sistemul decizional
DESCRIPTION
Sistemul DECIZIONALTRANSCRIPT
Sistemul de management
Este un ansamblu coerent de elemente – principii, reguli, metode, proceduridecizionale,
organizatorice, informaţionale – prin intermediul cărora se asigură modelarea şi exercitarea într-o
manierăspecifică a totalităţii sau a celei mai mari părţi a funcţiilor procesului de management
pentru o firmă în ansamblul său oripentru principalele componente, în vederea sporirii
profitabilităţii economice. Ex.: managementul prin obiective,managementul pe bază de proiecte,
managementul prin excepţie.Sistemele de management se referă la firmă în ansamblul său, la
componentele majore ale acesteia, în timp ce tehnicile de management privesc de regulă
realizarea unor atribuţii sau sarcini manageriale care revin unuia sau maimultor
manageri.Sistemul managerial are o complexitate apreciabilă încorporând, printre altele, diverse
metode ce pot fi utilizatede sine stătător. În schimb, metoda sau tehnica de management
reprezintă o unitate primară, ce nu mai poate fidescompusă fără a o desfiinţa sau fără a-i
modifica structura şi finalitatea.
Definirea sistemului decizional al firmei
Deciziile, situatiile decizionale si factorii implicati nu se manifesta in cadrul firmei in
mod aleatoriu, dimpotriva,in cadrul intreprinderii ansamblul deciziilor adoptate si aplicate,
structurate corespunzator sistemului de obiective urmaritsi configuratiei ierarhiei
manamanageriale alcatuiesc sistemul decizional.Abordarile decizionale majore concepute de
specialistii in management au in vedere cu precadere proceseledecizionale strategice
Orice sistem decizional are urmatoarele componente :
1. Decidentul este reprezentat de individul sau multimea de indivizi care
urmeaza saaleaga varianta cea mai avantajoasa din mai multe posibile. Calitatea deciziei depinde
decalitatile, cunostintele si aptitudinile decidentului. Deoarece individul ca persoană este
unfactor subiectiv, rezultă că deciziile pe care le ia, sunt influentate de anumite caracteristici
aleacestuia. Pentru a lua decizii, acesta trebuie sa intruneasca doua conditii: sa fie investit
cuautoritatea necesara in domeniul respectiv si sa cunoasca bine domeniul in care se iau
decizii.Dificultatile crescande in adoptarea unor decizii, cresterea gradului de complexitate a
problemelor ce se cer solutionate, impun din ce în ce mai mult ideea, ca, decidentul trebuie safie
un profesionist în conducere.Model ideal de conducator nu exista, dar, se pot contura trasaturi
pentru orice factor de decizie:competenta, identificarea aspiratiilor personale cu obiectivele
salariatilor si agentilor economici, receptivitate fata de nou, capacitate de a lua decizii in mod
operativ dar bine gandit,autoperfectionare continua si rapida pentru a contrabalansa procesul
uzurii cunostintelor dobandite, sa stie să se comporte cu colaboratorii si subordonatii si sa-i
atraga in activitatea siresponsabilitatea conducerii.
2. Multimea variantelor decizionale poate fi finita sau infinita. Alegerea
variantei optime se face prin metode de adoptare a deciziilor.
3. Multimea criteriilor decizionale este reprezentata de
punctele de vedere aledecidentului, cu ajutorul carota izoleaza aspecte ale realitatii economice in
cadrul procesuluidecizional.In managementul firmei pot fi utilizate o serie de criterii: profitul,
gradul de utilizare acapacitatii de productie, pretul, calitatea, termen de recuperare a investitiilor,
durata ciclului de productie etc.Criteriile decizionale se caracterizeaza prin mai multe niveluri
corespunzatoarediferitelor variante si/sau stari ale conditiilor obiective. Astfel, profitul pe produs
prezinta maimulte niveluri in functie de sortotipodimensiune, sistemul de organizare,
productivitatea personalului utilizat, tehnologia de fabricatie. Toate aceste niveluri pot constitui
obiectivedecizionale posibile de realizat din punct de vedere al criteriului respectiv.Luarea in
considerare, intr-o situatie decizionala, a mai multor criterii trebuie sa se facatinand cont de
posibilitatea divizarii si gruparii criteriiilor, precum si de proprietatea deinterdependenta a
acestora.
4. Mediul ambiant este repezentat de ansamblul conditiilor interne-externe
firmei caresunt influentate si influenteaza decizia. In mediul ambiant se pot manifesta, pentru o
anumitasituatie decizionala, mai multe stari ale conditiilor obiective.Mediul ambiant se
caracterizeaza printr-o mobilitate deosebita, mai ales in ultima perioada. Evolutia mediului
ambiant se manifesta uneori contradictoriu in ceea ce privesteinfluenta asupra procesului de
elaborare a deciziilor in cadrul firmei. Astfel, crestereacomplexitatii activitatii firmei
influenteaza in mod nefavorabil fundamentarea deciziilor, intimp ce ridicarea nivelului de
pregatire de specialitate si in domeniul managementului areefecte favorabile asupra luarii
deciziilor.
5. Multimea consecintelor ca element al sistemului decizional cuprinde
ansamblulrezultatelor potentiale ce s-ar obtine potrivit fiecarui criteriu decizional si fiecarei stari
aconditiilor obiective prin aplicarea variantelor decizionale. Stabilirea consecintelor constituie
oactivitate de previziune, care nu se poate realiza intotdeauna cu multa exactitate, intrucat nu
secunosc cu certitudine cauzele care ar putea determina aparitia lor.6. Obiectivele decizionale
sunt nivelurile criteriilor propuse de catre decident pentru a fiatinse in urma implementarii
variantei decizionale alese