1. Domeniu RI preocupri, abordri, clasificri i istoric

Preocupri: Natura relaiilor dintre state Cauzele rzboiului Problemele pcii Cooperarea internaional Recunoaterea actorilor internaionali Istoria relatiilor internationale - se preocupa exclusiv de istoria relatiilor de putere dintre actorii internationali inca de la formare sistemului international si pana in zilele noastre. Natura sistemelor insa se schimba in timp (Giplin): orase state in antichitate imperii multinationale in Evul Mediu statele natiune sec.XVIDespre politica internationala putem vorbi doar din momentul in care principalul, daca nu unicul actor international devine statul suveran modern, cel mai adesea constituit pe un teritoriu locuit de un anumit grup national. Abordri Istorie Tucidide (sec. V)- mediteaza aspura cauzelor razboaielor Filosofie politica Machiavelli, Hobbes studiaza raportul dintre natura umana si stat Drept Grotius incearca sa codifice juridic practicile relatiilor internationale Economie Adam Smith studiaza impactul politicilor economice interne asupra relatiilor intre state Desprinderea domeniului si afirmarea autonomiei in interiorul STIINTEI POLITICE potrivit lui Morgenthau relatiile internationale se ocupa cu studiul raporturilor de putere dintre actorii internationali, conceptul de PUTERE concept central, DOMENIUL - toate formele de interactiune sociala care scapa unei vointe supreme ce reglementeaza pe un teritoriu dat (stat) CLASIFICRI: Teoria relatiilor internationale (teorii, ajuta la intelegerea fenomenelor) Istoria relatiilor internationale (evolutia in timp) Studiile de Securitate (cercetari legate de supravietuirea statelor) Studiile Strategice (vizeaza aspectele militare) Economia Politica Internationala (evolutia schimburilor TEORII:Teoria lui George Modelski - distinge 5 cicluri:- Ciclul portughez 1497 (Vasco da Gama) 1580 (cucerirea de catre Spania) - Ciclul olandez 1580 1713 (pacea de la Utrecht)- Ciclul britanic I 1710 1783 (razboiul de indep. al coloniilor americane)- Ciclul britanic II 1815 (congresul de la Viena) 1918- Ciclul american 1918 in prezentCaracteristici : dominatia asupra marilor si a rutelor comerciale punctele de sprijin de interes strategic ale acestoraTrei tipuri de configurare a sistemului Unipolaritatea - presupune existenta unei singure puteri majore Bipolaritatea - implica existenta a doua mari puteri oponente (raportare ideologica, militara) considerata ca fiind cea mai stabila configuratie Multipolaritatea presupune existenta a min trei puteri care sa domine sistemulTeoria lui Wallerstein Centru: puteri majore (au interese si capacitati majore) care detin o influenta mare asupra formularii regulilor Semiperiferie: foste puteri centrale in pozitie descendenta, puteri in zone periferice care se afla in ascensiune, puteri regionale subsistemice- interesele si capacitatile nu depasesc aria propriului subsistem Periferie: nu au interese si nici capacitati semnificative.Apariia statului modern:Dilema - aparitia statului modern:-Razboiul de 100 de ani Anglia si Franta (sec. XIV-XV)-1494 regele Frantei Carol al VIII-lea invadeaza Italia prima lupta pentru hegemonie europeana-Pacea de la Westfalia sfarsitul razboilui de 30 de ani sfarsitul dominatiei habsburgice in Tarile de Jos: Tratatele Westfalice stabilesc principiul dupa care singurul actor international din punct de vedere legal este STATUL Scoate in afara sistemului (legii): actorii transstatali (papalitatea, imperiul) actorii infrastatali (ordinele cavaleresti, liga Hanseatica) actorii substatali (nobili, orase libere) statele detin un atribut primordial: SUVERANITATEA (capacitatea unui actor de a-si defini propriile interese, de a-si construi o politica externa si de a reprezenta singurul factor de decizie in ce priveste propriile cai si mijloace de a actiona in sistem) . Tratatele Westfalice stabilesc principiul EGALITATII intre state pe baza suveranitatii lor egale statele sunt singurele care puteau lua angajamente internationale bazate pe consimtamantul lor liber balanta de putere este acceptata ca instrument al relatiilor internationale cauta STABILITATEA si nu PACEA. se ridica problema necesitatii legitimitatii internationale modul efectiv in care este transmisa puterea la nivel national (dinastic, ereditar) legitimitatea data de suveranitatea teritoriala recunoasterea de catre ceilalti actori a calitatii de stat a unui actor particular. este recunoscuta existenta unui DREPT INTERNATIONAL incipent inteles ca un set de reguli voluntare acceptate de catre ststele ce participau in sistemul international recunoasterea implicita a DIPLOMATIEI ca instrument al RI- poate contribui la rezolvarea pasnica a unor conflicte de interese Tratatele Westfalice traseaza caracteristicile esentiale ale sistemului international- scopuri implicite: conservarea sistemului pastrarea independentei si suveranitatii pastrarea pacii

2. Istoricul organizaiilor internaionale tipologii i noiuni de drept internaional

Istoricul organizaiilor Prima generatie precursorii organizatiilor de astazi: Comisia Centrala a Rinului (1815) Comisia Europeana a Dunarii (1856) Uniunea Telegrafica Internationala (1874) A doua generatie dupa Primul Razboi Mondial Organizatia Internationala a Muncii Societatea (Liga) Natiunilor A treia generatie dupa al Doilea Razboi Mondial ONU Consiliul Europei UE NATO OSCE Cresterea exponentiala a numarului de org. in secolul XX -1909 - 37 org; 1960 154 org; 1992 286 org.Rolul organizatiilor internationale: amplificarea cooperarii intre state in domenii de interes comun armonizarea intereselor nationale cu cele de tip general, ale societatii internationale cadrul de stabilire a deciziilor de cooperare si a mecanismelor de urmarire a aplicarii acestora in relatiile internationale mentinerea prin organizatiile internationale, a pacii si securitatii internationalDefiniii: rezultatul asocierii libere a statelor, constitutita printr-un tratat, care este dotata cu organe comune si care are o personalitate juridica distincta de cea a statelor membre.Elemente constitutive ale org. interna: la asociere particip statele asocierea se realizeaz printr-un tratat (carta, constituie, statut) asocierea vizeaz obiective i scopuri commune organizaia are o structur institutional proprie asocierea se desfoar n cadrul dreptului internaional.Clasificare:Dup COMPOZIIE : organizaii universale - organizaii regionaleDup DOMENIUL DE ACTIVITATE: politice tehnico-economicen raport cu TIPUL DE COMPETENE: de cooperare de integrareStructura organizaiilor organe principale i subsidiare n raport de natura competenelor : organe politice organe jurisdicionale n raport de reprezentarea statului: organe plenare organe cu compunere restrns (nominalizarea n organelle cu compunere restrns se face dup criteria de reprezentare: geografic, echitabil a intereselor specific, alegere prin rotaie)Funcionarea org. act constitutiv sesiuni periodice reguli de procedur(ordinea de zi, dezbaterim adoptarea unor rezoluii) modaliti de adoptare a hotrrilor : regula consensului, unanimitatea, majoritatea (simpl, absolut, calificat)

Drept internaionalNoiunea de drept internaional este introdus de Jeremy Bentham n lucrarea ,,An Introduction to the Principles of moral and Legislation 1789; exista DREPT INTERNAIONAL PUBLIC (reglementeaz raporturile dintre state i alte subiecte de drept) i DREPT INTERNAIONAL PRIVAT (reglem raporturile de drept civil n care intervine un elemente strintate un strin, un bun situate ntr-o alt ar etc).Este un ansamblu de principii i norme care reglementeaz raporturile dintre subiectele dreptului internaional, n principalele state dar i, ntr-o msur limitat, organizaii internaionale; este creat de statele suverane, n cadrul cooperrii i interaciunii lor, cu participarea org interna n limitele competenelor acordate lor; nu exist organ legislative asupra statelor i nici un aparat pt a asigura aplicarea normelor anarhie.Exista proceduri pentru solutionarea diferendelor pe cale pasnica prin tratatele pe care le incheie. Statele convin de regula sa supuna un litigiu unei instante arbitrale. Nu exista insa o procedura de executare silita.Exista in anumite cazuri aplicarea normelor prin constrangere. Este cazul sistemului de securitate creat prin Carta ONU, in care pe baza hotararilor Consiliului de Securitate se pot aplica asemenea masuri, mergang pana la recurgerea la forta armata.TRATATUL act juridic incheiat de state sau de alte subiecte de drept international, prin care se creeaza, se modifica sau se sting raporturile juridice internationaleStatele sunt in continuare singurele subiecte directe ale dreptului international. Clasificarea tratatelor internaionalea) Dup nr de participani : bilaterale multilateralb) Dup termenul de valabilitate: cu termen sau aplicare limit fr termen sau a cror expirare nu este legat de o anumit dat cu termen, dar cu posibilitatea prelungiriic) Dup posibilitatea de aderare: tratate deschise tratate nchise, la care alte state nu pot aplica dect cu consimmntul statelor participanted) Dupa coninut: politice economice culturale juridice.Clasificarea tratatelor politice: Tratatele de alianta statele isi asuma obligatii reciproce de a actiona in comun, cu toate sau numai cu o parte din fortele lor armate, in scopul apararii Tratatele de asistenta mutuale statele se angajeaza sa-si acorde reciproc ajutor militarin cazul in care unul din ele este victima unui atac Acorduri regionale Pactele sau tratatele de neagresiune statele se angajeaza sa se abtina de la orice atac armat in relatiile reciproce Tratatele de neutralitate Tratatele de pace se pune capat unei stari de razboi si se restabilesc relatii normale Clasificarea tratatelor economice: Conventii comerciale statele isi acorda reciproc un anumit regim politic-comercial, mai ales un regim vamal, referitor la import- export, tranzit si depozitare de marfuri Acorduri privind transporturile Acorduri privind protectia si promovarea investitiilor, ca si prevenirea dublei impuneri Acorduri sanitar- veterinare, fito-sanitare etc

Acordurile culturale: Acorduri de colaborare si schimburi culturale Programe de schimburi culturale Acorduri privind deschiderea de centre culturale, biblioteci si altele Acordurile in probleme juridice: Tratate de asistenta juridica in cauze civile, penale si familiale Conventii consulare Conventii de extradare Conventii privind scutirea de viza

3. Istoricul RI pn la I R.M. Sistemul international in sec. XVI-XVIII a fost: competitiv conflictual asigurarea intereselor nationale a devenit principala grija si responsabilitate a statelor europene (raison dEtat Richelieu) primatul politicii externe in detrimentul celei interne Pacea de la Utrecht (1713) incheie razboiul de succesiune la tronul Spaniei (1701-1713) recunoasterea explicita a balantei de putere ca instrument al relatiilor internationale urmarea impiedicarea aparitiei unui hegemon continental principiul noninterventiei in problemele de politica interna ale unui stat Caracteristici ale sistemul international in sec. XVII-XVIII statul nu era pe deplin inchegat statul era confundat cu monarhia razboaiele se purtau din ratiuni personale1789 revolutia franceza schimba baza de legitimare a statului (natiunea) legitimitatea conducatorilor se schimba populara separatia intre stat si conducatorCongresul de la Viena (1815) si Concertul European puterile majore (Anglia, Prusia, Austria, Rusia si Franta) si minore principiul balantei de putere impiedicarea unui actor sa ajunga in pozitia de hegemon diplomatia devine institutie a sistemului international Concertul EuropeanFactori care au determinat dinamica RI: Tranzitiile de putere ale marilor puteri Germania, Italia, SUA, Japonia Colonialismul Fragmentarea sistemului international

4. RI ntre cele dou rzboaie mondialePrimul Razboi Mondial a avut o importanta aparte, care este mai putin pusa in lumina. Astfel el a fost, din punct de vedere militar:

primul razboi european care devine mondial (ceea ce ilustreaza caracterul global al sistemului international, precum si faptul ca Europa ocupa locul central in cadrul acestuia); primul razboi mondial industrial (socul celor 10 milioane de morti si aparitia relatiilor internationale ca domeniu distinct de investigatie stiintifica); nu mai este un razboi intre armate, ci intre societati, distinctia dintre civili si militari tinde sa dispara atat pentru ca toti sunt inhamati la carul razboiului si constituie tinta atacurilor inamicului, dimensiunile campului de batalie se extind extrem de mult. un razboi cu dublu caracter: static in Vest si dinamic in Est (primul aspect ilustreaza gripajul inclestarii unor mari puteri intr-un spatiu ingust, iar cel de-al doilea a pus bazele manevrei din cel de-al doilea Razboi Mondial); primul razboi in care cuceririle stiintei aplicate la domeniul militar devin mijloace de lupta utilizate efectiv (tancurile, aviatia, pistolul mitraliera, gazele de lupta, metodele matematice de lovire a submarinelor in imersiune, etc.)

In ce priveste consecintele politice, acestea au fost: afirmarea principiului national (vezi cele 14 puncte ale lui Wilson), care - odata acceptat - a schimbat bazele organizarii teritoriale a Europei; disparitia imperiilor in Europa (inceputul procesului de lichidare a imperiilor in general); reglementarile de pace devin astfel baza noului statu quo teritorial pe continent, valabil, in linii generale pana astazi (vezi aparitia Poloniei, a Cehoslovaciei, a Iugoslaviei, precum si desavarsirea unitatii noastre nationale); este de remarcat ca, in prezent, s-ar parea ca asistam la incercarile de recuperare "moderna" a teritoriilor pierdute in primul Razboi Mondial (in care principalul "pierzator" a fost Austro-Ungaria, si nu Germania, care a pierdut mai mult in urma celui de-al doilea Razboi Mondial ?)

In ceea ce priveste consecintele asupra sistemului international in ansamblul sau, se cuvine a fi mentionate urmatoarele: faptul ca Germania, devenita prea puternica pentru Europa, nu mai putea fi controlata/invinsa, decat prin contributia puterilor extra-europene (SUA si Rusia); aceasta atrage o sporire a relevantei si in ce priveste si alte centre de putere pe plan mondial (SUA, Japonia), care nu reusesc insa sa "detroneze" Europa din locul central pe care il ocupa in ansamblul sistemului international; in conditiile retragerii Rusiei si SUA din sistemul european dupa terminarea razboiului, sarcina controlarii si impiedicarii Germaniei de a reveni este preluata de Franta si Marea Britanie - garantii status quo-ului astfel rezultat - si care, au urmarit, pe de o parte, limitarea pretentiilor teritoriale ale Germaniei spre est, iar, pe de alta parte, au incercat sa impiedice crearea "masei critice" determinate de apropierea Germaniei si Rusiei (amandoua puterile fiind "proscrise" din cauza initierii primului razboi si a revolutiei bolsevice);Institutionalizarea sistemului s-a facut prin crearea Ligii Natiunilor (care a marcat o etapa nou in modalitatile de reglementare a situatiei dupa crize majore/razboaie); la inceput au fost Congresele (Viena 1815, Paris 1856, Berlin 1878), apoi Liga (permanentizarea metodei congreselor), urmata de ONU, careia, in prezent, au inceput sa i se adauge si Conferintele internationale echivalentul congreselor de odinioara); privit prin prisma raportului dintre politica puterii si restrictionarea ei juridica, raportul se deplaseaza treptat dinspre consfintirea juridica a rezultatelor ei (congresele), spre restrictionare juridica (Liga si ONU), pentru ca astazi, in plus, sa consemnam, in absenta rezultatelor acesteia din urma, eforturi de administrare a consecintelor aplicarii ei (vezi conferinta asupra fostei Iugoslavii). In acest context, apropierea germano-rusa din 1939 a avut efecte catastrofale pentru Europa. Pe de o parte, blocand Vestul prin mana libera acordata Germaniei (disparitia temerii luptei pe doua fronturi), permitea inghitirea spatiului din Est dintre cele doua puteri, spatiu in care ne aflam si noi (pactul Hitler-Stalin); pe acest temei, Ungaria, de pilda, care si atunci reprezenta, in valoare absoluta, doar 1/2 din potentialul romanesc, si-a putut atinge telurile revizioniste (dupa cum la fel a profitat si Bulgaria). Cel de-al doilea Razboi Mondial - izbucnit inevitabil in conditiile practicarii unei politici a puterii nelimitate - a determinat: integrarea si mai mare a sistemului international, prin amploarea spatiului de desfasurare a operatiunilor militare si atragerea celorlalte centre de putere (SUA, Japonia), precum si a intregului sistem colonial, ceea ce a si dus apoi la prabusirea acestuia in ansamblu; aparitia unei noi ierarhii politico-militare, mult mai restranse, la baza careia s-a aflat in mod primordial posesia armei nucleare; la randul ei, aceasta (respectiv cuplarea armei nucleare cu progresele in domeniul vectorilor) a dus la militarizarea pacii la un nivel nemaiantalnit pana atunci, caci, din cauza sporirii vitezei si razei de actiune a vectorilor, accentul s-a deplasat hotarator de pe fortele mobilizabile pe cele gata mobilizate, capabile sa actioneze in orice moment 5. RI n timpul Rzboiului ReceLumea "postbelica", asa cum am cunoscut-o intre 1945-1989, a reprezentat un moment aparte in istoria omenirii: niciodata inainte si, probabil, mult timp de acum incolo, sistemul international nu a ajuns si nu va mai ajunge la un grad de concentrare a puterii atat de mare. Practic, in plan politico-militar, toate zonele importante ale lumii - caracterizate de echilibre locale - erau conectate la echilibrul "central" dintre cele doua superputeri. Iar aceasta avea loc pe fundalul unui sistem economic cu caracter global

O asemenea infatisare a sistemului international se datoreaza consecintelor celui de-al doilea Razboi Mondial, dintre care enumeram:Reasezari majore in echilibrul mondial de putere: puterile invinse (Germania, Japonia si Italia) au iesit pur si simplu din joc, puteri invingatoare (Marea Britanie, Franta, sau China), desi au ramas in joc, nu au mai contat; disparitia imperiilor coloniale (prima faza a disparitiei imperiilor s-a petrecut in Europa, dupa primul Razboi Mondial) a fost, in egala masura, atat o ilustrare, cat si o cauza a caderii suferite de MareaBritanie si Franta dupa razboi.Venirea in prim plan a SUA si URSS - puteri extra-europene, fara aportul carora infrangerea Germaniei nu ar fi fost posibila - a marcat aparitia BIPOLARISMULUI. Confruntarea lor a fost, in acelasi timp,o lupta clasica, desi gigantica, pentru putere; o lupta ideologica (ideologia ca instrument al puterii: pentru ce URSS a dorit ca tarile est-europene sa devina comuniste ?)Institutiile ordinii mondiale postbelice au aparut in urmatoarea succesiune: 1944 - Acordurile de la Bretton Woods 1945 - Organizatia Natiunilor Unite (Consiliul de Securitate) 1947 - Tratatul de la Dunquerque (intre Franta si Marea Britanie impotriva Germaniei) 1948 - Tratatul de la Bruxelles (care a creat UEO) 1949 - Crearea NATO (ca o expresie a cooperarii politico-militare a americanilor cu vest-europenii in fata pericolului sovietic) 1949 - Crearea CAER 1955 - Crearea Tratatului de la Varsovia (ca raspuns la includerea Germaniei in NATO) 1957 - Tratatul de la Roma de infiintare a Pietei Comune (ca o expresie a competitiei economice a vest-europenilor cu americanii) - prefatata de o serie de acorduri si institutii anterioare. 1972-1975 - Conferinta pentru Securitate si Cooperare in Europa (ca o incercare de a uni cele doua jumatati ale continentului aflate in confruntare una cu alta) Liniile de forta ale sistemului international postbelic erau urmatoarele:Pe plan politico-militar: Confruntare Est-Vest Colaborare Vest-Vest si Est-Est (blocurile=expresie a dominatiei superputerilor asupra propriilor aliati.Pe plan economic competitie Vest-Vest Relatia Est-Vest era de fapt o relatie Nord-SudPrincipalele amenintari in cadrul sistemului erau preponderent VIZIBILE si EXTERNE (pericolul unei agresiuni din partea blocului opus). Concret, cele doua zone de amenintare proveneau din: posibilitatea unei erori (pe fundalul mecanismului descurajarii reciproce), posibilitatea unei escaladari necontrolate a unui conflict local. In ceea ce priveste mecanismele de reglementare a competitiei, necesare ca urmare a realizarii reciproce ca, necontrolata, ea poate duce la dezastru, fiind, in acelasi timp expresia conflictului in conditiile adancirii interdependentelor, acestea erau:In plan politico-militar - negocierile de control al armamentelor si dezarmare:1963: Nuclear Test Ban Treaty1971-72: SALT1987: Intermediate Nuclear Forces1991: Conventional Forces in Europe1992: STARTIn plan economic - Grupul G7 (si cu tenta de coordonare politica) pentru evitarea consecintelor negative ale unilateralismului intr-o lume interdependenta, precum si pentru impiedicarea translarii competitiei economice in planul politico-militar.RZBOI I PACE N EPOCA NUCLEAR: ECHILIBRUL TERORIIAtunci cand vorbim despre armele nucleare trebuie sa avem in vedere faptul ca ele se compun, pe de o parte, din incarcatura exploziva propriu-zisa si, pe de alta parte, din vectorul care o transporta la tinta. Acesti doi factori, impreuna cu evolutia situatiei internationale sunt raspunzatori de dezvoltarea acestui tip de armament si a gandirii militare in privinta utilizarii sale. Asa stand lucrurile, primul element cu care incepe istoria acestui tip special de arma este legat de vector (avion), si teoria bombardamentului strategic ca una din cele doua modalitati de evitare a impasului creat in primul Razboi Mondial (cealalta fiind reprezentata de teoria blitzkrieg-ului).Astfel, in perioada interbelica, italianul Duhet si englezul Fuller au pus la punct teoria bombardamentului strategic, ca mijlocul major de a scoate din joc un inamic lovindu-i centrele industriale si aglomerarile urbane (de fapt, o recunoastere a faptului ca, datorita industrializarii sale, razboiul ajunsese deja o confruntare nu numai intre armatele a doi sau mai multi beligeranti, ci intre societatile lor in ansamblul lor).Cea de-a doua componenta - incarcatura atomica propriu-zisa - a aparut mai tarziu, respectiv ca urmare a materializarii proiectului Manhattan in vara anului 1945, fiind utilizata efectiv in razboi prin cele doua lansari efectuate asupra oraselor japoneze Hiroshima (6 august 1945) si Nagasaki (9 august 1945). Ratiunile initierii proiectului amintit rezida, pe de o parte, in dorinta aliatilor de a intra in posesia acestei super-arme inaintea germanilor, iar, pe de alta, in dorinta generala a omului de a intra in posesia armei supreme (Kissinger spunea ca, dandu-i arma atomica, zeii l-au pedepsit pe om indeplinindu-i prea deplin dorintele). In ce priveste ratiunile care au stat la baza utilizarii ei efective, printre acestea se numara: dorinta de a testa pe viu efectele armei respective; dorinta SUA de a evita pierderile umane presupuse inevitabil de o debarcare pe insulele japoneze; dorinta SUA de a demonstra intregii lumi puterea uriasa a armelor in posesia carora intrase, ca baza a suprematiei lor politico-militare postbelice.Anii dintre 1945 si 1949 au fost marcati, in plan practic, de utilizarea monopolului american in domeniu in politica internationala, iar in plan teoretic, de cautari privind intelegerea intregii potentialitati a noii descoperiri. In acest din urma domeniu acum au aparut germenii conceptiilor ulterioare de utilizare a armei atomice si, ulterior, nucleare. Odata cu testarea primei bombe atomice sovietice (1949), datele problemei se schimba fundamental. Raspunsul american nu s-a lasat asteptat. In loc sa inghete propriul lor program atomic, americanii au ridicat miza, pe de o parte, prin punerea la punct a bombei cu hidrogen (arma nucleara), iar, pe de alta, prin diversificarea arsenalului ca urmare a punerii la punct a armelor nucleare tactice (respectiv capabile a fi utilizate pe campul de batalie). Rezultatul l-a constituit punerea bazelor cursei postbelice a inarmarilor nucleare dintre cele doua superputeri. Ele au fost confirmate - in opinia autorilor - de razboiul din Corea. (In acelasi timp, in Europa se constituie NATO). In ambele cazuri, respectiv atat in cel al Statelor Unite, cat si al Europei Occidentale, armele nucleare au avut de indeplinit un dublu rol, pe de o parte, de descurajare, pe de alta, de substitut mai economicos al unui efort conventional altfel deosebit de costisitor.In general, prin descurajare nucleara se intelege tentativa de a determina adversarul sa nu lanseze un atac impotriva ta, de teama reactiei tale devastatoare la adresa lui in cazul in care ar face-o. Kissinger spunea ca, pentru ca descurajarea sa functioneze este nevoie de o relatie de tip produs (respectiv, daca oricare din factori este egal cu zero, intregul produs este egal cu zero) intre capacitatea nucleara, hotararea de a o utiliza si comunicarea existentei acestor doua elemente adversarului potential.Prima forma inchegata de manifestare a descurajarii nucleare a constituit-o doctrina ripostei masive (massive retaliation), asa cum a fost aceasta formulata in documentul NSC 162/2 Basic National Security Policy.

Conform acesteia, Statele Unite urmau sa raspunda printr-un atac nuclear masiv oricarei agresiuni initiate de Uniunea Sovietica si/sau aliatii ei. Prin ea, SUA erau dispuse sa lase initiativa adversarilor, dar nu mai erau dispuse sa le permita totodata si sa stabileasca tot ei regulile confruntarii odata initiate. Elementele care au stat la baza aparitie acestei doctrine au fost: multiplicarea optiunilor nucleare, ca urmare a punerii la punct a inventarului de arme nucleare tactice; posibilitatea efectuarii de economii masive in zona armamentelor si fortelor conventionale; si aderarea Marii Britanii la noua doctrina.Nu mult dupa intrarea in vigoare, in Statele Unite s-a declansat o dezbatere viguroasa asupra ei, cu acuzatia fundamentala a lipsei de credibilitate (era greu de crezut ca SUA vor recurge la utilizarea masiva a arsenalului lor nuclear in cazul unei provocari relativ minore). Adevaratele ratiuni care au dus la initierea dezbaterii au fost insa urmatoarele: lupta bugetara iscata intre serviciile fortelor armate americane; constientizarea efectelor distrugatoare ale caderilor de cenusa radioactiva dupa efectuarea unui atac; perceptia impasului/blocajului nuclear rezultat din echilibrul pe cale de a fi realizat de URSS; deplasarea de accent de pe utilizare pe descurajare in general.Rezultatul dezbaterii a constat in abandonarea doctrinei ripostei masive si adoptarea celei a razboiului limitat. Principalii sai exponenti au fost englezul Liddle Hart si americanii Robert Osgood, Henry Kissinger si William Kaufmann. Scopul lor principal l-a constituit recuperarea razboiului ca instrument al politicii, pornind de la premisa ca, din cauza armelor nucleare - a caror singura utilizare consta in a ... nu le utiliza - razboiul fiind scos din arsenalul instrumental al politicii. Pentru aceasta, teoreticienii respectivi sustineau necesitatea limitarii atat a obiectivelor urmarite intr-un razboi, cat si a mijloacelor implicate. Curand, insa, peisajul nuclear s-a complicat foarte mult, facand necesara distinctia intre descurajarea prin negare si cea prin pedeapsa (Glenn Snyder). Mai mult, arsenalul nuclear tactic s-a diversificat, fara ca acest lucru sa se fi concretizat si in punerea la punct a unei doctrine privind utilizarea acestei categorii de armament. Efectele acestor schimbari au constat in deplasarea accentului de pe strategia contra orase pe strategia contra forte (pe considerentul ca daca ambii adversari au sageti otravite, principala misiune nu este de a elimina adversarul - deoarece in cursul acestui proces te poate atinge si el - ci de a-i face inutilizabile sagetile.O asemenea strategie, insa, a pus in lumina imperativul asigurarii, pe de o parte, a invulnerabilitatii fortelor proprii, iar, pe de alta, a capacitatii acestora de a patrunde prin apararea inamica si a anihila armele lui. Pe acest fundal are loc atat protejarea propriilor forte aeriene prin mentinerea lor in stare de alerta ridicata, cat si instalarea ulterioara a armelor nucleare pe submarine greu detectabile, in paralel cu protejarea lor terestra prin plasarea in silozuri. Aparitia primului Sputnik (4 octombrie 1957) a reprezentat un adevarat soc pentru americani si o revolutionalizare a intregului domeniu: pentru prima oara, ambii adversari devin reciproc vulnerabili. Consecinta a constituit-o, in anii '60, dublarea strategiei contra forte cu strategia distrugerii asigurate (care prevedea executarea ripostei asupra oraselor adversarului, in fapt, o revenire la strategia contr -orase), pentru ca, spre inceputul anilor '70, sa se ajunga la un echilibru dat de obtinerea distrugerii reciproc asigurate (mutual assured destruction). Intre timp, pe de o parte, clubul nuclear s-a largit (Marea Britanie si Franta devin puteri nucleare in anii '50, iar China in anii '60), ceea ce a impus adoptarea Tratatului de Neproliferare Nucleara, iar, pe de alta, cele doua superputeri initiaza un proces de control al armamentelor si dezarmare nucleara, aflat si in prezent in curs de desfasurare.La inceputul anilor '80 (23 martie 1983), Statele Unite isi fac cunoscuta optiunea de a-si asigura un sistem defensiv antiracheta in spatiu ("razboiul stelelor"), care promitea desprinderea din distrugerea reciproc asigurata, pas care a jucat un rol hotarator in intensificarea la maximum a cursei inarmarilor concretizate in final prin infrangerea URSS in razboiul rece. Paralel, are loc, pe de o parte, un proces de inlocuire a armelor nucleare cu arme conventionale (ca urmare a revolutiei petrecute in domeniul performantelor acestui tip de armament), iar, pe de alta, atat un proces de eliminare treptata a armelor nucleare cu raza scurta de actiune, cat si cresterea razei de actiune a celor tactice. Asistam astfel daca nu la o denuclearizare totala, la o retransare masiva a armelor nucleare (care raman ultimii gardieni ai securitatii fizice a statelor posesoare) in favoarea unei reveniri spectaculoase a armelor conventionale, concretizata, pe de o parte, in recuperarea razboiului ca instrument al politicii (vezi multiplicarea conflictelor in epoca post razboi rece), iar, pe de alta, in pericolul dezintegrarii regimului de neproliferare (vezi traficul crescand cu materiale nucleare si specialisti), acestuia adaugandu-i-se si cel al unui conflict civil in mediul nuclear suprasaturat al fostului spatiu sovietic, indeosebi rusesc.6. Actori n RI1. Abordarea vietii internationale prin intermediul teoriei sistemelor implica doua paliere: cel al elementelor ei componente - "ACTORII" - si cel al "RAPORTURILOR" dintre ei. Modificarea naturii, respectiv a tipului de "ACTOR", influenteaza "RAPORTURILE" dintre acestia si intregul "SISTEM". Ca atare, observarea transformarilor la nivelul "ACTORILOR" ne da masura transformarii "SISTEMULUI" insusi.2. Istoric vorbind, "ACTORI" au fost pe rand: colectivitati umane (triburi, uniuni de triburi etc.), orasele-state ale lumii grecesti, imperiile antichitatii (Roman, Persan etc.), formatiunile atomizate ale feudalismului, care, impreuna cu orasele ce au scapat invaziei migratorilor, au prosperat prin concentrarea activitatii clasei burgheze, au constituit germenii statelor de mai tarziu. Acestea, dupa alcatuirea pe baza "principiului dinastic", au capatat treptat un caracter national. Prefigurarea acestui caracter a insemnat, in realitate, evolutia "SISTEMULUI" european, ca nucleu al "SISTEMULUI" international in ansamblul sau. 3. In felul acesta, principalul "ACTOR" al "SISTEMULUI" devine cu timpul "STATUL NATIONAL". Atributele sale sunt: populatia, teritoriul si suveranitatea propriului guvern asupra ambelor. Este de subliniat rolul "PIETEI" in asigurarea coeziunii statale si a individualitatii "ACTORULUI"4. Prin dezvoltarea economico-sociala, asistam, pe de o parte, la consolidarea "STATULUI NATIONAL" ca principal "ACTOR" al "SISTEMULUI" international, iar, pe de alta, la multiplicarea tipurilor de "ACTORI" (firme, persoane etc). Primul Razboi Mondial a dus la aparitia unui nou tip de "ACTOR" multinational - LIGA NATIUNILOR (ulterior ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE).5. Continuarea dezvoltarii economico-sociale a determinat multiplicarea atat a tipurilor de "ACTORI", cat si a "RAPORTURILOR" dintre acestia, conducand la adancirea integrarii in cadrul "SISTEMULUI". Astfel, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in randul "ACTORILOR" se numara: statele nationale, organizatiile internationale (guvernamentale si neguvernamentale), organizatii cu tendinte suprastatale (care presupun o delegare de suveranitate de la statele nationale spre ele - UE), firmele multinationale, precum si indivizi (de exemplu, Berlusconi). In rindul actorilor non-statali pot fi incluse si gruparile teroriste internationale, respectiv organizatiile mafiote care actioneaza pe scara globala. 6. Aceasta multiplicare ar fi insotita, dupa unii, de o deplasare de accent dinspre "STATUL NATIONAL" spre celelalte tipuri de "ACTORI", datorata, pe de o parte, pierderii inevitabile de substanta a "STATULUI NATIONAL" (vezi delegarea de suveranitate atat "in sus", spre organizatii internationale, cat si "in jos", spre "regiuni"), iar, pe de alta, concentrarii acesteia la ceilalti "ACTORI" (firmele multinationale, de pilda). In context, se impune o evaluare diferentiata pentru cele doua parti ale continentului: daca in VEST, lucrurile par sa stea asa, in EST ele sunt mai complicate, caci avem "actorii vechi", care tind spre integrare, si noile state, care doresc acelasi lucru, dar sunt nevoite ca, in paralel, sa-si consolideze statalitatea de curand dobandita. 7. Pozitia STATULUI NATIONAL ca actor central al sistemului international constituie astfel una dintre cele mai controversate teme de interogare a teoriei relatiilor internationale. Mentionam o parte dintre argumentele adeptilor diminuarii rolului statului: multiplicarea surselor de autoritate si putere; diminuarea capacitatii statelor de a controla economiile nationale - ca rezultat al globalizarii si interdependentei; incapacitatea de control a informatiilor si ideilor, ca urmare a revolutiei microelectronice (exemplu China si eforturile de cenzurare a accesului la Internet); tendinta spre descentralizare si crestere a rolului autoritatilor locale si provinciale in dauna guvernului central (exemplu devolutia in Scotia si Tara Galilor); dependenta crescuta a majoritatii statelor de resurse naturale externe. Majoritatea analistilor considera ca statul pastreaza o pozitie dominanta in sistemul international chiar in conditiile reconsiderarii acceptiunii traditionale a suveranitatii. Astfel, competitivitatea si cresterea economica, securitatea sociala, asigurarea materiilor prime etc. raman in competenta guvernelor nationale; companiile multinationale depind de statele de origine pentru protectie directa sau indirecta; statele au, pentru moment, monopolul folosirii legitime a fortei pentru a controla tulburarile interne sau pentru a raspunde unor crize internationale. De asemenea, reprezentantii guvernelor nationale sunt factori decidenti in organizatiile internationale sau regionale. Chiar si organizatiile supranationale (UE) sunt folosite de catre statele membre pentru a-si sustine interesele nationale. Criza din Kosovo si includerea operatiunilor de tip non-Articol 5 in noul Concept Strategic al NATO impun o reevaluare a argumentelor traditionale ale sustinatorilor pozitiei centrale a statului. Razboiul contra terorismului international necesita o intarire a rolului statului pentru a asigura securitatea si siguranta propriilor cetateni. In acelasi timp, amenintarile asimetrice au impus un raspuns unitar al coalitiei internationale, iar faptul ca, pentru prima data de la crearea Organizatiei Atlanticului de Nord, s-a apelat la principiul apararii colective, a demonstrat viabilitatea si importanta institutiilor internationale.. Se inregistreaza, de asemenea, o crestere a importantei atat prin numar, cat si prin influenta reala pe scena politica mondiala a altor actori non-statali: corporatiile transnationale, respectiv organizatiile non-guvernamentale internationale (INGO). Este semnificativ faptul ca o organizatie non-guvernamentala Medecins sans frontieres a obtinut Premiul Nobel pentru pace, iar actiunile unor INGO cum ar fi Greenpeace sau Amnesty International se afla constant pe agenda politica a guvernelor. Tendinta actuala a zecilor de mii de ONG locale este de a obtine un statut regional si apoi global, unele obinand recunoaterea din partea Organizatiei Natiunilor Unite (statut consultative in cadrul Consiliuuil Economic si Social - ECOSOC) i devenind, astfel, actori legitimi n diplomaia international. Totodata, mass media internaionale prin influenta asupra publicului si a decidentilor - sunt considerate de un numar din ce in ce mai mare de analisti drept actori autonomi in sistemul international.9. Cea mai semnificativa provocare contemporana o reprezinta insa actorii nonguvernamentali nelegitimi: retelele de organizatii teroriste internationale (si unii lideri ca actori individuali) si structurile crimei organizate, al caror potential de risc si amenintare a crescut exponential.10. In ce priveste situatia ROMANIEI, prin revolutia din decembrie 1989, si-a multiplicat exponential tipologia contactelor sale internationale, anterior reduse exclusiv la nivelul (controlat in totalitate) STATAL. Nu numai ca si in cadrul acestuia s-a inregistrat o multiplicare a contactelor (vezi activitatea internationala depusa de diferite componente ale sistemului politic si administrativ), dar acum si organizatii interne (economice - firme, politice, culturale, sociale, stiintifice etc.), precum si persoane fizice, intretin propriile lor contacte internationale. Presiunea pe infrastructura rutiera, aeriana, fluviala, maritima, precum si informationala, este o dovada concreta a integrarii Romaniei in "SISTEMUL" international.7. Puterea i echilibrul puterii n RIPUTEREA N RELAIILE INERNAIONALE1. PUTEREA este un concept - daca nu conceptul - cheie al politicii. Esenta activitatii/luptei politice este accesul la PUTERE. Aceasta permite, pe plan intern si extern, transpunerea in practica a propriilor programe politice, precum si satisfacerea propriilor interese. Celelate categorii ale stiintei/stiintelor politice (actori, interese etc.) sunt determinate de raporturile cu si fata de conceptul de PUTERE.2. Pe plan international, PUTEREA reprezinta, in acelasi timp atat un SCOP IN SINE, cat si un MIJLOC DE ATINGERE A ALTOR OBIECTIVE. Ea este, intr-un cuvant, MONEDA DE SCHIMB in POLITICA INTERNATIONALA (definita ea insasi ca LUPTA PENTRU PUTERE).3. In domeniul relatiilor internationale operam concomitent cu un numar de termeni, care se cer definiti:RELATII INTERNATIONALE = ansamblul legaturilor dintre ACTORIPOLITICA INTERNATIONALA = legaturile POLITICE (implica PUTEREA) dintre ACTORIPOLITICA EXTERNA = o strategie (curs de actiune planificat) pentru atingerea unor obiective, in raport cu alt ACTOR4. PUTEREA reprezinta capacitatea de a controla mintea si actiunile altora, de ai determina sa faca ce doresti tu, sau ceea ce altfel nu ar face. PUTEREA POLITICA este o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice si intre acestia si restul societatii in ansamblul ei. Sunt de subliniat cele doua planuri - intre detinatorii de functii, si intre acestia si ceilalti membri ai societatii; de asemenea, faptul ca avem de-a face cu o RELATIE PSIHOLOGICA.

5. Asa stand lucrurile, se impune sa facem o serie de patru distinctii:a. PUTERE / INFLUENTA - vizibila cel mai bine in relatia dintre CONSILIER si FACTORUL DECIZIONAL. Primul are INFLUENTA asupra celui de-al doilea, in timp ce acesta din urma are PUTERE asupra primului; b. PUTERE / FORTA - cand recurgi la FORTA (inteleasa ca VIOLENTA FIZICA) inseamna ca abdici de la PUTERE - inteleasa ca RELATIE PSIHOLOGICA - in favoarea FORTEI - inteleasa ca RELATIE FIZICA; oricum, PUTEREA MILITARA este cel mai important atribut al PUTERII in general. Fara sanctiunea FORTEI, PUTEREA este lipsita de substanta (a se vedea eficacitatea unei legi, fara prevederea sanctiunilor pentru incalcarea ei);c. PUTERE care poate fi UTILIZATA (armele conventionale, de pilda) si PUTERE care NU POATE FI UTILIZATA (armele nucleare, de exemplu, care sunt utilizate prin intermediul AMENINTARII CU UTILIZAREA); in realitate, avem de-a face cu prezenta sau absenta FORTEI ca ultima sanctiune a PUTERII;6. ELEMENTELE CLASICE ALE PUTERII (HANS MORGENTHAU POLITICS AMONG NATIONS).PUTEREA este rezultanta prezentei si actiunii / valorificarii unor elemente, care poarta numele de ELEMENTE ALE PUTERII. Acestea sunt de mai multe feluri: IMUABILE /VARIABILE, precum si CUANTIFICABILE/NECUANTIFICABILEGeografia (vecini, relief, vulnerabilitate; popoarele din spatii deschise au tins sa se extinda pana la atingerea unor limite / frontiere naturale - vezi rusii, prusacii, polonezii, ungurii; cei care au dispus de frontiere naturale - romanii - au tins sa le apere);Resursele naturale (hrana si materii prime; existenta lor permite sustinerea unei populatii mai numeroase si a unei dezvoltari mai sustinute; independenta in acest domeniu se traduce printr-o mai mare libertate diplomatica de miscare);Capacitatea industriala (mult timp, respectiv intre revolutia industriala si cea informationala, a constituit baza PUTERII; acum, ea trebuie sa fie reevaluata, prin prisma costurilor pe care le implica - vezi cazul Romaniei post-ceausiste);Pregatirea militara (cu indicatori/sub-elemente ca: tehnologia militara vezi capacitatea aeronautica romana fata de cea a altor fosti aliati din Tratatul de la Varsovia -, calitatea conducerii, precum si cantitatea si calitatea fortelor armate; vezi necesitatea asigurarii capacitatii operative a Armatei in paralel cu derularea procesului de restructurare a acesteia);Populatia (marime, distributie si tendinte; acesta este principalul rezervor de alimentare a fortelor armate; ca atare, tendintele de evolutie a populatiei sunt urmarite cu mare atentie intre adversarii potentiali, vecini etc. In zilele noastre, sunt de urmarit o serie de tari care au sanse reale de a intra in "liga" marilor puteri in secolul viitor - China, India, Argentina, Brazilia, Mexic, eventual Indonezia. Toate sunt tari dens populate);Caracterul national (impulsivitatea, flexibilitatea, rabdarea, sangele rece, diplomatia, finetea - calitati care pot amplifica performanta externa; vezi cazurile Romaniei si, sa spunem, Ungariei in acest secol);Moralul national (textura sociala/social fabric - element fundamental; in prezent se actioneaza in special asupra acesteia; efectele sunt pe termen lung si determinante; de urmarit evolutia solidaritatii sociale in Romania inainte de decembrie 1989, imediat dupa si in perioada de tranzitie; element ce tine de calitatea societatii si guvernarii);Calitatea diplomatiei (element fundamental al supravietuirii nationale; amplifica sau diminueaza PUTEREA unui stat; vezi cazurile Romaniei, in care forta armata a fost compensate / suplimentata de calitatea diplomatiei, precum si Marea Britanie in timpul lui M.Thatcher, in special in relatiile cu Statele Unite);Calitatea guvernarii (sunt de urmarit raporturile dintre: resurse-politica [eficienta utilizarii lor in raport cu obiectivele propuse]; politica-sprijin popular [in ce masura politica exprima vointa poporului sau in ce masura este restrictionata de aceasta]; guvern-politica externa [locul si rolul politicii externe in ansamblul politicii promovate de guvern - atentie, profesionalism, mecanisme etc.]ECHILIBRUL PUTERII1. Echilibrul Puterii este o modalitate de mentinere a stabilitatii intr-un sistem compus din mai multe unitati autonome. (Daca era vorba de un sistem compus din unitati subordonate una fata de alta, aceasta misiune trebuia sa cada in sarcina autoritatii centrale, care regleaza sistemul). Desigur, ramane problema "autoritatii" care asigura repartizarea echilibrata a puterii in cadrul sistemului compus din unitati/entitati autonome. De regula, aceasta autoritate a fost fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul respectiv, asigurau conducerea sistemului ori prin deciziile pe care le impuneau altora, ori prin propria lor actiune.2. Premisele asigurarii stabilitatii pe aceasta cale sunt, in esenta, doua: ca toate unitatile/entitatile sunt necesare sistemului; si ca, daca nu se intervine, una din unitati/entitati va cauta sa le "inghita" pe celelalte (politica este lupta pentru putere, atat pe plan intern, cat si extern) "Since the goal is stability and the preservation of all the elements of the system, the equilibrium must aim at preventing any element from gaining ascendancy over the others" (Morgenthau, 189)(Pe plan intern, echilibrul este mentinut prin intermediul separatiei puterilor, in virtutea caruia, pe de o parte, nici una dintre puteri nu o detine in totalitate, ceea ce presupune cu necesitate colaborarea lor in exercitarea actului de conducere, iar, pe de alta, ca se pot controla reciproc).3. In ce priveste tipurile de actiune, in linii generale acestea sunt doua opozitia directa, in care doua puteri se confrunta reciproc (de retinut ca nu avem de-a face cu o confruntare exclusiva, ci ca, in realitate, este vorba de o impletire intre confruntare/conflict si colaborare; pana si in razboi, partile colaboreaza, chiar daca si numai tacit); competitia, care presupune existenta unui obiect al acesteia, de regula o terta parte (statele A si B sunt in competitie unul cu altul pentru statul C)4. In decursul istoriei, s-au conturat o serie de metode practice de mentinere a echilibrului si asigurare, pe aceasta cale, a stabilitatii in cadrul sistemului: a. metoda DIVIDE ET IMPERA, prin intermediul careia se crea un conflict, manevrandu-se astfel incat ambele parti sa caute sprijin ("cine isi cauta un protector, gaseste un stapan") de la cel care l-a provocat (istoria este plina de exemple de acest gen, cele mai recente fiind inregistrate in cazul dezmembrarii imperiilor britanic si sovietic - similitudinea este remarcabila -, precum si in Iugoslavia); b. metoda COMPENSATIILOR, in virtutea careia fie se atribuiau teritorii (care, la randul lor, insemnau polulatie si/sau resurse), fie bani (compensatiile de razboi, de pilda); in ce priveste teritoriile, practica inregistreaza fie posesiunea nemijlocita, fie cea mediata, prin intermediul includerii in sfera proprie de influenta (in timp, pe masura ce practicile din prima categorie au devenit tot mai dezavuate, accentul a inceput sa cada tot mai mult pe cele din a doua categorie, cu precizarea ca, si in acest caz, din cauza aceleiasi dezavuari crescande, s-a inregistrat o deplasare de accent dinspre zona "vizibilului" spre cea a "invizibilului", in sensul ca asemenea intelegeri au avut loc tot mai mult in secret - vezi si cazul Protocolului Secret al Pactului Molotov -Ribbentrop, precum si al Acordului Procentajelor incheiat intre Churchill si Stalin); c. metoda echilibrului prin intermediul ARMAMENTELOR, cu corolarul ei CURSA INARMARILOR (de retinut ca, o continuare a ei nesupravegheata, pe fundalul progreselor realizate in domeniul tehnologiei militare, implica producerea cu suficienta siguranta a catastrofei pe care competitia trebuia tocmai sa o evite; de aici cooperarea fortata a competitorilor, prin intermediul negocierilor si acordurilor de control al inarmarilor si dezarmare); d. metoda ALIANTELOR, care au fost, in ansamblu, de doua tipuri: impotriva dominatiei mondiale (vezi alianta creata impotriva Germaniei, Japoniei si Italiei); impotriva altei aliante (vezi cazul Antantei si al Puterilor Centrale in primul Razboi Mondial, precum si cel al Tratatului de la Varsovia impotriva NATO). In acest din urma caz, al existentei unei aliante indreptate impotriva altei aliante, practica politica a inregistrat si existenta unui BALANSOR AL PUTERII, respectiv al unei puteri care veghea asupra mentinerii echilibrului dintre ele, urmand sa se alature aceleia dintre aliante care parea sa piarda teren. Istoric, in Europa, acest rol l-a jucat Marea Britanie, care, pentru a se proteja, a vegheat cca. doua secole ca Europa sa nu ajunga sa fie dominata de o singura putere, pentru a preveni astfel aparitia unui pericol direct la adresa securitatii sale fizice. Iata pentru ce Marea Britanie s-a aliat cu Prusia - si alte puteri - impotriva Frantei lui Napoleon, dar si cu Franta impotriva Germaniei in cele doua razboaie mondiale; de aici si celebra fraza: "Anglia nu are dusmani sau prieteni permanenti, ci doar interese permanente !"

8.Interesul naional i securitatea naional

Interesul naional1. Conceptul de interes national este fundamental pentru orientarea politicii externe. El reprezinta calauza principala a intregii activitati externe desfasurate de un stat. In acelasi timp, in ciuda utilizarii lui frecvente, el este totusi un concept relativ vag, deoarece exprima mai degraba aspiratii care, pentru a capata valoare practica, trebuie operationalizate, fiind in acelasi timp un concept polemic (fortele politice il interpreteaza diferit, in functie de propriile interese).2. Conceptul se defineste printr-o serie de parametri: primul il constituie gradul sau de generalitate - nu orice interes ingust intra in categoria interesului national, ci numai cele care au o acoperire foarte larga -; al doilea parametru il constituie gradul de perenitate caci nu este vorba de interese conjuncturale, ci de cele cu adevarat durabile, care nu sunt alterate de trecerea timpului; in sfarsit, avem in vedere capacitatea unor asemenea interese de a fi traduse in practica politica, caci, fara aceasta, ele raman doar in stadiul aspiratiilor imposibil de atins. 3.Cand vorbim de interes national, nu avem in vedere un interes anume, bine definit, ci o suma de interese, care converg spre asigurarea, pe de o parte, a securitatii, iar pe de alta a bunastarii actorului dat. (De analizat, prin prisma securitatii, situatia Romaniei din anul 1940, dupa amputarile teritoriale, precum si, prin prisma bunastarii, situatia actuala). "Un interes national - spune Samuel Huntington - este un bun public care preocupa pe toti, sau pe cei mai multi cetateni; un interes national vital este acel interes pentru care ei sunt gata sa-si verse sangele si sa-si cheltuiasca bogatia pentru a-l apara. Interesele nationale combina, de regula, securitatea cu preocuparile materiale, pe de o parte, si preocuparile morale si etice, pe de alta parte." 4. Concret, interesele care intra in categoria interesului national se exprima prin valori, care se traduc apoi in obiective palpabile, pe care actorul trebuie sa le indeplineasca. Odata stabilit obiectivul, trebuie alese mijloacele de atingere a acestuia, iar, in cadrul lor, modalitatile concrete prin care se procedeaza. Acest lucru este valabil atunci cand actorul este cel ce lanseaza o initiativa de politica externa; cand insa trebuie sa raspunda la o initiativa lansata de alt actor, deci la un stimul extern, el trebuie sa identifice raspunsul (urmarind aceeasi secventa: obiectiv - modalitate - mijloc) care ii asigura satisfacerea in cel mai inalt grad a propriului sau interes national.5. In ce priveste clasificarea intereselor, in esenta exista trei categorii mari: cele care exprima valori fundamentale - integritate teritoriala, independenta, suveranitate etc. - asupra carora nu se negociaza; cele asupra carora, desi importante, se poate negocia (vezi acorduri de control al armamentelor si/sau dezarmare), atata timp cat, prin negociere, se mentine echilibrul initial; cele care fac obiectul curent al negocierilor - de pilda, drepturi de navigatie pe Dunare etc.

6. In ce priveste purtatorii intereselor respective, distingem un evantai larg, care merge de la individ, prin intermediul unor forme de asociere crescator complexe (grupuri, clase, partide), pana la natiune. In acest sens, o problema fundamentala este cea a raportului corect dintre realitate si perceptie: Cine imi garanteaza mie ca ceea ce imi prezinti tu, guvernant, ca fiind un interes major, care face parte cu siguranta din interesul national, este intr-adevar un asemenea interes ? Cum pot eu, guvernant, sa am siguranta ca interpretarea pe care o dau eu interesului national este cea conforma cu realitatea ? In acest domeniu nu exista detinatori ai adevarului absolut! Tocmai de aceea, convergenta opiniilor, chiar a celor initial contrare - realizata pe calea compromisului politic -, sau, cu alte cuvinte, rezultanta lor poate fi cea mai apropiata de realitatea obiectiva. 7. In practica, intre actori se constata existenta atat a convergentei / complementaritatii de interese - care formeaza baza colaborarii - cat si neconvergenta, chiar conflictul de interese, care trebuie eliminat, recurgandu-se la un intreg evantai de procedee delimitat la un capat de negocieri, iar la celalalt de razboi.SECURITATEA1.Desi este un concept des uzitat, specialistii il apreciaza ca fiind inca in curs de definire; este considerat, daca se poate spune asa, drept un concept "in curs de dezvoltare"! Acest lucru se datoreaza si utilizarii lui intr-o multitudine de contexte, determinate de mare varietate de interese, care, fie justificat, fie nu, sunt prezentate ca interese de securitate, sau legate de conceptul in discutie. De aici si o anumita stare de confuzie.2. Nu este insa, mai putin adevarat ca si conceptul in sine, pe fundalul multiplicarii si adancirii interdependentelor mondiale, si-a multiplicat intelesurile, devenind ceea ce se numeste un "concept stratificat". Excluzand cazurile de confuzie voita, aceasta este ratiunea pentru care intalnim formulari ca, de pilda, "securitate alimentara", "securitate ecologica" sau "securitate culturala" s.a.m.d3. In esenta, insa, in randul specialistilor exista un anumit consens, potrivit caruia "securitatea" se circumscrie asigurarii integritatii teritoriale si bunastarii materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al securitatii, iar al doilea la supravietuirea pe termen mediu si lung a actorului in cauza. Caci, in fond si la urma urmei, "securitatea" unui actor reprezinta capacitatea sa de a supravietui ca atare in sistemul international. 4. In literatura de specialitate, in legatura cu acest concept, se vehiculeaza cateva probleme cu caracter mai teoretic, care se cer lamurite. Astfel, una dintre acestea este cunoscuta sub numele de "dilema securitatii" conform careia se intelege modalitatea de a concilia, pe de o parte, necesitatea cresterii propriei securitati, cu cea ca acest lucru sa nu genereze insecuritate pentru ceilalti, pe de alta parte. (Se va vedea ca cea mai mare parte a modalitatilor de asigurare a "securitatii" cauta sa rezolve aceasta problema / dilema). Este vorba apoi de raporturile dintre conceptul de "securitate nationala" si cel de "securitate internationala", stiindu-se ca cel de-al doilea nu inseamna pur si simplu insumarea "securitatilor nationale" ale tuturor actorilor sistemului, ci este un concept in sine, care se refera la asigurare "securitatii" sistemului ca atare, in ansamblul sau. Pe urma, literatura de specialitate abunda in termeni ca "securitate colectiva" (prin care se intelege ca un atac asupra unui actor este considerat ca un atac asupra tuturor - vezi sistemul Ligii Natiunilor si cele doua tratate care stau la baza blocurilor militare postbelice), sau "comuna" (care pleaca de la premisa ca, "securitatea" mea, depinzand de a altora, trebuie asigurata de asa maniera incat sa nu o diminueze pe a altora - concept inventat si vehiculat de nordici: Comisia Palme in anii '80), ori, mai nou, "cooperativa" (inteleasa ca un efort comun de prevenire a conditiilor izbucnirii unui razboi). 5. Criticii notiunii realiste, dominante in timpul razboiului rece, propun o reconceptualizare pe trei niveluri. Largirea pe orizontala a sferei de cuprindere a termenului securitate propusa in anii 90 evidentiaza in primul rind dimensiunea non-militara a securitatii. Riscurile ecologice, crima organizata internationala, traficul de droguri, terorismul, migratia internationala, incalcarea drepturilor omului, epidemiile si saracia sunt considerate cele mai importante amenintari ale securitatii statelor si societatii internationale. Aceasta perspectiva, care poate fi caracterizata drept trecerea de la securitatea nationala la securitatea umana are insa limite evidente. Adancirea verticala propune o reconsiderare si mai radicala a conceptului traditional, realist. Exponentii acestei viziuni incearca sa formuleze un raspuns coerent la intrebarea Care este sensul securitatii fara stat?. Argumentele lor principale sunt: cresterea rolului actorilor non-guvernamentali; amenintarile globale si transnationale; incapacitatea statelor de a face fata acestor amenintari; si, in mod special, dificultatea aplicarii modelului clasic al securitatii pentru statele mici. Din aceasta perspectiva, o definitie centrata pe stat ar subestima principalele obiective ale securitatii: indivizii sau/si umanitatea. Folosirea argumentului crizei umanitare in Kosovo sau Timorul de Est aduce insa un puternic contra-argument acestei viziuni care poate fi interpretata ca o expresie a unor interese bine definite. 6. In ce priveste modalitatile concrete de asigurare a "securitatii", practica istorica inregistreaza, in linii mari, doua tipuri: primul il reprezinta metoda crearii "imperiului universal" - prin intermediul careia, prin inglobarea unui actor de un altul, acesta din urma preia si sarcina asigurarii securitatii primului actor, ea fiind, de acum o probleme interna a sa (si NATO functioneaza, practic, dupa aceleasi principii) -, iar al doilea il constituie metoda asigurarii "echilibrului de putere". La nivel micro, de regula, mijloacele concrete prin care un actor isi asigura "securitatea" depind, in mare masura, atat de domeniul in care aceasta este amenintata, cat si de tipul de amenintare utilizat de atentator/agresor.7. Mutatiile de substanta petrecute in ultimii ani pe plan international au determinat, la randul lor, mutatii in spectrul amenintarilor generale existente in interiorul sistemului. Astfel, daca pana in 1989, amenintarile erau preponderent externe si vizibile, dupa acest moment ele devin tot mai mult interne si mai putin vizibile (vezi cazul Iugoslaviei, care s-a dezmembrat nu pentru ca a fost agresata din afara, amenintare careia, dupa cum s-a putut vedea, i-ar fi putut face fata cu brio, ci pentru ca partile ei componente - este drept, incitate din afara - au hotarat sa se desparta prin forta). Concret, in anii razboiului rece, pericolul izbucnirii unui Razboi mondial nuclear era dat fie de o eroare de calcul in administrarea delicatului "echilibru al terorii", fie de escaladarea necontrolata a unui conflict regional, data fiind implicarea superputerilor, sub o forma sau alta, in toate aceste conflicte. Astazi, daca primul pericol se estompeaza vizibil, ca urmare a incetarii rivalitatii nucleare dintre marile puteri (fara ca aceasta sa diminueze, insa, pericolul proliferarii nucleare, care creste), cel de-al doilea se transforma, in sensul ca, desi nu mai exista pericolul ca un asemenea conflict sa duca la izbucnirea unui razboi mondial, apare totusi pericolul cronicizarii sale, ceea ce implica riscul inglobarii in viitoarele confruntari dintre principalii actori ai noului echilibru de putere mondial, aflat in curs de cristalizare (vezi cresterea gradului de implicare directa a marilor puteri in conflictul iugoslav, proportional cu acutizarea si prelungirea acestuia). In ultima perioada se inregistreaza o crestere exponentiala a riscurilor si amenintarilor non-militare si asimetrice. Prin amenintari asimetrice intelegem folosirea de catre actori statali sau non-statali organizatii si retele teroriste internationale de mijloace violente pentru a provoca teroare si a genera pagube morale, materiale si simbolice extrem de mari unor actori mult mai puternici.Raspunsul la amenintarile asimetrice si modul de desfasurare al razboiului impotriva terorismului international evidentiaza conturarea unor noi strategii de securitate.