suport de curs 2012 etica si valori in asistenta sociala_ smaranda witec

ETICĂ ŞI VALORI ÎN ASISTENŢĂ

SOCIALĂ

Smaranda Witec

2

Smaranda Witec, Etică şi valori în asistenţă socială

2012

3


2012

CUPRINS

Valori în asistenţa socială

5

Patru principii etice centrale, aplicabile din perspectiva eticii profesionale

9

Deontologia profesiei de asistenţă socială.

Valori şi principii etice

15

Probleme etice - dileme etice

25

Codul deontologic

33

Codul deontologic al profesiei de asistent social

35

Bibliografie

46

4


2012

5


2012

VALORI ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ

Exerciţiul 1 Lista de fraze:

1. Copiii care se plâng că au fost bătuţi de părinţi sau profesori exagerează şi nu îşi recunosc

propria vinovăţie.

2. O persoană cu handicap psihic sever este un client care are aceleaşi drepturi ca oricine

altcineva.

3. Adolescenţilor nu ar trebui să li se vorbească despre contracepţie deoarece acest lucru îi

încurajează să îşi înceapă viaţa sexuală.

4. Şomerii sunt persoane care nu vor să muncească pentru că altfel şi-ar găsi un loc de

muncă.

5. Bătrânii singuri nu ar trebui instituţionalizaţi deoarece se pot îngriji singuri.

6. O rudă a directorului instituţiei în care lucraţi vă devine client. Dacă directorul vă cere

detalii asupra cazului, dvs. îi povestiţi totul.

7. Unei persoane imobilizate într-un scaun cu rotile nu ar trebui să i se ia în considerare

înscrierea la un curs de reconversie profesională deoarece e doar o risipă de bani ai statului.

8. Un tânăr condamnat în trecut pentru furt din magazine trebuie acceptat ca persoană

asistată dacă vine să ceară ajutorul asistentului social.

9. Plângerea unei femei că este bătută foarte des de către soţul ei – familia având un nivel

economic ridicat şi fiind bine văzută în comunitate- nu ar trebui luate în considerare pe motiv că

nu este o problemă serioasă.

10. Părinţii unei adolescente nu trebuie înştiinţaţi dacă se află că aceasta este consumatoare

de droguri.

La sfârşitul exerciţiului, studentul va trage anumite concluzii în legătură cu reacţiile avute la citirea diferitelor frazelor, subliniând legătura dintre fraze şi principiile etice/valori (de exemplu: valorile personale au determinat deciziile luate? Reacţiile avute s-au datorat valorilor personale sau profesionale?

6


2012

SEMNIFICAŢIA CONCEPTELOR

Orice domeniu profesional se caracterizează printr-o serie de valori şi principii care

reglementează conduita profesională a practicianului. Concepte ca etică, morală, moralitate,

moravuri, deontologie si cod deontologic vin să completeze perspectiva etică asupra domeniului.

Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. Ele includ scopuri, idealuri,

comportamente, calităţi. Valorile sunt idei în care oamenii cred, cu privire la comportamentul

moral sau corespunzător, la ceea ce este bine sau rău, de dorit sau vrednic de dispreţ (G.

Marshall, 2003, p. 667). Deciziile pe care le luăm şi comportamentul nostru reflectă sistemul

nostru de valori. Aceste valori sunt dobândite pe parcursul vieţii şi ne ajută să identificăm ceea

ce este corect şi ceea ce trebuie făcut într-o anumită situaţie. Valorile noastre sunt strâns legate

de convingerile etice, unii chiar afirmând că sistemul personal de valori reprezintă propriul cod

etic.

Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei

discipline.

Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale,

acceptate în cadrul unei colectivităţi – în cazul nostru, noţiuni de bază în practica în asistenţă

socială; prin prisma principiilor etice se poate judeca comportamentul sau conduita unei persoane

sau a unui grup de persoane, venind ]n sprijinul luării deciziilor etice.

Rădăcina etimologică a noţiunii de etică se află în limba greacă: ethos (morav, obicei,

caracter), iar cea a noţiunii de morală se află în limba latină, mores.

Etica a fost definită ca fiind „sistemul sau codul moral al unei anumite persoane, religii, grup

sau profesie (moralitatea fiind legată de rezolvarea sau capacitatea de a realiza distincţia dintre

bine şi rău în comportament)” (Bloch Sidney, Paul Chodoff , 2000, p. 145). Etica reprezintă o

disciplină filozofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei/concepţie

sistematizată şi coerentă, fie personală, fie proprie unui curent filozofic, fie reprezentând

comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii morale/în sens larg,

morală (Apostol Pavel, Banu Ion, Becleanu Iancu Adela, 1978).

Morala “reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului, fondate pe

valorile de bine – rău, moral – imoral, cinste, corectitudine, responsabilitate, sinceritate, larg

răspândite în cadrul unei colectivităţi, caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi

impuse atât de propria conştiinţă (conştiinţă morală), cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi

(opinie publică). În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală (convingeri, concepţii, valori,

7


2012

idealuri morale), norme sau principii morale şi relaţii morale, acestea din urmă fiind convertite în

fapte şi acţiuni eficiente social” (C. Zamfir, L. Vlăsceanu, 1998, p. 368)

Moralitatea se referă “la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană,

grup, colectivitate ” (C. Zamfir, L. Vlăsceanu, 1998).

Moravurile reprezintă “un concept cu o tentă mai largă mai generală, el referindu-se la

morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate, la moralitate, ca

grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi, cât şi la o serie de practici, moduri

de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate

explicit ca norme morale, adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formal şi general

acceptate, dar sunt larg practicate (bacşişul, corupţia etc.). (Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr,

Dicţionar de sociologie, Editura Babel, Bucureşti, 1998, 368).

Deontologia (gr. deon, deontos “datorie”, “ceea ce se cade”, “ceea ce este necesar” şi

logos “ştiinţă”) reprezintă un cod al moralei profesionale, al principiilor şi normelor morale

specifice pe care le implică exercitarea unei anumite profesii. Acesta poate fi un cod scris sau

transmis prin tradiţie, pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii. Un

astfel de cod este, pentru medici, de exemplu, ”jurământul hipocratic” (Apostol Pavel, Banu Ion,

Becleanu Iancu Adela, 1978).

“Sarcina principală a deontologiei este de a stabili principii, reguli şi norme de conduită

profesională, în cadrul diferitelor relaţii implicate în exercitarea unei profesiuni: relaţiile interne,

specifice fiecărui gen de activitate profesionalizată, precum şi relaţiile externe, cu beneficiarii

direcţi/indirecţi ai serviciilor/bunurilor realizate” (T. Sârbu, 1999, p. 21-22 ) .

Deontologia (în sens restrâns) reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o

organizaţie, instituţie, profesie sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor profesionale

care devin instanţa de elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli (H.

Isaac,1996, vezi Mercier,1999 în Miroiu şi Blebea,2001, p.11).

Codul deontologic poate fi considerat o codificare a obligaţiilor speciale care rezultă din

aderarea deliberată la un anumit domeniu profesională. Codul etic reprezintă un set de reguli care

reflectă principii generale de conduită profesională(Roth-Szamoskozi, 2003).

8


2012

9


2012

PATRU PRINCIPII ETICE CENTRALE, APLICABILE DIN

PERSPECTIVA ETICII PROFESIONALE

1. Calea de mijloc aristotelică 1: “Virtutea este situarea corespunzătoare între două extreme” .

Principiul căii de mijloc a apărut încă de la începuturile filosofiei occidentale în Grecia,

secolul al IV-lea î.Hr. Normă etică a calităţii de durată, teoria măsurii în toate- redată mai exact drept

Echilibru şi armonie – a fost elaborată, înainte de Aristotel, de nepotul lui confucius, în secolul al V-

lea î. Hr. în China.

Aristotel a consacrat virtutea morală ca o cale de mijloc între două extreme, una implicând excesul,

iar cealaltă, lipsa. De la predecesorul lui Aristotel, Platon, grecii au moştenit cele patru virtuţi

cardinale: cumpătarea, dreptatea, curajul şi înţelepciunea. Când şi-a conceput etica, Aristotel a pus

accentul pe moderaţie, pe cumpătare, scoţând-o puternic în evidenţă: aşa cum înţelepciunea înseamnă

să judeci bine, moderaţia înseamnă să trăieşti chibzuit, afirma el. Ca virtute morală, el consideră

excelenţa la jumătatea drumului între exces şi privaţiune. În filosofia aristotelică, curajul este calea de

mijloc între laşitate şi temeritate; o persoană generoasă urmează calea de mijloc între zgârcenie şi

risipă, modestia reprezintă media între neruşinare şi timiditate, critica justă se află între invidie şi

dispreţ. Ca biolog, Aristotel observă că prea multă, dar şi prea puţină hrană dăunează sănătăţii. În

comparaţie cu multe teorii etice care se concentrează pe comportament, Aristotel evidenţiază mai

degrabă caracterul decât comportamentul în sine. În viziunea sa, comportamentul exterior reflectă

dispoziţia noastră interioară. Persoanele virtuoase au deprins obiceiuri pline de cumpătare; pentru a se

dezvolta ce fiinţe umane, ele păşesc pe calea de mijloc.

O cale de a opera cu acest principiu este prin identificarea extremelor- să nu faci nimic versus

să faci totul. Când există două obligaţii contradictorii, acestea pot fi rezolvate urmând calea de mijloc.

1 Clifford G. Christians, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll, Kathz B. McKee, Etica mass-media, Ed. Polirom, 2001

10


2012

2. Imperativul categoric al lui Kant2: “ Acţionează conform acelei maxime care vrei să capete valoare

de lege universală”.

Immanuel Kant, născut la 1724, la Konigsberg, Germania, a influenţat filosofia secolului al

XVIII-lea mai mult decât oricare alt gânditor occidental. Scrierile sale au însemnat o contribuţie

permanentă la dezvoltarea epistemologiei şi eticii( Întemeierea metafizicii moravurilor – 1785,

Critica raţiunii practice – 1787, Metafizica moravurilor - 1797).

Kant a oferit substanţă intelectuală regulii de aur prin imperativul său categoric, care implică

faptul că ceea ce este drept pentru unii este drept pentru toţi. Kant a declarat că principiul în funcţie de

care evaluăm moralitatea acţiunilor noastre este: “acţionează conform acelei maxime care vrei să

capete valoare de lege universală”. Cu alte cuvinte, verifică principiul care stă la baza deciziei tale şi

vezi dacă vrei ca el să fie universal aplicat. Testul unei obligaţii morale veritabile este posibilitatea ei

de a deveni universală. Decizia de a săvârşi o acţiune trebuie să se bazeze pe o lege morală nu mai

puţin strictă decât legile naturale, cum ar fi gravitaţia. Categoric înseamnă aici necondiţionat, fără

circumstanţe atenuante, fără nici o excepţie. Ceea ce este drept e drept şi doar acest lucru trebuie

făcut, chiar în condiţii extreme.

Kant consideră că există adevăruri superioare raţiunii noastre limitate şi care transced

universul fizic. Conştiinţa e înnăscută şi fiecare trebuie să i se supună. Prin conştiinţa sa, omul se

supune obligaţiei morale. Conştiinţa ne informează când se cuvine să alegem binele şi să respingem

răul. Prin conştiinţă legea morală este imprimată naturii umane.

Legea morală se impune necondiţionat tuturor fiinţelor raţionale. De exemplu, cineva îşi

încalcă o promisiune, pentru că acest lucru i se pare a fi în propriul interes, dar dacă fiecare dintre noi

şi-ar încălca promisiunile oricând i-ar conveni, promisiunile nu ar mai avea sens. Prin urmare,

anumite acţiuni sunt mereu greşite: înşelăciunea, furtul şi necinstea de exemplu. Buna intenţie şi

respectul pentru adevăr sunt valabile întotdeauna şi în mod universal. Aceste datorii morale nu se

abrogă o dată cu trecerea timpului. Chiar dacă cineva ar putea salva viaţa altei persoane spunând o

minciună, tot ar greşi minţind.

2 Idem

11


2012

Contribuţia lui Kant e numită etică deontologică. La Kant, etica era în mare parte sinonimă cu

respectul pentru datorie. Imperativele categorice trebuie respectate chiar cu sacrificiul tuturor

înclinaţiilor naturale şi al standardelor social acceptate.

Etica de tip kantian este o etică a datoriei raţionale. Doar ceea ce facem în virtutea maximelor

morale are valoare. Ceea ce facem din alte motive, din înclinaţie, interese, dorinţa de a place, orgoliu,

dorinţa de putere, de respect, faimă, frica de moarte, de oprobiu, de excludere, sunt dorinţe şi nu

voinţă raţională. Raţiunea trebuie să domine dorinţa3.

3. Principiul utilităţii al lui Mill4: “ Caută cea mai mare fericire pentru cei mai mulţi”.

Utilitarismul este o viziune etică larg răspândită în societatea Americii de Nord şi o noţiune

bine delimitată în filosofie. Există multe versiuni, dar toate susţin, într-un fel sau altul, că trebuie să

determinăm ceea ce este corect sau greşit, analizând factorii care vor produce cele mai favorabile

consecinţe pentru bunăstarea fiinţelor umane. Alternativa corectă din punct de vedere moral produce

cel mai bun raport între bine şi rău.

Utilitarismul modern s-a conturat în operele filosofilor britanici Jeremy Bentham(1748-1832)

şi John Stuart Mill(1806-1873). Versiunea lor tradiţională era hedonistă, susţinând că scopul final îl

constituie fericirea sau plăcerea. Gradul de plăcere depinde de fiecare situaţie; după cum spunea

Bentham, plăcerea poate fi găsită în egală măsură atât în jocul cu mingea al copilului, cât şi în scrierea

unei poezii. Mill argumenta că fericirea este singurul scop al acţiunii umane şi testul prin care ar

trebui judecat orice comportament. Prevenirea durerii şi promovarea plăcerii erau singurele scopuri

dorite de Bentham şi Mill. De fapt, norma utilităţii este un principiu dublu. Ea ne dictează (1) să

producem cel mai bun raport posibil între bine şi rău şi (2) să-l distribuim cât mai mult posibil. De aici

utilitarismul este definit deseori ca promotor al celui mai mare bine pentru cei mai mulţi oameni. În

general, se disting două tipuri de utilităţi: utilitarismul acţiunii şi utilitarismul regulii. La utilitariştii

acţiunii, întrebarea fundamentală implică mereu binele pentru cel mai mare într-un caz concret.

Trebuie să ne întrebăm dacă o anumită acţiune într-o situaţie concretă va avea drept rezultat triumful

binelui asupra răului. Utilitariştii regulilor, care de asemenea atribuie lui Mill viziunea lor, construiesc

3 Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, p.173

4Clifford G. Christians, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll, Kathz B. McKee, Etica mass-media, Ed. Polirom, 2001

12


2012

reguli morale pentru promovarea celui mai mare bine general. Problema nu este ce acţiune produce

cea mai mare utilitate, ci ce regulă generală o poate produce. Standardul rămâne principiul utilităţii,

dar la nivelul regulilor si nu al judecăţilor concrete.

Utilitarismul face parte din categoria mai largă a eticilor de tip consecinţialist, etici care au

dominat discuţiile până în jurul lui 1960. Potrivit acestor perspective, un act este drept sau nedrept

moral în funcţie de consecinţele sale şi nu de trăsăturile intrinseci. Dacă, de exemplu, minciuna este

interzisă ca imorală în sine în cadrul celorlalte tipuri de etici. În conseciţialismul utilitarist singurul

lucru care ar permite interzicerea este faptul că ea produce rău, nu fiindcă este rău în sine să minţi. Nu

pot fi admise însă orice fel de consecinţe. Indiferent de natura lor, ci doar consecinţe socotite a fi

morale şi anume:

a) când un act produce plăcere (perspectiva hedonistă);

b) când un act conduce la dezvoltarea persoanei şi ajută la dezvoltarea celorlalţi;

c) când un act conduce la o satisfacţie dezirabilă.

Pentru a face distincţia între eticile de tip deontologist şi cele de tip consecinţialist, putem lua

două cazuri: problema încălcării drepturilor omului şi problema ţinerii promisiunilor. Pentru

deontologişti neîncălcarea drepturilor şi ţinerea promisiunilor sunt datorii morale perfecte, în timp ce

pentru consecinţialişti, scopul rămâne fericirea, utilitatea sau satisfacţia, iar cele două norme sunt

simple mijloace pentru a ne urmări coerent fericirea sau utilitatea.

4. Vălul ignoranţei la Rawls5: “Dreptatea se naşte când se negociază fără diferenţieri sociale”.

Cartea lui John Rawls, “O teorie a dreptăţii(1971)”, a fost amplu citată în lucrările

contemporane de etică. Din perspectiva sa, corectitudinea reprezintă ideea fundamentală pentru

conceptul dreptăţii, stabilind o alternativă la utilitarism. Oamenii contează moral nu doar pentru că se

pot leza reciproc sau se pot avantaja unii pe alţii, ci şi fiindcă sunt “scopuri în sine”. Prin urmare, ei

sunt egali moral şi merită cu toţii să fie trataţi cu egală consideraţie. Ca să ne asigurăm de dreptatea

acţiunilor noastre, e necesar să deliberăm imparţial asupra normelor, atunci când luăm în considerare

interesele celorlalţi, iar acest lucru este dificil fiindcă părţile nu se situează pe poziţii egale. Pentru a

depăşi acest obstacol, este necesar să negociem de pe poziţii egale. Răspunsul rawlsian cu privire la

5 Idem

13


2012

posibilitatea unei astfel de negocieri este argumentat pe baza a două concepte: poziţia iniţială şi vălul

de ignoranţă. Astfel, Rawls recomandă ca toate părţile implicate să ia distanţă faţă de împrejurările

concrete, revenind la poziţia iniţială, în spatele unei bariere unde sunt eliminate rolurile şi diferenţele

sociale. Participanţii se prezintă fără trăsături individuale de tipul rasei, clasei, sexului, intereselor de

grup şi al altor condiţii concrete şi sunt consideraţi membri egali ai societăţii în ansamblul ei; fiecare

îşi suspendă trăsăturile de personalitate până se pune la punct un contract. În spatele vălului, nimeni

nu ştie cum vor continua să se comporte participanţii, atunci când vor păşi din nou în viaţa reală.

Rawls argumentează că atunci când negociem pacturile sociale în situaţii de egalitate imaginară, în

spatele vălului ignoranţei, încercăm inevitabil să îl protejăm pe cel mai slab şi să reducem riscurile.

Partea cea mai vulnerabilă va avea prioritate, iar rezultatul este o decizie justă. Vălul nu este un alt

nume pentru utilitate, cu decizii bazate pe ce e mai bine pentru majoritate. Aici, esenţialul este

acţiunea potrivită moralmente, şi nu doar acţiunea de care beneficiază cei mai mulţi oameni. Intenţia

lui Rawls este să creeze o condiţie de deliberare normativă care să nu favorizeze şi să nu defavorizeze

pe nimeni.

14


2012

15


2012

DEONTOLOGIA PROFESIEI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ.

VALORI ŞI PRINCIPII ETICE

Etica profesională6 este o disciplină reflexivă şi critică care se află la intersecţia filozofiei

moralei cu eticile particulare ale diferitelor categorii de profesii. Problema centrală a introducerii eticii

în profesii, deşi există deja legi, se datorează faptului că legea acţionează de obicei după ce s-a produs

încălcarea ei. Practicile etice sunt de graniţă şi ar trebui să acţioneze preventiv.

“Profesia de asistent social se caracterizează printr-o bază echilibrată de teorie şi experienţă

profesională practică decurgând din valorile care dau însăşi natura acestei profesii: o profesie înalt

umanistă cu responsabilităţi deosebite faţă de natura umană şi destinul unor vieţi omeneşti7.

Asistenţa socială este în primul rând o artă, este de asemenea o ştiinţă şi este cu siguranţă o

profesie. Ideea este susţinută de teoreticieni de valoare, specialişti în domeniu care au adus contribuţii

importante la dezvoltarea conceptelor teoretice ale asistenţei sociale8 .

Este o artă deoarece presupune din partea celui care o practică o serie de calităţi personale,

aptitudini deosebite, care prin educaţie dezvoltă deprinderi şi abilităţi, formează talentul necesar

pentru a acţiona într-o mare diversitate de situaţii, pentru a-i putea înţelege pe oameni şi a-i ajuta pe

aceştia să se ajute singuri; este o ştiinţă pentru că a dezvoltat în timp idei, principii şi concepte

operaţionale proprii; în fine, este o profesie pentru că presupune şi ţine seama de toate atributele unei

profesii: deţine un corpus sistematic, organizat teoretic de cunoştinţe de specialitate, operează cu

valori şi simboluri comune, este o activitate pe termen lung pusă în slujba nevoii sociale, are

instituţii academice, se bazează pe un sistem legislativ şi o dimensiune etică proprii, deţine un profil

profesional specific pentru a servi persoana în nevoie, în particular, şi totodată pentru bunul mers al

societăţii, în sens larg.

6 Airaksinen, 1998, p.671-672 în Miroiu Mihaela, Nicolae Blebea Gabriela, Introducere în etica profesională, Ed. Trei,

2001 7 Gheţău Rodica & Rădulescu Ana, Deontologia profesiei de asistent social, Revista de Asistenţă Socială, nr.

1/2002, Bucureşti 8 Skilmore A.Rex; Akermay Milton, Farclay Williams, Introduction to Social Work, Prentice Hall,1994

16


2012

Ca activitate practică, cu largă aplicabilitate în sfera protecţiei sociale, asistenţa socială are la

bază trei premise fundamentale9 :

* prima se referă la importanţa fiinţei umane, unicitatea şi demnitatea ei, la necesitatea

menţinerii acestei condiţii fără ca persoana să decadă sau să abdice de la condiţia umană;

* a doua premisă are în vedere faptul că persoana, familia, colectivitatea sau

comunitatea pot avea probleme ce rezultă din interacţiunea cu ceilalţi: probleme de

dezadaptare a individului la mediul social din care face parte, modificări ale mediului social

care poate deveni nepotrivit sau chiar ostil, ori modificări simultane, în ambele sensuri, atât

dinspre mediu spre individ cât şi ale individului la mediul său de viaţă;

* în fine, datorită unei virtuţi cu care a fost înzestrată nativ fiinţa umană, pregătită cu

calitatea de a dezvolta sentimente de grijă şi a-şi ajuta semenii - “homo ad juventum paratus”

(H.Soydan,1993)- oamenii pot şi trebuie să intervină pentru aplanarea problemelor şi

îmbunătăţirea vieţii semenilor lor; fiecare individ trebuie să-şi asume responsabilităţi familiale

şi sociale, dar are şi dreptul de a fi ajutat de ceilalţi membrii ai societăţii atunci când se află în

situaţii dificile din punct de vedere emoţional, fizic, ori material, cărora nu le poate face faţă

singur prin forţe proprii, în numele justiţiei sociale prin solidaritate umană.

Toate acestea se constituie în argumente pentru a susţine că pentru asistentul social devine

imperativ necesar a-şi onora profesia printr-o conduita profesională adecvată, în respectul datorat

atât în relaţia cu persoana, colectivitatea sau comunitatea pentru care lucrează, cât şi în relaţia cu

comunitatea profesională proprie, cu echipa în care lucrează, cu propria instituţie şi cu toate

celelalte instituţii cu care trebuie să colaboreze. Asumarea multitudinii de roluri şi responsabilităţi

ce-i revin asistentului social în dezvoltarea tuturor acestor relaţii presupun nu numai temeinicie în

cunoaşterea teoretică, stăpânirea abilităţilor şi deprinderilor practice corespunzătoare, dar şi

respect pentru valorile şi standardele de profil cuprinse în codul deontologic al profesiei de

asistent social.

În funcţie de particularităţile fiecărei situaţii în care se află persoana asistată şi de contextul

istoric, geografic, economic, social şi cultural în care trăieşte, asistentul social trebuie să

construiască o strategie de intervenţie pe baza celor două dimensiuni ale sistemului social de

ajutorare: sistemul formal compus din instituţii guvernamentale şi agenţii nonguvernamentale şi

sistemul informal compus din membrii familiei, prietenii, vecinii, etc. Modul în care asistentul

social se orientează în lucrul cu cele două sisteme şi adoptarea conduitei potrivite faţă de

persoanele aflate în nevoie sunt decise de către asistentul social în consens cu prevederile codului

9 Gheţău Rodica & Rădulescu Ana, Deontologia profesiei de asistent social, Revista de Asistenţă Socială, nr.

1/2002, Bucureşti

17


2012

deontologic al profesiei. Codul deontologic îl ghidează pe asistentul social în varietatea rolurilor şi

relaţiilor, la niveluri diferite de responsabilitate, în raport cu situaţiile în care intervine10

.

Sistemul de valori al profesiei de asistenţă socială apropie această profesie, dar o şi

deosebeşte de alte profesiuni din domeniul ştiinţelor sociale. Asistenţa socială aduce în atenţia

societăţii ideile eticii sociale, ale solidarităţii, ajutorului, grijii faţă de alţii, includerii şi acceptării

altora (B. Jordan, 1997, în Roth-Szamonskozi, 2003). Una din valorile importante se referă

tocmai la libertatea alegerii individuale între valorile sociale. Astfel se constituie valorile

personale, configurate în mod individual, dar nu independent de valorile grupurilor şi

comunităţilor de care aparţine individul.

Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. De aceea, este

important să fim conştienţi de sistemul nostru de valori şi de motivele pentru care le-am

interiorizat pe acestea, dar şi de modul în care valorile noastre interelaţionează cu valorile

celorlalţi, putând să apară următoarele situaţii:

1. Valorile noastre vs. valorile clientului

Lucrurile pe care noi le considerăm importante nu sunt în mod obligatoriu şi cele pe care

persoana asistată le consideră importante.

2. Valorile noastre ca model

Valorile noastre pot influenţa persoana asistată şi, de cele mai multe ori, profesionistul

reprezintă un model pentru aceasta. Impactul pe care valorile noastre îl pot avea asupra clientului

este determinat de poziţia noastră de persoană care, se presupune, cunoaşte foarte bine situaţia.

Aceasta ne situează într-o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra persoanei asistate.

În această situaţie este foarte important să ne cunoaştem valorile şi cum să ajutăm persoana

asistată să-şi înţeleagă propriile valori şi modul în care acestea influenţează deciziile luate.

3. Valorile noastre vs. valorile instituţiei/societăţii/profesionale

Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu cel al instituţiei în care ne

desfăşurăm activitatea, cu normele societăţii sau cu codul etic profesional. Toţi acţionăm în

conformitate cu codul nostru etic care, de obicei, este ceea ce considerăm legal, etic sau corect

din punct de vedere moral.

10

Idem

18


2012

Este uşor să iei decizii în baza unor reguli, dar poţi descoperi că aceste reguli nu se aplică

tuturor situaţiilor. În definitiv, fiecare este responsabil pentru deciziile sale şi de aceea este

important să îţi cunoşti sistemul de valori şi modul în care acestea interrelaţionează cu ale altora.

Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a

valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle, 1994 în Roth-

Szamonskozi, 2003). Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale

ca, de exemplu, sinuciderea, avortul, pedeapsa cu moartea, homosexualitatea şi altele.

Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori

fundamentale, cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic, Asociaţia Naţională

Americană a Asistenţilor Sociali, 1996.) (Roth-Szamoskozi, 2003):

1. Afirmarea individualităţii proprii. Oamenii au dreptul la libertate, la alegerea propriilor lor

valori şi modalităţi de viaţă, atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora.

2. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi. Lupta împotriva

prejudecăţilor.

3. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare. Oamenii au dreptul la resursele

necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima

potenţialul.

4. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane. Fiecare persoană este o

valoare în sine şi este unică. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea

personalităţii umane, la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane

asistate.

5. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor

persoanelor asistate. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora.

6. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu

aceştia.

Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială.

Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere, dar şi pentru

respectarea drepturilor persoanei asistate. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi

împărtăşită fără acordul persoanei asistate. Dar, se poate face o diferenţiere între confidenţialitate

absolută – caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora, indiferent de circumstanţe-

şi confidenţialitate relativă – caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea

noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. Anumite situaţii pot

garanta confidenţialitate absolută. În afară de nevoile persoanei asistate, rolul nostru este dictat şi

de regulile instituţiei în care lucrăm, ca şi de prevederile legale.

19


2012

Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi

comunităţilor.

Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori, dar există un

nucleu de bază ce cuprinde patru valori (Rădulescu, 2004):

1. respectul faţă de autodeterminare;

2. promovarea bunăstării individuale şi colective;

3. egalitatea de şanse;

4. justiţia socială.

1. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică

deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate.

Autodeterminarea are în practică un dublu sens:

1. un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face

propriile alegeri;

2. un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea

deciziilor luate şi dezvoltarea personală.

Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca:

încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei, stabilirea

priorităţilor şi alternativelor de intervenţie, precum şi pentru a decide utilizarea resurselor

personale;

suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine.

Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica

scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Asistenţii sociali pot limita drepturile

persoanelor asistate la autodeterminare atunci când, în judecata profesională a asistentului social,

acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau

pentru ceilalţi.

20


2012

2. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă, depinzând

de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană, de înţelegerea bunăstării

de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii.

Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea

propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată?

În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a

Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei

asistate; această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte, dezvoltarea unui

punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în

acord cu teoria asistenţei sociale, iar pe de altă parte, asistentul social trebuie să aibă în vedere

interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public.

3. Egalitatea implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în

dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. Acestă valoare poate fi

înţeleasă în trei moduri:

1. tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii, incluzând

asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri;

2. oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi;

3. egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate.

4. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu:

1. criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social;

2. drepturile personale stabilite prin lege;

3. nevoile individuale.

Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază:

(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor;

(2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi.

21


2012

Acest concept este unul dintre cele mai importante, punctând responsabilitatea

asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile

individuale. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat

central în asistenţa socială, atâta vreme cât alocarea resurselor, ca răspuns la nevoi, este o

activitate des întâlnită în procesul de asistenţă.

Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la

informaţii, servicii, resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Ei contestă şi

combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia, şomajul, discriminarea, excluderea

şi alte asemenea forme.

În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor, 1980):

Valorile persoanelor asistate;

Valorile sociale;

Valorile în asistenţă socială;

Valorile personale ale asistentului social.

Principii etice

Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei

discipline.

Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale,

acceptate în cadrul unei colectivităţi – în cazul nostru, noţiuni de bază în practica asistenţei

sociale.

Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi, 2003) specifice profesiei de

asistent social:

1. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri, să ia propriile decizii şi să înveţe să-

şi conducă propria viaţă. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile

propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea.

2. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină

maximum de independenţă. În relaţia de consiliere şi de sprijin, profesionistul va întări

22


2012

încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului, încurajând manifestările sale

de independenţă.

3. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori

sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor, familiilor şi grupurilor.

4. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează, în general, lipsei deprinderilor şi a

mecanismelor de adaptare ale acestora. Formarea unei noi competenţe duce adesea la

rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului.

5. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. Asistenţii sociali au

responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de

schimbare şi dezvoltare.

6. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi

evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică,

totuşi, se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării

sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente, prin

mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor.

7. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează

indivizilor înşişi. Prin urmare, rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor

individuale, ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială.

8. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine, pentru aceasta

având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa

lor. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul

relaţiilor de consiliere, prin grijă, încurajare, acceptare.

9. Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de

relaţie deschisă, sinceră, autentică. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl

transpună asupra celorlalte relaţii ale sale.

10. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că

mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. Mijloacele

folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea, dreptul la

autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului.

11. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a

persoanei.

12. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. Asistenţii

sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor, indiferent de valorile şi

convingerile acestora.

23


2012

Tabel 1

Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că:

Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială;

Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane, înţelegând posibilităţile

de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate;

Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege, a dreptului la viaţa

privată, confidenţialitate şi protecţie, putând acţiona pentru respectarea dreptului la

competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul

pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului);

Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a

nivelului de trai;

Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării, rasismului, inegalităţilor şi injustiţiei,

folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana

trăieşte;

Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze

persoanele, grupurile sau comunităţile asistate. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995).

Banks, S., Ethics and Values in Social Work, London, BASW, 2001.

Tabel 2

Valori în asistenţa socială

1. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate,

implicându-se în identificarea, înţelegerea, evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale.

2. Justiţia socială

Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale.

3. Demnitatea şi unicitatea persoanei

Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului, unicitatea şi valoarea fiecărei

persoane.

4. Autodeterminarea

Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare.

5. Relaţiile interumane

Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica

profesională.

6. Integritatea

Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi

normele etice profesionale.

7. Competenţa

Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de

licenţa, expertiza şi experienţa profesională.

24


2012

Exerciţiul 2 1. Reflectaţi asupra valorilor în asistenţă socială menţionate mai jos şi discutaţi în grup sensul

acestora:

Justiţie socială;

Integritate;

Autodeterminare;

Demnitatea şi unicitatea persoanei.

2. Care consideraţi că sunt cele mai importanta valori în activitatea dvs. profesională?

Exerciţiul 3

Gândiţi-vă la 10 beneficiari cu diferite probleme (handicap, dependenţă de alcool, probleme de

comportament, lipsa locului de muncă, persoane fără adăpost, persoane vârstnice etc.).

1. Încercaţi să îi aranjaţi în funcţie de următorul criteriu: care dintre ei are perspective mai

bune de a fi tratat cu respect şi care are o şansă mai mică de a fi tratat cu respect de către

societate? 2. Încercaţi să explicaţi decizia dvs. pentru fiecare beneficiar folosind experienţa personală şi

exemple.

3. Prezentaţi rezultatele şi argumentele pe flipchart pentru prezentarea în plen.

Exerciţiul 4

Amintiţi-vă situaţii din activitatea dvs. profesională când, din punctul dvs. de vedere, oamenii au

fost trataţi fără respect. Descrieţi situaţia celorlalţi membri ai grupului. Încercaţi să identificaţi

motivele ori circumstanţele care au condus la un astfel de comportament. Cum aţi fi procedat

dvs.? Prezentaţi în plen rezultatul discuţiilor.

Exerciţiul 5

Analizaţi critic relaţia dintre valorile profesionale şi propriile valori

Listaţi valorile pe care le consideraţi importante în practica de asistenţă socială şi comparaţi-

le apoi cu cele din tabelul 1 şi tabelul 2

Sugeraţi modificări la tabelele 1 şi 2 Adaptat după Banks, S., Ethics and Values in Social Work, London, BASW, 2001.

25


2012

PROBLEME ETICE - DILEME ETICE

Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. Uneori au

posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. În majoritatea

cazurilor, însă, ei au de luat singuri decizii.

Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor

sociale, ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi, în general, ca

urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. Se spune că

morala nu poate fi predată în sălile de curs, nici lămurită în manuale, ea trebuie exersată în

activitatea efectivă. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în

chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem, fără să ştim ce anume am putea

face”.

Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor

morale prin luarea unor decizii responsabile, ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale

practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale, să îşi clarifice propriile

valori personale, pe care să le raporteze la valorile profesiei (Roth-Szamoskozi, 2003).

Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii

morale dificile.

Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie

să decidă în cazul unei alternative conflictuale, cum ar fi conflictul între valorile personale/

valorile profesionale, valorile personale/ valorile persoanei asistate, valorile personale/ valorile

instituţiei în care lucrează etc. După identificarea şi definirea dilemei etice, asistentul social va

trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate.

26


2012

Exemple de situaţii care pot conduce la dileme morale:

(din Roth-Szamoskozi, 2003)

- Un tânăr dintr-un centru pentru minori delincvenţi vă spune că are încredere în

dvs., crede că numai dvs. îl înţelegeţi şi vă dezvăluie planul lui de a evada.

- Organizaţia unde lucraţi a obţinut o sumă de bani de la o fundaţie pentru

sprijinirea copiilor cu handicap; directorul vă cere să prezentaţi un raport despre

munca dvs. în care să figureze un număr mai mare de cazuri asistate decât în

realitate, nu numai pentru a justifica activitatea existentă, dar şi pentru a putea

solicita ulterior o sumă mai mare de bani.

- O femeie vă spune că a rămas însărcinată, doreşte să avorteze şi vă solicită

ajutorul.

- Aflaţi despre unul din adolescenţii dintr-un centru de plasament că practică

relaţii homosexuale şi îi agresează pe băieţii mai mici.

Unii pot considera aceste cazuri ca fiind clare, lipsite de vreo dilemă morală, alţii,

dimpotrivă, identifică principii şi valori morale diferite şi consideră că rezolvarea unor astfel de

situaţii implică o deliberare morală dificilă. Pentru a ne clarifica în legătură cu soluţiile unor

astfel de cazuri şi ale altora conform cerinţelor asistenţei sociale, avem nevoie de cunoaşterea

modului în care profesia stabileşte priorităţile ei valorice.

Faţă de cine suntem responsabili?

Pentru a lua o hotărâre etică, trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de

decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. Când vom analiza o

dilemă etică, vom investiga cinci categorii de responsabilităţi:

1. responsabilităţi faţă de societate;

2. responsabilităţi faţă de profesie;

3. responsabilităţi faţă de persoanele asistate;

27


2012

4. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti;

5. responsabilităţi faţă de colegi;

6. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare.

Teme majore de confruntare etică

Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor

trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi, 2003):

1. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor, convingerile lor, judecăţile lor de

valoare privind natura umană, valorile, scopurile activităţii de asistenţă socială sau

concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională.

2. Factori legaţi de client: personalitatea sa, nivelul său mintal şi educaţional, relaţiile sale

cu alţi membri ai familiei sale, cu comunitatea, relaţiile şi situaţia sa profesională etc.

3. Factori legaţi de problemă: natura problemei, definirea ei, scopurile şi priorităţile care

derivă din acest specific, strategiile şi opţiunile la care se pretează.

4. Factori care ţin de mediul instituţional.

Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o

lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor

componente.

Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali

sunt următoarele:

- cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate

de a alege serviciile pe care le doresc;

- obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă;

- hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia, cu

consimţământul lor, dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor;

28


2012

- asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare, ambigue sau contradictorii;

- asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul, dar există situaţii în care

cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face

rău acestuia;

- respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă, deoarece sunt situaţii în care i se cere

comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie;

- caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema

echităţii, respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora;

- în general, interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor, dar

sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social;

- în deciziile sale profesionale, asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de

valoare, chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită

direcţie;

- asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al

relaţiilor profesionale, chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă;

- alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o

tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul

social;

- relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter

profesional, provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate;

- respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a

oricărui angajat, care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice.

29


2012

Luarea unei decizii etice

Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise, 1985):

1. Identificarea problemei.

Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. Care este sursa conflictului? Ce

factori sunt implicaţi?

De exemplu, dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele

confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau

instituţionale, atunci apare o potenţială dilemă etică. Dacă asistentul social nu este de acord cu

anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar

trebui schimbate, atunci se află într-o poziţie mai bună.

Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei.

2. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei.

3. Imaginaţi cursurile posibile şi probabile ale acţiunii.

În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare

argumentele dvs. pentru fiecare acţiune în parte. Astfel, luând în considerare fiecare alternativă,

va deveni evident propriul sistem de valori.

4. Care sunt implicaţiile alternativelor dvs.? Ce se va întâmpla?

Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. Reamintiţi-vă că

aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată, faţă de instituţia unde lucraţi, faţă de societate,

profesie şi, foarte important, faţă de dvs.

De asemenea, e important să fiţi cât se poate de realişti. Uneori situaţiile personale

afectează decizia pe care o luăm. De exemplu, asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful

său şi drept urmare, îşi poate pierde slujba. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra

deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare, dar, din fericire, astfel de situaţii nu se întâlnesc

prea des.

5. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii.

30


2012

Studiu de caz 1:

Dilemă etică

Părinţii unui adolescent de 16 ani, A., îl întreabă pe asistentul social dacă fiul lor consumă

droguri. Asistentul social ştie că tânărul consumă droguri.

Adeseori, asistenţii sociali care lucrează cu minorii se confruntă cu situaţii în care

părinţii solicită informaţii despre copiii lor. De asemenea, asistentul social trebuie să decidă

dacă este cazul să transmită anumite informaţii confidenţiale, chiar dacă nu au fost solicitate.

În cazul de mai sus, asistentul social trebuie să decidă între respectarea dreptului

tânărului la confidenţialitate şi dreptul părinţilor de a şti despre faptul că fiul lor

consumă droguri. Se înţelege că tânărul nu doreşte ca părinţii lui să afle, dar putem înţelege

şi dorinţa părinţilor de a cunoaşte problema fiului lor. Dacă A. ar fi adult, atunci lucrurile ar

fi mai simple, dar faptul că este minor complică situaţia. Dacă asistentul social nu dezvăluie

informaţia părinţilor lui A., creşte calitatea serviciilor oferite lui A. Dacă, din contră,

comunică informaţia părinţilor, riscă distrugerea relaţiei cu A. şi poate contribui la

deteriorarea relaţiei lui A. cu părinţii săi. Dar e posibil ca părinţii lui A. să îl sprijine pe

acesta pentru depăşirea problemei.

Din punct de vedere deontologic, asistentul social are obligaţia de a respecta dreptul

lui A. la confidenţialitate. Încălcarea confidenţialităţii ar produce mai mult rău decât bine şi

ar putea crea chiar un precedent în ceea ce priveşte deciziile asistentului social (dacă decide

să transmită părinţilor secretele copiilor).

Dar păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor obţinute de la minori în cadrul

unei relaţii bazate pe încredere poate fi respectată atâta timp cât nu e necesar să protejezi

minorul de posibilitatea de a-şi face rău, lui sau altora.

În acest caz, asistentul social ar trebui să împărtăşească informaţiile numai dacă el

consideră că tânărul îşi poate face rău, lui sau altora ca urmare a consumului de droguri.

Oricum, dacă asistentul social consideră că tânărul doreşte să fie tratat, atunci transmiterea

informaţiilor nu se justifică.

31


2012

Dilemele etice ale asistentului social pot avea ca sursă punctele diferite de vedere asupra

cazului, care impun priorităţi diferite.

Alte situaţii (Banks, Nohr ):

- O tânără de 16 ani, însărcinată în cinci săptămâni, îl roagă pe asistentul social să o

ajute pentru a întrerupe sarcina. Asistentul social este, prin religia sa, împotriva

avortului/ instituţia în care lucrează asistentul social este împotriva avortului.

- Un tânăr de 19 ani îi mărturiseşte asistentului social că este confuz cu privire la

orientarea sa sexuală şi că este atras de persoane de acelaşi sex. Asistentul social este

împotriva homosexualităţii, dar instituţia în care lucrează condamnă orice formă de

discriminare.

Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale, dat fiind numărul mare al acestora şi

varietatea lor, dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei

evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. Astfel, codul deontologic funcţionează ca un

ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o

situaţie dată. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul

valorilor profesionale, rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va

trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi, ci şi pentru standardele

profesionale.

De cele mai multe ori, soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare, sarcina cea

mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile

personale, având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale.

32


2012

33


2012

CODUL DEONTOLOGIC

Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit

în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale”

(Experimental draft code of ethics for social case workers). Necesitatea unor coduri deontologice

a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. Astfel, în 1924,

în “The Compass”, jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani, se susţinea ideea că publicul

are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. Abia în 1951

Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod

deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. În 1979, Asociaţia Naţională Americană a

Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers, NASW) a adoptat un nou cod

deontologic, pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi, 2003).

“În 1994, în Colombo, Sri Lanka, a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional,

care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie

socială. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica

Asistenţei Sociale - Principii şi Standarde”, care cuprinde două documente: Declaraţia

Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale

Asistenţilor Sociali.

În 2008, a fost publicat în Monitorul Oficial, Codul deontologic al profesiei de asistent

social, elaborat de Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali.

Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de

comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. Codul oferă

principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează

cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată,

colegii şi agenţia în care lucrează.

Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori, principii şi

standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei

asistate şi contextului său de viaţă. Pe lângă acest cod, asistentul social trebuie să utilizeze şi alte

34


2012

surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia, metodologia

cercetării sociale, politica agenţiei în care lucrează, alte coduri etice relevante, consultarea

supervizorului sau consilierului legal al agenţiei, consultarea colegilor.

Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca

acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic.

Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică

tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. Aceste norme se referă la responsabilităţile

asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea, profesia, persoanele asistate,

instituţia şi colegii.

Exerciţiul 6

Gândiţi-vă la un eveniment sau la o situaţie cu care v-aţi confruntat la locul de muncă

şi pe care îl/o consideraţi problematic/-ă din punct de vedere etic (un conflict sau o

situaţie în care v-a fost greu să luaţi o decizie). Aspecte ca drepturi, responsabilităţi,

valori în asistenţă socială, valori personale sau ale instituţiei pot fi implicate.

1. Descrieţi pe scurt situaţia (evenimente, persoane, circumstanţe).

2. Care a fost dilema şi decizia luată?

3. Care au fost valorile pe care s-a bazat decizia luată?

4. Aţi lua altă decizie acum, în urma acumulării de noi cunoştinţe?

Prezentaţi rezultatele şi argumentele pe flipchart pentru prezentarea în plen.

Adaptat după Banks, S., Nohr, K., Teaching Practical Ethics For The Social Professions,

Feset, 2002.

35


2012

Codul deontologic al profesiei de asistent social11

Dispoziţii generale

Art. 1. – (1) Codul deontologic al profesiei de asistent social, denumit în continuare cod,

stabileşte normele obligatorii de conduită profesională ale asistenţilor sociali, respectiv ale

membrilor Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, denumit în continuare

Colegiu.

(2) Codul are ca scop reglementarea principiilor şi regulilor de conduită ale asistenţilor sociali

pentru a preveni apariţia unor situaţii care ar putea afecta reputaţia şi buna practică a acestora,

dezvoltarea şi consolidarea Colegiului, precum şi imaginea corpului profesional al asistenţilor

sociali în general.

Art. 2. - Codul reglementeaza relaţiile profesionale ale asistenţilor sociali şi stabileşte

standardele de conduită ale acestora în relaţiile cu beneficiarii, membrii corpului profesional,

precum şi cu alte categorii de profesionişti.

Art. 3. – (1) Respectarea întocmai a prevederilor prezentului cod constituie o obligaţie

profesională pentru fiecare asistent social.

(2) Desfăşurarea activităţilor de asistenţă socială se va realiza numai în condiţiile

prezentului cod şi a legislaţiei în vigoare.

Art. 4. - (1) Colegiul poate acţiona pentru tragerea la răspundere disciplinară a asistenţilor sociali

care încalcă normele imperative privind cadrul legal al exercitării profesiei de asistent social,

precum şi pentru tragerea la răspundere penală, civilă, administrativă sau de altă natură, după

caz.

(2) Colegiul poate sesiza organele în drept cu privire la practicarea profesiei de asistent social de

către o persoană care nu a obţinut titlul profesional de asistent social, în condiţiile legii.

11 http://www.cnasr.ro/imag/files_9/4916336154c90acd0396f1.pdf

http://www.cnasr.ro/imag/files_9/4916336154c90acd0396f1.pdf

36


2012

CAPITOLUL II

Principii generale profesionale

Art. 5. - Asistentul social are obligaţia de a-şi exercita profesia potrivit prevederilor

legale în vigoare privind exercitarea profesiei de asistent social, precum şi a normelor

profesionale specifice din domeniul asistenţei sociale.

Art. 6. - Asistentul social este obligat să promoveze şi să respecte valorile profesiei,

metodologia exercitării profesiei, precum şi ghidurile de bună practică în domeniu, aprobate de

către Colegiu, asigurând în acest mod realizarea calităţii actului profesional.

Art. 7. - Asistentul social trebuie să îşi îmbogăţească permanent cunoştinţele profesionale

şi să caute în mod consecvent să îşi ridice standardele de calitate ale exercitării profesiei, precum

şi în domeniul cercetării, semnalând autorităţii profesionale practicile ilicite în domeniu, precum

şi cele care încalcă dispoziţiile prezentului cod.

CAPITOLUL III

Independenţa profesională şi responsabilitatea asistentului social

Art. 8. – (1) Asistentul social îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului independenţei

profesionale, care îi conferă dreptul de iniţiativă şi decizie în exercitarea actului profesional, cu

asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia.

(2) Independenţa asistentului social nu poate prejudicia în niciun fel interesele

beneficiarului serviciului profesional.

Art. 9. – Asistentul social pledează pentru condiţii de viaţă care să conducă la

satisfacerea nevoilor umane de bază şi promovează valorile sociale, economice, politice şi

culturale, compatibile cu principiile justiţiei sociale.

Art. 10. – Asistentul social este obligat să îşi exercite profesiunea cu responsabilitate, în

conformitate cu competenţele corespunzătoare treptelor de competenţă profesională dobândite,

prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul cod.

37


2012

Art. 11. – Actul profesional al asistentului social se exercită în mod obligatoriu olograf,

cu precizarea numelui, prenumelui şi codului alocat din Registrul naţional al asistenţilor sociali

din România, Partea I, precum şi prin aplicarea parafei profesionale individuale.

Art. 12. – Asistentul social prestează numai categoriile de servicii de asistenţă socială

specifice tipului de intervenţie şi beneficiarului serviciilor, potrivit ghidurilor de bună practică

în domeniu asistenţei sociale, precum şi normelor metodologice privind exercitarea profesiei de

asistent social, aprobate de Colegiu, în condiţiile legii.

Art. 13. - Pentru serviciile de asistenţă socială prestate în relaţiile contractuale stabilite

cu beneficiarul acestora, asistentul social, indiferent de forma de exercitare a profesiei,

beneficiază de un salariu sau onorariu, negociat în mod liber cu beneficiarii serviciilor prestate

sau cu furnizorii de servicii de asistenţă socială sau cu altă entitate angajatoare în cadrul cărora

activează, după caz.

Art. 14. - (1) Asistentul social are următoarele responsabilităţi sociale:

a) să pledeze pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale în vederea satisfacerii nevoilor

umane de bază şi promovării justiţiei sociale;

b) să acţioneze pentru a facilita accesul la servicii specifice şi posibilitatea de a alege

pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau aflate în dificultate;

c) să promoveze condiţiile care încurajează respectarea diversităţii sociale şi culturale;

d) să promoveze politicile şi practicile care încurajează conştientizarea şi respectarea

diversităţii umane;

e) să faciliteze şi să informeze publicul în legătură cu participarea la viaţa comunitară şi

schimbările sociale care intervin;

f) să asigure servicii profesionale în situaţii de urgenţă, în condiţiile legii şi a normelor

privind exercitarea profesiei de asistent social;

g) să recunoască importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi să le promoveze în

practica profesională, încurajând relaţiile între persoane cu scopul de a promova, reface, menţine

şi/sau îmbunătăţi calitatea vieţii;

38


2012

h) să se asigure de respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi de aplicarea

legislaţiei internaţionale la care România a aderat.

(2) Asistentul social tratează toate cazurile date spre asistare, în funcţie de concluziile evaluării

riscului, nevoilor şi resurselor.

(3) Asistentul social va trata cu prioritate cazurile minorilor aflaţi în dificultate, fiind activat în

mod automat principiul interesului superior al acestora,în condiţiile Convenţiei ONU cu privire

la drepturile copilului, în acest sens având obligaţia de a se autosesiza.

(4) Asistenţii sociali vor avea în vedere întotdeauna că propriul lor comportament reprezintă un

model pentru membrii comunităţii, actionând în consecinţă.

CAPITOLUL IV

Obligaţii faţă de profesia de asistent social

Art. 15. - Asistentul social contribuie la promovarea profesiei de asistent social, precum

şi la susţinerea spiritului de breaslă.

Art. 16. - În vederea asigurării standardelor de integritate profesională, asistentul social

este obligat:

a) să promoveze şi să menţină standardele de calitate în practica profesională;

b) să promoveze şi să dezvolte valorile şi etica profesională, baza de cunoştinţe şi

misiunea profesiei de asistent social;

c) să protejeze integritatea profesională a asistenţilor sociali, prin conferinţe, studii,

cercetare, analiză, activităţi de predare, consultanţă, expuneri în cadrul comunităţilor, prin

participarea activă în cadrul organizaţiei profesionale, precum şi prin alte acţiuni de eficientizare

a activităţii profesionale.

Art. 17. - În spiritul promovării demnităţii profesiei, asistentul social se va preocupa

permanent ca partenerii, asociaţii şi/sau angajaţii săi să nu lezeze drepturile persoanelor cu care

interacţionează în actul profesional, să nu diminueze încrederea publică în profesionalismul,

onestitatea şi responsabilitatea membrilor Colegiului, precum şi pentru a preveni şi elimina

practicarea ilegală a profesiei de asistent social, sesizând în acest sens Colegiul.

39


2012

CAPITOLUL V

Obligaţii faţă de beneficiari

Art. 18. - (1) Relaţiile asistentului social cu beneficiarii serviciilor sale profesionale se

bazează pe onestitate şi confidenţialitate, asistentul social având obligaţia de a informa

beneficiarii asupra problemelor specifice şi cheltuielilor probabile pe care le implică prestarea

serviciilor de asistenţă socială.

(2) Asistentul social are obligaţia de a informa beneficiarul – persoană fizică sau persoană

juridică – în timp util, asupra oricăror modificări intervenite în legătură cu prestaţia sa, care ar

putea influenţa calitatea, costurile sau termenele de prestare a serviciilor.

(3) Asistentul social întreprinde toate măsurile care să îi permită întreruperea, la nevoie, a

relaţiilor contractuale cu acei beneficiari sau cu acei angajatori, care, prin cerinţele sau atitudinea

lor pe parcursul desfăşurării activităţilor contractate, generează situaţii incompatibile.

Art. 19. - (1) Respectarea principiului autodeterminării obligă asistentul social să nu decidă în

numele beneficiarului.

(2) Asistentul social sprijină beneficiarii, pentru indentificarea şi dezvoltarea resurselor în

vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi acordă toată atenţia necesară intereselor celorlalte părţi

implicate în activitatea de asistenţă socială.

(3) Asistentul social poate limita drepturile beneficiarilor la autodeterminare atunci când acesta

consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă un risc pentru ei înşişi

şi/sau pentru alte persoane.

Art. 20. - (1) Asistentul social va furniza serviciile de asistenţă socială beneficiarilor numai în

contextul unei relaţii profesionale contractuale şi a consimtământului informat al beneficiarului,

după caz.

(2) În cazul în care beneficiarii serviciilor de asistenţă socială nu au capacitatea de a-şi exprima

în scris consimţământul sau de a contracta, asistentul social trebuie sa protejeze interesele

beneficiarului serviciului său, urmărind să obţinerea consimţământului scris al reprezentantului

legal al acestuia, după caz.

40


2012

Art. 21. - (1) Asistentul social utilizează un limbaj clar şi adecvat pentru a informa beneficiarii

serviciilor de asistenţă socială despre scopul, riscurile şi limitele serviciilor, costurile legate de

serviciul respectiv, alternativele existente, dreptul beneficiarilor de a refuza sau de a rezilia

relaţiile contractuale stabilite, precum şi despre perioada pentru care sunt încheiate raporturile

contractuale de asistenţă socială.

(2) În situaţiile în care beneficiarii serviciilor de asistenţă socială nu înţeleg sau au dificultăţi în a

întelege limbajul utilizat în practică, asistentul social trebuie să se asigure că acesta a înţeles

condiţiile prezentate, în acest sens asigurând beneficiarului o explicaţie detaliată, direct sau prin

intermediul unui translator/interpret, după caz.

Art. 22. - Asistentul social informează beneficiarii serviciilor de asistenţă socială cu

privire la limitele şi riscurile furnizării de servicii prin intermediul tehnicii de calcul şi de

comunicare moderne, solicitând acordul scris al acestora pentru orice înregistrare audio şi video,

precum şi pentru prezenţa unei terţe persoane, în calitate de observator sau supervizor.

Art. 23. - Pentru a asigura o intervenţie competentă, asistentul social are dreptul şi obligaţia de a

asigura şi de a utiliza servicii şi tehnici specializate de intervenţie, în condiţiile respectării

obligaţiei de formare profesională continuă, potrivit legii.

Art. 24. - (1) Asistentul social prestează serviciile profesionale în concordanţă cu specificul

cultural al beneficiarilor, adaptându-se diversităţii culturale prin cunoaşterea, înţelegerea,

acceptarea şi valorizarea modelelor culturale existente.

(2) Asistentul social trebuie să deţină cunoştinţe de bază despre mediul cultural şi caracteristicile

grupului sau comunităţii din care fac parte beneficiarii serviciilor de asistenţă socială.

(3) Formarea profesională a asistentului social îi permite acestuia înţelegerea diversităţii sociale

şi culturale privind etnia, religia, sexul şi/sau orientarea sexuală, vârsta, statutul marital,

convingerile politice şi religioase sau dizabilităţile mentale ori fizice ale beneficiarului.

Art. 25. - (1) Asistentul social evita conflictele de interese în exercitarea profesiei şi

promovează o abordare imparţială a situaţiilor profesionale.

(2) Asistentul social informează beneficiarul despre posibilele conflicte de interese şi intervine,

după caz, în prevenirea sau rezolvarea acestora.

41


2012

(3) În anumite cazuri, protejarea beneficiarului poate conduce la încheierea relaţiei profesionale

şi orientarea clientului către un alt profesionist sau către un alt serviciu care să corespundă nevoii

acestuia.

(4) Asistentul social nu foloseşte relaţia profesională cu beneficiarul serviciilor sale profesionale

pentru obţinerea de avantaje sau alte beneficii de orice natură în interes

personal.

(5) Asistentul social este obligat să atenueze sau să prevină conflictele de interese existente sau

posibile.

Art. 26. - (1) Asistentul social se bazează în activitatea profesională pe principiile respectării şi

apărării intimităţii beneficiarului, confidenţialităţii acestuia, precum şi pe principiul utilizării

responsabile a informaţiilor obţinute în timpul exercitării profesiei sau în legătură cu aceasta.

(2) Asistentul social nu poate solicita informaţii despre viaţa privată a beneficiarului serviciilor

sale, decât în cazul în care acestea sunt relevante pentru intervenţie, asistentul social având

obligaţia păstrării confidenţialităţii asupra acestora.

(3) În anumite situaţii, asistentul social poate dezvalui informaţii confidenţiale, cu acordul

beneficiarilor sau ai reprezentanţilor legali ai acestora, după caz.

(4) Asistenţii sociali pot dezvalui informaţii confidenţiale fără acordul beneficiarilor, în

condiţiile legii şi ale actelor normative adoptate în vederea executarii acesteia sau atunci când

nedezvăluirea acestora ar pune în pericol viaţa, integritatea fizică a beneficiarilor sau a altor

persoane.

(5) Asistentul social informează beneficiarii serviciilor de asistenţă socială despre încălcarea

confidenţialităţii informaţiilor pe care le deţin în legătură cu aceştia, motivaţia avută în vedere,

precum şi despre posibilele consecinţe, în condiţiile legii.

(6) Asistentul social trebuie să păstreze confidenţialitatea asupra identităţii beneficiarilor, atunci

când acesta prezintă informaţii în mass media, în condiţiile legii.

Art. 27. - În cazul în care autorităţile publice competente solicită pe cale legală informaţii despre

un anumit caz sau atunci când sunt puse în pericol interesele legitime, viaţa sau integritatea

beneficiarilor, asistentul social poate dezvălui informaţiile cerute, în condiţiile legii.

42


2012

Art. 28. – (1) Accesul la documentele beneficiarilor şi transferul acestora se realizează astfel

încât să asigure protecţia deplină a informaţiilor confidenţiale conţinute.

(2) Accesul la documentele beneficiarilor este permis profesioniştilor care lucrează în echipa

pluridisciplinară, supervizorilor sau coordonatorilor activităţii profesionale de asistenţă socială,

precum şi altor persoane autorizate în condiţiile legii.

(3) La cerere, beneficiarii au acces la informaţii din propriile dosare, în măsura în care asistentul

social apreciază că acestea servesc intereselor lor si nu prejudiciază alte persoane.

(4) La încheierea serviciilor, asistentul social are responsabilitatea de a arhiva dosarele clienţilor

pentru a asigura accesul la informatie în viitor si protectia informatiilor confidentiale.

Art. 29. - (1) Contactele fizice între asistenţii sociali şi beneficiarii serviciilor de asistenţă

socială trebuie evitate în cazul în care se constată că acest lucru îi prejudiciază în vreun fel pe

aceştia.

(2) Asistentul social care se angajează în contacte fizice cu beneficiarii trebuie să aibă

responsabilitatea de a stabili limite adecvate diferenţelor culturale, în condiţiile

legii.

(3) Asistentul social nu poate întreţine relaţii sexuale cu beneficiarii serviciilor de asistenţă

socială sau cu rudele acestuia, pe toata durata prestării serviciilor profesionale către aceştia.

(4) Asistentul social nu manifestă faţă de beneficiarii actului său profesional comportamente

verbale sau fizice de natură sexuală, menite a fi înţelese ca avansuri sexuale sau solicitari de

favoruri sexuale.

Art. 30. - Asistentul social foloseşte un limbaj adecvat şi respectuos faţă de client şi evită

folosirea termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor, grupurilor sau comunităţilor.

Art. 31. - (1) Asistentul social va asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt

întrerupte de factori cum ar fi: transferul, boala, indisponibilitatea temporară, etc. (2)

43


2012

Asistentul social poate finaliza relaţia profesională cu beneficiarii, precum şi serviciile oferite

acestora atunci când acestea nu mai răspund nevoilor şi intereselor acestora.

(3) Asistentul social se asigură că finalizarea relaţiei profesionale cu beneficiarii şi a serviciilor

oferite este un proces planificat asupra căruia beneficiarii deţin toate informaţiile necesare.

CAPITOLUL VI

Obligaţii faţă de membrii corpului profesional

Art. 32. - (1) Relaţiile între asistenţii sociali se bazează întotdeauna, indiferent de

interesele personale sau ale persoanelor pe care le asistă pe respect profesional reciproc.

(2) Asistentul social îşi construieşte reputaţia profesională numai pe baza competenţei

sale profesionale, fără a folosi mijloace de reclamă sau alte mijloace comerciale, altele decât cele

prevăzute de lege.

Art. 33. - (1) Concurenţa profesională între asistenţii sociali se bazează numai pe

competenţa şi calitatea serviciilor profesionale oferite beneficiarilor.

(2) Sunt interzise şi sunt considerate acte de concurenţă profesională neloială următoarele

acţiuni:

a) tentativa sau acţiunea de denigrare sau de discreditare a asistenţilor sociali în scopul

atragerii beneficiarilor de servicii de asistenţă socială;

b) practicarea profesiei sub standardele de calitate stabilite prin ghidurile de bună

practică în domeniu sau normele privind exercitarea profesiei de asistent social, precum şi prin

stabilirea unor onorarii derizorii având ca scop atragerea beneficiarilor serviciilor de asistenţă

socială;

c) utilizarea unor mijloace de presiune sau a funcţiei deţinute în vederea atragerii

beneficiarilor serviciilor psihologice sau în alt scop personal;

d) utilizarea oricăror informaţii de specialitate nepublicate sau neoficiale, la care

asistentul social a avut acces pe diferite căi, în scopul obţinerii de avantaje personale.

Art. 34. – (1) Orice litigiu între asistenţi sociali cu privire la exercitarea profesiunii de

asistent social trebuie comunicat imediat pentru conciliere Colegiului.

44


2012

(2) Comisia de deontologie profesională are competenţa analizării situaţiei de litigiu create,

precum şi desfăşurării tuturor actelor necesare concilierii, înainte de sesizarea altor instanţe.

Capitolul VII

Obligaţiile asistentului social în relaţiile cu instituţiile publice

Art. 35. - Asistentul social, salariat sau membru al unor comisii sau organisme de

specialitate ale unor instituţii publice, nu va divulga şi nu va folosi în scopul obţinerii de avantaje

materiale personale, familiale sau de grup informaţii de specialitate care nu au fost făcute

publice.

Art. 36. - Asistentul social, salariat sau membru al unor comisii sau organisme publice

sau tehnice de analiză ori decizie, nu se poate pronunţa asupra unor acte sau documentaţii la a

căror realizare este implicat personal.

Art. 37. - Asistentul social nu va oferi avantaje materiale sau de orice altă natură unui

funcţionar public, cu intenţia de a influenţa o decizie de care este

interesat.

Art. 38. – Asistentul social care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instituţii a

administraţiei publice, în învăţământ sau participă în diverse foruri decizionale sau de jurizare,

nu va accepta avantaje materiale sau de orice natură oferite pentru a influenţa decizia sa.

Capitolul VIII

Sancţiunile disciplinare

Art. 39. – (1) Încălcarea de către asistenţii sociali a dispoziţiilor prevăzute în prezentul cod

constituie abatere disciplinară.

(2) În urma realizării cercetării disciplinare, Comisia de deontologie profesională şi

organele de conducere ale Colegiului, după caz, apreciază gravitatea fiecărui caz de încălcare a

dispoziţiilor prezentului cod.

(3) Sancţiunile disciplinare aplicabile asistenţilor sociali sunt prevăzute în art. 20 alin. (2) lit. a)-

45


2012

d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali.

Capitolul IX

Dispoziţii finale şi tranzitorii

Art. 40. – (1) Prezentul cod a intrat în vigoare de la data adoptării prin hotărâre a Consiliului

Naţional.

(2) De la data adoptarii prezentului cod se abroga orice altă dispoziţie contrară, în condiţiile legii.

(3) De la data adoptării prezentului cod autorităţile publice, alte persoane juridice sau entităţi

specializate care au încadraţi asistenţi sociali vor aduce la cunoştinţa acestora prevederile

prezentului cod.

(4) Prezentul cod a fost adoptat în executarea Legii nr. 466/2004 privind statutul asistentului

social, pentru detalierea si aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind deontologia profesiei de

asistent social.

Art. 41. – Punerea în aplicare a prezentului cod se realizează sub aspect procedural potrivit

dispoziţiilor procedurale prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul cod.

Art. 42. – Prezentul cod va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

46


2012

BIBLIOGRAFIE

1. Apostol Pavel, Banu Ion, Becleanu Iancu Adela, Dicţionar de filozofie, Editura

Politică, Bucureşti, 1978

2. Banks Sarah, Ethics and values in social work, Ed. a 2-a, Houndmills, Basingstoke,

Hampshire, New York : Palgrave, 2001

3. Banks Sarah, Nohr Kirsten, Teaching Practical Ethics for the Social Professions,

Feset, 2002

4. Barker Robert, The Social Work Dictionary, National Association of Social Workers

Press, 1988

5. Bloch Sidney, Paul Chodoff, Etică psihiatrică, Ediţia aII-a, Asociaţia Psihiatrilor

liberi din România, Geneva Initiative on Psychiatry, Bucureşti, 2000

6. Blebea Nicolae G., M. Miroiu, Introducere în etica profesională, Editura Trei,

Bucureşti, 2000

7. Canton Rob & Hancock David, Dictionary of Probation and Offender Management,

Willan Publising, 2007

8. Gelsthorpe Loraine & Morgan Rod, Handbook of Probation, Willan Publishing, 2007

9. Hepworth H. Dean , Larsen Jo Ann, Direct Social Work Practice: Theory and Skills,

Belmont, Calif Wadsworth, 1990

10. Iluţ Petru, Valori, atitudini şi comportamente sociale. Teme actuale de

psihosociologie, Editura Polirom, Iaşi, 2004

11. Marshall Gordon, Dicţionar de sociologie, Oxford, Editura Univers Enciclopedic,

Bucureşti, 2003

12. Morales M. & Sheafor W: B., Social Work Profession of Many Faces, Allyn and

Bacon Inc., 1980

13. Paradise V. Louis, Develop Ethical and Legal Standards, Bell& Howell Publication

Systems Division, Ohio, 1985

14. Roth-Szamoskozi, Maria, Perspective teoretice şi practice ale asistenţei sociale,

Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2003

47


2012

15. Sârbu T., Introducere în deontologia comunicării, Editura Cantes, Iaşi, 1999

16. Schiaucu Valentin & Canton Rob (coord.), Manual de Probaţiune, Ed. Euro

Standard, Bucureşti, 2008

17. Witec Smaranda (coautor), Program de formare în practica asistenței sociale –

cunoștințe și deprinderi de bază pentru referenții sociali din cadrul autorităților

publice locale, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, București, 2005

18. Yavirsek Darja, Rommelspacher, Staub- Bernasconi Silvia, Ethical Dilemmas in

Social Work – International Perspective, Faculty of Social Work, University of

Ljubljana, 2010

19. *** Revista de Asistenţă Socială, nr. 1/2002, editată de Catedra de Asistenţă Socială a

Universităţii dinBucureşti

20. *** http://www.cnasr.ro/imag/files_9/4916336154c90acd0396f1.pdf

http://www.cnasr.ro/imag/files_9/4916336154c90acd0396f1.pdf

suport de curs 2012 etica si valori in asistenta sociala_ smaranda witec

Documents