Universitatea de Nord Baia Mare

Facultatea de Litere

Specializare: Asistenţă socială

Lucrare de seminar

Student: Cristina Cacior

Bistriţa, 2008

Universitatea de Nord Baia Mare

Facultatea de Litere

Specializare: Asistenţă socială

Lucrare de seminar

Student: Cristina Cacior

1

Bistrita, 2008

INTRODUCERE

Pentru a se înţelege corect contextul prevederilor referitoare la femei în Islam, permiteţi-mi să încep prin a clarifica faptul că Islamul nu reprezintă numele unei credinţe unice, prezentată pentru prima dată de Muhammed - Pacea fie asupra lui – care, în acest caz ar putea fi numit fondatorul Islamului. Coranul clarifică cu prisosinţă faptul că, Islamul – supunerea totală a omului faţă de Dumnezeu - este singura credinţă în întregime revelată de Dumnezeu de la începuturile omenirii. Noe, Avraam, Moise şi Isus - Binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lor - au propovăduit aceeaşi credinţă. Ei nu au fost fondatori ai unor credinţe care să fie numite dupa numele lor. “Doresc ei o altă religie decât religia lui Dumnezeu, de vreme ce Lui I s-au supus de voie, ori de nevoie toate creaturile din ceruri si de pre Pământ şi când la El se întorc? Spune [Muhammed]: “Noi credem în Dumnezeu, în ceea ce ne-a trimis nouă şi a trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor, precum şi în [cărţile] date lui Moise, lui Isus şi tuturor profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem nici o deosebire între ei şi noi Lui Ii suntem supuşi [musulmani]. Acela care doreşte o alta religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” (Coran 3: 83-85).1

În occident Islamul este considerat simbol prin excelenţă al subordonării femeilor. Este deranjant că o religie care a revoluţionat statutul femeii este denigrată şi considerată ca fiind regresivă cu femeile. Aceste percepţie despre Islam este una dintre cele mai răspândite mituri din lumea noastră contemporană. Mitul a fost perpetuat neîncetat de cărţile de senzaţie, articole, filme hollywoodiene şi mass-media. Unii oameni confundă cultura cu religia, mulţi alţii nu ştiu ce spun cărţile religiei lor şi altora nici măcar nu le pasă.2

Noi, musulmanii, avem un document divin care onorează cu adevărat femeile şi le tratează corect; care a eliberat-o pe femeie de trista nedreptate a ignoranţei preislamice. În acest document reprezentat de Sfântul Coran, femeia este percepută ca o fiinţă omenească, înzestrată cu o natură feminină, în ipostaza ei de fiică, soţie, mamă şi, cu siguranţă, de membru deplin al societăţii din care face parte. Este adevărat că unii musulmani au nedreptăţit femeia, în diferite epoci, privând-o de dreptul de a acumula cunoştinţe religioase şi de dreptul de a lucra. Ei chiar i-au interzis să meargă la moschee pentru a se dedica adorării şi studiului, au silit-o să se mărite cu

1Meududi, Ce înseamnă Islamul, Ed. Taiba, Bucureşti, 2003, p. 4.2 Dr. Sherif Abdel Aziym, Femeia în Islam, Ed. Taiba, Bucureşti, 2008, pp. 3, 61, 5.

2

un om pe care nu îl plăcea şi au închis-o în casă. Însă această situaţie a fost cauzată de absenţa înţelegerii religiei şi nu a predominat peste tot.3

Pentru cineva interesat sincer de adevăr nu există altă cale decât să apeleze direct la sursa Islamului, adică la Sfântul Coran şi la Tradiţia Profetului Muhammed (Sunna, încorporată în relatări profetice, adică în Hadisuri, care sunt spusele Profetului, acţiunile sale şi acţiunile făcute cu aprobarea sa şi care reprezintă singura variantă validă de interpretare a Coranului; în urma intenţiilor răuvoitoare ale duşmanilor Islamului de a introduce în tradiţia profetică relatări mincinoase ce nu îi aparţineau Profetului, a apărut ştiinţa hadisurilor, care a avut rolul de a delimita relatările profetice autentice de cele mincinoase4), care constituie legislaţia islamică, divină (Şaria), ce reglementează statutul femeii în societatea islamică.

NOTE: *Pe cei care se îndoiesc că Muhammed a fost ultimul Profet al lui Dumnezeu, căruia i-a fost revelată acum 14 secole ultima carte divină prin intermediul îngerului Gavriil, Dumnezeu i-a provocat prin întregul Coran, grăind: „Sau spun ei: „L-a născocit (Muhammed)!”. Spune:”Aduceţi voi o sură (capitol) asemănătoare lui!””(10:38); „Oare nu cugetă ei la Coran? Dacă ar fi el de la altcineva decât de la Dumnezeu, ar găsi în el multe nepotriviri!”(4:82) “Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” (15:9). “Muhammed nu este tatăl nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Dumnezeu şi încheietorul Profeţilor şi Dumnezeu este Atoateştiutor.” (33:40). „Cine voieşte să creadă şi cine voieşte să nu creadă!” (18:29)*În Coran se foloseşte pronumele Noi pentru a arăta măreţia pentru a arăta măreţia lui Dumnezeu Unicul. În limba română veche „noi” era folosit ca plural de majestate atribuit unei singure persoane pentru a-i scoate în evidenţă suveranitatea;5 la fel este şi în limba arabă; nicidecum nu se poate înţelege că ar fi vorba despre o Trinitate, Dumnezeu negând cu vehemenţă în Coran că ar exista o Trinitate sau vreun mijlocitor sau asociat al Lui: „O, voi oameni ai Scripturii! Nu exageraţi în privinţa religiei voastre şi nu spuneţi despre Dumnezeu decât adevărul! Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Dumnezeu, cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El. Credeţi, aşadar, în Dumnezeu şi în trimişii Săi. Şi nu spuneţi „Trei!”. Opriţi-vă de la aceasta şi va fi mai bine pentru voi. Dumnezeu nu este decât un Dumnezeu Unic. Slavă Lui! Să aibă El un copil? Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pre pământ şi Dumnezeu este cel mai bun Ocrotitor [Wakil].” (4:17)

3 Dr. Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, Ed. Taiba, Bucureşti, 2008, pp. 2-3.4 Abdul Rahim Al-Fahim, Două sute de Hadisuri profetice, Ed. AMR, 2008, p. 4.5 *Liga Islamică şi Culturală din România, Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, Ed. Islam, Bucureşti, 2006, p. 7.

3

*Pentru o mai bună înţelegere a textului, am folosit Dumnezeu în loc de Allah, numele specific al lui Dumnezeu în limba arabă, cu menţiunea că pentru musulmani Dumnezeu nu este Isus, nici trinitate, ci aşa cum se descrie El Însuşi, este Unic, Incomparabil, Singurul demn de adorat: „Spune: „El este Dumnezeu, Cel Unic! Dumnezeu este Stăpânul! El nu zămisleşte şi nu este născut Şi El nu are pe nimeni egal!” (112:1-4) *De asemenea, pentru o mai bună citire, o să renunţ la anumite formule islamice de manifestare a respectului faţă de profeţii, companionii şi musulmanii - bărbaţi şi femei - recunoscuţi prin credinţa şi evlavia lor excepţională.6

SITUAŢIA FEMEII ÎNAINTE ŞI DUPĂ REVELAREA ISLAMULUI

Femeia nu avea drept de moştenire sau de proprietate pe vremea Jahiliyei (perioada ignoranţei, dinaintea Islamului). Ea era doar o moştenire, excepţie făcând fetele care proveneau din familii nobile. Mai mult, practica îngropării de vii a fetiţelor era foarte răspândită înaintea venirii Islamului. Unii dintre companioni şi-au îngropat de vii chiar şi şapte fetiţe şi nu aveau remuşcări pentru fapta lor...Unele fetiţe erau îngropate imediat după naştere, iar altele la vârsta de şase ani.7

O dată cu prima revelaţie care a avut loc la vârsta de 40 de ani (anul 610 e.n.) şi care a durat 23 de ani, a început şi chemarea lui Muhammed la monoteism şi la reformă socială. El a promovat o viaţă sănătoasă. A condamnat violenţa domestică, le-a încurajat pe soţiile sale să exprime ceea ce gândesc, a garantat femeilor musulmane drepturi care vor fi promulgate, chiar şi în Europa, doar cu câteva secole mai târziu, incluzând dreptul la proprietate personală; a respins ideea căsătoriilor aranjate şi a acordat dreptul de a divorţa fie şi din cauza incompatibilităţii dintre soţi.8 Astfel, Profetul a schimbat condiţia socială şi poziţia femeilor. Înainte ca Sfântul Coran şi „Tradiţia Profetului” (Sunna) să îmbunătăţească această problemă , nici o societate nu a recunoscut, nici prin lege, nici prin practică, drepturile femeilor aşa cum a recunoscut drepturile bărbaţilor.9

FEMEIA CA FIINŢĂ UMANĂ

Islamul a fost revelat într-un moment în care mulţi oameni negau că femeia este o fiinţă umană; unii erau sceptici, iar alţii i-au admis umanitatea, însă considerau că femeia a fost creată pentru a-l servi, umilă, pe bărbat.

Pentru musulmani, egalitatea de esenţă, de natură spirituală, dintre bărbat şi femeie este declarată şi explicată în Coran. Astfel, ei au:

6 Harun Yahya, Fecioara Maria, Ed. Taiba, Bucureşti, 2007, pp. 6-7.7 Amr Khaled, Pe urmele lui Muhammed, Ed. Golden, Constanţa, 2008, p. 27.8 Ibidem p. 19.9 Mustafa Ahmad al-Zarqa, Muhammed – modelul perfect pentru omenire, p. 24.

4

o Aceeaşi demnitate şi onoare din perspectivă divină: „Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam...şi i-am ales pe ei înaintea altora din cei pe care i-am creat.”10 (17: 70)

o Aceeaşi origine: „O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele două [fiinţe] mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Dumnezeu în numele căruia vă conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de rudenie, căci Dumnezeu este Veghetor peste voi (Raqib)!” (Coran 4: 1). Profetul Muhammed a proclamat de asemenea: „Ascultaţi! Voi aveţi o singură divinitate, după cum aveţi un singur părinte (Adam). Nu există nici o deosebire între un arab şi un nearab. Există deosebire numai în ceea ce priveşte supunerea faţă de Dumnezeu. Cel mai virtuos dintre voi este cel mai onorabil în ochii lui Dumnezeu.”11 Femeile şi bărbaţii sunt în acest raport fraţi, după cum afirmă Trimisul lui Dumnezeu: „Femeile sunt surorile bărbaţilor.” Hadisul este relatat de ’Aişah şi transmis de Imam Ahmed (6/256).12

o Acelaşi caracter islamic ideal: „Musulmanilor şi musulmancelor, drept-credincioşilor şi drept-credincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Dumnezeu mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Dumnezeu le-a pregătit iertare şi răsplată mare [adică Paradisul].” (Coran 33: 35).

o Aceeaşi răsplată şi intrare în Paradis: „Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nicio faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul!»” (Coran 3: 195); „Oricine face fapte bune, bărbat sau femeie – credincios fiind – aceia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un punct.” (Coran 4: 124)

o Aceleaşi pedepse şi intrare în Iad: „Bărbaţii făţarnici şi femeile făţarnice sunt ei unul la fel ca altul...Dumnezeu a făgăduit bărbaţilor făţarnici şi muierilor făţarnice, precum şi necredincioşilor, focul Gheenei (Iadului) şi veşnic vor sălăşlui în el!...” (Coran 9: 67-68)

o Aceleaşi responsabilităţi sociale şi religioase: „Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui Dumnezeu şi Trimisului Său. Cu aceştia Dumnezeu va fi îndurător,

10Amr Khaled , op. cit., p. 12.11 Meududi, op. cit., p. 13.12 Dr. Yusuf Al-Qaradawy, op. cit., p. 4.

5

căci Dumnezeu este Puternic (şi) Înţelept ('Aziz, Hakim).” (Coran 9: 71). În istorisirea despre Adam, poruncile divine îi erau date lui şi soţiei sale, în mod egal: „O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în această grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar să nu vă apropiaţi de acest pom, pentru ca să nu fiţi dintre cei nedrepţi!” (Coran 2: 35). Elementul nou în privinţa acestei istorisiri, aşa cum este prezentată în Coran, constă în faptul că nu este învinovăţită Eva pentru tentaţie, ci Satana: „Şeitan i-a ademenit [să mănânce] din el şi i-a scos pe ei de unde se aflau...” (2: 36) ....greşeala a fost a amândurora şi amândoi s-au căit şi au cerut iertare: „Şi au răspuns ei: «Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastre şi dacă nu ne ierţi şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi!»” (7: 23).13 Islamul nu stigmatizează femeia; ea nu are o natură inferioară, nu există niciun mit al izgonirii din paradis şi nicio responsabilitate pentru păcatul originar.14 Mai mult, unele versete încă atribuie vina lui Adam: „Noi am încheiat un legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el tărie.” (20: 115); Acest lucru ne sugerează că Adam a fost cel care a păcătuit primul şi a fost urmat de soţia sa. Oricare ar fi situaţia, chiar şi acceptând că Eva ar fi păcătuit prima, doar ea singură va fi responsabilă, nicio vină nu este transmisă fiicelor ei. „Acest neam a trecut. El are ceea ce şi-a agonisit, iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit. Voi nu veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei.” (2: 134; 2: 141).15

Islamul afirmă că, în faţa lui Dumnezeu, femeile, în calitate de credincioase, sunt egale cu bărbaţii, dar vorbeşte de asemenea şi de diferenţele faţă de bărbaţi în ceea ce priveşte rolul lor de mame, soţii, fiice.16

FEMEIA CA MAMĂ

Coranul accentuează în multe locuri rolul important al mamei în creşterea şi îngrijirea copilului, onorând-o şi punând-o înaintea tatălui: „Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!»” (31: 14); „Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. (Coran 46: 15).

Profetul Muhammad a acordat de asemenea mamei un loc privilegiat.

13 ibidem, p. 5.14 Khurram Murad, Şaria-legislaţia islamică, Ed. Taiba, Bucureşti, 2007, pp. 12-13.15 Dr. Yusuf Al-Qaradawy, op. cit., p. 616 Mustafa Ahmad al-Zarqa, op. cit., p. 24.

6

Un bărbat a venit la Profet întrebând: „Cine merită cel mai mult grija mea?” El a răspuns: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a mai întrebat: „Apoi cine?” El a răspuns din nou: „Mama ta.” Bărbatul a întrebat (a patra oară): „Apoi cine?” Iar Profetul a răspuns: „Tatăl tău.” Al-Bazzar relatează că un bărbat făcea tawaf în jurul Kaabei, cărând-o în spate pe mama sa. Bărbatul l-a întrebat pe Profet „Acum am reuşit să mă achit în faţa ei?” Profetul a spus: „Nu, nici măcar pentru unul dintre suspinele ei (adică unul dintre suspinele trudei, ale naşterii sale şi aşa mai departe)”. Un bărbat a venit la Profet şi a zis: „O, Trimis al lui Dumnezeu, vreau să lupt şi aş dori sfatul tău.” El l-a întrebat: „Ai mamă?” Omul a spus: „Da.” Apoi el i-a spus: „Nu o părăsi, deoarece Paradisul se află sub picioarele ei.”

Înainte de Islam, unele reglementări religioase au neglijat drepturile mamei, făcându-le nesemnificative. Odată cu venirea Islamului a devenit recomandat să ai grijă de mătuşile din partea tatălui şi a mamei. Un bărbat s-a apropiat de Profet şi a zis: „Am comis o ofensă; pot să plătesc pentru ea?” El a întrebat: „Ai mamă?” Bărbatul a spus: „Nu.” Apoi el a întrebat: „Ai o mătuşă din partea mamei?” Omul a răspuns: „Da.” a zis: „Fii bun cu ea!”

Islamul ne porunceşte să fim buni cu mama, deşi aceasta nu este credincioasă! Asma’a bint Abu Bakr l-a întrebat pe Profet de relaţia sa cu mama ei necredincioasă care a venit la ea. El a spus: „Da, să ai o relaţie bună cu mama ta.”

O dovadă că Islamul se îngrijeşte de mame, de drepturile şi sentimentele mamelor, este aceea că o mamă divorţată are mai multe drepturi şi este mai indicat ca ea să aibă grijă de copii decât tatăl lor. ’Abdullah Ibn ’Amr Ibn Al-Aas a relatat că o femeie a întrebat: „O, Trimis al lui Dumnezeu, acest fiu al meu a crescut în pântecele mele, l-am alăptat de la sânul meu, l-am ţinut în poala mea. Tatăl lui l-a luat de lângă mine.” Profetul a spus: „Tu ai mai multe drepturi, dacă nu te măriţi.” Ibn ’Abbas a spus: „’Omar Ibn Al-Khattab a divorţat de soţia lui dintre ansari, mama lui ’Asim. El a întâlnit-o pe când îşi purta copilul în Mahser (o piaţă dintre Quba şi Medina). Copilul era înţărcat şi putea să meargă. ’Omar a luat copilul de la ea şi s-au certat până ce copilul a început să plângă. ’Omar a zis: «Am mai multe drepturi asupra copilului meu decât tine.» Ei s-au plâns lui Abu Bakr al cărui verdict a fost acela că mama ar trebui să păstreze copilul. El a spus: «Mirosul, patul şi poala ei sunt mai bune pentru el decât ale tale până ce copilul va creşte şi va alege el însuşi.»”17

FEMEIA CA FIICĂ

17 Dr. Yusuf Al-Qaradawy, op. cit., pp. 37-39.7

În vremurile preislamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: „Ea nu este atât de binecuvântată de Dumnezeu precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!”. „Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată!” (Coran 16: 58-59). Tradiţiile arabilor i-au permis tatălui să îşi îngroape de vie fiica din cauza sărăciei actuale sau presupuse sau din cauza temerilor legate de o posibilă ruşine pe care ar putea s-o cauzeze aceasta când ar fi crescut. În acel context, Coranul îi acuză, zicând: „Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată pentru ce păcat a fost omorâtă...” (Coran 81: 8-9). „...să nu-i omorâţi pe copiii voştri de teama sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă cât şi lor;...!” (Coran 6: 151)Unele reguli vechi îi dădeau tatălui dreptul de a-şi vinde fiica, pe când alţii îi permiteau să o înmâneze altui bărbat care putea chiar să o omoare sau să o posede, dacă tatăl omorâse fiica altui om.

Când a fost revelat Islamul, s-a poruncit ca o fiică, la fel ca un fiu, să fie tratată ca un cadou de la Dumnezeu: „A lui Dumnezeu este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, sau dă El şi băieţi, şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor [şi] Atotputernic ('Alim, Qadir).” (Coran 42: 49-50).

Profetul a promis răsplăţi mari petru cei ce se poartă bine cu fiicele lor. El a spus: «Oricine a avut trei fiice şi şi-a demonstrat răbdarea în creşterea lor, mulţumirea lor şi nemulţumirea lor, Dumnezeu îl răsplăteşte cu Paradisul pentru mila lui asupra lor». Un bărbat a întrebat: «Şi cel care are două fiice, o, Trimis al lui Dumnezeu?». El a răspuns: «Şi cel care are două fiice, de asemenea.» Altul a întrebat: «O, Trimis al lui Dumnezeu, dar cel care are o fiică?» El a răspuns: «Şi cel care are o fiică, de asemenea.»” În relatarea de la Aişa, transmisă de imamul Bukhari şi imamul Muslim, Profetul a spus: „Oricine suferă o nenorocire cauzată de păstrarea fiicelor lui, dar cu toate acestea le tratează bine, va fi protejat de ele de Focul Iadului”.

Controlul tatălui asupra fiicei nu depăşeşte limitele educaţiei morale; la fel şi în ceea ce îi priveşte pe fraţii ei. El este obligat, conform religiei, să o întreţină până când se mărită. Nu are dreptul de a o vinde sau de a o face proprietatea unui bărbat în niciun mod.

Unui tată îi este interzis să îşi mărite fiica în schimbul căsătoriei cu fiica acelui bărbat, aceasta fiind numită în justiţie „căsătorie vacantă”, din cauza lipsei zestrei, întrucât zestrea este dreptul fiicei, nu al tatălui. În plus, tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu un bărbat pe care aceasta nu îl vrea sau cu care ea nu este de acord. Într-o relatare a Aişei se spune: „L-am

8

întrebat pe Trimisul lui Dumnezeu: «Sunt femeile întrebate în legătură cu această chestiune?» El a răspuns: «Da.» Eu am continuat: «Virgina, când este întrebată, este ruşinată şi rămâne tăcută.» El a spus: «Tăcerea este permisiunea ei.»” Din acest motiv învăţaţii spun că femeia virgină ar trebui să ştie că tăcerea este consimţământul ei. Conform Aişei, o fată a venit la ea, spunând: „Tatăl meu m-a măritat cu nepotul lui pentru a se înălţa pe sine prin acest act, iar eu nu sunt de acord.” ’Aişah a replicat: „Stai jos până ce va veni Profetul.” Ea i-a spus, iar el a trimis după tatăl ei care i-a dat libertatea de a alege. Ea a spus: „O, Trimis al lui Dumnezeu, am fost de acord cu ce a făcut tatăl meu, dar am vrut să ştiu dacă femeia are vreun cuvânt de spus în această chestiune.”18 În legislaţia islamică este stipulată consultarea mamei în ce priveşte căsătoria fiicei ei, aşa că mariajul poate fi săvârşit mulţumind toate părţile implicate. Ibn ’Omar a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra lui!) a zis: „Luaţi permisiunea femeii cu privire la fiicele lor.” Tatăl nu ar trebui să pună obstacole în calea căsătoriei, dacă un bărbat potrivit îi cere mâna fiicei sale, concentrându-se asupra moralităţii şi credinţei lui, nu a lucrurilor materiale şi lumeşti. În hadisuri se afirmă: „Nimic nu este mai bun pentru cei îndrăgostiţi decât căsătoria”; „Dacă persoana care te mulţumeşte în privinţa moralităţii şi credinţei vine la tine, las-o să se căsătorească [cu fiica ta]. Dacă nu faci asta, vei crea răzvrătire pe pământ şi vei răspândi corupţia”.

Astfel, Islamul l-a învăţat pe tată că fiica lui este o „fiinţă umană”, înainte de orice altceva. Ea nu este o „marfă” ce poate fi dăruită şi dată celui care plăteşte mai mult, precum fac mulţi taţi ignoranţi şi avari ce continuă această practică şi astăzi. În hadis se spune: „Este norocul unei femei să îşi uşureze angajamentul, zestrea şi să îşi uşureze pântecul – adică naşterea”. Hadis relatat de Aişa.

FEMEIA CA SOŢIE

Conform unor credinţe străvechi, femeia a fost considerată impură, creată de Satana. Fiecare ar trebui, prin urmare, să scape de ea şi să se îndrepte spre o viaţă monahală, de sacrificiu. Alţii au considerat soţia ca fiind un instrument de plăcere pentru bărbat, o bucătăreasă şi o servitoare în casa lui.

Islamul a fost revelat pentru a desfiinţa viaţa monahală şi retragerea din lume. El promovează căsătoriile şi consideră căsnicia drept unul dintre semnele şi dovezile că Dumnezeu este în Univers: „Printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ].” (Coran 30: 21). „El este Cel

18 Ibidem, pp. 41-48.9

care v-a creat dintr-un singur suflet şi din el a făcut-o şi pe perechea lui, lângă care el să poată găsi linişte.” (Coran 7: 189).

Islamul a făcut ca o soţie bună să fie cea mai mare comoară pe care un bărbat o poate avea în viaţa sa, după credinţa în Dumnezeu şi respectarea poruncilor Sale. „Profetul i-a zis lui Omar: «Să îţi spun care este cea mai mare comoară pe care o poate păstra un bărbat? O soţie bună. Dacă el se uită la ea, se binedispune, dacă îi porunceşte ceva, ea se supune, şi dacă este departe de ea, aceasta îi rămâne fidelă»”. Profetul a spus: „Lumea este minunată şi cea mai mare comoară a ei este o femeie bună.” De asemenea, a zis: „Oricui îi este încuviinţată o soţie bună, el este ajutat să urmeze jumătate din religie, iar în cealaltă jumătate este lăsat să Îi fie supus lui Dumnezeu.”19

ROLUL FEMEII ÎN CADRUL FAMILIEI

Familia reprezintă unitatea fundamentală a sistemului general al ordinii sociale islamice. Ea se bucură de cel mai înalt statut şi de cel mai puternic prestigiu. Rolurile sociale atribuite de Şaria (legislaţia islamică) bărbatului şi femeii în cadrul familiei se bazează pe o realitate simplă, dar profundă: cei doi sunt biologic şi sexual diferiţi şi doar femeia poate naşte copii. Alte diferenţe importante – fiziologice, psihice şi sociale – derivă de aici. Astfel, diferenţierea rolurilor pe sexe reprezintă cheia asigurării stabilităţii întregului sistem. Familia, ca şi unitate, are drept conducător bărbatul, pentru că nicio instituţie nu poate supravieţui fără un lider, dar sub nicio formă acest fapt nu denotă că femeia este inferioară bărbatului. Islamul nu stigmatizează femeia. De asemenea, a naşte şi a creşte copii nu reprezintă o ruşine. A conduce şi stăpâni regatul propriului cămin – acel paradis al evoluţiei şi fericirii umane – nu reprezintă o realizare minoră. Activitatea casnică şi copiii pot fi degradante doar într-o societate care alege să le privească astfel. În Islam, sfera domestică nu reprezintă un aspect devalorizat al vieţii umane, nici căminul nu este în niciun fel inferior vieţii publice. Cu siguranţă, expresia „închis între patru pereţi” sună absurd pentru orice musulman, întrucât, în Islam, căminul...este mai important şi mai sacru decât chiar clădirea parlamentului..si, cu certitudine, este mai prestigios, creativ şi plin de satisfacţii decât un magazin sau un birou de secretară, unde două treimi din femeile „emancipate” ajung finalmente să muncească.20

Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah) şi un efort depus de dragul lui Dumnezeu (jihad). Esma (numită „predicatoarea femeilor”) a venit la Profet şi „a zis: «O, Trimis al lui Dumnezeu, sunt mesagera femeilor la tine. Nu este nicio femeie printre ele

19 ibidem, pp. 49-52.20 Khurram Murad, op.cit., pp. 10, 12-14.

10

care să ştie acest lucru şi niciuna nu vrea să vin la tine.» Apoi şi-a prezentat cazul şi a spus: «Dumnezeu este Dumnezeul bărbaţilor şi al femeilor şi tu eşti mesagerul Lui între bărbaţi şi femei. Lupta pentru Dumnezeu (jihad) este pentru bărbaţi; dacă câştigă, îşi iau răsplata şi dacă mor martiri, sunt în viaţă [pe lumea cealaltă] şi sunt îngrijiţi de Dumnezeu. Deci ce fapte egale cu ale lor trebuie să facem pentru Dumnezeu?» El a spus: «Fiţi supuse soţilor voştri şi îndepliniţi-vă îndatoririle! Puţine dintre voi fac aceasta.»”21

Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă comunităţii sale.22

DREPTURILE PRINCIPALE ALE SOŢIEI ÎN FAŢA SOŢULUI

o Zestrea - pe care bărbatul e obligat să i-o ofere femeii ca un simbol al dorinţei lui de a se însura cu ea. Dumnezeu spune: „Şi oferiţi femeilor zestrea de bunăvoie, iar dacă ele se lipsesc – nesilite – de ceva, atunci voi cheltuiţi-o după cum doriţi, cu plăcere!” (Coran 4: 4).

o Dreptul de a fi întreţinută - soţului i se cere să îi asigure soţiei mâncarea, hainele, un loc în care să locuiască şi tratament medical conform mediului, condiţiilor şi veniturilor sale. „Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa, iar cel a cărui înzestrare este măsurată să cheltuiască din ceea ce i-a dat Dumnezeu. Dumnezeu nu sileşte pe nimeni decât după cum El i-a dat. Şi Dumnezeu va face să vină după strâmtorare belşug.” (Coran 65: 7).Profetul a spus în legătură cu drepturile femeilor: „Voi sunteţi obligaţi să le asiguraţi mâncarea şi hainele în mod onorabil.”

o Dreptul de a convieţui cu ele onorabil, ce cuprinde un complex de drepturi. Dumnezeu Atotputernicul a spus: „O, voi cei care credeţi!...purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! Iar dacă nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Dumnezeu l-a pregătit [să vă aducă] un mare bine.” (Coran 4: 19).23 (30:21) Profetul a spus: „Purtaţi-vă bine cu femeile.” Aişa a spus: „Niciodată nu am văzut un om care să fie mai înţelegător cu membrii familiei sale decât Muhammed.”24 Tot ea a relatat că Profetul a spus: „Cel mai bun dintre

21 Dr. Yusuf Al-Qaradawy, op. cit. , p. 52.22 ibidem, p. 88.23 ibidem, pp. 53-54.24 Harun Yahya, op. cit., p. 139.

11

voi este acela care este cel mai bun cu familia sa, iar eu sunt cel mai bun cu familia mea.”

o Dreptul de a nu fi bătută: Dumnezeu porunceşte: „...Dacă ele ascultă de voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor...” (4:34); „Ţinerea (soţiei) în bună înţelegere, sau slobozirea (ei) cu bunătate.” (2:229) Profetul l-a blamat pe cel care îşi loveşte soţia, zicând: „De ce o loveşte unul dintre voi pe muierea lui, ca şi când ar fi o roabă, când ştie că s-ar putea ca la capătul zilei să se culce cu ea?!” ’Aişa a relatat: „Trimisul lui Dumnezeu nu a lovit nici una din femeile lui şi nici unul din slujitorii lui niciodată.”25 Unele dintre soţiile musulmanilor s-au plâns Profetului că sunt bătute de soţii lor. Auzind aceasta, Profetul a spus categoric: „Cei care îşi bat soţiile nu sunt cei mai buni dintre voi.” (Tirmidhi) Profetul a sfătuit-o pe o femeie musulmancă care se numea Fatima bint Qais să nu se căsătorească cu un bărbat despre care se ştia că bate femeile. „M-am dus la Profet şi am spus: Abu Jahm şi Muawiah m-au cerut de soţie. Profetul a spus: Muwiah este sărac şi Abu Jahm obişnuieşte să bată femeile.”(Muslim)26

În schimb, pentru aceste drepturi, o soţie este obligată să îl asculte pe bărbatul ei în toate, excepţie făcând nesupunerea faţă de Dumnezeu. Ea este obligată să aibă grijă de banii lui şi să nu-i cheltuiască decât cu permisiunea lui; cât despre casa lui, ei nu îi este permis să lase pe nimeni înăuntru fără permisiunea lui, chiar dacă este vorba de o rudă. Astfel de îndatoriri nu sunt nici prea grele, nici nedrepte în schimbul drepturilor ei. Prin urmare, pentru fiecare drept există o îndatorire. Dumnezeu Atotputernicul spune: „Ele au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă...”(Coran 2: 228).

În concluzie, femeile au drepturi şi obligaţii egale. Cuvintele lui Ibn ‘Abbas, care stătea în faţa unei oglinzi pentru a se aranja, sunt lăudabile. Când a fost întrebat de acest lucru, a spus: „Mă înfrumuseţez pentru soţia mea aşa cum şi ea face aceasta pentru mine.”27

FEMEIA ÎN CALITATE DE MEMBRU AL SOCIETĂŢII

Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă decât când e deja moartă. Acel verdict nu are însă vreo bază adevărată în Coran sau în Sunna (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele trei generaţii de după Profet, care sunt dintre cele mai bune femei. În sfera vieţii sociale, femeia musulmană a jucat rolul său, ţinând

25 Yusuf Al-Qaradawy, Permis şi interzis în Islam, Ed. Islam, Bucureşti, 2003, pp. 192-193.26 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., p. 36.27 Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, p. 55.

12

predici de reamintire a faptelor bune, poruncind ceea ce este bine şi interzicând răul, în conformitate cu vorbele lui Dumnezeu.

O poveste binecunoscută descrie cum o femeie s-a ridicat în timpul predicii de vineri a lui Omar şi l-a contrazis în legătură cu valoarea dotei ce trebuie să fie plătită miresei. Semnificativ este cum ‘Omar (al treilea calif), fiind convins de argumentul ei, a replicat: „Omar a greşit, iar o femeie a avut dreptate.”De asemenea, în timpul califatului său, ‘Omar a numit în funcţia de administrator al unei pieţe o femeie – Al-Şifa bint Abdullah.28

EDUCAŢIA FEMEII

Dreptul femeii la educaţie sau de a învăţa este fundamental şi este garantat de asemenea de învăţăturile Islamului. Profetul spune: „Dobândirea cunoştinţelor este datoria fiecărui musulman”, unde „fiecare musulman” implică în mod evident bărbaţi şi femei într-o manieră egală, aşa cum conchid toate autorităţile de jurisprudenţă. Astfel, femeia musulmană este obligată să cunoască învăţăturile lui Dumnezeu despre ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).29

O scurtă poveste relatată în Coran ilustrează de-asemenea dreptul femeii la educaţie. Khawlah a fost o femeie musulmană al cărei soţ a spus într-un moment de furie: ”Tu eşti pentru mine precum spatele mamei mele”. Aceasta era formula (denumită zihar) prin care arabii păgâni divorţau de soţiile lor, însă femeile nu puteau părăsi casa soţului pentru a se căsători cu un alt bărbat. Când Khawlah a auzit aceste cuvinte de la soţul său a fost într-o situaţie foarte neplăcută. Ea a mers la Profet şi l-a rugat să intervină pentru ea. Profetul a fost de părere ca ea să aibă răbdare până va descoperi o cale de ieşire din această situaţie. Profetul i-a spus: „ nu te văd pe tine decât că ai fost oprită lui.” Khawlah a insistat pe lângă Profet zicând că el nu a rostit „te repudiez”. La scurt timp Dumnezeu a revelat un capitol numit „Al Mujadila” sau „sura celei care discută” şi în care acest obicei nedrept a fost abolit. „Dumnezeu Preaînaltul a auzit vorbele celei care discută cu tine în privinţa bărbatului ei şi se plânge lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu aude discuţia voastră, căci Dumnezeu Preaînaltul este Cel care aude totul şi Vede totul.” (58:1) Femeia în concepţie coranică are dreptul să argumenteze cu însuşi Profetul Islamului. Nu i s-a recomandat să tacă şi nici să îl considere pe soţul său unica sursă de referinţă în materie de drept şi religie.30 Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet să îl întrebe despre problemele care le intrigau.

28 Ibidem, p. 28-29, 84.29 ibidem, pp. 7, 85.30Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 14-15.

13

Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea. Nici nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Dumnezeu să meargă la moscheile Lui!”. Femeile au luat parte mereu la şedinţele de învăţare ale Profetului. Ele se adresau ’Aişei dac aveau întrebări jenante sau prea îndrăzneţe. Aceasta, oricum, nu a fost de ajuns pentru ele; de aceea au cerut o zi specială destinată învăţării, zi care să le fie alocată fără ca ele să fie în preajma unei mulţimi de bărbaţi, şi au spus deschis: „Trimis al lui Dumnezeu, bărbaţii petrec foarte mult timp în compania ta, aşa că dedică-ne una dintre zilele tale!” Profetul a promis că le va dărui o zi în care să le predice, să le îndrume şi să le dea explicaţii referitoare la viaţa islamică.31

CÂND ÎI ESTE PERMIS UNEI FEMEI SĂ LUCREZE?

În Islam o femeie îşi are nevoile satisfăcute datorită sprijinului obligatoriu impus de Şaria (legea islamică) asupra tatălui, soţului, fiilor, fraţilor sau asupra altor rude de sânge. Astfel, un principiu din Şaria ne anunţă: locul femeii este acasă. Am stabilit deja că a fi diferit nu înseamnă a fi inferior în Islam. Această descurajare de a lucra în afara casei nu prejudiciază în niciun fel dreptul femeii la proprietate, de a conduce o afacere...sau chiar de a-şi lua un servici, atunci când este necesar, precum în povestea celor două fiice ale bătrânului, menţionată în Sura Al-Qasas din Coran, care obişnuiau să aibă grijă de oile tatălui lor. Dumnezeu Atotputernicul spune: „Şi când a ajuns la apa de la Madyan, a găsit acolo o mulţime de oameni care adăpau [vitele]. Şi în afară de ei, a găsit el (Moise) şi două femei care-şi ţineau departe [turma lor]. Şi le-a întrebat el: «Care este necazul vostru?» Au răspuns ele: «Noi nu vom putea să adăpăm până ce nu s-au dus păstorii, iar tatăl nostru este tare bătrân!»” (Coran 28: 23). Totuşi, a-i cere femeii să lucreze în afara căminului nu este echitabil – înseamnă a o împovăra cu dublă zi de muncă.

CONDIŢIILE SEVICIULUI FEMEII o Serviciul trebuie să fie legal islamic, în sensul că nu trebuie să fie interzis

de Islam (haram) sau să conducă la ce este interzis. De exemplu, femeia nu poate să lucreze ca menajeră în casa unui celibatar sau ca secretară privată pentru un director, serviciu care i-ar cere să stea singură cu el, sau ca dansatoare ce îi excită pe bărbaţi, sau ca lucrătoare într-un restaurant în care se serveşte alcool.

o Serviciul ei nu trebuie să îi afecteze alte îndatoriri ce nu pot fi neglijate, precum datoria ei faţă de copii şi soţ, aceasta fiind sarcina ei principală.32

Concepţii greşite infirmate

31 Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, pp. 26, 85.32 ibidem, pp. 95-96.

14

Unii oameni au îndoieli şi ridică anumite întrebări referitoare la perspectiva Islamului asupra statutului femeii ca fiinţă umană. Una dintre aceste întrebări este: de ce, dacă Islamul chiar consideră umanitatea femeii egală cu a bărbatului, favorizează bărbatul în anumite situaţii precum mărturia legală, moştenirea, preţul sângelui, grija familiei, conducerea statului?...deosebirile sunt determinate doar de îndatoririle diferite ale fiecăruia dintre cele două sexe, în virtutea dispoziţiei sale naturale.33 Astfel:

FEMEIA MARTOR

Este adevărat că în Coran există indicaţia că în cazul tranzacţiilor să fie luaţi drept martori fie doi bărbaţi, fie două femei şi un bărbat. Este vorba despre versetul cunoscut ca „versetul îndatoririlor”.

Şeicul de la Universitatea Al-Azhar, Mahmud Şaltut, spune: „Versetul nu se referă la statutul mărturiei. El se apleacă mai degrabă asupra metodelor de verificare şi de stabilire a încrederii în ce priveşte drepturile individului în momentul tranzacţiei. Versetul începe, de fapt, astfel: «O, voi cei care credeţi! Dacă voi contractaţi o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnaţi-o în scris! Şi să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, aşa cum l-a învăţat Dumnezeu. Aşadar, el trebuie să scrie aşa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Dumnezeu, Stăpânul său, şi să nu micşoreze [valoarea datoriei] cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate. Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, [luaţi] un bărbat şi două muieri, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte!» (Coran 2: 282). De aceea situaţia este una de verificare şi de documentare a drepturilor, nu una de judecată.” ...el continuă: „Găsim o dovadă puternică a egalităţii în afirmaţiile Coranului, anume că femeia este egală cu bărbatul în tipul mărturiei cunoscută ca jurământul condamnării (un jurământ în care chiar soţul sau soţia îşi acuză partenerul de adulter şi în care singurul martor este unul dintre ei – nota traducătorului.): «Aceia care le defăimează pe soţiile lor şi nu au martori afară de ei înşişi, fiecare dintre ei trebuie să facă patru mărturii [cu jurământ] pe Dumnezeu că el este dintre cei care spun adevărul şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca blestemul lui Dumnezeu să cadă asupra lui, dacă el este dintre cei care mint. Însă osânda va fi îndepărtată de la ea, dacă ea face patru mărturii [cu jurământ] pe Dumnezeu că el este dintre cei care mint şi o a cincea [mărturie cu jurământ] ca mânia lui Dumnezeu să se abată asupra ei, dacă el este dintre cei care spun adevărul.» (Coran 24: 6-9).”34 Astfel, mărturia femeii o poate chiar invalida pe cea a unui bărbat. Se observă din acest verset şi cât de important e în Islam apărarea onoarei femeii, un drept fundamental. Un alt verset din Coran spune: “Pe

33 ibidem , p 8.34 ibidem, pp. 10-12.

15

aceia care defăimează muieri cinstite şi, apoi, nu aduc patru martori, biciuiţi-i cu optzeci de lovituri şi nu mai primiţi mărturie de la ei niciodată, căci ei sunt nelegiuiţi!” (Coran 24: 4)35

JURĂMINTELE FEMEILOR

În Islam jurământul este valid atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei şi nimeni nu are puterea să îl anuleze. Companionii profetului Muhammad, bărbaţi şi femei, şi-au prezentat personal jurământul în faţa lui. “O, Profetule! Dacă vin la tine femei credincioase şi îţi fac jurământ de credinţă, făgăduind că nu vor pune nimic în rând cu Dumnezeu, nu vor fura, nu vor preacurvi, nu-i vor omorî pe copiii lor, nu vor săvârşi nici o ticăloşie cu mâinile lor şi cu picioarele lor, şi nu ţi se vor arăta cu nesupunere faţă de ceea ce se cuvine, atunci primeşte jurământul lor de credinţă şi roagă-l pe Dumnezeu Preaînaltul de iertare pentru ele, căci Dumnezeu Preaînaltul este Iertător, Îndurător.” (Coran 60: 12) Bărbatul nu poate încheia un jurământ în numele soţiei sau al fiicei sale. Şi nici un bărbat nu poate anula un jurământ al nici uneia dintre rudele sale de sex feminin.36

MOŞTENIREA ŞI FEMEILE

Printre arabii păgâni, înainte de Islam, dreptul la moştenire îl aveau doar rudele de sex masculin. Coranul a abolit aceste obiceiuri nedrepte şi a oferit tuturor rudelor de sex feminin dreptul la succesiune. „Bărbaţilor le revine o parte; asemenea le revine şi femeilor o parte din ceea ce au lăsat în urmă părinţii şi rudele, de va fi puţin ori mult; o parte anumită li se cuvine.” (Coran 4:7)

Regula generală este că partea unei femei este jumătate cât a unui bărbat „Dumnezeu vă porunceşte în privinţa [moştenirii] copiilor voştri: un fiu are [o parte] cu partea a două fiice.” (Coran 4: 11), dar ea nu este obligată să contribuie absolut deloc la întreţinerea casei.

Uneori, partea femeii din moştenire este aceeaşi cu a bărbatului37:o Atunci când cei doi părinţi îi moştenesc pe copiii lor; Coranul spune: „...

Cât despre părinţii lui, primeşte fiecare dintre ei a şasea parte din ceea ce a lăsat [defunctul], dacă el are un copil.” (Coran 4: 11).

o Pentru fraţii sau surorile vitrege ce moştenesc de la un frate care nu are părinţi sau copii: „Dacă un bărbat sau o femeie moare fără a avea niciun moştenitor direct, dar are un frate sau o soră, fiecăruia dintre cei doi le revine a şasea parte. Dacă ei însă sunt mai mulţi de-atât, atunci ei toţi sunt părtaşi la o treime...” (Coran 4: 12).

35 Meududi, op. cit., p. 16.36 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., p. 27.37 Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, p. 13.

16

Mai mult, sunt cazuri în care femeia ia o parte mai mare decât a bărbatului:38 o dacă o femeie moare lăsând în urma ei un soţ, o mamă, doi fraţi şi o soră

din partea mamei ei, sora va primi o şesime şi doar o şesime va fi dată celor doi fraţi.

o dacă o femeie moare, lăsând în urmă un soţ, o soră din aceiaşi părinţi şi doi fraţi din partea tatălui, soţul primeşte o jumătate din moştenire, iar sora cealaltă jumătate, pe când fraţii vitregi nu primesc nimic, întrucât sunt doar rude. Dar dacă este vorba de o soră vitregă, aceasta va primi o şesime pentru întreţinere.

o Încă un caz în care femeia primeşte mai mult decât bărbatul, conform interpretării lui Ibn ‘Abbas a versetului: „Dacă însă nu are copil şi-l moştenesc părinţii lui, atunci mama sa are dreptul la o treime...” (Coran 4: 11). Pentru Ibn ‘Abbas, aceasta înseamnă că dacă o femeie moare, lăsând un soţ şi pe cei doi părinţi ai ei, soţului i se cuvine o jumătate, mamei o treime, iar tatălui o şesime.

După o comparaţie simplă între drepturile financiare şi obligaţiile femeii musulmane, o femeie musulmană britanică a concluzionat că Islamul nu a tratat femeile doar cu justeţe, ci şi cu generozitate39.

PREŢUL SÎNGELUI FEMEII

Nu există nicio relatare autentică a spuselor Profetului, niciun consens al autorităţilor religioase (Ijma') pentru a stabili că preţul de sânge plătit pentru uciderea unei femei reprezintă jumătate din suma plătită pentru uciderea unui bărbat. Astfel rămâne o singură tradiţie autentificată pe acest subiect: „Pentru un suflet, o sută de cămile.” În continuarea subtitlului Preţul sângelui, acelaşi pentru bărbaţi şi femei, şeicul Şaltut scrie: „Femeia, ca fiinţă umană, are aceleaşi origini precum bărbatul, sângele ei este acelaşi ca al lui, el provine din ea şi ea din el şi aceeaşi pedeapsă o vor primi amândoi de la judecători în cazul omuciderii; chinurile Iadului sunt cealaltă pedeapsă pentru uciderea unui bărbat sau a unei femei. Deci regula versetului se aplică uciderii accidentale a unui bărbat sau a unei femei.”

Relatările pe acest subiect în Coran sunt generale şi nu privilegiază bărbatul acordându-i vreun statut special: „Cel care omoară un drept-credincios din greşeală, trebuie să slobozească un rob credincios şi să dea un preţ de sânge familiei lui...” (Coran 4: 92). Toţi sunt de acord cu faptul că se adresează atât bărbaţilor, cât şi femeilor; de aceea se plăteşte aceeaşi sumă.40

38 Ibidem, p. 14.39 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., p. 43.40 Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, pp. 15-16.

17

ÎMBRĂCĂMINTEA ŞI COMPORTAMENTUL FEMEII

Vălul sau acoperământul pentru cap (hijab) reprezintă pentru occidentali un mare simbol de opresiune şi înrobire a femeilor. Pentru a vedea de cine şi de ce anume sunt de fapt oprimate femeile musulmance, e suficient să menţionez că Ministerul Educaţiei din Franţa a hotărât recent expulzarea din şcolile franeze a tuturor tinerelor femei musulmane care poartă văl! E de neuitat scena în care poliţiştii francezi împiedică o tânără femeie musulmană ce poartă batic să intre în liceu.

De fapt, legislaţia islamică i-a acordat o grijă deosebită femeii musulmane, în scopul protejării demnităţii ei şi ridicării ei la o poziţie înaltă. Condiţiile care i-au fost impuse în privinţa îmbrăcăminţii şi a podoabelor au avut doar menirea de a o feri de stricăciunea derivată de etalarea podoabelor cu ostentaţie. Aceasta nu constituie o limitare a libertăţii sale, ci urmăreşte să o apere, astfel încât să nu ajungă într-o situaţie umilitoare, să nu alunece în noroiul degradării şi să nu devină obiect al privirilor răufăcătorilor.41 Astfel, Dumnezeu porunceşte: „Şi spune drept-credincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi, drept-credincioşilor, faţă de Dumnezeu, pentru ca voi să izbândiţi!” (24: 31).

Oricum, este clar că nu Islamul a inventat acoperirea capului, ci există şi în tradiţia iudeo-creştină, existând doar o diferenţă de însemnătate. Sfântul Tertulian în faimosul său tratat „Vălul fecioarelor” a scris: ”tânără femeie, poartă vălul când ieşi; pe stradă, ar trebui să îl porţi şi în biserică, ar trebui să îl porţi când eşti între străini, poartă-l şi în mijlocul fraţilor tăi...”42

Coranul afirmă clar că vălul este esenţial pentru sobrietate, iar motivul pentru care aceasta este importantă ne este precizat tot în Coran: „O, Profetule, spune-le soţiilor tale şi copilelor tale şi femeilor dreptcredincioşilor să se învelească în jilbaburile (rochiile) lor, căci astfel va fi mai lesne să fie recunoscute şi să nu li se pricinuiască necazuri! Dumnezeu este Iertător şi Îndurător!” (33: 59) Acesta este punctul de vedere integral...sobrietatea înseamnă protecţie. Este una din 41 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 4, 65.42ibidem, p. 55.

18

marile ironii din lumea noastră contemporană că acelaşi batic este un venerabil semn de „sfinţenie” când este purtat...de către măicuţele catolice şi este defăimat, considerat simbol al „asupririi” când este purtat cu scopul protecţiei de femeile musulmane.43

Conform normelor islamice, femeia musulmană:o Se îmbracă şi se împodobeşte decent: „... să nu-şi arate gătelile lor,

afară de ceea ce este pe dinafară (...) şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor!” (Coran 24: 31). În timpul Profetului unele femei obişnuiau să îşi acopere faţa. Flexibilitatea Islamului îi permite femeii să opteze sau nu pentru acoperirea feţei44

o Trebuie să păstreze decenţa în mers şi în vorbire: „Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele!” (Coran 24: 31); „O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi], cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” (Coran 33: 32); îi este poruncit să vorbească, dar conform normelor credinţei islamice.

o Trebuie să fie mai presus de toate actele menite să stârnească şi să tenteze bărbatul, aşa cum se întâmpla în epoca ignoranţei, în perioada preislamică, sau în varianta modernă a Jahiliyei.

o Are interdicţia de a folosi lucruri care îi afectează feminitatea. Bărbaţii care se comportă ca femeile şi femeile care se comportă ca bărbaţii sunt pedepsiţi la fel de către Dumnezeu.Profetul spune: „Trei [categorii de persoane] nu intră în Paradis şi nu se bucură de vederea Frumuseţii lui Dumnezeu în Ziua Judecăţii: un fiu care nu i-a ascultat pe părinţii săi, o femeie masculinizată şi un adulterin”.

o Trebuie să evite să se afle într-un loc singură, cu un bărbat care nu este soţul ei, sau cu o persoană cu care se poate căsători, pentru a păstra o barieră între ea şi celălalt bărbat şi toate gândurile păcătoase, între reputaţia ei bună şi zvonurile false. Profetul spune: „Niciun bărbat nu trebuie să se afle într-un loc izolat cu o femeie şi nicio femeie nu ar trebui să călătorească cu nimeni în afară de o persoană cu care nu se poate căsători.” sau soţul ei, desigur.

o Trebuie evitate adunările de bărbaţi, excepţie făcând cazurile necesare sau scopurile considerabile, doar pentru strictul necesar. Participarea la rugăciunile în grup din moschee, căutând cunoaşterea, cooperarea în caritate şi promovarea credinţei sunt situaţii în care prezenţa femeii alături de bărbaţi este acceptată;

Prin aceste indicaţii şi regulamente, Islamul are grijă de siguranţa femeii şi a feminităţii sale, pentru ca ea să fie apărată de gurile profane; Islamul îi păstrează decenţa şi castitatea, ţinând-o departe de toţi factorii de

43 ibidem, pp. 55-57.44 Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, p. 21.

19

abatere. Islamul are grijă de onoarea ei, luptând împotriva calomniei şi a celor care o răspândesc. Mai presus de toate, Islamul îi protejează sufletul şi îi calmează mintea...În acelaşi timp, Islamul protejează bărbatul de anxietate şi rătăcire, familia de despărţire şi societatea de prăbuşire şi destrămare. Noi trebuie să urmăm aceste precepte divine, aşa cum ne îndeamnă Dumnezeu: „Apoi te-am aşezat Noi pe calea cea adevărată a religiei. Urmeaz-o, aşadar, şi nu urma poftelor celor care nu ştiu!” (Coran 45: 18), pentru a nu ajunge în situaţia celor care refuză poruncile şi înţelepciunea divină, cum se întâmplă în Occident, care suportă consecinţele acestui lucru, precum desfrâul, decăderea morală ce a corupt tinerii şi a dus civilizaţia la ruină şi prăbuşire. Ni s-a recomandat să evităm cele două căi extreme: occidentul permisiv şi sihastria severă a orientului.45

INDEPENDENŢA SOŢIEI – DIVORŢUL

Islamul are o poziţie de mijloc între creştinism şi iudaism cu privire la divorţ. Căsătoria în Islam este o legătură sacră care nu se poate desface decât dacă există motive. Cuplul a fost instruit să urmărească posibile remedii oricând căsătoria lor este în pericol. Nu este recomandat să se recurgă la divorţ decât în situaţia când nu există altă soluţie. Profetul Muhammad le-a spus credincioşilor: „dintre toate faptele permise divorţul este cel mai urât de Dumnezeu Preaînaltul” (Abu Dawud).

Nu este rezonabil să obligi doi oameni să rămână împreună împotriva voinţei lor. Nu e de mirare că întreaga lume creştină a fost obligată să permită divorţul, însă fără restricţiile şi moralitatea specifică Islamului. Iudaismul admite divorţul chiar şi fără un motiv. Islamul recunoaşte divorţul, dar îl descurajează pe toate căile. De asemenea le este recunoscut ambilor soţi dreptul de a pune punct căsătoriei lor. Islamul i-a dat soţului dreptul de divorţ (talaq). În plus, spre deosebire de iudaism, si soţia are dreptul de a dizolva căsătoria, acest drept pe care ea l-a dobândit se numeşte khulu (plecarea soţiei).46 În Islam este cu certitudine simplu în teorie ca bărbatul să divorţeze de soţia sa. Dar devine foarte greu pentru el să transpună aceasta în practică; rata scăzută a divorţurilor o demonstrează cu prisosinţă. Pe de altă parte, deşi femeia nu poate declara divorţul precum bărbatul, ei nu îi este dificil să îl obţină, având drept motivaţie chiar şi simplul fapt că înfăţişarea soţului nu îi este pe plac.47 O femeie a venit la profetul Muhammad să ceară divorţul de soţul ei. Ea i-a spus profetului că nu are de ce să se plângă împotriva soţului ei. Singura problemă era că îl ura şi nu îl suporta. Profetul a întrebat-o ce a primit de la el şi ea a răspuns „o grădină”. Apoi el a întrebat-o: „Şi îi dai grădina înapoi?” Iar ea a răspuns: „Da”, după

45 ibidem, pp. 23, 25.

46 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 31.47 Khurram Murad, op. cit., p. 17.

20

care profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa) i-a spus omului să-şi ia grădina înapoi şi să divorţeze de ea.(Bukhari)În unele situaţii soţia poate cere divorţul de soţul ei. Cruzimea soţului, abandonul fără motiv, soţul nu îşi îndeplineşte responsabilităţile conjugale, etc., constituie motive de divorţ. Pe scurt, Islamul a oferit femeii musulmane câteva drepturi de neegalat: ea poate divorţa prin khulu şi poate cere divorţul în nume propriu. Soţia musulmană nu a fost niciodată legată de un soţ recalcitrant. În cazul în care soţia alege să divorţeze trebuie să înapoieze dota soţului. Returnarea cadoului de nuntă în această situaţie este o compensaţie corectă pentru soţul dornic să o păstreze pe soţia sa în timp ce ea a ales să îl părăsească. Coranul a ordonat bărbaţilor să nu ia înapoi dota decât în situaţia în care soţia este iniţiatoarea divorţului.48

Subiectul divorţului este coplex, condiţiile, paşii, principiile, drepturile şi obligaţiile ce implică un asemenea proces în legislaţia islamică sunt nenumărate şi rămâne ca fiecare să-şi dea silinţa să le studieze în propriul sistem, Şaria.

POLIGAMIA ŞI FEMEILE

Misionarii şi orientaliştii tratează subiectul poligamiei ca pe un ritual islamic, ca pe una dintre obligaţiile musulmanului sau, cel puţin, ca pe o practică islamică plăcută. Aceasta este o înţelegere greşită, o prejudecată. Copleşitoarea normă a mariajului, pentru un musulman, implică doar căsătoria cu o femeie care să îi fie alinarea, bucuria sufletului său, îngrijitoarea casei sale şi în care să aibă încredere şi să îi spună secretele. Astfel, calmul, iubirea şi mila, bazele unui mariaj conform Coranului, îi va susţine. Prin urmare învăţaţii spun: „Este nerecomandat ca un bărbat care are o soţie virtuoasă, modestă şi care este de ajuns pentru el să se căsătorească cu alta. Aceasta îl expune la ceea ce este interzis.” Dumnezeu Atotputernicul spune: „Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu [toate] soaţele, chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul [către vreuna dintre ele], lăsând-o [pe cealaltă] ca atârnată!” (Coran 4: 129). Profetul a zis: „Bărbatul care a avut două soţii şi a înclinat spre una din ele, în Ziua Judecăţii va fi înclinat într-o parte.” Unui bărbat îi este interzis să se căsătorească cu o a doua soţie, dacă el se teme că nu va fi capabil să întreţină o a doua soţie sau se teme că nu va fi corect.49

Părintele Eugene Hillman scrie în cartea sa „Reexaminarea poligamiei”: „Nicăieri în Noul Testament nu există un ordin explicit prin care să se susţină că mariajul este monogam şi nici o poruncă prin care poligamia este interzisă.”, deşi poligamia era o practică comună şi in societatea

48 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 33-34.49 Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, 69.

21

evreiască din timpul profetului Isus. Părintele Hillman accentuează faptul că biserica romană a interzis poligamia cu scopul de a se conforma culturii greco-catolice (care prescria doar o soţiei legală, în timp ce tolera prostituţia şi concubinajul). El l-a citat pe Sfântul Augustin: „Acum într-adevăr în timpurile noastre, în conformitate cu obiceiurile romane, nu este permis să iei o altă soţie.” Biserica Africană şi creştinii africani le reamintesc adesea fraţilor lor europeni că interzicerea de către biserică a poligamiei este o practică culturală şi nu o dispoziţie categorică a creştinismului autentic.” Coranul de asemenea permite poligamia, dar nu fără restricţii. „...dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele], atunci [luaţi] una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte...” (4: 3).

Coranul, contrar Bibliei, limitează numărul soţiilor la patru, o condiţie strictă fiind tratarea soţiilor cu dreptate şi în mod echitabil. Sfântul Coran nu recomandă poligamia, nici nu o consideră un ideal. Cu alte cuvinte, Coranul a „tolerat” sau „permis” poligamia şi nu mai mult. La întrebarea de ce este poligamia posibilă, răspunsul este simplu: în toate timpurile şi locurile au existat constrângeri sociale şi motive morale pro-poligamie. Versetele din Coran indică că problema poligamiei în Islam nu poate fi înţeleasă separat de obligaţiile faţă de orfani şi văduve: „Iar dacă vă temeţi că veţi fi nedrepţi cu orfanii, luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei – două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele], atunci [luaţi] una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta [este situaţia care] vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept.” (Coran 4: 3). Islamul este religia potrivită tuturor locurilor şi timpului şi care nu ignoră aceste obligaţii. În numeroase societăţi numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor. În S.U.A. sunt cel puţin 8 milioane de femei în plus faţă de bărbaţi. Într-o ţară asemenea Guineei sunt 122 de femei la 100 de bărbaţi. Ş.a.m.d.. Pentru a se stabili un echilibru în societate în această situaţie există mai multe soluţii, una dintre ele fiind celibatul, alţii ar prefera infanticidul feminin (care se întâmplă în câteva societăţi din lume astăzi!). Alţii cred că singurul mijloc este ca societatea să tolereze comportamente sexuale permisive precum: prostituţie, sex fără căsătorie, homosexualitate, etc. Pentru alte societăţi din Africa de astăzi, un mijloc de a soluţiona această problemă este poligamia, considerată o instituţie socială onorabilă. De exemplu, multe tinere mirese din Africa, creştine, musulmane sau de alte religii preferă să se căsătorească cu un bărbat căsătorit deoarece astfel dovedeşte el însuşi că e un soţ responsabil. Multe soţii îşi îndeamnă soţii să îşi mai ia o soţie pentru că nu îşi doresc ca ei să se simtă singuri. Aceste femei au simţit că poligamia poate fi o experienţă fericită şi benefică dacă soţiile cooperează între ele.50 E de remarcat, totuşi, că majoritatea musulmanilor au avut doar o soţie. Faptul că există câţiva musulmani care au avut mai mult de o soţie a

50 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 47-49.22

devenit un subiect pentru propagandă împotriva Islamului, dând o impresie greşită asupra modului islamic de viată. Problema este că adesea femeile din vest, dar şi din alte culturi privesc poligamia ca pe un semn de degradare al femeilor. Pentru acele femei, eu le spun: “Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!”(109:4) În societatea islamică nu există „iubite” (ibovnice). Islamul le-a dat femeilor demnitate prin căsătorie şi le-a protejat de exploatarea bărbaţilor egoişti şi lacomi. Este mai bine şi mai demn să ai mai mult decât o soţie decât să ai un număr de iubite. Islamul te face răspunzător de faptele tale. Astfel, nu există familii cu un singur părinte sau copii nelegitimi în societatea islamică.51

În Islam poligamia este o chestiune care presupune consensul mutual. Nimeni nu poate forţa o femeie să se căsătorească cu un bărbat căsătorit. Soţia are dreptul să scrie în contractul de căsătorie că nu este de acord ca soţul să se căsătorească cu o altă soţie. Cineva cu siguranţă poate spune că rata căsătoriilor poligame în lumea islamică este mult mai scăzută decât rata relaţiilor extraconjugale din vest. Cu alte cuvinte, bărbaţii musulmani contemporani sunt de departe mult mai monogami în comparaţie cu cei din lumea occidentală. Billz Graham, un eminent evanghelist creştin a recunoscut acest lucru. El spune: „Creştinismul nu poate compromite chestiunea poligamiei. Dacă până astăzi nu a fost capabil să o facă este în detrimentul său. Islamul a permis poligamia ca o soluţie la anumite situaţii sociale şi a lăsat-o la latitudinea firii umane, strict în cadrul definit de lege. Tările creştine fac un mare spectacol din monogamie, dar de fapt ele practică poligamia. Nu surprinde pe nimeni rolul jucat de amante în societatea occidentală. Islamul este o religie cu o bază corectă şi a permis musulmanilor să se căsătorească cu o a doua soţie, dacă trebuie, dar interzice strict orice alt tip de legătură cu scopul de a apăra probitatea morală a comunităţii. Unul dintre paradoxurile impenetrabile din „civilizata” noastra lume modernă52 este faptul că înşelarea soţiei fără acordul ei este perfect legitim, dar luarea unei a doua soţii cu liberul acord al primeia înseamnă încălcarea legii.

51 Ghulam Sarwar, Islam-credinţă şi învăţături, Ed. Islam, Bucureşti, 2003, p. 187.52 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., p. 52.

23

CELE MAI MARI PATRU FEMEI MUSULMANE

Profetul a spus: "Printre femeile întregii lumi, patru sunt de seamă: Khadijah, Fatimah, Mariam (Maria) şi Asiiah (soţia Faraonului)".53

Khadijah – prima musulmană

"Când nimeni nu m-a crezut, Khadijah m-a crezut. Ea m-a făcut parteneră în averea ei." Acestea sunt cuvintele Profetului Muhammad despre prima lui soţie - marea doamna musulmană Khadijah-ul - Kubra'.;54

Ea era o doamnă nobilă, bogată din Mekkah. Era o femeie de afaceri, de succes, văduvă de două ori. Şi-a dovedit inteligenţa în administrarea afacerilor, testându-l prima oară pe Muhammed, când acesta a început să lucreze pentru ea. De asemenea, ea a refuzat numeroase propuneri de căsătorie din partea bărbaţilor mai de seamă ai tribului Quraiş care erau atraşi de frumuseţea şi bogăţia ei. Aceasta până când Khadijah a remarcat calităţile deosebite ale lui Muhammed şi s-a decis să facă ea primul pas de a-l cere în căsătorie.55 S-a căsătorit cu Profetul când ea avea patruzeci de ani şi el douăzeci şi cinci de ani. Au avut şase copii: doi băieţi, Qasim şi Abdullah (Tahir şi Tayyib, care au murit tineri) şi patru fete, Zainab, Ruqaiyyah, Omm Kalthum şi Fatimah. Khadijah a trăit cu Profetul douăzeci şi cinci de ani şi a fost singura soţie a Profetului în acest timp.

După cincisprezece ani din căsătoria lor, când Profetul obişnuia să se izoleze în peştera Hira pentru a reflecta asupra vieţii şi a creaţiei lui Dumnezeu, Khadijah niciodată nu l-a abandonat, ci l-a susţinut mereu şi obişnuia să-l viziteze. E uimitor cum o femeie de cincizeci şi cinci de ani putea urca muntele pentru a se întâlni cu soţul ei în peşteră, doar pentru a reflecta şi a sta împreună. A fost o femeie minunată şi o mare binecuvântare pentru Muhammed.

Când revelaţia a venit de la Dumnezeu şi Muhammad a venit la ea speriat, ea l-a liniştit spunându-i: “Nu, jur pe Dumnezeu că El niciodată nu s-ar mânia pe tine! Tu îţi ajuţi rudele, îi iei apărarea celui slab, îl ajuţi pe sărac şi pe cel aflat în nevoie, tu întâmpini oaspeţii şi înduri multe greutăţi pe calea adevărului.”56 Khadijah a acceptat şi a devenit prima musulmană. Acceptarea de către ea a Islamului i-a ajutat răspândirea printre locuitorii din Mekka. A fost lângă Profet tot timpul. Averea lui Khadijah a fost folosită pentru cauza Islamului…ea a avut de suportat o imensă tensiune şi suferinţă în timpul boicotului la Shi'bi Abi Talib, timp de trei ani.57 Chiar şi aşa, Khadija, care avea pe atunci şaizeci şi cinci de ani, a ales să stea cu soţul ei, deşi liderii quraişiţi i-ar fi permis să-şi cumpere hrană, cu condiţia de a rămâne în casa ei.53 Ghulam Sarwar, op. cit., p. 156.54 ibidem, p. 154.55 Amr Khaled, op. cit., p. 39.56 ibidem, p. 50.57 Ghulam Sarwar, op. cit., pp. 154-155.

24

Marea doamnă musulmană Khadijah, prima musulmană, a murit pe 10 Ramadan în al zecelea an al profeţiei, în 620 e.n., la vârsta de şaizeci şi cinci de ani, în braţele lui Muhammed, demonstrând cât de importantă este căsătoria în Islam. Când era pe patul de moarte s-a întâmplat un lucru uimitor. Îngerul Gibril a venit de la Dumnezeu Preaînaltul cu urări pentru Khadija...El a spus: „Salut-o din partea Domnului meu şi din partea mea şi dă-i ei vestea bună că va avea un palat din ’qasab’ (perle) în Paradis, unde nu va avea parte nici de necazuri şi nici de suferinţe.” Când Profetul i-a spus aceste vorbe, ea a răspuns:” El este sursa păcii, de la El vine pacea şi pacea fie asupra îngerului Gibril!”58 Moartea ei a fost o mare pierdere pentru Muhammad. El spuse: "Nu pot îndura scena. Cred că Dumnezeu a păstrat mult bine în ea." El a iubit-o pe Khadijah atât de mult încât dupa moartea ei obişnuia să-şi amintească adesea de ea59, datorită comportamentului ei. Lumea ar putea fi schimbată de mari doamne musulmane precum Khadijah.

Unii orientalişti pretind că Profetul s-a căsătorit cu multe femei pentru a-şi satisface poftele trupeşti (şi că ar promova poligamia). Acest lucru nu este adevărat, deoarece el a fost cast până la douăzeci şi cinci de ani de ani. Astfel procedează un bărbat ahtiat după plăceri? Mai mult, el a refuzat să se căsătorească după moartea Khadigei şi a avut grijă de cele două fiice necăsătorite ale sale, în special de Fatima care avea paisprezece ani. Doi ani mai târziu s-a recăsătorit cu o văduvă, Sedwa, deoarece ea nu putea să se întreţină după moartea soţului, decedat în timpul emigrări în Etiopia. Mai târziu s-a căsătorit cu Aişa şi apoi cu celelalte soţii; toate aceste căsătorii au avut ca scop da’uah (activitate misionară).

Fatimah - Conducătoarea femeilor

Fatimah, cea mai tânără dintre cele patru fiice ale Profetului, e cunoscută ca Sayyidatun Nisa' (Conducatoare a femeilor). După moartea mamei ei Khadijah, ea şi-a slujit tatăl cu total devotament şi dragoste. Profetul a iubit-o foarte mult şi i-a pastrat o adânca afecţiune,60 spunând despre ea: „Fatima este o parte din mine; ce mă întristează pe mine, o întristează pe ea şi ce mă mulţumeşte pe mine, o mulţumeşte pe ea.”61

Dupa Hadis-uri, Fatimah era privită ca o mare doamnă respectată de către femeile din acel timp, datorită personalităţii, bunătătii, politeţii şi demnitaţii ei. Fatimah a luat parte la bătălia de la Uhud şi i-a îngrijit pe soldaţii musulmani răniţi. Ea bandaja rănile, ajutată de Profet în timpul bătăliei. De asemenea, a luat parte la bătălia de cucerire a Mekkăi.

58 Amr Khaled, op. cit., pp. 93-94.59 Ghulam Sarwar, op. cit.,, p. 155.60 Ibidem, p. 56.61 Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, pp. 44-45.

25

Fatimah a murit la câteva luni după moartea Profetului, pe 3 Ramadan, în 11 AH la treizeci de ani.62 Ea a relatat că în noaptea în care Profetul a murit, “El mi-a spus că va muri la noapte şe eu am plans. Apoi mi-a spus că eu voi fi prima din familia sa care-l va urma şi eu am râs.”63 Înainte de a muri, ea şi-a exprimat dorinţa ca trupul ei să fie dus pentru rugăciunea de înmormântare într-un asemenea mod ca nimeni să nu recunoască dacă e corpul unui bărbat sau al unei femei,64 dovedind că era o musulmancă ideală.

Murind atât de curând după moartea Profetului, n-a putut nara mai mult de 18 sau 19 Hadisuri, cu o mare valoare însă pentru legislaţia islamică (Şaria).

Aişa – mama credincioşilor

Această mare doamnă musulmană a fost căsătorită cu Profetul după moartea primei sale soţii, Khadijah…a fost căsătorită cu Profetul la 9 ani, dar a mers sa trăiască cu el doar când a avut doisprezece ani (unii spun cincisprezece), o vârstă obişnuită pentru acea vreme. Tatăl ei a fost Abu Bakr, cel mai apropiat prieten al Profetului şi primul Khalifa al Islamului.

Aişa era foarte talentată şi avea o memorie minunată. Ea a crescut într-un mediu islamic. În timpul copilăriei, Aişa a memorat un număr de sure din Coran. Aişa a avut norocul de a fi instruită sub îndrumarea unuia dintre cei mai mari învătători ai omenirii, Profetul Muhammad. Această instruire a făcut din ea una din cele mai remarcabile femei musulmane din istoria islamică. Ea a fost complet devotată Profetului, soţului ei, iar el a iubit-o foarte mult, nu pentru frumuseţea ei fizică, ci pentru inteligenţa, spiritul ei de judecata şi personalitatea ei. Dacă Aişa iubea pe cineva mai mult decât pe soţul ei Muhammad, acela era Atotputernicul Dumnezeu, şi aceasta era învăţătura Profetului. Aişa obişnuia sa-l însoţeasca pe Profet în rugăciuni. Obişnuiau să se roage perioade lungi, plângând şi cerând iertarea lui Dumnezeu. Profetul a murit în braţele ei.

Aişa întotdeauna susţinea adevărul. A învaţat pe mulţi oameni Islamul. Ea era o autoritate în multe chestiuni ale legii islamice, în special în cele care le priveau pe femei. Ea a narat 2210 Hadis-uri. A murit la vârsta de şaizeci şi şapte de ani pe 17 Ramadan, 58 AH. Viaţa ei arăta la ce statut înalt se poate ridica o femeie musulmană.

Înainte de Islam, femeile nu aveau nici un statut în societate; Islamul le-a dat o poziţie foarte importantă. Islamul vrea să vadă femeia

62 Ghulam Sarwar, op. cit., pp. 156-157.63 Amr Khaled, op. cit., p. 280.64 Ghulam Sarwar, op. cit, p. 157.

26

dezvoltându-şi talentele şi contribuind la societate ca mama sau soţie şi rămânând supusă şi virtuoasă. Femeile musulmane pot atinge culmi înalte. Dumnezeu Creatorul le-a stabilit şi îndatoririle potrivit naturii şi constituţiei lor biologice.65

Asiiah – o musulmancă exemplară

Asiiah era soţia Faraonului cel neîndurător. Ea ne este dată ca model de dreptcredincioasă de către Dumnezeu, pentru caracterul ei exemplar, caracterul ei şi dorinţa de a căuta doar mulţumirea şi Îndurarea lui Dumnezeu şi Paradisul. Astfel, se spune în Coran: “Şi Dumnezeu a dat-o drept pildă pentru aceia care cred pe muierea lui Faraon, care a zis: “Doamne, durează-mi mie o casă lângă Tine în Rai şi mântuieşte-mă pe mine de Faraon şi de fapta sa şi mântuieşte-mă p mine de neamul de nelegiuţi!” (66: 11)

Fecioara Maria – “mama drept-credincioşilor”

Maria, mama Profetului Isus, este numită de către musulmani “mama drept-credincioşilor”, întrucât reprezintă, prin toate faptele sale, un model demn de urmat. Mariei şi familiei ei le sunt dedicate trei capitole mari în Sfântul Coran: capitolul (3) numit familia lui ‘Imran (‘Imran fiind tatăl Mariei), capitolul (5) Mesei Coborâte din Cer (cunoscută drept Cina cea de taină) şi capitolul (19) numit Maria.66 În foarte multe alte capitole coranice ni se aminteşte de ea şi de fiul său, Isus. Coranul a făcut din Maria un exemplu de puritate, umilinţă în faţa lui Dumnezeu şi credinţă în cuvântul Său: „Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui 'Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie.” (Coran 66: 12).67

Dumnezeu a ales-o pe Maria pentru a le aduce moralitatea şi religia autentică oamenilor care şi-au abandonat religia originară şi au adoptat tot felul de superstiţii şi speculaţii68 şi pentru a se îndeplini minunea lui Dumnezeu pentru oameni: „Îngerii au zis: „O, Maria! Dumnezeu îţi vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa (Mesia, Isus), fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi (de Dumnezeu)!” Pentru musulmani, (din tafsir) prin aceasta Maria a contribuit la îndeplinirea perfecţiunii lui Dumnezeu de a crea, astfel, naşterea miraculoasă a lui Isus fără tată completează toate posibilităţile divine de a crea oamenii: din bărbat şi femeie; fără bărbat şi fără

65 ibidem, pp. 157-159.66 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 5-6.67 Yusuf Al-Qaradawy, Statutul femeilor în Islam, p. 39.68 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit p. 56.

27

femeie (Adam); din bărbat, dar fără femeie (Eva) şi din femeie, dar fără bărbat (Isus). Fecioara Maria a crescut neprihănită, în adorare şi cucernicie69, iar Dumnezeu a onorat-o, aşezând-o deasupra tuturor femeilor: „Îngerii au zis: „O, Maria! Dumnezeu te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor/”” (3: 42) Ea este un model şi prin felul cum a înfruntat acuzaţiile lumii. Cu toate acestea, trebuie menţionat că musulmanilor, femei şi bărbaţi, le este interzisă orice adorare sau adresare de rugi către Maria, fiind conştienţi că asocierea altcuiva lui Dumnezeu este singurul păcat de neiertat pentru Dumnezeu: „Şi când va zice Dumnezeu (În Ziua de Apoi): „O, Isus, fiu al Mariei! Le-ai spus tu oamenilor: „Luaţi-mă pe mine şi pe mama mea drept dumnezei în locul lui Dumnezeu?”, el îi va răspunde: „Mărire Ţie! Eu nu aş fi putut să spun ceea ce nu aveam dreptul să spun!...”...”(Coran 5:116-117)

Prin modelul Mariei, Dumnezeu ne prezintă caracterul ideal al femeii musulmane. Acest caracter este complet diferit de caracterul obişnuit al femeilor din societăţiler laice din zilele noastre.70

FORME ALE SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ÎN SOCIETĂŢILE ISLAMICE

a) SISTEMUL ZAKAT (DANIEI) - CONTRIBUŢIA LA BUNĂSTAREA CELORLAŢI

Zakat (contribuţie a prosperităţii) este al treilea pilon al Islamului. Zakat se cere platită o dată pe an în economii la rata de 2,5%. Această rată se aplică în bani gheaţă, economii bancare, bijuterii din aur şi argint. Rata pentru vite şi produse agricole este diferită. Zakat este o plată obligatorie, nu e nici caritate, nici taxă. Caritatea este optională, iar taxele pot fi folosite de stat pentru orice scop, dar Zakat trebuie cheltuit în limitele unor percepte fixe, precum ajutarea săracilor, nevoiaşilor, plata salariilor colectorilor acestuia, eliberarea sclavilor, datornicilor, călătorilor nevoiaşi, pentru a câştiga inimi şi pentru cauza lui Dumnezeu: “Milosteniile [din Danie] sunt numai pentru săraci, pentru sărmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror inimi se adună (întru credinţă), pentru slobozirea robilor,pentru cei îndatoraţi greu, pentru calea lui Dumnezeu şi pentru călătorul aflat pe drum. [Aceasta este] poruncă de la Dumnezeu, iar Dumnezeu este Atoateştiutor [şi] Înţelept.” (Coran 9: 60).71

69 *Liga Islamică şi Culturală din România, op. cit., p. 56.70Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit, p. 53.71 Ghulam Sarwar, op. cit., pp. 80-81.

28

Zakatul este o formă de securitate socială. Statul islamic este răspunzător de asigurarea necesităţilor de bază în hrană, îmbrăcăminte, locuintă, medicină şi educaţie pentru fiecare cetăţean72, educaţia la toate nivelele ei fiind gratuită într-un stat Islamic. Prin plata Zakatului, introdusă încă din secolul al VII-lea, bogaţii îsi împart averea cu săracii şi astfel procesul concentrării averii este controlat, iar distribuirea corectă asigurată. În completarea părţii obligatorii a Zakat-ului, musulmanii sunt îndemnati în Coran să aducă contribuţii voluntare pentru a-i ajuta pe sărmani, pe nevoiaşi şi pentru alte scopuri de prosperitate. Aceasta contributie voluntara se numeste Sadaqah (caritate sau pomană).73 Anas a relatat că Trimisul lui Dumnezeu a spus: “Cea mai bună pomană este hrănirea unui stomac înfometat.” (Baihaqi)

b) INSTITUŢIILE DE BINEFACERE

Pe vremea Profetului au apărut aşezămintele religioase  (waqf), care furnizau tuturor instituţiilor sociale resursele financiare care le ajutau să-şi îndeplinească menirea lor umanitară nobilă.

Au existat două feluri de instituţii: unele înfiinţate de stat, constând din bunuri şi asezăminte vaste şi altele înfiinţate de persoane: prinţi, comandanţi, bogătaşi, femei.

Printre instituţiile de binefacere, cele mai importante au fost:o moscheile - Moscheea a reprezentat primul nucleu al şcolii în civilizaţia

islamică. Ea nu era doar loc de adorare, ci era şi şcoală în care musulmanii învăţau scrisul, cititul, Coranul, stiinţe juridice, lingvistică şi alte ramuri ale ştiinţei.74

o şcolile – învăţământul era şi este gratuit, pentru ambele sexe; elevilor şi studenţilor asigurându-li-se masa, cazarea peste noapte, posibilităţi de a studia şi de a-şi îndeplini îndatoririle religioase. Fiecare şcoala avea şi o moschee, săli de studiu, dormitoare pentru elevi şi studenţi, bibliotecă, bucătărie şi baie. Mai întâlnim şi astăzi astfel de şcoli75

o spitalele – un exemplu al complexităţii serviciilor spitalelor: Marele spital Al-Mansuri din Cairo: i s-au anexat o moschee, o şcoala şi un oficiu pentru orfani; Toata lumea se putea interna în acest spital şi să beneficieze de tratament. Bolnavii primeau la plecare din spital, dupa ce se vindecau, un rând de haine, iar celor care mureau li se asigurau pregătirile, giulgiul şi înmormantarea. Au fost numiti pentru spital medici pentru diverse specialităţi, precum şi infirmieri şi slujitori care să-i ajute pe bolnavi, să le aranjeze paturile, să le spele veşmintele şi să le fie de ajutor la baie, ajungându-se astfel ca pentru fiecare bolnav să revină doi slujitori. O sală mare fusese amenajată în care medicul-şef ţinea lecţii de

72 ibidem, p. 191.73 ibidem, p. 82.74 Mustafa Sabaayi, Particularităţi uimitoare ale civilizaţiei islamice, Ed. Golden, Constanţa, 2008, p. 141.75 Ibidem, p. 143.

29

medicină pentru studenţi; lucrul cel mai interesant este faptul că spitalul nu oferea servicii numai bolnavilor internaţi in ele, ci oferea alimente, băuturi şi medicamente şi la domiciului celor care aveau nevoie de ele.76

o caravanseraiurile şi hotelurile destinate călătorilor devotaţi lui Dumnezeu şi altor oameni săraci,

o azilurile, căminele şi casele de oaspeţi în care se retrăgeau cei care voiau să se dedice adorării lui Dumnezeu,

o casele speciale construite pentru săracii care nu aveau posibilităţi să cumpere sau să închirieze locuinţe,

o instalaţiile pentru distribuirea apelor tuturor oamenilor pe drumurile publice,

o cantinele populare în care se distribuiau pâine, carne, ciorbă şi dulciuri, existente până aproape de zilele noastre,

o azilul sultanului Selim şi azilul şeicului Muhi ad-Din din Damasco casele destinate pelerinilor care se aflau la Casa Sfântă a lui Dumnezeu

de la Mekka.o Instituţiile destinate întreţinerii drumurilor, barajelor şi podurilor, precum şi

cimitirelor, unii oameni donând întinse suprafeţe de pământ pentru a deveni cimitire publice.

o instituţiile de caritate pentru cele necesare înmormantarii saracilor decedati.

o instituţii de caritate destinate realizării solidarităţii sociale, aşa cum erau casele pentru copii abandonaţi şi orfani, pentru circumciderea şi îngrijirea lor, căminele pentru invalizi, orbi şi bătrâni în care aceştia aveau parte de un trai demn, asigurându-li-se locuinţa, hrana, îmbrăcămintea şi invăţământul.

o instituţii pentru asistarea deţinuţilor, pentru asigurarea hranei necesare, menţinerea sănătăţii

o instituţii pentru asigurarea de însoţitori care să-i conducă şi să-i asiste pe nevăzători şi pe invalizi.

o instituţii destinate sprijinirii căsătoriei tinerilor care nu aveau posibilitatea să suporte cheltuielile necesare pentru căsătorie şi asigurarea dotei.

o instituţii pentru aprovizionarea mamelor cu lapte şi cu zahăr, destinate exclusiv scopurilor caritabile.

o instituţii de caritate care asigurau tăbliţe copiilor care spărgeau tăbliţele de scris când se întorceau acasă.

o instituţia de tratare şi îngrijire a animalelor bolnave, de hrănire a lor şi de asigurare a păşunii cand imbatraneau.77

76 Ibidem, pp. 164-165.77 ibidem, pp. 134-139.

30

CONCLUZII

Aceasta este, pe scurt, ceea ce reprezintă Islamul. Aceasta nu este nici vis, nici utopie. Pentru binefacerea omenirii, Profetul şi companionii săi au dezvoltat şi au stabilit, în trecut, aceste principii şi această ordine, şi ele pot fi stabilite şi aplicate, din nou, de către adevăraţii credincioşi.78

Aproape toate societăţile musulmane au un grad sau altul de abatere de la idealurile islamice în ceea ce priveşte statutul femeii. Aceste abateri se manifestă în două direcţii opuse. Prima direcţie este foarte conservatoare, restrictivă şi orientată spre tradiţii, în timp ce a doua este foarte liberală şi pro-occidentală. Sumarizând, părerea conform căreia femeia musulmană are un statut umil din cauza Islamului este o concepţie greşită. Problemele musulmanilor în general se datorează unui slab ataşament faţă de Islam. Totuşi, Islamul rămâne cea mai practicată religie. Se cuvine ca nemusulmanii să realizeze marea prăpastie între credinţă şi practici. Ne minunăm că mulţi dintre cei care se convertesc la Islam într-o ţară asemenea Marii Britanii sunt femei. În S.U.A. femeile convertite la Islam sunt mai numeroase decât bărbaţii, 4 femei la un bărbat. În legătură cu această creştere impresionantă, ambasadorul Herman Eilts a declarat în faţa Comitetului Afacerilor Externe al Casei reprezentanţilor Congresului SUA în 24 iunie 1985: “…dar pe mine m-a impresionat că Islamul este religia monoteistă cu cea mai mare viteză de propagare. Aceasta este ceva de care trebuie să ţinem cont. Ceva este corect în Islam. El atrage mulţi oameni buni. Da, ceva este corect în Islam şi este timpul să descoperim acel ceva.”79 Sper că această lucrare este un pas în această direcţie.

BIBLIOGRAFIE

1. Abdel Aziym, Dr., Sherif, Femeia în Islam, Ed. Taiba, Bucureşti,

2008

2. Al-Fahim, Abdul Rahim, Două sute de Hadisuri profetice, Ed. AMR,

Bucuresti, 2008

78 Meududi, op, cit., p. 46.79 Dr. Sherif Abdel Aziym, op. cit., pp. 58-62.

31

3. Khaled, Amr, Pe urmele lui Muhammed, Ed. Golden, Constanţa,

2008

4. Liga Islamică şi Culturală din România, Traducerea sensurilor

Coranului cel Sfânt în limba română, Ed. Islam, Bucureşti, 2006.

5. Meududi, Ce înseamnă Islamul, Ed. Taiba, Bucureşti, 2003

6. Murad, Khurram, Şaria-legislaţia islamică, Ed. Taiba, Bucureşti,

2007

7. Qaradawy, Prof., Dr., Yusuf , Permis şi interzis în Islam, Ed. Islam,

Bucureşti, 2003

8. idem, Statutul femeilor în Islam, Ed. Taiba, Bucureşti, 2008

9. Sabaayi, Mustafa, Particularităţi uimitoare ale civilizaţiei islamice,

Ed. Golden, Constanţa, 2008

10. Sarwar, Ghulam, Islam-credinţă şi învăţături, Ed. Islam,

Bucureşti, 2003

11. Yahya, Harun, Fecioara Maria, Ed. Taiba, Bucureşti, 2007

12. Zarqa, Mustafa Ahmad, Muhammed – modelul perfect pentru

omenire, Ed. Islam, Bucureşti, 2008

32