Sinteză la pomicultură

Importanța pomiculturii

valoarea alimentară și terapeutică a fructelor: valorificarea potențialului ecologic al țării; efectul economic; efectul estetic reconfortant și depoluant; îmbină utilul cu placutul Se recomandă: pentru organismul uman: – zilnic 300 g fructe

– anual 80-100 kg fructe

Clasificarea speciilor pomicole

Clasificarea sistematică (botanică), după ordinul, familia, subfamilia şi genul cărora aparţin:

- Genul Malus (măr)- Genul Pirus (păr)

- subfam. Pomoideae - Genul Cidonia (gutui)- Genul Mespilus

- Genul Armeniaca (cais) - famil. Rosaceae - subfam. Prunoideae - Genul Prunus (prun)

- Genul Persica (piersic)- Cerasus (cireș,vișin)

Ordinul Rosales - subfam. Rosoideae - Genul Fragaria (căpșun)

- Genul Rubus (mur)

- famil. Saxifragaceae - subfam.Ribesoideae - Genul Ribes - Genul Grosularia

Ordinul Juglandales - famil. Juglandaceae - Genul Juglans (nucul)

Ordinul Fagales - famil. Fagaceae - Genul Castanea (castan)- famil. Betulaceae - Genul Corylus (alun)

~ 1 ~

- hidrați de carbon sub forme ușor asimilabile 2-20%

- proteine 0,5-1,5%- substanțe pectice 0.4-1,6%- acizi organici liberi 0,5-2%- substanțe tanante 0,1%- substanțe minerale: K,Ca,Fe,Mg,Min,Cu,S apa

80-85%- vitamine: C, ,provitamina A,riboflavina

Clasificarea după habitus (după morfologia părţilor aeriene, vigoare, longevitate şi alte caractere biologice majore):

- pomi propriu-ziși – înalți la 10-20 m, un singur trunchi, traiesc 40-100 ani- ex:- mărul

- nucul- părul- cireșul

- arbustoizi – înalți 3-7 m, 2-3 tulpini neegale ca grosime, trăiesc 20-35 ani- ex: - alunul

- gutuiul- moșmonul

- arbuști – înalți 1-2 m, au 10-20 tulpini aproape egale ca grosime și înălțime tufe compacte:

- ex: - coacazul - agrisul

- subarbuștii (semiarbuștii) - tulpinile trăiesc 2 ani, înalte de 1-3 m: primul an cresc, al doilea an fructifică; trăiesc 12-15 ani prin organele subterane; se înmulțesc prin drajoni (zmeur, mur)

- plante fructifere semierboase - tufe mici 25 - 30 cm; tulpini 2-3 cm (căpșun, frag)

Clasificarea pomicolă: după particularități biologice și agrotehnice:

- pomacee - formează fructe false rezultate din concreșterea ovarului cu receptaculul florii. Fructul este o poamă (măr, păr, gutui, moșmon) = semințoase. Sunt adaptate climatului temperat. Au mugurii floriferi situați terminal.

- drupacee – au fructul o drupă: prunul, caisul, piersicul, cireșul, vișnul = sâmburoase. Au repausul de iarnă scurt. Înfloresc timpuriu, sunt mai sensibile. Au florile situate lateral pe ramuri – degarnisiri.

- nucifere - nucul, castanul, migdalul, alunul - formează fructe uscate.- baciforme - include coacazul, agrișul, zmeurul, căpșunul; fructul este baca falsă (coacăzul, agriș),

polidrupa: zmeur; receptacul îngroșat (căpșun)- specii subtropicale - smochinul și citricele

Organele pomilor și arbuștilor fructiferi

Sistemul radicular:- rădăcini groase sau de schelet- rădăcini fibroase sau de garnisire ( 3 mm grosime, 2 - 40 mm lungime care

au și rădăcinile absorbante: vârsta mai mică de 1 an și lungimi 0,1 - 4 mm, alb străvezii cu rol de absorbție ori rol de sinteză primară a compușilor organici. Rădăcinile se dezvoltă în zona mai fertilă de sol = de aici rezultă necesitatea fertilizării la 40 - 60 cm la plantare. Pe rădăcinile absorbante - în zona de vârf sunt situați perișorii absorbanți – 200 - 700 perișori absorbanți/1 mm²)

~ 2 ~

Micoriza - este asociația simbiotică dintre o ciupercă și rădăcinile absorbante ale pomilor. Hifele ciupercii constitue o pâslă deasă care acoperă rădăcinile absorbante și au rolul absorbției apei și sărurilor minerale. La unele specii micorizele înlocuiesc perii absorbnați. Scăderea umidității solului duce la moartea micorizei. La transplantare micoriza se distruge în bună parte.

Răspândirea sistemului radicular - la pomii tineri raza crește cu 0,5 m/an. La pomii pe rod raza sistemului radicular depășește 1,5 – 3 ori pe cea a proiecției coroanei. Marea majoritate a rădăcinilor au creștere orizontală la adâncime de 15 – 60 cm. Puține rădăcini ajung la adancimea de 2 - 4 m: cu rol de susținere și a absorției apei din profunzime. La pomii bătrâni prin subsolaj și locul unde rădăcinile sunt secționate pleacă rădăcini tinere în fascicul.

Tulpina - este alcatuită din – trunchi – coroană.

Trunchiul - constituie canalul principal de circulație a sevei; suprafața secțiunii transversale a trunchiului este un indicator principal al vigorii pomilor.Trunchiul poate aparține altoiului (când altoirea se face la colet) altoi – portaltoi (când altoirea se face mai sus de colet) și poate fi și cu intermediar (altoirea cu intermediar)

Coroana - cuprinde totalitatea ramurilor și axul tulpinii.

- ramuri de schelet (șarpante)Ramurile - se împart: - ramuri de semischelet (subșarpante)

- ramuri de rod

Unghiul format între ramura de schelet și verticală se numește unghi de inserție care trebuie sa aibă ca valori optime 45- . Pomii cu ramuri de schelet slabe au nevoie de spalier. 2 - 3 ramuri pe ax formează un etaj.

Ramurile de rod - provin din lăstari de vigoare slabă sau mijlocie. Durata ramurilor de rod este de 2 ani la piersic (rodesc o singură dată), de 3 - 5 ani la cais, migdal, de 5 - 7 ani la prun și vișin, de 10 - 14 ani la măr, păr, cireș.Pe masura înaintării în vârstă ramurile de rod pierd din potențialul lor biologic; produc fructe mai mici de calitate mediocră sau slabă – de aceea se reîntineresc la 4 - 5 ani. Mai multe ramuri de rod alcătuiesc formațiuni fructifere: vetre de rod (la măr și păr), buchete și ramuri mijlocrii ramificate (la prun și la cais).

Ramurile de rod la măr și păr

→ ramuri de rod în devenire – pinten – 1 - 3 cm lungime, un singur mugur în vârf – smicea - lungă de 10 - 25 cm, numai cu muguri vegetativi

→ ramuri de rod propriu-zise – țepușa – față de pinten are în varf un mugure mixt (rezultă 5-6 flori și o rozetă de frunze

– nuielușa – față de smicea are în vârf un mugure mixt– mlădița – față de nuielușă are 2-3 muguri micști spre vârf.

Ramurile de rod a gutuiului~ 3 ~

Gutuiul formează muguri micști din care crește un lăstar de 8 - 12 cm, care formează în vârf o floare. Odată cu formarea fructului vârful ramurei se îngroașă iar ramura se numește măciulie. Măciulia formează spre varf 2 - 3 muguri micști din care se vor forma alte măciulii. Aceaste formațiuni sunt denumite coarne de melc.

Ramurile de rod la sâmburoase (drupacee)

- pintenul – la pomii tineri - ramură în devenire ca la măr și păr- buchetul de mai – neramificat - are un ax de 1 - 3 cm pe care sunt prinși 4 - 7

muguri floriferi iar în vârf are un singur mugure vegetativ- ramura mijlocie – are lungime de 10 – 30 cm uneori chiar ma mult. Mugurele

terminal și încă 2-3 muguri din aproprierea acestuia sunt vegetativi, iar cei de la mijloc și baza sunt floriferi.

- ramura pleată – se întâlnește mai mult la vișin și mai rar la cireș. Este subțire (2 - 4 mm) și lungă de 10 - 60 cm. Are un singur mugure vegetativ în vârf și pe o lungime de 8 - 10 cm sub acesta numai muguri floriferi. Aceasta ramură se alungește an de an, baza îi rămâne degarnisită.

- buchetul de mai – lung de 1 - 3 cm. În vârf un mugure vegetativ iar dedesubt grupuri de muguri.

- ramura mijlocie – are 10 - 30 cm. În vârf un mugur vegetativ iar lateral grupuri de muguri, 2 - 3 muguri sau chair mai mulți din care unii floriferi și alții vegetativi.

- ramura buchet – 1 - 3 cm lungime și 2 - 4 muguri floriferi lateral, un mugure vegetativ în vârf.

- ramura salbă – este subțire de 2 - 3 mm și lungă de 10 - 12 cm. Are muguri vegetativi în vârf iar în rest muguri floriferi. Are viață scurtă (2 - 3 ani) dă fructe de slabă calitate.

- ramura mixtă – este ramura de bază la piersic. Are lungimea de 20 - 70 cm. La baza are 1 - 3 muguri vegetativi solitari ca și în vârf. Pe lungimea mijlocie se găsesc grupuri de muguri vegetativi și floriferi.

- ramura anticipată – se găsește la cais, prun, piersic, migdal și se formează în același an cu ramura-mamă și are dispunerea mugurilor ca la ramura salbă sau mixtă în funcție de vigoarea lor. Înflorește mai târziu și poate asigura producții în anii cu înghețuri târzii de primăvară când restul florilor sunt distruse.

Ramurile de rod la nuc → pe ramuri scurte se formează 1 - 2 muguri micști terminali (cu flori femeiești) iar pe lateral sunt dispuși gamenții (flori bărbătești). Există tipuri de nuc ce au muguri micști și pe lungimea ramurilor – cu „fructificare laterală”

Lăstarii → organe tinere purtătoare de frunze. La subsioara fiecarei frunze se formează muguri. Lăstarii pornesc din mugurii care s-au format la subsioara frunzelor din anul anterior sau pot porni din muguri dorminzi și se numesc lăstari lacomi. Când pornesc de pe alți lăstari în cursul aceluiași an se numesc lăstari anticipați.

Mugurii iau naștere pe lăstrari în fiecare an. Ei se împart după funcția lor:

Dupa poziția pe lăstar:Ciclul ontogenetic al speciilor pomicole

~ 4 ~

La cireș și vișin:

Ramurile de rod la prun și cais:

Ramurile de rod .la piersic și migdal:

- muguri vegetativi- muguri florali- muguri micști- muguri terminali

- muguri axiali (laterali)

Sau ciclul de viață al pomilor – poate dura de la câțiva ani la arbuști până la peste 100 ani la unii pomi. Cuprinde 6 perioade de vârstă:

1. Perioada embrionară – începe de la fecundare și se încheie cu germinația.

2. Perioada juvenilă – (de tinerețe sau de creștere) începe cu germinarea sau creșterea altoiului și se încheie cu aparitia primelor flori și fructe. Durează de la 2 - 3 ani la speciile precoce până la 6 - 8 ani la unele specii. Lăstarii de prelungire pot ajunge la 1,5 - 2 m lungime. Trebuie asigurată formarea scheletului și intrarea pe rod.

3. Începutul rodirii – de la primele flori și fructe până la obținerea recoltelor maxime an de an. Lăstarii de prelungire sunt încă lungi de 60 - 80 cm. Numărul ramurilor de rod sporește an de an. Perioada se caracterizează prin cele 2 funcții: creștere și rodire în care domină prima funcție.

4. Perioada de mare producție – este cea mai importantă din punct de vedere economic – începe odată cu apariția primelor recolte regulate și durează până când aceste nivele încep să scadă. În livezile clasice durează 20 - 25 ani la semințoase și 10 - 15 ani la sâmburoase. În livezile intensive durează 8 - 10 ani. Lăstarii de prelungire sunt de 10 - 15 cm. Funcția de fructificare domină pe cea de creștere. Apare fenomenul de uscare a ramurilor de rod și începe în interiorul coroanei. Poate apărea și fenomenul de alternanță a rodirii.

5. Diminuarea producției – se instalează odată cu micșorarea producțiilor și se încheie când pomii încetează să mai rodească. Creșterea ramurilor de prelungire încetează complet. Apar uscări și a ramurilor terminale arcuite. Apar lăstari lacomi în interiorul coroanei.

6. Perioada de bătrânețe – lipsa rodului și uscarea progresivă a ramurilor de scehelet. Volumul coroanei se micșorează progresiv prin uscarea ramurilor de schelet. Pomii nu mai pot fi regenerați. La începutul perioadei tăierile de regenerare pot prelungi viața pomilor și obtinerea de producții.

Ciclul anual al speciilor pomicoleCiclul anual al speciilor pomicole de climat temperat cuprinde 2 perioade:

Repausul este obligatoriu - când indiferent de condiții pomii nu pornesc în vegetație. Durează în funcție de specie - de la căderea frunzelor până în ianuarie.

Repausul facultativ – la condiții favorabile pomii intră în vegetație.Schimbările morfofiziologice prin care trec pomii în cursul ciclului anual sunt denumite fenofaze.În prima perioadă de vegetație are loc formarea mugurilor vegetativi și floriferi care rămân în

repaus pe durata iernii după care în următorul sezon activ pornesc în creștere și înfloresc, leagă fructe care ajung la maturitate și se recoltează. Fenofazele terminale ale unei recolte se desfășoară concomitent cu fenofazele inițiale ale recoltei ulterioare.

Organele vegetative au ca fenofază inițială formarea mugurilor vegetativi.Organele de rod au 2 fenofaze inițiale: inductia ontogenă și diferentierea mugurilor de rod.Inducția florală începe în iunie. Intervențiile efectuate în această perioadă și mai înainte cu o lună

au rol în diferențierea mugurilor de rod și formarea producției în anul următor.Diferențierea are loc în iulie și se observă apariția protuberanțelor florale. Se desfășoară în a doua

perioadă a verii, toamna și iarna extinzându-se până în primăvara următoare.

Fenofazele finale ale organelor vegetative:Fenefazele organelor de fructificare (de rod): procesul de transformare a mugurilor

vegetativi în floriferi începe din iunie. Se continuă toamna târziu și se desăvârșește primavara anului următor (inducția antogenă și difențierea mugurilor de rod)

– pomii să fie asigurați cu suficiente substanțe hrănitoare în sol

~ 5 ~

- Perioada de vegetație- Perioada de repaus

- Dezmuguritul și începutul creșterii - Creșterea intensă a lăstarilor- Încetinirea și încetarea creșterii lăstarilor- Maturarea țesuturilor și pregătirea

pomilor .pentru iernare.

Pentru diferențieri: – sa aibă un frunziș bogat și sanatos– sa aibă un număr rațional de frcute (o încărcătură rațională)

Lipsa suficientă a substanțelor hrănitoare: – determinată de producție mare de fructe, lipsa apei în sol, neefectuarea fertilizării, concurețta buruienilor, sol neafânat.

Producțiile mari au și o influență hormonală asupra diferențierii mugurilor de rod. În anii cu prea multe fructe se recomandă rărirea acestora după prima cădere fiziologică.

Fenofazele finale ale organelor de rod (după repausul de iarnă) sunt:

1. Înfloritul și legatul fructelor se derulează cu următoarele subfenofaze:

La unele specii aceasta fenofază se petrece înaintea apariției frunzelor (migdal, cais, piersic) la alte speecii concomitent cu înfrunzitul (măr, păr, cireș) la gutui după înfrunzit.

Durata înfloritului este direct dependentă de temperatură. Înflorirea și legarea fructelor se desfășoară pe baza substanțelor de rezervă acumulate în anul precedent – substanțe de care depinde buna desfășurarea a acestor fenofaze.

Polenizarea (transportul polenului pe stigmat) este premiza fecundării. La majortatea speciilor este realizată de insecte (entomofilă) iar la unele prin vânt (anemofilă) – la nuc, alun, castan. Unele specii au și capacitatea de autopolenizare (cu polen din propria floare). Leagă din total flori 8-10% măr, păr; 15-20% prun; 25-30% cireș.

Fecundarea – este precedată de germinarea grăunciorului de polen și patrunderea tubului polenic până la ovul.

2. Creșterea fructelor – de la legat până la pârgă. Are ca fenomene:–creșterea propriu-zisă–căderea fiziologică - căderea unor fructe insuficient dezvoltate autoreglarea încărcăturii de rod–căderea prematură - căderea târzie (măr și păr) determinată de secetă, atac boli, lipsă hrană, udări excesive

- intrarea în pârgă3. Maturarea fructelor: - maturitatea de cosnum

- maturitatea fiziologică: cand semințele sunt mature - maturitatea de recoltare

ECOLOGIA POMILOR ȘI ARBUȘTILOR FRUCTIFERI

1. Particularitățile agroecosistemului pomicol Din punct de vedere ecologic orice cultură fructiferă constituie un agrosistem, adică o unitate

funcţională a bioseferei de transformare a energiei şi substanţei, subordonată activitatii economice a omului. Ca şi ecosistemele naturale, agroecosistemul pomicol este alcătuit din biotop şi biocenoză.

~ 6 ~

- umflarea mugurilor de rod,- dezmuguritul- apariția butonilor florali, - aparitia petalelor - deschiderea florilor - polenizarea și fecundarea- caderea petalelor și a florilor nefecundate - legarea fructelor.

Bioceneza sau comunitatea de viaţă este componentul organic al ecosistemului şi cuprinde populatiile tuturor speciilor vegetale şi animale exitente pe un biotop într-o epocă determinata, populații care trăiesc în corelații trofice stabile. Populația este alcăuită din toți indivizii aparținând unei specii care ocupă un teritoriu dat.

Biotopul este componentul anorganic, mediul abiotic, al ecosistemului şi cuprinde: solul. lumina, cădura, apa, alterrnanta dintre zi şi noapte etc. Cu alte cuvinte, într-o livada biotopul cuprinde toţi factorii c1imatici şi edafici.

Biotopul are rol de factor eliminator asupra biocenozei. Fiecare dintre factorii climatici are rol determinant. Absenta unuia nu poate fi suplinităde existenta altui factor în execes.

2. Lumina ca factor de vegetațieCerințele pomilor față de lumină → speciile fructifere cultivate în climatul nostru fac

parte din grupa plantelor fotofile, fiind pretențioase față de lumină. Aceasta este atestată de comportamentul speciilor spontane, din care provin soiurile cultivate, specii care sunt grupate în luminişuri sau liziere de păduri şi pe versanţii sudici ai dealurilor. Există însă diferențe între specii în privința cerințelor, față de lumină, ceea ce permite orânduirea lor în trei grupe, indicate în tabelul de mai jos.

Cerinţe fată de lumină Specii fructifere în ordinea descreseândă a cerințelor Observații

Cerirţe mari Nucul , piersicul, caisul, cireşul Cerițe mijlocii Păul, măul, prunul, vişinul Cerirţe reduse Zmeurul, coacăzul, agrişul Pot creşte şi la lumină difuză

Influența luminii asupra specillor pomicole → satisfacerea cerințelor față de lumină are influență favorabilă asupra tuturor proceselor vitale ale pomilor.

Prezenţa luminii în cantități suficiente conduce la creşteri viguroase, exprimate prin lăstari groşi cu internoduri normale (scurte), apariția de ramificații numeroase; favorizează chimismul intern şi contribuie la instalarea unei stări fitosanitare bune; măreşte rezistenţa la ger, favorizează diferenţierea mugurilor floriferi, rodirea regulată, obținerea de recolte mari, acumularea de zahăr în fructe, precum şi apariția aromei şi colorarea mai intensă a fructelor.

La excese de lumină frunzele rămân mai mici, membrana celulelor palisadice se îngroaşă pigmenții clorofilieni se deplasează spre interiorul frunzelor, culoarea devine mai puţin intensă.

Fiind însoţită de cădură lumina ridică temperatura mediului, ceea ce explică nevoile mai mari faţă de apă ale plantelor şi recoltele mai timpurii şi mai bogate în zahăr ce se obțin pe expozițiile bine luminate. Lumina produce diferențe de temperatură între porțiunile luminate şi cele umbrite, ale aceluiaşi organ. Frecvent, primăvara, partea sudică a trunchiurilor pomilor ajunge la temperaturi cu 11- C mai mari decât latura opusă.

Insuficienţa luminii sau umbrirea are influență negativă asupra tuturor proceselor vitale.Umbrirea parțială a mărului, a evidenţiat că pomii formează frunze mai mari şi mai subțiri, iar

granulele de cloroplaste se îngroaşă, manifestând prin aceasta o tendință de compensare a lipsei de lumină, de mărire a ratei fotosinteză/respirație. Acest mecanism de compensare este însă insuficient pentru a menţine creşterea la nivelul atins în plină lumină.

Deci, lumina insuficientă diminuează substanța uscată acumulată în frunze şi conduce la creşteri reduse. S-a mai constatat că la 1/20 din lumina normală a zilei, părți din pomi (şarpante) sau pomi întregi nu au diferentiat deloc muguri de rod şi că există o legăură direct proporțională între umbrire şi caderea fiziologică a fructelor. Mai departe, deşi încărcătura a ramas sub normal, fructele ajunse la maturitate au avut dimensiuni mai mici. Umbrirea are efecte negative şi asupra colorării fructelor.

Perioada critică pentru lumină în privinţa colorării fructelor de măr cuprinde ultimile patru săptărnâni înainte de cules, iar pragul critic se situează la circa 25% din lumina normală.

~ 7 ~

În privința compoziției fructelor, umbrirea provoacă o micşorare a cantității de substanţă uscată, în general, şi o reducere a cantității de amidon. Maximum de amidon este atins mai târziu decât în condiții de lumină iar coacerea fructelor întârziată.

Orice modificare în structura coroanei care poate spori cantitatea de lumină ajunsă la nivelele inferioare până la limita de 25% din lumina naturală contribuie la sporirea randamentului acestor frunze, la obținerea recoltelor mari şi de calitate.

lndicele foliar → este suprafața totală a frunzişului unui individ sau a unei culturi raportată la unitatea de suprafață. Cu cât indicele foliar este mai mare şi ajunge la maximum mai devreme, cu atât planta şi respectiv cultura, va profita mai mult de lumina existentă

Dimensiunile frunzelor. Frunzele luate individual captează lumina direct proporţional cu suprafața lor. În schimb la speciile cu frunze mici lumina părunde în coroană cu mai multă uşurintă. Ca urmare speciile fructifere cu frunze mici ca de exemplu prunul, sunt susceptibile să suporte îndesirea pe rând şi între rânduri şi ajung la indici foliari foarte mari (12-15).

Distribuția verticală. În mod normal, frunzişul se dispune astfel încât formează unele straturi mai mult sau mai puțin continue, pentru a capta toate razele incidente. Aceasta face ca, de exemplu, în coroana unui măr lumina să părundă la cel mult 1 m adâncime. Suprafața frunzelor luminate formează indicele foliar luminat. Stratul superior, care beneficiază de plină lumină în mod obişnuit, opreşte 90% din radiațiile fotosintetic active. Umbra lasată de o frunză mai contine 10% radiații fotosintetic active. astfel că al doilea strat de frunze beneficiază de foarte puțină lumină.

Cunoscând această situație, devine deosebit de importantă, orânduirea pe verticală a ''panourilor receptoare" prin tăieri şi schimbarea poziţiilor ramurilor.

Proprietățile optice ale frunzişului. Frunzele lucioase reflectă mai multă lumină (până la 30% din lumina incidentă) decât cele mate sau cu asperități. Părul, de exemplu, reflectă mai multă lumină decât mărul, datorită frunzelor sale lucioase. Aceasta poate constitui explicația recoltei mai mici ale acestei specii în comparație cu mărul.

Orientarea frunzelor față de lumina incidentă şi înălțimea soarelui. Lumina pătrunde cel mai bine şi este utilizată mai deplin în coroanele speciilor şi soiurilor ale căror frunze sunt mai aproape de poziția verticală.

Forma şi orientarea coroanei. La înălțimi mici ale soarelui formele orizontale de coroane desfăşoară o fotosinteză mai intensă decât cele verticale. În schimb, curba fotosintezei în coroanele orizontale se plafonează de îndată ce soarele depăşeşte deasupra orizontului. În coroanele verticale (garduri fructiferi), după ce soarele depăşeşte deasupra orizontului, intensitatea fotosintezei crește rapid. În privința orientării rândurilor, în condițiile noastre de latitudine şi climă cel mai bine luminate sunt gardurile fructifere orientate pe direcția N-S.

Modul de utilizare a luminii în diverse tipuri de livezi. În livezile c1asice alcătuite din pomi de dimensiuni mari, plantati la mari distante, s-a constatat că la dezvoltare maximă ecranul fotosintetic este discontinuu astfel ca reuşeşte sa capteze abia 70% din lumina incidentă, restul ajungând pe sol. La coroanele globuloase de mari dimensiuni numai părțile superioare şi exterioare pe o profunzime de cca 1,5 m beneficiază de lumină peste limita de 25% din lumina normală, ceea ce asigură calitatea. Interiorul coroanei este supus autoumbririi intense astfel că produce fructe puține şi de calitate scăzută. În schimb, în livezile clasice pomii nu se umbresc reciproc. Rezultă că livezile clasice sunt foarte puțin eficiente în privința interceptării şi folosirii luminii mai ales în primii ani de viață.

În livezile intensive cu circa 600 pomi la ha conduşi cu coroane clasice se ajunge rapid la formarea unui frunziş continuu (pomii se ating între ei atât pe rând cât şi intre rânduri). Această situatie accentuează defectul livezilor clasice, alături de autoumbrire adăugându-se lipsa de lumină laterală.

La livezile intensive cu garduri fructifere a căror grosime nu depăşeşte 1,5-2 m şi mai ales cele cu baza mai largă decât partea superioară intercepteaza mai multă lumină decât cele clasice. În aceste livezi nu se pune problema de autoumbrire în cadrul coroanei unui pom in schimb există pericolul umbririi atât intre rânduri (umbra purtata) cât şi între pomi pe rând.

În livezile superintensive în care pomii nu depaşesc 2-2,5 m înaltime, iar distanta dintre rânduri este de 3,5-4 m se inlătură pericolul umbririi dintre rânduri.

În plantatiile cu rânduri multiple fenomenele de umbrire reciprocă a pomilor de pe acelaşi rând şi de pe rândurile vecine sunt şi mai accentuate mai ales în partea inferioară a pomilor.

~ 8 ~

3. Căldura ca factor de vegetație Căldura este unul din factorii limitativi pentru cultura speciilor pomicole. Unele specii, cum sunt

migdalul, piersicul, caisul etc, nu pot fi cultivate în zonele dealurilor înalte din cauza insuficienței caldurii.

Pornirea în vegetație, creşterea pomilor primăvara începe numai când se atinge un anumit grad de temperatură, numit "prag biologic" sau "zero biologic", caracteristic pentru fiecare specie. La pomi pragul biologic este aproximativ +6, + , iar la arbuştii fructiferi de +4, + .

În desfăşurarea proceselor vitale, plantele au un optim de temperatură şi un prag superior. Optimul de temperatură variază mult în functie de specie. Acest optim variază in strânsă legăură cu ceilalti factori şi în special cu lumina.

Rezistențele speciilor pomicole la temperaturile minime absolute care se înregistrează în climatul nostru constituie principala cauză de limitare a arealului de răspândire a culturilor. În tesuturile tuturor plantelor care trec prin temperaturile scăzute în timpul toamnei şi la începutul iernii se petrec o serie de procese biochimice care cresc rezistența pomilor la temperaturi scăzute până la limitele caracteristice fiecărei specii (fenomenul de călire) - -cais, piersic, -29- -cireș, gutui, -30 -vișin, -30-32 -păr, prun, -33-35 - măr, coacăz, agriș. În perioada de vegetație pomii suportă mult mai greu temperaturile scăzute decât în perioada de repaus.

4. Apa ca factor de vegetație Apa are un rol deosebit în viața plantelor, fiind unul din elementele constitutive ale acestora.

Rădăcinile pomilor, de exemplu, conțin apă în proporție de 60-85%, iar fructele până la 85%. Nevoile plantelor față de apă se exprimă prin cantitatea de apă consumată pentru a obține un kg

de substanță uscată, adică prin coeficientul de transpirație. Acesta diferă de la o specie la alta. Cerințele pomilor față de apă diferă de la o specie la alta şi chiar la aceeaşi specie nevoile diferă

în decursul perioadei de vegetație. Există "faze critice pentru umiditate" care coincid cu creşterea intensivă a lăstarilor. În timpul înfloritului şi coacerii fructelor şi în general spre sfârşitul perioadei de vegetație, nevoile de apă ale pomilor sunt mai mici. Seceta, manifestată prin lipsa apei, provoacă scăderea recoltelor, creşterea insuficientă şi îmbătrânirea prematură. Rădăcinile pomilor se ramifică foarte mult în căutarea apei şi consumă multe substanțe sintetizate de frunze în detrimentul recoltei.

Excesul de apă este şi el dăunător. Timpul ploios şi rece opreşte creşterea, micşorează fotosinteza, prelungeşte perioada de vegetație, împiedică coacerea lemnului, maturizarea şi colorarea fructelor. În timpul înfloritului, umiditatea ridicată şi ploaia spală polenul, diluează secreția stigmatului, împiedică zborul insectelor polenizatoare, favorizează şi dezvoltarea bolilor criptogamice. Excesul de apă în sol poate duce chiar la asfixierea rădăcinilor.

Nebulozitatea şi ceața impiedică radiația solară şi prin aceasta se micşorează fotosinteza. Din această cauză, în regiuni cu nebulozitate mare, fructele nu se maturizează normal, iar lemnul lăstarilor nu se mai coace suficient; ei rămân sensibili şi degeră în iernile ce urmează.

Zăpada apără solul de îngheț, protejează unele culturi (capşunul) şi alături de ploi constituie sursa pentru aprovizionarea cu apă a solului. Prin pastrarea zapezii în jurul pomilor şi topirea ei înceată se intârzie pornirea în vegetație a plantelor cu repaus scurt, cum sunt piersicul şi caisul. În afară de această influență pozitivă, zăpada mai are, uneori, şi o acțiune dăunatoare. Depusă în cantitate mare pe ramurile pomilor sau a arbuştilor le îngreunează şi uneori le rupe. Din această cauză, în livezi trebuie să se scuture zăpada de pe ramuri sau să se dezgroape plantele de sub zăpadă.

Roua, apreciată la cantitatea de 30 mm anual, măreşte umiditatea relativă a aerului şi creează condiții favorabile pentru dezvoltarea plantelor, micşorându-le transpirația.

Chiciura şi poleiul provoacă ruperea ramurilor, datorită greutății. Poleiul împiedică respirația, provocând asfixierea mugurilor şi ramurilor.

Grindina are efecte dăunătoare foarte mari. Cade în timpul cel mai călduros al anului, de obicei ziua, aducând pagube însemnate livezllor. Prin sfăşierea frunzelor, micşorează fotosinteza, provoacă răni pe tulpini şi lastari, care se vindecă foarte greu, constituind totodată şi porți de infecţie pentru bolile criptogamice. Grindina produce pagube şi pentru că rănile de pe fructe, chiar dacă sunt cicatrizate, duc la deprecierea calitativă a acestora.

5. Aerul ca factor de vegetaţie Aerul influențează cultura pomilor prin conținutul în oxigen, în bioxid de carbon şi alte gaze,

precum și prin mişcarile lui (vânturi). Oxigenul din atmosferă (20,87%) satisface necesitatea de respirație

~ 9 ~

a organelor epigee. În sol oxigenul se găseşte însă în proporţie mai mică şi scade proportional cu adâncimea, mai ales pe solurile nelucrate. Lipsa oxigenului la nivelul organelor hipogee se resimte pe terenurile bătătorite sau acolo unde bălteşte apa şi se manifestă prin stânjenirea creşterii, putând ajunge chiar la asfixierea plantelor. Este necesară o bună aerisire a solului în toate fazele de vegetație, în special când respirația este foarte intensă (germinarea semințelor, înrădăcinarea butaşilor etc). Aceasta se realizează prin afânarea solului şi spargerea crustei, scurgerea apei în exces de pe terenurile de cultură, aşezarea butaşilor într-un amestec de pământ cu mult nisip sau chiar în nisip curat, aşezarea butaşilor in poziție oblică, pentru ca baza lor să fie situată mai aproape de nivelul solului deci într-o porţiune cu mai mult aer etc.

Bioxidul de carbon, atunci când lipseşte, duce la încetarea asimilației c1orofiliene. Sursa principală de bioxid de carbon o constituie aerul, în care se găseşte în proporţie de 0,03%. Plantele folosesc bioxidul de carbon şi din sol, unde rezultă din descompunerea substanţei organice şi unde acest gaz atinge, în mod normal, proporţia de 0,1-0,3%.

Sporirea cantității de bioxid de carbon în aer până la 0,3-0,5%, chiar 0,63%, aduce sporuri însemnate de recoltă. În câmp, sporirea bioxidului de carbon în vederea măririi recoltei se realizează prin introducerea în sol a îngrășămintelor organice. Prin descompunerea acestora de către microorganisme se degajă pe oră 0,4 grame de bioxid de carbon, mărindu-se astfel cantitatea lui în aer până la înălțimea de doi metri.

Vântul măreşte transpirația plantelor şi sporeşte nevoile de apă, iarna spulberă zăpada, împiedicând acumularea apei în sol, transportând-o în văi sau localități. În timpul înfloritului vântul împiedică zborul albinelor şi usucă stigmatul florilor, ducând chiar la pierderea recoltei. De asemenea, vinturile încetinesc creşterea pomilor. În scopul micşorării efectelor dăunătoare ale vânturilor se folosesc pentru culturile pomicole terenurile adăpostite natural sau se procedează la infiintarea unor perdele de protecție.

6. Cerinţele pomilor şi arbuştilor fructiferi față de mediul edafic Fenomenul de oboseală a solului. În situații1e în care o plantație de pomi se înființează pe

aceeaşi suprafață de pe care a fost defrişată o altă plantație se constată unele deficiențe: creşteri reduse, intrare lentă pe rod, dezvoltarea redusă a sistemului radicular, producții scăzute şi scurtarea ciclului de creştere şi rodire. Aceste aspecte sunt mai evidente în sistemul intensiv de cultură, în care plantațiile se succed în cicluri rapide, în situația replantării cu aceeaşi specie de pomi, la sâmburoase şi îndeosebi la piersic, dar şi la măr şi cireş.

Fenomenul se manifestă şi în cazul plantării altor specii: piersic după cireş, cais sau prun etc. Portaltoiul poate influența acest fenomen: piersicul altoit pe prun sau mirobolan este mai puțin afectat decât cel altoit pe piersic.

Cauzele care determină acest fenomen negativ sunt: - tulburări de nutriție, determinate de lipsa unor macroelemente şi microelemente,

ca urmare a consumului selectiv al culturii precedente; - acumularea de toxine, secretate de rădacinile pomilor din plantația anterioară.

Rădacinile unor specii pomicole, piersic în special, emit substanțe toxice pentru alți pomi din aceeaşi specie;

- acțiunea nematozilor, directă sau indirectă prin leziunile provocate rădăcinilor determină formarea unor enzime capabile a produce hidroliza amigdalinei la piersic, cu consecința formării unor substanțe toxice pentru rădacina pomilor noi plantați.

- dezechilibru microbiologicSoluția cea mai sigură în astfel de situații este cea a rotației culturii, evitarea replantării imediate şi

în nici un caz cu aceeaşi specie, cultivarea câțiva ani a unor culturi erbacee, anuale sau perene. Dacă din anumite motive plantația trebuie reînființată imediat, terenul se va trata cu substanțe nematocide şi se va adopta un alt sortiment de specii şi portaltoi.

Inființarea plantațiilor pomicole1.Sisteme de cultură și tipuri de plantații pomicole

~ 10 ~

Sisteme de cultură. Există patru sisteme de cultura a pomilor: clasic, agropomicol, intensiv si superintensiv.

Sistemul clasic. Se caracterizeaza prin pomi de talie mare si mijlocie, altoiti, de regula, pe portaltoi generativi, cu coroane globuloase (piramide, vas ), plantati la distante mari; numarul de pomi la ha fiind de 150-350. Cheltuielile pentru infiintarea plantatiilor sunt mici. Productiile economice se obtin abia dupa 6-8 ani de la plantare. Costurile de productie sunt ridicate, datorita gradului redus de mecanizare a lucrarilor.

Sistemul agropomicol. Pomii sunt vigurosi si cu coroane globuloase, plantati la 12-14 metri intre randuri si 3,5-5 metri pe rand. Intervalele dintre randuri se cultiva, pe toata durata plantatiei, cu cereale, plante furajere, cartofi, sfecla etc. Productia de fructe este mica ( 6-12 t la ha). Acest sistem ingreuneaza considerabil aplicarea tratamentelor fitosanitare si lucrarile de mecanizare. Nuse mai practica (ca si sistemul clasic).

Sistemul intensiv.Se promoveaza in principal la drupacee si nucifere, dar si la pomacee. Pomii au vigoare ( respectiv talie ) mica, submijlocie si mijlocie. Coroanele pot fi aplatizate ( garduri fructifere) sau globuloase ( vas aplatizat, fus-tufa). Dupa numarul pomilor la ha, plantatiile intensive pot avea densitate mica ( 400-633 pomi la ha ) sau mare ( 834-1666 pomi la ha).

Pomii plantati intensiv produc primele fructe in anul al treilea ( uneori al doilea ) de la plantare, dar productia devine eficienta abia in anul al patrulea sau al cincilea. Productiile medii sunt de 15-30 t fructe la ha, uneori mai mult. Cheltuielile de investitii sunt mari dar ramburseaza complet dupa primele 3-4 recolte economice. Durata rentabila a unei plantatii intensive este de 15-16 ani la piersic, cca 20 ani la cais, 30 ani prun, 30 -40 ani la cires si visin. Gradul de mecanizare al lucrarilor fiind ridicat, fructele se obtin la un cost de productie scazut.

Sistemul superintensiv. Se foloseste la mar, la parul altoit pe gutui si la piersic. Se planteaza 1800-3333 pomi la ha, uneori mai mult. Pomii sunt condusi in fus subtire, sistem Lepage sau in gard belgian. Ei dau fructe in anul al doilea de la plantare, iar productia devine economica in anul al treilea. Productiile sunt de 35-45 t fructe la ha, uneori mai mult. Durata rentabila a unei plantatii este de 10-15 ani. Investitiile facute cu infiintarea plantatiilor, desi sunt foarte mari, se recupereaza dupa primele 2-4 recolte. Datorita gradului ridicat de mecanizare a lucrarilor cat si economiei considerabile a fortei de munca ( avand talie redusa, pomii se ingrijesc foarte usor), costul de productie al fructelor este foarte redus.

Tipuri de plantatie . In functie de marime, de sortiment si de scopul, in care au fost create, se desting urmatoarele tipuri de plantatii pomicole: plantatii comerciale ( sau industriale), plantatii experimentale si didactice, plantatii de aliniament, plantatii de pomi pe langa casa.

Plantatiile comerciale. Aceste plantatii se infiinteaza cu scopul obtinereii unor cantitati mari de fructe-marfa, pentru consum intern si export. Ele cuprind de regula, 1-3 specii pomicole, care se comporta cel mai bine in zona respectiva, fiecare specie fiind reprezentata printr-un numar redus de soiuri ( de interes national), cu valoare comerciala cat mai ridicata. In felul acesta, din fiecare soi se pot obtine partizi mari de fructe. Tehnologiile aplicate in plantatiile industriale se bazeaza, in principal, pe mecanizare si chimizare, iar in zonele secetoase si pe irigare. In plantatiile de tip comercial se pot utiliza sistemele intensive si superintensive.

Plantatiile pomicole experimentale şi didactice. Aceste plantatii se înfiitează în statiunile de cercetare şi productie pomicolă în fermele didactice-experimentale ale institutelor agronomice şi pe lângă liceele agricole, unde îndeplinesc rolul de "atelier şcoală.În cadrul acestor plantatii se încearcă soiurile noi de pomi (indigene şi din import), se realizează selectia clonală şi se verifică noile tehnologii.

Plantatille pomicole de aliniament. Aceste plantatii se înfiintează de-a lungul şoselelor, a căilor ferate, drumurilor şi aleilor. Pomii se conduc cu trunchi mijlociu şi înalt (1,20-1,50 m). Cele mai bune rezultate în plantatii de aliniament le dau: nucul, dudul, cireşul, vişinul, precum şi unele soiuri de măr", par şi prun cu coroana piramidala sau globuloasă.

Plantatiile pomicole din grădinile populatiei. În cadrul acestor plantatii se includ, în primul rând, pomii de lângă casă, precum şi plantatiile mici, ţaraneşti, din partea deluroasă a ţării noastre.

2. Orientari şi prioritati privind infiintarea plantatiilor pomicole

~ 11 ~

Fermele pomicole specializate în cultura unei singure specii pomicole (măr, prun, piersic) prezintă importante avantaje sub raportul organizării şi desfăşurării procesului de productie, precum şi a rezultatelor economice.În cadrul unei ferme pomicole se pot cultiva şi 2-3 specii de pomi şi arbuşti fructiferi. Se recurge la această variantă, când una din specii are perioada de recoItare prea scurtă şi necesită multă forţă de muncă pentru culesul fructelor (cireş, vişin), precum şi în situatia când recolta unei specii (de exemplu, caisul şi migdalul) nu este sigură în totii anii, datorită gerului, brumelor etc. Prin cultivarea a 2-3 specii pomicole, cu rezistenţă diferită la ger şi cu alte epoci de înflorit, se reduce considerabil riscul de a pierde in întregime recolta de fructe în anii cu conditii climatice nefavorabile. În plus, cultivarea unor specii cu epoci diferite de coacere a fructelor asigură o utilizare mai ratională a forţei de muncă, utilajelor şi maşinilor, a spatiilor de sortare şi depozitare temporarăra a fructelor. În zonele de câmpie şi colinare, într-o fermă pomicolă se pot planta ca specii de bază: cais, piersic sau prun, iar ca specii de completare:cireş, vişin, migdal, măr şi păr de vară.

În zonele deluroase, într-o fermă pomicolă se poate planta măr sau prun ca specii de bază, cireş şi vişin (eventual nuc sau păr) ca specii de completare. Fiecare din speciile mentionate trebuie plantată în parcele separate.

Speciile cu vigoare mare şi intrare târzie pe rod (nucul, castanul cu fructe comestibile, cireşul) se recomandă a fi asociate în cadrul aceleiaşi parcele cu alte specii de vigoare slabă şi precoce. Astfel, nucul poate fi asociat cu vişin, prun, măr de tip spur, păr altoit pe gutui, alun, coacăz, agriş. Castanul cu fructe comestibile se poate asocia cu alun, coacăz, agriş şi alte specii.Asocierea cireşului cu vişinul este necesară sub raport biologic, deoarece unele soiuri de cireş sunt polenizatoare pentru vişin. Pentru a diminua consumurile de carburanti şi lubrifianti, precum şi cheltuielile cu transportul fructelor, plantatiile a căror fructe sunt destinate în principal industrializării se situează cât mai aproape de întreprinderile de prelucrare. De asemenea, speciile cu fructe foarte perisabile (căpşun, zmeur, coacăz, afin, piersic, cais) se amplasează în apropierea centrelor de mare consum, precum şi în grădinile populatiei.

Mărimea plantatiilor pomicole. Plantatiile de pomi vor avea mărimea corespunzăoare unei ferme de productie , care prin profitul realizat sa acopere investitiile. Trebuie calculata dimensiunea economica a fermei plecand si de la capacitatea de lucru a unui teactor cu setul de masini corespunzator, forta de munca disponibila mai ales la recoltare, piata de desfacere.

Suprafata minimă a unei ferme specializată in cultura superintensivă a mărului şi părului este de 10-15 ha,iar a unei ferme cu specii sâmburoase, cultivate in sistem intensiv, 20-30 ha.

3. Alegerea locului pentru infiintarea unei plantatii de pomi La alegerea terenului pentru infiintarea area unei plantatii pomicole se ţine seama de climă,

relief,sol,subsol, adancimea panzei de apă freatică,posibilitătile de irigare, depărtarea faţă de păduri si marile întinderi de apă (lacuri). Totodata, se au în vedere factori ca: tradiţia locală, posibilitătile de investitii, depătarea faţă de centrele populate, piete şi societati de prelucrare,accesul la căile de comunicatie, posibilitătile de asigurare a forţei de muncă etc.

Clima.Dintre elementele climei, la alegerea terenului pentru plantatie ne interesează în mod deosebit: temperatura medie anuală, temperatura maximă şi minimă absolută,suma precipitatiilor anuale, frecventa grindinei, a înghetului şi brumelor târzii de primavară,numărul orelor de insolaţie în perioada de vegetatie.

Relieful.Terenurile cu pantă uniformă până la 10-14%, pretabile la mecanizare, sunt cele mai bune pentru plantatii de pomi. Când panta terenului este de 14-25%, pomii pot fi cultivati pe terase, dar investitiile cresc. Investind intr-un teren favorabil, reducem costurile de ameliorare a conditiilor de cultura a pomilor pe timpul exploatatiei.

Solul. Pentru cultura pomilor nu sunt bune solurile gleizate, salinizate, calcaroase sau puternic acide (pH sub 5,5%).

Subsolul. Trebuie evitatate terenurile cu subsol calcaros,marnos, cu argilă sau pietriş aşezate la adâncime mică.

Adâncimea pânzei de apă freatică.Pentru arbuşti fructiferi pânza de apă freatică va trebui să fie la minimum 0,8-1 m fată de suprafata solului, pentru gutui şi măr altoit pe portaltoi vegetativi la 1-1,5 m şi de peste 2-2,5 m pentru restul speciilor pomicole. De asemenea pânza de apă freatică trebuie să aibă nivel constant; dacă nivelul este fluctuant, apa poate ajunge în stratul de sol ocupat de rădăcini, producând fenomenul de asfixie radiculară.

~ 12 ~

Depătarea fată de păduri, marile suprafeţe cu apă şi zonele cu poluare industrială. Se va evita plantarea pomilor în imediata vecinătate a pădurilor, pentru a preveni atacul masiv de insecte,boli, păsari (la cireş, migdal), animale rozăoare etc.

Vegetatia lemnoasă spontană. Prezenţa speciilor pomicole săbatice (măr, păr, cireş, porumbar,corn, păducel), a fagului, stejarului, carpenului şi teiului indică condiţii prielnice pomilor. Dimpotrivă, salcia, plopul şi arinul demonstrează că solul are exces permanent de umiditate şi deci este contraindicat pentru pomicultură.

4. Stabilirea sortimentului de specii, soiuri şi portaltoi Intr-un masiv pomicol să se planteze (dacă este posibil) o singură specie pomicolă.In cazul când se

cultivă 2-3 specii pomicole, fiecare va ocupa un sector aparte, în suprafată de mai multe hectare, pentru a permite efectuarea tratamentelor fitosanitare (fiecare specie pomicolă necesită un anumit calendar al stropirilor).

Speciile şi soiurile se aleg, în primul rând, în functie de directia de productie (pentru consum în stare proaspătă,industrializare, export). Stabilirea sortimentului de specii, soiuri şi portaltoi se face în conformitate cu lucrarea de zonare a productiei pomicole şi pe baza rezultatelor experimentale cele mai recente, obtinute în statiunea zonală de cercetare.

Majoritatea speciilor de pomi nu se pot replanta după ele însele,datotită fenomenului de "oboseală a solului". În general, este bine ca speciile sâmburoase să se replanteze după semintoase şi invers.

5. Amenajarea, fertilizarea şi lucrarea terenului in vederea infiintarii unei plantatii

Plantatiile pomicole se înfiintează numai pe bază de proiectare (documentatii) tehnico-economice, întocmite de atelierele de proiectare autorizate în acest scop.

Lucrările de amenajare a teritoriului, de fertilizare şi pregătire a solului, trebuie să asigure conservarea, ameliorarea şi utilizarea cât mai judicioasă a fondului funciar, precum şi crearea condiţiilor pentru mecanizarea la maximum a lucrărilor din plantatie şi irigare.

6. Plantarea pomilor Epocile de plantare. Cele mai bune rezultate le dă plantarea de toamnă a pomilor.

Higroscopicitatea atmosferică şi umiditatea solului mai ridicate toamna favorizează prinderea pomilor, mentinând ţesuturile acestora turgescente. În plus, pomii plantati toamna beneficiază şi de alte avantaje: pământul din groapa de plantare se aşează mai bine şi acumulează mai multă apă, fapt ce permite pomilor să suporte mai uşor o eventuală secetă din primăvară (in aprilie). Datorită acestui fapt, de regulă, pomii plantati toamna pornesc în vegetatie cu 15-20 zile înaintea celor plantai primăvara, realizând totodată creşteri mai mari cu 20- 30%. Mai trebuie luat în considerare faptul că perioada favorabilă pentru plantare este mai lungă în cursul toamnei, iar mâna de lucru mai disponibilă.

Sapatul gropilor. Întrucât plantatiile intensive şi superintensive de pomi se înfiinţează pe teren desfundat la adâncimea de 50-60 cm, gropile de plantare vor avea dimensiuni reduse (40 x 40 x 30 cm), astfel calculate incat sa permita asezarea radacinilor in pozitie normală. Ele se sapă mecanizat, cu ajutorul burghiului sau manual

Pe teren nedesfundat si slab fertil dimensiunile gropilor pot ajunge la120x120x80cm.Pregăirea pomilor pentru plantare. Înainte de a fi plantati, pomii scoşi de la stratificare se supun

unui nou control,inlaturandu-se cei necorespunzatori. După aceea li se fasonează rădăcinile. După fasonare, pomii se introduc cu rădăcinile într-o rnocirlă pregătită din baligă de vită şi pamnânt galben, în părţi egale, plus apa necesară pentru a se obţine un terci consistent.

Plantarea propriu-zisă a pomilor. Ca regulă generală, pomii se plantează la adâncimea pe care au avut-o în pepinieră.Se recomanda plantarea cu 5-8 cm mai adânc a pomilor altoiti pe portaltoi vegetativi, dacă altoirea lor s-a făcut cu 8-12 cm deasupra coletului. In acest caz, pomii vor emite noi rădăcini din portiunea de tulpină introdusă în sol şi, având o înrădăcinare mai profundă, ei vor rezista mai bine la secetă şi la acţiunea vântului. La pomii altoiti pe portaltoi vegetativi, punctul de altoire nu trebuie să vină în contact cu solul, deoarece se naşte pericolul ca pomii respectivi să treacă pe rădăcini proprii, crescând mult mai viguroşi şi, ca atare, plantatia devine neuniformă. În timpul plantării, pământul din groapă se calcă de două ori: prima dată după ce se acoperă toate rădăcinile cu un strat de sol gros de 3-4 cm, iar a

~ 13 ~

doua oară: după ce se umple complet groapa. In urma călcarii pamantului coletul pomului va trebui să se afle la nivelul solului.

La plantarea de toamnă, în jurul pomului se face un muşuroi, înalt de 20-30 cm şi larg la bază de 50-60 cm (să depăşească marginile fostei gropi). Acest muşuroi mentine umezeala în zona sistemului radicular şi îl apăra de actiunea gerului. Dacă toamna este secetoasă, pomii plantati trebuie udati.. La plantarea de primăvară, în jurul pomului se face un lighean, în care se toarnă 1-2 galeti de apa. După ce pământul udat se zvântă,ligheanul se acoperă cu pământ mărunt, in strat de 10-15 cm pentru a reduce evaporarea apei din sol, evitarea formarii crustei, protectia radacinilor de seceta.

Înmulțirea pomilor și arbuștilor fructiferi

Înmulțirea – prin semințe – pe cale vegetativă

Prin semințe: nucul, castanul comestibil, soiuri de piersic, cais si purtatorii: corcodus, zarzar, cires, visin, mar paduret si parul paduret.

Pe cale vegetativă – prin marcotaj– stoloni–despartirea tufelor–drajoni–altoirea

Portaltoii specilor pomicole

– Marul paduret(sau salbatic) – folosit la livezile clasice cu pomi de vigoare foarte mare.Da vigoare mare si durata lunga de viata(60-100ani).Imprima neuniformitate si intarzie intrarea pe rod(5-8ani).Fructele rezultate sunt mai mici dar se pastreaza bine.

– Marul franc – puietii obtinuti din soiurile: Cretesc, Muntenesti, Calugaresti, Masanschi au insusiri apropiate cu cele ale marului paduret.Au procent mai mare de rasarire si uniformitate mai mare a pomilor(intrare mai timpurie pe rod=este mai recomandat decat paduretul)

Portaltoii vegetativi: cei mai utilizati sunt M106,M26,M9(initiala vine de la statiunea engleza East Mailing-unde au fost creati);se inmultesc prin marcotaj;vigoare foarte slaba are M9 cu inradacinare superficiala utilizat la pantatiile superintensive. M26 are vigoare ceva mai mare decat M9. M106 are vigoare mijlocie si este utilizat in plantatii intensive.

– parul paduret – are aceleasi caracteristici ca marul paduret– parul franc – realizat din semintele soiurilor Harbuzesti, Alamai, Busuioace,

Pastravioare, Parul de Iulie.Portaltoii vegetativi: - gutuiul – inmultit prin marcotaj,are inradacinare mai la suprafata,suporta terenurile

cu apa freatica mai la suprafata. Au afinitate cu gutuiul soiurile: Contesa de Paris,Decana Comisiei,Decana de Toamna,Cure untoasa Hardy. Nu au afinitate cu gutuiul: Favorita lui Clapps ,Williams, Untoasa Bosc ,Untoasa Gifard – soiuri ce pot fi altoite doar cu intermediar.

Portaltoii gutuiului: se altoieste pe gutuiul comun sau pe unele selectii de gutui (selectii ca si la par).

~ 14 ~

Portaltoii marului:

Portaltoii parului:

o corcodusul sau mirobolanul – este cel mai utilizat portaltoi la prun ; se adapteaza la o gama larga de soluri. Are sistem radicular viguros. Nu are afinitate buna doar cu soiurile: Teleu gros, Vanat Romanesc, Gras romanesc. Da soiurilor vigoare mai mare de crestere – rodire la 4-5 ani si durata de viata 30-40 ani.

o Prunul franc – este obtinut din soiurile Rosior varatec, Scoldus , Renclod Verde.Au o afinitate buna cu toate soiurile. Vigoare mai mica de crestere.

o Zarzarul – este putin folosit; mai rezistent la seceta si este utilizat in sudul tarii.

o Zarzarul – foarte indicat pentru zonele mai secetoase; imprima ritm mare de crestere; durata de viata 15-25 de ani.

o Corcodusul – indicat pentru solurile mai umede si mai reci; imprima vigoare mare; durata de viata este mai scurta decat la cel altoiti pe zarzar.

o Prunul franc –este indicat pentru zonele mai nordice ale arealului de cultura a caisului. Soiurile utilizate: Rosior varatec, Buburuze.

o Piersicul franc – cel mai bun portaltoi pentru piersic.o Migdalul amaro Corcodusul – recomandat pentru terenurile mai compacte si

mai reci.

o Ciresul salbatec – cel mai recomandat pentru cires; cere soluri afanate, calde, fertile si profunde

o Mahalebul – folosit ca portaltoi si pentru cires si pentru visin. Utilizat mai ales in zonele mai secetoase.

o Visinul comun – folosit ca portaltoi la visin pe soluri mai scurse, varful pantelor; reuseste pe soluri chiar mai grele.

o Selectia cires F 12 – utilizat ca portaltoi vegetativ pentru cires.

Nucul comun - soluri adanci Nucul negru ( nuc american ) – imprima vigoare mai mica si intrare mai

timpurie pe rod.

Altoirea PomilorI Altoirea cu muguri detasati – altoiul este un mugure cu un scut de 3 cm lemn si coaja

a) Altoirea in ochi dormind – utilizata in august pe puieti tineri de grosimea creionului. Mugurele ramane in repaus pana primvara cand porneste in vegetatie dupa suprimarea portaltoiului deasupra acestui mugure.Seva portaltoiului sa fie activa iar mugurii altoi sa fie bine dezvoltati.Altoirea mai devreme de 20 Iulie determina pornirea mugurilor in vegetatie.Portaltoii se altoiesc la 6-7 cm deasupra solului;ochiului altoi se plaseaza pe zona nordica a puietului.Se altoieste prin formarea cu doua incizii a literei „T” pe coaja portaltoiului la care se desprinde cu spatula cutitului coaja de la intersectia celor 2 incizii sub care se introduce apoi ochiul altoi si se leaga.Ramurile altoi se recolreaza cu putin timp inainte si se rup frunzele ramannd petiolii acestora

b) Altoirea in ochi crescand – se efectueaza primavara cu ramuri recoltate din iarna si pastrate la umezeala si la rece.Se efectueaza cand circulatia sevei este puternica iar coaja se dezlipeste usor.

~ 15 ~

Portaltoii prunului:

Portaltoii caisului:

Portaltoii piersicului si migdalului

Portaltoii ciresului si visinului

Portaltoii nucului:

Procedura de altoire este identica cu cea in ochi dormind.Ochiul altoi se introduce direct de pe lama briceagului.Acesta porneste in vegetatie dupa 12-18zile.

c) Altoirea in „cipp buding” – foloseste tot un mugure cu scut cu diferenta ca scutisorul la 1 cm sub mugure este taiat transversal printr-o incizie care sa dea o suprafata mare spre baza scutului. Incizia asupra portaltoiului se face in acelasi loc ca si la altoirea in „T” dar se elimina coaja cu putin lemn prin 2 incizii de sus in jos. Prima incizie scurta la baza iar a doua deasupra cu 3 cm ( lungimea scutului altoi care se opreste cand intersecteaza prima incizie ). Se aseaza ochiul altoi pe zona decupata din portaltoi si se leaga.

II. Altoirea cu ramura detasata: altoiul este o ramura detasata ce are 2-3 muguri si se utilizeaza primavara.

a) Altoirea in copulatie simpla: ramura altoi cu 2-3 ochi, 7-15 mm in diametru( de aceeasi grosime cu portaltoiul) se executa o taiere in diagonala care sa realizeze o fata de 2-3 ori diametrul. Aceeasi taietura se face si la portaltoi incat cele 2 fete suprapuse sa se acopere perfect. Se leaga cu o folie.

b) Altoirea in copulatie perfectionata. Fata de altoirea in copulatie simpla pe cele 2 fete se realizeaza o taietura ce pleaca de la 2/3 din partea de sus a planului, coboara 2-3 mm si merge in paralel cu prima taietura si treimea mijlocie a acesteia. Se face aceeasi taietura si in portaltoi. Prin distantarea celor 2 „limbi” rezultate si inbinarea lor, cuplarea altoi=portaltoi este mai perfecta. Se utilizeaza la altoirea vitei de vie la masa.

c) Altoirea in despicatura: Se foloseste pentru altoirea portaltoilor grosi de 2-6 cm. Utilizata primavara dupa punerea sevei in circulatie. Portaltoiul se taie tranversal cu ferastraul sau foarfecul si se despica pe o lungime de 4-5 cm. Ramura altoi de 4-8 mm cu 2-3 muguri. Sub ultimele mugure se executa 2 taieturi de-o parte si de alta incat rezulta o pana avand lungimea fetelor taieturii de 3-5 cm. Aceasta pana se introduce in despicatura avand grija ca aceasta sa fie asezata la margine incat coaja portaltoiului sa fie in continuitate cu coaja altoiului. Se pot aseza 2 ramuri altoi de-o parte si de alta a despicaturii. Se leaga suficient de strans pe toata lungimea despicaturii cu rafie de altoit sau folie plastificata iar zona taieturii transversale si deasupra despicaturii se acopera cu ceara de altoit ( mastic; ceara de altoit – masticul). Poate fi mastic la cald ( care pentru utilizare se incalzeste) si mastic la rece.

Retete de mastic la cald: 1. 750 g sacaz, 100 g ceara de albine, 140 g seu de vaca, 10 g ocru2. 750 g rasina, 250 g smoala sau parafina, 125 g seu, 125 g ocru

Retete mastic la rece:1. 750 g sacaz, 75 g seu, 75 g ceara de albine, 120 spirt denaturat2. 830 g sacaz, 30 g seu, 15 g smoala, 25 g cenusa, 90 spirt denaturat

d) Altoire sub coaja in cap de altoireSe utilizeaza la portaltoii grosi pana la 5-6 cm in diametru. Epoca de altoire este primavara cand

seva este destul de activa ( aprilie – inceput de mai ). Ramurile altoi sunt recoltate din februarie si pastrate la rece si la umiditate.

Portaltoii se reteaza transversal cu ferastraul si se netezeste cu cosorul. Aceasta taietura este denumita „cap de altoire”. Se cresteaza apoi coaja portaltoiului la capul de altoire pe o lungime de 4-5 cm si se dezlipeste coaja pe o parte si de alta a crestaturii pentru introducerea altoiului. Acesta se pregateste sub forma de pana simpla opusa unui mugure si lunga de 4-5 cm ( ca la altoirea in copulatie ). Sub mugure se inlatura coaja pana la zona generatoare. Ramura altoi se reduce la 2-3 ochi. Se introduce fortat in locasul facut in capul de altoire. Se pot introduce 2-4 altoi egal distantati. Se leaga cu rafie sau folie si toate ranile se ung dupa legarea cu mastic.

Producerea materialului saditor se realizeaza conform legii , de producatori autorizati. Sursele de seminte, pueti portaltoi ,marcote, ramuri altoi provin din surse certificate care garanteaza sanatate si autenticitate.

Arbustii fruciferi se inmultesc vegetativ prin: butasi, marcote, drajoni, stoloni.Inmultirea prin meristeme este o metoda noua care asigura un ritm rapid de inmultire in conditii

de laborator si fortare in camp.Rezulta plante libere de virusi.

~ 16 ~

o Butasii – sunt segmenti de 15-18 cm de ramuri care se pun la inradacinato Marcotele – sunt lastari porniti de la nivelul coletului ( punctul dintre radacina si tulpina ), care

prin musuroire dau radacini. Detasati de planta mama asigura inmultire ( mur, agris )o Drajonii – sunt lastari porniti de pe radacini. Acestia sunt scosi si plantati toamna sau primvara

( zmeur)o Stolonii – sunt tulpini aerieni de pe care pornesc rozete de frunze, care la baza formeaza radacini.

Astfel se inmulteste capsunul.o Inmultirea prin meristeme este o metoda noua care asigura un ritm rapid de inmultire in conditii

de laborator si fortare in camp.Rezulta plante libere de virusi.

DISTANTELE DE PLANTARE A POMILORAcestea vor fi in functie de specie, soi, portaltoi si fertilitatea terenului, precum si de sistemul de

plantare ,forma de coroana.In sistemul intensiv,marul pe portaltoi de vigoare mijlocie se va planta la 4m intre rinduri si 2,5-

3m pe rand.La portaltoi de vigoare mica distantele pot cobori la 3/1,5m.Se poate planta si in benzi de 2-3 randuri cu distante reduse intre randuri(1,5-2m) si alei de trafic care sa permita accesul tractoarelor si masinilor(3-4m).

Parul altoit pe gutui-la distante de 4m intre randuri si 2-3m pe rand . Cand se altoieste pe par franc sau paduret distantele cresc cu 1-2m.

Gutuiul se preteaza la distante de 4,5/3m la soiuri cu vigoare slaba,crescand cu 1m la soiurile viguroase.

Visinul cere distante de 4,5-5m intre randuri si 3-4m pe rand.Condus cordon vertical prin ciupire repetata a lastarilor distantele pot cobori la 2,5/2m cu benzi si alei de trafic la 8-10m.

Ciresul altoit pe cires salbatic cere distante mai mari,minimum 5/5m chiar 7 m intre randuri pe soluri fertile. La distante mai mici trebuiesc aplicate taieri in verde pentru reducerea vigorii. Pe portaltoi vegetativi distantele de plantare pot fi reduse pana la 4/2 m

Prunul poate fi plantat la distante minime de 4,5/3,5m.Caisul are nevoie de spatii ceva mai mari decat prunul,minimum 5/4.Piersicul poate fi plantat la 4/3m,deoarece primeste anual taieri severe.Soiurile columnare pot fi

plantate la distante de 3/1.5 m

Lucrarile de intretinere a pomilor dupa plantare

Dupa plantare are loc taierea pomilor plantati pentru reducerea partii aeriene in vederea echilibrarii cu radacina care a fost suprimata prin scoaterea din pepiniera si plantare.Se scurteaza(in cazul pomilor plantati ca varga) la 40-70cm de la sol iar in cazul pomilor cu coroana se aleg viitoarele sarpante ale pomilor care se reduc cu 2/3 din lungime.

Pomii in sisteme superintensive, cu ramuri de rod din primul an, aplicadu-li-se irigarea prin picurare sunt supusi la taieri foarte sumare dupa plantare.

Pomii se sustin pe tutori(tutori de 80-100cm care se bat la 10cm de pom).Se leaga cu fir plastifiat sau materiele care sa nu raneasca pomul.Legatura de tutore se face in forma cifrei „8”.

Se uda incat sa se mentina solul reavan la radacina pomilor.Daca nu ploua,la 10-12 zile,cu 10-15 l apa/pom turnate intr-un „lighenas”sau „copca”facuta pentru a sta apa la radacina.Obligatoriu dupa infiltrarea apei se da pamant marunt in jurul tulpinei.Inainte de udare se reface „copca”.Se poate aseza si mulci(paie,rumegus).

Se executa 3-4 prasile.Se fac tratamentele pentru combaterea bolilor si daunatorilor(4-5 tratamente). Toamna se face aratura la 15-18cm adancime.Se protejeaza pomii contra iepurilor prin inveliri(folie,hartie,carton) iar contra soarecilor-cu momeli toxice.

~ 17 ~

In anii urmatori se merge dupa aceleasi lucrari,apar in plus mai multe tratamente si se complica lucrarile de formare a coroanelor.Din anul 2 se pot aplica lucrarile in verde pentru formarea coroanelor, avand ca efect micsorarea vigorii pomilor si intrarea timpurie pe rod.In cazul in care pomii au fost rosi de rozatoare se pot recepa(sa aiba 1-2cm deasupra altoiului) sau se pot aplica altoirea in punte(se altoieste un segment de ramura pe partea de dedesubt a zonei roase la care varful se altoieste pe partea de deasupra zonei roase).

TEHNOLOGIA INTRETINERII LIVEZILORForme de coroană

I Coroane de mare volum, globuloase: destinate livezilor clasice.

A. Coroane de mare volum cu ax:1. piramida etajata rarita modificata :trunchi 70-80cm,ax cu 2-3 etaje,fiecare etaj cu 3-

4 sarpante,cu unghiuri 50- .Fiecare sarpanta are 3-4 subsarpante alterne,distantate la 50-70cm.Dupa ultimul etaj axul se suprima.

2. piramida neetajata modificata: trunchi 60cm,ax 120-160cm cu 5-6 sarpante dispuse la 35-40cm in spirala.Sarpantele de la baza au 3-4 subsarpante,numar ce se micsoreaza la 1-2 subsarpante la a 6-a sarpanta.

3. piramida mixta intrerupta: la 70cm un etaj,3 sarpante cu cate 3 subsarpante; deasupra etajului la 80cm 3-4 sarpante la 35-40cm in spirala,cu cate 1-2 subsarpante.

4. tufa: trunchi de 20-30cm,cu 5-6 sarpante fiecare cu alte subsarpante.

B. Coroane de mare volum fara ax:1. vasul clasic – trunchi 70cm,3-4 sarpante pornite aproximativdin acelasi

punct.Sarpantele au 3-4 subsarpante si sunt distribuite la unghiuri egale in cadrul cercului proiectiei.

2. vasul ameliorat,aplatizat: trunchi de 60cm,cu 3-4 sarpante,fiecare cu 3-4 subsarpante.Sarpantele sunt distantate pe ax la 30-40cm si sunt orientate pe directia randului in forma de „X” la 4 sarpante si „Y”la 3 sarpante.

II Coroane de mare volum, aplatizate:destinate livezilor intensive1. palmeta etajata cu brate oblice, destinata pentru mar,par,piersic,prun,

cais,visin.Trunchi 30-40cm la piersic;50-60cm la celelalte specii.Pe ax 3 etaje cu cate 2 sarpante orientate pe directia randului.Distanta intre etaje intre 60-120cm,functie de vigoare soi,specie.Unghiul sarpantelor cu verticala are 50- la etajele inferioare si creste la 60- la cele superioare.Sarpantele au 4-5 subsarpante din 50-60cm-conduse orizontal-dispuse lateral,altern.Gardul fructifer se limiteaza la 3-3,5m inaltime si 1,2-1,5m latime.

2. palmeta neetajata cu brate oblice- are trunchi 40-50cm,cu 8-10 sarpante,fara subsarpante.Sunt dispuse altern pe ax la 30-40cm si la 50- ,unghiurile crescand spre partea superioara.Inaltime 3m,latime 1,3-1,5m.

3. palmeta libera- este fara spalier,inclinarea sarpantelor obtinandu-se prin taieri de transfer in vederea deschiderii sarpantelor.Are 9-11 sarpante solitare sau etajate.

4. palmeta evantai- cu 5-6 sarpante pornite de pe trunchi.

III Coroane de volum mic1. piramida joasa- soiuri de mar de vigoare mica(M9),par altoit pe gutui.Trunchi

40cm,inaltimi 2-2,5m,diametru la baza coroanei 0,9-1,0m.Axul in zigzag si 6-7 sarpante dispuse in spirala,distantate la 20-25cm,cu elemente de semischelet.

~ 18 ~

2. coroana Pillar- pentru mar.Are un ax 2,5-3m cu 30-35 unitati de productie.Fiecare unitate cuprinde 3 ramuri:una in varsta de 1an,una de 2 ani care formeaza muguri de rod si una de 3 ani.Aceste componente trebuie sa fie proportional distribuite

3. fusul subtire- mar,vigoare mica,extins,piersic,par,visin.Trunchi 40cm,axul in zigzag,limitat deasupra unei ramuri orizontale la inaltimea de 2,5-3m.Pe ax sunt,la baza,4-5 sarpante iar deasupra lui 15-20 de ramuri de semischelet care dupa 3-4 ani de rodire se inlocuiesc.

4. fusul tufa ameliorat( spindelbusch ameliorat)-trunchi 50-60cm,pe ax 14-18 sarpante de vigoare mica,dispuse in spirala la distante de 10-30cm si inclinate la 65- ,pe sarpante si ax –formatiuni de rod

5. axul vertical- pentru densitati la mar1500-2000 pomi/ha.Un ax vertical pe care se prind direct ramuri de semischelet si de rod.Pomii ajung la 4-4,5m inaltime.

6. tufa vas- o coroana globuoasa,cu interiorul decupat.Are 5-6 sarpante pe un trunchi de 10-20cm,prevazute cu 7-8 ramuri de semischelet dispuse altern la 20-25cm,care se reduc la 40-45cm pentru activarea mugurilor dorminzi in vederea pornirii de noi cresteri.Proiectata pentru visin cultivat la densitati mari(1600-2500 pomi/ha),inaltime 1,8m,latime 2-2,5m.

7. palmeta simpla- scheletul ax si 2 sarpante la baza,in unghiuri de 45- .Ramurile de rod si semischelet amplasate pe acest schelet,inaltime 2m,latime 0,8-1m.Distanta intre randuri 2,5-3m.

8. Drapel Marchand: pomii inclinati la si au 5-6 sarpante care cad perpendicular pe ax.Pe partea opusa-2 sarpante orizontale.

9. Ypsilon transversal: trunchi 30-40cm,inaltime 2,6-3,2m,grosime 2,4-2,6m.Este condus liber sau pot fi puse sarme pentru fiecare brat.

10. Tripla incrucisare Delbard : trunchi 30cm,doua sarpante fara ax,sarpantele au unghiuri mari fata de verticala,functie de vigoarea pomilor.Pe fiecare sarpanta pleaca la 60-120cm de trunchi o subsarpanta ce se conduce paralel cu sarpanta opusa,intersectandu-se cu subsarpanta celeilalte sarpante deasupra trunchiului.

11. Gardul cu schelet arcuit (Lepage): simplu si dublu.Schelet arcuit format din 3-4 arcade;prima arcada la 50-60cm de sol iar ultima la 1,7-1,8m.

IV Coroane artistic palisate– Axul vertical – Cordonul orizontal bilateral – Gardul belgian(ypsilon,ypsilon transversal) – „U”simplu, „U”dublu – Palmeta Verrier – Vasul candelabru – Piramida aripata

Taierile pomilor

Efecte: - ca efect general pe mai multi ani micsorarea volumului coroanei si reducerea cresterilor totale prin care

pomul incearca sa refaca organul pierdut- prin taieri se inrautatesc conditiile formarii mugurilor de rod, pomii tineri taiati rodesc mai tarziu- pomii maturi cu mult rod manifesta mai repede fenomenul de imbatranire.

In tinerete pentru a intra repede pe rod taierile trebuie facute numai cele absolut necesare.La intrarea pe rod trebuiesc facute taieri de normare a rodului pentru mentinerea vigorii de crestere a acestora.

Operatiuni de taiere

~ 19 ~

scurtarea – se indeparteaza numai o parte din ramura anuala, avand un efect local de crestere, si in functie de cat se scurteaza din ramura anuala:

- la 1/3 – scurtare slaba- la 2/3 – scurtare puternica- la ½- scurtare medie

Cand scurtarea se refera la ramuri de mai multi ani, aceasta se numeste reductie. Are un efect local de crestere.

suprimarea – eliminarea totala a unei ramuri. Are ca efect general cresterea mai viguroasa pe tot pomul. Scurtarea si suprimarea se pot referi la taierile in uscat(repaus) sau in verde asupra lastarilor.

schimbarea pozitiei ramurilor- „Dresarea” ramurilor – micsorarea unghiului in vederea cresterii vigorii- Inclinarea ramurilor – cresterea unghiului pentru micsorarea vigorii si formarii mugurilor de rod- Arcurirea ramurilor – formare de rod pe varful aflat sub orizontala si cresteri de inlocuiri pe

zona de curbura.- Decorticarea inelara – sub o ramura ii micsoreaza vigoarea si determina intrarea ei pe rod. Pe

ax, deasupra ramurei actioneaza in sensul maririi vigorii de crestere a acesteia.- Crestarea – patrundere scoarta si 2-3 mm in lemn – cu aceleasi efecte (mai evident decat

decorticarea)- Incizia transversala – se face cu, cutitul sau fierastraul fara a indeparta lemnul. Are aceleasi efecte.- Incizia longitudinala – cu scopul ingrosarii- Strangularea – reducerea vigorii- Extirparea mugurilor- Torsionarea- Frangerea

Lucrarile de formare a coroanelorImpun taieri, schimbari de pozitie a ramurilor. Se urmareste intrarea pomilor cat mai repede pe rod.

–Se vor evita pe cat posibil taierile,utilizandu-se cu precadere schimbarea pozitiei ramurilor.Daca se impun taieri,acestea se rezuma la suprimari a cresterilor necorespunzatoare si foarte putine scurtari.

–Sunt recomandate lucrarile in verde fata de taierile in uscat,care constituie o pierdere de substanta sintetizata.

–Nu trebuie aplicat sablonul stict pentru o forma de coroana,se pot lasa ramuri supranumerare,care se elimina in timp (dupa rodire).

–Scheletul trebuie sa se rezume cat sa ocupe spatiul pus la dispozitie.Toate ramurile de schelet sa fie imbracate cu ramuri de semischelet si rod.

–Sa tempereze ramurile cu crestere exagerata si sa stimuleze ramurile ramase in urma cu cresteri (echilibrarea sarpantelor in coroana).

1. Formarea coroanelor-etape: provocarea ramificarilor2. stabilirea destinatiei ramificatiilor aparute3. conducerea ramificatiilor in functie de destinatia stabilita.

Lucrarile de intretinere a coroanelor– mentinerea formei si spatiului stabilit pentru fiecare pom astfel incat sa utilizeze la

maximum lumina si hrana;

~ 20 ~

Formarea coroanelor-etape:

Au ca scop:

– mentinerea unui echilibru intre crestere si rodire care sa asigure calitatea fructelor,rodirea an de an si sa intarzie fenomenul de imbatranire a pomilor.

Interventiile folosite sunt schimbarea pozitiei ramurilor si taierile,ponderea insa revine taierilor.Mentinerea formei si a spatiului stabilit prin lucrarile de taiere asupra ramurilor de

schelet,acestea au efect si asupra echilibrului dintre crestere si rodire,se realizeaza prin:–reechilibrarea tuturor elementelor scheletului (etaje sarpante si subsarpante se face prin

schimbari de pozitie,suprimari,reductii si scurtari)–limitarea inaltimii pomilor si evitarea indesirii-prin suprimarea ramurilor cu pozitie verticala

de pe sarpanta–eliminarea ramificatiilor suplimentare aparute pe sarpante–suprimarea ramurilor lacome si concurente,a celor bolnave si a celor atarnande.Lastarii de prelungire in prima parte a perioadei de rodire a pomilor trebuie sa aiba o lungime de

30-40cm.In partea a doua a perioadei de rodire ( spre batranete) aceste cresteri scad la 12-15cm si este necesar sa se intervina cu taieri mai severe pentru stimularea cresterilor (taieri de regenerare).Pomii isi recapata vigoare de crestere pe o perioada de 4-5ani dupa care se intervine din nou.Taierile sunt de reductie,de eliminare a scheletului in varsta de 5-8ani dar diametrul ramurilor saa nu depaseasca 7-8cm.

Taierile anuale-taieri de fructificare-sunt interventii asupra ramurilor de semischelet si de rod cu scopul normarii incarcaturii de rod.Normarea incarcaturii de rod se face in functie de vigoarea de crestere.La vigoare mica de crestere se lasa incarcatura mica de rod prin eliminarea ramurilor de rod.

Taierile de fructificare la pomi neajunsi la rodire maxima,se urmareste:–garnisirea ramurilor de schelet cu ramuri de semischelet si de rod–taierile sunt minime pentru a tempera cresterile si mentine cat mai multe

ramuri de rod.Se elimina ramurile „la inel”=suprimare.Ramurile de semischelet vor fi amplasate pe ramuri de schelet la 30-50cm de o parte si de alta si vor fi pline cu ramuri de rod.

La pomii ajunsi in perioada de rodire maxima,taierile de fructificare se fac prin:– normarea incarcaturii rodului– reinnoirea ramurilor de semischelet si de rod.Se realizeaza prin:-ramurile de

semischelet de 3-4 ani sunt reduse la lemn de 2 ani (daca sunt lungi si subtiri se reduc la 1/3,daca sunt multi muguri de rod si nu este incarcatura mare se reduc la ½).

– ramurile de semischelet mai groase,bine plasate si pe care circula bine seva sunt pastrate intregi si se normeaza numarul ramurilor de rod de pe ele

– ramurile de rod cu multe ramificatii (vetrele de rod) sunt reduse la 2-3 ramuri de rod.

La sfarsitul taierii raportul va fi de 2-3 muguri vegetativi /1 mugure de rod.Taierea de fructificare este riguroasa cand pomul are o incarcatura mare de muguri de rod (se

asteapta anul cu productie in cazul periodicitatii de rodire) si sunt foarte sumare cand incarcatura de rod este mica.

La pomii trecuti de rodirea maxima:–se urmareste reinnoirea ramurilor de semischelet si de rod–se elimina cioturile,portiunile golite si alungite,degarnisite–se apropie rodul de ramura de schelet.

Corectarea coroanelor. Se refera la pomii neglijati-nu au primit lucrari de taiere corecte. Se realizeaza cu scopul:

– imbunatatire regimului de lumina– echilibrarea elementelor de schelet– stimularea cresterii lastarilor– regenerarea ramurilor de semischelet si de rod

~ 21 ~

– se incearca ajungerea la o anumita forma de coroana

INTRETINEREA SI LUCRARILE SOLULUI IN LIVEZISolul in livezi este intretinut in mai multe sisteme.1.Ogorul lucrat: - pe terenuri cu panta redusa si in zonele cu precipitatii scazute,solul se

mentine afanat tot timpul anului.Se ara toamna si se discue in cursul vegetatiei de 3-4 ori.Pe rand solul se mobilizeaza manual sau mecanizat.Aratura este 18-20cm la portaltoi cu inradacinare profunda si doar la 12-15cm la portaltoi cu inradacinare superficiala.

Avantaje: sistemul radicular se dezvolta bine;se intensifica activitatea microorganismelor

aerobe care descompun materia organica se inlatura concurenta buruienilor,se impiedica inmultirea rozatoarelor si

daunatorilor,se impiedica drajonarea la unele specii.

Dezavantaje:–favorizeaza procesul de eroziune a solului pe terenuri in panta–ranirea,taierea radacinii–mineralizarea prea rapida a materiei microorganismelor–se taseaza solul in profunzime,pe urmele de circulatie a agregatelor–nu permite circulatia agregatelor (tratamente) pe timp ploios–fructele sunt mari dar mai putin dense,mai slab colorate,mai putina substanta

uscata,mai sensibile la transport,pastrare,boli.

2.Ogorul combinat cu erbicide-se ara toamna si se erbicideaza preemergent primavara pe toata suprafata.Se fac 1-2 discuiri vara.Pe randul de pomi se erbicideaza preemergent sau cu buruieni 10-20cm.Este si varianta erbicidarii numai pe randul de pomi si cu lucrari mecanizate pe interval.

Avantaje:–reduce numarul de lucrari mecanizate si manuale–are efect pozitiv asupra structurii solului si compactarii in profunzime reduce ritmul de

mineralizare a substantelor organice–utilizarea rationala a erbicidelor duce la reducerea costurilor de productie.

Erbicide utilizate:Gramoxone, Stomp, Fusilade, Simanex, Basta, Folar, Roundup,Glifogan. Galant Speciile samburoase pot fi afectate de unele erbicide, la care erbicidele se recomanda dupa anul 3-4 de la plantare.

3.Culturi intercalate- pe perioada cat pomii sunt inca tineri.Culturi cu talie mica si care sa nu incomodeze efectuarea lucrarilor in plantatie

4.Culturi cu ingrasaminte verzi-recomandat in zone cu precipitatii oeste 700 l/an.In perioada cat pomii au cerinte mari de apa si elemente fertilizante, Solul se mentine ca ogor negru iar in restul intervalului se seamana culturi cu masa vegetativa mare care se intorc sub brazda.

Culturile pentru ingrasaminte verzi pot fi infiintate :- toamna si incorporate primavara (orz,secara,rapita,mustar) au rol sa mentina zapada si-n zonele

nisipoase sa opreasca deflatia.- vara si incorporat toamna (lupin galben sau albastru)- primavara cu incorporare la inflorire-vara-in zonele bogate in precipitatii

(trifoiul,hrisca,lupinul,bobul, borceagul).

Avantaje - mareste continutul solului in materie organica,reduce procesul de eroziune,impiedica peocesul de imburuienare,intensifica activitatea microorganismelor in sol,inlatura excesul de umiditate,favorizeaza structurarea solului;

Dezavantaje

~ 22 ~

- concureaza pomii la consumul de hrana- costul fructelor este ceva mai ridicat.

5.Solul inierbat-solul cultivat cu diferite ierburi perene-recomandat zonelor cu suficiente precipitatii si terenuri in panta, sau pe terenuri irigate.Irigarea poate fi facuta pe toata suprafata , numai pe intrval cu lucrarea solului pe directia randurilor de pomi (1-2 m) sau numai sub proiectia coroanei sau chiar mai mult cu 0,5-1m.

Inierbarea poate fi permanenta –pe toata durata plantatiei-sau inierbare temporara- 2-4 ani, intelenire si 2-4 ani ogor negru.In acest caz se poate practica aceasta rotatie pe intervale intercalate.Pot fi utilizate specii graminee perene (Lolium,Dactilis,Phleum,Festuca) sau in amestec cu trifoi rosu sau gizdei.

Semanatul se face primavara devreme.Iarba se coseste de 4-5 ori cand are 15-20cm si se lasa pe sol sub forma de mulci.Dupa fiecare coasa se recomanda fertilizarea cu azot (cca 100 kg substanta activa pe total an).

Avantaje:- sporeste continutul solului in substanta uscata;- impiedica eroziunea solului;- cheltuielile de intretinere se reduc;- solul nu se taseaza in profunzime,se inlatura excesul de umiditate;- se favorizeaza formarea unei structuri bune a solului;- se permite circulatia agregatelor pe toate perioadele;- se imbogateste solul in fosfor si potasiu=fructe mai bune.

Dezavantaje:- reduce posibilitatea de aerare a solului-radacinile tind sa se ridice la suprafata-scade rezistenta

lor la ger si seceta;- procesul de mineralizare a materiei organice e incetinit- se poate ajunge la carenta de azot-din antagonismul radacinilor pomilor cu cel al ierburilor;- ierburile pot impiedica patrunderea apei- este favorizata inmultirea rozatoarelor,bolilor si daunatorilor.Este recomandata alternarea la 3-4 ani a intervalelor,inierbare cu ogor.

Mulcirea solului-poate fi naturala si artificiala.Consta in asezarea pe sol in strat subtire a diverselor materiale:

- mulci natural-iarba de pe intervale,resturi vegetale (paie,coceni,frunze,fan)- mulci artificial-folia de polietilena neagra,de obicei banda de 1,5-2m pe randul de pomi.Avantaje:-mentine umiditatea,nu cresc buruieni,reduce oscilatiile termice,mentine

structura,porozitatea si afanarea solului,impiedica eroziunea,ingrasa solul.Dezavantaje:-cheltuieli forta de munca si cheltuieli materiale,favorizeaza inmultirea

rozatoarelor,bolilor si daunatorilor,radacinile merg spre suprafata.

FERTILIZAREA PLANTATIILOR POMICOLEEste absolut necesara-pomii ocupa terenul 15-30 de ani, secatuiesc unilateral solul prin productii

mari obtinute.Pomii nefertilizati nu dau fructe de calitate,nu diferentiaza flori pentru anul.urmator. 1kg

ingrasamant duce la un spor de 6-7kg fructe.Este recomandata fertilizarea mixta (ingrasaminte chimice + organice).Pentru o tona de mere se ia

din sol :3kg azot,0,7kg fosfor,8kg potasiu.Pentru o tona de prune :4kg azot,1kg fosfor,6kg potasiu.Intr-o livada clasica de mar se extrag de pe 1ha,anul V, 210 kg substante nutritive, intr-o livada

intensiva de mar 590 kg,intr-o livada superintensiva 1459kg.Dupa 10 ani consumul este de pe 1ha de 931kg livada clasica,2961kg in cea intensiva, 5010kg in

cea superintensiva.

~ 23 ~

Dozele de fertilizator se stabilesc dupa:- starea de fertilizare a solului si activitatea microbiana din sol,- starea vegetativa a pomilor (pomii tineri sa aiba lastari de 0,6-0,8m,la pomii pe

rod 30-40cm.Pentru astfel de plantatii sunt necesare 120-250kg/ha azot substanta activa.

Momentul critic al aprovizionarii cu azot este la 10-15 zile dupa dezmugurit si la incetinirea cresterii lastarilor cand are loc diferentierea mugurilor de rod.

Tehnica fertilizariiFertilizarea dupa plantare –pe o fasie pe rand de 1-1,2m cat va fi spatiul de nutritie a pomilor pe

primii 4-5 ani.Dupa aceasta perioada, fertilizarea se poatese poate extinde pe tot spatiul.La plantatiile tinere se pot recomanda orientativ pe un pom 5kg gunoi de grajd +16g azot,12g

fosfor,8g potasiu (la 1 m² suprafata cu radacini active).Toamna se incorporeaza ingrasamintele organice:fosforul,potasiul si 1/4 din doza anuala de azot.In plantatiile pe rod orientativ se administreaza 15-20 tone gunoi de grajd sau 50-60 tone odata la

3-4 ani.Intre aceste fertilizari se aplica la ha ingrasaminte chimice 80-120kg azot,60-80kg fosfor,70-100kg potasiu.La doze se tine cont de feertilitatea solului,specie,soi,portaltoi,tip de plantatie,sistem de intretinere.

Fertilizarea foliara-asigura absorbtia rapida a elementelor chimice chiar in conditii de seceta-rezulta sporuri mari de productie.Acestea se administreaza in functie de tipul ingrasamantului (de la 2-3 l pana la 5-6 l/ha) odata cu tratamentele fitosanitare.

Amendamentele se dau pentru corectarea aciditatii,la 8-10 ani,pe solurile acide (calcar 8-9 tone-functie de aciditate) sau pe solurile bazice (gipsul).

Tipuri de ingrasaminteIngrasaminte organice : gunoi de grajd, compost, turba, gunoi de pasari,

dejectii lichide, frunze uscate, ingrasaminte verzi.Ingrasaminte chimice :- ingrasaminte azotate:-sulfatul de amoniu(20-21% azot)- azotatul de sodiu(15-16% azot)- -azotatul de amoniu(32-34% azot)- -ureea(46% azot)- ingrasaminte fosfatice:-superfosfatul(16% azot+27-30% fosfor)- -diamoniu fosfat(16% azot+47% fosfor)P- ingrasaminte potasice:sare potasica(20-45%)K- ingrasaminte chimice complexe-au 2-3 elemente chimice N,P,K.- cenusa este un ingrasamant mineral.

IRIGAREA POMILORConsumul zilnic de apa a pomilor in functie de specie, soi, portaltoi, fenofaza, variaza intre 4 si 7

l/ m². Apa din sol este consumata de pomi prin procesul de transpiratie si se pierde prin evaporare.Prezenta aerului si apei,raportul intre aceste elemente,determina valoarea principalilor indici

hodrofizici importanti in activitatea de irigare a plantatiilor pomicole:capacitatea hidrica(starea de saturare cu apa a solului), coeficientul de ofilire (continutul de apa a solului cand pomul nu il mai poate absorbi si se ofileste).

Apa trebuie mentinuta intre cei doi indici-capacitatea hidrica si coeficientul de ofilire-numindu-se intervalul umiditatii active (dar nu in apropierea coeficientului de ofilire),trebuie mentinut la 70-80% din capacitatea hidrica.

Marimea normei de udare este de 400-600 m³ /ha pana la 800 m³ /ha.Metode de irigare : prin brazda,prin aspersiune,prin inundare, subterana,dozare prin picurare si

microaspersie

~ 24 ~

Udarea prin brazde:-terenuri cu textura mijlocie,pante usoare;brazdele se deschid la 1,5m de pom si 0,8-1m intre ele.Adancimea brazdelor este de 15-20cm.Au lungimi functie de teren: 50-200m.

Irigarea prin aspersiune :-prin conducte demontabile sau sistem permanent.Se practica si irigarea prin conducte perforate.

Irigarea prin conducte subterane :-conductele se amplaseaza la 50-60cm adancime,de la infiintarea plantatiilor.Sunt perforate si sunt intr-un strat permeabil.

Irigarea prin picurare :-este cea mai moderna,furtunele sunt prevazute cu orificii care functioneaza la 1,5-2 atmosfere.Consum mic de apa si asigura umiditate permanenta.

Îngrijirea recoltelor

In tarile cu pomicultura avansata, regulatorii de crestere folositi la rarirea chimica si prevenirea caderii premature a fructelor sunt incercati cu succes pentru imbunatatirea calitatii recoltelor. Din cercetarile efectuate de Looney (1971, 1973, 1975), El Said Sadek (1980) s.a. se desprinde posibilitatea stabilirii unor tehnologii moderne de cultura a pomilor, bazate pe controlul hormonal al tuturor proceselor fiziologice si biochimice responsabile in stabilirea productiei si valoarea comerciala a fructelor. Cele mai bune efecte biologice si economice se pot obtine prin tratamente chimice (stropiri) cu auxine, antiauxine, gibereline, citokinine, ethephon, retardati, acidul abscisic, Carbaryl si 4-6 dinitrocresolat de sodiu (DNOC).

Auxinele stimuleaza legatul, cresterea si maturarea fructelor, impiedica plesnirea si caderea fructelor si favorizeaza sinteza etilenei.

Antiauxinele au insusirea de a intensifica degradarea si inactivarea auxinei endogene (inhibitorul coacerii), initiind procesul de maturitate.

Giberelinele, desi au o actiune opusa auxinelor, nu anuleaza efectul stimulator al etilenei endogene asupra coacerii.

Citokininele, stimuleaza procesul de alungire al fructelor, intarzie schimbarea culorii fructelor verzi si inhiba productia de etilena (in procent de 30% in decurs de 24 de ore).

Ethephonul induce caderea, colorarea si coacerea fructelor, accelereaza desprinderea fructelor la recoltare.

Retardatii au ca efect intarzierea infloririi, intensificarea legarii fructelor, prevenirea caderii premature si imbunatatirea calitatii recoltei. De asemenea, grabesc maturitatea si usureaza desprinderea fructelor la recoltare.

Acidul abscisic (ABA) este sintetizat in frunze, translocat si inactivat partial. In timpul coacerii, el se acumuleaza rapid si participa foarte activ in metabolism, intensificand biosinteza etilenei.

Carbarylul sau Sevinul este o substanta pesticida folosita curent pentru rarirea fructelor.

Corectarea incarcaturii de rod a pomilor. In anii favorabili, unele soiuri de mar si par au tendinta de a se supraincarca cu rod si a perturba echilibrul fiziologic al pomilor. Din cercetarile efectuate de Cepoiu (1974) rezulta ca numarul mare de fructe (peste incarcatura optima), intensifica procesele vitale ale pomului, reduce suprafata a aparatului foliar (de 2-3 ori), structura si concentratia frunzelor in clorofila. Frunzele acestor pomi sunt mai bogate in azot, fosfor si microelemente (bor, fier, mangan) si mai sarace in potasiu, calciu si aminoacizi liberi. In aceste conditii se impune corectarea incarcaturii pomilor cu rod (indiferent de varsta), asigurandu-i-se fiecarui fruct 40-70 frunze (dupa specie). Aceasta corectie se face prin rarirea florilor si fructelor. Prin rarire se inlatura importante acumulari de substante hormonale, care franeaza diferentierea mugurilor de rod, se asigura fructe mai mari si cu o valoare comerciala mai ridicata, se stimuleaza vigoarea si logevitatea pomilor, se reduc cheltuielile de recoltare, sortare, calibrare etc.

Knight si Jackson (1979) considera ca rarirea este obligatorie si la pomii tineri, pentru a preveni ruperea ramurilor (la soiurile de mar care fructifica pe mladite) si epuizarea potentialului de productie (la soiurile de mar care rodesc pe tepuse si leaga multe fructe intr-o inflorescenta).

Metode de rarire. Raritul florilor si fructelor se face manual, mecanic si chimic.Raritul manual se face imediat dupa fenofaza de cadere fiziologica a fructelor, suprimand fructele

mici, gemene, traumatizate si retinandu-le pe cele mai mari la distante (intre ele) de 5-20 cm (dupa specie si soi).

~ 25 ~

Raritul mecanic se bazeaza pe distrugerea unei parti din flori sau fructe, prin lovituri mecanice succesive cu prajini capstusite cu cauciuc, jeturi de apa sub presiune sau vibratoare tip ”Homelite”, cu 1000-1500 vibratii pe minut (la 30-40 zile de la inflorit).

Raritul chimic consta in stropirea pomilor in timpul infloritului sau dupa inflorit (pana la 2-5 saptamani) cu DNOC, Carbaryl etc. Aceste substante distrug polenul, petalele, florile nefecundate si embrionul semintelor fructelor mici, stimuleaza legatul timpuriu si excesiv al fructelor si caderea in masa a acestora in luna iunie.

Childers (1973) considera ca raritul chimic are un efect mai puternic la pomii care infloresc abundend si urmeaza dupa un an de rodire excesiva, la pomii cu perioada de inflorire scurta si deschiderea aproape simultana a florilor si procent mare de legare a fructelor in inflorescenta, ca si in cazul timpului racoros si umed, premergator stropitului.

Rarirea chimica curprinde 1-2 stropiri. Prima stropire se face in timpul infloritului cu DNOC, iar cea de a doua la 14-21 zile (de la deplina inflorire) cu Carbaryl.

Prevenirea caderii frucelor inainte de recoltare. In anii secetosi si pe solurile cu exces de azot si carente in bor, mangan si zinc, la unele soiuri de mar, par, piersic, cais etc., se inregistreaza o cadere prematura a fructelor (cu 2-3 saptamani inainte de recoltare), in proportie de 20-30%. Dupa Wareing si Philips (1973), caderea fructelor poate fi cauza scaderii continutului fructelor in auxine (la coacazul negru) sau acumularii excesive a etilenei (la multe specii). Prevenirea acestui fenomen, arata Childers (1973) si Westwood (1978), poate fi facuta printr-o recoltare mai timpurie sau prin stropiri cu substante hormonale, generatoare de etilena sau retardati.

Reglarea hormonala a maturarii si imbunatatirii calitatii fructelor. In procesul maturarii si coacerii fructelor un rol important il au etilena si factorii hormonali.

Dupa Frenkel s.a. (1986), etilena,in conditii de oxigenare, induce coacerea fructelor si stimuleaza sinteza unor substante proteice, care ulterior, devin ele insele enzimele desavarsirii procesului de maturare. In conditii de depozitare, afacerea fructelor poate fi incetinita prin tratamente cu Cycloheximida, care inhiba producerea etilenei. Looney (1971) si Liberman (1975) sustin ca regularotii de crestere, desi se gasesc in relatii antagoniste in timpul coacerii fructelor, stimuleaza biosinteza etilenei.

In urma rezultatelor obtinute s-a apreciat ca prin aceste tratamente aplicate corect, respectand substanta indicata, concentratia si momentul optim de aplicare, se asigura accelerarea maturarii si coacerii fructelor, devansand cu cel putin 1-2 saptamani perioada de recoltare; intensificarea culorii fructelor rosii; mentinerea pe o durata mai mare a fermitatii fructelor destinate exportului; o reducere a fermitatii pulpei fructelor ceruta de un consum imediat; imbunatatirea marimii si calitatii organoleptice ale fructelor; obtinerea unor efecte economice mai rapide si la nivelul potentialului de calitate a solului.

Recoltarea fructelor

Recoltarea fructelor este operatia ce finalizeaza complexul de masuri agrotehnice aplicat in livada care determina evolutia calitatii produselor, in procesul de valorificare. Multitudinea speciilor si a soiurilor existente in cultura fac ca productia de fructe sa se caracterizeze prin coacere si recoltare esalonata, grade diferite de perisabilitate si variabilitate in ceea ce priveste marimea, forma, culoarea, modul de valorificare si durata de pastrare. Datorita numerosilor factori care conditioneaza productia pomicula, in vederea unei judicioase organizari a campaniilor de recoltare si valorificare se impune prognosticarea stiintifica a productiei pe 1-2 ani, cat si pentru o perioada mai indelungata, de 5-10 si chiar 20de ani, care sa fundamenteze graficele de recoltare si livrare, in corelatie cu cerintele pietii interne si externe si cu necesitatea cresterii consumului general de fructe. Fenofazele de vegetatie in care se recomanda a se efectua previziunea curenta a recoltei de fructe sunt (dupa Gb.Stanciu si A.Negrila, 1968) urmatoarele:

-toamna, la inceputul lunii decembrie, cand se stabileste gradul de diferentiere a mugurilor floriferi. Pentru asigurarea unei productii bune, raportul intre numarul mugurilor floriferi si cei vegetativi trebuie sa fie 1 la 0,5;

~ 26 ~

-primavara, la inceputul lunii martie, se apreciaza starea de viabilitate a mugurilor floriferi. Pe un metru liniar de muguri analizati trebuie sa existe o incarcatura de 10 muguri de rod de pomaceae si 15 muguri la drupaceae; -sfarsitul lunii aprilie si inceputul lunii mai, in functie de specie, cand se apreciaza gradul de inflorire al pomilor;-dupa 10 zile de la scuturarea petalelor si dupa caderea florilor nefecundate, cand se stabileste gradul de legare a fructelor. La 1 metru liniar de ramuri fructifere trebuie sa lege 8-10 fructe la pomaceae, 15-20 fructe la prun si cais, 40-60 fructe la cires si visin si 3-4 fructe la piersic;-dupa caderea fiziologica a fructelor, respectiv in luna mai pentru cires, visin, cais si in luna iunie pentru piersic, prun , mar si par;-la intrarea in parga a fructelor, cand se face ultima evaluare, aceasta fiind si cea mai reala. Totodata se apreciaza si calitatea fructelor, precum si data la care se poate incepe recoltatul.

Elementele pe baza carora se face evaluarea productie sunt: numarul de pomi existenti in cultura, defalcati pe specii, soiuri, tipuri de livada, varste, potential de rodire; numarul mediu pe pom de muguri floriferi, flori sau fructe (se analizeaza 3-5 % din numarul total al pomilor sau 5-15 pomi/ha); greutatea medie a unui fruct, ce se stabileste prin cantarire.

Productia medie de fructe pe pom se calculeaza prin inmultirea numarului mediu de fructe si greutatea medie a acestora, rezultatul raportandu-se apoi la hectar.

Deoarece recolta de fructe (E) depinde de capacitatea de productie a pomului (K), densitatea medie a fructelor pe pom (Dm) si greutatea medie a unui fruct (Gm), ea se poate calcula dupa relatia (F.Winter, 1969):

E = K x Dm x GmCapacitatea de productie a pomului (K) este data de suprafata coroanei, iar marimea acesteia

depinde de sistemul de conducere, forma de coroana devenind astfel un mijloc de productie (A.Liacu, 1974). Densitatea medie a fructelor de pom, exprimata prin numarul de fructe pe m² suprafata coroana, se determina prin vizare, printr-un cadru special, situat la distanta de 60 cm de ochi. Vizarea se face de la distanta de 3 m de pom, printr-o rama 12/12 cm, in cadrul pomilor cu coroana aplatizata. Pentru exactitatea rezultatelor se efectueaza 46 numaratori in diferite parti ale coroanei.

Momentul este determinat de destinatia productiei. Trebuie stabilit momentul recoltarii in functie de insusirile organoleptice a fructelor si evolutia acestora.

Soiurile de mere si pere de toamna si de iarna, gutuile, piersicile pot fi recoltate inainte de a ajunge la maturitate de consum, deoarece coacerea lor se desavarseste dupa cules, in timpul transportului sau a depozitarii.

Soiurile de mere si pere de vara, ciresele, visinele, prunele, caisele, capsunile, zmeura, murele, coacazele, agrisele, nucile, alunele, migdalele, castanele se recolteaza la maturitate deplina sau cu cateva zile inainte deoarece dupa desprindere de ramura nu mai are loc o imbunatatire a calitatii lor. Precizarea judicioasa a momentului optim de recoltare a fructelor se poate face prin diferite metode, luandu-se in considerare cati mai multi posibili din urmatorii indici de maturare, determinarele facundu-se in dinamica, incepand din faza de parga: usurinta desprinderii fructului de pe ramura; intensitatea pruinei pe suprafata fructului; forma, marimea, culoarea fructului, culoarea semintelor, gradul de suberificare al lenticelelor; aroma, consistenta, suculenta, gustul si culoarea pulpei; continutul sucului in substanta uscata, determina refractometric; continutul fructelor in amidon, determinat prin probe cu iod; dinamica continutul in zahar total, a aciditatii titrabile si a raportului dintre ele; fermitatea structo-texturala a pulpei sau rezistenta la penetrare, determinata cu penetrometru; lungimea undelor luminoase care tranverseaza fructul, masurata cu aparatul numit hortispect; intensitatea procesului de respiratie; numarul de zile de la inflorirea deplina pana la recoltare, precum si suma gradelor de temperatura activa din aceasta perioada (soiurile de mar Jonathan si Golden Delicious cultivate in zona coliniara a Olteniei, necesita 142-147 zile si 2734-2826 ºC.

Momentul de recoltare al fructelor depinde si de gradul lor de perisabilitate. Dupa acest criteriu, fructele se pot grupa in 4 categorii:

1. Fructe excesiv de perisabile: capsune, dude, afine, zmeura, mure, coacaze, agrise, soc. Acestea se recolteaza la maturitate de cosum, sortarea se face concomitent cu recoltarea, asezandu-se fructele direct in ambalaje, de capacitate mica. In conditii optime de temperatura si umiditate se pot pastra 3-4 zile.

~ 27 ~

2. Fructe foarte perisabile: caise, cirese, visine, piersice, nectarine, pavii, prune. Se recolteaza in faza de parga, cand pulpa este suficient de ferma.

3. Fructe perisabile: soiurile de mere de vara si de toamna, se recolteaza in parga cu 7-12 zile inainte de maturitatea de consum. In depozite se pot pastra 30-90 de zile.

4. Fructe mai putin perisabile: nuciferele, soiurile de mere si de pere de iarna, unele soiuri de gutui. Nuciferele se recolteaza atunci cand pericarpul in zona punctului stilar crapa la ¼ -1/3 din fructe. Pomaceele din aceasta grupa se recolteaza inainte de caderea primelor brume si ajung la maturitate de consum in timpul pastrarii (2-5 luni).

Daca se produc ingheturi timpuri, care surprind fructele pe pom, recoltarea, manipularea si transportul nu se efectueaza atata timp cat fructele sunt in stare de inghet, ci imediat dupa dezghetarea lor, pierderile din timpul pastrarii fiind astfel mult reduse (la mere 13-14%)

Organizarea campaniei de recoltare a fructelor. Inca de la intocmirea planului anual de productie a fermelor pomicole este necesar sa se cunoasca destinatia fructelor si respectiv contitiile de calitate ce trebuie sa le indeplineasca. De comun acord cu beneficiarul se stabilesc graficele de livrare trimestriale sau lunare. In functie de acestea si de productia previzionata, se intocmeste apoi graficul recoltarilor si se face aprovizionarea cu ambalaje, unelte si materiale, se asigura mijloacele de transport, masinile si utilajele, punctele de colectare si colectionare a recoltei si forta de munca necesara.

Manipularea si transportul fructelor. Se efectueaza in ambalaje de diferite tipuri, care trebuie sa asigure mentionarea calitatii produselor, sa realizeze paletizarea unitatilor de incarcatura in scopul reducerii timpului de la recoltare pana la conditionare. Fructele usor perisabile sau cele destinate consumului imediat in stare proaspata se transporta in ambalaje de capacitate mica, sortarea facandu-se odata cu recoltarea, fapt ce reduce numarul de manipulari. Fructele cu fermitate structo-texturala buna, rezistente la socuri si vibratii pot fi manipulate in lazi cu capacitate mare.

Tehnica de recoltare a fructelor. Aceasta a cunoscut un proces evolutiv continuu, care a cuprins urmatoarele etape: recoltarea manuala traditionala, recoltarea manuala integrata paletizata sau superpaletizata si recoltare integral mecanizata. Fructele pentru consum imediat in stare proaspata, cat si cele destinate pastrarii se recolteaza in exclusivitate manual.

In functie de specificul procesului de maturare, fructele se pot recolta selectiv, in mai multe etape succesive ( piersice, caise, cirese, visine, mere si pere de vara, capsuni, zmeura, mure), sau integral printr-o singura trecere ( mere si pere de iarna, gutui). Fructele se vor recolta intotdeauna de la periferie spre interiorul coloanei si de la baza spre varful ei. Recoltarea se face numai pe timp uscat si nu prea calduros; lazile cu fructele recoltate se aseaza la loc umbrit, de unde vor fi transportate cat mai repede la depozite.

Recoltarea integral mecanizata se poate aplica la nucifere si la toate speciile a caror fructe sunt destinate pentru industrializare, desprinderea fructelor din pom facandu-se in genere, prin scuturare. Visinele se depoziteaza direct in containere cu apa rece, iar ciresele intr-o solutie de SO 2 si se transporta astfel la fabrica, unde trebuie sa fie prelucrate in 4-6 ore.

~ 28 ~

Conditionarea si ambalarea fructelor. Conditionarea este operatia tehnologica prin care se creaza partizi omogene de fructe, cu aceeasi culoare, forma, marime, stare fitosanitara, grad de integritate si maturare.

Se face sortare, calibrare, spalare, periere, lustruire. ceruire, tratare. La cirese visine se face preracirea, prin scaderea temperaturii de la 20-30 gC la 1.5-4 gC. Aceasta se face cu apa rece, gheata, aer rece, in vid