resursĂ educaŢionalĂ deschisĂ · factorii cauzali fundamentali se situează, însă, în acele...

of 38 /38
RESURSĂ EDUCAŢIONALĂ DESCHISĂ Denumire: Ghid metodologic ,,ETIOLOGIA SPECIFICĂ ȘI FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE ÎN DEFICIENȚA DE INTELECT” Autor: BUCIU LORENȚA-DANIELA Unitatea de învăţământ: CSEI Balş Domeniul: Psihopedagogie specială Scopul materialului propus: didactic

Author: others

Post on 28-Dec-2019

2 views

Category:

Documents


0 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

  • RESURSĂ EDUCAŢIONALĂ DESCHISĂ

    Denumire: Ghid metodologic ,,ETIOLOGIA SPECIFICĂ ȘI

    FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE ÎN DEFICIENȚA DE

    INTELECT”

    Autor: BUCIU LORENȚA-DANIELA

    Unitatea de învăţământ: CSEI Balş

    Domeniul: Psihopedagogie specială

    Scopul materialului propus: didactic

  • BUCIU LORENȚA-DANIELA

    ETIOLOGIA SPECIFICĂ

    ȘI

    FACTORII DEZVOLTĂRII PSIHICE

    ÎN

    DEFICIENȚA DE INTELECT

    SUBIECTE REZOLVATE DIN PROGRAMA PENTRU

    EXAMENUL NAȚIONAL DE DEFINITIVARE ÎN

    ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC II

    - PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ -

    - GHID METODOLOGIC PENTRU CADRE DIDACTICE -

  • MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

    Psihopedagogie specială

    PROGRAMA NAȚIONALĂ PENTRU

    examenul de definitivare în

    învățământ

    obținerea gradului didactic II

  • PSIHOPEDAGOGIA SPECIALĂ A DEFICIENTULUI

    DE INTELECT

    TEMATICA PENTRU DEFINITIVAT ȘI GRADUL II

    MODUL I - Problematica generală a psihopedagogiei

    deficientului de intelect

    1. Stadialitate și evoluție

    2. Handicapul de intelect

    Concepte, definiții, frecvența, terminologie. Sistemul actual de

    asistență, educație specială și recuperare pentru deficienţii de intelect (în

    țara noastra și străinătate).

    Obiective generale și specifice ale acestui sistem.*

    Tendinte moderne în conceperea și organizarea asistenței, educației

    speciale și recuperării deficienţilor de intelect.

    Modalități variate de realizare în practică a ideilor de “integrare”,

    “școlarizare

    3. Etiologia specifică în deficienţa de intelect.

    Clasificarea deficienţilor de intelect după etiologie, gravitate,

    forme de manifestare. Caracterizarea principalelor sindroame

    oligofrenice.

    4. Factorii dezvoltării psihice

    Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație

    la persoanele cu handicap de intelect.

    Raportul învățare – dezvoltare – compensare la aceste persoane.*

    5. Comun şi specific în manifestarea tulburărilor de limbaj

    Consecințe ale acestor particularități în activitatea de educație

    specială și de recuperare.

    ------------------------------------------------------------------

    1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

  • 6. Dezvoltarea compensatorie. Specificul relaţiei învăţare –

    dezvoltare la elevii cu deficienţă mentală.

    - conceptual de compensare şi de dezvoltare compensatorie;

    - conceptual de învăţare;

    - elemente specifice ale relaţiei învăţare – dezvoltare:

    - întârziere, dizarmonie, înţelegere parţială sau trunchiată;

    - rigiditate,inerție,fragilitatea personalității, fragilitatea și

    labilitatea conduitei verbale;

    - trasături temperamentale și de caracter

    7. Afectivitate și procesele volitive la deficienţii de intelect.

    Particularități ale afectivității și procesele volitive: instabilitate,

    rigiditate, dezechilibru de autoreglaj, insuficiența, mobilizare, etc.

    Consecințe ale acestor particularități în activitatea de educație

    specială și recuparare. Modalități de prevenire și combatere a

    consecințelor negative.

    8. Temperamentul și caracterul la deficienţii de intelect.

    Particularități ale acestora. Consecințe în activitatea de educație

    specială și recuperare.

    9. Modificările de ansamblu în structura personalității la

    deficientul de intelect.

    Interacțiunea dintre personalitate, conduita verbală și

    comportament.

    Modelarea compensatorie a personalității în procesul de educație

    specială și recuperare a deficienţilor de intelect.

    10. Diagnosticul diferențial la deficienţii de intelect

    Metode, procedee, tehnici, instrumente, în perspectiva elaborării

    programelor individuale de recuperare complexă și a inițierii măsurilor de

    orientare – reorientare școlară și profesională . *

    Specificul diagnozei și prognozei în psihopedagogia specială.

    ------------------------------------------------------------------

    1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

  • MODULUL II – Problematica aplicativă a psihopedagogiei deficientului de intelect

    1. Perioade optime sensitive şi zonele dezvoltării

    2.Teorii ale învăţării cu aplicaţii la deficientul mental.

    3.Organizarea si formele procesului de instruire și educațional- recuperator pentru deficienţii de intelect.

    - clasa, grupa de educație, grupa de pregătire practică și grupa de

    corectare-principalele structuri organizatorice ale procesului instructiv- educativ-terapeutic, desfășurat în unitățile speciale pentru deficienţii de intelect;

    - forme de activitate diferențială (pe grupe de nivel) și individualizată (programe terapeutice individuale); *

    - specificul relației educat-educator în contextul activităților de grup și individuale, organizate cu elevii deficienţi de intelect . *

    4. Obiectivele și conținutul procesului de instruire și recuperativ-

    educațional pentru deficienţii de intelect.

    - obiectivele generale comune cu școala obișnuită (instructiv- cognitive și aplicativ practice);*

    - obiective generale specifice, educaţiei speciale;*

    - curriculumul educației speciale. *

    5. Specificul metodicii predări/învăţării în activitătile de instruire, educație și recuperare a deficienţilor de intelect. *

    - obiectivele de referinţă şi cele operaţionale;

    - conţinuturile învăţării şi proiectarea acestuia pe tipuri de activități, cu precizarea standardelor de realizare;

    - modele de proiectare, planificare şi de proiecte didactice;

    - adaptarea principiilor didacticii; valorizarea principiilor specifice educaţiei speciale;

    - mijloace didactice şi materiale specifice;

    - metode, procedee, exerciţii, tehnici de lucru etc.

    ------------------------------------------------------------------

    1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

  • MODULUL III – Aspecte concrete privind metodica în activitatea cu deficienţii de intelect

    1. Metodologia predarii – învățării cunoștintelor elementare în

    cadrul ariei curriculare “limbă şi comunicare”

    - greutăți aparte întampinate de elevii deficienţi mental în procesul

    învățării limbii române, ca disciplina școlară; explicarea cauzelor

    (psihologice) ale acestor dificultăți și alegerea demersului metodologic

    vizând depășirea dificultăților în:

    - utilizarea metodei fonetice analitico-sintetice, în activitatea de instruire a

    citit-scrisului;

    - exersarea citirii, corecte, conștiente și expresive și a capacității de redare

    cu cuvinte proprii a celor citite;

    - exersarea scrierii lizibile (caligrafice) și corecte (ortografice);

    - exersarea exprimării corecte (oral și în scris) respectând regulile

    gramaticale elementare;

    - lărgirea și dezvoltarea vocabularului, accentuarea expresivității orale,

    consolidarea pronunției corecte, etc.

    2. Metodologia activităților de stimulare și corectare a

    limbajului în activitatea cu deficienţii de intelect.

    Contribuția activităților obișnuite instructiv-educative la stimularea

    dezvoltării și corectarea limbajului.

    Metodologia activităților de corectare individuală sau grupuri

    restrânse în cabinet. *

    3. Metodologia activităților de stimulare și corectare a psihomotricității deficiienţilor de intelect in cadrul activităților

    instructiv-educative obișnuite (îndeosebi al activităților de

    educație fizică, desen, îndeletniciri manuale etc.) cât și la cabinet.

    ------------------------------------------------------------------

    1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

  • 4. Metodologia predarii-învățării cunoștințelor elementare în cadrul

    ariei curriculare „matematică şi ştiinţe” a elevilor cu deficienţă mentală.

    Dificultățile întampinate de elevii cu deficienţă de intelect în

    procesul învățării cunoștintelor elementare de aritmetică și geometrie.

    Explicarea cauzelor (psihologice) și alegerea demersului metodologic

    vizând depășirea dificultăților în:

    - însușirea numerației orale și a numerației scrise;

    - efectuarea operațiilor aritmetice;

    - rezolvarea unor probleme simple;

    - utilizarea practică a unităților de măsură (exerciții cu numere

    concrete).

    - cunoașterea mediului înconjurător (natural, geografic și social);

    5. Metodologia învăţării în cadrul ariilor curricluare arte şi

    tehnologii

    - abilitate manuală și pregătire pentru muncă;

    - educaţie estetică (educaţie muzicală, plastică etc.)

    - organizarea timpului liber (autoservire, joc, activități sportive,

    vizionări de spectacole, vizite, excursii, întreceri etc.).

    6. Metodologia ergoterapiei, ca element al procesului de recuperare

    complexă a deficienţilor de intelect.

    Rolul terapeutic al activităților de instruire practică, manuală.

    Limite și contradicții ale sistemului actual de orientare și pregătire

    cuprinse în activitatea de muncă a deficienţilor de intelect (cu forme

    medii si lejere).

    Aspecte sociale multiple ale integrării în muncă a deficienţilor de

    intelect, în regim obișnuit sau protejat.

    Specificul activităților de instruire practică elementară, de educație

    terapeutică și de formare a deprinderilor simple de autoservire și

    comportament la persoanele cu deficienţă severă si profundă.

  • 7. Orientări actuale în evaluarea complexă a elevilor cu deficienţe

    mentale

    - aspecte generale ale evaluării diagnostice;

    - psihodiagnoza şi procesul de evaluare a elevilor;

    - orientarea formativă în evaluarea cazurilor de deficienţă mentală;

    - tipuri de evaluare: iniţială, continuă, sumativă, periodică,

    finală,predictiv

    -rolul profesorului în evaluarea continuă a elevului deficient

    mental.

    8. Factori care participă la procesul de educație specială și de

    recuperare a deficienţilor de intelect. *

    Rolul dirigintelui clasei, al psihopedagogilor, al psihologului, al

    educatorului, al părinților etc.

    Forme concrete si modalități de colaborare între acești factori.

    ------------------------------------------------------------------

    1. Temele cu asterix nu sunt cerute la definitivat

  • SUBIECTUL I – Etiologia specifică în deficienţa de intelect

    Factorii cauzali ai deficienței mintale

    Clasificări ale factorilor cauzali ai deficienței mintale

    Factori genetici sau ereditari ai deficienței mintale

    Factorii extrinseci

    Clasificarea deficienței mintale după gravitate

    Sindroame ale deficienței mintale

    Maladia Down

    Sindromul lui Klinefelter

    Oligofrenia fenilpiruvică (fenilcetonuria)

    Categoria disendocriniilor

    Sindroamele deficienţei mintale cu etiologie genetică

    SUBIECTUL II - Factorii dezvoltării psihice

    Ereditatea

    Mediul

    Educația

    Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație

    la persoanele cu handicap de intelect

    BIBLIOGRAFIE

  • SUBIECTUL I – Etiologia specifică în deficienţa de intelect

    Factorii cauzali ai deficienței mintale

    Cea mai extinsă categorie şi care prezintă dificulăţi majore în procesul de

    dezvoltare a personalităţii şi integrării eficiente sociale este categoria

    deficienţelor mentale şi intelectuale.

    Într-o definiţie mai recentă, Ioan Druţu (1995) arata că deficienţa mintală

    reprezintă „o insuficienţă globală şi un funcţionament intelectual semnificativ

    inferior mediei, care se manifestă printr-o stagnare, încetinire sau o lipsă de

    achiziţie în dezvoltare, determinate de factori etiologici - biologici şi/sau de

    mediu - care acţionează din momentul concepţiei până la încheierea maturizării

    şi care au consecinţe asupra comportamentului adaptativ" .

    Etiologia deficienţei mintale este extrem de variata, agentul patogen fiind un

    “mozaic de factori” (Muşu, I., 1997). Etiologia handicapului mintal prezintă

    importanţă întrucât, cu cât se vor cunoaşte mai bine cauzele, cu atit pot deveni

    mai eficiente măsurile de profilaxie, de tratament medical, precum vor creşte şi

    diferenţele de diagnosticare şi tratare diferenţiată psihopedagogică a diferitelor

    moduri de manifestare ale handicapului mintal.

    Stabilirea precisă a cauzelor este de multe ori dificilă rezultând şi din faptul

    că în cazul handicapului mintal relaţia cauză-efect este diferită în cazurile

    individuale.

    În unele cazuri relaţia dintre etiologie şi deficienţă mintală este directă, iar în

    alte cazuri asistăm la faptul că efectul factorului etiologic este în raport de

    momentul onto-genetic în care aceasta acţionează. De multe ori, handicapul

    mintal este o consecinţă a acţiunii sumate a mai multor factori care acţionează

    simultan sau succesiv, sau de multe ori putem asista la coincidenţa acţiunii a doi

    factori fără ca între ei să existe vreo legătură cauzală directă.

  • Factorii cauzali fundamentali se situează, însă, în acele sectoare de

    bază, care determină, în general, evoluţia socio-umană a oricărui individ :

    Zestrea genetică (ereditatea), adică ceea ce el a moștenit de la

    predecesori;

    Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din

    totalitatea elementelor cu care individul interactionează,

    direct sau indirect pe parcursul dezvoltării sale;

    Educația reprezintă elementul activ, care dinamizează,

    organizează și orientează acțiunea mediului asupra individului

    în cauză

    La baza deficienţei mintale se află, de fapt, o polietiologie; de cele

    mai multe ori, deficiența mintală reprezintă efectul însumării mai multor

    cauze, care acționează concomitent sau succesiv (ex: este greu de precizat

    dacă o infecție suferită de mama în timpul sarcinii, reprezintă cauza

    nemijlocită a deficienței mintale la viitorul copil sau este o cauza indirectă,

    prin alterarea organismului mamei, care nu mai poate asigura, in

    continuare, condiții optime pentru dezvoltarea intrauterina a fătului);

    O primă clasificare sistematică a cauzelor deficienţei mintale, în literatura

    psihopedagogică româneasca, ne-o oferă Mariana Roşca (1967).

    Iniţial, autoarea subliniază împrejurările care fac dificilă precizarea

    factorilor determinanţi ai deficienţei mintale, la un individ sau altul, aceste

    împrejurări constând în următoarele:

    - aceiaşi factori etiologici pot avea efecte diferite, în funcţie de momentul în

    care acţionează;

    - factori etiologici diferiţi pot duce la aceleaşi manifestări, dacă acţionează

    în aceeaşi etapă a dezvoltării ohtogenetice;

    - de cele mai multe ori, deficienţa mintală reprezintă efectul însumării mai

    multor cauze, care acţionează concomitent sau succesiv;

    - este greu de precizat, dacă, de exemplu, o infecţie suferită de mamă, în

    timpul sarcinii, reprezintă cauza nemijlocită a deficienţei mintale la viitorul

  • copil sau este o cauză indirectă, prin alterarea organismului mamei, care nu

    mai poate asigura, în continuare, condiţii optime pentru dezvoltarea

    intrauterină a fătului;

    - coincidenţa în timp a doi factori, între care, de fapt, nu există o legătură

    cauzală; de exemplu, la deficienţii mintal, prematuritatea este mai frecventă

    decât în situaţii obişnuite. Reprezintă, oare, prematuritatea o cauză a

    deficienţei mintale?

    Mariana Roşca subliniază, de asemenea, că există multiple clasificări ale

    cauzelor întârzierii mintale, şi anume, în funcţie de natura acestor cauze

    (agenţi infecţioşi, mecanici ş.a.), de relaţia dintre ereditate şi mediu (factori

    endogeni sau exogeni) sau în funcţie de momentul acţiunii factorilor

    cauzativi (s.n.) - factori prenatali, perinatali şi postnatali.

    În funcţie de momentul în care acţionează factorii cauzali există:

    - cauze prenatale - cele care acţionează în perioada intrauterină, când

    dezvoltarea fătului este, nemijlocit, dependentă de starea organismului

    mamei, inclusiv de starea psihică a acesteia;

    - cauze perinatale, care acţionează în scurta, dar plină de şocuri şi chiar de

    traumatisme pentru copil, perioadă cât durează naşterea propriu-zisă;

    - cauze postnatale, care acţionează după naştere, de regulă în mica copilărie.

  • Clasificări ale factorilor cauzali ai deficienței mintale

    Factori genetici sau ereditari ai deficienței mintale

    I A .Factori genetici nespecifici (poligenici):

    Debilitatea endogenă, sau subculturală, sau familială. l B Factori genetici

    specifici:

    I B -1. Sindroame datorate unei aberaţii cromozomiale

    l B -1 a) Aberaţia unui cromozom sexual:

    - sindromul lui Turner sau aplasia gonadică;

    - sindromul lui Bonneville Ulrich;

    - sindromul lui Klinefelter;

    - hermafroditismul.

    I B -1 b) Aberaţia unui cromozom autosom:

    - mongolismul sau sindromul lui Down.

    I B - 2. Sindroame datorate unei deficienţe specifice a genelor

    l B - 2 a) Ectodermoze congenitale:

    - scleroza tuberoasă a lui Bourneville;

    - neurofibromatoza sau boala lui Reckhlinghausen;

    - angiomatoza cerebrală sau boala lui Sturge-Weber-Dimitri.

    I B - 2 b) Disfuncţii metabolice sau dismetabolii:

    1. Dislipoidoze:

    - idioţia amaurotică (diverse varietăţi: boala lui Tay Sachs, boala lui

    Spielmayer, Voget etc.);

    - boala lui Niemann Pick;

    - boala lui Gaucher;

    - boala lui Hurler sau gargoilismul.

    2. Disproteidoze:

    - fenilcetonuria sau oligofrenia fenilpiruvică;

  • - sindromul lui Hartnup;

    - boala lui Wilson sau degenerescenta hepatolenticulară;

    - boala lui Low sau boala cerebro-oculo-renală;

    - boala siropului de arţar.

    3. Dismetaboliile hidraţilor de carbon:

    - galactosemia;

    - hipoglicemia idiopatică.

    l B - 2 c) Disendocrinii:

    - hipotiroidism;

    - hipoparatiroidism;

    - cretinism familial cu guşă;

    - diabet insipid nefrogen.

    I B - 2 d) Anomalii craniene familiale:

    - microcefalii;

    - sindromul lui Apert;

    - hidrocefalie;

    I C Sindroame la care este posibilă prezenţa unui proces genetic

    -epilepsia.

    Factori progenetici

    Aceștia sunt reprezentați de studiul fondului genic al patrimoniului ereditar

    al unei populaţii, precum şi studiul cauzelor evoluţiei sale şi al influenţelor

    mutagene la care este supus acest fond (la nivelul cuplului, al familiei, al

    individului).

  • Factorii extrinseci

    Acești factori se referă la acele cauze externe care duc la tulburarea

    activității cerebrale, fie sub forma lezării structurilor anatomice, fie sub

    forma tulburării mecanismelor biochimice ale sistemului nervos.

    În raport de momentul acțiunii aceşti factori pot fi clasificaţi în:

    1. Factori prenatali

    Infecţii de natură virotică (Ex. rubeola)

    Infecţii de natură bacteriană (Ex. sifilis)

    Infecţii cu protozoare (Ex. taxoplasmoză congenitală)

    Incompatibilitatea factorului RH

    Cauze chimice şi hormonale

    Vârsta părinţilor

    Emoţii foarte puternice

    Radiaţiile

    2. Cauzele perinatale ale deficieţei mintale

    Dintre factorii patogeni legaţi de procesul naşterii care pot fi

    incriminaţi în etiologia deficienţelor mintale amintim: prematuritatea,

    postmaturitatea cu greutatea prea mare a fătului la naştere, naşterea prin

    cezariană, expulzia prea rapidă, travaliul prelungit, suferinţa fetală,

    traumatismele mecanice, infecţiile, sindromul neuro-vascular. Aceşti

    factori, care pot să apară la naştere, ne interesează în măsura în care duc

    fie la anoxie sauhipoxie şi deci la oxigenarea anormală a sistemului nervos

    central., fie la producerea unor leziuni sau hematoame la nivelul acestuia,

    determinând o nedezvoltare normală ulterioară.

    3. Cauzele postnatale ale deficienţei mintale

    În această perioadă ne interesează acei factori care prin intervenţia lor

    pot afecta direct sau indirect sistemul nervos central. Printre factorii care

    pot acţiona asupra sistemului nervos central şi a căror consecinţe pot

    determina apariţia handicapului mintal de grade diferite sunt:

  • neuroinfecţiile (meningite, encefalite), intoxicaţiile (cu CO, cu plumb,

    etc.), leziunile cerebrale post traumatice, accidentele vasculare cerebrale,

    encefalopatiile de post imunizare, bolile organice cronice, subalimentaţia,

    alimentaţia neraţională, condiţiile neigienice.

    Clasificarea deficienței mintale după gravitate

    Pe plan mondial, după cum subliniază Ioan Druţu (1995), în prezent este

    acceptată de majoritatea cercetătorilor, precum şi a practicienilor,

    următoarea clasificare a deficienţei mintale :

    deficienţă mintală profundă – C.I. = 0 –20/25;

    deficienţă mintală severă – C.I. =20/25–35;

    deficienţă mintală moderată – C.I. =35–50/55;

    deficienţă mintală uşoară – C.I. =55–70/75;

    intelectul de limită – C.I. =70–85;

    Intelectul de limită defineşte o categorie eterogenă de forme şi grade de

    manifestare a căror trăsătură comună constă în fenomenul decompensării

    şcolare la vârsta de 11-12 ani (adică plafonare în dezvoltarea psiho-

    intelectuală a elevului la nivelul clasei a V-a sau a VI-a), urmată de unor

    reacţii nevrotice şi comportamentale consecutive insuccesului şcolar. Putem

    astfel vorbi de acei copii de graniţă, a căror posibilităţi intelectuale,

    afective, de adaptare socială, sunt mai reduse. Astfel copilul liminar se află

    la limita inferioară a normalităţii şi s-ar putea spune la limita superioară a

    debilităţii mintale.

    Unii autori arată că incidenţa liminarilor depistaţi creşte odată cu vârsta în

    anii şcolarizării, ajungând de la 4-5% depistaţi la vârsta de 8 ani la 14 % la

    diagnosticaţi la vârsta de 16 ani, după care incidenţa scade foarte mult,

    pentru ca la vârsta adultă aceştia să intre în rândurile populaţiei normal

    adaptate profesional şi social.

  • Tabloul clinic şi psihopatologic al liminarului

    Debilitatea mintală – Termenul sinonim cu insuficienţa mintală, introdus

    în literatura de specialitate în 1909 de Dupre, al cărui înţeles acoperă

    intervalul cuprins între imbecilitate şi intelectul liminar (psihometric se

    defineşte coeficientul de inteligenţă cuprins între Q.I.=50-69, corespunzător

    mecanismelor operaţionale ale gândirii specifice vârstei mintale de 7-9 ani).

    Subiecţii din această categorie sunt capabili de achiziţii şcolare

    corespunzătoare vârstei lor mintale şi pot ajunge la un grad de autonomie

    socială, însă fără posibilitatea asumării totale a responsabilităţii conduitelor

    lor, fiind incapabili să anticipeze urmările şi implicaţiile acestora.

    Cognitiv Afectiv Comportamental

    -Hipoactivitate

    intelectuală generală

    (cerebrastenie,astenie)

    - Hiperactivitate motorie

    - Anomalii ale fluxului

    ideativ (încetineală în

    gândire, vid mintal

    baraje,lapsusuri)

    -Dificultăţi în insuşirea

    scris-cititului şi

    calculului

    - Rezolvarea sarcinilor

    şcolare doar până la un

    anumit nivel de

    abstractozare şi

    complexitate

    - Imaturitate social-

    afectivă

    -Instabilitate

    emoţională

    - Infantilism afectiv

    -Incapacitate de a stabili

    contacte sociale, de a se

    integra în grupuri

    sociale

    - Dificultăţi de

    colaborare

    - Lipsa de stăpânire

    - Autocontrolul şi

    autoreglarea sunt

    nesigure

    - Hiperactivitate

    emotivă specifică

    copilului timid,

    emotiv,inhibat

    -Teamă de insucces

  • Tabloul clinic şi psihopatologic al debilului mintal

    Cognitiv Afectiv Comportamental

    -Predomina funcţiile de

    achiziţie comparativ cu

    funcţiile de elaborare

    - Lipsă de flexilbilitate a

    activităţii cognitive

    - Gândire reproductivă şi

    nu creativă; concretă şi

    practică, faţă de gândirea

    normală, abstractă

    -Deficienţe în realizarea

    operaţiilor complexe de

    generalizare şi

    abstractizare dar şi a

    operaţiilor elementare-

    analiză, sinteză,

    comparaţie

    -Stabileşte mai uşor

    asemămările decât

    deosebirile

    -Limbajul se dezvoltă cu

    întârziere sub toate

    aspectele sale

    -Capacităţi amnezice

    reduse, în special a celei

    voluntare

    Capacitate scăzută de

    organizare şi coordonare a

    acţiunilor în conformitate

    cu o comandă verbală

    - Imaturitate social-

    afectivă

    -Manifestări

    emotive

    puternice

    - Trairi afective

    explozive şi haotice

    cu efecte distructive

    - Capacitate redusă

    de

    control a expresiilor

    emoţionale, adesea

    foarte puternice,

    care îi afectează

    negativ relaţiile

    sociale

    -Capacităţi reduse de a

    stabili contacte sociale,

    de integrare în grupuri

    sociale

    - Comportament

    euforic,apatic, sau

    iritabil;

    - Manifestări emotive

    exagerat de

    puternice,frici

    nejustificate,

    mânie,reacţii agresive

    faţă de

    cei din jur, distrugerea

    obiectelor, lovirea

    propriului corp

    -Anxietate în legătură cu

    acceptarea de către alţi

    copii, dar şi de către

    adulţi

    - Ostilitate faţă de adulţi

  • Imbecilitatea – este o deficienţă mintală gravă care se situează sub raportul

    gradului între debilitatea mintală şi idioţie. Vârsta mintală se situaează între

    2 şi 7 ani, corespunzător unui I.Q. care variază între 20-50. Cel afectat de

    imbecilitate este, parţial educabil şi perfectibil. În literatura de specialitate

    sunt definite un oarecare număr de tipuri clinice, nu numai după etiologie,

    ci şi după trăsăturile comune ale aspectelor clinice şi de evoluţie. Dintre

    aceste tipuri amintim : mongolismul, întârzierea cu note autistice (arieraţia

    autistică), cretinismul, imbecilii prodigioşi („idioţii savanţi”)

    În virtutea unui anumit grad de realativitate, formează grupa deficienţilor

    recuperabili din punct de vedere profesional şi social. Sunt integrabili în

    societate în condiţii protejate sau obişnuite, în funcţie de exigenţele

    comunităţii.

    Tabloul clinic şi psihopatologic al imbecilului

    Cognitiv Afectiv Comportamental

    - Gândire concretă,

    situaţională, limitată la

    rezolvări mecanice

    -Nu inţeleg relaţiile

    spaţiale şi nu însuşesc

    noţiunea de număr

    - Vocabular restrâns la

    cuvinte uzuale, vorbire

    imperfectă

    -Nu işi pot însuşi scris

    cititul, poate doar printr-

    o deprindere mecanică

    -Atenţie instabilă,

    memorie diminuată,

    uneori poate apare

    hipermnezia (cazul

    „idioţilor savanţi”)

    -Imaturitate şi

    labilitate afectivă,

    manifestate prin

    crize de

    plâns,negativism faţă

    de

    anturaj,indiferenţă,

    izolare

    - Ataşament exagerat

    faţă de persoanele

    care se ocupă de

    ei,cu o mare nevoie

    de securitate

    -Infantilism afectiv

    - Conduite reactive pe

    fondul cărora se dezvoltă

    structuri mintale

    obsesive,fobice sau

    hipocondrice, deliruri de

    revendicare sau de

    persecuţie

    - Depresii anxioase, care

    pot culmina cu acţiuni

    autoagresive(suicid), sau

    heteroagrseive (crime)

    - Emotivitate puternică şi

    rău controlată

    - Comportament de

    evitare a situaţiilor de

    eşec

    - Comportamente

    aberante

  • Idioţia – reprezintă forma cea mai garvă de deficienţă mintală , şi defineşte

    persoana incapabilă să se autoconducă, să se apere de eventualele pericole

    sau chiar să se hrănească, având o permanentă nevoie de îngrijire şi

    supraveghere. Este definit printr-un nivel mintal inferior vârstei de 2 ani şi

    un coeficient de inteligenţă de 20 I.Q. Datorită slabei lor rezistenţe la

    infecţii şi alţi agenţi patogeni, mortalitatea în rândul acestei categorii de

    deficienţi este foarte mare, media lor de viaţă fiind de aproximativ 19-20

    ani, faţă de cea imbecililor care este de aproximativ 25-30 ani. Persoanele

    cu deficienţă mintală severă au grad mare de dependenţă, sunt irecuperabili,

    fără şanse de profesionalizare, potenţial foarte scăzut de integrare şi

    adaptare socială.

    Tabloul clinic şi psihopatologic al idiotului

    Cognitiv Afectiv Comportamental

    -Structură psiho-motrică

    rudimentară,

    nediferenţiată, evidenţiată

    în special prin balansări

    uniforme, grimase,

    contorsiuni, impulsuri

    motrice subite

    -Nu poate comunica prin

    limbaj cu cei din jur

    - Cunoştinţele sale nu

    depăşesc prima copilărie

    -Afectivitatea

    redusă doar

    la trăirea

    impulsurilor

    primare cu crize

    acute de

    plâns autoerotism

    -Emoţii bruşte

    (plâns sau

    râs)apar ca simple

    acte automate sau

    reflexe

    -Instincte

    primitive,

    brutale de aderenţă

    narcisica la corp,

    sau zone erogene

    - Instincte primitive,

    brutale de aderenţă

    narcisica la corp, sau

    zone erogene

    - Comportamente

    apatice, maleabilitate

    - Comportament alcătuit

    din acte pur reflexe

  • Sindroame ale deficienței mintale

    Maladia Down

    Denumită după numele celui care a descris-o, Langdon Down - este

    un sindrom determinat de aberaţia unui cromozom autosom, la indivizii cu

    această anomalie apărând, în nucleul celulelor, un cromozom în plus, în

    perechea 21, fapt pentru care se mai numeşte «Trisomia 21».

    În ceea ce priveşte etiologia Trisomiei 21, există părerea că ea s-ar

    putea datora vârstei mai înaintate a mamei, frecvenţa naşterilor unor astfel

    de copii fiind semnificativ mai ridicată la femeile în vârstă de peste 45 de

    ani. De asemenea, uneori este incriminată şi vârsta înaintată a tatălui sau

    diferenţa mare de vârstă între cei doi părinţi, precum şi acţiunea unor

    factori nocivi în timpul sarcinii: oboseală intensă şi de lungă durată a

    gravidei, stări fizice şi afective trauma-tizante ale acesteia etc. încercând să

    găsim în toate aceste situaţii un element comun, care ar putea fi, eventual,

    considerat factor etiologic al Trisomiei 21, se pare că ar trebui să ne

    referim la «slăbirea funcţiilor reproductive ale părinţilor, îndeosebi la

    extenuarea organismului mamei.

    Fiind cea mai frecventă aberaţie cromozomială, care se detectează foarte

    de timpuriu, datorită unei dismorfii caracteristice, observabilă chiar de la

    naştere, această maladie marchează individul din momentul concepţiei şi

    pe întregul parcurs al vieţii sale, atât în ceea ce priveşte caracteristicile

    dezvoltării organismului, cât şi în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică,

    mintală.

    Aspectele structurale cele mai caracteristice sunt - după E. Verza (1998,

    p. 28) - craniul mic şi brahicefalic, protuberanta occipitală neconturată,

    fantele palpebrale oblice şi orientate spre exterior, limba fisurată, având un

    aspect lat şi hipotonic sau îngust şi ascuţit, buzele groase şi fisurate

    transversal, frecvente anomalii ale maxilarelor şi dinţilor, degete scurte şi

  • prezentând, uneori, sindactilie etc. Autorul citat subliniază un lucru

    deosebit de important şi anume că aceste caracteristici structurale sunt

    tipice pentru sindromul Down numai daca se găsesc în combinaţie la

    acelaşi individ; izolat, ele pot fi observate şi la persoane cu alte deficienţe

    sau chiar la persoane cu o dezvoltare normală.

    Având o capacitate imunitară foarte scăzută, mulţi dintre copiii cu

    sindrom Down mureau de timpuriu, fiind vulnerabili mai ales la infecţii.

    Situaţia s-a schimbat, însă, semnificativ, după punerea la punct a

    tratamentelor cu antibiotice.

    De asemenea, au fost elaborate programe de intervenţie timpurie,

    psihopedagogică şi terapeutică, punându-se accent pe colaborarea între

    specialişti - psihologi, pedagogi, medici, lucrători sociali - şi pe implicarea

    masivă a familiei, îndeosebi, a mamei.

    De regulă, copiii cu maladie Down se situează la nivelul deficienţei

    mintale severe şi chiar al celei profunde, cazurile de deficienţă mintală

    moderată sau uşoară fiind rare. De asemenea, ei prezintă accentuate

    întârzieri în dezvoltarea limbajului, numeroase tulburări de pronunţie,

    dificultăţi majore în însuşirea citit-scrisului, accentuate tulburări ale

    psihomotricităţii etc.

    Aceste afirmaţii se referă, mai ales, la situaţiile în care copiii cu maladia

    Down nu beneficiază, de timpuriu, de o abordare terapeutică şi educativă

    corespunzătoare.

    Baza genetică a maladiei Down nu poate fi schimbată în ontogeneză,

    aberaţia cromozomială - Trisomia 21 - rămânând pentru întreaga viaţă.

    Orientarea individuală şi dezvoltarea într-o direcţie pozitivă este însă

    posibilă, în condiţiile enumerate mai sus, dar şi datorită unor particularităţi

    de care dau dovadă chiar copiii respectivi: ei sunt, de regulă, afectuoşi,

    veseli, dornici de compania altor persoane şi se deprind relativ uşor să

    convieţuiască într-un grup tolerant.

  • De aici importanţa pregătirii, a educării grupului social căruia îi

    aparţine, la un moment dat, copilul cu maladie Down, pentru a-l accepta,

    a-l ajuta şi a-l încuraja în manifestările sale de apropiere şi afecţiune.

    Sindromul lui Klinefelter

    Face parte din categoria aberaţiilor unui cromozom sexual, cariotipul

    majorităţii bolnavilor fiind 47 XXY şi afectând doar sexul masculin.

    Indivizii cu acest sindrom prezintă o serie de caracteristici ale dezvoltării

    fizice, dintre care amintim: în copilărie - talie înaltă, testicole mici,

    necoborâte în scrot, în timp ce, la pubertate, se accentuează unele trăsături

    de tip feminin: şolduri late, musculatură slab dezvoltată, pilozitate săracă.

    La aceşti indivizi este afectată, de regulă, dezvoltarea intelectuală,

    gravitatea afecţiunii fiind în funcţie de numărul cromozomilor X , cu cât

    numărul acestora este mai mare, cu atât mai afectat este intelectul. Sunt

    prezente şi unele tulburări afectiv-comportamentale, ca timiditate, stări

    accentuate de inhibiţie, complexe de inferioritate, perversiuni sexuale,

    după cum pot exista şi tulburări neurologice de tipul epilepsiei sau al

    atacsiei cerebrale.

    Pe lângă supravegherea medicală şi tratamentele de specialitate, în cazul

    indivizilor cu acest sindrom sunt necesare: exerciţii adecvate de educaţie

    fizică, antrenarea sistematică a operaţiilor intelectuale şi a capacităţilor

    mnezice, consolidarea deprinderilor de comportament corect şi inhibarea

    celor neadecvate etc.

    Oligofrenia fenilpiruvică (fenilcetonuria)

    Maladie descrisă de Foling în 1934 - face parte din categoria

    dismetaboliilor determinate genetic, în speţă, din subcategoria

    disproteidozelor, acest sindrom caracterizându-se prin lipsa din sânge a

    acelei enzime, care,în situaţii obişnuite, asigura transformarea fenilalaninei

    în tirocsină. Când acest proces nu are loc, fenilalanina se transformă în

  • acid fenilpiruvic, toxic pentru organism şi cu influenţe nocive grave asupra

    sistemului nervos central. Faptul că prezenţa acestui acid poate fi

    depistata, prin analize de laborator, foarte de timpuriu, are o importanţă

    deosebită, deoarece dă posibilitatea instituirii unei diete speciale, lipsită de

    elementul toxic, prin aceasta prevenindu-se apariţia fenomenelor de

    retardare mintală accentuată.

    «După o anumită vârstă - menţionează I.Druţu (1995) - dieta poate fi

    întreruptă şi, cu toate că dismetabolia se menţine, aceasta nu mai afectează

    sistemul nervos, în lipsa aplicării dietei necesare, aceşti copii prezintă o

    deficienţă mintală gravă: 65% sunt deficienţi mintal profunzi, 31 % sunt

    deficienţi mintal sever sau moderaţi şi numai 4 % sunt deficienţi mintal

    uşor).

    Deşi în primele luni după naştere copilul pare normal, curând vor

    apărea primele semne ale bolii - iritabilitate crescută şi crize convulsive.

    Sunt observate, treptat, şi anumite caracteristici morfologice: ochi albaştri,

    piele fină, părul blond etc. Autorul citat menţionează, de asemenea,

    întârzierea achiziţiilor psihomotrice şi prezenţa stereotipiilor în plan motor,

    rigiditatea musculară, reflexe osteotendinoase vii, manifestări convulsive,

    trasee EEG de tip encefalopat etc.

    În cazul acestui sindrom - ca, de altfel, şi în cazul altor dismetabolii -

    importanţa hotărâtoare aparţine măsurilor de depistare cât mai timpurie -

    prin analize medicale adecvate - a procesului maladiv şi instituirea unui

    regim alimentar sever, deci a unei diete apte să elimine intoxicarea

    organismului cu substanţe nocive, şi astfel să prevină afectarea sistemului

    nervos central şi instalarea unei deficienţe mintale accentuate.

    Afirmaţia de mai sus este valabilă şi în cazul galactosemiei, maladie

    care face parte tot din categoria dismetaboliilor, în speţă fiind determinată

    de perturbarea metabolismului carbonului. Absenţa unei anumite enzime

    din sânge provocă incapacitatea organismului noului născut de a

    transforma corespunzător galactoza din laptele cu care este hrănit copilul.

  • Un tratament adecvat al acestuia din primele zile de viaţă, în condiţiile

    eliminării totale a laptelui din regimul alimentar, este capabil sa prevină

    sau să diminueze o serie de afecţiuni grave, cum sunt: insuficienţe ale

    dezvoltării somatice, tulburări hepato-digestive, tulburări neurologice şi

    instalarea deficienţei mintale.

    Categoria disendocriniilor

    Adică a sindroamelor datorate unor tulburări ale funcţionării glandelor

    cu secreţie internă -amintim doar hipotiroidismul, în cele două variante ale

    sale: cretinismul endemic şi cretinismul sporadic, datorate dereglării

    funcţiei normale a glandei tiroide.

    În cazul cretinismului endemic, care apare, îndeosebi, în anumite zone

    geografice, lipsite de iod, dezvoltarea organismului este afectată încă din

    perioada prenatală, ca urmare a insuficienţei iodului şi dereglării

    procesului de sinteză a hormonilor tiroidieni. în cazul cretinismului

    sporadic, glanda tiroidă, fie că rămâne nedezvoltată, fie degenerează,

    insuficienţa endocrină consecutivă acestei stări afectând puternic

    dezvoltarea, inclusiv dezvoltarea intelectuală.

    Pe aceşti indivizi îi caracterizează: o statură mică, un craniu relativ mare,

    pielea uscată şi gălbuie, păr aspru, abdomen diform şi cu hernii. Psihic, ei

    sunt apatici, au mişcări şi mimică sărace, o reactivitate redusă şi

    insuficienţă intelectuală accentuată. Diagosticul foarte timpuriu şi

    administrarea unor preparate tiroidiene, însoţite de vitamina B, duc la

    ameliorări psihice, dar mai ales somatice.

  • Sindroamele deficienţei mintale cu etiologie genetică

    Pot fi grupate şi după alte criterii, decât cele la care s-a făcut apel în

    clasificarea de mai sus.

    Reproducem, ca exemplu, schema utilizată în acest sens de reprezentanţi ai

    şcolii psihopedagogice clujene: M. Roşca (1967), I. Druţu (1995) ş.a.:

    Deficienţa mintală, însoţită de anomalii cromozomiale:

    - autosomale - sindromul Down,

    - a cromozomilor sexuali - sindromul Turner, Klinefelter şi her-

    mafrodismul.

    Deficienţa mintală însoţită de tulburări metabolice (eredopatii metabolice):

    - oligofrenia fenilpiruvică (sau fenilcetonuria - lipsa enzimei care

    transformă fenilalanina în tiroxină);

    - sindromul Harinup:

    - degenerescenta hepatolenticulară (tulburarea metabolismului cuprului);

    - galactosemia (galactozuria - lipsa unei enzime, care asigură

    metabolismul galactozei);

    - fructozuria;

    - idioţiile amaurotice - forma Tay Sacn şi forma Spielmayer-Vogt

    (tulburarea metabolismului lipidelor);

    - maladia Niemann Pick (acumulare de lipide);

    - boala Gauch (cerebrozidoza sau lipidoza cu cerebrozide);

    - maladia Hurler (cantităţi crescute de mucopolizaharide acide).

    Formele disostozice ale deficienţei mintale (sunt incluse formele

    deficienţei mintale, însoţite de anomalii evidente ale sistemului osos):

    - arahnodactilia (degetele lungi şi subţiri, craniul îngust, cutia toracică

    adâncă etc.);

    - gargoilismul (statura subnormalâ, gâtul şi membrele scurte, craniul lărgit

    etc);

    - microcefalia (exogenă sau endogenă);

  • - hipertelorismul (craniu brahicefalic, ochi depărtaţi, anomalii ale boitei

    palatine);

    - sindromul Aperi sau acroencefalosindactilia (craniu-turn, nas de

    papagal, bolta-ogivală, polidactilia etc.);

    - hidrocefalia (diferite forme, cu mărirea perimetrului cranian etc.).

    Formele xerodermice ale deficienţei mintale (displazii, neuroecto-dermice

    congenitale):

    - sindromul Rud (piele uscată, galben-cenuşie, cu plăcuţe, părul creşte greu

    etc.);

    - sindromul Sturge-Weber (pete roşiatice sau violacee pe piele);

    - scleroza tuberoasă Bourneville (adenoame sebacee în zona nasului, de

    culoare gălbuie-roşiatică sau neagră).

    Formele endocrine ale deficienţei mintale (datorate tulburării activi¬tăţii

    glandelor cu secreţie internă):

    - hipotiroidismul, cu cele două forme de manifestare ale sale:

    - cretinismul endemic (datorat lipsei de iod);

    - cretinismul sporadic (datorat nedezvoltării sau degenerării tiroidei)

    Deficienţa mintală asociată unor tulburări neurologice:

    - sindromul Marinescu Stogren (mişcări involuntare, tremor intenţional,

    nistagmus, tulburări de echilibru, hipotonie muscu¬lară etc.);

    - oligofreniile cu nedezvoltarea unor regiuni din encefal (şi tulburări de

    conduită);

    - paralizia cerebrală (dezechilibru în dezvoltarea funcţiilor psi¬hice).

    Prezentând şi această enumerare schematică a sindroamelor, însoţită de

    deficienţă mintală, am ţinut să ilustrăm, o dată în plus, faptul că ele sunt

    deosebit de numeroase, în realitate numărul lor depăşind cu mult cifra de

    100. De asemenea, trebuie menţionat, că, în marea lor majoritate,

    sindroamele enumerate reprezintă cazuri de deficienţă mintală accentuată

    (severă şi chiar profundă), inclusiv tulburări neurologice şi psihice

  • complexe. Aşa însă - cum, de altfel, am mai spus - numărul indivizilor

    care se nasc cu aceste sindroame este relativ mic.

    Datorită dificultăţilor însemnate, pe care le întâmpină în procesul

    adaptării - inclusiv în instruirea elementară - doar o mică parte dintre ei

    beneficiază, în prezent, de şcolarizare. Condiţia fundamentală a unei

    eventuale reuşite în terapia complexă o reprezintă abordarea cât mai de

    timpuriu posibil, în programe adaptate, personalizate, în care tratamentele

    medicale corespunzătoare - transfuzii, dietă severă, administrare de

    substanţe hormonale etc. - trebuie să se îmbine cu măsuri de organizare a

    mediului familial şi educativ terapeutic.

  • SUBIECTUL II - Factorii dezvoltării psihice

    Ereditatea

    Printre cauzele prenatale ale deficienţei mintale, M. Roşca menţionează,

    în primul rând, ereditatea. Acest punct de vedere este justificat, dacă ne referim

    strict la cronologia acţiunii factorilor cauzali. După acest criteriu, ereditatea

    este factorul etiologic premergător tuturor celorlalte cauze posibile. Se ştie însă

    că manifestarea consecinţelor factorului ereditar poate avea loc şi ulterior, în

    etapele mai târzii ale ontogenezei, iar formele respective de manifestare pot

    reprezenta tablouri distincte ale deficienţei mintale.

    De altfel, chiar autoarea citată subliniază că «prin ereditate nu se

    transmite întârzierea mintală ca atare, ci anumite particularităţi anatomo-fizio-

    logice, care vor influenţa relaţiile copilului cu mediul» ,această influenţare

    petrecându-se, desigur, pe tot parcursul dezvoltării ontogenetice şi nu doar în

    perioada prenatală.

    Trebuie subliniată interrelaţia strânsă dintre factorii ereditari şi cei

    ambientali, în etiologia şi evoluţia deficienţei mintale.

    Ereditatea este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la

    o generaţie la alta, mesajele de specificitate (ale speciei, ale grupului, ale

    individului) sub forma codului genetic.

    Luminiţa Iacob - autoarea acestei definiţii -adaugă şi o altă idee, interesantă

    mai ales pentru domeniul psihopedagogie speciale: «In stadiul actual al

    cunoaşterii şi stăpânirii mecanismelor eredităţii se poate afirma că rolul său în

    dezvoltare, mai ales în dezvoltarea psihică, este de premisă naturală. Această

    premisă, cu acţiune probabilistă, poate oferi individului o şansă (ereditatea

    normală) sau o neşansă (ereditatea tarată). Prima poate fi ulterior valorificată

    sau nu, iar cea de-a doua, în funcţie de gravitate, poate fi compensată în

    diverse grade sau nu" .

  • De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că unul şi acelaşi factor

    nociv - de exemplu, un traumatism cerebral - poate acţiona asupra

    organismului, inclusiv asupra sistemului nervos central al copilului, devenind,

    astfel, o cauză posibilă a instalării deficienţei mintale -dar şi a altor deficienţe

    şi/sau incapacităţi - în oricare din etapele amintite, atât prenatal, cât şi perinatal

    sau postnatal. Consecinţele acţionării aceluiaşi factor nociv asupra dezvoltării

    psihice a copilului vor putea fi, însă, foarte diferite în raport de momentul în

    care acţionează asupra organismului acestuia, precum şi de interacţiunea cu alţi

    factori nocivi, dar şi cu mecanismele recuperatorii de care dispune

    orga¬nismul în cauză.

    Se evidenţiază, de pildă, faptul că factorii care acţionează în primele 3

    luni ale sarcinii - deci în prima treime a prenatalităţii - duc la consecinţe dintre

    cele mai grave, întrucât, în această perioadă, apar şi se diferenţiază organele

    separate ale fătului, iar ţesuturile, inclusiv cele din care se formează sistemul

    nervos, au o vulnerabilitate crescută (Radu Gh, 1999).

    De asemenea, în cadrul unor investigaţii asupra cazurilor de îmbolnăvire

    a viitoarelor mame, în timpul sarcinii, cu rubeolă - maladie provocată de o

    infecţie virotică - s-a constatat apariţia ulterioară a unor cazuri de retardare

    mintală, mai mult sau mai puţin accentuată, într-un procent de 47%, la copiii ai

    căror mame au suportat îmbolnăvirea în prima lună a sarcinii, de 20%, în luna

    a doua şi de numai 7%, în luna a treia (dupăVerza E., 1996).

    Se menţionează, de asemenea, asocierea retardului mintal, în unele

    dintre aceste cazuri, cu instabilitatea psihomotorie, cu reacţii impulsive,

    tulburări senzoriale (auditive), cardiace şi ale creşterii, întrucât rubeola

    distruge rezervele de vitamina A din organismul afectat, se recomandă -

    desigur, de către medicul care asistă gravida bolnavă de rubeola -

    administrarea unui tratament care include şi vitamina A.

  • Alte forme de infecţie virotică a gravidelor, infecţii care pot acţiona

    nociv asupra fătului şi pot determina apariţia (după naştere) a unor cazuri de

    deficienţă mintală, dar şi a altor deficienţe, sunt gripa infecţioasă, hepatita

    virotică, pojarul, oreionul ş.a.

    O grupă de factori care acţionează prenatal o reprezintă şi infecţiile de

    natură bacteriană. Dintre acestea sunt amintite :

    - tuberculoza congenitală, care, dacă acţionează din primele luni ale

    sarcinii, poate determina, fie un avort spontan, fie afectarea dezvoltării psihice

    ulterioare, inclusiv afectarea dezvoltării mintale a copilului;

    - sifilisul congenital, în care există situaţii de dezvoltare aparent

    normală, în primii ani de viaţă, pentru ca ulterior să se producă de-teriorări

    evidente ale capacităţii mintale şi ale conduitei adaptative.

    Uneori, se produc şi anomalii somatice: dentiţie deformată, nas în şa,

    keratite etc.

    Infecţiile cu protozoare au ca reprezentant principal toxoplasmoza

    congenitală, provocată de un protozor (toxoplasma) preluat de la animale. Deşi

    pentru mama însărcinată, această maladie nu prezintă pericole deosebite,

    desfăşurarea ei putând fi confundată cu o stare gripală obişnuită (dureri de cap,

    temperatură), afectarea fătului cu toxoplasma are consecinţe grave, cu atât mai

    accentuate, cu cât infecţia s-a produs mai de timpuriu, deficienţa mintală a

    copilului asociindu-se, ulterior, cu diverse afecţiuni somatice, cu microcefalie

    sau cu hidrocefalie, alterări ale ţesutului nervos, cu modificări pato-logice

    oculare etc.

    Este evident că în cazul acestei maladii, care poate fi luată de copil şi

    după naştere, prin contact direct cu agentul purtător al infecţiei - şi atunci se

    desfăşoară ca o encefalită - măsura cea mai eficientă o reprezintă prevenirea

    îmbolnăvirii.

  • Alte cauze posibile ale deficienţei mintale, care acţionează, uneori,

    asupra fătului în perioada intrauterină, sunt:

    - incompatibilitatea factorului Rh, care se produce atunci când o mamă

    cu Rh negativ - deci a cărei sânge nu conţine Rh - este purtătoare a unui făt cu

    Rh pozitiv (moştenit de la tată), în asemenea situaţii, organismul mamei

    produce «anticorpi», care pot afecta şi sistemul nervos al viitorului copil;

    - vârsta înaintată a părinţilor este invocată, de asemenea, ca factor

    prenatal al deficienţei mintale; de fapt, aşa cum am mai spus, este vorba,

    probabil, de o pierdere prin epuizare a capacităţii de procreaţie a organismului

    părinţilor;

    - iradierea mamei (cu raze X, de exemplu) în primele 5 luni de sarcină.

    Ca şi orice altă proprietate a organismului, ereditatea este determinată

    structural şi are o bază materială. Unitatea materială elementară a eredităţii o

    reprezintă gena. Genele sunt situate în cromozomi, aceştia fiind nişte structuri

    alungite, vizibile la microscop, situate în nucleul celular. Cea mai importantă

    componentă, specifică, a cromozomilor o constituie acidul dezoxiribonucleic

    (ADN). Porţiuni ale acestui acid, caracterizate printr-o anume succesiune a

    substratului azotic şi printr-o structură complexă, reprezintă genele.

    Ca purtătoare ale «codului genetic», genele au o serie de proprietăţi, parţial

    amintite mai sus:

    - transmisibilitatea de la o generaţie la alta;

    - modificabilitatea, într-un proces de schimbare a structurii chimice, numit

    «mutaţie»; ea poate afecta o singură genă, dar şi un lanţ întreg de cromozomi,

    purtători a numeroase gene, în acest caz având loc o aberaţie cromozomială;

    - capacitatea de funcţionare specifică, adică de control asupra biosintezei

    fermenţilor specifici.

  • Genele se transmit urmaşilor prin celulele sexuale, având loc un proces complex

    de sinteză a cromozomilor X şi Y, conform unor legi descoperite de G.J.

    Mendelh

    - legea caracterului uniform al hibrizilor sau legea predominării caracteristicilor

    unuia din părinţi - la prima generaţie;

    - legea disocierii, într-un raport de 3 la 1, în a doua generaţie;

    - legea disocierii neregulate şi combinării întâmplătoare, când părinţii se

    deosebesc între ei prin mai mult de două particularităţi de bază.

    Întrucât se transmit ereditar doar genele, iar trăsăturile individuale se formează

    sub controlul lor în ontogeneză (sub influenţa mediului), este important să facem

    distincţie între genotip (totalitatea genelor organismului în cauză) şi fenotip,

    acesta constând în totalitatea trăsăturilor exterioare ale organismului, formate în

    ontogeneză. Pe parcursul vieţii unui individ, genotipul său înnăscut nu poate fi

    modificat.

    Dezvoltarea fenotipului, însă, poate fi influenţată pozitiv, prin organizarea

    corespunzătoare a condiţiilor de mediu şi printr-o educaţie adecvată.

    Mediul

    ,, Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea

    elementelor cu care individul interacţionează, direct sau indirect, pe parcursul

    dezvoltării sale” (Druţu l.,1995).

    Caracterului complex al mediului influenţează puternic procesul dezvoltării

    psihice al oricărui copil, în cazul copiilor cu diferite afecţiuni - inclusiv al celor

    cu afectarea dezvoltării mintale - interacţiunea spontană dintre mediu şi

    particularităţile organismului afectat determină acele dereglări ale procesului de

    structurare a personalităţii.

    După Luminiţa Iacob (1988):,,deşi apare ca principal furnizor al materialului ce

    stimulează potenţialul ereditar, acţiunea mediului, pe ansamblu aleatoare, poate

    fi în egală măsură o şansă a dezvoltării (un mediu favorabil), dar şi o frână sau

  • chiar un blocaj al dezvoltării (un mediu substimulativ, ostil, insecurizant sau

    alienant)”.

    O asemenea situaţie, când mediul reprezintă o frână sau determină un blocaj în

    calea dezvoltării, când un eventual potenţial ereditar pozitiv nu este valorificat la

    nivelul său real, copilul rămânând mult în urma parametrilor obişnuiţi ai

    dezvoltării pentru vârsta dată, o întâlnim, frecvent, în cazul copiilor cu

    pseudodeficienţă mintală, în astfel de situaţii, datorită limitelor pe care le

    impune un mediu familial şi/sau instituţional viciat - generator de stres şi frustări

    afective permanente - copiii respectivi nu-şi valorifică suficient un posibil

    genotip favorabil, dezvoltarea lor fiind distorsionată şi evoluând într-o direcţie,

    mai mult sau mai puţin apropiată cu cea pe care o determină o ereditate tarată

    şi/sau o afectare patologică a sistemului nervos central.

    Este foarte important de ştiut că o intervenţie timpurie, în sensul normalizării

    condiţiilor de mediu, în primul rând ale mediului socio-familial, poate determina

    revenirea spre o stare obişnuită şi spre o adaptare eficientă a copiilor cu abateri

    iniţiale de la traseul normal al acestui proces.

    Educația

    Întrucât influenţele eredităţii şi ale mediului asupra procesului dezvoltării

    personalităţiiumane sunt aleatorii, probabilistice, societatea a elaborat un

    mecanism de creştere a controluluiasupra dezvoltării ontogenetice, denumit

    generic educaţie.

    Din perspectivă pragmatică, educaţia presupune identificarea predispoziţiilor

    native, a potenţialităţilor genetice ale individului şiorganizarea şi dirijarea

    influenţelor modelatoare ale mediului socio-uman asupra sa. Ea are rol

    demediator, de interfaţă între individ şi mediul său înconjurător, precum şi rol

    de factor dearmonizare a interacţiunii dintre ereditate şi mediu.Educaţia este o

    formă deliberată, organizată, sistematică şi continuă de formare

    şimodelare a personalităţii umane, conferindu-i omului o a doua "natură" – cea

  • axiologică, strânslegată de dimensiunea socială şi culturală a matricii sale

    existenţiale.

    Prin intermediul "naturii"axiologice, individul îşi extinde existenţa dincolo de

    limitele biologice, devenind personalitate.Personalitatea este individualitatea

    recunoscută şi confirmată de comunitatea socială în interiorulcăreia trăieşte

    pentru a-i îmbogăţi şi multiplica .

    Educaţia nu poate fi izolată de condiţiile de mediu, ea reprezentând elementul

    activ, care dinamizează, organizează şi orientează acţiunea mediului asupra

    individului.

    Citându-l pe E. Faure (1974), L. Iacob (1997) subliniază că educaţia trebuie

    definită ca «activitate specializată, specific umană, care mijloceşte şi diversifică

    raportul dintre om şi mediul său, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul

    societăţii şi a societăţii prin intermediul omului»

    În continuare, se arată că educaţia face medierea între ereditate, adică «ceea ce

    s-ar putea, sub aspectul conţinutului, momentului, nivelului, intensităţii, duratei,

    formei, mijlocului etc.», şi mediu, adică «ceea ce se oferă».

    Deficienţii mintal se caracterizează, atât prin îngustimea proximei dezvoltări,

    cât şi printr-o zonă largă a posibilului regres, ceea ce face ca obiectivele

    educaţiei formative, la această categorie de copii, să se împletească strâns cu

    obiectivele unei profilaxii şi terapii complexe.

    De aici rezultă că, în activitatea cu şcolarii handicapaţi mintal, dezideratul

    orientării terapeutic-compensatorii a întregului proces educativ dobândeşte

    valoarea unui principiu specific.

    Specificul relației și interacțiunii între ereditate – mediu – educație la

    persoanele cu handicap de intelect

    Referindu-ne la raportul şi interacţiunea dintre factorii care influenţează

    hotărâtor procesul dezvoltării personalităţii umane, Radu Gheorghe arată, într-o

    lucrare - preluând, desigur, unele idei susţinute în literatura de specialitate -,, că

  • factorul biologic este determinat genetic, ereditar, dar creşterea biomorfologică

    în ontogeneză depinde, totuşi, şi de condiţiile de mediu”. Factorul

    psihofuncţional şi, deci, procesul de maturizare psihică este influenţat, într-o

    mult mai mare măsură, de mediul în care se dezvoltă individul, aspectele psihice

    bâzâie (temperamentele, de exemplu) având, totuşi, şi o componentă moştenită,

    în schimb, socializarea este acel aspect al dezvoltării, care se realizează sub

    influenţa hotărâtoare a mediului sociocultural.

    Din interacţiunea obişnuită, normală, a factorilor cauzali, rezultă dezvoltarea

    obişnuită, normală a marii majorităţi a indivizilor, în condiţii aparte însă, adică

    în condiţii defavorabile, între factorii genetici şi influenţele de mediu (inclusiv

    influenţele educative) are loc o interacţiune neobişnuită, anormală, care poate da

    naştere unei deficienţe, deteminând:

    tabloul etiologic sau constelaţia cauzală a deficienţei respec¬tive şi

    o anume simptomatologie, proprie fiecărui tip de deficienţă;

    evoluţia fiecărui individ cu deficienţe, adică perspectivele şi

    limitele dezvoltării sale, direcţia, ritmul şi intensitatea acestei

    dezvoltări.

    Orice trăsătură psihică este o unitate a interacţiunii dintre factorul genetic şi

    cel de mediu.Factorul genetic se află într-o stare potenţială, dar sub

    influenţa factorului de mediu setransformă într-o stare manifestă, devenind

    fenomen psihic, care va depinde atât de direcţiaimprimată de factorul ereditar,

    cât şi de forţa declanşatoare a factorului de mediu.Rolul educaţiei este acela de a

    stimula potenţialul ereditar, de a acţiona asupra tuturor componentelor ce vor

    alcătui personalitatea, de a interveni în ameliorarea condiţiilor de mediu, în

    anihilarea unor influenţe negative exercitate din partea unui mediu

    nefavorabil şi în crearea unui climat educaţional favorabil, cu multiple

    influenţe educative benefice asupra personalităţii.

    Fiecare dintre cei trei factori are rolul său specific, dezvoltarea nefiind posibilă

    fără acţiunea unuia sau altuia; ereditatea este premisa, "temelia",

  • "fundamentul" edificiului, mediul este cadrul, iar educaţia este liantul, care

    corelează acţiunile celorlalţi doi factori, deţinând rolul conducător în dezvoltarea

    psihică a deficientului mintal.

    BIBLIOGRAFIE

    1. Druţu l. (1995), „Psihopedagogia deficienţilor mintal (lecţii)”, Univ.

    Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.

    2. Golu P. (1985), „Învăţare şi dezvoltare”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,

    Bucureşti.

    3. Muşu l. (1991), „Problematica curriculumului pentru învăţământul

    special”, în: Revista de Educaţie Specială, nr.1, Bucureşti.

    4. Muşu l., Taflan A. (coord., 1997), „Terapia educaţională integrată”, Ed.

    «Pro-Humanitate», Bucureşti.

    5. Popescu-Neveanu P. şi colab. (1987), „Psihologie şcolară”, Universitatea

    din Bucureşti

    6. Radu Gh. (1999), „Psihopedagogia dezvoltării şcolarilor cu handicap”,

    E.D.P.-R.A., Bucureşti.

    7. Radu Gh. ( 2000), „Introducere în psihopedagogia şcolarilor cu

    handicap”, Ed. «Pro-Humanitate», Bucureşti

    8. Roşca M. (1967), „Psihologia deficienţilor mintal”, E.D.P., Bucureşti.

    9. Verza, E., -Psihopedagogie specială, , Editura Didactică și Pedagogică,

    București, 1996