1 | P a g e

Scolioza la copil şi adolescent Prof. Dr. Mihai Jianu

Scolioza structurală este o deformare tridimensională a coloanei vertebrale produsă prin asocierea unei deviaţii în plan frontal, cu o deviaţie în plan sagital însoţită în același timp de o deviaţie în plan orizontal, sub forma rotaţiei vertebrale.

În 99% din cazuri existenţa gibozităţii este sinonimă cu prezenţa scoliozei dar există totuși cazuri foarte rare de gibozitate fără înclinare laterală, printr-o rotaţie pură în regiunea toracală, coloana vertebrală fiind perfect rectilinie(2,pg.2). Prezenţa deformărilor în toate cele trei planuri spaţiale precum și rotaţia vertebrală, diferenţiază scolioza structurală de atitudinile scoliotice(7,89). De multe ori în practica curentă atitudinea scoliotică este confundată cu scolioza propriu-zisă și de aici apar o serie întreagă de greșeli terapeutice cum ar fi recomandarea de corset, nesfârșite ședinţe de kinetoterapie total inutile, la copii fără scolioză. Scolioza afectează în special sexul feminin (75-80% din cazuri în majoritatea statisticilor) și apare de regulă la vârsta pubertăţii sau chiar cu 1-2 ani înaintea acesteia.

În 2-3% din cazuri, scoliozele apar încă de la naștere datorită unor malformaţii ale vertebrelor sau coastelor (scolioze congenitale)(fig.2) iar 6-7 % se datorează altor cauze: boli neuromusculare, neurofibromatoză(fig.3), sindrom Marfan(18,151), infirmitate motorie de origine cerebrală. Restul de 91-92% , scoliozele idiopatice, apar spre vârsta de 10-12 ani și au o cauză incomplet elucidată.

Fig.1

Fig.2 Fig.3

2 | P a g e

Etiologie (Cauze) Cauzele scoliozei sunt genetice și hormonale De la început trebuie combătută ca fiind complet greșită, teoria conform căreia scolioza apare datorită poziţiei vicioase a copilului în bancă, la birou, la calculator, a ghiozdanului prea greu, etc. Poziţia vicioasă nu are cu certitudine niciun rol în apariţia unei scolioze. Aserţiunea este contrazisă de următoarele dovezi : - nu poate explica de ce boala apare într-o proporţie atât de mare la fete ( 75-80 %) și de ce primele semne de deformare apar exact în perioada pubertăţii și nu la vârste mult mai mici când comportamentul copiilor, fete și băieţi, este aproape identic, - primatele bipede nu fac scolioză. Modul de viaţă și activitatea acestor vieţuitoare, conform prejudecăţii, ar trebui să determine cu certitudine deformarea coloanei vertebrale. Se confirmă în acest mod că boala scoliotică este apanajul rasei umane și nu se datorează poziţiei vicioase. Statul aplecat la birou, la calculator nu antrenează o deformare structurală cifotică sau scoliotică ci o atitudine cifotică perfect reductibilă. Cu alte cuvinte, indiferent de poziţia adoptată, nu fac scolioză decât cei care au predispoziţie genetică. Este inutil să cerem copiilor sau adolescenţilor să stea drept în permanenţă(1, 119). Zeci de milioane de oameni adoptă poziţii incorecte la calculator, dorm în hamac, etc. Ghiozdanul prea greu Un alt mit foarte răspândit din păcate chiar de către medici, este că apariţia scoliozei se datorează ghiozdanului prea greu. Actualmente în România în fiecare categorie de vârstă și implicit în aceiași clasă sunt aproximativ 170.000 copii care duc zilnic un ghiozdan cu greutate sensibil egală. Din aceștia foarte puţini (0,2-1,5%), vor dezvolta o scolioză, restul nu. Zeci de ani, generaţii întregi de elevi au avut de dus ghiozdane mult mai grele nu din materiale ușoare ca cele de azi. Cu certitudine că dacă într-un viitor copii vor merge la școală numai cu o tabletă de 100 de grame, incidenţa scoliozei va fi același. Se dovedește încă odată că determinarea genetică este cea hotărâtoare iar declanșarea bolii se produce la pubertate. Cu toate că există foarte multe studii referitoare la etiologia scoliozei, cauza acestei boli rămâne aproape necunoscută. Pe primul plan rămân totuși doi factori care se detașează și sunt unanimi recunoscuţi: factorul genetic(6,61) și factorul endocrin(7,44).

Clasificarea scoliozelor După majoritatea autorilor, scoliozele se împart în structurale și nestructurale. Scoliozele nestructurale se mai numesc și scolioze funcţionale sau atitudini scoliotice. Ele sunt reprezentate de o deviaţie simplă laterală a coloanei vertebrale, reductibilă și fără rotaţia vertebrelor. Scoliozele structurale se caracterizează prin persistenţa curburilor, a rotaţiei vertebrelor și a deformărilor vertebrale și costale la flexia anterioară a coloanei vertebrale, în clinostatism sau la suspendare. Scolioze nestructurale

3 | P a g e

Cauze: - inegalitatea membrelor inferioare, - contractura mușchilor trunchiului (în traumatisme vertebrale, fracturi), - asimetria articulaţiei lombosacrate, - retracţia mușchiului sternocleidomastoidian – torticolis, - atrofia unilaterală a unui membru superior, - amputaţia unui membru superior, - atitudine scoliotică fără cauze aparente, - copii de vârstă școlară ce adoptă o poziţie defectuoasă, - atitudinea scoliotică a tinerelor fete.

Scolioze structurale: (după Scoliosis Research Society)

Idiopatice - infantilă(0-2 ani) - juvenilă - a adolescentului Scolioze neuromusculare

- poliomielită - amiotrofii spinale infantile

Malformaţii congenitale Osoase - hemivertebre - bloc vertebral - fuziuni costale Neurologice - siringomielie

diastematomielie

Maladii osoase constituţionale de natură ecto sau mezodermică - neurofibromatoză - boală Marfan - maladie Ehlers-Danlos

Alte principii de clasificare ale scoliozelor: Orientarea concavităţii curburii: - dextroconvexă - dextroconcavă Proba firului de plumb: - scolioze echilibrate (firul cade în pliul interfesier) - scolioze neechilibrate

Reductibilitatea scoliozei: - reductibilă - nereductibilă

Numărul de curburi: - scolioză unică (o singură curbură) - scolioză dublă

4 | P a g e

- scolioza triplă Evolutivitate

- scolioze evolutive

scolioze neevolutive Trebuie evitat diagnosticul de scolioză în „C” sau în „S” ca fiind o exprimare nemedicală atunci când se face referire la desemnarea unei scolioze cu curbură unica(fig.4) respectiv la scolioza cu dublă curbură(fig.5).

Se consideră în mod clasic că scoliozele neevolutive sunt acelea care la vârsta de 15-16 ani nu depășesc 30°. Dimpotrivă, scoliozele evolutive trec de 30° la vârste chiar mai mici, ajungând la 80-90°, uneori chiar la 140° și chiar mai mult . O scolioză evolutivă se agravează treptat în timp până la vârste foarte înaintate, pierzând uneori câteva grade anual; o scolioză evolutivă netratată, va evolua până la o limită ce pare programată genetic.

Examenul clinic Examenul clinic începe cu examinarea copilului chiar la naștere pentru a depista formele congenitale, cu deformări vertebro-costale și trebuie continuat de medicul de familie, medicul școlar, dar foarte importantă este observarea copilului de către părinţi, cei care pot depista cel mai ușor orice deformare care apare la nivelul coloanei vertebrale și a toracelui. Prima examinare a unui pacient care prezintă o deformare vertebrală trebuie să cuprindă mai multe etape: - recunoașterea deviaţiei coloanei vertebrale, - aprecierea caracterului său structural, - atribuirea unei etiologii, - prognostic de evoluţie, - alegerea conduitei terapeutice.

Fig.4 Fig.5

5 | P a g e

După ce pacientul a fost interogat asupra antecedentelor personale, familiale și ereditare, examinarea clinică trebuie făcută pe pacientul dezbrăcat, descălţat, în ortostatism (în picioare). Trebuie precizate morfotipul, starea musculară și cutanată, forma picioarelor și a genunchilor, echilibrul bazinului, lungimea membrelor inferioare, amplitudinea mișcărilor articulare ale șoldurilor. Căutarea reflexelor osteotendinoase și abdomino-cutanate face parte din examinarea neurologică sistematică. Examenul tegumentelor are o deosebită importanţă pentru încadrarea etiologică a scoliozei. Se notează astfel prezenţa petelor café-au-lait, a unei pilozităţi pe linie mediană, a unui hemangiom ceea ce face să atribuim afecţiunii o cauză neurologică.(3,4) Privit din spate se poate observa o eventuală deformare a coloanei vertebrale; în mod normal coloana vertebrală trebuie să fie perfect rectilinie. La aplecarea spre înainte, se observă uneori o deformare

posterioară a toracelui, gibozitatea costală care evidenţiază rotaţia vertebrală (fig.6). Privit din faţă, poate fi observată deformarea cutiei toracice și o eventuală inegalitate a umerilor sau asimetria șoldurilor. Examenul coloanei din faţă și din spate.

Echilibrul bazinului Bazinul este echilibrat dacă linia spinelor iliace anterosuperioare este orizontală văzută din faţă și de

asemenea dacă linia spinelor iliace posterosuperioare este orizontală văzută dinspre posterior. Şanţul interfesier trebuie să fie vertical, iar pliurile subfesiere să fie la același nivel. Echilibrul umerilor Dacă în mod normal cei doi umeri sunt la același nivel, la pacientul scoliotic aproape constant există un dezechilibru; totuși la scoliozele cu două curburi inversate, umerii pot fi uneori la același nivel. Examenul coloanei din profil Privită din profil coloana vertebrală prezintă trei curburi fiziologice(3,24): o lordoză cervicală, o cifoză dorsală și o lordoză lombară (fig.7) Cifoza dorsală normală măsoară 35-40°, dar este mult crescută în

maladia Scheuermann, în anomaliile vertebrale congenitale, în morbul lui Pott. Prin urmare termenul cifoză nu trebuie utilizat ca diagnostic de anormalitate. Peste valoarea de 35-40° se vorbește de hipercifoză (fig.8).

Fig.6

Fig.7

Fig.8

6 | P a g e

Lordoză lombară fiziologică este de 45°-60° dar poate avea valori mai mari la sexul feminin precum și la practicanţii unor sporturi (gimnastică).

Examenul radiologic După examinarea clinică, se face o radiografie de faţă și profil a întregii coloane vertebrale, o radiografie a crestei iliace și o radiografie a pumnului, ultimele două în vederea aprecierii vârstei osoase. - radiografia de faţă trebuie făcută în ortostatism, cu bazinul echilibrat, pe un clișeu de 30X90 cm, de la o distanţă de 1,5 m, pentru a vizualiza în întregime rahisul, de la baza craniului la sacru (fig.9). Nu este recomandată radiografia obţinută din clișee segmentate. - radiografia de profil efectuată cu braţele la orizontală, permite analiza curburilor rahidiene de profil(1,107) și de asemenea permite analiza bazinului osos și a extremităţii proximale a celor două femure fiind indispensabilă analizei balanţei pelvirahidiene.

De o deosebită importanţă este determinarea vertebrelor limită superioară şi inferioară și a vertebrei „vârf”(18,152). Vertebrele limită superioară și inferioară sunt vertebrele cele mai înclinate îi raport cu orizontala din partea superioară și inferioară a curburii scoliotice iar vertebra vârf este vertebra cea mai îndepărtată de verticala care coboară din relieful apofizei spinoase a vertebrei C7 (fig.10).

Vertebrele neutre sunt acele vertebre de o parte și de alta a vertebrei „vârf” care nu prezintă rotaţie. Există adesea un decalaj de unul sau două nivele între vertebrele limită și vertebrele neutre de fiecare parte a curburii. O curbură se înscrie între două vertebre limită, superioară și inferioară și trebuie definită în funcţie de partea dreaptă (dextroconvexă, respectiv dextroconcavă) Este logică și totodată firească evitarea definirii unei scolioze în funcţie de partea stângă (sinistroconvexă sau sinistroconcavă).

Determinarea magnitudinii unei scolioze Pe clișeul de faţă se identifică tipul de curbură în raport cu nivelul vertebrei vârf și se măsoară unghiul Cobb(10) în modul următor: se trasează tangentele la platoul superior al vertebrei limită inferioară, apoi perpendicularele lor convergente care formează un unghi în concavitate (fig.11). Pe clișeul de profil se măsoară curburile sagitale tot prin intermediul metodei lui Cobb: cifoza dorsală și lordoza lombară. Unghiul cuprins între platoul superior a lui T4 și platoul inferior al vertebrei intermediare care este cea mai

Fig.9

Fig.10

Fig.11

7 | P a g e

înclinată a regiunii dorso-lombare, în general T12 sau L1, măsoară cifoza dorsală (valoare unghiulară 35°-40°). Unghiul cuprins între vertebra intermediară și platoul inferior al lui L5 măsoară lordoza lombară (valoare unghiulara 45°-60°) Determinarea rotaţiei vertebrale Rotaţia vertebrală este măsurată după tehnica propusă de Nash și Moe(12,51:223-228) care clasează în 4 grade simetria și echidistanţa pediculilor vertebrali de marginile laterale ale corpurilor vertebrelor vârf, adică vertebrele cele mai rotate (fig.12). Nu trebuie neglijat faptul că vertebra neutră (vertebră fără rota'ie la extremităţile curburii) coincide adesea, dar nu în mod obligatoriu cu vertebra limită; câteodată mai ales în curburile toracale lungi sau toraco-lombare, rotaţia se continuă în curbura de compensare. Pentru aprecierea reductibilităţii și, deci, o posibila corecţie a curburilor scoliotice, se realizează clișee complementare, în flexie laterală maximă (bending test) și în suspensie; vertebrele limită rămân întotdeauna neschimbate pentru orice măsurătoare. Evaluarea maturităţii osoase Fiindcă scolioza reprezintă o deformare care se agravează permanent, numai aprecierea exactă a vârstei osoase permite evaluarea evoluţiei curburii, pentru că adesea vârsta osoasă nu corespunde vârstei reale.

Evaluarea pe clișeul de faţă a osificării crestelor iliace după metoda lui Risser(18,152) este testul cel mai folosit în determinarea stadiilor de maturare osoasă (de la 0 la 5), dar nu întotdeauna există o corespondenţă între test și vârsta osoasă (fig.13). În general, stadiul 1 apare la vârsta osoasă de aproximativ 13,6 ani la fată, odată cu apariţia menstruaţiei și la vârsta de 15,6 ani la băiat, însoţită de schimbarea vocii. În principiu Risser 1, 2, 3 și 4 se derulează între 13 și 15 ani

vârstă osoasă, cu o marjă în plus sau în minus de 6 luni. Forme topografice Scoliozele pot fi clasificate în funcţie de radiografia de faţă în mai multe forme topografice, reperul de bază fiind vertebra „vârf”. A.Scolioză cu curbură principală unică

Fig.12

Fig.13

8 | P a g e

Scolioze toracale Reprezintă 25% din totalul scoliozelor idiopatice. Cel mai frecvent, scoliozele toracale au convexitatea spre partea dreaptă, gibozitatea este accentuată datorită rotaţiei vertebrale importante, iar dezechilibrul umerilor este aproape constant. De remarcat este faptul că evolutivitatea unei scolioze toracale este mare, iar afectarea aparatului respirator și cardiac poate deveni severă. Scolioze toraco-lombare Reprezintă aproximativ 20% din scoliozele idiopatice. Ca și în cazul scoliozelor toracale, convexitatea este în mod constant spre dreapta. Linia umerilor este orizontală, iar gibozitatea este mai puţin importantă decât în curburile toracale. Această scolioză rămâne mult timp reductibilă, iar afectarea aparatului respirator este moderată. Prognosticul este totuși sever din cauza dezechilibrului lateral care tinde să se agraveze spre vârsta adultă. Scolioze lombare Reprezintă 25% din totalul scoliozelor idiopatice. Aproape cu regularitate scoliozele lombare au convexitatea pe partea stângă. Această formă este considerată de obicei mai ușoară, dar în realitate evoluţia este serioasă la vârsta adultă din cauza riscului evoluţiei la distanţă. Scolioze cervico-toracale Sunt foarte rare și reprezintă mai puţin de 1% din scoliozele idiopatice. Aproape întotdeauna există un dezechilibru al umerilor cu supraridicarea părţii concave și cu înclinarea capului și gâtului. Aspectul estetic este serios perturbat. Curbura principală este încadrată de curburi de reechilibrare în regiunea cervicală și toracală joasă. B.Scolioze cu două curburi principale (scolioze duble majore) Reprezintă 30% din scoliozele idiopatice și se definesc ca fiind scolioze care asociază două curburi majore, structurale în sens invers, cu angulaţii aproape egale. Scolioze duble toraco-lombare Sunt formele cele mai frecvente, având vertebrele limită T6-T11 pentru segmentul toracal și T11-L4 pentru sectorul lombar. La examenul clinic, aspectul estetic nu pare afectat, cele două curburi echilibrându-se între ele și estompând asimetria trunchiului. Rareori se observă un dezechilibru al umerilor sau o asimetrie a pliurilor taliei, dar se poate observa un aspect de trunchi prea scurt în raport cu lungimea membrelor inferioare. Acest tip de scolioză este în general mai bine suportat, având o evolutivitate mai puţin severă decât scoliozele toracale sau toraco-lombare. În cursul creșterii este posibil ca una din curburi să se accentueze mai mult, cel mai frecvent fiind vorba de curbura toracală cu acentuarea gibozităţii. Scolioze duble toracale Sunt rare, reprezentând aproximativ 1%. Cele două curburi pot antrena repercursiuni cardiace importante. Foarte rar, scolioza dublă toracală se poate asocia cu o curbură structurală lombară, constituind scolioza triplă majoră. Este impropriu și de evitat definirea unei scolioze cu curbură unică ca scolioză în C sau a unei scolioze duble ca scolioză în S, ca fiind termeni nemedicali.

9 | P a g e

Tratament În scolioza, mai mult decât în orice altă boală ortopedică, există o standardizare, un protocol terapeutic ce nu dă loc la nici un fel de interpretări.

Acest protocol a fost propus de Stagnara, chirurg francez și este în funcţie de magnitudinea (marimea) curburii.curburii scoliotice (fig.14).

De la 0° la 30° - kinetoterapie De la 30° la 50° - kinetoterapie și tratament ortotic (corset) Peste 50°- intervenţie chirurgicală Tratamentul kinetoterapic O temă mult controversată este aceea a rolului pe care kinetoterapia îl are în tratamentul scoliozei, rol care de multe ori apare hipertrofiat. Această aserţiune poate provoca multe discuţii având în vedere că eficacitatea kinetoterapiei în

tratamentul deformărilor de ax ale coloanei vertebrale a devenit un postulat, nefiind pusă la îndoială de nimeni. Studii recente și riguroase arată că tratamentul kinetoterapic nu are nicio eficacitate asupra unei scolioze evolutive ca unică metodă de tratament( fără purtarea corsetului peste 30°). Problema este că în momentul depistării precoce a bolii, nu se poate știi dacă scolioza este evolutivă sau neevolutivă până la primul control la 6 luni, așa că recomandarea tratamentului kinetoterapic este obligatorie. În acest context, cu siguranţă că rezultatele bune raportate de unii după kinetoterapie se datorează faptului că s-a adresat unei scolioze neevolutive. În absenţa oricărui tratament, o scolioză evolutivă continuă să se agraveze până la cele mai înaintate vârste. Concluzionând asupra acestor probleme, Carlioz și Seringe, renumiţi chirurgi ortopezi din Franţa, spun textual: „Nu există tratament kinetoterapic al scoliozei evolutive. Nici un tratament propus nu a făcut proba eficacităţii sale, deoarece nici un studiu nu a arătat rezultate pozitive asupra scoliozelor care au facut proba evolutivităţii lor. În acest cadru, kinetoterapia nu este numai inutilă, dar în aceeași măsură dăunătoare, căci explică din păcate întârzierea în adoptarea unui tratament eficace”(1,117). Referitor la kinetoterapie, Jean Dubousset lider mondial necontestat în domeniul scoliozei spune „personal cred că o activitate fizica și sportivă normală la un copil de vârstă școlară îl scutește de ședinţele de reeducare care sunt costisitoare pentru familie și societate”(3,2). În contextul celor arătate, se poate formula întrebarea: dacă kinetoterapia nu are nici o eficacitate asupra corectării unei curburi evolutive, în ce constă atunci tratamentul unei scolioze? Răspunsul la această întrebare se regăsește exprimat foarte concis în criteriile lui Stagnara. Tratamentul ortotic (corset) În cazul recomandării corsetului, trebuiesc făcute două remarci: corsetul este inutil la copiii a căror angulaţie este sub 30°, deoarece scolioza poate fi neevolutivă, iar purtarea lui nu este lipsită de inconveniente funcţionale și psihice. Tratamentul ortotic este considerat eficient atunci când la sfârșitul creșterii osoase valoarea curburii este de +/- 5° din valoarea iniţială a angulaţiei, cu alte cuvinte corsetul nu corectează curbura scoliotică ci numai previne agravarea ei(1,117) .

Fig.14

10 | P a g e

După cum se observă nici tratamentul ortotic nu oferă rezultate spectaculoase, iar în acest caz de mare importanţă este momentul când acesta este recomandat. Este de la sine înteles că rezultatele vor fi mult mai bune când corsetul este prescris la un bolnav cu angulaţie de 30° în comparaţie cu situaţia când se recomandă la valori de 70-80° ale scoliozei după ani de zile de kinetoterapie. În practica curentă, necunoașterea acestor fapte duce la situaţii când corsetul este recomandat la copii cu o coloana absolut dreaptă, cu argumentul că e mai bine să se prevină decât să se trateze sau situaţii când se recomandă corset după terminarea creșterii, la 18-19 ani, atunci când nu mai are nicio utilitate. Corsetul este o modalitate eficientă prin care poate fi stopată evoluţia unei scolioze, cu condiţia ca acesta să fie purtat 20-22 de ore din 24 ore, orele libere fiind rezervate pentru toaleta corporală și pentru kinetoterapie. Orice derogare de la acest orar are drept consecinţă agravarea curburii. La noi în ţară cel mai utilizat este corsetul Cheneau (fig.15,16).

În rare cazuri, utilizarea corectă a corsetului duce la o ameliorare moderată, cuprinsă între 10 si 20°. Tratamentul chirurgical Când valoarea curburii depășește 50° se impune intervenţia chirurgicală prin practicarea unei operaţii ce vizează stabilizarea și corectarea coloanei vertebrale cu ajutorul unor implante: croșete, șuruburi și tije imaginate de Yves Cotrel si Jean Dubousset(11.227:10-23). Rezultatele postoperatorii sunt remarcabile(fig.17,18,19). Vârsta optimă pentru operatie este la 1-2 ani după apariţia pubertăţii, dar în funcţie de caz se poate face la orice vârstă.

Fig.15 Fig.16

11 | P a g e

Este de remarcat faptul că implantele nu limitează în mod semnificativ supleţea coloanei(fig.20) vertebrale și teoretic nu se scot niciodată . Soluţia chirurgicală trebuie să rămână ca ultima posibilitate terapeutică și să vizeze exclusiv aspectul funcţional și nu cel estetic cu toate ca uneori operatia corecteaza semnificativ si aspectul estetic al pacientului(fig.21).

Prejudecăţi legate de scolioză 1. Scolioza nu doare Principala cauză pentru care un copil se prezintă la consult pentru o afecţiune spinală este durerea. Acest simptom poate fi găsit doar la 3% din scoliozele idiopatice. Mary P spune de asemenea: "De la bun început trebuie reţinut că o scolioză idiopatică nu este dureroasă la copil. În consecinţă toate scoliozele dureroase trebuiesc suspectate de a nu fi idiopatice"(1,109). De cele mai multe ori cauzele durerii sunt musculare sau reflexe dureroase din cavitatea toracică, abdominală sau micul bazin.

Fig.17 Fig.18 Fig.19

Fig.20 Fig.21

12 | P a g e

2. Activitatea fizică nu trebuie suprimată De o mare importanţă în evoluţia unei scolioze este activitatea fizică indiferent care ar fi aceasta, inclusiv sportul de performanţă. Persistă în rândul celor care nu cunosc această afecţiune, "grija" de a nu se accentua curbura scoliotica în timpul efortului. Dimpotrivă, sportul, mişcarea, determină o creştere a tonusului musculaturii paravertebrale şi conferă în acelaşi timp flexibilitate coloanei. Mary P. menţionează:” nu există nicio contraindicaţie de a face sport la un copil cu scolioză idiopatică din contră, toate activităţile fizice trebuie încurajate în funcţie de alegerea pacientului, oricare ar fi acestea"(1,116). Acelaşi lucru este reiterat şi de Jean Dubousset. În mod contrar, uneori, regula este de a interzice orele de educaţie fizică situaţie în care hioptonia instalată ulterior determină accentuarea scoliozei. 3. Înotul şi kinetoterapia ca unice metode de tratament nu au nicio eficacitate într-o scolioză evolutivă, care depăşeşte 30º O altă prejudecată foarte larg răspândită este aceea că înotul este tratamentul cel mai indicat în tratamentul unei scolioze. Acesta poate avea un efect benefic în contextul unei terapii complexe care să cuprindă şedinţe de kinetoterapie si purtarea de corset după o angulaţie de 30º. Ca unică metodă de tratament rezultatele sunt de regulă complet nefavorabile. Frecvent se prezintă la un prim consult copii cu scolioze de 80-100º a căror părinţi sunt nemulţumiţi că după 3-4 ani de înot zilnic, scolioza nu s-a corectat ci dimpotriva s-a accentuat foarte mult. Exista mulţi copii, înotători de performanţă, cu scolioze grave deşi de ani de zile practică înotul 4-5 ore pe zi. Greşeala constă în faptul că mulţi consideră înotul un panaceu, un tratament care de unul singur vindecă orice boală. De altfel, în ultimii ani înotul este recomandat fără discernământ în platfus, genu varum, genu valgum, pectus carinatum, inegalitate de membre, distrofii osoase, practic în orice afecţiune ortopedică şi nu numai ortopedică. În mod paradoxal, iniţial, părinţii sunt foarte mulţumiţi de această recomandare dar ulterior constată inutilitatea acestui"tratament". Înotul este aproape singurul sport în care piciorul nu se sprijină pe sol și nu susţine greutatea corpului. Întrun studiu pe un lot de 802 scolioze operate (jianu)s-a constatat că 63% aveau peste 80° singurul „tratament” efectuat fiind înotul combinat rareori cu kinetoterapia. De asemenea kinetoterapia practicată ca metodă unică de tratament într-o scolioză evolutivă nu are nicio eficacitate dacă nu se asociază cu purtarea de corset după 30º. 4. Sporturile care folosesc o singură mână nu determină sau nu agravează o scolioză Recomandarea de a interzice aceste sporturi este frecventă dar nu are nicio justificare reală. Practicarea de sporturi care utilizează o singură mână nu determină niciodată apariţia unei scolioze ci uneori doar o hipertrofie a musculaturii segmentului de membru toracic respectiv. Practica infirmă această aserţiune dacă avem în vedere că zeci de mii de copii şi adolescenţi practică de la vârste foarte mici tenisul de câmp de performanţă, pig-pong, handbal, fac atletism şi aruncă cu discul, suliţa, greutatea etc. Niciun studiu nu citează preponderenţa scoliozei în rândul acestor categorii de sportivi. 5. Diagnosticul frecvent de cifoscolioză este un stereotip şi nu este corect. Frecvent pe biletele de trimitere la consultaţie se menţionează diagnosticul de cifoscolioză. De regulă în marea majoritate a cazurilor pacienţii cu scolioză, au hipocifoză. Ceea ce se consideră a fi cifoză este de fapt gibozitatea costală. Un pacient nu poate avea în acelaşi timp şi scolioză (deviaţie a coloanei în plan frontal) şi cifoză(deviaţie în plan sagital). 6. Scolioza nu trebuie confundată cu atitudinea scoliotică În practică, destul de des se face confuzie între scolioză şi atitudine scoliotică. Pentru a defini o scolioză sunt necesare două criterii: deformare de ax a coloanei vertebrale în plan fontal şi rotaţie vertebrală.

13 | P a g e

În cazul atitudinii scoliotice copilul îşi poate corecta poziţia corpului şi în acelaşi timp nu are rotaţie vertebrală. Această poziţie vicioasă nu determină niciodată apariţia unei scolioze reale la copii ce nu au determinare genetică. 7. O altă dogmă este aceea că dormitul pe un plan dur previne agravarea scoliozei. Afirmaţia este neadevărată, deoarece deformarea scoliotică fiind în plan frontal, suportul dur în același plan cu scolioza, nu poate stopa în nici un fel evoluţia bolii. În concluzie, o dată depistată o scolioză, trebuie tratată conform criterilor lui Stagnara : de la 0 la 30º kinetoterapie, 30º-50º corset asociat cu kinetoterapie, peste 50º, indicaţie chirurgicală. Necunoașterea acestui protocol terapeutic și depistarea tardivă face ca în România să se întâlnească cel mai mare număr de scolioze grave deși incidenţa acestei boli nu difera substanţial de la o ţară la alta. Bibliografie

1. Carlioz Henri, Seringe Raphaël – Orthopédie du nouveau-né á l'Adolescent – Masson, Paris, 2002

2. Duparc J. et coll. - Ortho-Pediatrie , SOFCOT 1 – Conférences d'enseignement -Expansion Scientifique Française, Paris, pg.2

3. Jianu Mihai – Scolioza pediatrică – Pro Editură și Tipografie, 2010, București 4. Jianu Mihai - Elemente de Patologie în Ortopedia Pediatrică, Dinasty Books Proeditură și

Tipografie, 2016, București 5. Penneçot, George-François, Mouliès Domenique - Pathologie orthopédique de l'enfant -

Elsevier Masson 2017 6. Berard J., Kohler R. - Scoliose Idiopatique – Sauramps Medical 7. Dorfmann Henry – Scoliose Idiopathique de l'enfant et de l'adulte – Elsevier, 2004;22-27,

31-35 8. Cheneau J – L'orthese de Munster. Ann Med Phys 1981: 124 : 377-391 9. J.P.Steib, P.Mary, M.Jianu, J.M.Vital, F.Vadier, O.Gill, P.Moreno, „ARGOS Spine News”, Oct.

2002, Paris. - State of the art in the in situ contouring technique: retrospective multicenter evaluation.

10. Cobb J. - Instructional Course Lecture.Outline for study for scoliosis, Edwards J.W. ,1948, Vol V

11. Cotrel Y., Dubousset J., Guillaumat M.- Nouvelle instrumentation pour la chirurgie du rachis, - Clin.Orthop.1988;227:10-23

12. Dimeglio A. - Growth of the spine before the age of 5 years – J. Ped. Orthop., 1993,part B, 102-107

13. Dubousset J., - Premier éxamen d'un enfant scoliotique, Orthopédie 1 SOFCOT 14. Duval- Beaupère G., Dubousset J., Queneau P., Grissiord A. - A unique theory on the

course of scoliosis – Presse Med. 1970;1141-1146 15. Jianu M.- Tratamentul scoliozei la copil si adolescent, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti,

2001 16. Nash C., Moe J. - A study of vertebral rotation, - J. Bone Joint Surg. 1969;51:223-228 17. Risser J.C. - Iliacapophysis, an invaluable sign management of scoliosis – Clin.

Orthop.1958,11:111-119 18. Penneçot Georges-François, Mouliès Dominique – Pathologie orthopédique de l'enfant- Elsevier Masson, 2017