SUSPENSIILE FOLOSITE IN AFECTIUNILE APARATULUI DIGESTIV

ARGUMENT

Amalesaceastatemadeoareceafectiuneaaparatuluidigestiv reprezinta o afectiune care se regaseste la un numar crescut de pacienti (incepand chiar de la copii). Stresul zilnic, alimentatia necorespunzatoare, consumul bauturiloralcoolice, reprezinta unele din cauzele aparitiei bolilor gastrointestinale. Caasistentdefarmacietrebuiesacunosctoatemedicamentele folosite in bolile gastrointestinale. Pentru practica medico-farmaceutica, suspensiile prezinta un interes crescand. Este tot mai mare diversitatea preparatelor ce pot fi conditionate sub aceasta forma, datorita progresului facut in ultima vreme in cunoasterea mecanismului de actiune a unui numar mare de agenti de stabilizare a acestor sisteme disperse. Datorita multiplelor avantaje pe cale le prezinta suspensiilor, prepararea lor, atat in farmacite cat si in industrie, cunoaste o dezvoltare accentuata.

INTRODUCERE

Cunoasterea si diagnosticul bolnavului nu pot constitui un scop in sine. Istoria arata ca medicina isi are originea nu in speculatii fiziologice sau in anumite cunostinte teoretice, ci in instinctul de conservare al individului. A vindeca sau cel putin a usura suferinta a fost dintotdeauna scopul practicilor medicale. Dar, este cunoscut faptul ca este mai usor sa se previna, decat sa se vindece boala. Uneori, unele boli nu pot fi prevenite, nici tratate dar se poate reda organismului o parte sau intreaga sa capacitate de munca pentru un anumit timp. Despre medicina se spune ca: medicina este o arta care vindeca uneori, usureaza adesea si consoleaza totdeauna. Un organism viu poate fi definit ca un sistem complex de organe si sisteme. Acestea sunt intr-un echilibru dinamic, intr-o activitate echilibrata, in sensul ca uneori domina fiinta unuia dintre sisteme, alteori a altuia. Echilibrul biologic dintre organism si mediu, cu posibilitatea manifestarilor reactiilor de adaptare ale organismului se numeste stare de sanatate. Manifestarea acestui echilibru biologic sub influenta unor factori interni sau externi cu limitatea capacitatii de adaptare a organismului la mediu se numeste stare de boala. Boala este un proces complex, dinamic la care ia parte intregul organism. Daca fiecare bolnav este un mic univers, multi sunt veritabile drame. Asistenta are adeseori menirea sa acorde bolnavului ingrijiri, de aceea ea trebuie sa posede o serie de calitati psihologice, tact, stapanire, blandete fata de bolnav, fata de suferinta lui. Medicina moderna Farmacologia oferta mii de pagini despre utilizarea rationala a medicamentelor. Numai ca, daca in literatura, lectura este o problema de gust, in medicina ea este o problema de viata. CAP. I APARATUL DIGESTIV:

Complexul de organe care asigura transformarile fizice si chimice ale alimentelor, in scopul asimilarii lor ca si al eliminarii reziduurilor, formeaza aparatul digestiv. Acesta este alcatuit din tubul digestiv care se intinde de la nivelul gurii pana la anus si din glandele anexe: glandele salivare, ficat, pancreas (vezi anexele).

TUBUL DIGESTIV SI DIFERITELE SALE PARTI:

Tubul digestiv masoara aproximativ 9 metri lungime. Incepe cu: cavitatea bucala, se prelungeste la nivelul gatului cu farindele, apoi, la nivelul toracelui, cu esofagul, continua la nivelul abdomenului cu stomacul, urmat de intestine(intestinul subtire si colon-intenstin gros), rect si anus.

Cavitatea bucala: Este portiunea initiala a aparatului digestiv si este formata din dinti si limba, constituie poarta de intrare a tractului digestiv. Dintii asigura masticatia alimentelor, prima etapa a digestiei, iar limba are rolul de a impinge bolul alimentar spre partea din spate a gurii, pentru a patrunde in faringe.

Faringele: Este un organ care apartine atat aparatului digestiv cat si aparatului respirator. Este conductul care se intinde din partea din spate a cavitatii bucale pana la esofag. Este format din muschi care asigura primul timp al deglutitiei. Acesti muschi se contracta si propulseaza alimentele in esofag.

Esofagul: Este un organ musculo-membranos, tubular, care face legatura dintre faringe si stomac. Este responsabil pentru al doilea timp al deglutitiei iar datorita muschilor de la nivelul peretilor sai bolul alimentar progreseaza datorita unei contractii reflexe. La partea sa inferioara are un sfincter, cardia care se deschide in momentul adecvat pentru a lasa alimentele sa treaca in stomac.

Stomacul: Se prezinta ca o portiune dilatata a tubului digestiv, este un rezervor extensibil in forma de J, situat dedesubtul diafragmei, constituit din doua parti: partea superioara are rol de rezervor, iar partea inferioara are rolul de a malaxa si de a transforma alimentele intr-un amestec de fragmente mici, impregnate cu sucurile secretate de glandele stomacului. Aceste amestec denumit chim gastric trece in intestinul subtire printr-un inel muscular numit sfincter piloric.

Intestinul subtire: Are o lungime intre 5 si 8 metri, incepe le pilor si se termina la nivelul valvulei ileocecale. El cuprinde trei segmente: duodenul, jejunul si ileonul, care formeaza bucle de dimensiuni mari, denumine anse intestinale. Intestinul subtire primeste secretiile pancreasului si ale ficatului; asigura partea esentiala a digestiei si a absorbtiei atat a elementelor nutritive cat si a apei pe care le contine chimul gastric cat si a medicamentelor. Peretele intestinului, prezinta numeroase vilozitati intestinale, acestea cresc suprafata intestinala de contact cu chimul, facilitand absortia acestuia.

Intestinul gros: Este segmentul terminal al tubului digestiv incepe de la nivelul valvulei ileocecale si se termina la anus. Este dispus ca un cadru cu trei laturi si cuprinde cecul, urmat de colon. Are aproximativ 2 metri, iar functia principala este de concentrare a materiilor nedigerabile si transformarea lor in materii fecale, care se elimina prin anus. Colonul absoarbe, prin mucoasa lui apa si diverse elemente care se afla in reziduurile chimului cat si unele substante medicamentoase.

Rectul si anusul: Constituie ultima portiune a tubului digestiv si asigura controlul evacuarii materiilor fecale care patrund in rect si declanseaza reflexul de defecatie.Anusul se compune dintr-un sfincter intern si unul extern, evacuare materiilor fecale necesitand actiunea coordonata a celor doua.

GLANDELE DIGESTIVE:

Acestea sunt glande anexe ale tubului digestiv si secreta sucuri continand diverse enzime care faciliteaza digestia, accelerand procesul.

Glandele salivare: Sunt anexate in jurul cavitatii bulace in care isi varsa secretia. Aceste glande sunt: glande labiale, glanda parotida, glanda submandibulara si glanda sublinguala. Rolul lor este de a produce saliva si de a o secreta in gura prin intermediul canalelor lor.

Ficatul: Este cea mai voluminoasa glanda din organism, dotata cu multiple functii metabolice. Este situata in partea dreapta a abdomenului, sub diafragm si cantareste aproximativ 1,5 kg. Indeplineste mai multe functii vitale cum ar fi elaborarea proteinelor indispensabile organismului; produce bila din grasimile alimentare degradate care participa la digestia grasimilor. Bila este stocata in vezica biliara care se contracta in momentul meselor si trimisa in intestinul subtire prin intermediul unor canale.

Pancreasul: Este o glanda mixta cu: secretie interna-endocrina si secretie externa-exocrina, situata in partea stanga, superioara, a abdomenului, in spatele stomacului. In interiorul pancreasului se gaseste un canal principal-canalul lui Wirsung si un canal accesoriu-canalul lui Santorini care dreneaza sucul pancreatic catre duoden. Aceste canale formeaza pancreasul exocrin. In interiorul glandei se mai gasesc insulele lui Langerhans ale caror celule secreta glucagonul (celule alfa) si insulina (celule beta) care formeaza impreuna pancreasul endocrin.

CAP. II SUSPENSIILE:

1. GENERALITATI Farmacopeea Romana oficializeaza pentru prima data in editia aVIII-a, suspensiile ca forma farmaceutica, intr-o monografie de generalitati, definindu-le ca preparate farmaceutice care contin substante solide, insolubile, dispersate in apa sau ulei. Privite din punct de vedere fizico-chimic, suspensiile sunt sisteme disperse eterogene constituite din doua faze, una externa, continua, lichida si a doua interna, dispersata, reprezentata de particule solide, insolubile sau foarte putin solubile in mediul de dispersie. Suspensiile sunt prin urmare-mai-concis- sisteme eterogene de solid in lichid (s/l). Dimensiunea particulelor fazei solide dispersate este cuprinsa intre 0,1-100; sub 0,1 incepe domeniul sistemelor disperse coloidale. Potrivit farmacopeei, in cadrul suspensiilor se includ numai preparatele apoase sau uleioase, care prezinta caracterul general de a fi suficient de fluide pentru a putea fi omogenizate prin agitare si constituite din substanta solida insolubila dispersata, mediul de dispersiune fluid si agenti de stabilizare. In definitia farmacopeei, termenul de apa si ulei trebuie inteles intr-un fel asemanator aceluia de faza apoasa respectiv uleioasa din cadrul emulsiilor. Mediul de dispersiune apa este constituit din apa, lichide miscibile cu apa ca glicerolul, alcoolul, propilenglicolul, solutii de diferite substante medicamentoase sau ale unor agenti de vascozitate, etc., iar prin mediu de dispersiune ulei se inteleg uleiuri grase vegetale, ulei de parafina, oleat de etil, substante miscibile cu uleiurile ca lanolina, ceara , solutiile uleioase ale unor substante medicamentoase liposolubile ca vitamine, hormoni, etc. Sistemul dispers caracteristic suspensiilor de substante active solide insolubile dispersate intr-un mediu de dispersiune, se intalneste in cadrul unui mare numar de forme farmaceutice cum sunt unguentele dermice si oftalmice, supozitoarele, pilulele, a unor capsule gelatinoase continand suspensii uleioase, suspensii oftalmice fluide, suspensii de uz parenteral in special cu efecte retard, suspensii utilizate ca mase de umplere a cavernelor in tratamentul antituberculos, etc. Aceste tipuri de suspensii se trateaza in cadrul formelor farmaceutice respective deoarece problemele legate de formulare, excipientii utilizati dar mai ales tehnologia de conditionare si preparare difera uneori apreciabil de la o forma la alta. De asemenea conditiile de calitate si control ale acesteia sunt deosebite si caracteristice formei farmaceutice carora le apartin. Din aceste motive, in capitolul de fata se trateaza numai suspensiile fluide apoase si uleioase de uz intern si extern, exclusiv cele oftalmice si parenterale. Oficializarea suspensiilor in F.R. VIII-a ca si in alte farmacopei reflecta frecventa prescriptiilor sub forma de suspensii atat la receptura cat si in formularea preparatelor industriei. Un numar tot mai mare de substante active consacrate terapeutic cat si din cele nou introduse in arsenalul medicamentos, datorita insolubilitatii sau solubilitatii reduse in vehiculul prescris, trebuie sa fie prelucrate sub forma de suspensii ca, de exemplu, antibiotice, hormoni, sulfamide, anestezice, unele saruri anorganice insolubile, etc.

AVANTAJELE SUSPENSIILOR:

Formularea substantelor insolubile sub forma de suspensii prezinta urmatoarele avantaje: Mascarea gustului neplacut al unor medicamente; Modificarea vitezei de absorbtie Asigurarea stabilitatii chimice la substantele unde derivatii solubili prezinta stabilitate redusa; Au o biodisponibilitate superioara fata de alte preparate solide: comprimate, drajeuri sau capsule. Efectul apare curand dupa administrare deoarece substanta activa sub forma de particule libere sau in vehicul poate sa actioneze imediat; Asigurarea administrarii uniforme sub forma lichida a medicamentelor insolubile sau putin solubile in vehiculul prescris. Permit administrarea medicamentelor insolubile sau mai putin solubile in concentratii ridicate; Favorizeaza mascarea gustului neplacut al unor substante medicamentoase, prin administrarea unui derivat insolubil in locul medicamentului cu gust dezagreabil Prin administrarea acestei forme farmaceutice cu grad de dispersie mai redus, se poate incetini viteza de absorbtie a medicamentului, in vederea asigurarii unui efect de durata Inbunatatesc stabilitatea chimica prin prepararea unei suspensii in locul unei solutii Constituie administrarea preferata pentru o serie de medicamente importante in pediatrie, inlocuindu-se unele preparate solide mai greu de acceptat si mai dificil de dozat. Dozarea suspensiilor in functie de varsta poate fi facuta mai corect prin administrarea cu lingurita dozatoare.

DEZAVANTAJELE SUSPENSIILOR

Instabilitate mare (cea mai instabila forma farmaceutica); Uneori inexactitate la dozare datorita sedimentarii rapide; In timp se poate produce sedimentarea particulelor, aglomerarea, cresterea cristalelor si cimentarea sedimentului; Au o biodisponibilitate inferioara solutiilor si emulsiilor; Sunt sisteme disperse nestabile din punct de vedere cinetic si termodinamic.

2.CLASIFICAREA SUSPENSIILOR

Suspensiile se pot clasifica dupa diferite criterii:1. Dupa calea de administare: Suspensii de uz intern sau orale; Suspensii cu aplicare dermica, sau de uz topic; Suspensii de uz parenteral;

2. Dupa raportul fazelor: Suspensii in care prepondereaza faza fluida; Suspensii in care prepondereaza faza solida;

3. Dupa proprietatile reologice: Suspensii cu viscozitate newtoniana; Suspensii cu viscozitate nenewtoniana, si anume: - cu viscozitate tixotropa; - cu viscozitate netixotropa; - cu comportare plastica; - cu comportare elastica;

4. In functie de natura lichidului ce serveste ca mediu de dispersie: Hidrosuspensii (suspensii apoase); Organosuspensii (suspensii uleioase);

5. In functie de dimensiunea particulelor fazei interne: Suspensii monodisperse (particulele au aceeasi marime sau apropiata); Suspensii polidisperse (particulele dispersate sunt de dimensiuni foarte diferite);

6. Dupa natura si originea fazei suspendate: Suspensii in care faza insolubila este introdusa ca atare, de la inceput in preparat; Suspensii in care faza insolubila apare in cursul prelucrarii preparatului.

3.FACTORII CARE INFLUENTEAZA STABILITATEA SUSPENSIILOR

Prelucrarea substantelor medicamentoase sub forma de suspensii trebuie sa indeplineasca cerinte de realizare in toate cazurile de produse omogene, cu stabilitate fizico-chimica si biologica cat mai mare. O stabilitate ideala, in cazul suspensiilor, presupune absenta totala a sedimentarii substantei active dispersate, aceasta fiind in orice moment uniform repartizata in mediul dispersant; din punct de vedere fizic, o astfel de stabilitate absoluta nu este posibil sa se obtina in cazul suspensiilor. In aceste preparate particulele substantei solide dispersate sedimenteaza treptat sub actiunea fortei gravitationale, ducand la neomogenitatea distributiei principiului activ in masa substratului sau. Trebuie subliniat ca instabilitatea suspensiilor se manifesta atat prin tendinta particulelor fazei solide de a sedimenta mai mult sau mai putin rapid- aceasta este instabilitatea cinetica, cat si prin tendinta de modificare a gradului de dispersie, prin cresterea dimensiunii particulelor, respectiv instabilitatea agregativa. Deoarece suspensiilor lichide nu li se poate asigura o stabilitate absoluta, este necesar ca cel putin sa se realizeze preparate in care sedimentulul sa fie usor si rapid, redispersat prin agitare, in asa fel ca starea de dispersie omogena sa dureze un timp suficient de lung pentru prelevarea si administrarea unei doze exact cunoscute. Stabilitatea suspensiilor este conditionata de participarea a numerosi factori care contribuie la dezomogenizarea sistemului sau la pastrarea omogenitatii acestuia. P. Rohdewald studiind influenta concentratiei de oxid de zinc asupra sedimentarii, constata ca o sedimentare libera a acestuia se observa numai la o concentratie de 0,05 g/10 ml; la o concentratie la 0,10 g oxid de zinc se pune in evidenta o sedimentare franata iar la 0,5 g faza lichida, aceasta curge prin stratul de substanta solida. In cazul talcului, particulele sedimenteaza liber pana la o concentratie de 0,5/10ml; la o concentratie de 1,5 g talc/ 10ml si peste apare sedimentarea franata.

FENOMENUL DE CRESTERE A CRISTALELOR

Un fenomen care influenteaza calitatea suspensiilor, care este legat de particulele fazei interne, este fenomenul de crestere a cristalelor. Acest proces, deseori semnalat la suspensiile medicamentoase, este de evitat deoarece survin modificari ale gradului de dispersie initial, duce la sedimente cimentate a caror redispersare este dificila sau imposibila, apar modificari reologice ale suspensiei precum si aspecte negative in ceea ce priveste administrarea suspensiilor parenterale, oftalmice sau dermice. Fenomenul de crestere a cristalelor este dependent de existenta unui grad de solubilitate in apa a substantelor medicamentoase suspendate. In general nu se poate vorbi de o insolubilitate a substantelor prelucrate sub forma de suspensii, chiar in cazul celor considerate foarte greu solubile sau practic insolubile. Cu cat sistemul este mai polidispers si contine forme stabile si metastabile ale particulelor, exista conditii mai prielnice pentru cresterea in functie de timp a cristalelor. De asmenea, din punct de vedere practic, trebuie tinut cont ca utilizarea de substante care maresc solubilitatea particulelor, influenteaza cresterea dimensiunii particulelor. Fenomenul de crestere a marimii particulelor este influentat si de alti factori ca: pH-ul mediului, natura si calitatea solventului, de recipientele de pastrare a suspensiei, etc. Fenomenul de crestere a cristalelor poate fi stanjenit si impiedicat prin utilizarea unei substante care micsoreaza solubilitatea fazei dispersate, prin folosirea de substante adjuvante care formeaza o pelicula sau film in jurul particulelor suspendate printr-un fenomen de absorbtie care impiedica dizolvarea particulelor mai mici si stanjeneste depunerea moleculelor sau ionilor pe particulele mai mari din solutia suprasaturata. Utilizarea polisorbatilor in anumite concentratii si asocierea unui agent de marire a viscozitatii corespunde acestui scop.

4.SUSPENSII IN GENERAL

Suspensiile sunt forme farmaceutice lichide obtinute prin divizarea fina a unei substante medeicamentoase solide, insolubile intr-un lichid. Denumirea de suspensie provine de la adjectivul latinesc suspensum, -a, -uni atarnat, ridicat sau verbul suspendo, -ere = a atarna. In general, termenul suspensie desemneaza un sistem dispers bifazic, format dintr-un solid, fin, divizat intr-un mediu de dispersie lichid, gaz sau solid. Aceasta definitie denota varietatea de dispersii, in care faza solida este dispersata tip suspensie, dar acestea nu sunt numai in stare de agregare fluida. Spre deosebire de emulsii care sunt tot dispersii grosiere, microeternogene de lichid in lichid, suspensiile sunt dispersii mecanice de solid in lichid. Dar numeroase probleme si proprietati ale suspensiilor sunt identice cu acelea ale emulsiilor. Din punct de vedere fizico-chimic, suspensiile sunt sisteme disperse grosiere, microeterogene, fluide, constituite din doua faze: Faza dispersata: solida, fin divizata, discontinua, interna, reprezentata de substanta medicamentoasa; aceasta poate fi o pulbere insolubila sau cu o solubilitate limitata in cea de-a doua faza; faza dispersanta: lichida, continua, externa, numita mediu de dispersie sau vehicul. Suspensiile pot contine si un al treilea component:agentul de suspensie, de dispersie sau de stabilitate, care se adauga in general intr-o suspensie daca substanta medicamentoasa este sub 20%, dar stabilizantul poate lipsi din formula. Marimea particulelor solide suspendate este cuprinsa intre 0,1 si 100 pm; datorita acestui grad de dispersie, suspensiile sunt clasificate in grupa dispersiilor microeterogene, particulele solide fiind, in general, vizibile cu ochiul liber. Limita minima de marime a particulelor solide dispersate este de 0,1 pm si preparatele fluide cu aceasta dimensiune sau mai mare sunt denumite farmaceutic, suspensii. Daca particulele solide insolubile sunt sub 0,1 pm, sistemul dispers este considerat coloidal si este clasat, dupa cum s-a prezentat, intre solutiile moleculare, care sunt dispersii omogene si suspensiile cu particule vizibile, care sunt dispersii eterogene, grosiere. Mediul de dispersie poate fi :O faza hidrofila: apa, solutii apoase, solutii extractive apoase, dispersii hidrofile macromoleculare, asociate sau nu cu alcool, glicerol, propilenglicol etc;O faza lipofila: uleiuri vegetale, parafina lichida, solutii uleioase sau alte substante miscibile cu acestea ca: lanolina, ceara, spanuri. Particulele solide insolubile sunt destinate fie: absorbtiei fiziologice, in cazul administrarii suspensiei pe caile orala si parenterale; pentru o actiune locala, pe piele si mucoase. Faza dispersata interna este formata din particule solide discrete sau dintr-o retea de particule, rezultata din interactiunea particula-particule. Ca urmare a evolutiei conceptului de suspensie, aceste forme disperse sunt definite modern astfel: suspensiile farmaceutice constituie un sistem de eliberare a substantei medicamentoase in care particulele solide insolubile sunt dispersate ca unitati individuale sau ca o retea de particule intr-un mediu lichid continuu. Suspensiile pot fi considerate forme farmaceutice lichide in care o pulbere de particule insolubile, cu o dimensiune adecvata este suspendata. Aproape toate sistemele de suspensii depun faza solida in repaus; de aceea nu este absolut necesar sa se evite separarea celor doua faze, ci sa se micsoreze viteza de sedimentare si produsul final sa permita o redispersare usoara a particulelor suspendate. Astfel, o suspensie de buna calitate trebuie: sa asigure o dispersie adecvata a particulelor solide in vehicul; sa prezinte o sedimentare mica a particulelor; sa ramana omogena, o perioada de timp suficienta, necesara pentru prelevarea si administrarea dozei de catre pacient. Farmacopeea defineste suspensiile ca preparate farmaceutice lichide, constituite din una sau mai multe substante active, insolubile, suspendate intr-un mediu de dispersie lichid si destinate administrarii interne sau externe.a) Aspectul: suspensiile sunt preparate fluide, opace, omogene dupa agitare, avand culoarea, mirosul si gustul caracteristic componentelor;b) Marimea particulelor: acest parametru se determina prin examinare microscopica a unei mase din preparat care contine 10 mg substanta activa suspendata. Suspensia care se va examina se etaleaza pe o lamela microscopica citindu-se la microscop dimensiunea particulelor respective. In urma citirii se considera corespunzatoare suspensiile la care 90% din particulele examinate au un diamentru mai mic decat 50 m iar 10% din particule pot sa aiba un diametru de cel putin 180 m.c) Masa totala pe recipient: se determina prin cantarirea individuala a continutului din 10 recipiente. d) Stabilitatea. Suspensiile pot sedimenta in timp dar dupa o agitare de 1-2 minute trebuie sa se redisperseze si sa-si mentina omogenitatea pe durata administrarii.e) Identificarea se va face conform componentelor din monografia respectiva;f) Dozarea. Se efectueaza conform prevederilor din monografia respectiva. 5.TIPURI DE SUSPENSII

In functie de modul de preparare sunt doua feluri de suspensii: Suspensii defloculate Suspensii floculate In cazul in care la prepaprarea suspensiilor, se asigura umectarea particulelor fazei interne, reducerea tensiunii interfaciale solid/lichid, prezenta unei bariere de potential electric, a invelisului de solvatare, a unei bariere, structural mecanice de catre compusi macromoleculari ca si a unei bariere de viscozitate, se obtin suspensii defloculate. Aceste suspensii se caracterizeaza printr-o dispersare individuala a particulelor care isi pastreaza caderea lor libera. Ele se depun lent unele peste altele. Particulele mai mari au o viteza de sedimentare mai mare, in timp ce particulele mai mici raman un timp mai lung in partea superioara si creeaza o zona opalescenta greu de delimitat. Dupa F. Briner, K. Steiger-Trippi, procesul de sedimentare la aceste suspensii decurge astfel: din suspensie sedimenteaza particulele in functie de marimea lor, la fundul flaconului, unde se stratifica si sedimentul creste treptat pana la un volum final maxim. Lichidul supernatant este cel mai adeseori tulbure. Cand sedimentarea este completa, se obtin sedimente de volum redus foarte dificil de redispersat chiar dupa o agitare energica. Acestea sunt sedimente cimentate. Datorita dezavantajelor pe care le prezinta suspensiile defloculate, in prezent, in urma unor cercetari din ultimii ani, se considera ca este preferabil sa se obtina suspensii floculate, prin flocularea particulelor fazei disperse in conditii bine precizate, astfel incat sedimentul care se formeaza in acest tip de suspensii, sa fie usor redispersat si sa ocupe aproximativ intreg volumul preparatului. In suspensiile floculate, particulele dispersate sunt legate intre ele pentru a forma flocoane care sedimenteaza rapid cu o viteza determinata de porozitatea lor. In acest caz, datorita faptului ca cele mai mici particule fac parte din agregate nu mai exista o zona opalescenta deasupra sedimentului. Agregatele inglobeaza cel mai adesea din lichidul dispersant si ocupa un volum important. Aceasta particularitate duce la sedimente poroase, usor redispersabile, foarte voluminoase, care poate ocupa chiar intregul volum al preparatului. Pe de alta parte in aceste suspensii particulele nu sunt impachetate, comprimate unele peste altele si prin urmare nu survine fenomenul de cimentare.

METODE DE OBTINERE A SUSPENSIILOR FLOCULATE

Avand in vedere avantajele pe care le prezinta suspensiile floculate comparativ cu cele defloculate, rezulta necesitatea prelucrarii substantelor medicamentoase sub forma de suspensii floculate. Se practica doua metode de obtinere a suspensiilor floculate si anume: Flocularea prin ajustarea tensiunii interfaciale solid-lichid; Flocularea cu ajutorul polimerilor hidrofili.

A. Flocularea prin ajustarea tensiunii interfaciale solid-lichid: Intrucat umectarea completa a particulelor hidrofobe este obtinuta cand totalitatea interfetei solid-lichid este acoperita cu un film monomolecular dintr-o substanta tensioactiva, in mod practic, cand se produce o astfel de invelire, se obtine o suspensie defloculata. Daca insa, cantitatea de agent umectant este insuficienta pentru obducerea completa a interfetei solid-lichid, tensiunea interfaciala va pastra o valoare suficient de ridicata pentru a provoca o diminuare a suprafetei specifice a sistemului dispers, favorizand stabilitatea de interfete solid-solid prin aglomerarea particulelor intre ele. Pentru o suprafata specifica determinata, tendinta de aglomerare va fi cu atat mai puternica cu cat valoarea tensiunii interfaciale solid-lichid va fi mai mare. Deoarece starea defloculata a suspensiilor este determinata de existenta unei sarcini electrice la suprafata particulelor, realizarea flocularii se poate face si prin neutralizarea sarcinii electrice a particulelor cu ajutorul unor electroliti corespunzatori. Prin aceasta se evita respingerea totala dintre particule si realizarea de flocoane sau agregate de particule.

B. Flocularea cu ajutorul polimerilor hidrofili: Metoda de mai sus se poate completa avantajos prin asocierea unui polimer hidrofil substantelor tensioactive. Polimerii hidrofili, produsi naturali semisintetici sau sintetici, formeaza prin absorbtie pe suprafata particulelor suspendate, un film de coloid protector,care constituie o bariera mecanica de viscozitate precum si o bariera hidratata. In acest sens, polimerii hidrofili joaca un rol de protectie fata de fenomenul de floculare, se opun flocularii sau se poate spune ca au o actiune defloculanta. In acelasi timp insa acesti agenti au si o actiune contradictorie, opusa si anume de favorizare a flocularii prin formarea de poduri sau punti intre particule. Prin urmare, utilizand o asociere de agent tensioactiv cu un polimer hidrofil in anumite proportii-stabilite experimental pentru fiecare caz in parte se poate realiza umectarea particulelor solide si formarea de punti intre particule, obtinandu-se suspensii floculate. O alta metoda de obtinere de suspensii floculate este aceea de tratare a unei substante medicamentoase cu caracter acid, sau bazic slab cu o baza sau un acid pana la o valoare a pH-ului, care duce la formarea de flocoane stabile in regiunea de minima solubilitate. Oricare ar fi metoda de floculare utilizata, starea floculata a suspensiilor reprezinta o stare mai stabila din punct de vedere termodinamic, decat starea defloculata. Interfetele solid-solid create intre particule vor da nastere unei viscozitati de structura care va influenta stabilitatea fizica a preparatelor. Pe de alta parte mediul de dispersiune continand polimeri hidrofili poseda el insusi o viscozitate de structura. Prin determinarea viscozitatii structurale a suspensiilor floculate ca si prin testele de sedimentare care se efectueaza, se pot stabili criterii de apreciere a gradului de floculare si deci a calitatii suspensiilor respective. Daca se practica flocularea, in conditii necontrolate, se poate ajunge la formarea unor coaguli prin superfloculare cand stabilitatea suspensiei este anihilata.

6.COMPOZITIA SUSPENSIILOR

Parti componente ale suspensiilorSuspensiile sunt formate din urmatoarele componente: Substanta insolubila suspendata reprezentand faza interna; Mediul de dispersie sau faza dispersanta Agentul de suspendare Stabilitatea suspensiilorF.R. X precizeaza ca suspensiile pot sedimenta in timp dar dupa o agitare de 1-2 minute trebuie sa se redisperseze iar omogenitatea sa fie mentinuta pe durata administrarii. Spre deosebire de emulsii, suspensiile sedimenteaza foarte rapid. Dintre exigentele calitative prevazute la suspensii mentionam urmatoarele: Sa aiba stabilitatea cat mai ridicata; Sedimentul sa fie redispersabil.Factorii care influenteaza stabilitatea suspensiilor Dimensiunile particulelor fazei disperse; Vascozitatea mediului de dispersie; Concentratia fazei disperse; Forma particulelor dispersate; Proprietatile fizico-chimice a fazei dispersate.

SUBSTANTE ACTIVE MATERII PRIME.SUBSTANTE MEDICAMENTOASE

Pentru formularea si prepararea diferitelor tipuri de suspensii se utilizeaza diverse materii prime: Substante medicamentoase; Substante auxiliare: Vehicule; Adjuvanti si aditivi; Materiale si recipiente de conditionare, ambalare. Toate substantele medicamentoase utilizate pentru prepararea suspensiilor trebuie sa indeplineasca conditiile de calitate inscrise in farmacopee sau in fisa de fabricare. Substantele vor fi selectate in functie de scopul terapeutic urmarit si de calea de administrare a suspensiei. In functie de aceste considerente se va alege raportul substanta medicamentoasa-substante auxiliare pentru realizarea formei farmaceutice dorite. Astfel: Pentru calea orala, concentratia de substanta medicamentoasa variaza intre 0,1-10%, in general suspensiile cu antibiotice vor contine o cantitate mai mare: 0,125-0,500g antibiotic in 5 ml suspensie. Pentru suspensiile radioopace se utilizeaza concentratii mai mari de suflat de bariu: 35%, 60% si 70%. Suspensiile antiacide contin cantitati de substante solide neutralizante, cuprinse intre 5-15%, iar ca geluri anorganice, pana la 50% din masa suspensiei; In cazul substantelor puternic active si toxice, masa prelucrata sub forma de suspensie nu trebuie sa depaseasca doza terapeutica maxima pentru 24h (F.R.X); Suspensiile injectabile contin substante medicamentoase in raport de 0,5-5%; Suspensiile pentru uz extern pot contine peste 10-20% substante solide; Pastele de dinti contin 35-66% agenti abrazivi insolubili. Dimensiunea particulelor solide insolubile dintr-o suspensie administrata pe cale orala sau pe piele si mucoase trebuie sa fie de 50 m, cu exceptia cailor parenterale, unde particulele suspendate au marimea frecventa de 40 m. Substantele medicamentoase formulate ca suspensii fac parte din variate clase farmacologice: Antibiotice: Cefalosporine: cefalexin si cefadrin; Cloramfenicol palmitat; Tetracicline: tetraciclina, minociclina, doxicilina; Macrolide: eritrimicine, clindamicina, amfotericina B; Peniciline: benzinpenicilina potasica, ampicilina, amoxicilina, dicloxactilina, pivampicilina; Aminoglicozide: kanamicina, novabiocina calcica; Polimixine: colistin; Antimicotice: nistatina, grizeofulvina, clotrimazol, metronidazol; Sulfamide: sulfamerazina, sulfametazina, sulfametoxazol; Antimicrobiene: clotrimazol, trimetoprim + sulfametoxazol, fenitoina, nitrofurantoin, acid nalidixic, acid salicilic; Diuretice: hidroclorotiazida; Sedative: acid fenilbarbituric; Anticonvulsivante: primidon; Expectorante: terpinhidrat; Antiinflamatoare steroidiene si nesteroidiene: hidrocortizon, prednison, prednisolon, dexametazona, indometacin; Antihipertensive: metildopa; Antitermice: paracetamol, acid acetilsalicilic; Radioopace: suflat de bariu; Antidiareice: salicilat bazic de bismut, furazolidon; Antipruriginoase: mentol, camfor; Antiscabie: sulf; Antiflatulente: simeticona; Cheratolitice: acid salicilic; Anestezice locale: bezocaina; Analgezice: propoxifen; Antiacide: carbonat de calciu, oxid si carbonat de magneziu, hidroxid de aluminiu, alcool, hidroxid de magneziu, caolin, sucralfat etc; Absorbante: oxid de zinc, caolin, talc; Abrazive: carbonat si fosfat de calciu, pirofosfat de calciu; Antihelmintice: pyrantel, tiabendazol.

PROPRIETATI FIZICE ALE SUSPENSIILOR MARIMEA PARTICULELOR

Determinarea marimii particulelor si frecventa particulelor de diferite dimensiuni. Determinarea marimii particulelor si distributia lor dupa marime se poate face cu ajutorul metodelor mocroscopice, sau a dispozitivelor electronice. Marimea particulelor se determina prin examinarea la microscop a unei mase de preparat, care contine aproximativ 10 mg substanta activa suspendata, intinsa intr-un strat subtire pe lama de microscop. 90% din particule trebuie sa prezinte un diametru de cel mult 50 micrometri, pentru 10% din particulele examinate se admite un diametru de cel putin 180 micrometri.a) Metode microscopice Observarea microscopica permite evoluarea formei si a distributiei particulare individuale dupa dimensiuni. Cea mai simpla metoda este numararea la microscop a particulelor de marimi diferite intr-o camera de numarare, cum sunt cele pentru celule sanguine; cum sunt hematocitometrele. Observarea microscopica permite evaluari corecte ale formei si dimensiunilor particulelor in suspensie; permite sa se distinga particulele floculate de cele nefloculate si cu ajutorul microfotografiei se poate face controlul acestor caracteristici in timp. Stereomicroscoapele folosite recent permit realizarea unei investigatii structurale mai exacte. Unele metode sunt bazate pe legea lui Stokes. Intr-o suspensie la care toate datele sunt cunoscute, se poate calcula marimea particulei directe din timpul de sedimentare.

b) Dispozitive electronice: Cele mai rapide metode de masurare a particulelor se bazeaza pe utilizarea unor dispozitive ectronice de masurare. Particulele trebuie sa treaca separat printr-un orificiu ingust si sunt numarate prin inregistrare, fie a numarului de intreruperi a unei raze de lumina, fie ca schimbarilor survenite in conductibilitatea electrica a sistemului. Un astfel de dispozitiv electric este si contorul Coulter. Dimensiunile sesizabile sunt cuprinse intre 0,2 si 300 micrometrii Contorul Coulter. Aparatul face parte din instrumentatia moderna pentru determinarea relatiilor marime- frecventa. Coulter a descris aparatul sau in 1956 si procedeul a ajuns sa fie acceptat pretutindeni ca o metoda convenabila si valabila pentru analiza dimensiunii particulei. Contorul Coulter determina numarul si dimensiunea particulelor suspendate intr-un lichid conductibil electric. Aceasta se realizeaza fortand suspensia sa treaca printr-o mica deschidere, avand de fiecare parte cate un electrod imersat. Daca suspensia este suficient diluata, particulele vor trece prin orificiu, numai cate una. Cand fiecare particula trece prin orificiu, ea inlocuieste electrolitul cu propriul ei volum schimband astfel rezistenta electrica de-a curmezisul orificiului. Pentru determinarea dimensiunii particulelor, R.C. Kaye si H.Seager folosesc masuratori ale constantei dielectrice. Metoda se bazeaza pe urmatorul principiu: constanta dielectrica a fazei apoase fiind inveariabila si diferita de constanta dielectrica a substantei suspendate, masuratorile efectuale asupra unei suspensii vor da valori cu atat mai crescute cu cat numarul de particule din suspensie este mai mare. La o anumita constanta dielectrica a suspensiei corespunde o concentratie g/V a substantei suspendate. Introducand aceasta concentratie in formula Stokes, modificata de autori, se poate calcula raza particulelor suspendate la un anumit timp si se pot construi curbe de distributie ale cantitatilor in grame % de substanta sedimentata, in functie de diametrul particulelor. Marimea particulelor poate fi calculata in functie de timpul de sedimentare.

c) Distributia granulometrica: Analiza granulometrica prin metoda cernerii se efectueaza cu ajutorul sitelor standardizate caracteristice prin dimensiuni bine determinate ale lanturilor ochiurilor tesaturii metalice. In principiu, se determina prin cantarire, fractiunea de pulbere care trece pintr-o sita cu ochiul de o marime cunoscuta care este retinuta de sita mai fina, care urmeaza in seria de site.

7.SUBSTANTE AJUTATOARE SI AGENTI UTILIZATI LA PREPARAREA SUSPENSIILOR

Pentru asigurarea stabilitatii suspensiilor, este necesara utilizarea unor substante ajutatoare si agenti, in functi de factorii si procesele care influenteaza stabilitatea si asupra caror isi exercita actiunea. In general agentii utilizati fie ca maresc gradul de eficacitate al dispersarii- sunt agenti de dispersare- fie ca reduc efectele de agregare, marind stabilitatea sistemului dispers, acestia sunt stabilizatori. In cele ce urmeaza, vom prezenta sintetic grupele de substante utilizate, la prepararea suspensiilor: Substante tensioactive ionice sau neionice utilizate ca agenti de umectare, pentru evitatarea, fenomenului de flotare, pentru evitarea fenomenului de crestere a cristalelor si de cimentare a sedimentului, pentru cresterea potentialului zeta al particulelor; Electroliti anorganici care actioneaza ca agenti dispersanti prin cresterea potentialului zeta al particulelor, numiti si agenti de peptizare sau pentizatori; Polimeri de saruri organice ale acizilor alchil, aril sau aril-alchil sulfonici, socotiti ca agenti dispersanti propriu-zisi; nu reduc tensiunea interfaciala, nu sunt ca atare umectanti; modifica prin absorbtie fizica sarcina particulelor; Compusi macromoleculari, care sunt agenti stabilizanti, prin formarea particulelor de absorbtie in jurul particulelor dispersate si prin cresterea viscozitatii fazei externe. Aceasta categorie de agenti de stabilizare este deosebita de importanta in practica prepararii suspensiilor

8.AGENTI DE SUSPENSIE

Agenti de suspensie. F.R. VIII precizeaza ca la suspensii cu un continut de 80% substante insolubile nu se mai folosesc agenti de suspensie. Agentii de suspensie nu trebuie sa produca modificari actiunii terapeutice ale componentelor medicamentoase cu care se asociaza si nu trebuie sa reactioneze cu acestea.

Agentii de suspensie au rolul: De a mari liofilia particulelor solide suspendate; De a favoriza dispersarea; De a micsora vitea de sedimentare; De a favoriza redispersarea sedimentului. In tehnologia farmaceutice se utilizeaza urmatoarele tipuri de agenti de suspendare:1. Agenti umectanti: Au o mare importanta cand trebuie prelucrat sub forma de suspensie o substanta liofoba. Sunt auxiliari de importanta deosebita mai ales cand pulberea suspendata este hidrofoba si nu este umectata de apa datorita tensiunii superficiale foarte mare de la interfata lichid-solid. Astfel apa nu poate umezi suprafata pulberii, nu poate patrunde in porii dintre particule. Particulele substantelor hidrofobe nu pot fi umectate datorita faptului ca la suprafata acestora este absorbit un strat subtire de aer ceea ce determina o densitate scazuta a pulberii respective. Pentru umectare se utilizeaza substante amfifile care datorita structurii moleculare se absorb la suprafata particulelor orientandu-se cu partea hidrofila spre apa iar cu partea hidrofoba spre pulbere eliminandu-se aerul absorbit la suprafata, densitatea particulelor respective devenind mai mare si astfel eliminandu-se fenomunul de flotare. In asemenea cazuri este necesara utilizarea unor agenti umectanti. Ca agenti de umectare se utilizeaza, in primul rand, substante amfifile, deci substante care au in molecula o parte hidrofila si alta hidrofoba. Aceste molecule se absorb la suprafata particulei orientandu-se cu partea hidrofila catre exterior. Astfel confera particulei caracterul hidrofil. Ca agenti umectanti se utilizeaza tenside, ca de exemplu: laurilsulfat de natriu, TWEEN 80, preparate de saponine, polisorbati in concentratie de 0,1-0,5%. Dispersarea uniforma a substantelor insolubile in mediul lichid depinde de umectarea si repartizarea lor in sistem. La prepararea unei suspensii poate aparea chiar de la inceput un punct critic din cauza neumectarii particulelor de catre un vehicol dispersant, producandu-se flotatia sau sedimentarea. Umectarea unui solid de catre un lichid poate fi ilustrata de comportarea unei mici picaturi de lichid plasata pe o suprafata plana solida. Gradul de umectare se masoara prin marimea unghiului de contact. Daca picatura se raspandeste pe suprafata solidului, unghiul de contact este 0, o faza va umecta complect cealalta faza si se poate spune ca lichidul uda complect solidul. Cand unghiul de contact este cuprins intre 0 si 90grade are loc o umectare partiala. La unghiuri de contact de 180 grade umectarea nu are loc. Conceptul unghiului de contact este important pentru ca da indicii asupra gradului de umectare si atrage atentia asupra importantei proprietatilor superficiale. Cu cat unghiul de contact este mai mic cu atat capacitatea de imprastiere este mai buna, iar in cazul unghiurilor mai mari de 90grade se produce respingerea lichidului. Procesul de umectare poate fi urmarit aplicand ecuatia lui Young care este dedusa din vectorii de forta. Importanta umectarii poate fi ilustrata in cazul prepararii unei suspensii cu melitprednisolona, substanta care nu poate fi udata in mediu apos, deoarece >90grade. Adaosul unei mici cantitati de Tween 80 micsoreaza unghiul pana aproape de 0, si permite obtinerea unei dispersii fine. Substantele tensioactive se absorb la interfetele aer-lichid si solid-lichid, diminuand si reducand atat L cat si SL. Ca urmare apare o reducere a unghiului de contact, aerul este deplasat de la suprafata particulelor si are lor umectarea. Mecanismul de actiune al tensio- activilor se datoreste absorbtiei preferentiale a lantului hidrocarbonat pe suprafata hidrofoba in ce parte polara a moleculei este orientata catre faza apoasa. Prezinta eficienta maxima, tensioactivii ale caror H.L.B. au valori intre 7 si 9. Cantitatea de agent tensioactiv necesara depinde de marimea suprafetei specifice fazei dispersate. Teoretic, o umectare completa se realizeaza cand totalitatea interfetei solid-lichid va fi acoperita cu un film macromolecular de agent tensioactiv. In aceasta situatie particulele dispersate individual in faza externa vor sedimenta lent. Sedimentul format va fi greu de redispersat. De aceea in practica pentru remedierea acestui inconvenient se recurge la asocierea unui agent tensioactiv in cantitate mai mica decat cea necesara pentru a forma un film macromolecular, cu un polimer hidrofil. Glicerina si substantele higroscopice similare trec in spatiile dintre particulele deplasand aerului, astfel incat in cursul operatiei de amestecare apa poate patrunde si umecta particulele individuale.2. Agenti dispersanti. Acesti auxiliari actioneaza in primul rand reducand forta de coeziune dintre particule prin incarcarea particulelor respective cu sarcini electrice de acelasi semn. In aceasta grupa se includ atat substantele tensioactive care actioneaza si ca umectanti, cat si electroliti anorganici sau organici, numiti agenti peptizanti, care absorbandu-se pe suprafata particulelor le confera o sarcina electrica de acelasi semn. Particulele incarcate se resping, impiedicand agregarea si evitand astfel flocularea. In aceasta categorie pot fi inclusi urmatorii auxiliari: substante tensioactive, electroliti anorganici, electroliti organici. 3. Agenti stabilizanti Sunt auxiliari care actioneaza prin marirea vascozitatii mediului de dispersie impiedicand sedimentarea cat si prin formarea unei pelicule liofile in jurul particulelor solubile dispersate. Agenti stabilizanti anorganici Bentonina este un silicat coloidal natural formator de geluri utilizat in concentratii 2% sau 5% la prepararea suspensiilor cu oxid de zinc, bioxid de titan , la prepararea suspensiilor de pigmenti utilizate in procesul tehnologic de drajefiere. Veegum este un silicat de aluminiu si magneziu coloidal, o bentonita purificata; se utilizeaza sub forma unei magme 4%, pentru suspendarea oxidului de zinc, carbonatului de calciu, sulfatului de bariu, caolinul, oxidul de titan, sulf, etc. Se prefera tipul de vegum HV. Aerosilul, un bioxid de siliciu coloidal, are bune calitati de stabilizare a suspensiilor, dupa unii autori, superioare bentonitei. Se utilizeaza in concentratie de 1,5-3%, asociat cu Tween 80, la suspendarea oxidului de zinc, talcului. Silicatul de magneziu si caolinul pot fi utilizate de asemenea ca agenti stabilizatori pentru suspensi de uz extern. Agenti stabilizanti organici Aceasta categorie de stabilizatori este foarte importanta fiind utilizata la prepararea majoritatii suspensiilor. Mentionam in primul rand o serie de produsi utilizati ca si agenti de emulsionare si anume guma arabica, guma tragacanta, pectinele, alginatii, agarul, gelatina, derivati de celuloza metilceluloza, etilceluloza, carboximetilceluloza, alcool polivinilc, etc. Acesti agenti se pot utiliza ca atare- guma aratica sau tragacanta- sau mai ales sub forma de mucilagii. Cantitatile utilizate pot fi exprimate in procente de la o suta de ml de faza apoasa: Guma arabica 2-5% Guma tragacanta 0,5-1% Pectinele 1-2% Metilceluloza 1% Carboximetilceluloza sodica 0,5% Alcool polivinilc 1-2% Polivinilpiolidona 1% Pe langa acesti stabilizatori, pot fi folositi si alti agenti ca: Amidonuri modificate cum este hidroxietilamidonul, in concentratii de 2-5%, pentru suspendarea sulfului, oxidului de zinc, cloramidurii de mercur. Alginatul de propilenglicol in concentratii sub 1%, de 0,6-0,8%, stabilizeaza suspensiile cu subnitrat de bismut, bioxid de titan. Carbopolii actioneaza prim marirea viscozitatii mediului de dispersie si prin tipul de curgere pastica pe care-l confera preparatelor. Se utilizeaza carbopolul 934 si 941, de exemplu, la suspensiile cu sulf, oxid de zinc. Tot ca agenti de suspendare trebuie mentionati: glicerolul, sorbitolul, siropul simplu sau solutii concentrate de zaharoza, polietilenglicolii 400-600, care contribuie la cresterea viscozitatii mediului de dispersie. Pentru prepararea suspensiilor uleioase, se utilizeaza agenti stabilizanti cu afinitate fata de mediul dispersant nepolar. Dintre acestia, in special utilizat, este monostearatul de aluminiu pentru suspendarea pulberilor hidrofile in suspensii uleioase, precum si in cazul suspensiilor uleioase injectabile cu actiune retard. Pentru corectarea gustului si mirosului unor suspensii destinate administrarii orale se asociaza diferiti excipienti care sunt: vanilia, cacaua, zaharina, etc. Deoarece mediul de dispersiune al suspensiilor, in general permite dezvoltarea microorganismelor, mai ales datorita prezentei unor polimeri- ca agenti stabilizatori- este necesara utilizarea de agenti de conservare, dintre care mai ales: nipaderivatii 0,1%, apoi acidul sorbi 0,1 -0,2% si boratul fenilmercuric 1: 100 000. Trebuie sa se sublinieze in mod deosebit, ca alegerea diferitelor substante ca agenti de dispersare sau stabilizare, este necesar sa se faca cu mult discernamant pentru fiecare caz in parte. Multi din agentii de suspendare sunt polielectroliti, au un caracter ionic si pot duce la reactii cu unele substante medicamentoase cu care se asociaza. In general compusii macromoleculari cu mare capacitate de absorbtie pot influenta negativ cedarea substantelor active.

9.PREPARAREA SUSPENSIILOR SI APARATURA

Pe baza notiunilor privitoare la stabilitatea suspensiilor si a factorilor care o influenteaza, rezulta ca prepararea suspensiilor, in general, se realizeaza prin dispersarea fazei solide insolubile intr-un mediu de dispersiune apos sau uleios, aceasta continand doua faze: Divizarea, respectiv pulverizarea substantei solide insolubile; Amestecarea, respectiv dispersarea in mediul lichid dispersant. Divizarea substantelor solide insolubile se poate face prin mai multe procedee si anume: procedee de dispersare si procedee de condensare. Procedeele de dispersare include: dispersarea mecanica, dispersarea electrica, dispersarea chimica si cu ajutorul ultrasunetelor. Pentru prepararea suspensiilor farmaceutice, procedeele de dispersare mecanica sunt cele mai utilizare. Pentru cantitati mici, in farmacie, operatiunea de pulverizare se realizeaza la mojar manual, cand nu se obtin particule de dimensiunile cele mai corespunzatoare, cu ajutorul mojarelor cu pistilul actionat mecanic, dar mai ales cu ajutorul morilor de pulverizare electrice de capacitate mica sau prin porfirizare cu mojare de agat. In industrie, pulverizarea se practica in mori de diferite tipuri, inclusiv coloidale, care permit obtinerea de pulberi micronice. Procedeele de dispersare electrica sau chimica sunt mai putin sau deloc utilizare in domeniul farmaceutic. Metoda de dispersare cu ajutorul ultrasunetelor consta in divizarea substantei solide in mediul dispersant sub actiunea undelor ultrasonore cu frecventa de 105-106 Hz. In aceasta metoda cele doua faze ale prepararii de divizare si amestecare a fazei solide cu mediul lichid- se fac concomitent. Procedeele de divizare prin condensare sunt, mai ales, urmatoarele: Prin inlocuirea partiala sau totala a fazei dispersate in care substanta care ne intereseaza formeaza o dispersiune moleculara, cu un alt mediu in care aceasta nu este solubila. De exemplu precipitarea palmitatului de cloramfenicol dintr-o solutie de propilenglicol, cu ajutorul apei sau a unei solutii apoase de polimer hidrofil ca agent de stabilizare; Obtinerea substantei active greu solubile sau insolubile in urma unei reactii chimice, intr-un vehicul care serveste ca mediu de dispersiune. De exemplu, obtinerea bazei isolubile a clorhidratului de oxitetraciclina, prin precipitarea la un pH de 4,3 cu o solutie de acetat de sodiu, in solutia apoasa a unui agent de stabilizare. La aplicarea metodelor de condensare, cele doua faze ale prepararii suspensiilor au loc simultan. Avantajul acestor metode consta in obtinerea de particule foarte fine, cu un grad de dispersiune mai ridicat si in acelasi timp de o polidispersitate mai redusa decat in cazul metodelor de divizare prin dispersare. In cazul cand faza dispersata nu s-a obtinut prin condensare asa cum se intampla la prepararea celor mai multe suspensii urmeaza a doua faza, de introducere a substantei medicamentoase in mediul dispersant. In functie de numeroase conditii si de fiecare prescriptie, se utilizeaza un agent umectant , alcool, glicerina sau un tensid, daca este cazul un peptizator, de asemenea se asociaza un stabilizator in concentratie adecvata, corectori de gust si miros si un conservant. Farmacopeea Romana a VIII-a, in monografia de generalitati, cu privire la prepararea suspensiilor, se refera la aceasta metoda de preparare in doua faze, precizand ca pulberile, daca este cazul, se trateaza cu un umectant, dupa care se tritureaza cu agentul de suspendare ca atare sau sub forma de mucilag, viscos, se adauga apoi in portiuni mici sub agitare mediul de dispersare pana cand se completeaza la greutatea prescrisa. Daca in compozitia vehiculului dispersant intra mai multe componente, triturarea initiala a fazei solide se face cu fluidul cu viscozitate mai mare. Dispersarea substantei solide in vehicul se face in mojare, prin agitare in recipiente sau aparate electrice de omogenizat, atat la receptura cat si in industrie. Se pot utiliza agitatoare si omogenizatoare de tip Mixer, Turmix, Ultraturax, mori coloidale. In cazul cand substanta activa insolubila care urmeaza sa fie suspendata este puternic activa sau toxica, nu este permisa depasirea dozei maxime pentru 24 de ore, in cantitatea totala a suspensiei. Aceasta limitare a farmnacopeei are la baza precautia de evitare a unor accidente care s-ar putea produce in cazul cand la administrare nu este asigurata o omogenizare a suspensiei prin agitare, cand ultimele portiuni din preparat ar contine o cantitate mai mare de substanta activa suspendata. Conditia de usoara redispersare a fazei interne suspendate presupune ca, prin agitare timp de 1-2 minute, suspensia trebuie sa se omogenizeze.

10.CONTROLUL DE CALITATE AL SUSPENSIILOR

Analiza si controlul de calitate al suspensiilor include numeroase determinari ca: Stabilirea marimii particulelor si a distributiei granulometrice; Urmarirea procesului de sedimentare sau a vitezei de sedimentare; Determinarea potentialului zeta al suspensiilor; Masurarea absorbtiei luminoase; Controlul vascozitatii suspensiilor: Metoda capilarelor; Metoda caderii bilei; Metoda rotatiei; Capacitatea de redispersare a sedimentului; Controlul pH-ului; Controlul variatiei tensiunii superficiale; Urmarirea comportarii suspensiilor la temperaturi ridicare sau scazute; Urmarirea comportarii suspensiilor sub actiunea luminii.

11.CONSERVAREA SUSPENSIILOR

In farmacie suspensiile se prepara doar la nevoie intrucat nu sunt forme farmaceutice conservabile mult timp, cantitatile preparate fiind destinate unui consum in timp scurt, de cateva zile. Conservarea limitata a suspensiilor se refera in primul rand la stabilitatea fizica, care este conditionata de foarte numerosi factori greu controlabili si de echilibrat, in formularea si prepararea acestora. Cu toate acestea in ultimul timp, datorita progreselor in studiul acestor forme, numarul de preparate tip suspensie prelucrate industrial a crescut. Mai nou se produc suspensii uscate ce contin pulberi uscate sau granule destinate a fi suspendate in apa sau in alt vehicul inainte de administrarea orala. Astfel se evita fenomenele de istabilitate fizica a suspensiilor conventionale si prezinta avantaje legate de trasportul lor. Stocare si transport neinfluentate de temperaturi sezoniere. Suspensiile se introduc, in flacoane de capacitate mai mare, pentru a permite agitarea si redispersarea fazei solide sedimentate si se eticheteaza cu mentiunea a se agita inainte de intrebuintare. Conservarea suspensiilor se face la loc racoros, deoarece variatiile de temperatura si mai ales temperaturile ridicare pot produce modificari nedorite in stabilirea acestora. Eliberarea suspensiilor se va face numai daca se pot redispersa usor la agitare. In cazul in care suspensia prezinta sedimente cimentate, capacitatea de curgere este modificata nepermitand o prelevare normala a dozelor indicate, se considera degradata si nu se elibereaza. Pentru protectia suspensiei de contaminare microbiana se utilizeaza agenti de conservare. CAP.III SUSPENSII UTILIZATE IN MEDICATIA APARATULUI DIGESTIV : A. ANTIBIOTICE ALE TRACTULUI DIGESTIV:1. AMOXICILINUM: Prezentare farmaceutica: Amox pulbere pentru suspensie orala- 1g/60ml Amoxicilina pulbere pentru suspensie orala 125 mg/5ml Ospamox granule pentru suspensie orala 125/60 mg/5ml

Actiune terapeutica: Antibiotic din familia lactaminelor, din grupul penicilinelor de tip A. Spectrul amoxicilinei este urmatorul: -specii sensibile: streptococ A, streptococ mitis, sanguis, D faecalis, Pneumococ, gonococ, meningococ lepthospires, Corynebacterium, E. Colli, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella, Haemophilus influenzae, Bordetella pertusis, Brucella, Vibriocholerae, Staphulococi neproducatori de penicilinaza. -specii rezistente: stafilococi producatori de pinicilinaza Klebsiella, Enterobacter Serratia, Proteus rettgeri, Providencia, Pseudomonas, Mycoplasme, Chlamidii, Ricketsii, Acinetobacter. Indicatii: -Infectii cu germeni sensibili din sfera respiratorie, ORL si stomatologica, ginecologica, digestive si biliare, meningiene, septicemii si endocardite. Mod de administrare: Adulti 15-20 mg/kgc/zi (1 g/24H). Copil si sugari 25-50 mg/kgc/zi; In infectii severe doza la adult poate fi dublata, iar la copil si sugar se poate ajunge la 100 mg/kgc/zi, in 3-4 prize. Contraindicatii: Alergie la antibiotice din grupul penicilinelor; Mononucleaza infectioasa; Asociere cu allopurinol. Precautii: In caz de insuficienta renala se adapteaza posologia la valorile creatininei; In sarcina si alaptare se tine cont de pasajul transplacentar si prin laptele matern. Interactiuni: Cu Allopurinolul: risc crescut de reactii cutanate. Reacti adverse: Manigestari alergice: urticarii, eozinofilie, edem Quincke, rar soc anafilactic; Eruptii cutanate maculopapuloase de origine alergica sau nu; Manifestari digestive: greata, varsaturi, diaree, candidoze; Alte manifestari: crestere moderata si tranzitorie a transaminazelor, nefrite intersititiale acute, anemie, leucopenie, trombopenie- reversibile. Au fost semnalate cateva cazuri de enterocolit apseudomembranoasa.

2.AMPICILINUM: Prezentare farmaceutica: Ampicilina- pulbere pentru suspensie orala- 125 mg/5 ml Compozitie: Un flacon cu 30 g pulbere pentru suspensie orala contine ampicilina trihidrat 1,732 g si excipienti: lactoza, Tween 60, aroma caramel ,vanilina, arome de banane, benzoat de sodiu, citrat de sodiu hidratat, guma arabica, zahar farmaceutic. Grupa farmaceutica: antibiotice, peniciline cu spectru larg. Actiune terapeutica: Ampicilina are un spectru de actiune largit fata de celelalte peniciline, care cuprinde microorganisme gram-pozitiv si gram-negativ: streptococi alfa si beta hemolitici, Streptoccus pneumonae, stafilococi nesecretori de penicilinaza, Bacillus anthracis, Clostridium sp., Listeria, unele tulpini de enterococi, Haemophilus influenzae, Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitidis, Proteus mirabilis, unele tulpini de Salmonella, Shigella, Escherichia coli. Ampicilina este inactivata de penicilinaze si nu este activa fata de microorganisme secretoare de penicilinaze, precum majoritatea tulpinilor de stafilococi, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Serratia, Proteus vulgaris. Nu este activa fata de ricketsi si mycoplasme. Indicatii terapeutice: Ampicilina este indicata in infectii usoare- moderate produse de microorganisme sensibile: Infectii ale aparatului respirator: faringite, pneumonii, bronsite acute, bronsite cronice acutizate, tuse convulsiva, ca alternativa la terapia cu eritromicina: Infectii ale pielii si tesuturilor moi; Infectii ale aparatului urogenital; pielonefrita acuta si cronica, pielita, cistita, uretrita, prostatita, gonoree, avort septic, anexita, salpingita, endometrita, parametrita, pelviperitonita, febra peurperala; Infectii ale aparatului digestiv: diaree bacteriana, salmoneloza, shigeloza, febra tifoida si paratifoida, infectii biliare; La pacientii cu encefalopatie hepatica ampicilina este indicata pentru reducerea sintezei de amoniac la nivel intestinal. Doze si mod de administrare: Doza uzuala recomandata este de 50-100 mg/kgc pe zi, fractionata la 12 ore. Mod de administrare: Se adauga in flacon apa proaspat fiarta si racita pana la semnul marcat, pentru a obtine 60 ml suspensie. Se agita pentru omogenizare timp de 1-2 minute. Daca este nevoie, se completeaza cu apa fiarta si racita pana la semn. Contraindicatii: Hipersensibilitate la peniciline sau la oricare din excipientii produsului; Mononucleoza infectioasa. Precautii: Aparitia oricaror manifestari alergice impune intreruperea tratamentului si instituirea unui tratament specific. Se recomanda prudenta la pacientii cu teren atopic. Pacientii alergici la peniciline pot prezenta reactivitate incrucisata pentru cefalosporine. La pacientii cu diaree severa sau cu varsaturi nu se recomanda administrarea ampicilinei pe cale orala, doarece exista riscul absorbtiei antibioticului in cantitate redusa. In timpul tratamentului indelungat exista riscul suprainfectiilor bacteriene sau fungice cu germeni rezistenti. Daca in timpul tratamentului apare diaree severa si persistenta, trebuie suspectata aparitia colitei pseudomembranoase. In acest caz, administrarea antibioticului trebuie oprita si se instituie tratamentul specifc; administrarea medicamentelor antiperistaltice este contraindicata. Interactiuni: Deoarece penicilinele au actiune bactericida, nu se asociaza cu antibiotice bacteriostatice. Nu se recomanda administrarea concomitenta cu allopurinol. Ampicilina poate reduce eficacitatea contraceptivelor orale care contin estrogeni. Administrarea concomitenta de probenecid determina concentratii plasmatice crescute si prelungite de antibiotic, prin reducerea eliminarii renale. La doze mari, ampicilina poate modifica rezultatele dozarii glicemiei si glicozuriei, precum si a proteinelor serice totale, in cazul utilizarii metodelor colorimetrice. Deoarece nu exista studii controlate la om care sa evidentieze eventualele efecte teratogene, ampicilina se va administra in timpul sarcinii numai daca este absolut necesar. Deoarece ampicilina se excreta in laptele matern si poate produce reactii de hipersensibilizare la sugar, se vor lua in considerare fie intreruperea alaptarii, fie intreruperea tratamentului. Ampicilina nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicul sau de a folosi utilaje.

B. MEDICAMENTE ANTIACIDE: 1.Aluminium hidroxidatum: Prezentare farmaceutica: ALU-PHAR- suspensie interna 320 mg/5 ml 500ml; Actiune terapeutica: Antiacid prin actiune neutralizanta si actiune tampon; Protector al mucoasei esogastroduodenale. Indicatii terapeutice: Tratamentul simptomatic al durerii din afectiunile esogastroduodenale: boala ulceroasa, gastrita hiperacida; Adjuvant in terapia cortizonica. Mod de administrare: 1 lingurita de 3 ori/zi, inainte de mese sau in timpul aparitiei durerilor. Contraindicatii: Achilie gastrica, gastrita hipoacida, staza gastrica. Reactii adverse: Foarte rare: greata, varsaturi, constipatie.

2.Almagel-suspenie Prezentare farmaceutica: Almagel-gel-suspensie-indulcit si aromatizat, pentru uz intern, continand la 5 ml si hidroxid de aluminiu gel 0,3 g, hidroxid de magneziu gel 0,1 g. Actiune terapeutica: Anatiacid gastric neutralizat prin hidroxidul de aluminiu si hidroxidul de magneziu. Indicatii terapeutice: Ulcer duodenal si ulcer gastric, gastrita hiperacida, esofagiata de reflux. Mod de administrare: Oral, cate 1-2 lingurite la 1 si 3 ore dupa mese, apoi se reia ciclul masa-antiacid. Contraindicatii: Abdomen acut, gastrita hipoacida, alergie la benzocaina, stari de hiperfosfatemie; prudenta in insuficienta renala avansata. Antiacidele pe baza de aluminiu si magneziu micsoreaza absorbtia intestinala a tetraciclinelor, dioxinei si altor medicamente; administrarea acestora trebuie facuta cu cel putin o ora inainte sau 3 ore dupa Almagel. Reactii adverse: Tratamentul indelungat, abuziv, poate cauza carenta fosfatica, cu osteoporoza, hipercalciurie si nefrolitiaza secundata.

3.Maalox, suspensie pentru uz intern Compozitie: Maalox suspensie buvabila, plicuri: hidroxid de aluminiu 0,5235g; hidroxid de magneziu 0,5985 g, parahidroxibenzoat de metil 0,0150 g; parahidroxibenzoat de propil 0,0075 g; excipienti aromatizati q.s.p. 15 ml. Maalox suspensie buvabila, flacon: hidroxid de aluminiu 3,49 g; hidroxid de magneziu 3,99 g; parahidroxibenzoat de metil 0,1 g; parahidroxi-benzoat de propil 0,05 g; excipienti aromatizati q.s.p. 100 ml. Proprietati: Maalox calmeaza timp de mai multe ore durerile tractului digestiv superior. Antiacid, protector al mucoasei esogastroduodenale, transparent la radiatiile X.

Indicatii: Tratamentul simptomatic al tulburarilor datorate aciditatii gastrice. Gastrita, hernie hiatala, dispepsie, ulcer gastroduodenal, aciditate esofagiana. Contraindicatii: Insuficienta renala severa. In cazul unor tulburari renale grave se cere avizul medicului sau farmacistului. Precautii: De administrare la pacientii cu dializa renala cronica. Daca durerile digestive persista, consultati mediul. Daca durerile sunt asociate cu febra sau vomismente, consultati imediat mediul. Acest produs poate modifica absorbtia altor medicamente. In caz de tratament asociate, consultati medicul. Alte medicamente pot fi administrate dupa aproximativ 2 ore de la administrarea antiacidului. Posologie si mod de administrare: Acest medicament se administreaza in momentul durerilor sau la 90 de minute dupa masa. De obicei maximum de 6 ori pe zi. Plicuri, solutie buvabila 1-2 plicuri in momentul durerilor sau la 90 de minute dupa masa. Flacon, suspensie buvabila 1-2 linguri in momentul durerilor sau la 90 de minute dupa masa. Agitati flaconul/plicul inainte de folosire. Efecte secundare posibile: La fel ca toate produsele active, acest medicament poate produce, la anumite persoane, efecte neplacute: constipatie, diaree.

C.MEDICAMENTE ANTIULCEROASE: 1. Epicogel suspensie: Prezentare farmaceutica: Flacoanele de 125 ml. Fiecare 5 ml contin: hidroxid de aluminiu gel -405mg, hidroxid de magneziu- 100 mg, dimeticona 125 mg. Actiune terapeutica: Epicogel are un gust placut si o formula echilibrata asigurand remarcabile proprietati antiacide si antiflatulente precum si o motilitate intestinala normala. Hidroxidul de magneziu si hidroxidul de aluminiu gel previn si/sau calmeaza durerile in cazul ulcerului gastric, duodenal, esofagitei de reflux si gastritei, prin neutralizarea acidului clorhidric din sucul gastric. Mucoasa gastrica este astfel protejata de actiune acidului si pepsinei. Hidroxidul de aluminiu disperseaza dimeticona, astfel incat aceasta formeaza un strat protector la nivelul mucoasei gastrice si exercita un efect antispumant prin reducerea tensiunii superficiale a bulelor de aer, facand posibila transformarea lor in bule mai mari, usor de eliminat. Distensia abdominala si dispepsia vor fi astfel reduse. Efectul constipant al hidroxidului de aluminiu gel este anulat de hidroxidul de magneziu. Indicatii terapeutice: Epicogelul este indicat in urmatoarele afectiuni: ulcer gastric, ulcer duodenal, esofagita de reflux, gastrita, hernie hiatala, flautulenta, dispepsie. Mod de administrare: Posologia este de 1-2 lingurite de 4 ori/zi intre mesele principale sau dupa mese si inainte de culcare.

Contraindicatii: Abdoment acut, gastrita hipoacida, alergie la benzocaina, stari de hiperfosfatemie; prudenta in insuficienta renala avansata. Reactii adverse: Epicogel intarzie absorbtia izoniazidei, tetraciclinelor, chinidinei, indometacinului, furosemidului, barbituricelor si digoxinului.

2.Gastrobent, suspensie pentru uz intern Compozitie : Suspensie apoasa continant, la 100 g, bentonita coloidala 6g, oxid de magneziu 1,6 g, lidocaina hcl. 0,01g. Actiune terapeutica: Absorband si protector, antiacid gastric de tip neutralizant, slab anestezic de suprafata. Indicatii: Ulcer gastric si duodenal, gastrita, esofagita de reflux, colita. Mod de administrare: Adulti: in ulcer evolutiv 5-7 linguri/zi pana la ameliorarea simptomatologiei subiective, in continuare 3-4 linguri/zi 8-15 zile, apoi 3-4 lingurite/zi pentru intretinere; alte indicatii: 3-4 linguri/zi in prima saptamana, apoi 3-4 linguri/10 1-2 saptamani. Copii: 3-6 lingurite/zi in faza acuta, apoi 3 lingurite/zi 8-12 zile. Contraindicatii: Abdomen acut, hemoragii digestive, gastrita hipoacida, alergie la una din componente; prudenta la bolnavii cu insuficienta renala; compusii de magneziu scad absorbtia intestinala a tetraciclinei, digoxinei si altor medicamente.

3.Alfogel, gel pentru administrare perorala Compozitie: Fiecare plic a 16g contine: fosfat de aluminiu, gel: 55%. Actiune terapeutica: Alfogel este un antiacid cu actiune tampon. Capacitatea Alfogel-ului de a tampona variaza in functie de valoarea pH-ului, fiind mai puternica la valori mai scazute ale pH-ului, cand agresivitatea aciditatii gastrice si a pepsinei fata de mucoasa gastrica si duodenala este mai accentuata. Alfogel exercita o actiune protectoare si de absorbtie prin formarea unui invelis protector pe mucoasa gastrica, prevenind astfel contactul acesteia cu acidul gastric. Indicatii terapeutice: Ulcer gastric si duodenal, ulcer peptic postoperator; gastrite, duodenite, dispepsie gastrica, esofagite; intoxicatii prin ingestie de substante toxice sau caustice. Contraindicatii: Hipersensibilizare la fosfatul de aluminiu; ilues; hemoragii gastrogastrica este astfel protejata de actiunea acidului clorhidric si pepsinei. Hidroxidul de aluminiu disperseaza dimeticona, astfel incat aceasta formeaza un strat protector la nivelul mucoasei gastrice si exercita un efect antispumant, prin reducerea tensiunii superficiale a bulelor de aer, facand posibila transformarea lor in bule mai mari, usor de eliminat. Distensia abdominala si dispepisa vor fi astfel reduse. Efectul constipant al hidroxidului de aluminiu gel este anulat de hidroxiul de magneziu. Indicatii: Ulcer gastric, ulcer duodenal, esofagita de reflux, gastrita, hernie hiatala, flautulenta, dispepsie. Mod de administrare: Posologia este de 1-2 lingurite de 4 ori pe zi, intre mesele principale sau dupa mese si seara inainte de culcare. 4.Gaviscon Mentol suspensie orala 200ml Indicatii: Gaviscon Mentol Suspensie orala apartine unui grup de medicamente numite supresori ai refluxului, care formeaza un strat protector peste continutul stomacului, impiedicand acidul gastric sa paraseasca stomacul, unde actioneaza, si sa patrunda in esofag, unde provoaca durere si disconfort. Acest medicament este utilizat pentru tratamentul simptomelor refluxului gastro-esofagian, cum sunt regurgitatia acida, senzatia de arsura in capul pieptului si indigestia care apar, de exemplu, dupa mese sau in timpul sarcinii sau la pacientii cu simptome asociate esofagitei de reflux. Compozitie: Fiecare 10 ml de suspensie orala contin alginat de sodiu 500mg, hidrogenocarbonat de sodiu 267 mg si carbonat de calciu 160 mg. Celelalte componente sunt: carbonat de calciu, carbomer, parahidroxibenzoat de metil si parahidroxibenzoat de propil, zaharina sodica, hidroxid de sodiu, aroma de menta nr. 4, aroma de menta nr. 5 si apa purificata. Acest medicament nu contine zahar sau gluten. Precautii: Nu utilizati medicamentul daca stiti ca sunteti alergic la oricare dintre componente. Sarcina si alaptarea: Puteti lua acest medicament daca sunteti gravida sau alaptati.

Mod de administrare: Adulti si copii in varsta de peste 12 ani: 10-20 ml dupa mese si inainte de culcare. Copii sub 12 ani: se va administra numai la recomandarea medicului. Daca ati uitat sa luati o doza, nu este necesar sa dublati doza data viitoare ci doar continuati sa luati medicamentul asa cum ati luat si inainte. Daca luati prea mult din acest medicament, este putin probabil sa va afecteze in vreun fel. Totusi, va puteti simti balonati. Adresati-va medicului daca aceasta senzatie nu dispare.

D.MEDICAMENTE ANTIHELMINTICE: 1.Albendazolum: Prezentare farmaceutica: ZENTEL suspensie orala 2% (100 mg/5ml); Actiune terapeutica: Antihelmintic, apartinand clasei benzimidazolilor; Are efect antiparazitar asupra nematodelor si a celei mai mari parti a cestodelor; Efectul antihelminetic se exercita prin inhibarea polimerizarii tubulinelor, blocand absorbtia glucozei de catre parazit si provocand moartea acestuia. Indicatii terapeutice: Parazitoze intestinale- oxiuraza, ascaridioza, anchilostomoze, tricocefaloze, tenioze. Mod de administrare: Adulti si copil peste 2 ani: In ascaridioza, anchilostomoza, triocefaloza: 20 ml din suspensia de 2% in priza unica; In oxiuraza: 20 ml din suspensie de 2% in priza unica, cu repetarea dozei peste 7 zile, sau 2 capsule de 200 mg in priza unica, cu repetarea la 7 zile. Contraindicatii: Sarcina si alaptare. Reactii adverse: Tulburari gastrointestinale; Cefalee. E: MEDICATIA TULBURARII TRANZITULUI GASTROINTESTINAL:

1.Debridat: 24 mg/ 5ml granule pentru suspensie orala. Prezentare farmaceutica: Substanta activa este maleatul de trimebutina. Celelalte componente: polisorbat 80, aroma naturala de portocale, zahar, colorant galben amurg (E 110). 100gr granule pentru suspensie orala contine trimebutina 0,787gr , 5 ml de solutie reconstituita, contine trimebutina 24mg. Flacon de 250ml contine 152,5 gr granule pentru suspensie orala. Flacon de 125ml contine 76,25 gr granule pentru suspensie orala. Indicatii terapeutice: In cazul durerilor din cadrul bolilor digestive sau biliare Corecteaza tulburarile tranzitului gastrointestinal care sunt legate de aceste afectiuni. Contraindicatiii: Alergie la trimebutina sau la oricare alt component al acestui medicament. Precautii si atentionari: Pacient cu diabet zaharat Pacient cu intoleranta la fructoza, sindrom de malabsorbtie, la glucoza si galactoza sau insuficienta zaharozei (boli ereditare rare). Nu trebuie luat in primul trimestru de sarcina. Doze si mod de administrare: Adulti- flacon de 250ml- doza uzuala 15ml x 3/zi pana la 6 pe zi Copii flacon 125ml peste 6 luni 2,5 ml x3/zi -6 luni- un an 5ml x 2/zi - 1 an- 5 ani 5ml x 3/zi - peste 5 ani 10 ml x 3/zi Reactii adverse: - reactii la nivelul pielii.

2.Enterosgel: Grupa farmaceutica: detoxifiant selectiv 70% polymethysiloxane polyhydrate, 30% apa purificata; Nu contine: zahar, indulcitor artificial, factoza, gluten, grasimi, coloranti, aromatizanti sau conservanti. Indicatii terapeutice: Dezechilibru al florei intestinale, indigestie, ulcer gastric si duodenal, diaree acuta de orice cauza, diaree cronica, sindrom de malabsorbtie, intoxicatie alimentare, cu alcool, cu narcotice, boli hepatice si renale cronice, boli alergice, afectiuni dermatologice, etc. Enterosgelul intareste sistemul imunitar, nu se absoarbe in sange si se elimina pe cale naturala in 12 ore de la administrare. Contraindicatii: istoric de atonie intestinala. Doze si mod de administrare: Se administreaza pe cale orala 1-2 ore inainte sau dupa masa si se recomanda omogenizarea dozei intr-un pahar de apa. Adulti 15 g x 3/zi Copii mai mari de 5 ani 10-15 g x 3/zi -mai mici de un an 1,7 g x 3/zi Reactii adverse: greata sau constipatie foarte rar. 3.Duphalac: suspensie orala 66,7% Grupa farmaceutica: 1000ml duphalac oral, o solutie apoasa contine lactoza 667g; Nu contine excipienti, in afara de lactoza contine zaharuri inrudite cu galactoza. Indicatii terapeutice: Constipatie, encefalopatie portala sistemica, tratamentul si prevenirea comei sau precomei hepatice. Contraindicatii: Hipersensibilitate la lactoza; Sindrom ocluziv, abdomen dureros de etiologie nedeterminata; Sindrom de malabsorbtie; Nu se recomanda utilizare o lunga perioada de timp. Doze si mod de administrare: Doza zilnica trebuie ajustata individual; Constipatie cronica- adulti 15-45 ml -copii 5-15 ml -sugar 5 ml - Doza trebuie administrata in priza unica in timpului micului dejun Reactii adverse: Dureri abdominale Diaree Greata Varsaturi.

BIBLIOGRAFIE TEHNICA FARMACEUTICA- Editura didactica si pedagogica Bucuresti, 1974 Autori: Profesor doctor IONESCU STOIAN- I.M.F. Bucuresti Conf. Dr. ADAM LUDOVIC I.M.F. Tg. Mures Conf. Dr. RUB SAIDAC AURELIA- I.M.F. Cluj Prof. Dr. CIOCANELEA V.- I.M.F. Cluj Conf. Dr. BAN I.- I.M.F. Cluj Asistent univ. Dr. GEORGESCU ELENA I.M.F. Bucuresti Dr. SAVOPOL E I.C.S.M.C.F. Bucuresti MEDICAMENTE ROMANESTI IN TRATAMENTUL BOLILOR INFECTIOASE Editura Medicala- Bucuresti, 1981 Autori: ALEXANDRU DUMINICA MOISE- Conf. I.M.F. Bucuresti- Medic primar sef de sectie Dr. CONSTANTIN BOCARNEA- Sef de lucrari I.M.F. Bucuresti- Medic primar FARMACOLOGIE- Editura Universul- Bucuresti Autori: Dr. MICHAELA CONSTANTINIDI, Dr. LAURENTIA PANOIU, Farm. ZOE MARINESCU MEMOMED 2013 Autori: DUMITRU DOBRESCU medic primar- profesor doctor docent LILIANA DOBRESCU- medic primar SIMONA NEGRES- Conf. Dr. Farm. Primar FORME FARMACEUTICE: EDITIA 2012 Autor: Prof. ROATA-MOALE MARIN

1

24