somajul in randul persoanelor cu dizabilitati (1)
DESCRIPTION
SomajTRANSCRIPT
Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Secția: Asistență Socială
Proiect realizat în cadrul seminarului de Probleme Sociale
ŞOMAJUL ÎN RÂNDUL PERSOANELOR CU
DIZABILITĂŢI
Studenți:
Știrbu Dorina
Resiga Anca
Șilean Paul
Cluj-Napoca
Mai 2014
1. Prezentarea problemei sociale
Persoanele cu dizabilităţi, în înţelesul legii, sunt acele persoane, cărora mediul
social, neadaptat deficienţelor lor fizice, psihice, mentale, le împiedică total sau le limitează
accesul cu şanse egale la viaţa socială, potrivit vârstei, sexului, factorilor materiali, sociali şi
culturali proprii, necesitând măsuri de protecţie specială în sprijinul integrării lor sociale şi
profesionale.
Persoanele cu dizabilităţi în ocupare sunt persoane cu probleme de sănătate de
lungă durată sau cu limitări funcţionale care le impun restricţii în ceea ce priveşte participarea
la activitatea profesională. Restricţiile de participare se referă la:
activitatea profesională pe care o pot desfăşura;
numărul de ore pe care le pot lucra;
transportul spre şi de la locul de muncă.
Din perspectiva teoriei conflictului de valori, persoanele şomere doresc să aibă acces
la un loc de muncă, să contribuie la dezvoltarea competiţiei şi a distribuţiei bunurilor şi
drepturilor la care este îndreptăţit orice cetăţean, dar sunt împiedicate în acest demers prin
faptul că, având o dizabilitate, ei sunt consideraţi ca fiind necompetitivi şi, deci, nu aduc nici
o contribuţie la progresul social şi economic al statului. Lipsa unei educaţii teoretice şi/sau
profesionale în şcoli normale care să corespundă normelor şi cerinţelor de pe piaţa muncii le
împiedică accesul pe piaţa muncii.
Din perspectiva teoriei etichetării, devianţa socială este definită de reacţiile sociale
discriminatorii faţă de persoanele cu dizabilităţi, pentru că nu se încadrează în aşteptările
sociale ale majorităţii. Persoanelor cu dizabilităţi li se pun etichete precum: „handicapat”,
„retardat” şi altele, ceea ce face şi mai dificilă intregarea lor în societate cât şi inserţia lor pe
piaţa muncii.
Din perspectiva medicală, persoanele cu dizabilităţi nu pot face faţă cerinţelor pe
piaţa muncii, nu se pot adapta la o viaţă normală şi independentă, ele au nevoie de tratament
medical, protecţie specială, în acest fel fiind izolate de societate.
În analiza prezentată în această lucrare am luat în considerare articole din presa scrisă
între anii 2009-2013 în presa la nivel naţional cît şi în cea judeţeană din Constanţa, Neamţ şi
Vaslui. Pe lângă acestea am luat în considerare şi comunicatele de presă ale Organizaţiei
Naţionale a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR) şi ale Institutului Naţional de
Statistică.
2
Persoanele cu dizabilităţi sunt cele mai afectate, deoarece sunt împiedicate să
beneficieze în aceeaşi măsura ca majoritatea populaţiei unui stat de la distribuţia bunurilor şi
valorilor sociale. Indirect sunt afectate familiile celor cu dizabilităţi deoarece, neincluderea
acestora în societate, îi izolează de restul societăţii.
Persoanele cu dizabilităţi reprezintă aproape a şasea parte din totalul populaţiei
europene cu vârstă de muncă, dar cu o rată de ocupare foarte scăzută. Din acest motiv,
şomajul în rândul persoanelor cu dizabilităţi este dublu faţă de şomajul înregistrat în rândul
celorlalte categorii ale populaţiei active. Dacă ar beneficia de mai mult sprijin, milioane de
europeni cu dizabilităţi s-ar putea integra sau reintegra pe piaţa muncii.
În plus, femeile sunt excluse din câmpul muncii într-un număr mai mare decât
bărbaţii. Statele membre ale UE nu au sisteme de protecţie socială pentru nevoile speciale ale
femeilor cu dizabilităţi. În România, diferenţa dintre femei şi bărbaţi este de circa 6% în
favoarea bărbaţilor, în Suedia de 0,37%, în Estonia 0,91%, în timp ce media europeană este
de 9,23%. Doar în Finlanda sunt cu 2,40% mai puţini bărbaţi angajaţi dintre persoanele cu
dizabilităţi. Tinerii între 15 şi 24 de ani sunt angajaţi doar într-un procent de 4,39% din total,
faţă de 9,47% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 25-49 de ani şi 10,93% dintre
persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-64 de ani.
Legislaţia antidiscriminare garantează niveluri minime de egalitate de tratament şi de
protecţie pentru toţi cetăţenii care trăiesc şi muncesc în Europa. Aceste dispoziţii vizează
garantarea aplicării unui tratament egal pentru toţi, indiferent de: origine rasială sau etnică,
religie şi convingeri, dizabilitate, orientare sexuală, vârstă. Egalitatea de tratament se referă şi
la locul de muncă prin educaţie şi formare profesională, ocuparea şi adaptarea locului de
muncă, orientare şi reconversie profesională, facilităţi fiscale.
2. Analiza prezentării problemei sociale în articolele de presă selectate
În majoritatea articolelor, problema socială este definită din perspectiva conflictului
de valori, deoarece persoanele cu dizabilităţi nu au acces egal la educaţie, care este baza
oricărei societăţi moderne. Prin aceasta, încă de la început, ei sunt privaţi de o serie de
competenţe şi abilităţi, fapt care îi face să nu poată accede la un loc de muncă de pe poziţii
egale cu majoritatea populaţiei. Aproape toţi oamenii au aceleaşi nevoi: de siguranţă, de
stimă de sine, nevoia de afectivitate şi altele, dar anumite categorii de populaţie nu îşi
împlinesc aceste nevoi decât cu mare dificultate sau poate niciodată.
3
Principalii factori care contribuie la rata scăzută de ocupare a pieței muncii de către
persoanele cu dizabilităţi sunt:
prejudecăţile şi atitudinea angajatorilor şi a majorităţii societăţii;
calificare insuficientă din punct de vedere şcolar şi profesional al persoanelor cu
dizabilităţi;
lipsa serviciilor de tranziţie;
evaluări restrictive a capacităţii de muncă;
atitudinile discriminatorii ale angajatorilor potenţiali;
tutele;
lipsa unor facilităţi la locul de muncă adaptate la specificul dizabilităţii;
lipsa de programe de muncă susţinută;
lipsa stimulentelor pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi.
Pe de altă parte, persoanele cu dizabilităţi se tem că dacă se angajează, îşi vor pierde
indemnizaţiile de boală, dar şi din cauza familiilor care nu îi sprijină suficient astfel încât să
aibă încredere că pot face faţă cerinţelor postului.
În România, insuficienta dezvoltare a cadrului legislativ împreună cu necorelarea
acestuia cu prevederile cuprinse în Convenţia ONU şi lipsa unor facilităţi fiscale care să fie
motivante pentru angajatori sunt obstacole în calea accesului persoanelor cu dizabilităţi pe
piaţa muncii.
Cei mai afectaţi de această problemă sunt persoanele cu dizabilităţi, familiile acestora
cât şi grupurile constituite în asociaţii, fiecare cu specificul dizabilităţii.
Cei care ar trebui să se ocupe de acestă problemă este statul prin instituţiile sale
(educaţie, calificare într-o meserie, Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă,
întreprinderi protejate de economie socială, agenţii guvernamentale), organizaţiile ne-
guvernamentale, precum şi asociaţiile constituite din persoanele cu dizabilităţi.
Soluţiile propuse de autorii articolelor se referă la reducerea decalajului ocupaţional al
persoanelor cu dizabilităţi prin măsuri de remediere a situaţiei acestora, începând cu educaţia,
care este deficitară în raport cu educaţia din şcolile normale şi continuând cu învăţarea
abilităţilor şi competenţelor care se cer pe piaţa muncii. Totodată este necesară şi dezvoltarea
abilităţilor de socializare şi de creştere a interacţiunii dintre persoanele cu dizabilităţi şi
comunitatea din care fac parte.
4
3. Măsurile de remediere
Rata şomajului în rândul persoanelor cu dizabilităţi este de două ori mai mare,
comparativ cu populaţia generală. După datele statistice de la nivelul anului 2013, în
semestrul I, doar 4,6% dintre ei, din totalul persoanelor cu dizabilităţi aveau un loc de
muncă. La nivelul anului 2011, în trimestrul II, rata şomajului în rîndul persoanelor cu
dizabilităţi a fost de 9,1%, fiind cu peste 1,7 puncte procentuale faţă de rata şomajului pentru
persoanele fără dizabilităţi din care:
44,6% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între15-24 de ani;
64,1% aveau vârsta între 55 şi 64 de ani;
60,2% erau femei;
65,1% locuiau în oraşe.
Comparativ cu totalul persoanelor cu dizabilităţi rata de ocupare a fost de 23,9% mult
mai mică decât cea înregistrată pentru persoanele fără dizabilităţi de 64,8%.
Cele mai întâlnite dizabilităţi sunt cele locomotorii, vizuale şi mentale cu diferite
grade de încadrare în handicap. Totodată:
61,5% au restricţii de participare la activitatea profesională din cauza problemelor de
sănătate şi de limitările funcţionale;
mai puţin de 34% au restricţii exclusive din cauza problemelor de sănătate;
4,5% au restricţii exclusiv limitări funcţionale.
Principalul factor care influenţează ocuparea pieței muncii este educaţia, unde
neşcolarizarea, combinată cu abandonul timpuriu al şcolii este de 7 ori mai mare decât
populaţia generală. În România, 19% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani nu
au mers la şcoală. Iar calitatea educaţiei în învăţământul segregat sau învăţământul la
domiciliu este semnificativ, mai slabă. Din cauza lipsei de adaptare a educaţiei, se evidenţiază
lipsa metodelor pedagogice adaptate (33%), a profesorilor specializaţi (25%) şi lipsa
structurilor/serviciilor de sprijin (21%).
Legea nr. 250/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi pentru
modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale. În
acest sens, a fost introdusă noţiunea de tânăr cu risc de marginalizare socială, cu vârsta cu
prinsă între 16-26 de ani, care se înregistrează la Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă şi
care are o dizabilitate. Conform cu noile dispoziţii introduse recent, promovarea participării
5
pe piaţa muncii a acestor tineri se va realiza de către Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei
de Muncă care va oferi:
acompaniament social personalizat;
activităţi de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare
socială în rândul angajatorilor;
subvenţionarea locului de muncă.
Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap prevede
anumite facilităţi acordate angajatorilor cum ar fi:
facilităţi la cheltuielile cu adaptarea locurilor de muncă protejate şi a echipamentelor
utilizate în procesul de producţie de către persoana cu dizabilităţi;
facilităţi cu cheltuielile privind transportul de la domiciliu la locul de muncă a
persoanelor cu handicap cât şi a cheltuielilor cu transportul materialelor la domiciliul
acesteia, dacă este angajată la domiciliu;
facilităţi la cheltuielile pentru pregătirea, formarea şi orientarea profesională şi de
încadrare în muncă a persoanelor cu dizabilităţi;
subvenţie de la stat, în condiţiile prevăzute de Legea nr.76/2002 cu privire la sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi
completările ulterioare.
Potrivit datelor statistice furnizate de Institutul pentru Politici Publice, în semestrul I
al anului 2013, din totalul de 622.892 de persoane cu dizabilităţi doar 4,6% aveau un loc de
muncă.
Prin programul naţional de ocupare a forţei de muncă, Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a estimat pentru anul 2012 la nivel naţional încadrarea
a 592 de persoane cu dizabilităţi. Până la data de 30 septembrie 2012 au fost organizate în 20
de judeţe un număr de 50 de burse de locuri de muncă cu ajutorul cărora s-au angajat 69 de
persoane din care 4 aveau studii superioare şi 65 nu aveau studii superioare. Meseriile în care
s-au încadrat au fost: maşinist maşini aşchiere, inginer, agent vânzări, muncitor necalificat în
activităţi de asistenţă socială.
În cadrul proiectului Excelnet – Înfiinţarea unei reţele de centre de excelenţă în
furnizarea serviciilor de reabilitare şi integrare profesională pentru persoane cu dizabilităţi ,
au fost propuse următoarele soluţii:
accesibilizarea educaţiei, a infrastructurii oraşului şi a informaţiei;
6
modificarea cadrului legislativ prin oferirea mai multor facilităţi pentru angajatori,
corelarea legislaţiei naţionale conform Convenţiei ONU şi finanţarea unor servicii de
angajare;
schimbarea atitudinii angajatorilor şi a societăţii cu privire la potenţialul şi abilităţile
persoanelor cu dizabilităţi.
O cercetare realizată în cadrul proiectului RESCUE – Înfiinţarea unei Reţele de
Economie Socială destinată integrării profesionale a persoanelor cu dizabilităţi, pornind de
la experienţe şi bune practici în Uniunea Europeană, care s-a derulat în patru regiuni Sud-
Vest Oltenia, Vest, Centru şi Nord-Vest, a arătat care sunt cele mai mari probleme privitor la
integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii. Cercetarea a fost efectuată pe un
eşantion de 865 de respondenţi, cu vârste între 20 şi 45 de ani, cât şi în rândul angajatorilor,
format din 619 subiecţi. Astfel s-au dezvăluit următoarele:
1. persoanele cu dizabilităţi vor să se angajeze:
77% ar face orice ca să muncească;
71% consideră că locurile de muncă ar trebui să fie adaptate la dizabilităţile
angajaţilor;
61% spun că pot câştiga mai mulţi bani decât cei pe care îi primesc de la stat;
60% spun că au nevoie să înveţe mai mult pentru a fi calificaţi într-o anumită meserie.
Principalele obstacole cu care se confruntă aceştia când sunt în căutarea unui loc de
muncă sunt lipsa informaţiilor şi percepţia greşită a angajatorilor.
Angajatorii au o percepţie greşită cu privire la persoanele cu dizabilităţi:
35% dintre subiecţii incluşi în cercetare au o atitudine nediscriminatorie;
13,9% îi privesc pe aceştia drept persoane care au probleme-nevoi speciale;
12,3% consideră că o persoană poate fi caracterizată în funcţie de dizabilitatea pe care
o are;
11,6% au o discriminare pozitivă a persoanelor cu dizabilităţi.
Identificând caracteristicile care includ sau nu o persoană în categoria celor cu
dizabilităţi, angajatorii i-au menţionat pe următorii:
91,4% cu deficienţe fizice;
70,9% cei cu deficienţe de auz;
65,9% cu probleme de vorbire;
65,3% cu probleme de vedere;
59% cu probleme psihice.
7
Ca o concluzie, persoanele cu dizabilităţi sunt văzute ca nefiind egale cu ceilalţi
oameni din societate. Mai ales în cazul celor cu dizabilităţi mentale, ele sunt văzute în felul
următor:
88% cred că la astfel de persoane dizabilitatea le afectează gândirea;
65% cred că au nevoie de sprijin în luarea unei decizii;
59% cred că aceste persoane nu pot fi făcute responsabile pentru faptele lor.
În consecinţă, angajatorii sunt sceptici şi reticenţi în a angaja persoane cu dizabilităţi.
Identificarea nevoilor persoanelor cu dizabilităţi a arătat că 80% dintre angajatori
ştiau că aceste persoane au anumite nevoi speciale dar nu pot menţiona concret niciuna dintre
acestea. La modul general s-a menţionat:
7% facilităţile de infrastructură oferite;
7% accesibilizarea locului de muncă;
5% necesitatea ajutorului dat de stat sau de fundaţii.
1. angajatorii nu sunt sprijiniţi de stat – deducerile fiscale sau orice alt sprijin de la stat
sunt insuficiente sau greu de recuperat, dar mai importante sunt criteriile profesionale. Mulţi
dintre angajatori consideră că persoanele cu dizabilităţi nu sunt suficient de pregătite din
punct de vedere profesional pentru a putea fi angajate în companiile lor. Piaţa forţei de muncă
pentru persoanele cu dizabilităţi diferă de la o regiune la alta şi de la o localitate la alta.
Astfel, în municipiul Baia-Mare există o cerere mai mare pentru aceste persoane faţă de
celelalte regiuni.
2. recomandări pentru accesibilizarea incluziunii persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa
muncii:
crearea unei reţele de suport post angajare şi de servicii post angajare care să asigure o
mai bună integrare a acestora la locul de muncă;
îmbunătăţirea comunicării cu angajatorii pentru o mai bună cunoaştere a serviciilor
oferite pentru inserţia în muncă a acestor persoane;
adaptarea programelor de formare profesională la nevoile persoanelor cu dizabilităţi şi
la cerinţele pieţei muncii;
mai mare simplificare a acordării facilităţilor fiscale pentru firmele care angajează
aceste persoane şi a raportării către autorităţi.
Organizaţia Naţională pentru Persoane cu Handicap din România (ONPHR) vine cu
două soluţii:
8
controale mai dese la firme, pentru ca la o unitate care are peste 50 de angajaţi
să fie un procent de 4% persoane cu dizabilităţi angajate, eventual să plătească
la bugetul de stat 50% din salariul de bază minim brut pe ţară pentru fiecare
persoană cu dizabilităţi pe care ar angaja-o;
mai puţină birocraţie, reinvestirea profitului şi oferirea altor avantaje
competitive firmelor.
Această ultimă soluţie este mai atrăgătoare pentru ONPHR.
Ozawa şi Yeo (2006) fac recomandări în privinţa celor care elaborează politicile
sociale cât şi publicului larg şi precizează că sunt necesare două intervenţii la nivelul
politicilor sociale:
1. creşterea nivelului de educaţie;
2. creşterea oportunităţilor de angajare pentru persoanele cu dizabilităţi.
Tot aceşti autori susţin că cel mai important obiectiv este acela de a identifica cele
mai productive modalităţi prin care persoanele cu dizabilităţi să fie motivate şi capacitate să
intre, să rămână şi să se întoarcă pe piaţa muncii.
În acest sens se observă o schimbare de perspectivă: trecerea de la evaluarea
dizabilităţii unei persoane la evaluarea capacităţilor sale de muncă încă disponibile, care ar
putea fi utilizate în mod productiv pe piaţa muncii (Sickness, Disability and Work: Improving
Social and Labour-Market Integration of People with Disability, 2010). Această schimbare
arată deplasarea centrului de greutate de la suport şi resurse la servicii de reabilitare pentru
persoanele cu dizabilităţi, care să le uşureze rămânerea sau reîntoarcerea pe piaţa muncii, cu
orare de lucru flexibile, decât să fie încurajaţi şi susţinuţi să rămână în afara pieţei muncii.
După Brown şi Brown (2004, pg.19) pentru persoanele cu dizabilităţi scopul final
trebuie să fie iniţierea unor măsuri care să faciliteze atingerea unui nivel superior al calităţii
vieţii, acesta însemnând „ a avea o viaţă care este plină de semnificaţii pentru indivizi şi care
le pune la dispoziţia acestora resurse”.
Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR) este o
federaţie constituită din organizaţii neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilităţi şi altele,
care dezvoltă programe vizând egalizarea şanselor, integrarea şi incluziunea socială a
persoanelor cu dizabilităţi (capitolul 1, art. 3 din statutul ONPHR).
9
Exemple de Organizaţii non-guvernamentale (ONG) active în domeniu şi activitatea
lor la nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt Fundaţia Estuar şi Asociaţia Autism -
Transilvania. Acestea sunt singurele ONG-uri care acordă consiliere ocupaţională şi
vocaţională.
Fundaţia Estuar activează în domeniul sănătăţii mintale. A fost înfiinţată în anul
1993, de către Liga Naţională a Sănătăţii Mintale, reprezentată prin dr. Cristian Andrei. Are
ca parteneri, finanţatori şi sponsori DGASPC Bucureşti, DGASPC Cluj, Fundaţia Comber
Ireland, Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, instituţii de învăţământ liceal şi universitar şi
multe alte instituţii din ţară şi străinătate.
Serviciile pe care le acordă Estuar sunt de consiliere: psihologică, psihiatrică, juridică,
ocupaţională, vocaţională şi socială.
Fundaţia oferă sprijin şi orientare pentru integrarea, readaptarea şi reeducarea
profesională prin:
- activităţi educative/de instruire (învăţarea limbii engleze, deprinderi de a lucra la
calculator, desen, decoraţiuni, sport, meloterapie etc.);
- ateliere lucrative: croitorie, atelier de fotografie;
- consiliere şi orientare vocaţională, ocupaţională;
- consiliere pre- şi post-angajare;
- activitate de job club.
În serviciile de suport post-angajare fiecare beneficiar, are un manager de caz, iar
beneficiarii stabilesc obiectivele, alternativele. Fiecare persoană îşi revizuieşte planul odată la
şase luni.
Asociaţia Autism – Transilvania este o Organizaţie Non-Guvernamentală, înfiinţată
în anul 2006, fără scop patrimonial şi are ca obiective sprijinirea persoanelor cu afecţiuni din
spectrul autist, precum şi a familiilor şi aparţinătorilor acestora.
Asociaţia are ca parteneri şi colaboratori Primăria Municipiului Cluj-Napoca,
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Inspectoratul Judeţean pentru Persoane cu Handicap Cluj,
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj, precum şi multe alte
instituţii publice.
Sunt oferite următoarele servicii: terapie cognitiv-comportamentală, logopedie,
kinetoterapie, integrare senzorială, promovează alternative educaţionale prin terapia ABA.
10
Asociaţia promovează şi Fundaţia “Pentru noi”, care se adresează persoanelor adulte
cu tulburări din spectrul autist.
4. Concluzii
Există un sistem de meserii care pot răspunde nevoilor persoanelor cu dizabilităţi
(kinetoterapeuţi, psihologi, logopezi, asistenţi sociali etc.), dar este necesară dezvoltarea unui
nou profil ocupaţional, cea de agent de mediere pentru integrarea socio-profesională a
persoanelor cu dizabilităţi.
Mediatorul este persoana care poate furniza informaţii detaliate despre situaţia
persoanei cu dizabilitate, chiar înainte de angajare, prin evaluarea şi identificarea
potenţialului ocupaţional. Mediatorul este specialistul care acordă asistenţă persoanei cu
dizabilităţi pentru găsirea şi menţinerea unui loc de muncă, identifică potenţiale locuri de
muncă şi negociază cu angajatorul, consiliază angajatorul în vederea asigurării accesibilităţii
locului de muncă şi face demersuri faţă de autorităţi pentru promovarea protecţiei sociale
active în comunitate. Mediatorul trebuie să aibă două categorii de competenţe:
- competenţe legate de cunoaşterea şi abordarea pieţei muncii;
- competenţe legate de cunoaşterea şi abordarea persoanei vulnerabile (în acest caz a
persoanei cu dizabilităţi).
Etapele angajării asistate:
1. selecţia şi evaluarea beneficiarilor prin întocmirea profilului vocaţional şi planificarea
de orientare şi formare profesională;
2. formarea profesională şi din punct de vedere al abilităţilor sociale ale beneficiarului;
3. căutarea de locuri de muncă de către consilierul de orientare profesională (job seeker);
4. analiza preliminară a locului de muncă;
5. advocacy pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi;
6. potrivirea între locul de muncă şi peroana cu handicap;
7. reanalizarea locului de muncă pentru evaluarea nevoii de suport;
8. job coaching (acordarea suportului la locul de muncă după angajare pentru
beneficiarul care lucrează).
Elaborarea unui plan de intervenţie trebuie să răspundă unor intrebări esenţiale
pentru o cât mai bună şansă de integrare socio-profesională:
Ce ştie persoana cu dizabilităţi să facă?
Ce nu ştie să facă?
11
Ce vrea să facă?
Ce poate să facă?
Cum poate face?
Ce se poate realiza pentru a creşte potenţialul persoanei cu dizabilităţi?
Orientarea ocupaţională a persoanelor cu dizabilităţi trebuie corelată cu abilităţile şi
competenţele sale, dar şi cu domeniile cerute pe piaţa muncii şi astfel este necesară o ofertă
flexibilă de pregătire în domenii care să le poată asigura inserţie profesională.
Considerăm că nu întotdeauna măsurile de remediere îşi ating scopul din cauza
mentalităţii persoanelor cu dizabilităţi care s-au resemnat să mai caute un post pe piaţa
muncii, din cauza insuficientei dezvoltări a cadrului legislativ care să îi protejeze de abuzuri
din partea angajatorilor cât şi din cauza atitudinii angajatorilor care nu văd omul din spatele
dizabilităţii cu abilităţile şi competenţele sale. În acest sens recomandăm:
- desfiinţarea şcolilor speciale şi integrarea copiilor în şcolile de masă, cu excepţia
cazurilor foarte grave, cu prezenţa a doi profesori din care unul va fi profesor
ajutător;
- să se pună accent mai mare pe dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor fiecărui
elev, indiferent dacă are o dizabilitate sau nu şi mai puţin accent pe partea
teoretică;
- schimbul de informaţii cu privire la metodele aplicate în alte ţări şi adaptarea
acestora în România.
Considerăm că, atâta timp cât comunitatea nu îşi dă interesul să crească bunăstarea
fiecărui cetăţean şi prin integrarea mai pregnantă în societate a persoanelor cu dizabilităţi, ea
nu va putea evolua economic, social şi spiritual.
12
Bibliografie:
1. Brown, I.; Brown, R.I. (2004), Quality of Life and Disability, An Approach for
Community Practioners, London, Jessica Kinglsey Publishers;
2. Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap;
3. Legea nr. 250/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
4. Legea nr. 116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale cu
modificări;
5. Medierea accesului pe piaţa muncii al persoanelor cu handicap, (2004), Proiect pilot
de formare a agenţilor de mediere a integrării profesionale a persoanelor cu handicap,
Colecţia Atelier CRIPS;
6. Oliver, M. (1983), Social Work with Disabled People. Basingstoke: Macmillan;
7. Ozawa, M.N., Yeo, Y.H. (2006), „Work Status and Work Performance of People with
Dizabilities” An Empirical Study (pp. 180-190) in Journal of Disability Policy
Studies, vol. 17, no. 2, Thousand Oaks, Sage Publications;
8. Politici de ocupare pentru persoanele cu dizabilităţi, rezultate, direcţii, recomandări,
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în oameni!, coordonator
cercetare Mugur Ciumăgeanu;
9. Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap, un angajament
reînnoit pentru o Europă fără bariere, Bruxelles, 15.11.2010 COM (2010);
http://www.birouldeconsiliere.ro/detaliu.aspx?eID=258&t=Articole ;
http://www.onphr.ro/dizabilitatea/statistici/ ;
http://www.ziare.com/locuri-de-munca/piata-muncii/adevarul-despre-integrarea-persoanelor-cu-handicap-pe-piata-muncii-care-sunt-principalele-obstacole-1277978 ;
http://www.ziare.com/locuri-de-munca/piata-muncii/integrarea-persoanelor-cu-dizabilitati-in-piata-muncii-o-lupta-cu-morile-de-vant-1197978 ;
http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/persoanele-cu-handicap--condamnate-la-somaj-152964 ;
http://www.business24.ro/locuri-de-munca/locuri-de-munca-in-romania/romania-are-mai-multi-someri-1503282;
13
http://www.monitoruldevaslui.ro/2011/09/din-1-033-de-persoane-cu-dizabilitati-una-singura-s-a-angajat.html ;
http://www.onphr.ro/media/stiri/comunicat-de-presa-integrarea-persoanelor-cu-dizabilitati-pe-piata-muncii-este-inca-la-inceput-in-romania/ ;
http://www.realitateamedia.ro/social/14256-dezinteres-total-angajatorii-nu-doresc-persoane-cu-dizabiliti.html ;
http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_trim/ocuparea%20persoanelor%20cu%20dizabilitati/a11/ocup_dizabilitati12r.pdf ;
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_33890/Angajezi-tineri-fara-familie-sau-cu-dizabilitati-Afla-de-ce-facilitati-poti-beneficia-din-partea-statului-incepand-din-octombrie.html#axzz2zuMEBUQh .
14