semnificatia runelor

22
POVESTEA RUNELOR SEMNIFICATIA RUNELOR ODIN Aceasta este runa alba, simbolizând incognoscibilul si nevazutul. Indica un timp crucial, un timp cand trebuiesc luate decizii. Poate a venit timpul sa ai incredere, sa treci dincolo de indoieli intr-un mare necunoscut. Fa-o cu toata dragostea si deplina credinta. Acest lucru se cheama puterea creatoare a necunoscutului. Golul a existat de la inceput si va continua sa existe pana la sfarsit, cand nu va mai ramane nimic. Nu simbolizeaza o persoana, dar reprezinta cele mai puternice influente spirituale. ANSUZ Reprezinta puterea suverana a constiintei divine a zeului Odhinn. Poate simboliza o noua viata si inspiratie sau promisiunea unui talent intelectual deosebit cum ar fi arta oratoriei sau poezia. Runa simbolizeaza un profesor sau un proet. Contactul cu divinitatea sau cu eu-l interior este favorizata. Inversata: Fiti atent în timpul intrevederilor cu ceilalti. Comunicarea deficitara poate conduce la dezamagiri. Aminteste-ti, ceea ce se întâmpla acum este in favoarea dezvoltarii tale. Pericolul se poate datora influentelor daunatoare sau întrebuintarii gresite a cunostintelor sau a talentului. Plictiseala sau moartea intelectului pot fi consecintele acestei întrebuintarii eronate. 1

Upload: signushamsa9230

Post on 23-Oct-2015

570 views

Category:

Documents


66 download

DESCRIPTION

romana

TRANSCRIPT

Page 1: Semnificatia Runelor

POVESTEA RUNELOR

SEMNIFICATIA RUNELOR

ODIN

Aceasta este runa alba, simbolizând incognoscibilul si nevazutul. Indica un timp crucial, un timp cand trebuiesc luate decizii. Poate a venit timpul sa ai incredere, sa treci dincolo de indoieli intr-un mare necunoscut. Fa-o cu toata dragostea si deplina credinta. Acest lucru se cheama puterea creatoare a necunoscutului. Golul a existat de la inceput si va continua sa existe pana la sfarsit, cand nu va mai ramane nimic. Nu simbolizeaza o persoana, dar reprezinta cele mai puternice influente spirituale.

ANSUZ

Reprezinta puterea suverana a constiintei divine a zeului Odhinn. Poate simboliza o noua viata si inspiratie sau promisiunea unui talent intelectual deosebit cum ar fi arta oratoriei sau poezia. Runa simbolizeaza un profesor sau un proet. Contactul cu divinitatea sau cu eu-l interior este favorizata.

Inversata: Fiti atent în timpul intrevederilor cu ceilalti. Comunicarea deficitara poate conduce la dezamagiri. Aminteste-ti, ceea ce se întâmpla acum este in favoarea dezvoltarii tale. Pericolul se poate datora influentelor daunatoare sau întrebuintarii gresite a cunostintelor sau a talentului. Plictiseala sau moartea intelectului pot fi consecintele acestei întrebuintarii eronate.

1

Page 2: Semnificatia Runelor

ING

Este momentul desfasurarii propriilor forte interioare, a linistii si a evolutiei. Acum este bine sa finalizezi proiectele pe care le-ai inceput deja in loc sa planifici altele noi. Ai rabdare pentru ca proiectele ca si ideile au nevoie de timp pentru a se contura si de asemenea pentru a ajunge la maturitate asa cum fluturele se transforma. Dorinta de miscare este cea care te impinge sa scapi de rutina zilnica dar fii prudent. Evita conflictele inutile. Aceasta runa semnifica un preot sau un fermier.

Inversata: Nu exista pozitia inversa. Aspectele negative pe care le poate aduce aceasta runa se refera la blestemul multor mistici, care se inchid in universul lor subiectiv pierzand contactul cu realitatea. Pierderea in sine insusi este un pericol pe langa potentialul izolarii de lumea inconjuratoare.

PERTHRO

Aceasta runa promite schimbari in bine si surprize placute. Este un simbol al norocului de vreme ce prevesteste bucurie si armonie. Anunta prietenii de incredere si fericire, o stare de buna dispozitie. Poate sa reprezinte un petrecaret, un muzician sau un poet.

Inversata: Nu astepta prea multe acum si nu deveni sclavul placerilor senzuale. Nu-ti risipi resursele si talentul in van pentru ca in final vei ajunge la stagnare.

2

Page 3: Semnificatia Runelor

OTHALA

Aceasta este runa stabilitatii si a prosperitatii. Prevesteste unitatea si armonia în gospodarie, un timp de liniste casnica. Poate de asemenea sa anunte o casa noua si mai buna, sau credinta intr-o cauza elevata. Poate fi prezenta si frica, de vreme ce ai nevoie sa stii dinainte ca totul se termina cu bine pentru a renunta la ideile sau obiceiurile vechi. A venit timpul ca sarpele sa-si lepede vechea piele pentru a putea creste. Runa poate reprezenta un lider sau chiar un grup intreg de oameni care vor fi in armonie cu tine.

Inversata: Semnificatia acestei pozitii se refera la faptul de a nu fi legat de nimic. Daca este necesara o despartire radicala de trecut, nu-ti fie teama. Fii complet cinstit cu tine insuti. Singurul pericol al acestei rune vine de la incapacitatea sau refuzul de a recunoaste ierarhia traditionala intr-un grup. Blocarea acestei forte poate sa conduca la saracie, mizerie, lipsa de adapost, singuratate sau chiar sclavie.

RAIDHO

Aceata runa poate sa prevesteasca o calatorie, fizica sau spirituala, sau poate sa semnalizeze o schimbare într-o relatie sau situatia familiala. Poate simboliza o persoana care lucreaza in domeniul juridic, sau in cel al transporturilor. Te poti astepta sa ti se faca dreptate, dar aminteste-ti ca nu suntem destinati sa ne bazam doar pe fortele noastre. Cere ajutor de la divinitate si fii convins ca vei fi condus pe calea cea dreapta.

Inversata: Anunta suferinta si vremuri grele. Cele mai afectate sunt relatiile personale. Vor veni mai degraba despartiri decat asocieri dar aminteste-ti ca este posibil sa apara o sansa chiar si in esecuri.

3

Page 4: Semnificatia Runelor

ELHAZ

Aceasta runa este ca o sabie cu doua taisuri si poate prevesti un pericol pentru oricine altcineva decat experimentatul sau talentatul Vitki sau Magicianul. Inca o data nu trebuie sa controlezi aceasta sabie ci sa devii una cu ea. Trebuie sa te servesti de creier si nu de alta parte pentru a depasi problemele. Aceasta runa in general nu semnifica o persoana ci mai degraba fiinte sau forte spirituale. Poate prezice trezirea fortei si a istetimii in fiecare individ.

Inversata: Poate ca exista un pericol ascuns care te asteapta. Actiunile pripite sau prost gandite te vor conduce catre probleme serioase. Exista pericolul de a fi inghitit de forte oculte care vor pune stapanire pe vointa ta si despre care ai putine cunostinte sau pregatire. Acest lucru poate avea drept rezultat o vatamare a sanatatii fizice si spirituale.

KENAZ

Aceasta este runa creatiei, simbolizând lumina care disipeaza norii. Este focul inspiratiei si al puterii creatoare, inima, devenirea si altarul. Kenaz poate sa simbolizeze un artist sau un mester. Prin cunostinta focului luminii, întelegi lucrurile si devii capabil sa imprastii la randul tau lumina si sa-i intelegi pe ceilalti. Poate sa prevesteasca o schimbare, o transformare, probabil un copil.

Inversata: Norii încep sa acopere soarele. Un parteneriat sau un amor poate ca va lua sfârsit. Renuntati bucuros la ceea ce este vechi, pentru a face loc noutatilor.

4

Page 5: Semnificatia Runelor

URUZ

Reflecta energia primordiala, procrearea de inceput. Simbolizeaza cresterea si transformarea. Viata pe care ai trait-o are nevoie de o schimbarea majora. Nu este o runa de sfârsit, dar anunta in schimb noi inceputuri. Poate ca este intuneric, dar este un tunel care te conduce catre o viata noua. Lumina va fi stralucitoare la sfârsit. Pregateste-te pentru o oportunitate care se ascundea in spatele unui esec.

Inversata: Poate sa indice o super protectie sau posesivitate, sau întrebuintarea gresita a fortei sau puterii. Este posibil sa ratezi avantajul in momentul de fata. De asemenea este posibil sa ti se para ca puterea ta este folosita împotriva propriei persoane. Esecul aparent poate insemna o minora sau o zdruncinatura majora, depinzând doar de cunostinta ta. Aminteste-ti, viata este un ciclu si vei ajunge din nou in acest punct pentru a face aceasta alegere.

DAGAZ

Aceasta runa in general semnifica o rupere in evolutie sau un obstacol in atingerea scopurilor. Poate indica si atingerea unei intelepciunii traditionale, deseori privita ca o inspiratie spontana. Este semnul “zilei”, indicand trezirea, trecerea de la intuneric la lumina. Daca poti avea incredere in ceea ce priveste corectitudinea actiunilor nu acelasi lucru se poate spune despre efectul lor, care nu este intotdeauna previzibil. Cauta idealul, dar standardele tale sa fie fixate la cel mai inalt nivel. Runa prevesteste cresterea, transformarea si maturitatea. Daca este urmata de runa alba “Odhinn” transformarea poate fi atat de totala cum este cea care anunta moartea, o concluzie fireasca a trecerii tale. Aceasta runa reprezinta adevaratul cautator.

Inversata: Nu exista pozitia inversa si într-adevar nu contine nici un aspect negativ. Singurul pericol este dat de situatia in care runa vine la cineva care nu o doreste sau care nu este pregatit pentru ea. De vreme ce schimbarea sau transformare este in cele din urma benefica, mai degraba trebuie sa incercam sa fim pregatiti pentru ea, decat sa ne fie frica.

5

Page 6: Semnificatia Runelor

THURISAZ

E vorba despre un lucru care trebuie facut cu sau fara tine, dar in orice caz este nevoie de prudenta. Nu actiona impulsiv sau in necunostinta de cauza. Fii atent la consecintele actiunilor sau vorbelor tale. Poate ca asteptarea este cea mai buna actiune. Daca astepti nu vei mai intampina rezistenta. Poate ca vei fi pregatit pentru un contact cu fortele superioare pentru ca aceasta forta poate conduce catre evolutie si regenerare. Runa poseda o puternica forta erotica care poate fi canalizata catre alte tipuri de energie. Acum poti vedea ce este ascuns in interior si stiind ce trebuie sa faci vei actiona in cel mai corect mod cu putinta.

Inversata: Aceasta runa poate simboliza un inamic sau un pericol venit din exterior. Porgresul tau poate fi accelerat dar eminteste-ti sa te opresti pentru a-l analiza. Integreaza noul. Nu actiona ostil, este posibil sa regreti. Tempereaza-ti impulsurile prin meditatie.

EIHWAZ

Este un simbol al lui Yggdrasil, copacul primordial care are radacinile in pamant si crengile in cer. Promite o evolutie mentala si spirituala. Daca ti se pare ca esti lipsit de forta trebuie sa dai dovada de intelepciune, disciplina si flexibilitate. Este nevoie de rabdare si asteptarea este cea mai indicata actiune. Cauta eliberarea de rutina zilnica, daca vrei sa aduci diversitatea si intelepciunea in viata ta. Aceasta runa poate simboliza un magician sau un mistic.

Inversata: Nu exista pozitia inversa dar aceasta runa prevesteste obstacole. Chiar si asa, ne poate ajuta in progresul nostru catre lumina si intelepciunea interioara.

6

Page 7: Semnificatia Runelor

SOWILO

Ceea ce te straduiesti sa devii esti deja. Ai primit sfaturi bune si acum este timpul marilor sperante. Promite noroc in orice calatorie, mai ales peste ape. Este timpul sa-ti reincarci fortele. Daca trebuie sa te retragi din fata situatiilor presante fa-o cu demnitate. Lasa ca soarele sa-ti lumineze secretele pe care le ascunzi si fata de tine. Aceasta runa poate simboliza un marinar, un calator sau un profesor. Inversata: Nu exista pozitia inversa. Aspectele negative include tendinta de a te lasa condus de profesori nedemni, sa accepti premise ilogice numai pentru ca sunt prezentate frumos. Exista pericolul de a fi inselat.

FEHU

Simbol al puterii in miscare, sau mai degraba al realizarilor usor accesibile. Cu siguranta defineste dorintele tale, si cautarea intelepciunii si analizei interioare. Poate semnifica bunastarea si posesiile sau propriile reguli si impunerea vointei. Bucura-te de norocul pe care il ai acum, dar aminteste-ti sa-l imparti pentru ca numai hranindu-i pe ceilalti te vei hrani cu adevarat pe tine. Inversata: Obsesia fata de proprietati se poate transforma in lacomie si avaritie, ducand la indepartarea de societate si fata de tine insuti. Sagetile tale isi gresesc tinta. Analizeaza situatia si intraba-te “ce trebuie sa invat pentru a progresa?” Controleaza-ti energiile si resursele, folosindu-le cu intelepciune.

JERA

Recompensele vor fi rezultatul anturajului in care te-ai gasit fie ca a fost vorba de dragoste sau de relatii in societate. Dreptatea va prevala iar virtutea va fi rasplatita. Ai rabdare, pentru ca oricum va trece ceva timp pana cand rezultatele vor aparea. Intotdeauna este nevoie de timp. Nici un fermier nu poate grabi recoltatul. Aceasta runa simbolizeaza un fermier sau pe cineva implicat in finante (un bancher, un agent de bursa etc.)

Inversata: Nu exista pozitie inversa. Aspectele negative pot include rezultate proaste datorita unor fapte reprobabile (cealalta fata a monedei “Justitia”). Exista tendinta de a te lasa incatusat in rutina, prins in obiceiuri vechi.

7

Page 8: Semnificatia Runelor

ISA

Iarna a venit peste tine si ti-a inghetat spiritul. Situatiile dificile trebuiesc rezolvate prin intermediul propriilor resurse de vreme ce nu te poti astepta sa primesti ajutor din afara. Se pare ca te simti blocat, prins in gheata, incapabil sa te misti. Orice realizare importanta este de neatins acum. Concentreza-te pentru a face fata momentului, neincercand sa mergi mai departe. Probabil ca este vorba despre anumite obiceiuri sau idei la care trebuie sa renunti. Aceasta runa simbolizeaza un vagabond, un mistic, o canalie, un cadavru sau un spirit ratacitor.

Inversata: Nu exista pozitia inversa. Influentele negative oricum pot slabi vointa, permitandu-le celorlalti sa te controleze, dominandu-te prin forte exterioare. Este posibil sa nu vezi deloc ce se intampla in viata ta, concentrandu-te pe fleacuri si ignorand problemele urgente si majore.

EHWAZ

Este un simbol al lui Yggdrasil, copacul primordial care are radacinile in pamant si crengile in cer. Promite o evolutie mentala si spirituala. Daca ti se pare ca esti lipsit de forta trebuie sa dai dovada de intelepciune, disciplina si flexibilitate. Este nevoie de rabdare si asteptarea este cea mai indicata actiune. Cauta eliberarea de rutina zilnica, daca vrei sa aduci diversitatea si intelepciunea in viata ta. Aceasta runa poate simboliza un magician sau un mistic.

Inversata: Nu exista pozitia inversa dar aceasta runa prevesteste obstacole. Chiar si asa, ne poate ajuta in progresul nostru catre lumina si intelepciunea interioara.

8

Page 9: Semnificatia Runelor

WUNJO

Aceasta runa promite armonie - personala, familiala si sociala. De asemenea, sanatatea este favorizata sau trebuie sa tii cont de anumite nevoi. Este un timp pentru stabilirea unor noi prietenii si relatii sociale fara conotatii sexuale. Poate fi un timp in care vei culege roadele eforturilor facute. Cunoasterea se transforma in intelegere. Prin noua claritate dobandita filtrezi ambitiile, scopurile si planurile care acum par mai putin importante decat inainte.

Inversata: Va fi usor sa-ti pierzi propria identitate in multime. Este un timp dificil. Exista un amestec de lumina cu intuneric, bine cu rau dar este greu sa discerni unul de celalalt. Este posibil sa te astepte relatii dificile, conflicte si instrainare.

MANNAZ

Runa reprezinta specia umana, in deplina glorie. Te poate situa intre acte nobile si depravare, binefacere si cruzime. Poate anunta atingerea unei claritati vizionare, precum si dorinta efectiva de schimbare. Constiinta de sine devine mai puternica. Fii cinstit cu tine insuti si apoi cu ceilalti. De vreme ce aceasta runa poate reprezenta orice fiinta umana, in majoritatea cazurilor simbolizeaza un cautator al intelepciunii.

Inversata: Exista tendinta de a insista asupra greselilor umane si ale individului in particular. Nu exagera cu critica in ceea ce te priveste pe tine dar nici pe ceilalti. Daca exista un blocaj el se datoreaza acestei atitudini. Analizeaza-te pe tine insuti mai intai. Opreste-te si reconsidera lucrurile. Inamicii externi sunt o reflectare a propriei persoane. Nu te pierde in iluzii, nu te arunca in fantezii ocolind realitatea.

9

Page 10: Semnificatia Runelor

GEBO

Fi pregatit sa fii generos si sa accepti generozitatea celorlalti. Poate ca ti se va darui un cadou sau un dar spiritual sau poate chair inima cuiva. Daca o legatura este prea facila tineti-va de o parte. Trebuie sa va pastrati propria identitate. Runa poate reprezenta pe cinva care lucreza in industrie sau o persoana care lucreaza pentru o organizatie caritabila sau ecologica.

Inversata: Nu exista pozitia inversa. Aspectele negative ale acestei rune, pot include o tendinta spre existenta cheltuitoare, irosind resursele materiale sau spirituale. Poate sa simbolizeze separarea unei familii sau a unei prietenii.

BERKANO

Este o runa care promite prosperitate, fertilitate, randament si frumusete. Prevesteste aprinderea flacarii intr-o relatie romantica. Cauta o dezvoltare spirituala linistita si respecta traditia. Reprezinta insasi “feminitatea”, forta feminina. Poate simboliza o fecioara, o mama sau o prostituata. Scoate la iveala intreaga complexitate a femeii in postura de fecioara, mama sau bunica..

Inversata: Nu exista pozitia inversa. Aspectele negative pot include tendinta de a-ti pierde individualitatea in fata frumusetii lumii. Trebuie sa fii atent pentru ca poti fi inselat. Nu toate lucrurile sunt ceea ce par.

10

Page 11: Semnificatia Runelor

NAUDHIZ

Naudhiz indica stresul dar se poate transforma in forta. Se impun anumite restrangeri. Poate ca vei fi atacat si nevoit sa-ti reconsideri planurile cu atentie. Gandurile, creativitatea si increderea in tine te vor ajuta sa depasesti un timp dificil. Incearca sa reinstaurezi armonia in viata ta, dar daca nu poti macar pastreaza echilibrul. Exista semnele unei pasiuni incendiare intr-o relatie amoroasa. Aceasta runa poate simboliza un muncitor umil, un taran sau un fermier, dar se potriveste si unui magician sau vrajitor.

Inversata: Imprejurari externe contureaza prezenta noastra in situatii pe care nu le avem sub control. Putem infrunta durerea si greutatile iar acestea se pot transforma intr-o sursa de putere si cunoastere. Conflictele cu noi insine, cu familiile noastre, cu colegii poate reprezenta un stres dar purificandu-ne ne intarim caracterul. Poate ca va exista tentatia de a trece cu usurinta peste o situatie stresanta dar aceasta este o greseala majora, conducand la slabirea caracterului.

LAGUZ

Runa anunta examene dificile. A venit timpul sa te reorganizezi, sa-ti stabilesti prioritatile. Poate fi un timp de schimbari dramatice. Ai incredere in propria intuitie si vei avea succes. Autocontroleaza-te si impune-ti “moderatie in toate”. Este posibil sa te simti rupt de realitate dar nu trebuie sa-ti fie teama. Afunda-te in experienta de “a fi”, fara sa incerci sa masori, sa evaluezi sau sa intelegi experientele mistice pe care le traversezi. Vei inregistra o evolutie personala chiar daca va veni in situatii neplacute. Aceasta runa reprezinta un marinar, un avocat au un pescar.

Inversata: Nu-ti fie teama ca schimbarea te va impiedica sa evoluezi. Excesul poate fi daunator. Te bazezi intr-adevar pe puterea instinctului? Ar trebui sa acorzi mai multa atentie laturii senzitive. Blocajul la acest nivel poate conduce la stoparea cresterii si la saracie.

11

Page 12: Semnificatia Runelor

TIWAZ

Este o runa a destinului, a adevarului, a increderii, cinstei si devotiunii toate adunate in cuventul “fidelitate”. Asteapta-te sa ti se dea dreptate daca iti bazezi actiunile pe planuri bine gandite. Daca ai secrete de ascuns acum este momentul sa scapi de ele. Cere ajutorul unui expert daca simti ca ai nevoie. Numai dupa aceea recolta va rodi. Daruind fidelitate poti sa te astetpi ca ti se va raspunde la fel. Aceasta runa poate reprezenta un om de stiinta, un filozof sau un invatacel.

Inversata: Runa interfereaza cu cresterea, mai ales daca te vei lasa prins in detalii. Planurile sunt esentiale asa ca trebuiesc urmate. Gaseste-ti timp pentru a te relaxa. Sacrificiul de sine nu inseamna un sfarsit prin el insusi. Fereste-te de nedreptati, iluzii, dizarmonii.

HAGALAZ

Ai nevoie sa te eliberezi de constrangeri si sa te pregatesti pentru o schimbare in viata sau in situatia ta. Anumite lucruri se afla sub controlul tau si este posibil sa ai parte de conflicte si agitatie. Runa semnalizeaza nevoia de concentrare asupra propriei vieti, conform vechilor modele. Desi runa cunoaste numai o pozitie dreapta functioneaza si prin inversare. Poate ca simti ca te trezesti dintr-un somn lung si iti va lua ceva timp pana cand vei reveni la realitate. Este posibil sa ai parte de o pierdere inainte de a castiga. Aceasta runa poate simboliza un magician, o vrajitoare, un mistic sau un preot.

Inversata: Nu exista pozitia inversa, dar potential poate indica un aspect negativ prefigurand o schimbare in rau. Poate fi un avertisment, astfel incat sa fii pregatit. Daca criza nu poate fi in totalitate evitata poate fi controlata.

12

Page 13: Semnificatia Runelor

ISTORIC

Runele sunt un vechi alfabet germanic, folosit atat pentru scriere cat si ca instrument de prezicere si magie. S-au întrebuintat peste tot in nordul Europei, Scandinavia, Insulele britanice si Islanda incepand cu anul 100 i.Ch si pana in 1600 era noastra. Inscriptii runice ale perioadei de aur au fost descoperite in Nordul Americii, povestiri care atesta faptul ca vikingii au ajuns in America cu mult inaintea lui Columb. Simbolurile prerunice sau hällristningar au fost descoperite in cavernele epocii bronzului, prima data in Suedia. Unele dintre aceste simboluri au fost intrepretate ca literele unui alfabet, in timp ce altele reprezinta idei si concepte care au fost incoportate in numele runelor (soare, cal ...). Tacitus, în Capitol X din “Germanicus”, descrie o forma de divinatie folosita de triburile germanice: “In ceea ce priveste prezicerile, ei le acorda mai multa atentie decat oricine altcineva. Metoda de dvinatie este simpla: taie o ramura dintr-un copac fructifer si o impart in bucati mici pe care marcheaza semne distinctive, imprastiindu-le apoi la intamplare pe o tesãturã albã. Dupã aceea, preotul comunitãtii, dacã extragerea este publica sau tatãl familiei, daca este fãcuta în particular, dupã ce invoca zeii cu ochii indreptati catre cer, alege trei bucãti, pe rand, si interpreteazã semnele marcate anterior pe ele." Runele sunt un oracol pentru cel care are nevoie de un sfat. Ele lucreazã cel mai bine dacã sunt descrise exact imprejurarile si dupa aceea li se adreseaza o intrebare concreta. Citirea runelor poate fi uneori obscura; sugereaza anumite raspunsuri dar trebuiesc imaginate detaliile. Acesta este momentul in care intuitia celui care citeste runele detine rolul cheie. Divintatia runica sau prezicerea runelor nu are sensul actual de “ghicire a viitorului” adica nu se refera strict la ceea ce denumim in mod curent clarviziune. Runele ofera o explicatie analizand drumul sau calea pe care se afla cineva si consecintele care pot aparea. Viitorul insa nu este stabil, fix. Se schimba in functie de fapta fiecaruia. Daca cuiva nu-i place predictia, intotdeauna poate schimba calea. Actualul inteles al cuvantului “rune” este de mister, secret sau soapta. Fiecare runa are un inteles ezoteric si prorpietati asociate cu el dincolo de sensul obisnuit, pamantesc, precum si o valoare fonetica. Fiecare transpunere intr-un cavant sau o fraza semnifica concepte importante pentru persoana care le foloseste pentru ca sunt imbinate forta naturii cu cea a intelectului. Toate runele sunt insotite de o poveste si au o legatura cu zeii scandinavici. Se spune ca Odin, zeul suprem al lui Aesir (neamul zeilor) a stat agatat in propria sa sulita de copacul lumii, Yggdrasil, 9 zile si 9 nopti pentru a dobandi cunostintele necesare descifrarii runelor. Cand runele au aparut sub el, Odin a coborat si le-a ridicat de jos si astfel a dobandit puterea runica. Mai tarziu, el i-a tranferat aceste cunostinte zeitei Freya, la Vanir. Aceasta in schimb l-a invatat magia. Heimdall, zeul luminii si cel care pazeste Aurora Boreala a fost cel care i-a invatat pe oamenii sa citeasca runele.

13

Page 14: Semnificatia Runelor

Exista divergente asupra originii “aspectului” de “alfabet” al runelor. Ipotezele sunt in favoarea unei origini latine dar exista si teorii care sustin varianta greceasca, aducandu-se argumente in sprijinul fiecarei afirmatii. Oricum, evidenta pare sa situeze originea acestui alfabet in nordul Italiei, asemanarea dintre cele 2 alfabete fiiind prea stransa pentru a putea fi ignorata, mai ales in ceea ce priveste forma literelor, dar si in ceea ce priveste directia, sensul scrisului, a unor structuri si chiar a unor simboluri caracteristice. Acest aspect explica de ce multe rune par a fi litere romane, din moment ce atat scrisul italic cat si cel latin provin din alfabetul etrusc (el insusi derivat din familia alfabetului grecesc). Aceasta teorie ar plasa originea “futhark” undeva inainte de sec. I e.c., cand scrisul italic a fost absorbit si inlocuit de alfabetul latin. Analizele lingvistice si fonetice il plaseaza mai devreme, poate chiar in 200 i.c. Alfabetul runic a aparut prima data in randul triburilor germanice din centrul si estul Europei. Unele simboluri runice se pare ca au fost adoptate din alte alfabete, cum ar fi cel grecesc, etrusc si cel roman timpuriu. Runele au fost alcatuite din linii drepte pentru ca in felul acesta sa fie mai usor de cioplit in lemn sau piatra. Cele mai vechi inscriptii runice pe pietre dateaza din sec. al III-lea era noastra, desi probabil ca alfabetele runice au fost folosite cu cateva secole inainte. Vechiul alfabet runic german sau vechiul Futhark continea 24 de rune. Primele 6 rune ale alfabetului formeaza cuvantul “futhark”. Datorita faptului ca oprin intermediul runelor s-a raspandit vocabularul in Scandinavia, unele simboluri runice s-au pierdut si alfabetul s-a redus numai la 16 rune. Forma catorva rune s-a schimbat, in special runele reprezentand A/O, C/K, H, J, S si grupul Ng. De asemenea, schimbarile in limba au determinat adaugarea a 9 rune alfabetului pentru a compensa din punct de vedere fonetic in timp ce unele rune au devenit corespondentul altor litere. Acest alfabet extins la 33 de simboluri este cunoscut drept drept Futhorc-ul anglo-saxon. Insusi numele runelor a fost transcris relativ intact. Cu toate ca nici un manuscris existent nu prezinta numele vechilor rune germanice poemele runice anglo-saxone si scandinave agreeaza ideea ca poate fi stabilita originea lor comuna. Runele su fost folosite pentru scris in numeroase limbaje, incluzand pe cel gotic, german, frizian, englez, danez, suedez, norvegian, islandez, lituanian, rus, ivrit, sau alte limbi semitice (datorita relatiilor comerciale cu khazarii pe “Drumul Matasii” - grup de turci trecuti la islamism, localizati ca stat independent intre 650 - 1016 in estul Europei, Crimea) Aproape uitat complet din secolul al XVII-lea, alfabetul runic este reinviat la inceputul secolului de societatile screte germanice si reluat in anii ’70 de catre profesorul J.R.R Tolkien, specialist in domeniul literaturii medievale a Europei de Nord.

14

Page 15: Semnificatia Runelor

Futhork-ul Anglo Saxon Alfabetului runic i-au fost adaugate cateva litere in plus pentru a scrie in anglo-saxona (engleza veche). Runele au fost aduse probabil in Britania in secolul al V-lea de catre englezi, saxoni, iuti si frizieni (popoare cunoscute sub denumirea de anglo-saxoni) si au fost folosite pana in secolul al XI-lea. Inscriptiile runice au fost gasite indeosebi pe bijuterii, arme, pietre si alte obiecte. Pe manuscrise au supravietuit doar cateva exemple de scriere runica. Numele runelor vechiului Futhark este o recreere speculativa a ceea ce lingvistii au denumit “proto-germana”, adica provenind din tulpina “proto-indo-europeana”. Exista multe versiuni ale alfabetelor runice. Fiecare la randul sau cunoaste variatii in ceea ce priveste numele, forma, sensul ezoteric sau magic.

ALFABETUL FUTHARK

Forma actuala a runelor este preluata de la goti, un popor de neam germanic, originar din Scandinavia. Runele sunt formate dintr-un ansamblu de simboluri care reprezinta de fapt literele unui alfabet primitiv, provenind din tarile nordice. Au fost utilizate in cadrul unor ritualuri samanice si se pare ca vechimea lor le situeaza inainte de era crestina. Cu variante diferite, folosite in tarile anglo-saxone si nordice, runele alcatuiesc din secolul al III-lea un alfabet a carui denumire este “futhark”. Aceasta denumire este data de primele sase litere F-U-TH-A-R-K. Pentru a exprima mai bine varietatea sunetelor din engleza veche, anglo-saxonii foloseau 9 rune suplimentare, in timp ce nordicii utilizau aceeasi runa pentru sunete apropiate. Oracolul runic este format din 25 de rune – 24 dintre ele reprezinta literele alfabetului propriu-zis iar cea de a 25-a este Odin – destinul care nu poate fi cunoscut.

VECHIUL FUTHARK

Numele “futhark” ca si cuvantul “alfabet” provine din primele cateva litere din sirul runic, care difera in mod considerabil fata de ordinea din alfabetul latin si este unicul scris alpabetic. La origine “futhark-ul” era compus din 24 de litere, incepand cu F si sfarsind cu O, si a fost folosit de catre triburile nordice germane, si de Suedia, Norvegia, Danemarca si Nordul Germaniei. Forma runelor este cunoscuta ca Vechiul Futhark Germanic.

15

Page 16: Semnificatia Runelor

FUTHORK-ul ANGLO-SAXON

In jurul sec. V s-au petrecut schimbari in alfabetul runic in Frisia (regiune din jurul nordului Olandei si NV Germaniei). Aceasta perioada coincide cu invazia Anglo-Saxona in aceasta regiune si cu aparitia unor rune asemanatoare in insulele Britanice.

Forma catorva rune s-a schimbat, in special runele pentru literele A/O, C/K, H, J, S si Ng. De asemenea, schimbarile din limba au dus la adaugarea in alfabet a unui numar intre 5 si 9 rune pentru a compensa sunetele suplimentare si catorva rune li s-au asociat litere diferite ca si corespondenti. Acest alfabet a devenit cunosut sub denumirea de Futhorc-ul Anglo-Saxon.

SENSURILE RUNELOR

Exista cateva inscriptii runice istorice, gasite peste tot, de la sabii la pietre sau pandantive din bronz, care prezinta alfabatul runic. Unul dintre cel mai vechi si mai complet se gaseste pe piatra Kylver, gasita in Gotland, Suedia si datata sec. 5 e.c. Altele sunt incomplete, dar demonstreaza o remarcabila continuitate in felul in care sunt prezentate.

Singurele inscrisuri supravietuitoare care justifica denumirile actuale si sensurile runelor, nu au fost inregistrate inainte de era crestina. Unele dintre aceste manuscrise, datate din perioada sec. 9 pana in sec. 12, sunt cunoscute drept de poeme runice. Aceste poeme au un vers pentru fiecare runa, fiecare incepand cu runa insasi si cu numele sau. Unele dintre aceste poeme au un continut mai pagan in comparatie cu altele, in special cele care provin din Islanda, unde crestinismul nu s-a raspandit mai tarziu decat in regiunile anglo-saxone.

NOUL FUTHARK

In Scandinavia, Vechiul Futhark a fost folosit in continuare pana in sec. 8 cand drastice schimbari in vechea limba norvegiana s-au petrecut si au fost realizate si schimbarile corespondente in alfabetul runic pentru acomodarea cu noile sunete. Oricum, spre deosebire de Futhorc-ul Anglo-Saxon, Noul Futhark (cum fost denumit) reduce numarul runelor de la 24 la 16 si anumite rune vor reprezenta sunete multiple. De asemenea a fost schimbata si simplificata forme runelor. Exista cateva variante de futhark: danez, norvegian … Aceasta forma a alfabetului runic s-a raspandit incepand din nordul Danemarcei catre Suedia si Norvegia si a fost adusa in Islanda si Groelanda de catre vikingi. Este posibil sa fi fost raspandita pana in America de Nord in timpul expeditiilor dar pana acum nu au fost gasite inscriptii autentice care sa ateste acest lucru.

16

Page 17: Semnificatia Runelor

FUTHARK Ddanez (rune lungi)

Poemele islandeze si norvegiene aveau 16 rune cu urmatoarele denumiri ale literelor: fe ("bunastare"), ur ("fier"/"ploaie”), Thurs, As/Oss, reidh ("calatorie"), kaun ("a rani"), hagall ("a cadea"), naudhr/naud ("nevoie"), is/iss ("gheata"), ar ("abundenta"), sol ("soare"), Tyr, bjarkan/bjarken ("mesteacan"), madhr/madr ("om"), logr/lög ("apa"), yr ("tisa").

FUTHARK Suedez-Norvegian (rune scurte)

Runele scurte sau runele Rök sunt in mod evident o versiune simplificata a runelor lungi, constand intr-un sistem de sase semne.

Runele Hälsinge (runele bete)

Runele Hälsinge isi au originea in regiunea Hälsingland din Suedia si au fost folosite intre secolele 10 si 12. Runele par a fi o simplificare a runelor norvegiano-suedeze lipsindu-le liniile verticale si de aceea poarta denumirea de “bete”. Ele acopera acelasi set de litere ca si alfabetul Noul Futhark.

Scrierea runica dalecarliana

Denumita dupa provincia suedeza Dalecarlia, scrierea runica dalecarliana este o scriere alfabetica influentata atat de runele lungi cat si de cele scurte. A introdus variantele cu puncte ale semnelor mute pentru a indica corespondentul consoanelor mute sau vice-versa varianta muta a consoanelor sonore. S-a folosit pana tarziu in Evul mediu mijlociu (sec. 16) si a ramas intr-o anumita masura in uz pana in secolul 20.

17

Page 18: Semnificatia Runelor

Exista mai multe variante ale Noului Futhark, in special scrierea Edward care poate fi considerata o varianta a runelor Dalecarline. In total, peste 380 de obiecte datand din perioada 1500-1901 au fost gasite in provinciile Dalecarlina, Gestricia si Herdalia. Scrierea Edward s-a folosit pana in 1910 in Älvdalen, Dalecarlia, aparand si pe lespezile de la Kensington dar in legatura cu acest aspect cercetarile cele mai recente indica faptul ca este o gluma.

Scrierile runiforme In secolul al 8-lea “Scrierile Orkhon” (uneori denumite Vechiul turc) si cele inrudite “Vechile scrieri ungare” au fost denumite deseori rune, dar strict vorbind acesti termeni se refera la alfabetul germanic. Din acest motiv sunt cunoscute sub denumirea de “runiforme”.

Perioada moderna Simbolismul fascist

Incepand cu anul 1933, simbolul nazist au fost 2 “Sig-Rune” sau Siegrune (simbolul victoriei). Runele au fost folosite in simbolismul fascist de catre nazisti sau grupurile neo-naziste care se asociau pe ei insisi cu traditiile scandinave, in special cu runele Sigel/Eihwaz(soare, succes, onoare, scop atins), Tyr (Tiwaz, zeul razboiului, fiul lui Odin; se refera la onoare, justitie, autoritate), Odal (mostenire, proprietate, casa, ordine) and Algiz (runa Eihwaz - se refera la forta, incredere, siguranta)

Runele Armane Runele Armane sunt o linie de 18 rune bazata pe Noul Futhark, inventata sau in conformitate cu cele afirmate de autor “revelate lui”, de catre cel care a reinviat misticismul ocult german Guido von List in 1902. Aceasta viziune a celor 18 rune i-a venit lui List dupa 11 luni de orbire temporara. Aceasta viziune din 1902 i-a deschis dupa cum pretinde List “ochiul interior”, ceea ce l-a condus “Secretul runelor”.

18

Page 19: Semnificatia Runelor

The Cirth (Runele)

J.R.R. Tolkien a popularizat runele folosind Futhark-ul Anglo-Saxon in lucrarea sa "Hobbitul" si de asemenea a inventat propriul alfabet de fictiune, "The chirth". The Cirth (Runele) sunt literele unui alfabet artificial creat de J.R.R. Tolkien pentru construirea limbajelor pe care le-a inventat si folosit in munca sa. Unele exemple de scriere Cirth sunt inscriptiile de pe mormantul lui Balin in “Moria” si inscriptiile de pe titlul paginii din “Hobbitul”, precum si de pe titlul paginii cartii “The lord of the ring”(Stapanul Inelelor). "Cirth" este forma de plural si se scrie cu litera "C" de tipar atunci cand ne referim la sistemul de sciere - runele insusi pot fi denumite “cirth”. O singura runa este “certh”.

19

Page 20: Semnificatia Runelor

REINVIEREA RUNELOR

Runele, mai ales sub forma Noului Futhark au fost utilizate pana in sec. 17. Semnele runice au fost regasite peste tot, de la monezi la sicrie, iar in unele parti ale Europei au fost chiar sanctionate de catre Biserica. Chiar si oamenii simpli cunosteau forme de magie runica si runele erau in mod frecvent consultate in problemele legate atat de interese private cat si publice. Din pacate, ca cea mai mare parte a artelor magice au fost oficial interzise in 1639 ca parte a eforturilor bisericii de a alunga “diavolul din Europa”. Maestrii runelor au fost executati sau inchisi si cunostintele despre rune probabil ca au murit odata cu ei. Unii spun ca aceste cunostinte au fost pastrate in secret dar este aproape imposibil sa desparti in asemenea cazuri vechile traditii de filozofiile ezoterice moderne.

Perioada cea mai intunecata din istoria studiilor runice este considerat momentul reinvierii datorat scolii germane legata de miscarea nazista din anii ‘20- ‘30. Ceea ce a inceput ca o resurectie folclorica populara legitima din pacate a fost patat de ideologia nazista si de rasism astfel incat desi cercetarile din aceasta perioada au cunoscut interpretari acestea sunt total nefolositoare unui cercetator al runelor. Dupa al doilea razboi mondial, runele au cazut in dizgratie ca rezultat al asocierii lor cu nazismul si foarte putine au fost scrierile despre acest subiect pana in anii ’50-’60. Abia la mijlocul anilor ’80, odata cu dezvoltarea miscarii “New Age” si renasterea religiilor pagâne (in special miscarea Asatru) runele au inceput sa-si recastige popularitatea atat ca sistem divinatoriu cat si ca element de autocunoastere.

MOD DE UTILIZARE

Din punctul de vedere al metodei, jocul este asemanator tarotului din misterioasa Shambala si yikingului chinezesc care aplica principii ale filozofiei taoiste. Astfel: se alege un numar care da nastere unui sir de posibilitati si apoi se interpreteaza rezultatul. Unele rune arata la fel indiferent de pozitia pe care o au. Acestea nu pot fi inversate. Nu este mai putin adevarat ca oricare dintre rune poate aparea ca “merkstave”, adica sa-si arate “partea intunecata” care implica “sensuri negative”, depinzand de felul in care runele sunt etalate. De retinut, ca pozitia “inversata” sau “partea intunecata” nu sunt in opozitie cu sensul primar dar de obicei are o conotatie mai mult negativa. Conform traditiei, runele trebuie sa fie confectionate de cel care doreste sa afle ce-i rezerva viitorul, in felul acesta jocul incarcandu-se cu energia persoanei respective, favorizand predictia. Pentru a face o prezicere, persoana trebuie sa constientizeze problema asupra careia doreste sa puna o intrebare si dupa aceea sa extraga o runa. Se pot folosi si metode mai complicate, cu mai multe rune si cu intrebari privind trecutul, prezentul si viitorul.

20

Page 21: Semnificatia Runelor

TALISMAN

Exista credinta conform careia runele gravate sau pictate pe anumite obiecte ar aduce noroc purtatorului, cu conditia ca cel care le poarta, sa creada intr-adevar acest lucru.

OCULTISM

Pentru a demonstra legatura cu civilizatia si cultura nordica societatile secrete germane de factura nationalista au reinviat in preajma primului razboi mondial traditia runelor. Carti precum “Puterea Runei Sacre” apartinand lui Adolf Kummer (1923) si “Secretul Runelor” de Guido von List (1908) au fost surse de inspiratie pentru aceste societati secrete care practicau si ritualuri magice.

Simbolismul fascist

Incepand cu anul 1933, simbolul nazist au fost 2 “Sig-Rune” sau "Siegrune" (simbolul victoriei) ori runa SOWILO, adica focul sacru. Runele au fost folosite in simbolismul fascist de catre nazisti sau grupurile neo-naziste care se asociau pe ei insisi cu traditiile scandinave, in special cu runele Sigel/Eihwaz (soare, succes, onoare, scop atins), Tyr (Tiwaz, zeul razboiului, fiul lui Odin; se refera la onoare, justitie, autoritate), Odal (mostenire, proprietate, casa, ordine) and Algiz (runa Eihwaz - se refera la forta, incredere, siguranta) Fascinatia pe care se pare ca runele au exercitat-o asupra nazistilor are legatura cu popularul autor ocult Guido von List, unul dintre figurile importante in reinvierea miscarii mistice din Germania si revitalizarea interesului pentru scrierea runica la sfarsitul secolului al 19-lea si inceputul sec. al 20-lea. In 1908, Guido a publicat Das Geheimnis der Runen (“Secretul runelor”) un set de asa-numite Rune Armane, bazate pe Noul Futhark, care i-au fost revelate dupa cum pretinde in starea de orbire temporara cauzata de operatia de cataracta la ambii ochii in 1902. In contextul nazist, runa “s” se refera la “Sig” (dupa List probabil din anglo-saxonul sigel) sau “Eihwaz” (este rezultatul confuziei runei ei din vechiul Futhark si al runei "s" din noul Futhark, care au aceeasi forma). “Wolfangel” care la origine nu este o runa, a fost interpretat ca o runa “Sig” modificata prin adaugarea unui linii orizontale.

21

Page 22: Semnificatia Runelor

Runele Armane

Runele Armane sunt o linie de 18 rune bazata pe Noul Futhark inventata sau in conformitate cu cele afirmate de autor “revelate lui” de catre cle care aa reinviat misticismul ocult german Guido von List in 1902. Aceasta viziune a celor 18 rune i-a venit lui List dupa 11 luni de orbire temporara. Aceasta viziune din 1902 i-a deschis dupa cum pretinde List “ochiul interior”, ceea ce l-a condus “Secretul runelor”. List si multi dintre sustinatorii sai credeau ca runele sale reprezinta “runele originare” pe care s-au bazat toate runele istorice. List revendica faptul ca Futhork sau Arman ar fi fost incriptat in Havamal (Cuvintele celui Dintai sau Cantecul lui Odin), in strofele 138 - 165, mai concret in strofele 146-164 care sunt de fapt “Cantecul celor 18 rune”. Nu mai este nevoie sa mentionam ca o astfel de versiune bazata de “viziunile” sale nu a fost crezuta nici macar in cercurile scolare.

De la magii antichitatii la magii contemporani, runele i-au ajutat pe oameni sa-si invinga teama si nesiguranta in fata viitorului.

Viitorul, o necunoscuta?

Runele, va asteapta! Intrebati oracolul, si el va va indrepta catre calea cea dreapta.

Atentie ! O intrebare pe zi, nu mai mult !

22