Cuprins

Cuprins..................................................................................................1

Cap.1 Democratie.........................................................................2

1.1. Etimologia cuvantului democratie....................................2

1.2. Despre democratie..............................................................3

Cap.2 Regimuri politice................................................................9

2.1. Regimuri politice in general...............................................9

2.2. Regimuri politice democratice.........................................10

2.3. Tipuri de regimuri politice democratice..........................11

Cap.3 Regimul politic in Statele Unite ale Americii...................12

3.1. Oragnizarea administrativa si regimul politic................12

3.2. Sistemul de guvernare la nivel federal............................16

Cap.4 Regimul Politic in Franta................................................18

4.1. Statutul Presedintelui Republicii Franceze......................19

4.2. Guvernul Francez............................................................19

4.3. Structura administratiei locale franceze..........................20

Bibliografie..........................................................................................21

1

Cap.1 Democratie

1.1.Etimologia cuvantului democratie

Cuvantul democratie are o vechime de aproximativ 2005 ani. Acesta

provine din limba greaca “demos” insemnand popor iar “kratos” insemnand putere,

intr-un cuvant puterea poporului si conducerea de catre acesta.

Cuvantul democratie a aparut in Atena in secolul 6 i.Hr. ca urmare a

reformelor lui Solomon urmate de cele ale lui Clistine(508 i.Hr.) si a culminat sub

conducerea lui Pericle(416-450 i.Hr.) zisa “epoca de aur” a democratiei ateniene.

In principiu, o democratie poate fi organizata si poate functiona in mai

multe feluri, in practica, la fel, democratiile moderne poseda o varietate de institutii

guvernamentale formale, cum sunt legislativele si tribunalele, de asemenea

sistemul de participare politica si de grupuri de inerese.

Abraham Lincoln sustinea ca democratia inseamna “guvernarea nu

numai de catre popor, ci si pentru popor, adica guvernarea in accord cu preferintele

poporului”.

Laureatul Premiului Nobel, Sir Arthur Lewis arata ca sensul primar al

democratiei este acela ca “toti cei care sunt afectati de o decizie trebuie sa aiba

sansa de a participa la luarea deciziei, fie in mod direct, fie prin reprezentanti

alesi”.

2

1.2.Despre democratie

Pentru Guy Hermet, cercetator la prestigiosul Centru de Studii si de

Cercetari Internationale(CERI) al Fundatiei Nationale de Stiinte Politice si

professor la Institutul de Studii Politice din Paris, intelegerea democratiei nu se

reduce la formula stereotipa si vaga “domnia poporului”, nici la jocul complicat si

elitist al politicienilor. Prin geneza si mecanismele sale, democratia rezulta din

intersectia a doua tendinte: presiunea majoritatii pentru o mai mare participare

politica si actiunile guvernantilor de a limita aceasta presiune. Evolutia sistemului

democratic n-a condus in mod automat spre forme nonautoritare de guvernare;

adesea ea a fost rezultatul unor accidente in care actorii politici au devenit

promotori sau constructori ai libertatilor democratice independent, sau chiar

impotriva vointei lor.

Hermet urmareste traiectoriile sinuoase ale devenirii democratice a

societatii occidentale. Originarea democratiei in liberalismul englez al secolului al

XVIII-lea, importat in America de Nord si Franta, releva paradoxul regimurilor

representative, matrici ale democratiei pluraliste, ce se revendicau de la o libertate

inegalitara si, deci, discriminatorie.1

Desemnand pe de o parte un tip de regim politic, regimul

reprezentativ, pe de alta parte un set de valori, de principia si de finalitati politice,

cuvantul democratie in acceptiunea sa etimologica semnifica fie guvernarea

poporului, fie guvernare a unui popor.

1 Guy Hermet, Aux frontiers de la democratie, Paris,PUF,1983,p.14

3

Pentru filosofii antici, Platon sau Aristootel de exemplu, democratia

avea mai degraba o conotatie negative; argumentele lor teoretice justificand

preferintele catre formele pure(aristocratia, sau regimul in care cei mai buni si mai

merituosi erau reprezentantii unui mod de guvernare superior, la Aristotel),

democratia fiind considerate mai degraba o perioada de tranzitie in care multimea

isi impunea tirania asupra cetatii. Aceasta este viziunea care a dominat gandirea

politica pana spre mijlocul secolului al XIX-lea; abia odata cu publicarea

Democratiei in America a lui Alexis de Tocqueville s-a modificat perceptia asupra

regimului care va tenta preocuparile ganditorilor.

Anterior, partizanii ideii de libertate preferau conceptului de

democratie pe cel de guvernamand reprezentativ sau de republica(prin idealizarea

precedentului antic, cum au facut, de pilda, in Statele Unite partizanii lui Jefferson

ce se denumeau republicani, omagiind astfel democratia antica, si pe care

adversarii lor ii numeau democrati, adica demagogi2).

In secolul al XVIII-lea, democratia desemna o forma politica desueta3.

Pentru Jean – Jacques Rousseau, care s-a aplecat asupra conceptului, democratia

era un ideal-tip care putea fi analizat in cadrul unei tipologii, dar care nu putea fi

aplicat in explicarea lumii moderne, si care de altfel nici nu aa existat, caci doar

“daca ar exista un popor de zei, s-ar guverna democratic.Oamenilor nu li se

potriveste un guvernamant atat de perfect4. Data fiind perceptia epocii, democratia

vizata de Rousseau era democratia directa.

Acceptiunii democratiei ca system de institutii si de practice politice I

se suprapune analizarea ei ca stare sociala. Inaugurand aceasta perspective,

Tocqueville considera ca democratia nu este atat o stare sociala reala, cat efectul

2 Francoise Burgess, Les institutions americanes, Paris, PUF,1992,p.363 Pierre Rosanvallon, ”L’histoire du mot democratie a l’epoque modern”, in La pensee politique.Situation de la democratie, Paris,Seuil,1993,p.114 Jean – Jacques Rousseau, Contractul social, Bucuresti, Ed. Stiintifica,1957,p.182

4

valorizarii egalitatii asupra culturii politice. Examinand consecintele politice a ceea

ce el desemna a fi starea sociala a anglo-americanilor, Tocqueville observa ca “este

imposibil sa nu intelegi ca egalitatea va sfarsi prin a patrunde in lumea politica asa

cum a facut-o in alte domenii, Este de neconceput ca oamenii sa fie vesnic inegali

intre ei intr-o singura privinta, si egali in toate celelalte; prin urmare, dupa un timp

previzibil vor ajunge sa fie egali in toate privintele”5.

In zilele nostre, defazajul intre cele doua acceptiuni, empirica si ideala,

ale democratiei face dificile definitiile globale ale conceptului. Pentru Giovanni

Sartori democratia este puterea minoritatilor democratice active; cuvantul

“democratic” desemneaza un mod transparent si deschis de recrutare a

guvernantilor si posibilitatea concurentei reglate prin regulile sistemelor

multipartidiste. Democratia ar fi deci sistemul politic in care poporul exercita

sufficient control pentru a fi capabil sa schimbe conducatorii, dar nu destul de

capabil pentru a se guverna el insusi. Democratiile modern presupun, dupa Sartori,

respectarea regulii majoritatii limitate, a procedurilor electorale si transmiterea

puterii prin intermediul reprezentantilor6. Ceva mai elitist, T.B. Bottomore percepe

democratia ca pe o forma de guvernare care permite elitelor sa se consitituie liber

sis a stabileasca intre ele o competitie pentru putere.7

Trei sunt dimensiunile esentiale ale conceptului de democratie:

problema concilierii inntre egalitate si libertate(izvorand din aceeasi perspective

rationalista asupra naturii umane, egalitatea si libertatea, valori colective, au intrat

in conflict, in functie de perspectiva dominanata a epocii); a doua priveste

democratia fie ca regim politic real, fie ca scop ultim al evolutiei istorice(ansamblu

al institutiilor politice si al relatiilor dintre ele); a treia dimensiune vizeaza relatia

dintre stat si societate, postuland fuziunea intre acestea (sau societatea ce a dat

5 Alexis Tocqueville, Despre democratie in America, vol.1, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995,p.996 Giovanni Sartori, The Theory of Democracy Revisited, Chatham, New Jersey, Chatham House, 1987,p.307 T.B. Bottomore, Elites and Society, New York, Penguin Books, 1966, pp.112-121

5

nastere statului se va identifica cu acesta, sau societatea va absorbi statul si-l va

reduce la rolul unei simple agentii publice).

Lucrarea lui Hermet se revendica de la traditia cercetarii critice si a

libertatii de expresie, deosebindu-se radical de operele politice partizane, in care

obiectivitatea cercetatorului este dependenta de apartenenta sa politica. Libertatea

de exprimare stiintifica este o conditie sine qua non a dezvoltarii unei discipline,

iar in cazul stiintei politice, avand in vedere specificul obiectului, ea este cu atat

mai importanta. Doua obstacole stau in calea acestei libertati: climatul intelectual

conformist ori represiv, sau, desi nu tine neaparat de o sursa exterioara, alegerea

subiectului.8

Intr-un domeniu supus presiunilor mediatice, opiniile dominante se

dovedesc de multe ori, in urma analizei, eronate. Este si cazul unui eseu de succes

in Franta anilor’80, Le droit sans l’Etat in care redescoperirea tocquevilliana a

sistemului american, definit ca sistem cu autoreglare, pleaca de la ideea ca „Franta

traieste inca, in linii mari, dupa un model de reglementare etatica mostenit de la

Revolutie”9. Etatismul denuntat ca o deformare continentala(in special latina) a

democratiei si ca expresie a continuitatii birocratice a Vechiului Regim, era, la data

aparitiei cartii, mai evident in cazul statelor anglo-saxone.

Asociata etatismului, birocratizarea este considerata o consecinta a

traditiilor administrative europene. Dar analiza datelor statistice dovedeste altceva.

In 1991 in Statele Unite existau 18,6 milioane de functionari civili(dintre care 3,1

milioane de functionari federali) si 1,3 milioane de militari la o populatie de 252,2

milioane de locuitori, deci 79 de functionari la 1000 de locuitori. In aclasi timp, in

Franta, functionarii de stat si teritoriali, militarii si functionarii nontitulari

8 Pascal Bruckner, Melancolia democratiei, Bucuresti, Ed. Antet, 1996, p.1649 Philippe Braud, La science politique, Paris, PUF, 1982, p.34

6

reprezentau 3,7 milioane de persoane la o populatie de 56,7 milioane de locuitori,

deci 66 functionari la 1000 de locuitori.10

In concluziile cartii La frontierele democratiei, Hermet indica

ambivalenta votului universal: „Obiect controversat al consensului democratic

pana la al doilea razboi mondial sufragiul universal a devenit dupa aceea un vector

incontestabil. Totusi, realizarea acestui pas decisiv in exercitarea cetateniei n-a fost

insotita de un progres corespunzator, nu doar in ceea ce priveste amploarea

participarii politice, ci si a densitatii sale, cu alte cuvinte invatarea de catre cetateni

a unei libertati mai putin incorsetate de agentii electorali sau de profesionistii

partidelor. Pesimismul care se poate resimti in aceasta privinta nu face decat sa

exprime frustrarea nascuta dintr-o conceptie sublimata a democratiei, uitand ca

natura sa tangibila si meritul sau n-au constat niciodata decat in posibilitatea

acordata guvernantilor de a inlocui guvernantii si de a evita astfel rasturnari

violente si costuri umane, fara sa devina un obstacol in fata miscarii graduale a

societatilor.”11

Afirmand diversitatea cailor de democratizare, Hermet respinge ideea

unui model occidental si pledeaza, implicit, pentru capacitatea noilor democratii de

a se consolida pornind de la datele existente. Analizand conditiile culturale,

economice, sociale si politice care au contribuit la aparitia si consolidarea

democratiei, Hermet avertizeaza asupra absolutizarii lor. Relevand multiplele

forme de democratizare, politica comparata sustine ca democratia ar putea deveni

nu doar un accident occidental legat de o intamplatoare valorizare a libertatii si

participarii politice, ci o forma de organizare politica cu temeiuri sociale si morale

specifice si altor comunitati politice. Fara a ajunge la un relativism absolut, politica

comparata depaseste inconvienentele filosofiei politice ce oferea o perspectiva

10 Laurent Cohen Tanugi, Le droit sans l’Etat, Paris, PUF, 1987, p.311 Marie-France Toinet, „Etas Unis: l’Etat tentaculaire, irresistiblement inefficace”, in Fractures de l’Etat-nation, coord. Noelle Burgi, Paris, Kime, 1994, p.74

7

unilaterala rezultata din privilegierea unei viziuni normativiste, neglijand varietatea

datelor istorice sau sociologice. Forma complexa de guvernare, democratia este

intr-un permanent pericol de reducere la formele de guvernare simple, autoritare

sau totalitare. Utilitatea metodei comparative este insa relativa; ea depinde de

rigoarea cu care sunt definiti termenii. Oferind posibilitatea identificarii

raporturilor specifice, comparativismul permite elaborarea unor ipoteze, dar nu

constituie prin sine o veritabila explicatie decat in masura in care este legat de o

teorie.

Problema identificata de Hermet este reala. Democratia nu este doar un

set de instituii; ea este o forma de existenta sociala si chiar familiala. Victoria

asupra regimurilor concurente nu este un argument suficient pentru a nu reflecta

asupra problemelor democratiei in fata schimbarilor profunde pe care le cunoastea

societatea. Dovedind preocuparea cercetatorilor pentru problemele democratiei la

sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI, Pierre Rosanvallon reia, iata, in

1998, in Le peuple introuvable aceleasi teme ca si Guy Hermet. Cetatenia, element

in jurul caruia s-a contruit democratia, risca sa devina doar o abstractie; a reduce

cetatenia la statutul de simplu drept este o eroare, deoarece cetatenia este un raport

in continua schimbare. Reprezentarea politica nu epuizeaza problema democratiei,

caci anumite intrebari legitime devin din ce in ce mai puternice: cine pe cine

reprezinta, in numele cui vorbeste si pentru cine decide el?12

Guy Hermet imprima analizei sale privind democratia o nota pozitiva,

adusa de instrumentele sociologiei politice. Simtind nevoia sa adauge dominatiei

filosofiei politice, care prin natura discursului specific este unilaterala si polemica,

o nota de obiectivitate stiintifica, Hermet face proba unei increderi in virtutile

rationale ale democratiei. Traducerea cartii sale in Romania decine, in momente in

12 Guy Hermet, Aux frontiers de la democratie, ed. cit., p.245

8

care politica este pe punctul de a se indeparta de cetatean, o invitatie la reflectie si

la moderatie.

Cap.2 Regimuri politice

2.1. Regimuri politice in general

Regimul politic reprezinta forma concreta de oraginzare si functionare a

sistemului politic si in consecinta, prin regim politic se intelege modul concret de

oragnizare, institutionalizare si functionare a sistemului politic si de exercitare a

puterii politice de catre o forta social-politica in cadrul unei comunitati sociale sau

a unui sistem social global.

Regimul politic nu poate si nu trebuie identificat cu forma de

guvernamant.

M. Prelot imparte regimurile politice in grupuri dupa numarul

conducatorilor:

Democratie

Monocratie

Oligarhie

Regim mixt

9

2.2. Regimurile politice democratice

Una din primele forme de oragnizare a vietii social-politice a constituit-

o regimurile democratice. Acesta a luat nastere in societatea sclavagista

(exemplu:regimul atenian). Astazi regimurile politice democratice constituie o

dominanta a vietii politice contemporane.

Regimurile democratice se individualizeaza printr-o serie de note:

- organele de conducere ale puterii de stat, politice in general se constituie si

actioneaza prin consultarea cetatenilor

- in aceste societati se aplica principiul separarii puterilor in stat

- exista un larg sistem de drepturi si libertati cetatenesti

- pluripartidismul politic si pluralismul ideologic constituie o componenta

majora

- prin structurile lor organizatorice, prin mecanismele de functionare,

regimurile politice democratice, apara si promoveaza interesele generale ale tuturor

membrilor societatii

10

2.3. Tipuri de regimuri politice democratice

Regimurile politice democratice se impart in mai multe categorii:

Regimuri politice parlamentare – parlamentul are rol preponderent

– seful statului este desemnat de parlament

– parlamentul poate dizolva guvernul

Exemple: Anglia, Germania, Italia

Regimuri politice prezidentiale – seful statului este investit cu conducerea

suprema a statului – seful statului are prerogative precum

numirea primului ministru

Exemple: Statele Unite ale Americii, Franta, Indonezia

Regimuri politice parlamentare semiprezidentiale – seful statutului este

inzestrat cu prerogative ce tin atat de executiv, cat si de legislativ

Exemple: Europa centrala

11

Cap. 3 Regimul politic in Statele Unite ale Americii

3.1. Organizarea administrativa si regimul politic

Statele Unite ale Americii formeaza o tara imensa, cat un continent:

9.936.691 km2 si are o populatie care in aprilie 2006 era de 298,6 milioane

locuitori.13Acest stat dispune de forte de productie uriase, care il situeaza pe primul

loc in economia mondiala.

Statele Unite ale Americii formeaza o republica prezidentiala. Este un

stat federal, potrivit Constitutiei din 1787, completata intre 1791 si 1971 cu 26 de

amendamente.

Statele Unite ale Americii sunt compuse din 50 de state si un district

federal, respectiv districtul Columbia, pe teritoriul caruia se afla capitala:

Washington. Statele sunt conduse de guvernatori, care sunt alesi pe perioade de

patru ani. La fiecare doi ani se alege 1/3 din guvernatori.

Populatia Statelor Unite ale Americii este cu totul inegal repartizata

teritorial. Cele mai mari aglomerari umane se intalnesc in regiunea de nord-est,

catre coasta Atlanticului, Marile lacuri si fluviul Missisippi, pe coasta Oceanului

Pacific si a Golfului Mexic, zona care cunoaste o intensa viata industriala si

prezenta unor orase cu o populatie numeroasa: New York, Chicago, Philadelphia,

Detriot, Boston, iar pe coasta Pacificului Los Angeles si San Francisco.

Capitala federala este la Washington(impreuna cu districtul Columbia si

suburbiile are peste 3 milioane de locuitori), avand aceasta calitate de la 1

13 http://ro.wikipedia.org/wiki/SUA

12

decembrie 1801. In perioada proclamarii independentei, rezidenta a fost stabilita la

Philadelphia. Dar odata cu expansiunea spre Vest, orasul devine o capitala

periferica, ceea ce a impus, din initiativa fostului presedinte Th. Jefferson, mutarea

ei mai in interior. Functia principala a capitalei federale este aceea administrativa,

unde este resedinta presedintelui(Casa Alba).

Conform Constitutiei, Presedintele este seful statului, fiind totodata seful

statului si al guvernului. El concentreaza in mainile sale intreaga conducere de stat.

Constitutia americana nu cuprinde dispozitii cu privire la guvern. Practica

a stabilit insa existenta cabinetului sau a guvernului si a Biroului Presedintelui ca

organe principale ale executivului. Astfel, guvernul este format din ministri-

secretari de stat, numiti de Presedintele SUA, cu acordul Senatului. Secretarii de

stat conduc fiecare cate un departament de stat si raspund pentru activitatea

departamentala numai fata de Presedintele SUA, in virtutea principiului

„incompatibilitatii functiei de secretar de stat cu aceea de membru al

Congresului”.14

Cabinetul executa dispozitiile date de Presedinte si este consultat in diferite

probleme, fara insa a lua hotarari. Reuniunile cabinetului ce se tin din initiativa

Presedintelui au caracter de coordonare a activitatii tuturor departamentelor,

Presedintele SUA fiind unica persoana in drept sa adopte aceste hotarari.

Biroul Presedintelui a fost creat in 1939 de catre Fr.D.Roosevelt si s-a

dezvoltat sub presedintia lui Truman. Biroul Presedintelui cuprinde mai multe

servicii:15

a) Cancelaria Casei Albe(White House Office),

care este un cabinet si un secretariat personal al Presedintelui, cuprizand

aproximativ 350 de colaboratori apropiati ai sai. Prin intermediul Cancelariei,

14 Andre Hauriou, Droit constitutionnel et institutions politiques, Paris, 196715 David R. Rosenbloom, Public Administration, Understanding Management, Politics and Law in the Public Sector, Random House, New York, 1989, p.56

13

Presedintele tine legatura cu Congresul, cu sefii unor organe centreale

administrative, cu presa.

b) Biroul Bugetului, consultat de presedinte la

intocmirea bugetului si a programului fiscal.

c) Consiliul consultantilor economici(Council of

Economic Advisers), format din trei consilieri, care pregatesc raportul economic

semestrial asupra starii Uniunii.

d) Consiliul securitatii nationale(National

Security Council), creat in 1947, avand atributii de elaborare a programului si

politicii militare, coordonarea activitatii tuturor departamentelor civile si militare

care lucreaza in domeniul apararii si securitatii nationale.

e) Biroul de dezvoltare politica(Office of Policy

Development), care este de fapt un serviciu de politica interna, introdus de

administratia Reagan, dar cum in acea perioada agenda de politica interna a

implicat reduceri bugetare si de personal, precum si o regularizare a administratiei,

acest birou nu a fost foarte activ in dezvoltarea unor noi propuneri legislative.

Alte birouri existente in cadrul acestei structuri sunt:

Biroul politicii stiintifice si tehnologice(Office of Science and

Technology Policy);

Consiliul calitatii mediului ambiant(Council of Environmental

Quality);

Biroul Administratiei(Office of Administration)

Biroul reprezentantului comercial al SUA(Office of the United

States Trade Representative).

Guvernul Statelor Unite ale Americii este un guvern federal. In sistemul

federal, guvernul „central”, „general” sau „national” are o jurisdictie estinsa pana

la granitele tarii. Fiecare guvern „regional” sau „statal” acopera o sectiune

14

geografica a tarii mai mica decat intregul: suma ariilor georgafice ale guvernelor

statale(plus districtul Columbia) in SUA este egala cu aria totala a guvernului

national. Exista o diviziune a puterii intre cele doua nivele ale guvernului, care se

presupun a fi egale din punct de vedere legal; nu numai ca statele sunt egale intre

ele, dar fiecare guvern statal este considerat a fi egal cu guvernul national.

Deoarece cele doua nivele(guvernul national si guvernul statal) acopera

aceeasi arie geografica, ele pot fi privite ca unitati coordonate ale guvernului, in

interiorul acestei arii. Teoretic, in timp ce ele opereaza in aceeasi arie geografica si

cu aceiasi oameni, ele nu conduc aceiasi oameni cu privire la indeplinirea acelorasi

indatoriri.16

16 Stephen I. Wesby,Government and Politics-The Process and Structures of Policy – Making in American Government, New York, Charles Serbners Sons, 1973, pp.34-38

15

3.2. Sistemul de guvernare la nivel federal

Structura administratiei federale este fragmentata, constand din

departamente, agentii, comisii, corporatii si alte tipuri de unitati functionale.

Departamentele sunt in general considerate unitati administrative cele

mai importante si cele mai comprehensive. Ele se bucura si de cel mai inalt statut

formal. Astazi, exista 13 departamente, desi numarul lor a variat in decursul anilor.

Sunt marcate diferente in marimea lor si a bugetelor detinate fiecarui departament.

Unele au structuri piramidale, ierarhice, asociate cu birocratia. Altele, sunt

conglomerate de unitati separate, intrucatva autonome si sunt organizate in cea mai

mare paret ca niste comanii gen „holding”.

Guvernul federal este compus din secretari(ministrii), care sunt numiti

de catre Presedinte, indiferent de apartenenta lor politica si compozitia Congresului

si confirmati de Senat. Membrii cabinetului nu pot fi in acelasi timp si membri ai

Congresului.

Cabinetul este format din urmatori secretari: Secretarul de Stat,

Secretarul apararii, Procurorul General(ministrul justitiei), Secretarul pentru

interior, Secretarul pentru agricultura, Secretarul pentru comert, Secretarul pentru

munca, Secretarul pentru sanatate, Secretarul pentru constructii de locuinte si

dezvoltare urbana, Secretarul pentru transporturi, Secretarul pentru energie,

Secretarul pentru educatie.

Presedintele SUA are dreptul sa numeasca si alti sefi de agentii si

departamente specializate ca membrii ai cabinetului, cu confirmarea Senatului. In

anul 1947 a fost creat Consiliul Securitatii Nationale, care coordoneaza

16

principalele actiuni de politica externa, legate direct de securitatea nationala a

SUA.

Membrii consiliului sunt: Presedintele, Vicepresedintele, Secretarul de

Stat, secretarul apararii, consilierul presedintelui pentru probleme de securitate

nationala, directorul Agentiei Centrale de Informatii si alte persoane, desemnate de

Presedinte.

Secretarul de stat este cel mai mare in rang, fiind principalul ministru si

este instituit cu o superioritate relativa, fata de ceilalti secretari executivi. Acesta

are subsecretari si secretari asistenti colaboratori.

In SUA guvernul federal conduce afacerile politice si gestiunea

inereselor generale pentru ansamblul colectivitatilor nationale. Asa dupa cum mai

aratam, guvernul are deci menirea de a guverna si de a administra:

- prima datorie, menirea de a guverna, prezinta o importanta primordiala,

intrucat prin solutiile pe care le foloseste, influenteaza cursul general al vietii

politice, economice si sociale a tarii, fiind de natura a afecta interesele esentiale ale

natiunii, a pune in cauza unitatea ei, de a angaja destinul acesteia;

- a doua menire, de a administra, reprezinta insasi actele si faptele

administrative care conduc la executarea masurilor luate de guvern.

Seful statului, presedintele SUA, este in acelasi timp si seful

executivului si are relatii direct cu guvernul si administratia, exercitand controlul

asupra serviciilor publice. Actele sale poarta denumirea de ordine executive. In

activitatea sa, Presedintele SUA dispune de anumite organe administrative, precum

si de consilieri civili si militari si de un secretariat.

17

Cap.4 Regimul politic in Franta

Franta este o republica semiprezidentiala, parlament bicameral, stat

unitar descentralizat si cuprinde 26 de regiuni, 100 de departamente si 36.763

comune.

Daca avem in vedere gradul de autonomie al colectivitatilor

componente ale Republicii, putem distinge intre:

1. Colectivitati situate in Metropola, care cuprind Hexagonul si

Corsica.

2. Colectivitati ultramarine

3. Noua Caledonie

Spre deosebire de Marea Britanie, Franta are o Constitutie scrisa, din

care se degaja cu claritate diferentele majore dintre sistemul administrativ

francez(continental) si sistemul englez(insular): in principal, diferenta intre

conceptia centralista si self-government.

Titlul II al Constitutiei Frantei este consacrat Presedintele Republicii.

Reglementarea institutiei prezidentiale s-a realizat inaintea celorlalte autoritati ale

statului, chestiune ce denota preeminenta sa fata de aceste autoritati(Guvern,

Parlament, Consiliul Constitutional). Titlul II este unul din cele mai vaste titluri(el

cuprinde 15 articole). Seful statului ocupa un rol central in cadrul instituiilor celei

de a V-a Republici.

18

4.1.Statutul Presedintelui Republicii Franceze

Alegerea Presedintelui Republicii

Mandatul Presedintelui de 5 ani poate fi reinnoit. Constitutia nu face

nici o precizare cu privire la numarul mandatelor ce pot fi indeplinite de Seful

Statului.

In literatura de specialitate, prerogativele prezidentiale au fost

clasificate in urmatoarele categorii:

Atributii personale sau autonome ale Presedintelui;

Atributii partajate;

Atributii exercitate in situatii exceptionale.

4.2.Guvernul Francez

Al doilea element al puterii executive, Guvernul a fost definit drept

„colegiul condus de catre Primul Ministru si format din ministri, excluzandu-l pe

seful Statului.”

Rolul sau decizional a variat in intensitate, in functie de mediul

constitutional, in schimb, nu a incetat sa ocupe un rol esential in domeniul

operational.

Guvernul ocupa un loc important in continuitatea vietii nationale fiind

locul de confluenta al tuturor problemelor. Aceasta se situeaza, de fapt, la raspantia

autoritatilor publice: fie ca este vorba de autoritatea prezidentiala, de autoritatea

administrativa si militara cu care traieste in osmoza(art.20 din Constitutie) sau de

19

autoritatea parlamentara: intr-un cuvant, masinaria institutionala converge si

tranziteaza prin Matignon.

Notiunea de Guvern cuprinde un ansamblu complex, care are in

componenta sa trei elemente:

1. Un organism colegial – Consiliul de Ministri

2. Un actor principal – Primul Ministru, a caror titulatura si functii

difera in functie de locul si rolul pe care il ocupa.

3. Un numar variabil de ministri, a caror titulatura si functii difera

in functie de locul si rolul pe care il ocupa.

Pozitia uzuala intre acestia se stabileste, in general, conform dispozitiei urmatoare:

Ministru de stat;

Ministru;

Ministru delegat;

Secretar de stat.

4.3. Structura administratiei locale franceze

Regiunea a fost creata prin Legea 72-619 din iulie 1972, ulterior

modificata de 14 ori, in cresterea autonomiei.

In Franta exista 22 de regiuni metropolitane la care se adauga alte 4 din

teritorii de peste mari: Guadelupa, Guyana, Martinica si Reunion.

Departamentul are o vechime istorica mult mai mare, fiind creat inca

din 1790;modificari privind structura si competentele s-au produs pana in iulie

1987. Inainte de Revolutie, Franta era organizata din punct de vedere administrativ

in provincii.

20

Comuna constituie al treila nivel al administratiei locale. Franta are ea

singura mai multe comune decat ansamblul partenerilor sai din Uniunea

Europeana.

Bibliografie

Guy Hermet „Poporul contra democratie”, Ed. Institutul European, Iasi,

1998

Robert A. Dahl „Democratia si criticii ei”, Ed. Institutul European, Iasi,

2002

Ioan Alexandru „Tratat de Administratie Publica”, Ed. Universul Juridic,

Bucuresti, 2008

Arend Lijphart „Modele ale democratiei”, Ed. Polirom, Iasi, 2000

Richard Rose „Democratia si alternativele ei”, Ed. Institutul

William Misher European, Iasi, 2003

Christian Haerpfer

http://ro.wikipedia.org

21