desfăşurarea concursului, în concordanţă cu condiţiile concrete de adversitate şi cu obiectivele de performanţă prestabilite, face obiectul:

A. Factorului pregătirii teoreticeB. Factorului pregătirii psihiceC. Factorului pregătirii tactice

35. Propriu sporturilor de echipă, presupunând dispunerea jucătorilor în teren şi valorificarea lor diferită în fazele de atac şi de apărare în vederea obţinerii superiorităţii şi a concretizării ei prin goluri marcate sau puncte înscrise:

A. Sistem de jocB. Concepţia de jocC. Stil de joc

36. Elaborat pentru o situaţie concretă şi inclus în conceptul de joc acest concept este sinonim cu:

A. Sistem de jocB. Planul de jocC. Stil de joc

37. Însumând caracteristicile somatice, fizice şi tehnice ale jucătorilor unei echipe, acest concept este definit de:

A. Sistem de jocB. Planul de jocC. Stil de joc

38. Componentă de bază a factorului pregătirii tactice, care se manifestă într-o formă combinată, întrucât este alcătuită în egală măsură din calităţile fizice, psihice şi deprinderi motrice şi include un sistem de structuri care se rezolvă mai întâi mintal şi apoi motric este:

A. Actul tacticB. Acţiunea tacticăC. Activitatea tactică

39. Următorul concept reprezintă ansamblul mişcărilor automatizate, structurate într-o anumită succesiune, prin care se rezolvă o sarcină tactică şi care se caracterizează prin precizie, ritmicitate şi similitudine a mişcărilor la fiecare reluare:

A. Acţiune tacticăB. Pricepere tacticăC. Deprindere tactică

40. Informaţiile generale şi speciale furnizate de concurs, care reprezintă premisa dezvoltării capacităţii tactice şi a creativităţii sportivilor fac parte din:

A. Cunoştinţele tacticeB. Priceperile tacticeC. Calităţile tactice

41. Capacitatea sportivului de a-şi valorifica potenţialul fizic, motric, psihic şi intelectual în concordanţă cu realităţile concursului, care, deşi pot fi anticipate, poartă în sine un oarecare procent de neprevăzut, ceea ce impune adoptarea unor soluţii de moment, poate fi definită prin:

A. Priceperea tacticăB. Calitatea tacticăC. Acţiunea tactică

42. Una din etapele pregătirii psihice ce cuprinde ansamblul mijloacelor şi metodelor folosite pentru formarea personalităţii sportivului-cetăţean, a trăsăturilor sale caracteriale (atitudinale) este:

A. Pregătirea psihică de bazăB. Pregătirea psihică specificăC. Pregătirea psihică pentru concurs

43. Următoarea etapă a pregătirii psihice ce constă din dezvoltarea şi perfecţionarea acelor calităţi psihice care condiţionează direct performanţa este:

A. Pregătirea psihică de bazăB. Pregătirea psihică specificăC. Pregătirea psihică pentru concurs

44. Dezvoltarea următoarelor funcţii: schema corporală, chinestezia, lateralitatea, echilibrul static şi dinamic, percepţiile spaţio-temporale, timpul de reacţie, anticipare şi coincidenţă, ideomotricitatea ş.a., revine ca sarcină:

A. Pregătirii cognitiveB. Pregătirii volitiveC. Pregătirii psihomotrice

45. Dezvoltarea funcţiilor şi mecanismelor de cunoaştere şi apreciere-decizie face obiectul:

A. Pregătirii intelectualeB. Pregătirii psihomotriceC. Pregătirii afective

46. Dezvoltarea funcţiei reglatoare a sferei psihice răspunzătoare de dispoziţii, emoţii, sentimente şi pasiuni, reprezintă caracteristica:

A. Pregătirii psihomotriceB. Pregătirii afectiveC. Pregătirii volitive

47. Suportul angajării sportivului în realizarea eforturilor mari şi maxime, neîntrerupte şi indispensabile obţinerii performanţei sportive actuale, se realizează prin:

A. Pregătirea psihomotricăB. Pregătirea cognitivăC. Pregătirea volitivă

Curs nr.9

1. Dezvoltarea calităţilor motrice serveşte pregătirea fizică, întrucât asigură substratul biologic şi funcţional al efortului cerut de concurs. Pe fondul orientării metodologice generale a antrenamentelor (la nivel de înaltă performanţă), această relaţie reclamă:

A. Dezvoltarea calităţilor motriceB. Perfecţionarea deprinderilor tehnico-tacticeC. O îmbinare tot mai strânsă între dezvoltarea calităţilor motrice şi

perfecţionarea deprinderilor tehnico-tactice

2. Pe parcursul desfăşurării procesului instructiv-educativ, calităţile motrice:

A. Se formeazăB. Se dezvoltăC. Cresc

3. Dezvoltarea calităţilor motrice se bazează pe:A. Acumulări cantitative în substratul biologic care pregătesc salturile

calitativeB. Acumulări cantitative în substratul biologic al organismuluiC. Acumulări calitative în substratul biologic al organismului

4. Continua perfecţionare a calităţilor motrice şi corelarea lor cu activitatea competiţională se explică prin folosirea pe scară tot mai largă a noilor cuceriri ale:

A. ŞtiinţeiB. Fiziologiei şi psihologieiC. Biochimiei şi biomecanicii

5. Dezvoltarea calităţilor motrice este indisolubil legată de modificările:A. ŢesuturilorB. FiziologiceC. Celulelor

6. Dezvoltarea calităţilor motrice este un proces sesizabil, de cele mai multe ori măsurabil la nivelul structurilor:

A. TisulareB. NervoaseC. Neuromusculare

7. Perfecţionarea calităţilor motrice vizează, în principal, îmbunătăţiri la nivelul:

A. ŢesuturilorB. OrganelorC. Sistemului nervos şi neuromuscular

8. Latura externă a calităţilor motrice este reprezentată de:A. Structura acţiunii motriceB. Structura aparatului locomotorC. Procesele metabolice

9. Latura internă a calităţilor motrice este reprezentată de:A. Procesele metaboliceB. Procesele neuromusculareC. Capacitatea de eliberare a energiei musculare

10. Selecţia mijloacelor de antrenament trebuie să corespundă efortului competiţional, în vederea:

A. Iniţierii calităţilor motriceB. Consolidării calităţilor motriceC. Perfecţionării calităţilor motrice

11. Definiţie: capacitatea omului (biologică şi psihică) de a învinge o rezistenţă exterioară măsurată în kilograme, cu ajutorul halterelor şi dinamometriei:

A. RezistenţaB. ForţaC. Mobilitatea

12. Puterea se calculează după formula:A. P = lucru mecanic/timpB. P = lucru mecanicC. P = masa x acceleraţia

13. Forţa se calculează după formula:A. F = masaB. F = masa x acceleraţiaC. F = lucru mecanic/timp

14. După cum se ştie din fiziologie, în starea de repaus se află simultan în contracţie, următorul procent din totalul unităţilor dintr-un muşchi:

A. 1-3%B. 3-5%C. 5-10%

15. În timpul unei încordări uşoare numărul unităţilor active creşte până la:

A. 30-50%B. 20-40%C. 10-30%

16. Într-un efort de forţă mai intens numărul unităţilor motorii angrenate în contracţie sporeşte până la:

A. 30-50%B. 40-60%C. 50-70%

17. Într-un efort de forţă maximă procentul unităţilor motorii se apropie de:

A. 80%B. 90%C. 100%

18. Secusa reprezintă contracţia:A. Muşchiului în totalitateB. Unor fibre musculare localeC. Unei singure unităţi motorii

19. Între frecvenţa descărcărilor motoneuronilor şi starea de excitaţie a centrilor nervoşi implicaţi, există un raport:

A. Invers proporţionalB. Direct proporţionalC. Indiferent.

20. Starea de tetanie se realizează sub o „salvă” de impulsuri de peste:A. 50 impulsuri/secundăB. 70 impulsuri/secundăC. 100 impulsuri/secundă

21. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte la frecvenţe de descărcare:

A. Peste 100 impulsuri/secundăB. Peste 50 impulsuri/secundăC. Sub 50 impulsuri/secundă

22. Capacitatea de sincronizare a activităţii unităţilor motorii active se măreşte odată cu:

A. Scăderea gradului de antrenament B. Stagnarea gradului de antrenamentC. Creşterea gradului de antrenament

23. Tipul I de fibre, fibre lente (ST – slow twitch – contracţie lentă), sunt bogat vascularizate, asigură un aport crescut de O2 şi deşi nu pot dezvolta o putere foarte mare, sunt rezistente la oboseală, ceea ce favorizează lucrul în regim aerob. Mai sunt denumite şi:

A. Fibre albeB. Fibre intermediareC. Fibre roşii

24. Tipul II A şi B cuprinde fibrele rapide (FT = fast twitch – contracţie rapidă), denumite şi:


25. Mai sunt descrise şi fibre de tip II C, caracteristice lucrului în regimuri diferite:


26. Sportivii care depun eforturi de forţă în regim de viteză posedă un număr crescut de:

A. Fibre de tipul IB. Fibre de tipul II AC. Fibre de tipul II B

27. În literatura de specialitate din ultimii ani au apărut unele controverse privind aprecierea fenomenului constatat la biopsia musculară, subliniindu-se determinismul genetic al fibrelor care:

A. Se modifică foarte greu sau chiar deloc în urma diferitelor regimuri de efort

B. Se modifică foarte uşor în urma diferitelor regimuri de efortC. Se modifică aleator în urma diferitelor regimuri de efort

28. S-a constatat în domeniul creşterii forţei maxime că progresele apar mult mai evidente când sunt angrenate în efort:

A. Toate tipurile de fibre musculareB. Fibrele albeC. Fibrele roşii

29. Biopsia musculară a mai scos în evidenţă un aspect deosebit de important al antrenamentului de forţă, şi anume:

A. Creşterea numărului de fibre musculare antrenateB. Hipertrofierea fibrelor musculare intens solicitateC. Specializarea fibrelor musculare antrenate

30. Pe temeiul caracteristicilor interne şi externe ale forţei, ale nivelului valoric exprimat în unităţi de măsură obiective, teoria antrenamentului distinge mai multe forme de manifestare a acestei calităţi motrice:

A. Generală şi specifică, motoare şi statică, absolută şi relativăB. Generală şi locală, dinamică şi statică, absolută şi relativăC. Generală şi specifică, dinamică şi statică, absolută şi relativă

31. Forţa care se referă la gradul de dezvoltare a întregului sistem muscular şi se caracterizează printr-o capacitate mărită de manifestare a forţei, în diferite ipostaze ale vieţii de relaţie, în muncă, în sportul de mase este:

A. Forţa dinamicăB. Forţa generalăC. Forţa absolută

32. Forţa ce determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort este:

A. Forţa dinamicăB. Forţa relativăC. Forţa locală

33. Forţa ce nu determină modificarea dimensiunii muşchilor angrenaţi în efort este:

A. Forţa specificăB. Forţa relativăC. Forţa statică

34. Forţa ce reprezintă capacitatea sportivului de a învinge sau de a se împotrivi unei mişcări, indiferent de greutatea sa corporală, măsurată prin totalul kg. deplasate sau suportate este:

A. Forţa generalăB. Forţa absolutăC. Forţa motoare

35. Forţa ce rezultă din raportul dintre greutatea ridicată de sportiv şi propria greutate corporală este:

A. Forţa relativăB. Forţa specificăC. Forţa locală

36. Creşterea indicilor forţei specifice, caracteristici fiecărei ramuri sau probe implică solicitarea anumitor grupe musculare, precis diferenţiate din totalitatea masei musculare a corpului compusă din peste:

A. 600 de muşchiB. 700 de muşchiC. 800 de muşchi

37. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind diferite îngreuieri face parte şi:

A. Lucrul cu halteraB. Tracţiunea la bara fixăC. Alergarea pe nisip

38. Din categoria exerciţiilor de dezvoltare a forţei folosind greutatea proprie face parte şi:


39. Din grupa exerciţiilor de dezvoltare a forţei în condiţii îngreuiate face parte şi:


40. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mică este cuprinsă între:

A. 20-40% din posibilităţile maximeB. 30-50% din posibilităţile maximeC. 40-60% din posibilităţile maxime

41. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mijlocie este cuprinsă între:


42. Mărimea intensităţii se socoteşte în procente şi reprezintă nivelul determinat de rezultatul maxim obţinut de un sportiv la un exerciţiu oarecare, considerat limita posibilităţilor sale la momentul respectiv. Pentru aceasta, convenţional s-a stabilit că intensitatea mare este cuprinsă între:


43. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mic este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă:

A. Forţa purăB. Forţa în regim de vitezăC. Forţa în regim de rezistenţă

44. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mijlociu este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă:


45. Mărimea volumului este dată de suma kg. ridicate într-o anumită unitate de timp (lecţie, ciclu săptămânal, ciclu anual), ceea ce înseamnă că dimensiunea lui este corelată cu intensitatea efortului. Volumul mare este caracteristic sportivilor ce-şi dezvoltă:


46. Definiţie: Capacitatea organismului de a efectua un lucru mecanic de o anumită intensitate, un timp mai îndelungat, fără scăderea eficienţei activităţii depuse, în condiţiile reprimării stării de oboseală:

A. VitezaB. ForţaC. Rezistenţa

47. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi locală când angajează:

A. Mai puţin de 1/3 din totalul grupelor musculareB. Între 1/3 şi 2/3 din volumul total al masei musculareC. Mai puţin de 1/4 din totalul grupelor musculare

48. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi regională când angajează:

A. Mai puţin de 1/3 din totalul grupelor musculareB. Între 1/3 şi 2/3 din volumul total al masei musculareC. Jumătate din totalul grupelor musculare

49. Rezistenţa motrică, analizată din punct de vedere al dimensiunii ei de manifestare, poate fi globală când angajează:

A. Mai mult de jumătate din totalul grupelor musculareB. Peste 2/3 din volumul total al masei musculareC. Toate grupele musculare

50. Rezistenţa anaerobă presupune o intensitate a lucrului atât de mare, încât resinteza ATP se poate obţine doar prin creatinfosfat (CP) şi glicoliză anaerobă. Durata unui astfel de efort este de:

A. 30 secundeB. 60 secundeC. 90 secunde

51. Factorul limitativ al capacităţii de efort, ce determină viteza de înaintare a sportivului într-un efort continuu de rezistenţă aerobă este:

A. Cantitatea de ATP de la nivel muscularB. Capacitatea glicogenului de a elibera energieC. Volumul O2 captat, transportat şi utilizat la nivel tisular

52. Volumul cardiac, determinat radiotelemetric, este de 600-650 ml. la un adult sănătos nesportiv, iar la sportivii care depun sistematic eforturi de rezistenţă ajunge la:

A. 800-1000 ml.B. 1200-1400 ml.C. 1600-1800 ml.

53. Concentraţia de hemoglobină este în mod normal de 16% la bărbaţi şi 14,7% la femei şi, de regulă, la cei care practică sporturile de rezistenţă aceste valori:

A. CrescB. Se menţin constanteC. Scad

54. Debitul cardiac maxim la sportivii de înaltă performanţă ce prestează eforturi aerobe poate să atingă în efort valori extrem de mari, până la:

A. 30-45 l/min.B. 40-45 l/min.C. 45-50 l/min.

55. Spre deosebire de efortul de forţă, în eforturile de rezistenţă talentul sportiv apare determinat genetic prin predominanţa fibrelor musculare lente de tip I:

A. Fibrele roşiiB. Fibrele albeC. Fibrele intermediare

56. B. Saltin a constatat, la biopsie, o creştere a activităţii enzimelor în muşchii sportivilor ce depun eforturi aerobe, faţă de neantrenaţi de:

A. 4-5 oriB. 2-3 oriC. 6-7 ori

57. Pentru practicieni este extrem de important faptul că intensitatea optimă de efort în antrenamentul de rezistenţă se situează în acea zonă în care încă nu a început formarea mai accentuată a acidului lactic. Ea corespunde aşa numitului prag aerob-anaerob şi se caracterizează printr-o concentraţie a lactatului:

A. Sub 2 mmol/lB. Sub 4 mmol/lC. Sub 6 mmol/l

58. Rezistenţa de lungă durată este caracteristică eforturilor continue ce depăşesc:

A. 2 minuteB. 8 minuteC. 15 minute

59. Rezistenţa de durată medie este caracteristică eforturilor continue ce se încadrează în intervalul:


60. Rezistenţa de durată scurtă este caracteristică eforturilor continue ce se încadrează în intervalul:

A. 10-30 secundeB. 30 secunde-1 minutC. 45 secunde-2 minute

61. Rezistenţa în regim de forţă se manifestă în concurs la următoarele probe (respectiv sporturi):

A. Caiac-canoeB. FotbalC. 100 m.

62. Rezistenţa în regim de viteză se manifestă în concurs la următoarele probe (respectiv sporturi):

A. Caiac-canoeB. FotbalC. 100 m.

63. În zona eforturilor predominant anaerob alactacide se parcurg distanţele de:

A. 15-50 m.B. 15-100 m.C. 15-200 m.

63. În zona eforturilor predominant anaerob lactacide se parcurg distanţele de:

A. 15-50 m.B. 100-200 m.C. 200-400 m.

63. În zona eforturilor predominant mixte se parcurg distanţele de până la:

A. 200 m.B. 300 m.C. 400 m.

64. Zona de efort predominant aerob superior se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între:

A. 150-170 pulsaţii/minutB. 130-140 pulsaţii/minutC. sub 130 pulsaţii/minut

65. Zona de efort predominant aerob mediu se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între:


66. Zona de efort predominant aerob inferior se caracterizează printr-o frecvenţă cardiacă cuprinsă între:


Curs nr.10

1. Definiţie: capacitatea de a executa o mişcare dată sau o suită de mişcări într-un timp cât mai scurt.

A. ÎndemânareaB. CoordonareaC. Viteza

2. Cărei calităţi i se datoreşte, cu precădere, îmbunătăţirea performanţei în unele probe de-a lungul ultimului secol ?

A. ForţeiB. VitezeiC. Rezistenţei

3. După opinia generală a specialiştilor, viteza pură se manifestă în condiţiile unui efort brusc cu intensitate maximă în primele:

A. 5-6 secundeB. 7-8 secundeC. 8-12 secunde

4. Forma de manifestare a vitezei sinonimă cu perioada latentă a reacţiei motrice elementare:

A. Viteza de execuţieB. Viteza de reacţieC. Viteza de opţiune

5. Următoarea formă de manifestare a vitezei este importantă în executarea unor mişcări mai complexe sau a unei faze dintr-o mişcare complexă ce caracterizează o ramură sau probă:

A. Viteza de reacţieB. Viteza de repetiţieC. Viteza de execuţie

6. Următoarea formă de manifestare a vitezei este prezentă în efectuarea unor acte motrice ciclice, de exemplu, frecvenţa paşilor în unitatea de timp sau frecvenţa loviturilor la box:

A. Viteza de deplasareB. Viteza de repetiţieC. Viteza de execuţie

7. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestă de obicei în condiţiile specifice unor ramuri sau probe, cum sunt: alergările de viteză, viteza elanului sau a jucătorului pornit la contraatac:

A. Viteza de deplasareB. Viteza de repetiţieC. Viteza de execuţie

8. Următoarea formă de manifestare a vitezei se manifestată prin alegerea rapidă a variantei optime de răspuns la acţiunile adversarului, care exprimă inteligenţa sportivului în unele ramuri de sport ca: boxul, luptele, judoul, tenisul, iar în jocurile sportive în general capătă o pondere din ce în ce mai mare:

A. Viteza de angrenareB. Viteza de reacţieC. Viteza de opţiune

9. Următoarea formă de manifestare a vitezei este caracterizată prin capacitatea de a ajunge rapid la viteza maximă:

A. Viteza de angrenareB. Viteza de repetiţieC. Viteza de deplasare

10. Formele de manifestare a vitezei se caracterizează printr-o:A. Independenţă absolutăB. Independenţă relativăC. Lipsă de independenţă

11. Forma de manifestare a vitezei ce se bazează pe procesele complexe ce realizează depolarizarea membranei receptorilor, pe viteza transmiterii eferente şi aferente a mesajului codificat sub formă de impuls nervos, pe timpul necesar elaborării răspunsului şi generalizării excitaţiei în muşchi este:

A. Viteza de angrenareB. Viteza de opţiuneC. Viteza de reacţie

12. Un ciclu complet ce formează viteza de reacţie măsoară în medie cca.:

A. 100 ms.B. 200 ms.C. 300 ms.

13. În cadrul vitezei de reacţie, la nivel central cortical se consumă cca.:A. 50% din timpul total de reacţieB. 40% din timpul total de reacţieC. 30% din timpul total de reacţie

14. Din întreg ciclu de reacţie la stimul, partea cea mai dinamică şi deci cea mai perfectibilă prin exersare este reprezentată de:

A. Procesele de depolarizare de la nivelul membranei musculareB. Analiza, sinteza şi eliberarea mesajului de la nivel corticalC. Viteza transmiterii eferente şi aferente a mesajului nervos

15. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, obţinută prin mişcarea de convergenţă a celor doi globi oculari, poartă denumirea de:

A. Acomodare dioptricăB. Acomodare ocularăC. Acomodare cinetică

16. Acomodarea vizuală la apariţia neaşteptată a unui stimul, dată de distanţa obiect-sportiv, poartă denumirea de:

A. Acomodare dioptricăB. Acomodare ocularăC. Acomodare cinetică

17. Acomodarea cinetică se realizează în cca.:A. 100-150 ms.B. 175-225 ms.C. 200-400 ms.

18. Acomodarea dioptrică necesită o perioadă de cca.:A. 100-150 ms.B. 175-225 ms.C. 200-400 ms.

19. Analiza performanţelor sportive în probele de viteză arată că două forme de manifestare a vitezei prezente în viteza de deplasare – capacitatea de accelerare rapidă şi aceea de a menţine nivelul relativ constant al vitezei (viteza medie specifică) sunt:

A. Independente una de cealaltăB. Relativ independente una de cealaltăC. Dependente una de cealaltă

20. Cele două componente ale vitezei de deplasare au importanţă egală în:

A. Toate sporturileB. Probele de vitezăC. Jocurile sportive

21. Specialiştii domeniului recomandă în ceea ce priveşte mişcările insuficient stăpânite:

A. Executarea acestora cu viteză maximăB. Evitarea executării acestora cu viteză moderatăC. Evitarea executării lor cu viteză maximă

22. Este deosebit de important ca intervalul de odihnă, pentru dezvoltarea vitezei, să fie astfel stabilit, încât să permită refacerea a cca.:

A. 95% din capacitatea de efort anaerob-alactacidB. 90% din capacitatea de efort anaerob-alactacidC. 85% din capacitatea de efort anaerob-alactacid

23. În cazul distanţelor scurte de 50 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de odihnă se situează între:


24. În cazul distanţelor de 100 m., parcurse cu viteză maximă, intervalul optim de odihnă se situează între:


25. Din cauza numărului mare de repetări ale exerciţiilor specifice de viteză (cu viteză maximă), volumul mare de lucru devine monoton şi stereotip şi duce cu timpul la fixarea caracteristicilor temporare şi spaţiale ale mişcării ciclice specifice alergărilor scurte, determinând în cele din urmă apariţia:

A. OboseliiB. Bariera de vitezăC. Supraîncordarea

26. Caracteristica spaţială a efortului de viteză este reprezentată de:A. Lungimea paşilorB. Viteza de execuţieC. Frecvenţa paşilor

27. Exerciţiile care constau din mişcări simple, executate cât mai repede posibil, de genul rotărilor, sprinturilor, întoarcerilor, la care se adaugă jocurile sportive cu o largă răspândire în practica sportivă, fac parte din grupa:

A. Exerciţiilor specifice pentru vitezăB. Exerciţiilor de dezvoltare generală a vitezeiC. Exerciţiilor de viteză din alte ramuri de sport

28. Exerciţiile de viteză cu o structură apropiată de cea competiţională, fac parte din grupa:

A. Exerciţiilor specifice pentru vitezăB. Exerciţiilor de dezvoltare generală a vitezeiC. Exerciţiilor de viteză din alte ramuri de sport

29. La alegerea mijloacelor trebuie să se ţină seama de faptul că transferul pozitiv al calităţii vitezei de la o mişcare la alta operează cu uşurinţă atunci când structura lor cinematică şi dinamică este:

A. DiferităB. SimplăC. Asemănătoare

30. Efectuarea unui exerciţiu de viteză reclamă întreruperea lui în momentul scăderii involuntare a frecvenţei execuţiei, semn al instalării iminente a stării de:

A. ÎncordareB. ObosealăC. Supraantrenament

31. Pentru o eficienţă maximă, este recomandabil ca antrenamentul de viteză să:

A. Preceadă alte activităţi motriceB. Succeadă alte activităţi motriceC. Preceadă sau să succeadă alte activităţi motrice

32. În dezvoltarea vitezei, durata excitaţiei (efortului) rămâne un parametru mai uşor controlabil, în funcţie de lungimea fazei de accelerare, până la atingerea vitezei maxime, regula ei de bază fiind:

A. Mai lungăB. Nici prea lungă, nici prea scurtăC. Mai scurtă

33. Volumul excitaţiei este şi el subordonat legităţilor reactivităţii sistemului neuromuscular, acelaşi exerciţiu se recomandă a fi repetat cu intensitate maximă de:

A. 3-4 oriB. 5-6 oriC. 7-8 ori

34. În dezvoltarea vitezei cu cât solicitarea unui exerciţiu este mai mare cu atât volumul execuţiei optime este mai:

A. MareB. IndiferentC. Mic

35. Diferenţa dintre nivelul maxim individual al vitezei şi cel atins în concurs, reprezintă:

A. Rezerva de vitezăB. Viteza suplimentarăC. Viteza de angrenare

36. Proporţional cu durata efortului competiţional, rezerva de viteză trebuie să:

A. ScadăB. CreascăC. Să rămână la acelaşi nivel

37. În general fiziologia consideră că un sportiv bine antrenat poate să folosească maximum doar:

A. 50% din posibilităţile saleB. 65% din posibilităţile saleC. 75% din posibilităţile sale

38. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din efectuarea mişcărilor de mare intensitate (executate în decurs de 4-5 s) urmate de cele de intensitate mai mică, este:

A. Metoda alternativăB. Metoda repetărilorC. Metoda „din mers”

39. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din acordarea unui avantaj de spaţiu sau (mai rar) de timp partenerilor mai slab pregătiţi, este:

A. Metoda alternativăB. Metoda handicapuluiC. Metoda „din mers”

40. Metoda de dezvoltare a vitezei ce constă din parcurgerea rapidă a unei distanţe scurte, după un elan prealabil, este:

A. Metoda alternativăB. Metoda handicapuluiC. Metoda „din mers”

41. Metoda de dezvoltare a vitezei frecvent folosită în pregătirea de viteză, ce constă în executarea succesivă a efortului ciclic şi aciclic, cu viteză maximă, în condiţii uşurate şi cu viteză superioară celei maxime, este:

A. Metoda repetărilorB. Metoda alternativăC. Metoda „din mers”

42. În etapa a doua a perioadei pregătitoare, cea mai mare importanţă trebuie acordată mijloacelor specifice pentru dezvoltarea vitezei propriu-zise şi a celei în regim de rezistenţă. Volumul, intensitatea submaximală şi maximală, comparativ cu etapa anterioară:

A. ScadB. CrescC. Rămân la acelaşi nivel

43. În perioada precompetiţională şi competiţională, exerciţiile de viteză, sub raportul structurii, volumului şi intensităţii:

A. Rămân la nivelul anteriorB. ScadC. Se apropie de cerinţele modelului de concurs

44. Ozolin aminteşte de experimentul lui Koval-Petrenko care au demonstrat că frecvenţa paşilor într-o alergare de 20 s a crescut într-un procent mai mare ca efect al includerii mijloacelor de viteză:

A. De două ori pe ziB. O dată pe ziC. O dată pe zi

45. Definiţie: Capacitatea de a selecţiona şi efectua rapid şi corect acţiuni motrice, adecvate unor situaţii neprevăzute, cu o eficienţă crescută:

A. MobilitateaB. ÎndemânareaC. Viteza

46. Îndemânarea are o importanţă mai mare în:A. Toate sporturileB. Sporturile cu consum energetic mareC. Sporturile sau probele sportive cu tehnicitate ridicată

47. Îndemânarea este solicitată:A. De acţiuni noi, complexe, execuţii în condiţii variateB. De acţiuni cunoscute, bine însuşiteC. De priceperile şi deprinderile însuşite

48. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte mai greu fundamentul îndemânării, dat de numărul mare de deprinderi stabil însuşite, având nevoie de o cantitate foarte mare de repetare, de susţinere permanentă a tonicităţii şi puterii de recepţionare a comenzilor şi informaţiilor date de antrenor, de evitarea pauzelor sau de scurtarea lor nemotivată, este:

A. Tipul colericB. Tipul melancolicC. Tipul flegmatic

49. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte inegal acţiunea motrică, dar activ, uneori prea combativ, atitudine care trebuie controlată şi dirijată de antrenor către stările de calm şi autodirijare, este:


50. Tipul temperamental ce deprinde, în general, lent, dar sigur şi stabil datorită unei angajări conştiente şi tenace în repetare, indiferent de dificultatea acţiunii motrice, este:


51. Tipul temperamental ce îşi însuşeşte rapid, statornic şi creator acţiunea motrică de coordonare în condiţiile unor antrenamente variate, pline de fantezie, atât de compatibile cu realitatea concursului care reclamă prioritar îndemânarea, este:

A. Tipul flegmaticB. Tipul sangvinC. Tipul melancolic

52. Îndemânarea în regim de viteză, de forţă şi de rezistenţă este:A. Îndemânarea specificăB. Îndemânarea relativăC. Îndemânarea generală

53. Îndemânarea proprie diferitelor ramuri şi probe este:A. Îndemânarea specificăB. Îndemânarea relativăC. Îndemânarea generală

54. Cu cât se începe mai devreme dezvoltarea îndemânării (respectiv la vârsta copilăriei şi junioratului) cu atât efectele vor fi:

A. Mai miciB. Mai mariC. Indiferente

Curs nr.11

1. Definiţie: capacitatea omului de a utiliza la maximum potenţialul anatomic de locomoţie într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului, concretizată prin efectuarea unor mişcări cu amplitudine mare:

A. ÎndemânareaB. CoordonareaC. Mobilitatea

2. Amplitudinea maximă este etalonul mobilităţii, care se măsoară:A. prin grade (ale unghiurilor) sau prin centimetriB. prin grade (ale unghiurilor)C. prin centimetri

3. Sinonimul de la mobilitate este:A. ÎndemânareB. SupleţeC. Coordonare

4. Mobilitatea se manifestă în însuşirea:A. Oricărei deprinderi motriceB. Deprinderilor motrice complexeC. Deprinderilor motrice cu tehnicitate ridicată

5. Cercetările lui Sermeev (1964) arată că gimnaştii, înotătorii şi atleţii utilizează:

A. 70-80% din mobilitatea anatomicăB. 80-95% din mobilitatea anatomicăC. 60-70% din mobilitatea anatomică

6. Mobilitatea sau supleţea coloanei vertebrale la nivelul segmentului dorsal al acesteia este:

A. AceeaşiB. Mai mareC. Mai redusă

7. În dezvoltarea îndemânării, cei mai perfectibili rămân:A. MuşchiiB. TendoaneleC. Ligamentele

8. Insuficienta coordonare a proceselor nervoase care reglează încordarea şi relaxarea muşchilor:

A. Nu influenţează nivelul mobilităţiiB. Influenţează negativ asupra nivelului mobilităţiiC. Influenţează pozitiv asupra nivelului mobilităţii

9. S-a constatat că amplitudinea mişcărilor creşte în situaţia în care irigarea cu sânge:

A. Rămâne constantă în muşchiul care se întindeB. Scade în muşchiul care se întindeC. Creşte în muşchiul care se întinde

10. Temperatura corpului influenţează, de asemenea, mărirea irigării cu sânge a fibrelor musculare, care devin mai elastice, atunci când aceasta:

A. CreşteB. ScadeC. Rămâne aceeaşi

11. Starea psihică, motivaţia crescută pentru efectuarea acţiunilor motrice incluse în antrenament:

A. Nu inluenţează amplitudinea acestoraB. Influenţează favorabil amplitudinea acestoraC. Influenţează inhibitor asupra amplitudinii acestora

12. Mobilitatea ce se înregistrează în toate articulaţiile, care permite executarea unor mişcări variate cu amplitudine mare, este:

A. Mobilitatea totalăB. Mobilitatea optimăC. Mobilitatea generală

13. Mobilitatea ce asigură o amplitudine mare şi maximă doar în articulaţiile solicitate de deprinderile tehnice proprii unei ramuri sau probe sportive, este:

A. Mobilitatea specialăB. Mobilitatea relativăC. Mobilitatea optimă

14. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează cu sprijinul unui suport sau al unui partener, folosind greutatea corporală proprie sau a segmentului interesat, reprezintă:

A. Mobilitatea specificăB. Mobilitatea pasivăC. Mobilitatea activă

15. Mobilitatea maximă a unei articulaţii pe care sportivul o realizează fără sprijin sau ajutor exterior prin activitatea musculară proprie, reprezintă:

A. Mobilitatea totalăB. Mobilitatea relativăC. Mobilitatea activă

16. Pentru aceeaşi mişcare în cadrul aceleiaşi articulaţii, mobilitatea pasivă comparativ cu cea activă este:


17. Pentru dezvoltarea mobilităţii folosim:A. Exerciţii libereB. Exerciţii cu îngreuieriC. Ambele tipuri de mai sus

18. Exerciţiile combinate cuprind:A. Exerciţiile dinamiceB. Exerciţiile staticeC. Ambele tipuri de exerciţii

19. La executarea mişcărilor pasive, pentru dezvoltarea mobilităţii, poziţia segmentului este fixă. În aceste situaţii, muşchii se găsesc în continuă întindere timp de:

A. 5-10 secundeB. 10-15 secundeC. 3-5 secunde

20. În cadrul unei serii pentru dezvoltarea mobilităţii, pauzele între exerciţiile executate cu mişcări pasive, sunt mici:

A. 10-12 secundeB. 15-30 secundeC. 30 secunde-1 minut

21. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători se recomandă un număr optim de exerciţii de:

A. 4-6B. 6-8C. 8-10

22. Pentru dezvoltarea mobilităţii la începători, numărul mediu optim de repetări pentru fiecare exerciţiu trebuie să fie de:

A. 6-9B. 10-12C. 13-15

23. Numărul repetărilor pentru dezvoltarea mobilităţii poate creşte considerabil, apropiindu-se după 3 luni de exerciţii zilnice ale exerciţiilor de mobilitate la:

A. 30-70B. 50-90C. 80-120

24. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor pentru mobilitatea coloanei vertebrale poate ajunge la:

A. 90-100B. 80-90C. 70-80

25. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor pentru mobilitatea articulaţiei coxo-femurală poate ajunge la:

A. 40-50B. 60-70C. 80-90

26. Cercetările lui Sarmeev arată că într-o lecţie numărul repetărilor în articulaţia scapulohumerală poate ajunge la:

A. 50-60B. 70-80C. 90-100

27. Muşchii dispun de organe sensibile, care înregistrează gradul de contracţie, denumite:

A. PapileB. ReceptoriC. Senzori

28. Dezvoltarea mobilităţii constituie un obiectiv prioritar al antrenamentului întrucât se dezvoltă mai uşor (cantitate de repetare mai mică) şi mai rapid (timp cheltuit mai puţin):

A. La vârsta copiilorB. La vârsta seniorilorC. La vârsta copiilor şi juniorilor

29. La începători curba nivelului mobilităţii în planificarea anuală pune în evidenţă o creştere rapidă şi sesizabilă în primele:

A. 3-4 luniB. 5-6 luniC. 1-2 luni

30. Pe măsură ce ne apropiem de perioada competiţională, numărul şi frecvenţa exerciţiilor de mobilitate efectuate cu efort mare (de amplitudine, de repetare):

A. CrescB. ScadC. Rămân constante

31. Locul cel mai indicat al exerciţiilor de dezvoltare a mobilităţii, indiferent de metoda sau tehnicile aplicate este:

A. La începutul lecţieiB. La sfârşitul lecţieiC. La începutul şi/sau la sfârşitul lecţiei

32. Orice gest motric implică în concurs (care este uneori de ordinul secundelor) şi mai ales în pregătire (care durează sute de zile şi zeci de mii de secunde) un amestec, într-o proporţie greu de diferenţiat:

A. de forţă, rezistenţă, viteză, mobilitate şi îndemânareB. de forţă, rezistenţă, viteză, mobilitate şi coordonareC. de putere, rezistenţă, viteză, supleţe şi îndemânare

33. După unii specialişti (Baroga, Nicu), conceptul de calitate motrică combinată sintetizează „amestecul” (într-o proporţie sau alta) realizat doar din:

A. Cel puţin două calităţi motrice de bazăB. Două calităţi motrice de bazăC. Trei calităţi motrice de bază

34. Numărul de calităţi motrice combinate, identificat până acum este de:

A. 10B. 12C. 13

35. ..... reflectă posibilităţile organismului de a rezista la eforturi, în condiţiile unor contracţii rapide, pe o durată mare de timp:

A. Rezistenţa în regim de vitezăB. Viteza în regim de rezistenţăC. Forţa în regim de rezistenţă

36. ..... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi moderate pe o durată mare de timp:

A. Forţa în regim de rezistenţăB. Rezistenţa în regim de forţăC. Rezistenţa în regim de viteză

37. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a învinge o rezistenţă suficient de mare printr-o viteză de contracţie maximă:

A. Viteza în regim de forţăB. Viteza în regim de rezistenţăC. Forţa în regim de viteză

38. ....... reflectă capacitatea organismului de a rezista la eforturi în condiţiile contracţiilor musculare de lungă durată:

A. Forţa în regim de rezistenţăB. Rezistenţa în regim de forţăC. Rezistenţa în regim de viteză

39. ..... este calitatea sistemului neuromuscular de a efectua mişcări rapide în condiţiile învingerii unei rezistenţe relativ mici, cuprinse între 30-65% din posibilităţile maxime:

A. Viteza în regim de rezistenţăB. Viteza în regim de forţăC. Rezistenţa în regim de viteză

40. ..... reflectă capacitatea organismului de a realiza eforturi cu 30-65% din posibilităţi, în condiţiile unor contracţii musculare de scurtă durată:

A. Rezistenţa în regim de vitezăB. Rezistenţa în regim de forţăC. Viteza în regim de rezistenţă

41. ..... este o calitate motrică combinată întâlnită în acele ramuri de sport în care exerciţiile complexe se desfăşoară „în forţă”, aşa cum întâlnim în unele momente ale jocului de fotbal sau rugby:

A. Îndemânarea în regim de forţăB. Îndemânarea în regim de vitezăC. Forţa în regim de îndemânare

42. ..... reflectă capacitatea individului de a executa în mod corect mişcările în situaţii noi, pe o perioadă de timp relativ mare:

A. Rezistenţa în regim de îndemânareB. Îndemânarea în regim de rezistenţăC. Îndemânarea în regim de forţă

43. ..... este capacitatea omului de a executa mişcări cu amplitudine mare, cu maximum de viteză:

A. Viteza în regim de mobilitateB. Îndemânarea în regim de vitezăC. Mobilitatea în regim de viteză

44. ..... este capacitatea individului de a executa mişcări cu amplitudine maximă, în condiţii îngreuiate de o forţă externă:

A. Mobilitatea în regim de forţăB. Forţa în regim de mobilitateC. Îndemânarea în regim de forţă

45. ..... este capacitatea de a executa mişcări cu amplitudine mare, pe o perioadă îndelungată de timp:

A. Rezistenţa în regim de mobilitateB. Mobilitatea în regim de rezistenţăC. Îndemânarea în regim de rezistenţă

46. Din calităţi combinate au rezultat calităţi complexe, cele în care participă:

A. 2 sau mai multe calităţi motriceB. 3 sau mai multe calităţi motriceC. 4 sau mai multe calităţi motrice

Curs nr.12

1. Pentru o mai bună înţelegere a conceptului recomandăm adoptarea punctului de vedere exprimat de P. Constantinescu, caracterizat prin următoarele laturi: o mulţime de elemente E; o mulţime de interacţiuni, în care se disting relaţii interne Ri (între elementele lui E), relaţii externe Re (între elementele mulţimii E şi elementele mediulu înconjurător); dinamica specifică, cele 3 mulţimi E, Ri, Re având caracter variabil în timp; finalitatea (scopul sistemului), concretizată prin evoluţia dictată de legile naturii, ale societăţii, precum şi de nevoile grupurilor, indivizilor etc.:

A. SistemB. StructurăC. Model

2. Un sistem (E) poate fi definit ca o mulţime de elemente aflate în interacţiune, cu o dinamică şi finalitate proprii. În virtutea principiului conexiunii universale, orice sistem poate fi considerat subsistem (element) al unui sistem mai complex şi invers, orice element (subsistem) poate fi la rândul lui un sistem:

A. NuB. DaC. Da numai în anumite cazuri

3. Cuplul sportiv-antrenor poate fi considerat un sistem alcătuit din două elemente – sportivul şi antrenorul – între care există o mulţime de:

A. Relaţii interne şi externeB. Relaţii externeC. Relaţii interne

4. Din punct de vedere al relaţiilor interne, şirul de stări ale sistemului este reprezentat de:

A. Procesul de pregătireB. ConcursulC. Fenomenul sportiv

5. Din punct de vedere al relaţiilor externe, şirul de stări ale sistemului este reprezentat de:

A. Procesul de pregătireB. ConcursC. Fenomenul sportiv

6. Complexul de stări ce cuprinde atât relaţiile interne cât şi cele externe este reprezentat de:

A. Procesul de pregătireB. ConcursulC. Fenomenul sportiv

7. Pe lângă proprietăţile generale ale sistemelor de a avea un schimb de substanţă, energie şi informaţie cu mediul în care se află, sistemele cibernetice au şi:

A. Capacitatea de autoreglareB. Capacitatea de autoconservareC. Capacitatea de automatizare

8. Pentru a se dezvolta sau a-şi menţine identitatea, sistemele cibernetice folosesc reglaje reprezentând lanţuri cauzale închise în care partea de comandă a sistemului, pentru a dirija şi controla modul de execuţie, primeşte la intrare, în afara stimulilor din mediu, şi informaţiile referitoare la acţiunea efectorului. Acest mecanism este cunoscut sub denumirea de:

A. Feel-backB. Feed-backC. Food-back

9. După efectele lor, reglajele pot fi negative, atunci când acţionează în sensul

A. Destabilizării structurii sistemuluiB. Schimbării structurii sistemuluiC. Stabilizării structurii sistemului

10. După efectele lor, reglajele pot fi pozitive, atunci când acţionează în sensul

A. Destabilizării structurii sistemuluiB. Schimbării structurii sistemuluiC. Stabilizării structurii sistemului

11. În cazul sistemelor biologice, în scopul păstrării identităţii şi al dezvoltării, în situaţii în care în mediu pot avea loc evenimente ale căror consecinţe nu ar mai putea fi corectate, au apărut şi reglaje prospective, ca mecanism de prevenire a erorilor, denumite de A. Restian:

A. Feed-backB. Feed-beforeC. Feed-more

12. ...... din punct de vedere ştiinţific, sunt „sisteme abstracte (ideale) sau fizice (materiale) ce păstrează elementele esenţiale ale unor sisteme-obiect din punct de vedere al scopului urmărit:

A. StructuriB. FenomeneC. Modele

13. Atunci când răspund la întrebarea „Cum este ?”, modelele se numesc:

A. DescripticeB. NormativeC. Structurale

14. Atunci când răspund la întrebarea „Cum trebuie să fie ?”, modelele se numesc:

A. DescripticeB. NormativeC. Structurale

15. Acea acţiune în care are loc un proces de experimentare dirijată asupra modelului unui sistem-obiect, în anumite condiţii, ca fiind în esenţă o acţiune de investigare strict experimentală, reprezintă:

A. ModelareaB. AnalizareaC. Simularea

16. Sistemul tehnic (aparat, instalaţie) care, având la bază legile care generează un anumit proces sau fenomen, este construit astfel încât să se asigure o corespondenţă biunivocă între elementele sale funcţionale şi elementele principale ale originalului se numeşte:

A. SimulatorB. ModeratorC. Model

17. Dacă simulatorul şi originalul sunt de aceeaşi natură fizică, atunci simularea realizată este de tip:

A. AnalogicB. SimilitudineC. Digital

18. Dacă natura fizică a celor două sisteme (simulator şi original) diferă, simularea este de tip:

A. DigitalB. SimilitudineC. Analogic

19. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. Prima o constituie faptul că originalul nu poate fi supus totdeauna unor procedee de studiu de tipul „taie şi încearcă”, punând în pericol integritatea:

A. SistemuluiB. SubiectuluiC. Fenomenului

20. Necesitatea simulării în sport izvorăşte din două cauze principale. O a doua cauză este generată de situaţiile în care, aşa cum am mai arătat, experimentarea practică durează prea mult, consumând mari fonduri materiale şi de timp, iar reuşita este:

A. CertăB. IncertăC. Anulată

21. Se ştie din practica antrenamentului că pregătirea unui sportiv este constituită dintr-un şir de modificări care apar ca o consecinţă a intervenţiei unei mulţimi de indicatori de natură fizică sau psihică, pe perioade:

A. Scurte de timpB. Medii de timpC. Îndelungate de timp

22. În aceste situaţii pot apărea erori, un prim tip fiind acela al generalizării pripite a concluziilor negative rezultate din încercările nereuşite, efectuate într-un context nefavorabil:

A. Consecinţa imediată este micşorarea căilor posibile de creştere a performanţelor

B. Aceasta se soldează, de foarte multe ori, cu pierderea competitivităţii performanţelor unor sportivi sau echipe de valoare

C. Aceasta se soldează cu reducerea volumului de antrenament

23. O altă cale ce poate conduce la restrângerea alternativelor de progres decurge din reţinerea unora din drumurile spre performanţă ce au fost încununate de succes ca unice soluţii posibile şi eliminarea preocupărilor pentru căutarea unor soluţii noi, superioare celor urmate până în momentul respectiv:

A. Consecinţa imediată este micşorarea căilor posibile de creştere a performanţelor

B. Aceasta se soldează, de foarte multe ori, cu pierderea competitivităţii performanţelor unor sportivi sau echipe de valoare

C. Aceasta se soldează cu reducerea volumului de antrenament

24. Avantajul major care rezultă constă în faptul că toate aceste încercări se fac pe model, „săritura are loc în calculator” cu o extraordinară economie de timp, fără să fie nevoie de repetate experimente de lungă durată pe sportiv, experimente care au caracter particular şi:

A. ReversibilB. ContinuuC. Ireversibil

25. Folosirea simulatoarelor permite realizarea unui număr mult mai mare de experimentări posibile. Acest lucru are drept consecinţă:

A. Înţelegerea mai profundă a unora din mecanismele care condiţionează mişcarea şi comportarea motrică în proba respectivă

B. Dezvoltarea mecanismelor de „învăţare a învăţăturii”C. Uşurarea investigării complexe a sportivului (biomotrică,

biochimică, fiziologică, psihologică)

26. Simularea, prin standardizarea creată şi eliminarea unei părţi din factorii perturbatori care acţionează în realitate asigură:


B. Reproductibilitatea atât de necesară pentru stabilirea relaţiei cauză-efect

C. Dezvoltarea mecanismele de „învăţare a învăţăturii”;

27. Simularea conduce la creşterea ratei de învăţare prin diversificarea dirijată şi controlată a parametrilor. Acest lucru conduce la:


B. Reproductibilitatea atât de necesară pentru stabilirea relaţiei cauză-efect

C. Dezvoltarea mecanismele de „învăţare a învăţăturii”;

28. Una din consecinţele practice ale folosirii simulatoarelor este:A. Posibilităţi de analiză a evoluţiei pregătirii faţă de condiţiile standard

de efort, lucru deosebit de util, în special în sporturile în care în mod natural nu există astfel de condiţii (sporturile nautice, cele de iarnă)

B. Posibilitatea diagnosticării mai detaliate a carenţelor energetice (fizice) sau informaţionale (tehnice), ca şi extinderea lucrului specific în antrenamente şi utilizarea înlesnirilor bio-feed-back-ului, fapt care demonstrează că simulatoarele pot contribui, alături de celelalte mijloace, la creşterea performanţelor sportive

C. Proiectarea şi realizarea unui aparat de testare şi antrenament care să respecte dinamica specifică probei sau probelor studiate, pornind de la necesitatea măsurării şi dezvoltării calităţilor ce concură la realizarea cerinţelor esenţiale ale modelului performanţial

29. Una din consecinţele practice ale folosirii simulatoarelor este:A. Reducerea timpului de învăţare şi implicit a duratei formării

sportivilor, consemnată din momentul selecţiei până la obţinerea performanţelor competitive pe plan internaţional

B. Determinarea lipsurilor de natură motrică şi a unor greşeli tehnice cu efect asupra orientării intervenţiilor pentru remedierea deficienţelor

C. Analiza biomecanică de detaliu a mişcării şi stabilirea unor tipuri de exerciţii de dezvoltare specifică pe simulator

30. Una din consecinţele practice ale folosirii simulatoarelor este:A. Experimentarea şi perfecţionarea acestor exerciţii şi schiţarea unei

metodici de pregătire specială pe aparate (volume, intensităţi, pauze)B. Creşterea gradului de observabilitate a modificărilor determinate de

efort, simulatoarele permiţând culegerea unei cantităţi de informaţii despre sportiv, probă şi performanţă incomparabil mai mare decât prin folosirea metodelor anterioare

C. Stabilirea dependenţelor între comportarea motrică a sportivului şi manifestarea sa pe diferite alte planuri (fiziologic, biochimic etc.)

31. Una din consecinţele practice ale folosirii simulatoarelor este:A. Creşterea preciziei în prognozarea comportamentului în probe de

concurs, odată cu creşterea volumului investigaţiilorB. Observaţiile directe din practica cu sportivii, într-un sistem cu un

înalt grad de integrare a nivelului de simulare, relevă tratarea actului motric în regim de concurs şi mult mai complex care schimbă modul de abordare a unui proces orientat şi analizat preponderent energetic într-unul cu solicitări mai echilibrate în ambele sensuri: energetic şi informaţional

C. Implementarea pregătirii speciale pe aparate în cadrul programului general de antrenament (restructurarea metodei de pregătire)

32. Una din consecinţele potenţiale ale folosirii simulatoarelor este:A. Posibilităţi de analiză a evoluţiei pregătirii faţă de condiţiile standard




33. Una din consecinţele potenţiale ale folosirii simulatoarelor este:A. Reducerea timpului de învăţare şi implicit a duratei formării




34. Una din consecinţele potenţiale ale folosirii simulatoarelor este:A. Experimentarea şi perfecţionarea acestor exerciţii şi schiţarea unei




35. Una din consecinţele potenţiale ale folosirii simulatoarelor este:A. Creşterea preciziei în prognozarea comportamentului în probe de




36. Una din consecinţele metodice ale folosirii simulatoarelor este:A. Posibilităţi de analiză a evoluţiei pregătirii faţă de condiţiile standard




37. Una din consecinţele metodice ale folosirii simulatoarelor este:A. Reducerea timpului de învăţare şi implicit a duratei formării




38. Una din consecinţele metodice ale folosirii simulatoarelor este:A. Experimentarea şi perfecţionarea acestor exerciţii şi schiţarea unei




39. Una din consecinţele metodice ale folosirii simulatoarelor este:A. Creşterea preciziei în prognozarea comportamentului în probe de




40. Următoarea formulă W = Xmax. – Xmin., reprezintă:A. AmplitudineaB. DispersiaC. Moda

41. Următoarea formulă x = , reprezintă:

A. MedianaB. MediaC. Moda

42. Valoarea din şirul de date cu frecvenţa cea mai mare este:A. MedianaB. MediaC. Moda

43. Valoarea din şirul de date ordonat crescător aflată la jumătatea intervalului este:

A. MedianaB. MediaC. Moda

44. Următoarea formulă S = , reprezintă:

A. DispersiaB. Abaterea standardC. Coeficientul de corelaţie liniară

45. Următoarea formulă Cv = 100, reprezintă:

A. Coeficientul de corelaţie liniarăB. DispersiaC. Coeficientul de variabilitate

46. Următoarea formulă r = , reprezintă

A. Coeficientul de corelaţie liniarăB. DispersiaC. Coeficientul de variabilitate

47. Se consideră că un colectiv este omogen (variabilitate mică) dacă:A. Cv < 10% B. 10% < Cv < 20%C. Cv > 20%

Curs nr.13

1. Planificarea este considerată metodă de către:A. D. HarreB. I. ŞiclovanC. I. Kunst-Ghermănescu

2. Planificarea este considerată măsură cu caracter metodic de către:A. D. HarreB. I. ŞiclovanC. C. Florescu, V. Mociani

3. Planificarea este considerată sistem de măsuri, metode şi mijloace de către:

A. C. Florescu, V. MocianiB. I. ŞiclovanC. I. Kunst-Ghermănescu

4. Planificarea este considerată ciclicitate de către:A. C. Florescu, V. MocianiB. I. ŞiclovanC. I. Kunst-Ghermănescu

5. Planul cu durata cea mai lungă şi care are profilul de document macrociclic este:

A. Planul de perspectivăB. Planul curent (ciclul anual şi planul de pregătire pe etapă)C. Planul operativ (ciclul săptămânal şi planul de lecţie)

6. Planul cu durata medie şi care are profilul de document mezociclic este:


7. Planul cu durata cea mai mică şi care are profilul de document microciclic este:


8. Unitatea de bază a planificării, cu cea mai scurtă durată, dar cu încărcătura cea mai de detaliu a procesului de pregătire este:

A. Planul de lecţieB. Planul anualC. Planul de etapă

9. Forma de exprimare a planurilor, indiferent de profilul lor, este preponderent:

A. TabelarăB. GraficăC. Textuală

10. Predicţia unui astfel de model porneşte de la indicatorul principal (căruia îi sunt subordonate valorile tuturor celorlalţi indicatori ai modelelor amintite, de fapt ale întregii planificări), şi anume de la nivelul probabil al performanţei cu care se va obţine titlul olimpic:

A. Model al campionului (olimpic sau mondial)B. Model de antrenamentC. Model de concurs (olimpic sau mondial)

11. Modelul ce cuprinde profilurile morfologic, fiziologic, biochimic, biomotric şi psihologic este:


12. Modelul ce conţine indicatori cantitativi şi calitative specifici diferitelor ramuri şi probe sportive este:


13. Ciclul care se divide în mai multe părţi denumite perioade, care la rândul lor se subîmpart în etape este:

A. Ciclul de perspectivăB. Ciclul săptămânalC. Ciclul anual

14. O perioadă cuprinde, de regulă:A. 3-5 luniB. 1-2 luniC. Cel mult 1 lună

15. O etapă cuprinde, de regulă:A. 3-5 luniB. 1-2 luniC. Cel mult 1 lună

16. Ciclurile perioadelor sau etapelor de pregătire prezintă o grafică:A. Standard indiferent de ramura sportivă respectivăB. Diferită chiar în interiorul aceleiaşi ramuri de sportC. Diferită de la o ramură de sport la alta

17. Monocilul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:A. O singură competiţie majoră înscrisă în calendarul competiţionalB. O singură perioadă formată din mai multe etapeC. Un singur obiectiv de atins

18. Biciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:A. Două competiţii majore înscrise în calendarul competiţionalB. Două perioade formate din mai multe etapeC. Două obiective de atins

19. Triciclul este acea structură a ciclului anual ce cuprinde:A. Trei competiţii majore înscrise în calendarul competiţionalB. Trei perioade formate din mai multe etapeC. Trei obiective de atins

20. Planul cu grafica cea mai diversificată dintre toate documentele de planificare este:

A. Planul de lecţieB. Planul anualC. Planul de etapă

21. Din cadrul primului grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:

A. Analiza execuţiei principalilor indicatori ai pregătiriiB. Forma sportivă şi comportamentul în concursuriC. Evidenţa rezultatelor din concursuri

22. Din cadrul celui de-al doilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:

A. Analiza execuţiei principalilor indicatori ai pregătiriiB. forma sportivă şi comportamentul în concursuriC. Evidenţa rezultatelor din concursuri

23. Din cadrul celui de-al treilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:

A. Evidenţa realizării principalilor indicatori ai pregătiriiB. Ce preconizează valorile modeluluiC. starea sănătăţii (după terminarea ciclului anual de pregătire şi

concursuri)

24. Din cadrul celui de-al patrulea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:

A. Evidenţa realizării principalilor indicatori ai pregătiriiB. Analiza realizării orientării metodice în pregătireC. Asistenţa medicală

25. Din cadrul celui de-al cincilea grup de documente ce stau la baza elaborării planului anual (după Dumitrescu), stau următoarele documente:

A. Planul anual de pregătire – caracteristici generaleB. Evidenţa rezultatelor din concursuriC. Analiza realizării orientării metodice în pregătire

26. În acelaşi timp, ciclurile săptămânale incluse în ciclul anual variază de la o ramură de sport la alta, media lor fiind de:

A. 40-44B. 44-46C. 50-56

27. În canotaj, un ciclu săptămânal în perioada de vară (după Mociani şi Răduţ) cuprinde:

A. 17 lecţiiB. 20 lecţiiC. 23 lecţii

28. La haltere, un ciclu săptămânal în perioada de vară cuprinde:A. 24 lecţiiB. 20 lecţiiC. 16 lecţii

Curs nr.14

1. Definţie: ........ reprezintă o stare biologică şi psihică optimă (nivelul ridicat al standardului sanogenetic, nivel funcţional adecvat exprimat prin armonie, sinergie şi disponibilitate adaptative, stabilitate şi economie metabolică în condiţii bazale, constanţă ponderală, motivaţie şi mobilitate voliţional-afectivă, dinamică ridicată de restabilirea post-efort şi echilibru în momentele-limită ale întrecerii), care asigură evidenţierea potenţialului fizic, psihic şi tactic al sportivului, echipei sau echipajului obţinut prin programarea modelului anual în vederea realizării unei performanţe prestabilite (de loc, titlu, record) la o dată anticipată (C.E., C.M., J.M.U. sau J.O.). (A. Nicu).

A. Modelul competiţionalB. Forma sportivăC. Echilibrul homeostazic

2. În viziunea noastră, forma sportivă nu este o stare calitativă a antrenamentului (cum se afirma adesea), ci un:

A. Efect calitativ al acestuiaB. Efect cantitativ al acestuiaC. Ambele variante

3. În literatura de specialitate se folosesc şi noţiuni sinonime cu forma sportivă şi anume:

A. Stare de antrenament maxim (Harre)B. Grad de antrenament (Ozolin)C. Ambele variante

4. Pentru obţinerea formei sportive, în 3 ramuri de sport (înot, canotaj feminin şi alergări de semifond din atletism), s-au investit din totalul zilelor prevăzute în model, între:

A. 66%-88%B. 50%-60%C. 30-50%

5. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la atletism este în procent de:

A. 32,6%B. 54,6%C. 62,6%

6. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:

A. 92,5%B. 72,5%C. 52,5%

7. Pentru obţinerea formei sportive, numărul orelor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la atletism este în procent de:

A. 55,1%B. 65,1%C. 75,1%

8. Pentru obţinerea formei sportive, numărul lecţiilor de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:

A. 62,2%B. 72,2%C. 82,2%

9. Pentru obţinerea formei sportive, numărul ciclurilor săptămânale de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:

A. 88%B. 68%C. 48%

10. Pentru obţinerea formei sportive, numărul ciclurilor săptămânale de antrenament prevăzut din totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de:

A. 54%B. 74%C. 94%

11. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de km. parcurşi prevăzut din totalurile stabilite în modele, la canotaj este în procent de:

A. 60%B. 80%C. 100%

12. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de km. parcurşi prevăzut din totalurile stabilite în modele, la înot este în procent de:

A. 78,8%B. 68,8%C. 58,8%

13. Pentru obţinerea formei sportive, volumul total de kilograme ridicate prevăzut din totalurile stabilite în modele, la haltere este în procent de:

A. 65-70%B. 75-80%C. 85-90%

14. Preluat de didactica generală algoritmul a pătruns şi în sfera educaţiei fizice şi implicit a sportului de performanţă. Una dintre primele lucrări în care algoritmul a fost folosit ca metodă, ca instrument didactic de învăţare aparţine:

A. AtletismuluiB. CanotajuluiC. Gimnasticii

15. Evident, algoritmizarea îşi are limitele ei, mai cu seamă la jocurile sportive şi, în general, în ramurile bazate pe adversitate directă unde se recomandă metode euristice – aşa cum afirmă unii specialişti – prin intermediul:

A. Paşilor celor mai probabiliB. Paşilor mărunţiC. Ambele variante

16. Combaterea oboselii apărute în timpul efortului care diminuează randamentul sportiv, se realizează prin:

A. RecuperareB. RefacereC. Redresare

17. După solicitări mari (antrenamente şi concursuri) urmează imediat aşa-zisul „repaus anabolic”, care exprimă de fapt scăderea pronunţată a rezervelor la nivelul diferitelor aparate, sisteme şi organe ale corpului (este starea de oboseală fiziologică), stare denumită de unii autori:

A. EpuizareB. Dissinergism funcţionalC. Pessimum

18. Dacă după apariţia oboselii se continuă cu efortul, apare o fază nouă, cu toate consecinţele posibile (oboseală patologică, patologie funcţională), denumită:

A. EpuizareB. Dissinergism funcţionalC. Pessimum

19. Refacerea dirijată, reechilibrarea biologică sau regenerarea trofică este considerată un proces complex metodico-pedagogic şi medico-biologic, în care, prin folosirea dirijată a unor mijloace fiziologice, naturale sau de sinteză, provenite din mediul extern sau intern, se urmăreşte revenirea la „homeostazia” organismului la nivelul avut anterior efortului şi chiar depăşirea acestuia prin realizarea, conform teoriei lui Folbort a:

A. SupracompensăriiB. CompensăriiC. Recuperării

20. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de sărituri sunt:A. Neuromuscular, neuropsihic, endocrino-metabolicB. Stres neuropsihic şi neuromuscularC. Neuromuscular, metabolic, neuropsihic

21. Parametrii de solicitare biologică la atletism probele de aruncări sunt:

A. Neuromuscular, neuropsihic, endocrino-metabolicB. Stres neuropsihic şi neuromuscularC. Neuromuscular, metabolic, neuropsihic

22. Parametrii de solicitare biologică la caiac-canoe, canotaj sunt:A. Cardiorespirator-metabolic şi neuromuscular B. Neuropsihic, neuromuscular, cardiorespirator-metabolicC. Neuropsihic şi endocrino-metabolic

23. Parametrii de solicitare biologică la fotbal sunt:A. Metabolic, neuromuscular, neuropsihic, cardiorespiratorB. Neuropsihic, neuromuscular, endocrino-metabolicC. Neuropsihic şi neuromuscular

24. Parametrii de solicitare biologică la gimnastică sportivă sunt:A. Neuropsihic, neuromuscular, cardiorespirator-metabolicB. Neuropsihic, neuromuscular, analizatoriC. Neuropsihic, endocrino-metabolic, neuromuscular

25. Parametrii de solicitare biologică la haltere sunt:A. Neuropsihic, neuromuscular, metabolicB. Neuropsihic, neuromuscular, endocrino-metabolicC. Neuropsihic, neuromuscular, cardiorespirator

26. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuropsihică:A. Saună (uscată, la 800C)B. Psihoterapia (demonstraţie, desensibilizare, detensionare, activare,

convorbiri, sugestie, tehnici de relaxare neuropsihică, autosugestie, antrenamentul psihosomatic sau trening autogen, medicaţie neurotropă etc.)

C. Oxigenarea naturală sau artificială

27. Mijloace şi metode care accelerează refacerea neuromusculară:A. Psihoterapia (demonstraţie, desensibilizare, detensionare, activare,

convorbiri, sugestie, tehnici de relaxare neuropsihică, autosugestie, antrenamentul psihosomatic sau trening autogen, medicaţie neurotropă etc.)

B. Oxigenarea naturală sau artificialăC. Antrenament psihosomatic (trening autogen)

28. Mijloace şi metode care accelerează refacerea cardiorespiratorie:A. Oxigenarea naturală sau artificialăB. Reechilibrarea hidroelectrolitică la 30 min. după efortC. Tehnici de relaxare neuromusculară

29. Mijloace şi metode care accelerează refacerea endocrino-metabolică:

A. Hidroterapia caldă şi sauna săptămânalăB. PsihoterapieC. Masaj: (manual, hidromasaj, masaj-reflex, vibromasaj, electromasaj,

etc.)

30. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare necesarul energetic bazal, calculat la:

A. 3 kcal/kg/orăB. 2 kcal/kg/orăC. 1 kcal/kg/oră

31. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare necesarul energetic reclamat de termoreglare, apreciat la circa:

A. 8-10% din raţia zilnicăB. 10-12% din raţia zilnicăC. 12-14% din raţia zilnică

32. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare nevoile energetice determinate de acţiunea dinamică specifică a alimentelor, apreciat în medie la:

A. 8% din raţia caloricăB. 10% din raţia caloricăC. 12% din raţia calorică

33. În calculul necesarului caloric al sportivului trebuie să luăm în considerare pierderile energetice rezultate din prepararea alimentelor:

A. 20-25%B. 15-20%C. 5-10%

34. De asemenea, trebuie să avem în vedere că prin procesele de asimilare se pot pierde (deficit de asimilare) între:

A. 10-15% din caloriile îngerate prin alimenteB. 15-20% din caloriile îngerate prin alimenteC. 20-25% din caloriile îngerate prin alimente

35. Pentru alergările de 100 m. din atletism, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie):

A. 25 kcalB. 35 kcalC. 45 kcal

36. Pentru canotaj, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie):

A. 30 kcal/min.B. 20 kcal/min.C. 10 kcal/min.

37. Pentru un joc de fotbal, se estimează următorul consum caloric (cu aproximaţie):

A. 1500 kcalB. 1200 kcalC. 1000 kcal

38. Se definesc (I. Drăgan) ca .................... o serie de compuşi naturali sau de sinteză, fiziologici, care intervin în reacţiile eliberatoare de energie în organismul sportivului (de unde şi denumirea de ergotrope:

A. Substanţe de refacereB. Susţinătoare de efortC. Medicaţie de recuperare

39. ............... reprezintă o altă grupă de produşi naturali sau de sinteză, fiziologici, care intervin de regulă compensator pe plan metabolic, restabilind până la „supracompensare” rezervele energetice ale organismului, care scad în efort atât datorită consumurilor crescute, cât şi pierderilor exagerate pe calea sudoraţiei, eliminărilor renale etc. (substanţe trofotrope):

A. Substanţe de refacereB. Susţinătoare de efortC. Medicaţie de recuperare

40. După o clasificare bioclimatologică, altitudinea mică este situată între:

A. 500-1200 m.B. 1200-1800 m.C. 1800-2500 m.

41. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile joase (între 600-800 m.):

A. Pentru pregătireB. Pentru concursC. Pentru refacere

42. Pentru medicina sportivă prezintă interes altitudinile medii (între 1900-2400 m.):

A. Pentru pregătire biologică pentru concursB. Pentru recuperareC. Pentru refacere

43. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade iarna la fiecare 100 m. cu:

A. 10CB. 0,50CC. 1,50C

44. Se ştie că, urcând pe verticală, temperatura aerului scade vara la fiecare 100 m. cu:

A. 10CB. 0,50CC. 0,70C 45. Presiunea atmosferică (în jur de 760 mm Hg la nivelul mării) scade

la fiecare 100 m. pe verticală cu:A. 10-12 mm. HgB. 15-17 mm. HgC. 18-20 mm. Hg

46. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La nivelul mării el reprezintă:

A. 18,75%B. 20,95%C. 22,35%

47. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. La 1000 m. el reprezintă:

A. 11,18%B. 15,08%C. 18,7%


A. 11,18%B. 15,08%C. 18,7%


A. 11,18%B. 15,08%C. 18,7%

50. O dată cu creşterea altitudinii, presiunea parţială a O2 scade, ceaa ce face ca procentul O2 din volumul aerului să aibă diferite valori. Viaţa nu este posibilă sub:

A. 8%B. 10%C. 12%

51. Aeroionizarea naturală negativă a aerului are efecte:A. Pozitive asupra organismuluiB. Negative asupra organismuluiC. Fie pozitive, fie negative, funcţie de poluarea

52. Aeroionizarea naturală pozitivă a aerului are efecte:A. Pozitive asupra organismuluiB. Negative asupra organismuluiC. Fie pozitive, fie negative, funcţie de poluarea

53. Criza de adaptare la altitudine medie se manifestă între următoarele zile:

A. Ziua a 3-a şi a 5-aB. Ziua a 5-a şi a 7-aC. Ziua a 7-a şi a 10-a

54. Un stadiu eficient la altitudine medie trebuie să dureze minimum:A. 21 zileB. 28 zileC. 35 zile

55. Se susţine că modificările adaptative la fusul orar spre vest, faţă de cele spre est:

A. Sunt mai greu suportateB. Sunt mai uşor suportateC. Au acelaşi grad de suportabilitate

56. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, capabili să determine eficienţa şi randamentul coordonării, viteza şi precizia reactivităţii sunt:

A. Factorul intelectualB. Factorii psihofiziologiciC. Factorii psihomotrici

57. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care determină eficienţa şi randamentul unor activităţi şi funcţii psihice implicate în efortul competiţional: acuitatea analizatorilor vizual, auditiv, tactil, kinestezic sunt:


58. Factorii psihici aptitudinali care determină forma sportivă, care se exprimă în termeni de eficienţă şi productivitate, în raport de fondul genetic (iniţial) al sportivului sunt:


59. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe rezistenţă de tipul maratonului avem:

A. 2 vârfuri de formă sportivă a câte 2-3 luni fiecareB. Un vârf de formă sportivă cu o durată de 2-3 luniC. 2 vârfuri de formă sportivă cu o durată de 6 săptămâni fiecare

60. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe rezistenţă în regim de viteză avem:


61. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele specifice de forţă avem:


62. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originală şi interesantă că vârfurile formei sportive, frecvenţa lor într-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrică predominantă în obţinerea formei sportive, cea care structurează fundamental solicitarea organismului în antrenamente şi concurs. În probele bazate pe detentă avem:

A. 2 vârfuri de formă sportivă a câte 2-3 luni fiecareB. 3 vârfuri de formă sportivă a câte 4-6 săptămâni fiecareC. 2 vârfuri de formă sportivă cu o durată de 6 săptămâni fiecare

63. Preocupările în domeniul bioritmurilor datează de pe vremea lui Hipocrate, jalonând istoria medicinii încă din antichitate, când se aprecia necesitatea de a se păstra o evidenţă a „zilelor bune” şi „zilelor rele” din viaţa bolnavului în funcţie de care urma să fie diferenţiat tratamentul. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Swoboda descoperă ritmul fizic cu durata de:

A. 33 zileB. 28 zileC. 23 zile

tas - teste grila

Documents