Eseu România în relaţiile internaţionale

- menţionarea câte unui obiectiv urmărit de România prin implicarea în „ criza orientală”, respectiv, în relaţiile internaţionale din prima jumătate a sec. al XX-lea;

- prezentarea unui eveniment, desfăşurat pe plan internaţional, în a doua jumătate a sec. al XX-lea în care s-a implicat România şi precizarea unei consecinţe pentru statul român;

- menţionarea unei asemănări şi a unei deosebiri dintre acţiunile desfăşurate de România, pe plan internaţional, în prima, respectiv în a doua jumătate a sec. al XX-lea;

- formularea unui punct de vedere referitor la implicarea României în relaţiile internaţionale în sec.XX şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.

Obiectivul major al românilor după realizarea unirii Moldovei cu Ţara Românească în 1859 era cucerirea independenţei, deoarece suzeranitatea otomană era o piedică în calea progresului României. România nu avea o politică externă proprie, plătea tribut şi Dobrogea era sub stăpânirea otomană

În 1875-1876 a fost redeschisă „ criza orientală” prin răscoale le antiotomane din Bosnia, Herţegovina, Bulgaria .Rusia care avea interese proprii , obţinerea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, a sprijinit lupta creştinilor din Balcani . A încheiat cu România o convenţie militară în aprilie 1877 prin care trupele ruseşti aveau voie să treacă pe teritoriul României cu condiţia să respecte integritatea teritorială a ţării.. Războiul ruso-otoman s-a desfăşurat în 1877-1878.

La 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu a proclamat independenţa României, dar independenţa a fost cucerită pe câmpul de luptă prin participare armatei române la război şi prin victoriile obţinute la Plevna, Rahova, Vidin, Smardan.

Tratatele de pace de la San-Stefano şi Berlin din 1878 au recunoscut independenţa României cu condiţia schimbului teritorial cu Rusia .România primea Dobrogea, Delta Dunării, Insula Şerpilor, şi trebuia să dea Rusiei sudul Basarabiei.

Aşadar, obiectivul urmărit de România prin implicarea în „criza orientală”independenţa a fost realizat.

Obţinerea independenţei a dus la creşterea prestigiului pe plan european, la promovarea unei politici externe proprii.

La începutul secolului al XX-lea s-au format cele două alianţe politico-militare Antanta şi Puterile Centrale care aveau se înfrunte în primul război mondial.

Încă din 1883 regele Carol I şi primul ministru I.C. Brătianu au încheiat un tratat secret cu Puterile Centrale.

La declanşarea primul război mondial în vara anului 1914, România era foarte importantă pentru ambele tabere Antanta şi Puterile Centrale care au încercat să o atragă de partea lor.

Consiliul de Coroană de la Sinaia din iulie 1914 a hotărât neutralitatea României. Neutralitatea a durat între 1914-1916.

Obiectivul urmărit de România prin participare la război era realizarea statului naţional unitar român. In acest sens a încheiat în 1916 o convenţie politico- militară cu Antanta, care recunoştea dreptul legitim al României la unirea cu Transilvania, Banat, Bucovina. România a

participat la războiul „ pentru reîntregirea neamului” între anii 1916-1918, a obţinut victorii importante în 1917 la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz..

Primul război mondial s-a încheiat în anul 1918 cu victoria Antantei. Au dispărut de pe harta Europei marile imperii: Otoman, German, Tarist, Austro-Ungar, în locul lor s-au format statele naţionale.

Prin urmare anul 1918 a însemnat pentru ţara noastră formarea României Mari prin unire Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei cu Vechiul Regat.

În perioade interbelică obiectivul de bază al politicii externe a fost apărarea independenţei şi a graniţelor întregite în 1918.

Cel de-al doilea război mondial ( 1939- 1945) a adus schimbări importante pe plan internaţional. România a participat alături de Germania până la 23 august 1944 când a trecut de partea URSS-ului. Evoluţia vieţii politice a fost influenţată de relaţiile dintre cele două superputeri SUA şi URSS. S-a realizat un echilibru internaţional , diferit de cel interbelic. Marile puteri au împărţit sferele de influenţă în lume, SUA şi puterile vest europene au abandonat Europa de Est care a intrat sub influenţa URSS. Lumea s-a divizat în două blocuri militare NATO (1949) Şi Tratatul de la Varşovia (1955), iar tensiunile dintre est şi vest au luat forma unui conflict ideologic şi politic numit „războilul rece”

România a făcut parte din Tratatul de la Varşovia din momentul constituirii acestei alianţe, dar s-a distanţat de statele membre după 1958. Schimbarea de atitudine a fost determinată de politica de independenţă faţă de URSS inaugurată de Gheorghe Gheorghiu-Dej prin adoptarea declaraţiei din aprilie 1964. Prin acest document România îşi afirma dreptul la independenţă şi la trasarea unei linii proprii de dezvoltare, fără amestec extern.

Succesorul lui Gheorghe Gheorghiu- Dej , Nicolae Ceauşescu a continuat politica de independenţa faţă de URSS. Ceauşescu a refuzat să participe la manevre militare pe teritoriul altor state şi şi să accepte armatele altor state pe teritoriul său. Un moment important al acestei politici de independenţă l-a reprezentat anul 1968, când în cadrul unei adunări populare Nicolae Ceauşescu a condamnat intervenţia trupelor Tratatului de la Varşovia pe teritoriul Cehoslovaciei.

Acest act de curaj i-a adus popularitatea internă şi externă. Unii lideri occidentali au vizitat România: preşedintele Franţei Charles de Gaulle , preşedintele SUA Richard Nixon.

România s-a implicat activ în relaţiile internaţionale din secolul XX. A participat la primul şi al doilea război mondial. În primul război mondial obiectivul era realizarea unităţii teritoriale crearea României Mari, în al doilea război mondial a participat pentru eliberarea teritoriilor pierdute în anul 1940.

Aşadar, România a luptat mereu pentru apărarea independenţei ţării şi nu a ocupat teritorii care nu-i aparţineau.