skepsis. cartea cu povesti

STEL IAN TÃNASE

Skepsis

Skepsis_pt BT_480p.qxp 11/1/2012 4:24 PM

STELIAN TÃNASE

Cartea cu poveºti

Skepsis


Editori:Silviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

Director editorial:Magdalena Mãrculescu

Coperta:Faber Studio (Ioan Olteanu)Director producþie:Cristian Claudiu Coban

Dtp: Eugenia Ursu

Corecturã: Rodica PetcuCãtãlina Ioancea

© Editura Trei, 2012pentru prezenta ediþie

C.P. 27-0490, BucureºtiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: [email protected], www.edituratrei.ro

ISBN 978-973-707-556-7

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiTÃNASE, STELIAN

Skepsis : cartea cu poveºti / Stelian Tãnase. - Bucureºti :Editura Trei, 2012

ISBN 978-973-707-556-7

821.135.1-93-32


Lui Alexandru Paleologu, martor cîndva

al acestor viziuni


„Nu putem spune cu adevãrat cã timpul este doar pentru cã tinde sã nu fie.“

Sf. Augustin


1. SFÎRªITUL CARIEREI BÃTRÎNULUI COMISAR MÎRZA

„Realitatea este întotdeauna postumã.“ Jorge Luis Borges

1.

O poveste bunã începe cu un cadavru, mai ales dacãprotagonistul este poliþist. Asta pe care tocmai aþi înce-put s-o citiþi se terminã cu unul. Nimeni nu a aflat de-spre întîmplare la Sankt Petersburg, unde au fost vãzuþiîn toiul zilei trei sori, nu unu. Fenomenul a fost interpre-tat de intelighenþie în sensul cã ar fi vorba de un mira-col. Prostimea, de cînd cu vedenia, aºtepta Apocalipsa.Un negustor a fixat o lunetã în faþa fortãreþei Petro-pavlovsk. Contra unei copeici, dacã închideai un ochi,iar pe celãlalt îl lipeai de lentila rece, zãreai pe cer o ba-terie de tunuri trãgînd o salvã în onoarea þarului. Înþele-sul era cã Rusia nu mai are zile multe pînã cînd va sfîrºiscãldatã de sînge. Se zãrea ºi Diavolul — stãtea într-o

9


oglindã ºi hohotea. Asta cînd nu se scãrpina pe burtã cao cãþea în cãlduri. Dacã aveai rãbdare ºi mai scoteai o co-peicã din nãdragi, îþi apãreau un vizitiu ºfichiuind dinbici, o domniºoarã în rochie de mireasã, un funcþionarmãrunt cîntînd la tubã în chioºcul din parc, un generalmuºtruluind soldaþii ºi chiar madame Feodosia la poartãinvitînd clienþii înãuntru. Cum toþi erau morþi de mult,nu e de mirare cã apariþiile acelea au fãcut mare impre-sie. Bisericile erau din nou pline...

Dacã povestea nu începe sub aurora borealã, zic sã în-cercãm la Viena, prin 1901, cînd ziua la care fusese anun-þat oficial sfîrºitul lumii trecuse. În berãriile înºirate peRingstrasse s-a auzit de la Staatsopera o voce de nicãieri —scena ºi sãlile de repetiþie fiind goale. Ce drãcovenie o maifi ºi asta!? În timpul sãrbãtorilor de iarnã nu se programauspectacole. Ce se auzea pe strãzi era doar zumzetul iernii:un mixt din frecarea sãniilor pe zãpada îngheþatã, clopo-þeii clinchenind la grumazul cailor ºi gunguritul porum-beilor la palatul Belvedere. La Staatsopera se afla doar unportar, în ghereta lui, strîns în fireturi, cu chipiul pe frun-te. Îºi pocnea cãlcîiele cînd îl lua frigul. În rest, bea ceai ºiaºtepta rãbdãtor Marele Bal. De unde venea vocea sfîºie-toare ºi a cui era ea, cititorule!? Nimeni nu a reuºit sã afle,în ciuda bîrfelor (nu cunosc oraº mai bîrfitor ca Viena) ºispeculaþiilor din redacþii, cafenele, de la Hoffburg, undeîmpãratul Franz Josef se plictisea. Enigma vocii soprano ve-nind de nicãieri a rãmas nedescifratã chiar dacã minþilecele mai luminate din Europa au încercat sã o dezlege.

La Veneþia capul de afiº îl þinea un vindecãtor. Noro-coºii l-au vãzut de aproape, l-au putut atinge ºi schimba

Stelian Tãnase

10


cu el o vorbã. Fapta lui a pãrut un miracol la acel începutde secol — a întors la viaþã un copil considerat mort demedici dupã ce se înecase într-o groapã de var. Vindecã-torul umbla prin birturi, pieþe, pe maidane, unde ºi dor-mea. Era un amestec de vagabond bãtrîn ºi veteran de rãz-boi, zis Lazaro. În acte îl chema Zecchini. Îºi trãgeapiciorul dupã ultima campanie militarã în deºertul libian,cînd se acoperise de glorie. Unde e copilul? a întrebat. I-afost adus, l-a privit lung, întins cum era pe bancul de tîm-plãrie din ºopron. A pus sã se stingã becurile, sã rãmînãdoar lumina naturalã. A cerut sã plece toatã lumea în afa-rã de mama copilului. I-a cerut sã îl îmbãieze, ca sã se cu-reþe bine varul de pe trup. Dupã ce l-a ºters cu trei prosoa-pe, semãna cu un înger. Vindecãtorul i-a plimbat oglindape deasupra buzelor sã vadã dacã respirã. Nu, de vreme ceoglinda a rãmas curatã. ªi-a lãsat cîrja pe podea, a trecutuºor palmele peste fruntea rece a copilului. Încet le-a plim-bat peste trup pînã i-a atins tãlpile ºi vîrful degetelor, ºiînapoi pe creºtet — de mai multe ori. A bolborosit vorbeneînþelese de nimeni. Degeaba se holbau pe fereastrã. Iarmaicã-sa, cu colþul basmalei la gurã, se uita aiuritã la cese petrece. Bãtrînul — îmi amintesc de mantaua lui mili-tarã, ponositã ºi decoloratã — l-a cãinat, apoi i-a spus po-veºti. Brusc i-a poruncit — Trezeºte-te! Al meu eºti! Copi-lul ºi-a schimbat culoarea din obraji, a deschis ochii, s-aîntins ca trezit din somn. A rîs încet, apoi tare, s-a înecat,a tuºit. A cerut sã-i fie adus iepuraºul Koko. Cãzuse îngroapa cu var þinîndu-se dupã el. Era ultima lui amintire.ªi-a reluat viaþa de unde o lãsase. Estimp, iepuraºul Kokorodea foi de varzã într-un colþ. În mijlocul plînsetelor ºibucuriei din acele clipe, vindecãtorul a dispãrut. Nu-miamintesc sã-l mai fi întîlnit cineva.

Skepsis

11


Povestirea noastrã nu începe nici mãcar la Ierusalim,în vrednicul de pomenire an 14 dupã Hristos, aºa cums-a afirmat la radio Viva la revolucion. Suntem în Grãdi-na Ghetsimani, din marginea oraºului. Iuda dispãruse în-datã ce Iisus îl dãduse pe faþã cînd, la ultima cinã luatãîmpreunã, i-a întins dumicatul pe care El Însuºi îl muiaseîn strachinã. Nu ºi-a negat trãdarea, a fugit în grabã din-tre apostoli. S-a întors puþin dupã miezul nopþii cu o cea-tã furioasã, înarmatã cu felinare, ciomege, arme. El e! astrigat, arãtînd spre Iisus trezit de zgomot. L-a îmbrãþiºatºi l-a sãrutat... „Urmarea în episodul urmãtor, mîine, vi-neri, la aceeaºi orã.“ Crainicul a lãsat banda sã se derule-ze pînã la capãt. Cînd a auzit clic, a oprit magnetofonul.Generic, cortinã muzicalã. „Aþi urmãrit serialul nostru ra-diofonic «Iisus în Sãptãmîna Patimilor». La microfon IvoScarlat pentru Radio Alfa Salonik. Dupã publicitate ur-meazã un buletin de ºtiri.“

A venit timpul sã precizez cînd a apãrut întîiul semnrãu prevestitor potrivit cãruia nu doar Viena ºi Sankt Pe-tersburg, dar ºi imperiul ridicat pe ruinele Bizanþului ur-mau sã se prãbuºeascã. Ha-ha, nimeni nu credea aseme-nea nerozii! Toate astrele sunt favorabile, vremea seanunþã bunã, vom avea o recoltã bogatã, femeile suntfertile, ºtiinþa progreseazã. Oamenii sunt fericiþi, în se-colul XX vor gãsi leacul nemuririi, certamente. Totuºio vorbã spunea cã sultanii otomani nu vor dura nici 500de ani pînã ce imperiul lor va sã cadã. Dacã mãsurãmdin 1453, termenul se apropia, nu conta cã vorba fuse-se uitatã. Eh, istorisirea noastrã începe de fapt la Istan-bul, în 1910, în ziua cînd au fost prinºi toþi cîinii din

Stelian Tãnase

12


mahalale, erau zeci de mii — cf. jurnalului de searã Au-rora Bosforului — ºi duºi pe o insulã pustie din apropie-re, unde au fost lãsaþi fãrã apã ºi hranã. S-au sfîºiat, în-nebuniþi de sete ºi foame. Se auzeau pînã în mahalaleurletele, mai ales noaptea. Nimeni n-a mai dormit. Paº-nicii locuitori ai marelui oraº umblau cu ochii încercã-naþi, ca niºte fantome, aºteptînd înfriguraþi sã nu maiaudã urletele îngrozitoare. Cînd hingherii s-au întorsdupã ce verificaserã ce s-a întîmplat, au zis cã au zãritschelete rãtãcind pe insulã. Nimeni n-a îndrãznit sã spu-nã cã acele arãtãri erau niºte cîini vii. Fãpturi ale Apo-calipsei, spectre, anunþuri seci ale morþii, coºmaruri.Aveai nevoie de imaginaþie sã înþelegi ce vezi. Ultimiisupravieþuitori — rãmãseserã fãrã carne pe oase, dar leauzeai lãtratul sfîºietor — au fost capturaþi cu ºbilþul ºiînecaþi în apele negre ale Bosforului. Episod prevestitorde rele, cum am mai zis. Sub semnãtura incisivã a edi-torialistului Take Vafiades, în jurnalul deja pomenita apãrut un articol în care se fãcea o comparaþie nepo-trivitã între cãderea Bizanþului, soarta omului ca speciaeuniversalis ºi stîrpirea de cãtre autoritãþi a nefericiteloranimale în acel an. Fireºte, dragi cititori ai acestei mã-runte cronici despre gloria ºi decãderea Europei, a izbuc-nit scandalul. Pamfletele tipãrite pe petice de hîrtie ºiinscripþiile mîzgãlite pe ziduri s-au înmulþit. Poliþia ºi-atrimis spionii pe strãzi ºi în cîrciumi, în bãile publice,în moschei. Controversele, disperarea, presimþirile ne-gre, scîrba, frica, melancolia ºi un sentiment greu — desfîrºit al lumii — s-au rãspîndit ca niciodatã. Aceastã în-tîmplare a ascuns faptul, sã-i zicem banal, cã în noap-tea de 18 spre 19 mai a fost devalizat un sit arheologicla graniþa imperiului, în Balcani, la Poiana Ciorii. Aici,

Skepsis

13


de puþinã vreme se descoperise un schelet descãrnat în-velit în purpurã. Dupã unii, el aparþinea ultimului ba-sileu care domnise la Constantinopol. Era al doileasemn rãu prevestitor. Anunþa încã o datã cã ImperiulOtoman se va prãbuºi. Puþini au înþeles cã avem de aface cu douã evenimente strîns legate într-o ordine cos-micã, deºi ºtirea a fãcut vînzare ziarelor în acel sezondeºucheat.

Comisarul Ephraim Mîrza, citind raportul, s-a minu-nat. Ordinele erau extrem de severe în ce priveºte situlde la poalele muntelui Kaisar — loc de observaþie al Ar-matei a III-a campate în Macedonia. De acolo se puteaprivi cu folos spre Habsburgi, aveai Ragusa ºi insuleleAdriaticii în lentilele binoclului. În plus, era strict pãzitde militari. Unii pretindeau cã în zilele senine se vedeadeparte în zare, sub sclipirile soarelui, falnica Veneþie —auritã, pe niºte ape mov-cenuºii. Înþeleg de ce era inter-zis sã te apropii la mai puþin de 100 de paºi. Erai somatºi — dacã nu te supuneai soldatului — erai împuºcat îngenunchi. La a doua somaþie, vezi Ordinul 433/1908, îþigãurea cãpãþîna aia proastã. În tîrg circula un blestem:sã îþi arzã ochii, sã putrezeºti într-o leprozerie, sã te roa-dã ºobolanii de viu. Fireºte, toate aceasta þi se întîmplaudacã scotoceai muntele dupã aur, monede vechi, armuriºi arme. Aici fusese locul unei bãtãlii grozave. Mii de ca-valeri au fost îngropaþi cu tot avutul, aºa cum îi gãsisemoartea. Dacã te apropiai totuºi de muntele Kaisar ºi su-pravieþuiai, te înºfãcau gãrzile, te tîrau în arest ºi te bã-teau cu vergile la tãlpi. Rãmînea a ta doar rãsuflarea, cîtsã împrãºtii pãpãdiile peste cîmp, dacã îþi mai reveneaicumva în simþiri. Ei bine, bunii mei cititori, sfidîndaceste grozave ameninþãri, fãptaºii au pãtruns noaptea

Stelian Tãnase

14


în zona interzisã. Au scãpat de paznic — un þãran bãtrîncu o puºcã ruginitã, Ali Chioru. Adicã l-au dezarmat ºii-au îndesat în gurã un cãluº îmbibat în rachiu. Apoi, lalumina unui felinar, au furat nestigheriþi scheletul de-spre care se vorbea prin cancelarii, redacþii ºi ambasade.Comisarul a aflat cã în zori fãptaºii dispãruserã cu pra-da pe vechiul drum al Belgradului într-o cãruþã cu covil-tir roºu.

Jaful a avut loc cînd cometa Halley urma sã loveas-cã planeta. Lumea se aºtepta la un cataclism de propor-þii cosmice. A fost al treilea semn — dupã uciderea cîini-lor ºi jefuirea sitului — cã Imperiul Otoman îºi trãiaultimele ceasuri. Istoria se va ridica împotrivã-i ºi-l va dis-truge în curînd. Lumea, aþintindu-ºi ochii la cer, cu obiº-nuita ei inocenþã din fiecare dimineaþã, nu a fãcut legã-tura cu celelalte douã semne. Mai ales dupã ce a aflat cãnimeni nu scapã viu. Se adeverea cã Armaghedonul esteaproape, aºa cum s-a prorocit. Mai rãu decît dizenteria,ciuma, lepra ºi holera la un loc. Mai rãu decît potopul ºirãzboiul lumilor, decît o secetã care ucide toate lighioa-nele, decît o ploaie cu urinã, decît viscolul Siberiei — lua-te laolaltã. Poliþia a avertizat sã nu iasã nimeni pe strãzi,sã nu bea alcool, sã nu se încaiere. Sã rãmînã toþi acasã,întinºi sub pãturi, sã aibã la îndemînã provizii, cãrþi derugãciuni, sticle cu apã, hranã pe trei zile. Cerul se va pre-face într-o vîlvãtaie ºi nu trebuia privit cu niciun preþ,cãci ochii tuturor se vor topi, coada cometei fiind o în-grãmãdealã de trei miliarde de stele. Într-o luminã imen-sã, vom arde de vii în rãstimpul unei secunde. Cum înziua precedentã soarele arãtase ca un rug aprins, lunanu s-a mai ivit. Fãptaºii jafului de la muntele Kaisar au

Skepsis

15


acþionat protejaþi de întuneric, ºi-a spus comisarul Ep-hraim Mîrza. Înfriguratã, lumea fãcea pregãtiri pentrunoaptea fãrã sfîrºit. Cum trecuse puþinã vreme de la de-butul acelui secol, au apãrut pretutindeni de prezicãtori,profeþi ºi blasfemitori. Au strigat în pieþe, pe maidane, îndocuri: Vine Apocalipsa! Îngenuncheaþi în faþa greºiþilorvoºtri! Cereþi-vã iertare, ne înghite focul Gheenei! Copiiai lui Satan, pocãiþi-vã, nu mai e mult!

A fost pur ºi simplu un calcul greºit cînd s-a zis cã în1900 se va termina viaþa pe Pãmînt. Aflaþi cã în acel annu se întîmplase nimic. Institutul astronomic regal dinCopenhaga, înfiinþat de Tycho Brahe, a dat ceva mai tîr-ziu detalii ºi a fãcut corecþiile necesare — cum a scris ri-valul gazetei Aurora Bosforului, informatul cotidian de sea-rã The Istanbul Times, citînd depeºa Agenþiei Havas. Veziîn pagina a treia despre cursa automobilisticã Paris-Istan-bul. Lîngã caricatura cu un zeppelin ºi doi îngeri, scria cãabia în luna mai va fi Judecata de Apoi. Era vorba de oeroare astronomicã, rezultatã din calculele lui Kepler. Deaia se întîrziase cîþiva ani, anume zece. Cel-de-Sus ne-apãsuit o vreme, dar de fãcut se face! Eraþi nerãbdãtori sãse sfîrºeascã odatã comedia! Pokeriºtilor, uite cã sunteþiserviþi cu quintã roialã! a scris sardonic la gazetã neobo-situl Take Vafiades, cunoscut pentru faptul cã picura ve-nin de viperã în cãlimara cu cernealã. A fost bãgat la becipe motiv cã stîrnise panicã în mahalale. Ce dacã, bre,coada cometei acoperea jumãtate de cer! Ce înseamnã,bre, viaþa! Comisarul a fost cel care i-a pus cãtuºele lamîini ºi l-a bãgat în celula 23, aleasã pentru cã miroseacel mai tare a igrasie, ºobolani ºi piºat. Uneori noaptea seînfiinþa în puºcãrie un vampir sã goleascã de sînge tru-purile nefericiþilor prizonieri. Nu a fost cazul cu bietul

Stelian Tãnase

16


Take Vafiades, scãpat ca prin minune. A fost sfãtuit sã nuse întoarcã în arest, pentru cã nu o sã mai aibã un aºa no-roc. Dintre toate descrierile pe care le avem astãzi — pre-sã, arhive — dupã un secol de la acele întîmplãri minu-nate, reþinem doar amintirile lui Ephraim Mîrza,publicate postum*. Afli cã distinsul gazetar a supravieþuitarestãrii, dar ºi-a pierdut memoria ºi nu a lãsat nimicscris. Ajunsese în aºa hal încît cînd vedea drapelul salu-ta cu degetele la tîmplã. Cînd vedea un poliþai, bãtea cãl-cîiele. Oare sã-l fi inspirat Take Vafiades pe comisar, cuplãcerea lui nebunã de a-ºi pleca urechea la ce zice lu-mea prin localuri rãu-famate!? Nu prea ºtim, presupu-nem doar cã Ephraim Mîrza datoreazã naturii lui scepti-ce relatarea exactã a faptelor. Nu s-a lãsat purtat dezvonuri, speculaþii ºi fantasmagorii precum acel gazetarprea celebru, obligat sã înflãcãreze închipuirea cititori-lor ca sã vîndã tiraje. De aici i s-a ºi tras pocinogul. Le-aînflorit pînã a ajuns la beci. Comisarul a notat simplutot ce a vãzut în acea noapte, cînd nimeni nu credea sãmai apuce ceasul de apoi.

Stãtea în grãdinã cu nevastã-sa, Arara. Trecuse demiezul nopþii. Abia terminase de reparat un ceas, marealui pasiune. I-l dãduse un vecin, dupã ce îi cãzuse în apã.Era fericit dacã te duceai la el cu ceasul ºi îi ziceai — Mîr-za efendi, fã-i ceva, nu reuºesc sã dorm dacã nu îl aud.Acum stãtea cu cadranul la ureche ºi asculta mulþumit ti-cãitul surd. S-a uitat spre cer, de unde trebuia sã aparã co-meta sã ne facã terci. Îºi imagina cum va fi ultima clipã.Pe Bosfor pluteau vase cu felinarele aprinse… Un miros

Skepsis

17

* Ephraim Mîrza, Amintirile unui fost comisar de poliþie, Ed. Franj, Trieste,1995;pp. 56–58.


puternic de chiparoºi venea dinspre dealuri, laolaltã cucel de putreziciune, adiind de la un vas care îºi golea în-cãrcãtura de peºte. Ohooo, cîte nu s-au întîmplat atunci!S-a auzit un huruit groaznic, ca ºi cum pãmîntul i-ar ficrãpat comisarului sub tãlpi — era în picioarele goale, îiplãcea sã simtã iarba. Nu trebuia sã te uiþi în jos — se ve-deau ºobolani, ºerpi, guzgani împuþiþi, cîrtiþe înfricoºateieºind la suprafaþã. Dacã priveai spre înaltul cerului, þi searãta o oglindã uriaºã trasã cu scripeþi. Atîrna de norii caaburii de la baia turceascã unde mergea vinerea sã-ºi cu-reþe jegul. Porunca de a fi ridicatã oglinda trebuie sã fivenit de la preamãritul sultan. Lui Ephraim Mîrza îi eraclar cã Alah nu lãsa munþii de pilaf ca sã se ocupe de mã-runtele treburi lumeºti. A presupus cã oglinda era refle-xia focului de artificii în acea noapte, adîncitã de lumi-na plinã de strãlucire a lunii. Ce a vãzut de fapt viitorulmemorialist era apa întunecatã a Bosforului sub mulþi-mea trasoarelor ºi fuzeelor. Mãritul sultan Mehmet V Re-ºat serba un numãr de zile de la suirea sa pe tronul oto-man. S-a vestit sã ºtie cei care trãiau din mila lui ºi sã fiefericiþi. Aniversarea pãrea sã cadã odatã cu cometa, înnoaptea de 18 spre 19 mai. În Fanar, Patriarhia a dezmin-þit ferm cã ar fi gonit dracii din oraº, întrucît prea se în-mulþiserã. Totuºi fusese vãzutã o scarã rezematã de unnor ºi niºte nebuni din balamuc suind în ºir pe ea. Peacolo au urcat astfel la ceruri circa un milion de sufletedornice sã ajungã în Rai. Se ºtie cã dracii coboarã în mã-runtaiele pãmîntului, nu se ridicã la ceruri, dar aºa sunãpovestea. S-au ordonat arestãri — niºte ingineri hidrau-lici care nãscociserã maºinãria, alãturi de niºte farsori carepercepuserã taxã naivilor. Apoi trei contrabandiºti caretraficau aripi de înger ºi un sticlar refugiat de la Murano,

Stelian Tãnase

18


vinovat cã vedea strîmb. Plus niºte marinari care rãspîn-diserã zvonul cã e sfîrºitul lumii.

Comisarul ºi-a trecut cîteva observaþii din dosar încarnet, aºa cum avea obiceiul, ºi a luat-o spre casã pe jos.Voia sã-ºi punã gîndurile în ordine. Pe podul Galata, pes-carii aliniaþi la parapet mînuiau plase ºi undiþe. Negusto-rii de mãrunþiºuri îºi strigau marfa pe trotuare. Un spec-tacol colorat, Mîrza îl iubea, venea pe aici din copilãrie.Vasele pufãiau alunecînd pe apa mov-gãlbuie. Exuberan-þa unei zile de varã timpurii. Deodatã, pe cînd comisarulrezemat de balustradã privea pescãruºii, peisajul s-a opritdin miºcare. A avut sentimentul cã toate lucrurile — deºile trãia aievea — au rãmas undeva în amintire ºi la elajunge doar un ecou din trecut. Nu e adevãrat! ºi-a spus.Refuza sã creadã. Lumea lui se prãbuºea, oraºul — undetrãia de o viaþã — pierea. Vocea muezinului chemînd larugãciune suna ca o prevestire. Mai vechiul sentiment alcomisarului cã asista la o agonie apãruse din nou. Visanoaptea oraºul distrus, o pînzã care se rupea, se desfãceaîn bucãþi. Asista fãrã voie la serviciul funerar al imperiu-lui pe care îl slujea de cînd se ºtia. De ce aceastã bruscãimagine a morþii într-o plimbare banalã? Ar fi trebuit sãse gîndeascã numai la jaful mormîntului bizantin. Cedacã eroul nostru era prins de splendoarea ºi mãreþia ora-ºului în acea zi de mai! O luase pe jos sã admire Bosfo-rul, lumea înghesuitã pe pod, moscheile ca niºte creioa-ne, înfipte în cerul limpede. Simþea o melancolie denespus, se afla la capãtul Europei. De ce i se întîmplautoate astea?

De cînd cometa Halley — scriau Aurora Bosforului ºiThe Istanbul Times — se îndrepta spre pãmînt s-a instalat

Skepsis

19


haosul. Mai era de trãit cît sã fumezi o þigarã, sã-þi iubeºtifemeia, sã bei o ceaºcã de ceai pe verandã. Lumea nu maiavea ruºine. Nimeni nu îºi mai fãcea datoria. Gardieniifraternizau cu puºcãriaºii, preoþii cu ereticii, curvele cupeºtii lor… De tulburarea acelor zile au profitat tîlhariicînd au devalizat situl arheologic unde, zic unii, se aflamormîntul ultimului împãrat, Constantin XI Paleolo-gul-Dragases. ªtiinþific vorbind, jaful s-a produs chiar înnoaptea cînd coada cometei a trecut razant de planetanoastrã vreme de ºase ceasuri. Tîlharii au avut destul timpsã opereze nestingheriþi. Lumea s-a temut cã va muri as-fixiatã, deºi s-a publicat un comunicat oficial cum cã esuficient sã þii o batistã la gurã. Coºarii s-au umplut deparale fiind invitaþi sã astupe hornurile. Ferestrele au fostbãtute în scînduri. Sãracii mahalalelor s-au mulþumit sãîntindã cearºafuri ude. Copiii au fost þinuþi în casã, nuvedeai unul pe maidane. Depozitele armatei a V-a infan-terie au fost golite de un general hoþoman, Culoglu, carea scos la vînzare în Bazar mãºtile de gaze. Ca urmare, afost degradat ºi surghiunit. Comisarul Mîrza a observatcu fineþe (vezi p. 78 din Memorii), cã numai hoþii nu erauconvinºi cã vom muri, altfel, de ce ar fi furat!? Aºadar,lumea nu va înceta sã existe ºi vor vinde pe parale bunelucrurile dosite. Vor trage ºi un chef de pominã în insu-le. Au pariat cã supravieþuim ºi au luat potul. Au pretinscu tupeu cã nu pierim, indiferent ce zic astronomii ºi gu-rile spurcate.

Ce dacã Divinitatea a trimis ditamai cometa sã pe-depseascã pãcãtoºii! Vorbim de oglinda aia cît cerul, atîr-natã deasupra capului comisarului, pe cînd o þinea demînã pe nevastã-sa Arara ºi-ºi aºtepta resemnat moar-tea. Va fi, aºa cum spune ºtiinþa, o coliziune cosmicã.

Stelian Tãnase

20


Va rãmîne în urmã praf stelar ºi atît. Minunatul ºi în-tinsul Istanbul va dispãrea într-o clipã. Faceþi-vã rugã-ciunile, Alah e mare, cînta pe nas muezinul. Dumnezeue mare, spunea popa în biserica lui ponositã din Fanar.Evreii îºi gãseau de treabã la sinagogã. În casele catoli-cilor lumînãrile nu s-au stins o clipã. O sã facãCel-de-Sus din noi toþi o tocanã clasa întîi ºi o sã-i hrã-neascã pe cei care se grãbiserã sã moarã de la Facerea Lu-mii încoace. Indiferent de care Dumnezeu þineau, aumãrturisit pãcate grele ca sperjurul, vãrsarea de sînge,adulterul, mîndria prosteascã. Bre, mãºtile au cãzut.ªi-au fãcut o socotealã simplã: mãcar sã ajungi întreg ºicu sufletul curat la Judecata de Apoi. Unii au preferat sãse sinucidã. Aºa cum a fãcut o vãdanã. Asta l-a deranjatpe comisar, trimis sã îi cerceteze cadavrul. Femeia searuncase de la fereastra hotelului „London“. S-a spus cão chinuiau noaptea urletele cîinilor alungaþi din oraº.ªtia ce este Apocalipsa. Biata pãcãtoasã îºi înºelase pro-tectorul, Danilo von Karnim, austriac, care învîrtea afa-ceri în port. El îi aranjase turneul ca s-o aibã aproape.Ea, se pare, îl iubea tare, dar nu reuºise sã îi fie fidelã în-trucît omul nu mai putea nimic. Dacã doamna s-ar fitrezit ceva mai devreme, sigur ar fi ajuns la bisericã latimp sã asculte slujba, cînd s-a citit scrisoarea pastoralãa Înalt Preafericirii Sale Patriarhul, care acorda tuturoriertarea. Fireºte, dacã ar fi trãit mãcar o zi, ar fi aflat cãvom ajunge — pãcãtoºi ºi nepãcãtoºi — în Împãrãþia Ce-rurilor. Ea ar fi intrat în orice bisericã, numai sã maiaudã o datã glasul lui Dumnezeu înainte de fi storciþi decometa aia. Comisarul Mîrza a examinat acel corp tînãrzdrobit de caldarîm. I-a luat pulsul, zero. A scos oglin-joara din buzunar ºi i-a lipit-o de buze, nimic. A urcat

Skepsis

21


skepsis. cartea cu povesti

Documents