t e s t e - microbio.ucoz.com · b. 0,2 mkm c. 0,1 mkm d. 0,01 mkm e. 0,001 mkm 29. În microscopul...

T E S T E

pentru examen la microbiologie cu virusologie şi

imunologie

în anul universitar 2011 - 2012

COMPLEMENT SIMPLU

I. Morfologia şi ultrastructura bacteriilor

1. Structură bacterienă mai frecvent implicată în

adeziunea microorganismului de ţesut este:

A. Capsula

B. Peptidoglicanul

C. Pilii

D. Antigenul O

E. Flagelii

2. Este caracteristic pentru micete:

A. Capsula

B. Flagelii

C. Fimbriile

D. Peretele celular fragil

E. Membrana nucleară

3. Pentru micoplasme este caracteristic:

A. Lipsa peretelui celular.

B. Prezenţa granulaţiilor de volutină

C. Formarea sporilor

D. Lipsa incluziunilor de colesterol

E. Prezenţa peptidoglicanului

4. Clostridiile se caracterizează prin:

A. Prezenţa sporilor ce nu depăşesc diametrul celulei.

B. Formarea sporilor care deformează celula

C. Prezenţa granulaţiilor de volutină care deformează

celula

D. Sunt acido- alcoolorezistente

E. Sunt gramnegative.

5. Caracterizează bacilii:

A. Formează spori care deformează celula

B. Conţin granulaţii de volutină care deformează

celula

C. Prezenţa sporilor ce nu depăşesc diametrul celulei

D. Sunt monotrichi

E. Sunt eucariote

6. Rickettsiile se caracterizează prin:

A. Structură acelulară.

B. Se cultivă pe medii elective,

C. Fermentează glucoza cu formare de acid şi gaz

D. Sunt paraziţi stricţi intracelulari

E. Posedă capsulă

7. Caracterizează treponemele:

A. Posedă polimorfism pronunţat.

B. Posedă cili peritrichi.

C. Sunt foarte rezistente în mediul exterior.

D. Posedă 4-8 spire neregulate.

E. Posedă 8-12 spire identice după înălţime şi la

aceeaşi distanţă între ele.

8. Caracterizează borreliile:

A. Nu sunt pretenţioase la medii de cultură.

B. Cauzează boala Lyme, tifosul recurent.

C. Cauzează tifosul exantematic epidemic.

D. Sunt imobile.

E. Se colorează uşor prin metode simple.

9. Despre leptospire se poate afirma:

A. Posedă o formă bacilară.

B. Sunt asigurate cu cili lofotrichi.

C. Se cultivă uşor pe medii diferenţiale.

D. Posedă 18-20 spire primare regulate mărunte.

E. Mobilitatea se determină în geloză semilichidă.

10. Peretele celular al micobacteriilor patogene alcoolo- şi

acidorezistente conţine:

A. Cantitate mare de nucleoproteide

B. O cantitate mare de ceruri şi acid micolic

C. Cantităţi mari de fosfolipide

D. Cantitate mare de lipopolizaharide

E. Toate de mai sus

11. În componenţa membranei citoplasmatice intră:

A. Glucide în cantităţi mari

B. Polizaharide

C. Peptidoglican

D. Fosfolipide

E. Acizii teichoici

12. Metodă de colorare pentru evidenţierea bacteriilor

acidorezistente:

A. Gram

B. Ziehl-Neelsen

C. Neisser

D. Loeffler

E. Burii-Hinss

13. Metoda de colorare pentru evidenţierea cililor la

bacterii:

A. Burri-Hinss

B. Giemsa

C. Ziehl - Neelsen

D. Gram

E. Loeffler

14. Granulaţiile de volutină se evidenţiază prin metoda:

A. Gram

B. Burri-Hinss

C. Neisser

D. Ziehl-Neelsen

E. Giemsa

15. Metoda de colorare pozitivă pentru evidenţierea

capsulei este:

A. Coloraţia Giemsa

B. Ziehl-Neelsen

C. Neisser

D. Burri-Hinss

E. Loeffler

16. Sporii coloraţi se pun în evidenţă prin metoda:

A. Neisser

B. Burri-Hinss

C. Loeffler

D. Aujeszki

E. Morozov

17. Substanţa nucleară se pune în evidenţă prin metoda:

A. Tratarea cu acid sulfuric de 5%

B. Mordanţarea preparatului cu acid clorhidric de

0,5%

C. Prelucrarea frotiului cu alcool metilic şi eter.

D. Reacţia microchimică Feulgen

E. În microscopul cu contrast de fază

18. De selectat elementul permanent de structură a celulei

bacteriene:

2

A. Capsula

B. Cilii

C. Membrana citoplasmatică

D. Fimbriile

E. Granulaţiile de volutină

19. Metodă microscopică utilizată pentru identificarea

rapidă a microorganismelor în prelevatul patologic:

A. Microscopia cu fond întunecat

B. Microscopia imunoluminiscentă

C. Microscopia cu contrast de fază

D. Microscopia optică cu sistem de imersie

E. Microscopia optică cu obiectiv uscat

20. Denumirea următoarelor categorii taxonomice se scrie

cu litere majuscule, cu excepţia:

A. Clasa

B. Ordinul

C. Familia

D. Genul

E. Specia

21. Specia bacteriană se caracterizează ca o totalitate de

indivizi cu următoarele particularităţi, cu excepţia:

A. Origine comună

B. Adaptate la un habitat anumit

C. Caracterizate prin metabolism similar

D. Elemente genetice plasmidice identice

E. Aparat genetic cromozomial identic

22. Fixarea frotiurilor se face prin următoarea metodă:

A. Biologică

B. Biofizică

C. Fizică

D. Sintetică

E. Biochimică

23. Fixarea frotiurilor se face prin următoarea metodă:

A. Biologică

B. Biofizică

C. Chimică

D. Sintetică

E. Biochimică

24. Puterea de rezoluţie a microscopului optic este egală

cu:

A. 2,0 mkm

B. 0,2 mkm

C. 0,1 mkm

D. 0,01 mkm

E. 0,001 mkm

25. Puterea de rezoluţie a microscopului cu fond negru este

egală cu:

A. 2,0 mkm

B. 0,2 mkm

C. 0,1 mkm

D. 0,01 mkm

E. 0,001 mkm

26. Puterea de rezoluţie a microscopului cu contrast de

fază este egală cu:

A. 2,0 mkm

B. 0,2 mkm

C. 0,1 mkm

D. 0,01 mkm

E. 0,001 mkm

27. Puterea de rezoluţie a microscopului luminiscent este

egală cu:

A. 2,0 mkm

B. 0,2 mkm

C. 0,1 mkm

D. 0,01 mkm

E. 0,001 mkm

28. Puterea de rezoluţie a microscopului electronic este

egală cu:

A. 2,0 mkm

B. 0,2 mkm

C. 0,1 mkm

D. 0,01 mkm

E. 0,001 mkm

29. În microscopul optic uleiul de imersie se foloseşte

pentru:

A. Mărirea puterii de rezoluţie a microscopului

B. Contrastarea obiectului studiat

C. Păstrarea direcţiei razelor de lumină la ieşirea lor din

preparat

D. Concentrază razele de lumină în obiectiv

E. Posedă un coeficient de refracţie egal cu al aerului.

30. În microscopia optică uleiul de imersie are următoarea

particularitate:

A. Mărirea puterii de rezoluţie a microscopului

B. Contrastarea obiectului studiat

C. Posedă un coeficient de refracţie egal cu al sticlei

D. Concentrază razele de lumină în obiectiv

E. Posedă un coeficient de refracţie egal cu al aerului.

31. Un indice stabil care caracterizează specia este

concentraţia molară a următoarelor nucleotide ale ADN-

ului genomic:

A. Adenină + timină

B. Adenină + guanină

C. Adenină + citozină

D. Timină + citozină

E. Guanină+ citozină

32. Se divid în două planuri reciproc perpendiculare

următorii coci:

A. Micrococcus

B. Diplococcus

C. Tetracoccus

D. Sarcina

E. Staphylococcus

33. Se divid în trei planuri reciproc perpendiculare

următorii coci:

A. Micrococcus

B. Diplococcus

C. Tetracoccus

D. Sarcina

E. Staphylococcus

34. Se divid în câteva planuri neregulate următorii coci:

A. Micrococcus

B. Diplococcus

C. Tetracoccus

D. Sarcina

E. Staphylococcus

35. Pentru streptococi este caracteristică următoarea

particularitate:

A. Se aranjează în perechi

3

B. Se aranjează în lanţuri scurte şi lungi

C. Se aranjează în grămezi neregulate

D. Se divid în câteva planuri

E. Se divid în planuri perpendiculare

36. Pentru stafilococi este caracteristică următoarea

particularitate:




D. Se divid într-un singur plan

E. Se divid în planuri perpendiculare

37. Pentru tetracoci este caracteristică următoarea

particularitate:




D. Se divid într-un singur plan

E. Se divid în 2 planuri reciproc perpendiculare

38. Domenul Bacteria include următoarele procariote:

A. Eubacteria

B. Fotobacteria

C. Scotobacteria

D. Micete

E. Protozoare

39. Bacteriile care conţin un fascicul de cili la un pol se

numesc:

A. Monotrichi

B. Lofotrichi

C. Amfitrichi

D. Peritrichi

E. Politrichi

40. Bacteriile care conţin un fascicul de cili la ambii poli se

numesc:

A. Monotrichi

B. Lofotrichi

C. Amfitrichi

D. Peritrichi

E. Politrichi

41. Flagelii sunt prezenţi la următoarele bacterii:

A. Coci

B. Spirochete

C. Rickettsii

D. Mycoplasme

E. Vibrioni

42. Flagelii sunt prezenţi la următoarele bacterii:

A. Coccus

B. Spirocheta

C. Rickettsia

D. Mycoplasma

E. Bacterium

43. Referitor la flagelii bacterieni se poate afirma:

A. Numărul lor variază până la câteva sute per celulă

B. Sunt factori de adeziune la celula gazdă

C. Sunt constituiţi din lipopolizaharide

D. Au rol în conjugarea bacteriană

E. Sunt fixaţi de corpusculii bazali




C. Sunt constituiţi din proteine

D. Joacă rol în conjugarea bacteriană

E. Sunt fixaţi de ribozomi

45. Capsula realizează următoarea funcţie biologică:

A. Asigură stabilitatea peptidoglicanului

B. Asigură stabilitatea membranei citoplasmatice

C. Este factor de menţinere a speciei în condiţii

nefavorabile

D. Este un factor care asigură virulenţa bacteriei

E. Asigură sinteza peretelui celular

II. Fiziologia bacteriilor. Antibioticele. Bacteriofagul.

Genetica.

46. Mediile de cultură uzuale pentru

cultivarea bacteriilor pot fi sterilizate

prin:

A. Autoclavare la o atmosferă

B. Tyndalizare în baia de apă la 58 C

C. Filtrare

D. În pupinel la 160 0C

E. Prin metode chimice

47. Transportul activ al nutrienţilor prin membrana

citoplasmatică are loc prin:

A. Difuzie simplă

B. Difuzie facilitată

C. Cu participarea permeazelor

D. Cu ajutorul oxidoreductazelor

E. Prin intermediul hidrolazelor

48. Conform surselor de energie şi carbon

microorganismele patogene se

diferenţiază în:

A. Foto-autotrofe

B. Hemo-autotrofe

C. Foto-heterotrofe

D. Hemo-heterotrofe

E. Scoto-autotrofe

4

49. Care din antibioticele enumerate este mai

toxic:

A. Penicilina

B. Polimixina

C. Cefalosporina

D. Tetraciclina

E. Vancomicina

50. O tulpină bacteriană este considerată

sensibilă la un antibiotic dacă:

A. CMI : CT = 8 : 8

B. CMI : CT = 8 : 2

C. CMI : CT = 16 : 8

D. CMI : CT = 8 : 4

E. CMI : CT = 8 : 32

51. Multiplicarea unui microb pe

tegumentele unei gazde fără reacţie

detectabilă din partea acesteia o numim:

A. Infecţie subclinică

B. Contaminare

C. Colonizare

D. Infecţie inaparentă

E. Infecţie latentă

52. Indicaţi mecanismul de acţiune al

nistatinei:

A. Se leagă de steroli şi alterează permeabilitatea

membranei citoplasmatice

B. Inhibă replicarea ADN

C. Inhibă sinteza peptidoglicanului

D. Ataşat de unitatea 50S ribosomală inhibă peptidil-

transferaza

E. Blochează sinteza acidului folinic prin inhibarea

dihidrofolat-reductazei


penicilinei:

A. Se leagă de steroli şi alterează permeabilitatea

membranei citoplasmatice.

B. Inhibă replicarea ADN.

C. Inhibă sinteza peptidoglicanului.

D. Ataşat de unitatea 50S ribozomală inhibă

peptidiltransferaza.

E. Blochează sinteza acidului folinic prin inhibarea

dehidrofolatreductazei.


cloramfenicolului (levomicetinei):

A. Blochează sinteza acidului folic prin inhibarea


B. Inhibă sinteza peptidoglicanului.

C. Inhibă replicarea ADN-ului.



E. Se leagă de steroli şi alterează permeabilitatea



tetraciclinelor:

A. Se leagă de steroli şi alterează permeabialitatea


B. Ataşat de unitatea 30S ribozomală blocează fixarea

ARN de transport la ribozomi.

C. Blochează sinteza acidului folinic prin inhibarea




E. Inhibă sinteza peptidoglicanului.

56. Indicaţi mecanismul de acţiune a

chinolonelor:

A. Inhibă replicarea ARN-ului.

B. Blochează sinteza acidului folinic prin inhibarea

dehidrofolatreducatazei.

C. Se leagă de steroli şi alterează permeabilitatea


D. Inhibă sinteza peptidoglicanului.

E. Inhibă ADN-giraza şi împiedică spiralizarea

moleculei de ADN.


rifampicinei:

A. Inhibă sinteza purinelor şi împiedică formarea

acizilor nucleici.

B. Inhibă activitatea ARN-polimerazei ADN-

dependentă.

C. Inhibă sinteza peretelui celular:

D. Inhibă sinteza membranei citoplasmatice.

E. Blochează sinteza ADN-ului.


eritromicinei.

A. Blochează activitatea peptidiltransferazei la nivelul

ribozomal 50S.

B. Inhibă sinteza membranei citoplasmatice.

C. Inhibă sinteza peptidoglicanului.

D. Blochează sinteza acidului folic prin inhibarea

dehidrofolat-reductazei.

E. Blochează funcţiile ARN-mesager.


cefalosporinelor:

A. . Inhibă funcţiile ARN-mesager.

B. Împiedică sinteza peptidoglicanului prin blocarea

transpeptidazei

C. Blocează sinteza ADN-ului.

D. Inhibă sinteza membranei citoplasmatice.

E. Blochează activitatea ribozomilor 30S.

60. Penicilinele pot fi protejate de β-

lactamaze în asociaţie cu:

A. Acidul sulfanilamidic.

B. Acidul paraaminobenzoic.

C. Acid folic.

D. Sulbactam.

E. Acidul fenilpiruvic.

61. Penicilinele pot fi protejate de β-

lactamaze în asociaţie cu:

A. Acidul paraaminobenzoic.

B. Acidul sulfanilamidic.

C. Acidul ascorbinic

D. Acidul fenilpiruvic.

E. Clavulanat.

62. Sensibilitatea la antibiotice se determină prin metoda:

A. Diluţiilor succesive Appelmann.

B. Diluţiilor succesive zecimale în mediul lichid.

C. Diluţiilor succesive zecimale în mediul solid.

D. Diluţiilor duble în medii lichide şi solide.

E. Diluţiilor în tuburi Widal.

63. Sensibilitatea la antibiotice se determină

prin metoda:

5

A. Plăgilor sterile.

B. Precipitării în gel.

C. Difuzimetrică.

D. Otto.

E. Fischer.

64. Determinarea concentraţiei antibioticului în ser se

efectuează prin metoda:

A. Difuzimetrică.

B. Diluţiilor zecimale în medii lichide.

C. Diluţiilor succesive duble în tuburi.

D. Diluţiilor zecimale în medii solide.

E. Plăgilor sterile în gel.

65. Dozarea antibioticelor în umori este

indicată:

A. La pacienţi cu deficienţe excretorii (renale,

hepatice).

B. În colienterite acute.

C. În pneumonii interstiţiale.

D. În colecistite cronice.

E. În faringite cronice recidivante.

66. Asocierele de antibiotice în terapia

antimicrobiană sunt indicate :

A. În rickettsioze.

B. În bronşite cronice.

C. În infecţii urogenitale.

D. În infecţia de plagă postoperatorie.

E. În infecţii care ameninţă viaţa bolnavului până la

stabilirea antibiogramei.

67. Polienele sunt antibiotice cu efect nociv asupra:

A. Micoplasmelor

B. Levurilor

C. Micobacteriilor

D. Spirochetelor

E. Chlamidiilor

68. Congelare cu deshidratare în vid ce permite păstrarea

îndelungată a microorganismelor:

A. Liofilizare

B. Congelare

C. Sterilizare prin căldură uscată

D. Pasteurizare

E. Tindalizare

69. Răcirea bruscă la temperatura – 700 ce permite

păstrarea microorganismelor câteva luni se numeşte:

A. Sterilizare

B. Liofilizare

C. Pasteurizare

D. Tindalizare

E. Congelare

70.. Se efectuează la 160-1800C :

A. Congelarea

B. Sterilizarea cu vapori fluenţi

C. Liofilizarea

D. Sterilizarea prin căldură uscată

E. Tindalizarea

71. Permite distrugerea microflorei asporulate în substrat:

A. Congelarea

B. Liofilizarea

C. Filtrarea

D. Pasteurizarea

E. Tindalizarea

72. Este o metodă de sterilizare fracţionată:

A. Cu vapori sub presiune.

B. Cu căldură uscată

C. Tindalizarea

D. Pasteurizarea

E. Filtrarea

73. Convieţuire reciproc avantajoasă între specii de m.o.

din asociaţie se numeşte:

A. Interferenţă

B. Simbioză

C. Antagonism

D. Metabioză

E. Sinergism

74. Relaţii de concurenţă între membrii unei

microbiocenoze:

A. Antagonism

B. Sinergism

C. Simbioză

D. Interferenţă

E. Metabioză

75. Substrat nutritiv şi energetic care asigură desfăşurarea

tuturor proceselor vitale în celulele bacteriene:

A. Metabolism bacterian

B. Medii de cultură

C. Nutriţia bacteriană

D. Respiraţia bacteriilor

E. Enzimele microbiene

76. Totalitatea proceselor biochimice intracelulare ce

transformă substratul nutritiv în energie şi constituenţi

celulari.


B. Nutriţie bacteriană

C. Mediile de cultură

D. Enzimele microbiene

E. Respiraţia bacteriilor

77. Asimilarea din mediu a substanţelor necesare pentru

metabolism:

A. Nutriţia bacteriană

B. Medii de cultură

C. Anabolism bacterian

D. Enzime microbiene

E. Respiraţia microbiană

78. Substanţe biologic active care catalizează diferite

procese metabolice ale celulei bacteriene:

A. Nutriţia bacteriană

B. Respiraţia bacteriilor

C. Enzimele microbiene

D. Mediile de cultură

E. Metabolismul microbian

79. Totalitatea de procese prin care se asigură

metabolismul energetic:


B. Nutriţia bacteriană

C. Enzimele microbiene

D. Mediile de cultură

E. Respiraţia bacteriilor

80. Despre enzimele bacteriene se poate afirma:

A. Sunt de natură polizaharidică

B. Catalizează reacţiile chimice din celula bacteriană

C. Posedă activitate la temperatura 00C

D. Posedă activitate la temperatura 650C

6

E. Sunt sintetizate de peretele celular

81. În respiraţia anaerobă a bacteriilor, acceptorul final al

electronilor de hidrogen este:

A. Oxigenul

B. Carbonul

C. Ferul

D. Nitraţii

E. Nitriţii

82. Bacterii cu o rezistenţă mai sporită la factorii mediului

ambiant:

A. Patogene

B. Cultivate în laborator

C. Formele sporulate

D. Mobile, cu echipament enzimatic de patogenitate

E. Care au capacitatea de adeziune

83 . Răcirea bruscă la – 700C ce permite păstrarea

microorganismelor câteva luni se numeşte:

A. Tyndalizare

B. Pasteurizare

C. Sterilizare

D. Congelare

E. Liofilizare

84. Sterilizarea cu aer cald este indicată pentru:

A. Ţeseturi şi fibre din bumbac

B. Material contaminat din laborator

C. Pulberi

D. Soluţii injectabile

E. Obiecte cu garnituri de cauciuc

85. Culturile bacteriene în faza de declin se caracterizează

prin următoarele particularităţi:

A. Rata de creştere devine nulă

B. Numărul bacteriilor inoculate rămâne staţionar

C. Numărul bacteriilor creşte în progresie geometrică

D. Progresiv creşte viteza de pieire a bacteriilor

E. Sensibilitatea la antibiotice este maximală

86. Către mediile de cultură de îmbogăţire se referă:

A. Levine

B. Kligler

C. Olkeniţki

D. Kitt-Tarozzi

E. Geloză-sânge

87. Produse finale de fermentare a glucidelor de către

bacteriile aerobe pot fi:

A. H2S

B. NH3

C. CH4

D. CO2

E. O2

88. Indicaţi mecanismul de acţiune al tetraciclinelor:

A. Inhibă sinteza peretelui bacterian

B. Alterează permeabilitatea membranei citoplasmatice

C. Inhibă sinteza proteinelor

D. Se fixează de sterolii membranici

E. Inhibă sinteza acizilor nucleici

89. * Titrarea bacteriofagului se efectuează prin metoda:

A. Otto

B. Appelmann

C. Weinberg

D. Furt

E. Fischer

90. Bacteriile pot scinda peptonele până la următoarele

produse:

A. Nitraţi

B. Nitriţi

C. Acizi organici

D. Acizi graşi

E. Hidrogen sulfurat

91. Ca sursă universală de energie pentru bacterii servesc

următorii compuşi organici:

A. Lipidele

B. Proteinele

C. Nucleoproteinele

D. Glucidele

E. Lipopolizaharidele

92. Ansamblul măsurilor prin care se evită contaminarea

mediului ambiant şi diferitor substrate se numeşte:

A. Sterilizare

B. Antisepsie

C. Asepsie

D. Dezinfecţie

E. Tyndalizare

93. Distrugerea completă a microorganismelor din substrat

la temperaturi mai mici de 600C se numeşte:

A. Tyndalizare

B. Pasteurizare

C. Sterilizare

D. Congelare

E. Liofilizare

94. Controlul eficienţei sterilizării în autoclav la 1210C se

face prin utilizarea indicatorului:

A. Bacteriilor capsulate

B. Acidului benzoic

C. Soluţiei de alfa-naftol

D. Bacteriilor mobile

E. Comprimatelor cu bacteriofag

95. Primul factor limitant pentru bacteriile strict aerobe

este:

A. Carbonul organic

B. Azotul organic

C. Hidrogenul

D. Oxigenul

E. Bioxidul de carbon

96 Către mediile de transport se referă:

A. Hiss

B. Soluţie fosfat-tampon

C. Bulion biliat

D. Kitt-Tarozzi

E. Geloză-sânge

97. Produse finale de fermentare a glucidelor de către

bacteriile anaerobe pot fi:

A. NH3

B. Acizi

C. Baze

D. CO2

E. O2

98. Profagul reprezintă:

A. Forma vegetativă a fagului virulent

B. Forma vegetativă a fagului temperat

C. Genomul unui fag virulent integrat în cromozomul

bacterian

7

D. Genomul unui fag temperat integrat în cromozomul

bacterian

E. Formă imatură de fag.

99. Identificarea bacteriilor după activitatea peptolitică se

face prin evidenţierea următorului produs a scindării

peptonelor:

A. Amoniacului

B. Nitriţilor

C. Nitraţilor

D. Acizilor graşi

E. Acizilor organici

100. Bacteriile psihrofile cresc şi se multiplică în limitele

de temperaturi:

A. 0 - + 300C

B. + 20 - + 400C

C. + 45 - + 600C

D. – 10 - + 100C

E. > 600C

101. Distrugerea microorganismelor patogene din substrat

infectat se numeşte:

A. Tyndalizare

B. Pasteurizare

C. Sterilizare

D. Dezinfecţie

E. Liofilizare

102. Sterilizarea în autoclav se realizează în următorul

regim:

A. 1000C - 20 minute

B. 1150C - 20 minute

C. 1200C - 15-20 minute

D. 1600C - 30 minute

E. 1800C - 60 minute

103. Creşterea culturilor continue (sincronice) de bacterii

aerobe se menţine prin adaos permanent a surselor de:

A. Carbon organic

B. Azot organic

C. Hidrogen

D. Oxigen

E. Bioxid de carbon

104. Bacteriile carboxifile se cultivă în următoarele

condiţii:

A. Aerobe

B. Anaerobe

C. 5-10% azot

D. 5-10% bioxid de carbon

E. 5-10% oxid de etilen

105. Metoda recomandată pentru testarea sensibilităţii la

antibiotice a bacteriilor anaerobe:

A. Diluţiilor succesive în bulion

B. Diluţiilot succesive în geloză

C. Difuzimetrică

D. Otto

E. Appelman

106. Conjugarea reprezintă:

A. Transferul unui fragment de ADN de la o bacterie donor

la o bacterie acceptor

B. Transferul materialului genetic de la o bacterie la alta

prin intermediul plasmidelor

C. Transferul de ADN cromozomic sau plasmidic de la o

celulă bacteriană la alta via un bacteriofag

D. Transferul unui fragment specializat de ADN dintr-un

sector în altul în acelaşi duplex sau într-un duplex

diferit al aceleiaşi celule

E. Procesul se manifestă frecvent la bacteriile Gram

pozitive.

III. Infecţia şi imunitatea

107. Cauzate de exotoxine bacteriene sunt următoarele

boli cu excepţia:

A. Difteria

B. Tetanosul

C. Scarlatina

D. Bruceloza

E. Gangrena gazoasă

8

108. Capabile să traverseze bariera placentară sunt

următoarele clase de Ig:

A. Ig M

B. Ig G

C. Ig A

D. Ig D

E. Ig E

109. Bacteriile determină leziuni tisulare prin:

A. Endotoxine

B. Intermediul acizilor teihoici

C. Antigenul ciliar

D. Activarea opsoninelor

E. Activarea complementului

110. Responsabile de hipersensibilitatea de tip tardiv

sunt:

A. Limfocitele Th

B. Limfocitele Tc

C. Limfocitele B

D. Ig G

E. Ig M

111. Sunt implicate în reacţiile de hipersensibilitate de

tip imediat:

A. Ig A

B. Ig M

C. Ig G

D. Ig E

E. Ig D

112. Traversează în formă activă bariera placentară:

A. Ig A

B. Ig M

C. Ig G

D. Ig E

E. Ig D

113. Realizează funcţii antimicrobiene la nivelul

mucoaselor:

A. Ig A

B. Ig M

C. Ig G

D. Ig E

E. Ig D

114. Reprezintă clasa macroglobulinelor:

A. Ig A

B. Ig M

C. Ig G

D. Ig E

E. Ig D

115. Indică şi predomină in infecţia acută

A. Ig A

B. IgM

C. Ig G

D. Ig E

E. Ig D

116. Asigură imunitatea postinfecţioasă:

A. Ig A

B. Ig M

C. Ig G

D. Ig E

E. Ig D

117. Sunt sensibile la cisteină:

A. Ig A

B. Ig M

C. Ig G

D. Ig E

E. IgD

118. Participă în reacţiile de neutralizare a toxinelor:

A. Ig A

B. Ig M

C. Ig D

D. Ig G

E. Ig E

119. În reacţiile microbicide cu participarea

complementului mai eficiente sunt:

A. Ig A

B. Ig E

C. Ig M

D. Ig D

E. Ig G

120. Se caracterizează printr-o evoluţie comparativ

scurtă cu simptomatică caracteristică:

A. Infecţia acută.

B. Infecţia cronică

C. Infecţia secundară

D. Reinfecţia

E. Suprainfecţia.

121. Constituie o infectare repetată cu aceeaşi specie

de microorganisme după vindecare:

A. Infecţie acută

B. Infecţie cronică

C. Infecţie secundară

D. Reinfecţie

E. Suprainfecţie

122. Constituie o reinfectare a organismului până la

reconvalescenţă:

A. Infecţia acută

B. Suprainfecţie


D. Reinfecţie

E. Infecţie cronică

123. Boală infecţioasă declanşată în rezultatul

scăderii rezistenţei organismului pe fondul unei

primoinfecţii :

A. Infecţie acută

B. Infecţie cronică


D. Suprainfecţie

E. Reinfecţie

124. Se caracterizează printr-o evoluţie de lungă

durată cu persistenţa agentului în organism:

A. Suprainfecţie

B. Reinfecţie

C. Infecţie acută

D. Infecţie secundară

E. Infecţie cronică

125. Infecţia intrauterină la nou-născuţi este

determinată prin depistarea anticorpilor:

A. Ig A

B. Ig D

C. Ig M

D. Ig G

E. Ig E

126. Complementul poate fi activat pe calea:

A. Butilen-glicolică

B. Fermentativă

C. Acidă mixtă

9

D. Clasică

E. Oxidativă

127. Despre endotoxine se poate afirma cu excepţia:

A. Fac parte integrată din structura peretelui celular

bacterian gramnegativ.

B. Determină febră

C. Cauzează leucopenie

D. Declanşează şoc endotoxic

E. Produc paralizii.

128. În reacţiile anafilactice sunt implicate:

A. Ig A

B. Ig E

C. Ig D

D. Ig M

E. Ig G

129. Prezenţa tranzitorie a bacteriilor în sânge fără a se

multiplica include noţiunea de:

A. Bacteriemie

B. Toxinemie

C. Septicopiemie

D. Virusemie

E. Septicemie

130. Stare patologică caracterizată prin persistenţa şi

multiplicarea bacteriilor în sânge:

A. Virusemie

B. Septicemie

C. Bacteriemie

D. Toxinemie

E. Septicopiemie

131.. Infecţie generalizată cu formarea focarelor

supurative în organe:

A. Septicemie

B. Toxinemie

C. Septicopiemie

D. Virusemie

E. Bacteriemie

132. Răspândirea virusurilor prin intermediul

sângeluli:

A. Septicopiemie

B. Toxinemie

C. Bacteriemie

D. Virusemie

E. Septicemie

133. Răspândirea toxinelor prin intermediul sângelui:

A. Septicemie

B. Septicopiemie

C. Bacteriemie

D. Virusemie

E. Toxinemie

134. Permite depistarea anticorpilor monovalenţi

următoarea reacţie:

A. Coombs

B. Precipitare

C. Hemaglutinare

D. Bacterioliză

E. Inhibare a hemaglutinării

135. Se manifestă în prezenţa complementului următoarea

reacţie:

A. Hemaglutinare

B. Coombs

C. Hemoliză

D. Precipitare

E. Inhibare a hemaglutinării

136. Are utilizare frecventă în depistarea antigenelor

solubile următoarea reacţie:

A. Bacterioliză

B. Inhibare a hemaglutinării

C. Hemaglutinare

D. Reacţia Coombs

E. Precipitare

137. Antigen termolabil prezent la bacteriile mobile:

A. Antigenul lipopolizaharidic

B. Antigenul K superficial

C. Antigenul H flagelar

D. Antigenul Vi din peretele celular

E. Complexul glucidolipidoproteic

138. Antigen termostabil caracteristic bacteriilor

gramnegative:

A. Complexul glucidolipidoproteic

B. Antigenul K superficial

C. Antigenul H flagelar

D. Antigenul Vi din peretele celular

E. Antigenul proteic A

139. Conţine antigen al unei singure specii microbiene:

A. Vaccin polivalent

B. Vaccin monovalent

C. Vaccin asociat

D. Vaccinul TABTe

E. Vacinul ADTP

140. Este compus din antigene provenite de la specii

diferite

A. Vaccin monovalent

B. Vaccin polivalent

C. Vaccinul BCG

D. Anatoxina botulinică

E. Anatoxina stafilococică

141. O conveţuire a microorganismelor când unul din ele

trăieşte din contul celuilalt fără ai aduce prejudicii:

A. Interferenţă

B. Parazitism

C. Comensalism

D. Sinergism

E. Mutualism

142. O convieţuire în cadrul căreia ambele organisme

profită de pe urma convieţuirii lor.

A. Parazitism

B. Comensalism

C. Interferenţă

D. Mutualism

E. Sinergism

10

IV. Bacteriologia specială

143. Meningococii se transmit prin:

A. Picături Flugge

B. Aerosoli generaţi în instalaţiile de condiţionare a

aerului

C. Praf

D. Alimente contaminate

E. Apa contaminată

144. Despre C. diphtheriae se poate afirma corect:

A. Produce o enterotoxină

B. Determină enterocolite hemoragice

C. In evoluţia bolii poate fi afectat miocardul.

D. Este izolat uzual în hemoculturi

E. Sursa infecţiei o constituie animalele domestice.

145. Pentru diagnosticul etiologic al unui sindrom

holeriform este indicat:

A. Hemoculturi repetate

B. Uroculturi

C. Mieloculturi

D. Coproculturi

E. Rozeoloculturi

146. Pentru diferenţierea S. aureus de S. epidermidis

testul de preferinţă este:

A. Alfa-hemolizina

B. Beta-lactamaza

C. Fermentarea glucozei

D. Lipaza

E. Coagulaza

147. La un pacient nerevaccinat, traumatizat cu plagă

contaminată profilaxia tetanosului se face prin

administrarea :

A. Anatoxinei tetanice

B. Antitoxinei tetanice

C. Penicilinei G

D. Anatoxinei şi antitoxinei tetanice

E. Nici una de mai sus

148. Pentru testarea sensibilităţii micobacteriilor la

antibiotice este indicată metoda:

A. Diluţiilor succesive în medii lichide.

B. Diluţiilor succesive în medii solide.

C. Difuzimetrică.

D. Diluţiilor zecimale Appelmann.

E. Plăgilor sterile în gel.

149. În diagnosticul scarlatinei este indicată reacţia de

neutralizare intradermică:

A. Mantoux.

B. Burnet.

C. Schick

D. Dick

E. Ţuvercalov

150. În diagnosticul brucelozei este indicată reacţia

alergică intradermică:

A. Dick

B. Schultz-Charlton

C. Schick

D. Burnet

E. Mantoux

151. În diagnosticul tuberculozei este indicată

intradermoreacţia alergică :

A. Dick

B. Schultz - Charlton

C. Schick

D. Burnet

E. Mantoux

152. În diagnosticul difteriei este indicată

intradermoreacţia de neutralizare:

A. Burnet

B. Dick

C. Ţuvercalov

D. Schick

E. Mantoux

153. Vibrionii holerici se caracterizează prin

următoarele:

A. Fermentează manoza, zaharoza şi nu fermentează

arabinoza.

B. Fermentează cu acid şi gaz glucoza.

C. Sunt rezistenţi în mediul acid.

D. Se cultivă pe geloză hiperclorurată cu lapte şi ou.

E. Mobilitatea este asigurată de cili dispuşi peritrich.

154. V. cholaerae O 1 se caracterizează prin

următoarele:

A. Posedă antigenul de grup C.

B. Posedă antigenul de grup B.

C. Posedă antigenul de grup A.

D. Aparţine grupului Heiberg VIII.

E. Este sensibil la bacteriofagul V. cholerae bengal.

155. Gen care reuneşte specii oxidazopozitive:

A. Salmonella

B. Escherichia

C. Yersinia

D. Vibrio

E. Brucella

156. Apaţine grupului fermentativ Heiberg I:

A. E. coli

B. S. enterica

C. V. parahaemolyticus

D. S. dysenteriae

E. V. cholerae

157. Mediul diferenţial pentru izolarea V. cholerae

este:

A. TCBS

B. Tinsdal

C. Willson- Blair

D. Klauberg

E. Ploskirev

158. Pe geloză alcalină V. cholerae formează colonii:

A. Mari, rugoase, plate, netransparente.

B. Colonii pitice, mucoide, de culoare neagră.

C. Colonii mici, rotunde, cu suprafaţa netedă,

transparente, margini regulate.

11

D. Colonii cu margini festonate, sub aspect de

margaretă.

E. Colonii netede, cu margini regulate, de culoare

galbenă.

159. V. eltor aglutinează eritrocitele de:

A. Berbec

B. Maimuţă

C. Cobai

D. Găină

E. Iepure.

160. V. eltor hemolizează eritrocitele de :

A. Berbec

B. Maimuţă

C. Cobai

D. Găină

E. Iepure

161. Diferenţierea biovariantelor V. cholerae se realizează

după sensibilitatea la :

A. Penicilină

B. Ristomicină

C. Eritromicină

D. Polimixină

E. Clandomicină

162. V. cholerae (clasic) este sensibil la:

A. Bacteriofagul eltor

B. Bacteriofagul A

C. Bacteriofagul B

D. Bacteriofagul C

E. Bacteriofagul D

163. Doza infectantă pentru om a V. cholerae este de

ordinul:

A. 10 2 vibrioni

B. 10 4 vibrioni

C. 105 - 6

vibrioni

D. 10 7-8

vibrioni

E. 10 9 vibrioni

164. Agent etiologic al toxiinfecţiilor alimentare poate fi:

A. V. eltor

B. Vibrionii NAG

C. V. cholerae

D. V. parahaemolyticus

E. V. cholerae bengal

165. Se examinează bacteriologic hidrobionţii marini în:

A. Salmoneloze

B. Toxicoinfecţii alimentare

C. Febrele paratifoidice

D. Escherichioze

E. Dizenterie

166. Titrul diagnostic al anticorpilor aglutinanţi în holeră

este:

A. 1 : 20

B. 1 : 80

C. 1 . 320

D. 1 : 640

E. 1 : 1280

167. Antigenul comun pentru genul Vibrio este:

A. Ag. O

B. Ag. Vi

C. Ag. M

D. Ag. H

E. Ag. K

168. În profilaxia specifică a holerei se utilizează:

A. Vaccin viu atenuat.

B. Vaccin chimic polizaharidic

C. Vaccin ribosomal

D. Vaccin semisintetic

E. Vaccin inactivat.

169. Mediu electiv pentru cultivarea vibrionilor holerici

este:

A. Rappoport

B. Apă peptonată hiperclorurată

C. Apă peptonată alcalină

D. Mediul Muller

E. Mediul cu selenit.

170. Exotoxina holerigenă la nivelul enterocitelor

activează:

A. Adenozintrifosfatul

B. Adenozindifosfatul

C. Oxidoreductazele celulare

D. Adenilatciclaza

E. Hidrolazele

171. În evoluţia clinică a holerei etapa iniţială este:

A. Gastroenterita holerică

B. Enterita holerică

C. Coma holerică

D. Holera algidă

E. Enterocolita holerică

172. În diagnosticul rapid al holerei este aplicată:

A. Reacţia de neutralizare.

B. Reacţia de inhibare a hemaglutinării

C. Reacţia de fixare a complementului

D. Analiza radioimună

E. Reacţia de imobilizare.

173. În diagnosticul rapid al holerei este aplicată:

A. Reacţia de neutralizare

B. Reacţia opsono-fagocitară

C. Reacţia de microaglutinare

D. Reacţia de fixare a complementului

E. Reacţia de hemoadsorbţie.

174. Pentru V. cholerae serovar Ogawa sunt caracteristice

fracţiile antigenice:

A. AB

B. AC

C. ABC

D. ACD

E. ADE

175. Pentru V. cholerae serovar Inaba sunt caracteristice

fracţiile antigenice:

A. AB

B. AC

C. ABC

D. ACD

E. ADE

176. Pentru V. cholerae serovar Hykojima sunt

caracteristice fracţiile antigenice:

A. AB

B. AC

C. ABC

D. ACD

E. ACE

12

177. În frotiuri preparate din materii fecale ale pacientului

cu holeră vibrionii holerici sunt aranjaţi:

A. În lanţuri.

B. În grup sub aspect de ciorchine.

C. Diplobacterii

D. Sub aspectul unui cârd de peşti

E. Bastonaşe solitare.

178. Agentul holerei se transmite prin mecanismul:

A. Picături Flugge

B. Prin aerosol

C. Contact direct

D. Prin vectori

E. Fecalo-oral

179. Familia Vibrionaceae include genul:

A. Pseudomonas

B. Escherichia

C. Vibrio

D. Proteus

E. Alcaligenes

180. Mobilitatea V. cholerae se determină:

A. În preparate native

B. În RIF directă.

C. În geloză înclinată

D. În frotiuri colorate

E. În RA cu ser antiholeric O1

181. În medii lichide V. cholerae creşte cu formarea:

A. Unui sediment granular la fundul eprubetei.

B. Unui sediment sub aspectul unui glomerul de

vată

C. De turbiditate omogenă.

D. Peliculă fină cu nuanţă albăstruie.

E. Peliculă groasă zbârcită.

182. E. coli enteroinvazivă cauzează:

A. Infecţii holeriforme

B. Infecţii dizenteriforme

C. Enterocolite hemoragice

D. Infecţii similare salmonelozelor

E. Toxicoinfecţii alimentare

183. E. coli enterotoxigenă cauzează:





E. Toxiinfecţii alimentare

184. E. coli enteropatogenă determină:





E. Gastroduodenite

185. E. coli enterohemoragică determină:

A. Infeccţii holeriforme


C. Enterocolite la copii


E. Gastrite

186. . Pe suprafaţa mediului Levine E. coli formează

colonii:

A. Forma S incolore semitransparente.

B. Forma S de culoare albastru-închis.

C. Negre cu luciu metalic.

D. Roşii cu luciu metalic

E. Roze, de forma R

187. Pe suprafaţa mediului Endo E. coli formează colonii:

A. Forma S incolore transparente

B. Forma S de culoare albastru-închis

C. Negre cu luciu metalic


E. Roze de forma R

188. Pe suprafaţa mediului Ploskirev E. coli formează

colonii:

A. Forma S incolore transparente

B. Forma S de culoare albastru - închis

C. Negre cu luciu metalic


E. Forma S de culoare roză

189. Pentru E. coli, agent al sindromului holeriform ca

factor de patogenitate este:

A. Capsula

B. Enterotoxina termolabilă şi termostabilă

C. Endotoxina

D. Plasmocoagulaza

E. Lecitinaza

190. Seroidentificarea culturilor de escherichii patogene se

efectuează cu seruri:

A. ABCDE

B. O 1

C. OKA

D. O 4,5

E. O 9

191. Pentru E. coli este caracteristic:

A. Posedă oxidază.

B. Sunt sporogene.

C. Fermentează glucoza cu formare de acid.

D. Sunt oxidazonegative.

E. Formează pe mediul Endo colonii incolore.

192. E. coli se caracterizează prin:

A. Acido- alcoolorezistenţă.

B. Formează spori în condiţii nefavorabile.

C. Se colorează grampozitiv.

D. Este indicator microbiologic al impurificării

fecale.

E. Sunt pretenţioase la mediile de cultură.

193. . În tratamentul colienteritelor cauzate de E. coli se

utilizează:

A. Lactalbumina

B. Imunoglobuline umane.

C. Peniciline.

D. Vaccinuri inactivate curative.

E. Eubiotice – lactobacterina.

194. În serodiagnosticul escherichiozelor se utilizează:

A. Antigenul O

B. Antigenul H

C. Autotulpina izolată

D. Antigenul OK

E. Antigenul OH

195. Antigenul K al E. coli se determină în:

A. Cultura inactivată la 1000C.

B. Cultură vie.

C. Cultură inactivată cu alcool.

13

D. Tulpină vie atenuată.

E. Cultură inactivată cu formol.

196. Antigenul O al E. coli se identifică cu:

A. Cultură inactivată la 100 o

C

B. Cultură vie

C. Cultură inactivată la 600C

D. Cultură inactivată la 800C

E. Cultură inactivată cu formol.

197. Testele cheie biochimice utilizate pentru identificarea

enterobacteriilor determină:

A. Specia

B. Genul

C. Familia

D. Biovarinatele

E. Hemovariantele

198. Testele biochimice primare se utilizează pentru

determinarea:

A. Familiei Enterobacteriaceae

B. Genului

C. Speciei

D. Biovariantelor

E. Hemovariantelor

199. Testele biochimice secundare se utilizează pentru

determinarea:

A. Familiei Enterobacteriaceae

B. Genului

C. Speciei

D. Biovariantelor

E. Hemovariantelor

200. Familia Enterobacteriaceae se diferenţiază de alte

familii prin teste :

A. Serologice.

B. Fagoidentificare

C. Biochimice primare

D. Biochimice secundare

E. Cheie

201. În familia Enterobacteriaceae genul se determină prin:

A. Teste serologice.

B. Fagoidentificare

C. Teste biochimice secundare

D. Teste biochimice primare

E. Antibioticogramă.

202. În familia Enterobacteriaceae specia se determină prin

următoarele teste biochimice:

A. Teste serologice

B. Fagoidentificare

C. Teste biochimice primare

D. Teste biochimice secundare

E. Antibioticogramă.

203. Genul Shigella include specia:

A. S. boydii

B. S. bovis

C. S. enteritidis

D. S. newport

E. S. salamae

204. Cele mai multe serovariante posedă:

A. S. dysenteriae

B. S. newcastl

C. S. boydii

D. S. flexneri

E. S. sonnei

205. Nu posedă serovariante:

A. S. dysenteriae

B. S. flexneri (serovar newcastl)

C. S. boydii

D. S. sonnei

E. S. flexneri

206. Elaborează exotoxină cu acţiune neurotropă:

A. S. boydii

B. S. flexneri

C. S. sonnei

D. S. dysenteriae

E. S. flexneri (serovar newcaestl)

207. Shigelele manitnegative sunt:

A. S. flexneri

B. S. sonnei

C. S. flexneri (serovar newcastl)

D. S. boydii

E. S. dysenteriae

208. Testul biochimic primar pozitiv pentru shigele este:

A. Utilizarea citratul de sodiu

B. Utilizarea malonatul de sodiu

C. Mobilitatea

D. Proba cu roşu de metil (MR)

E. Producerea hidrogenului sulfurat

209. Pe mediul Ploskirev shigelele formează colonii:

A. Mici, netede, transparente, incolore.

B. Forma S , colorate în roz.


D. Mari, cu suprafaţa rugoasă, colorate în roşu.

E. Pitice, mucoide, incolore.

210. Pe mediul Levin shigelele formează colonii:

A. Forma S, colorate în roşu.

B. Mici, netede, transparente, incolore.


D. Mari, cu suprafaţa rugoasă colorate în roşu.

E. Mici, mucoide,incolore.

A. Glucoza, lactoza, zaharoza -; H2S –

211. Pentru îmbogăţirea shigelelor din materii fecale se

utilizează mediul:

A. Bulion biliat cu glucoză

B. Sauton

C. Mediul cu cazeină şi cărbune

D. Mediul cu selenit acid de sodiu

E. Apă alcalină peptonată

212. În cazul dizenteriei în perioada de stare a bolii

materiile fecale au aspect:

A. Riziform

B. Mucopurulent

C. Sangvinolent

D. Cu granule de sulf

E. Scaun apos

213. Vaccinoterapia dizenteriei este indicată în:

A. Forme acute

B. Forme asimptomatice

C. Forme cronice

D. Forme latente

E. Forme acute severe

214. În terapia dizenteriei cronice se utilizează:

A. Vaccin inactivat

B. Vaccin viu atenuat

14

C. Imunoglobulină umană

D. Dizenterina

E. Ser antitoxic antidizenteric.

215. Mediile de cultură Olkeniţki şi Kligler fac parte din

grupul de medii:

A. De transport

B. De îmbogăţire

C. Diferenţial - diagnostice pentru izolarea culturii

pure.

D. Diferenţial - diagnostice pentru acumularea şi

identificarea primară.

E. Speciale

216. Mediile de cultură Muller, Kauffmann fac parte din

grupul de medii:

A. De transport

B. De îmbogăţire

C. Diferenţial diagnostice pentru izolarea culturii

pure.

D. Diferenţial diagnostice pentru acumularea şi

identificarea primară

E. Speciale

217. În prima săptămână de boală la bolnavii cu febră

tifoidă se examinează:

A. Urina

B. Materii fecale

C. Sânge

D. Bilă

E. Exudate rinofaringiene

218. Indicaţi corect structura antigenică a S. typhi:

A. O 1, 9, 12 ; Vi ; Hd.

B. O 1, 2, 12 H a

C. O 1, 9, 12, H g,m

D. O 1, 4,5, 12 Hb, H 1,2

E. O 1, 4, 5, 12 Hi, H 1, 2

219. Indicaţi corect structura antigenică a S. paratyphi B:

A. O 1, 2, 12, H a

B. O 1, 9, 12, Vi, Hd

C. O 1, 9, 12 H g,m

D. O1, 4, 5, 12, H b, H 1, 2

E. O 1, 4, 5 , 12 H i, H 1, 2

220. Indicaţi corect structura antigenică a S. paratyphi A.

A. O 1, 9, 12, Vi H d

B. O 1, 2, 12, H a

C. O 1, 12, H g, m

D. O 1, 4, 5, 12, H b, H 1, 2

E. O 6, 7 H c

221. Pentru determinarea stării de portaj a salmonelelor

tifo-paratifoidice metoda de preferinţă este:

A. Hemocultura

B. Urocultura

C. Rozeolocultura

D. Reacţia Widal cu antigen OH

E. Coprocultura

222. În febra tifoidă, în prima săptămână de boală este

recomandată metoda de diagnostic:

A. Coprocultura

B. Urocultura

C. Hemocultura

D. Bilicultura

E. Reacţia Widal cu antigen OH

223. În febra tifoidă, în a doua săptămână de boală este

recomandată metoda de diagnostic de preferinţă:

A. Reacţia Widal cu antigen O şi H

B. Reacţia de hemaglutinare indirectă cu diagnostic

Vi - eritrocitar

C. Coprocultura

D. Urocultura

E. Bilicultura

224. În febrele tifoparatifoidice în a treia săptămână de

boală este recomandată metoda de diagnostic de preferinţă:

A. Hemocultura

B. Bilicultura

C. Rozeolocultura

D. Coprocultura

E. Mielocultura

225. Titrul diagnostic al reacţiei Widal este:

A. 1 : 50

B. 1 : 200

C. 1 : 800

D. 1 : 3200

E. 1 : 12 800

226. Titrul diagnostic în reacţia de VI - aglutinare la

purtătorii cronici de S. typhi este:

A. 1 : 10

B. 1 : 40

C. 1 : 160

D. 1 : 640

E. 1 : 1280

227. Eubioticele colibacterina, bifidobacterina,

lactobacterina reprezintă:

A. Alergeni microbieni

B. Microorganisme inactivate

C. Microorganisme vii

D. Toxine microbiene

E. Diagnosticuri

228. Procentul izolării V. cholerae creşte dacă se utilizează

medii de cultură cu pH-ul:

A. 3, 0

B. 5, 0

C. 6, 0

D. 9, 0

E. > 10, 0

229. Pe mediul Levine salmonelele tifo-paratifoidice

formează colonii:

A. Mari, rugoase, forma R, colorate în albastru.

B. Mari, plate, de culoare roză.

C. Pitice, mucoide, incolore.

D. Transparente, azurii, rotunde, bombate, cu

margini regulate

E. De dimensiuni medii, incolore, semitransparente.

230. Pe mediul bismut-sulfit-agar salmonelele formează

colonii:

A. Mari, rugoase. incolore, cu margini dantelate

B. Medii, bombate, cu margini regulate, de culoare

aurie

C. Medii, bombate, lucioase, de culoare neagră

D. Pitice, mucoide, incolore

E. De dimensiuni medii, incolore, semitransparente.

231. Profilaxia specifică a febrelor tifo-paratifoidice se

realizează cu:

A. Vaccin viu atenuat

B. Vaccin ADTP

C. Anatoxină purificată antisalmonelozică

15

D. Vaccin TABTe

E. Imunoglobulină umană antisalmonelozică

232. . În focarele de febră tifoidă la contacţi se recomandă:

A. Vaccinări cu vaccinuri sintetice.

B. Administrarea intramusculară a

imunoglobulinei umane antitifoidice

C. Bacteriofag în comprimate cu peliculă

acidorezistentă per os.

D. Anatoxină antitifoidică.

E. Administrarea beta-lactamelor.

233. Sporogeneza este caracteristică următorilor agenţi

cauzali:

A. C. diphtheriae

B. C. tetani

C. M. tuberculosis

D. T. pallidum

E. L. interrogans

234. Agentul cauzal al difteriei are următorul factor de

patogenitate:

A. Capsula

B. Endotoxina

C. Exotoxina

D. Pilii

E. Hemolizina

235. M. tuberculosis se caracterizează prin:

A. Se cultivă pe medii speciale şi creşte lent timp

de 2-3 săptămâni.

B. Provoacă o toxicoinfecţie gravă care complică

evoluţia plăgii contaminate

C. Prezenţa granulelor de volutină dispuse polar.

D. Este spiralat, mobil, în medii de cultură pierde

virulenţa.

E. Fermentează glucoza cu acid şi gaz.

236. C. diphtheriae se caracterizează prin:

A. Rezistenţa sporită în mediul ambiant şi creşte

lent pe medii uzuale.

B. Provoacă o toxicoinfecţie gravă cu sindrom

intestinal

C. Produce o exotoxină cu acţiune asupra

miocardului şi suprarenalelor.

D. Formează spori situaţi central, care nu

deformează celula.

E. Sunt mobili cu cili peritrichi.

237. Pentru agentul patogen al sifilisului este caracteristic:

A. O rezistenţă marcată la factorii mediului

ambiant

B. Se cultivă pe medii uzuale timp de 2- 3

săptămâni.

C. Sunt asigurate cu un echipament bogat de

enzime metabolice.

D. Este un microorganism spiralat, mobil, fiind

cultivat în medii de cultură pierde virulenţa.

E. Este sporogen.

238. Agentul tetanosului se caracterizează prin

următoarele caractere:

A. Prezintă bastonaşe acido- şi alcoolorezistente,

conţin cca 40% lipide.

B. Formează spori centrali care nu deformează

corpul celulei.

C. Formează spori localizaţi, de regulă, terminal,

deformează corpul celulei.

D. Formează capsulă în organism.

E. Sunt imobili şi se cultivă în condiţii aerobe.

239. Bordetella pertussis este agentul cauzal al:

A. Toxicoinfecţiilor alimentare

B. Parapertusei

C. Tusei convulsive

D. Scarlatinei

E. Reumatismului

240. Cauza dezvoltării tuberculozei secunadare este:

A. O reinfecţie exogenă cu S. pneumoniae

B. Reactivarea şi desiminarea focarelor latente de

tuberculoză

C. O reinfecţie cu M. kansassii

D. Administrarea repetată a tuberculinei

E. Revaccinarea cu vaccinul BCG

241. Intradermoreacţia Burnet determină

hipersensibilitatea de tip IV în:

A. Scarlatină

B. Bruceloză

C. Tuberculoză

D. Dizenterie

E. Tusea convulsivă

242. Intradermoreacţia Schick pozitivă depistează

receptivitatea la:

A. Difterie

B. Tuberculoză

C. Bruceloză

D. Tusea convulsivă

E. Scarlatină

243. Intradermoreacţia Mantoux depistează starea de

hipersensibilitate de tip întârziat în:

A. Scarlatină

B. Tusea convulsivă

C. Tularemie

D. Tuberculoză

E. Difterie

244. Intradermoreacţia Dick depistează prezenţa

antitoxinelor în:

A. Tularemie

B. Difterie

C. Tetanos

D. Infecţia stafilococică

E. Scarlatină

245. Pentru izolarea agentului cauzal al difteriei se

utilizează mediul de cultură:

A. Loewenstein – Yensen

B. Geloză cu cazeină şi cărbune

C. Geloză-sânge cu telurit

D. Popescu

E. Kitt-Tarozzi

246. Pe medii de cultură M. tuberculosis formează

colonii:

A. Mari, negre, cu halou brun pe medii cu telurit

B. Negre, lenticulare, pe mediul Willson-Blair

C. Rugoase, mari, mamilonate, alb-bej

D. Mici, tip S, cu zonă de hemoliză verzuie

E. Pitice, mucoide, lucioase, de consistenţă

omogenă.

16

Bordetella pertussis pe medii de cultură speciale

formează colonii caracteristice:

A. Rugoase, mari, mamelonate, alb-bej

B. Negre, lenticulare

C. Mici, bombate, perlate, cu aspectul picăturilor

de mercur

D. Mari, negre, cu halou brun

E. Roşii cu luciu metalic

247. Despre C. tetani se poate afirma că:

A. Se cultivă pe medii diferenţiale în condiţii de

anaerobioză.

B. Este un microorganism anaerob care nu

scindează glucidele

C. Este foarte sensibil la factorii mediului ambiant

D. Se evidenţiază bine prin metoda Burii-Hinss

E. Cauzează toxicoinfecţii alimentare.

248. Caracteristic pentru C. perfringens este:

A. Formează colonii negre, lenticulare pe mediul

Willson - Blair

B. Lichefiază gelatina sub aspect de brăduţ

inversat

C. Se cultivă lent, timp de 3-4 săptămâni, pe

mediul Petragnani

D. Este acapsulat, mobil şi asporulat

E. Nu posedă activitate zaharolitică

249. Una din consecinţele infecţiei tuberculoase

primare este:

A. Stabileşte o imunitate antitoxică stabilă

B. Se sintetizează concentraţii mari de anticorpi H

C. Se sintetizează concentraţii mari de anticorpi

Vi

D. Se stabileşte o stare de hipersensibilitate de tip

IV

E. Se stabileşte o imunitate de scurtă durată.

250. Virulenţa S. pneumoniae se datorează:

A.Hialuronidazei

B. Hemolizinei beta

C. Capsulei polizaharidice

D. Pililor

E Cord-factorului

251. Pentru izolarea S. aureus este necesar următorul

mediu de cultură.

A. Geloză hepatică

B. Geloză hiperclorurată cu lapte şi ou

C. Mediul lichid cu glicerină şi cartof

D. Mediul Wilson-Blair

E. Bulionul biliat

252. Pentru izolarea agentului cauzal al antraxului este

necesar următorul mediu de cultură:

A. Geloză salină cu gălbenuş de ou

B. Mediul cu glicerină şi cartof

C. Geloză peptonată sau bulion peptonat

D. Mediul cu selenit acid de sodiu

E. Geloză hiperclorurată cu lapte

253. Sporogeneza este caracteristică următorilor

agenţi cauzali:

A. N. meningitidis

B. B. anthracis

C. B. melitensis

D. F. tularensis

E. C. diphtheriae

254. Care infecţie evoluează clinic în forme cutanată

(carbuncul), pulmonară şi intestinală:

A. Bruceloza

B. Tularemia

C. Antraxul

D. Pesta

E. Infecţia stafilococică

255. Manifestările clinice variază în dependenţă de

poarta de intrare. Predomină forma ulcero-

ganglionară. De numit infecţia.

A. Bruceloza

B. Tularemia

C. Antraxul

D. Leptospirozele

E. Infecţii stafilococice

256. Infecţii cu porţi de intrare variate şi însoţite de

manifestări clinice cu caracter supurativ:

A. Bruceloza

B. Tularemia

C. Antraxul

D. Pesta


257. Se afectează diferite ţesuturi şi organe însoţite de

bacteriemie şi febră ondulatorie:

A. Bruceloza

B. Tularemia

C. Anraxul

D. Pesta


259. Se determină preponderent forma bubonică sau

pulmonară în:

A. Bruceloză

B. Tularemie

C. Antrax

D. Pestă


260. Habitat natural a S. aureus este:

A. Cavitatea nazală

B. Orofaringele

C. Laringele

D. Jejunul

E. Toate de mai sus

261. Formează colonii S, medii, bombate, opace,

pigmentate pe medii speciale:

A. S. aureus

B. N. meningitidis

C. Y. pestis

D. B. anthracis

E. S. pneumoniae

262. Formează colonii mari, rugoase, nehemolitice, cu

margini neregulate (cap de meduză):

A. S. aureus

B. B. anthracis

C. N. meningitidis

D. Y. pestis

E. S. pneumoniae

.

263. Formează colonii β- hemolitice, mici, transparente.

A. S. aureus

B. B. anthracis

17

C. Y. pestis

D. S. pyogenes

E. N. meningitidis

264. În reacţia de co-aglutinare se utilizează:

A. S. pyogenes

B. S. pneumoniae

C. S. aureus

D. S. saprophyticus

E. S. epidermidis

265. Posedă proteina A :

A. S. aureus

B. S. agalactiae

C. S.epidermidis

D. S. saprophyticus

E. S. pneumoniae

266. Posedă toxină exfoliativă:

A. S. epidermidis

B. S. aureus

C. S. pyogenes

D. S. pneumoniae

E. S. saprophyticus

267. Sporogeneza este caracteristică pentru următorii agenţi

cu excepţia:

A. B. anthracis

B. C. perfringens

C. C. oedematiens

D. B. abortus

E. C. tetani

268. Diagnosticul microbiologic se realizează în laboratoare

specializate cu excepţia:

A. Pestei

B. Brucelozei

C. Holerei

D. Tifosului exantematic

E. Febrei tifoide

269. Prima generaţie de bacterii izolate de la bolnav nu

cultivă pe medii de nutriţie. Numiţi agentul:

A. F. tularensis

B. B. melitensis

C. B. pertussis

D. C. perfringens

E. N. gonorrhoeae

270. Parazitează la diverse specii de rozătoare în focare

naturale şi se cultivă la temperaturi joase (28 –

300):

A. N. gonorrhoeae

B. Y. pestis

C. B. pertussis

D. B. melitensis

E. F. tularensis

271. Diagnosticul microbiologic se realizează în

laboratoare obişnuite cu excepţia infecţiei:

A. Difteriei

B. Dizenteriei

C. Febrei tifoide

D. Holerei

E. Salmonelozelor

272. Este fragil în mediul ambiant şi pretenţios la

mediile de cultură:

A. S. pyogenes

B. C. burneti

C. Y. pestis

D. S. aureus

E. N. gonorrhoeae

273. Este un important indicator microbiologic al

contaminării aerului cu secreţii rinofaringiene:

A. S. aureus

B. S. pneumoniae

C. C. diphtheriae

D. M. tuberculosis

E. E. coli

274. Reacţia de precipitare inelară se efectuează pe

larg în diagnosticul:

A. Brucelozei

B. Pestei

C. Antraxului

D. Scarlatinei

E. Febrei Q

275. Formează spori în mediul exterior şi capsulă în

organismul infectat:

A. S. pyogenes

B. B. anthracis

C. M. tuberculosis

D. B. abortus

E. Y. pestis

276. Formează spori în condiţii nefavorabile şi capsulă

în plaga infectată:

A. C. perfringens

B. C. novyi

C. C. histolyticum

D. C. septicum

E. C. sordellii

277. Se utilizează ca test de diferenţiere a S.

pneumoniae fermentarea:

A. Glucozei

B. Manozei

C. Manitolului

D. Inulinei

E. Salicinei

278. Manifestă tropism pronunţat faţă de epiteliul

cilindric:

A. N. meningitidis

B. B. catarrhalis

C. N. gonorrhoeae

D. S. pyogenes

E. S. pneumoniae

279. O nouă reinfecţie după vindecare este posibilă

în:

A. Meningită meningococică

B. Gonoree

C. Pestă

D. Tularemie

E. Tusea convulsivă

280. N. meningitidis cultivă optimal pe mediul:

A. Geloză peptonată la 370C

B. Geloză –ser la 220C

C. Geloză glucozată la 370C

D. Geloză glucozată cu cisteină la 370

E. Geloză ser la 370C

281. Pentru C. tetani este caracteristic factorul de

patogenitate:

A. Lecitinaza

B. Enterotoxina

C. Exotoxina

18

D. Endotoxina

E. Cilii

282. Agentul cauzal poate pătrunde prin plaga

ombelicală şi cauza:

A. Antraxul

B. Scarlatina

C. Gonoreea

D. Tetanosul

E. Gangrena gazoasă

283. Agentul cauzal al botulismului reprezintă:

A. Bastonaşe scurte, grampozitive, cu spori

subterminali sub aspectul unei palete de tenis.

B. Bastonaşe scurte, grampozitive, cu spori

terminali sub aspectul bastonaşului de toboşar

C. Bastonaşe lungi, în perechi, cu spori centrali care

nu deformează celula

D. Bastonaşe măciucate, grampozitive

E. Bastonaşe sporulate, grampozitive, capsulate

284. Fermentarea activă a glucidelor cu acid şi gaz,

coagularea laptelui sunt caracteristice pentru:

A. C. tetani

B. C. perfringens

C. C. botulinum

D. C. septicum

E. C. novyi

285. Familia Enterobacteriaceae reuneşte specii cu

următoarele caractere cheie:

A. Fermentează glucoza cu formare de acid sau

acid şi gaz

B. Fermentează glucoza cu formare numai de

acid

C. Fermentează glucoza cu formare numai de

acid şi gaz

D. Nu posedă catalază

E. Sunt oxidazopozitive

286. Familia Enterobacteriaceae reuntşte specii cu

următoarele caractere cheie:

A. În mediul ambiant formează spori

B. Sunt cocobacterii gramnegative

C. Posedă nitratreductaza

D. Sunt imobile

E. Fermentează manita

287. Ca indicator microbiologic sanitar de poluare fecală a

mediului ambiant serveşte următoarea enterobacterie:

A. Y. enterocolitica

B. Proteus vulgaris

C. S. dysenteriae

D. E. faecalis

E. E. coli

288. Nu prezintă importanţă în patologia omului

următoarea enterobacterie:

A. E. coli

B. E. blattae

C. S. choleraesuis

D. S. gallinarum

E. K. pneumoniae

289. În structura antigenică a enterobacteriilor se deosebesc

următoarele antigene de grup:

A. A

B. B

C. O

D. H

E. K

290. În structura antigenică a enterobacteriilor se

deosebesc următoarele antigene de tip (serovar):

A. A

B. B

C. O

D. H

E. Vi

291. Producerea acetoinei de către enterobacterii este

determinată prin următorul test:

A. MR

B. Woges-Proskauer

C. Metoda Preus (hidroliza ureei)

D. Decarboxilarea aminoacizilor

E. Fermentarea anaerobă a glucozei

292. Mobilitatea enterobacteriilor, de regulă, se determină

prin următorul procedeu:

A. În geloză în coloană

B. În bulion peptonat

C. În geloză semilichidă

D. Pe geloză înclinată (metoda Schukevici)

E. Preparatul “picătura suspendată”

293. Majoritatea enterobacteriilor condiţionat patogene la

om se izolează în concentraţii UFC/gr de fecale:

A. 0 – 103

B. 105

C. 2 – 3 x 106

D. 2 – 3 x 108

E. > 109

294. Manifestările clinice în majoritatea afecţiunilor

cauzate de enterobacterii se declanşează sub acţiunea

factorului de patogenitate:

A. Enterotoxinelor

B. Endotoxinelor lipopolizaharidice

C. Hialuronidazei

D. Decarboxilazelor

E. Dezaminazelor

295. Mediile multitest în studierea enterobacteriilor sunt

utilizate cu scopul de:

A. Izolare a culturii pure

B. Îmbogăţire

C. Lizotipie

D. Identificare preliminară

E. Identificare finală

296. În identificarea enterobacteriilor sunt folosiţi următorii

marcheri epidemiologici, cu excepţia:

A. Antibiograma

B. Morfovar

C. Lizovar

D. Serovar

E. Colicinovar

297. Pentru izolarea enterobacteriilor se utilizează

următorul mediu de cultură înalt selectiv:

A. Kauffmanni

B. Endo

C. Levine

D. Ploskirev

E. Wilson-Blair

19


următorul mediu de cultură moderat selectiv:

A. Kauffmanni

B. Endo

C. Levine

D. Ploskirev

E. Wilson-Blair

299. În diagnosticul de laborator al enterobacteriozelor se

utilizează următoarele grupe de medii, cu excepţia:

A. Elective

B. De îmbogăţire

C. Selective (diferenţial diagnostice)

D. Multitest

E. De transport

300. Rezervorul infecţiei în tifosul exantematic

epidemic este:

A. Şobolanul cenuşiu

B.Puricele de şobolan

C.Omul bolnav

D.Purtătorul de germeni

E.Animalele sinantrope

301. Rezervorul infecţiei în tifosul exantematic endemic

este:

A.Şobolanul cenuşiu

B.Puricele de şobolan

C.Omul bolnav

D.Purtătorul de germeni

E.Animalele sinantrope

302. Pentru reacţia de microaglutinare în

serodiagnosticul tifosului exantematic epidemic

se utilizează antigenul :

A.Polizaharidic din rickettsii

B.Corpuscular purificat din R. prowazeki

C.Din Proteus OX19

D.Corpuscular purificat din C. burneti

E.Corpuscular purificat din R. rickettsii

303. Pentru reacţia de microaglutinare în serodiagnosticul

tifosului exantematic endemic se utilizează antigenul :

A.Polizaharidic din rickettsii

B.Corpuscular purificat din R. typhi

C.Din Proteus OX19

D.Corpuscular purificat din C. burneti

E.Corpuscular purificat din R. rickettsii

V. V i r o l o g i a

304. Gazde naturale pentru virusul gripal C sunt:

A. Porcii

B. Raţele

C. Caii

D. Omul

E. Ovinele

305. Este utilizată în diagnosticul serologic al virozelor

reacţia de:

A. Liză


C. Hemaglutinare

D. Aglutinare

E. Precipitare inelară

306. Reacţie utilizată în indicarea reproducerii virusurilor în

ou embrionat de găină:

A. Precipitare


C. Bacterioliză

D. Hemaglutinare

E. Coombs

307. Genomul virusului gripal prezintă:

A. ARN monocatenar diploid

B. ARN monocatenar fragmentat

20

C. ADN monocatenar circular

D. ADN dublucatenar

E. ADN monocatenar liniar

308. Reprezintă agenţi infecţioşi subvirali ce cauzează

unele boli la plante:

A. Retrovirusuri

B. Delta virus

C. Togavirusuri

D. Prioni

E. Viroizi

309. Prezintă agenţi subvirali ce cauzează boli neurologice

cu evoluţie lentă:

A. Togavirusuri

B. Retrovirusuri

C. Adenovirusuri

D. Prioni

E. Viroizi

310. Despre R. typhi se poate afirma:

A. Ca insectă vector servesc păduchii

B. Sursa de infecţie sunt şobolanii

C. Cauzează tifosul exantematic de recădere

D. Nu posedă antigene comune cu R. prowazekii

E. Posedă antigene comune cu Proteus OXK

311. Despre R. prowazekii se poate afirma:

A. Ca insectă vector servesc puricii

B. Sursa de infecţie sunt şobolanii

C. Cauzează tifosul exantematic de recădere

D. Nu posedă antigene comune cu R. typhi

E. Posedă antigene comune cu Proteus OXK

312. Virusurile Coxsackie A pot fi izolate prin

următoarea metodă:

A. Culturi celulare epiteliale

B. Infectarea maimuţelor

C. Infectarea şoarecilor maturi

D. Infectarea şoriceilor nou-născuţi

E. În ouă embrionate de găină.

313. Posedă rezistenţă înaltă la factorii fizici şi

chimici:

A. Virusul rabic

B. Virus fix

C. Virusurile Coxsackie A

D. Poliovirus

E. Virusul hepatitei B

314. Este utilizat în profilaxie:

A. Virus fix

B. Virus Coxsackie A

C. Virus Coxsackie B

D. Virusurile ECHO

E. Rhabdovirus

315. Se cultuvă stabil numai pe culturi celulare

din rinichi de maimuţă:

A. Virusurile Coxsackie A

B. Virusurile Coxsackie B

C. Poliovirus

D. Virusurile ECHO

E. Adenovirusuri

316. Cauzează necroze a musculaturii striate

însoţite de paralizii flasce:

A. Virusurile ECHO

B. Virusurile Coxsackie A

C. Virusurile Coxsackie B

D. Virusul rujeolos

E. Adenovirusuri

317. Virusurile ARN-ul cărora realizează şi

funcţia de ARN mesager se numesc:

A. Virusuri cu replicare autonomă

B. Virusuri cu genom fragmentat

C. Virusuri cu genom +

D. Virusuri cu genom –

E. Virusuri defective

318. Sursa infecţiei este exclusiv omul pentru:

A. Virusul vaccinei

B. Virusurile gripale A

C. Virusul gripal C

D. Virusul rabic

E. Togavirusurile

319. Celulele “ţintă” pentru virusul HIV sunt:

A. Celulele limfocitare CD4

B. Celulele limfocitare CD8

C. Epiteliul rinofaringian

D. Epiteliul urogenital

E. Enterocitele intestinului subţire.

320. Virusul rabic fix se caracterizează prin

următoarea particularitate:

A. Incubaţie fixă 2 luni

B. Transmitere numai prin muşcătură

C. Formează incluzii Babeş-Negri

D. Incubaţie fixă 5-7 zile

E. Rezistent la acţiunea factorilor mediului

321. Păstrarea îndelungată (ani) a virusurilor se

efectuează de obiciei:

A. La temperatura 40C

B. La temperatura – 200C

C. La – 700C

D. La – 1960C

E. Liofilizate

322. Mediile de cultură utilizate pentru creşterea

culturilor celulare se sterilizează prin:

A. Autoclavare la 1200C

B. Autoclavare la 1100C

C. Fracţionată la 1000C

D. Filtrare

E. Tindalizare

323. Despre viroizi se poate afirma:

A. Prezintă agenţi subvirali care cauzează boli

neurologice cu evoluţie

lentă

B. Sunt agenţi infecţioşi subvirali care

cauzează unele boli la plante

C. Prezintă corpusculi virali cu ARN

incomplet, incapabili de replicare

autonomă

D. Se referă la virusurile care cauzează

encefalite acute

E. Sunt virusuri genomul cărora se poate

integra în ADN-ul celular

324. Culturile de celule cu cultivare indefinită in

vitro se numesc:

A. Transplante de organ

B. Tulpini diploide

C. Linii celulare

D. Culturi primare

E. Nici una din ele

21

325. Culturi de celule cu cultivare limitată la

aproximativ 50 pasaje se numesc:

A. Culturi primare

B. Linii celulare

C. Tulpini diploide

D. Transplante de organ

E. Toate enumerate

326. Culturi de celule cu cultivare limitată la

câteva pasaje se numesc:

A. Transplante de organ

B. Culturi primare

C. Tulpini diploide

D. Linii celulare

E. Nici una din cele enumerate

327. Virusurile ARN-ul cărora nu paote realiza

funcţia de ARN-mesager se mai numesc:

A. Virusuri cu replicare autonomă


C. Virusuri cu genom de sens +

D. Virusuri cu genom de sens –


328. Virusurile ARN-ul cărora poate realiza şi

funcţia de ARN-mesager se numesc:

A. Virusuri cu replicarea autonomă


C. Virusuri cu genom de sens +

D. Virusuri cu genom de sens –


329. Majoritatea virusurilor Coxsackie A pot fi

izolate prin metoda:

A. Infectarea maimuţelor

B. Pe oul embrionat de găină

C. Pe culturi celulare din rinichi de maimuţă

D. Culturi celulare tumorale

E. În organismul şoriceilor nou-născuţi

330. Genomul virusului gripal reprezintă:

A. ADN – monocatenar linear

B. ARN – monocatenar diploid

C. ADN . dublucatenar

D. ADN – monocatenar circular

E. ARN monocatenar fragmentat

331. Virusurile ECHO se izolează prin

următoarele metode:

A. Pe culturi celulare din rinichi de maimuţă

rhesus

B. Pe culturi celulare epiteliale

C. Pe culturi celulare tumorale

D. În organismul şoriceilor nou-născuţi

E. Prin infectarea maimuţelor

332. Pentru corpusculii Babeş-Negri este

caracteristic:

A. Apar în orice zonă a SNC

B. Apar în neuronii din cornul Ammon

C. Apar în epiteliul glandelor salivare

D. Se determină prin coloraţia Giemsa

E. Sunt incluziuni intranucleare

333. Bacteriofagul după integrare în cromozomul

celulei gazdă se numeşte:

A. Fag temperat

B. Fag lizogen

C. Fag interferat

D. Fag virulent

E. Profag

334. Perioada cea mai mare de incubaţie este la

hepatita virală:

A. E

B. D

C. B

D. C

E. A

335. Virusul hepatitei virale A aparţine familiei:

A. Caliciviridae

B. Flaviviridae

C. Hepadnaviridae

D. Papovaviridae

E. Picornaviridae

336. Virusul HIV SIDA are afinitate de atac

prioritar pentru limfocitele:

A. Ts

B. Th

C. Tc

D. K

E. NK

337. Ţinta de atac pentru HIV sunt celulele dotate

cu receptorul:

A. CD2

B. CD4

C. CD6

D. CD8

E. CD10

338. Virusul HVA la contaminare iniţial se

reproduce în celulele:

A. Orofaringe

B. Enterocite

C. Hepatocite

D. Endoteliu

E. Macrofage

339. Virusul hepatitei Delta în asociaţie cu

virusul hepatitei B cauzează:

A. Infecţie mixtă

B. Infecţie secundară

C. Recidivă a hepatitei B

D. Coinfecţie

E. Primoinfecţie

340. Particula virală infectantă se numeşte:

A. Viroid

B. Provirus

C. Prion

D. Virus lizogen

E. Virion

341. Supercapsida se obţine de către virus la

etapa de reproducere:

A. Penetrare

B. Liză

C. Sinteză

D. Eliberare

E. Asamblare

342. Un virus integrat în cromozomul celulei

gazdă se numeşte:

A. Prion

B. Viroid

C. Virus vegetativ

D. Virus temperat

22

E. Provirus

343. Un virus ARN care posedă

reverstranscriptază iniţial va sintetiza:

A. Moleculă de ARN-mesager

B. Catenă complementară de ARN

C. Catenă complementară de ADN

D. Moleculă ADN

E. Molecule de ARN de transport

344. Agentul etiologic al mononucleozei

infecţioase este:

A. Virusul herpesului simplex 1

B. Virusul herpesului simplex 2

C. Virusul citomegalic

D. Virusul varicela-zoster

E. Virusul Epstein-Barr

345. Gazda naturală pentru virusul gripal de tip

C este:

A. Porcinele

B. Ecvinele

C. Raţele

D. Găinele

E. Omul

346. În diagnosticul oreionului se eaxaminează următoarele

prelevate:

A. Sputa

B. Saliva

C. Lichidul cefalorahidian

D. Materiile fecale

E. Urina

347. În profilaxia şi tratamentul rujeolei se utilizează:

A. Vaccin inactivat

B. Ser hiperimun heterolog

C. Imunoglobulină umană standardă

D. Vaccin viu atenuat

E. Vacinul TABTe

348. Pentru cultivarea virusurilor se utilizează embrioni de

găină de:

A. 1 – 5 zile

B. 1 – 10 zile

C. 10 – 15 zile

D. 14 – 21 zile

E. 5 – 14 zile

349. Păstrarea virusurilor timp de câteva ore se realizează

în următorul regim

A. Temperatura camerei

B. Frigider la + 40C

C. La – 700C

D. La – 1960C

E. Prin liofilizare

350. Păstrarea virusurilor timp de câteva zile se realizează




C. La – 700C

D. La – 1960C

E. Prin liofilizare

351. Păstrarea virusurilor timp de câteva luni se realizează




C. La – 700C

D. La – 1960C

E. Prin liofilizare

352. Păstrarea virusurilor timp de câţva ani se realizează




C. La – 200C

D. La – 700C

E. Prin liofilizare

353. Virusurile pătrund în celula gazdă prin următorul

mecanism:

A. Decapsidare

B. Fuziune

C. Viropexis

D. Înmugurire

E. Explozie

354. Virusurile cu înveliş pătrund în celula gazdă prin

următorul mecanism:

A. Decapsidare

B. Fuziune

C. Diviziune simplă

D. Înmugurire

E. Explozie

355. Eliberarea virusurilor din celula gazdă are loc pe

următoarea cale:

A. Decapsidare

B. Fuziune


D. Înmugurire

E. Viropexis

356. Eliberarea virusurilor din celula gazdă are loc pe

următoarea cale:

A. Decapsidare

B. Fuziune


D. Explozie

E. Viropexis

357. Transmiterea informaţiei genetice în reproducerea

virusurilor gripale (sens -) are loc prin următoarea cale:

A. ARN proteină

B. ARN ARNm

proteină

C. ARN ADN

ARNm proteină

D. ARN mc ARN dc

ARNm proteină

E. ADN ARNm

proteină


enterovirusurilor (sens +) are loc prin următoarea cale:

A. ARN proteină

B. ARN ARNm

proteină

C. ARN ADN

ARNm proteină

D. ARN mc ARN dc

ARNm proteină

23

E. ADN ARNm

proteină


retrovirusurilor are loc prin următoarea cale:

A. ARN proteină

B. ARN ARNm

proteină

C. ARN ADN

ARNm proteină

D. ARN mc ARN dc

ARNm proteină

E. ADN ARNm

proteină


virusurilor ADN are loc prin următoarea cale:

A. ARN proteină

B. ARN ARNm

proteină

C. ARN ADN

ARNm proteină

D. ARN mc ARN dc

ARNm proteină

E. ADN ARNm

proteină

COMPLEMENT MULTIPLU

I. Morfologia şi ultrastructura bacteriilor

361. Rezistenţa sporilor faţă de factorii nefavorabili ai

mediului este asigurată de:

A. Conţinut sporit de lipoproteine

B. Conţinut sporit de săruri de Ca

C. Cantităţi considerabile de acid dipicolinic

D. Prezenţa polimetafosfaţilor

E. Lipsa apei libere

362. În coloraţia Gram se aplică următoarele reactive:

A. Violetul de genţiană

B. Acidul clorhidric de 0,5%

C. Fucsină fenicată

D. Fucsină apoasă

E. Soluţia Lugol

363. În coloraţia Gram se aplică următoarele reactive:

A. Albastru de metilen

B. Vezuvina

C. Fucsina Pfeiffer

D. Soluţia Lugol

E. Alcool cu iod

364. Coloraţia Ziehl-Neelsen se efectuează cu utilizarea

reactivelor:

A. Fucsina Pfeiffer

B. Fucsină fenicată

C. Acid clorhidric de 0,5%

D. Acid sulfuric 5%

E. Albastru de metilen

365. Coloraţia Ziehl-Neelsen se efectuează cu utilizarea

reactivelor:

A. Fucsină fenicată

B. Violet de genţiană

C. Albastru de metilen

D. Acid sulfuric de 5%

E. Acid clorhidric de 0,5%

366. În coloraţia Aujeszky se folosesc reactivele:

A. Fucsina Ziehl

B. Fucsina Pfeiffer

C. Acid clorhidric de 0,5%

D. Acid sulfuric de 5%


367. În coloraţia Burri-Hinss sunt întrebuinţate:

A. Acid sulfuric de 5%

B. Fucsină apoasă

C. Tuş de China

D. Fucsină fenicată


368. După numărul şi dispoziţia cililor bacteriile se împart

în:

A. Monotrichi

B. Amfitrichi

C. Lofotrichi

D. Peritrichi

E. Politrichi

369. Caracterele tinctoriale ale bacteriilor se studiază prin

coloraţiile:

A. Cu fucsină apoasă

B. Cu albastru de metilen

C. Prin metoda Gram

D. Prin metoda Ziehl-Neelsen

E. Metoda Burri

370. Sporii la bacterii se pot situa:

A. Bipolar

B. Terminal

C. Subterminal

D. Central

E. Lateral

371. În componenţa membranei citoplasmatice intră:

A. Proteine

B. Glucide în cantităţi mari

C. Fosfolipide

D. Acidul teichoic la bacteriile grampozitive

E. Oxidoreductaze

372. Formele sferice de bacterii se pot aranja în frotiu:

A. În perechi

24

B. În lanţuri

C. În formă de brăduţ inversat

D. În formă icosaedrică

E. În ciorchine

373. Cocii se divizează în următoarele planuri:

A. Într-un singur plan

B. În două planuri reciproc perpendiculare

C. În trei planuri perpendiculare

D. În 8 planuri reciproc perpendiculare

E. În 16 planuri reciproc perpendiculare

374. Capsula bacteriană realizează următoarele funcţii:

A. Protejează bacteria de acţiunea factorilor imuni

umorali

B. Este sediul oxidoreductazelor

C. Asigură metabolismul microbian

D. Participă activ în sporogeneză

E. Este un factor antifagocitar

375. Din componenţa chimică a capsulei fac parte:

A. Flagelina

B. Peptidoglicanul

C. Polizaharide

D. Fosfolipide

E. Polipeptide

376. Spirochetele reprezintă:

A. Forme filamentoase fine, mobile, acuminate cu

1-2 spire

B. Forme filamentoase cu 4-8 spire mari

neregulate

C. Forme filamentoase cu 8-12 spire mici regulate

D. Forme filamentoase cu peste 20 spire primare

mărunte

E. Forme filamentoase aspiralate.

377. Mobilitatea bacteriilor se studiază:

A. În microscopul cu fond negru

B. În microscopul cu contrast de fază

C. În microscopul electronic

D. În microscopul luminiscent

E. În coloană de geloză semilichidă

378. Ribozomii bacterieni:

A. Au constanta de sedimentare 80S

B. Au constanta de sedimentare 30S

C. Au constanta de sedimentare 50S

D. Asigură sinteza proteinelor

E. Sunt aranjaţi bipolar

379. În structura peretelui celular al bacteriilor gram-

pozitive predomină:

A. Peptidoglicanul

B. Lipoproteine

C. Lipopolizaharide

D. Acizi teichoici

E. Sulfolipide

380. Caractere utilizate pentru identificarea bacteriilor

sunt prezenţa:

A. Fimbriilor

B. Capsulei

C. Pililor sexuali

D. Flagelilor

E. Granulaţiilor de volutină

381. Fixarea frotiului se face în următoarele scopuri:

A. Fixarea bacteriilor pe lamă

B. Pentru studierea mobilităţii

C. Se face omorârea bacteriilor

D. Studierea ultrastructurii

E. Pentru o afinitate mai pronunţată faţă de coloranţi

382. Fixarea frotiului se realizează prin următoarele

metode:

A. Biologică

B. Biofizică

C. Fizică

D. Chimică

E. Biochimică

383. Denumirea speciei de bacterii include următoarele

categorii taxonomice:

A. Specia

B. Genul

C. Familia

D. Ordinul

E. Clasa

384. Se scriu cu litere majuscule următoarele categorii

taxonomice:

A. Clasa

B. Ordinul

C. Familia

D. Genul

E. Specia

385. Specia bacteriană se caracterizează ca o totalitate de

indivizi cu următoarele particularităţi:

A. Origine comună

B. Adaptate la un habitat anumit

C. Aparat genetic cromozomial identic

D. Elemente genetice plasmidice identice

E. Caracterizate prin metabolism similar

386. Puterea de rezoluţie a microscoapelor biologice poate

fi egală cu:

A. 2,0 mkm

B. 0,2 mkm

C. 0,1 mkm

D. 0.01 mkm

E. 0,001 mkm

387. . Se divid după un singur plan următorii coci:

A. Micrococcus

B. Diploccus

C. Tetracoccus

D. Streptococcus

E. Sarcina

388. Se divid în câteva planuri :

A. Micrococcus

B. Diplococcus

C. Tetracoccus

D. Staphylococcus

E. Sarcina

389. Se divid în câteva planuri reciproc perpendiculare:

A. Micrococcus

B. Diploccus

C. Tetracoccus

D. Staphylococcus

E. Sarcina

390. Pentru streptococi sunt caracteristice următoarele

particularităţi:

A. Se divizează în 2 planuri reciproc perpendiculare

25

B. Se divid într-un singur plan

C. Se devid în câteva planuri

D. Se aranjează în lanţuri de diferită lungime

E. Se aranjează în perechi

391. Penttru stafilococi sunt caracteristice următoarele

particularităţi:

A. Se divizează în 2 planuri reciproc perpendiculare

B. Se divid într-un singur plan

C. Se divid în câteva planuri

D. Se aranjează în lanţuri de diferită lungime

E. Se aranjează în grămezi neregulate

392. Către formele alungite de microorganisme se referă:

A. Bacterium

B. Mycoplasma

C. Bacillus

D. Rickettsia

E. Clostridium

393. După aranjarea reciprocă a celulelor bacteriene în

frotiu deosebim:

A. Bacterii

B. Diplobacterii

C. Tetrabacterii

D. Streptobacterii

E. Amplasare haotică

394. . La colorarea bacteriilor se folosesc următorii

coloranţi:

A. Hematoxilina

B. Albastru de metilen

C. Fucsina

D. Tionina

E. Violetul de genţiană

395. Pentru celulele eucariote este caracteristic:

A. Posedă ribozomi cu constanta de sedimentare 20S

B. Au membrană nucleară

C. Conţin mezozomi

D. Conţin reticul endoplasmatic

E. Posedă ribozomi cu constanta de sedimentare 70S

396. Pentru celulele procariote este caracteristic:

A. Posedă ribozomi cu constanta de sedimentare 20S

B. Au membrană nucleară

C. Conţin mezozomi

D. Conţin reticul endoplasmatic

E. Posedă ribozomi cu constanta de sedimentare 70S

397. Din microorganismele eucariote fac parte:

A. Cianobacterii

B. Algele roşii

C. Micetele

D. Actinomicetele

E. Protozoarele

398. Din categoriile taxonomice enumerate de selectat

denumirele de specii:

A. Schizomycetes

B. Micrococcaceae

C. Staphylococcus aureus

D. Bacillus

E. Bacillus anthracis

399. Richettsiile se caracterizează prin următoarele

particularităţi:

A. Se colorează uşor cu coloranţi anilinici

B. Habitează liber în natură

C. Sunt bacterii polimorfe

D. Sunt paraziţi obligaţi intracelulari

E. Nu conţin perete celular

400. Posedă flageli următoarele grupe de bacterii:

A. Cocii

B. Bacterium

C. Spirochetele

D. Vibrionii

E. Spirilele




C. Au structură tubulară

D. Joacă rol în conjugarea bacteriană

E. Sunt fixaţi de corpusculii bazali


A. Numărul lor variază până la câteva zeci

B. Corpusculii bazali sunt aranjaţi în membrana

citoplasmatică

C. Corpusculii bazali sunt aranjaţi în peretele celular

D. Deplasarea bacteriilor are loc prin contractarea flagelilor

E. Cele mai mobile sunt bacteriile peritriche


A. Deplasarea bacteriilor are loc prin contractarea

flagelilor

B. Deplasarea bacteriilor are loc prin rotaţia flagelilor

C. Cele mai mobile sunt bacteriile monotriche

D. Cele mai mobile sunt bacteriile peritriche

E. Flagelii sunt constituiţi din proteină specifică

404. Plasmidele bacteriene posedă următoarele

particularităţi:

A. Prezintă elemente genetice cromozomiale

B. Sunt elemente genetice extracromozomiale

C. Sunt independente de cromozomul bacterian

D. Poartă un caracter de specie

E. Poartă un caracter de tulpină

405. Despre ribozomii bacterieni se poate afirma:

A. Sunt amplasaţi liber în citoplasmă

B. Sunt legaţi de membrana citoplasmatică

C. Din subunităţile proteice ribozomale se formează

reticulul endoplasmatic

D. Conţin molecule de ARN ribozomal

E. Conţin molecule de ADN ribozomal

406. Nucleoidul bacterian se caracterizează prin

următoarele:

A. Este amplasat liber în citoplasmă

B. Este legat de mezozomii septali

C. Este legat de mezozomii laterali

D. Conţine o macromoleculă de ADN circulară

E. Constituie o moleculă de ADN dublucatenară

407. Despre pilii bacterieni se poate afirma:

A. Sunt mai scurţi şi mai subţiri decât flagelii

B. Sunt mai lungi şi mai groşi decât flagelii

C. Au o grosime şi lungime egală cu a flagelilor

D. Sunt constituiţi din subunităţi proteice

E. Conţin subunităţi lipopolizaharidice


A. Reprezintă organe de locomoţie a bacteriilor

B. Joacă rol în adeziunea bacteriilor la substratul celular

C. Pilii sexuali au o structură tubulară

D. Joacă rol în conjugarea bacteriilor

E. Conţin proteină de tip “flagelină”

26


A. Sunt în număr de câteva sute per celulă

B. Numărul pililor sexuali este cu mult mai mare decât

cei comuni

C. Numărul pililor sexuali nu este mai mare de 10 la

celulă

D. Sunt fixaţi de corpusculii bazali

E. În membrana piliară predomină dipicolinatul de Ca.

410. Nucleul bacterian posedă următoarele particularităţi:

A. Conţine un set haploid de cromozomi

B. Conţine un set diploid de cromozomi

C. Cromozomul este suprarăsucit în jurul unui miez de

ARN

D. Este constituit dintr-un singur cromozom

E. Constituie o moleculă cu lungimea de 1000 mkm

411. Membrana citoplasmatică este constituită din următorii

compuşi chimici:

A. Acizi nucleici

B. Fosfolipide

C. Steroli

D. Proteine

E. Porine

412. În membrana citoplasmatică se localizează:

A. Permeaze

B. Proteaze

C. Transferaze

D. Citocromi

E. Oxidoreductaze

413. Membrana citoplasmatică formează în citoplasmă

invaginaţii numite:

A. Mitocondrii laterali

B. Invginaţii ribozomale

C. Mezozomi laterali

D. Mezozomi septali

E. Reticuli endoplasmatici

414. Membrana citoplasmatică realizează următoarele

funcţii biologice:

A. Este sediul enzimelor de biosinteză a flagelilor

B. Prin ea are loc eliberarea enzimelor hidrolitice

C. Menţine forma stabilă a celulei

D. Prezintă o barieră osmotică

E. Asigură transportul activ al nutrienţilor în interiorul

celulei

415. Membrana citoplasmatică realizează următoarele

funcţii bilologice:

A. Este sediul enzimelor de sinteză a reticulului

endoplasmatic

B. Participă la sinteza peretelui celular

C. Este sediul proteinelor complexului de replicare a

ADN-ului celular

D. Asigură sinteza fosfolipidelor

E. Participă în fosforilarea glucidelor asimilate

416. Peptidoglicanul din peretele celular este constituit din

următorii compuşi:

A. Molecule de N- acetilglucozamină

B. Molecule de acid muraminic

C. Punţi lipopolizaharidice

D. Punţi tetrapeptidice laterale

E. Punţi peptidice transversale

417. Peretele celular al bacteriilor gramnegative este

compus din următoarele straturi:

A. Lipopolizaharidic

B. Membrana externă

C. Stratul teihoic

D. Stratul lipoproteic

E. Stratul peptidoglicanic

418. Peretele celular al bacteriilor grampozitive este

compus din:

A. Lipopolizaharide

B. Membrana externă

C. Acizi teihoici

D. Lipoproteine

E. Stratul peptidoglicanic

419. Componentele din structura peretelui celular realizează

următoarele funcţii:

A. Lipidul A reprezintă endotoxina celulei bacteriene

B. Polizaharidele asigură antigenitatea bacteriilor

C. Glicocalexul asigură adeziunea bacteriei la receptorii

celulei gazdă

D. Glicocalexul reprezintă o barieră osmotică a celulei

E. Acizii teihoici reprezintă membrana externă a

bacteriilor grampozitive

420. În compoziţia chimică a granulaţiilor de volutină se

determină:

A. Proteine

B. Purine

C. Metafosfaţi

D. Polimetafosfaţi

E. Superfosfaţi de caliu

421. Sporogeneza decurge în următoarele stadii:

A. Vegetativă

B. Preparativă

C. Presporulară

D. De formare a învelişurilor sporale

E. De maturare

422. Aranjarea sporilor în celula bacteriană poate fi:

A. Terminală

B. Bipolară

C. Subterminală

D. Centrală

E. Difuză în citoplasmă

423. În structura virusurilor se deosebesc următoarele

elemente:

A. Capsomeri

B. Capsidă

C. Supercapsidă

D. Endospori

E. Exospori

424. Micetele au următoarele particularităţi biologice:

A. Sunt microorganisme procariote

B. Sunt microorganisme procariote

C. Sunt formate din miceliu de substrat şi aerian

D. Hifele pot fi septate şi neseptate

E. Se înmulţesc prin diviziune directă

425. În ciclul de reproducere a chlamidiilor se disting

următoarele stadii:

A. Corpi elimentari

B. Protoplaşti

C. Corpi reticulari

D. Reticuli endoplasmatici

E. Forme intermediare

27

II. Fiziologia bacteriilor. Antibioticele. Bacteriofagul.

Genetica.

426. Efectul antimicrobian al pasteurizării se bazează

pe:

A. Cavitaţie

B. Şocul termic

C. Apariţia radicalilor OH şi O2

D. Căldură umedă

E. Modificarea tensiunii superficiale a peretelui

celular.

427. Care din fazele unei culturi bacteriene se

caracterizează printr-o rată de multiplicare mai

intensivă?

A. Faza de lag

B. Faza logaritmică

C. Faza acceleraţiei negative

D. Faza staţionară

E. Faza de declin

428. Polienele (nistatina, levorina) sunt antibiotice

active asupra:

A. Micoplasmelor

B. Micetelor levuriforme

C. Micobacteriilor

D. Fungilor dimorfi

E. Enterobacteriilor

429.O cultură microbiană trece prin următoarele faze de

multiplicare:

A. De lag

B. De sporulare

C. Staţionară

D. De declin

E. Anabioză

430. NEI a unui antibiotic se consideră bun, dacă

raportul CT/CMI este:

A. ≥ 1

B. ≥ 2

C. ≥ 4 – 8

D. ≥ 16 – 32

E. ≥ 64

431. NEB a unui antibiotic se consideră bun dacă

raportul CT/CMB este:

A. ≥ 1

B. ≥ 2

C. ≥ 4 – 8

D. ≥ 16 – 32

E. ≥ 64

432. Peptonele se obţin din proteine animaliere prin

următoarele căi:

A. Difuzie şi osmosă

B. Hidroliză alcalină

C. Hidroliză acidă

D. Decarboxilare

E. Digestie enzimatică

433. Peptonele se obţin din următoarele surse proteice:

A. Embrioni de găină

B. Stomacuri de animale

C. Carne de porcine

D. Sânge

E. Fibrină

434. Extractul apos din carne conţine următorii

nutrienţi:

A. Polipeptide

B. Baze azotate

C. Hidrocarburi

D. Săruri minerale

E. Factori de creştere

435. După provinienţă mediile de cultură se clasifică:

A. Comerciale

B. Empirice

C. Artificiale

D. Semisintetice

E. Sintetice

436. După consistenţă mediile de cultură se clasifică

în:

A. Vâscoase

B. Lichide

C. Semilichide

D. Intermediare

E. Solide

437. Mediile de cultură trebuie să corespndă

următoarelor cerinţe:

A. Să posede reacţie alcalină

B. Să fie sterile

C. Să fie nutritive

D. Să aibă un anumit redox potenţial

E. Să fie hipotonice

438. Mediile de cultură trebuie să corespundă


A. Să fie izotonice

B. Să posede un anumit grad de umiditate

C. Să fie hipertonice

D. Să conţină antibiotice

E. Să posede o anumită viscozitate

439. Medii de cultură solide sunt următoarele:

A. Geloză nutritivă cu 0,5 – 1% agar

B. Geloză nutritivă cu 2,5% agar

C. Gelatină nutritivă cu 15% gelatină

28

D. Ser coagulat

E. Ovalbumină cu gălbenuş coagulate

440. Mediile de cultură pentru cultivarea bacteriilor

heterotrofe trebuie să conţină obligatoriu surse de

organogeni, ca:

A. Oxigen

B. Hidrogen

C. Sulf

D. Carbon

E. Azot

441. Activitatea peptolitică a bacteriilor se apreciază

prin depistarea următoarelor produse metabolice:

A. Acizilor organici

B. Indolului

C. Amoniacului

D. Hidrogenului sulfurat

E. Scatolului

442. Epuizarea inoculului pe suprafaţa plăcilor Petri cu

scop de izolare a culturii pure se realizează cu:

A. Pipeta Pasteur

B. Ansa bacteriologică

C. Acul bacteriologic

D. Tamponul

E. Spatula

443. În dependenţă de particularităţile de respiraţie se

deosebesc următoarele grupe de bacterii:

A. Microaerofile

B. Anaerobe

C. Facultativ anaerobe

D. Aerobe

E. Intermediare aerobe

444. Pentru cultivarea bacteriilor anaerobe, se utilizează

următoarele metode de creare a anaerobiozei:

A. Mecanică

B. Sintetică

C. Chimică

D. Fizică

E. Biologică

445. Coloniile bacteriene forma S posedă

următoarele particularităţi:

A. Forma rotundă

B. Suprafaţă netedă

C. Suprafaţă mată

D. Suprafaţă umedă

E. Margini regulate

446. Coloniile bacteriene de forma R posedă


A. Structură omogenă

B. Suprafaţă rugoasă

C. Margini regulate

D. Suprafaţă mată

E. Margini dantelate

447. Sterilizarea mediilor de cultură care nu suportă

temperaturi înalte, se face prin următoarele căi:

A. Pasteurizare

B. Fracţionat cu vapori fluenţi

C. Prin filtre bacteriene

D. Tyndalizare

E. Şoc termic la 900C cu răcire momentană.

448. Sterilizarea mediilor de cultură care conţin

glucide se efectuează prin următoarele procedee:

A. 1200C 15 – 20 minute

B. 1100C – 10 minute

C. 1000C fracţionat

D. Tyndalizare

E. Filtrare

449. Izolarea culturilor pure de bacterii se realizează

prin următoarele metode:

A. Ouă embrionate de găină

B. Culturi celulare

C. Animale de laborator

D. Medii de cultură solide

E. Medii de cultură semilichide

450. Determinarea sensibilităţii bacteriilor la

antibiotice prin metoda difuzimetrică include

următoarele etape:

A. Insămânţarea culturii testate

B. Diluţia succesivă a antibioticelor

C. Aplicarea rondelelor cu antibiotice

D. Incubarea în termostat 4 – 5 ore

E. Determinarea diametrului zonei sterile

451. Markerii epidemiologici, utilizaţi pentru testarea

culturilor microbiene se determină prin

următoarele probe:

A. Antibioticograma

B. Bactriocinogenotipie

C. Serotipie

D. Lizotipie

E. Fagoidentificare

452. Fagoidentificarea culturilor microbiene testate se

realizează prin următoarele metode:

A. Appelmann

B. Otto

C. Furt

D. Fischer

E. Gratia

453. Sterilizarea în autoclavă se realizează la

următoarele regimuri de temperatură:

A. 1000C

B. 1100C

C. 1200C

D. 1340C

E. 1600C

454. Ca antiseptice utilizare practică au următoarele

substanţe chimice:

A. Alcool etilic 400 pentru prelucrarea mucoaselor

B. Alcool etilic 700 pentru prelucrarea

tegumentelor

C. Alcool etilic 960 pentru prelucrarea

tegumentelor

D. Formol 4% pentru prelucrarea mucoaselor

E. Apă oxigenată (H2O2 3%) pentru prelucrarea

plăgilor

455. După destinaţie mediile de cultură compuse se

clasdifică în următoarele grupe:

A. De întreţinere

B. Elective

C. De îmbogăţire

D. Diferenţial diagnostice

E.De transport

456. De selectat mediile elective:

A. Apă peptonată

29

B. Ser coagulat

C. Bulion biliat

D. Bulion glucozat

E. Mediile Hiss

457. De selectat mediile de îmbogăţire:

A. Geloză-sânge

B. Zeissler

C. Kitt-Tarozzi

D. Muller

E. Cauffmann

458. Transportul nutrienţilor prin MCP are loc prin

următoarele mecanisme:

A. Difuzie simplă

B. Difuzie facilitată

C. Transport activ

D. Translocare

E. Transducţie

459. Extrasul apos din carne se obţine prin expoziţia

produselor din carne macerată în următoarele regimuri:

A. La frigider 00C

B. La frigider 4-80C

C. Temperatura camerei

D. Termostat 370C

E. Baia de apă 1000C

460. Ca medii de transport se utilizează:

A. Apa peptonată

B. Bulionul peptonat

C. Soluţie fosfat-tampon

D. Soluţie clorid de sodiu 3%

E. Soluţie clorid de sodiu 10%

461. Substanţe chimice tensioactive care alterează peretele

celular al bacteriilor:

A. Acizii graşi

B. Săpunurile

C. Detergenţii

D. Fenolii

E. Formaldehida

462. Sterilizarea mediilor de cultură care nu suportă

temperaturi înalte se realizează prin următoarele căi:

A. Fracţionată cu vapori fluenţi

B. Pasteurizare

C. Prin filtre bacteriene

D. Tyndalizare

E. Cu căldură uscată

463. Eficienţa metodei bacteriologice este asigurată dacă:

A. Prelevatele se reoltează din focarele afectate

B. Materialul se prelevă până la administrarea

antibioticelor

C. Prelevatele de urgenţă se transportă în laborator

D. Recoltarea materialului se efectuează pe fondul

antibioticoterapiei

E. Prelevatele se conservează timp îdelungat prin

congelare

464. Activitatea peptolitică a bacteriilor se determină prin

evidenţierea următoarelor produse metabolice:

A. Amoniacului

B. Indolului

C. Acizilor organici

D. Hidrogenului sulfurat

E. Bioxidului de carbon

465. Determinarea sensibilităţii unei tulpini microbiene la

antibiotice se realizează prin metoda:

A. Diluţiilor succesive în mediul lichid

B. Otto

C. Diluţiilor succesive pe medii solide

D. Difuzimetrică

E. Appelmann

466. Titrarea bacteriofagului se efectuează prin metodele:

A. Zeissler

B. Appelmann

C. Weinberg

D. Gratia

E. Ficher

467. Enzimele bacteriene se caracterizează prin următoarele

particularităţi:

A. Posedă 2 centre active

B. Au specificitate de substrat

C. Nu se supun reglării

D. Activitatea lor poate fi reglată

E. Sunt termostabile

468. După consistenţă mediile de cultură se clasifică în:

A. Viscoase

B. Lichide

C. Semilichide

D. Intermediare

E. Solide

469. Peptonele comerciale se obţin din următoarele produse

proteice:

A. Embrioni de găină

B. Stomacuri de animale

C. Sânge

D. Fibrină

E. Carne de porcine

470. Mediul Endo conţine urmotoarele ingrediente:

A. Lactoză

B. Glucoză

C. Albastru de metilen

D. Albastru de bromtimol

E. Geloză

471. Substanţe chimice cu acţiune oxidantă asupra

proteinelor:

A. Tripoflavina

B. Clorura de var

C. Cloramina

D. Permanganatul de potasiu

E. Peroxidul de hidrogen

472. Efectul antibacterian al pasteurizării se bazeaeă pe:

A. Cavitaţie

B. Şocul termic

C. Apariţia radicalilor OH şi O2

D. Căldură umedă

E. Modificarea tensiunii superficiale a peretelui celular

473. Condiţii de anaerobioză se realizează prin următoarele

procedee:

A. Mecanică

B. Fizică

C. Chimică

D. Biologică

E. Sintetică

474. Coloniile forma R se caracterizează prin următoarele

particularităţi:

A. Au dimensiuni punctiforme

B. Sunt transparente sau semitransparente

30

C. Suprafaţa este umedă şi lucioasă

D. Marginele sunt neregulate

E. Au structură neomogenă

475. Dozarea antibioticelor în umori este indicată la:

A. Administrarea antibioticelor toxice

B. Pacienţii cu deficienţe metabolice

C. În orice infecţie

D. Testarea unui antibiotic nou

E. În infecţiile virale

476. Modificările (variaţiile) genetice survin ca urmare a:

A. Acţiunii unor mutageni fizici

B. Acţiunii unor mutageni chimici

C. Recombinării

D. Transferului de gene

E. Achiziţionării de plasmide

477. Infecţia litică:

A. Este provocată de fagi virulenţi

B. Este provocată de fagi temperaţi

C. La finele ciclului de multiplicare bacteria infectată

moare, eliberând fagii

D. Are drept consecinţă apariţia culturilor lizogene

E. Decurge mai rapid în mediu acid

478. Enzimele bacteriene se clasifică după următoarele

criterii:

A. Locul de acţiune în raport cu celula

B. Structura chimică

C. Condiţiile de sinteză

D. Modul de acţiune

E. Natura substratelor degradate

479. Mediile de cultură trebuie să corespundă următoarelor

cerinţe:

A. Să conţină antibiotice

B. Să fie izotonice

C. Să posede anumită viscozitate

D. Să fie hipotonice

E. Să posede un anumit grad de umiditate

480. După compoziţie se disting următoarele medii de

cultură:

A. Dozate

B. Empirice

C. Simple

D. Compuse

E. Sintetice

481. Mediile Hiss conţin:

A. Acetat de fer

B. Acetat de plumb

C. Manitol

D. Zaharoză

E. Maltoză

482. Substanţe chimice care denaturează (coagulează)

proteinele:

A. Fenolii

B. Sărurile metalelor grele

C. Alcoolii

D. Rivanolul

E. Săpunurile

483. Sterlizarea prin aer ferbinte este indicată pentru:

A. Soluţii apoase

B. Obiecte din cauciuc

C. Obiecte de porţelan

D. Obiecte din sticlă

E. Instrumente chirurgicale metalice

484. Volumul de lucru la etapa I de izolare a culturii pure

de bacterii aerobe include:

A. Determinarea activităţii biochimice

B. Studierea caracterelor morfo-tinctoriale

C. Studierea caracterelor de cultură

D. Însămânţarea în placa de geloză

E. Însămânţarea în bulion peptonat

485. Coloniile forma S se caracterizează prin următoarele

particularităţi:

A. Au o formă de cupolă

B. Sunt transparente sau semitransparente

C. Uşor se detaşează de la mediu

D. Marginele sunt neregulate

E. Au structură granulară

486. Antibioticele pot inhiba următoarele procese din

celulă:

A. Sinteza componentelor peretelui celular

B. Funcţia membranei citoplasmatice

C. Sinteza proteinelor

D. Transcripţia şi sinteza acizilor nucleici

E. Sinteza capsulei

487. Transferul de material genetic se poate realiza prin:

A. Transformare

B. Recombinare

C. Transducţie

D. Translocare

E. Conjugare

488. Se deosebesc următoarele tipuri ale antagonismului

microbian:

A. Alternativ

B. Pasiv

C. Activ

D. Specific

E. Nespecific

31

III. Infecţia şi imunitatea

489. Imunitatea dobândită naturală postinfecţioasă poate

fi:

A. Sterilă

B. Nesterilă

C. Pasivă

D. Activă

E. Colectivă

490. O anatoxină este o exotoxină modificată care:

A. Şi-a pierdut imunogenitatea

B. Şi-a păstrat imunogenitatea

C. Şi-a păstrat toxicitatea

D. Şi-a pierdut toxicitatea

E. Şi-a păstrat antigenitatea

491. Activarea complementului poate avea loc pe

următoarele căi:

A. Alternativă

B. Acidă mixtă

C. Clasică

D. Primară

E. Secundară

492. Care din următoarele proprietăţi corespund unui

antigen complet:

A. Origine heterogenă

B. Natură lipopolizaharidică

C. Nu posedă imunogenitate

D. Posedă antigenitate

E. Masa moleculară mai mare de 10 000 daltoni


antigen incomplet:

A. Are origine heterogenă

B. Este de natură proteică

C. Este de natură lipopolizaharidică

D. Posedă imunogenitate

E. Posedă antigenitate

494. Interferonul este produs de:

A. Leucocite

B. Trombocite

C. B-limfocite

D. Fibroblaşti

E. T-limfocite

495. Interferonul posedă următoarele caractere:

A. Inhibă reproducerea virusurilor

B. Inhibă creşterea şi multiplicarea bacteriilor

C. Are acţiune citotoxică

D. Stimulează fagocitoza

E. Inhibă fagocitoza

496. Despre complement se poate afirma:

A. Constituie un complex de proteine care se

conţine în serul proaspăt

B. Constituie un complex de lipopolizaharide

C. Stimulează reproducerea virusurilor

D. Participă în unele reacţii imunologice

E. Este un factor nespecific de rezistenţă

497. Rezistenţa nespecifică umorală este asigurată de

factorii:

A. IgM

B. Limfocitele B

C. Sistemul complement

D. Properdină

E. β, x - lizine

498. Organele periferice ale sistemului imun sunt:

A. Măduva osoasă

B. Ganglionii limfatici

C. Splina

D. Tymusul

E. Formaţiunele limfatice din organe şi ţesuturi

499. Organele centrale ale sistemului imun sunt:

A. Ganglionii limfatici

B. Măduva osoasă

C. Splina

D. Tymusul

E. Ficatul

500. Imunitatea specifică este asigurată de următorii factori:

A. Limfocitele T

B. Limfocitele B

C. Polimorfonucleare

D. Imunoglobuline A, M, G

E. Macrofage

501. Răspunsul imun primar diferă de cel secundar prin:

A. Originea antigenului

B. Durata perioadei latente

C. Viteza sintezei anticorpilor specifici

D. Titrul anticorpilor sintetizaţi

E. Concentraţia claselor de imunoglobuline

502. Specificitatea unei boli infecţioase este determinată de:

A. Agentul cauzal

B. Doza infectantă

C. Poarta de intrare

D. Localizarea primară a agentului în organism

E. Prezenţa endotoxinelor

503. În calitate de purtător pasiv al antigenelor moleculare

pot fi utilizate următoarele obiecte:

A. Trombocite

B. Hematii

C. Leucocite

D. Particule de celuloză

E. Particule de latex

504. Despre reacţia de inhibare a hemaglutinării se poate

afirma:

A. Uzual este utilizată în serodiagnosticul

infecţiilor bacteriene respiratorii

32

B. În reacţia pozitivă hematiile se sedimentează în

formă de umbrelă inversată

C. În reacţia pozitivă hematiile se sedimentează în

formă de buton

D. Rezultatul reacţiei se citeşte peste 18-20 ore

E. Uzual se utilizează pentru identificarea

virusurilor hemaglutinante

505. În calitate de markeri în reacţia imunoenzimatică pot fi

utilizaţi:

A. Auramina

B. Fosfataza alcalină

C. Hialuronidaza

D. Peroxidaza din hrean

E. O – streptolizina

506. Despre reacţia de precipitare se poate afirma:

A. Se utilizează precipitinogen corpuscular

B. Se utilizează precipitinogen în stare coloidală

C. Reacţia are loc în mediul lichid

D. Reacţia are loc în mediul gelificat

E. Ca component obligatoriu se utilizează

complementul

507. Reacţiile de precipitare în gel se montează prin

următoarele tehnici:

A. Bezredko

B. Mancini

C. ELISA

D. Ouchterlony

E. Eleck

508. Endotoxinele bacteriene la nivel de

macroorganism determină:

A. Paralizii

B. Febră

C. Leucopenie

D. Hipotensiune

E. Hepatosplenomegalie

509. Despre reacţia de precipitare inelară se poate

afirma:

A. Antigenele se utilizează în stare corpusculară

B. Antigenele se utilizează în stare coloidală

C. Determină titrul anticorpilor în serul

pacientului

D. Este utilizată pentru seroidentificare

E. Este utilizată în medicina legală

510. Serurile imune curative după modul de acţiune

orientată se clasifică în următoarele tipuri:

A. Monovalente anti – H flagelare

B. Anti – O polizaharidice

C. Antibacteriene

D. Antivirale

E. Antitoxice

511. Cele mai inofensive seruri imune pentru

organismul uman sunt:

A. Antitoxic antidifteric ecvin

B. Imunoglobulină umană hiperimună

antitetanică

C. Imunoglobulina standardă

D. Imunoglobulina antistafilococică umană

E. Imunoglobulina antirabică ecvină

512. Serurile imune curative trebuie să corespundă


A. Să conţină numai anticorpi anti-H

B. Să fie apirogene

C. Să nu posede reactogenitate

D. Să fie sterile

E. Să fie titrante

513. Administrarea serurilor imune heteroloage în

organismul uman sensibilizat cauzează eliberarea

următoareloe substanţe biologic active:

A. Complementului

B. Lizozimului

C. Histaminei

D. Serotoninei

E. Bradikininei

514. Indicaţi serurile imune antitoxice:

A. Antileptospirozic

B. Antibotulinic

C. Antiantrax

D. Antitetanic

E. Antidifteric

515. În unităţi antitoxice se dozează următoarele

seruri:

A. Antipertussis

B. Antiexantematic

C. Antigangrenos

D. Antidifteric

E. Antigripal de tip A

516. În diagnosticul rapid al infecţiilor pot fi utilizate

următoarele reacţii:

A. Reacţia de fixare a complementului

B. De neutralizare

C. ELISA

D. De hemaglutinare indirectă

E. RIF directă

517. În calitate de adjuvanţi la obţinerea vaccinurilor

pot fi utilizaţi:

A. Eritrocite de berbec

B. Fosfat de aluminiu

C. Hidroxid de aluminiu

D. Particule de cărbune activat

E. Poliribonucleotide sintetice

518. Intradermoreacţiile se utilizează în scopul

diagnosticului:

A. Leptospirozelor

B. Brucelozei

C. Anraxului

D. Tularemiei

E. Tifosului exantematic

519. Despre vacinuri se poate afirma:

A. Sunt preparate biologice utilizate în scop de

serodiagnostic

B. Se utilizează pentru imunizarea activă a

populaţiei

C. Conţin microorganisme vii atenuate, omorâte

sau componente

extrase din celula microbiană

D. Se administrează conform Calendarului de

vaccinări

E. Sunt utile în intradermoreacţii

520. . Specificitatea unei boli infecţioase este determinată

de :

A. Agentul cauzal

33

B. Doza infectantă

C. Poarta de intrare

D. Localizarea primară a agentului în organism

E. Prezenţa endotoxinelor

521. Endotoxinele bacteriene la nivel de macroorganism

pot determina:

A. Paralizii

B. Febră

C. Leucopenie

D. Hipotensiune


522. Despre virulenţă se poate afirma:

A. Este un caracter de specie

B. Este un caracter eriditar determinat de genom

C. Este un caracter individual al microbului

D. Este un caracter fenotipic, nestabil

E. Virulenţa poate fi deminuată

523. Patogenitatea reprezintă:

A. Un caracter de specie al microbului

B. Un caracter individual al microbului

C. Este un carcater eriditar, determinat de genom

D. Gradul de patogenitate se determină în unităţi de

patogenitate

E. Un caracter fenotipic, nestabil

524. Gradul de virulenţă se determină în:

A. Dosis certa letalis

B. Dosis letalis minima

C. Dosis patogenica

D. Dosis letalis50

E. Dosis infecţiosis

525. Factorii structurali care asigură agresiunea

microorganismelor:

A. Cilii

B. Pilii

C. Glicocalixul

D. Antigenele de suprafaţă

E. Capsula

526. Enzime invazive caracteristice microorganismelor

patogene:

A. Hialuronidaza

B. Sintetza

C. Gelatinaza

D. Transferaza

E. Colagenaza

527. Enzime de patogenitate caracteristice

microorganismelor patogene:

A. Oxidoreductaze

B. Plasmocoagulaza

C. Citocromoxidaza

D. Fibrinolizina

E. Neuraminidaza

528. Enzime citolitice caracteristice microorganismelor

patogene:

A. Lecitinaza

B. Hemolizine

C. Leucocidine

D. Trombokinaza

E. Alaninaminotransferaza

529. Despre exotoxinele microbiene se poate afirma:

A. Sunt secretate şi difundează în mediu

B. Au o origine glucidolipidoproteică

C. Pierd toxicitatea sub acţiunea formolului

D. Sunt rezistente la acţiunea temperaturii

E. Determină o intoxicare generală a organismului

530. Exotoxinele posedă următoarele caractere:

A. Sunt integrate cu celula bacteriană şi nu

difundează în mediu

B. Sunt de natură proteică

C. Se inactivează la acţiunea temperaturii

D. Au o putere toxică foarte pronunţată

E. Se obţin prin cultivarea microorganismelor în

medii lichide

531. Despre exotoxine se poate afirma:

A. Posedă specificitate asupra anumitor organe şi

ţesuturi

B. Sunt antigenice

C. Din ele se obţin anatoxine

D. Se obţin prin cultivare în medii solide

E. Sunt elaborate de toate speciile patogene

532. Endotoxinele se caracterizează prin:

A. Sunt de natură proteică

B. Sunt de natură glucidolipidopolipeptidică

C. Rezistenţă la acţiunea temperaturii

D. Au acţiune asupra anumitor organe şi ţesuturi

E. Se inactivează sub acţiunea formolului

533. Despre endotoxine se poate afirma:

A. Sunt termosensibile

B. Nu se inactivează sub acţiunea formolului

C. Posedă o imunogenitate pronunţată

D. Sunt legate de celulă şi se eliberează la distrugerea

celulei

E. Au o acţiune toxică puternică

534. Caracteristic pentru endotoxine:

A. Se determină numai la bacteriile grampozitive

B. Difundează uşor în mediu

C. Produc o intoxicare generală a organismului

D. Declanşează sinteza aglutininelor, precipitinelor

specifice

E. Nu posedă acţiune specifică asupra unor organe şi

ţesuturi

535. De la poarta de intrare răspândirea infecţiei în

organism se petrece prin următoarele căi:

A. Prin contiguitate

B. Pe cale limfatică

C. Pe cale hematogenă

D. Prin intermediul trombocitelor

E. Prin intermediul macrofagelor

536. Căile de transmitere a agenţilor patogeni sunt:

A. Transmisivă

B. Aerogenă

C. Anaerobă

D. Alimentară

E. Contact direct

537. Procesul infecţios evoluează în următoarele perioade:

A. De infectare

B. Incubaţie

C. Prodromală

D. De stare

E. Convalescenţă

538. Forme de manifestare a infecţiei:

A. Persistentă

B. Manifestă

C. Secundară

D. Mixtă

34

E. Poliinfecţie

539. Infecţia experimentală include etapele:

A. Adaptare

B. Alimentarea

C. Selectarea şi marcarea

D. Imobilizarea şi infectarea

E. Supravegherea şi necropsia

540. . Factorii de rezistenţă nespecifică a organismului sunt:

A. Anticorpii naturali

B. Fagocitoza

C. Lizozimul

D. Limfocitele B

E. Imunoglobulinele clasa Ig G

541. . Factorii de rezistenţă nespecifică a organismului sunt:

A. Sistemul complement

B. Lizinele

C. Interferonii

D. Limfocitele B

E. Imunoglobulinele G

542. Pentru factorii nespecifici de rezistenţă este

caracterisric:

A. Nu posedă specificitate asupra microorganismelor

in vivo

B. Posedă acţiune specifică asupra agentului cauzal

C. Interacţionează specific cu anticorpii

D. Nu posedă acţiune specifică asupra

microorganismelor in vitro

E. La adminstrarea în organism crează o imunitate

artificială pasivă

543. Acţiune fagocitară posedă celulele:

A. Histiocite

B. Kupffer

C. Limfocite B

D. Limfocite T helperi

E. Polimorfonuclere

544. Rezistenţa nespecifică a macroorganismului faţă de

infecţie este asigurată de următorii factori:

A. Fagocitoză

B. Imunoglobulinele G şi M

C. Antagonismul bacterian

D. Inflamaţie

E. Limfocite

545. Complemetul poate fi activat prin următoarele căi:

A. Biologică

B. Clasică

C. Alternativă

D. Biochimică

E. Artificială

546. Efecte biologice cauzate de complement:

A. Activat pe cale alternativă posedă acţiune

hemolitică

B. Activat pe cale clasică determină efect bacteriolitic

C. Cauzează reacţii de hipersensibilizare de tip II şi

III

D. Facilitează fagocitoza

E. Acţiune opsonizantă

547. Interferonii sunt produşi de către:

A. Fibroblaşti

B. Leucocite

C. Macrofagi

D. Limfocite T sensibilizate

E. Plasmocite

548. Interferonii posedă efecte:

A. Antiviral nespecific

B. Antitumoral

C. Imunomodulator

D. Radioprotector

E. Antiviral specific

549. Despre fagocite se poate afirma:

A. Sunt activate de către opsonine

B. Prezintă antigenele microbiene celulelor

imunocompetente

C. Elaborează endotoxine

D. Inactivează complementul

E. Captează şi lizează microorganismelor

550. Particularităţi necaracteristice interferonilor:

A. Sunt produşi de leucocite

B. Sunt elaboraţi de limfocite sensibilizate

C. Sunt produţi de fibroblaşti

D. Posedă acţiune selectivă asupra virusurilor

E. Au acţiune antibacteriană

551. Imunoglobulinele clasa Ig M se caracterizează prin

următoarele particularităţi

A. Apar primele după stimul antigenic

B. Posedă acţiune pronunţată asupra bacteriilor

gramnegative

C. Opsonizează fagocitoza

D. Sunt sensibile la cisteină

E. Sunt implicate în declanşarea reacţiilor de

hipersensibilizare de tip I

552. Despre Ig E se poate afirma:

A. Trec bariera transplacentară

B. Prin intermediul serului transmit starea de

hipersensibilizare

C. Au capacitatea de a se ataşa pe membrana

mastocitelor

D. Posedă 10 centre active

E. Se produc în stare embrionară

553. Care din proprietăţile enumerate caracterizează

haptenele?

A. Nu posedă imunogenitate

B. Sunt imunogene dar nu reacţionează cu anticorpii

specifici

C. Nu sunt imunogene , însă reacţionează cu

anticorpii specifici

D. Sunt imunogene şi reacţionează cu anticorpii

specifici

E. Sun de natură proteică

554. Despre imunoglobulinele clasa IgA secretorii se poate

afirma:

A. Protejază mucoasele de agresiunea microbiană

B. Sunt secretate de celule epiteliale

C. Se conţin în lichidul lacrimal

D. Trec bariera transplacentară

E. Sunt sintetizate de plasmocite

555. Dinamica acumulării anticorpilor imuni în ser depinde

de următorii factori:

A. Doza antigenului administrat

B. Frecvenţa stimulului antigenic

C. Statusul imun al organismului

35

D. Vârsta individului

E. Masa corpului

556. Pentru antigenele O sunt caracteristice următoarele

particularităţi:


B. Este constituit din hidrocarburi

C. Prezintă compuşi glucido-lipido-polipeptidici

D. Sunt termolabile

E. Sunt termostabile

557. În declanşarea procesului imun antigenele realizează

următoarele funcţii:

A. Antigenitate

B. Imunogenitate

C. Toxicitate

D. Virulenţă

E. Specificitate

558. Posedă imunogenitate şi antigenitate :

A. Lipidele

B. Polizaharidele macromoleculare

C. Acizii nucleici

D. Proteinele

E. Exotoxinele

559. Se deosebesc următoarele variante de antigene:

A. Complete

B. Virulente

C. Haptene

D. Patogene

E. Autoantigene


antigen complet?

A. Conţine informaţie eterogenă

B. Declanşează formarea anticorpilor

C. Sensibilizează specific limfocitele

D. Reacţionează cu anticorpii specifici in vivo

E. Nu reacţionează cu anticorpi in vitro

561. Imunitatea dobândită naturală poate fi:

A. Postinfecţioasă

B. Transplacentară

C. Posttransplantară

D. Postvaccinală

E. Posttransfuzională

562. Imunitatea dobândită artificială poate fi:

A. Postinfecţioasă

B. Transplacentară

C. Activă

D. Postvaccinală

E. Pasivă

563. Imunitatea locală este asigurată de :

A. Macrofagi

B. Imunoglobuline clasa IgG

C. Imunoglobuline clasa IgA

D. Imunoglobuline clasa IgM

E. Limfocite T

564. Imunitatea dobândită pasivă se caracterizează prin:

A. Instalarea rapidă după administrarea serului

B. Se instalează pe o perioadă scurtă de timp

C. Se menţine timp îndelungat

D. Poate fi menţinută prin stimul antigenic

E. Se stimulează prin administrarea de masă

trombocitară

565. Pentru studierea imunităţii celulare sunt utilizate


A. De transformare blastică a limfocitelor

B. Imunoenzimatică

C. De rozetare a limfocitelor cu eritrocite de oae

D. Citotoxică a limfocitelor sensibilizate cu antigen

E. Coombs

566. Antigenele coloidale sunt depistate în următoarele

reacţii:

A. De precipitare inelară

B. Imunodifuzie simplă (Mancini)

C. Imunoelectroforeză

D. De aglutinare pe lamă

E. De aglutinare în tuburi

567. Reacţia de aglutinare în tuburi se utilizează pentru:

A. Cuantificarea anticorpilor din serul pacienţilor cu

viroze

B. Cuantificarea anticorpilor în serul bolnavilor cu

bacterioze

C. Cuantificarea antigenelor din serul bolnavilor cu

bacterioze

D. Seroidentificarea antigenelor virale

E. Confirmarea rezultatelor aglutinării pe lamă

568. Reacţia de aglutinare în tuburi se utilizează pentru:

A. Cuantificarea anticorpilor din serul pacienţilor cu

viroze

B. Cuantificarea anticorpilor în serul bolnavilor cu

bacterioze

C. Cuantificarea antigenelor din serul bolnavilor cu

bacterioze

D. Seroidentificarea antigenelor bacteriene

E. Confirmarea rezultatelor aglutinării pe lamă

569. Se desting următoarele tipuri a reacţiei de aglutinare:

A. O – aglutinare

B. M – aglutinare

C. H – aglutinare

D. OH – aglutinare

E. W – aglutinare

570. În reacţiile serologice ca purtători de antigen sau de

anticorpi pot fi utilizate macroparticule:

A. Hematii de berbec

B. Stafilococi cu proteina A la suprafaţă

C. Virale

D. Ribozomale

E. Latex

571. Avantajele reacţiei de hemaglutinare indirectă cu scop

de serodiagnostic în raport cu RA sunt:

A. Se efectuează pe lamă

B. Are o sensibilitate înaltă

C. Este o reacţie rapidă

D. Se citeşte peste 3 - 5 minute

E. Se utilizează preparate comerciale

572. Complementul este utilizat ca component în reacţiile:

A. Hemaglutinare indirectă

B. Hemoliză

C. Imunofluorescentă indirectă

D. Fixare a complementului

E. Bacterioliză

573. Reacţia de hemoliză este utilizată pentru titrarea:

A. Antigenelor virale

36

B. Antigenelor corpusculare

C. Complementului

D. Anticorpilor incompleţi

E. Serului hemolitic

574. Reacţiile imunologice se utilizează cu scop de

determinare a:

A. Hipersensibilizării organismului faţă de antigene

microbiene

B. Statusului imun al organismului

C. Speciei culturii microbiene izolate

D. Antigenelor microbiene în prelevatele patologice

E. Anticorpilor specifici în serul pacientului

575. Posedă o sensibilitate relativă mai înaltă următoarele

reacţii imunologice:

A. De aglutinare în tuburi

B. Imunofluorescentă Coons

C. Radioimună

D. Imunoenzimatică

E. Coombs, pentru determinarea anticorpilor

incompleţi

576. Anatoxinele se caracterizează prin următoarele

particularităţi:

A. Formează imunitate antimicrobiană

B. Crează imunitate antitoxică

C. Sunt imunogene

D. Nu posedă antigenitate

E. Crează imunitate artificială activă

577. Ca adjuvanţi imunologici se utilizează:

A. Fenol 0,3 – 0,5%

B. Hidroxid de aluminiu

C. Mertiolat de sodiu 0,02%

D. Micobacterii, tulpini inactivate

E. Micobacteri, tulpini vii atenuate

578. Tulpini microbiene vaccinale cu virulenţa atenuată pot

fi obţinute prin următoarele metode:

A.Cultivare îndelungată în condiţii optimale

B. Cultivare îndelungată pe medii de cultură elective

C. Prin pasaje multiple pe animale de laborator

D. Cultivare la temperaturi mai înalte decât optimală

E. Atenuarea în baia de apă la 56 – 580C câte 30

minute 5-6 zile

579. Tulpini microbiene vaccinale cu virulenţa atenuată pot

fi obţinute prin următoarele metode:

A. Cultivare îndelungată în condiţii optimale

B. Cultivarea în prezenţa unor substanţe chimice

C. Prin pasaje multiple pe animale de laborator

D. Cultivare la temperaturi mai joase decât optimală

E. Atenuarea în baia de apă la 56 – 580C câte 30

minute 5-6 zile

580. Vaccinurile vii atenuate posedă următoarele avantaje:

A. Sunt înalt reactogene

B. Formează imunitate pe viaţă

C. Formează imunitate eficientă şi de durată

D. Se multiplică în organismul vaccinat

E. Induc o infecţie inaparentă

581. Inactivarea vaccinurilor omorâte se face prin tratarea

suspensiilor microbiene:

A. Expoziţie la temperaturi înalte

B. Prin congelare

C. Cu formaldehidă

D. Cu hidroxid de aluminiu

E. Hidroliza acidă

582. Inactivarea vaccinurilor omorâte se face prin tratarea

suspensiilor microbiene:

A. Expoziţie la temperaturi înalte

B. Prin congelare

C. Cu fenol

D. Cu hidroxid de aluminiu

E. Alcool

583. Vaccinările sunt indicate:

A. În infecţii grave acute în perioada de stare

B. După indicaţii epidemiologice

C. Selectiv individual

D. În perioada de convalescenţă

E. Planificat conform calendarului vaccinărilor

584. În dependenţă de acţiunea orientată se deosebesc

următoarele seruri curative:

A. Antigenice

B. Antitoxice

C. Antivirale

D. Antibacteriene

E. Antifungice

585. Pentru determinarea hipersensibilizării organismului

faţă de seruri heteroloage se efectuează proba cutano -

alergică în următoarele reprize:

A. 0,1 ml – 1 : 100 – intracutan

B. 0,1 ml – 1 : 10 - intracutan

C. 0,1 ml – 1: 100 subcutan

D. 0,1 ml – nativ subcutan

E. Doza curativă intramuscular

586. Reacţiile alergice imediate de tip I se manifestă în

următoarele intervale de timp:

A. Secunde

B. Minute

C. Câteva ore

D. 24 – 48 ore

E. Câteva zile

587. În reacţiile alergice mediate de anticorpi citofili (de tip

I) sunt implicaţi următorii factori:

A. Mastocite

B. Imunoglobuline Ig A

C. Imunoglobuline Ig E

D. Complementul

E. Amine vasoactive (histamina)

588. . Manifestările clinice ale hipersensibilităţii imediate

de tip I sunt:

A. Astmul bronşic

B. Boala serului

C. Artrite reumatoide

D. Şocul anafilactic

E. Urticaria

589. Reacţiile de hipersensibilitate se caracterizează prin


A. Se declanşează după contactul primar cu antigenul

B. Se declanşează după contacte repetate cu antigenul

C. Hipersensibilitatea poartă un caracter individual

D. Sunt implicate imunoglobuline clasa Ig E

E. Sunt implicate imunoglobuline clasa Ig D

590. Reacţiile de hipersensibilitate se clasifică în felul

următor:

37

A. De tip imediat

B. De tip îndelungat

C. Mediate de complement

D. Mediate de anticorpi

E. Mediate celular

591. În reacţiile de hipersensibilitate de tip II (citotoxic,

citolitice) sunt implicaţi următorii factori:

A. Imunoglobuline clasa Ig E

B. Imunoglobuline clasa Ig M

C. Imunoglobuline clasa Ig G

D. Antigene exprimate pe suprafaţa celulelor proprii

E. Autoantigenele

592. Peacţiile de hipersensibilitate de tip II (citotoxic -

citolitice) se manifestă prin:

A. Poliartrite reumatoide

B. Reacţii la medicamente

C. Boala serului

D. Anemie hemolitică autoimună

E. Rhesus incompatibilitate

593. Mecanismele implicate în fenomenul Arthus:

A. Formarea rapidă de complexe Ag – Ig E

B. Formarea rapidă de complexe Ag – Ig G

C. Depunerea complexelor imune pe pereţii vaselor

D. Activarea sistemului complement

E. Activarea limfocitelor B

594. Hipersensibilitatea de tip IV se caracterizează prin


A. Fenomenele reacţiei se manifestă tardiv

B. Nu se transmite prin ser

C. Leziunile sunt situate la nivelul inoculării

antigenului

D. Se manifestă prin urticarie difuză

E. Se manifeste după 4-5 ore de la inocularea

antigenului

595. Imunitatea artificială activă:

A. Poate fi indusă prin administrarea serurilor imune

B. Poate fi indusă prin administrarea vaccinurilor

C. Asigură protecţie de lungă durată (luni, ani)

D. Asigură protecţie de scurtă durată (2-3 săptămâni)

E. Se transmite ereditar

596. Imunitatea artificială pasivă:

A. Poate fi indusă prin administrarea serurilor imune

B. Poate fi indusă prin administrarea vaccinurilor

C. Asigură protecţie de lungă durată (luni, ani)

D. Asigură protecţie de scurtă durată (2-3 săptămâni)

E. Se transmite ereditar

597. Selectaţi celulele implicate în răspunsul imun umoral:

A. Limfocitele Tc

B. Limfocitele Th

C. Limfocitele B

D. Plasmocitele

E. Celulele NK

598. Sunt imunocompetente:

A. Limfocitele T

B. Limfocitele B

C. Macrofagii

D. Celulele K

E. Celulele NK

599. Celule implicate în răspunsul imun specific

antibacterian:

A. Limfocitele T

B. Limfocitele B

C. Macrofagii

D. Celulele K

E. Celulele NK

600. Limfocitele T - helper posedă următorii receptori

membranari:

A. Ig M şi IgD

B. IgG şi IgM

C. CD8

D. CD3

E. CD4

601. Organe centrale ale imunităţii sunt următoarele:

A. Ganglionii limfatici

B. Ficatul (în perioada embrionară)

C. Splina

D. Măduva osoasă

E. Timusul

602. Organe periferice ale imunităţii sunt următoarele:

F. Ganglionii limfatici

G. Ficatul (în perioada embrionară)

H. Splina

I. Măduva osoasă

J. Timusul

603. Moleculele CMH de clasa I:

A. Sunt formate din 2 catene polipeptidice (alfa şi

beta)

B. Sunt exprimate pe suprafaţa tuturor celulelor

nucleate din organism

C. Sunt exprimate pe suprafaţa CPA

D. Prezintă peptide derivate din proteoliza

proteinelor endogene interacţionând cu

moleculele CD8 de pe limfocitele Tc

E. Prezintă peptide derivate din proteoliza

proteinelor exogene interacţionând cu

moleculele CD4 ale limfocitelor Th

604. Moleculele CMH de clasa II:

A. Sunt formate din 2 catene polipeptidice (alfa şi

beta)

B. Sunt exprimate pe suprafaţa tuturor celulelor

nucleate din organism

C. Sunt exprimate pe suprafaţa CPA

D. Prezintă peptide derivate din proteoliza

proteinelor endogene interacţionând cu

moleculele CD8 de pe limfocitele Tc

E. Prezintă peptide derivate din proteoliza

proteinelor exogene interacţionând cu

moleculele CD4 ale limfocitelor Th

605. În instaurarea răspunsului imun umoral sunt

implicate:

A. T-CD8+

B. T-CD4+

C. CPA

D. B-limfocite

E. Plasmocite

606. În instaurarea răspunsului imun celular sunt

implicate:

A. T-CD8+

B. T-CD4+

C. CPA

D. B-limfocite

E. Plasmocite

607. Răspunsul imun primar se caracterizează prin:

38

A. Perioadă de latenţă de 4-7 zile

B. Perioadă de latenţă de 5-6 ore

C. Producerea de anticorpi IgM

D. Producerea de anticorpi IgG

E. Apariţia celulelor B- memorie

608. Răspunsul imun secundar se caracterizează prin:

A. Perioadă de latenţă de 4-7 zile

B. Perioadă de latenţă de 5-6 ore

C. Producerea de anticorpi IgM

D. Producerea de anticorpi IgG

E. Apariţia celulelor B- memorie

609. Dezvoltarea unei reacţii imune celulare este favorizată

de inocularea Ag pe următoarele căi:

A. Intravenoasă

B. Intradermică

C. Intramusculară

D. Intraperitoneală

E. Subcutanată

610. În declanşarea răspunsului imun macrofagii pot

realiza următoarele funcţii:

A. Hemotaxie

B. Fagocitoză

C. Secreţie de substanţe biologic active

D. Prezentarea antigenelor prin intermediul MHC

- II

E. Prezentarea antigenelor prin intermediul MHC

- I

611. La constituirea răspunsului imun participă următoarele

tipuri de celule:

A. Plazmocitele

B. Trombocitele

C. Limfocitele B

D. Limfocitele T

E. Macrofagii

IV. Bacteriologia specială

612. Genuri care reunesc specii oxidazopozitive:

A. Salmonella

B. Yersinia

C. Neisseria

D. Pseudomonas

E. Vibrio

613. Genuri care reunesc specii oxidazonegative:

A. Vibrio

B. Salmonella

C. Yersinia

D. Pseudomonas

E. Shigella

614. V. cholerae modifică mediul de acumulare lactozo-

zaharoză:

A. Lactoza – A

B. Lactoza - –

C. Lactoza – AG

D. Zaharoza – A

E. Zaharoza – AG

615. Apartenenţa către grupul Heiberg se determină după

fermentarea:

A. Glucozei

B. Manozei

C. Manitolului

D. Zaharozei

E. Arabinozei

616. Medii utilizate în cultivarea V. cholerae:

A. Tinsdal

B. TCBS

C. Geloză alcalină

D. Ploskirev

E. Apă peptonată alcalină.

617. Medii utilizate în izolarea culturii de V. cholerae:

A. Tinsdal

B. Ploskirev

C. TCBS

D. Apă peptonată alcalină

E. Geloză alcalină

618. V. eltor aglutinează sau hemolizează eritrocitele de:

A. Berbec

B. Umane O1

C. Găină

D. Cobai

E. Maimuţă

619. Teste caracteristice pentru diferenţierea biovariantelor

V. cholerae:

39

A.Sensibilitatea la bacteriofagii ABC

B.Atitudinea faţă de penicilină

C.Producerea acetilmetilcarbinolului (Voges-Proskauer)

D.Atitudinea faţă de polimixină

E.Aglutinarea eritrocitelor de găină

620. Teste negative în identificarea biovariantei V. cholerae

(clasic) sunt:

A. Aglutinarea eritrocitelor de găină

B. Hemoliza eritrocitelor de berbec

C. Reacţia Voges - Proskauer

D. Sensibilitatea la bacteriofagul C

E. Sensibilitatea la bacteriofagul eltor

621. Teste pozitive în identificarea biovariantei V. eltor

sunt:

A. Aglutinarea eritrocitelor de găină

B. Hemoliza eritrocitelor de berbec

C. Reacţia Voges - Proskauer

D. Sensibilitatea la bacteriofagul C

E. Sensibilitatea la bacteriofagul eltor

622. Agenţi etiologici ai toxiinfecţiilor alimentare pot

fi:

A. V. eltor

B. V. parahaemolyticus

C. V. alginolyticus

D. Vibrionii NAG

E. V. cholerae bengal

623. Drept sursă în toxicoinfecţiile alimentare cauzate

de vibrioni pot fi:

A. Peştii din apele sărate

B. Peştii din apele dulci

C. Crabii

D. Crustaceele marine

E. Scoici din apele de râu

624. Se examinează bacteriologic în cazul

toxicoinfecţiilor alimentare în zonele de utilizare

masivă a produselor acvatice:

A. Peştii din apele sărate

B. Peştii din apele dulci

C. Crabii

D. Crustaceele marine

E. Scoici din apele de râu.

625. În profilaxia specifică a holerei se utilizează:


B. Vaccin chimic polizaharidic

C. Vaccin inactivat

D. Holerogen – endotoxină

E. Holerogen – anatoxină

626. Serovarianta V. cholerae Ogawa conţine:

A. Antigenul A

B. Antigenul B

C. Antigenul C

D. Antigenul D

E. Antigenul H

627. Serovarianta V. cholerae Inaba conţine:

A. Antigenul A

B. Antigenul B

C. Antigenul C

D. Antigenul D

E. Antigenul H

628. Serovarianta V. cholerae Hykojima conţine:

A. Antigenul A

B. Antigenul B

C. Antigenul C

D. Antigenul D

E. Antigenul H

629. În diagnosticul rapid al holerei sunt aplicate:

A. Reacţia de imunofluorescenţă directă

B. Reacţia de microaglutinare pe lamă cu serul O1

C. Analiza radioimună

D. Reacţia de precipitare inelară

E. Reacţia de imobilizare a vibrionilor cu

bacteriofag specific

630. În evoluţia holerei sunt caracteristice următoarele

stadii ale bolii:

A. Enterita holerică

B. Enterocolita holerică

C. Gastroenterita holerică

D. Holera algidă

E. Colita holerică

631. În patogeneza holerei sunt implicate următoarele

mecanisme:

A. Activarea adenilatciclazei cu acumulare de ATF

în exces

B. Activarea adenilatciclazei cu acumularea AMF-

ciclic în exces

C. Activarea adenilatciclazei cu inhibarea AMF-

ciclic

D. Eliberarea masivă a apei şi a ionilor de Cl din

organism prin enterocite

E. Blocarea readsorbţiei ionilor de Na din lumenul

intestinal

632. E. coli patogene pot cauza:



C. Toxicoinfecţii alimentare

D. Colienterite la copii

E. Limfadenite mezenteriale

633. Categoriile patogene de E. coli sunt:

A. EPEC

B. EIEC

C. ETEC

D. EBEC

E. EDEC

634. Categoriile patogene de E. coli sunt:

A. EPEC

B. EHEC

C. EDEC

D. EAEC

E. EBEC

635. Există următoarele fenotipuri patogene de E. coli:

A. Diareigene

B. Neurogene

C. Uropatogene

D. Hepatotrope

E. Bacteriemice

636. Escherichiile enterotoxigene posedă următorii factori

de patogenitate:

A. Hialuronidaza

B. Fibrinolizina

C. Enterotoxina

D. Pilii comuni

E. Plasmocoagulaza

40

637. Seroidentificarea culturii pure de escherichii se

realizează cu serurile:

A. ABCDE

B. OKA

C. OKB

D. Seruri monovalente

E. Seruri H monoreceptoare

638. Pentru E. coli este catacteristic:

A. Produce indol

B. Creşte pe mediul cu acetat de sodiu

C. Creşte pe mediul cu citrat de sodiu

D. Fermentează glucidele cu formare de acid

E. Posedă lizindecarboxilază

639. Pentru E. coli este caracteristic:

A. Reacţia Voges-Proskauer pozitivă

B. Reacţia cu roşu de metil negativă

C. Fermentează cu acid şi gaz lactoza

D. Produce indol

E. Decarboxilează lizina

640. În tratamentul escherichiozelor intestinale sunt

indicate următoarele preparate:

A. Sulbactam

B. Bificol

C. Bifidobacterină

D. Subtilină

E. Lactobacterină

641. Despre E. coli se poate afirma:

A. Este component permanent al microflorei

normale a intestinului gros.

B. Face parte din microflora stabilă a jejunului

C. Serveşte ca un indicator microbiologic al

impurificării fecale a mediului

D. Este antagonist al microflorei patogene

E. Se întâlnesc variante lactozonegative

642. Pantru familia Enterobacteriaceae este

caracteristic:

A. Sunt bacterii gramnegative, asporulate

B. Toţi reprezentanţii sunt mobili

C. Posedă nitratreductază

D. Sunt catalazopozitive

E. Sunt oxidazopozitive

643. În familia Enterobacteriaceae genul se determină

prin testele:

A. Utilizarea citratului de sodiu

B. Producerea ureazei

C. Fermentarea lactozei

D. Formarea indolului

E. Testul cu roşu de metil (MR)

644. În familia Enterobacteriaceae specia se determină

prin testele:

A. Producerea hidrogenului sulfurat

B. Formarea indolului

C. Fermentarea glucidelor

D. Identificarea serologică

E. Antibioticograma

645. În diagnosticul escherichiozelor se examinează

următoarele prelevate:

A. Materii fecale

B. Urina

C. Bila

D. Hemocultura

E. Punctat sternal.

646. Genul Shigella include speciile:

A. S. boydii

B. S. bovis

C. S. sonnei

D. S. salamae

E. S. flexneri

647. Include mai multe serovariante:

A. S. dysenteriae

B. S. flexneri

C. S. boydii

D. S. sonnei

E. S. enteritidis

648. S. flexneri posedă următoarele caractere

zaharolitice:

A. Fermentează glucoza cu formare de acid

B. Fermentează glucoza cu formare de acid şi gaz

C. Nu fermentează manitolul

D. Fermentează zaharoza cu formare de acid

E. Nu fermentează lactoza

649. Pentru cultivarea şi izolarea shigelelor se

utilizează mediile:

A. Endo

B. Levin

C. Bismut sulfit agar

D. Cu selenit acid de sodiu

E. Wilson-Blair

650. Shigelele modifică mediul Olkeniţki dup cum

urmează:

A. Glucoza – A

B. Lactoza - A

C. Lactoza - –

D. Zaharoza - A

E. Hidrogen sulfurat - –

651. Materiile fecale la bolnavii de dizenterie pot avea

aspectul:

A. Riziform

B. Mucopurulent

C. Sangvinolent

D. Consistenţă lichidă

E. Cu granule de sulf

652. Shigelele manitpozitive sunt:

A. S. dysenteriae

B. S- flexneri

C. S. boydii

D. S. sonnei

E. S. bovis

653. Factori de patogenitate a shigelelor sunt:

A. Neuraminidaza

B. Exotoxinele

C. Endotoxinele

D. Factorii de penetraţie

E. Hemolizine

654. În profilaxia şi tratamentul specific a dizenteriei

se utilizează:

A. Vaccin omorât

B. Vaccin inactivat curativ

C. Bacteriofag dizenteric

41

D. Dizenterina

E. Vaccinul ADTP

655. De la bolnavii cu febră tifo-paratifoidă pentru

examenul bacteriologic se poate preleva:

A. Sânge

B. Lichid cefalorahidian

C. Măduva osoasă

D. Urină

E. Bila

656. De selectat mediile de cultură utilizate în procesul

de izolare şi identificare a enterobacteriilor:

A. Geloza sânge

B. Mediul Levin

C. Mediul Kligler

D. Ser coagulat

E. Mediul cu selenit acid de sodiu

657. Indicaţi corect structura antigenică a agenţilor

cauzali a febrelor tifo-paratifoidice:

A. O1, 9, 12, Vi, Hd

B. O1, 9, 12, H g, m

C. O1, 4, 5, 12 H i, H 1, 2

D. O1, 4, 5, 12, H a

E. O1, 4, 5, 12, H b, H 1, 2

658. Reacţii utilizate în diagnosticul serologic al

febrelor tifo-paratifoidice:

A. Reacţia Wright

B. Reacţia Weil-Felix

C. Reacţia Widal

D. Reacţia de inhibare a hemaglutinării

E. Reacţia indirectă de hemaglutinare

659. Identificarea serologică a culturilor de salmonele

izolate se realizează cu:

A. Serul polivalent OKA

B. Serul polivalent ABCDE

C. Serurile monovalente O2, O4, O9 ş.a.

D. Serurile monovalente H

E. Serurile polivalente OKC, OKB, OKE

660. În profilaxia febrelor tifo-paratifoidice sunt utile

preparatele:

A. Vacinuri inactivate

B. Vacinuri vii atenuate

C. Anatoxina tifo-paratifoidică

D. Vaccinul TABTe

E. Vaccinul chimic antitifoid îmbogăţit cu Vi -

antigen

661. Identificarea salmonelelor tifoide include

studierea caracterelor:

A. De cultură

B. Toxigeneza

C. Biochimice

D. De patogenitate

E. Serologice

662. În toxicoinfecţii alimentare se examinează:

A. Urina

B. Raclat din erupţii cutanate

C. Spălături de pe mâini

D. Materii fecale

E. Probe din alimentul suspectat

663. Pentru S. typhi este caracteristic:

A. Fermentarea glucozei, manitolului, maltozei cu

formare de acid

B. Fermentarea glucozei, manitolului, maltozei cu

formare de acid şi gaz

C. Producerea indolului

D. Capacitatea de decarboxilare a lizinei

E. Posedă cili peritrichi

664. Pentru S. paratyphi A este caracteristic:

A. Fermentează lactoza ţi zaharoza cu formare de

acid

B. Fermentează glucoza, manitolul, maltoza cu

formare de acid şi gaz

C. Nu produc acetilmetilcarbinol ( reacţia VP

negativă)

D. Reacţia cu roşu de metil pozitivă

E. Produce urează

665. Pentru S. paratyphi B este caracteristic:

A. Formează colonii colorate pe mediul Endo

B. Produc hidrogen sulfurat

C. Sunt oxidazonegative

D. Nu formează fenilalanindezaminază

E. Produc urează

666. Pentru salmonele sunt caracteristici următorii

factori de patogenitate:

A. Adezivitatea la enterocite

B. Antigenul Vi

C. Enterotoxine termolabile

D. Capsula

E. Proteina A

667. În patogenia febrelor tifoparatifoidice se

deosebesc următoarele faze:

A. Bacteriemie

B. Difuzie parenhimatoasă

C. Limfadenita mezenterială

D. Dezechilibrul hidrosalin

E. Gastroenterită

668. Fenomene de sensibilizare de tip IV în febrele

tifoparatifoidice se pot manifesta prin:

A. Septicemii

B. Ulcerarea plăcilor Peyer cu hemoragii

C. Ulcerarea plăcilor Peyer cu perforaţii

intestinale

D. Gastroenterită

E. Meningoencefalite

669. Endotoxemia în febrele tifoparatifoidice

determină:

A. Paralizii flasce

B. Febră 38- 400 C

C. Hipertensiune

D. Stare tifică

E. Leucopenie

670. Multiplicarea salmonelelor în faza difuziei

parenhimatoase are loc în:

A. Plămâni

B. Măduva osoasă

C. Splină

D. Ficat

E. Encefal

671. În toxicoinfecţiile alimentare se deosebesc

următoarele sindroame clinice:

A. Meningită salmonelozică

B. Bacteriemii salmonelozice

C. Gastroenterite

D. Enterocolite

E. Paralizii flasce

42

672. În perioada de stare în febra tifoidă semnificaţie

diagnostică au:

A. Titrul aglutininelor anti – O > anti – H

B. Titrul aglutininelor anti – O < anti – H

C. Titrul Ig M > titrul Ig G

D. Titrul Ig M < titrul Ig G

E. Titrul aglutininelor anti – O = anti – H

673. În perioada de convalescenţă în febrele

tifoparatifoidice au semnificaţie diagnostică:

A. Titrul aglutininelor anti – O > anti – H

B. Titrul aglutininelor anti – O = anti – H

C. Titrul aglutininelor anti- O < anti – H

D. Titrul Ig M > Ig G

E. Titrul Ig M < Ig G

674. La purtătorii sănătoşi de Salmonella typhi

semnificaţie diagnostică au:

A. Titrul aglutininelor anti – O = anti- H

B. Titrul aglutininelor anti - Vi 1 : 40

C. Anticorpi anti – Vi lipsesc

D. Titrul Ig M > Ig G

E. Titrul Ig M < Ig G

675. Factorii şi căile de transmitere în salmonelozele

nozocomiale sunt:

A. Parenteral

B. Obiecte de menaj

C. Produsele alimentare

D. Apa

E. Contactul direct

676. În profilaxia specifică a febrelor tifoparatifoidice

se utilizează:

A. Monovaccinuri inactivate

B. Monovaccin îmbogăţit cu Vi - antigen

C. Trivaccinul tifoparatifoidic

D. Vaccinul TABTe

E. Vaccinul ADTP

677. Despre C. tetani se poate afirma:

A. Se cultivă pe medii diferenţiale în condiţii de

anaerobioză

B. Este foarte rezistent la factorii mediului

ambiant

C. Caracterele tinctoriale se studiază prin metoda

Aujeszky

D. Caracterele tinctoriale se studaiază prin metoda

Burri-Hinss

E. Posedă activitate hemolitică

678. Cultura pură de C. tetani se obţine prin metodele:

A. Zeissler

B. Klauberg

C. Weinberg

D. Widal

E. Wright

679. În patogenia tetanosului sunt implicaţi următorii

factorii:

A. Tetanochinaza

B. Tetanolizina

C. Tetanodecarboxilaza

D. Tetanoeritrina

E. Tetanospasmina

680. Caracteristic pentru C. perfringens este:

A. Formarea coloniilor negre lenticulare pe mediul

Wilson – Blair

B. Posedă activitate zaharolitică înaltă

C. Creşte lent, timp de 3-4 săptămâni pe mediul

Finn

D. Lichefiază gelatina sub aspect de brăduţ

inversat

E. Este imobil, formează capsulă şi spori

681. Clostridii toxigene noninvazive sunt următoarele:

A. C. novyi

B. C. tetani

C. C. botulinum

D. C. septicum

E. C. difficile

682. Clostridii histotoxice şi invazive sunt:

A. C. perfringens

B. C. nowyi

C. C. septicum

D. C. tetani

E. C. botulinum

683. Tetanospasmina produsă de C. tetani determină

următoarele efecte:

A. Stimulează adinilatciclaza

B. Inhibă secreţia de acetilcolină la nivelul

sinapselor mioneurale

C. Se fixează pe sinapsele neuromusculare

D. Suprimă inhibiţia sinaptică

E. Stimulează acumulare de acetilcolină şi

determină contracturi spastice

684. Toxina botulinică posedă următoarele proprietăţi:

A. Este slab toxică

B. Este rezistentă la sucurile digestive

C. Se absoarbe din intestin în formă activă

D. Este termolabilă

E. Sub acţiunea acidităţii gastrice trece în

anatoxină

685. Infecţiile clostridiene apar în următoarele

circumstanţe:

A. Plăgi operatorii

B. Plăgi profunde cu necroze tisulare

C. Plăgi tăiate superficiale

D. Plăgi impurificate cu bacterii aerobe, anaerobe

şi facultativ anaerobe

E. Plăgi în condiţii de tulburări circulatorii

(endarterite trombozante)

686. Boli clostridiene cu poarta de intrare digestivă

sunt:

A. Toxiinfecţii alimentare determinate de tulpini

enterotoxigene de C. perfringens ingerate în

concentraţie de cel puţin 108 germeni vii

B. Toxiinfecţii alimentare determinate de C.

tetani în concentraţie de 105 germeni vii

C. Intoxicaţii alimentare după ingestia de toxină

botulinică preformată în alimente

D. Toxiinfecţii determinate de C. septicum în

concentraţii de 10 9 germeni vii

E. Intoxicaţii cauzate de C. tetani în concentraţie

108/ gr de aliment.

687. Gangrena gazoasă este mai frecvent cauzată de

următoarele specii:

43

A. C. sporogenes

B. C. perfringens

C. C. difficile

D. C. novyi

E. C septicum

688. Clinic gangrena gazoasă se manifestă prin

următoarele simptoame:

A. Celulită

B. Flegmon gazos crepitant

C. Mionecroză

D. Fasciită

E. Scurgeri fetide din plagă

689. Simptoamele caracteristice în botulism sunt:

A. Diplopie

B. Artralgie

C. Disfagie

D. Disartrie

E. Ataxie

690. Botulismul se caracterizează prin simptoamele

următoare:

A. Ptoza palpebrală

B. Astenie

C. Amimie

D. Paralizii spastice

E. Senzaţie de sete

691. Cauzele de deces în botulism mai frecvente sunt:

A. Dereglarea echilibrului hidrosalin

B. Pancreonecroza

C. Insuficienţă şi paralizie respiratorie

D. Coma uremică

E. Stop cardiac

692. Poarta de intrare în botulism poate fi:

A. Mucoasa căilor rspiratorii superioare

B. Conjunctiva ochiului

C. Mucoasa nazală

D. Tractusul digestiv

E. Plaga

693. Cauza mai frecventă a intoxicaţiei botulinice la

om sunt serotipurile:

A. A

B. B

C. C

D. D

E. E

694. În diagnosticul gangrenei gazoase se aplică

următoarele teste rapide:

A. Reacţia de hemaglutinare indirectă

B. Creşterea în mediul Kitt-Tarozzi cu formare de

gaz

C. Modificarea mediului Wilson-Blair

D. Reacţia de precipitare în gel

E. Coagularea şi peptonizarea laptelui

695. Clostridiile patogene posedă următoarele

particularităţi morfologice:

A. Bastonaşe cu spori dispuşi bipolar, care

deformează celula

B. Bastonaşe cu spori sferici de dimensiuni mari

aranjaţi terminal

C. Bastonaşe cu spori centrali care nu deformează

celula

D. Bastonaşe cu spori ovali care deformează

celula, aranjaţi subterminal

E. Bastonaşe cu spori ovali care deformează

celula, dispuşi terminal.

696. Genul Brucella reuneşte următoarele specii:

A. B. melitensis

B. B. pertussis

C. B. abortus

D. B. bronhiseptica

E. B suis

697. Sursa infecţiei în bruceloză poate fi:

A. Persoanele bolnave

B. Caprine şi ovine

C. Porcine

D. Artropodele infectate

E. Bovinele

698. Contractarea brucelozei se poate realiza prin

următoarele căi:

A. Prin intermediul acarienilor

B. Respiratorie.

C. Digestivă

D. Percutană

E. Prin muşcătura ţânţarilor

699. Prelevatele patologice recoltate pentru izolarea

brucelelor:

A. Sângele (hemocultura)

B. Exudatul articular

C. Urina

D. Rozeolocultura

E. Biopsii ganglionare

700. Pentru izolarea brucelelor se pot utiliza

următoarele medii ce cultură:

A. Geloză hepatică

B. Mediul Sabouraud

C. Bulion hepatic

D. Geloză salină cu gălbenuş de ou

E. Geloză sânge

701. Speciile de brucele pot fi diferenţiate prin

următoarele teste:

A. Cultivarea în condiţii anaerobe

B. Cultivarea în atmosferă de 5-10% de CO2

C. Creşterea pe medii cu tionină

D. Creşterea pe medii cu verde de malahit

E. Creşterea pe medii cu fucsină

702. În diagnosticul serologic al brucelozei se

utilizează reacţiile:

A. De precipitare.

B. De neutralizare

C. Wright

D. Huddleson

E. De hemaglutinare directă

703. Serodiagnosticul brucelozei acute se realizează

prin reacţiile:

A. Huddleson şi Wright pozitive cu anticorpi

predominanţi Ig G

B. Huddleson şi Wright pozitive cu anticorpi

predominanţi Ig M

C. RIF indirectă

D. I.d.r. Burnet pozitivă

E. De inhibare a hemaglutinării

44

704. Serodiagnosticul brucelozei cronice se confirmă

prin:

A. Reacţia Wright cu predominaţia anticorpilor Ig

M

B. Reacţia Wright cu predominaţia anticorpilor Ig

G

C. Reacţia Coombs

D. Intradermoreacţia pozitivă

E. RFC pozitivă

705. Tularemia se transmite la om pe următoarele căi:

A. Prin vectori biologici (căpuşe, tăuni, ţânţari)

B. Prin contact direct cu rozătoarele bolnave

C. Prin contact direct cu persoanele bolnave

D. Pe cale digestivă (apă, alimente)

E. Pe cale aerogenă (prin aerul contaminat)

706. În tularemie se disting următoarele forme clinice:

A. Ulceroganglionară

B. Oculoganglionară

C. Pulmonară

D. Cutanată cu erupţii variceliforme

E. Meningoencefalitică

707. Pentru diagnosticul tularemiei se recoltează

următoarele prelevate:

A. Aspirat din bubonul tularemic

B. Sputa

C. Sânge pentru hemoculturi

D. Urina

E. Bila

708. Izolarea şi cultivarea F. tularensis se realizează

prin:

A. Însămânţarea produsului patologic pe mediul

Klauberg

B. Inocularea cu material de examint a şoarecilor

albi

C. Însămânţarea pe mediul Francis

D. Însămânţarea pe mediul Bordet – Jengou

E. Însămânţarea pe mediul McCoy

709. În diagnosticul serologic al tularemiei sunt utile:

A. Reacţia de precipitare inelară

B. Reacţia de aglutinare în tuburi

C. Contraimunoelectroforeza

D. Reacţia de hemaglutinare indirectă

E. Reacţia de neutralizare in vivo

710. Intradermoreacţia cu tularină este pozitivă la:

A. Contacţi

B. Bolnavi

C. Vaccinaţi

D. Purtători

E. Convalescenţi

711. Genul Yersinia reuneşte agenţii cauzali ai

următoarelor infecţii:

A. Tularemiei

B. Pestei

C. Brucelozei

D. Psitacozei

E. Pseudotuberculozei

712. Contractarea pestei se realizează pe următoarele

căi:

A. Prin înţepătura păduchilor

B. Prin intermediul puricilor

C. Pe cale aerogenă

D. Percutană

E. Parenterală

713. Pesta evoulează în următoarele forme clinice:

A. Hemolitico-uremică

B. Bubonică

C. Pulmonară

D. Septicemică

E. Paralitică

714. În funcţie de forma clinică, pentru diagnosticul

pestei se prelevă:

A. Aspirat din bubon

B. Urină

C. Sânge pentru hemocultură

D. Bilă

E. Spută

715. În diagnosticul de laborator al pestei se utilizează

metodele:

A. Bacterioscopică

B. Contraimunoelectroforeza

C. Biologică

D. Reacţia de hemaglutinare directă cu eritrocite

de berbec

E. Bacteriologică

716. Genul Bacillus se caracterizează prin următoarele

particularităţi:

A. Fermentează majoritatea glucidelor cu formare

de acid şi gaz

B. În mediul exterior formează spori care

deformează celula

C. Formează spori centrali care nu deformează

celula

D. Sporogeneza decurge în prezenţa oxigenului

E. Sunt bacili garmpozitivi de dimensiuni mari

717. B. anthracis se caracterizează prin următoarele:

A. Sunt bastonaşe gramnegative, colorate bipolar.

B. În organism formează o capsulă polipeptidică

C. Produce spori aranjaţi central care nu

deformează celula

D. Sunt imobili

E. Se evidenţiază prin metoda Ziehl-Neelsen

718. În depistarea B. anthracis se pot utiliza metodele

de colorare:

A. Neisser

B. Ziehl-Neelsen

C. Burri-Hinss

D. Aujeszky

E. Gram

719. B. anthracis se caracterizează prin următorii


A. Capsula ca factor antifagocitar

B. Factor edimatogen

C. Factor protector

D. Factor letal

E. Factor necrotizant

720. În antrax în raport cu poarta de intrare se

întâlnesc formele clinice:

A. Cutanată

B. Pulmonară

C. Intestinală

D. Bubonică

45

E. Anginoganglionară

721. În diagnosticul antraxului în raport cu forma

clinică se prelevă:

A. Exudat din carbuncul

B. Sputa

C. Urina

D. Materii fecale

E. Hemocultura

722. În mediile de cultură B. anthracis creşte formând:

A. Colonii mici, rotunde, bombate, lucioase,

transparente.

B. Colonii mari, plate, surii, rugoase,mate,

margini neregulate

C. În bulion formează sediment sub aspectul unui

glomerul de vată

D. Formează o peliculă de la care pornesc

prelungiri sub aspect de stalactite

E. Formează o peliculă groasă, mată şi zbârcită

723. B. anthracis se diferenţiază de B. anthracoides

prin următoarele teste:

A. Fermentarea glucozei, lactozei şi manitolului

B. Testul “colierului de perle”

C. Lichefierea gelatinei sub aspect de brăduţ

inversat

D. Producerea fenilalanindezaminazei

E. Patogenitatea pentru şoareci

724. În diagnosticul, profilaxia şi tratamentul

antraxului se utilizează:

A. Anatoxina nativă anti- B. anthracis

B. Antraxina

C. Vaccin viu atenuat

D. Imunoglobulină umană hiperimună anti- B.

anthracis

E. Imunoglobulină heteroloagă anti-B.anthracis

725. Surse semnificative de infecţie în bruceloză sunt:

A. Bolnavii de bruceloză

B. Bovinele

C. Păsările de agrement

D. Caprinele

E. Porcinele

726. Sifilisul se poate caracteriza ca o infecţie, ce:

A. Evoluează în stadii

B. Penicilina este indicată pentru tratament

C. Se vindecă spontan la circa 25 la sută din pacienţi

D. Leziunile distructive sunt determinate de reacţii de

hipersensibilitate de tip IV

E. Imunitatea postinfecţioasă este de lungă durată

727. În diagnosticul de laborator al escherichiozelor

sunt utile următoarele metode:

A. Microscopică (Gram)

B. Bacteriologică

C. Biologică

D. Serologică (cu autotulpini)

E. RIF

728. Care din următoarele proprietăţi sunt comune

rickettsiilor?

A. Sunt transmise prin artropode

B. Sunt complet rezistente la antibiotice

C. Sunt paraziţi obligat intracelulari

D. Sunt gram-pozitive

E. Posedă antigene comune cu Proteus OX

729. Pentru C. diphtheriae este catacteristic:

A. Reprezintă bastonaşe încurbate, gramnegative

B. Reprezintă bastonaşe grampozitive măciucate.

C. Cresc lent pe medii speciale (Lewenstain-

Yensen, Finn).

D. Produc o exotoxină termolabilă specifică

E. Se cultivă pe medii speciale (Tinsdal, Loeffler,

Roux)

730. Pentru C. perfringens este caracteristic:

A. Reprezintă bastonaşe gramnegative

B. Reprezintă bastonaşe scurte, grampozitive,

formează capsulă şi spori

C. Reprezintă bacterii mobile, sporogene

D. Se cultivă în condiţii strict anaerobe

E. Produc un echipament variat de enzime şi

toxine de patogenitate.

731. Pentru M. tuberculosis este caracteristic:

A. Creşte lent pe medii speciale (Finn, Popescu

ş.a.)

B. Se cultivă în condiţii de anaerobioză

C. Posedă cord-factor

D. Fermentează activ glucidele cu formare de acid

şi gaz

E. Conţin cantităţi esenţiale de acizi micolic şi

ftionic.

732. V. cholerae se caracterizează:

A. Sunt bastonaşe incurbate imobile, asporulate,

gramnegative.

B. Se cultivă pe medii cu cartof, gălbenuş de ou şi

glicerină

C. Sunt alcalofile

D. Produce o enterotoxină termolabilă

E. Cauzează enterită acută cu diaree profuză.

733. S. typhi posedă următoarele particularităţi:

A. Determină o infecţie care evoluează în stadii

B. Sunt microorganisme gramnegative, asporulate,

oxidazonegative

C. Ca mediu de îmbogăţire se utilizează apa

peptonată alcalină

D. Fermentează glucoza cu formare de acizi

E. Se aglutinează cu serurile ABCDE

734. Despre S. aureus se poate confirma că:

A. Sunt coci gramnegativi, aranjaţi în perechi,

capsulaţi

B. Pe geloză-sânge formează colonii pigmentate

C. Pe geloză salină cu gălbenuş de ou se determină

lecitinaza

D. Majoritatea tulpinelor sunt coagulazopozitive

E. Pot determina intoxicaţii alimentare

735. S. pyogenes se caracterizează prin:

A. Reprezintă diplococi incapsulaţi, grampozitivi.

B. Pe geloză – sânge formează colonii β-hemolitice

C. Este agent cauzal al reumatismului.

D. Face parte din grupa A Lansefield

E. Producere toxină eritrogenă.

736. Pentru N. gonorrhoeae este caracteristic:

A. Sunt diplococi lanceolaţi, incapsulaţi,

grampozitivi.

B. Se cultivă pe geloză salină cu lapte şi ou.

C. Cresc mai bine în atmosferă de 10% CO2.

46

D. Fermentează numai glucoza.

E.Este implicat în etiologia blenoreei.

737. Rickettsiile se caracterizează prin:

A. Cresc lent pe medii cu glicerină şi gălbenuş de ou.

B. Se transmit prin intermediul vectorilor (păduchi,

acarieni, purici).

C. Sunt paraziţi stricţi intracelulari.

D. Se cultivă în oul embrionat de găină.

E. Determină enterocolite acute la om şi animale.

738. Pentru B. anthracis este caracteristic:

A. Sunt bacterii grampozitive,

incapsulate, sporulate, imobile.

B. Nu sunt pretenţioase la mediile de

cultură.

C. Pe geloză-sânge formează colonii cu o

zonă clară de hemoliză.

D. În mediul cu penicilină îşi modifică

morfologia (fenomenul “colierul de

perle” pozitiv).

E. Este foarte patogen pentru şoarecii

albi.

739. Despre stafilococi se poate afirma următoarele:

A. Sunt diplococi gramnegativi.

B. Sunt coci sferici, aranjaţi în ciorchini

C. Se colorează grampozitiv

D. Se cultivă în condiţii strict anaerobe

E. Nu formează spori şi sunt imobili

740. Din genul Staphylococcus în patologia umană mai

frecvent sunt implicate speciile:

A. S. intermedius

B. S. aureus

C. S. gallinarum

D. S. epidermidis

E. S. saprophyticus

741. S. aureus este o bacterie:

A. Strict patogenă

B. Condiţionat patogenă

C. Posedă factori de agresie şi invazie

D. Toxigenă

E. Cu habitat natural în organismul acarienilor

742. Pentru S. aureus sunt caracteristici următorii


A. Oxidaza

B. Plasmocoagulaza

C. Hialuronidaza

D. Fibrinolizina

E. Mucinaza

743. S. aureus se caracterizează prin următorii factori

de patogenitate:

A. Lecitinaza

B. ADN-aza

C. Lipaza

D. Factor edematogen

E. Fosfataza

744. Caracteristici pentru S. aureus sunt factorii de

patogenitate:

A. Leucocidina

B. Hemolizinele

C. Exfoliatina

D. Enterotoxina

E. Toxina eritrogenă

745. Factori de patogenitate care caracterizează S.

aureus:

A. Neurotoxine

B. Cord – factorul

C. Toxina sindromului şocului toxic

D. Enterotoxinele

E. Proteina A

746. S. aureus hemolitic este un indicator microbilogic

de contaminare cu secreţii rinofaringiene a

următoarelor obiecte:

A. Suprafeţele din blocul operator

B. Suprafeţele din maternităţi

C. Suprafeţe din blocul alimentar

D. Suprafeţe din instituţiile medicale

E. Aerul din încăperi

747. S. aureus este considerat ca agent etilogic al

intoxicaţiilor alimentare în baza criteriilor:

A. Se izolează în concentraţii de ≥ 10 3 g /ml

aliment

B. Se izolează în concentraţii de ≥ 105 g/ml

aliment

C. Se izolează în concentraţii de ≥ 10 7 g / ml

aliment

D. Acelaşi lizovar se izolează din prelevatele

examinate

E. Depistarea enterotoxinelor stafilococice în

alimente

748. S. aureus posedă următoarele caractere de cultură:

A. Pe geloză salină cu lapte şi ou formează

colonii medii, forma S, bombate, lucioase, cu

halou, colorate în auriu

B. Pe geloză-sânge formează colonii medii,

forma S, surii, netransparente, cu zonă de

hemoliză

C. În bulion peptonat cauzează turbiditate

omogenă

D. În bulion glucozat mediul rămâne transparent

şi formează un sediment granular

E. Pe geloză sânge formează colonii de

dimensiuni mari, plate, cu margini festonate şi

zonă de hemoliză

749. În identificarea tulpinelor izolate de stafilococi

valoare semnificativă au următoarele teste:

A. Determinarea coagulazei libere

B. Determinarea coagulazei legate

C. Determinarea lecitinazei

D. Detrminarea fosfatazei

E. Proba biologică

750. Enterotoxina stafilococică poate fi depistată prin:

A. Testul biologic la pui de pisică

B. Testul biologic la şoricei nou-născuţi

C. În reacţia de precipitare în gel

D. În reacţia de fixare a complementului

E. În reacţia de termoprecipitare inelară

751. Rolul proteinei A stafilococice constă în :

A. Apărarea antifagocitară

B. Fixarea fragmentul Fc al imunoglobulinelor G

C. Fixează fragmnetul Fab al Ig G

D. Este factor de activare a limfocitelor helper

E. Participă în reacţia de Co-aglutinare

752. În tratamentul specific al infecţiilor stafilococice

severe sunt utilizate:

47

A. Ser antitoxic antistafilococic

B. Plasma antistafilococică

C. Imunoglobulina antistafilococică

D. Vaccin curativ

E. Autovaccin

753. În tratamentul specific al infecţiilor stafilococice

cronice se utilizează:

A. Ser imun antitoxic

B. Anatoxina stafilococică

C. Vaccin omorât

D. Autovaccin

E. Bacteriofag

754. Marcherii epidemiologici în testarea tulpinelor izolate

în infecţiile nozocomiale sunt:

A. Fermentarea glucidelor

B. Antibioticograma

C. Fagoidentificarea

D. Lizotipia

E. Serotipizarea

755. În funcţie de tipul infecţiei stafilococice se examinează

prelevatele:

A. Puroi

B. Masele vomitive

C. Urina

D. Sângele

E. Mielocultura

756. Genul Neisseria reuneşte:

A. Diplococi asemănători boabelor de cafea

B. Coci gramnegativi

C. Catalazopozitivi

D. Oxidazopozitivi

E. Coci strict anaerobi

757. Către neiseriile pretenţioase se referă următoarele

specii:

A. N. sicca

B. N. gonorrhoeae

C. N. subflava

D. N. flavescens

E. N. meningitidis

758. Pentru neisseriile pretenţioase este cataracteristic:

A. Sunt foarte fragile în mediul extern

B. Sunt rezistente la factorii mediului

C. Cresc în condiţii anaerobe

D. Sunt carboxifile

E. Se cultivă numai la 370C

759. Pentru neisseriile pretenţioase este caracteristic:

A. Cresc pe medii uzuale

B. Formează colonii pigmentate

C. Cresc în mediu cu exces de umiditate

D. Cresc numai pe medii speciale

E. Formează colonii nepigmentate

760. Neisseriile nepretenţioase se caracterizează prin:

A. Cultivă numai pe medii speciale

B. Cresc numai la 370C

C. Cultivă pe medii simple

D. Cresc la 220C

E. Predomină colonii pigmentate

761. N. meningitidis posedă următoarele particularităţi:

A. Cauzează o infecţie zooantroponoză

B. Parazitează specific numai omul

C. Are tropism accentuat faţă de epiteliul uro-

genital

D. Are tropism accentuat pentru nazofaringe

E. Rata portajului în focare epidemice creşte până

la 80%.

762. După particularităţile nutritive şi de patogenitate

distingem:

A. Neisserii pretenţioase

B. Neiserii halofile

C. Neisserii intermediare

D. Neisserii nepretenţioase

E. Pseudoneisserii

763. În infecţiile meningococice se examinează

prelevatele:

A. Puroiul din plagă

B. Exudatul nazofaringian


D. Hemoculturi

E. Exudat prelevat din peteşii cutanate

764. Lichidul cefalorahidian recoltat în meningite

meningococice se examinează:

A. Bacterioscopic

B. Bacteriologic

C. Citologic

D. Biochimic

E. Biologic

765. Transportarea şi păstrarea prelevatelor în

meningite se realizează:

A. La frigider

B. La temperatura camerei

C. La temperatura 370C

D. Nu mai mult de 1 – 2 ore

E. Fără restricţii

766. Aspectul lichidului cefalorahidian în meningitele

meningococice este:

A. Transparent

B. Hemoragic

C. Opalescent

D. Tulbure

E. Cu aspect filamentos (puf de vată)

767. În meningitele meningococice LCR se

însămânţează în mediile:

A. Endo

B. Bulion biliat

C. Bulion glucozat

D. Geloză ser

E. Geloză semilichidă

768. Pentru N. meningitidis sunt caracteristice

următoarele caractere de cultură:

A. Formează colonii mici, forma S, transparente,

nepigmentate

B. Formează colonii mici, forma S,

netransparente, pigmentate

C. Cresc pe geloză ser la 370C

D. Cresc pe geloză ser la 220C

E. Cresc pe geloză la 370C

769. N. meningitidis posedă următoarele caractere

biochimice:

A. Fermentează zaharoza

B. Fermentează maltoza

C. Fermentează glucoza

D. Produc oxidază

E. Posedă catalază

48

770. În meningita meningococică se disting

următoarele perioade de boală:

A. Nazofaringita

B. Angina

C. Meningococcemia

D. Meningita

E. Encefalite

771. Transmiterea gonococului se realizează prin

următoarele căi:

A. Aerogenă

B. Fecalo – orală

C. Prin lengeria recent contaminată cu puroi

uretral

D. Sexuală

E. Transmisivă (prin vectori)

772. N. gonorrhoeae se caracterizează prin:

A. Se aranjează în frotiu în lanţuri, colorat

grampozitiv

B. Este fragil în mediul ambiant

C. Posedă un tropism deosebit faţă de uroepiteliu

D. Creşte bine pe medii cu gălbenuş de ou

E. Este rezistent la factorii mediului ambiant

773. Infecţia gnococică la bărbaţi determină:

A. Uretrite acute

B. Prostatită

C. Epididimită

D. Fenomenul scrotal

E. Pelvioperitonită

774. La femei infecţia gonococică determină:

A. Conjunctivită

B. Endometrită

C. Adnexită

D. Dermatită veziculoasă

E. Endocervicită

775. După raporturi sexuale aberante infecţia

gonococică poate afecta:

A. Conjunctiva ochiului

B. Glandele mamare

C. Tegumentele

D. Rectul

E. Nazofaringele

776. La nou-născuţi contaminaţi în canalul de naştere

se pot constata:

A. Conjunctivită gonococică

B. Oftalmia gonococică

C. La fetiţe vulvovaginite

D. Otite gonococice

E. Stomatită

777. Fără tratament antimicrobian adecvat infecţia

gonococică se cronicizează şi determină:

A. Ulcer serpinginos al perineului

B. Erupţii cutanate veziculare

C. Distrugeri tisulare ale trompelor uterine

D. Distrugeri articulare

E.Stricturi uretrale

778. Pe cale sexuală preponderent se transmit:

A. Treponema pallidum

B. Borrelia burgdorferi

C. Chlamidia trachomatis

D. Trichomonas vaginalis

E. HIV

779. În raport cu localizarea şi forma clinică pentru

diagnosticul gonoreei se prelevă:

A. Spălături gastrice

B. Exudat endocervical

C. Exudat conjunctival

D. Raclat din erupţiile cutanate

E. Puroi uretral

780. Pentru diagnosticul gonoreei în dependenţă de

localizare şi forma clinică a infecţiei se prelevă:

A. Raclat din erupţii cutanate

B. Exudat vulvovaginal

C. Exudat anorectal

D. Exudat nazofaringian

E. Lichid cefalorahidian

781. În formele cronice de gonoree probele pentru

examenul microbiologic se recoltează după

stimularea procesului inflamator prin metodele:

A. Masajul prostatei

B. Administrare de vaccin gonococic omorât

C. Recoltarea secretului endocervical în timpul

menstrelor

D. Administrare de vaccin gonococic atenuat

E. Utilizarea perorală a bacteriofagului

782. Gonococii cresc mai bine dacă se crează anumite

condiţii favorabile:

A. O atmosferă de 5 – 10 % CO2

B. Condiţii strict aerobe

C. Incubaţia numai la 370C

D. Mediul selectiv cu gălbenuş de ou

E. Umiditate crescută

783. Identificarea culturii de gonococi se efectuează în

baza următoarelor caractere:

A. Diplococi sub aspectul boabelor de cafea

B. Oxidazopozitivi

C. Fermentează numai glucoza cu formare de

acid

D. Cultivă numai la 370C pe mediul cu ser

E. Formează colonii lactozonegative pe medii

diferenţiale

784. Streptococii posedă următoarele particularităţi:

A. Sunt coci sferici

B. Coci grampozitivi

C. Diplococi cu aspectul boabelor de cafea

D. Se aranjează în frotiuri în lanţuri

E. Se aranjează în pachete

785. Streptococcus pneumoniae se caracterizează prin:

A. Sunt coci sferici

B. Coci lanceolaţi

C. Se aranjează în lanţuri

D. Se aranjează în frotiu în perechi

E. Formează capsulă

786. Streptococii sunt incluşi:

A. În familia Parvococcaceae

B. În familia Micrococcaceae

C. Genul Streptococcus

D. Genul Enterococcus

E. Genul Peptostreptococcus

787. Aspectul hemolizei pe geloză sânge divizează

streptococii în următoarele grupe:

A. α – hemolitici

49

B. β – hemolitici

C. γ – hemolitici

D. γ – nehemolitici

E. δ – hemolitici

788. După habitat şi patogenitate streptococii se împart

în:

A. Streptococi piogeni

B. Streptococi orali

C. Streptococi dermali

D. Streptococi fecali

E. Streptococi lactici

789. Streptococii patogeni şi condiţionat patogeni

pentru om aparţin grupelor:

A. K

B. T

C. A

D. B

E. C

790. Pentru S. pyogenes sunt caracteristici următorii


A. Streptolizina S

B. Streptolizina O

C. Enterotoxina

D. Toxina exfoliativă

E. Eritrotoxina

791. Factori de patogenitate caracteristici pentru S.

pyogenes:

A. Plasmocoagulaza

B. Fosfataza

C. Hialuronidaza

D. Streptokinaza

E. Streptodornaza

792. Infecţii cauzate de streptococi cu poarta de intrare

cutanată:

A. Piodermita streptococică

B. Hidrosadenita

C. Furunculoza

D. Erizipelul

E. Infecţii ale plăgilor cu celulite şi fasciite

793. Infecţii straptococice cu poarta de intrare

respiratorie:

A. Faringite

B. Angine

C. Scarlatina

D. Pleurite

E. Encefalite

794. Boli poststreptococice specifice severe:

A. Otite

B. Meningite

C. Sinuzite

D. Reumatismul cardioarticular

E. Glomerulonefrita acută

795. S. pneumoniae cauzează frecvent:

A. Scarlatina

B. Pneumonii lobare acute

C. Meningite la copii

D. Enterocolite

E. Ulcer serpinginos al corneei

796. Pentru S. pyogenes sunt caracteristice următoarele

teste Sherman:

A. Nu creşte la temperatura 100C

B. Creşte la temperatura 450C

C. Creşte la temperatura 100C

D. Nu creşte la temperatura 450C

E. Nu creşte în bulionul biliat de 40%

797. Pentru Enterococcus faecalis sunt caracteristice

următoarele teste Sherman:

A. Creşte la temperatura de 450C

B. Nu creşte la temperatura 450C

C. Reduce albastru de metilen din lapte

D. Creşte în bulionul biliat de 40%

E. Nu creşte în bulionul biliat de 40%

798. În diagnosticul reumatismului se utilizează

următoarele teste:

A. Determinarea antiplasmocoagulazei

B. Determinarea fosfatazei alcaline

C. Determinarea antihialuronidazei

D. Determinarea antistreptolizinei O

E. Determinarea proteinei C reactive

799. Pentru diagnosticul scarlatinei sunt utile

următoarele reacţii imunologice:

A. Reacţia Mantoux

B. Reacţia Dick

C. Reacţia Schick

D. Reacţia Schultz-Charlton

E. Reacţia Burnet

800. Pentru S. pneumoniae sunt caracteristice

următoarele teste:

A. Se lizează în bulionul biliat de 40%

B. Nu reduce albastru de metilen din lapte

C. Fermentează inulina

D. Este foarte sensibil la optochină

E. Creşte la temperatura 450C

801. Interes medical prezintă următoarele specii din

genul Treponema:

A. T. icterochemoragiae

B. T. pallidum

C. T. carateum

D. T. burgdorferi

E. T. vincentii

802. Sifilisul se poate transmite pe următoarele căi:

A. Transmisivă

B. Transplcentară (verticală)

C. Sexuală

D. Transfuzii de sânge

E. Prin obiecte de uz curent în condiţii de

promiscuitate

803. Sifilisul evoluează în următoarele stadii:

A. Sifilisul primar

B. Sifilisul latent

C. Sifilisul secundar

D. Sifilisul decapitat

E. Sifilisul terţiar

804. Caracteristic pentru sifilisul primar este:

A. Evoluează în mediu 4-6 săptămâni

B. Evoluează în mediu 10-12 săptămâni

C. Apare şancru dur la poarta de intrare

D. La sfârşitul primei săptămâni de boală

reacţiile serologice devin

pozitive

50

E. Reacţiile serologice se pozitivează la a 4 – 6

săptămână de boală

805. În diagnosticul sifilisului primar se utilizează

următoarele metode uzuale:

A. Microscopia preparatului între lamă şi lamelă

B. Preparte colorate Gram

C. Preparate colorate Giemsa

D. Reacţia imunofluorescentă directă

E. Reacţia de hemaglutinare indirectă

806. Diagnosticul serologic al sifilisului se realizează:

A. La sfârşitul primei săptămâni de boală

B. La sfârşitul stadiului primar

C. În sifilisul secundar şi terţiar

D. La persoanele cu forme latente

E. Din primele zile de boală

807. În serodiagnosticul sifilisului se utilizează :

A. Antigenul eritrocitar O

B. Antigenul capsular polizaharidic M

C. Cardiolipina

D. Antigenul proteic de grup din tulpină

culturală (Tulpina Reiter)

E. Antigenul proteic şi polizaharidic din tulpină

tisulară (Nichols)

808. Depistrea activă a sifilisului se realizează în

reacţiile:

A. Reacţia de aglutinare în diluţii succesive

B. Microseroreacţia cu antigenul cardiolipinic

(MRS)


Wassermann

D. Neutralizarea substanţei toxice a

treponemelor

E. Reacţia de precipitare în gel

809. Pentru confirmarea diagnosticului sifilisului sunt

utile reacţiile:

A. De hemaglutinare indirectă

B. Imunofluorescenţă indirectă

C. De imobilizare a treponemelor

D. Contraimunoelectroforeza

E. Reacţia Coombs

810. Pentru perioada sifilisului secundar este

caracteristic:

A. Dereglări psihice

B. Reprizintă o generalizare bacteriemică cu

apariţia erupţiilor cutanate

C. Se determină un răspuns imun umoral

maximal

D. Poliadenopatie generalizată

E. Apare după 6-8 săptămâni de evoluţie a

şancrului dur

811. Consecinţele sifilisului terţiar netratat pot fi:

A. Glomerulonefrita cronică

B. Hepatosplenomegalie

C. Paralizia genrală progresivă

D. Gome osoase şi cutanate

E. Anevrism şi insuficienţă aortică

812. În diagnosticul sifilisului în diferite perioade se

examinează:

A. Serozitatea din şancrul dur

B. Punctatul ganglionilor limfatici

C. Exudatul din elementele eruptive

D. Serul bonavului

E. Hemoculturi

813. Despre leptospire se poate afirma:

A. Sunt microorganisme cu 10-30 spire regulate,

strânse între ele, cu capetele

încârligate

B. Sunt grampozitive

C. Se colorează în roz-pal prin metoda Giemsa

D. Posedă mişcări de rotaţie, flexie şi translaţie

E. Posedă un perete celular rigid

814. Omul contractează leptospiroza prin:

A. Parenteral

B. Pe cale digestivă cu alimentele contaminate

C. Picături Flugge

D. Inţepătura căpuşelor

E. Tegumente şi mucoase

815. În diagnosticul de laborator al leptospirozelor se

examinează:

A. Mucozităţi rinofaringiene

B. Sângele

C. Urina

D. Materiile fecale

E. Lichidul cefalorahidian

816. Izolarea leptospirelor se realizează:

A. Pe medii diferenţiale la 370C

B. Prin incubare la 28 – 30 0C

C. Pe medii lichide cu 10 % ser inactivat de iepure

D. În atmosferă de 5-10% CO2

E. În organismul cobailor tineri de 100-200 g

817. Diagnosticul microscopic al leptospirozelor se

realizează prin:

A. Microscopia preparatelor native între lamă şi

lamelă pe fond negru

B. Microscopia prepartelor colorate Burri-Hinss

C. Imunomicroscopia electronică

D. Microscopia preparatelor colorate Giemsa

E. Imunofluorescenţa indirectă

818. Leptospirele posedă următoarele caractere de

cultură:

A. Se cultivă la temperatura 450C

B. Cresc la temperatura de 28-300C

C. Creşterea se observă după 24-48 ore

D. Creşterea se determină după 10-30 zile

E. Cresc la fundul eprubetei fără a modifica

mediul

819. În diagnosticul serologic al leptospirozei se

utilizează reacţiile:

A. De hemaglutinare

B. De fixare a complementului

C. De hemaglutinare indirectă

D. Imunofluorescentă indirectă

E. Reacţia de aglutinare şi liză cu colecţii de

tulpini de leptospire

820. În profilaxia specifică şi tratamentul leptospirozei

se utilizează:


B. Vaccin inactivat

C. Imunoglobulină anti - Leptospira

D. Anatoxină leptospirozică

E. Ser polivalent antitoxic antileptospirozic

821. Din genul Borrelia fac parte următoarele specii cu

interes medical:

51

A. B. typhimurium

B. B. recurrentis

C. B. enterica

D. B. burgdorferi

E. B. canis

822. Febra recurentă endemică poate fi cauzată de

speciile:

A. B. prowazekii

B. B. hispanica

C. B. caucasica

D. B. burgdorferi

E. B. persica

823. În diagnosticul microbiologic al bolii Lyme se

examinează:

A. Sânge

B. Lichid cefalorahidian

C. Materii fecale

D. Aspirat din ganglionii limfatici afectaţi

E. Biopsii cutanate

824. În diagnosticul serologic al bolii Lyme se

utilizează:

A. Reacţia imunofluorescenţă indirectă

B. ELISA


D. Reacţia de neutralizare in vivo

E. Reacţia de bacterioliză

825. Boala Lyme se caracterizează prin următoarele

afecţiuni:

A. Eritem, artralgii şi mialgii migratoare

B. Manifestări neurologice (meningoradiculite)

C. Cardiace (pericardită, bloc atrioventricular)

D. Gastrointestinale (enterite şi enterocolite)

E. Manifestări articulare (mai frecvent ale

articulaţiilor mari)

826. Sursa infecţiei în bruceloză:

A. Persoanele bolnave

B. Caprinele

C. Bovinele

D. Suinele

E. Ecvinele

827. Despre escherichia coli se poate afirma:

A. Face parte din microflora normală a intestinului

B. Participă la sinteza vitaminelor B, E, K

C. Determină şoc endotoxic

D. Determină infecţie holeriformă

E. Cauzează toxicoinfecţii alimentare

828. Vibrionii holerici se caracterizează prin următoarele:

A. Fermentează glucoza, manoza, zaharoza

B. Nu fermentează arabinoza, lactoza

C. Nu produc indol

D. Mobilitatea este asigurată de cili peritrichi

E. Decarboxilează lizina şi ornitina

829. V. cholerae O1 se caracterizează prin următoarele:

A. Posedă antigen de grup A

B. Posedă antigen de grup B

C. Posedă antigen de grup C

D. Se referă la grupul Heiberg 1

E. Testul Hugh – Leifson pozitiv

830. Calitatea apei de robinet se apreciază după

următorii indicatori

microbiologici:

A. Numărul total de microorganisme patogene la

1 litru de apă

B. Numărul total de germeni mezofili facultativ

anaerobi la 1 ml

C. Titrul coli

D. Indicele coli

E. Titrul şi indicele stafilococilor

831. Determinarea titrului şi indicelui coli în apă se

realizează prin metodele:

A. Diluţiilor succesive în medii lichide

B. Membranelor filtrante

C. Difuzimetrică

D. De fermentare

E. Diluţiilor succesive în medii solide

832. Calitatea aerului se apreciază după următorii

indicatori microbiologici:

A. Stafilococii patogeni

B. E. coli

C. Streptococii hemolitici

D. Pseudomonade

E. Numărul total de microorganisme la 1 m3 de

aer

833. Probele de aer se recoltează prin metodele:

A. De fracţionare

B. De sedimentare

C. De filtrare

D. De aspiraţie

E. De incluzionare

834. Controlul sterilităţii diferitor obiecte şi materiale

din unităţile sanitare se

realizează prin însămânţarea mediilor de cultură:

A. Bulionul glucozat Hottinger

B. Mediul tioglicolic

C. Mediul Sabouraud

D. Mediul Endo

E. Mediul Wilson-Blair

835. Dezinfecţia este considerată suficientă dacă în toate

probele lipseşte creşterea:

A. Pseudomonadelor

B. Enterococilor

C. Coliformilor

D. S. aureus

E. Candidelor

836. În identificarea enterobacteriilor se determină

următorii marcheri epidemiologici:

A. Antibiograma

B. Morfovarul

C. Lizovarul

D. Serovarul

E. Colicinovarul

837. Pentru identificarea preliminară a enterobacteriilor se

utilizează mediile de cultură:

A. Kauffmanni

B. Russel

C. Kligller

D. Olkeniţki

E. Hiss

838. Acumularea culturilor de enterobacterii se realizează

pe următoarele medii:

A. Simmons

B. Russel

52

C. Ploskirev

D. Kligller

E. Olkeniţki


următoarele medii slab selective:

A. Selenit

B. Endo

C. Levine

D. Ploskirev

E. Willson-Blair

840. . Familia Enterobacteriaceae include următoarele

genuri patogene:

A. Yersinia

B. Klebsiella

C. Enterobacter

D. Salmonella

E. Shigella

841. Familia Enterobacteriaceae include următoarele genuri

condiţionat patogene:

A. Yersinia

B. Klebsiella

C. Enterobacter

D. Salmonella

E. Shigella

842. Antigenele H ale enterobacteriilor posedă următoarele

caractere:

A. Specificitate de grup

B. Specificitate de tip

C. Sunt termolabile

D. Sensibile la formol

E. Sensibile la alcool

843. Antigenele O ale enterobacteriilor posedă următoarele

caractere:

A. Specificitate de grup

B. Specificitate de tip

C. Sunt termolabile

D. Sensibile la formol

E. Termostabile

844. Antigenele O ale enterobacteriilor posedă



B. Sunt de natură lipopolizaharidică

C. Termostabile

D. Rezistente la alcool

E. Rezistente la formol

845. Antigenele H ale enterobacteriilor posedă



B. Sunt de natură lipopolizaharidică

C. Termostabile

D. Rezistente la alcool

E. Rezistente la formol

846. E. coli manifestă o creştere eficientă pe următoarele

medii:

A. Endo

B. Levine

C. Ploskirev

D. Kligller

E. Geloză peptonată

847. Antigenele K ale E. coli se clasifică în

următoarele grupe:

A. Lactozopozitive

B. Lactozonegative

C. Termostabile

D. Termolabile

E. Formolrezistente

848. EPEC posedă următorii factori de patogenitate:

A. Pilii ca factori de adeziune

B. O proteină de membrană ca factor de adeziune

C. O polizaharidă capsulară ca factor de adeziune

D. O toxină shiga – like

E. Hialuronidaza

849. ETEC posedă următorii factori de patogenitate:

A. Pilii ca factori de adeziune

B. O proteină de membrană ca factor de adeziune

C. Enterotoxina termolabilă care activează

adenilatciclaza

D. Enterotoxina termostabilă care activează

guanilatciclaza

E. O toxină shiga-like

850. EHEC se caracterizează prin următoarele

particularităţi:

A. Determină diaree hemoragică

B. Cauzează sindromul uremic hemolitic

C. Elaborează o citotoxină cu efect letal asupra

enterocitelor

D. Elaborează toxine shiga-like

E. Penetrează şi se multiplică în enterocite

851. EAEC se caracterizează prin următoarele

particularităţi:

A. Factorii adezivi sunt codificaţi plasmidic

B. Factorii adezivi nu sunt codificaţi plasmidic

C. Activ aderează la suprafaţa enterocitelor

D. Elaborează citotoxine

E. Nu elaborează citotoxine

852. Dizenteria se manifestă prin următoarele

simptoame clinice:

A. Febră

B. Enterită acută

C. Colită acută

D. Tenesme

E. Scaune frecvente riziforme

853. Doza minimă infecţioasă de salmonele în

gastroenterite este de :

A. >109

B. 108

C. 106

D. 102

E. 101

854. Sursele infecţiei în dizenterie pot fi:

A. Maimuţele rhesus

B. Câinii

C. Porcinele

D. Omul bolnav

E. Purtătorii sănătoşi

855. Pentru determinarea claselor de imunoglobuline în

serodiagnosticul tifosului exantematic serul bolnavilor se

tratează cu:

A. Citrat de sodiu

B. 2 –mercaptoetanol

53

C. Heparină

D. Cisteină

E. Oxalat de sodiu

856. . În serodiagnosticul rickettsiozelor se utilizează


A. Weil-Felix

B. Widal

C. Vright

D. RFC

E. RHA

857. În serodiagnosticul rickettsiozelor se utilizează


A. Weigl

B. Widal

C. Vright

D. RFC

E. RHAI

858. . În raport cu forma clinică, pentru diagnosticul de

laborator al febrei Q se examinează:

A. Exudatul rinofaringian

B. Materii fecale

C. Sputa

D. Sânge

E. Lichid cefalorahidian

859. C. burneti se transmite prin:

A. Căpuşe

B. Păduchi

C. Purici

D. Praf contaminat

E. Lapte

V. V i r o l o g i a

860. Dimensiunile virusurilor se dtermină

prin:

A. Microscopia electronică

B. Ultracentrifugare

C. Microscopia luminiscentă

D. Analiza radioimună

E. Ultrafiltrare

861. Riscul şocului anafilactic în profilaxia

specifică a rabiei cu imunoglobulină

poate fi prevenit dacă:

A. Intradermoreacţia este negativă

B. Se administrează imunoglobulină omoloagă în

doză unică

C. Se efectuează desensibilizarea.

D. Se administrează imunoglobulină heteroloagă în

doză unică.

E. Intradermoreacţia este pozitivă

862. Virusurile hepatitei A şi hepatitei B au în

comun următoarele caractere:

A. Sunt virusuri ADN

B. Infecţia are aceeaşi perioadă de incubaţie

C. În patogenia bolii sunt implicate mecanisme de

sensibilizare de tip II şi IV

D. Sunt particular rezistente la căldură şi agenţi

chimici

E. Posedă tropism identic.

863. În echipamentul enzimatic al virionilor

pot intra:

A. Neuraminidaze

B. Fosfataze

C. Reverstranscriptaze

D. Dehidrogenaze

E. Polimeraze

864. Antigene specifice de serovariantă a

virusului gripal A sunt:

A. Antigenul NP (nucleoproteic)

B. Antgenul M (din membrană)

C. Antigenele nestructurale (NS)

D. Antigenele H

E. Antigenele N

865. Pentru virusul gripal A este caracteristic:

A. Ca sursă a infecţiei serveşte numai omul

B. Suportă variaţii antigenice minore

C. Amantadina este eficientă

D. Ribavirina este eficientă

E. Suportă variaţii antigenice majore

866. Vaccinurile gripale fac parte din

următoarele tipuri:

A. Vii atenuate

B. Inactivate complete

C. Chimice

D. Sintetice

E. Subunitare

867. Despre virusul gripal de tip A se poate

afirma:

A. Sursa infecţiei este exclusiv omul

B. Sursa infecţiei sunt diverse specii de animale şi

păsări

C. Include mai multe serovariante

D. Formează imunitate postinfecţioasă protectoare

faţă de restul virusurilor gripale

E. Formează imunitate specifică de serovariantă

868. Despre virusul gripal tip C se poate

afirma:

A. Sursa infecţiei este exclusiv omul

B. Sursa infecţiei o constituie diverse specii de

animale

C. Include un singur serovariant

D. Include mai multe serovariante

E. Posedă genom fragmentat

869. Despre virusul rabiei se poate afirma:

A. Cauzează encefalită acută

B. Se multiplică difuz în sistemul nervos central

C. Se multiplică predominant în cornul Ammon

D. Se multiplică în epiteliul glandelor salivare

E. Se mai numeşte virus de stradă

870. Virusul rabic fix se caracterizează prin


A. Incubaţia fixă 5-7 zile

B. Incubaţia fixă 2-3 luni

54

C. Se transmite numai pe cale intracerebrală

D. Se transmite numai prin muşcătură

E. Este utilizat ca tulpină vaccinală

871. Pentru corpusculii Babeş-Negri este

caracteristic:

A. Se depistează în orice zonă a SNC

B. Se depistează în neuronii din cornul Ammon

C. Se determină prin metoda de colorare Giemsa

D. Sunt incluzii intranucleare

E. Sunt incluzii citolasmatice

872. Virus hepatitei virale A se caracterizează

prin:

A. Posedă reverstranscriptază

B. Se transmite prin mecanismul fecalo-oral

C. Se transmite parenteral

D. Cauzează sindromul diareic la copii

E. În majoritatea cazurilor infecţia evoluează

asimptomatic

873. Virusurile ECHO pot fi izolate prin


A. În organismul şoriceilor nou-născuţi

B. Culturi celulare din rinichi de maimuţă rhesus

C. Infectarea maimuţelor

D. Culturi celulare din amnion uman

E. Culturi celulare epiteliale

874. Virusurile poliomielitei pot fi izolate prin


A. Şoareci nou-născuţi

B. Culturi celulare din rinichi de maimuţă rhesus

C. Infectarea maimuţelor

D. Culturi celulare din amnion uman

E. Culturi celulare epiteliale

875. Ca medii de creştere pentru culturile

celulare pot fi folosite:

A. Soluţia salină Hanks

B. Mediul 199

C. Mediul 199 cu ser bovin 10-20%

D. Lactalbumina

E. Lactalbumina cu ser bovin 10-20%

876. Ca medii de întreţinere pentru culturile

celulare pot fi folosite:

A. Soluţia salină Hanks

B. Mediul 199

C. Mediul 199 cu ser bovin

D. Lactalbumina

E. Lactalbumina cu ser bovin

877. Virusul rubeolic se caracterizează prin:

A. Se transmite prin vectori

B. Se contractează pe cale respiratorie

C. Se transmite pe cale verticală

D. Cauzează malformaţii congenitale

E. Reproduce infecţia la cobai

878. Rubeola este o boală caracterizată prin:

A. Exantem micromacular

B. Inflamaţia ganglionilor limfatici occipitali

C. Manifestări catarale respiratorii

D. Anomalii fetale


879. Virusuri ADN-genome cu rol în

oncogeneză se referă la familiile:

A. Herpesviridae

B. Picornaviridae

C. Hepadnoviridae

D. Papovaviridae

E. Adenoviridae

880. În genomul complet al

oncornavirusurilor se identifică

următoarele gene:

A. gag – codifică proteinele specifice de grup

B. pol – codifică reverstranscriptaza

C. env – codifică glicoproteinele

D. src – codifică proteinkinaza cu rol în

malignizare

E. cfr – codifică sinteza lipidelor din membrana

externă

881. Virusuri cu caracter oncogen din familia

Herpesviridae:

A. Virusul herpes simplex 1

B. Virusul herpes simplex 2

C. Virusul Epstein – Barr

D. Virusul varicelos

E. Virusul citomegalic

882. Neoplazii maligne determinate la om de

herpesvirusuri:

A. Carcinom al ficatului

B. Sarcomul Kaposi

C. Limfomul Burkitt

D. Carcinomul nazofaringian

E. Carcinomul cervical uterin

883. Virusul HIV se caracterizează prin:

A. Are genom ARN monocatenar

B. Genomul conţine ADN dublucatenar

C. Conţine reverstranscriptază

D. Determină sindromul imunodeficienţei

dobândite

E. Determină mononucleoza infecţioasă

884. Agenţii cauzali ai hepatitelor virale cu

genom ARN sunt:

A. VHA

B. VHB

C. VHC

D. VHD

E. VHE


mecanismul de infectare fecalo-oral sunt:

A. VHA

B. VHB

C. VHC

D. VHD

E. VHE


mecanismul parenteral de infectare sunt:

A. VHA

B. VHB

C. VHC

D. VHD

E. VHE

887. Pe cale sexuală se transmit virusurile:

A. Herpesului simplex 1

B. Herpesului simplex 2

C. Imunodeficienţei dobândite

D. Hepatitic A

E. Hepatitic B

55

888. Virusurile hepatitelor cu mecanismul de

transmitere vertical:

A. VHA

B. VHB

C. VHC

D. VHD

E. VHE

889. Grupele de risc în infectarea cu virusul

HIV:

A. Homosexualii

B. Prostituatele

C. Persoane cu transfuzii frecvente de soluţii

saline şi polivitamine

D. Narcomanii

E. Purtătorii de HBs Ag

890. Cele mai frecvente consecinţe a hepatitei

virale C sunt:

A. Enterocolitele acute

B. Disbioza

C. Ciroza

D. Hepatomul

E. Cronicizarea

891. În diagnosticul hepatitelor virale mai

utile sunt reacţiile:

A. RA

B. RHA

C. RIE

D. RIF

E. ARI

892. Serodiagnosticul hepatitelor virale se

realizează prin depistarea în ser a:

A. Ag HBa

B. Anti – HBs

C. Ag HBd

D. Anti – HBc

E. Anti – HBe

893. În diagnosticul hepatitelor virale se

utilizează testele biochimice:

A. Determinarea alaninaminotransferaazei (ALT)

B. Dozarea aspartataminotransferazei (AST)

C. Concentraţia bilirubinei în sânge şi urină

D. Determinarea concentraţiei de uree în sânge

E. Concentraţia glucozei în urină

894. În diagnosticul oreionului se eaxaminează următoarele

prelevate:

A. Sputa

B. Saliva


D. Materiile fecale

E. Urina

895. În profilaxia şi tratamentul rujeolei se utilizează:

A. Vaccin inactivat

B. Ser hiperimun heterolog

C. Imunoglobulină umană standardă

D. Vaccin viu atenuat

E. Vacinul TABTe

896. Infectarea intrauterină cu virusul rubeolos la nou

născuţi se manifestă prin următoarele malformaţii:

A. Microcefalie

B. Macrocefalie

C. Hepatosplenomegalie

D. Surditate

E. Vicii cardiace

897. Virusurile herpetice cauzează:

A. Variola

B. Varicella

C. Herpes genital

D. Mononucleoza infecţioasă

E. Rubeola

898. Virusurile herpetice cauzează:

A. Variola

B. Zona-zoster

C. Citomegalia

D. Rubeola

E. Carcinom nazofaringian

899. Virusul herpetic tip 3 cauzează:

A. Variola

B. Varicella

C. Herpes genital

D. Mononucleoza infecţioasă

E. Herpes zoster

900. Pentru izolarea virusurilor gripale, inocularea oului

embrionat de găină se efectuează:

A. Pe membrana corion-alantoidă

B. În cavitatea corion-alantoidă

C. Pe mebrana amniotică

D. În cavitatea amniotică

E. În sacul vitelin

Răspunsurile corecte la testele propuse

( cu complement simplu şi complement

multiplu) pot fi găsite în capitolele respective

(Morfologia şi structura microorganismeor;

Fiziologia bacteriilor, antibioticele,

bacteriofagul, genetica; Infecţia şi imunitatea;

Bacteriologia specială; Virologia) în

următoarele surse:

Ghid practic de microbiologie medicală (P.

Galeţchi, D. Buiuc,

Ş. Plugaru)

Microbiologie (Kh.

Piatkin, Iu. Krivoşein) traducere din limba

ucraineană

Conspectul cursurilor

t e s t e - microbio.ucoz.com · b. 0,2 mkm c. 0,1 mkm d. 0,01 mkm e. 0,001 mkm 29. În microscopul...

Documents