Metodologia cercetării științifice

Studiu de caz. Intervenție și consiliere

Cecetarea mea vizează modul în care proiecţiile familiei de origine sunt

determinantul major al conţinutului (şi intensităţii) expectanţelor disfuncţionale, care

determină de asemenea multe dintre atitudini, orientări şi concepţii care afectează

comportamentul individului în căsnicie. Cercetarea este gândită spre a avea loc în

mecanismul multigeneraţional al procesului de proiecţie familial. În procesul de

proiecţie familială, membrii familiei sunt investiţi cu anumite caracteristici: serios,

iritabil, nerealist şi obligaţii emoţionale: ai grijă de mama etc de către predecesorii ale

căror probleme de relaţionare în familie sunt nerezolvate din cauza doliului

incomplet, loialităţii familiale, divorţuri sau despărţiri. Astfel, aceşti indivizi ies din

familiile lor de origine în lume şi căsnicie, programaţi să repună în scenă

caracteristici aparţinând oamenilor, relaţiilor şi evenimentelor demult îngropate.

Ca urmare cercetarea, își propune ca și scop general: identificarea

problemelor cu care se confruntă membrii, a disfuncţionalităţilor din interiorul

sistemului, când şi cum au apărut acestea, şi mai ales, cum îi afectează pe fiecare.

Astfel, ca și obiective generale, ne propunem:

Identificarea problemelor cu care se confruntă membrii, a disfuncţionalităţilor

din interiorul sistemului, când şi cum au apărut acestea, şi mai ales, cum îi

afectează pe fiecare;

Nevoia de a recrea contextul familial originar;

Configurarea genogramei, care aprofundează teme cum ar fi: tipurile de relaţii

dintre membri şi climatul afectiv din familie, legăturile de ataşament, alianţe şi

coaliţii în interiorul sistemului, roluri şi modele culturale perpetuate în familie

din generaţie în generaţie sau alte teme specifice în funcţie de particularităţile

fiecărui caz.

Cercetarea mea pornește de la premisa că încă de la naștere suntem, într-

adevăr prinși într-un context: felul în care am fost așteptați, priviți, prenumele care l-

am primit și multe alte elemente constituie o atmosferă de reguli și mituri, creată și

împărtășită de membrii familiei, a cărei coeziune și permanență o asigură. Abia veniți

pe lume, participăm la acest univers a cărui structură o vom întreține la rândul nostru.

Pe măsură ce creștem, miturile și regulile familiei noastre nu se vor mai putea

diferenția de felul în care le percem și în care ne situăm față de ele. Din acest

moment, devenim actori în piesa pe care o jucăm împreună: cum ne vom putea

permite să fim îndeajuns de „neloiali” faţă de cei care ne înconjoară sau faţă de

imaginea pe care ne-o facem despre ei, încât să ne vedem familia astfel decât o văd

ei – altfel decât o vedem noi la rândul nostru? Cum să ne croim drum în afara

acestor granițe repetitive și aparent inevitabile, în interiorul cărora ne împotmolim de

comun acord? A supraviețui familiei devine, în acest caz, egal cu a supraviețui

opiniei care ne-o facem despre ea.

Ipotezele generale şi operaţionale

Pentru a urmări aceste obiective propunem următoarele ipoteze:

Ipoteza nulă:

Presupunem că proiecţiile familiei de origine nu sunt determinantul major

al conţinutului (şi intensităţii) expectanţelor disfuncţionale, care determină

de asemenea multe dintre atitudini, orientări şi concepţii care afectează

comportamentul individului în căsnicie;

Ipoteza generală:

Presupunem că proiecţiile familiei de origine sunt determinantul major al

conţinutului (şi intensităţii) expectanţelor disfuncţionale, care determină

de asemenea multe dintre atitudini, orientări şi concepţii care afectează

comportamentul individului în căsnicie;

Ipoteze specifice:

Presupunem că examinarea scriptului dă indicaţii cu privire la

temperament, fire, instabilitate emoţională;

Presupunem că scrisul poate releva caracteristici atitudinale, respectiv

sensibilitate, duritate, fermitate;

Presupunem că prin examinarea scriptului se pot evidenţia caracteristici

de integrare în grupul social, respectiv caracteristici antisociale.

Demersul terapeutic al cercetării a avut în vedere identificarea problemelor

cu care se confruntă membrii, a disfuncţionalităţilor din interiorul sistemului, când şi

cum au apărut acestea, şi mai ales, cum îi afectează pe fiecare.

De-a lungul unui proces de terapie de familie sistemică, solicitarea de

informaţii necesare pentru construirea genogramei oferă membrilor oportunitatea de

a revedea obiectiv propria istorie de viaţă şi trecutul comun, ceea ce le facilitează

exprimarea emoţională într-un mediu necritic şi suportiv. Pentru membrii acest lucru

este util în împărtăşirea în comun a unor experienţe emoţionale intense (actuale sau

din trecut), iar pentru terapeut este util în stabilirea scopurilor terapiei, orientarea

intervenţiei şi alegerea strategiilor de lucru (Andolfi 1979; Kerr, Bowen, 1988;

Freeman 1992; Mitrofan 2001). Terapia de familie sistemică oferă avantajul unei

perspective complexe asupra cazului, a problemelor cu care se confruntă unul sau

mai mulţi membri şi răspunde eficient nevoilor impuse de abordarea familiilor.

Astfel, ca și strategie genograma permite vizualizarea acestor tipuri de relaţii,

conexiuni, interacţiuni interpersonale, asigurând o clarificare a proceselor

emoţionale, dar mai ales ajută terapia să progreseze prin identificarea şi analiza unor

fenomene psiho-sociale din interiorul familiei, cum ar fi: diade, triunghiuri, alianţe,

coaliţii, triangulaţii. Dinamica familiei poate fi studiată prin focus-genograma, variante

ale genogramei care aprofundează teme cum ar fi: tipurile de relaţii dintre membri şi

climatul afectiv din familie, legăturile de ataşament, alianţe şi coaliţii în interiorul

sistemului, roluri şi modele culturale perpetuate în familie din generaţie în generaţie

sau alte teme specifice în funcţie de particularităţile fiecărui caz (McGoldrick, Carter

1980; Hartman 1983; Guerin 1987; DeMaria 1999).

In cercetarea de față vom prezenta patru cazuri de codependeță, atât istoricul

cazurilor cât și etapele de intervenție.

Direcţiile generale pe care le vom urma pentru cele patru cazuri avute în

vedere sunt următoarele:

1. ajutor pentru pacient în a înţelege problema – pacientul este

îndreptăţit să afle şi să înţeleagă cu ce se confruntă. Înţelegerea

problemei oferă coerenţă şi motivează pesoana pentru a învăţa cum

să facă faţă dificultăţilor. Faptul că înţelege problema poate

normaliza psihologic percepţia asupra ei şi poate reduce disconfortul

asociat;

2. formulare/conceptualizare – este important pentru pacient să

înţeleagă modul în care „funcţionează” simptomele, care sunt

mecanismele ce susţin apariţia şi derularea lor. Aceste informaţii

structurate într-o imagine de ansamblu pot avea efect normalizator,

securizant şi motivant;

3. angajare în tratament – presupune ajutarea pacientului să aleagă

schimbarea care este crucială pentru terapie. Este momentul în care

pacientul conştientizează că are o problemă şi are nevoie de

tratament, deoarece fără motivaţia de a schimba ceva la starea în

care se află, este greu să se structureze şi să se deruleze un demers

terapeutic, indiferent de abordare;

4. Acomodarea – modalitate de a realiza alianţa terapeutică, pentru

reuşita modificărilor dorite în familie, (alăturare, susţinere, imitare).

5. Stabilirea graniţelor – strategie prin care se consolidează graniţele

corespunzătoare şi se modifică cele difuze prin modificarea pattern-

urilor tranzacţionale.

6. Punerea în scenă – încurajarea în timpul ședinţelor de terapie a

manifestării pattern-urilor tranzacţionale disfuncţionale.

7. Intensitate – reglarea selectivă de către terapeut a gradului de impact

al mesajului terapeutic (prin creşterea componentei afective,

creşterea duratei tranzacţiei).

8. Restructurare – intervenţie terapeutică care confruntă şi provoacă

familia şi facilitează schimbările structurale.

9. Dezechilibrare – intervenţia terapeutică asupra unui membru al

familiei, a cărui schimbare interferă apoi cu homeostazia sistemului

familial.

Cele zece etape ale procesului de însănătoșire

1. Introspecţie şi descoperire

Îi vom investiga trecutul şi prezentul pentru a descoperi adevărul despre sine însuși.

2. Istoria/inventarul relaţiilor

Vom analiza şi îi vom stabili din nou propriile limite.

3. Controlul dependenţei

Vom începe să preia controlul asupra dependenţelor sau obsesiilor sale şi vom face primii paşi spre stăpânirea lor.

4. Despărţirea de casă

Vom lăsa în urmă acele lucruri care împiedică vindecarea. S-ar putea să creadă că a făcut-o cu ani în urmă, dar poate nu este chiar aşa.

5. Manifestarea durerii pentru pierderile suferite

Această etapă este plasată în zona cea mai de jos a curbei graficului, reprezentînd atât abisurile emoţiilor şi sentimentelor tale, cît şi începutul ascensiunii. Are aceeaşi senzaţie ca atunci cînd îl vedem pe stomatolog că pune jos freza. Ştim că n-a terminat încă, dar mai ştim şi că totuşi ce-i mai rău s-a sfârşit.

6.O nouă percepţie de sine

Vom avea noi perspective asupra propriei persoane şi vom lua noi decizii.

7. Noi experienţe

Vom construi o fundaţie din noile experienţe care să susţină deciziile luate recent.

8. Întoarcerea acasă

In această etapă vom reconstrui trecutul într-un anumit sens, dar şi prezentul şi viitorul.

9. Înţelegerea relaţiilor

Cu ajutor din exterior, vom sesiza şi vom evalua noile relaţii personale.

10. Consecvenţă

Ne vom înscrie într-un program de susţinere, care ne va ajuta să păstrăm drumul drept tot restul vieţii.

Prezentare caz 1

Istoricul cazului

1. Date de identificare.

Oana, în vârstă de 53 de ani și Mihai, în vârstă de 54 de ani. Cuplul este căsătorit de 30 de ani și au împreună 3 copii, doi băieți și o fiică. Toți trei copii au studii superioare și dețin funcții importante în societate, primul băiat este antreprenor, fiica este în medicină, iar cel mic este administrator în firma tatălui.

Amândoi membrii ai cuplului, dețin funcții importante, domnul Mihai este antreprenor, deține o firmă de contrucție, iar soția lui, doamna Oana este contabilă.

Pacienții se prezintă la consilier acuzând lipsa bucuriei în relație, lipsa comunicării, doamna Oana fiind prea critică cu soțul, iar domnul Mihai lipsește total din momentele cheie ale familiei, absolvirea copiilor, când fiul a fost bolnav.

2. Acuze principale (motivatia cererii de diagnostic)- Comunicare deficitară între parteneri- Mihai se simte mereu criticat “în ochii ei nu fac nimic

bine”- Viaţa familiei Alexandrescu este străbătută de nefericire şi

de suferinţă nerostită- Nu era nici urmă de bucurie în căsnicie

3. Istoricul tulburarii prezente.

Nu era nici urmă de bucurie în căsnicia sau viaţa familiei Alexandrescu. În

punctul acesta familia Alexandrescu se hotărăște să se prezinte la consiliere.

Liniştea unei vieţi fericite fusese definitiv alungată de zgomotul de fond al frecuşurilor

zilnice. În faţa noastră, pe scaunele aşezate la aproape doi metri distanţă, se află

întruchiparea tragediei: doi oameni cumsecade, sinceri, care nu voiau altceva decât

să se iubească, dar nu reuşeau. Viaţa familiei Alexandrescu este străbătută de

nefericire şi de suferinţa nerostită ca de un fir roşu, ce se întinde în subconştient,

prinzându-i într-o plasă de durere. Le atinge judecata şi puterea de a hotărî, chiar

atunci când îşi închipuie că au luat o hotărâre bine gândită şi potrivită. Această stare

este numită „codependenţă“.

Tatăl domnului Mihai fusese o personalitate dominatoare pentru care nimic nu

era destul de bun. Indiferent câte eforturi ar fi făcut micul Mihai, tata zicea

întotdeauna că e loc pentru mai bine. Singurele lui comentarii erau critici. Acum, de

câte ori Oana Alexandrescu exprima o nevoie sau o grijă, Mihai auzea numai

mesajul: „Ceea ce faci nu-i destul.“

De fapt, domnul Mihai asculta atent vorbele soţiei lui şi încerca cu adevărat

să o înţeleagă. Unui observator detaşat, acuzaţiile ei îi puteau părea fără temei.

Totuşi, omul pe care ea îl vedea şi auzea era tatăl ei, bărbatul casei. Ea n-a putut

trece dincolo de această stafie a trecutului, pentru a-l vedea pe bărbatul real cu care

se măritase. Însă şi domnul Mihai avea o problemă la fel de gravă. Fantomele

trecutului lui transformau tot ce spunea Oana în comentarii critice. De fapt, din cauza

acestei tendinţe, ea evita să-i facă şi cele mai fireşti reproşuri. Fantomele trecutului

reuşiseră să ia locul realităţii.

Dacă ne-am fi ocupat numai de problemele de suprafaţă ale soţilor

Alexandrescu — lipsa de comunicare şi de înţelegere reciprocă — ei s-ar fi putut

trata o sută de ani şi tot nu s-ar fi îndepărtat o iotă de punctul mort al relaţiei lor. Mai

întâi trebuiau reduse la tăcere fantomele.

Oana Alexandrescu ar fi putut foarte bine să vorbească despre defectele

soţului ei. În momentul când acesta se lăuda cu succesele lui, i-ar fi putut replica:

„Tot ce se poate că ai făcut avere de unul singur. Dar unde erai când copiii tăi s-au

îmbolnăvit de laringită? În ziua când fiul tău a absolvit, tu amestecai cimentul ca să

termini o lucrare la timp. Eşti atât de ocupat, încât n-ai niciodată timp pentru mine

sau pentru copii.“ (dar ea nu i-a spus toate acestea şi nici n-o va face vreodată,

pentru că respectul ei de sine este atât de scăzut, încât nu avea nici curajul, nici

dorinţa de a vorbi).

Mihai și Oana Alexandrescu sunt şi ei un exemplu tipic de codependenţă.

Doamna Oana îşi spunea: „Dacă m-ar asculta, aş fi fericită. Atunci ar merge şi

căsnicia noastră mai bine.“ Domnul Mihai credea: „Dacă m-ar lăsa în pace, aş iubi-o

mai mult şi căsnicia noastră ar fi mai fericită.“

Am auzit de multe ori aceste cuvinte:

„Dacă el/ea s-ar schimba, aş fi fericit.“

„Dacă el/ea ar arăta că mă acceptă şi îmi aprobă acţiunile, aş fi fericit.“

„Singurul motiv, pentru care el/ea face lucrul acesta, este pentru a-mi distruge

liniştea. El/ea vrea să mă rănească, şi reuşeşte.“

Vorbind despre tatăl ei, Oana Alexandrescu adăuga frecvent: „Dar, în realitate, în

fundul sufletului lui, era un om minunat.” Mihai îşi lăuda tatăl, spunând: „Dacă tatăl

meu n-ar fi fost aşa, n-ar fi crescut în mine dorinţa de a reuşi cu orice preţ. Îi datorez

mult.”

Adultul imatur porneşte de la aceeaşi premisă - cum a făcut Oana Alexandrescu

când a spus: „Niciodată nu mă voi căsători cu un alcoolic“ - şi alege tocmai contrariul,

numai pentru a descoperi că alt tip de dependenţă se pune în calea fericirii lui. Mihai

nu se atingea de alcool, dar era tot atât de puternic dependent de munca lui. Oana

s-a găsit şi în acest caz într-o relaţie de codependenţă. Este important de văzut aici

că Oana nu şi-a ales partenerul de viaţă făcând apel la raţiune (deşi credea că

procedează astfel), reacție la alcoolismul tatălui ei. Iar dependenţa lui de alcool a

născut fantome ce au existat de-a lungul întregii ei căsnicii.

Să ne gândim la familia din care provine Oana Alexandrescu. Tatăl ei era

alcoolic. Rezervorul lui cu iubire, mai mult ca sigur destul de gol încă de la început, a

secat tot mai mult şi mai mult, pe măsură ce boala s-a agravat. Din ce în ce mai

preocupat de sine însuşi, el avea tot mai puţin de oferit copilului său. Când fetiţa îi

cerea ceva, chiar şi lucruri absolut necesare, el nu se străduia să-i răspundă.

Promisiunile pe care le făcea erau mereu încălcate. Adesea, cu mintea tulbure de

băutură, nici măcar n-o auzea. El nu era disponibil din punct de vedere afectiv, şi

câteodată nici fizic, să umple cu iubire rezervorul fiicei lui.

Dar micuţa Oana ar fi putut să-şi satisfacă nevoia de iubire apelând la mama ei,

nu-i aşa? Nici vorbă. Mama era mult prea preocupată cu tata, fie să păstreze secretul

viciului lui, fie să-l ajute să se îndrepte. Datorită ei, familia a rămas laolaltă; numai ea

a reuşit să o ţină la suprafaţă, descurcându-se cu resursele lor financiare precare.

Dar suferinţa continuă provocată de drama ce o trăiau cu toţii a făcut-o să fie din ce

în ce mai nervoasă, deprimată, dezamăgită de viaţă. Deşi o iubea sincer pe Oana şi

dorea tot ce era mai bun pentru fetiţă, disponibilităţile ei afective erau la fel de

scăzute ca şi ale soţului ci. Astfel, Oana părăseşte familia în care a crescut având

rezervorul aproape gol, transfomându-se într-un adult codependent.

Chiar dacă fluxul de iubire nu este nicicând întrerupt, în calea Iui pot apărea

obstacole dificil de trecut. În cazul domnului Alexandrescu, ambii părinţi l-au iubit pe

micuţul Mihai din toată inima şi au dorit sincer să-i ofere toată dragostea lor. Însă

tatăl lui era îngrozitor de perfecţionist.

„Desigur că te iubeşte, Mihai. Dar aşa e el“, obişnuia mama să spună, şi în

adâncul sufletului detesta şi ea perfecţionismul lui pisălog. Mihai auzea cuvântul

dragoste rostit de buzele mamei sale, însă, cu sensibilitatea de radar, instinctivă, pe

care o posedă orice copil, percepea resentimentul ce era dincolo de vorbele mamei

lui. Iar din partea tatălui auzea numai cuvinte de reproş. Părinţii erau atât de prinşi de

suferinţa lor, era atâta tensiune în familie, creată de neîncetate conflicte şi

dezamăgiri, încât fluxul de iubire aproape că s-a întrerupt, în ciuda sentimentelor şi

bunelor lor intenţii. Astfel că şi Mihai Alexandrescu a crescut sub semnul aceleiaşi

neobişnuite sete de iubire, atât de caracteristică adultului codependent.

Fantomele din trecutul lui Mihai și Oana Alexandrescu sunt un bun exemplu de

revenire obsedantă. Problemele nerezolvate în copilărie, în special cele legate de

violenţă sau neglijare, îl condamnă pe adultul în formare să recreeze, să repete

trecutul. Această nevoie obsedantă elimină literalmente libertatea de a alege.

Ea se accentuează în cazul persoanelor care manifestă o atitudine de negare

- prin refuzul de a recunoaşte problema, ei neagă însăşi posibilitatea de a o rezolva.

Fără să vrea, ei trebuie să-şi retrăiască trecutul, în încercarea vană de a face faţă

situaţiei pe care, conştient, o neagă cu înverşunare.

I. CONCEPTUALIZAREA CLINICA.

4. Analiza multinivelara (simptome, lista de probleme)

Fantomele din trecutul lui Mihai și Oana Alexandrescu sunt un bun exemplu de

revenire obsedantă. Problemele nerezolvate în copilărie, în special cele legate de

violenţă sau neglijare, îl condamnă pe adultul în formare să recreeze, să repete

trecutul. Această nevoie obsedantă elimină literalmente libertatea de a alege.

Fără să vrea, ei trebuie să-şi retrăiască trecutul, în încercarea vană de a face

faţă situaţiei pe care, conştient, o neagă cu înverşunare.

5. Analiza functională:

a. Evaluarea cognițiilor și comportamentelor actuale.

- Dna Alexandrescu:

„Toţi taţii sunt obtuzi şi nepăsători“

Niciodată nu mă voi căsători cu un alcoolic

- Domnul Alexandrescu:

„Dacă m-ar lăsa în pace, aş iubi-o mai mult şi căsnicia noastră ar fi

mai fericită.“

„Dacă el/ea ar arăta că mă acceptă şi îmi aprobă acţiunile, aş fi

fericit.“

„Singurul motiv, pentru care el/ea face lucrul acesta, este pentru a-mi

distruge liniştea. El/ea vrea să mă rănească, şi reuşeşte.“

b. „Originile cognitiilor si comportamentelor dezadaptative.

-Tatăl doamnei Alexandrescu fusese alcoolic. Pe măsură ce fetiţa creştea,

şi-a dat seama că niciodată nu se putea baza pe el când avea nevoie. El

n-o asculta; într-adevăr, ameţit de băutură, tatăl Oanei nu era în stare să

înţeleagă nimic. În inima ei, trecutul răsună încă: „Toţi taţii sunt obtuzi şi

nepăsători“, indiferent ce vede sau simte în prezent.

-Tatăl domnului Mihai fusese o personalitate dominatoare pentru care nimic

nu era destul de bun. Indiferent câte eforturi ar fi făcut micul Mihai, tata

zicea întotdeauna că e loc pentru mai bine. Singurele lui comentarii erau

critici. Acum, de câte ori Oana exprima o nevoie sau o grijă, John auzea

numai mesajul: „Ceea ce faci nu-i destul.“

Demersul terapeutic al acestei familii a avut în vedere identificarea

problemelor cu care se confruntă membrii, a disfuncţionalităţilor din interiorul

sistemului, când şi cum au apărut acestea, şi mai ales, cum îi afectează pe fiecare.

Membrilor li s-a oferit posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere referitor la

situaţia creată, într-un cadru sigur şi securizant, fără critici sau acuzaţii, fiind

încurajaţi să reflecteze la ce doresc să schimbe în familie, în relaţiile cu ceilalţi şi în

propriul comportament.

Nevoia de a recrea contextul familial originar şi, pe cât posibil, de a

îndrepta post factum situaţia de atunci este copleşitoare, indescriptibil de puternică la

persoanele codependente. Chiar şi atunci când partenerul nu are cu adevărat

caracteristicile recurente (de pildă, Mihai o asculta în realitate, doar Oana îşi imagina

că n-o ascultă), el este perceput ca atare pentru a alcătui imaginea dorită. Aceasta

este teribila capcană în care cade codependentul: Dacă reuşesc să fiu partenerul

ideal, atunci pot să-l fac mai bun şi pe tovarăşul meu de viaţă. Astfel îmi pot

împlini acea fantezie din copilărie care spunea că, dacă aş fi un copil perfect,

aş putea cumva să îndrept lucrurile din familia mea.

Un obiectiv important l-a constituit în permanenţă consolidarea alianţei

terapeutice cu fiecare membru în parte, printr-o atitudine empatică, suportivă şi

neculpabilizatoare. Trebuia să ne ocupăm de trecutul lor - să-l reparăm, dacă vreţi -

înainte de a trece la exorcizarea fantomelor.

De aceea i-am condus pas cu pas, încercând să-i facem să realizeze

adevărata încărcătură a trecutului lor, să-i lăsăm să-şi epuizeze sentimentele

de mânie legate de ceea ce făcuse trecutul din ei, şi apoi să-şi consume

regretele pentru ceea ce pierduseră. Vindecarea a venit apoi de la sine, rod al

acestui proces de curăţire interioară.

Fiecare om este produsul istoriei sale personale. Ca de obicei, persoana

codependentă împinge acest lucru dincolo de orice limită.

Următoarea etapă în gestionarea cazului a constituit-o configurarea

genogramei la care au contribuit cuplul prin informaţiile furnizate şi care le-a facilitat

relaţionarea şi colaborarea eficientă în relație. Din informaţiile adunate a reieşit foarte

clar că stafiile trecutului s-au dovedit a fi extrem de distructive în cazul relaţiei

dintre Mihai și Oana. Tatăl doamnei Oana fusese alcoolic. Pe măsură ce fetiţa

creştea, şi-a dat seama că niciodată nu se putea baza pe el când avea nevoie. El n-o

asculta; într-adevăr, ameţit de băutură, tatăl Oanei nu era în stare să înţeleagă nimic.

În inima ei, trecutul răsună încă: „Toţi taţii sunt obtuzi şi nepăsători“, indiferent ce

vede sau simte în prezent.

Din acest motiv schimbările suferite de una din componentele sistemului au ca

efect implicit schimbarea întregului sistem. (Barker, 1998).

Scopuri principale: atenuarea efectelor imediate ale problemelor create de

codependenţă, în primul rând, şi, în al doilea rând, prevenirea consecinţelor sale

devastatoare în viitor, atât în ceea ce-i priveşte pe cei direct implicaţi, cât şi

generaţiile următoare.

Plan de intervenție

PRIMA ETAPĂ: INTROSPECŢIE ŞI DESCOPERIRE

În această primă etapă, s-a organizat un şantier arheologic pe terenul propriei

vieţi. S-a intenționat să se umple un depozit întreg cu detalii din trecutul, dar şi din

prezent, cu toate maniile sau dependenţele care marchează viaţa de acum.

Terapia a ajutat să realizeze două lucruri: unul se referă la elementele de

dependenţă, coercitive sau obsesive în modul de viaţă prezent, iar celălalt constă în

problemele legate de copilăria pierdută.

Pacient a fost îndemnat de asemenea să-și spui povestea. Însă, atunci când

copilul îşi adună curajul să spună povestea copilăriei lui unei urechi atente şi

prietenoase, se întâmplă numai lucruri bune. Simplul fapt de a povesti creează o

breşă în zidul negării, o spărtură în stratul de ruşine. Copilul iese, chiar dacă o

secundă, din izolarea şi singurătatea care i-au dominat copilăria. Astfel, povestirea

devine un puternic instrument de vindecare, chiar dacă această etapă este numai o

mică părticică din procesul complet de însănătoşire.

ETAPA A DOUA: ISTORIA / INVENTARUL RELAŢIILOR

În această a doua etapă, pacienţii sunt rugaţi să întocmească un istoric sau

inventar atent al relaţiilor. În special, trebuie să identifice toate persoanele din trecut

şi din prezent, care fie că au lăsat o urmă de neşters asupra lor, dintr-un motiv sau

altul, fie au exercitat o influenţă evidentă asupra vieţii lor.

În această etapă s-a efectuat genograma (anexa 1) din care s-a stabilit relațiile

între membrii familiei de origine și a familiei actuale, .

ETAPA A TREIA: CONTROLUL DEPENDENŢEI

Orice manie, obsesie sau dependenţă majoră duce la o imensă lipsă de

concentrare. Este ca un mesaj hipnotic pe care-l auzi timp de douăzeci şi patru de

ore pe zi, pentru că dependenţele sînt forme de autohipnoză profundă, cam ca un

descântec, dacă vreţi, îngânat de trăirile noastre din copilăria pierdută. Persoanei ce

suferă de anorexie îi şoptesc: „Nu eşti destul de subţire încă.“ Celui dependent de

alcool sau substanţe chimice îi spun: „Eşti un nimic. Mai trage o duşcă sau mai ia o

doză.“ Mai întâi trebuie să smulgem pacientul din transa hipnotică şi să spargem

astfel cercul de fier al dependenţei.

ETAPA A PATRA: DESPĂRŢIREA DE CASĂ

Despărţirea de casă, etapă fundamentală în vindecarea de codependenţă, pare

un lucru extrem de simplu. Ce mare lucru? Fiecare o facem. Însă, nu e vorba de un

eveniment izolat, ci de un proces care are loc în mai multe etape, pe care nu toată

lumea reuşeşte să îl parcurgă până la capăt. De asemenea, există două modalităţi

distincte în care trebuie să ne luăm rămas bun de acasă: trebuie să ne asigurăm că

am părăsit într-adevăr familia din care ne tragem, spunând la revedere mamei şi

tatei. Şi trebuie literalmente să spunem adio falselor simboluri protectoare. Nici una

din aceste căi nu e uşoară.

Cum se poate rupe definitiv această legătură afectivă, dacă nu a făcut-o

până acum? Cea mai uşoară şi mai puţin ieşită din comun metodă este să stea şi să

vorbească cu părinţii. Să le vorbească despre viaţa sa şi să le spună literalmente la

revedere. O metodă des folosită în terapie pentru a lua cu persoane de negăsit și îi

poate folosi şi pacientului. Să stea pe un scaun şi aşază unul gol în faţa sa. Mama

şade pe acel scaun. Aşa că, să-i vorbească. Spune-i ce a însemnat pentru tine să

creşti în casa ei. Vorbeşte-i despre bucuriile, suferinţele, mîndria şi frustrările tale.

Acum poţi să începi cu succes procesul de despărţire. Apoi aşază-l pe tata pe scaun.

Procedează la fel în cazul lui.

Cînd pacientul decide să-şi împărtăşească gândurile într-o scrisoare, îi

cerem să scrie de fapt două scrisori. Prima, o scrisoare propriu-zisă ( data, formula

de început, „dragă mamă“, conţinut, încheiere, semnătură), nu trebuie cu nici un preţ

expediată. În această variantă, cerem cu insistenţă pacientului să fie cît mai explicit

posibil în exprimarea sentimentelor. Scoate totul la suprafaţă, după cum se spune -

iubire, tandreţe, furie, amărăciune, admiraţie, frustrare, totul. Aproape întotdeauna,

simplul act de a întocmi această ciornă eliberează amintiri şi sentimente importante

pentru vindecarea pacientului.

ETAPA A CINCEA: JELIREA PIERDERILOR

Ei au învăţat să domolească stafiile trecutului. Căsnicia lor merge cu mult mai

bine. Totuşi, au trebuit să-şi manifeste durerea faţă de pierderile suferite, pentru că

renunţarea la comportamentul codependent este iniţial resimţită ca o pierdere. La

urma urmei, mânia reziduală şi lipsa de comunicare au constituit o bună parte a vieţii

lor pentru multă vreme. Aşa urâte cum au fost, ele erau confortabile. Cunoscute. Ei

au mai trebuit să jelească şi jumătate de viaţă de iubire şi tandreţe pierdută. Iată o

îngrozitoare, amară pierdere, consecinţă a comportamentului lor codependent, o

pierdere pe care n-ar fi trebuit să o sufere.

Durerea este necesară adultului codependent, care are mare nevoie din punct de

vedere afectiv să jelească toate lucrurile de care a devenit conştient în etapele

precedente. Este foarte important ca persoana respectivă să deplângă toate

pierderile suferite în copilăria ei pierdută. Trebuie, de asemenea, să deplângă ceea

ce a pierdut datorită dependenţelor, obsesiilor trecute şi prezente.

Oricât de absurd ar suna, persoana respectivă trebuie totodată să deplângă

anumite aspecte ale vindecării. Comportamentul şi sentimentele de dependenţă au

ocupat un loc esenţial în viaţa ei. Acum sînt surghiunite. A jeli un lucru care a

însemnat cîndva atît de mult este ceva normal. În particular, după ce ţi-ai luat rămas

bun de la durerea provocată de familia în care ai crescut, trebuie să plîngi pierderea

durerii cu care ai trăit atîta vreme. Îi spui tu la revedere, dar ce gol rămîne în tine.

Un exemplu tipic este din nou cazul lui Mihai și Oana Alexandrescu. Ei au învăţat

să domolească stafiile trecutului. Căsnicia lor merge cu mult mai bine. Totuşi, au

trebuit să-şi manifeste durerea faţă de pierderile suferite, pentru că renunţarea la

comportamentul codependent este iniţial resimţită ca o pierdere. La urma urmei,

mînia reziduală şi lipsa de comunicare au constituit o bună parte a vieţii lor pentru

multă vreme. Aşa urîte cum au fost, ele erau confortabile. Cunoscute. Ei au mai

trebuit să jelească şi jumătate de viaţă de iubire şi tandreţe pierdută. Iată o

îngrozitoare, amară pierdere, consecinţă a comportamentului lor codependent, o

pierdere pe care n-ar fi trebuit să o sufere.

Mihai și Oana Alexandrescu au trebuit să ierte mulţi oameni, începând cu ei

înşişi. La fel de bine organizat ca în orice alt domeniu al vieţii lui, antreprenorul Mihai

a întocmit realmente o listă, începând cu Oana şi sfârşind cu propriu-i nume. Pe

locurile 2 şi 3 erau tatăl şi mama lui. Inventarul lui de relaţii a mai furnizat alte duzini

de nume. Mulţi îi greşiseră. Dar el notase şi persoanele care „i-au făcut bine“.

Oana nu era la fel de ordonată ca Mihai. Ea n-a făcut nici o listă. S-a ocupat pe

rând de fiecare om care-i venea în minte, după cum îşi amintea de el. S-a rugat lui

Dumnezeu pentru fiecare dintre ei, apoi le-a scris bileţele. Unele erau adevărate

scrisori pe două pagini. Altele spuneau numai „Dragă X, te iert pentru.... Cu drag,

Gladys Hayes Jordan.“ Aceste bilete au rămas în caietul ei, pentru că trimiterea lor ar

fi făcut mai mult rău decît bine. Singura scrisoare pe care a expediat-o a fost cea de

trei pagini adresată lui John, în care îşi afirma din nou dragostea pentru el. John a

plîns citind-o.

ETAPA A ŞASEA: NOUA IMAGINE DE SINE

Mihai Alexandrescu a trecut pur şi simplu în revistă trăsăturile de caracter ale

tatălui lui, a reţinut pentru imaginea de sine trei, care i s-au părut mai potrivite, şi a

substituit cuvintele cu unul singur: tolerant. În loc de pretenţios, el s-a hotărât să fie

tolerant. În loc de perfecţionist, tolerant. Şi aşa mai departe.

ETAPA A ŞAPTEA: EXPERIENŢE NOI

Persoanele codependente nu prea ştiu cum să ceară lucrurile de care au nevoie.

Pe măsură ce se afundă tot mai mult în codependentă şi depresia lor, sunt din ce în

ce mai înclinate spre resentimente. Cînd cer şi sunt refuzate, ele ajung să urască

însăşi ideea de a fi refuzate. Apoi încetează de a mai cere, îşi asumă refuzul mesajul

interior distructiv: „N-o să obţin niciodată ce vreau, aşa că de ce să mă mai deranjez

să cer?“ şi trec direct la resentimente. În cele din urmă, nici nu le mai trece prin minte

să ceară ceva. Pur şi simplu ajung să urască faptul că nu obţin niciodată ceea ce vor.

În cazul Oanei Alexandrescu, căreia îi venea atât de greu să creadă că Mihai o

va asculta de acum înainte, etapele parcurse au fost:

- Oana întreabă, referindu-se la un lucru de care are nevoie;

- Mihai îi răspunde cum îi va oferi (sau nu) lucrul respectiv;

- apoi vine rândul lui Mihai;

- Oana răspunde.

Am intervenit în anumite momente pentru a le arăta cum să se asculte mai bine

unul pe celălalt:

Oana i-a spus lui Mihai o dorinţă care vrea să-i fie împlinită.

„Mihai, vreau ca tu să vii acasă seara, pe la ora cinei, două seri pe săptămînă şi

să stai acasă în fiecare duminică.“

L-am întrebat pe Mihai: „În ce fel ţi se pare că această afirmaţie exprimă o

critică?“

„Ea crede că eu aş vrea să fiu oriunde altundeva, numai acasă nu. E acelaşi

lucru cu a zice că locuinţa pe care le-o ofer eu nu-i destul de bună ca să stai în ea“,

răspunse Mihai.

I-am cerut Oanei să afirme clar că n-a avut nici o intenţie critică.

„Nu! Nici nu m-am gîndit la aşa ceva. El ne oferă un cămin încântător, dar nu-i

niciodată acolo ca să-i poată aprecia şi el.“

L-am rugat pe Mihai să reformuleze ceea ce spusese Oana cu propriile lui

cuvinte.

„Rugămintea ei şi restul?“

„Rugămintea şi precizarea. Totul“, am spus.

„Ei bine, în primul rând e mult mai greu decît vă închipuiţi. Să vedem. M-a rugat

să stau acasă două seri pe săptămînă şi toată duminică, presupun că nu-i vorba şi

de mersul la biserică. Şi zice că avem un cămin minunat, numai că mă vrea şi pe

mine în el.“

Am întrebat-o pe Oana: „Acest lucru l-ai cerut?“

„Da. Vreau ca el să mai stea câteodată şi acasă şi să nu muncească tot timpul.“

L-am rugat pe Mihai să spună cum va încerca să vină în întîmpinarea

dorinţei ei.

„Două seri. Dar trebuie să aleg care seri, şi s-ar putea să fie diferite de la

săptămînă la săptămînă. Poate miercuri şi joi o săptămînă şi marţi şi joi cealaltă.

Cam aşa ceva?“

Oana: „Dacă înţelegerea funcţionează va fi un miracol la fel de uimitor ca cel cu

pîinile şi peştii.“

Mihai: „Dacă funcţionează, dau de pomană pacheţelul cu mâncare de prânz.“

O dată ce au văzut cum să scape de vechiul obicei de a nu se putea auzi unul pe

altul, mai ales repetând fiecare gândurile celuilalt, au reuşit să-l înlocuiască cu noua

atitudine de deschidere, ascultând fiecare cu adevărat ce zice partenerul lui. Ţipetele

stridente ale fantomelor din trecutul lor au fost reduse la un murmur surd.

Scopul final al persoanei codependente este de a-şi manifesta încrederea în mai

mulţi oameni, nu numai în cei apropiaţi.

Mihai şi Oana au fost foarte cooperanţi în ceea ce priveşte deschiderea reciprocă

spre o viaţă de încredere şi dăruire. Nu întotdeauna se întâmplă la fel. El fusese

tiranic şi dominator în ceea ce priveşte cheltuielile. Vrei să ai un rol activ în hotărârile

referitoare la repartizarea cheltuielilor. Şi din alte motive, la fel de importante, vrei ca

mariajul vostru să nu mai fie un fel de legătură de vasalitate, ci un parteneriat.

ETAPA A OPTA: ÎNTOARCEREA ACASĂ

Dezvoltă o voce interioară nouă, pozitivă, folosind tehnica cunoscută de ţa etapa

a şasea, adică înlocuieşte vechile mesaje negative cu altele noi. Unii din pacienţii

noştri pur şi simplu vorbesc singuri, părintele din ei adresîndu-se copilului din ei. Şi,

cîteodată, cînd părintele din ei transmite vreun vechi mesaj negativ, copilui din ei îl

avertizează să tacă.

ETAPA A NOUA: DAREA DE SEAMĂ ASUPRA RELAŢIEI

Obiectivul acestei etape este de a identifica orice posibilă problemă în faza

incipientă şi de a o îndrepta înainte de a se agrava. Pentru aceasta trebuie să faci în

permanenţă un inventar al relaţiilor tale prezente.

Mihai Alexandrescu se întinse vlăguit pe scaun şi-şi scarpină bărbia: „Mi se pare

că e foarte uşor să ne întoarcem la starea iniţială. Adică, eu şi Gladys am fost pe

picior de război timp de treizeci de ani. Obiceiurile rele au avut mult, mult timp să se

înrădăcineze.“ Ai dreptate! Acest obicei de a asculta unul ce zice celălalt este foarte

nou pentru voi. Pentru un timp, nu va fi la fel de plăcut ca vechile obiceiuri.“ Dădu

din cap cu acel surîs şmecheresc ce-i era atît de caracteristic. „Pot să pariez că vă

vine pe limbă un sfat pentru noi.“

„Desigur. Spurie-mi ce ai face ca să construieşti o locuinţă pentru o singură

persoană, la un preţ modic, într-o suburbie oarecare, Plano să zicem.“

„Ei bine, mai întîi m-aş ocupa de aspectele legale - aş vedea cine e proprietarul

de drept, dacă are suficiente resurse financiare. N-ajung să mă împotmolesc

aproape niciodată, pentru că mai întîi mă ocup de lucruri de acest gen. În ceea ce

priveşte casa, mai întîi trebuie să torni cimentul...“

„Fundaţia.“

„Da, fundaţia. Apoi, ştiţi..., dădu din umeri, ...cadre şi stîlpi, balamale şi grinzi,

finisaje... instalezi gaz, etirent, apă şi aranjezi interioarele după cum spun

specialiştii.“

„Şi, după ce ai construit casa, ai terminat. Îţi iei banii şi pleci acasă.“

„Da, aproximativ.“ Mihai părea aproape jenat. „Câteodată, când sunt prin

apropierea unora dintre casele construite de mine - de unele sunt foarte mândru - mă

abat din drum ca să trec pe lîngă ele şi să văd cum le mai merge. Să văd cum s-a

amenajat în jur, dacă sînt bine întreţinute. Cînd e vorba de o casă care-ţi place, nu

spui pur şi simplu: „Asta-i. E gata. Acum pot să mă odihnesc şi s-o uit.“ Orice

problemă se iveşte, sari s-o rezolvi. Aşa casa se menţine în bună stare.“

„Tocmai aşa veţi proceda tu şi Gladys pentru a vă menţine căsnicia în bună stare.

Veţi verifica din cînd în cînd să vedeţi dacă este bine întreţinută.“

ETAPA A ZECEA: CONTINUITATE

Mihai Alexandrescu şedea pe verandă sub un arbust, sorbind o limonada. Braţele

lui puternice, care ieşeau de sub mînecile suflecate, erau mai groase decît trunchiul

copăcelului. Cînd Mihai și Oana Alexandrescu au venit la noi pentru prima oară, s-au

aşezat la aproape doi metri distanţă unul de celălalt. Acum scaunele lor erau atît de

aproape, că braţele lor se atingeau uşor. Oana părea cu zece ani mai tînără.

Mihai arătă cu degetul. „Ştiţi, în legătură cu lista asta. Dacă cineva ştie cîte ceva

despre inventare, acela-i micul antreprenor. Am încercat acelaşi lucru în alte domenii

ale relaţiilor mele. Cu puştii pe care-i angajez ca stagiari, cu instalatorii şi tinichigiii cu

care fac contracte. Ştiţi pe cîţi i-am îndepărtat pe motiv că erau neisprăviţi şi leneşi,

pe cîţi i-am tot criticat în trecut?“

„Pe toţi?“

Aproape. Foarte aproape. Iar ăia, de care am zis că-i bine că măcar nu bombăne,

sînt proşti ca noaptea. Am învăţat să îi ascult pe toţi. Nu-i uşor, dar sînt răsplătit în

cenţi şi dolari. Puteţi pune şi asta la socoteală.“

„Dar tu, Oana? Arăţi bine.“

„În multe privinţe lucrurile îmi merg cu mult mai bine.“

„Credeţi că nu veţi mai cădea pradă vechilor obiceiuri de codependenţă pornite

de la lipsa de comunicare?“

Mihai rânji. ,Avem ochii şi urechile deschise. Suntem în gardă, cum s-ar zice.“

„Suntem în gardă“. Mihai Alexandrescu o nimerise exact.

Putem numi acest aspect „curăţire“. Treci periodic în revistă cele zece etape şi

reîntoarce-te la etapele de care ai momentan nevoie. Viaţa e atît de parşivă.

Accidente, tragedii, frecuşuri mărunte se adună atunci cînd ai vrea ca totul să fie

frumos, ordonat şi fără griji. Aceste denivelări ale drumului necesită întoarcerea la

etapa cinci de trăire a durerii, poate, sau la cea a reexaminării mesajelor tale

interioare despre imaginea de sine. Furuncule de suferinţă, pe care nu le-am văzut

pînă acum, pot da afară puroiul. Ele trebuie tratate. Vechi amintiri ies la suprafaţă,

ele trebuie trăite şinu îngropate. Este atît de uşor să recazi pradă vechilor obiceiuri

de codependent, în negare sau în refuz.

Pentru soţii Alexandrescu vindecarea n-a însemnat numai ascultarea

mărturisirilor lor. Acest lucru vizează doar simptomele problemei, aspectele cele mai

superficiale. I-am ajutat să rezolve problemele centrale - suferinţa provocată de

familiile din care proveneau, consecinţele lungii lor istorii de „ascultare selectivă“,

ruşinea datorată unei căsnicii nefericite.

Ei au învăţat să domolească stafiile trecutului. Căsnicia lor merge cu mult mai

bine. Totuşi, au trebuit să-şi manifeste durerea faţă de pierderile suferite, pentru că

renunţarea la comportamentul codependent este iniţial resimţită ca o pierdere. La

urma urmei, mînia reziduală şi lipsa de comunicare au constituit o bună parte a vieţii

lor pentru multă vreme. Aşa urîte cum au fost, ele erau confortabile. Cunoscute. Ei

au mai trebuit să jelească şi jumătate de viaţă de iubire şi tandreţe pierdută. Iată o

îngrozitoare, amară pierdere, consecinţă a comportamentului lor codependent, o

pierdere pe care n-ar fi trebuit să o sufere.

STUDIU DE CAZ 2

ISTORICUL CAZULUI.

Date de identificare. Familia Mihăilescu : Andreea Mihăilescu – 55 ani, Adrian Mihăilescu - 55

ani. Au un singur copil, Alex, în vârstă de 30 de ani, care era considerat mândria și scopul întregii lor vieți. Pacientul desemnat este fiul lor. Doamna Andreea și domnul Adrian a venit la clinică pentru fiul lor, pentru a fi ajutați cum să ajungă la el, înainte de a-și strica viața lui personală și a nepoților lor. Alex a absolvit colegiul de management.

Acuze principale (motivatia cererii de diagnostic)Familia Alexandrescu cere ajutor în vedere fiului lor, care e dependent

de jocuri de noroc, dependent de sex, dependent de femei, deși este însurat cu o fata bună și are și trei copii și o casă grozavă.

Istoricul tulburarii prezente/Istoricul personal și social

Adrian a fost învățat de tatăl lui „Să nu-ţi pese de bani, Adrian, băiete.“ Lui

Iosif Mihăilescu, tatăl lui Adrian, nu i-a păsat niciodată. Tot ce câştiga, Iosif

Mihăilescu cheltuia în aceeaşi zi. La fel făcea şi Geta, soţia lui. De bine de rău, Iosif

n-a rămas şomer niciodată, ceea ce mulţi n-au reuşit la vremea respectivă. A avut o

slujbă relativ stabilă de şofer pe o furgonelă care livra diverse comenzi. Geta avea o

grădiniţă în spatele casei în care locuia, şi câteodată mai lua şi hainele altora la

spălat. Dar, oricâţi bani ar fi cîştigat, niciodată n-avea nimic. Banii ei dispăreau la fel

de repede ca şi ai lui Iosif.

De la nouă ani, unicul lor fiu, Adrian Mihăilescu, a avut în permanenţă o slujbă

remunerată. De câte ori trecea prin dreptul magazinului cu articole sportive, se uita la

biciclete. La început, a vrut o bicicletă roşie cu rezervor fals pe bara transversală şi

cu apărătoarele roţilor în dungi. Apoi nu i-a mai păsat dacă avea sau nu tot felul de

accesorii care-ţi luau ochii, în cele din urmă nu i-a mai păsat nici de culoare. Voia o

bicicletă. Orice bicicletă. O dorea cu ardoare. Tânjea după ea. Cu toate acestea, în

toţi anii de muncă n-a reuşit să strânga destui, bani ca să-şi cumpere o bicicletă.

Întotdeauna trebuia ca banii lui să acopere nevoile familiei între două salarii ale tatei.

Familia sa n-a avut niciodată casa ei sau telefon. Lui Adrian îi era atât de ruşine

de locuinţele închiriate în care stăteau, încât, dacă se oferea cineva să-l aducă cu

maşina de la şcoală, îi spunea să-l lase la două cvartale mai încolo. Îi era îngrozitor

de teamă să nu afle cineva unde locuieşte.

Iosif Mihăilescu era un tip jovial, simpatic, gata să-ţi împrumute ceva mărunţiş

când avea. Tatăl lui Andreea, Petru Șerban, un individ nervos, cuprins mereu de

crize de mânie, strângea fiecare bănuţ. Ca şi în cazul lui Adrian, familia lui Andreea

trebuia să se descurce fără banii câştigaţi de tată, dar nu din cauza cheltuielilor

excesive. Motivul era cu totul altul: banii de care familia avea nevoie mergeau în

contul din bancă. Perioada de recesiune economică încetează şi merge spre

prosperitate. Iosif Mihăilescu continuă să strânga fiecare bănuţ. Condiţiile economice

se schimbă, cele două familii nu.

Adrian a ajuns un bărbat arătos, matur şi echilibrat. El şi-a întemeiat o familie

ceva mai târziu, şi au mai trecut câţiva ani până când a pus pe picioare o firmă de

intermedieri. Andreea a avansat de la postul de funcţionară la cel de director al

Oficiului de Asigurări Sociale. „Un administrator înnăscut“, spuneau despre ea

superiorii ei.

Între Adrian și Andreea a fost o dragoste la prima vedere. Burlacul arătos s-a

însurat cu frumoasa brunetă şi zveltă. Cu trecerea anilor, Adrian a pus bazele unui

lanţ de băcănii şi a devenit acţionarul principal al unei bănci din oraş. Actualmente, el

realizează profituri de circa cinzeci şi cinci de milioane de dolari. E un bărbat sociabil

şi plăcut, care cheltuie mult şi des, ştie cum să-şi plaseze banii în opere de caritate şi

în cine să aibă încredere. Adrian e un om care ştie să trăiască bine.

Şi Andreea s-a schimbat, după cum spun prietenii ei. Întotdeauna reacţia ei în

situaţiile tensionate sau ameninţătoare fusese să intensifice controlul şi să ţipe fără

încetare. În loc să se domolească cu timpul, nervozitatea ei creştea din ce în ce mai

mult. Obsedată de curăţenie, începea să vocifereze ori de câte ori i se părea că

Adrian şi unicul lor fiu, Alex, făceau deranj prin casă cu simpla lor prezenţă. Îi reproşa

lui Adrian fiecare bănuţ pe care îl cheltuia, ceea ce se întâmpla destul de frecvent. În

plus, dieta extremă şi permanentă pe care o ţinea ajunsese să-i ameninţe sănătatea.

Dorinţa fierbinte din copilăria lui Adrian - bicicleta pe care nu şi-a putut-o permite

niciodată, banii care dispăreau neîncetat, nevoia permanentă de a câştiga alţi bani,

ruşinea şi jena - a lăsat un mesaj de neşters: „Nu e de ajuns.“ Stafiile din trecutul său

ţipă: „Niciodată nu e de ajuns! Fă mai mulţi bani! Cheltuieşte mai mult! Banii sunt

măsura tuturor lucrurilor.“ Cele cincizeci şi cinci de milioane pe care la are acum nu

sunt suficiente. Trebuie să câştige mai mult. Fantoma acelei biciclete roşii din

magazinul e încă vie, chiar dacă Adrian poate cumpăra acum întregul lanţ de

magazine de biciclete.

Andreea e o persoană dominatoare. Şi-a petrecut copilăria nefericită încercând

să abată mâniile tatălui ei. Nu e surprinzător, deci, că dorinţa ei de a domina se

manifestă astăzi prin critici vehemente şi furie. Şi fantomele ei strigă: „Nu-i de ajuns!“

în trecut i se reproşa sever fiecare bănuţ cheltuit. Astăzi nu poate suporta să vadă

cum se cheltuiesc banii. Ei trebuie economisiţi. Puşi deoparte. Auziţi fantomele?

Alexandru Mihăilescu este vicepreşedinte al companiei tatălui său pentru că este

cu adevărat capabil sau pentru că este fiul patronului? Tot ceea ce ştia despre sine

însuşi îi fusese transmis de părinţii lui; el nu şi-a aparţinut niciodată. În tinereţe i-a

auzit spunând că „banii nu contează“, în timp ce evaluau orice lucru prin valoarea sa

în bani şi se certau aprig dacă să cheltuiască sau să economisească. Imaginea de

sine s-a conturat confuz şi oscilând între contrarii.

Dacă este aşa, atunci eşti ca Adrian Mihăilescu, dependent de bani sau de

lucrurile materiale. Cadourile reprezentau modul lui Adrian de a-şi exprima

afecţiunea. Nu şi-a petrecut niciodată timpul cu Alex. Pur şi simplu n-a fost niciodată

acolo când băiatul avea nevoie de el. Îşi petrecea timpul făcând bani pe care-i

cheltuia cu largheţe pentru Alex. Aşa ar fi vrut să fie el însuşi tratat în copilăria lui

săracă.

Adrian și Andreea au venit la noi nu pentru a-şi găsi mulţumirea, ci fiindcă

purtarea fiului lor, viciile lui scandaloase ar fi putut ajunge publice. Adrian a făcut ce a

ştiut el mai bine pentru a cumpăra dragoste; era singura cale pe care o cunoştea.

Andreea nu era fericită dacă nu avea controlul deplin asupra ei însăşi şi asupra celor

din jurul ei. Un astfel de control e imposibil; ea nu fusese niciodată fericită.

Tatăl Andrei îşi sufoca fiica în îmbrăţişări şi, în clipa următoare, se răstea la ea cu

mînie. Nu era beat şi nici nu lua droguri; aşa era el şi nu se putea abţine.

Economie şi bani aruncaţi, apoi ruină financiară (poate chiar de mai multe ori),

furie şi tandreţe, dragoste şi război - viaţa e o barcă cu pânze pe ape furtunoase.

Povestea de dragoste dintre Domnul şi Doamna Perfecţiune se termină cu un divorţ

urât. Această polarizare extremă în ceea ce priveşte acţiunile sau relaţiile persoanei

codependente este una din trăsăturile sale cele mai pregnante.

Şi atitudinea persoanei codependente faţă de autoritate este la fel de marcată de

extreme. Acelaşi om, dezgustător de umil în faţa şefului, poate fi un adevărat tiran

acasă. De asemenea, codependentul poate simţi o teamă profundă faţă de un

anumit tip de autoritate sau poate sfida un alt tip de autoritate. Nici în acest caz nu

există un echilibru sănătos, nu există certitudinea controlului asupra propriilor reactii.

Este vorba de o altă funcţie a naturii polarizante a vieţii şi atitudinii persoanei

codependente.

Persoanele codependente sînt nerăbdătoare şi nemulţumite, indiferent de

condiţiile exterioare. Adrian Mihăilescu cumpăra mai mult şi mai mult din toate.

Niciodată nu-i era îndeajuns. Andreea nu reuşea să economisească atât cât ar fi

vrut. Nu reuşea nicicum să-şi extindă controlul atât cât ar fi vrut. Regimurile stricte,

care erau atât de periculoase pentru sănătatea ei, se transformau în substitute ale

acelei insaţiabile dorinţe de a controla totul. Ea nu putea să-i controleze finanţele lui

Adrian, nu putea controla purtarea ruşinoasă şi autodistructivă a lui Alex. Putea să

controleze cantitatea de alimente îngurgitată, însă acest lucru nu umplea golul. Şi

oricâte excese sexuale ar fi avut Alex Mihăilescu, el voia mai mult - niciodată nu era

de ajuns. Timpul petrecut la masa de joc nu-i ajungea nici lui, mereu voia mai mult şi

mai mult.

Plan de intervenție

PRIMA ETAPĂ: INTROSPECŢIE ŞI DESCOPERIRE

În această primă etapă, se organizează un şantier arheologic pe terenul propriei

vieţi. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să scoată neapărat la iveală numai lucrurile

spectaculoase, evenimentele dramatice ale vieţii. Se scotoceşte şi după obiectele

mărunte, care par nesemnificative acum, dar pot juca un rol determinant în

înţelegerea trecutului. Intenţionăm să umplem un depozit întreg cu detalii din trecutul,

dar şi din prezent, cu toate maniile sau dependenţele care marchează viaţa de acum.

Terapia ajută pacienţii să realizeze două lucruri. Unul se referă la elementele de

dependenţă, coercitive sau obsesive în modul de viaţă prezent. Celălalt constă în

problemele legate de copilăria pierdută.

Celălalt scop al investigaţiei este legat de problemele copilăriei pierdute. La acest

nivel, se încearcă să îndeplinească simultan două funcţii. Se examinează ce se

întâmplă în viaţa pacientului de acum şi, în acelaşi timp, ce s-a petrecut mai la

începutul ei.

La sfîrşitul etapei a doua pacient este îndemnat să-și spui povestea. Însă, atunci

când copilul îşi adună curajul să spună povestea copilăriei lui unei urechi atente şi

prietenoase, se întâmplă numai lucruri bune. Simplul fapt de a povesti creează o

breşă în zidul negării, o spărtură în stratul de ruşine. Copilul iese, chiar dacă o

secundă, din izolarea şi singurătatea care i-au dominat copilăria. Astfel, povestirea

devine un puternic instrument de vindecare, chiar dacă această etapă este numai o

mică părticică din procesul complet de însănătoşire.

ETAPA A DOUA: ISTORIA / INVENTARUL RELAŢIILOR

În această a doua etapă, pacienţii sunt rugaţi să întocmească un istoric sau

inventar atent al relaţiilor voastre. În special, trebuie să identifice toate persoanele din

trecut şi din prezent, care fie că au lăsat o urmă de neşters asupra lor, dintr-un motiv

sau altul, fie au exercitat o influenţă evidentă asupra vieţii lor.

Dacă sufere de un sindrom grav de codependenţă, într-un fel sau în altul el va

afecta fiecare „familie“ din care face parte. Va determina apartenenţa la anume grup,

sau va afecta relaţia ta cu diferitele grupuri. Adesea se întâmplă ca cineva să intre în

cabinet, spunând: „Vreau să fac să meargă numai relaţia asta. Dacă m-aş înţelege

mai bine cu soţul / soţia / copilul, dacă el / ea s-ar schimba, totul ar fi bine.“ Din

păcate niciodată nu se întâmplă aşa. Schimbarea pe care o suferă membrul unei

familii se repercutează asupra tuturor. Familia - oricare din ele - trebuie abordată ca

o unitate. Când ajutăm un pacient să facă o autoevaluare ne sare în ochi faptul că,

dacă îşi scoate capul hidos codependenţa, se stârnesc valuri în toate domeniile vieţii

persoanei respective.

ETAPA A TREIA: CONTROLUL DEPENDENŢEI

Orice manie, obsesie sau dependenţă majoră duce la o imensă lipsă de

concentrare. Este ca un mesaj hipnotic pe care-l auzi timp de douăzeci şi patru de

ore pe zi, pentru că dependenţele sînt forme de autohipnoză profundă, cam ca un

descântec, dacă vreţi, îngânat de trăirile noastre din copilăria pierdută. Persoanei ce

suferă de anorexie îi şoptesc: „Nu eşti destul de subţire încă.“ Celui dependent de

alcool sau substanţe chimice îi spun: „Eşti un nimic. Mai trage o duşcă sau mai ia o

doză.“ Mai întâi trebuie să smulgem pacientul din transa hipnotică şi să spargem

astfel cercul de fier al dependenţei.

ETAPA A PATRA: DESPĂRŢIREA DE CASĂ

Despărţirea de casă, etapă fundamentală în vindecarea de codependenţă, pare

un lucru extrem de simplu. Ce mare lucru? Fiecare o facem. Însă, nu e vorba de un

eveniment izolat, ci de un proces care are loc în mai multe etape, pe care nu toată

lumea reuşeşte să îl parcurgă pînă la capăt. De asemenea, există două modalităţi

distincte în care trebuie să ne luăm rămas bun de acasă: trebuie să ne asigurăm că

am părăsit într-adevăr familia din care ne tragem, spunând la revedere mamei şi

tatei. Şi trebuie literalmente să spunem adio falselor simboluri protectoare. Nici una

din aceste căi nu e uşoară.

Cum se poate rupe definitiv această legătură afectivă, dacă nu a făcut-o

până acum? Cea mai uşoară şi mai puţin ieşită din comun metodă este să stea şi să

vorbească cu părinţii. Să le vorbească despre viaţa sa şi să le spună literalmente la

revedere. O metodă des folosită în terapie pentru a lua cu persoane de negăsit și îi

poate folosi şi pacientului. Să stea pe un scaun şi aşază unul gol în faţa sa. Mama

şade pe acel scaun. Aşa că, să-i vorbească. Spune-i ce a însemnat pentru tine să

creşti în casa ei. Vorbeşte-i despre bucuriile, suferinţele, mîndria şi frustrările tale.

Acum poţi să începi cu succes procesul de despărţire. Apoi aşază-l pe tata pe scaun.

Procedează la fel în cazul lui.

Cînd pacientul decide să-şi împărtăşească gîndurile într-o scrisoare, îi

cerem să scrie de fapt două scrisori. Prima, o scrisoare propriu-zisă ( data, formula

de început, „dragă mamă“, conţinut, încheiere, semnătură), nu trebuie cu nici un preţ

expediată. În această variantă, cerem cu insistenţă pacientului să fie cît mai explicit

posibil în exprimarea sentimentelor. Scoate totul la suprafaţă, după cum se spune -

iubire, tandreţe, furie, amărăciune, admiraţie, frustrare, totul. Aproape întotdeauna,

simplul act de a întocmi această ciornă eliberează amintiri şi sentimente importante

pentru vindecarea pacientului.

ETAPA A CINCEA: JELIREA PIERDERILOR

Cînd ne-am ocupat de Jill şi Jerry Braley şi de fiul lor Bill, familia de multimilionari

din capitolul doi, a trebuit să spargem cochiliile de care se înconjuraseră,

În cazul familiei Braley, dialogul cu ei a trebuit să ajute la lărgirea spărturilor din

zidul lor protector.

„Jerry, cum ai compensat sentimentul de ruşine legat de locul în care ai

copilărit?“

„V-am spus. Îi rugam pe cei care mă aduceau acasă cu maşina să mă lase la

două cvartale mai încolo. Mulţi din cei cu care am copilărit mai cred şi azi că locuiam

pe strada Mulholland.“

„Aceasta era soluţia de ochii lumii. Dar cum ai abordat problema în sufletul tău?“

„Nici nu ştiu dacă am făcut-o vreodată.“ „Cînd îi dădeai mamei economiile, ce

gîndeai?“

Jerry nu s-a grăbit să răspundă, meditînd pentru a îndepărta praful multor ani.

„Cred că era un fel de mîndrie. Ştiţi, mă simţeam un fel de Superman. Apărut la

momentul potrivit ca să salveze situaţia. Şi trist. Te aştepţi ca membrii unei familii să

sară unul în ajutorul celuilalt, şi niciodată nu m-am îndoit de acest lucru. Ei aveau

nevoie de banii pe care-i cîştigam eu.“

”Jill? Cînd tatăl tău ţipa la tine şi tu nu ştiai exact de ce, cum te simţeai?“

„M-am obişnuit.“

„Exact! Dar imaginează-ţi că eşti un copilaş. Nu ştii exact ce-i bine şi ce-i rău şi

primeşti mesaje amestecate. Acest lucru e bun o dată, dar altă dată îl înfurie pe tatăl

tău. Eşti speriată cînd el izbucneşte, pentru că mînia lui nu depinde de

comportamentul tău, cel puţin nu întotdeauna. Ce sentimente îţi stîrnesc aceste

imagini?“

„Cred că unii copii au sentimente de teamă şi de confuzie.“

„Tu nu?“

„Eu m-am obişnuit. M-am adaptat.“

„Şi mai exact, cum te-ai adaptat?“

„Ei bine, cred că... „

Aproape că puteai vedea zidul înălţîndu-se în faţa ochilor ei. În sfîrşit, începuse

să înţeleagă.

Jill îşi construise acea cochilie protectoare în jurul ei, în timp ce Jerry şi-a spus că

negrul e alb şi s-a convins pe sine însuşi de acest lucru pentru a-şi construi un

mecanism de apărare.

Durerea este necesară adultului codependent, care are mare nevoie din punct de

vedere afectiv să jelească toate lucrurile de care a devenit conştient în etapele

precedente. Este foarte important ca persoana respectivă să deplîngă toate

pierderile suferite în copilăria ei pierdută. Trebuie, de asemenea, să deplîngă ceea

ce a pierdut datorită dependenţelor, obsesiilor trecute şi prezente.

Oricît de absurd ar suna, persoana respectivă trebuie totodată să deplîngă

anumite aspecte ale vindecării. Comportamentul şi sentimentele de dependenţă au

ocupat un loc esenţial în viaţa ei. Acum sînt surghiunite. A jeli un lucru care a

însemnat cîndva atît de mult este ceva normal. În particular, după ce ţi-ai luat rămas

bun de la durerea provocată de familia în care ai crescut, trebuie să plîngi pierderea

durerii cu care ai trăit atîta vreme. Îi spui tu la revedere, dar ce gol rămîne în tine.

În cazul familiei Braley, dialogul cu ei a trebuit să ajute la lărgirea spărturilor din

zidul lor protector.

„Jerry, cum ai compensat sentimentul de ruşine legat de locul în care ai

copilărit?“

„V-am spus. Îi rugam pe cei care mă aduceau acasă cu maşina să mă lase la

două cvartale mai încolo. Mulţi din cei cu care am copilărit mai cred şi azi că locuiam

pe strada Mulholland.“

„Aceasta era soluţia de ochii lumii. Dar cum ai abordat problema în sufletul tău?“

„Nici nu ştiu dacă am făcut-o vreodată.“

„Cînd îi dădeai mamei economiile, ce gîndeai?“

Jerry nu s-a grăbit să răspundă, meditînd pentru a îndepărta praful multor ani.

„Cred că era un fel de mîndrie. Ştiţi, mă simţeam un fel de Superman. Apărut la

momentul potrivit ca să salveze situaţia. Şi trist. Te aştepţi ca membrii unei familii să

sară unul în ajutorul celuilalt, şi niciodată nu m-am îndoit de acest lucru. Ei aveau

nevoie de banii pe care-i cîştigam eu.“

”Jill? Cînd tatăl tău ţipa la tine şi tu nu ştiai exact de ce, cum te simţeai?“

„M-am obişnuit.“

„Exact! Dar imaginează-ţi că eşti un copilaş. Nu ştii exact ce-i bine şi ce-i rău şi

primeşti mesaje amestecate. Acest lucru e bun o dată, dar altă dată îl înfurie pe tatăl

tău. Eşti speriată cînd el izbucneşte, pentru că mînia lui nu depinde de

comportamentul tău, cel puţin nu întotdeauna. Ce sentimente îţi stîrnesc aceste

imagini?“

„Cred că unii copii au sentimente de teamă şi de confuzie.“

„Tu nu?“

„Eu m-am obişnuit. M-am adaptat.“

„Şi mai exact, cum te-ai adaptat?“

„Ei bine, cred că... „

Aproape că puteai vedea zidul înălţîndu-se în faţa ochilor ei. În sfîrşit, începuse

să înţeleagă.

Jill îşi construise acea cochilie protectoare în jurul ei, în timp ce Jerry şi-a spus că

negrul e alb şi s-a convins pe sine însuşi de acest lucru pentru a-şi construi un

mecanism de apărare.

Mulţi dintre cei aflaţi în tratament vor răspunde: „Majoritatea copiilor reacţionează

aşa cum spuneţi, dar eu am fost altfel.“ Şi este adevărat. Au fost altfel. Dar nu au

pornit din puncte diferite. Au trebuit să compenseze suferinţa, să-şi modifice reacţiile,

să lupte împotriva răspunsului lor instinctiv şi să-1 înlocuiască cu altul. Tocmai acest

lucru înseamnă să-ţi construieşti o cochilie.

ETAPA A ŞASEA: NOUA IMAGINE DE SINE

Jerry a realizat, scriind, că bunurile materiale pur şi simplu nu pot umple golul.

Fericirea lui se afla cu totul dincolo de ele.

Acum partea plăcută. Fă o listă complet opusă. Ce mesaje noi, pozitive,

sănătoase, echilibrate poţi să-ţi transmiţi? Ca şi celelalte liste, ea se va referi la tine,

la Dumnezeu, univers, sexul opus, oameni în general - la toate. Majoritatea

persoanelor codependente au nevoie de ajutor aici. Pe moment, te găseşti numai în

situaţia de a trage linii. Pentru că ai fost codependent, pur şi simplu nu eşti obişnuit

să gîndeşti pozitiv despre tine însuţi. De aceea, poate că ar fi mai bine să apelezi la

alţii.

Jill Braley, odinioară atît de critică şi pretenţioasă, a identificat unul dintre vechile

mesaje ca fiind: „Dacă nu intervin, omul pe care îl iubesc va intra în bucluc.“ Ne-am

imaginat că noul ei mesaj va suna cam aşa: „Dacă nu intervin, omul pe care-1 iubesc

se va descurca probabil foarte bine.“ Dar ea auzea: „E în regulă dacă persoana

respectivă intră în bucluc. O iubesc oricum.” Ce schimbare minunată!

ETAPA A ŞAPTEA: EXPERIENŢE NOI

Persoanele codependente nu prea ştiu cum să ceară lucrurile de care au nevoie.

Pe măsură ce se afundă tot mai mult în codependentă şi depresia lor, sînt din ce în

ce mai înclinate spre resentimente. Cînd cer şi sînt refuzate, ele ajung să urască

însăşi ideea de a fi refuzate. Apoi încetează de a mai cere, îşi asumă refuzul mesajul

interior distructiv: „N-o să obţin niciodată ce vreau, aşa că de ce să mă mai deranjez

să cer?“ şi trec direct la resentimente. În cele din urmă, nici nu le mai trece prin minte

să ceară ceva. Pur şi simplu ajung să urască faptul că nu obţin niciodată ceea ce vor.

ETAPA A OPTA: ÎNTOARCEREA ACASĂ

Dezvoltă o voce interioară nouă, pozitivă, folosind tehnica cunoscută de ţa etapa

a şasea, adică înlocuieşte vechile mesaje negative cu altele noi. Unii din pacienţii

noştri pur şi simplu vorbesc singuri, părintele din ei adresîndu-se copilului din ei. Şi,

cîteodată, cînd părintele din ei transmite vreun vechi mesaj negativ, copilui din ei îl

avertizează să tacă.

ETAPA A NOUA: DAREA DE SEAMĂ ASUPRA RELAŢIEI

Obiectivul acestei etape este de a identifica orice posibilă problemă în faza

incipientă şi de a o îndrepta înainte de a se agrava. Pentru aceasta trebuie să faci în

permanenţă un inventar al relaţiilor tale prezente.

ETAPA A ZECEA: CONTINUITATE

Putem numi acest aspect „curăţire“. Treci periodic în revistă cele zece etape şi

reîntoarce-te la etapele de care ai momentan nevoie. Viaţa e atît de parşivă.

Accidente, tragedii, frecuşuri mărunte se adună atunci cînd ai vrea ca totul să fie

frumos, ordonat şi fără griji. Aceste denivelări ale drumului necesită întoarcerea la

etapa cinci de trăire a durerii, poate, sau la cea a reexaminării mesajelor tale

interioare despre imaginea de sine. Furuncule de suferinţă, pe care nu le-am văzut

pînă acum, pot da afară puroiul. Ele trebuie tratate. Vechi amintiri ies la suprafaţă,

ele trebuie trăite şinu îngropate. Este atît de uşor să recazi pradă vechilor obiceiuri

de codependent, în negare sau în refuz.

STUDIU DE CAZ 3

ISTORICUL CAZULUI.

Date de identificareFamilia Pop – Pop Marius – 35 ani ; Pop Dina – 32 ani

Acuze principale (motivatia cererii de diagnostic)- Monotonie în relație, de plictiseală- Excese de mânie ale soțului- Soțul se plânge că mereu este criticat și acuzat de soția- Soția se plânge că soțul tinde să se supraalimenteze, prezintă episoade

excesive de alimentație, se angajeaza regulat în vomare autoprovocată

Istoricul tulburarii prezente/ Istoricul personal si social

Pacientul John se prezintă la clinică împreună cu soția lui pentru probleme de

cuplu, acuzând monotonie în relație, plictiseală, și stări de slăbiune ale soțului. Ea

este supărată ca soțul ei mănăncă mult, după ce mănăncă dă afară, mănăncă

dulciuri, iar el, este deranjat de atitudinea soției, că îl critică mereu, mereu este îl

ceartă, laudă alți bărbați, îl compară cu alți bărbați, și mereu nu e suficient de bun.

Se plâng amândoi de viața grea pe care o duc, și soției, doamnei Michelle îi este

teama să aibă copil, pentru că nu se simte pregătită și îi este teamă că nu îi poate

oferi copilului un viitor.

Domnul John, în vârstă de 30 ani, iar doamna Michelle are doar 25 ani. Sunt

căsătoriți de 1 an. Amândoi au studii superioare, lucrează amândoi și nu sunt

mulțumiți de locurile lor de muncă.

Domnul John prezintă tendințe spre obezitate de mic copil, fiind crescut

mai mult de tatăl lui, iar copilăria lui a fost marcată de multe traume. De asemenea

copilăria lui Michelle a fost marcată de puternice abuzuri emoțional, fizice,

agresivitate, tatăl ei fiind dependent de alcool, de multe ori erau nevoiți să fugă din

calea mâniei tatălui. Nu se putea baza pe munca lui, mama era cea care susținea

financiar familia. După câțiva ani a fost nevoită să plece la lucru în Italia, pentru a

putea întreține familia. Doamna Michelle a fost supusă la munci grele de mică. A

hotărât că nu se va căsători cu un alcoolic niciodată, dar s-a căsătorit cu un

dependent de mâncare.

B. FORMULAREA CAZULUI.

II. CONCEPTUALIZAREA CLINICA.

Analiza functionala:c. Evaluarea cognitiilor si comportamentelor actuale.

- Dina: “Nu mă voi căsători niciodată cu un alcoolic ”.

- Marius: „Nu merit să fiu iubit, sunt gras și urât. Dacă aș slăbi, aș avea mai multă valoare.”

C.CONSTRUIREA SI IMPLEMENTAREA PLANULUI DE INTERVENTIE. (ETAPE)

Plan de intervenție și consiliere:

Prima ședința debutează cu stabilirea alianței terapeutice și a contractului terapeutic.

Stabilirea obiectivelor terapiei impreuna cu clientul:

➔ Explicarea mecanismelor cognitive ale aparitiei si mentinerii tulburarii

➔ Inlocuirea mancatului compulsiv cu un model stabil de alimentare regulata si

corecta

➔ Cresterea stimei de sine

In finalul primei sedinte se da ca tema pentru acasa ca pacientul sa-si

automonitorizeze comportamentul alimentar acest lucru insemnand:

▪ notarea aspectelor de alimentatie, acest lucru ajutand-o pe clienta sa-si

constientizeze deprinderile alimentare precum si circumstantele in care apar

comportamentele patologice

▪ intre sedintele de psihoterapie automonitorizarile vor permite clientilor sa indentifice

si sa modifice gandurile sentimentele si comportamentele disfunctionale sa adreseze

intrebari cu caracter provocator

Sedinta nr. 2

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Apoi terapeutul va examina care este

semnificatia gandului ma simt neatragatoare, apoi se va utiliza dialogul socratic

pentru a se demonstra pacientului lipsa de temei a gandurilor sale negative.

Cautarea si identificarea dovezilor care pledeaza impotriva gandului sau convingerii

negative asupra careia se lucreaza. Se administreaza sugestii directe menite sa

focalizeze arentia subiectului asupra senzatiei de foame si satietate.

Tema pentu acasa va fi prescrierea unui regim alimentar sanatos de trei mese si

doua gustari pe zi cu evitarea altor diete.

Sedinta nr. 3

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. In cadrul terapiei i se va spune clientei

sa-si adreseze urmatoarea intrebare: "Oare ce sfat i-as da unui prieten care

seamana mult cu mine si care are o problema asemanatoare?"

Am folosit aceasta tehnica de combatere a gandurilor negative deoarece oamenilor

le este mult mai usor sa dea sfaturi altora decat sa le aplice pentru ei.

Tot in acest timp terapeutul ii va da clientei sale exemple de persoane care reusesc

sa faca fata cotidianului in ciuda unui aspect fizic mai putin placut.

Tema pentru acasa este identificare de catre clienta a acelor activitati care ii fac

placere si care o indeparteaza de la mancare cum ar fi :

• sa ii telefoneze unui prieten

• sa se plimbe in parc

• sa practice exercitii fizice

Sedinta nr. 4

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Pentru intarirea Eului au fost

administrate sugestii de imbunatatire a autostimei si de sporire a asertivitati clientei.

S-a utilizat si tehnica progresiei in viitor in cadrul careia subiectul se vizualizeaza pe

sine ca fiind eficient si inafara familiei.

Ca tema pentru acasa Ana trebuie sa isi aleaga acele preparate pe care nu este

dispusa sa le vomite.

Pacientilor care au o puternica tendinta de a vomita dupa orice fel de mancare li se

cere sa-si distraga atentia pana cand dorinta respectiva va disparea.

Sedinta nr. 5

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Se foloseste jocul de rol "avocatul

apararii" in care clienta va fi avocatul apararii, acesta luptand cu argumente

impotriva procurorului, rol jucat de gandurile negative automate care o acuza pe

clienta ca este o persoana: grasa, urata, incapabila sa renunte la comportamentul

sau compulsiv. Intrebarea si indemnul adresate de terapeut clientei vor imbraca

forma urmatoare:

"Daca ar trebui sa joci rolul propriului tau avocat ce ai spune in apararea ta ?",

cauta sa te comporti ca si cum ai fi cel mai bun avocat care iti apara cauza.

Tema pentru acasa este sa-si aleaga doua zile pe saptamana in care sa faca sport.

Sedinta nr. 6

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Am realizat reducerea elementelor

responsabile de declansare a episoadelor de exces alimentar prin examinarea

relatiilor interpersonale a diferitelor emotii sau sentimente.

A fost aplicata tehnica regresiei de varsta pentru a explora conflictele inconstiente

care au contribuit la instalarea simptomelor.

Ca tema pentru acasa clienta trebuie sa noteze orice interactiune negativa din viata

ei: prietenul sau , mama sa , rude , etc. De asemenea sa noteze orice preocupare cu

modul in care o trateaza celelalte persoane incercand sa surprinda modul in care

influenteaza si sunt influentate modalitatile de baza de relatiile ei interpersonale.

Sedinta nr. 7

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Se foloseste metafora : "ce simt si ce

sunt atunci cand mananc". Aceasta metafora are ca scop identificarea starilor si

gandurilor clientei pe care le are atunci cand mananca.

Ca tema pentru acasa clienta trebuie sa-si noteze pe o scala de la 0 la 10

intensitatea gandurilor sale automate pe care le are in legatura cu comportamentul

sau.

Sedinta nr. 8

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Pacientei aflata in stare de hipnoza i se

cere sa-si proiecteze imaginile constientizate si preconstiente pe un ecran imaginar.

Se utilizeaza tehnica regresiei de varsta pentru a descoperii radacinile si cauzele

care au stat la baza distorsionarii imaginilor de sine. Imaginea corporala deformata

proiectata pe ecranul mental va fi apoi corectata tot in plan imaginar. Se va utiliza

dupa aceea progresia de varsta in cadrul careia pacienta va exersa la nivel de

antrenament mental noua imagine de sine adecvata.

Tema pentru acasa a clientei va consta in analizarea costurilor si a beneficilor

comportamentului sau pe o scala de la 0 la 10.

Sedinta nr. 9

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Se aplica testul de completare a

povestirilor. Am aplicat acest test pentru a vedea cum se plaseaza si unde se

plaseaza in viata clienta in mod inconstient.

Ca tema pentru acasa clienta trebuie sa-si aloce o ora din zi doar pentru ea.

Sedinta nr. 10

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Se aplica testul de completare a frazelor,

cu scopul de a vedea cum gandeste clientadespre tulburarea pe care o are spre

sfarsitul terapiei. I se explica clientei de catre terapeuta sa efectul laxativelor si

diureticelor mai exact ineficienta lor.

Ca tema pentru acasa clienta trebuie sa renunte la folosirea laxativelor si diureticelor

si sa-si convinga mama si prietenul sa o insoteasca la urmatoarea sedinta de terapie.

Sedinta nr. 11

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Se realizeaza intervievarea mamei si a

prietenului clientei prin prezentarea principiilor terapiei si explicarea gravitatii

tulburarii cu numele de bulimie nervoasa.

Li-se cere acestora sa sprijine clienta in demersurile sale de a mentine sub control si

eventual de a inlatura comportamentul compulsiv. Clientei i se da ca tema pentru

acasa sa-si noteze pe o foaie de hartie daca obiectivele pe care si-le propusese la

inceputul terapiei au fost indeplinite pe o scala de la 0 la 10 si clienta mai are ca

sarcina sa mearga intr-un grup de dezvoltare personala care sa fie cuprins de

persoane cu probleme asemanatoare.

Sedinta nr. 12

Se verifica si se discuta tema pentru acasa. Se face evaluarea finala atat de catre

terapeut cat si de catre clienta, din aceasta rezultand un succes al terapiei de scurta

durata fiind indeplinita obiectivele propuse la inceputul terapiei.

Pe parcursul terapiei clienta a avut un comportament receptiv la indicatiile

terapeutice rezolvand cu succes temele pentru acasa dar in acelasi timp intelegand

rolul sau in decurgerea unui demers terapeutic cu succes. Terapeutul inca dela

debutul terapiei a manifestat o atitudine empatica fata de client, implicandu-se mai

mult ca de obicei in terapie deoarece si ea a manifestat o tulburare cu caracter

compulsiv la un moment dat. Cu toate acestea terapeutul a reusit sa fie obiectiv in

procesul terapeutic. In urma terapiei relatia dintre clienta si mama ei s-a imbunatatit.

Studiu de caz 4

ISTORICUL CAZULUI.

Date de identificare

Familia Stănescu – Bianca Stănescu 25 ani, Lucian Stănescu 35 ani

Acuze principale (motivatia cererii de diagnostic)- Lucian o jignește pe Bianca, dorește să o schimbe- Lucian nu se simte respectat de Bianca și nu înțelege că nu are dreptate

Istoricul tulburarii prezente

Bianca, a avut o copilărie grea, de la 14 ani au divorțat părinții și a locuit cu tatăl ei și cu fratele și tot la vârsta aceasta a început relația cu soțul ei. La 18 ani s-a mutat la el, iar dupa 3 ani s-au căsătorit, după care a și venit primul copil. A absolvit între timp și Facultatea de Litere, Română-Engleză, dar nu i-a plăcut să profeseze. Și-a ales profesia aceasta pentru că i s-a părut interesantă, dar după ce a predat de două ori, nu a mai predat. S-a agajat la o casă de schimb valutar, dar e „prea multă responsabilitate”. A intrat în concediu de îngrijirea copilului – de 2 ani. În ultimul an nu s-a întors la lucru (soțul a rezolvat să îi meargă cartea de muncă). Ea este mulțumită că face orice pentru prietenii lui.

În schimb, viața lui Lucian, e fost diferită. El lucrează la Ministerul de Interne, are studii superioare – juridice și economice. A avut o copilărie fericită. E un tip sociabil, coleric, impulsiv, nu recunoaște când greșește, nu-și cere scuze.

C.CONSTRUIREA SI IMPLEMENTAREA PLANULUI DE INTERVENTIE. (ETAPE)

Ioan

- Mai puțin curat- Foarte încăpățânat- Harnic- Fără stres- Foarte foarte zgârcit- Lua decizii pe față- Îi plăceau femeile- Foarte harnic- Credincios- Și-a dat o fată la o altă familie

Floarea

- Ținea banii- Făcea multe pe ascuns datorită zgârceniei lui

- Sufletistă, hotărâtă- Face totul pentru copii- Aeriană câteodată- Îi place distracția, viața- Îi place curățenia- Foarte sociabilă- O sună zilnic pe Bianca- ține legătura cu Toader- plecată în Italia de 6 ani- are o relație cu Furio de 5 ani- după divorț a mai avut relații- se zbătea pentru orice- și-a cocoloșit ambii copii- în prezent îi ajută cu bani, lucruri pentru copii- pensie

Toader

- Slugă la părinții Victoriei- Îndruma copii spre școală- Foarte bun cu Bianca- Mai retras- Are tabieturile lui- Are bun-simț- Mai rece- Ordonat, foarte curat- Înainte – a exagerat o perioadă cu băutura- Băut, a avut un accident, și de atunci nu a mai băut alcool- Vine când trebuie la Sebi- Era genul indiferent, dădea bani și atât- Lăcătuș mecanic, de profesie- În construcții- Portar- pensie

Victoria

- Foarte curată - Foarte sensibilă din punct de vedere al sănătății

Gheorghe

- A fost milistar, mereu plecat în aplicație- Foarte calm

- Nu recunoaște când greșește- E în pensie de 10 ani- A fost punctual

Susana

- I-a decedat soțul și s-a recăsătorit cu Emil- Colerică ca și Emil Morse- Nu recunoaște când greșește- Anxioasă- O persoană superimplicată- Nu a dorit-o pe Bianca- Acum îi cere lui Lucian sfaturi- E în pensie- Preferă să iasă cu Gheorghe în loc să stea cu Sebi- L-a dominat pe Luci mereu- Se aprinde repede- Petrece foarte mult timp împreună cu Gheorghe

Emil Morse

- Nu-și cerea scuze- Dereglat- Tehnician veterinar- Avea armă- Infidel- Nu a făcut diferență între copilul lui și cel vitreg- Foarte ambițios

Mihai

- Nu striga niciodată- Nu l-a bătut- Fizic ca și Lucian- Sufletist- Foarte ambițios- Multe boli - și-a revenit- și-a iubit soția- harnic- îi plăcea să aibă de toate- sociabil- gestionar de bar – 25 ani- nu era zgârcit

Bianca

- Facultatea de Română – Engleză

- Nu i-a plăcut să profețeze- Copilărie bună- La 14 ani – au divorțat părinții- De la 14 la 18 ani a locuit cu tata și cu fratele- De la 14 ani are relația cu actualul soț- La 18 ani s-a mutat cu el- 2005 – s-a căsătorit- 2006 – nașterea primului copil- Slabă, pesimistă, fără ambiție- Veselă, prietenoasă, nu așa sociabilă- Nu consideră că e foarte important să fii punctual

Lucian

- Lucrează în Ministerul de Interne- Studii superioare – juridice și economice- Copilărie fericită- Sociabil, coleric, impulsiv- Îi plac filmele de acțiune, sport (merge la sală), să iasă cu prietenii- Nu recunoaște când greșește- Nu-și cere scuze- Fizic seamănă cu Mihai, la caracter cu Emil- Foarte bună relație cu Mihai, la ei petrecea vacanțele- E punctual

TEHNICA REFORMULAREA – VALORIZAREA CALITATII, CONOTATII POZITIVE, TERAPEUTUL ARE O CURIOZITATE NEUTRA – TOT CE INTREABA, SA NU FIE PARTINITOR, MULTIPARTIAL

FEEDBACK – INTRE TERAPEUT SI PACIENT SI INTRE PACIENTI, LA FIECARE SFARSITUL SEDINTE TERAPEUTUL INTREABA CUM S-AU SIMTIT

PRIMA SEDINTA – STABILIREA RELATIEI TERAPEUTICE

- INFORMAREA A CEEA CE INSEAMNA TERAPIE, APTUL CA TERAPIE NU PRIMESC O SOLUTIE, PSIHOTERAPEUTUL IL INSOTESTE IN DRUMUL LUI SI II CREAZA ALTERNATIVE CATRE TINTA LUI, URC CU TINE PE MUNTE, DAR NU ITI DUC EU BAGAJUL...

- OBTINEREA DE DATE PERSOANALE

- STABILIREA REGULI: SE VB PE RAND, SE INCHIDE TELEFONUL, SE STABILESTE UN OBIECTIV COMUN PENTRU TOT SISTEMUL FAMILIAR, NU SE REZOLVA INTR-O SINGURA SEDINTA, CONFIDENTIALITATEA

- DACA VIN IMPREUNA SI VOR SEDINTA SEPARATE, DAR SE INFORMEAZA PACIENTUL DACA SE INTOARCE

- CULTIVAREA ATMOSFEREI DE SIGURANTA DE CREDIBILITATE- CONSTRUIREA ALIANTEI TERAPEUTICE, CULEGEREA DE INFORMATII

DESPRE FAMILIE ATATA GENERALE CAT SI SPECIFICE- OBIECTIVELE ORICAREI TERAPII SISTEMICE: SCHIMBAREA

PATERNURILE DISFUNCTIONALE IN PATERNURI FUNCTIONALE, OBTINEREA UNUI ECHILIBRU FAMILIAL, OBTINEREA UNEI HOMEOSTAZE FUNCTIONALE, ACTIVAREA UNOR RESURSE PE TERMEN LUNG, IMBUNATATIREA RELATIEI DINTRE MEMBRII FAMILIEI

SEDINȚA 1

Efectuarea genogramei cu stabilirea relațiilor între membrii familiei de origine și a familiei actuale

- Identificarea granițelor interfamiliale (granițe difuze, clare) – între Bianca și mamă

OBIECTIV: să nu mai aibă aceste stări- În prealabil Bianca a fost la o consultație- Am discutat – cum s-au hotărât să vină la psihoterapie- El a renunțat la sală pentru a veni cu ea – dar i-a zis deschis soției că nu este

foarte fericit de această renunțare.- Ea nu poate aprecia acest gest neînțelegând cum sala poate fi mai importantă

decât orice altceva- Efectuare genogramei- Ea îl acuză că problema ei (tot felul de acuze somatice, iritabilitate) a apărut

de 1 an. De atunci, a umblat la mulți medici, analize și au rărit vizitele, care la început erau numeroase și multe neanunțate.Bianca – a ales profesia ei pentru că i s-a părut interesant. După ce a predat de două ori nu a mai vrut, nu i-a plăcut. S-a agajat la o casă de schimb valutar „prea multă responsabilitate”. A intrat în concediu de îngrijirea copilului – de 2 ani. În ultimul an nu s-a întors la lucru (soțul a rezolvat să îi meargă cartea de muncă). Ea este mulțumită că face orice pentru prietenii lui.Temă de casă: seara- înainte de culcare să-i spună ce i-a plăcut la ea/el în ziua respectivă.

SEDINȚA 2

- Identificarea resurselor fiecăruia partenererilor de cuplu, învățarea ascultării active și continuarea genogramei

- Continuarea genogrmei- Caracteristici despre membrii familiei- Separat fiecare – ce vrea de la celălalt, calitățile partenerului său.- El, când „are ceva”, vrea să fie lăsat în pace, dar ea nu-l lasă- Ea vrea sa vorbească frumos cu ea

Bianca:

- Să nu mai încerce să mă schimbe atăta- El să înțeleagă că și ceilalți au dreptate, sau alt punct de vedere- Să nu mă mai jignească- Să încercăm să ne apropiem mai mult să contăm mai mult unul pentru celălalt.- Să vorbim (comunicăm mai mult).- Calitățile lui: altruist, părinte bun (în afară de faptul că îl pune pe băiat să îi

aducă sticla de bere, iar mie îmi este teama că se taie)- Sociabil

Lucian:

- Să înțeleagă că nu are dreptate- Să arate mai mult respect- Calitățile ei: mă iubește, este sociabilă

ȘEDINȚA 3:

- Identificarea și înțelegerea noțiunii de RESPECT a fiecărui membru, si definirea termenului de comunicare

- Pe genogramă am continuat cu identificarea unor mesaje/discuții din familia de origine și evidențiate și în familia actuală – ce impact au avut atunci și ce impact are acum.

- Plan: să definească fiecare ce înseamnă respect pentru ei.- Prin ce o jignește Lucian pe Bianca?- Vrea Lucian să o schimbe pe Bianca?- Teme și discuții – în familia de origine și în familia actuală- Ce s-a preluat - comportamente preluate- Ce impact avea asupra fiecăruia în familia de origine, și în familia actuală- Tipare de comportament preluate- Ce ar transmite mai departe și cum (din ce au preluat) – ce ar dori să

transmită mai departe din cele preluate și ce nu ar transmite și DE CE nu ar transmite și ce fac să nu transmită

- Ce nu ar transmite

ȘEDINȚA 4:

- Promovarea gândirii pozitive prin evidențierea momentelor bune zilnice

- Scoaterea la lumină a schimbărilor săptămânale- Comportamente schimbate în ultimele 3 săptămâni (soțul a vorbit mai mult)- Lucian spune despre ea: că nu s-a mai enervat, nu a mai plâns, este mai

înțelegătoare

Temă de casă:

- Să rostească dimineața de 5 ori „va fi o zi mai bună azi”, iar seara să se gândească la 2 lucruri bune pe care le-a făcut

La ședințele următoare el nu a mai venit. Ea a mai venit 2 ședințe, ședințe în care și-a exprimat emoții, gânduri, punctul ei de vedere în conflict. Ea și-a dobândit libertatea și el s-a adaptat schimbării.